Mijloace Moderne de Prevenire a Complicatiilor Traumatice la Pacientii Neurologici

=== df5ff1d93923062dab0c408a53d53e136ad07d60_372253_1 ===

INTRODUCERE

Păstrarea sănătății și lupta contra bolilor se înscriu printre cele mai vechi preocupări ale omului și de aceea din cele mai vechi timpuri și până în urmă cu câteva decenii , aproape toate cuceririle științifice medicale au fost utilizate în mod exclusiv pentru a folosi vindecării bolnavului .Din momentul în care medicina alături de kinetoterapie au avansat și au început să se orienteze către aspectul preventiv al activităților medicale ,obiectivele prioritare ale activității sanitare sunt astăzi cele profilactice .De altfel , cuvântul sănătate , care evocă o stare atât de prețioasă fiecăruia , apare frecvent în vorbirea curentă .De-a lungul anilor s-au efectuat numeroase cercetări în care atât medicina cât și noțiunile de kinetoterapie au căpătat un conținut tot mai întins și mai adânc.Încep această lucrare prin a argumena faptul că meseria de kinetoterapeut este una frumoasă și nobilă ,deoarece acesta își desfășoară activitatea în săli de kinetoterapie ori unde s-ar afla acesta,precum și la patul bolnavului,în aer liber ,în spații special amenajate,la domiciliul solicitantului,etc.

Lucrarea MIJLOACE MODERNE DE PREVENIRE A COMPLICATIILOR TRAUMATICE LA PACIENTII NEUROLOGICI ,tratează o temă de actualitate, ținând cont de faptul că recuperarea constituie un câmp larg de aplicații pentru mijloacele kinetoterapiei. Pentru prevenirea complicatiilor traumatice la pacientii neurologici,kinetoterapia este de multe ori principalul ,,medicament,, indicat atât pentru tratamentul curativ, cât și pentru recuperarea medicală.

În realizarea acestei lucrări predomină aducerea contribuției personale, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în care este implicata kinetoterapia in prevenirea complicatiilor traumatice la pacientii neurologici.

Lucrarea de față are un caracter unic sub aspectul abordării metodelor de intervenție, în ceea ce privește kinetoterapia in preventia complicatiilor traumatice la pacientii neurologici fiind structurată în 4 capitole :

● Capitolul 1-pune accent pe fiziologia procesului de instalare a leziunilor traumatice traumatice la pacienții neurologici

● Capitolul 2 –evidentieaza complicațiile traumatice la pacienții neurologici

●Capitolul 3 – pune accent pe mijloacele moderne de prevenire a complicatiilor traumatice la pacientii neurologici

●Cap.4.-Evidențiează elementele cercetărilor personale și urmărește, discutia rezultatelor.

Menționez că această parte finală este complexă prin analiza recuperării pacienților prezentați și încheie lucrarea, nu însă înainte de a fi trecute în revistă principalele concluzii succeptibile și de a oferi o analiză pertinetă in ceea ce priveste mijloacele moderne de prevenire a complicatiilor traumatice la pacientii neurologici.

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată în sesiunea din anul 2016.

Motivația alegerii temei

Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează personalului angajat în activitatea de recuperare funcțională și, în egală măsură, studenților și masteranzilor secțiilor de kinetoterapie deoarece aici sunt abordate o paletă largă de manifestări patologice, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate.

Motivul acestei lucrări este:

●Studiul vizând incidența, prognosticul și evaluarea tuturor posibilităților kinetoterapeutice care se aplică pacientilor neurologici pentru a preveni complicatiile traumatice.

●Gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în kinetoterapie necesare prevenirii complicatiilor traumatice la pacientii neurologici.

●Realizarea evaluării inițiale, aplicarea tratamentului de recuperare și evaluare finală;

●Prelucrarea statistică a rezultatelor obținute

●Analiza diferențelor existente între datele de referință, din literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu .

Apare deci necesitatea tratării ,printr-o acțiune concertată, fizioterapeutică care să realizeze o recuperare locală pentru a preveni apariția recidivelor și a tulburărilor

CAPITOLUL 1

FIZIOLOGIA PROCESULUI DE INSTALARE A LEZIUNILOR TRAUMATICE LA PACIENȚII NEUROLOGICI

Pentru a aprofunda pe larg tema propusă,trebuie efectuată o scurtă încursiune în fiziologia procesului de instalare a leziunilor traumatice la pacienții neurologici.

Materia cenușie –denumire a aglomerărilor necesare are formă de H pe secțiune transversal cu un corn posterior și unul anterior în fiecare jumătate.Cel anterior este compus din neuroni motorii,în timp ce cornul posterior conține corpii celulari ai neuronilor de asociație și senzitivi .Materia cenușie este înconjurată de material albă .Aceasta este împărțită în trei cordoane și conține fascicule ascendente și descendente care corectează creierul creierul la măduva spinării în ambele direcții .

Fasciculele descendente propagă impulsurile mororii de la creier la sistemul nervos periferic,fasciculele externe duc impulsurile sensitive către creier.

Funcțiile măduvei spinării .Activitatea sistemului nervos se realizează prin actul reflex care acționează asupra unui anumit câmp receptor și are ca substrat anatomic arcul reflex ,constituit din : calea aferentă , un centru și calea eferentă

Funcția reflexă stă la baza activității sistemului nervos . Datorită ei se realizează legătura între părți ale organismului și dintre organism și mediul înconjurător .În substanța cenușie a măduvei spinării se află centrii unor importante reflexe somatic și vegetative .

Reflexele somatic medulare sunt de două tipuri : monosinaptice ( propioceptive ) și polisinaptice ( extero și propioceptive ) .

Reflexele vegetative mai importante sunt :

•reflexe cardioacxceleratoare și pupilo-dilatator ,au centrii în coarnele laterale ale măduvei cervicodorsale ;

•reflexe vasoconstrictoare ,au centrii în măduva dorsolombară ;

•reflexele de micțiune ,defecație și sexual au centrii localizați în segmentele lombosacrale medulare ( coarnele laterale și comisura cenușie) .

Funcția de conducere a măduvei spinării se realizează pe căi lungi ( de protecție ) ascendente și descendente și căi scurte ( de asociație sau intersegmentare ) .

Encefalul este partea sistemului nervos central care se afla adapostita in cutia craniana (neurocraniu).

Structura encefalului .Encefalul se dezvolta din cinci vezicule cerebrale:

Mielencefalul ,din care se dezvolta bulbul rahidian;

Metencefalul ,din care se dezvolta puntea Varoli si cerebelul (creierul mic);

Mezencefalul,din care se dezvolta pedunculii cerebrali si lama cvadrigemina;

Diencefalul ,din care se dezvolta talamencefalul ,hipotalamusul si subtalamusul;

Telencefalul ,din care se dezvolta emisferele cerebrale.

Encefalul poate fi impartit in trei regiuni distincte:trunchiul cerebral,cerebelul si creierul propriu-zis.

Trunchiul cerebral este regiunea orientate axial, in prelungirea maduvei spinarii ,care se afla situate in comportamentul inferior al cutiei craniene .El este alcatuit din: bulbul rahidian ,puntea Varoli, pedunculii cerebrali si lama cvadrigemina.

Cerebelul sau creierul mic este formatiunea care se gaseste intre trunchiul cerebral si creierul propriu-zis.

Creierul propriu-zis este regiunea suprapusa trunchiului cerebral si cerebelului,situate in comportamentul superior al cutiei craniene.El este alcatuit din diencefal si emisferele cerebrale.

Creierul, creierul poate fi împărțit în trei regiuni distincte: creierul posterior, creierul mijlociu și creierul anterior. Fiecare din aceste regiuni este divizată în zone separate, care controlează funcții distincte, toate interconectate cu alte porțiuni ale creierului. Cea mai mare structură a creierului posterior este cerebelul. Această zonă are, în principal, activități motorii. Ea trimite impulsuri care produc mișcările inconștiente ale mușchilor, astfel postura și echilibrul sunt menținute și acționează în perfect acord cu ariile motorii ale emisferelor cerebrale pentru coordonarea mișcărilor corpului.

Trunchiul cerebral continuă măduva spinării și este format din bulb , punte și mezencefal ( pedunculi cerebrali ,coliculi cvadrigemeni ) . Trunchiul cerebral, leagă creierul cu măduva spinării. cuprinde părți din creierul posterior, tot creierul mijlociu și o parte din cel anterior.

Aici este locul de încrucișare al tuturor căilor aferente și eferente, astfel încât partea stângă a corpului este controlată de partea dreaptă a creierului și viceversa.

Variatele structuri ale trunchiului cerebral – incluzându-le pe cele denumite bulb (medula oblonga) și puntea, care fac parte din creierul posterior, și formația reticulată (uneori, denumită sistem reticulat activator), care face parte din creierul mijlociu – au funcții vitale. Ele controlează frecvența cardiacă, presiunea arteriala, deglutiția, tusea, respirația și somnul.

Controlul gradului de conștiență este una dintre cele mai importante funcții ale creierului. Formația reticulată este cea care filtrează afluxul de informații decide care este destul de importantă pentru a fi transmisă la creier. Căile nervoase din intregul organism trimit ramuri către formația reticulată și o alimentează cu un flux constant de semnale cu origine în celulele nervoase. În consecință, acest fapt determină formația reticulată să emită semnale către toate zonele creierului la centrii adecvați, unde semnalele sunt preluate, colaționate și prelucrate. Dacă această capacitate de conducere scade sau este impiedicată să apară, partea din creier denumită cortex cerebral devine inactivă și persoana devine inconștientă.

Invelisurile creierului sau meningele sunt duramater ,arahnoida si pia mater care continua ,la acest nivel ,invelisurile maduvei acoperind encefalul.(Figura 1)

Figura 1.Meningele,ventriculii și plexurile coroidale

Dura mater craniana se afla in raport cu peretii cutiei craniene,de ale carei oase adera pe alocuri ,alcatuind un fel de periost al acestora .

In grosimea durei mater se afla artera meningiana ,care hraneste atat tesutul fibros al ei,cat si oasele cutiei craniene ,in locurile de aderenta cu acestea .O particularitate a dura mater craniene sunt spatiile venoase numite sinusuri,pline cu sange venos.Acest sange provine de la creier,urechi si ochi,de unde este condus spre vena jugulara interna.

Dura mater cranian nu acoperă encefalul la suprafață ca un coif, ci în unele locuri ea pătrunde printre diferitele porțiuni ale lui,separându-le.Cea mai voluminoasă prelungire a durei mater pătrunde,de asemenea ,între lobii occipital si cerebel și formează cortul cerebelului ,care desparte emisferele cerebrale de emisferele cerebeloase;cortul cerebelului trimite ,la rândul său,o prelungire între emisferele cerebeloase și dă naștere unui sept mai mic ,numit coasa cerebelului.

Arahnoida este o lamă conjunctivă ,format din cellule endoteliale care trimite printer fibrele membrane dura mater prelungiri numite vilozități arahnoide.Unele din aceste vilozități ,fiind mai mari ,în special în regiunea creștetului capului ,poartă numele de granulațiile Pacchioni.

Ele pot străpunge ,uneori,fibrele durei și , ajungând până la os ,sapă în el niște gropițe .

Arahnoida învelește encefalul ca o pânză subțire de păianjen, trecând peste scizuri și șanțuri ca un fel de punte ,fără să pătrundă în ele.Datorită acestui fapt ,la denivelările mai mari,se formează între arahnoida și pia mater niște pungi numite cisterne.

Aceste cistern sunt:cistern szlviană bazală (lacul szlvian),cistern peductulară și cistern bulbocerebeloasă sau marea cisternă.În regiunea caudal a măduvei spinării se află cistern,numită fundul de sac subarahnoidian spinal.În cistern ,precum și în întreg spațiul subarahnoidian ( spațiul dintre arahnoidă și pia mater ) se află lichid cefalorahidian.

În marea cistern și în fundul de sac subarahnoidian se fac puncțiile, respective puncția suboccipitală și punția lombară.Ventriculul al IV-lea ( delimitat de bulb,punte și cerebel) comunică cu spațiul subarahnoidian ,la nivelul cisternei mari ,prin orificiul Magendie și orificiile Luschka .Datorită acestui fapt ,lichidul cefalorahidian trece din ventricul în acest spațiu.Între arahnoidă și dura mater se află spațiul subdural.

Prin mater vine în raport direct cu substanța cenușie a creierului.Ea urmărește intim suprafața creierului,pătrunzând prin șanțuri și scizuri ,îndepărtându-și la nivelul acestora de arahnoidă și formând cisternele subarahnoidiene amintite.Pia mater este o membrană fibrovasculară cu rol nutritive al substanței nervoase.

Lichidul cefalorahidian se găsește în canalul ependimar ,în ventriculele cerebrale (I,al II-lea ,al III-lea și al IV-lea) și în spațiile subarahnoidiene.El este secretat de plexurile coroide și de pătura care căptușește ventriculele (ependimul ventricular).O dată format ,lichidul cefalorahidian trece din ventriculul al IV-lea,prin gauraMagendie și prin orificiile Luschka, în spațiile subarahnoidiene ,iar în jos, în canalul ependimar.El nu trebuie considerat ca un lichid stagnant ,ci într-o permanență reabsorbție și reânoire .Se poate vorbi de o circulație a lichidului cefalorahidian .Bariera meningiană .Reglarea schimburilor dintre sânge și parenchimul și dintre sânge și lichidul cefalorahidian este fprintr-un mechanism neuroprotector cu rol de barieră.Astfel,unele substanțe chimice precum și unii agenți trec cu ușurință din sânge în lichidul cefalorahidian și în parenchimul nervos,iar de la acestea înapoi ,pe când altele sunt oprite.De aceea acest mechanism cu rol elective și protector,a fost numit bariera meningiană sau bariera hematonevraxială . Prin acest mecanism se realizează o anumită concentrație a unor substanțe ca urea ,acidul uric,fosfații,în starea normal a lichidului cefalorahidian ,precum și oprirea pătrunderii în parenchimul nervos a agenților patogeni.

Mielencefalul.Bulbul rahidian aparține trunchiului cerebral și este așezat în etajul posterior al cutiei craniene și în partea superioară a canalului neural.El este continuarea măduvei spinării ,de aceea mai poartă denumirea de de măduvă prelungită .Are forma unui trunchi de con,cu baza mare așezată în sus ,iar baza mică în jos.Lungimea este de circa 3 cm și greutatea de 6-7 g.În partea superioară se termină la locul unde începe puntea lui Varoli (șanțul bulboprotuberanțial),iar limita inferioară este indicată de locul unde se încrucișează fibrele nervoase care formează piramidale bulbare anterioare (decusația piramidală).Fața anterioară (Figura 2) prezintă,pe linia median,un șanț,șanțul median anterior ,care este continuarea șanțului median anterior al măduvei.

Figura 2.Bulbul rahidian (Fața anterioară)

De o parte și de alta a acestuia se află două cordoane nervoase,piramidele bulbare anterioare,care sunt în continuarea cordoanelor anterioare ale măduvei; ele sunt mai groase în partea superioară și mai subțiri la partea inferioară.Pe această față, la nivelul șanțului bulboprotuberanțiali,la se observă originea aparentă a celei de-a VI-a pereche de nervi cranieni.Pe părțile laterale ale piramidelor bulbare se află șanțurile colaterale anterioare.

Părțile laterale.Lateral de șanțurile colaterale anterioare se află cordoanele laterale bulbare ,mărginite ,în partea posterioară,de șanțul collateral posterior.Aceste cordoane nu sunt decât cordoanele laterale ale măduvei ,care se prelungesc la acest nivel.Fiecare cordon lateral prezintă ,în partea superioar ,câte o umflătură ovală,cu axul mare dispus longitudinal ,care se numește olivă bulbar .Ele sunt separate de restul fețelor laterale prin câte un șanț ,șanțul retroolivar .Fața posterioară cobtribuie la formarea planșeului ventriculului al IV-lea .Pe linia median,fața posterioară a bulbului prezintă un șanț ,șanțul median posterior ,care este continuarea șanțului median posterior al măduvei .Pe laturile lui sunt cordoanele formate de fasciculele Goll și Burdach prin șanțul intermediar posterior .Metencefalul sau creierul posterior este alcătuit din puntea Varoli și cerebel.

Puntea Varoli sau protuberanța este segmental mijlociu al trunchiului cerebral,dispus pe fața anterioară a encefalului,între bulbul rahidian și pedunculii cerebrali,în dreptul cerebelului,participând la delimitarea ventriculului al VI-lea.

Configurația externă.Puntea este o bandă de substanță nervoasă lată de 3 cm,dispusă transversal de la o emisferă cerebeloasă la alta și denumirea de punte .Prezintă o față anterioară ,o față posterioară,o margine superioară, o margine inferioară și două fețe laterale.

Cerebelul se mai numește și creierul mic sau creierașul; este așezat în loja posterioară a cutiei craniene,suprapus trunchiului cerebral,sub lobii occipital ai emisferelor cerebrale.Este separat de emisferele cerebrale printr-o membrană conjunctiv-fibroase care reprezintă o prelungire a membrane dura mater,cortul cerebelului.Cerebelul are o greutate de aproximativ 140 g,o suprafață a cortexului de 100 000 mm2 și o formă caracteristică.Cercetătorii mai vechi au considerat cerebelul împărțit,prin două șanțuri longitudinal,în trei lobi:unul central, numit vermis,și doi lobi laterali,emisferele cerebeloase.Cercetările recente au arătat că această împărțire longitudinal a cerebelului ete numai o împărțire morfologică,ea nu corespunde însă nici dezvoltării filogenetice și nici fiziologiei lui.Având în vedere aceste considerente,cerebelul trebuie împărțit transversal,și nu longitudinal,ținând totuși seama și de acest din urmă criteriu de împărțire.În această împărțire,vom deosebi:

-lobi ,determinați de niște șanțuri mai adânci ,numite fisuri,care sunt:fisura posterolaterală sau șanțul uvulonodular ;lobii cuprind atât porțiuni care corespund emisferelor cerebeloase ;

-lobuli ,determinați de șanțuri mai puțin adânci decât fisurile și cu direcții variate

-folii sau lamele-formațiuni lamelare în cadrul lobulilor,determinate de șanțuri superficial.

Structura cerebelului .În structura cerebelului,cele două feluri de substanțe,albă și cenușie,au o dispoziție inversă decât în măduva spinării-substanța cenușie fiind situată la periferie,iar substanța albă, spre interior.Limita de separație a celor două substanțe are,pe secțiune transversală ,un aspect characteristic,care a fost asemănat cu coroana unui arbore și numită,din această cauză,arborele vieții.

Substanța cenușie formează ,la periferia cerebelului ,o pătură care se numește scoarța cerebeloasă.În alcătuirea acesteia se disting următoarele straturi ,pornind de la exterior spre interior .

Diencefalul sau creierul intermediar ,situate în prelungirea trunchiului cerebral și sub emisferele cerebrale ,este alcătuit din mai multe mase de substanță nervoasă

Talamusul este cea mai voluminoasă formațiune cenușie diencefalică ,este constituit din mai mulți nuclei care realizează conexiuni între nuclei bazali ,cerebel ,bulb ,măduvă și scoarța cerebral .Talamusul conține și neuroni de asociație cu rol în integrarea impulsurilor de la mai mulți nuclei talamici ,alături de neuroni nespecifici care stabilesc conexiuni subcorticale .

Metatalamusul este format din două perechi de corpi geniculați :

-unii laterali –stație de releu a căii vizuale

-iar alții mediali-stație de releu a căii acustice .

Epitalamusul este format dintr-un nucleu în care se închid reflexele olfactivo-somatice ( mișcările capului și corpului legate de miros ) și glanda epifiză .

Hipotalamusul se află la baza creierului, sub cele două emisfere cerebrale. El este situat imediat sub o altă structură importantă din creierul anterior, talamusul, care funcționează ca un releu telefonic între măduva spinării și emisferele cerebrale.Hipotalamusul este, în fapt, o colecție de centri nervosi specializați, care sunt conectați cu alte zone importante din creier și cu glanda hipofiză. Este regiunea creierului implicată în controlul unor funcții vitale, cum ar fi mâncatul, dormitul și termoreglarea. Este strâns legat de sistemul hormonal endocrin.Hipotalamusul are căi nervoase care îl conectează cu sistemul limbic, care este strâns legat de centrul olfactiv din creier. Această porțiune a creierului are, de asemenea, conexiuni cu arii ce controlează alte simțuri, comportamentul și organizarea memoriei.

Emisferele cerebrale sunt separate prin fisura interemisferică și legate în partea bazală prin formațiuni de substanță albă : corpul calos ,trigonul cerebral ,comisurile albe ,anterioară și posterioară . Fiecare emisferă cerebrală are trei fețe :

-convexă sau externă ( în raport cu bolta craniului ),

-medială sau internă

– bazală .

Partea cea mai mare din creier este reprezentată de emisferele cerebrale (cerebrum) localizate în creierul anterior.

Acestea sunt mai dezvoltate la om decât la orice alt animal și sunt esențiale pentru gândire, memorie conștiență și procesele mentale superioare. Acesta este locul unde toate celelalte parți ale creierului transmit mesajele pentru a fi luată o decizie. Creierul mare este împărtit pe linia mediană în două jumătați, cunoscute sub numele de emisfere cerebrale. Ele sunt unite la bază printr-un fascicul gros de fibre nervoase, denumite corp calos. Deși fiecare reprezintă imaginea în oglindă a celeilalte, ele au funcții complet diferite și conlucrează prin intermediul corpului calos.În interiorul emisferelor cerebrale există o aglomerare de substanță cenușie (celule nervoase) denumită ganglioni bazali. Aceste celule formează un sistem complex de control, care coordonează activitatea musculară, ceea ce permite corpului să îndeplinească diferite tipuri de mișcări liber și inconștient. Acest tip de activitate musculară este implicat în balansarea brațelor în timpul mersului, în expresia feței și în poziționarea membrelor înainte de ridicarea în picioare sau de mers .

Telencefalul sau creierul anterior este partea cea mai voluminoasă a encefalului și este reprezentat prin emisferele cerebrale.Cele două emisfere cerebrale sunt împărțite printr-un șanț adânc antero-posterior,numit fisura interemisferică ,determinând o emisferă dreaptă și stângă.Ele sunt legate,în partea bazală,printr-o lamă de substanță albă-corpul calosÎn afară de acestea,pot fi considerate ca formațiuni de legătură:trigonul cerebral,chiasma optică,spațiul perforat anterior,tuberculul cenușiu.tija pituară ,corpii mamilari ,spațiul perforat posterior și pedunculii cerebrali.

Cortexul cerebral este un strat gros de aproximativ 3 mm de materie cenușie cu aspect cutat reprezentând suprafața exterioară a creierului .Această parte a creierului este dezvoltată necesitând plieri .Între pliuri sunt șanțuri adânci care impart fiecare din cele două emisfere ale cortexului în 4 zone numite lobi .Fiecare din acești lobi îndeplinește una sau mai multe funcții specifice .

Lobul temporal servește pentru auz și miros .

Lobul parietal pentru pipăit și gust .

Lobul occipital pentru văz .

Lobul frontal pentru mișcare ,vorbire și gândire .

În fiecare din acești lobi există porțiuni care recepționează mesajele senzoriale dintr-o singură zonă a corpului .

Procelese corticale fundamentale . Viața psihică este considerată a fi rezultatul a trei comportamente ,strâns legate între ele :

-comportamentul de cunoaștere ( gândirea , atenția ,orientarea , învățarea ,memoria ) cu ajutorul cătuia omul cunoaște realitatea și pătrunde în descifrarea ei ;

-comportamentul volițional , constând din totalitatea hotărârilor ,deciziilor și în perseverența îndeplinirilor lor .

La baza activității corticale stau reflexele condiționate ,datorită cărora organismul se adaptează permanent și adecvat la condițiile în continuă schimbare ale mediilor extern și intern .

Inhibiția corticală se menține atât timp cât simțul semnalează scoarței o anumită modificare la care organismul trebuie să se adapteze .Ea poate fi :

-inhibiția internă ( condiționată) specific scoarței cerebrale poate de mai multe tipuri ,în funcție de mecanismul de producere .

– inhibiția externă( necondiționată) apare atunci când în timpul elaborii RC sau al desfășurării unei anumite reacții condiționate,intervine un alt stimul necunoscut care inhibă RC ,deoarece inhibă focarul cortical EC-prin inducție negativă care apare ca urmare a unui excitant foarte puternic .

Emisferele cerebrale cuprind un sistem vascular format din artere,capilare si vene.In creier nu exista vase.

Sistemul arterial cerebral.Irigatia emisferelor cerebrale este asigurata de arterele magistrale ale capului,reprezentate de arterele carotid interne si de arterele vertebrale ,care unite la baza creierului formeaza poligonul lui Wills.

1.Arterele carotide interne iau nastere din arterele carotid primitive,la nivelul marginii superioare a cartilajului tiroid.Ele patrund in cutia craniana prin canalele carotidiene din stanca temporal,trec prin sinusul cavernos si ajung in dreptul marginii externe a chiasmei optice unde iau nastere arterele oftalmice.\

Arterele cerebrale anterioare,care prin ramurile lor sauperficiale asigura vascularizatia portiunii superioare a fetei externe a emisferelor,precum si fata interna pana la scizura perpendicular interna si lobul orbitar de pe fata inferioara.

Arterele cerebrale mijloace sau salpigiene ,a caror zona superficial cuprinde fata externa ,afara de teritoriul din portiunea superioara si de polul occipital.Zona lor profunda vascularizeaza capsula interna,palidul si corpul striat.

Arterele coroidiene anterioare,care iriga corpii genunchiati externi,palidul,capsula interna,corpul luiLuys.

Arterele comunicante posterioare trimit ramuri la thalamus,hipotalamus,capsula interna,corpul lui Luys si pedunculii cerebrali.

2.Arterele vertebrale pleaca din subclaviculare si patrund in craniu prin gaura occipital .La nivelul marginii inferioare a protuberantei,cele doua artere vertebrale se unesc formand trunchiul basilar ,care are un traiect usor ascendant.

Sistemul arterial basilar vertebrao-bazilar asigura vascularizatia cerebelului prin arterele cerebeloase si a trunchiului cerebral prin:

a.arterele paramediene

b.arterele circumferentiale scurte

c. arterele circumferentiale lungi

Trunchiul basilar,ajungand lamarginea superioara a protuberantei,se bifurca si formeaza arterele cerebrale posterioare,care prin colaterale vascularizeaza mezencefalul,hipotalamusul si talamusul,iar prin arterele terminale iriga partial lobii occipital si temporali.

3.Poligonul lui Wills de la baza creierului este format din ramuri arteriale ale sistemelor carotidian si vertebra- bazilare,realizand importante anasomoze intre cele doua formatiuni vasculare.

Poligonul lui Wills cuprinde :

-artera comunicanta anterioara , care face legatura intre arterele cerebrale anterioare

– arterele cerebrale anterioare

– arterele comunicante posterioare,care unesc cele doua sisteme vasculare,carotidian si vertebra – basilar.

– arterele cerebrale posterioare

Poligonul lui Wills permite o distributie corespunzatoare in irigatia creierului ,asigurand supleante circulatorii prin arterele care leaga sistemul carotidian de cel vertebra-bazilar sau prin anastomozele din acelasi sistem.

Sistemul capilar cerebral.Capilarele cerebrale se caracterizeaza prin faptul ca sunt acoperite cu un strat de fibre elastic,care limiteaza schimbarile lumenului capilar,in sensul dilatatiei sau contractiei.

Sistemul venos cerebral.Sangele venos este cules de venele jugulare interne,care sunt alimentate din doua teritorii ale creierului.

1.Teritoriul superficial,reprezentat de o retea venoasa corticala si subcorticala,care se revarsa in sinusurile venoase periferice.

2.Teritoriul profund reprezentat de o retea venoasa care prin venele lui Galien ajung la sinusul drept.

Dupa John L Patersson valoarea debitului circulator cerebral este determinate de :

-presiunea de perfuzie reprezentata de diferenta dintre presiunea arterial sic ea venoasa in creier

-rezistenta vasculara cerebral care depinde de tonusul musculaturii netede a vaselor si de elasticitatea peretelui vascular,de presiunea intracraniana si de modificarile structural ale vaselor secundare unei boli si vascozitatea sangelui.

CAPITOLUL 2

COMPLICAȚIILE TRAUMATICE LA PACIENȚII NEUROLOGICI

2.1.Traumatismele cranio-cerebrale

Frecvența crescândă a traumatismelor cranio-cerebrale condiționate de accidentele de circulație și muncă,ridică probleme deosebit de diverse și complexe ,atât sub raportul gravității lor ,cât și în privința valorii diagnostice a diferitelor simptome.

Adeseori traumatismul este factorul determinant al evoluției fatale,iar frecvența sechelelor neurologice și psihice este considerabilă.În acest cadru ,examenul inițial are o mare importanță atât din punct de vedere terapeutic ,cât și ca bază de raportare pentru evoluția ulterioară ,permițând depistarea unor posibile complicații .

Tulburările de cunoștință.Starea de cunoștință reprezintă un element esențial în contextul urmăririi unui traumatizat cranian.

În general ,un traumatism cranian de o anumită importanță antrenează o pierdere de cunoștință imediată .

Nu în toate cazurile se constată un paralelism între importanța traumatismului și alterarea stării de cunoștință .

Aceasta poate lipsi în cazul unor traumatisme a căror intensitate poate fi probată de existența unei fracturi a cutiei craniene sau de o plagă cranio-cerebrală.

Pe de altă parte un traumatism aparent ușor ,poate fi cauza unei come imediate ,mai mult sau mai puțin durabile .Prezența unei tulburări de cunoștință impune stabilirea profunzimii ei.

Lipsa reacției la orice fel de excitanți,însoțită uneori de abolirea refluxului la lumină,definește coma profundă.

Obținerea de reacții motorii la aplicarea unor stimuli dureroși,denotă un grad mai redus de profunzime a comei și este recomandabil a se nota intensitatea stimulelor aplicate și caracterul răspunsului .

La un grad și mai redus se pot obține prin solicitări repetate câteva mișcări sau chiar cuvinte.

Unii traumatizați chiar dacă nu și-au pierdut cunoștința,pot prezenta tulburări comportamentale în legătură cu o stare confuzivă sau confuzo- onirică.

Alții ,cu un nivel de cunoștință și comportament aparent normal și adaptat ,prezintă tulburări mnezice nu numai în raport cu accidentul ci și cu evenimentele ce l-au precedat ( amnezie retrogradă) și care i-au urmat ( amnezie posttraumatică).

Nerecunoașterea,în unele cazuri,a împrejurărilor accidentului cât și lipsa semnelor exterioare ale unui traumatism ,fac dificilă afirmarea originii traumatice a unei come.

În această situație trebuie avute în atenție multiplele posibilități etiologice ale comelor , fără a se scăpa din vedere faptul că toate se pot asocioa în mod secundar cu un traumatism , ca urmare a căderii .

Leziuni asociate .Se va urmări deistarea lor,mai ales la traumatizații comatoși ,prin examenul sistematic al membrelor ,toracelui, abdomenului și rahisului .

Prezența sau apariția ulterioară a unei stări de colaps pledează pentru o hemoragie internă.

Aceste leziuni asociate domină uneori în faza inițială problema terapeutică.

Ele vor fi tratate susținut deoarece reprezintă factori de agravare a suferinței cerebrale .

În unele cazuri noțiunea unui interval liber urmat de agravarea stării rănitului ( cunoștință,funcții vitale ,semne neurologice),sugerează o complicație de tipul hematomului intra- cranian , a cărui evacuare se impune de urgență .

Leziunile scalpului vor fi explorate , curățite și suturate din momentul în care starea bolnavului o permite , de preferință în mediu neuro-chirurgical.

O fractură de calotă cu înfundare fac necesară o intervenție ,ce poate fi însă practicată și după câteva zile .

În afara situațiilor amintite ,nu există indicație operatorie imediată.

Hotărâtoare este asigurarea unei urmăriri continue și riguroase care să permită recunoașterea în timp util a unei complicații ce impune intervenție chirurgicală.

Aspecte anatomo-clinice și evolutive.

1.Comoția cerebrală.În general este cea mai ușoară manifestare a traumatismului cranio-cerebral.Ea rezultă dintr-o tulburare dinamică trecătoare a funcțiilor nervoase al cărei substrat patologic nu este probabil unic,asociind în proporție variabilă un răsunet neuro-vascular funcțional și alterații microscopice difuze ale neuronilor și substanței albe , adesea însoțite de edem. Continuare