Metodologia Cercetarii Pedagogicedoc

=== Metodologia cercetarii pedagogice ===

JOCURILE DIDACTICE PENTRU STIMULAREA CURIOZITĂȚII PRIVIND EXPLICAREA ȘI ÎNȚELEGEREA LUMII ÎNCONJURĂTOARE ÎN CADRUL DOMENIULUI EXPERIENȚIAL ȘTIINȚE

CUPRINS:

INTRODUCERE (cuprinde si motivarea temei alese)

Capitoul 1.

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND JOCURILE DIDACTICE ÎN ACTIVITĂȚILE PREȘCOLARILOR

1.1. Jocul didactic în viața copilului preșcolar.

1.1.1. Rolul și funcțiile jocului didactic în dezvoltarea personalității copilului preșcolar.

1.1.2. Forme de realizarea a jocurilor didactice si clasificarea lor.

1.2. Obiectivele activității de cunoașterea mediului, domeniul științe.

Capitolul 2.

STIMULAREA CURIOZITĂȚII PREȘCOLARILOR PRIN INTERMEDIUL JOCULUI DIDACTIC ÎN ACTIVITĂȚILE DE CUNOAȘTEREA MEDIULUI

2.1. Jocul didactic, modalitate de stimulare a curiozitații preșcolarilor.

2.2. Organizarea și desfășurarea jocului didactic privind explicarea și înțelegerea lumii înconjurătoare.

2.2.1. Etapele și cerințele jocurilor didactice pentru atingerea obiectivelor.

2.2.2. Materiale și strategii utilizate în cadrul jocurilor didactice pentru stimularea curiozității.

2.2.3. Rolul cadrului didactic în organizarea și îndrumarea jocului.

2.3. Jocuri didactice specifice în activitățile de cunoaștera mediului.

Capitolul 3.

METODOLOGIA CERCETĂRII PEDAGOGICE

3.1. Tipul cercetării: cantitativ- calitativă.

3.2. Cadrul practic-experimental.

3.2.1. Scopul și obiectivele cercetării.

3.2.2. Eșantionul de subiecți.

3.2.3. Metodele de investigație și etapele cercetării.

3.3. Interpretarea rezultatelor cercetării și formularea concluziilor.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND JOCURILE DIDACTICE ÎN ACTIVITĂȚILE PREȘCOLARILOR

1.1. Jocul didactic în viața copilului preșcolar.

Educația este o formă organizată, sistematică și continuă de formare a personalității umane. Procesul complex de formare și devenire a personalității umane este strîns legat de activitatea de învățare și de educație, în general. Educația este orientată în direcția asimilării de cunoștinte și a formării structurilor psihice și de personalitate, este factorul principal care determina dezvoltarea psihoindividuală. Vizează obiective precise, implică proiectare și anticipare, dirijare, control și decizie. Vârsta preșcolară este o perioadă a descoperirii, aceasta este etapa în care se structurează primele elemente ale conștiinței de sine și a socializării. Este perioada apariției competențelor, atitudinilor si aptitudinilor, iar acestea țin de implicarea în explorarea, explicarea, înțelegerea realității, dar și de acțiune asupra ei. Copiii la această vârstă iau parte la transformările din viața socială, economică și din mediul înconjurător, acest lucru stimulâdu-le curiozitatea.

Activitatea de joc la preșcolari este o formă prezentă din toate timpurile, aproape un stil de viața la această vârstă, ea fiind diferită însa în funcție de diversele întâmplari din viața socială a fiecărui copil. Datorită influențelor directe și indirecte ale procesului evolutiv, jocul ca orice alta formă de activitate a căpatat treptat, caracteristici noi, din ce în mai variate, toate contribuind la dezvoltarea intelectuală și formarea personalității la copii.

Jocul izvorăste din nevoile fireaști ale copilului, nevoia de mișcare și de manifestare, stările afective, pozitive și negative, activitătile spontane, nevoia de socializare. Jocul este o activitate libera și angajează toate funcțiile psihice, cognitive, afective, volitive, motrice, etc

Deși sunt inspirate din jocurile spontane ale copiilor, Jocurile didactice sunt o categorie aparte de jocuri, ele sunt integrate demersului educațional explicit, au obiective educaționale bine precizate. Jocurile didactice sunt propuse de către adultul educator și reprezintă forma ideală prin care jocul, ca activitate fundamentală a vârstei preșcolare poate sprijini învățarea dirijată, pregătind integrarea ulterioară a copilului în școală. Jocurile didactice solicită intelectul copiilor pentru a rezolva unele sarcini .în mod individual. Jocului didactic facilitează pregătirea copiilor preșcolari pentru introducerea lor în activitatea de învățare.

Prin specificul său, jocul didactic combină funcții și sarcini de învățare cu forma plăcută și atractivă a jocului, cultivând interesul pentru studiu. Jocul didactic contribuie la realizarea sarcinilor formative ale procesului de învățământ, în cadrul jocului copilul fiind solicitat pe toate planurile psihicului său: cognitiv, afectiv și volițional.

Jocurile preșcolarilor au o evoloție complexă în funcție de particularitățile de vârsta și a dezvoltării cognitive. Piaget spune că schimbările în inteligentă apar secvențial, în stadii succesive, fiecare stadiu depinde de cel anterior. Dupa Piaget, aceste secvente succesive sunt:

“Stadiul senzoriomotor (0-18/24 luni), copilul cunoaște prin intermediul activităților fizice pe care le îndeplinește. Își achiziționează baza întregului edificiu al cunoașterii umane: schema obiectului permanent. Stadiul se încheie cu achiziția limbajului și a gândirii simbolice;

Stadiul preoperațional (2-5/7 ani) este caracteristic copilului de vârstă preșcolară, luptând pentru a-și achiziționa gândirea logică;

Stadiul operațiilor concrete (6-11/12 ani) copilul poate gândi logic probleme „concrete”, „aici” și „acum”. Gândirea rămâne reversibilă, în limitele realității, copilul înțelege deducția necesară cunoscând proprietățiile obiectelor;

Stadiul operațiilor formale (12/13 ani) sunt adolescenți capabili să opereze mental asupra unor probleme abstracte, ipotetice. Ei au o gândire științifică, fac deducții sistematice pe tema unor ipoteze”1.

Jocul didactic are o sarcină instructivă specifică (o problemă de rezolvat pentru copil, problemă ce vizează explicit dezvoltarea pe o anume coordonată psihologică). Alături de sarcina didactică, jocul didactic are reguli specifice și elemente de joc. Cu cât vârsta copiilor este mai mare raportul dintre aceste elemente structurale se schimbă; ponderea elementelor de joc scade în favoarea complexității sarcinilor de rezolvat. Dacă este bine realizat sub conducerea adultului se poate regăsi, coordonat de un copil mai mare și în contextul activităților libere din grădiniță

________________________________________________________________________

1. Jean Piaget, Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București,1970

1.1.1. Rolul și funcțiile jocului didactic în dezvoltarea personalității copilului preșcolar.

În perioada preșcolară principala activitate, este jocul, fiind o formă de manifestare internațională, fără bariere geografice și religioase, o activitate care îi reunește pe copii și în același timp îi reprezintă. Prin joc copiii își imagineaza realitatea din punctual lor de vedere, socializează, prin această activitate copilul își satisface nevoile prezente și se pregătește de viitor.

În prima parte a perioadei se înregistrează trecerea de la jocurile de manipulare, sau mânuire de obiecte caracteristice vârstei anterioare la jocul de creație, sub forma, jocului cu subiect și roluri și a celor de construcție. Jocul de creație capătă cel mai important loc la vârsta preșcolară. Apariția și practicarea lui sunt efectul întregii dezvoltări psihice a copilului – în special a acelei capacități magice, de a reflecta într-o formă proprie impresiile dobândite din lumea înconjurătoare, o lume cu încă prea multe necunoscute pentru copil. Această capacitate a copilului face posibilă apropierea lumii exterioare fără a se genera conflicte insolvabile, în ciuda distanței imense dintre ceea ce dorește ți ceea ce poate să facă prin forțe proprii.

Copilul dovedește prin joc că participă intens la tot ceea ce-l înconjoară: el transpune în joc inițial acțiunile exterioare efectuate de oameni cu obiectele(transpunere începută încă în antepre-școlaritate) și apoi, din ce în ce mai complex, realizează redarea semnificației acestor acțiuni, dezvăluirea diverselor relații sociale. Începutul vârstei preșcolare se caracterizează prin frecvența relativ mare a jocurilor de creație cu subiecte din viața și lumea concretă ce-i înconjoară. Transpunerea în plan ludic a impresiilor imediate se face rapid și coerent (de altfel, rapiditatea cu care sunt valorificate impresiile în creația de joc, calitatea transpunerii în joc, nuanțele surprinse, pot fi parametri de analiză a nivelului de dezvoltare a copiilor).

În grădiniță, jocul este activitatea pricipală și cuprinde toate ariile de activitate, realizând procesul de învățare într-un mod atractiv, antrenant și ușor de înțeles de către copiii. Baza învățământului preșcolar trebuie sa o constituie activitatea operațional – activa a copilului, care să îi ofere copilului prilejul de inițiativă și experiența, constituind o baza pentru formularea verbală a cunostintelor, iar prin joc se poate asigura această bază.

Componența instructivă a activității este dată de termenul "didactic" asociat jocului, care accentuează și evidentiază că acesta este organizat în vederea obținerii unor finalități de natură informativă și formativă specifice procesului de invatamant.

Rolul jocului didactic în activitășile educative este bine definit, determinat de faptul că pe măsură ce copilul își însușește pe baza experienței sale de viață, cât și pe alte căi, o serie de cunoștințe, priceperi și deprinderi, crește rolul său în acumularea altora superioare. Jocul didactic are un conținut variat și o funcționalitate multiplă: însușirea, fixarea și sistematizarea unor cunoștințe, formarea unor deprinderi și aplicarea acestora în practică. Jocurile didactice au drept scop, pe de o parte instruirea copiilor într-un domeniu de cunoaștere, iar pe de altă parte, sporirea interesului pentru activitatea respectivă, prin utilizarea unor elemente distractive care facilitează atingerea scopului formativ-educativ urmărit.

Jocul în perioada preșcolarității este felul de a acționa al copilului, este forma specifică și principală de activitate, este contextul ce dă valoare activității preșcolarului, este cadrul ce face posibil progresul, evoluția sa în toate planurile. La începutul perioadei copilul nici măcar nu distinge această formă de activitate de celelalte două, complementare- învățătura și munca; acest lucru devine posibil în jurul vârstei de cinci ani. După șase ani, deși nu pierde din pondere, jocul capătă forme în care se manifestă complex elemente ocupaționale. „Vârsta preșcolară reprezintă un moment de evoluție psihică în care jocul capătă caracteristici noi ce-l apropie de alte feluri de activitate. Jocul este un fel de teren neutru pe care se revarsă întreaga experiență despre lume și viață a copilului, aceasta devenind prin intermediul lui mai subtilă, mai accesibilă."1 În această perioadă apar cele mai complexe, mai variate și mai interesante forme de joc. La finele ei, diversificarea este mai puțin evidentă, evoluția jocului conducând spre adâncirea și perfecționarea fermelor și felurilor de joc conturate de-a lungul vârstei preșcolare.

Jocul didactic încorporat în activitatea didactică cu elemente de joc imprimă activității un caracter viu, atrăgător, aduce varietate și stare de bună dispoziție, de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei, a plictiselii, a oboselii, fortifică energiile intelectuale și fizice, furnizează o motivație stimulatorie.

La varsta prescolara mică jocul ocupa în preocuparile copilului locul central. Chiar si învatarea implica anumite elemente de joc. Totusi în formele cele mai simple motivele ________________________________________________________________________

1. U. Șchiopu, Ursula Schiopu,M. Gîrboveabu, D. Macadziob, Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București,1970, p.98

învătării încep să se constituie chiar și la preșcolarii mici. Jocurile didactice fac trecerea de la joc la învățare și sunt formele de activitate sub influența cărora copilul preșcolar se formeaza și se dezvoltă. Între aceste forme exista o strânsa corelație. Practic din orice experința din timpul jocului, copilul învață, indiferent dacă trăirile sunt pozitive sau negative. La diferite etape ale vârstei preșcolare, legătura dintre joc și învățare se realizează în forme specifice.

“Jocurile, alături de alte metode sunt considerate ca „fiind complexe (compozite), în care se combină de fapt mai multe metode, considerate simple sau primare (ca expunerea, conversația, demonstrația, exercițiul, etc.)” 1

La preșcolarii din grupa mijlocie jocul nu-și pierde din însemnătate deși interesul pentru învatare crește din ce în ce mai mult. Jocul rămâne tipul fundamental de activitate preșcolară, care îndeplinește importante funcții educative. În timpul jocului, copilul își însușește mai bine semnificația lumii înconjurătoare și iși formeaza mai ușor unele deprinderi practice elementare. (De pilda, in cadrul unor jocuri, presolarii confectioneaza din diferite materiale recilate, cadouri pentru colegi).Jocul reprezintă, una din modalitățile prin care copilul caută să cunoască realitatea înconjurătoare.

„Pentru copil totul este joc: la început tot el se joacă cu corpul său. Mai târziu îi face plăcere să reproducă elemente din mediul său (lătratul câinelui…). La 4-5 ani își imită anturajul (pe mama, pe medic etc. …)” 2

Activitate didactică specifică preșcolarității, jocul îndeplinește mai multe funcții, cum ar fi: de distracție, de creativitate în concordanță cu vârsta, și nu în ultimul rând, funcția de modelare și formare a personalității copiilor.

Prin intermediul mai multor studii și observații au fost puse în evidență funcțiile jocului, identificându-se astfel, în raport cu etapa de dezvoltare și cu aportul în procesul de evoluție și integrare socială următoarele funcții ale jocului:

Funcții principale sau esențiale;

Funcții secundare;

Funcții marginale ale jocului;

________________________________________________________________________

1. Cucoș, C. (coordonator), (1998), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și gradedidactice, Editura Polirom, Iași

2. Norbert Sillamy, Dicționar de psihologie,1998, p. 171.

Funcția principală a jocului constă în asimilarea practică și mentală a caracteristicilor lumii și a vieții, fiind o funcție de cunoaștere, care scoate în relief amplitudinea caracteristicilor cognitive ale jocului pe parcursul dezvoltării preșcolarului. De asemenea, este o funcție de exersare complexă stimulativă a mișcărilor, de contribuție activă la creșterea și dezvoltarea organismului.

Categoria funcțiilor secundare ale jocului este constituită din: funcția de echilibru și tonificare, având un caracter activ și compensator și funcția de compensare

Funcțiile marginale ale acestei forme de activitate sunt reprezentate de funcția terapeutică, utilizându-se cu succes în cazuri maladive – cazurile copiilor care nu știu să se joace. Aceasta se constituie pe seama proprietăților proiective ale jocului, precum și pe funcția de integrare în rol, prin transfigurarea trăsăturilor de personalitate individuale și a comutării acestora în trăsăturile personajelor substituite în cadrul jocului. Această funcție terapeutic-compensatorie devine funcție principală în cadrul procesului de terapie complexă recuperatorie integrată la diferitele categorii de copii cu tulburări în dezvoltare. Jocul poate întârzia să se instaleze în cazul copiilor cu retard intelectual sau cu deficiențe senzoriale.

Din clasa funcțiilor principale face parte și funcția formativ-educativă, care, timpuriu a fost pusă în evidență de pedagogul Frobel și dezvoltată ulterior de pedagogia modernă. Prin intermediul jocului se dezvoltă întreaga personalitate a copilului. În lucrare sa, Ursula Șchiopu, spune că “în perioada preșcolară jocul alimentează foarte mult tendința spre libertate, emancipare de tutela strânsă a adultului. El are funcții formative care sunt în principiu educative”1.

Jocul didactic îndeplinește funcțiile de bază ale metodelor didactice. Funcțiile jocului prezentate de Cerghit, ca metodă de învățământ se pot structura astfel2:

Funcția cognitivă – traduce în act de învățare acțiunea proiectată de învățător în plan mintal, transformând în experiențe de învățare, obiectivele prestabilite de ordin cognitiv. Din acest punct de vedere jocul constituie modalitatea de a acționa practic, sistematic pentru a determina la copil achiziții de cunoaștere în scopul de a-și lărgi orizontul cunoașterii, de a-și forma anumite deprinderi.

__________________________________________________________________

1 Ursula Schiopu,M. Gîrboveabu, D. Macadziob, Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București,1970, p.41

2. Cerghit, I. (1997). Metode de învățământ. București: Editura Didactică și Pedagogică.p.106

Funcția formativ-educativă contribuie la realizarea obiectivelor din sferaoperatorie și cea atitudinală. Sunt exersate funcțiile psihice și fizice ale copilului și se formează deprinderi intelectuale, aptitudini, capacități și comportamente;

Funcția operațională (instrumentală) servește drept tehnică de execuție, în sensul că favorizează atingerea obiectivelor;

Funcția motivațională – de stimulare a curiozității, de trezirea interesului, a dorinței de a cunoaște și a acționa, de organizare a forțelor intelectuale ale elevilor;

Funcția normativă permite cadrului didactic dirijarea, corectarea și reglarea acțiunii instructive;

Funcția organizatorică permite o bună planificare a timpului elevului și învățătorului.1

La preșcolarii din grupa mijlocie și din cea mare, interesul pentru învatare crește din ce în ce mai mult. Cu toate acestea jocul nu-și pierde din insemnătate nici la această vârstă. El rămâne activitatea pricipală a preșcolarilor și îndeplinește importante funcții educative. Astfel, in procesul jocului, copilul isi însușește mai bine semnificația sociala și își formează mai ușor unele deprinderi practice elementare, de exemplu, în cadrul unor jocuri, preșolarii confecționează din diferite materiale cadouri pentru ziua mamei.

"Prin joc , ca activitate insrtuctiv- educativa , se realizează adapterea copilului la învățarea sistematică, prin libera manifestare a spiritului de independență în efectuarea diferitelor activități, jocuri simulând la maximum actvismul copilului."2

1.1.2. Forme de realizare a jocurilor didactice.

În funcție de gradul de implicare al educatorului exista jocuri spontane, inițiate de copii și jocuri didactice, mijlocite de adulți.

Jocurile spontane sunt jocuri nedirijate de adulți, educatoarea poate observa copii, preferințele lor în alegerea jocurilor și le poate pregătii materialele însă intervenția ei va fi cât mai discretă și doar în sensul asigurării siguranței și securității.

___________________________________________

1. Cerghit, I. (1997). Metode de învățământ. București: Editura Didactică și Pedagogică.p.106

2. El. Pop,"Jocuri și alte activități la alegerea copiilor" în "Programul gradiniței", în "Jocuri și alte actvități alese " – supliment al revistei pedagogice, București 1976,pag 11.

„Jocul didactic este o metodă de învățământ bazată pe acțiunea simulată, în care elemental ludic este subordonat scopului instructiv-educativ, adaptată îndeosebi învățământului preșcolar. Prin acest tip de joc este facilitată trecerea de la activitatea predominantă de joc la cea de învățare. Jocul didactic este propus, organizat și condus de către educatoare și urmărește sarcini precise. Jocul didactic îmbină elementele distractive și recreative cu cele instructive și educative, fiecare dintre acestea având o pondere mai mică sau mai mare în joc, în funcție de vârsta copilului și de stadiul în care el se află în trecerea de la joc la învățare”1

Jocul didactic, se încadrează în categoria jocurilor cu reguli și este caracterizat de obligativitatea respectării regulilor care precizează căile ce trebuie urmate de copii în desfășurarea acțiunii ludice.

Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiective educaționale variate și complexe, vizează dezvoltarea fizică a copilului în cazul jocurilor motrice, sportive, sau dezvoltarea unor subsisteme ale vieții psihice (procesele psihice senzoriale, intelectuale, trasaturi de personalitate, s.a.), jocurile didactice contribuie și la rezolvarea unor sarcini specifice educației morale și estetice.

Cu ajutorul jocului didactic se precizează, se consolidează, se sintetizează, se evolueaza și se îmbogățesc cunoștintele și trăirile copiilor, acestea sunt valorificate în contexte noi, inedite.

Prin îmbinarea armonioasă a elementelor instructive cu elementele distractive se asigură o unitate deplina între sarcina didactică și acțiunea de joc. Aceasta îmbinare a elementului instructiv-educativ cu cel distractiv declanșează stari afective complexe care facilitează și stimulează copiii să participe la activitate.

Literatura de specialitate prezintă diferite forme ale jocurilor didactice, aceste jocuri pot fi folosite cu succes în activitățile de învățare al preșcolarilor, ele fiind valorificate și de gradul de inventivitate al educatoarei2

a) În funcție de scopul urmărit, jocurile didactice pot fi: de sensibilizare, de preg[tire pentru înțelegerea unor noi noțiuni, de exersare a achizițiilor, de aplicare a achizițiilor, de memorie, simbolice, de îndemânare, de creație, de construcții tehnice, de

__________________________________________________________

1. Mușata Bocoș, Instruire interactivă, Repere pentru reflecție și acțiune, Editura Presa Universitară Clujeană, 2002 p.282

2.Trif, Letiția; Voiculescu, Elisabeta, (2013), Teoria și metodologia instruirii, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, pp.255-256

cunoaștere a realității înconjurătoare, pentru dezvoltarea limbajului și a comunicării orale, pentru formarea reprezentărilor matematice și a gândirii logice, pentru însușirea normelor de comportare civilizată etc.

b) În funcție de materialul utilizat, jocurile didactice pot fi: bazate pe modele naturale, bazate pe modele materiale construite special, bazate pe modele grafice, pe completarea de rebusuri, pe utilizarea de rebusuri, pe utilizarea de softurietc. Mijloacele multimedia deschid perspective largi diversificării tipurilor de jocuri didactice și valorificării lor în instruirea interactivă.

c) În funcție de modul de organizare a participanților jocurile didactice pot fi: colective, în perechi, în grupe sau pe echipe

Jocuri didactice sunt inspirate din jocurile spontane ale copiilor, dar urmarăresc obiective intelectuale, motrice, de socializare, de repetare a unor cunoștiinte însușite sau de exersare a unor deprinderi. Jocul didactic face trecerea de la joc la învatare, deoarece îmbina ludicul cu asimilarea de cunoștințe și formarea unor capacități de cunoaștere. In

aceasta categorie sunt incluse jocuri de mișcare cu reguli, ce contribuie la dezvoltarea atenției, memoriei, imaginației, la exersarea unor automatisme, mișcări, acțiuni simple, prin imitarea unor activități reale.

Diversitatea jocurilor didactice desfășurate în grădiniță a impus necesitatea clasificării acestora. Astfel, există mai multe criterii de clasificare a jocurilor didactice:

1. În funcție de scopul educațional urmărit, jocurile didactice se împart în mai multe clase:

a) jocurile de mișcare (jocuri motrice) sunt acea categorie de jocuri care urmăresc

dezvoltarea calităților, priceperilor și deprinderilor motrice;

b) jocurile care vizează dezvoltarea psihică se pot clasifica în două mari categorii, acestea fiind divizate la rândul lor:

jocuri senzoriale ce vizează, în principal, dezvoltarea sensibilității. Se pot organiza jocuri diferite pentru: dezvoltarea sensibilității auditive, dezvoltarea sensibilității tactile și chinestezice, dezvoltarea sensibilității vizuale și dezvoltarea sensibilității gustative – olfactive.

jocuri intelectuale care, la rândul lor, se pot diferenția în: jocuri vizând precizarea,îmbogățirea cunoștințelor (jocuri cognitive), jocuri de dezvoltare a capacității de comunicare orală sau scrisă, jocuri de exersare a pronunției corecte, jocuri de atenție și orientare spațială, jocuri de dezvoltare a memoriei, jocuri de dezvoltare a gândirii, jocuri de dezvoltare a perspicacității, jocuri pentru dezvoltarea imaginației și creativității, jocuri pentru stimularea inhibiției voluntare și a capacității de autocontrol și jocuri de expresie afectivă

2. În funcție de sarcina didactica urmărită cu prioritate, jocurile didactice se împart în:

jocuri pentru fixarea și sistematizarea cunoștințelor;

jocuri de verificare și evaluare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;

jocuri de transmitere și însușire de noi cunoștințe care se folosesc numai în cazuri deosebite.

3. În funcție de conținutul jocului didactic, întâlnim:

jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător;

jocuri didactice pentru educarea limbajului, care pot fi: jocuri fonetice, lexical-semantice,gramaticale;

jocuri didactice cu conținut matematic, jocuri logico-matematice;

jocuri pentru însușirea unor norme de comportament civilizat, formarea unor deprinderi și obișnuințe de conduită morală, de circulație rutieră.

4. În funcție de prezența sau absența materialului didactic, întâlnim:

jocuri cu material didactic natural sau confecționat: jucării, jocuri de masă, imagini, diafilme, diapozitive, obiecte de uz casnic sau personal, mozaicuri, materiale din natură conuri de brad, ghinde, castane, frunze, flori, scoici) ș.a.

jocuri fără material didactic.

5. În funcție de locul pe care îl ocupă în activitate, jocurile didactice se împart în:

jocuri organizate ca activitate de sine stătătoare;

jocuri integrate în activitate, ca momente ale acesteia sau în completarea ei.

Calitatea și forma de realizare a jocurilor didactice depinde de spațiul dispnibil, de condițiile materiale, de jucăriile existente în sala de grupă, dar și de numărul copiilor care participa și bineînțeles de calitătile didactice ale educatoarei. Pe tot parcursul vârstei preșcolare, educatoarea are un rol important în dirijarea comportamentului preșcolarului spre o atitudine pzitivă, încurajarea respectului pentru mediu, sine și celălalt, și înlăturarea tendintelor negative, distructive, egoiste. Obligat de contextul jocului sa se dedubleze și să interpreteze roluri diverse, copilul ajunge sa-si formeze un sens al identitatii proprii și să acumuleze elemente ale imaginii de sine. Majoritatea tipurilor de joc, mai ales cele de cooperare, de competiție sau de rol presupun relaționare, adaptare a acțiunilor proprii la acelea ale unui partener de joc, asumarea responsabilitatii propriului comportament și respectarea convențiilor comportamentale impuse de situație.

1.2. Obiectivele activității de cunoașterea mediului, domeniul științe.

Învățământul preșcolar românesc este un sistem interesat de rezultatele educative obținute, este bazat pe proiectarea sistematică în care sunt avute în vedere obiective adecvate și bine definite, conținuturi, strategii și mijloace prin care se realizează și se evalueaza obiectivele alese.

Curriculum-ul general este documentul este documentul de referință pentru întocmirea planului educative. În realizarea curriculum-lui se ține cont de toate datele esențiale ale din tabloul general de dezvoltare a preșcolarilor, conținuturile care conduc la atingerea scopurilor formative generale, particularitățile procesului de educație din învățământul preprimar.

“Programa pentru învățământul preșcolar cuprinde toate activitățile existente în interiorul structurii organizaționale a grădiniței de copii, destinate să promoveze și să stimuleze dezvoltarea intelectuală, afectivă, socială și fizică a fiecărui copil în parte și are în vedere atingerea finalităților educației timpurii.”1

Scopul general al procesului instructiv – educativ este dezvoltarea completă a copilului. În curriculum acest scop poate este exprimat printr-o serie de obiective generale:

Dezvoltarea liberă, integral și armonioasă a personalității copilului, în funcție de ritmul propriu și de trebuințele sale, sprijinind formarea autonomă și creativă a acestuia;

Dezvoltarea capacității de a interacționa cu alți copii, cu adulții și cu mediul pentru a dobândi cunotințe, deprinderi, atitudini și conduite noi.;

Încurajarea explorărilor, exercițiilor, încercărilor și experimentărilor, ca experiențe autonome de învățare;

Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identități, a autonomiei și dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;

__________________________________________________________________

1.Culea, Laurenția, (coordonator), Aplicarea Noului Curriculum pentru educație timpurie – O provocare ?, Editura Diana, Pitești,2008

Sprijinirea copilului în achiziționarea de cunoștințe, capacități, deprinderi și atitudini necesare acestuia la intrarea în școală și pe tot parcursul vieții.

seama de cerințele dezvoltării tuturor copiilor indiferent de mediul din care provin,

“Curriculum pentru învățământ preșcolar 3-6/7 ani are in structura sa următoarele componente: finalitățile, conținuturile, timpul de instruire și sugestii privind strategiile de instruire și evaluare pe cele două niveluri de vârstă 3-5 ani și 5-6/7 ani. privind strategiile de instruire și de evaluare pe cele două niveluri de vârstă (3-5 ani și 5-6/7 ani). Ținând grădinița trebuie să contribuie la cultivarea proceselor cognitive, a interesului de cunoaștere și la formarea abilităților de învățare. Pentru aceasta se consideră că educația preșcolară trebuie să vizeze dezvoltarea integrală a vieții copilului conform noului curriculum pentru educația timpurie. Domeniile experiențiale sunt Domeniul limbă și comunicare (D.L.C.), Domeniul științe (D.Ș.), Domeniul om și societate (D.O.S.), Domeniul esteticși creativ (D.E.C.) și Domeniul psiho-motric (D.P.M.).”1

Competențele care trebuie dezvoltate pe durata învățământului preșcolar pe cele cinci domenii experiențiale reprezintă obiectivele cadru.

Obiectivele de referință, precum și exemplele de comportament, ca exprimări explicite rezultatelor învățării (conceptelor, cunoștințelor, abilităților și atitudinilor, dar și ale competențelor vizate) sunt fromulate pentru fiecare temă și fiecare domeniu experiențial în parte. În formularea acestora s-a ținut cont de1:

posibilitățile, interesele și nevoile copilului preșcolar, precum și respectarea ritmului propriu al acestuia;

corelarea fiecărei noi experiențe de învățare cu precedentele;

încurajarea inițiativei și participarea copilului preșcolar la stabilirea obiectivelor, selecția conținuturilor și a modalităților de evaluare;

încurajarea învățării independente prin oferirea de ocazii pentru a-și construi cunoașterea (atât în instituția de învățământ cât și în afara acesteia), precum și a lucrului în grupuri mici pe centre de activitate (arii de stimulare) și, pe cât posibil, în grupuri cu o componență eterogenă ;

stimularea autoreflecției, autoevaluării, autoreglării comportamentului de învățare.

Conform curriculum-lui, domeniul științe – include atât abordarea domeniului matematic prin intermediul experiențelor practice cât și înțelegerea naturii, ca fiind ________________________________________________________________________

1. * * *, (2008), Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani – M.E.C.T.,

Unitatea de Management al Proiectelor pentru Învățământul Preuniversitar,p.7 și p.9

modificabilă de ființele umane cu care se află în interacțiune.Astfel, se consideră necesar ca preșcolarul să fie pus în contact cu domeniul matematic prin jocuri dirijate cu materiale, cum ar fi nisipul sau apa, sau prin simularea de cumpărături în magazine. În această manieră vor putea fi dezvoltate reprezentările acestora cu privire la unele concepte, cum ar fi: volum, masă, număr și, de asemenea, ei vor putea fi implicați în activități de discriminare, clasificare sau descriere cantitativă1

Ioan Bontaș clasifică obiectivelor sub raport stadial astfel:

Obiective generale, fundamentale (finale), care reprezintă realizarea unor elemente și sarcinile îndepărtate ale actului educțional, așa cum sunt cele legate de formarea idealului unitar și unic al unei personalitătii complexe, integrale, cu deschidere spre inițiativă și creativitate:

Obiecttive secvențiale, mai specializate, sub formă de laturi (dimensiuni, componente) ale educției, cum ar fi acelea ce concură la formarea unei personalități complexe, integrale și armonioase – educația intelectuală, tehnologică, profesională, morală, estetică și fizică etc.:

Obiective operaționale, care se referă la realizarea unor sarcini educaționale specific unor activități didactice curente, cum ar fi cele legate de predarea cursului, de activitatea de laborator etc., pentru fiecare temă de studi separat2.

Obiective cadru ale domeniului știinte care vizează activitatea de cunoașterea mediului sunt:

Stimularea curiozității privind explicarea și înțelegerea lumii înconjurătoare

Dezvoltarea capacității de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător, precum și stimularea curiozității pentru investigarea acestuia;

Dezvoltarea capacității de observare și stabilire de relații cauzale, spațiale, temporale

Utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor fenomene din natură și din mediul înconjurător;

Formarea și exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului înconjurător, în vederea educării unei atitudini pozitive față de acesta2.

_______________________________________________________________________

1. * * *, (2008), Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani – M.E.C.T.,Unitatea de Management al Proiectelor pentru În elementele ;In vățământul Preuniversitar,p.7

2. Ioan Bontaș, Pedagogie. Tratat- București, Editura Bic All, 2001, p.72

Obiectivele de referinta care trebuie avute in vedere in activitatile de cunoasterea mediului in gradinite sunt:

Să înțeleagă și să numească relațiile spațiale relative, să plaseze obiecte într-un spațiu dat ori să se plaseze corect el însuși în raport cu un reper dat.

Să înțeleagă raporturi cauzale între acțiuni, fenomene (dacă…atunci) prin observare și realizare de experimente.

Să recunoască, să denumească, să construiască și să utilizeze forma geometrică cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi în jocuri.

Să realizeze serieri de obiecte pe baza unor criterii date ori găsite de el însuși.

Să găsească soluții diverse pentru situații problematice reale sau imaginare întîlnite în viața de zi cu zi sau în povești, povestiri.

Să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare (obiecte, aerul, apa, solul, vegetația, fauna, ființa umană ca parte integrantă a mediului, fenomene ale naturii), precum și interdependența dintre ele.

Să recunoască și să descrie verbal și/sau grafic anumite schimbări și transformări din mediul apropiat.

Să cunoască elemente ale mediului social și cultural, poziționând elementul uman ca parte integrantă a mediului.

Să cunoască existența corpurilor cerești, a vehiculelor cosmice.

Să comunice impresii, idei pe baza observărilor efectuate.

Să manifeste disponibilitate în a participa la acțiuni de îngrijire și protejare a mediului, aplicând cunoștințele dobândite.

Să aplice norme de comportare specifice asigurării sănătății și protecției omului și naturii.

________________________________________________________________________

1. * * *, (2008), Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani – M.E.C.T.,

Unitatea de Management al Proiectelor pentru Învățământul Preuniversitar,p.11,29,30