Metode Moderne de Predare a Aplicatiilor de Calcul Tabelardoc

=== Metode moderne de predare a aplicatiilor de calcul tabelar ===

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA ȘI PERFECȚIONAREA PERSONALULUI DIDACTIC

SPECIALIZAREA INFORMATICĂ

METODE MODERNE DE PREDARE A APLICAȚIILOR DE CALCUL TABELAR

Coordonator științific:

prof. univ. dr. CONSTANTIN POPESCU

Autor: prof. MIRCEA ROTAR

Liceul Pedagogic Nicolae Bolcaș, Beiuș

ORADEA

2010

Cuprins

Cap I. Introducere

În școala modernă, procesul de învățamânt se dorește a fi unul axat pe modelul interactiv, ce presupune corelația și interacțiunea reciprocă predare-învățare-evaluare.

Dacă în școala tradițională, accentul cădea pe acțiunea de predare, rolul central revenind profesorului, școala modernă plasează în centru elevul care își îmbogățește, consolidează, corectează și transformă experința cognitivă, cu scopul perfecționării, profesorului revenindu-i rolul de a-l activa cognitiv-afectiv-motivațional-atitudinal, astfel constituindu-se un echilibru predare-învățare.

Predarea și învățarea nu pot fi privite separat, ci ca un tot unitar la care se adaugă evaluarea, cele trei acțiuni fiind complementare și surprinzând astfel întreaga activitatea cognitivă și formativă.

Didactica modernă insistă asupra perfecționării relației predare-învățare-evaluare deoarece numai în acest mod relația obiective-conținuturi-metodologie-rezultate-reglare devine logică, unitară și perfectibilă.

Obiectul de studiu al Didacticii Predării Informaticii (DPI) îl constituie astfel învâțămânutul de informatică, precum și sarcinile care îi revin. Aceste sarcini decurg din obiectivele generale ale învațămâniului.

Metodica predării informaticii "acum" se conturează. Toată lumea recunoaște necesitatea ei, dar este nevoie de "curaj" și de timp pentru a o dezvolta. Ritmul cu care se schimbă conținutul propriu-zis al informaticii ca știință, îngreunează apariția acestor lucrări, deoarece dacă cineva ar termina de scris o asemenea carte, până la publicarea acesteia, s-ar putea să constate că totul s-a schimbat!

Răsfoind cursurile de metodică, este important ca cititorul să descopere propriile resurse ale imaginației sale creatoare: se va trata o disciplină care se numește metodică. Aici nu există șabloane, rețete care să fie obligatorii, în schimb va fi nevoie de talent și de dorința de a descoperi chemarea – vocația – pentru meseria de profesor. Această chemare, dacă există șanse de a o aduce la suprafață, trebuie conștientizată.

În acest curs se va incerca să se găsească răspunsuri posibile la întrebările:

– Ce predăm?

– Cât predăm?

– Cum predăm?

Orice individ al societății de azi și de mâine trebuie educat și instruit astfel încât să cunoască instrumentarul informaticii. Dar de câtă informatică are nevoie fiecare? Cunoștințele de informatică prezentate și învățate în școală se grupează în funcție de forma de învățământ și de categoria de vârstă.

Răspunsul aferent acestor trei întrebări nu se va da ușor și nu va fi lipsit de polemică. Este foarte important să predăm cu pricepere, adecvat sferei de interes și categoriei de vârstă a elevilor (cursanților), iar răspunsul ia întrebarea cum predăm trebuie corelai cu un răspuns dat la întrebarea cât predăm astfel încât nici o clipă să nu pierdem din vedere faptul că este mai bine mai puțin, dar temeinic, decât mult și superficial.

În însușirea noțiunilor de calcul tabelar de către elevi se va parcurge un drumul de la simplu la complex și se va subordona principiului linear și celui concentric. Uneori o noțiune, de exemplu subtotal, se învață o singură dată, fără ca ea să fie reluată în clasele următoare, dar noțiuni precum tipărirea și formatarea textului se abordează în sistem concentric, deoarece fiecare reluare a lor într-o clasă superioară mărește volumul de informații.

Profesorul modern lucrează împreună cu elevii săi, cooperând în vederea reușitei învățării. Rolurile sunt bine stabilite: profesorul stimulează căutarea și descoperirea, iar elevii se vor ocupa de activitățile de căutare și descoperire, ei participând activ și conștient la asimilarea cunoștințelor și formarea personalității.

Astfel, se creează un parteneriat în vederea atingerii obiectivelor propuse, a unui standard cât mai înalt în educație.

„A instrui pe cineva într-o disciplină nu înseamnă a-l face să înmagazineze în minte asemenea rezultate, ci a-l învăța să participe la procesul care face posibilă crearea de cunoștințe”.

Lucrând împreună cu elevii săi, profesorul poate regla și ameliora activitatea pe parcursul desfășurării procesului de predare-învățare și, nu în ultimul rând, poate aprecia just valoarea eforturilor de învățare depuse de către elevi pe parcursul activităților desfășurate.

Pentru ca elevii să-și însușească noțiunile de calcul tabelar eficient, pentru a fi capabili să opereze cu ele, e necesar ca profesorul să respecte în activitatea sa câteva cerințe cu privire la învățarea lor:

să nu fie abordate abstract;

să se țină seama de diferența de conținut și de elementele studiate anterior;

profesorul trebuie să revină periodic asupra noțiunilor învățate;

elevul să nu fie îngrădit în dreptul de a-și afirma părerile.

Evaluarea este cea care furnizează atât cadrelor didactice, cât și elevilor, informațiile necesare desfășurării optime a procesului de predare-învățare și se constituie ca parte integrantă a acestui proces.

Psihologul David Ausubel remarca importanța evaluării inițiale:

„Dacă aș vrea să reduc toată psihologia la un singur principiu, eu spun: ceea ce influențează cel mai mult învățarea sunt cunoștințele pe care elevul le posedă la plecare. Asigurați-vă de ceea ce el știe la plecare și instruiți-l în consecință”.

În ceea ce privește evaluarea continuă, I. T. Radu susține că „privită în ansamblu, evaluarea formativă transformă acțiunea în evaluare: din proces predominant constatativ în unul disgnostic, de susținere a învățării, dintr-o evaluare globală, în una nuanțată, din acțiune adăugată activității didactice, în proces constitutiv al acesteia”.

Cunoașterea, explicarea și perfecționarea rezultatelor elevilor, precum și a proceselor de predare-învățare care au dus la aceste rezultate, nu pot fi posibile decât prin realizarea permanentă și sistemică a unei evaluări a procesului instructiv-educativ.

Asimilarea noțiunilor folosind modelul linear îmbinat cu cel concentric are o importanța deosebită dacă acesta nu este un scop în sine ; ele sunt viabile numai dacă au valoare operațională…nu memorarea definițiilor și nici chiar inventarierea noțiunilor, ci aplicarea lor e o măsură sigură de evaluare a gradului în care sunt însușite. Stăpânirea și vehicularea lor la lecții constituie principalul argument că ele au devenit instrumente de înțelegere și diagnosticare a fenomenului hi-tech… însușirea lor reprezintă un proces complex și de lungă durată, elevii fiind implicați atât intelectual, cât și afectiv.

Cap II. Importanța studierii calculului tabelar în învățământul preuniversitar

Ritmul accelerat al schimbărilor socio-economice și nevoia de sistematizare-optimizare a informațiilor din domeniile de vârf ale cunoașterii, impun utilizarea instrumentelor electronice în mai toate domeniile de activitate.

Tratarea temei

Dezvoltarea rapidă a produselor soft și hard a dus la numeroase studii care pun accentul pe latura tehnică și nu pe cea pedagogică a utilizării lor în învățare.

Aplicațiile de calcul tabelar folosesc date ce sunt prezentate sub formă de tabele. Informația este astfel organizată pe linii și coloane. Elementele tabelului se numesc celule și acestea sunt unic determinate de identificatorul de coloană și identificatorul de linie (asemănător tabelei de șah).

Aplicațiile soft de calcul tabelar folosesc noțiunea de spreadsheet sau sheet pentru foaia de calcul. Acesta reprezintă un tabel de dimensiuni mari în care fiecare celulă poate conține informație numerică, data calendaristică, șir de caractere dar și formule matematice care au ca argumente valori numerice din alte celule. De asemenea un utilitar de calcul tabelar prezintă o bibliotecă de funcții matematice, statistice, economice ce ajută utilizatorul minimizând efortul depus în crearea formulelor dorite. Pentru a întregi și finaliza lucrul în acest domeniu astfel de programe prezintă și utilitare de creare de grafice pentru a reprezenta clar și elegant datele obținute.

Microsoft Excel este un program de calcul tabelar (spreadsheet, în limba engleză), care poate fi utilizat pentru a organiza, calcula și analiza date sub formă de tabele (liste), diagrame (reprezentări grafice) și rapoarte. Fișierul de lucru uzual pentru Excel este denumit registru de calcul și are în mod implicit extensia ".xls".

Excel face parte din suita de aplicații de birou Microsoft Office, putând funcționa separat (independent de restul aplicațiilor asociate) sau ca parte integrantă, cooperând perfect cu celelalte aplicații din suită.

Excel nu este singurul program de calcul tabelar disponibil pe piața de programe, dar este unul dintre cele mai populare și eficiente în domeniu. Dintre programele de calcul tabelar mai des utilizate amintim doar două, și anume: Lotus 1-2-3 (integrat în suita de aplicații de birou Lotus Smart Suite) și Quattro Pro (suita WordPerfect Suite).

Avantajele utilizării foilor de calcul în procesul de predare-învățare sunt multiple: sunt dobândite odată cu pachetul MS Office, prezent pe toate calculatoarele; sunt cunoscute de la orele de informatică; pot conține ca și celelalte produse soft elemente de grafică, sonor, clipuri reprezentative, texte, simboluri, butoane; reduc timpul de realizare a unui proiect, a unei teme; pot fi ușor transferate deoarece sunt într-un standard predefinit. Foile de calcul pot fi foarte utile în realizarea jocurilor de puzzle, a tablelor de operații aritmetice, a convertoarelor de grade cât și la aflarea sumelor și produselor de matrice, a inversei unei matrice, a rezolvării ecuațiilor diferențiale, la aflarea valorilor unei funcții într-un punct, la calcularea de medii, procente, la realizarea de grafice corespunzătoare unor tabele date. Acest lucru este posibil deoarece MS Excel conține funcții predefinite de matematică și trigonometrie, financiare, statistice, de dată și oră, de căutare și referință, logice, pentru baze de date, pentru text, pentru informații.

În Informatizarea în educație, se pot distinge câteva limite ale introducerii tehnologiei informatizate: „reticență și chiar respingere din partea exponenților unei tradiții educaționale ce rămân ancorați în mentalități pedagogice; o lipsă de echipamente adecvate (computere, servere, programe); (…) costuri ridicate”, la care se pot adăuga necesitatea experienței actorilor educației în domeniul informatic, necesitatea unui curriculum atractiv, cuprinzător și flexibil [Cucoș, p. 74].

Deși instruirea cu ajutorul tehnologiei IT&C reprezintă o metodă eficientă, rapidă și valabilă la toate nivelurile, treptele și disciplinele școlare, ea depinde de mai mulți factori îndelung discutați, cum ar fi: structurarea materialelor programate, softul utilizat (care este tot timpul supus schimbării), adaptarea actorilor învățării.

Scurt istoric

În 1961, profesorul Richard Mattessich a fost primul care a dezvoltat lucrul cu foile de calcul computerizate (spreadsheet); în 1978 Robert Frankston și Dan Bricklin au inventat VisiCalc, primele foi de calcul folosite pe computerul Apple II. VisiCalc a mers pe calculatoarele personale și putea calcula formule simple de matematică pentru care dădea răspunsul imediat. Mai târziu, în 1980, datele puteau fi transferate și în alte programe; în 1980-83 apare SuperCalc disponibil publicului larg. În anul 1983 a fost introdus Lotus 123 care identifica celulele după poziție (exemplu B9), iar în 1985 este prezentată o nouă versiune a programului Lotus 123.

În 1987 noile programe cu foi de calcul ca Excel și Corel Quattro Pro au fost introduse, acestea având și capacitatea de a realiza grafice corespunzătoare datelor procesate. În 2001 programele ce foloseau foile de calcul (spreadsheet) și conțineau funcții avansate de calcul erau Excel, Appleworks, Filemaker și Corel Quattro Pro.

În 2007, aceste foi de calcul stau la baza mai multor programe care pot să le transforme direct în pagini web sau să le introducă sub același format în alte programe. Sunt folosite chiar ca bază pentru produsele soft utile în cabinetele medicale, în biblioteci, în școli.

Standarde de performanță – obiective de referință/ competențe specifice

Competențe generale:

Utilizarea aplicațiilor software specializate pentru calculul tabelar – Excel.

Valori și aptitudini:

Cunoașterea și utilizarea conceptelor specifice tehnologiei informației și a comunicațiilor

Exprimarea unui mod de gândire creativ, în structurarea și rezolvarea sarcinilor de lucru

Conștientizarea impactului social, economic și moral al utilizării calculatorului

Formarea obișnuințelor de alegere corespunzătoare a aplicațiilor în abordarea sarcinilor de lucru

Manifestarea unor atitudini favorabile față de știință și de cunoaștere în general

Manifestarea disponibilității de a evalua/autoevalua activități practice

Manifestarea inițiativei și disponibilității de a aborda sarcini variate

Formarea capacității de a utiliza instrumente informatice

Formarea și dezvoltarea capacității de a comunica utilizând mijloacele specifice unui sistem informațional

Înțelegerea impactului tehnologiilor informatice în societate precum și a conexiunilor dintre tehnologia informației și a comunicațiilor și alte obiecte de studiu.

Competente specifice:

Aplicarea operațiilor elementare și a conceptelor de bază ale aplicației Excel

Utilizarea opțiunilor de formatare și gestionare a datelor din foile de calcul .

Utilizarea formulelor și a funcțiilor .

Utilizarea corectă a optiunilor de tipărire a unei foi de calcul .

Realizarea unor aplicații practice.

Realizarea de import obiecte .

Utilizarea unor tehnici și procedee de realizare de grafice și diagrame

Obiective:

Transmite cunoștințele necesare utilizării programului de calcul tabelar (Excel) necesare elevilor.

Observație

Valoarea operațională mare a acestor instrumente poate duce la redefinirea procesului de predare-învățare. În viitor, instrumentele electronice se vor standardiza și vor fi folosite permanent în procesele de instruire; chiar dacă astăzi aceste instrumente par de domeniul anticipației, odată implementate vor deveni familiare și vor neutraliza granițele dintre învățământul din mediul rural și cel din mediul urban.

Cap III. Conținutul procesului de învățare-predare

Conceptul de curriculum

Termenul curriculum provine din limba latina (curriculum, singular; curricula, plural),unde înseamnă alergare, cursă.

În sens figurat, curriculum-solis, lunae, vitae-desemna curs – al soarelui, al lunii, al vieții.

Termenul apare cu referire la contextul educațional, mai întâi, în documentele unor universitați medievale ( Leiden, Olanda, 1582; Glasgow, Scoția, 1633).The Oxford English Dictionary (O.E.D.) desemnează curriculum-ul drept curs obligatoriu de studiu sau de instruire, dintr-o școală sau universitate. De atunci și până în prezent, semnificația acestui cuvânt complex a evoluat, odata cu progresele înregistrate de științele educației și cu identificarea unor necesități evidente în practica și teoria instruirii.

Conceptul a pătruns mai întâi în spațiul cultural anglo-american, iar în literatura pedagogică din România s-a impus, în accepțiunea sa lărgită, modernă, în special după anii 90, fiind asociat cu reforma învățământului și a educației.

Extinderea conceptului în comunitatea pedagogică a dus la o serie de confuzii și neînțelegeri, datorate, pe de-o parte, lărgirii ariei sale demantice și pe de altă parte, vehiculării lui cu mai multe sensuri. Astfel, curriculum desemnează conținuturi instrucțional-educaționale (planuri de învățământ, programe,manuale;subiecte, teme, anii de studiu) dar și întreaga experiență de învățare de care beneficiază un individ, în contexte educaționale școlare, extrașcolare și chiar informale (în familie și în comunitate). Din sfera conținutului sunt considerate ca facând parte obiectivele și metodologiile de predare – evaluare, precum și organizarea situațiilor de învățare în afara școlii.

Am selectat câteva tipuri de curriculum:

Curriculum general care oferă o bază de cunoștințe, abilități și comportamente obligatorii pentru toți cursanții, pe parcursul primelor stadii ale școlarității, în funcție de sistemul național de învățământ. El reprezintă fundamentul pe care aptitudinile speciale pot fi dezvoltate.

Curriculum specializat pe categorii de cunostințe și aptitudini: limbă și literatură, științe umaniste, științe exacte, muzică, arte plastice ș.a.

Curriculum informal derivă din ocaziile de învățare oferite de societăți educaționale nonguvernamentale, din mass-media, a instituțiilor culturale, religioase ș.a.

Conținutul procesului de învățământ la disciplina informatică

Conținutul procesului de predare – învățare la informatică derivă din elementele generale ale procesului de învățământ, cu o individualitate distinctă în cadrul disciplinelor școlare. Aceste conținuturi sunt selecționate, sistematizate și ierarhizate didactic în documente școlare de tip reglator (planuri de învățământ, programe cadru sau arii tematice) sau de altă natură (manuale alternative, materiale curriculare auxiliare precum îndrumare metodice, ghiduri pentru elevi, culegeri de texte etc.).

Conținutul disciplinei este reprezentat, în general, nu numai de valorile propuse în școală în cadrul orarului (educația formală) ci și de cadrul activităților extrașcolare organizate de școală ( educația nonformală) de tipul cercurilor de creație, concursuri, excursii tematice, vizite organizate sub îndrumarea școlii etc.

Odată ce au fost selecționate, informațiile ce vor constitui conținutul procesului de învățământ la informatică urmează să fie ordonate și prezentate în documentele școlare. Această ordonare reprezintă, în esență, structura didactică a conținutului.

Principala modalitate de ordonare a conținutului disciplinei noastre este dupa puterea explicativă a cunoștințelor. Potrivit acestei modalități anumite cunoștințe conferă o anumită semnificație celor care urmează, respectiv de o putere explicativă mai mare a unora asupra altora. Cunoștințele care urmează a fi predate nu vor putea fi înțelese și asimilate decât numai pe baza altora care le conferă o bază explicativă necesară. De exemplu, noțiunea de formatare a textului nu poate fi înțeleasă fără studiul – fontului, stilurilor, paragrafelor, desparțirii automate a cuvintelor în silabe.

3.2 Documentele școlare

3.2.1 Planul de invățământ

Planul de învățământ este un document oficial în care sunt prevăzute obiectele de învățământ, structurate pe clase și ani de studiu numărul de ore săptămânal (minim și maxim) pe diferite discipline sau arii curriculare precum și locul diferitelor obiecte de invățământ în ansamblul instrucțional pe care-l alcătuiesc.

Modificările privind conținutul învățământului sunt tot mai frecvente și mai numeroase ca urmare a necesităților de modernizare a învățământului, putem vorbi de două categorii de planuri de învățământ sub aspectul conceperii și al formei lor și anume: planuri tradiționale și planuri moderne.

Tendința actuală de dezvoltare a științei la nivelul interdisciplinarității își pune amprenta pe structura și conținutul planurilor și programelor de învățământ. Cercetările psihopedagogice desfășurate în diferite țări au încercat să elaboreze modalități și forme noi de organizare a conținutului învățământului în planurile de învățământ, ca de exemplu, prin discipline sistemice. Pe această linie se înscriu și cercetările interdisciplinare efectuate la noi, care își propun să abordeze posibilitățile de predare interdisciplinară.

Este documentul care detaliază conținutul fiecărei discipline de învățământ pentru fiecare clasă sau an de studiu. Are caracter reglator-strategic și reflectă filozofia și politica educațională a sistemului de învățământ național.

Realizarea planului de învățământ se bazează pe două categorii de principii:

Principii de politică educațională

Principiul descentralizării și al flexibilizării (școlile au libertatea de a-și construi scheme orare proprii, cu plaje orare pentru disciplinele obligatorii și opționale). Aplicarea principiului flexibilității prin parcursuri individuale se concretizează prin oferte de pachete opționale de la nivelul central și local pentru fiecare arie curriculară.

Principiul descongestionării programului de studiu al elevilor, vizându-se un mare randament al învățării pe fondul unui consum psihic normal, fără forțări și presiuni.

Principiul eficienței; redimensionarea normei de predare, cursuri opționale, activități de consiliere și de orientare;

Principiul compatibilizării sistemului românesc de învățământ cu standarde europene.

Principii de generare a noului plan de învățământ

Principiul selecției și al ierarhizării culturale ( stabilirea disciplinelor școlare și gruparea sau ierarhizarea lor pe categorii de discipline).

Principiul funcționalității (racordarea experienței de învățare pe arii curriculare la caracteristicile etapelor ontogenetice ale elvilor și la evoluțiile din domeniile cunoașterii).

Principiul coerenței (integrarea verticală și orizontală a ariilor curriculare în interiorul sistemului iar, în cadrul ariilor curriculare, integrarea obiectelor de studiu).

Principiul egalității șanselor (asigurarea dreptului fiecărui elev de a se exprima deplin, în acord cu nivelurile sale aptitudinale). Acest principiu asociat cu criteriul didactic, pune problema trunchiului comun care reprezintă numărul minim de ore prevăzut pentru fiecare disciplină obligatorie în parte.

Principiul flexibilității și al parcursului individual (postulează un curriculum diferențiat și personalizat sau, sltfel spus, trecerea de la școala unică pentru toți, la o școală pentru fiecare).

Principiul racordării la social (elevii nu învață de dragul de a învăța) vizează asigurarea premiselor ca absolventul de liceu să poată opta.

În cadrul ariei curriculare pot fi incluse discipline, teme opționale prin Curriculum la decizia școlii, realizate pe clase sau pe grupe de 10-15 elevi, în funcție de posibilitățile școlilor.

Disciplinele opționale pot fi realizate pe parcursul unui an școlar, pe parcursul unui ciclu curricular sau pe parcursul unei trepte de școlaritate.

În aria curriculară Tehnologii, respectiv Matematică și Științele naturii sunt recomandate câteva discipline opționale, din care spicuim: Programare Orientată pe Obiecte; Sisteme de Calcul; Design Web; Grafică digitală etc.

3.2.2 Programa școlară

Programele școlare sau analitice sunt documente oficiale care redau sintetic conținuturile învățământului pe ani școlari sau cicluri de învățământ.

Dacă planul de învățământ precizează obiectivele, programele școlare concretizează natura și volumul cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor ce urmează a fi însușite într-o perioadă determinată (de obicei un an școlar).

Din punct de vedere al sctructurii sale, programa analitică tradițională centrată pe o disciplină de învățământ, reprezintă o parte generală (introductivă) și una de detaliere a conținuturilor pe capitole. În partea generală sunt subliniate sarcinile și importanța disciplinei respective, principiile didactice fundamentale de respectat în actul predării și al evaluării, organizarea conținuturilor pe semestre școlare, recomandarea unor metode și procedee de realizare a procesului didactic.

Scopurile introducerii informaticii ca disciplină de sine stătătoare (optională/facultativă/obligatorie) în planurile de învățământ școlare sunt:

Dezvoltarea capacității de utilizare a terminologici, a unui limbaj informatic specific si de folosire a tehnicii de calcul în însușirea de noi cunoștințe.

înțelegerea informaticii ca mijloc de modelare a fenomenelor realității înconjurătoare șî de simulare a acestora.

Asigurarea nivelului de cultură generală în informatică prin parcurgerea principalelor etape ilin dezvoltarea informaticii ca știința.

Dezvoltarea unei motivații intrinseci în studiul informaticii.

Crearea unei atitudini favorabile activității de rezolvare a problemelor cu ajutorul calculatorului, prin deprinderea strategiilor de abordare a acestora si tratarea lor într-un mod riguros.

Dezvoltarea unor capacități de autoinstruire.

Crearea unei atitudini pozitive privind importanța deosebita a informaticii în lumea contemporana și pătrunderea ei în toate domeniile vieții economico-sociale.

Pe baza rezultatelor studiilor efectuate, la nivelul Comisiei Europene au fost stabilite 8 domenii de competențe-cheie, fiind precizate pentru fiecare domeniu cunoștințele, deprinderile și atitudinile care trebuie dobândite, respectiv formate elevilor în procesul educațional. Aceste domenii de competențe-cheie răspund obiectivelor asumate pentru dezvoltarea sistemelor educaționale și de formare profesională în Europa (procesul Barcelona-Copenhaga) și, ca urmare, stau la baza stabilirii curriculumului pentru clasele a IX-a și a X-a – ani finali pentru educația de bază.

Ariile curriculare sunt compatibile cu cele 8 domenii de competențe cheie stabilite la nivel european:

comunicare în limba maternă,

comunicare în limbi străine,

matematică, științe și tehnologii,

tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC),

competențe interpersonale, interculturale, sociale și civice,

cultură antreprenorială,

sensibilizarea la cultură,

„a învăța să înveți”.

3.2.3 Obiectivele majore ale studiului informaticii

Obiectivele-cadru au un grad ridicat de generalitate și complexitate și se referă la formarea unor capacități și aptitudini specifice disciplinei și sunt urmărite pe o întreagă perioadă de școlarizare.

Obiectivele de referință specifică rezultatele așteptate ale învățării și urmăresc în special progresul realizat în acumularea de cunoștințe și în formarea deprinderilor, de regulă pe perioada unui an de studiu. Transformările care au loc in societate, dezvoltarea și răspândirea informaticii, pătrunderea rapidă în viața economică, socială și în învățământ a celor mai noi realizări in domeniul hardware-ului și software-ului impun o diversificare a pregătirii elevilor de liceu în acest domeniu, învățământul preuniversitar trebuie să asigure în primul rând dobândirea unor cunoștințe de informatică la nivel de cultură generală. Totuși, cunoștințele de tehnologia informației, utilizarea calculatoarelor în rezolvarea problemelor profesionale în diversele domenii ale vieții economice, reprezintă o cerință a integrării în diferitele domenii profesionale ale momentului. Din acest motiv, este posibil să admitem și introducerea/predarea în liceu (la un nivel corespunzător) a noilor elemente de programare mai complexă (C++ , WEB, rețele etc.). Astfel, în funcție de filieră și specializare, elevii trebuie să dobândească, până la un anumit nivel de aprofundare, un sistem de cunoștințe relativ la prelucrarea informației cu ajutorul calculatoarelor personale. Pentru realizarea acestui obiectiv pedagogic considerăm că este necesar ca elevul:

i) Să dobândească cunoștințele necesare înțelegerii principalelor aspecte legate de noțiunea de informație (culegere, prelucrare, stocare, transmitere).

ii) Să-și formeze și modeleze modul de gândire și abordare a problemelor. Asemenea tuturor ramurilor științei, informatica dezvoltă gândirea, având un rol esențial în procesul de învățare, in formarea caracterului și a personalității, în plus, informatica formează și dezvoltă o manieră sistemică de abordare, provoacă o analiză progresivă a detaliilor, o rezolvare în context general a problemelor particulare. Aceasta este gândirea algoritmică, practică, diferită cumva de gândirea teoretică și abstractă. Această manieră de abordare a problemelor leagă cunoștințele de programare de contextul bazei de date pe care o prelucrează și de cel al soluțiilor pe care le va obține. Formarea unei gândiri algoritmice, analitice și sistematice și a unui mod de lucru ordonat are consecințe deosebite în evoluția viitoare a elevului și este un obiectiv esențial al studiului informaticii în învățământul preuniversitar.

iii) Să-și formeze și să-și dezvolte deprinderi de a munci individual și în echipă. Cu riscul de a ne repeta, trebuie să subliniem că, chiar dacă munca în informatică este aparent individuală, activitatea colectivă este esențială în conceperea și realizarea bazelor de date mari și a produselor software de dimensiuni medii sau mari. Se impune formarea la elevi a acelor deprinderi elementare de lucru cu calculatorul care oferă șansa unei învățări în ritmul propriu al fiecăruia, dar și posibilitatea asimilării lucrului în echipă. Acesta va fi un element esențial de integrare socială și va conduce la formarea unor trăsături de caracter ce pot oferi individualismului o alternativă „civilizată", în viața reală activitățile nu se desfășoară izolat, astfel încât se impune realizarea unor aplicații complexe care necesită lucrul în grup, modularizarea programului și păstrarea contactelor cu ceilalți membri ai grupului. Se realizează astfel asumarea responsabilității, cu privire la finalizarea propriei munci și asigurarea condițiilor de finalizare a activității celorlalți membri ai colectivului. Conducerea rațională a activității de proiectare și programare, dezvoltarea intuiției determină elevul să capete încredere în propriile-i forțe.

iv) Să capete deprinderi care-1 vor ajuta să devină un utilizator profesionist, adică să dobândească cunoștințele necesare exploatării resurselor hardware și software puse la dispoziție de tehnologia informatică actuală. Pentru aceasta, elevul trebuie să-și formeze o cultură generală informatică, ce presupune identificarea și înțelegerea principalelor componente ale calculatorului, funcționarea rețelelor de calculatoare, dobândirea deprinderilor necesare utilizării noilor produse software. Punctăm din nou că pentru atingerea acestui ultim obiectiv-cadru trebuie urmărite, în mod diferențiat, măcar următoarele obiective de referință :

Cunoașterea până la un anumit nivel de detaliu a sistemelor de operare/mediilor de programare cel mai des folosite (Windows, C++, Linux, etc.).

Cunoașterea structurii și arhitecturii sistemelor de calcul și a noțiunilor elementare de hard, care să le permită să-și facă o impresie precisă despre caracteristicile
tehnice ale oricărui calculator.

Cunoașterea unui limbaj de programare de nivel înalt ( C++, Java
etc.) și a noțiunilor elementare despre limbajele de asamblare (măcar în liceele de
specialitate), a limbajului Visual Basic sau, de ce nu, Logo (chiar în gimnaziu).

Cunoașterea tehnicilor de proiectare a produselor program cu caracter științific, a metodelor de elaborare a algoritmilor, a algoritmilor fundamentali, a tehnicilor de optimizare a algoritmilor (elevii ar trebui să aibă și o bună capacitate de
apreciere a complexității algoritmilor).

Cunoașterea unor noțiuni privind analiza și proiectarea aplicațiilor de gestiune economică și cunoașterea unui sistem de gestiune a bazelor de date, procesoare de
calcul tabelar (FoxPro, MySQL, Excel etc.).

Cunoașterea celor mai uzitate programe utilitare, editoare de texte și editoare grafice, pachete de programe de compresie (arhivare), programe antivirus, noțiuni
primare de inginerie de sistem etc.

Cunoașterea principalelor modalități de exploatare ale facilităților oferite de
rețele (locale și interconectate), servicii Internet, documente Html, facilități
multimedia etc.

v) Formarea unei conduite și a unei moralități profesionale constituie un obiectiv esențial, în informatică, respectarea strictă a eticii profesionale este o necesitate impusă de respectarea legii copyright-ului. Elevii trebuie să conștientizeze impactul social al dezvoltării informaticii, care poate chiar să modifice societatea, de aici rezultând necesitatea înțelegerii rolului pe care ea îl are în schimbările din viața socială, economică, a aspectelor etice care derivă din aceste schimbări, a avantajelor și riscurilor impuse de utilizarea calculatoarelor. Elevii trebuie să cunoască prevederile legale cu privire la dreptul de autor, confidențialitatea informațiilor, protecția bazelor de date, efectele dezvăluirii informației sau distrugerii ei prin spargeri de parole de protecție, virusare, transfer neautorizat etc. Formarea trăsăturilor de caracter nu se poate realiza fără o cunoaștere a istoricului dezvoltării informaticii ca domeniu al culturii, fără o cunoaștere a realității și a perspectivelor, fără impunerea respectului față de valorile materiale și umane, a respectului față de efortul colegului sau al colectivului din care elevul face sau va face parte. Acest aspect trebuie avut în vedere pe toată durata școlarizării elevului și nu trebuie să apară ca un scop în sine, ci ca un element de coloratură, în contextul predării altor noțiuni. Formarea unor trăsături ale personalității elevilor, exprimate și ilustrate prin înseși produsele lor informatice, fac din imaginea unui text-sursă, din modul de organizare a instrucțiunilor în program, o oglindă fidelă a personalității intelectuale și sociale a elevului.

3.2.4 Precizarea obiectivelor

Succesul oricărei activități didactice este condiționat de claritatea și ordonarea obiectivelor pe care aceasta le urmărește. Mai mult decât în oricare alt domeniu, procesului de învățământ informatic îi este caracteristică intenționalitatea, orientarea către realizarea unor obiective, spre producerea unor schimbări și transformări care să poată fi controlate și dirijate, în acest spirit, cea mai importantă condiție pentru reușita predării informaticii este structurarea, conștientizarea și ierarhizarea unor obiective generale și specifice, adaptate particularităților de vârstă ale elevilor, conținutului cunoștințelor și pregătirii lor științifice și metodice. Un obiectiv didactic este o descriere a unui ansamblu de comportamente și performante de care elevul trebuie să se arate capabil. Un obiectiv este o intenție comunicată printr-o declarație ce descrie modificările pe care dorim să le provocăm elevului. Obiectivele integrează organic comportamentul, adică activitatea vizibilă manifestată de elev, precum și activitatea mentală mai puțin vizibilă.

Obiectivele generale ale predării informaticii au anumite determinări care trebuie să pună în evidentă:

importanța informaticii în lumea contemporană, în știință, în tehnică sau economie ;

necesitatea învățământului de informatică și rolul acestuia în formarea culturii generale și nu numai;

necesitatea dezvoltării capacității intelectuale și a gândirii algoritmice;

necesitatea formării elevului pentru activitățile viitoare, ca utilizator de calculator, la diferite niveluri.

Fixarea obiectivelor generale ale informaticii trebuie să răspundă cel puțin la următoarele două întrebări:

De ce se predă informatica în școală ?

Ce se urmărește prin includerea ei în planul de învățământ ?

Obiectivele predării științelor informatice în școală includ cu siguranță:

trezirea interesului pentru studiul acestora;

formarea priceperilor și deprinderilor de bază în utilizarea și exploatarea calculatoarelor;

stimularea creativității;

integrarea utilizării informaticii în modul de gândire și de viață al elevului.

în afara obiectivelor sale generale, informatica participă – prin mijloace ce-i sunt proprii – la modelarea personalității, nu numai sub aspect intelectual, ci și sub aspect estetic și moral (estetic: programarea este o artă, iar personalitatea autorului se manifestă prin opera sa ; moral: activitatea în domeniul informaticii nu se poate desfășura în afara unei etici profesionale sănătoase, dacă ne gândim doar la pericolul hacker-ilor și la relația defectuoasă a acestora cu cyber-space-ul virtual de pe Internet). Dintre obiectivele specifice, putem desprinde anumite obiective derivate care pot fi la rândul lor structurate pe trei niveluri:

Nivelul obiectivului (elev)

Nivelul subiectului (profesor)

Nivelul acțiunii comune.

La nivelul elevului, obiectivele derivate sunt:

Integrarea și asimilarea cunoștințelor cuprinse în programă

Memorarea activă a acestor cunoștințe

Dezvoltarea judecății deductive și inductive

Conștientizarea procedeelor ce stau la baza raționamentelor

Formarea capacității de analiză și sinteză

Formarea capacității de structurare și planificare

Formarea capacității de abordare a unei probleme complexe.

La nivelul profesorului, obiectivele derivate se referă la capacitatea de apreciere a fenomenelor și rezultatelor.

Nivelul acțiunii are în vedere asimilarea de către elev a noțiunilor și aplicarea lor în practică. Pe baza acestor considerații, se pot elabora și delimita obiectivele operaționale ale fiecărui capitol, lecție ș.a.m.d., cu detalierea fiecărei componente. Formularea obiectivelor operaționale trebuie făcută în termeni comportamentali cât mai preciși, care să excludă formulări vagi. Formularea obiectivelor operaționale presupune :

identificarea performanței finale care trebuie realizată;

descrierea în detaliu a condiției esențiale în care se poate produce comportamentul respectiv;

precizarea nivelului de performanță la care trebuie să se ajungă pentru a fi acceptată ca atare.

În același timp, trebuie să se cunoască:

Cine va dirija modelarea unui comportament dorit ?

Ce comportament observabil va dovedi că obiectivul a fost atins?

Care va fi produsul (performanța) acestui comportament?

în ce condiții trebuie să aibă loc comportamentul?

pe baza căror criterii apreciem că produsul este satisfăcător?

3.3 Analiza resurselor

În acest moment trebuie să răspundem la întrebarea: Cu ce pot realiza obiectivele stabilite ? Sunt necesare:

o analiză a resurselor psihologice, care necesită cunoștințe de psihologia copilului, a capacității de învățare, a particularităților de vârstă și natură psihică, motivația învățării etc. ;

o analiză a resurselor materiale ;

o analiză a conținutului învățării.

Programa școlară determină conținutul învățării, dar acest conținut este prelucrat după două categorii de obiective:

informative (ce va ști elevul?);

formative (ce va putea face elevul?).

Această clasificare trebuie să stea la baza întocmirii planului calendaristic, care se poate face după următoarea procedură:

se va selecta din manual conținutul informativ propus de programă;

acest conținut va fi coroborat cu conținutul formativ pretins (priceperi, deprinderi, abilități);

ambele vor fi raportate la elementul timp prin stabilirea numărului de ore afectate fiecărei teme.

Proiectarea anuală

Oferă perspectiva întregului în demersul didactic desfășurat pe parcursul unui an școlar. În elaborarea planificării anuale, se parcurg următoarele etape:

realizarea asocierilor dintre obiectivele de referință și conținuturi.

Împărțirea în unități de învățare.

Stabilirea succesiunii de parcurgere a unităților de învățare.

Alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate de învățare, în concordanță cu obiectivele de referință și conținuturile vizate.

Planificările pot fi întocmite după modelul următor:

Școala…

Disciplina…

Profesor…

Clasa…

Nr. ore săptămânal…

Tip de curriculum…

Anul…

Planificarea anuală

Proiectarea semestrială

Realizează o eșalonare sau o detaliere a proiectării anuale, urmărind punerea în valoare a corelațiilor dintre finalități, conținuturi, resurse și strategii didactice. Acest tip de proiectare este preferat celuilalt deoarece reduce considerabil munca profesorului.

O posibilă rubricație pentru o planificare semestrială poate fi următoarea:

Planificare calendaristică semestrială

Disciplina: Tehnologia Informației și Comunicării

Clasa: X A Nr. ore pe săpt. : 1 Anul : 2009-2010

Semestrul I

Competențe specifice

Dezvoltarea deprinderilor moderne de utilizator

Aplicarea operațiilor elementare și a conceptelor de bază ale aplicației Excel

Utilizarea opțiunilor de formatare și gestionare a datelor din foile de calcul

Utilizarea formulelor și a funcțiilor

Utilizarea corectă a opțiunilor de tipărire a unei foi de calcul

Utilizarea unor tehnici și procedee de realizare de grafice și diagrame

Realizarea de import obiecte

Realizarea unor aplicații practice

Proiectarea sistemului de lecții ( unități de învățare) este realizabilă doar de o parte a profesorilor, fie pentru a avea repere suplimentare între proiectarea semestrială și proiectarea fiecărei lecții în parte, fie pentru a-și proiecta ulterior fiecare lecție mai sintetic.

Proiectul unei unități de învățare poate fi întocmit pornind de la următoarea rubricație:

Școala…

Disciplina…

Profesor…

Clasa…

Nr. ore saptamanal…

Anul…

Proiectul unității de învățare

Unitatea de învățare……………..

Nr. ore alocate……………………

2.4 Manualul școlar

În informatică, mai mult decât în alte domenii, manualul este supus perisabilității conținuturilor prin frecvența cu care disciplina este receptivă la noutățile domeniului. Metoda lucrului cu manualul este un aspect al studiului individual și se introduce ca metodă, treptat sub directa îndrumare și supraveghere a profesorului.

Manualele școlare, purtătoare ale valențelor formative prin deosebitul lor conținut metodic și didactic, reprezintă o limită impusă de programa școlară din punct de vedere al conținutului informativ.

Dacă pentru profesor documentul operațional principal este programa școlară, pentru elev, un asemenea document este manualul școlar. El este primul și principalul factor si izvor de informație pentru elev.

Renunțarea la manualul unic și adoptarea manualelor alternative impuse cu atât mai mult cunoașterea acestor funcții de către cadrul didactic, cel ce, optând pentru unul dintre ele, trebuie de fapt să aleagă pe acela care îndeplinește cel mai bine aceste funcții.

Mai ales ca el are la dispoziție, în afara manualului alternativ, o serie de materiale auxiliare (ghiduri, metodici, caietul elevului,reglementări, culegeri, dicționare, mijloace didactice etc., avizate de minister) reprezentând suporturi didactice necesare pentru înțelegerea eficientă e manualelor alternative și a programei școlare.

Cap IV. Cunoașterea și analiza programelor școlare

Planificarea activității didactice

Actoria didactică are însă limite, în urma practicii didactice s-a stabilit ca profesorul să prezinte un plan de muncă anual (calendaristic) sau semestrial. Planificarea calendaristică trebuie să conțină eșalonarea conținuturilor disciplinei respective pe durata anului sau semestrului, cu indicarea numărului de ore și a datei stabilite pentru studiul fiecărei teme. în paralel cu lecțiile de comunicare de cunoștințe sau mixte, este necesară planificarea lecțiilor recapitulative, iar la sfârșitul semestrului, a lecțiilor de evaluare sumativă. în planificarea calendaristică se vor face referiri la materialul didactic și la lucrările practice care vor fi efectuate. Rubricația planificării calendaristice depinde de gradul de detaliu la care se dorește să se realizeze aceasta. Temele specificate în planificare sunt concretizate în lecții, pentru care profesorul trebuie să întocmească în plus un plan de lecție (Proiect de tehnologie didactică etc.) la nivel de detaliu. Pentru o proiectare corectă, profesorul trebuie să țină seama de anumite etape pe care trebuie să le parcurgă și în care trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

1) Ce voi face ?

– înainte de toate, se vor preciza cu claritate obiectivele educaționale ale activității viitoare.

2) Cu ce voi face ?

– este absolut necesar să se analizeze atent resursele educaționale disponibile pentru a realiza obiectivele stabilite.

3) Cum voi face ?

– se va alcătui strategia educațională potrivită pentru realizarea obiectivelor stabilite.

4) Cum voi ști dacă s-a realizat ceea ce trebuia ?

– de altfel, în orice activitate este dificil de stabilit dacă s-a atins obiectivul propus, în activitatea didactică este cu atât mai greu. Găsirea unei metodologii satisfăcătoare de evaluare a eficienței activității realizate este o problemă doar parțial rezolvată.

Proiectarea didactică presupune totuși concretizarea și detalierea următoarelor etape:

1) Precizarea obiectivelor. Presupune stabilirea în mod precis a deprinderilor care se doresc a se forma pe parcursul desfășurării activității didactice. Se va verifica dacă ceea ce s-a stabilit este ceea ce trebuia realizat în raport cu programa școlară. Se va verifica și dacă obiectivele stabilite sunt realizabile în timpul disponibil.

2) Analiza resurselor. Se va stabili conținutul activității. Se va analiza calitatea materialului uman, dezvoltarea fizică și psihică a elevilor, particularitățile individuale, motivația învățării, mijloacele materiale. Se vor alege metodele didactice necesare.

3) Elaborarea strategiei. Se vor selecta mijloacele de instruire de care este nevoie, combinând metodele, materialele și mijloacele astfel încât să se amplifice eficiența lor didactică. Se va descrie în detaliu scenariul activității care urmează a fi desfășurată.

4) Evaluarea. Se vor analiza cu atenție standardele de performanță și se va elabora un sistem de metode și tehnici de evaluare adecvate atingerii scopului propus.

Lecția

Forma fundamentală de organizare individualizată a procesului de instruire este lecția, indiferent de durata sa temporală. La conținutul propriu-zis al unei lecții se adaugă atât aplicarea metodelor alese de profesor, cât și obiectivele pe care acesta și le propune.

Nu poate fi considerată lecție ceva care nu leagă ceea ce s-a studiat înainte, cunoștințele anterior dobândite, de cunoștințele care trebuie transmise în continuare. Lecția are un caracter unitar prin conținutul ei, prin procedeele ce se aplică, prin gradul de participare a elevilor la procesul instructiv-educativ.

Așa cum preambulul trebuie să conțină o prezentare clară a ceea ce urmează, orice lecție trebuie încheiată printr-un rezumat, o recapitulare a întregului volum de cunoștințe abordate pe întreg cuprinsul lecției și o fixare, prin care să se finalizeze activitatea întreprinsă. Ar trebui anticipate necesitatea introducerii unor noi noțiuni și planul de abordare a lecțiilor următoare. Se consideră că o asemenea unitate de învățare ar trebui să dureze 90-100 de minute, fără întreruperi.

Lecția reprezintă cea mai detaliată și concretă acțiune prin care se realizează anticiparea și prefigurarea procesului de învățământ.

Structura proiectului de lecții

Indiferent de tipul de lecție, proiectul presupune existența a doua componente:

Prima parte a proiectului de lecție, cea introductivă/de identificare, cuprinde parametrii ce conferă specificitate lecției respective în raport cu alte lecții:

Data;

Clasa;

Disciplina de învățământ;

Tema;

Tipul lecției;

Obiectivele operaționale: cognitive, afective, psihomotorii;

Strategiile didactice;

Modalități de evaluare;

Resursele bibliografice: documente oficiale, de specialitate, psihopedagogice;

Resursele temporale, spatiale, umane etc.

A doua parte a proiectului de lecție ordonează, de obicei tabelar, variabilele lecției.

Iată câteva modele propuse de specialiști:

Model 1:

Model 2:

Model 3:

Etapele lecției :

Este necesară o sistematizare a etapelor lecției, dar și cunoașterea și înțelegerea lor doar ca repere ale organizării scenariului didactic, și nu ca secvențe obligatorii ale acestuia.

Iată o structură care depinde de anumite funcții ale evenimentelor instrucționale:

Captarea și păstrarea atenției;

Informarea elevilor cu privire la obiectivele urmărite;

Stimularea reactualizării elementelor și capacităților învățate anterior;

Prezentarea materialului stimul;

Asigurarea dirijării învățării;

Obținerea performanței;

Asigurarea conexiunii inverse;

Evaluarea performanțelor;

Asigurarea/intensificarea procesului de retenție și transfer.

Lecția nu este numai o formă de organizare a activității de predare/învățare și o succesiune de etape bine stabilite și (de dorit) realizate. Evenimentele imprevizibile, apariția unor particularități specifice care trebuie „stăpânite" sunt inevitabile. O cerință metodică este clasificarea lecțiilor: de comunicare/transmitere de cunoștințe, de studiu individual, de descoperire, de verificare, de recapitulare etc. Delimitările nu sunt însă stricte, fiecare lecție fiind o împletire (care se dorește armonioasă) de metode și tehnici ce concură la realizarea obiectivelor propuse, raportul în favoarea uneia sau alteia dintre metode fiind greu de stabilit în final și cu atât mai mult inițial.

Vom puncta totuși câteva momente esențiale ale desfășurării unei lecții, subliniind relativitatea acestora (ca dimensiuni de timp ; ca importanță; ca ordine):

2.1. Momentul organizatoric impune, în primul rând, verificarea prezenței și a condițiilor de desfășurare (existența materialului didactic necesar, incluzând aici calculatoare, soft etc.). Ideal ar fi ca aceasta să se facă în pauza dintre ore și de către un personal specializat. Din acest motiv, pauzele ar trebui să fie de minimum 20 de minute. Ideală ar fi verificarea temei de acasă și identificarea dificultăților întâmpinate în efectuarea ei.

2.2. Evaluarea. Elevii sunt apoi ascultați din materia predată în lecția anterioară, căutându-se să se înlăture anomaliile de înțelelegere apărute în procesul de asimilare.

2.3. Predarea. Se predă lecția nouă (sau, echivalent, dacă este vorba de fixarea unor cunoștințe anterioare).

2.4. Fixarea cunoștiințelor. Se fixează cunoștințele (noi) prin (alte) exerciții.

2.5. Tema. Se stabilește tema pentru acasă.

O lecție poate fi apreciată ca necorespunzătoare dacă, de exemplu, se „pierde timpul" cu momentul organizatoric, inclusiv cu verificarea temei de acasă și cu măsurile luate de profesor în legătură cu neefectuarea acesteia. Cel mai mult timp trebuie afectat comunicării cunoștințelor noi și fixării acestora prin exerciții. Tema pentru acasă nu trebuie dată în grabă (în pauză sau când se sună).

Observație. Tema trebuie să fie în corespondență cu posibilitățile elevilor și legată de însușirea și aplicarea cunoștințelor predate. Ea trebuie dată diferențiat, atunci când între elevii aceleiași clase există diferențe mari în ceea ce privește capacitatea sau pregătirea lor. Tema trebuie să fie însoțită de explicații ajutătoare, de indicații potrivite. Temele de acasă își ating scopul doar dacă pot fi controlate în permanență de către profesor.

3. Calitatea cunoștințelor asimilate

Procesul de comunicare a cunoștințelor trebuie să aibă ca efect formarea de reprezentări corecte despre lucruri și fenomene reale, însușirea de noțiuni ce ajută la înțelegerea legilor care reglementează raporturile dintre fenomenele realității și care permit exprimarea acestor raporturi într-un mod clar. Formalismul excesiv este unul dintre pericolele care pândesc procesul instructiv/educativ și el se manifestă prin :

Lipsa legăturii evident exprimate dintre formă și conținut.

Memorarea mecanică a cunoștințelor și predominarea formei exterioare asupra esenței conținutului (schimbarea notației poate provoca uneori adevărate tragedii).

Predominarea memorării asupra înțelegerii.

Supremația șablonului asupra inventivității.

Ruperea teoriei de practică.

Evitarea formalismului excesiv se realizează mai ales printr-o înțelegere deplină a fenomenului abstractizării, o urmărire și o conștientizare a scopului, a însemnătății abordării temei și o subliniere a consecințelor realizării ei. Trebuie să limităm folosirea șabloanelor, chiar dacă există situații identice care se repetă. Raționamentul logic trebuie să ne însoțească pașii în permanență.

Exemplu. Dacă ne referim la prezentarea sintaxei în Excel, utilizarea diagramelor de sintaxă poate fi un impediment în înțelegerea noțiunii predate. Ca alternativă, profesorul poate opta pentru varianta de sintaxă existentă în help sau în funcția Autocomplete:

=if(logical_test,[value_if_true],[value_if_false])

unde logical_test este o expresie de tip logic iar [value_if_true] și [value_if_false] sunt niște valori (sau pot fi instrucțiuni simple sau compuse) ce se afișează în funcție de testul logic. Aceste explicații pot să ajute elevul să înteleagă șablonul de utilizare al instrucțiunii if mai bine decât definiția cu diagrame.

Un alt impediment în calea înțelegerii (generat de abstractizare) se constată la elevii slabi sau comozi, care, la realizarea primelor aplicații cu funcții sau formule de calcul tabelar în Excel, din dorința lor justificată de a menține pasul cu ceilalți elevi din clasă sau din comoditate, preiau direct rezultatul de la colegi fără a folosi funcțiile sau formulele de calcul necesare. Dacă acest viciu de tehnică de învățare nu este depistat la timp și înlăturat, în special prin scrierea de către elev sub supravegherea profesorului a unor funcții sau formule simple și diferite de fiecare dată, cu greu va mai putea fi corectat.

4. Formarea limbajului de specialitate

Desigur, limbajul este un instrument prin care oamenii comunică, fac schimb de informații, idei, se înțeleg între ei. Acesta este nemijlocit legat de gândire, înregistrând și fixând în cuvinte rezultatele unor activități. Este implicit necesară o vorbire corectă, o exprimare lipsită de ambiguități, în orice domeniu și cu atât mai mult în informatică, unde limbajul natural este un intermediar important în interfața cu mijloacele de calcul. Formarea limbajului de specialitate este (și) o consecință a unui proces de instruire de lungă durată. Profesorul trebuie să înlăture în permanență orice greșeală de exprimare și să clarifice orice neînțelegere a unor noțiuni, să reformuleze corect orice afirmație legată de noțiuni și fenomene incorect exprimate.

Formarea unei exprimări corecte scrise și orale se realizează prin:

Exprimarea corectă a profesorului însuși, care constituie (ab initio) un model pentru elevi. De aceea profesorul trebuie să-și formuleze cu grijă afirmațiile.

Supravegherea permanentă a exprimării elevilor și corectarea continuă a greșelilor lor.

Încurajarea libertății de exprimare, cu argumentarea raționamentelor. Deseori elevii răspund telegrafic sau numai „încep" să se exprime. Cum aceștia o fac mai greoi, ei sunt uneori întrerupți și profesorul continuă ideea formulând-o prin prisma înțelegerii și raționamentului său. Acest mod de abordare a dialogului elev – profesor are efecte negative în legătură cu formarea limbajului de specialitate și utilizarea lui de către elev. în plus, prin intervenția prematură a profesorului, elevului i se întrerupe firul raționamentelor sale, el făcând cu greu față efortului de a urmări și înțelege raționamentul profesorului.

Este astfel absolut necesară asigurarea unei anumite „libertăți individuale", chiar în detrimentul unor riscuri de confuzii momentane. Prezentarea orală a soluțiilor unor probleme înainte de abordarea lor strict științifică are menirea de a lămuri în totalitate aspectele neclare ale problemelor.

Exercițiul oral are o însemnătate deosebită din punct de vedere educativ, el educând atenția, capacitatea de concentrare, prezența de spirit, inițiativa creatoare. Exercițiile orale îmbunătățesc randamentul multor activități și contribuie esențial la formarea limbajului de specialitate. Sunt necesare totuși anumite cerințe și precauții în folosirea exercițiilor orale. Astfel, ele trebuie :

să fie alese cu grijă și să nu presupună un nivel ridicat de abstractizare sau acumularea unui volum mare de informații noi;

să fie prezentate gradat, să nu presupună calcule mentale lungi și complicate ;

să poată fi folosit un bogat material intuitiv/ilustrativ.

În final, profesorul trebuie să pună accent pe aspectele care riscă să devină ambigue.

Cap V. Metode, tehnici, procedee didactice.

Sarcinile didactice se realizează cu ajutorul tehnicilor, metodelor si procedeelor didactice.

Subdomeniile informaticii nu pot fi predate apelând la o singură metodă. În cele ce urmează se vor prezenta metode specifice de abordări; a predării diferitelor domenii din informatică; metodele clasice de predare (prin expunere, descoperire dirijată ctc.) urmând să fie prezentate ulterior. Bineînțeles, metodele didactice se vor combina, de asemenea se vor dezvolta pe baza experienței fiecărui profesor. Dar există câteva elemente care neapărat trebuie luate în considerare în momentul în care se alege o metodă sau o combinație a mai multora:

1 – domeniul propriu-zis al disciplinei; conținutul științific;

2 – categoria de vârstă;

3 – obiectivele generale și specifice;

4 – nivelul clasei;

5 – personalitatea clasei;

6 – personalitatea profesorului;

7 – convingerile profesorului.

Metodele care vor fi prezentate se vor analiza cu avantajele și dezavantajele lor. Se recomandă să nu se fixeze nicicând pentru totdeauna o anumită metodă aleasă la un moment dat pentru predarea unei anumite părți din materie. S-ar plictisi profesorii, s-ar plictisi elevii, iar rezultatul nu va fi cel scontat.

5.1 Metode generale de învățare

Vom analiza metodele generale utilizate în predarea informaticii.

1. Expunerea sistematică a cunoștințelor.

2. Conversația

3. Problematizarea

4. Modelarea

5. Demonstrarea folosind materialul intuitiv

6. Exercițiul

7. Învățarea pe grupe mici

8. Munca cu manualul

9. Jocurile didactice

10. Instruirea programată

În tratarea acestor metode se vor urmări cu predilecție particularitățile specifice predării disciplinelor de informatică și, în special, aplicațiile practice de laborator și contribuția informaticii la realizarea obiectivelor didactice ale altor discipline din învățământul preuniversitar.

1.1. Expunerea sistematică a cunoștințelor

Dintre formele pe care le îmbracă expunerea sistematică a cunoștințelor (povestirea, prelegerea, descrierea, explicația, conversația etc.), opinăm că informatica utilizează cu precădere explicația. Elementele explicative domină procesul de instruire informatică, acestea fiind caracteristice atingerii unor obiective de referință care cuprind formarea de deprinderi și abilități practice de utilizare a unor produse soft deseori complicate și dominate de interfețe neprietenoase față de utilizator (netransparente). Ceea ce conferă o accentuată notă de adaptabilitate este operativitatea impusă de aplicarea acestei metode prin alternarea expunerii cu demonstrația practică, elevii fiind astfel scoși din pasivitatea posturii de simpli receptori. Analogiile cu situații cunoscute fac din receptorul pasiv un participant activ la expunere. Expunerea nu se desfășoară în condiții perfect univoce, adică fără alternative și reveniri, nici la disciplinele cărora metoda le este caracteristică. La informatică, aceasta se întâmplă cu atât mai puțin. Elevul primește în condiții univoce doar ceea ce i se comunică în funcție de nivelul de cunoștințe dobândit, de propriile-i presupuneri, de experiența sa practică, de nivelul său de gândire, de înțelegerea codului de comunicație, ca să nu mai vorbim de oscilațiile de atenție. Profesorul trebuie să reproiecteze lecția prin prisma posibilităților elevilor și cu mijloacele lor de gândire. Accentul trebuie pus pe raționament, prin argumentări temeinice, prin scoaterea în evidență a modului în care trebuie să gândească. Expunerea trebuie să fie însoțită de un control permanent al gradului de receptivitate al clasei, urmărindu-se mimica elevilor (edificatoare în special la elevii mici), satisfacția înțelegerii lecției sau îngrijorarea și neliniștea în cazul în care elevul a pierdut firul explicației citindu-se pe fața elevilor, întrebările, repetiția, explicațiile suplimentare, analogiile cu alte noțiuni cunoscute permit realizarea unui control permanent al receptivității la expunere, în informatică recurgem neapărat la metoda expunerii (explicației) atunci când tema este complet nouă și printr-o metodă activă nu se poate descoperi noutatea, sau metoda activă este ineficientă din punctul de vedere al operativității. Astfel este necesară această metodă pentru a înțelege noțiunea de structură de date (inclusiv modalitățile de reprezentare), de comandă, funcție sau procedură standard (în legătură cu sistemul de operare sau mediul de programare ales), de raționament (într-un spațiu închis ales) și chiar a modalității de prezentare și introducere a unor programe utilitare, softuri de aplicație etc. în acest context, pentru prezentarea comenzilor unui sistem de operare, a unui editor de texte (sau grafic), a altor softuri mai complicate (prevăzute de programa școlară) se poate recurge la următoarele (sub)metode:

Expunerea (la tablă, prin slide-uri pe retroproiector/videoproiector sau prin PowerPoint) cu „desenarea" meniurilor și prezentarea funcțiilor fiecărei opțiuni, urmând ca elevul (prin aplicațiile de laborator) să exerseze fiecare funcție în parte, individual sau în grupe mici de lucru.

Prezentarea meniurilor și funcțiilor fiecărei opțiuni simultan cu exersarea acestora în cadrul orelor de aplicații practice de laborator.

Prezentarea meniurilor și funcțiilor fiecărei opțiuni simultan cu demonstrarea practică în momentul prezentării lor de către profesor, sarcina elevului fiind numai aceea de a urmări și reține modul de executare a operațiilor prezentate de profesor, urmând ca elevul să aplice cunoștințele dobândite în cadrul orelor de laborator, în aplicații
ample (integrate, de dorit, într-un mediu economic clar), care necesită utilizarea în mod repetat și în situații diferite a funcțiilor fiecărei opțiuni din meniul discutat.

Fiecare dintre variantele de mai sus au avantajele și dezavantajele lor. Prima variantă este cel mai des folosită deoarece, de regulă, profesorul nu are la dispoziție un laborator și pentru predare (iar aceasta se face cu întreaga clasă). Ea prezintă dezavantajul că elevul nu vede pe viu efectul executării fiecărei opțiuni (profesorul fiind nevoit în acest caz să-1 descrie în cuvinte), dinamica transformărilor și efectul video al acestora fiind greu de redat în cuvinte. Singurul avantaj este cel al obținerii de către elev a unui rezumat logic și coerent după care se va ghida în timpul realizării unor aplicații practice. A doua variantă înlătură dezavantajul neobservării pe viu a efectului executării fiecărei opțiuni, dar atenția elevului este îndreptată spre realizarea practică (simultan cu comunicarea modului de realizare a funcțiilor opțiunilor din meniuri). Astfel, o parte dintre funcții sunt abordate prea „abrupt" sau sunt chiar omise, iar altele sunt exersate prea mult. La acest dezavantaj se adaugă și reducerea randamentului prin faptul că profesorul trebuie să urmărească modul în care fiecare elev sau grupă aplică funcția prezentată și să intervină ori de câte ori un elev sau o grupă este în impas, în plus, unii elevi își formează mai repede deprinderea utilizării, iar alții mai greu, primii fiind tentați să încerce între timp alte opțiuni (chiar neprezentate încă de către profesor), ceea ce creează disfuncționalități în desfășurarea lecției, aprecierea gradului de asimilare și chiar formarea unor idei greșite de utilizare (datorate încercărilor individuale, necoordonate). Pe lângă acestea, se pierde din vedere și realizarea unui rezumat sistematic al modului de utilizare, elevul fiind tentat să exerseze imediat funcția și uită să-și noteze „în stil propriu" modul de utilizare a acesteia. Ultima variantă pare să cumuleze toate avantajele celor anterioare prin faptul că elevul urmărește și reține (neavând alte preocupări care să-i distragă atenția) modul în care profesorul execută (corect) și explică simultan, elevii putând nota tot ce acesta prezintă. Este o manieră de expunere ce înlătură formarea unor deprinderi greșite, mărind randamentul la predare și asimilarea noilor cunoștințe. Această variantă are însă și un dezavantaj: necesitatea existenței unei dotări speciale, care să permită observarea în bune condiții, de către toți elevii clasei, a ecranului calculatorului pe care profesorul face demonstrația. Utilizarea unui retroproiector sau a unui videoproiector are multe inconveniente (în afară de costul ridicat), printre care faptul că trebuie să existe anumite condiții de mediu specifice în sala de clasă. De exemplu, pentru grupe mici poate fi folosit numai calculatorul ca atare, dacă elevii pot fi așezați în preajma acestuia astfel încât fiecare să poată observa fără efort ecranul. Indiferent de conținutul lecției, metoda expunerii nu se folosește singură decât foarte rar pe parcursul unei ore întregi, aceasta alternând cu alte metode de predare. Pe de altă parte, există o tendință accentuată a cadrelor didactice de a nu-și propune aprioric folosirea cu precădere a nici unei metode, ceea ce este foarte dăunător.

1.2. Metoda conversației

Metoda conversației se referă la dialogul dintre profesor și elev, în care profesorul nu trebuie să apară în rolul examinatorului permanent, ci în rolul unui colaborator care nu numai întreabă, ci și răspunde la întrebările elevilor. Prin metoda conversației se stimulează gândirea elevilor în vederea însușirii, fixării și sistematizării cunoștințelor și deprinderilor, în vederea dezvoltării spiritului de colaborare și de echipă. Se asigură astfel o participare activă din partea elevilor, întrebările putând fi adresate (teoretic) în orice moment al lecției. Metoda conversației este frecvent utilizată în învățarea informaticii, ea implicând un dialog continuu între elev și profesor, respectându-se anumite reguli elementare de colaborare constructivă care să nu determine diminuarea demersului didactic, ci să-1 amplifice și să-1 consolideze Conversația didactică poate îmbrăca forme diferite, în funcție de anumite criterii, în funcție de numărul de persoane, ea poate fi:

Individuală. Se poartă între un elev și profesor.

Colectivă sau frontală, întrebările sunt adresate întregii clase, iar răspunsurile „vin" de la diferiți elevi.

După obiectivele urmărite în diferite variante de lecții, conversația poate fi:

Introductivă. Aceasta este folosită în momentul captării atenției și reactualizării cunoștințelor asimilate anterior, pentru a trezi interesul pentru lecția care urmează.

Expozitivă, în timpul prezentării unei noi lecții, ea poate trezi interesul pentru fixarea noilor cunoștințe.

Recapitulativă. Este utilizată atunci când se urmărește recapitularea și generalizarea unor rezultate prezentate anterior.

Evaluativă. Este indicată, desigur, pe parcursul procesului de verificare și evaluare.

Dezvoltată. Este destinată prezentării unui nou subiect, nu complet necunoscut.

Caracteristicile principale ale întrebărilor, indiferent de forma de conversație, impun precizie și vizarea unui singur răspuns. De multe ori se pun întrebări vagi care încep cu Ce puteți spune despre… sau Ce știți despre…, care plasează elevul într-un dubiu total în legătură cu conținutul răspunsului. Din aceeași gamă face parte și celebrul îndemn de evaluare Prezintă subiectul pe care-l cunoști tu cel mai bine. Nu este normal ca întrebarea să conțină răspunsul sau să ceară un răspuns prin da sau nu. Ea contribuie la dezvoltarea gândirii. De asemenea, răspunsurile acceptate trebuie să fie corecte, complete, exprimate în termeni preciși, să oglindească o înțelegere efectivă a problemei abordate. Discuțiile au și rolul de a corecta greșelile din răspuns. Identificarea cauzei, eliminarea greșelii, cât și posibilitatea reapariției ei sunt foarte importante. Conversația are un rol primordial prin faptul că ajută la formarea limbajului informatic, la dezvoltarea raționamentului logic și a gândirii elevului. Dificultățile pe care elevul le întâmpină în formarea limbajului de specialitate pot lăsa urme în plan afectiv, repercutându-se asupra dezvoltării lui intelectuale. De aceea se impune o analiză amănunțită a cauzelor acestor dificultăți, iar scoaterea lor în evidență trebuie relevate prin examinări (scrise, orale, reprezentări schematice, utilizarea simbolurilor specifice). A fi la curent cu dificultățile de limbaj pe care le au elevii la anumite vârste școlare și la un anumit stadiu de însușire a disciplinei înseamnă în primul rând să nu se abuzeze de termeni de specialitate (înlocuindu-i cu termeni sinonimi din vocabularul curent sau explicându-le sensul, dacă un alt înțeles al termenului este accesibil). Dificultatea formării vocabularului de specialitate constă și în faptul că aceste cuvinte noi sunt introduse în același timp cu introducerea noțiunilor noi, ceea ce face ca îmbogățirea limbajului informatic să se facă simultan cu dezvoltarea și formarea gândirii informatice. Stăpânirea limbajului se reflectă în rezolvarea problemelor și înțelegerea textelor și documentațiilor de specialitate. Nestăpânirea acestuia provoacă inhibiție, imposibilitatea comunicării sau chiar o comunicare și o înțelegere defectuoasă, făcându-1 pe elev timid, incoerent sau chiar ridicol în exprimare. Această metodă mai are și următoarele subdirecții:

Euristică. Nu există reguli precise, se bazează doar pe întrebare/răspuns, în funcție de evoluția concretă a dialogului.

Tip dezbatere. Se realizează un schimb de păreri în care este implicat un anumit colectiv. Ar fi bine să fie trase și niște concluzii care să nu aibă doar un rol istoric.

Catehetică. Aceasta impune efectuarea unor teste care implică memoria.

Este clar că o conversație se face prin întrebări, în plus, acestea trebuie să satisfacă următoarele condiții (uncie dintre ele rezultând din ceea ce am amintit mai înainte):

Să fie precise (vizând un singur răspuns).

Să nu conțină răspunsul și să aibă un rol instructiv.

Să stimuleze gândirea și capacitatea de creativitate a elevilor
(De ce ?, Din ce cauză ?, In ce caz ? etc.).

Să fie formulate prin enunțuri variate și „atrăgătoare".

Să se adreseze întregului colectiv vizat.

Să conțină întrebări ajutătoare atunci când răspunsul este eronat sau parțial.

Răspunsurile acceptate trebuie să fie nu numai corecte, ci și exprimate in termeni preciși: și să oglindească un anumit nivel de înțelegere. Răspunsurile eronate trebuie corectate imediat, prin discuții individuale. Cadrul didactic trebuie să dirijeze conversația astfel încât ideile să fie bine conturate înainte de a trece la altele, în timp ce lecția își menține caracterul unitar, în ceea ce privește informatica, recomandăm și utilizarea unor instrumente ajutătoare, ca de exemplu introducerea/exprimarea noțiunilor printr-un limbaj „de programare" (scris/oral) care să implice utilizarea eficientă a simbolurilor (în afară de latura didactică propriu-zisă), ceea ce înseamnă separarea clară a sintaxei de semantică.

1.3. Problematizarea și învățarea prin descoperire

Predarea și învățarea prin problematizare și descoperire presupun utilizarea unor tehnici care să producă elevului conștientizarea „conflictului" dintre informația dobândită și o nouă informație, determinându-1 să acționeze în direcția lichidării acestuia prin descoperirea unor (noi) proprietăți ale fenomenului studiat. Pedagogic vorbind, conflictele se mai numesc și situații-problemă (problematizare), putând fi de cel puțin două tipuri:

Contradicții între posibilitățile existente ale elevului (nivelul intelectual și de pregătire) și cerințele, situațiile în care este pus de noua problemă. Aceste conflicte se datorează imposibilității elevului de a selecta dintre cunoștințele sale anterioare pe cele potrivite cu valoarea operațională de aplicabilitate a viitorului.

Incapacitatea elevului de a integra noțiunile selectate într-un sistem, în același timp cu conștientizarea faptului că sistemul este pe moment ineficient operațional (lucru care poate fi remediat doar prin completarea informației de bază).

Întrebările frontale sau individuale utilizate în etapa de pregătire a introducerii unei noțiuni, a prezentării unui domeniu nou, întrebări care se adresează capacității de reacționare a individului, pot genera noi situații conflictuale de tipul menționat anterior. Pe cât posibil, cadrul didactic trebuie să gestioneze el însuși apariția situațiilor-problemă. La modul ideal, ele trebuie să apară de la sine în mintea elevului. Relativ la condițiile pedagogice ale acestor situații conflictuale generate de anumite probleme practice putem spune că problemele trebuie să aibă un sens precis și să fie enunțate într-un moment „optim" al lecției. Ele trebuie să înglobeze cunoștințe anterior însușite de elev, să le trezească interesul, să le solicite un anumit efort mental creator. Există părerea că rezolvarea problemei poate fi privită ca un proces prin care elevul descoperă că o combinație de reguli învățate anterior se poate aplica pentru găsirea soluției unei noi situații conflictuale. în acest sens se pot evidenția următoarele etape in rezolvarea problemei :

Prezentarea problemei (verbal, scris, grafic etc.).

Definirea problemei de către elev în sensul distingerii caracteristicilor esențiale ale situației, însușirii enunțului, găsirii legăturii între date, informații etc.

Formularea de către elev a anumitor criterii, ipoteze care pot fi aplicate în vederea găsirii unei soluții.

Verificarea succesivă a unor asemenea ipoteze, eventual și a altora noi, și găsirea efectivă a unei soluții (sau a tuturor).

Desigur că în contextul de mai sus expresiile situare conflictuală, problemă, rezolvare de problemă se referă la probleme și soluții noi, necunoscute încă de elev, și nu la ceva de tipul substituirii de valori numerice în expresii date, execuția unui program dat pentru niște valori de intrare etc. Utilizarea în predare a acestei metode este totdeauna utilă în momentul în care se și găsește rezolvarea conflictului.

Descoperirea apare ca o întregire a problematizării. Se pot pune astfel în evidență trei modalități principale de învățare prin problematizare și descoperire (clasificarea făcându-se după tipul de raționament folosit):

Modalitatea inductivă

Modalitatea deductivă

Modalitatea prin analogie.

În primul caz este vorba de generalizări. Elevul trebuie încurajat să-și dezvolte propria cale de învățare, care să nu contrazică lucrurile în care deja „crede", prin folosirea unor mijloace tehnice și resurse informaționale personale, în al doilea caz se folosește logica sau, mai exact, sistemele deductive (ca metodă de raționament). Putem deriva (obține) cunoștințe noi din cunoștințe vechi (cu ajutorul unor reguli de inferență specifice), în ultimul caz, se încurajează folosirea unei experiențe anterioare nu numai dintr-un domeniu conex, ci chiar din domenii total diferite.

Problematizarea are astfel interferențe cu conversația, întrebările individuale sau frontale care se adresează gândirii, raționamentului născând situații conflictuale. Generarea situațiilor-problemă trebuie produsă astfel încât întrebările să apară în mintea elevului fără ca acestea să fie puse de către profesor. După cum am mai precizat, ca disciplină cu caracter formativ, informatica își propune formarea unei gândiri algoritmice, sistematice și riguroase, care să promoveze creativitatea, să stimuleze imaginația și să combată rutina. Chiar dacă aparent travaliul informatic se sprijină pe anumite șabloane, acestea reprezintă numai tendințe utile de standardizare. Procesele care izvorăsc din situații reale, care implică folosirea calculatorului in rezolvarea unor probleme aparținând diferitelor sfere ale vieții de zi cu zi, analiza acestor probleme, alegerea structurilor de date pe care se mulează informația oferită de mediul înconjurător, pașii algoritmilor și programarea în sine determină folosirea metodei problematizării, iar aplicarea acestei metode necesită formarea unor deprinderi ce nu se obțin decât printr-un exercițiu îndelungat. Rezolvarea de probleme, ceva curent în învățarea informaticii, poate fi privită ca un proces prin care elevul descoperă că o altă combinație de reguli învățate anterior conduc la rezolvarea unei noi situații problematice. Formularea de probleme de către elevii înșiși constituie forme ale creativității și presupune că elevii și-au format deprinderi intelectuale eficiente din punctul de vedere al generalizării și aplicabilității (orice soluție generează o nouă problemă). Problemele propuse pot fi inspirate din viața cotidiană, din cunoștințele dobândite prin studiul altor discipline, din generalizarea unor probleme de informatică rezolvate anterior, probleme de perspicacitate, jocuri etc. Problematizarea și descoperirea fac parte dintre metodele formativ-participative, care solicită gândirea creatoare a elevului, îi pun la încercare voința, ii dezvoltă imaginația, îi îmbogățește experiența, în lecțiile în care se aplică aceste metode profesorul alege problemele, le formulează, dirijează învățarea și controlează munca depusă de elev în toate etapele activității sale. Această metodă este caracteristică, de exemplu, unor lecții de aplicații practice de laborator, metoda învățării prin descoperire fiind frecvent aplicată in momentul în care este necesară folosirea programelor utilitare, a softurilor de aplicație etc. Utilitarele se abordează în funcție de problemele concrete care urmează a fi rezolvate. Obiectivul imediat este cunoașterea și exploatarea produsului și nu îmbunătățirea lui. Concentrarea atenției va fi dirijată spre rezolvarea problemei și nu asupra analizei facilităților și lipsurilor produsului software. Cu siguranță, în acest caz este deosebit de importantă experiența dobândită, cunoștințele și deprinderile formate în alte situații similare de învățare : lucrul cu meniuri, funcții comune mai multor utilitare, cunoașterea structurilor de date, dexteritatea în tehnoredactare etc. Cunoașterea facilităților produsului soft se face în momentul ivirii necesității exploatării acestuia și nu printr-o prezentare a lui ca o înșiruire mai mult sau mai puțin sistematică și completă de funcții sau facilități. Bineînțeles că este obligatorie o prezentare generală a utilitarului, în contextul altor produse similare, trebuie concepută o viziune de ansamblu din care să se desprindă caracteristicile dominante ale utilitarelor din clasa respectivă și să se prezinte particularitățile specifice produsului, cu îmbunătățiri fată de versiunile anterioare și perspective de dezvoltare pentru cele viitoare.

Ca informaticieni, ne interesează (în acest context) și ceea ce numim rezolvarea problemelor (problem solving). îndemânările dobândite în legătură cu acest subiect depind în primul rând de cunoștințele specifice acumulate, dar din punctul de vedere al psihologici există acordul că se pot căpăta și „îndemânări generale". Procesul cognitiv în ansamblu este foarte complicat, numai pentru explicarea coerentă a acestuia fiind necesară o întreagă carte. Vom sublinia doar câteva elemente-cheie și direcții principale pentru abordarea rezolvării unor probleme. Astfel, când dorim să rezolvăm o problemă cu ajutorul calculatorului, presupunând că enunțul este „acceptat", trebuie să ne întrebăm în primul rând:

Ce știm în legătură cu domeniul implicat?

Cum sunt apreciate „pe piață" rezultatele?

Care strategii generale sunt aplicabile ?

Care sunt motivațiile suplimentare ?

După ce problema a fost enunțată și sunt furnizate anumite indicații suplimentare, putem trece la alegerea strategiei concrete de rezolvare. Aceasta trebuie să fie selectată după un anumit plan, să permită un anumit tip de verificare și generalizare. De asemenea, trebuie avute în vedere metode sau metodologii prin care să se interzică anumite „ramuri" și să se permită explorarea de direcții colaterale. Una dintre strategiile generale poate fi următoarea:

Pot să rezolv problema (am cunoștințele necesare).

Definesc în mod (semi)formal.

Caut informațiile suplimentare astfel încât să am o definiție formală concretă (eventual, chiar într-un limbaj de programare concret).

Fac planul de implementare.

îl execut (scriu „programele" și le „rulez").

Verific faptul că ceea ce am făcut este „corect".

Generalizez (la alte cazuri, la alte probleme).

Peste tot, cunoașterea măcar a unei părți din logica formală este indispensabilă.

1.4. Modelarea

Modelarea ca metodă pedagogică poate fi descrisă ca fiind un mod de lucru prin care gândirea elevului este condusă la descoperirea adevărului, folosind un așa-numit model și utilizându-se raționamentul prin analogie. Modelul și metoda în sine nu presupun o asemănare perfectă cu cazurile reale inițial specificate, ci numai o analogie rezonabila. Ea constă în construirea unui sistem si a cărui descriere coincide cu descrierea sistemului original s până la un anumit punct, si poate avea o natură diferită și este în general mai simplificat și formalizat. Ideea este că, investigând sistemul si prin metode specifice legate de o anumită temă de lecție, se pot găsi noi soluții, care apoi pot fi translatate în concluzii asupra evoluției sistemului de bază s. Modelarea are o mare valoare euristică colaterală, prin utilizarea ei putându-se dezvolta spiritul de observație, capacitatea de analiză și sinteză, creativitatea. Ideea ar fi să putem determina elevii să descopere singuri modelul. Astfel elevul se obișnuiește să creeze noi probleme ce trebuie rezolvate, să adapteze algoritmi cunoscuți la situații noi etc. Realitatea înconjurătoare este percepută și înțeleasă pe baza unor modele deja cunoscute. Dezvoltarea deprinderilor de modelare, obișnuirea elevilor cu gândirea logică se realizează prin prezentarea exactă și clară a modelelor și prin transparența particularizărilor. Un exemplu edificator îl constituie învățarea metodelor de elaborare a algoritmilor. Necesitatea unor formalizări se impune prin rigoarea modului de abordare a problemei, prin sistematizarea organizării informației de intrare, a exactității proiectării prelucrării și prin standardizarea ieșirii. Formalizarea necesită cunoștințe dobândite în studiul altor discipline, fundamentate teoretic, iar accesibilitatea formalizării este condiționată de factori specifici nivelului de cunoștințe dobândite anterior, de categoria de vârstă, de capacitatea de asimilare (a nivelul clasei, de exemplu). Abordarea ponderată a acestor aspecte conduce la dezvoltarea deprinderilor de abstractizare, a gândirii algoritmice și sistemice. Utilizarea modelelor în realizarea algoritmilor presupune stabilirea unor analogii și în organizarea datelor de intrare, învățarea algoritmilor este legată de cunoașterea modului de organizare a datelor, de cunoașterea profundă a structurilor de date posibile a fi prelucrate ușor de către calculator. Etapa cea mai importantă este cea a descoperirii algoritmului, urmată de stabilirea modului de organizare a datelor, dar importanța acestui ultim aspect este esențială în determinarea performantelor produsului program care implementează algoritmul. Modelarea (ca metodă pedagogică) este definită ca un mod de lucru prin care gândirea elevului este condusă la descoperirea adevărului cu ajutorul modelului, grație raționamentului prin analogie. Modelarea similară constă în realizarea unui sistem de aceeași natură cu originalul care să permită evidențierea trăsăturilor esențiale ale originalului. O gamă variată de probleme sunt rezolvate prin metoda backtracking. Pentru implementarea într-un limbaj de programare a unui algoritm elaborat prin backtracking, elevul are nevoie de un model reprezentat de un program, cum ar fi cel de generare a permutărilor sau de rezolvare a problemei celor opt dame, și, prin mici modificări, el poate obține multe alte programe care implementează algoritmi ce rezolvă probleme clasice, cum ar fi: generarea aranjamentelor, combinărilor, problema parantezelor, partițiile unei mulțimi, problema celor opt turnuri etc. Similar se procedează în rezolvarea problemelor care necesită utilizarea stivelor sau a cozilor, folosind operațiile elementare cu elementele acestor structuri dinamice elementare. Momentele cunoașterii în procesul modelării sunt:

Trecerea de la original la model.

Transformarea modelului sau experimentarea pe model.

Transferul pe original a rezultatelor obținute pe model.

Verificarea experimentală pe original a proprietăților obținute pe model.

Trecerea de la original la model se face prin simplificare. Se impune ca simplificarea să nu fie exagerată, pentru a nu se omite trăsăturile esențiale ale originalului. Totodată, trebuie să nu se scape din vedere că valoarea modelului va fi apreciată prin prisma eficacității lui, adică a posibilităților pe care le oferă pentru atingerea scopului și că noile informații obținute pe baza modelului vor fi transferate cu grijă asupra originalului, având în vedere diferența dintre model și original. Modelul devine astfel purtătorul unei semnificații, informații, care poate fi exprimată printr-un suport material sau ideal. O clasificare a modelelor după natura suportului sub care se vehiculează informația poate fi:

Modele materiale, care au suport concret și care se folosesc foarte puțin în învățarea informaticii: folosirea unui table de șah în rezolvarea problemei celor opt dame determină o rapidă înțelegere a mecanismului metodei backtracking ; utilizarea unei stive de monede de dimensiuni diferite pentru înțelegerea rezolvării problemei turnurilor din Hanoi. Nu trebuie exclusă posibilitatea învățării direct pe obiectul de studiu, caz întâlnit (și recomandat) în studiul structurii și arhitecturii sistemelor de calcul, unde prezentarea părților componente ale unui sistem de calcul și a conexiunilor dintre ele, în contextul funcționalității ca un ansamblu (sistem), este esențială.

Modele ideale (virtuale), care se exprimă prin imagini, sisteme de simboluri sau semne convenționale.

Învățarea informaticii prin modelare presupune două etape, într-o primă etapă, învățarea se va face pe baza modelelor construite „de profesori", etapă în care se vor analiza trăsăturile modelului și compararea lui cu originalul. Pentru a reliefa condițiile pe care trebuie să le îndeplinească modelul, se vor da și contraexemple. în a doua etapă, elevii vor fi deprinși să construiască singuri modele. Importanta descoperirii modelului de către elev constă în faptul că elevul este obișnuit să reprezinte într-o formă standard condițiile impuse de problemă și-și adâncește convingerea că informatica este un domeniu în care rezultatele pozitive se obțin doar printr-o înlănțuire logică de raționamente. Folosirea modelelor nu înseamnă impunerea unor metode care trebuie reținute și aplicate orbește. Se va pune accentul pe înțelegerea pașilor unui algoritm și se va încuraja prezentarea oricăror metode care exclud modelul și care se impun prin eleganță și eficiență. Elevii vor fi încurajați să-și dezvolte și să-și prezinte ideile proprii, contribuind astfel la creșterea încrederii în posibilitățile lor, în valoarea ideilor lor. Ei nu trebuie să fie obligați să reproducă ideile altora, să aștepte ca totul să fie prezentat de profesor, să asimileze rețete, ci să descopere metode noi, să le prezinte, analizeze și perfecționeze printr-o comunicare continuă și constructivă. Folosirea modelelor în învățare deschide pentru informatică o impresionantă arie de aplicabilitate (inclusiv utilizarea ei în predarea altor discipline, de la artele plastice la cele mai diverse domenii ale tehnicii).

1.5. Exemplificarea sau demonstrarea materialului intuitiv

Prin exemplificare sau demonstrație, în acest caz, înțelegem prezentarea sistematizată și organizată a unor obiecte, procese, experimente, cu scopul de a ușura înțelegerea intuitivă și executarea corectă a unor activități programate. Cuvântul intuiție din titlu înseamnă utilizarea oricărui raționament inductiv, în contextul temei și bagajului de cunoștințe ale elevului. Utilizarea intuiției împreună cu exemplificarea necesară poate implica folosirea a diverse modalități și tehnici didactice datorită diversității materialului de studiu. Exemplificarea sau demonstrarea materialului intuitiv presupune utilizarea obiectelor reale, cum ar fi: material grafic (planșe, scheme); retroproiector/videoproiector și material pretipărit; calculator (imagini grafice, multimedia, power point). in acest context putem spune că: Prin demonstrarea materialului intuitiv se înțelege prezentarea sistematică și organizată a unor obiecte, procese etc. sau producerea unor experiențe, fenomene în fala elevilor, cu scopul de a ușura înțelegerea și executarea corectă a unor activități. Un rol deosebit îl joacă astfel intuiția (intuiția este o experiență mentală ; înseamnă o simplă observare și notare a unor fapte; intuiția poate fi asimilată cu un raționament de lip inductiv). Intuiția realizează corelația dintre imagine și cuvânt, fiind atât sursă de cunoștințe, cât și mijloc de verificare. Informatica nu poate fi desprinsă decât artificial de bazele ei intuitive și de extinderea ei în realitatea cotidiană. Convertirea principiului intuiției în metoda demonstrației se realizează în funcție de materialul intuitiv : machete, grafică, film didactic, televiziune școlară, software-uri de învățare. Materialul intuitiv este frecvent folosit în numeroase lecții, cum ar fi:

învățarea algoritmilor de sortare, unde prin diferite moduri de reprezentare sunt urmărite grafic valorile care se compară și se schimbă între ele, conducând la ordonarea șirului.

învățarea metodei backtracking, unde folosind materialul natural se urmărește formarea soluției prin avansări și întoarceri repetate.

Vizualizarea ocupării și eliberării zonelor de memorie prin alocarea dinamică a variabilelor.

Ilustrarea modului de lucru cu elementele listelor simplu și dublu înlănțuite, a stivelor și a cozilor.

Echilibrarea arborilor binari (arbori AVL).

învățarea diagramelor în Excel, unde prin diferite moduri de reprezentare sunt urmărite grafic valorile din domeniile de celule selectate pentru a fi reprezentate în diagrama.

Ținând cont de eficiența transmiterii informației prin mijloacele vizuale (inclusiv Internet) și de orientarea cu predilecție spre mijloacele de informare rapidă care solicită atât memoria vizuală, cât și cea auditivă și formarea involuntară a unui public consumator de informație audio-video. o orientare a metodelor și procedeelor didactice în vederea exploatării acestei stări de lucruri creează un avantaj aparte procesului instructiv-educativ. Crearea unor filme (casete video) didactice care să urmărească cu exactitate programa școlară creează facilități de predare multor discipline și ar permite elevului să poată revizualiza predarea lecției. Aceasta ar putea elimina ambiguitățile sau golurile create de momentele de neatenție din timpul predării și ar constitui un veritabil profesor la purtător al elevului. Este evident că acest mijloc didactic nu poate înlocui (nici măcar suplini) exercițiul individual și nici prezența efectivă a cadrului didactic. Efortul profesorului este însă cu totul special. Nu este suficient ca un elev să vadă un material, el trebuie învățat să vadă. Poate că în acest moment ar trebui să aducem în discuție euristicile și încurajarea creativității. Se pot pune în evidență chiar euristici pentru dezvoltarea creativității:

• Încercați să aveți cât mai multe idei. Cu cât sunt mai multe, cu atât puteți selecta câteva „bune".

„Inversați" (reformulați, reiterați, puneți într-un alt context etc.) problema.

„Ghiciți" o soluție la întâmplare (chiar urmărind un Dicționar…).

Gândiți-vă la ceva distractiv, apropo de utilizările posibile ale rezolvării.

Gândiți-vă la probleme similare și la soluțiile acestora, chiar în contexte diferite.

Concepeți o listă generală „explicativă" de cuvinte-cheie, proprietăți utile, stimulente ș.a.m.d. care au cât de cât legătură cu tema în cauză.

1.6. Metoda exercițiului

La modul cel mai general, exercițiile pot fi privite ca acțiuni concrete efectuate conștient și repetat în scopul dobândirii unor priceperi și deprinderi (mai rar cunoștințe) noi, pentru a ușura anumite activități și a contribui la dezvoltarea unor aptitudini. Avantajele metodei exercițiului sunt:

Se poate forma o gândire productivă, creatoare, cu implicație financiară.

Se oferă posibilitatea câștigării unei anumite independențe.

Se oferă posibilitatea inițierii unui dialog-conversație cu obiective precise asupra unor metode și soluții.

Se activează atitudinea critică și poate crește discernământul elevilor în privința celor mai bune metode de lucru.

Se oferă profesorului o anumită posibilitate de a analiza și evalua activitatea sau performanțele generale ale unui elev.

Condiția primordială de reușită este dată în principal de selecția corespunzătoare a problemelor sau exercițiilor, precum și de activitatea de îndrumare-proiectare. Prin urmare, exercițiile sunt acțiuni efectuate în mod conștient și repetat de către elev cu scopul dobândirii unor priceperi și deprinderi și chiar cunoștințe noi, pentru a ușura alte activități și a contribui la dezvoltarea altor aptitudini, însușirea cunoștințelor de informatică este organic legată de exersarea utilizării unor softuri de aplicație, de rezolvarea unor probleme de programare etc. Nu există lecție în care să nu se aplice această metodă. Alte avantaje sunt concretizate în rezultatele aplicării ei: formează o gândire productivă; oferă posibilitatea muncii independente; oferă posibilitatea analizei diverselor metode și soluții de rezolvare a problemelor; activează simțul critic și autocritic și îi învață pe elevi să-și aprecieze rezultatele și metodele de lucru; oferă posibilitatea depistării și eliminării erorilor.

Este clar că metoda nu contribuie numai la formarea priceperilor și deprinderilor de lucru cu calculatorul, ci contribuie substanțial la dezvoltarea unui raționament flexibil și operant. Pentru profesor, alegerea, formularea și rezolvarea problemelor și apoi exploatarea rezultatelor obținute constituie o sarcină de importanță deosebită. Alegerea problemelor este condiționată de programa analitică, succesiunea prezentării noțiunilor în manuale, metodele de rezolvare ce pot fi folosite și de elevii cărora li se adresează. Formularea problemelor trebuie să țină cont de noțiunile cunoscute de elevi, să fie clară, concisă (ncambiguă) și să folosească limbajul de specialitate numai în măsura în care este cunoscut elevilor. Rezolvarea trebuie să aibă în vedere obținerea rezultatelor pe căi clare și ușor de verificat, reținerea tipurilor de raționamente folosite, deschiderea perspectivei pentru rezolvarea unor probleme analoagc sau mai complexe. Folosirea rezultatelor obținute trebuie să vizeze lămurirea conținutului activ în cunoașterea noțiunilor învățate și adâncirea semnificației lor, asimilarea metodelor de rezolvare și aplicarea lor la rezolvarea altor probleme. Utilizarea pe scară largă a acestei metode a condus la o clasificare a exercițiilor și problemelor în funcție de aportul capacităților intelectuale necesare rezolvării lor. în subsecțiunile care urmează insistăm asupra unor particularizări.

1.6.1. Exerciții și probleme aplicative ale unor formule sau funcții cunoscute

Având un caracter preponderent aplicativ, aplicația Excel oferă utilizatorului o gamă variată de funcții și formule predefinite. Astfel gama de exerciții și probleme aplicative folosind această aplicație este foarte variată, putând fi date ca exemple o serie de probleme interdisciplinare (ex. Matematică, Economie, Fizică etc.).

Următoarea fișă de lucru are rolul de a susține cele afirmate mai sus.

Fișă de lucru

Creati un registru cu numele vostru pe care il salvati pe discul C.

Cerinte:

In foaia de calcul intitulata ianuarie introduceti urmatoarele câmpuri:

Introduceti 5 inregistrari.

Formatati ultimele 6 coloane de tip numeric cu doua zecimale.

Inserati intr-o celula exterioara tabelului ( K2 ) cifra 24 reprezentand cota TVA.

Calculati :

TVA = $K$2 % * Pret fara TVA

Pret cu TVA = Pret fara TVA+TVA

Valoarea fara TVA = Cantitate * pret fara TVA

Valoare TVA =Cantitate * TVA

Valoarea cu TVA = Valoarea fara TVA + Valoare TVA.

5. Faceti un total pentru valoarea fara TVA,TVA si valoarea cu TVA pentru produsele introduse.

6. Inserati in fata coloanei pret fara TVA, o coloana “Data intrarii” de tip date in care sa introduceti data intrarii produsului.

7. Realizati o copie a foi de calcul “ianuarie” pe care o redenumiti “februarie”. Realizati modificari pe coloanele pret fara TVA, cantitate.

8. Intr-o foaie de calcul intitulata Total realizati totalul vanzarilor realizate pe lunile ianuarie si februarie.

9. Salvati fisierul .

___________________________________________________________

Exercițiile aplicative trebuie utilizate atât timp cât ele trezesc interesul. Repetarea lor nejustificată poate conduce la efecte contrarii. Contraexemplele însoțite de o analiză amănunțită vin să sublinieze trăsăturile esențiale, în același timp, analiza erorilor este utilă prin faptul că dezvăluie anumite lacune în cunoștințele elevilor.

O posibilă clasificare a problemelor/exercițiilor (relativ la capacitățile intelectuale pentru rezolvare) ar fi:

Exerciții de recunoaștere a unor noțiuni (unitate curentă de I/E, unitate de disc, memorie internă, comandă externă, programe executabile de tip .com sau .exe, HTTP-uri, telnet etc.).

Exerciții aplicative (programe pentru transcrierea unor formule, pseudocoduri). Aceste două clase de exerciții sunt recomandate în special pentru fixarea unor cunoștințe deja predate, în acest context poate fi utilă o complicare graduală a enunțului inițial, urmărindu-se memorarea mai bună a formulei sau a ideii algoritmului, cum ar fi: încadrarea acestuia într-un eventual alt tip de probleme cunoscute; complicarea lui în mod progresiv în vederea utilizării sale în alte situații; prezentarea unor cazuri-limită care pot conduce la rezultate eronate.

Exerciții grafice – planșe, vizualizări.

Exerciții complexe – presupun o analiză mult mai detaliată a problemei în ansamblu și implică descompunerea problemei în subprobleme, succesiv, până în momentul în care rezolvarea subproblemelor elementare este cunoscută.

În rezolvarea exercițiilor este importantă crearea posibilității îndeplinirii unei independente (individual, grup, echipă). Pentru formarea unor priceperi sau abilități legate de munca independentă se poate utiliza și așa-numita formulă a exercițiilor comentate. Aceasta constă în rezolvarea exercițiilor de către toți elevii, în timp ce un elev desemnat explică permanent rezultatele obținute. Nu este nevoie ca această explicație să fie utilizată pe calculator. Profesorul poate în orice moment să invite oricare alt elev pentru continuarea explicației (în acest fel, metoda este deosebit de activă). Discuțiile suplimentare sunt obligatorii în acest caz. Se vor evidenția permanent avantajele și dezavantajele rezolvărilor propuse, alte metode posibile de rezolvare, idei privind utilizarea acestor rezolvări în lecțiile următoare, particularizări ale lor în lecțiile anterioare.

1.7. Metoda învățării în grupe mici

Activitatea de învățare pe grupe mici se definește ca o metodă în care sarcinile sunt executate de grupuri de elevi, grupuri care sunt câteodată autoconstituite și care se autodirijează. Activitatea în informatică se desfășoară în general în echipă, travaliul individual fiind o componentă a muncii corelate din cadrul unui grup de lucru. Tehnicile de organizare a muncii în unitățile de informatică evidențiază ca o formă de organizare echipa programatorului-șef, echipă în care fiecare membru are sarcini bine stabilite (de analiză, programare, implementare, exploatare), sarcini corelate între ele. Este normal ca și activitatea didactică să recurgă la metode de învățare colectivă, fără a neglija însă munca individuală, ci doar privind-o pe aceasta ca o componentă a muncii în echipă. Profesorii recunosc, în general, eficacitatea unei asemenea organizări a activității didactice și o integrează în arsenalul metodic al predării disciplinei. Criteriile de formare a grupelor sunt în funcție de obiectivele urmărite (însușirea de noi cunoștințe, rezolvare de probleme etc.): grupuri omogene, formate din elevi cu același nivel de cunoștințe; grupuri eterogene, formate din elevi de toate categoriile (foarte buni, buni și slabi), dar în proporții apropiate; grupuri formate pe criterii afective (prietenie, vecini de bancă). Numărul elevilor dintr-un grup poale varia de la 2 la 10, dar cele mai potrivite grupuri sunt cele formate din 4-6 elevi. La lecțiile de aplicații practice de laborator, grupurile de lucru formate din 4 elevi care dispun de două calculatoare par a fi cele mai eficiente. Grupuri formate din mai mult de 2 elevi la un calculator se dovedesc a fi neproductive. Este bine ca la întocmirea grupurilor să se stabilească criterii clare de formare și elevii să fie lăsați să se grupeze singuri, respectând criteriile cerute. Pentru grupurile omogene, sarcinile pot diferi în funcție de scopul propus. Pentru grupurile eterogene sau create pe criterii afective, sarcinile vor fi aceleași la fiecare grup, dar profesorul va rezerva sarcini suplimentare elevilor mai buni din fiecare grup. Etapele pretinse de această metodă de învățare sunt: repartizarea materialului (problemelor) fiecărui grup; munca independentă a grupurilor sub supravegherea profesorului; discutarea în plen a rezultatelor obținute. Activitatea profesorului se concretizează în două etape. Prima este una proiectivă, în care se pregătește materialul de repartizat pe grupe și materialul în plus pentru elevii buni, iar a doua, de îndrumare/supraveghere și de animare a activității grupelor de lucru. Ajutorul acordat grupelor de lucru trebuie să fie dat numai la cerere și în așa fel încât profesorul să se situeze pe poziția de colaborator și nu pe cea de autoritate care își impune părerile și soluția personale. Profesorul va interveni cu autoritate numai atunci când activitatea grupului se îndreaptă într-o direcție greșită. Când unul sau mai multe grupuri descoperă o soluție, propunerile lor vor fi discutate și analizate succesiv sau în paralel. Scopul acestei discuții este de a reliefa corectitudinea rezolvării, determinarea celei mai eficiente și mai elegante soluții și de a descoperi eventualele erori. Importanta dezbaterilor pentru dezvoltarea raționamentului este foarte marc, iar rolul profesorului este acela de a incita și coordona discuțiile în direcția obținerii concluziilor care se impun. Se impută, pe bună dreptate, acestei munci în grup o intensitate și o productivitate scăzute. Diversificarea sarcinilor grupurilor și împărțirea sarcinilor între membrii grupurilor atenuează această deficientă. Dacă prin activitatea în grup se intenționează dobândirea de noi cunoștințe prin lucrul cu manualul, documentația sau prin testarea unor produse soft, profesorul este obligat să organizeze dezbaterile finale care să stabilească dacă elevii și-au însușit corect noțiunile și și-au format deprinderi corecte. Este de asemenea greșit să se lucreze mereu cu grupuri constituite după aceleași criterii, pentru că în acest caz fie sunt suprasolicitați elevii buni din grupurile eterogene, iar elevii slabi se bazează exclusiv pe aportul liderilor de grup, fie, în grupurile omogene, elevii slabi se complac în postura în care se află și nu mai încearcă să scape de acest calificativ. Alte câteva probleme pot fi abordate sub un unghi diferit în acest context. Astfel, se pot pune întrebări mult mai individualizate (acestea nu (in neapărat de conținutul in sine al lecției). Ce întrebări se pun și modul în care se pun poate fi mai important decât întrebarea în sine. Apoi, este mai simplă „contactarea" elevilor în timpul lecției și chiar după ea. Susținem, ca prioritate și soluție la anumite probleme locale de învățământ, aducerea unor specialiști care lucrează în lumea reală pentru a preda lecții de sinteză, lecții speciale etc.

1.8. Metoda lucrului cu manualul și documentația

Manualele școlare, purtătoare ale valențelor formative prin deosebitul lor conținut metodic și didactic, reprezintă o limită impusă de programa școlară din punctul de vedere al conținutului informativ, în informatică, mai mult decât în alte domenii, manualul este supus perisabilității conținuturilor prin frecvența cu care disciplina este receptivă la noutățile domeniului. Realitatea didactică reliefează faptul că elevul folosește pentru învățarea teoriei doar notițele luate în clasă la predare și, din considerente de comoditate sau de obișnuință, foarte puțin (sau deloc) manualele. Acestea sunt consultate în cel mai fericit caz doar pentru citirea enunțurilor problemelor. Atitudinea de reținere sau de respingere fată de manual are consecințe negative atât asupra caracterului formativ, cât și asupra celui informativ al învățării. Capacitatea de raționament a unui copil nu se formează numai după modele de raționament oferite de profesor, ci și prin eforturi proprii, prin activitatea proprie de căutare și comparare cu alte scheme de raționament. Valoarea acestei metode nu constă numai într-o însușire temeinică a cunoștințelor, ci și în formarea unor deprinderi de activitate intelectuală. Mulți elevi încheie ciclul liceal fără a avea formate deprinderi de lucru cu manualul și documentația, ceea ce le creează serioase probleme de adaptare și explică eșecurile din primul an de studenție și greutatea de adaptare la cerințele studiului universitar. Metoda muncii cu manualul este un aspect al studiului individual și se introduce ca metodă, treptat, sub directa îndrumare și supraveghere a profesorului. Sunt discipline și profesori care aplică în mod abuziv această metodă. Pe lângă efectele negative asupra învățării, aceste abuzuri ascund și alte aspecte care nu fac obiectul prezentei lucrări, înainte de a aborda această metodă, profesorul trebuie să atragă atenția elevului asupra aspectelor importante ale lecției, care trebuie urmărite în mod special, cerându-i să realizeze un rezumat cu principalele idei de reținut. Rolul profesorului nu se limitează numai la a indica lecția din manual sau documentația care trebuie studiată, în timpul studierii de către elevi a noului material, profesorul are un rol activ. El urmărește fiecare elev cum își întocmește conspectul, dă îndrumări cu voce scăzută elevilor care-l solicită, verifică planurile întocmite de aceștia, corectând acolo unde este cazul. Profesorul poate să descopere în acest fel anumite lacune în cunoștințele anterior dobândite ale elevilor și să intervină ulterior pentru remedierea lor. El se ocupă deopotrivă de elevii slabi și de cei buni cărora le dă sarcini suplimentare, reușind astfel să-și facă o imagine despre stilul de lucru și ritmul fiecărui elev. După studierea individuală din manual sau documentație, urmează discuții asupra celor însușite de către elevi. Aceste discuții au scopul de a preciza problemele esențiale ale lecției, de a le sistematiza, de a înlătura posibilitatea unor omisiuni din partea elevilor sau chiar a însușirii eronate a unor noțiuni. Profesorului i se cere o pregătire minuțioasă a materialului, pentru a fi în măsură să răspundă prompt la orice întrebare pusă de către elevi. Nu orice lecție poate fi însușită din manual. Metoda se aplică numai lecțiilor care au în manual o redactare sistematică și accesibilă nivelurilor de vârstă și de cunoștințe ale elevilor. Metoda poate fi aplicată pentru studiul unor aplicații soft, limbaje procedurale (de exemplu, HTML) sau în studiul comenzilor sistemelor de operare. Elevilor li se recomandă studiul temei stabilite pentru acomodarea cu noțiunile, apoi profesorul reia prezentarea cu sublinierea aspectelor esențiale. Având o asemenea bază, profesorul se poate concentra asupra discursului său (ceea ce urmează este în strânsă legătură și cu precedentele metode). Dacă este bine organizat, există următoarele avantaje:

Urmărirea atentă a audienței : fiecărui „ascultător" îi poate fi sugerată ideea că este personajul principal, că el este cel vizat în primul rând.

Noi porțiuni de text pot fi ușor introduse suplimentar, prin referirea la „manual".

Se prezintă lucruri deja verificate. Nimic nu poale „merge rău", exceptând… îmbolnăvirea lectorului.

Stresul fiecărui elev în parte poate fi micșorai, el știind că nu este „destinatarul" special.

Există posibilitatea unui „feedback" rapid și anumite principii de învățare pot fi folosite imediat.

Există posibilitatea pregătirii prealabile a materialului, cu durată determinată, inclusiv cea a expunerii.

Posibilitatea de control asupra a ceea ce s-a transmis/recepționat, cui, când, sub ce formă, precum și a modului „de reacție" este foarte mare.

Desigur că există și dezavantaje. Nu insistăm, pentru că ideea este că fiecare avantaj de mai sus devine un dezavantaj dacă profesorul este un prost gestionar al metodelor și timpului său. Oricum, se poate ajunge, din partea clasei, la pasivitate, stagnare, plictiseală, lipsă de individualizare etc.

1.9. Metoda jocurilor didactice

Jocurile didactice (și nu numai) pe calculator au valențele lor educative. Ca metodă de învățare, jocurile didactice dau rezultate deosebite în special la clasele mici, dar marele pericol care planează asupra acestei metode de instruire îl constituie acele aplicații soft care au o încărcătură educativă redusă, dar prin atractivitate captivează și rețin atenția elevului, uneori ore în șir, fără ca acesta să dobândească cunoștințe sau deprinderi pe măsura efortului făcut. Un rol aparte se atribuie jocurilor manipulative, prin care elevul devine conștient de proprietățile obiectului studiat, își formează deprinderi și dexterității de utilizare a acestuia prin simularea pe calculator a utilajului sau dispozitivului respectiv. Aceste jocuri, numite uneori și simulatoare, necesită în cele mai frecvente cazuri echipamente periferice suplimentare, unele specializate pe lângă cele clasice. Amintim în acest caz utilizarea unor căști speciale pentru obținerea efectului de realitate virtuală, echipamente care simulează condiții de zbor (pentru pilotaj) ele. Alte tipuri de jocuri, numite reprezentative, prin simbolizarea sau abstractizarea unor elemente reale, conduc la descoperirea unor reguli de lucru (sau joc) cu aceste elemente, dezvoltând în acest fel imaginația elevului. Ce altceva reprezintă un produs soft (de exemplu, un editor grafic sau de text) alunei când înveți să-1 utilizezi, decât un joc mult mai serios? Chiar dacă metoda nu este caracteristică studiului informaticii, la limita dintre jocul didactic și învățarea asistată de calculator se situează o bună parte dintre software-urile de învățare, atât a informaticii, cât și a altor discipline.

1.10. Instruirea programată și învățarea asistată de calculator

Instruirea programată poate fi aplicată cu mare succes în momentele în care obiectul primordial al predării îl constituie utilizarea unui mecanism real. în cadrul instruirii programate, esențiale devin probele și produsele demonstrative, pe care ar trebui să le descriem elevilor. Trebuie avut în vedere ca numărul de ore afectat acestei instruiri programate să nu fie foarte mare. Acestea trebuie să includă un număr suficient de ore de verificare a cunoștințelor acumulate, evitându-se însă monotonia și instaurarea plictiselii (se recomandă utilizarea alternativă a altor metode). Trebuie evitată și folosirea metodei un timp îndelungat, lucru care poate conduce în anumite situații la o izolare socială a elevului. O idee pentru contracararea acestor efecte ar fi creșterea numărului de ore sau organizarea activităților pe grupuri sau în echipă. Instruirea asistată de calculator este un concept diferit de instruirea programată doar prin modalitatea de utilizare. Există aceleași premise și moduri de utilizare, cu excepția faptului că un sistem de calcul devine principala interfață dintre un profesor și un elev. Absolut toate noțiunile, conceptele, exercițiile, problemele, evaluările, testările, prezentările legate de o anumită temă în cadrul unei lecții (inclusiv estimarea îndeplinirii obiectivelor) sunt îndepliniri, dirijări, verificări cu ajutorul calculatorului (mediul soft corespunzător). Procesul de predare-învățare și verificare-evaluare funcționează pe baza principiului cibernetic comandă–control-reglare (autoreglare). Instruirea programată, ca metodă didactică, presupune construirea unor programe de învățare care, prin fragmentarea materialului de studiat în secvențe, realizează o adaptare a conținuturilor la posibilitățile elevilor, la ritmul lor de învățare, asigură o învățare activă și o informare operativă asupra rezultatelor învățării, necesară atât elevului, pentru autocorectare, cât și profesorului, în elaborarea programelor de învățare se au în vedere următoarele operații:

precizarea obiectivelor operaționale în funcție de conținut și posibilitățile elevilor;

structurarea logică a conținutului după principiul pașilor mici și al învățării gradate;

fracționarea conținutului în secvențe de învățare (unități didactice) inteligibile și înlănțuite logic;

fixarea după fiecare secvență a întrebărilor, exercițiilor sau problemelor ce pot fi rezolvate pe baza secvenței informaționale însușite;

stabilirea corectitudinii răspunsurilor sau soluțiilor elaborate ; aceasta se poate realiza fie prin alegerea dintre mai multe răspunsuri posibile (trei, patru sau chiar cinci) – iar în situația în care nu s-a ales răspunsul corect, se poate recurge la întrebări suplimentare -, fie se elaborează un răspuns și se compară cu cel corect.

Ca orice inovație, instruirea programată a trecut prin câteva faze contradictorii. La început s-a lovit de rezerva tenace a tradiției și de dificultățile materiale (tehnice), apoi, după ce a câștigat teren în conștiința teoreticienilor și practicienilor, s-au exagerat într-o oarecare măsură valențele ei aplicative, creându-se iluzia descoperirii pietrei filosofale în domeniul pedagogic, în final, după o analiză lucidă, s-a admis că există părți pozitive și părți negative. Criticile aduse instruirii programate sunt atât de ordin psihologic, cât și de ordin pedagogic și metodic. Psihologic, instruirii programate i se impută faptul că nu ține seama de principiile psihologice ale învățării, vizând învățarea ca o simplă succesiune și înmagazinare de fapte. De asemenea, se știe că motivația învățării nu poate fi analizată numai prin prisma reținerii și învățării imediate, făcând abstracție de interesul elevului față de conținut, în plus, lucrând singur sau cu calculatorul, elevul se simte izolat. Pedagogic vorbind, fărâmițarea conținuturilor este în detrimentul formării unei viziuni globale, iar valoarea cunoașterii imediate de către elev a rezultatului obținut are valențe contestabile. Metodic, decupajul analitico-sintetic al conținuturilor îngustează elevului posibilitatea formării aptitudinilor de analiză și sinteză. Aceste critici au determinat mutații serioase în concepția de aplicare a metodei, dar practica didactică dovedește că atunci când se cunosc și se evită cauzele care generează efecte negative, metoda produce rezultate bune. Tendințele de îmbunătățire a aplicării metodei se îndreaptă spre alternarea utilizării metodei cu celelalte metode clasice. Inserarea într-o lecție programată a unor metode clasice schimbă determinarea muncii școlare, repunându-1 pe elev în directă dependență de activitatea profesorului și dându-i acestuia posibilitatea să verifice gradul de însușire a cunoștințelor conținute în program. O altă tendință este aceea de a modifica modul de redactare al programului, în special prin mărirea volumului de informație din unitățile logice și prin separarea părții de verificare, existând situații în care verificarea se va face după câteva ore sau chiar a doua zi. în plus, în program se pol insera secvențe independente, care să necesite timp mai mare de gândire sau de lucru. Izolarea imputată învățării programate poate fi contracarată prin alternarea cu munca în grup sau chiar prin învățare programată în grup, situație în care grupul parcurge în colectiv un program special conceput în acest sens.

Un exemplu de program de învățare care convinge prin atractivitate este un program de învățare a tablei înmulțirii la lecția Funcții în Excel (lecție de fixare și formare de priceperi și deprinderi):

Avem următorul tabel:

se completează aleatoriu, succesiv, zece perechi de numere naturale de la l la 10 pe primele două coloane;

elevul completează în coloana AxB valoarea pe care o consideră el a fi corectă;

în celulele coloanei Rezultat se va afișa un mesaj de genul corect/incorect sau 0/1 în funcție de răspunsul din coloana AxB (se folosește funcția IF) ;

fiecare răspuns este punctat, iar la sfârșitul tabelului se va afișa nota obținută (folosind funcția COUNTIF sau SUM);

Perspectiva învățării asistate de calculator, inclusiv prin intermediul Internetului, este certă. Ea oferă posibilitatea prezentării programului, verificării rezultatelor și corectării erorilor, modificând programul după cunoștințele și conduita elevului. Calculatorul nu numai că transmite un mesaj informațional, dar el poale mijloci formarea și consolidarea unor metode de lucru, de învățare. Se poate afirma că învățarea asistată de calculator nu numai că învață elevul, dar îl și învață cum să învețe. Prin aplicarea acestei metode de învățare nu se întrevede diminuarea rolului profesorului. Dimpotrivă, sarcinile lui se amplifică prin faptul că va trebui să elaboreze programe și să le adapteze la cerințele procesului educativ. Oricât de complete ar fi programele de învățare asistată de calculator, profesorul rămâne cea mai perfecționată mașină de învățat. Pentru informații suplimentare, vezi site-ul MECI.

Obs:

Fără a avea pretenția că enumerarea de mai jos epuizează variatele posibilități pe care le are la dispoziție un profesor pe parcursul predării acestei discipline, amintim câteva dintre ele, considerate a fi mai des practicate:

1 – comunicare;

2 – expunere;

3 – conversații;;

4 – prezentare efectivă (hard și soft);

5 – învățare prin descoperire dirijată;

6 – demonstrare prin exemple și rezolvare de exerciții practice;

7 – metode orientate pe exemple și pe rezolvare de exerciții în laborator;

8 – metode de predare orientate pe aplicații.

Instrumente (mijloace) de predare

Metodele practicate de profesorul de informatică vor fi eficiente dacă acesta va apela hi:

– calculator;

– produsele software adecvate învățării la nivelul clasei respective (de exemplu: acces la poșlă electronică, echipamente de conectare la Internet, sistemul Windows etc.)i

– filme;

– soft-uri educaționale și soft-uri de învățare de tip Tutorial;

– cărți, reviste de specialitate; -planșe;

– documentații;

– retroproiector;

– programe demonstrative.

În cazul studierii editoarelor de texte poate fi foarte util studiul comparativ al unor publicații În căutarea celui mai "frumos" sau celui mai "coreei" document.

În cazul tabelatoarelor exersarea facilităților de sortare, de evaluare a expresiilor aritmetice între elementele liniilor și coloanelor tabulatorului, va demonstra elevilor utilitatea acestor tipuri de soft.

În predarea algoritmilor se vor folosi:

1 – exemple simple din viața de zi cu zi;

2 – algoritmizarea unor activități simple din viața elevilor sau a școlii;

3 – analiza problemei ca o fază esențiala în rezolvarea problemelor cu ajutorul calculatorului;

4 – analiza eficienței algoritmului (în cazul învățământului specializat – a complexității);

5 – verificarea corectitudinii unui algoritm (metoda "cutiei negre" și a "cutiei transparente").

În cazul predării bazelor de date se va pune accent pe:

1 – crearea, vizualizarea, modificarea bazelor de date;

2 – scrierea unor programe de prelucrare a datelor din baza de date;

3 – exersarea operațiilor de căutare, sortare;

4 – extragerea unor informații statistice.

Metode de evaluare pentru atingerea obiectivelor

În predarea informaticii trebuie acordata o importanță deosebită etapelor de evaluare a modului în care s-au atins obiectivele propuse. Se recomandă următoarele modalități de evaluare:

1 – verificare (scris și oral);

2 – exerciții practice;

3 – rezolvarede probleme;

4 – concursuri de durată scurtă tn cadrul orei;

5 – utilizarea poștei electronice;

6 – completare de teste (de tip grilă și altele, care seamănă cu teste de logică, de gândire, de inteligență).

Pentru a verifica deprinderea de a elabora pagini Web, se pot organiza concursuri ne grupe; elevii vor fi încurajați să caute pe Internet diverse informații cu ajutorul unui browser. în cazul studiului editoarelor de texte fi a tabelatoarelor vor fi utile:

7 – exersarea;

8 – editarea de texte sau tabele după modele;

9 – concursurile de durată scurtă în cadrul orelor de laborator;

10 – evaluarea continua pe perioada realizării activității practice.

În timpul predării algoritmilor se recomandă:

11 – întocmirea de către elevi a unor scheme logice care să reprezinte un algoritm discutat;

12 – exerciții realizate pe programe scrise de alții;

13 – verificarea capacității elevilor de a urmări efectul unui algoritm cu un tabel de verificare;

14 – verificarea capacității elevilor de a scrie programe simple;

15 – discutarea greșelilor tipice, analizarea motivelor apariției acestora;

16 – verificarea capacității de a utiliza facilitățile de depanare ale mediului;

17 – aplicații care pot ti urmărite pe rețea, corectate, îndrumate de profesor;

18 – elaborarea unui proiect complex în care să se trateze probleme studiate; proiectul trebuie realizat în grupuri de câte 3-5 elevi.

Cap VI. Concluzii

Foarte importantă în procesul de învățământ este strategia de instruire deoarece ea reprezintă modul în care profesorul reușește să aleagă cele mai potrivite metode, materiale și mijloace, să le combine și să le organizeze într-un ansamblu, în vederea atingerii obiectivelor propuse.

Termenul de „metodă” provine din grecescul „methodos” și se traduce prin „cale care duce spre” atingerea obiectivelor am putea continua noi, responsabilii cu elaborarea strategiei educative.

Din perspectiva profesorului, metoda se constituie într-un instrument didactic de motivare și stimulare a elevilor de a asimila activ noi cunoștințe și forme comportamentale.

Viziunea școlii moderne, adaugă noi accepțiuni termenului de metodă, astfel putând însemnând calea prin care profesorul își propune să-i determine pe elevii săi să descopere singuri adevărurile, să găsească soluții la problemele cu care se confruntă în procesul instructiv-educativ.

„Într-o școală modernă, predarea se sprijină, în mare măsură, pe activitatea independentă și productiv-creativă a elevilor. Aceștia sunt îndrumați să întreprindă propriile căutări și să elaboreze idei, astfel de acțiuni constituind o sursă puternică de continuă dezvoltare a competențelor”.

Se observă faptul că profesorului îi revine o sarcină destul de grea și anume alegerea metodelor adecvate strategiei didactice elaborate.

Pentru reușita demersului instructiv-educativ, profesorul trebuie, mai întâi, să plaseze în centrul preocupărilor beneficiarul acțiunilor sale, adică elevul, iar apoi să aibă în vedere cîteva aspecte:

posibilitățile intelectuale ale elevilor;

nivelul învățării anterioare;

posibilitățile de angajare în activități ale elevilor;

înclinațiile acestora (vezi teoria inteligențelor multiple, H.Gardner);

formele de activare a elevilor;

tipul de lecție;

raportarea la celelalte elemente ale instrurii.

Nu doar alegerea metodelor constituie un punct nodal al strategiei didactice, ci și utilizarea lor în activitatea la clasă, deoarece metodele alese trebuie să unifice, să coreleze și să regleze sarcinile corespunzătoare obiectivelor propuse, conținuturile vehiculate, formele de organizare, dar și resursele.

Întrucât curriculum actual are obiective ce se axează pe formarea și dezvoltarea elevilor, este evident faptul că metodele predării, învățării și evaluării „se vor centra pe prezentarea, exersarea de experiențe, situații, acțiuni corespunzătoare acestor obiective, în orice componentă a educației”.

Datorită faptului că ne confruntăm cu o varietate de situații la clasă, acestea generează la rândul lor o mare diversitate de metode, profesorul având posibilitatea să-și manifeste creativitatea în combinarea acestora, cu scopul atingerii reușitei în demersul instructiv-educativ implicat.

“Pedagogia modernă nu caută să impună nici un fel de rețetar rigid, dimpotrivă, consideră că fixitatea metodelor, conservatorismul educatorilor, rutina excesivă, indiferența etc. aduc mari prejudicii efortului actual de ridicare a învățământului pe noi trepte; ea nu se opune în nici un fel inițiativei și originalității individuale sau colective de regândire și reconsiderare în spirit creator a oricăror aspecte care privesc perfecționarea și modernizarea metodologiei învățământului de toate gradele. În fond creația, în materie de metodologie, înseamnă o necontenită căutare, reînnoire și îmbunătățire a condițiilor de muncă în instituțiile școlare.”

Din numărul metodelor prezentate și din descrierile lor trebuie să conchidem că există multe modalități de a dinamiza procesul de învățământ și de a înlătura conotația de dificultate pe care îl comportă termenul de educație școlară. Ca și celelalte cunoștințe umane și metodele de predare – învățare au evoluat, astăzi fiind preferate cele preponderent interactive, participative și colaborative, și deci, centrate pe elev, în defavoarea celor centrate pe profesor. Centrarea pe elev înseamnă utilizarea cunoașterii experiențiale a elevului ca individ și crearea condițiilor de împărtășire a acestei cunoașteri cu ceilalți indivizi care sunt formați sau educați și ei potrivit unei experiențe mixte, individuale și colective, mărindu-se în acest fel gradul de experiență colectivă la toți membrii grupului. Deși pare o strategie foarte democrată, nonelitistă, onestă din punctul de vedere al educației pentru toți, există factori obiectivi care împiedică educația prin centrarea pe elev. Generalizarea acestui tip de cunoaștere a unui individ pentru alți indivizi poate însemna limitarea la experiențe fundamentale. În faza predării – învățării, conținuturile științifice riguroase, dirijate, reclamă centrarea pe profesor și numai în situații potrivite centrarea pe elev. Aceasta este o abordare în logica educațională, deoarece furnizarea de informații științifice aparține de responsabilitățile și activitatea profesorului, iar fixarea, care înseamnă repetarea acelorași cunoștințe, poate fi interactivă, participativ – colaborativă. Se evită astfel experiența veche, fragmentară, furnizându-se o experiență nouă și comună întregului colectiv de elevi.

Este bine ca un profesor să cunoască și să aplice un număr cât mai mare de metode didactice pentru a evita devalorizarea metodei prin repetiție. Elemente de creativitate trebuie să fie mereu prezente. Dezavantajul acesta se pare că nu a atins metodele clasice, expozitive, explicative și interogative , utilizate pe scară largă. Cea mai mare putere de evocare o au însă metodele explicative prin artificii de cunoaștere care produc o emoție intelectuală deosebit de benefică pentru elevi.

Metodele participative sunt mult mai obositoare pentru actorii actului didactic, spre deosebire de cele clasice care sunt mai pasive și mai relaxante. Elevii, care au un număr destul de mare de ore pe zi și pe săptămână, au care reacție de răspuns lipsa participării. Chiar și în activitățile participative, în situația lucrului în echipe, aceștia se relaxează imediat după raportarea sarcinilor, ca reacție de răspuns la efortul depus și nu mai receptează informațiile celorlalte echipe.

Metodele participative reclamă un număr mare de ore de pregătire a lecțiilor din partea profesorului, eforturi de proiectare, eforturi de timp, materiale mari și măsuri speciale de diminuare a riscului de a apărea situații neprevăzute, care ar distruge întreaga activitate. De aceea profesorul trebuie să aibă mai multe alternative de abordare a lecției. Lecția însăși ar putea să fie simțită ca prea scurtă pentru desfășurarea corectă a scenariului didactic.

Realizarea unor demersuri adecvate noilor programe presupune nu numai proiectarea riguroasă a lecțiilor și secvențelor didactice, ci și o anume calitate a relației dintre profesor și elev. În termenii didacticii contemporane, dialogul autentic presupune, în primul rând, o formă de comunicare, este un mod de a transmite informații, idei, opinii și sentimente, de a realiza învățarea prin crearea unui spațiu  verbal în care se oferă și se primește, în același timp. Coloana ce definește viziunea actuală  poate fi citită ca o explicitare, dintre multele posibile, a sintagmelor învățare activă sau învățare centrată pe elev.

Caracterul discontinuu al tipului de învățare apare din cauză că tipul de învățare participativ participativ la școală este diferit de cel de acasă, care este individual și reflexiv.

Spre deosebire de predarea participativă, evaluarea este oricum clasică, pentru că se ierarhizează și se sancționează în continuare, are valoare socială și solicită vehiculare de conținuturi și nu aptitudini de joc și / sau de integrare participativă.

Transpunerea conținuturilor în jocuri și abordări interactive poate accentua informații care nu sunt foarte importante, în schimb se pot pierde informații din cauza imposibilității de a le integra în lecție.

Timpul de gândire impus de profesori în cazul lucrului în echipe este redus la 3 – 4 minute pentru fiecare sarcină, timp ce nu va fi niciodată respectat de elevi și va duce la obținerea aproape întotdeauna a unor rezultate incomplete sau a unor evaluări superficiale.

Așadar, metodele activ – participative trebuie utilizate cu prudență. Însă metodele nu trebuie ignorate pentru că dinamizează procesul de învățare și motivează elevii.

De asemenea, programele în uz trimit la celelalte științe, propun o abordare interdisciplinară: informatică-economie, informatică-matematică, informatică-fizică etc.

Putem spune că informatica poate deveni un mediu de lucru pentru toate celelalte discipline, iar studiul informaticii în liceu se realizează nu utilizând prelegerea, ca modalitate prioritară, ci „descoperirea, explicația, sugestia și “provocarea” elevilor prin întrebări și tehnici de lucru care să-i pregătească și să-i conducă spre societatea informațională.

În însușirea noțiunilor de calcul tabelar de către elevi se va parcurge un drumul de la simplu la complex și se va subordona principiului linear și celui concentric. Uneori o noțiune, de exemplu subtotal, se învață o singură dată, fără ca ea să fie reluată în clasele următoare, dar noțiuni precum tipărirea și formatarea textului se abordează în sistem concentric, deoarece fiecare reluare a lor într-o clasă superioară mărește volumul de informații.

Așa cum rezultă din proiectele prezentate la anexe, cuprinzând noțiuni de calcul tabelar precum diagrame, funcții de calcul, formule de calcul, ținem cont de cerințele programei școlare, de soluțiile manualelor în legătură cu aceste noțiuni, de particularitățile de vârsta și individuale ale elevilor, adoptând o strategie adecvata.

Profesorul modern lucrează împreună cu elevii săi, cooperând în vederea reușitei învățării. Rolurile sunt bine stabilite: profesorul stimulează căutarea și descoperirea, iar elevii se vor ocupa de activitățile de căutare și descoperire, ei participând activ și conștient la asimilarea cunoștințelor și formarea personalității.

rf ( instruirea asistata pe calculator: softul pedagogic) la nivelul structurii de functionare a tuturor strategiilor pedagogice/didactice;
)

Anexa

A1

Școala:

Disciplina: Tehnologia Informației și comunicării

Profesor:

Clasa: a X-a

Nr. ore saptamanal: 1 oră

Data:

Proiect didactic

Unitatea de învățare: Editorul de calcul tabelar – Microsoft Excel

Tema lecție: Editarea formulelor în Excel

Tipul lecției: Lecție de aplicare a cunoștințelor – laborator

Locul de desfășurare: Laboratorul de informatică

Scopul lecției: Utilizarea formulelor de calcul în aplicația Excel

Unitatea de învățare: U4 – Utilizarea formulelor, a funcțiilor Excel și filtrarea datelor

Competențe generale: C2 – Utilizarea aplicațiilor software specializate pentru calcul tabelar – Excel

Competențe specifice: la sfârșitul lecției elevii vor fi capabili să:

C2.2 – utilizeze opțiunile de formatare și gestionare a datelor din foile de calcul ;

C2.3 – să utilizeze formule ;

C2.7 – să realizeze aplicații practice.

Metode și procedee didactice:

expunerea, conversația frontală și individuală, explicația, problematizarea, munca independentă, modelarea, exercițiul aplicativ, metoda ciorchinelui

Mijloace didactice: – fișe de lucru, calculator

Tipuri (moduri) de activitate: individual

OBIECTIVE OPERAȚIONALE: – la sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili să:

O1. – precizeze acțiunea fiecărui operator utilizat în aplicații

O2. – să utilizeze formule de calcul în rezolvarea unor probleme specifice domeniului lor de activitate

O3. – să utilizeze paranteze rotunde imbricate în formule Excel

Organizarea activității:

Anexa 2

A2

Școala:

Disciplina: Tehnologia Informației și comunicării

Profesor:

Clasa: a X-a

Nr. ore saptamanal: 1 oră

Data:

Proiect didactic

Unitatea de învățare: Editorul de calcul tabelar – Microsoft Excel

Tema lecție: Formatarea celulelor

Tipul lecției: Lecție de transmitere/însușire de cunoștințe

Locul de desfășurare: Laboratorul de informatică

Obiective cadru:

dezvoltarea deprinderilor moderne de utilizator;

cunoașterea modului de utilizare a unui instrumentar informatic;

înțelegerea conexiunii dintre tehnologia informației / utilizarea calculatorului și societate.

Nivelul de cunoștințe al elevilor: Elevilor li s-a prezentat fereastra aplicației Excel, noțiunea de registru, foaie de calcul, introducerea datelor, formatarea foilor de calcul.

Obiective operaționale:

cognitive:

să definească un registru sau caiet

să definească noțiunea de celulă

psiho-motorii:

să lanseze în execuție programul Microsoft Excel

să deschidă si salveze un nou registru (foaie de calcul)

Să introducă de la tastatură date în celule.

afective:

să manifeste interes pentru lecție

să conștientizeze necesitatea folosirii unei aplicații de calcul tabelar

Metode și procedee: Conversația și explicația, problematizarea, învățarea prin
descoperire;

Mijloace de învățământ: calculatorul, set de aplicații

Strategii didactice: inductive.

Forme de organizare: frontală, individuală.

Forma de evaluare: continuă.

Bibliografie:

Tudor Sorin, Informatica, Manual pentru clasa a IX-a, editura L&S INFOMAT, București 2001

Carmen Petre, Daniela Popa, Ștefania Crăciunoiu, Metodica predării informaticii și tehnologiei informației, editura Arves

Daniela Oprescu,Cristina Eugenia Dămăcuș,Tehnologia Informației și a Comunicațiilor, clasa a X-a,ed.Niculescu

Scenariul desfășurării lecției

A3

Școala:

Disciplina: Tehnologia Informației și comunicării

Profesor:

Clasa: a X-a

Nr. ore saptamanal: 1 oră

Data:

Proiect didactic

Unitatea de învǎțare: Editorul de calcul tabelar – Microsoft Excel

Tema lecției: Editarea formulelor în Excel

Tipul lecției: fixare și formare de priceperi și deprinderi

Locul de desfășurare: laboratorul de informatică

Obiectiv cadru: Utilizarea formulelor de calcul în aplicații Excel.

Obiective educaționale:

Obiective cognitive: să utilizeze opțiunile de formatare și gestionare a datelor din foile de calcul;

Obiective afective: să argumenteze corect soluțiile oferite, să aprecieze corect soluțiile oferite de ceilalți colegi , să se autoevalueze în raport cu obiectivele și cu clasa;

Obiective psihomotorii: să utilizeze corect noțiunile teoretice însușite

Obiective operaționale:

O1: să precizeze acțiunea fiecărui operator utilizat în aplicații

O2: să utilizeze formule de calcul în rezolvarea unor probleme

O3: să utilizeze paranteze rotunde imbricate în formule Excel

Strategii didactice:

Principii didactice:

Principiul asigurării progresului gradat al performanței

Principiul conexiunii inverse

Metode și mijloace de învățare:

Metode de comunicare orală: expunere, conversație, problematizare;

Metode de acțiune: exerciuțiul, învățare prin descoperire;

Fișe de lucru

Procedee de instruire:

Eplicația în etapa de comunicare;

Învățarea prin descoperire, prin rezolvare de probleme;

Problematizarea prin crearea situațiilor problemă;

Conversația de consolidare în etapa de fixare a cunoștințelor ;

Forme de organizare: frontală și individual;

Bibliografie:

1. Tudor Sorin, Emanuela Cerchez, Marinel Șerban – Informatica – manual pentru clasa a IX-a

2. Ana Dulu – Concepte de bază ale tehnologiei informației. ECDL modulul 1, Editura Andreco Educațional, 2004

FIȘĂ DE LUCRU

1) Construiți un tabel ce se referă la o materie la care se dă teză cu următoarele înregistrări: Nr.crt, Nume, Prenume, Nota 1, Nota 2, Nota 3, Nota 4, Teza, Suma notelor, Media oral, Media finală, Adaos 19% Teză și completați-l cu datele a minimum 5 elevi.

Aplicați formule de calcul pentru Suma notelor, Media oral, Media finală, Adaos 19% și aplicați-le acestor coloane formatări diferite.

2) La un concurs candidații trebuie să susțină trei probe. Primele două probe sunt evaluate cu note între 1 și 10, a treia probă cu admis și respins. Să se afișeze candidații promovați știind că aceștia sunt cei cu note peste 8 la primele două probe și cu admis la a treia probă.

Indicații:

Formula introdusă la E2 este:

=IF(AND(B2>=8;C2>=8;D2="ADMIS");"PROMOVAT";"RESPINS"). Pentru celulele E3 – E6 se folosește caracteristica AutoFill.

3) Realizați în Microsoft Excel un tabel cu produsele unei firme, știind prețul fiecărui produs și cantitatea să se calculeze prețul cu tva (19%) și prețul cu adaos – adaosul este 20% la produsele a căror cantitate este mai mică de 100 și 25% la produsele a căror cantitate este mai mare decât 100.

a. Calculați valoarea totală a produselor.

b. Aflați prețul cel mai mic.

c. Aflați prețul cel mai mare.

Indicații:

În coloanele produs, cantitate și preț se introduc date.

Pentru a calcula prețul cu tva, în celula D3 se scrie formula: =C2*119%, pentru restul celulelor din coloană se folosește caracteristica AutoFill.

Pentru coloana preț cu adaos se folosește formula:

=IF(B2<100; D2*120%;D2*125%). Restul celulelor din coloană se completează automat.

Prețul total: În celula F2 se scrie: =B2*E2.

Valoarea totală se calculează în celula F9 folosind formula: =SUM(F2:F7). Prețul minim: =MIN (E2:E7), iar maxim folosind funcția MAX.

A4

Școala:

Disciplina: Tehnologia Informației și comunicării

Profesor:

Clasa: a X-a

Nr. ore saptamanal: 1 oră

Data:

Proiect didactic

Unitatea de învățare: Editorul de calcul tabelar – Microsoft Excel

Tema lecției: Funcțiile IF, MIN, MAXCOUNT, SUM, AVERAGE

Tipul lecției: Lecție de comunicare și consolidare a cunoștințelor.

Locul de desfășurare: laboratorul de informatică

Competente generale:

▪ formarea deprinderilor de utilizare a unor elemente specifice domeniului;

▪formarea și dezvoltarea abilității de tastare corectă și rapidă

▪formarea și dezvoltarea deprinderilor de utilizare a unui editor de calcul tabelar

▪ consolidarea deprinderilor de muncã independentã;

Obiective operaționale:

O1: Să cunoască definiția funcțiilor if, min, max, sum average, count

O2: Să cunoască rolul funcțiilor if, min, max, sum average, count

O3: Să utilizeze funcțiile if, min, max, sum average, count

O4 : Să realizeze aplicația cerută

Metode și procedee

Conversația, explicația, observația, metoda expunerii, exercițiul, descoperirea deductivã;

Bibliografie:

1) Manual clasa a-X-a, Tehnologia informației și a comunicațiilor; Radu Mârșanu; București: ALL,
2005

2) PC inițiere hard și soft; Lia Chiorean, Marius Chiorean; Cluj Napoca: Editura Albastră, 2000

DESFĂȘURAREA LECȚIEI

A5

Școala:

Disciplina: Tehnologia Informației și comunicării

Profesor:

Clasa: a X-a

Nr. ore saptamanal: 1 oră

Data:

Proiect didactic

Unitatea de învățare: Editorul de calcul tabelar – Microsoft Excel

Tema lecției: Utilizarea formulelor și a funcțiilor

Tipul lecției: de recapitulare și sistematizare(de fixare sau consolidare)

Locul de desfășurare: laboratorul de informatică

Competente generale:

CG1: utilizarea surselor informaționale ți a mijloacelor de procesare în scopul preluării, prelucrării și prezentării informației

CG3: dezvoltarea competențelor de comunicare și cooperare în contexte interactive

Competente specifice:

CS1: reprezentarea informațiilor în forme cât mai variate utilizând un editor de foi de calcul

CS5: urmarirea etapelor de realizare a unei aplicații

CS7: identificarea problemelor din cadrul altor discipline în care intervin cunoștințe de utilizare a editorului de foi de calcul-Microsoft Excel

CS8: utilizarea corecta a simbolurilor, prescurtărilor și terminologiei specifică domeniului informatic

Strategii didactice

-Principii didactice:

-principiul participării și învățării active

-principiul asigurării progresului gradat al performanței

-principiul conexiunii inverse

-Metode de învățare:

-conversația (CV)

-explicația(Exp)

-exercițiul(Ex)

-problematizarea (Pr)

-algoritmizarea (Al)

-Procedee de instruire:

-conversația de consolidare

-problematizarea prin crearea de situații problemă

-exercițiul de consolidare

-Forme de organizare:

-frontală

-individuală

-pe grupe (2-3 elevi)

-Resurse materiale:

-fișe de lucru cu set de aplicații (exerciții pe grade de dificultate)

-calculator

-fișă recupitulativă

-soft educational

Nivelul inițial al clasei:

-elevii și-au însușit toate noțiunile teoretice legate de utilizarea editorului de foi de calcul-Microsoft Excel

– elevii utilizează și operează corect cu formule de calul, operatori și funcții

-Material bibliografic:

-pentru elevi:

-Tehnologia Informației- Informatică – Tehnologii asistate de calculator – manual clasa a IXa, Radu Mârsanu, Anca Voicu

-pentru profesor:

-Metodica predării Informaticii și Tehnologia Informației: Carmen Petic, Ștefania Crăcinescu, Daniela Popa

-Microsoft Excel-Teste și aplicații- Adriana Gâju, Georgeta Manafu, Adriana Calinoiu

-Metode de evaluare:

-evaluare sumativă

-evaluare continuă pe parcursul lecției(fișa de lucru și calculatorul)

-evaluare formativă

Desfășurarea activității:

I. Moment organizatoric (2min)

∗ Pregătirea lecției

– întocmirea proiectului didactic

– pregătirea setului de întrebări

– pregătirea planului de recapitulare

∗Organizarea și pregătirea clasei(1 min)

– verificarea frecvenței

– verificarea existenței și operaționalității resurselor materiale

∗Captarea atenției (1 min)

– anunțarea subiectului pentru tema respectivă

– anunțarea obiectivelor urmărite

– anunțarea modului de desfășurare a lecției

II. Reactualizarea cunoștințelor(8 min)

-profesorul propune intrebarile formulate in prezentarea de pe calculator (anexa1)

– răspunsurile vor fi notate de elevi pe foaie format mare (flipchart) si pe caiete

III. Fixarea cunoștințelor (consolidarea cunoștințelor)( 30 min)

– pentru consolidarea cunoștințelor acestui capitol, elevii primesc o fișă de aplicatii organizata pe diferite grade de dificultate.(anexa 2-Aplicații Concurs- Informatică aplicată)

IV. Realizarea conexiunii inverse(8 min)

Obținerea performanței se realizează prin utilizarea fișei cu conținutul din anexa3, propusă pentru elevii capabili de performanță care o pot realiza în clasă și constituind tema pentru acasă pentru ceilalți elevi.

V.Evaluarea (2min) Se vor face aprecieri individuale (notarea elevilor) și colective asupra activității desfășurate.

Anexa1:

1. Care este simbolul cu care trebuie să înceapă orice formulă editată?

2. Într-o aplicație Excel, o modificare a valorilor numerice care participă la calcule, într-o formulă, va conduce automat la recalcularea rezultatului?

3. Care este ordinea de executare a operațiilor într-o formulă?

4. Ce modalități de introducere a formulelor există?

5. Ce tipuri de operatori pot fi folosiți într-o formulă de calcul?

6. Ce tipuri de operauzi pot fi folosiți într-o formulă de calcul?

7. Enumerați etapele de introducere a unei funcții.

Anexa2:

Fișă de aplicatii

Subiectul 1:Faza județeană-ediția I-19 mai 2001-Clasa a IX a

Să se creeze un tabel într-o foaie de calcul care reține următoarele informații:

STAT DE PLATĂ

Unde inițial numai câmpurile Nume, Salariu de încadrare, Vechime conțin date.

Valorile celorlalte câmpuri se calculează conform relației:

Brut = Salariu de încasare + Spor

Net= Brut- Impozitul

Observație : Tabelul să conțină 5 înregistrări

Să se creeze apoi câte o foaie de calcul pentru satisfacerea următoarelor cerințe:

a) Să se afișeze salariații aranjați alfabetic

b) Să se afișeze salariații după tranșele de vechime. Pentru salariații care se află în aceeași tranșă de vechime ordinea de afișare să fie alfabetică ( tranșele de vechime sunt cele precizate la Spor(*) )

c) Să se afișeze salariații care nu primesc spor de vechime

d) Să se afișeze primii cinci salariați în funcție de venitul net.

Subiectul 2: Faza județeană – ediția a II a- 18 mai 2002- Clasa a IXa – filiera teoretică

1.Să se creeze un tabel într-o foaie de calcul care reține următoarele câmpuri: Societate, Nr. factură, Rest plată.

Valorile celorlalte câmpuri se realizează astfel:

Total plată= valoare factură- discount

Cerințe:

a) Introduceți 10 înregistrări

b) Realizați pentru tabel conturul exterior tip linie dublă, culoare verde . Adăugați umbre care să difere de la o coloană la alta

c) Să se afișeze societățile în ordine alfabetică

d) Să se afișeze într-o altă foaie de calcul societățile grupate după discount în ordine alfabetică ( există societăți care au facturi cu aceeași valoare )

Subiectul 3:Profil Tehnologic

Se cunosc informațiile despre clienții unei bănci: nume, prenume, număr cont, valoarea sumei depuse, tipul depozitului (cu valori numai de 3,6,12 luni), data depunerii

Inițial se introduc date în coloanele nume și prenume, număr cont, valoarea sumei depuse, tipul depozitului, data depunerii

Celelalte coloane se vor completa conform formularelor de mai jos:

valoarea totala se obtine cumuland valoarea initiala si dobanda

Cerințe:

a) Să se calculeze valoarea dobînzii și valoarea finală pentru fiecare depozit la data scadenții

b) În foaia de calcul 2 să se ordoneze înregistrările după tipul depozitului, iar pentru fiecare tip să se ordoneze crescător după valoarea totală

c) Să se reprezinte forma unui grafic de tip coloană valoarea totală pentru fiecare depunător. Graficul va purta titlul ,, SITUAȚIE DEPUNERI ’’ axa X se va numi depuneri, iar axa Yse va numi ,, valoare totală”

d) Să se realizeze într-o a IIIa foaie de calcul numită ,, statistică” folosindu-vă de datele din prima foaie de calcul, următoarea situație:

– cea mai mare valoare totală

– media valorilor inițiale

– număr persoane care au depozit de trei luni

Obs : Tabelul va conține cel puțin 3 înregistrări pentru fiecare tip de depozit

Subiectul 4 : Anul II Școala profesională

La un magazin de fructe se ține evedenta vânzărilor de produse. Stabiliți structura de câmpuri a unui tabel în care să se păstreue informații despre vânzările din luna aprilie. Tabelul trebuie să conțină următoarele câmpuri : număr curent, denumire produs, preț unitar, cantitate, valoarea vânzărilor (pe produsul respectiv calculată ca produsul dintre prețul unitar ți calitate). Ultimul câmp se va completa comform prezentarii anterioare.

Completați tabelul cu 10 înregistrări.

Se cere :

a) Să se alătuiască o foaie de calcul vânzări –apr, care să reflecte vânzările pe luna aprilie

b) Sortați alfabetic înregistrările din vânzări-apr.

c) Afișați produsul cu cele mai mici vânzări în foaia de calcul vânzări-apr

d) Afișați media prețurilor pe luna aprilie în foaia de calcul vânzări-apr

Anexa 3:

1. Cu care din următoarele semne trebuie să înceapă editarea unei formule?

a) =

b) –

c) *

2.Formulele pot fi introduse direct de la tastatură ?

a) Da

b) Nu

3. Care din următoarele butoane poate fi folosit pentru introducerea unei funcții?

a) b) c)

4.Argumentele unei funcții pot fi introduse:

a) de la tastatură

b) prin selectarea domeniului

c) dublu click cu mouse-ul pe celulele respective

5. Corelați prin săgeți denumirile funcțiilor din coloana stângă și efectul lor din coloana dreaptă :

1.AVERAGE a)returnează valoarea maximă din domeniul selectat

2.SUM b)numără câte valori sunt de un anumit tip

3.COUNT c)returnează o valoare în funcție de îndeplinirea unei

condiții

4. IF d) ridică un număr la o putere

5. MAX e) returnează produsul valorilor din domeniul selectat

6.PRODUCT f)returnează suma valorilor din domeniul selectat

7.POWER g)returnează valoarea medie din domeniul selected

8.NOW h)Deternimă data calendaristică curentă

9.TODAY i) determină data calendaristică și ora curentă

10. MOD j) conjucție logică

11. AND k) returnează restul împărțirii unui număr întreg la cel

de-al doilea număr întreg

12. Următorul buton este utilizat pentru_______________________________

A6

Școala:

Disciplina: Tehnologia Informației și comunicării

Profesor:

Clasa: a X-a

Nr. ore saptamanal: 1 oră

Data:

Proiect didactic

Unitatea de învățare: Editorul de calcul tabelar – Microsoft Excel

Tema lecției: Crearea diagramelor

Tipul lecției: lecție mixtă (verificarea cunoștințelor, comunicare și însușire de noi cunoștințe,
formare de priceperi și deprinderi);

Locul de desfășurare: Laboratorul de informatică

Competențe generale: Utilizarea aplicațiilor software specializate pentru calcul tabelar

Competențe specifice:

(2.5): Utilizarea unor tehnici și procedee de realizare a diagramelor;

Obiective operaționale

Obiective cognitive:

O1: să definească noțiunea de diagramă

O2: să cunoască principalele elemente care definesc o diagramă (titlul, legenda, axe)

Obiective afective:

O3: să prezinte avantajele reprezentărilor grafice ale datelor

Obiective psihomotorii:

O4: să reprezinte datele numerice dintr-o foaie de calcul cu ajutorul diagramelor

Resurse:

Materiale: cretă, tablă, caiet de notițe, calculatoare, fișe de lucru

Procedurale:

Metode de comunicare orală

Expunerea

Conversația

Metode de acțiune

Exercițiul

Demonstrația

Procedee de instruire

Explicația în etapa de comunicare

Conversația în etapa de fixare a cunoștințelor

Învățarea prin descoperire dirijată

Forme de organizare a activității

Frontală

Pe grupe mici

Metode de evaluare

Probe orale

Verificare prin lucru individual

Material bibliografic de specialitate:

Manualul „Tehnologia informației – Informatică – Tehnologii asistate de calculator” pentru clasa a 10 –a liceu, Voicu, A.E., Șova, R.A., Editura All Edicational, București, 2001

Desfășurarea activității

Structura lecției pe secvențe de instruire:

Conținutul lecției

Crearea diagramelor

Diagramele sunt reprezentări grafice ale informațiilor numerice. O diagramă creează o reprezentare vizuală a datelor și a relațiilor dintre aceste date, ceea ce permite utilizatorilor să realizeze cu ușurință comparații.

Pentru a crea o diagramă trebuie parcurși mai mulți pași:

1. Se selectează celulele care conțin datele pe care vrem să le reprezentăm grafic.

2. Din meniul Inserare se alege opțiunea Diagramă… Se lansează în execuție programul de realizare a diagramelor (Expert diagramă) care ne va ghida pas cu pas, cerând treptat informațiile de care este nevoie pentru a crea graficul.

a. În primul pas (Tipuri de diagramă) se alege un tip și un subtip de diagramă.

b. În pasul doi (Datele sursă ale diagramei) trebuie furnizate informații referitoare la datele pe care urmează să le reprezentăm. În general, dacă s-a selectat corect zona de celule din care trebuie preluate informațiile, la pasul al doilea nu mai trebuie făcute modificări.

c. La pasul al treilea (Opțiunile diagramei) se personalizează diagrama. În paginile acestei casete de dialog putem stabili titlurile diagramei (pagina Titluri), axele (pagina Axe), legenda (pagina Legendă), etichetele de date (pagina Etichete de date).

d. Ultimul pas (Amplasare diagramă) cere specificarea locului în care să apară diagrama: ca foaie separată (Ca foaie nouă) sau ca obiect în cadrul unei foi (Ca obiect în).

7. Se execută clic pe butonul Terminare.

Modificarea valorilor

Valorile dintr-un grafic sunt legate la foaia de lucru în care au fost introduse datele. La modificarea oricărei date dintr-o celulă la care diagrama face referire, diagrama este actualizată și reflectă imediat modificarea respectivă.

Aplicație de laborator

Deplasați-vă în folder-ul clasei și creați un folder cu numele Diagrame.

Deschideți aplicația Microsoft Excel și salvați registrul de lucru care se deschide automat cu aplicația cu numele Situatie medii. Registrul va fi salvat în folder-ul creat la punctul 1.

Să se completeze prima foaie de calcul cu datele prezentate în următorul tabel. Datele reprezintă mediile pe cele două semestre la disciplina “Matematică”, la cele 7 clase a 10-a.

Creați o diagramă de tip coloană pentru compararea mediilor din cele două semestre. Stabiliți titlurile:

pentru diagramă “Medii la matematică”

axa X – Clase

axa Y – Medii;

legenda să fie amplasată în partea dreaptă a diagramei

amplasați diagrama în foaia de calcul curentă.

Salvați modificările făcute.

Suplimentar – pentru elevii care termină prima aplicație.

Completați a doua foaie de calcul cu datele din tabelul următor:

Creați o diagramă cu structură radială după aceste date. Titlu diagramei să fie “Componența etnică a populației României”. Amplasați diagrama ca foaie nouă cu numele “Etnii”.

Formatați celulele din câmpuri astfel: textul aliniat la centru, caractere de dimensiune 12, aldin. Informațiile din coloana Procente să fie aliniate la centrul celulei.

Formatați pagina astfel: format A4, orientarea paginii tip Vedere; marginile: stânga 1.5 cm; dreapta, sus, jos: 1 cm; antet, subsol – 0 cm.

Salvați modificările făcute.

A7

Școala:

Disciplina: Tehnologia Informației și comunicării

Profesor:

Clasa: a X-a

Nr. ore saptamanal: 1 oră

Data:

PROIECT DIDACTIC

Unitatea de învățare: Editorul de calcul tabelar – Microsoft Excel

Tema lecției: Subtotaluri si calcule cu seturi de inregistrari

Tipul lecției: lecție mixtă(lectie de asimilare, însușire, dobândire de noi cunoștiințe)

Locul de desfășurare: Laboratorul de informatică

Obiective operaționale:

O1: să reproduca corect introducerea datelor in foaia de lucru tabelara;

O2: să caracterizeze operatiile de formatare, legate de aspectul exterior al documentului;

O3: să aleaga variantele corecte si sa argumenteze prelucrarea datelor din punct de vedere matematic, astfel incat totalurile sa fie executate corect;

O4: să foloseasca corect notiunile teoretice insusite, in scopul realizarii de aplicatii practice propuse spre rezolvare;

O5: să elaboreze strategic si economic tema dorita, astfel incat operatiile de gestiune interna tiparirea si salvarea datelor sa se faca in timp util;

O6: să rezolve corect prin activitate independenta aplicatii propuse spre rezolvare.

Obiective cu efect asupra personalitatii:

-Obiective cognitive:

-sa defineasca corect notiunile teoretice insusite; calculul sumelor, a mediei aritmetice;

– sa identifice corect situatii in care se cere utilizarea unui anumit tip de calcul tabelar: a sumelor, a mediei aritmetice

– sa recunoasca in apicatii anumite formate de calcul a mediei si a sumelor;

– sa aplice corect notiunile insusite in aplicatii concrete;

– sa compare diferite structuri de tabele;

– sa analizeze modul de functionare a calculului tabelar.

-Obiective afective:

– sa compare diferite tipuri de calcule intre colegi si sa se ajute colegial in rezolvare;

– sa argumenteze anumite situatii create in etapele de rezolvare a unei aplicatii practice;

– sa aprecieze corect solutiile oferite de ceilalti membrii ai echipei.

-Obiective psihomotorii:

– sa recunoasca tipurile de formule de calcul;

– sa utilizeze corect notiunile teoretice insusite;

– sa conceapa un mod de lucru simplu pentru realizarea de aplicatii.

Obiectivul fundamental: asimilarea, insusirea, dobandirea de noi cunostiinte privind:

– utilizarea corecta a calculului subtotalurilor d.p.d.v. tabelar;

– transpunerea datelor in foaia de calcul;

– prelucrearea datelor din punct de vedere mathematic;

– modul de a decide cand trebuie facuta o operatie de formatare, legata de aspectul exterior al documentului;

– realizarea de calcule conform datelor din table;

– salvarea si tiparirea la imprimanta.

Forma de desfășurare: intensiv- participativă

Metode si procedee didactice: expunerea, conversatia, problematizarea, exercitiul si munca independenta sau in echipa;

Materialul didactic:

Documentație

Computerul

Nivelul inițial al clasei:

– Elevii si-au insusit toate notiunile introductive teoretice legate de introducerea textului si a datelor in foaia de calcul;

– Elevii utilizeaza corect aceste notiuni in aplicatii simple.

Bibliografie:

TEHNOLOGIA INFORMATIEI. INFORMATICA- TEHNOLOGII ASISTATE DE CALCULATOR- manual pentru clasa a 10-a, Anca Elena Voicu si Robert Aurelian Soava, Editura ALL EDUCATIONAL, 2001, pag. 14-21

DESFASURAREA LECTIEI

MOMENTUL ORGANIZATORIC (2,3 MINUTE):

* prezenta;

* asigurarea conditiilor didactico- materiale necesare pentru desfasurarea lectiei (verificarea calculatoarelor la pornire, existenta in retea a fisierului introdus de pe discheta cu exemple, existenta marker-ului la tabla, aerisirea clasei, tabla curate, “buna functionare a retro-proiectorului” legat la calculatorul central)

PREZENTAREA UNITATII DE INVATARE(35 MINUTE): Excel- Calcu tabelar- Subtotaluri si calcule cu seturi de inregistrari.

Se face legatura cunostiintelor predate in lectia veche cu lectia noua prin evaluarea cunostiintelor cu ajutorlu unei fise de lucru ce se va realiza practic pe computer de catre elevi. Pe baza tabelului construit pe baza fisei de lucru data, se vor stabili cunostiintele matematice privind calculul tabelar, iar apoi cunostiintele primare de executie a acestor calcule.

Se vor prezenta notiuni teoretice (verbal) si practice (exemple de pe discheta) privind calculul tabelar.

Prezentarea notiunilor teoretice se face dupa o schema ce se scrie la tabla.

Detaliat

Realizarea sumelor

Pentru a calcula suma mai multor numere se parcurg urmatorii pasi:

se selecteaza celulele ce contin numerele care urmeaza a fi adunate

se apasa butonul Autosum.

SAU alt procedeu consta in:

selectarea celulei de calcul;

selectarea optiunii “Subtotal” din meniul “Data”;

selectarea campului sortat din lista derulata corespunzatoare casetei de text : “At each change in”;

selectarea functiei “Sum” in caseta text: “Use function”;

in caseta text corespunzatoare controlului “Add subtotal to” se selecteaza campul pentru care se calculeaza subtotalul;

daca subtotalul a mai fost calculat anterior si doriti sa-l inlocuiti apasati optiunea “Replace current subtotal”;

daca fiecare set de inregistrari doriti sa-l tipariti pe o pagina separata activati optiunea “Page break between groups”=”Salt la pagina intre grupuri”;

pentru a amplasa un rand sumar care contine un total general in partea de jos a bazei de date activam optiunea “Summary below data”;

efectuam click pe butonul OK pentru a genera subtotaluri.

Realizarea mediei aritmetice

Pentru a calcula media aritmetica a mai multor numere se parcurg urmatorii pasi:

se scrie formula =AVERAGE(Ax:Ay). Ex.:=AVERAGE(A1:A3)

SAU alt procedeu consta in:

selectarea celulei de calcul;

selectarea optiunii “Subtotal” din meniul “Data”;

selectarea fucntiei “Average” in caseta text: “Use function”;

in caseta text corespunzatoare controlului “Add subtotal to” se selecteaza campul pentru care se calculeaza subtotalul;

daca subtotalul a mai fost calculate anterior si doriti sa-l inlocuiti apasati optiunea “Replace current subtotal”;

daca fiecare set de inregistrari doriti sa-l tipariti pe o pagina separata activati optiunea “Page break between groups”=”Salt la pagina intre grupuri”;

pentru a amplasa un rand sumar care contine un total general in partea de jos a bazei de date activam optiunea “Summary below data”;

efectuam click pe butonul OK pentru a genera subtotaluri.

OPERATIONALIZAREA CUNOSTIINTELOR (5 MINUTE):

Se da o aplicatie pentru verificare si o fisa de autoevaluare. Pentru rezolvarea aplicatiei profesorul propune rezolvarea de sarcini din ceea ce s-a predat, iar elevii executa practic. Fisa de autoevaluare reprezinta un instrument de feedback pentru professor. Nu tine cont de ea in notare si ii este necesara pentru a stii pe ce notiuni mai trebuie insistat.

APLICATIA PRACTICA PRESUPUNE REZOLVAREA URMATOARELOR INTREBARI:

FIȘĂ DE AUTOEVALUARE:

Elevii trebuie sa bifeze cu “X” ce sunt capabili sa faca.

Profesorul face aprecieri(noatare- 5 minute) asupra modului in care au raspuns si au rezolvat elevii aplicatia data.

Tema pentru acasa(2,3 minute):

Elevii vor avea de rezolvat aplicatiile propuse de profesor.

A8

Școala:

Disciplina: Tehnologia Informației și comunicării

Profesor:

Clasa: a X-a

Nr. ore saptamanal: 1 oră

Data:

PROIECT DIDACTIC

Unitatea de învățare: Editorul de calcul tabelar – Microsoft Excel

Tema lecției: Prezentarea mecanism de lucru cu celule și referințe.

Tipul lecției: dobândire de noi cunoștințe

Locul de desfășurare: laboratorul de informatică

Obiectiv cadru:

Dezvoltarea competențelor de utilizare a unui sistem de calcul și a unor produse software de largă răspândire.(1)

Necesitatea formării elevului pentru activitățile viitoare, ca utilizator de calculator, la diferite niveluri.(5)

Obiective de referință: 5.5,1.3,1.2, 2.1, 3.1, 3.2, 3.3, 3.5, 4.4, 5.1.

Obiective operaționale:

Ob1: să definească editorul de foi de calcul;

Ob2: să identifice modalitățile de identificare celule și adresă;

Ob3: să indice opțiuni din meniul Tools specifice modoficării numărului de foi de calcul în registru;

Obiective educaționale:

Obiective cognitive

să definească corect editorul de foi de calcul

să recunoască anumite scurtături folosite frecvent și specifice programului

să compare programele învățate din pachetul Microsoft Office

Obiective afective

să argumenteze corect diferențele și asemănările

să se autoevalueze în raport cu clasa și cu obiectivele

Obiective psihomotorii

să utilizeze corect noțiunile însușite

să implementeze noțiunile dobândite

Strategii didactice:

♦ Principii didactice:

– principiul participării și învățării active;

– principiul asigurării progresului gradat al performanței;

– principiul conexiunii inverse;

♦ Metode de învățământ:

– metoda de comunicare orală: expunere, conversație, problematizare;

– metode de acțiune: exercițiul, învățare prin descoperire;

♦Procedee de instruire:

– explicația în etapa de comunicare;

– problematizarea prin crearea situțiilor problemă;

– conversația de consolidare în etapa de fixare a cunoștițelor;

♦Forme de organizare a activității instructive:

– frontală și individuală;

♦Forme de dirijare a învățării:

– dirijată de profesor sau independentă;

♦Resurse materiale

– Materiale bibliografice:

-Tudor Sorin-Tehnologia informației pe înțelesul tuturor, L&S Soft

– Mariana Miloșescu, Tehnologia prelucrării informației-Informatică-tehnologii asistate de calculator, Editura Teora

– Metodica predării Informaticii și Tehnologiei Informației-Ed.Arves-Craiova2002-Petre C.Popa.D.

– fișe de lucru;

♦Metode de evaluare:

– evaluare inițială : întrebări orale;

– set de aplicații;

♦Desfășurarea lecției:

● Moment organizatoric:

▪ pregătirea lecției

întocmirea proiectului didactic;

pregătire setului de întrebări;

pregătirea setului de aplicații

pregătirea temei

▪ organizarea și pregătirea clasei:

verificarea frecvenței elevilor;

verificarea existenței resurselor materiale;

▪ captarea atenției clasei:

anunțarea subiectului pentru tema respectivă;

anunțarea obiectivelor urmărite;

anunțarea modului de desfășurare a activității;

●Reactualizarea cunoștințelor

1.Se realizează un set de întrebări pentru reactualizarea cunoștințelor teoretice.

Evaluarea în etapa de reactualizare se realizează frontal.

Tabel nr.1

Fișă după care se desfășoară lecția:

● Comunicarea noilor cunoștințe:

Ce este Referirea celulei?

Referirea celulei este un identificator prin intermediul căruia în cadrul unei formule, poate fi folosit conținutul celulei.

Într-o formulă de calcul putem face referire la celulele din foaia de calcul curentă sau dintr-o altă foaie de calcul. În ultimul caz, se poate folosi o referire externă, în care referirea este precedată de numele foii de calcul urmat de semnul !.

Ce este Formula ?

Formula este o combinație de operanzi, operatori matematici sau relaționali și funcții fiind precedată de semnul egal =

Ce este referirea absolută și referirea relativă a celulelor ?

În cazul în care mutăm formula pentru o referire relativă formula este corectată în funcție de poziția unde este plasată acesată formulă.

Referirea absolută reprezintă o referire permanentă indiferent unde mutăm formula aceasta rămâne cu acelkeași identificări ale celulelor.

Cum lucrați cu mai multe foi de calcul?

Când deschidem un registru nou, el conține un număr de foi de calcul: Sheet1, Sheet2, …, Sheet16.

Se poate modifica această valoare prestabilită numai pentru un registru nou, prin intermediul casetei e dialog Options… pe care o deschidem cu opțiunea Options… din meniul Tools. În secțiunea General a casetei de dialog scriem numărul de foi de calcul în zona de editare Sheet in new workbook.

Cu foile de clcul dintr-un registru putem să executăm mi multe operații. Pentru a indica foile asupra cărora acționează operația, trebuie mai întâi să le selectăm. Pentru a selecta folosim una din metodele:

O singură foaie de calcul. Executăm clic pe eticheta ei.

Un grup de foi de calcul învecinate. Executați clic pe eticheta primei foi de grup, și ținând tasta Shift apăsată, executați clic pe ultima foaie din grup.

Un grup de foi de calcul care nu sunt învecinate. Ținând păsată tasta Ctrl executați clic pe eticheta fiecărei foi de calcul.

Puteți să executați următoarele operații cu foile de calcul dintr-un registru:

Redenumiți foia de calcul. Puteți să dați un nume mai sugestiv foii dumneavoastră de calcul. Dacă vreți să schimbați numele foii de calcul, indicați eticheta foii de calcul și executați clic cu butonul din dreapta. Se deschide meniul rapid din care alegeți opțiunea Rename. Se activează zona etichetei foii de calcul și scrieți noul nume în locul vechiului nume, după care păsați tasta Enter.

Inserați foi de calcul noi. Selectați foaia de calcul înaintea căreia vreți să inserați noua foaie de calcul. Dacă vreți să inserați mai multe foi de calcul, selectați atâtea foi, câte vreți să inserați. Alegeți opțiunea Worksheet din Insert. Foaia inserată va avea numele Sheet 17 .

Ștergeți foi de calcul. Se recomandă să ștergeți foile de calcul pe care nu le folosiți într-un registru de lucru pentru elibera memoria internă. Selectați foaia sau foile pe care vreți să le ștergeți și alegeți opțiunea Delete Sheet din Edit.

Mutați sau copiați foi de calcul. Operația se poate executa în același registru sau într-un alt registru, cu condiția să fie deschis. Selectați foaia sau foile pe care vreți să le mutați sau să le copiați. Alegeți opțiunea Move or Copy Sheet … din Edit Se deschide caseta de dialog Move and Copy în care alegeți din lista ascunsă To book, registrul în care copiați sau mutați. Dacă vreți să le mutați sau să le copiați într-un registru nou, alegeți din listă opțiunea (new book). Din lista Before Sheet alegeți numele foii înaintea căreia vreți să mutați sau să copiați foaia de calcul. Dacă vreți să copiați, activați comutatorul Create a Copy altfel se mută foaia.

Mutați sau copiați foi de calcul folosind metoda drag and drop.

Dacă este vorba de același registru vom glisa cu mouse-ul dintr-un loc în altul foaia dorită.

Dacă vrem să o copiem ținem tasta CTRL apăsată.

Feed-back! Cu ajutorul calculatorului întrebări pe grupe de elevi

●Dirijarea învățării pentru obținerea performanței:

Se execută Tabelul Nr. 2

Se notează în caiet fișa de lucru

Aplicația 1

Deschideți un registru de lucru nou și salvați cu numele aplicație1_calcule

Realizați un tabel în foaia de calcul și numiți-l concurs

Introduceți 15 înregistrări, completând doar câmpurile Nume și prenume, Clasa, Subiect1, Subiect2, Subiect3

Calculați punctajul total pentru fiecare elev în coloana Punctaj total și punctajul mediu, apoi afișați rezultatul la concurs : “ ADMIS ” sau “ RESPINS ” ( se consideră admiși cei cu punctaj total >=7 puncte)

Realizați 3 copii ale tabelului în 3 foi de calcul. În prima, numită elevi ordonați după nume și prenume ascendent, iar în a doua, numită punctaj după Punctaj total descrescător, iar în a treia, numită clase ordonați după clasă ascendent și după punctaj total descendent.

Aplicația 2

La un magazin de fructe se ține evidența vânzărilor de produse. Stabiliți structura de câmpuri a unui tabel în care să se păstreze informații despre vânzările din luna aprilie. Tabelul trebuie să conțină următoarele câmpuri : număr curent, denumire produs, preț unitar, cantitate, valoarea vânzărilor (pe produsul respectiv, calcultă ca produsul dintre prețul unitar și cantitate). Ultimul câmp se va complet automat conform precizărilor anterioare.

Completați tabelul cu 10 înregistrări.

Se cere :

sortați alfabetic înregistrările din vânzări_aprilie

afișați produsul cu cele mai mici vânzări în foaia de calcul vânzări_aprilie

afișați media prețurilor pe luna aprilie în foaia de calcul vânzări_aprilie

Salvați cu numele aplicație2_calcule

Fișă suplimentară

Aplicați următorea formatare :

Pentru tabelele conturul exterior – tipul liniei – dublă, grosime liniei 21/4 puncte, culore albastru. Adăugați umbre care să difere de la o coloană la alta.

● Feed-back

Se vor face aprecieri individuale și colective asupra activității desfășurate

A9

Școala:

Disciplina: Tehnologia Informației și comunicării

Profesor:

Clasa: a X-a

Nr. ore saptamanal: 1 oră

Data:

PROIECT DIDACTIC

Unitatea de învățare: Editorul de calcul tabelar – Microsoft Excel

Tema lecției: Formule absolute și relative

Tipul lecției: dobândire de noi cunoștințe

Locul de desfășurare: laboratorul de informatică

Obiective educaționale:

Obiective cognitive:

să dovedească trăinicia noțiunilor dobândite la disciplina respectivă

să recunoască opțiunile de meniu în aplicații concrete

Obiective psihomotorii:

evaluarea deprinderilor de utilizare corectă a opțiunilor puse la dispoziție de aplicația Word

Obiective afective:

– formarea convingerii că aplicațiile de birotică permit obținerea unor documente în formă atractivă și utilă

Obiective operaționale:

Ob1: să aleagă varianta corectă de răspuns pentru itemii cuprinși în testul docimologic;

Ob2: să realizeze o foaie de calcul respectând cerințele impuse;

Ob3: să utilizeze corect meniurile, opțiunile de meniu, scurtături și pictograme specifice;

Strategii didactice:

♦ Principii didactice:

– principiul asigurării progresului gradat al performanțelor și înlăturarea treptată a punctelor de sprijin;

♦ Metode de învățământ:

– metoda de comunicare orală: Problematizarea

metode bazate pe acțiune: Exercițiul

♦Procedee de instruire:

– explicația în etapa de comunicare;

– problematizarea prin crearea situțiilor problemă;

– conversația de consolidare în etapa de fixare a cunoștițelor;

♦Forme de organizare a activității instructive:

– individuală;

♦Forme de dirijare a activității:

– independentă;

♦Resurse materiale- Materiale bibliografice:

-Tudor Sorin-Tehnologia informației pe înțelesul tuturor, L&S Soft

– Mariana Miloșescu, Tehnologia prelucrării informației-Informatică-tehnologii asistate de calculator, Editura Teora

– Metodica predării Informaticii și Tehnologiei Informației-Ed.Arves-Craiova2002-Petre C.Popa.D.

– fișe de lucru;

Resurse psihologice ale desfășurării activității

Capacitatea de învățare a grupei

Elevii și-au însușit noțiunile teoretice predate la unitățile de învățare anterioare și modul de utilizare

Diagnosticul motivației

Interesul pentru însușirea cunoștințelor este același pentru întregul colectiv al grupei

Motivația

Se vor conștientiza elevii de necesitatea cunoașterii unui editor de foi de calcul și de utilitatea consolidării deprinderilor de utilizre.

Metodele de evaluare

Evaluare sumativă – test docimologic

♦ Desfășurarea lecției:

● Moment organizatoric:

▪ pregătirea lecției

întocmirea proiectului didactic;

realizarea testului docimologic;

▪ organizarea și pregătirea clasei:

verificarea frecvenței elevilor;

verificarea existenței resurselor materiale;

▪ captarea atenției clasei:

anunțarea subiectului pentru tema respectivă;

explicarea modului de desfășurare a evaluării;

● Feed-back

Se vor face aprecieri individuale și colective asupra activității desfășurate

Numele și prenumele elevului___________________________________

Grupa ________________________

Data ________________________

Test docimologic

1. Corelați prin săgeți elementele din coloana din stânga cu cele din dreapta:

a) Copy 1) comandă care permite selectarea tuturor elementelor din
documentul aflat în lucru

b) Select All 2) comandă ce permite copierea selecției în memoria tampon
Clipboard

c) Find… 3) opțiune ce permite înlocuirea de caractere, șiruri de caractere
etc. cu altele

d) Replace 4) opțiune care permite căutarea unui caracter, șiruri de caractere
etc.

2. Fiecare dintre afirmațiile următore este adevărată sau falsă. Indicați răspunsul corect, încercuind A – dacă afirmația este adevărată sau F dacă afirmația este falsă.

A F a Windows XP este un sistem de operare

A F b Programul Word este un program de calcul tabelar

A F c Programul Paint este un program de prelucrare imagini

A F d Programul Excel este un program de tehnoredactare

A F e Pentru concatenarea mai multor celule ale unui tabel Word,
se alege din meniul TABLE opțiunea Merge Cells

3. Completați / denumiți operatorii matematici folosiți într-o foaie de calcul Excel:

a) înmulțire……………

b) împărțire…………….

c) adunare…………….

d) scădere……………….

e) procent……………….

f) <>……………….

g) >= ……………….

h) <=…………

i) <………..

j) >………..

4. Redenumire unei foi de calcul poate fi făcută cu succesiune de comenzi:

a) clic dreapta Rename

b) clic stânga Rename

c) clic Edit clic Paste

5.Precizați în dreptul săgeților ce reprezintă fiecare zonă indicată:

6. Care este extensia pentru un document Excel.

a) nume.bmp

b) nume.doc

c) nume.xls

7. Enumerați etapele unei salvări într-un document separat:

……………………………………………………………………………………………………….

8. Corelați prin săgeți elementele coloanei din stâng cu cele din dreapta:

Shortcut ce are ca efect copierea selecției în Clipboard 1.Ctrl+X

Shortcut ce are ca efect mutarea selecției în Clipboard 2. Ctrl+C

Shorcut ce are ca efect inserarea selecției din Clipboard în poziția 3. Ctrl+V

curentă a cursorului

9. Alegerea modului de vizualizare 100% pentru paginile unui document se poate realiza utilizând:

a) Lista închisă

b) Butonul

c) View – Zoom

Se acordă 1 punct din oficiu

Timp rămas se verifică practic corectitudinea răspunsurilor la test

Bibliografie

Constantin Popescu, Dan Noje, Introducere în Informatică, Editura Universității din Oradea, 1999.

Constantin Popescu, Aurel Stepan, Sisteme de Operare, Editura Universității din Oradea, 1999.

Clara Ionescu, Metodica predării informaticii, Cluj, 1999.

Cristian Masalagiu, Ioan Asiminoaei, Didactica predării informaticii, Ed. Polirom, 2004.

Cristian Masalagiu, Ioan Asiminoaei, I Maxim, Metodica predării informaticii. Ed. MatrixRom, Bucuresti, 2001.

Ioan Nicola, Tratat de psihologie școlară, Ed. Aramis, București, 2001

Elisabeta Voiculescu, Factorii subiectivi ai evaluării școlare, cunoaștere și control, Ed. Aramis, București, 2001

Ioan Jinga, Elena Istrate, Manual de pedagogie, Ed. All, București, 2001

Ioan Cerghit, Metode de învățământ, E.D.P., București, 1973

C. Cucoș, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 1996

Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași, 2006.

Cerghit, Ioan, Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii, Editura Aramis, București, 2002.

***Evaluarea curentă și examenele. Ghid pentru profesori, coord. Adrian Stoica, Editura Prognosis, București, 2001.

*** Ghid de Evaluare și examinare, SNEE, Editura Prognosis, București, 2001.

Neașu, I., Instruire și învățare, EDP, București, 1999.

***Pedagogie și elemente de psihologie școlară, coord. Elena Joița, Editura Arves, Craiova, 2003.

Radu, I.T., Evaluarea în procesul didactic, EDP, București, 2000, p. 173.