Metode Moderne de Identificare a Persoanelor După Semnalmente Exterioare

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE DISERTAȚIE

DISCIPLINA: CRIMINALISTICĂ

Coordonator științific:

Prof.univ.dr. Emilian STANCU

Absolvent:

NĂSTASE Roxana Andreea

București – 2016

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE DISERTAȚIE

DISCIPLINA: CRIMINALISTICĂ

Metode moderne de identificare a persoanelor DUPĂ semnalmente exterioare

Coordonator științific:

Prof.univ.dr. Emilian STANCU

Absolvent:

NĂSTASE Roxana Andreea

București – 2016

CUPRINS

Abrevieri………………………………………………………………………………………….3

Introducere………………………………………………………………………………………4

Capitolul 1. Aspecte generale……………………………………………………………………6

1.1. Scurt istoric………………………………………………………………………………..6

1.2. Fundamentul științific al identificării după semnalmente exterioare………………………..7

1.3. Noțiuni generale despre semnalmente…………………………………………………….8

Capitolul 2. Metoda portretului vorbit……………………………………………………..10

2.1. Principiile care stau la baza portretului vorbit……………………………………………..10

2.2. Formele statice ale portretului vorbit…………………………………………………….12

2.3. Formele dinamice ale portretului vorbit…………………………………………………..21

Capitolul 3. Metode tehnice folosite în identificarea persoanelor după semnalmente exterioare……………………………………………………………………………………..24

3.1. Schița de portret (crochiu)…………………………………………………………………24

3.2. Fotorobotul………………………………………………………………………………..25

3.3. Identi-kitul si photo-identi-kit-ul……………………………………………………..….26

3.4. Mimicompozitorul si sintetizorul fotografic………………………………………………27

3.5. Portretul robot computerizat………………………………………………………………28

Capitolul 4. Metode criminalistice de identificare a cadavrelor necunoscute.…………….32

4.1. Metoda supraproiectiei…………………………………………………….……………….32

4.2. Reconstituirea fizionomiei după craniu.…………………………………………………..34

4.3. Identificarea după sistemul dentar și lucrările stomatologice………………………………………..35

4.4. Identificarea după resturile osoase…………………………………………………………………………….36

4.5. Identificarea prin expertiza fotografiei de portret……………………………………………………..37

Concluzii generale aferente lucrării…………………………………………..……………41

Referințe bibliografice……………………………………………………………………….

Abrevieri

A.D.N – acidul dezoxiribonucleic

cm. – centimetri

D.G.P.M.B. – Directia Generala a Politiei Municipiului Bucuresti

Edit. – editura

ed. – editia

etc. – et cetera (si celelalte)

Fig. – figura

nr. – numarul

p. – pagina

rev. – revizuita

R.I.P.C. – Revue Internationale de Police Criminelle, publicație oficială a INTERPOL- ului

s.a – si altele/si altii

vol – volumul

Introducere

Domeniul criminalisticii este unul vast si necesita atat imbinarea, cat si adaptarea unor notiuni intalnite in diverse ramuri precum in cele ale stiintelor naturii, stiintelor sociale sau a stiintelor tehnice. Este necesar sa existe o intelegere clara asupra notiunilor de identitate si identificare.

Identitatea se refera la proprietatile sau insusirile pe care le detin un obiect, fenomen sau o fiinta.

Identificarea in domeniul criminalisticii este activitatea care cuprinde cercetarea obiectelor, fenomenelor sau fiintelor, cu scopul de a stabili identitatea acestora. Cu ajutorul identificarii putem stabili atat insusirile si proprietatile comune ale obiectelor, fiintelor sau fenomenelor, cat si elementele care le deosebesc si le imparte in tipuri, grupse sau subgrupe.

Prin definirea termenilor de identitate si identificare observam ca intre acestea exista o stransa legatura, altfel fiind spus stabilirea identitatii este rezultatul identificarii.

Identificarea criminalistica ca ramura a stiintei criminalistice, a aparut si s-a dezvoltat sub impulsul nevoii de descoperire si cercetare a infractiunii si a infractorului. Aceasta a fost definite ca “stabilirea cu ajutorul urmelor a persoanelor sau obiectelor care se afla in legatura cauzala cu fapta cercetata, prin metode stiintifice criminalistice, in scopul obtinerii de probe judiciare”

Identificarea criminalistica a persoanei dupa semnalmente exterioare, face parte din identificarea judiciara si are la baza identificarea infractorilor si implicit, prevenirea actelor infractionale, astfel devenind o activitate necesara actului de justitie.

Cand ne gandim la modalitatile prin care se pot identifica persoanele sau cadavrele, ne gandim si la faptul daca imaginea faptuitorului asa cum a fost retinuta si relatata de victima sau martorii ocular, fotografia unei persoane, craniul, vocea, scrisul, pot prin ele insele sa se identifice cu urmele infractiunii ( urme de maini, urme de dinti, urme de picioare s.a.)

O urma speciala si unica in felul sau o constituie modul in care au fost savarsite faptele penale. In practica judiciara intalnim infractori ce s-au specializat in savarsirea unor anumite tipuri de infractiuni, intr-o anumita maniera, cu mijloace specifice, acestea alcatuind amprenta modului de operare. Aceasta amprenta a modului de operare este importanta prin prisma posibilitatii de identificare a autorilor unor infractiuni sau a grupului din care acestia fac parte.

In practica judiciara, aceasta modalitate de a descoperi infractorii, este cunoscuta drept MOS (modus operandi sistem).

In urmatoarea lucrare avand ca tema “ Metode moderne de identificare a persoanelor dupa semnalmente exterioare “, se vor enumera si detalia principalele metode de identificare dupa semnalmente exterioare si se va demonstra importanta acestora pentru actul de justitie.

CAPITOLUL 1.

ASPECTE GENERALE

1.1 Scurt istoric

Organele judiciare se confrunta cu situatii variate si complexe, ce impun o continua atentie, dar si o necesitate a dezvoltarii metodelor si mijloacelor folosite in domeniul identificarii, tinandu-se cont de trasaturile exterioare care ajuta atat la identificarea persoanelor aflate in viata, cat si a celor decedate.

Exista o multitudine de cazuri in care locurile faptelor sunt parasite, in urma savarsirii unor accidente, soldate cu victime omenesti, fapta si imaginea faptuitorului fiind observate si retinute doar de un singur martor ocular. Putem da ca exemplu infractorul care ucide victima tragand un foc de arma, apoi fuge de la locul faptei cu ajutorul unui transport rapid, avand ca scop neputinta identificarii.

Uneori in munca de identificare se intalnesc dificultati din pricina cadavrelor gasite in urma unor accidente precum: incendii, catastrofe feroviare sau aviatice, cutremure etc. In aceasta situatie, din pricina treceri unei durate considerabile de timp si a traumatismelor grave suferite, cadavrul sufera anumite schimbari. Alteori, autorul comiterii unei infractiuni grave recurge la sinucidere, astfel organele judiciare cautand fara succes vinovatul pentru a-l cerceta.

Avand in vedere toate aceste cauze dificile, organele de urmarire penala, precum si specialistii din alte domenii (medicii legisti, expertii criminalisti, biochimisti etc.), reusesc sa ajunga la aflarea adevarului in procesul penal, cu ajutorul mijloacelor tehnice si a metodelor specifice de identificare.

Cu scopul de a avea o imagine si mai clara cu privire la importanta si rolul acestui gen de identificare, putem aminti ca, inca din antichitate au fost semnalate preocupari cu privire la gasirea unor modalitati adecvate de identificare a celor urmariti.

Specialistii in acest gen de identificare sunt familiarizati cu exemplul clasic al descrierii semnalmentelor continut de primul mandat de arestare cunoscut in istorie, emis in anul 145 i.H., la Alexandria. In mandate se relateaza: „un tânăr sclav aparținând lui Aristogene, deputat de Alabanda, a fugit din Alexandria. Sclavul se numește Hermon, este imberb, are picioare drepte, o cută în bărbie, o cicatrice deasupra comisurii stângi a buzelor, un tatuaj cu litere barbare pe mâna dreaptă, poartă o centură care conține monede de aur”.

Odata cu inceputul noii epoci, s-au dat uitarii acest gen de practici, iar singurii care s-au mai axat pe infatisarea umana au fost artistii, remarcandu-se Leonardo da Vinci, ale carui opere, observatii dar si cercetari au fost utile atat in domeniile stiintei, cat si in cele ale justitiei.

In secolul XVIII, a fost introdus sistemul buletinelor de urmarire, in urma inventarii fotografiei de catre Daguerre si a fost posibila inserarea albumelor fotografice ale infractorilor.

Alphonse Bertillon, numit si intemeietor al politiei stiintifice modern, este cel care a facut demersuri importante in descrierea si fixarea infatisarii persoanei infractorilor, avand ca scop identificarea lor. Tot Bertillon este responsabil de intemeierea inregistrarilor antropometrice si de elaborarea unor metode de identificare bazate pe semnalmente exterioare ce sunt mentinute si in ziua de azi, precum metoda portretului vorbit si albumul fotografic, cel din urma fiind important in fotografia semnalmentelor.

Avandu-se in vedere practica generalizata a organelor judiciare, s-a concluzionat ca cele mai importante elemente care stau la baza identificarii persoanelor si cadavrelor, dupa semnalmente, sunt cele ce reies din deosebirile aflate intre caracteristicile anatomice si cele functionale ale fiecarui individ in parte.

1.2 Fundamentul stiintific al identificarii dupa semnalmente exterioare

Identificarea unei persoane dupa semnalmente este considerata o necesitate, deoarece cu ajutorul acesteia se ajunge la atingerea scopului de a fi identificati si demascati infractorii, de a se urmari si retine invinuitii si recidivistii care se ascund, de a se cauta si a se incerca gasirea persoanelor disparute, precum si a descoperirii cadavrelor cu identitate necunoscuta.

Problema identificarii persoanelor dupa semnalmente, se regaseste si in cauzele civile, spre exemplu in cazul in care paratul este urmarit din pricina sustragerii de la plata obligatiei de intretinere, sau in cazul procesului de recunoastere a unei persoane ce a reaparut dupa o perioada indelungata de timp (moarte prezumata). Alte exemple pot consta in: recunoasterea unor martori care au semnat un inscris si identificarea in materie de paternitate.

Atat individualitatea, cat si relativa stabilitate a caracteristicilor somatice ale fiecarui individ adult, sunt caracteristicile ce alcatuiesc fundamentul stiintific al identificarii dupa semnalmentele exterioare.

Pentru a se putea proceda la identificarea unei persoane si la deosebirea acesteia fata de o alta, trebuie sa se descrie caracteristicile anatomice intr-un mod riguros, fiind necesara o terminologie adecvata si criterii certe de apreciere a dimensiunilor.

Putem preciza ca acest tip de identificare criminalistica, are premise precum unicitatea complexului semnalmentelor si caracterul lor relativ constant.

In concluzie, se remarca faptul ca identificarea are la baza ajutorul unor metode si tehnici specializate, in cadrul unor activitati de urmarire penala, ce se desfasoara conform regulilor tactice specifice martorilor sau victimelor infractiunii.

1.3 Notiuni generale despre semnalmente

Semnalmentele pot fi definite ca fiind trasaturile exterioare, generale si particulare, ce apartin persoanelor si care conduc la recunoasterea si identificarea acesteia. Semnalmentele trebuie privite din punct de vedere anatomic, functional dar si din cel al particularitatilor morfologice.

Semnalmentele sunt numeroase si variate, totalitatea lor individualizand o persoana chiar si in cazul in care exista asemanari izbitoare, precum in cazul gemenilor, sau asa-numitelor sosii.

Descrierea semnalmentelor are in vedere caracteristicile corpului, respectiv constructia anatomica, particularitati morfologice dar si particularitati de structura ale fetei. In descriere se va tine cont de forma, pozitia si culoarea partilor observate, fiecare element urmand sa fie apreciat in functie de alte elemente care alcatuiesc ansamblul descris.

In ceea ce priveste constanta de-a lungul vietii, unele trasaturi se modifica intr-un ritm lent si aici vorbim despre talie, culoarea parului, dentitie, iar altele raman neschimbate: culoarea ochilor, conformatia pavilionului urechii, forma gurii, pozitionarea ochilor.

Trebuie mentionat faptul ca posibilitatile de descriere pot sa difere din pricina utilajului tehnic ajutator folosit, sau datorita persoanei care le efectueaza. S-a dovedit in practica faptul ca uneori descrierea unei persoane de catre un martor poate fi incompleta sau gresita din pricina unor imprejurari de ordin subiectiv sau obiectiv, ce duc la impiedicarea unei bune perceptii. Martorul va fi ajutat prin folosirea unor procedee tehnice precum desenul-compozitie, sau chiar un portret robot computerizat.

Datorita recunoasterii dupa impresia de ansamblu ce poate fi eronata, sau a relatarii privind infatisarea exterioara ce poate fi inexacta, confuza, a fost elaborata o terminologie speciala, unitara, ce are ca rol inlaturarea aparitiei acestor greseli sau confuzii. Altfel fiind spus, descrierea semnalmentelor se face clar si sistematic, in cadrul unui sistem stiiintfic denumit metoda potretului robot, ce urmeaza a fi dezbatuta in urmatorul capitol.

.

Capitolul 2.

Metoda portretului vorbit

Portretul vorbit reprezinta un procedeu de identificare criminalistica, frecvent aplicat si perfectionat de-a lungul timpului, care are la baza descrierea semnalmentelor faptuitorului de catre victima sau martor.

2.1. Principiile care stau la baza portretului robot

In vederea asigurarii unei descrieri stiintifice a semnalmentelor persoanei (realizarii portretului vorbit), se va tine cont de o serie de principii.

Un prim principiu consta in faptul ca in descrierea trasaturilor fizice ale persoanei vor fi cuprinse caracteristicile anatomice ale intregii conformatii a corpului. Acestea sunt: capul, umerii, mainile, trunchiul, picioarele si elementele caracteristice ale fetei.

Al doilea principiu se refera la infatisarea persoanei, la descrierea semnalmentelor anatomice (statice) si semnalmentele functionale (dinamice).

In alt principiu se mentioneaza despre observarea unei persoane pentru a se retine semnalmentele, interesand fata in plan frontal si profilul din plan lateral.

Principiu important este si cel in care se vor sublinia caracteristicile privind variatiile morfologice ereditare ori rezultate din unele stari patologice.

In continuare, in urmatoarele principii se va urmari descrierea imbracamintei si a obiectelor aflate asupra celor in cauza, se vor folosi terminologii comune, precise si unitare si se vor descrie semnalmentele intr-o succesiune logica.

Un ultim principiu consta in caracterizarea semnalmentelor in functie de marime, forma, pozitie iar unora si dupa culoare.

Pentru a caracteriza marimea, se vor folosi termenii: inalt, mijlociu, scund, pentru inaltime; lung, mijlociu, scurt, pentru lungime; lat, mijlociu, ingust, pentru latime; gros, mijlociu, subtire, pentru grosime.

Aprecierea formei se va face in functie de conturul liniar al organului descris si aceasta poate fi: ovala, patrata, dreptunghiulara, triunghiulara, rotunda etc.

Aprecierea pozitiei unui detaliu al figurii sau al corpului uman se va face in functie de planurile imaginare ce trec prin detaliu.

Culoarea este avuta in vedere daca detaliul prezinta aceasta calitate.

Pentru a retine anumite trasaturi, persoana care le percepe, este influentata intr-un mod direct atat de factorii obiectivi cat si de cei subiectivi.

Ca factori obiectivi putem mentiona urmatoarele: natura locului in care a fost posibila perceptia si vizibilitatea in acel moment, conditiile atmosferice, departarea de locul evenimentului si unghiul din care s-a perceput, durata perceptiei si pozitia persoanei observate, imbracamintea si incaltamintea acesteia, etc.

Dintre factorii subiectivi amintim: capacitatea persoanei de a percepe, retine dar si reproduce anumite amanunte, persoanele sau evenimentele de natura sa atraga atentia, nivelul de cunoastere, experienta de viata, profesia persoanei, factorul emotional, dar si timpul trecut de la momentul producerii evenimentului, pana la momentul ascultarii martorului.

2.2. Formele statice ale portretului vorbit

Pentru a reusi sa descriem trasaturile statice vom apela la cunostintele de anatomie generala si topografica.

Trasaturile anatomice sunt observabile indiferent daca corpul se misca sau se afla in repaos, elementele caracteristice vizate fiind cele referitoare la sexul, varsta, statura, constitutia fizica, aspectul general al persoanei, forma liniilor de contur ale corpului uman, forma capului si a fetei, eventuale infirmitati.

Sexul se poate determina in urma unei observari directe a persoanei, avandu-se in vedere elementele care diferentiaza barbatii de femei. Uneori, pot exista anumite dificultati in momentul in care observarea si retinerea semnalmentelor diferentiatoare se face cu persoana prezenta de fata si exista anumite dubii ce necesita o evaluare medico-legala de determinare a sexului.

Determinarea sexului joaca un rol important si in cazul infractiunilor privitoare la viata sexuala.

Determinarea varstei unei persoane este necesara in cazurile in care aceasta nu poseda acte de identitate, sau foloseste acte false de identitate. Aceasta va fi efectuata in functie de datele anatomice, ce urmeaza a fi interpretate de catre un medic legist si alti specialisti.

Varsta nu poate fi apreciata cu exactitate deoarece pot exista anumiti factori perturbatori ce pot modifica corelatia dintre varsta reala si cea aparenta. Acesti factori pot fi: starea generala a organismului, conditiile de viata, tipul de constitutie, conditiile de munca, bucuriile si suferintele intampinate pe parcursul vietii, anumite boli ale persoanei etc.

Dentitia este un alt factor important care poate conduce la stabilirea probabila a varstei unei persoane.

In practica medico-legala, etapele fiziologice ale varstei sunt mentionate in urmatorul fel: viata intrauterina (pana la momentul nasterii), copilaria (pana la varsta de 14 ani), tineretea ( in intervalul 14-30 ani), maturitatea (in intervalul 30-60 ani).

Pentru ca asa cum am mentionat si mai sus, aprecierea varstei are un caracter probabil, in practica au fost admise tolerante, in special pentru etapele fiziologice de tinerete, maturitate si batranete, in ordinea 3,5, respectiv 10 ani.

Statura (talia) va avea ca puncte de referinta trei repere principale: scunda, mijlocie si inalta si subdiviziunile lor: foarte scund (nanism) si foarte inalt (gigantism). Limitele ce urmeaza a fi enumerate sunt date pentru sexul masculin, in cazul sexului feminin fiind necesara reducerea masuratorilor cu 5 cm. Putem spune despre o persoana (sex masculin) ca este de talie: foarte scunda atunci cand are sub 150 cm, scunda cand are intre 150 – 160 cm, mijlocie intre 160 – 175 cm, inalta intre 175 – 185, si foarte inalta avand masuratori de peste 185 cm.

Pentru a se putea aprecia inaltimea atunci cand sunt purtate palarii, caciuli, coafuri sau tocuri, acestea se iau in considerare pentru a putea fi scazute in vederea ajungerii la inaltimea reala.

Constitutia fizica numita si corpolenta se descrie in functie de sistemul osos, sistemul muscular si sistemul adipos. Dupa sistemul osos si cel muscular distingem oameni solizi (robusti), mijlocii (atletici) si slabi (uscativi), iar dupa sistemul adipos exista persoane slabe, mijlocii si grase (implinite sau corpolente). De mentionat este si faptul ca o importanta deosebita o are si forma umerilor, lungimea gatului, particularitati ale mainilor si picioarelor etc.

Aspectul general al unei persoane poate fi evaluata ca sportiva, eleganta, atletica, greoaie, sau asociata unei profesiuni: balerin, marinar, ofiter, student, etc.

Acesta poate dezvălui ocupația persoanei, starea sa materială și originea socială, dar nu numai. Un alt aspect important este reprezentat de către semnele particulare, care reprezintă anumite defecte anatomice și funcționale care își aduc aportul la identificarea unei persoane sau cadavru. Dintre acestea amintim: tatuajul, anomaliile anatomice, leziuni etc.

Tinuta coloanei vertebrale este cea responsabila pentru conturul corpului. Aceasta poate realiza un contur drept, incovoiat, cocosat sau un piept proeminent.

In cazul umerilor se va tine cont de inclinatie si de volum, acestia putand fi orizontali, ridicati, coborati, mari, mijlocii si mici. Se observa si se retin fenomenele de asimetrie, din punct de vedere al volumului, dar si al inclinatiei, cand acestea sunt prezente.

Membrele superioare si inferioare sunt descrise in functie de lungime si grosime, iar posibilele particularitati ale acestora constituie semne particulare importante in identificare (platfus, lipsa unui deget, picioare in x etc.)

Capul va fi descris in primul rand in functie de trasaturile generale, apoi in functie de cele speciale, de detaliu, fiind cele mai importante in domeniul identificarii. De aceea, capul se examineaza din fata si din profil si ocupa locul principal in realizarea portretului vorbit.

Privit din fata, capul poate avea forma alungita, ovala, rotunda, dreptunghiulara, patrata, triunghiulara cu baza in sus sau in jos, rombica (diamant), sau in forma de inima. (Fig. 1.1.)

Din profil, capul poate avea un contur normal sau regulat, tuguiat, alungit tuguiat, turtit parietal, cu occipital turtit sau bombat. (Fig. 1.2)

Forma capului se raporteaza atat la conturul fetei ( triunghiular, rombic, rotund etc.), cat si la conturul profilului, care in mod normal se descrie in functie de particularitatile zonei fronto-nazale si ale zonei nazo-bucale.

(Fig.1.1. Sursa: http://www.gogirls.ro/wp-content/uploads/2013/08/formele-fetei.jpg)

(Fig. 1.2.)

Zona fronto-nazala cuprinde portiunea dintre frunte si baza nasului, iar zona nazo-bucala include regiunea dintre baza nasului si varful barbiei. Pe un chip armonios, aceste zone ar trebui sa fie egal proportionate, insa pot aparea diverse variatii, in care una sa fie mai mare.

Elementele principale ale fetei sunt: fruntea, sprancenele, ochii, nasul, gura (buza superioara si cea inferioara) si barbia. (Fig. 1.3.)

(Fig. 1.3.)

Dupa ce s-a descris forma capului si a fetei, se va face o analiza separata pentru fiecare parte a fetei, punandu-se accent pe caracteristicile individuale dar si pe particularitati.

Un prim element analizat este parul, in cazul caruia se va aprecia linia de insertie frontala, forma, lungimea, modul de pieptanare, natura, desimea, coafura si calvitia (lipsa parului).

Linia de insertie este observabila deasupra portiunii verticale a osului frontal si poate avea o forma: dreapta, ondulata, ascutita si circulara in sus sau in jos.

Culoarea parului poate avea mai multe variante precum: negru, negru-albastrui, castaniu-deschis sau inchis, blond roscat, auriu, cenusiu, platinat, carunt si alb. La nevoie, se va tine cont si de prezenta, gradul de incaruntire (partiala sau totala), precum si de gradul de raspandire (pe tample, in partea parietala sau occipitala, etc.).

Clasificarea parului in functie de natura se face in: drept, ondulat si cret; in functie de desime, parul este: des, normal si rar; iar in functie de lungime, distingem par lung, mediu si scurt.

Coafura difera ca si restul caracteristicilor difera de la persoana la persoana si aceasta poate fi: cu carare pe mijloc, partea stanga, sau pe partea dreapta, par tuns scurt, par lasat lung, par purtat peste cap etc.

Calvitia (chelia) este importanta prin prisma pozitiei si a gradului de chelire. Aceasta poate fi frontala, frontal-parietala, parietala, totala si poate acoperi o zona partial sau total.

Un alt element component al fetei important este fruntea. Ca amplasare, aceasta se afla pe portiunea verticala a osului frontal, avand ca limita superioara linia de insertie a parului, iar ca limita inferioara, baza arcadelor. Importante in descrierea fruntii sunt: inaltimea, latimea, inclinatia, particularitatile (proeminenta arcadelor sau a boselor frontale), modul de ridare, precum si distanta dintre riduri.

Inaltimea fruntii se refera la mediana trasata din locul de unde porneste parul, pana la radacina nasului. Aceasta poate fi descrisa dupa inaltime ca fiind inalta, mijlocie, sau mica.

Latimea consta in distanta dintre tample si in functie de aceasta, fruntea poate fi: ingusta, medie, sau lata.

Inclinarea se poate observa din profil si in functie de aceasta fruntea se poate clasifica in: verticala, proeminenta, sau oblica. Din punct de vedere anatomic, pozitia normala a unei frunti, este de regula putin inclinata.

Din punct de vedere al particularitatilor fruntii pot fi enumerate: bosele frontale si arcadele proeminente, fruntea concava, sau concava cu arcade proeminente, frunte inalta cu contur curbat, etc. Arcadele pot fi mari, mijlocii sau mici si variaza in functie de unghiul de inclinare al fruntii. Sinusurile sunt proeminente osoase, localizate in partea de mijloc a fruntii, deasupra radacinii nasului, iar bosele frontale sunt tot proeminente osoase insa cu localizare in partea superioara a fruntii, pe lateralele acesteia.

Tot in cadrul particularitatilor putem discuta despre ridarea fruntii, care consta in doua sau mai multe santuri, mai adanci sau mai putin adanci, care uneori pot acoperi intreaga frunte.

Urmatorul component al fetei pe care urmeaza sa-l dezvoltam sunt sprancenele. Acestea constau in formatiuni musculo-cutanate, situate de o parte si de alta a arcadelor. Acestea pot fi clasificate: in functie de amplasare: reunite, apropiate, departate, ridicate, coborate; in functie de directie: orizontale, oblice interior sau exterior; dupa forma: rectilinii, arcuite, unghiulare, sinuase; dupa lungime: scurte, mijlocii, lungi; dupa latime: inguste, mijlocii si late.

Culoarea sprancenelor este in marea majoritate a cazurilor apropiata de culoarea parului de pe cap, putand fi mai deschisa sau mai inchisa cu cateva tonuri.

Ca particularitati putem preciza ca unele sprancene isi pot schimba forma naturala prin pensare, altele pot fi mai stufoase sau mai tepoase, pot fi incaruntite sau pot lipsi de tot in mod natural sau pot fi depilate partiala sau total.

Ochii sunt un element caracteristic important deoarece fiecare persoană are o pigmentație caracteristică a irisului. Ca si amplasare acestia se gasesc in cavitatea orbitala, la nivelul bazei acesteia si sunt formati din: pleoapa superioara, pupila, iris, sclerotica si pleoapa inferioara.

În descrierea lor se ține cont de formă, poziție, culoare, particularități, spatiu interocular, gene, pleoape, adancime in orbite, etc. In functie de cele enumerate mai inainte, exista: ochi drepti sau lasati, ochi mari, mijlocii, sau mici, ochi normali, infundati, sau proeminenti.

Culoarea este oferita de pigmentatia irisului, ochii putand fi: negri, caprui, verzi, albastrii;

Pleoapele sunt situate la deschizatura ochiului (pe marginea superioara sau inferioara a acestuia) si sunt descrise cand sunt observabile particularitati.

Genele sunt fire de par crescute pe marginea pleoapelor, acestea putand fi: groase, subtiri, rigide, arcuite, lungi, scurte, dese, rare, etc. In identificare, se mentioneaza daca acestea contin prelungire cu gene artificale sau daca sunt date cu rimel.

Ca particularitati ale ochiului putem mentiona: lipsa totala de culoare a irisului, heterocromia (doi ochi de culoare diferita), cataracta, strabismul, prezenta albetei, prezenta unui ochi de sticla, lipsa globului ocular etc.

Nasul reprezinta un element al aparatului respirator si are atat un rol respirator, cat si unul olfactiv. In identificare, se tine cont de urmatoarele caracteristici ale nasului: radacina, linia dorsala numita si muchie, inaltime si latime, baza, conformatia narilor si culoare.

Descrierea nasului se raporteaza la pozitia din care este vazut nasul, din fata sau din profil. Daca vom privi o fata din pozitie frontala, va sari in evidenta forma ochilor si a nasului, insa din aceasi fata privita din profil se va remarca doar conturul nasului si va constitui un element dominant. Exista o multitudine de forme ale nasului, in functie de proeminenta, inaltime, latime, baza, contur, radacina. Acesta poate fi nas mare, mijlociu, mic, cu baza coborata, orizontala, sau verticala, cu muchie dreapta, convexa, concava, franta sau rareori, ondulata.

Ca particularitati ale nasului precizam ca din pricina operatiilor estetice, acesta ia o alta forma care duce la modificarea infatisarii unei persoane, facand identificarea criminalistica mai dificila. Acest lucru este valabil si in cazul altor elemente faciale supuse operatiilor estetice.

Tot in cadrul particularitatilor putem mentiona ca pot exista anumite defecte precum: osul nazal zdrobit, nari departate sau lipite, nas ondulat, varful nasului turtit, culoare deosebita a nasului, nuanta rosiatica, rosie-maro, violeta, care uneori poate indica prezenta unor boli de piele sau un consum exagerat de alcool.

Gura reprezinta prima portiune a aparatului digestiv si are ca elemente limba si dintii cu ajutorul carora are loc procesul de masticatie. Aceasta poate fi descrisa in functie de marime(mare, mijlocie, mica), contur (sub forma de inima, cu colturi orizontale, ridicate sau coborate), pozitie, culoare, grosime (groase, mijlocii, sau subtiri), proeminenta.

Ca particularitati ale gurii amintim: rictusul, diverse ticuri, gura oblica, gura exagerat de mare etc.

In cadrul descrierii gurii, se va acorda o deosebita atentie si buzelor. Acestea reprezinta formatiuni carnoase ce inconjoara gura, acopera dintii si formeaza lateral comisurile (locurile in care buza superioara se uneste cu cea inferioara). In functie de grosime, buzele pot fi subtiri, mijlocii si groase; in functie de proeminenta, avem buza superioara proeminenta, buza inferioara proeminenta si ambele buze proeminente.

Ca particularitati ale buzei exista: malformatii (buza de iepure, buza partial despicata), cicatrici, etc.

Dintii se gasesc in cavitatea bucala si sunt in numar de 32 la adult. In general, se vor descrie doar incisivii si caninii, avandu-se in vedere starea lor, culoarea, forma, dar si existenta unor lucrari stomatologice (plombe, proteze, aparat dentar). In functie de marime, culoare, orientare sau aspect al uzurii acestia pot fi: foarte mici, mici, normali, mari, foarte mari, albi, galbui, gri, negri, drepti, iesiti in afara sau orientati spre inauntru, rari, ingramaditi, rupti sau tociti.

Ca particularitati mentionam existenta unor lucrari stomatologice (plombe, proteze, aparat dentar), vizibilitatea gingiilor in timpul vorbirii sau acoperirea acestora, lipsa unor dinti etc.

Barbia este elementul caracteristic al fetei situat in partea de jos si ajuta la conturarea formei fetei. Aceasta poate fi descrisa din plan frontal si din plan lateral. Din plan frontal se observa inaltimea barbiei (mare, mijlocie, mica), latimea (mare, mijlocie, mica), iar din plan lateral se observa inclinatia barbiei (retrasa, verticala, proeminenta).

Ca particularitati mentionam: barbia dubla, barbia cu gropita, barbia bilobata si barbia plata.

Barba reprezinta fire de par crescute pe barbie si obraji si poate fi de diferite forme: mare, mijlocie, mica, cioc, barbison etc.

Mustata este formata din fire de par ce cresc deasupra buzei superioare la barbati. Poate fi de diferite forme: mare, mijlocie, mica, cu colturi ridicate, drepte sau lasate, taiata scurt, arcuita etc.

Atat barba, cat si mustata au in general aceasi culoare a firului de par, insa uneori se pot diferentia, fapt pentru care se va mentiona culoarea. Acestea pot fi complet albe, cu par rar sau des.

In cazul unei femei ce sufera de hirsutism ( cresterea parului pe fata) se vor mentiona detalii precum locul unde se afla, marimea, culoarea si densitatea parului.

Urechea este un element caracteristic esential al fetei deoarece permite o identificare si o diferentiere clara a persoanelor, datorita faptului ca structura cartilagiului ramane neschimbata pe parcursul vietii si prezinta forme individuale la fiecare persoana in parte.

Elementele constitutive ale urechii sunt: helixul originar, helixul anterior, helixul superior, helixul posterior, antehelixul superior, antehelixul median, antehelixul inferior, tragusul, antetragusul, lobul, conca, depresiunea digitala si depresiunea naviculara.

In descrierea caracteristicilor elementelor urechii in cadrul identificarii, cele mai importante sunt lobul, antetragusul si pliul interior.

Din punct de vedere al formei urechea poate fi rotunda, ovala, triunghiulara si rectangulara; din punct de vedere al inaltimii, se clasifica in mare, mijlocie si mica; din punct de vedere al latimii, urechea este: lata, mijlocie, sau ingusta; din punct de vedere al departarii de cap, urechea poate fi totala, nula, superioara sau inferioara.

In identificarea criminalistica se va tine cont si de gat, umeri, bust si membre.

Conteaza inaltimea si grosimea gatului (scurt, mijlociu, lung, gros, subtire) si se acorda importanta particularitatilor gatului precum proeminentei cartilagiului faringelui, binecunoscut sub denumirea de nodul lui Adam.

Umerii vor fi descrisi dupa latime (ingusti, mijlocii si lati) si dupa inclinare (coborati, orizontali si ridicati). Acestia sunt de regula ascunsi de imbracaminte.

In descrierea bustului se va tine cont de latimea pieptului si de conturul spinarii determinat de tinuta corpului. In cazul femeilor se va mentiona proeminenta bustului si inclinatia sanilor.

Pentru descrierea membrelor este necesar studiul lungimii mainilor, al lungimii si al latimii incheieturilor si lungimea si grosimea degetelor de la maini si a picioarelor. Ca particularitati retinem lipsa sau deformarea unui membru sau deget, umflarea sau deformarea incheieturilor si asimetria.

Importante în descriere mai sunt și ridurile mentionate deja in lucrare, culoarea pielii, (particularitățile cromatice), semnele particulare si tatuajele.

Culoarea pielii difera de la rasa la rasa, de la nuanta de alb deschis la cea de negru si este un indice important in alcatuirea portretului vorbit. In cazul albilor, prin bronzare se pate modifica nuanta naturala a pielii, acelasi efect obtinandu-se si prin utilizarea fardurilor, machiajul putand fi folosit in scop infractional.

Semnele particulare sunt importante in identificarea persoanelor si a cdavrelor si putem da drept exemplu: semnele determinate de variatiile morfologice, anomalii, leziuni, urme ale interventiilor chirurgicale. Se vor preciza si masura cu atentie, natura semnelor, locul, forma, marimea si culoarea acestora.

Tatuajul este tot un semn particular, ce poate fi intalnit pe toata suprafata corpului, mai putin pe palme, talpi si pielea capului. De regulă, pentru tatuajul ornamental, se preferă pieptul, spatele și brațele. Tatuajul se fotografiaza la scara si se observa forma intitiala cu ajutorul fotografiei sub radiatii infrarosii, daca s-a incercat inlaturarea lui chirurgicala.

2.3. Formele dinamice ale portretului vorbit

Descrierea caracteristicilor dinamice vine ca o completare a descrierii semnalmentelor anatomice si se refera la trasaturile fizice ale unei persoane ce pot fi examinate numai in miscare. Aceste caracteristici dinamice sunt: tinuta corpului, alura mersului, mimica si privirea, vocea si vorbirea, gesticulatia, diferitele moduri de manifestare si alte trasaturi dinamice.

Tinuta corpului depinde de modul in care muschii se contracta si de postura data persoanei prin armonizarea miscarilor. In acest fel pot fi deosebite diferite tipuri de atitudini, precum atitudini rigide, elaxate, respectuoase, sportive, agresive, umile etc.

Este important de urmarit pozitia mainilor in timpul diferitelor activitati sau chiar in timpul stationarii. Mainile pot fi tinute pe solduri, in buzunare, impreunate la spate, etc.

Atitudinea generala nu are un rol stabil, in anumite situatii o persoana poate masca anumite trairi. Chiar si in acest caz exista deprinderi carora oricat li s-ar incerca mascarea, aparitia le este inevitabila.

Pozitia capului este cuprinsa in atitudinea generala, insa exista cazuri cand poate prezenta caracteristici proprii. Acesta poate fi tinut drept, aplecat in fata, lasat pe spate, arcuit spre dreapta, sau spre stanga.

Alura mersului este un element important in identificarea unei persoane datorita dinamicii create in timpul exercitarii unor miscari. In timp, mersul unei persoane se poate schimba. Descrierea se va face in functie de lungimea si latimea pasului, de unghiul de deschidere format in timpul mersului, felul in care talpa atinge solul (prin glisare, sau prin ridicare). In functie de cele enumerate anterior, se va putea determina daca mersul este: normal, barbatesc, femeiesc, suplu, degajat, sportiv, greoi, ezitant, saltaret, leganat sau daca exista infirmitati sau probleme de sanatate. In descrierea mersului, intreseaza si mobilitatea, oscilatiile corpului, unduirile bazinului, miscarile bratelor etc.

Mimica (expresia fetei) este rezultatul contractarii muschilor fetei, ce reda diverse stari psihice in care se afla o persoana: stare de relaxare, stare de nervi, stare de confuzie, stare de teama, stare de preocupare, stare de fericire, stare de emotie puternica, etc.

O importanta deosebita se acorda privirii, deoarece antreneaza atat miscarile ochilor, cat si pe cele ale muschilor fetei. Privirea unei persoane are o stransa legatura nu doar cu deprinderile si cu personalitatea sa, ci si cu anumite stari psihofiziologice prin care trece de-a lungul vietii (varsta, boli, lacrimi etc.).

Tot in cadrul mimicii putem evidentia ajutorul oferit descrierii de “expresia buzelor”. Cand o persoana vorbeste sau tace, in functie de anumite miscari controlate sau necontrolate ale buzelor, ne putem da seama daca prezinta o stare de indiferenta, de ironie, de tristete, bucurie, etc. Ca particularitati se retin: muscatul buzelor, ticuri nervoase precum rictusul, scrasnitul sau suptul dintilor.

Vocea teoretic nu poate fi considerata o caracteristica a semnalmentelor exterioare, insa ofera o conturare a portretului vorbit prin particularitatile sale. Aceasta se poate clasifica: dupa claritate (clara, ragusita), dupa timbru (nazala, barbateasca, feminina, infantila), dupa varsta (voce de copil, de adult, de batran).

Ca particularitati ce pot modifica vocea, vom mentiona: obstructiile nazale, deviatia de sept, prezenta polipilor, pronuntia gresita a unor consoane, balbaiala, accelerarea vorbirii, incetinirea vorbiri si diverse ticuri. In functie de aceste particularitati vocea poate deveni ragusita, suierata, opaca, greoaie, lenesa, sasaita, etc.

In cazul infractorilor profesionisti, se tine cont de faptul ca acestia pot incerca sa isi deghizeze vocea, mersul, tinuta etc.

Gesticulatia se refera la anumite actiuni precum: clipirea pleoapelor, ridicarea din umeri, incruntarea fruntii si la ticuri specifice barbatilor sau femeilor:vticul de cravata, controlul coafurii, indepartarea unei suvite de par sau jocul cu aceasta, uitatul in oglinda pentru verificarea machiajului etc.

Modul de manifestare al unui individ este alcatuit din elemente de gestica si de vorbire si variaza in functie de personalitate si temperament. Altfel fiind spus, o persoana poate fi calma, vesela, nervoasa, agitata, impulsiva, lenta, volubila, rusinoasa etc.

Atunci cand se face observarea unei persoane, trebuie sa fie avute in vedere diferentele de comportament care pot aparea cand aceasta isi exercita profesia, cand relationeaza cu superiorii sau subordonatii sai, sau cand se afla in mediul familial.

Drept exemple de trasaturi dinamice ale persoanei, utile in descrierea portretului vorbit, insa de importanta secundara putem mentiona urmatoarele: in cazul fumatorilor trebuie observat modul de aprindere sau de stingere a tigarii si felul in care sunt tinute in mana acestea, toaleta aleasa, exalivatia frecventa, pozitia mainilor in timpul mersului sau al repausului, sprijinirea mainii de reverul hainei in cazul barbatilor, tinerea mainilor in buzunare sau impreunarea acestora la spate sau in fata si controlarea posetei prinsa de umar in cazul femeilor, care uneori fac gestul si in lipsa posetei.

Retinem din acesta capitol faptul ca dintre semnalmentele exterioare ale unei persoane sunt importante: varsta, sexul, inaltimea, marimea capului, forma nasului, culoarea parului si a tenului, mersul, mimica, vocea, malformatii si in general toate acele particularitati care sunt considerate anormale.

De reusita unei identificari criminalistice dupa semnalmentele exterioare depinde si modul in care se efectueaza ascultarea martorilor, precum si de modul de interpretare a declaratiilor acestora.

Regulile tacticii criminalistice specifice ascultarii martorului sau a persoanei vatamate trebuie aplicate si respectate in cadrul alcatuirii portretului vorbit, ori a portretului robot, pe baza descrierilor facute.

Capitolul 3.

Metode tehnice folosite în identificarea persoanelor după semnalmente exterioare

3.1. Schița de portret (crochiu)

Schita de portret, numita si portret schitat sau crochiu, este o metoda prin care se pot elimina erori aparute in urma modului de descriere a semnalmentelor exterioare de catre o persoana. (Fig.1.1) Aceasta este considerata a fi una dintre cele mai vechi modalitati de realizare a portretului vorbit.

(Fig.1.1. Sursa: https://artofwalent.wordpress.com/tag/creion/)

In functie de semnalmentele furnizate de martorii oculari, victime sau alte persoane, specialistul desenator cu calitati plastice deosebite va alcatui portretul schita.

Exista situatii in care persoana care trebuie identificata a fost retinuta in conditii bune pentru recunoastere, insa datorita anumitor factori precum: momentul ascultarii persoanei care face descrierea dupa un timp indelungat, posibiitatile reduse de descriere datorate nivelului de instruire si inteligenta, de varsta, de profesiune, etc, este foarte greu, aproape imposibil sa fie realizat un portret vorbit relevant identificarii.

Uneori, neajunsul mentionat, se poate inlatura prin priceperea, imaginatia, cunostintele si aptitudinile corespunzatoare de desenator ale specialistului care realizeaza portretul schitat, pentru a reda cat mai fidel portretul unei persoane.

Executarea portretului schitat se face in prezenta persoanelor care ofera informatiile despre semnalmente, pentru a contribui in mod direct la realizarea acestuia, prin observatii si completari.

In final, schita-portret va ajuta organele de cercetare penala in activitatea de urmarire si identificare a persoanei suspecte.

Desi aceasta metoda ofera rezultate satisfacatoare, se foloseste destul de rar din pricina numarului scazut de desenatori de care dispun organele de cercetare penala.

3.2. Fotorobotul

Aceasta metoda a fost introdusa in anul 1953 de catre un comisar francez pe nume Pierre Chabot si reprezinta o metoda de identificare ce are la baza fotografii ale detaliilor faciale precum colaje fotografice preluate din fotografii cu semnalmentele altor persoane. (Fig. 1.2)

(Fig.1.2.)

Asemenea schitei de portret, fotorobotul se realizeaza pe baza descrierilor facute de victima sau martor.

In vederea alcatuirii fotorobotului, se tine cont de delimitarea fetei in cele trei zone de baza: frontala, nazala si bucala. Albumul destinat identificarii este alcatuit dintr-un set de fotografii executate asemanator ca incadrare si marime, astfel incat zonele anterior mentionate sa ajunga la o suprapunere perfecta.

Uneori, in albume pot exista fotografii impartite in cinci zone, lucru ce face posibila largirea gamei posibilitatilor de a alcatui un portret robot. Fotografiile sunt sectionate de-a lungul acestor zone, permitand martorului sa aleaga si sa combine zonele faciale pe care le considera cele mai apropiate ca aspect de imaginea retinuta. In final se va retusa si refotografia imaginea obtinuta.

3.3. Identi-kit-ul si photo-identi-kit-ul

Identi-kit-ul il a fost introdus de seriful Mc. Donald din Los Angeles, in perioada celui de-al doilea razboi mondial si constituie un mijloc tehnic frecvent folosit in practica de organelor de cercetare penala.

Aceasta tehnica consta in combinarea manuala sau automata a elementelor faciale desenate pe un material transparent (12 grupe compuse din 500-700 fise). Elementele faciale sunt codificate prin simboluri (cifre si litere). Persoana care alcatuieste acest tip de portret robot, va selecta dintr-un album ce contine zeci de variante ale elementelor faciale, o varianta caracteristica fiecarui element facial, care se va scoate pe peliculele corespondente acesteia.

Peliculele se vor aseza prin suprapunere, pe un suport ce contine un geam iluminat dedesubt.

In final, se va obtine o compozitie grafica cu o forma creata din cifrele de cod ale fiecarui element facial, care va fi transmisa unitatilor de cercetare si urmarire penala.

Pentru a fi elaborata o varianta finala a portretului robot, daca este necesar, se va completa cu diverse elemente ce existau pe capul sau pe figura persoanei, astfel in trusa identi-kit-ului, respectiv in album si pe fise, pot fi gasite accesorii precum: mustati, barbi, ochelari, palarii, ochelari, podoabe etc.

Portretul astfel realizat este fotografiat si difuzat pentru urmarire sau se comunica formula alcatuita dupa coduri, portretul fiind realizat la terminal.

(Portret robot realizat cu ajutorul identi-kit-ului)

3.4. Mimicompozitorul si sintetizorul fotografic

Mimicompozitorul (MIMIC) reprezinta o metoda asemanatoare, insa mai perfectionata fata de identi-kit.

Aparatul are forma unei cutii prevazute cu un ecran, pe care sunt proiectate consecutiv elemente faciale inregistrate pe filme de 36 mm. Elementele faciale sunt inregistrate pe sase pelicule cinematografice continute de aparat. Panoul de comanda al aparatului preia si dirijeaza filmul pe care se afla elementele faciale. In urma procesarii datelor, pe ecranul aparatului se va afisa imaginea celui descris, care va putea fi fotografiata rapid cu un aparat de tip Polaroid.

Sintetizorul fotografic are acelasi mecanism de compunere a imaginii, ca al celor mai sus mentionate. Pe un ecran se proiecteaza cate o zona a fetei, cu ajutorul a patru dispozitive, care intr-un timp relativ scurt reusesc sa realizeze un montaj. Selectionarea unor elemente faciale din fotografii obisnuite, aduce compozitiei o nota de autenticitate.

Procedeul este asemanator cu cel a fotorobotului, insa are un grad mai mare de perfectiune, care ajuta la compunerea unor figuri din elemente faciale naturale.

3.5. Portretul robot computerizat

Pentru a reuși depășirea unor dificultăți apărute prin folosirea practică a diverselor mijloace tehnice de realizare a portretului robot, specialiștii au recurs la tehnica de calcul electronic pentru compunerea diverselor elemente ale figurii umane. Un important avantaj al utilizării computerului în identificarea după semnalmentele exterioare constă, atat în exploatarea eficientă a datelor furnizate de martori, cat și în utilizarea unor date stocate în memoria calculatorului cu privire la persoane suspecte.

Asemenea celorlalte metode tehnice de identificare (portret schitat, fotorobot, etc), punctul de plecare in realizarea portretului robot computerizat incepe de la descrierile facute de victima, sau de martor, insa se pot adauga si alte date detinute de organele judiciare, pe baza carora se va obtine o imagine electronica ce cuprinde elemente faciale grafice, precum si elemente preluate din fonogramele prelucrate de calculator.

Etapele ce necesita parcurse in realizarea portretului robot sunt numeroase si se bazeaza pe descrierile oferite de persoana care a retinut fizionomia individului cautat, pe respectarea regulilor tacticii criminalistice specifice ascultarii martorului sau persoanei vatamate, apoi trecandu-se la alcatuirea portretului robot.

Pentru a putea realiza un portret robot computerizat este nevoie de un computer cu o placa speciala pentru prelucrarea imaginilor, legata in linie cu o cameră digitală de preluat imagini și un video printer color. Pe hard discuri este stocata baza de date, iar pastrarea se face pe CD-ROM.

Banca de date cuprinde o intinsa paleta de detalii faciale si accesorii si inmagazineaza separat portretele persoanelor disparute, ale cadavrelor neidentificate, ale suspectilor si ale persoanelor date in urmarire. Portretul robot obtinut poate fi oricand modificat cu ajutorul calculatorului, pe baza indicatiilor operatorului.

In final, se obtine imaginea celui cautat si este redata si multiplicata cu ajutorul imprimantei.

In prezent, exista si se folosesc numeroase tipuri de sisteme computerizate care fac posibila realizarea si stocarea unui portret robot si care valorifica largile posibilitati ale informaticii de stocare si de prelucrare a datelor automat. Necesita mentionate si dezvoltate: Facial Identification Sistem – MacIntosh Plus, Sigma, IBM, Suspect ID, Mac-a-Mug Pro, E-Fit, 3D E-FIT, Faces 3.0 si IMAGETRAK.

Proiectul Sigma este sistemul utilizat de politia criminalistica germana, iar Facial Identification Sistem – MacIntosh Plus este sistemul introdus si in Romania, alaturi de sistemul IBM, care este si unul dintre cele mai folosite la ora actuala.

Suspect ID face parte din gama produselor C.R.I.M.E.S. (Crime Reduction, Image Management AND Enhacement System by Image Ware Systems) si ajuta la realizarea portretelor computerizate a infractorilor care nu au lasat urme la locul faptei, insa au fost retinuti si descrisi de martori sau victime. Este un sistem care poate construi imagini faciale, color, bazate pe descrierea elementelor constitutive.

Mac-a-Mug Pro este un soft grafic cunoscut, fiind dezvoltat din trăsăturile desenate liniar ale identikit-ului original, prin folosirea unei biblioteci de trăsături, elemente și accesorii. Programul detine numeroase variatii de elemente si trasaturi fizionomice.

Pentru inceput martorii sau victimele selecteaza trasaturile pe care le considera relevante, care cu ajutorul sistemului, sunt sintetizate si afisate pe ecran ca o fata umana. Pe acea fata se va lucra, executandu-se anumite adjustari (reglarea lungimii fetei, evidentierea pometilor, adaugarea ridurilor, modificarea formei nasului sau a culorii tenului etc.), in functie de indicatiile primite de la martori sau victime. In acest program elementele si trasaturile faciale sunt independente, putandu-se dispune de ele intr-un mod liber. Fetele construite pot apoi sa fie transferate catre programe grafice pentru o editare mai complexa.

E-FIT (Electronic Facial Identification Technique) este un soft ce arata martorului sau victimei in permanenta, o fata umana completa in toate etapele de creare a portretului robot. E-FIT detine cea mai mare baza de date din lume, iar elementele si trasaturile difera in functie de sex si de rasa. Softul permite ca imaginea celui cautat sa fie integrata computerizat intr-o schita sau fotografie a locului faptei, acest lucru fiind un bun stimulent al memoriei martorului sau victimei.

3D E-FIT reprezinta un upgrade al softului E-FIT si ajuta la realizarea imaginilor in spatiu, tridimensionale. Martorul poate avea un grad de control ridicat asupra imaginii vizualizate.

Faces 3.0. este unul dintre sistemele vechi, fiind dezvoltat in anul 1998, in Canada. Contine 4000 de elemente si trasaturi faciale, pentru categoriile de varsta cuprinse intre 17 si 60 de ani. Sistemul utilizează InterCode, un concept unic în lume.

Faces 3.0. ruleaza pe orice sistem computerizat standard, insa daca se doresc rezultate satisfacatoare, este necesar un procesor Pentium si o imprimanta laser.

In acest capitol, trebuie mentionat si sistemul de recunoastere si compunere faciala IMAGETRAK, care din anul 2004 este integrat si in Romania. Acesta are in componenta un server de date instalat la Institutul de Criminalistica din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, fiind conectate la acesta 42 de statii de lucru, instalate in fiecare judet si la D.G.P.M.B.

Acesta are o capacitate de stocare de aproape 500.000 de persoane, pentru fiecare dintre acestea stocand un numar de sase fotografii ( una frontala, doua din profil, trei pentru semnalmente si semne particulare). (Fig. 1.1.)

(Fig. 1.1 Sursa: www.politiaromana.ro)

In concluzie, putem mentiona ca portretul robot nu poate identifica cu exactitate autorul unei infractiuni, insa prin corelarea cu alte activitati de cercetare penala si prin directionarea organelor judiciare spre un anumit cerc de suspecti, se face util scopului de a gasi persoana cautata.

In sistemul nostru de drept, portretul robot nu constituie un mijloc de probă în procesul penal, chiar dacă asemănarea dintre acesta și imaginea infractorului este mare.

Mijlocul de probă acceptat de procedura penală în acest sens se constituie dintr-un proces verbal de prezentare pentru recunoaștere, întocmit de compartimentul judiciar în urma recunoașterii din grup a suspectului, precum și declarația persoanei care îl recunoaște pe infractor.

Capitolul 4.

Metode criminalistice de identificare a cadavrelor necunoscute

Tehnicile de identificare utilizate in identificarea persoanelor aflate in viata, sunt utile si in cazul identificarii cadavrelor cu identitate necunoscuta, insa este necesar sa se tine cont de transformarile ce pot interveni in urma violentelor care au dus la moarte si de descompunerile ce pot sa apara datorita factorilor de mediu, temperaturii etc. Pot aparea si transformari determinate de putrefactie, sau de interventia infractorului, care incearca sa distruga sau sa faca in asa fel incat victima sa fie de nerecunoscut.

Probleme deosebite in domeniul identificarii apar si in cazul accidentelor si al catastrofelor. Din aceasta cauza este necesara o stransa colaborare a expertului criminalist cu medicul legist.

De mentionat este si faptul ca efectuarea identificarii cadavrelor cu identitate necunoscuta se poate realiza si pe baza desenelor papilare, daca persoana s-a aflat in cartoteca politiei.

Pentru identificarea cadavrelor cu identitate necunoscuta este necesara intr-o prima faza pregatirea cadavrului, incercand sa ii redea o infatisare cat mai apropiata de cea pe care a avut-o cand se afla in viata.

Cele mai cunoscute metode folosite sunt: metoda supraproiectiei, reconstituirea fizionomiei dupa craniu, identificarea dupa resturile osoase, identificarea dupa sistemul dentar si lucrarile stomatologice, identificarea prin expertiza fotografiei de portret, identificarea dupa codul genetic.

4.1. Metoda supraproiectiei

Metoda supraproiectiei este o metoda de identificare ce se realizeaza prin proiectarea sau suprapunerea imaginii craniului necunoscut peste imaginea fotografica a persoanei disparute, presupusa posesoare a craniului. (Fig. 1.1)

(Fig. 1.1 Sursa: http://www.creeaza.com/tehnologie/criminalistica/EXPERTIZA-FOTOGRAFIEI-DE-PORTR627.php)

In cadrul efectuarii expertizei, specialistul procedeaza la dispunerea unei fotografii realizate in conditii similare cu fotografia semnalmentelor, in lipsa acesteia fiind utile si fotografii ocazionale sau deja existente in bazele serviciilor de evidenta a populatiei.

Pentru efectuarea unei examinari comparative, se va fotografia craniul intr-o pozitie identica cu cea a capului din fotografia de referinta. Pentru efectuarea acestei operatiuni este necesara o aparatura speciala cu ajutorul careia pozitionarea cranului se va face sub aceleasi unghiuri precum cele din fotografia ocazionala.

In vederea stabilirii coincidentei sau necoincidentei elementelor anatomice si antropometrice, se vor suprapune pe un ecran cele doua imagini, apoi rezultatul va fi fixat prin fotografiere. Astfel, expertul antropolog, va folosi fotograma ca mijloc principal de ilustrare a concluziilor sale.

Suprapunerea electronica a imaginilor consta in combinarea electronica a imaginilor craniului necunoscut si cele ale persoanei disparute si este considerata varianta perfectionata a supraproiectiei. In alcatuirea dispozitivului se gasesc doua camere de televiziune, o masa de mixare si un monitor TV. In final, examinarea va fi fixata prin fotografiere.

4.2. Reconstituirea fizionomiei după craniu

Reconstituirea fizionomiei dupa craniu reprezinta un procedeu, folosit de toate serviciile criminalistice, fiind perfectionat de savantul pe nume M .M. Gherasimov. In tara noastra, de perfectionarea procedeului s-a ocupat Cantemir Riscuta. Acesta este motivul pentru care procedeul mai este numit si “GHERASIMOV – RISCUTIA”.

Aceasta metoda are in vedere particularitatile morfologice, normale dar si patologice, interesand de exemplu, forma si dimensiunile sinusurilor osoase craniene, ale maxilarelor sau ale sistemului dentar. Fundamentul stiintific se vazeaza pe caractere de grup, individuale, de ordin antropologic.

Uneori se poate intampla ca scheletul sa nu dispuna de toate oasele, sau cele existente sa fie fragmentate. Prin examinarea antropologica, datorita prezentei unor caracteristici rezultate din forma si dimensiunea oaselor, se vor obtine informatii referitoare la rasa, sex, varsta si talie.

Pentru obtinerea unei identificari individuale, se va face comparatie cu radiografiile anterioare.

O metoda utila identificarii cadavrelor cu identitate necunoscuta, in lipsa altor mijloace juridice de identificare (amprente digitale sau palmare, ADN), este reconstructia faciala, aceasta constand in reconstituirea fetei unui cadavru in functie de morfologia osoasa a craniului.

La baza reconstructiei faciale se afla teoria conform careia daca orice individ detine o fata unica, inseamna ca detine si un craniu unic, detinator de particularitati antropometrice ce redau variatii ale formei, aspectului si proportiilor craniului, acestea la randul lor ducand la variatii ale fetei.

Unul dintre cei mai importanti factori care afecteaza morfologia fetei este scheletul craniului (mandibula, maxila, oasele:frontal, sfenoid, etmoid, nazale etc.), prin urmare fata fiind un gen de harta a craniului.

Scopul urmarit de reconstructia faciala este de a evidentia o asemanare a trasaturilor faciale aplicabile craniului pentru ca membrii familiei sau cei apropiati, sa il poata recunoaste.

In realizarea unei reconstructii faciale criminalistice, se au in vedere multiple scopuri ale acesteia. In mod evident, unul dintre cele mai importante este cel de a realiza identificarea, insa aceasta reprezinta o ultima optiune in etapele investigarii criminalistice.

In cazul in care reconstructia faciala realizata pe scheletul craniului are parte de o publicitate intensa prin publicarea fotografiilor reconstructiei in mass-media, exista sansa ca o persoana din populatie care l-a cunoscut pe cel prezentat, sa il recunoasa, astfel putand fi facuta identificarea.

In acest domeniu, de peste un secol, se utilizeaza tehnici precum: reconstructia faciala 2D, reconstructia fetei umane utilizand o metoda sculpturala 3D si reconstructia faciala 3D utilizand imagini generate pe computer.

Atat din punct de vedere al practicii, cat si din cel al experimentarii, rezultatele identificarii dupa reconstituirea fizionomiei dupa craniu, sunt spectaculoase, iar atunci cand se face o alegere potrivita a culorii parului si pielii si a expresiei intregii figuri, se poate atinge gradul perfectiunii.

Un aspect ce depaseste domeniul criminalisticii, insa nu este lipsit de interes este ca aceasta metoda poate fi folosita si in reconstructia fizionomiei reale a unor personalitati din viata politica, culturala, sau stiintifica.

4.3. Identificarea după sistemul dentar și lucrările stomatologice

Dantura unei persoane prezinta, in mod natural, elemente specifice de individualizare, ceea ce face ca acest tip de identificare sa fie una extrem de valoroasa. Ca particularitati, putem mentiona eventualele interventii stomatologice pentru intretinerea sau inlocuirea dintilor.

In practica, pot fi intalnite situatii deosebite, precum catastrofe, explozii, incendii, accidente, iar in urma acestora, sistemul dentar este unul dintre putinele elemente care mai pot oferi date cu privire la persoane, ce pot duce la identificare.

De mentionat este si faptul ca timp de 20 de ani, profesorul antropolog Cantemir Riscutia (in capitolul anterior mentionat), a colaborat cu Politia Romana, in vederea identificarii autorilor de infractiuni deosebit de grave, precum celebrul caz “Ramaru”. In acest caz, Cantemir Riscutia, impreuna cu profesor doctor Petre Firu au efectuat o expertiza odontostomatologica, pornind de la urmele de dinti ale autorului, reusind sa stabileasca semnalmentele anatomice ale acestuia. Dupa identiicrea si prinderea lui Ramaru, s-a dovedit ca asemanarile dintre persoana descrisa si imortalizata in portretul robot si fizionomia reala a acestuia erau extraordinare. In Romania, acest moment a declansat accentuarea importantei portretului robot.

Printr-o expertiza odontologica se poate delimita grupul de indivizi caruia ii apartine persoana, se poate stabili varsta, sexul si tipul antropologic, chiar si timpul aproximativ cat a stat inhumat.

Cu ajutorul medicului stomatolog care a avut in evidenta persoana, se poate face o identificare bazata pe lucrarile dentare. Vor fi puse la indemana radiografiile dentare executate de-a lungul vietii, lucru ce necesita tinerea unei evidente stomatologice riguroase, care sa faca posibila realizarea unei identificari odontologice.

Posibilitatea unei reconstituiri a fizionomiei dupa dantura dantură trebuie luată în calcul cu atât mai mult cu cât însele urmele dinților servesc, în anumite împrejurări, la astfel de reconstituiri.

4.4. Identificarea după resturile osoase

Aceasta metoda a identificarii dupa resturile osoase constituie obiectul urmelor osteologice, caracteristica literaturii medico-legale sub denumirea de osteoantropometrie.

Pana de curand, identificarea nu era posibila, decat daca era descoperit craniul. In momentul de fata, cu ajutorul unei expertize genetice poate fi determinat A.D.N.-ul mitocondrial, acesta servind la identificare.

Aceasta metoda a identificarii dupa resturile osoase necesita o examinare complexa a resturilor osteologice (schelet, oase izolate sau fragmentate), studiu care se poate efectua atat asupra unui schelet caruia ii lipseste craniul, cat si asupra unui cadavru care mai are parti moi, prin autopsie. Specialistul antropolog efectueaza o expertiza criminalistica osteologica prin care se determina natura urmelor osteologice (umana sau animala), daca oasele apartin uneia sau mai multor persoane.

Certitudinea acestei metode reiese din urmatoarele: tesuturile dure isi pastreaza timp indelungat caracterele morfologice, dimensiunile si particularitatile; fiecare schelet se diferentiaza prin caractere distincte fata de celelalte schelete; fiecare os apartinand aceluias schelet preznta anumite particularitati patologice.

Scopul ce se necesita a fi atins prin folosirea acestei metode este de a se determina originea umana si a rasei, de a se determina varsta, sexul si talia, precum si eventualele boli de care a suferit persoana in timpul vietii.

Precum am mentionat si mai sus, in vederea identificarii dupa resturile osteologice este necesara o expertiza complexa, pentru aceasta fiind utila imbinarea examinarii osteologice cu examinarea biocriminalistica.

4.5. Identificarea prin expertiza fotografiei de portret

Metoda identificarii prin expertiza fotografiei de portret este des folosita de organele judiciare pentru stabilirea identitatii cadavrului. Mai intai se efectueaza toaletarea cadavrului, apoi se vor fotografia semnalmentele. Aceasta fotografie se va compara (prin confruntare, juxtapunere, masurare a valorilor unghiulare, caroiaj, proiectia punctelor comune, etc.) cu o alta, mai recenta, a persoanei disparute.

Compararea prin confruntare consta in asezarea celor doua fotografii una langa cealalta si cautarea unor elemente comune care trebuie sa coincida din punct de vedere al formei, marimii, pozitiei si al semnelor particulare. Se va lua seama la distanta dintre pupile, distanta dintre iris si varful nasului, distanta dintre nas si varful barbiei, lungimea lobului urechii si departarea de fata, precum si de alunite, cicatrici, tatuaje etc. (Fig. 1.2.)

(Fig. 1.2. Sursa: http://www.creeaza.com/tehnologie/criminalistica/EXPERTIZA-FOTOGRAFIEI-DE-PORTR627.php)

Asemanarile si deosebirile dintre cele doua fotografii vor fi retinute si descrise in raportul de expertiza si dupa formularea unei concluzii, acestea se vor marca pe ambele fotografii.

Metoda masurarii valorilor unghiulare consta in selectarea unuia sau a mai multor elemente fixe ale figurii din care se traseaza linii tangente la extremitatile altor elemente, formandu-se astfel unghiuri, determinate de forma, marimea si pozitia detaliilor figurii. (Fig. 1.3.)

(Fig. 1.3. Sursa: http://www.creeaza.com/tehnologie/criminalistica/EXPERTIZA-FOTOGRAFIEI-DE-PORTR627.php)

Metoda caroiajului se refera la inscrierea unor retele de patratele pe fotografii, care servesc la reproducerea acestora la o alta scara. (Fig. 1.4.)

(Fig. 1.4. Sursa: http://www.creeaza.com/tehnologie/criminalistica/EXPERTIZA-FOTOGRAFIEI-DE-PORTR627.php)

Metoda proiectarii punctelor comune presupune ca cele doua fotografii care se compara sa se realizeze la scari diferite, insa imaginile trebuie sa se realizeze din acelasi plan, adica din fata.

Pe o coala de hartie, se va lipi in partea de jos imaginea mai mare, iar in partea de sus imaginea mai mica.

In continuare, se va alege un punct superior, din care se porneste o axa ce va trece prin varful si radacina nasului. Se vor cauta puncte comune, bine observabile in fotografii, precum: comisurile ochilor, ale gurii, narile, helixul superior al urechilor etc. In faza finala, se vor unii elementele de acelasi fel continute de cele doua fotografii. Atunci cand liniile trasate se vor proiecta intr-un singur punct sau in puncte foarte apropiate, se va concluziona daca in cele doua imagini sunt una si aceasi persoana. ( Fig. 1.5)

(Fig. 1.5. Sursa: http://www.creeaza.com/tehnologie/criminalistica/EXPERTIZA-FOTOGRAFIEI-DE-PORTR627.php)

Concluzii generale aferente lucrării

Referințe bibliografice

1. L.Ionescu, D.Sandu, Identificarea criminalistica, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1990.

2. E. Locard, Traité de criminalistique. Les empreintes et les traces dans l'enquête criminelle, vo1. I, Edit. J. Desvigne, Lyon, 1931

3. W. Werner, Echec au crime, Histoire de la criminologie, Edit. Casterman; Bruxelles, 1966

4. A. Oțetea, Renașterea și reforma, Edit.Științifică, București, 1968

5. A. Bertillon, Identification antropométrique, Paris, 1983, și „Instructions signalatiques, Paris, 1888.

6. E. Stancu, Tratat de criminalistica, Edit.Universul Juridic, ed. a 6-a, rev., București, 2015

7. S.A. Golunski, Criminalistica, Edit. Stiintifica, Bucuresti, 1961

8. C-tin Dumitrescu și E. Gagea, Elemente de antropologie judiciară, Edit. Ministerului de Interne, București, 1993

9. C. Panghe, C. Dumitrescu, Portretul vorbit, Edit. Ministerului de Interne, București, 1966;

10. C. Panghe, Tratat practic de criminalistică, vol. I, Edit. Ministerului de Interne, București

11. M .Basarab, Criminalistica, Litografia Universitatii Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, 1969

12. C. Dumitrescu, E. Gacea, Elemente de antropologie judiciara, Edit. Ministerului de Interne, Bucuresti, 1993

13. C. Suciu, Criminalistica, Edit. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972

14. Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, Criminalistică. Tradiție și Modernism, ed. Curtea Veche, București, 2009

15. M. Sicot, Fausses et vraies identités, Ed. Hachette, Paris, 1967

16. M. Minovici, Tratat complet de medicina legala, vol ll, Bucuresti, 1930

17. I. Anghelescu, D.Nicolae, Dictionar de criminalistica, Edit. Stiintifica si Pedagogica, Bucuresti, 1984

18. Aurel Ciopraga, Ioan Iacobuta, Criminalistica, Edit. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1992

19. Herbert Schafter, Mimic, în Rev. Kriminalistik nr. 2/1967, Hamburg

20. W. Zeiner și H. Zima, Le Projet SIGMA, în R.I.P.C. nr. 10/1982

21. G. Chevet și P.F. Ceccaldi, Démonstration d'identité humaine par combinaison des méthodes photographiques, antropométriques et du signalment descriptif, Prefecture de Police – Identité judiciaire, Paris, 1968

21. Gh. Asanache, în Revista Elemente de medicină biocriminalistică, vol.IV, p. 1, secțiunea VII, fasciculele CCLXII, BCS, București, 1978 și în Tratat practic de criminalistică, vol. II

22. Gh. Asanache în Elemente de medicină biocriminalistică, vol. II, p. 1, secțiunea XIII, fascicula XX/1978

23. H. Hagemeier, Identification d'un crâne par superposition életronique d'images, în R.I.P.C. nr.373 ianuarie 1983

24. C. Rișcuția, Reconstituirea fizionomiei după craniu, în Revista Probleme de medicină legală și criminalistică, nr.7-8, 1969

25. I.P. Lahary, La restauration d'une tête mutilée de cadavre et l'intérêt à une telle reconstitution, în nr.3, 1968

26. Shepherd J., Social factors in face recognition, London, Academy Press, 1981

27. W. Harvey, Dental identification and forensic deontologie, supra cit., p. 67 și urm.; M. Minovici, op. cit., vol.II

28. P. Firu, C. Rișcuția, Tratat practic de criminalistică, vol. II, Ministerul de Interne, 1978

29. L. Derobert, Médicine légale, Edit. Flammarion, Paris, 1976

30. I. Quai, Tratat practic de criminalistică, vol. II, Ministerul de Interne, 1978