Mass Media Partener In Realizarea Obiectivelor Publice

=== Mass-Media partener in realizarea obiectivelor publice ===

Cuprins :

IΝΤRОDUCΕRΕb#%l!^+a?

Comunicarea publică a trecut prin procese continue de diferențiere de-a lungul existenței vieții pe pământ. În actuala societate contemporană, comunicarea publică are trei forme principale: jurnalismul, relațiile publice și publicitatea.

Prin sintagma de mass-media se înțelege ansamblul mijloacelor de informare în masă, adică comunicarea de masă. Cuvântul mass-media provine din îmbinarea a două cuvinte, unul din latină (medium) și celălalt din engleză (mass). Cuvântul din engleză mass, are semnificația de masă de oameni iar cuvântul latin media, care este pluralul substantivului medium, semnifică sensul de intermediar, transmițător, mijloc, mediu.

În sensul larg, prin folosirea cuvântului medium, înțelegem canalul prin care mesajul parcurge distanța între emițător si receptor, între sursă și destinatar. În ultima perioadă se folosește termenul de media care înlocuiește întreaga expresie mass-media, având o semnificație simultană atât tehnică, de producere cât și de transmitere a mesajelor. Termenul “media” a fost implementat și folosit cu succes de Marshall McLuhan, în anul 1964. Acest concept este folosit de autor în cartea lui: „Pentru înțelegerea mediilor”. În prezent, acest cuvânt este utilizat atât în sensul propriu cât și cu derivate: multimedia, mediatizare, hypermedia, mediere, macromedia.

Comunicarea reprezintă ansamblul proceselor fizice și psihice prin care se efectuează operația de punere în relație cu una sau mai multe persoane în vederea atingerii unor anumite obiective , care pot fi comune sau individuale.

În ultimul timp, comunicarea publicitară a ajuns să fie unul dintre fenomenele cele mai importante și esențiale în bunul demers al societății, iar oamenii, pot descoperi și afla despre anumite produse și servicii, ajungând astfel să fie viitori clienți ai companiilor, ai brandurilor, prin mijlocirea mass-mediei. Nu orice tip de publicitate poate fi benefică, din acest motiv, conform studiilor există mai multe stereotipuri dintre care trebuie aleasă varianta ideală.

Organizațiile produc și distribuie conținuturi media pentru a funcționa și a se dezvolta în timp, aparținând categoriei mediilor organizațiilor complexe. Media fiind o sursă de influență, de control, de propagare a ideilor și conceptelor este o sursă de putere. Media este o sursă de imagine a realității sociale, o manifestare a vieții publice într-un spațiu, fiind o sursă spre celebritate.

În cadrul acestei lucrări se vor prezenta atât în cadru separat cât și în comun cele două variabile care se influențează reciproc între ele: mass-media și publicul. Când ne referim la public, ne gândim atât la publicul receptor al mesajelor emise de către mass-media prin diverse canale, cât și la instituțiile publice, cele care au nevoie de sprijinul mass-mediei atât pentru comunicate de presă, informări și mai ales pentru propria lor publicitate, care reprezintă de fapt, o parte semnificativă a imaginii publice.

Publicitatea unei instituții publice poate fi una negativă sau pozitivă, după caz, dar este una majoră în evoluția oricărei orgnizații, fie ea publică sau privată.

Partea teoretică este una complexă realizată din două capitole. În primul capitol se va prezenta mass-media cu logica jurnalistică cu instrumentele specifice iar în al doilea capitol, se va prezenta instituția, organizația și modul în care publicitatea și imaginea ei publică influențează traseul acesteia în cadrul activității. Tot în acest capitol se vor prezenta instrumentele de lucru media ce intervin în comunicara publicitară a companiei.

În al treilea capitol se va realiza o prezentare, o expunere clară și concisă a unui dosar de presă, care va fi analizat și dezbătut în cadrul ultimului capitol din lucrare. La sfârșit, în cadrul concluziilor finale, se vor aborda în mod succint ideile și limitările acestei lucrări, cu eventuale propuneri de extindere a cercetării realizate, care pot fi puncte de plecare atât pentru o altă lucrare și/sau chiar o realizare profesională, în viitor.

CΑPIΤОLUL 1

MASS-MEDIA

b#%l!^+a?

1.1. Mass-media și rolul acesteia în societate

1.1.1. Generalități

Media se clasifică după mai multe criterii. Cel mai important criteriu este suportul tehnic pentru emisie și recepție. Conform principiilor cercetătorilor putem delimita și distinge trei tipuri de media: media primară, media secundară și media terțiară.

Prin media primară se disting următoarele: exprimarea non-verbală prin gest, mimică, respectiv exprimarea verbală. Această media nu necesită suport tehnic pentru emisii și transmiterea mesajelor.

Media secundară cuprinde partea scrisă, tipărită, care necesită suport tehnic doar la emisie, scrisul, muzica, sunt reprezentative prin utilizarea acestor media care folosesc presa, cărțile.

Cea mai reprezentativă dintre categoriile media este media terțiară, care necesită suport tehnic și la emisie și la recepție. Aici găsim elementele media cele mai uzuale: radioul, televiziunea, internetul, multimedia, chiar și telegraful.

Ultimii cercetători au separat media terțiară, introducând o nouă clasificare, în care apare media digitală, în cadrul căreia se află ultimele facilități ale tehnologiei: internetul și noile media.

1.1.2. Rolul mass-mediei

Presa este “cea de-a patra putere”, deși sunt unele opinii care o clasează mai în față, declarând-o ca fiind chiar prima putere în societate. Prin mass-media se pot propulsa idei, oameni, concepte, cum, la fel de bine, se pot distruge destine, grupuri. Ideea ca mass-media să fie prima putere în stat, vine odată cu ideea de modificare a conceptului politic contemporan, când noțiunea de putere poate fi detașată de puterea politică. Politicul nu este ceea ce dirijează, fiind o manevră pentru unele interese, de grup, de societate, de comunitate. Studiile despre masss-media sunt numeroase și nu se vor opri niciodată.

Francis Balle realizează un tablou al evoluției studiilor asupra mass-media, fiind într-o continuă corelație cu opiniile dominante care creionează de fapt istoria, în concordanță cu spiritul timpului. Bernard Miège este preocupat și predispus la numeroase reformulări și schimbări. Prin intermediul gândirii comunicaționale se realizează adevărata istorie a cercetărilor de pe teritoriile comunicării mediatice. Miege ne prezintă din perspectiva lui, sensul gândirii comunicaționale:

Gândire a modernității, necesară pentru a facilita modernizarea structurilor sociale, gândirea comunicațională este cel mai adesea considerată ca o valoare în sine (evocarea comunicării e suficientă uneori pentru a face din ea un fel de profeție autorealizatoare), pentru ca alteori – și chiar în același timp – să fie criticată în numele apărării artei, pentru propensiunea ei de a produce consensuri și mai mult chiar, pentru excluderile pe care le disimulează. Cum ar putea să se afle o gândire necorespunzând nici unei modalități cunoscute a gândirii științifice academice la originea unor noi abordări, adică să dea seama de schimbările societăților contemporane?

Oricât de înverșunată ar fi lumea împotriva sistemului mass-media, lumea de astăzi și cea din viitor nu poate exista și dezvolta în absența acestui sistem. Sistemul Mass-media supraviețuiește ca sistem deoarece furnizează funcții importante pentru societate în ansamblul ei. Adică, sistemul mass-media are anumite consecințe asupra populației, consecințe care sunt considerate cu adevărat importante. Atât timp cât mass-media răspund acelor necesități ale societății considerate importante, sistemul care le satisface va rămâne același.

Mass-media este într-adevăr o putere în stat. Nu contează a câta putere este, atâta timp cât acționează în sensul pozitiv al existenței acestui concept.

Cei mai mulți cercetători susțin faptul că sistemul mass-media al unei țări este într-o relație directă cu viață și sistemul politic existent în țara respectivă. Această dependență a fost descoperită și susținută de fondatorii studiului asupra impactului și existenței mass-media. Harold D. Lasswell a publicat în anul 1927, un articol în acest sens, care a fost considerat un fel de propagandă politică de către Bernard Miège.

În anul 1948, Lasswell publică o carte fundamentală pentru istoria de până atunci a studiului asupra mass-media, intitulată ”The Communication of Ideas” (Comunicarea ideilor). În această carte, autorul definește comunicarea într-un mod original: se poate descrie convenabil o acțiune de comunicare răspunzând la următoarele întrebări: cine spune ? ce spune ? prin ce canal ? cui ? cu ce efect ?

În cadrul studiilor care se realizeză în cadrul comunicării în general și al comunicării de masă în special, cele mai multe dintre ele fac referire la organizațiile producțiilor mediatice și de știri.

Studiul științific al procesului de comunicare tinde să se centreze pe una sau alta din aceste întrebări. Specialistul lui cine? (comunicatorul) se aplică studiului factorilor care dau naștere comunicării și o dirijează. Această subdiviziune se numește analiza de reglare (control analysis). Cel care studiază mai ales radioul, presa, cinematograful și alte canale de comunicare, participă la analiza mijloacelor de informare (media analysis). Când centrul de interes s-a constituit din persoanele atinse de aceste mijloace de informare, vorbim de analiza audienței (audience analysis). Dacă problema tratată se referă la impactul asupra receptorilor, se vorbește despre analiza efectelor (effect analysis).

Știrile sunt luate în considerare ca o formă culturală distinctă, ale cărei rădăcini se află în activitățile de culegere și procesare și cultura profesională a celor care le fabrică, mai mult decât în reflectarea obiectivă a realității.

Audiența mediatică a fost studiată și dezbătută conform teoriei tradiționale de tip utilizator și gratificat. Apare un nou concept de cultură a gustului prezentat de Gans și elaborat apoi de Lewis H. Această noțiune explică apariția audienței pentru un anumit tip de conținut, audiență care nu se poate identifica în termeni caracteristici sociali, nefiind ușor de introdus în ierarhia de clasă, de educație sau de cultură.

Cultura care face diferența între diversele gusturi, la nivel de masă, corespunde cu piața consumatorilor potențiali și a grupurilor țintă pentru publicitate, lipsite de identități sociale și/sau comunitare.

Prin prisma autorului Noelle-Neumann problema și conceptual de putere pentru mass-media este văzut sub forma spiralei tăcerii . Această formă a teoriei care presupune "o teamă de izolare” a indivizilor, duce la o tendință de păstrare a tăcerii față de percepții corecte sau incorecte pentru a răspândi caracterul dominant al opiniei publice.

Mass-media este o sursă importantă de impresii, idei, credințe legate de direcția opiniei publice.

Efectul puterii mediatice este remarcat și subliniat de cei doi Lang, care argumentează și demonstrează prin cercetările lor, propria teorie. Direcțiile de cercetare pentru mass-media sunt: studierea audienței și identificarea subgrupurilor, căutarea de corespondențe, preocuparea față de refracție și studiul rezultatelor.

Studierea audienței se face prin identificarea subgrupurilor din cadrul ansamblului de audiență. Astfel se pot identifica și realiza studiul și influența mass-mediei asupra comunicării politice, asupra indivizilor (copii, adolescenți, tineri, maturi, de vârsta a treia) ..

Altă direcție de studiu și cercetare este legată de modurile de comunicare, limbajele utilizate și varietatea de contexte. Limbajul nonverbal are un spațiu aparte: gestica, expresia, îmbrăcămintea, modul de prezentare fiind puncte importante pentru aprecierea pozitivă sau negativă a persoanei, în funcție de imaginea publică pe care o deține. O altă orientare importantă a mass-mediei este pentru dezvoltarea metodelor, pentru analiza mesajelor nescrise, cele utilizate în reclame, publicitate.

În concluzie, prin comunicare media se dezvăluie caracterul ambivalent, atât ca instrument de emancipare pentru individ (lărgind mijloacele de acces la informație sau de schimb de mesaje), cât și ca instrument de control.

Prin emanciparea individului se înțelege lărgirea mijloacelor de acces la informație, schimbul de mesaje. Folosirea comunicării ca instrument de control pentru autoritățile politice, economice, se permite prin industria culturală și relația publică generalizată, impunerea modelelor de comportament și a reprezentărilor sociale stabilite.

Comunicarea de presă este un tip special de comunicare care se realizează prin intermediul unui discurs, numit discurs mediatic.

Procedeele și practicile discursive utilizate în comunicarea de presă sunt modalități discursive specifice textelor mediatice. În acest caz, pentru a analiza un discurs este necesară stabilirea unei strategii în urma căreia fiecare acțiune întreprinsă devine una coordonată și are ca rol atingerea unui scop, a unui țel stabilit anterior.

Reprezentantul mass-media, jurnalistul are stabilite anumite principii pe care trebuie să le urmărească în realizarea obiectivelor propuse.

1.2. Mass-media și rolul acesteia în societate

1.2.1. Tipuri de jurnalism

Jurnalismul poate fi: de opinie sau militant, literar, de reportaj, de anchetă, de interpretare, de serviciu, instituțional și popular.

Jurnalistul de opinie descrie actualitatea fără a o explica, doar folosind-o politic pro sau contra ordinii stabilite. Jurnalistul, indiferent dacă susține sau nu o anumită idee, ideologie, acesta nu informează , doar convinge, folosindu-se puțin de exactitatea factuală.

Jurnalistul literar folosește metode specifice romancierilor pentru a construi o anumită atmosferă, personaje complexe monologuri și dialoguri cu stiluri evocatoare.

Jurnalistul de reportaj prezintă știrile, ceea ce vede și ceea ce aude de la alții despre evenimente previzibile. Este un generalist care însă nu-și exprimă propria opinie.

Prin jurnalismul de anchetă se prezintă informații din zone obscure, pe care anumite persoane vor să le ascundă sau să le țină secrete, departe de cei din jur.

Jurnalistul de interpretare de comentariu, este acel jurnalist care face ca unele fapte, întîmplări, să fie înțelese de public.

Jurnalistul de serviciu sau utilitar furnizează publicului informații utile din viața de zi cu zi.

Jurnalistul instituțional este mascat dub forma celui care oferă comunicate de presă, informații despre instituția pe care o reprezintă.

Jurnalismul popular este realizat prin prelucrarea realității pentru a o face una senzațională, un breking news. Acest jurnalism este la limita dintre real și ficțiune.

Aceste tipuri de jurnalism se regăsesc în toate mijloacele și tipurile de informare deși sunt caracteristice presei scrise.

1.2.2. Teoria proceselor de selecție

În orice societate au loc numeroase evenimente, iar opinia publică discută mult aceste subiecte. Dintre aceste evenimente doar un număr restrâns dintre acestea capătă statut de știre. Criteriile de selecție ale știrilor au fost formulate în anii 1950 și s-a concretizat prin cercetarea Gatekeeper. Conform teoriei selecția subiectelor are loc în funcție de unele criterii subiective de jurnaliști: experiență, atitudine și mai puțin legate de așteptările publicului. Știrile se obțin și din fluxurile de informații ale agențiilor de presă.

Modelul Gatekeeper a fost propus de cercetătorii americani Westley și Mclean care descriu procesul de selecție a știrilor conform teoriei stimul-răspuns a efectelor comunicării mass-media, conform figurii 1:

Figura 1 – Modelul de selecție Gatekeeper

Cercetătorul Einar Östgaard a identificat trei categorii de factori la selecția știrilor: simplitatea, identificarea și senzaționalismul.

Prin simplitate se înțelege tendința știrilor de a transmite conținuturi structurate simplu. Identificarea permite structurarea știrilor astfel încât publicul să recunoască repede și ușor persoanele și evenimentele prezentate.

Senzaționalismul urmărește atragerea atenției publicului prin știri care să trezească emoții dramatice, capabile să atragă publicul.

Johan Galtung și Mari Halmboe Ruge au continuat să dezvolte teoria inițiată de Östgaard. The Presentation of the Congo, Cuba and Cyprus Crises in Four Norwegian Newspapers prezintă cei doisprezece factori care se consideră relevanți pentru selectarea știrilor: Frecvența este în funcție de evenimentele desfășurate în perioade scurte de timp. Valul de atenție se referă la intensitatea unui eveniment, cu cât crește intensitatea evenimentului, probabilitatea acestuia de a deveni știre este tot mai mare.

Toți factorii care influențează selecția știrilor sunt: frecvența (evenimente desfășurate în perioade scurte de timp), valul de atenție, claritate, importanța, consonanța, factorul surpriză, continuitatea și variația, referirea la națiunea-elită sau la persoanele care fac parte din această categorie, personalizare și negatism, conform prezentării lui Kunczik și Zipfel.

Galtung și Ruge la rându-i emit ipoteze ale acestei aditivității: considerând că, cu cât sunt mai mulți factori prezenți într-un eveniment, probabilitatea ca acesta să devină știre este mai mare. Această ipoteză complementară se referă la faptul că anumiți factori sunt compensatorii pentru aceștia.

Cercetătorul german Winfried Schulz realizeză un catalog cu 20 de factori relevanți pentru selecția știrilor pe care îi grupează în șase mari categorii:: statutul (participarea persoanelor și respectiv a națiunilor elită), relevanța (apropierea geografică, gradul de afectare, etnocentrism), dinamica (frecvența, predictibilitatea, nesiguranța, factorul surpriză), constanța (continuitate, tematizare, stereotipie), valența (agresivitate, controverse, succes, valori) și Human Interest (personalizare și emoționalizare). .

Joachim Friedrich Staab realizează un model similar pe care îl publică în 1990, unde factorii relevanți sunt: statutul națiunii unde are loc evenimentul respectiv, statutul regiunii și influența instituțională, apropierea politică și culturală, aria de răspândire, gradul de utilizabilitate real, gradul de insucces sau de personalizare, factorul surpriză, conexiuni tematice, facticitate, controverse, demonstrații, agresivitate.

Conform teoriei, mass-media emite teme de discuții publicului la nivel macro, precum și unor anumite categorii sau tipuri de indivizi în mod particular. Prin agenda-building (în acest caz se constituie o agendă) se înțelege procesul prin care anumiți actori ai sistemului politic plasează unele teme în spațiul comunicării publice, folosindu-se de mass-media.

În următorul subcapitol sunt prezentate funcțiile comunicării prin mass-media conform clasificărilor de mai sus.

1.2.3. Funcțiile mass-media

Funcția de informare.

Informarea este o nevoie fundamentală a omului fiind difuzată prin canale specifice: televiziune, radio, ziare, reviste și internet. Aceste canale de comunicare își depăsesc atributele, trecând mai departe de informare, ajungând la influențare, orientare și dirijare a opiniei publice. Prin această manipulare se induce interesul, conștiința și motivația dincolo de propria lui voință. Prin mass-media se poate distruge voința de a înțelege și de a acționa, rezultând instalarea unei apatii legat de propriul discernământ. Această influență, a fost numită și "disfuncție de narcotizare" de către doi mari cercetători ai domeniului, americanii Paul Lazarsfeld si Merton R. K.

Funcția de interpretare.

În calitate de public, consumatori de informații, receptorul poate fi ajutat în mod direct la interpretarea unor evenimente prin producții specifice: editorial sau comentariu.

Prin editorial se exprimă punctul de vedere al publicației respective. Comentariul exprimă punctul de vedere al autorului, al comunicatorului ca lider de opinie, care poate fi de asemenea în contradicție cu editorialul. Comentariul și editorialul sunt amplasate pe pagini diferite în ziar. Comentariul televizat, radiofonic prezintă părerea susținătorului acestor afirmații care uneori își prezintă ideile conform unei anumite imagini publice pe care dorește să o implementeze sau să o obțină.

Publicul recepționează în majoritare începutul și sfârșitul mesajului transmis pe această cale. Conform psihologilor, oamenii au o imagine publică pozitivă dacă în cadrul acestor comunicări prezintă întîi partea bună, calitățile, apoi în final, remarcă defectele legate de subiectul dezbătut. Psihologii americani au denumit ca "primacy" -prejudecata perceptivă, fenomenul care se bazează pe tendința oamenilor de a vedea o ierarhizare acolo unde de fapt este doar o enumerare.

Funcția instructiv-culturalizatoare.

Aceasta se realizează prin difuzarea de informații și cunoștințe cultural-științifice. Multe cotidiene și posturi de televiziune dedică o anumită parte, mică în general pentru informații culturale.

În cadrul acestei funcții instructiv-culturalizatoare a apărut un efect subliminal, persuasiv prin care sunt promovate valori, și mai ales modele comportamentale aparținând paradigmei culturale a societății. Prin funcția instructiv-culturalizatoare, se poate confirma faptul că comunicarea în masă prin mass-media, contribuie la stabilitatea societății. Mass-media este de fapt un mecanism de validare. Un artist devine celebru, ajunge "la moda" doar prin mass-media, care-i creează imaginea publică.

Funcția de liant.

Funcția de liant este o consecință a funcțiilor anterioare și face referire la faptul că se poate genera un mecanism de solidaritate socială, umană, în cazul unor problem de interes național, social, ca de exemplu la calamități natural.

Funcția de divertisment.

Radioul și televiziunea realizează emisiuni de divertisment care sunt mai ieftine comparative cu participarea direct la concerte și alte spectacole.

Partea negativă o reprezintă tendința de a transforma viața reală în spectacol, ceea ce este contrar funcției de liant, de crearea unei detașări de problemele grave prezentate. Un asemenea specatacol morbid este prezentarea accidentelor rutiere specificând numărul de morți, imagini de la locul faptei, oameni care plâng. Clasificarea funcțiilor comunicării propuse de cercetătorul american Roman Jakobson este prezentată în continuare.

Funcția emotivă.

Această funcție constă în evidențierea stării interne a emițătorului. Aplicarea acestei funcții se obsearvă cel mai bine în campaniile electorale. Imaginea publică a candidatului duce la exprimarea emoțiilor, la contactul cu realitatea de pe teren.

Funcția conativă, persuasivă sau retorică.

Prin această funcție se construiește mesajul la modul imperativ. În acest mod se urmărește obținerea unui răspuns de la publicul receptor. Ca exemple elocvente se pot oferi discursurile din campaniile electorale.

Funcția poetică.

Această funcție se referă la mesaj. Prin limbajul poetic se pune accent pe modul de prezentare, de comunicare, pe felul cum se vorbește. Diferența față de limbajul științific este că în acel limbaj se face referire la ceea ce se spune. Ca exemple se pot oferi reclamele în general și cele cu promovare de servicii turistice în special.

Funcția referențială.

Funcția referențială se referă la contextul în care are loc transmiterea unui mesaj. Această funcție se împarte în două categorii: funcția propriu-zis referențială și funcția contextuală.

Funcția propriu-zis referențială este funcția care se axează pe conținutul comunicării.

Funcția contextuală se mai numește și situațională fiind funcția care ține cont de cadrul desfășurării procesului de comunicarea. În acest caz se ține cont de contextul emoțional real care există și nu cel imaginar.

Functia metalingvistică.

Acest mesaj se referă la transmiterea unui mesaj de o anumită natură, care se spune pe un ton serios, deși sala zâmbește. În acest caz apare necesitatea de a atrage atenția publicului asupra adevăratului mesaj, care poate fi chiar și o ironie. De fapt se va atrage atenția asupra codului utilizat, prin gesturi (zâmbet), în perifraze explicative (explicații gen "glumesc"). Un exemplu al acestei funcții de comunicare este zona divertismentului, a comicului de situație.

Funcția fatică a comunicării.

Funcția fatică a comunicării are în vedere caracteristicile canalului de comunicare și controlul bunei funcționări a acestuia. Printre exemple se pot enumera gesturile, mimica, salutul și formele acestora.

Funcțiile prezentate sunt practic coexistente în orice comunicare. Funcția predominantă este importantă deoarece de aceasta depinde structura verbală a mesajului și este o etapă importantă în evoluția imaginii publice.

Aceste funcții coexistă practic în orice comunicare. Structura verbală a unui mesaj depinde, în primul rând, de funcția predominantă.

1.2.4. Teoriile mass-media

Teoria sistemelor sociale are vaste aplicații în dezvoltarea și cercetările media. Există trei teorii care stau la baza comunicării media în general și a comunicării de masă în particular: teoria publicistică, teoria informațională și teoria funcționalistă. Putem vorbi de asemenea, mai nou, și de o teorie a criticii. Între timp, cu dezvoltarea societății umane s-au evidențiat și construit noi teorii, care au fost dezbătute: teoria culturală, teoria economiei media, teoria feministă teoria lingvistică, teoria normativă și teoria sistemelor. Unii cercetători asociază acestor teorii una nouă, contemporană, numită teoria construcției.

Teoria publicistică a avut la bază știința realizării ziarelor. Această știință a fost considerată ca fiind o bază ontologică pentru ziare, ipoteză susținută de Otto Groth. Presa scrisă, ziarele în speță au patru caracteristici: sunt de actualitate și relevante, sunt universale datorită multiplelor subiecte abordate, sunt periodice și au un rol important în publicitate.

Teoria informațională se bazează pe noțiunea de informație indiferent din ce domenii și perspective este definită: științe, literatură, sociologie, filozofie, jurnalistică. Definirea acestei categorii trebuie să se încadreze într-una dintre cele trei categorii informaționale: sintactică, semantică sau pragmatică.

Celebrul filozof Francis Bacon a dezvoltat codul binar cu multe secole înainte de apariția domeniului informaticii astfel că noțiunea de informație să fie utilizată în statistică. Această categorie nu cuprinde și categoria care utilizează informația ca probabilitate logică care stă la baza semanticii. Categoria pragmatică reprezintă o interpretare selectivă din oferta informațională emisă de mass-media (sub formă de știre, reportaj) de către publicul receptor.

Informația este conform acestei teorii cea mai valoroasă resursă, fluxul informațional fiind în creștere în culturile postmoderne

Această categorie a teoriei informaționale integrează și teoria factorilor internaționali. Informația este importantă dar trebuie oferită într-o anumită cantitate și sub anumită formă pentru a face selecția mai ușoară pentru utilizator. Informația scurtă și concisă poate duce la diferite interpretări, care pot apărea și în cazul unor informații detaliate.

Daniel Bell a introdus termenul societate post industrială, urmărind și determinând caracteristicile importante și esențiale ale societății.

Producția de informație este centrată pe acest tip de societate dar implică la rândul său, asemeni producției de bunuri, specifică societății industriale, anumite costuri cum sunt: costurile de producție ale informației, resursă care este limitată. Cu cât este produsă mai multă informație, cu atât mai mult se face apel la puterea de selecție a utilizatorului

După părerea lui Bell, acest tip de societate constituie o oportunitate pentru dezvoltarea jurnalismului. În societatea informațională, indivizii simt o nevoie acută de participare la procesele comunicaționale, o nevoie de interacțiune. Bătălia pentru resursa limitată numită timp, este una acută

Teoria funcționalistă este una mai complexă Această teorie funcționează având performanța, obiectivul și funcția media în centrul atenției. Funcția media are o pondere importantă pentru funcțiile specifice de informare și dezvoltare a opiniilor. În această teorie este inclusă și funcția de divertisment care prin mijloacele de comunicare poate face o anumită reclamă pentru plasarea de produse sau idei, concepte.

Teoria critică este legată de capacitatea receptorului, a utilizatorului de mesaj care dezvoltă o gândire critică, iar media permite și produce diverse transformări în perceptarea conținuturilor. În cadrul acestei teorii se poate include și manipularea mass-media care încet dar sigur începe să prindă contur și să dezvolte continuu în toate ramurile care țin de media.

În acest context media are un rol special datorită puterii pe care o deține și o păstrază, fiind un mecanism de convingere a oamenilor și grupurilor de indivizi, de a suspenda sau de a anula voluntar propriile lor interese, adevărate.

Teoria culturală face referire la aspectele morale, estetice și normative ale valorilor culturale și media. Această teoria s-a desprins din teoria critică în anii șaizeci ai secolului trecut când s-a realizat o altfel de abordare critică a media. A fost perioada când cultura populară s-a impus trecând peste criticile culturii de masă.

Modelul comunicării liniare este abandonat în favoarea unui model cultural în care procesul de comunicare este judecat în termeni de ritual și de interacțiune simbolică. Mijloacele tehnologice de comunicare sunt subordonate înțelesurilor culturale, tehnologiile nu pot fi izolate ca variabile independente în contextul social.

Teoria economiei media este un substrat al teoriei economice politice. Ca și teoria critică are la bază conceptul de indutrie culturală, perioadă care își are rădăcinile în perioada marxistă.

Controlul economic este determinant, structurile media converg către concentrare, către internaționalizare și integrare globală în detrimentul diversității de opinie. Vocile minoritare sunt marginalizate, iar interesul public este conform acestei teorii, subordonat interesului economic.

Această teorie este o îmbinare perfectă între științele comunicării, științele economice și științele politice.

Teoria feministă este o abordare directă, pe canalul emițător-receptor cu transmiterea unui mesaj considerat de larg interes pentru public. Teoria feministă susține ideea că producătorii de mesaje media sunt bărbați cu situație financiară foarte bună care reproduc mesajele respective folosint schema patriarhală. Conform abordării feministe, femeile sunt defavorizate atât profesional (având posturi mai prost plătite) cât și familial, deși ele reprezintă mai mult de jumătate din populația globului. Deși unele mesaje emise se adresează exclusiv bărbaților sunt numeroase cazuri când se emit și mesaje pentru femei. Dacă la începutul emiterii teoriei, femeile în cadrul organizațiilor media aveau locuri preponderent mai jos în ierarhia media, acum ele au început să urce pe scara valorii și a recunoașterii profesionale. Datorită acestei ascensiuni a femeilor în media, se pot anula ipotezele precedente prin care se susținea că sunt prezentate eronat anumite realități în favoarea bărbaților, defavorizând femeile.

Publicitatea este un alt domeniu supus criticii feministe. Cercetătoarea Linda Lazier-Smith a susținut existența unei întârzieri culturale a imaginii femeii în publicitate, precizând că această întârziere nu a ținut pasul cu schimbările din societate.

În teroria feministă există o diferență între adevăr și realitate. Femeile nu sunt considerate doar niște categorii demografice având importante roluri culturale și istorice. Dorințele femeilor trec de bucuriile așa zis domestice pe care le minimalizează media, dar în realitate puține femei își doresc cu adevărat un rol de femeie divină și fatală, rol mediatizat intens.

Această diferențiere între sexe a fost abordată și introdusă pentru prima oară de către G. Rubin în discursurile pe care le-a susținut, având apoi diferite efecte în timp, oferind o nouă pistă de studiu și cercetare.

Teoria lingvistică are la bază structura și semiotica. Cu ajutorul semiotici efectele publicității, ale reclamelor au diferite conotații, putând fi analizate într-o manieră profundă. Această teorie a avut o contribuție importantă la explicarea modului prin care textul mediatic funcționează din punctul de vedere al înțelesului, codat cu sistemul de semne. Orice imagine însoțită de anumite semne codificate duc spre o profundă dezbatere, gândire a mesajului.

Teoria normativă este ca un fel de standard pentru sistemul democratic de mass-media. Sistemul media trebuie să respecte anumite reguli de ordin etic și normativ când oferă anumite servicii, ce vor fi transmise în concordanță cu aceste reguli.

Libertatea de exprimare este respectată ca urmare a unui compromis între instituțiile politice și cele de presă. Este nevoie de implementarea unor politici publice adecvate pentru a asigura rolul televiziunii publice spre exemplu. Procesele comunicaționale într-o societate democratică sunt mult prea importante pentru a fi reglementate într-o oarecare măsură. Dezvoltarea abordărilor normative este influențată atât de traseul tehnologic, cat și de climatul social, politic și cultural global.

Calitatea informației este direct influențată de societatea informațională. Obiectivitatea informației în știința și sociologia comunicării se traduce prin știri obiective care să fie obținute, prelucrate și prezentate cu neutralitate față de această știre. Prin obiectivitate se impune un tip de atitudine nediscriminatorie față de sursă care se reflectă atât prin forma de prezentare cât și prin spațiul alocat respectivei știri.

0 sintagmă des utilizată de teoreticieni în ultimi ani este aceea de societate media sau de societate mediatică. ”Caracteristicile acestui tip de societate se dezvoltă pe patru axe: axa temporală, axa spațială, axa obiectivă și respectiv, axa socială. Prezența media în viața socială este foarte pregnantă atât în ceea ce privește actorii publici, cât și pentru petrecerea timpului liber al publicului. În media sunt ominiprezente noile tehnologii care depășesc barierele spațiale. Este o temă mult discutată dacă, mass-media este o oglindă a realității sociale, ele iau in considerare o anumita segmentare pe criterii sociale”.

Teoria sistemelor mai este numită și teoria sistemică. Termenul de sistem provine din limba greacă, derivat al termenului systema.

Această teorie are la bază, conform denumirii, noțiunea de sistem care își are rădăcinile în secolul al XVIII-lea,

Ludwigvon Bertalanffy este primul teoretician care a dezvoltat această teorie: un sistem este un întreg care se constituie din părțile sale componete între care există anumite relații.

Von Bertalanffy în studiul său face o distincție clară între așa zisele sisteme deschise și sisteme închise. De asemenea și Norbert Wiener își aduce propria contribuție la dezvoltarea acestei teorii, pe care o prezintă și o susține prin prisma pasiunii pe care o avea pentru cibernetică. Sociologul german Niklas Luhmann situează în centrul preocupărilor teoretice, partea legată de sistemele sociale.

Evolutia societății a pornit dintr-o segmentare primară a sistemelor, urmând și realizând apoi o stratificarea ierarhica a acestora, ajungându-se la o diferențiere funcțională.

Conform studiilor istorice, sistemele care au stat la baza conducerii societății au alternat, între sistemul religios și sistemul politic. Între timp, în perioada contemporană, odată cu apariția și extinderea acestor sisteme printre care au apărut cele economice, artistice, de drept, stiințifice și cele de media nu se mai poate vorbi de supremația vreuneia dintre ele.

Manfred Ruhl a aplicat pentru prima oară, teoria sistemelor în domeniul jurnalistic în anul 1979, pe considerentul că redacțiile diferitelor publicații sunt veritabile sisteme.

Principala funcție a publicisticii în societate este aceea de a permite societății autoobservarea modului în care anumite părți ale sale funcționează.

CΑPIΤОLUL 2

ORGANIZAȚIA ȘI PUBLICITATEA

2.1. Organizațiile

2.1.1. Imaginea publică a unei organizații

Imaginea unei companii, instituții, reprezintă “un obiect de patrimoniu”. Patrimoniul este definit ca totalitatea lucrurilor moștenite ce aparțin unor colectivități, reprezentând totalitatea drepturilor și obligațiilor care pot fi evaluate ca valoare, în bani. Dimensiunea nematerială este una subiectivă, care nu se poate aprecia în bani, dar are o anumită valoare de piață.

Identitatea vizuală este cea mai importantă parte a unei corporații. Prin identitatea vizuală se prezintă planurile externe și interne ale unei corporații. Prin imagie vizuală se înțelege procesul, actul de discurs nonverbal prin care este asigurată cu ajutorul forței persuasive funcționalitatea mecanismului care este alcătuit din elementele vizuale ale mărcii pe care o reprezintă. Aceste elemente vizuale sunt supuse unui sistem de reguli pentru aplicarea și dezvoltarea organizației.

Imaginea de marcă este conceptul care reprezintă reputația unei organizații, unei corporații, unui brand. Această imagine se construiește de-a lungul mai multor ani, fiind rezultatul calității și cantității serviciilor, a informațiilor obținute din: mass-media, publicitate, comentarii ale personalului instituției, feed-back al satisfacțiilor pe care îl aduce produsul cumpărătorului, atât prin relații publice cât și prin publicitate.

Imaginea de marcă este una persuasivă, marcată de intenția implicită sau explicită a unei corporații asupra publicului fidel, precum și consumatorului ocazional.

Imaginea organizației se deteriorează mai greu decât imaginea individuală în general sau imaginea politică în special, fiind influențată și de istoria și existența companiei. Această imagine devine una negativă doar în cazul unui scandal de mare amploare sau datorită unor evenimente sau descoperiri neplăcute. Dacă dimensiunea companiei este una mare, situația acesteia depinde mai mult de conexiunile ei, iar imaginea publică a organizației condiționată de performanțele acesteia.

Imaginea pozitivă a organizației – corporației are o imensă influență asupra reușitei în afaceri, iar o imagine negativă afectează mai mult sau mai puțin semnificativ succesul organizației. Conform studiilor de specialitate în marketing s-a constatat că de cele mai multe ori cei mai fideli cumpărători ai anumitor tipuri specifice de produse, servicii nu pot deosebi aceste produse /servicii de altele similare. Publicul consumator utilizează sub diverse forme imaginea a ceea ce văd și le place vizual. Acest studiu a avut la baza concluziei faptul că, o anumită atitudine, stil, se transformă în preferință. Publicul, oamenii, aleg produsele/serviciile ce exprimă, se potrivesc cu rolul, statutul, pe care ei îl dețin în cadrul societății.

Imaginea de sine a persoanei are o influență importantă pentru alegerea unui produs cu o imagine bună, deoarece imaginea produsului corespunde cel mai bine părerii consumatorului (cumpărătorului) despre sine. Astfel se poate remarca, că o persoană care se consideră pozitivă, având o imagine bună despre sine, nu va cumpăra niciodată un produs despre care are o imagine negativă, ori un produs aparținând unei companii cu imagine negativă.

În cadrul organizațiilor imaginea publică, atât internă cât și externă este una prioritară în reușita afacerii. Cele mai semnificative categorii de imagini sunt: imaginea organizației, imaginea managerilor, imaginea unui departament, imaginea produselor și/sau a serviciilor oferite, imaginea angajaților pentru colegi, manageri, imaginea managerilor pentru angajați, autoimaginea (denumită și self image) a unui departament, autoimaginea fiecărei persoane, a grupului de personal.

Imaginea vizuală este identitatea unei organizații și cuprinde patru nivele de interes: produsele și/sau serviciile (contează calitatea produselor și grija față de client, de consumator), responsabilitatea socială (reprezintă relația, interacțiunea cu comunitatea, precum și comportamentul etic), mediul de lucru (de la birouri până la sectoarele productive, prezentări, expoziții ), comunicarea ( atât cu personalul cât și cu consumatorul, relații publice, reclame).

Rezultatele pozitive ale unei imagini bune sunt: creșterea vânzărilor, dezvoltarea unor produse/servicii noi, dezvoltarea relațiilor financiare, administrarea situațiilor de criză, buna colaborare cu angajații.

Instrumentele folosite de instituții în relațiile cu mass-media sunt: comunicatele de presă, textul de presă, serviciul de presă, dosarul de presă, punctul de presă, conferința de presă, organizarea unei vizite sau a unei călătorii de presă, interviul și articolul efectiv.

2.1.2. Rolul imaginii publice în cadrul comunicării publice

Înainte de a prezenta rolul imaginii de marcă în comunicarea publică trebuie să știm ce semnificație are marca. Aceasta reprezintă un nume, un desen, un termen, un simbol, o combinație dintre acestea care este utilizată pentru identificarea produselor, serviciilor, unei firme producătoare. Această marcă, face diferențierea între firmele concurente.

Prin marcă, se garantează calitatea produsului/serviciului prin șase simboluri și semnificații complexe și relevante, fiecare dintre ele fiind importantă.

Dimensiunile care descriu o marcă sunt: caracteristica produsului/serviciului (fiecare marcă oferă caracteristici importante pentru a fi evidențiate), avantajele pe care le oferă produsul/serviciul (orice caracteristică a produsului-serviciului se transformă în avantaje funcționale, apelându-se și la satisfacțiile emoționale), concepția (legată de viață, calitate, aspirații, eficiență), personalitatea, valorile apreciate de producător, utilizatorul (statusul consumatorului se sugerează în funcție de caracteristicile mărcii).

Cele mai semnificative dimensiuni care sugerează esența mărcii sunt cele oferite de valoare, concepție și mai ales personalitate. În general se consideră că imaginea de marcă este mult mai importantă decât imaginea individuală sau imaginea de organizație, însă sunt situații în care o organizație, are o imagine mai puțin bună în comparație cu imaginea individuală, motiv pentru care, organizației îi este adusă o plus valoare de capital, de imagine, superior în cazul asocierii cu imaginea unei persoane publice.

O comunicare ideală sau deficitară, poate valorifica sau afecta, capitalul de imagine atât al organizației cât și a mărcii respective. Așa cum imaginea publică a organizației se consideră un obiect de patrimoniu, imaginea de marcă a unei companii este înregistrată la instituții specializate constituind proprietatea acesteia.

Marca unei companii este considerată la fel de valoroasă ca mijloacele productive ale companiei. Imaginea de marcă a devenit un element esențial în individualizarea companiei, a produselor și serviciilor acesteia, în raport cu alte companii, produse sau servicii concurente. În timp denumirea de "imagine de marcă" a înlocuit termenul vechi și uzual de "reputație".

Imaginea de marcă caracterizează în special organizațiile cu scop economic și reprezintă o concretizare sintetică a imaginii firmei. Ea individualizează o companie, un produs sau un serviciu, permițând cumpărătorului să le distingă de altele asemănătoare, să le individualizeze prin memorarea atributelor caracteristice, să le confere semnificație în plan psihologic și să stabilească cu ele relații afective în propriile orizonturi de așteptare. Arta de a persuada într-o comunicare publică este esențială, dar un rol esențial în aceasta o are imaginea publică.

Corporațiile, mărcile, chiar și oamenii politici au câte un purtător de cuvânt, un fel de negociator cu cei din jur, a cărui imagine publică trebuie să fie una desăvârșită. În mare parte, rolul imaginii unei personalități publice are un rol determinant în comunicarea publică, dacă scopul comunicării este cel de a persuada.

Publicul este convins în principal de emițătorul, care deține o imagine publică puternică și mai puțin de mesajul pe care acesta îl transmite.

Folosind mass-media, conceptul de comunicare în masă utilizează anumite sintagme specifice: amplitudine, simultaneitate, standardizare, nivel.

2.2. Publicitatea

2.2.1. Publicul

Publicul este „o comunitate decidentă în raport cu interesele unei instituții sau organizații”. Numărul persoanelor care alcătuiesc acest grup este nesemnificativ, irelevant.

Publicul se poate constitui din mai multe persoane sau doar dintr-una singură, atâta timp cât acesta influențează o politică a comunicării, de care se ține cont.

Joe Marconi oferă a definiție, specializată, a publicului, care chiar dacă pare particularizată, aceasta este generală: „orice grup sau individ care este implicat în vreun fel în viața organizației”.

Prin termenul de public se face o trimitere către un grup uman al cărui membri dețin și împărtășesc valori comune. Acest grup uman, într-o situație dată, are un interes comun propriu sau este supus rațiunii critice.

Publicul, ca și opinia publică nu este unul singur. Individul datorită rațiunilor sale, poate discerne și să aibă o altă opinie publică, devenind și alt tip de public. Publicul și opinia publică se redefinesc în mod continuu în funcție de interesele proprii, de interesele organizației. În funcție de eforturile depuse de liderii organizației, pentru a-și atinge scopurile precum și de modul în care aceștia sunt percepuți, publicul își poate schimba și modifica opțiunile. În acest fel, apar mai multe tipuri și grupări de public, conform celor precizate de Marconi.

Conform literaturii de specialitate se găsesc mai multe clasificări, numite și taxonomii ale tipurilor de public, observate și rezultate atât prin poziționarea față de organizație, cât și din atitudinea adoptată.

Unul dintre criteriile după care se împarte publicul, observat și folosit de Grunig și Repper ”este comportamentul comunicațional ” : publicul problemelor (reprezintă publicul activ, care se implică și ia parte la dezbateri), publicul apatic (este publicul inactiv), publicul unei singure probleme (reprezintă publicul care este interesat doar de un anumit mediu) și publicul subiectelor fierbinți (acest tip de public este interesat de ceea ce ține capul de afiș din mass-media).

James E.Grunig alături de F.C. Repper, au identificat tipurile de public prezentate anterior, clasificate în funcție de interesul manifestat de persoană/ individ față de problemele apărute.

Publicul apatic–este publicul care se mobilizează cu greu, rar, dar nu poate fi scos din ecuația de calcul pentru că are și el un cuvânt important de spus.

Publicul tuturor problemelor – este un public interesat de tot și de toate. Acesta de cele mai multe ori este și vocal, lăsând impresia că fiecare problemă este importantă și nu se poate amâna, fiind o chestiune de viață și de moarte. Acest public este opusul publicului apatic.

Publicul unei singure probleme este reprezentat de un public activ, care alege din multitudinea de probleme una singură, căreia decide să-i acorde toată atenția, ori de câte ori subiectul revine în dezbatere.

Publicul subiectelor fierbinți – este acel public al subiectelor dezbătute la mass-media în general, la televizor în special, de obicei aparținând aceluiași canal. Acest public merge pe principiul ”conform căruia mijloacele de comunicare în masă nu-ți pot spune cum să gândești, dar îți arată la ce anume să te gândești”.

În cazul organizațiilor poziționarea publicului are o clasificare specifică corporațiilor: public intern (angajații, managerii, acționarii) și public extern (parteneri comerciali, instituții ale statului, beneficiarii produselor/serviciilor). Prin această clasificare se realizeză interdependența dintre corporație și categoriile de public. Orice organizație are o colecție de public cu care interacționează în timpul existenței funcționale. Întâi trebuie convins publicul intern pentru a putea avea încrederea publică în cadrul organizației.

Fraser P. Seitel vede noțiunea de ”public ca pe un principiu împrumutat din matematică și care ne spune că un element poate fi, concomitent, parte a mai multor mulțimi, identifică mai multe categorii de public”. Această clasificare a fost făcută pe baza atitudinii demonstrate.

Seitel împarte publicul în trei categorii: primar, secundar și marginal. Cele trei categorii se diferențiază în funcție de cantitatea de resurse și de timp, alocate problemelor pentru care ei reprezintă publicul.

O altă clasificare a publicului este cea propusă de J.A. Hendrix care împarte tipul de public în: ”mass-media (tot ce ține de mijloacele de comunicare în masă, locală sau națională), angajații (inclusiv personalul tehnic și auxiliar sau liderii de sindicat), membrii organizației, comunitatea, instituțiile guvernamentale, investitorii, respectiv consumatorii”

Același autor, pentru organizațiile internaționale prezintă o altă tipologie, care are mici modificări, rezultând următoarele categorii pentru public: ” mass-media internațională, membrii organizației, comunitatea cetățenilor din statul gazdă, instituțiile guvernamentale ale statelor terțe, organizații internaționale guvernamentale (Organizația Națiunilor Unite, NATO, Consiliul Europei și non-guvernamentale ONG-uri), diaspora, comunitatea cetățenilor din anumite entități transnaționale (UE), investitorii străini și consumatorii din diferite țări ”.

În legătură cu mass-media, trebuie subliniat că termenul de audiență, care se utilizează în acest domeniu de activitate, face referire la sensul de spectator, nefiind legat de sensul noțiunii de public. Audiența de la diversele canale mass-media poate fi dintr-un grup care este implicat în viața și activitatea trustului sau poate rămâne doar un simplu spectator, care este neutru.

Publicul țintă, care este unul vital, va duce mereu la deblocarea celor mai multe resurse umane sau materiale. Acesta va avea un mesaj atent gândit, care se testează pe un grup, de probă. .

Orice organizație își selectează în mod corect categoriile de public, pentru a le cunoaste bine, ca să conceapă mesaje specific fiecărei categorii în parte, ținând cont atât de valorile cât și de interesele comune, ce interacționează cu realitatea actuală și cu costurile pe care comunicarea le implică.

Fiecare public reacționează diferit la același mesaj. Impactul nu poate fi calculat cu exactitate iar uneori, nu există suficient timp și/sau resurse pentru a se schimba mesajului. Grupurile cu o formare socială și culturală diferită au reacții diferite, chiar dacă mesajul este același. Astfel apare o fragmentarea continuă pentru public, ducând spre ceea ce Joe Marconi recunoștea ca fiind „multiplele fețe și locuri ale publicului” ”.

Pe lângă imaginea publică, arta de a persuda într-o comunicare este una importantă. Chiar dacă unii purtători de cuvânt ai unor organizații, instituții, nu au o imagine publică, prin comunicarea de masă, mass-media își construiește, își conturează un mental colectiv, ceea ce reprezintă imaginea publică.

Pentru o imagine publică ideală, companiile apelează la anumite instrumente de lucru cu presa. Prin titlul comunicatului de presă, unul scurt și sugestiv se atrage atenția publicului. Pe formatul A4 emis de organizație nu lipsește data comunicatului, eventualul embargo (data când se va publica) și logo-ul companiei, după care se scriu cele maxim 25 de rânduri cu 60 de semne. Acest comunicat, în funcție de specificul ei trebuie să răspundă la anumite întrebări (Cine?, Ce?, Când, Cum? De ce?). Aceste comunicate de presă sun.t:

de informare și statistică, de anunț

de tip persuasiv (opinie sau poziție față de un punct de vedere), de luare de poziție

de invitație la evenimente,

de reamintire,

erată – dacă un comunicat anterior a avut date eronate

pentru radio, televiziune, presă scrisă pentru a se integra știrile în emisiunile respectivelor mass-media

Conferința de presă reunește reprezentanții mass-media și oferă informații la o dată fixată și stabilită anterior și contează ambianța, locul și modl de efectuare a invitației. Rolul conferinței de presă este de lămuri anumite discrepanțe apărute și de obicei au un la bază o demonstrație a ceea ce se prezintă, fie una orală, fie una vizuală. În cadrul conferințelor sunt importante conținutul și forma mesajului, pe lângă bugetul alocat, media de informare. Aceste conferințe de presă se evită de obicei la începutul și sfârșitul săptămânii sau în zile cu evenimente importante pentru a beneficia de atenție totală.. Conferințele de presă sunt considerate ca fiind de trei tipuri în funcție de rolul acestora:

de difuzare a informațiilor importante care devin știri, breaking-news

de tip reclamă, fotografii

recepții pentru lansări de produse, servicii

Brieftingul, pe lângă alegerea locului și a datei evenimentului, stabilirea participanților, redactarea și trimiterea invitațiilor la evenimente, mai necesită și verificarea telefonică a confirmărilor. Prin această metodă, jurnaliștii iau legătura cu conducerea managerială a companiilor și dezbat sau dialoghează problemele stringente de pe agenda lor.. Este identică cu un seminar.

Interviul permite o întâlnire față în fața a reprezentantului companiei și cel al mass-media, care primește informațiile personalizate care apoi fac obiectul unui articol detaliat.

Alt instrument al mass media este dosarul de presă care va fi prezentat în capitolul următor. Mediatizarea electronică este de asemenea un instrument de presă folosit în prezent: radioul, televiziune, internetul, care fac parte dintr-oprezentare ce urmează în subcapitolul următor, pentru că în prezent sunt principalele surse de publicitate din domeniul media pentru orice companie, publică sau privată.

2.2.2. Mass-media și publicitatea

Imaginea publică are un rol important deoarece publicul se lasă de multe ori cucerit de emițătorul care are o asemenea imagine bună. Comunicatorul își folosește în primul rând imaginea publică, care este prima percepție a publicului, mesajul căzând pe locul doi în ordinea importanței.

Efectele mass-media le vedem în viața de zi cu zi. Atât televiziunea, cât și presa, radioul sau internetul au o modalitate proprie de a influența opinia publică. Aceste instrumente mass-media sunt atât influențate cât și influențabile în propagarea informației, a comunicării emițător-receptor.

Televiziunea se folosește de imaginea video, care împreună cu sunetul ajută publicul să vizualizeze informația. O imagine face mai mult decât o mie de cuvinte.

Radioul are limitarea imaginii propriu-zise, care pe lângă sunet și tonalitate are un impact asupra publicului prin imaginea publică a persoanei care transmite informația.

În presa scrisă, paginile scrise uneori sunt însoțite de imagini care confirmă și scot în evidență cele relatate.

Internetul se folosește de toate facilitățile existente pentru a propaga informația. Pentru o știre neconcludentă sau care necesită verificarea ei, acest lucru se poate face accesând și alte site-uri care oferă același mesaj dar, poate decodificat în alt fel. Se poate regăsi aceeași informație pe mai multe site-uri web, iar publicul poate discerne și alege ceea ce consideră că este adevărat. De aceea, pe internet, contează mult mai mult, imaginea publică a celui care oferă informația, brand sau persoană. Publicul percepe ceea ce-i place sau ceea ce îi este prezentat de o persoană pe care o agreează, care are o imagine publică favorabilă lui. .

Mass-media, prin instrumentele ei, influențează viața celor care se folosesc de ele. Mass-media are un avantaj important în informarea publicului cu ultimele noutăți, știrile de ultimă oră. Pe lângă aceste avantaje, încep să-și găsească loc, tot mai multe dezavantaje, care influențează viața, cultura și existența individului sau a grupului. .

Mass-media a fost și este în continuare utilizată ca mijloc de influență a opiniei publice în multe puncte strategice și decizionale pentru acesta și pentru comunitate. Aici se poate face referire la campaniile electorale, la unele campanii privind aplicarea unor programe diferite (de sănătate, sociale, economice), la îndemnarea publicului de a participa la diverse promoții, jocuri de noroc.

O știre negată care este însoțită de o imagine adecvată, asociată cu o muzică potrivită, duce la un fundal ideal pentru sensibilizarea publicului. În cadrul acestor prezentări, putem vorbi despre calamități naturale care sunt însoțite de un fond muzical de jale. Prin aceste știri, publicul care recepționează mesajul trăiește clipe de nesiguranță, suferință, tristețe care sunt amplificate sau minimizate de persoana care le oferă, conform imaginii publice a acestuia.

Desensibilizarea publicului se realizează în ritm rapid, alternând o știre tragică cu reclame sau cu știri de divertisment. Această trecere rapidă de la un subiect la altul nu oferă posibilitatea publicului de a gândi în profunzime, de a percepe corect și în totalitate știrea. O parte din public, ajunge în situația în care crede că tot ceea ce se întâmplă este ceva normal. .

Referindu-ne strict la partea de televiziune, se pot remarca tot mai des anumite imagini imorale, violente care abundă, deși sunt marcate prin diferite semne care însă nu schimbă în nici un fel conținutul acestora, chiar dacă sunt limitate de anumite ore de difuzare. Prin aceasta se influențează și se acceptă anumite lucruri imorale, ducând la crearea unei imagini publice care nu este reală. Printre exemplele atât de elocvente și concludente sunt reclamele indecente ce apar în timpul emisiunilor, chiar și la cele pentru cei mici, care sunt în perioada în care-și construiesc gândirea, care este un prim pas spre propria lor imagine publică.

Prin mesaje subtile, cu substrat, se induce în educația populației ideea că totul este posibil și permis în societate. Acest adevăr relativ, conduce spre percepția și concepția că nu este nimic perfect. Totul este relativ, ceea ce conduce publicul să primească o educație în care să nu existe limite morale, fără existența unor anumite valori, totul realizându-se după propria conștiință, care de fapt este una dirijată.

Anumite emisiuni, informații, printr-o expunere excesivă în mijloacele mass-media conduc spre o evadare din realitatea vieții cotidiene. De multe ori ficțiunea este percepută ca realitate, ducând uneori spre demoralizarea publicului, provocând chiar sinucideri.

Mass-media prin instrumentele de care dispune, induce în eroare și influențează în mod negativ societatea prin diverse programe.

Procesul de transmitere al informației este asemănător cu vânzarea de produse. Diferența constă în faptul că prin mass-media, publicului i se vinde o informație, nu un produs. Gradul de informare al consumatorilor depinde de maniera în care se realizează comunicarea producător-consumator și feed-back-ul acestei relații.

De fapt ceea ce recepționăm, ceea ce gândim, percepem, ține de viața noastră și de propria imagine publică.

Studii recente legate de mesaje au relevat faptul că: 55% dintre mesajele noastre sunt mimico-gestuale, 38% din mesaje sunt vocale nonverbale și 7% sunt mesaje propriu-zis vocale. .

Dezvoltarea tehnicii, a tehnologiei și a practicii comunicării umane contribuie la dezumanizare și la diluarea comunicării.

2.2.3. Promovarea publicitară

Imaginea publică a companiei se reflectă în relațiile publice (ansamblu de activități care sunt utilizate pentru crearea apoi menținerea și influențarea unei activități favorabile pentru companie). Trebuie să se realizeze un efort deliberat, planificat și susținut pentru a stabili și menține o înțelegere mutuală între organizație și publicul ei.

Forma de promovare a produsului are caracter informativ, fiind o comunicare personalizată și potrivită, cu mesaj unic și credibil. Comunicatorul transmite de fapt informația printr-un purtător de cuvânt, conferințe de presă, materiale publicitare, precum și evenimente speciale în care se implică prin sponsorizări și donații, cu ajutorul căruia trebuie să-și consolideze imaginea publică a lui și a companiei pe care o reprezintă.

În cadrul mixului de marketing, firmele acordă un rol important și primordial agentului de vânzări, cel care realizează vânzarea efectivă, personală, bazată pe o comunicare interpersonală directă prin care se obține un feed-back direct. Agentul de vânzări trebuie să aibă o personalitate și imagine publică impecabilă. Vânzarea personală este una dintre cele mai eficiente elemente de promovare, permițând concentrarea asupra potențialilor clienți.

Pentru a avea o vânzare importantă compania trebuie să investească pe obiective strategice conform celor trei S: strategie, structură, suport. Strategia vânzărilor se realizează prin creșterea volumului de vânzări, corelată cu cea a veniturilor și prin cota de piață. Prin structură se înțelege organizarea departamentului de marketing pe tipuri de clienți.

Suportul se acordă pentru sprijinirea vânzărilor și managementul resurselor umane. Dacă persoanele care trebuie să se ocupe de aceste obiective strategice nu au o anumită verticalitate, care denotă din imaginea lor publică, atunci toată afacerea poate fi compromisă.

Publicitatea este diferită de comunicare, promovare sau reclamă. Publicitatea provoacă notorietate ducând la schimbarea imaginii de mărcă, este abstractă făcând produsul atrăgător pentru consumator, folosindu-se de diferite mijloace de comunicare și cel mai important, este specifică mass-mediei.

Publicitatea are o sferă largă și împreună cu reclama cuprinde și publicitatea gratuită care se realizează prin difuzarea unor informații ce au ca scop final creșterea încrederii consumatorilor față de produs, implicit și la sporirea prestigiului companiei prin: reportaje, articole, conferințe, postere, afișe.

Eficiența unei reclame depinde de gradul în care aceasta atrage și reține atenția, se poate memora, este persuasivă, surprinzând prin conținut și formă. Această informație trebuie transmisă astfel încât, clientul receptor să fie atras de produs. Imaginea acestei reclame poate lansa sau distruge un produs.

Eficiența publicității în general și a reclamei în special, se poate observa folosind următoarele metode: se măsoară nivelul de conștientizare, se constată gradul de memorare (de aducere aminte), se analizează atitudinile, se evaluază psihologic. Apoi are loc o sortare și numărare, care oferă posibilitatea vânzătorului de a evalua măsura publicității. Se va constata dacă publicitatea a fost productivă din punct de vedere economic, pe măsura cheltuielilor. Astfel se determina imaginea publică a produsului, a conceptului și a gândirii. Trebuie remarcat faptul că publicitatea încurajează latura materialistă, maschează realitatea pe baza unor false nevoi. Mai exact, se poate spune că prin publicitate se manipulează consumatorii, în favoarea unor producători, care obțin de pe urma acestora, profituri mari.

Imaginea publică a unei companii este reprezentată și de agenția de resurse umane. Agenția poate fi structurată pe diferite ierarhii cu număr diferit de departamente în funcție de domeniile principale în care-și desfășoară activitatea.

Relația cu presa, a unei organizații este esențială pentru crearea unei imagini pozitive a instituției și pentru eficiența comunicării. „Relațiile cu presa scrisă sau audiovizuală sunt o formă superioară de adresare către opinia publică”. Există reguli simple pentru întreținerea unor relații pozitive cu presa. O bună comunicare cu presa, cu jurnaliștii care o reprezintă, are la bază următoarele: comunicarea rapidă (fără ezitări în comunicare), selectivă (alegerea trustului, a presei favorabile), constantă în timp. În acest fel se obține un climat de încredere care permite colaborarea serioasă și o bună rezonanță a informației, care duce la o imagine publică mai mult decât perfectă.

Imaginea publică a acestor departamente este foarte importantă în cadrul comunicării atât în cea internă cât și în comunicarea externă. Aceste departamente se pot împărți astfel: resurse umane( partea de recrutare, formare și dezvoltare personală), serviciu intern de informare și cercetare, serviciul de formare, de afaceri publice (comunicarea de mediu), marketing de informare și de comunicare instituțională și partea de achiziții și investiții. Imaginea publică a departamentului PR trebuie să țină cont de două componente:

”Partea răspunzătoare de comunicarea intrasistemică care se focalizează doar pe interior și pe realizarea unui climat pozitiv intrasistemic.

Partea răspunzătoare de comunicarea intersistemică care se focalizează pe relația dintre sistem și mediul exterior.Această parte va cuprinde bineînțeles și purtătorul de cuvânt.

Structura departamentului intrasistemic are următoarea componență pe compartimente: consiliere, monitorizare, cercetare și documentare, de specialiști de criză, interconectare, analiză sociologică, financiar, audio-video, diverse activități și unul dintre cele mai importante cel de legătură cu mass-media.

Aceste tactici și comunicarea depind de imaginea publică a instituției, de tipului de public care aderă la această imagine publică. Se întâmplă foarte rar ca un mesaj să fie valabil pentru toate categoriile de public, motiv pentru care este necesară identificarea segmentelor de public vizate, stabilirea mesajului care se va emite și canalului de transmitere al acestuia. Conform specialiștilor sunt trei canale prin care specialiștii în relații publice își transmit mesajele: prin evenimentele speciale, media controlate și media necontrolate.

Prin evenimentele speciale se asigură relații privilegiate între organizații și un public important, prin care organizația vizează planul remarcării de unii observatori importanți. Conform celor spuse de Bernard Dagenais:

Succesul unui eveniment special depinde de: stabilirea unei legături între organizație și eveniment;identificarea unui nume pentru eveniment, ușor de reținut de public; impactul social – atragerea unui număr mare de oameni generează discuții pe marginea evenimentului, popularizarea lui; asocierea unui eveniment cu un alt eveniment mai important face să rămână în memoria colectivă asociată cu valorile și prestigiul acestuia; legarea evenimentelor în serii – asigură o vizibilitate sporită organizației care le-a promovat; valoarea de știre – asigură satisfacerea așteptărilor ziariștilor, se bucură de acoperire în mass-media și ajunge la categorii importante de public.

Media controlate reprezintă acele canale unde specialiștii în relații publice își exercită controlul complet asupra: conținutului, al momentului și al locului de distribuire. Acestă categoria de media, prezintă avantajul că specialiștii în domeniul relațiilor publice elaborează mesajele potrivit intereselor. De asemnea există și dezavantaje, care se reflectă în costuri mai ridicate și lipsa unei credibilități mari din partea specialiștilor.

Media necontrolată este reprezentată de agențiile de presă. Televiziunea, presa scrisă, radioul, transmit mesajele organizației în scopul ca mesajele să ajungă la categorii importante și mai numeroase de public. Reprezentanții mass-media dețin controlul final asupra mesajului, îl preiau și îl redau sub formă de știre. Media necontrolată are un avantaj important, datorită imaginii publice a mass-media, având o credibilitate mai mare în rândul publicului, iar costurile sunt mai reduse. Dezavantajul acestui tip de media îl reprezintă faptul că nu întotdeauna informațiile transmise prin presă sunt calitative, datorită presiunilor externe, a unor evenimentelor neașteptate, sau reacții subiective ale ziariștilor.

CΑPIΤОLUL 3

DOSARUL DE PRESĂ

3.1. Cuprinsul și rolul unui dosar de presă

Un dosar de presă supus și pus la dispoziția presei conține un ansamblu de documente care sunt necesare pentru redactarea materialului. La începutul dosarului se află un număr care indică și informează asupra titlurilor documentelor cu paginile corespunzătoare.

Documentele se organizează pe teme și subteme, având logo-ul companiei pe fiecare pagină. Setul de pagini se capsează și are menționat în loc vizibil, numele și numărul de telefon al persoanei de contact care poate oferi informații suplimentare.

Dosarul de presă are rubrici clare, date informale și neutre fiind cu design atractiv. Acest dosar se actulizează periodic, din acest motiv se concepe pe două secțiuni. În prima secțiune se prezintă datele organizației, care nu necesită modificări în timp și în a doua secțiune se oferă cifrele care sunt semnificative și se pot modifica ușor aceste pagini care sunt inserate ca anexe, în documentul principal.

Dosarul de presă conține următoarele date: comunicatul de deschidere cu specificarea obiectului dosarului – ca o sinteză, sumarul și alte rubrici ordonate logic.

Tema unui asemenea dosar de presă poate fi: lansarea unui produs sau serviciu, schimbare logo, modificare statut companie, extinderea domeniului de activitate.

Prezentarea companiei se face prin următoarele date necesare: istoricul firmei, fișele cu cifre și date semnificative, poziția companiei față de concurență, strategia și organigrama companiei, planurile de viitor.

Prin adăugarea unor informații adiascente temei se permit unghiuri diferite de abordare a articolelor și a elementelor necesare conținutului, pentru jurnaliști. Imaginea de marcă a companiei se reflectă prin calitatea vizuală a dosarului de presă. Imaginile trebuie să fie de calitate, profesioniste.

Datorită evoluției rapide a tehnicii și implicit prin aplicarea tehnologiilor moderne au apărut modificări esențiale în cadrul mass-mediei. Astfel, un dosar de presă se poate realiza în mod rapid, avându-se ideea de bază a prezentării care apoi, se poate modifica conform cerințelor de inserare a datelor care se oferă publicului larg prin intermediul mass-media.

Dezvoltarea prezentă a conceptului de cultură organizațională este explicată prin necesitatea perceperii organizației, în pofida multitudinii de interese și obiective, din cadrul acesteia, ca un ansamblu unitar, cu slăbiciunile și punctele sale tari și slabe, dar mai ales ca având propria sa raționalitate.

Nevoia cristalizării unei noi abordări a organizațiilor și a proceselor ce au loc în interiorul lor a apărut ca urmare a căderii în derizoriu a viziunilor tradiționale, mecaniciste și birocratice, asupra organizației care nu mai răspundeau cerințelor de eficiență și competitivitate.

Managementul este o activitate complexă și instrumentele sale (modelarea, planificarea) sunt indispensabile, dar nu constituie singurul reper informațional pentru cel care decide. Cea mai simplă și la îndemână metodă de publicitate este mass-media.

Dar orice mode de publicitate poate avea anumite interpretări, de aceea, managerii sau reprezentanții de la relațiile pblice ale instituției își folosesc propriile instrumente de comunicare cu presa. Dosarul de presă este un instrument clasic dar apărut doar după anuul 1990, cu precădere, la noi în țară.

Documentele care fac parte dintr-un dosar de presă sunt acte oficiale, ale căror valabilitate, realitate și semnătură o certifică reprezentantul organizației în cadrul comunicării externe cu mass-media.

Acestă persoană, decidentul, are nevoie de date mult mai multe, mai subtile, calitative despre spațiul de intervenție decizională. Pornind de la conceptul de cultură organizațională, organizațiile încearcă să reconstituie echilibrul între abordarea care are în centrul său planificarea (și implică relații formalizate) și abordările particulare. Aceste abordări sunt de tip euristic, calitativ, fenomenologic.

Cultura organizațională conduce la identificarea câtorva evidențe ce constituie fundamentul organizației și care permit înțelegerea unei logici interne din cadrul acesteia.

Smiricich în urma studiilor efectuate, formulează două abordări ale culturii organizaționale:

a) organizația are o cultură;

b) organizația este o cultură.

Organizația are o cultură.

Conform acestei abordări, organizația există în cadrul unei culturii externe, dar are și una internă. Mediul are o cultură, iar organizația, în strategiile și acțiunile sale, ține cont de următoarele elemente ale acestei culturi: cultura locală; cultura sectorului economic; cultura personalului; cultura națională, în care sunt importante următoarele grupe de factori: importanța acordată finalității muncii; factorii de satisfacție; concepțiile privind managementul și organizarea; rolul și cultura muncii; orientările dominante în relațiile interpersonale”.

În calitate de variabilă internă, cultura organizațională poate fi considerată unul dintre subsistemele organizației, aceasta având următoarele subsisteme principale:

subsistemul socio-structural

subsistemul cultural

actorii atât cei individuali cât și cei de grup, fiecare cu propriile lor interese și identități

Subsistemul socio-structural face referire la strategii, structura formală, politici și proceduri. Subsistemul cultural este produsul dezvoltării istorice a organizației și al evoluției ei sub presiunea evenimentelor și actorilor participanți.

Cultura organizațională are trei perspective conform conceptelor simbolice:

perspectiva cognitivă: cultura organizațională este un sistem de cunoștințe și credințe, un mod de a percepe și organiza,

perspectiva psihodinamică: cultura organizațională este expresia proceselor
psihologice inconștiente și conștiente din cadrul organizației, fie ele individuale sau/și de grup,

perspectiva simbolică: unde sensul evenimentelor este mai important decât însăși
evenimentele; se cercetează cum actorii organizaționali acordă sens lucrurilor și faptelor și cum acestea determină comportamentul lor.

Organizația este o cultură.

Cultura organizațională există doar în, și prin membrii organizației, dar aceștia nu sunt în mod obligatoriu conștienți de aceasta. Această cultură organizațională este rezultat al unui lung proces de învățare, adaptare și adoptare, reprezentând un ansamblu de ipoteze de bază și evidențe.

În termeni simpli, cultura organizațională este modul în care se efectuează munca și sunt tratați oamenii. Organizațiile au culturi tot așa cum oamenii au personalități. Cultura unei organizații este colecția ei de convingeri și reacții organice, aproape instinctive, de eroi și personaje negative, de realizări, de interdicții și porunci.

În contextul unei culturi dominante, viața din interiorul organizației este complicată,

Mulți dintre membrii unei organizații nu-și pot da seama că aparțin unei culturi, diferite de cea a unei alte companii.

Cultura fiecărei organizații este formată din două niveluri, unul de suprafață și altul de profunzime.

Cu cât valorile reale, profunde, ale companiei sunt mai apropiate de normele dorite, cu atât organizația are șanse mai mari în obținerea succesului și asigurarea competitivității. T. Peters și R. Waterman consideră cultura organizațională ca fiind rezultatul efortului managerilor de orientare a personalului organizației "în spiritul unei prestații excelente".

O trăsătură distinctivă a organizațiilor "excelente" este simbioza dintre strategia și cultura lor, iar o profundă cointeresare și dăruire în muncă adesea constituie fundamentul spiritual și moral al succesului în afaceri.

Cultura și strategia managerială de multe ori sunt confundate una cu alta. În realitate, însă, cultura și strategia, fiind legate prin conexiuni și interdependențe strânse, îndeplinesc fiecare câte un set de roluri particulare.

Deosebirile importante între cultură și respectiv strategie sunt:

cultura organizatională apare în principal, inconștient, ea fiind rodul dezvoltării durabile a organizației, strategia, însă, este un produs al deciziei conștiente și raționale a managerilor;

cultura organizațională este un element relativ rigid iar, schimbarea ei solicită timp îndelungat

Din aceste considerente, un dosar de presă bine conturat are un rol important în comunicarea cu mass-media. Această comunicare externă este realizată cu dublu scop. Un dosar de presă, publicat conform prezentării companiei este o bună comunicare externă cu publicul și întărește comunicarea internă din cadrul organizației, care este astfel un atuu important în cadrul oricărei instituții care are un scop comun: manageriat și angajați.

3.2. Prezentarea dosarului de presă

În cadrul acestui capitol se vor prezenta cele 27 de pagini ale dosarului de presă care are ca subiect al comunicării externe către public prin mass-media despre „Realizarea programelor ce revin agriculturii din programul de guvernare in anul 2017”.

În continuare se vor prezenta informațiile cuprinse în dosarul de presă, cu imagini aferente paginilor, care apoi, în capitolul următor vor fi analizate conform studiului teoretic prezentat.

În cadrul acestui dosar de presă, pe fiecare pagină apare antetul instituției publice care a emis comunicatul: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Comunicatul de deschidere al prezentării începe cu specificarea obiectului dosarului de presă. În figura 2 se prezintă tema dosarului de presă care reprezintă o sinteză a realizării programelor guvernamenteale ce au ca obiectiv agricultura.

Figura 2 – Prezentarea temei dosarului de presă

În continuarea dosarului de presă are loc o prezentare, o sinteză cu sumarul legilor care fac parte integrantă din acest dosar de presă (figura 3).

Figura 3 – Sinteza prezentării

În cadrul dosarului de presă sunt prezentate cantitativ cele 466 de acte normative emise și aprobate pentru realizarea acestui programcare s-a derulat în anul 2017.

Publicul este informat că la baza legislativă a proiectului, pe lângă cele cinci legi și șapte ordonanțe de urgență (emise de Guvern, fără a se trece aceste hotărâri prin Parlament) au fost emise 63 de hotărâri de guvern, 391 de ordine cu caracter normativ și de reglementare instituțională, susținete de nouă memorandumuri.

În continuarea dosarului de presă sunt prezentate în cadrul a șapte subcapitole, detaliile implementarii programului de agricultură. Fiecare dintre cele șapte puncte prezentate au detalii aferente pentru a întări realizarea celor propuse iar imaginea publică a instituției guvernamentale să fie una bună.

Pentru reușita unui plan de afaceri, este nevoie de un scurt istoric al evenimentelor care s-au desfășurat. În cadrul acestui proiect, în dosarul de presă a fost prezentat modul de repartizare a sumelor din subvenții, pentru fondurile și sursele de finațare de la APIA (figura 4).

Figura 4 – Istoricul campaniei prezentate

Acordarea subvențiilor este un pas important pentru implementarea programului de dezvoltare. Desfășurătorul acestei activități, cu date de desfășurare și etape clare și precese sunt prezentate sugestiv cu imagini și design specific domeniului de activitate. În acest mod, reprezentanții mass-media și implicit publicul, pot observa transparența activității (figura 5).

Figura 5 – Desfășurătorul activității

Programul de subvenții se extinde din 16 noiembrie 2016 și în domeniul zootehnic, APAI oferind avansuri pentru crescătorii de animale. În acest fel, conform statisticilor oferite s-au oferit ca sprijin financiar, sume importante pentru crescătorii de bivolițe de lapte, taurine de carne, vaci de lapte și viermi de mătase (figura 6). Conform prezentării, se sugerează că aceste investiții se vor mări și vor acoperi și alte zone zootehnice.

Figura 6 – Extinderea programului de subvenții

În continuarea dosarului de presă sunt prezentate documentele care certifică gradul de absorbție al fondurilor europene pentru agricultură. După prezentarea sumelor accesate de FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă), FAEDR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurală) și FEPAM (Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime), obiectiv realizat în anul 2017, sunt prezentate în cadrul aceleiasă pagini, informații suplimentare despre realizările Ministerului Agriculturii în special și al României în general. (figura 7)

Datele oferite despre faptul că România a fost de trei ori pe locul întâi în accesarea fondurilor, chiar în lunile importante ale anului 2017, care au avut semnificații majore pentru agricultorii înscriși în program, reliefează importanta activitate desfășurată de Guvern, de Ministrul Agriculturii.

Figura 7 – Extinderea programului de subvenții

Înainte anul 1989, România a fost considerată o țară agrară bine dezvoltată, cu sisteme de irigații complexe care asigurau buna desfășurare a agriculturii, care a fost recunoscută și apreciată peste hotare. Între timp, câmpurile au devenit pustii, aride și toride, irigațiile lipsind cu desăvârșire.

Al treilea punct în cadrul prezentării în dosarul de presă al agriculturii, îl ocupă reabilitarea infrastructurii principale de irigații, conform Planului Național de Irigații. (figura 8)

Figura 8 – Planul de reabilitare a irigațiilor

În urma investițiilor conform statisticilor oferite în cadrul comunicatului din dosarul de presă s-au construit stații de pompare și s-au aprobat pentru irigare, o mare parte din suprafeșele contractate, chiar în anul 2017, urmând să continue și în următorii ani. (figura 9)

Figura 9 – Extinderea planului de irigații

A patra problemă importantă și stringentă în progresul economic al țrii și al agriculturii o reprezintă alimentarea cu apă, costul ridicat al acesteia. Ministerul Agriculturii a aplicat pentru prima dată în cadrul propriilor programe livrarea de apă gratuită la stațiile de punere sub presiune. Informațiile despre lungimea canalelor cu apă puse la dispoziție și numărul de motopompe puse în funcțiune la fermieri , care s-au realizat dă credit unei instituții puse la punct, care tinde spre dezvoltare (figura 10).

Figura 10 – Date despre gratuitatea livrării apei

Pentru ca investițiile și subvențiile să fie protejate iar munca fermierilor să fie profitabilă, Ministerul Agriculturii, în cadrul punctului cinci din comunicatul prezentat în dosarul de presă oferă informații utile despre un alt program realizat și implementat în anum 2017: dezvoltarea sistemului național antigrindină și de stimulare a precipitațiilor.

Deseori, mass-media oferea informații despre recolte și culturi distruse de vitregiile naturii: ploi abundente, zăpezi întârziate, secetă.

Intemperiile vremii vor fi protejate în urma proiectului pilot care se desfășoară în Iași, Vrancea și Prahova, fiind destinat culturilor viticole și pomicole (figura 11). Rachetele antigrindină au fost utilizate în număr de 927.

Figura 11 – Programul de protecție antigrindină

În continuarea dosarului de presă sunt prezentate datele secundare care se pot modifica în timp. Acestea fac referire la datele statistice ale aplicării acestui program și prezintă rezultatele implementării acestuia.

Din acest punct, a dispărut antetul Ministerului Agriculturii, semn că datele aparțin unui institut de statistică.

Din punctul sase al dosarului de presă, publicul este informat de recoltele culturilor agricole din anul implementării programului, din anul 2017. Un sumar al acestor informații precizează că la nouă culturi (detaliate în următoarele pagini ale dosarului de presă) s-au obținut recorduri istorice în anul 2017, iar cea mai importantă realizare este recordul istoric de 26,87 de milioane tone cereale, ceea ce reprezintă o producție de 1,4 tone pe cap de locuitor. (figura 12)

Figura 12 – Date statistice recolte 2017

Acest dosar de presă prezintă o fișă cu cifre și date semnificative despre implementarea programului, precizând poziția Ministerului Agriculturii din această perioadă față de concurența reprezentată de cei din legislațiile anterioare, strategia și planurile de viitor. Chiar dacă nu se face referire directă către concurență, prezentarea punctelor forte ale proiectului implementat și al recordurilor istorice, reprezintă un mijloc de promovare al actualului Mnister al Agriculturii și ai celor care fac parte din instituție prin metodă comparativă.

Imaginea de marcă a companiei se reflectă atât prin calitatea vizuală a dosarului de presă cât și prin informațiile oferite.

În figurile 13 și 14 sunt prezentate date statistice sub formă tabelară cu reușitele proiectului care prin implicarea instituțiilor abilitate și a procedurilor utilizate demonstrează că implicarea celor responsabili a fost una activă.

Figura 13 – Date statistice recolte cu recorduri istorice

În următoarea pagină a dosarului de presă sunt alte două recorduri la culturile de soia și porumb și este subliniată creșterea medie a producțiilor medii la hectar pentru cartof și struguri. Această pagină poartă atât antetul Mininsterului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cât și date publicării acestei statistici: 7.11.2017. Prin aceasta se subliniază că proiectul anului 2017 este încă în derulare iar aceste date oferite se pot modifica în decursul timpului rămas.

Figura 14 – Date statistice

Pentru a se întări afirmațiile prezentate în paginile anterioare dosarului de presă, se inserează o pagină cu date grafice, pentru recoltele totale de grâu și secară, pe perioade anuale, în care cifrele prezentate sunt impresionante (figura 15)

Figura 15 – Date statistice sub formă grafică

Următoarea pagină din dosar face referire la producția media pentru grâu și secară în decursul anilor, cu record pentru anul 2017 – momentul implementării proiectului.

Figura 16 – Graficul ceșterii recoltelor medii la hectar pentru grâu și secară

Alte produse agricole importante sunt rapița și mazărea. Creșterea producției acestor specii demonstrează o productivitate intensă iar dezvoltarea economică a țării poate duce spre noi proiecte. Orice reușită în domeniul argricol crește posibilitatea și probabilitatea dezvoltării ramurii economice respective. Cifrele impresionante, cu recordurile de cultură la rapiță și mazăre sunt inserate în cadrul dosarului de presă, imediat după documentele statistice anuale cu recordurile stabilite la hectar.(figura 17 și 18)

Figura 17 – Raport pentru record de producție la rapiță

Figura 18 – Raport pentru record de producție la mazăre

În cadrul documentelor bine structurate și cu design asortat, unde pe fond se află imaginile cu produsele recoltate la care se face referire, urmează în mod firesc datele statistice, cu graficul aferent pentru dinamica producției de orz și orzoaică.

Figura 19 – Dinamica producției de orz și orzoaică

Uleiul de floarea soarelui este un produs indispensabil pentru alimentație. Din acest motiv, deășirea recordurilor legate de acest produs este o puternică “lovitură” de imagine publică. Ministerul Agriculturii prezintă în două pagini consecutive și bine structurate graficele legate de relansarea acestui element vital pentru consumatori. (figura 20 și figura 21).

Figura 20 – Dinamica producției de floarea soarelui în anul 2017

După prezentarea graficului demonstrativ pentru cea mai mare producție la floarea soarelui, urmează documentul justificativ pentru producția media la același produs de bază din alimentația oricărui consumator.

Figura 21 – Dinamica producției medii la cultura de floarea soarelui

Înurmătoarele pagini din dosarul de presă sunt aduse în atenția publicului recoltele record de porumb, atât pe planul producției (figura 22) cât șipe cel al producției medii la hectar (figura 23).

Figura 22 – Graficul producției de porumb pe anul 2017

Aceste date statistice sunt susținute prin prezentarea graficului pentru producția medie cea mai mare din ultimii ani la același produs, pe hectar, kg/ha.

Figura 23 – Graficul producției de porumb la hectar

Făcând parte din aceeași categorie de produse și același proiect implementat, producția de soia are de asemenea o reprezentare grafică care să corespundă realizărilor importante. (figura 24)

Figura 24 – Graficul producției record de soia

Un alt aliment de bază pentru consumatori o reprezintă cartoful. Cultura acestui produs are o istorie îndelungată. Din cartof se realizează multe produse alimentare finite, precum pâinea și se acesta se servește la masă, prin diferite forme: prăjiți, fieți, copți. Creșterea accentuată a utilizării acestui produs în cadrul consumului era impetuos necesar, să fie urmată de un record de producție, confirmat de graficul prezentat în cadrul aceluiași dosar de presă, de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. (figura 25)

Figura 25 – Producția de cartof

Vinul are o veche tradiție în istoria țării noastre. Începuturile acestuia au fost încă de pe vremea dacilor și a romanilor. Unii conducători daci au incendiat viile pentru a reduce producția de struguri și să reducă consumul vinului.

Conform tradiției, oamenii își prepară în fiecare toamnă băuturi pe bază de struguri: vin, țuică, pălincă și consumul acestuia anulat tinde să crescă, nu prin prisma consumului pe cap de locuitor, ci prin prisma turiștilor care ne vizitează țară și consumă produse românești, realizate atât de companiile private sau publice cât și de gospodarii satului.

În acest fel, creșterea producției de struguri este apreciată de public, ceea ce duce spre creșterea imaginii publice a instituției care și-a prezentat rezultatele activității. (figura 26)

Figura 26 – Producția record de struguri

La final, se prezintă un alt pas important care s-a încheiat cu succes și apreciat în același timp de legumicultori, programul „Tomate în spații protejate”. Datele oferite de către Ministerul Agriculturi și Dezvoltării Rurale, a cărui antet se află pe pagină, fac referire la cei 3950 de legumicultori înscriși în cadrul acestui program. Pentru implementarea și realizarea lucrărilor în propriile gospodării, 4397 de fermieri au primit un ajutor a câte 3000 de euro în urma căruia s-a obținut o producție de 50 000 de tone de roșii.

La finalul comunicatului, publicul este informat că în 23 octombrie 2017 a început un nou ciclu pentru acest program cu participarea a 4432 de legumicultori din care 2442 au și primit subvențiile necesare demarării proiectului

Figura 27 – Statistica programului „Tomate în spații protejate”

Ultimul punct din cadrul dosarului de presă informează publicul că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Ministrul său și prin toți angajații de la minister și de la instituțiile colaboratoare, continuă să dezvolete programe și să să le implementeze, astfel încât economia să progreseze.

Chiar dacă sunt multe date statistice în cadrul dosarului de presă, acestea sunt importante pentru înțelegerea demersurilor efectuate, de pașii implementați și de rezultatele obținute.

O economie în dezvoltare trebuie să investească în primul rând în produsele de bază din alimentația oamenilor.

Este important de remarcat că aceste comparații s-au realizat doar pentru perioadele 1990 și 2017, pentru a nu conduce spre polemici legate de culturile și recordurile reale sau doar scriptice de pe vremea perioadei comuniste. În acele vremuri, fiecare însemna un record deși există “voci” care susțin contrariul, chiar dezastrul economiei din acele perioade. Ca o contrazicere a acestor “voci” o reprezintă obligativitatea tuturor persoanelor de a efectua anumite munci pe câmp, la recolte, ceea ce în prezent nu mai există, totul realizându-se de specialiștii în domeniu și de personalul pregătit în mod special, de acestia.

Prin adăugarea unor informații adiascente prezentării fluide a informațiilor, s-au permis unghiuri diferite de abordare, în funcție de pregătirea reprezentantului mass-mediei, care percepe informațiile pentru articole conform propriei gândiri. Imaginea de marcă a mInisterului Agriculturii se reflectă prin calitatea vizuală a acestui dosar de presă, cu date concrete și imagini de fundal personalizate.

Procesul de transmitere al informației a fost asemănător cu vânzarea de produse. Diferența constă în faptul că prin mass-media, publicului i se vinde o informație. Gradul de informare al consumatorilor depinde de maniera în care se realizează comunicarea producător, mass-media ți consumatorul final, publicul care va transmite un feed-back-ul al acestei comunicări, care se manifestă prin voturi politice, aprecierea mass-mediei informative și prin atragerea altor persoane în realizarea și implementare unor proiecte.

CΑPIΤОLUL 4

ANALIZA DOSARULUI DE PRESĂ

4.1. Analiză de prezentare

Pagina de titlu pentru dosarul de presă este realizată sugestiv, având inserată descrierea temei pe harta României.

Dosarul de presă nu conține data și nici numele și numărul de telefon al emițătorului comunicatului pentru a i se putea cere eventuale lămuriri suplimentare. Referitor la dată, se poate renunța la afișarea ei, deoarece sunt prezentate informațiile și graficele aferente pentru anul 2017.

Acest dosar de presă este o lansare de produs, o subvenție pentru agricultură, care atrage o puternică imagină publică pentru cei care l-au elaborat și implementat. Se poate spune că reprezintă și o imagine de marcă, fiind vorba și de politicul implicat.

Pagina de design conține harta României și în fundal, apar diferite produse specifice agriculturii: floarea soarelui, soia, porumbul.

Informațiile sunt bine structurate. Întâi se prezintă dezvoltarea agriculturii prin subvenții pentru culturi, zootehnie și apoi infrastructura aferentă: irigații, motopompe, apa gratuită și protejarea investițiilor și a muncii agricultorilor prin sistemul național de antigrindină și stimulare a precipitațiilor. La sfârșit sunt prezentate datele statistice care să convingă publicul de reușita proiectului implementat.

În a doua parte a dosarului de presă unde sunt prezentate datele secundare care se pot modifica în timp, care se referă la datele statistice ale aplicării acestui program și la rezultatele implementării acestuia. Documentul nu mai prezintă antetul Ministerului Agriculturii, pentru că datele aparțin unui institut de statistică, care totuși trebuia să-și decline identitatea pentru a facilita încrederea publicului în datele oferite.

O lipsă de profesionalism sau un mod de disimulare pentru informații o reprezintă faptul că la datele statistice și graficele realizate nu există o dată certa, la fiecare prezentare în parte, pentru a certifica momentul realizării și a se putea realiza anumite paralele cu alte produse.

Este posibil ca prin investiție, anumite culturi să crească ca productuvutate în detrimentul altora, care să fi scăzut.

Informațiile importante și concludente sunt prezentate cu roșu pentru a atrage atenția publicului. Acest dosar de presă prezintă și fișe cu cifre și date semnificative despre implementarea programului, precizând poziția Ministerului Agriculturii din 2017 față de reprezentanții legislațiile anterioare, strategia și planurile de viitor. Imaginea publică a acestor reprezentanți este una bună, devenind persoane credibile.

Imaginea de marcă a companiei se reflectă atât prin calitatea vizuală a dosarului de presă cât și prin informațiile oferite.

Sunt prezentate date statistice importante despre elemente vitale din viața cetățenilor: apa pentru irigații și puțuri, producțiile record la materiile prime din alimentație – floarea soarelui, porumb, soia, mazăre, rapiță, cartof -.

De asemena, conform tradiției transmise de la daci, vinul este un produs care face parte din viața românilor. Creșterea producției de struguri duce implicit la creșterea cantității de producție a vinurilor și a altor băuturi spirtoase.

Turiștii care vizitează România sunt pregătiți să guste produse tradiționale precum sarmale, mămăligă și să servească alături de un pahar de vin, alb sau roșu, de calitate. Se cunoaște faptul că pentru un produs calitativ sunt necesare produse cantitativ mai mari, astfel încât să se folosească în compoziția produselor doar ceea ce este bun și util în același timp. Prin frumusețea țării și prin produsele care sunt recunoscute peste hotare, România poate dezvolta și sectorul turismului, deci cum s-ar zice, prin agricultură, rezolvăm și alte probleme stringente și importante în dezvoltarea țării.

Prezentarea programului legat de „tomate în spațiul protejat” nu mai prezintă interes după parcurgerea graficelor și a statisticilor prezentate anterior, chiar dacă s-a realizat cu succes. În schimb, pentru cei care trec ușor cu vederea graficele din aceste statistici, această ultimă pagină de prezentare este semnificativă, aducând informații importante și utile.

Publicul este manipulat prin prezentare multitudinii de grafice din cadrul statisticilor iar aceste, în mod automat are două opțini în urma raționamentului: fie este cel mai bun guvern care s-a folosit de oportunitățile financiare oferite de banii europeni, fie totul este doar o stratagemă prin care să atragă, strategic, publicul de parte lor.

Veridicitatea datelor este greu de verificat în amănunt, mai ales că nu sunt oferite elementele de bază pentru mass-media: instituția care le-a realizat, persoană de contact, număr de telefon, data centralizării datelor, elemente importante în realizarea unui dosar de presă perfect, dacă acesta este și scopul său final. Aprcierea datelor și a informațiilor rămân la latitudinea publicului și la modul lor de prezentare, în articole și/sau imagini vizuale de către reprezentanții mass-media participanți la eveniment.

4.2. Analiză critică

Comunicarea prin intermediul dosarului de presă este reprezentativă pentru media terțiară deoarece necesită suport tehnic atât la emisie cât și la recepție.

Prin interdemediul dosarului de presă prezentat, rolul de mass-media a fost de a propulsa idei, concepte și oameni. Ideea ca mass-media seste o mare putere în stat, este întărit de ideile elaborate și prezentate în cadrul dosarului de presă. Acest dosar a fost realizat de o persoană responsabilă cu comunicarea externă s-a pliat pe conceptul politic contemporan, când noțiunea de putere poate fi detașată de puterea politică. Realizarea dosarului de presă de către o persoană responsabilă cu imaginea publică a instituției, a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, demonstrează importanța relației dintre instituție și presă. Politicul nu dirijează, doar manevrează pentru unele interese, de grup, de societate, de comunitate.

Modul de realizare al dosarului de presă, atestă ideile cercetătorului Harold Lasweel, aceea că sistemul mass-media al unei țări este într-o relație directă cu viața și sistemul politic existent în țara respectivă. Comunicarea realizată prin intermediul dosarului de presă prezentat anterior face parte din seria de comunicări în masă. Emițătorul, Ministerul Agriculturii a codificat mesajele folosind pentru canalul de transmisie, documentele prezentate care au făcut obiectul prezentării. Receptorul în cadrul acestui proces este mass-media, care la rândul său, prin același de comunicare în masă, transmite mesajul prin intermediul articolelor pe care le elaborează, către publicul său.

În cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, există anumite criterii de poziționare a culturii instituției, de tip: preocupări (interne ori externe), orientări (oameni sau executare sarcini), protecție (securitate versus risc), tipar (original sau uniform), retribuire (colectivă sau individuală), decizională (tip individual sau de grup, colectivă), programare (planificare sau adaptare), realizări (stabile sau inovație), mod de desfășurare (cooperare sau competiție), structural (simple sau complexe), precedural (formal sau informal), loialitate pentru politică (puternică sau slabă), cunoaștere și asteptări față de participanți (ignoranță și neglijență sau cunoaștere și rezolvare).

În urma acestor criterii se pot prezenta patru tipuri de cultură specifice Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale precum : "putere", "sarcină", "rol" și "persoană".

Deși România este caracterizată în general de tipurile de cultură gen putere și rol, în politică intervine și conceptul de asociere. Dosarul de presă al Ministerului Agriculturii, prezentat în capitolul anterior demonstrează existența combinată a celor patru culturi.

În sensul de cultură de tip "putere", argumentul principal se referă la faptul că controlul este al unei persoane cheie (ministrul), aleasă pentru aceasta în urma unor reguli procedurale și birocratice. Este o putere centrală cu multe linii de influență, de la o sursă cu autoritate (Parlamentul).

Cultura de tip "rol" este reprezentativă prin sursa de putere caracterizată de existența pozițiilor ierarhice, de coordonare de la un lider către o echipă ministerială.

Cultura de tip "sarcină" este axată pe executarea sarcinilor, indiferent de resurse profesionale implicate.

Cultura de tip "persoană" este argumentată prin centrarea pe persoane, pe indivizi, pe membrii săi, ale căror interese sunt promovate, fără vreun obiectiv global, doar de unul politic. Mecanismele de control și ierarhiile sunt imposibile în aceste culture ministeriale, cu excepția cazurilor când există un consimțământ mutual (contract psihologic).

Trăsături-cheie ale tipului de cultură organizațională în cadrul acestui minister sunt: stabilitatea și colaborarea.

Stabilitatea este în opoziție cu orientarea spre schimbare și inovare, indică măsura în care instituția este înclinată să promoveze vechile relații organizaționale (orientare spre trecut contra orientării spre viitor), toate graficele și statisticile sunt cu referire la perioade trecute fără a prezenta estimări și investiții în viitor.

Prin colaborare se arată măsura în care în cadrul ministerului este promovată cooperarea între diferite unități structurale, precum și între politicieni, salariați și manageri.

Ministrul instituției, al Ministerului Agriculturi și Dezvoltării Rurale, are rolul de simbol al organizației, iar tot ceea ce întreprinde trebuie să vină în completarea și în susținerea activităților departamentului de relații publice și a campaniilor de publicitate. Toate aceste acțiuni pe care le-a desfășurat sunt strategii pentru realizarea unei imagini publice pozitive a instituției. Ministrul, ca manager intervine în momentul în care sistemul intră în contact și trebuie să relaționeze cu sisteme cu o cultură organizațională diferită. El este cel care va ține cont de specificul fiecărui context și va încerca o comunicare eficientă și evitarea oricărui conflict ce poate apărea din cauza diferențelor conceptuale. Angajații comunică cu persoanele din exteriorul companiei în interes profesional.

Comunicarea externă se referă la crearea și menținerea punților de legătură cu mediul extern și la previzionarea evoluției și a modificărilor ce pot avea loc în societate, care pot periclita ministerul.

Formele de comunicare externă ale acestui minister important în bunul demers al țării sunt: relațiile cu presa (mass-media este a patra putere în stat), comunicatul de presă, conferința de presă, ziua porților deschise (când toți cei interesați de respectiva instituție publică o pot vizita formându-și o părere pozitivă, această formă de comunicare este una de transparență a organizației) .

Deși există atâtea tehnici de promovare a Ministerului Agriculturii și al Dezvoltării Rurale în mediul extern, cea mai simplă cale rămâne cea prin care angajații își reprezintă compania, prezentând sistemul și valorile sale, persoanelor cu care intră în contact, atât în interes de serviciu cât și în timpul lor liber. Asta presupune însă o bună comunicare internă, de încredere și de valoare personală a companiei cu propriii angajați. Chiar și ministrul apare deseori în fața mass-mediei pentru a demonstra propria-i implicare, în toate ramurile care țin de acest domeniu vital al țării.

Imaginea ministerului este foarte importantă, fiind o reprezentare a opiniei publice. Scopul specialistului PR din cadrul ministerului, acela de a prezenta o imagine pozitivă a companiei, în identitatea sistemului mental în colectivitate și în personalitățile acestuia, a reușit pe deplin prin ampla analiză realizată și prezentată în cadrul dosarului de presă..

Departamentul de PR al oricărei organizații este înființat în funție de obiectivul, bugetul și viziunea de viitor a companiei, ceea ce la un minister este mai greu, din cauza deselor schimbări politice care-i implică și pe conducătorii acestor instituții publice. Prin personalul de la relații publice, se obține planificarea și strategia unei corporații, elaborând planuri proprii de comunicare, ceea ce în cazul acestui minister a fost o reușită deplină.

Echipa formată în jurul reprezentantului PR și al mnistrului, implicit, a devenit o parte esențială a structurii ministeriale iar persoanele aparținând diferitelor ramuri ministeriale și cu diferite funcții au lucrat împreună pentru un scop comun. Cuvântul echipă a devenit o emblemă a schimbării.

S-a pornit de la ideea că un minister care va avea o imagine pozitivă în rândul opiniei publice, aceasta se va datora comunicării perfecte a departamentului de la relații publice, care are o bună interacțiune atât internă cât și externă. Principala deviză a reușitei a fost că printr-o comunicare eficientă se câștigă și se menține încredere.

Comunicarea prin intermediul acestui dosar de presă este cea mai importantă realizare a ministerului, chiar dacă nu toate datele sunt corecte, această prezentare reprezintă cel mai important instrument al relațiilor publice care-și folosesc perfect procedurile standard. Încă o dată se poate observa că procesul comunicării este baza oricărei formări și structuri pentru relațiile publice.

Prin această comunicare ideală s-a demonstrat buna funcționarea și dezvoltare a departamentelor importante din cadrul Ministerului Agriculturii și al Dezvoltării Rurale . Această comunicare a fost utiliă pentru a crește stima de sine și de a oferi o reprezentare cât mai favorabilă a ministerului în general și al politicienilor în special, în ochii publicului prin intermediul mass-mediei.

Comunicarea verbală a fost însoțită și susținută de comunicarea vizuală, al imaginii, care este este unul dintre modurile de comunicare cel mai des utilizat și cel mai bine perceput.

Comunicarea este procesul prin care se creează idei. În cadrul acestei comunicări s-au grupat informațiile în mod clar, care apoi au fost generate sub formă de mesaje, de către o sursă (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care mai este denumită și emițător) care le transmite printr-un canal specific. Aceste mesaje sunt recepționate și interpretate de către un receptor, conform figurii 28.

Figura 28 – Procesul de comunicare

În cazul acestui dosar de presă, se poate observa că prin Sursă este percepută instituția ministerială, ale cărei date sunt prezentate de către un reprezentant desemnat. Acest reprezentant, a codificat mesajul în limbaj oral și în documente explicative (imagini, analize, statistici) pe care apoi l-a transmis pe canalul informațional către mass-media prezintă la conferința de presă respectivă. Mesajul esre recepționat de către reprezentanții mass-media care-l decodifică și-l prelucrează, ei fiind de această dată receptorii comunicării, adică destinatarii informațiilor. În funcție de modul decodificării, informația este prelucrată și transmisă mai departe, prin intermediul mediilor informaționale.

Din acest moment, reprezentantul mass-media devien emițător pentru mesajul recepționat pe care-l codifică și-l transmite publicului larg prin intermediul canalelor specifice: presă scrisă, televiziune, radio, internet.Semnalul transmis de către reprezentantul mass-media este receptat de public care-l decodifică conform propriei gândiri, mentalități și percepții, în funcție de modul corect sau manipiulatoriu, transmis de către a doua sursă a mesajului, de mass-media (care a fost receptorul informației transmise de sursa Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale).

Deci se poate constată că procesul de comunicare din cadrul acestui dosar de presă se repetă de minim două ori, cu comunicatori diferiți: în primul caz sursa este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale iar receptorul este mass-media, iar în al doilea car, sursa este mass-media și publicul este receptorul mesajului. Prin acest sistem de comunicare, manipularea intervine în două etape: una a sursei ministeriale prin dosarul de presă prezentat, apoi prin mass-media și interpretarea-prezentarea informațiilor către publicul său.

Conceptul de „comunicare publică” este un proces complex. În cadrul procesului de comunicare publică, în general este prezent un singur emițător și o multitudine de receptori, care reprezintă publicul. Acest emițător are rolul transmiterii informațiilor către publicul receptor prin intermediul canalului, cu scopul producerii unui efect (care în general este unul de persuadare ) asupra publicului receptor. Ambele comunicări, cu cele două surse emițătoare sunt comunicări de masă. Un reprezentant PR al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prezintă dosarul de presă cu informațiile aferente mai multor reprezentanți mass-media, care la rândul lor, prin metodele specifice lor, vor transmite mesajele către publicul larg căruia i se adresează.

Se poate confirma ideea că acolo unde comunicarea dintre indivizi sau dintre roluri tinde să se repete se poate vorbi de existența unui canal de comunicare. Cu cât este mai liber accesul la un canal sau rețea fizică, cu atât va fi mai diversă mulțimea de contacte sociale pe care o reprezintă. Structura unei societăți este adesea reprezentată de o structură a canalelor și rețelelor de comunicare.

Fluxul comunicațional, este considerat un factor important în reconstituirea și interpretarea structurilor vieții sociale. Există rețele care nu sunt conforme nici unei structuri fizice observabile.

Cel mai important canal de comunicare este cel mass-media. Opinia publică este rezultatul opiniilor individuale , dezbătute de public, ce are efect asupra unui grup de indivizi. Specialistul PR al ministerului a trebuit să identifice în primul rând pe liderii de opinie ai mass-media și să comunice direct cu aceștia.

Comunicarea vizuală are un impact puternic emoțional asupra publicului căruia i se adresează. Prin canalul vizual se pot comunica diferite sentimente care vor sta la baza alegerilor făcute de public. Acest canal prin două sisteme importante: cel de multisemnal și de multimesaj oferă o funcție plurisemiotică. Comunicarea vizuală are și o funcție persuasivă ce descrie efectul unui mesaj asupra destinatarului. Din acest motiv, imaginile prezentate cu analize grafice și informații structurate și colorate specific, oferă informațiile non-verbale importante. Repetarea cuvântului „record” este importantă pentru început ca să atragă atenția, apoi să vină ca o subliniere a reușitelor ministerului, corelate cu imagini de fundal și exemple concrete.

4.3. Analiză de conținut

În continuare vom realiza o scurtă analiză strictă, a conținutului acestui dosar de presă prezentat în capitolul anterior.

Chiar din pagina de prezentare “Realizarea Programelor ce revin Agriculturii din programul de Guvernare în anul 2017”, ne putem da seama că acest proiect a avut succes.

Folosirea sintagmei “realizarea programelor” aduce în atenția receptorului mesajului că în continuare va urma o informare despre implementarea unui program agricol care în ciuda tuturor greutăților care au fost, s-a îndeplinit cu succes.

Următorul pas în cadrul prezentării este cel legat de îndelungate activitate și multitudinea de necesități legislative care au stat la baza reușitei. Chiar dacă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a întâmpinat obstacole, alături i-au fost atât Parlamentul cât și Guvernul care au susținut ideile și au făcut demersurile legale prin hotărâri de guvern și ordonanțte de urgență.

Problemel legate de implementarea proiectului nu au fost legate de politică ci doar de timpul scurt în care trebuie demarat și realizat proiectul. Pentru a nu trezi suspiciuni legate de investițiile făcute de Fondurile Europene, se oferă o transparență totală a sumelor folosite și repartizate pe fonduri și surse de finanțare. Aceste subvenții oferite de minister prin intermediul Fondurilor Europene sunt prezentate detaliate pe etape calendaristice, începând din 1 martie 2017 , pe parcursul unui an, până în 31 martie 2018, conform etapelor necesare derulării programului.

O constatare care este o întărire a reușitei complete a implementării programelor se realizează prin folosirea sintagmei “program realizat” care iese în evidență prin culoarea roși a scrisului și amplasarea acestuia în locuri strategice, pe formatul de prezentare.

Începând cu a șaptea pagină a dosarului de presă sunt aduse la cunostința publicului sumele destinate agriculturii cu mențiunea că acestea au crescut față de valoarea inițială, ceea ce demonstrează necesitatea existenței acestui program de investiții.

Pentru o prezentare corectă a metodelor folosite în aplicarea subvențiilor, în cadrul dosarului de presă sunt anexate pagini cu etapele necesare pentru ca investiția efectivă în recolte să fie benefică, având infrastructura aferentă, cea necesară bunei desfășurări a activității.

Pe principiul că orice cultură agricolă trebuie îngrijită, o parte din investiție a fost dirijată către implementarea sistemelor de irigații. Chiar dacă investiția a fost una semnificativă, aceasta nu a fost suficientă și se va extinde pe întreg teritoriul țării și va continua în mod programat și eșalonat, până în anul 2020.

Chiar și după reabilitarea sistemului de irigații, cultura nu se poate dezvolta dacă nu beneficiază de apa necesară acestui sistem. Din acest motiv, pentru reducerea cheltuielilor de producere a culturilor, Ministerul cu sprijinul investițiilor primite asigură apa gratuită și mentenanța sistemului de motopompe într-o mare parte din țară.

În ordinea cronologică a prezentării proiectului, reprezentanții Ministerului Agriculturi șia Dezvoltării Rurale prezintă și modul prin care s-a investit în protejarea terenurilor cultivate prin montarea rachetelor antigrindină care protejează culturile viticole și pomicole de căderile de grindină care distrug viitoarele recolte chiar dacă au condiții optime de irigare și sunt cultivate corespunzător. Se poate spune, că Ministerul a investit în sisteme de protecție împotriva intemperiilor naturii. Aceste rachete au fost folosite în zonele din Iași, Vrancea și Prahova cu posibilităși de extindere pentru viitor.

De la pagina a douăsprezecea din dosarul de presă încep analizele și statisticile aferente care sunt de fapt scopul acestei prezentări realizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

La începutul acestei părți de prezentare, prima pagină este un bilanț general al reușitei activității, unde sunt oferite informațiile statistice în ansamblu.

Următoarele “file” ale dosarului de presă pot fi considerate importante din punct de vedere politic, economic și național. Fiecare pagină cuprinde prin intermediul unor analize tabelare, care apoi se transformă în grafice concludente cu cifre impresionante, reușitele implementării acestui proiect care va continua în timp. Investițiile în agricultură au fost importante dar nu suficiente. Pentru ca bunul mers al acestui domeniu de activitate să continue, investițiile și sprijinul instituțiilor implicate trebuie să fie de lungă durată.

Prin investiția în agricultură, investim în sănătatea noastră, prin asigurarea hranei zilnice cu produse de calitate, fără “intervenții artificiale”. Omul este preocupat să învestească cât mai puțin în propria-i alimentație pentru a putea dispune de bani și pentru alte lucruri. Produsele alimentare ecologice sunt mai scumpe și omul prin ignoranța acestui, renunță la calitate pentru cantitate. Cu ocazia implementării acestui proiect, produsele românește vor scădea la preț, fiind nutritive și calitative, oferind o sansă la o viața mai bună, mai lungă și mai liniștită consumatorilor, atât în prezent cât și în viitor.

Dacă Guvernul României va reduce taxele la produsele interne, alimentele ar scădea la preț și pot concura cu cele aduse de peste hotare, care calitativ sunt net inferioare în multe privințe și sortimente.

La finalul dosarului de presă, în loc de concluzii se prezintă date semnificative despre un proiect în derulare, aflat la început de drum, care poate fi subiectul următoarei conferințe de presă, a unui alt dosar de presă.

Programul care are ca aplicabilitate în zona tomatelor este realizt de asemenea, fiind un pionier în acest domeniu. Roșiile au un rol important în domeniul agricol, fiind legumele cu cele mai mari întrebuințări, atât crude cât și în diferite combinații.

4.4. Analiza publicității

Publicitatea este influențată în mod inevitabil de tradițiile și convingerile culturale, care influențează modul de percepție și de comportament comunicațional. Cultura este diferită atât între grupuri cât și în cadrul aceluiași grup. Dosarul de presă prezentat mass-mediei urmează să fie prezentat de către acestia, publicului larg. Acest public nu are o cultură comună, aceasta fiind influențată de studii, de identitate, obiceiuri, tradiții și alți factori externi care influențează logica percepției din acel moment.

Publicitatea prin prezentarea datelor statistice este relevantă și suficientă pentru oricine din „public” dacă este subliniată și evidențiată prin cuvinte cheie precum: „program realizat” și mai ales prin „record istoric”. Generațiile mai vechi vor privi oarecum circumspecți aceste recorduri comparitve cu perioada comunistă, iar cei tineri vor trece mult mai ușor peste ele, dar toți vor raționaliza într-un fel sau altul legat de evenimentele prezentate. Această reacție, indiferent de timp, spațiu sau idee, va conduce spre o popularizare a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și oamenii vor percepe că ceva s-a întâmplat.

Acest dosar de presă este totuși și o publictate prin intermediul căruia se aduc în prim plan realizările Ministerului Agriculturii, a ministrului, Parlamentului, Guvernului, a întregii clase politice. În continuare vom prezenta argumentele și elementele specifice acestei publicități, corelate cu regulile nescrise ale reclamelor mascate.

Sistemul cognitiv al individului a evoluat în timp, astfel încât să poată face față nu doar situațiilor prezente, ce se petrec ,,aici și acum”, dar și celor absente, în care informația senzorială nu este prezentă sau nici nu a fost prezentă. Apar noi capacități cognitive care le depășesc pe cele perceptive și care reprezintă capacitatea organismului de a avea o experiență psihică în lipsa contactului actual cu obiectul.

Gândirea este generalizată, abstractă și are un anumit scop, realizat prin intermediul identificării noțiunilor, a judecăților și a raționamentelor.

Memoria umană are trei caracteristici în funcție de tipul sau forma memoriei: caracter mijlocit, caracter selectiv și caracter inteligibil.

Prin memoria umană mijlocită, se înțelege o reținere mai bună în minte cu o reproducere mai ușoară. Omul se folosește de o serie de instrumente ce au ca rol autentificarea mijloacelor de memorare: record istoric, program realizat, cea mai mare producție, dinamica producției și sortimentele de recolte prezentate.

Caracterul selectiv al memoriei umane este dependent de conținutul amnezic. Caracterul selectiv constă în faptul că nu se memorează, nu se stochează și cel mai important, nu se reactualizează totul. Exepție fac acele informații ce sunt în funcție de semnificație și de motivație. Aceste informații au rămas înregistrate în memoria participanților: record istoric și program realizat, eventual cu notificația că este din zona agriculturii. Selectivitatea are o strânsă legătură cu conștiința și inteligibilitatea. Aceste informații sunt selectate în mod conștient și rațional.

Caracterul inteligibil presupune în principal înțelegerea celor memorate și reactualizate, apoi organizarea respectivului material memorat după diverse criterii de semnificație. În cadrul acestui caracter se face apel la judecată, raționalizare, sistematizare și clasificare, extrapolate la procedeele logice, raționale. În acest tip de caracter, în general, se situează specialiștii și profesioniștii din cadrul domeniului agricol.

Indferent de mesaj, consumatorul are nedumeriri și-și pune întrebări: “Ce vrea să comunice?” sau “Ce mesaj a intenționat să transmită informația?”

Orice reclamă atât cea cu specificație pentru publicitate cât și cea mascată, deține o compoziție a mai multor elemente principale: titlu, slogan, informație, imagine și culoare.

Titlul reprezintă elementul cel mai important, având diverse funcții: captarea atenției, stimularea interesului pentru mesaj, stârnirea curiozității și determinarea privitorului de a citi textul propriu-zis, specificarea publicului țintă, urmată de o acțiune propriu-zisă. Putem susține cu convingere că titlul dosarului de presă prezentat este incitant și interesant chiar și pentru necunoscători: “realizarea programelor ce revin agriculturii din programul de guvernare din anul 2017”.

Sloganul are calitate, este concis, scurt, original, complet, credibil, actual, durabil și memorabil: “program realizat” sau “record istoric”.

Informația este: detaliată, realizată în limbaj obișnuit, cu informații precise și substraturi.

Imaginea este expresivă, convingătoare și corelată cu conținutul.

Combinațiile culorilor oferă efecte vizuale plăcute, chiar decisive pentru convingerea publicului cu privire la realitate, datorită corelării dintre conținutul text și fundalul pafinii.

CОΝCLUΖII

Mass-media creează o structura a așteptărilor publicului, transformând un conglomerat al audienței în ceva calitativ. Acest conglomerat este diferit, cu interese comune, având aceeași localizare cu caracter de grup și identități bine definite.

Mass-media extinde domeniul cunoașterii, suplimentând sau confirmând experiența directă a publicului. Receptarea de către public a comunicării are unele particularități specifice unei piețe de consumatori, care acordă mai multă sau mai puțină atenție unei anumite surse pentru mesaje, în funcție de preferințe, de imaginea publică a comunicatorului care poate fi un individ sau o instituție. Efectele comunicării prin mass-media au mai multe aspecte ce depind de tehnica folosită, de condiții, de intenții cu durată de materializare în timp mai scurt sau mai lung.

Efectele mass-media conform concluziilor lui Lippman sunt niște imagini din capul receptorului, cu cadre de referință și detalii cognitive despre lume.

Prin mass-media comunicarea de masă este una impersonală care orientează în sens unidirecțional mesajul. Mijloacele mass-media construiesc și adaptează conținutul mesajului pe care-l transmite conform intențiilor transmițătorului. Acest mesaj poate avea o valoare total diferită de ceea ce este în realitate, conform unui registru ideatic pentru receptori. Fiecare mesaj transmis prin radio sau televiziune nu se poate corecta decât conform dorințelor și capacității, intențiilor moderatorului. Teoretic, orice nuanță, insinuare sau o anumită tentă de corecție, care este o forță de manipulare a emisiunii sau a canalului de televiziune este strict interzisă. În construirea imaginii publice, deseori se apelează la mesajele” regizate” ce trebuie să corespundă intențiilor celui care le comunică. În acest caz, imaginile sunt selectate cu atenție, pentru a avea impactul dorit, iar cuvântul devine un contur principal, în urma căruia încrederea vizuală are proporții uriașe. Contează ceea ce se vede, ceea ce se oferă de mass-mediei căreia i s-a încredințat puterea de informare.

Una dintre cele mai importante concluzii este că, prin mass-media, cultura promovată are un caracter comercial. Prin mass-media se promovează interesele celui care patronează media. Din acest motiv este necesară o ierarhizare a valorilor, a comportamentelor și a stilurilor de viață pentru toate imaginile care au invadat presa și televiziunile.

În cadrul dosarului de presă prezentat, se poate constata că toate datele au fost informative și au avut un sens “manipulatoriu” de a demonstra eficiența Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Un alt punct de cercetare al unei noi lucrări poate fi verificarea acestor informații conținute în dosarul de presă și a demonstra eficacitatea realizărilor prezentate.

ABREVIERI

art. = articol (ul);

cit. = citat (ul);

Ed. = editura;

nr. = număr (ul);

op.cit. = operă citată;

p. = pagina;

vol. = volum (ul);

urm. = următoarele.

ВIВLIОGRΑFIΕ

Balaban, Delia. Comunicare Mediatică, București: Editura Tritonic, 2009.

Bell, Daniel. Die nachindustrielle Geselfschaft, ediția a doua, Frankfurt, 1976.

Bland, Michael; Theaker, Alison; Wragg; David. Relațiile eficiente cu mass-media, București: Editura Comunicare.ro, 2003.

Chiru, Irena. Comunicare interpersonală. București: Editura Tritonic, 2003.

Ciascai, Gheorghe. Introducere în relații publice internaționale. București: Editura Pro Universitaria, 2011.

Coman, Cristina. Relații publice – principii și strategii. Iași: Editura Polirom, 2006.

Coman, Cristina. Relații publice, tehnici de comunicare cu presa, București: Editura All Educațional, 2007.

David, George. Tehnici de relații publice.Comunicarea cu mass-media, Iași: Editura Polirom, 2008

DeFleur, Melvin & Ball, Sandra. Teorii ale comunicării de masă. Iași: Editura Polirom, 1999.

Dobrescu Paul, & Bârgăoanu, Alina. Mass media și societatea. București: Editura Comunicare.ro, 2010.

Dominick, Joseph. The dynamics of mass communication. New York: Editura Random House, 1987.

Frigioiu, Nicolae. Imaginea publică a liderilor și instituțiilor politic. București: Comunicare.ro, 2004.

Drăgan, Ioan. Comunicarea. Paradigme și teorii, vol. I-II. București: Editura Rao,2007.

Marconi, Joe. Ghidul practic de relații publice. Iași: Editura Polirom, 2007.

McQuail, Denis. Comunicarea. București: Institutul European, 1999.

McQuail, Denis. Mass Comunication Theory, Ediția a treia. London: Sage Publications, 1994.

McQuail, Denis. McQuails Reader in Mass Comunication Theory. London, Sage Publications New Delhi, 2002.

Miege, Bernard. Gândirea comunicațională. București: Editura Cartea Românească, 1998.

Newson, Doug & Haynes, Jim. Redactarea materialelor de relații publice (ediția a II-a), Iași: Editura Polirom, 2011.

Rădulescu. Corina. Imaginea instituției publice, București: Editura Universitară, 2015

Reiffel, Remy. Sociologia Mass-Media. București: Editura Polirom, 2008.

Ridgway, Judith. Relații cu media. București: Editura Codecsi, 2001.

Rogojinarul, Adela. Relații publice, fundamente interdisciplinare. București: Editura Tritonic, 2010.

Rus, Flaviu Călin. Campanii și strategii de PR. Iași: Editura Institutul European, 2009.

Smiricich, L., Concepts of Cultures and Organizational Analysis, în Administrative Science Quartely, nr. 28, 1993

Stoica, Marcela Monica. Introducere în relații publice. București: Editura Pro Universitaria, 2010.

Vlăsceanu, Mihaela, Psihosociologia organizațiilor și conducerii, București: Editura Paideia, 1994.