Managementul Stresului Manifestări Fiziologice și Psihologice. Bolile Cauzate de Stres

=== 256ad2cf0a43f40c9417daeaa711b8088f21d78b_419973_1 ===

MANIFESTĂRI PSIHOLOGICE ALE STRESULUI

NUME PRENUME AUTOR

GRADUL ȘTIINȚIFIC

TITULATURA INSTITUȚIEI

ADRESA EMAIL

ABSTRACT:

Într-o societate modenă, agitată și ocupată, stresul reprezintă un fenomen des întâlnit. În aceste condiții stresul prezintă o reală provocare pentru profesioniștii în domeniul sănătății psihologice. Cunoașterea și conștientizarea timpurie a stresului este importantă, însă se dorește evitarea stresului și contracararea efectelor negative ale acestuia. Dacă un eveniment este evaluat ca stresant, indivizii vor manifesta anumite reacții la stres. Cele mai frecvente manifestări psihologice ale stresului sunt anxietatea, agresivitatea, apatia, depresia și deteriorările cognitive. Alte manifestări sunt legate de iritabilitate, scăderea interesului sau instabilitate emoțională.

CUVINTE CHEIE:

Stres, Coping, Frustrare, Anxietate, Depresie

CUPRINS

INTRODUCERE

Stresul, prin efectele sale negative în ceea ce privește funcționalitatea persoanei afectate și asocierea stresului cu tulburările anxioase, constituie în prezent o cauză de îmbolnăvire, astfel că în ultima perioadă specialiștii îi acordă o atenție crescută. Ținând cont de toate acestea, problematica stresului rămâne în continuare una destul de cotroversată si complexă.

În prezent conceptul de stres este des utilizat în limbajul cotidian, deoarece în ultimul timp acest fenomen a devenit atât de popular, încât adesea se uită că, de fapt, stresul are o bază științifică solidă, inspirând numeroase cercetări în ceea ce privește manifestările și efectele sale.

Primele formulări teoretice în acest domeniu au fost elaborate de profesorul canadian Hans Hugo Bruno Selye, supranumit ”părintele stresului”, în anul 1935, însă de atunci și până acum s-au acumulat numeroase informații, date, cercetări, experimente și monografii în ceea ce privește acest subiect. Nota comună a diverselor studii și cercetării este de fapt gradul redus de concordanță în definirea și înțelegerea stresului.

Selye a demonstrat că la originea multor boli stă stresul, înțeles ca reacție a organismului la efortul de adaptare la o anumită situație, și nu situația concretă care cauzează stresul. În acest sens, profesorul canadian considera că nu ceea ce se întâmplă unei persoane este important, ci important este modul în care aceasta reacționează.

Selye a denumit raspunsul la stres Sindrom General de Adaptare (S.G.A).

General pentru ca este o reacție sistemică

De adaptare pentru că este în raport cu agentul stresor

Sindrom pentru că manifestările sunt coordonate și interdependente.

Contradicțiile și inconsistențele legate de acest concept i-au determinat pe unii autori să sugereze necesitatea abandonării termenului de stres, considerându-se că acesta era unul confuz.

Alți cercetători, din contră, au continuat să efectueze cercetări ajungând la concluzia că teoria stresului a influențat pozitiv gândirea și cercetările medicale, într-un ritm mai intens și mai rapid decât oricare altă teorie. Din aceste considerente, termenul de stres a cunoscut de-a lungul anilor numeroase accepțiuni și interpretări, fiind într-o continuă evoluție.

În mod exclusivist, unii cercetători definesc stresul numai în termeni de stimuli (”stres stimulus”), limitând înțelesul termenului de stres la răspunsurile sau reacțiile individului (”stres reaction”) și ignorând stimulul ce duce la producerea reacției. În unele cazuri, însă, sunt mai relevate particularitățile fiziologice, stresul fiind definit în termeni fiziologici, iar alteori se insistă mai mult pe aspectele psihologice ale fenomenului, vorbindu-se despre stresul psihologic.

De origine engleză, cuvântul stres a fost definit în Dicționarul de psihologie ca o ”stare a unui organism amenințat de apariția unui dezechilibru sub acțiunea unor agenți sau condiții externe ce pun în pericol mecanismele sale homeostatice”.

În România, stresul este definit în Enciclopedia de psihosociologie ca ”efect al circumstanțelor perturbatoare sau potențial perturbatoare pentru echilibrul unei persoane, o stare neplăcută apărută ca răspuns la un stresor”. Dintre situațiile cu caracter amenințător merită menționate unele precum sunt dezastrele naturale, iminența morții, pericole legate de domeniul profesional, neîncredere sau ostilitate din partea apropiaților.

Desi s-au formulat numeroase definiții ale acestui fenomen, evidențiindu-se efectele sale asupra indivizilor. În limbajul comun noțiunea de stres este însă imprecis definită și neînțeleasă pe deplin, conceptul desemnând în funcție de utilizator atât sursa ce generează stresul, cât și efectul stresului asupra individului.

Din punct de vedere procesual, stresul reprezintă reacția organismului și încercarea de a face față unui eveniment ce determină presiune asupra individului. Evenimentele menționate anterior se referă la anumite pierderi, amenințări și răniri de natură fizică sau emoțională.

S-au formulat numeroase definiții ale termenului, în vederea surprinderi cât mai exacte a esenței fenomenului, împreună cu efectele sale psihologice, sociale și culturale. Într-o accepțiune simplistă, comună, noțiunea este inexact și imprecis definită, astfel că stresul desemnează atât sursă ce generează stres, cât și efectul stresului asupra individului.

În România, stresul este definit în Enciclopedia de psihosociologie ca ”efect al circumstanțelor perturbatoare sau potențial perturbatoare pentru echilibrul unei persoane, o stare neplăcută apărută ca răspuns la un factor cu un potențial stresor”.

În urma numoaselor încercări de teoretizare a stresului, indiferent de natura și formele sale, găsim ca punct comun faptul că acesta apare pe fondul unei adaptări a organismului uman la condițiile de viață.

Ce este cert este faptul că în viață ne întâlnim des cu anumite circumstanțe cu caracter amenințător cum ar fi dezastrele naturale, iminența morții, pericole legate de domeniul profesional, neîncredere sau ostilitate din partea apropiaților.

Din acest punct de vedere este clar ca nu vom găsi în literatura de specialitate o accepțiune unitară a stresului, deoarece definirea acesteia este îngreunată de numeroasele semnificații atribuite acestui fenomen.

O definiție modernă a acestui termen arată faptul că stresul psihic este un sindrom generat de agravarea unor reacții psihice, în legătură cu o anumită configurație de factori cu acțiune bruscă, intensă și presistentă, cu caracter amenințător.

Deși stresul este parte componentă a vieții noastre, până să îl recunoaștem și să ne ferim de efectele lui negative, acesta se răsfrânge asupra stării noastre sufletești și asupra sănătății noastre fizice și mentale.

În acest sens este importantă cunoașterea manifestărilor stresului, precum și a unor modalități de acțiune în vederea diminuării efectelor negative ale acestuia, deoarece cauzele și efectele acestuia sunt variate, iar identificarea factorilor de stres necesită o diagnoză a condițiilor de viață și a condițiilor de natură profesională.

În vederea evidențierii caracteristicilor stresului este absolut necesară definirea fenomenului, ca proces complex prin care organismal uman reacționeză și rezistă unui eveniment ce pune presiune imensă pe ființa umană. Asemenea evenimente, uneori cu caracter traumatic, se referă la pierderi, amenințări și răni fizice și emoționale.

Majoritatea definițiilor stresului enunțate până acum accentuează latura conștientizării de către individ și anticiparea potențialului nociv al agenților stresori (distresul). Prin aceasta se omite includerea în definiție a eustresului, un concept asemănător în ceea ce privește intensitatea stărilor afective și al reacțiilor psihosomatice apărute, dar total diferit în perspectiva repetării acestuia pe termen lung, deoarece eustresul are implicații pozitive în ceea ce privește longevitatea indivizilor.

În discuția referitoare la manifestările psihologice ale stresului este importantă definirea stresului psihic, care reprezintă un tip special de stres, cuprins în sfera noțională a stresului general, declanșat însă în exclusivitate de agenții stresori psihologici.

Dicționarele de psihologie socială definesc termenul de stres psihic că fiind o stare de tensiune, încordare sau disconfort, cauzată de anumiți agenți afectogeni, având o puternică semnificație negative și cauzând frustrare, deprimare sau dificultăți în rezolvarea unor probleme.

Stresul cotidian are o componentă de natură subiectivă, astfel că ceea ce este facil sau chiar relaxant pentru o anumită persoană, pentru altă persoană poate fi amenințător sau imposibil de realizat. Diferențele individuale în ceea ce privește răspunsul la stres sunt datorate atât componenței genetice, cât și experiențelor de viață diferite.

Datorită firii umane, ne este adesea imposibil ca în anumite situații stresante să manifestăm o oarecare inactivitate, însă până la urmă învinge tentația de a răspunde, de a încerca să facem față situației. Conform teoriei cognitive tendința de a răspunde poartă denumitea de coping.

Teoria cognitivă a stresului prezintă aspecte pozitive pentru că nu mai consideră stresul doar ca un stimul obiectiv amenințător, nici ca un răspuns emoțional linear, dependent de gravitatea răspunsului, ci ca răspuns dinamic al altor procese: evaluare cognitivă a evenimentului (controlabilitate) și strategii de coping (control efectiv) – ambele în interacțiune.

Această concepție depășește modelul fiziologic ce ignoră complexitatea relațiilor între fiziologic și psihologic și mecanismele implicate în stările de distres și eustres. Concepția este importantă prin utilizarea acesteia în informarea și formarea personalului confruntat cu diferite tipuri de stresuri profesionale și prezentând caracteristici de rezistență sau de vulnerabilitate la stres.

Este necesar să nu se piardă din vedere complexul biopsihosocial, pe care îl reprezintă individul și a aborda formarea de conduite adaptative multidimensional (activitatea profesională, așa cum este individul și relațiile individ-activitate).

Există numeroase diferențe în utilizarea unei anumite forme de coping, deoarece trăsăturile de personalitate influențează tipul de coping adoptat. De aceea stilul de coping adoptat nu poate fi identic, fiind legat de diferențele de personalitate ale indivizilor, astfel că oamenii tind să manifeste un anumit stil de coping, obținut prin mobilizarea anumitor strategii specifice în confruntarea cu unele situații amenințătoare. Astfel, atât factorii de natură personală, cât și factorii de natură situațională au rolul de a influența răspunsul de coping.

Este importantă cunoașterea unor strategii specifice de adaptare la stres, în scopul informării si formării indivizilor ce se confruntă cu anumite tipuri de stres și cu caractetistici specifice de personalitate. Formarea indivizilor în scopul gestionării stresului zilnic are rolul de a-l învăța pe individ strategii ce pot fi utilizate în scopul controlării reacțiilor acestuia la stresul ce poate apărea în numeroase domenii specifice: stres stres fizic, stres psihologic, stres emoțional sau chiar stres comportamental.

CARACTERISTICILE ȘI MANAGEMENTUL STRESULUI

În vederea evidențierii caracteristicilor stresului este absolut necesară definirea fenomenului, ca proces complex prin care organismal uman reacționeză și rezistă unui eveniment ce pune presiune imensă pe ființa umană. Asemenea evenimente, uneori cu caracter traumatic, se referă la pierderi, amenințări și răni fizice și emoționale.

Primele formulări teoretice în acest domeniu au fost elaborate de profesorul canadian Hans Hugo Bruno Selye, supranumit ”părintele stresului”, în anul 1935, însă de atunci și până acum s-au acumulat numeroase informații, date, cercetări, experimente și monografii în ceea ce privește acest subiect. Nota comună a diverselor studii și cercetării este de fapt gradul redus de concordanță în definirea și înțelegerea stresului.

Selye a demonstrat că la originea multor boli stă stresul, înțeles ca reacție a organismului la efortul de adaptare la o anumită situație, și nu situația concretă care cauzează stresul. În acest sens, profesorul canadian considera că nu ceea ce se întâmplă unei persoane este important, ci important este modul în care aceasta reacționează.

Selye a analizat în lucrările sale conceptul de răspuns la stress, denumit Sindromul General de Adaptare.

General pentru ca este o reacție sistemică

De adaptare pentru că este în raport cu agentul stresor

Sindrom pentru că manifestările sunt coordonate și interdependente.

În general răspunsul la stres este de scurtă durata și din acest motiv efectele catabolic și imunosupresiv sunt avantajoase pentru organism. Atunci când reacția la stres devine cronică apar tulburări fizice și psihice.

În funcție de durata de acțiune a agentului stresor acesta poate fi: acut (stresorul acționează timp scurt și nu se repetă), cronic intermitent (stresorul acționează timp scurt dar se repetă) și cronic susținut (stresorul acționează timp îndelungat).

Reacția de stres acut este asociată cu efecte ca stimularea sistemului nervos vegetativ. Creșterea vigilenței, a stării de alertă, a capacității de concentrare și a funcțiilor mentale se vor produce în funcție de agresivitatea stresorului. Un organism sănătos poate reacționa la stresul acut prin orientarea către o mai bună hrănire sau mai mult somn. Un organism bolnav reacționează nefavorabil la acțiunea unui agent stresor, astfel că bolile cardiace se agravează în condițiile în care se declanșează răspunsul vegetativ simpatic.

Răspunsul la stresul cronic este sub autocontrol, activarea sistemului nervos autonom și a axei hipotalamo-hipofizo-adenosuprarenaliene fiind controlată prin feed-back negativ. Dereglarea autocontrolului se poate produce în urmă apariției unor procese patologice care generează: disfuncția unei componente, disfuncții ale transmiterii informațiilor pe cale nervoasă sau endocrină, depășirea capacității de recepție a informației prin apariția de stimuli excesivi etc.

În aceste cazuri răspunsul la stres poate deveni patologic, hiper sau hiporeactiv. Cele mai frecvente afecțiuni ce apar în condiții de stres cronic sunt: boli cardiovasculare, boli gastrointestinale, boli imune, boli nervoase, boli afrigore, infecții sau întârzierea vindecării rănilor.

În România, stresul este definit în Enciclopedia de psihosociologie ca și cauză a circumstanțelor perturbatoare sau cu potențial perturbator echilibrului indivizilor, o stare neplăcută apărută ca răspuns la un stresor.

Dintre situațiile cu caracter amenințător merită menționate unele precum sunt dezastrele naturale, iminența morții, pericole legate de domeniul profesional, neîncredere sau ostilitate din partea apropiaților.

În lucrarea sa, Mihai Golu caracterizează stresul ca fiind o stare de tensiune și puternic disconfort, cauzată de agenți afectogeni negativi, o stare de frustrare sau chiar de reprimare a anumitor motivații, o stare de dificultate sau de imposibilitate a rezolvării problemelor.

S-au formulat numeroase definiții ale acestui fenomen, evidențiindu-se efectele sale asupra indivizilor. În limbajul comun noțiunea de stres este însă imprecis definită și neînțeleasă pe deplin, conceptul desemnând în funcție de utilizator atât sursa ce generează stresul, cât și efectul stresului asupra individului.

În termeni simpli, stresul reprezintă, de fapt, starea ce apare în momentul în care o anumită ființă umană percepe un dezechilibru major între solicitările exercitate din exterior asupra sa și capacitatea sa personală de a face față acestor solicitări. Stresul reprezintă o reacție de adaptare a individului la mediu, ce restabilește echilibrul dintre solicitările mediului și posibilitățile de răspuns ale individului.

Societatea modernă ne oferă foarte multe avantaje, lucruri de care nu ne putem lipsi, însă tot ea ne oferă numeroase surse de stres, care își vor arăta efectele negative, transformându-ne în persoane stresate. Pe parcursul vieții și al profesiei, suntem expuși la evenimente minore sau majore care pot duce la apariția stresului.

În situația în care ne aflăm în prezența unui nivel moderat al unui dezechilibru, unde cerințele existente întrec efectiv capacitățile umane, individul poate fi foarte ușor motivat să-și mărească efortul în vederea creșterii performanței. Acest tip de stres este un stres funcțional.

Dacă dezechilibrul între cerințe și capactiatea de a le împlini este prea mare, individul va simți un mare disconfort psihic intervenind inhibiția, ca efect al stresului disfuncțional.

Într-o serie de accepțiuni, pentru condițiile în care, la contactul cu factorii de stres se generează reacții negative, de dezaprobare, se utilizează noțiunea de stress (distres), iar pentru situațiile în care aceste reacții lipsesc, noțiunea de eustres, cu sensul de stres pozitiv.

Majoritatea definițiilor stresului enunțate până acum accentuează latura conștientizării de către individ și anticiparea potențialului nociv al agenților stresori (distresul). Prin aceasta se omite includerea în definiție a eustresului, un concept asemănător în ceea ce privește intensitatea stărilor afective și al reacțiilor psihosomatice apărute, dar total diferit în perspectiva repetării acestuia pe termen lung, deoarece eustresul are implicații pozitive în ceea ce privește longevitatea indivizilor.

Partea bună este că nu există doar stresul negativ (numit distres) ci și stresul pozitiv (numit eustres). Deși rar întâlnite în vocabularul curent, aceste două cuvinte desemnează două tipuri fundamentale de stres.

Distresul desemnează stresul nociv pentru organismul uman. Multe dinte caracteristicile stresului general se regăsesc în cadrul acestei accepțiuni a stresului. Distresul apare în numeroase situații ce pot avea o semnificație nefavorabilă asupra majorității indivizilor.

Eustresul reprezintă tot o stare de stres, însă diferența acesteia față de distres constă în agenții stresori, stimuli ce manifestă o influență benefică asupra individului, dar totodată și în ceea ce privește consecințele favorabile pe care eustresul le poate avea asupra organismul uman.

În condițiile în care o exigență a mediului profesional este motivantă pentru individ, aceasta acționează ca un factor de stres pozitiv (eustress). În scelași timp, dacă o constrângere este percepută de individ ca fiind neplăcută sau dificilă, aceasta poate duce la stres (distress) și la numeroase efecte negative.

Stresul se concretizeaza în diminuarea funcțiilor organismului sau chiar în apariția anumitor boli, însă poate ajuta persoană aflată într-o stare de pericol. Stresul poate genera un disconfort temporar și poate induce consecințe negative pe termen lung, putând altera starea de sănătate a unui individ și bunăstarea acestuia, provocând și unele reacții funcționale și organice.

Situațiile stresante, mai ales dacă sunt de lungă durată, pot conduce la o serie de manifestări sau modificări în sfera afectivității, de la dispoziții generalizate până la trăiri afective intense, cum sunt afectele, de la anxietate la angoasă, și apoi la tulburări anxioase de genul stresului posttaumatic și a stresului acut, de la apatie până la depresie. Aceste modificări se pot observă cu ușurință și la nivel comportamental, luând diferite forme.

Uneori se poate remarca la subiecții mai grav afectați de stresul cotidian, o mobilitate excesivă a stărilor afective și o intensitate neobișnuită a acestora, care pot merge până la senzația de disperare. De asemenea se poate remarca și faptul că stresul afectează funcțiile cognitive ale indivizilor.

Stresul are efect dezorganizator atât în mod direct, cât și în mod mediat, asupra integrității psihofizice a unei anumite persoane. Reacțiile emoționale ale persoanei pot include fenomene cum ar fi anxietatea, complexarea sau chiar însingurarea. Funcția cognitivă este marcată în cazul stresului de un nivel redus de concentrare, de fenomene de uitare, hipersensibilitate la observații, critică sau admonestări.

Adesea simptomele fiziologice ale stresului includ hipertensiune arterială, tulburări de respirație, modificări hormonale. Stresul în general și stresul organizațional în particular, generează, după cum se apreciază în unele studii – până la 75% dintre accidentele și bolile de inima.

Stresul ocupațional poate să facă victime indiferent de meserie sau de locul de muncă. Experții consideră că profesiile stresante se caracterizează prin:

responsabilitate ridicată, de regulă asupra oamenilor

un grad ridicat de solicitare psihosenzorială

posibilități scăzute de control decizional

un grad mărit de expunere la pericolele fizice.

Standardele deficitare în domeniul securiății și sănătății la locul de muncă reprezintă evenimente generatoare de stres major.

Cea mai frecventă cauză de stres este lipsa de control asupra muncii. Monotonia muncii, precum și termenele limită strânse, relațiile necorespunzătoare interpersonale, nesiguranța locului de muncă reprezintă factori ce cauzează de regulă apariția stresul profesional.

Neefectuarea la timp a controlului medical periodic, care ar ajuta la depistarea timpurie a simptomelor, precum și igiena deficitară, care conduce la scăderea imunității este o cauză majoră de stres. Femeile ating nivele mai ridicate, dar atât pentru femei, cât și pentru bărbați, stresul poate fi o problemă în toate sectoarele de activitate și la toate nivelele unei organizații.

Pus față în față cu o agresiune, organismul uman reacționează la stresul produs în scopul adaptării acestuia la noua situație. Răspunsul organismului poate fi de două tipuri, respectiv răspuns fiziologic și răspuns cognitive (psiho-emoțional).

Pe planul fiziologic, reacția individului de adaptare pune în relație două sisteme, sistemul nervos vegetativ și sistemul endocrin. Activitatea acestor două sisteme duce la declanșarea și instalarea reacției de adaptare a individului la stres, cunoscută și sub denumirea de sindrom general de adaptare.

În acest sens este important să se țină cont de faptul că hormonii asigură apărarea individului aflat sub presiunea unor dezechilibre. Spre exemplu, cortizonul și adrenalina sunt considerați hormoni ai stresului. Este clar că secreția prelungită a hormonilor stresului în prezența unei expuneri repetate sau permanente la stres, duc la epuizarea organismului și apariția de numeroase manifestări negative. Aceste manifestări pot fi scăderea imunității, ulcer sau hipertensiune arterială. Toate aceste manifestări rămân sub control cognitive, deoarece individul determină de fapt natura stresantă sau perturbatoare a unui eveniment, precum și intensitatea și eficiența reacției generale de adaptare la stress depinzând de numeroși factori individuali, cognitivi sau emoționali.

Stresul organizațional afectează în mod negativ starea generală de spirit și poate cauza apariția de numeroase manifestări cu o durată variabilă. Dintre semnele asociate cu stresul profesional cele mai des întâlnite sunt cefaleea, indigestiile, tulburările de somn, amețelile, iritabilitatea, pierderea controlului, dificultăți în menținerea atenției și a concentrării, precum și insatisfacție profesionale și scăderea moralului individului.

Ca și manifestare, efectele emoționale și fizice ale stresului ridicat cuprind oboseala cronică, tristețea, depresiea, insomnia, crize de astm și alte afecțiuni cardiace, sindromul colonului iritabil, creșterea/diminuarea apetitului, corelate însă cu lipsa apetitului sexual.

Efectele stresului organizațional asupra bolilor cronice sunt dificil de observat deoarece bolile cronice au de regulă o perioadă de evoluție lungă, putând fi influențate de cu totul alți factori pe lângă stres.

Stresul organizational cronic a fost asociat cu un risc ridicat de boală coronariană. Totodată, stresul profesional are un rol însemnat în apariția unor probleme de sănătate cronice (afecțiuni ale mușchilor, oaselor și tulburări psihice).

Există și un tip de stres cu acțiune tonică, mobilizatoare, cu efecte benefice, pozitive, numit eustres, care menține tonusul fizic și psihic al omului la nivel ridicat și are că efect o adaptare corespunzătoare la mediu.

Un lucru este foarte sigur: o anumită stare de tensiune, un anumit nivel de încărcare al organismului, sunt utile indiferent de activitatea ce urmează a fi întreprinsă. Stresul moderat energizează organismul uman, îi mărește capacitățile adaptive și numai stresul intens, față de care adaptarea pare dificilă sau imposibilă, este nociv și trebuie să fie eliminat.

În prezent, stresul la locul de muncă a devenit un fenomen tot mai răspândit, fiind privit cel mai adesea ca răspunsul unei persoane la o situație în care aceasta este incapabilă să îndeplinească cerințele care i s-au solicitat. De regulă, cauzele stresului sunt de natură ocupațională, stresul în muncă fiind una dintre sursele principale ale îmbolnăvirilor angajaților, stresul ocupațional fiind un factor esențial, ce influențează întreaga viață a individului.

Creșterea în importanță a fenomenului este evidențiată de faptul că în ultimii ani au avut loc schimbări majore în ceea ce privește activitatea desfășurată la locul de muncă. Astfel, importanța tot mai ridicată a tehnologiei, restructurările structurii organizatorice a companiilor, precum și globalizarea unor fenomene au transformat natura muncii în numeroase profesii.

Aspectele cele mai importante în explicarea acestor schimbări și managerierea stresului ocupațional sunt:

Insecuritatea în ceea ce privește profesia

Orele efective de muncă

Controlul asupra activității desfășurate

Stilul personal al managerului

În numeroase domenii de activitate se observă o oarecare creștere a insecurității locului de muncă și a programului de lucru, diminuarea gradului de control asupra evenimentelor, precum și amplificarea problemelor din relația șef-subordonați.

Oamenii trebuie să-și caute în permanență echilibrul și să fie maleabili, să se adapteze cu ușurință la situațiile cu care aceștia se confruntă adesea. Se consideră că stresul nu este întotdeauna un fenomen negativ, astfel că un nivel moderat de stres poate fi un factor motivațional sau o modalitate de dobândire a unei adaptări la situații noi. Astfel că unele tipuri de stres sunt normale și necesare, atât la locul de muncă, dar și în viața personală a indivizilor.

Efectele stresului profesional se pot manifesta atât în plan comportamental, cât și în plan fiziologic și psihologic. În acest sens, reacțiile comportamentale reprezintă activitățile pe care individul stresat le folosește în încercarea de a face față stresului. Reacțiile comportamentale include atât atitudini de rezolvare a problemei, cât și atitudini de retragere sau atitudini de folosire a substanțelor ce provoacă dependență.

Reacțiile psihologice implică în primul rând procesele emoționale. Reacția psihologică des întâlnită în acest caz este utilizarea de mecanismele de apărare, adevărate eforturi psihologice făcute pentru a reduce anxietatea asociată cu stresul profesional.

În ceea ce privește reacțiile fiziologice, există unele dovezi cum că stresul profesional este o cauză a funcționării neregulate a inimii, a hipertensiunii, a pulsului acelerat, a creșterii colesterolului. Stresul a mai fost considerat cauză și pentru declanșarea unor boli respiratorii sau a infecțiilor bacteriene.

Unii angajați consideră condițiile stresante de muncă ca fiind un rău necesar, conform acestei opinii compania trebuie să facă față presiunilor puse de angajații săi și să asigure o stare bună de sănătate a acestora pentru a putea rămâne productivă și profitabilă în condițiile economiei actuale.

Condițiile stresante de muncă sunt asociate cu creșterea absenteismului de la locul de muncă, a apariției întârzierilor și a manifestării intențiilor angajaților de a părăsi locul de muncă actual, toate aspecte ce au un efect negative asupra companiei.

În condițiile creșterii alarmante a stresului profesional se impune definirea organizațiilor sănătoase, ca fiind acele organizații cu o rată redusă îmbolnăviri sau chiar invalidități ale angajaților, politicile aplicate de respective organizație în favoarea angajaților transformându-se în beneficii pentru ea însăși. Există unele caracteristici ale organizațiilor asociate de regulă cu sănătatea, acestea fiind nivelul redus de stres și nivel ridicat al productivității.

Unele companii mari promovează cursuri pentru managementul stresului. Programele de management ale stresului cuprind noțiuni referitoare la natura și cauzele stresului: organizarea timpului sau învățarea de exerciții de relaxare. O parte dintre organizații promovează consultații pentru angajați în vederea rezolvării problemelor de la locul de muncă sau a problemelor familiale. Aplicarea acestor programe poate contribui la reducerea rapidă a simptomelor stresului și au un avantaj major prin faptul că sunt necostisitoare și ușor implementabile.

Stresul datorat locului de muncă reprezintă o amenințare la sănătatea angajaților, iar cercetările în ceea ce privește stresul de la locul de muncă s-au extins în ultimii ani, însă în ciuda acestui fapt rămâne confuzia referitoare la cauzele, efectele și prevenirea stresului la locul de muncă.

Deși prevenirea stresului ar trebuie realizată la nivelul organizației, este important ca fiecare om să învețe să gestioneze stresul, pentru a-și asigura succesul profesional pe termen lung și pentru a-și menține sănătatea fizică și psihică.

Stresul profesional poate și trebuie să fie prevenit. Prevenirea stresului în muncă rămâne o problemă care trebuie să stea în atenția celor ce sunt responsabili, cum este medicul de medicina muncii, inginerul de securitate a muncii, angajatorul sau chiar fiecare salariat în parte.

Prin managementul stresului se urmărește initial identificarea cauzelor acestuia și apoi reechilibrarea și reducerea reacției prelungite a corpului la factorii interni sau externi cauzatori de stres, prin aplicarea unor tehnici de relaxare. Este clar că în abordarea acestei problem complexe, singura cale eficientă este de a lucra împreună. Aceasta înseamnă implicarea tuturor factorilor.

Cu alte cuvinte nu este posibilă o prescriptie universală de prevenție a stresului la locul de muncă, dar este posibilă enunțarea de linii de ghidare pentru a implementa procesul de prevenire a stresului în cadrul organizațiilor. Oricare ar fi situația, programele de prevenție a stresului implică trei etape distincte:

Identificarea problemei.

Metoda ideala de a analiza problematica stresului în cadrul organizațiilor depinde atât de mărimea organizației, cât și de resursele disponibile. Discuțiile pot fi utile pentru informarea în ceea ce privește factorii de stres implicati, precum și a tuturor condițiilor ce determină apariția stresului la un număr mare de angajați.

În ceea ceprivește metoda de colectare a informațiilor, acestea trebuie să privească percepțiile angajaților săi asupra condițiilor oferite de locul de muncă, în corelație cu nivelul de stres, starea de sănătate și gradul de satisfacție.

Măsurarea comportamentelor obiective (absenteismul, îmbolnăvirile, etc.), evaluarea psihologică (teste, chestionare), investigarea obiectivă a simptomelor pot stabili și cuantifica nivelul stresului.

Intervenția.

Odată ce sursele de stres sunt cunoscute, se va trece la implementarea unei strategii de intervenție. Unele tipuri de intervenții pot să fie implementate foarte rapid, cum este cazul intervențiilor pentru îmbunătățirea comunicării, pentru managementul stresului, dar altele pot necesita o perioadă mai lungă de timp pentru a putea fi duse la îndeplinire.

Evaluarea intervenției

Evaluarea este dezirabilă și necesară pentru a se putea determina eficiența etapei de intervenție și dacă s-au produs efectele dorite și dacă sunt necesare unele schimbări în acest sens. Evaluarea trebuie să fie focusată pe aceleași tipuri de informații colectate în cadrul primei etape (de identificare, inclusiv informațiile de la angajați despre condițiile de lucru, stresul acumulat, diverse probleme de sănătate și gradul de satisfacție existent).

Percepțiile angajaților sunt de obicei cele mai sensibile măsurători ale condițiilor stresante de muncă și adesea reprezintă primul indicator al etapei de intervenție, însă ar fi ideal ca la acestea să se adauge măsurători obiective.

Procesul de prevenție a stresului nu se termină cu evaluarea. Procesul trebuie să fie văzut ca un proces ce folosește datele obținute în urma evaluării în scopul redefinirii și redirecționării strategiei de intervenție. În acest sens reducerea stresului în muncă și a riscurilor psihosociale este o problemă morală, legală și economică.

Eficiența unei întreprinderi și succesul în afaceri se bazează de obicei pe cele mai bune performanțe ale acesteia în domeniul securității și sănătății în muncă. Sănătatea înseamnă încredere și prosperitate în afaceri.

Stresul cuprinde un set de circumstanțe la care individul nu are capacitatea de a răspunde adecvat la stimulii ambientali sau are capacitatea de a răspunde cu un cost ridicat pentru organismul său (oboseală, încordare, anxietate, pierderea stimei de sine, căderi nervoase).

Deoarece ființele umane sunt diferite, o anumită persoană poate să fie afectată mai tare de un agent stresor, în vreme ce alta nu, deoarece oamenii reacționează diferit la același tip de stresor.

Un număr ridicat de persoane expuse la anumiți agenți stresori reușesc să se acomodeze situației, pe când altele manifestă simptome intense și de lungă durată, cu consecințe asupra stării de sănătate a individului.

Efectele stresului pot fi pozitive pe termen scurt, în situația în care îi ajută pe oameni să gândească mai clar sau să fie creativi, dar dacă nu va exista o eliberare de la stres, prin acțiuni menite să ajute organismul să evite factorul de stres sau să îi facă față, efectul cumulativ al stresului poate deveni unul extrem de periculos. Organismul uman are o cantitate de energie limitată de adaptare, iar orice reacție la stres consumă o parte din această resursă.

Astfel, indivizii pot tolera niveluri destul de ridicate ale stresului, dacă simt că pot oricând lua măsuri împotriva acestuia, dar și dacă apare o perioadă de pauză între evenimentele generatoare de stres. Întoarcerea individului la starea de echilibru este garantată de sistemul nervos, în condițiile în care adaptarea individului la situațiile generatoare de stres nu poate să continue la nesfârșit.

În momentul în care energia individului se epuizează, se instaurează starea de colaps care ia formă unor suferințe fizice sau chiar psihice.

În situația în care apar suferințe fizice, este necesar repaosul, odihna, pentru ca rezerva de energie consumată să se poată reface. Dacă nu se ia această măsură, rezervele de energie ale individului se vor epuiza.

Pe termen scurt, stresul are numeroase efecte negative asupra comportamentului unui individ, având ca rezultat incapacitatea de a menține o stare bună de sănătate. Reacția individuală la stres se manifestă ca un sindrom nespecific, care include manifestări psihice și fizice cu acțiune direct asupra stării de sănătate a individului.

După cum reiese și din enunțurile anterioare, reacțiile indivizilor la stres, deși diferite de la o persoană la alta, ele reprezintă de fapt manifestări psihologice sau fiziologice ale stresului.

Întins pe termen lung stresul poate duce la apariția bolilor de inimă și a celor cerebro-vasculare, precum și la ulcer, boli inflamatorii și numeroase probleme musculo-scheletice. De asemenea stresul poate afecta serios o persoană emotivă sau deja vulnerabilă. De obicei, oamenii consideră că sunt adaptați la stres, însă în realitate aceștia sunt de cele mai multe ori inconștienți de compromisurile pe care le fac.

Ființele umane sunt provocate de către societatea dinamică în care trăiesc să se adapteze mediului, să depășească piedici, să găsească soluții la probleme, să învingă frustrări și să se confrunte pe cât posibil cu situațiile ce sunt cauzatoare de stres.

În condițiile în care expunerea la stres este inevitabilă și răspunsul adaptativ este blocat, stresul devine astfel patogen, inducând grave tulburări în ceea ce privește adaptarea. Dezvoltările patologice ale reacțiilor indivizilor la stres sunt favorizate de moștenirea lor genetică, precum și de învățarea unor răspunsuri la situațiile stresante.

Stresul la locul de muncă apare atunci când cerințele postului depășesc capacitatea lucrătorului de a le face față. Este unul dintre cele mai importante efecte ale existentei unei climat neadecvat din punct de vedere psihologic si social la locul de muncă, si nu în ultimul rând datorita faptului că acei lucrători supuși stresului prelungit la locul de muncă ajung să sufere ulterior de grave probleme de sănătate fizică și psihică.

Riscurile psihosociale sunt legate de efectele psihologice, fizice și sociale negative care apar din cauza organizării și gestionării defavorabile la locul de muncă, precum și a unui climat social inadecvat la locul de muncă.

Este important de reținut că riscurile psihosociale nu apar intr-un mediu de lucru sănătos, dar solicitant si favorabil stimularii creativitatii lucrătorilor și care le încurajează dezvoltarea și activitatea la maxima lor capacitate.

Deși numeroși factori contribuie la sănătatea mintală și a stării de bine a lucrătorilor la locul de muncă, există dovezi potrivit cărora mediul de lucru are o contribuție semnificativă.

Într-un mediu psihosocial adecvat, activitatea poate fi benefică pentru starea de sănătate mintală a lucrătorilor, asigurându-le o structură în viață și oferindu-le un sentiment mai profund al incluziunii sociale, al identității și al statutului, oportunități de dezvoltare și mai multă încredere. Dimpotrivă, un climat psihosocial neadecvat la locul de muncă poate avea efecte negative importante asupra sănătății lucrătorilor.

Pentru individ, efectele negative ale riscurilor psihosociale gestionate necorespunzător includ stresul la locul de muncă, sănătatea mintală precară, surmenajul, dificultatea de concentrare și apariția erorilor frecvente, problemele personale, abuzul de medicamente și alcool și sănătatea fizică precară, în special bolile cardiovasculare și afecțiunile musculo-scheletice.

Pentru organizație, efectele negative include rezultate economice în general slabe, creșterea absenteismului, dar și a situațiilor în care angajații vin la muncă, bolnavi fiind, și nu pot funcționa cu eficiență, precum și creșterea ratei accidentelor și vătămărilor.

Perioadele de absență tind să fie mai lungi decât cele determinate de alte cauze, iar stresul la locul de muncă poate contribui la creșterea ratei de pensionare anticipată, în special a funcționarilor. Costurile aferente estimate pentru întreprinderi și pentru societate sunt semnificative, atingând pragul de un miliard de euro la nivel național.

În funcție de intensitatea emoțiilor la care sunt indivizii supuși în urma unui factor de stres major, aceștia au diverse manifestări psihologice negative. Aceste manifestări psihologice, în funcție de gravitatea lor, au intensități și durate de timp diferite.

Deși stresul este parte integrantă a vieții, el se răsfrânge asupra stării sufletești și a sănătății. Este foarte importantă cunoașterea manifestărilor psihologice ale stresului, precum și a unor modalități de acțiune în vederea diminuării efectelor negative ale acestuia. Cauzele și efectele stresului sunt variate, iar identificarea factorilor de stres necesită o diagnoză amplă a condițiilor de viață a individului.

MANIFESTĂRI PSIHOLOGICE ALE STRESULUI

În discuția referitoare la manifestările psihologice ale stresului este importantă definirea stresului psihic, care reprezintă un tip special de stres, cuprins în sfera noțională a stresului general, declanșat însă în exclusivitate de agenții stresori psihologici.

Dicționarele de psihologie socială definesc termenul de stres psihic că fiind o stare de tensiune, încordare sau disconfort, cauzată de anumiți agenți afectogeni, având o puternică semnificație negative și cauzând frustrare, deprimare sau dificultăți în rezolvarea unor probleme.

Stresul cotidian are o componentă de natură subiectivă, astfel că ceea ce este facil sau chiar relaxant pentru o anumită persoană, pentru altă persoană poate fi amenințător sau imposibil de realizat. Diferențele individuale în ceea ce privește răspunsul la stres sunt datorate atât componenței genetice, cât și experiențelor de viață diferite.

Din perspectiva psihologică, stresul este definit că fiind relația ce se stabileste între persoană și mediul sau de viata, relatie în care persoană in cauza evaluează mediul ca impunând solicitări care exced resursele proprii și amenință starea să de bine, evaluare ce determina declanșarea unor procese de coping și a unor răspunsuri la feedback-ul ce a fost primit.

Stresul profesional poate fi definit ca un complex de reacții fizice, emoționale, cognitive, comportamentale și psihologice, ce apar în cazul unei discrepanțe între cerințele locului de muncă și capacitatea profesională a angajatului. Stresul este de fapt o reacție personală și subiectivă la tensiune, deci depinde de percepția fiecărui individ, atât asupra dimensiunii problemei cu care se confruntă, precum și a capacității de a-i face față. Renumitul cercetător Hans Selye spunea că nu este important ceea ce ni se întâmplă, ci felul în care reacționăm.

Freundenberg propune redefinirea stresului de natură profesional prin intermediul sindromului de burnout. Burnout-ul semnifică uzura și epuizarea energiei, forțelor și a resurselor care determină diminuarea potențialui de acțiune al persoanei respective. Acest sindrom este indus de manifestările stresului cronic în anumite profesii ce necesită implicarea directă în ajutorarea semenilor.

Stresul constă într-o stare intensă și neplăcută care, pe termen lung are efecte negative asupra sănătății, performanțelor și productivității. Se manifestă sub forma unei reacții individuale și rezultat al interacțiunii dintre exigențele mediului pe de o parte și resursele, capacitățile și posibilitățile individului pe de altă parte

Situațiile stresante, mai ales dacă sunt de lungă durata, pot conduce la o serie de manifestări sau modificări în sfera afectivității, de la dispoziții generalizate până la trairi afective intense, cum sunt afectele, de la anxietate la angoasă, și apoi la tulburări anxioase de genul stresului posttaumatic și a stresului acut, de la apatie până la depresie.

În situația în care un anumit eveniment este evaluat ca fiind unul cu potențial stresant, respectivul individ poate manifesta reacții fiziologice, cognitive, comportamentale sau emoționale (psihologice) la stres.

Pe lângă efectele potențiale ale stresului asupra stării de sănătate și buna dispoziție a indivizilor, stresul manifestă și un impact economic și social. Stresul poate diminua performanțele și productivitatea la locul de muncă, afectând astfel evolutia afacerii și ulterior economia ca întreg.

De asemenea, stresul poate contribui la susținerea tensiunilor societății civile, care se manifestă prin numeroase frustrări îndreptate cu precădere împotriva liderilor organizațiilor sau a autorităților, cât și prin intoleranța și nerăbdarea îndreptată față de ceilalți.

Pentru individ însă, pe lângă impactul asupra deteriorării stării sale de sănătate, poate duce la scăderea eficienței în muncă, urmată de pierderea oportunităților carierei și a calității de angajat. Acest fapt accentuează încordarea din relația familială și cea cu prietenii, generând ulterior în depresie sau în unele cazuri extreme în suicid.

Cele mai frecvente manifestări psihologice ale stresului sunt anxietatea și tulburările anxioase, agresivitatea, apatia și depresia, precum și deteriorările cognitive. Alte manifestări psihologice ce pot apărea pe baza stresului sunt legate de iritabilitatea crescută, scăderea interesului pentru anumite domenii sau chiar pierderea interesului pentru prieteni, instabilitate emoțională sau chiar reprimarea emoțiilor, etc.

Dacă reacția individului la stres este prea intensă sau apare prea des, stresul poate duce la apariția tulburărilor de natură psihologică, astfel că în anumite situații se recomandă să se apeleze la specialiștii în domeniul sănătății mentale (psihologi, psihoterapeuți, sau chiar psihiatri).

Un lucru este cert, diversitatea tipologiilor umane poate duce la diferite reacții în ceea ce privește managementul stresului și la diferite modalități de manifestare a acestuia. Spre exemplu, se poate face ușor o diferențiere între reacția la stres a bărbaților și reacția la stres a femeilor.

Atunci cand sunt stresați, bărbaților li se activează ca principală funcție a creierului, orientarea în spațiu și logica, pe când la femei este activată funcția vorbirii. De aceea femeile stresate vorbesc mult, doar ca să se descarce. Ele nu așteaptă de fapt sugestii pentru rezolvarea problemele lor, ci vor doar să fie compatimite.

Spre deosebire de femei, bărbații se liniștesc citind ziarul, meșterind sau pescuind. În astfel de momente cu potential stresant, diferența dintre sexe se acutizează. În vreme ce femeile vorbesc adesea fără să gândească, bărbații acționează fără să gândească.

În raport cu intensitatea și durata emoțiilor la care indivizii sunt supuși în urma apariției stării de stres, aceștia au diverse reacții psihologice negative. Totodată aceste manifestări, reacții au intensități și durate de timp diferite de la o persoană la alta.

Reacția comună a indivizilor la factorii generatori de stres este de mobilizare a sistemului endocrine, alături de reducerea eficienței organismului până în momentul punerii în funcțiune a acelor forțe care ajută la mobilizarea și adaptarea individului la stres.

În cadrul reacției la stres a indivizilor, se dobândește rezistență la factorii cu potențial stresant prin secretarea adrenalinei și a nonadrenalinei. Odată cu intrarea în circuitul sanguine a acestor hormoni se împiedică unele modificări la nivelul organismului, cum sunt creșterea nivelului de colesterol și de acizi grași, precum și deteriorarea proceselor digestive, efecte care în timp dăunează stării de sănătate a individului.

Selye considera că în cadrul procesului de instalare, stresul cunoaște 3 stadii:

Primul stadiu este reacția de alarmă a individului la stres

Acest stadiu reprezintă de fapt răspunsul inițial al organismului la stres, procesul de alarmare reprezentând de fapt o mobilizare generală a tuturor forțelor de apărare disponibile ale individului. Într-o fază acutizată a acestui stadiu, rezistență generală a organismului la stres scade până sub nivelul mediu.

Răspunsul individului la stres nu se reduce la reacția de alarmă, astfel că în situația în care agentul perturbator, nociv acționează în continuare organismul uman va trece la starea de adaptare (rezistență). Este clar că nici un organism uman nu poate să se afle permanent în starea de alarmă. Reacția de alarmare inițială trebuie să fie urmată de un stadiu de rezistență.

Cel de al doilea stadiu este cel de adaptare a individului la stres

Acest stadiu se deosebește de stadiul de alarmare prin reacțiile chimice și fiziologice apărute. În situația în care organismul uman s-a adaptat la stres, în cadrul stadiului de rezistență, capacitatea de rezistență a acestuia la stres va crește peste nivelul său mediu.

Ultimul stadiu este cel de epuizare

În situația în care persoana în cauză este expusă pentru prea mult timp la acțiunea unui agent perturbator sau nociv, starea de adaptare obținută anterior dispare. În acest caz se ajunge la o anumită situație specială, în care simptomele stresului se aseamănă mult cu caracteristicile acestuia din cadrul stadiului de alarmare. În acest ultim stadiu, rezistență individului la stres se situează sub nivelul mediu.

Stresul determina blocarea alarmei la nivel cerebral, care răspunde de pregătirea corpului pentru acțiunidefensive. Sistemul nervos este trezit și hormonii sunt eliberați pentru a ascuți simțurile, a accelerapulsul, a crește frecvența respirației, a tensiona mușchii. Acest răspuns este important pentru că ajută în apărarea împotriva anumitor situații. Răspunsul este preprogramat biologic.

Se observă că toată lumea răspunde la stres aproximativ la fel, indiferent dacă situația stresantă este prezența la locul de muncă, în familie, în viață de zi cu zi. Viață scurtă sau lipsa de frecvența a episoadelor de stres nu pun probleme serioase. Dar când situațiile stresante nu se rezolva, corpul este menținut într-o stare constanța de activare care crește rată de solicitare a sistemului biologic. În cele din urmă, apare oboseală sau distrugerea abilității organismului de a se repara și de a se apară. Că rezultat, riscul de boală este iminent.

Stresul generează numeroase frământări emoționale ce au potențialul de a agrava dereglările emoționale ale indivizilor. Cu toate acestea este destul de dificil de stabilit rolul pe care îl are stresul în apariția tulburărilor emoționale sau chiar mintale. Există unele teorii referitoare la relațiile dintre stres și disfuncția mintală. S-a evidențiat în ultimul timp o incidență mai ridicată a evenimentelor cu un potențial stres major chiar înainte de a debuta schizofrenia, depresia sau tulburările non-psihotice.

FRUSTRAREA

Frustrarea este de fapt o nemulțumire profundă a individului, cauzată de faptul că ceva sau cineva intervine în sensul modificării comportamentului pe care individul îl adoptă în scopul atingerii obiectivelor sale.

Dacă este menținută în anumite limite normale, frustrarea poate avea efecte benefice, astfel frustrarea ambiționează indivizii și îi face să progreseze. Totodată indivizii își vor mobiliza energia disponibilă în scopul rezolvării cât mai rapide a problemelor cu care aceștia se confruntă.

Frustrarea poate avea consecințe pozitive doar în situația în care este intermitentă și individul deține mai multe modalități posibile de rezolvare a respectivelor probleme. În situația în care frustrarea este permanentizată și se constată că individul nu are alte alternative, frustrarea se transformă într-o stare interioară emoțională.

Frustrarea este o stare sufletească ce îl nemulțumește pe cel care suferă de stres, însă este frecvent ca cel stresat să prezinte simptome de anxietate, deoarece este normal ca cel care suferă de stres să fie și anxios.

Iritabilitatea și apoi frustrarea sunt principalele rezultatele ale incapacității unui anumit individ de a rezolva anumite probleme cu care se confruntă la un moment dat. De regulă frustrarea este determinată de faptul că o persoană împiedică o altă persoană să își realizeze un drept al său sau să își îndeplinească o dorință, însă frustrarea provine și din starea psihică rezultată ca urmare a apariției respectivului blocaj.

Piedicile care se înalță contra persoanei sunt piedici pe care persoana și le creează, fiind negativistă, pesimistă, neîncrezătoare sau sunt piedici obiective, ce nu au legătură cu individul, fiind determinate de cauze obiective. Frustrarea este o stare psihologică adesea asociată cu furia și agresivitatea și apare ca urmare a existenței unei bariere percepute de individ în îndeplinirea obiectivelor, dorințelor, trebuințelor personale.

Frustrarea poate fi adesea urmărită în termeni de comportament de tip problemă – răspuns, având diferite efecte, în corelație cu starea de sănătate mentală a individului. Într-unele cazuri pozitive, frustrarea atinge nivelul critic, devenind greu de administrat, astfel că individual va căuta soluții pentru situația apărută. Într-unele cazuri negative, frustrarea atinge nivelul maxim, iar individul consideră că sursa frustrării este ieșită de sub controlul său. În acest caz frustrarea se va acumula și va atrage după sine comportamente neadaptative (agresivitate, reacții violente, tentative de suicid).

Numeroși specialiști au încercat să facă legătura între comportamentul agresiv și frustrare. Unii au spus că toate actele agresiv au ca explicație o frustrare nerecunoscută, nemărturisită. Deși generalizarea este riscantă, este clar că frustrarea este un factor ce declanșează comportamentul agresiv.

În demersul teoretic trebuie să se urmărească șirul de cauze ce determină comportamentul negativ și să se elimine. Comportamentul agresiv provocat de frustrare poate să dispara numai dacă și frustrarea ce l-a produs dispare. Pentru ca frustrarea să poată să dispară trebuie ca mai întâi sa dispară stresul ce a dus la producerea acesteia.

Frustrarea cunoaște numeroase forme agresive precum protestul, sabotajul sau violența, iar în situația în care factorul care a provocat manifestările psihologice nu este înlăturat vor apărea retragerea și apatia.

Starea de frustrare apare atunci când individul se confruntă cu o barieră socială sau de altă natură care îl împiedică să-și satisfacă o trebuință percepută ca legitimă. Frustrarea este experiența afectivă a eșecului. Alături de starea de frustrare, există și sentimentul de frustrare, de lungă durată, ce poate determina dereglarea conduitei individului. Sentimentul de frustrare declanșează o tensiune emoțională puternică și nevoia de descărcare corespunzătoare, motiv pentru care a fost asociat frecvent cu agresivitatea.

În situația în care frustrarea ia individul pe nepregătite sau frustrarea are cauze nedrepte, începe să se instaureze încet, încet agresiunea. Spre exemplu când schimbarea nu este explicată, ea produce frustrare și apoi agresiune. Ideal ar fi ca frustrarea să se mențină în limite controlabile.

În funcție de importanța lor și momentul în care au loc, frustrările nerostite determină numeroase consecințe grave la indivizii care le îndură. Frustrările au efecte cu atât mai grave cu cât se manifestă mai devreme. În acest sens repetarea frustrărilor cresc riscul indivizilor de a dezvolta anumite suferințe fizice ireversibile ca rezultat al unei stări permanente de stres.

Persoanele care sunt frustrate frecvent, au de regulă, o durată de viață mai redusă și numeroase probleme de sănătate față de persoanele ce reușesc să își stăpânească frustrările și starea de stres. Managementul stresului are un rol primordial în acest sens. Managementul stresului și a frustrărilor îmbunătățesc simțitor calitatea vieții indivizilor, dar pot și să prelungească viața acestora.

În adiție, se consideră că în situația în care frustrarea și stresul reprezintă provocări în cunoașterea de sine organismul uman va avea un răspuns pozitiv și se va atinge o stare asociată cu un nivel redus al stresului. Toleranța la frustrare desemnează capacitatea unui individ de a surmonta o situație de frustrare fără a recurge la mijloace de răspuns inadecvate. Atât toleranța la frustrare, cât și agresivitatea sunt trăsături formate în timpul socializării.

Tot ca o manifestare a frustrării apare și amenințarea, această stare, alături de conflict, suprapunându-se cu frustrarea. În condiții de amenințare există un element negativ, care pune în pericol integritatea psihică sau fizică a individului, precum și trebuințele de bază ale acestuia. În situații de conflict individul este supus unor forțe de sens opus, astfel că în orice direcție ar decide să acționeze, acesta riscă totuși numeroase consecințe negative indezirabile.

Agresivitatea apare ca o reacție a individului la frustrare și poate să fie orientată atât asupra obiectului frustrării, cât și asupra oricărui alt obiect. Societatea umană folosește adesea pedeapsa ca modalitate de reducere și îndreptare a comportamentului agresiv. Totodată, cu același scop, se folosesc normele legii în vederea reducerii agresivității, însă aceste metode sunt ineficiente și nu vor fi folosite în cazul indivizilor anxioși sau triști.

Datorită implicațiilor sale. anxietatea este uneori luată mai în serios decât furia sau comportamentul agresiv. Per ansamblu se observă ineficiența aplicării pedepselor în scopul stopării comportamentelor greșite, însă există câteva programe eficiente de management al furiei.

În ultimii ani specialiștii în domeniu sugerează că cel mai potrivit ar fi să se facă relaționarea termenului de stres cu termenul de frustrare, cu trăirea afectivă a pericolului, dar și cu trăirea semnificației acestuia, cu unele concepte puțin mai vaste decât emoția. Stresul relaționează cu anxietatea.

În conformitate cu principiul inter-relațiilor dintre somatic și psihic se consideră că orice tip de modificare în cogniție are capacitatea de a produce o schimbare fiziologică sau una somato-fiziologică.

ANXIETATEA

Anxietatea este o reacție anticipată a individului la o amenințare fizică sau psihică îndreptată asupra sa. Spre deosebire de teamă, comportamentul anxios nu reprezintă de fapt o reacție la un pericol deja prezent.

Atât anxietatea, cât și teama se produc în situația în care individul simte că nu are posibilitatea de a se apăra de pericolul iminent. Anxietatea este definită ca fiind o tulburare a afectivității, manifestată adesea prin stări de neliniște, îngrijorare nemotivată, în lipsa unor cause clare care să provoace aceste stări anxioase. În termeni simpli anxietatea este o de fapt o teamă fără obiect.

În conformitate cu clasificările existente în acest moment se evidențiază numeroase tipuri de anxietate: anxietatea generalizată, anxietatea sub forma atacurilor de panică, sindromul obsesiv-compulsiv (OCD), existent fobiilor sau apariția stresului post traumatic.

În cazul anxietății generalizate, persoanele în cauză resimt o teamă și o îngrijorare excesivă, manifestară aproape continuu și care durează mai mult de 6 luni. Simptomele anxietății generalizate apar din senin și sunt mult exagerate față de proporțiile pericolului potențial, persistând însă mult timp după ce presupusa amenințare a trecut.

Cele mai comune simptome ale anxietății sunt neliniștea, senzația persoanei că se află la capătul puterilor, dificultăți în menținerea concentrării, senzația de nervozitate și iritabilitate, tensiunea musculară, palpitații, tulburări de somn, etc.

Situații pe care mulți dintre noi le considerăm normale devin amenințătoare pentru persoanele cu tulburări anxioase. Individul care suferă de o astfel de tulburare trăiește constant cu un sentiment nejustificat de tensiune și de teamă, acesta afirmând că nu poate să-și controleze anxietatea.

Starea de anxietate permanentă îi provoacă respectivului individ un discomfort puternic, îi afectează în mod direct viața, fără a fi datorată însă abuzului de anumite substanțe psihoactive sau a unor probleme medicale, spre exemplu hipertiroidia.

Femeile manifesta o incidență mai mare a anxietății față de bărbați. Posibilitățile de intervenție terapeutică combină tehnicile de relaxare cu informarea indivizilor asupra originii simptomelor anxietății, precum și învățarea unor tehnici de controlare a anxietății.

Anxietatea apare adesea ca o consecință directă a vulnerabilității indivizilor în fața unor decizii luate de cei ce dețin o mare putere asupra lor. În situația în care deciziile astfel luate sunt defavorizatoare pentru indivizi apare starea de anxietate.

Tulburarea anxioasă generalizată se caracterizează prin anxietate persistența pentru o perioada de câteva luni. Anxietatea sau simptomele somatice produc suferințe marcate în arii funcționale importante. Există trei aspecte cheie ale tulburării anxioase: îngrijorare și neliniște greu de controlat, tonus muscular crescut (cefalee, agitație) și hiperactivitate vegetativă (simptome gastro-intestinale și cardiovasculare).

Tulburarea anxioasă generalizată este de obicei persistența și în lipsa tratamentului nu apar perioade de remisiune mai lungi. Odată cu înaintarea în vârstă, pacienții manifestă mai puține simptome și par mai puțin afectați. Majoritatea pacienților se ameliorează în primele 6 luni de tratament, dar de obicei se impune urmarea unui tratament pe termen lung. Simptomele severe ale bolii și ideea de suicid se asociază cu un prognostic mai prost. Depresia este frecvența și este posibil că anxietatea persistența să predispună pacientul la depresie.

Simptomul principal al tulburării anxioase generalizate este anxietatea, generalizată și persistența, care nu apare doar în anumite condiții de mediu. Cele mai comune simptome sunt nervozitatea, creșterea tensiunii arteriale, transpirații, amețeală, palpitații, disconfort epigastric.

Cu toate că simptomele și semnele anxietății variază de la persoană la persoană, semnele comune sunt însă tensiunea motorie, hiperactivitatea vegetativă, expectatiile aprehensive și vigilența. Pacienții ce manifestă tulburare anxioasă generalizată nu semnalează fluctuații acute ale nivelului de anxietate și nici simptomele caracteristice panicii.

Spre deosebire de pacienții cu panică, la care simptomele apar brusc, pacienții cu tulburare anxioasă generalizată trec printr-o anxietate difuza persistența, fără a manifestă simptomele specifice ce caracterizează tulburarea fobică, panică sau tulburarea obsesiv-compulsivă.

Anxietatea poate apărea și ca o consecință a unor modificări frecvente a mediului, a competiției la locul de muncă în urmă căreia unii indivizi își pierd poziția, precum și a ambiguității sarcinilor de muncă, a instabilității locului de muncă, precum și a așteptărilor nerealiste.

În viața de zi cu zi anxietatea are rol adaptativ, însă poate devein dezadaptativă în situația în care teama ce o produce devine angoasă, disproporționată în raport cu realitatea sau neavând corespondent real. Mai există însă și unele cazuri în care anxietatea cunoaște manifestări paroxiste în urma unor experiențe traumatizante.

Adesea aceste persoane trăiesc într-o stare de teroare, cu teama că evenimentul se poate repeta oricând și că sunt supuse permanent riscului. Retrăirea perpetuă a traumei poate genera pentru individ stări de panică la fel de intense ca cele resimțite în momentul traumatic.

Factorii stresori ai individului cum ar fi boala, problemele de familie, sentimental de neapartenență la un grup, ambițiile și pretențiile exagerate au un rol major în instalarea stării de anxietate. Cu toate acestea, în unele cazuri anxietatea moderată motivează pozitiv individul și îi mărește creativitatea și capacitatea de inovare, anxietatea reprezentând uneori sursa rezolvării a numeroase probleme sau sarcini.

În situația în care anxietatea se cronicizează și ajunge să depășească anumite limite normale, indivizii ajung să nu mai gândească rational, de aceea unii dintre acești infivizi încep să facă exces de substanțe excitante (alcool, tutun sau droguri).

Este grav însă faptul că cei mai mulți dintre indivizii cu probleme de anxietate nu recunosc și nu acceptă starea critică în care se află, considerând acceptarea stării de anxietate ca pe un semn de slăbiciune. De aceea aceștia blochează discuțiile pe tema respectivă, împreună cu încercările apropiaților de a-i ajuta.

În scopul menținerii stării de anxietate în niște limite normale, trebuie să fie încurajată pe cât posibil exprimarea acesteia. În cadrul companiilor, managerii trebuie să evite dislocarea indivizilor ce prezintă tendințe de anxietate din cadrul grupurilor în care aceștia s-au obișnuit, iar în situația în care acest lucru nu este posibil, să se acționeze prudent și să se pregătească cu grijă sporită mișcarea respectivă.

În scopul reducerii stresului ocupațional și pentru a se evita anxietatea angajaților și subordonaților, managerii companiilor trebuie să le ofere acestora feedback referitor la performanțele lor, să anunțe din timp schimbările ce urmează să aibă loc în cadrul companiei, dar și să evite formarea competiției inutile.

DEPRESIA

Depresia este una dintre stările emoționale cu impact negativ asupra indivizilor, încercată însă de aproape fiecare din noi la un moment dat. Depresia apare ca urmare a unei suferințe fizice, a unui efort prelungit, a unui eveniment nefericit sau a expunerii prelungite la stres.

În societatea modernă depresia este una din cele mai des întâlnite tulburări de natură psihiatrică. Depresia are efecte devastatoare atât asupra planului afectiv, însă tulburarea psihiatrică amintită este de fapt și o provocare pentru sistemul de sănătate publică. În acest sens s-au dezvoltat de-a lungul timpului o mulțime de studii pentru identificarea cât mai precoce a factorilor de risc în apariția și manifestarea depresiei.

Atunci când stresul domină starea de spirit, următorul pas este greutatea din ce în ce mai mare în a te concentra, în a realiza activități cotidiene. Următorul pas este instalarea stării tipice depresiei: starea de pasivitate, prezența oboselii accentuate, lipsa de interes chiar și pentru lucruri și persoane iubite, destabilizare emoțională, izolarea și retragerea din cercul de cunoștințe, precum și scăderea în greutate.

Nu se poate însă vorbi despre o cauză unică de la care să pornească boala. Evenimentele neplăcute, brutale sau repetitive au un rol în instalarea depresiei, la fel ca și mediul personal și educația primită. Nici unul dintre acești factori, luat separat, nu poate însă explica o depresie.

Foarte frecvent, oboseala și insomnia preced instalarea sindromului depresiv, simptome după care, ulterior se adaugă sentimente de incapacitate, depreciere, nehotărâre, diminuarea interesului socioprofesional, meditații anxioase asupra viitorului și stării de sănatate proprii și a celor apropiați.

Pe lângă dovezile referitoare la predispoziția genetică în dezvoltarea depresiei, se consideră și rolul pe care îl au factorii de mediu în dezvoltarea acestei tulburări psihiatrice. Există o mulțime de studii care au investigat relația ce există între stres și apariția depresiei.

Numeroase studii au încercat conceptualizarea stresului psihosocial prin prisma evenimentelor majore ale vieții indivizilor ce au loc într-un anumit interval de timp. În acest sens evenimentele majore reprezintă momente de cumpănă în viața indivizilor, momente ce impun anumite modificări în cursul normal al vieții și necesită adaptarea individului la noile condiții.

Evenimentele majore ale vieții sunt distincte față de frecușurile zilnice și de formele cronicizate ale stresului. Utilizându-se scale de evaluare a evenimentelor majore s-a evidențiat în cadrul a numeroase studii legătura dintre expunerea indivizilor la acest tip de evenimente și apariția episoadelor de depresie.

Uneori, depresia este benefică dacă se desfășoară pe o perioada foarte limitată de timp. Deoarece depresia încetinește mult reacțiile organismului și îl apără de un consum crescut de energie, putem spune că uneori are efecte pozitive. Pe termen lung, însă, efectele negative ale depresiei sunt devastatoare. În mod normal, majoritatea depresiilor dispar după perioade scurte de timp, situație în care energia, optimismul și pofta de viață reapar.

Din păcate, există însă și unele persoane mai sensibile la care depresiile se cronicizează. Aceste persoane devin apatice și retrase, nu mai dorm, nu au poftă de mâncare, sunt adesea nehotărâte, se concentrează foarte greu, se simt adesea vinovate fără motiv, se consideră neajutorate și nu mai au capacitatea de a se bucura de nimic.

Tototată majoritatea persoanelor depresive devin în timp neglijente cu aspectul lor fizic. Toate aceste manifestări ale depresiei le afectează mult puterea de muncă, dar și relațiile familiale și sociale, în timp ducând la abuzul de medicamente, alcool sau chiar droguri.

Apropiații au obligația morală de a-i ajuta pe indivizii cu tendințe depresive să-și recunoască problema, să o accepte și să accepte totodată și ajutorul ce le poate fi oferit de specialiștii în acest domeniu. Specialiștii în psihologie sunt singurii capabili să depisteze cauzele depresiei și să aplice tratamentul corespunzător acestei manifestări.

Cei mai mulți oameni acceptă stresul ca fiind un lucru normal în activitatea lor curentă, însă de regulă apar numeroase probleme atunci când efectele stresului ocupațional depășesc rezistența sau capacitatea de adaptare (coping) a individului.

Unul dintre cele mai eficiente instrumente utilizate în reducerea efectelor negative a stresului este relaxarea, o tehnică psihoterapeutică ce urmărește realizarea de contractii musculare și nervoase, având ca efect un repaus eficient, economisirea energiei, creșterea rezistenței la stres și diminuarea efectelor stresului instalat.

DIMINUAREA EFECTELOR NEGATIVE ALE STRESULUI

Prima cale de luptă împotriva riscurilor și factorilor de risc pentru sănătatea și securitatea în muncă nu poate conduce la eliminarea totală a factorilor și situațiilor care suprasolicită sau stresează personalul se impune luarea de măsuri de protejare și susținere a acestuia.

În primul rând, personalul trebuie învățat și ajutat să-și formeze strategii de adaptare la factorii și problemele respective, strategii care-i ajută să facă față diverselor probleme cu care se confruntă.

În al doilea rând, atunci când totuși anumiți indivizi prezintă o serie de simptome care indică efecte factorilor profesionali de risc, este, de asemenea, necesară ajutorarea lor pentru refacerea echilibrului intern al organismului, a stării de confort și de sănătate și a comportamentului normal, sigur și eficace.

Datorită firii umane, ne este adesea imposibil ca în anumite situații stresante să manifestăm o oarecare inactivitate, însă până la urmă învinge tentația de a răspunde, de a încerca să facem față situației. Conform teoriei cognitive tendința de a răspunde poartă denumitea de coping, definit ca un ”mod de a gândi și acționa în scopul remedierii aspectelor negative ce apar în anumite situații stresante”.

Acest concept a fost elaborat în anul 1978, având înțelesul unui ansamblu complex de mecanisme și conduite interpuse de individ între el și evenimentul stresant, în scopul stăpânirii, ținerii sub control sau diminuării impactului acestuia asupra stării de confort fizic si psihic a individului.

Totodată, copingul cuprinde ansamblul eforturilor cognitive și comportamentale destinate controlării, reducerii sau tolerării exigențelor, cerințelor externe și interne care amenință sau depășesc resursele unui individ. Răspunsurile individului la factori de stres, răspunsuri necesare acestuia pentru a putea face față situațiilor respective pot fi de natură total cognitivă sau afectivă.

Studiile existente în ceea ce privește procesul de coping au impus schimbări numeroase în modul în care ființele umane concep stresul, pornind initial de la descrierea reacțiilor indivizilor la stres, și mergând până la descrierea modalităților prin care respectivul individ manageriază factorii și situația generatoare de stres.

În conformitate cu această nouă modalitate de abordare a problemelor referitoare la stres, se evidențiază faptul că stresul nu trebuie să fie căutat doar în raport cu individual stresat și nici la nivelul evenimentului stresant, ci și în cadrul relației existente între individ și mediu.

În lucrarea sa, Iamandescu consideră că strategiile adaptative la stres pot fi atât strategii conștiente, cât și strategii inconștiente. În cazul strategiilor inconștiente, apar mecanismele de apărare ale eu-lui, strategii indirecte. Acest tip de strategii reprezintă de fapt acțiuni psihologice inconștiente, prin care indivizii încearcă să se autoînșele în ceea ce privește existența unor impulsuri amenințătoare, chiar dacă indivizii nu realizează acest lucru, iar mecanismele psihologice declanșate nu au de fapt ca efect reducerea stresului, ci doar rolul de a proteja persoana respectivă de amenințare.

Copingul centrat pe problemă este reacția ce presupune orientarea acțiunilor spre rezolvarea sau minimalizarea situației stresante existente. Copingul centrat pe problemă reprezintă de fapt o strategie activă de coping, foarte des folosită în situațiile ce manifestă un potențial reversibil.

În aceste cazuri individul aflat într-o astfel de situație realizează de fapt o evaluare mentală a tuturor posibilităților pe care le are, rememorând succesele avute anterior în situații similare, utilizând toate informațiile și mijloacele disponibile, urmând ca în final să elaboreze planul de acțiune.

Coping-ul centrat pe emoție este reacția ce urmărește reducerea tensiunii emoționale a individului, fără a schimba însă situația. Coping-ul centrat pe emoție reprezintă o strategie pasivă, în care individul evită confruntarea cu gravitatea situației existente, încercând pe cât posibil să abandoneze rezolvarea problemei apărute și adoptând unele strategii cum ar fi negarea, evitarea, resemnarea sau chiar agresivitate.

Alți autori au păreri diferite și nu sunt de acord cu acest model de clasificare a strategiilor de adaptare la stres. În lucrarea sa, Fletcher utilizează un model complex de clasificare a acestora, în care împarte strategiile în strategii de evitare și strategii de vigilență.

Strategiile de evitare a stresului reprezintă de fapt strategii de orientare a atenției individului spre unele activități ce au rol de substituire comportamentală sau cognitivă, cu scopul clar de a elimina tensiunea emoțională a individului. Strategiile de evitare sunt mai eficiente dacă sunt asociate cu strategii de confruntare cu evenimentul stresant.

O variantă a strategiilor de evitare sunt strategiile de fugă, în care individul se consideră eliberat de stres dacă bea, fumează sau ia anumite medicamente. Aceste strategii sunt foarte puțin eficiente și au numeroase efecte secundare, nocive pentru organism, în situația în care situația stresantă durează o perioadă mai lungă de timp. Utilizarea strategiilor de fugă duce la anxietate și chiar depresie.

Strategiile de vigilență presupun îndreptarea atenției respectivului individ spre situația stresantă, în scopul controlării acesteia și a prevenirii efectelor stresului. Strategiile de vigilență duc la o scădere a tensiunii emoționale a individului, facilitând astfel controlul asupra situației stresante, însă pot duce și la o intensificare a stării emoționale a acestuia, în situația în care situația este mai gravă decât s-a apreciat inițial sau este chiar imposibil de rezolvat.

Toate formele coping-ului au avantaje și dezavantaje, iar unele dintre ele sunt adaptate sau nu la factorii de stres, indiferent de momentul în care acestea au apărut și de durata evoluției acestora. Numeroase studii argumentează că unele strategii de adaptare centrate pe rezolvarea problemelor pot fi asociate cu starea de bine, însă tendința individului de a utiliza strategiile de adaptare centrate pe emoție tinde să fie asociateă cu o stare precară a sănătății mentale.

Strategiile de coping centrate pe emoție sunt strategii neadaptative, în vreme ce strategiile de coping centrate pe problemă sunt strategii adaptative. Adaptarea individului la stres prin strategii centrate pe problemă poate duce la experiențe pozitive, în timp ce adaptarea individului la stres prin strategii centrate pe emoție poate duce la experiențe negative.

Indivizii care au o gândire pozitivă evaluează situațiile ambigue ca fiind neamenințătoare, adoptând coping-ul preventiv sau active și menținând distresul la nivel scăzut. În schimb indivizii ce manifestă cogniții negative evaluează situațiile ambigue ca fiind amenințătoare, astfel sugerând rolul formării gândirii pozitive.

Există numeroase diferențe în utilizarea unei anumite forme de coping, deoarece trăsăturile de personalitate influențează tipul de coping adoptat. De aceea stilul de coping adoptat nu poate fi identic, fiind legat de diferențele de personalitate ale indivizilor, astfel că oamenii tind să manifeste un anumit stil de coping, obținut prin mobilizarea anumitor strategii specifice în confruntarea cu unele situații amenințătoare. Astfel, atât factorii de natură personală, cât și factorii de natură situațională au rolul de a influența răspunsul de coping.

În situația în care stresul este generat de anumite evenimente ireparabile indivizii sunt centrați mai mult pe emoție, deoarece aceștia încearcă să uite evenimentul respectiv sau să se relaxeze. În aceast caz persoanele extraverte tind să fie copleșite de emoție, iar persoanele introverte tind să se interiorizeze, fără a apela însă la comunicarea verbală sau la suportul social.

Astfel, este recomandată centrarea pe emoție în acest caz, manifestată prin verbalizare, găsirea unor preocupări, etc. Există anumite situații, cum ar fi apariția unor amenințări sau probleme la care se pot găsi ușor soluții, în care nu se recomandă centrarea pe emoție. Totodată nu se recomandă centrarea pe emoție în cazul apariției unor situații ireversibile pe termen scurt. În acest caz se recomandă apelarea la reacții verbale sau reacții nonverbale.

Din pacate numeroși indivizi recurg la alcool pentru a-și reveni dintr-o situație șocantă, însă în astfel de situații se recomandă descărcarea tensiunii psihice acumulate. O formă specifică de centrare pe emoție este și utilizarea umorului în anumite situații mai dificile.

Analiza mecanismelor de coping împotriva stresului aflate la dispoziția indivizilor este importantă pentru că în tentativele indivizilor de a reduce pe cât posibil efectele negative ale stresului trebuie să se țină cont de adecvarea sau inadecvarea strategiilor adaptative la situațiile considerate stresante de către individul respectiv.

Este importantă cunoașterea unor strategii specifice de adaptare la stres, în scopul informării si formării indivizilor ce se confruntă cu anumite tipuri de stres și cu caractetistici specifice de personalitate. Formarea indivizilor în scopul gestionării stresului zilnic are rolul de a-l învăța pe individ strategii ce pot fi utilizate în scopul controlării reacțiilor acestuia la stresul ce poate apărea în numeroase domenii specifice: stres stres fizic, stres psihologic, stres emoțional sau chiar stres comportamental.

Este necesar să se țină cont de faptul că indivizii reprezintă un complex biopsihosocial și trebuie abordată problema formării de conduite adaptative multidimensionale, cum ar fi activitatea profesională, cum ar fi individul și cum ar fi relațiile dintre individ și activitatea sa.

Conceptul de stres continua în prezent să fie unul dintre cele mai disputate concepte din istoria științei. Controversele în ceea ce privește acest termen decurg din accepțiunile atribuite acestuia: accepțiunea de reacție (atât emoțională, cât și fiziologică), la evenimente de viață, tracasări cotidiene, comportamente inadecvate, boală psihică sau somatică și accepțiunea care face referire la anumite aspecte ale vieții sociale.

Stresul are un aspect ciclic, deoarece individul încearcă să facă față factorilor de stres și reacționează la modificarea situației externe. Procesul poate uneori să ia formă de buclă: un factor de stres prezintă o amenințare, producând o senzație de tensionare sau de nervozitate, astfel că stresul provoacă la rândul său stres.

Stresul poate să ducă la numeroase perturbări în plan psihologic și fiziologic, concretizate ulterior într-o stare de epuizare emoțională, fizică și mentală. Această stare este exprimată prin suferință, trăiri dezagreabile și disconfortante, sau chiar prin aplatizare afectivă și depersonalizare, degenerând într-un complex de patologii somatice (boli funcționale și organice) cu consecințe negative asupra calității vieții.

Din punct de vedere fiziologic stresul cotidian afectează întreagul organism uman: creierul, mușchii, tubul digestiv, inima, vasele de sânge, dar și pielea.

Starile stresante sunt aproape invariabil legate de atitudinea fața de sine a persoanei, de relațiile individuale în care se dezvaluie vulnerabilitatea si sensibilitatea fața de esec, de defecte personale, de sarcini excesive, de exigențele externe sau de nivelul de aspirații superioare, de incongruențele dintre eul real si cel dorit.

Adesea se apelează la așa-numitele proceduri de inoculare a stresului, ce presupun tehnici de intervenție ce vizeaza ajustarea persoanei la un eveniment activator de tip stare subiectiva, în cazul careia factorii interni sau externi care au declansat-o nu pot fi schimbați din diverse motive. Acest lucru se realizeaza prin achiziția de mecanisme de coping cognitiv, comportamental si fiziologic eficient si prin pregatirea pentru noi situații stresante.

Această procedura este utilizată atât că tratament menit să-i ajute pe indivizi să facă față cu bine efectelor expunerii la stresori, precum și că metodă preventivă ce are rolul de a „inocula” persoanele în așteptarea anumitor evenimente stresante.

Selye introduce și noțiunea de boală de adaptare. El recunoaște că nu există boală a cărei unică și exclusivă cauză ar fi stresul, dar un stres mult prea puternic poate să determine prăbușirea mecanismelor de apărare ale organismului uman.

Stresul se concretizeaza în diminuarea funcțiilor organismului sau chiar în apariția anumitor boli, insa poate ajuta persoană aflată într-o stare de pericol. Stresul poate genera un disconfort temporar și poate induce consecințe negative pe termen lung, putând altera starea de sănătate a unui individ și bunăstarea acestuia, provocând și unele reacții funcționale și organice.

Situațiile stresante, mai ales dacă sunt de lungă durata, pot conduce la o serie de manifestări sau modificări în sfera afectivității, de la dispoziții generalizate până la trăiri afective intense, cum sunt afectele, de la anxietate la angoasă, și apoi la tulburări anxioase de genul stresului posttaumatic și a stresului acut, de la apatie până la depresie. Aceste modificări se pot observă cu ușurință și la nivel comportamental, luând diferite forme specifice.

Uneori se poate remarca la subiecții mai grav afectați de stresul cotidian, o mobilitate excesivă a stărilor afective și o intensitate neobișnuită a acestora, care pot merge până la senzația de disperare. De asemenea se poate remarca și faptul că stresul afectează funcțiile cognitive ale indivizilor.

Din punct de vedere fiziologic, însă, organismul uman reacționează similar pentru toți indivizii, indiferent de factorii stresori care acționeaza asupra acestora, de la stresul cotidian până la situații mai periculoase. În situațiile stresante, schema de răspuns a organismului constă într-o activare fiziologică ce antrenează numeroase modificări somatice și neurovegetative, ca rezultat al sesizării rețelei simpatice a sistemului nervos vegetative, care pregătește organismul pentru situațiile potential periculoase, prin angajarea acestuia în eliberarea de energie.

BOLILE DE PIELE CAUZATE DE STRES

Stresul este considerat maladia secolului, fiind perceput ca o amenințare, o stare care dezechilibrează puternic organismul. Munca, presiunea socială si agresivitatea din jur sunt factorii care mențin organismul uman și psihicul într-un climat ostil. Stresul este un sindrom de adaptare, adică un ansamblu de reacții prin care organismul răspunde la o acțiune agresivă.

În doze mici și pe termen scurt, stresul stimulează creativitatea și inovația. Stresul activează organismul din punct de vedere energetic, având capacitatea de a îmbunătăți memoria I capacitatea de concentrare a indivizilor. În acest sens stresul provoacă accelerarea ritmului cardiac și permite o mai bună vascularizare a creierului. Dar, toate aceste aspecte sunt valabile doar în cazul unor doze mici de stres. Stresul provoacă o varietate de răspunsuri la oameni diferiți, spre exemplu unora le tremură mâinile,dintîi le sunt încleștați și obrajii roșii. Mecanismele de apărare față de stres erau foarte des utilizate și foarte utile omului primitiv, însă pentru viața modernă aceste mecanisme și strategii nu funcționează, însă au uneori capacitatea de a produce un stres puternic.

Deseori, simptomele stresului reprezintă adevărate semnale de alarmă. Simptomele stresului se pot prezenta sub formă unor probleme fizice minore, cum ar fi ticuri nervoase și spasme musculare, dereglări ale digestiei și excreției. Consumul exagerat de cafea, țigări și băuturi alcoolice reprezintă o modalitate prin care oamenii încearcă să reziste în perioadele stresante din viață lor. Formele mai acute ale stresului au potențialul de a fi marcate de simptome ca pierderea poftei de mâncare, insomnie, furie, ostilitate și incapacitate de concentrare.

Alte reacții de stres apărute la nivelul indivizilor pot să fie observate în comportamentul acestora. Aceste reacții sunt cel mai adesea inconștiente, doar rar acestea devin conștiente. Oamenii supuși unor nivele crescute ale stresului pot ignora existența unor situații potential stresante. Indivizii pot de asemenea să nege apariția unor aspecte negative (despărțiri, eșecuri, boli cornice, etc.). Indivizii vor încerca să argumenteze eșecul prin faptul că oricum nu doreau în mod special să câștige, să reușească sau vor încerca să compenseze, concentrându-se pe alte probleme. Activitățile compensatoare, înlocuitoare pot ascunde ostilitatea și agresiunea pe care stresul și anxientatea le provoacă adeseori.

Legătura existentă între afecțiunile de natură dermatologică și componenta psihologică a acestora generează încă numeroase controverse. Apariția bolilor de piele se află în strânsă relație cu tot ceea ce indivizii trăiesc pe planul emoțional. Numeroase boli cutanate își au cauza și sunt agravate de către stresul cu care indivizii se confruntă. Adesea pacienții mai predispuși la stres sau mai fragili din punct de vedere emoțional se confruntă în perioadele stresante cu agravarea bolilor de piele, chiar și în cadrul bolilor ce afectează aspectul estetic (acneea, rozaceea, vitiligo, dermatita), dar și în cadrul bolilor mai serioase (psoriazisul, eczemele, lupusul).

Stresul excesiv la locul de muncă favorizează declanșarea unor activități bizare în acea parte a creierului care este responsabilă cu „controlul mâncărimii”. Din acest motiv, multe persoane stresate suferă adesea de mâncărimi de piele care nu prezintă nicio altă cauză în afara stresului.

Studiile existente au arătat faptul că stresul prelungit poate să fie corelat atât cu apariția, cât și cu manifestarea ulterioară a unor boli de piele. În acest sens, gradul în care stresul zilnic contribuie la dezvoltarea și apariția anumitor boli de piele este unul destul de neclar.

Chiar dacă cercetările efectuate au demonstrat corelația puternică dintre stres și răspunsurile fizice sau fiziologice ale organismului, nu se poate dovedi existența unei relații de tip cauză-efect. Considerând aceste aspecte, specialiștii nu au putut evidenția faptul că stresul generează anumite boli de piele specifice.

Există numeroase dovezi conform cărora stresul are posibilitatea de a elimina capacitatea sistemului imunitar al individului de a se lupta cu o anumită boală, la fel ca în cazul unor infecții virale sau maladii, în care sistemul imunitar al individului nu funcționează la parametrii normali, fiind atacate țesuturile. Mai mult, este cunoscut faptul că stresul afectează modul în care unii indivizi abordează boala respectivă.

Plecând de premisele anterioare, se pot face numeroase corelații între stresul cotidian și diferite maladii. Stresul agravează unele afecțiuni și boli ale pielii, însă cea mai severă dintre ele este psoriazisul. Numeroși specialiști au observat legătura între un nivel ridicat de stres și extinderea și agravarea tulburărilor pielii. Starea percedută de organism în cadrul perioadelor stresante suprasolicită nervos individul, iar stresul cotidian reprezintă adesea o sursă favorizantă pentru numeroase boli de piele.

În perioadele stresante, nivelul ridicat al secreției de cortizol determină îngrășarea, peste 60% dintre cazurile de psoriazis, urticarie, eczema sau dermatite apar ca urmare a existenței unor episoade de stres.

Cele mai uzuale și frecvente boli declanșate și agravate de stresul cotidian sunt:

Psoriazisul face parte din categoria bolilor de piele cronice autoimune, îmbrăcând numeroase forme și afectând aproape 5% din populația globului. Psoriazisul este caracterizat în primă fază prin apariția plăgilor de culoare roșie, acoperite de coji albe, cu textură aderentă. Cu excepția psoriazisului în picățele, care are la bază și unele cauze streptococice, legătura existentă între stres și psoriazis este una destul de ușor de observat.

Se observă adesea că puseele rezistente la tratament apar în situația în care apar anumite situații stresante. Medicamentele pot duce la ameliorarea erupțiilor cutanate, chiar și în cazul lipsei tratamentului sistemic. În unele cazuri genetice ale bolii se moștenește un ”pachet” complet format din episoade de stress și agitație. În situația în care se suprapun și unele tulburări hormonale, este clar că extinderea afecțiunii va fi inevitabilă.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale bolii îl reprezintă suferință psihologică, mai ales ținând cont de faptul că această boală este una des întâlnită. Psoriazisul are un factor genetic, însă este asociată cu unii factori agravanți, cum ar fi stresul. Stresul, ca factor principal de risc, este motivul pentru care anumiți pacienți se confruntă cu primul episod al bolii ca rezultat al unui stres puternic sau a unei traume (eșec din punct de vedere sentimental, decesul unor apropiați, accidente, etc.).

În unele situații ajunge acțiunea unui factor psihologic minor care duce la declanșarea crizelor. Spre exemplu, pacienții ce se confruntă cu o formă foarte ușoară a bolii pot să dezvolte un psoriazis destul de sever după ce au vizionat anumite clipuri sau emisiuni cu privire la boala lor, în care au vizualizat imagini impresionante cu pacienți. Stresul cotidian întreține episoadele de psoriazis, determinând dificultăți în tratarea acestei afecțiuni.

Bolnavii de psoriazis sunt în general sensibili la stres sunt fie predispuși la depresie, fie suferă uneori de traume psihice destul de puternice. Din aceste motive, stresul este unul din cei mai studiați factori agravanți ai psoriazisului.

Starea de excitabilitate perpetuă cauzată de stres îi face pe indivizii diagnosticați cu psoriazis să se scarpine și să rupă cojile formate, astfel că acestea se îngroașă. Prezența leziunilor cauzate de psoriasis pe față și pe scalp afectează emotional indivizii, creând un cerc vicios. În cazul psoriazisului tratamentul dermatologic trebuie să fie început cât mai repede posibil.

Psoriazisul este o boală cronică imuno-inflamatorie sistemică, cu o componentă genetică și manifestări cutanate (plăci eritemo-scuamoase), ale anexelor cutanate, cu complicații articulare și oculare, fiind însoțită de un cortegiu de comorbidități în sfera cardiovasculară sau în cea gastrointestinală.

În general, pacienții cu psoriasis trebuie să evite stresul, alimentația deficitară, consumul în exces de vitamina A, dar și fumatul. La unii pacienți tratamentele pot duce la reacții adverse. Cu cât se evită cauzele, cu atât cresc șansele pacienților de a rămâne la forme mai blânde ale bolii.

Rolul stresului în apariția și evoluția psoriazisului a fost o temă de studiu pentru numeroase cercetări. Prezența evenimentelor de viață stresante în anul precedent debutului bolii apare la aproape trei sferturi din bărbații și femeile cu psoriazis incluse în studiu. Aproximativ un sfert din întregul lot de studiu s-a confruntat cu evenimente stresante cu o lună înainte de a debuta boala.

În ceea ce privește factorii de risc în psoriazis, un studiu realizat asupra unui număr de 104 pacienți arată faptul că doar un sfert dintre pacienți erau fumători. Studiul anterior arată totodată și faptul că fumatul poate duce la cronicizarea psoriazisului.

În cadrul aceluiași studiu autorii identifică ca și factori de risc, alături de fumat, stres emoțional, obezitate, lipsa exercițiilor fizice și consumul de alcool. Autorii precizează că mecanismele prin care băuturile alcoolice și fumatul influențează psoriazisul nu au fost însă foarte clar demonstrate.

Cu toate acestea, autorii citează rezultatele unor studii care evidențiază incidența crescută a psoriazisului în rândul persoanelor ce suferă de alcoolism. Consumul alcoolului și a tutunului sunt asociate cu o varietate de factori psihosociali. Totodată, consumul de alcool și fumatul duc la contractarea de afecțiuni ca ulcer sau boli coronariene, care se pot constitui în timp ca și complicații ale psoriazisului.

Autorii menționează că este posibil ca stresul cotidian, împreună cu stresul generat de problemele de sănătate și cu factorii psihosociali să contribuie la creșterea morbidității în psoriazis. Totodată se evidențiază prevalența crescută a abuzului de băuturi alcoolice și de țigări în rândul pacienților cu psoriazis.

În funcție de sex psoriazisul afectează în proporții egale atât femeile cât și bărbații, însă la sexul feminin boala are tendința de a se dezvolta mai devreme. Urmărind vârsta de instalare a psoriazisului, s-a constatat existența a două puncte de referință: apariția unei forme de psoriazis cu debut precoce (aproximativ în jurul vârstei de 14 ani) și apariția unei forme de psoriazis cu debut tardiv (aproximativ după vârsta de 40 de ani). Cu toate acestea, în mod normal, apariția psoriazisului este adesea constatată în jurul vârstei de 15-35 ani. Totodată, au existat însă unele cazuri de psoriazis înregistrate la copii sau chiar nou-născuți.

Psoriazisul este o afecțiune al cărei impact asupra stării de sănătate a pacientului nu trebuie subestimat și care are nevoie încă de fundament medical și psiho-social în vederea elaborării unor programe de intervenție terapeutică care să ducă la optimizarea reinserției sociale a acestor categorii de pacienți.

2. Acneea este cea mai frecventă afecțiune cutanată. Peste 60% din adolescenți fac acnee și 25% dintre ei au tendința de a avea un ten aceneic toată viața. Adesea, din cauza stresului, persoanele care nu au avut niciodată problem de acest fel, se confruntă cu acnee la maturitate.

Fundamentul genetic, stresul cotidian, abuzul de unele substanțe sau medicamente, consumul de hrană necorespunzătoare, dar chiar și unele cosmetice pot duce la apariția de coșuri.

Comportamentul indivizilor la acnee este adesea influențat de stres, numeroși oameni sunt afectați emotional de această boală de piele, ajngând să se izoleze și să dezvolte trăiri greșite, mai ales creându-și o imagine greșită față de propria persoană. Studiile asupra stresului psihologic arata ca anxietatea poate reduce capacitatea sistemului imunitar de vindecare a rănilor cu până la 40%, ceea ce dubleaza efectul stresului asupra acneei.

Ghidurile de tratament acceptă ca și tratament pentru formele grave de acnee, medicații cu riscuri importante, chiar retinoizi sau contraceptive, blocante hormonale. Adesea se apelează la tratamentul cu antibiotice pe o perioadă extreme de lungă, toate acestea pentru ca afectarea psiho-emoțională a pacientului să nu implice riscuri mult mai mari decât cele asociate consumului acestor medicamente.

Mecanismul prin care stresul cotidian poate să declanșeze, să întrețină sau chiar să schimbe puseele de acnee este unul cunoscut doar parțial. Chiar dacă rezistăm mediului stresant, prețul rezistenței este acneea, însă o mare parte dintre pacientele de sex feminin dobândesc și alte semne ale dezordinii hormonale.

O afecțiune a pielii des întâlnită în cazul adolescentelor este acneea. Aceasta este adesea agravată din cauza obișnuinței indivizilor de a-și provoca noi leziuni prin stoarcerea coșurilor existente. În acest caz factorul de stres apare ulterior, deoarece adolescenții sunt complexați de înfățișarea lor fizică. Deși frecventă la vârsta adolescenței, nu doar adolescenții se confruntă cu acneea, astfel că s-a concretizat acneea femeii stresate, apărută de regulă în jurul vârstei de 30 de ani.

Studiile indică faptul că stresul poate declanșa acneea la femei. Cercetătorii au descoperit o relație între nivelurile crescute de stres și niveluri mai ridicate de acnee la femeile cu cariere cu evoluție rapidă. Ca răspuns la stres, organismul produce mai mulți androgeni. Acești hormoni stimulează glandele sebacee și foliculii de par din piele. Atunci când este stimulată excesiv, precum în timpul perioadelor de stres, acneea se poate declanșa.

Cercetătorii americani de la Wake Forest University School of Medicine au realizat un studiu referitor la acnee, în corelație cu nivelul de stres, ca principalul factor cauzator pentru aceasta. Studiul indica faptul că tinerii supuși unor niveluri ridicate de stres au șanse mai mari să sufere de o acnee mai severă.

Studiul anterior menționat a analizat modul în care momentele de stres duc la creșterea nivelului de sebum, precum și modul în care creșterea nivelului de sebum duce la forme mai severe de acnee. În cadrul studiului, adolescenții analizați, având vârsta de aproximativ 14 ani, au raportat anumite niveluri persoanale de stres.

Severitatea acneei adolescenților a fost măsurată de două ori, în momente diferite ale existentei acestora. Prima data severitatea acneei a fost măsurată în timpul examenelor de la jumătatea anului școlar, iar a doua oară severitatea acneei a fost măsurată în vacanța de vară. Indiferent de rezultatele studiului, stresul nu poate să fie considerat a fi un factor major de risc pentru apariția bolilor de piele, deoarece stresul acționează printr-un mecanism secundar, în mod indirect.

Stresul cotidian influentează doar indirect evoluția acneei și a celorlalte boli de piele. De fapt, stresul are doar o acțiune indirectă deoarece stimulează descărcarea unor hormoni, care pot duce la agravarea leziunilor acneice. În acest caz nu se poate vorbi despre stresul cotidian, ca factor indirect în favorizarea bolilor de piele, ci este vorba de anumite evenimente stresante majore, care implică un stres suplimentar, deosebit.

3. Rozaceea (cuperoza) reprezintă o patologie cutanată ce progresează odată cu afectarea vaselor de sânge din piele. În cazul acestei afecțiuni, vasele de sânge se dilată și se contractă spastic, astfel că zona afectată suferă numeroase variații de culoare, pornind de la roșu aprins la roșu mai palid sau chiar la roz.

Factorii de bază care declanșează puseul sunt reprezentați de variațiile de temperatură, de consumul anumitor alimente nesănătoase, precum și existența anumitor afecțiuni, dar și de prezența emoțiilor puternice. Spre deosebire de cazul acneei, unde stresul acționează mai lent, în cazul rozaceei acțiunea stresului este una mult mai rapidă, astfel că la unii pacienți este chiar instantanee.

Rozaceea manifestă câteva stadii. Primul stadiu, eritemul pudic, este urmat de eritemul roșu, cu vase de sânge sparte, însă ultimul, rinofima, este chiar desfigurant. Adeseori rozaceea este greșit asociată cu alcoolismul, infecția sau chiar lipsa de igienă. Tratamentele pentru rozacee sunt lungi și asociate stadiului în care pacientul se află. Cu cât boala va fi tratată mai repede, cu atât costul asociat acesteia va fi mai mic, atât în effort și complicații, precum și în impact estetic și financiar.

Unii autori pledează pentru rolul patogenetic al radiației solare, raportând că există o asociere a bolii cu pielea mai deschisă la culoare și cu ochii albastri sau căprui deschis și o predilecție pentru crizele de boală la începutul primăverii. Alți factori care exacerbează simptomele, menționate anterior sunt consumul de alcool, căldură, stresul, băuturile calde, alimentele condimentate, fumatul și schimbările bruște de temperatura.

Rozaceea poate fi un sindrom cu o etiologie multifactorială și evoluție cronică. La început poate există un răspuns vascular cutanat anormal la mai mulți factori la persoanele cu o predispoziție genetică, ceea ce duce la apariția recurentă a rosetei fetei, urmată de eritem permanent și telangiectazie.

Factorii etiologici specifici, precum modificările la nivelul pielii din pricina elastozei solare sau a acarienilor, pot contribui la apariția stadiilor bolii inflamatorii de mai târziu. Multe aspecte ale rozaceei necesită investigații suplimentare, fiind necesare numeroase studii pentru a evidenția rolul unor factori în patogeneză acestei boli.

Stresul este omniprezent. Acest dușman de temut afectează aproximativ 80% dintre români. Stresul este considerat un factor agravant sau chiar declanșator pentru numeroase boli. Fenomenul stresului are numeroase implicații grave, mai ales în ceea ce privește bolile de piele. Peste 50% dintre afecțiunile cutanate sunt în prezent asociate cu nivele ridicate ale stresului cotidian.

Psoriazisul, acneea, dermatita sau lupusul sunt boli de piele asupra cărora stresul are un efect negativ. Deși aceste boli sunt provocate sau doar agravate de stres, manifestarea lor este vizibilă. Din această cauză, se consideră că cu cât boala de piele este mai vizibilă, cu atât efectele stresului și repercusiunile acestuia asupra indivizilor sunt mai grave.

Pielea este organul psihosomatic, numeroase conflicte interioare ale individului avându-și originea la nivelul pielii. Deoarece pielea are o mare influență asupra aspectului exterior, problemele existente la nivelul pielii sunt considerate un factor puternic de stres. Pielea este bariera între organism și mediul înconjurător. Numeroase studii existente arată faptul că stresul cotidian atacă celulele cutanate, favorizând declanșarea a numeroase boli de piele. Stresul este foarte parșiv, apărând deseori chiar din pricina bolii pe care a declanșat-o anterior și afectând suplimentar calitatea vieții indivizilor.

Recomandările la indivizii ce suferă de boli de piele apărute din cauza stresului include evitarea stărilor conflictuale, precum și a emoțiilor negative. Chiar dacă indivizii nu pot să facă multe împotriva bolilor, pot însă să le țină sub control prin eliminarea stresului. Indivizii care știu să facă față cu brio stresului au capacitatea de a se apăra de unele boli. Este important ca indivizii să respecte în totalitate tratamentul prescris în scopul ținerii în frâu a manifestărilor cutanate ale bolii. Dacă este cazul se pot administra și unele anxiolitice ușoare, cu rolul de a combate stresul. În mod cert, pacienții trebuie să evite pe cât posibil mediile agitate.

Studiile existente au demonstrat faptul că persoanele care au tendința de a fi cinice, trăiesc într-un stres continuu, ceea ce duce la modificarea secreției unei proteine numită C3, care proteină în cantitate prea mare poate să ducă la boli metabolice și cardiovasculare. Alți cercetători au demonstrat că persoanele care gândesc pozitiv, cunoscându-și clar rolul în viață au niveluri scăzute ale hormonilor de stres.

Ar fi ideal ca pacienții cu probleme cutanate ale pielii să învețe să țină stresul cotidian sub control, fiindca este singura cale de a ne proteja de apariția sau dezvoltarea unor boli de piele. În anumite situații punctuale, medicamentele anxiolitice reprezintă un real ajutor, însă acestea nu reprezintă de fapt o soluție pentru vindecarea bolilor de piele, mai ales ținându-se cont de faptul că aceste medicamente au numeroasele efecte secundare nedorite.

CONCLUZII

Majoritatea definițiilor stresului enunțate până acum accentuează latura conștientizării de către individ și anticiparea potențialului nociv al agenților stresori (distresul). Prin aceasta se omite includerea în definiție a eustresului, un concept similar în ceea ce privește intensitate stărilor afective și reacțiilor psihosomatice apărute, dar total diferit în perspectiva repetării acestuia pe termen lung, deoarece eustresul are implicații pozitive în ceea ce privește longevitatea indivizilor.

Supuși la unele tipuri de stres de diferite intensități, indivizii au numeroase aptitudini ce le permit să facă față stresului: de la efortul acestora de a se stăpâni în cazul apariției unei stări conflictuale, la reprimarea replicilor agresive care ar descătușa starea de tensiune sau, în caz contrar la strigăte, gesture și manifestări ireverențioase. Blocarea conflictului în interior sau suprasolicitarea mecanismelor voliționale, spre a se evita exteriorizarea, reprezintă o amplificare a stresului, având rol patogen. Efectul negative asupra sănătății al acestor blocări ale reacției indivizilor la stres a fost argumentat în cadrul a numeroase lucrări.

Este clar că teoria cognitive reprezintă cadrul de bază în domeniul studiului stresului. Această abordare se caracterizează prin recunoașterea faptului că aceleași modificări din mediu determină reacții diferite la indivizi diferiți. Stresul nu mai este deci tratat ca o dimensiune a mediului fizic sau în termeni de răspunsuri care sunt uneori corelate cu stresul. Încadrat prin prisma abordării sale cognitive, stresul vizează de fapt persoane care fac față sau eșuează în a face față problemelor cu care se confruntă.

Stresul este văzut ca un mecanism complex, constând din numeroase variabile și procese interrelaționate, și nu doar ca o variabilă ce poate fi măsurată în mod direct și corelată cu rezultate adaptaționale.

Direcțiile în conceptualizarea stresului influențează modul în care acesta este gestionat. Conceptualizarea stresului sub forma unei probleme individuală în strânsă relație cu caracteristicile individuale de personalitate sau ca preocupare publică relaționată cu caracteristicile de muncă și sănătatea ocupațională generează intervenții diferite.

Cei mai mulți oameni acceptă stresul ca fiind un lucru normal în activitatea lor curentă, însă de regulă apar numeroase probleme atunci când efectele stresului ocupațional depășesc rezistența sau capacitatea de adaptare (coping) a individului. În acest sens copingul este de fapt un mod de a gândi și acționa în scopul remedierii aspectelor negative ce apar în anumite situații stresante.

Unul dintre cele mai eficiente instrumente utilizate în reducerea efectelor negative a stresului este relaxarea, o tehnică psihoterapeutică ce urmărește realizarea de contractii musculare și nervoase, având ca efect un repaus eficient, economisirea energiei, creșterea rezistenței la stres și diminuarea efectelor stresului instalat .

Este destul de important să se analizeze latura ocupațională a stresului și să se dezvolte proceduri de management al stresului bine fundamentate din punct de vedere teoretic, bazate pe analiza nevoilor organizației și angajaților, și care să fie reevaluate și revăzute în mod regulat.

Omul în general și angajatul în special este supus adesea la unele solicitări psihice și fizice. Efortul de adaptare a indivizilor la cerințele mediului fizic și social pune organismul într-o stare permanent de alertă. Cunoașterea factorilor care generează stresul și a reacțiilor organismului la stres sunt primii pași în abordarea sindromului general de adaptare la stres. În condițiile în care stresul în general este un produs al vieții cotidiene, iar stresul organizațional este un produs al organizației.

Dicționarele de psihologie socială definesc termenul de stres psihic că fiind o stare de tensiune, încordare sau disconfort, cauzată de anumiți agenți afectogeni, având o puternică semnificație negative și cauzând frustrare, deprimare sau dificultăți în rezolvarea unor probleme. Diferențele individuale în ceea ce privește răspunsul la stres sunt datorate atât componenței genetice, cât și experiențelor de viață diferite.

Din perspectiva psihologică, stresul este definit că fiind relația ce se stabileste între persoană și mediul sau de viata, relatie în care persoană in cauza evaluează mediul ca impunând solicitări care exced resursele proprii și amenință starea să de bine, evaluare ce determina declanșarea unor procese de coping și a unor răspunsuri la feedback-ul ce a fost primit.

Stresul constă într-o stare intensă și neplăcută care, pe termen lung are efecte negative asupra sănătății, performanțelor și productivității. Se manifestă sub forma unei reacții individuale și rezultat al interacțiunii dintre exigențele mediului pe de o parte și resursele, capacitățile și posibilitățile individului pe de altă parte.

Situațiile stresante, mai ales dacă sunt de lungă durata, pot conduce la o serie de manifestări sau modificări în sfera afectivității, de la dispoziții generalizate până la trairi afective intense, cum sunt afectele, de la anxietate la angoasă, și apoi la tulburări anxioase de genul stresului posttaumatic și a stresului acut, de la apatie până la depresie.

În situația în care un anumit eveniment este evaluat ca fiind unul cu potențial stresant, respectivul individ poate manifesta reacții fiziologice, cognitive, comportamentale sau emoționale la stres. Pe lângă efectele potențiale ale stresului asupra stării de sănătate și buna dispoziție a indivizilor, stresul manifestă și un puternic impact economic și social.

Pe lângă impactul asupra deteriorării stării de sănătate a individului, stresul poate duce la scăderea eficienței în muncă, urmată de pierderea oportunităților carierei și a calității de angajat. Acest fapt accentuează încordarea din relația familială și cea cu prietenii, generând ulterior în depresie sau în unele cazuri extreme în suicid.

Cele mai frecvente manifestări psihologice ale stresului sunt anxietatea și tulburările anxioase, agresivitatea, apatia și depresia, precum și deteriorările cognitive. Alte manifestări psihologice ce pot apărea pe baza stresului sunt legate de iritabilitatea crescută, scăderea interesului pentru anumite domenii sau chiar pierderea interesului pentru prieteni, instabilitate emoțională sau chiar reprimarea emoțiilor, etc.

Dacă reacția individului la stres este prea intensă sau apare prea des, stresul poate duce la apariția tulburărilor de natură psihologică, astfel că în anumite situații se recomandă să se apeleze la specialiștii în domeniul sănătății mentale (psihologi, psihoterapeuți, sau chiar psihiatri).Un lucru este cert, diversitatea tipologiilor umane poate duce la diferite reacții în ceea ce privește managementul stresului și la diferite modalități de manifestare a acestuia.

În raport cu intensitatea și durata emoțiilor la care indivizii sunt supuși în urma apariției stării de stres, aceștia au diverse reacții psihologice negative. Totodată aceste manifestări, reacții au intensități și durate de timp diferite de la o persoană la alta. Reacția comună a indivizilor la factorii generatori de stres este de mobilizare a sistemului endocrine, alături de reducerea eficienței organismului până în momentul punerii în funcțiune a acelor forțe care ajută la mobilizarea și adaptarea individului la stres.

În cadrul reacției la stres a indivizilor, se dobândește rezistență la factorii cu potențial stresant prin secretarea adrenalinei și a nonadrenalinei. Odată cu intrarea în circuitul sanguine a acestor hormoni se împiedică unele modificări la nivelul organismului, cum sunt creșterea nivelului de colesterol și de acizi grași, precum și deteriorarea proceselor digestive, efecte care în timp dăunează stării de sănătate a individului.

Stresul generează numeroase frământări emoționale ce au potențialul de a agrava dereglările emoționale ale indivizilor. Cu toate acestea este destul de dificil de stabilit rolul pe care îl are stresul în apariția tulburărilor emoționale sau chiar mintale. Există unele teorii referitoare la relațiile dintre stres și disfuncția mintală. S-a evidențiat în ultimul timp o incidență mai ridicată a evenimentelor cu un potențial stres major chiar înainte de a debuta schizofrenia, depresia sau tulburările non-psihotice.

Stresul se concretizeaza în diminuarea funcțiilor organismului sau chiar în apariția anumitor boli, insa poate ajuta persoană aflată într-o stare de pericol. Stresul poate genera un disconfort temporar și poate induce consecințe negative pe termen lung, putând altera starea de sănătate a unui individ și bunăstarea acestuia, provocând și unele reacții funcționale și organice.

Situațiile stresante, mai ales dacă sunt de lungă durata, pot conduce la o serie de manifestări sau modificări în sfera afectivității, de la dispoziții generalizate până la trăiri afective intense, cum sunt afectele, de la anxietate la angoasă, și apoi la tulburări anxioase de genul stresului posttaumatic și a stresului acut, de la apatie până la depresie. Aceste modificări se pot observă cu ușurință și la nivel comportamental, luând diferite forme.

Uneori se poate remarca la subiecții mai grav afectați de stresul cotidian, o mobilitate excesivă a stărilor afective și o intensitate neobișnuită a acestora, care pot merge până la senzația de disperare. De asemenea se poate remarca și faptul că stresul afectează funcțiile cognitive ale indivizilor.