Lumea Vazuta, Lumea Redata

Lumea vazuta, lumea redata

Majoritatea oamenilor se multumesc cu contemplatul pasiv al lumii inconjuratoare. In general, ei privesc in jur, lasand ochii sa rataceasca in voie, pana cand intalnesc ceva neobisnuit; sau, un zgomot sau o miscare brusca ii face sa isi schimbe directia privirii si sa isi indrepte atentia spre locul unde pare sa se “intample ceva”. Intr-o calatorie mai lunga cu trenul, stand la fereastra vagonului, rareori privirea se fixeaza asupra unui detaliu, unui lucru anume. Are loc o inregistrare indiferenta de impresii superficiale ale mediului inconjurator. Acest privit “fara tel”, neatent, atat de des intalnit are urmarile dintre cele mai curioase. Spre exemplu, faptul ca relatarile martorilor oculari care au fost prezenti la acelasi eveniment sunt adesea foarte contradictorii. Fiecare a fost impresionat de altceva, si-a concentrat atentia selectiv sau a fost complet pasiv la mediul inconjurator. Martorii nu isi amintesc cu precizie forme, culori, dimensiuni sau alte amanunte semnificative, dar isi pot aduce aminte franturi, detalii, multe sub forma unor “impresii”. Multe informatii sunt triate chiar la nivelul ochiului si nu sunt transmise mai departe creierului, deoarece nu semnifica ceva important in cadrul preocuparilor din acel moment. Este inutil si foarte obositor ca tot ceea ce vedem sa fie inregistrat cu maximum de detalii.

Ochii sunt atrasi de miscare, se indreapta in mod automat spre miscare, fiindca miscarea este un semnal de schimbare a situatiei existente, care poate fi un semnal de pericol. Animalul si omul, speriati, alertati de o miscare sau de un sunet, privesc, asculta, in toate directiile, pentru a descoperi explicatia intreruperii linistii sale. Dar, atat timp cat sunetul sau miscarea nu sunt periculoase, omul si animalul se intorc la activitatile momentului. Frica, alerta, inexplicabilul nu sunt senzatii placute. Deopotriva, ordinea, armonia, echilibrul, claritatea produc senzatii de satisfactie. De la aceste reactii primare de comportament, de la senzatii contradictorii, pana la a gasi un peisaj, o forma, un obiect, o culoare sau un tablou, frumos sau urat, nu mai este decat un pas: ochiul devine “arbitru de frumusete’.

De fapt, ochiului ii trebuie relativ putine elemente – linii, forma, culori, lumina – ca sa identifice un obiect. Memoria vizuala si imaginatia suplinesc elementele lipsa. Ernst Gombrich, in culegerea sa de articole “Meditations on a Hobby Horse” (1978), referindu-se la psihologia animalelor, arata ca nu este nevoie decat de o imagine minimala (“minimum image”) ca sa declanseze o reactie specifica. Nu este necesara o cantitate mare de detalii pentru ca privitorul sa inteleaga ce se afla intr-o imagine. Dimpotriva, cu cat imaginile sunt mai simple, cu atat mai pregnant isi comunica continutul. Adesea, imaginile cu multe detalii complica intelegerea lor.

Cu totul alta este situatia celui care priveste cu intentia de a crea fotografii, primind sugestii si fiind deschis catre realitatea de care este inconjurat. Privirea lui capata un scop bine definit. El analizeaza ce i se ofera, cantareste elementele si posibilitatile plastice si ia decizii asupra alegerilor, astfel ca obiectul final (fotografia) sa fie produsul alegerii selective a fotografului.

Fotografia constituie astazi o realitate culturala, estetica si economica, cu implicatii din cele mai diverse in viata oamenilor. Exista fotografia care se impune prin valorea sa documentara si exista fotografia care se impune prin valoarea sa metaforica, dupa cum, exista fotografia profesionistilor si cea a amatorilor. Sunt multe cazurile in care fotografia se legitimeaza ca o prezenta probatoare. De exemplu, dezvoltarea unor stiinte, cum sunt arheologia, astronomia, medicina, biologia ar fi fost de neconceput, in structura lor actuala, fara aparatul de fotografiat. Intalnim, deopotriva si fotografia publicitara, fotografia de arta, care, intr-un fel sau altul, este un pilon pentru dezvoltarea societatii in care traim.

Fotografia este un inedit fenomen de masa, si nu doar o arta sau un mestesug. Ea contribuie in mod substantial la largirea orizontului cunoasterii stiintifice si la aproprierea dintre oameni.

Fotografia, martor de incredere al vremurilor care trec, indispensabil instrument de cercetare stiintifica, dar si o joaca pasionanta pentru profesionisti si amatori este omniprezenta acolo unde sunt oameni.

Lumea in imagini

Realitatea a fost mereu interpretata prin intermediul imaginilor. Filozofii,

incepand cu Platon, au incercat sa ne diminueaze dependenta de imagini, propunand standardul unei metode fara imagini de intelegere a lumii. La mijlocul secolului al XIX-lea, cand acel standard parea tangibil, retragerea iluziilor politice, umaniste si stiintifice nu au determinat o schimbare masiva a gandirii in favoarea realului, asa cum se credea. Dimpotriva, noua era mai mult a intarit inclinatia oamenilor spre imagini. In prefata editiei a II-a (1843) a operei “Esenta crestinismului”, Feuerbach observa ca “era noastra prefera imaginea lucrului, copia originalului, reprezentarea in locul realitatii, aparenta existentei”, fiind constienta ca face acest lucru. Lamentatia sa premonitorie a fost transformata in secolul XX intr-un diagnostic des impartasit: o societate este “moderna” cand una din activitatile sale principale este producerea si consumarea imaginilor; cand imaginile devin indispensabile pentru sanatatea economiei, stabilitatea politicii si fericirea individuala. Cuvintele lui Feuerbach, scrise la cativa ani dupa aparitia aparatului foto au parut ca o premonitie despre impactul fotografiei.

Imaginile au o autoritate aproape nelimitata intr-o societate moderna, preponderant cele fotografice. Astfel de imagini sunt capabile sa uzurpe sau sa schimbe realitatea pentru ca, inainte de orice, o fotografie nu este doar o imagine (in felul in care pictura este o imagine), o interpretare a realului; este totodata o urma, un sablon decupat din realitate, ca o amprenta. In vreme ce pictura, chiar si una care intruneste standardele fotografice ale asemenararii, nu este niciodata mai mult decat declaratia unei interpretari, o fotografie nu este niciodata mai putin decat inregistrarea unei emanatii (ale undelor de lumina reflectate de obiecte), un vestigiu material al subiectului sau intr-un fel in care nicio pictura nu poate fi. Dar o fotografie nu este doar asemenea subiectului sau, ci si un omagiu. Este o parte al acelui subiect, o extensie a lui si o modalitate puternica de a-l dobandi, de a-l controla.

“O fotografie nu e doar o imagine, o interpretare a realului. O fotografie este si o amprenta, o urma, ceva luat direct din realitate, precum urma piciorului sau o masca mortuara” (Susan Sonntag)

****

Cunoscand o mare parte a lumii prin imagini fotografice (arta, catastrofe, frumuseti naturale,evenimente sociale etc.), oamenii sunt in mod frecvent dezamagiti, surprinsi sau indiferenti atunci cand vad lucrurile reale. Imaginile fotografice tind sa elimine emotia din ceea ce traim in mod nemijlocit, neinterpretatat, iar emotiile pe care le provoaca fotografiile sunt preponderant altele decat cele pe care le traim in viata reala. Deseori, ceva este mai tulburator in forma fotografica decat experienta reala. Suntem mai vulnerabili la evenimentele tulburatoare prezentate in forma imaginilor fotografice intr-o maniera in care nu suntem atunci cand ne confruntam cu evenimentul real. Vulnerabilitatea este o parte integranta a pasivitatii unei persoane care este spectator de doua ori; prima oara ca participant (evenimentul propriu zis) si a doua oara prin interpretarea creatorului de imagine (fotograful).

1.2 Fotografia ca marfa

Pentru majoritatea oamenilor, cuvantul comunicare inseamna “a aduce la cunostinta” sau “a informa”. Din punctul de vedere al stiintei comunicarii, comunicarea este un proces care dispune de patru elemente fundamentale: un emitator, un canal, un mesaj si un receptor. Comunicarea poate avea diferite forme, de la o discutie confidentiala pana la un program de televiziune pentru milioane de telespectatori. Comunicarea in masa este un “process in cadrul caruia emitatorul nu exclude pe nimeni de la decodarea mesajului”, comunicarea fiind publica si avand intentia de a fi general accesibila.

Aceasta comunicare in masa (comunicare publica) poate fi descrisa si in termini economici, ca o economie de piata, cu cerere si oferta. In studiul lor “Alocutia” (1982) J.L. Bordewijk si B. van Kaam afirma ca partenerii procesului de comunicare – emitatorul si receptorul – sunt prezenti in egala masura pe piata comunicarii – unde oferta si cererea se intalnesc – si pare a fi formata din doua subdiviziuni – piata informatiei si piata interesului.

Ambele subdiviziuni ale piete se supun aceluiasi joc, cel al cererii si al ofertei, care determina raportul invers proportional dintre pretul de piata si cresterea consumului.

Nevoia de a fotografia consta chiar in logica consumului. A consuma inseamna a arde, a epuiza si, astfel, a realimenta. Pe masura ce facem si consumam imagini noi, avem nevoie de tot mai multe imagini. Imaginile sunt chiar ceea ce se afla la indemana, pretutindeni, unde se opreste privirea si orice parte sau intreg din acestea pot fi transformate in imagini fotografice.

Dupa Picard, mass media este activa in cadrul a ceea ce el numeste “dubla piata de marfuri”: “In termeni economici, industriile mediatice sunt deosebite prin faptul ca ele opereaza pe o asa-numita dubla piata de marfuri. Ele creeaza un produs, dar sunt prezente pe doua piete distincte, piata de bunuri si piata de servicii.Or, performanta de pe o piata influenteaza performanta de pe cealalta’. Pe piata de desfacere a produselor mediatice (ziarul, revista, cartea, programul TV etc.) este esential ca informatia ca produs sa fie ceruta de consumatorul de produse mediatice. Pe piata interesului, mass media are un rol publicitar, mizand pe capacitatea lor de a-si crea un public pe care sa il manevreze.

Piata comunicarii este uneori exclusiv o piata a informatiei, alteori fiind exclusiv o piata a interestului. Dar, de cele mai multe ori, avem de-a face cu o combinatie dintre cele doua tipuri de piata.

Desi, fotografia a fost inventata cu mult timp inainte, ea a devenit marfa abia in secolul al XX-lea. Pana atunci, fotografia era folosita preponderant pentru albumele de familie. Ziarele obisnuiau sa publice desene pentru a-si ilustra paginile, despre fotografia electorala nici nu se putea problema, iar publicitatea se afla inca la stadiul embrionar. Evolutia fotografiei a fost dependenta de evolutia mass media si de evolutia tehnologica (chiar daca fotografia devenea din ce in ce mai cunoscuta si practicata, aceasta nu s-a bucurat de adevarata raspandire si expunere pana cand ziarele nu au dispus de metodele tehnologice de printare si includere in paginile ziarelor), dar si de cea economica a societatii umane. Totusi, la sfarsitul secolului al XX-lea, dezvoltarea fotografiei a fost puternic influentata de contextual social si economic. “Fotografia este atat o unealta culturala care a devenit mercantile, cat si un mijloc folosit pentru a experima cultura marfii prin reclama si alte material de marketing”.

Impactul tehnologiei asupra progresului fotografiei a facut ca acel control pe care fotografie il exercita asupra lucrului fotografiat (subiectului) sa fie literal. Tehnologia a diminuat efectul distantei dintre fotograf si subiect, a furnizat modalitati de a fotografia lucruri inimaginabil de mici sau, precum stelele, inimaginabil de indepartate. A facut ca procesul de fotografiere sa fie independent de lumina (fotografia in infrarosu) si a micsorat intervalul dintre zarirea imaginii si momentul in care o putem atinge (de la primul film Kodak, a carei developare dura cateva saptamani, la Polaroid, care produce fotografia in cateva secunde). Deasemenea, a permis imaginii sa fie pusa in miscare (cinematograful), dar a facut posibila si inregistrarea si transmiterea ei simultana (video). Tehnologia a transformat fotografia intr-un instrument incomparabil pentru descifrarea comportamentului uman.

***

In publicitate, una din primele intentii de a folosi fotografia a fost aceea a fotografului Desderi, care si-a oferit serviciile participatilor la Expozitia Universala de la Paris din 1855. In ceea ce priveste fotografia electorala putem spune ca americanul Mathew Brady este autorul primei fotografii de campanie electorala. “Datoria portretului facut de Brady am devenit presendinte al Statelor Unite” declara Abraham Lincoln dupa alegerile prezidentiale din 1860.

In Franta, in “Paris Soir”, Jacques Prouvost declara in mai 1931: “Fotografia a devenit regina timpurilor noastre: nu vrem doar sa ne informam, vrem sa si vedem”.

2. ???????

2.1 Fotografia ca opera de arta – interpretare artistica

“Fotografia artistica nu se identifica doar cu imaginea ireprosabil inregistrata pe pelicula si fixate pe hartie. Ea constituie mult mai mult de atat, dar si ceva cu totul diferit. Ea se va deosebi, deci de simpla imagine-martor, sau de imaginea-document, care poate avea si o anumita nota de poezie, insa nu sesizeaza ineditul in raport cu cee ace s-a mai realizat” Eugen Iarovici

Cum poate fi inteleasa fotografia ca arta? Aspectele sub care o intalnim astazi sunt atat de diverse, dar suntem in masura sa recunoastem fotograful drept artist? Exista fotografi amatori, exista fotografi care pot fi catalogati cu usurinta drept mestesugari – din asta traiesc – si exista fotografi artisti.

Desigur, fotografia nu poate fi considerata o imagine artistica fara sa se tina seama in primul rand de implicatiile de ordin estetic. In “Estetica” editata de Editura Academiei Republicii Socialiste Romania (1983), Ion Pascadi pune intrebarea “ce este opera de arta?” iar raspunsul lui este “In primul rand opera de arta reprezinta o constructie care isi are ratiunea in ea insasi si nu un simplu derivat al unor ratiuni de alt ordin (politic, filozofic, etic, religios etc.) ceea ce nu inseamna ca ea nu este in corelatie cu acestea. “ Autorul arata in continuare ca operei de arta ii este specifica “unitatea dintre sensorial, afectiv si rational”. Caracteristic operei de arta este inchegarea, armonizarea dintre partile ei, ceea ce rezulta intr-o configuratie formala care duce la o organizare semnificativa a senzatiilor pe care le produce, adica “sa trimita dincolo de ea catre un sens estetic definit, care deschide un camp de semnificatii posibile”. Pentru a putea fi recunoscuta ca opera de arta, forma modelata in material, trebuie sa fie, inainte de toate, un lucru bine, ireprosabil, executat.

O mare insemnatate pentru intelegerea specificul operei de arta o are faptul ca ea “mijloceste contactul creatorului cu publicul sau, iar structura ei, purtatoarea potentiala a semnificatiilor, creeaza receptorilor starile subiective corespunzatoare, fiind intr-o relatie indirecta cu obiectul reprezentat sau sugerat. “

Pentru fotografi sublinierea dinainte este extrem de importanta pentru ca, in cele mai multe cazuri, efortul principal a fotografului este acela de a reproduce cu maximum de fidelitate subiectul sau. Fotograful, care simte si gandeste, are la dispozitie o gama sufficient de larga de posibilitati tehnice si artistice pentru a depasi simpla copiere exacta. De la alegerea unghiului de fotografiere si a incadrarii, pana alegerea momentului cel mai potrivit de a fotografia, exista zeci de posibilitati de a interveni in mod creator, pentru a creea acea relatie indirecta cu subiectul.

Fotografii se plang adesea ca ei sunt dezavantajati fata de alti creatori din cauza multiplelor constrangeri la care sunt supusi, mai ales de mijloacele tehnice pe care le au la dispozitie. In toate ramurile de creatie exista limite si constrangeri, unele foarte concrete. Actul creator trebuie sa fie insotit de multa ingeniozitate si de o profunda cunoastere a fotografierii.

Comunicarea realizata de imaginea artistica – comunicarea interumana care nu este strict informationala, educativa sau cognitive, ci in primul rand delectiva – nu este una logico-teoretica, ci mai curand una emotional – sensibila.

Mesajul artei este numai prin si datorita limbajului ei. Sensul nu este dar doar de tema, subiect si informatia aleasa sa le transmita, ci si in sistemul de semnificatii, in plan morfologic –stilistic. Limbajul da expresie mesajului, introducandu-l in sfera artisticului. Limbajul imaginii artistice, prin codul si semnele pe care le introduce, face mult mai mult decat sa redea realitatea reflectata.

Pentru necunoscator, fotografia artistica se confunda cu imaginea fixata pe hartie a unei forme reale, ce a placut celui care a fotografiat-o si poate sa imi placa si mie. Pentru cel caruia ii lipseste educatia estetica prin intermediul formelor vizuale complexe, fotografia artistica se confunda cu reproducerea modelului/subiectului, despre care se crede ca are “poezie”, executat ireprosabil. Pentru artistul fotograf insa, intervin alte criterii care tin de cee ace noi numim expresivitate. Ce exprima imaginea privita, dincolo de datele strict documentare? La ce aspect al conditiei umane face aluzie? Prin ce ne implica afectiv? O fotografie-document poate fi capabila, in conditii determinate, sa faca trimiteri chiar si la anumite stari ale umanului. Din ce moment ii vom recunoaste valoarea de opera? Tot ce putem spune, cu un oarecare grad de siguranta, este ca fotografia, cand o abordam ca arta, necesita din partea celui care descopera si realizeaza tehnic imaginea, talent, cultura, experienta si o desavarsita stapanire a tehnicii. Om lipsit de talent si de sensibilitate nu va intelege niciodata ca este expresivitatea, va reusi, poate, doar sa o intuiasca.

“Trebuie sa sesizezi generalul intr-o forma particulara. Astfel vom deosebi fotografia documentara de fotografia artistica.” Eugen Iarovici

Fotografia digitala in secolul XXI

“Analfabetul viitorului va fi cel care nu va sti deopotriva sa foloseasca aparatul de fotografiat si sa scrie” (Laszlo Moholy-Nagy)

Astazi ne aflam in acel viitor la care se referea Laszlo Moholy-Nagy. Toata lumea fotografiaza, toata lumea isi arata fotografiile pe retelele de socializare. Se pare ca nu mai este nevoie de nici o instruire pentru a face fotografii corecte. Nu mai trebuie sa stii despre relatia dintre timpul de expunere si diafragma, despre sensibilitatea filmului, despre fixator, revelator si procesarea hartiei fotosensibile in camera obscure etc. Aparatele de fotografiat, fie ca sunt DSLR, mirrorless, compact camera, tablet sau smart-phone au devenit atat de “inteligente” incat utilizatorii lor nu mai trebuie sa isi incarce memoria cu informatii si cunostiinte tehnice ca pe vremea fotografiei pe film. Spatiul de stocare a imaginilor digitala a devenit atat de ieftin si de mare incat nu isi mai pune problema sa faca economie la “cadrele” expuse, astfel ca, chiar si un fotograf amator poate creea foarte multe instanee. Astazi, in 2 minute se fac mai multe fotografii decat in intreg secolul al XIX-lea. In jur de 400 de milioane de fotografii se incarca zilnic doar pe Facebook..

Cuprins

Lumea vazuta, lumea redata

Lumea in imagini

Fotografia ca marfa

??? De ce se fotografiaza? Cu ce scop???

…………………………………

Imaginea artistica/Fotografia ca opera de arta – interpretare artistica

Fotografia digitala

Fotografia si lumea de ieri

Arhiva fotografica (tehnic)

Martori ai vremurilor

Cronica fotografica a lumii in care traim

Fotografia in presa si publicitate

Propaganda

Fotografia in presa

Fotojurnalismul – O arta cu picioarele pe pamant (+fotoreporterul)

Fotografia in publicitate (+studio de caz)

Repere in istoria fotografiei moderne

Bibliografie

Iarovici, E., “Fotografia si lumea de azi”, 1989, Editura Tehnica

“Fotografia”, Secolul 21

Susan Sontag, “Despre fotografie”, 1977, Editura Vellant

Sandu, Gabriela, “Manual de fotojurnalism”, Editura Tritonic

Ritchin, Fred, “Bending the frame: Photojournalism, Documentary, and the Citizen”, Editura Aperture

Horton, Brian , “Guide to photojournalism” – second edition, Associated Press

Gibson, David, “The street photographer’s Manual”, Thames & Hudson

Kobre, Kenneth, “Photojournalism: The professionals’ approach”, Focal Press