Lucian Blaga Biografie

http://www.istoria.md/articol/511/Lucian_Blaga,_biografie

Lucian Blaga, biografie (1895 – 1961)

Lucian Blaga, poet, dramaturg și filozof, s-a născut la 9 mai 1895, în satul Lăncrăm din județul Alba, sat ce poartă-n nume "sunetele lacrimei”. Copilăria sa a stat, după cum el însuși mărturisește, "sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, autodefinindu-se "mut ca o lebădă”, deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de patru ani. Fiu de preot, Isidor Blaga despre care află de la frații lui că "era de o exuberanță și de o volubilitate deosebit de simpatică”, este al nouălea copil al familiei, iar mama lui este Ana Blaga, pe care autorul o va pomeni în scrierile sale ca pe "o ființă primară” ("eine Urmutter”).

Își face studiile primare la școala germană din Sebeș-Alba, urmate de liceul "Andrei Șaguna”, din Brașov și de Facultatea de Teologie din Sibiu (1914-1917), unde se înscrie pentru a evita înrolarea în armata austro-ungară. Absolvent (în 1920) a Universității din Viena. În 1919 Sextil Pușcariu îi publică Poemele luminii, mai întâi Glasul Bucovinei și Lamura, apoi în volum. După terminarea studiilor, se stabilește la Cluj. Este membru fondator al revistei Gândirea (apărută în 1921), de care se desparte în 1942, și înființează la Sibiu, revista Saeculum (1942-1943). Încă din primii ani ai liceului, Blaga se impune atenției colegilor. "La cursuri, îmi aduc aminte că uimea pe profesori cu originalitatea răspunsurilor pe care le va da. Și în vreme ce clasa-și îndrepta admirația spre mușchii atletici ai unor colegi, bănuiam în sclipirea ochilor un joc de flăcări deasupra unei comori” – își va aminti mai târziu un fost coleg de liceu al poetului, Horia Teculescu Amintiri despre Lucian Blaga, în Țara noastră, 1935.

În 1910 debutează în Tribuna din Brașov cu poezia "Pe țărm", urmată de cea intitulată "Noapte" și este ales președinte al societății literare din școală. "Începuse să-l pasioneze problemele de știință și filozofie" – atestă aceleași Amintiri. Ne vorbea despre planeta Marte, încerca să ne dovedească existența vieții acolo. Cu timpul era pasionat mai mult de problemele filozofice (Conta, Schopenhauer, Höffding, Bergson). O lungă perioadă (1926-1939), va lucra în diplomație, fiind, succesiv, atașat de presă și consilier la legațiile României din Varșovia, Praga, Berna și Viena, ministru plenipo-tențiar la Lisabona. Își continuă activitatea literară și științifică, publicând în tot acest timp volume de versuri, eseuri filozofice și piese de teatru.

În 1936 este ales membru al Academiei Române. Între 1939 și 1948 este profesor la Catedra de filozofia culturii a Universității din Cluj, apoi cercetător la Institutul de Istorie și Filozofie din Cluj (1949-1953) și la Secția de istorie literară și folclor a Academiei, filiala Cluj (1953-1959). După 1943, nu mai publică nici un volum de versuri originale, deși continuă dă lucreze. Abia în 1962, opera sa reintră în circuitul public. Inaugurată cu Poemele luminii (1919), opera poetică antumă a lui Blaga cuprinde, până în 1943, încă șase volume: Pașii profetului (1921), În marea trecere(1924), Lauda somnului (1929), La cumpăna apelor (1933), La curțile dorului(1938), Nebănuitele trepte (1943).

Poeziile nepublicate în timpul vieții au fost grupate de autor în patru cicluri: Vârsta de fier 1940-1944, Corăbii de cenușă, Cântecul focului, Ce aude unicornul (volumul Poezii 1962). Poezie de cunoaștere, construită pe marile antinomii universale (lumină/întuneric, iubire/moarte, indi-vid/cosmos) și având ca temă centrală misterul existenței, creația sa lirică evoluează dinspre elanurile vitaliste spre "tristețea metafizică” și dinspre imagismul pregnant metaforic spre o simplitate clasică a expresiei. Dramaturgia, alcătuită din poeme dramatice, pornește de la miturile și legendele autohtone sau de la evenimente ale istoriei  și culturii naționale (Zamolxe (1921), Tulburarea apelor (1923), Meșterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930),Avram Iancu (1934), Daria, Fapta și Învierea (1925), Arca lui Noe (1944), Anton Pann(1965)). Opera filozofică este organizată în patru trilogii (a cunoașterii, a culturii, a valorilor și trilogia cosmologică (Filozofia stilului (1924), Cunoașterea luciferică(1933), Spațiul mioritic (1936), Geneza și sensul culturii (1937)). Câteva culegeri de aforisme (Discobolul (1945)) și eseuri, alături de memorialistica din Hronicul și cântecul vârstelor și de romanul autobiografic Luntrea lui Caron, ambele publicate postum, și lucrarea Pietre pentru templul meu (1919), întregesc imaginea uneia dintre cele mai complexe personalități ale culturii române moderne.   

Crezul artistic al lui Blaga este motto-ul: "Câteodată, datoria noastră în fața unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim așa de mult, încât să-l prefacem într-un mister și mai mare.” (Pietre pentru templul meu)

Se stinge din viață la 6 mai 1961 și este înmormântat în satul natal, Lancrăm, unul dintre cei mai mari poeți pe care i-a avut poporul român și care vă dăinui veșnic prin operele sale, care dovedesc puterea geniului românesc.

"Avea în el un farmec ciudat. Întâi tăcerile lui care erau foarte expresive. Avea, pe urmă, niște ochi demonici […] Își concentra toată ființa în privire. S-a scris despre el că se iubea foarte mult poate și pentru că era, în fond, un timid, un delicat, un introvertit, totuși, care era foarte iubit, foarte simpatizat…”

(Șerban Cioculescu, Un poet de talia lui Blaga n-o să mai fie în România până ce vei închide dumneata ochii.)

"Sete de lumină – fugă de lumină, sete de tăcere – aspirație la cuvânt, tendințe ambivalente constituie mareele, fluxul și refluxul acestui univers poetic […] Acest tărâm este un continent al sensibilității, al sufletescului, al spațiului psihic. Blaga e poetul animei în veșnică frământare, într-un continuu efort de autorevelare și de autodepășire. Desigur, nu înțelegem prin anima doar domeniul trăirilor subiective ale poetului, ci acela al unor experiențe depășind această subiectivitate. Lucian Blaga nu este poetul unor aventuri existențiale, ci ale unor experiențe esențiale.”

(Nicolae Balotă, Lucian Blaga, poet orfic) 

Bibliografie (surse):

Limba și literatura română cl.XII, ediția 2000;

Saeculum și Vestala, București, 1995;         

Vol. Euphorion, București, Editura pentru Literatură, 1969;      

www.wikipedia.org ;  

Ioan Oprișan, Lucian Blaga printre contemporani, Dialoguri adnotate;

Ion Bălu, Viața lui Lucian Blaga, Fundația Culturală Libra, 4 volume, 1995-1999.

http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/05/09/documentar-poetul-dramaturgul-si-filosoful-lucian-blaga-120-de-ani-de-la-nastere-10-52-12

Copilăria și-a petrecut-o în satul natal, "sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului'', așa cum el însuși se descrie, "mut ca o lebădă'', având în vedere că nu a vorbit până la vârsta de patru ani, notează site-ul www.arspoetica.ro.

După ce și-a terminat studiile primare la școala germană din Sebeș (1906), a urmat liceul "Andrei Șaguna'' la Brașov, absolvit în 1914. Pe perioada liceului, tânărul Lucian are o situație financiară precară, adâncită și mai mult de moartea tatălui, în 1908, după care întreaga familie s-a mutat la Sebeș. În această perioadă, descoperă operele lui Schiller și Goethe, scrise în limba germană, dar și pe cele ale scriitorilor români: Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Alexandru Odobescu, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga și Nicolae Iorga, notează www.lucianblaga.eu.

După terminarea liceului, a urmat Facultatea de Teologie din Sibiu, absolvită în 1917. A luat parte la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Și-a continuat studiile universitare la Viena, unde a urmat Facultatea de Filosofie, obținând, în 1920, titlul de doctor în filosofie cu teza ''Kultur und Erkenntnis'' (Cultură și cunoaștere). După terminarea studiilor, s-a stabilit la Cluj. 

Casa Memoriala "Lucian Blaga'" 
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES

A debutat cu versuri în revista "Românul" (poezia "Noapte", 1910), continuând să colaboreze cu articole și studii filosofice la "Convorbiri literare", "Gazeta Transilvaniei", "Adevărul literar și artistic", Cugetul Românesc", "Cuvântul" etc. Editorial, a debutat în 1919, cu o culegere de versuri ("Poemele luminii") și cu un volum de notații filosofice ("Pietre pentru templul meu"). Inițial, primele versuri fuseseră publicate de Sextil Pușcariu în "Glasul Bucovinei" și ulterior au fost reunite în volum. Cel de-al doilea volum de versuri, "Pașii profetului", a apărut în 1921 și a fost distins cu premiul "V. Adamachi" al Academiei Române. În dramaturgie, a debutat cu piesa de teatru "Zamolxe" (1921), distinsă cu premiul Universității din Cluj.

Lucian Blaga a fost membru fondator al revistei "Gândirea", apărută în 1921, în care a publicat mare parte din operele sale, iar între 1943-1944 a scos, la Sibiu, revista "Saeculum".

Scriitor foarte prolific, Lucian Blaga a publicat mai multe volume de versuri: "În marea trecere" (1924), "Lauda somnului" (1929), "La cumpăna apelor" (1933), "La curțile dorului" (1938), "Nebănuitele trepte" (1943) și piese de teatru: "Tulburarea apelor"(1923), "Daria" (1925), "Fapta" (1925), "Învierea" (1925), "Meșterul Manole" (1927), "Cruciada copiilor" (1930), "Avram Iancu" (1934) etc. Lucian Blaga a scris importante eseuri și studii filosofice: "Filosofia stilului" (1924), "Fețele unui veac" (1925), "Daimonion" (1930), "Despre personanță" (1935), dar mai cu seamă "Trilogia cunoașterii" (1931-1934); "Trilogia culturii" (1936-1937); "Trilogia valorilor" (1939-1942) și "Trilogia cosmogonică" (1940-1948), potrivit volumului "Membrii Academiei Române" (2003).

Din 1926, a îmbrățișat cariera diplomatică, devenind atașat de presă pe lângă legațiile române de la Varșovia (1926-1927), Praga (1927-1928), Berna (1928-1932); consilier de presă la Legația română din Viena (1932-1937); consilier de presă la Legația română din Berna (1937-1938); ambasador și ministru plenipotențiar al României la Lisabona (1938-1939).

La 28 mai 1936, a fost ales membru titular al Academiei Române, fiind repus în drepturi la 3 iulie 1990. A fost numit profesor la Catedra de Filosofia Culturii, la Universitatea din Cluj-Napoca (1938). Din 1951 a fost numit bibliotecar-șef la Biblioteca Academiei Române, filiala Cluj, al cărei director adjunct a devenit în 1954. I s-a încredințat de Academia Română (1949) redactarea a două capitole din ''Istoria filosofiei românești''. În 1930, a întocmit, împreună cu poetul Hermann Hauswirth, o "Antologie de poezie populară românească". Lucian Blaga a lăsat o serie de traduceri din Goethe ("Faust) și Lessing ("Natan înțeleptul"). Opera sa a fost tradusă în mai multe limbi străine.

Casa Memoriala "Lucian Blaga'" 
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES

A încetat din viață la 6 mai 1961, la Cluj-Napoca și a fost înmormântat în cimitirul din satul natal, Lancrăm, despre care scria, în versuri: "Sat al meu, ce porți în nume/ sunetele lacrimei, […] Spre tine cine m-a-ndrumat/ din străfund de veac,/ în tine cine m-a chemat/ fie binecuvântat,/ sat de lacrimi fără leac".

http://www.poezie.ro/index.php/author/0002135/Lucian_Blaga#bio

http://cuvintecelebre.ro/citate/autori/lucian-blaga/

Citate celebre de Lucian Blaga

Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeș, comitatul Sibiu – d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar și diplomat român. Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate.

http://www.evz.ro/ei-nu-l-au-uitat-pe-lucian-blaga.html

 poetul Lucian Blaga, autorul celor opt volume de poezii care au reprezentat un punct de cotitură în lirica românească, poezie care se remarcă prin îmbinarea fericită a discursului poetic cu cel filosofic și prin „vraja verbală inimitabilă”, cum spunea un alt mare poet român, Ștefan Augustin Doinaș; filosoful Lucian Blaga, autorul unui original sistem filosofic în celebrele sale trilogii (a culturii, a cunoașterii, a valorilor și, a patra, cosmologică, neterminată), în care se găsesc concepte precum misterul, Marele Anonim, cunoașterea paradisiacă și luciferică, cenzura transcendentă, a teoretizat „spațiul mioritic” și a încercat să descifreze sufletul românesc pornind de la istoria și mitologia românească, autohtonă; dramaturgul Lucian Blaga, autorul a 11 piese de teatru inspirate și ele din mitologia și istoria românilor (Zamolxe, Mașterul Manole, Avram Iancu, Anton Pann etc.), străbătute de un puternic filon patriotic; traducătorul Lucian Blaga, cel care a oferit minunata tălmăcire a poemului dramatico-filosofic Faust de Goethe și a unor versuri din lirica universală; diplomatul Lucian Blaga, cel care a fost atașat cultural la Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena, apoi ministru plenipotențiar al României în Portugalia.