Liturghia In Primul Veac Apostolic

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

TEOLOGIE PASTORALĂ

LITURGHIA ÎN PRIMUL VEAC APOSTOLIC

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Drd. Ioan Nistor

Student:

Slabu Marius

INTRODUCERE

Fiecare om devine, prin Taina Sfântului Botez, membru al Bisericii. Ca membri ai Bisericii, avem datoria de a-I fi recunoscători lui Dumnezeu, de a-I sluji Lui într-o oarecare măsură. Această slujire a noastră, reflectată în special printr-o participare activă la cultul divin al Bisericii, demonstrează faptul că întreaga viață omenească ar trebui să fie permanent îndreptată către Dumnezeu.

Cel mai deosebit mod prin care ne putem exercita această datorie este participarea noastră la Sfânta Liturghie, această slujbă care joacă rol de „transportator”, înălțându-ne de pe pământ până pe culmile Împărăției lui Dumnezeu. În timpul săvârșirii ei, are loc un schimb cosmologic impresionant: cerul coboară pe pământ, iar oamenii pătrund cu mintea în tainele cerului.

Punctul culminant al Sfintei Liturghii este Euharistia, transformarea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, prin invocarea Duhului Sfânt de către preot sau arhiereu. În Sfânta Euharistie se realizează comuniunea deplină cu Hristos și încununarea urcușului nostru duhovnicesc deoarece prin aceasta oamenii se unesc cu Însuși Izvorul Vieții, cu Hristos. Întreaga noastră ființă este pătrunsă de prezența tainică a Mântuitorului, devenind astfel una cu El.

De-a lungul timpului, Liturghia a cunoscut o traiectorie istorică destul de complicată. Fiind săvârșită de oameni și pentru oameni, elementul uman și-a făcut simțită prezența tot mai intens și încă și-o face și la ora actuală. În același timp, nu trebuie omisă realitatea că Liturghia nu este compusă la întâmplare, nu este inventată de oameni, ci poartă „semnătura” înțelepciunii și Proniei Divine.

Pe de altă parte, Liturghia din zilele noastre „poartă” în spate o istorie concretă și deschisă cunoașterii, iar cunoașterea ei are drept scop principal înțelegerea profundă a sensurilor sale primare, din primele secole. Nu trebuie să cădem pradă unei demonstrații rigide de cunoștințe teoretice sau unei înșiruiri infinite de date și argumente scolastice, ci să punem accent pe o cunoaștere a Liturghiei bazată pe istoria, rânduiala sau explicarea dogmatică a acesteia. Însă, o cunoaștere cu folos a istoriei Sfintei Liturghii este posibilă doar bazându-ne pe o trăire tainică și autentică a acesteia, aspect care nu are nicio legătură cu studiul academic pentru că este pur subiectiv.

Am ales să scriu această lucrare, motivat fiind de două motive. În primul rând, pentru a-mi completa propriile cunoștințe despre Liturghia din primul veac apostolic, iar în al doilea rând, pentru a împărtăși și altora modul de desfășurare al Liturghiei din acea perioadă. Am pledat asupra acestui aspect, dorind să fac lumină în mințile acelor credincioși care încă mai consideră că Liturghia contemporană este identică cu cea săvârșită de Apostolii Mântuitorului.

Mi-am structurat lucrarea în două capitole mari. Din primul capitol, intitulat Instituirea Sfintei Liturghii, vom afla informații esențiale despre timpul și locul instituirii Liturghiei și mai ales despre motivul pentru care a fost instituită această mare Taină de către Hristos. Al doilea capitol, pe care l-am denumit sugestiv Liturghia în primul veac apostolic, ne va oferi detalii despre felul cum au învățat Apostolii Liturghia de la Hristos și despre modul cum aceștia o săvârșeau în amintirea Lui.

I. INSTITUIREA SFINTEI LITURGHII

Activitatea răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a concretizat prin Jertfa sa sângeroasă de pe cruce, prin moartea și învierea Sa. Toate acestea alcătuiesc mântuirea obiectivă a umanității. Mântuirea pe care ne-a oferit-o Hristos în dar nu trebuie să o primim în mod abstract, formal, ci în mod concret, personal și real, prin Sfintele Taine, în special prin Sfânta Taină a Euharistiei, semnul deplin al împărtășirii și unirii cu El.

Euharistia este jertfa care se actualizează permanent în chip nesângeros, pe Altarele Bisericii, dăruindu-ne roadele ei. Această actualizare a jertfei Mântuitorului se săvârșește în cadrul Sfintei Liturghii, fiind așezată în rândul Tainelor de Însuși Hristos. Instituirea propriu-zisă ne este relatată de cei patru evangheliști și de Sfântul Apostol Pavel în prima Epistolă adresată Corintenilor. În ceea ce privește timpul instituirii ei, aceasta a avut loc în ajunul morții lui Hristos pe cruce, adică joi seara, la Cina cea de Taină, stând la masă alături de ucenicii Săi:

„Iar pe când mâncau ei, Iisus a luat pâinea și binecuvântând-o a frânt și a dat ucenicilor, zicând: Luați, mâncați, acesta este trupul Meu. Și luând paharul și mulțumind, le-a dat lor, zicând: Beți dintru acesta toți, căci acesta este sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor”. (Mt. 26, 26-28; comp. Mc. 14, 22-25; Lc. 22, 15-20; I Cor. 11, 23-25).

Cuvintele pe care le-a rostit Hristos când a instituit Sf. Euharistie reprezintă un document original, de necontestat, fiind capabil să mărturisească de la sine despre originea și înțelesul acestei Taine. Totodată, cuvintele Mântuitorului ne demonstrează că, la Cina cea de Taină, El a prefăcut într-adevăr pâinea și vinul în Însuși Trupul și Sângele Său, împărtășind apoi pe fiecare ucenic în parte.

Instituind Taina Sfintei Euharistii, Mântuitorul Hristos a preînchipuit și a anticipat jertfa Sa de pe Golgota, prin porunca data Apostolilor Săi: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea”. ( Lc. 22, 19; I Cor. 11,25). Ieromonahul Petru Pruteanu, un redutabil liturgist, ne învață că porunca Mântuitorului: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea” nu a fost înțeleasă de Biserică ca o povară de a comemora ceva străin nouă, ci ca o posibilitate unică și inegalabilă de a ne împărtăși din Hristos – Viața noastră. Astfel, cuvintele Mântuitorului prin care a instituit Taina Sfintei Euharistii sunt o dovadă clară și în ceea ce privește slujba și jertfa liturgică.

Vorbind despre jertfa liturgică și despre jertfa Mântuitorului de pe Golgota, Părintele Ilie Cleopa ne încredințează că „jertfa liturgică este întru totul identică cu jertfa de pe Golgota, cu singura deosebire că jertfa lui Hristos a fost sângeroasă, iar jertfa liturgică este nesângeroasă. Apoi, jertfa de pe Golgota s-a săvârșit o singură dată și a a avut destulă putere să ispășească toate păcatele lumii, în timp ce jertfa liturgică se săvârșește necontenit până la sfârșitul veacurilor, scopul ei principal fiind de a da fiecărui creștin în parte mântuirea întreagă câștigată de Domnul Hristos prin jertfa Sa sângeroasă”.

Astfel, învățătura Bisericii noastre ne prezintă Cina cea de Taină ca o anticipare tainică a jertfei de răscumpărare, pe care urma să o săvârșească Mântuitorul Hristos pe Golgota, iar Sfânta Euharistie, desăvârșirea Sfintei Liturghii, ca o reînnoire sacramentală a aceleiași jertfe, spre mântuirea credincioșilor. Potrivit Părintelui Ion Bria, „Sf. Euharistie ce se săvârșește necontenit, dimpreună cu Cina cea de Taină și cu jertfa Mântuitorului de pe cruce constituie o unitate inseparabilă, iar Sfânta Liturghie cuprinde și realizează în esența sa, această unitate între jertfa liturgică (Sf. Euharistie) și Cina cea de Taină, legate în mod indisolubil de jertfa de pe cruce”.

Am văzut, așadar, că Mântuitorul a instituit Sfânta Euharistie, adică jertfa Noului Legământ, în timpul Cinei cele de Taină, așa cum reiese clar din Sfânta Scriptură. Tot din Sfânta Scriptură aflăm că Cina cea de Taină a avut loc cu o zi înainte de Paștele iudaic (Ioan 13, 1-2) și că masa a avut un caracter special, chiar dacă a fost una „pascală”, după ritualul iudaic. Ca un prim aspect de observat, Evanghelia nu ne oferă amănunte despre mielul pascal, simbolul tradițional al Paștelui iudaic. Acest lucru se datorează faptului că Mântuitorul Hristos Însuși avea să se dea pe Sine ca „Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii” ( Ioan 1, 29). În al doilea rând, Hristos și Apostolii lui au utilizat la Cină pâine dospită și din făină de grâu, iar nu azimă. Mântuitorul a folosit pâine dospită pentru că „săptămâna azimelor” urma să înceapă în seara de vineri, odată cu Paștele iudaic din acel an (Cf. Ieșire, 12, 15-20). Lipsa mielului pascal și folosirea pâinii dospite în loc de azimă au un rol simbolic și dogmatic foarte important pentru liturgica ortodoxă.

Având în vedere cele menționate până acum, se iscă câteva întrebări nu tocmai binevoitoare. Mântuitorul și Apostolii au respectat într-adevăr Paștele iudaic sau această Cină a fost o simplă masă frățească din tradiția iudaică? Sau dacă a fost o masă pascală, la care se serveau patru rânduri de pahare de vin și apă, care din pahare a fost dat ca Sfânt Sânge?

La aceste întrebări a încercat să răspundă Părintele Ieromonah Petru Pruteanu, urmând informațiile Profesorului Ene Braniște, a stabilit modul de desfășurare al Cinei, în felul următor:

s-a început masa cu bucatele pregătite și s-a băut primul pahar (Cf. Luca 22, 17);

a fost binecuvântată și împărțită Sfânta Pâine;

a continuat masa cu încă două pahare;

la urmă a fost împărțit paharul binecuvântării – Sfântul Sânge, care la această cină era al patrulea (dacă a fost respectat întocmai ritualul iudaic). Apoi Cina iarăși a continuat;

după Cină a urmat spălarea picioarelor. După tradiție, cel mai mic de la masă trebuia să aducă vasul pentru spălarea mâinilor. Aici Mântuitorul a spălat picioarele apostolilor (Ioan, cap. 13);

întreg ritualul se încheia cu cântări de psalmi.

Însă un lucru e sigur: faptul că Mântuitorul a întemeiat Euharistia în timpul unui ritual ca cel al meselor iudaice nu demonstrează că Liturghia creștină ar fi o copie a ritualului iudaic în creștinism. Euharistia nu era o masă comună, și nici nu avea caracter particular, ci era publică, participând la ea toți membrii Bisericii.

II. LITURGHIA ÎN PRIMUL VEAC APOSTOLIC

Sfânta Liturghie are un loc aparte în viața Bisericii, având în vedere faptul că primele comunități creștine s-au organizat în funcție de locul unde se săvârșea Sfânta Euharistie: „Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat și în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. Și stăruiau în învățătura apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni”. (FA, 2, 41-42)

Așa cum am spus până acum, prima Liturghie a fost săvârșită de Însuși Mântuitorul Hristos, la Cina cea de Taină, când El a pus bazele Sfintei Euharistii. Tot ceea ce a făcut El reprezintă „elemental esențial și sâmburele originar din care s-a dezvoltat treptat toată rânduiala de mai târziu a Sfintei Liturghii”. Mai departe, Mântuitorul i-a încurajat pe Sfinții Apostoli să facă și ei la fel, în amintirea Lui: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea” (Lc. 22, 19; I Cor. 11, 24). Respectând îndemnul Învățătorului lor, Apostolii și ucenicii lor se adunau împreună într-o casă oarecare și săvârșeau jertfa Mântuitorului, imitând modul în care El a instituit această Taină. „Când se adunau deci pentru rugăciune, Sfinții Apostoli mulțumeau și apoi se rugau îndelung ca Domnul să prefacă pâine și vinul de pe masa lor în însuși Sfântul Său Trup și Sânge, cu care apoi se împărtășeau”. După ce se împărtășeau, ospățul dragostei sau agapa.

Unii teologi ( Ene Braniște, Ioan Zăgrean, Petre Vintilescu) au încercat să rezume Liturghia apostolică într-un ritual mai dezvoltat. În acord cu aceștia, Sfânta Liturghie se desfășura după următorul plan:

Începutul Liturghiei era dat de un anumit număr de rugăciuni, după care se cântau psalmi, imne de laudă și cântări duhovnicești. Apoi, se citeau câteva pericope (inițial din Vechiul Testament, iar mai târziu din Epistolele Apostolilor și din Evanghelii), după care urma predica. Rosteau apoi rugăciuni și cereri pentru toți oamenii, pentru stăpâni și pentru dregători, pentru a petrece cu toții în viață pașnică, în evlavie și bunăcuviință. Își dădeau apoi sărutarea păcii sau sărutarea sfântă a iubirii, după care se săvârșea actul cel mai important al Sfintei Liturghii – frângerea pâinii. Sfânta Euharistie reprezenta, așadar, aducerea propriu-zisă a jertfei sau prefacerea darurilor, prin rostirea unei rugăciuni de binecuvântare. Acest moment era precedat de rostirea cuvintelor Mântuitorul: „Luați, mâncați…” și „Beți dintru acesta toți…”, într-o neîncetată aducere aminte de El. Apoi, se pomeneau vii și morții, se rostea rugăciunea Tatăl nostru, se împărtășeau liturghisitorii și credincioșii și se anunța sfârșitul Sfintei Liturghii. Ca ultim element, urma ospățul de dragoste sau agapa, prilej cu care se împărțeau darurile pentru creștinii săraci.

Parcurgând ritualul euharistic din viața primilor creștini, Profesorul Jean Jacques Von Allmen îl rezumă în patru elemente esențiale: stăruința în învățătura lui Hristos, viață și comuniune frățească, frângerea pâinii și rugăciunea.

Tot de Euharistie erau legate în veacul apostolic mesele de dragoste sau agapele, care urmau întotdeauna după ospățul euharistic. Însă, odată cu înmulțirea credincioșilor Bisericii și datorită unor abuzuri pe care unii le făceau cu ocazia agapelor, acestea au fost despărțite din timp de Euharistie, pentru a nu deveni pricină de sminteală. Părintele Petru Pruteanu consideră că „agapele au devenit motivul unor certuri și neorânduieli, contrare spiritului creștin în general, dar, mai ales stării duhovnicești necesare pentru împărtășirea cu Sfintele Taine”.

Trebuie menționat faptul că agapele nu s-au bucurat niciodată de un rol sacramental, ci doar de unul pur filantropic, social, cu intenția de a-i ajuta pe cei nevoiași. Acest lucru însă, era legat de posibilitățile financiare și necesitățile vitale ale primelor comunități creștine.

CONCLUZII

Așa cum se știe deja, Sfânta Liturghie este una dintre creațiile spirituale de cea mai înaltă valoare a răsăritului creștin. Unică în esența, dar diferită în ceea ce privește forma, Liturghia ortodoxă rezumă și oglindește în același timp tradiția Bisericii de la începuturile ei și până în zilele noastre. Ea a fost și este mijlocul prin care Hristos împărtășește neîncetat Trupul și Sângele Său creștinilor, mădularele Bisericii Sale, realizându-se astfel în modul cel mai strâns, comuniunea vieții în Hristos până la sfârșitul lumii.

Liturghia ortodoxă este o capodoperă a geniului creștinismului răsăritean care, prin claritatea și profunzimea ideilor dogmatice pe care le cuprinde, prin bogăția și varietatea simbolurilor în care se exprimă și prin puritatea și transcendența sentimentelor pe care ea le trezește și le nutrește, oglindește peste veacuri specificul ortodoxiei.

Consider că vorbele mele sunt de prisos. Cel mai bine caracterizează Liturghia un adânc și fin cunoscător al ei: Părintele Profesor Ene Braniște. Acesta spune că „liturghia ortodoxă este, în esența ei, Liturghia cea mai veche a Bisericii creștine primare, îmbogățită succesiv prin creația colectivă și anonimă a pietății poporului și a liturghisitorilor.Ea nu a fost impusă prin ordine patriarhale sau decrete sinodale, ci s-a generalizat cu încetul, prin acceptarea ei benevolă de către toate popoarele ortodoxe, pentru frumusețea , profunzimea și valoarea ei ca formă de cult. Ea reprezintă nu numai simbolul și expresia cea mai concretă a unității în Duh a Ottodoxiei de pretutindeni, ci și zestrea cea mai de preț a acestei confesiuni creștine, care stă pe temelia de doctrină, de disciplină și de cult, a Bisericii primare. Ea se caracterizează prin păstrarea cu fidelitate a formelor vechi moștenite din Liturghia primară a creștinătății,prin seva inspirației biblice și patristice care colorează puternic textul sau formularul rugăciunilor ei, prin lirismul și pietatea care transpiră din aceste rugăciuni, prin bogăția formulată în ele și prin valoarea lor catehetică, morala sau spirituală. Acestea sunt calități recunoscute chiar de către cei mai cinstiți și mai buni cunoscători apuseni ai liturghiilor bizantine din ultimul timp”.

Din acest motiv, este de datoria preoților, cât și acelora care se pregătesc de preoție, să cunoască mai temeinic rânduiala, cuprinsul și structura Liturghiei ortodoxe, această cunoaștere nefiind întreagă dacă nu se iau în considerare și detaliile Liturghiei primare.

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2008.

Braniște, Ene, Liturgică specială: pentru facultățile de teologie, București, Editura Lumea Credinței, 2005.

Pruteanu, Petre, Liturghia ortodoxă: istorie și actualitate, București, Editura Sophia, 2008.

Vintilescu, Petre, Istoria Liturghiei în primele trei veacuri, București, Editura Nemira, 2001.

Ne vorbește Părintele Cleopa, vol. 4, Vânători-Neamț, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010.

Reviste Teologice:

Braniște, Ene, «Considerații asupra cultului în Biserica primară», conferință ținută de profesorul Jean Jacques von Allmen la Institutul Teologic din București, la 18 martie 1974, în „Studii Teologice”, Seria a II-a, Anul XXVII, Nr. 3-4, martie-aprilie 1975, pp. 302-309.

Zăgrean, Ioan, Sfânta Liturghie privită sub aspect istoric, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, Anul XL, Nr. 1-2, Ianuarie-Februarie 1964, pp. 24-43