Literatura Crestina. Fundamentul Doctrinei Lui Aurelius Augustinus

Trăsături generale ale literaturii crestine.

Fundamentul doctrinei lui Aurelius Augustinus

Istoria creștinismului se defineste ca știință istorică având drept scop cercetarea și expunerea sistemică a vieții bisericești creștine sub variatele forme de manifestare. Certitudinea cercetării științifice și expunerii corecte a istoriei creștinismului ne este oferită de respectarea principiilor de bază formulate de scoala modernă de istorie: verificarea și analiza critică a izvoarelor. Cunoasterea si cercetarea documentelor în mod critic și comparativ conduce la descoperirea adevărului istoric, la scriitorii latini, cu excepția lui Lactantius în lucrarea sa „De mortibus persecutorum”=Despre moartea persecutorilor, care alcătuieste o primă istorie a persecuțiilor creștine sub impăratii romani, chiar înaintea lui Eusebiu.

Literatura crestină reprezintă o unitate autonomă în interiorul culturii antice. În multe privințe, ea nici n-a aparținut antichității, ci mai degrabă evului mediu. Deși ruptura cu tradițiile antice n-a fost totală, literatura crestină exprimă o mentalitate si o ideologie nouă. Autorii creștini, convertesc in interesul religiei lor valori ca supunerea, ascultarea si sfințenia, pietatea, pentru a răspandi cuvantul Domnului. Pe de altă parte, crestinii impun valori noi, ca gratia, menită să le intărească existenta, si binecuvantarea divinității si a puternicilor episcopi crestini. Autorii crestini nu refuză în totalitate tendintele estetice generale ale literaturii latine. Ei sunt influențați de cultura păgână a vremii, pe care o combat, dar pe care și încearcă s-o integreze.

Aceștia au făcut din comorile culturale antice o armă de apărare și de documentare a noii învățături. Astfel învățământul trebuia să asigure răspândirea creștinismului și în mediile culturale greco- romane. Așa au luat ființă școlile teologice creștine in Alexandria, Cezareea Palestinei, Antiohia, Edessa, în Siria.

Literatura creștină își are începutul, târziu, la sfârșitul secolului al ll-lea d.C. și la începutul veacului următor. La începutul secolului al III-lea s-a dat scrisului autentic creștin un caracter științific. Autorii creștini crescuți în mediu de cultură  greco -romană au fost nevoiți să argumenteze principiile credinței lor. Acest secol a fost caracterizat în Imperiul Roman printr-o nouă expresie a sentimentului religios, mai puțin materială, crestinismul. Proclamat ca religie de stat, inițial din motive politice apoi din vocație religioasă, crestinismul devine fundamentul unei noi civilizatii.

Literatura creștină veche nu poate fi considerata „învechită” odată cu căderea Imperiului Roman de Apus adică in anul 476. Dacă examinăm îndeaproape unele forme literare ale Antichității târzii, observăm că acestea la fel ca și în epoca imperială precedenta sunt bazate pe ideal și pe practica retoricii. Mult timp retorica a fost socotită sinonimă cu fățărnicia și lipsa de realism.

In aceasta perioada, in care Imperiul Roman era asediat de navalirile barbare, se naste in Africa de nord, la Tagaste, Augustin -Aurelius Augustinus-, 13 noiembrie 354, intr-o familie de functionari; mama sa, Monica, era crestina, iar tatal Patricius pagan prin traditie si din interes fiind functionar imperial. Desi Augustin spunea ca a fost sarac, probabil din umilinta crestina, Patricius avea vii, livezi, iar Augustin a fost insotit si educat in copilarie de catre un sclav, ca toti copiii de familie buna a vremii. Fiind nascut din mama crestina, acesta nu a fost botezat la nastrere conform unui obicei al Bisericii vechi africane, care spunea ca pacatele comise dupa botez sunt infinit mai grave decat inaintea acestuia. Astfel botezul a fost amanat cat mai mult posibil.

Educatia si-a facut-o in Tagaste si Madaura. Lectura scrierilor lui Cicero l-au determinat   sa studieze filozofia la Cartagina. A studiat retorica si cultura latina in Africa romana si in tinerete a dus o viata relativ dezordonata. A devenit profesor de retorica la Tagaste si apoi la Cartagina in 374. Desi trece prin crize spirituale si dezbateri de constiinta, renumele sau creste si pleaca  la Roma si Milano.

Augustin marturiseste, in scrierile sale “Confesiuni”, ca in Cartagina a trait in desfrau “fiind sedus si seducand, fiind inselat si inseland, in diverse pofte lumesti”. Cu toate acestea a fost stapanit de dorinta de a intelege religia.

A aderat la doctrina austera a maniheismului, a trecut la septicism, aprofundeaza scrierile lui Platon si Porfir incepand cu 383 d.C , dar se converteste la crestinism si este botezat de Ambrosius in noaptea de Paste in 387 d.C la catedrala din Mediolanum .

Renuntand la cariera de dascal se intoarce in 388 in Africa, se hirotoniseste, dupa ce a trait doi ani intr-o manastire si devine ajutorul episcopului de Hippo Regius (Hippona). Incepand din 396 d.C, la varsta de patruzeci si doi de ani, devine episcop al orasului africano-roman Hippona, influentand politica religioasa a bisericii africane pana la moarte.

Moare la 28 august 430, chiar in timpul asedierii cetatii de catre vandali.  Dorinta sa a fost aceea sa fie inmormantat in cimitirul municipal, iar pe piatra funerara sa scrie „Calatorule, vrei sa stii daca dupa moarte poetul traieste? Iata, eu rostesc ceea ce tu citesti, iar vocea ta e a mea!”    

Augustin a fost de o sinceritate maxima in ceea ce priveste credinta lui, astfel ca Paul Tillich a identificat opt faze ale spiritualitatii sale:

a reprezentat dependenta de pietatea mamei adica de traditia crestina, aceasta initiindu-l in tainele crestinismului

Faza Hortensius sau faza descoperirii problemei adevarului. Este cel care a apropiat Atena de Ierusalim

Faza maniheica in care Augustin este atras de lipsa limitei in interpretare pe care se presupunea ca maniheii o pot controla

Faza scerptica- prin Augustin se ofera o noua teorie a cunoasterii- pleaca de la „ omul interior„ in loc sa plece de la experienta lumii exterioare

Augustin adopta neoplatonismul si va folosi aceasta filosofie ca baza a certitudinii imediate a existentei lui Dumnezeu.. Astfel doctrina lui Augustin este o destainuire, o dezlegare de taine.

Impotriva scepticismului il ajuta atat neoplatonismul dar si Ambrozie ca autoritate a Bisericii. Augustin considera ca cel care nu are ca Mama Biserica, nu il poate avea ca Tata pe Dumnezeu.

Este impresionat de ascetismul sfintilor si calugurilor , insa el nu a practicat ascetismul

Faza negativa are in vedere influentele pe care acesta le-a refuzat si anume cele venite de la Aristotel si refuza sa faca loc stiintelor naturale intemeiate de greci ca stiinte politice. Acesta il considera pe Aristotel inferior lui Platon

Catolicii il numesc „Sfantul” Augustin, iar ortodocsii „Fericitul” Augustin si este unul dintre cei mai importanti autori latini si scriitor crestin. Prin observarea fenomenelor ambiante, prin analiza, prin gandirea teoretica si prin felul de a scrie, Augustin a lasat o marturie semnificativa asupra Imperiului Roman tarziu, asupra relatiilor lui cu Dreapta Credinta.

Doctrina lui Augustin va reprezenta o baza a teologiei medievale, catolica, dar si a conceptiilor politice ale Bisericii catolice. El insista pe colectivitate, il intereseaza cunoasterea lui Dumnezeu si a sufletului. Nu il interesa logica si chiar ii era straina, era intuitiv si pleca de la cele de sus ajungand la realitati empirice.

Sfantul Augustin este autorul unor opere impresionante. Scrie aproximativ pe la anul 400 “De catechisandis rudibus”=Despre trebuința de a-i învăța pe cei simpli), în 27 de capitole, fiindu-i adresată unui diacon din Cartagina, Deogratias, la cererea  acestuia,  pentru a-i fi îndrumar în munca lui de catehizare. Această lucrare este considerată primul manual de catehetică al Bisericii primare apusene

Intre 426-427, in “Retractationes” inventaria 93 de titluri cu 232 de carti, corespondenta, predici, dialoguri filozofice. De asemenea sunt cuprinse operele care vizeaza dezbaterea celor trei parti ale filozofiei antice (fizica, logica si morala) si anume  ” De ordine” (“Despre ordinea in succesiune”), “Contra Academicos” (“Impotriva filozofilor academici”),” De vita beata“ (“Despre viata fericita”) Mai sunt inventariate scrieri polemice impotriva curentelor eretice religioase ca manheism, donatism, arianism, lucrari de interpretare a doctrinei crestine, tratate de teologie docmatica (“De fide et symbolo”- Despre credinta si simbol, “De trinitate”- Despre Sfanta Treime, “De doctrina cristiana”-Despre doctrina crestina).“

Doctrina despre pacatul originar, harul dumnezeiesc si predestinatie au fost teme pe care le-a tratat in mod special.

          Importanta este lucrarea “Confesiuni” in care pe parcursul a 13 carti, Augustin descrie framantarile constiintei sale pe drumul parcurs pana a deveni crestin. In aceasta lucrare discuta despre timp si despre existenta raului pe lume.

          In lucrarea “Cetatea divina” (“De civita Dei”) care cuprinde 22 de carti, Augustin da o replica literaturii pagane, care acuza noua religie, crestinismul, de prabusirea Imperiului Roman. Folosindu-se de date istorice, Augustin isi sustine teza sa despre existeta concomitenta a doua categorii umane (doua cetati): una, a celor care sub influenta ideilor pagane care urmaresc doar obtinerea de bunuri materiale si a doua, a celor iubitori de Dumnezeu care se alatura bisericii, si sunt pregatiti pentru viata viitoare. In vremea lui in Apus se nasc doua noi curente contrare la care fac apel mai tarziu Ansel, Petru Lombardul si Bernard, Tauler. Acestea sunt scolastica si misticismul.

          Trasatura principala a lucrarilor lui Augustin o reprezinta credinta dar si ratiune. Desi este credincios, iar credinta reprezinta premiza filozofiei crestine, el crede ca ratiunea trebuie sa fie baza credintei pe care sa o faca inteligibila. Considera ca rasplata credintei este intelegerea.  Conceptia sa filozofica, in care a adoptat idei platonice si neo-platonice pe care le-a adaptat, a fost adoptata de teologie. Pentru Augustin, Dumnezeu este centrul existentei, obiectul filosofiei, iar scopul filosofiei este fericirea (De beata vita).

          Ca si Platon considera ca sufletul isi are locul in trupul omnenesc, insa spre deosebire de acesta, el considera ca Dumnezeu creeaza fiecare suflet cand o fiinta umana vine pe lume.

          Cunoasterea este produsul sufletului rational, ea bazandu-se pe informatiile primite prin intermediul simturilor si pe cele percepute de minte. Mintea se foloseste de simturi pentru a cunoaste, dar poate sa judece, sa interpreteze aceste informatii.

          Ca si pentru Platon, Augustin considera ca activitatea intelectuala are ca rezultat iluminarea mintii si recunoasterea unor adevaruri fundamentale. Descoperirea acestor adevaruri, ajuta fiinta umana sa stabileasca judecatile referitoare la ea insasi sau la ceea ce o inconjoara (regula adevarului si a ratiunii  drepte). Fiinta umana este pentru Augustin “o unitate”, acesta idee este insa in contradictie cu teoriile lui Platon.

In conceptia sa fiinta umana este complexa, iar moralitatea poate fi influentata de filozofie in sensul asigurarii fericirii in care Dumnezeu a creeat omenirea.

Augustin face dinstinctie intre natura entitatilor nerationale si a fiintelor rationale care poseda atat inclinatii firesti dar si capacitatea decizionala asupra faptelor de urmat. Impulsurile umane, pe care Augustin le numeste “ iubiri” impulsoneaza omul atat la actiuni dar si la pasiuni pe care trebuie sa le aleaga, sa le aprecieze, dupa justa valoarea. Augustin considera ca intelegerea acestor valori se realizeaza doar atunci cand omul ajunge sa inteleaga adevarurile in mintea proprie. Considera ca intelegerea si aplicarea legii lui Dumnezeu este o culme a intelepciunii.

          Interesanta este conceptia sa cu referire la existenta raului in lume. Desi Dumnezeu este ceatorul a tot ceea ce exista, Raul nu poate fi atribuit lui. Raul este o deficienta a existentei depline, o limita, o privatiune. Dupa Augustin, el a aparut ca urmare a vointei libere a omului de a alege . Considera ca pacatul, viciul, dar si virtutea depind de libera alegere a omului, iar pacatul trebuie pedepsit. Astfel explica Augustin pacatul stramosesc. Adam a pacatuit prin alegerea facuta, iar omenirea poarta greutatea acestui pacat cerand mijlocirea lui Hristos pentru salvarea ei.

          Importanta pentru dezvoltarea gandirii filozofice este conceptia lui Augustin care se refera la natura timpului. In incercarea sa de a explica masurarea timpului, isi da seama ca ajunge la o contradictie : timpul trecut nu mai poate fi masurat deoarece nu mai exista, cel viitor nu poate fi masurat deoarece nu a venit, iar cel prezent devine trecut de indata ce incepe sa existe. Astfel concepe timpul ca o extensie: masuram doar impresiile si amintirile ramase in mintea omului.

Eugen, Cizek- Istoria literaturii latine: Vol II, Bucuresti, Societatea “Adevarul” S.A., 1994

De asemenea, Augustin manifesta intense preocupari de semiotica, deoarece sugereaza o adevarata teorie a semnelor, mai ales verbale. El considera semnul ca element material, perceptibil, care semnifica mintii umane ceva din exteriorul ei si determina aparitia lui in spiritul omului.

          Incercand sa gaseasca explicatii la aspectele majore ale existentei, prin intreaga sa gandire si creatie, Augustin (canonicizat de Biserica catolica) ofera rational lui Dumnezeu un loc central.

          Prin felul de abordare a diferitelor concepte, opera lui Augustin a fost un factor de influentare a gandirii religioase medievale si in actualitate creand controverse.

BIBLIOGRAFIE:

ADĂMUT, Anton I., „Filosofia sfantului Augustin”, Iasi, Editura Polirom , 2001

CHIFĂR, Nicolae „ Istroria crestinismului I”, Sibiu, editura Univ. „Lucian Blaga”, 2007

CIZEK, Eugen “Istoria literaturii latine. Vol.II” Bucuresti, Societatea “Adevarul” S.A., 1994

COLLINSON, Diane, PLANT, Kathryn, „Fifty major philosophers, second edition”, London, Routeledge, 2006

 MORESCHINI, Claudio, NORELLI, Enrico“Istoria literaturii crestine vechi grecesti si latine. Vol.II : De la Conciliul de la Niceea pina la inceputurile Evului Mediu” , Iasi, Editura Polirom, 2001

http://books.corect.com/ro/books/preview/693/pdf- Stefan CUCU- Literatura latina crestina de la Tertulian la Fericitul Augustin