Limbajele Cibernetice ÎN Conexiune Directă CU Limbajul Natural

LIMBAJELE CIBERNETICE ÎN CONEXIUNE DIRECTĂ

CU LIMBAJUL NATURAL

Exprimarea formală, codificată, a conexiunilor și a schemelor logice a impus o continuă dezvoltare a limbajelor, de la limba naturală, la sistemele simbolico – grafice, apoi la limbajul matematic și, de la toate acestea, la limbajele cibernetice. Limbajele de programare reiau achizițiile fundamentale ale Antichității – în logică, lingvistică și matematică – și le duc la un nivel în care capacitatea de autogenerare a proceselor cognitive se dezvoltă la scară exponențială. Pe de altă parte, acest tip de limbaje reconfigurează bazele logicii și ale limbilor naturale, perfectându-se continuu și rapid, în sinteză. După ce istoria ne-a învățat că primii lingviști au fost filosofii, invlusiv logicienii, și tot logicienii au fost și matematicieni, după cum aceștia din urmă au fondat o nouă logică, acum suntem în măsură să constatăm că cele mai moderne limbaje logico – lingvistice, limbajele de programare, au fost fondate de aceeași categorie de gânditori, preocupați în egală măsură de raționamente logice, de legile matematicii și de legile comunicării interumane.

Precursorii logicii matematice, moderne, au fost și precursorii informaticii. George Boole, de exemplu, în lucrările Analiza matematică a logicii (1847) și O cercetare a legilor gândirii (1854), încearcă să construiască „o matematică a spiritului uman”. Prin algebra sa logică, el impune „o structură algebrică fundamentală utilizată în particular în informatică”, (cf. Popelard-Vernant, 2003, p. 39).

La rândul său, matematicianul August de Morgan, de la Cambridge, scrie o Logică formală (1847), în care, printre altele, simbolizează, pentru prima dată în istorie, noțiunea de „relație a relației”, pe seama interconexiunilor condiționalității.

Morgan dezvoltă și modifică logica formală aristotelică, ignorând teoria necesităților din gândirea lui Aristotel:

„Dacă Sofronie este tatăl lui Socrate, atunci Socrate este fiul lui Sofronie.”

Până aici, judecata este cunoscută, căci mai fusese formulată astfel de către logicienii anteriori. Morgan definește însă, în plus, proprietățile relațiilor de tip „dacă … atunci”, prin consecințe care vizează:

Simetria (a fi la fel de mare, de cunoscut ca);

Asimetria (a fi mai mare/ mai mic ca);

Reflexivitatea (a fi egal cu);

Tranzitivitatea (a fi în funcție de).

Ceea ce remarcă istoricii logicii este faptul că, „pentru prima oară în istoria cunoașterii, sunt simbolizate noțiunile de «relație» și de «relație a relației»”. Se spune că acest calcul al relațiilor a constituit o mare inovație în logica modernă și contemporană; or, între aceste relații, condiționalitatea joacă un rol foarte important.

Filosoful și logicianul Charles Peirce a fondat pragmatismul și semiotica (teoria generală a semnelor), din elemente existente deja în logică, matematică, lingvistică, antropologie, dar nesistematizate coerent, până la el.

Esența pragmatismului constă, în faptul că un enunț logico-lingvistic este evaluat în funcție de consecințele sale practice:

Dacă ți-ai propus să obții un împrumut de la o bancă

și

Dacă ți-ai formulat cererea într-un mod convingător

Ai toate șansele să obții împrumutul.

Desigur, mai există și circumstanțele externe (condițiile de receptare a mesajului, regulile interne ale băncii etc.). Dar, în principiu, din perspectiva comunicării, important este discursul pragmatic.

În privința semioticii, relația semn, obiect, interpretare funcționează ca un proces cognitiv, logic, doar prin condiționare reciprocă:

X este semn, atât timp cât este interpretat ca obiect de Y

Obiectul Z devine semn, dacă are sens pentru Y.

Concepte precum „operatorul de implicație”, „cuantificatorii”, „relațiile triadice”, „procesul ca semnificație”, utilizate astăzi în logicile moderne, în lingvistica logico-semantică și în pragmatică, sunt reunite în informatică.

Fondatorul logicii matematice, filosoful german Gottlob Frege, a fost cunoscut ca matematician, dar a fost considerat un „al doilea Aristotel”, pentru că a refondat logica, pe baze noi. Cartea sa, Begriffschrift „Scriitură de concept/Ideografie” (1879), revoluționează logica și teoria simbolurilor, în cele numai 88 de pagini ale sale, puțin cunoscută, timp de două decenii. De fapt, în această primă operă de logică modernă, el a realizat „programul construirii unei limbi total artificiale, formalizate, și a unui calcul exclusiv deductiv”. Altfel spus, G. Frege poate fi considerat în egală măsură părintele logicii moderne și al informaticii, concepută ca limbaj artificial, mai apt să redea vastitatea operațiilor logice. De exemplu simbolismul său redă formalizarea raționamentelor logice în două planuri – unul orizontal, pentru înscrierea propozițiilor, altul vertical, pentru desemnarea relațiilor:

q

p

Redescoperirea operei lui G. Frege s-a produs în anul 1903, când filosoful și matematicianul Bertrand Russel a publicat Principiile matematicii. Rezultatele la care a ajuns sunt similare cu ale predecesorului său, dar el redenumește conceptele și simplifică simbolismul, adoptând o scriere lineară:

pq

Mai comod, acest simbolism linear va deveni noua scriere oficială a logicii moderne, matematice, dar și cea a informaticii.

Ulterior, ideea de „Expresii Bine Formate” din logica modernă (EBF) va face apel la un alfabet pentru literele de propoziție, la conectori și la paranteze. În felul acesta, s-au putut defini „regulile de bună formare a limbajului de calcul al propozițiilor”, valabile în logicile alternative, în analiza limbilor naturale și în limbajele de programare cibernetică.

Evoluțiile pot continua cu „Conceptul de adevăr în limbajele formalizate” (1931), al lui Alfred Tarski, care propune o semantică de natură să depășească limita limbajelor naturale, cu calculabilitatea realizată de o mașină teoretică, posesoare a unei memorii nelimitate, pe baza unei table de „instrucțiuni” (id est: „program”), în teoria metalogică și multe altele.

În anii ’950, Noam Chomsky, creând gramatica generativă, a semnalat relația dintre limbă și gândire în codurile programate și programabile ale gândirii umane. Cercetările sale în domeniul limbajului natural, prin intermediul limbajelor formale, au dus la dezvoltarea limbajelor de programare. Pe lângă meritele sale în teoria gramaticii generative, N. Chomsky mai are o contribuție importantă la realizarea joncțiunii între științele cognitive și prelucrarea limbajului natural. El afirmă că „ne cunoaștem cunoscând limbajul”, altfel spus, creierul uman este un calculator perfect programat pentru a înțelege limbajul natural. Așa se explică faptul că, oricât de complex ar fi un limbaj natural, într-un număr de ani, orice copil reușește să înțeleagă limba maternă.

Primele aplicații „lingvistice” realizate în timpul celui de al doilea război mondial, au reușit decodificarea mesajelor.

Alan Turing, părintele „inteligenței artificiale” afirma că una dintre cerințele pe care un calculator trebuie să le îndeplinească pentru a trece „testul de inteligență” este aceea de a fi capabil să înțeleagă și să răspundă în limbaj natural.

Încă din 1955, John McCarthy a definit inteligența artificială, care continuă și azi să aibă o dezvoltare exponențială. Un accent deosebit se pune pe prelucrarea limbajului natural, sau pe lingvistica computațională, știință interdisciplinară, componentă a inteligenței artificiale, care întrebuințează calculatorul la cercetarea limbajelor umane scrise și vorbite.

Lingvistica computațională aplică tehnici computerizate în cercetarea lingvistică utilizând algoritmi, structuri de date și modele formale ale reprezentării și raționamentului, precum și tehnici ale inteligenței artificiale.

În 1958, J. McCarthy a creat limbajul de programare LISP, un produs de inteligență artificială, care a deschis drumul pentru tehnologia de recunoaștere a vocii, fiind al doilea limbaj de programare ca vechime după FORTRAN. LISP este folosit și astăzi, alături de programul Prolog.

În anul 1966, Joseph Weizenbaum a elaborat programul ELIZA, o „capcană”de procesare a limbajului natural, constând în faptul că are la bază o serie de „trucuri sintactice” și nu un mecanism clar de reprezentare și înțelegere a limbajului uman.

În 1972, Alain Colmerauer și Philippe Roussel, de la Universitatea din Marsilia, au implementat primul sistem Prolog, unul dintre cele mai cunoscute limbaje de programare pentru inteligența artificială. Utilizând, în locul relațiilor matematice, relații logice între mulțimi de date, limbajul Prolog (Programming in logic) a reușit prelucrarea limbajului natural.

După 1990, majoritatea informațiilor transmise on-line sunt de tip e-mail, jurnale electronice, cărți electronice etc.

În curând, computerele vor depăși puterea de procesare a creierului uman. Astăzi întâlnim o mare diversitate de limbaje artificiale, iar cele mai cunoscute sunt:

Limbajul mimico-gestual (LMG) sau limbajul semnelor a apărut în mod natural, utilizând semne mimice și gestuale, percepute cu ajutorul văzului. LMG este elementul de specificitate lingvistică a comunității surzilor, distinct de tiparele comunicării altor grupuri de oameni.

Limbajul matematic este un limbaj abstract al semnelor și al simbolurilor (cifre, formule), folosit de oamenii de știință, pentru a-și exprima cât mai exact ideile și a-și demonstra propriile teorii.

Limbajul semnelor de circulație se substituie cuvintelor. Pentru că diferența de limbă reprezentă o barieră, de comunicație între conducătorii auto și pietoni aparținând unor comunități lingvistice diferite a fost creat un ansamblu universal de simboluri, cu un sistem comun de semnalizare, care oferă informații participanților la trafic.

Limbajul Morse, creat de către Samuel Morse, în anul 1830, este unul din cele mai vechi coduri artificiale de comunicare din lume. Folosit la transmiterea informației de aproape 160 de ani, alfabetul Morse reprezintă și astăzi un mod de comunicare în cadrul forțelor armate, în tehnologia de asistență specială pentru persoanele cu dizabilități senzoriale sau locomotorii și în diverse alte situații.

Limbajul de programare este un set de comenzi – instrucțiuni cu reguli sintactice și semantice specifice, folosit de specialiști în scrierea programelor necesare pentru funcționarea unui calculator.

Limbajul artificial este mai sărac, în ceea ce privește numărul elementelor cu rol de „semn” și este lipsit de nuanțe, fiecare semn având un singur înțeles.

Limbajul artificial este precis, simplu, exact, cu un inventar limitat de cuvinte-instrucțiuni-comenzi, fiind preferat în domeniul de cercetare științific, pe când limbajul natural (al cuvintelor) nu poate fi folosit numai în cunoașterea științifică.

Limbajele artificiale sunt concepute de către specialiști pentru a fi utilizate în aplicații cu destinații speciale, pe când limbajele naturale sunt un dat al societății, în întregul ei.

Limbajele naturale pot fi deosebite de limbajele artificiale și în funcție de natura expresiilor și al modului de constituire al acestora. În categoria limbajelor naturale intră limbajele vorbite, limbajele scrise și limbajul gestual, iar în categoria limbajelor artificiale intră limbajele simbolice (limbajul matematic).

Natura limbajului este dată, în primul rând, de modul de constituire al expresiilor și abia în al doilea rând de natura semnelor sale. În limbajele naturale, ca și în cele artificiale, la baza expresiilor stau regulile de folosire, dar acțiunea acestor reguli este foarte diferită de la o limbă la alta.

Diferența dintre limbajele naturale și cele artificiale este că în limbajul natural expresia precede regulii, pe când în cel artificial regula precede expresiei. În limbajele naturale, gramatica impune regulile limbajul în mod liber sau „natural”. În limbajele simbolice, se postulează mai întâi regulile, iar expresiile se construiesc în funcție de aceste reguli, astfel încât expresiile nu sunt niciodată „libere” sau „naturale”.

În concluzie, limbajul artificial nu poate înlocui limbajul natural, el va constitui întotdeauna doar o „prelungire” a acestuia.

BIBLIOGRAFIE

BLANCHÉ, Robert, 1996, La Logique et son histoire d’Aristote à nos jours. Revu par J. Dubucs, Paris: Éditions Armand Colin.

RUSSEL, Bertrand, 1903, The Principles of Mathematics. Cambridge University Press.

Dicționar de Informatică, București: Editura Științifică și Enciclopedică,1981.

CHOMSKY, Noam, 1996, Cunoașterea limbii. Traducere de Alexandra Cornilescu, Ileana Baciu și Tania Duțescu Coliban. Prefață de Alexandra Cornilescu. Traducerea notelor de Ioan Dimitriu, București: Editura Științifică.

CHOMSKY, Noam, 1965, Aspecte ale teoriei de sintaxă, Cambridge- Massachusetts: MIT Press.

CHOMSKY, Noam; PIAGET, Jean, 1988, Teorii ale limbajului. Teorii ale învățării, București: Editura Politică.

POPELARD, Marie-Dominique; VERNANT, Denis, 2003, Elemente de logică. Traducere de Ion Vezeanu, Iași: Institutul European.

WEIZENBAUM, Joseph, 1976, Puterea calculatorului și rațiunea umană: De la judecată la calcul, San Francisco: W. H. Freeman.