Analiza Teoretica Si Proiectarea Lucrarilor de Regenerare Artificiala a Arboretelor din Unitatea de Productie Iv Sadova, Ocolul Silvic Sadova

CUPRINS

[NUME_REDACTAT] de împăduriri care fac obiectul de studiu al acestei lucrări sunt amplasate în Unitatea de Producție IV Sadova din cadrul [NUME_REDACTAT] Sadova . Ocolul, subunitate a [NUME_REDACTAT] Dolj, este amplasat în partea sudică a județului Dolj. Acesta este așezat preponderant în zona de câmpie și luncă, predominant în arealul salcâmului, dar și păduri de stejar și frasin în [NUME_REDACTAT], iar în partea de sud, respectiv [NUME_REDACTAT], predomină păduri de plop euro-american.

În aceste etaje fitoclimatice se aplică tratamentele tăierilor succesive și progresive, unde regenerarea se realizează natural, la adăpostul arboretului bătrân. Totuși, rămân porțiuni regenerate incomplet, unde trebuie să se intervină cu lucrări de regenerare artificială. Se plantează aici puieți de talie mică, de diferite specii, produși în pepiniere, după o compoziție de regenerare stabilită în funcție de stațiunea forestieră. În arboretele de salcâm se aplică tratamentul crângului simplu, tăieri urmate de regenerarea artificială prin plantații. De asemenea, încă mai există terenuri goale (poieni) unde trebuie executată regenerarea artificială.

Odată plantați puieții, urmează să se execute o serie de lucrări de îngrijire (revizuiri, descopleșiri, mobilizare a solului, completări etc.) care să ajute puieții în concurența cu alte specii vegetale nedorite (arbori, arbuști, pătură erbacee) până se ajunge la reușita definitivă (constituirea stării de masiv). În acest interval, suprafețele plantate sunt cuprinse în așa numitul „Control anual al regenerărilor”, care ne indică reușita culturilor și măsurile de întreprins în vederea realizării ei.

1. DESCRIEREA GENERALĂ A UNITĂȚII DE PRODUCȚIE

ELEMENTE DE IDENTIFICARE A UNITĂȚII DE PRODUCȚIE

Unitatea de Producție IV Sadova, în suprafață de 605,86 ha, împărțită în 348 parcele și 763 subparcele, suprafața medie a unității amenajistice fiind 0,79 ha. Aceasta este situată în [NUME_REDACTAT]-Rotunda și [NUME_REDACTAT], din [NUME_REDACTAT].

Din punct de vedere fitoclimatic, pădurile U.P. IV Sadova sunt situate în următoarele etaje de vegetație: "Câmpie forestieră" (FC) – 8% și "Silvostepă" (Ss) – 92%.

Teritoriul U.P. IV Sadova este situat pe raza orașului Bechet, al comunelor Ostroveni, Sadova, Dobrești, Rojiște, Mîrșani, Daneți și [NUME_REDACTAT] din județul Dolj. Repartizarea fondului forestier pe unități teritorial-administrative se prezintă astfel:

Tabelul 1.1

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pag. 19

Vecinătăți, limite, hotare

Unitatea de Producție IV Sadova este cuprinsă în cadrul următoarelor limite și hotare:

Tabelul 1.2

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, 20

Limitele fondului forestier sunt clare și stabile, neexistând încălcări de hotare.

1.1.2. Trupuri de pădure (bazinete) componente

Prin constituirea ei, unitatea de producție este formată din perdele forestiere de protecție din terenuri degradate preluate și terenuri care urmează să fie scoase din fondul forestier de stat.

Perdelele forestiere și terenurile degradate preluate, încadrate în U.P. IV Sadova fac parte din complexul de lucrări "Perdele de protecție a câmpurilor în zona sistemului de irigație Sadova – Corabia". Perdelele forestiere au fost înființate începând din anul 1971, în baza unui proiect elaborat de I.C.A.S. București și au ca obiectiv protecția terenurilor agricole, localităților, comunelor și drumurilor contra deflației eoliene.

În ceea ce privește trupurile de pădure componente se pot face următoarele precizări:

a) Fiecare perdea constituie un trup de pădure, acestea însumând 470,50 ha și sunt răspândite pe raza teritorială a orașului Bechet și a comunelor Ostroveni, Sadova, Dobrești, Mârșani, Daneți și [NUME_REDACTAT].

b) Terenurile degradate preluate se regăsesc în Perimetrul de ameliorare Robu II (parcelele 534-537; 548 și 549) cu un total de 85,96 ha;

c) Parcele care urmează să fie scoase din fondul forestier de stat, însumând 49,4 ha, fac parte din trupul Castranova, din fosta U.P. V Madona.

1.1.3. Administrarea fondului forestier

Fondul forestier al U.P. IV Sadova este proprietate publică a statului fiind administrat de REGIA NATIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA prin [NUME_REDACTAT] Dolj, respectiv Ocolul silvic Sadova din cadrul acesteia.

1.1.3.1. Administrarea fondului forestier aparținând altor proprietari

Pe teritoriul U.P. IV Sadova, fondul forestier proprietate privată aparține persoanelor fizice și este constituit din suprafețe de pădure predate în baza legilor fondului funciar, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate.

Astfel, pe parcursul aplicării amenajamentului expirat s-au predat 1618,23 ha în baza Legii 1/2000 precum și 559,07 ha în baza Legii 274/2005. Se face precizarea că anterior amenajamentului expirat s-au mai predat 1530,70 ha în baza Legii 18/1991 și 2,0 ha în baza Legii 1/2000.

Administrarea pădurilor proprietate privată se face de către proprietarii acestora, conform legislației actuale în vigoare, cu respectarea regimului silvic, sau prin ocoale silvice private.

1.1.4. Terenuri acoperite cu vegetație forestieră situate în afara fondului forestier

Pe teritoriul U.P. IV Sadova, conform informațiilor preluate din amenajamentul precedent, nu au fost identificate suprafețe acoperite cu vegetație forestieră în afara fondului forestier național.

Pe parcursul aplicării amenajamentului [NUME_REDACTAT] Sadova va identifica și înregistra și alte terenuri cu vegetație forestieră din limita teritorială a unității pe producție ce vor fi administrate de deținători legali și gospodărite pe bază de norme tehnice emise de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

1.1.5. Utilizarea fondului forestier

Repartizarea fondului forestier pe categorii de folosință și modul de utilizare a acestuia se prezintă astfel:

Tabelul 1.3

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 20

Indicele de utilizare a fondului forestier este de 85,15% și este mai mic decât limitele prevederii O.M. 444/1988 (97,5 – 99,2%). Prin împădurirea terenurilor afectate împăduririi, indicele de utilizare va fi de 97,01%.

1.2. STUDIUL STAȚIUNII

Elemente privind cadrul natural, specifice unității de producție

1.2.1.1. Geologie – litologie

Din punct de vedere geologic, nisipurile din aceasta zonă sunt de origine fluviatilă fiind depuse de Dunăre si de Jiu, si apoi spulberate de vânt si depuse în locurile de azi.

Nisipurile sunt în general silicioase, provenind din eroziuni provocate de fluviul Dunărea și afluenții acestuia pe bazinele de recepție în masivele muntoase cu roci eruptive, metamorfice si sedimentare.

Aceste nisipuri sunt bogate în oxizi de potasiu (K2O) și oxizi de fosfor (P2O5) și conțin cantități mari de sesquioxizi.

1.2.1.2. [NUME_REDACTAT] punct de vedere geografic, perdelele de pe teritoriul U.P. IV Sadova, sunt situate în [NUME_REDACTAT] – Rotunda și [NUME_REDACTAT], din [NUME_REDACTAT], pe teren modelat prin nivelarea dunelor de nisip.

Dunele erau orientate pe direcția V-E, cu un macrorelief frământat cu pante locale, de 30-40%, a căror lungime era 120-200 m. Prezența dunelor a fost mai accentuata în partea sudică a sistemului, în timp ce în partea nordică era mai uniformă, cu interdune a căror lățime depășeau 1 km. Dunele erau consolidate cu vegetație forestieră.

Altitudinea: minima 35 m (88), medie: 70 m, maxima: 138 m (900A).

Sintetic, datele cu privire la unitatea de relief, înclinare, expoziție și altitudine, se prezintă astfel:

Tabelul 1.4

*Amenajamentul U.P. IV Sadova, pagina 101

Pentru U.P. IV Sadova există condiții prielnice de vegetație pentru arborete de salcâm, constituite în prezent în perdele forestiere amplasate geometric după un proiect de execuție dinainte stabilit. Există, de asemenea, condiții (create artificial) pentru perdele din plopi euramericani, amplasate de-a lungul canalelor de irigație (care dacă nu sunt funcționale perdelele de plopi dispar). Acestea, împreună cu perdelele de salcâm. încearcă să preia funcțiile fostelor păduri de salcâm, instalate în zonă.

1.2.1.3. [NUME_REDACTAT] U.P. IV Sadova este lipsită de o rețea hidrografică interioară. Influențele slabe ar putea veni de la fluviul Dunărea (partea de sud) și râul Jiu (partea vestică).

Date cu privire la regimul de scurgere de pe terase nu există, în schimb s-au făcut observații cu privire la scurgerile de apă provenite din ploi artificiale (aspersiune), ca urmare a existenței sistemului de irigații (canale de aducțiune, de irigații, de desecare). Practic, apa accesibilă vegetației forestiere, provine din precipitații și din irigații, apa freatică fiind inaccesibilă.

1.2.1.4. [NUME_REDACTAT] U.P. IV Sadova se caracterizează printr-un climat de silvostepă, deosebit de secetos datorită cuantumului redus de precipitații din perioada de vegetație, a temperaturilor ridicate la suprafața solului și a capacității reduse a solului de reținere și înmagazinare a apei. Neuniformitatea căderii ploilor dă naștere la secete frecvente (anuale) de 20-40 de zile. Durata acestor secete atinge 60-70 zile odată la 7-8 ani și chiar 80-90 zile în anii excesiv de secetoși, odată la 15-20 ani, provocând adesea fenomene de uscare anormală a arboretelor constituite în perdele.

În ceea ce privește provinciile climatice în sistemul Köppen, U.P. IV Sadova este situată în unitatea C.f.a.x.

Datele climatice ale zonei sunt preluate de la stațiile meteorologice Corabia, Calafat și [NUME_REDACTAT].

1.2.1.5. Regimul termic

Regimul termic caracterizat prin temperaturi medii lunare și anuale, valori maxime și minime, temperaturi medii pentru perioada bioactivă și cea de vegetație, precum și datele privind primul și ultimul îngheț, în mod sintetic se prezintă astfel:

Tabelul 1.5

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 102

Temperaturile maxime și minime înregistrate au următoarele valori:

Tabelul 1.6

Temperatura aerului (0C), medii zilnice, pentru perioada bioactivă (t00C) și perioada de vegetație (t100C), se prezinta astfel:

Tabelul 1.7

Tabelul 1.8

*Amenajamentul U.P. IV Sadova, pagina 103

Numărul zilelor cu temperaturi maxime mai mari de 30C, înregistrat în perioada 1926-1955, se prezintă după cum urmează:

Tabelul 1.9

Se observă că luna cea mai călduroasă este luna iulie cu temperatura medie ™ lunară de 23,20C, iar cea mai friguroasă este luna ianuarie cu tm lunară = -2,50C.

Numărul zilelor cu temperatura peste 00C este de 305.

Numărul zilelor cu temperatura sub 00C este de 61.

Durata perioadei de vegetație este de 6-7 luni.

Potentialul caloric si radiativ, este ridicat, valorile medii anuale ajung la 125-128 Kcal/cm2.

Durata medie de strălucire a soarelui este de 2200 – 2500 ore anual, iar în perioada de dezvoltare a vegetației ajunge la 1500 – 1600 ore.

Dacă adăugăm la aceste particularități și frecventele invazii de aer cald din vest și sud-vest, se întelege că există condiții pentru înregistrarea unor temperaturi medii anuale ridicate.

Datele prezentate, deși nu sunt înregistrate pe teritoriul U.P. IV Sadova, ele caracteri-zează din punct de vedere termic această zonă, permițând formularea de concluzii ce pot avea importanță deosebită în fundamentarea soluțiilor pentru gospodărirea fondului forestier, cât și la stabilirea soluțiilor silvotehnice privind exigențele ecologice ale speciilor forestiere utilizate la împăduriri.

1.2.1.6. Regimul pluviometric

Regimul pluviometric, caracterizat prin precipitații atmosferice (mm), medii lunare și anuale, cantități maxime în 24 ore, ploi torențiale, abundente, evapotranspirația, indicii de ariditate de Martonne, indicii de compensare hidrică, se prezintă sintetic astfel:

Tabelul 1.10

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 104

Tabelul 1.11

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 104

Tabelul 1.12

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 104

Cantitatea medie anuala de precipitații este de 486,0 mm, iar în perioada sezonului de vegetație se înregistrează 43,38 mm.

Tabelul 1.13

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 104

Tabelul 1.14

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 104

Indicii de ariditate de Martonne reprezintă raportul între precipitații și temperaturi, acești indici dau indicații destul de bune asupra caracterului climatului în ceea ce privește gradul de uscăciune.

Tabelul 1.15

Tabelul 1.16

Din analiza tabelelor prezentate anterior, se desprind următoarele concluzii:

– ploile cu caracter torențial reprezintă 50% (cca 150 mm), din totalul precipitațiilor ce cad în perioada de vegetație. Aportul acestor precipitații este redus ținând seama și de capacitatea de înmagazinare redusă a solurilor, care sunt ușoare, nisipoase;

– în perioada de iarna, zăpada asigură o umezeală care întârzie întrucâtva apariția bruscă a uscăciunii, ce apare odata cu vânturile puternice de primăvara; în perioada de iarnă, zăpada atinge in medie 38 cm (135 mm precipitatii), cu un aport însemnat în dezvoltarea culturilor de foioase;

– indicele de ariditate de Martonne calculat pentru această zonă (24,6) are o valoare ce poate fi considerată ca limită pentru zona de silvostepă. Cu toate că valoarea sa intrinsecă indică existența unor condiții precare pentru vegetația forestieră, acestea nu se manifestă în starea de vegetație a arboretelor, deoarece în zona luată în studiu, acționează puternic un factor ecologic compensator (pe care formula de calcul a indicelui de ariditate nu-l ia în considerare). Este vorba de apa din sistemul de irigații, care alimentează suplimentar vegetația forestieră;

– indicele de compensare hidrică cu valoare negativă (-0,40), indică un mare deficit de apă, dar, ca și in cazul precedent, acționează același factor compensator.

Regimul precipitațiilor atmosferice, cel al evapotranspirației si raporturile dintre acestea au o mare influență asupra vegetației forestiere, depăsirea anumitor praguri ale acestora constând în factori limitativi pentru vegetația forestieră.

Deficitul de apă din sol se înregistrează în timpul sezonului de vegetație, înregistrându-se un maxim în lunile august-septembrie-octombrie. Este de remarcat faptul că în ultimii ani, secetele prelungite au o influență nefavorabilă asupra vegetației forestiere.

1.2.1.7. Regimul eolian

Valorile temperaturilor medii, umidității atmosferice și evapotranspirației sunt influențate de direcția, viteza și frecvența vânturilor din zonă.

Pe teritoriul U.P. IV Sadova nu sunt stații meteorologice care să înregistreze mișcarea aerului, iar distanța mare la care se află aceste stații, nu permite extrapolarea datelor de la acestea. Datele care vor fi prezentate în continuare au un caracter general și orientativ.

În zona U.P. IV Sadova, vânturile au o puternică influență. Frecvența dominantă o au vânturile V-SV-NV (38,9%) și SE (20,1%). Vânturile vestice au și viteza cea mai mare, acționând asupra nisipurilor, în special în perioada 15 martie-15 aprilie. Formarea si direcția de înaintare a dunelor este determinată de direcția vestică a vântului.

Frecvent este și vântul din direcția estică, care bate în lunile de iarnă (15 decembrie-1 martie).

Vânturile neregulate și cu frecvența redusă bat din toate direcțiile. Zona luată în studiu nu este lipsită de furtuni a căror direcție este din vest și mai rar din sud, mai ales la începutul primăverii și la sfârșitul toamnei.

Numărul zilelor când nu bat vânturile reprezinta 25-35%, și se repartizeaza tot timpul anului, maximul de calm înregistrându-se în lunile de vară.

Exceptând furtunile, viteza vântului nu depășește 3,2 m/s. Aceasta viteză caracterizează mai ales vântul de vest în perioada 15 martie-15 aprilie. În restul anului viteza vântului se reduce sub 2 m/s.

Vânturile au o deosebită importanță în cadrul acestei U.P., deoarece nisipurile, în absența unui factor stabilizator, sunt spulberate de vânt și rezultă dunele de nisip. Efectele mișcărilor de nisipuri sunt dezastruoase pentru agricultură, comunicații, așezări omenești.

Vânturile sunt principalii factori care duc la transportul în particule fine, pas cu pas, a nisipurilor necoezive, pe distanțe variabile.

Datorită faptului că 65-75% din zilele anului bate vantul, rezultă ca o imperioasă necesitate împădurirea cât mai rapidă a golurilor din perdele și consolidarea celor existente.

Pădurea, reprezentată aici de perdele forestiere de protecție, este singura în măsura să stăvilească efectele dezastruoase ale nisipurilor mișcătoare, îndeplinind, pe lângă funcția de protecție și o funcție economică deloc neglijabilă prin masa lemnoasă pe care o produce.

Sintetic, direcțiile spre care bat vânturile precum și frecvența (procentul-%) din timpul cât bat sunt următoarele:

Tabelul 1.17

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 105

1.2.1.8. Indicatorii sintetici ai datelor climatice

În mod sintetic, datele climatice (medii) de pe teritoriul U.P. IV Sadova se prezinta astfel:

Tabelul 1.18

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 105

1.2.1.9. Clima și vegetația forestieră

[NUME_REDACTAT] geografică, U.P. IV Sadova face parte din climatul ținutului de câmpie (A), districtul pădurilor de silvostepă (ps), subdistrictul vestic (1) – climat Aps1 de silvostepă, unde precipitațiile sunt în jur de 500 mm/an, iar amplitudinea temperaturii 25C.

După clasificarea Kppen, teritoriul U.P. IV Sadova este situat în provincia C.f.a.x.

Din punct de vedere fitoclimatic, pădurile acestei unități de producție sunt situate în următoarele etaje de vegetație:

– “Silvostepă” (Ss);

– “Câmpie forestieră” (Fc).

Din analiza regimului climatic rezultă:

– cei trei factori climatici concură la formarea secetei, dând naștere unui deficit de umiditate relativă, care nu putea fi acoperit decât prin introducerea irigațiilor;

– frecvența vânturilor și lipsa de coeziune a solurilor favorizează deflația și formarea dunelor, vegetația forestieră fiind mijlocul cel mai indicat pentru asigurarea stabilității nisipurilor.

Prin înființarea perdelelor forestiere de protecție s-a produs o ameliorare evidentă a factorilor climatici, după cum urmează:

– menținerea unor temperaturi fără fluctuații prea mari;

– eliminarea (cu ajutorul pădurii și a ploilor artificiale) a fenomenului de deflație;

– uniformizarea răspândirii zăpezii la sol.

În concluzie, se poate spune că speciile forestiere din cuprinsul U.P. IV Sadova beneficiază de condiții climatice favorabile pentru îndeplinirea scopului pentru care au fost create ca și pentru asigurarea unei productivități ridicate.

1.2.1.10. Favorabilitatea factorilor și determinanților ecologici pentru principalele specii forestiere

În continuare se prezintă principalii factori și determinați ecologici, pe clase de favorabilitate, pentru principalele specii forestiere din cadrul U.P. IV Sadova:

Tabelul 1.19

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 106

* zonă de încadrare a condițiilor locale

Factori limitativi:

– nu suportă inundații;

– apa freatică la adâncime <50 cm, micșorează volumul edafic;

– temperatură <7,50C;

– perioadă de vegetație <6 luni;

– temperaturi minime <-300C, provoacă degradarea lujerilor tineri;

– conținutul de CaCO3 >10% provoacă stagnarea dezvoltării.

Condiții edafice

1.2.2.1. Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de sol

Terenurile din perdelele de protecție sunt acoperite cu material nisipos în diferite stadii de solificare. Cel mai avansat grad de solificare se găsește pe partea estică și nord-estică a sistemului, unde se face trecerea la solurile cernoziomice.

Aceste terenuri nisipoase au fertilitate redusă datorită în primul rând condițiilor climatice și în al doilea rând însușirilor fizico-chimice, fiind ușor mobilizate, slab aprovizionate cu humus și substanțe nutritive, cu un regim hidric și termic nefavorabil mai ales în perioada de vegetație.

Substratul de nisip (dune și interdune), de 6-12 m grosime, este format pe depozite de löess.

În funcție de compoziția granulometrică, terenurile nisipoase din cadrul sistemului sunt constituite din:

– nisipuri – terenuri care conțin peste 85% nisip;

– soluri nisipoase – terenuri care conțin între 70-80% nisip;

– soluri zonale cu textura grosieră – mijlocie cu un conținut de 50-60% nisip, formate pe depozite löessoide nisipoase.

În această zonă sunt următoarele subtipuri de soluri:

– psamosoluri molice gleizate sau gleice;

– psamosoluri districe, uneori gleizate sau gleice.

Pe nisipurile nesolificate sau cu slab început de solificare (dune de nisip), vegetația forestieră s-a instalat cu greu și este constituită din salcâm și sălcioară, aceasta având o consistență redusă, alternând cu goluri (dune de nisip pe care se fac mereu încercări de instalare a vegetației forestiere).

Pe psamosolurile districe vegetează bine salcâmul, iar pe psamosolurile molice vegetarea salcâmului este foarte bună .

Prin înființarea perdelelor forestiere de protecție și prin intrarea în funcțiune a sistemului de irigatii, proprietățile fizico-chimice ale solurilor au suferit modificari.

Datorita îngrășamintelor chimice ce s-au administrat pe terenurile agricole s-a modificat conținutul pe profil al substanțelor nutritive. Cu toate acestea vegetația forestieră realizează la data actuală clasa de productie inferioară (IV,3).

În ultimii ani, seceta pronunțată a dus la înrăutățirea condițiilor oferite vegetației forestiere, iar dupa anul 1990, condițiile staționale au avut de suferit datorită dispariției sistemului de irigație.

Perdelele forestiere vor trebui urmărite atent, fiecare în parte, iar acolo unde apar întreruperi să se facă imediat completarea lor cu specia cea mai indicată noii situații create.

În U.P. IV Sadova, s-au identificat urmatoarele tipuri și subtipuri de sol:

Tabelul 1.20

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 106

Analizand acest tabel se observa ca 74% din suprafața U.P. este ocupată de psamosoluri districe faborabile dezvoltării salcâmului.

Psamosolul molic ce reprezinta 26% din suprafața U.P., este extrem de favorabil salcâmului.

1.2.2.2. Descrierea tipurilor și subtipurilor de sol

Caracteristicile esențiale ale principalelor tipuri și subtipuri de sol sunt prezentate în continuare:

Psamosol distric (0301) cu profil (Aodi-Cdi) cu orizont A de acumulare a humusului de 7 cm cu 4,9% humus; acid la moderat acid cu pH = 4,8-5,9; mezoeubazic cu V = 59-78%, foarte bine aprovizionat în azot total (0,25%) insuficient aprovizionat în fosfor mobil (12,2-14,3 mg%); foarte bine aprovizionat in potasiu mobil (19,1-20,1), nisipo-lutos in orizontul Aodi și nisipos coeziv în Cdi, de bonitate mijlocie pentru salcâm. Se recomandă introducerea salcâmului deoarece solul este în general nisipos cu moderată capacitate de reținere a apei, cu humus numai pe grosimea de 7 cm, condiții în care salcâmul poate realiza mai multă masă lemnoasă față de alte specii, din zona respectivă.

Psamosol molic (0303) – cu profil Am-C, cu orizont A de acumulare a humusului de 12 cm, cu 6,2% humus acid la moderat acid cu pH = 4,8-5,8, mezoeubazic cu V = 59-78%, foarte bine aprovizionat în fosfor mobil (12,2-14,3 mg%); foarte bine aprovizionat în potasiu mobil (19,1-20,1 mg%), nisipos, lutos în orizontul Am si nisipos coeziv în C, de bonitate mijlocie – superioară pentru salcâm. Se recomandă, de asemenea, introducerea salcâmului, acest tip de sol oferind condiții bune pentru această specie.

1.2.3 Tipuri de stațiune

1.2.3.1. Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de stațiune

Tipurile de stațiune au fost determinate ca o totalitate a suprafețelor cu condiții identice sau asemănătoare pentru producția lemnoasă sau ca un ansamblu de unități staționale elementare identice sau ecologice și silvoproductiv echivalente, cu caractere fizico-geografice (situație, topoclimat, relief, substrat litologic, sol, ape subterane și supraterane) asemănătoare cu soluri apropiate ca tip genetic și ca proprietăți fizico-chimice.

De asemenea, tipurile de stațiune au asociații de plante ce exprimă același regim de troficitate, umiditate, aerație, consistență în sol și care sunt apte pentru aceeași vegetație forestieră, reacționând în același mod la intervențiile silviculturale.

În cadrul U.P. IV Sadova s-au determinat patru tipuri de stațiuni, a căror repartizare teritorială pe U.P. se prezintă astfel:

Tabelul 1.21

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 109

În vederea determinării și delimitării pe teren a tipurilor de stațiuni concomitent cu lucrările de descriere parcelară s-a efectuat și studiul stațional, cu luarea în considerare a tuturor factorilor (de climă, de sol, vegetație, relief, etc.), permițând descrierea și sintetizarea acestora în scopul aplicării acelorași măsuri de gospodărire.

Din punct de vedere al bonității, stațiunile sunt de bonitate inferioară (48%) și de bonitate mijlocie (52%).

Se face mențiunea că tipurile de stațiune prezentate mai sus nu au corespondent în sistematica din “Stațiuni forestiere” – 1977, fiind create pentru zona luată în studiu.

1.2.3.2. Descrierea tipurilor de stațiuni cu factorii limitativi și măsurile de gospodărire impuse de acești factori

Tabelul 1.22

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 110-111

STUDIUL VEGETAȚIEI

1.3.1. Evidența tipurilor naturale de pădure

Pe baza studiului din teren și tinând seama de zona fitoclimatică, de condițiile staționale, climatice și de vegetație, în cadrul U.P. IV Sadova s-au determinat următoarele tipuri de pădure:

Tabelul 1.23

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 113

Așadar, corespunzător condițiilor staționale și climatice, pe teritoriul U.P. IV Sadova s-au identificat trei tipuri de pădure, repartizate pe categorii de productivitate astfel:

– 52% de productivitate mijlocie;

– 48% de productivitate inferioară.

1.3.2. Formații forestiere și caracterul actual al tipului de pădure

Formațiile forestiere întâlnite în cadrul U.P. IV Sadova sunt următoarele:

Tabelul 1.24

* – se face referire la "salcâmete"

Se observă că formațiile forestiere din U.P. IV Sadova sunt salcâmete.

Referitor la caracterul actual al tipului de pădure, toate arboretele sunt artificiale.

Structura actuală a pădurilor, tipurile de pădure întâlnite, caracterul actual al tipului de pădure etc., sunt rezultatul direct al modului de gospodărire al pădurilor de-a lungul timpului.

Se remarcă în mod deosebit existența în cadrul U.P. a suprafeței de 71,86 ha terenuri goale, fără vegetație forestieră, apte de a fi împădurite. Toate aceste terenuri vor fi împădurite de urgență.

1.3.3. Structura fondului de producție și de protecție

Fondul forestier al U.P. IV Sadova, format în majoritate din Sc (87%), Sl (7%) și Gl (2%) etc, reflectă de fapt starea actuală a arboretelor (la data amenajării), structura fondului forestier fiind rezultatul modului de gospodărire a acestuia până în prezent.

Așa cum se prezintă structura fondului forestier, acesta este capabil ca, prin măsurile preconizate și organizare corespunzătoare, să îndeplinească pe mai departe rolul său funcțional de producție și protecție.

Structura actuală a fondului forestier din U.P. IV Sadova, sintetizată pe grupe de specii, pe clase de vârstă și clase de producție se prezintă în tabelul următor astfel:

Tabelul 1.25

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 116

Principalele elemente ce caracterizează structura fondului forestier de la amenajările precedente până la cea actuală se prezintă după cum urmează:

Tabelul 1.26

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 117

Structura fondului forestier se prezintă diferit de la o etapă de amenajare la alta datorită lucrărilor silvotehnice efectuate de-a lungul acestor etape.

Astfel, în ceea ce privește compoziția, nu se pot trage o serie de concluzii foarte clare având în vedere că noul U.P. este format din patru foste U.P.-uri. Singura constantă clară este prezența salcâmului ca specie majoritară pe parcursul ultimilor patru amenajări și totodată pe teritoriul celor patru U.P.-uri.

Se poate observa apariția nucului ca element de arboret, acest fapt datorându-se în special suprafeței scăzute a U.P. nou înființată, acestă specie existând și pe parcursul amenajărilor precedente, dar raportat la suprafața veche nu putea fi luat în calcul.

Clasa de producție a suferit modificări de-a lungul etapelor de amenajare, pe parcursul ultimilor trei amenajări în cuprinsul celor patru U.P., aceasta fluctuând între 3,2 și 3,7, constatându-se o scădere a productivității arboretelor, ca urmare a lucrărilor executate în această perioadă, a înrăutățirii condiților staționale și a factorului antropic.

Clasa de producție medie înregistrată la actuala amenajare este de 4,3, înregistrându-se o scădere față de amenajările anterioare, fapt datorat unei gospodăriri proaste, precum și un control slab asupra tăierilor ilegale, dar și a secetei prelungite ce a dus la o degradare a arboretelor deja existente și a plantațiilor nou înființate.

Vârsta medie și creșterea curentă a suferit modificări de-a lungul etapelor de amenajare datorită evoluției claselor de vârstă.

Prin lucrări speciale de conservare se va urmări ameliorarea productivității și consistenței, ținând cont de faptul că rolul acestor arborete este exclusiv de protecție.

1.3.4. Arborete slab productive și provizorii

Fondul forestier al U.P. IV Sadova este afectat din punct de vedere calitativ de existența unor arborete cu randament scăzut, însumând 465,34 ha, ceea ce reprezintă 90% din suprafața păduroasă. Toate aceste arborete sunt artificiale (arboretele din această U.P. sunt în întregime provenite din plantații).

Printre cauzele care au condus la scăderea productivității acestor arborete se pot enumera:

– condiții staționale grele (stațiuni de bonitate inferioară cu troficitate scăzută, cu soluri nisipoase, având capacitate redusă de reținere a apei, uneori cu fragipan, care împiedică pătrunderea sistemului radicelar în adâncime);

– secetă prelungită din ultimii ani pe fondul scăderii nivelului pânzei de apă freatică, ca urmare a reducerii funcționalității sistemului de irigații la capacitatea normală;

– presiunea socială exercitată de populația locală asupra perdelelor prin tăieri neregulate de arbori sau prin pășunat abuziv;

– atacuri de dăunători de intensitate slabă, care au dus la diminuarea creșterilor arborilor.

Pentru îmbunătățirea productivității arboretelor cu randament scăzut, în cadrul unității de producție s-a analizat fiecare arboret în parte, alegându-se metoda de ameliorare cea mai adecvată.

În vederea ridicării productivității pădurilor și îmbunătățirii rolului funcțional al acestora, în raport de potențialul stațional și structura actuală a arboretelor, s-au prevăzut următoarele măsuri:

– menținerea și îmbunătățirea structurii perdelelor forestiere, indiferent de condițiile staționale, adică în terenuri cu condiții grele de regenerare;

– refacerea perdelelor cu randament scăzut, asigurându-le o structură corespunzătoare asigurării unui grad de funcționalitate la capacitate maximă;

– asigurarea cu efienticizare a pazei prin interzicerea pășunatului (atât în arboretele tinere, cât și în cele cu condiții grele de regenerare, pentru evitarea degradării solului) și reducerea până la lichidare a infracțiunilor din tăieri în delict.

La revizuirea amenajamentului se va reanaliza din nou situația arboretelor slab productive și în funcție de evoluția acestora, se va face o nouă eșalonare a măsurilor de gospodărire pentru îmbunătățirea productivității acestora.

1.3.5. Arborete afectate de factori destabilizatori și limitativi

1.3.5.1.Situația sintetică a factorilor destabilizatori și limitativi

Tabelul 1.27

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 119

1.3.5.2. Evidența arboretelor afectate de factori destabilizatori și limitativi

Tabelul 1.28

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 120

1.3.6. Starea sanitară a pădurilor

Starea sanitară a arboretelor din această unitate de producție prezintă o importanță deosebită, deoarece o infestare puternică ar produce pagube mari atât în ceea ce privește producția de biomasă cât și asupra efectului de protecție.

Din evidențele amenajamentelor expirate și din precizările acestora privind istoricul pădurilor, rezultă că în trecutul îndepărtat sau apropiat n-au fost calamități care să modifice substanțial caracterul arboretelor.

Pentru asigurarea unei stări sanitare corespunzătoare a perdelelor forestiere, în continuare se vor executa tăieri de igienă prin care se extrag arborii uscați sau în curs de uscare, căzuți sau doborâți, puternic afectați de atacul de insecte. Cu astfel de tăieri se vor parcurge eșalonat și periodic toate perdelele forestiere, după necesitățile impuse de starea lor, indiferent dacă au fost parcurse sau nu cu lucrări de îngrijire. De aceea, se recomandă executarea la timp și corectă a tuturor lucrărilor cerute de fiecare arboret, în vederea menținerii unei stări sanitare corespunzătoare și a unei vitalități normale.

Prin controlul fitosanitar, trebuie să se identifice dăunătorii, suprafața pe care s-au ivit, precum și intensitatea atacului. Este necesar să se țină o evidență clară a dăunătorilor pe fiecare u.a., urmărindu-se evoluția acestora în vederea intervenției la momentul oportun.

Pentru menținerea unei stări fitosanitare corespunzătoare, se prevăd următoarele măsuri:

– efectuarea la timp a tăierilor de igienă;

– se va face un control fitosanitar a pădurii potrivit instrucțiunilor în vigoare;

– în funcție de intensitatea atacului se vor lua imediat măsuri corespunzătoare;

– interzicerea totală a pășunatului.

Mijlocul cel mai eficace de prevenire este asigurarea creșterii viguroase a plantațiilor, pentru care trebuiesc asigurate condiții corespunzătoare ce constau în:

– introducerea speciilor în stațiuni corespunzătoare cu respectarea tehnologiei de pregătire a terenului și folosirea la plantare a puieților viguroși și perfect sănătoși;

– efectuarea lucrărilor de îngrijire și conducere la timp și în condiții silvotehnice superioare;

– controlul fitosanitar și combaterea tuturor dăunătorilor ce apar în vederea localizării focarelor;

– extragerea exemplarelor puternic infestate, cu ocazia primelor lucrări de îngrijire sau chiar imediat după depistarea lor.

1.3.7. Concluzii privind condițiile staționale și de vegetație

Sintetizând datele tratate în paragrafele acestui capitol se poate afirma că există o corelație strânsă între condițiile staționale și vegetație.

Din punct de vedere al bonității, pădurile identificate în U.P. IV Sadova sunt de bonitate mijlocie și inferioară.

Potențialul stațional privit comparativ cu productivitatea arboretelor se prezintă tabelar în felul următor:

Tabelul 1.29

*Amenajamentul U.P.IV Sadova, pagina 121

Conform datelor prezentate în tabelul 1.29, productivitatea arboretelor nu corespunde în totalitate condițiilor staționale.

Speciile existente (Sc-87%, Sl-7%, Gl-2%) sunt în concordanță cu condițiile staționale din cuprinsul unității de producție. Un rol în acest sens l-au avut cartările staționale efectuate cu prilejul descrierii parcelare, ce au stat la baza fundamentării soluțiilor adoptate.

Răspândirea speciilor enumerate este corespunzătoare modului de dispersie a perdelelor, ce s-a realizat potrivit proiectului de execuție a acestora, de regulă plopul euramerican fiind plantat de-a lungul canalelor de irigație;

În vederea funcționării la întreaga capacitate, eventual al îmbunătățirii potențialului stațional, se impun următoarele măsuri de ordin tehnic și silvicultural:

– gospodărirea pădurilor din U.P. IV Sadova se va face avându-se în vedere funcțiile de protecție deosebită atribuite perdelelor forestiere;

– aplicarea diferențiată a tăierilor de conservare și a tehnologiilor de exploatare în raport cu caracterul actual al tipului de pădure și cu funcțiile atribuite perdelelor forestiere;

– încercarea de a reda circuitului productiv a tuturor terenurilor situate pe stațiuni cu condiții extreme de regenerare, prin împădurirea treptată a acestora folosind tehnologii de lucru speciale și investiții specifice;

– arboretele cu randament scăzut supuse permanent acțiunii de ameliorare a productivității, vor fi parcurse cu tăieri de conservare cu caracter de întinerire, precum și cu lucrări de îngrijire;

– utilizarea cartărilor staționale efectuate, care a permis identificarea cât mai corectă a tipului de sol, determinarea adecvată a tipului de stațiune și a tipului de pădure și, în concordanță cu acestea, alegerea speciilor cele mai indicate în cadrul U.P.;

– în cadrul regimului de conservare deosebită adoptat se va urmări, în continuare, dirijarea fondului de protecție spre o structură diferențiată pe clase de vârstă, care să confere arboretelor posibilitatea de a-și executa rolul protector pentru care au fost create;

– ameliorarea continuă a condițiilor de arboret și a consistențelor reduse (0,1-0,6), care în prezent ocupă o parte din suprafața fondului forestier (19%).

– intensificarea pazei pădurilor în scopul evitării și înlăturării pericolului de incendii și a pășunatului abuziv în pădure;

– combaterea la timp a tuturor dăunătorilor în păduri.

FUNDAMENTAREA SOLUȚIILOR DE ÎMPĂDURIRE

2.1. IDENTIFICAREA ȘI CARACTERIZAREA UNITĂȚILOR STAȚIONALE

Identificarea suprafețelor de împădurit din cuprinsul Unității de Producție IV Sadova, respectiv stabilirea unităților amenajistice în care sunt necesare intervenții cu lucrări de împădurire s-a făcut în baza specificărilor făcute în amenajament la rubrica „lucrări propuse” din descrierea parcelară.

După stabilirea suprafețelor de împădurit s-a trecut la constituirea unităților staționale și apoi la caracterizarea acestora din punct de vedere stațional și al vegetației.

Unitatea stațională reprezintă o parte de teren omogenă sau cu variabilitatea restrânsă din punct de vedere fizico-geografic, al topoclimatului, solului, substratului geologic și al vegetației naturale, porțiune pe care se vor executa anumite categorii de lucrări de împădurire (reîmpăduriri, refaceri, substituiri) prin tehnologii unice de instalare și îngrijire a culturilor forestiere.

O unitate stațională nu poate fi mai mică de 0,5 hectare și nici nu poate depăși limitele unei unități amenajistice. Unitatea stațională poartă același cod (simbol) ca și parcela sau subparcele peste care se suprapune.

2.2. SITUAȚIA ACTUALĂ A TERENURILOR DE IMPĂDURIT

În orice unitate de producție, intervenția cu lucrări de împădurire apare ca necesară în măsură mai mare sau mai mică, mai devreme sau mai târziu, indiferent de localizarea ei în spațiu geografic al țării. Necesitatea intervenției artificiale pentru instalarea culturilor forestiere s-a impus ca urmare asituațiilor determinate de particularitățile staționale și de vegetație ale terenurilor de împădurit.

Unitățile staționale au fost încadrate în următoarele categorii de terenuri de împădurit (tabelul 2.1):

Încadrarea unităților staționale pe categorii de terenuri de împădurit

Tabelul 2.1

Pentru încadrarea fiecărei unități amenajistice în categoria de împădurit corespunzătoare stării actuale a terenului, au fost analizate datele din descrierea parcelară completate cu datele obținute din observații efectuate pe teren.

În cuprinsul unităților staționale luate în studiu vom întâlni suprafețe lipsite de vegetație forestieră (poieni și goluri – ua 183), suprafețe care trebuie regenerate după tăieri rase, (ua 159, 177, 184, 115B, 124C), suprafețe care trebuie parcurse cu lucrări de completări în suprafețe incomplet regenerate natural (ua 185, 186, 114A, 184B), suprafețe care trebuie parcurse cu lucrări de completări în arborete tinere (ua 113, 144A, 142D, 159A, 202B, 198, 125, 130), precum și suprafețe în care trebuie să se execute lucrări de reconstrucție ecologică, respectiv de refacere a arboretelor, degradate, necorespunzătoare (ua 126, 124C, 114).

NECESITATEA ȘI OPORTUNITATEA INTERVENȚIEI CU LUCRĂRI DE

ÎMPĂDURIRI

Pe tot cuprinsul fondului forestier sunt numeroase situații în care intervențiile artificiale pentru instalarea pădurii apar ca soluție unică. Se încadrează aici cu precădere unitatea stațională 183, pe care pădurea lipsește, precum și unitățile staționale rezultate în urma practicării tăierilor rase (159, 177, 184, 115B, 124C).

Intervenția artificială se folosește în cazul arboretelor supuse tratamentelor bazate pe regenerări naturale în scopul relizării desimii optime pe toată suprafață și a ameliorării structurii compoziționale a viitoarelor culturi forestiere. Necesitatea și oportunitatea intervențiilor cu lucrări de împăduriri în situațiile precizate este evidentă, justificând pe deplin intervențiile ce vor fi angajate.

Optimizarea sub raport economic și cultural a momentului intervenției a presupus analiza naturii și a intensității manifestare a factorilor de degradare, și cuantumul pierderilor în producția de lemn, în cazul menținerii lor, în comparație cu efectele economice ale intervenției imediate.

Din acest punct de vedere, efectul economic, este în general net superior prin luarea în considerare mai din timp a arboretelor slab productive care poluează stațiuni de productivitate mijlocie – superioară pentru specii de mare valoare economică, specii capabile sa realizeze în aceste condiții staționale, au însușiri tehnologice mult superioare față de calitatea și cantitatea producției de biomasă acumulată în arboretele existente supuse înlocuirii. Problema s-a pus în mod diferențiat în funcție de grupa funcțională în care se încadrează arboretele din această categorie (degradate, slab productive).

La arboretele aparținând unității de producție, care se încadrează în grupa I funcțională (de protecție), intervenția s-a rezumat la ameliorarea consistenței și compoziției constând în completarea golurilor.

Refacerea sau substituirea unor asemenea arborete se poate admite numai în cazul în care prin aceste lucrări se obține ameliorarea substanțială a funcțiilor de protecție combinată și un spor cantitativ și calitativ de masă lemnoasă și fără a exista riscul ca, prin aplicarea lor să se faciliteze declanșarea fenomenului de eroziune accelerată a solului.

EȘALONAREA INTERVENȚIILOR CU LUCRĂRI DE REGENERARE

ARTIFICIALĂ

Planificarea lucrărilor de împădurire din UP IV Sadova este întocmită pe întreaga perioadă de aplicare a amenajamentului (10 ani). La realizarea planului privind eșalonarea lucrărilor de regenerare s-a luat în considerare următoarea ordine de prioritate a intervențiilor:

– suprafețe ocupate cu semințiș instalat natural sau artificial prin lucrări de împădurire, care însă are o densitate necorespunzătoare;

– suprafețe ocupate de arborete supuse tratamentului tăierilor rase (cât și cele calamitate prin doborâturi de vânt), în care reîmpădurirea trebuie să se facă in maximum 2-3 ani de la încheierea lucrărilor de exploatare și eliberarea suprafeței de material lemnos;

– suprafețe lipsite de vegetație forestieră (poieni) prevăzute a fi împădurite.

Planul de regenerare artificială este prezentat în tabelul 2.2:

Eșalonarea intervențiilor cu lucrări de regenerare artificială pe parcursul deceniului

Tabelul 2.2

La planificarea pe ani a unităților amenajistice cu lucrări de împădurire s-a ținut seama ca suprafețele ce urmează a fi împădurite anual să fie cât mai echilibrate sub raportul extinderii lor.

ANALIZA LUCRĂRILOR DE ÎMPĂDURIRE EXECUTATE ANTERIOR

În trecut la stabilirea compozițiilor de regenerare au fost promovate speciile stațiunilor existente și s-a urmărit revenirea la tipurile de pădure naturale, introducerea speciilor de amestec productive și valoroase și cu efecte de ameliorare a stațiunii.Salcâmul a fost introdus la schema de 2×1 m și o desime de 5000 buc/hectar.

Metoda de împădurire a constat în plantații (rar semănături directe) folosindu-se procedeul de plantare în gropi normale cu puieți cu rădăcină nudă. Materialul de împădurire folosit a fost produs în pepiniera silvică Zăval, cu semințe provenite din rezervații de semințe din cadrul unității de producție.

În cazul parcelelor cu doborâturilor de vânt plantarea s-a efectuat la adăpostul cioatelor scoase și răsturnate. Au fost și cazuri când s-au produs pierderi în plantațiile recente din cauza pășunatului, dar nu au fost foarte importante astfel încât să se compromită cultura și s-au făcut completări preliminare.

3. STABILIREA SOLUȚIILOR TEHNICE DE INSTALARE A CULTURILOR

3.1. CONSIDERAȚII GENERALE

O componentă de seama a acțiunii de dezvoltarea a fondului forestier o constituie sporirea continuă a capacității de producție și protecție a pădurilor.

Pe cale artificială pădurea poate fi creată acolo unde lipsește în cuprinsul său sau în afara zonei forestiere, iar pădurea existentă poate fi regenerată și la nevoie ameliorată structural prin acțiuni de împădurire, refaceri sau substituiri.

Aplicând principiile și tehnica intervențiilor artificiale, culturile forestiere pot fi instalate în cele mai diferite condiții fizico-geografice, ecologice și silvoproductive și sub forma celor mai variate compoziții specifice.

Intervenția artificială prin lucrări de împădurire nu se rezumă numai la simpla acțiune de instalare a pădurii prin semănături directe sau plantații acolo unde nu este posibilă sau indirectă regenerarea naturală, ci reprezintă o metodă eficientă de cultură intensivă a speciilor forestiere și de valorificare a factorilor de vegetație în sensul impus de nevoile unor producții sporite de lemn.

Alegerea și asocierea speciilor capabile să valorifice la maximum potențialul productiv al stațiunilor, ținând seama de natura lucrărilor de împădurire și de condițiile fizico-geografice și de vegetație concrete ale fiecărei suprafețe de împădurit, îmbunătățirea artificială a condițiilor de vegetație existente prin aplicarea unor măsuri adecvate de pregătire a terenului, de lucrare și fertilizare a solului, instalarea la timp și după o tehnică corespunzătoare a culturilor, utilizând un material de împădurire ameliorat (semințe, puieți), reprezintă principalele obiective ale intervenției artificiale pentru instalarea culturilor forestiere de care se va ține cont în stabilirea soluțiilor optime sub raport silvo-economic.

3.2. STABILIREA INTERVENȚIILOR ARTIFICIALE PE CATEGORII DE LUCRĂRI DE ÎMPĂDURIRE

Încadrarea fiecărei suprafețe în una din categoriile de lucrări de împăduriri s-a făcut în funcție de caracteristicile fizico-geografice și de vegetație înscrise în fișa unităților staționale și respectiv, de categoria de teren în care s-a încadrat concret suprafața de împădurit luată în considerare.

În funcție de natura intervenției cu lucrări de instalare artificială a vegetației forestiere, s-au diferențiat următoarele categorii de lucrări de împădurire, date în tabelul 3.1:

Natura lucrărilor de împădurire în funcție de categoria de teren

de împădurit și de ponderea lor în suprafață

Tabelul 3.1

În funcție de natura intervenției cu lucrări de instalare artificială a vegetației forestiere, sunt diferențiate următoarele categorii de lucrări de împădurire:

● Împădurirea propriu-zisă reprezintă ansamblul acțiunilor de instalare a pădurii pe terenuri care nu au sau prezintă prea puține din însușirile stațiunilor forestiere. Acestea sunt terenuri din afara zonei forestiere (deci în care nu a existat pădure din trecutul îndepărtat) sau din zona forestieră, în care pădurea a dispărut, iar terenurile și-au pierdut în mare măsură însușirile favorabile vegetației forestiere. Aceste terenuri sunt de regulă descoperite și cu solul înțelenit, pentru care este necesară pregătirea terenului și a solului, precum și protejarea speciilor forestiere mai delicate prin culturi intermediare sau arborete provizorii.

Asemenea lucrare se execută pe terenuri de felul:

– poieni și goluri din cuprinsul fondului forestier;

– terenuri scoase temporar din fondul forestier și folosite de alte sectoare economice și reprimite în vederea împăduriri;

– terenuri din afara fondului forestier.

● Reîmpădurirea propriu-zisă reprezintă totalitatea acțiunilor de instalare a vegetației forestiere pe terenuri de curând despădurite, ale căror soluri și-au păstrat însușirile favorabile vegetației forestiere. Aceste terenuri se reîmpăduresc în urma exploatărilor curente, rezultat al unor tăieri rase sau al calamităților naturale (doborâturi de vânt, atacuri de insecte, incendii). În acest caz, terenul nefiind înțelenit, de cele mai multe ori nu este necesară lucrarea prealabilă a solului.

Reinstalarea vegetatiei forestiere pe terenuri ocupate in present cu arborete degradate de productivitate scazuta, poarta denumirea de refacere sau substituire , tehnologiile de interventie fiind diferentiate in mare masura dupa natura fenomenelor de degradare care au afectata capacitatea de productivitate a arboretelor actuale .

● Substituirea presupune înlocuirea în totalitate sau în cea mai mare parte a speciei (speciilor) din compoziția pădurii existente cu alte specii corespunzatoare stațiunii, mai productive și mai valoroase. Aceste lucrări sunt necesare în special pentru înlocuirea arboretelor derivate (arborete în a căror componentă sunt specii nevaloroase sau necorespunzătoare tipului natural fundamental de pădure).

Substituirea parțială (în proporție de 40 – 50%) a arboretelor existente cu alte specii autohtone sau exotice deosebit de valoroase, cultivate în afara arealului lor natural, se numește înnobilare.

● Refacerea constă în înlocuirea unui arboret degradat cu un nou arboret, folosind specia sau speciile din vechiul arboret, după ce în prealabil s-au luat măsuri de lucrare și ameliorare a solului. Lucrarea vizează în general arboretele degradate din punct de vedere al consistenței sau productivității (vitalității), situate, în fapt, în stațiuni de productivitate cel putin mijlocie pentru speciile ce le populează.

● Ameliorarea presupune păstrarea arboretului existent, luându-se în schimb măsuri de mobilizare a solului, instalare a subarboretului, eventual completarea golurilor cu specii arborescente în vederea realizării consistenței normale. Lucrarea se recomandă în arboretele necorespunzatoare silvobiologic, cu consistența subnormală și cu solul pe cale de înțelenire, în special în arborete brăcuite, de vârstă mijlocie. În arboretele tinere, intervențiile de aceasta natură poartă denumirea de completări.

● Completarea reprezintă lucrarea de reîmpădurire care se execută în regenerările naturale incomplete ca suprafață, aflate în stadiile de dezvoltare de semințiș și desiș sau în regenerările artificiale cu reușită insuficientă, în vederea înlocuirii exemplarelor uscate, dispărute sau afectate de diverși factori dăunători.

Completarea regenerărilor naturale reprezintă una din cele mai frecvente lucrări de regenerare artificială a arboretelor, iar în urma aplicării acesteia rezultă arborete cu proveniență mixtă (naturală și artificială), caracterul preponderent natural sau artificial al ecosistemului forestier rezultat fiind dat de ponderea în suprafață a modalității de regenerare practicate.

3.3. ALEGEREA SPECIILOR PENTRU ÎMPĂDURIRE ȘI JUSTIFICAREA LOR SILVO-ECONOMICĂ

Intervenția artificială în scopul regenerării pădurilor vizează înființarea de culturi forestiere valoroase sub raportul producției de biomasă și a calității lemnului caracterizate prin stabilitate, capacitate ridicată de autoreglare și auto protecție împotriva factorilor dăunători ai mediului, astfel încât să-și poată îndeplini la parametri superiori funcțiile de producție și protecție atribuite.

Deoarece condițiilor fizico-geografice și de vegetație forestieră constituie un indicator prețios al caracteristicilor ecologice, pentru alegerea speciilor, se va lua în considerare încadrarea terenurilor de împădurit în marile unități de relief și etaje (subetaje) naturale de vegetație. Pentru nevoile practicii, pe bază de studii și cercetări ample, în cadrul etajelor (subetajelor) de vegetație s-au diferențiat ansambluri de stațiuni-vegetație, reprezentând grupe de tipuri de stațiuni și de pădure ecologic echivalente, denumite grupe ecologice.

În cadrul Unității de Producție IV Sadova, la nivelul unităților staționale ce vor fi împădurite, se întâlnește următoarea grupă ecologică: GE 92 care ne indică direct, studiind compozițiile propuse pentru aceasta, speciile indicate în astfel de situații. Specia aleasă este salcâmul.

Denumire științifică: ROBINIA PSEUDACACIA L.

Denumire populară: SALCÂM

CARACTERE MORFOLOGICE

Arbore exotic, de mărimea I-a, cu înălțimi ce pot atinge 25-30 m și diametre de 80-100 cm. Înrădăcinarea în primii 2-3 ani este pivotantă, pe solurile nisipoase atingând 1.5-2 m. Ulterior ramificațiile laterale se dezvoltă puternic, ajungând până la 20 m de trunchi.

Tulpina este dreaptă, bine elagată în masiv strâns, iar în plantații rărite este scurtă, înfurcită. Scoarță la început netedă, brun-roșcată până la cenușiu-măslinie. Timpuriu formează un ritidom gros, cu crăpături longitudinale adânci. Lemn cu alburn îngust și duramen larg, brun-verzui, greu, dur, elastic, cu multiple întrebuințări rurale.

Coroana este neregulată, rară, fapt căruia salcâmul permite înierbarea (Bromus sterilis, B. tectorum, Urtica dioica, Sambucus ebulus etc.).

Lujeri muchiați, măslinii până la brun-roșcați, cu spini de o parte și de alta a mugurilor, spini proveniți din transformarea stipelelor.

Muguri alterni, foarte mici, câte 3-4 ascunși într-o proeminență din mijlocul cicatricei. Frunze imparipenat-compuse, cu 7-19 foliole eliptice, 3-5 cm, întregi, mucronate, glabre sau pubescente, apar târziu, prin mai (figura 115 a).

Flori bisexuate, albe, cu simetrie bilaterală, pe tipul 5, grupate în raceme pendente de 10-25 cm, puternic și plăcut mirositoare; înflorește după înfrunzire, în mai-iunie.

Fructele sunt păstăi dehiscente, 5-10 cm, cu 3-10 semințe negricioase ce au tegument tare, necesitând forțare. Periodicitate anuală, cu fructificații abundente.

Lăstărește și drajonează puternic, pe mari distanțe. La noi nu se regenerează natural prin sămânță (drajonii sunt mai sănătoși și mai longevivi). Creșterile la lăstari în primii 5 ani pot ajunge la 10 m înălțime, drajonii și exemplarele din sămânță la început au creșteri lente, iar după 15-20 ani depășesc lăstarii). Longevitatea este de peste 100 ani.

AREAL. CERINȚE ECOLOGICE. Salcâmul este originar din America de Nord, fiind introdus în Europa în 1601 de către Robin; la noi s-a introdus în 1750 ca arbore de parc. Prima cultură forestieră a fost creată la Băilești, Oltenia în 1852, cu scopul de a fixa nisipurile continentale, precum și la împădurirea solurilor compacte din Bărăgan. După 1880 s-au împădurit suprafețe întinse în sud-estul Olteniei, nord-estul Munteniei, nord-estul Transilvaniei, sudul Moldovei și solurile grele din stepă și silvostepă. România s-a dovedit a fi o a doua patrie pentru salcâm (climat arid și secetos): au fost semnalate cele mai frumoase arborete din arealul natural și de cultură (exemplu pădurea Ciurumela, [NUME_REDACTAT] Calafat). În perioada 1985-1989 existau 120.000 ha împădurite cu salcâm. Salcâmul se dovedește a fi o specie pretențioasă față de sol și climă. În patria de origine reclamă climate umede, suficient de calde, stațiuni cu multă căldură estivală, sezon lung de vegetație, ferite de înghețuri târzii. La o temperatură medie anuală de 8-9°C starea de vegetație a salcâmului este slabă. Vântul rece și chiciura constituie factori limitativi. Temperamentul este de lumină. Se dezvoltă bine pe soluri nisipoase cu textură grosieră, afânate, aerisite, permeabile, necarbonatice.

Salcâmul are un consum ridicat de substanțe nutritive, astfel încât cultura repetată epuizează solul. Față de regimul hidric, salcâmul este nepretențios, pe dunele nisipoase aprovizionându-se din orizontul freatic. Nefavorabile sunt solurile excesiv de uscate, cele prea umede, reci expuse inundațiilor. Pe ansamblu, salcâmul are o largă amplitudine ecologică, fapt ce determină o acomodare relativ rapidă, cumulată cu modificări morfologice evidente (ritidom gros timpuriu, lujeri spinoși, înrădăcinare profundă). Nu creează un fitoclimat intern, astfel încât salcâmul nu se asociază cu alte specii.

Salcâmul este o specie rustică, de interes silvicultural: are creșteri rapide, este de mare productivitate și are capacitatea de a fixa nisipurile zburătoare. Lemnul salcâmului este de calitate, cu bune proprietăți mecanice și tehnologice. Și nu în ultimul rând, salcâmul este foarte apreciat ca plantă meliferă.

3.4. ALCĂTUIREA COMPOZIȚIILOR DE REGENERARE ȘI STABILIREA COMPOZIȚIILOR DE ÎMPĂDURIRE

Instalarea sau reinstalarea vegetației forestiere se poate realiza pe cale naturală sau artificială. Indiferent de modalitatea de instalare a tinerei generații, pe fiecare teren de împădurit se urmărește întemeierea de asociații forestiere ca o structură specifică capabilă să valorifice cât mai complet potențialul productiv stațional. Structura pe specii a noii asociații forestiere, considerată optimă în raport cu aptitudinile stațiunii și cu funcțiile atribuite culturii, poartă denumirea de compoziție de regenerare.

Compoziția de împădurire numește speciile și arată ponderea lor de participare (în procente) în intervenția artificială de instalare a culturilor forestiere.

Soluțiile tehnice adoptate privind acest aspect de proiectare sunt precizate în fișele fiecărei unități staționale. Compozițiile de regenerare și respectiv, de împădurire sunt prezentate sintetic, separat pe unități staționale, în tabelul 3.2:

Compoziția de regenerare și împădurire în raport cu natura lucrărilor adoptate pe unități staționale și rolul atribuit speciilor propuse

Tabelul 3.2

Stabilirea compozițiilor de regenerare s-a făcut cu ajutorul grupelor ecologice și a compozițiilor precizate la fiecare grupă din "Îndrumările tehnice pentru compoziție, scheme și tehnologii de regenerare a pădurilor…".

La stabilirea compozițiilor de împădurire în cazul suprafețelor lipsite de semințiș utilizabil sau total lipsite de vegetație forestieră (poieni) aceasta o să rămână aceeași cu compoziția de regenerare.

În cazul completărilor și ameliorărilor compoziția de împădurire s-a calculat în funcție de proporția de participare a semințișului utilizabil.

3.5. METODE ȘI PROCEDEE DE ÎMPĂDURIRE

În toate unități staționale luate în studiu se utilizează ca și metodă de împădurire metoda prin plantare cu puieți produși în pepinierele proprii ale ocolului. Procedeul de împădurire folosit este plantarea în gropi normale folosind puieți cu rădăcina nudă.

Culturile rezultate prin plantații în comparație cu cele rezultate din semințișuri sunt mai rezistente la diferitele adversități ale mediului înconjurător, puieții suportând mai bine decât plantulele concurența buruienilor, iar rădăcinile cu lungimi de peste 15 cm asigură o mai bună aprovizionare cu substanțe nutritive, se folosesc cantități de 10-30 ori mai mici pentru obținerea puieților în pepinieră.

Ca dezavantaj al plantațiilor este costul foarte mare atât al tehnologiei de instalare cât și al producerii puieților.

Varianta de instalare adoptată este plantarea în gropi normale a puieților cu rădăcină nudă (2.1.1.1), dimensiunile gropilor fiind de 40x40x40 cm. În continuare se redau tabelar tehnologiile concrete de lucru pentru toate unități staționalele luate în considerare (tabelul 3.3).

Soluții tehnice de instalare a culturilor forestiere adoptate pe unități staționale

Tabelul 3.3

3.6. SCHEME DE ÎMPĂDURIRE

Pentru realizarea pe cale artificială de ecosisteme forestiere viabile, stabile și valoroase, trebuie avută în vedere o amplasare judicioasă pe terenul de împădurit a speciilor adoptate, astfel încât fiecare în parte să-și îndeplinească cu maximă eficiență rolul atribuit în compoziție de împădurire.

Schema de împădurire redă modul de asociere al speciilor participante la compoziția de regenerare precum și dispunerea acestora în spațiul terenului de împădurit.

Practic, schema de împădurire redă:

-amplasarea speciilor;

-desimea culturilor;

-dispozitivul de plantare

Modul de asociere al speciilor, aspect întâlnit în cazul instalării mai multor specii în amestec, s-a soluționat având în vedere rolul atribuit speciilor din compoziția de împădurire și de însușirile biologice ale speciilor (temperament, sistem radicelar, vigoare de creștere).

Privitor la rolul atribuit speciilor din compoziția de împădurire, principalele specii se asociază grupat.

Asocierea grupată a principalelor specii se poate realiza în fâșii (benzi). Mărimea unei biogrupe sau lățimea unei benzi, în care se instalează una sau alta dintre speciile principale de amestec propuse în compoziția de împădurire, se stabilește în funcție de particularitățile lor biologice

Dispozitivul de instalare (figura 3.1) redă prin distanțe locul de amplasare pe terenul de împădurit a puieților, avându-se în vedere modalitatea de instalare a culturilor și care trebuie să indice distanțele între 2 locuri învecinate de amplasare a puieților.

a) b) c)

Figura 3.1 Dispozitive de cultură: a) în pătrat, b) în dreptunghi, c) în chincons

S-a mers cu dispozitive de instalare de 2×1 m.

Desimea culturilor se exprimă prin numărul de puieți la unitatea de suprafață (buc./ha), respectându-se dispozitivul de instalare adoptat.

Pentru dispozitive de instalare de 2×1 m vom avea desimi de 5000 puieți/ha.

În cazul completărilor nu s-a putut elabora o schemă grafică pentru amplasarea concretă pe terenul de împădurit a speciilor ce trebuie instalate; însă s-a precizat dispozitivul și desimea de instalare.

Soluțiile pe unități staționale cu mod de asociere, dispozitiv de instalare și desimea culturilor sunt prezentate în tabelul 3.4:

Dispozitive și desimi adoptate pe unități staționale în funcție de tehnologiile

de împădurire și modalităților de asociere a speciilor

Tabelul 3.4

3.7. PREGĂTIREA TERENULUI ȘI A SOLULUI

Culturilor forestiere instalate artificial se urmărește să li se asigure de la început condiții cât mai bune de vegetație astfel ca reușita acestora să fie cât mai bună, iar prin acumulările susținute de biomasă ale puieților încă din primul an să se asigure depășirea perioadei critice de creștere individuală în cel mai scurt timp.

Lucrările de pregătire a terenului urmăresc în principal asigurarea condițiilor necesare de pregătire a solului, având caracter auxiliar.

Lucrările de pregătire a solului trebuie să sufere adaptări corespunzătoare condițiilor variate, uneori foarte grele în care se execută împăduririle.

La adaptarea soluțiilor tehnice de pregătire a solului și a terenului s-a ținut seama atât de condițiile staționale și de vegetație concrete din fiecare unitate stațională.

În cazul tuturor unităților staționale luate în studiu pregătirea terenului se face în vetre (2.1, 3.1) de formă dreptunghiulară de 60×80 și 80×100 cm, de pe care se înlătură vegetația erbacee, arbuștii care au invadat terenul descoperit cât și resturile de exploatare care se adună în martoane pe linia de cea mai mare pantă, cu o lățime corespunzătoare maxim egală cu distanța dintre puieți pentru a se evita crearea de goluri.

Vetrele se vor amplasa pe cât posibil la adăpostul cioatelor, stâncilor, mai ales în cazul tăierilor rase pentru a sigura o protecție mai bună.

Teoretic resturile de exploatare ar trebui strânse de către formațiile de lucru după exploatarea masei lemnoase, dar cum acestea nu le execută, se aplică amenzi, sumele încasate fiind utilizate la executarea acestei lucrări de către persoane angajate ale ocolului. De aici rezultă că la antemăsurătoare aceste lucrări nu vor fi luate în considerare.

Pregătirea solului se face în vetre de 40×60 și 60×80 cm, concomitent cu pregătirea terenului. Aceasta constă în mobilizarea solului pe adâncimea de 15 cm cu sapa de munte, sau cu hârlețul.

În continuare sunt redate soluțiile tehnice de pregătire a terenului și a solului stabilite la nivel de unitate stațională (tabelul 3.5).

Soluții tehnice de pregătire a terenului și a solului stabilite pe unități staționale

Tabelul 3.5

Notă: II.1.1.2 – cu pregătirea parțială a solului în vetre de 60×80 cm și plantarea în gropi obișnuite (30x30x30 cm).

Pentru calculul suprafeței efective de pregătire a solului și terenului (figura 3.2) s-a ținut seama de distanța de plantare dintre puieți între rânduri și pe rând stabilite prin dispozitivul de instalare prevăzut la schemele de împădurire adoptate.

Figura 3.2 Pregătirea parțială a solului în vetre

Sef = 100 (a x c) / (h x l) [ari/ha]

în care:

a, c = dimensiunile vetrei (m);

l, h = distanța între vetre (m);

3.8. MATERIALUL DE ÎMPĂDURIRE

Materialul de împădurire este constituit din puieți de talie mică, ce trebuie să îndeplinească următoarele condiții tehnice de calitate (tabelul 3.6), potrivit STAS nr 1347/2004:

Condiții de calitate pentru puieții de talie mică

Tabelul 3.6

Rădăcina să fie dezvoltată, stufoasă, nevătămată, vie, nedeshidratată, viguroasă.

Pentru puieții de talie mică de foioase lungimea minimă trebuie să fie de 25 cm, pentru cele cu înrădăcinare pivotantă și 20 cm, pentru cele cu înrădăcinare fasciculară.

Tulpina să fie lignificată, nevătămată, dreaptă, cu mugure terminal sănătos și lignificat cu structură specifică speciei la foioase.

Scoarța nevătămată, nedeshidratată, netedă.

Mugurii să fie normal dezvoltați, sănătoși cu mugurule terminal nedesfăcut.

Starea fitosanitară – nu trebuie să prezinte urme de boli criptograme și nici atacuri de insecte sau alte rozătoare.

Necesarul de puieți pe specii și unități staționale va fi redat în tabelul 3.7.

Materialul de împădurire necesar pentru împădurirea suprafeței

incluse în planul de regenerare

Tabelul 3.7

Necesarul de puieți pe specii este de 120 700 bucăți

Totalul de 120 700 bucăți puieți, necesari pentru realizarea lucrărilor de împăduriri integrale, crește cu 25%, ceea ce înseamnă 30 175 puieți, care vor fi utilizați pentru efectuarea lucrărilor de completări a plantațiilor, astfel încât numărul total estimat de puieți ce vor fi folosiți pentru regenerarea artificială a celor 20 de unități amenajistice, cu suprafața totală de 71,4 ha și suprafața efectivă de 29,9 ha, este de 150 875 bucăți.

3.9. DIMENSIONAREA PEPINIEREI ÎN VEDEREA OBȚINERII PUIEȚILOR

Forma pepinierei este dată, de regulă, de configurația terenului ales. Se recomandă ca pepiniera să aibă pe cât posibil o formă regulată, dreptunghiulară sau pătrată, care să permită mecanizarea maximă a proceselor tehnologice de producție. Pornind de la principiul cuprinderii suprafeței într-un perimetru cât mai mic, ideal ar fi ca pepiniera să aibă formă de pătrat sau dreptunghi, cu raportul lățime-lungime cât mai aproape de unitate.

Cât privește suprafața, mărimea acesteia este dată de necesitățile de material săditor din zona deservită de pepinieră. În cazul nostru, suprafața pepinierei este condiționată de numărul puieților necesari pentru realizarea împaduririi de fată.

Un calcul precis al suprafeței pepinierei se poate efectua numai cunoscând:

a) Numărul de puieți (N) necesari anual (pe specii și sortimente). Acesta este dat de volumul și natura plantațiilor care se impun a se realiza în limitele spațiului geografic și este redat, în cazul de față, în tabelul precedent (tabelul 41).

b) Indicele de producție (n), reprezentat de numărul minim de puieți apți de plantat ce se pot obține pe unitatea de suprafață (m2, ha etc.) la atingerea vârstei planificate pentru recoltare. Acest număr variază în limite destul de mari, în funcție de condițiile de vegetație, vârsta puieților, desimea optimă și schema de cultură adoptată și are următoarele valori medii:

– salcâm:200 000 puieți/ha

c) Vârsta puieților (v), dată de numărul de ani necesari creșterii puieților, astfel încât aceștia să devină apți de plantat. Vârsta depinde de rapiditatea de creștere a fiecărei specii, de condițiile de vegetație și de dimensiunile pe care puieții trebuie să-i aibă la plantare (tabelul 28).

Sistemul de asolament adoptat

În cazul pepinierelor permanente, pentru evitarea degradării solului și epuizării lui în elemente minerale nutritive, culturile de puieți alternează pe una și aceeași suprafață cu lucrări speciale, vizând ameliorarea însușirilor fizico-chimice ale solului. Această alternanță constituie unul din principiile de bază ale exploatării durabile, la parametrii superiori, a terenurilor cultivate și se realizează prin aplicarea asolamentului.

Asolamentul precizează printre altele, numărul de ani, în care, pe aceeași suprafață, culturile forestiere alternează cu lucrări speciale de ameliorare, număr de ani care reprezintă ciclu de producție-ameliorare.

Ciclul de producție (c) este dat de numărul anilor în care suprafața de cultură este efectiv ocupată cu puieți, durata acestuia fiind egală cu vârsta puieților sau un multiplu de vârstă (ciclu de producție pe puieți este egal cu cel mai mic multiplu comun al vârstei puieților produși prin aceeași tehnologie).

Ciclul de ameliorare (a) reprezintă perioada de timp (ani) în care unitatea de cultură este supusă lucrărilor speciale pentru refacerea fertilității solului, după recoltarea puieților. În practica culturilor de pepinieră din țara noastră această perioadă este, de regulă, de un an.

Pornind de la valorile primilor trei parametri culturali menționați mai sus (necesarul anual de puieți, indicele de producție și vârsta de recoltare a puieților) se poate calcula suprafața efectiv ocupată (cultivată, cultivabilă), atât a pepinierelor volante, cu durată limitată de exploatare, cât și a spațiilor adăpostite. Particularitatea culturală a procesului de producție în astfel de situații constă în faptul că se desfășoară fără întrerupere, în sensul că după fiecare recoltă de puieți este reluat ciclul de producție prin instalarea pe unitățile de cultură a materialului biologic de multiplicare pentru obținerea unei noi generații de puieți.

Mărimea suprafeței de cultură în spații adăpostite sau în câmp, pentru pepinierele nepermanente, în care nu se practică asolamentul (cazul de față), se calculează cu formula:

în care:

Sef – este suprafața efectiv cultivată cu puieți, necesară anual (m2, ha);

N – numărul anual de puieți necesar pe specii (buc.);

v – vârsta de recoltare a puieților din secția de cultură (ani);

n – indicele de producție (buc/m2– în spații adăpostite; respectiv buc/ha – în câmp).

Întrucât parametrii culturali care intră în calculul suprafeței (N, v, n) variază de la specie la specie, formula de calcul se aplică separat pe specii, iar valorile se însumează pe tehnologii de lucru care, la rândul lor, prin cumulare, dau suprafața efectiv cultivabilă a pepinierei.

În cazul de față, pentru obținerea necesarului de puieți, suprafețele efective de pepiniere nepermanente (cantonale) pe specii sunt următoarele:

-salcâm: Sef=120700buc*1,25*2ani/200000buc/ha=1,508ha

Totalul suprafeței efective necesare pentru realizarea numărului de puieți estimat a fi consumat cu regenerarea artificială a suprafețelor care fac obiectul prezentei lucrări este de 1, 508 ha. Adunând la aceasta și suprafață auxiliară (ocupată de drumuri, alei, magazii, remize, clădiri) se obține suprafața totală a pepinierelor.

3.10. EPOCA DE INSTALARE A CULTURILOR ȘI TEHNICA DE EXECUȚIE

Instalarea prin plantații cu puieți cu rădăcina nudă se va face primăvara timpuriu, imediat după topirea zăpezii, dezghețarea și zvântarea solului pentru a se diminua astfel efectul negativ al dezechilibrului dintre absorbție și transpirație întrucât plantațiile executate în "mustul zăpezii" beneficiază de suficientă umiditate în sol și atmosferă, ca și de absența unei temperaturi mai ridicate.

Deoarece perioada optimă de plantare primăvara este uneori destul de scurtă, se impune o bună organizare a lucrărilor, aprovizionarea din timp cu materialele și mijloacele de lucru necesare, asigurarea forței de muncă pentru ca lucrările de împădurire să se înscrie în perioada optimă.

În momentul plantării, rădăcinile puieților trebuie să fie sănătoase și în stare umedă. Pentru aceasta, în cuprinsul șantierelor de împădurire, se amenajează, în locuri adăpostite, cu sol umed, depozite (șanțuri) în vederea păstrării puieților. De la locurile de depozitare, legăturile cu puieții se ridică treptat pentru plantare, puieții fiind purtați în găleți, coșuri sau lădițe cu rădăcinile bine împachetate în mușchi.

Se vor face plantații cu puieți cu rădăcina nudă în gropi normale. În pantă pentru protecția vetrei și a puieților, se recomandă amplasarea vetrelor la adăpostul unei cioate sau stânci acolo unde este posibil.

Plantarea puieților se va face imediat după săparea gropilor pentru a se evita zvântarea pământului. În timpul săpării gropii se va urmări separarea pământului lipsit de schelet sau țelină, bogat în humus, situat în straturile superioare ale solului, care va fi folosit la acoperirea rădăcinilor (cazul săpării manuale a gropilor).

Se folosește fie cazmaua, sapa forestieră sau târnăcopul după caz.

Plantarea propriu-zisă cuprinde fazele de execuție: muncitorul plantator ține puietul cu o mână în centrul gropii, vertical și cu coletul la nivelul solului, iar cu cealaltă mână răsfiră și așează rădăcinile într-o stare cât mai normală (figura 3.3), pe care le acoperă treptat cu pământ de calitate pe care-l tasează bine cu pumnul apoi cu piciorul pentru a realiza un contact strâns între rădăcini și sol.

Figura 3.3 Variante ale plantării în gropi în raport cu forma sistemului de rădăcini

a) rădăcină pivotantă; b) rădăcină trasantă; c) rădăcină pivotant-trasantă

După plantare pe suprafața vetrei, în jurul puieților se așterne un strat de 2-3 cm de pământ reavăn, bine mărunțit, afânat pentru prevenirea pierderilor de apă prin evapotranspirație directă. În cazul puieților de molid cu înrădăcinare trasantă în centrul gropii se execută un mușuroi pe care se resfiră rădăcinile. La puieții cu înrădăcinare pivotantă se adoptă o excavație mai profundă pe fundul gropii, la cei pivotanți-trasanți groapa va prezenta la fund un mușuroi cu o excavație centrală.

4. URMĂRIREA, CONTROLUL ȘI ÎNGRIJIREA CULTURILOR

4.1. URMĂRIREA ȘI CONTROLUL LUCRĂRILOR DE ÎMPĂDURIRE

Instalarea pe cale artificială a culturilor forestiere se consideră încheiată în momentul când acestea realizează închiderea masivului. Există două faze principale de viață pentru orice cultură instalată: faza de adaptare și faza de creștere individuală a puieților.

Prima fază, cea de adaptare, durează la plantații 1-2 luni. Influența reciprocă a puieților din faza de creștere individuală duce treptat la realizarea stării de masiv, când se apreciază că s-a ajuns la "reușita definitivă". La foioase se apreciază că s-a ajuns la reușita definitivă când coroanele puieților într-o cultură se ating sau se întrepătrund într-o proporție de minimum 70% din suprafață.

În timpul aplicării tehnologiilor de împădurire stabilite pe unități staționale, precum și după instalarea culturilor se efectuează numeroase verificări de teren. În cazul unor tehnologii simplificate de instalare se va face o singură verificare sub raport tehnic cunoscută sub denumirea de "recepție tehnico-financiară", de către o comisie special alcătuită care prin observații și măsurători verifică: natura și volumul lucrărilor executate, compoziția și schema de împădurire, calitatea execuției lucrărilor instalate. Pe baza acestei verificări se va întocmi un proces verbal în care se va consemna realitatea din teren în raport cu documentația tehnică din proiect. Acest proces verbal face ca unitatea stațională să fie înscrisă în "registrul de împăduriri" și se întocmesc formele contabile pentru achitarea manoperei.

După instalare, culturile sunt supuse unor observații și verificări sistematice, care urmăresc cunoașterea evoluției culturii și dezvoltării puieților. Prima verificare se face după intrarea culturilor în primul an de vegetație, la 2-3 luni, când se stabilește procentul de pornire în vegetație a puieților plantați.

Dezvoltarea puieților și evoluția culturilor se apreciază prin efectuarea controlului anual ce vizează toate împăduririle care nu au realizat reușita definitivă și care urmărește pe baza observațiilor și măsurătorilor de teren să stabilească reușita împăduririlor executate (foarte bună, bună, satisfăcătoare sau nesatisfăcătoare) la data efectuării controlului anual acest lucru făcându-se prin inventarierea puieților viabili (bine dezvoltați, cu creștere activă, fără defecțiuni) existenți pe teren la data efectuării controlului și care se încadrează în compoziția de regenerare.

Din al doilea an de instalare, pe lângă aceste observații, se fac și măsurători privind creșterea curentă în înălțime a puieților.

Pe baza datelor de teren obținute cu prilejul inventarierii efectuate rezultă numărul de puieți total și pe specii principale (de bază și de amestec), în funcție de care se calculează procentele de menținere a puieților, prin raportarea numărului de puieți găsiți la data controlului la numărul de puieți (total și pe categorii de specii principale) inventariați cu prilejul efectuării recepției tehnico-financiare. Pe baza acestor procente se vor stabili indicii de reușită pe total puieți și respectiv pe specii principale prin consultarea tabelelor cu criterii de apreciere a reușitei împăduririlor cu ajutorul acestor indici, putându-se aprecia reușita împăduririlor (bună sau nesatisfăcătoare) la dat efectuării controlului.

Se determină în același timp și pierderile de puieți și se specifică și cauzele ce le-au provocat.

Pentru toate pierderile de puieți, cu excepția celor normale se întocmesc acte justificatoare. Se consideră pierderi, puieții dispăruți cu totul și pentru care sunt semne evidente că au fost plantați, puieți deteriorați, uscați din diverse cauze, puieții vătămați, roși parțial sau total de vânat, zdreliți, rupți, tufăriți, atacați de ciuperci sau alți dăunători, care nu mai pot fi readuși la starea normală de vegetație prin măsuri silviculturale și care trebuie să fie înlocuiți.

Prin pierderile normale nu se întocmesc acte justificatoare, acestea datorându-se relației puieți-mediu, fiind eliminate exemplarele care rămân în urmă cu creșterea.

Începând cu al doilea an se mai admit ca pierderi normale de puieți un procent suplimentar de până la 2% anual, cu condiția ca procentul cumulat ala cestor pierderi să nu depășească 10% și să nu fie grupate (mai mult de 4 puieți la un loc), situație care ar impune intervenția cu noi lucrări de completare.

Ultimul control anual al împăduririlor coincide cu anul în care se constată realizarea reușitei definitive de către cultura analizată. Cu acest prilej o comisie special alcătuită face recepția definitivă și de punere în funcțiune a împăduririlor. În baza actului de recepție întocmit de comisie se procedează la încadrarea u.s.-ului în evidența fondului forestier de producție.

Perioada în care se execută controlul anual al culturilor este de 1 septembrie-31 octombrie și în cadrul fiecărui ocol silvic, se efectuează pe echipe formate din minimum 3 persoane:

– inginerul sau tehnicianul din centrala ocolului silvic ca șef de echipă;

– șeful de district sau brigadierul silvic;

– pădurarul titular al cantonului controlat.

Se efectuează următoarele lucrări de către echipele constituite:

– se amplasează suprafețele de control în teren, potrivit criteriilor din îndrumări tehnice;

– se verifică și se revizuiesc suprafețele de control amplasate la recepția tehnică a lucrărilor de împăduriri, în șantierele care s-au regenerat integral pe cale artificială;

-se inventariază puieții din suprafețele de control și completează carnetele de teren;

-se controlează dacă lucrările executate pe parcursul anului sunt cele înscrise în bonurile de lucru-recepție;

– se propun lucrările necesare în continuare pentru regenerarea suprafeței în compoziția stabilită și pentru asigurarea reușitei definitive în terenul planificat.

Suprafețele de control vor avea formă circulară iar mărimea este de 100 sau 200 m2. Aria cumulată a suprafețelor de probă trebuie să cumuleze cel puțin 2%, 4% sau 8% din suprafața unității staționale pe care trebuie să se execute împădurirea, în funcție e mărimea acesteia.

Raza cercului se redă tabelar în "Îndrumări tehnice pentru controlul anual al regenerărilor", în funcție de suprafața cercului redusă la orizont și panta terenului.

4.2. ELABORAREA REȚELEI PUNCTELOR DE CONTROL

În ceea ce privește instalarea pe teren a suprafețelor de control, pentru evitarea subiectivismului în alegerea locului de amplasare, se adoptă scheme mecanice, care determină distribuirea uniformă a locurilor de probă pe întreaga suprafață a unității staționale (figura 4.1). Acestea constau în materializarea unor rețele de drepte paralele care se intersectează cu alte drepte paralele sub un unghi oarecare, distanțele între ele fiind de 50/50 m pentru suprafețele de control de 100 m2. Intersecția dreptelor paralele din rețea, determină puncte uniform distribuite, în care se materializează centrul cercului.

Stabilirea rețelei de puncte se face în raport cu prima suprafață de control, care se fixează într-un colț al șantierului de împădurit la o distanță de 25 m față de limitele unității staționale la suprafețele de 100 m2.

b)

Figura 4.1 Schema de amplasare pe teren a suprafețelor de control: a) suprafețe de 100 m2, b) suprafețe de 200 m2

Suprafețele de control se mențin pe același amplasament până la realizarea reușitei definitive. Din acest motiv materializarea lor se face prin borne amplasate în centrul cercului. Bornele se confecționează din lemn, având grosimea de 8-10 cm, iar lungimea lor de cel puțin 1,50 m, din care se îngroapă în pământ 60-80 cm. Pentru o ușoară identificare capul bornei se vopsește în roșu de 10-15 cm, fasonat în prealabil, și pe care se scrie numărul de ordine al suprafeței de control respective.

În cazul când o suprafață de control cade ca amplasament pe o porțiune regenerată natural, pe un teren cu stâncărie la suprafață etc., suprafața respectivă, în mod excepțional, va fi stabilită într-un amplasament cât mai apropiat pentru a corespunde scopului urmărit. Asemenea modificări nu trebuie să afecteze dispozitivul general de amplasare a suprafețelor de control.

După terminarea pe teren a locurilor de control, se întocmește graficul de amplasare a acestor suprafețe în cuprinsul unității staționale. În grafic se vor contura suprafețele de control și la fiecare se înscrie numărul de ordine și raza cercului.

Date de sinteză privind amplasarea suprafețelor de probă pe unități staționale

Tabelul 4.1

4.3. NATURA, SCOPUL ȘI TEHNICA DE APLICARE A LUCRĂRILOR DE ÎNGRIJIRE

Culturile forestiere traversează de la instalare până la atingerea reușitei definitive, cea mai critică perioadă din existența lor. Ca urmare, acestea sunt parcurse cu o serie de lucrări de îngrijire, având drept scop asigurarea în permanență a unor condiții cât mai favorabile de vegetație, de creștere și dezvoltare a puieților, astfel încât culturile să ajungă cât mai devreme la realizarea închiderii masivului, odată cu respectarea compoziției de regenerare adoptată.

Privitor la natura lucrărilor de îngrijire, vom avea următoarele lucrări:

– revizuiri executate manual pe vatră (IV.1);

– mobilizări (IV.3.1.1);

– descopleșiri executate manual între vetre (IV.2.1);

– completări (IV.9).

Revizuirea culturilor urmărește depistarea și remedierea unor defecțiuni ce pot surveni peste iarnă (culcarea sau deșosarea puieților, colmatarea sau spălarea vetrelor, etc.). Cu prilejul revizuirilor se pot executa următoarele lucrări posibile: îndepărtarea pietrelor și resturilor de exploatare de pe puieți și în jurul acestora, înlăturarea ierburilor căzute peste puieți, rectificarea vetrelor răvășite, despotmolirea vetrelor colmatate, replantarea sau înmușuroirea puieților deșoșați. Lucrarea se execută primăvara după ce culturile au parcurs cel puțin un sezon rece.

Descopleșirea culturilor constă în tăierea de la suprafața solului a ierburilor și așternerea lor în jurul puieților (mulcire) pentru a întârzia instalarea unei noi generații.

Completarea culturilor reprezintă lucrarea de îngrijire prin care se instalează o nouă serie de puieți în locul celor dispăruți din diferite cauze. Necesitatea și volumul completărilor se stabilesc cu ocazia primului control de calitate, după ce culturile au parcurs un sezon de vegetație, depășind faza critică de adaptare.

Dacă pierderile de puieți se încadrează în limitele admise atunci completarea este exclusă, cu excepția cazului când pierderile de puieți sunt sub limitele admise, dar sunt grupate (3-4 puieți într-un loc) când este necesară aplicarea de completări. Deci trebuie prevăzute completări preliminate.

Luând în considerare scopul urmărit prin aplicarea diverselor lucrări de îngrijire s-au stabilit, în raport cu specia principală de bază și condițiile concrete din fiecare unitate stațională, soluțiile tehnice de îngrijire ce se impun a fi executate în fiecare din culturile proiectate, aceste soluții fiind prezentate în tabelul 4.2:

Stabilirea lucrărilor de îngrijire a culturilor pe unități staționale și volumul

acestora la unitatea de suprafață (ha)

Tabelul 4.2

4.4. PLANIFICAREA APLICĂRII LUCRĂRILOR DE ÎNGRIJIRE

Natura și frecvența de aplicare a lucrărilor de îngrijire pe unități staționale

în raport cu vârsta culturilor

Tabelul 4.3

La planificarea aplicării lucrărilor de îngrijire s-au avut în vedere condițiile staționale ale fiecărui unități staționale și specia principală de bază care urmează a fi introdusă.

În unități staționalele luate în studiu specia principală de bază este salcâmul. Lucrările de îngrijire prevăzute sunt revizuirile, mobilizarea solului, descopleșirile și completările. Pentru că volumul exact al lucrărilor de completări rezultă numai după efectuarea controlului anual al regenerărilor și constatarea și consemnarea pierderilor, în cazul lucrării de față am estimat un procent al pierderilor de 15% după primul an, respectiv de 10% după cel de-al doilea an de la plantare.

5. PLANIFICAREA ȘI EVALUAREA LUCRĂRILOR DE ÎMPĂDURIRE

ANTEMĂSURĂTOAREA LUCRĂRILOR DE ÎMPĂDURIRE

Regenerarea artificială a arboretelor din U. P. IV Sadova a fost eșalonată pe parcursul a 10 ani. Soluțiile tehnice au fost adoptate la nivel de unitate stațională, tehnologiile de lucru adoptate nefiind condiționate de anul în care unitatea a fost planificată la împădurire. Indiferent de anul planificat și de modalitatea de intervenție adoptată, o suprafață de teren se consideră împădurită și va fi încadrată în fondul de producție, numai când cultura instalată atinge în evoluție reușita definitivă. Aplicarea ansamblului de lucrări se poate extinde, în timp, pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă, în funcție de condițiile staționale și de vegetație concrete ale fiecărui teren de împădurit în parte.

Date fiind particularitățile procesului de instalare artificială a pădurii, sub raport tehnologic se va întocmi pe unități staționale, planul calendaristic de aplicare a lucrărilor specifice de împădurire adoptate. Acesa cuprinde, sub formă tabelară, pentru diferitele tehnologii de lucru, operațiile tehnice corespunzătoare soluțiilor tehnice adoptate și volumul lucrărilor.

După stabilirea listei cu toate soluțiile tehnice propuse, aranjate în ordinea succesiunii lor, se întocmește, pe baza lucrării „Norme de timp și producție unificate pentru lucrări din silvicultură”, antemăsurătoarea lucrărilor, înformațiile obținute urmând a fi folosite mai departe, la stabilirea numărului de muncitori necesari și la întocmirea devizului.

Planificarea propriu-zisă a lucrărilor reprezintă o repartizare pe ani a lucrărilor ce se vor executa, stabilirea unităților staționale cărora le vor fi aplicate anumite operații tehnice, precum și volumul lucrărilor (tabelul 3.1).

Pentru stabilirea volumului se ține cont de dimensiunile efectuate la hectar, dimensionări care au fost elaborate în subcapitolele precedente ale acestui proiect, dar și de eșalonarea parcurgerii cu lucrări de împăduriri a suprafețelor destinate împăduririi redate în planul decenal de regenerare.

Anul de aplicare a lucrărilor de împădurire din antemăsurătoare trebuie să coincidă cu anul din planul decenal de regenerare, pe când în cazul descopleșirilor sau al revizuirilor anul de aplicare al lucrării din antemăsurătoare va fi decalat cu un an față de cel din planul de regenerare sau în unele situații se vor putea aplica chiar în același an. În funcție de natura lor, unele lucrări de pregătire a solului se pot proiecta înainte de anul de instalare a culturilor.

În cazul de față lucrările de pregătire a terenului și a solului au fost amplasate în același an cu cele de împădurire, la baza raționamentului stând considerente economice: se execută în același an pentru a nu fi necesare o revenire cu aceeași categorie de lucrări în anul instalării culturilor.

După planificarea operațiunilor tehnice se face, la finalul tabelului, o recapitulare pe categorii de lucrări și pe ani în vederea analizării modului de repartiție al volumului de intervenții în timp, pentru a realiza o distribuție aproximativ egală atât a cantității de lucrări, cât și a costurilor.

Antemăsurătoarea lucrărilor de împădurire

Tabelul 5.1

STABILIREA NECESARULUI DE FORȚĂ DE MUNCĂ

Datorită caracterului sezonier al lucrărilor de împădurire are loc fluctuația forței de muncă pe cuprinsul unui an, ceea ce creează probleme de ordin tehnico-organizatoric. Pentru a preveni fluctuația forței de muncă trebuie să se realizeze o echilibrare a volumului de lucrări pe fiecare an.

Necesarul forței de muncă se stabilește în funcție de volumul lucrărilor de executat prevăzut în antemăsurătoare, de normele de timp și de producție în vigoare și de intervalul de timp adoptatat pentru executarea lucrărilor (tabelul 5.2).

Stabilirea necesarului de muncă se va face în anul în care se vor executa toate lucrările, începând cu pregătirea terenului și instalarea culturilor și terminând cu lucrările de îngrijire, corespunzătoare unui nivel mediu de încărcare în volumul lucrărilor.

Pentru primul an (2016), necesarul de forță de muncă este următorul:

Necesarul de muncitori pentru executarea lucrărilor de împădurire

Tabelul 5.2

Pentru anii următori necesarul de forță de muncă crește, corespunzător lucrărilor noi care trebuie efectuate (mobilizarea manuală a solului în jurul puieților, revizuirea plantațiilor, completarea lipsurilor la lucrările de împădurire). Forța de mună se va asigura, fie prin permanentizarea unui număr de muncitori, în perioadele fără activitate în regenerarea artificială a arboretelor urmând ca aceștia să efectueze alte lucrări specifice domeniului forestier (de îngrijire a arboretelor, de exploatare a masei lemnoase), fie prin executarea acestor lucrări prin prestări de servicii cu firme specializate).

5.3. DEVIZUL LUCRĂRILOR DE ÎMPĂDURIRE

Devizul lucrărilor reprezintă actul de evaluare a cheltuielilor propuse de executarea lucrărilor înscrise în antemăsurătoare. În cazul lucrării de față, acesta este redat în tabelul 5.3.

Pentru regenerarea artificială a tuturor arboretelor din U.P. IV Sadova cuprinse în planul decenal de regenerare este nevoie de suma totală de 460 000 lei, eșalonată pe o perioadă de 14 ani, din care manopera directă se ridică la suma de 313 684 lei.

Valoarea investiției specifice (cheltuielile cu manopera directă și materialele) la hectarul de pădure nou creată (29,9 ha) este 12 486 lei, iar cheltuielile cu producerea sau procurarea puieților se ridică la valoarea de 59 650 lei.

Devizul lucrărilor de împădurire

Tabelul 5.3

1. FIȘA UNITĂTII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 183, suprafața 4,0 ha

2. FIȘA UNITĂTII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 159, suprafața 0,5 ha

3. FIȘA UNITĂTII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 177, suprafața 1,0 ha

4. FIȘA UNITĂTII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 184, suprafața 0,5 ha

5. FIȘA UNITĂTII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 115B, suprafața 0,9 ha

6. FIȘA UNITĂTII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 124C, suprafața 0,1 ha

7. FIȘA UNITĂȚII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 185, suprafața 3,5 ha

8. FIȘA UNITĂȚII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 186, suprafața 2,5 ha

9. FIȘA UNITĂȚII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 114 A, suprafața 1,2 ha

10. FIȘA UNITĂȚII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 184 B, suprafața 2,6 ha

11. FIȘA UNITĂȚII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 126, suprafața 0,9 ha

12. FIȘA UNITĂTII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 124 A , suprafața 4,3 ha

13. FIȘA UNITĂTII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 114, suprafața 0,3 ha

14. FIȘA UNITĂTII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 113 , suprafața 0,1 ha

15. FIȘA UNITĂTII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 144 A, suprafața 0,7ha

16. FIȘA UNITĂTII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 142D, suprafața 1,1 ha

17. FIȘA UNITĂTII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 159 A, suprafața 3,9 ha

18. FIȘA UNITĂTII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 202 B,suprafața 0,2 ha

19. FIȘA UNITĂTII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 198, suprafața 0,3 ha

20. FIȘA UNITĂTII STAȚIONALE

[NUME_REDACTAT] Sadova, U.P. IV Sadova, ua 125, suprafața 0,4 ha

BIBLIOGRAFIE

1. Abrudan, I. V., 2006, „Împăduriri”, [NUME_REDACTAT] ”Transilvania”, Brașov

2. Beldie, Al., C.,Chiriță, 1968, „Flora indicatoare din pădurile noastre”, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București

3. Chiriță, C. și colab., 1977, „Stațiuni forestiere”, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București.

4. Constantinescu, N., 1973, „Regenerarea arboretelor”, [NUME_REDACTAT], București

5. Damian, I., 197, „ Împăduriri”, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București

6. Enescu, V., 1975, „ Ameliorarea principalelor specii forestiere”, [NUME_REDACTAT], București

7. Florescu, Gh., I.V., Abrudan, 2003, „Tehnologia de instalare a culturilor forestiere”, [NUME_REDACTAT] ”Transilvania”, Brașov

8. Florescu, I., 1981, „Silvicultuta”, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București

9. Giurgiu, V. și colab., 2005, „Compoziții optime pentru pădurile din România”, [NUME_REDACTAT], București

10. Haralamb, At., 1963, „Cultura speciilor forestiere”, [NUME_REDACTAT]-Silvică, București

11. Holonec, L., 2007, „Împăduriri – semințe forestiere”, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca

12. Ivănescu, Șt., 1976, „Tehnica culturilor silvice”, [NUME_REDACTAT], București

13. Leahu,I., 1995, „Dendrometrie”, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București

14. Marcu, M., 1973, „Meteorologie și climatologie forestieră”, [NUME_REDACTAT], București

15. Miulescu, I., 1972, „Tehnica culturilor silvice. Semințe și butași”, [NUME_REDACTAT], București

16. [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]., 1957, „Dendrologie”, [NUME_REDACTAT] de Stat, București

17. Nețoiu, C., Vișoiu, Dagmar, Bădele, O., 2008, „Dendrologie”, Editura EUROBIT, Timișoara

18. Pașcovschi, S. și colab., 1958, „Tipuri de pădure din R.P.R.”, [NUME_REDACTAT]-Silvică de Stat, București

19. Pașcovschi, S., 1967, „Succesiunea speciilor forestiere’, [NUME_REDACTAT]-Silvică, București

20. Radu, Șt., Lăzărescu, C., 1978, Tehnica culturilor silvice. Împăduriri”, [NUME_REDACTAT], București

21. Rubțov, Șt., 1957, „Cultura speciilor lemnoase în pepiniere”, [NUME_REDACTAT] de Stat, București

22. Săraru, Al., 2013, „Împăduriri – Suport de curs”, [NUME_REDACTAT], Rm. Vâlcea

23. Stănescu, V., 1979, „Dendrologie”, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București

24. Stănescu, V., Șofletea, N., Popescu, O., 1997, „Flora forestieră a României”, [NUME_REDACTAT], București

25. Șofletea, N., Curtu, L., 2000, „Dendrologie”, vol.1 și 2, Editura „[NUME_REDACTAT]”, Brașov

26. Șofletea, N., 2005, „Genetică și ameliorarea arborilor”, Editura „[NUME_REDACTAT]”, Brașov

27. Târziu, D., 1997, „Pedologie și stațiuni forestiere”, [NUME_REDACTAT], București

28. Târziu, D., Spârchez, Gh., 1992, „Elemente de geologie și geomorfologie”, [NUME_REDACTAT] ”Transilvania” Brașov

29. ***, 1960, „Monografia geografică a R.P.R.”, [NUME_REDACTAT] R.P.R., București

30. ***, 1961,” Clima R.S.R., vol. II., Date climatologice”, [NUME_REDACTAT], București

31. ***, 1987, „[NUME_REDACTAT]”, vol. I-II, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București

32. ***, 1994, „ Pepiniere. Metode și procedee pentru cultura în pepinieră a principalelor specii forestiere și ornamentale. Recomandări tehnice”, București

33. ***, 1997, „Norme de timp și producție unificate pentru lucrări din silvicultură”, București

34. ***, 2000, „Norme tehnice privind compoziții, scheme și tehnologii de regenerare a pădurilor și de împădurire a terenurilor degradate”, București

35. ***, 2000, „Norme tehnice pentru îngrijirea și conducerea arboretelor”, București

36. ***, 2000, „ Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor”, București

37. ***, 2000, „Norme tehnice privind efectuarea controlului anual al regenerarilor”, București

38. ***, 2013, „[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]”

39. ***, 2013, „[NUME_REDACTAT] de Producție IV Sadova”, [NUME_REDACTAT] Sadova