Lepșa – Între Avantaje Economice și Servicii Ecosistemice

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA: GEOGRAFIA MEDIULUI

Lepșa – între avantaje economice și servicii ecosistemice

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Lect. Univ. Dr. VIJULIE IULIANA

ABSOLVENT:

Purcaru Irina Nicoleta

BUCUREȘTI

– 2016 –

INTRODUCERE

Satul  Lepșa, este situat în Județul Vrancea, localizată fiind localizat pe hartă la 45° 57' latitudine nordică și 26° 34' longitudine estică. Este situat pe cursul inferior al Râului Putna, în partea nord vestică a Depresiunii Tulnici- Bârsești.

Pentru a putea analiza mai bine ceea ce se petrece cu adevărat în această localitate am avut nevoie de date pe care le-am luat din teren.

Prima etapă a acestui studiu a fost drumul din Focșani până în localitatea Lepșa, care se află în bazinul râului Putna.

Traseul pe care l-am efectuat se poate observa în harta de mai jos, realizată cu ajutorul programului „Google Maps”, și surprinde trecerea în zona de munte a Vrancei pe axa localităților: Focșani, Jariștea, Bolotești, Vidra, Bârsești, Tulnici, de acolo intrând în Lepșa.

Fig 1: Harta traseului spre localitatea Lepșa

Elaborarea acestei lucrări se datorează în principal necesității de a scoate în evidență contradicția dintre scopul și obiectivele Parcului Natural Putna-Vrancea și activitățile desfășurate în perimetrul acestuia. Obiectivul aceste lucrări este stabilirea cauzelor care au dus la exploatarea resursei forestiere în arealul studiat, dar și percepția populației locale asupra pădurii ca ecosistem.

Lucrare este structurată în 2 părți, având 3 capitole, care prezintă într-o succesiune logică aspectele temei abordate. Prima parte prezintă cadrul natural al localității Lepșa. Partea a doua prezintă modul de utilizare al terenului și aspectele economice și ecologice oferite de pădure.

Metodologie

Pentru realizarea studiului a fost necesară deplasarea pe teren, în data de 22 august 2015, 16 aprilie 2016, când am realizat interviurile aplicate pe un număr de 20 de persoane și fotografii, în care am surprins realitatea legată de defrișările actuale și elemente ale cadrului natural. Tot în această perioadă am colectat și datele necesare pentru realizarea studiului.

Următoarea etapă o reprezintă studiul de laborator în cadrul căruia cu ajutorul programelor Qgis, ArcGis, MicrosotfExcel 2010 și MicrosoftWord 2010 am realizat studiul. Cu programul Qgis am vectorizat harta 1:50.000 a localității Lepșa pentru a putea realiza harta hipsometrică și ortofotoplanul din anul 2008 pentru a putea identifica suprafețele defrișate în perioada 1980-2008, facând comparație între suprafața pădurilor de pe harta topografică din anul 1980 și ortofotoplanul din 2008. În programul ArcGis am inserat datele vectorizate de pe harta topografică în Qgis pentru a putea realiza hărțile. În Excel am realizat tabelele după care le-am copiat în Word.

Pentru a afla și percepția autorităților din județ despre adevăratul mod de exploatare a pădurilor din areal am consultat mediul online.

Mulțumiri

Țin să mulțumesc firmelor :Ocolul Silvic Tulnici și Primăriei Comunei Tulnici pentru sprijinul pe care mi l-au acordat în elaborarea acestei lucrări.

Doresc să-i mulțumesc coordonatorului științific, d-nei prof. Lect. Univ. Dr. Vijulie Iuliana, pentru sprijinul acordat în realizarea acestei lucrări și nu în ultimul rând doresc să adresez mulțumiri tuturor profesorilor din această facultate, care pe parcursul a trei ani de studii și-au dedicat timpul pentru a ne îndruma pașii spre o altă lume, a geografilor. Mulțumesc și colegilor mei care mi-au fost alături de la început pâna la sfârșit.

Prezentarea generală

g. 1 Localizarea satului Lepșa în Munții Vrancei

Sursă: ( http://turism.bzi.ro/satul-vrancean-identitate-proprie-prin-arta-traditionala-32344 ),

accesat pe 05,03,2016

Puține zone din România au păstrat atât de fidel bogata moștenire a generațiilor care au trecut precum Vrancea. ( Emil Giurgea, 1971 )

Satul Lepșa este atașat comunei Tulnici și este așesat la poalele Munților Vrancei. Populația acestui sat este majoritară română, de religie ortodoxă, principalele ocupații ale locuitorilor fiind agricultura, exploatarea și prelucrarea lemnului și turismul.

Zona Lepșei face parte din zona de dezvoltare durabilă a Parcului Natural Putna Vrancea, și tot aici se găsesc câteva din rezervațiile natural ale parcului cum ar fi:

Cascada Putnei

Cheile Tișiței

Rezervația naturală Lepșa- Zboina

Poziția geografică

Teritoriul județului Vrancea este cuprins între 45°23' și 46°11' latitudine nordică, aproape la distanță egală de pol și ecuator. În longitudine, el se întinde între 26°23' și 27°32' longitudine estică. Situat în partea de sud-sud-est a țării, la curbura Carpaților Orientali,și având o suprafață de 4817 km2.

Fig 2: Lcalizarea localității Lepșa pe harta României

Localitatea Tulnici, cu stațiunile montane Lepșa și Greșu, se află în mijlocul Parcului Natural Putna. Comuna este situată la o altitudine de 480 m deasupra nivelului mării la poalele munților Vrancei. (Bogdan et al., 1981 )

Satul  Lepșa, este situat în Județul Vrancea, localizată fiind localizat pe hartă la 45° 57' latitudine nordică și 26° 34' longitudine estică. Este situat pe cursul inferior al Râului Putna, în partea nord vestică a Depresiunii Tulnici- Bârsești.

Satul este atestat Comunei Tulnici alături de Greșu și Soveja. Se află la o distanță 75 km de Focșani, ajungându-se acolo doar pe drumul național DN2D Focșani – Târgul Secuiesc. Între Lepșa și Soveja există un drum forestier, pe valea pârâlui Lepșa, care momentan este închis.

Fig 3: Localizarea satului Lepșa

Geologie și relief

Relieful Vrancei este dispus în trepte ce coboară de la vest spre est (Bogdan, 1981). Astfel, treapta vestică, cea mai înaltă, este alcătuită din culmi și masive muntoase, cu aspect de măguri, ale căror altitudini oscilează între 960 –1783 m. Ele formează munții Vrancei, care domină printr-o diferență de nivel de 300 -600 m, un prelung uluc depresionar situat la est de linia ce unește localitățile Tulnici,Văcăria, Neculele. Depresiunea ce se întinde spre nord până la vest de Soveja este fragmentată de către văi transversale, într-o serie de culmi deluroase, ale căror altitudini variază între 500–850 m. Către est acesta este străjuit de culmi și masive deluroase, înalte de 600 până la 1000 m. La est de culmile înalte vestice se află un al doilea uluc depresionar, cu altitudine mai mică decât primul (350 – 650 m). În partea estică a lui se găsesc dealuri înșirate pe un singur aliniament, fragmentat de văi transversale (Sușița, Putna, Milcov). Acestea sunt dealurile înalte estice, ale căror altitudini variază între 600 – 996 m.

Variațiile originii, formei, alcătuirii interne și vârstei principalelor forme de relief determină diferențierea în cadrul teritoriului a mai multor unități și subunități de relief –Munții Vrancei, dealurile subcarpatice și Câmpia Siretului – eșalonate în ordinea înălțimii și vechimii, de la vest la est. În Munții Vrancei se găsesc unitați geologice structurale precum : flișul carpatic, zona neogenă si zona cuaternară. (V. Mutihac, S. Ionesii, 1974).

Flișul Carpatic aparține regiunii zonei montane a bazinelor râurilor Prut și Râmnic și se integrează flișului Carpaților Orientali. În această zonă s-au deosebit două subzone ( subzone flișului intern și subzone flișului extern )

În teritoriul studiat se întâlnesc numai formatiuni ale flișului extern, depuse în intervalul Cretacic Inferior – Miocen. Acestea sunt dispuse în pânze de sariaj suprapuse și cutate ce formează două mari entitați tectonice: Pânza de Tarcau și Pânza de Vrancea.

Zona flișului carpatic corespunde regiunii montane a bazinelor Putnei și Râmnicului și se integrează ariei flișului Carpaților Orientali a cărui dispunere a început la sfarșitul Jurasicului și a continuat până în Miocenul Inferior (V. Mutihac, S. Ionesii, 1974).

Fig. 3. Harta Reliefului din Lepșa

Munții Lepsei și Munele Zboina Neagra se întind din partea nordică a văii Putnei, fiind despărțiți de Râul Lepșa. Cumpăna de ape ajunge până la cele mai mari altitudini ale Munților Lepșei, traversând vârfurile : Bonio (1543,5 m), Astogul Mare (1526,9 m), Cobert (1516,5 m), Mușat (1502,7 m), Lepșa (1390 m). Cele mai importante culmi secundare sunt Piatra Albă (1085,8 m) și Piscul Mesteacănului (1221,2 m).

La Lepșa și la Greșu se găsesc două bazinete depresionare, ambele fiind situate pe râul Putna. Acestea s-au format ca urmare a eroziunii laterale exercitată de rețeaua hidrografică în cazul bazinetului Lepșa, sau datorită distrugerii versanților din cauza alunecărilor de teren și a degradărilor, în cazul bazinetului Greșu. (Stefănescu, 1970)

Fig. 4: Harta hipsometrică a localității Lepșa

Din harta de mai sus observăm altitudinea maximă și minimă, maximă de 1231,27 și minimă de 547,4. De asemenea putem observa că relieful este fragmentat de numeroase râuri pernanente precum : Râul Putna, Siret, Lepșa, Lepșuleț și altele mai mici. Acestea au creat de-a lungul timpului văi largi caracterizate de altitudini coborâte și procese de dislocare, transport și depunere de materiale erodate. Aceste râuri au debite mari fiind alinentate pe tot timpul anului de precipitații cu între valori cuprinse între 400 – 750 mm/an. Fragmentarea reliefului a fost ajutată și de prezența unor roci dizolvabile în apă precum : sarea, gipsul, calcarul, etc., care au ajutat râurile să creeze un relief de tip fluviativ, caracterizat de văi, lunci, terase.

Fig. Ciclograma treptelor hipsometrice

Din figura de mai sus putem observa ponderea treptelor hipsometrice din zona Lepșei :

Relieful cu altitudini mai joase, respectiv cuprins între 550-850 m are o pondere de 46,96% și se întâlnește în zona văilor principale ( Putna, Lepșa ). Relieful cu atitudini mai mari are o pondere de 53,04% și este întâlnit în masivele muntoase ( Tisarul Mare- partea sud- vestică, Piatra Albă- nord-vest, Muntele Ciobotaru, Țiua Spină, Piatra Ciuței- în partea nord- estică, Vârful Mociarului,Poiana Câinelui. Vârful Locoțeilor- aflate în partea sud estică ).

Principalele subunități ale Munților Vrancei sunt: Munții Lacăuți-Goru, Munții Furu, Munții Zboina Frumoasă, Munții Coza, Munții Lepșei, Munții Zboina Neagră (D. Balteanu, 1987).

Munții Lăcăuți-Goru se întind între râurile Basca Mare și Zăbala. Sunt alcătuiți din gresii dure, ei cuprinzând și înălțimile maxime din Munții Vrancei și din bazinul Putnei – Vf. Goru (1784,6 m) și Vf. Lăcăuți (1776,7 m). Muntele Coza este delimitat de râurile Putna (la nord), Zăbala (la sud-vest) și Năruja (la sud-est). Munții Lepșei și Muntele Zboina Neagră se desfășoară la nord de valea Putnei, și sunt separați de râul Lepșa. (D. Balteanu, Ioana Stefanescu, 1987).

Fig. 4: Harta Geologică a Arealului Lepșa

Curbura Carpaților Orientali a rezultat în urma unui proces de coliziune dintre mai multe plăci tectonice. Evoluția actuală a regiunii din punct de vedere geodinamic, este influențată de deplasarea sectorului tectonic al microplăcii Mării Negre. La suprafața scoarței terestre, s-a format o structură geomorfologică tipică, și anume „masive de fliș influențate de tectonica de subasment” (Posea, Gr.,2002). Pe o astfel de structură s-a dezvoltat și bazinul hidrografic Lepșa, situat în zona montană înaltă a poligonului Geodinamic Vrancea.

Comuna este așezată într-o zonă care s-a dezvoltat pe terenuri marno-argiloase asociate cu nisipuri, pietrișuri și gresii. Plasticitatea acestor terenuri a favorizat, nu de puține ori, alunecări de teren, și adâncirea vaioagelor pe cursurile de apă și a torenților.

Alternarea culmilor cu vârfuri gen piramidă (creasta Ciutei), la est de Lepșa cu râpi adânci săpate de torenți (malurile Putnei, Văii Mărului, Râpa Roșie, Dealul Morii), conferă un aspect de sălbăticie și pitoresc deosebit.

Harta geologică prezintă în această arie suprafețe dominate de Marno calcare, marne bituminoase, gresii, fliș grezos cu intercalații șistoase, fliș șistos negru.

Regiunea montană este alcătuită din roci dure și semidure, slab permeabile, în care apele din precipitații se scurg cu ușurință pe versanți, contribuind la alimentarea râurilor.

Datorită substratului dur și impermeabil, apele alimentează structurile hidrografice, care în acest sector bazinal, au debite bogate și constante. În bazinul montan al râului Putna, deși energia cinetică a cursurilor de apă este mare și scurgerea bogată, cantitatea de aluviuni în suspensie este în general redusă (3,8 t/ha la Tulnici), din cauza rezistenței sporite la eroziune a rocilor. Studiile hidrogeologice pun în evidență în această zonă prezența unor strate acvifere întinse în toate zonele structurale (Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea). Pânzele freatice, mai puțin cele de adâncime, participă în proporție de 30% la alimentarea rețelei hidrografice superficiale. Deși precipitațiile reprezintă elementul principal în alimentarea râurilor, totuși în zona montană alimentarea subterană prezintă o mare importanță.

Fig. 5: Prăbușire de teren

Sursa: Arhivă personală

Hidrografie

Teritoriul județului Vrancea este străbătut de mai multe cursuri de apa. Principalul râu din cadrul arealului studiat este râul Putna. „Ținutul Putnei, care, pare -se, își trage numele de la râul Putna în el se află târgușorul Focșani, așezat pe Milcov, la hotarul cu Valahia, al cărui staroste cârmuiește ținutul. ” ( Dimitrie Cantemir, 2011, pag. 34)  

Putna izvorăște din zona centrală a Munților Vrancei și străbate toate formele de relief. Bazinul râului Putna are 2480 km2.

Apele subterane se găsesc la adâncimi cuprinse între 60 – 300 m, și au o mineralizare puternică, excluse fiind cele din depozitele pliocene și cuaternale care au ape dulci.

Fig. 6: Bazinul Hidrografic al Râului Putna

Cel mai important bazin hideografic este bazinul râului Putna care are în total o suprafață de 2742 kmp, din care 31% aparțin zonei montane care străbate partea răsăriteană a Munților Vrancei. La alcătuirea bazinului hidrografic participă și râul Zabala (unit cu Naruja), precum și totalitatea pârâielor montane. ( Ioniță Ichim, 1998 ). Bazinul din zona montană a râului Putna s-a constituit din două ansambluri montane din care pornesc radiar culmi încadrate de o rețea hidrografică complexă. Culmea Lăcăuți- Arișoaia este locul de unde se orientează radiar râurile Putna și Zăbala, fiind situat în zona centrală a crestei apusene din Vrancea, fiind unul din cele mai importante noduri orohidrografice. Râul Putna este alcătuit din mai multe izvoare dirijate pe versantul nordic al culmii Lăcăuti-Arișoaia de la o altitudine maximă apropiată de 1700 m. (Bogdan et al., 1981).

Fig 7: Râul Putna

Sursă: Arhivă pesonală

Fig. 8: Râul Putna

Sursă: Arhivă pesonală

Din locul de unde izvorăște și pâna ce străbate tot muntele, acesta parcurge o distanță de 30 km, traseul său semănând cu un semicerc larg dinspre nord spre sud. Partea de unde izvorăște este îngustă, cu versanți înclinați și cu un profil transversal în formă de “V”. În continuare, valea se lărgește și parcurge depresiunea Lepșa-Greșu pe aproximativ 9 km. În josul văii, Putna formează un defileu lung de 7 km, într-un ansamblu de culmi muntoase alcătuit din gresii masive, datorită cărora au avut loc multe rupturi de pantă care au dus și la formarea Cascadei Putna. De la izvor pâna în Tulnici, Putna primește mulți afluenți, cei mai importanți fiind Tișița, Coza, Stogu, Babovici, Valea Mărului, Greșul, Lepșa. ( Ioniță Ichim, 1998)

Fig. : Hartă hidrografică Lepșa

Fig. 10: Pârâul Lepșuleț

Sursa: Arhivă personală

Fig. 11: Râul Lepșa

Sursa: Arhivă personală

Pârâul Lepșulet este un afluent al râului Lepșa, afluent la rândul său a râului Putna. Valea râului Lepșa a fost una din primele văi monitorizate ale Parcului Natural Putna- Vrancea datorită prezenței în această zonă a vidrelor.

Cascada Putnei a fost declarată Monument al Naturii în anul 1973, când au fost realizate primele amenajari pentru vizitare. În prezent aceasta este incusă în Parcul Natural Putna Vrancea, ca zonă de management durabil. Importanța ei constă în caracterul peisagistic și hidromorfologic, datorate nu doar cascadei actuale care este cunoscută de vizitatori, ci și cascadei părăsite, rămasă suspendată pe malul stâng, deasupra albiei Putnei, la cca. 250 m în aval de actuală cascadă, ca urmare a proceselor tectonice, când o porțiune din patul vechii albii s-a prăbușit, vechiul curs a fost deviat pe albia actuală. Ca urmare a antropizării excesive, în timp au fost distruse mare o parte din speciile de plante de stancarie, printre care si floarea de colt.

Fig. 12 : Cascada Putnei

Sursa: Arhivă personală

Vegetație și sol

Județul Vrancea are o cuvertură foarte variată și complexă de soluri datorită diversității condițiilor geografice (Bogdan et al., 1981, p 26).

Materialul parental pe care s-au format solurile brun-acide provine din alterarea rocilor ce intra în constituția litologică a zonei carpatice (fliș-șistos-grezos, fliș-grezos, fliș-grezos-calcaros, gresii etc.). Vegetația naturală sub care s-au format aceste soluri este dominată la altitudini mai joase de păduri de fag în amestec cu conifere, în timp ce la mari înalțimi predomină molidișurile.

Podzolurile ocupă areale foarte importante în masivul Lacauti-Goru, la peste 1600 m, unde apar în asociație cu soluri brune feriiluviale și cu litosoluri. Frecvent, în aceste areale apar și soluri scheletice pe stâncării.

Fig. 13: Harta solurilor în Lepșa

Podzolurile s-au format în condiții climatice și litologice asemănătoare celor în care au evoluat solurile brune feriiluviale. În ceea ce privește vegetația naturală, ea este constituită cu precădere din pajiști și tufărișuri.

Principala folosință a acestor soluri o constituie pajiștile. Pentru menținerea productivității sporite, ele necesită lucrări de prevenire a eroziunii, întrucat se caracterizeaza printr-un indice mare de erodabilitate.

Umbrisolurile sunt reprezentate în bazinul montan al râului Putna prin soluri negre-acide care ocupă un areal mai bine individualizat pe culmea prelungă a Laposului.

Solurile negre-acide au o valoare productivă mijlocie spre ridicată, ele oferind condiții propice dezvoltării pădurilor (în special de fag și de conifere) și pajiștilor.

Ca distribuție spațială, cele mai răspândite tipuri de soluri în regiunea studiată sunt districambosolurile (în sectoarele de roci acide: gresii, șisturi), urmate de eutricambosoluri (pe roci bazice: gresii calcaroase, marne calcaroase și conglomeratelor calcaroase) și preluvosoluri (pe depozite loessoide, nisipoase). (Alexandru Mureșan, 2012)

Din harta vegetației forestiere a României observăm că pădurea ocupă suprafețe importante pe fiecare treaptă de relief, dezvoltându-se însa o vegetație diferită, în funcție de locație. În câmpie este prezentă o vegetație specifică stepei și silvostepei, care a fost transormată pe suprafețe destul de mari în culturi agricole datorită intervenției umane. Aceste schimbări ale utilizării terenului au avut efecte negative asupra mediului înconjurator, favorizând în primul rând secetele din zonele respective cum ar fi, de exemplu, Câmpia de Vest, Câmpia Bărăganului, Câmpia Moldovei, Câmpia Olteniei.

Dacă în zona de câmpie defrișările de păduri duc la intensificarea secetei, iar în zonele de deal și munte societatea se confruntă cu alte probleme. Tăierea necontrolată a fondului forestier duce la degradarea și eroziunea solului, dar și la intensificarea alunecărilor de teren, care pot produce mari pagube materiale.

În zona montană este întalnit etajul pădurilor de amestec care cuprinde fag, brad, pin, molid, urmat de etajul de molidișuri și de etajul subalpin în zonele cele mai înalte.

Fig. 15: Repartizarea procentuală a fondului forestier pe județe

Sursa: Ministerul Mediului și Pădurilor și INS

Vegetația specifică Vrancei este împărțită în funcție de altitudine astfel: la altitudinile de 1600- 1783 m se întâlnesc suprafețe restrânse ,,goluri de munte sau goluri alpine, cu pajiști intens degradate pe care se dezvoltă o vegetație, rărita, cu valoare furajeră redusă și slab productivă”. În această zoă se practică în special pășunatul. (Mihăilescu, 1970)

Sub aceste goluri subalpine întalnim „ zona forestieră a Subcarpaților” care este împărțită în trei subzone. Prima zonă, cuprinsă între 1100- 1500 m altitudine în partea cea mai înalta a Munților Vrancei, aparține „molidișurilor pure” și este foarte bine reprezentată în preajma vârfurilor Lăcăuțul, Goru, Giurgiu și în jurul vârfului Sboina Frumoasă. A doua subzonă este cea reprezentată de amestecurile de fag, brad și molid, ce ocupă suprafețe întinse în cursul superior al Putnei. „Subzona făgetelor de deal, gorunetelor și a șleaurilor de deal” este a treia subzonă specifică pădurilor în zona Vrancei. (Mihăilescu, 1970)

Fig. 16: Harta vegetației în Lepșa

În arealul studiat predominante sunt pădurile de foioase urmate de pădurile mixte, iar cele mai mici zone sunt ocupate de zone de agrement și spațiu urban discontinuu și spațiul rural . De aici ne putem da seama că arealul nu a suferit modificări foarte mari datorită urbanizării, unul din motive fiind faptul că această zonă este inclusă in cadrul Parcului Natural ,,Putna – Vrancea“.

Începând cu anul 2004, a fost înființat Parcul Natural Putna – Vrancea, reducându-se astfel numărul activităților antropice cu un efect negativ asupra biodiversității, iar statutul de Parc Natural și sit Natura 2000 a impus un management mai bun și asigurarea unei stări mai bune de conservare a speciilor și habitatelor aflate în cuprinsul acestui parc, acest lucru impiedicând defrișările masive din cadrul acestui areal (Mohan și Ardelean, 2006).

Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică și/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică. ( IUCN )

De asemenea, se oferă publicului posibilități de recreere și turism și se incurajează activitățile științifice și educaționale.

Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN – ,,Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului și recreere".

Problema calității și a protecției mediului a intrat în actualitate pe măsură ce oamenii au devenit conștienți de necesitatea conservării și utilizării cât mai eficiente a potențialului productiv al mediului. ( Maria Magdalena Popa, 2010, pag 9)

Protecția și conservarea naturii în Romania este dată de Legea protecției mediului nr. 137/1995, Legea 5 / 2000 privind planul de amenajare a teritoriului național, Secțiunea a III –a Zone protejate și de Legea462 / 2001 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

Potrivit H.G. 1284 din 24 octombrie 2007, arealul Munții Vrancei este declarat ca SPA (Arie Specială de Conservare Avifaunistică), de acest statut beneficiind și PNPV, fiind parte din acest areal (ROSPA0088 Munții Vrancei). (Ioan Cristian IOJA, pag 8)

În Parcul Natural Putna Vrancea se găsesc mai multe zone de conservare specială datorită importanței peisagistice, floristice și faunistice. Această zonă a fost declarată Parc Natural prin Hotărârea de Guvern nr. 2151/2004, având o suprafață de 38,204 ha. Zonele de conservare specială sunt reprezentate de zonele forestiere de la Muntele Ciuta, pădurea Lepșa- Zoina, Cheile Năruja, Tulnici, zona Lăcăuti- Izvoarele Putnei, Râpa Roșie, Cascada Putnei, Strâmtura Goza, Groapa cu Pini. (Mohan, 2006 )

Pădurea Lepșa – Zboina

Padurea Lepșa – Zboina este arie protejată înca din anul 1973, si menționată ca atare în Legea 5/2000, aceasta a fost declarată Rezervație Naturală după Legea 462/2001, având o suprafață de210,7 ha.

Rezervația forestieră Lepșa – Zboina este situată în zona de culmi și masive ce provin din fragmentarea platformei de eroziune de 1300 m, și anume pe versantul stîng al pârâului Lepșa și în zona muntoasă a vârfului Zboina Neagră. Relieful are un contur neregulat, crestele alternează cu văi adânci și povârnișuri abrupte. Altitudinea variază între 660 și 1 370 m. Structura geologică este complexă și se datorează alternanței gresiilor dure cu conglomeratele și marnele calcaroase. Pe alocuri roca apare la zi sub formă de stâncării, la piciorul cărora aflându-se mult grohotiș, Climatul este cel de tip continental, specific regiunii montane împădurite. Temperatura medie anuală este cuprinsă intre 4°C și 6°C. Precipitațiile sunt abundente, media anuală depășind 1000 mm/m2. Solul predominant este cel brun montan de pădure, întrerupt pe alocuri de soiuri podzolice acide, podzoluri humico-feruginoase, și chiar podozoluri turboase. Marea variabilitate stațională, versanți abrupți, stâncăriile oferă condiții din cele mai favorabile dezvoltării unei flore bogate și de mare interes științific. Vegetația este, de asemenea, interesantă și variată. Făgetele pure, făgetele în amestec cu brad și molid, molidișe pur, fragmente de pinete, poienile dominate de Festuca rubra și Agrostis tenusi, tufișurile scunde de Ericaceae, turbăriile oligotrofe puțin evoluate sunt elemente concludente asupra interesului științific pe care îl prezintă învelișul vegetal din această zonă.

Modul de utilizare al terenurilor

Fig17: Harta Utilizării Terenului în Tulnici

Comuna Lepșa – modul te utilizare a terenului în anii 2000 și 2006.

Tabel 1: Utilizarea terenului în anul 2000

Tabel 2: Utilizarea terenului : anul 2006

După cum se poate observa din tabelele de mai sus în arealul studiat utilizarea terenului este diversificată începând cu utilizări tradiționale până la utilizare complexă a terenului.

Evoluția pădurilor în Vrancea, respectiv comuna Tulnici, localitatea Lepșa

Fig. Harta pădurilor în 1980- Lepșa

Acum aproximativ 100 de ani pădurile din județul Vrancea erau defrișate chiar de către cei care aveau obligația de a le proteja (Societatea Anonimă «Forestira Română» a baronilor Groedl, Societatea Tișița, Carpați, Contele Armin Mikeș care făceau legea în domeniul forestier). Între anii 1890 și 1937 pădurile din Vrancea au avut de suferit datorită societăților străine care teoretic veneau în aceasta zonă ca investitori, investiția lor văzându-se în defrișarea unor suprafețe foarte mari din pădurile județului (Bogdan, 2010).

Firmele străine au ajuns în proprietatea a hectare întregi de pădure la niște prețuri foarte mici. Obștile vindeau un hectar de pădure la 100 de lei. Teoretic firmele străine trebuiau să împădurească, iar pentru o siguranță în această privință se depunea o cauțiune care le era restituită la sfîrșitul lucrărilor după ce se făcea împădurirea. Singura problemă aici a fost faptul că prețul cauțiunii era de 10 lei pe hectar în timp ce prețul de vînzare era de 100 de lei pe hectar. Cauțiunea plătită în acest caz era mult prea mică pentru a fi un impediment în fața societăților străine. Aceste cauțiuni nu s-au restituit niciodată deoarece din mai mult de 57 de hectare de pădure care au fost defrișate nu s-a împădurit nimic. (Bogdan, 2010)

În perioada comunistă, a avut loc o campanie de împădurire a zonelor montane. Între anii 1950-1954, Țăranu Ion ( inginer ) a început campania de împădurire după proiecte care au fost făcute de către ICAS.

În perioada medievală se impulsionează dezvoltarea așezărilor umane și a activităților antropice prin intensificarea activităților agricole, a defrișărilor, a acelora meșteșugărești. (Mihaeilescu, et al 1970)

Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea își fac apariția societățile străine, ce aveau ca scop exploatarea masei lemnoase din areal. Pentru ca această exploatare forestieră să fie posibilă a fost necesară construirea unei infrastructuri de exploatare, a caror urme mai pot fi vazute și astăzi. Cu începere din 1907 – 1908, transportul în vechea Țară a Vrancei a fost, practic, revoluționat prin punerea în funcțiune a unei căi ferate înguste, cu o lungime de 94 km. Mergând pe traseul Mărășești – Soveja – Tulnici, aceasta aparținea Societății forestiere „Tișița”, care avea întinse exploatări în Munții Vrancei ( Aurora Emilia Apostu, 2011, pag 181 )

Începând cu data de 23 august 1944, situația pădurilor dar și a localității din Vrancea se schimbă, pădurile sunt trecute în proprietatea statului. Fondul forestier se bucură de un management mai bun, prin numeroase acțiuni de împădurire a arealelor defrișate și de lucrări forestiere rațional.

După 1991 situația se schimbă, apare un mare boom în ceea ce privește casele de vacanță, între anii 1991 și 2003 conform datelor de la Primăria Tulnici, în Lepșa au fost construite, peste 900 de imobile de vacanță, observăm și o creștere rapidă a antropizarii acestui areal. Cea mai mare parte a proprietarilor de case de vacanță sunt alohtoni, ei provin din județele Galați, Brăila, Constanța, Municipiul București.

Economia în această zonă este dezvoltată, dar nu în mod excesiv. Datorită faptului că majoritatea au păduri, pot vinde lemne, însă principala sursă de venit este turismul. De aceea majoritatea și-au renovat sau și-au reconstruit casele pentru a le transforma în pensiuni și a le oferi locuri de cazare turiștilor. Mulți dintre tineri sunt plecați în străinătate, însă la întoarcere toți iși construiesc case cu scop turistic. Restaurantele și barurile, sau locurile de agrement pot fi și ele surse de venit pentru locuitori. Se poate spune că economia este mai dezvoltată ca într-un sat normal, însă poate fi și mai dezvoltată dacă s-ar exploata mai mult zona prin turism, însă în mod rațional pentru a nu distruge natura.

Cele mai mari suprafețe au fost plantate în perioada 1948-1958, apoi în 1960 – 1965 și în perioada 1971 – 1974. ( Ing. Neculai Bogdan, 2010)

Astfel, odată schimbat regimul politic, se modifică și modul de administare a satului Lepșa, majoritatea pășunilor și pădurilor devin proprietate a statului și începe sistematizarea acestui spațiu montan. Se construiesc noi drumuri publice și se dezvoltă o rețea densă de drumuri forestiere ce vor conecta numeroasele cantoane, cabane silvice, centre de colectare a fructelor de pădure, cabane și case de vânătoare, depozite de lemne, clădiri administrative, păstravării etc. ce au fost construite în perioada socialistă. (Neculai, 2010)

Începând cu anul 2004, a fost înființat Parcul Natural Putna – Vrancea, reducându-se astfel numărul activităților antropice cu un efect negativ asupra biodiversității, iar statutul de Parc Natural și sit Natura 2000 a impus un management mai bun și asigurarea unei stări mai bune de conservare a speciilor și habitatelor aflate în cuprinsul acestui parc, acest lucru impiedicând defrișările masive din cadrul acestul areal.

Starea actuală a pădurilor

„Ele vorbesc precis un singur limbaj, care spune lămurit cât de conștient este un popor de rosturile sale, cât crede un popor în propriul său viitor […]. Starea lor nu se poate improviza de azi pe mâine” (Drăcea, 1937).

Pădurile României se află într-o dinamică continuă determinată, în mod special, de activitățile antropice, dar și de factorii climatici și cei fizico-geografici. Pentru o evoluție favorabilă pe viitor, principalele măsuri ce ar trebui luate de către autorități ar trebui să aibă în vedere, în principal, alocarea de fonduri care ”să reducă presiunea antropică asupra pădurii prin acordarea de subvenții micilor și marilor proprietari, în vederea diminuării tăierilor ilegale și pentru administrarea în regim silvic a fondului forestier” (Ministerul Mediului și Pădurilor, 2009).

Pădurile ocupă cca. 30% din suprafața României, dar, în prezent, prin defrișările masive, din ultimii ani, acestea se apreciază că mai au o pondere sub 24%, și chiar și acestea sunt afectate datorită despăduririlor, mai ales cele care se află in zone accesibile.

Teoretic, conform datelor de la Inventarul National Forestier, volumul de masă lemnoasă care se recoltează în Romania este sub 50%, în condițiile în care media UE este de 60%. Aceasta este o cifră oficială, în realitate lucrurile stând puțin mai diferit.

Volumul de lemn defrișat în mod ilegal s-a raportat la 250-300.000 ha în urma unui invantar făcut în anii 2001-2008 datorită suprafețelor de pădure retrocedate prin Legea nr. 18/1991. Curtea de Conturi a declarat 80 de milioane mc de masă lemnoasă defrișată în perioada 1990-2012. Aceasta cifră este egală cu volumul celor 250-300.000 ha defrișate. Din suprafețele de proba ale Inventarului Forestier National lipsesc 26 milioane mc. Din acest volum în mod legal s-au exploatat aproximativ 18 milioane mc, restul de 8 milioane cuprinzând lemnul mort care putea fi recoltat de populația din zonă și tăierile ilegale.

Până în anul 2000, rețeaua de arii protejate din România cuprindea peste 450 de rezervații, declarate prin decizii centrale sau județene (Mohan et al., 1992). Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului național – Secțiunea III – zone protejate, a reglementat clasificarea și delimitarea ariilor naturale protejate, totalizând un fond de 1,203,340 ha (5,04% din teritoriul țării). Rețeaua cuprindea 3 rezervații ale biosferei, 9 parcuri naționale și 6 parcuri naturale (Smaranda, 2008). În anul 2003, prin Hotărârea de Guvern 230, a fost extinsă rețeaua de parcuri naționale la 11 și au fost clar stabilite limitele tuturor ariilor protejate de categoria II (national parks) și V (natural parks). În anii 2004 și 2005, alte două parcuri naționale au definitivat rețeaua actuală de parcuri naționale – P.N. Buila-Vânturarița (HG 2151/2004), respectiv P.N. Defileul Jiului (HG 1581/2005).

În anul 1990 pădurile din Vrancea care se aflau în proprietatea statului ocupau o suprafață de 168.775 ha, suprafața acestora micșorându-se până în prezent cu 117.634 ha, ocupând 51.141 ha.

Pădurile din Munții Vrancei sunt teoretic ocrotite prin lege deoarece fac parte din Parcul natural Putna-Vrancea. Acest lucru nu împiedică însa pe nimeni să taie lemnul pentru interesul propriu. Exact la ieșire din Tulnici înspre Lepșa se găsește un gater, care teoretic prelucrează doar lemn taiat în mod legal. Cel puțin toate actele sunt în regula. Vinoavați pentru defrișările care au loc in jurul satului Lepșei, dar nu numai, acestea continuându-se spre Soveja și in tot parcul național sunt chiar cei de la conducere care dau avize pentru tăierea pădurilor. Într-un reportaj făcut de cei de la România- Te iubesc. Se taie copaci fără nici un defect, pe acte aceste tăieri fiind însă puse sub semnul tăierilor accidentale. Pădurea care inconjoară satul Lepșa pare neatinsă la prima vedere, cei care taie în mod ilegal avand grijă să nu li se descopere prea usor urmele.

Instituțiile statului care ar trebui să se ocupe de protecția mediului și de oprirea tăierilor de lemne din pădure închid ochii, ba chiar mai mult în unele cazuri ajută și ei cu ce pot. Se fac marcări ilegale, tăieri în plus sau tăieri accidentale. S-ar putea opri destul de ușor aceste tăieri în masă prin înființarea unui punct de control a camioanelor care coboară pe DN 2D, deoarece aceasta este singura cale de acces către zona Lepșa-Greșu de unde se extrag cantități mari de masă lemnoasă. Un paznic al pădurii din zona Tulnici spune că a fost instalat un asemenea control în zonă, iar pe o perioadă de câteva zile cât a avut loc controlul camioanele cu lemne au cam dispărut, numărul lor reducându-se mult. În momentul în care s-a încheiat acest control făcut de cei de la ARR, camioanele burdușite cu lemne au început să apară de nicaieieri. ( Monitorul de Vrancea )

Într-un interval de 25 de ani, suprafața pădurilor din județul Vrancea s-a redus cu 120.000 ha, motivul transmis de către Ministerul Mediului fiind aplicarea legilor fondului funciar.

În anul 2015 se prevede o suprafață a fondului forestier de 150,7 mii mc, iar Consiliul de Administratie Romsilva a aprobat din acest volum recoltarea de 121, 8 mii mc, ceea ce reprezintă 81% din volumul recoltat în mod legal.( Ziarul de Vrancea )

În 2011, în urma controalelor făcute de cei de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Focșani, precum și de pădurarii Directiei Silvice Vrancea și ai ocoalelor private din județ s-a constatat că au fost tăiați ilegal peste 6.500 mc, fiind un volum aproape dublu față de anul 2010, când volumul de masă forestieră tăiata ilegat a fost de 3.302 mc. În anul 2011 s-au efectuat 4.466 de controale, 46 dintre acestea făcându-se în urma unor sesizări. În urma acestor controale au rezultat 200 de sesizări penale ce au ajuns în atenția procurorilor Parchetului din Vrancea.

Fig. 20: Drum prin pădure

Sursa: Arhivă personală

Fig. 19: Popas în drum spre Lepșa

Sursa: Arhivă personală

Drumurile forestiere în județul Vrancea, pe toate cele 10 ocoale silvice ale sale, însumează 930 Km lungime, ceea ce reprezintă aproximativ 5,9 m liniari la ha. Drumurile forestiere cele mai lungi se găsesc în cadrul ocoalelor silvice, Nereju (136,2 Km), Dumitrești (124, 7 Km) și Lepșa (107,7 Km), în ordinea dată, numai că din punct de vedere al practicabilității acestor drumuri ordinea este diferită. Procentul cel mai mare de drumuri practicabile se află în raza ocoalelor Soveja (100 % practicabile), Panciu (83 %) si Adjud (tot cu 83 %). Procentul cel mai mare de drumuri impracticabile se află în zonele cu altitudini mai mari ca de exemplu Gugesti (87, 4 %), Nereju (77,7 %), Tulnici (62,1 %) și Năruja (61,5 %). Aceste cifre nu sunt deloc încurajatoare pentru modul în care se execută tăierile, știut fiind faptul că în lipsa drumurilor de acces, buștenii sunt târâți cu traf-uri sau cu animale ravenând solul pădurii și

făcand loc făgașelor de scurgere pentru torenți. Pe de altă parte, și asa puține (sub 6 m /

ha), au mai suferit și din cauza ploilor torențiale din 2005 si 2006, peste 41 de kilometri de

drumuri forestiere.

În județul Vrancea factorul principal care contribuie la formarea inundațiilor sunt ploile

torențiale abundente care au loc, de obicei, in perioada Mai – August, modul defectuos de

utilizare a terenurilor, despăduririle masive din ultimii ani și schimbările climatice.

Un raport al Camerei Deputaților menționeaza ca principală cauză a inundațiilor tăierea masivă a pădurilor, ceea ce are efect pe termen lung. De altfel, in Vrancea se resimt la această dată efectele defrișărilor care au avut loc la începutul secolului trecut. Trebuie menționat că

România ocupă primul loc în Europa la terenuri degradate, iar in Vrancea 10% sunt terenuri afectate de eroziuni.

Tabel. 3: Suprafața Pădurilor în Lepșa în 1980 vs. 2005

Fig. x : Suprafața Pădurilor în Lepșa în 1980 vs. 2005

Serviciile ecosistemice ale pădurii

O mare parte din populația lumii depinde, în termeni de supraviețuire, de modul în care funcționează ecosistemele. Produsele finale ale naturii reprezintă serviciile furnizate de ecosisteme. In jurul conceptului de „servicii de ecosistem” gravitează majoritatea soluțiilor încorporate în politicile și strategiile de protejare a biodiversității. Analiza principalelor tipuri de

servicii oferite de ecosisteme, precum și tendința acestora se realizează prin identificarea principalilor factori care generează modificările survenite în starea ecosistemelor (populația, economia, factorii social-politici, factori științifici, tehnologici, factorii culturali și religioși, schimbarea climatică, utilizarea îngrășămintelor, schimbarea habitatului).

Conceptul de „servicii de ecosistem” a fost introdus în 1981 pe baza studiilor anterioare care evidențiau valoarea socială a funcțiilor naturii în lucrările din anii ”60 și ”70 care evidențiază faptul că o serie de procese din natură servesc societății umane. În anii ”70 și ”80 din ce în ce mai mulți autori au început să formuleze problemele ecologice în termini economici pentru a evidenția relația de dependență dintre societate și natură și pentru a spori interesul public față de conservarea naturii. Raționamentul era unul de tip explicativ pentru a ilustra modul în care dispariția biodiversității afectează funcționarea ecosistemelor și această schimbare conduce la diminuarea bunăstării umane.

Serviciile ecosistemului reprezintă fluxuri de materiale, energie și informație dinspre stocurile de capital natural care se combină cu serviciile capitalului manufacturat și uman pentru a produce bunăstarea umană. Procesele prin care mediul produce resurse care sunt considerate gratuite de oameni sunt: apa curată, cheresteaua, habitat, polenizare. Serviciile ecosistemului sunt benefi ciile pe care le obțin oamenii de la ecosisteme. Serviciile ecosistemelor sunt componente ale naturii consumate sau utilizate direct pentru a produce bunăstarea umană.

Pădurile au cea mai mare diversitate biologică dintre toate ecosistemele de pe uscatul terestru (UNEP, 2013), valoarea lor derivând din cea a resurselor biologice pe care le adăpostesc ( CBD1 2001 )

Efectele serviciilor oferite de pădure sunt, de cele mai multe ori, de 3 – 20 de ori mai ridicate decât efectul valoric al funcției de producție (Giurgiu, 2004).

Toate influențele binefăcătoare ale pădurii trec de multe ori neobservate, mai ales în regiunile bogate în resurse forestiere. În schimb, atunci când padurile, din diverse motive, au disparut sau sunt reduse drastic, rolul și efectele pozitive ale prezenței acestora devin evidente, distrugerea lor fiind resimțită la nivelul cadrului general (fizico-geografic, biogeografic și socio-economic) al regiunii.

De multă vreme se consideră că pădurea este cea mai frumoasă podoabă a pământului. Ea face măreția munților și veselia câmpiei. Un câmp fără arbori este un pustiu mort, fără viață, iar călătorul care străbate un asemenea câmp pierde orice dispoziție de veselie și devine tăcut și plictisit (Simionescu si Zeicu, 1926).

În prezent, „Pădurea este un spațiu sacru, în care se nasc mituri și se crează poezie, un orizont de cunoaștere, de revenire și regăsire a vârstelor omenirii în drumul său spre progres. Prilej de meditație pentru filosofi, motiv de inspirație pentru poeți, depozitar al perfecțiunilor plastice pentru artiști, pădurea reprezintă o culme a creației naturii atât în plan biologic cât și estetic” (Bândiu, 2004).

Rolul ecologic al pădurii

Pădurea are o influență foarte mare asupra sănătății oamenilor. Aceasta influență se manifestă atât prin mediul care le este propriu, cât si prin resursele oferite. Astfel:

pădurea purifică atmosfera; fixează carbonul vătămător animalelor și omului, și redă oxigenul trebuitor respirației lor (Stătescu, 1884);

aerul de pădure este mai curat, mai sănătos, deoarece fumul și praful lipsesc, gaze vătămătoare nu se găsesc iar agenții patogeni sunt relativ puțin reprezentați (Dracea, 1920;1950).

în pădurile de rășinoase, se adaugă și îmbogățirea aerului în ozon, provocată de rășina arborilor. Aerul din aceste păduri este cel mai potrivit și cel mai bun în cazul bolilor urmate de o perioadă de lungă convalescență (Rădulescu, 1956).

frunzișul des al pădurii acționează ca un ecran protector și atenuează zgomotul (reduce poluarea fonică), asigurând un echilibru al organismului uman cu mediul înconjutator;

Pădurile au o influență destul de mare și asupra culturilor agricole. Acest rol apare în contextul modificărilor climatului și solului unei regiuni datorate pădurii, care contribuie la ameliorarea condițiilor de vegetație ale pașunilor, fânețelor și culturilor agricole învecinate. Astfel, perdelele forestiere de protectie, așezate perpendicular pe direcția vântului, reduc simțitor viteza acestuia. În consecință, câmpurile agricole protejate de perdele dau recolte de cereale în medie cu 25-30 % mai mari în anii obisnuiți; în anii secetosi, sporul de recoltă ajunge pâna la 300 % față de câmpul fără perdele. Acest efect se datorează faptului că perdelele reduc evaporația și, în timpul iernii, contribuie la raspândirea mai uniformă a zăpezii pe teren, care nu mai e dusă de vânt ci reținută pe câmp (Radulescu, 1956).

Ruina pădurilor ar însemna ruina agriculturii, și ruina agriculturii ar însemna ruina civilizatiei. (Giurgiu, 1995/1)

Rol hidrologic absorbția apelor de suprafață și regularizarea debitelor lichide, care devin mai constante și mai ridicate, împiedicându-se astfel producerea inundațiilor (“Pădurea este regulatorul suveran al regimului apelor” –Jacquot, 1931)

drenarea biologică la care contribuie toate etajele de vegetație din pădure, fapt datorat transpirației puternice a masei foliare.

Influența geomorfologică (rolul pădurilor asupra formării și modelării scoarței terestre)- Pe lângă rolul pe care pădurile la jucat în acumularea marilor depozite de cărbuni din subsol, ele au întârziat producerea eroziunilor și a alunecărilor de teren în părțile ridicate ale reliefului, favorizând în același timp depunerile în depresiuni. De asemenea, prezența pădurilor a împiedicat acțiunea destructivă a vânturilor (“Prin despăduriri omul seamănă vânt și culege furtună” – Jacquot, 1931).

Rolul economic al pădurii

Încă de la apariția lor, pădurile au jucat un rol important în viață planetei noastre, contribuind de multe ori hotărâtor la dezvoltarea societății omenești. La apariția omului, pădurile constituiau sursa principală de hrană și adăpost, precum și prima sursă de energie. Mai târziu, ele au fost prețuite de către omul vânător sau crescător de animale datorită cantității și calității vânatului adăpostit ori după fructele sau iarba produse.
De peste 5.000 de ani, începând din epoca fierului, lemnul s-a impus ca principalul produs al pădurii, acesta reprezentând cel mai important combustibil și material de construcție în cele mai diverse zone ale globului. Acesta este și motivul pentru care se consideră, pe bună dreptate, că “lemnul a fost eroul nelăudat al revoluției tehnologice care ne-a adus de la cultura osului și pietrei până în prezent” (Perlin, 1989). În linii mari, de multă vreme se consideră că pădurile îndeplinesc un dublu rol, fizico-geografic și antropo-geografic.

Când vorbim de rolul economic al pădurii ne gândim în primul rând la resurrsele care pot fi exploatate de acolo. Pădurea oferă numeroase peroduse ce ajută omul în viața de zi cu zi. De aici se pot procura fructe de pădure, ciuperci comestibile, diferite plante și fructe folosite în diverse domenii, de la fabricarea de dulcețuri în gospodăriile individuale, până la industria farmaceutică și cosmetică. Lemnele obtinuținute din pădure sunt și ele folosite la rândul lor în diverse domenii, fiind utilizate atât pentru obținerea energiei, cât și în industria plelucrătoare.

Pădurea conține numeroase resurse cu caracter sanogen: plante medicinale, fructe de pădure, ciuperci comestibile, nectar și polen al florilor etc. ( Zitti et al. 1964, în Beldeanu, 2004), pădurile, luminișurile, văile, tăieturile și plantațiile adăpostesc circa 60 % din totalul plantelor medicinale existente în țara noastra. (Beldeanu, 2004)

În mai puține cuvinte pădurea poate oferi următoarele servicii :

Plante medicinale

Masă lemnoasă pentru mobilă

Obținerea de energie ( pentru încălzire)

Obținerea de hrană ( ciuperci, fructe de pădure )

Brazi de crăciun

Agrement ( vânătoare, turism )

Obținerea de diverse produse ( suveniruri, ornamente )

Pentru a afla percepția populației asupra pădurii ca și ecosistem am realizat un număr de interviuri pe un eșantion reprezentativ din toate clasele sociale și de vârstă. Percepția populației diferă atât în funcție de nivelul de cultură cât și de vârstă. În mod cronologic, de la adolescenți la vârstnici, percepția asupra pădurii ca ecosistem este diferită. Pentru adolescenți pădurea reprezintă un loc de recreere ( picnicuri, drumeții ), în timp ce pentru persoanele mai vârstnice din cadrul localității pădurea reprezintă mai mult un mod de viață, procurându-și de acolo de la lemne pentru foc până la hrană. O parte a persoanelor intervievate au susținul că datorită pădurii trăiesc o viață mult mai sănătoasă afirmând că aerul de munte este mult mai “tare”, aerul este curat deoarece pădurea are rolul de a oxigena atmosfera, iar în zonă nu existe surse de poluare.

În tebelul ce urmează am încercat să interpretez răspunsurile frecvente primite de la populație în funcție de rolul pe care îl are supra lor. Indiferent de ocupația avută, fiecare persoană a găsit pentru pădure, atât ofuncție economică, cât și una ecologică, pricipalul răspuns în acest caz fiind prezența unui mediu încojurător mai curat, dar și un loc unde te poți relaxa după o săptamănă grea de muncă. În cazul rolului economic al pădurii, proprietarii de case de vacanță văd pădurea ca pe un obiectiv de atragere a turiștilor atât pentru relaxare, cât și pentru drumeții, în timp localnicii o văd ca pe o sursă de energie de unde pot procura lemne de foc.

Tabel 4: Servicii ecologice și economice, constatate în urma interviurilor aplicate în localitatea Lepșa

Conform tabelului de mai sus am intervievat o serie de 20 de persoane printre care: primar, preot, ranger, inginer silvic, profesori, elevi, întreprinzători locali și localnici.

Interviul a avut ca interes central observarea percepției pe care societatea din zona Lepșa o are asupra pădurii. Întrebările au avut ca scop determinarea „serviciilor economice oferite de pădure” și „serviciilor ecologice oferite de pădure” prin ochii locuitorilor și a persoanelor direct interesate de zona pe care o cercetez.

Pentru domeniul „economic” intervievații au răspuns în mod deschis, gândindu-se la problemele și situațiile cu care se confruntă în viața cotidiană. Locuitorii mai învârstă văd pădurea din aria protejată ca pe o resursă energetică, răspunsurile cele ai frecvente, fiind: „lemne pentru foc” sau „sursa necesară satisfacerii nevoii de căldură”.

Răspunsurile persoanelor strict interesate de zona protejată, din punct de veredre al resurselor economice, au răspuns într-o proporție foarte mare: „lemn pentru scândură” sau „Lemn folosit în construcții”.

Fără să urmăresc un segment anume, din rândul populației autohtone, mi-am dat seama din răspunsurile într-un număr mare pe care aceștia le-au dat la această întrebare, că activitatea lor de bază sau mijlocul procurare al venitului, modest, este strict legat de habitatul natural al pădurii Lepșa. Aceștia au răspuns: „fructe de pădure și ciuperci comestibile”. Din aceste răspunsuri putem deduce că acest segment al populației se ocupă cu comercializarea produselor culese din spațiul forestier. În acest areal se găsesc preponderent fructe: zmeură, mure, afine și fungi.

Femeile trecute de prima tinerețe, cu experiență, în domeniul medicinei naturiste, au afirmat că zona protejata Lepșa deține un „tezaur” din punct de vedere al plantelor medicinale. Această arie este predominant acoperită de vegetație naturală, cu specii de: măceșe, păducel, sunătoare, coada șoricelului, și multe alte specii cu calități terapeutice.

În urma interviurilor efectuate pe un eșantion de 20 de persoane, dintre care: primar, preot, ranger, inginer silvic, profesori, elevi, întreprinzători locali și localnici am ajuns la concluzia că aria protejată Lepșa este la fel de importantă din punct de vedere economic pentru toate clasesle sociale. Grupând răspunsurile cetățenilor, în niveluri sociale diferite, putem oserva că pădurea Lepșa deține „servicii economice” pentru toate acestea, mai mult sau mai puțin diversificate, dar care răspunde nevoilor pe care comunitatea din acea zonă le are.

Bibliografie

Țara Vrancei, Studiu de Geografie Regională, Teză de doctorat, Alexandru Muresan 2012

Plan Local de Acțiune pentru Mediu, Judetul Vrancea;

Forests and Protected Areas, Guidance on the use of the IUCN protected area management categories, Nigel Dudley and Adrian Phillips Adrian Phillips, Series Editor, IUCN – The World Conservation Union2006;

Protecția și conservarea mediului înconjurator în Municipiul Buzau și imprejurimi, Lucrare medico-stiințifică, Maria-Magdalena Popa, Editura Sfantul Ierarh Nicolae, 2010;

ING. NECULAI BOGDAN, VRANCEA ARHAICĂ, ISTORIC, CAUZELE DISTRUGERII ECOSISTEMULUI FORESTIER, 2010;

Cronica Vrancei XII, Consilier editorial: Horia Dumitrescu, Culegere text: Aurora – Emilia Apostu, Editura Pallas, Focșani, 2011;

Nicolae St. Mihailescu, V. Macovei, Valea Putnei cu privire specială asupra Vrancei, Editura Stiințifică – București, 1970;

Sinteza Raportului de audit privind ”Situația patrimonială a fondului forestier din

România, în perioada 1990-2012”, București, 2013;

Daniel Bogdan, Jenica Balan, Petrica Butuc, Ovidiu Butuc, Alexandru Chirana, Vrancea, Monografie, Editura Sport – Turism, București- 1981;

Gheorghe Mohan și Aurel Ardelean în „Parcuri și Rezervații Naturale din România, București, 2006

Giurescu C. Istoria pădurilor românești de la origini. Ed. CERES. București, 2004;

BÃLTEANU, D., ȘTEFÃNESCU, Ioana (1987), Munții Vrancei, Geografia României,III, Carpații Românești și Depresiunea Transilvaniei, Edit. Acad. Rom.;

Ziarul de vrancea;

Monitorul de Vrancea;

http://www.ziare.com/focsani/stiri-actualitate/politistii-verifica-defrisarile-de-la-tulnici-2602043, aceesat in data de 28.05.2016;

http://www.ziare.com/focsani/stiri-actualitate/institutiile-statului-protejeaza-mafia-lemnului-de-la-tulnici-2214383, accesat in data de 28.05.2016;

Emil Giurgea, Plaiuri vrâncene, Focúani, 1971;

De aceea, asa cum afirma cel mai mare agricultor al românilor, acad. Gh. Ionescu-Sisești (1955, în Giurgiu, 1995/1);

.  Ionita Ichim , Nicolae Radoane , Maria Radoane, Dinamica sedimentelor: aplicații la râul Putna – Vrancea, Editura: TEHNICA (1998), București.

H. Grumăzescu, Ioana Stefanescu, Judetul Vrancea, Editura: Academiei R.s.r, 1970