Kitsch Ul

1.Ce este kitsch-ul?

Sensul conotativ al termenului kitsch

Abraham Moles întoarce fenomenul kitsch pe toate fețele sale, în cartea sa Psihologia kitsch-ului. Folosit numai în literatura estetică, substantivul kitsch era foarte puțin cunoscut în literatura franceză pâna la publicarea acestei cărți.

Cu sensul de azi, termenul de kitsch ca și conceptul pe care îl desemnează, a apărut prima oară în Munchen în 1860, fiind utilizat de pictori și comercianți pentru a desemna producția artistică ieftină, de prost-gust. Mai târziu, prin primele decenii ale secolului al XX -lea kitsch-ul a devenit termen internațional.

Kitsch-ul este un fenomen prezent în toate timpurile și în toate artele. Cu toate acestea, are și un domeniu părtinit – atinge apogeul în epoca burgheză apoi în epoca societății de consum. Termenul apare prima dată în Germaia de Sud, Bavaria și Europa Centrală. Apoi circulă prin Franța și Statele Unite, răspândindu-se apoi mai târziu din pricina diverselor circumstanțe istorice sau politice, în Italia de Nord, în capitalele moldo-valahe.

Propagarea aceasta, durează aproximativ treizeci de ani, kitsch-ul trecând prin marile orașe, prin cercuri artistice dezvoltându-se astfel pe mai multe domenii și luând un mare asalt asupra societății. Atena și Münchenul sunt capitale geografice ale kitsch-ului, având drept nuclee secundare orașe precum Paris, Bruxelles, Düsseldorf și Chicago.

Cuvântul, de origine germană, provine de la verbul kitschen, foarte folosit în sudul Germaniei, unde aparținea limbajului familiar și avea sensul de a face ceva de mântuială sau cu un sens special a transforma mobila veche și cuvântul verkitschen care înseamnă a degrada, a poci, a măslui, sau altfel spus a da cuiva altceva în locul lucrului solicitat.

Kitsch-ul, fenomen social, apărut ca artă surogat mai ales în pictură, își face prezența și în diferite aspecte ale culturii de masă, precum arte vizuale, sculptură, literatură, obiecte, muzică, arhitectură. Prezența fenomenului, a fost acceptat de cea mai mare parte a publicului consumator, extinzându-se pe mai multe genuri care nu aparțin artei, cucerind în cea mai bună măsură lumea produselor de consum, pentru că totul poate fi suport pentru kitsch cum spune Abraham Moles.

Așa cum există autentic, există și neautentic, între ele fiind o foarte strânsă legătură precum frumosul este strâns legat de urât, în aceeași lume a valorilor artistice. Explicat și criticat, fenomenul este legat și definit ca artă, văzut ca fiind un instrument al avangardei, un fenomen social, produs de consum. Așadar, kitsch-ul căci despre el este vorba, semnifică imitația, degradarea, falsificarea și deturnarea valorilor artistice de la categoriile sale tradiționale la adaptarea gusturilor publicului. ”O fărâma de kitsch există în orice fel de artă”, spune Broch, fiindcă în orice fel de artă există un minimum de convenționalism, de dorință de a face pe placul clientului, de care nu este scutit nici un maestru.

Kitsch-ul nu se face simțit doar la nivelul formelor sau obiectelor ci și la nivel de atitudine, atitudinea acelora care folosesc respectivele forme sau obiecte apelând la vulgaritate, dulcegărie, sentimentalim, extravaganță și stereotipuri. Atitudinea kitsch, aparținând societății burgheze, înlocuiește mediul natural cu cel artificial, unde materialul plastic devine baza. Putem spune că termenul kitsch-ul este o formă patologică de artă, un aspect al alienării contemporane, un stil estetic, sfidând valorile culturale majore. El înlocuiește valoarea cuvântului frumos cu acela de plăcere, atracție. Termenul nu conturează o lume a exceselor, ci una prin definiție, a căilor de mijloc, în gusturi, atitudini, sentimente și comportări.

Kitsch este un fenomen social ce se bazează pe un anumit cadru economic.Vorbim de kitsch atunci când un produs artistic este imitat, copiat după un model deja existent sau creat de altcineva. Din creator, omul devine producator, consumul devenind treptat o valoare iar obiectul devine produs fiind o nouă modalitate de viață kitsch. Toate produsele kitsch urmăresc satisfacerea în masă a cumparătorilor, astfel încât vânzările să fie în număr cât mai mare. Imensa parte a maselor se regăsește în activitatea de consum care se extinde asupra formelor mediului înconjurător material și cultural: consumul este noul mod de manifestare a maselor, se consumă Mozart, muzee sau soare din plin, se consumă insulele Canare, se face turul Spaniei în 8 zile.

Se disting astfel două mari perioade. Prima este legată de ascensiunea societății burgheze, care creează o anumită artă de a trăi, cu un anumit rafinament al obiectelor impus – lingurițele de cafea, cleștii pentru zahăr – și aglomerarea spațiilor cu diverse obiecte decorative – tablouri, bibelouri, suveniruri. Acest stil de viață îl întâlnim și astăzi.

Cealaltă perioadă, este cea a neokitsch-ului. Acest curent are la bază apariția magazinului de tip preț unic și a supermarketului, care oferă cadrele dezvoltării societății de consum. Obiectul devine produs, existând aici o negație a autenticului în care totul poate fi copiat la nesfîrșit, artistul cedând în fața gustului publicului cât și consumatorul care gustă fenomenul. Cumpărătorul ajunge să fie manipulat de sistemul de consum, trecând de la întrebuințarea obiectelor la afecțiunea față de acestea schimbând arta de a trăi în artă pur și simplu, astfel kitsch-ul devine o injurie artistică de unde toată lumea se molipsește, fiind mai mult o direcție decât un scop.

Cu toate că arareori ne întâlnim cu arta zilnic, de o doză de fericire avem nevoie în fiecare zi. Motorul perioadei neokitsch-ului este goana necontenită după o mulțumire pe măsura individului, pe baza anumitor factori: funcționalitatea falsă, care moderează nepotrivirea dintre individul real și ființa rațională care tinde el a fi, plăcerile jocului care declanșează individului plăceri de achiziționare a anumitor obiecte și moda care aduce bucurie fără prea mare cheltuială.

Atât timp cât publicul este unul necunoscător, kitsch-ul nu poate fi combătut. Originalul pune în dificultăți de interpretare având un mesaj pe care doar cei care îl înțeleg il pot aprecia. Mesajul dispare în cazul kitschului, de aceea prinde întotdeauna mai bine la publicul larg.

Noținea de kitsch devine adversarul simplității. Este mai mult decât un stil, care se cristalizează în obiecte, este perceput nu numai o artă de prost gust, ci și un mod de a fi caracterizat prin mediocritate. Kitsch-ul este, deci, legat de un anumit stil de viață și probabil, în acest domeniu și-a găsit autenticitatea , pentru că este greu să trăiești înconjurat numai de capodopere ale artei adevărate.

După numeroase conotații negative, cuvântul kitsch, capătă o tendință considerată și interpretată ca amuzament sau distracție estetică. Fenomen universal, stil și manieră de a fi, tendință permanentă, legată de pătrunderea în viața de toate zilele a unui anumit număr de valori de tip burghez, kitsch-ul va deveni, în același timp, și un proces de producție, o anumită atitudine a artistului interesat, un gen de revedență în fața consumatorului-rege. Cum spune și Abraham Moles, kitsch-ul este o artă pe măsura omului mediocru, accesibilă tuturor, care se extinde pe mai multe domenii o dată cu trecerea timpului, îndată ce omul devine măsura tuturor lucrurilor.

Kitsch-ul este considerat ca fiind o formă actuală a goticului, barocului sau rococo-ului diferența dintre ele este aceea că arta kitsch-ului este accesibilă tuturor, este ieftină, apărând într-o continuă mișcare prin prisma raportului dintre original și banal. Relațiile formale între kitsch și arta barocă, rococo sau cea gotică, kitsch-ul din punct de vedere istoric, este rezultatul romantismului. Unii romantici au afirmat, concepția despre arta orientată spre sentimental, care a deschis calea modalităților de evadare estetică. Dorința de evadare din realitatea plicticoasă și agresivă poate fi motivul principal al atracției sau obsesiei kitsch-ului spus într-un mod mai dramatic.

Componentele acestui amalgam numit kitsch sunt aglomerarea, împreună cu sinestezia și mediocritatea, romantismul cu o tentă de rococo și manierism, pasiunea posesivă și deosebirea dintre mijloace și aspirații. Ieșind din tiparele romantismului, clasele medii care aspirau la fericire, răspândindu-se încontinuu, reorganizează metodic kitsch-ul cu sensul de confort.

Sursele kitsch-ului izvoresc din parfumul romantismului, apoi diluat pentru a corespunde unui anumit mod de viață. Kitsch-ul este un fenomen original, dar se hranește și cu alți factori cum ar fi frenezia, romantismul fantastic, confortul și cultura. Termenul se constituie pe baza unui sistem social. Aici foarte important de subliniat este faptul că numai cei ce posedă contează, pentru că numai ei au anumite standarde de viață.

Etimologia cuvântului kitsch nu este clară, este dificilă, termenul fiind considerat intraductibil. Desemnează produsele cu caracter de artă simplificată ieftin, produsă în serie, apelând la artificiu, promovând prostul gust și caracterizându-se prin lipsa de originalitate. Este mecanicist, lipsit de substanță, o plăcere estetică de prost gust, sau după cum amintește Abraham Moles, o fărâmă de bun gust în plină lipsă de gust, artă în urâciune, o rămurică de vâsc agățată de lampa dintr-o sală de așteptare, … acesta este kitsch-ul, viciu ascuns, viciu călduț și dulceag, dar cine poate trăi fără vicii?

O operă creată de un artist, este creată cu scopul de a exprima ceva – o stare, un sentiment – este încărcată cu o anumită semnificație. Kitsch-ul este facut în serie, adeseori în scop comercial neavând nimic în comun cu arta. El există și este greu de schimbat având consecințe puternice asupra vieții cotidiene. Acest curent a prins priză la public, la mijloc aflându-se problema educației. Oamenii nu au o educație în ceea ce privește arta, de aceea nu vor să-și cumpere lucruri de valoare, un obiect de artă cu o anumită încărcătură, preferând simpla copie care este mai facilă, mai ieftină, mai la îndemână, frumoasă, comercială.

Kitsch-ul nu are simțul măsurii sau al calității. Producțiile kitsch sunt vulgare și lucrate imperfect, cu toate astea fac parte din viața de zi cu zi, pentru o mare parte a societății. Este o atitudine și o artă surogat, patrunsă în diverse domenii ale vieții sociale, ilustrată pretutindeni.

Acest fenomen funcționează datorită societății de mase care se recrutează prin filtrul educației și veniturilor, dar și prin dorința de promovare. Kitsch-ul pătrunde în viețile indivizilor, datorită universalității.

Latura umană a fenomenului kitsch și obiectele kitsch

Abraham Moles, în Psihologia kitsch-ului, surprinde foarte bine latura umană și inocentă a termenului kitsch. Această antiartă solidară cu arta ne arată diverse conținuturi semantice : un stil, o epocă de dezvoltare și nu în ultimul rând o anumită atitudine. Deși este un substantiv, conotațiile sale negative, îl face mai degrabă adjectiv. Kitsch-ul este o artă acceptabilă care nu impune spiritului transcenderea vieții cotidene, și care nu cere un efort de depășire de sine. Atunci când arta presupune o depășire a măsurii, kitsch-ul este cel care face ca originalitatea să fie accesibilă tuturor, prin diluarea ei.

Prin caracterizarea tipului de raport dintre individ cu mediu înconjurător, se consideră că, este construit dintr-un ansamblu de elemente îngrădite, care țin loc pentru surse ale mesajelor sau stimuli. Prin adaptarea energiei mediului înconjurător la vigoarea individului se ascunde o așa numită rețetă a fericirii. Făcând apel la șantajul către fericirea asupra civilizației, se șantajează în același timp și numele de kitsch, acesta fiind o artă a fericirii. Abraham Moles spune despre termenul kitsch că este o artă a fericirii, a prosperității materialelor de aici și titlul original al cărții sale.

Obeictul înseamnă un corp solid prelucrat, care are o anumită întrebuințare, înseamnă tot ceea ce este artificial, făcut. Un lucru, când va fi promovat de către om și va purta o etichetă, va avea un preț și o calitate el va deveni obiect. Obiectul kitsch are un aspect important, unde putem spune că există o modalitate kitsch nu un obiect propriu zis. O dată ce un lucru este devenit obiect estetic specific, el nu mai are valoare de simplu material. Analiza obiectului în viziunea consumatorului se manifestă sub formă de dorință, afecțiune, reparare, agonie.

Kitsch-ul este mai degrabă modul decât moda. Moda este un factor care derivă din socilizare. Mentalitatea condiționează pasajul de la firea interiorizată a unui sistem închis în sine spre o fire exteriorizată puternic sau a unui mesaj de feed-back pronunțat. Mesajul transmis asigură o punere de acord a cerințelor și aderarea treptat la valorile de grup pe baza unei morale. Aceasta este moda, neavând același sens cu modul.

Dacă kitsch-ul nu este o artă, el este cel puțin modul estetic al vieții de toate zilele. Acest mod nu acceptă caracterul transcendent și se regăsește în sfera majorității. Modul kitsch este un tip de raport al omului cu mediul înconjurător. Mentalitatea kitsch este într-o strânsă legătură cu lipsa culturii estetice ducând la alterarea gustului unor mese impresionante de oameni. Oricât de joasă ar fi imitația, ceea ce contează e prestigiul modului. Kitsch-ul, caută obsedanta plăcere care tinde să se limiteze la formele ei senzoriale și la un consum urgent. Un imaginar artificial al unicității îl reprezintă obiectul care funcționează în acest consum, el supunându-se anumitor noțiuni cum ar fi imitația și aparența autenticității.

Relația kitsch, își face apariția într-un proces de originalitate, mediocritate. Relația kitsch este didactică și se realizează în opoziția conceptelor bun-gust și prost-gust. Individul estet, urăște aceste opoziții preferând calea pe care se ajunge la frumos fie spontan, fie prin hazard. Kitsch-ul ne arată și ne învață care sunt criteriile semantice ale operei și să distingem cele două concepte amintite mai sus.

Omul kitsch nu savurează cu adevărat emoțiile dar le etalează și se mândrește cu acestea. Omul kitsch se caracterizează prin lipsa de personalitate și lipsa de caracter, la fel ca și notele specifice artei kitsch : lipsa de adevăr, mediocritate camuflată, pretenții și afectare. Astfel, Caragiale anticipează termenul de kitsch prin cuvântul moft, care vine din limba turcă și înseamnă gratuit, ieftin desemnând astfel kitsch-ul românesc.

O altă trăsătură a fenomenului kitsch este minciuna estetică cu nuanță de neadevăr transparent, unde fericitul posesor de acumulare, din urmă vrea să fie mințit, iar cel dintâi este gata să joace un asemenea rol doar ca să ajungă pe o mare piață de consum. Privită drept minciună de către numeroși cercetători, opera kitsch presupune o legătură strânsă, și chiar o colaborare, între artistul kitsch și omul kitsch… responsabilitea aparținând amândoura.

La origine, kitsch-ul este rețeta fericirii alungând grijile venind cu bucurie pentru că o artă, înfrumusețează viața de toate zilele cu o serie de ornamente, care o decorează și îi dau delicioasa complicare a unui joc elaborat, marcă a civilizațiilor avansate. Ca urmare, putem spune că fenomenul kitsch are legături cu funcționalitatea, cu achizitivitatea ca dorință de acumulare și cu estetica.

Funcționalitatea este și ea în strânsă legătură cu mediul înconjurător și relațiile umane. Funcționalismul s-a format ca un curent împotriva expandării inutilului, din dorința de strictețe și din consimțirea obiectului / produsului așa cum este el. Această atitudine este în antiteză cu kitsch-ul, neexistând nici o teorie asupra mediului înconjurător care să nu țină seamă de aceasta, cu toate că o respinge. Se opune cu înverșunare decorativismului obiectelor, fiind o reacție socio-culturală față de kitsch pe de o parte, iar pe de alta unul dintre elementele constitutive esențiale care au condiționat genul produselor și cel al obiectelor precum și forma și structura acestora, în cadrul perioadei neokitsch.

Societatea modernă de consum este o societate artificială de produse de serie, unde nu se mai ține seama de legea estetică. Gustul publicului nu este totdeauna staisfăcut de stiluri care șochează cu modele îndrăznețe, cu toate ca acestea sunt calitative. De aceea industriașii preferă să de-a un alt sens gustului publicului larg treptat, puțin câte puțin, devenind astfel adepții kitsch-ului.

Contațiile negative ale termenului kitsch precum inadecvarea, inutilitatea, și falsa funcționalitate reprezintă răul. Kitsch-ul este veșnic ca și păcatul, astfel obiectul este văzut ca un necesar în viața cotidiană. Cantitatea termenului kitsch crește o data cu trecerea timpului iar lupta individului cu fenomenul nu este decât o abatere particulară.

Nu există un domeniu de activitate în care termenul kitsch sub o formă sau alta, să nu își facă apariția. Kitsch-ul în cartea lui Abraham Moles, este văzut ca o boală de care nimeni nu poate fi ferit. Ne însoțește și ne întâmpină în diferite ipostaze ale vieții, în ambianța materială și spirituală a căminului familial și în ambianța exterioară a acestuia, în caracteristicile și relațiile omului kitsch.

Nu există un loc propiu-zis să fie kitsch. Biroul unui om de afaceri nu va fi niciodată un spațiu kitsch, în schimb apartamentul unde există o relație cu lucrurile din sfera personală, intră în domeniul fenomenului.

Metodologia lingvisticii care urmează cursul lanțului emitător-mesaj-receptor confirmă o serie de modalități de caracterizare. Acestea se disting prin situații kitsch – artă religioasă, artă de apartament, artă decorativă, epoci de civilizație, locuri – acte kitsch – artizanat, acte creatoare de obiecte, design industrial – obiecte kitsch – obiecte ”sedimentare” îngrămădite în timp, ”tranzitorii” sortite casării, ”permanente” destinate unei eternități provizorii.

Obiectele kitsch sunt reprezentate de simboluri și ornamente. Apare ideea de a adăuga detalii și obiecte la un ansamblu pentru a-l înfrumuseța. Lipsa de artificialitate, calitatea de a nu atrage atenția și naturalețea nu poate da niciodată greș. În schimb, exagerarea și falsul displac, irită, în estetică definind kitsch-ul numit mai simplu prost gust.

Caracteristica materializată în culori este cea mai tipică și cea mai evidentă trăsătură a obiectelor kitsch, fie că este vorba de vestimentație, zugravirea pereților, ori decorarea căminului sau altă formă de concretizare a esenței kitsch-ului. Culorile au contraste puternice, sau cu treceri spre culori fade de la roșu la roz bombon sau liliachiu, iar materialele încorporate arată ceea ce nu sunt de fapt, lasând să se remarce ideea de fals cum ar fi lemnul vopsit imitând marmura, sau statuia din bronz aurită s.a.m.d. cu alte cuvinte, unde întâlnim o autenticitate stridentă de fapt întâlnim fenomenul kitsch.

Aglomerarea face ca spațiul propriu pe care îl deține fiecare obiect în parte, să se suprapună cu un alt spațiu al altui obiect, generându-se astfel o presiune kitsch. De asemnea, punerea laolaltă a diverselor obiecte originale și cu bun-gust care nu au nici o legătură unul cu celălalt duc la un peisaj de prost gust.

Se deosebesc două tipuri de obiecte kitsch. Primele sunt acelea concepute în mod conștient cum ar fi suvenirurile, obiecte religioase, talismane, precum și articole de cadouri. A doua categorie cuprinde obiectele purtatoare de simptome kitsch, care evită caracterul termenului. Obiectele care se înscriu în această categorie sunt majoritatea obiectelor care ne înconjoară.

Criteriile Kitsch-ului aplicabile la asocierile de obiecte

Referindu-ne la asocierile de obiecte, interesându-ne mai mult legătura dintre acestea decât obiectul în sine, se pot enunța patru criterii kitsch :

Primul este criteriul aglomerării fără limite. Este un ansamblu kitsch, format dintr-o multitudine de obiecte înghesuite într-un spațiu mic ca volum sau suprafață. Când obiectele se înmulțesc, se ajunge în mod necesar la un moment în care zonele lor de influență încep să se atingă : atunci se manifestă stilul kitsch.

Al doilea criteriu este cel al heterogenității. Obiectele adunate laolaltă, nu au nici o legătură unele cu celălalte. Această acțiune este facută cu voie sau fără voie.

Al treilea criteriu, cel al antifuncționalității, corespunde diferenței dintre seria funcțională și gruparea spontană, care are caracter sedimentar. Funcționalitatea implică existența unei serii exacte de obiecte, care să răspundă, toate, unor criterii utilitare.

Și în sfârșit, cel de-al patrulea criteriu, de ”autenticitate kitsch”, fiind ideea de sedimentare. Rareori se face ca fenomenul kitsch să fie consultat de un decorator. Din contră, el presupune garanția seducției exercitate asupra gândirii artistice atomizate, caracterizată prin aceea că vede clar fiecare obiect în parte, dar nu și ansamblul lor și nu cunoaște altă coerență decât aceea a sedimentului sau a grămezii, a succesiunii tentațiilor, mai curând decât aceea a unui proiect de ansamblu.

Funcțiile kitsch-ului

Funcțiile care și le propune sistemul kitsch în societate duc la justificrea multor aspecte ale sale.Trecerea prin kitsch se poate numi etapă normală în drum spre autentic, cuvânul normal neimplicând crieterii de valoare, ci un aspect statistic. Termenul oferă societății de mase, plăcere estetică fiind insistent și discret. Prin plăcerea estetică se asigură membrilor soietății creșterea spre cerințe suplimentare, astfel reușind să îi treacă de la o receptare sentimentală la senzație. Raporturile dintre artă și kitsch sunt deosebite de echivoce, precum și raporturile dintre societatea creatoare și cea consumatoare.

Termenul reprezintă reproducerea talentului artizanal, marea victorie a talentului asupra geniului după cum spune și Abraham Moles în cartea sa Psihologia kitsch-ului.

O funcție fundamentală a kitsch-ului este funcția pedagogică. Această funcție a fost neglijată în general, din pricina imenselor sale conotații negative. Ca să cunoști bunul gust, trebuie înâi să guști din prostul gust. Kitsch-ul nu ne lasă niciodată indiferenți, iar bunul gust nu este decât una dintre formele prostului gust, o formă căreia nu poți sa-i reproșezi nimic. O dată intrați în sfera confortabilă a kitsch-ului nu există garanția că mai putem ieși din comoditatea intelectuală pentru a intra în zona artei autentice.

O altă funcție cu care operează termenul kitsch este funcția economico-culturală bazată pe producerea plăcerii spontane.

Un fenomen pentru universul cultural în care trăim este apariția și răspândirea culturii de consum. Acest termen definește produsele subculturale, destinate satisfacției imediate, integrate într-un sistem comercial atotcuprinzător. A fost încurajată sociologic de ascensiunea clasei de mijloc, de disponibilitatea și gustul ei pentru formele joase și accesibile de cultură, cele care satisfac dorința de confort și de evadare din real.

Consumatorul acestui tip de subcultură se absoarbe din zone sociale și profesionale diverse, accentul punându-se pe sfera omului-mediu, cu o educație culturală șubredă, lipsit de gust și discernământ critic. Acest consumator pasiv de informații, imagini și opinii este produsul uman al unei anume oferte mediatice, un receptor al unui univers de simulare care îl fascinează și obsedează.

Deplasarea indivizilor spre zona serviciilor se produce într-un mod rapid până la eliminarea omului ca verigă a producției într-un număr foarte mare de acțiuni. Se va crea astfel lipsa de timp liber și creativitate, timpi ce pot fi umpluți la valorificarea persoanei proprii și a vieții. Din punct de vedere etic, eliminarea omului din procesul de fabricație prin copiere este concepută în scopul dobândirii de timp liber sau timp pentru creația pură, chiar dacă aceasta reducere la zero a timpului în care este constrâns nu este încă realizabilă din punct de vedere economic.

Înainte ca sistemul mediatic să își facă prezența pe partea socială și să își arate capacitatea de a modifica formele de expresie artistică, precum și formele corespunzătoare de receptare, mai mulți teoreticienii au vorbit de fenomenul kitsch, care se generalizează ca maladie pe o mare suprafață a culturii.

Pentru a-l împiedica este nevoie de o complexă strategie de educație culturală, mai cu seamă sub raport estetic, care să elimine produsele comerciale de serie. Se pot lua contacte directe cu opere de artă autentice și se poate apela la ridicarea nivelului cunoașterii și dezvoltării capacității de percepere și înțelegere adecvată limbajului artei.

Kitsch-ul apare în perioadele de mare instabilitate socială și de confuzie a valorilor. De aceea educația culturală a individului are un rol fundamental în limitarea fenomenului kitsch. Astfel kitsch-ul este întreținut de anumiți factori obiectivi sau de o serie de circumstanțe care țin de producția culturală de masă.

Etica kitsch-ului este adaptarea la gustul celor mulți și presupune stabilitatea procesului de adecvare între cerere și ofertă. Etica kitsch-ului se caracterizează prin refuzul autenticității și prin triumful aparenței aupra existenței. Produsele culturale copiate după un model original sunt fabricate sub aspect valoric, după cerințele pieței existente, în loc ca ele să condiționeze piața. A cunoaște o operă de artă, înseamnă a o poseda, iar singurul mod de cunoaștere senzorială a unei societăți posesive este posibilitatea de a achiziționa măcar o copie dacă nu originalul în ciuda posibilităților.

Tipologiile kitsch-ului

Tipologiile îndeplinesc două funcții. Una dintre funcții este aceea care discerne ce anume este kitsch, ajungând la o evaluare clară a obiectului de studiu. A doua, stabilește diferite domenii precum, kitsch-ul acru, kitsch-ul dulce, kitsch-ul religios, kitsch-ul exotic, kitsch-ul provincial, kitsch-ul in literatură, kitsch-ul in muzică, kitsch-ul in modă etc.

Aspectele pe care le poate prezenta tipologia până în prezent sunt diferitele moduri de a determina deosebirile între kitsch și neokitsch. Definind tipologia bazată pe opozițiile pertinente putem delimita diferite cazuri kitsch.

Una dintre opozițiile pertinente este aceea dintre kitsch-ul acru și kitsch-ul dulce. Se poate traduce astfel : opoziția dintre instinct sexual și teamă de moarte, principiul de plăcere cu cel de a distruge atunci când construiești ceva. Un exemplu de kitsch dulceag sunt piticii de grădină din porțelan. La antipod, găsim scheletele din material plastic, a cărui autenticitate este mereu greu de deosebit de către spectatorii săi.

Kitsch-ul exotic sau cel provincial, precum și tradiția sau științifico-fantasticul sunt sisteme de opoziție având rolul de stimulare a activități emotive care oferă vieții platitudine și din punct de vedere sociologic, ține seamă de fenomenul estetic, cu toate că este respins de către esteți.

Ceea ce oferă măreție kitsch-ului și asigură diversitatea aspectelor artistice proprii este faptul că toate aceste forme sunt dezvoltate simultan. Kitsch-ul este proteic ca formă, reprezintă latura de prost gust a bunului gust, un amestec de categorii, bucuria de a trăi și refuzul efortului, totul amestecat în oala antiartei.

Kitsch-ul religios

Prin structură și istoric, bisericile au un amestec de stiluri și curente artistice. În afară de structura arhitecturală, sculpturile din lemn, picturile, elementele decorative, candelabrele sau sfeșnicele au fost înlocuite, cu un motiv sau nu. În domeniul artei creștine, locașul de cult, se cade să fie împodobit cât mai frumos. Manifestat prin obiecte, kitsch-ul își face apariția și în arta religioasă, kitsch-ul religios fiind unul dintre aspectele principale ale fenomenului și una dintre problemele critice de bază. Kitsch-ul religios nu reprezintă o excepție din punct de vedere al gustului artistic.

Abraham Moles, face distincție între epoca modernă și epoca contemporană. În comparație cu epoca contemporană, cea modernă dispune de mai multe mijloace de propagare iar omul modern, comod fiind, preferă să își aleagă dintr-o paletă de modele anumite obiecte decât să tindă spre un model autentic personalizat, individual. Astfel kitsch-ul religios își schimbă înfățișarea, devenind sistem estetic de comunicare pentru un public larg, adaptându-se gustului și dorințelor acestuia. La baza pelerinajului se află manipularea emoției maselor. În acest fel, mulțimea adoptă un nou limbaj, limbajul kitsch. Kitsch-ul se regăsește în vestimentație, în modul de a se închina, în modul de a se exprima.

Când vorbim despre arta kitsch, care se referă fie la obiecte de artă, în sensul clasic al termenului, fie la un anumit tip de aranjare a acestora într-un cadru dat și la relațiile dintre ele atunci Bisericile sunt cele mai predispuse la acest fenomen.

Kitsch-ul aduce kitsch-ul iar prin diferitele sale forme de exprimare, se multiplică la nesfârșit, odată intrat în spațiul sacru sau al obiectelor care-l definesc și-l compun. Concluzia finală este o mulțime de obiecte private de valoare artistică, transcendentă, care trebuie să transpună opera de artă religioasă. Arta religioasă nu menajează trecutul, ci îl reclădește pe baza unor tradiții, a unor obiecte de cult, a unor ritualuri s.a.m.d.

Oberammergau, oraș al Germaniei, este cunoscut pentru reprezentarea Patimilor Mântuitorului, fiind invadat de suveniruri și produse religioase lucrate artistic de către meșteșugari. Într-un raport tehnic, consiliul municipal a dat o definiție obiectelor care au caracter de tip kitsch, aceasta fiind împărțită în două cateorii :

Prima categorie, este cea a realizărilor de proastă calitate, fără o tehnică precisă, lipsite de originalitate și profunzime, făcute să înlocuiască adevărata artă populară și să satisfacă propiile nevoi.

A doua categorie, este cea a obiectelor cu destinație profană care își supune cu intenție simboluri religioase deturnate de la scopurile lor inițiale, ca de exemplu batiste și cravate ornamentate cu chipul Fecioarei Maria, Chriști care fac cu ochiul etc.

Arta religioasă din Franța de la Lourdes și locurile de pelerinaj distinge două direcții ale kitsch-ului. Prima este opusă idei vechi de artizanat și este strâns legată de procesul de creație în general al suvenirului. A doua alunecă spre decorativism și se leagă de alterarea funcției. Pe lângă înfățisările legate de deformarea funcției, apare și problema inadecvării care creează exemplare ale kitsch-ului în loc să învăluie conținutul suprarealist.

Din cauza laturii lor sociale, religiile se orientează către masele largi, vieții de toate zilele și omului de rând. Ele vor să intre în viața cotidiană și să fie prezente în orice moment mai ales atunci când o societate aspiră la raționalism. De aceea anumite religii decurg la folosirea abuzivă a căilor de acces spre individ oferindu-i mai degrabă obiecte de cult decât cultul în sine.

Religiile devin kitsch, prin obiectele puse în circulație mai întâi, apoi prin atitudinea lor însăși. Biserica nu este numai un locaș menit să adăpostească slujbele. Arhitectura, pictura și sculptura încearcă fiecare prin mijloacele specifice să materializeze printr-o formulă, estetica frumosului. Această estetică este menită să participe la rugăciune. Religiile fac o trecere, greu de înțeles și nu întotdeauna involuntară, respectul profund față de sacru înspre obiecte, statui sau imagini care mai dețin o fărâmă din elementul sacru reprezentat.

Kitsch-ul în literatură

Marii oameni de litere au fost interesați, nu de modernitate ci de conceptul kitsch. Kitsch-ul cu marea sa diversitate, reprezintă banalitatea, trivalitatea, experiența de împrumut și senzațiile contrafăcute precum și repetiția.

Literatura la fel ca și mijloacele de comunicare ocupă un spațiu foarte întins în cadrul psihologic al individului. Masele învață să scrie și să citească de dragul eficienței, nereușind să ocupe timp liber și confort necesar pentru a se bucura de cultură. Pierzându-și gustul pentru cultură descoperind o nouă aptitudine pentru plictiseală, publicul a exercitat o presiune asupra scietății pentru a i se asigura o nouă marfă, adică un tip de cultură care să corespundă consumului lui. Astfel s-a născocit cultura kitsch, pentru satisfacerea cererii pieței, destinată unui public, insensibil la valorile veritabilei culturi, acesta fiind însetat totuși de distracția pe care numai cultura o poate asigura, indiferent de felul ei.

Literatura kitsch este foarte explicită: arta se servește pentru clasele de mijloc, se vorbește despre nobili eroi, industriașii puternici, bătrâni cu barba albă, blonde voluptoase și logodnice caste, poate fi vora de structură, situații. Literatura își caută în fantastic eroi al cărui ideal în viată este total diferit de confortul vieții cotidiene.

Kitsch-ul împrumută de la tradiție procedee, trucuri, teme, reguli practice pe care le adaptează într-un sistem apoi aruncă restul. Fiindcă poate fi fabricat în serie, kitsch-ul poate deveni o parte costitutivă a sistemului de producție în așa fel încât cultura adevărată nu ar fi putut-o face niciodată, poate doar accidental. În lumea modernă, tradiția a devenit falsă și practic nu mai există nici o tradiție care să nu fie falsificată.

Nu este deajuns să ai înclinații pentru cultura autentică, ci trebuie să ai o oarecare pasiune pentru a rezista contrafacerilor ce ne înconjoară și ne invadează de la o vârstă la care putem înțelege orice caricatură apărută pe o foaie de hârtie. La presiunea kitsch-ului, scriitorii își vor modifica opera, dacă nu îi cad pradă cu totul. Astfel apar cazuri precum un roman de succes, rezultatul de pe urmă fiind întotdeauna în detrimetul culturii autentice.

Omul kitsch, aplecat în fața ideii de a fi în pas cu ceilalți, purtător de gusturi pe bandă rulantă, aderează la un comportament copy-paste. Acest comportament prezintă un efect de turmă unde senzațiile contrafăcute sunt elemente generalizate. Oamenii sunt atinși în mod diferit de kitsch, în funcție de nivelul de inteligență, de educația primită, de cultura înmagazinată.

Adesea omult kitsch recurge la literatura kitsch, pentru că este ușoară de citit, idilică, artificial educativă, adesea datorită titlurilor identificându-se în cauză, nu cer investigații savante pentru a fi înțelese, așteaptă emoții rapide și pasaje senzoriale, din pricina monotoniei vieții curente.

Un mijloc de dezvoltare al kitsch-ului în cultură este reprezentat de mass media – radioul, televiziune, reviste și cărți ieftine vândute în librării mari. Este vorba de acceptare și adaptare, însă se poate întâmpla ca lucruri sau situații, care în perioada de început erau considerate de prost gust, să devină în timp savurate de mase, să devină populare, trenduri acceptate.

Vedete, prezentatori tv, fotbaliști, persoane publice scot cărți. Unele scriu despre cugetările cu privire la viață și întâmplările lor, alele despre ele înșăși. Aceste cărți sunt publicate, frumos ambalate, extrem de mediatizate, în librării sunt expuse în rafturile din față iar masele le cumpără. Autorii caută repeziciunea expunerii, nu perfecțiunea detaliului, scopul lor fiind uimirea și stârnirea pasiunilor.

Se disting astfel două categorii kitsch în cadrul literaturii : kitsch-ul în scopuri propagandiste – kitsch-ul politic, religios – și kitsch-ul pentru amuzament – povești de dragoste, poezie din magazinele de suveniruri, plagiaturi etc. Indiferent de clasificarea fenomenului, acesta implică întotdeauna noțiunea de nepotrivire estetică.

Teatrul și el de asemenea este atins de fenomenul kitsch. Acesta este “spulberat”, lăsând locul unui decor artificial, format din plastic oțel și sticlă. Gustul pentru teatru se dobândește așa cum se dobândește și cel pentru lectură, de aceea nu se înghesuie lumea să meargă la teatru. Acest gust se găsește în fiecare din noi, la fel ca și kitsch-ul, trebuie numai căutat și adus la viață.

Pentru că nu mai este atât de căutat, teatrul apelează și el la o nouă marfă ca să atragă publicul. Spectacolul reproduce aceleași glume fără potențial și arată comoditatea unui director de teatru care crede că este în ordine dacă include în repertoriu piese care imploră să nu fie luate în seamă și care își mai și fac din asta și un titlu de glorie. Poate nu poți vedea în fiecare zi spectacole de calibru greu, dar asta nu înseamnă că nu este indicat să îți petreci timpul liber, vizionând producții care coboară prea mult standardele de umor și care sunt vândute pe post de comedii de succes. Rețeta de teatru bulevardier îi aruncă pe spectatori dar și pe creatori, într-o zonă călduță și mediocră. Piesele de teatru folosesc binecunoscuta retorică de marketing, care încă mai poate deschide portofelele, cu actori cunoscuți, spectacol cu un titlu ce conține un cuvânt picant, într-o piesă picantă, despre fanteziile unor oameni trecuți de prima tinerețe și un text la fel de “inteligent” ca integramele din ziar.

Ca urmare, au fost acceptate anumite norme ale frumosului care atrag atenția maselor, tendința principală fiind aceea de a ne ghida pe toți după aceste norme. Creațiile artistice nu mai beneficiează de libertate, de imaginație pentru că așa reacția publicului ar putea să nu mai fie cea așteptată, riscurile ca ceva nou, original să nu placă devin enorme.

O operă de artă să placă, și să fie înțeleasă la adevărata sa valoare trebuie ca marea masă să dețină o sensibiliate artistică foarte proeminentă. Pentru ca receptorii să benificieze de adevăratele simboluri ale artei adevărate, trebuie ca mai întâi, să se detașeze de tot ce înseamnă material. Altfel nu se poate întâmpla, în condițiile în care creatorul obișnuiește cu același frumos cotidian, fapt care duce la diminuarea considerabilă a sensibilității noastre la frumosul absolut.

Kitsh-ul în modă

Într-o epocă sau alta, gusturile și percepția indivizilor se modifică, la fel și caracterizările asupra vestimentației. Kitsch-ul se mulează după morla, gustul, ideile predominante la un moment dat în anumite cercuri, colectivități și grupuri mari, în general lipsite de cultură.

Kitsch-ul corupe ideea inițială și preia formele goale lipsite de orice conținut stilistic propunându-le ca modalități de recunoaștere socială. Kitsch-ul prinde mai bine la public, pentru că este ieftin, țipător, vulgar, topesc și nu pune în dificultăți de interpretare. De asemenea, paradoxul prin care casele de modă de prestigiu, încetează să promoveze un stil original, autentic, diferit ajung să promoveze conformismul. Conformismul ajunge să fie promovat, datorită produselor contrafăcute ce reiau la nesfârșit aceleași embleme, culori și modele, răspândindu-le pe piețele ce abundă în consumatori necunoscători ai modei dar întotdeauna dornici de autoafirmare.

Fiecare creator de modă are un stil aparte și o viziune diferită asupra vestimentației și a stilului de viață în general. Creațiile marilor designeri nu sunt întotdeauna universale sau apreciate în aceași măsură și cu aceeași intensitate. În funcție de gustul, personalitatea, stilul de viață, fiecare optează pentru hainele unui anumit desingner.

Masele preferă kitsch-ul, piața mărfurilor contrafăcute fiind barometrul fidel al maselor. Cu cât o casă de modă este mai cunoscută, cu cât aceasta abordează un stil mai extravagant, luxos, ce reflectă o anumită stare financiară, cu atât creațiile acelei case de modă vor fi mai copiate, brand-ul reflectat în litere cât mai mari și mai cu putință colorate, aurite pe toate produsele.

Imaginea unei case de modă acaparată de kitsch, este răsturnată în diferite variante vulgare și transformată în mijloace de promovare a unei false imagini de bogăție. Extravaganța și neautenticul displac, irită și îndepărtează, de aceea manechiura franțuzească se potrivește la orice ocazie iar președinții de stat poartă costume de culoare închisă.

Accesul nelimitat la informații generale și complexul financiar provoacă achiziționarea unor produse care încearcă să copieze modele originale. La fel și tendința de imitare a vedetelor, imitând vestimentația și accesorizarea acestora, se uită că trend-ul de scenă este făcut pentru contextul în sine, nu pentru transpunerea acestuia în cotidian. Prima care reacționează la paleta de culori, combinații vestimentare și accesori este retina, care se dilată și se contractă în contact cu acestea.

În mare parte, kitsch-ul se găsește în domeniul artei. Însă cu trecerea timpului prostul gust invadează tot mai mult moda, atitudinea și mass-media. Avalanșa de sugestii și opinii ale celor mai mari case de modă, ale specialiștilor și a celor care cred că se pricep a dus la problema haotică, în care nu se mai știe exact cum ar trebui să arate o ținută corectă.

Kitsch-ul politic

Extinderea la nivel politic al kitsch-ului, poate crea impresia ca el este responsabil de toate relele și neîmplinirile din societate. Milan Kundera denumește kitsch-ul ca fiind un ideal estetic al politicienilor și al partidelor politice, al mișcărilor politice…conviențiurea omului pe Pământ e posibilă doar pe baza kitsch-ului.

Cofundarea țării cu un partid, un guvern sau un regim este tot un fel de kitsch. La fel și tendința de a-i eticheta pe adversarii politici ca fiind trădători, termen desemnând unul dintre cele mai răspândite clișee kitsch, agreate cu îndeosebi de mentalitatea totalitară, în schimbul oricăror altor argumente. Spectacolul mimetic al maselor care izbucnește până la un grad de intensitate maxim, în societățile democratice, este tot un kitsch, care îl întâmpinăm și în zilele noastre.

Ca să fie văzuți și auziți de cât mai multă lume, în campaniile electorale, se decurge la publicitatea agresivă, la informarea în masă a populației, transformând simpla și concisa informație în altceva decât indica aceasta inițial. Pentru atingerea scopului, mulți oameni politici dispun de o mulțime de strategii, care mizează pe importul unor sensuri și semnificații familiare, care prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, muzicii, video-clipurilor, simbolurilor sau imaginilor, consumatorilor li se prezintă o serie de doctrine politice dintre care ei trebuie să aleagă.

Cu toate că politica s-a transformat pentru prima dată în istorie într-un sport cu spectatori, el rămâne un sport, în care cetățenii au putere decizională reală. Modelele politice se pot schimba, nu însă și nevoia de a transforma mesajul politic. Politica nu este numai o artă a persuasiunii – consecință a prefacerilor adânci de natură politică și tehnologică ce au dus la instituirea sufragiului universal și a eficientizării continue a mijloacelor de comunicare în masă – ci și una a spectacolului. Oameni politici decurg la o gamă mare de tehnici și strategii de manipulare prin comunicare, unde politica probabil prezintă un caracter a unui joc, în care cetățenii s-au specializat tot mai mult. Pe măsură ce comunicarea capată un loc important în politică, pentru cetățeni devine important să se îndeplinească o anumită putere și un anumit control asupra informației pe care reprezentanții aleși prin vot decid să difuzeze în spațiul public.

Principiile Kitsch-ului

Făcând recenzia tipologiilor de mai sus, din analiza descriptivă se pot selecta factorii latenți care vor forma grupuri de explicații și vor lămuri unele elemente eliberate de îndatorie, distingându-se mai multe principii ale fenomenului kitsch. Kitsch-ul migrează din domeniul material spre cel spiritual devenind astfel un principiu el însuși.

Principiul inadecvării se referă la faptul că kitsch-ul țintește întotdeauna puțin alături, obiectul fiind întotdeauna bine și prost conceput; bine la nivelul unei realizări îngrijite și conștiincios finisate, rău în sensul că partea de concepție este foarte distorsionată. Obiectele sunt ori minimizate – capul unui politician pe dopurile pentru sticlă – sau supradimensionate – bradul din Piața Unirii. Funcționalitatea obiectelor vin însoțite de un pretext, etalarea fiind scopul lor în definitiv.

Principiul cumulării după cum am mai amintit se referă la tendința de îngrămădire sau de frenezie a cât mai multor obiecte în același spațiu sau a cât mai multor stiluri într-un singur obiect sau producție artistică. Moles îl dă exemplu pe Richard Wagner care înghesuie poezia peste muzică, teatrul peste poezie și baletul peste dramă. Acest principiu nu caracterizează numai kitsch-ul ci și manierismul sau rococoul.

Principiul perceperii sinestezice se leagă de principiul cumulării, referindu-se la tendința de a lua cu asalt mai multe canale senzoriale simultan. Se observă la anumite obiecte, stimulați la nivel vizual, olfactiv și auditiv – cărți parfumate, ceasuri cu clopoței – sau în idealul artei totale, care astăzi se găsește sub formă de tehnologie 3 sau 4D, unde spectatorul intră și simte într-o oarecare măsură spectacolul.

Principiul mediocrității este tragic în kitsch. Prin mediocritate obiectele kitsch dobândesc un autentic caracter de fals, unde kitsch-ul este conceput ca artă acceptabilă de mase. Mediocritatea este ceea ce le unește într-un ansamblu de fățărnicii estetice, funcționale, politice sau religioase. Mediocritatea stă la baza eterogenității kitsch-ului, ajutând la aspirația și extinderea lui în toate domeniile.

Principiul confortului face referire la inadecvare și iraționalitate care reprezintă caracteristici ale kitsch-ului, la ideea de a fi bine instalat la o anumită distanță față de obiectul vizat având pretenții modeste.

În concluzie, kitsch-ul refuză să se supună unei definiții, oricare ar fi natura ei, din pricina nestăpânirii unui contracept convingător. Atunci când se cere un produs în masă și se oferă se creează universul kitsch. Acest univers este pentru sine și în sine, condusă de legii propri și specifice. Universul kitsch-ului cuprinde concepția, rostul omului în lume, relația dintre semeni, modurile și stilurile, arta, obiectul și universul obiectelor de aceeași natură : kitsch.

Kitsch-ul reprezintă un diagnostic provizoriu. Pe baza simptomelor se identifică o anomalie la care se dă un tratament terapeutic. Modalitatea cea mai eficientă o constituie educația estetică școlară și cea formată în cadrul mișcării artistice de masă, în ambele impunându-se o mai bună organizare și coordonare profesională.