Kinetoterapia In Cazul Obezitatii

UNIVERSITATEA “ TRANSILVANIA “ DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

LUCRARE DE LICENȚĂ

KINETOTERAPIA ÎN TRATAMENTUL OBEZITĂȚII

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :

Prof. univ. dr. ELENA MOLDOVAN

ABSOLVENT: MUȘAT Andrei

2016

INTRODUCERE

Obezitatea a devenit o problemă de sănătate la nivel global, prevalența bolilor netransmisibile este în creștere, fiindcă aproximativ 18 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza bolilor precum diabetul, hipertensiunea arterial, bolile cardiovasculare, factori predisponzanți majori ai obezității. În utimele decenii, s-a observat o schimbare în raportul risc-beneficiu, deoarece creșterea cantitații de țesut adipos a fost recunoscută ca fiind principala cauză în apariția multor patologii. Astfel obezitatea a căpătat o responsabilitate pentru creșterea mortalității și morbidității, în tările industrializate, făcând ca obezitatea să devină , o a doua cauză de deces care poate fi prevenit, după fumat. Obezitatea conduce la reducerea semnificativă a capacitații funcționale, dar și a agravarii dizabilităților. Rata obezității s-a multiplicat în tările în curs de dezvoltare deoarece aceștia au adoptat un stil de viață care a dus la reducerea activității fizice și supraconsumul de alimente dense energetic și ieftine. Costurile financiare și umane înregistrează un trend crecător, în țările dezvoltate până la 7% din costurile de sănătate sunt atribuite obezității. Prevalența diabetului de tip 2, cât și a multor tipuri de cancere este ascociată excesului poderal, povara acestor boli este crescută la nivelul țărilot cu venit mediu pe economie din Asia, America Latină, dar și Europa de Est, deoarece obezitatea în aceste țări este a 5 a cauză a mortalității.

Fiecare individ este o entitate vie, având particularități unice ce se îmbină într-un tot complex alcătuind o personalitate unică și originală în felul ei cu un potențial propriu, caracterizat de capacitățile sale de efort, de dinamică a sistemului nervos central, de reacțiile sale la efort, de anumite inerții fiziologice, de particularitățile sale psihice și fizice.

Ce înseamă obezitatea? Când apare?

Obezitatea reprezintă creșterea exagerată a masei țesutului adipos caracterizat prin creșterea greutății corporale cu un procent mai mare de 20% din greutatea normal, ducând la defectarea biologică, psiho-socială, dar și estetică a bolnavului.

Grăsimea reprezintă cea mai abundentă sursă de energie din organism și astfel prin îmbunătățire, cel care practică exerciții fizice are acces la acest "depozit" important, la persoanele care se antrenează mai mult de 50% din energie se obține prin oxidarea grăsimilor intramusculare, iar când acestea sunt epuizate, lipidele din depozitele adipoase subcutantate pătrund în circulația sanguină și sunt metabolizate.[24]

Cercetarea s-a efectuat pe un grup de 10 persoane cu surplus de greutate, care au urmat un tratament kinetoterapeutic timp de 8 luni.

Marea majoritate fac parte din categoria persoanelor sedentare, care au ajuns să aibe un surplus de greutate în urma unui stil de viață mai puțin potrivit și nu datorită unei boli documenate sau necesitatea de administrare a unor tratamente medicale care să aibe ca și consecință creșterea în greutate. Ecuația a fost foarte simplă: lipsa activității fizice, un stil de alimentație nesănătos, sedentarismul, nivelul mare de stres au avut o consecință comună: creșterea în greutate.

Odată cu începerea programului subiecții au fost testați și măsurați stabilindu-se ulterior criteriile incipiente și rezultatele acestora. În cadrul lucrării sunt prezentate metodele și mijloacele de monitorizare, precum și tratamentul kinetoterapeutic.

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

Generalități privind obezitatea, definiții, clasificare

Cuvântul ”obezitate” provine din latinescul „obezitas”, acesta derivă de la verbul latin „ob edo, ob edere” care este sinonim cu „a mânca în exces”. Obezitatea poate fi definită ca o lipsă a echilibrului între pierderile energetice ale organismului și aportul caloric. Pierderile energetice apar în urma contracțiilor musculare dar și a activitatii organelor interne iar aportul caloric provine din alimentele pe care le ingeram; astfel obezitatea se poate instala ori de câte ori aportul caloric este mai mare decât pierderile energetice. [50]

Însa în țările industrializate 1/3 din populație este socotită obeză, în ciuda unui efort intens de cercetare în ultimi 10 ani, rămân încă multe lucruri fundamentale fără răspuns; astfel au fost propuse patru definiții ale obezității: fiziologică, medicală, statistică și psiho-socială aceasta din urma fiind cunoscută sub numele de obezitate estetică. [50]

Obezitate fizilologica reprezintă acel pacient obez al cărui țesut adipos este hipertrofiat, nu este vorba numai de o greutate mai mare, comparativ cu media indivizilor de aceeași talie, vârstă, sex, ci de o hipertrofie a țesutului adipos, dar parte ape care o ocupă țesutul adipos în organism este extrem de variabilă la subiectul normal. Astfel autorii dau cifre ce variază între 10-15% pentru bărbatul de referință și 17-32% pentru femeia de referință. La această definiție s-au făcut două observații:

Prima observație ar fi aceea că procentajul țesutului adipos comparativ cu greutatea corpului uman crește de aproximativ 200 de ani la majoritatea civilizațiilor, în concluzie `normalul` variază cu timpul.

Cea de-a doua observație ar fi acela ca procentajul țesutului adipos crește cu vârsta datorită prelungirii duratei medii de viață, de exemplu, la femeia de referință procentajul a crescut de la 17 la 32%. [63]

Definiția medicală este mult mai largă decât cea fiziologică, această definiție medicală consideră ca obez orice individ la care o pierdere ponderală este susceptibilă de a aduce o ameliorare a stării generale, a unei funcții vitale sau chiar a pronosticului vital, de aici rezultă că este vorba de bolnavi supraponderali care pot avea insuficiența respiratorie cronică, artroze, diabet zaharat, hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă, varice ale membrelor inferioare, complicații hepatice, risc chirurgical crescut.

Astfel un grup de pacienți obezi la care, indiferent de greutatea lor în momentul când ajung la un control se poate afirma că pierderea a 10, 20 sau 30 de kilograme va ameliora comfortul lor și mai ales prognosticul.

Obezitatea statistică la nivelul unei populații putem vorbi de această definiție a obezității sau mai corect a unei greutății `ideale`sau `recomandabile`.

Se poate spune că un individ este obez atunci când el cântărește mai mult decât o greutate ideală sau recomandabilă pentru vârsta sexul și talia sa. Aceasta greutate recomandabilă rezultă din statisticile de mortalitate ale companiilor de asigurare pe viață care de 60 de ani încearcă să demonstreze că mortalitatea la subiecții supraponderali este mai mare; de exemplu dacă se clasează pacienți pe greutate, vârstă, talie, sex, atunci subiecții masculine cântăresc la talie egală cu 30% mai mult decât subiecții care au o greutate ideală, aceștia au sanse mult mai mari de a muri în următorii 10 ani.

În concluzie greutatea unui individ nu trebuie să crească cu vârsta, aceasta persoană trebuie sa aibă greutatea neschimbata de la 20 de ani la 70-80 de ani pentru o sănătate optimă .

Obezitatea estetică în funcție de acest al 4-lea și ultim criteriu, este obez orice individ care crede că prin slăbire își poate modifica fizionomia, forma sa fizică, viața sa intimă șansele sale în viața cât și comportamentul său afectiv. Aceste cazuri sunt mai frecvent întâlnite în practica medicală; sunt deci pacienți care nu au o atingere gravă a unei funcții vitale și care din punct de vedere statistic nu cântăresc mai mult decât media greutății populației respective la vârsta dată, iar țesutul adipos nu reprezintă un procentaj mai mare comparativ cu normele obișnuite.

Lucrurile se complică și evoluează prin faptul că majoritatea femeilor (deoarece ele reprezintă procentajul cel mai mare de obezitatea psihosocială) se găsesc confruntate cu o imagine corporală exterioară care nu ar fi cea fiziologică. Complicațiile apar prin faptul că se supraadaugă o `constrângere socială` pentru anumite medii și profesii în care greutatea medie a vârstei, taliei sale, constituie o forma de obezitate care jenează viața socială.

În concluzie pe cât este de ușor de a defini obezitatea ca o acumulare excesivă de lipide pe atât este de greu de a stabili pe plan individual momentul în care această acumulare poate fi considerată ca excesivă, deci patologică. [37]

Obezitatea patologică poate apărea indiferent de vârsta și sex, ca fiind o tulburare a funcției de nutriție,un defect morfologic și funcțional.

La originea obezității se găsește în primul rând supraalimentație, ingerarea de alimente cu mult mai mult decât are nevoie organismul pentru cheltuielile energetice, după cei mai mulți autori „ceux-qui font un dieu de leur ventre” adică, acele persoane care găsesc în alimentație suprema satisfacție afectivă. [17] Astfel se definește după unii autori pe baza de statistici: orice individ care s-ar îndepărta de greutatea medie a populației de același sex, vârstă și dintr-o anumită regiune devine obez.

Funcția cea mai importantă pentru menținerea greutății corporale normale se condiționează prin intermediul:

alimentației;

digestiei și metabolismului intermediar normal;

regimului de activitate fizică. [18].

În concluzie există numeroși factori care participă la menținerea greutății corporale normale. În ultima instanță acești factorii afectează trei sectoare din corp:

țesutul adipos;

țesutul muscular;

volumul apei.

Modificarea acestor factori produce fie creșterea fie scăderea greutății corporale.

Obezitatea apare datorită depunerii de grăsime în organism, grăsime care rezultă din cauza lipsei de mișcare a sedentarismului care face ca o alimentație normală să depășească nevoile energetice ale organismului, astfel obezul este acel individ care deasupra unui anumit prag arde mai puțin decât absoarbe. Femeile au în mod normal mai multă grăsime decât bărbatul încă de la naștere, astfel ne dăm seama că există o deosebire fiziologică între repartiția și cantitatea de grăsime între cele două sexe.

Din cauza tulburărilor pe care le produce obezitatea: hipertensiune arterială, predispoziție la diabet, arterio-scleroză, complicații cardiace sau renale, este socotită de unii ca o cauză de îmbătrânire prematură a organismului și astfel o scurtare a duratei de viață. Aceste motive fac ca obezitatea să devină una din problemele medicale de actualitate din cele mai importante. [22]

Clasificarea obezității:

S-au propus numeroase clasificări ale obezității, după criterii morfologice, evolutive dar și de mecanisme ale instalării obezității.

Clasificările morfologice cele mai răspândite și mai vechi pornesc de la recunoașterea anumitor tipuri de distribuție a țesutului adipos subcutanat care se dezvoltă cu preferință în anumite regiuni.

Tipul cusinoid este tipul de obezitate care se distinge printr-o proeminență a țesutului adipos la nivelul fetei și trunchiului, dar cu respectarea membrelor. [64]

Un alt tip de obezitate opus tipului cusinoid este cea descrisa de Barrraquer și Simons în care bustul este glacil, lipsit de grăsime, contrastează cu acumularea depozitelor lipidice în jumătatea inferioară a corpului. Cu toate acestea merită să fie menționată clasificarea lui Jean Vague care distinge tipul de obezitate androidă de tipul de obezitate genoidă.

Aceasta clasificare amintește pe cea propusă de Pede pentru obezitățile de tip regional unde tipul superior era astfel opus de tipul inferior. La Bauer se distingeau două varietăți. Tipul în care țesutul adipos se marea cel mai mult în regiunea trohanteriană, purtând numele de pantalonii de cavalerist, iar cel cu proeminență de grăsime la gambe și gleznă purta numele de pantaloni de zuav. Semnificația atribuită acestor tipuri, adică existența unui hipercorticism suprarenal în prima și a unei insuficiențe tiroidiene în a doua formă descrisă de către Bauer rămâne nedemonstrată, în schimb forma descrisa de Vague pare să aibă implicații în etiopatogenia și complicațiile fiecărui tip de obezitate.

După Vague, tipul android se distinge printr-o dezvoltare nu numai a grăsimii dar și a musculaturii din partea superioară a corpului, la acest tip de obezitate apetitul este crescut iar hipertensiunea arterială, hiperuricemia și diabetul sunt frecvente. În tipul ginoid musculatura este hipotonă slab irigată și puțin dezvoltată, iar apetitul este mai puțin imperios. Acești pacienți sunt mai puțin expuși la ateroscleroză, hipertensiune și diabet, iar complicațiile apar mai ales în urma supraîncărcării cu țesut adipos în zona toracelui și cordului. Incindența de tip genoid apare mai frecvent în cazurile de obezitate feminină iar cea de tip android apare la bărbați astfel evoluțiile și complicațiile fiecărui morfotip se datorează mai ales particularităților metabolice și endocrine legate de sex, obezitatea este numai un factor supraadăugat care agravează patologia specifică fiecărui sex. [25] O altă încercare mai recenta a fost făcută de Mayer și Seltzer pornind de la cele 3 tipuri –endo, mezzo și ectomorf descrise de Sheldon. După acești autori obezitatea apare mai frecvent la indivizii cu bazin mai mare, cu torace mai mic și cu un schelet de masa musculară mai dezvoltate (mezo și endomorfie). Clasificarea după stadiul evolutiv are o certă valoare pentru înțelegerea etiologiei obezității. Existența fazei statice cât și absența hiperfagiei au indus în eroare mulți cercetători în domeniul obezității clinice, neputând demonstra abuzul alimentar în aceste cazuri și de aceea și-au îndreptat atenția spre găsirea altor cauze care să explice creșterea în greutate.

Hiperfagia este prezentă în aproximativ 90% din cazuri în faza de constituire dinamică a obezității și numai o anamneză atentă o poate pune în evidență, pe când faza statică coincide cu faza complicațiilor obezității, printre care cele endocrine și metabolice imprimă noi particularități obezității. Astfel ignorarea acestor faze evolutive au creat multe dificultăți în înțelegerea etiopatogeniei obezității în general.

Clasificăriile etiopatogenice s-au dezvoltat în ultimii ani cu datele obținute din studiul obezității experimental. În una din clasificăriile vechi se distingea o formă internă de o formă externă de obezitate. Prima era considerată ca fiind rezultat al tulburărilor endocrino-metabolice, cea de a doua era atribuită supraalimentației combinate sau nu cu sedentarismul; cele două forme se constituie astfel prin acțiunea unui mozaic de factori interni și externi. Fiecare gen de obezitate este tributar unui abuz alimentar absolut sau relativ, produs de unele tulburări endocrine sau de dereglările mecanismului, care acordă apetitul cu cheltuielile energetice, mecanism dependent de hipotalamus. [26]

Există însă o clasificare propusă de Mayer care pornește de la cele două principale stereotipuri de producere a obezității.

Obezitățiile prin exagerarea aportului alimentar reprezintă consecința dereglării dinamicii cortico-subcorticale de control al apetitului sunt considerate obezității de reglare; prin opoziție cu aceasta formă provocată și însoțită de tulburările endocrino-metabolice, s-a numit obezitate metabolică. [65]

În concluzie dincolo de orice considerente medicale, datorită cauzelor externe care o pot provoca, obezitatea are un caracter familial. Prezența obezității la unu sau mai mulți membri ai familiei indică predispoziția familială la acumularea de țesut adipos sau înrudirea de obiceiuri alimentare. Atunci când predispoziția familială este prezentă, putem fi siguri că tratamentul nu va fi ușor; iar cura de slăbire în aceste cazuri este urmată de apariția rezistenței la slăbire. Chiar dacă obezul cu antecedente familiale pozitive reușește să atingă greutatea ideală acesta nu se va menține ușor la aceea greutate, ci va continua să rămână expus la creșterea ponderală. În altă ordine de idei, orice individ obez trebuie să știe că examenul pe aparate pune în evidență apariția complicațiilor obezității, pentru aceasta fiind necesară prezentarea la un medic de specialitate. Motivul cel mai frecvent pentru care obezul se prezintă la consultație este, de regulă, împovărarea aparatului locomotor, datorită suferințelor articulațiilor de la nivelul genunchilor și ale coloanei lombare, acestea fiind punctele principale de sprijin ale corpului. În absența insuficienței respiratorii organice stările de discomfort la obezi se concentrează cel mai frecvent asupra aparatului respirator. Aceștia se prezintă la o consultație datorită apariției dispneei care apare la eforturi minime. [41] Însă aparatul circulator este cel care se resimte cel mai mult în urma acumulării de grăsime în exces, de aceea dispneea apare din ce în ce mai frecvent și cu un oarecare grad de cianoza la eforturi minime. Tulburările de ritm, manifestate prin extrasistole, palpitații și tahicardie sunt obișnuite la obezitățile cu plus de peste 50% față de greutatea corporală nomală. Adaosul frecvent al aterosclerozei și al hipertensiunii arteriale, împreună cu creșterea necesității de oxigen, dar și cu acumularea de țesut adipos explică insuficiența cardiacă. Pe lângă afectarea aparatului circulator, mai este afectat și aparatul digestiv care se prezintă ca o manifestare frecventă și banală, o încetinire a tranzitului care duce la apariția hemoroizilor. La apariția hemoroizilor contribuie și acumularea de grăsime la nivel abdominal, determinând o stază la nivelul venei cave inferioare, totodată actul defecației este mai leneș datorită scăderii eficienței contracției musculaturii abdominale, deoarece la nivelul abdomenului este infiltrat un strat gros de grăsime. Căile biliare au și acestea de suferit mai ales în rândul femeilor deoarece reprezintă adesea sediul unei litiaze, iar creșterea presiunii intraabdominale și dilatarea orificiilor de herniere conduc la producerea herniilor inghinale, dar și ombilicale. Un alt aparat care suferă din cauza acumulării de grăsime este cel urinar, deoarece reprezintă sediul unei infecții pornite din căile urinare, întreținute de o litiază renală, care conduc la apariția unor complicații cum ar fi insuficiența renală prin nefropatie interstițiala. În perioada curei de slăbire apar tulburările diurezei caracterizate prin ologurie și hiperstenurie datorită retenției de apa, aparatul genital joacă și acesta un rol important deoarce la copii, dar și adolescenții care suferă de obezitate, maturitatea sexuală este foarte des întâlnită, ducând la distrofia adipozo-genitale. La femeile obeze, slăbirea musculaturii perianeale infiltrare cu grăsime favorizează apariția prolapsului uterin, iar tulburările menstruale, menopauza precoce sau amenoreea sunt simptome frecvente însoțitoare ale obezității. [43] La nivelul sistemului nervos apar tulburările de diureză, dar și tulburările ritmului nictemeral.

Tipuri speciale de obezitate .

Sindromul adipozo-genital Babinsky-FrӦhlich – obezitatea este localizată la nivelul trunchiului, abdomenului și rădăcina membrelor, fiind însoțită de întârzierea dezvoltării genitale și de înapoierea mintală, mai rar, apare cu predilectie la copii și este atribuită unui tumori nesecretante hipofizare.

Sindromul Morgagni-Steward-Morel este caracterizat prin virilism, mai ales pilar; triada simptomatică hiperostoză frontală internaădar și obezitate cu localizarea la nivelul centruii pelvine, iar nota caracteristică este dată de semnele radiolofice evidențiind osteofitoza intracraniană și îngroșarea osului frontal, iar asocierea obezității cu aceste alterări la nivel cranian nu este constantă. Pe lângă triadă se mai adaugă și simptome ca: hipertensiune arterială, polidipsie, somnolență diurnă, lipsa somnului noaptea, senzație permanentă de foame și lipsa de sațietate, amețeli, dureri de cap, creșterea volumului reliefului fetei și al extremităților, iar sindromul apare mai des în rândul femeilor.

Sindromul Lawrence-Biedl-Barder-Moon se caracterizează prin retinită pigmentară, polidactilie, înapoiere mintală și dezvoltare redusă a organelor genitale, aceste caracteristici se asociează cu obezitatea.

Acest sindrom este ereditar de cele mai multe ori , fiind boala transmisă după tipul mendelian recesiv, în care este implicat mai ales în mod primar sistemul constituit de hipofiză împreună cu creierul intermediar.

Sindromul se manifestă în primii patru ani de viață, este însoțit de simptome neuro-endocrine, cum ar fi nevoia de a urina des și mult, curbe anomale de toleranță la glucoza, retenția de sodiu și metabolism bazal scăzut.

În ambele cazuri de sindroame, leziunile organice sau tulburările funcționale ale creierului intermediar declanșează atât obezitatea și oprirea maturării sexuale, iar deosebirea constă în caracterul ereditar al sindromului LBBM, în care leziunea diencefalica cuprinde o regiune mai întinsă decât cea determinată pentru distrofia adipozo-genitală, iar cele doua au în comun: insomniile, durerile de cap, nevoia de a urina des și mult, tulburări la nivelul metabolismului glucidic și scăderi ale temperaturii corpului. [45]

Obezitatea dureroasă se caracterizează printr-o durere spontană , provocată prin presiune sau ciupire a maselor de țesut adipos, această formă de obezitatea apare mai frecvent la menopauză. Identitatea posibila a acestei forme de obezitate dureroasă cu fenomenele inflamatoare cronice cantonate în staturile subcutanate, poarta numele de celulita, este diagnosticata mai ales atunci când la palpare se simte în paniculul adipos densificari nodulare și dureroase sau infiltrații difuze, a țesutului celular subcutanat, care nu se pot mobiliza ușor.

Sindromul Barraquer-Simons din punct de vede al modului de instalare și al evoluției bolii nu are nici o semnificație deosebită. Grăsimea este acumulată în jumătatea inferioară a corpului în timp ce extremitatea superioară era aproape lipsită de țesut adipos, forma asemănătoare cu tipul de obezitate ginoidă. Limita dintre cele două zone se află la nivelul crestelor iliace. Acest sindrom este aproape exclusiv întâlnit la femei, poate apărea chiar în absența unui surplus ponderal propriu-zis. Distrofia lipofila corespunzătoare obezității spongioase, apare în circumstante speciale și anume la persoanele subnutrite cronic. Aceasta obezitate spongioasă subliniază caracterul grăsimii subcutante, care se depozitează într-un țesut celular cu tonus scăzut din cauza unor pierderi protidice, lăsându-se ușor comprimate la palpare. Termenul de obezitate spongioasă a fost observat pentru prima oară după cel de al doilea război mondial, la persoanele salvate din lagăre. [50]

Anatomia și fiziologia țesutului adipos

Principalul constituient al țesutului adipos este reprezentat de celula grasă sau adipocit.

Celula grasă conține în citoplasmă un bogat echipament enzimatic iar membrana posedă receptori pentru insulină, catecolamine și pentru captarea lipoproteinelor. În interiorul celulei se sintetizează din glucoză și acizi grași liberi trigliceride. Adipocitul înmagazinează trigliceride într-o măsură atât de importantă încât diametrul său crește de 10 ori adică suprafața de 100 de ori și volumul de 1000 de ori. Astfel modificările de volum vor influența în mod substanțial răspunsul metabolic al celulei la stimuli nervoși și hormonali. Atunci când adipocitul se mărește în volum, obezitatea este de tip hipertrofic iar dacă numărul celulelor grase crește avem obezitate hiperplazaică. Forma hipertrofică este caracterizată clinic prin debut în viața adultă, se însoțește des de hiperinsulinemie și diabet zaharat de tip II. Forma hiperplazică evoluează pe o perioadă mai lungă de timp și răspunde cu dificultate tratamentului. Multă vreme s-a considerat ca multiplicarea adipocitului are loc doar în prima parte a vieții, studiile experimentale au demonstrat că acest lucru se poate petrece oricând, astfel încât de la forma hipertrofică, cu celule pline cu trigliceride la capacitate maximă, se transformă în hiperplazică. La greutate egală, trigliceridele de depozit, principalul constituient al țesutului gras furnizează de doua ori și jumătate mai multe molecule de A. T. P. decât glucidele. Pe lângă rolul de rezervă energetică, țesutul adipos are și un rol dinamic, regulator, deoarece intervine ori de câte ori organismul are nevoie de o energie în plus prin eliberarea grăsimilor din celulele grase. Un alt rol important al țesutului adipos este termogeneza.

Anatomic distanța dintre celula nervoasă, celula adipoasă și capilarul sangvin nu depașește 2 µ; această apropiere este necesară pentru a ușura schimburile reciproce dintre sângele care vine prin celulă și capilar, aceste schimburi sunt mai avantajate în prezența unor tubuli în membrana adipocitului. [68]

Cercetările din ultimii ani au stabilit că aceste celule adipoase au activitate asemănătoare cu a celorlalte celule din organism, însă activitatea cea mai mare constă în metabolizarea grăsimilor, de aici rezultă că țesutul adipos este un adevărat organ de energie. [49]

Există două tipuri de țesut adipos: țesut adipos alb și țesut adipos brun. Țesutul adipos alb poate fi găsit sub piele (subcutanat), și în jurul organelor (visceral), acesta este implicat în depozitarea și mobilizarea energiei având o capacitate de expansiune enormă, este grăsimea propriu-zisă de pe corp care apare atunci când există un surplus caloric iar dacă este acumulată în exces este asociată cu tulburările metabolice.

Țesutul adipos brun este o formă specializată de grăsime găsită în primul rând în jurul gâtului și a vaselor mari de sânge din torace, el are rol în producerea de căldura. Țesutul adipos brun poartă aceasta denumire deoarece conține adipocite care au un număr foarte mare de mitocondrii (aceste organite celulare produc energie) a cărui culoare este brună. Acest țesut adipos brun este mai degrabă asemănat unui mușchi decât unui țesut gras deoarece atunci când este activat arde grăsimea producând energie. Timp de mulți ani oamenii de știință au crezut că țesutul adipos brun se găsește doar la nou-nascuti și copii având rol în păstrarea căldurii, însă studiile recente au demonstrat prezența țesutului brun și la adulti și în special la adulții care au un procent corporal de grăsime cât mai mic. [57].

Factorii care declanșează obezitate și cauzele favorizante

Obezitatea are un impact deosebit de puternic în plan fizic și psihic, deoarece ea se găsește la originea multor boli degenerative pentru tratamentul cărora suprimarea ei joacă un rol decisiv.

Supraalimentația este principala cauză a obezității, dar enunțarea acestui fapt nu este suficient pentru a înțelege în totalitate apariția obezității. Trebuie analizate circumstanțele care țin de starea de sănătatate fizică, psihică, condițiile de mediu care pot duce la favorizarea alimentației excesive, fiind indispensibile pentru a înțelege apariția obezității, tratamentul cât și cunoașterea căilor și metodelor de prevenire.

Factorii declanșatori:

Sedentarismul

Obezitatea se instalează la bărbați cu o frecvență semnificativă odată ce aceștia au abandonat practicarea unui sport. Cea mai frecventă vârsta la care bărbații renunță la sport este între 25 și 30 de ani, fiind vârsta care în general corespunde căsătoriei.

Într-un studiu efectuat pe analiza profesiunii pe un număr de 350 de cazuri, 80,9% dintre obezi aveau profesiuni sedentare și doar 10,8% erau muncitorii nesedentari. Acest lucru evidențiază și mai mult efectul factorului de mediu în geneza obezității. [19]

Alcoolismul

O sursă suplimentară de calorii o poate constitui alcoolul, chiar dacă nu este consumat în cantități prea mari.

Un experiment efectuat de un grup mare de cercetători, Aryana, Takasaki, Mitchell și Pelaez alaturi de colectivele pe care le conduceau, au demonstrat cum alcoolul se poate transforma în grăsime. S-a studiat acțiunea unor substante diverse administrate în doza de 1,25 g/zi, și s-a demonstrat cum alcoolul reușește o îngrășare de 1,23 g/zi, în timp ce glucoza produce doar 0. 88 g/zi.

Fumatul

După renunțarea la țigări majoritatea persoanelor se îngrașă între 2,5 și 3,5 kg, acest lucru se întamplă din cauza faptului că nicotina duce la accelerarea metabolismului odată cu afectarea papilelor gustative astfel încât gustul alimentelor va fi mai pronuntat iar cantitatea consumată mai mare.

Vârsta

Odată cu vârsta scade masa musculară și metabolismul devine mai lent astfel încât țesutul adipos va crește.

Factorii congenitali

Cauza accidentelor obstetricale destul de frecvente în rândul femeilor obeze dar și apariția la descendenți a obezității asociate cu malformații congenitale, din cauza nașterii grele a dus la ipoteza că obezitatea ar putea fi consecința unor traumatisme prenatale sau asociate doar actului propriu-zis al nașterii și a evenimentelor premergătoare sau ulterioare din preajma acestui moment, fără a exclude factorii ereditari veritabili.

În cazul femeilor obeze s-au semnalat disfuncții de angajare a fătului în momentul nașterii cauza fiind hipotonia mușchiului uterin infiltrat cu grăsime dar și disfuncții de degajare a fătului din cauza calității inferioare a țesuturilor perineale.

Traumatizarea fătului în cursul nașterii are loc la nivelul craniului și la baza craniului, adică în regiunile mai voluminoase, regiuni care au corespondență topografică cu sediul centrilor nervoși care reglează apetitul și în oarecare măsură motilitatea spontană a individului. [66]

În urma observațiilor deosebit de importante G. Clauser a eloborat o ipoteză și anume existența unui determinism congenital al obezității din cauza traumatismului obstetrical, în unele cazuri acesta putând să ia o falsă aparența de boală ereditară.

Cauze endocrine

Din ce în ce mai contestat este faptul că obezitatea apare ca urmare a rolului primar și direct al glandelor endocrine. Tulburările endocrine constatate reprezintă efectul și nu cauza, astfel încât obezitatea apare ca o falsă boală endocrină.

În susținerea acestui punct de vedere două argumente sunt suficiente, și anume:

-Incapacitatea tuturor mijloacelor de investigație clinică și biologică de a decela în obezitate o tulburare endocrină îndeajuns de constantă încât să i se atribuie o reală importanță în declanșarea obezității;

-În obezitate terapia hormonală este ineficientă, extractul tiroidian nu este folosit ca substituient al unei insuficiențe glandulare ci pentru calitățile lui farmacodinamice. [53]

Cauze favorizante:

Abuzul alimentar

Este în mod evident factorul principal extern fiind de cele mai multe ori greu de stabilit în antecedentele obezilor, deoarece aceștia fie își subestimează cu bună știință consumul alimentar, fie fac abstracție în mod intentionat de parametrul alimentației.

Tendința spre supraalimentare poate lipsi în momentul declanșării procesului de îngrășare și a obezității, iar aici apar factorii constituționali în geneza obezității. Obezitatea are o prima faza-cea dinamică, în cadrul căreia individul își mărește foarte mult ingestia calorică și se îngrașă, urmată de faza statică, în cursul căreia boala nu mai progresează, fiind menținută de o rație calorică relativ mică. [4]

Revenind la supraalimentație acest factor extern este perfect la îndemâna subiecților pentru control și supraveghere prin măsuri de prevenire prin dietă, prin condiții generale de viață, prin supralimentație 90% apar cazurile de obezitate, iar rolul de mare importanță al alimentației în instalarea și apariția obezității este potențat de factorii metabolici de natură endocrină.

Însă distincția dintre caracterul extern și cel intern al apariției obezității este totusi artificială, deoarece principalii factori externi (abuzul alimentar și sedentarismul) nu reprezintă majoritatea cazurilor ele fiind fenomene colaterale, care se asociează cu dereglări corticale și diencefalice, constituind punctul de plecare intern. Pe de altă parte factorii externi, induc de regulă tulburări endocrine și metabolice având un rol cert în evoluția ulterioara a obezității. Astfel factorii cauzatori externi ai obezității, se întrepătrund cu cei interni și de aici rezultă un mozaic de factori cauzatori greu de separat.

Predispoziția ereditară

Obezitatea este prezentă într-un procent mai mare la femei decât la bărbați, arătând inegalitatea indivizilor în fața riscurilor obezității, din cauza eredității unii indivizi sunt mai predispuși bolii.

Rolul elementului de moștenire genetică în geneza obezității este controversat astfel s-a spus că ar fi vorba nu despre o ereditate care sa implice terenul fiziologic material constitutional, ci despre așa zisa ereditate care ține cont de obiceiurile persoanelor respective, acestea neputându-și stabili un program de viață ordonat sistemic având incapacitatea de a rezista în fața tentațiilor culinare.

În cazul obezității existența unei eredități veritabile este determinată cu o probabilitate foarte mare și anume în timp ce mai puțin de 10% dintre descendenții unor parinți cu greutate corporală peste normal sunt obezi, procentajul crește semnificativ cu 30-40% până la 80% atunci când ambii parinți sunt obezi. [58]

Observațiile privind obezitatea și ereditatea îmbracă o formă specială astfel încât alături de factorii ereditari ar trebui adăugați și factorii congenitali favorizanți, care au o acțiune asupra fătului în timpul vieții uterine din cauza alterărilor neuroendocrine induse secundar în organismul matern de abuzul alimentar. [69]

Efectele obezității asupra sănătății

Una din complicațiile obezității este cea a tulburărilor metabolismului glucidic, deoarece circa 80-85% dintre obezi sunt predispuși la diabet având un debut al bolii la vârste mature sau înaintate. Filiația tulburărilor care leaga obezitatea de diabetul zaharat este aceea că circa 90 % dintre cazurile de obezitate debutează în urma unei dereglări a apetitului și a unui abuz alimentar absolut sau relativ. [14] În faza dinamică, numită și faza evolutivă, boala progresează în funcție de abuzul alimentar, deși în condițiile unei alimentații cantitative echilibrate mai mult de 60% din calorii sunt aduse de carbohidrați, cota crescând și mai mult, în cazul abuzului alimentar generat de obezitate. Preferința obezilor este cea pentru pâine, dulciuri și făinoase, dar pe de alta parte, în mod normal glucoza care se reabsoarbe din tubul digestiv în prezența insulinei, preferă sintetizarea de acizi grași și grăsimi, iar doar 3 % se depune ca glicogen și 35 % este destinată lipogenezei active la nivelul rinichiului, diafragmului, intestinului și mai ales la nivelul țesutului gras. Astfel lipogeneza glucidică este stimulată și condiționată de abuzul alimentar fiind caracteristic fazei dinamice a obezității, care presupune așadar o suprasolicitare repetată a secreției de insulină. Odată constituită, explozia țesutului adipos, chiar în faza de stabilizare a obezității, atunci când greutatea rămâne staționară, continuă să împovăreze pancreasul insulinosecretor, deoarece țesutul adipos, spre deobesire de hematii, rinichi, creier, este insulinodependent, adică nu poate capta glucoza decât în prezența insulinei. Deși majoritatea celorlaltor țesuturi insulino-dependente, de exemplu miocardul sau musculatura, pot în lipsa glucozei sau insulinei să folosescă ca sursă de energie vitală acizi grași nesaturați sau corpii cetonici, în schimb metabolismul țesutului gras necesită în exclusivitate glucoză.

Principala funcție a insulinei așa cum s-a demonstrat se desfășoară la nivelul membranelor celulelor insulinodependente, pe care le permeabilizează pentru glucoză. Această dată crează o imagine clară a consecințelor asupra aparatului insular, al hipertrofiei țesutului adipos, specific obezității, care înseamnă extinderea suprafeței celulare captatoare de glucoză și consumatoare de insulină, astfel țesutul adipos are prorietatea de a inactiva insulina prin scindare enzimatică. Extinderea în proporții anormale a suprafeței captatoare de glucoză are repercursiuni și asupra metabolismului altor țesuturi, chiar și în asemenea cazuri de cele mai multe ori ameliorarea este numai clinică deoarece circa 85% din obezi au toleranță la glucoză normalizată prin salbire, însă continuă să prezinte curbe de hiperglicemie provocată prin glucoza și cortizon de tip diabetic. Este evident faptul ca reducerea suprafeței glucozoptatoare, ușureaza sarcina pancreasului endocrin, dar nu tot timpul intervenția terapeutică intervine la timp, iar o dată depășit satidul reversibil, tulburarea de glicoreglare devine permanentă și nu se mai poate face nimic , deoarece epurează aparatul insular. [70]

Complicațiile cardiovasculare

Sunt cele mai frecvente și cele mai semnificative, iar patogenia unora dintre acestea, ca hipertensiunea arterială și ateroscleroză, cuprinde multe probleme controversate sau nerezolvate de aceea nu se poate stabili o legătură directă de la cauză la efect între obezitate și aceste afecțiuni cardiovasculare, dar obezitatea agravează aceste afecțiuni.

Scăderea ponderală le ameliorează, de aici în mod inevitabil se ajunge la conlcuzia că obezitatea intervine în determinarea sau agravarea acestor afecțiuni, în prezent atât de frecvente, încât constituie principala cauză a mortalității în lume. [23]

Hipertensiunea arterială este cea mai frecventă în rândul obezilor decât la persoanele cu o greutate corporală normală. Statisticile făcute până în prezent indică o variație de 50% și până la 90% de hipertensivi în rândul persoanelor obeze, variația mare a procentelor ține de cirferele de referință diferite avute în vedere pentru tensiunea maximă și cea minimă, iar faptul că majoritatea obezilor nu solicită consultul decât în momentul în care apar complicațiile, printre care și hipertensiunea arterială, duce la creșterea artificială a incidenței acesteia.

Dupa unii cercetători, deși o relație directă între hipertensiune și obezitate nu poate fi demonstrată, surplusul de grăsime la obezi, creșterea rezistenței periferice, creșterea consecutivă a travaliului cardiac pot potența hipertensiune la indivizii predispuși la hipertensiune arterială esențială. Astfel supraponderea creeaza o disproporție între capacitatea funcțională limitată a cordului și susprasolicitarea circulatoare. Extinderea deosebită a sistemului capilar, cu necesitatea sângelui de a se strecura prin patul vascular format din căi vasculare cu un calibru mic, duc la creșterea muncii inimii, acești factori contribuind la dezvoltarea hipertensiunii arteriale la obezi, iar din punct de vedere al mecanismelor fiziologice, pentru creșterea tensiunii arteriale un rol important îl are atât creșterea rezistenței periferice cât și faptul că volumul de sânge, nu ajunge să irige în mod optim patul vascular mărit ajungându-se la o hipertensiune arterialacompensatorie, apărând ca o reacție de adaptare.

Insuficiența cardiacă congestivă

Nu exista nici un dubiu asupra efectelor rele pe care le are greutatea asupra circulației generale, deoarece inima obezului lucrează cu dificultate fiindcă se creează o diferență între posibilitatea de adaptare a miocardului și masa ponderală considerabilă care trebuie să fie irigată.

Atunci când țesutul adipos se dezvoltă se impune și un debit cardiac crescut proporțional, dacă mai adaugăm și modificările hemodinamice produse de creșterea tensiunii în circulația pulmonară, întâlnită frecvent la obezi, infiltrația cardiacă, hipertensiunea arterială sistemică, dar și alterarile miocardului prin leziuni vasculare, explică frecvența apariției insuficienței cardiace la obezi. Obezitatea singură crește riscul bolii de miocard cu circa 50% și al hipertensiunii cu 70% iar dacă ambii factori sunt prezenți în același timp, riscul bolii ajunge să fie mult mai crescut.

Nu există dovezi directe în ceea ce privește efectele nocive ale grăsimilor aflate la nivelul miocardului asupra eficienței contracției sistolice, dar este posibil ca modificarea anatomica a fasciculelor musculare prin infiltrare grasă să interfereze cu eficiența miocardică. Infiltrația miocardului cu grăsime și atrofia consecutivă a fibrelor pot produce în timpul unui efort deosebit moartea subită. [46] Însă condițiile de lucru pot fi îngreunate și de alți factori cum ar fi un abdomen gras care împinge inima, aceasta plansâdu-se transversal, mișcările diafragmului se diminuează, respirația superficială îngreunează hematoza și de aceea împovăreaza inima deoarce în mod normal inima primește sprijin prin mișcările diafragmului și mișcările respiratorii. Mișcările încetinite ale diafragmului, constipația și meterorisumul duc la diminuarea curentului circulator, dar și la staza portală, iar aceasta la rândul ei favorizează tulburările metabolice la nivelul ficatului, care duce la o miocardoză hepatogenă, deoarce ficatul este deja infiltrat cu grăsime din cauza obezității în sine, dar mai are loc și o lezare a miocardului. În obezitate, ventriculul drept este cel mai împovarat, deoarece toți factorii fiziologici care în condiții normale pot stimula aportul de sânge către cordul drept, acum sunt suprimați și împiedicați. Acest lucru se întamplă și la nivelul marilor vene ale picioarelor, care sunt înconjurate de o masă de grăsime, astfel una dintre cele mai importante forțe de pulsiune pentru sistemul venos care se află la nivelul membrelor inferioare fiind dată de mișcările mușchilor, nu mai poate să intervină. De aici se poate trage concluzia că în ciuda hipertensiunii arteriale, obezii mor mai frecvent prin insuficiență cardiacă dreaptă. Datorită tulburărilor hemodinamice din obezitate prin creșterea volumului de sânge circulant și a debitului cardiac chiar în stări de repaus, duc la hipertofie miocardică, dar și la apariția semnelor clinice și hemodinamice de insuficiență cardiacă din cauza debitului cardic care în obezitatea maximă crește de 2, 3 ori mai mult.

Obezii cu insuficiență cardiacă congestivă răspund bine la terapia digitală, diuretice, repaus și la dieta săracă în sare, însă terapia eficace și de durata la bolnavii obezi în insuficiența cardiacă este reducerea greutății. Efectul favorabil al scăderii în greutate asupra insuficienței coronariene și cardiace la obezi este dat de numeroase statistici. [58]

Ateroscleroza

Ateroscleroza poate apărea cu 10 ani mai devreme fiind favorizată de obezitate.

Vârsta, obezitatea și hipertensiunea arterială pot fi factori independenți asociați cu ateroscleroza. Însă când toți acești trei factori sunt prezenți procentajul de ateroscleroza crește deosebit de mult și într-o formă mult mai severă, astfel încât mortalitatea la obezi prin ateroscleroza în comparație cu personele cu o greutate corporală normală este de 162% iar acest procent variază direct proporțional cu execesul ponderal. Relația dintre obezitate și ateroscleroză este rezultatul pe plan metabolic respectiv vascular a unui tip de dietă. Dieta bogată în anumite lipide poate influența lipidele sanguine. Însă supraalimentarea cu glucide produce o lipemie mult mai importantă decât cea indusă prin ingestia lipidelor. Dintre testele de investigare, testul de toleranță la lipide arată ca pacienții obezi și aterosclerotici au o hiperlipemie postprandială persistentă, deși nivelurile inițiale nu erau crescute la nici una dintre categoriile de bolnavi.

Cercetarile efectuate privind efectul curei de slăbire asupra lipidogramei au arătat că normalizarea lipidogramei este direct proporțională cu pierderea ponderală într-un număr semnificativ de cazuri, singura condiție este ca slăbirea să fie apreciabilă, aproximativ 8-9 kg în 27 de zile. Evoluția favorabilă a lipidogramei în perioada de slăbire este independentă de vârsta obezului, durata obezității și de amploarea excesului ponderal inițial. Astfel o primă concluzie ar fi că obezitatea are asupra aterosclerozei un rol favorizant, însă și efectul curei de slăbire are asupra lipidogramei un rol favorizant prin normalizarea ei. [40]

Varicele membrelor inferioare

Diverse statistici arată că aproximativ 2/3 dintre cei care suferă de varice ale membrelor inferioare sunt supraponderali. Conform cercetarilor, obezitatea nu a determinat prezența varicelor necomplicate, însă s-a descoperit legătura strânsă dintre obezitate și complicațiile cutanate ale varicelor respectiv eczema, necroza grăsimii subcutanate, ulcerul varicose. Astfel, din 40 de pacienți cu astfel de complicații, 35 adică 90 % erau obezi.

Mecanismul prin care apar varicele este dominat de incontinența valvulară consecutivă alterării peretelui venos, cu hipotonie și creșterea calibrului venos. Aceasta hipotonie venoasă este uneori constituțională, dar adesea se instalează sub influența factorilor nutriționali, ca obezitatea, sau a factorilor endocrini. Hipotonia venoasă din cauza obezității poate fi pusa în legatura cu hipotonia generală a musculaturii întâlnită în obezitate, aceasta hipotonie putând fi potențată și de tulburările hormonale, sedentarism dar și de ineficiența acțiunii de pompaj venos exercitată de musculatura în contracție, pe un manson vascular abundant încărcat cu grăsime.

Așadar, nu poate fi vorba de un singur factor etiopatogenic, ci de multitudine de factori la care rezultatul final este apariția atât de frecventă a varicelor membrelor inferioare la obezi. [11]

Complicații respiratorii

Cel mai frecvent simptom al persoanei obeze și care îl aduce pe obez la consult este dispneea de efort. Aceasta este întâlnită la 84% din subiecții studiați, 68% prezentand dispnee moderată, iar 16% dispnee severă. [47] În cadrul unui studiu pe un lot de 837 de persoane obeze, s-a găsit în 30% din cazuri dispneea de efort ca prim simptom deranjant. Dispneea se dezvoltă în obezitate datorită disproporției între capacitatea aparatului respirator și efortul respirator. În obezitate aparatul respirator suferă o serie de modificări: capacitatea vitală este diminuată iar volumul rezidual este crescut din cauza următorilor factori:

centrul de greutate al corpului este deplasat în față datorită exagerării curburii normale a coloanei vertebrale determinând o cifoză pronunțată;

presiunea crescută permanent intraabdominal, dar și reducerea amplitudinii mișcărilor diafragmatice, din cauza masei mare de grăsime abdominală care ridică diafragmul și împinge sternul înainte.

ariile pulmonare sunt invadate de grăsimea depozitată pe mediastin, fiind posibil totodată, să aibă loc și unele tulburări de difuziune a gazelor datorită infiltrației grase interstițiale.

Dezvoltarea dispneei la obezi se poate explica chiar și în lipsa insuficienței cardiace prin factorii care necesită creșterea ventilației și a efortului respirator, împreună cu limitarea capacității ventilatorii. Chiar dacă dispneea nu se află în corelație directă cu gradul obezității la pacienții cu dispnee pronunțată, reducerea chiar moderată a greutății este însoțită de o ameliorare a acesteia. [42]

Complicații ale aparatului locomotor

Destul de frecvent în rândul obezilor o cauză importantă de morbiditate și invaliditate o reprezintă reumatismul cronic degenerativ.

Un studiu efectuat pe un lot de 143 de femei obeze, care a urmărit frecvența simptomelor clinice ale reumatismului cronic degenerativ a demonstrat prin examenul statistic ca la femeile obeze aceste afecțiuni sunt extreme de frecvente, fiind prezente în 64,34% din cazuri. Astfel pentru a defini cât mai obiectiv rolul obezității în determinarea acestor afecțiuni, studiul s-a prelungit cercetându-se frecvența lor numai în rândul femeilor obeze sub 45 de ani, adică la vârste anterioare menopauzei astfel au fost găsite simptome clinice de artroză, prezente într-o proporție de 46,72% pe un lot de 580 de femei obeze sub 45 de ani. [59] Asocierea dintre obezitate și artroză poate fi privită sub doua aspecte și anume: obezitatea primitivă datorată încărcării ponderale a articulațiilor, favorizând dezvoltarea artrozelor lombare și a gonartrozelor; obezitatea de sedentarism favorizată de invaliditate din cauza coxartrozei.

Trebuie precizat că aceste complicații degenerative ale aparatului locomotor în obezitate nu sunt cauzate doar de unele artroze mono sau oligoarticulare determinate de factori mecanici sau trofici locali, ci artroza trebuie privită ca o boală a intregului organism, cu modificări lente în timp ale structurii țesutului mezenchimal sub influența unor factori locali și generali, printre care tulburările metabolice generate de obezitate ocupa un loc primordial.

Complicațiile hepatice și biliare

În rândul obezilor suferințele hepatice și biliare sunt frecvente, diverse studii făcute asupra persoanelor obeze aparent normale au evidențiat modificări patologice hepatice, funcționale și organice. Este probabil ca o dietă bogată în carbohidrați rafinați și săracă în proteine și vitamina B1, să contribuie la lezarea ficatului, mai ales în obezitatea asociată cu etilism, în fază incipientă. La unii obezi suferința hepatică este implicată în mecanismul de producer a hiperglicemiei. Din punct de vedere terapeutic trebuie reținut faptul ca la obezi, atât modificările hepatice funcționale, cât și cele histologice regreseaza până la disparitie odată cu reducerea ponderala. Mai trebuie mentionat ca ficatul gras este interpretat ca atestand o stare prediabetica atunci când nu exista abuz de alcool. Litiaza biliara este întâlnită frecvent la obezi, studiile indică un procent de 50% până la 89% dintre bolnavii cu litiaza biliara erau obezi. Pe lângă excesul alimentar adaugam și sedentarismul obezilor care are o actiune litogena.

Pe lângă frecvența mare a litiazei biliare, la obezi apar și complicațiile postoperatorii în urma extirparii veziculei biliare, astfel mortalitatea prin litiaza sa fie mai mare decât la persoanele normoponderale.

Complicațiile psihice

In cursul vietii obezii acumuleaza trauma psihice care le creeaza tulburări suplimentare de ordin emotional: incapacitatea de a practica anumite sporturi, ridicolul, restrictii vestimentare, sau chiar dificultatea de a apărea în unele locuriprea vizibile. însă odată cu scăderea în greutate a fost semnalata și scăderea stării depressive și de iritabilitate. [21]

Alte situatii în care tulburările psihice își fac prezența apar cu ocazia restrictilor calorice la obezii care prezentau deja predispozitii latent de anxietate, depresie, fobii, obsesii.

Complicații ginecologice și obstreticale

Tulburarile de ciclu ovarian sau amenoreeasunt prezente la 30-40% până la 50% din femeile obeze. Aceste tulburări au fost atribuite unor perturbari hipotalamice care duc apariția obezității prin hiperfagie. însă în cele mai multe cazuri prezentarea la medic de la primele semene de neregularitate a ciclului poate evidentia un decalaj între debutul obezității și cel mai tardive, al tulburărilor menstruale.

O constatare curenta este faptul ca după reducerea obezității printr-un regim alimentar, tulburările menstruale sunt ameliorate sau chiar dispar. În schimb hormonoterapia nu are efect asupra tulburărilor menstruale atata timp cât obezitatea persista.

Mult mai periculos este atunci când femeia obeză rămâne insarcinata, în cazul acesta obezitatea la femei este declansata sau accentuata de sarcina avnd risc de diferite complicații.

Dificultatile pe care le intampina obstreticienii în diagnosticarea sarcinii sunt destul de mari dat fiind faptul ca nici palparea, nici tuseul vaginal nu pot furniza mereu date concludente din cauza țesutului adipos abdominal excesiv.

In cursul sarcinii femeia castiga în mod normal circa 10-12kg, jumatate din aceste kilograme fiind reprezentate de fat, anexele fetale și glandele mamare, cealalta jumatate constituie un castig ponderal real care insumeaza creșterea volumului sanguine, a spatiului lichidian interstitial, și al cantitatii de grăsime a organismului matern.

La obeze frecvența sarcinilor este considerabila, de la 33% până la 45% în funcție de cercetarile care s-au facut.

Intr-un studiu de 176 de observații de sarcini la femei obeze 128 dintre ele adică 73% au avut gestatii anormale. În 45% din cazuri au aparut creșterii tensionale, iar în 21% nefropatii gravidice, în 75% apareau carice complicate cu tromboflebite și în final aproximativ 70% dintre obeze insarcinate aveau semne premonitorii de diabetca gigantism fetal sau glicozurie.

Complicațiile care sunt prezente în sarcina sunt prezente și la asistarea nașterii din cauza frecvenței mare a lezarii fetilor. În studiul făcut mai sus 98 dintre cele 176 de obeze avusesera nașterii dificile, expicate prin progresiunea incetinita a fatului, din cauza slabelor contractii uterine și ale peretelui abdominal infiltrat cu grăsime. Alta cauza care incetineste progresiunea și angajarea fătului o reprezintă masa mare de grăsime care captuseste bazinul ingustand diametrele interne.

Dupa naștere este intarziata retractia și cateodataa apare o inertie uterine secundara, cauzata de socuri și hemoragii. [48]

Copii nascuti din mame obeze în 32,3% din cazuri erau de dimensiuni supraponderale acest lucru complica și mai mult nașterea provocand rupturile frecvente de perineu.

Dupa naștere femeia obeză poate avea urmari ca: endometritele, lohiometriile dar și accidentele mamare și pielonefritele sunt frecvente la aceste persoane. [52]

Complicații oncologice

Problema principala a cancerului ovarian este lipsa simptomelor astfel încât prezentarea la medical specialist se face în stadiile tardive.

Atunci când femeia sesizează o scădere bruscă în greutate sau apariția unei sângerari vaginale anormale sau, dimpotrivă, o creștere ponderală într-un interval de timp scurt cu marire în volum a abdomenului și prezența un ciclurilor menstruale anormale, atunci toate aceste semne impun prezentarea la medical ginecolog.

Categoria de femei la care riscul de cancer ovarian este crescut: femeile cu vârsta de peste 45 de ani (riscul maxim fiind la peste 60) și femeile obeze din cauza modificarilor hormonale.

Specialistii din domeniu vorbesc despre alternativele care ar putea proteja femeile de apariția acestei afectiuni, o metoda ar fi ca prima sarcina sa fie la o vârsta tanara, iar alaptare reprezintă o alta metoda de preventie. [53]

Simptome și diagnostic, diagnostic diferențiat

Prezentarea la medic de către pacientul obez este făcută fie datorită simptomelor produse de o complicație fie din motive estetice fie motive psihosociale. Acest lucru ne arată concepția greșită asupra obezității, ca fiind o boala doar atunci când cauzează suferință.

Medicina profilactică impune obezului să se prezinte medicului specialist de la începutul bolii, adică de la apariția unui exces ponderal cât de neînsemnat.

Diferite semne și simptome sunt experimentate de persoanele obeze, însă cele mai comune sunt:

Problemele de dormit;

Problemele de piele cauzate de umezeala care se acumulează în faldurile de piele;

Apneea de somn;

Scurtarea respirației;

Calculii biliari;

Venele varicoase;

Osteoartrita în articulațiile ce susțin corpul.

Pentru un diagnostic eficient vom cere persoanelor în cauză, completarea unui studiu morfologic, a unei anamneze. Anamneza este concepută în așa fel încât să aflăm maximul de informații, fără a interoga verbal. Înaintea completării formularului, trebuie explicată utilitatea acestuia și necesitatea în ceea ce privește detaliile legate de sănătate. [9]

Anamneza urmărește câteva grupe foarte importante:

Datele personale sunt necesare pentru cunoașterea vârstei persoanei, a zonei din care provine (chiar dacă acest aspect nu oferă mereu informații relevante), datele de contact pentru a putea păstra legătura și parametrii legați de greutatea pe care o are în momentul discuției.

Specificitate legată de starea actuala de sănătate, precum și antecedentele persoanei sau a părinților acesteia sunt cel mai important pacient tratat în anamneză.

Detaliile legate de ocupație ne ajută să determinăm nivelul de activitate fizică a persoanei pe timpul zilei și dacă este implicat activ și în alte activități sportive.

Partea rezervată genului feminin ajută la determinarea aproximativă a metabolismului. Femeile care au avut sarcini sau care își administreză anticoncepționale pot avea un metabolism mai lent, astfel tratamentul prescris devine mai elaborat.

După completarea anamnezei, pacientul va fi interogat verbal, discuția se va axa în special pe antecedentele și evoluția bolii dar și pe bilanțul energetic după care este supus unui examen clinic care să permită identificarea cauzelor care au condus la apariția bolii, a formei clinice și a complicațiilor, aceste date fiind extrem de utile pentru instruirea măsurilor terapeutice. [61]

Antecedentele bolii

Se vor cerceta antecedentele eredocolaterale: prezența obezității, a diabetului zaharat, a accidentelor cardiovasculare la ascendenții familiei.

În antecedentele personale se vor bifa cu atenție toate afecțiuniile medicale sau chirurgicale, în special cele care predispun la apariția bolii. Medicația poate fi o cauza favorabilă pentru dezvoltarea obezității, un tratament cu insulină, derivații de sulfoniluree, corticosteroizi, anticoncepționale și psihotrope favorizează obezitatea prin creșterea apetitului și a proceselor anabolice, sau prin diminuarea activității fizice. [6]

Evoluția bolii

Se va lua în consideratie evoluția greutății corporale încă din copilarie, în același timp se va ancheta cheltuiala energetică. În ceea ce privește evoluția acestui parametru se va insista pe obținerea greutății la vârsta de 20 de ani sau în jurul acesteia. În continuare se va înregistra evoluția curbei ponderale insistând asupra faptului dacă în perioada examinarii bolnavul continuă să câștige în greutate aceasta repezintă faza dinamică a obezității sau este de mult timp, staționar faza statică. Deasemenea chiar dacă persoana examinată este marcată supraponderală, faptul ca ea a pierdut mult în greutate într-un interval de timp scurt fără să-și fi dorit acest lucru, poate marca o semnificație severă, mai precis instalarea diabetului zaharat sau existența unui proces proliferativ. [38]

Cele mai corecte metode de diagnostic ale obezității sunt cele care măsoara cantitatea de țesut gras, prin desfășurarea unei analize corporale.

Analiza compoziției corporale se poate efectua cu ajutorul mai multor metode:

-Analizatoarele corporale utilizează impedanța bioelectrică și oferă mai multe detalii atât despre compoziția corporală cât și anumiți parametri corporali și sunt cele mai eficiente în monitorizarea progreselor și regreselor;

-Plicometria este metoda cea mai comună de măsurare a nivelului de grăsime cu ajutorul unui caliper prin determinarea grosimii pliului cutanat fiind o metodă simplă și necostisitoare.

-Indicele masă corp reprezintă un raport dintre doi parametri corporali greutate și înălțime, valorile normale se încadrează între 20 și 26. Un IMC de 30 reflectă un exces de greutate de 30% în timp ce persoanele cu un IMC de peste 40 prezintă un risc de deces de 11 ori mai mare decât persoanele normoponderale. [55]

Diagnosticul diferențial în obezitate poate fi determinat cu ajutorul retenției de hidrosalină, acest procedeu terapeutic constă în administrarea diureticelor și corelarea scăderii în greutate cu volumul de urina în 24 de ore, confirmă existența edemului. Rar, tumorile abdominale gigante sau sarcina se pot confunda cu obezitatea localizată la nivelul trunchiului.[37]

În concluzie diagnosticul și tratamentul nu trebui să se instituie numai la o depasire evidentă a greutății normale, pe motiv ca supraponderalii sunt lipsiți de riscuri. În viziunea menținerii cât mai bune a homeostaziei metabolice și energetice, nici un gram în plus de țesut adipos nu trebuie acceptat.

Tratament și prevenire

Tratamentul kinetoterapeutic in obezitate se va baza in special pe exercitii articulare, exercitii abdominale, exercitii respiratorii, dar si exercitii cu caracter aplicativ.

Gimnastica articulara se va exercita in special asupra articulatiilor care reprezinta un complex unitar anatomo-fiziologic, o astfel de exercitare nu va neglija celelalte elemente ale corpului de efectele benefice ale exercitiilor fizice. Functiile articulare nu vor avea o limitare stricta ci se va stimula in acelasi timp si functiile musculare si nervoase, a tesuturilor periarticulare si activare circulatiei impreuna cu schimburile nutritive locale.

Programul gimnasticii articulare va ingloba o incalzire buna a organismului pentru efort si a componentelor aparatului locomotor iar efortul va fi progresiv cu evidentierea numarului de repetari dar si a complexitatii exercitiilor, iar la final se vor executa exercitii de streching.

Strechingul are rol in prevenirea accidentarilor prin întinderea lenta a părților mobile ale mușchilor și articulațiilor fiind efectuat fără încordare. Pentru ca mușchii sa devina cat mai felxibili trbuie sa fie intinsi cât mai mult pana la aparitia dureri . Cand întindere musculară maxima a fost atinsa, se mentine poziția respectiva.

Gimnastica abdominala are ca scop principal tonfierea muschilor abdominali pentru a-si indeplini functia lor normala si preventia sau tratarea deficientelor peretelui abdominal, ale organelor intra-abdominale cat si ale aparatului digestiv.

Exercitiile sunt progresive incepand cu pozitii gravitationale sau cu baza de sustinere mare si ajungand la pozitii antigravitationale cu rezistenta.

Gimnastica medicala creste activitatea energetica datorita eliminarii produsilor de catabolism, stimuleaza peristaltismul si micsoreaza nivelul stratului adipos de la acest nivel fiind utila si in prevenirea constipatiilor si a ptozelor viscerale.

Gimnastica respiratorie are ca scop antrenarea muschilor respiratorii amplificarea miscarilor toracelui si diafragmului, exercitarea si mentinerea elasticitatii plamanilor, activarea schimburilor gazoase in plamani odata cu marirea ventilatiei pulmonare. Exercitiile de respiratie influenteaza pozitiv functiile organelor din torace si abdomen deoarece stimuleaza marea si mica circulatie a sangelui.

Exercitiile de respiratie din cadrul gimnasticii vor fi pasive active si cu rezistenta. Se va incepe cu exercitii de respiratie abdominala libere si treptat si va ajunge la respiratie abdominala cu rezistenta dozata de kinetoterapeut pana la aplicarea pe abdomen sau torace a unor saculeti de nisip.

Exercitiile cu caracter aplicativ sunt mersul, exercitiile de tarare, alergarea, sariturile, trecerea pe sub obstacole si catararile, dar si exerciti cu diverse dizpozitive precum gantere, sandbag(sac cu nisip), TRX-ul, mingiile medicinale, kettlebell, mingii de gimnastica (Fitball), sau bicicleta.

TRX-ul, sau antrenamentul în suspensie se efectueaza cu greutatea propriului corp poate facilita învâțarea exercițiilor mai complexe într-o manieră sigură și corectă.

Cu ajutorul TRX-ului putem să ne stabilim singuri nivelul de dificultate al exercițiului cu mare ușurință prin apropierea de punctul de ancorare a bazei picioarelor. Astfel cu cât sunt mai aproape de punctul de ancorare cu atât crește nivelul de dificultate al exercițiului.

Exercitiile efectuate la TRX imbunatatesc forta musculara, echilibrul si mobilitatea.

Mingile medicinale sunt o modalitate buna de a îmbunătăți considerabil tonusul muscular din partea superioară a corpului dar si abdomenul. Prin utilizarea unor mingi de diferite dimensiuni putem crește sau descrește nivelul de intensitate dat exercițiului.

Kettlebell-ul este o greutate din oțel asemănătoare cu o bilă de tun cu un mâner atașat de aceasta. Cu ajutorul lui putem exemplifica două exerciții clasice Swing și Snatch.

Swing-ul este un exercițiu pentru antrenarea lanțului muscular posterior într-o manieră asemănătoare cu săritura în lungime. Din pozitia usor flectat kettlebell-ul este balansat de sub zona inghinală până în zona capului, miscarea se executa cu brațele aproape drepte printr-o mișcare explozivă a bazinului și nu prin executarea unei genuflexiuni și nici inzolat, doar din brațe.

Snatch-ul este efectuat cu priză simplă pe Kettlebell (o singură mână). Greutatea se va lăsa ușor între picioare, urmând apoi să fie trasă la piept și împinsă deasupra capului.

Mingile de gimnastică îmbunătățeasc echilibrul și tonusul muscular din zona abdominala.

Bicicleta RealRyder este un dispozitiv relativ nou prevazut cu un cadru mobil, care imita foarte bine pedalare pe o bicicleta normala in aer liber. O astfel de bicicleta imbunatateste echilibrul si antreneaza toate grupele musculare in special picioarele si zona abdominala, iar in medie arde cu 20% mai multe calorii decat o bicicleta stationara normala.

Tratamentul obezitatii va parcurge trei etape de lucru.

Etapa I este de topire a grasimilor sau lipolitica care consta in cresterea consumului de energie prin marirea intensitatii si a volumului efortului fizic intr –un mod individualizat in functie de capacitatea fizica a individului.

Efectuarea exercitiilor se va face intr un rtim alert intercalat cu pauze scurte iar structura exercitiilor imbina travaliul muscular izometric cu cel izotonic, se va incepe cu exercitii analitice si va creste progresiv la exercitii care sa antreneze cat mai multe grupe musculare cu miscari ce vor determina schimbarea permanenta a centrului de greutate al corpului.

Exercitiile vor fi de tarare, alergare sau de respiratie cu miscarea concomitenta a membrelor si trunchiului.

Etapa a II-a sau musculo-poetica va avea ca scop dezvoltarea musculaturii intregului corp, unde se vor executa exercitii cu rezistenta efectuate intr- un ritm lent si cu amplitudine mare, exercitii cu obiecte protabile dar si exercitii izometrice.

Etapa a III-a de intretinere sau prevenire a recidivelor urmareste pastrarea rezultatelor dobandite prin kinetoterapie in primele doua etape. Mijloacele kinetoterapeutice in aceasta etapa se vor axa pe exercitii active libere, cu obiecte, la aparate, aplicative, care sa mentina tonifierea muculaturii intregului corp.

Dupa obtinerea rezultatelor dorite se va adopta un stil de viata sanatos prin miscare si hrana naturala pentru prevenirea bolii.

Rolul exercițiilor fizice în tratamentul obezității

Rolul kinetoterapiei și implicit a exercițiilor fizice în tratarea obezității este de a produce o serie de efecte benefice asupra organismului astfel încât starea inițială să se amelioreze și să se vindece. [4]

Persoana obeză va beneficia de următoarele efecte benefice în urma kinetoterapiei:

Efecte plastice;

Efecte fiziologice;

Efecte de educație;

Efecte de prevenire;

Efecte terapeutice;

Efecte psihologice.

Efecte plastice sunt canalizate asupra componentelor aparatului locomotor: articulații, mușchii, tendoane, oase, având următoarele benefici:

Stoparea și chiar vindecarea deficientelor fizice cauzate de obezitate: hiperlordoze, abdomen hipoton sau proeminent, cifoze compensatorii și picior plat, împreună cu îmbunătățirea generală a corpului;

Reducerea greutății;

Aspectul diform al țesuturilor grase este înlocuit cu reliefarea musculaturii

Efecte fiziologice sunt cauza efectelor plastice fiind evidente într-un timp foarte scurt:

Asupra aparatului neuromioartrokinetic:

Îmbunătățesc stabilitatea și mobilitatea articulară;

Amelioreaza și îmbunătățesc proprietățile mușchilor;

Debitul sanguin muscular crește de la 4 la 80ml/min/100g mușchi;

Precizia gesturilor și coordonarea mișcărilor sunt îmbunătățite;

Asupra aparatului respirator:

La nivel pulmonar și tisular schimburile gazoase sunt intensificate;

Capacitatile și volumele pulmonare se măresc;

Frecvența respiratorie se intensifică;

Scade numărul de respirații pe minut;

Actul respirator este restructurat prin conștientizarea respirației, se îmbunătățește trecerea rapidă de la respirația toracică la cea diafragmatică și invers.

Asupra aparatului cardio-vasular:

Tensiunea arterială și frecvența cardiacă cresc dar prin modificări adaptive în timp se instalează hipotensiunea, bradicardia și hipertrofia cardiacă.

Produșii toxici de metabolism sunt eliminați prin deschiderea capilarelor de rezervă care stimulează circulația profundă;

Viteza de circulație a sângelui venos și arterial crește ușurând munca cardiacă datorită contracțiilor sistolice mai rare și mai ample. [6]

Asupra funcțiilor de digestie, absorbție și eliminare:

Se produce un echilibru optim între ele;

Puterea de asimilare se mărește iar substanțele de rezervă ale obezilor sunt utilizate.

Efecte de educație:

Funcțiile pshiho-motoare și neuro-motoare se îmbunătățesc;

Poziția corpului, mișcările și manifestarile motrice, după exersare îndelungată devin corecte și adaptate nevoilor.

Kinetoterapia influentează pozitiv funcțiile intelectuale, afective și moral-volitive formând caracterul și desăvârșind personalitatea.

Efecte de prevenire -sunt baza exercițiilor medicale:

Întărirea și păstrarea sănătății;

Îmbunătățirea și dezvoltarea funcțiilor organismului;

Întărirea sistemului imunitar pentru combaterea bolilor.

Efecte terapeutice – sunt obținute prin kinetoterapie și sunt de două feluri: [6]

Specifice:

Îmbunătățirea și refacerea proprietăților mușchilor;

Refacerea amplitudinii articulare;

Învațarea sau reînvățarea neuromotori în tulburările de echilibru și coordonare;

Corectarea aliniamentului corpului și a posturii;

Nespecifice:

De relaxare sau stimulare;

De sinergie și echilibrare;

De tonifiere a întregului corp.

Efecte psihologice -latura psihică are un rol foarte important atât în timpul tratamentului cât și dupa: [6]

Recâștigarea încrederii de sine.

Aspecte metodice pentru parcurgerea terapiei în tratamentul obezității

Obiective generale de tratament în cazul obezității la adulți:

Îmbunătățirea /creșterea capacității de efort a organismului.

Odată cu adaugarea efortului fizic ca și o rutină obișnuită, organismul primește multe beneficii. Practicarea efortului susținut, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp zilnic crește considerabil rezistența la efort resepectiv capacitatea acestuia de a se adapta la anumite situații care implică mișcări fizice. Indiferent de tipul de mișcare ales, capacitatea v-a crește.

Scăderea greutății corporale până la normal.

Efortul susținut are avantajul de a oferi arderi calorice mai mari decât în momentele de repaus. Acest fapt încurajează topirea depozitelor de grăsime, eliminarea toxinelor și îmbunătățirea arderilor. Acești parametri, puși în aplicare cu un plan alimentar sau mai multă atenție oferită meselor pot ajuta reducerea greutății până la una normală.

Îmbunătățirea respirației.

Calitatea respirației este îmbunătățită datorită creșterii capacității pulmonare în timpul efortului și eliminarea aproape în totalitate a dioxidului de carbon din plămâni.

Îmbunătățirea circulației periferice.

Din pricina creșterii ritmului cardiac în timpul efortului, vasele de sânge cresc în diametru, inima devine mai puternică și pompează cu mai multă ușurință sângele prin vene și artere. Astfel, cantitatea de sânge pompată se mărește, îmbunătățind circulația periferică.

Îmbunătățirea tonusului muscular.

Practicarea sporturilor și a mișcării fizice în general antrenează musculatura în totalitate. Odată cu menținerea unei rutine în ceea ce privește mișcarea, musculatura se tonifiază și se menține cu ajutorul unei alimentații bogate în proteină.

Înlăturarea afecțiunilor asociate.

Afecțiunile asociate obezității au fost descrise anterior. Efortul fizic are printre beneficiile sale stoparea simptomelor tipice dar chiar și înlăturarea completă a afecțiunilor, în special a celor legate de articulații.

Îmbunătățirea stării psihice a subiectului.

Sportul și mișcarea ajută la eliberarea unei cantități mari de hormoni și endorfine. Acestea au capacitatea de a bine dispune atletul, și de a îmbunătăți starea psihică generală a acestuia. De asemenea, ameliorarea bolilor, a afecțiunilor, pierderea în greutate și celelalte beneficii aduse de către efort sunt resimțite de către pacient și îmbunătățesc starea de spirit a acestuia.

ORGANIZAREA CERCETĂRII

Scopul și obiectivele cercetării

Scopul acestei cercetari a fost de a dovedi eficacitatea kinetoterapiei asupra pacientului obez si supraponderal dar si avantajele însușite în urma tratamentului kinetic corespunzător.

Obiectivele lucrării:

1. Creșterea rezistenței la efort

2. Imbunatatirea functiilor aparatului cardio-vascular

3. Ameliorarea circulației periferice

4. Cresterea capacitatii pulmonare

5. Scaderea greutatii corporale

6. Diminuarea tesutului adipos subcutanat

7. Scaderea perimetrului abdominal

8. Prevenirea recidivelor

Toate obiectivele de mai sus au un singur scop si anume îmbunătățirea adusă în ceea ce privește calitatea vieții pacientului.

Cercetarea s-a desfasurat pe o perioadă de 8 luni, timp in care pacientii au fost monitorizati si ajutati pentru indeplinirea obiectivelor propuse. Metodele de investigare au fost aplicate inainte de inceperea tratamentului kinetic si la final.

Locul și perioada desfășurării ceretarii

Cercetarea a avut loc în cadrul centrului profesionist de fitness Studio C din judetul Brasov, iar perioada desfasurarii a fost 05.01.2015 – 09.08.2015. Astfel, evaluarea inițială a avut loc în data de 09.01.2015 iar cea finală în data de 09.08.2015.

Participanții din cadrul cercetarii

Cercetarea s-a desfășurat pe un lot de 10 pacienți, 7 de genul masculin si 3 de genul feminin. Vârsta pacientilor a fost cuprinsă între 25 și 37 de ani, inaltimea intre 1,63 si 1,87 metri, iar greutatea intre 80 si 110 kilograme.

Metode de investigare

Datele generale ale pacienților au fost colectate prin anamneză și din fișele de observație ale fiecăruia. Aici au fost incluse numele subiectului, vârsta, sexul, diagnosticul de astm bronșic, alte diagnostice asociate, tratamentul medicamentos și dozele și modul de administrare al acestuia.

Pentru culegerea unor date privitoare la indicatorii morfo-funcționali măsurați la eșantionul supus cercetării, am folosit următorii indicatori:

Înălțime;

Greutate;

Indicele de masă corporală;

Perimetrul abdominal;

Testul Ruffier;

Frecvența cardiacă;

Țesutul adipos;

Tensiunea arterială.

Descrierea parametrilor morfo-funcționali

Statura, talia sau înălțimea, sunt valoarile antropometrice în raport cu care se interpretează toți ceilalți indici. distanța dintre creștetul capului și nivelul tălpii măsurată în poziție stând. Valoarea sa este raportată la sex, vârstă și starea de nutriție. Instrumentul de măsurare este taliometrul. Se măsoară în poziția stând, cu călcâiele, fesele și omoplații lipiți de perete sau taliometru, bărbia în piept, astfel încât marginea superioară a conductului auditiv extern și unghiul extern al ochiului să se găsească pe orizontală. Deoarece statura este formată din mai multe segmente, pot exista variații până la 3cm în cursul aceleiași zile.

Greutatea este indicatorul creșterii cantitative a corpului măsurata în kilograme. Valoarea sa este raportată la sex, vârstă, talie și starea de nutriție. Instrument de măsurare – cântarul. Se măsoară cu ajutorul cântarului medical. Unitatea de măsură este kilogramul și gramul. Este un indice perfectibil și poate fi influențat în mare parte de factorii exogeni ca alimentația și unii factori educativi.

Greutatea corporală reprezintă unul dintre parametrii care poate varia în limite foarte largi și dacă nu este corelat cu alți indicatori nu este suficient de relevant. Câștigul în greutate, evoluează în anumite limite cu câștigul de centimetri în înălțime, dar calitatea acestui indicator este strâns legată de structura corpului. Indicatorul MAC (masa activă a corpului) departajează țesuturile active (dintre care cel mai important este țesutul muscular), de țesuturile pasive (țesutul adipos).

După unii specialiști “MAC se corelează cu VO2 max, cu forța musculară, cu rezistența și cu alte calități motrice” (Nicu Alexe-1993).

Indicele de masă corporală (IMC) sau Body Mass Index (BMI) este un indicator oficial, recunoscut științific, de calculare a greutății ideale pentru o viață sănătoasă. Acesta poate fi calculat cu ajutorul formulei (1):

(1)

Este un raport între greutate și înălțime utilizat pentru a determina care este masa pe care structura osoasă o poate susține, fără a avea probleme medicale cauzate de surplusul de greutate. Este un parametru variabil, deoarece trebuie ținut cont și de procentul de grăsime.

De exemplu un culturist competițional cântărește cu siguranță mai mult decât ar trebui conform acestui indice, dar având în vedere că procentul de grăsime este redus iar masa musculară bine definită, el nu va avea probleme articulare din cauza greutății deoarece aceasta îl ajută să își susțină greutatea.

Grafic al indicelui masei corporale

Liniile punctate sunt sub-categorii ale categoriilor principale. Spre exemplu, categoria “sub-ponderal” este împărțită în sub-categoriile “acut,” “moderat,” și “obișnuit”. (Pe baza datelor World Health Organization)

Valori IMC:

18,49 sau mai puțin -Subponderal

între 18,50 și 24,99 -Greutate normală

între 25,00 și 29,99 -Supraponderal

între 30,00 și 34,99 -Obezitate (gradul I)

între 35,00 și 39,99 -Obezitate (gradul II)

40,00 sau mai mult -Obezitate morbidă

Perimetrul abdominal se poate măsura cu ajutorul unei benzi metrice poziționată orizontal la nivelul ombilicului. În fig. 2 se pot observa mai multe modalități de măsurare a perimetrelor corporale. Cel mai important dintre acestea când vine vorba de monitorizarea obezității este perimetrul taliei, cu ajutorul căruia putem monitoriza cu ușurință (și fără să punem persoana în cauză întro postură inconfortabilă) dimensiunea abdominală.

Modalități de măsurare a circumferințelor.

Proba Ruffier reprezintă un test de evaluare a capacității fizice (fitness); este un test de triaj care se aplica începătorilor, fiind lipsit de riscuri.

Tehnica: subiectului poziționat "șezând" i se înregistrează pulsul pe 15 s, care, înmulțit cu 4, dă constanta P1 (puls de repaus); subiectul execută apoi 30 de genuflexiuni în 45 s, după care se așează în poziția inițială; se măsoară pulsul pe 15 s între secundele 0 -15 postefort, care, înmulțit cu 4, dă constanta P2 (pulsul de efort); subiectul rămâne așezat timp de 1 minut, iar în secundele 45 -60 ale acestui minut postefort i se măsoară din nou pulsul pe 15 s, care, înmulțit cu 4, dă constanta P3 (pulsul de revenire). Se aplică următoarea formulă:

(2)

Interpretare: valori mai mici de 0 (negative) = foarte bine;

valori între 0 -5 = bine;

valori între 5 -10 = mediu;

valori între 10 -15 = satisfăcător;

valori peste 15 = nesatisfăcător, ceea ce impune investigații cardiovasculare suplimentare.

În funcție de valorile obținute se dau indicații de îmbunătățire a condiției fizice prin antrenament.

Frecvența cardiacă este reprezentată de numărul de cicluri cardiace pe unitatea de timp (pe minut, prin convenție). frecvența cardiacă în repaus, la vârsta adultă, variază după subiect, între 60 și 100 pe minut.

Formula frecvenței cardiace de rezervă, presupune următorii pași:

determinarea frecvenței cardiace maxime, pentru fiecare persoana în parte și care se obține scăzând vârsta persoanei din numărul 220;

determinarea frecvenței cardiace de repaus, determinată de preferința dimineața după trezire (cu valori normale între 60-80 de bătăi pe minut);

se scade apoi valoarea frecvenței cardiace de repaus din valoarea frecvenței cardiace maxime pentru vârsta respectivă, obținându-se astfel frecvența cardiacă de rezervă;

se înmulțește apoi valoarea frecvenței cardiace de rezervă cu valoarea frecvenței cardiace la care se dorește realizarea exercițiul fizic regulat;

se adăuga în cele din urmă la rezultat, valoarea frecvenței cardiace de repaus și se obține astfel valoarea frecvenței cardiace țintă (care trebuie atinsă pentru realizarea obiectivului propus).

Țesutul adipos este determinat cu ajutorul plicilor pentru aprecierea compoziției corporale. Plica include un dublu strat, al pielii și al țesutului adipos subcutanat, nu și mușchiul. Plica se formează prin ciupire între police și index; se strânge ferm și se menține pe tot parcursul măsurătorii. Se măsoară cu caliperul, plasat cu muchiile la 1cm de police și index.

Exemplu de măsurare a țesutului adipos cu ajutorul unui caliper

Există totuși un factor important al acestui procent de grăsimi: masa musculară bine definită sau slab definită. O persoană poate avea un procent de grăsimi redus, care să corespundă nivelului optim, dar din cauza unei mase musculare slab definite, acesta reprezintă o problemă și nu un avantaj.

Caliper manual clasic

Un astfel de organism este mai vulnerabil la frig și boli, prezintă o imunitate mai scăzută, oboseala mentală este mai rapidă decât în mod normal etc. Pentru calcularea țesutului adipos cu ajutorul caliperului, am folosit un website specializat pentru acesta atât pentru genul feminin ( http://www.unit-conversion.info/othertools/7-site-womens-percent-body-fat/ ) cât și pentru genul masculin ( http://www.unit-conversion.info/othertools/7-site-mens-percent-body-fat/#data ).

Tensiunea arterială este forța cu care sângele apasă pe pereții arterelor prin care circulă. Măsurarea periodică, uneori zilnică, a tensiunii este una dintre cele mai simple și la îndemână măsuri de prevenire a afecțiunile cardiace. Valorile tensiunii arteriale sunt de obicei mai scăzute dimineața și mai ridicate spre seară, mai scăzute vara și mai ridicate iarna. Cele două valori ale tensiunii arteriale (TA) sunt date de contracția și relaxarea inimii (sistolă, respectiv diastolă). Valorile tensionale poartă numele de sistolică (valoarea cea mai mare) și diastolică (valoarea cea mai mică). În cazul unui adult, valorile presiunii arteriale situate sub nivelul de 140 de milimetri coloană de mercur (prescurtat 140 mmHg) pentru sistolică și 90 mmHg pentru diastolică sunt cele considerate normale. În general, medicii consideră aceste valori ca un prag maxim admis. În mod normal, tensiunea luată în picioare trebuie să fie puțin mai mare decât în poziția culcat. Valorile măsurate dimineața, la sculare, înainte de a mânca și după perioada de odihnă de peste noapte, este considerată tensiunea fundamentală.

Program de kinetoterapie pentru tratamentul obezității

Obiectivele kinetoterapiei in tratamentul obezitatii:

1.Scaderea greutatii corporale;

2.Cresterea sau imbunatatirea capacitatii de efort;

3.Imbunatatirea respiratiei si cresterea ventilatiei pulmonare;

4.Tonifierea generala a sistemului muscular;

5.Activarea unui consum energetic crescut pentru a mari durata si activitatea reactiilor de oxidare celulara;

6.Imbunatatirea fizica si psihica a pacientului.

Am impartit cele 8 luni de tratament in trei etape care vor bifa toate obiectivele kinetice propuse si anume:

Etapa lipolitica are o durata de 3 luni si este responsabila de indeplinirea primelor 3 obiective;

Etapa musculo-poetica dureaza 3 luni pentru indeplinirea obiectivelor 4 si 5;

Etapa de intretinere cu durata de 2 luni, ii corepsunde ultimul obiectiv avand ca rol pastrarea si imbunatatirea atat fizica cat si psihica a pacientului.

In fiecare etapa exercitiile fizice s-au efectuat pe perioade de timp cu pauze intre ele, fiecarei etape i-a corespuns un anumit timp in care s-a efectuat exercitiul dar si o anumita pauza specifica etapei.

Sedinta de tratament kinetoterapeutic a durat 50 de minute fiind formata din incalzire(5 minute), programul de exercitii(40 minute) si streching(5 minute).

Tratamentul kinetoterapeutic incepe cu o buna incalzire organismului, prin mers (pe porțiuni de 10-20m); normal, pe călcâie, pe vârfuri, mers lateral cu pași adăugați și pași încrucișați, tot din mers rotirea amplă a brațelor inapoi si inainte, finalul incalziri se termina cu o serie de 4 exercitii efectuate pe loc intr-un ritm cu o intensitate crescatoare timp de 20 secunde fiecare fara pauza intre ele, astfel joc de glezne, alergarea cu genunchii sus, lovirea sezutei si sarituri cu departarea picioarelor si apropierea palmelor deasupra capului cu bratele intinse.

Etapa lipolitica sau de arderea grasimilor este etapa unde exercitiile sunt efectuate la intensitate maxima timp de 20 secunde iar pauza intre exercitii este de 50 secunde.

Exercitiul 1:

Din stand saritul coardei pe ambele picioare;

Saritul coardei pe ambele picioare

Exercitiul 2:

Din decubit dorsal cu mingea medicinala tinuta cu bratele intinse vertical, ridicare trunchiului si ducerea mingii deasupra capului;

Abdomene cu mingea medicinala

Exercitiul 3:

Din stand cu ganterele in mana, bratele intinse pe langa cap, se executa genuflexiuni cu flexia bratelor;

\

Genuflexiuni cu gantere

Exercitiul 4:

Din aplecat cu sprijin pe mingea medicinala, forfecarea picioarelor din saritura;

Forfecari de picioare pe mingea medicinala

Exercitiul 5:

Flotari cu sprijin pe sandbag;

Flotari pe sandbag

Exercitiul 6:

Cu ajutorul unui kettlebell in ambele mainii efectuarea swingului

Swing

Exercitiul 7:

Din stand departat cu un sandbag in mainii si cu usoara flexie din genunchi, ridicarea exploziva a sandbag-ului desupra capului, cu bratele intinse.

Ridicarea sandbag-ului cu ambele maini

Etapa musculo-poetica urmareste dezvoltarea musculaturii, exercitiile efectuate in aceasta faza au o intensitate scazuta, insa timpul de executie a exercitiilor este de 50 secunde iar pauza de 20 secunde, aceasta etapa fiind invers proportionala ca timp si intensitate cu cea lipolitica.

Exercitiul 1:

Din sprijin pe TRX cu ambele maini, genuflexiuni pe un singur picior, celalalt fiind tinut paralel cu solul;

Genuflexiuni pe un picior la TRX

Exercitiul 2:

Din stand cu un kettlebell in maini, membrele inferioare abduse, se executa ridicare la nivelul pieptului a dispozitivului;

Ridicare kettlebell

Exercitiul 3:

Din stand cu membrele inferioare abduse si tinand o minge medicinala in maini, genuflexiune cu ridicarea mingii deasupra capului;

Genuflexiune cu ridicarea mingii

Exercitiul 4:

Din stand cu sprijin pe TRX, trunchiul aplecat spre inainte, spatele drept, se vor executa flotari;

Flotari la TRX

Exercitiul 5:

Din pozitie de flotare cu picioarele in sprijin pe fitball, se executa flexia coapsei pe abdomen;

Abdomene pe fitball

Exercitiul 6:

Din stand cu sandbag tinut in maini si sprijinit pe umeri cu spatele drept, fandare spre inainte pe un picior apoi celalalt;

Fandari cu sandbag pe umeri

Exercitiul 7:

Din pozitie de flotare dar cu sprijin pe coate se mentine pozitia;

Exercitiu izometric

Etapa de intretinere are ca rol pastrarea rezultatelor obtinute prin kinetoterapie in primele doua etape si prevenirea recidivelor. In aceasta etapa am introdus bicicleta RealRyder pentru a imbunatati echilibrul, coordonarea dar si tonusul muscular, mentionez ca antrenamentul este efectuat pe ritmul muzicii astfel a fost imbunatatita si starea psihica a pacientului.

Bicicleta RealRyder

Finalul programului terapeutic se termina cu streching, la fiecare exercitiu timpul de intindere a musculaturii este de 15 secunde.

Programul de streching:

Din stand cu picioarele departate prinderea gleznelor si mentinerea pozitiei;

Fandarare laterala cu mentinerea pozitiei;

Aplecare in fata cu prinderea piciorului si mentinerea pozitie;

Din patrupedie coboram sezuta pe calcaie si mentinem pozitia;

Pe genunchi cu extensia trunchiului si sprijin pe palme mentinem pozitia;

Din sezand cu membrele inferioare abduse si intinse, flexia trunchiului la cate un picior cu mentinerea pozitiei;

Stand cu membrele inferioare departate la nivelul umerilor, bratele pe langa corp inclinare laterala a trunchiului si mentinerea pozitiei.

REZULTATELE CERCETĂRII

Eșantionul cercetării

Eșantionul a fost format din 10 pacienți iar rezultatele parametrilor morfo-funcționali înainte de începerea programului de kinetoterapie si la finalul acestuia, sunt următoarele:

Tabel cu datele somato-funcționale înregistrate de subiecții cercetării -testare inițială-

Tabel cu datele somato-funcționale înregistrate de subiecții cercetării -testare finală-

Așa cum se poate observa, în program au luat parte atât persoane de gen feminin cât și de gen masculin. Vârstele subiecților variază între 25 și 37 de ani, astfel putem considera întreg esantionul ca fiind unul adult, neîncadrându-se în ceea ce am putea numi tineri sau persoane aflate în perioada de creștere. Acest aspect este important de menționat din cauza faptului că, un adolescent de exemplu, care este supraponderal având în vedere procentul de grăsime și indice masa corp, poate în urma unei creșteri în înălțime sa devină normo-ponderal cântărind în continuare aceeași greutate.

Talia subiecților este una medie, 1,73 m. O medie a greutății este în jurul valorii de 90 kg, valabilă pentru începerea programului. Greutatea maximă atinsă în cadrul studiului este de 110 kg și apartine unei persoane de gen masculin iar cea minima de 80 și apartine unei persoane de gen feminin. Indicele masă corp a fost calculat cu ajutorul formulei expuse anterior. Toți participanții la studiu se încadrează în categoria de supraponderabilitate determinată de acest parametru. Valoare medie este aproape de valoarea 30. Perimetrul abdominal a fost măsurat cu ajutorul unei unei benzi metrice conform metodei clasice, măsurarea la nivelul ombilicului. În general aceasta este zona cea mai destinsă a trunchiului la persoanele cu supragreutate.

Tensiunea și frecvența cardiacă au fost măsurate cu ajutorul unui tensiometru automat, valorile obținute au fost foarte variabile. Țesutul adipos a fost măsurat cu ajutorul unui plicometru, fiind apoi introdus în software pentru a înlocui valorile obținute în mm în procentul de grăsime aferent acestora.

Toți parametrii au fost măsurați în prima zi înainte de începerea antrenamentelor.

Sintetizarea și analiza comparativă a rezultatelor cercetării

În capitolul anterior am exemplificat modalitatile și tehnicile kinetoterapeutice, precum și programul ținut de către pacienti. De asemenea am prezentat rezultatele inițiale obținute în urma primei măsurători. În cele ce urmează, sunt prezentate rezultatele individuale obținute de către pacienți, in funcție de nivelul de implicare avut, în timpul celor 8 luni, dar și de nivelul de stres, subiecții au obținut valori diferite. Rezultatele au fost și neașteptat de bune dar și nesatisfăcătoare în anumite cazuri. Chiar dacă toți subiectii au avut scăderi în ceea ce privește greutatea, procentul de grăsime, și o îmbunătățire completă a laturii estetice și de sănătate, unii au obținut rezultate mult mai bune decât ceilalți. Disponibilitatea programului de kinetoterapie a fost aceelasi pentru toți pacientii, iar în funcție de disponibilitatea lor, unii au fost foarte perseverenți, iar alții mai putin.

După cum putem observa din tabel, diferențele care apar sunt toate în avantajele pacienților, dar așa cum am menționat și anterior, unii au obținut rezultate mai bune decât ceilalți. În cele ce urmează vom analiza comparativ fiecare parametru în parte conform mediei acestuia.

Tabelul următor oferă o privire de ansamblu asupra mediilor obținute în urma primei respectiv ultimei măsuratori, precum și diferența dintre cele două. În medie s-au pierdut 14,20 kg, obținându-se astfel o valoare a indicelui masa corp mai mică cu 4,71. Perimetrul abdominal s-a micșorat cu 16,36 cm, procentul de grăsime a scăzut cu 9,70%. Tensiunea arterială și frecvența cardiacă au fost și ele îmbunătățite, iar coeficientul testului Ruffier a fost îmbunătățit cu 3,75.

Tabel cu valorile comparative (media aritmetică) la parametrii evaluați

Primul parametru determinat a fost greutatea. Media obținută la acesta este cu 14,20 kg mai scăzută decât valoarea măsurată inițial, trecând de la o valoare de 90,40 la 76,20 kg.

Reprezentarea valorilor comparative la indicatorul somatic – Greutatea

Următorul parametru determinat a fost perimetrul abdominal. Media obținută la acesta este cu 16,36 cm mai scăzută decât valoarea măsurată inițial, trecând de la o valoare de 102,16 la 85,80 cm.

Reprezentarea valorilor comparative la indicatorul somatic – Perimetrul abdominal

Indicele masă corp a fost următorul parametru determinat. Media obținută la acesta este cu 4,33 mai scăzută decât valoarea măsurată inițial, trecând de la o valoare de 29,64 la 25,31. Această valoare a fost obținută ținându-se cont de înalțimea fiecărui pacient în parte și calculată cu ajutorul formulei exemplificate anterior.

Reprezentarea valorilor comparative la indicatorul somatic – Indicele masă-corp

Următorul parametru determinat a fost testul Ruffier. Media obținută la acesta este cu 3,75 mai scăzută decât valoarea măsurată inițial, trecând de la o valoare de 11,48 la 7,73. Având în vedere și restul parametrilor, acesta este parametrul cu cea mai mare diferență. Acest lucru atestă clar că persoanele obeze au o rezistență la efort foarte slabă care poate fi îmbunătățită drastic odată cu scăderea în greutate, tonifierea musculaturii și creșterea capacității pulmonare. Îmbunătățirea este dată de o diferență de aproximativ 30%.

Reprezentarea valorilor comparative la indicatorul funcțional – Testul Ruffier

Frecvența cardiacă a fost îmbunătățită cu 4,60.

Reprezentarea valorilor comparative la indicatorul funcțional – Frecvența cardiacă

După cum se poate observa în reprezentarea de mai jos (fig.17) procentul de țesut adipos a scăzut de la valoarea de 30,54% la 20,84% reprezentând o diferență de 9,7 procente.

Reprezentarea valorilor comparative la indicatorul funcțional – Procentul de țesut adipos

Tensiunea arterială a fost și ea îmbunătățită de la o valoare de 13/7 la 12/6. Această schimbare se poate datora atât din cauza introducerii efortului fizic în rutina zilnică, dar și din cauza ameliorării simptomelor medicale observate de către pacienți.

Reprezentarea valorilor comparative la indicatorul funcțional – Tensiunea arterială

Studiu de caz

Cazul 1 A. S.

Anamneză cazul 1 A. S.

Pacientul numărul 1 este de gen masculin. Datele inițiale prezintă o greutate de 86 kg raportați la o talie de 1,70 m. Pacientul are 36 de ani și dorește să slăbească și ulterior să tonifieze masa musculară.

Tabel cu valorile comparative (inițial-final) la măsurarea cu caliperul

Procentul țesutului adipos a scăzut de la 32,66 % la 27,41 %. Cea mai mare scădere a fost determinată de grosimea stratului de țesut adipos la nivelul abdominal și subscapular respectiv 12 mm mai puțin la măsuratoarea cu plicometrul. Următoarea zonă ca și importanță este dată de triceps, unde țesutul s-a subțiat cu 10 mm.

Mai jos avem și o reprezentare grafică a diferențelor obținute la măsuratoarea cu plicometrul pentru determinarea țesutului adipos. Se poate observa o curbură care se menține între cei doi parametrii reprezentând o diferență de aproximativ 15% în totalitate. Zonele măsurate au fost axilă, piept, abdomen, subscapular, suprailiac, triceps și coapsă.

Reprezentare grafică a datelor obținute cu ajutorul plicometrului pentru cazul 1 A. S.

Cazul 2 V. I.

Anamneza cazul 2 V. I.

Pacientul numărul 2 este de gen masculin. Datele inițiale prezintă o greutate de 83 kg raportați la o talie de 1,68 m. Pacientul are 28 de ani și dorește să tonifieze masa musculară.

Tabel cu valorile comparative (media aritmetică) la parametrii evaluați

Procentul țesutului adipos a scăzut de la 30,10 % la 17,14 %. Cea mai mare scădere a fost determinată de grosimea stratului de țesut adipos la nivelul abdominal, 11 mm mai puțin la măsuratoarea cu plicometrul. Următoarea zonă ca și importanță este dată de triceps, unde țesutul s-a subțiat cu 8 mm.

Mai jos avem și o reprezentare grafică a diferențelor obținute la măsuratoarea cu plicometrul pentru determinarea țesutului adipos. Se poate observa o curbură care se menține între cei doi parametrii reprezentând o diferență de aproximativ 10% în totalitate. Zonele măsurate au fost axilă, piept, abdomen, subscapular, suprailiac, triceps și coapsă.

Reprezentare grafică a datelor obținute cu ajutorul plicometrului pentru cazul 2 V. I.

Cazul 3 B. A.

Anamneză cazul 3 B. A.

Pacientul numărul 3 este de gen feminin. Datele inițiale prezintă o greutate de 80 kg raportați la o talie de 1,60 m. Pacientul are 25 de ani și dorește să slăbească și mențină rezultatul pentru o formă fizică bună. Este interesată de rezultatele estetice.

Tabel cu valorile comparative (media aritmetică) la parametrii evaluați

Procentul țesutului adipos a scăzut de la 34,92 % la 27,97 %. Cea mai mare scădere a fost determinată de grosimea stratului de țesut adipos la nivelul tricepsului respectiv 12 mm mai puțin la măsuratoarea cu plicometrul. Următoarea zonă ca și importanță este dată de abdomen și suprailiac, unde țesutul s-a subțiat cu 8 mm.

Mai jos avem și o reprezentare grafică a diferențelor obținute la măsuratoarea cu plicometrul pentru determinarea țesutului adipos. Se poate observa o curbură care se menține între cei doi parametrii reprezentând o diferență de aproximativ 25% în totalitate. Zonele măsurate au fost axilă, piept, abdomen, subscapular, suprailiac, triceps și coapsă.

Reprezentare grafică a datelor obținute cu ajutorul plicometrului pentru cazul 3 B. A.

Cazul 4 A. B.

Anamneză cazul 4 A. B.

Pacientul numărul 4 este de gen feminin. Datele inițiale prezintă o greutate de 80 kg raportați la o talie de 1,63 m. Pacientul are 34 de ani și dorește să slăbească până la greutatea ideală.

Tabel cu valorile comparative (media aritmetică) la parametrii evaluați

Procentul țesutului adipos a scăzut de la 36,14 % la 26,54 %. Cea mai mare scădere a fost determinată de grosimea stratului de țesut adipos la nivelul suprailiac respectiv 18 mm mai puțin la măsuratoarea cu plicometrul. Următoarea zonă ca și importanță este dată de axilă, unde țesutul s-a subțiat cu 14 mm.

Mai jos avem și o reprezentare grafică a diferențelor obținute la măsuratoarea cu plicometrul pentru determinarea țesutului adipos. Se poate observa o curbură care se menține între cei doi parametrii reprezentând o diferență de aproximativ 33% în totalitate. Zonele măsurate au fost axilă, piept, abdomen, subscapular, suprailiac, triceps și coapsă.

Reprezentare grafică a datelor obținute cu ajutorul plicometrului pentru cazul 4 A. B.

Cazul 5 S. N.

Anamneză cazul 5 S. N.

Pacientul numărul 5 este de gen masculin. Datele inițiale prezintă o greutate de 105 kg raportați la o talie de 1,87 m. Pacientul are 31 de ani și dorește să aibe un stil de viață sănătos.

Tabel cu valorile comparative (media aritmetică) la parametrii evaluați

Procentul țesutului adipos a scăzut de la 27,91 % la 14,90 %. Cea mai mare scădere a fost determinată de grosimea stratului de țesut adipos la nivelul abdominal respectiv 23 mm mai puțin la măsuratoarea cu plicometrul. Următoarea zonă ca și importanță este dată de axilă, unde țesutul s-a subțiat cu 17 mm.

Mai jos avem și o reprezentare grafică a diferențelor obținute la măsuratoarea cu plicometrul pentru determinarea țesutului adipos. Se poate observa o curbură care se menține între cei doi parametrii reprezentând o diferență de aproximativ 45% în totalitate. Zonele măsurate au fost axilă, piept, abdomen, subscapular, suprailiac, triceps și coapsă.

Reprezentare grafică a datelor obținute cu ajutorul plicometrului pentru cazul 5 S. N.

Cazul 6 G. T.

Anamneză cazul 6 G. T.

Pacientul numărul 6 este de gen masculin. Datele inițiale prezintă o greutate de 98 kg raportați la o talie de 1,80 m. Pacientul are 29 de ani și dorește să slăbească pentru a-și îmbunătăți sănătatea.

Tabel cu valorile comparative (media aritmetică) la parametrii evaluați

Procentul țesutului adipos a scăzut de la 28,10 % la 22,39 %. Cea mai mare scădere a fost determinată de grosimea stratului de țesut adipos la nivelul abdominal, axilă și subscapular respectiv 9 mm mai puțin la măsuratoarea cu plicometrul. Următoarea zonă ca și importanță este dată de suprailiac, unde țesutul s-a subțiat cu 8 mm.

Mai jos avem și o reprezentare grafică a diferențelor obținute la măsuratoarea cu plicometrul pentru determinarea țesutului adipos. Se poate observa o curbură care se menține între cei doi parametrii reprezentând o diferență de aproximativ 15% în totalitate. Zonele măsurate au fost axilă, piept, abdomen, subscapular, suprailiac, triceps și coapsă.

Reprezentare grafică a datelor obținute cu ajutorul plicometrului pentru cazul 6 G. T.

Cazul 7 N. A.

Anamneză cazul 7 N. A.

Pacientul numărul 7 este de gen masculin. Datele inițiale prezintă o greutate de 110 kg raportați la o talie de 1,83 m. Pacientul are 37 de ani și dorește să obțină o greutate normală și să trăiască o viață sănătoasă.

Tabel cu valorile comparative (media aritmetică) la parametrii evaluați

Procentul țesutului adipos a scăzut de la 28,89 % la 6,95 %. Cea mai mare scădere a fost determinată de grosimea stratului de țesut adipos la nivelul abdominal respectiv 32 mm mai puțin la măsuratoarea cu plicometrul. Următoarea zonă ca și importanță este dată de axilă, unde țesutul s-a subțiat cu 31 mm.

Mai jos avem și o reprezentare grafică a diferențelor obținute la măsuratoarea cu plicometrul pentru determinarea țesutului adipos. Se poate observa o curbură care se menține între cei doi parametrii reprezentând o diferență de aproximativ 85% în totalitate. Zonele măsurate au fost axilă, piept, abdomen, subscapular, suprailiac, triceps și coapsă.

Reprezentare grafică a datelor obținute cu ajutorul plicometrului pentru cazul 7 N. A.

După cum se poate observa, viața pacientului s-a schimbat dramatic. De la o persoana cu surplus de greutate, sedentară, s-a transformat într-o persoană activă, motivată de propriile rezultate pentru a continua îmbunătățirea stării sale de sănătate.

De asemenea, am vrut sa evidențiez faptul că și pacienții au observat rezultatele și schimbările, și nu doar cele fizice. Pentru aceasta, l-am rugat să ia parte la un scurt interviu cu ocazia căruia să descrie felul în care simte îmbunătățirile.

S. A. : ”Salut. Spune-mi te rog, cum te simți acum, după ce ai slabit?”

N. A. : ”Salut. Înainte mă simțeam greoi, oboseam foarte repede și nu aveam rezistență fizica. Acum mă simt foarte bine, sunt sănătos, am un bun tonus muscular, și faptul că am slăbit, mă ajută să mă dedic trup și suflet hobby-ului meu, ciclismul. Toate acestea mi-au schimbat viața în bine. ”

S. A. : ”Îți mulțumesc că ai acceptat să faci parte din cei 10 pacienți ai mei și îți doresc o viață sănătoasă și plină de mișcare. ”

N. A. : ”Mulțumesc!”

Cazul 8 B. O.

Anamneză cazul 8 B. O.

Pacientul numărul 8 este de gen masculin. Datele inițiale prezintă o greutate de 91 kg raportați la o talie de 1,80 m. Pacientul are 30 de ani și dorește să obțină o formă fizică bună.

Tabel cu valorile comparative (media aritmetică) la parametrii evaluați

Procentul țesutului adipos a scăzut de la 28,05 % la 19,48 %. Cea mai mare scădere a fost determinată de grosimea stratului de țesut adipos la nivelul pieptului respectiv 15 mm mai puțin la măsuratoarea cu plicometrul. Următoarea zonă ca și importanță este dată de suprailiac, unde țesutul s-a subțiat cu 14 mm.

Mai jos avem și o reprezentare grafică a diferențelor obținute la măsuratoarea cu plicometrul pentru determinarea țesutului adipos. Se poate observa o curbură care se menține între cei doi parametrii reprezentând o diferență de aproximativ 30% în totalitate. Zonele măsurate au fost axilă, piept, abdomen, subscapular, suprailiac, triceps și coapsă.

Reprezentare grafică a datelor obținute cu ajutorul plicometrului pentru cazul 8 B. O.

Cazul 9 M. A.

Anamneză cazul 9 M. A.

Pacientul numărul 9 este de gen feminin. Datele inițiale prezintă o greutate de 91 kg raportați la o talie de 1,74 m. Pacientul are 27 de ani și dorește să slăbească și ulterior să tonifieze masa musculară.

Tabel cu valorile comparative (media aritmetică) la parametrii evaluați

Procentul țesutului adipos a scăzut de la 32,55 % la 24,78 %. Cea mai mare scădere a fost determinată de grosimea stratului de țesut adipos la nivelul suprailiac și coapsă respectiv 10 mm mai puțin la măsuratoarea cu plicometrul. Următoarele zone ca și importanță sunt dată de axilă și abdomen, unde țesutul s-a subțiat cu 9 mm.

Mai jos avem și o reprezentare grafică a diferențelor obținute la măsuratoarea cu plicometrul pentru determinarea țesutului adipos. Se poate observa o curbură care se menține între cei doi parametrii reprezentând o diferență de aproximativ 25% în totalitate. Zonele măsurate au fost axilă, piept, abdomen, subscapular, suprailiac, triceps și coapsă.

Reprezentare grafică a datelor obținute cu ajutorul plicometrului pentru cazul 9 M. A.

Cazul 10 M. P.

Anamneză cazul 10 M. P.

Pacientul numărul 10 este de gen masculin. Datele inițiale prezintă o greutate de 80 kg raportați la o talie de 1,68 m. Pacientul are 37 de ani și dorește să slăbească și să obțină un corp plăcut estetic.

Tabel cu valorile comparative (media aritmetică) la parametrii evaluați

Procentul țesutului adipos a scăzut de la 26,11 % la 20,88 %. Cea mai mare scădere a fost determinată de grosimea stratului de țesut adipos la nivelul axilei, abdominal și suprailiac și triceps cu respectiv 7 mm mai puțin la măsuratoarea cu plicometrul. Următoarelo zone ca și importanță sunt date de subscapular și coapsă, unde țesutul s-a subțiat cu 6 mm.

Mai jos avem și o reprezentare grafică a diferențelor obținute la măsuratoarea cu plicometrul pentru determinarea țesutului adipos. Se poate observa o curbură care se menține între cei doi parametrii reprezentând o diferență de aproximativ 15% în totalitate. Zonele măsurate au fost axilă, piept, abdomen, subscapular, suprailiac, triceps și coapsă.

Reprezentare grafică a datelor obținute cu ajutorul plicometrului pentru cazul 10 M. P.

CONCLUZII

Kinetoterapia în marea sa diversitate, rămâne principalul mijloc al tartamentului in obezitate.

Obezitatea numită și boala secolului are o importanță deosebită pentru societatea modernă,tratamentul său fiind diversificat și având ramificații în toate ariile de tratament.Tratamentul prin hidrokinetoterapie, este o metodă terapeutică eficientă în tratarea obezității, mediul de desfășurare a exercițiilor fizice fiind ideal pentru persoanele obeze.

Principalul obiectiv în tratarea obezității care face subiectul acestei cercetări , este scăderea în greutate, care aduce după sine ameliorări și îmbunătățiri ale sistemului circulator, sistemului digestiv și sistemului respirator.

Pentru atingerea obiectivelor lucrării, am derulat tratament bazat pe dieta și activitatea fizică.Scăderea calorică ocupă locul fruntaș în lista obiectivelor.

În ceea ce privește activitatea fizică ca metodă de tratament, au fost recomandate exercițiilor fizice într-un ritm redus urmând ca ulterior , intensitatea și ritmul să crească gradat și la necesitatea individualizării programului de activitate fizică pentru fiecare pacient.

Această metodă nu a înregistrat nici o complicație sau probleme în timpul desfășurarea programului, ceea ce demonstrează că această metodă este una sigură și favorabilă dacă se aplică pe pacienți corect selecționati.

Parametrii antropometrici(CFA,IMC,greutate corporală,circumferința toracelui inferior,circumferința coapselor,circumferința brațelor) ai pacientelor s-au modificat semnificativ la 8 luni după tratament.

Programul kinetic propus a avut ca rezultat evitarea riscurilor și accidentărilor în timpul programului, iar rezultatele au fost vizibil semnificative, specifice îndeplinirii obiectivelor.

BIBLIOGRAFIE

1. Balint Tatiana,   Kietoterapia- o alternativa in combaterea obezitatii, Editura EduSoft, Bacau 2006

2. Baumgartner RN, Heymsfield SB, Roche AF. Human body composition and the epidemiology of chronic disease. Obes Res. 1995;3:73-95.

3. Brown CD, Donato KA, Obarzanek, E, et al. Body mass index and prevalence of risk factors for cardiovascular disease. Obes Res. 1998; submitted for publication.

4. Brownell KD, Fairburn C. Psychosocial consequences of obesity. In: Stunkard AJ, Sobal JG, eds. Eating Disorders and Obesity: A Comprehensive Handbook. New York: Guilford Press; 1995:417-421.

5. Bjorntorp P. The associations between obesity, adipose tissue distribution, and disease. Acta Med Scand Suppl. 1988;723:121-134.

6. Chan JM, Rimm EB, Colditz GA, Stampfer MJ, Willett WC. Obesity, fat distribution, and weight gain as risk factors for clinical diabetes în men. Diabetes Care. 1994;17:961-969.

7. Damian, Ș. (2003), Stretching, secretul flexibilității, Editura Corint, București;

7. Dittrick GW, Thompson JS, Campos D, Bremers D, Sudan D. Gall bladder pathology in morbid obesity. Obes Surg. 2005;15:238-242.

8. Fagard RH. Physical fitness and blood pressure. J Hyper. 1993;11:S47-S52.

9. Hartz AJ, Barboriak PN, Wong A, Katayaa KP, Rimm AA. The association of obesity with infertility and related menstrual abnormalities în women. Int J Obes. 1979;3:57-73

10. Hossain P, Kawar B, El Nahas M. Obesity and Diabetes in the Developing World – A Growing Challenge. N Engl J Med 2007; 356(3): 213-215. 

11. Hubert HB, Feinleib M, McNamara PM,Castelli WP. Obesity as an independent risk factor for cardiovascular disease: a 26-year follow-up of participants în the Framingham Heart Study. Circulation. 1983;67:968-977.

12. Kramer H, Luke A, Bidani A, Cao G, Cooper R, McGee D. Obesity and prevalent and incident CKD: the Hypertension Detection and Follow-up Program. Am J Kidney Dis. 2005;46:587-594. .

12. Lăcătuș, D., Crețeanu, Gh. (1978), Obezitatea, Iași, Editura Junimea;

13. Millman RP, Carlisle CC, McGarvey ST, Eveloff SE, Levinson PD. Body fat distribution and sleep apnea severity în women. Chest. 1995;107:362-366.

14. Mincu, I., Hancu, N., Obezitatea Editura medicala Bucuresti 1993

15. Niculae Iordache – Tendinte actuale in tratamentul miniinvaziv al obezitatii Editura Medicala 2004;

16. Pavel I., Sdrobici D., Dumitrache C. (1991) Obezitatea, Editura Medicală, București;

17. PeretianuD., Poiana C., Onose G., Echilibrul energetic si obezitatea, Editura All, Bucuresti, 2009

18. Ross R, Rissanen J. Mobilization of visceral and subcutaneous adipose tissue în response to energy restriction and exercise. Am J Clin Nutr. 1994;60:695-703.

19. SBENGHE, T. (1987), Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală, București

20. Shepard JW Jr. Hypertension, cardiac arrhythmias, myocardial infarction, and stroke în relation to obstructive sleep apnea. Clin Chest Med. 1992;13:437-458.

21. Walker SP, Rimm EB, Ascherio A, Kawachi I, Stampfer MJ, Willett WC. Body size and fat distribution as predictors of stroke among US men. Am J Epidemiol. 1996;144:1143-1150. .

22. World Health Organization. Obesity: preventing and managing the global epidemic. Report of a WHO Consultation, Geneva, 2004

ANEXE

Anexa 1

Anexa 2

Fotografii Cazul 7 N. A.

Fotografii Cazul 3 B. A.

Fotografii Cazul 8 B. O.

Fotografii Cazul 9 M. A.

Fotografii Cazul 5 S. N.

Fotografii Cazul 2 V. I.