Judecata In Prima Instanta Procesual Penal
=== 1a4e953d1eaf8a4231d4513246f9a0439267ab30_361257_1 ===
Argument
Pentru lucrarea de licență am ales să vorbesc despre „Judecata în primă instanță”. Această temă este extrem de vastă, iar rolul prezentei lucrări nu este acela de a oferi o tratate exhaustivă a instituției judecății în primă instanță, în cadrul procesului penal. Ca urmare a intrării în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a unui nou Cod de procedură penală, prin care a fost abrogat Codul de procedură penală de la 1968. În momentul intrării în vigoare a acestui nou Cod de procedură penală, procesul penal, dar și întreaga procedură penală a suferit anumite modificări drastice. În ceea ce privește judecata în primă instanță, au fost operate anumite schimbări, față de vechea reglementare. Astfel, am considerat că este important să redactez o lucrare prin care să tratez acest subiect, punând acceptul pe modificările aduse de noua reglementare. În ceea ce privește judecata în primă instanță, nu au existat decizii de neconstituționalitate pronunțate de Curtea Constituțională, un lucru demn de semnalat, având în vedere că, din momentul intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală și până în prezent, au existat numeroase decizii de neconstituționalitate a unor norme din Codul de procedură penală. Consider că modul de desfășurare a procesului penal, îndeosebi în cadrul judecății în primă instanță, prezintă un interes deosebit, pentru întreaga societate, indiferent că vorbim despre justițiabili, participanți în cadrul procesului penal ori chiar terți. Într-un stat de drept modern, dreptul penal, precum și cel procesual penal, au un rol deosebit, având în vedere faptul că fenomenul criminalității este în continuă creștere. Modul de desfășurare a procesului penal, începând cu momentul de debut al acestuia și până în momentul pronunțării unei hotărâri penale prezintă o importanță deosebită. Acest fapt este semnalat și de intervenția Curții Europene a Drepturilor Omului, care condamnă anumite practici ale statului, în materia dreptului penal și a celui procesual penal. Astfel, modul în care se desfășoară procesul penal și respectarea drepturilor participanților în cadrul procesului, depășeșc granițele unui stat, chiar instanțele europene sau internaționale fiind interesate de respectarea drepturilor participanților în cadrul procesului penal. Având în vedere toate aceste motive, am ales să redactez o licență în materia dreptului procesual penal, alegându-mi drept temă „Judecata în primă instanță”. Din punctul meu de vedere, judecata în primă instanță constituie cel mai important punct din procesul penal, aceasta întrucât, există numeroși părți sau participanți în cadrul procesului penal care nu înțeleg să uzeze de căile de atac, astfel încât soluția pronunțată de prima instanță va rămâne definitivă.
Capitolul I.
Considerații generale privind faza judecății
Judecata reprezintă una dintre cele patru faze ale procesului penal, alături de faza urmării penale, faza de cameră preliminară și faza punerii în executare a hotărârilor penale. În opinia noastră, judecata reprezintă cea mai importantă fază a procesului penal, având în vedere faptul că în cadrul acestei faze urmează să se soluționeze cauza penală, iar după această fază, inculpatul fie devine condamnat, fie este achitat sau față de el se dispune măsura încetării procesului. De asemenea, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, față de inculpat se poate dispune măsura renunțării sau cea a amânării la aplicarea pedepsei, măsuri care nu reprezintă hotârâri de condamnare. Faza judecății poate lipsi din anumite procese. Aceasta deoarece este posibilă soluționarea procesului penal încă din faza urmării penale, ca urmare a dispunerii unei soluții de clasare, de către procuror. Ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, îndeosebi ca urmare a introducerii instituției camerei preliminare, faza judecății a suferit o serie de modificări, îndeosebi în ceea ce privește judecata în primă instanță. Asupra acestor modifică vom reveni pe parcursul prezentei lucrări. Într-o definiție se arată faptul că prin judecată se înțelege acea fază a procesului penal, alcătuită dintr-un ansamblu de activități desfășurate, în principal, de către instanța de judecată, cu participarea activă a procurorului, precum și a părților și subiectului procesual principal, care pot fi asistate de către apărători, având drept finalitate aflarea adevărului cu privire la fapta și inculpatul cu care instanța a fost sesizată. Faza judecății debutează în momentul rămânerii definitive a încheierii judecătorului judecătorului de cameră preliminară prin care se dispune începerea judecății (ori în momentul sesizării instanței prin acordul de recunoaștere a vinovăției, având în vedere faptul că, în acest caz, cauza nu va mai parcurge faza camerei preliminare) și se finalizează în momentul în care hotărârea penală rămâne definitivă. Obiectul fazei de judecată constă în aflarea adevărului cu privire la fapta și persoana cu privire la care instanța a fost sesizată. Conform reglementării din noul Cod penal, obiectul judecății nu mai poate fi extins, noua reglementare nemaiprevăzând posibilitatea extinderii acțiunii penale, dar nici posibilitatea posibilitatea extinderii procesului penal cu privire la alte fapte sau alte persoane, în faza judecății.
1. Principiile specifice fazei de judecată
În cadrul fazei de judecată, pe lângă principiile directoare ale întregului proces penal, există o serie de reguli fundamntale specifice acestei faze. Printre aceste principii specifice fazei de judecată, întâlnim: publicitatea, oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea. Este important de subliniat faptul că, în cadrul actualului Cod de procedură penală, nu mai este reglementat principiul rolului activ al instanței de judecată. Aceasta se motivează prin faptul că, noua reglementare a introdus o serie de elemente specifice procesului adversial, în cadrul căruia rolul judecătorului este acela de a examina probele prezentate de procuror și de către părți, urmând a soluționa cu obiectivitate cauza, fără a avea o implicare importantă în ceea ce privește probațiunea, sarcina probei revenind în principal procurorului.
1.1. Publicitatea fazei de judecată
În general, ședința de judecată se desfășoară cu participarea publicului, publicitatea fiind considerată o garanție importantă pentru obiectivitatea și imparțialiatatea judecății. Acest principiu fundamental este înscris și în Constituția României revizuite în anul 2003, care prevede în art. 127 faptul că ședințele de judecată se desfășoară în ședință publică, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, iar nu numai în cadrul Codului de procedură penală (art. 352). În literatura de specialitate se atrage atenția asupra faptului că, nu întreaga fază a judecății este caracterizată de publicitate, ci doar ședința de judecată. Spre exemplu, etapa deliberării, deși este specifică fazei de judecată, are caracter nepublic. Publicitatea ședinței de judecată are rolul de a asigura transparența actului de justiție și de a menține încrederea societății în organele statului însărcintate cu atribuții în ceea ce privește înfăptuirea justiției. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat faptul că, pentru a fi realizată cerința publicității este necesar ca publicul să fie informat despre data și locul unde se va desfășura ședința de judecată, precum și să aibă un acces facil la acest loc. În opinia Curții, desfășurarea unei ședințe de judecată în interiorul unui penitenciar, reprezintă o un obstacol în realizarea unei publicități efective, în aceste condiții, statul având obligația de a lua măsurile necesar în vederea informării și asigurării accesului presei și al publicului în locul de desfășurare al ședinței. Așa cum rezultă din reglementarea legală a principiului publicității, acesta nu are un caracter absolut, existând anumite limite ale publicită. Astfel, ședințele de judecată vor avea caracter nepublic în următoarele cazuri:
atunci când judecarea cauzei în ședință publică ar aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnității sau vieții intime a persoanei, intereselor minorilor sau ale justiției;
În aceste cazuri, instanța, la cererea procurorului, a părților sau din oficiu, poate declara ședința nepublică pentru întreaga judecată a cauzei ori numai pentru o parte a acesteia.
dacă audierea unui martor în ședință public ar aduce atingere siguranței sau demnității ori vieții intime a acesuia sau a membrilor săi de familie (în acest caz, doar martorul va putea solicita instanței să declarare ședință nepublică);
atunci când audierea publică ar pune în pericol confidențialitatea unor informații (în această ipoteză, caracterul nepublic al ședinței va putea fi solicitat de către procuror, persoana vătămată sau de părți);
ședința de judecată în cazul inculpaților minori nu este publică;
În ipoteza în care, în aceeași cauză există mai mulți inculpați, dintre care unii sunt minori iar alții sunt majori, judecata se va desfășura în ședință publică.
în cazurile prevăzute de lege. Spre exemplu, în cazul infracțiunilor de trafic de minori (art. 211 C. pen.) și de pornografie infantilă (art. 374 C. pen.).
De asemenea, art. 352 alin. (2) C. pr. pen. prevede faptul că nu pot participa la ședința de judecată minorii care nu au împlinit vârsta de 18 anim cu excepția cazului în care aceștia au calitatea de persoană vătămată, părți sau martori. Caracterul nepublic al întregii faze de judecată sau numai a unei părți din această se declară de către instanță, în ședință publică. În cazul în care este încălcat principiul publicității, conform art. 281 alin. (1) lit. c) C. pr. pen. , va interveni nulitatea absolută a actelor procesuale și procedurale efectuate atâta timp cât ședința a fost nepublică. Per a contrario, atunci când ședința a fost publică, deși era necesar ca această să aibă caracter nepublic, va interveni sancțiunea nulității relative, în condițiile art. 283 Cod procedură penală.
1.2. Principiul nemijlocirii
Prin acest principiu se arată faptul că instanța trebuie să perceapă în mod direct mijloacele de probă care se administrează în cauză, dar și susținerile participanților din cadrul unui anumit proces. În scopul respectării principiului nemijlocirii, art. 354 alin. (2) C. pr. pen. reglementează necesitatea continuității, în sensul în care, completul de judecată trebuie să fie același pe tot parcursul judecării cauzei. În situația în care acest lucru nu este posibil, completul de judecată se poate înlocui până în momentul începerii dezbaterilor în fond a cauzei. După acest moment, în cazul în care se impune o schimbare a completului, dezbaterile trebuie să fie reluate în fața noului complet. Așadar, deliberarea și pronunțarea hotărârii penale poate fi realizată doar de către completul de judecată în fața căruia s-au desfășurat dezbaterile.
1.3. Principiul contradictorialității
Acest principiu constituie o garanție a aflării adevărului în procesul penal și constă în posibilitatea ca toate probele ce au fost administrate într-o cauză penală să fie supuse discuțiilor părților, procurorului, instanței judecătorești, persoanei vătămate și avocaților. Contradictorialitatea nu caracterizează întreaga fază a judecății, ci doar cercetarea judecătorească și dezbaterile. Nici nu ar fi posibil ca în cazul deliberării să avem contradictorialitate, având în vedere faptul că la deliberare participă doar completul de judecată. Prin intermediul contradictorialității, instanța are posibilitatea de a observa și analiza opiniile tuturor participanților dintr-o anumită cauză cu privire la actele procesuale și procedurale desfășurate, în așa mod încât să poată pronunța o hotărâre legală și temeinică. Trebuie avut în vedere faptul că, participanții din cadrul unui proces au interese contrare, astfel încât este important ca fiecare să aibă posibilitatea de a își expune punctul de vedere cu privire la o anumită problemă discutată. În literatura de specialitate se arată faptul că, atunci când dosarul conține anumite informații clasificate, acestea având un rol important în modul de soluționare a cauzei, în vederea asigurării contradictorialității, instanța va solicita declasificarea totală, parțială ori trecerea într-un alt grad de clasificare sau permiterea accesului la informațiile clasificate avocatului inculpatului. În situația în care, autoritatea emitentă a documentelor care conțin informații clasificate nu permite accesul avocatului inculpatului la aceste informații, acestea nu vor putea constitui temei pentru pronunțarea unei soluții de condamnare, renunțarea la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Prin intermediul principiului contradictorialității se asigură o egalitate a armelor, între persoanele care susțin acuzarea în procesul penal și cele care asigură și exercită funcția de apărare, fără niciun fel de avantaj pentru vreuna dintre părți.
1.4. Principiul oralității
Prin oralitate se înțelege desfășurarea ședinței de judecată în formă verbală, pe tot parcursul fazei de judecată. Oralitatea constituie o garanție a unui proces corect, întrucât oferă posibilitatea tuturor subiecților procesuali să descopere modul de desfășurare a judecății și să formuleze oral obervații, cereri și excepții. De asemenea, cei care au interese contrare, au posibilitatea de a răspunde cererilor formulate. Așa cum se arată, oralitatea se află într-o strânsă legătură cu principiul publicității și cu cel al contradictorialității judecății, toate aceste principii având un rol fundamental în buna desfășurare a procesului penal, în scopul aflării adevărului, cu respectarea drepturilor subiecților procesuali. Discuțiile orale din cursul ședințelor de judecată sunt înregistrate și, în caz de nevoie, pot fi reascultate. Deși este reglementat principiul oralității, toate activitățile desfășurate în cursul ședinței de judecată sunt și consemnate în scris. Spre exemplu, pentru fiecare ședință de judecată se redactează o încheiere de ședință, de către grefier, care sunt semnate de președintele completului de judecată. Nerespectarea principiului oralității poate atrage nulitatea relativă a actelor desfășurate fără respectarea acestui principiu, în condițiile art. 282 C. pr. pen.
2. Reglementări generale privind judecata
În cadrul acestei secțiuni urmează să discutăm despre anumite chestiuni privitoare la judecată, care se aplică indiferent de etapa în care se află judecata.
2.1. Infracțiunile de audiență
Infracțiunile de audiență sunt acele infracțiuni care se comite în fața instanței de judecată, pe parcursul ședinței de judecată, indiferent dacă ședința se desfășoară la sediul instanței ori într-un alt desemnat de către instanță sau în locul în care instanța de judecată desfășoară o anumită activitate specifică cercetării judecătorești. Constatarea infracțiunii de audiență se realizează de către președintele completului de judecată. Astfel, în situația în care pe parcursul ședinței de judecată se comite o faptă prevăzută de legea penală, președintele completului de judecată va constata acea faptă și îl va identifica pe făptuitor. Toate aceste activități vor fi înscrise în cadrul încheierii de ședință, act care va reprezenta actul de constatare a infracțiunii și cel prin care sunt sesizate organele de urmărire penală. În cazul în care procurorul de ședință participă la judecată, are posibilitatea de a declara faptul că începe urmărirea penală, pune în mișcare acțiunea penală și îl poate reține pe suspect sau pe inculpat, conform art. 360 alin. (2) C. pr. pen. Această reglementare reprezintă o garanție instituită în scopul garantării separației funcțiilor judiciare în cursul procesului penal. În acest fel, actuala reglementare este superioară celei din Codul de procedură penală de la 1969. Pentru a putea dispune măsurile prevăzute de textul legal, respectiv începerea urmăriri penale, punerea în mișcare a acțiuni penale și măsura reținerii, procurorul care participă la ședința de judecată trebuie să fie competent material și după calitatea persoanei. În acest caz nu se vor aplica dispozițiile art. 60 C. pr. pen. , care prevede faptul că, în cazurile urgente organele de urmărire penală au obligația de a efectua actele de urmărire penală care nu suferă amânare, chiar dacă ar privi o cauză care nu este de competența acestora. Noua reglementare din Codul de procedură penală, cu privire la posibilitatea procurorului de a dispune începerea urmăriri penale și reținerea celui care comite o infracțiune de audiență este superioară celei vechi, în cadrul căreia președintele completului putea să dispună o măsură preventivă față de persoana care ar fi comis o infracțiune de audiență. Aceasta întrucât, în noua reglementare se respectă principiul separației funcțiilor judiciare, instituit în cadrul art. 3 Cod procedură penală.
2.2. Suspendarea judecății
Codul de procedură penală prevede anumite situații în care cursul judecății se întrerupe, până la momentul dispariției cauzei care a determinat suspenarea. În cele ce urmează vom analiza, în mod succint, cazurile de suspendare reglementate de Codul de procedură.
Suspendarea în caz de boală gravă a inculpatului
În această situație, suspendarea judecății se va dispune, dacă se constată, în temeiul unei expertize medico-legale, faptul că inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la judecată. Acesta reprezintă un caz obligatoriu de suspendare a judecății. Așadar, în cazul în care, ca urmare a efecturării unei expertize medico-legale, se stabilește faptul că inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la desfășurarea judecății, instanța trebuie să dispună suspendarea judecății. În iptoeza în care, într-o cauză există mai mulți inculpați, iar cauza de suspendare privește doar pe unul dintre aceștia, însă nu se poate disjungerea, suspendarea se va dispune pentru întreaga cauză penală. Cu privire la suspendarea judecății, instanța urmează să se pronunțe printr-o încheiere. Încheierea prin care se dispune suspendarea poate fi atacată separat cu contestație la instanța ierarhic superioară, în terme de 24 de ore de la pronunțare, pentru persoanele prezente ori de la comunicare, pentru persoanele care lipsesc. Contestația urmează să se depună la instanța care a pronunțat încheierea ce se atacă, care o va înainta, în termen de cel mult 48 de ore de la înregistrare, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare. Contestația nu este suspensivă de executare și se va judeca în termen de 3 zile de la momentul primirii dosarului. În literatura de specialitate, se consideră că, în cazul în care instanța a dispus respingerea cererii de suspendare a judecății în primă instanță, încheierea nu va putea fi atacată în mod separat cu contestație, urmând să fie atacată cu apel, odată cu fondul cauzei. Pe parcursul suspendării judecății pentru motiv de boală gravă a inculpatului, instața va trebui să verifice periodic, dar nu mai târziu de 3 luni, dacă temeiul suspendării mai există.
Suspendarea în caz de procedurii de mediere
Cu privire la caracterul obligatoriu sau facultativ al suspendării în caz de deschidere a procedurii medierii, există numeroase discuții. Aceste discutții există datorită necorelării dispozițiilor din Codul de procedură penală, care în cadrul art. 367 alin. (3) indică faptul că suspendarea judecății se dispune pe perioada desfășurării procedurii de mediere (de unde reiese caracterul obligatori) și cele existente în Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea, care în art. 70, ulterior modificărilor survenit prin intermediul Legii 255/2013 privind punerea în aplicare a Codului de procedură penală, prevede faptul că, în cazul în care medierea se declanșează după începerea procesului penal și privește latura penală a cauzei, cauza se poate suspena (din această reglementare reiese caracterul facultativ al măsurii). Astfel, și în literatura de specialitate există discuții cu privire la caracterul facultativ sau obligatoriu al suspendării judecății, în cazul în care s-a declanșat procedura medierii. Într-o primă opinie, care pare a fi majoritară, se consideră că, în cazul în care după momentul începerii judecății, se va declanșa procedura medierii, instanța judecătorească va avea facultatea de a dispune sau nu suspendarea cauzei. Într-o altă opinie, se consideră că în caz de mediere, instanța va fi obligată să dispună suspendarea judecății. Considerăm și noi că, în cazul procedurii medierii suspendarea judecății are un caracter facultativ. Acesta din două motive. În primul rând, ultima dorință a legiuitorului, este cea exprimată prin LPANCPP, având în vedere criteriul temporal. În al doilea rând, considerăm că Legea medierii are caracter de reglementare specială față de dispozițiile Codului de procedură penală, astfel încât aceasta se va aplica cu prioritate. Suspendarea în această situație, se poate dispune atunci când subiecții procesuali depun contractul de mediere, prin care se dovedește declanșarea procedurii medierii. Instanța urmează să se pronunțe printr-o încheiere. În cazul în care se dispune suspendarea cauzei, încheierea va putea fi atatacă, pe cale separată, prin contestație. Contestația se poate formula în termen de 24 de ore de la momentul pronunțării, pentru persoanele prezente, ori de la comunicare, pentru persoanele lipsă. Contestația se va depune la instanța a cărei încheiere se atacă, urmând să fie soluționată de instanța ierarhic superioară. Constestația nu este suspensivă de executare și se va judeca în termen de 3 zile de la momentul primirii dosarului. Suspendarea judecății durează până la momentul finalizării procedurii medierii, fie ca urmare a încheierii unui acord de mediere, fie prin întocmirea unui proces-verbal, prin care mediatorul să constate faptul că medierea a eșuat, însă nu mai mult de 3 luni de la momentul în care s-a dispus soluția suspendării.
Suspendarea în caz de extrădare activă
În cadrul extrădării active, România va fi statul care va avea calitate de stat solicitant. Extrădarea va fi solicitată statului pe teritoriul căruia se află inculpatul. În acest caz, potrivit art. 368 alin. (1) C. pr. pen. , instanța are posibilitatea de a dispune suspendarea cauzei, până în momentul în care statul solicitat va comunica hotărârea sa cu privire la cererea de extrădare. Așadar, ne aflăm în prezența unui caz facultativ de suspendare, instanța putând considera că nu se impune suspendarea cauzei, chiar și atunci când s-a formulat o cerere de extrădare. Cu privire la suspendare, instanța se va pronunța prin intermediul unei încheieri. Împotriva încheierii prin care instanța a dispus suspendarea judecății se va putea formula contestație, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru persoanele prezente și de la comunicare, pentru cele lipsă. Contestația se va depune la instanța a cărei încheiere se atacă și va fi soluționată de către instanța ierarhic superioară. Contestația se va soluționa în ședință publică, cu participarea procurorului și citarea persoanei vătămate și a părților, în termen de 5 zile de la data primirii dosarului.
Suspendarea în caz de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Seziarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în acest caz se poate realiza doar de către un complet de judecată de la instanța supremă, de la o curte de apel sau de un complet de judecată al unui tribunal, care este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, judecând o cale ordinară de atac (constestație, apel). Instanța, prin încheierea prin care dispune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție poate dispune suspendarea judecății până la pronunțarea hotărârii prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept. În cazul în care nu s-a dispus suspendarea judecății, nu se va putea trece la etapa dezbaterilor anterior pronunțării hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, judecata suspendându-se în mod obligatoriu.
Suspendarea în cazul reabilitării judecătorești
În situația în care o instanță este sesizată cu judecatrea unei cereri de reabilitare judecătorească, iar pe parcursul judecății se pune în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiunea nou comisă, examinarea cererii de reabilitarea judecătorească se va suspenda până în momentul soluționării definitive a cauzei privind noua presupusă infracțiune. Așadar, ne vom afla în cazul unei suspendări obligatorii a judecării cererii de reabilitare judecătorească, conform art. 533 alin. (2) C. pr. pen.
În cazul în care se ridică o excepție de neconstituționalite, judecata nu se va suspenda, potrivit noului Cod de procedură penală. Această soluție este prevăzută expres, în art. 367 alin. (9) NCPP, care continuă tradiția instituită ca urmare a modificării Codului de procedură penală de la 1968, prin intermediul Legii nr. 177/2010.
2.3. Compunerea completului de judecată
Prin noțiunea de „complet de judecată” se desemnează numărul de judecători care participă la judecarea unor categorii de cauze penale într-un anumit stadiu procedural. Compunerea completelor de judecată este stabilită prin intermediul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Compunerea completelor de judecată este stabilită de către colegiile de conducere ale instanțelor la începutul fiecărui an, urmărindu-se asigurarea continuității completelor de judecată. Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, prin intermediul sistemului informatizat. În situația în care, datorită anumitor motive, un judecător este absent, compunerea completelor de judecată se va realiza prin participarea judecătorilor care sunt trecuți în lista de planificare a permanenței.
Capitolul II.
Aspecte introductive privind judecata în primă instanță
Judecata poate parcurge trei etape: judecata în primă instanță, judecata în căile ordinare de atac și judecata în căile extraordinare de atac. În timp ce judecata în primă instanță are un caracter necesar, judecata în căile ordinare de atac are un caracter eventual, întrucât această etapă poate lipsi, în cazul în care părțile, persoana vătămată și procurorul consideră că hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală. De asemenea, judecata în căile extraordinare de atac, are un caracter excepțional, putându-se desfășura doar în condițiile și cazurile prevăzute expres de lege. În cursul judecății în primă instanță se vor administra probe și se vor desfășura toate activitățile necesare pentru ca la finalul acestei etape, să se constante dacă învinuirea care i se aduce inculpatului este reală, dacă este necesar să se stabilească și să se aplice o pedeapsă inculpatului și care va fi aceasta. De asemenea, în cazul în care există o constituire de parte civilă, în cadrul judecății în primă instanță se va soluționa și acțiunea civilă. În ceea ce privește aplicarea în timp a normelor procesual penale penale care reglementează judecata în primă instanță, art. 6 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Codului de procedură penală arată că în ceea ce privește cauzele aflate în curs de judecată în primă instanță la data intrării în vigoare a legii noi, dacă nu s-a început cercetarea judecătorească, instanța pe rolul căreia se află cauza o va trimite judecătorului de cameră preliminară, pentru a se urma procedura de cameră preliminară, ori își va declina competența în favoarea instanței competente. De asemenea, art. 7 din aceeași lege arată că, în cazul în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a noi legi, instanța va rămâne competentă să soluționeze cauza, însă judecata se va desfășura potrivit legii noi.
1. Obiectul judecății în primă instanță
Potrivit art. 371 C. pr. pen. , judecata se mărginește la acele fapte și persoane care sunt indicate în actul de sesizare al instanței, nemaiextând posibilitatea extinderii procesului penal cu privire la alte fapte sau persoane, așa cum se prevedea în vechea reglementare. Având în vedere și faptul că potrivit noului Cod de procedură, în cadrul camerei preliminare se vor discuta probleme legate de legalitatea actului de sesizare ori cu privire la legalitatea și temeinicia probelor administrate pe parcursul fazei de urmărire penală, nu mai este posiblă restiuirea cauzei la parchet, în vederea refacerii urmării penale. Instanța de judecată, în ceea ce privește judecata cauzelor penale, nu se poate sesiza din oficiu și să dispună începerea judecății cu privire la o anumită persoană care se presupune că a săvârșit o infracțiune. Sesizarea instanței de judecată se poate realiza prin trei acte:
rechizitoriul întocmit de către procuror;
încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care acesta a admis plângerea împotriva ordonanței de clasare a procurorului;
acordul de recunoaștere a vinovăției.
Instanța judecătorească nu este ținută de încadrarea juridică a faptei cu privire la a cărei judecată a fost învestită, existând posibilitatea de a se dispune schimbarea încadrării juridice, pe parcursul fazei de judecată. Așa cum se arată, rechizitoriul trebuie să cuprindă, pe lângă descrierea faptei și încadrarea juridică a acesteia, în opinia procurorului care întocmește rechizitoriul, nefiind suficient ca fapta să fie descrisă în rechizitoriu, fără însă a i se da o încadrare juridică.
2. Participanții la judecata în primă instanță
Având în vedere faptul că faza judecății este publică, orice persoană interesată poate participa la desfășuarea unei ședințe de judecată, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. În anumite situații însă, prezența anumitor subiecți procesuali la judecată este obligatorie, nefiind posibilă desfășurarea ședinței de judecată fără prezența acestora.
2.1. Participarea procurorului
Participarea procurorului la judecată este obligatorie, indiferent de instanța care este competentă să soluționeze cauza. Lipsa procurorului de la ședința de judecată sau împiedicarea participării acestuia la ședința de judecată constituie un caz de nulitate absolută, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. d) Cod procedură penală. Procurorul este nevoit să participe atât la soluționarea laturii penale a cauzei, cât și la soluționarea laturii civile, chiar în situația în care s-a dispus disjungerea soluționării laturii civile, aceasta urmând să se soluționeze pe cale separată. Pe parcursul judecății, procurorul urmează să exercite un rol activ, fiind principalul subiect al sarcinii probei în dovedirea acuzațiilor penale. În exercitarea rolului său activ, pe parcursul judecății, procurorul va fi ținut și de respectarea principiului egalității armelor, având la dispoziție aceleași instrumente procesuale care sunt recunoscute și părților (formularea de cereri, ridicarea unor excepții, punerea de concluzii etc). În exercitarea rolului său și având în vedere principiul imparțialității, procurorul, în cadrul ședinței de judecată, prezintă concluziile pe care le consideră întemeiate, având în vedere probatoriul administrat în cursul judecății. Astfel, potrivit art. 363 alin. (4) C. pr. pen. , în cazul în care procurorul apreciază că este incidentă vreuna din cauzele care împiedică exercitarea acțiunii penale, acesta pune concluzii de achitare sau de încetare a procesului penal.
2.2. Participarea inculpatului la judecată și drepturile acestuia
În principiu, judecarea cauzei se face în prezența inculpatului, în acest fel asigurându-se o exercitare deplină a dreptului la apărare, existând un contact direct între instanță și inculpat, pe parcursul cercetării judecătorești și a dezbaterilor. De asemenea, prin participarea inculpatului la judecată, se asigură contradictorialitatea, acesta având posibilitatea de a răspunde cererilor și excepțiilor ridica de persoana vătămate, procuror ori celorlalți participanți. Totuși, în anumite situații, judecata se poate desfășura și fără prezența inculpatului. Astfel, judecata se va desfășura în lipsa inculpatului în următoarele cazuri:
atunci când inculpatul este dispărut, se sustrage de la judecată ori și-a schimbat adresa fără a o aduce la cunoștința organelor judiciare, în termen de 3 zile, iar în urma verificărilor efectuate, noua adresă nu este cunoscută;
în cazul în care, inculpatul este legal citat, însă lipsește nejustificat de la judecarea cauzei;
în ipoteza în care inculpatul solicită să fie judecat în lipsă (în acest caz, dacă apărarea inculpatului este obligatorie, el va fi reprezentat de avocatul ales ori de un avocat din oficiu).
În situația în care inculpatul se află în stare de deținere, aducerea acestuia la judecată este, în principiu, obligatorie. Cu toate acestea, judecata se poate desfășura și în lipsa inculpatului deținut, în cazul în care acesta solicită, în scris, ca judecata să se desfășoare în lipsa sa. Atunci când instanța consideră că prezența inculpatului este necesară pentru buna desfășurare a judecății, poate dispune aducerea acestuia la judecată cu mandat de aducere. Pe parcursul faze de judecată, având în vedere dispozițiile art. 346 alin. (6), inculpatul are dreptul de a formula cereri, de a ridica excepții și de a pune concluzii, acordându-i-se timpul necesar în vederea pregătirii unei apărări efective.
2.3. Participarea persoanei vătămate, a celorlate părți si a altor subiecți procesuali la judecată
Alături de inculpat, la judecată mai pot participa și alți subiecți procesuali, precum persoana vătămată, partea responsabilă civilmente etc. Partea civilă, persoana vătămată și partea responsabilă civilmente pot fi reprezentate sau asistate de către avocat, pe parcursul procesului. Acestea pot formula cereri, ridica excepții și pune concluzii. Conform noii reglementări, partea civilă și partea responsabilă civilmente pot să își desfășoare activitatea atât cu privire la aspecte ce țin de latura penală, cât și cu privire la aspecte ce țin de latura civilă a cauzei, în timp ce activitatea persoanei vătămate urmează să se desfășoare numai cu privire la soluționarea laturii penale a cauzei. Noul Cod de procedură penală reglementează, în premieră, posibilitatea persoanei ale cărei bunuri sunt supuse confiscării de a participa în procesul penal. De asemenea, se prevede faptul că aceasta va putea fi reprezentată de către avocat. Aceste persoane vor putea formula cereri, ridica excepții și pune concluzii cu privire la măsura confiscării.
3. Asigurarea apărării
În vederea asigurării dreptului la apărare, în art. 356 alin. (1) C. pr. pen. se prevede posibilitatea persoanei vătămate, inculpatului și a celorlalte părți, precum și a avocaților acestora de a lua la cunoștință despre actele existente la dosarul cauzei, pe tot parcursul fazei de judecată. De asemenea, se prevede că, în cazul în care persoana vătămată sau una dintre părți se află în stare de deținere, președintele completului de judecată va lua măsuri pentru ca aceasta să își poate exercita dreptul la apărare, precum și pentru a putea lua contact cu avocatul său. Actuala reglementare este superioară celei vechi, care prevedea o asemenea posibilitatea doar pentru inculpat. În scopul evitării unei tergiversări a procesului penal, Codul de procedură penală prevede că, în cursul judecății, persoana vătămată și părțile au dreptul să solicite un singur termen în vederea angajării unui apărător ales și în vederea pregătirii apărării. În situația în care, persoana vătămată sau una dintre părți nu mai beneficiază de asistența juridică a avocatului ales, instanța poate acorda un termen pentru angajarea unui alt avocat și pentru pregătirea apărării. Așadar, în această situație, instanța va avea posibilitatea, iar nu obligația de a acorda un termen pentru angajarea unui alt avocat. Încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a inculpatului, părții civile și părții responsabile civilmente, în cazurile de asistență juridică obligatorie, va atrage sancțiunea nulității absolute, potrivit art. 281 alin. 1 lit. f) C. pr. pen. Având în vedere faptul că, legiuitorul, printre cazurile de nulitate absolută nu a prevăzut și încălcarea dispozițiilor privind asistarea obligatorie a persoanei vătămate, în acest caz, sancțiunea aplicabilă urmează să fie aceea a nulității relative, în temeiul art. 282 C. pr. pen.
Capitolul III.
Desfășurarea judecării cauzelor în primă instanță
1. Măsuri premergătoare primului termen de judecată
După momentul sesizării instanței și până la data începerii judecății în primă instanță, sunt întreprinse anumite măsuri premergătoare, scopul acestor măsuri fiind acela de a asigura îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru desfășurarea ședinței de judecată, astfel încât să nu se amână judecata gata fără un motiv, fapt care ar conduce la tergiversarea soluționării cauzei. După momentul înregistrării dosarelor nou-intrare, acestea sunt transmise persoanei care se ocupă de introducerea acestora în sistemul computerizat de repartizare aleatorie a cauzelor pe complete de judecată. După repartizarea aleatorie, dosarele vor fi preluate de către președintele completului de judecată, care va dispune luarea măsurilor necesare în vederea pregătirii judecății, în așa fel încât să se asigure soluționarea cu celeritate a cauzelor. Ca urmare a rămânerii definitive a încheierii judecătorului de cameră preliminară, prin care s-a dispus începerea judecății, se va stabili primul termen de judecată. În vederea stabilirii primului termen de judecată, trebuie avute în vedere anumite dispoziții ale Codului de procedură penală. Astfel, art. 355 alin. (1) C. pr. pen. arată că în cauzele în care există inculpați care sunt arestați preventiv sau se află în stare de arest la domiciliu, judecata se va face de urgență și cu precădere, termenele fiind, de regulă, de 7 zile. După ce s-a stabilit primul termen de judecată, președintele completului de judecată dispune prin rezoluție măsurile administrative care sunt necesare în vederea pregătirii primului termen de judecată. Astfel, președintele dispune citarea părților, persoanei vătămate, precum și a altor subiectți procesuali care urmează să participe la judecată. Procedura de citare se realizează de către grefier, care verifică ca citația să fie transmisă cu cel mult puțin 5 zile lucrătoare, cu excepția cauzelor urgente, când citația se trasnimte imediat după momentul stabilirii primului termen de judecată. De asemenea, președintele completului trebuie să ia măsuri pentru asigurarea apărării. Potrivit art. 361 alin. (4), în situațiile în care asistența juridică este obligatorie, președintele completului de judecată emite adresă la barou pentru desemnarea unui avocat din oficiu. Președintele completului de judecată trebuie să aibă grijă ca grefierul de ședință să întocmească și să afișeze lista cauzelor, cu 24 ore înaintea termenului de judecată. Atunci când se fixează ordinea cauzelor, se ține seama de data intrării cauzelor la instanță, acordându-se prioritate dosarelor cu persoane arestate preventiv sau la domiciliu, precum și celor pentru care legea prevede că judecata se face de urgență.
2. Sedința de judecată în primă instanță
2.1. Aspecte introductive
Sub aspectul vechiului Cod de procedură, se arată că ședința de judecată era împărțită în patru etape distincte: începutul judecății, cercetarea judecătorească, dezbaterile și ultimul cuvânt al inculpatului. După intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, se consideră că ultimul cuvând al inculpatului nu mai reprezintă un moment autonom în cadrul ședinței de judecată, fiind asimilat dezbaterilor. Astfel, se arată că există trei etape ale ședinței de judecată în primă instanță, după cum urmează: etapa verificărilor și măsurilor preliminare, etapa cercetării judecătorești și etapa dezbaterilor. 2.2. Începutul ședinței de judecată
Înainte de a se trece la efectuarea cercetării judecătorești, completul de judecată desfășoară anumite activități cu caracter organizatoric, care au drept scop asigurarea bunei desfășurări a cauzei.
Deschiderea ședinței de judecată
Ședința de judecată începe în momentul în care grefierul de ședință declară faptul că instanța a intrat în sala de judecată. După acest moment, președintele completului declară deschiderea ședinței și faptul că participanții la ședință trebuie să respecte ordinea și solemnitatea ședinței de judecată. În vederea respectării ordinii și solemnității ședinței, președintele completului poate dispune oricare din măsurile înscrise în art. 359 C. pr. pen. Astfel, va putea să limiteze accesul publicului în sala de judecată, având în vedere mărimea acesteia, va putea să dispună îndepărtarea din sală a unei persoane care comite o abatere gravă etc. Alături de măsurile prevăzute în cadrul art. 359 C. pr. pen. , președintele completului de judecată va putea dispune și aplicarea unei amenzi judiciare, în temeiul art. 283 alin. (4) lit. g).
Strigarea cauzei și apelul celor citați
Având în vedere faptul că, de regulă, pe lista ședinței de judecată există mai multe cauze, președintele cauzei arată care cauză de pe listă urmează să fie discutată. După acest moment, președintele solicită grefierului să facă apelul părților și a celorlalte persoane citate pentru respectivul termen, constatându-se care dintre acestea sunt prezente personal în ședința de judecată. Grefierul de ședință, după strigarea cauzei și apelul părților, face oral referatul cauzei, arătând obiectul cauzei și indică instanței dacă este îndeplinită procedura de citare, precum și dacă s-au realizat celelalte măsuri premergătoare dispuse de către președintele completului de judecată.
Verificări cu privire la inculpat
La începutul judecății, după strigarea cauzei și apelul părților, președintele completului de judecată verifică identitatea inculpatului. În cazul în care, calitate de inculpat o are o persoană juridică, președintele va efectua verificări cu privire la denumire, sediul social și sediile secundare, CUI, identitatea și calitatea persoanelor care sunt desemntate să o reprezinte. Așadar, atunci când inculpatul este prezent, președintele trebuie să îi verifice identitatea, pentru a se evita apariția unor erori judiciare.
Măsuri premergătoare privind martorii, experții și interpreții
După ce se face apelul martorilor, experților și interpreților, președintele completului dispune ca martorii prezenți să părăsească sala de judecată și le pune în vedere să nu îndepărteze fără încuviințarea sa. Măsura îndepărtării din sală a martorilor are ca scop prevenirea ca martorii să se lase influențati de persoanele care sunt audiate înaintea lor, ori de discuțiile care au loc înainte de audierea martorilor. Cu privire la martori, art. 372 alin. (2) C. pr. pen. , arată că aceștia rămân în sală, cu excepția cazului în care instanța dispune altfel. În literatura de specialitate se arată că această măsură este justificată, având în vedere faptul că ei și-au exprimat deja opinia, prin intermediul raportului de expertiză depus la dosarul cauzei. Interpreții vor rămâne în sală, ei trebuind să asigure traducerile necesare, precum și, dacă este cazul, să ofere explicații cu privire la traducerile efectuate anterior. De asemenea, se va dispune îndepărtarea din sală a acelor persoane care cunosc aspecte legate de faptă și care ar putea fi auditate, ulterior, ca martori în respectiva cauză.
Aducerea la cunoștință a învinuirii, lămuriri și cereri
Potrivit art. 374 alin. (1) C. pr. pen. , la primul termen de judecată la care procedura de citare este îndeplinită legal, președintele completului de judecată va dispune ca grefierul să dea citire actului de sesizare a instanței ori să facă o prezentare succintă a acestuia. Citarea actului de sesizare se va dispune la primul termen de judecată pentru care părțile și subiecții procesuali principali sunt legal citați, termen care nu echivalează întotdeuna cu primul termen stabilit pentru judecarea cauzei. De asemenea, este posibil ca la primul termen stabilit inițial pentru judecarea cauzei, să se solicite amânarea cauzei de către părți sau persoana vătămată ori ca instanța să considere, din oficiu, că este necesar să se amâne cauza, pentru a fi prezentă persoana vătămată sau parea citată, dar care lipsește la acel termen. Înainte de a se da citare actului de sesizare, președintele completului de judecată va întreba părțile, în cazurile în care legea penală prevede pentru respectivele infracțiuni posibilitatea împăcării, dacă doresc să se împace, punându-le în vedere faptul că, citirea actului de sesizare este momentul limită până la care se poate produce împăcarea. Așadar, după momentul citirii actului de sesizare nu mai poate interveni împăcarea. În literatura de specialitate se arată că, în actualul context, citirea actului de sesizare nu mai marchează debutul cercetării judecătorești, momentul citirii actului de sesizare situându-se anterior etapei cercetării judecătorești. După momentul citirii actului de sesizare a instanței, președintele completului îi aduce la cunoștință inculpatului învinuirea care i se aduce, explicându-i în ce constă aceasta. De asemenea, inculpatului i se atrage atenția că are dreptul de a nu da nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, fiindu-i prezentate și celelelate drepturi de care beneficiază pe parcursul procesului penal. Inculpatului i se pune în vedere și faptul că poate solicita ca judecată să se facă potrivit procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, arătându-i-se în ce constă acesta și care sunt beneficiile acestei proceduri. Instanța de judecată, din oficiu, îi va pune în vedere persoanei vătămate că se poate parte civilă până la momentul începerii cercetării judecătorești. Persoana vătămată va avea posibilitatea de a se constitui parte civilă fie în scris, fie oral, luându-se act de poziția acesteia în încheierea de ședință. De asemenea, va putea dispune introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, avându-se în vedere că aceasta poate fi introdusă în procesul penal până la momentul începerii cercetării judecătorești. Deși la primul termen în care părțile și subiecții procesuli sunt legali citați se pot formula cereri și excepții, nu pot fi formulate cereri sau excepții care fac obiectul camerei preliminare, având în vedere că această fază a fost încheiată.
3. Procedura simplificată a judecății în cazul recunoșterii vinovăției
Pe parcursul judecății, inculpatul poate să își recunoască vinovăția față de faptele reținute în sarcina sa în cursul urmăririi penale. Această procedură simplificată de judecată prezintă interes atât pentru inculpat, cât și pentru stat. Pentru inculpat prezintă importanță, întrucât va beneficia de o reducere a limitelor pedepselor, iar pentru stat prezintă importanță, deoarece procesul se va finaliza mai rapid, economisindu-se astfel resurse financiare și există o degrevare a instanțelor judecătorești.
3.1. Condiții
Pentru a se încuviința desfășurarea judecății potrivit procedurii simplificate, trebuie să fie îndeplinite anumite condiții, dintre care unele sunt prevăzute în mod expres de lege, iar altele se desprind din interpretarea dispozițiilor legale.
Obiectul judecății să nu vizeze o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață
Procedura abreviată a recunoașterii vinovăție nu se va aplica în cazul infracțiunilor care prezintă o gravitate deosebită. Astfel, legiuitorul a prevăzut că această procedură nu se va aplica această procedură în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață. Nu prezintă importanță dacă pedeapsa detențiunii pe viață este pedeapsa unică sau pedeapsă alternativă. De asemenea, nu prezintă importanță dacă infracțiunea a rămas în forma tentativei sau s-a consumat. În cazul în care inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni în concurs, este necesar ca pedeapsa detențiunii pe viață să nu fie prevăzută pentru niciuna dintre infracțiunile care compun concursul de infracțiuni.
Să existe o declarație de recunoaștere a comiterii faptelor, din partea inculpatului
Pentru a se putea pune în aplicare procedura simplificată a judecării în caz de recunoaștere a comiterii faptelor, inculpatul trebuie să solicite, personal, înainte de începerea cercetării judecătorești, ca judecata să se facă potrivit procedurii abreviate. Așadar, instanța nu mai poate dispune judecarea potrivit dispozițiilor recunoașterii vinovăției, după momentul începerii cercetării judecătorești, în fața primei instanțe. Inculpatul trebuie să fie prezent persoanl în fața instanței, pentru a solicita ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii recunoașterii vinovăției, potrivit noii reglementări procesual penale. Inculpatul va solicita ca judecata să se desfăoare în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Așadar, nu se va putea solicita administrarea unor probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse la termenul respectiv sau la un termen următor, acordat de instanță în acest sens. Atunci când, există mai mulți inculpați, și numai unul sau unii dintre ei recunosc faptele care se rețin în sarcina lor prin actul de sesizare a instanței, și nu este posibil să se dispună disjungerea cauzei pentru inculpații care nu și-au recunoscut faptele, cercetarea judecătorească se va desfășura potrivit procedurii obișnuite. În cazul în care, după finalizarea cercetării judecătorești, reiese aceeași stare de fapt ca cea recunoscută de către inculpați, instanța va aplica o pedeapsă între limitele scăzute ale pedepsei, producând efecte recunoașterea faptelor. Trebuie precizat faptul că, judecătorul care soluționează o cauză potrivit procedurii simplificate, cu privire la unii dintre inculpați, nu este incompatibil, în principiu, să soluționeze cauza și cu privire la inculpații care nu și-au recunoscut fapta
Recunoașterea tuturor faptelor
Pentru a se putea aplica procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției, este necesar ca inculpatul să recunoască comiterea tuturor faptelor, nefiind posibil să își recunoască anumite fapte, iar cu privire la altele, să se urmeze procedura obișnuită de judecată. Trebuie să fie vorba despre o recunoaștere totală, iar nu despre o recunoaștere calificată, respectiv ca inculpatul să susțină că a participat la comiterea infracțiunii în altă calitate decât cea care s-a reținut în rechizitoriu (spre exemplu, prin rechizitoriu, se arată că inculpatul a comis infracțiunea în calitate de instigator, iar acesta susține, în fața instanței, că a comis respectiva infracțiune, însă nu în calitate de instigator, ci de complice), comiterea infracțiunii cu altă formă de vinovăție. Totuși, potrivit art. 377 alin. (4), și în situația în care judecata se desfășoară potrivit procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, se va putea dispune, la cerere sau din oficiu, schimbarea încadrării juridice. În literatura de specialitate se atrage atenția asupra faptului că, în cazul în care se solicită schimbarea încadrării juridice, inculpatul nu trebuie să urmărească, în realitate, schimbarea stării de fapt reținute în sarcina inculpatului, prin rechizitoriu.
Inculpatul să nu fi fost minor la data comiterii faptei sau a faptelor
Această condiție nu este expres prevăzută de legea procesual penală română, însă despre ea se face vorbire în doctrină. Deși nu este prevăzută expres această condiție, ea se poate deduce din interpetarea dispozițiilor art. 396 alin. (10), prin raportare la art. 374 alin. (4) și 375 C. pr. pen. Astfel, potrivit acestor dispoziții, în czul în care judecata s-a desfășurat procedurii simplificate, limitele pedepselor se vor reduce, vorbindu-se despre pedeapsa închisorii și despre pedeapsa amenzii. Având în vedere faptul că, potrivit noului Cod penal, infractorilor minori nu li se pot aplica pedepse, ci doar măsuri educative, rezultă că această procedură nu se poate aplica în cazul persoanelor care, la data comiterii faptei erau minore. De asemenea, în susținerea acestei idei, se arată că, având în vedere prevederea expresă conform căreia, inculpatul minor nu poate încheia un acord de recunoaștere a vinovăției [art. 478 alin. (6) CPP], aceștia nu vor putea nici să beneficieze de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției. Deși inculpații minori nu vor putea uza de procedura abreviată și de efectele produse de aceasta, eventuala recunoaștere a faptelor va fi avută în vedere la individualizarea pedepsei, având în vedere faptul că, în conformitate cu art. 74 alin. (1) lit. f), conduita făptuitorului după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal reprezintă un criteriu de individualizare a pedepsei.
3.2. Încuviințarea procedurii
La primul termen la care părțile sunt legal citate, după ce îi aduce la cunoștință inculpatului învinuirea ce i se aduce, președintele completului de judecată îi pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii simplificate, în cazul în care își recunoaște vinovăția și dorește să fie judecat doar potrivit probelor administrate pe parcursul fazei de urmărire penală, care au fost considerate legal administrare, ca urmare a verificărilor efectuate în camera preliminară. De asemenea, inculpatului i se prezintă beneficiile existente în cazul în care optează pentru procedura simplificată. Dacă inculpatul, prezent personal la primul termen de judecată sau la un termen de judecată care se desfășoară anterior începerii cercetării judecătorești, solicită să fie judecat potrivit procedurii simplificate, instanța va procedura la ascultarea acestuia. Se dispune ascultarea inculpatului, pentru a se verifica dacă inculpatul recunoaște în totalitate și necondiționat faptele de care este acuzat. În literatura de specialitate recentă, se arată faptul că inculpatul poate beneficia de procedura simplificată și atunci când declară că își recunoaște fapta de care este acuzat, însă declară că înțelege să uzeze de dreptul la tăcere, atunci cân instanța îi solicită să detalieze modul de comitere al faptei. După ce îl ascultă pe inculpat, ascultând și concluziile procurorului, persoanei vătămate și a celorlalte părți, instanța dispune cu privire la solicitarea inculpatului ca procedura să se desfășoare potrivit procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției. Analizând cererea inculpatului, instanța poate dispune două soluții:
admite cererea de judecată potrivit procedurii abreviate, atunci când apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile impuse de lege;
respinge solicitarea inculpatului, atunci când consideră că nu sunt îndeplinite condițiile legale. În această ipoteză, judecata urmează să se desfășoare potrivit regulilor normale.
Instanța, pentru a putea dispune ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii simplificate, trebuie să aprecieze că probele adunate în cursul urmării sunt suficiente pentru a stabilit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că inculpatul a comis faptele și că sunt îndeplinite toate condițiile pentru a putea fi angajată răspunderea penală a acestuia.
După ce s-a admis cererea de judecare potrivit procedurii simplificate, inculpatul nu mai poate reveni și să solicite judecarea potrivit procedurii comune, având în vedere faptul că manifestarea sa de voință inițială, prin care a solicitat să fie judecat potrivit procedurii recunoașterii vinovăției, are caracter irevocabil. După ce s-a admis cererea de judecată potrivit procedurii simplificate, instanța poate încuviința inculpatului, persoanei vătămate și celorlalte părți, numai administrarea probei cu înscrisuri. Aceste înscrisuri pot fi prezentate chiar la termenul respectiv, ori instanța poate acorda un singur termen, la care persoana vătămată sau părțile să prezinte înscrisurile. Totuși, se arată că în mod excepțional, pentru dovedirea unor aspecte privind latura civilă, se poate încuviința administrarea probei cu martori, aceștia urmând să fie audiați la termenul la care s-a încuviințat judecata potrivit procedurii simplificate sau se poate acorda un singur termen în vederea audierii martorilor. Într-o altă opinie, se consideră că, în cazul în care, pentru soluționarea acțiunii civile sunt necesare administrarea altor probe decât înscrisurile, se va dispune disjungerea acțiunii civile, fiind întârziată soluționarea acțiunii penale. După ce se finalizează cercetarea judecătorească abreviată, caracteristică procedurii recunoașterii vinovăției, judecata se va desfășura normal. Astfel, vor avea loc dezbaterile, unde vor avea cuvântul procurorul, părțile și persoana vătămată, iar în final, instanța va acorda ultimul cuvând inculpatului. Se remarcă faptul că, procedura recunoașterii vinovăției, produce efecte doar cu privire la etapa cercetării judecătorești, dezbaterile având loc la fel ca și în cazul judecății potrivit procedurii obișnuite.
3.3. Efectele procedurii simplificate
În cazul în care se admite cererea inculpatului ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, urmează să se producă două efecte importante, unul în beneficiul statului, iar celalălat în beneficiul inculpatului. Astfel, în ceea ce privește primul efect, acesta constă în faptul că procesul penal se va finaliza mai repede, având în vedere că cercetarea judecătorească este mai scurtă decât în cazul judecării potrivit procedurii obișnuite. Din acest motiv, statul va ajunge să facă economii, atât din punct de vedere financiar, cât și al personalului, instanțele ajungând să fie degrevate de soluționarea unor procese a căror durată să fie îndelungată. În al doilea rând, în ceea ce îl privește pe inculpat, potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (10), limitele de pedeapsă între care instanța urmează să facă individualizarea judiciară a pedepsei, urmează să fie micșorate. Astfel, limitele de pedeapsă, în cazul pedepsei închisorii, urmează să se reducă cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, urmează ca limitele să se reducă cu o pătrime. Ca urmare a recunoșterii vinovăției, inculpatul beneficiază de reducerea limitelor pedepsei, astfel încât, atitudinea sa de recunoaștere nu va fi avută în vedere și la individualizarea pedepsei, în caz contrar, ajungându-se ca o inculpatul să beneficieze, doar ca urmare a recunoașterii, de două stări de atenuare, ceea ce nu este permis. Instanța va dispune aplicarea unei pedepse între limitele de pedeapsă reduse, având în vedere criterii de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen. Așadar, recunoașterea faptei nu va atrage obligația instanței de a aplica inculpatului minimul pedepsei reduse, aceasta având posibilitatea să aplice o pedeapsă cuprinsă între limitele de pedeapsă obținute ca urmare a reducerii pedepsei. În urma deliberării, instanța poate dispune oricare dintre soluțiile prevăzute în cadrul art. 396 C. pr. pen. Astfel, instanța poate dispune achitarea inculpatului, încetarea procesului penal, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau condamnarea inculpatului. Împotriva unei hotărâri de condamnare pronunțate ca urmare a desfășurării procesului potrivit procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, inculpatul poate formula o cale de atac doar sub aspectul individualizării pedepsei, neptuând reveni asupra declarației de vinovăție și să solicite achitarea pentru unele din fapte.
3.3. Cazuri speciale în care inculpatul beneficiază de procedura abreviată
În literatura de specilitate, se prezintă anumite cazuri în care, deși a avut loc o cercetare judecătorească, inculpatul poate să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsă, în cazul în care și-a recunoscut faptele, înainte de începerea cercetării judecătorești. În aceste cazuri, inculpatul beneficiază de aplicarea prevederilor procedurii simplificate, întrucât el nu se află în culpă procesuală, adică nu atitudinea sa a determinat efectuarea cercetării judecătorești. Astfel, inculpatul va beneficia de reducerea limitelor pedepsei, în următoarele cazuri:
în situația în care, instanța a respins cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii simplificată, efectuează cercetarea judecătorească potrivit procedurii obișnuite, iar în urma administrării probelor, se reține aceeași stare de fapt ca cea descrisă în actul de sezizare al instanței, stare de fapt care fusese recunoscută de către inculpat;
în cazul în care, instanța deși a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii recunoașterii vinovăției, dispune efectuarea cercetării judecătorești, pentru stabilirea exactă a încadrării juridice, iar ca urmare a acestei activiăți procesuale, se stabilește aceeași stare de fapt ca cea care reieșea din rechizitoriu și care a fost recunoscută, în totalitate, de către inculpat;
atunci când, instanța admite cerere de judecare potrivit procedurii abreviate, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, apreciind că se impune desfășurarea cercetării judecătorești, fiind necesar să se administreze anumite probe. Dacă în urma efecturării cercetării judecătorești, instanța reține aceeași stare de fapt ca cea stabilită prin rechizitoriu și recunoscută de inculpat, acesta va beneficia de prevederile procedurii simplificate;
în ipoteza în care, instanța a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii simplificate, dar pe parcursul deliberării constată că se impune să fie administrate anumite probe pentru soluționarea acțiunii penale. În acest caz, instanța va dispune repunerea cauzei pe rol și efectuează cercetarea judecătorească. Dacă în urma acesteia se reține aceeași stare de fapt ca cea care reieșea din actul de sesizare al instanței și care a fost recunoscută de inculpat, acesta va beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă.
În schimb, atunci când, inculpatul își recunoaște cu bună credință faptele, însă situația de fapt expusă de acesta nu concordă cu cea care reiese din actul de sesizare a instanței, iar ca urmare a administrării de probe, reiese aceeași situație ca cea expusă de către inculpat, acesta nu va putea beneficia de efectele procedurii simplificate.
4. Cercetarea judecătorească potrivit procedurii de drept comun
Cercetarea judecătorească este o etapă importantă în cadrul judecății în primă instanță, având în vedere faptul că, pe parcursul acestei etape vor fi administrate probele pe care se va întemeia hotărârea judecătorească. Cercetarea judecătorească are ca obiect, în primul rând, readministrarea probelor care au fost administrate în cursul judecății, respectându-se astfel principiul nemijlocirii, instanța de judecată având posibilitatea de a percepe nemijlocit probele. De asemenea, pe parcursul acestei etape, se pot propune și probe noi, care nu au fost administrate pe parcursul urmării penale, dar care sunt importante în vederea aflării adevărului. Spre deosebire de cercetarea judecătorească specifică procedurii recunoașterii vinovăției, în cadrul cercetării judecătorești de drept comun pot fi administrate oricare dintre mijloacele de probă prevăzute de Codul de procedură penală, dacă prin intermediul acestora urmează să se realizeze scopul procesului penal. În cadrul actualului proces penal, așa cum este el reglementat de normele noului Cod de procedură penală, începerea cercetării judecătorești nu mai este determinată de momentul în care este citit actul de sesizare, ci de momentul în care se administrează prima probă, în cursul fazei de judecată.
4.1. Propunerea de probe și determinarea probatoriului ce urmează să fie administrat
După parcurgerea etapelor preliminare, ce constau în diferitele măsuri dispuse de către președintele completului de judecată și stabilirea faptului că judecata se va desfășura potrivit procedurii obișnuite, fie ca urmare a dorinței inculpatului, fie ca urmare a respingerii cererii acestuia de a fi judecat potrivit procedurii simplificate, în temeiul art. 374 alin. (5) C. pr. pen. , instața întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe. Acest moment este un moment anterior începerii cercetării judecătorești, având în vedere faptul că, așa cum am arătat deja, cercetarea judecătorească debutează în momentul administrării primei probe, care este, de regulă, audierea inculpatului. Deși potrivit Codului de procedură penală, pot fi formulate cereri de probațiune pe tot parcursul etapei cercetării judecătorești, instanța pune această întrebare înainte de începerea cercetării judecătorești, în scopul de a asigura desfășurarea procesului într-un termen cât mai scurt. Codul de procedură penală, în cadrul art. 374 alin. (7), arată, în premieră pentru legislația procesual penală din țara noastră, că probele care au fost administrate pe parcursul fazei de urmărire penală, în situația în care nu sunt contestate, acestea nu vor mai fi readministrate în cursul cercetării judecătorești. Totuși, pentru a se asigura contradictorialitatea și nemijlocirea, legiuitorul a arătat că probele administrate în cursul urmăririi penale vor fi puse în dezbaterea contradictorie a părților, urmând să fie avute în vedere de instanță, pe parcursul deliberării. Probele necontestate sunt acele probe care au fost administrate pe parcursul fazei de urmărire penală, iar părțile le-au acceptat, solicitând să nu mai fie administrate în cursul cercetării judecătorești. Deși nu sunt contestate, aceste probe pot fi folosite de inculpat, pentru a-și demonstra nevinovăția. În cazul în care instanța apreciază că se impune readministrarea unor probe din cursul urmării penale, acest fapt se va realiza, chiar dacă respectivele probe nu au fost contestate de părți. De asemenea, în vederea aflării adevărului, instanța va putea solicita, din oficiu, să solicite administrarea unor probe noi, pe care le consideră necesare. În situația în care se formulează cereri de probațiune, partea, persoana vătămată sau procurorul trebuie să arate: faptele și împrejurările care urmează a fi dovedite prin acele probe, mijloacele de probă prin care urmează să fie administrate respectivele probe, locul unde se află respectivele mijloace de probă, iar în cazul martorilor și experților, este necesar să se indice și identitatea și adresa acestora. În doctrina dreptului procesual penal, se arată că, pentru soluționarea acțiunii civile, în cazul în care aceasta este exercitată alături de acțiunea penală, pot fi încuviințate doar mijloacele de probă care sunt reglementate de Codul de procedură civilă, iar nu și cele care sunt prevăzute de Codul de procedură penală.
4.2. Ordinea desfășurării cercetării judecătorești
În mod obișnuit, cercetarea judecătorească de drept comun, având în vedere dispozițiile art. 376 C. pr. pen. se va desfășura în următoarea ordine: audierea inculpatului, audierea coinculpaților, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente, după care instanța procedează la administrarea probelor pe care le-a încuviințat. Această ordine nu este imperativă, legiuitorul conferind posibilitatea instanței, ca atunci când consideră necesar, pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești, să dispună administrarea probelor într-o altă ordine. Așadar, de regulă, debutul cercetării judecătorești este marcat de audierea inculpatului. Până la acest moment, persoana vătămată are posibilitatea de a se constitui parte civilă în cadrul procesului penal. După acest termen, persoana care a suferit un prejudiciu, ca urmare a comiterii unei fapte penale, se va putea adresa numai instanțelor civile, în vederea acoperii prejudiciului.
4.3. Audierea inculpatului
După momentul în care se stabilește identitatea inculpatului, instanța îl întreabă pe inculpat dacă dorește să ofere o declarație. În cazul în care acesta dorește să dea declarație, se va proceda la audierea sa. De asemenea, înainte de a da declarații, inculpatului i se atrage atenția că are posibilitatea de a uza de dreptul la tăcere și că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, pe parcursul procesului penal. Audierea inculpatului urmează să se desfășoare potrivit regulilor prevăzute în partea generală a Codului de procedură penală (art. 104-110 C. pr. pen.). Audierea inculpatului începe printr-o relatare liberă din partea acestuia, cu privire la învinuirea care i se aduce, acordându-i-se astfel posibilitatea inculpatului de a arăta tot ceea ce cunoște cu privire la fapte și la modul lor de comitere. După ce acesta arată tot ceea ce cunoaște, i se pot adresa întrebări, în mod nemijlocit, de către procruror, persoana vătămată, părți, precum și de către avocații acestora, dar și de către avocatul inculpatului a cărui audiere se produce. Având în vedere noua reglementare a procesului penal din România, instanța nu va mai avea un rol central în audiere, președintele completului și ceilalți membrii ai completului urmând să adreseze întrebări doar atunci când apreciază necesar, în vederea justei soluționări a cauzei penale. Instanța poate dispune respingerea acelor întrebări care nu sun concludente sau utile, aceste întrbări urmând a fi consemnate în încheierea de ședință. În cazul în care inculpatul nu își mai amintește anumite fapte sau împrejurări sau când inculpatul își schimbă în tot sau în parte declarația, președintele completului îi cere explicații inculpatului cu privire la contradicțiile care există, putând dispune citarea declarațiilor sale anterioare. Inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori se consideră necesar, putându-se realiza o confruntare. Atunci când inculpatul refuză să dea declarații, instanța dispune ca declarațiile sale anterioare (în cazul în care există asemenea declarații) să fie citite. Se dispune această măsură, pentru ca celelaltle părți să poată lua cunoștință de declarațiile inculpatului și să poate fi puse în discuție contradictorie, asigurându-se astfel atât contradictorialitatea, cât și nemijlocirea. Având în vedere noile dispoziții din Codul penal (cele referitoare la amânarea aplicării pedepsei și cele referitoare la suspendarea sub supraveghere a pedepsei), atunci când există posibilitatea să se dispună una din aceste măsuri, instanță trebuie să îl întrebe pe inculpat dacă dorește să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, urmând să ia act de poziția acestuai față de prestarea unei astfel de munci.
4.4. Audierea coinculpaților
Ca regulă, Codul de procedură penală, în cadrul art.379 alin. (1), prevede că, atunci când există mai mulți inculpați, audierea fiecăruia dintre ei urmează să se desfășoare în prezența celorlați. Această soluție este considerată ca fiind firească, întrucât în acest mod, fiecare dintre inculpați, arată în prezența celorlalți ceea ce cunosc despre faptă, iar ceilalți inculpați au posibilitatea de a adresa întrebări inculpatului ascultat. Ca excepție, atunci când aflararea adevărului o impune, audierea unuia dintre inculpați se va desfășura fără ca ceilalți inculpați să fie de față. În acest caz, pentru a se realiza contradictorialitate, dar și pentru a se putea exercita dreptul la apărare, declarațiile care au fost luate separat vor fi cititete, în mod obligatoriu, celorlalți inculpați, însă după momentul audierii acestora din urmă. De asemenea, art. 379 alin. (4) C. pr. pen. arată că, atunci când un inculpat a fost audiat separat, se poate dispune reaudierea sa în prezența celorlalți inculpați sau numai în prezența unora dintre ei.
4.5. Audierea persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente
Procedura de audierea a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente sunt audiate potrivit dispozițiilor art. 111-112 C. pr. pen. Audierea acestora se desfășoara la fel ca și audierea inculpatului, instanța având un rol subsidiar, un rol de arbitru în desfășurarea acestui procedeu probator.
4.6. Ascultarea martorilor, experților și interpreților
În cazul în care instanța a încuviințat ascultarea martorilor,experților sau a interpreților, se va dispune citarea acestora, în scopul audierii lor. Dacă aceștia se prezintă la ședința de judecată, deși nu au fost citați sau procedura de citare nu este legal îndeplinită, aceștia pot fi ascultați, după ce se stabilește identitatea lor. Înainte de a fi audiați, martorii trebuie să depună un jurămât. În cazul în care un martor a fost legal citiat, însă nu s-a prezentat, instanța va putea dispune ca acesta să fie adus cu mandat de aducere. Înainte de a se trece la ascultarea martorilor, experților sau interpreților, acestora li se aduce la cunoștință obiectul cauzei și calitatea în care este audiat, solicitându-li-se să declare tot ceea ce cunosc. Ascultarea martorilor urmărește logica audierii inculpatului. Astfel, martorul este lăsta să declare tot ceea ce știe, după care i se adresează întrebări. Prima dată îi va adresa întrebări persoana care l-a propus, însă și ceilalți participanți la procesul penal au posibilitatea de a pune întrebări. În cazul în care martorul nu își amintește anumite fapte sau împrejurări, ori când apar contraziceri între declarațiile sale, președintele completului de judecată va putea da citite declarațiilor sale anterioare. Potrivit art. 381 alin. (5), dacă martorul, expertul sau interpretul posedă un înscris care are legătură cu depoziția făcută, poate să îl citească în instanță. Procurorul și părțile au posibilitatea de a examina înscrisul, iar instanța va putea dispune reținerea înscrisului la dosar, în original sau în copie. După finalul audierii, martorii, experții și interpreții rămân în sala de judecată, la dispoziția instanței, până la finalul respectivei ședințe.
4.7. Administrarea altor probe
Dacă în cauză penală există mijloace materiale de probă, instanța, la cerere ori din oficiu, va dispune aducerea și prezentarea, dacă acest fapt este posibil. De asemenea, există posibilitatea ca, pe parcursul efecturării cercetării judecătorești, să apară necesitatea administrării unor probe noi, care nu au fost administrate anterior. După supunerea discuțiilor contradictorii a necesității administrării noilor probe, instanța va dispune fie continuare judecării cauzei, fie va dispune amânarea judecării, în vederea administrării probelor noi încuviințate. Pe parcursul cercetării judecătorești, instanța poate încuviința efectuarea unei cercetări la fața locului, a unei confruntări, a unei percheziții etc.
4.8. Renunțarea la probe și imposibilitatea administrării unor probe
Pe parcursul etapei cercetării judecătorești, procurorul, persoana vătămată sau părțile pot renunța la probele pe care le-au propus și care au fos încuviințate de către instanța. Într-o asemenea ipoteză, instanța va pune în discuție această renunțare. După discutțiile contradictorii, instanța va dispune ca proba să nu mai fie administrată, în situația în care consideră că administrarea acesteia nu mai este necesară. Având în vedere faptul că instanța de judecată nu poate propune administrarea de probe, aceasta nici nu poate dispune renunțarea la administrarea unora dintre probele propuse și admise inițial. De asemenea, pe parcursul fazei de judecată, anumite probe care au fost anterior administrate pe parcursul fazei de urmărire penală, să nu mai poată fi administrare. Într-o asemenea situație, instanța, după ce ascultă procurorul, părțile și persoana vătămată, va putea dispune ca respectiva probă să nu mai fie administrată. Spre exemplu, dacă atunci când s-au pus în discuție probele care vor fi administrate pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul a propus audierea unui anumit martor, iar instanța a încuviințat această probă, martorul respectiv a dedecat, în cazul în care acel martor nu a fost audiat pe parcursul fazei de judecată, după ce îl ascultă pe procuror, persoana vătămată și părți, instanța va constata că această probă este imposibil de administrat, astfel încât nu se va mai proceda la administrarea acesteia. În schimb, potrivit art. 383 alin. (4), dacă proba devine imposibil de administrat în faza cercetării judecătorești, dar ea a fost administrată pe parcursul fazei de urmărire penală, aceasta va fi pusă în discuția contradictorie a procurorului, persoanei vătămate și a părților, urmând ca aceasta să fie avută în vedere la stabilirea soluției.
4.9. Schimbarea încadrării juridice a faptei
Având în vedere faptul că, urmare a adoptării noului Cod de procedură penală a fost creată o nouă fază a urmări, aceea a camerei preliminare, nu mai este posibil ca pe parcursul cercetării judecătorești să se dispună restiuirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmării penale, măsura care era posibilă în vechea reglementare. În cadrul noii reglementări, având în vedere faptul că, pe parcursul fazei camereri preliminare urmează să se analizeze legalitatea administrării probelor din cursul urmăririi penale, precum și legalitatea sesizării instanței, acesta este momentul final în care se va putea dispune restituirea cauzei la procuror. De asemenea, în cursul cercetării judecătorești, nu mai este posibil să se dispună extinderea procesului penal, indiferent că este vorba despre alte fapte sau de alte persoane. Într-o asemenea ipoteză, va fi posibil să se înceapă urmărirea penală pentru respectivele fapte, urmând ca, atunci când este cazul, să se declanșeze o nouă judecată, pentru faptele sau persoanele respective. Prin încadrarea juridică a faptei se desemnează operațiunea de stabilire a textului de lege care o prevede și o sancționează, precum și caracterizarea ei ca infracțiune potrivit acestui text de lege. Așadar, prin încadrarea juridică, organele judiciare vor stabili dacă fapta respectivă constituie infracțiune și care este acea infracțiune, precum și dacă este vorba despre o variantă de bază ori o formă agravată, dacă vorbim despre o infracțiune consumată sau despre o infracțiune rămasă în forma tentativei. Stabilirea încadrarării juridice a faptei este o operațiune deosebit de importantă, nu doar din punct de vedere al stabilirii răspunderii penale a persoanei, ci această încadrarea va determina și instanța competentă să soluționeze cauza, compunerea completului de judecată sau dacă ne aflăm în prezența unui caz în care asistența judiciară a inculpatului este obligatorie. Pe parcursul procesului penal, este posibil ca această încadrare juridică a faptei să se schimbe. Pentru faza judecății, Codul de procedură penală reglementează posibilitatea schimbării încadrării juridice în cadrul art. 386. Pentru a se putea dispune schimbarea încadrării juridice, în cursul judecății, trebuie îndeplinite anumite condiții. Necesitatea schimbării încadrării poate fi invocată din oficiu de către instanță sau poate fi ridicată de către procuror, părți sau persoana vătămată, prin formularea unei cereri a schimbării încadrării juridice. În literatura de specialitate se arată că și partea responsabilă civilmente poate avea un interes în schimbarea încadrării juridice, însă se subliniază faptul că, având în vedere că partea responsabilă, conform art. 87 alin. (2) C. pr. pen. , participă în cadrul procesului penal doar în legătură cu latura civilă, această parte va putea solicita schimbarea încadrării juridice doar dacă aceasta ar avea efecte asupra laturii civile a cauzei penale. Spre exemplu, partea responsabilă civilmente poate solicita schimbarea încadrării juridice din infracțiune de delapidare în formă agravată, prevăzută de art. 295 rap. la art. 309 C. pen. (care a produs consecințe deosebit de grave- prejudiciu mai mare de 2.000.000 lei), în delapidare în forma de bază, prevăzută de art. 295 C. pen. În acest caz, partea responsabilă civilmente, dacă inculpatul va fi găsit vinovat, va trebui să acopere un prejudiciu mai mic. Însă, pentru a se putea dispune schimbarea încadrării juridice, trebuie îndeplinite anumite condiții. Acestea sunt:
punerea în discuție a noii încadrări juridice
În cazul în care instanța, din oficiu, invocă necesitatea schimbării încadrării juridice, ori dacă se formulează o asemenea cerere din partea procurorului, persoanei vătămate sau a părților, instanța de judecată este obligată să pună în discuție noua încadrare juridică a faptei. Ca urmare a punerii în discuție a noii încadrări juridice, procurorul, persoana vătămată și părțile își pot exprima părerea cu privire la cererea formulată și, de asemenea, se vor pune în discuție temeiurile care reclamă necesitatea încadrării juridice.
explicarea drepturilor inculpatului
În cazul în care se pune problema schimbării încadrării juridice a faptei, instanța trebuie să îi atragă atenția inculpatului asupra faptului că are dreptul de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea cauzei, în vederea pregătirii apărării. Așadar, în cazul în care se pune în discuție problema schimbării încadrării juridice a faptei, inculpatul, personal sau prin intermediul avocatului său, are următoarele posibilități:
să solicite judecarea cauzei imediat, dacă se consideră pregătit în legătură cu noua încadrare juridică;
să ceară lăsarea cauzei mai la urmă, în cazul în care consideră că are nevoie de un timp pentru pregătirea apărării, fără a fi necesară amânarea cauzei;
să solicite amânarea judecății, dacă apreciază că este necesar acordarea unui nou termen de judecată, în vederea pregătirii apărării.
În ipoteza în care nu se respectă dispozițiile art. 386 C. pr. pen. , sancțiunea care intervine este aceea a nulității relative. Așadar, persoana care invocă nulitatea, conform art. 282 C. pr. pen., trebuie să demonstreze că există o vătămare care nu poate fi înlăturată în altfel. Ca urmare a formulării unei cereri de schimbarea a încadrării juridice, instanța poate să dispună fie schimbarea încadrării juridice a faptei, ca urmare a admiterii cererii, fie prin respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice. În acest din urmă caz, deliberarea se va face cu privire la fapta sau faptele care a fost reținută în rechizitoriu. În situația în care se dispune schimbarea încadrării, există două posibilități:
instanța va trebui să își decline competența de soluționare a cauzei, în favoarea instanței ierarhic superioare, în cazul în care noua încadrare a faptei atrage competența materială a instanței ierarhic superioare;
instanța inițial sesizată să continue judecata cauzei, ca urmare a prorogării de compență, în ipoteza în care noua încadrare juridică atrage competența materială a instanței ierarhic inferioare sau dacă noua infracțiune intră tot în sfera sa de competență.
În cazul în care se dispune schimbarea încadrăririi juridice, atunci când se dispune prin încheiere, înainte de soluționarea cauzei, nu va atrage incompatibilitatea judecătorului care a făcut parte din completul învestit inițial cu judecata cauzei. Potrivit alin. (2) al art. 386 C. pr. pen. , în cazul în care noua încadrarea juridică a faptei vizează o infracțiune pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, instanța de judecată va chema persoana vătămată pentru a o întreba dacă înțelege să formule plângere prealabiă. În cazul în care persoana vătămată formulează plângere prealabilă, instanța va continua, iar în cazul în care persoana vătămată refuză să formuleze plângere prealabilă, instanța judecătorească va dispune încetarea procesului penal.
4.10. Terminarea cercetării judecătorești
Înainte de a declara finalizarea etapei cercetării judecătorești, președintele completului de judecată trebuie să întrebe procurorul, persoana vătămată și părțile dacă mai au cereri noi de probațiune, ori dacă consideră necesar să mai ofere alte declarații. În funcție de răspunsul oferit de acești subiecți procesuali, președintele va dispune fie continuarea cercetării judecătorești, fie va declara că etapa cercetării judecătorești s-a încheiat. Președintele completului de judecată, în cazul în care nu s-au formulat cereri pentru administrarea unor probe noi sau în ipoteza în care cererile formulate au fost respinse, va declara că cercetarea judecătorească s-a finalizat și se va trece la dezbaterile judiciare. Atunci când cererile în probațiune nou formulate au fost admise, se vor efectua completările solicitate, după care președintele completului de judecată va declara finalizată etata cercetării judecătorești.
5. Dezbaterile
În doctrina dreptului procesual penal, se arată că dezbaterile sunt acea parte a ședinței de judecată în cadrul căreia se acordă cuvântul procurorului, persoanei vătămate și părților, pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la situația de fapt și de drept care rezultă din cercetarea judecătorească, precum și în legătură cu orice altă problemă care se ivește și are legătură cu cauza respectivă. Etapa dezbaterilor urmează imediat după finalizarea etapei cercetării judecătorești. În cadrul acestei etape, vor fi puse în discuție contradictorie probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești, procurorul, persoana vătămată și părțile având posibilitatea de a își exprima oral opinia cu privire la toate aspectele cauzei. Legiuitorul român a prevăzut expres ordinea în care se acordă cuvântul, pe parcursul dezbaterilor. Astfel, președintele completului va acorda cuvântul în următoarea ordine: procurorului, persoanei vătămate, părții civile, părții responsabile civilmente și inculpatului. De asemenea, se va putea acorda și cuvântul în replică, caz în care se va respecta ordinea aratată mai sus. Dezbaterile au ca obiect fondul cauzei, iar discuțiile poartă asupra modului în care acesta urmează să fie soluționat. Discuțiile vor privi existența faptelor, reținerea unor circumstanțe atenuante sau agravante, soluțiile care ar trebui să se ofere speței, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă. Cu titlu de noutate, noul Cod de procedură penală prevede faptul că durata concluziilor va putea fi redusă, iar președintele poate dispune ca aceste concluzii să aibă o durată asemănătoare, pentru toți subiecții procesuali care urmează să pună concluzii. În principiu, dezbaterile se termină la același termen la care au început, pentru o bună organizare a procesului penal. Cu toate acestea, în cazul unor motive temeinice, dezbaterile pot fi întrerupte, însă pentru o perioadă care nu poate depăși 3 zile. Spre exemplu, în cazul în care există un proces penal cu un număr mare de inculpați, dezbaterile vor fi ample, astfel încât este posibil ca dezbaterile să se întrerupă. La momentul stabilit pentru reluarea dezbaterilor, acestea vor fi reluate din punctul în care au rămas, acordându-se în continuare cuvântul, potrivit ordinii stabilite de legea procesual penală. Lipsa dezbaterilor judiciare atrage nulitatea absolută, în literatura de specialitate susținându-se faptul că, lipsa acestei etape din cadrul fazei de judecată, echivalează cu neparticiparea procurorului la judecată, prezența acestuia în fața instanței de judecată, pe parcursul fazei de judecată fiind obligatorie.
6. Ultimul cuvânt al inculpatului
Dezbaterile judecătorești nu pot fi încheiate până nu i se acordă ultimul cuvânt inculpatului. Se consideră că ultimul cuvânt al inculpatului reprezintă un moment distinct față de acordarea cuvântului inculpatului în cadrul dezbaterilor. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că, în cadrul dezbaterilor, după ce inculpatul are cuvântul, acestuia i se pot adresa întrebări, i se poate da replica sau poate fi întrerupt. Ultimul cuvânt al inculpatului constituie un drept al inculpatului, acesta putând să uzeze de dreptul la tăcere și în momentul în care președintele completului de judecată îi acordă ultimul cuvânt. Codul de procedură penală impune obligația președintelui completului de judecată de a acorda inculpatului ultimul cuvânt. Încălcarea acestei obligații, poate atrage nulitatea relativă a hotărârii pronunțată, având în vedere dispozițiile art. 282 prin raportare la art. 281 C. pr. pen. Ultimul cuvânt al inculpatului se va acorda personal acestuia, iar acesta va fi exercitat personal de către inculpat, iar nu prin intermediul avocatului său, indiferent că vorbim despre un apărător ales sau unul din oficiu. Potrivit art. 389 alin. (2) C. pr. pen. , atunci când, pe parcursul ultimului cuvânt acordat inculpatului, acesta dezvăluie fapte sau împrejurări noi, care au o relevanță hotărâtoare pentru soluționarea cauzei, instanța va dispune reluarea cercetării judecătorești. Așa cum am arătat, atât etapa cercetării judecătorești, cât și etapa dezbaterilor se desfășoară oral, în fața instanței de judecată, în condiții de oralitate. Cu toate acestea, după închiderea dezbaterilor, dacă instanța consideră necesar, va putea solicita să se depună concluzii scrise. Procurorul, persoana vătămată și părțile pot depune concluzii scrise, chiar dacă acestea nu au fost solicitate de instanță.
7. Deliberarea și luarea hotărârii
După închiderea dezbaterilor, instanța judecătorească va începe etapa delibării. Noul Cod de procedură penală prevede faptul că deliberarea și soluționarea cauzei se vor efectua în aceeași zi în care au avut loc dezbaterile sau la o dată ulterioară, însă nu mai târziu de 15 zile de la momentul închiderii dezbaterilor. Președintele completului de judecată trebuie să încunoștiințeze persoana vătămată și părțile cu privire la data la care se va pronunța hotărârearea penală. Potrivit noii reglementări, în ipoteza în care deliberarea și pronunțarea hotărârii nu se fac în ziua în care au avut loc dezbaterile, instanța nu va dispune amânarea, ci doar va stabili data la care va avea delibarea și la care se va pronunța soluția. În cazul în care, datorită unor împrejurări excepționale, spre exemplu, complexitatea ridicată a cauzei, deliberarea nu poate avea loc la termenul stabilit inițial, art. 391 alin. (2) C. pr. pen. prevede posibilitatea instanței de a dispune amânarea deliberării și pronunțării pentru cel mul 15 zile. Așadar, deliberarea și pronunțarea pronunțarea hotărârii pot avea loc, cel mai târziu, la 30 zile de la data încheierii dezbaterilor. Deliberarea este actul procesual prin care completul de judecată, după momentul închiderii dezbaterilor, verifică și evaluează probele administrate în cauză, în vederea aprecierii finale a acestora și a pronunțării soluției ce urmează să fie dată cauzei penale. Le deliberare participă numai membrii completului de judecată, fără ca grefierul, procurorul sau părțile să participe la aceată etapă a judecății. Deliberarea poate avea loc doar în fața membrilor care au participat și la dezbateri. Etapa deliberării nu are caracter public, art. 392 alin. (2) C. pr. pen. prezăvând faptul că deliberarea are loc în secret. Prin desfășurarea în secret a dezbaterilor, se asigură independența judecătorilor și faptul că aceștia vor avea în vedere doar materialul probator existent la dosarul cauzei . Membrii completului de judecată vor delibera mai întâi asupra chestiunilor de fapt, iar mai apoi asupra chestiunilor de drept. De asemenea, în literatura de specialitate se arată faptul că vor fi soluționate mai întâi chestiunile care țin de latura penală a cauzei, iar pe urmă asupra aspectelor ce țin de latura civilă a cauzei. Toți membrii completului de judecată au îndatorirea de a-și exprima opinia cu privire la toate aspectele care sunt supuse deliberării, președintele completului fiind cel care își exprimă părerea cel din urmă. După ce au loc delibările, completul de judecată urmează să dispună ce soluție se impune a fi pronunțată în cauza respectivă. Hotărârea penală trebuie să fie acordul membrilor completului de judecată, iar în situația în care nu se poate întruni unanimitate de opinii, hotărârea se va lua cu majoritatea membrilor completului. Atunci când, în urma deliberării rezultă mai mult de două opinii, judecătorul care are cea mai severă opinie este nevoit să ralieze opiniei care este mai apropiată de a sa. Spre exemplu, atunci când, în urma deliberărilor din cadrul judecății care se desfășoară în fața instanței supreme, competența revenind completului de 3 judecători, unul dintre aceștia consideră că se impune amânarea aplicării pedepsei, unul dintre ei consideră că se impune supendarea sub supraveghere a pedepsei, iar cel de-al treilea consideră că ar trebui să se dispună aplicarea unei pedepse, care să fie și executată. Într-o asemenea situație, judecătorul care consideră că ar trebui să se dispună aplicarea unei pedepse și executarea sa, se va alătura opiniei care consideră că se impune suspendarea sub supraveghere a pedepsei, această opinie fiind mai apropiată de a sa. Dacă există o opinie separată, motivarea acesteia va fi obligatorie. Așadar, judecătorul care are o opinie diferită de cea a celorlalți membrii ai completului, are posibilitatea ca, în cuprinsul hotărârii, să își motiveze această opinie a sa.
8. Reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor
În urma deliberărilor, există posibilitatea ca instanța de judecată să considere că este necesar să se revină la una din etapele anterioare, fie că este vorba despre etapa cercetării judecătorești, fie că este vorba despre etap dezbaterilor. Necesitatea reluării cercetării judecătorești sau a dezbaterilor rezultă ca urmare a analizării materialelor existente la dosar. În cazul în care completul de judecată consideră că o anumită împrejurare legată de cauză nu a fost lămurită, iar aceasta are o importanță asupra soluției care urmează să fie pronunțată, ea va dispune repunerea cauzei pe rol. Reluarea cercetării judecătorești se dispune atunci când instanța, după închiderea dezbaterilor, pe parcursul deliberării, constată că a apărut o împrejurare care nu poate fi lămurită decât prin administrarea unor probe. De asemenea, necesitatea administrării unor probe noi poate să apară și pe parcursul dezbaterilor, caz în care se va dispune reluarea cercetării judecătorești. În schimb, reluarea dezbaterilor se dispune de către instanța judecătorească, atunci când, pe parcursul deliberării, completul de judecată constată că există anumite împrejurări de fapt sau de drept care nu au fost lămurite. Într-o asemenea ipoteză, instanța dispune reluarea dezbaterilor și pune în discuția procurorului, persoanei vătămate și a părților aspectele care nu au fost lămurite, fiecare urmând să își exprime punctul de vedere. Atunci când se dispune reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor, persoana vătămată și părțile trebuie să fie citate pentru noul termen stabilit de instanță, acestea nefiind considerate ca având termen în cunoștiință. Atunci când judecata a avut loc potrivit procedurii simplificate, iar pe parcursul deliberării instanța constată că este necesar să fie administrate și alte probe, în afara probei cu înscrisuri, se va dispune repunerea cauzei pe rol și se va relua cercetarea judeătorească, urmând să fie administrate probele necesare
Capitolul IV.
Soluțiile instanței în cazul judecății în primă instanță
În urma deliberărilor, instanța în fața căreia s-a desfășurat judecata în primă instanță va soluționa cauza. Completul de judecată urmează să se pronunțe atât cu privire la aspectele ce țin de latura penală, dar și cu privire la latura civilă, atunci când latura civilă este exercitată în cadrul procesului penal.
1. Soluționarea laturii penale
În principal, instanțele de drept penal se ocupă de rezolvarea conflictului de natură penală, nefiind de conceput să existe un proces penal fără exercitarea acțiunii penale. În schimb, este posibil să existe un proces penal în care să nu existe pretenții de natură civilă. Ca urmare a analizării întregului probatoriu administrat pe parcursul cercetării judecătorești și care au fost puse în discuția contradictorie a procurorului, persoanei vătămate și părțile din proces, precum și concluziile exprimate în cursul dezbaterilor, instanța, cu privire la latura penală poate dispune una din următoarele soluții: condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. În cele ce urmează vom analiza succint soluțiile pe care le poate pronunța instanța, cu privire la latura penală.
1.1. Condamnarea
Instanța urmează să dispună condamnarea inculpatului atunci când constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, aceasta constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. Atunci când există dubii cu privire la vinovăția inculpatului, instanța nu va putea să dispună condamanarea inculpatului, ci va face aplicarea principiului in dubio pro reo, potrivit căruia orice îndoială se interpretează în favoarea inculpatului. Conform art. 396 alin. (9) C. pr. pen. , atunci când se dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii, iar pe parcursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară ori pe parcursul fazei de judecată s-a dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune sau în ipoteza în care s-a dispus înlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura prevenită a controlului judiciar, instanța va dispune achitarea pedepsei amenzii din cauțiunea depusă de către inculpat, la momentul dispunerii controlului judiciar pe cauțiune. În cazul în care judecata s-a desfășurat potrivit procedurii simplificate, iar instanța de judecată consideră că sunt îndeplinite toate condițiile pentru a se dispune condamnarea inculpatului, limitele de pedeapsă urmrează să se micșoreze. Astfel, în cazul pedepsei închisorii, limitele speciale se vor reduce cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, limitele speciale urmează să se reducă cu un sfert, instanța putând dispune o sancțiune cuprinsă între aceste limite reduse, nefiind necesar ca inculpatul să fie condamnat la o pedeapsă îndreptată spre minimul special redus. În urma condamnării, instanța poate dispune aplicarea pedepsei închisorii, a amenzii ori aplicarea unei măsuri educative privative de libertatea sau a uneia neprivativă de libertate.
1.2. Renunțarea la aplicarea pedepsei
Renunțarea la aplicarea pedepsei reprezintă o soluție nouă pe care o poate dispune instanța judecătorească, ca urmare a adoptării noilor reglementăr penale. Instanța va putea dispune această măsură atunci când constată că fapta există, ea reprezintă o infracțiune și a fost comisă de către inculpat. Pe lângă aceste condiții, care sunt necesare și pentru a dispune condamnarea inculpatului, trebuie îndeplinite și condițiile prevăzute în cadrul art. 80-82 C. pen. Renunțarea la aplicarea pedepsei nu reprezintă o soluție de condamnare, în acest caz instanța nici măcăr nu stabilește o pedeapsă, considerând că, raportat la infracțiunea comisă și la persoana inculpatului, nu se impune condamnarea acestuia.
1.3. Amânarea aplicării pedepsei
Amânarea aplicării pedepsei este acea soluție care poate fi pronunțată de instanța de judecată atunci când aceasta constată că fapta există, constituie infracțiune și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83-90 C. pen. Anterior dispunerii acestei măsuri, instanța urmează să îl întrebe pe inculpat dacă, în cazul în care va fi găsit vinovat, ar fi de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității. Aceasta deoarece, în cazul în care se dispune măsura amânării aplicării pedepsei, instanța de judecată, dacă apreciază necesar, poate impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității. La fel ca și soluția renunțării la aplicarea pedepsei, și soluția amânării aplicării pedepsei nu reprezintă o soluție de condamnare. Dar, în cazul amânării aplicării pedepsei, instanța stabilește o pedeapsă pentru fapta comisă de inculpat, însă având în vedere fapta și persoana care a comis-o, consideră că nu este necesar ca respectiva pedeapsă să fie executată.
1.4. Achitarea
Achitarea se dispune de către instanță atunci când constată că există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d). Astfel, instanța va trebui să pronunțe achitarea inculpatului în următoarele cazuri: fapta nu există, fapta nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege, nu există probe că inculpatul a săvârșit respectiva faptă și atunci când există o cauză de neimputabilitate. Soluția achitării urmează a fi pronunțată și atunci când, în temeiul art. 18 C. pr. pen., inculpatul solicită continuarea procesului penal, iar ca urmare a parcurgerii fazei judecății, în final se constată că este incident vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. pr. pen. Atunci când se dispune achitarea inculpatului, față de acesta se va putea dispune luarea unei măsuri de siguranță, cu excepția măsurii confiscării extinse, mai puțin în cazul în care se dispune achitarea pe motiv că există o cauză justificativă.
1.5. Încetarea procesului penal
Această soluție va fi pronunțată de instanța judecătorească atunci când constată că există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. pr. pen. Astfel, instanța va dispune încetarea procesului penal în următoarele cazuri: lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit aministia prescripția, decesul suspectului sau al inculpatului persoană fizică ori s-a dispus radierea suspectului sau inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea ei înlătură răspunderea penală, a intrevenit împăcarea ori s-a încheiat un acord de mediere; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat. Soluția încetării procesului penal se va pronunța și atunci când inculpatul, în temeiul art. 18 C. pr. pen. , solicită continuarea procesului penal, iar ca urmare a desfășurării fazei de judecată, se constată că nu există vreunul din cazurile care impun achitarea inculpatului.
În cazul în care inculpatul este trimis în judecată pentru comiterea mai multor infracțiuni, față de fiecare infracțiune se va putea dispune una din soluțiile indicate mai sus. De asemenea, în ipoteza în care sunt trimiși în judecată mai mulți inculpați, față de aceștia urmează a se dispune una din soluțiile indicate.
2. Soluții cu privire la latura civilă
În cazul în care acțiunea civilă este exercitată în cadrul procesului penal, alături de acțiunea penală, aceasta va fi, de regulă soluționată împreună cu aceasta din urmă. Există însă și posibilitatea ca instanța penală să lase nesoluționată acțiunea civilă. Este posibil ca instanța penală să dispună disjungerea acțiunii penale, caz în care aceasta va rămâne în competența sa, însă va fi soluționată după momentul soluționării acțiunii penale. Ca urmare a deliberărilor, cu privire la acțiunea civilă, instanța penală poate dispune una din următoarele soluții:
poate admite în tot sau în parte acțiunea civilă;
poate respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă;
poate respinge ca inadmisibilă acțiunea civilă;
lasă nesoluționată acțiunea civilă;
ia act de tranzacția sau acordul de mediere încheiat între inculpat, partea responsabilă civilmente și partea civilă, pe care îl va include în cuprinsul minutei.
În cazul în care instanța de judecată admite acțiunea civilă, aceasta va examina și necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii, în vedere reparațiilor civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior. În ipoteza în care instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asigurătorii se mențin. Măsurile asigurătorii încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiunea în fața instanței civile în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Prin intermediul hotărârii judecătorești, instanța urmează să se pronunțe și asupra restituirii lucrurilor și restabilirii situației. Dispozițiile din hotărârea, chiar nedefinitivă, cu privire la luarea măsurilor asigurătorii și restituirea lucrurilor sunt executorii din momentul pronunțării sentinței.
3. Dispoziții cu privire la măsurile preventive
Instanța de judecată are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe cu privire la menținerea, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive (indiferent că este vorba despre o măsură preventivă restrictivă de drepturi sau despre una privativă de drepturi) dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpat. Această dispoziție din cuprinsul hotărârii are caracter executoriu. Noul Cod de procedură penală nu mai prevede posibilitatea instanței de a dispunea luarea unei măsuri preventive prin sentința pe care o pronunță în soluționarea cauzei. Cu toate acestea, prima instanță are posibilitatea ca după momentul pronunțării sentinței și până la momentul sesizării instanței de apel, să dispună, la cerere sau din oficiu, luarea, revocarea sau înlocuirea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul care a fost condamnat, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Așadar, instanța de judecată nu are posibilitatea de a dispune, prin sentință luarea unei măsuri preventive față de inculpat, în cazul în care o asemenea măsură nu a fost dispusă anterior. Însă, după momentul pronunțării sentinței și până la data sesizării instanței de apel, prima instanță are posibilitatea de a dispune luarea unei măsuri preventive față de inculpatul condamnat. În cazul în care instanța pronunță o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, aceasta va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, dispoziția din hotărâre cu privire la acest aspect având caracter executoriu. De asemenea, potrivit art. 399 alin. (3) C. pr. pen. , instanța va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv atunci când pronunță:
o pedeapsă cu închisoarea cel mult egală cu durata reținerii și arestării preventive;
o pedeapsă cu închisoarea, însă față de care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării;
condamnarea la pedeapsa amenzii, care nu însoțește pedeapsa închisorii;
o măsură educativă.
Deși Codul de procedură penală nu prevede, în cadrul art. 396 alin. (4) faptul că dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol ar fi executorii de drept, în literatura de specialitate se apreciază că și aceste dispoziții sunt executorii de drept. În cazul în care se dispune punerea în libertate a inculpatului arestat preventiv anterior, hotărârea se comunică locului de deținere, care va dispune punerea de îndată a inculpaților arestați preventivi. Atunci când se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, dacă pe parcursul urmării penale, al procedurii de cameră preliminară ori pe parcursul fazei de judecată, față de inculpat s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, instanța va dispune restituirea sumei depuse cu titlul de cauțiune, dacă nu s-a dispus plata din aceasta a despăgubirilor bănești acordate pentru repararea pagubelor cauzate prin infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii. În schimb, instanța va dispune confiscarea cauțiunii dacă măsura controlului judiciar pe cauțiune a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în cazul în care, inculpatul încalcă, cu rea-credință, obligațiile care i-au fost impuse sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și dacă nu s-a dispus plata din cauțiune a despăgubirilor bănești acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii. În cazul în care, pe parcursul procesului penal, față de inculpat s-a dispus măsura arestului la domiciliu, aceasta urmează a fi dedusă din pedeapsa aplicată de instanță, prin echivalarea unei zile de arest la domiciliu cu o zi din pedeapsă.
4. Minuta
Ca urmare a deliberărilor, membrii completului de judecată ajung la un acord cu privire la soluția care urmează să se pronunțe în cauză. Rezultatul deliberărilor se consemnează în cuprinsul minutei, minută care trebuie să aibă același conținut ca și dispozivitul hotărârii. Minuta urmează să fie semnată de către toți membrii completului de judecată, adică acele persoane care participă și la deliberare. De asemenea, este obligatoriu să se întocmească minută și atunci când instanța dispune cu privire la măsurile preventive, precum și în alte cazuri prevăzute de lege [spre exemplu, atunci când se încuviințează efectuarea percheziției domiciliare, art. 158 alin. (6) C. pr. pen]. Minuta se întocmește în două exemplare, din care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt exemplar se depune, spre conservare, la dosarul de minute al instanței.
5. Pronunțarea, redactarea și comunicarea sentinței
Potrivit art. 405 alin. (1) C. pr. pen. , hotărârea se pronunță în ședință publică de ctătre președintele completului de judecată, care este asistat de către grefier. La pronunțarea hotărârii, părțile nu sunt citate. Așa cum se arată în literatura de specialitate, ceea ce se pronunță în ședință publică nu este hotărârea, ci minuta care rezultă în urma deliberării completului de judecată. Hotărârea urmează să fie redactată în termen de cel mult 30 de zile de la momentul pronunțării soluției, ea urmând a fi redactată de către unul dintre membrii completului de judecată. Spre deosebire de minută, care este semnată doar de către membrii completului de judecată, hotărârea este semnată de către membrii completului de judecată, dar și de către grefierul de ședință. Hotărârea pronunțată ca urmare a desfășurării judecatei în primă instanță poartea denumirea de sentință. Aceasta cuprinde trei părți: partea introductivă (practicaua), expunerea (considerentele) și dispozitivul. Dispozitivul va conține aceleași aspecte ca și cele prezentate în minută. În cazul în care vreunul dintre membrii completului de judecată este împiedicat să semneze, hotărârea se semnează în locul acestuia de către președintele completului de judecată. Dacă și președintele completului este împiedicat să semneze, hotărârea va fi semnată de către președintele instanței. În situația în care grefierul este împiedicat să semneze, hotărârea va fi semnată de către grefierul-șef. În toate aceste ipoteze, se va face mențiune pe hotărâre despre motivul care a determinat imposibilitatea unuia dintre acești participanți să semneze hotărârea judecătorească. După momentul pronunțării soluției, copie de pe minută se va comunica către persona vătămată, părți, procurorului. De asemenea, dacă inculpatul este arestat, o copie de pe minută urmează să fie comunicată administrației locului de deținere. În cazul în care instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a pedepsei, o copie de pe minută se va comunica și serviciului de probațiune. Comunicarea copiei de pe minută se dispune indiferent dacă aceste persoane au participat la judecată sau nu. Termenul de apel va curge de la momentul în care se va comunica minuta hotărârii pronunțate de prima instanță. În cazul în care inculpatul nu înțelege limba română, acesta urmează să i se comunice o copie de pe minută într-o limbă pe care o înțelege. Comunicarea minutei se va face potrivit regulilor de la citare. După ce se redactează hotărârea judecătorească, instanța va dispune să se facă comunicarea acesteia, în întregul ei, către persoana vătămată, părți și procuror, pentru ca acestea să poată redacta motivele de apel.
6. Efectele sentinței penale
Chiar dacă sentința pronunțată nu este definitivă, împotriva ei putându-se exercita calea de atac ordinară a apelului, aceasta produce anumite efecte. Aceste efecte sunt:
deînvestește instanța care a pronunțat-o;
anumite dispoziții din cuprinsul hotărârii primei instanțe sunt executorii de drept:
punerea în libertate a inculpatului arestat, atunci când se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea, încetarea procesului penal, suspendarea sub supraveghere a pedepsei penale, aplicarea pedepsei amenzii, care nu însoțește pedeapsa închisorii, precum și atunci când se dispune luarea unei măsuri educative;
menținerea stării de arest preventiv sau arest la domiciliu;
luarea măsurilor asigurătorii;
restiuirea lucrurilor.
de la momentul comunicării copiei de pe minuta hotărârii începe să curgă termenul în care poate fi declarat apel.
Concluzii
Judecata reprezintă una dintre fazele procesului penal, în opinia noastră, cea mai importantă fază a procesului penal, având în vedere faptul că pe parcursul acesteia urmează să fie soluționat conflictul de drept penal. Judecata cuprinde mai multe etape: judecata în primă instanță, judecata în căile ordinare de atac și judecata în căile extraordinare de atac. Judecata în primă instanță constituie o etapă fundamnetală a judecății, având în vedere că, în numeroase cazuri, soluția pronunțată ca urmare a judecării în primă instanță rămâne și definitivă, participanții la proces considerând că soluția pronunțată de către instanță este temeinică și legală. Există anumite principii care, pe lângă principiile ce caracterizează întregul proces penal, sunt specifice fazei de judecată. Printre acestea se numără: principiul publicității, principiul contradictorialității, principiul nemijlocirii, principiul oralității. Prin intermediul acestor principii se asigură aflarea adevărului în cadrul procesului penal, membrii completului de judecată fiind judecători imparțiali, care se supun numai legii. Așa cum am observat, aceste principii nu au un caracter absolut, existând anumite limitări. Înainte de a se începe judecata propriu-zisă, există anumite momente premergătoare precum repartizarea aleatorie a cauzei, citarea părților, afișarea listei de ședință etc. Președintele completului de judecată este cel care se ocupă ca aceste etape premergătoare să se desfășoare conform dispozițiilor legale. Prima etapă a judecății în primă instanță este cercetarea judecătorească. Pe parcursul acesteia, procurorul, persoana vătămată și părțile propun administrarea unor probe noi, care nu au fost administrare pe parcursul urmării penale sau se solicită readministrarea unora dintre probele administrare pe parcursul fazei de urmărire penală. În cazul în care se încuviințează aceste probe, ele urmează a fi administrare pe parcursul cercetării judecătorești. Noul Cod de procedură penală prevede posibilitatea ca probele administrate în cursul urmăririi penale, dacă nu sunt contestate de către persoana vătămată, părți și procuror, acestea nu vor mai fi readministrate pe parcursul cercetării judecătorești, urmând să fie puse doar în discuția contradictorie a părților. După ce au fost administrate toate probele încuviințate și nu există cereri noi de probațiune, instanța judecătorească va dispune închiderea cercetării judecătorești, trecându-se la etapa dezbaterilor. Pe parcursul dezbaterilor judiciare, procurorul, persoana vătămată și părțile își expun punctul de vedere cu privire la probele care au fost administrate în cauză, precum și cu privire la soluțiile care se impun a fi dispuse. Dezbaterile judiciare privesc toate aspectele cauzei. Legea procesual penală prevede expres ordinea în care se acordă cuvântul, pe parcursul etapei dezbaterilor. Când instanța consideră că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, dispune închiderea dezbaterilor. După închiderea dezbaterilor, membrii completului de judecată vor trece la deliberare. Spre deosebire de primele etape, care se desfășoară în condiții de publicitate și contradictorialitate, deliberarea are caracter secret, urmând să participe la deliberare doar membrii completului de judecată. Deliberarea urmează să aibă loc fie imediat după momentul închiderii dezbaterilor, fie la un moment ulterior stabilit de instanță, care nu poate fi mai mare de 15 zile de la momentul dezbaterilor. Atunci când există anumite cauze complexe, iar completul de judecată nu poate delibera la termenul stabilit anterior, se poate dispune, o singură dată, amânarea pronunțării soluției, pentru cel mult 15 zile. Pe parcursul deliberăririi, fiecare dintre membrii completului de judecată își expune punctul de vedere cu privire la soluția care se impune a fi pronunțată, președintele completului de judecată urmând să fie ultimul care vorbește. Atunci când hotărârea nu poate fi luată cu unanimite, ea se va lua cu majoritatea numărului judecătorilor. Dacă nu se poate împlini majoritate, judecata va fi reluată în complet de divergență. Judecătorii care participă la deliberare trebuie să fie aceeași cu cei în fața cărora s-au desfășurat dezbaterile, în caz contrar, hotărârea judecătorească este lovită de nulitate absolută. Ca urmare a deliberării, instanța poate dispuna una din următoarele soluții: condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. De asemenea, instanța penală urmează, de regulă, să soluționeze și latura civilă a cauzei, atunci când acțiunea civilă a fost exercitată în cadrul procesului penal. Ca urmare a pronunțării hotărârii, instanța urmează să decidă și cu privire la măsurile preventive dispuse anterior pe parcursul procesului penal, la restabilirea situației anterioar, precum și cu privire la restituirea lucrurilor. Rezultatul deliberării se va înscrie în minută, care se semnează de către toți membrii completului de judecată. Minuta se întocmește în două exemplare orginale, copii de pe aceasta urmând a fi comunicată procurorului, persoanei vătămate și tuturor părților. Pronunțarea sentinței se produce în ședință publică, de către președintele completului de judecată, care este asistat de către grefier. În termen de 30 de zile de la momentul pronunțării soluției, urmează să fie redactată hotărârea penală, de către unul dintre membrii completului de judecată. Hotărârea judecătorească urmează să fie semnată de către toți membrii completului de judecată, precum și de către grefier. Aceasta cuprinde trei părți: partea introductivă, considerentele și dispozivitvul. Dispozitivul hotărârii trebuie să aibă același conținut ca și minuta. Hotărârea judecătorească, în integralitatea ei, urmează să fie comunicată către procuror, persoana vătămată și părți, ca acestea să își poată motiva apelul.
Bibliografie
I. Tratate, cursuri, monografii
1. Crișu Anastasiu, Drept procesual penal, ediția 4-a, Editura Hamangiu, București, 2013.
2. Dongoroz Vintilă, Kahane Sigfried, Antoniu George, Bulai Costică, Iliescu Nicoleta, Stănoiu Rodica, Explicațiile teoretice ale Codului de procedură român. Partea specială, volumul II, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1976.
3. Julean Dorel, Drept procesual penal. Partea specială, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2011.
4. Mateuț Gheorghiță, Procedură penală. Partea specială, volumul II, Editura Lumina Lex, 1998.
5. Micu Bogdan, Păun Alina-Gabriela, Slăvoiu Radu, Procedură penală. Curs pentru admiterea în magistratură și avocatură, ediția a 2-a, Editura Hamangiu, București, 2015.
6. Mitrache Constantin, Mitrache Cristian, Drept penal român. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2014.
7. Neagu Ion, Damaschin Mircea, Drept procesual penal. Mapă de seminarii, Editura Universul Juridic, București, 2010.
8. Neagu Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală. Partea generală- În lumina noului Cod de procedură penală, Editura Universul Juridic, București, 2014.
9. Neagu Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală. Partea specială- În lumina noului Cod de procedură penală, Editura Universul Juridic, București, 2015.
10. Plăeșu Teodora Eleonora, Judecata în cauzele penale. Reguli de bază, Editura Junimea, Iași, 2003.
11. Streteanu Florin, Nițu Daniel, Drept penal. Partea generală II- Suport de curs pentru studenții Facultății de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 2014.
12. Theodoru Grigore, Tratat de drept procesual penal, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2013.
13. Toader Tudorel, Noul Cod penal. Noul Cod de procedură penală, ediție îngrijită și adnonată de Toader Tudorel, ediția a 4-a, Editura Hamangiu, București, 2015.
14. Udroiu Mihail, Procedură penală. Partea generală, Editura C.H. Beck, București, 2014.
15. Udroiu Mihail, Procedură penală. Partea specială, Ed. C.H. Beck, București, 2014.
16. Udroiu Mihail (coordonator), Bodoroncea Georgiana, Andone-Bontaș Amalia, Bulancea Marius , Constantinescu Victor, Gradinaru Daniel , Jderu Claudia, Kuglay Irina, Postelnicu Lucreția, Tițian Dana, Tocan Isabelle, Trandafir Andra Roxana, Voineag Marius, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2015.
17. Voicu Corina, Uzlău Andreea Simona, Tudor Georgiana, Văduva Victor, Noul Cod de procedură penală. Ghid de aplicare pentru practicieni, Ed. Hamangiu, București, 2014.
18. Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală. Partea generală, volumul 2, Ed. Paideia, București, 1998.
19. Volonciu Nicolae, Uzlău Andreea Simona (coordonatori), Moroșanu Raluca, Văduva Victor, Atasiei Daniel, Ghigheci Cristinel, Voicu Corina, Tudor Georgiana, Gheorghe Teodor-Viorel, Chiriță Cătălin Mihai, Noul Cod de procedură penală comentat, Ed. Hamangiu, București, 2014.
II. Studii și articole
1. Ghigheci Cristinel, Judecata în cazul recunoașterii vinovăției, disponibil la http://www.juridice.ro.
2. Griga Ioan, Locul și rolul procurorului în procesul penal și modificările intervenite în reglementarea fazei de judecată în fond și apel potriviti noului Cod de procedură penală, în ”Pandectele Române” nr. 5/2014.
III. Legislație
1. Legea nr. 29/1968.
2. Legea nr. 286/2009.
3. Legea nr. 135/2010.
4. Legea nr. 255/2013.
IV. Resurse internet
1. www.csm1909.ro.
2. www.juridice.ro
3. http://jurisprudentacedo.com
4. http://www.legalis.ro
5. http://lege5.ro
6. www.scj.ro
7. http://unbr.ro
=== 1a4e953d1eaf8a4231d4513246f9a0439267ab30_361257_2 ===
Argument
Pentru lucrarea de licență am ales să vorbesc despre „Judecata în primă instanță”. Această temă este extrem de vastă, iar rolul prezentei lucrări nu este acela de a oferi o tratate exhaustivă a instituției judecății în primă instanță, în cadrul procesului penal. Ca urmare a intrării în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a unui nou Cod de procedură penală, prin care a fost abrogat Codul de procedură penală de la 1968. În momentul intrării în vigoare a acestui nou Cod de procedură penală, procesul penal, dar și întreaga procedură penală a suferit anumite modificări drastice. În ceea ce privește judecata în primă instanță, au fost operate anumite schimbări, față de vechea reglementare. Astfel, am considerat că este important să redactez o lucrare prin care să tratez acest subiect, punând acceptul pe modificările aduse de noua reglementare. În ceea ce privește judecata în primă instanță, nu au existat decizii de neconstituționalitate pronunțate de Curtea Constituțională, un lucru demn de semnalat, având în vedere că, din momentul intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală și până în prezent, au existat numeroase decizii de neconstituționalitate a unor norme din Codul de procedură penală. Consider că modul de desfășurare a procesului penal, îndeosebi în cadrul judecății în primă instanță, prezintă un interes deosebit, pentru întreaga societate, indiferent că vorbim despre justițiabili, participanți în cadrul procesului penal ori chiar terți. Într-un stat de drept modern, dreptul penal, precum și cel procesual penal, au un rol deosebit, având în vedere faptul că fenomenul criminalității este în continuă creștere. Modul de desfășurare a procesului penal, începând cu momentul de debut al acestuia și până în momentul pronunțării unei hotărâri penale prezintă o importanță deosebită. Acest fapt este semnalat și de intervenția Curții Europene a Drepturilor Omului, care condamnă anumite practici ale statului, în materia dreptului penal și a celui procesual penal. Astfel, modul în care se desfășoară procesul penal și respectarea drepturilor participanților în cadrul procesului, depășeșc granițele unui stat, chiar instanțele europene sau internaționale fiind interesate de respectarea drepturilor participanților în cadrul procesului penal. Având în vedere toate aceste motive, am ales să redactez o licență în materia dreptului procesual penal, alegându-mi drept temă „Judecata în primă instanță”. Din punctul meu de vedere, judecata în primă instanță constituie cel mai important punct din procesul penal, aceasta întrucât, există numeroși părți sau participanți în cadrul procesului penal care nu înțeleg să uzeze de căile de atac, astfel încât soluția pronunțată de prima instanță va rămâne definitivă.
Capitolul I.
Considerații generale privind faza judecății
Judecata reprezintă una dintre cele patru faze ale procesului penal, alături de faza urmării penale, faza de cameră preliminară și faza punerii în executare a hotărârilor penale. În opinia noastră, judecata reprezintă cea mai importantă fază a procesului penal, având în vedere faptul că în cadrul acestei faze urmează să se soluționeze cauza penală, iar după această fază, inculpatul fie devine condamnat, fie este achitat sau față de el se dispune măsura încetării procesului. De asemenea, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, față de inculpat se poate dispune măsura renunțării sau cea a amânării la aplicarea pedepsei, măsuri care nu reprezintă hotârâri de condamnare. Faza judecății poate lipsi din anumite procese. Aceasta deoarece este posibilă soluționarea procesului penal încă din faza urmării penale, ca urmare a dispunerii unei soluții de clasare, de către procuror. Ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, îndeosebi ca urmare a introducerii instituției camerei preliminare, faza judecății a suferit o serie de modificări, îndeosebi în ceea ce privește judecata în primă instanță. Asupra acestor modifică vom reveni pe parcursul prezentei lucrări. Într-o definiție se arată faptul că prin judecată se înțelege acea fază a procesului penal, alcătuită dintr-un ansamblu de activități desfășurate, în principal, de către instanța de judecată, cu participarea activă a procurorului, precum și a părților și subiectului procesual principal, care pot fi asistate de către apărători, având drept finalitate aflarea adevărului cu privire la fapta și inculpatul cu care instanța a fost sesizată. Faza judecății debutează în momentul rămânerii definitive a încheierii judecătorului judecătorului de cameră preliminară prin care se dispune începerea judecății (ori în momentul sesizării instanței prin acordul de recunoaștere a vinovăției, având în vedere faptul că, în acest caz, cauza nu va mai parcurge faza camerei preliminare) și se finalizează în momentul în care hotărârea penală rămâne definitivă. Obiectul fazei de judecată constă în aflarea adevărului cu privire la fapta și persoana cu privire la care instanța a fost sesizată. Conform reglementării din noul Cod penal, obiectul judecății nu mai poate fi extins, noua reglementare nemaiprevăzând posibilitatea extinderii acțiunii penale, dar nici posibilitatea posibilitatea extinderii procesului penal cu privire la alte fapte sau alte persoane, în faza judecății.
1. Principiile specifice fazei de judecată
În cadrul fazei de judecată, pe lângă principiile directoare ale întregului proces penal, există o serie de reguli fundamntale specifice acestei faze. Printre aceste principii specifice fazei de judecată, întâlnim: publicitatea, oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea. Este important de subliniat faptul că, în cadrul actualului Cod de procedură penală, nu mai este reglementat principiul rolului activ al instanței de judecată. Aceasta se motivează prin faptul că, noua reglementare a introdus o serie de elemente specifice procesului adversial, în cadrul căruia rolul judecătorului este acela de a examina probele prezentate de procuror și de către părți, urmând a soluționa cu obiectivitate cauza, fără a avea o implicare importantă în ceea ce privește probațiunea, sarcina probei revenind în principal procurorului.
1.1. Publicitatea fazei de judecată
În general, ședința de judecată se desfășoară cu participarea publicului, publicitatea fiind considerată o garanție importantă pentru obiectivitatea și imparțialiatatea judecății. Acest principiu fundamental este înscris și în Constituția României revizuite în anul 2003, care prevede în art. 127 faptul că ședințele de judecată se desfășoară în ședință publică, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, iar nu numai în cadrul Codului de procedură penală (art. 352). În literatura de specialitate se atrage atenția asupra faptului că, nu întreaga fază a judecății este caracterizată de publicitate, ci doar ședința de judecată. Spre exemplu, etapa deliberării, deși este specifică fazei de judecată, are caracter nepublic. Publicitatea ședinței de judecată are rolul de a asigura transparența actului de justiție și de a menține încrederea societății în organele statului însărcintate cu atribuții în ceea ce privește înfăptuirea justiției. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat faptul că, pentru a fi realizată cerința publicității este necesar ca publicul să fie informat despre data și locul unde se va desfășura ședința de judecată, precum și să aibă un acces facil la acest loc. În opinia Curții, desfășurarea unei ședințe de judecată în interiorul unui penitenciar, reprezintă o un obstacol în realizarea unei publicități efective, în aceste condiții, statul având obligația de a lua măsurile necesar în vederea informării și asigurării accesului presei și al publicului în locul de desfășurare al ședinței. Așa cum rezultă din reglementarea legală a principiului publicității, acesta nu are un caracter absolut, existând anumite limite ale publicită. Astfel, ședințele de judecată vor avea caracter nepublic în următoarele cazuri:
atunci când judecarea cauzei în ședință publică ar aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnității sau vieții intime a persoanei, intereselor minorilor sau ale justiției;
În aceste cazuri, instanța, la cererea procurorului, a părților sau din oficiu, poate declara ședința nepublică pentru întreaga judecată a cauzei ori numai pentru o parte a acesteia.
dacă audierea unui martor în ședință public ar aduce atingere siguranței sau demnității ori vieții intime a acesuia sau a membrilor săi de familie (în acest caz, doar martorul va putea solicita instanței să declarare ședință nepublică);
atunci când audierea publică ar pune în pericol confidențialitatea unor informații (în această ipoteză, caracterul nepublic al ședinței va putea fi solicitat de către procuror, persoana vătămată sau de părți);
ședința de judecată în cazul inculpaților minori nu este publică;
În ipoteza în care, în aceeași cauză există mai mulți inculpați, dintre care unii sunt minori iar alții sunt majori, judecata se va desfășura în ședință publică.
în cazurile prevăzute de lege. Spre exemplu, în cazul infracțiunilor de trafic de minori (art. 211 C. pen.) și de pornografie infantilă (art. 374 C. pen.).
De asemenea, art. 352 alin. (2) C. pr. pen. prevede faptul că nu pot participa la ședința de judecată minorii care nu au împlinit vârsta de 18 anim cu excepția cazului în care aceștia au calitatea de persoană vătămată, părți sau martori. Caracterul nepublic al întregii faze de judecată sau numai a unei părți din această se declară de către instanță, în ședință publică. În cazul în care este încălcat principiul publicității, conform art. 281 alin. (1) lit. c) C. pr. pen. , va interveni nulitatea absolută a actelor procesuale și procedurale efectuate atâta timp cât ședința a fost nepublică. Per a contrario, atunci când ședința a fost publică, deși era necesar ca această să aibă caracter nepublic, va interveni sancțiunea nulității relative, în condițiile art. 283 Cod procedură penală.
1.2. Principiul nemijlocirii
Prin acest principiu se arată faptul că instanța trebuie să perceapă în mod direct mijloacele de probă care se administrează în cauză, dar și susținerile participanților din cadrul unui anumit proces. În scopul respectării principiului nemijlocirii, art. 354 alin. (2) C. pr. pen. reglementează necesitatea continuității, în sensul în care, completul de judecată trebuie să fie același pe tot parcursul judecării cauzei. În situația în care acest lucru nu este posibil, completul de judecată se poate înlocui până în momentul începerii dezbaterilor în fond a cauzei. După acest moment, în cazul în care se impune o schimbare a completului, dezbaterile trebuie să fie reluate în fața noului complet. Așadar, deliberarea și pronunțarea hotărârii penale poate fi realizată doar de către completul de judecată în fața căruia s-au desfășurat dezbaterile.
1.3. Principiul contradictorialității
Acest principiu constituie o garanție a aflării adevărului în procesul penal și constă în posibilitatea ca toate probele ce au fost administrate într-o cauză penală să fie supuse discuțiilor părților, procurorului, instanței judecătorești, persoanei vătămate și avocaților. Contradictorialitatea nu caracterizează întreaga fază a judecății, ci doar cercetarea judecătorească și dezbaterile. Nici nu ar fi posibil ca în cazul deliberării să avem contradictorialitate, având în vedere faptul că la deliberare participă doar completul de judecată. Prin intermediul contradictorialității, instanța are posibilitatea de a observa și analiza opiniile tuturor participanților dintr-o anumită cauză cu privire la actele procesuale și procedurale desfășurate, în așa mod încât să poată pronunța o hotărâre legală și temeinică. Trebuie avut în vedere faptul că, participanții din cadrul unui proces au interese contrare, astfel încât este important ca fiecare să aibă posibilitatea de a își expune punctul de vedere cu privire la o anumită problemă discutată. În literatura de specialitate se arată faptul că, atunci când dosarul conține anumite informații clasificate, acestea având un rol important în modul de soluționare a cauzei, în vederea asigurării contradictorialității, instanța va solicita declasificarea totală, parțială ori trecerea într-un alt grad de clasificare sau permiterea accesului la informațiile clasificate avocatului inculpatului. În situația în care, autoritatea emitentă a documentelor care conțin informații clasificate nu permite accesul avocatului inculpatului la aceste informații, acestea nu vor putea constitui temei pentru pronunțarea unei soluții de condamnare, renunțarea la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Prin intermediul principiului contradictorialității se asigură o egalitate a armelor, între persoanele care susțin acuzarea în procesul penal și cele care asigură și exercită funcția de apărare, fără niciun fel de avantaj pentru vreuna dintre părți.
1.4. Principiul oralității
Prin oralitate se înțelege desfășurarea ședinței de judecată în formă verbală, pe tot parcursul fazei de judecată. Oralitatea constituie o garanție a unui proces corect, întrucât oferă posibilitatea tuturor subiecților procesuali să descopere modul de desfășurare a judecății și să formuleze oral obervații, cereri și excepții. De asemenea, cei care au interese contrare, au posibilitatea de a răspunde cererilor formulate. Așa cum se arată, oralitatea se află într-o strânsă legătură cu principiul publicității și cu cel al contradictorialității judecății, toate aceste principii având un rol fundamental în buna desfășurare a procesului penal, în scopul aflării adevărului, cu respectarea drepturilor subiecților procesuali. Discuțiile orale din cursul ședințelor de judecată sunt înregistrate și, în caz de nevoie, pot fi reascultate. Deși este reglementat principiul oralității, toate activitățile desfășurate în cursul ședinței de judecată sunt și consemnate în scris. Spre exemplu, pentru fiecare ședință de judecată se redactează o încheiere de ședință, de către grefier, care sunt semnate de președintele completului de judecată. Nerespectarea principiului oralității poate atrage nulitatea relativă a actelor desfășurate fără respectarea acestui principiu, în condițiile art. 282 C. pr. pen.
2. Reglementări generale privind judecata
În cadrul acestei secțiuni urmează să discutăm despre anumite chestiuni privitoare la judecată, care se aplică indiferent de etapa în care se află judecata.
2.1. Infracțiunile de audiență
Infracțiunile de audiență sunt acele infracțiuni care se comite în fața instanței de judecată, pe parcursul ședinței de judecată, indiferent dacă ședința se desfășoară la sediul instanței ori într-un alt desemnat de către instanță sau în locul în care instanța de judecată desfășoară o anumită activitate specifică cercetării judecătorești. Constatarea infracțiunii de audiență se realizează de către președintele completului de judecată. Astfel, în situația în care pe parcursul ședinței de judecată se comite o faptă prevăzută de legea penală, președintele completului de judecată va constata acea faptă și îl va identifica pe făptuitor. Toate aceste activități vor fi înscrise în cadrul încheierii de ședință, act care va reprezenta actul de constatare a infracțiunii și cel prin care sunt sesizate organele de urmărire penală. În cazul în care procurorul de ședință participă la judecată, are posibilitatea de a declara faptul că începe urmărirea penală, pune în mișcare acțiunea penală și îl poate reține pe suspect sau pe inculpat, conform art. 360 alin. (2) C. pr. pen. Această reglementare reprezintă o garanție instituită în scopul garantării separației funcțiilor judiciare în cursul procesului penal. În acest fel, actuala reglementare este superioară celei din Codul de procedură penală de la 1969. Pentru a putea dispune măsurile prevăzute de textul legal, respectiv începerea urmăriri penale, punerea în mișcare a acțiuni penale și măsura reținerii, procurorul care participă la ședința de judecată trebuie să fie competent material și după calitatea persoanei. În acest caz nu se vor aplica dispozițiile art. 60 C. pr. pen. , care prevede faptul că, în cazurile urgente organele de urmărire penală au obligația de a efectua actele de urmărire penală care nu suferă amânare, chiar dacă ar privi o cauză care nu este de competența acestora. Noua reglementare din Codul de procedură penală, cu privire la posibilitatea procurorului de a dispune începerea urmăriri penale și reținerea celui care comite o infracțiune de audiență este superioară celei vechi, în cadrul căreia președintele completului putea să dispună o măsură preventivă față de persoana care ar fi comis o infracțiune de audiență. Aceasta întrucât, în noua reglementare se respectă principiul separației funcțiilor judiciare, instituit în cadrul art. 3 Cod procedură penală.
2.2. Suspendarea judecății
Codul de procedură penală prevede anumite situații în care cursul judecății se întrerupe, până la momentul dispariției cauzei care a determinat suspenarea. În cele ce urmează vom analiza, în mod succint, cazurile de suspendare reglementate de Codul de procedură.
Suspendarea în caz de boală gravă a inculpatului
În această situație, suspendarea judecății se va dispune, dacă se constată, în temeiul unei expertize medico-legale, faptul că inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la judecată. Acesta reprezintă un caz obligatoriu de suspendare a judecății. Așadar, în cazul în care, ca urmare a efecturării unei expertize medico-legale, se stabilește faptul că inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la desfășurarea judecății, instanța trebuie să dispună suspendarea judecății. În iptoeza în care, într-o cauză există mai mulți inculpați, iar cauza de suspendare privește doar pe unul dintre aceștia, însă nu se poate disjungerea, suspendarea se va dispune pentru întreaga cauză penală. Cu privire la suspendarea judecății, instanța urmează să se pronunțe printr-o încheiere. Încheierea prin care se dispune suspendarea poate fi atacată separat cu contestație la instanța ierarhic superioară, în terme de 24 de ore de la pronunțare, pentru persoanele prezente ori de la comunicare, pentru persoanele care lipsesc. Contestația urmează să se depună la instanța care a pronunțat încheierea ce se atacă, care o va înainta, în termen de cel mult 48 de ore de la înregistrare, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare. Contestația nu este suspensivă de executare și se va judeca în termen de 3 zile de la momentul primirii dosarului. În literatura de specialitate, se consideră că, în cazul în care instanța a dispus respingerea cererii de suspendare a judecății în primă instanță, încheierea nu va putea fi atacată în mod separat cu contestație, urmând să fie atacată cu apel, odată cu fondul cauzei. Pe parcursul suspendării judecății pentru motiv de boală gravă a inculpatului, instața va trebui să verifice periodic, dar nu mai târziu de 3 luni, dacă temeiul suspendării mai există.
Suspendarea în caz de procedurii de mediere
Cu privire la caracterul obligatoriu sau facultativ al suspendării în caz de deschidere a procedurii medierii, există numeroase discuții. Aceste discutții există datorită necorelării dispozițiilor din Codul de procedură penală, care în cadrul art. 367 alin. (3) indică faptul că suspendarea judecății se dispune pe perioada desfășurării procedurii de mediere (de unde reiese caracterul obligatori) și cele existente în Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea, care în art. 70, ulterior modificărilor survenit prin intermediul Legii 255/2013 privind punerea în aplicare a Codului de procedură penală, prevede faptul că, în cazul în care medierea se declanșează după începerea procesului penal și privește latura penală a cauzei, cauza se poate suspena (din această reglementare reiese caracterul facultativ al măsurii). Astfel, și în literatura de specialitate există discuții cu privire la caracterul facultativ sau obligatoriu al suspendării judecății, în cazul în care s-a declanșat procedura medierii. Într-o primă opinie, care pare a fi majoritară, se consideră că, în cazul în care după momentul începerii judecății, se va declanșa procedura medierii, instanța judecătorească va avea facultatea de a dispune sau nu suspendarea cauzei. Într-o altă opinie, se consideră că în caz de mediere, instanța va fi obligată să dispună suspendarea judecății. Considerăm și noi că, în cazul procedurii medierii suspendarea judecății are un caracter facultativ. Acesta din două motive. În primul rând, ultima dorință a legiuitorului, este cea exprimată prin LPANCPP, având în vedere criteriul temporal. În al doilea rând, considerăm că Legea medierii are caracter de reglementare specială față de dispozițiile Codului de procedură penală, astfel încât aceasta se va aplica cu prioritate. Suspendarea în această situație, se poate dispune atunci când subiecții procesuali depun contractul de mediere, prin care se dovedește declanșarea procedurii medierii. Instanța urmează să se pronunțe printr-o încheiere. În cazul în care se dispune suspendarea cauzei, încheierea va putea fi atatacă, pe cale separată, prin contestație. Contestația se poate formula în termen de 24 de ore de la momentul pronunțării, pentru persoanele prezente, ori de la comunicare, pentru persoanele lipsă. Contestația se va depune la instanța a cărei încheiere se atacă, urmând să fie soluționată de instanța ierarhic superioară. Constestația nu este suspensivă de executare și se va judeca în termen de 3 zile de la momentul primirii dosarului. Suspendarea judecății durează până la momentul finalizării procedurii medierii, fie ca urmare a încheierii unui acord de mediere, fie prin întocmirea unui proces-verbal, prin care mediatorul să constate faptul că medierea a eșuat, însă nu mai mult de 3 luni de la momentul în care s-a dispus soluția suspendării.
Suspendarea în caz de extrădare activă
În cadrul extrădării active, România va fi statul care va avea calitate de stat solicitant. Extrădarea va fi solicitată statului pe teritoriul căruia se află inculpatul. În acest caz, potrivit art. 368 alin. (1) C. pr. pen. , instanța are posibilitatea de a dispune suspendarea cauzei, până în momentul în care statul solicitat va comunica hotărârea sa cu privire la cererea de extrădare. Așadar, ne aflăm în prezența unui caz facultativ de suspendare, instanța putând considera că nu se impune suspendarea cauzei, chiar și atunci când s-a formulat o cerere de extrădare. Cu privire la suspendare, instanța se va pronunța prin intermediul unei încheieri. Împotriva încheierii prin care instanța a dispus suspendarea judecății se va putea formula contestație, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru persoanele prezente și de la comunicare, pentru cele lipsă. Contestația se va depune la instanța a cărei încheiere se atacă și va fi soluționată de către instanța ierarhic superioară. Contestația se va soluționa în ședință publică, cu participarea procurorului și citarea persoanei vătămate și a părților, în termen de 5 zile de la data primirii dosarului.
Suspendarea în caz de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Seziarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în acest caz se poate realiza doar de către un complet de judecată de la instanța supremă, de la o curte de apel sau de un complet de judecată al unui tribunal, care este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, judecând o cale ordinară de atac (constestație, apel). Instanța, prin încheierea prin care dispune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție poate dispune suspendarea judecății până la pronunțarea hotărârii prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept. În cazul în care nu s-a dispus suspendarea judecății, nu se va putea trece la etapa dezbaterilor anterior pronunțării hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, judecata suspendându-se în mod obligatoriu.
Suspendarea în cazul reabilitării judecătorești
În situația în care o instanță este sesizată cu judecatrea unei cereri de reabilitare judecătorească, iar pe parcursul judecății se pune în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiunea nou comisă, examinarea cererii de reabilitarea judecătorească se va suspenda până în momentul soluționării definitive a cauzei privind noua presupusă infracțiune. Așadar, ne vom afla în cazul unei suspendări obligatorii a judecării cererii de reabilitare judecătorească, conform art. 533 alin. (2) C. pr. pen.
În cazul în care se ridică o excepție de neconstituționalite, judecata nu se va suspenda, potrivit noului Cod de procedură penală. Această soluție este prevăzută expres, în art. 367 alin. (9) NCPP, care continuă tradiția instituită ca urmare a modificării Codului de procedură penală de la 1968, prin intermediul Legii nr. 177/2010.
2.3. Compunerea completului de judecată
Prin noțiunea de „complet de judecată” se desemnează numărul de judecători care participă la judecarea unor categorii de cauze penale într-un anumit stadiu procedural. Compunerea completelor de judecată este stabilită prin intermediul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Compunerea completelor de judecată este stabilită de către colegiile de conducere ale instanțelor la începutul fiecărui an, urmărindu-se asigurarea continuității completelor de judecată. Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, prin intermediul sistemului informatizat. În situația în care, datorită anumitor motive, un judecător este absent, compunerea completelor de judecată se va realiza prin participarea judecătorilor care sunt trecuți în lista de planificare a permanenței.
Capitolul II.
Aspecte introductive privind judecata în primă instanță
Judecata poate parcurge trei etape: judecata în primă instanță, judecata în căile ordinare de atac și judecata în căile extraordinare de atac. În timp ce judecata în primă instanță are un caracter necesar, judecata în căile ordinare de atac are un caracter eventual, întrucât această etapă poate lipsi, în cazul în care părțile, persoana vătămată și procurorul consideră că hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală. De asemenea, judecata în căile extraordinare de atac, are un caracter excepțional, putându-se desfășura doar în condițiile și cazurile prevăzute expres de lege. În cursul judecății în primă instanță se vor administra probe și se vor desfășura toate activitățile necesare pentru ca la finalul acestei etape, să se constante dacă învinuirea care i se aduce inculpatului este reală, dacă este necesar să se stabilească și să se aplice o pedeapsă inculpatului și care va fi aceasta. De asemenea, în cazul în care există o constituire de parte civilă, în cadrul judecății în primă instanță se va soluționa și acțiunea civilă. În ceea ce privește aplicarea în timp a normelor procesual penale penale care reglementează judecata în primă instanță, art. 6 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Codului de procedură penală arată că în ceea ce privește cauzele aflate în curs de judecată în primă instanță la data intrării în vigoare a legii noi, dacă nu s-a început cercetarea judecătorească, instanța pe rolul căreia se află cauza o va trimite judecătorului de cameră preliminară, pentru a se urma procedura de cameră preliminară, ori își va declina competența în favoarea instanței competente. De asemenea, art. 7 din aceeași lege arată că, în cazul în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a noi legi, instanța va rămâne competentă să soluționeze cauza, însă judecata se va desfășura potrivit legii noi.
1. Obiectul judecății în primă instanță
Potrivit art. 371 C. pr. pen. , judecata se mărginește la acele fapte și persoane care sunt indicate în actul de sesizare al instanței, nemaiextând posibilitatea extinderii procesului penal cu privire la alte fapte sau persoane, așa cum se prevedea în vechea reglementare. Având în vedere și faptul că potrivit noului Cod de procedură, în cadrul camerei preliminare se vor discuta probleme legate de legalitatea actului de sesizare ori cu privire la legalitatea și temeinicia probelor administrate pe parcursul fazei de urmărire penală, nu mai este posiblă restiuirea cauzei la parchet, în vederea refacerii urmării penale. Instanța de judecată, în ceea ce privește judecata cauzelor penale, nu se poate sesiza din oficiu și să dispună începerea judecății cu privire la o anumită persoană care se presupune că a săvârșit o infracțiune. Sesizarea instanței de judecată se poate realiza prin trei acte:
rechizitoriul întocmit de către procuror;
încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care acesta a admis plângerea împotriva ordonanței de clasare a procurorului;
acordul de recunoaștere a vinovăției.
Instanța judecătorească nu este ținută de încadrarea juridică a faptei cu privire la a cărei judecată a fost învestită, existând posibilitatea de a se dispune schimbarea încadrării juridice, pe parcursul fazei de judecată. Așa cum se arată, rechizitoriul trebuie să cuprindă, pe lângă descrierea faptei și încadrarea juridică a acesteia, în opinia procurorului care întocmește rechizitoriul, nefiind suficient ca fapta să fie descrisă în rechizitoriu, fără însă a i se da o încadrare juridică.
2. Participanții la judecata în primă instanță
Având în vedere faptul că faza judecății este publică, orice persoană interesată poate participa la desfășuarea unei ședințe de judecată, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. În anumite situații însă, prezența anumitor subiecți procesuali la judecată este obligatorie, nefiind posibilă desfășurarea ședinței de judecată fără prezența acestora.
2.1. Participarea procurorului
Participarea procurorului la judecată este obligatorie, indiferent de instanța care este competentă să soluționeze cauza. Lipsa procurorului de la ședința de judecată sau împiedicarea participării acestuia la ședința de judecată constituie un caz de nulitate absolută, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. d) Cod procedură penală. Procurorul este nevoit să participe atât la soluționarea laturii penale a cauzei, cât și la soluționarea laturii civile, chiar în situația în care s-a dispus disjungerea soluționării laturii civile, aceasta urmând să se soluționeze pe cale separată. Pe parcursul judecății, procurorul urmează să exercite un rol activ, fiind principalul subiect al sarcinii probei în dovedirea acuzațiilor penale. În exercitarea rolului său activ, pe parcursul judecății, procurorul va fi ținut și de respectarea principiului egalității armelor, având la dispoziție aceleași instrumente procesuale care sunt recunoscute și părților (formularea de cereri, ridicarea unor excepții, punerea de concluzii etc). În exercitarea rolului său și având în vedere principiul imparțialității, procurorul, în cadrul ședinței de judecată, prezintă concluziile pe care le consideră întemeiate, având în vedere probatoriul administrat în cursul judecății. Astfel, potrivit art. 363 alin. (4) C. pr. pen. , în cazul în care procurorul apreciază că este incidentă vreuna din cauzele care împiedică exercitarea acțiunii penale, acesta pune concluzii de achitare sau de încetare a procesului penal.
2.2. Participarea inculpatului la judecată și drepturile acestuia
În principiu, judecarea cauzei se face în prezența inculpatului, în acest fel asigurându-se o exercitare deplină a dreptului la apărare, existând un contact direct între instanță și inculpat, pe parcursul cercetării judecătorești și a dezbaterilor. De asemenea, prin participarea inculpatului la judecată, se asigură contradictorialitatea, acesta având posibilitatea de a răspunde cererilor și excepțiilor ridica de persoana vătămate, procuror ori celorlalți participanți. Totuși, în anumite situații, judecata se poate desfășura și fără prezența inculpatului. Astfel, judecata se va desfășura în lipsa inculpatului în următoarele cazuri:
atunci când inculpatul este dispărut, se sustrage de la judecată ori și-a schimbat adresa fără a o aduce la cunoștința organelor judiciare, în termen de 3 zile, iar în urma verificărilor efectuate, noua adresă nu este cunoscută;
în cazul în care, inculpatul este legal citat, însă lipsește nejustificat de la judecarea cauzei;
în ipoteza în care inculpatul solicită să fie judecat în lipsă (în acest caz, dacă apărarea inculpatului este obligatorie, el va fi reprezentat de avocatul ales ori de un avocat din oficiu).
În situația în care inculpatul se află în stare de deținere, aducerea acestuia la judecată este, în principiu, obligatorie. Cu toate acestea, judecata se poate desfășura și în lipsa inculpatului deținut, în cazul în care acesta solicită, în scris, ca judecata să se desfășoare în lipsa sa. Atunci când instanța consideră că prezența inculpatului este necesară pentru buna desfășurare a judecății, poate dispune aducerea acestuia la judecată cu mandat de aducere. Pe parcursul faze de judecată, având în vedere dispozițiile art. 346 alin. (6), inculpatul are dreptul de a formula cereri, de a ridica excepții și de a pune concluzii, acordându-i-se timpul necesar în vederea pregătirii unei apărări efective.
2.3. Participarea persoanei vătămate, a celorlate părți si a altor subiecți procesuali la judecată
Alături de inculpat, la judecată mai pot participa și alți subiecți procesuali, precum persoana vătămată, partea responsabilă civilmente etc. Partea civilă, persoana vătămată și partea responsabilă civilmente pot fi reprezentate sau asistate de către avocat, pe parcursul procesului. Acestea pot formula cereri, ridica excepții și pune concluzii. Conform noii reglementări, partea civilă și partea responsabilă civilmente pot să își desfășoare activitatea atât cu privire la aspecte ce țin de latura penală, cât și cu privire la aspecte ce țin de latura civilă a cauzei, în timp ce activitatea persoanei vătămate urmează să se desfășoare numai cu privire la soluționarea laturii penale a cauzei. Noul Cod de procedură penală reglementează, în premieră, posibilitatea persoanei ale cărei bunuri sunt supuse confiscării de a participa în procesul penal. De asemenea, se prevede faptul că aceasta va putea fi reprezentată de către avocat. Aceste persoane vor putea formula cereri, ridica excepții și pune concluzii cu privire la măsura confiscării.
3. Asigurarea apărării
În vederea asigurării dreptului la apărare, în art. 356 alin. (1) C. pr. pen. se prevede posibilitatea persoanei vătămate, inculpatului și a celorlalte părți, precum și a avocaților acestora de a lua la cunoștință despre actele existente la dosarul cauzei, pe tot parcursul fazei de judecată. De asemenea, se prevede că, în cazul în care persoana vătămată sau una dintre părți se află în stare de deținere, președintele completului de judecată va lua măsuri pentru ca aceasta să își poate exercita dreptul la apărare, precum și pentru a putea lua contact cu avocatul său. Actuala reglementare este superioară celei vechi, care prevedea o asemenea posibilitatea doar pentru inculpat. În scopul evitării unei tergiversări a procesului penal, Codul de procedură penală prevede că, în cursul judecății, persoana vătămată și părțile au dreptul să solicite un singur termen în vederea angajării unui apărător ales și în vederea pregătirii apărării. În situația în care, persoana vătămată sau una dintre părți nu mai beneficiază de asistența juridică a avocatului ales, instanța poate acorda un termen pentru angajarea unui alt avocat și pentru pregătirea apărării. Așadar, în această situație, instanța va avea posibilitatea, iar nu obligația de a acorda un termen pentru angajarea unui alt avocat. Încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a inculpatului, părții civile și părții responsabile civilmente, în cazurile de asistență juridică obligatorie, va atrage sancțiunea nulității absolute, potrivit art. 281 alin. 1 lit. f) C. pr. pen. Având în vedere faptul că, legiuitorul, printre cazurile de nulitate absolută nu a prevăzut și încălcarea dispozițiilor privind asistarea obligatorie a persoanei vătămate, în acest caz, sancțiunea aplicabilă urmează să fie aceea a nulității relative, în temeiul art. 282 C. pr. pen.
Capitolul III.
Desfășurarea judecării cauzelor în primă instanță
1. Măsuri premergătoare primului termen de judecată
După momentul sesizării instanței și până la data începerii judecății în primă instanță, sunt întreprinse anumite măsuri premergătoare, scopul acestor măsuri fiind acela de a asigura îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru desfășurarea ședinței de judecată, astfel încât să nu se amână judecata gata fără un motiv, fapt care ar conduce la tergiversarea soluționării cauzei. După momentul înregistrării dosarelor nou-intrare, acestea sunt transmise persoanei care se ocupă de introducerea acestora în sistemul computerizat de repartizare aleatorie a cauzelor pe complete de judecată. După repartizarea aleatorie, dosarele vor fi preluate de către președintele completului de judecată, care va dispune luarea măsurilor necesare în vederea pregătirii judecății, în așa fel încât să se asigure soluționarea cu celeritate a cauzelor. Ca urmare a rămânerii definitive a încheierii judecătorului de cameră preliminară, prin care s-a dispus începerea judecății, se va stabili primul termen de judecată. În vederea stabilirii primului termen de judecată, trebuie avute în vedere anumite dispoziții ale Codului de procedură penală. Astfel, art. 355 alin. (1) C. pr. pen. arată că în cauzele în care există inculpați care sunt arestați preventiv sau se află în stare de arest la domiciliu, judecata se va face de urgență și cu precădere, termenele fiind, de regulă, de 7 zile. După ce s-a stabilit primul termen de judecată, președintele completului de judecată dispune prin rezoluție măsurile administrative care sunt necesare în vederea pregătirii primului termen de judecată. Astfel, președintele dispune citarea părților, persoanei vătămate, precum și a altor subiectți procesuali care urmează să participe la judecată. Procedura de citare se realizează de către grefier, care verifică ca citația să fie transmisă cu cel mult puțin 5 zile lucrătoare, cu excepția cauzelor urgente, când citația se trasnimte imediat după momentul stabilirii primului termen de judecată. De asemenea, președintele completului trebuie să ia măsuri pentru asigurarea apărării. Potrivit art. 361 alin. (4), în situațiile în care asistența juridică este obligatorie, președintele completului de judecată emite adresă la barou pentru desemnarea unui avocat din oficiu. Președintele completului de judecată trebuie să aibă grijă ca grefierul de ședință să întocmească și să afișeze lista cauzelor, cu 24 ore înaintea termenului de judecată. Atunci când se fixează ordinea cauzelor, se ține seama de data intrării cauzelor la instanță, acordându-se prioritate dosarelor cu persoane arestate preventiv sau la domiciliu, precum și celor pentru care legea prevede că judecata se face de urgență.
2. Sedința de judecată în primă instanță
2.1. Aspecte introductive
Sub aspectul vechiului Cod de procedură, se arată că ședința de judecată era împărțită în patru etape distincte: începutul judecății, cercetarea judecătorească, dezbaterile și ultimul cuvânt al inculpatului. După intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, se consideră că ultimul cuvând al inculpatului nu mai reprezintă un moment autonom în cadrul ședinței de judecată, fiind asimilat dezbaterilor. Astfel, se arată că există trei etape ale ședinței de judecată în primă instanță, după cum urmează: etapa verificărilor și măsurilor preliminare, etapa cercetării judecătorești și etapa dezbaterilor. 2.2. Începutul ședinței de judecată
Înainte de a se trece la efectuarea cercetării judecătorești, completul de judecată desfășoară anumite activități cu caracter organizatoric, care au drept scop asigurarea bunei desfășurări a cauzei.
Deschiderea ședinței de judecată
Ședința de judecată începe în momentul în care grefierul de ședință declară faptul că instanța a intrat în sala de judecată. După acest moment, președintele completului declară deschiderea ședinței și faptul că participanții la ședință trebuie să respecte ordinea și solemnitatea ședinței de judecată. În vederea respectării ordinii și solemnității ședinței, președintele completului poate dispune oricare din măsurile înscrise în art. 359 C. pr. pen. Astfel, va putea să limiteze accesul publicului în sala de judecată, având în vedere mărimea acesteia, va putea să dispună îndepărtarea din sală a unei persoane care comite o abatere gravă etc. Alături de măsurile prevăzute în cadrul art. 359 C. pr. pen. , președintele completului de judecată va putea dispune și aplicarea unei amenzi judiciare, în temeiul art. 283 alin. (4) lit. g).
Strigarea cauzei și apelul celor citați
Având în vedere faptul că, de regulă, pe lista ședinței de judecată există mai multe cauze, președintele cauzei arată care cauză de pe listă urmează să fie discutată. După acest moment, președintele solicită grefierului să facă apelul părților și a celorlalte persoane citate pentru respectivul termen, constatându-se care dintre acestea sunt prezente personal în ședința de judecată. Grefierul de ședință, după strigarea cauzei și apelul părților, face oral referatul cauzei, arătând obiectul cauzei și indică instanței dacă este îndeplinită procedura de citare, precum și dacă s-au realizat celelalte măsuri premergătoare dispuse de către președintele completului de judecată.
Verificări cu privire la inculpat
La începutul judecății, după strigarea cauzei și apelul părților, președintele completului de judecată verifică identitatea inculpatului. În cazul în care, calitate de inculpat o are o persoană juridică, președintele va efectua verificări cu privire la denumire, sediul social și sediile secundare, CUI, identitatea și calitatea persoanelor care sunt desemntate să o reprezinte. Așadar, atunci când inculpatul este prezent, președintele trebuie să îi verifice identitatea, pentru a se evita apariția unor erori judiciare.
Măsuri premergătoare privind martorii, experții și interpreții
După ce se face apelul martorilor, experților și interpreților, președintele completului dispune ca martorii prezenți să părăsească sala de judecată și le pune în vedere să nu îndepărteze fără încuviințarea sa. Măsura îndepărtării din sală a martorilor are ca scop prevenirea ca martorii să se lase influențati de persoanele care sunt audiate înaintea lor, ori de discuțiile care au loc înainte de audierea martorilor. Cu privire la martori, art. 372 alin. (2) C. pr. pen. , arată că aceștia rămân în sală, cu excepția cazului în care instanța dispune altfel. În literatura de specialitate se arată că această măsură este justificată, având în vedere faptul că ei și-au exprimat deja opinia, prin intermediul raportului de expertiză depus la dosarul cauzei. Interpreții vor rămâne în sală, ei trebuind să asigure traducerile necesare, precum și, dacă este cazul, să ofere explicații cu privire la traducerile efectuate anterior. De asemenea, se va dispune îndepărtarea din sală a acelor persoane care cunosc aspecte legate de faptă și care ar putea fi auditate, ulterior, ca martori în respectiva cauză.
Aducerea la cunoștință a învinuirii, lămuriri și cereri
Potrivit art. 374 alin. (1) C. pr. pen. , la primul termen de judecată la care procedura de citare este îndeplinită legal, președintele completului de judecată va dispune ca grefierul să dea citire actului de sesizare a instanței ori să facă o prezentare succintă a acestuia. Citarea actului de sesizare se va dispune la primul termen de judecată pentru care părțile și subiecții procesuali principali sunt legal citați, termen care nu echivalează întotdeuna cu primul termen stabilit pentru judecarea cauzei. De asemenea, este posibil ca la primul termen stabilit inițial pentru judecarea cauzei, să se solicite amânarea cauzei de către părți sau persoana vătămată ori ca instanța să considere, din oficiu, că este necesar să se amâne cauza, pentru a fi prezentă persoana vătămată sau parea citată, dar care lipsește la acel termen. Înainte de a se da citare actului de sesizare, președintele completului de judecată va întreba părțile, în cazurile în care legea penală prevede pentru respectivele infracțiuni posibilitatea împăcării, dacă doresc să se împace, punându-le în vedere faptul că, citirea actului de sesizare este momentul limită până la care se poate produce împăcarea. Așadar, după momentul citirii actului de sesizare nu mai poate interveni împăcarea. În literatura de specialitate se arată că, în actualul context, citirea actului de sesizare nu mai marchează debutul cercetării judecătorești, momentul citirii actului de sesizare situându-se anterior etapei cercetării judecătorești. După momentul citirii actului de sesizare a instanței, președintele completului îi aduce la cunoștință inculpatului învinuirea care i se aduce, explicându-i în ce constă aceasta. De asemenea, inculpatului i se atrage atenția că are dreptul de a nu da nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, fiindu-i prezentate și celelelate drepturi de care beneficiază pe parcursul procesului penal. Inculpatului i se pune în vedere și faptul că poate solicita ca judecată să se facă potrivit procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, arătându-i-se în ce constă acesta și care sunt beneficiile acestei proceduri. Instanța de judecată, din oficiu, îi va pune în vedere persoanei vătămate că se poate parte civilă până la momentul începerii cercetării judecătorești. Persoana vătămată va avea posibilitatea de a se constitui parte civilă fie în scris, fie oral, luându-se act de poziția acesteia în încheierea de ședință. De asemenea, va putea dispune introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, avându-se în vedere că aceasta poate fi introdusă în procesul penal până la momentul începerii cercetării judecătorești. Deși la primul termen în care părțile și subiecții procesuli sunt legali citați se pot formula cereri și excepții, nu pot fi formulate cereri sau excepții care fac obiectul camerei preliminare, având în vedere că această fază a fost încheiată.
3. Procedura simplificată a judecății în cazul recunoșterii vinovăției
Pe parcursul judecății, inculpatul poate să își recunoască vinovăția față de faptele reținute în sarcina sa în cursul urmăririi penale. Această procedură simplificată de judecată prezintă interes atât pentru inculpat, cât și pentru stat. Pentru inculpat prezintă importanță, întrucât va beneficia de o reducere a limitelor pedepselor, iar pentru stat prezintă importanță, deoarece procesul se va finaliza mai rapid, economisindu-se astfel resurse financiare și există o degrevare a instanțelor judecătorești.
3.1. Condiții
Pentru a se încuviința desfășurarea judecății potrivit procedurii simplificate, trebuie să fie îndeplinite anumite condiții, dintre care unele sunt prevăzute în mod expres de lege, iar altele se desprind din interpretarea dispozițiilor legale.
Obiectul judecății să nu vizeze o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață
Procedura abreviată a recunoașterii vinovăție nu se va aplica în cazul infracțiunilor care prezintă o gravitate deosebită. Astfel, legiuitorul a prevăzut că această procedură nu se va aplica această procedură în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață. Nu prezintă importanță dacă pedeapsa detențiunii pe viață este pedeapsa unică sau pedeapsă alternativă. De asemenea, nu prezintă importanță dacă infracțiunea a rămas în forma tentativei sau s-a consumat. În cazul în care inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni în concurs, este necesar ca pedeapsa detențiunii pe viață să nu fie prevăzută pentru niciuna dintre infracțiunile care compun concursul de infracțiuni.
Să existe o declarație de recunoaștere a comiterii faptelor, din partea inculpatului
Pentru a se putea pune în aplicare procedura simplificată a judecării în caz de recunoaștere a comiterii faptelor, inculpatul trebuie să solicite, personal, înainte de începerea cercetării judecătorești, ca judecata să se facă potrivit procedurii abreviate. Așadar, instanța nu mai poate dispune judecarea potrivit dispozițiilor recunoașterii vinovăției, după momentul începerii cercetării judecătorești, în fața primei instanțe. Inculpatul trebuie să fie prezent persoanl în fața instanței, pentru a solicita ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii recunoașterii vinovăției, potrivit noii reglementări procesual penale. Inculpatul va solicita ca judecata să se desfăoare în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Așadar, nu se va putea solicita administrarea unor probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse la termenul respectiv sau la un termen următor, acordat de instanță în acest sens. Atunci când, există mai mulți inculpați, și numai unul sau unii dintre ei recunosc faptele care se rețin în sarcina lor prin actul de sesizare a instanței, și nu este posibil să se dispună disjungerea cauzei pentru inculpații care nu și-au recunoscut faptele, cercetarea judecătorească se va desfășura potrivit procedurii obișnuite. În cazul în care, după finalizarea cercetării judecătorești, reiese aceeași stare de fapt ca cea recunoscută de către inculpați, instanța va aplica o pedeapsă între limitele scăzute ale pedepsei, producând efecte recunoașterea faptelor. Trebuie precizat faptul că, judecătorul care soluționează o cauză potrivit procedurii simplificate, cu privire la unii dintre inculpați, nu este incompatibil, în principiu, să soluționeze cauza și cu privire la inculpații care nu și-au recunoscut fapta
Recunoașterea tuturor faptelor
Pentru a se putea aplica procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției, este necesar ca inculpatul să recunoască comiterea tuturor faptelor, nefiind posibil să își recunoască anumite fapte, iar cu privire la altele, să se urmeze procedura obișnuită de judecată. Trebuie să fie vorba despre o recunoaștere totală, iar nu despre o recunoaștere calificată, respectiv ca inculpatul să susțină că a participat la comiterea infracțiunii în altă calitate decât cea care s-a reținut în rechizitoriu (spre exemplu, prin rechizitoriu, se arată că inculpatul a comis infracțiunea în calitate de instigator, iar acesta susține, în fața instanței, că a comis respectiva infracțiune, însă nu în calitate de instigator, ci de complice), comiterea infracțiunii cu altă formă de vinovăție. Totuși, potrivit art. 377 alin. (4), și în situația în care judecata se desfășoară potrivit procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, se va putea dispune, la cerere sau din oficiu, schimbarea încadrării juridice. În literatura de specialitate se atrage atenția asupra faptului că, în cazul în care se solicită schimbarea încadrării juridice, inculpatul nu trebuie să urmărească, în realitate, schimbarea stării de fapt reținute în sarcina inculpatului, prin rechizitoriu.
Inculpatul să nu fi fost minor la data comiterii faptei sau a faptelor
Această condiție nu este expres prevăzută de legea procesual penală română, însă despre ea se face vorbire în doctrină. Deși nu este prevăzută expres această condiție, ea se poate deduce din interpetarea dispozițiilor art. 396 alin. (10), prin raportare la art. 374 alin. (4) și 375 C. pr. pen. Astfel, potrivit acestor dispoziții, în czul în care judecata s-a desfășurat procedurii simplificate, limitele pedepselor se vor reduce, vorbindu-se despre pedeapsa închisorii și despre pedeapsa amenzii. Având în vedere faptul că, potrivit noului Cod penal, infractorilor minori nu li se pot aplica pedepse, ci doar măsuri educative, rezultă că această procedură nu se poate aplica în cazul persoanelor care, la data comiterii faptei erau minore. De asemenea, în susținerea acestei idei, se arată că, având în vedere prevederea expresă conform căreia, inculpatul minor nu poate încheia un acord de recunoaștere a vinovăției [art. 478 alin. (6) CPP], aceștia nu vor putea nici să beneficieze de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției. Deși inculpații minori nu vor putea uza de procedura abreviată și de efectele produse de aceasta, eventuala recunoaștere a faptelor va fi avută în vedere la individualizarea pedepsei, având în vedere faptul că, în conformitate cu art. 74 alin. (1) lit. f), conduita făptuitorului după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal reprezintă un criteriu de individualizare a pedepsei.
3.2. Încuviințarea procedurii
La primul termen la care părțile sunt legal citate, după ce îi aduce la cunoștință inculpatului învinuirea ce i se aduce, președintele completului de judecată îi pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii simplificate, în cazul în care își recunoaște vinovăția și dorește să fie judecat doar potrivit probelor administrate pe parcursul fazei de urmărire penală, care au fost considerate legal administrare, ca urmare a verificărilor efectuate în camera preliminară. De asemenea, inculpatului i se prezintă beneficiile existente în cazul în care optează pentru procedura simplificată. Dacă inculpatul, prezent personal la primul termen de judecată sau la un termen de judecată care se desfășoară anterior începerii cercetării judecătorești, solicită să fie judecat potrivit procedurii simplificate, instanța va procedura la ascultarea acestuia. Se dispune ascultarea inculpatului, pentru a se verifica dacă inculpatul recunoaște în totalitate și necondiționat faptele de care este acuzat. În literatura de specialitate recentă, se arată faptul că inculpatul poate beneficia de procedura simplificată și atunci când declară că își recunoaște fapta de care este acuzat, însă declară că înțelege să uzeze de dreptul la tăcere, atunci cân instanța îi solicită să detalieze modul de comitere al faptei. După ce îl ascultă pe inculpat, ascultând și concluziile procurorului, persoanei vătămate și a celorlalte părți, instanța dispune cu privire la solicitarea inculpatului ca procedura să se desfășoare potrivit procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției. Analizând cererea inculpatului, instanța poate dispune două soluții:
admite cererea de judecată potrivit procedurii abreviate, atunci când apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile impuse de lege;
respinge solicitarea inculpatului, atunci când consideră că nu sunt îndeplinite condițiile legale. În această ipoteză, judecata urmează să se desfășoare potrivit regulilor normale.
Instanța, pentru a putea dispune ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii simplificate, trebuie să aprecieze că probele adunate în cursul urmării sunt suficiente pentru a stabilit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că inculpatul a comis faptele și că sunt îndeplinite toate condițiile pentru a putea fi angajată răspunderea penală a acestuia.
După ce s-a admis cererea de judecare potrivit procedurii simplificate, inculpatul nu mai poate reveni și să solicite judecarea potrivit procedurii comune, având în vedere faptul că manifestarea sa de voință inițială, prin care a solicitat să fie judecat potrivit procedurii recunoașterii vinovăției, are caracter irevocabil. După ce s-a admis cererea de judecată potrivit procedurii simplificate, instanța poate încuviința inculpatului, persoanei vătămate și celorlalte părți, numai administrarea probei cu înscrisuri. Aceste înscrisuri pot fi prezentate chiar la termenul respectiv, ori instanța poate acorda un singur termen, la care persoana vătămată sau părțile să prezinte înscrisurile. Totuși, se arată că în mod excepțional, pentru dovedirea unor aspecte privind latura civilă, se poate încuviința administrarea probei cu martori, aceștia urmând să fie audiați la termenul la care s-a încuviințat judecata potrivit procedurii simplificate sau se poate acorda un singur termen în vederea audierii martorilor. Într-o altă opinie, se consideră că, în cazul în care, pentru soluționarea acțiunii civile sunt necesare administrarea altor probe decât înscrisurile, se va dispune disjungerea acțiunii civile, fiind întârziată soluționarea acțiunii penale. După ce se finalizează cercetarea judecătorească abreviată, caracteristică procedurii recunoașterii vinovăției, judecata se va desfășura normal. Astfel, vor avea loc dezbaterile, unde vor avea cuvântul procurorul, părțile și persoana vătămată, iar în final, instanța va acorda ultimul cuvând inculpatului. Se remarcă faptul că, procedura recunoașterii vinovăției, produce efecte doar cu privire la etapa cercetării judecătorești, dezbaterile având loc la fel ca și în cazul judecății potrivit procedurii obișnuite.
3.3. Efectele procedurii simplificate
În cazul în care se admite cererea inculpatului ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, urmează să se producă două efecte importante, unul în beneficiul statului, iar celalălat în beneficiul inculpatului. Astfel, în ceea ce privește primul efect, acesta constă în faptul că procesul penal se va finaliza mai repede, având în vedere că cercetarea judecătorească este mai scurtă decât în cazul judecării potrivit procedurii obișnuite. Din acest motiv, statul va ajunge să facă economii, atât din punct de vedere financiar, cât și al personalului, instanțele ajungând să fie degrevate de soluționarea unor procese a căror durată să fie îndelungată. În al doilea rând, în ceea ce îl privește pe inculpat, potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (10), limitele de pedeapsă între care instanța urmează să facă individualizarea judiciară a pedepsei, urmează să fie micșorate. Astfel, limitele de pedeapsă, în cazul pedepsei închisorii, urmează să se reducă cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, urmează ca limitele să se reducă cu o pătrime. Ca urmare a recunoșterii vinovăției, inculpatul beneficiază de reducerea limitelor pedepsei, astfel încât, atitudinea sa de recunoaștere nu va fi avută în vedere și la individualizarea pedepsei, în caz contrar, ajungându-se ca o inculpatul să beneficieze, doar ca urmare a recunoașterii, de două stări de atenuare, ceea ce nu este permis. Instanța va dispune aplicarea unei pedepse între limitele de pedeapsă reduse, având în vedere criterii de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen. Așadar, recunoașterea faptei nu va atrage obligația instanței de a aplica inculpatului minimul pedepsei reduse, aceasta având posibilitatea să aplice o pedeapsă cuprinsă între limitele de pedeapsă obținute ca urmare a reducerii pedepsei. În urma deliberării, instanța poate dispune oricare dintre soluțiile prevăzute în cadrul art. 396 C. pr. pen. Astfel, instanța poate dispune achitarea inculpatului, încetarea procesului penal, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau condamnarea inculpatului. Împotriva unei hotărâri de condamnare pronunțate ca urmare a desfășurării procesului potrivit procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, inculpatul poate formula o cale de atac doar sub aspectul individualizării pedepsei, neptuând reveni asupra declarației de vinovăție și să solicite achitarea pentru unele din fapte.
3.3. Cazuri speciale în care inculpatul beneficiază de procedura abreviată
În literatura de specilitate, se prezintă anumite cazuri în care, deși a avut loc o cercetare judecătorească, inculpatul poate să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsă, în cazul în care și-a recunoscut faptele, înainte de începerea cercetării judecătorești. În aceste cazuri, inculpatul beneficiază de aplicarea prevederilor procedurii simplificate, întrucât el nu se află în culpă procesuală, adică nu atitudinea sa a determinat efectuarea cercetării judecătorești. Astfel, inculpatul va beneficia de reducerea limitelor pedepsei, în următoarele cazuri:
în situația în care, instanța a respins cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii simplificată, efectuează cercetarea judecătorească potrivit procedurii obișnuite, iar în urma administrării probelor, se reține aceeași stare de fapt ca cea descrisă în actul de sezizare al instanței, stare de fapt care fusese recunoscută de către inculpat;
în cazul în care, instanța deși a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii recunoașterii vinovăției, dispune efectuarea cercetării judecătorești, pentru stabilirea exactă a încadrării juridice, iar ca urmare a acestei activiăți procesuale, se stabilește aceeași stare de fapt ca cea care reieșea din rechizitoriu și care a fost recunoscută, în totalitate, de către inculpat;
atunci când, instanța admite cerere de judecare potrivit procedurii abreviate, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, apreciind că se impune desfășurarea cercetării judecătorești, fiind necesar să se administreze anumite probe. Dacă în urma efecturării cercetării judecătorești, instanța reține aceeași stare de fapt ca cea stabilită prin rechizitoriu și recunoscută de inculpat, acesta va beneficia de prevederile procedurii simplificate;
în ipoteza în care, instanța a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii simplificate, dar pe parcursul deliberării constată că se impune să fie administrate anumite probe pentru soluționarea acțiunii penale. În acest caz, instanța va dispune repunerea cauzei pe rol și efectuează cercetarea judecătorească. Dacă în urma acesteia se reține aceeași stare de fapt ca cea care reieșea din actul de sesizare al instanței și care a fost recunoscută de inculpat, acesta va beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă.
În schimb, atunci când, inculpatul își recunoaște cu bună credință faptele, însă situația de fapt expusă de acesta nu concordă cu cea care reiese din actul de sesizare a instanței, iar ca urmare a administrării de probe, reiese aceeași situație ca cea expusă de către inculpat, acesta nu va putea beneficia de efectele procedurii simplificate.
4. Cercetarea judecătorească potrivit procedurii de drept comun
Cercetarea judecătorească este o etapă importantă în cadrul judecății în primă instanță, având în vedere faptul că, pe parcursul acestei etape vor fi administrate probele pe care se va întemeia hotărârea judecătorească. Cercetarea judecătorească are ca obiect, în primul rând, readministrarea probelor care au fost administrate în cursul judecății, respectându-se astfel principiul nemijlocirii, instanța de judecată având posibilitatea de a percepe nemijlocit probele. De asemenea, pe parcursul acestei etape, se pot propune și probe noi, care nu au fost administrate pe parcursul urmării penale, dar care sunt importante în vederea aflării adevărului. Spre deosebire de cercetarea judecătorească specifică procedurii recunoașterii vinovăției, în cadrul cercetării judecătorești de drept comun pot fi administrate oricare dintre mijloacele de probă prevăzute de Codul de procedură penală, dacă prin intermediul acestora urmează să se realizeze scopul procesului penal. În cadrul actualului proces penal, așa cum este el reglementat de normele noului Cod de procedură penală, începerea cercetării judecătorești nu mai este determinată de momentul în care este citit actul de sesizare, ci de momentul în care se administrează prima probă, în cursul fazei de judecată.
4.1. Propunerea de probe și determinarea probatoriului ce urmează să fie administrat
După parcurgerea etapelor preliminare, ce constau în diferitele măsuri dispuse de către președintele completului de judecată și stabilirea faptului că judecata se va desfășura potrivit procedurii obișnuite, fie ca urmare a dorinței inculpatului, fie ca urmare a respingerii cererii acestuia de a fi judecat potrivit procedurii simplificate, în temeiul art. 374 alin. (5) C. pr. pen. , instața întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe. Acest moment este un moment anterior începerii cercetării judecătorești, având în vedere faptul că, așa cum am arătat deja, cercetarea judecătorească debutează în momentul administrării primei probe, care este, de regulă, audierea inculpatului. Deși potrivit Codului de procedură penală, pot fi formulate cereri de probațiune pe tot parcursul etapei cercetării judecătorești, instanța pune această întrebare înainte de începerea cercetării judecătorești, în scopul de a asigura desfășurarea procesului într-un termen cât mai scurt. Codul de procedură penală, în cadrul art. 374 alin. (7), arată, în premieră pentru legislația procesual penală din țara noastră, că probele care au fost administrate pe parcursul fazei de urmărire penală, în situația în care nu sunt contestate, acestea nu vor mai fi readministrate în cursul cercetării judecătorești. Totuși, pentru a se asigura contradictorialitatea și nemijlocirea, legiuitorul a arătat că probele administrate în cursul urmăririi penale vor fi puse în dezbaterea contradictorie a părților, urmând să fie avute în vedere de instanță, pe parcursul deliberării. Probele necontestate sunt acele probe care au fost administrate pe parcursul fazei de urmărire penală, iar părțile le-au acceptat, solicitând să nu mai fie administrate în cursul cercetării judecătorești. Deși nu sunt contestate, aceste probe pot fi folosite de inculpat, pentru a-și demonstra nevinovăția. În cazul în care instanța apreciază că se impune readministrarea unor probe din cursul urmării penale, acest fapt se va realiza, chiar dacă respectivele probe nu au fost contestate de părți. De asemenea, în vederea aflării adevărului, instanța va putea solicita, din oficiu, să solicite administrarea unor probe noi, pe care le consideră necesare. În situația în care se formulează cereri de probațiune, partea, persoana vătămată sau procurorul trebuie să arate: faptele și împrejurările care urmează a fi dovedite prin acele probe, mijloacele de probă prin care urmează să fie administrate respectivele probe, locul unde se află respectivele mijloace de probă, iar în cazul martorilor și experților, este necesar să se indice și identitatea și adresa acestora. În doctrina dreptului procesual penal, se arată că, pentru soluționarea acțiunii civile, în cazul în care aceasta este exercitată alături de acțiunea penală, pot fi încuviințate doar mijloacele de probă care sunt reglementate de Codul de procedură civilă, iar nu și cele care sunt prevăzute de Codul de procedură penală.
4.2. Ordinea desfășurării cercetării judecătorești
În mod obișnuit, cercetarea judecătorească de drept comun, având în vedere dispozițiile art. 376 C. pr. pen. se va desfășura în următoarea ordine: audierea inculpatului, audierea coinculpaților, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente, după care instanța procedează la administrarea probelor pe care le-a încuviințat. Această ordine nu este imperativă, legiuitorul conferind posibilitatea instanței, ca atunci când consideră necesar, pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești, să dispună administrarea probelor într-o altă ordine. Așadar, de regulă, debutul cercetării judecătorești este marcat de audierea inculpatului. Până la acest moment, persoana vătămată are posibilitatea de a se constitui parte civilă în cadrul procesului penal. După acest termen, persoana care a suferit un prejudiciu, ca urmare a comiterii unei fapte penale, se va putea adresa numai instanțelor civile, în vederea acoperii prejudiciului.
4.3. Audierea inculpatului
După momentul în care se stabilește identitatea inculpatului, instanța îl întreabă pe inculpat dacă dorește să ofere o declarație. În cazul în care acesta dorește să dea declarație, se va proceda la audierea sa. De asemenea, înainte de a da declarații, inculpatului i se atrage atenția că are posibilitatea de a uza de dreptul la tăcere și că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, pe parcursul procesului penal. Audierea inculpatului urmează să se desfășoare potrivit regulilor prevăzute în partea generală a Codului de procedură penală (art. 104-110 C. pr. pen.). Audierea inculpatului începe printr-o relatare liberă din partea acestuia, cu privire la învinuirea care i se aduce, acordându-i-se astfel posibilitatea inculpatului de a arăta tot ceea ce cunoște cu privire la fapte și la modul lor de comitere. După ce acesta arată tot ceea ce cunoaște, i se pot adresa întrebări, în mod nemijlocit, de către procruror, persoana vătămată, părți, precum și de către avocații acestora, dar și de către avocatul inculpatului a cărui audiere se produce. Având în vedere noua reglementare a procesului penal din România, instanța nu va mai avea un rol central în audiere, președintele completului și ceilalți membrii ai completului urmând să adreseze întrebări doar atunci când apreciază necesar, în vederea justei soluționări a cauzei penale. Instanța poate dispune respingerea acelor întrebări care nu sun concludente sau utile, aceste întrbări urmând a fi consemnate în încheierea de ședință. În cazul în care inculpatul nu își mai amintește anumite fapte sau împrejurări sau când inculpatul își schimbă în tot sau în parte declarația, președintele completului îi cere explicații inculpatului cu privire la contradicțiile care există, putând dispune citarea declarațiilor sale anterioare. Inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori se consideră necesar, putându-se realiza o confruntare. Atunci când inculpatul refuză să dea declarații, instanța dispune ca declarațiile sale anterioare (în cazul în care există asemenea declarații) să fie citite. Se dispune această măsură, pentru ca celelaltle părți să poată lua cunoștință de declarațiile inculpatului și să poate fi puse în discuție contradictorie, asigurându-se astfel atât contradictorialitatea, cât și nemijlocirea. Având în vedere noile dispoziții din Codul penal (cele referitoare la amânarea aplicării pedepsei și cele referitoare la suspendarea sub supraveghere a pedepsei), atunci când există posibilitatea să se dispună una din aceste măsuri, instanță trebuie să îl întrebe pe inculpat dacă dorește să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, urmând să ia act de poziția acestuai față de prestarea unei astfel de munci.
4.4. Audierea coinculpaților
Ca regulă, Codul de procedură penală, în cadrul art.379 alin. (1), prevede că, atunci când există mai mulți inculpați, audierea fiecăruia dintre ei urmează să se desfășoare în prezența celorlați. Această soluție este considerată ca fiind firească, întrucât în acest mod, fiecare dintre inculpați, arată în prezența celorlalți ceea ce cunosc despre faptă, iar ceilalți inculpați au posibilitatea de a adresa întrebări inculpatului ascultat. Ca excepție, atunci când aflararea adevărului o impune, audierea unuia dintre inculpați se va desfășura fără ca ceilalți inculpați să fie de față. În acest caz, pentru a se realiza contradictorialitate, dar și pentru a se putea exercita dreptul la apărare, declarațiile care au fost luate separat vor fi cititete, în mod obligatoriu, celorlalți inculpați, însă după momentul audierii acestora din urmă. De asemenea, art. 379 alin. (4) C. pr. pen. arată că, atunci când un inculpat a fost audiat separat, se poate dispune reaudierea sa în prezența celorlalți inculpați sau numai în prezența unora dintre ei.
4.5. Audierea persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente
Procedura de audierea a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente sunt audiate potrivit dispozițiilor art. 111-112 C. pr. pen. Audierea acestora se desfășoara la fel ca și audierea inculpatului, instanța având un rol subsidiar, un rol de arbitru în desfășurarea acestui procedeu probator.
4.6. Ascultarea martorilor, experților și interpreților
În cazul în care instanța a încuviințat ascultarea martorilor,experților sau a interpreților, se va dispune citarea acestora, în scopul audierii lor. Dacă aceștia se prezintă la ședința de judecată, deși nu au fost citați sau procedura de citare nu este legal îndeplinită, aceștia pot fi ascultați, după ce se stabilește identitatea lor. Înainte de a fi audiați, martorii trebuie să depună un jurămât. În cazul în care un martor a fost legal citiat, însă nu s-a prezentat, instanța va putea dispune ca acesta să fie adus cu mandat de aducere. Înainte de a se trece la ascultarea martorilor, experților sau interpreților, acestora li se aduce la cunoștință obiectul cauzei și calitatea în care este audiat, solicitându-li-se să declare tot ceea ce cunosc. Ascultarea martorilor urmărește logica audierii inculpatului. Astfel, martorul este lăsta să declare tot ceea ce știe, după care i se adresează întrebări. Prima dată îi va adresa întrebări persoana care l-a propus, însă și ceilalți participanți la procesul penal au posibilitatea de a pune întrebări. În cazul în care martorul nu își amintește anumite fapte sau împrejurări, ori când apar contraziceri între declarațiile sale, președintele completului de judecată va putea da citite declarațiilor sale anterioare. Potrivit art. 381 alin. (5), dacă martorul, expertul sau interpretul posedă un înscris care are legătură cu depoziția făcută, poate să îl citească în instanță. Procurorul și părțile au posibilitatea de a examina înscrisul, iar instanța va putea dispune reținerea înscrisului la dosar, în original sau în copie. După finalul audierii, martorii, experții și interpreții rămân în sala de judecată, la dispoziția instanței, până la finalul respectivei ședințe.
4.7. Administrarea altor probe
Dacă în cauză penală există mijloace materiale de probă, instanța, la cerere ori din oficiu, va dispune aducerea și prezentarea, dacă acest fapt este posibil. De asemenea, există posibilitatea ca, pe parcursul efecturării cercetării judecătorești, să apară necesitatea administrării unor probe noi, care nu au fost administrate anterior. După supunerea discuțiilor contradictorii a necesității administrării noilor probe, instanța va dispune fie continuare judecării cauzei, fie va dispune amânarea judecării, în vederea administrării probelor noi încuviințate. Pe parcursul cercetării judecătorești, instanța poate încuviința efectuarea unei cercetări la fața locului, a unei confruntări, a unei percheziții etc.
4.8. Renunțarea la probe și imposibilitatea administrării unor probe
Pe parcursul etapei cercetării judecătorești, procurorul, persoana vătămată sau părțile pot renunța la probele pe care le-au propus și care au fos încuviințate de către instanța. Într-o asemenea ipoteză, instanța va pune în discuție această renunțare. După discutțiile contradictorii, instanța va dispune ca proba să nu mai fie administrată, în situația în care consideră că administrarea acesteia nu mai este necesară. Având în vedere faptul că instanța de judecată nu poate propune administrarea de probe, aceasta nici nu poate dispune renunțarea la administrarea unora dintre probele propuse și admise inițial. De asemenea, pe parcursul fazei de judecată, anumite probe care au fost anterior administrate pe parcursul fazei de urmărire penală, să nu mai poată fi administrare. Într-o asemenea situație, instanța, după ce ascultă procurorul, părțile și persoana vătămată, va putea dispune ca respectiva probă să nu mai fie administrată. Spre exemplu, dacă atunci când s-au pus în discuție probele care vor fi administrate pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul a propus audierea unui anumit martor, iar instanța a încuviințat această probă, martorul respectiv a dedecat, în cazul în care acel martor nu a fost audiat pe parcursul fazei de judecată, după ce îl ascultă pe procuror, persoana vătămată și părți, instanța va constata că această probă este imposibil de administrat, astfel încât nu se va mai proceda la administrarea acesteia. În schimb, potrivit art. 383 alin. (4), dacă proba devine imposibil de administrat în faza cercetării judecătorești, dar ea a fost administrată pe parcursul fazei de urmărire penală, aceasta va fi pusă în discuția contradictorie a procurorului, persoanei vătămate și a părților, urmând ca aceasta să fie avută în vedere la stabilirea soluției.
4.9. Schimbarea încadrării juridice a faptei
Având în vedere faptul că, urmare a adoptării noului Cod de procedură penală a fost creată o nouă fază a urmări, aceea a camerei preliminare, nu mai este posibil ca pe parcursul cercetării judecătorești să se dispună restiuirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmării penale, măsura care era posibilă în vechea reglementare. În cadrul noii reglementări, având în vedere faptul că, pe parcursul fazei camereri preliminare urmează să se analizeze legalitatea administrării probelor din cursul urmăririi penale, precum și legalitatea sesizării instanței, acesta este momentul final în care se va putea dispune restituirea cauzei la procuror. De asemenea, în cursul cercetării judecătorești, nu mai este posibil să se dispună extinderea procesului penal, indiferent că este vorba despre alte fapte sau de alte persoane. Într-o asemenea ipoteză, va fi posibil să se înceapă urmărirea penală pentru respectivele fapte, urmând ca, atunci când este cazul, să se declanșeze o nouă judecată, pentru faptele sau persoanele respective. Prin încadrarea juridică a faptei se desemnează operațiunea de stabilire a textului de lege care o prevede și o sancționează, precum și caracterizarea ei ca infracțiune potrivit acestui text de lege. Așadar, prin încadrarea juridică, organele judiciare vor stabili dacă fapta respectivă constituie infracțiune și care este acea infracțiune, precum și dacă este vorba despre o variantă de bază ori o formă agravată, dacă vorbim despre o infracțiune consumată sau despre o infracțiune rămasă în forma tentativei. Stabilirea încadrarării juridice a faptei este o operațiune deosebit de importantă, nu doar din punct de vedere al stabilirii răspunderii penale a persoanei, ci această încadrarea va determina și instanța competentă să soluționeze cauza, compunerea completului de judecată sau dacă ne aflăm în prezența unui caz în care asistența judiciară a inculpatului este obligatorie. Pe parcursul procesului penal, este posibil ca această încadrare juridică a faptei să se schimbe. Pentru faza judecății, Codul de procedură penală reglementează posibilitatea schimbării încadrării juridice în cadrul art. 386. Pentru a se putea dispune schimbarea încadrării juridice, în cursul judecății, trebuie îndeplinite anumite condiții. Necesitatea schimbării încadrării poate fi invocată din oficiu de către instanță sau poate fi ridicată de către procuror, părți sau persoana vătămată, prin formularea unei cereri a schimbării încadrării juridice. În literatura de specialitate se arată că și partea responsabilă civilmente poate avea un interes în schimbarea încadrării juridice, însă se subliniază faptul că, având în vedere că partea responsabilă, conform art. 87 alin. (2) C. pr. pen. , participă în cadrul procesului penal doar în legătură cu latura civilă, această parte va putea solicita schimbarea încadrării juridice doar dacă aceasta ar avea efecte asupra laturii civile a cauzei penale. Spre exemplu, partea responsabilă civilmente poate solicita schimbarea încadrării juridice din infracțiune de delapidare în formă agravată, prevăzută de art. 295 rap. la art. 309 C. pen. (care a produs consecințe deosebit de grave- prejudiciu mai mare de 2.000.000 lei), în delapidare în forma de bază, prevăzută de art. 295 C. pen. În acest caz, partea responsabilă civilmente, dacă inculpatul va fi găsit vinovat, va trebui să acopere un prejudiciu mai mic. Însă, pentru a se putea dispune schimbarea încadrării juridice, trebuie îndeplinite anumite condiții. Acestea sunt:
punerea în discuție a noii încadrări juridice
În cazul în care instanța, din oficiu, invocă necesitatea schimbării încadrării juridice, ori dacă se formulează o asemenea cerere din partea procurorului, persoanei vătămate sau a părților, instanța de judecată este obligată să pună în discuție noua încadrare juridică a faptei. Ca urmare a punerii în discuție a noii încadrări juridice, procurorul, persoana vătămată și părțile își pot exprima părerea cu privire la cererea formulată și, de asemenea, se vor pune în discuție temeiurile care reclamă necesitatea încadrării juridice.
explicarea drepturilor inculpatului
În cazul în care se pune problema schimbării încadrării juridice a faptei, instanța trebuie să îi atragă atenția inculpatului asupra faptului că are dreptul de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea cauzei, în vederea pregătirii apărării. Așadar, în cazul în care se pune în discuție problema schimbării încadrării juridice a faptei, inculpatul, personal sau prin intermediul avocatului său, are următoarele posibilități:
să solicite judecarea cauzei imediat, dacă se consideră pregătit în legătură cu noua încadrare juridică;
să ceară lăsarea cauzei mai la urmă, în cazul în care consideră că are nevoie de un timp pentru pregătirea apărării, fără a fi necesară amânarea cauzei;
să solicite amânarea judecății, dacă apreciază că este necesar acordarea unui nou termen de judecată, în vederea pregătirii apărării.
În ipoteza în care nu se respectă dispozițiile art. 386 C. pr. pen. , sancțiunea care intervine este aceea a nulității relative. Așadar, persoana care invocă nulitatea, conform art. 282 C. pr. pen., trebuie să demonstreze că există o vătămare care nu poate fi înlăturată în altfel. Ca urmare a formulării unei cereri de schimbarea a încadrării juridice, instanța poate să dispună fie schimbarea încadrării juridice a faptei, ca urmare a admiterii cererii, fie prin respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice. În acest din urmă caz, deliberarea se va face cu privire la fapta sau faptele care a fost reținută în rechizitoriu. În situația în care se dispune schimbarea încadrării, există două posibilități:
instanța va trebui să își decline competența de soluționare a cauzei, în favoarea instanței ierarhic superioare, în cazul în care noua încadrare a faptei atrage competența materială a instanței ierarhic superioare;
instanța inițial sesizată să continue judecata cauzei, ca urmare a prorogării de compență, în ipoteza în care noua încadrare juridică atrage competența materială a instanței ierarhic inferioare sau dacă noua infracțiune intră tot în sfera sa de competență.
În cazul în care se dispune schimbarea încadrăririi juridice, atunci când se dispune prin încheiere, înainte de soluționarea cauzei, nu va atrage incompatibilitatea judecătorului care a făcut parte din completul învestit inițial cu judecata cauzei. Potrivit alin. (2) al art. 386 C. pr. pen. , în cazul în care noua încadrarea juridică a faptei vizează o infracțiune pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, instanța de judecată va chema persoana vătămată pentru a o întreba dacă înțelege să formule plângere prealabiă. În cazul în care persoana vătămată formulează plângere prealabilă, instanța va continua, iar în cazul în care persoana vătămată refuză să formuleze plângere prealabilă, instanța judecătorească va dispune încetarea procesului penal.
4.10. Terminarea cercetării judecătorești
Înainte de a declara finalizarea etapei cercetării judecătorești, președintele completului de judecată trebuie să întrebe procurorul, persoana vătămată și părțile dacă mai au cereri noi de probațiune, ori dacă consideră necesar să mai ofere alte declarații. În funcție de răspunsul oferit de acești subiecți procesuali, președintele va dispune fie continuarea cercetării judecătorești, fie va declara că etapa cercetării judecătorești s-a încheiat. Președintele completului de judecată, în cazul în care nu s-au formulat cereri pentru administrarea unor probe noi sau în ipoteza în care cererile formulate au fost respinse, va declara că cercetarea judecătorească s-a finalizat și se va trece la dezbaterile judiciare. Atunci când cererile în probațiune nou formulate au fost admise, se vor efectua completările solicitate, după care președintele completului de judecată va declara finalizată etata cercetării judecătorești.
5. Dezbaterile
În doctrina dreptului procesual penal, se arată că dezbaterile sunt acea parte a ședinței de judecată în cadrul căreia se acordă cuvântul procurorului, persoanei vătămate și părților, pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la situația de fapt și de drept care rezultă din cercetarea judecătorească, precum și în legătură cu orice altă problemă care se ivește și are legătură cu cauza respectivă. Etapa dezbaterilor urmează imediat după finalizarea etapei cercetării judecătorești. În cadrul acestei etape, vor fi puse în discuție contradictorie probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești, procurorul, persoana vătămată și părțile având posibilitatea de a își exprima oral opinia cu privire la toate aspectele cauzei. Legiuitorul român a prevăzut expres ordinea în care se acordă cuvântul, pe parcursul dezbaterilor. Astfel, președintele completului va acorda cuvântul în următoarea ordine: procurorului, persoanei vătămate, părții civile, părții responsabile civilmente și inculpatului. De asemenea, se va putea acorda și cuvântul în replică, caz în care se va respecta ordinea aratată mai sus. Dezbaterile au ca obiect fondul cauzei, iar discuțiile poartă asupra modului în care acesta urmează să fie soluționat. Discuțiile vor privi existența faptelor, reținerea unor circumstanțe atenuante sau agravante, soluțiile care ar trebui să se ofere speței, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă. Cu titlu de noutate, noul Cod de procedură penală prevede faptul că durata concluziilor va putea fi redusă, iar președintele poate dispune ca aceste concluzii să aibă o durată asemănătoare, pentru toți subiecții procesuali care urmează să pună concluzii. În principiu, dezbaterile se termină la același termen la care au început, pentru o bună organizare a procesului penal. Cu toate acestea, în cazul unor motive temeinice, dezbaterile pot fi întrerupte, însă pentru o perioadă care nu poate depăși 3 zile. Spre exemplu, în cazul în care există un proces penal cu un număr mare de inculpați, dezbaterile vor fi ample, astfel încât este posibil ca dezbaterile să se întrerupă. La momentul stabilit pentru reluarea dezbaterilor, acestea vor fi reluate din punctul în care au rămas, acordându-se în continuare cuvântul, potrivit ordinii stabilite de legea procesual penală. Lipsa dezbaterilor judiciare atrage nulitatea absolută, în literatura de specialitate susținându-se faptul că, lipsa acestei etape din cadrul fazei de judecată, echivalează cu neparticiparea procurorului la judecată, prezența acestuia în fața instanței de judecată, pe parcursul fazei de judecată fiind obligatorie.
6. Ultimul cuvânt al inculpatului
Dezbaterile judecătorești nu pot fi încheiate până nu i se acordă ultimul cuvânt inculpatului. Se consideră că ultimul cuvânt al inculpatului reprezintă un moment distinct față de acordarea cuvântului inculpatului în cadrul dezbaterilor. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că, în cadrul dezbaterilor, după ce inculpatul are cuvântul, acestuia i se pot adresa întrebări, i se poate da replica sau poate fi întrerupt. Ultimul cuvânt al inculpatului constituie un drept al inculpatului, acesta putând să uzeze de dreptul la tăcere și în momentul în care președintele completului de judecată îi acordă ultimul cuvânt. Codul de procedură penală impune obligația președintelui completului de judecată de a acorda inculpatului ultimul cuvânt. Încălcarea acestei obligații, poate atrage nulitatea relativă a hotărârii pronunțată, având în vedere dispozițiile art. 282 prin raportare la art. 281 C. pr. pen. Ultimul cuvânt al inculpatului se va acorda personal acestuia, iar acesta va fi exercitat personal de către inculpat, iar nu prin intermediul avocatului său, indiferent că vorbim despre un apărător ales sau unul din oficiu. Potrivit art. 389 alin. (2) C. pr. pen. , atunci când, pe parcursul ultimului cuvânt acordat inculpatului, acesta dezvăluie fapte sau împrejurări noi, care au o relevanță hotărâtoare pentru soluționarea cauzei, instanța va dispune reluarea cercetării judecătorești. Așa cum am arătat, atât etapa cercetării judecătorești, cât și etapa dezbaterilor se desfășoară oral, în fața instanței de judecată, în condiții de oralitate. Cu toate acestea, după închiderea dezbaterilor, dacă instanța consideră necesar, va putea solicita să se depună concluzii scrise. Procurorul, persoana vătămată și părțile pot depune concluzii scrise, chiar dacă acestea nu au fost solicitate de instanță.
7. Deliberarea și luarea hotărârii
După închiderea dezbaterilor, instanța judecătorească va începe etapa delibării. Noul Cod de procedură penală prevede faptul că deliberarea și soluționarea cauzei se vor efectua în aceeași zi în care au avut loc dezbaterile sau la o dată ulterioară, însă nu mai târziu de 15 zile de la momentul închiderii dezbaterilor. Președintele completului de judecată trebuie să încunoștiințeze persoana vătămată și părțile cu privire la data la care se va pronunța hotărârearea penală. Potrivit noii reglementări, în ipoteza în care deliberarea și pronunțarea hotărârii nu se fac în ziua în care au avut loc dezbaterile, instanța nu va dispune amânarea, ci doar va stabili data la care va avea delibarea și la care se va pronunța soluția. În cazul în care, datorită unor împrejurări excepționale, spre exemplu, complexitatea ridicată a cauzei, deliberarea nu poate avea loc la termenul stabilit inițial, art. 391 alin. (2) C. pr. pen. prevede posibilitatea instanței de a dispune amânarea deliberării și pronunțării pentru cel mul 15 zile. Așadar, deliberarea și pronunțarea pronunțarea hotărârii pot avea loc, cel mai târziu, la 30 zile de la data încheierii dezbaterilor. Deliberarea este actul procesual prin care completul de judecată, după momentul închiderii dezbaterilor, verifică și evaluează probele administrate în cauză, în vederea aprecierii finale a acestora și a pronunțării soluției ce urmează să fie dată cauzei penale. Le deliberare participă numai membrii completului de judecată, fără ca grefierul, procurorul sau părțile să participe la aceată etapă a judecății. Deliberarea poate avea loc doar în fața membrilor care au participat și la dezbateri. Etapa deliberării nu are caracter public, art. 392 alin. (2) C. pr. pen. prezăvând faptul că deliberarea are loc în secret. Prin desfășurarea în secret a dezbaterilor, se asigură independența judecătorilor și faptul că aceștia vor avea în vedere doar materialul probator existent la dosarul cauzei . Membrii completului de judecată vor delibera mai întâi asupra chestiunilor de fapt, iar mai apoi asupra chestiunilor de drept. De asemenea, în literatura de specialitate se arată faptul că vor fi soluționate mai întâi chestiunile care țin de latura penală a cauzei, iar pe urmă asupra aspectelor ce țin de latura civilă a cauzei. Toți membrii completului de judecată au îndatorirea de a-și exprima opinia cu privire la toate aspectele care sunt supuse deliberării, președintele completului fiind cel care își exprimă părerea cel din urmă. După ce au loc delibările, completul de judecată urmează să dispună ce soluție se impune a fi pronunțată în cauza respectivă. Hotărârea penală trebuie să fie acordul membrilor completului de judecată, iar în situația în care nu se poate întruni unanimitate de opinii, hotărârea se va lua cu majoritatea membrilor completului. Atunci când, în urma deliberării rezultă mai mult de două opinii, judecătorul care are cea mai severă opinie este nevoit să ralieze opiniei care este mai apropiată de a sa. Spre exemplu, atunci când, în urma deliberărilor din cadrul judecății care se desfășoară în fața instanței supreme, competența revenind completului de 3 judecători, unul dintre aceștia consideră că se impune amânarea aplicării pedepsei, unul dintre ei consideră că se impune supendarea sub supraveghere a pedepsei, iar cel de-al treilea consideră că ar trebui să se dispună aplicarea unei pedepse, care să fie și executată. Într-o asemenea situație, judecătorul care consideră că ar trebui să se dispună aplicarea unei pedepse și executarea sa, se va alătura opiniei care consideră că se impune suspendarea sub supraveghere a pedepsei, această opinie fiind mai apropiată de a sa. Dacă există o opinie separată, motivarea acesteia va fi obligatorie. Așadar, judecătorul care are o opinie diferită de cea a celorlalți membrii ai completului, are posibilitatea ca, în cuprinsul hotărârii, să își motiveze această opinie a sa.
8. Reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor
În urma deliberărilor, există posibilitatea ca instanța de judecată să considere că este necesar să se revină la una din etapele anterioare, fie că este vorba despre etapa cercetării judecătorești, fie că este vorba despre etap dezbaterilor. Necesitatea reluării cercetării judecătorești sau a dezbaterilor rezultă ca urmare a analizării materialelor existente la dosar. În cazul în care completul de judecată consideră că o anumită împrejurare legată de cauză nu a fost lămurită, iar aceasta are o importanță asupra soluției care urmează să fie pronunțată, ea va dispune repunerea cauzei pe rol. Reluarea cercetării judecătorești se dispune atunci când instanța, după închiderea dezbaterilor, pe parcursul deliberării, constată că a apărut o împrejurare care nu poate fi lămurită decât prin administrarea unor probe. De asemenea, necesitatea administrării unor probe noi poate să apară și pe parcursul dezbaterilor, caz în care se va dispune reluarea cercetării judecătorești. În schimb, reluarea dezbaterilor se dispune de către instanța judecătorească, atunci când, pe parcursul deliberării, completul de judecată constată că există anumite împrejurări de fapt sau de drept care nu au fost lămurite. Într-o asemenea ipoteză, instanța dispune reluarea dezbaterilor și pune în discuția procurorului, persoanei vătămate și a părților aspectele care nu au fost lămurite, fiecare urmând să își exprime punctul de vedere. Atunci când se dispune reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor, persoana vătămată și părțile trebuie să fie citate pentru noul termen stabilit de instanță, acestea nefiind considerate ca având termen în cunoștiință. Atunci când judecata a avut loc potrivit procedurii simplificate, iar pe parcursul deliberării instanța constată că este necesar să fie administrate și alte probe, în afara probei cu înscrisuri, se va dispune repunerea cauzei pe rol și se va relua cercetarea judeătorească, urmând să fie administrate probele necesare
Capitolul IV.
Soluțiile instanței în cazul judecății în primă instanță
În urma deliberărilor, instanța în fața căreia s-a desfășurat judecata în primă instanță va soluționa cauza. Completul de judecată urmează să se pronunțe atât cu privire la aspectele ce țin de latura penală, dar și cu privire la latura civilă, atunci când latura civilă este exercitată în cadrul procesului penal.
1. Soluționarea laturii penale
În principal, instanțele de drept penal se ocupă de rezolvarea conflictului de natură penală, nefiind de conceput să existe un proces penal fără exercitarea acțiunii penale. În schimb, este posibil să existe un proces penal în care să nu existe pretenții de natură civilă. Ca urmare a analizării întregului probatoriu administrat pe parcursul cercetării judecătorești și care au fost puse în discuția contradictorie a procurorului, persoanei vătămate și părțile din proces, precum și concluziile exprimate în cursul dezbaterilor, instanța, cu privire la latura penală poate dispune una din următoarele soluții: condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. În cele ce urmează vom analiza succint soluțiile pe care le poate pronunța instanța, cu privire la latura penală.
1.1. Condamnarea
Instanța urmează să dispună condamnarea inculpatului atunci când constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, aceasta constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. Atunci când există dubii cu privire la vinovăția inculpatului, instanța nu va putea să dispună condamanarea inculpatului, ci va face aplicarea principiului in dubio pro reo, potrivit căruia orice îndoială se interpretează în favoarea inculpatului. Conform art. 396 alin. (9) C. pr. pen. , atunci când se dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii, iar pe parcursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară ori pe parcursul fazei de judecată s-a dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune sau în ipoteza în care s-a dispus înlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura prevenită a controlului judiciar, instanța va dispune achitarea pedepsei amenzii din cauțiunea depusă de către inculpat, la momentul dispunerii controlului judiciar pe cauțiune. În cazul în care judecata s-a desfășurat potrivit procedurii simplificate, iar instanța de judecată consideră că sunt îndeplinite toate condițiile pentru a se dispune condamnarea inculpatului, limitele de pedeapsă urmrează să se micșoreze. Astfel, în cazul pedepsei închisorii, limitele speciale se vor reduce cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, limitele speciale urmează să se reducă cu un sfert, instanța putând dispune o sancțiune cuprinsă între aceste limite reduse, nefiind necesar ca inculpatul să fie condamnat la o pedeapsă îndreptată spre minimul special redus. În urma condamnării, instanța poate dispune aplicarea pedepsei închisorii, a amenzii ori aplicarea unei măsuri educative privative de libertatea sau a uneia neprivativă de libertate.
1.2. Renunțarea la aplicarea pedepsei
Renunțarea la aplicarea pedepsei reprezintă o soluție nouă pe care o poate dispune instanța judecătorească, ca urmare a adoptării noilor reglementăr penale. Instanța va putea dispune această măsură atunci când constată că fapta există, ea reprezintă o infracțiune și a fost comisă de către inculpat. Pe lângă aceste condiții, care sunt necesare și pentru a dispune condamnarea inculpatului, trebuie îndeplinite și condițiile prevăzute în cadrul art. 80-82 C. pen. Renunțarea la aplicarea pedepsei nu reprezintă o soluție de condamnare, în acest caz instanța nici măcăr nu stabilește o pedeapsă, considerând că, raportat la infracțiunea comisă și la persoana inculpatului, nu se impune condamnarea acestuia.
1.3. Amânarea aplicării pedepsei
Amânarea aplicării pedepsei este acea soluție care poate fi pronunțată de instanța de judecată atunci când aceasta constată că fapta există, constituie infracțiune și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83-90 C. pen. Anterior dispunerii acestei măsuri, instanța urmează să îl întrebe pe inculpat dacă, în cazul în care va fi găsit vinovat, ar fi de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității. Aceasta deoarece, în cazul în care se dispune măsura amânării aplicării pedepsei, instanța de judecată, dacă apreciază necesar, poate impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității. La fel ca și soluția renunțării la aplicarea pedepsei, și soluția amânării aplicării pedepsei nu reprezintă o soluție de condamnare. Dar, în cazul amânării aplicării pedepsei, instanța stabilește o pedeapsă pentru fapta comisă de inculpat, însă având în vedere fapta și persoana care a comis-o, consideră că nu este necesar ca respectiva pedeapsă să fie executată.
1.4. Achitarea
Achitarea se dispune de către instanță atunci când constată că există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d). Astfel, instanța va trebui să pronunțe achitarea inculpatului în următoarele cazuri: fapta nu există, fapta nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege, nu există probe că inculpatul a săvârșit respectiva faptă și atunci când există o cauză de neimputabilitate. Soluția achitării urmează a fi pronunțată și atunci când, în temeiul art. 18 C. pr. pen., inculpatul solicită continuarea procesului penal, iar ca urmare a parcurgerii fazei judecății, în final se constată că este incident vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. pr. pen. Atunci când se dispune achitarea inculpatului, față de acesta se va putea dispune luarea unei măsuri de siguranță, cu excepția măsurii confiscării extinse, mai puțin în cazul în care se dispune achitarea pe motiv că există o cauză justificativă.
1.5. Încetarea procesului penal
Această soluție va fi pronunțată de instanța judecătorească atunci când constată că există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. pr. pen. Astfel, instanța va dispune încetarea procesului penal în următoarele cazuri: lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit aministia prescripția, decesul suspectului sau al inculpatului persoană fizică ori s-a dispus radierea suspectului sau inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea ei înlătură răspunderea penală, a intrevenit împăcarea ori s-a încheiat un acord de mediere; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat. Soluția încetării procesului penal se va pronunța și atunci când inculpatul, în temeiul art. 18 C. pr. pen. , solicită continuarea procesului penal, iar ca urmare a desfășurării fazei de judecată, se constată că nu există vreunul din cazurile care impun achitarea inculpatului.
În cazul în care inculpatul este trimis în judecată pentru comiterea mai multor infracțiuni, față de fiecare infracțiune se va putea dispune una din soluțiile indicate mai sus. De asemenea, în ipoteza în care sunt trimiși în judecată mai mulți inculpați, față de aceștia urmează a se dispune una din soluțiile indicate.
2. Soluții cu privire la latura civilă
În cazul în care acțiunea civilă este exercitată în cadrul procesului penal, alături de acțiunea penală, aceasta va fi, de regulă soluționată împreună cu aceasta din urmă. Există însă și posibilitatea ca instanța penală să lase nesoluționată acțiunea civilă. Este posibil ca instanța penală să dispună disjungerea acțiunii penale, caz în care aceasta va rămâne în competența sa, însă va fi soluționată după momentul soluționării acțiunii penale. Ca urmare a deliberărilor, cu privire la acțiunea civilă, instanța penală poate dispune una din următoarele soluții:
poate admite în tot sau în parte acțiunea civilă;
poate respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă;
poate respinge ca inadmisibilă acțiunea civilă;
lasă nesoluționată acțiunea civilă;
ia act de tranzacția sau acordul de mediere încheiat între inculpat, partea responsabilă civilmente și partea civilă, pe care îl va include în cuprinsul minutei.
În cazul în care instanța de judecată admite acțiunea civilă, aceasta va examina și necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii, în vedere reparațiilor civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior. În ipoteza în care instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asigurătorii se mențin. Măsurile asigurătorii încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiunea în fața instanței civile în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Prin intermediul hotărârii judecătorești, instanța urmează să se pronunțe și asupra restituirii lucrurilor și restabilirii situației. Dispozițiile din hotărârea, chiar nedefinitivă, cu privire la luarea măsurilor asigurătorii și restituirea lucrurilor sunt executorii din momentul pronunțării sentinței.
3. Dispoziții cu privire la măsurile preventive
Instanța de judecată are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe cu privire la menținerea, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive (indiferent că este vorba despre o măsură preventivă restrictivă de drepturi sau despre una privativă de drepturi) dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpat. Această dispoziție din cuprinsul hotărârii are caracter executoriu. Noul Cod de procedură penală nu mai prevede posibilitatea instanței de a dispunea luarea unei măsuri preventive prin sentința pe care o pronunță în soluționarea cauzei. Cu toate acestea, prima instanță are posibilitatea ca după momentul pronunțării sentinței și până la momentul sesizării instanței de apel, să dispună, la cerere sau din oficiu, luarea, revocarea sau înlocuirea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul care a fost condamnat, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Așadar, instanța de judecată nu are posibilitatea de a dispune, prin sentință luarea unei măsuri preventive față de inculpat, în cazul în care o asemenea măsură nu a fost dispusă anterior. Însă, după momentul pronunțării sentinței și până la data sesizării instanței de apel, prima instanță are posibilitatea de a dispune luarea unei măsuri preventive față de inculpatul condamnat. În cazul în care instanța pronunță o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, aceasta va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, dispoziția din hotărâre cu privire la acest aspect având caracter executoriu. De asemenea, potrivit art. 399 alin. (3) C. pr. pen. , instanța va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv atunci când pronunță:
o pedeapsă cu închisoarea cel mult egală cu durata reținerii și arestării preventive;
o pedeapsă cu închisoarea, însă față de care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării;
condamnarea la pedeapsa amenzii, care nu însoțește pedeapsa închisorii;
o măsură educativă.
Deși Codul de procedură penală nu prevede, în cadrul art. 396 alin. (4) faptul că dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol ar fi executorii de drept, în literatura de specialitate se apreciază că și aceste dispoziții sunt executorii de drept. În cazul în care se dispune punerea în libertate a inculpatului arestat preventiv anterior, hotărârea se comunică locului de deținere, care va dispune punerea de îndată a inculpaților arestați preventivi. Atunci când se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, dacă pe parcursul urmării penale, al procedurii de cameră preliminară ori pe parcursul fazei de judecată, față de inculpat s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, instanța va dispune restituirea sumei depuse cu titlul de cauțiune, dacă nu s-a dispus plata din aceasta a despăgubirilor bănești acordate pentru repararea pagubelor cauzate prin infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii. În schimb, instanța va dispune confiscarea cauțiunii dacă măsura controlului judiciar pe cauțiune a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în cazul în care, inculpatul încalcă, cu rea-credință, obligațiile care i-au fost impuse sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și dacă nu s-a dispus plata din cauțiune a despăgubirilor bănești acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii. În cazul în care, pe parcursul procesului penal, față de inculpat s-a dispus măsura arestului la domiciliu, aceasta urmează a fi dedusă din pedeapsa aplicată de instanță, prin echivalarea unei zile de arest la domiciliu cu o zi din pedeapsă.
4. Minuta
Ca urmare a deliberărilor, membrii completului de judecată ajung la un acord cu privire la soluția care urmează să se pronunțe în cauză. Rezultatul deliberărilor se consemnează în cuprinsul minutei, minută care trebuie să aibă același conținut ca și dispozivitul hotărârii. Minuta urmează să fie semnată de către toți membrii completului de judecată, adică acele persoane care participă și la deliberare. De asemenea, este obligatoriu să se întocmească minută și atunci când instanța dispune cu privire la măsurile preventive, precum și în alte cazuri prevăzute de lege [spre exemplu, atunci când se încuviințează efectuarea percheziției domiciliare, art. 158 alin. (6) C. pr. pen]. Minuta se întocmește în două exemplare, din care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt exemplar se depune, spre conservare, la dosarul de minute al instanței.
5. Pronunțarea, redactarea și comunicarea sentinței
Potrivit art. 405 alin. (1) C. pr. pen. , hotărârea se pronunță în ședință publică de ctătre președintele completului de judecată, care este asistat de către grefier. La pronunțarea hotărârii, părțile nu sunt citate. Așa cum se arată în literatura de specialitate, ceea ce se pronunță în ședință publică nu este hotărârea, ci minuta care rezultă în urma deliberării completului de judecată. Hotărârea urmează să fie redactată în termen de cel mult 30 de zile de la momentul pronunțării soluției, ea urmând a fi redactată de către unul dintre membrii completului de judecată. Spre deosebire de minută, care este semnată doar de către membrii completului de judecată, hotărârea este semnată de către membrii completului de judecată, dar și de către grefierul de ședință. Hotărârea pronunțată ca urmare a desfășurării judecatei în primă instanță poartea denumirea de sentință. Aceasta cuprinde trei părți: partea introductivă (practicaua), expunerea (considerentele) și dispozitivul. Dispozitivul va conține aceleași aspecte ca și cele prezentate în minută. În cazul în care vreunul dintre membrii completului de judecată este împiedicat să semneze, hotărârea se semnează în locul acestuia de către președintele completului de judecată. Dacă și președintele completului este împiedicat să semneze, hotărârea va fi semnată de către președintele instanței. În situația în care grefierul este împiedicat să semneze, hotărârea va fi semnată de către grefierul-șef. În toate aceste ipoteze, se va face mențiune pe hotărâre despre motivul care a determinat imposibilitatea unuia dintre acești participanți să semneze hotărârea judecătorească. După momentul pronunțării soluției, copie de pe minută se va comunica către persona vătămată, părți, procurorului. De asemenea, dacă inculpatul este arestat, o copie de pe minută urmează să fie comunicată administrației locului de deținere. În cazul în care instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a pedepsei, o copie de pe minută se va comunica și serviciului de probațiune. Comunicarea copiei de pe minută se dispune indiferent dacă aceste persoane au participat la judecată sau nu. Termenul de apel va curge de la momentul în care se va comunica minuta hotărârii pronunțate de prima instanță. În cazul în care inculpatul nu înțelege limba română, acesta urmează să i se comunice o copie de pe minută într-o limbă pe care o înțelege. Comunicarea minutei se va face potrivit regulilor de la citare. După ce se redactează hotărârea judecătorească, instanța va dispune să se facă comunicarea acesteia, în întregul ei, către persoana vătămată, părți și procuror, pentru ca acestea să poată redacta motivele de apel.
6. Efectele sentinței penale
Chiar dacă sentința pronunțată nu este definitivă, împotriva ei putându-se exercita calea de atac ordinară a apelului, aceasta produce anumite efecte. Aceste efecte sunt:
deînvestește instanța care a pronunțat-o;
anumite dispoziții din cuprinsul hotărârii primei instanțe sunt executorii de drept:
punerea în libertate a inculpatului arestat, atunci când se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea, încetarea procesului penal, suspendarea sub supraveghere a pedepsei penale, aplicarea pedepsei amenzii, care nu însoțește pedeapsa închisorii, precum și atunci când se dispune luarea unei măsuri educative;
menținerea stării de arest preventiv sau arest la domiciliu;
luarea măsurilor asigurătorii;
restiuirea lucrurilor.
de la momentul comunicării copiei de pe minuta hotărârii începe să curgă termenul în care poate fi declarat apel.
Concluzii
Judecata reprezintă una dintre fazele procesului penal, în opinia noastră, cea mai importantă fază a procesului penal, având în vedere faptul că pe parcursul acesteia urmează să fie soluționat conflictul de drept penal. Judecata cuprinde mai multe etape: judecata în primă instanță, judecata în căile ordinare de atac și judecata în căile extraordinare de atac. Judecata în primă instanță constituie o etapă fundamnetală a judecății, având în vedere că, în numeroase cazuri, soluția pronunțată ca urmare a judecării în primă instanță rămâne și definitivă, participanții la proces considerând că soluția pronunțată de către instanță este temeinică și legală. Există anumite principii care, pe lângă principiile ce caracterizează întregul proces penal, sunt specifice fazei de judecată. Printre acestea se numără: principiul publicității, principiul contradictorialității, principiul nemijlocirii, principiul oralității. Prin intermediul acestor principii se asigură aflarea adevărului în cadrul procesului penal, membrii completului de judecată fiind judecători imparțiali, care se supun numai legii. Așa cum am observat, aceste principii nu au un caracter absolut, existând anumite limitări. Înainte de a se începe judecata propriu-zisă, există anumite momente premergătoare precum repartizarea aleatorie a cauzei, citarea părților, afișarea listei de ședință etc. Președintele completului de judecată este cel care se ocupă ca aceste etape premergătoare să se desfășoare conform dispozițiilor legale. Prima etapă a judecății în primă instanță este cercetarea judecătorească. Pe parcursul acesteia, procurorul, persoana vătămată și părțile propun administrarea unor probe noi, care nu au fost administrare pe parcursul urmării penale sau se solicită readministrarea unora dintre probele administrare pe parcursul fazei de urmărire penală. În cazul în care se încuviințează aceste probe, ele urmează a fi administrare pe parcursul cercetării judecătorești. Noul Cod de procedură penală prevede posibilitatea ca probele administrate în cursul urmăririi penale, dacă nu sunt contestate de către persoana vătămată, părți și procuror, acestea nu vor mai fi readministrate pe parcursul cercetării judecătorești, urmând să fie puse doar în discuția contradictorie a părților. După ce au fost administrate toate probele încuviințate și nu există cereri noi de probațiune, instanța judecătorească va dispune închiderea cercetării judecătorești, trecându-se la etapa dezbaterilor. Pe parcursul dezbaterilor judiciare, procurorul, persoana vătămată și părțile își expun punctul de vedere cu privire la probele care au fost administrate în cauză, precum și cu privire la soluțiile care se impun a fi dispuse. Dezbaterile judiciare privesc toate aspectele cauzei. Legea procesual penală prevede expres ordinea în care se acordă cuvântul, pe parcursul etapei dezbaterilor. Când instanța consideră că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, dispune închiderea dezbaterilor. După închiderea dezbaterilor, membrii completului de judecată vor trece la deliberare. Spre deosebire de primele etape, care se desfășoară în condiții de publicitate și contradictorialitate, deliberarea are caracter secret, urmând să participe la deliberare doar membrii completului de judecată. Deliberarea urmează să aibă loc fie imediat după momentul închiderii dezbaterilor, fie la un moment ulterior stabilit de instanță, care nu poate fi mai mare de 15 zile de la momentul dezbaterilor. Atunci când există anumite cauze complexe, iar completul de judecată nu poate delibera la termenul stabilit anterior, se poate dispune, o singură dată, amânarea pronunțării soluției, pentru cel mult 15 zile. Pe parcursul deliberăririi, fiecare dintre membrii completului de judecată își expune punctul de vedere cu privire la soluția care se impune a fi pronunțată, președintele completului de judecată urmând să fie ultimul care vorbește. Atunci când hotărârea nu poate fi luată cu unanimite, ea se va lua cu majoritatea numărului judecătorilor. Dacă nu se poate împlini majoritate, judecata va fi reluată în complet de divergență. Judecătorii care participă la deliberare trebuie să fie aceeași cu cei în fața cărora s-au desfășurat dezbaterile, în caz contrar, hotărârea judecătorească este lovită de nulitate absolută. Ca urmare a deliberării, instanța poate dispuna una din următoarele soluții: condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. De asemenea, instanța penală urmează, de regulă, să soluționeze și latura civilă a cauzei, atunci când acțiunea civilă a fost exercitată în cadrul procesului penal. Ca urmare a pronunțării hotărârii, instanța urmează să decidă și cu privire la măsurile preventive dispuse anterior pe parcursul procesului penal, la restabilirea situației anterioar, precum și cu privire la restituirea lucrurilor. Rezultatul deliberării se va înscrie în minută, care se semnează de către toți membrii completului de judecată. Minuta se întocmește în două exemplare orginale, copii de pe aceasta urmând a fi comunicată procurorului, persoanei vătămate și tuturor părților. Pronunțarea sentinței se produce în ședință publică, de către președintele completului de judecată, care este asistat de către grefier. În termen de 30 de zile de la momentul pronunțării soluției, urmează să fie redactată hotărârea penală, de către unul dintre membrii completului de judecată. Hotărârea judecătorească urmează să fie semnată de către toți membrii completului de judecată, precum și de către grefier. Aceasta cuprinde trei părți: partea introductivă, considerentele și dispozivitvul. Dispozitivul hotărârii trebuie să aibă același conținut ca și minuta. Hotărârea judecătorească, în integralitatea ei, urmează să fie comunicată către procuror, persoana vătămată și părți, ca acestea să își poată motiva apelul.
Bibliografie
I. Tratate, cursuri, monografii
1. Crișu Anastasiu, Drept procesual penal, ediția 4-a, Editura Hamangiu, București, 2013.
2. Dongoroz Vintilă, Kahane Sigfried, Antoniu George, Bulai Costică, Iliescu Nicoleta, Stănoiu Rodica, Explicațiile teoretice ale Codului de procedură român. Partea specială, volumul II, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1976.
3. Julean Dorel, Drept procesual penal. Partea specială, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2011.
4. Mateuț Gheorghiță, Procedură penală. Partea specială, volumul II, Editura Lumina Lex, 1998.
5. Micu Bogdan, Păun Alina-Gabriela, Slăvoiu Radu, Procedură penală. Curs pentru admiterea în magistratură și avocatură, ediția a 2-a, Editura Hamangiu, București, 2015.
6. Mitrache Constantin, Mitrache Cristian, Drept penal român. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2014.
7. Neagu Ion, Damaschin Mircea, Drept procesual penal. Mapă de seminarii, Editura Universul Juridic, București, 2010.
8. Neagu Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală. Partea generală- În lumina noului Cod de procedură penală, Editura Universul Juridic, București, 2014.
9. Neagu Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală. Partea specială- În lumina noului Cod de procedură penală, Editura Universul Juridic, București, 2015.
10. Plăeșu Teodora Eleonora, Judecata în cauzele penale. Reguli de bază, Editura Junimea, Iași, 2003.
11. Streteanu Florin, Nițu Daniel, Drept penal. Partea generală II- Suport de curs pentru studenții Facultății de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 2014.
12. Theodoru Grigore, Tratat de drept procesual penal, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2013.
13. Toader Tudorel, Noul Cod penal. Noul Cod de procedură penală, ediție îngrijită și adnonată de Toader Tudorel, ediția a 4-a, Editura Hamangiu, București, 2015.
14. Udroiu Mihail, Procedură penală. Partea generală, Editura C.H. Beck, București, 2014.
15. Udroiu Mihail, Procedură penală. Partea specială, Ed. C.H. Beck, București, 2014.
16. Udroiu Mihail (coordonator), Bodoroncea Georgiana, Andone-Bontaș Amalia, Bulancea Marius , Constantinescu Victor, Gradinaru Daniel , Jderu Claudia, Kuglay Irina, Postelnicu Lucreția, Tițian Dana, Tocan Isabelle, Trandafir Andra Roxana, Voineag Marius, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2015.
17. Voicu Corina, Uzlău Andreea Simona, Tudor Georgiana, Văduva Victor, Noul Cod de procedură penală. Ghid de aplicare pentru practicieni, Ed. Hamangiu, București, 2014.
18. Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală. Partea generală, volumul 2, Ed. Paideia, București, 1998.
19. Volonciu Nicolae, Uzlău Andreea Simona (coordonatori), Moroșanu Raluca, Văduva Victor, Atasiei Daniel, Ghigheci Cristinel, Voicu Corina, Tudor Georgiana, Gheorghe Teodor-Viorel, Chiriță Cătălin Mihai, Noul Cod de procedură penală comentat, Ed. Hamangiu, București, 2014.
II. Studii și articole
1. Ghigheci Cristinel, Judecata în cazul recunoașterii vinovăției, disponibil la http://www.juridice.ro.
2. Griga Ioan, Locul și rolul procurorului în procesul penal și modificările intervenite în reglementarea fazei de judecată în fond și apel potriviti noului Cod de procedură penală, în ”Pandectele Române” nr. 5/2014.
III. Legislație
1. Legea nr. 29/1968.
2. Legea nr. 286/2009.
3. Legea nr. 135/2010.
4. Legea nr. 255/2013.
IV. Resurse internet
1. www.csm1909.ro.
2. www.juridice.ro
3. http://jurisprudentacedo.com
4. http://www.legalis.ro
5. http://lege5.ro
6. www.scj.ro
7. http://unbr.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Judecata In Prima Instanta Procesual Penal (ID: 117226)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.