Jocurile de Miscare

Introduccere

Actualitatea temei și modul de abordare al ei în literatura de specialitate

Importante mijloace cu valențe formativ-educative le au jocurile de mișcare, prin spusele specialiștilor. Prin jocurile de mișcare identificăm o integrare socială foarte bine dezvoltată la copii. Un sportiv își poate dirija în mod conștient corpul prin cunoașterea calităților motrice și dezvoltarea lor. În procesul de cunoastere-dezvoltare sportivul observă, gândește, reactualizează, caută și gasește soluții care asigură succesul.

  Prof. Dr. Ghe. Cârstea defineste capacitatea motrica ca fiind “ un potential uman dinamic( progresiv sau regresiv ) dat de unitatea dialectica dintre calitatile si deprinderile sau priceperile motrice“. (Cârstea ,1991)

 Calitațile motrice de bază (viteza, îndemanarea, rezistența, forța, mobilitatea și suplețea), deprinderile și priceperile motrice de bază și utilitar– aplicative se constituie în capacitatea motrica generală. Calitațile motrice specifice, deprinderile și priceperile motrice specifice alături de capacitatea motrică generală formeaza capacitatea motrica specifica unor sporturi. Prin introducerea jocurilor de mișcare în lecția de educație fizică și spor s-a urmarit înlaturarea monotoniei, folosirea timpului într-un mod cât mai plăcut, dorința de a trezi în rândul elevilor gustul pentru întrecere, pentru competiție, necesitatea de a avea un organism sănătos și armonios dezvoltat, de a se întrece pe sine si pe ceilalți și nu în ultimul rînd atingerea obiectivelor lecției de antrenament.

Este cunoscut și verificat faptul că la aceastî vârstă (8-11 ani) jocul reprezintă pentru copii ceea ce înseamna munca pentru adulți, și anume un lucru serios și care trebuie dus la bun sfârșit. Lucrarea se înscrie pe o linie modernă dar asta nu înseamnă că este prima de acest gen. Exista o serie de specialiști care au studiat fenomenul și asta ma îndeamnă să aduc ceva nou și să mă înscriu pe drumul ce duce catre realizarea unui material simplu, ușor de înteles și de aplicat și cu o importanță valoarea teoretico-practica. Jocurile de mișcare nu ar trebui să lipseasca din cadrul nici unei ore de educație fizică și sport. Ele sunt mijloace prin care profesorul poate atrage definitiv copiii pentru practicarea sportului și totodata constituie instrumente ușor de aplicat și cu mare eficiență în procesul de instruire al copiilor. Sunt sigură că acestă tema nu va rămâne fara ecou în rândul specialiștilor în domeniu și sper ca lucrarea de față să prezinte un interes sporit și să îi determine pe cei care o studiază să aplice și să construiască programe asemanatoare pentru instruirea copiilor la ore.

I Fundamentarea teoretică a temei

1.1. Conceptul de educație fizică si sport in lumina documentelor de stat oficiale

Gândirea teoretică din domeniul practicării exercițiilor fizice a apărut ca o necesitate a generalizării experienței obținute în domeniul perfecționării dezvoltării fizice și a capacității motrice a oamenilor ca o necesitate a explicării acestui proces și a prospectării activităților de educație fizică și sport în dorinșa perfecționării continue a ființei umane. Primele generalizări, sub formă de reflexii sau sfaturi referitoare la aceste acțiuni, le întâlnim la popoarele antice. Primele scrieri datează din mileniul IV îCh, sunt cunoscute sub numele de Vedele sau Cartea sfântă a hindușilor precum și Legile lui Manu, care conțin referiri la practicarea exercițiilor fizice în scopuri igienice și religioase. Asocierea acestora cu exerciții de respirație vor duce la constituirea unui adevărat sistem național cunoscut sub denumirea de Pranayama. În mileniul III îCh Kong-Fu întemeiază un sistem de exerciții fizice cu caracter medical. Ciropedia lui Xenofon, lucrare din secolul al IV-lea îCh., conține referiri la educația primită de regele persan Cirus, precizând locul exercițiilor fizice în cadrul mijloacelor educative. Remarcabilă este dezvoltarea pe care o cunoaște gândirea teoretică din domeniul practicării exercițiilor fizice din Grecia antică.

In țara nooastră, Disciplina educație fizică și sport este clarificată in articolul 1 din „LEGE nr.69 din 28 aprilie 2000,Legea educației fizice și sportului”.

Art. 1. – (1) Prezenta lege reglementează organizarea și funcționarea sistemului național de educație fizică și sport în România.

(2) În sensul prezentei legi, prin educație fizică și sport se înțelege toate formele de activitate fizică menite, printr-o participare organizată sau independentă, să exprime sau să amelioreze condiția fizică și confortul spiritual, să stabilească relații sociale civilizate și să conducă la obținerea de rezultate în competiții de orice nivel.

(3) Termenii folosiți în textul legii au semnificația stabilită în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

Articolul 2, din „LEGE nr.69 din 28 aprilie 2000,Legea educației fizice și sportului” ne arată ce cuprinde educația fizică și sportul si ne garanteaza ca practicarea educației fizice și sportului este un drept al omului.

Art. 2. – (1) Educația fizică și sportul sunt activități de interes național sprijinite de stat.

(2) Statul recunoaște și stimulează acțiunile organizatorice și de promovare a educației fizice și sportului, desfășurate de autoritățile administrației publice și, după caz, de organismele neguvernamentale de profil în învățământ, în structuri ale apărării naționale, ordinii publice, siguranței naționale, în sănătate, în societăți comerciale, precum și în alte sectoare ale vieții sociale, potrivit reglementărilor legale.

(3) Educația fizică și sportul cuprind următoarele activități: educația fizică, sportul pentru toți, sportul de performanță, exercițiile fizice practicate cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic.

(4) Statul garantează exercitarea funcțiilor sectorului public și ale sectorului particular în domeniile educației fizice și sportului, în conformitate cu principiile colaborării responsabile dintre toți factorii interesați.

(5) Practicarea educației fizice și sportului este un drept al persoanei, fără nici o discriminare, garantat de stat. Exercitarea acestui drept este liberă și voluntară și se realizează independent sau în cadrul structurilor sportive asociative.

(6) Statul recunoaște și garantează persoanei fizice și juridice dreptul la libera asociere în scopul constituirii structurilor sportive.

Din articolul 3 al aceleiași legi putem observa obligația statului de a sustine practicarea educației fizice și sportului și facilitatile ce le poate oferi statul pentru o buna dezvoltare a noastra prin sport.

Art. 3. – (1) Autoritățile administrației publice, unitățile și instituțiile de învățământ, instituțiile sportive, precum și organismele neguvernamentale de profil au obligația să sprijine sportul pentru toți și sportul de performanță și să asigure condițiile organizatorice și materiale de practicare a educației fizice și sportului în comunitățile locale.

(2) Autoritățile administrației publice și instituțiile prevăzute la alin. (1) au obligația să asigure, cu prioritate, copiilor de vârstă preșcolară, tinerilor și persoanelor în vârstă condiții pentru practicarea exercițiului fizic, în vederea integrării sociale.

(3) Autoritățile administrației publice au obligația să asigure condiții pentru practicarea educației fizice și sportului de către persoane cu handicap fizic, senzorial, psihic și mixt, în scopul dezvoltării personalității lor și integrării în societate, precum și mijloacele care să permită sportivilor cu handicap participarea la competiții naționale și internaționale destinate lor.

1.1.1 Rolul, importanța și obiectivele educației fizice în învățământul primar

Practicarea exercițiilor fizice și sportului de la vârste cât mai fragede oferă doar beneficii. Prin acordarea unei atenții sporite acestor activități la copiii de 3-11 ani, ei acumilează și fructifică aceste beneficii. Pasiunea mișcărilor la copiii din ciclul primar se extrage din necesitatea reală de a face mișcare pe care corpul lor o solicită. Evoluția fizică și intelectuală au la bază activitățile motorii. Controlul respirației, descoperirea independenței și a interdependenței fiecărei părți a corpului, deosebirea între stânga și dreapta, recunoașterea secvențelor spațio-temporale sunt etape fundamentale pentru a se înțelege pe sine și lumea înconjurătoare. Cunoașterea propriului corp este indispensabilă pentru ca micuții să poată acționa și cerceta pentru a cunoaște ceea ce este în jurul lor. Toate acestea sunt elemnete importante în dezvoltarea inteligenței în dezvoltarea psihologică și afectivă. Prin practicarea unui sport, copilul are ocazia să combine diverse comporatmente pe care cu greu le-ar fi putut face în alt context. Ca obiect de studiu, educația fizică și sportul urmărește dezvoltarea armonioasă a organismului, îmbunătățirea stării de sănătate, creșterea indicilor morfo-funcționali, înarmarea cu cunoștințe, priceperi și deprinderi motrice cât mai variate, la formarea caracterului și profilului moral al elevului exprimate prin voință, curaj, spirit combativ, stăpânire de sine, punctualitate, respectul adversarului, etc.. Educația fizică și sportul școlar reprezintă activități de interes major, având în vedere sarcinile și obiectivele ce le revin în procesul instructiv-educativ. Elevii care știu să îmbine în mod judicios eforturile intelectuale cu cele fizice au indici funcționali superiori și o capacitate sporită de muncă.

Reforma sistemului de învățământ din România a generat și la nivelul disciplinei „Educație fizică și Sport” schimbări importante în plan conceptual, metodologic și organizatoric, pe cicluri curriculare, cu finalități și obiective proprii.

La absolvirea ciclului primar, principalele finalități pe care le urmărește educația fizică sunt:

1. Menținerea stării optime de sănătate și creșterea capacității de adaptare la factorii de mediu.

De-a lungul celor 4 ani de școlarizare, elevul trebuie să afle de la învățătorul său și să acționeze sub îndrumarea acestuia la acumulare de cunoștințe, la formarea de deprinderi și obișnuințe referitoare la:

– semne obiective și subiective ale stării de sănătate;

– reguli de igienă personală;

– cauze care pot genera accidente;

2. Influențarea evoluției corecte și armonioase a organismului

– planșe care ilustrează coloana vertebrală și și deviațiile ei;

– învățarea elevilor să-și determine pulsul și frecvența respirației;

– posibilitatea de măsurare periodică a greutății și înălțimii;

– să realizeze constant momentul de educație fizică pe parcursul programului școlii;

– să recomnade permanent menținerea poziției corecte;

– împreună cu părinții să urmărească un regim corect de alimentație;

3. Dezvoltarea calităților motrice de bază:

– viteza;

– îndemânare;

– rezistență;

– forță;

4 Consolidarea deprinderilor motrice de bază, care sunt solicitate frecvent în acțiuni curente (locomoție, profesie, gospodărie)

– mers;

– alergare;

– sărituri;

– aruncare;

– prindere;

5. Consolidarea depreinderilor motrice aplicativ-utilitare

– echilibru;

– târâre;

– cățărare;

– coborâre;

– escaladare;

– tracțiune;

– împingere;

– transport de obiecte;

6. Formarea deprinderilor sportive elementare

Sunt deprinderi cu structuri simple care aparțin unor probe și ramuri de sport accesibile elevilor din învățământul primar. Ele au menirea de a-i invita pe copii în practicarea unor sporturi:

a) atletism

– alergarea de viteză cu start de jos;

– săritura în lungime cu elan, procedeu ghemuit;

– alergarea de durată în tempo moderat;

b) gimnastică acrobatică

– cumpăna;

– podul de jos;

– stând pe omoplați;

– rulări;

– rostogoliri,

c) minijocuri sportive

– pase;

– prindere,

– pasare;

– dribling;

– depășire;

– marcaj – demarcaj;

– așezare în teren;

7. Practicarea independentă a exercițiilor fizice și a diferitelor sporturi

8. Manifestarea echilibrată a spiritului de echipă și de întrecere. Pornind de la acestea fiecare educatoare și învățătoare trebuie să își planifice conținutul în mod obiectiv și nu formal în funcție de condițiile concrete în care își desfășoară activitatea (colectiv de copii, bază materilaă, condiții climaterice). Proiectarea didactică, reflectă modul în care cadrul didactic Concepe realizarea obiectivelor de referință pentru fiecare clasă, având un caracter personalizat, studiind bine programa, repartizând unitățile de învățare pe lecții, selectând unitățile de învățare pe lecții, selectând probele și instrumentele de evaluare.

Lecția de educație fizică

a)lecții cu tematică și conținut unitar,

b)lecții cu temă comună pentru întrega clasă și câte o temă pentru grupele constituite opțional;

c)lecții în care ambele teme se realizează pe grupe opționale;

Structura acestor lecții presupune parcurgere următoarelor verigi

• organizarea colectivului de levi (adunarea clasei, alinierea, raportul, salutul, verificarea ținutei, comunicarea temelor);

• pregătirea organismului pentru efort (încălzirea are ca scop angajarea treptată a funcțiilor cardio-respiratorii în efort, pregătirea aparatului locomotor pentru solicitările din lecție);

• realizarea temelor lecției;

• influențarea selectivă a aparatului locomotor;

• revenirea organismului după efort;

• încheierea organizată a lecției;

Obiectivele educatiei fizice

   În condițiile în care ciclul primar de invatamant, intersecteaza ciclurile curriculare al achizitiilor fundamentale si de dezvoltare, educatiei fizice ii revine sarcina de a contribui prin mijloace specifice la realizarea urmatoarelor obiective cadru (cf. Programei de educatie fizica si sport pentru invatamantul primar):

     1.   Mentinerea starii optime de sanatate si cresterea capacitatii de adaptare la factorii de mediu.

     2.   Influentarea evolutiei corecte si armonioase a organismului si dezvoltarea calitatilor motrice de baza.

     3.   Extinderea fondului propriu de deprinderi motrice de baza si specifice unor ramuri de sport.

     4.   Practicarea independenta a exercitiilor fizice si a diferitelor sporturi.

     5.   Manifestarea echilibrata a spiritului de echipa si de intrecere in functie de un sistem de reguli acceptat.

     Fiecare obiectiv cadru va fi abordat la nivelul claselor prin intermediul obiectivelor de referinta. De exemplu, in concordanta cu primul obiectiv cadru, elevii vor dobandi cunostinte cu ajutorul carora sa identifice principalii factori care asigura mentinerea starii de sanatate, sa cunoasca reguli de igiena personala si colectiva, etc.

In sensul obiectivului cadru doi, elevii vor dobandi cunostinte, capacitati si atitudini pe baza carora sa isi mentina o atitudine corporala corecta, sa cunoasca valorile optime ale indicilor somatici si functionali pentru varsta lor, sa cunoasca si sa execute exercitii de influentare selectiva a aparatului locomotor etc. (Cîrstea, 1991)

1.2 Impactul dintre școlarul de clasa a IV-a, jocurile de mișcare și dezvoltarea calității motrice de bază viteza

Deși în clasa a IV-a jocul nu mai este activitatea de bază a copilui, el tot are un rol foarte important in viața acestuia.

Noțiunea de joc exercită o energie pozitivă în mintea copilului, iar din punct de vedere aplicativ însușirea deplină a evenimentelor din cadrul unui joc de mișcare permite elevului să iși exploreze propriul corp, sa iți descopere și depășească limite. Un elev de clasa a IV-a reușește să conștientizeze rolul lui în cadrul unui joc de mișcare, astfel îi permite formarea unui control de sine, aplicarea cunoștințelor, dezvoltarea calităților motrice și conturarea noțiunii de rabdare.

1.3 Particularități bio-psiho-motrice ale copilului de clasa a IV-a

Educația este o activitate specific umană, urmărind formarea unei personalități umane în concordanță cu cerințele obiective ale socității, cât și cu cele ale individului. Aceasă activitate are un scop stabilit in prealabil, are un sesn intențional și o finalitate bine conturata, desfășurndu-se în mod conștient și continuu.

Educația are un caracter permanent, ce se desfășoara pe pe tot parcursul vieții, dar o mare parte a ei se desfășoară pe parcursul școlarității.

Această acțiune social-umana specifică, desfășurată într-un context social-cerințele societății de formare a individului, desfășurată într-un mediu social-școala, urmarește obținerea unor rezultate, a unor finalități ale educației. Nu se poate desfășura fara un obiect al educției și fără subiectul acțiunii, care este elevul.

Copilul, această ființă umană, este subiectul educației si autoeducației, în toate etapele vârstei sale, aflându-se într-o permanentă dezvoltare. Este încredințat școlii, pentru ca educția și dezvoltarea sa se desfășoare în concordanță cu cerințele societății, într-o manieră științifică-metodică pentru transformarea copilului într-o persoană activă și creatoare de noi perspective, valorificând particularitățile sale individuale.

Pe parcursul dezvolării copilului, procesul educațional este direcționat de școală și sarcinile sunt selecționate în așa fel încât să cuprindă toate lanțurile educației: intelectuală, morală, practică, estetică și fizică.

Educția și dezvoltarea nu se pot desfășura în salturi, ele au un caracter ascendent, asemănător unei spirale, cu stagnări și reveniri apărute, cu reânnoiri continue, în care copilul acționează pentru satisfacerea trebuințelor sale, condiționat de posibilitățile sale specifice etapelor de vârstă.

În procesul educațional se impune o cunoaștere profundă, din partea cadrului didactic, a particularităților bio-psiho-motrice caracteristice vârstei și a particularităților individuale ale elevilor dintr-un colectiv.

1.3.1. Particularități motrice

În perioada micii școlarități, deși apare o etapă cu relativă stabilitate, este perioada cu profunde transformări în plan bio-psiho-motric. În dezvoltarea fizică se constată o forificare generală a organismului. Coloana vertrebală se întărește mai mult, crește cantitatea de calciu în compoziția chimică a oaselor, dar la poziția și statul în bancă se va ține seamă de faptul că osificarea scheletului nu este terminată. Activități specifice ca: scrisul, desenul, lucrul manual, educația fizică vor antrena într-o dezvoltare armonioasă a mușchilor scurți și mușchilor lungi.

Mișcarea generală a corpului, alergarea, spre exemplu, se manifestă ca o necesitate deosebită, în timp ce mișcările fine, scurte de coordonare obosesc repede copilul. Acest specific se cere luat în considerare în dezvoltarea motricității în general.

Dezvoltarea motricității este considerată ca una dintre sarcinile de bază ale educației fizice, deoarece are implicații asupra tuturor celorlalte însușiri. Acestea solicită formarea și dezvoltarea unor calități fizice cum sunt: viteza, rezistența, forța, îndemânarea, suplețea și mobilitatea, calități care se formează din cea mai fragedă vârstă și care se dezvoltă și se perfecționează apoi atât sub aspectul lor cantitativ, cât și calitativ. Aceste calități sunt legate de modificările din planurile anatomic, biochimic, și fiziologic care intervin în dezvoltarea organismului copilului precum și de perfecționarea unor funcții vegetative cum sunt circulația sângelui, respirația și secrețiile interne.

Condițiile motrice prezintă perioade de evoluție diferite determinate de sistemul legilor creșterii și dezvoltării organismului, de condițiile de viață precum și de activitatea motrică pe care o desfășoară copilul.

Se precizează că nivelul cel mai inaltal dezvoltării vitezei il obțin fetele in vârstă de 13-14 ani și băieții in vârstă de 15-17 ani.

Stimularea(vitezei) dezvoltării vitezei trebuie incepută la o vârstă mica 7-8 ani, perioada micii școlarități, la inceput cu ajutorul jocurilor dinamice, ca ulterior la vârsta de 10-12 ani să se includă și mijloacele specifice.

În literatura sportivă sunt cunoscute trei forme de manifestare a vitezei :

– viteza de reacție (timpul de reacție)

– viteza de execuție

– viteza de repetiție

La vârsta de 6/7 ani – 10/11 ani viteza de reacție se dezvolta concomitent cu tendința de perfecționare.

Diferența ce se stabilește între viteza obținută de fete și cea obținută de băieți se păstrează și în ceea ce privește viteza de repetiție, care se îmbunatațește mult la fete între 7-9 an, iar la băieti ceva mai târziu.

Viteza de execuție sau de deplasare cunoaște perfecționare spre sfârșitul perioadei micii școlaritați (10/11 ani) pentru distanța de 25-30 m.

Dezvoltarea rezistenței depinde în primul rând de caăacitatea funcțională a sistemului cardiovascular și aparatului respirator.

Copilul care intră în clasa întâi se află într-o perioadă de creștere și dezvoltare.

Este de așteptat ca și rezistența să cunoască progrese.

Ca și probă de control, alergarea de rezistență nu se cronometrează pe parcursul claselor I – IV. Dar din observațiile asupra desfașurării rezistenței pe parcursul orelor de educație fizică, se poate concluziona că, atât fetele cât și baieții la 6-7 ani pot alerga in timp uniform șapte minute, ajungând ca la 10/11 ani să poată alerga 12-15 minute, la sfârșitul clasei a IV-a, existând o diferență între fete și baieți, baieții devenind mai rezistenți. Se poate spune că, dacă elevii au fost solicitați progresiv, daca exercițiilr și jocurile au fost judicios dozate și dacă s-au folosit mijloace și procedee metodice, și rezistența înregistrează evoluție în perioada micii școlaritați și trebuie să ridice preocupare din partea dascălilor : "…nivelul înalt de rezistență generală trebuie format începând cu vârsta copilariei". (Gârleanu și Tănăsescu, 1981)

Forța se dezvoltă odata cu vârsta. Procedeul de dezvoltare a forței în această perioadă cunoaște un ritm mai lent și este determinat de sex și de perioadele de creștere. Dupa vârsta de 8 ani, la baieți forța crește proporțional cu greutatea corpului, în timp ce la fete se constată accentuarea treptată a neconcordaței dintre greutatea corpului și valoarea forței, greutatea crescând mai repede decârt forța.

O îmbunatațire a forței se poate realiza prin perfecționarea coordonării neuro-musculare, folosind exerciții și jocuri dinamice pentru învingerea greutații propriului corp, exerciții și jocuri cu partener, exerciții și jocuri în condiții grele și prin folosirea unor mijloace grele.

O altă calitate motrică care cunoaște dezvoltare în această perioadă este îndemânarea.

Perfecționarea îndemânării se realizează pe de o parte prin intermediul unor activitați ca : scrierea, desenul, lucrul manual, dar și în cadrul orelor de educație fizică folosind în exerciții si jocuri diferite obiecte(mingi, coarde, bastoane), prin diferențierea gradului de dificultate al coordonării mișcarilor motrice și a preciziei de execuție, prin dozarea diferențiată a timpului de execuție a diferitelor tipuri de exerciții folosite în acest scop și intercalarea acestor exerciții in jocurile de mișcare.

Suplețea și mobilitatea reprezintă capacitatea de a efectua mișcări cu o mare amplitudine și sunt legate de mobilitatea articulară, depinzând de elasticitatea mușchiilor, ligamentelor și a tendoanelor, forma articulației și a tonusului muscular. Odata cu vârsta, mobilitatea se reduce. Pentru înlăturarea acestui fenomen sau pentru prelungirea perioadei de mobilitate, este indicat să se urmarească acest aspect și în clasele I – IV, folosindu-se exercițiile care se efectuează cu mare amplitudine. Pentru a spori eficiența lor prin schimbarea tampoului de la lent spre tempo mai repede, aceste exerciții pot fi încadrate în jocurile de mișcare. De regulă, școlarii mici au mobiliate bună, există diferențe între fete și băieți, la fete mobilitatea fiind mult mai bună în comparație cu băieții, această diferenșiere se păstrează și pe parcursul celorlalte perioade școlare.

În general, se poate spune, că elevul, în primii ani ai școlaritații sale, în clasele I – IV, cunoaște progrese cantitative și calitative în ceea ce privește dezvoltarea calitaților motrice: viteză, rezistență, forță, îndemânare, mobilitate și suplețe

1.3.2. Particularitățile biologice

În dezvoltarea fizică se înregistrează intrarea intr-o nouă fază de creștere în perioada școlară mica. Greutatea crește cu proximativ 10 kg, înălțimea cu aproximativ 20 cm. Această transformare este mai pronunțată la fete, care, la 10 ani, devin mai înalte decât băieții. Concomitent cu această creștere saturală și ponderală are loc o fortificare a întregului organism.

La copiii zilelor noastre se constată un proces de accelerașie manifestat prin talia acestora cu 1-2 cm mai mare raportată la aceeași vârstă din perioada 1950, iar greutatea cu 2-3 kg mai mult decât a copiilor de acum 25-28 ani.

Se intesifică, în organism, metabolismul calciului, care are importante repercursiuni asupra dentiției și a procesului osificării, diversele componente ale corpului: claviculele, toracele, coloana vertebrală, cavitatea bazinala la fete – suferă un intens proces de osificare. Se intensifică calcifierea osaturii mâinilor și se întăresc articulațiile.

Dezvoltarea unor sisteme vegetative are loc într-un ritm ceva mai lent comparativ cu dezvoltarea aparatului locomotor și a sistemului nervos. Inima este relativ mică față de talia și greutatea generală a corpului, forța musculară miocardică, de asemenea, deci eficiența economică a sistemului cardiovascular este slabă. La 6/7 ani frecvența cardiacă este 100 de pulsații pe minut, aceasta scade progresi cu vârsta, ajungând la 80 pulsații pe minut la sfârșitul perioadei micii școlaritați.

Aparatul respirator se dezvoltă din punct de vedere funcțional. Deși rămâne in urma dezvoltării membrelor, toracele devine asemănător cu cel al adultului. Volumul plămânilor este încă mic, iar caile respiratorii sunt încă înguste. Pentru oxigenarea sângelui, școlarul respiră mai des decât adultul, într-un minut respiră de circa 22 ori, iar adultul numai de 17 ori pe minut.

Sistemul muscular este destul de slab dezvoltat la această vârstă. Firele musculare sunt mai lungi și subțiri, dar cu o elasticitate crescută în comparație cu cele ale adultului. Se constată o neconcordanță în dezvoltarea diferitelor grupe musculare. Este necesară acordarea unei atenții deosebite în dezvoltarea grupelor musculare extensoare ale segmentului.

În dezvoltarea coordonărilor de mișcări joacă un rol important și dezvoltarea musculaturii( volumul mușchiilor creste la 27% din greutatea întregului corp. Copilul capătă viteză in mers, în fugă, poate învața să meargă pe bicicletă, cu patinele, fetițele practică baletul e.t.c).

Copii prezintă o mare varietate a mișcarilor, un bun simț al ritmului, o oarecare precizie în execuție, ceea ce permite însușirea cu ușurință a unor deprinderi motrice și formarea interesului general pentru activitatea sportivă.

Creșterea potențialului motric în această perioadă este rapida, formele naturale ale mișcării se perfecționează, iar formele noi se însușesc foarte repede. Cu toate acestea nivelul calitaților motrice este relativ scăzut, fapt ce impune grija permanentă pentru dezvoltarea lor in concordanță cu particularitațile morfofuncționale ale acestei vârste.

Se mai poate menționa faptul că la această vârstă, în ceea ce priveste nivelul pregătirii motrice se acentuează diferențierile determinate de aptitudini, de ritmul diferit al dezvoltării individuale, interesul pentru mișcare și particularitățile copiilor de a practica mișcarea.

1.3.3. Particularitățile psihice

Odată cu marile transformări ce au loc pe plan biologic și motric, în perioada micii școlarităti se petrec profunde transformări și în planul psihic al școlarului mic.

Aceste transformări sunt influențate de factorii ereditari, de maturizarea și dezvoltarea copilului, de mediul în care își desfășoară activitațile și de educația pe care o primește.

Fiind perioada în care copilul pătrunde în activitatea școlară, dezvoltarea psihică este influențată și de muncă, de joc, dar mai ales de procesul de învățământ.

Disponibilitățile fizice se integrează treptat solicitprilor psihice. Procesele de creștere și maturizare continuă la nivelul sistemului nervos. Creierul cântărește în jur de 1200 grame la vârsta de 7 ani, ajungând la 10/11 ani să cântărească 1400 grame, în general ca la adulți, dar din punct de vedere funcțional dezvoltarea sa nu este completă.

Perioada școlaritpții mici fiind axată pe cerințele adaptării la viața școlară, activitatea intelectuala de ansamblu devine mai bogată, multilaterală și organizată.

Se inregistrează o dezvoltare a capacității senzoriale și a percepției. După unii autori, acuitatea vizuală crește cu 60% între 6-11 ani. Perceperea mărimii, formei, în vedere de la distanță devine mai bună și are loc o mai fină evaluare.

În procesul citit – scrisului este antrenată sensibilitatea auditivă, această activitate intelectulă acționând în mod pozitiv asupra dezvoltării sensibilității auditive. Desigur, sensibilitatea auditivă se dezvoltă și prin intermediul orelor de muzică.

Scrisul, desenul, lucrul manual sunt obiecte de studiu care direcșionează dezvoltarea chinestezei mâinii.

Dezvoltarea senzațiilor și percepțiilor gustative și odorifice este mai puțin evidentă, dar are loc o creștere a capacitații de identificare și clasificare.

În perioada micii școlarităti se dezvoltă formele superioare de percepșie : percepție de spațiu (proximal și distal), percepșia și reprezentarea timpului, copilul învață sa evalueze timpul.

Un rol important îl constitue memoria. Activitatea școlară antrenează și dezvoltarea proceselor de fixare, păstrare, recunoaștere și reproducere și, deși se dezvoltă inegal, devin conștientizate, voluntare, implicate în competiția școlară.

Copilul de 6/7 – 10/11 ani este solicitat să gțndească, să cunoască și sa accepte realitatea și adevarurile. I. Piaget consideră că la 5-7 ani are loc trecerea de la gândirea intuitivă la organizarea unor structuri mentale concrete care operează în lungi scrieri și clasificări.

La aproximativ 8 ani se manifestă independența gândirii, la 9-10 ani suplețea ei, iar la 10 ani înțelegerea contextuală este evidentă. Are loc perceperea relațiilor care prilejuiesc înțelegerea și folosirea mai corectă a legăturilor logice, dar, cu toate acestea, gândirea rămâne predominant concretă, deși se dezvoltă operațiile gândirii : analiză și sinteză, comparație, abstractizare si generalizare, clasificare și concretizare logică.

Pe parcursul învățării se dezvoltă și limbajul elevului. La intrarea în școală, dispune de un vocabular relativ bogat – aproximativ 2500 cuvinte, la sfârșitul micii școlarități se însușește fondul principal de cuvinte al limbii materne, aproape 5000 de cuvinte intră în vocabularul activ al școlarului.

Imaginația este puternic corelată cu viața intelectuală. Este foarte mult solicitată imaginația reproductivă și imaginația creatoare. Imaginația reproductivă cunoaște două stadii de dezvoltare, primul specific claselor I-II, caracterizat printr-un aspect imperfect, sărac in detaliile imaginilor create și al doilea stadiu de dezvoltare, definitoriu claselor III-IV, care introduce o oarecare ordine și sistematizare în cursul proceselor imaginative.

Dezvoltarea imaginației creative este stimulată de : joc, fabulație, povestire, compunere, activitați practice, muzică și muncă.

Așadar, imaginația se află în plin progres, atât sub raportul conținutului cât și al formei.

Șscoala este aceea care formează copilului deprinderi , priceperi și obișnuințe la început cu evidente componente motorii, ulterior se formează deprinderi, priceperi și onisnuințe intelectuale.

Ambiția școlară reprezintă o nouă colectivitate care își pune amprenta asupra activității copilului. Se dezvoltă emoțiile si sentimentele intelectuale, morale și estetice.

Activitatea școlarului mic poate fi susținută numai de o motivație externă, dar și de o motivație interna concretizată intr-o conduită cu o nota de intenționalitate și planificare.

Complexitatea dezvoltării psihice în decursul acestei perioade conferă școlii un rol special, rolul activității școlare este hotărâtor la formarea și educarea inteligenței cât și a caracterului.

Sfârșitul vârstei școlare mici se va evidenția printr-un elev cu structura bio-spihico-motrică bine conturată.

1.4 Caracteristicile creșterii și dezvoltării elevilor de 10-11 ani

În perioada de dezvoltare, organismul copilului trebuie stimulat multilateral, pentru a pune bazele viitoarelor perfomanțe și, în primul rând pentru aobține o stare excepțională de sănătate. Pentru a putea acționa stimulativ asupra organismului se impune o cunoastere a caracteristicilor creșterii și dezvolării școlarului mic, deoarece organismul copilului nu reprezină organismul maturului în miniatura, el este un organism complex aflat în depline transformări.

În activitatea de intruiere fizică trebuie menținute în observație particularitățile de dezvoltare pentru a cunoște posibila adaptare la condițiile mediului înconjurător și la efort.

Până la vârsta pubertară rata anuala de creștere este de aproximativ 4 cm., dar creșterea și dezvoltarea școlarului mic nu se desfășoară egal, ea se realizează în salturi, neexistând un ritm concordant. Creșterea și dezvoltarea membrelor inferioare au un ritm accelerat, în timp ce trunchiul, toracele și abdomenul au o creștere mai lentă.

În perioada școlară mică, greutatea crește cu aproximativ 10 kg., înălțimea cu aproximativ 20 cm., ceva mai pronunțat la fete, care la 10 ani, devin mai înalte decât baieții.

La vârsta de 10 ani rezistența organismului și dexteritatea membrelor superioare crește, se observă o avansare în dezvoltarea musculaturii și o îmbunătățire se poate observa în coordonare și timpul de reacție. Simt o atracție mai puternică pentru provocările fizice. Pentru dezvoltarea lor este importanta si odihna și alimentația. Pofta de mancare fluctuează. La aceasta vârsta sunt tot mai rare sustragerile din activitățile fizice prin convovarea scuzelor cum ar fi durerile de stomac, durerile de cap, durerile de picior, etc.

Tabel 1. Tabel de dezvoltare

Această dezvoltare mai puternică la fete se datorează și faptului că este inceputul pubertății, iar fetele se dezvolta cu aproximativ 2 ani mai repede decat baieții. Copilul ia in greutate aproximativ 3,5 kg. pe an, iar in înălțime aproximativ 6 cm pe an.

1.5 Calitățile motrice la clasa a IV-a

Calitațile motrice au o anumită importanță și diferite roluri în dezvoltarea noastra. De aceea dezvoltarea calităților motrice de la varste fragede este foarte importantă. Aceste calități motrice nu au ca importanță doar dezvoltarea fizică corectă și armonioasă ci și dezvoltarea noastra pe plan intelectual și social. Dezvoltarea lor ne ofera o influență favorabilă asupra marilor funții, asupra motricității generale, iar calitățile volitive ne sunt sporite. Prin dezvoltarea lor se pot corecta anumite deficiențe fizice.

Un alt stimul pentru dezvoltarea calităților motrice sunt deprinderile motrice. Aceste doua merg intr-o strânsă legătură. Efectul exersării deprinderilor este creșterea calităților.

Calitățile motrice sunt interdependente. Dezvoltarea unei calități are influență asupra altei calități. Aceste influențări pot fi favorabile sau nefavorabile. În funcție de ramurile sportive ele sunt combinate in ponderi diferite, ele se perfecționează cu efort specific prin exersare și se madifesta diferit in funție de sex și de vârstă.

1.5.1 Viteza

La ciclul primar se prevede dezvoltarea vitezei cu toate formele de masnifestare

-viteza de reacție

-viteza de execuție

-viteza de repetiție

-viteza de deplasare

Pentru dezvoltarea vitezei sunt modalități multiple aplicate cu priorități diferite în raport cu particularitățile dezvoltării și maturizării funcțiilor organismului.

În vederea dezvoltării vitezei sunt cuprinse în programa școlară urmatoarele cerințe:

– acțiuni motrice simple (cunoscute), executate de pe loc, la comandă, schimbări de poziții, întoarceri, sărituri etc. (pentru toate clasele)

– acțiuni motrice executate din deplasare: opriri, porniri, întoarceri, sărituri (răspuns prompt la comenzi) – efectuate în toate clasele ciclului primar

– alergare de viteză în linie dreaptă pe distanța 15-25 m în clasa I-a și pe distanțele 15-30 m în clasele a II-a, a III-a, a IV-a.

– plecări cu start din diferite poziții aplicate în toate clasele

– alergare cu handicap- practicată numai în clasele a III-a și a IV-a

-alergare cu accelerare- tot numai pentru clasele a III-a și a IV-a

– ștafete, jocuri dinamice practicate din clasa I până în clasa a IV-a

Viteza de reacție depinde de timpul în care se produc cele cinci elemente componente ale sale (stimul, conducere aferentă, analiza informațiilor primite, conducere aferentă a raspunsului).

Reacțiile pot fi simple (răspunsul se cunoaște dinainte), complexe, se manifestă în jocurile sportive, unde răsounsul trebuie dat în funție de partener.

Viteza de execuție reprezintă capacitatea de a efectua o mișcare într-un timp cât mai scurt sau de a executa un numar cât mai mare de exerciții într-o unitate de timp dată. Această forma a vitezei se manifestă în toate cazurile combinată cu celelalte forme ale vitezei (de reacție sau de repetiție) sau în stânsă legătură cu celelalte calități motrice.

Dezvoltarea vitezei de execuție este posibilă în condițiile efectuării corecte a mișcării musculare și micșorarea timpușui de execuție pentru mișcările repetate, cicluce (cu aceeași structură) sau mărirea numărului de exerciții în același timp dat.

Viteza de repetiție, această formă de bază a vitezei se manifestă corelat cu forța și rezistența și se repetă la capacitatea individului de a efectua acte motrice repetate cu mai mare frecvență. Depinde de capacitatea musculară de a îndeplini cu fecvență ridicatăniște comenzi emise rapid, în mod succesiv.

Viteza de deplasare, este o formă complexă de manifestare a vitezei și reprezintă cea mai mare pondere în practicarea edicației fizice și sportului, deoarece se referă la parcurgerea cu maximum de viteză a unei distanțe date în timpul cel mai scurt. Se poate spune că este o formă combinată a vitezei.

Perfecționarea vitezei de deplasare este condiționată de perfecționarea tuturor componentelor care sunt incluse în viteza de deplasare: timpul de reacție în momentul startului, viteza de execuție a lansării din start, viteza de repetiție a pasului lansat și execuția unei acțiuni specifice sosirii.

În ansamblu se poate spune că viteza este determinată de următorii factori:

-mobilitatea proceselor nervoase fundamentale: excitația și inhibiția care determină alternanța don contracția și relaxarea mușchilor

-viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferente și eferente

– viteza de contracție a mușchilor inervați

-tipul fibrelor nervoase care intra în contradiție (fibrele sunt mai rapide)

-valoarea surselor și proceselor energetice

-lungimea segmentelor implicate în contracție, mobilitatea și elasticitatea acestora

În dezvoltarea vitezei se utilizează următoarele procedee:

-efectuarea unor acte sau acțiuni motrice în timp maxim, folosindu-se condițiile normale

-intensitatea supramaximală (în condiții ușurate)

-intensitatea submaximală

-efectuarea de acte și acțiuni motrice în tempouri alternative

1.5.2 Îndemânarea

Îndemânarea esre capacitatea omului de a rezolva o anumită acțiune motrică în condițiile cele mai bune de coordonare.

Mișcările coordonate se efectuează șin, într-un anumit ritm, cu intensitate și economie de energie, cu angajare în acțiune numai acelor grupe musculare care iau parte directă la realizarea actului motor.

În cadrul îndemânării se îmbină suplețea și perfecționarea diferitelor structuri efectuate în condțiile cele mai variate:

-aptitudini motrice

-experiență

-imaginație

-starea și gradul de dezvoltare a sistemului nervos (punctul culminant este atins la vârsta de 10-13 ani)

Se pot deosebi două aspecte ale îndemânării: cea înăscută și cea dobândită. Este normal ca cei cu îndemânarea înăscută să aibă posibilități mai mari de dezvoltare.

Pentru dezvoltarea îndemânării la clasa a IV-a se impun prin programa școlară respectarea următoarelor cerințe de instruire:

Exerciții analitice cu creșterea gradului de complexitate

Complexe de exerciții pentru dezvoltarea fizică executate cu obiecte

Din poziții variate, aruncări spre diferite direcții sau ținte

De la ținte fixe se trece la ținte monile

Conducerea mingii cu piciorul pe un culoar delimitat

Ștafete, parcursuri, jocuri dinamice cu utilizarea mai mutor deprinderi motrice

Săritură la coardă

Exerciții pentru formarea îndemânării impun un bun simț al spațiului și timpului, solicită sistemul nervos și duc la oboseală.

În dezvoltarea îndemânării se utilizează următoarele procedee metodice:

Exerciții cu un grad de complexitate variat

Ritmuri variabie în execuția exercițiilor fizice

Folosirea exercițiilor în condiții apropiate probei

Aplicarea deprinderilor motrice specializate în condiții variate de executare și mediu ambiant.

1.5.3 Rezistența

Rezistența este capacitatea organismului de a depune eforturi pe o durată relativ lungă și o intensitate relativ mare, menținând indici constanți de eficacitate optimă, deci este capacitatea psiho-fizică de a depune efort fără apariția stării de oboseală.

Formele de manifestare ale rezistenței sunt următoarele:

În funcție de ponderea participării grupelor musculare:

Rezistența generală (efectuarea unor acte sau acțiuni motrice timp îndelungat, în care sunt angrenate principalele grupe musculare)

Rezistența specifică (particiă preponderent numai grupele musculare care sunt implicate în proces)

În funcție de sursele energetice și durata efortului

Anaerobă

Aerobă

Mixtă

În funcție de natura efortului

Rezistență în efort constant

Rezistență în efort variabil

Cerințele de instruire pentru dezvoltarea rezistenței în ciclu primar sunt următoarele:

Alergare de durată în tempo moderat și uniform (clasa I: 1'30"-2"; clasa a II-a: 2'-2'30"; clasa a III-a: 2'30"-3'; clasa a IV-a: 3'- 4';)

Alergare de durată pe teren variat (clasa I: 30"-1'30; clasa a II-a: 1'30"-2'; clasa a III-a: 2'-3'30"; clasa a IV-a: 3'-4')

Alergare pe distanță de 200/300 m- clasa I; 300/400 m- clasa a II-a; 400-500 m clasa a III-a; 500-600 m- clasa a IV-a.

Jocurile dinamice și ștafetele executate în număr mai mare de repetări (folosit în toate clasele)

Procedeele metodice de dezvoltare a rezistenței sunt următoarele:

Procedee bazate pe variația volumui efortului

Procedee efectuate uniform (se menține același efort și crește volumul-distața)

Procedee efectuate repetat (aceeași intensitate de efort însă de mai multe ori)

Procedee bazate pe variația intensității efortului

Procedeul eforturilor variabile (variază intensitatea pe aceeași unitate de parcurs)

Procedeu eforturilor progresive (crește intensitatea efortului pe aceeași unitate de parcurs)

Procedeul cu intervale (presupune atât creșterea volumului de la o lecție la alta, cât și variația intensității în cadrul aceleași lecții- se poate apela numai a sporturi ciclice: eforturi prin însumare să depășească proba de concurs; elementul care determină reluarea intensității este frecvența cardiacă (care trebuie sa fie la 120-130 pulsații/minut).

1.5.4. Forța

Forța este capacitatea organismuui de a învinge o rezistență intenră sau externă prin intermediul contracției musculare.

Formele de manifestare ale forței sunt următoarele:

În funcție de participarea grupelor muscuare:

Fortă generală

Forță specifică

În funcție de caracterul contracției musculare

Forță statică (izometrică- prin contracția fibrelor nu-si modifică ungimea, numai starea de tensiune)

Fortă dinamică (izotonică- modifică lungimea și tensiunea fibrelor musculare)

Fortă mixtă

După capacitatea de efort

Forță absolută (maximă)

Forță relativă

Fortă în regim combinare cu alte calități (F/V, F/R, F/Î)

Prin dezvoltarea forței, programa claselor I- IV prevede următoarele cerințe de instruire:

– complexe de exerciții libere cu influențe analitice, cu crețterea numărului de repetări

– complexe de exerciții cu obiecte crescând numărul de repetări (pentru clasele a III-a și a IV-a)

– exerciții de aruncare și prindere a mingii medicinale în număr crescut de repetări

– săritura la coardă ( clasele a II-a, a III-a și a IV-a)

– transport de obiecte

– tracțiune și împingere ( clasele a II-a, a III-a și a IV-a)

– escaladare

Forța este condiționată de:

– stabilitatea dintre procesele nervoase superioare (excitație și inhibație)

– tipul fibrelor musculare implicate în contracția și numărul acestora

– calutatea proceseor metabolice existente în mușchi

– durata contracției musculare

– nivelul de dezvoltare al celorlalte calități motrice de bază

– starea de funcționare a segmentelor de sprijin, a ligamentelor și articulațiilor

– valoarea unghiulară a segmentelor implicate în acțiune

Pentru dezvoltarea forței se folosesc următoarele procedee motrice:

1. Procesul ridicării de greutăți

– creșterea cantitativă a încărcăturii

– creșterea și descreșterea încărcăturii

– creșterea în trepte

– creșterea în val

2. Procedeul izometric: dezvoltă masa musculară, nu se recomandă la vârste mici și nici la persoanele de sex feminin

-se lucrează 19-30" cu pauză activă de 90-120"

3. Procedeul în circuit

– circuitul se poate folosi numai prin dezvoltarea forței, în circuit nu pot intra exerciții din îndemânare, viteză, și rezistență

-exercițiul din circuit sa nu depășească posibilitățile subiecților, fiecare subiect sa-și cunoască posibilitățile maxime prin testări anterioare

– se indică, la dozarea efortului în ncircuit să se foloseascp fișele individuale

– exercițiul din circuit să cuprindă antrenarea principalelor grupe musculare

– să nu se folosească doua exerciții succesive pentru aceași grupă musculară

– dificultatea exercițiuui să crească de-a lungul circuitului

Se pot folosi circuite scurte (6-7 m), medii (8-9 m) sau lungi (10-12 m)

Se poate lucra frontal sau individual

4. Procedeul contracțiilor izoyonice intense și rapide

5. Procedeul efortului repetat până la refuz (un numar mare de repetări cu greutăți medii: 35% pentru începători și 60-65% din greutatea maximă pentru avansați)

6. Procedeul Power- Training (dezvoltă forța explozivă, forța în regim de viteză)

1.4.5 Mobilitatea și suplețea

Mobilitatea repezintă capacitatea de a efectua mișcările cu mare amplitudine, iar suplețea este tot o calitate care se referă la efectuarea mișcărilor lin, continuu, într-un ritm uniform și economic.

Mobilitatea și suplețea se modifică în funcție de diferite condiții ale mediului extern sau starea organismului. De exemplu, ele sunt mai reduse imediat dupa somn și masă, când mușchii s-au răcit, sau într-o stare de oboseală și sunt mai mari după încălzire.

Atât monilitatea, cât și suplețea sunt influențate de:

– mobilitatea articulară

– elasticitatea mușchilor, ligamentelor și tendoanelor

– forma articulațiilor

– tonusul muscular

– amplitudinie motrice

– deprinderi motrice formate în procesul de învățare ale altor exerciții fizice

– și, nu în ultimul rând, de starea si dragul de dezvoltare a sistemului nervos.

De regulă, copiii au mobilitate bună, dar există diferență între sexe, fetele fiind mai mobile decât baieșii și mai receptive la educarea supleței. Mobilitatea și suplețea se reduc, odată cu creșterea vârstei. Uneori, inceperea prea devreme a lucrului pentru dezvoltarea forței și lipsa de preocupare pentru îmbunătățirea lor duc la scâderea mobilității supleței.

Pentru menținerea și dezvoltarea mobilității și supleței, trebuie să se efectueze în fiecare oră de educație fizică cel putin câteva exerciții sau jocuri dinamice destinate acestui scop.

Dezvoltarea mobilității și supleței se poate realiza fie prin acolrdarea unor ore și alegerea unor teme strict legate de acest obiectiv, fie prin urmărirea, corectarea și dezvoltarea celor două calități pe parcursul formării celorlalte calități motrice.

Exerciții pentru mobilitate și suplețe se pot grupa astfel:

– exerciții individuale libere (diferite îndoiri, aplecări, rotiri, balansări, etc.)

– exerciții cu, la, sau pe obiecte și instalații, aparate

– exerciții și jocuri cu parteneri

Din punct de vedere metodic, trebuie:

– să se alcătuiască complexe formate din 3-4 exerciții pentru fiecare mișcare

– exercișiile și complexele să se execute fără pauză sau cu pauză scurtă între ele (2-3 minute)

– numărul repetărilor este egal cu 8-10 în cadrul fiecărei serii, air numărul seriilor nu depașește 3-4.

Nivelu mobilității și supleții este relativ stabil și poate fi menținut cu exerciții speciale, incluse în orele de educație fizică și sport.

Calitățile motric, aceste însușiri ale oranismului, se dezvoltă până la o anumită vârstă, dar se pot educa și printr-un proces de întreținere, în funcție de vârstă.

Organismul școlarului mic fiind în deplină dezvoltare, se poate insista și asupra procesului de dezvoltare a calităților miotrice, atât cât permit particularităție de vârstă.

1.5. Jocurile de mișcare și utilizarea lor în cadrul lecțiilor de educație fizică

A treia copilărie (7-10/11) ani, perioada în care copilul începe viața de elev, este marcată prin caracteristici importante pe plan bio-psiho-motor. Este perioada în care se conștientizează procesul învățării. În prima parte a scolarității (clasele a I-a, a II-a), datorită schimbării condițiilor de natură socială și a statutului copilului, datorită modificărilor profunde în regimul său de viață și în relațiile cu cei din jur, și a unei stări tensionale, în activitatea copilului predomină învățarea. Jocul rămâne undeva într-un plan al doilea, dar de multe ori acest plan se interferează cu cel primordial, al învățării. Nu sunt puține cazurile în care, în timpul diferitelor activități de învățare elevul este surprins că se joacă, că se ridică din bancă, pauzele devenind adevărate mijloace de descărccare a energiei, chiar „furii” de energie, în care fărămotivație elevul sare, aleargă, se mișcă, folosește un ton ridicat în exprimare.

Toate acestea demonstrează nevoia de joc, de mișcare, de asigurare a unei continuități între perioada presșcolară și cea școlară.

Începând din casa a doua, când perioada nu mai este atât de tensionată, după ce s-a realizat adaptarea la viața școlară, după ce elevul învață să prețuiască și să-și organizeze timpul și activitățile, am putea spune că totul reintră în normal, copilul începe din nou să se joace, asigurând timpul necesar acestei plăceri.

Apoi, în perioada claselor a III-a și a IV-a își organizează ei jocurile, regulile, își aleg subiecte, pe linia dezvoltării unor interese, particularități caracteriale, aptitudini.

Deși jocul nu mai constituie activitatea fundamentală, interesul pentru el rămâne foarte puternic.

Profesorul poate învăța elevii cum să se joace, poate să utilizeze jocul și să-l direcționeze în așa fel încât să dezvolte și aptitudini sportive.

Ora de educație fizică rămâne ora în care elevul poate să se recreeze, poate să se joace, poate să își formeze un suport fizic necesar efortului intelectual, poate să-și modeleze activitatea, iar profesorul este cel ce oferă toate aceste posibilități prin organizarea și desfășurarea metodică a orelor de educație fizică, prin respectarea programei școlare, implicit a sarcinilor și obiectivelor instructiv-educative ale acestui obiect, prin alegerea celor mai potrivite metode și mijloace de realizare a acestor activități.

Necesitatea de joc fiind foarte intensă, datorită particularităților de vârstă și preocupărilor elevilor, jocurile de mișcare sunt utilizate cu precădere în cadrul orelor de educație fizică, recreație, timpul liber, dar și ăn cadrul celorlalte obiecte de studiu.

Prin folosirea jocurilor de mișcare dăm lecției un pronunțat caracter atractiv cu eficiență crescută în realizarea principalelor obiective ale educației fizice, la clasele I-IV:

– întărirea sănătății, fortificarea organismului și sporirea capacității de muncă fizică și intelectuală a elevilor

– favorizarea creșterii normale, a dezvoltării corecte, armonioase a organismului și perfecționarea calităților motrice.

– favorizarea formării la elevi a unui sistem larg și variat de cunoștințe, priceperi și deprinderi motrice utile în viața și în activitatea socială

-educarea draostei pentru mișcare, a obișnuinței practivării sistematice a exercițiilor fizice în scopul organizării și folosirii în mod util și plăcut a timpului liber

– contribuția la formarea insușirilor și trăsăturilor pozitive ale personalității, dezvoltarea deprinderilor, a obișnuințelor cerute de activitatea în colectiv, a convingerilor și obișnuințelor de comportare civilizată, formarea deprinedrilor și obișnuințelor igienice.

– călirea organismului prin folosirea judicioasă a factorilor naturali: aer, apă, soare.

Unul dintre obiectivele generale ale educației fizice clasele I-IV este dezvoltarea calităților motrice de bază: viteză, îndemânare, rezistență, forță, mobilitate și suplețe.

„Calitățile motrice constituie suportul motric în lipsa căruia deprinderile nu se pot forma și consolida. La rândul lor, acestea din urmă asigură punerea în valoare a calității motrice” (Chirița,1983).

Bineînteles, formarea sistemului de cunoștințe, priceperi și deprinderi motrice prevăzut în programă, dezvoltarea calităților motrice influențează dezvoltarea armonioasă și creșterea capacității de muncă a organismului.

Folosirea jocurilor de mișcare în cadrul orelor de educație fizică la ciclul primar asigură obținerea performanțelor propuse, mai mult, transformă ora de educație fizică într-o relaxare activă, chiar într-o plăcere și o dorință, ajută elevii cu o mai slabă pregătire fizică sau cei care sunt timizi sau retrași să se implice în realizarea sarcinilor jocului de mișcare, deci și ăn realizarea obiectivelor stabilite de profesor, ceea ce este deosebit de important, deoarece:

„Învățarea și repetarea au nevoie de adeziunea lor afectivă, iar aceasta se produce în principal dacă copilul manifestă buna dispozitie” (Chirița, 1983).

În timpul desfășurării jocului de mișcare, apar legături noi și complexe între priceperile și deprinderile motrice, ceea ce contribuie la perfecționarea lor, dar reacționează pozitiv, modelator și asupra însușirilor moral- volitive, asupra personalității elevului.

Dacă am sublinia până acum că jocurile de mișcare sunt principalele procedee cele mai importante care dezvoltă calitățile motrice, nu aș putea să nu amintesc că această dezvoltare este influențată într-o anumită măsură de măiestria cadrului didactic, care trebuie să folosească metodic aceste jocuri de mișcare:

– jocuri care urmăresc dezvoltarea vitezei și îndemânării se vor efectua un fond de odihnă fizică și nervoasă a organismului

– jocurile de mișcare care urmăresc dezvoltarea forței și rezistenței presupun antrenarea prealabilă a organismului la efort

– jocurile pentru dezvoltarea mobilității și supleței se pot desfășura în ore sau verigi ale lecției destinate special acestei teme, dar pot fi combinate cu jocurile pentru dezvoltarea vitezei, îndemânării, forței și rezistenșei. Jocurile de mișcare selecționate și utilizate în vederea dezvoltării calităților motrice trebuie să cuprindă răspunsuri prompte șa semnele vizuale, auditive, date spontan pentru perfecționarea vitezei, să cuprindă mișcări simple sau legate și în combinații pentru fiecare segment al corpului, în vederea dezvoltării forței, trebuie să cuprindă cumularea efectelor calitative și cantitative pentru dezvoltarea forței, trebuie să cuprindă cumularea efectelor calitative și cantitative pentru dezvoltarea rezistenței, să solicite aplicarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor motrice pentru a forma această calitate complexă ândemânarea. Pentru dezvoltarea mobilității și supleței jocurile să cuprindă exerciții care să acționeze direct asupra unor grupe musculare.

În clasele I-II jocurile sunt simple, cu caracter dinamic și educativ, executate uneori în ritmul unor versuri spuse de elevi sau chiar cu parte melodică, conduse de învățător sau un elev.

În clasele III-IV, jocurile devin complexe, regulile jocurilor sunt mai complicate și precise, rolul profesorului se transformă, el nu mai este participant la joc, este doar organizator, se introduc jocurile pe echipe, transformând jocul într-o competiție, oferind elevilor satisfacții prin intermediul întrecerii.

Modelarea personalității elevilor se poate realiza doar prin conștientizarea finalității unor astfel de jocuri. Elevii trebuie să învețe că pot câștiga sau pierde, că trebuie să lupte pentru rezultat și șă se remarce prin cinste și corectitudine.

Un rol atât de important îl deține învățătorul prin introducerea sistemului de apreciere, care trebuie să fie corect și, orice abatere de la regulă trebuie penalizată, precum și devierile de la ordine și disciplină. Printr-o bună organizare pot fi bombătute și evitate atitudinile necorespunzătoare din punct de vedere morla, ca și tendința unor elevi de a nu-și recunoaște greșelile sau de a învinui pe colegi, de a contesta unele decizii.

Numai în acest fel, jocurile de mișcae pot să servească sarcinilor de natură motrică, dar și pe cele ale dezvoltării psihice și integrarii sociale.

II Materiale și metode

2.1 Motivarea alegerii temei

Educația fizică se află în strânsă relație cu celelalte ramuri ale educației și a formării viitorului om matur. Acest aspect al educației reprezintă condiția de bază pentru realizarea optimă a tuturor obiectivelor pedagogice și exercită asupra copilului o influență deosebită, asigurându-i dezvoltarea fizică armonioasă, întărirea sănătății, formarea calităților fizice, sporirea capacității de rezistență la efort, contribuind totodată la realizarea unor obiective îndepărtate din domeniul educației morale, ca:

-stăpânirea de sine

-curajul

-inițiativa

-perseverența

-spiritul colectiv

-simțul echității, etc.

„În concepția actuală, lecția de educație fizică în aer liber, în toate anotimpurile, reprezintă o formă adecvată, perfect adaptată nevoilor vieții, asigurând dezvoltarea armonioasă a organismului, întărirea sănătății, dezvoltarea calităților bio-psiho-motrice, precum și dormarea unui bagaj larg de deprinderi motrice utile vieții în ambianța naturală de călire și fortificare a tinerei generații” (Farcaș, 1978).

Influența educației fizice se plasează pe o arie mult mai largă, cu efect favorabil și asupra capacităților intelectuale, afective, morale, estetice.

Cel mai eficient mijloc, și metodă în același timp, pentru dezvoltarea calităților motrice, este jocul, care poate fi utilizat în toate verigile lecției, asigurând acestei microcelule de educație un caracter atractiv și eficiență sporită. Este bine cunoscut că în clasele primare, ca volum, jocul reprezintă 70% din lucru.

Trebuie să existe un interes deosebit al cadrelor didactice pentru realizarea obiectivelor și sarcinilor acestui obiect, pentru a nu neglija acest obiect de învățământ, copiii fiind într-o plină perioadă de creștere și educare, pentru a nu înlătura această cale de exprimare a copiilor, jocul fiind modalitatea lor de manifestare liberă, spontană, naturală, preferată de cei mai multi dintre ei.

O totală valorificare a jocurilor de mișcare impune o reîmprospătare și o lărgire a cunoștințelor legate de metodologia predării educației fizice, a cunoștințelor legate de dezvoltarea școlarului mic și caracteristicile creșterii cunoștințelor despre particularitățile motrice, biologice și psihice.

Pentru sporirea randamentului fiecărei lecții, pentru dezvoltarea calităților motrice de bază este necesară folosirea unui bogat sortiment de material didactic, organizarea și desfășurarea corectă a fiecărei verigi a lecției, cunoașterea și folosirea jocurilor dinamice, selectarea acestor jocuri în funție de specificul fiecărei lecții sau a fiecărui moment al lecției, în funcție de efectul pe care îl au, în funcție de particularitățile colectivului, uneori chiar de particularitățile individuale.

Dezvoltarea calității motrice de bază: viteza, este o sarcină ce se realizează în timp, începând în clasele primare, continuând în ciclul gimnazial și liceal, dar este o sarcină permanentă, actuală și în calitășile de profesor ale fiecăruia dintre noi, de capacitatea noastră de selectare a metodelor, mijloacelor și procedeelor didactice folosite în lecții și, nu în ultimul rând, chiar de creativitatea și organizarea lecției și crearea unor exercții noi, eficiente.

Aș vrea ca această lucrare să devină un mijloc de autoperfecționare metodică și poate un mijloc de îmbogățire a cunoștintelor altor colegi, să fie o soluție, un răspuns pentru dezvoltarea calității motrice de bază: viteza, să aibă o orientare metodică, să fie bazată pe cunoștințe existente în această ramură a educației fizice, pe experiența personală și pe experiențe originale și eficiente.

2.2 Scopul si sarcinile cercetarii

Prin lucrarea de față vreau sa evidențiez importanța utilizării jocurilor de mișcare în vederea dezvoltării calității motrice de bază, viteza.

Este cunoscut faptul că majoritatea orelor de educație fizică și sport sunt constituite pe un sistem clasic și rigid. Acest sitem poate fi nestimulativ. Prin acest defect riscăm sa îndepartăm copiii de sport și mișcare. Multe din exercițiile prevazute în programa scolară pot fi modelate și utilizate prin jocuri de mișcare.

Scopul jocurilor de mișcare este acela de a stimula și de a atrage copilul în practicare sporului. Copiii au nevoie în permanență de schimbări ale exercițiilor pentru a crea noi situații care să ducă la o bună dezvoltare si colaborare.

Sarcinile lucrarii sunt:

– Construirea unui program de pregatire a elevilor pentru dezvoltarea vitezei, în care jocurile de mișcare au o pondere semnificativă

– Stabilirea strategiei de cercetare

– Stabilirea metodelor de cerceta

– Prelucrarea si interpretarea datelor experimentului;-

– Formularea de concluzii si propuneri

2.3. Metodele de cercetare

Metoda experimentală este un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental, care prelucrează atât fapte provenite din observașie, cât și din experiment.

2.4. Ipoteza de lucru

In elaborarea lucrarii s-a pornit de la premisa că utilizând în mod rațional și conștient jocurile de mișcare în cadrul orelor de educație fizică și spor se vor obține rezultate semnificative cu privire la dezvoltarea capacității motrice a elevilor, in special a vitezei, calitate ce se educă de la o vârstă fragedă.

Pentru obținerea datelor și rezultatelor în vederea conceperii și elaborării lucrării metodico-științifice: „Dezvoltarea calității motrice de bază viteza prin folosirea jocurilor de mișcare la elevii din clasa a IV-a” am apelat la următoarele metode și mijloace de investigație:

Observația pedagogică: această metodă mi-a permis cunoașterea manifestărilor exterioare ale elevilor, a comportamentului și a desfășurarii particularităților calitative ale fenomenelor psihice.

Pe parcursul desfășurării jocurilor pentru dezvoltarea vitezei, am observat starile psihice ale elevilor pe parcursul practicării jocurilor, observând gesturile, atitudinea față de folosirea jocurilor în lecții, față de respectarea regulilor jocurilor sau față de gradele diferite de dificultate ale jocurilor. În timpul observației pedagogice am urmărit atât exprimarea comportamentală, cât și exprimarea verbală.

Studiul bibliografiei: pentru o mai bună documentare psiho-pedagogică, metodică și de specialitate, am studiat lucrari:

-psiho-pedagogice- pentru descrierea profilului psiho-pedagogico-motor al elevilor din clasa a IV-a și pentru a cunoaște posibilitățile reale ale elevilor de această vârstă în vederea creșterii cantitative și calitative ale calităților motrice.

-lucrări metodice m-au ajutat să organizez metodic experimentul în vederea obținerii rezultatelor anticipate, lecțiile de educație fizică și jocurile desfășurându-se la un nivel cât mai înalt din punct de vedere metodic.

-lucrările de specialitate mi-au oferit mijlocul de înbogățire a cunoștințelor în ceea ce privește dezvoltarea calităților motrice, au reprezentat o scară, pe care urcând-o prin studierea lor treaptă cu treaptă, mi-au oferit soluția pentru pasul următor, obținerea concluziilor acestui experiment.

Lucrările studiate sunt enumerate în ultimele pagini ale lucrării, în cadrul bibliografiei.

Metoda experimentală este un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental, care prelucrează atât fapte provenite din observașie, cât și din experiment.

       În experimentul natural, subiecții sunt supusi studiului în condițiile vieții reale. Marele avantaj al acestei metode constă în aceea că experimentul aduce, în cursul cercetării, variațiile ale căror efecte le studiază. Experimentul se poate organiza în așa fel încât subiecții să nu își dea seama că sunt studiați. De exemplu, în cadrul lecției la clasă, sau în cadrul antrenamentului, specialistul în educatie fizică poate experimenta anumiți factori, metode, s.a. (aduce variabile noi), fără ca elevii, respectiv sportivii să-și dea seama că sunt cuprinsi în cercetare.

–  O variantă a experimentului natural o constituie experimentul psiho-pedagogic, care se limitează la condițiile instructiv-educative, îmbinând studiul psihologic al copilului cu acțiunea instructiv-educativă a procesului de învațământ sau antrenament, care se execută asupra sa.

2.5 Locul și durata desfășurării experimentului

Am ales ca loc de desfășurare a exeprimentului, Școala Generală I-VIII Tăureni, județul. Mureș, pe o durată de 6 săptămâni.

2.6. Etapele desfășurării experimentului

Efectivul elevilor școlii, nu foarte numeros, nu a ridicat probleme la repartizarea orelor de educatie fizică și sport . Orele se efectuează într-o singură tură. Se poate concluziona că spațiul este suficient pentru numărul de claselor și al elevilor. Școala nu are în dotare o sală de sport, o sală de clasă fiind transformată în sală de sport, dar dispune de un teren de betot de handbal, de aceea am ales ca moment de lucru a doua jumătate a semestrului 2 al anului școlar 2015-2016 (elevii sunt în clasa a IV), perioadă în care am avut posibilitatea de a utiliza terenul de sport.

Exeprimentul s-a desfăsurat pe 6 săptămâni. Testarea inițială s-a efectuat în: 07.03 (martie).2016

Testarea finală a avut loc pe data de 11.04(aprilie).2016.

Grupa experimentală a fost constituită din elevii clasei a IV-a B. Această clasă a fost îmărțită în 2 gupre, un grup experimental și un grup martor și 4 subgrupe (fete, baieți),. Cu permisiunea și supravegherea profesorului de sport s-au efectuat 2 testări, una inițială și una finală pentru a putea obține termenii comparației, cu mențiunea că între cele două testări, grupa martor a lucrat ăn condiții normale la orele de educație fizică, conform programei școlare. Trebuie menționat faptul că am folosit metoda comparativă.

2.6.1 Eșantionul de lucru

Efctivul de elevi cu care am lucrat a fost clasa a IV-a B, fiind 20 in clasă. I-am împărțit in 2 grupe, fete și baieți și în 4 subgrupe, 2 subgrupe fiind experimentale (fete, baieți) și 2 subrupe fiind martori (fete și băieți).

Tabel 2. Numele elevilor

2.7 Testele aplicate

La testarea inițială și cea finală s-a aplicat proba de viteză, 25 de m., care a fost executată de 2 ori atât în testarea inițială cât și în cea finală.

Pe parcursul celor șase saptămâni ale experimentului s-au desfășurat 4 ore de educație fizică în care au fost incluse jocurile pentru dezvoltarea calității motrice de bază viteza. În timpul experimentului s-au utilizat următoarele jocuri:

Tabel 3 . Tabel cu jocurile de mișcare

2.8 Conținutul experimentului

În acest experiment am aplicat o testare inițială și una finală. Între cele doua testări am aplicat jocuri aplicative.

2.8.1 Procedee metodice și mijloace folosite în experiment

Testarea inițială și testarea finală s-a desfățurat pe o distanță de 30 m.

Conținutul jocurilor aplicative:

„Cine aleargă mai repede”: efectivul a fost împărțit în 2 grupe, așezate pe șiruri, înapoia liniei de plecare. La semnalul fluierului primii pornesc, aleargă, ating cu mâna un obstacol și se întorc tot cu alergare, ating următorul coleg care execută același lucru. Câștigă echipa care a terminat mai repede. Am folosit plecarea din diferite poziții și mai multe variante de alergare.

„Al doilea fuge”: Elevii sunt așezați în formație de cerc. Doi jucători aleargă în jurul cercului prin afară, în același sens, unul este prinzător, celălalt alergător. Dacă alergătorul se așează în fața unui elev se formează o pereche de doi, iar cel de-al doilea fuge pentru a nu fi prins. Dacă nu este atent și prinzătorul l-a atins cu mâna, acesta devine prinzător și fuge după cel care a fost prinzător. Ca regulă a jocului se poate impune să se execute cel puțin 1-2 ture de alergare în exteriorul cercului până la schimbarea alergătorilor. Profesorul stabilește momentul în care să întrerupă jocul.

„Cercul cu numere”: Efectivul este împărțit în două echipe așezate în șiruri, în spatele liniei de plecare, șezând cu picioarele încrucișate. În fața fiecărei echipe, la aproximativ 15 m., se desenează un cerc pe marginea căruia se înscriu cifre de la 1 la 7, iar în interiorul lui se pune un băț. Elevii au fost numerotati. Profesorul strigă un numar, jucătorul cu numărul respectivaleargă la cerc pentru a muta bățul la cifra strigată, apoi se întoarce repede la loc. Jucătorul care a ajuns mai repede la loc primește un punct. Câștigă echipa care a acumulta mai multe puncte și a așezat bățul corect.

„Roșu și negru”: Se alcătuiesc doua echipe: „roșu” și „negru”, care se așează față în față, la distanță de 3 m.. La semnalul sonor al fluierului echipa roșie încearcă să pringă echipa neagră, pe o distanță de 20m., după care se inversează rolurile echipelor. Fiecare adversar atins aduce un punct echipe care are rolul de „prinzători”. După un anumit număr de repetări echipa care are cele mai multe puncte câștigă. In locul semnalului sonor al fluierului, se poate utiliza un cartonaș cu două fețe, una roșie și una neagră.

2.8.2 Sisteme de acționare folosite în experiment

În timpul desfășurării orelor de educație fizică, la clasa a IV-a am folosit jocurile de mișcare având în vedere particularitățile vârstei școlarilor. Jocurile alese au fos selecționate în funcție de obiectivele urmărite, dar ținând seama și de anumite preferințe ale elevilor, unele dintre jocuri fiind cunoscute din clasa întâi, iar altele fiind puțin complicate din cauza introducerii unor noi reguli care să corespundă cu vârsta elevilor de clasa a IV-a.

2.9 Programarea experimentului

Tabelul 4. Programarea

III Rezultatele

Sarcina principală a experimentului a fost dezvoltarea calității motrice de bază viteza prin folosirea jocurilor de mișcare. Pentru a pune în evidență eficiența experimentului a fost nevoie de efectuarea a două testări, o testare inițială și una finală. În cadrul ambelor testări s-au folosit aceleași probe de control (25m. viteză). prin această probă atletică s-a înregistrat viteza de deplasare măsurată in m/s. Testarea s-a efectuat individual.

Experimentul a avut o influență și asupra calităților morale ale elevilor, ceea ce a permis elaborarea unor concluzii în urma observațiilor. Pentru a reliefa eficiența experimentului, rezultatele grupei experimentale au fost comparate cu rezultatele obținute de clasa martor. În întocmirea tabelelor și graficelor s-au folosit inișialele numelor elevilor.

3.1 Analiza și interpretarea datelor (grafice, tablete, diagrame, corelații , comparații statistici)

Alergare de viteză pe distanță de 25 m.

Tabel 5. Clasa experimentală

Tabel 6. Clasa martor

Media grupului experimental la testarea inițială (calculată în secunde): 5,824

Media grupului experimental la testarea finală (calculată în secunde): 5,77

Indicele de progres: +0,054

Media grupului martor la testarea inițială (calculată în secunde): 5,844

Media grupului martor la testarea finală (calculată în secunde): 5,846

Indice de progres: -0,002

La grupul experimental toți elevii au înregistrat progrese între testarea inițială și cea finală. La grupul martor 2 elevi au înregistrat progrese între testări, 3 elevi au obținut rezultate mai slabe la testarea finală și 5 elevi nu au înregistrat niciun progres, timpul lor rămânând același.

Grafic 1. Progresul între testări la grupul experimental

Grafic 2. . Progresul între testări la grupul martor

Grafic 3. Diferența pe medii obținute pe cele două grupe

Interpretarea rezultatelor

S-au inregistrat progrese între testarea inițială și testarea finală, ceea ce demonstrează eficiența folosirii jocurilor de mișcare pentru dezvoltarea calității motrice de bază viteza.

Pentru a putea înregistra salturile în dezvoltarea vitezei s-a utilizat ca probă de control alergarea de viteză pe distanța de 25 m. Diferența dintre mediile cele două testări a fost de 0,054 și toți 10 elevi din grupul experimental și-au îmbunătățit timpul.

Concluzii:

– experimentul propus și-a atins scopul.

– prin folosirea jocurilor de mișcare la ciclul primar se consolidează deprinderile motrice și se poate dezvolta calitatea motrică de bază viteza.

– jocurile de mișcare își pun amprenta și asupra trăsăturilor morale și de caracter, dezvoltând corectitudinea, curajul, perseverența, voința, colegialitatea, etc.

– obținerea rezultatelor în cadrul experimentului a fost dirijată de profesor prin alegerea anumitor jocuri, dar pentru elevi saltul s-a realizat în mod natural, firesc, jocurile de mișcare dând ulterior posibilitatea de a reacționa liber, spontan, în funcție de posibilitățile individuale de efort și progres.

– și în cadrul disciplinei educație fizică se pot obține succese, tot atât de bine ca și la alte discipline.

Anexe

Anexa 1: jocuri pentru dezvoltarea vitezei:

Jocul „Cine aleargă mai repede”

1.

2. Jocul „Al doilea fuge”

3. Jocul „Cercul cu numere”

15 m.

1 2 3 4 5

15 m.

1 2 3 4 5

4. Jocul „Roși și negru”

20 m. 3m. 20 m.