Analiza Teoretica Si Proiectarea Lucrarilor de Regenerare Artificiala a Arboretelor din U.o. Vi Domogled
CUPRINS
INTRODUCERE
Scopul lucrării de față este acela al identificării celor mai potrivite soluții tehnice de împădurire în UP VI Domogled pentru asigurarea regenerării pe cale artificială din cuprinsul [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], precum și acela de estimare a momentului și cheltuielilor necesare realizării regenerării.
1. DESCRIEREA GENERALĂ A UNITĂȚII DE PRODUCȚIE
1.1. ELEMENTE DE IDENTIFICARE A UNITĂȚII DE PRODUCȚIE
Unitatea de producție UP VI Domogled este situată în partea sudică a [NUME_REDACTAT]; în jumătatea inferioară a bazinului hidrografic al pârâului Cerna. Principalele căi de acces, în teritoriul unității sunt: calea ferată normală Caransebeș-Orșova și drumurile naționale Caransebeș-Orșova și [NUME_REDACTAT]-Baia de Aramă.
Pădurile se găsesc pe raza teritorială a orașului [NUME_REDACTAT] și a comunelor Mehadia, Topleț, Balta și Podeni, așa cum se poate urmării în evidența următoare:
Tabel 1.1
Repartizarea fondului forestier pe unități teritorial-administrative
Vecinătăți, limite, hotare
Vecinătățile, limitele și hotarele unității sunt prezentate în tabelul următor:
Tabel 1.2.
Vecinătăți, limite, hotare
Toate hotarele sunt evidente, sunt materializate cu semnele uzuale folosite la delimitarea fondului forestier.
Toate limitele sunt evidente și ușor de identificat pe teren.
Trupuri de pădure (bazinete) componente
Bazinetele constituente, ale unității de producție analizate, sunt evidențiate în tabelul de mai jos:
Tabel 1.3.
Evidența bazinetelor
Administrarea fondului forestier
Fondul forestier național proprietate publică de stat, este administrat de [NUME_REDACTAT] a Pădurilor, prin [NUME_REDACTAT] Caraș-Severin, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].
Pe teritoriul U.P. VI Domogled nu sunt păduri proprietate privată.
Vegetația forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier național
Vegetația forestieră, neaparținând de fondul forestier național, se întâlnește sub formă de trupuri de pădure împădurită (aparținând de orașul [NUME_REDACTAT] și comuna Topleț), arbori izolați (situați pe fânețe și pășuni), zăvoaie (pe marginea apelor mai importante), aliniamente stradale (de-a lungul drumurilor publice) și arbori ornamentali (din zona verde a orașului [NUME_REDACTAT] – remarcabil fiind exemplarul de Sequoia gigantea, declarat monument al naturii, ce se găsește în fața muzeului orășenesc de istorie).
Utilizarea fondului forestier
Comparativ cu situația existentă, acum 10 ani se constată, următoarele diferențe:
suprafața fondului forestier s-a redus – de la 6972,5 ha la 6964,5 ha – datorită unor diferențe de planimetrare ;
suprafața terenurilor acoperite de pădure a scăzut de la 6882,4 ha la 6874,1 ha – în principal, în urma creșterii suprafeței terenurilor afectate gospodăririi silvice ;
suprafața clasei de regenerare s-a diminuat – de la 23,0 ha la 5,0 ha – în urma împăduririlor efectuate ;
suprafața terenurilor destinate obținerii de hrană pentru vânat a crescut de la 22,9 ha la 50,4 ha – datorită identificării unor noi terenuri apte pentru a fi integrate în această categorie de folosință;
suprafața drumurilor a sporit de la 14,3 ha la 15,8 ha – pentru că, la revizuirea anterioară, traseul unora nu a fost corect reprezentat, astfel încât lungimea luată în calcul a fost mai mică decât cea reală ;
suprafața pepinierelor cantonale s-a redus de la 0,5 ha la 0,1 ha – în urma dezafectării pepinierei vechi și a înființării uneia noi ;
a fost înființată o cultură specială destinată obținerii de pomi de iarnă, în suprafață de 0,4 ha ;
suprafața terenurilor destinate necesităților administrative a scăzut de la 2,6 ha la 1,9 ha datorită reconsiderării suprafețelor acestora;
suprafața păstrăvăriei a crescut de la 1,9 ha la 2,6 ha – în urma determinării mai precise a suprafeței acesteia;
suprafața culoarelor pentru linii electrice de înaltă tensiune a sporit de la 4,5 ha la 4,8 ha – pentru că a fost individualizat încă un asemenea culoar;
suprafața terenurilor neproductive s-a redus – de la 16,9 ha la 4,7 ha – considerându-se că unele dintre ele erau greșit încadrate în această categorie de folosință ;
suprafața clădirilor și curților s-a diminuat de la 1,3 ha la 0,7 ha – datorită, în principal, faptului că două dintre ele, fiind ocupate abuziv, au fost transformate în litigii (M 63 și M111) ;
terenurile ce anterior erau cedate temporar au fost încadrate acum în categoria ocupațiilor (M 82, M83 și M84), pentru că deși nu s-au prelungit contractele avute cu întreprinderile în cauză, acestea continuă să utilizeze respectivele suprafețe ;
pe lângă ocupațiile menționate anterior a mai fost identificată încă una (M32), realizată de o persoană particulară. Astfel încât totalul suprafețelor ocupațiilor și litigiilor ajunge la 4,0 ha;
Indicele de utilizare a fondului forestier este de 99%. Modul actual de folosință al fondului forestier, se prezintă în tabelul de mai jos:
Tabel 1.4.
Utilizarea fondului forestier
STUDIUL STAȚIUNII
1.2.1. Elemente privind cadrul natural
[NUME_REDACTAT] de producție analizată face parte din unitatea morfostructurală de orogen carpatică muntoasă, subunitatea cristalino-mezozoică [NUME_REDACTAT].
Formațiunile geologice sunt reprezentate de un ansamblu de roci metamorfice, sedimentare și magmatice, aparținând domeniilor danubian și getic, aflate în raporturi tectonice complicate, încă nedeplin descifrate.
Cristalinul getic, ce este încălecat peste autohtonul danubian, are o răspândire redusă și formează o fâșie îngustă în lungul Cernei, la sud de ogașul lui Roșeț – cu extindere ceva mai mare la sud de cartierul Pecinișca. Această unitate structurală este formată din șișturi cristaline mezozonale în care domină paragnaisele cu biotit, granați, disten și intercalațiile de cuarțite și micașișturi.
Autohtonul danubian este format din trei unități structurale: magmatică, cristalină și sedimentară. Unitatea magmatică este reprezentată de granitul de Cerna, ce formează temelia regiunii și apare la zi, pe suprafețe reduse, sub forma unor benzi înguste de-a lungul albiei Cernei și în ferestrele de eroziune de pe văile Țesna, Cașin, Jelărău și [NUME_REDACTAT]. Peste granițe se găsește dispus cristalinul autohtonului. Acesta este reprezentat, la nord de pârâul Pecinișca, de șisturi cuarțitice cu sericit și biotit (seria de Lainici-Păiuș); iar la sud de Pecinișca de gnaise fine granulare și amfibolite (seria de Neamțu). Șisturile cristaline au răspândire mai mare în partea de est și de sud a U.P. VI Domogled.
Peste aceste roci s-a depus sedimentarul autohtonului. Primul etaj al acestei cuverturi este alcătuit din gresii și argile cu intercalații de microconglomerate. Peste acestea este așezată o stivă de bancuri compacte de gresii cuarțitice de – cenușii albicioase – ce stau uneori direct pe granit. Urmează un pachet de gresii calcaroase cu grosimea de aproximativ 10 m. Aceste tipuri de roci ocupă o suprafață mai mare la sud de poiana Mușuroaie. Sedimentarul se continuă cu o stivă de 900-1000 m grosime de calcare coraligene masive – de culoare alb cenușie – întâlnite în special la nord de pârâul Pecinișca; unde reprezintă roca cea mai răspândită, din U.P. Apoi se trece la stratele de marno-calcare șistoase și la gresiile marnoase cenușii (stratele de Madanova) ce sunt mai frecvente în sudul zonei analizate.
Formațiunile calcaroase sunt dispuse sub formă de fâșii paralele cu Cerna, între ele apar intercalate petice de alte roci, constituind un adevărat mozaic litologic.
Marea varietate litologică este reflectată și de varietatea formelor de relief, dată de comportarea diferită, a rocilor, la eroziune. Crstalinul metamorfic și eruptivul granitic dau forme puțin diferențiate ca aspect – văi abrupte și culmi domoale – având o rezistență asemănătoare la dezagregare. Calcarele fiind rocile cele mai puțin sensibile la dezagregare edifică formele de relief cele mai impunătoate – cu abrupturi de sute de metri înălțime – ce dau nota caracteristică a întregii regiuni, iar datorită faptului că pot fi dizolvate de apele meteorice și subterane au dat naștere reliefului carstic. Gresiile sunt cele mai vulnerabile la eroziune și au format un relief caracterizat de văi adânci, versanți repezi și culmi înguste.
Datorită faptului că granitele și șisturile cristaline sunt roci impermeabile ele condiționează o densitate accentuată a izvoarelor, mai ridicată decât în zona sedimentară (în special în zona calcaroasă izvoarele sunt rare).
Substratul litologic a avut o influență foarte mare și asupra procesului de solificare. Astfel, pe șisturile cristaline și pe granițe s-au format în general soluri brune acide mai sărace în substanțe nutritive, dar mai profunde cu textură mijlocie spre ușoară, cu aciditate mai ridicată și cu tendința de formare de humus de tip moder. Pe calcare s-au format, mai ales, rendzine și soluri roșii bogate în substanțe nutritive, dar de obicei cu profil mai scurt și bogat în schelet, cu textură mijlocie spre grea, cu pH neutru și un humus de tip mull. Pe gresii s-au format, în special, soluri brune eumezobazice (pe cele cu ciment calcaros) și brune acide (pe cele cuarțitice), destul de bogate în substanțe nutritive, în general destul de profunde, cu textură și aciditate variate și cu formare de humus mull sau mull moder.
Cele menționate anterior se reflectă și în distribuția și productivitatea vegetației forestiere. Astfel se constată, în general, că productivitatea arboretelor este mai scăzută pe formațiunile calcaroase – comparativ cu celelalte complexe de roci – datorită volumului fiziologic util redus al solurilor. În schimb, datorită capacității lor de a înmagazina căldura solară, calcarele formează un microclimat specific, ce permite dezvoltarea speciilor de nuanță termofilă la altitudini mai ridicate și la latitudini mai nordice decât de obicei.
Geomorfologie
U.P. VI Domogled face parte din unitatea geomorfologică a [NUME_REDACTAT] și este situată pe versantul vestic al părții sudice al [NUME_REDACTAT].
Deoarece, în decursul erelor geologice au avut loc mișcări ale stratelor litologice, atât pe orizontală cât și pe verticală, au luat naștere o serie de falii paralele care au dus la formarea unu culoar tectonic adânc de 900-1000 m în care s-a instalat râul Cerna. De asemenea, există și un sistem de falii secundare perpendiculare pe cursul Cernei.
Relieful regiunii poate fi împărțit în două sectoare cu caracteristici distincte. Sectorul cuprins între văile Țesna și Pecinișca este sub amprenta pregnantă a formațiunilor calcaroase. Astfel pornind din lunca Cernei, spre cumpăna apelor se individualizează, la început, o versiune de versant cu înclinări repezi și foarte repezi cu lățimea de câteva sute de metri, urmează apoi o porțiune cu abrupturi stâncoase impozante cu diferențe de nivel de până la 800 m ce se dezvoltă în două trepte și care culminează cu vârfurile cele mai impozante din U.P.
În rocile calcaroase se întâlnesc aproape toate formele carstice subterane și de suprafață. Dintre formele execarstice apar:
abrupturi și stînci golașe (numite de localnici geanțuri);
văi seci;
polii;
chei înguste;
cascade;
sorburi și ponoare;
doline și lapiezuri (des întâlnite).
U.P. VI Domogled are o expoziție generală vest-nord-vestică, deoarece se dezvoltă pe partea stângă a râului Cerna. Expoziția cea mai răspândită a versanților, este cea parțial însorită (56%) datorită fragmentării secundare a reliefului, dată de rețeaua de pâraie ce alimentează Cerna. Expoziția însorită reprezintă 27%, iar cea umbrită doar 17% din suprafața unității.
Forma de relief cea mai rîspândită este versantul. Configurația predominată a terenului este cea ondulată. 4% din suprafața UP VI are înclinare slabă, 25% moderată, 16% repede și 55% foarte repede și abruptă. Înclinarea medie este de 35º.
Altitudinal unitatea se întinde între 70 m și 1301 m, iar altitudinea media este de 727 m.
Altitudinea are o influență indirectă asupra vegetației, prin modificările pe care le induce factorilor climatici. Astfel, odată cu creșterea altitudinii, temperaturile se reduc, intensitatea radiației solare sporește, vânturile sunt mai intense și mai frecvente, cantitatea de precipitații și umiditatea atmosferică cresc.
Referitor la variația topoclimatului, incluse de expoziția versanților, se pot afirma următoarele:
expozițiile însorite sunt cele mai călduroase, se încălzesc puternic în timpul zilei și se răcesc accentuat noaptea, astfel încât amplitudinile termice sunt maxime, sezonul de vegetație este mai lung, dar pericolul înghețurilor târzii și al deșoșării puieților este mai mare; perioadele de secetă sunt mai lungi și mai dese, evapotranspirația fiind mai puternică, stratul de zăpadă este mai subțire și se topește mai repede;
excepție de la cele menționate anterior, face partea inferioară a versanților însoriți ce cade în umbra culmilor opuse;
expozițiile umbrite beneficiază de un plus de umiditate pedologică și atmosferică, de o persistență mai îndelungată a stratului de zăpadă, de temperaturi și amplitudini termice mai scăzute și de un sezon de vegetație mai scurt;
expozițiile parțial însorite și parțial umbrite prezintă o situație intermediară, cu mențiunea că versanții vestici beneficiază de un plus de căldură, comparativ cu cei estici.
Condițiile orografice influențează în mod direct factorii climatici și edafici și indirect distribuția vegetației.
Hidrologie și hidrografie
UP VI Domogled este localizată în jumătatea inferioară a bazinetului hidrografic al rîului Cerna, pe partea stângă a acestuia. [NUME_REDACTAT] are un caracter de unicat, prin activitatea ce o are până la afluența cu pârâul Belaveca. Debitul mediu al cernei este de 15,2 mc/s, în zona [NUME_REDACTAT].
Regimul termic
Principalele date ce caracterizează regimul termic sunt:
temperatura medie anuală: +6,6ºC;
temperatura medie a lunii celei mai reci (ianuarie): -4,0ºC;
temperatura medie a lunii celei mai calde (iulie): +20,5ºC;
data medie a primului îngheț: 5-15 noiembrie;
data medie a ultimului îngheț: 1-10 mai;
perioada de vegetație cu temperaturi peste 10ºC: 180 zile.
Regimul pluviometric
Precipitațiile sunt relativ uniform distribuite pe parcursul unui an, cu valori de aproximativ 1050 mm/anual.
Repartiția anuală a precipitațiilor prezintă două maxime (în mai și în noiembrie) și două minime (martie și septembrie) anuale ca urmare a influențelor mediteraneene.
Stratul de zăpadă se menține 80-105 zile pe an.
Regimul eolian
Vânturile predominante sunt cele dinspre NE, iar dinspre sud Coșava, dar intensitatea lor este slabă, astfel încât doborâturile de vânt chiar dacă sunt relativ răspândite au intensitate slabă și sunt izolate (afectați fiind mai ales arborii bătrâni și slăbiți fiziologic).
Indicatorii sintetici ai datelor climatice
Indicele de ariditate „[NUME_REDACTAT]” (Indicele de compensare hidrică, reprezentând raportul dintre excedentale lunare și deficitele lunare cu o valoare superioară, climatul nefiind în ansamblu, secetos).
Tabel 1.5.
Favorabilitatea factorilor și determinanților climatici pentru principalele specii forestiere
1.2.2. Condiții edafice
Prin cartările staționale efectuate pe teren, s-au executat și 48 profile principale de sol (1 la 120 ha, u.a. 1B, 4A, 8B, 14C, 15, 16B, 22, 24, 26B, 30A, 32B, 39B, 40C, 46A, 50, 56C, 58C, 63A, 70, 74, 77B, 81A, 86C, 87A, 91, 92C, 100B, 101, 105B, 106C, 110, 114A, 114B, 120, 121, 125, 128, 131, 135, 140, 146, 151, 155A, 157B, 161, 164B, 165F, 168B) din care 11 s-au analizat la laborator.
Evidența tipurilor și subtipurilor de sol identificate este prezentată în tabelul următor:
Tabel 1.6.
Evidența tipurilor și subtipurilor de sol
Descrierea tipurilor și subtipurilor de sol
Brun eumezobazic:
– subtipul tipic (3101). A fost identificat pe 3728, 2 ha (65%) din suprafața păduroasă a unității, fiind solul cu cea mai mare pondere. Apare la altitudini de 500-1400 m pe versanți cu expoziție și înclinări variabile.
Succesiunea orizonturilor este Ao-Bv-C. S-a format pe roci bogate în minerale calcice și feromagneziene. [NUME_REDACTAT] are grosimi de 5-20 cm și culoare brun închis.
[NUME_REDACTAT] este gros de 40-90 cm și are culoare brun gălbui. Tranziția între orizonturi este treptată sau clară. Textura este lutoasă sau luto-argiloasă slab diferențiată pe profil.
Structura este grăunțoasă în Ao și slab sau moderat dezvoltată în Bv. Proprietățile fizice mecanice și regimul termo-aero-hidric sunt favorabile.
Humusul este de tip mull sau mull-moder, conținutul de humus al orizontului Ao este ridicat. Gradul de saturație în baze este la nivel mezobazic. Aciditatea este moderată la suprafață și scade până la nivelul slab alcalin în orizonturile inferioare.
Sunt în general soluri profunde cu un conținut de schelet slab sau mijlociu.
Aprovizionarea cu azot și substanțe nutritive este bună, la fel și activitatea microbiologică. Fertilitatea este superioară atunci când grosimea fiziologică este cel puțin mijlocie. Bonitatea este superioară sau mijlocie pentru fag. Productivitatea făgetelor este superioară sau mijlocie.
– subtipul mollic (3102). A fost identificat pe 642,3 ha (11%) pe versanți mai puțin înclinați și altitudini de 600-1000 m. Succesiunea orizonturilor pe profil este Au-Bv-C. Bonitatea este superioară pentru fag atunci când volumul eolific este satisfăcător.
Făgetele întâlnite sunt de productivitate superioară.
– subtipul litic (3107). A fost identificat pe 91,5 ha (2%) pe versanți mai puternic înclinați și altitudini de 700-1470 m.
Succesiunea orizonturilor este Ao-Bv-R, dar profilul este scurt. Volumul edafic submijlociu la mijlociu, procent relativ mare de schelet, capacitatea de retenție a apei de la redusă la mijlocie, accesibilitatea relativ scăzută a substanțelor nutritive, constituie factor limitativ în special la altitudini mai mari unde și pantele sunt mai repezi. Făgetele care vegetează pe aceste soluri sunt de productivitate mijlocie și inferioară.
b) Brun acid:
– subtipul tipic (3301). A fost identificat pe 661,4 ha (11%) fiind al doilea subtip ca răspândire în cadrul unității. Apare la altitudini de 600-1500 m pe versanți divers înclinați și expoziții variabile. Substratul litologic este reprezentat de granite, șisturi cristaline și gresii.
Activitatea microorganismelor este mai redusă, transformarea resturilor organice este mai greoaie, iar acizii organici nou creați nu suferă un proces de mineralizare atât de intens ca la solurile brune eumezobazice. PH-ul este puternic acid la moderat acid (4,0-5,9), conținut de humus 4-8%, gradul de saturație în baze este <55%.
Succesiunea de orizonturi pe profil este Ao-Bv-R.
[NUME_REDACTAT] are grosimi de 5-20 cm și culoare brună, orizontul Bv are grosimi de 50-100 cm și culoare brun-gălbui.
Textura este mijlocie, slab diferențiată pe profil.
Structura este grăunțoasă în orizontul Ao și subpoliedrică în Bv. Proprietățile fizico-mecanice, hidrofizice și de aerație sunt favorabile. Fertilitatea este superioară atunci când volumul edafic este cel puțin mujlociu. Bonitatea este superioară pentru fag (ea scade odată cu scăderea profunzimii solului). Productivitatea făgetelor este superioară sau mijlocie în funcție și de ceilalți determinanți staționali.
– subtipul criptosodic (3304). Se întâlnește pe 73,2 ha (2%) din suprafața unității la altitudini superioare (1350-1500 m) pe versanți de înclinări și expoziții variabile. Succesiunea orizonturilor este Aou-Bv-R. Este un subtip de tranziție spre spodosoluri. Făgetele realizează productivitate inferioară.
– subtipul litic (3305). Se întâlnește pe 405,1 ha (7%) din cuprinsul unității la altitudini de 500-1200 m pe versanți cu conținut de schelet mai ridicat. Succesiunea de orizonturi pe profil este Ao-Bv-R, dar profilul are 20-50 cm grosime. Fertilitatea și bonitatea sunt reduse, regimul hidric este deficitar. Productivitatea făgetelor și a arboretelor parțial derivate este inferioară sau mijlocie.
c) Brun feriiluvial:
– subtipul tipic (4101). Se întâlnește pe suprafețe reduse (73,2 ha) la altitudini ridicate (1050-1525 m) pe versanți de diverse înclinări și expoziții.
Succesiunea orizonturilor pe profil este O-Aou-Bv-R.
Orizontul O, organic are grosime variabilă, este alcătuit din moder sau moder cu humus brun, de culoare negricioasă. [NUME_REDACTAT] este subțire (5-10 cm) de culoare negricioasă, și prezintă grăunți de cuarț lipsiți de pelicule de humus. [NUME_REDACTAT] (spodic) are grosime variabilă (25-55 cm), culoare brună-ruginie în partea superioară și ruginie-gălbuie spre partea inferioară.
Textura este nisipo-lutoasă, nediferențiată pe profil. Structura lipsește.
Solul este intens humifer cu conținut de humus de tip brut de 5,5-9% pe o grosime de 10-15 cm, extrem ologobazic la ologomezobazic cu un grad de saturație în baza V=35-40%.
Fertilitatea și bonitatea sunt mijlocii sau inferioare pentru fag. Productivitatea făgetelor (cu Vaccinium sau Luzula) este inferioară.
– subtipul litic (4102). Se întâlnește pe 52,7 ha la altitudini de 1225-1475 m pe versanți puternic înclinați și expoziții variabile. Succesiunea de orizonturi este Aou(Au)-Bs-R, dar profilul este scurt. Fertilitatea și bonitatea sunt inferioare. Productivitatea realizată de arborete este de asemenea, inferioară.
d) Soluri neevoluate:
– litosolul (9101) se întâlnește în subparcelele 51C și 157A pe 3,6 ha. Apare pe roci acide la altitudini de 720-1300 m pe versanți puternic înclinați (40-45º) și expoziție sud-vestică). Succesiunea de orizonturi este Ao-R. [NUME_REDACTAT] este gros de 5,10 cm și este alcătuit dintr-un amestec de humus, resturi organice în curs de humificare, fragmente de rocă, capacitatea de apă utilă, permeabilitatea, porozitatea sunt reduse.
Volumul edafic este mic, bonitatea este redusă pentru speciile forestiere.
– solul aluvial tipic (9501) se întâlnește pe suprafețe reduse (5,4 ha) în lunca Cernei la altitudini de 450-475 m. Succesiunea de orizonturi este Ao-C cu orizont Ao de 20-50 cm, de culoare brună. Sunt soluri bine aprovizionate cu apă și substanțe nutritive. Fertilitatea este mijlocie spre superioară.
– erodisolul (9604) se întâlnește pe o suprafață de 5,2 ha, subtipul prezent fiind cel litic. Bonitatea este inferioară pentru speciile principale.
1.2.3. Tipuri de stațiune
Tabel 1.7.
Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de stațiune
1.3. STUDIUL VEGETAȚIEI
1.3.1 Evidența tipurilor naturale de pădure
Tipurile naturale de pădure identificate sunt următoarele:
Tabel 1.8.
Evidența tipurilor de pădure
1.3.2. Formațiuni forestiere și caracterul anual al tipului de pădure
Formațiile forestiere întâlnite în cuprinsul unității sunt: făgete pure montane (96%), făgete pure de dealuri (4%) și aninișuri de anin alb (-%).
Din punct de vedere al caracterului tipului de pădure se observă că 93% dintre arborete sunt natural fundamentale, iar 7% sunt parțial derivate. Arboretele total derivate și artificiale ocupă suprafețe foarte mici. Arboretele parțial derivate sunt situate pe stațiuni de bonitate inferioară, unde regenerarea speciilor principale (fag, brad este greoaie).
Prin conducerea eficientă a lucrărilor de îngrijire și situația acestor arborete se va ameliora.
Productivitatea arboretelor cu caracter natural fundamental este:
superioară 46%;
mijlocie 37%;
inferioară 10%.
Arboretele parțial derivate sunt de productivitate inferioară (69%) și mijlocie (31%).
1.3.3.Structura fondului de producție și de protecție
Structura arboretelor pe clase de vârstă este puternic dezechilibrată, înregistrându-se un mare excedent la clase mai mari de vârstă (VII și peste) și deficit la celelalte clase de vârstă (mai des IV și V).
Această situație este valabilă atât pe U.P. cât și pe S.U.P-uri (cu mici diferențe la: S.U.P. A – clasa II de vârstă este și ea excedentară, la fel ca și clasa III de vârstă la S.U.P M).
Situația pe clase de producție arată ponderea cea mai mare a clasei a doua, situația cea mai favorabilă din acest punct de vedere fiind prezentă la S.U.P. A. La nivelul U.P-ului productivitatea se prezintă astfel:
productivitate superioară 46%;
productivitate mijlocie 40%;
productivitate inferioară 14%.
Specia principală este fagul cu proporții de peste 80% atât la nivelul U.P.-ului, cât și pe S.U.P-uri.
Ponderi însemnate mai prezintă bradul (în stațiuni de bonitate mijlocie și superioară) și carpenul (în stațiuni de bonitate inferioară).
În tabelul următor se prezintă indicatorii de caracterizare a fondului forestier.
Tabel 1.9.
Indicatori de caracterizare a fondului forestier
Principalele specii din U.P. sunt:
FAGUL este specia cu ponderea cea mai mare din cuprinsul unității. Atât vârsta medie, cât și volumul mediu sunt cele mai mari din U.P. Clasa de producție medie, consistența medie și creșterea curentă sunt apropiate de media pe U.P. (prin ponderea mare fagul este specia care dă caracteristicile unității).
Repartiția fagului pe clase de vârstă este următoarea: I – 4%, II – 9%, III – 11%, IV – 3%, V – 3%, VI – 4%, VII – 66%. Se observă că majoritatea arboretelor de fag sunt de vârste mari.
Productivitățile realizate sunt 48% superioară, 40% mijlocie, 12% inferioară.
Arboretele realizează consistențe de 0,7-1,0 în proporție de 93%.
Modul de regenerare este din sămânță.
Vitalitatea este slabă la 23% din cazuri.
Din datele prezentate se observă că fagul valorifică bine condițiile staționale, dimensiunile realizate fiind în conformitate cu bonitatea.
Regenerarea se produce bine atunci când nu intervin greșeli în exploatare. Prin executarea corectă și la timp a lucrărilor de îngrijire se poate sconta pe o sporire a calității arboretelor. Din necesitatea ocrotirii arboretelor în forma și dinamica lor naturală, s-a constituit și S.U.P. E – rezervație pentru ocrotirea genofondului forestier care să păstreze nealterată frumusețea pădurilor seculare de fag.
BRADUL este a doua specie ca importanță din cuprinsul U.P.-ului, având ponderea de 6% din suprafața unității. E de dorit ca această pondere să crească datorită valorii economice și ecologice ridicate a speciei.
Vârsta medie este de 55 ani, consistența medie 0,84, clasa de producție medie 2,4, creșterea curentă 6,0 m³/ha.
Repartiția (%) pe clase de vârstă este următoarea: I – 22%, II – 44%, III – 2%, IV -, V – 1%, VI – 1%, VII și peste -30%. Se observă ponderea importantă (60%) a primelor două clase de vârstă, pondere rezultată în urma favorizării regenerării naturale a bradului și semănăturile, dar și împăduririle realizate cu această specie.
Repartiția pe clase de producție este următoarea: 61% productivitate superioară, 37% productivitate mijlocie, 2% productivitate inferioară.
Se observă că și bradul valorifică foarte bine potențialul stațional al unității, astfel că instalarea și îngrijirea lui vor fi urmărite și pe viitor. Sensibilitatea mai accentuată a speciei la poluare și la ceilalți factori de mediu potrivnici a făcut să apară și în această unitate fenomenul de uscare, de proporții reduse însă.
Alături de speciile menționate în cuprinsul unității mai vegetează: carpenul (în stațiuni de bonitate inferioară), plopul tremurător, frasinul, paltinul de munte, molidul (introdus artificial – și ocupă 50,1 ha în cadrul S.U.P.A și 65,5 ha în total), având vârsta medie de 20 de ani. Specia generează bine în cuprinsul unității având productivitate superioară. Totuși date fiind riscurile doborâturilor de vânt și a îmbolnăvirii lui, nu este de dorit sporirea ponderii sale, teiul (mai ales la altitudini inferioare) a căror pondere însumată nu depășește 10% din suprafață.
1.3.4. Arborete slab productive și provizorii
Productivitatea inferioară a arboretelor reflectă condițiile staționale vitrege și ponderea însemnată aici a speciilor rustice (carpen, plop tremurător) reflectă acest lucru. Suprafața ocupată de aceste arborete este de 558,4 ha (10%). Se va urmări executarea atentă a lucrărilor de îngrijire pentru a se evita degradarea acestor arborete.
Arboretele total derivate de productivitate superioară se întâlnesc pe 2,9 ha din cuprinsul unității. Specia majoritară în aceste cazuri (subparcelele 165D și 165F) este plopul. Se va urmări revenirea la tipul natural fundamental de pădure prin favorizarea dezvoltării semințișului natural de fag și brad și tăieri rase urmate de împăduriri dacă este cazul, în deceniul doi de aplicare a amenajamentului.
1.3.5. Arborete afectate de factori destabilizatori și limitativi
Din datele prezentate se pot desprinde următoarele:
doborâturile de vânt afectează o suprafață mare din U.P. (1346,6 ha – 61% din suprafața păduroasă), intensitatea fenomenului fiind slabă în marea majoritate a cazurilor (89%) și moderată în 11% din cazuri. Afectați sunt mai ales arborii bătrâni, cu putregai;
rupturile provocate de zăpadă și vânt afectează 74,7 ha, intensitatea vătămării fiind slabă;
vătămările produse de exploatare se întâlnesc pe 1% din suprafață, pagubele fiind mici;
fenomenul de alunecare se manifestă pe 65,6 ha, iar cel de înmlăștinare pe 3,8 ha, ambele de intensitate mică;
fenomenul de eroziune în suprafață se manifestă pe 108,0 ha pe versanți de înclinare mare;
uscarea se manifestă pe 10% din suprafața păduroasă, cu intensitate slabă.
Fenomenul este normal având în vedere că arboretele sunt situate în condiții grele de vegetație (altitudini ridicate, soluri scheletice), iar arborii sunt ajunși la limita lor fiziologică. Cu intensitate moderată fenomenul este prezent pe 7,0 ha (u.a. 71D, 168B):
cel mai important factor limitativ este prezența rocii la suprafață pe 4480,9 ha – 178%, dar în majoritatea cazurilor ea ocupă 0,1-0,2 S (78% din cazuri).
În afara factorilor destabilizatori și limitativi prezentați se mai pot menționa:
pășunatul în pădure ce are ca efect destructurarea și tasarea solului, rămânere sistem radicular superficial al arborilor, vătămarea puieților;
tăierile în delict.
Prin intensificarea slabă fenomenele prezentate afectează stabilitatea și productivitatea arborilor într-o măsură redusă.
1.3.6. Starea sanitară a pădurilor
Starea sanitară a pădurilor este bună, factorii destabilizatori și limitativi menționați afectând într-o măsură redusă arboretele.
Au fost semnalate vătămări de importanță negrijabilă produse de dăunători (Orchestes fagi la frunzele și semințele de fag, Dasischira pudibunda la brad).
Arborii afectați sunt mai ales cei de vitalitate redusă.
Dintre ciupercile xilofage prezente se pot menționa Armillaria melea și Fomes fomentarius.
Pagube reduse produc și animalele sălbatice (pârși, șoareci, veevrițe, vânatul), precum și oile de la stânele din apropiere.
Bradul a fost afectat într-o oarecare măsură de poluarea atmosferică, de secete și din alte cauze nedepistate încă.
Starea de sănătate a pădurii este confirmată și de productivitatea arboretelor în conformitate cu potențialul stațional și starea lor de vegetație.
1.3.7. Concluzii privind condițiile staționale și de vegetație
Tabel 1.10.
Corespondența bonitate stațională – productivitate a arboretelor
Se constată că arboretele valorifică integral potențialul productiv stațional. Diferențele mici constatate se datorează productivității superioare a arboretelor total derivate și artificiale în condițiile unor stațiuni de bonitate mijlocie.
Condițiile staționale existente în cadrul U.P VI Domogled sunt foarte favorabile fagului și bradului care realizează productivități superioare în majoritatea cazurilor.
Făgetele pure montane și de dealuri se află în elementul lor datorită:
climatului blând cu temperaturi moderate și suficiente în cea mai mare parte a anului;
solurile brune eumezobazice și brune acide cu resurse trofice suficiente.
Principalul factor limitativ al productivității arboretelor este volumul edafic mic al solurilor și temperaturile mai scăzute de la limita altitudinală a pădurii.
Regenerarea naturală a fagului se produce în condiții foarte bune. E de urmat o sporire a ponderii bradului și a speciilor naturale, valoroase de amestec (frasin, paltin, cireș, ulm).
2. FUNDAMENTAREA SOLUȚIILOR DE ÎMPĂDURIRE
2.1. IDENTIFICAREA ȘI CARACTERIZAREA UNITĂȚILOR DE CULTURĂ FORESTIERĂ
În vederea intervenției cu lucrări de împăduriri au fost identificate 10 unități amenajistice din U.P. VI Domogled după cum urmează: 50C, 59B, 26B, 17E, 36C, 39C, 47, 19E, 255A, 39E.
În cadrul acestor parcele au fost constituite zece unități de cultură forestieră care se suprapun integral peste subparcelele enumerate mai sus, astfel că unitățile staționale vor purta același simbol ca și subparcela peste care se suprapune. La constituirea unităților staționale s-a avut în vedere faptul că terenul pe care urmează a se executa o anumită categorie de lucrări de împădurire să fie omogen sau cu variabilitate restrânsă din punct de vedere al condițiilor fizico-geografice, topoclimatului, solului, substratului litologic și al vegetației naturale.
Condiții staționale
Altitudinal unitățile staționale se încadrează între 500-1490 m – etajul montan-premontan de făgete (FM1 + FM4).
Tipurile de stațiuni sunt prezentate în tabelul următor:
Tabel 2.1
Tipuri de stațiuni
Condiții de vegetație
Tipurile naturale fundamentale de pădure sunt prezentate în tabelul următor:
Tabel 2.2.
Tipuri naturale fundamentale de pădure
2.2. SITUAȚIA ACTUALĂ A TERENURILOR DE ÎMPĂDURIT
Încadrarea unităților staționale pe categorii de terenuri de împădurit
Tabel 2.3
2.3. NECESITATEA ȘI OPORTUNITATEA INTERVENȚIEI CU LUCRĂRI DE ÎMPĂDURIRI
În vederea asigurării continuității producției pădurilor și protecției mediului înconjurător, regulile silvice impun ca exploatarea arborilor maturi în păduri să fie urmată de instalarea unei noi generații de arbori sau să se facă concomitent cu aceasta.
Noua generație se poate instala pe cale naturală sau pe cale artificială. În cazul regenerării naturale, noua generație, se obține din sămânța răspândită în mod natural de arborii existenți pe suprafața în curs de regenerare sau din lăstarii și drajonii proveniți din arborii exploatați. În cadrul regenerării artificiale, instalarea noului arboret pe suprafața exploatată se face prin semănarea semințelor recoltate anterior sau prin plantarea puieților produși în pepiniere.
Datorită avantajelor pe care le oferă, tratamentele bazate pe regenerarea naturală au o largă aplicabilitate. Există însă și situații când regenerarea unor păduri trebuie înfăptuită pe cale artificială, situație des întâlnită în cuprinsul fondului forestier ca unică soluție. Alteori, este posibil ca semințișurile obținute pe cale naturală să nu satisfacă, fie din cauză că s-au instalat în mod neuniform, fie din cauză că nu realizează compoziția optimă din punct de vedere economic și silvicultural. În aceste situații, pentru obținerea unor arborete productive și de calitate superioară, este necesar ca regenerările naturale să fie completate prin introducerea pe cale artificială a speciilor cu valoare economică ridicată. Acesta este cazul unităților staționale 17E, 26B, 36C, 39C și 47 din U.P. VI Domogled, luat în studiu. Arboretele situate în aceste unități staționale au fost supuse unor tratamente bazate pe regenerare naturală sub adăpost (tratamentul tăierilor succesive și progresive) însă la tăierile definitive, prin care s-a îndepărtat în întregime vechiul arboret, regenerarea naturală a fost asigurată în proporție de 70-80% din suprafață. În scopul realizării desimii optime pe întreaga suprafață și a ameliorării structurii compoziționale a viitoarelor arborete se impune intervenția pe cale artificială pentru instalarea vegetației forestiere în golurile rămase în cuprinsul terenului. Astfel apare ca necesară și oportună intervenția cu lucrări de împăduriri, justificând investițiile ce urmează a se face.
În afara lucrărilor ce se execută pentru reîmpădurirea terenurilor parțial regenerate, o largă extindere o au reîmpăduririle executate în urma înlocuirii arboretelor slab productive (arborete cu consistență redusă, arborete de tip derivat, crânguri cu cioate neviabile, arborete de productivitate inferioară, etc.).
O altă categorie de teren luată în studiu este cea situată în unitățile staționale 50C și 59B, lipsit de vegetație lemnoasă, reprezentând poieni și goluri situate în cuprinsul fondului forestier. În această suprafață de 4,3 ha urmează a se executa lucrări de împăduriri propriu-zise. Și în acest caz intervenția cu lucrări de împăduriri este necesară fiind mijlocul cel mai eficient de diminuare a proceselor de eroziune și degradare a solului.
2.4. ANALIZA LUCRĂRILOR DE ÎMPĂDURIRI EXECUTATE ANTERIOR ÎN CUPRINSUL U.P. VI DOMOGLED
În vederea stabilirii celor mai judicioase soluții tehnice privind împădurirea suprafețelor luate în studiu s-a procedat la documentarea pe teren și la birou cu privire la împăduririle executate în ultimii ani pe suprafețe cu caracteristici staționale și de vegetație similare celor programate la împădurire.
Au fost făcute observații asupra caracteristicilor structurale ale culturilor recent înființate, îndeosebi asupra compozițiilor de regenerare, desimii inițiale a culturilor, modalității de asociere a speciilor introduse artificial și asupra speciilor folosite la completarea regenerării naturale. De asemenea, s-au analizat metodele de împădurire și procedeele de lucru adoptate în execuție, calitatea materialului de împădurire și modul de pregătire a terenului și solului.
Din analiza lucrărilor de împăduriri executate în anii precedenți se desprind următoarele concluzii:
în ceea ce privește compozițiile de regenerare se constată că la instalarea tinerei generații s-a urmărit ca asociațiile forestiere să aibă o structură specifică capabilă să valorifice cât mai complet potențialul productiv stațional;
în ceea ce privește modul de asociere a speciilor introduse se constată că a fost adoptată ca formă de asociere „amestecul grupat”, speciile introduse instalându-se în biogrupe (20-500 m.p.);
având în vedere că o porțiune din terenul luat în studiu are caracteristici pentru regiunea de deal în care au fost înființate culturile, speciile folosite la completarea regenerării naturale au fost:
specii principale de bază: Fa, Br;
specii principale de amestec: Pam, Fr.
la aplicarea schemei de împădurire s-a urmărit ca în arboretul creat, speciile principale de bază și cele de amestec să fie reprezentate la exploatare de un număr corespunzător de exemplare;
metodele de împădurire folosite au fost prin plantații cu puieți de talie mică proveniți din pepinierele locale. Semințele folosite la producerea materialului săditor au provenit din rezervațiile de semințe constituite pe plan local;
procedeele de plantare aplicate au fost: plantarea în gropi cu puieți nuzi, viguroși și bine conformați;
lucrările de pregătire a terenului au fost concretizate în curățirea locului de plantare prin îndepărtarea rugilor, zmeurișurilor și a ierburilor înalte, în cazul reîmpăduririlor, îndepărtarea tufărișurilor și semințișului neutilizabil în locurile de plantare, în cazul completărilor;
lucrările solului s-au executat prin pregătire parțială în vetre de 60×80 cm sau 40×60 cm. În vetre s-a executat manual mobilizarea solului fiind îndepărtată vegetația ierbacee și buruienile.
3. STABILIREA SOLUȚIILOR TEHNICE DE INSTALARE A CULTURILOR FORESTIERE
3.1. ASPECTE GENERALE
O componentă de seamă a acțiunii de dezvoltare a fondului forestier o constituie sporirea continuă a capacității de producție și protecție a pădurilor prin creșterea eficienței silvo-economice a intervențiilor pe cale artificială. Pe cale artificială, pădurea poate fi creată acolo unde lipsește, în cuprinsul său sau în afara zonei forestiere, iar pădurea existentă poate fi regenerată și, la nevoie, ameliorată structural prin acțiuni de împăduriri, refaceri sau substituiri.
Aplicând principiile și tehnica intervențiilor artificiale, culturile forestiere pot fi instalate în cele mai diferite condiții fizico-geografice, ecologice și silvoproductive și sub forma celor mai variate compoziții specifice.
Intervenția artificială prin lucrări de împădurire nu se rezumă numai la simpla acțiune de instalare a pădurii prin semănături directe sau plantații acolo unde nu este posibilă sau indicată regenerarea naturală, ci reprezintă o metodă eficientă de cultură intensivă a speciilor forestiere și de valorificare a factorilor de vegetație în sensul impus de nevoile unor producții sporite de lemn.
Alegerea și asocierea speciilor capabile să valorifice la maximum potențialul productiv al stațiunilor, ținând seama de natura lucrărilor de împădurire și condițiile fizico-geografice și de vegetație concrete ale fiecărei suprafețe de împădurit, îmbunătățirea artificială a condițiilor de vegetație existente prin aplicarea unor măsuri adecvate de pregătire a terenului, de lucrare și fertilizare a solului, instalarea la timp și după o tehnică corespunzătoare a culturilor, utilizând un material de împădurire (semințe, puieți) ameliorat, etc., reprezintă principalele obiective ale intervenției artificiale pentru instalarea culturilor forestiere, pentru care trebuie să se stabilească soluțiile optime sub raport silvo-economic.
3.2. STABILIREA INTERVENȚIILOR ARTIFICIALE PE CATEGORII (NATURĂ) DE LUCRĂRI DE ÎMPĂDURIRE
Pentru soluționarea acestui raport trebuie cunoscute categoriile de lucrări de împăduriri și particularitățile prin care se diferențiază între ele. Încadrarea fiecărei suprafețe în una sau alta din categoriile de lucrări de împăduriri se face în funcție de caracteristicile fizico-geografice și de vegetație înscrise în fișa unității staționale și de categoria de teren în care s-a încadrat concret suprafața de împădurit. În cuprinsul fondului forestier pot fi întâlnite următoarele categorii de terenuri în care trebuie să se intervină cu lucrări de împăduriri:
A. Terenuri goale sau practic lipsite de semințiș utilizabil care cuprind:
1. poieni șu goluri neregenerate din cuprinsul pădurii, terenuri preluate în fondul forestier destinate împăduririi;
2. suprafețe dezgolite în urma unor calamități (incendii, doborâturi, și rupturi de vânt, uscări în masă, etc.);
3. suprafețe (parchete) rezultate în urma exploatării prin tăieri rase prevăzute a se regenera pe cale artificială.
B. Suprafețe (parchete) rezultate în urma exploatării arboretelor necorespunzătoare:
1. arborete derivate provizorii (mestecănișuri, plopișuri de plop tremurător, arțărete, cărpinete, etc.);
2. arborete slab productive care nu se por regenera pe cale naturală;
3. arborete în care se execută lucrări de ameliorare în scopul îmbunătățirii compoziției și consistenței.
C. Suprafețe incomplet regenerate pe cale naturală:
1. arborete parcurse cu tăieri de regenerare sub adăpost (cu porțiuni goale neregenerate, incomplet regenerate sau regenerate cu specii neindicate în compoziția de regenerare, cu semințiș neutilizabil sau vătămat, etc.);
2. arborete parcurse cu tăieri de crâng simplu cu porțiuni goale și neregenerate, în care este posibilă și indicată introducerea unor specii valoroase.
D. Alte suprafețe:
1. completări în plantații, semănături directe;
2. terenuri aflate în folosință temporară la alți deținători și reprimite pentru a fi împădurite.
Încadrarea unităților staționale pe categorii de terenuri de împădurit s-a arătat în tabelul nr. 1.
În funcție de natura intervenției cu lucrări de instalare artificială a vegetației forestiere, sunt diferențiate următoarele categorii de lucrări de împădurire:
Împăduriri propriu-zise – atunci când instalarea culturilor forestiere se face pe terenuri pe care pădure nu a existat sau de pe care aceasta a fost înlăturată o perioadă îndelungată. Asemenea lucrări se execută pe terenuri din categoria „A”.
1 – poieni și goluri din cuprinsul fondului forestier;
2 – terenuri scoase temporar din fondul forestier și folosite de alte sectoare economice și reprimite în vederea împăduririi;
3 – terenuri din afara fondului forestier.
În categoria A1 au fost încadrate uinitățile staționale 50C și 59B urmând a se executa împăduriri propriu-zise – a1, având în vedere că instalarea culturilor se face pe un teren pe care nu a existat pădure, reprezentând poieni și goluri din cuprinsul fondului forestier.
Reîmpăduriri propriu-zise – atunci când reinstalarea pădurii urmărește regenerarea artificială a unor arborete cu structură normală, instalate pe terenuri cu soluri nealterate, iar compoziția noilor culturi va fi identică sau apropiată arboretelor care se înlocuiesc.
Asemenea lucrări se execută ca și împăduririle propriu-zise, pe terenuri incluse în categoria „A”, suprafețele de împădurit fiind rezultate în urma:
1 – aplicării tăierilor rase concentrate, executate în arborete cu structura normală, ajunse la exploatabilitate, care sunt supuse în mod obișnuit acestui tratament (molidișuri, pinete, plopișuri, etc.).
2 – calamități recente a unor arborete, fără alterarea însușirilor tipic forestiere ale solurilor respective (doborâturi sau rupturi de vânt și zăpadă, incendii, etc.).
Reinstalarea vegetației forestiere pe terenuri ocupate în prezent cu arborete degradate de productivitate scăzută, poartă denumirea de refacere sau substituire, tehnologiile de intervenție cu lucrări fiind diferențiate în mare măsură după natura fenomenelor de degradare care au afectat capacitatea de producție a arboretelor actuale. Ca particularități comune, ambele categorii de lucrări presupun înlăturarea integrală a arboretelor actuale slab productive. Această lucrare se poate executa înainte sau după instalarea noilor culturi, printr-o intervenție unică sau etapizată în mai multe reprize.
Substituiri – presupun reinstalarea vegetației forestiere pe terenuri ocupate de arborete cu valoare economică scăzută, având origine naturală, alcătuite însă din specii cu potențial biologic redus în ce privește producția de biomasă (arborete derivate) sau de origine artificială, instalate în stațiuni puțin satisfăcătoare cerințelor ecologice ale speciilor componente. Particularitatea esențială a acestei categorii de lucrări de împăduriri constă în faptul că prin intervenție se schimbă compoziția arboretelor existente, urmărindu-se, de regulă, realizarea de culturi cu structuri compoziționale identice sau apropiate arboretelor aparținând tipurilor naturale fundamentale de pădure.
Asemenea lucrări se aplică pe terenuri încadrate în categoria „B”, fiind vizate, cu precădere următoarele tipuri de arborete (aici se încadrează cele 2 unități staționale157A și 71B).
arborete de origine naturală aparținând tipurilor de pădure derivate, alcătuite din specii pioniere (mestecănișuri, plopișuri, etc.) sau din specii de amestec (cărpinete, teișuri, arțărete, etc.)
arborete de origine naturală, alcătuite din salcie și plopi indigeni, situate în stațiuni apte pentru plopi euramericani
tufărișuri alcătuite din specii arbustive (mărăcinișuri, cătinișuri, etc.)
arborete de origine artificială de stejar pedunculat, cu stare lâncedă de vegetație, instalate în condiții staționale improprii acestei specii (în stațiuni de gârnițete, cerete, etc.)
arborete slab productive de salcâm, instalate în stațiuni cu soluri grele, uscate, superficiale, scheletice, cu efervescență de la suprafață, sau cu soluri având regim alternant de umiditate, uneori înmlăștinate.
În cazul categoriilor prezentate mai sus, intervențiile vizând instalarea artificială a vegetației forestiere presupun parcurgerea integrală a suprafețelor de împădurit, fie că sunt sau nu acoperite cu vegetație lemnoasă.
Sunt numeroase situațiile în care se impune intervenția cu lucrări de împădurire, fără a se recurge la înlăturarea vegetației lemnoase de pe terenurile de împădurit respective.
Lucrările de împăduriri aplicate parțial în cuprinsul terenurilor de împădurit, o dată cu menținerea vegetației lemnoase existente, se numesc completări sau ameliorări, natura lucrărilor de împăduriri diferențiindu-se în raport cu stadiul de dezvoltare a culturilor existente, consistența și starea de vegetație a culturilor.
Completări – sunt lucrări de împăduriri ce se execută în culturi tinere (semințiș-desiș), rezultate din regenerări parțiale, naturale sau artificiale, vizând instalarea vegetației forestiere în golurile rămase în cuprinsul terenului de regenerat, pentru scurtarea perioadei de închidere generalizată a masivului, prilej cu care se urmărește și îmbogățirea specifică a compoziției viitoarelor culturi forestiere.
Asemenea lucrări se execută pe terenuri încadrate în categoria „C”, fiind inevitabile în următoarele situații:
suprafețe ocupate de arborete parcurse cu tăieri de regenerare sub adăpost și incomplet regenerate. Această categorie de lucrări se va executa în unitățile staționale 17E, 26B, 36C, 39C și 47.
suprafețe regenerate natural sau artificial, în care există porțiuni ocupate de semințișuri neutilizabile, vătămate sau dispărute după instalare din diferite cauze.
suprafețe regenerate natural sau artificial, în care există porțiuni ocupate de semințișuri neutilizabile, vătămate sau dispărute după instalare din diferite cauze.
suprafețe ocupate de arborete parcurse în crâng simplu cu porțiuni goale, neregenerate, în care este posibilă și indicată introducerea unor specii valoroase.
c2 – Ameliorări – sunt lucrări de împăduriri cu caracter parțial ce se execută pe terenuri ocupate cu arborete de regulă tinere, aflate în fazele de dezvoltare nuieliș-codrișor, cu consistență subnormală, uneori chiar brăcuite, incapabile să-și refacă natural consistența optimă, cu soluri înțelenite sau pe cale de înțelenire, cu stare de vegetație mai mult sau mai puțin satisfăcătoare și cu tendințe de înrăutățire a acesteia o dată cu înaintarea lor în vârstă, capacitatea de exercitare a funcțiilor de producție și protecție a unor asemenea arborete fiind, prin urmare, mult diminuată. Pentru redresarea lor, în astfel de arborete se urmărește instalarea vegetației forestiere în golurile existente, folosind, în măsura în care este posibil, specii arborescente valoroase. Speciile arbustive, dacă lipsesc, se introduc, pe întreaga suprafață pentru protejarea și ameliorarea solului.
Lucrările de ameliorare se execută cu precădere pe terenuri încadrate în grupa „D”, fiind recomandată cu deosebire în următoarele tipuri de arborete:
arborete rărite din grupa I-a funcțională, cu rol de protecție deosebit, indiferent de vârstă, în care nu este permisă intervenția cu lucrări de refaceri sau substituiri, întrucât trebuie să se asigure permanența pădurii.
arborete din grupa a II-a funcțională, cu consistență subnormală sau brăcuite, aflate la vârste tinere, în care nu se justifică economic intervenția cu lucrări de refaceri sau substituiri.
Soluțiile tehnice adoptate pe unități staționale sunt prezentate în tabelul următor:
Tabel 3.1.
Natura lucrărilor de împăduriri în funcție de categoria de teren de împădurit și ponderea lor în suprafață
3.3. Alegerea speciilor pentru împăduriri și justificarea lor silvo-economică
Alegerea speciilor în cadrul lucrărilor de împăduriri este o primă și fundamentală problemă, deoarece de acest lucru depind, în mare măsură, reușita și eficiența culturilor forestiere. Dintr-un număr mai mare sau mai mic de specii se aleg întotdeauna acele specii care sunt capabile să vegeteze bine în condițiile terenului de împădurit și satisfac în cea mai mare măsură scopul urmărit, cum ar fi:
– culturi forestiere de producție;
– culturi forestiere de protecție;
– culturi forestiere mixte (producție și protecție).
Pentru a putea preciza care sunt speciile cele mai indicate din punct de vedere economic în cultura forestieră, este necesar să se cunoască în prealabil țelurile de gospodărire forestieră, cum sunt:
– țelul de producție – stabilește dimensiunile și însușirile sortimentului sau grupei de sortimente lemnoase ce urmează a fi reținute de pe o anumită suprafață împădurită;
– țelul de regenerare – redă asortimentul de specii și modul lor de asociere la instalarea arboretului;
– compoziția-țel – redă compoziția arboretului la exploatabilitate.
Asortimentul de specii stabilit și concretizat prin formula de împădurire redă compoziția arboretului la data instalării acestuia.
În alcătuirea formulelor de împădurire, pe lângă cerințele economice, trebuie avute în vedere caracteristicile ecologice ale speciilor forestiere și condițiile staționale ale terenurilor de împădurit.
Criterii folosite în alegerea speciilor
În vederea armonizării cerințelor ecologice ale plantelor lemnoase cu condițiile staționale, se pot folosi drept criterii indicațiile oferite de tipul natural de pădure și tipul de stațiune.
Tipul natural de pădure – reunește toate arboretele care reprezintă omogenitate bioecologică.
Tipul de stațiune – oferă date pentru cunoașterea condițiilor naturale de vegetație și de producție forestieră.
Asocierea speciilor forestiere
Instalarea vegetației forestiere pe cale artificială trebuie să se sprijine pe o corespondență deplină între tipul de stațiune și speciile cultivate.
Astfel că, în raport cu țelul de gospodărire, caracteristicile stațiunii și însușirile biologice ale speciilor, o cultură forestieră poate fi alcătuită din una sau mai multe specii lemnoase.
Prin urmare, culturile forestiere, după numărul speciilor componente, pot fi:
pure – participă o singură specie (10Fa);
amestecate – participă mai multe specii (6Fa 3Br 1La);
Cele mai indicate în practica silvică sunt arboretele amestecate, ele având mult mai multe avantaje.
La asocierea speciilor s-a ținut cont de unele din însușirile lor mai importante, cum ar fi: sistemul de înrădăcinare, temperamentul, rapiditatea de creștere, cerințele ecologice, etc.
În anexa 4 sunt descrise succint speciile folosite în compoziția de împădurire.
3.4. ALCĂTUIREA COMPOZIȚIILOR DE REGENERARE ȘI STABILIREA COMPOZIȚIILOR DE ÎMPĂDURIRE
Așa cum s-a arătat la alegerea speciilor pentru împădurire este deosebit de important ca, pe lângă luarea în considerare a funcțiilor pe care trebuie să le îndeplinească culturile respective, să se asigure și o corespondență strânsă între cerințele speciilor și specificul condițiilor naturale.
Compozițiile de regenerare au fost stabilite pe baza recomandărilor din Norme tehnice privind compoziții, scheme și tehnologii de regenerare a pădurilor și de împădurire a terenurilor degradate, elaborate în anul 2000. S-a avut în vedere ca la lucrările de împădurire asortimentul de specii să fie cât mai bogat.
Compoziția (formula) de împădurire
Reprezintă forma convențională de exprimare a compoziției inițiale ce se stabilește pentru o cultură forestieră instalată pe cale artificială indicând nominal speciile și participarea lor procentuală în compoziția noului arboret.
După funcția principală care le este atribuită în asociație (formulă) speciile lemnoase se împart în trei categorii:
– specii principale;
– specii secundare;
– specii pentru protecția și ameliorarea solului.
Speciile principale – sunt specii arborescente, frecvent de mărimea întâi, situate întotdeauna în plafonul superior al arboretului.
Într-un arboret pot fi două sau mai multe specii principale.
În astfel de situații, specia cea mai valoroasă din punct de vedere economic și la un procent de participare aproximativ egal este specia principală de bază, iar celelalte se numesc specii principale de amestec.
Speciile principale de amestec măresc importanța economică a pădurii, măresc rezistența arboretelor la doborâturi de vânt, zăpadă și ameliorează solul.
Speciile secundare – stimulează creșterea în înălțime și elagajul natural al speciilor principale de bază și de amestec, ele fiind denumite și specii stimulatoare, de împingere, de ajutor. De regulă, sunt specii de mărimea a doua și a treia.
Speciile cu funcția principală de protecție și ameliorare a solului sunt arbuștii.
Compozițiile de regenerare și de împădurire, stabilite în raport cu natura lucrărilor adoptate pe unități staționale și rolul atribuit speciilor, sunt prezentate în tabelul nr. 4.
În continuare este prezentat modul de stabilire a compoziției de împădurire pentru fiecare unitate stațională din U.P.VI Domogled.
Etajul montan-premontan de făgete (FM1 + FM4)
Unitatea stațională – 50C; suprafața 1,9 ha
T.P. Făget de limită cu floră de mull (i) (411.5)
Semințiș utilizabil:
Poieni și goluri:
Etape:
Identificarea grupei ecologice – G.E. 27
Alegerea compoziției de regenerare recomandată (b1):
7-9 FA + 1-3 MO, BR, LA
3. Adoptarea compoziției de regenerare luând în considerare semințișul existent:
7FA 3MO
4. Formula de împădurire valabilă pe 1,0 S (1,9 ha) va fi:
70% FA 30%MO
Etajul deluros de făgete (FD3)
Unitatea stațională – 59B; suprafața 2,4 ha
T.P. Făget de deal pe soluri scheletice cu substrat calcaros (i) (421.3)
Semințiș utilizabil:
Poieni și goluri;
Etape:
1. Identificarea grupei ecologice – G.E. 44
2. Alegerea compoziției de regenerare recomandată (b1):
5-6 FA + 3-4 TE.a, CI, Pa.m, FR, (CAS), Alt.+1LA, PI.n
3. Adoptarea compoziției de regenerare luând în considerare semințișul existent:
6FA 3PAm, 1LA
4. Formula de împădurire valabilă pe 1,0 S (2,4 ha) va fi:
60% FA 30%Pam 10%LA
Etajul montan-premontan de făgete (FM1 + FM4)
3. Unitatea stațională – 17E; suprafața 14,8 ha
T.P. Făget normal cu floră de mull (411.1)
Semințiș utilizabil : 9 FA 1 BR
Etape :
Identificarea grupei ecologice – G.E. 28
2. Alegerea compoziției de regenerare recomandată (b1) :
7-8 FA + 1-3 BR, MO +PA.m, FR, UL.m
3. Adoptarea compoziției de regenerare luând în considerare semințișul existent :
8FA 2BR
4. Stabilirea ponderii pe specii a semințișului la 1,0 S
80 % FA 20%BR – 0,80 S
64 % FA 16%BR – 1,0 S
(80 x 0,8) (20 x 0,8)
5. Diferența pe specii între compoziția de regenerare adoptată și compoziția semințișului natural :
80 % FA 20 % BR – 100 % compoziția de regenerare
64 % FA 16% BR – 80 % semințiș natural
16 % FA 4 % BR – 20 % deficit de specii ce trebuie completat
prin lucrări de împăduriri
6. Formula de împădurire valabilă pe 0,2 S (2,96 ha) va fi :
80%FA 20%BR
(16/0,2) (4/0,2)
Etajul montan-premontan de făgete (FM1+FM4)
4. Unitatea stațională – 26 B ; suprafața 24,8 ha
T.P. Făget montan pe soluri scheletice cu floră de mull (m) (411.4)
Semințiș utilizabil : 6FA 4BR
Etape :
Identificarea grupei ecologice – G.E. 28
2. Alegerea compoziției de regenerare recomandată (b1) :
7-8 FA + 1-3 BR, MO +PA.m, FR, UL.m
3. Adoptarea compoziției de regenerare luând în considerare semințișul existent :
7FA 3BR
4. Stabilirea ponderii pe specii a semințișului la 1,0 S
70 % FA 30%BR – 0,80 S
56 % FA 24% BR – 1,0 S
(70 x 0,8) (30 x 0,8)
5. Diferența pe specii între compoziția de regenerare adoptată și compoziția semințișului natural :
70 % FA 30 % BR – 100 % compoziția de regenerare
56 % FA 24 % BR – 80 % semințiș natural
14%FA 6 % BR – 20 % deficit de specii ce trebuie
completat prin lucrări de împăduriri
6. Formula de împădurire valabilă pe 0,2 S (4,96 ha) va fi :
70%FA 30%BR
(14/0,2) (6/0,2)
Etajul montan-premontan de făgete (FM1+FM4)
5. Unitatea stațională – 36 C ; suprafața 6,6 ha
T.P. Făget normal cu floră de mull (s) (411.1)
Semințiș utilizabil : 7FA 3BR
Etape :
Identificarea grupei ecologice – G.E. 28
2. Alegerea compoziției de regenerare recomandată (b1) :
7-8 FA + 1-3 BR, MO +PA.m, FR, UL.m
3. Adoptarea compoziției de regenerare luând în considerare semințișul existent :
7FA 3BR
4. Stabilirea ponderii pe specii a semințișului la 1,0 S
70 % FA 30%BR – 0,70 S
49 % FA 21% BR – 1,0 S
(70 x 0,7) (30 x 0,7)
5. Diferența pe specii între compoziția de regenerare adoptată și compoziția semințișului natural :
70 % FA 30 % BR – 100 % compoziția de regenerare
49 % FA 21 % BR – 70 % semințiș natural
21 % FA 9 % BR – 30 % deficit de specii ce trebuie
completat prin lucrări de împăduriri
6. Formula de împădurire valabilă pe 0,3 S (1,98 ha) va fi :
70%FA 30%BR
(21/0,3) (9/0,3)
Etajul montan-premontan de făgete (FM1+FM4)
6. Unitatea stațională – 39 C ; suprafața 5,3 ha
T.P. Făget normal cu floră de mull (s) (411.1)
Semințiș utilizabil : 8FA 2BR
Etape :
Identificarea grupei ecologice – G.E. 28
2. Alegerea compoziției de regenerare recomandată (b1) :
7-8 FA + 1-3 BR, MO +PA.m, FR, UL.m
3. Adoptarea compoziției de regenerare luând în considerare semințișul existent :
8FA 2BR
4. Stabilirea ponderii pe specii a semințișului existent la 1,0 S
80 % FA 20 % BR – 0,70 S
56 % FA 14 % BR – 1,0 S
(80 x 0,7) (20 x 0,7)
5. Diferența pe specii între compoziția de regenerare adoptată și compoziția semințișului natural :
80 % FA 20 % BR – 100 % compoziția de regenerare
56 % FA 14 % BR – 70 % semințiș natural
24 % FA 6% BR – 30 % deficit de specii ce trebuie
completat prin lucrări de împăduriri
6. Formula de împădurire valabilă pe 0,3 S (1,59 ha) va fi :
80%FA 20%BR
(24/0,3) (6/0,3)
Etajul montan-premontan de făgete (FM1+FM4)
7. Unitatea stațională – 47; suprafața 25,5 ha
T.P. Făget normal cu floră de mull (s) (411.1)
Semințiș utilizabil : 9FA 1BR
Etape :
Identificarea grupei ecologice – G.E. 28
2. Alegerea compoziției de regenerare recomandată (b1) :
7-8 FA + 1-3 BR, MO +PA.m, FR, UL.m
3. Adoptarea compoziției de regenerare luând în considerare semințișul existent :
9FA 1BR
4. Stabilirea ponderii pe specii a semințișului existent la 1,0 S
90 % FA 10 % BR – 0,80 S
72 % FA 8 % BR – 1,0 S
(90 x 0,8) (10 x 0,8)
5. Diferența pe specii între compoziția de regenerare adoptată și compoziția semințișului natural :
90 % FA 10 % BR – 100 % compoziția de regenerare
72 % FA 8 % BR – 80 % semințiș natural
18 % FA 2% BR – 20 % deficit de specii ce trebuie
completat prin lucrări de împăduriri
6. Formula de împădurire valabilă pe 0,2 S (5,1 ha) va fi :
90%FA 10%BR
(18/0,2) (2/0,2)
Etajul montan-premontan de făgete (FM1+FM4)
8. Unitatea stațională – 19E ; suprafața 1,7 ha
T.P. Făget montan cu [NUME_REDACTAT] (415.1)
Semințiș utilizabil :
Etape :
Identificarea grupei ecologice – G.E. 31
2. Alegerea compoziției de regenerare recomandată (b1) :
6-7 FA, PA.m + 3-4 MO, LA (PI) +- SR, MC
3. Adoptarea compoziției de regenerare luând în considerare semințișul existent :
6FA 4MO
4. Stabilirea ponderii pe specii a semințișului existent la 1,0 S
60 % FA 40 % MO – 0,30 S
18 % FA 12 % MO – 1,0 S
(60 x 0,3) (40 x 0,3)
5. Diferența pe specii între compoziția de regenerare adoptată și compoziția semințișului natural :
60 % FA 40 % MO – 100 % compoziția de regenerare
18 % FA 12 % MO – 30 % semințiș natural
42 % FA 28 % MO – 70 % deficit de specii ce trebuie
completat prin lucrări de împădurire.
6. Formula de împădurire valabilă pe 0,7 S (1,19 ha) va fi :
60%FA 40%BR
(42/0,7) (28/0,7)
Etajul montan-premontan de făgete (FM1+FM4)
9. Unitatea stațională – 25 A ; suprafața 7,3 ha
T.P. Făget montan cu [NUME_REDACTAT] (415.1)
Semințiș utilizabil :
Etape :
Identificarea grupei ecologice – G.E. 31
2. Alegerea compoziției de regenerare recomandată (b1) :
6-7 FA, PA.m + 3-4 MO, LA (PI) +- SR, MC
3. Adoptarea compoziției de regenerare luând în considerare semințișul existent :
6FA 4BR
4. Stabilirea ponderii pe specii a semințișului existent la 1,0 S
60 % FA 40 % MO – 0,30 S
18 % FA 12 % MO – 1,0 S
(60 x 0,3) (40 x 0,3)
5. Diferența pe specii între compoziția de regenerare adoptată și compoziția semințișului natural :
60 % FA 40 % MO – 100 % compoziția de regenerare
18 % FA 12 % MO – 30 % semințiș natural
42 % FA 28 % MO – 70 % deficit de specii ce trebuie
completat prin lucrări de împăduriri
6. Formula de împădurire valabilă pe 0,7 S (5,11 ha) va fi :
60%FA 40%BR
(42/0,7) (28/0,7)
Etajul montan-premontan de făgete (FM1+FM4)
10. Unitatea stațională – 39 E; suprafața 8,9 ha
T.P. Făget normal cu floră de mull (s) (411.1)
Semințiș utilizabil :
Etape :
Identificarea grupei ecologice – G.E. 28
2. Alegerea compoziției de regenerare recomandată (b1) :
7-8 FA + 1-3 BR, MO +PA.m, FR, UL.m
3. Adoptarea compoziției de regenerare luând în considerare semințișul existent :
8FA 2BR
4. Formula de împădurire valabilă pe 1,0 S (8,9 ha) va fi :
80%FA 20%BR
(8/1,0) (2/1)
Tabel 3.2.
Compoziții de regenerare și de împădurire stabilite în raport cu natura lucrărilor adoptate pe unități staționale și rolul atribuit speciilor propuse
3.5. METODE ȘI PROCEDEE DE ÎMPĂDURIRE
Tabel 3.3.
3.6. SCHEME DE ÎMPĂDURIRE
Caracteristicile schemelor de împădurire
Schemele de împădurire indică dispozitivul de amplasare pe teren a speciilor din compoziția de împădurire și numărul de puieți pe unitatea de suprafață (la ha).
Factorii care influențează alegerea unei scheme pot fi de natură silvobiologică, ecologică, tehnico-economică etc. În general, numărul de puieți la hectar, variază în funcție de caracteristicile speciei principale, de etajul sau zona de vegetație, bonitatea stațiunii, tipul de cultură și categoria de teren (terenuri goale parțial regenerate natural ș.a.).
De regulă, în cazul speciilor repede crescătoare și în terenurile de bonitate superioară se utilizează un număr mai mic de puieți la hectar, în timp ce în cazul speciilor cu creștere mai înceată în tinerețe și în cazul stațiunilor de bonitate inferioară se va utiliza un număr mai mare de puieți.
Numărul de puieți la hectar și dispozitivul de plantare, în funcție de specia principală de bază și amestec, sunt prezentate în tabelul 5.
La adoptarea schemelor de împădurire s-a urmărit ca distanțele dintre rândurile de puieți să fie mai mari decât cele de pe rând (ex. 2,0 x 1,0 m, 2,0 x 2,0 m), întrucât acestea prezintă o serie de avantaje: se creează condiții pentru mecanizarea lucrărilor de întreținere, lipsurile înregistrate în culturi creează spații goale mai reduse, se asigură încă de la instalare o accesibilitate mai bună în arboret, care se menține și în fazele de scoatere a materialului lemnos din lucrările de îngrijire a arboretelor, lucrările se urmăresc mai ușor ș.a.
Aplicarea schemelor de împădurire
Pentru aplicarea schemelor se fac următoarele precizări :
în regiunile de deal și de munte, unde datorită configurației terenului nu este posibilă realizarea unor dispozitive regulate de plantare sau semănare, se urmărește ca prin folosirea numărului de puieți prevăzut la hectar să se asigure împădurirea întregii suprafețe, speciile principale de amestec introducându-se în biogrupe în microstațiunile corespunzătoare acestora. În aceste situații, locurile de plantat se vor amplasa cât mai uniform, în primul rând la adăposturile oferite de cioate, pietre etc., cât și mai aproape de resturile de exploatare adunate în șiruri (martoane). În aceste regiuni plantațiile se mai pot executa și în rânduri, pe terase amplasare pe curbele de nivel. Amestecul intim se va realiza numai în mod excepțional, ca de exemplu în plantațiile de duglas cu foioase sau în cazul altor specii a căror introducere în compoziție se face în scop ameliorativ ;
în compozițiile : molid în amestec cu laricele, brad și paltin ; brad în amestec cu molid și foioase ; molid în amestec cu foioase etc., amestecul se realizează în biogrupe de diferite mărimi, corespunzător condițiilor microstaționale și exigenței diferitelor specii; fac excepție laricele care se plantează în benzi pure pe culmi (picioare), până în vale și în rânduri amplasate pe curba de nivel și pe linia de cea mai mare pantă pentru consolidarea culturilor de molid. ;
în compozițiile cu rășinoase și foioase, unde foioasele sunt majoritare, rășinoasele se vor planta în biogrupe (în completarea regenerărilor naturale) ;
în zona forestieră de câmpie și în silvostepă, speciile principale de bază și de amestec se vor introduce, de regulă, în biogrupe ;
se evită amestecul intim între cvercinee și speciile cu creșterea rapidă în tinerețe (frasinul, paltinul, teiul, jugastrul, cireșul, arțarul), care pot copleși ușor stejarul)
În cazul arboretelor situate în grupa a II-a funcțională, intervențiile de refacere și substituire trebuie bine justificate. Efectul lor se apreciază în funcție de scopul de producție și de calitate a biomasei.
Desimea plantației
Se referă la numărul puieților plantați la hectar și este stabilită în funcție de destinația culturii, de climă, sol și alți factori. Plantațiile prea dese impun mai devreme intervenția silvicultorului pentru a descopleși speciile valoroase, iar cele rare favorizează dezvoltarea mai mare a părții aeriene a puieților în detrimentul rădăcinii, invazia buruienilor ori a altor specii cu valoare redusă. Ca regulă generală, pe solurile sărace, desimea plantațiilor este mai mare decât pe cele fertile; speciile cu temperament de lumină se plantează mai rar decât cele de umbră.
Numărul de puieți la hectar se determină cu relația n = 10.000 : D x d, în care d – distanța puieților pe rând, D – distanța puieților între rânduri.
Numărul de puieți la hectar este stabilit prin Normele tehnice privind compoziții, scheme și tehnologii de regenerare a pădurilor și de împădurire a terenurilor degradate în schemele de împădurire elaborate pentru diferite formule de împădurire și condiții staționale (în cadrul grupelor ecologice).
Dispozitivul de plantare
Este o componentă a schemei de împădurire ce arată cum sunt așezați puieții în cadrul acesteia.
Plantarea puieților se poate face în două moduri :
după o anumită regulă, aplicată la împădurirea terenurilor din câmpie și parțial în coline; are avantajul că ușurează aplicarea schemei de împădurire în cazul formulelor cu mai multe specii, iar întreținerile pot fi realizate mecanizat. Cele mai folosite dispozitive de plantare regulată sunt :
– în pătrat, în care distanța între puieți pe rând și între rânduri este egală (ex. 2 x 2 m, 4 x 4 m etc.) ;
– în dreptunghi, când distanța pe rând este mai mică decât între rânduri, dar puieții sunt așezați față în față (ex. 2,0 x 1,0 m, 1,5 x 1,0 m etc.);
– în romb, când distanța pe rând este mai mare decât între rânduri și puieții stau așezați la jumătatea intervalului;
– în chincons, când distanțele sunt egale pe rând și între rânduri, dar puieții nu stau față în față.
fără regulă, aplicată în condiții de munte în care plantarea pe rânduri nu este posibilă. Puieții se amplasează la adăpostul cioatelor, între rândurile de martoane etc., urmărindu-se ca instalarea să fie cât mai echidistantă în funcție de desimea stabilită prin schema de împădurire.
Tabel 3.4
Dispozitive și desimi (la ha) adoptate pe unități staționale în funcție de tehnologiile de împădurire și modalitatea de asociere a speciilor
3.7. PREGĂTIREA TERENULUI ȘI A SOLULUI PENTRU ÎMPĂDURIRI
Scopul și necesitatea lucrărilor de pregătire a terenului
Terenurile care se împăduresc sunt situate în condiții foarte variate de climă, relief, sol și grad de acoperire cu vegetație lemnoasă și erbacee. Unele suprafețe se află într-un climat mai umed, altele într-un climat mai uscat, pe terenuri așezate, frământate sau cu diferite înclinări.
Solurile pe care se instalează culturile forestiere pot să difere foarte mult. Sub adăpostul pădurii și în suprafețele recent exploatabile, solurile își păstrează de regulă, caracterul forestier oferind, în general, condiții prielnice pentru executarea lucrărilor de împăduriri. Dar și în acest caz, se pot întâlni destul de des solurile cu textură grea sau cu un orizont compact, greu permeabil și soluri cu exces de humus brut la suprafață, care îngreunează instalarea și dezvoltarea culturilor. În arboretele degradate, brăcuite, precum și în terenurile goale, solurile sunt, în cele mai multe cazuri înțelenite, bătătorite, îndesate și destructurate.
În același timp, rareori terenurile de împădurit sunt complet goale, lipsite de vegetație. De regulă, ele sunt presărate cu resturi de exploatare, cioate sau acoperite parțial cu tufărișuri, semințiș neutilizabil etc.
În toate situațiile, pentru a se crea, de la început, culturilor forestiere condiții de vegetație cât mai favorabile, este necesar să se execute o serie de lucrări, cu scopul de a se realiza un strat de sol cât mai afânat și lipsit de buruieni, permeabil pentru apă și aer. În solul astfel pregătit, semințele găsesc condiții prielnice pentru germinare și răsărire, iar rădăcinile pătrund și se dezvoltă ușor, asigurând puieților o bună aprovizionare cu apă și substanțe nutritive.
De cele mai multe ori, pentru a se trece la lucrarea (pregătirea) solului, este necesar ca terenul să fie mai întâi eliberat de diferite materiale (resturi de exploatare, cioate, vegetație lemnoasă) sau de excesul de apă, care stânjenesc sau împiedică executarea lucrării). Lucrările de pregătire a terenului sunt prezentate în tabelul 6.
Lucrări premergătoare pregătirii solului
Curățirea resturilor de exploatare se execută de către unitatea de exploatare în grămezi alungite sau înșiruiri întrerupte (martoane), orientate de preferință pe linia de cea mai mare pantă. Distanța dintre aceste șiruri trebuie să fie un multiplu al intervalului dintre rândurile de puieți, iar lățimea șirurilor mai mică decât intervalul dintre rânduri.
Îndepărtarea vegetației ierboase, curățirea terenului de tufărișuri, de semințiș neutilizabil și arbori subțiri, scoaterea cioatelor și a arborilor, colectarea și evacuarea materialului lemnos etc. se execută înainte de pregătirea solului.
Eliminarea excesului de apă. Excesul de apă, care se poate datora revărsării apelor curgătoare în timpul inundațiilor, scurgerii incomplete pe terenurile lipsite de pantă, izvoarelor, prezenței unui orizont impermeabil aproape de suprafață, se elimină cu ajutorul unor șanțuri de scurgere orientate către un colector natural (râuri, pâraie, bălți, etc.). Dimensiunile șanțurilor și densitatea rețelei de strângere și evacuare a apelor se stabilesc în funcție de cantitatea de apă în exces și de timpul în care trebuie asigurată evacuarea apei și zvântarea solului.
Lucrările solului
Suprafața efectivă pe care se lucrează solul. În funcție de condițiile de relief, sol și climă, de gradul de acoperire cu vegetație a terenului, de metoda de împădurire, de dotarea tehnică etc., lucrarea solului se poate realiza pe toată suprafața de împădurit sau numai pe anumite porțiuni (lucrarea parțială a solului).
Lucrarea solului pe toată suprafața se practică pe terenurile goale (sau pe terenurile de pe care cioatele au fost îndepărtate) și cu înclinare cel mult moderată. Acest mod de pregătire a solului are o largă răspândire în regiunea de câmpie mai ales în zonele cu deficit pronunțat de umiditate (stepă și silvostepă), unde desfundarea și afânarea profundă a solului pe toată suprafața contribuie la acumularea apei în sol și la distrugerea buruienilor. În regiunea de coline, se poate aplica acolo unde terenul este accesibil utilajelor (până la o înclinare de 100). Datorită pericolului de spălare a solului, acest mod de lucrare nu se recomandă pe terenurile cu panta mai mare de 120.
Lucrarea parțială a solului are avantajul că se poate aplica fără înlăturarea arborilor (cioatelor), elimină pericolul spălării solului lucrat pe versanții înclinați și este mai puțin costisitoare. Lucrarea parțială a solului se practică în următoarele situații : în toate cazurile în care împăduririle se fac sub masiv; în regiunea de câmpie în parchetele tăiate ras, cu solul neînierbat și afânat, unde lucrarea solului pe toată suprafața nu este obligatorie; în regiunile de deal și munte cu relief accidentat și cu pante mari.
Porțiunile de teren pe care se face lucrarea solului pot avea forma unor fâșii (benzi), tăblii sau vetre. Pentru instalarea culturilor din U.P.VI Domogled s-a adoptat soluția de pregătire parțială a solului în vetre de 40/60 cm sau 60/80 cm (tabel 6).
Suprafața efectiv lucrată depinde de mărimea și de densitatea acestor porțiuni, putând să reprezinte 25 – 40 % din suprafața totală a terenului.
În cazul lucrării solului în fâșii, porțiunile de teren lucrate au forma unor fâșii dispuse cât mai uniform pe suprafața de împădurit, orientate în lungul terenului sau pe terenurile în pantă, pe linia curbei de nivel. Lățimea fâșiilor și distanța dintre ele se stabilesc în funcție de înclinarea terenului și de densitatea culturilor. De obicei, lățimea fâșiilor este cuprinsă între 0,5 și 1,0 m, alternând cu fâșii nelucrate de aceeași lățime sau ceva mai mare (până la 2 m). În regiunea de câmpie și coline joase, pe terenurile înțelenite, lățimea fâșiilor lucrate poate fi mai mare.
Pe terenurile puternic înclinate și expuse eroziunii, pregătirea solului se realizează sub formă de terase cu lățimi diferite.
În terenurile lipsite de obstacole, fâșiile cu sol lucrat sunt continue. În terenurile presărate cu obstacole (resturi de exploatare, cioate, viroage, stânci), fâșiile pot fi întrerupte sau primesc o dispunere neregulată.
Tabel 3.5.
Pregătirea terenului și a solului – soluții adoptate
3.8. MATERIALUL DE ÎMPĂDURIRE
Instalarea vegetației forestiere pe cale artificială prin plantare presupune folosirea puieților ale căror rădăcini se încorporează în solul terenului destinat culturii forestiere. La noi, în plantații se utilizează aproape în exclusivitate puieți cu rădăcini nude (neprotejate), produși în pepiniere și sortați după criterii standardizate. Utilizarea puieților cu rădăcini protejate (recoltați cu balot de pământ sau crescuți în recipiente) se recomandă numai pentru specii mai delicate și în condiții staționale extreme.
Recurgând la plantații și folosind ca material de bază puieți cu tulpini și rădăcini suficient crescute și bine conformate, se obțin totdeauna și de la început, culturi forestiere mai rezistente la adversități decât în cazul semănăturilor directe. În comparație cu plantulele rezultate din semănături directe, puieții produși în pepiniere se adaptează mai ușor și repede la noile condiții de viață, asigurând totdeauna o reușită mai bună a culturilor, în toate zonele fitoclimatice. În spațiul aerian, suprateran, tulpinile deja formate ale puieților plantați suportă mai ușor acțiunea negativă a intemperiilor și, în special, concurența buruienilor, iar rădăcinile cu lungimi minime de 15 cm, ajunse prin plantare în straturi mai adânci ale solului, sunt mai puțin expuse uscăciunii excesive și fenomenului de deșosare.
Prin plantații, vegetația forestieră poate fi instalată în cele mai variate condiții staționale. În climatul țării noastre, prin plantații se obțin rezultate satisfăcătoare chiar și atunci când se folosesc puieți cu rădăcini neprotejate în zone mai aride, cu soluri sărace până la foarte sărace, întâlnite în terenuri degradate prin eroziune, nisipuri mobile etc. Datorită multiplelor și importantelor avantaje pe care le are, plantarea reprezintă metoda de instalare artificială a vegetației forestiere cu cea mai largă aplicabilitate practică în silvicultura noastră. În numeroase situații, în care semănăturile directe sunt de la început excluse sau riscante, plantarea puieților de calitate cât mai bună, viguroși și bine conformați, rămâne singura modalitate de intervenție artificială.
Plantarea este, de asemenea, mai indicată și deci preferată în culturi expuse insolației sau fenomenului de deșosare, ca și acolo unde sunt amenințate de vegetația ierbacee cu creștere luxuriantă pe soluri fertile, mai puțin pregătite și întreținute.
În favoarea plantațiilor intervine și faptul că din aceeași cantitate de semințe se obțin în pepinieră puieți cu care se pot împăduri suprafețe de 10 – 30 ori mai mari decât prin semănături directe.
Datorită acestor considerente, în lucrarea de față s-a adoptat tehnologia de împădurire prin plantații (tabel 4 și 7).
În majoritatea cazurilor, plantațiile sunt mai costisitoare decât semănăturile directe din cauza procesului tehnologic mai complicat, mai greu de mecanizat și, mai ales, datorită necesității de a crea pepiniere pentru producerea materialului de plantat.
În procesul de transplantare, prin executarea mai puțin atentă a operațiilor tehnice de scos, manipulare, plantare etc., puieții pot suferi vătămări de natură mecanică sau fiziologică, greu suportate de unele specii.
Când scosul puieților se execută în condițiile unui sol uscat, insuficient mobilizat și afânat, rădăcinile mai lungi sunt inevitabil tăiate sau rupte. Rănile provocate constituie frecvent porți de acces pentru diverși agenți patogeni, care, la unele specii, depreciază sensibil calitatea culturilor instalate. Așa, de exemplu, putregaiul roșu întâlnit uneori la molid, în culturi instalate prin plantații, reprezintă consecința rănilor provocate rădăcinilor la scosul și toaletarea puieților.
Vătămarea fiziologică a puieților apare după recoltare, atunci când rădăcinile neprotejate rămân expuse procesului de deshidratare. Este de ajuns ca rădăcinile – îndeosebi cele fine – să fie expuse scurtă vreme la soare sau vânt pentru a-i pierde vitalitatea.
Transplantarea, oricum s-ar executa, reprezintă un moment critic în viața puieților. În mod inevitabil se distrug o parte din perii absorbanți care constituie organele active de cea mai mare importanță în nutriția plantelor. Chiar puieții recoltați și manipulați cu toată grija înregistrează un dezechilibru fiziologic, mai mult sau mai puțin accentuat, determinat de raportul dintre absorbție și transpirație. După plantare, puieții au nevoie de o anumită perioadă de adaptare, în care rădăcinile încorporate în sol se regenerează și consolidează suficient pentru a-și putea relua activitatea normală.
Această perioadă critică este mai lungă sau mai scurtă, în funcție de calitatea puieților, însușirile biologice ale speciilor cultivate și condițiile staționale în care se execută plantația. Este ușor de înțeles că dezechilibrul dintre absorbție și transpirație devine cu atât mai mare și perioada de adaptare cu atât mai lungă, cu cât rădăcinile puieților au fost mai intens vătămate mecanic sau fiziologic și cu cât stațiunea este mai uscată.
Consecințele negative ale plantării pot fi mult diminuate sau chiar înlăturate dacă în activitatea practică se cunosc și se respectă o serie de reguli importante impuse de procesul transplantării. În primul rând, scosul puieților trebuie să fie executat după ploaie sau udat artificial, când solul reavăn poate fi mobilizat și afânat cât mai bine. De asemenea, pentru a înlesni scosul puieților cu întregul sistem de rădăcini este necesar să se dirijeze încă din pepinieră formarea unor rădăcini concentrate, cât mai stufoase și fără ramificații prea lungi. În acest scop, se recomandă ca rădăcinile, crescute peste măsură, să fie scurtate în sol cu cel puțin un an înainte de recoltare sau cu ocazia repicajului. Este adevărat că, la multe specii foioase, rădăcinile prea lungi pot fi scurtate prin toaletare și după recoltarea puieților, dar, în acest caz, în stațiuni mai uscate, apare necesară suprimarea tulpinii prin recepare, după plantare, pentru a menține echilibrul dintre absorbție și transpirație.
Toaletarea, atunci când este necesară, se execută cu atenție, fără ruperea, strivirea sau zdrelirea rădăcinilor. Pentru a înlesni plantarea puieților în despicătură, se recurge uneori la așa-numita toaletare în evantai, care presupune suprimarea completă a rădăcinilor din două părți opuse.
Pentru a păstra integritatea și prospețimea rădăcinilor, manipularea puieților trebuie să fie făcută cu toată grija. În momentul plantării, rădăcinile trebuie să fie sănătoase și în stare umedă. Pe șantiere de plantare, puieții se poartă în găleți sau coșuri, cu rădăcinile împachetate în mușchi sau paie umede.
Adeseori, înainte de plantare, rădăcinile puieților sunt înmuiate într-un amestec de apă cu pământ, operație cunoscută sub denumirea de mocirlire. Prin acest tratament se urmărește realizarea unei adeziuni cât mai bune între pământ și rădăcini, imediat după plantare. Efectul mocirlirii poate fi sporit prin adăugarea în amestec a îngrășămintelor organice și eventual a unor biostimulatori.
Mocirlirea are într-adevăr un efect deosebit de favorabil asupra prinderii puieților, însă numai dacă aceștia se plantează imediat. În caz contrar, cea mai slabă zvântare a stratului de pământ depus pe rădăcini provoacă scorojirea scoarței și ruperea perilor absorbanți. Totodată, noroiul uscat pe rădăcini formează o pojghiță tare, care împiedică respirația și absorbția apei din sol. Puieții tânjesc un timp oarecare după plantare sau chiar se usucă dacă sunt mai sensibili.
La plantare, tulpina puietului se așează, pe cât posibil, într-o poziție verticală, iar coletul se îngroapă la 2 – 3 cm sub nivelul solului, care, ulterior, se mai tasează.
La încorporarea lor în sol, rădăcinile se așează într-o poziția normală, cât mai apropiată de cea avută în pepinieră. Dacă procedeul de plantare nu permite acest lucru, se va evita în orice caz așezarea îndoită, răsucită sau împletită a rădăcinilor. Este, de asemenea, necesar să se asigure un contact strâns al pământului curat și reavăn cu întreaga suprafață a rădăcinilor. În acest scop, rădăcinile se acoperă progresiv cu pământ ales și bine tasat până deasupra coletului, astfel încât, prins de la baza tulpinii, puietul să nu poată fi smuls cu ușurință.
Pentru a grăbi prinderea puieților, aceștia trebuie să fie viguroși, cu un conținut bogat în substanțe nutritive de rezervă și cu rădăcinile cât mai puțin vătămate în procesul de transplantare. Până la apariția și formarea întregului sistem de rădăcini fine și peri absorbanți, puietul transplantat trăiește în mare măsură pe seama rezervoarelor de substanțe nutritive pe care le conține.
În tabelul 3.6. este redat necesarul de puieți pe unități staționale și pe specii.
3.9. EPOCA DE INSTALARE A CULTURILOR ȘI TEHNICA DE EXECUȚIE
Plantațiile se pot executa atât toamna, cât și primăvara, dar numai în perioada repausului vegetativ, când condițiile climatice și de sol o permit. În cele mai multe regiuni ale țării, perioada optimă de plantat este primăvara, în mustul zăpezii.
Cele mai frecvente perioade de împădurire prin plantare sunt :
Plantațiile de toamnă se efectuează numai în regiunile uscate în care perioada de vegetație este marcată de primăveri scurte și secetoase, dar ierni bogate în zăpadă; de asemenea, mai sunt indicate plantații pe versanții sudici, unde perioada bioactivă începe mai de timpuriu, precum și pe terenurile degradate.
Toamna nu se plantează rășinoasele.
În cazul plantațiilor de toamnă, existând pericolul descălțării puieților, este indicat ca aceștia să fie îngropați cu 2 – 3 cm deasupra coletului și, eventual, să fie protejați cu un strat de litieră, mușchi sau paie. Operația de plantare încetează când solul începe să înghețe (chiar superficial), întrucât nu se mai poate realiza o bună aderență a acestuia la rădăcini.
Plantațiile de primăvară au avantajul că puieții, pe timpul iernii, sunt protejați și nu mai necesită operația de control și încălțare a celor plantați toamna. Lucrarea se execută primăvara cât mai devreme, după dezghețarea solului, când acesta mustește de apa rezultată din topirea zăpezilor și are căldură suficientă. Împădurira de primăvară încetează când mugurii plesnesc, intrând în vegetație.
Puieții folosiți, indiferent de epoca de plantare, de obicei sunt aduși la începutul (și pe parcursul) lucrării, din pepinieră sau din locul de depozitare de peste iarnă. Indiferent dacă puieții sunt scoși atunci din sol sau au fost depozitați la șanț, în magazii sau ghețării, transportul lor trebuie făcut în timp scurt și cu multă atenție. Astfel, pereții și fundul coșului căruțelor ori camionului se căptușesc cu un strat gros de cca. 10 cm de mușchi de pădure sau paie udate peste care se pun puieții stropiți cu apă, cu rădăcinile spre interior, iar peste ultimul rând de puieți se așterne un alt strat gros de paie, mușchi sau fân umede și apoi se acoperă cu rogojini sau prelate bine fixate pe margini. Dacă transportul este de durată mai mare de 24 ore, toată încărcătura se mai udă pe parcurs.
La șantierul de împădurire, puieții se depozitează la șanț pentru durată scurtă în locuri umbrite și adăpostite de vânt.
Adâncimea plantării
De regulă, puieții forestieri se plantează la aceeași adâncime la care au crescut în pepinieră, adică până la colet.
Este necesar să fie respectată adâncimea de plantare. Plantarea cu coletul deasupra solului este dăunătoare prin faptul că uscarea superficială a solului cauzează aprovizionării cu apă a rădăcinilor; o plantare mai adâncă provoacă apariția rădăcinilor superficiale la foioase și, deci, lăbărțarea tulpinilor, iar la rășinoase se formează putregai de scoarță.
Procedee de plantare
Sunt cunoscute și aplicate mai multe procedee de plantare în cazul plantării de puieți nuzi (fără pământ la rădăcină) : în gropi săpate cu cazmaua sau mecanizat, în despicătură sau pană, pe mușuroaie, pe coame de șanțuri ș.a.
Cele mai utilizate procedee de plantare sunt :
plantarea în gropi este un procedeu mult folosit la lucrările de împădurire la câmpie și dealuri, în majoritatea situațiilor unde plantarea se execută în teren pregătit dinainte (pe toată suprafața, în benzi, terase, tăblii etc.). În colinele mai înalte și la munte gropile se execută în teren nepregătit sau pregătit în vetre.
Săparea gropilor se face imediat înaintea plantării pentru a nu se expune solul la uscare (cu excepția situațiilor cu exces de apă). Ca unelte de lucru sunt folosite cazmaua la câmpie și dealuri și sapa de munte la dealuri și munte unde solul este îmburuienat și/sau are mult schelet.
Gropile de plantat au formă prismatică sau cilindrică. În solurile nepregătite, compacte, gropile se execută mai adânci și mai largi (40 x 40 x 40 cm) decât în cele cu textură ușoară și mijlocie (30 x 30 x 30 cm).
În toate situațiile, la săpat, pământul scos din groapă se împarte în două părți : stratul de la suprafață bogat în humus, afânat și mai structurat se așează separat pentru a fi pus la fundul gropii și a acoperi rădăcinile puieților; acoperirea completă a gropii se face cu pământul scos mai din adâncime.
După executarea gropii, muncitorul plantator așează puietul în poziție verticală cu rădăcinile răsfirate la fundul gropii și în mijlocul acesteia, cu coletul la nivelul solului, îl ține cu o mână, iar cu cealaltă îl acoperă succesiv cu pământ bogat în humus, tasându-l succesiv cu pumnul și la urmă cu
piciorul (având grijă să nu zdrelească puietul), pentru a stabili un bun contact al rădăcinilor cu solul și a exclude formarea de goluri de aer. În groapă nu se introduc pietre, resturi de rădăcini ș.a., ci doar pământ bine mărunțit. Deasupra gropii se aștern 2 – 3 cm pământ afânat, reavăn, mărunțit pentru a micșora pierderea apei prin evaporare.
Dacă puietul are rădăcini fasciculare (molid, pin ș.a.), pe fundul gropii, înainte de plantare, se confecționează un mușuroi peste care se răsfiră rădăcinile. Dacă înrădăcinarea este pivotantă sau pivotant-trasantă, în mijlocul gropii se face o escavație în care se introduc rădăcinile mai lungi sau pivotul.
Pentru lucrările de împăduriri ce urmază a se executa în U.P. VI Domogled s-a adoptat ca tehnologie de lucru plantarea manuală în gropi normale de 30/40 cm adâncime, puieți cu rădăcina nudă (tabel 5). Având în vedere avantajele plantațiilor de primăvară, am stabilit ca lucrările de plantare să fie demarate în primăvara anului 2015 (lunile martie, aprilie).
4. URMĂRIREA, CONTROLUL ȘI ÎNGRIJIREA CULTURILOR
4.1. URMĂRIREA ȘI CONTROLUL LUCRĂRILOR DE ÎMPĂDURIRE
Acțiunea de instalare pe cale artificială a culturilor forestiere se consideră a fi încheiată în momentul când acestea realizează închiderea masivului. După instalare, culturile se verifică sistematic și urmăresc cunoașterea evoluției culturii și dezvoltarea puieților. Aceste verificări se fac după metodologia de lucru precizată de [NUME_REDACTAT] privind efectuarea controlului anual al regenerărilor și durează până la atingerea reușitei definitive de către cultura instalată.
Prin reușita definitivă se înțelege stadiul atins de o împădurire de la care cultura se poate dezvolta normal, fără să mai necesite lucrări de îngrijire sau completări. [NUME_REDACTAT] Tehnice/2000, starea de masiv a regenerărilor se consideră realizată în următoarele situații :
Pentru regenerări naturale :
la foioase : când coroanele puieților se ating în proporție de minimum 80 % ;
la rășinoase : când înălțimea puieților este de 1 – 1,2 metri, în stațiuni normale și de 0,6 – 0,7 metri, în stațiuni extreme.
Pentru regenerări artificiale :
la foioase:când coroanele puieților se ating pe rând sau în grupe, în proporție de cel puțin 80 % ;
la rășinoase : când înălțimea puieților este de 1,2 – 1,4 metri, în stațiuni normale, și de 0,6 – 0,8 metri, în stațiuni extreme și terenuri degradate.
Numărul minim de puieți la hectar în momentul declarării stării de masiv, nu trebuie să fie mai mic decât cel corespunzător reușitei bune pentru speciile principale de bază și amestec, calculate prin diminuarea numărului de puieți plantați cu pierderile tehnologice pe întreaga perioadă. Starea de masiv se declară în momentul în care aceasta se realizează pe întreaga suprafață a regenerării analizate.
Prima verificare a culturilor se face la 2 – 3 luni după intrarea acestora în primul an de vegetație. Verificarea are drept scop stabilirea procentului de prindere a puieților, în cazul plantațiilor, respectiv procentul de răsărire a plantulelor, în cazul semănăturilor directe.
4.2. CONTROLUL ANUAL AL REGENERĂRILOR. STABILIREA REȚELEI DE PUNCT PENTRU AMPLASAREA ȘI MATERIALIZAREA PE TEREN A SUPRAFEȚELOR DE CONTROL
Evoluția culturilor și dezvoltarea puieților se apreciază pe baza datelor obținute cu prilejul efectuării controlului anual al împăduririlor. Controlul anual se face prin sondaj în suprafețe de control permanente, vizând împăduririle care nu au realizat reușita definitivă și urmărește să stabilească reușita împăduririlor executate.
La regenerările din etapa a II-a (naturale, mixte și artificiale) se utilizează suprafețe de control care, însumate, să reprezinte :
8 % din suprafața culturii aflată în control, pentru suprafețe sub 5 hectare ;
4 % din suprafața culturii aflată în control, pentru suprafețe cuprinse între 5 și 10 hectare
2 % din suprafața culturii aflată în control, pentru suprafețe peste 10 hectare.
Forma acestor suprafețe de control este regulată (cerc, pătrat sau dreptunghi).
Dimensiunile unei asemenea suprafețe diferă în funcție de panta terenului și de mărimea suprafeței regenerate aflată în control.
Într-o suprafață regenerată se amplasează numai suprafețe de control de același tip, ca formă și mărime.
Mărimea suprafețelor de control este în funcție de suprafața regenerată, astfel:
suprafețele sub 0,25 hectare se inventariază integral;
100 m.p. pentru suprafețe ale regenerării mai mici de 3 hectare;
100 sau 200 m.p. pentru suprafețe ale regenerării mai mari de 3 hectare.
Suprafețele de control se mențin permanent în amplasamentul inițial, până la realizarea stării de masiv și este necesar ca acestea să fie materializate pe teren prin borne. Amplasarea suprafețelor de control în teren se face utilizând o rețea rectangulară imaginară, de drepte paralele, distanțele dintre ele fiind de 50/50 metri, în cazul suprafețelor de 100 m.p. și 50/100 metri, în cazul suprafețelor de 200 m.p., conform anexei. Prin amplasarea suprafețelor de control se urmărește să se poată reda cât mai bine situația culturii respective. Acestea se amplasează în teren la data încheierii acțiunii de împădurire, pentru regenerările realizate pe cale artificială și mixte sau la data executării controlului anual, în cazul suprafețelor regenerate natural.
Amplasarea suprafețelor de control este redată în tabelul 4.1
Tabel 4.1
Date de sinteză privind amplasarea suprafețelor de control pe unități staționale
4.3. NATURA, SCOPUL ȘI TEHNICA DE APLICARE A LUCRĂRILOR DE ÎNGRIJIRE
De la instalare, până la atingerea reușitei definitive, culturile forestiere traversează cea mai critică perioadă din existența lor. Prin urmare, culturile instalate trebuie parcurse în această perioadă cu o serie de lucrări de îngrijire, având ca scop asigurarea unor condiții cât mai favorabile de vegetație, creștere și dezvoltare a puieților. În acest sens, s-a stabilit natura lucrărilor de îngrijire, frecvența acestora pe unități staționale, în raport cu vârsta culturilor și volumul lucrărilor la unitatea de suprafață (tabelul 9 și 10).
Planificarea lucrărilor de întreținere a culturilor s-a efectuat în conformitate cu [NUME_REDACTAT] privind compoziții, scheme și tehnologii de regenerare a pădurilor/2000. Principalele lucrări de întreținere a culturilor avute în vedere au fost: revizuiri, mobilizarea solului, îndepărtarea vegetației copleșitoare constituită din specii ierboase și/sau lemnoase, prin descopleșiri, precum și completarea culturilor cu numărul necesar de puieți pentru realizarea unei reușite bune, avându-se în vedere cuantumul pierderilor tehnologice admise de [NUME_REDACTAT] (maxim 15 % din numărul de puieți inițial plantați).
Tabel 4.2.
Natura și frecvența de aplicare a lucrărilor de îngrijire pe unități staționale, în raport cu vârsta culturilor
Tabel 4.3.
Stabilirea lucrărilor de îngrijire a culturilor pe unități staționale și volumul acestora la unitatea de suprafață (ha)
5. PLANIFICAREA ȘI EVALUAREA LUCRĂRILOR DE ÎMPĂDURIRE
5.1. PLANIFICAREA APLICĂRII LUCRĂRILOR DE ÎMPĂDURIRE (ANTEMĂSURĂTOAREA)
Împădurirea suprafețelor din U.P VI Domogled a fost eșalonată pe parcursul unui an. Planul calendaristic al lucrărilor de împădurire este redat în tabelul 5.1., fiind evidențiate tehnologiile de lucru, operațiile tehnice corespunzătoare soluțiilor adoptate, precum și volumul lucrărilor pe fiecare an și unități staționale.
La eșalonarea lucrărilor s-a avut în vedere ca anul de aplicare a lucrărilor de instalare a plantațiilor să coincidă cu anul din planul decenal de regenerare în care suprafața sau fracțiunea din suprafața unității staționale a fost planificată la împădurire. De asemenea, s-a avut în vedere ca lucrările de îngrijire, în funcție de natura lor, să fie planificate începând din anul instalării culturilor, până în anul reușitei definitive, conform prevederilor din [NUME_REDACTAT].
După planificarea ultimei lucrări de îngrijire, s-a întocmit o recapitulare constând în însumarea pe categorii de lucrări a cantităților înscrise pe coloane, în vederea cunoașterii volumului total ce trebuie executat anual (tabel 5.1.).
Pentru întocmirea antemăsurătorii lucrărilor, au fost consultate Normele de timp și de producție unificate pentru lucrările din silvicultură, aflate în vigoare. Având la bază antemăsurătoarea lucrărilor, s-a elaborat devizul lucrărilor prezentat în tabelul 12.
Tabel 5.1.
Planificarea lucrărilor de împădurire proiectate (antemăsurătoarea lucrărilor)
Tabel 5.1. continuare
Planificarea lucrărilor de împădurire proiectate (antemăsurătoarea lucrărilor)
Tabel 11 continuare
RECAPITULARE PE CATEGORII DE LUCRĂRI
5.2. DEVIZUL LUCRĂRILOR
Devizul lucrărilor este actul de evaluare a cheltuielilor presupuse de executarea lucrărilor înscrise în antemăsurătoare. Calculul valoric al manoperei s-a făcut înmulțind prețul unitar pentru fiecare unitate de măsură a lucrării propuse cu volumul lucrării înscrise în antemăsurătoare.
Devizul s-a întocmit conform eșalonării din antemăsurătoare, fiind cuprinse toate cheltuielile angajate de lucrările din fiecare unitate stațională.
Tarifele orare utilizate la întocmirea devizului sunt cele aflate în vigoare la nivelul lunii ianuarie 2015, iar normele de timp sunt cele prevăzute de Normele de timp și de producție unificate pentru lucrările din silvicultură.
Prin însumarea cheltuielilor anuale pe categorii de lucrări s-a obținut valoarea totală a cheltuielilor de manoperă (Total I din tabelul 12), la care s-au aplicat cotele aferente potrivit legislației în vigoare, rezultând în final o valoare totală a investiției de 19709,37 mii lei.
Tabel 5.2.
DEVIZUL LUCRĂRILOR PROIECTATE
Tabel 5.2. continuare
Devizul lucrărilor proiectate
5.3. MĂSURI DE SECURITATE A MUNCII LA LUCRĂRILE DE ÎMPĂDURIRI
Înainte de începerea lucrărilor de plantații, suprafețele de împădurit vor fi curățate de crăci, resturi de exploatare și de bolovani sau de stânci care amenință cu prăbușirea, astfel încât să se înlăture pericolul de accidente.
Pentru deplasarea muncitorilor la și în șantier se vor amenaja poteci, iar peste viroage, podețe, prevăzute cu balustrade.
Locurile deosebit de periculoase (stâncării, grohotișuri care se dislocă ușor) vor fi marcate cu semnale de avertizare.
În șantierele de lucru cu panta mai mare de 15º toate lucrările de împădurire vor începe de la deal spre vale, iar muncitorii vor lucra, pe cât posibil, înșirați pe aceeași curbă de nivel.
Pe terenuri cu pante foarte mari muncitorii vor fi asigurați cu frânghii și vor purta căști de protecție.
Lamele uneltelor manuale (sape, cazmale) trebuie să fie bine ascuțite și bine fixate în cozi.
Lungimea cozilor uneltelor trebuie să fie potrivită cu talia muncitorilor, cozile să fie netede pentru a nu produce zgârieturi sau bătături.
Manipularea puieților cu ghimpi se va face cu mănuși.
Fiecare șantier de împădurire va fi dotat cu truse sanitare și medicamente de prim ajutor.
ANEXA 1
FIȘA UNITĂȚII DE CULTURĂ FORESTIERĂ – U.P. VI DOMOGLED u.a. 50C, 59B, 17E, 26B, 36C, 39C, 47, 19E, 25A, 39E.
1. U.P. VI Domogled; 2.u.a. 50C. 3. Supr. u.s. 1.9 ha
4. Reg.geograf.: M-ții Cernei 5. Gr.f.1–5A, 5C
I. CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE
Forma de relief : Versant superior ondulat
Altitudine 1420-1490m; Înclinare -24G; Expoziție SV
Roca de bază : roci metamorfice (micașisturi, paragnaise, marne) dar se întâlnesc și roci sedimentare (conglomerate, gresii, șisturi argiloase);
Climatul zonal local: temperat continental cu influențe mediteraneene. Precipitații: 1050mm/anual. Temperatura medie a lunii celei mai călduroase este 20,50 C. Maxima pluviometrică la începutul verii și minima la sfârșitul iernii.
II. TIPUL ȘI SUBTIPUL GENETIC DE SOL – 3301 brun acid – tipic
Tip humus : Profunzime: scăzută Textură : mijlocie
Structură : grăunțoasă Cant.de schelet : Compactitate : slab diferențiată
Volum edafic : mijlociu Eroziune – Umiditate : reavăn – jilav
Reacție : puternic acid Factori limitativi : panta
III. STAȚIUNEA
Tip de stațiune (cod și denumire) : 4410 – Montan-premontan de făgete, Bi, brun edafic mic cu
Asperula-Dentaria
IV. STRUCTURA ARBORETULUI EXISTENT
Compoziția : Consistența : Vârsta : Cl.prod.
Producția : Creșterea curentă și medie (Cc,Cm):
Vestigii sp.valoroase – Semințiș utilizabil :
Tipul de floră indicatoare: Asperula – Dentaria
V. TIPUL NATURAL FUNDAMENTAL DE PĂDURE
Cod și denumire : 4115 – Făget de limita cu flora de mull (i)
VI. FUNDAMENTAREA TEHNOLOGIILOR DE ÎMPĂDURIRE
Categoria de teren de împădurit – Împăduriri (A1)
Categoria (natura) lucrărilor de regenerare : Împăduriri propriu-zise (a1)
Grupa ecologică : 27; Compoziția țel : 10Fa
Compoziția de regenerare : 7-9 Fa + 1-3 Mo, Br, [NUME_REDACTAT] (formula) de împădurire : 70Fa 30 Mo
VII. TEHNOLOGII DE INSTALARE A CULTURILOR
Pregătirea terenului: Curățirea terenului ; Pregătirea solului : mobilizarea în vetre
Metoda de regenerare : plantații
Schema de regenerare (asociere specii,dispozitive) : Buchete, 2,0 x 1,0
Desime inițială (număr puieți, kg.semințe/ha): 5.000 puieți / ha
VIII. TEHNOLOGII DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR
Recepări …………………………………. Revizuiri : 2 intervenții
Mobilizări : 2 intervenții Descopleșiri : 7 intervenții
Descopleșiri-degajări ……………………. Completări : 1900 puieți
1. U.P. VI Domogled; 2.u.a. 59B. 3. Supr. u.s. 2,4 ha
4. Reg.geograf.: M-ții Cernei 5. Gr.f.1–5A, 5C, 2A
I. CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE
Forma de relief : Versant framintat
Altitudine 550-700m; Înclinare -; 38G Expoziție SV
Roca de bază : roci metamorfice (micașisturi, paragnaise, marne) dar se întâlnesc și roci sedimentare (conglomerate, gresii, șisturi argiloase);
Climatul zonal local: temperat continental cu influențe mediteraneene. Precipitații: 1050mm/anual. Temperatura medie a lunii celei mai călduroase este 20,50 C. Maxima pluviometrică la începutul verii și minima la sfârșitul iernii.
II. TIPUL ȘI SUBTIPUL GENETIC DE SOL – 3305 Brun acid litic
Tip humus : Profunzime: Textură :
Structură : Cant.de schelet : Compactitate :
Volum edafic : mic Eroziune – Umiditate :
Reacție : Factori limitativi : panta
III. STAȚIUNEA
Tip de stațiune (cod și denumire) :5241- Deluros de făgete, Bi, brun edafic mic
IV. STRUCTURA ARBORETULUI EXISTENT
Compoziția : Consistența : Vârsta : Cl.prod.
Producția : Creșterea curentă și medie (Cc,Cm)
Vestigii sp.valoroase – Semințiș utilizabil:
Tipul de floră indicatoare: Luzula albida
V. TIPUL NATURAL FUNDAMENTAL DE PĂDURE
Cod și denumire : 4213 – Faget de deal pe soluri superficiale (i)
VI. FUNDAMENTAREA TEHNOLOGIILOR DE ÎMPĂDURIRE
Categoria de teren de împădurit – Împăduriri (A1)
Categoria (natura) lucrărilor de regenerare : Împăduriri propriu-zise (a1)
Grupa ecologică : 44; Compoziția țel :
Compoziția de regenerare : 5-6 Fa + 3-4 Te.a, Ci, Pam, Fr (Cas), Alt + 1La, Pi.n;
Compoziția (formula) de împădurire : 60Fa 30Pam 10La
VII. TEHNOLOGII DE INSTALARE A CULTURILOR
Pregătirea terenului: Curățirea terenului ; Pregătirea solului : mobilizarea în vetre
Metoda de regenerare : plantații
Schema de regenerare (asociere specii,dispozitive) : Buchete, 2,0 x 1,0
Desime inițială (număr puieți, kg.semințe/ha): 5.000 puieți / ha
VIII. TEHNOLOGII DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR
Recepări …………………………………. Revizuiri : 2 intervenții
Mobilizări : 2 intervenții Descopleșiri : 7 intervenții
Descopleșiri-degajări ……………………. Completări :
1. U.P. VI Domogled; 2.u.a. 17E 3. Supr. u.s. 14,8 ha
4. Reg.geograf.: M-ții Cernei 5. Gr.f.1–5
I. CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE
Forma de relief : Versant mijlociu ondulat
Altitudine: 1200-1375m; Înclinare -28G; Expoziție N
Roca de bază : roci metamorfice (micașisturi, paragnaise, marne) dar se întâlnesc și roci sedimentare (conglomerate, gresii, șisturi argiloase);
Climatul zonal local: temperat continental cu influențe mediteraneene. Precipitații: 1050mm/anual. Temperatura medie a lunii celei mai călduroase este 20,50 C. Maxima pluviometrică la începutul verii și minima la sfârșitul iernii.
II. TIPUL ȘI SUBTIPUL GENETIC DE SOL – 3101 brun eumezobazic – tipic
Tip humus : mull Profunzime: profund Textură : mijlocie
Structură : grăunțoasă Cant.de schelet : slab scheletic Compactitate : slab compact
Volum edafic : mare Eroziune – Umiditate : reavăn – jilav
Reacție : slab acid Factori limitativi : panta
III. STAȚIUNEA
Tip de stațiune (cod și denumire) : 4430 – Montan–premontan de făgete, Bi, brun edafic mare cu
[NUME_REDACTAT]
IV. STRUCTURA ARBORETULUI EXISTENT
Compoziția : 10Fa; Consistența :0,40 Vârsta : 160 Cl.prod. 2
Producția : 550m3/ha; Creșterea curentă și medie (Cc,Cm): 3,0m3/ha;
Vestigii sp.valoroase – Semințiș utilizabil : 9Fa 1Br
Tipul de floră indicatoare: Asperula – Dentaria
V. TIPUL NATURAL FUNDAMENTAL DE PĂDURE
Cod și denumire : 4111 – Făget normal cu floră de mull (i)
VI. FUNDAMENTAREA TEHNOLOGIILOR DE ÎMPĂDURIRE
Categoria de teren de împădurit – Completări (C1)
Categoria (natura) lucrărilor de regenerare : Completări (C 1.1)
Grupa ecologică : 28; Compoziția țel : 9Fa 1Br
Compoziția de regenerare : 7-8 Fa + 1-3 Br, Mo + PA.m, Fr, UL.m
Compoziția (formula) de împădurire : 80Fa 20Br
VII. TEHNOLOGII DE INSTALARE A CULTURILOR
Pregătirea terenului: Curățirea terenului ; Pregătirea solului : mobilizarea în vetre
Metoda de regenerare : plantații
Schema de regenerare (asociere specii,dispozitive) : Buchete, 2,0 x 1,0
Desime inițială (număr puieți, kg.semințe/ha): 5.000 puieți / ha
VIII. TEHNOLOGII DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR
Recepări …………………………………. Revizuiri : 2 intervenții
Mobilizări : 2 intervenții Descopleșiri : 8 intervenții
Descopleșiri-degajări ……………………. Completări :
1. U.P. VI Domogled; 2.u.a. 26B 3. Supr. u.s. 24,8 ha
4. Reg.geograf.: M-ții Cernei 5. Gr.f.1–5L
I. CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE
Forma de relief : Versant ondulat
Altitudine: 900-1350m; Înclinare -33G; Expoziție: S
Roca de bază : roci metamorfice (micașisturi, paragnaise, marne) dar se întâlnesc și roci sedimentare (conglomerate, gresii, șisturi argiloase);
Climatul zonal local: temperat continental cu influențe mediteraneene. Precipitații: 1050mm/anual. Temperatura medie a lunii celei mai călduroase este 20,50 C. Maxima pluviometrică la începutul verii și minima la sfârșitul iernii.
II. TIPUL ȘI SUBTIPUL GENETIC DE SOL – 3101 brun eumezobazic – tipic
Tip humus : mull Profunzime: profund Textură : mijlocie
Structură : grăunțoasă Cant.de schelet : slab scheletic Compactitate : slab compact
Volum edafic : mare Eroziune – Umiditate : reavăn – jilav
Reacție : slab acid Factori limitativi : panta
III. STAȚIUNEA
Tip de stațiune (cod și denumire) : 4420 – Montan–premontan de făgete, Bm, brun edafic mijlociu cu
[NUME_REDACTAT]
IV. STRUCTURA ARBORETULUI EXISTENT
Compoziția : 10Fa; Consistența :0,50 Vârsta : 190 Cl.prod. 3
Producția : 333m3/ha; Creșterea curentă și medie (Cc,Cm): 2,5m3/ha;
Vestigii sp.valoroase – Semințiș utilizabil : 6Fa 4Br
Tipul de floră indicatoare: Asperula – Dentaria
V. TIPUL NATURAL FUNDAMENTAL DE PĂDURE
Cod și denumire : 4111 – Făget normal cu floră de mull (i)
VI. FUNDAMENTAREA TEHNOLOGIILOR DE ÎMPĂDURIRE
Categoria de teren de împădurit – Completări (C1)
Categoria (natura) lucrărilor de regenerare : Completări (C 1.1)
Grupa ecologică : 28; Compoziția țel : 9Fa 1Br
Compoziția de regenerare : 7-8 Fa + 1-3 Br, Mo + PA.m, Fr, UL.m
Compoziția (formula) de împădurire : 70Fa 30Br
VII. TEHNOLOGII DE INSTALARE A CULTURILOR
Pregătirea terenului: Curățirea terenului ; Pregătirea solului : mobilizarea în vetre
Metoda de regenerare : plantații
Schema de regenerare (asociere specii,dispozitive) : Buchete, 2,0 x 1,0
Desime inițială (număr puieți, kg.semințe/ha): 5.000 puieți / ha
VIII. TEHNOLOGII DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR
Recepări …………………………………. Revizuiri : 2 intervenții
Mobilizări : 2 intervenții Descopleșiri : 8 intervenții
Descopleșiri-degajări ……………………. Completări :
1. U.P. VI Domogled; 2.u.a. 36C 3. Supr. u.s. 6,6 ha
4. Reg.geograf.: M-ții Cernei 5. Gr.f.1–5L
I. CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE
Forma de relief : Versant supeior ondulat
Altitudine: 1050-1275m; Înclinare -24G; Expoziție: SE
Roca de bază : roci metamorfice (micașisturi, paragnaise, marne) dar se întâlnesc și roci sedimentare (conglomerate, gresii, șisturi argiloase);
Climatul zonal local: temperat continental cu influențe mediteraneene. Precipitații: 1050mm/anual. Temperatura medie a lunii celei mai călduroase este 20,50 C. Maxima pluviometrică la începutul verii și minima la sfârșitul iernii.
II. TIPUL ȘI SUBTIPUL GENETIC DE SOL – 3101 brun eumezobazic – tipic
Tip humus : mull Profunzime: profund Textură : mijlocie
Structură : grăunțoasă Cant.de schelet : slab scheletic Compactitate : slab compact
Volum edafic : mare Eroziune – Umiditate : reavăn – jilav
Reacție : slab acid Factori limitativi : panta
III. STAȚIUNEA
Tip de stațiune (cod și denumire) : 4430 – Montan–premontan de făgete, Bi, brun edafic mare cu
[NUME_REDACTAT]
IV. STRUCTURA ARBORETULUI EXISTENT
Compoziția : 10Fa; Consistența :0,30 Vârsta : 190 Cl.prod. 2
Producția : 195m3/ha; Creșterea curentă și medie (Cc,Cm): 1,0m3/ha;
Vestigii sp.valoroase – Semințiș utilizabil : 7Fa 3Br
Tipul de floră indicatoare: Asperula – Dentaria
V. TIPUL NATURAL FUNDAMENTAL DE PĂDURE
Cod și denumire : 4111 – Făget normal cu floră de mull (i)
VI. FUNDAMENTAREA TEHNOLOGIILOR DE ÎMPĂDURIRE
Categoria de teren de împădurit – Completări (C1)
Categoria (natura) lucrărilor de regenerare : Completări (C 1.1)
Grupa ecologică : 28; Compoziția țel : 9Fa 1Br
Compoziția de regenerare : 7-8 Fa + 1-3 Br, Mo + PA.m, Fr, UL.m
Compoziția (formula) de împădurire : 70Fa 30Br
VII. TEHNOLOGII DE INSTALARE A CULTURILOR
Pregătirea terenului: Curățirea terenului ; Pregătirea solului : mobilizarea în vetre
Metoda de regenerare : plantații
Schema de regenerare (asociere specii,dispozitive) : Buchete, 2,0 x 1,0
Desime inițială (număr puieți, kg.semințe/ha): 5.000 puieți / ha
VIII. TEHNOLOGII DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR
Recepări …………………………………. Revizuiri : 2 intervenții
Mobilizări : 2 intervenții Descopleșiri : 8 intervenții
Descopleșiri-degajări ……………………. Completări :
1. U.P. VI Domogled; 2.u.a. 39C
3. Supr. u.s. 5,3 ha
4. Reg.geograf.: M-ții Cernei 5. Gr.f.1–5L
I. CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE
Forma de relief : Versant superior ondulat
Altitudine: 1200-1360m; Înclinare -32G; Expoziție NE
Roca de bază : roci metamorfice (micașisturi, paragnaise, marne) dar se întâlnesc și roci sedimentare (conglomerate, gresii, șisturi argiloase);
Climatul zonal local: temperat continental cu influențe mediteraneene. Precipitații: 1050mm/anual. Temperatura medie a lunii celei mai călduroase este 20,50 C. Maxima pluviometrică la începutul verii și minima la sfârșitul iernii.
II. TIPUL ȘI SUBTIPUL GENETIC DE SOL – 3101 brun eumezobazic – tipic
Tip humus : mull Profunzime: profund Textură : mijlocie
Structură : grăunțoasă Cant.de schelet : slab scheletic Compactitate : slab compact
Volum edafic : mare Eroziune – Umiditate : reavăn – jilav
Reacție : slab acid Factori limitativi : panta
III. STAȚIUNEA
Tip de stațiune (cod și denumire) : 4430 – Montan–premontan de făgete, Bi, brun edafic mare cu
[NUME_REDACTAT]
IV. STRUCTURA ARBORETULUI EXISTENT
Compoziția : 10Fa; Consistența :0,30 Vârsta : 130 Cl.prod. 2
Producția : 175m3/ha; Creșterea curentă și medie (Cc,Cm): 1,5m3/ha;
Vestigii sp.valoroase – Semințiș utilizabil : 8Fa 2Br
Tipul de floră indicatoare: Asperula – Dentaria
V. TIPUL NATURAL FUNDAMENTAL DE PĂDURE
Cod și denumire : 4111 – Făget normal cu floră de mull (i)
VI. FUNDAMENTAREA TEHNOLOGIILOR DE ÎMPĂDURIRE
Categoria de teren de împădurit – Completări (C1)
Categoria (natura) lucrărilor de regenerare : Completări (C 1.1)
Grupa ecologică : 28; Compoziția țel : 8Fa 2Br
Compoziția de regenerare : 7-8 Fa + 1-3 Br, Mo + PA.m, Fr, UL.m
Compoziția (formula) de împădurire : 80Fa 20Br
VII. TEHNOLOGII DE INSTALARE A CULTURILOR
Pregătirea terenului: Curățirea terenului ; Pregătirea solului : mobilizarea în vetre
Metoda de regenerare : plantații
Schema de regenerare (asociere specii,dispozitive) : Buchete, 2,0 x 1,0
Desime inițială (număr puieți, kg.semințe/ha): 5.000 puieți / ha
VIII. TEHNOLOGII DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR
Recepări …………………………………. Revizuiri : 2 intervenții
Mobilizări : 2 intervenții Descopleșiri : 8 intervenții
Descopleșiri-degajări ……………………. Completări :
1. U.P. VI Domogled; 2.u.a. 47 3. Supr. u.s. 25,5 ha
4. Reg.geograf.: M-ții Cernei 5. Gr.f.1–5L
I. CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE
Forma de relief : Versant ondulat
Altitudine: 550-1125m; Înclinare -34G; Expoziție: SE
Roca de bază : roci metamorfice (micașisturi, paragnaise, marne) dar se întâlnesc și roci sedimentare (conglomerate, gresii, șisturi argiloase);
Climatul zonal local: temperat continental cu influențe mediteraneene. Precipitații: 1050mm/anual. Temperatura medie a lunii celei mai călduroase este 20,50 C. Maxima pluviometrică la începutul verii și minima la sfârșitul iernii.
II. TIPUL ȘI SUBTIPUL GENETIC DE SOL – 3101 brun eumezobazic – tipic
Tip humus : mull Profunzime: profund Textură : mijlocie
Structură : grăunțoasă Cant.de schelet : slab scheletic Compactitate : slab compact
Volum edafic : mare Eroziune – Umiditate : reavăn – jilav
Reacție : slab acid Factori limitativi : panta
III. STAȚIUNEA
Tip de stațiune (cod și denumire) : 4430 – Montan–premontan de făgete, Bi, brun edafic mare cu
[NUME_REDACTAT]
IV. STRUCTURA ARBORETULUI EXISTENT
Compoziția : 10Fa; Consistența :0,30 Vârsta : 130 Cl.prod. 2
Producția : 178m3/ha; Creșterea curentă și medie (Cc,Cm): 1,6m3/ha;
Vestigii sp.valoroase – Semințiș utilizabil : 9Fa 1Br
Tipul de floră indicatoare: Asperula – Dentaria
V. TIPUL NATURAL FUNDAMENTAL DE PĂDURE
Cod și denumire : 4111 – Făget normal cu floră de mull (i)
VI. FUNDAMENTAREA TEHNOLOGIILOR DE ÎMPĂDURIRE
Categoria de teren de împădurit – Completări (C1)
Categoria (natura) lucrărilor de regenerare : Completări (C 1.1)
Grupa ecologică : 28; Compoziția țel : 9Fa 1Br
Compoziția de regenerare : 7-8 Fa + 1-3 Br, Mo + PA.m, Fr, UL.m
Compoziția (formula) de împădurire : 90Fa 10Br
VII. TEHNOLOGII DE INSTALARE A CULTURILOR
Pregătirea terenului: Curățirea terenului ; Pregătirea solului : mobilizarea în vetre
Metoda de regenerare : plantații
Schema de regenerare (asociere specii,dispozitive) : Buchete, 2,0 x 1,0
Desime inițială (număr puieți, kg.semințe/ha): 5.000 puieți / ha
VIII. TEHNOLOGII DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR
Recepări …………………………………. Revizuiri : 2 intervenții
Mobilizări : 2 intervenții Descopleșiri : 8 intervenții
Descopleșiri-degajări ……………………. Completări :
1. U.P. VI Domogled; 2.u.a. 19E 3. Supr. u.s. 1,7 ha
4. Reg.geograf.: M-ții Cernei 5. Gr.f.1–2A, 5L
I. CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE
Forma de relief : Versant superior ondulat
Altitudine: 1150-1275m; Înclinare -36G; Expoziție: S
Roca de bază : roci metamorfice (micașisturi, paragnaise, marne) dar se întâlnesc și roci sedimentare (conglomerate, gresii, șisturi argiloase);
Climatul zonal local: temperat continental cu influențe mediteraneene. Precipitații: 1050mm/anual. Temperatura medie a lunii celei mai călduroase este 20,50 C. Maxima pluviometrică la începutul verii și minima la sfârșitul iernii.
II. TIPUL ȘI SUBTIPUL GENETIC DE SOL – 3305 brun acid litic
Tip humus : Profunzime: Textură :
Structură : Cant.de schelet : Compactitate :
Volum edafic : Eroziune – Umiditate : reavăn – jilav
Reacție : Factori limitativi : panta
III. STAȚIUNEA
Tip de stațiune (cod și denumire) : 4331 – Montan–premontan de făgete, Bi, podzolic, edafic
mic-mijlociu [NUME_REDACTAT]
IV. STRUCTURA ARBORETULUI EXISTENT
Compoziția : 10Fa; Consistența :0,40 Vârsta : 10 Cl.prod. 4
Producția : 1m3/ha; Creșterea curentă și medie (Cc,Cm): 0,5m3/ha;
Vestigii sp.valoroase – Semințiș utilizabil :
Tipul de floră indicatoare: [NUME_REDACTAT]
V. TIPUL NATURAL FUNDAMENTAL DE PĂDURE
Cod și denumire : 4151 – Făget montan cu [NUME_REDACTAT] (i)
VI. FUNDAMENTAREA TEHNOLOGIILOR DE ÎMPĂDURIRE
Categoria de teren de împădurit – Ameliorări (D1)
Categoria (natura) lucrărilor de regenerare : Ameliorări (C 2.1)
Grupa ecologică : 31; Compoziția țel : 10Fa
Compoziția de regenerare : 6-7 Fa, Pam + 3-4 Mo, La, (Pi) + -Sc, [NUME_REDACTAT] (formula) de împădurire : 60Fa 40Mo
VII. TEHNOLOGII DE INSTALARE A CULTURILOR
Pregătirea terenului: Curățirea terenului ; Pregătirea solului : mobilizarea în vetre
Metoda de regenerare : plantații
Schema de regenerare (asociere specii,dispozitive) : Buchete, 2,0 x 1,0
Desime inițială (număr puieți, kg.semințe/ha): 5.000 puieți / ha
VIII. TEHNOLOGII DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR
Recepări …………………………………. Revizuiri : 2 intervenții
Mobilizări : 2 intervenții Descopleșiri : 11 intervenții
Descopleșiri-degajări ……………………. Completări :
1. U.P. VI Domogled; 2.u.a. 25A 3. Supr. u.s. 7,3 ha
4. Reg.geograf.: M-ții Cernei 5. Gr.f.1–2A, 5L
I. CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE
Forma de relief : Versant inferior ondulat
Altitudine: 870-1000m; Înclinare -40G; Expoziție: SE
Roca de bază : roci metamorfice (micașisturi, paragnaise, marne) dar se întâlnesc și roci sedimentare (conglomerate, gresii, șisturi argiloase);
Climatul zonal local: temperat continental cu influențe mediteraneene. Precipitații: 1050mm/anual. Temperatura medie a lunii celei mai călduroase este 20,50 C. Maxima pluviometrică la începutul verii și minima la sfârșitul iernii.
II. TIPUL ȘI SUBTIPUL GENETIC DE SOL – 3305 brun acid litic
Tip humus : Profunzime: Textură :
Structură : Cant.de schelet : Compactitate :
Volum edafic : Eroziune – Umiditate : reavăn – jilav
Reacție : Factori limitativi : panta
III. STAȚIUNEA
Tip de stațiune (cod și denumire) : 4331 – Montan–premontan de făgete, Bi, podzolic, edafic
mic-mijlociu [NUME_REDACTAT]
IV. STRUCTURA ARBORETULUI EXISTENT
Compoziția : 5Br 3Fa 2Sac Consistența :0,50 Vârsta : 15 Cl.prod. 4
Producția : 9m3/ha; Creșterea curentă și medie (Cc,Cm): 1,1m3/ha;
Vestigii sp.valoroase – Semințiș utilizabil :
Tipul de floră indicatoare: [NUME_REDACTAT]
V. TIPUL NATURAL FUNDAMENTAL DE PĂDURE
Cod și denumire : 4151 – Făget montan cu [NUME_REDACTAT] (i)
VI. FUNDAMENTAREA TEHNOLOGIILOR DE ÎMPĂDURIRE
Categoria de teren de împădurit – Ameliorări (D1)
Categoria (natura) lucrărilor de regenerare : Ameliorări (C 2.1)
Grupa ecologică : 31; Compoziția țel : 5Fa 5Br
Compoziția de regenerare : 6-7 Fa, Pam + 3-4 Mo, La, (Pi) + -Sc, [NUME_REDACTAT] (formula) de împădurire : 60Fa 40Mo
VII. TEHNOLOGII DE INSTALARE A CULTURILOR
Pregătirea terenului: Curățirea terenului ; Pregătirea solului : mobilizarea în vetre
Metoda de regenerare : plantații
Schema de regenerare (asociere specii,dispozitive) : Buchete, 2,0 x 1,0
Desime inițială (număr puieți, kg.semințe/ha): 5.000 puieți / ha
VIII. TEHNOLOGII DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR
Recepări …………………………………. Revizuiri : 2 intervenții
Mobilizări : 2 intervenții Descopleșiri : 11 intervenții
Descopleșiri-degajări ……………………. Completări :
1. U.P. VI Domogled; 2.u.a. 39E 3. Supr. u.s. 8,9 ha
4. Reg.geograf.: M-ții Cernei 5. Gr.f.1–2L, 5L
I. CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE
Forma de relief : Versant ondulat
Altitudine 1040-1300m; Înclinare -33G; Expoziție: SV
Roca de bază : roci metamorfice (micașisturi, paragnaise, marne) dar se întâlnesc și roci sedimentare (conglomerate, gresii, șisturi argiloase);
Climatul zonal local: temperat continental cu influențe mediteraneene. Precipitații: 1050mm/anual. Temperatura medie a lunii celei mai călduroase este 20,50 C. Maxima pluviometrică la începutul verii și minima la sfârșitul iernii.
II. TIPUL ȘI SUBTIPUL GENETIC DE SOL – 3101 brun eumezobazic – tipic
Tip humus : mull Profunzime: profund Textură : mijlocie
Structură : grăunțoasă Cant.de schelet : slab scheletic Compactitate : slab compact
Volum edafic : mare Eroziune – Umiditate : reavăn – jilav
Reacție : slab acid Factori limitativi : panta
III. STAȚIUNEA
Tip de stațiune (cod și denumire) : 4430 – Montan–premontan de făgete, Bi, brun edafic mare cu
[NUME_REDACTAT]
IV. STRUCTURA ARBORETULUI EXISTENT
Compoziția : 4Fa 4Br 1Mo 1Pam Consistența :0,60 Vârsta : 10 Cl.prod. 2
Producția : -m3/ha; Creșterea curentă și medie (Cc,Cm): 2,0m3/ha;
Vestigii sp.valoroase – Semințiș utilizabil :
Tipul de floră indicatoare: Asperula – Dentaria
V. TIPUL NATURAL FUNDAMENTAL DE PĂDURE
Cod și denumire : 4111 – Făget normal cu floră de mull (i)
VI. FUNDAMENTAREA TEHNOLOGIILOR DE ÎMPĂDURIRE
Categoria de teren de împădurit – Ameliorări (D1)
Categoria (natura) lucrărilor de regenerare : Ameliorări (C 2.1)
Grupa ecologică : 28; Compoziția țel : 6Fa 3Br 1Pam
Compoziția de regenerare : 7-8 Fa + 1-3 Br, Mo + PA.m, Fr, UL.m
Compoziția (formula) de împădurire : 80Fa 20Br
VII. TEHNOLOGII DE INSTALARE A CULTURILOR
Pregătirea terenului: Curățirea terenului ; Pregătirea solului : mobilizarea în vetre
Metoda de regenerare : plantații
Schema de regenerare (asociere specii,dispozitive) : Buchete, 2,0 x 1,0
Desime inițială (număr puieți, kg.semințe/ha): 5.000 puieți / ha
VIII. TEHNOLOGII DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR
Recepări …………………………………. Revizuiri : 2 intervenții
Mobilizări : 2 intervenții Descopleșiri : 11 intervenții
Descopleșiri-degajări ……………………. Completări :
ANEXA 2
REPREZENTAREA GRAFICĂ A SCHEMEI DE ÎMPĂDURIRE APLICATĂ ÎN u.a. 50 C (Detaliu)
Specii principale de bază : 70% FA;
Specii principale de amestec : 30% MO;
Mod de asociere a speciilor : instalarea în biogrupe (buchete la speciile principale de amestec).
2m
d1= 20 m
Legenda :
ANEXA 3
Schema de amplasare a suprafețelor de control de 100 m²
ANEXA 4
SPECII UTILIZARE LA ÎMPĂDURIRI
Fagul –Fagus sylvatica
Este un arbore indigen de talia I ce poate depăși înălțimea de 35 metri. Înrădăcinarea este la început pivotantă, apoi se dezvoltă puternice ramificații laterale, devenind pivotant-trasantă. Rezistă bine acțiunii vânturilor puternice. În masiv, tulpina este dreaptă, cilindrică, elagată până la mari înălțimi. Este o specie cu temperament pronunțat de umbră, având un frunziș des, arboretele în vârstă și cu consistența plină sunt lipsite de pătura erbacee și de etajul arbustiv, semințișul propriu îndeplinind rolul de subarboret.
Cerințe ecologice : Fagul pretinde o umiditate atmosferică ridicată (70%), cu precipitații abundente și dese (peste 600 mm anual). Nu suportă seceta, fiind sensibil la geruri și arșiță. Suferă din cauza înghețurilor târzii. Vegetează bine pe soluri brune și podzoluri argiloiluviale, slab acide, lutonisipoase, revene, profunde, acoperite cu floră de mull. Nu suportă turbăriile sau stațiunile inundabile. Creșterea este înceată în prima tinerețe, ritmul accentuându-se după vârsta de 20 – 30 ani. Este întâlnit între 300 și 1400 metri altitudine, formând arborete pure sau amestecuri ; la altitudini mici se amestecă cu gorunul, carpenul, iar mai sus, cu bradul sau molidul.
Bradul – Abies alba
Bradul este un arbore de mărimea I, cu înălțimea de 30-40 m și diametre de 1-2 m. În zonele de optim ecologic au fost identificate de 50-60 m înălțime și 3-4 m diametru.
Înrădăcinarea este profundă, pivotantă. Extrem de rar apar doborâturi de vânt, la intensități mari ale vântului, în special când pivotul putrezește, sau nu se dezvoltă suficient, pe soluri scheletice, superficiale.
Tulpina este dreaptă, cilindrică. Scoarța în tinerețe este netedă, apoi formează un ritidom subțire, solzos, de culoare cenușiu-verzuie cu pungi de rășină, ca niște mici proeminențe ce pot fi sparte prin apăsare.
Cerințe ecologice. Bradul are cerințe mari față de condițiile staționale, fiind cel mai pretențios rășinos de la noi.
Se dezvoltă optim în climate moderate, fără variații mari de temperatură, ferite de înghețuri și bogate în precipitații (600-800 mm anual). Are amplitudine climatică mult mai redusă decât molidul și fagul, fiind sensibil la înghețurile târzii. Rezistă la ger, dar nu sub -270C. Este extrem de pretențios în tinerețe, plantulele și puieții suferind din cauza secetei, a gerurilor mari de iarnă și a vânturilor reci și uscate, astfel de regenerarea bradului se poate face numai sub masiv.
Creșterile cele mai bune la atinge pe soluri profunde, bogate în baze de schimb (eubazice-mezobazice), cu troficitate ridicată (mezotrofe-eutrofe), bine aprovizionate cu apă (mezofite-mezohidrofite), neutre sau moderat acide, cu textură lutoasă sau luto-argiloasă de tipul brune eumezobazice. Nu suportă solurile gleizate, pseudogleizate sau cele mlăștinoase. Bradul este o specie cu temperament pronunțat de umbră, situându-se, din acest punct de vedere, imediat după tisă.
Molidul – Picea abies
Molidul atinge frecvent înălțimi de 30-40 m, iar în unele cazuri, peste 60 m și diametre de 1-2 m. Înrădăcinarea sa este tipic trasantă. Din acest motiv, molidul suferă de doborâturi de vânt mai mult decât oricare altă specie indigenă.
Tulpina este dreaptă cilindrică, cu scoarța de culoare roșcată (de unde și denumirea de „brad roșu”), uneori cenușie sau brună. Ritidomul este sub formă de solzi, care se desfac în forme diferite, de la poligonale până la rotunjite.
Cerințe ecologice. Molidul este o specie continentală, montană și subalpină, de climat rece și umed (temperaturi anuale de 4 la +70C și precipitații de 800-1200 mm), cu nebulozitate mare. Are un sezon de vegetație mai scurt decât bradul, mulțumindu-se cu mai puțină căldură estivală. Este tolerant față de înghețurile timpurii și târzii. Fluctuațiile mari de temperatură din timpul iernii pot produce „deșosarea” puieților din pepinieră și plantații.
Este sensibil la secetă, mai ales în primii 2-3 ani, când puieții au o înrădăcinare extrem de superficială. Productivitatea arboretelor este determinată în primul rând de umiditatea solului și însușirile fizice ale acestuia.
În ceea ce privește solul, molidul este cu mult mai puțin pretențios decât bradul, fiind indiferent față de conținutul în substanțe nutritive. Crește destul de viguros pe soluri cu humus brut, foarte acide, slab scheletice și aerisite, cu suficientă umiditate. Molidul acidifică solul, litiera sa bogată descompunându-se greu și imperfect. Pe soluri uscate lâncezește.
Are temperament de semiumbră, puieții rezistând sub masiv chiar două-trei decenii, dar puși în lumină prea târziu se usucă.
Paltinul de munte – Acer pseudoplatanus
Arbore indigen ce poate ajunge la 40 – 40 metri înălțime și diametre de 1 metru. Înrădăcinarea este pivotant-trasantă. Creșterea este rapidă în tinerețe, depășind net în primii ani speciile cu care se cultivă în amestec. Temperamentul este mijlociu, putând suporta umbrirea, datorită sistemului său foliar mozaicat.
Cerințe ecologice : Vegetează bine în climat răcoros și umed, pe soluri mai fertile revene și afânate, de tipul brun, crescând și pe grohotișuri calcaroase. Este întâlnit la deal și munte în etajul făgetelor și rășinoaselor dar poate coborî și în șleaurile de deal. În amestecuri, paltinul contribuie la ridicarea valorii făgetelor și la consolidarea arboretelor de molid împotriva doborâturilor de vânt.
Laricele – Larix decidua
Este un arbore indigen de 50 – 65 metri înălțime. Înrădăcinarea este la început pivotantă, formând mai târziu rădăcini laterale destul de profunde, bine ancorate în sol. Temperamentul este pronunțat de lumină. Creșterea este rapidă până la 60 ani.
Cerințe ecologice : Este o specie nepretențioasă față de climă și sol. Vegetează bine în climatul continental, cum amplitudini mari de temperatură și sezon de vegetație relativ scurt. Se regenerează greu pe solurile acide și nu suportă uscăciunea accentuată. Este rezistent la îngheț dar suferă de înghețurile târzii. Altitudinea la care vegetează este cuprinsă între 650 și 2000 metri.
CONCLUZII
Prin însumarea cheltuielilor anuale pe categorii de lucrări s-a obținut valoarea totală a cheltuielilor de manoperă, la care s-au aplicat cotele aferente potrivit legislației în vigoare, rezultând în final o valoare totală a investiției de 19709,37 mii lei.
Împădurirea suprafețelor din U.P VI Domogled a fost eșalonată pe parcursul unui an. În planul calendaristic al lucrărilor de împădurire, fiind evidențiate tehnologiile de lucru, operațiile tehnice corespunzătoare soluțiilor adoptate, precum și volumul lucrărilor pe fiecare an și unități staționale.
Suprafețele de control se mențin permanent în amplasamentul inițial, până la realizarea stării de masiv și este necesar ca acestea să fie materializate pe teren prin borne.
BIBLIOGRAFIE
1. Abrudan, I. V., 2006 – Împăduriri, [NUME_REDACTAT] ”Transilvania”, Brașov.
2. Beldie, Al., Chiriță, C., 1968 – Flora indicatoare din pădurile noastre, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București.
3. Chiriță, C. și colab., 1977 – Stațiuni forestiere, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București.
4. Constantinescu, N., 1973 – Regenerarea arboretelor, [NUME_REDACTAT], București.
5. Damian, I., 1978 – Împăduriri, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
6. Enescu, V., 1975 – Ameliorarea principalelor specii forestiere, [NUME_REDACTAT], București.
7. Florescu, Gh., Abrudan, I.V., 2003. – Tehnologia de instalare a culturilor forestiere, [NUME_REDACTAT] ”Transilvania”, Brașov.
8. Florescu, I., 1981 – Silvicultuta, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
9. Giurgiu, V. și colab., 2005 – Compoziții optime pentru pădurile din România, Editura "Ceres", București.
10. Haralamb, At., 1963 – Cultura speciilor forestiere, [NUME_REDACTAT]-Silvică, București.
11. Holonec, L., 2007 – Împăduriri – semințe forestiere, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca.
12. Ivănescu, Șt., 1976 – Tehnica culturilor silvice, [NUME_REDACTAT], București.
13. Leahu,I., 1995 – Dendrometrie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
14. Marcu, M., 1973 – Meteorologie și climatologie forestieră, [NUME_REDACTAT], București.
15. Miulescu, I., 1972 – Tehnica culturilor silvice. Semințe și butași, [NUME_REDACTAT], București.
16. [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]., 1957 – Dendrologie, [NUME_REDACTAT] de Stat, București.
17. Nețoiu, C., Vișoiu, Dagmar, Bădele, O., 2008 – Dendrologie, Editura EUROBIT, Timișoara.
18. Pașcovschi, S. și colab., 1958 – Tipuri de pădure din R.P.R., [NUME_REDACTAT]-Silvică de Stat, București.
19. Pașcovschi, S., 1967 – Succesiunea speciilor forestiere, [NUME_REDACTAT]-Silvică, București.
20. Radu, Șt., Lăzărescu, C., 1978 – Tehnica culturilor silvice. Împăduriri, [NUME_REDACTAT], București.
21. Rubțov, Șt., 1957 – Cultura speciilor lemnoase în pepiniere, [NUME_REDACTAT] de Stat, București.
22. Săraru, Al., 2013 – Împăduriri – Suport de curs, [NUME_REDACTAT], Rm. Vâlcea.
23. Stănescu, V., 1979 – Dendrologie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
24. Stănescu, V., Șofletea, N., Popescu, O., 1997 – Flora forestieră a României, [NUME_REDACTAT], București.
25. Șofletea, N., Curtu, L., 2000 – Dendrologie, vol.1 și 2, Editura „[NUME_REDACTAT]”, Brașov.
26. Șofletea, N., 2005 – Genetică și ameliorarea arborilor, Editura „[NUME_REDACTAT]”, Brașov.
27. Târziu, D., 1997 – Pedologie și stațiuni forestiere, [NUME_REDACTAT], București.
28. Târziu, D., Spârchez, Gh., 1992 – Elemente de geologie și geomorfologie, [NUME_REDACTAT] ”Transilvania” Brașov.
29. ***, 1960 – Monografia geografică a R.P.R., [NUME_REDACTAT] R.P.R., București.
30. ***, 1961 – Clima R.S.R., vol. II., Date climatologice, [NUME_REDACTAT], București.
31. ***, 1987 – [NUME_REDACTAT], vol. I-II, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București.
32. ***, 1994 – Pepiniere. Metode și procedee pentru cultura în pepinieră a principalelor specii forestiere și ornamentale. Recomandări tehnice, București.
33. ***, 1997 – Norme de timp și producție unificate pentru lucrări din silvicultură, București.
34. ***, 2000 – Norme tehnice privind compoziții, scheme și tehnologii de regenerare a pădurilor și de împădurire a terenurilor degradate, București.
35. ***, 2000 – Norme tehnice pentru îngrijirea și conducerea arboretelor, București.
36. ***, 2000 – Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor, București.
37. ***, 2000 – Norme tehnice privind efectuarea controlului anual al regenerarilor, București.
38. ***, 2012 – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Herculane.
39. ***, 2012 – [NUME_REDACTAT] de Producție VI Domogled, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].
PIESE DESENATE
Planșa nr. 1 HARTA AMENAJISTICĂ A U.P. VI DOMOGLED
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Teoretica Si Proiectarea Lucrarilor de Regenerare Artificiala a Arboretelor din U.o. Vi Domogled (ID: 1172)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.