Jocul Didactic – Mijloc DE Activizare ȘI Îmbogățire A Limbajului LA Preșcolari

JOCUL DIDACTIC – MIJLOC DE ACTIVIZARE ȘI ÎMBOGĂȚIRE A LIMBAJULUI LA PREȘCOLARI

CUPRINS

Argumentul ………………………………………………………….…….……… ….1/7

EDUCAREA LIMBAJULUI LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

Rolul și importanța limbajului în formarea personalității umane ……………………………..1

Particularitățile psiho-fizice ale limbajului la vârsta preșcolară ……………………………….7

Direcțiile dezvoltării limbajului la vârsta preșcolară. …………………………………………… 13

Specificul educării vorbirii corecte la vârsta preșcolară. ………………………………………..16

Formarea deprinderilor de exprimare corectă la vârsta preșcolară …………………………..18

1.5.1. Aspect fonetic …………………………………………………………………………………….21

1.5.2. Aspect gramatical ……………………………………………………………………………….23

1.5.3. Aspect lexical ……………………………………………………………………………………..24

Metode și procedee folosite pentru reglarea ritmului vorbirii …………………………………25

JOCUL-ACTIVITATEA FUNDAMENTALĂ ÎN GRĂDINIȚA DE COPII

2.1. Caracteristici ale jocului în perioada preșcolară ……………………………………………….26

2.2. Funcțiile jocului …………………………………………………………………………………………. 29.

2.3. Clasificarea jocurilor …………………………………………………………………………………… 30

3. JOCUL DIDACTIC

3.1. Jocul didactic- caracteristici generale ………………………………………………………………….33

3.1.1. Clasificarea jocurilor didactice …………………………………………………………………….36

3.1.2. Etapele desfășurării jocului didactic ……………………………………………………………. 39

3.2. Rolul jocului didactic în activitățile de educare a limbajului ………………………………….42

4. CERCETAREA

4.1. Elaborarea cercetării / Etapele cercetării …………………………..………………58

Obiectivele cercetării ………………………………………………58

Ipoteza cercetării ………………………………………………….……58

Variabilele cercetării…………………………………………………59

Eșantionul de subiecți…………………………………………………..

Metodologia cercetării/ Metode tehnici și instrumente de colectare a datelor și a metodelor de prelucrare și interpretare a acestora….……

Metoda observației…………………………..…………………

Metoda convorbirii……………………………………….……

Metoda testelor ………………………………..………………

Experimental pedagogic………….………………………………

Metoda analizei produselor…………………………………………………..

Desfășurarea cercetării………………….……………………..……..……

Analiza și interpretarea datelor ………………………….………………

V. CONCLUZII ……………………………………………………………………..

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………

ARGUMENT

Motivația alegerii temei

Motto :

,,Haideți să ne jucăm cu cuvintele!…Căci cuvintelor le place câteodată să se joace,…apoi, se așază cuminți, în bănci, lângă copii,să ducă mai departe, citind sau scriind, povestea fără de sfârșit a limbii române” (Valentin Marica)

Răspunsul la întrebarea , cum reușim să-i facem pe elevi să iubească „cuvintele” și să le poată folosi corect în exprimare, îl vom găsi în cuvintele marelui scriitor Mihail Sadoveanu (interviul luat la 75 de ani de viață) : ,,Mi-a plăcut să caut frumusețile limbii și puterea vie a imaginilor. Le-am găsit în multe cărți ale trecutului și în creația anonimă a folclorului, spre care m-am aplecat totdeauna cu interes și prețuire, le-am învățat de la înaintași și de la dascălul meu de limbă…”

Curriculum pentru învățământul preșcolar promovează conceptual de ,,dezvoltare globală a copilului” considerat a fi central în perioada copilăriei timpurii.

Perspectiva dezvoltării globale a copilului accentuează importanța domeniilor de dezvoltare a copilului, pregătirea copilului pentru viață trebuie să aibă în vedere capacități, deprinderi, atitudini ce țin atât de dezvoltarea fizică, socio-emoțională cât și de dezvoltarea cognitivă (abordarea unor situații problematice, gândirea divergentă, stabilirea de relații cauzale, asocieri, corelații).

Pentru fiecare domeniu de dezvoltare au fost elaborate standarde (repere) ce ajută cadrul didactic să aibă în vedere, pe parcursul actului educațional obiectivele ce trebuiesc atinse și în același timp să poată face o evaluare de progres relevantă. Standardaele de dezvoltare trebuie să reecunoască faptul că la vârsta timpurie, copiii dobândesc abilități îndeosebi prin utilizarea diferitelor strategii de învățare.

Prin atingerea acelor standarde elaborate pentru domeniul ,,Dezvoltarea limbajului și a comunicării” copilul ar trebui :

să demonstreze capacitatea de a vorbi coerent și a comunica eficient cu copiii și adulții;

să demonstreze utilizarea unui vocabular bogat și progrese în vorbire;

să fie capabil să folosească un limbaj expresiv;

să utilizeze diferite modalități de comunicare grafică: desene, semene, forme, pregrafisme.

În perioada preșcolară, principalele obiective cadru ale activităților de educare a limbajului sunt:

Dezvoltarea capacității de exprimare orală, de înțelegere și utilizare corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale; (comunicare orală)

Educareaarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic; (comunicare orală)

Dezvoltarea creativitățiii și expresivității limbajului oral; (comunicare orală)

Dezvoltarea capacității de a înțelege și transmite intenții gânduri,semnificații mijlocite de limbaj scris; (comunicare scrisă)

Dezvoltarea limbajului și a comunicării-vizează dezvoltarea limbajului (sub aspectele vocabularului, gramaticii, sintaxei dar și a înțelegerii senificației mesajelor), a comunicării (cuprinzând abilități de ascultare, comunicare orală, scrisă, nonverbală și verbală) și preachizițiile pentru scris-citit.

Având în vedere că unei persoane i se observă gradul de civilizație prin etica vorbirii, dascălul trebuie să ofere elevilor săi model ,,de limbă dulce, mângâietoare” , ca a Domnului Trandafir și să fie gata oricând să înfrumusețeze, să activizeze, să corecteze limbajul acestora, pentru ca ei să fie capabili să susțină o conversație simplă, să alcătuiască un rezumat, să povestească coerent un fapt trăit.

Cuvintele reprezintă haina unei idei și ele trebuie alese cu măiestrie și atent rostite, altfel devin culori amestecate fără înțeles. Vocabularul este oglinda dinamismului societății. ,,E rușinos să te bâlbâi în limba ta…”

Pornind de la marea importanță a dezvoltării limbajului la această vârstă, sub toate aspectele, cercetările precedente au demonstrat că, jocul didactic rămâne un important mijloc de educare a limbajului copiilor în vederea școlarizării, principala formă de activitate, prin care educatorul consolidează, precizează și verifică cunoștințele predate copiilor, o metodă activă prin lucrul. Conținutul, sarcina didactică, regulile și acțiunile de joc (ghicire, surpriză, mișcare) conferă jocului didactic un caracter specific, înlesnind problemele puse copilului.

Lucrarea își propune:

un studiu teoretic privind rolul jocului didactic în activizarea și îmbogățirea limbajului;

tratarea conceptului de joc didactic și prezentarea valentelor formative în educarea limbajului;

realizarea unui studiu aplicativ;

valorificarea experienței dobândite de pe urma acestui studiu;

Lucrarea încearcă să demonstreze că, dacă, folosești jocul didactic în activitățile pe domenii de învățare (care pot fi integrate sau pe discipline ) din grădiniță în special la cele care se referă la Domeniul limbă și comunicare, se consolidează și perfecționează deprinderile de exprimare coerentă și expresivă, corectă din punct de vedere gramatical, adresativă, în dialog și în monolog. Practicarea jocului didactic în cadrul tuturor activităților ce se desfășoară în grădiniță conduce la consolidarea, aprofundarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor sub aspectul dezvoltării limbajului.

În cadrul acestei preocupări, lucrarea vine în sprijinul muncii educatoarelor cu modele didactice și îndrumări metodice axate pe unele aspecte esențiale ale acestui vast și complex domeniu de activitate.

Utilizarea jocului didactic cu preponderență în tipurile de activități desfășurate în gradinița de copii, ca formă de activitate sau / și ca metodă de predare-învățare-evaluare, sporește capacitățile de comunicare a preșcolarilor.

Lucrarea de față vine în prezentarea unor mijloace de stimulare și grăbire a adăugării a noi elemente la limbajul copiilor atât de important în activitatea școlară și pregătirea pentru viață a adultului de mâine.

Cercetările precedente au demonstrat că în grădiniță copilul intră când limbajul său e mai avansat iar acum este perioada când este apt a utiliza corect exprimările gramaticale, vorbește acum fluent, utilizând propoziții dezvoltate, sau chiar fraze.

În grădiniță, comunicarea are un rol primordial, stăpânirea semnificației cuvintelor, fiind premisa indispensabilă dobândirii abilităților și capacităților de comunicare orală.

Programa învățământului preșcolar, prin conținutul cunoștințelor și prin formele de activitate prevăzute la ,,Domeniul limbă și comunicare ”, orientează întregul proces de stimulare și educare a limbajului și comunicării orale a copiilor spre cultivarea expresivității verbale, spre o flexibilitate, o intonație și o nuanțare a vorbirii preșcolarului, o accentuare și o articulare corectă în pronunția curentă, astfel încât ea să denote inteligență, creativitate, putere de adaptare la noile situații ivite, deoarece, după cum știm cu toții,vorba proverbului ,,Vorba dulce mult aduce. ” Pornind de la acest considerent, trebuie subliniat faptul că limba vorbită în situații obișnuite de viață trebuie să fie conform regulilor limbii culte.

”Unde comunicare nu e, nimic nu e!”;“Comunicarea susține și animă viața” O achiziție importantă este capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a folosi limbajul pe care se bazează însușirea altor abilități de maximă importanță pentru activitatea desfășurată în școală. În procesul instructiv – educativ din grădiniță, îndeosebi prin activitățile de cultivare a limbajului, copilul își însușește în mod practic fonetica, sistemul gramatical, vocabularul. În școală el va „învăța” toate acestea după reguli științifice, iar achiziționarea de noi cuvinte și folosirea lor corectă va rămâne un obiectiv urmărit de-a lungul vieții.

În această lucrare va fi îmbinat aspectul de cunoaștere – validat științific cu cel de acțiune practică directă.

O serie de idei, teze și principii psihopedagogice avansate în studiile cu caracter teoretic, sunt materializate în instrumente de lucru pentru dezvoltarea vorbirii copiilor, pentru integrarea lor în activități cu caracter complex, pentru a le crea nevoia de a se exprima prin cel mai precis mod de expresie, limbajul verbal.

“Capul copilului nu este un vas pe care să-l umpli, ci o făclie pe care s-o aprinzi astfel încât, mai târziu, să lumineze cu lumină proprie.” (Plutarh) Obiectivele dezvoltării limbajului se realizează la nivel optim prin variante de jocuri didactice concepute sau adaptate scopului urmărit. De cele mai multe ori educatoarea își propune să îmbogățească, să creeze unele variante noi, menite să contribuie la optimizarea sarcinilor și a obiectivelor programei, la valorifcarea potențelor intelectuale ale copiilor, în special la grupa mare.

Rolul hotărâtor în domeniul educării limbajului îi revine cadrului didactic, în speță educatoarei, care trebuie să cultive în rândul preșcolarilor dragostea pentru o exprimare clară, frumoasă și corectă.

În această lucrare se vor face referiri, în mod deosebit, la jocul didactic ca mijloc de activizare și îmbogățire a limbajului.

Cerghit afirma că „jocul didactic a devenit una din principalele metode active, atractive, extrem de eficace în munca instructivă cu copiii.”

Conținutului lucrării:

Capitolul 1. EDUCAREA LIMBAJULUI LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

vom face referiri la rolul și importanța limbajului în formarea personalității umane, subliniind :

că limbajul este un instrument de achiziționare orală sau prin scris a majorității informațiilor din orice domeniu de activitate,

viața omului nu este posibilă în afara comunicării, pentru că omul comunică în mediul în care trăiește,

cu cât capacitatea lui mentală este mai mare cu atât comportamentul verbal se caracterizează prin finețe, suplețe, complexitate și superioritate.

Particularitățile psiho-fizice ale limbajului la vârsta preșcolară, un alt subcapitol, punctează câteva dintre acestea referindu-se la omiterea, înlocuirea, inversiunea consoanelor în cuvinte, la confuziile în denumirea termenilor, la grupele mari însă, pe masura îmbogățirii vocabularului, a utilizării numeroaselor substantive, verbe, adjective, adverbe, prepoziții, încep greșelile caracteristice folosirii lor, dezacordurile dintre ele, formele greșite de plural ale substantivelor, asocierile defectuoase de cuvinte în cadrul unor propoziții.

Cuoscându-se aceste particularități cadrelor le revine sarcina de a corecta aceste greșeli, treptat, incepând de la vârsta preșcolară, atât la copiii cu intelect normal cât și la copiii cu intelect normal dar cu tulburări de vorbire.

În subcapitolul direcțiile dezvoltării limbajului la vârsta preșcolară, s-a făcut referire la conținuturile pe care se impune să se pună accent și anume la problemele legate de topică, pe formarea limbajului conceptual, pe îmbogățirea vocabularului cu neologisme, pe cultivarea dragostei pentru limba și literatura română și respectul pentru expresia artistică

Specificul educării vorbirii corecte la vârsta preșcolară, subcapitolul 4, cuprinde ce ar trebui să cunoască, să stăpânească copilul la vârsta preșcolarității, la 3, 4, 5 ani și cunoscând aceste lucruri vor putea fixate obiectivele ce trebuiesc atinse.

În formarea deprinderilor de exprimare corectă la vârsta preșcolară, subcapitolul 5, sunt prezentate etapele formării unei exprimări corecte din punct de vedere gramatical, pornind de la formularea de propoziții cu cuvinte uzuale, separarea în cuvinte, a cuvintelor în silabe, a silabelor în sunete, diferite exemple de jocuri ce pot fi folosite în acest scop.

În corectitudinea cititului și scrisului un rol deosebit il are calitatea auzului fonematic de aceea se amintește aici despre aspectul fonetic al limbajului și de aspectul gramatical referitor la respectarea regulilor în vorbire după modelul de vorbire corect folosit în jurrul său, despre aspectul lexical referitor la imbogățirea vocabularului.

Asigurarea capacitații copiilor de a folosi corect limbajul le dă posibilitatea de a se adapta cu ușurință la sarcinile complexe ale învățării în clasa întâi.

Subcapitolul 6, Metode și procedee folosite pentru reglarea ritmului vorbirii prezintă importanța reglării ritmului vorbirii în exprimare și câteva metode, mijloace, procedee folositeîn acest scop.

Cea mai mare bucurie a părinților este aceea de a-și vedea copiii sanătoși, cu ,,vorbirea și scrierea frumos curgătoare și limpede ca cristalul ” așa cum a gândit și marele Ion Creangă, cel care s-a daruit copiilor ca nimeni altul.

Capitolul 2. JOCUL-ACTIVITATEA FUNDAMENTALĂ ÎN GRĂDINIȚA DE COPII cuprinde:

Caracteristici ale jocului în perioada preșcolară unde prezentăm câteva din teoriile despre joc ce incearcă explicarea originii, a specificității și finalității jocului.

Prin joc copiii exersează comunicarea, își formează percepțiile, reprezentările,

memoria, creativitatea, voința, perseverența, stăpânirea de sine, răbdarea, atenția, respectul față de ceilalți, responsabilitatea, cinstea, curajul, necesare fiecărei personae.

În subcapitolul următor se vorbește despre funcțiile jocului;

În următorul se face o clasificare a jocurilor în funcție de anumite criterii

Capitolul 3. JOCUL DIDACTIC cu câteva caracteristici, o clasificare a jocurilor didactice după mai multe criterii și etapele organizării și desfășurării jocului didactic.

Termenul „didactic”, este asociat celui de joc pentru a accentua partea instructivă a activității, astfel, jocul didactic favorizează în orice etapă de vârstă două aspecte ale procesului de învățământ, informativ și formativ. Capitolul prezintă principalele tipuri de jocuri didactice din grădinița de copii. Sunt specificate aspecte ale jocului didactic și este redată clasificarea acestora în funcție de scop, sarcină didactică, conținut și locul ocupat în activitate. Sunt specificate etapele unui joc didactic, iar în încheierea capitolului se vorbește despre jocul didactic în activitățile de educare a limbajului.

În continuare se subliniază rolul jocului didactic în activitățile de educare a limbajului și se dau exemple de jocuri didactice și jocuri exercițiu folosite în activitățile din grădiniță și care contribuie la educarea limbajului .

Capitolul 4. CERCETAREA

Scopul cercetării este de acela de a argumenta eficacitatea utilizării jocului didactic în activitățile de educare a limbajului precum și de a descoperi și remarca cele mai avantajoase strategii didactice de activizare și îmbogățire a limbajului copiilor de vârstă preșcolară.

În baza acestui scop, s-a formulat ipoteza conform căreia utilizarea jocului didactic cu preponderență în tipurile de activități de educare a limbajului, ca formă de activitate sau / și ca metodă de predare-învățare-evaluare, sporește posibilitatea activizării și îmbogățirii limbajului, sub toate aspectele, iar practicarea jocului didactic în cadrul acestora conduce la consolidarea, aprofundarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor.

S-a ales pentru experimentul psihopedagogic un lot compus din două grupe de preșcolari de grupă mare, cu același nivel de vârstă. Pentru ca la sfârșitul cercetării să devină mai vizibil impactul produs de jocurile didactice la educarea limbajului asupra dezvoltării vorbirii la preșcolari, s-au supus cercetării cele două grupe de copii, una dintre ele reprezentând grupa experimentală, iar cealaltă grupa de control.

În ambele grupe, atât în cea experimentală cât și în cea de control, s-au regăsit un număr de 15 copii. În cele două colective cuprinse în cercetare sunt integrați copii cu caracteristici asemănătoare în privința apartenenței la gen, mediului familial și a stării generale de sănătate.

În cadrul cercetării de tip cantitativ s-a utilizat experimentul, pentru a putea utiliza testele, observația, portofoliile copiilor, în vederea colectării datelor. În prezentarea cercetării s-a prezentat realizarea și aplicarea testelor. Ca și metode de cuantificare a datelor s-au folosit clasificarea, ordonarea și ierarhizarea rezultatelor preșcolarilor prin utilizarea scărilor de evaluare, cât și compararea rezultatelor obținute de către copiii din grupa de control cu rezultatele celor din grupa experimentală.

În ceea ce privește metodele matematico-statistice de culegere și prelucrare a datelor, s-au întocmit tabele de rezultate și interpretare calitativă a constatărilor prin histograma de comparație.

În cadrul primului capitol sunt detaliate aspecte generale cu privire la joc, sunt precizate funcțiile jocului și clasificarea jocurilor.

Capitolul trei cuprinde detalierea etapei constatative, experimentale și post-experimentale a cercetării desfășurate în intervalul 16 noiembrie 2015-30 mai 2016.

În a doua parte a capitolului este specificată analiza și interpretarea datelor. Capitolul este urmat de concluzii.

Lucrarea de față demonstrează importanța utilizării jocului didactic în activitățile de educare a limbajului și prezintă cele mai benefice strategii didactice de activizare și îmbogățire a limbajului copiilor de vârstă preșcolară.

EDUCAREA LIMBAJULUI LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

Rolul și importanța limbajului în formarea personalității umane.

Pentru  construirea personalității, este necesar atât un conținut al educației bine structurat, cât și un mediu educațional optim. Lărgirea relațiilor cu mediul, complicarea procesului de comunicare cu ceilalți oameni, sporirea cunoștințelor copilului despre obiectele și fenomenele lumii reale, presupun și determină o însemnată creștere a vocabularului.

Însușirea corectă a limbii române are o importanță deosebită în formarea personalității umane, pentru că limba constituie principalul mijloc de comunicare și socializare a individului. Aceasta condiționeză dezvoltatea gândirii, a celorlalte procese psihice și intelectuale și îl ajută pe copil să-și însușească treptat acele deprinderi și abilități care îl fac apt pentru activitatea de tip școlar.

Limbajul este o activitate de comunicare interumană, realizat prin intermediul limbii și al tuturor resurselor ei, este o activitate comunicativă ce se însușește treptat, se învață și se sistematizează prin nenumărate exersări, experiențe ce debutează în copilărie și se extind pe parcursul întregii vieți. El are un rol esențial în conturarea personalității umane deoarece este un instrument de achiziționare orală sau prin scris a majorității informațiilor din orice domeniu de specialitate. ,,Limbajul, o formă specifică de activitate umană, realizat prin intermediul limbii și al tuturor resurselor ei, asigură comunicarea între oameni și între copii de grădiniță. Forma de bază, naturală și concretă a limbajului este vorbirea, adică realizarea verbală a procesului de comunicare. Vorbirea este unul din aspectele limbajului, cel mai important, este forma concretă în care se manifestă limba. Vorbirea este deci actul de folosire individuală și concretă a limbii, în cadrul procesului complex al limbajului.” (Lingvistica generală și comparată, pag.56)

Atât limba, cât și vorbirea au caracter social, cu deosebire că, în procesul comunicării, vorbirea capătă o formă individuală. Limba presupune vorbirea și invers. Limba română ocupă un loc central în ansamblul tuturor disciplinelor școlare și se învață sistematic începând cu învățământul preșcolar și continuând cu învățământul primar, procesul menținându-se pe tot parcursul școlarității.

Procesul vorbirii are o baza socială, pentru că vizează, în primul rând, înțelegerea interumană. Însusindu-și limba, copilul dobandește mijlocul prin care poate realiza comunicarea în forme superioare cu cei din jur și poate să cunoască pe deplin realitatea obiectivă. Lipsa de comunicare prin limbaj determină stagnarea în dezvoltarea personalității, modifică natura relațiilor cu realitatea înconjuratoare, determină singularitatea copilului. Cu ajutorul limbajului sunt formate și organizate sisteme în care sunt integrate cunoștințele, ceea ce determină o complicare a condițiilor interioare și de formare a personalității copilului.

Emil Verza arată că ,, există o relație strânsă între limbaj, invățare și evoluția personalității copilului, în sensul că, în copilarie comunicarea verbală pune amprenta asupra dezvoltării psihice a omului, asupra capacității sale interioare, intelectuale, și personalității sale fiind la rândul său, influențat de acesta.”

Problema funcțiilor este de primă importanță la definirea esenței limbii.

Funcția principală și specifică limbii, destinația ei în societate, este aceea de a servi ca mijloc de comunicare. Legată de comunicare este și funcția dominatică, limba servește ca instrument al gândirii, al exprimării, obiectivizării, exteriorizării ideilor. O altă funcție a limbii este cea expresivă. Vorbitul comunică nu numai o idee, un gând, ci și anumite informații cu privire la propria persoană, recurgand pentru aceasta îndeosebi la intonație, apoi la procedeele morfologice, sintaxei și lexicului. ,,Limba este mijlocul universal de exprimare și transmitere a ideilor și sentimentelor, la îndemana tuturor vorbitorilor” (Lingvistica generală și comparată, pag.59).

În anii petrecuți de copil la gradiniță, sub influența procesului de învățământ la care participă copilul, are loc o asimilare rapidă a diferitelor aspecte ale limbii dezvoltandu-se astfel noi funcții și forme a limbajului. În grădiniță copilul vorbește mai mult cu alți copii despre ceea ce a văzut, a auzit, a făcut, a gândit. El trece în acest fel, treptat, de la limbajul situativ la limbajul contextual (de comunicare, care are un rol preponderent față de primul), iar pe măsură ce copilul explorează lumea înconjuratoare, el depășește tot mai mult limitele experienței desprinzându-se de influența momentului prezent.

Perioada preșcolară se caracterizează prin cele mai profunde, durabile și profunde transformări ale psihicului, ale individualității, perioadă de intensă dezvoltare psihică. Aceasta este perioada unei intense receptivități, sensibilități și flexibilități psihice divergente: cea mai importantă etapă psihogenetică, datorită progreselor remarcabile în toate planurile, în special în sfera datelor informaționale, a proceselor cognitive, afective, volitive, a trăsăturilor de personalitate ale copilului. Procesele cognitive facilitează cunoașterea, înregistrarea care încorporează și forme mai evoluate de simbolizare în care acționează integratorii verbali ( alimente, păsări, flori, fructe).

Copilul preșcolar trebuie să fie nu numai un simplu ascultator al celor transmise de educatoare în cadrul diferitelor activități din grădiniță, ci un factor activ învățând prin acțiune. Astfel copilul își va îmbogăți vocabularul activ, se va familiariza cu structurile gramaticale, cu vorbirea monologată și dialogată. Toate acestea răspund procesului de învățare din școală. Cuvintele nu sunt altceva decât simboluri a caror percepere permite copilului să-și aducă aminte de acțiunile prelungite cu ocazia observărilor.

Luând în considerație complexitatea actului pedagogic de cultivare a limbii și limbajului prin procesul de învățământ, este necesar să exemplificăm, cu obiectivele la care ne-am orientat, activitatea de îmbogățire a limbajului și de formare a unei conduite verbale a copiilor preșcolari. Aceste obiective sunt:

Să perceapă și să pronunțe clar toate sunetele și grupurile de sunete ale limbii române, integrate în cuvinte;

Să-și sporească zestrea lexicală și să activizeze noile achiziții;

Să plasticizeze exprimarea prin selecții sinonimice, grupări antonimice și diferențieri omonimice;

Să folosească cuvintele și expresiile învățate, în mod creator, în îmbinări și combinații personale;

Să-și cultive deprinderile de folosire corectă a limbii române;

Considerăm că este necesar să facem precizarea că dezvoltarea limbajului și asimilarea limbii materne nu trebuie privită ca o sarcină ce revine numai limbii române, ci și activităților incluse în acest obiect de studiu. Atât latura lexicală, cât și latura semantică și cea gramaticală se realizează prin intermediul tuturor activităților și factorilor adiacenți procesului instructiv-educativ. Pornind de la acest considerent, trebuie să subliniem că limba vorbită în situații obișnuite de viață trebuie să fie conform regulilor limbii culte.

Observarea este una din activitățile prin care se îmbogățește și se activizează vocabularul. Cu ajutorul ei preșcolarul își formează unele reprezentări despre obiectele și fenomenele lumii obiective, cu însușirea lor cu relațiile în care se află, verbalizează rezultatele observării, se exprimă în termeni adecvați conținutului cognitiv, își fixează în vocabular o terminologie specifică.

Activitățile de memorizare au ca obiective dominante atât dezvoltarea capacității de memorare a unor conținuturi informaționale cât și a unor structuri lexicale și gramaticale specifice.

Convorbirile sunt activități care vizează formarea capacității de participare la dialogul limitat de două persoane, apoi multiplicat. Activitățile care urmaresc, cu precădere, formarea capacităților de audiere, reproducerea unui conținut de idei, după o expunere liberă sau după o lectură, sunt povestirile.

Jocurile didactice au menirea de a fixa, lărgi sau sistematiza cunoștințele ce se presupune a fi însușite (în grade diferite), au rolul de a verifica sau de a determina gradul de operaționalitate al cunoștințelor dobândite anterior, de evaluare a progresului copiilor în achizițiile lexicale.

Educatoarei îi revine rolul de a sugera copiilor, în raport cu vârsta lor, acele activități care să capteze interesul acestora, să le trezească nevoia de a se exprima prin cel mai precis mod de expresie, limbajul verbal.

Copiii sunt avizi de cuvinte, sonoritățile îi amuză, însă ei cântăresc rolul acestora. Se știe că în evoluția psihică a copiilor preșcolari, o pondere deosebită o are gândirea care este determinată de constituirea și utilizarea reprezentărilor dar în bună măsură de dezvoltarea limbajului.

Folosind limba ca mijloc de educație intelectuală, morală, estetică, educatoarea le dezvoltă vorbirea necesară în procesul de comunicare și de cunoaștere a vieții înconjuratoare și în același timp îi ajută să-și îmbogățească vocabularul, le perfecționează exprimarea, le corectează pronunția, și ajută pe copii să-și însușească în mod practic structura gramaticală a limbii române.

Limba este mijloc de păstrare și transmitere a tezaurului științei și culturii, este ,,întâiul mare poem al unui popor ”cum spunea Lucian Blaga. ,,Ca fenomen social, limba nu este statică, imobilă, ea se dezvoltă, se îmbogățește și se complică nu numai din punct de vedere al structurii lexicale și gramaticale dar și al sensului și semnificației sale, manifestandu-se ca un sistem deschis multiplelor influențe ce acționează în dezvoltarea sa. ”

Vasile Alecsandri spunea că limba este ,,tezaurul cel mai de preț pe care îl moștenesc copiii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute și care trebuie să fie păstrat cu sfințenie de generațiile care-l primesc. Ea este cartea de noblețe, testimoniu de naționalitate al unui neam.” (Convorbiri literare” 1876, p .137)

Exprimarea corectă este un instrument de baza al muncii intelectuale.Vorbirea corectă este ,,instrumentul” de care copilul nu se va despărți niciodată, indiferent de profesiunea pe care și-o va alege, indiferent de mediul în care va trăi și va lucra. Acest instrument de bază ( limba), ca educatori avem obligația de a-l învăța să-l mânuiască cu ușurință, ajutându-l să-și exprime limpede gândurile în legatură cu lumea înconjuratoare. Preșcolaritatea este perioada unei proeminente și intensive receptivități, mobilități și flexibilități psihice, făcând posibilă dezvoltarea și perfecționarea limbajului ca o necesitate a pregătirii copilului pentru școală, pentru viață.

Perfecționarea limbajului copiilor de vârstă preșcolară reprezintă o importanță deosebită, atât pentru integraea copiilor în școală, cât și pentru dezvoltarea întregii personalități. Deseori, termenii „limbă” și „limbaj” sunt folosiți ca sinonimi deși fiecare are altă sferă semantică.

Limba este un cod, un sistem de semne lingvistice, un asamblu de mijloace de comunicare. Prin natura sa, limba este un fenomen social-istoric, în sensul că existența ei nu depinde de existența fiecărui individ, ci de existența unui grup social (popor, națiune) care folosește ca mijloc de comunicare și gândire.

Limbajul este utilizarea corectă a limbii de către fiecare individ. De aceea, limbajul este un fenomen individual care se formează la fiecare individ în condițiile vieții sociale, adică limbajul este rezultatul vieții omului în societate. Limbajul este o activitate umană de comunicare prin intermediul limbii, este „limba în acțiune”. În procesul comunicării copiilor cu persoanele din jur, are loc asimilarea rapidă a diferitelor aspecte ale limbii (compoziția fonetică, aspectul semantic, structura gramaticală) apare limbajul contextual, dar acesta coexistă cu cel situativ din perioada antepreșcolară, dar relațiile dintre ele se schimbă, limbajul contextual dobândind un rol tot mai mare pe masură ce copii se dezvoltă.

În literatura psihologică limbajul este definit drept „o formă de activitate specific umană, care constă în esență în folosirea limbii în procesul de comunicare și de gândire” sau „activitate de comunicare interumană, realizată prin intermediul limbii și al tuturor resurselor ei”.

Deși sunt fenomene distincte care nu pot fi confundate, „limba” și „limbajul” formează o unitate indisolubilă, limbajul nu se poate realiza fără limbă, dar nici limba nu există în afara limbajului.

Vorbirea trebuie înțeleasă ca parte componentă a limbajului, din punct de vedere psihologic, limbajul include în sfera sa vorbirea, dar și mijloacele de comunicare nonverbală cum ar fi mimica, gestica etc.

Limbajul reprezintă principalul instrument de formare și informare a omului. Problema limbajului la vârsta preșcolară a făcut obiectul a numeroase studii și cercetări care au reliefat importanța lui în procesul comunicării copilului cu persoanele din jur, în activitatea de cunoaștere, în dezvoltarea proceselor psihice, precum și în dezvoltarea vorbirii reproductive în procesul comunicării cu cei din jur, în așa fel încât copilul să-și exprime cu ușurință dorințele, impresiile, gândurile, să redea în mod inteligibil, cursiv și logic o poveste, un basm cunoscut, o întamplare sau un fapt trăit, auzit la alții sau imaginat de el. Când comunicăm cu un copil trebuie să-i acordăm toată atenția, să-l facem să aibă încredere în noi și să-l tratăm ca pe un egal. Explicați copiilor tot ce întreabă evitând expresiile „ești prea mic”, „nu știi tu”, „îți explic altădată”.

Preșcolarul este la vârsta când receptează cu ușurință orice cuvânt și din acest motiv trebuie să avem mare grijă cum ne exprimăm în preajma lor. Limbajul folosit în familie și în mediul frecventat de copil își pune amprenta asupra dezvoltării lui.

Copiii care își însușesc și își dezvoltă capacitatea de exprimare corectă sunt scoși în afară pericolului de a întâmpina greutăți în ciclul primar.

Deoarece trăsătura esențială a limbajului situativ constă în caracterul său de comunicație, forma inițială a limbajului este dialogul, această formă de limbaj adresându-se într-o mai mare măsură ascultătorului.

În literatura pedagogică, rolul limbajului în evoluția personalității nu constituie o preocupare constantă. Se impune deci includerea limbajului ca latură a procesului educațional în general și elaborarea unei metodologii de dezvoltare a limbajului și comunicării, a educației prin intermediul acestui aspect pentru că un învățământ modern nu poate fi conceput fără o reconsiderare a rolului comunicării.

Despre răspunderea pe care o are educarea față de cuvântul ce trebuie să fie însușit de preșcolar, ar trebui să se aibă în vedere îndrumările marelui poet Tudor Arghezi: „Răspunzi întâi față de graiul miilor de ani ajunși până la călimara ta. Neștiutorii de carte, plugarii au scris cu bățul pe nisip “MIORIȚA”… Le ești tuturor dator și te-ai angajat punându-ți condeiul pe sfânta albă hârtie și să-l întâmpini neaparat și să nu ieftinești comoara primită. ”

Gradul de dezvoltare intelectuală joacă un rol hotarâtor în definirea nivelului pe care îl atinge limbajul. Cu cât copilul dovedește o mai mare capacitate mentală, cu atât comportamentul verbal se caracterizează prin finețe, suplețe, complexitate și superioritate.

Imposibilitatea de a comunica cu cei din jur prin limbaj ar duce la o stagnare în dezvoltrea personalității copilului, ar modifica relațiile lui cu oamenii, cu realitatea înconjurătoare, l-ar izola și dacă ar fi lipsit de influența instructiv-educativă specială, l-ar împiedica să se pregatească pentru participarea la viața socială.

Preșcolaritatea este perioada unei proeminente și intensive receptivități, mobilități și flexibilități psihice, făcand posibilă dezvoltarea și perfecționarea limbajului ca o necesitate a pregătirii copilului pentru școală, pentru viață.

Particularitățile psiho-fizice ale limbajului la vârsta preșcolară

Copilul de vârstă preșcolară se caracterizează prin faptul că “începe să depășească faza limbajului situativ, desprinzându-se de influența momentului prezent și-și dezvoltă din ce in ce mai mult capacitatea de a folosi limbajul contextual, identificându-se funcția “intelectuală” a limbajului care constă în planificarea mintală și reglarea activităților practice.”

Particularitățile limbajului la preșcolari sunt determinate de vârsta acestora și, treptat, pe măsura dezvoltării lor psiho-fizice capată un caracter din ce în ce mai corect. Pe măsura acumulării unei experiențe verbale, preșcolarul devine din ce în ce mai sensibil în ceea ce privește așa-zisul “simț al limbii”, reușind ca pe baza acestuia să stabilescă relații gramaticale din ce în ce mai corecte.

La vârsta preșcolară, limbajul copiilor înregistrează modificări cantitative și calitative însemnate, se perfecționează sub aspect fonetic, volumul de cunoștințe este relativ bogat, copiii folosesc în exprimarea orală forme corecte din punct de vedere gramatical, stăpânesc semnificația multor cuvinte, crește gradul de generalizare al cuvintelor noțiuni, dispun de unele posibilități pentru nuanțarea exprimării.

Copiii mici nu știu să discute între ei. În colectivitate, multă vreme, interlocuțiunea rămâne redusă la o alternare a afirmațiilor fiecăruia, ca și cum fiecare și-ar vorbi sieși cu glas tare ignorându-l pe cel care îi prilejuiește exteriorizarea.

Piaget numește ,,monolog colectiv” monologul copiilor adunați laolaltă și vorbind concomitent, dar nu între ei, ci fiecare ,,pe limba lui”, deși aparent codul este comun. În atmosfera prielnică a monologului colectiv se produce treptat adevărată interlocuțiune. Ea are loc la început ,,cu glas tare” apoi ,,în gând”. Atunci când, într-o fază evoluată copilul poate să treacă de la vorbirea ,,cu glas tare” la vorbirea ,, în gând”, prin mijlocirea limbajului interior, se spune că este posibil adevăratul monolog.

Alături de limbajul situativ se dezvoltă limbajul contxtual, care duce la creșterea funcției intelectuale a limbajului, la apariția unor elemente de planificare a activității pe plan mintal. Pentru ca fiecare copil să-și însușească particularitățile limbajului specific vârstei se impune o activitate susținută a educatoarelor, activitate care trebuie să aibă la bază cunoașterea limbii române, a gramaticii limbii române.

Particularitățile limbajului copilului depind de o serie de factori intelectuali și extraintelectuali. Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în condițiile intensificării activității de intercomunicare ale unui proces de formare, a unui proces de formare a limbajului interior, de memorare verbală și activizare a vocabularului. Limbajul copiilor se dezvoltă substanțial sub influența adulților cu care stabilesc relații de comunicare din ce în ce mai complexe. Apariția limbajului interior face ca răspunsurile pe care le formulează copilul să fie rezultatul unei formulări anterioare ale gândirii anticipate.

În dezvoltarea limbajului, însușirea structurii gramaticale a limbii reprezintă o condiție esențială realizată prin activitățile din grădiniță. Caracteristicile vârstei preșcolare subliniază faptul că, deși anumite particularități de vârstă legate de pronunțarea sunetelor dispar, apar alte dificultăți odată cu dezvoltarea posibilitătilor de formare a propozițiilor.

Cu toate îmbunătățirile aduse învățământului preșcolar, nu se poate schimba tipul de activitate al acestei vârste, care este jocul. El stă la baza organizării activităților din grădiniță. Pornind de la aceste recomandări ale psihologilor și pedagogilor, s-a dat importanța cuvenită jocului ca formă specifică a activității cu copiii.

În decursul celor trei ani ai vârstei preșcolare, vorbirea copiilor se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice, cu nuanțe chiar de la o etapă la alta, trăsături ce țin de particularitățile aparatului fonomotor, ale analizatorului verbomotor, auditiv, ca și de particularitățile gândirii. Având în vedere aceste aspecte, se pot comenta câteva din problemele structurii limbajului la vârsta preșcolară.

Particularități ale limbajului sub aspect fonetic țin de pronunția copiilor de vărstă preșcolară mică care este în general defectuoasă, din cauza faptului că unele sunete din componența cuvintelor nu le disting cu ușurință.

La vârsta de 3 ani, mulți copii nu diferențiază consoanele lichide (r și l), consoanele constrictive (s, z, f) și semioclusive (v, ț). Din această cauză, în vorbire apar fenomene de omisiune, de substituire sau de inversiune.

Dintre cazurile de omisiuni (mai frecvent întâlnite la vârsta preșcolară), amintim următoarele: plouă – pouă, rața – ața, strada – stada;

omiterea sau înlocuirea consoanelor c-g și t-g: cucu – tutu, gol – dol;

omiterea sau înlocuirea consoanelor ș-j prin t-d: mașina – matina, jos-dos;

omiterea silabelor din cuvinte prea lungi: televizor – telezor, medicamente – micamente;

înlocuirea consoanelor s-z prin ș-j sau invers: masa – mașa, jos – zos;

înlocuirea consoanelor siflante sau șuierătoare s-z și ș-j prin africate t, c sau g: săculeț – tăculeț, moșul – motul;

înlocuirea africatelor între ele: tine în loc de cine;

inversiunile: place – palce, capra – crapa, cap – pac.

În general, copilului preșcolar mic îi lipsesc claritatea și precizia sunetelor care compun cuvintele, dar toate greșelile de pronunție semnalate nu constituie un semnal de îngrijorare, nici pentru educatoare (învățătoare), nici pentru părinți.

Aceste fenomene se mai întâlnesc și la copiii de grupă mijlocie, chiar și la cei mai mari, dar de obicei, dispar treptat, ca urmare a perfecționării aparatului fonator, sub influența vorbirii adulților și acțiunilor instructiv-educative sistematice din grădiniță, încăt la grupa mare, aproape toți copiii ajung să pronunțe corect până și cele mai dificile sunete (vibranta r, șuierătoarea ș și așa mai departe). Asimilarea compoziției sonore a cuvintelor facilitează pe de o parte însușirea raporturilor complexe ale formelor gramaticale de către copii, le permite să-și exprime mai ușor gândurile și sentimentele, iar pe de altă parte, perceperea fin diferențiată a sunetelor limbii duce la dezvoltarea auzului fonematic necesar învățării citit-scrisului în școală.

Ca particularități ale vocabularului și sub aspect lexical, limbajul copilului preșcolar înregistrează progrese în privința numărului de cuvinte, dar și în privința dobândirii semnificației cuvintelor. „Datele statistice atestă că preșcolarul stăpânește în medie, la 3 ani, circa 800-1000 cuvinte, la 4 ani numărul cuvintelor se dublează (1600-2000), la 5 ani se ajunge la 3000 de cuvinte, la 6 ani vocabularul se ridică la peste 3500 de cuvinte.”

Memoria copilului preșcolar are o mare plasticitate: ei pot învăța cu ușurință diverse cuvinte, rețin ceea ce este mai atractiv, ceea ce îi impresionează mai mult, chiar dacă memorează scurte poezii sau povestiri, elementul intențional lipsește. Creșterea vocabularului este însoțită de o tot mai adecvată întrebuințare a cuvintelor, pe măsura cunoașterii acestora, copilul învață să-și exprime ideile precizându-le și nuanțându-le înțelesul. Problematica educării limbajului sub aspect lexical, semantic este una din problemele fundamentale pe care nu numai grădinița, dar și școala le are în vedere.

Dintre cele două elemente constitutive ale cuvântului-suportul sonor și semnificația – aceasta din urmă este componenta în care se reflectă, în mod direct, gândirea. Semnificația cuvintelor – așa cum relatează cercetările (Vîrgorski, Cazacu) nu este dată împreună cu structura lor sonoră, nu este presupusă de cunoașterea acestuia; semnificația se însușește, se întregește în timp, paralel cu dobândirea unei experiențe cognitive mai bogate și prin însăși folosirea limbajului.

La 3-4 ani, confuziile în denumirea teremenilor, impreciziile în determinarea semnificației cuvintelor apar datorită memorării și folosirii unor cuvinte al caror sens nu-l înțeleg.

La copiii de 5-6 ani se constată un progres uimitor în atracția însușirii semnificației cuvintelor. Ei încep să cunoască chiar notele esențiale ale unor noțiuni, conținutul noțiunii variind mult în funcție de interesele copilului, de nivelul său general de cunoștințe, de grija purtată în această direcție de către adulți. Copilul are tendința de a se juca cu cuvintele, este atras de anumite sonorități, creează uneori cuvinte pentru a-și compensa lacunele din exprimare, folosind creații și fantezii verbale: certăcios – certăreț; urâtoaio – urâto; glumează – glumește; greierul greiere – greierul cântă.

În condițiile normale de educație, în perioada preșcolară, copilul își însușește în esență lexicul de bază al limbii române.

Așa cum afirmă T.S.Cazacu, ”… se intensifică limbajul între 5 și 6 ani, se câștigă cam 50 de cuvinte pe lună.”

În vorbirea lor, copiii de 5-6 ani încep să utilizeze numeroase substantive, verbe, adjective, adverbe, prepoziții, conjuncții, interjecții.

Deosebirile posibile între copii în ceea ce privește vocabularul sunt uneori destul de mari. Între limbajul pasiv și cel activ există adesea un decalaj evident. Astfel, sunt unii copii care folosesc cu ușurință, în activitățile de educare a limbajului o parte însemnată din vocabularul pe care îl posedă. Ei sunt receptivi privind însușirea de cuvinte noi și au capacitatea de a le activiza. Preocuparea educatoarei este axată nu numai pe îmbogățirea vocabularului, dar și pe activizarea acestuia, pe formarea deprinderii copiilor de a folosi în vorbirea lor cuvinte pe care le cunosc și le înțeleg.

Receptivitatea față de fenomenele lingvistice, inclusiv față de structura gramaticală, este o trăsătură caracteristică preșcolarului, deși limba nu este pentru el un obiect de studiu. „Schemele gramaticale” se constituie în activitatea verbală a copilului, avînd ca mecanisme fiziologice stereotipuri dinamice la nivelul celui de-al doilea sistem de semnalizare. Preșcolarul își însușește structura gramaticală prin contactul continuu cu adulții, atât acasă, cât și în cursul întregii activități desfășurate în grădiniță.

Odată cu însușirea lexicului, copilul preșcolar își însușește și formele gramaticale ale limbii materne, asociind cuvintele în propoziții și fraze, schimbându-le forma după reguli gramaticale. Generalizarea relațiilor gramaticale îl ajută pe copil să vorbească din ce în ce mai corect, lucru care se produce treptat, prezentând la vârste diferite trăsături caracteristice. Uneori, generalizarea excesivă duce la apariția greșelilor caracteristice vorbirii lor. Pe primul loc sunt greșelile de acord:

dezacordul dintre subiect și predicat: copiii zice; copiii alerg; mă doare picioarele;

dezacordul dintre adjectiv și substantiv: Păpușa are rochița roșu.

dezacordul articolului adjectival (demonstrativ) și posesiv (genitival): Băieții au construit cei mai bine.

Pe următorul loc se află formele greșite de plural ale substantivelor masculine, feminine și neutre: strade – străzi ; lingure – linguri; dulape – dulapuri ; papuce – papuci.

Substantivele feminine la G–D cu articolul hotarât sunt folosite greșit: coada vulpei – coada vulpii; petalele floarei – petalele florii.

Prin analogie cu forma G-D a substantivelor proprii masculine (lui Ionel) preșcolarii formează în mod identic G-D substantivelor feminine commune și proprii: păpușa lui Oana; cartea lui Alina.

Dativul unor substantive îl formează cu prepoziția “la”: Te spun la doamna educatoare (doamnei educatoare).

În ceea ce privește verbul, copiii folosesc forme populare de viitor – “o să-ți dau” și imperfectul cu valoare de conjuctiv: “Eu eram doctoriță și tu veneai la mine și spuneai ce te doare.”

Cercetările facute de T. S. Cazacu arată că verbele timpului prezent predomină în vorbirea copiilor, deoarece aceștia nu au o experiență din trecut destul de bogată : “ca să se joacă cu mingea” – în loc de “ca să se joace cu mingea”.

Cunoscându-se aceste particularități ale limbajului copiilor preșcolari, educatoarei îi revine sarcina de a corecta pronunția și greșelile gramaticale de orice natură.

O vorbire coerentă presupune o înlănțuire logică, succesivă a ideilor în propoziții și fraze, punând în evidență unitatea de sens a acestora. Acest lucru se realizează prin formarea deprinderii copiilor de a respecta ordinea cuvintelor în propoziții, de a folosi în mod corespunzător formele gramaticale, morfologice și sintactice.

Toate acestea se realizează treptat, în strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii logice.“ De la cuvântul “propoziții”, implicînd o relație, copilul trece la pseudo-propoziții sau la asocieri de cuvinte defectuos coordonate, ca abia apoi, într-o ultimă etapă, să utilizeze propoziții, enunțuri propriu-zise, forme gramaticale proprii limbajului adult.” Perfecționarea exprimării copilului depinde nu numai de felul în care vorbesc adulții, dar și de măsura în care s-a trezit de timpuriu în copil dorința, preocuparea pentru o vorbire îngrijită, fapt care contribuie la realizarea unei importante funcții a limbii și anume aceea de ”reglare a activității nervoase superioare, cu implicații directe în manifestarea unui comportament echilibrat la copii.”

În ceea ce privește expresivitatea vorbirii, copiii dispun de posibilități pentru exprimarea nuanțată, deoarece manifestă de mici interes pentru aspectul sonor al limbii, îi atrag ritmul și rimele sonore, reacțiile emotive sunt vii, fără să aibă însă adâncime.

Spre sfârșitul vârstei preșcolare – așa cum afirmă si R. Zozzo – „copilul preșcolar are posibilitatea să vorbească, în linii mari, același limbaj ca și adultul, în schimb este original în modul cum gândește, ceea ce îl derutează pe adult.”

Însușindu-și limba, copilul dobândește mijlocul prin care poate realiza comunicarea cu cei din jur în forme superioare, poate ajunge la cunoașterea tot mai deplină a realității obiective.

Limbajul se dezvoltă treptat, prezentând diferite particularități ce trebuie să constituie un ghid în dezvoltarea gândirii copiilor. Semnificativ este faptul că în procesul cunoașterii, limbajul devine pentru copil un instrument de comunicare și exprimare a impresiilor trăite, a gândurilor și emoțiilor, a dorințelor și intereselor, ca și un mijloc de dobândire a cunoștințelor.

Din punct de vedere psihologic, momentul important pentru dezvoltarea ulterioară a sistemului verbal îl constituie recunoașterea, înțelegerea și pronunțarea primelor cuvinte de către copil. Capacitatea de a utiliza simbolurile verbale constituie momentul crucial în dezvoltarea gândirii și psihicului în general. Cercetarea atentă și profundă a limbajului copilului preșcolar este necesară și pentru înțelegerea modului cum se organizează și se dezvoltă întreaga activitate psihică.

Comportamentul verbal implică întotdeauna conștiința al cărui control se desfășoară dar la rândul său, el exercită influență asupra conștiinței. Relația este specifică și dependentă de gradul de normalitate psihică și al limbajului, de vârstă.

La copiii cu intelect normal se manifestă cu multă finețe, în timp ce la copiii cu intelect normal, dar cu tulburări de vorbire sunt deficitare nu numai modul de transmitere a ideilor, a gândurilor, dar și modalitatea de recepționare a ideilor altora, fapt ce se datorează tocmai handicapurilor de vorbire. Datorită acestui aspect adaptarea copilului cu tulburări de limbaj la condițiile comunicării, recepționării și fixării ideilor se face într-un mod deficitar. Asupra copiilor cu intelect normal și asupra acelora cu intelect normal dar cu tulburări de limbaj pot fi exercitate influențe instructiv-educative nelimitate.

Educatoarea realizează instruirea și educarea copiilor, le dezvoltă vorbirea necesară în procesul de comunicare, și de cunoaștere a vieții înconjuratoare și în același timp le perfecțioenază exprimarea corectându-le pronunția, le îmbogățește vocabularul și îi ajută să-și însușească în mod practic structura gramaticală a limbii.

Direcțiile dezvoltarii limbajului la vârsta preșcolară

Educația copiilor preșcolari are un rol marcant pentru întreaga lor viața nu pentru că programa educației copiilor din gradiniță este dedicată copiilor și generațiilor ce vor gestiona o nouă etapă de dezvoltare a progresului general, social (într-o lume ce va avea alte dimensiuni decât cele de azi, dimensiuni în care vor fi alte rosturi și rostiri, pentru ca în copilărie se pun bazele personalității și o ființă vie devine persoana, om), și pentru ca în condițiile eterne ale educației, copilul preșcolar are de parcurs toate drumurile vieții de fiecare zi, drumuri ce duc de azi pe mâine, de a le pava cu o nouă formă de înțelegere a dragostei de viață, a respectării drepturilor omului.

În cadrul enumerării conținuturilor cu privire la activitățile de educare a limbajului, în ultima parte se impune să se pună accent :

pe problemele de topică (ordine a cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază) ;

pe formarea limbajului conceptual ce e menit să traducă lumea externă în mintea noastră ;

pe îmbogățirea vocabularului cu neologisme;

Educația limbajului, a vorbirii corecte în limba română, având în vedere importanța deosebită care i se acordă în învațământul preșcolar cât și în întregul sistem de invățământ, ocupă un loc prioritar în programă.

În ultimul timp învățământul românesc a cunoscut importante mutații în plan calitativ, grădiniței revenindu-i sarcina de a pregăti cât mai bine copilul preșcolar pentru școală.

Formarea deprinderilor necesare citit-scrisului este un proces complex și de durată, care nu poate fi conceput fără o muncă pregătitoare susținută în direcția dezvoltării limbajului, a comunicării în general.

Programa pentru învațământul preșcolar asigură latura instrumentală a activității noastre și ne dă posibilitatea să lucram creativ, să asigurăm designul fiecărei activități, ținând seama de specificul grupei.

Învățământul românesc cunoaște o continuă transformare și renovare, în mod deosebit, sub aspectul conținutului, metodologiei și al strategiei de lucru.

Intedisciplinaritatea se impune ca una dintre direcțiile principale ale renovării activității din învățământ, în ansamblul său, și, în mod deosebit, în conținutul acestuia și a strategiilor aplicative de lucru.

Aceasta se impune ca o necesitate și în învățământul preșcolar, pentru realizarea sarcinilor majore ce-i stau în față în pregatirea copilului pentru integrarea cu succes în activitatea școlară.

În viziunea unui invățământ interdisciplinar, copiii ar putea să dobandească o privire de ansamblu asupra vieții și universului, să asimileze mai temeinic valorile fundamentale și să distingă mai ușor scopurile de mijloace.

Conținutul programei instructiv-educative din invățământul preșcolar este prezentat într-o concepție unitară, cuprinzand: obiective, conținuturi, mijloace de realizare pentru toate categoriile de activitate. Corelarea dintre activități este posibilă deoarece, obeictivele stabilite pentru fiecare tip de activitate în parte nu constituie un impediment întrucat există obiective comune mai multor categorii de activități.

Punerea în evidență, în cadrul procesului instructiv-educativ a elementelor pregatitoare, a premiselor comune mai multor activități și a conexiunilor dintre aceste activități, va conduce la o sporire a eficienței învățării, la o creștere a capacității de aplicare a cunoștințelor și la o amplificare a transferului de idei și de metode de învățare, de la o activitate la alta, în perspectiva învățământului primar și a altor trepte de învățământ.

În actualele condiții, la aceste activități trebuie avute în vedere obiectivele activității didactice de educare a limbajului preșcolarilor.

Aceste obiective sunt următoarele:

Dezvoltarea capacității perceptive la nivelul analizatorului auditiv (dezvoltarea auzului fonematic și a discernământului auditiv) în scopul pronunției clare și corecte a tuturor sunetelor și grupurilor de sunete ale limbii române, integrate în cuvinte.

Dezvoltarea capacității de diferențiere perceptiv-fonematică a sunetelor și a grupurilor de sunete situate în poziții diferite în structura cuvântului (inițiale, mediale, finale) în vederea pregătirii pentru însușirea citirii și scrierii în clasa I.

Observarea critică a vorbirii altor copii sau persoane, sesizarea greșelilor de pronunțare în vorbirea altor copii și controlul exprimării fiecărui copil.

Îmbogățirea vocabularului activ și pasiv, ca urmare a experienței cognitive proprii și a transferului de informații în comunicarea dintre copii în colectivitatea preșcolară și dintre adult și copil în grădiniță, în familie, în mediul social, explicarea semnificației unor cuvinte noi, în forme accesibile înțelegerii copiilor.

Îmbogățirea și precizarea sistemului de noțiuni cu caracter generalizator (categorii de obiecte, ființe, fenomene, ocupații și meserii ale oamenilor, mijloace de locomoție și transport etc.), stimularea gândirii copiilor de a exemplifica noțiunile însușite prin cât mai multe exemple concrete adecvate.

Perceperea și pronunțarea clară și corectă a tuturor sunetelor și grupurilor de sunete ale limbii române, integrate în cuvinte.

Consolidarea deprinderilor de a despărți cuvintele în silabe și silabele în sunete.

Formarea spiritului de observație și a priceperii de a selecta și exprima cât mai multe cuvinte care încep cu un anumit sunet sau o anumită silabă, ca pregătire preabecedară.

Consolidarea priceperilor și deprinderilor de exprimare orală corectă în structuri gramaticale mai ample, în propoziții și fraze.

Cultivarea vorbirii adresative reproductive, a dialogului în comunicare, în convorbirile între copii, între adult și grupul de copii, între copil și adult; prevenirea și înlăturarea instabilității, a discontinuității în conținutul vorbirii.

Stimularea creativității copiilor în exprimarea orală.

Cultivarea sentimentelor de prețuire și dragoste față de frumusețea și armonia limbii române, față de creațiile literare pentru copii, de folclorul poporului român și al minorităților naționale din țară noastră.

Pentru realizarea acestor obiective educatoarea are la dispoziție modalități didactice specifice ciclului preșcolar. Aceste modalități sunt: observarea nemijlocită a obiectelor, fenomenelor, lectură după imagini, memorizarea unor poezii, audierea textelor unor lecturi (lectură educatoarei), povestirea educatoarei, convorbirea, jocul didactic, șezătoarea, concursurile prin aplicarea lor în activități integrate.

Civilizația noastră este pusă în mare pericol și prin lipsa igenei cuvântului, gândirii și acțiunilor omului modern și numai dezvoltarea unei culturi a comunicării este soluția ce ar rezolva această problemă.

Pentru dezvoltarea limbajului și sporirea calitativă a vocabularului interesează nu atât numărul de cuvinte noi învățate din orice strat al limbii ci numărul de cuvinte cu mare frecvență în vorbirea curentă și, în primul rând al cuvintelor din fondul principal lexical al limbii.

Fie că se apelează la o modalitate sau alta rolul acestora este acela de a forma capacitatea de comunicare a preșcolarilor, de a-i pregăti ca autentici purtători de mesaje pertinente într-o cultură a comunicării.

Esențial este ca educatoarea să pună bazele, să cultive drgostea pentru limba și literatura română și respectul pentru expresia artistică.

Specificul educării vorbirii corecte la vârsta preșcolară

Înțelegerea treptată a educației preșcolare în concordanțele educației permanente sau prelungite s-a impus gândirii și practicii pedagogice contemporane, datorită mutațiilor profunde și accelerate ce au loc în structurile sociale în întreaga viață.

Deși e veche de când lumea, educația are de soluționat tot timpul probleme noi pe care societatea omenească în ansamblu și anumite grupuri sociale, le pun în anumite stadii de dezvoltare.

În practica învățământului românesc s-a abordat problematica potențialului creativ specific vârstei preșcolare în cadrul unui sistem instructiv-educativ bine structurat, unde copilul să aibă dreptul să-și formeze personalitatea și din proprie experiență.

La vârsta preșcolară, copilul dobândește cele mai profunde, durabile și productive însușiri psihice ale individualității proprii, o intensă receptivitate, sensibilitate și flexibilitate psihică.

Este cunoscută importanța deosebită pe care o are vorbirea în dezvoltarea multilaterală dar mai ales în dezvoltarea intelectuală a copiilor preșcolari. O contribuție remarcabilă în domeniul cercetărilor orientate spre dezvoltarea comunicării orale la copii a avut-o Tatiana Cazacu, în special în lucrarea – Dialogul la copii, ale cărei rezultate în cercetarea acestui domeniu le găsim implementate în proiectarea și desfășurarea activităților instructiv-educative în grădiniță, în special, a activităților care contribuie la dezvoltarea componentelor fonetice, lexicale, și morfosintactice ale limbajului, precum și rolul elementelor neverbale în realizarea comunicării eficiente.

Psihologii au demonstrat că viața afectivă complexă a copilului de vârstă preșcolară are o largă determinare asupra dezvoltării limbajului și vorbirii și făcându-se apel la valoarea afectivă a mesajului, comunicarea este mai deplină.

Chiar pentru un copil cu o vorbire anormală ete necesară o influență sistematică în dezvoltarea auzului fonematic, în îmbunătățirea percepției auditive, în formarea abilității de a distinge cuvintele din propoziții, de a împărți cuvintele în silabe și de a pronunța corect sunetele în însușirea practică a raporturilor gramaticale, sub aspect morfologic și sintactic, în formarea unei exprimări clare, corecte, a ideilor, în dezvoltarea capacităților de a sesiza semnificația cognitivă a cuvintelor și propozițiilor încât să poată folosi un vocabular din ce în ce mai bogat, în formarea ritmului de vorbire corespunzator conținutului și deprinderii de a respecta pauzele, intonația și accentul.

În condițiile unei educații corecte, către vârsta de 3 ani copilul își însușește în linii mari pronunția fonemelor din limba materna. Totuși, nu sunt rare cazurile în care și copiii de vârstă mai mare manifestă unele dificultăți articulatorii. În perioada preșcolară se continuă perfecționarea laturii fonetice a limbajului.

Odată cu asimilarea fondului lexical, copilul își însușește și semnificația cuvintelor adică noțiunile care se schimbă, se îmbogățesc, se precizează treptat pe măsura acumulării experienței și a perfecționării operațiilor gândirii.

Un alt aspect important în evoluția limbajului la această vârstă îl constituie desăvârșirea structurii gramaticale.

La sfârșitul perioadei preșcolare, copilul stăpânește practic pricipalele forme și categorii gramaticale ale limbii materne.

Începând cu vârst de 3 anișori, limbajul și vorbirea ar trebui să înceapă să devină cât mai inteligibile. Copilul ar trebui să învețe să articuleze corect cuvintele și să le pronunțe corespunzător.

La vârstă de 5 ani, ar trebui ca cei din jur să întelegă toate cuvintele pe care le pronunță copilul și să nu aibă niciun fel de probleme la acest nivel. În caz contrar, trebuie dus la un consult logopedic.

Pe lângă faptul că vocabularul se îmbogățește substanțial cu fiecare an care trece, după 3 ani, copilul este apt să folosească corect pronumele și învață pluralul mai multor cuvinte. De asemenea, este capabil să introducă și câteva prepoziții simple și uzuale în structura frazelor, chiar dacă nu o face întotdeauna corect.

Începând cu vârstă de 4 anișori, copilul este capabil să formeze propoziții mai lungi, chiar și din 6 cuvinte.

Pe la vârstă de 5-6 ani, copilul învață să asocieze sunetele cu literele din alfabet, o abilitate de baza pentru învățarea cititului.

Înțelege și își dă seama că mai multe sunete la un loc formează un cuvânt. Se poate angaja cu succes în conversații ample cu cei din jur.

Cel mic are vocabularul suficient de dezvoltat pentru a putea descrie sumar lucruri care i s-au întâmplat sau pentru a povesti istorioare scurte. Poate folosi corect timpul trecut al unui număr limitat de verbe, chiar dacă va mai avea scăpări pe ici, pe colo.

Corectații întotdeauna când greșesc și fiți constanți în a-i repeta formele corecte ale cuvintelor și verbelor, deoarece numai așa va învața să vorbească corect.

Limbajul și vorbirea capătă nuanțe din ce în ce mai complexe la copilul de 6 ani. Începe să înțeleagă că un cuvânt poate avea mai multe sensuri, în diverse contexte. Comunicarea constantă, lectura zilnică și expunerea copilului la un mediu lingvistic adecvat și corect sunt de ajutor în stimularea dezvoltării limbajului în perioada preșcolară.

Formarea deprinderilor de exprimare corectă la vârsta preșcolară

Grădinița este instituția de învățământ căreia îi revine rolul decisiv în educarea și instruirea copiilor preșcolari. Ea are obligația de principiu de a-și asuma integral educația specifică vârstei de care se ocupă iar, prin cadrele didactice calificate, asigură condiții necesare dezvoltării normale, valorificând potențialul fizic și psihic al copiilor de 3-7 ani. Folosind limba ca un mijloc puternic de educație intelectuală, moral și estetică, educatoarea realizează instruirea și educarea copiilor, le dezvoltă vorbirea necesară în procesul de comunicare, și de cunoaștere a vieții înconjuratoare și în același timp le perfecțioenază exprimarea corectându-le pronunția, le îmbogățește vocabularul și îi ajută să-și însușească în mod practic structura gramaticală a limbii. În cadrul activităților de educație a limbajului, în cei 3-4 ani de grădiniță, are loc o dezvoltare și perfecționare a limbajului sub aspect fonetic, lexical și gramatical.

Însușirea limbajului este un proces complex, începe din primul an de viață al copilului și se înfăptuiește prin comunicarea verbală cu adultul și sub influența împrejurărilor concrete de viață și a relațiilor mereu noi, ce se stabilesc între copil și realitatea înconjurătoare.

Exprimarea gramaticală corectă la preșcolari urmărește:

pentru formarea capacității de diferențiere perceptiv-fonematică a sunetelor și grupurilor de sunete separate și situate în poziții diferite în structura cuvântului:

se repetă sunete spuse de educatoare, se folosesc în cuvinte ( la început, la mijloc, la sfârșitul cuvântului);

se repetă grupuri de sunete (ce, ci, ge, gi, che, chi );

se desparte în silabe, se reprezintă grafic numărul silabelor, se dau exemple de cuvinte cu 1-2-3-4 silabe ).

pentru îmbogățitea volumului vocabularului activ și verificarea gradului de înțelegere a noțiunilor:

se enunță un număr de cuvinte, se cere copiilor să spună ce știu despre fiecare cuvânt.

pentru formarea capacității de generalizare a copiilor și a posibilitații raportării acestor noțiuni la respectivele categorii integrate cu noțiuni din domenii variate, se folosește tehnica aplicării:

se propun copiilor grupe de noțiuni, aparținând aceleiași categorii integratoare și li se cere să denumească respectivele categorii: ,, Spune ce sunt”- crizantema, tufănica, ghiocelul = flori; -lupul, ursul, vulpea = animale sălbatice.

pentru formarea deprinderii de exprimare în propoziții corecte din punct de vedere gramatical, folosind în mod adecvat cuvintele cunoscute se folosește alcătuirea propozițiilor cu un cuvânt dat;

combinarea cuvintelor ( mare-mic, moale-tare, tânăr-bătrân, vesel-trist).

Este necesar ca preșcolarii să aibă bine asimilate noțiunile de: propoziție, cuvinte, silabe, sunete pentru succesul în învățarea scris-cititului. Trebuie să se pornească de la propoziție și să li se explice copiilor ce este o propoziție. Copilul trebuie să înțeleagă că o propoziție este formată dintr-un șir de cuvinte care au un înțeles. Deoarece copiii învață vorbirea global, direct în propoziții prin imitare-învățare de la ceilalți, o bună parte dintre ei nu reușesc să sesizeze cuvintele componente ale propoziției.

La grupa mică se folosesc propoziții cu cuvinte uzuale, cunoscute de către copii, formate din două cuvinte, apoi trei, iar la grupa mijlocie și mare cu patru-cinci cuvinte.

Atunci când se dorește analiza propoziției se folosesc propoziții simple, ale căror cuvinte sunt ușor sesizabile, iar treptat se vor folosi propoziții care au câte un cuvânt mai greu sesizabil. Analiza propozițiilor se poate realiza prin întrebarea: ,, Câte cuvinte am spus? ” iar copiii vor scrie tot atâtea liniuțe, câte cuvinte are propoziția. Se pot folosi, de asemenea, exercițiile de completare de propoziții lacunare ,,Spune mai departe”, ,,Găsește cuvinte potrivite.” Elementele care pot fi identificate în propoziții sunt cuvintele… Dacă se spune ,,minge”, se folosește un cuvânt, spunând ,,Copilul are o minge” se folosesc mai multe cuvinte. Pentru aprofundarea noțiunii de cuvânt se procedează la exemplificarea cuvintelor separate, cuvinte care să denumească lucruri cu care operează copiii. Când copiii stăpânesc deja tehnica despărțirii propozițiilor în cuvinte , se trece la despărțirea cuvintelor în silabe; în acest sens se pot desfășura jocuri ca: ,,Jocul silabelor”, ,,Spune mai departe.” Aceste jocuri îi familiarizează de timpuriu pe copii cu despărțirea în silabe. În exerciții speciale se folosesc tehnicile cunoscute de evidențiere a silabelor, marcarea fiecărei silabe cu lovituri din palme, ținerea palmei sub bărbie.

În ceea ce privește fonemele, sunetele limbii, sunt greu de identificat, având pronunții foarte diferite în funcție de sunetele cu care se combină într-o silabă. Pentru a analiza fonematic cuvintele se pot desfășura activități ca de exemplu: ,,Cu ce sunet începe cuvântul?” ,,Cu ce sunet se termină cuvântul ?”. Multe sunete sunt dificil de pronunțat r, c, s, dar pot fi recuperate în timp prin maturizarea copilului. În aceste situații educatoarea va corecta copilul cu multă atenție prin sugerarea alcătuirii unei alte propoziții cu alte cuvinte care conțin sunetul respectiv, fără a atrage atenția asupra acestuia, fără a inhiba dorința și nevoia copilului de a se exprima.

Pentru a înțelege că fiecare sunet se poate scrie cu o literă, copiii trebuie familiarizați cu literele alfabetului. Ei trebuie să identifice forma literei și să o denumească, să realizeze corespondența dintre grafeme și foneme. Corespondența între cunoașterea sensului a ceva scris și forma sa grafică se poate realiza în mod eficient prin folosirea obiectelor sau imaginilor însoțite de denumirea lor.

Greșelile gramaticale au o mare frecvență la această vârstă și rolul educatoarei este hotărâtor în ,,repararea” acestora. Dacă observă o exprimare greșită, va repeta cu calm aceeași expresie în forma corectă, fără a atrage atenția asupra greșelii. Pentru a ajuta copilul să formuleze o propoziție corectă, educatoarea va pune întrebări ajutătoare: ,,Cine?”, ,,Unde?”, ,,De ce?”. Prin toate activitățile desfășurate în grădiniță se pot exersa diferite jocuri pentru prevenirea și corectarea celor mai simple greșeli fonetice, gramaticale și de sens. Copilul preșcolar nu învață reguli gramaticale, nu cunoaște definiții, nu știe ce este substantivul, verbul, declinarea dar respectă în vorbire aceste reguli gramaticale având în jur modele de vorbire, este antrenat să le cunoască prin jocuri și exercitii, este corectat când greșește.

Activitățile de povestire au stat în centrul atenției educatoarelor datorită valorii lor etice și estetice și influențelor exercitate asupra personalității școlarului în devenire. La început s-au folosit acele procedee care să asigure însușirea conștientă și activă a poveștilor, să înlesnească capacitatea de a respecta episoadele cu succesiunea lor logică, să-i familiarizeze cu o exprimare corectă, coerentă, expresivă, cu folosirea expresiilor literare, specific poveștilor. Prin crearea de povestiri după imagini, cu început dat, sau după modelul educatoarei, pe lângă dezvoltarea imaginației creatoare, se acționează asupra exprimării corecte tocmai prin aceste exerciții de creație (compoziție).

În prezentarea poveștilor se folosește procedeul ilustrării conținutului cu ajutorul siluetelor.

Repovestirile se organizează pe temă de sinteză ca harnicia, bunatatea, dreptatea, prin care copiii s-au desprins de text, reușind să gasească note comune unei categorii de personaje cuprinse în multe povești, să le caracterizeze folosind mijloace proprii de exprimare. O altă modalitate utilizată în scopul formării și dezvoltării deprinderilor de exprimare corectă, a fost și convorbirea ca formă de activitate, prin intermediul căreia se trece progresiv de la exercițiile simple și de la vorbirea în propoziții scurte, la exprimarea independentă, în texte din ce în ce mai complicate.

Aspect fonetic

În realizarea aspectului fonetic al limbajului, al vorbirii copiilor s-au avut în vedere două coordonate:

dezvoltarea auzului fonematic și

corectarea pronunției copiilor.

Este bine cunoscut faptul că la vârsta preșcolară sistemul fonetic este încă în formare, în special la copiii de la grupa mică. Articularea corectă a sunetelor limbii materne are o influență directă asupra însușirii corecte a deprinderii de citit-scris.

Citirea și scrierea se întemeiează pe asocierea sunetelor verbale rostite (foneme) cu literele scrise sau citite (grafeme) și este posibilă numai prin asocierea semnelor grafice cu corespondentele lor fonetice și invers.

În vederea găsirii celor mai potrivite metode și procedee de prevenire și corectare a defectelor de vorbire, trebuie căutate și descoperite cauzele care le-au generat. Se analizează cauzele ce determină tulburările de vorbire ce au la bază afecțiuni organice și se constatată că acestea pot fi înlaturate prin eliminarea acestora și se aplică unele măsuri corective speciale. Educatoarei îi revine importanta sarcină, nu doar de a corecta ceea ce s-a format greșit ci și de a preveni, pe cât posibil, producerea acestor greșeli și a defectelor de articulare a sunetelor la copiii preșcolari.

În acest sens, se folosește un program de exerciții și jocuri eșalonat pe grupe de vârstă. O articulare clară și inteligibilă necesită organe puternice de pronunțare, suficient de elastice, care să permită efectuarea unor mișcări coordonate rapid și extrem de diferențiate, fără a fi insoțite de un efort fonator: deschiderea și închiderea gurii, umflarea și sugerea simultană a ambilor obraji, imitarea surâsului, mișcari ritmice de proiectare a limbii în afara cavității bucale. După ce copiii și-au însușit mișcările de articulație verbale, se pot asocia și exerciții de limitare a unor sunete utilizând din plin onomatopeele (zborul albinei, chemarea pisicii, sunetul telefonului, scârțâitul ușii, sunetul soneriei). Majoritatea exercițiilor au fost preluate din programă, manuale, literatura de specialitate, care au fost adaptate nevoilor apărute în munca de prevenire și corectare a defectelor vorbirii, altele au fost create. Acestea au fost incluse în jocurile și activitățile la alegerea copiilor, în activitățile comune și în programul distractiv.

Tot în scopul emiterii corecte a unor sunete se pot folosi jocurile muzicale asociate cu frământări de limbă. Paralel cu dezvoltarea aparatului fonator, se acordă o atenție deosebită creșterii fondului principal de cuvinte, ce denumesc obiecte utilizate de copil în activitatea cotidiană, fenomene, acțiuni, clități ale obiectelor.

Copiii sunt puși să verbalizeze acțiunile întreprinse, să facă motivații. La această vârstă se urmărește exersarea auzului fonematic în scopul perfecționării perceperii auditive și distingerii sunetelor, a pronunției corecte a fiecărui sunet și a cuvintelor, perfecționarea laturii fonetice a limbajului în sensul pronunțării cu claritate, exactitate și siguranță a sunetelor și grupurilor de sunete.

În cadrul activităților de memorizare, de povestire, de lectură după imagini, chiar dacă nu sunt activități speciale de dezvoltare a auzului fonematic, educatoarea urmărește acest lucru folosind următoarele procedee:

repetarea într-o formă corectă a cuvintelor pronunțate greșit de către copii, fără să li se atragă atenția în mod special asupra acestui lucru, dar scoțând în evidență forma lui corectă și sunetele care au suferit modificări;

repetarea într-o formă corectă a cuvintelor pronunțate greșit de către copil, atrăgându-le atenția asupra modului corect de pronunțare;

repetarea de către copil într-o formă corectă a cuvintelor pronunțate greșit.

Acest procedeu se folosește în cazul în care copiii au reținut bine structura sonoră a unor cuvinte învățate și totuși au posibilitatea de a le pronunța corect.

Tonul cu care se atrage atenția asupra pronunției nu trebuie să fie niciodată ridicat, ci un ton cald, apropiat de copil.

Folosindu-se în mod sistematic și adecvat procedeele de mai sus, copiii încep să devină conștienți că fac diverse greșeli atunci când vorbesc, ca urmare a acestei conștientizări ascultă mai atenți felul cum pronunță educatoarea, mărindu-și pe zi ce trece posibilitățile de diferențiere a sunetelor limbii, de autocontrol al limitei verbale și de producere verbală corectă.

În ceea ce privește aspectul fonetic orientarea este spre:

pronunțarea corectă a tuturor sunetelor limbii române potrivit modului de articulare, intonația acestora în funcție de așezarea în cuvânt sau în silabă;

perfecționarea discernământului auditiv în sesizarea sunetelor în ansamblul cuvântului sau în grupuri silabice;

deprinderea de formare a cuvintelor din sunete inițiale date;

ameliorarea și înlăturarea unor deficiențe de pronunție a sunetelor (omisiuni, inversiuni, înlocuiri, prelungiri).

Aspect gramatical

Din punct de vedere gramatical, vârsta preșcolară se caracterizeză prin folosirea neadecvată a formelor gramaticale. Copilul începe să depășească faza limbajului situativ și trece la folosirea limbajului contextual. Copilul preșcolar nu învață structurile gramaticale, nu știe și nu cunoaște definiții, nu știe ce este substantivul, verbul, declinarea, dar, în vorbire respectă aceste reguli, pentru că are în jur modelul de vorbire, este antrenat să-l cunoască prin diferite activități din gradiniță, este corectat atunci când greșește. Modelul de vorbire din jurul său trebuie să fie corect, adultul trebuie să aibă o exprimare îngrijită, să respecte regulile gramaticale după care este structurată vorbirea, trebuie să vorbească rar, să pronunțe clar cuvintele pentru ca preșcolarii să poată sesiza structura sonoră a lor. Copiii trebuie să ajungă să folosească construcții corecte din punct de vedere gramatical. Astfel vor fi obișnuiți:

să folosească corect terminațiile cazurilor substantivelor, mai ales genitivul și dativul, formele articulate și nearticulate ale substantivelor la singur și plural;

să schimbe formele verbale după persoană, timp, număr și mai ales să folosească corect trecutul și viitorul verbelor cunoscute;

să acorde substantivele cu cuvintele care le însoțesc, să redea în vorbire anumite grade de comparație;

să folosească corect forme variate de pronume personale și de politețe, să realizeze acordul acestora cu unele părți de propoziție;

să folosească corect cuvintele de legatură uzuale (conjuncții și prepoziții);

să construiască propoziții simple și dezvoltate, chiar unele fraze.

Pentru realizarea acestor obiective, se folosesc ca mijloace de realizare lecturi după imagini, jocuri didactice, povestiri, memorizări, convorbiri. Exprimarea copilului preșcolar abundă în dezacorduri între subiect și predicat. Cauzele acestor dezacorduri trebuie căutate în insuficienta analiză a raporturilor de corespondență între acțiune și subiectul acțiunii, în preluarea formei pe care a întrebuințat-o antevorbitorul fără a o mai adapta în vederea unei replici corecte, în limbajul defectuos care se vorbește în jurul copilului, în lipsa unui model corect. În activitatea de convorbire, întrebările puse de educatoare, solicită pe copil să selecteze cunoștințele, să folosească operațiile gândirii și să le aplice în funcție de contextul discuției. Îmbogățirea cunoștințelor ar avea un caracter pasiv, dacă educatoarea nu l-ar învăța pe copil să le folosească, să pătrundă în esența fenomenelor și proceselor în vederea descoperirii legăturilor dintre ele și totodată să le comunice într-o ordine logică.

Aspect lexical

Copilul își însușește de la cea mai fragedă vârstă limba maternă, limba în care vorbesc adulții din jurul său. Pe baza ei se asigură comunicarea copilului cu adulții, prin intermediul ei dobândesc cunoștințe și își împărtășesc experiența, gândurile și dorințele lor. Totodată, însușirea limbii materne permite lărgirea orizontului de cunoștințe ale copiilor, atât pe baza experienței personale cât și pe baza asimilării experienței sociale.Procesul de influențare a vorbirii copiilor și imbogățirii vocabularului începe înca de la grupa mică, ținându-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultăților de pronunție, vocabular redus, gândire concretă, atenție instabilă, memorie involuntară.

Îmbogățirea vocabularului copiilor cu cuvinte noi (substantive, verbe, adjective, pronume, numerale, conjuncții etc.) se realizează concomitent cu predarea de cunoștințe despre obiectele și fenomenele din mediul înconjurator. Noile cuvinte se transmit copiilor pe baza materialului intuitiv, prezentându-li-se obiectele pe care le desemnează, cuvintele respective sau explicând conținutul lor pe baza reprezentărilor pe care ei le posedă. Cuvântul însușit nu va rămane pentru copil o simplă expresie sonoră, ci va contribui la formarea unor reprezentări precise și clare despre obiectele și fenomenele respective.

Îmbogațirea vocabularului preșcolarilor merge în pas cu cunoașterea realității. Preșcolarii trebuie să construiască propoziții, utilizând corect verbele la prezent, să-și îmbogățească vocabularul cu cuvinte care exprimă acțiuni, să poată să perceapă diferențiat mișcările și să facă legatura între acțiuni și obiectul cu care se poate efectua aceasta. Nivelul atins de dezvoltarea vorbirii copiilor preșcolari este determinat de nivelul socio-cultural în care trăiesc. Îmbogațirea experienței copilului se poate realiza cu ajutorul lecturilor după imagini, ce cuprind imagini clare ale obiectelor și fenomenelor, imagini cu acțiuni umane, imagini ale păsărilor și animalelor, imagini sugestive. În atenția educatoarelor, trebuie să stea aspectul semantic al dezvoltării vorbirii explicând mereu înțelesul cuvintelor folosite. Fiecare activitate din gradiniță își are partea ei de contribuție la îmbogățirea vocabularului și dezvoltarea vorbirii copiilor. Perceperea cuvantului simultan cu contemplarea vie formează precizia în exprimare și dă imaginilor coloritul lor concret, corespunzator realității. Prin activitatea cu obiectele, copilul descoperă relațiile dintre ele, asemănări și deosebiri, face comparații și trage concluzii. Vocabularul copilului la sfârșitul perioadei preșcolare este de aproximativ 4000 de cuvinte, cărora copiii le cunosc sensul, ceea ce înseamnă că ei stăpânesc lexicul de baza al limbii române. Odată cu asimilarea fondului lexical, copilul își însușește și semnificația cuvintelor, adică noțiunile care se schimbă, se imbogățesc și se precizează treptat pe masura acumulării experienței și perfecționării operațiilor gândirii.

Metode și procedee folosite pentru reglarea ritmului vorbirii

Corectarea la timp a deficiențelor funcționale de pronunție contribuie la micșorarea volumului de greșeli de citire și scriere. Studiindu-se greșelile tipice de citire s-a constatat că una din cauzele ponunției incorecte, este insuficienta dezvoltare a sensibilității analizatorilor, a spiritului de observație, a neexersării operațiilor gândirii.

Pronunția incorectă poate fi determinată, la rândul ei, de nedezvoltrea auzului fonematic, astfel copilul confundă auditiv-fonetic: s cu z, s cu j, p cu b, d cu t. Ea poate fi determinată și de insuficiența maturizarii aparatului vorbirii, deoarece nu s-au efectuat la timp exerciții corespunzatoare.

Un procedeu eficace pentru reglarea ritmului vorbirii și a respirației este recitarea unor versuri din ce în ce mai lungi, determinandu-i pe copii să respecte pauzele indicate de punctuație.

Pentru eliminarea dificultaților întâmpinate în general, la preșcolari, în folosirea unor cuvinte mai lungi sau cu structuri fonetice mai grele și a unor poezii care cuprind asemenea cuvinte, se inițiază jocuri de silabe, ghicitori, număratori.

Prima condiție a exprimării constă în respectarea pauzelor dintre sintagme și propoziții. Astfel, copiii sunt încâtați să-și coordoneze mișcările respiratorii în raport cu necesitatea acestor pauze, efectuând inspirațiile la inceputul pronunțării propozițiilor sau în pauzele dintre sintagme. În decursul expirației, cuvintele au fost rostite de necesitățile de pronunțare a vocalelor.

Procedând cu tot tactul pedagogic necesar, educatoarea va stimula, într-un fel sau altul, activitatea verbală a copilului, deoarece numai în acest fel se pot preveni și corecta unele defecte de vorbire.

O educare corectă a vocii și vorbirii copilului necesită o aplicare a unui sistem bine chibzuit, cu exerciții motrico-muzicale, care urmăresc formarea simțului ritmului, dezvoltarea supleței aparatului fonator și a intregului corp.

Vorbirea corectă, expresivă a educatoarei și a celorlalte persoane cu care vine în contact preșcolarul, constituie unul din mijloacele principale de educare a limbajului și de corectare a defectelor de pronunție.

Exercițiile de respirație  au scopul de a regla ritmul respirator, articulator și fonator, exercițiile de respirație verbală- au scopul de a adapta respirația la fonație și invers, exercițiile cu marcarea timpilor respiratori și inspiratori cu pronunțarea vocalelor sunt folosite tot cu scopul de a regla ritmul vorbirii.

JOCUL-ACTIVITATEA FUNDAMENTALĂ ÎN GRĂDINIȚA DE COPII

Caracteristici ale jocului în perioada preșcolară

Știm că, față de școală unde învățarea este forma dominantă, în grădiniță aceasta este înlocuită cu jocul. Acesta este baza conceperii întregii activități instructiv-educative.

Jocul este conceput ca mijloc de instruire și educație a copiilor, ca procedeu metodic de realizare a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și ca formă de organizare a activității de cunoaștere și de dezvoltare a capacitaților psiho-fizice pe toate planurile.

În concepția lui Piaget, jocul este „ transformarea realului printr-o asimilare mai mult sau mai puțin pură la trebuințele eului, în timp ce imitația reprezintă o acomodare mai puțin pură la modelele exterioare, iar inteligența este un echilibru între asimilare și acomodare”. (Mihaela, Păiși-Lăzărescu (coordonator), Loredana, Tudor, Compendiu de psihologie și pedagogie, Pitești, Editura Pământul, 2006, p.122)

,,Noțiunea de activitate ludică nu este sinonima cu jocul, ci cu categoria de activitate instructiv-educativă, specifică învățământului preșcolar, centrată pe promovarea spiritului jocului. Componenta instructiv-educativă este determinată de obiectivele urmărite sistematic, iar componenta joc constă în modul de desfășurare, în elementele-surpriză, elemente de mișcare și relaxare, în participare activă, dinamică a tuturor copiilor în ritmul lor propriu”.(JEAN, PIAGET.- Psihologia copilului, Editura Osiris, 1999, p.76).

„Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează singur”( Mihaela,Păiși-Lăzărescu (coord.), Loredana,Tudor, ș.a., Compendiu de psihologie și pedagogie, Pitești, Editura Pământul, 2006, p. 118).

Ursula Șchiopu surprindea caracterul universal al jocului în afirmația: ,,De fapt, omul se joacă la toate vârstele. Chiar și la vârsta a treia.” (Ursula Schiopu, Elena Verza, 1981, p.28). A te juca împreună înseamnă a trăi împreună. „Regulile de joc” pot fi și „reguli de viață”. Pentru copil, aproape orice activitate este joc. Tocmai prin joc el ghicește și anticipează conduitele superioare. „La copil – scrie Claparède – jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință poate să acționeze. Copilul este o ființă care se joacă și nimic altceva .” (Jean, Chateau, Copilul și jocul, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1970, p. 8 ).

A ne întreba de ce se joacă copilul, înseamnă a ne întreba de ce este copil. „Copilăria servește pentru joc și pentru imitare”, spune tot Claparède. Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele și jocurile sale.”

În literatura de specialitate se regăsesc o serie de teorii în care se încearcă explicarea originii, a specificității și finalității jocului.

Teoria recreerii, enunțată de Schaller și Lazarus, specifică faptul că jocul este considerat a fi o activitate de recreere, cu rolul de a odihni organismul. Teoria surplusului de energie, a lui Schiller și Spencer, privește jocul ca pe un excedent de energie înmagazinată treptat și eliberată în mișcări fără utilitate imediată și care se organizează prin intermediul jocului.

Karl Gross enunță teoria exercițiului pregătitor, în care abordează jocul din punct de vedere biologic.

„H. Wallon considera jocul ca o activitate de preînvățare. Jocul constituie în esență, principala modalitate de formare și dezvoltare a capacităților psihice ale copilului. Acționând asupra obiectelor și ființelor din jur ( sau asupra substitutelor lor) copilul cunoaște treptat această lume, își satisface nevoia de mișcare și înțelegere, dobândește încredere în forțele proprii, se definește pe sine ca personalitate.” (Mihaela Păiși-Lăzărescu, Liliana, Ezechil, Laborator preșcolar, București, Editura V & INTEGRAL, 2006, p.142)

O altă teorie este teoria jocului ca stimulent al creșterii a lui H. Carr. Acesta privește jocul ca pe un exercițiu cu rol în susținerea funcțiilor existente (Claparede, 1975). Când se joacă, copilul se concentrează și urmărește cu mare atenție să respecte regulile. El este conștient că prin neîndeplinirea lor, poate fi eliminat din grupul lui din joc și este posibil să-și piardă șansa de a câștiga. Însă importat de știut este faptul că un copil se joacă pentru… a se juca și această acțiune este absolut necesară copilului în dezvoltarea sa.

Lipsa jocului în perioada copilăriei va avea efecte nefavofabile asupra evoluției ulterioare.

După J. Huizinga, jocul este o acțiune specifică, încărcată de sensuri și tensiuni, întotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bunăvoie și în afara sferei utilității sau necesitații materiale, însoțită de simțăminte de înălțare și de încordare, de voioșie și de destindere. Jocul este o acțiune fără utilitate imediată, dar generatoare de distracție și reconfortare, de sentimente de plăcere și de bucurie.

Datorită spontaneității, jocul reclamă o îmbinare armonioasă între cerințele situației de joc și aptitudinile celor care se joacă. Forma de joc antrenează, mai bine ca oricare tip de activitate, copilul în stimularea și exersarea vorbirii în direcția propusă, fără ca el să conștientizeze acest efort, deoarece introducându-se elemente distractive, care produc copiilor bucurie, activitatea desfășurată evoluează într-o atmosferă caldă, plină de veselie, copilul participă afectiv la sarcina pe care i-o impune jocul, favorizând însușirea sau fixarea cu ușurință a cunoștințelor, a deprinderilor.

Jocul ca activitate didactică specifică, îndeplinește multiple funcții: de distracție, de creativitate în conformitate cu vârsta, în final de modelare și formare a personalității copiilor. Încorporate în activitățile didactice, elementele de joc imprimă un caracter mai viu și mai atrăgător, aduc varietate și o stare de bună dispoziție, de veselie, de destindere, prevenind apariția oboselii.

Jocul dezvoltă copilului procesele psihice intelectuale: gândirea memoria, imaginația, percepțiile de formă, culoare, mărime, distanță, greutate. În timpul jocului, copilul se implică total și de bună voie. Copiii care doresc să intre în jocul unui grup, în mod intenționat vor accepta regulile grupului, acest fapt contribuind la conștiința disciplinei în dezvoltarea personală a preșcolarului.

Personalitatea copiilor care nu au ocazia de a se juca cu alți copii de vârstă asemănătoare rămâne nedezvoltată.

Copilul se dezvoltă pe plan psihologic prin joc și prin imitație.

Jocul prezintă o funcție terapeutică pentru copii, mai ales pentru aceia cărora le este teamă să intre într-o competiție și nu îndrăznesc să ia inițiativă.

Cu ajutorul jocului, ei se desprind de copilul timid care au fost și își face loc în dinamica jocului. Pentru acești copii, jocul de rol semnifică eliberarea de cenzură, fiindcă, aflându-se în pielea personajului, poate acționa cum dorește, poate exprima prin cuvinte ce dorește, pentru că dojenelile sunt adresate personajului, iar lui nu i se aduc nici un fel de mustrări astfel, prin joc, copilul își dezvăluie sentimentele, și poate fi cunoscut mai bine de către adulții din jurul său.

Prin activitatea de joc, copiii exersează comunicarea, folosind semne nonverbale, utilizând cuvinte din diverse domenii de activitate, iar astfel își manifestă creativitatea.

Percepțiile, reprezentările, memoria, creativitatea, voința, perseverența, stăpânirea de sine, răbdarea, atenția, respectul față de ceilalți, responsabilitatea, cinstea, curajul, necesare fiecărei persoane, trăsături de personalitate pot fi formate de la vârstele mici prin joc.

Prin natura lui, jocul dezvoltă spiritul de observație și de investigație; dezvoltă gândirea logică și creativă, cultivă imaginația, formează conduita morală , dezvoltă memoria etc.

Funcțiile jocului.

Fiecare joc îndeplinește anumite funcții care se reflectă asupra copilului care se joacă, dar și asupra celui care coordoneaza sau doar supraveghează acțiunile copilului.

Funcțiile jocului sunt următoarele (***Răduț-Tarciu, 2013):

Funcția cognitivă, informativă. Prin joc copilul acumulează noi cunoștințe și își formează deprinderi, priceperi și obișnuințe.

Funcția stimulativ-motrică (motorie). Orice joc stimulează dezvoltarea motorie a copilului. Chiar dacă jocurile îi solicită fizic pe copii, la sfârșitul acestora, copiii nu resimt oboseala, vrând să își reia activitatea.

Funcția formativ-educativă. Jocul contribuie la perfecționarea funcțiilor cognitive ale copilului, la dezvoltarea afectivă, precum și la dezvoltarea unor aptitudini.

Funcția socială. Pentru copil, jocul reprezintă prima formă de activitate fundamentală cu care el intră în contact.

Funcția de echilibrare-tonificare. Unele trăsături de personalitate, de caracter, atât de elocvente în timpul alegerii și desfășurării anumitor jocuri, pot servi ca funcție de echilibrare-tonificare sau ca funcție de sprijin în modificarea atitudinii celui care se joacă față de anumite microstructuri ale realității sociale (familia, grădinița, școala, obiectul de studiu, sau altele).

Funcția terapeutică. Jocul reprezintă o terapie plăcută și prin urmare, determină obținerea de rezultate pozitive și durabile, deopotrivă.

Funcția catharctică (de curățire, de purificare)

În Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar, (Mitu F. și Antonovici Ș., 2005), sunt redate următoarele funcții ale jocului stabilite de Jean Piaget:

Funcția de adaptare;

Funcția formativă(stimulează funcțiile intelectuale,stimulează și modelează procesele afectiv-motivaționale, dezvoltă limbajul, asimilează modelele comportamentale sociale) , și informativă;

Funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor afective;

Funcția de socializare.

În raport cu etapa de dezvoltare și cu contribuția asupra evoluției și integrării sociale, au fost constatate următoarele funcții ale jocului (Lupu, Niculescu, 2007):

Funcțiile principale;

Funcțiile secundare;

Funcțiile marginale.

Clasificarea jocurilor

Numeroși specialiști în științele educației au divizat jocurile în funcție de anumite criterii.

În funcție de criteriul evolutiv, Piaget a întocmit o clasificare a jocurilor spontane astfel:

jocul de exersare;

jocul simbolic sau de creație;

jocul cu reguli;

jocul de construcție (Voiculescu, 2003).

Piaget consideră că există trei categorii principale de joc și o a patra care face

tranziția între jocul simbolic și activitățile neludice sau adaptările „serioase”.

jocul exercițiu, care presupune repetarea, din plăcere, a unei activități în scopul adaptării;

jocul simbolic, în care un obiect oarecare și un gest simulator înlocuiesc, sau simbolizează alte obiecte și acțiuni. Deci, jocul simbolic se bazează pe transformarea realului prin asimilarea lui la trebuințele eu-lui (de la 2,5 ani și au un apogeu la 5-6 ani);

jocurile cu reguli, apare după vârsta de 3 ani, ele se transmit în cadrul social, de la copil la copil, importanța acestora crescând odată cu dezvoltarea vieții sociale;

jocuri de construcție,care apar după 5-6 ani. La început sunt integrate în simbolismul ludic, dar tind după aceea să constituie veritabile adaptări (construcții mecanice ) sau soluții de probleme și creații inteligente.

Piaget realizează această clasificare după gradul de complexitate și le ierarhizează în

ordinea evoluției lor ontogenetice.

K. Gross identifică jocurile astfel:

jocul de experimentare;

jocul de funcții generale;

jocul senzorial;

jocul motoriu;

jocul intelectual;

jocul afectiv;

jocul de voință (coord. Șchiopu, 1970) .

În teoria sa, Claparede divide jocurile în două categorii (coord. Șchiopu, 1970):

jocuri senzoriale, motrice și psihice;

jocuri de luptă, de vânătoare, sociale, familiale, de imitație.

Claparode a împărțit astfel jocurile, după funcțiile exersate: generale sau numai speciale, ajungând la concluzia că jocurile antrenează una din funcțiile psihologică sau fiziologică.

A. Jocuri cu funcții generale:

Jocuri senzoriale, din care fac parte acele jocuri care stimulează simțurile. Copiii îndrăgesc acest tip de joc, întrucât, sunt încă la vârsta la care acumuleză informații noi antrenându-și capacitățile senzoriale. În cadrul acestor jocuri, copiii întrebuințează instrumente muzicale sau alte materiale care să producă sunete, diverse substanțe și alimente, plante, culori etc.

Jocuri motrice. Prin intermediul lor, copiii mici exersează coordonarea mișcărilor, îndemânarea, agilitatea, își dezvoltă forța, promptitudinea și vorbirea.

Jocuri psihice care sunt de două tipuri:

Intelectuale, în care imaginația copilului joacă un rol foarte important. În timpul acestor jocuri, copilul depune un efort intelectual complex;

Afective, prin intermediul cărora copilul încearcă o serie de emoții negative sau pozitive.

B. Jocuri cu funcții speciale:

Jocuri de luptă. În cadrul acestora, copilul are posibilitatea de a-și antrena îndemânarea și forța fizică.

Jocuri de vânătoare. Cel mai cunoscut joc al copiilor de acest tip este Ascunselea. Totuși, până la vârsta de trei ani inclusiv, copiii nu pot respecta întrutotul regulile jocului, cauza fiind egocentrismul. Astfel, dacă se întoarce cu spatele, copilul crede că nici ceilalți nu-l observă.

Jocuri sociale. Din această categorie fac parte taberele, excursiile, drumețiile, plimbările. În cadrul acestora, copiii imită comportamente sociale.

Jocurile familiale: ,,De-a familia”, ,,De-a mama” etc, sunt jocuri în care copiii imită coportamente familiale.

Jocuri de imitație: imitația ca atare și pentru scopul de a-și face rost de materiale necesare în timpul jocului; imitația-joc, în care preșcolarul se implică deoarece îi face plăcere să imite.

În activitățile din grădinița de copii se regăsesc mai multe tipuri de jocuri.

Cea mai îndrăgită formă de joc de către copii este jocul de creație. Pentru desfășurarea acestor jocuri, copiii se inspiră din viața de zi cu zi. ,, De-a doctorul”, ,,De-a bucătarul” .

Îndeosebi la vârsta preșcolară, comparativ cu celelalte etape ale copilăriei, copiii manifestă interes față de jocurile cu subiecte din povești.

Printre jocurile de creație se întâlnesc și jocurile de constructive .

Prin jocul de construcție, copilul învață treptat să realizeze diferite construcții, fie din imaginație, fie după model, recreând astfel obiecte din mediul înconjurător. Preșcolarii simpatizează aceste jocuri, întrucât, cu ajutorul materialelor puse la dispoziția lor în cadrul acestui centru (cuburi de lemn /plastic, lego, rotodiscuri, cărămizi din materiale ușoare, plasticon, materiale naturale, mozaic, sârmă etc), pot realiza fel și fel de construcții, exersându-și totodată creativitatea și orientarea în spațiu. Jocul de construcții contribuie cu succes la dezvoltarea coordonării mișcărilor copilului.

Jocurile logice urmăresc dezvoltarea gândirii prin operațiile mintale.

Prin desfășurarea jocurilor de mișcare se dorește printre altele dezvoltarea armonioasă a corpului, întărirea sănătății, călirea organismului, dar și creșterea capacității intelectuale.

Jocurile distractive au o anumită temă și reguli stabilite încă de la început. Amuzamentul acestor jocuri se creează prin creativitatea, cunoștințele și mișcările copiilor.

În grădiniță sunt frecvent întâlnite jocurile spontane. Educatoarea este acum un simplu participant la joc, iar rolul ei este acela de a observa preșcolarii, nu de a interveni, pentru a constata preferințele copiilor cu privire la alegerea jocurilor, a conținuturilor, a jucăriilor alese, a modului preșcolarilor de a-și pregăti materialele necesare.

La copilul de 4 ani încep să apară jocurile cu reguli. Acestea prezintă un caracter competitiv.

Jocul didactic este condus de educator ce are obligația de a-l proiecta judicios, astfel încât, succesiunea momentelor activității să îndrume preșcolarii în a-și însuși noțiunile noi predate care vizează conținutul jocului. Indiferent de grupa din care face parte, jocul didactic rezolvă obiectivele din programa preșcolară, avându-se în vedere tematica reccomandată.

Jocul didactic este un ,,tip de joc prin care educatoarea cosolidează, precizeză și verifică cunoștințele predate copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe.

Conținutul, sarcina didactică, regulile și acțiunile de joc conferă jocului didactic un caracter specific, înlesnind rezultalul probelmelor puse copiilor .”(Dicționar de pedagogie, pag.241, 1979).

JOCUL DIDACTIC

Jocul didactic- caracteristici generale

Pe parcursul unei zile la grădiniță, copiii au ocazia să ia parte la jocuri organizate încă de la intrarea sa în grădiniță când au loc activitățile liber alese, și chiar și în timpul activităților comune, când joaca devine mult mai serioasă.

Caracteristicile jocului didactic, care îl diferențiază de celelalte activități din grădiniță sunt: scopul, sarcina didactică, conținutul jocului, elementele de joc, regulile jocului, acțiunea de joc, materialul folosit (Lespezanu, M., 2007).

Tocmai datorită caracterului distractiv și al seriozității care se regăsesc în jocurile didactice, preșcolarii respectă regulile acestora fără o străduință prea mare, își mențin concentarea o perioadă mai mare de timp, capătă curajul în forțele proprii. Surpriza, așteptarea, acțiunea, deznodământul jocului, sensibilizează copilul îi stârnește interesul și îi stimulează participarea. Jocul didactic pune în prim plan copilul, care participă el însuși la formarea sa, pune în prim plan nevoile lui, interesele lui. El face parte din sistemul mijloacelor de educație. În activitățile de joc didactic, se acordă importanță egală atât jocului cât și instruirii.

Jocul didactic este metoda care are ca factor principal acțiunea didactică. El contribuie la educarea morală și socială a copilului. Regulile sale reglează întreaga acțiune de joc. Însușindu-și regulile de joc, copilul își dezvoltă judecata morală.

Jocurile didactice reprezintă jocurile cu cu cel mai pronunțat caracter instructiv-educativ. Ele conțin o tematică variată și se pot desfășura în orice moment al zilei, atât în activitățile obligatorii, cât și în afara lor. În alcătuirea lor, educatoarea va ține seama de cunoștințele copiilor. Sarcina didactică trebuie formulată astfel încât să fie atractivă pentru copii. În strânsă legătură cu sarcina, regulile jocului arată copiilor cum să se joace.

Prin intermediul jocului didactic se activizează vocabularul, se dezvoltă vorbirea copiilor, se corectează deficiențele de exprimare și se formează deprinderea de exprimare corectă, coerentă și în propoziți logice, se dezvoltă inventivitatea, inițiativa, flexibilitatea gândirii. Copilul își dezvoltă spiritul de observație, precum și potențialul biopsihic. Jocul didactic împlică o serie de procese psihice: limbajul, memoria, gândirea, voința, atenția, spiritul de observație, imaginația.

Cu ajutorul jocului didactic, copilul își însușește cunoștințe noi despre mediu și viață, își formează deprinderi trainice, trăsături complexe de caracter, convingeri, intense trăiri emoționale. Prin acest tip de activitate, copilul învață să accepte competiția cu alți colegi, precum și cu sine însuși, învață să numere, să denumească diferite obiecte, să vorbească corect.

Jocurile didactice au rolul de a solicita intelectul copiilor. Pe perioada desfășurării lor, copilului i se oferă ocazia de a rezolva sarcini individual. În unele jocuri didactice matematice și de cunoașterea mediului li se cere preșcolarilor să facă deosebirea dintre obiecte de mare și mică dimensiune, de lungime diferită, li se cere compararea lucrurilor în funcție de diferite criterii, rolul jocului didactic este de a facilita introducerea preșcolarilor în activitatea de învățare. Prin intermediul său, copilul învață să compare, să observe, să dialogheze, își activizează și îmbogățește limbajul.

Jocul didactic produce efectele necesare dacă educatoarea va realiza o suprapunere a temei jocului și a materialului didactic folosit, cu modalitatea de folosire a cuvintelor. De asemenea, se va acorda atenție și recompenselor. Prin jucăriile utilizate și alte materiale va trebui să se realizeze un contact direct între obiectele din viața reală și modul lor de întrebuințare.

Jocul didactic ca metodă educativă, a fost inclusă de către pedagogia contemporană în rândul metodelor active. Jocurile didactice organizate de cadrele didactice din învățământul preșcolar trebuie să cuprindă în cadrul etapelor diverse sarcini didactice în care preșcolarul face ceva. Gradul de dificultate al jocului depinde în mare măsură de vârsta al copilului, unele jocuri fiind mai complicate iar altele mai simple. Ca orice joc, jocul didactic se realizează după reguli dinainte stabilite. Educatoarea va supraveghea jocul, observând dacă regulile sunt respectate.

Este important ca jocul didactic, să îndeplinească unele exigențe:

obiectivele să fie fixate în așa fel încât la finalul lui să poată fi măsurate;

să conțină scop și acesta să fie clar și precis, pentru a asigura organizarea și desfășurarea corectă a activității, să reprezinte o finalitate educativă și să se formuleze prin raportarea la obiectivele specifice;

sarcina didactică să fie formulată în funcție de conținutul activității și de nivelul de vârstă al copiilor;

să utilizeze sarcini de joc pentru a se putea realiza sarcina propusă;

să cuprindă elemente de joc și acestea să reprezinte mijloacele de realizare a sarcinii didactice, să fie dintre cele mai variate, alegerea lor făcându-se în funcție de conținutul jocului, de vârsta copiilor;

să aibă un conținut și să fie prezentat într-o formă accesibilă și atractivă de desfășurare;

să întrebuințeze reguli de joc prestabilite și obligatorii pentru toți participanții;

materialul didactic utilizat în cadrul jocului să fie variat, adecvat conținutului activității, vârstei și particularităților individuale ale copiilor: jucării, fișe individuale, cartonașe, jetoane;

Bunul demers al jocului didactic precum și însușirea noilor cunoștințe de către copii depinde în mare măsură de proiectarea, organizarea și desfășurarea metodică a jocului.

Sala de grupă trebuie să dispună de spațiu adecvat, un spațiu în care preșcolarii să-și poată desfășura jocul.

Timpul suficient e o altă cerință a derulării unui joc încununat de succes.

Sunt la fel de importante regulile, care conferă securitate jocului și implicarea educatoarei. Ea nu e doar un simplu participant. Rolul ei este și acela de a iniția noi direcții și intervenții. Totodată, educatoarea va fi mereu atentă la ceea ce se întâmplă în timpul jocului.

Un joc didactic este cel mai bine realizat, atunci când preșcolarii manifestă interes și participă cu plăcere la activitate. Trăsătura distractivă diminuează inflexibilitatea jocului didactic, păstrându-i totodată seriozitatea.

Pentru proiectarea, organizarea și desfășurarea jocului didactic, educatoarea va ține seama de pregătirea, organizarea jocului, respectarea secvențelor, ritmul și strategia jocului, precum și de varietatea elementelor de joc. De asemenea, fiecare copil în parte va trebui motivat, în scopul activizării lui depline.

În concluzie, jocul didactic conține atât elemente de învățare, cât și elemente de joc. El face legătura dintre mediul preșcolar și școlar.

Acțiunea de joc este latura costitutiva a jocului didactic, este cea care face ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută și atractivă pentru copii și cuprinde momente de așteptare, surpriza, ghicire, mișcare și întrecere. Strânsa unitate dintre cele patru laturi ale jocului didactic conferă acestei activități o particularitate specifică, ceea ce o deosebește de celelalte forme de activitate ( de jocurile de creație sau de activitățile obligatorii).

Jocul didactic se încheie cu un anumit rezultat care arată gradul în care copilul și-a format priceperea de a găsi răspunsul potrivit, de a face descrieri, reconstituiri, comparații, de a da răspunsuri verbale potrivite. Cadrul didactic trebuie să-I facă să înțeleagă că numai respectarea strictă a regulilor și străduință pot să ducă la rezultate pozitive în joc.

Copii trebuie să învețe că nu este permis să se bucure de rezultatele pozitive, dacă au recurs la încălcarea regulilor, dacă au stânjenit colegii de joc, dacă nu-și recunosc greșeală pe care au săvârșit-o.

Clasificarea jocurilor didactice:

În literatura de specialitate, jocurile didactice au fost clasificate în funcție de mai multe criterii.

În funcție de scopul educațional, jocurile se pot clasifica în:

jocuri de mișcare. Scopul acestora este de a dezvolta copiilor calitățile, priceperile și deprinderile motrice;

jocuri senzoriale

jocuri intelectuale (jocuri pentru exersarea pronunției corecte, jocuri de atenție și orientare spațială, jocuri pentru dezvoltarea memoriei și a gândirii, jocuri de expresie afectivă (Dumitru, Dumitru, 2013).

După conținutul lor, jocurile didactice pot fi grupate în:

jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător;

jocuri didactice pentru educarea limbajului (cuprind aspecte fonetice, Iexical-semantice și gramaticale ale limbii materne și, dacă este cazul, ale unei limbi moderne);

jocuri didactice cu conținut matematic (vizează capacitatea de formare a unor mulțimi, consolidarea și verificarea numerației, formarea abilităților pentru elaborarea judecăților de valoare prin jocurile logico-matematice);

jocuri didactice pentru însușirea unor norme de comportament civilizat

jocuri didactice pentru însușirea unor norme de circulație rutieră.

După prezența sau absența materialului didactic, deosebim:

jocuri didactice orale (fără material didactic);

jocuri didactice cu ajutor material:

cu material didactic -jucării, jocuri de masă, cuburi etc.;

cu material ajutător – diferite obiecte și jucării cu rol auxiliar;

jocuri de interpretare a unor povești, lecturi, jocuri de numărat, prezentate pe un suport material: imagini, diafilme, diapozitive etc.

Dintre jucăriile și materialul didactic folosit de către educatoare în scopuri didactice fac parte:

păpușă dotată cu un bogat rechizitoriu vestimentar;

obiecte de uz casnic, adaptate la mărimea păpușilor;

animale-jucării, păsări-jucării, diferite obiecte de întrebuințare cotidiană;

bile colorate, turnulețe, jucării ce se pot monta și demonta, ciupercuțe, inele ilustrații, tablouri sau planșe utilizate pentru descrieri și po¬vestiri, mozaicuri, desene de decupat, figuri geometrice etc.;

materiale din natură: ghindă, conuri de brad, pietricele, frunze, flori, ramuri din copaci etc.

creioane, culori, acuarele, plastilină, hârtie, lipici, costume.

fișe de lucru individual;

diafilme, diapozitive, cărți cu imagini și texte scurte pentru copii.

„ Alegerea jucăriilor implică din partea educatoarei o răspundere, care are la bază o pregătire psiho-pedagogică temeinică. Nu multitudinea, nici marea diversitate a jucăriilor procurate și afișate la vedere într-o sală va face ca rezultatele muncii educatoarei să fie mai bune”.( ELENA SUCAR, Valorile formative ale jocului didactic, București, în Tribuna școlii nr.248/1983 p.11)

Jocul didactic este recunoscut pentru contribuția deosebită pe care o aduce în instruirea și educarea elevilor și este inclus în sistemul metodelor de învățământ cu rezultate deosebit de importante. În primul rând pentru că jocul răspunde în modul cel mai fericit particularităților de vârstă a preșcolarilor . În al doilea rând elementul atractiv pe care îl conține stimulează interesul și curiozitatea epistemică a preșcolarului.

„ Datorită faptului că preșcolarul acumulează o mare cantitate de cunoștințe, de impresii, își cultivă sentimentul și interesele, îți structurează operațiile și acțiunile fără a resimți efortul, învățarea prin intermediul jocului se realizează economicos și eficient. Pentru acest motiv jocul este considerat ca o modalitate de asimilare a realului în activitatea proprie (J. Piaget) asigurând preșcolarului posibilități de activism intelectual. Jucându-se copilul reușește să asimileze realitățile intelectuale, altfel acestea rămân exterioare inteligenței copilului”.

Bine elaborat și condus, jocul constituie un veritabil instrument de lucru în activitățile cu copiii preșcolari, dezvăluind virtuți formative dincolo de toate așteptările.

Pentru valorificarea acestui incredibil potențial, educatoarea va trebui să-și folosească și chiar să-și dezvolte disponibilitățile empatice, înțelegând prin această capacitatea de a se transpune imaginar în vârstă copilăriei.

În funcție de sarcina didactică, întâlnim în grădiniță:

jocuri pentru fixarea și sistematizarea cunoștințelor;

jocuri de transmitere și însușire de noi cunoștințe;

jocuri de verificare și evaluare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor.

În funcție de locul ocupat în activitate, jocurile se clasifică astfel:

jocuri organizate ca activitate de sine stătătoare;

jocuri integrate în activitate.

O altă clasificare a jocurilor didactice de educare a limbajului în învățământul preșcolar este următoarea (Didactica activităților instructive educative pentru învățământul preprimar/Editura Didactica Nova/Craiova 2005-pag.31):

jocuri didactice pentru formarea deprinderii de a pronunța corect sunetele: ,,Cu ce sunet începe cuvântul? ”

jocuri didactice pentru formarea deprinderii de a efectua analize fonetice: ,,Cuvintele pereche”, ,,Câte silabe are? ”

jocuri didactice pentru consolidarea deprinderii de a folosi corect substantivele la singular și plural, în nominativ, acuzativ, dativ și genitive: ,,Ce face păpușa? ”,, A, al, ale, cui sunt jucăriile? ”,, Cui dai? ”

jocuri didactice pentru folosirea corectă a adjectivului: ,,Cum este? ”

jocuri didactice pentru consolidarea deprinderii de a construi propoziții și fraze cu sens logic și pentru formarea unei vorbiri expressive: ,,Frumusețile naturii. ”

jocuri-exercițiu pentru analiza fonetică: ,,Cum face? ”

dramatizările.

Jocul didactic rămâne joc numai dacă conține elemente de așteptare, de surpriză, de întrecere, de comunicare reciprocă între copii. Prin folosirea jocurilor didactice astfel grupate, copiii sunt pregătiți în următoarele direcții:

să pronunțe corect toate sunetele limbii române;

să folosească în vorbire cuvinte care denumesc obiecte și fenomene din mediul înconjurător(substantive), cuvinte care țin locul unor nume(pronume), cuvinte care exprimă un număr, o determinare numerică, su ordinea obiectelor prin numărare (numerale), cuvinte care denumesc acțiuni (verbe), cuvinte de legătură;

să folosească formele articulate și nearticulate ale substantivelor la singular și plurar și terminațiile cazurilor substantivelor-mai ales genitive și dativ;

să folosească în context diferite numeralele cardinal și ordinale;

să schimbe formele verbului după persoană și număr și să deosebească timpurile verbului (prezent, trecut și viitor);

să exprime correct acordurile gramaticale;

să realizeze analize fonetice prin metoda fonetică, analitico sintectică.pentru formarea unor comportamente verbale corecte

Etapele jocului didactic:

Metodica organizării și desfășurării jocurilor didactice cuprinde mai multe etape:

Pregătirea jocului didactic.

Organizarea jocului didactic.

Desfășurarea jocului didactic.

Complicarea jocului/Variante de joc

Evaluarea.

Încheierea activității

Pregătirea jocului didactic necesită pregătirea temeinică în vederea asigurării depline, a atingerii obiectivului propus, în vederea cunoașterii jocului sub toate aspectele, alegerii și edificării jocului, asigurarea legăturii și a continuității cu activitatea care constituie rezervele de cunoștințe necesare jocului didactic.

O altă măsură ce trebuie întreprinsă în vederea asigurării reușitei este proiectarea jocului ce cuprinde următoarele componente :

Scopul jocului poate lua diverse forme:

consolidarea cunoștințelor teoretice sau a deprinderilor;

dezvoltarea capacităților copiilor de a se exprima, de a relaționa cu cei din jur ;

Conținutul jocului didactic vizează cunoștințele copiilor însușite anterior. Conținuturile au o temă variată: despre om și viața socială, despre natură, limbaj, exersarea capacităților și a proceselor psihice.

Sarcina didactică este de fapt problema principală pa care preșcolarii trebuie să o rezolve, iar pentru a găsi soluția jocului, preșcolarii vor apela la recunoaștere, descriere, reconstituire, comparație etc.

Regulile jocului arată cum trebuie rezolvată cerința. Caracterul lor este imperativ, prin urmare, trebuie respectate de toți participanții la joc.

Elementele de joc. Este recomandat ca educatorul să găsească mereu elemente noi de joc, pentru a evita plictisul.

Și pregătirea materialului necesar ce trebuie stabilit din vreme și trebuie să fie variat și în concordanță cu unele cerințe obligatorii ale jocului.

Organizarea jocului didactic cuprinde un complex de acțiuni precum:

amenajarea cadrului de desfășurare a jocului,a sălii de grupă, a mobilierului;

distribuirea materialului care trebuie să permită accesul copiilor la locurile principale ale cadrului de joc;

Desfășurarea jocului didactic are în vedere prezentarea și familiarizarea cu jocul didactic și antrenarea copiilor la participarea cât mai eficientă la joc.

Principalele momente ale desfășurării jocului sunt:

Introducerea în activitate constă în: captarea atenției copiilor, utilizându-se un element surpriză, o noutate, un scurt dialog care le mobilizează imaginația, o jucărie care va avea rol specific în desfășurarea propriu-zisă a jocului.

Familiarizarea copiilor cu jocul are următoarele obiective:

trezirea interesului copiilor pentru joc, pentru tema abordată, altfel spus trebuie să se creeze o motivație pentru joc,

prezentarea și intuirea materialului didactic,

prezentarea și înțelegerea sarcinilor didactice și a regulilor jocului, care este condiție de bază pentru buna desfășurare a jocului și pentru realizarea sarcinilor didactice.

Fixarea jocului- înțelegerea succesiunii elementelor jocului. În practica pedagogică cel mai frecvent se utilizează două procedee de însușire a jocului didactic:

Calea inductivă a însușirii jocului acțiunea, adică explicarea și demonstrarea jocului prin desfășurarea lui efectivă;

Calea deductivă presupune explicarea prealabilă a jocului, a sarcinilor didactice, a regulilor jocului și a acțiunilor în succesiunea lor. Aceste explicații trebuie să fie simple, clare și concise.

Demonstrația se poate face cu ajutorul unor copii sau cu grupa întreagă.

Metodele de însușire a jocului diferă în funcție de grupa de vârstă, de complexitatea

jocului, de experiența copiilor și de sarcinile didactice.

Ca modalitate de asigurare a înțelegerii corespunzătoare a jocului, se poate introduce înainte de desfășurarea propriu-zisă a jocului și un joc de probă.

Jocul de probă trebuie să fie însoțit de explicații și indicații care vor servi desfășurarea corectă a jocului propriu-zis.

Executarea jocului de către elevi. Etapa principală a jocului didactic este desfășurarea propriu-zisă a acestuia. Desfășurarea jocului și performanțele copiilor demonstrează gradul de înțelegere a regulilor, nivelul de cunoștințe anterioare ale copiilor, capacitățile intelectuale și abilitățile motrice ale lor.

Pe parcursul desfășurării jocului educatoarea trebuie să urmărească:

gradul de îndeplinire a acțiunilor în succesiunea lor normală,

gradul de respectare a regulilor,

rezolvarea rapidă a sarcinilor didactice,

activizarea tuturor copiilor după posibilitățile lor,

îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice,

stimularea spiritului de independență al copiilor,

asigurarea unui ritm vioi, pe o atmosferă relaxantă,

antrenarea unor copii la conducerea jocului.

Complicarea jocului

Jocul didactic poate fi eficientizat prin următoarele posibilități:

introducerea unor elemente noi de joc,

complicarea jocului cu sarcini mai complexe, cu un grad mai înalt de dificultate,

prezentarea unor materiale didactice suplimentare,

introducerea unor reguli noi,

organizarea unei întreceri,

utilizarea fișelor de lucru independente.

Evaluarea rezultatelor reprezintă un moment foarte important.

Încheierea jocului didactic jocului didactic trebuie să aducă un plus de intensitate pe planul participării active, să dea satisfacție tuturor copiilor în funcție de modul în care au participat și realizat sarcina didactică.

În acest moment se rezolvă unele sarcini de sinteză, se reproduce sau se audiază un text literar, un cântec, o poezie. Se pot îndeplini acțiuni legate de temă: închiderea magazinului, sosirea sau plecarea într-o excursie, la o expoziție, la teatru de păpuși, etc. Tot acum se fac aprecierile frontale și individuale, etc.

Recompensele trebuie să fie mai ales de ordin moral pentru a nu cultiva la copii atitudinea de ingâmfare. Prin ele se constată că preșcolarii au indeplinit corect sarcina (sunt câstigători) sau nu au indeplinit corect sarcina (au pierdut jocul). Au o mare rezonanță afectivă la preșcolari.

Jocul didactic reclamă o îndrumare foarte susținută, chiar conducerea directă de către educatoare. În cazul rezolvării parțiale sau incorecte a sarcinii, efortul copilului este gratuit și în acest caz educatoarea trebuie să intervină cu indrumări necesare sau chiar să facă drum de întoarcere către un stadiu inferior. Numai după ce sarcina a fost rezolvată corect în acest stadiu inferior se poate trece la un stadiu superior. În aceste etape, educatoarea va trebui să urmăreacă nu doar respectarea regulilor de către preșcolari, ci și gradul de îndeplinire a sarcinilor în înșiruirea lor logică și normală. Va trebui să îmbine elementele de joc cu sarcinile didactice și să asigure atmosfera relaxantă și ritmul vioi, pentru a păstra interesul copiilor față de activitate. Totodată, ea va activiza toți copiii, ținând cont de posibilitățile lor și stimulându-le spiritul de independență. O altă sarcină a sa este de a se asigura de rezolvarea rapidă și corectă a cerințelor și să antreneze și copiii în conducerea jocului.

Pentru integrarea în activitate a tuturor copiilor, este necesar ca în timpul jocului didactic să fie favorizată comunicarea, consultarea și conlucrarea în activitatea de învățare. Astfel, chiar și copiii timizi sau cei cu tendințe spre pasivitate vor dori să activeze în cadrul jocului.

Amplasarea jocului în cadrul activității se face în funcție de obiectivele sale.

Dacă prin joc se urmărește familiarizarea preșcolarilor cu situații, acțiuni sau deschiderea spirituală către un anume conținut informațional, jocul se amplasează în prima parte a activității.

Dacă prin joc se urmărește aplicarea, exercițiul în scopul formării unor priceperi și deprinderi, acestea se utilizează în partea finală a activității.

Dacă obiectivul jocului este sistematizarea sau verificarea unui volum de cunoștințe, priceperi și deprinderi, atunci jocul se amplasează Ia anumite intervale de timp sub formă de concursuri, șezători.

Rolul jocului didactic în activitățile de educarea limbajului copilului

Pornind de la ceea ce spunea Macarenko: ,,jocul este pentru preșcolari ceea ce învățătorul este pentru elevi și muncă pentru adulți”, noi considerăm că asemenea forme de trecere de la joc la învățătură sunt jocurile didactice. Jocul didactic este un mijloc de instruire și educare a copiilor, specific vârstei preșcolare, care poate fi considerat ca activitate organizată cu întreagă grupă de copii, alături de celelalte activități obligatorii ca observarea, povestirea, lectură după imagini, memorizarea, convorbirea. Jocul didactic se desfășoară în grădiniță și individual, cu grupuri mici de copii, având rolul de de fixare și sistematizare a unor cunoștințe.

Fiecare joc didactic, trebuie să instruiască pe copii, să le consolideze și să regizeze cunoștințele despre lumea înconjurătoare, el trebuie să îmbine armonios elementul instructiv și exercițiul cu elementul distractiv. Această îmbinare a elementului distractiv cu cel intuitiv duce Ia apariția unor stări emotive complexe, care stimulează și intensifica procesele de reflectare directă și mijlocită a realității și de fixare a cunoștințelor.

O particularitate esențială a jocului didactic, este aceea că îmbină armonios partea instructivă și exercițiul, cu partea distractivă, astfel copilul asimilând cunoștințe și deprinderi într-un mod plăcut. (Lespezanu, M., 2007).

Jocul didactic poate fi utilizat atât ca metodă didactică în cadrul anumitor activități, dar și ca formă de realizare a anumitor activități, combinat cu numeroase metode de predare-învățare moderne și clasice.

Spre deosebire de celelalte jocuri, el este creat de pedagog și în consecință, este orientat și subordont îndeplinirii sarcinilor instructiv –educative programate, le perfecționează exprimarea, le corectează pronunția, le activizează și îmbogățește limbajul. Jocul didactic este „mediu” care favorizează comunicarea educatoare-copii, copii-copii, în care fiecare copil se poate „deschide” firesc, cu încredere.

Prin jocul didactic se asigură înțelegerea, fixarea sau repetarea unor cunoștințe în mod plăcut, fără ca interesul celor care comunică să scadă.

Jocul didactic contribuie la dezvoltarea judecății, memoriei, atenției spiritului de observație, la cultivarea obișnuinței cu munca intelectuală și cea independentă.

Este un prilej de a completa unele lacune, de a asimila și de a folosi cunoștințe noi, de a-și dezvolta limbajul sub aspect fonetic, lexical, gramatical.

Jocul didactic oferă posibilitatea copiilor de a-și formă noțiuni noi, de a-și însuși treptat formele structurii gramaticale, contribuind la ridicarea nivelului calitativ al comunicării verbale. Ei pot fi influențați mai ușor în tehnica analizei și sintezei fonetice, fiind nevoiți să găsească metode și procedee adecvate vârstei lor care îi determină să opereze conștient cu materialul verbal însușit.Copiii desfășoară o activitate serioasă dar în același timp distractiva, activă.

Programa activității instructiv-educative din grădinițele de copii vine cu precizări clare privind,, Educarea limbajului și a comunicării”, fixând obiectivele, conținutul și mijloacele de realizare ale acestora. Ele sunt fixate pentru fiecare grupă pe vârstă, având însă continuitate.

Obiectivele (pentru grupa mare)

Conținutul:a). Aspectul fonetic:

consolidarea rostirii corecte a tuturor sunetelor limbii române, cuprinse în cuvintele din vocabularul activ al copiilor;

formarea Ia copii a priceperii și deprinderii de despărțire a cuvintelor în silabe și de pronunțare a cuvântului în întregime.

b). Aspectul lexical:

îmbogățirea și activizarea vocabularului copiilor cu: substantive, adjective, numerale cardinale și ordinale, verbe, pronume demonstrative, interogative, relative, nehotărâte, adverbe și locuțiuni adverbiale, conjuncții, prepoziții.

c) Aspectul structurii gramaticale:

exprimarea corectă a formelor articulate și nearticulate ale substantivelor Ia singular și plural;

exprimarea gradelor de comparație ale adjectivelor;

folosirea corectă în propoziții a pronumelui;

folosirea corectă a verbelor auxiliare;

exprimarea corectă a acordului dintre subiect și predicat;

construirea frazelor cuprinzând propoziții simple și dezvoltate, folosindu¬-se corect conjuncțiile: și, dar, iar, sau, dacă, deși, fiindcă, pentru că;

exprimarea corectă a vorbirii directe și indirecte.

d) Aspectul expresivității:

exprimarea corectă prin înlăturarea logică a ideilor ;

vorbirea expresivă prin respectarea pauzelor, a tonului, a ritmului;

reproducerea cu ușurință a unor povestiri cunoscute, fără devierea de la subiect.

Mijloacele de realizare : lecturi după imagini, povestiri, lecturi de texte, povestiri ale copiilor, memorizări, jocuri didactice, convorbiri.

În perioada preșcolară, principalul obiectiv al activităților de educare a limbajului este îmbogățirea vocabularului, precum și însușirea corectă de către preșcolari a structurii fonetice și gramaticale a limbii române. Jocul didactic îi permite educatorului valorificarea la timp a disponibilităților preșcolarilor. Copilul intră în grădiniță când limbajul său e mai avansat și acum este perioada când este apt a utiliza corect exprimările gramaticale. El vorbește acum fluent, utilizând propoziții dezvoltate, sau chiar fraze.

Jocul didactic ajută preșcolarul să-și exerseze înțelegerea prin comunicare, să-și dezvolte capacitatea de a discrimina, de a judeca, de a-și imagina și formula verbal imaginarul și realul. Evoluția limbajului presupune ea însăși o serie întreagă de interese succesive. La început, copilul nu folosește decât substantivele, indicând obiectele cunoscute, apoi, în vocabularul său apar verbele, conjuncțiile, ajdectivele, numeralele, pronumele. Această ordine e foarte constantă, este independentă de vârsta la care apare limbajul și modul de învățare a acestui limbaj.

Limbajul copiilor este egocentric și socializat. Până la intrarea în școală este egocentric în proporție de peste 50%, procent ce scade cu înaintarea în vârstă. Vorbirea copilului din grădiniță e mult mai spontană, experiența sa verbală de până la 6-7 ani, infuențându-i întreaga evoluție psihică.

Pentru a le forma preșcolarilor capacitățile de comunicare, educatoarea trebuie să aibă în vedere: sporirea expresivității, trecerea de la limbajul interior la cel exterior, dezvoltarea morfologiei și a sintaxei vorbirii.

Prin intermediul jocului didactic copiii înțeleg mult mai ușor unele concepte și totodată își fixează sau repetă anumite cunoștințe într-o manieră plăcută, fără ca preocuparea participanților la discuție să se diminueze. Respectând regulile, copilul devine mai disciplinat, își consolidează relațiile de prietenie, interrelaționează cu ceilalți, exersându-și abilitățile de vorbire, asimilează noi cunoștințe cu privire la diverse aspecte. Între mijloacele instructiv-educative, jocul didactic ocupă locul cel mai important prin influența pe care o exercită asupra celor mai profunde laturi ale personalității copilului, prin rolul sau în formarea unei gândiri corecte. Procesele intelectuale declanșate în joc au darul de a conduce pe preșcolari în „a afla”, „a descoperi” adevăruri noi pentru ei pe fondul angajării doar în aparență a unui efort mai mic și în condițiile unei satisfacții evidente.

Auzul fonematic reprezintă o particularitate a auzului uman prin care sunetele vorbirii sunt percepute că elemente semantice. Tulburarea auzului fonematic atrage după sine perceperea diferită a sensului vorbirii. Perfecționarea auzului fonematic dezvoltă posibilitatea de autocontrol al pronunției și de disipare corectă a mișcărilor articulatorii, rostirea corectă, literară a sunetelor în conformitate cu normele ortoepiei.

Rostirea corectă a sunetelor are o mare importanță, atât în viață individului cât și în societate. Cu cât se apropie de perfecțiune, cu atât vorbirea devine mai clară, mai frumoasă, mai expresivă, iar comunicarea se realizează integral. Pe de altă parte, cultivarea rostirii corecte este o problema de etică și estetică. Este o lipsa de politețe să pui Ia încercare urechea, mintea, imaginația și răbdarea interlocutorului printr-o rostire ininteligibilă, cu accente tunătoare, lungind exagerat unele sunete, ori folosind pauze ce întrerup șirul logic al vorbirii. Perfecționarea rostirii are o importanță social-culturală. Ea decurge din procesul culturalizării maselor și al unificării limbii noastre naționale.

Educarea rostirii corecte înseamnă atât articulare corectă a sunetelor (pronunțare corectă), cât și arta de a emite corect sunetele vorbirii adaptate la conținutul comunicării (dicțiune corectă). Se impune ca o cerință pedagogică cultivarea la copii în mod paralel a pronunțării corecte și a dicțiunii vorbirii.

O condiție majoră a pronunțării corecte este receptarea corectă a laturii sonore a limbajului favorizată de integritatea anatomo-fiziologică a analizatorului auditiv, adică la nivelul dezvoltării auzului în general și auzului fonematic în special.

Dezvoltarea auzului fonematic solicită perceperea corectă a sunetelor, descifrarea compoziției sonore sau semnalarea prezenței sau absenței unui anumit sunet într-un cuvânt.

Dezvoltarea auzului fonematic și rostirea corectă a sunetelor se realizează prin jocurile pe care le voi prezența în continuare, jocuri în care urmăresc în principal dezvoltarea auzului fonematic al copiilor și corectarea poziției aparatului verbo-motor implicat în articularea sunetelor.

Modele de jocuri didactice:

Jocul didactic ,,Cu ce sunet începe cuvântul?” are că scop:

familiarizarea copiilor cu unele sunete și formarea deprinderii de a pronunță corect cuvintele care se deosebesc prin sunetul de Ia începutul cuvântului „s” și „s”;

activizarea vocabularului cu cuvinte care încep cu ,,s” și „s”, diferențierea acestora (soare, scrisoare, șervețel, șah), cât și însușirea unor cuvinte noi, că: schelă, strung, șuba);

dezvoltarea auzului fonematic, a rapidității în gândire; dezvoltarea operațiilor gândirii: analiză, sinteză, dezvoltarea spiritului de observație pentru a sesiza unele greșeli.

Sarcinile didactice sunt: pronunțarea corectă a sunetelor ,,s” și ,,ș” cât și a cuvintelor care încep cu aceste sunete; diferențierea cuvintelor care încep cu aceste sunete, realizarea unei clasificări: cuvintele care încep cu ,,s” și cuvintele care încep cu ,,ș”; recunoașterea dintr-un grup de obiecte a acelora care încep cu sunetul ,,s” și cu ,,ș”.

Material didactic imagini din jocul ,,Răspunde repede și bine”.

Indicații metodice. Se prezintă copiilor mai multe imagini ale unor obiecte a căror denumire încep cu sunetele ,,s” sau „ș”. Copiii au recunoscut imaginea de ex.: (acest jeton reprezintă o șapcă). Cuvântul șapcă începe cu litera ,,ș“, sau (acest jeton reprezintă un steag). Cuvântul steag începe cu litera ,,s”.

Jocul didactic ,,Cine face așa?” în cadrul activităților frontale de dezvoltarea a vorbirii, având următoarele obiective:

perfecționarea pronunțării corecte a grupurilor de consoane;

activizarea vocabularului;

dezvoltarea atenției, a auzului fonematic.

Sarcina didactică: recunoașterea animalelor după glas, denumirea lor corectă (câine, pisică, cocoș, găină, puișor, rață, gâscă, urs etc.).

Elemente de joc imitarea glasului animalelor, căutarea animalului-jucărie.

Material : animale, jucării.

Jocul didactic ,,Cine spune mai departe?”

Scopul: exersarea pronunțării corecte, cu claritate, exactitate și siguranță a consoanelor: „c, p, s, ș, n, t, ț“ și a grupurilor de consoane: ,,sf, cr, pr” etc.

Sarcina didactică. Completarea propoziției începută de educatoare prin pronunțarea onomatopeelor respective.

Material : o scară din lemn, pe care sunt fixate: cloșca, cocoșul, pisica, câinele, puișorul.

Jocul didactic ,,Cu ce a venit păpușă” sau ,,Ghici cum face?”.

Scopul: folosirea onomatopeelor corespunzătoare diferitelor mijloace de locomoție, perfecționarea pronunțării consoanelor, grupurilor de consoane și a diftongilor.

Sarcina didactică – denumirea unor mijloace de locomoție și redarea onomatopeelor corespunzătoare.

Material – păpuși, tren, avion, camion, vapor.

Jocul didactic „Am spus bine, n-am spus bine?”

Scopul: dezvoltarea acuitătii auditive, perfecționarea laturii fonetice a limbajului prin pronunțarea cu claritate și siguranță a unor consoane și grupuri de consoane; depistarea și corectarea unor deficiențe de pronunție.

Sarcina didactică – recunoașterea greșelilor de pronunție a unor sunete și corectarea lor.

Jocul didactic ,,Spune la ce m-am gândit?”

Scopul: dezvoltarea capacității de analiză fonetică a cuvintelor.

Sarcina didactică: Completarea cuvântului început de către educatoare.

Indicații metodice: Jocul se desfășoară cu copiii aranjați în coloana câte unul, iar în față lor un pod format de educatoare și un copil cu brațele întinse sus.

Copiii merg ținându-se unul de mijlocul celuilalt și trec pe sub pod ascultând versurile ce se spun de persoanele ce formează podul:

,,Pe sub pod v-ați învârtit,

Noi pe tine te-am oprit.

Spune Ia ce m-am gândit?

Să vedem dac-ai ghicit.”

După ce spun aceste versuri, cei doi ce formează podul prind între brațe copilul care se află în acea clipă în față lor. Educatoarea rostește prima silabă (sau primele două) a unui cuvânt format din 2—3 silabe. De exemplu floa (-re), pasă (-re), po-rum (bel) etc. La întrebarea ,,La ce m-am gândit?” copilul reținut trebuie să completeze (întregească) cuvântul.

După rezolvarea corectă a sarcinii, ceilalți copii vor repetă cuvântul pe silabe și la cererea educatoarei, unul dintre ei va preciza numărul silabelor. Dacă nivelul grupei este ridicat, jocul poate fi complicat. Când copilul oprit la pod a rezolvat bine sarcina, poate să ceară celui din spatele sau să alcătuiască o propoziție în care cuvântul ghicit să fie rostit în silabe (cu pauze). De exemplu: ,,Mama mea a cumpărat o ba-na-na”, ,,Po-rum-be-lul zboară”.

,,În curând voi fi școlar”Joc didactic pentru consolidarea cunoștințelor privind rechizitele școlare necesare elevului și a uniformei specifice.

Jocuri în care s-au urmărit pronunțarea corectă a cuvintelor cu toate sunetele care le compun:

„Cu ce sunet începe cuvîntul” S-a urmărit dezvoltarea capacității de a diferenția sunetul inițial al cuvintelor, dezvoltarea auzului fonematic, a motricității aparatului fono – articular, educând respirația și ritmul, cu obiectivul principal perceperea și redarea corectă a sunetelor limbii române. S-a prezentat copiilor o imagine care reprezintă o barza. La întrebarea „Ce este?”, au denumit pasărea. La întrebarea „Cu ce sunet începe?”, au menționat sunetul „b”, apoi, împreună, au căutat cât mai multe cuvinte care să înceapă cu același sunet, începând cu obiectele din clasa: banca, băiat, bunic, balon, barbă, batista, borcan etc.

„Cine spune mai multe cuvinte”

S-au ales imagini corespunzătoare unor cuvinte care încep cu un sunet dat și pronunțarea lor corectă pentru a consolida această deprindere. Copiii împărțiți în două echipe au selectat din imaginile obiectelor pe acelea care au început cu sunetul indicat de educatoare.

Când s-a cerut selectarea imaginilor care să înceapă cu sunetul s, copii au ales: sanie, sac, solnița, sacoșă, scaun, scafandru, scară. Când a fost indicat sunetul „g”, au ales imaginile reprezentând: guler, o gutuie, greblă, gard, grădina, grâu.

Pentru complicarea sarcinilor de joc li s-au cerut cuvinte cu sunetul inițial modificat:

sac car pom sol

mac var pot sos

rac par poc șoc

fac dar pod soi

zar sar pol soț

„Spune mai departe”Acest joc are că scop consolidarea deprinderii de a pronunța corect grupuri de consoane consecutive așezate în silabe diferite sau în aceeași silabă. S-au ales grupuri de consoane aflate în aceeași silabă. Exemplu: silabă stră, stra și dra:

Stră – stra, stradă, străbun, strămoș;

Dra –dră, dragă, drajeuri, drăguț, drapel.

Jocuri în care s-au înlocuit sau substituit unele sunete în pronunțarea cuvintelor:

„Sunetul (litera) se plimbă” Scopul jocului a fost îmbogățirea vocabularului prin formarea unor cuvinte, adăugând un sunet sau două la o silabă dată:

Apoi li s-a cerut să înlocuiască primul sunet din silaba a doua și să formeze alte cuvinte. Exemplu: cană, casă, cala, cară etc.

„Vocală repetată”Pentru dezvoltarea auzului fonematic, având în vedere dezvoltarea capacității de a distinge și diferenția sunetele, se pot realiza exerciții sub formă de joc după următorul sistem de diferențiere a cuvintelor (paronime).

diferențiere t- d diferențiere p – b diferențiere v – f

tuș – duș roate – roade pară – bara pun – bun vată – fata vina – fină

spate – spade lata – lada poala – boală pere – bere var – far varza – faza

diferențiere l – r diferențiere j – s diferențiere g – c

lac – rac jale – sale gogoși–cocoși

lege – rege jura – sura gară – cară

lama – ramă prajit – prășit goală – coală

Jocuri didactice prin care se însușesc unele onomatopee:

„Ce fac și cum fac”

Pisica (toarce: sfârr, sfârr)

Câinele (latră: ham, ham)

Ursul (mormăie: mor, mor)

Porcul (grohăie: groh, groh)

Oaia (behăie: bee, bee)

Vaca (mugeste: muu, muu)

Șoricelul (chitcaie: chiț, chiț)

Cioara (croncăne: cra, cra)

Albina (zumzăie: zum, zum)

Cărabușu (bâzâie: bâzz, bâzz)

Vântul (bate: vâjj, vâjj)

Ploaia (cade: pic, pic)

„Și cuvintelor le place să fie alintate” – folosirea diminutivelor

copil – copilaș baiat – băiețel mama – mamică bunică – bunicuță

frate- ……………. sora – ……………. nepot – ……………. bunic – …………….

Jocuri didactice pentru obișnuirea copiilor de a folosi sinonimele, omonimele, antonimele.

„Cum se mai poate spune” -folosirea sinonimelor

drum – strada ceață – negură cărare – potecă învățător – îndrumător

porumb – păpușoi patrie – țară albie – covată elev – școlar steag – drapel zapadă – omăt

„Ce mai înseamnă?”- folosirea omonimelor

Cap ( parte componentă a corpului, conducător)

Ochi (parte componentă a corpului, mâncare, la tricotat)

Cot (parte componentă a corpului, de la țeavă, unitate de măsură)

Păr (parte componentă a corpului, pom fructifer)

Toc ( de scris, de la pantof, de la ușa)

Broască (animal, de la ușa)

Capra (animal, de tăiat lemne)

Corn (parte componentă a animalului, instrument de suflat)

„Ce spun eu și ce spui tu” -folosirea antonimelor

Eu spun …. vechi , rece, tare, mare, rar, înalt, aproape, jos, silitor, bolnav, tânar, frumos, cuminte

Tu spui opusul…nou, cald, moale, mic, des, scund, departe, sus, leneș, sănatos, bătrân, urât, obraznic,

Jocuri în care s-a urmărit pronunțarea diferitelor sunete ale limbii române:

„ Trenul și vântul ” Prin desfășurarea acestui joc, s-a urmărit însușirea corectă a pronunțării șuierătoarelor s, j, și diferențierea lor, desiflantele s, z. Copiii se așează spate în spate deplasându-se pe un traseu ca și trenul, iar o altă parte de copii care constituie vântul îi ajunge.

„Șarpele și albinița” Jocul are că scop pronunțarea corectă a consoanelor s și z. Un grup de copiii alcătuiesc șarpele, la semnalul dat au executat o deplasare pe traseu imitând sunetele emise de șarpe, iar la alt semnal, copii care prezintă grupul de albine au pornit spre șarpe ca să îl alunge reproducând zumzăitul acestora.

„Ce e bine, ce e rău” Prin acest joc, s-au găsit greșelile în pronunțarea unor cuvinte și s-a insistat pentru enunțarea lor în formă corectă având în vedere omisiune de sunete și corectarea sigmatismului interdental (s-z, s-j, t-c, ci-je, ji). S-au prezentat copiilor imagini, urmând să se pronunțe individual denumirea obiectului. A fost de mare folos în corectarea pronunțării corecte a cuvintelor pentru elevi, folosind cuvintele: sapă, sită, sare, sac, ziua, ziar, zarzăre, mașină, șarpe, joc, ține, cine etc.

„Cine este și ce face?” Prin acest joc, s-a urmărit activizarea vocabularului cu diferite cuvinte și acțiunile caracteristice lor. S-au folosit jetoane reprezentând animale. Copiii au avut ca sarcină descoperirea unui număr cât mai mare de acțiuni. Exemplu: Câinele: latră, mu;că, fuge, păzește casă, roade oase;

Pisica: miaună, prinde șoareci, zgârie, toarce;

Vrăbiuța: ciripește, sare, zboară, ciugulește;

Un alt joc de recunoaștere a acțiunilor este acela prin care fiecare copil mimează o acțiune, iar ceilalți vor denumi numele acțiunii efectuate de colegul lor.

jocul „Potriviți cuvintele” s-a cerut copiilor, să găsească o activitate pentru fiecare obiect reprezentând unelte de uz gospodăresc. S-au folosit jetoane reprezentând ciocan, fier de călcat, clește, mașină de spălat, telefon, iar ei să găsească acțiunea potrivită. Exemplu: „Cu ciocanul batem cuie”, „Cu fierul de călcat călcăm haine”, „Cu cleștele scoatem cuie”, „Cu mașină de spălat spălăm rufe”, „cu telefonul vorbim”. În acest fel nu numai că pregătim însușirea verbului că parte de vorbire dar ne și ușurăm activitatea de formare (alcătuire) a propozițiilor simple.

Jocuri prin care s-a urmărit alcătuirea unor propoziții simple:

„Unde este?” s-a cerut copiilor să dea răspuns la întrebări puse de conducătorul jocului, de exemplu:

Unde este caietul? – Caietul este pe măsuță.

Cum este creionul? – creionul este negru.

Cine se află în sala de clasa? – În sala de clasa sunt copii.

Cine este la masă? – La masă este educatoarea.

Așadar, capacitatea de a ne juca este forma simbolică prin care retrăim evenimente, întâmplări din viață reală, putându-le modifica după voie. De aceea, jocul produce satisfacție prin el însuși, nu doar prin rezultatele lui.

,,Ce știi despre mine? ”- Joc didactic pentru formarea deprinderii de a formula propoziții simple și dezvoltate, pornind de la o imagine, înțelegerea și exprimarea corectă a denumirii fenomenelor, realităților și a categoriilor din care fac parte.

,,Cine face? Ce face? ”- Joc/ exercițiu pentru formarea deprinderii de a folosi corect acordul subiect / predicat, în cadrul propozițiilor simple și dezvoltate.

,,Puneți întrebări”- Formarea deprinderii de a alcătui propoziții simple și dezvoltate, folosind intonația interogativă și simbolulu acesteia.

,,Să ne bucurăm, să ne minunăm!”-Alcătuirea de propoziții simple și dezvoltate folosind exclamația și recunoașterea semnului ei.

,,Eu spun una, tu spui multe” -Formarea deprinderii de a folosi corect acordul subiect / predicat, în cadrul propozițiilor simple și dezvoltate și realizarea corectă a acordului substantivelor, după gen, număr și caz.

,,Spune ce fac!” Formarea deprinderii de a folosi corect acordul subiect / predicat, în exprimarea orală.

,,Ce este, al cui este” ( Spune mai departe…) Formarea deprinderii de a formulă propoziții simple și dezvoltate, fraze scurte, realizând acordul corect între subiect și atributul genitival, exprimat prin substantive proprii și pronume posesive.

Jocuri-exercițiu denumire convențională dată unei categorii de exerciții de vorbire îmbinate cu elemente de joc, îmbrăcând o haină atractivă, ce trezesc interesul copiilor pentru executarea unei sarcini didactice și întrețin efortul necesar executării lor

,,Răspunde repede și bine!”Joc-exercițiu pentru dezvoltarea simțului limbii române în consolidarea deprinderilor de folosire corectă a relațiilor gramaticale dintre părțile principale și părțile secundare de propoziție.

,,Cine este, cine sunt?” Joc-exercițiu pentru dezvoltarea simțului limbii române în consolidarea deprinderilor de folosire corectă a pronumelui personal și demonstrativ la singular și plural, în propoziții și fraze.

,,Cine sunt, cine ești?”Joc – exercițiu pentru dezvoltarea simțului limbii prin exersarea verbală a folosirii corecte a pronumelor personale, la singular și plural.

,, Spune unde se află?”- Joc didactic pentru formarea deprinderii de a formula propoziții simple și dezvoltate, fraze scurte, utilizând cuvinte care să redea pozițiile și relațiile spațiale dintre obiecte.

,,Când se întâmplă?”-Joc didactic pentru învățarea utilizării corespunzătoare a termenilor prin care se stabilesc o serie de relații temporale.

,,Cum este?”-Joc didactic pentru dezvoltarea simțului limbii prin consolidarea deprinderilor de acord gramatical corect dintre adjective și substantive.

,,Ghicește la ce m-am gândit! ”-Joc didactic pentru formarea deprinderii de a vorbi corect prin realizarea corespunzătoare a relației gramaticale dintre verb și substantivul cu valoare de complement indirect în cazul acuzativ.

,,Găsește cuvântul potrivit!”Joc – exercițiu pentru dezvoltarea simțului limbii române prin aprofundarea sensului și a semnificațiilor unor cuvinte care denumesc obiecte sau acțiuni în raporturi de omonimie și antonimie.

,,Cum mai poți spune?” Joc-exercițiu pentru consolidarea cunoștințelor despre omonime și familiarizarea preșcolarilor cu noi sensuri și semnificații ale cuvintelor aflate în raporturi de sinonimie.

,,Completează ce lipsește!”Joc-exercițiu pentru dezvoltarea simțului limbii române prin consolidarea deprinderilor de folosire corectă a acordului gramatical dintre părțile principale și părțile secundare de propoziție.

,,Spune ce vezi!”Joc- exercițiu pentru formarea deprinderii de a reprezenta grafic propoziția.

,,Câte cuvinte am spus?”Joc-exercițiu pentru formarea deprinderii de a reprezenta grafic propoziția și cuvintele ce o alcătuiesc, utilizând culori diferite.

,,Jocul silabelor”Joc-exercițiu pentru formarea deprinderii de a despărți cuvintele în silabe și a le reprezenta grafic.

,,Câte silabe are cuvântul?”Joc-exercițiu pentru formarea deprinderii de a despărți cuvintele în silabe și a le reprezenta grafic.

,,Găsește un cuvânt cu tot atâtea silabe!”Joc-exercițiu pentru formarea deprinderii de a despărți cuvintele în silabe și a le reprezenta grafic.

,,Să citim o imagine!”Joc-exercițiu pentru consolidarea deprinderii de a formulă propoziții prin care să se surprindă aspectul esențial sugerat de o imagine și de a reprezenta grafic propoziția, cuvintele, silabele.

Jocurile – exercițiu sunt acele activități care îmbina armonios învățarea cu jocul, care creează un climat destins, favorabil învățării, transformând comunicarea dintre educatoare și copii într-un proces afectiv-emoțional, motivant, creativ și activ. Folosirea lor aduce următoarele avantaje:

educatoarea reușește să transmită / să verifice / să consolideze cunoștințe, să exerseze procesele cognitive într-o atmosferă relaxantă, atractivă;

elementele distractive stimulează interesul, curiozitatea și atenția copiilor;

asigură largi posibilități de activism intelectual: stimularea operațiilor gândirii, exersarea capacităților de simbolizare, de abstractizare, capacități ce nu se pot forma decât prin exercițiu;

stimulează și modelează viața afectivă a copiilor, permit socializarea și interrelaționarea mai rapidă, stimulează cooperarea și comunicarea;

copiii sunt deprinși să respecte reguli, să asimileze modele de exprimare, de comportamente sociale;

creează o ambianță de comunicare, de interacțiune informațională extrem de stimulativă;

fiecare joc-exercițiu este susceptibil la mai multe variante. Astfel copiii sunt atrași, stimulați să imagineze jocuri similare, să stabilească ei înșiși reguli, să participe intens și activ;

au un accentuat caracter interdisciplinar, permițând educatoarei să exploreze aproape toate categoriile de activități și să realizeze cele mai diverse obiective;

pot fi folosite în orice moment al zilei sau al unei activități comune sau ca activități de sine-stătătoare;

sensibilizează copilul față de cuvinte și folosirea lor într-un mod plăcut, dezvoltând în timp așa numitul „ simț al limbii”;

cultivă ordinea în gândire și logica în exprimare, favorizează acumularea experiențelor verbale și a capacităților de verbalizare;

permit identificarea tulburărilor de limbaj și ajută la corectarea sau ameliorarea unora dintre ele;

au o importantă contribuție la dezvoltarea auzului fonematic.

„Cine face așa?”- „ham, ham, miau, piu, piu, cotcodac, clonc, groh, groh”

„Cum face?”- gâsca, rața, șarpele, vântul, cucul, albina, ceasul deșteptător, locomotiva, ploaia.

„ Cum cântă? – vioara, toba, trompeta.

„ Repetă după mine!” – „pu-pu-pu, cri-cri-cri, cirip-cirip, behehe, cot-cot-dac, cioc-cioc, mor-mor, țup-țup, bâz-bâz” – aceste 4 exemple permit exersarea pronunției prin utilizarea onomatopeelor.

„Spune cum spun eu!”- capră, țânțar, șarpe, rățușcă, rămurică, veveriță. ( cuvinte care conțin sunetele problemă ale limbii).

„ Cum e corect?”- „ lață sau rață, cleion sau creion, iepulaș sau iepuraș, male sau mare, gădiniță sau grădiniță”. Acest joc poate fi denumit și altfel: „ Am spus bine, n-am spus bine”, „ Așa da, așa nu!”.

„ Să rostim cuvinte cu sunetul… R: rândunică, rămurică, rama, Rică, râu. Se poate repeta poezia „ Rică nu știa să zică…”. Se adaptează jocul pentru sunetele dorite, sunetele care creează copiilor dificultăți de pronunție: s, ș, t, ț, z, v.

„ Cine, ce face?”- Cine face pâine?, Cine conduce mașina / avionul / racheta / vaporul / căruța / tractorul?, Cine tipărește cărțile?, Cine zidește casele?- se adresează întrebări pentru diverse meserii.

„Ce este, la ce folosește?”- se folosesc diverse obiecte.

„ Ce poți face cu…?- o hârtie, un băț, o cutie, un cerc. Este un mod excelent de a verifica pronunția, volumul vocabularului, nivelul imaginației, creativitatea copiilor.

„ Unde lucrează? – educatoarea, medicul, tipograful, librarul, farmacistul, croitorul, cizmarul, măcelarul, bibliotecarul.

„ Zboară, zboară!”- Educatoarea spune: „Zboară, zboară rândunica”, iar copiii imită zborul păsării. Copiii pot fi păcăliți: „ Zboară, zboară scaunul / masa / câinele”. Este un joc-exercițiu amuzant, reconfortant, dinamic.

„ Și cuvintelor le place să se joace!”, „ Și cuvintelor le place să fie alintate”-pentru diminutive, singularul / pluralul substantivelor.

„Dacă este …, înseamnă că nu este…!”- pentru antonime. Educatoarea spune: „Dacă este SCUND, înseamnă că nu este ÎNALT ”, „ Dacă este FETIȚĂ, înseamnă că nu este BĂIAT ” . Se pot face referiri concrete: „Daca mingea aceasta este MICĂ, înseamnă că nu este MARE”, „ Dacă bunicul lui Gigel este BĂTRÂN, înseamnă că nu este TÂNĂR.”

„Ce este și cum face?”- se împart jetoane, copiii recunosc obiectele reprezentate prin desen, pronunță numele lor, imită glasul lor (dacă sunt animale, insecte, păsări), reproduc sunetele scoase, dacă sunt obiecte zgomotoase- ceas, telefon, sonerie, pot construi propoziții folosind denumirea obiectelor. Se pot atinge multe obiective.

„ Eu spun una, tu spui multe/ eu spun multe, tu spui una”- se poate desfășura oral, fără material didactic, dar și folosind jetoane, imagini diferite, adecvate unui proiect tematic în desfășurare.

„ Cine-i atent și gândește, repede ghicește!”- dezlegare de ghicitori.

„ De-a cuvintele”-se aleg cuvinte diferite, se introduc în propoziții, se despart în silabe, se stabilește sunetul inițial / final.

„ Ce se potrivește?”-se împerechează cuvinte, imagini, jetoane, cartonașe colorate, siluete. Copiii compară, stabilind asemănări, deosebiri, legătura dintre obiectele împerecheate. Este un mod simplu de a exersa operațiile gândirii: analiza, sinteza, compararea, clasificarea, selectarea.

„Spune ce vezi!”- descrierea unei imagini, unui obiect cunoscut sau necunoscut de copii.

„Rostește după mine!”- educatoarea pronunță construcții monosilabice nonsens, copilul repetă – ba-be-bi-bo-bu, ma-me-mi-mo-mu, za-ze-zi-zo-zu, ța-țe-ți-țo-țu, ram-tam-tim, dim-don-dum etc.

„ Cine ți-a dat jucăria?”

„ A, al, ai, ale cui sunt jucăriile / păpușile/ creioanele ?”

„ Împreună să rostim!”- recitarea sacadată a unor silabe, însoțind fiecare rostire de bătăi din palme sau lovituri în masă. Se pot folosi versuri ale poeziilor învățate anterior. Pe lângă distracția copiilor, se realizează și o repetare a textelor poeziilor.

„ Mai spune ceva!”- se dă un cuvânt, se cere adăugarea altor cuvinte care au legătură cu cel inițial. Astfel, în joacă, copiii construiesc propoziții simple și dezvoltate.

„ Joaca silabelor”- se despart cuvintele în silabe, apoi se reunesc silabele, refăcând cuvântul. La despărțirea cuvintelor în silabe se folosește mai des tehnica „ mâna sub bărbie”, deoarece este un mod foarte clar de marcare a fiecărei silabe. Când reunim silabele, subliniem cu arătătorul, în aer, cuvântul refăcut.

„ Ce se potrivește?”- un mod de a exersa operațiile gândirii, de a pune copilul în diverse situații verbale.

„ Unde ai așezat jucăria?”, „ Arată și spune unde pui acest obiect!”, „ I-ai găsit locul?”,

„ Ce este și unde se găsește?”-cu mai multe denumiri pentru jocuri care au aceleași obiective: verbalizarea acțiunilor, dezvoltarea orientării în spațiu, familiarizarea / consolidarea denumirilor pozițiilor spațiale, dinamizarea grupei, distracția copiilor.

„ Cui dai jucăria?”, „ Al cui glas ai auzit?”, „ Cine te-a strigat?”, „ Recunoști glasul?”„ Strigă-l pe nume!”, „ Spune-i pe nume!”

„ Joaca cuvintelor”- se pot atinge o multitudine de obiective: capacitatea de a formula propoziții, de a despărți în silabe, de a stabili poziția anumitor sunete în cuvânt, de a verbaliza, plus dinamizarea grupei. Se pot folosi metode interactive de grup.

„ De-a rimele”, „Potrivește aceste 2 cuvinte!” Să construiassca versuri cu rimă

„ Ce-ți spune cartonul tău?”- se dau jetoane care reprezintă acțiuni explicite: a merge, a mânca, a vorbi la telefon etc., copiii imită acțiunea sugerată, ceilalți ghicesc și execută mișcarea respectivă.

„ Jocul numerelor”- copiii poartă o cifră pe piept, un ecuson, educatoarea dă sarcini, numind doar cifrele. Ex.: Numărul 5 spune o poezie de toamnă sau numărul 8 desparte în silabe cuvântul…, numărul 1 sare intr-un picior etc. Sarcinile sunt gândite în funcție de obiectivele urmărite de educatoare.

„ Recunoaște personajul!”, „ Cine spune așa?”, „ Recunoaște cine spune”- se reproduc replicile anumitor personaje din poveștile cunoscute. Copiii pot dramatiza fragmente din povești.

„ Miră-te, întreabă!”, „ Pune o întrebare despre…”- copiii sunt puși în situația de a formula și adresa întrebări, de a transforma propoziții enunțiative în exclamative sau interogative.

„ Ce s-ar întâmpla dacă…?”- exercițiu de perspicacitate și creativitate.

„ Când se-ntâmplă?”-acest joc-exercițiu vine în completarea celorlalte activități din cadrul proiectelor tematice referitoare la anotimpuri.

„ La ce m-am gândit?”– se descrie un obiect, copilul ales ( se pot folosi numărători ) ghicește despre ce obiect este vorba. Dezvoltă gândirea, în mod special capacitatea de analiză-sinteză, de a face deducții.

4. CERCETAREA ( experimentală) Protocolul cercetării

4.1. Etape metodologice implicate în cercetarea formelor și modalităților de activizare și îmbogățire a limbajului la preșcolari

Scopul cercetării este de acela de a argumenta eficacitatea utilizării jocului

didactic în activitățile de educare a limbajului precum și de a descoperi și remarca cele mai avantajoase strategii didactice de activizare și îmbogățire a limbajului copiilor de vârstă preșcolară.

Obiectivele cercetării

obținerea și interpretarea rezultatelor preșcolarilor din grupa de control și cea experimentală, precum și compararea acestora în etapele cercetării, pentru a constata diferențele dintre preșcolarii celor două grupe;

întrebuințarea cu preponderență a jocului didactic la grupul experimental, cu scopul de a urmări progresul preșcolarilor.

Ipoteza cercetarii

Dacă se utilizează jocul didactic cu preponderență în tipurile de activități de educare a limbajului, ca formă de activitate sau / și ca metodă de predare-învățare-evaluare, sporește posibilitatea activizării și îmbogățirii limbajului, sub toate aspectele, iar practicarea jocului didactic în cadrul acestora conduce la consolidarea, aprofundarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor, adică:

la consolidarea priceperilor și deprinderilor de exprimare orală corectă în structuri gramaticale mai ample, în propoziții și fraze.

la dezvoltarea auzului fonematic și a discernământului auditiv în scopul pronunției clare și corecte a tuturor sunetelor și grupurilor de sunete ale limbii române integrate în cuvinte;

la consolidarea deprinderilor de a despărți cuvintele în silabe și silabele în sunete la diferențierea perceptiv-fonematică a sunetelor și a grupurilor de sunete situate în poziții diferite în structura cuvântului (inițiale, mediale, finale) în vederea pregătirii pentru însușirea citirii și scrierii în clasa I;

la dezvoltarea vorbirii necesară în procesul de comunicare și de cunoaștere a vieții înconjuratoare și în același timp la perfecționarea exprimării pronunției corectându-le greșelile,

la îmbogățirea vocabularului și înlesnirea însușirii în mod practic a structurii gramaticale a limbii;

la sporirea capacităților de comunicare a preșcolarilor;

Variabilele experimentale

Ne-am propus ca variabila independentă să fie jocul didactic în educarea limbajului la grupa mare, iar varianta dependentă rezultatele copiilor de la grupul experimental în cea ce privește corectitudinea exprimării orale.

Cercetarea se va desfășura la Grădinița cu Program Prelungit Scornicești Județul Olt la grupele mari program prelungit și program normal din unitate.

Eșantionul experimental și eșantionul de control

Eșantioanele au fost alese pentru a fi investigate pentru că sunt reprezentative tuturor copiilor de grupă mare cu vârsta cuprinsă între 5 și 6 ani. Eșantionul experimental a fost constituit din două grupe. Grupa experimentală a fost aleasă Grupa mare A cu un total de 15 copii (7 fete și 8 băieți), iar grupa de control Grupa mare B cu un total de 15 copii (8 fete și 7 băieți).

Eșantionnul experimental a fost constituit cu scopul implementării variabilei independente, a factorului experimental, în vederea producerii unor modificări în desfășurarea acțiunii educaționale.

Eșantionul de control a fost ales pentru a fi folosit în compararea rezultatelor obținute de ambele eșantioane și pentru aaprecia dacă diferențele se datorează modificării variabilelor.

Metodologia cercetării

Metode tehnici și instrumente de cercetare utilizate pentru colectarea, analiza și interpretarea datelor :

Metoda observației Cercetarea pedagogică apelează la observare, mai ales că aceasta nu presupune aparatură, instrumente costisitoare, este simplu de abordat de oricine, cere doar spirit de observație și un protocol (caiet cu rubrici stabilite în prealabil) precum și capacitatea cercetătorului de a interpreta rezultatele observației. Se recomandă ca educatoarele, să observe discret copiii, pentru ca ei sa se comporte firesc, natural, să consemneze rezultatele fară a le trezi curiozitatea.

În cercetarea de față s-a folosit :

observația cu subiect uitat aceasta făcând posibilă observarea

comportamentului copiilor în timpul desfășurării jocurilor privind:

depistarea problemelor majore ale limbajului pentru selectarea jocurilor ce pot ajuta copiii în rezolvarea lor;

implicarea în rezolvarea sarcinilor;

corectitudinea rezolvării sarcinilor;

respectarea regulilor;

rapiditatea afirmării la răspuns;

corectitudinea din punct de vedere gramatical a exprimării;

lucrul în echipă;

lucrul individual

discontinuă pentru că s-a realizat periodic, la anumite intervale de timp,

selectivă, deoarece nem-am referit numai la activitățile de educare a

limbajului, observarea în cadrul experimentelor. În desfășurarea activităților de dezvoltare a limbajului și a comunicării orale, se poate folosi cu precădere metoda observării directe. Toate datele culese pe parcursul activităților se notează în caietul de observații individuale și pe baza lor, la sfârșitul grupelor mari se pot întocmi caracterizările psiho-pedagogice ale copiilor, care i-au însoțit la intrarea în clasa I ,constituind un ghid prețios pentru învățător.

Metoda convorbirii este formată dintr-un dialog între un cercetător și subiecții supuși investigației în vederea acumulării unor date, opinii, în legătură cu anumite fenomene și manifestări. Dialogul trebuie să fie cât mai natural, cercetătorul să manifeste multă elasticitate, evitându-se întrebările care angajează în mod nemijlocit personalitatea interlocutorului, dar apelând la întrebări colaterale, menite a-l stimula pe acesta pentru a-și expune gândurile și opiniile.

Prin conversațiile libere cu copiii, de-alungul cercetării s-au verificat, ori de câte ori a fost ocazia sau a fost nevoie, cunoștințele copiilor sub aspectul dezvoltării limbajului. S-a constatat, verificând rezultatele obținute prin convorbire, că o parte din subiecți își schimbă comportamentul în cadrul activității desfășurate. Au fost descoperiți copii timizi,

copii care în timpul jocurilor își schimbau comportamentul căpătând curaj.

Metoda testelor pedagogice și a probelor de evaluare:

Metoda testelor. În prezentarea cercetării se vor prezenta realizarea și aplicarea testelor. Metodele de cuantificare a datelor folosite au fost atât clasificarea, ordonarea și ierarhizarea rezultatelor copiilor prin utilizarea scărilor de evaluare, cât și compararea rezultatelor obținute de către copiii din grupa de control cu rezultatele celor din grupa experimentală.

În ceea ce privește metodele matematico-statistice de culegere și prelucrare a datelor, s-au întocmit tabele de rezultate și interpretare calitativă a constatărilor prin histograma de comparație.

Metoda analizei produselor

Această metodă presupune analiza diferitelor produse ale activităților copiilor cu scopul determinării nivelului preșcolarului din punct de vedere al dezvoltării limbajului. Metoda oferă indirect cercetătorului diferite date privitoare la acțiunea educațională, îndeosebi asupra rezultatelor ei.

Produsele activității ne permit să facem previziuni în legătură cu dezvoltarea limbajului copiilor din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical. Prin această metodă s-au obținut date referitoare la priceperile și deprinderile copiilor, la reprezentările pe care le au, la atitudinea față de muncă, față de produsele muncii lor.

S-au aplicat diverse tipuri de fișe de evaluare inițială, de verificare și de evaluare smativă și finală . Instrumentul de lucru folosit în cadrul acestei metode a fost verificarea și observarea zilnică și periodică cu privire la evoluția copiilor.

Experimentul. În cadrul cercetării cantitative s-a folosit experimentul, metodă care presupune intervenția planificată a cercetătorului în desfășurarea fenomenelor pe care le studiază. S-a ales experimentul, întrucât aceasta este considerată a fi cea mai precisă și cea mai productivă metodă care permite analiza relațiilor dintre variabile. Este cea mai precisă metodă de testare a ipotezei.

Experimentul mai poate fi definit și ca observație provocată, datorită faptului că implică o schimbare, o “manipulare” a variabilelor controlată de cercetător în scopul constatării efectelor asupra altor aspecte variabile vizate în domeniul cercetării. Se pot experimenta modalitățile de lucru care au garanția că vor aduce beneficii rezultatelor anterioare.

Experimentarea pedagogică se desfășoară de regulă, în trei etape: o prima etapă cu caracter de constatare, urmează o fază fundamentală care cuprinde experimentul propriu-zis și apoi o etapă finală, de control.

Experimentul este o metodă care ne-a permis în cercetarea de față utilizarea testelor, observației, portofoliilor copiilor, convorbirilor cu copiii etc. pentru a colecta date.

Desfășurarea cercetării

Experimentul pedagogic

S-a ales pentru experimentul psihopedagogic un lot format din două grupe de preșcolari, fiecare constând într-un număr de 15 copii, cu același nivel de vârstă. Pentru ca la sfârșitul cercetării să devină mai vizibil impactul produs de jocurile didactice la educarea limbajului asupra dezvoltării limbajului la preșcolari, s-au supus cercetării cele două grupe de copii, grupul experimental fiind reprezentat de copiii de la Grădinița cu Program Prelungit Scornicești.

Tabelele de mai jos au scopul de a evidenția faptul că în cadrul celor două colective cuprinse în experiment, sunt integrați copii cu caracteristici asemănătoare în ceea ce privește apartenența la gen, mediul familial și starea generală de sănătate.

Repartiția preșcolarilor din grupa experimentală și de control după apartenența la gen

Mediul familial și starea de sănătate generală a copiilor din grupele experimentală și de control.

S-a considerat a fi necesară precizarea stării de sănătate a copiilor, întrucât, copiii cu probleme de sănătate au o frecvență mai scăzută la cursuri, ceea ce poate conduce la deformarea rezultatelor în urma cercetării.

Perioada de derulare a cercetării.

Cercetarea s-a desfășurat în intervalul 16 noiembrie 2015 – 30 aprilie 2016, incluzând trei etape astfel :

Etapa constatativă: Este etapa în care au fost colectate datele inițiale, pe baza testelor, observațiilor, a probelor de control susținute de grupul experimental în perioada 16-27 noiembrie 2015. Aceleași teste au fost aplicate și la grupa de control, în aceeași perioadă.

Etapa experimentală: Reprezintă etapa fundamentală, în care a fost introdusă la grupa experimentală variabila independentă. Această etapă a început în data de 30 noiembrie 2015 și a luat sfârșit în data de 18 aprilie 2016.

Etapa post-experimentală: În această etapă au fost aplicate preșcolarilor probele de evaluare finală, urmărindu-se concomitent evoluția celor două grupe, pentru a se observa rezultatele grupei experimentale în raport cu rezultatele grupei de control. Etapa s-a desfășurat în perioada 4-18 aprilie – perioada 18-22 aprilie 2016, fiind marcată de programul Școala altfel:”Să știi mai multe, să fii mai bun!”!, în care nu au avut loc activități pe domenii experiențiale, 23 aprilie – 3 mai 2016 fiind vacanța de primăvară

În cadrul etapei constatative 16 – 27 noiembrie s-au aplicat copiilor din grupa experimentală și celor din grupa de control, teste de evaluare inițială care să redea nivelul inițial de cunoștințe al preșcolarilor. Toate testele distribuite preșcolarilor au fost structurate pe itemi. În întocmirea testelor de evaluare inițială s-a ținut cont ca acestea să fie în concordanță cu ipotezele și obiectivele cercetării.

Aplicarea testelor

Au fost distribuite preșcolarilor în această etapă, două teste de evaluare inițială.

Prin proba de evaluare inițială nr. 1- ,,EU SPUN UNA TU SPUI MULTE”

( anexa 1), pentru determinarea nivelului de cunoștințe al copiilor din punct de vedere a folosirii corecte a substantivelor la singular și plural. În corectarea testului, s-a avut în vedere capacitatea preșcolarilor de a denumi corect obiectele/ființele reprezentate în imagini, de a specifica forma corectă a cuvântului atât la singular (de exemplu: morcov și nu morcove) cât și la plural și de a formula corect propoziții simple.

Corectarea testului s-a realizat pe baza descriptorilor de performanță (tabelul 4)

Preșcolarii au fost notați cu calificative, după cum urmează:

– copilul obține 2.5 puncte = INSUFICIENT (comportament absent);

– copilul obține 5 puncte = SUFICIENT (comportament în atenție specială);

– copilul obține 7.5 puncte = BINE (comportament în dezvoltare);

– copilul obține 10 puncte = FOARTE BINE (comportament atins).

Descriptorii de performanță din cadrul probei inițiale nr.1 Tabelul 3

Prin intermediul probei de evaluare inițială nr. 2- Câte silabe are? ( anexa 2), s-a dorit evidențierea capacității preșcolarilor de a despărți cuvintele în silabe. S-au utilizat în acest sens, cuvinte formate din 2 sau 3 silabe. Pentru evaluarea preșcolarilor, s-a ținut cont de descriptorii de performanță specificați în tabelul 4. Prin urmare, pentru fiecare rezolvare corectă, copilul a primit 1.5 puncte, 1 punct acordându-se din oficiu. Notarea copiilor s-a prin utilizarea calificativelor, după cum urmează:

copilul obține 2.5 puncte sau mai puțin = INSUFICIENT (comportament absent);

copilul obține pâna la 5.5 puncte sau mai puțin = SUFICIENT (comportament în atenție specială);

copilul obține pîna la 8.5 puncte sau mai puțin = BINE (comportament în dezvoltare);

copilul obține între 9 și 10 puncte = FOARTE BINE (comportament atins).

Descriptorii de performanță din cadrul probei inițiale nr. 2 Tabel 4

Pe baza rezultatelor obținute în etapa constatativă, s-a remarcat nivelul scăzut al mai multor preșcolari. În cadrul etapei experimentale a fost introdusă la grupa experimentală variabila independentă.

Prin urmare, jocul didactic de educare a limbajului, a fost folosit pe perioada întregii cercetări, atât în cadrul activităților comune cât și în cadrul activităților liber alese.

Pentru dezvoltarea capacității de comunicare orală s-au desfășurat jocuri în vederea:

cunoașterii particularităților diferitelor situații de comunicare (dialogul prin telefon, dialogul între colegi, dialogul cu adulții etc) – ,,Ce știi despre?” ,,Ce știi despre mine?”(formarea deprinderii de a formula propoziții simple și dezvoltate, pornind de la o imagine) etc;

susținerii unui dialog atât în calitate de vorbitor cât si de auditor –,,Telefonul”, ,,La piață”etc.;

formulării întrebărilor și răspunsurilor – ,,Să citim o imagine” etc.

Pentru dezvoltarea auzului fonematic au fost demarate jocuri cu întreaga grupă de

copii sau/și grupe mici de copii, jocuri care să exerseze memoria auditivă, capacitatea de diferențiere fonematică, atenția auditivă, auzul fonematic: ,,Cu ce sunet începe cuvântul?”, ,,Îndreaptă greșeala”, „Ce e bine, ce e rău”( Prin acest joc, s-au găsit greșelile în pronunțarea unor cuvinte) ,,Cine spune mai multe cuvinte?” „ Repetă după mine!” – „pu-pu-pu, cri-cri-cri, cirip-cirip, behehe, cot-cot-dac, cioc-cioc, mor-mor, țup-țup, bâz-bâz” – aceste 4 exemple permit exersarea pronunției prin utilizarea onomatopeelor., „Spune cum spun eu!”- capră, țânțar, șarpe, rățușcă, rămurică, veveriță. ( cuvinte care conțin sunetele problemă ale limbii). etc.

Pentru însușirea corectă a pronunțării sunetelor șuierătoare ș și j și diferențierea acestor sunete de siflantele s și z s-a desfășurat jocurile „Șarpele și albinița” Trenul și vântul (Taiban, Petre, Nistor, 1976). Scopul jocului a avut în vedere dezvoltarea auzului fonematic, însușirea corectă a pronunțării sunetelor șuierătoare ș și j și diferențierea acestor sunete de siflantele s și z. Sarcina didactică a jocului a constat în pronunțarea corectă a consoanelor ș și j.

În sala în care s-a desfășurat jocul, s a amenajat dinainte un cadru special care să le sugereze preșcolarilor o cale ferată. Copiii au fost împărțiți în două grupe: cea a trenului și cea a vântului. Primul fluier al educatoarei a reprezentat un semnal pentru “tren”. Prin urmare, preșcolarii din aceasta grupă s-au deplasat pe “șine”, șuierând- ș, ș, ș. Al doilea semnal a fost indicat grupei a doua. Copiii din acestă echipă au trebuit să depășească “trenul”, ținând brațele lateral și imitând vântul- j, j, j. Jocul a continuat cu schimbarea rolurilor.

Pentru complicarea jocului, s-au format patru grupe: a albinelor, a șarpelui, a trenului și a vântului, fiecare reproducând sunetul caracteristic.

În cadrul jocului, s-a constatat dificultatea unui preșcolar de a pronunța sunetul s. Având în vedere acest aspect, educatoarea nu a omis să precizeze faptul că s și z se pronunță ținând colțurile buzelor bine trase în părți și plasând limba în spatele incisivilor inferiori, pe când pentru articuarea sunetelor s și z, gura trebuie rotunjită iar vârful limbii dus înspre palat. Indicațiile s-au făcut în timpul jocului, însă nu și în vorbirea de zi cu zi.

Totodată, de-a lungul perioadei experimentale, s-au desfășurat exerciții individuale de pronunție a sunetului s.

În prima etapă s-au realizat suplimentar față de restul grupei, exerciții generale pentru dezvoltarea respirației: exerciții pentru dezvoltarea mușchiului lingual și exerciții de dezvoltare a auzului fonematic.

În etapa de impostare a sunetului, s-au utilizat ca instrumente o oglindă și un băț de chibrit. Oglinda a ajutat copilul să surprindă mișcările de articulație, iar bățul de chibrit a ajutat la eliberarea suflului din cavitatea bucală pe șanțul central al limbii.

În cea de-a treia etapă, sunetul a fost introdus mai întâi în silabe, apoi în cuvinte. S-a realizat diferențierea sunetelor la nivelul silabelor și la nivelul cuvintelor.

În ultima etapă, s-a realizat automatizarea sunetului în vorbire, utilizându-se propoziții și poezii scurte.

Este important de precizat că preșcolarul în cauză este născut în luna …….. a anului 201…, având prin urmare, la încheierea grupei mari, vârsta de 5 ani și cinci luni, la această vârstă greșelile de pronunție fiind mai rar întâlnite în rândul copiilor, dar nefiind considerate defecte.

În etapa experimentală s-au introdus și alte jocuri cu privire la aspectul lexical și sintactic:

-intuirea elementelor componente ale unor structuri gramaticale (silabe, cuvinte, propoziții) –,,Câte silabe are cuvântul?” ,,Silabe vesele”, ,,Câte cuvinte am spus?”, ,,Spune-mi un cuvânt cu tot atâtea silabe”, ,,Cuvinte și propoziții”,,,Găsește un cuvânt cu tot atâtea silabe!”,„ Joaca silabelor”,,,Ești un bun cunoscător”, ,,Completează ce lipsește!” folosirea corectă a acordului gramatical dintre părțile principale și părțile secundare de propoziție. „Cine spune mai multe cuvinte” etc.;

-intuirea sensurilor unor cuvinte prin activități de joc și învățare (omonime, antonime, sinonime) – ,,Găsește cuvântul potrivit”, ,,Cum mai poți spune?”(sinonime), „Ce mai înseamnă?”(omonime) ,,Cum spun eu și cum spui tu?” „Dacă este …, înseamnă că nu este…!” (antonime) etc. Jocul didactic ,,Cum spun eu și cum spui tu? ”, a avut în vedere scopul de a îmbogăți și activiza vocabularul preșcolarilor cu cuvinte ce denumesc antonime. Sarcina didactică a constat în denumirea antonimelor de către copii, astfel încât să realizeze corect acordul substantivelor cu numărul singular și plural, cu genul feminin și masculin.

Cu privire la aceste aspecte, preșcolarilor li s-a distribuit un test în perioada de evaluare sumativă (anexa 3), în luna ianuarie a anului 2015. Corectarea testului s-a realizat pe baza descriptorilor de performanță specificați în tabelul 5

Descriptorii de performanță din cadrul probei de evaluare sumativă / Tabel 5

Copiii au fost notați cu calificative, astfel:

– copilul obține 2.5 puncte sau mai puțin = INSUFICIENT (comportament absent);

– copilul obține pâna la 5.5 puncte sau mai puțin = SUFICIENT (comportament în atenție specială);

– copilul obține pîna la 8.5 puncte sau mai puțin = BINE (comportament în dezvoltare);

– copilul obține între 9 și 10 puncte = FOARTE BINE (comportament atins).

Tot pentru aspectul lexical și sintactic s-au desfășurat în etapa experimentală, jocuri în vederea:

-îmbogățirii vocabularului cu substantive (comune și proprii), adjective, pronume, numerale cardinale și ordinale, verbe, adverbe și locuțiuni adverbiale, prepoziții, conjuncții: ,,Cum este”, ,,Cine este, cine sunt?” etc.;

-exprimării corecte a substantivelor comune la singular și plural (Eu spun una, tu spui multe) și la diferite cazuri – ,,Cui să dau jucăria?”, ,,Ce este?” ,, A, al, ai, ale cui sunt jucăriile” etc.

Pentru însușirea corectă de către copii a formelor de singular și plural a substantivelor precum și a deprinderii de a le include corect în propoziții; dezvoltarea atenției și memoriei vizuale; exersarea pronunțării corecte a unor sunete s-a desfășurat la grupa experimentală jocul didactic ,,Eu spun una tu spui multe”.

Pentru buna desfășurare a jocului, copiii au fost așezați pe grupe. Educatoarea chema copiii pe rând la panoul așejat în față, astfel că toți au avut ocazia de a rezolva cel puțin două-trei sarcini. Jumatate din jetoane au fost așejate într-un coșuleț din fața panoului, pe când cealaltă jumătate a fost împărțită copiilor.

Preșcolarii au trebuit să aleagă un jeton, precizând dacă pe el este reprezentat unul sau mai multe elemente. Copilul care deținea jetonul corespondent, a trebuit să îl ridice, specificând prin propoziție cantitatea obiectelor reprezentate pe jeton (una sau mai multe) și denumirea obiectului.

De exemplu: Pe cartonul meu sunt reprezentați mai mulți morcovi.

Ca material didactic s-au utilizat jetoane cu diferite imagini reprezentând doar o ființă sau un lucru și altele reprezentând mai multe ființe, respectiv obiecte de același fel; panou și un coș.

Fiecare jeton cu substantivele utilizate și analizate, au avut câte un corespondent, cu unul sau mai multe elemente reprezentate de același fel. Unul dintre jetoane s-a regăsit în coșul din fața panoului, iar corespondentul său, în mâna copiilor.

Următoarea parte a jocului a constat în identificarea de către preșcolari a singularului/pluralului specificat de educatoare.

Complicarea jocului presupune ca preșcolarii să alcătuiască propoziții simple sau dezvoltate, utilizând substantivele reprezentate pe jetoane. De exemplu: În vază sunt cinci flori sau Sorin a văzut o pisică neagră.

Ultima sarcină a activității este rezolvarea unei fișe de evaluare continuă: Eu spun una, tu spui multe. Imaginile testului au fost identice cu proba de evaluare inițială nr.1- Una sau mai multe ( anexa 1), și a vizat recunoașterea obiectelor/ființelor reprezentate în imagini, formularea corectă a propozițiilor dezvoltate și utilizarea corectă a substantivelor la forma de sigular și plural a cuvintelor reprezentate. Corectarea testului s-a realizat pe baza descriptorilor de performanțăspecificați în tabelul 6. Jocul didactic descris și proba de evaluare continuă atașată, a fost distribuită copiilor la sfârșitul lunii februarie a anului 2016.

Descriptorii de performanță din cadrul probei de evaluare continue/ Tabel 6

Preșcolarii au fost notați cu calificative, după cum urmează

– copilul obține 2.5 puncte = INSUFICIENT (comportament absent);

– copilul obține 5 puncte = SUFICIENT (comportament în atenție specială);

– copilul obține 7.5 puncte = BINE (comportament în dezvoltare);

– copilul obține 10 puncte = FOARTE BINE (comportament atins). Despărțirea în silabe a reprezentat un real interes pentru preșcolarii din grupa experimentală. La finele testului, copiii au solicitat mapa Jocul literelor și al cuvintelor. Mapa conține printre altele un număr de optzeci de jetoane ce reprezintă singularul și pluralul a patruzeci și patru de cuvinte.

Preșcolarii au utilizat frecvent aceste jetoane în jocurile de masă din cadrul activităților la alegere.

Pentru creativitatea și expresivitatea limbajului oral, s-au desfășurat jocuri ce au vizat: reținerea și utilizarea unor structuri verbale expresive (adjective, adverbe, epitete, expresii ritmate) nuanțarea vocii, adecvarea vocabularului, folosirea intonației potrivite pentru situații și trăiri emoționale particulare.

Astfel, la grupa experimentală au fost introduse jocurile: „ Împreună să rostim!” (recitarea sacadată a unor silabe) „Ce s-ar întâmpla dacă…?” „Cine spune așa?”, „De-a rimele”, ,,Recunoaște personajul!”, ,,Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim! ” „ Miră-te, întreabă!”etc.

Testele de evaluare continuă au ajutat la descoperirea și remedierea lacunelor preșcolarilor, întucât acestea prezintă avantajul de a permite intervenția imediată a profesorului asupra preșcolarilor și astfel permite acestora din urmă remedierea erorilor si a lacunelor imediat după apariția lor.

Prima probă de evaluare finală administrată copiilor, A/al/ai/ale/cui sunt? ( anexa 4) a avut rolul de a constata capacitatea preșcolarilor de a folosi corect substantivele la singular și plural în cazul genitiv. În evaluarea copiilor, s-a ținut cont de următorii descriptori de performanță:

Descriptorii de performanță din cadrul probei finale 1 / Tabel 7

Copiii au fost notați cu calificative, asftel:

– copilul obține 2.5 puncte sau mai puțin = INSUFICIENT (comportament absent);

– copilul obține 5.5 puncte sau mai puțin = SUFICIENT (comportament în atenție specială);

– copilul obține 8.5 puncte sau mai puțin = BINE (comportament în dezvoltare);

– copilul obține 10 puncte = FOARTE BINE (comportament atins).

Prin intermediul probei de evaluare finală nr.2 – Ce face/Ce fac? ( anexa 5) s-a determinat capacitatea preșcolarilor de a despărți cuvintele în silabe și totodată de a formula propoziții dezvoltate, indiferent de părțile de vorbire implicate în propoziție. Evaluarea copiilor s-a realizat pe unor descriptori de performanță (vezi tabelul 8).

Descriptorii de performanță din cadrul probei finale 2 Tabelul 8

Preșcolarii au fost notați cu calificative, astfel:

– copilul obține 2.5 puncte sau mai puțin = INSUFICIENT (comportament absent);

– copilul obține 5.5 puncte sau mai puțin = SUFICIENT (comportament în atenție specială);

– copilul obține 8.5 puncte sau mai puțin = BINE (comportament în dezvoltare);

– copilul obține 10 puncte = FOARTE BINE (comportament atins).

4.1.8. Analiza și interpretarea datelor

Analiza și interpretarea datelor a fost realizată în perioada 14-30 aprilie și a reprezentat etapa post-experimentală în derularea experimentului psihopedagogic. În această etapă s-au analizat rezultatele testelor inițiale și finale analizând evoluția grupei experimentale. Totodată, am comparat rezultatele finale ale celor două grupe incluse în cercetare, pentru a putea observa mai clar impactul produs de jocul didactic asupra capacităților de comunicare la copiii din grupa experimentală.

În urma probei de evaluare inițială nr.1- Una sau mai multe (vezi anexa 1), probă distribuită copiilor din ambele grupe: cea experimentală și cea de control, au reieșit următoarele rezultate:

Rezultatele obținute de preșcolarii grupelor experimentale și ai grupei de control la proba inițială nr.1

Tabel 9

Fig.1. Histogramă comparativă semnificând calificalivele celor două grupe la proba inițială nr.1

Fig.2. Calificalivele copiilor din grupa de experimentală la proba inițială nr.1, exprimate în procente

În urma aplicării probei Una sau mai multe, s-a constatat faptul că din perspectivele utilizării substantivelor la singular și plural, a denumirii corecte a obiectelor/ființelor reprezentate în imagini, și a formulării corecte a propozițiilor simple între preșcolarii grupei experimentale și ai grupei de control, nu există diferențe semnificative, rezultatele fiind foarte asemănătoare.

Fig.3. Calificalivele copiilor din grupa de control la proba inițială nr.1,

exprimate în procente

Așadar, dintre cei 15 copii ai grupelor, câte 5 (33%) au primit calificativul foarte bine, datorită faptului că au avut răspunsuri corecte la toate cerințele probei. 4 copii din fiecare grupă (27%) au obținut calificativul bine.

Diferențe puțin sesizabile s-au înregistrat la nivelul copiilor cărora li s-au atribuint calificativul suficient sau insuficient. Grupul experimental s-a confruntat cu 4 calificative suficient (27%) și cu 2 de insuficient (13%); iar grupul de control s-a confruntat cu câte 2 calificative de suficient (20%), și tot 2 calificative insuficient (20%).

Rezultatele copiilor, arată că 40%, ceea ce semnifică un procentaj destul de apropiat de jumătate din întreg grupul de copii din grupa experimentală, dar și din grupa de control, nu au acumulat punctajul care le-ar fi acordat calificativul bine.

Rezultatele copiilor din grupa experimentală și grupa de control la Proba de evaluare inițială nr. 2 Câte silabe are?, pot fi vizualizate în tabelul și histogramele comparative de mai jos.

Rezultatele obținute de preșcolarii grupei experimentale și ai grupei de control proba inițială nr.2

Tabelul nr 10

Nu s-au constatat diferențe semnificative în rezolvarea cerințelor de către copii la proba de evaluare inițială nr.2. După cum se poate vedea în figura de mai sus, majoritatea copiilor au comportamentul vizat în dezvoltare sau necesită sprijin. Comportamentul este absent la câte 3 preșcolari din fiecare grupă.

În urma evaluării inițiale nu s-au constatat diferențe semnificative în rezolvarea cerințelor de către copii la proba de evaluare nr.2. Din grupa experimentală, doar un copil a obținut punctajul total, iar din grupa de control au obținut 6 răspunsuri valide 2 preșcolari. Se observă că la nivelul ambelor grupe au existat copii care nu au reușit să despartă în silabe niciun cuvânt.

În urma corectării testului, pe baza numărului de rezolvări corecte, preșcolarii au fost notați cu calificativele foarte bine, bine, suficient și insufucient, după cum se poate observa în figura 4.

Fig. 4. Histogramă comparativă reprezentând calificativele obținute de preșcolarii celor două grupe la proba inițială nr.2

Fig. 5. Calificativele obținute de preșcolarii din grupa experimentală la proba inițială nr.2, exprimate în procente

În figura 5. se poate observa faptul că doar 7% dintre preșcolarii grupei experimentale au obținut calificativul foarte bine, ceea ce denotă că un singur copil din cei 15 au comportamentul atins. Cel mai mare procent, 40%, este reprezentat de calificativul suficient. Acest calificativ a fost acordat unui număr de 6 copii din grupa experimentală.

Fig. 6. Calificativele obținute de preșcolarii din grupa de control la proba inițială nr.2, exprimate în procente

Comparativ cu situația înregistrată în urma analizării datelor preșcolarilor din grupul experimental, în grupul de control au existat doi copii care au despărțit corect în silabe toate cele sașe cuvinte reprezentate în imagini. Cinci copii din grupul experimental (33%), respectiv patru copii din grupul de control (27%) au comportamentul în dezvoltare, reușind să rezolve cu succes patru sau cinci cerințe ale probei. Aceștia au obținut calificativul bine.

Dintre copiii existenți în cele două grupe, câte 40%, ceea ce semnifică un număr de 6 preșcolari, au rezolvat doar două sau trei cerințe, reușind astfel să obțină calificativul suficient, iar câte 3 copii din fiecare grupă (reprezentând 20%) au primit calificativul insuficient.

De remarcat este fapul că toți preșcolarii care nu au obținut calificativul foarte bine au întâmpinat dificultăți în a despărți în silabe cuvântul avion.

Jocurile didactice din etapa experimentală au avut rolul de a remedia lacunele preșcolarilor din grupa experimentală.

În cadrul jocului didactic trenul și vântul desfășurat în etapa experimentală s-a constatat dificultatea unui preșcolar S. de a pronunța sunetul s.

Utilizând exercițiile specificate mai sus. pentru obținerea acestui sunet, s-a remarcat faptul că în timpul jocurilor libere, un grup format din două fete și doi băieți repetau cu X. aceste exerciții din diferite etape, nu neapărat în ordinea stabilită, folosind oglida și bețele de chibrit. Întrucât activitatea copiilor era sub forma unui joc de rol (un copil era educatoarea, iar ceilalți erau preșcolarii), s-a sesizat că S.. era mai încrezător în forțele proprii și nu de puține ori, reușea mai bine să pronunțe sunetul s decât în cadrul exercițiilor individuale desfășurate cu educatoarea grupei.

În urma probei de evaluare sumative: Cum spun eu și cum spui tu? (anexa 3), s-a avut în vedere scopul de a îmbogăți și activiza vocabularul preșcolarilor cu cuvinte ce denumesc antonime.

Tabel 11

Fig.7 Histogramă reprezentând calificativele obținute de copiii din grupa experimentală la proba sumativă

Rezultatele copiilor arată o remediere a cunoștințele copiilor sub aspectul dezvoltării limbajului. Mai mult de jumătate din numărul de preșcolari supus cercetării și-au atins comportamentul vizat. După cum se poate observa în figura 8, niciun preșcolar nu a obținut calificativul insuficient.

Fig. 8 Calificativele obținute de copiii din grupa experimentală la proba sumativă, exprimate în procente

Figura 8 specifică faptul că în total, 67%, dintre copii au comportamentul atins. Datele analizate arată și faptul că mai mult de un sfert din calificativele acordate s-au încadrat pentru calificativele bine (20%) și chiar suficient (13%). Niciun preșcolar nu a obținut calificativul insuficient.

Tabel 12

Rezultatele probei de evaluare continuă Eu spun una, tu spui multe, au fost centralizate în figurile 9 și 10 de mai jos:

Fig.9 Histogramă comparativă reprezentând calificativele obținute de copiii din grupa experimentală la probe de evaluare inițială nr.1 și continuă

Analizând rezultatele copiilor, se remarcă un progres vizibil din punct de vedere al dezvoltării limbajului. Dacă în etapa pre-experimentală, doar 5 copii aveau atinse comportamentele vizate în proba de evaluare, la momentul evaluării continue, numărul acestora era în creștere, astfel că doar un copil mai avea comportamentul în dezvoltare.

Fig. 10 Calificativele obținute de copiii de grupa experimentală la proba continuă nr.1, exprimate în procente

93%, dintre preșcolari obținut punctajul maxim. Doar un preșcolar (7%) a obținut calificativul bine în cadrul probei de evaluare continuă, față de proba inițială, la care au obținut același calificativ un număr de 4 copii.

În cadrul probei continue, nu au existat răspunsuri care să corespundă calificativelor suficient sau insuficient, comparativ cu situația din evaluarea inițială, unde 4 copii au obținut calificativul suficient, iar 2 copii au obținut calificativul insuficient.

Majoritatea preșcolarilor din grupa experimentală și-au însușit deprinderile de a utiliza substantivele feminine și masculine la singular și plural și de a formula propoziții simple și dezvoltate cu acestea.

Proba de evaluare finală nr. 1 -A/al/ai/ale/cui sunt? (anexa 4), a scos în evidență următoarele rezultate: Tabelui 13

Fig.11. Histogramă comparativă semnificând calificalivele obținute de copiii din grupa experimetală și grupa de control la proba finală nr.1

Se remarcă faptul că, din totalul de 15 preșcolari din grupa de control, 12 au dobândit capacitatea de a specifica forma substantivelor la singular și plural la genul genitiv. Prin urmare, la acești copii s-a remarcat un progres vizibil sub aspectul lexical și sintactic al limbajului. Răspunsurile corecte ale celor 12 copii, au fost concretizate în obținerea calificativului foarte bine. Aceleași rezultate au înregistrat și 4 copii din grupul de contrul, se observă o diferență semnificativă între rezultatele grupei de control și grupei experimentale.

Fig.12 . Calificalivele obținute de copiii din grupa experimetală la proba finală 1

în procente

Analiza datelor arată că niciun preșcolar din grupul experimental nu a obținut calificativele insuficient sau suficient și că 80% dintre preșcolari au primit calificativul foarte bine. Prin urmare, 80% din preșcolarii din grupul experimental au rezolvat fișa probei finale nr.1 în totalitate. În această situație, remarcăm contribuția jocurilor demarate în etapa experimentală. Este de subliniat faptul că, preșcolarul cu stare precară de sănătate se încadrează în cele 20 de procente ce corespund preșcolarilor care au obținut calificativul bine.

Fig.13 . Calificalivele obținute de copiii din grupa de control la proba finală nr.1 în procente

O diferență majoră se evidențiază și prin compararea grupului experimental cu grupul de control, din care doar 27% dintre copii ( 4 ) au reușit obținerea calificativului foarte bine.

Grupa experimentală a înregistrat 3 calificative de bine (20%, după cum se poate observa în figura nr.14)- 2 copii reușind rezolvarea corectă a 5 itemi și un copil reușind rezolvarea corectă a patru itemi.

Din grupul de control, 20% din numărul total de copii (5) au obținut calificativul bine, datorită obținerii a cinci răspunsuri corecte din partea a 3 copii și respectiv 4 răspunsuri corecte din partea a 2 copii.

Jocurile didactice desfășurate cu grupa experimentală au avut un impact pozitiv asupra copiilor, date fiind calificativele bune și foarte bune obținute de către aceștia. De asemenea, grupa experimentală nu a înregistrat nici un calificativ suficient sau insuficient în cadrul acestei probe, pe când grupul de control s-a confruntat chiar și cu un copil care nu a dat nici un răspuns corect, prin urmare a obținut calificativul insuficient.

La fel și alți 2 copii care au dat doar câte un răspuns corect. 1 copil a răspuns corect la două întrebări din item iar 2 copii au dat câte 3 răspunsuri corecte. Prin urmare, grupul de control a înregistrat câte 3 calificative de suficient, ceea ce semnifică un procent de 20%.

Rezultatele testului au relevat faptul că preșcolarii din grupa experimentală au înregistrat un progres privitor la aspectul lexical și sintactic al limbajului.

Ei sunt acum capabili să utilizeze corect forma de singular și plural a substantivelor la diferite cazuri.

Este important de precizat că, în urma unor discuții avute cu părinții copiilor, s-a constatat că 3 preșcolari din grupa experimentală (20%) și 12 preșcolari din grupa de control (80%), utilizează corect substantivele la singular si plural în cazul genitiv doar în situațiile formale.

De exemplu: la grădiniță; în cadrul parteneriatelor, atunci când trebuie să relaționeze cu adulți sau alți copii; când merg în vizite cu părinții etc.

Dintre acești 3 preșcolari din grupa experimentală, unul a obținut calificativul foarte bine, iar 2 au obținut calificativul bine.

. Proba de evaluare finală nr. 2 – Ce face/Ce fac? (anexa 5) a evidențiat următoarele rezultate:

Rezultatele obținute de preșcolarii celor două grupe la proba finală nr.2

Tabel 14

Fig.14 . Histograma comparativă semnificând calificalivele celor două grupe la proba finală nr.2

Analizând rezultatele probei finale nr.2, observăm că față de probele inițiale, copiii ambelor grupe au obținut rezultate mai bune. Grupa experimentală a totalizat un număr de 15 calificative de foarte bine, comparativ cu proba inițială, la care s-au înregistrat doar 9 calificative de foarte bine, ceea ce semnifică faptul că 100% din răspunsurile preșcolarilor din grupa de control au fost foarte bune.

S-a evidențiat un progres și în ceea ce privește preșcolarii din grupa de control, 73% dintre ei reușind să obțină calificativul foarte bine. 20% dintre rezultatele grupei de control s-au concretizat în calificativul bine, și doar 7% au obținut calificativul suficient.

Nici în cazul grupei de control nu s-a evidențiat niciun calificativ insuficient. În urma analizării rezultatelor, a mai reieșit faptul că toți preșcolarii din grupa de control cărora nu li s-a acordat calificativul foarte bine, au întâmpinat dificultăți în a despărți în silabe , din cauza faptului că acest cuvânt are în componența sa o singura silabă.

S-a constatat că preșcolarii din grupa experimentală au despărțit corect toate cuvintele în silabe, indiferent de numărul silabelor existente în cuvânt.

Fig.15 .Calificalivele obținute de copiii din grupa de control la proba finală nr.2 în procente

Sub aspectul exprimării corecte din punct de vedere gramatical după aplicarea experimentului formativ, se observă diferența între cele două grupe participante la experiment, observăm ca grupa mare A, a cunoscut o creștere mai rapidă a expresivității limbajului în comparație cu grupa de control B.

Corectitudinea limbajului copiilor de la grupa experimentala a cunoscut o semnificativa crestere in comparatie cu grupa de control.

Am urmarit evoluția copiilor preșcolari în timp, realizând evaluări sumative după perioade de timp de două luni, patru luni , astfel, putând constata mai bine evoluția copiilor din grupa experimentală în comparație cu cea de control.

Ambele grupe au obținut rezultate bune, însă este mai mult vizibil progresul preșcolarilor din grupa experimentală.

Se constată astfel că jocurile didactice de educare a limbajului utilizate în cadrul grupei experimentale și-au dovedit eficiența.

Din datele statistice se confirma ca toți copiii din grupa experimentală au obținut rezultate calitativ superioare în comparație cu grupa de control, în ceea ce privește dezvoltarea limbajului oral. Atat expresivitatea vorbirii a cunoscut îmbunătățiri cât și exprimarea din punct de vedere gramatical, mult mai corectă. De asemenea, se observă aspecte calitative și în planul comportamentului copiilor, ei fiind mult mai receptivi la activități, cu o concentrare a atenției pe o perioadă de timp mai îndelungată.

Figura 16. Calificativele obținute de cele două grupe la evaluarea finală privind expresivitatea limbajului și exprimarea din punct de vedere gramatical

CONCLUZII

În urma analizei datelor cercetării, au rezultat o serie de concluzii în privința utili zării jocului didactic la activitățile de educarea limbajului.

Jocurile didactice oferă creșterea randamentului școlar, deci îmbunătățirea performanțelor școlare, preșcolarii însușindu-și și consolidându-și cunoștințele. Introducerea jocului didactic în activitățile de educare a limbajului conduce la modificări cantitative și calitative însemnate, atât în ceea ce privește latura instructivă, cât și cea formativă. Utilizarea jocurilor didactice de educare a limbajului atât în cadrul activităților comune și în cadrul activităților la alegere, conduce la o bună cunoaștere a particularităților diferitelor situații de comunicare de către copii, la posibilitatea susținerii de către aceștia a unui dialog în calitate de vorbitori și auditori, precum și la posibilitatea formulării unor întrebări și răspunsuri corecte din punct de vedere gramatical. Constatăm deci impactul major pe care jocurile didactice de educare a limbajului îl dețin asupra dezvoltării capacității de comunicare orală la preșcolari. Jocurile de exersare a memoriei auditive, a atenției auditive, a capacității de diferențiere fonematică conduc la îmbunătățirea auzului fonematic. Utilizarea jocului didactic cu preponderență în activitățile din grădinița de copii, conduce la rezultate considerabile în ceea ce privește aspectul lexical și sintetic, precum și creativitatea și expresivitatea limbajului oral.

Cele mai avantajoase strategii didactice de valorizare a valențelor instructiv-formative în cadrul jocului didactic de educare a limbajului sunt strategiile interactive. Ele împiedică pasivitatea preșcolarilor și le dezvoltă acestora o serie de capacități: sociabilitate, încredere în forțele proprii, spiritul de echipă etc.

Jocul didactic, încadrat în activitățile de educare a limbajului, conduce la îmbogățirea aspectelor pozitive în ceea ce privește rezultatele copilului pe mai multe planuri: dezvoltă imaginația, creativitatea, auzul fonematic, spiritul de echipă, îmbogățește vocabularul etc. În ceea ce privește eficiența jocului didactic, aceasta poate fi perturbată atât de factori externi cât si de factori interni.

Factorii perturbatori pot fi cauzați și de educator, prin solicitarea sarcinilor prea numeroase, prin predarea unui conținut neadecvat vârstei și particularităților individuale ale copiilor, printr-o organizare defectuoasă a activității didactice sau explicarea greoaie a sarcinilor jocului.

În desfășurarea jocului didactic, copiii trec de la postura de ascultător la aceea de executant, ei trebuie să participe activ, să respecte regulile jocului și să execute sarcina dată. Astfel preșcolarii sunt determinați să intervină într-o manieră personală, să verbalizeze întamplări, aspecte și fapte legate de viață, de preocupările și cunoștintele lor.

Jocul didactic satisface nevoia de exprimare a tuturor copiilor.

Formarea unor deprinderi corecte de comunicare orală este o acțiune permanentă și continuă în gradiniță. Aici există activități în care cultivarea limbajului este principalul obiect. Între acestea se disting activitatile frontale de dezvoltare a limbajului, un loc important ocupând jocul didactic, Activitățile se deosebesc prin modul de organizare și desfășurare, precum și prin obiectivele urmărite, care asigură conținutul cognitiv și lingvistic.

BIBLIOGRAFIE

„Curriculum pentru învățământ preșcolar ” (3 – 6/7 ani) – 2008, 2009

Viorica Preda-Inspector în M.E.C.T.S-coordonatoare/Metodica activităților

instructive educative în Grădinița de copii/Subredacție prof.Alexandru gheorghe/ed.Craiova:Sitech,2011

Mihaela Păiși-Lăzărescu, Loredana Sofia Tudor, Maria Magdalena Stan, Elaborarea, redactarea și prezentarea Lucrării de licență /disertație în domeniul Științelor Educației, Editura Universității din Pitești

Mihaela Păiși-Lăzărescu, Metodologia cercetării știinífice în învățământul primar și preșcolar Editura Paralela 45

Zoe, Dogaru, Jocuri didactice pentru educarea limbajului, București, Editura Aramis Print, 2003

Nicoleta Bârsan, Jocuri didactice specifice dezvoltarii limbajului și comunicării orale a preșcolarilor mari , Editura Didactică și pedagogică, R.A.- București, 1995

Florica Mitu, Ștefania Antonovici, Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar, Editura Humanitas Educațional, 2005, ediția a II-a, revizuita.

Mihaela, Păiși-Lăzărescu (coordonator), Loredana, Tudor, Compendiu de psihologie și pedagogie, Pitești, Editura Pământul, 2006, p.122

A., Chirev, Dezvoltarea copilului prin joc, învățare, muncă, Editura Didactica și Pedagogica, București, 1964, p 153

Elena, Varzari, Metodica cunoașterii mediului înconjurător și a dezvoltării vorbirii; Manual pentru liceele de educatoare E.D.P. București, p 65-70

Ana, Turcicov, Jocul și afecțiunea socială – stări dominante în dezvoltarea copiluiu, E.D.P. București, 1981

Maria Taiban, Maria Petre, Valeria Nistor, Antonia Berescu, Jocuri didactice pentru grădinițele de ccopii E.D.P,București 1976, p76/129.

Cîrloganu, Ana (2006). Educarea limbajului la vârsta preșcolară, București: Editura Didactic Pres.

Didactica activităților instructiv educative pentru învățământul preprimar/Editura Didactica Nova Craiova 2005

Revista Națională de profil psihopedagogic pentru cadrele didactice/ Învățământul preșcolar și primar 1-2/2013/Editura Arlequin

Revista Națională de profil psihopedagogic pentru cadrele didactice/ Învățământul preșcolar și primar 3-4/2012/Editura Arlequin

M.E .C..Institutul de Științe ale Educației Revista Învățământul Preșcolar ¾ 2005 p 98

Gabriela Kelemen, Psihopedagogia copiilor cu dificultăți de învățare, Editura Universității „Aurel Vlaicu”, Arad, 2006

http://www.creeaza.com/didactica/gradinita/Educarea-Limbajului la varsta preșcolară-264

http://editura edu.ro/didactice/română/Îbogățirea vocabularului.

https://orizontdidactic.net/2015/10/30/particularitati-ale-limbajului-la-varsta-prescolara

http://concursurilecomper.ro/august2015-Traistaru Maria Eficiența jocului didactic.pdf)

http://www.didactic.ro/revista-cadrelor-didactice/utilizarea-metodelor-interactive-la-clasa-exemple-de-bune-practici

M. Bocoș – „ Teoria și metodologia instruirii”

C. Cucoș – „Pedagogie”

M. Dumitrana – „ Educarea limbajului în învățământul preșcolar”

S. Breben, E. Gongea – „ Metode interactive de grup”, etc.

Monica Lespezanu, Tradițional și modern în învățământul preșcolar, Editura Onfal Esențial, București, 2007, p. 107

Elena Sucar, Valorile formative ale jocului didactic, București, în Tribuna școlii nr.248/1983 p.11

Jean Piaget, Psihologia copilului, Editura Osiris, 1999, p 76, 77.

Claparede, Ed., (1975), Psihologia copilului și pedagogia experimentală, București: Editura Didactică și Pedagogică.

Gheorghe Tomșa, Mirela Chelaru ,Corina Iurea, Cornelia I.-,,Psihopedagogie preșcolar si primară’’.București ,2005;

Proba de evaluare inițială nr.1

Una sau mai multe

1. Denumește obiectele/ființele reprezentate în imaginile de mai jos.

2. Spune-mi câte obiecte/ființe observi în fiecare imagine.

3. Formulează propoziții simpe, folosind cuvintele reprezentate în imagini

Proba de evaluare inițială nr.2

Câte silabe are?

1. Scrie în spațiile de mai jos, tot atâtea liniuțe, câte silabe au cuvintele reprezentate în imagini.

Probă de evaluare sumativă

Cum spun eu și cum spui tu

1. Formează perechi cu sens contrar

2. Denumește cuvântul opus. În spațiile libere, educatoarea ta va scrie cuvintele spuse de tine: