Istoria Sudanului

SUDANUL

Introducere

Sudanul este ce mai mare țară din Africa. O găsim intre Africa Centrală și Africa de Nord. Se afla pe o bucată plană de campie uscată și plină de praf. Munții îi regăsim in partea de Vest și în Sud. Partea de Sud a Sudanului este partea cu un sol mai umed care oferă un mod de trai mai decent. Nilul joaca un rol important pentru Sudan, datorita faptului ca este cel mai mare fluviu din lume. Datorita Nilului regasim doua ramuri care se intalnesc in capitala Sudanului, Khartoun. Prin prisma acestui fluviu se ragesc fasii de sol fertil intr-o tara invelita de desert. Sudanul a fost creat din regate separate, unele regate fiind pozitioante de-a lungul fluviului. Acestea strategie de asezare de-a lungul Nillui, ofera o stabilitate a hranei.

Aici familiile lupta cu mediul in care traiesc, un mediu plin de uscaciunea si praf. Aceste familii au fost aduse aici ca refugiati, de catre oameni inarmati calarind cai si camile. Majoritatea refugiatilor au cazut morti, iar unii au fost raniti, de catre oameni. Copii plangand de foame si de sete intr-o lumea in carea foametea isi face locul cu usurita. Foametea, este o mare problema ce bantuie in vestul Sudanului. O foamete este mult mai grava decat lipsa hranei, datorita duratei pe care se poate prelungi. Aceeste scene sunt tipice in Darfur. De mai mult de trei ani, oamenii au suferit violente, sute de mii au murit in chinuri groaznice.

Guvernul suporta calaretii inarmati care au distrus satele si care scot oamenii din case, iar cei care au reusit sa ramana la casele lor se confrunta cu o foame teribila. Violenta pare sa nu aiba sfarsit. Guvernul sudanez refuza sa lase in Darfur soldati care sa mentina pacea. Toate acestea se intampla intr-o tara care a avut deja aproape 50 de ani de razboi civil. Saturile au fost bombardate iar locuitorii ei omorati, violati sau fortati sa mearga in lagarele de concentrare conduse de guvern.

Sudanul este impartit dupa mai multe aspecte si anume: religie, grup etnic, limba si regiune. Multe dintre conflicte sunt legate intre regiunile nord-sud. Aici majoritatea locuitorilor este predominanta musulmana. Exista o minoritate de musulmani si o majoritate de arabi. Grupurile de non-arabi, care impartasesc aceleasi radacini ale limbii, traiesc in partea de sud a Sudanului. Acesti oameni in delungul anilor nu s-au convertit la Islam. Acestia au traditii africane sau credinte crestine. Nilul a conectat aceste regate vechi cu Egipt. Egiptul este cel mai puternic stat in vecinatatea Sudanului. Multe aspecte istorice ale Sudanului sunt legate strans de Egipt. In vremea faraonilor egipteni, Sudanul era mai numit Nubia sau Kush.

Profetul Muhammad a fost cel care a fondat Islamul, acesta a murit in 632 d. Hr. Terenurile Islamului s-au intins din Peninsula Arabica catre tarile vecine. Pana la 700 A.D. aproape toata Africa de Nord a fost cucerita de arabi. Prin prisma acestei cuceriri poporul s-a convertit la credinta musulmana.

Lucrurile nu au decurs atat usor in Nubia. Arabii au fost batuti in 642 si 652. Aceste pierderi au fost o raritate pentru invadatorii musulmani, ca urmare au fost de acord cu un tratat, cu Nubienii. Acest tratat a fost cunoscut sub numele de ,, baqt’’. Poporului nubian ia fost promisa independenta in schimbul tributelor platite in sclavi, in fiecare an. Baqt a durat aproximativ 700 de ani si este unul dintre cel mai lungi tratate din istorie.

In sudul centrului al Sudanului este o mlastina care traverseaza Nilul si acopera mai mult de 30,000 kilometri patrati. Acesta mlastina se numeste Sudd , numita si bariera in araba. Dimensiunea Sudd-ului depinde de cat de mult inunda Nilul in fiecare sezon ploios. De-a lungul istoriei, Sudd a blocat atat exploratorii cat si invadatorii sa se indrepte spre sud, jucand un rol important pentru Sudanul de Sud.

In istoria Sudanului s-au implicat multe tari precum egipteni care au controlat aproape toata partea de nord a Sudanului. Egipteni au apartinut celui mai mare imperiu- Imperiul Otoman. Acestia in cele din urma au fosndat un guvern in 1821 care s-a numit Turkiyah. Guvernul Turkiyah a condus nordul sudanului si a ignorant oamenii din nord. Prima miscare pentru o uniune independenta a Sudanului a venit din partea sudului. Musulmanii din sud au legat o rebeliune in 1881si au numito Mahdi. Acestia s-au impus in nordul Sudanului. Egiptenii fiind invaluiti de acesta rebeliuni au chemat in ajutor britanici. In 1885, Mahdi a capturat Khartoum. Ei au omorat comandantul armatei britanice Charles Gordon. Sudan s-a declaarat ea insasi tara independenta. Britanicii au antrenat oamenii pentru ai ajuta sa fuga din Sudan. Pentru a putea educa oamenii, britanicii au deschis Gordon Memorial College in Khartoum in 1902. Cei mai multi dintre elevi au venit din partea musulmanilor si vorbitorilor de araba din nordul Sudanului. In 1896, britanicii si egiptenii au lovit din nou. Ei au capturat sate. In 1898, ei s-au intalnit cu o armata sudaneza in Omdurman, langa Khartoum. Britanicii si egiptenii erau depasiti numeric, dar britanicii aveau arme moderne. In Batalia de la Omdurman, aproape 10,000 de soldati sudanezi au murit, iar egipteni si sudanezi doar 48. Pana in secolul al XX-lea, britanicii au avut cel mai mare imperiu din lume, dar aveau nevoie de oameni capabili sa conduca regiunile si districtele.

Ei se bazau pe oamenii de rand sa-i ajute ca lucrurile sa mearga. Timp de 50 de ani, tinerii sudanezi au fost educati in stil britanic. In jurul anului 1950 multe colonii asiatice si africane au refuzat independenta.

In 1953 Regatul Unit si Egiptul aveau in plan independenta pentru sudanezi. In 1954, sudanezii au ales un nou parlament. Ismail al- Aihiri a devenit primul ministru al Sudanului, iar in decembrie 1955 parlamentul sudanez a votat independenta completa. Noua tara a avut un inceput cutremurator. Britanicii si egiptenii au ajutat la scrierea primei constitutii.

Sudanul a devenit o tara independenta pe 1 ianuarie 1956, dar vestile rele au venit odata cu cele bune. Razboiul civil a izbucnit, motivul fiind despartirea nordului de sud. Nordicii aveau puterea, iar sudicii nu prea aveau nimic de spus niciodata in noua tara, nu se puteau impune. Ei au crezut ca independenta pentru sud era singurul raspuns. Probleme Sudanului au mers mai departe de diferentele nord-sud. Ei au mers mult mai departe decat musulmanii si non-musulmanii. De exemplus in nord tarile si satele aveau multe probleme, dezacorduri, iar sudul avea foarte multe grupuri diferentiate. Aceste grupuri nu erau de acord cu multe lucruri, iar sudicii nici macar nu sunt de acord cu ceea ce vor ei. Unii doresc independenta totala, iar altii vor mai multa libertate in Sudanul unit.

O serie de guverne au condus Sudanul din 1956 pana la mijlocul 1960. Armata a fost mereu prezenta. Sudanul a ramas instabil si pacea parea departe. Colonel Gafaar Muhammad Nimeiri a fost de acod sa vorbeasca cu rebelii din sud. Acest dialog a dus la un acord de pace in 1972. Aceasta a fost o perioada de pace rara pentru Sudan.

Tarziu in 1960, Sudanul a trecut prin mai multe guverne, dar tara a ramas cu aceleasi probleme. Sudanul inca avea nevoi de o constitutie puternica. Razboiul civil a ramas dezlanuit. In mai 1969, Colonelul Gafaar Muhammad Nimeiri si un grup format din ofiterii armatei au preluat puterea in sud. Sudanezii au numit aceasta,, Revolutia din mai’’. Nimeiri a crezut ca guvernul sau va fi unul puternic. Acesta ia decizii drastice considerand independenta si pentru sud, iar controlul musulman a societatii sa fie redus pentru ca sudistii sa se simta parte a tarii.

Razboiul civil din Sudan s-a dezlantuit de-a lungul a 20 de ani. Armata se astepta la o victorie in 1970, dar rebelii din sud au atacat din nou. Fortele rivale rebele au fost unite pentru prima data de Generalul Joseph Lagu. El a inceput sa vorbeasca cu guvernul pentru a opri lupta. In martie 1972, Lagu si colonelul Nimeiri au semnat un pact de pace in Addis Ababa, Ethiopia. Addis Ababa a adus pace pentru unsprezece ani. Pacea a durat pana in 1983. In acest timp Nimeiri a facut noi legi musulmane, care multe dintre acestea ofensau non-musulmanii. Din nou razboiul incepe. Sudul a descoperit cum se poate produce uleiul si erau convinsi ca vor face multi bani din asta. Intre timp grupurile extreme de musulmani au crescut in tara. Ei se luptau cu oricine care nu erau de acord cu ei. In 1989, Omar al-Bashir a devenit noul lider a Sudanului. Odata ajuns la putere, incepe sa sprijine teroristii si Sudanul devine un loc periculos dar prielnic pentru Bin Laden.

In 1989, Omar al-Bashir a preluat guvernul sudanez. Sudanul a devenit foarte primitor pentru extremistii islamici din alte tari. Unul dintre ei a fost Osama Bin Laden. Bin Laden a controlat grupul al Qaeda care pus la cale mai multe atacuri teroriste din Statele Unite, precum cel din 11 septembrie 2001. Al Qaeda si celelalte grupuri au dat bani guvernului, in schimbul unui loc sigur sigur unde sa traiasca si sa isi desfasoare actele de terorism. In taberele lor au inceput sa antreneze voluntari. Sudanul a continuat sa serveasca ca un loc de intrunire, refugiu sigur, tabere de antrenament pentru un numar de grupuri teroriste internationale, in special pentru gruparea al Qaeda in frunte cu Bin Laden.

Pana in 2000 razboaiele s-au dezlantuit in Sudan. Luptele constate au folosit o mare parte din banii tarii. S-au distrus terenuri agricole, iar tineri barbati au fost luati de la casele lor. Cateodata, lipsa foaemei era aproape de o foamete.

Statele Unite nu au avut o ambasada in Sudan din 1996. In timpul acela, Frontul National Islamist guverna Sudanul. Statele Unite nu erau de acord ca acesta sa primeasca teroristii. Nu era de acord ca Sudanul sa sprijine Irakul in razboiul din Golful Persic. Lucrurile intre Sudan si Statele Unite s-au imbunatatit desi Statele unite inca vede Sudanul ca ,, stat sponsor al terorismului’’. In ciuda disputelor, Statele Unite ale Americii a incercat sa ajute Sudanul pentru a gasi pacea.

Sudanul are nevoie de pace. Membrii guvernului incepe sa se intalneasca cu liderii rebelilor din sud. Aceste intalniri au dus intr-un final la un acord de pace in 2002. Acesta a fost protocolul Machakos. Acesta a fost primul pas pentru o pace de lunga durata.

Razboiul civil din Sudan a luat sfarsit pe 9 ianuarie 2005. In acasta zi guvernul sudanez si SPLM ( Sudan People’s Liberation Movement) au semnat Comprehensive Peace Agreement. Au trebuit ani de discutii pentru ca aceste doua parti sa ajunga la un acord. Aceasta insemna ca soldatii sa paraseasca sudul, iar refugiatii sa se intoarca la casele lor. Pacea a luat multi ani pentru a se instala complet. In timpul acesta, luptele au luat sfarsit. Pacea a prezentat cat de multa independenta ar trebui sa aiba sudul. S-a vorbit chiar si despre o relatie mai buna intre musulmani si non-musulmani. Totul parea sa fie bine.

In 2003, razboiul civil din Sudan era aproape gata, dar oamenii de aici nu au sarbatorit niciodata. Un nou conflict statea sa inceapa si acela era coonflictul din Darfur . Oamenii in Darfur, ca majoritatea din nordul Sudanului, erau musulmani, dar spre deosebire de majoritatea oamenilor din nord, ei nu erau arabi. Ei ziceau ca guvernul ignora cerintele lor. Doua grupari rebele: ,,Justice and Equality Movement’’ (JEM) si ,, Sudan Liberation Movement ( SLM), au inceput sa protesteze pentru cei ce sunt non-arabi.

Violentele din Sudan au fortat din nou oamenii sa-si paraseasca casele. 350,000 de refugiati sudanezi traiesc in tari vecine, iar alte doua milioane au fugit in locurile mai sigure din Sudan. Multi din acesi oameni au simtit ca nu au mai putut sa se intoarca. Tot ce aveau in sudul Sudanului a fost distrus, satele au fost arse. Puturile au fost otravite, terenurile au fost transformate in desert. Inainte ca regiunea sa poata reconstrui, restul oamenilor se chinuie sa supravetuiasca. Pentru a se confrunta cu gruparile rebele guvernul a numit o militie araba locala. Acestia nu faceau parte din armata oficiala. Treaba lor era sa se inteleaga cu rebelii. Acestora li se spunea Janjaweed. Multi ani, acesti oameni inarmati au terorizat regiunea. Sute de mii de oameni au murit in lupta. Iar milioane de oameni au devenit refugiati, unii au fugit in Chad, iar altii au ramas in Sudan. Cei ramasi in Darfur se confunta cu foame si boli.

Lumea internationala s-a uitat catre evenimentele din Darfur cu ingrijorare si oaroare. In alte locuri cu probleme, pacea a fost fortata, ajutand astfel la oprirea luptelor. Oamenii care luptau trebuiau sa fie de acord pentru a lasa cei de dinafara sa intri in regiunea sau tara lor. Aceasta nu s-a intamplat in Darfur. Natiunile Unite s-au oferit sa trimita oameni ca o incearcare de aducere a pacii, dar guvernul sudanez au refuzat acest ajutor. Ei nu au incredere in multe alte tari. UN este acuzata de amestec in problemele ce se desfasoara in Sudan.

Natiunile Unite, in ultimii 58 de ani, au trimis soldati pentru a aduce pacea in 61 de parti ale lumii. Unii dintre acesti soldati au reusit sa pune sfarsit violentelor din acea regiune. Guvernul sudanez a refuzat aducerea acestora in Darfur. Au reusit sa patrunda totusi cativa soldati in Darfur din alte tari din Africa. Din 2004, aproape 7,000 soldati din Uniunea Africana ce au incercat sa reduca luptele. Lucrurile s-au schimbat in noiembrie 2006. Guvernul sudanez a fost intr-un final de acord sa combine fortele de pastrare a pacii, a Natiunilor Unite cu Uniunea Africana. Cateva zile dupa aceasta stire, presedintele Sudanului, Bashir, spune ca :,, vorbele despre uniunea comuna sunt minciuni’’. S-a ajuns la concluzia ca in Darfur s-au comis si acte de genocid.

Amnesty International incearca sa puna capat suferintelor. Oamenii au primit alimente, haine, chiar si adapost. Guvernul sudanez nu se increde in aceste organizatii care vin in ajutorul lor, foarte putini au fost lasati sa intre in regiune, iar unii au fost atacati, multi au murit, astfel Darfur ramane un loc periculos.

In 2006, lumea a considerat ca e mai bine sa forteze Sudanul pentru a primi oamenii ce vin in ajutorul lor pentru mentinerea pacii. ,,Fortarea,, a constat in refuzarea de a mai comercealiza cu Sudanul pana guvernul nu-si va schimba ideile, multe dintre tari refuzand sa le mai cumpere uleiul. Insa, Sudanul avea un prieten important- China, care cumparau in continuare ulei si nu doreau sa renunte la comert. Pana problemele vor fi rezolvate, Sudanul va ramane o tara in criza.

Cauze

Viitorul Sudanului, in ce-a de-a doua parte a secolului XXI, este privit cu incertitudine. In anul 2011 aceasta inceteaza sa fie un stat natiune unificat, procesul teritorial de separare a nordului de sud poate fi acompaniat bine de un nou conflict. Sudanul creat in secolul XIX , prin invazie si reguli imperiale ale Egiptului si Britaniei, a incetat sa mai existe. Aceasta reprezinta o schimbare majora.

In 2004, venind sa atraga atentia catre problemele din politica si de dezvoltare a Sudanului , se creaza Institutul Rift Valley care ofera primele cursuri oamenilor. Aceaastea consta intr-o saptamana de invatat intensiv , despre toate aspectele ce inconjoara tara. Acesta vine sa dea tarii oameni capabili si bine pregatiti sa faca ceva bun pentru societate.

China si cateva tari din Asia si-au extins capitalul investit, in special in industria uleiului in Sudan, in timp ce Egipt si alte tari au investit pe scara larga in proiecte pe Nil.

Istoria Sudanului este perceputa ca fiind o ,, tabula rasa’’. Expresia are originea din timpul lui Aristotel care reia o imagine a lui Platon si carcterizeaza psihicul inaintea unui act de cunoastere.

Vechiul Almanac a fost important pentru coloniile oficiale deoarece le dadea informatii folositoare.

O versiune a sudanezilor in istorie care celebreaza ideea de uniune, ia forma in urma ciocnirii colonialismului britanic si a celui egiptean, fiind bine descris in planul lui Khartoum, unde numele strazilor

In Khartoum numele lui Abu Gaga poate fi sinonim cu numele unui erou national care lupta impotriva Egiptului sau a Ethiopiei, iar Nuba Mountains evoca alt episod trist in istoria tarii, in timp ce in Equatoria nu inseamna nimic. Pentru sudici, Zubeir Pasha Street inseamna comerciant de sclavi, care nu aveau o figura nationala.

Proiectele islamice din 1980 au fost o incercare de impunere a unei noi identitati nationale in Sudan, una care vede religiile tarii si diversitatea culturala, ca fiind ceva ce trebuie sa unifice sistemele. Unii ganditori islamisti au aclamat ca momentul final in care au fost eliberati sudanezii de sub regulile coloniale, au fost blamate problemele tarii dupa independenta unei puteri corupte de imperialismul vestic care a continuat sa controleze tara. Razboiul civil din sud a fost numit un razboi de viziuni.

Sudanul nu are doar o singura istorie ci mai multe versiunii a cee ce conteaza in trecut si perioadele cu un impact dezastruos asupra populatiei. Schimarile rapide si modul de guvernare in Sudan au dus la diferite coflicte religioase si lupte pentru a combate foametea.

Condominiumul anglo-egiptean din Sudan a fost cea mai mare uniune politica de imperialism in Africa. Au castigat Darfurul in 1916. Condominiul a fost divizat in noua provincii. 6 dintre ele erau ale nordului si doua ale sudului. Aceste provincii au fost subdivizate in 1970 si divizate din nou in 1994 in constructii de viitor care au creat 26 de state. Terenul ocupat de aceste state se intinde de la desertul Nubian in nord-in est cu Sahara-catre mlastini si paduri inca 1600 km in sud. In nord, Sudanul face grannita cu Egipt, iar in nord la ecuator, se invecineaza cu tarile din estul si centrul Africii. Cele doua regiuni sunt legate de Nil. Nilul Alb curge din sursa sa din Rwanda si Uganda in partea de sud a Sudanului, unde este stiutca Bahr al-Jebel, ‘’ the River of the Mountain’’. Bahr al-Jebel curge prin Sudd si este hranit de numeroase rauri, printre care cel mai important este Bahr al- Ghazal, care este . Nilul Alb incepe acolo unde Bahr al- Ghazal intalneste Bahr al-Jabal. Ariile cultivate se intinde in locuri stancoase si abrupte, unde cultivarea este imposibila. Intre Khartoum si granita cu Egipt se afla rauri ces unt naviabile.

Accesul la apa este de o importanta vitala pentru viata sudanezilor dar si pentru dezvoltarea economica cu ajutorul agriculturii si a cresterii animalelor. La nivel de stat, proiecte marete hidrologice precum Hamadab Dam si Roseires Dam pe Nilul Albastru. Aceste proiecte, precum si cele de irigatie, au uneori efect distrugator pentru localnici.

Geografia Sudanului, la fel ca si istoria sa, pare a fi dominata de Nil. In nord, majoritatea populatie traieste de-a lungul raului, iar majoritatea industriei si a puterii se afla aici.

Desi este o tara mare, Sudanul nu a avut tot timpul o populatie mare. In 1903 populatia a fost estimata la mai putin de doua milioane de locuitori. In cativa anii, populatia a crescut ajungand la 10 milioane de locuitori in anii 1955-1956, iar in 2008 s-a ajuns la 39 milioane.

Abilitatea de a se misca si de a folosi diferite tipuri de sol a fost importanta pentru cei care traiau langa munti. Aceasta abilitate sa dezvoltat datorita situatiei in care se aflau. Lipsa hranei si a apei au pus locuitorii zonei in situati dificele de a dezvolta idei de supravetiuire.

Sunt de asemenea diferente semnificante a tipurilor de sol, care combina precipitatiile cu producerea diferitelor tipuri de vegetatie. De la nord la sud , solul se schimba de la nisipos la argilos.

In ultimii o suta de ani in multe parti ale Sudanului, interventiile umane au remodelat peisajul si au creat posibilitatea de a se misca si comunica. Trenul si telegraful au fost primele inovatii. Capacitatea dezvoltarii este produsul Nilului. Inafara de rau si marile proiecte, Sudanul are si alte bogatii, cum ar fi guma arabica, care este o importanta sursa de venit pentru locuitori din zona savanei. Guma arabica este folosita la producerea medicamentelor, cosmeticelor, vopselelor. Shea este folosita pentru producerea untului de shea folosit la cosmetice.

Prima contributie semnificanta pentru a acoperi trecutul Sudanului a venit din partea calatorului James Bruce ce a trecut prin niste vechi ruine langa orasul Begrawiya si a indentificat corect locul lui Meroe. Darfurul este si acum explorat de arheologi.

Cel mai reprezentativ loc pentru perioada Paleolitica este situat in centrul Sudanului si este Khor Abu Anga in Omdurman, descoperit in 1949. Locul acesta este asociat cu o lunga perioada a istoriei in care stramosii foloseaua bucati simple de piatra ca si unelte, ce ii ajutau la vanat. Alte locuri din aceasta prioasa a fost regasita si in Wadi Halfa si Argin, in timp ce mai tarziu, la jumatatea Paleoliticului a fost gasita de asemenea si in Dongola . Un cimitir de la sfarsitul acestei perioade a fost gasit in Jebel Sahaba, ce se preconizeaza a fi cel mai vechi cimitir de razboi din lume. Populatia din Mezolitic erau vanatoti si culegatori care au dezvoltat societatea sedentara cu economiile de mancare colectata. In Sudan, ei traiau de-a lungul Nilului, exploatand resursele acestuia, producand ceramica si utilizand ustensile din piatra si os. Spre sfarsitul Neoliticului, asezarile urbane au inceput sa se raspandeasca pana la nordul Dongolei. Dovezi pentru acest lucru sta cimitirul din Kerma.

Regatul lui Kush a fost partener comercial cu vechiul Egipt. Retelele pentru comert erau extinse incluzand arii din sud-est lamga Kassala. Elementele comerciale ce treceau prin Kerma erau fildesi, piele de animale, aur si sclavi, ce au adus o mare bogatie orasului, acest lucru vazandu-se din mormintele regale. Mormintele regilor din Kerma erau impresionante. Acestia erau ingropati sub movile ce ajungeau pana la 90 de metri in diametru si insotiti de 400 de sacrificii umane, printre acestia aflandu-se si membrii a familiei , prizonieri de razboi.

Cultura Kushite este un intresant amalgam de influente din Egipt si traditiile locale din Africa. Aceasta cultura s-a dezvoltat foarte mult, rezultat al schimbarilor politice si culturale. In perioada timpurie Kush a asimiliat cultura faraonilor Egipteni.

Regatul Crestin din Nubia- sursele istorice arata ca in mijlocul secolului al saselea erau trei state succesoare, Nobadia in nord cu capatala la Faras, Makuria in centru cu capitala la Old Dongola si Alwa in sud cu capitala la Soba. Acestea au fost statele care s-au convertit la crestinism prin misionarii trimiti din Egiptul bizantin si Constantinopol. Adoptia crestinismului fara indoiala a adus importante beneficii politice , aliind statul Nubian cu Bizantul, supraputerea regionala. Balantul puterii in regiune a fost spulberat la inceputul secolului sapte cucerirea persana din Egipt. Cu toate acestea, in urmatoarele secole regatele nubiene Makuria, Alwa si Nobadia au dezvoltat culturi vibrante.

Cum crestinismul a ramas religia dominanta in Nilul de mijloc pana in secolul treisprezece, colonistii arabi incep sa vina prea devreme, mai intai de-a lungul coastei Marii Rosii si dupa spre Nil si dincolo. Contactul intre Arabia si Sudan a existat inaintea Islamului. Exista evidente clare care atesta prezenta musulmanilor in comunitatea crestina din Nubia. In timpul cruciadelor atitudinea lumii musulmane catre crestinii din Nubia parea a se fi schimbat.

Egiptul a fost sub control Otoman la inceputul secolului al saisprezecelea, fiind de asemenea prezenti si in Sudan , pe coasta Marii Rosii, la Suakin in anul 1524