Istoria Sociologiei

Claude Lévy Strauss

Studiu de autor

Istoria sociologiei

Universitatea de Vest din Timisoara

Facultatea de Sociologie si Psihologie

An I, sem II, grupa Resurse umane

Asist. Univ. Dr. Simona Dabu

Lect. Univ. Dr. Vasiluta Marius

OLARU Carmen

Date biografice

Claude Lévy Strauss,  este un antropolog si un etnograf francez renumit. S-a nascut in 1908 la Bruxelles intr-o familie de evrei; copilaria si-o petrece la Paris alaturi de bunicul sau care era rabin la o sinagoga din Versailles.

Studiaza la Sorbona dreptul si filosofia, dar cea dintai materie nu ii starneste interesul autorului.

In 1935, impreuna cu sotia sa pleaca in Brazilia, la Universitatea din São Paulo, unde este desemnat profesor de Sociologie, iar sotia sa, Dina, este profesoara de Etnologie. In cei 4 ani petrecuti in Brazilia, Claude Lévy Strauss o insoteste pe sotia sa in cercetarile sale etnografice, iar prin intermediul acesta studiaza triburile indiene din bazinul amazonian. In 1938, revin pentru o noua cercetare, ce dureaza aproximativ jumatate de an, perioada in care au studiat civilizatiile triburilor Nambikwana si Tupi-Kawahib. Aceasta experienta reprezinta inceputul carierei de antropolog al scriitorului, dupa cum el insusi afirma in opera “Tristes Tropiques”.

In 1939 revine in Franta pentru a participa la razboi; dupa capitularea Frantei in 1940, Lévy Strauss este professor la Monpellier, dar, datorita originii sale(provenea dintr-o familie de evrei), este concediat si totodata isi pierde si cetatenia franceza.

In 1941, primeste un post in New York la New School For Social Research, iar apoi devine consilier cultural la Ambasada Frantei in SUA; sfarsitul anului 1947 reprezinta perioada in care Lévy Strauss revine definitive in Franta. Isi desfasoara activitatea si la UNESCO, straduindu-se sa “dea impresia ca un organism fara scop si fara functie, poate avea totusi o ratiune de a fi.”

 In 1959 devine profesor titular al catedrei de antropologie sociala la Collge de France. In 1973, primeste cea mai inalta distinctie in cadrul cariei scriitoricesti din Franta, devenind membru al Academiei Franceze. Impreuna cu Ferdinand Braudel contribuie la punerea bazelor Sectiei a VI-a a Scolii practice de inalte studii in domeniul sstiintelor sociale. Medaliat cu aur la CNRS, el este numit „doctor honoris causa” a numeroase universitati straine si va continua sa se bucure de un mare prestigiu, chiar si in perioada cand curentul structuralist isi mai pierde din audienta.

S-a stins din viata la data de 30 octombrie 2009, la putin timp dupa implinirea varstei de 101 ani.

Operele care l-au consacrat sunt : „Structurile elementare ale rudeniei” (1949) opera prin care pune bazele antropologiei moderne, „Tropice triste” (1955), „Antropologie structurala” (1958), „Gandirea salbatica” (1962), „Rasa si istorie” 1951, „Toti suntem canibali”, „Cealalta fata a lunii- scrieri despre Japonia” (2011)

Filozof dar si om de litere, Claude Lévy Strauss si-a realizat intreaga opera incercand sa inteleaga modul in care functioneaza spiritul uman, astfel, incat operele sale sunt trecute atat prin filtrul antropologiei din perspectiva teoretica cat si din cea practica, prin aplicarea principiilor acestei discipline in mitologie.

In toata opera sa se regasesc clar urmele educatiei sale, o educatie care se manifesta si prin gustul rafinat pentru muzica si pictura. Gustul si setea de cunoastere reiese si din colectia de obiecte care apartinusera indienilor pe care autorul o detinea, colectie ca o va expune la Paris. “Salbaticul” se regaseste la Lévy Strauss tocmai prin existenta acestor masti, prin prezenta miturilor.

Claude Lévy Strauss a fost un reprezentat de seama al curentului structuralist. “Structuralismul reprezinta o orientare teoretica si metodologica in stiintele contemporane care studiaza structura, functiile si sistemele de relatii ce caracterizeaza obicetele si procesele. Structura sociala reprezinta un ansamblu de interactiuni umane si sociale integrate intr-un sistem, caruia ii confera omogenitate si continuitate si ii determina identitatea si stabilitatea. In conceptia autorului, strcutura este un model de fapte reale, care se accepta sau se exclude in interiorul unor unitati sociale, care alcatuiesc laolalta un system de relatii numit civilizatie sau cultura. Actiunle noastre structureaza- modeleaza lumea inconjuratoare, dar in acelasi timp sunt structurate de ea. Societatile umane sunt intr-un proces continuu de structurare. Ele sunt reconstruite in fiecare moment, prin veritabile “caramizi” care le compun, si anume fiintele umane."

Cuprins :

Cealalta fata a Lunii – scrieri despre Japonia

Tropice triste

Cealalta fata a Lunii – scrieri despre Japonia

Locul culturii japoneze in lume

“Gandirea japoneza nu pare nici sa anihileze subiectul: in loc de cauza, ea face din acesta un rezultat. Filozofia occidentala a subiectului este centrifuga: totul pleaca de la el. Modul in care gandirea japoneza concepe subiectul pare mai curand centripet. La fel cum sintaxa japoneza construieste frazele prin determinari succesive, mergand de la general la special, gandirea japoneza plaseaza subiectul la capatul cursei: el rezulta din modul in care grupuri sociale si profesionale din ce in ce mai restranse se incastreaza unele intr-altele. Subiectul redobandeste astfel o realitate. El este aidoma locului ultim unde se reflecta aparentele sale.”

Claude Lévy Strauss a facut cinci calatorii in Japonia, in compania sotiei sale, Monique, intre anii 1977-1988. In ajunul primei lui plecari, in prefata la editia japoneza integrala a “Tropicelor triste”, marele antropolog evoca atasamentul sau fata de Japonia: “Nici o influenta nu a contribuit mai de timpuriu la formarea mea morala si intelectuala decat cea a civilizatiei japoneze.[…] Nu ignor totusi marile lectii pe care civilizatia japoneza le rezerva Occidentului, daca acesta binevoieste sa le asculte: ca, pentru a trai in present, nu e nevoie sa urasti sis a distrugi trecutul; si ca nu exista opera culturala demna de acest nume care sa nu lase loc iubirii si respectului pentru natura. Daca civilizatia japoneza reuseste sa tina cumpana dreapta intre traditie si schimbare, daca ea pastreaza echilibrul intre lume si om si stie sa evite devastarea si uratirea celei dintai de catre cel din urma, daca, intr-un cuvant, ramane convinsa, potrivit invataturii inteleptilorsai, ca omenirea ocupa pamantul acesta doar cu titlu provizoriu si ca aceasta scurta trecere nu-i da nici un drept sa pricinuiasca pagube iremediabile intr-un univers care exista dinaintea ei si va continua sa existe si dupa ea, atunci poate vom avea o mica sansa ca sumbrele perspective la care conduce aceasta carte, cel putin intr-o parte a lumii, sa nu fie singurele fagaduite generatiilor urmatoare.”

„Cealalta fata a Lunii- scrieri despre Japonia”, este alcatuita din 9 capitole, 9 teme mari de discutie, fiecare dintre acestea avand ca surse diferite evenimente la care antropologul a participat.

Primul capitol „Locul culturii japoneze in lume” are ca sursa textul unei conferinte ce a avut loc in data de 9 martie 1988 la Kyoto cu ocazia sedintei inaugurale a Centrului international de cercetare pentru studii japoneze. Textul a fost publicat pentru prima data in japoneza in numarul din mai 1988 al revistei Chuo koron, Tokyo, fiind tiparit apoi si in Revue d’esthetique, nr 18 in anul 1990.

In debutul primului capitol al cartii, Lévy Strauss afirma dificultatea “redutabila” cu care se confrunta in incercarea de a stabili locul culturii japoneze in lume; astfel, antropologul sustine ca datorita unor motive atat practice cat si teoretice, demersul sau va fi unul anevoios: “Mai intai, motivele practice: Oricare ar fi interesul pe care il am fata de Japonia si de cultura ei, seductia pe care ele o exercita asupra mea si importanta rolului pe care recunosc c ail au in lume, imi dau seama cel dintai ca am o cunoastere superficiala asupra tarii dumneavoastra. […] Si mai grav, nu citesc, nici nu vorbesc in limba dumneavoastra. In sfarsit, desi arta, artizanatul dumneavoastra ma fascineaza, modul in care le percep ramane inevitabil exterior: nu m-am nascut, nici nu am crescut printre aceste capodopere.”

La aceste motive practice, antropologul le adauga si pe cele teoretice, unul dintre acestea fiind lipsa „obiectivitatii” de a intelege o cultura si o civilizatie total straina de cea a lui: „ cui nu s-a nascut acolo, n-a crescut acolo, n-a fost educat si instruit acolo, un reziduu in care se gaseste esenta cea mai intima a culturii ii va ramane mereu inaccesibil, chiar daca a stapanit limba si toate celelalte mijloace exterioare de a o aborda. Caci culturile sunt prin esenta lor incomensurabile.”

Totusi Lévy Strauss totusi afirma ca solutia pentru aceasta problema este antropologia, care prin insasi existenta ei descrie si analizeaza „culturi alese dintre cele mai diferite de cea a observatorului” si le interpreteaza „intr-un limbaj care, fara a neglija ceea ce ofera acestea original si ireductibil, sa-i permita totusi cititorului sa se apropie de ele.”

Totusi, desi meseria sa de antropolog ii cere lui Lévy Strauss impartialitate si obiectivitate, scriitorul afirma: „chiar daca meseria pe care o practic ma cam impedica sa o marturisesc, ma simt profund impregnat de formele muzicale ce au luat nastere si au inflorit in Occident in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, incat, in general, muzicile exotice nu prea imi ating sensibilitatea. Le acord un interes profesional, dar rareori sunt emotionat de ele. Trebuie totusi sa fac exceptie pentru muzica japoneza, pe care am auzit-o tarziu si m-a captivat imediat.” Distingem astfel, fascinatia stabila si temeica pentru Japonia, atractie pe care autorul marturiseste in nenumarate randuri ca o are fata de aceasta tara ce l-a captivat inca de mic copil.

Miturile Japoniei, carora Lévy Strauss le gaseste corespondente si in alte zone ale lumii precum: America, Europa sau chiar Africa, pastreaza insa un japonism, un element aparte, specific acestei tari. Antropologul se declara mult mai fascinat de insula Kyushu, de „locurile unde se presupune ca s-au derulat evenimentele fondatoare ale celei mai vechi mitologii japoneze”, decat de Israel si de Locurile Sfinte. In „Kyushu te cufunzi intr-o atmosfera clar mitica. Problematica istoricitatii nu se pune sau, mai mult, nu este pertinenta in acest context.[…]Una dintre atractiile cele mai captivante ale Japoniei tine de faptul ca aici te simti intr-o familiaritate intima…[…] Chiar si in zilele de azi este suficient sa numeri autocarele din care se revarsa vizitatorii in aceste locuri sacre, ca sa te convingi ca marile mituri fondatoare si peisajele grandioase in care se ilustreaza traditia mentin intre timpurile legendare si sensibiliatea contemporana o continuitate traita.”

Lévy Strauss isi continua pledoaria despre Japonia in acest prim capitol si incearca sa stabileasca in ce consta originalitatea acestei culturi si civilizatii. Astfel, el incearca sa explice un episod din mitologia japoneza care l-a captivat, mit pe care totusi antropologul l-a regasit si in alte culturi, precum cea indonesiana si europeana. Totusi, afirma Lévy Strauss „in Indonesia, in Europa si in cele doua Americi nu regasim decat anumite elemente din secventa japoneza.[…] Mai bogata, secventa japoneza ofera totodata o constructie mai riguroasa.[…]nicaieri altundeva elementele mitului nu au fost organizate cu atata forta, nu au furnizat materia unei sinteze mai vaste ca in textele dumneavoastra din secolul al VIII-lea. Indiferent daca reflecta modele disparute sau inoveaza, aceste texte ilustreaza trasaturi specifice ale culturii japoneze.”

Trecand mai departe in pledoaria sa despre Japonia, Lévy Strauss vorbeste si despre ceramica Jōmon, care nu se aseamana cu nici o alta ceramica din lume: „prin varsta ei, mai intai, pentru ca nu se mai cunoaste vreo arta ceramica datand din vremuri atat de indepartate; prin longevitatea ei, apoi, de ordinul a zece milenii; si mai ales printr-un stil care isi atinge expresia cea mai surprinzatoare in piesele ce ar putea fi numite „flamboaiante” din perioada Jōmon de mijloc, dar pentru care lipsesc complet termenii de comparatie, in afara de cazul in care ii alegem pe cei mai deplasati: o alcatuire deseori asimetrica, forme exuberante, un decor modelat in care se impletesc dantelarii, creste, excrescente, volute si alte sinuozitati vegetale ne-ar duce cu gandul la vreun „art nouveau” aparut acum cinci sase mii de ani…”

Lévy Strauss subliniaza si existenta mai multor stiluri de viata si a mai multor moduri de productie in Japonia. Scriitorul este impresonat si de genurile literare japoneze, despre care afirma: „Genji monogatari prefigureaza un gen literar pe care Franta il va cunoaste doar sapte secole mai tarziu, odata cu opera romaneasca a lui Jean-Jacques Rousseau: o intriga lenta, complicata, toata numai nuante, in care evolueaza personaje ale caror mobiluri profunde, asa cum se intampla adesea in viata, ne scapa; plina de observatii psihologice si scaldata intr-un lirism melancolic ce acorda la fel de mult loc sentimentului naturii ca si celui al impermanentei lucrurilor si al imprevizibilitatii fiintelor.”De asemenea si cronicile istorice japoneze se vor regasi mult mai tarziu in genurile literare ale tarilor europene.

Din punct de vedere muzical, Japonia se distinge de muzica occidentala deoarece: „muzica japoneza nu poseda sistem armonic: ea refuza sa amestece sunetele. Compenseaza insa ceea ce lipseste moduland sunetele lasate in stare pura. Alunecari variate afecteaza inaltimile, tempi, timbrele. Acestea integreaza in mod subtil sunetele si zgomotele; fiindca nu trebuie sa uitam ca in traditia japoneza tiriitul insectelor, pe care Occidentul il considera zgomot, tine de categoria sunetelor.”

Autorul prezinta la sfarsitul capitolului I diferentele dintre cultura japoneza si celelalte culturi: „filozofii occidentali vad doua diferente majore intre gandirea orientala si a lor.Dupa ei, gandirea orientala se caracterizeaza printr-un dublu refuz. Refuz al subiectului, mai intai, caci, sub diverse forme, hinduismul, taoismul, budismul neaga ceea ce pentru Occident constituie o evidenta primordiala: eul, al carui caracter iluzoriu aceste doctrine se straduiesc sa-l demonstreze. Pentru ele, fiecare fiinta nu este decat o organizare vremelnica de fenomene biologice si psihice, fara un element durabil cum ar fi un sine: desarta aparenta, sortita inevitabil sa se destrame. Al doilea refuz este cel referitor la discurs. De la greci incoace, Occidentul crede ca omul poseda facultatea de a surprinde lumea utilizand limbajul in slujba ratiunii: un discurs bine construit coincide cu realul, atinge si reflecta ordinea lucrurilor. Dimpotriva, conform conceptiei orientale, orice discurs este in mod iremediabil inadecvat realului. Japonia reactioneaza la aceste doua refuzuri intr-un mod cu totul original. Ea nu acorda, desigur, subiectului o importanta comparabila cu cea care ii este atribuita in Occident; nu face din el punctul de pornire obligatoriu al oricarei reflectii filozofice, al oicarui demers de reconstruire a lumii de catre gandire.[…]Cultura japoneza se singularizeaza in raport cu Orientul sau Occidentul. Intr-un trecut indepartat, Japonia a primit mult de la Asia. Intr-un trecut mai apropiat, a primut mult de la Europa, iar si mai recent, de la Statele Unite ale Americii. Insa toate aceste imprumuturi au fost filtrate cu atata grija, substanta lor cea mai fina a fost atat de bine asimilata, incat, pana in prezent, cultura japoneza nu si-a pierdut specificitatea.”

Fata ascunsa a Lunii

Al doilea capitol al cartii, isi are sursa in sedinta de inchidere (13 octombrie 1979)a colocviului intitulat „Studiile japoneze in Franta”, sedinta sustinuta la Paris. In acest capitol Lévy Strauss vorbeste despre „Tokyo, Osaka si Kyoto si pana la insulele Oki din Marea Japoniei” de fabricantii de sake, de olari, fauritori de sabii, tesatoare, vopsitoare, pictori de chimonouri, meseriasi care fac foita de aur, strungari in lemn, lacuitori decoratori in toate tehnicile, dulgheri, pescari, muzicanti traditionali si chiar bucatari.” Antropologul relateaza cum a descoperit in locurile vizitate de el in Japonia traditii si obiceiuri de care luase cunostinta doar prin intermediul miturilor de demult, cum a fost impresionat sa vada multitudinea de forme de organizare in functie de regiuni: „La Wajima, odinioara divizata in doua jumatati: stapanii orasului si locuitorii, ultimii fiind inferiori celor dintai; sau la Nakakoshima, in insulele Oki, cele doua sate vechi, respectiv din nord si sud, cu o endogamie a oamenilor de rand, care se casatoreau doar in interiorul satului lor, si o exogamie a claselor superioare, prin schimb de sotii intre sate.”

Un alt aspect observat si cercetat cu atentie de antropolog l-a constituit bucataria si gastronomia japoneza. Lévy Struss afirma: „am facut fulgerator o adevarata pasiune pentru bucataria japoneza, pana acolo incat am introdus acum doi ani in alimentatia mea cotidiana algele si orezul gatit cum se cuvine.” Autorul este fascinat de faptul ca bucataria japoneza este „aproape fara materie grasa, care prezinta produsele naturale in stare pura si lasa combinarea lor in seama alegerii si subictivitatii consumatorului.”

Facand o paralela intre artele grafice si bucatarie, scriitorul afirma ca intre acestea se intrezaresc cel putin doua trasaturi constante: igiena morala si mentala orientata spre simplitate, cat si faptul ca amebele exclud amestecurile pentru a scoate in evidenta elementele de baza.

Un alt aspect care i se pare fascinant antropologului, si la care face referire de mai multe ori in aceasta carte este faptul ca unul dintre lucrurile observate la poporul japonez si amintit de mai multe ori in carte este faptul ca anumite actiuni se desfasoara in sens invers fata de felul in care se desfasoara ele in occident. Astfel, daca in occident olarul invarte roata cu piciorul drept, in sensul invers acelor de ceasornic, in Japonia ea este trasa, tot cu piciorul drept (desi Claude Levi-Strauss sustine undeva in carte ca de fapt este impinsa cu piciorul stang) in sensul acelor de ceasornic, daca in occident ata se introduce in ac, in Japonia ata se tine fix iar acul este adus catre ata, iar daca in occident calaretul urca pe cal prin partea stanga, in Japonia el incaleca pe partea dreapta. Evident, pentru fiecare dintre aceste fenomene topsy-turvy, de inversare a actiunilor, exista explicatii antropologice foarte clare si valide. Spre exemplu, incalecatul se facea prin partea dreapta pentru ca exista „obiceiul epocii ca razboinicul sa tina un arc lung in mana stanga, yunde, sau mana cu arcul, si sa apuce fraul cu mana dreapta, mette, sau mana pentru cal.” 

Iepurele alb din Inaba

Al treilea capitol al cartii isi are ca sursa notele asupra versiunilor americane ale povestii iepurelui alb din Inaba, publicata in „Mythes, Symboles et Littérature II” (texte reunite de Chiwaki Shinoda).

 Mitul Iepurelui din Inaba isi are ecoul in mituri precum cel al caimanului (crocodilul sud-american) sau cel al cocorului (la amerindienii de limba salish, de pe coasta Pacificului), insa ambele sunt tratate in povestiri separate, desi nu li se acorda tot atata importanta ca si in Occident, unde sunt in general contopite intr-o singura istorie.

„Totul se petrece ca si cum un sistem mitologic originar, poate, din Asia continentala si caruia trebuie sa ii cautam urmele mai inatai in Japonia, apoi in America. Sistemul este inca reperabil in mitologia japoneza prin bucati fara legaturi intre ele, dar care raman invecinate in povestire. In America, poate pentru ca sistemul a ajuns mai tarziu, unitatea lor ar fi mai usor perceptibila.Daca admitem aceasta ipoteza, prezenta in Kojiki a povestii iepurelui din Inaba n-ar fi intamplatoare. Desi pare sa nu aiba legatura cu episoadele care o preceda sau ii succeda, ea ar atesta in felul ei ca a facut parte integranta dintr-un sistem mitologic despre care exemplele americane ne permit sa ne facem o idee si ale carui fire specialistii in mitologie japoneza, mai competenti ca mine, dar incitati de ipoteza pe care le-o supun atentiei, vor reusi poate sa le reinnoade.”

Herodot in Marea Chinei

Acest capitol isi are ca sursa opera „Poikilia. Études offertes à Jean-Pierre Vernant”, Éditiones de l’Ehess din anul 1989, paginile 25-32.

In acest capitol antropologul Lévy Strauss relateaza experienta traita in timpul vizitarii insulei Ryukyu. Scriitorul a fost impresionat de obiceiurile care stau la baza acestei insule, obiceiuri pastrate pana in ziua de azi; pe aceasta insula femeile traiesc separat de barbati, matriarhatul inca este in floare, iar religia este cea pre-crestina. „ Orientata nord-sud, o strada principala imparte totdeauna fiecare sat in doua jumatati. Acestea continua sa furnizeze cele doua echipe ce se infrunta in fiecare an in lupta cu odgonul, incercand sa se dezechilibreze reciproc. In functie de sat, se conteaza fie pe succesul echipei din est, care intruchipeaza principiul masculin, fie pe cel al echipei din vest, care intruchipeaza principiul feminin, inferior celuilalt, dar garantand fecunditatea umana si bogatia recoltelor.”

Incepand de la arhitectura locuintelor (imediat in spatele portii, in curte, se afla un paravan care blocheaza vederea spre interiorul curtii) si pana la ritualurile religioase care declara anumite zone din aceste insule ca fiind sacre, barbatilor interzicandu-li-se accesul, totul pare desprins din povestiri vechi, despre o Japonie ancestrala, a carei existenta pare de mult disparuta.”Casele, majoritatea de lemn, cateva deja din beton, toate orientate spre sud, raman fidele planului traditional: inaltate pe stalpi peste care acoperisul trece in fata, formand o galerie ingusta de-a lungul fatadei; aceasta este larg deschisa, dar protejata de obloane grele din lemn in timpul taifunurilor. Fiecare casa cuprinde doua incaperi principale, cea a barbatilor la est, iar cea a femeilor la vest, cu bucataria in spate, plus una sau doua camarute destinate copiilor si proviziilor.”

„..intreaga viata religioasa a insulelor Ryukyu este in mainile femeilor.[…]in varful piramidei, doua preotese principale, una pentru est si una pentru vest, le conduc pe altele care, in ordinea importantei, sunt responsabile de bunastarea spirituala a unui numar mai mic sau mai mare de camine. Acest sistem este intemeiat in mod ideal pe legatura dintre frate si sora; el exercita autoritatea seculara; ea le asigura lui, precum si familiei lui o protectie spirituala gratie contractului pe care-l intretine cu divinitatile, dar poate si sa-l blesteme.”

Sengai. Arta impacarii cu lumea

Capitolul reprezinta introducerea la „Sengai moine zen 1750-1837. Traces d’encre” din muzeul parizian. In acest text Lévy Strauss descrie modul in care arta japoneza impresioneaza orice vizitator din Occident, modul in care pictura se impleteste cu caligrafia si cu genurile literare: „fiecare lucru reprezentat – copac, stanca, curs de apa, casa, poteca, munte-, dincolo de aparenta lui sensibila, primeste o semnificatie filozofica prin modul in care pictorul il reprezinta si il situeaza intr-un ansamblu organizat.”

„Opera nu imita un model. Ea celebreaza coincidenta –mai bine ar fi sa spunem fuziunea- a doua fenomene tranzitorii: o forma, o expresie sau o atitudine si elanul dat penelului. In felul ei, pictura zen exprima esenta gandirii budiste, care refuza orice realitate permanenta fiintelor si lucrurilor si aspira prin Desteptare la o stare in care se abolesc distinctiile intre existenta si nonexistenta, viata si moarte, vacuitate si plenitudine, eu si celalalt, frumos si urat; stare pentru a carei atingere, in virtutea acelorasi principii, toate mijloacele sunt bune: budismul zen nu stabileste nici o ierarhie de valori intre meditatia transcedentala, calambur si deriziunea.”

„Pentru caligrafie, ca si pentru pictura budismului zen, eul este mijlocul prin care semnul exprima si, in subsidiar, asuma individualitatea celui care scrie.”

Imblanzirea stranietatii

Acest capitol isi are ca sursa prefata la opera „Européens et Japonais. Traité sur les contradictions et différences de mœurs, écrit par R.P Luis Frois au Japon”, opera aparuta in 2009 la Paris. Acest paragraf relateaza modul in care Japonia a fost prima data infatisata parintelui Luis Frois si englezului Basil Hall Chamberlain, asemenea cum Herodot, la randul sau, a fost la fel de impresionat de descoperirea Egiptului.

„Nascut in 1850, Chamberlain a vizitat Japonia, s-a stabilit aici si a devenit profesor la Universitatea din Tokyo.[…]lumea unde totul e de-a-ndoaselea, dezvolta ideea ca japonezii fac multe lucruri exact invers fata de ceea ce europenii considera de drept firesc si adecvat. Astfel croitoresele japoneze bagau ata in ac introducand urechea acului pe ata in loc sa introduca ata in urechea acului.De asemenea, infigeau panza in ac in loc, cum facem noi, sa infiga acul in panza.[….]Nici Chamberlain, nici Frois nu se gandeau ca se exprimau despre Japonia in aceiasi termeni in care Herodot, in veacul al VI-lea i.e.n vorbe despre o tara, Egiptul, la fel de plina de mister pentru dansul : egiptenii se poarta in toate pe dos de celelalte popoare.Femeile fac negot, in timp ce barbatii stau acasa. De tesut, tes ei si nu ele; si incep urzeala din partea de jos a razboiului de tesut, iar nu de sus, ca celelalte tari…”

Un Tokyo necunoscut

Sursa acestui paragraf din carte are ca sursa prefata la ultima editie japoneza a cartii „Tropice triste”, aparuta in 2001. Acest capitol ii aduce un omagiu profesorului Kawaka Junzo, caruia Lévy Strauss ii ramane profund indatorat pentru faptul ca i-a prezentat si facilitat cunoasterea obiceiurilor si traditiilor japoneze: „Fata de profesorul Kawaka Junzo, datoriile mele de recunostinta sunt nenumarate.[….] am obtinut informatii pretioase asupra reprezentarii pe care japonezii o au despre munca: nu ca actiune a omului asupra unei materii inerte, in maniera occidentala, ci ca punere in practica a unei relatii de intimitate intre om si natura.[…] Am vazut aici o explicatie particulara pentru acel „dublu standard” desprecare colegii mei japonezi mi-au spus ca oferea o cheie pentru intelegerea istoriei lor.”

Convorbire cu Junzo Kawaka

Cel din urma capitol al operei „Cealalta fata a Lunii-scrieri despre Japonia” are ca sursa interviul luat scriitorului de catre cei de la televiziunea japoneza NKH, in 1993.

Din acest interviu am descoperit de fapt pana unde a mers pentru Levi-Strauss pasiunea pentru stampele japoneze:”Tatal meu, ca tuturor artistilor din generatia sa, ii placeau stampele japoneze. Si mi-a facut cadou si mie…pe prima am primit-o la varsta de sase ani i am fost imediat absolut fascinat.Pe toata durata copilariei mele, succesele pe care le aveam la scoala erau recompensate prin daruirea unei stampe pe care tate o scotea din cutiile lui.”

Tot aici este completata lista miturilor si traditiilor nipone, comune cu cele occidentale, precum mitul nipon yanaoshi, „reinnoirea lumii”, sau cel al pedepsirii bogatilor, care sunt„obligati sa-si excreteze avutiile” pentru a fi luate de saraci, care se regasesc si in Occidentul secolului al XII-lea, cand nou-alesul Papa trebuia sa stea „pe un scaun care avea fundul gaurit – numit „tron stercoral”, adica tron excremential – si de acolo, impartea bogatii” […]. In general acest interviu este revelator. El reuseste sa apropie cititorul de autor prin puterea destainuirii.

Tropice triste

Claude Lévy Strauss afirma: „as vrea sa fi trait pe vremea adevaratelor calatorii, atunci cand ni se oferea privirii, in toata splendoarea sa, un spectacol neintinat, necontaminat si neatins de blestematiile progresului.”

Aceasta opera a scriitorului dezvaluie numeroase aspecte ale gandirii sale despre lume si despre etnologie. Este o carte a povestirii experientelor surprinzatoare traite de etnologul Lévy Strauss, este o carte a relatarii la persoana I, o opera in care „eu-l” se regaseste in toate paginile sale.

„Tropice triste” este opera in care se vorbeste despre lume, despre trecut si prezent, despre noi si civilizatiile pamantului. Desi cartea este deschisa prin afirmatia lui Strauss „destest calatoriile si exploratorii. Si iata-ma gata sa-mi povestesc expeditiile.”; ea este totusi un indemn de a lua cunostinta cu povestile si fascinatia traita de etnolog. Alcatuita din noua capitole, intreaga opera relateaza experienta traita de Strauss din momentul imbarcarii sale(dupa acceptarea postului de profesor in Brazilia) si pe toata perioada traita in Sao Paulo si in expeditiile facute in Nambikwaka, Tupi-Kawahib, Kyong, etc.  

Insasi titlu lucrarii este o impresie a autorului caci lui Levi Strauss atmosfera din tropicele ii produce o stare de tristete din cauza realitatii existente acolo a mizeriei in care sunt nevoiti sa-siduca viata bastinasii dar si a permanentei exploatari a acestora de catre colonialisti.

Etnologul intreprinde cercetari pe teren in regiunea amazoniana, studiind triburile bastinase caduveo, bororo, nambikwara, observand modul acestora de viata si formele de organizare sociala.

Studierea triburilor l-a ajutat pe autor in definirea miturilor si relatiilor de rudenie, in descoperirea de raporturi si de structuri ale mentalului colectiv primitv.

Primele trei parti din „Tropice triste” prezinta reflectiile scriitorului despre parasirea Frantei si vizitarea unei lumi noi. In partea a doua a cartii intitulata “Foi de drum”,in Capitolul 6 “cum devii etnograf” autorul isi marturiseste pasiunea pentru etnografie, prezentandu-si traiectoria profesionala si explicand ce anume l-a indreptat catre acest domeni, autorul sugereaza chiar ca unul dintre motivele care l-au facut sa imbratiseze meseria de antropolog este o "afinitate de structura" intre "civilizatiile studiate" si "propria gandire".Acesta spunea ca ”Mie etnografia imi da o satisfactie intelectuala[…] Propunandu-mi sa studiez omul, ma elibereaz de indoiala.” Autorul subliniaza totodata si faptul ca studiile etnografice au o importanta covarsitoare in dezvoltarea antropologiei sociale.”

Cea de-a patra parte „Pamantul si oamenii” contine o analiza geografica a evolutiei colonizarii in America de Sud, facand totodata referiri la procesele asemanatoare din India si Pakistan. Autorul este profund impresionat de conditiile precare in care traiesc populatiile de la tropice: „imbracamintea femeilor din trib se reducea la un sirag subtire de margele din scoici, innodat in jurul taliei si la alte cateva podoabe, bratari sau cercei din sidef si pene. Barbatii erau la fel de sumar imbracati, avand doar un pompon de pai agatat la brau.” Lévy Strauss observa modul in care tribul impartea anul in doua perioade: sezonul ploios, din octombrie pana in martie, perioada cand toti membrii tribului dormeau in colibe din ramuri de palmier, construite cu mici ridicaturi de pamant in apropierea raurilor, si sezonul secetos – cand satul era parasit si tribul se impartea in cete nomade. In aceasta perioada, bastinasii ratacesc prin savana in cautarea hranei.

Etnologul noteaza si cateva ritualuri magice ale tribului, cum ar fi si gonirea furtunii. Ea se realizeaza prin aruncarea unor tepuse speciale in directia de unde credeau ca vine atasul.Atasul era denumirea pe care bastinasii o dadeau lucrurilor de care le era frica.

O atentie deosebita a aacordat-o Lévy Strauss pentru relatiile din cadrul familiei. Una din dovezile de dragoste era despaducherea pe care si-o faceau unii altora. Acest ritual era considerat o marturie a atasamentului pe care il aveau unii fata de altii. La fel, copiii isi inconjurau mamele cu dragoste , ei fiind atenti ca ea sa isi primeasca partea din produsele vanatorii.

Capitolul IX al cartii numit „Reintoarcerea” este cel ce incheie cartea. Acest capitol prezinta reflectii despre natura si scopul antropologiei, despre efectele calatoriei asupra spiritului uman, precum si despre rolul budismului si al islamismului in cultura globala. Ideea pe care o lasa intreaga calatorie asupra lui Lévy Strauss este aceea ca „salbaticul este bun, remarcabil. Scriitorul refuza sa vada in salbatic o fiinta fara ratiune. Dimpotriva, el face din acesta o fiinta cu totul rationala. Salbaticul este un om de stiinta; sigur ca stiinta sa nu este speciala, insa ea utilizeaza intrumente conceptuale si o gandire comparabila cu a noastra.

Un alt aspect caruia Lévy Strauss ii acorda o atentie deosebita este magia. In opinia acestuia, magia presupune credinta. Pentru ca acest lucru sa functioneze, pentru ca magia sa fie eficace, trebuie sa crezi in ea.Credinta implica trei aspecte: credinta vrajitorului in eficacitatea tehnicilor sale, cea a bolnavului sau a victimii in puterea vrajitorului, si cea a intregii colectivitati. Magia si vrajitoria se bazeaza pe un sistem coerent si integrat de credinte, care se coordoneaza toate in numele aceluiasi scop. Situatia magica este un fenomen de consens caruia nu poti sa i te sustragi.

Lévy Strauss refuza sa admita ca exista si o alta forma de gandire decat cea care guverneaza stiinta. De aceea, el incearca sa reduca toata activitatile salbaticilor la solutii logice, mai mult decat rationale, perfect stiintifice.

Concluzii:

„Cealalta fata a lunii – scriere despre Japonia”, este o colectie de texte antropologice pe tema Japoniei, o carte foarte accesibila, usor de citit si scrisa pe intelesul tuturor. Ceea ce reuseste sa faca Claude Levi-Strauss este sa trezeasca in cititor o curiozitate care ii va indrepta pe viitor cautarile spre aceasta parte a lumii.

„Topice triste” este o opera ce se aseamana foarte mult cu un jurnal de calatorie cu un pronuntat caracter etnografic, tocmai de aceea cartea poate fi incadrata in mai multe genuri literare: jurnal de calatorie, carte de memorii, lucrare etnografica, carte cu un pronuntat caracter filozofic, dar si o redutabila autobiografie. Analiza popoarelor bastinase merge uneori pana la studierea istoriei acestora Claude LeviStrauss fiind interesat in primul rand de unitatea lor istorica a acestora dar si de insemnatatea lor  pentru istoria celor doua Americi. Infruntand numeroase greutati antropologul reuseste totusi saraspunda unor intrebari referitoare la evolutia culturii lor, la miscarile demografice care s-au produs o data cu trecerea timpului

Prin cartea “Tropice Triste” Levi-Strauss aduce o contributie covarsitoare etnografiei dar mai ales antropologiei cultural. Acesta scrie ca : „Fie ca se afla în Indii ori în America, calatorul modern e mai putin surprins decat o arata.” Diferentele care-i despart pe oameni sunt doar superficiale, oamenii ramanand mereu oameni. Etnologia devine aici antropologie.

Bibliografie :

Claude Lévy Strauss – Cealalta fata a Lunii – scrieri despre Japonia, ed Polirom, Iasi, 2013 :

Claude Lévy Strauss – Tropice triste, ed Stiintifica,Bucuresti, 1968

Stefan Buzarnescu – Doctrine sociologice comparate, ed de Vest, Timisoara, 2007

Anthony Giddens – Sociologie, ed All, Bucuresti , 2010