Interviul Cultural Ca Gen Publicistic

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA JURNALISM ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

Departamentul Teoria și Practica Jurnalismului

Interviul cultural ca gen publicistic

Studiu de caz

Teză de an

Elaborat:

Plamadeala Ecaterina

Specialitatea: Jurnalism

Conducător științific:

Laura Tugarev,

lector universitar

CHIȘINĂU, 2016

CUPRINS

Introducere ………………………………………………………………………………………………………………….3

CAPITOLUL I. INTERVIUL CULTURAL. NOȚIUNI INTRODUCTIVE ȘI SPECIFIC

I.1 Interviul cultural. Esență și tipologie…………………………………………………………………….5

I.2 Cultura jurnalistului prin prisma interviulul cultural……………………………………………..13

CAPITOLUL II. STUDIU DE CAZ

II.1 Monitorizarea și analiza propriu-zisă a publicației Literatura și Arta…………………….19

II.2 Dimensiunea analitică în Presa Scrisă……………………………………………………………………..27

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI ………………………………………………………………………………31

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………………..33

Anexe……………………………………………………………………………………………………………………………34

INTRODUCERE

Actualitatea temei: De-a lungul timpului interviul mereu a fost genul jurnalistic care a trezit un interes mai mare consumatorului de informatie. Luînd termenul de interviu la modul general nu neapărat specificînd ca fiind cultural sau politic actualitatea acestuia oricum este bine conturată. Acest fapt este ușor de observat prin prezența unui interviu in paginele unui ziar sau emisiunile TV care optează pe discuții libere cu invitați din diverse domenii. Interviul cultural oferă posibilitatea jurnalistului să descopere lumea ascunsa a propriului său interlocutor.

Dacă e să privim cu cîțiva ani în urmă întîlnim dificultăți totuși să găsim actualitatea acestei teme pentru că doar în ultima perioadă multe din ziarele noaste optează pentru publicarea unui interviu cultural. Răsfoind un ziar putem găsi un interviu cultural la 2 sau 3 ediții independent de tipul ziarului. Informația cuprinsă într-un interviu cultural cert ne va ajuta să călcăm cu siguranță într-o lume a creației și a artei.

Scopul și obiectivele lucrării: Scopul lucrării este determinarea locului interviului jurnalistic în presa scrisă cît și implicarea activă a jurnalistului în obținerea unui produs mediatic de calitate superioară.

Obiective

Cunoașterea și înțelegerea conceptelor și teoriilor fundamentale din domeniul temei tezei de an.

Analizarea și sinteza informațiilor provenite din literatura de specialitate precum și din contexte profesionale reale;

Prezenta original și în spirit critic aceste informații;

Manifestarea capacității de a culege, analiza și interpreta datele;

Să se aducă valoare adăugată domeniului în care se redactează teza de an;

Capacitatea de a elabora și redacta o lucrare științifică;

Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării (metode de cercetare): Ca suport metodologic și teoretico-științific voi utiliza metoda analizei materialelor jurnalistice și ulterior analiza comparativă a acestora. Imi propun pentru cercetarea celor 3 ziare anumite criterii după care voi analiza fiecare interviu. Analiza comparativă o voi face la fel în baza criterilor stabiliți mai sus.

Analiza documentelor sau mai exact a materialelor jrnalistice se referă la analiza cantitativă a acestora urmărindu-se punerea in evidență a temelor abordate cît și a tendințelor. Am ca scop de realizat o cercetare științifică în baza temelor abordate și discutate, alegerea personalitaților intervievate, stuctura întrebărilor fondate cît ți aranjarea în pagină a acestuia.

Gradul de investigație a temei: Ca suport informativ am utilizat totalitatea cărților de specialitate și nu numai. În ajutor mi-au venit și bibliotecile cum ar fi biblioteca Universitară, biblioteva Onisifor Ghibu,

Structura lucrării: Tema lucrării este legată de una dintre materiile și domeniile studiate în cadrul planului de învățământ și să se refere la probleme și aspecte specifice consumatorului cît și producătorului de informative. Lucrarea cuprinde următoarele părți׃

I. Introducere In cadrul acestei părți se prezintă motivele pentru care a fost aleasă tema lucrării și importanța acesteia în contextul specificului studiilor

II. Partea teoretică In cadrul acestei părți se prezintă teoriile considerate relevante și importante pentru tematica aleasă. Nu doar o prezentare descriptiva ci una comparativă, sintetică sau critică. Sunt prezentate și studiile anterioare pe tema lucrării, precum și datele relevante, de o manieră cât mai completă; datele sunt și actualizate. Teoriile prezentate sunt relevante pentru partea practică.

III. Parte practică. Este vorba despre aportul propriu, realizînd o cercetare calitativă și cantitativă. Au fost luate spre analiză 3 ziare din Rpublica Moldova cu o frecvență săptămînală sau bisăptămînală.Din cadrul ziarelor au fost selectate și analizate după anumite criterii totalitatea interviurilor culturale publicate într-o perioadă de 6 luni.

IV. Concluzii Rezultatele cercetării vor fi prezentate într-un capitol separat care va identifica principalele observații și concluzii provenite din fuziunea cercetării cu teoriile din partea teoretică.

CAPITOLUL I. INTERVIUL CULTURAL. NOȚIUNI INTRODUCTIVE ȘI SPECIFIC.

I.1 Interviul cultural. Esență și tipologie

Originile interviului, în accepțiunea modernă a termenului, dacă ar fi să le dăm crezare gazetarilor americani, trebuie identificate înca de la întîlnirea lui Moise cu Dumnezeu pe Muntele Sinai. Jurnalistul John Christie vede în această întrevedere una dintre mărcile profesionalismului în presă, intervievatorul cautînd să obțină de la personalități informații inedite, controversate.

Primul interviu profesionist îi este atribuit lui James Gordon Bennet, fondatorul ziarului The New York Herald. Scoțianul v-a publica în paginile gazetei sale un articol despre o crimă celebră în epocă, dintr-o perspectivă cu totul noua. Ceea ce în alte ziare a aparut ca o simplă știre la rubrica evenimentelor "negre", în New York Herald a făcut obiectul unei ample investigații, textul publicat îndeplinind, prin multitudinea tehnicilor de abordare a subiectului – de la alegerea interlocutorului, documentare, stabilirea prealabilă a întrebărilor, pana la întocmirea unui adevarat plan de atac, în care era instaurată interactivitatea și primatul intrebării, în dauna răspunsului – toate condițiile interviului modern.

Etimologic, termenul "interviu" provine de la franțuzescul entrevue și desemnează o întrevedere directă, față în față, între doua sau mai multe persoane. Situația prezintă o anecdotică aparte: deși de origine franceza, termenul s-a impus, atît în practica anglo-saxona, cît și în cea franceză, în varianta engleză – interview. [1]

Noțiunea de interviu

Interviu, interviuri = convorbire a unui ziarist cu o personalitate politică, culturală etc. (care este publicată în presă, transmisă la radio sau la televiziune); articol într-o publicație periodică care redă o astfel de convorbire [2]

Interviul este un dialog comun al conversațiilor cotidiene în care putem vorbi despre o anumită superioritate a răspunsurilor. [3]

interviul este prezentat ca o"tehnică de obținere prin intrebări și răspunsuri a informațiilor verbale de la indivizi și grupări umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea stiințifică a fenomenelor socioumane" [4]

Interviul nu este un gen jurnalistic veritabil decît dacă este prezentat ca atare într-un întreg articol sau într-o porțiune importantă a unui articol, interviul în adevăratul său sens, considerat deci ca un tip special de reportaj, are drept scop să dea cuvîntul unei personalități. [5]

Caracteristicele interviului cultural

Mesajele culturale care ajung la public prin intermediul unui interviu pot uneori purta anumite schimbări de formă iar uneori chiar și de conținut. Mesajul unui interviu realizat cu o anumită persoane poartă o încărcătură informațională destul de mare astfel cititorului i se oferă pe lîngă consumarea propriu zisă a acesteia, și crearea unei imagini socioculturale asupra celor sesizate. Pe lîngă acest fapt cititorul în urma celor citite are tot dreptul și libera decizie de a își forma o anumită părere de apreciere sau din contra niște stereotipuri sau clișee culturale. [6]

Cultura sre anumite implicații pozitive în mass-media și acestea ar fi:

Șapoul interviului

Șapoul unui interviu este acel cadru informativ care oferă date despre interlocutor, despre circumstanțele locale și temporale ale întâlnirii. Șapoul trasează momente importante din trecutul intervievatului, creionează aspecte caracterologice punctînd anumite experiențe de viață, dar nu devine exhaustiv – altfel, corpul interviului ar fi redundant. Șapoul organizează informații ce vor căpăta contur edificator în interviul propriu-zis, el doar semnalizează centre de interes, chiar în formula C.V.-ului (dar un C.V. care nu este arid, ci salvat din banalitate cu nuanțe originale – de exemplu, jurnalistul poate preciza în șapou că respectivul a învățat la o școală sătească, lucru banal dealtfel, dar poate aminti că școala a fost distrusă mai apoi în război și refăcută peste ani cu ajutorul fostului școlar, ajuns acum un om important). [7]

Un șapou complet poate prezenta următoarele subtipuri :

Modalități de intervievare uzuale

Metoda față în față-este cea mai recomandată modalitate. Este într-adevăr și cea care consumă cele mai multe resurse. Dezavantajul principal este că nu se poate realiza întotdeauna repede. Însă există foarte multe avantaje care să încline favorabil balanța. În primul rand, față în față, putem să exploatăm foarte bine comunicarea non-verbală. Dacă interlocutorul începe să bată cu pixul în masă sau să-și frece mîinile e un semn pentru reporter. Un zâmbet nu poate fi transmis prin telefon sau e-mail.

Prin telefon-este cea mai rapidă metodă. Dezavantajele sunt foarte multe, mergînd pînă la faptul că interlocutorul poate închide subit. Totuși, este o modalitate foarte uzuală și foarte practică. Nu întotdeauna ai timp să te întîlnești cu cei pe care vrei să-i intervievezi.

Prin Messenger-este o modalitate destul de nouă, dar practică, de intervievare. Principalul avantaj este că se reduce foarte mult timpul pe care l-am pierde cu transcrierea discuției de pe bandă.

Prin e-mail-este varianta cu cele mai multe dezavantaje, ultima la care ar trebui să recurgem. În cazul în care intervievatul nu înțelege întrebările nu puteți interveni cu întrebări ajutătoare. În cazul în care intervievatul răspunde vag, nu ai ce-i face, nu mai poți interveni să-l tragi de limbă etc. Singurul avantaj e, la fel ca și pe Messenger, că se cîștigă timp la transcriere. Un alt mare dezavantaj al interviului prin email este că intervievatul are toate întrebările în față. Mai mult ca sigur le va citi pe toate înainte să se apuce să răspundă. Asta va strica tot farmecul. [8]

Tipuri de întrebări

Întrebările constituie elemental esențial în interviu astfel acestea pot fi:

• De atac (care asigură introducerea în subiect, arată motivația interviului și modul de utilizare a informațiilor; organizarea atacului dupa aceasta logică asigură contextualizarea interviului).

• De sprijin.

• De relansare (neutre).

• De punere la punct.

• De insistență și nominalizare.

• De obiecție.

• De controversă.

Întrebări deschise / intrebări închise

Întrebările potrivite

Întrebările dificile [9]

Orice interviu cultural trebuie să trezească următoarele întrebări:

În ce constă noutatea pentru cititor?

Ce aspecte din tematica culturală dorim să dezvoltăm în interviu?

Tema propusă pentru abordare, asigură ea oare varietate și interes pentru lectură? Găsim interviul cultural ca o specie a genului publicistic care se face văzut tot mai des în paginile ziarelor de profil sau în paginile tematice ale cotidienelor, având menirea să informeze, să culturalizeze și să relaxeze. Prin intermediul unui dialog viabil se pun în vileag abilitățile profesioniste veritabile ale jurnalistului, pentru că de modul abordării, de felul de a adresa întrebări, precum și de atmosfera de comunicare stabilită cu intervievatul va ține buna desfășurare a interviului propriu-zis. [10]

Tipologia interviului

Există următoarele tipuri de interviu:

1.interviul factual (de informare), 

2.de opinie și interviul portret (de personalitate).

3. Interviu de context. Este un text adiacent, care completează textul principal.

4. Interviu magazin – destinat revistelor; text rezultat dintr-o discuție mai liberă. [11]

După scopul interviului distingem 2 categorii

În primul caz este vorba de a obține din partea intervievatului date despre un subiect în care este specialist.

Al doilea, este vorba de a prezenta personalitatea respectivă, care vrea să se facă o vedetă. [5]

Yves Agnes propune următoarea tipologie a interviului începînd de la ideea că nu există interviu standard. În funcție de ce i se cere intervievatului distingem mai multe tipuri de interviu.

Interviu-expertiză: un specialist ne explică un fapt sau o situație, cu scopul de a-l ajuta pe cititor să înțeleagă.

Interviu-mărturie: pentru că a fost martor sau protagonist la un fapt divers . la un eveniment intervievatul ne povestește versiunea sa asupra a ceea ce s-a petrecut.

Interviu-informație: un actor al vieții sociale ne relevă sau ne spune mai multe despre proiectele și deciziile din domeniul în care activează.

Interviu-opinie: persoana întrebată ne spune o opinie, promite, comentează un eveniment de actualitate.

Interviu de reacție imediată: interlocutorul ne oferă la cald și pe scurt reacția sa la un eveniment sau o situație. Interviul de reacție se face adesea la telefon dar și la fața locului .

Interviu-portret: răspunzînd la întrebări mai mult sau mai puțin personale, mai mult sau mai puțin indiscrete, interlocutorul își scoate personalitatea în evidență, ca și în alte forme de portret scopul este să cunoaștem mai bine un personaj, dar aici faptul se petrece pornind de la întebările jurnalistului. [ 12. Pag. 259]

Etapele intervievării

1. Alegerea temei și a interlocutorului

Ce alegem prima dată, tema sau interlocutorul? Nu există o regulă generală. În principiu, depinde foarte mult de context. Dacă ți se oferă ocazia să faci un interviu cu președintele SUA, în cazul acesta ai persoana și trebuie să cauți o temă potrivită. Dacă se anunță temperaturi extreme, ai o temă, îți trebuie un specialist care să te lămurească. La fel, dacă șeful tău vine și-ți propune o temă, va trebui să cauți persoana cea mai potrivită să vorbească pe acel subiect.

Până la urmă, alegerea temei sau a interlocutorului ține de context. Practic nu prea o alegi, ci una dintre ele ți se dă prima, iar tu trebuie s-o alegi foarte bine pe cea de-a doua.

Reguli de bază:

alege persoana potrivită pentru tema ta. Nu poți alege un doctor pentru un interviu despre starea economiei mondiale, la fel cum nu poți alege un economist să vorbească despre o epidemie de gripă;

alege tema potrivită pentru persoana pe care trebuie să o intervievezi. Nu îți pregăti o temă despre care interlocutorul tău n-ar putea să vorbească.

2. Pregătirea interviului (Documentarea, Planul de întrebări)

Documentarea

Înainte să ieșim pe câmpul de luptă e bine să ne înarmăm. Cu alte cuvinte, înainte de a începe discuția cu intervievatul trebuie să-l cunoaștem bine pe acesta dar și tema discutată.

Asta presupune să aflăm cât mai multe lucruri despre viața, pasiunile, profesia etc. ale intervievatului. Putem să facem asta vorbind cu apropiații lui, folosind Internetul, citind articole publicate despre el etc. Cunoașterea temei este la fel de importantă. Asta ne va ajuta să punem întrebări pertinente și să putem reacționa atunci când intervievatul încearcă să ocolească răspunsul.

Planul de întrebări

Nu putem să ne bazăm pe flerul nostru de moment. Întrebările trebuie pregătite din timp, iar varianta indicată este cea în scris. Asta nu înseamnă că vom citi întrebările de pe foaie. Este de bun simț să încercăm să le reținem și să tragem cu ochiul pe carnețel doar pentru verificare. Planul de întrebări trebuie să fie flexibil. Ca sfat, e bine să avem întrebări de rezervă. Trebuie să avem în vedere și faptul că întrebările din plan sunt orientative și că trebuie să adaptăm întrebările după cursul firesc al discuției (având grijă să nu deturnăm tema). Nu este neapărat nevoie să păstrăm ordinea de pe foaie.

Nu vă gândiți la acest plan ca la ceva atât de important încât nu poate fi abandonat. De exemplu, discuția merge după plan, dar la un moment dat intervievatul face o dezvaluire șocantă, despre care nimeni nu a mai relatat până atunci. În acest moment putem uita de tot ce ne-am propus până atunci și să focusăm toate întrebările pe acea dezvăluire. Dacă acea dezvăluire e mai importantă decât tema noastră inițială, merită să abandonăm tema și să exploatăm dezvăluirea.

Stabilirea întâlnirii

Tot la capitolul pregătiri intră și fixarea întâlnirii. Indiferent că o vom face telefonic, prin mail sau altcumva, trebuie să-i comunicăm persoanei alese: tema discuției, locul (asta dacă nu vom face interviul prin e-mail sau prin telefon), data, ora și durata interviului. Pentru a fi convingători e recomandat să-i explicăm și de ce el a fost alesul.

3. Discuția (Relația dintre jurnalist și intervievat)

O regulă de aur în interviu este că jurnalistul trebuie să știe să asculte. E acolo ca să afle cât mai multe, deci să asculte ce spune intervievatul, nu să arate cât de multe știe el. Dacă reporterul vorbește prea mult, e normal ca persoana pe care o intervievează să se întrebe: „dacă știe așa de multe, de ce mă mai întreabă pe mine?”.

Jurnalistul trebuie să adopte un comportament de gazdă față de interlocutorul invitat la dialog, să fie civilizat și amabil, asumându-și rolul secundar și lăsând prim-planul invitatului său.

Aflat în postura solicitantului de informații sau de opinii, ziaristul nu-și poate permite să fie ostil, blazat sau indiferent și nici nu poate să afișeze aere de superioritate. Pe de altă parte, nici complezent nu poate să fie sau nu trebuie să fie, fiindcă ziaristul are în spate dreptul opiniei publice de a fi informată, o instituție de presă.

Discuția trebuie să fie fairplay. Așa-numitele întrebări capcană sunt doar trucuri ieftine, care prind doar în fața unui interlocutor neavizat.

Trebuie citată cu acuratețe convorbirea sau ideea pe care interlocutorul o susține. O declarație inexactă,care creează controverse, îl poate face pe interlocutor să-și piardă încrederea în onestitatea noastră de jurnaliști și să evite să ne mai răspundă invitațiilor viitoare la interviu.

Jurnalistul trebuie să-i ofere interlocutorului posibilitatea de a transmite cu plăcere informația. Acesta nu trebuie să fie întrerupt la tot pasul. El trebuie lăsat să vorbească, ceea ce nu înseamnă însă că jurnalistul nu trebuie să controleze dialogul. În același timp, ziaristul trebuie să-și elibereze interlocutorul de grija formei discursului său, asumându-și în acest sens integral corectitudinea formală a redactării.

4. Editarea

S-a terminat discuția, am ajuns în redacție. Avem o banda pe reportofon (sau un text trimis prin e-mail), avem niște însemnări în carnețel. Ce facem cu ele? Păi simplu, ne apucăm să construim textul final. Iată cum facem asta:

păstrăm din discuție doar elementele importante (dar avem grijă să nu scoatem afirmațiile din context);

scurtăm frazele lungi;

corectăm greșeli gramaticale (pentru a ușura lectura cititorului) / le păstrăm doar dacă vrem să trădăm cunoștințele de limbă vorbitorului (și asta în cazuri rare, când miza e mare, când interlocutorul este o personalitate, când acesta pozează în eminență cenușie) ;

dacă interviul este de dimensiuni mari, îl spargem în blocuri logice, adică folosim intertitluri (asta dacă întrebările și răspunsurile permit acest lucru);

alegem poze sugestive pentru a ilustra interviul. [7]

I.2 Cultura jurnalistului prin prisma interviului cultural

Diverse tipuri de ziare au o anumită cultură jurnalistică care este manifestată prin materialele publicate de aceștea în paginile ziarului. Puterea celor care controlează presa se manifestă prin capacitatea lor financiară și impactul lor asupra realității și veridicității produsului mediatic final.

Cultura care este formată în cadrul unei redacții este transmisă de la membru la membru, de la persoană la persoană ce calcă pragul redacției, este precum o înțelepciune profesională care evouiază în permanență. Acest element face diferența între un material de calitate și unul mai puțin, între ceea ce poate fi consumat de către publicul mediatic și ce nu. Cultura jurnalistică este cea care stabilește limitele unui redactor, acesta are o influiență mai mare de cît orice cunoaștere teoretică aspura principiilor deontologice a periodicului. Jurnalistul se face de admirat prin cultura sa, prin modul în care face transformarea evenimentului într-un produs mediatic demn de consumat. Jurnalistul trebuie să aibă acel instinct de a vedea ceva ceea ce alții nu văd sau greu asimilează.

Redactorul ziarului New York Daily Post pentru a umple prima pagină a ziarului a realizat un exercițiu foarte bun. A cerut reporterilor să iasă în stradă și să scrie despre orice infracțiune care au observată importantă sau mai puțin importantă după care le-a concentrat într-un singur articol care l-a intitulat ,,Violență pe străzile orașului nostru”. Prin astfel de încercări de fapt pot fi scoase în evidență adevărate probleme cu care se confruntă societatea în care trăim și tot prin acest mod scoate în evidența cultura jurnalistică și a întregii echipe redacționale. Ca fiind o marcă a inteligenței astfel de procedee se întîlnesc în o mulțime de ziare mai populare cît și mai puțin, ele sunt oriunde. Este bine cunoscut că o realitate poate fi foarte simplu redată, simplificată pînă la cea mai simplă formă care ar avea acelaș scop de a îl face pe cititor să înțeleagă mesajul însă jurnalistul din cultura sa amplifică descrierea introduce elemente de decor dacă le putem zice așa pentru a individualiza materialul, uneori omite cu bună știință contextul și amplifică exceciv alte detalii din propria inițiativă.

Jurnalistul are nevoie de un mult mai mare talent în momentul în care ziarele populare merg pe ideea intro-urilor grandioase și mai puțin conturează importanța textului de mai jos. Toate șmcheriile enumerate mai sus au o singură explicație că fiecare componentă dintr-un material jurnalistic poate fi justificată plauzibil, iar articolul finit reprezintă cu toate aceste o minciună.

David Randal utilizează noțiunea de corupție în ziaristică în moment ce un material este ,,umflat” de cuvinte dar nu și de sens. Atunci un cititor se poate întreba unde în acest caz este cultura jurnalistului? Acesta indiferent de orice ste în materialul final, nu este deloc ușor să transformi un eveniment într-un produs consumat și în acelaș timp posibil de criticat de publicul întreg. Întradevăr în unele cazuri cu un material se procedează asemenea unui telefon fără fir care trece dintr-o mînă în alta rezultatul fiind ca materialul își pirde din esență. Cultura jurnalistică este vizibilă în momentul în care materialul cunoaște un singur autor, implicația altor redactori sau reporteri este minimă, iar materialul transmite o informație veridică și adecvată.

Ceea ce se produce astăzi în procesul editării probabil miine se v-a întîmpla în momentul redactării de către reporter. În goana după laude din parte șefilor sau a publicului, reporterii vor uita de propriile valori și vor ține cont doar de cele ai șefilor săi, vor uita de cerințele publicului și de normele deontologice. Reporterii și șefii lor odoptă o cultură de a omite elaborarea unor materiale legate de evenmente mai mici dar cu o semnificație la fel de mare, aceștea caută senzaționalul în evenimente pentru a putea scoate în evidență ceea ce doresc ei, pentru a crea un produs mediatic convenabil nu publicului dar lor. Subiectele simple, în alb și negru sunt preferate și apreciate de editori cele colorate dunt alese de șefi și redactori. Astfel de materiale pot reduce din profesionalismul reporterului acesta diminuîndu-și interesul de documentare și de informare proprie. Din moment ce șeful îi aruncă ideea de a merge pe calea cea mai simplă și de a umfla cuvintele acesta nu mai caută o informație nouă ci o plasează pe cea existentă într-o altă formă.

Inițial la reporteri ajung materialele în alb și negru astfel dau impresia unui material final ,,tare”, versiunea inițială prezinte date în urma căruia vediricitatea este garantată. Din moment ce te aprofundezi în documentare, în verificarea datelor sau a celor scrise îți dai seama că materialul devine mai puțin bun și mai puțin interesant.

Noțiunea de ,,jurnalism de titlu” presupune o explicare a activității sau a modului de implicare în publicarea materialului final a editorului, șefului cît și a reporterului. În cazul ziarelor populare editorii vor dori să publice material ușurele, senzaționale care nu implică o concentrare maxima și o implicare totală a cititorului asupra subiectului descries, șefii sunt cei care decid ce fel de titlu v-a avea articolul și spre ce directive v-a fi tratat, iar reporterii sunt cei care ierarhizează faptele, rolul lor este de a pune într-o anumită succesivitate și continuitate cele întîmplate. Acești 3 participanți crează o lume în care totul este bine pus la punct și totul este foarte bine gîndit și structurat. Cititorului îi este pus totul în față, faptul dintre adevăr și minciună, dintre alb și negru, correct sau greșit, extraordinarul este present mereu și îi este pusă în față cititorului idea că nu există decît stereotipuri. Colo unde echipa redacțională slujește mai mult intereselor financiare decît grupului său de cititor atunci valoarea jurnalistului se pierde printer rînduri și idei. (Jurnalistul universal de David Randall pag 24)

Cererea, producerea și distribuirea materialelor culturale

Atît jurnaliștii cît alți participant la procesul de informare cum ar fi cercetătorii științifici nu pot asigura sau satisfice cerințele publicului în totalitate din mptiv că cerințele se schimbă din ce în ce mai des. Gustul cititorului și moda evoluiază rapid, unele interese dispar iar unele se transformă ca fiind elemente definitorii în procesul de informare. Materialele culturale sunt foarte rar utilizate în procesul de relaxare și de la deviere de la rutina zilnică, consumul acestora în termini economici este foarte greu de calculat. Producerea materialelor culturale nu este atît de sigură precum producerea materialelor economice de exemplu, produsele economice înainte de a fi produse acestea sunt planificate astfel știi bine că strategiile planificate sigur vor merge, în cazul materialelor culturale este totul diferit, Produsul cultural se elaborează independent de dorințele cititorului, astfel cum dorințele cititorului se pot schimba zilnic materialul journalistic își pierde din calitate și din consumatori.

Gînditorul francez Gilles Lipovetsky afirmă că dorințele și cerințele consumatorului sunt în permanent schimbare, în permanent reînoire. După acesta ,,cultura de masă este cultura de consum fabricată în întregime pentru plăcerea imediată”. Dezvoltînd această idee începem printr-o întrebare oare publicul este egoist sau indifferent față de calitatea materialului journalistic cultural. Cu certitudine afirm că un material cultural nu trebuie să își contureze valoarea doar pe moment ci din contra acesta devine un material istoric de calitate ce nu o va pierde niciodată în timp și în spațiu.

Datorită publicațiilor interesul pentru materialul cultural crește, consumatorii așteaptă ceva nou, care îi v-a trezi la viață, le v-a oferi o informative proaspătă. Curiozitatea publicului este trezită în dese cazuri prin investirea sumelor uriașe în campaniile de promovare sperînd că astfel vor amplifica cererea. Investițiile țin cont de anumite elemente ale consumatorului um ar fi:

Bugetul de timp și de energie a omului care nu este nelimitat.

Timpul necesar acordat muncii, transportului, activitățile casnie etc.

În conformitate cu alte forme de relaxare cum ar fi călătoriile, sportul etc.

Producția materialelor culturale are la bază un produs glogal care ulterior este dezmembrat în mai multe unități. Fiecare unitate reprezintă un subiect care este pus în discuție de către jurnaliști și consumat ca produs mediatic de către public. Fie că este vorba de industria muzicii, literaturii, teatrului scopul cel mare este de a pune în circuit cît mai multă informative de a atrage cîți mai mulți cititori fără a se mări costurile de producție. Putem afirma că în ultima perioadă o personalitate marcantă și de success nu produce o opera de artă ci doar un produs care urmează a fi scos pe piața mediatică.

Într-un astfel de proces de producție este foarte greu să scoatem în evidență calitatea materialului cît și calitatea celui ce a redactat acest material. Nu e nimic straniu dacă autorul unui material cultural vom găsi numele unui cintabil, inginer, specialist în marketing în loc de numele unui jurnaliste de reușită sau a unui scriitor, om al culturii. Care de fapt este problema consumului produlului acestuia: lipsa competenței profesionale sau dominația raționamentului tehnic? Cu atît mai mult că modul de plată este diversificat de la dreptul de autor pîn la numărul de ore lucrate. Societatea noastră este supusă unei presiuni care diminuiază numărul celor care încă mai lucrează pentru a păstra calitatea produsului mediatic. Producția finală își modifică din aspectele sale definitorii cît și jurnaliștii sau cei implicate în procesul creației își pierd din prestigiul și comportamentul unui creator trasformîndu-se în niște mașinării de scris la comandă și nimic mai mult.

Distribuția materialului reprezintă ultima etapă a conturării unui material bun, de fapt în urma distribuirii putem vedea, sesiza și înțelege reacția publicului. Publicul prin atitudinea sa pață de acest produs ne dă de înțeles cît de bine este structurat, cum a fost abordată problema sau cum a fost concepută însuși ideea, este o apreciere din partea acestuia care ne ajuta mai departe să înțelegem unde a fost bine și unde mai puțin. În această direcție marketingul și publicitatea jpacă un rol foarte important deoarece o promovare reușită asigură amortizarea costurilor de producție și obținerea profitului.

Finanțarea produselor din industria ușoară se poate face prin următoarele modalități:

Plata directă a actului de consum (cumpărarea la bucată a ziarului, a reviste)

Abonament (televiziunea prin cablu)

Taxe (finanțare specifică televiziunilor și radiourilor publice)

Subvenționarea de către stat sau organizații filantropice

Veniturile venite din reclame.

Sponsorizarea.

Publicitatea în prezent este considerată ca fiin cea mai des utilizată și convenabilă modalitate de finanșare. Costurile unui mic spațiu de publicitate sau a unui insert poate costa sume foarte mari care ar asigura funcționarea instituției media pe ceva timp înainte.

În anul 1997 constul a 30 de secunde de publicitate la meciurile ligii de fotbal american s-au plătit 1,2 milioane de dolari; în Franța la finala Cupei din 1993, 30 de secunde de publicitate au costat 1 milion de franci; conform publicației Quid cea mai scumpă pagină de publicitate din istoria presei s-a înregistrat în 1994, cînd revista americană Parade, cu un tiraj de 33 de milioane de exemplare, o pagină a costat 550.000 de dolari. Totuși există idea precum că publicitatea ar avea tenta de a modifica structura unor emisiuni sau a materialului journalistic din paginele unor ziare. De foarte multe ori publicitatea este enervantă și deloc binevenită în timp ce se derulează povestea de seară a celor mici sau un film ce este interrupt de publicitate într-un moment important pentru consumator. O publicitate de 15 minute devine deranjantă în timpul unei emisiuni ce conține 45 de minute, 2 intervale de 15 minute constituie plus jumate de oră adăugat în derularea emisiunii și atunci se formează un dezechilibru în grila de program.

Consumul materialului jurnalistic este reacția asteptată de către jurnaliști ce vine din partea celor ce primesc materialul ca un produs finit. Consumul de bunuri culturale își epuizează semnificațiile și mesajele foarte repede și care trebuie înlocuite imediat cu altelea asemănătoare sau chiar identice. Un astfel de circuit ar purta o denumire de democratizare a populației sau a adaptării consumatorului la produsul mediatic cultural la ceea ce înseamnă transmiterea unui fenomen cultural prin intermediul unui material journalistic.

Consumatorul de bunuri culturale și informaționale pe poate dezvolta doar atunci cănd I se oferă produce ce au capacitatea de a raspunde la întrebările ce și le pune aceștea, dacă îi poate satisfice necesitările informaționale, gusturile și la fel de a stîrni interesul general.

O problemă care astăzi ar stopa interesul pentru produsul cultural ar fi revoluția tehnologiilor informaționale astfel noua generație este atrasă de fenomenul computerizării. Jocurile online sunt accesibile pentru întreaga populație astfel aceștea prefer să petreacă mai mult timp în fața calculatorului de cît să ofere o oră atenția unei piese de teatru sau lecturii unei cărți. Teatrele, sălile de concerte, cenaclurile, sălile de cinematograf, piețele publice se golesc, iar artiștii devin prezențe îndepărtate și inaccesibile. Această transformare sau schimbare se datorează implicării parțiale a laturei intelectuale și în acest moment calitatea mesajului este redusă. Din motiv că majoritatea produselor au un character standartizat publicul pierde din interes știind că nu pot găsi o informative nouă și prospătă. Putem spune că această metodă totuși mărește numărul consumatorilor, adduce profit, dar plasează totul la nivelul omului de mijloc, a omului care nu depune acea inteligență și intelectualitate car ar trebui să o manifeste în consumul produsului jurnalistic cultural. [13]

CAPITOLUL II. STUDIU DE CAZ

Din an în an statisticele arată că presa scrisă este în declin, că tirajele publicațiilor scad foarte mult. Produsul mediatic cultural apare tot mai rar în paginile publicațiilor astfel scade totodată și interesul consumatorului de a cere acest produs. Atît calitatea cît și cantitatea este un element necesar publicul este factorul decizional în determinarea calității produsului mediatic dar în ultima perioadă acesta își pierde din conștientul său că el este nevoit să aibă o reactie la tot.

II.1 Monitorizarea și analiza propriu-zisă a publicației Literatura și Arta

Prin studiul respectiv am ca scop analiza interviului cultural în paginile ziarului Literatura și Arta. Am ales acestă publicație pentru că este una ce are o înclinare mai mare spre domeniul cultural și foarte departe de cel politic. Pentru o perioadă de 4 luni am răsfoit acest ziar de la un număr la altul astfel mi-am propus cîteva puncte de reper pentru analiză:

Să identific interviul cultural ca gen jurnalistic în paginile acestei publicații.

Să determin cantitatea și frecvența utilizării înterviului cultural.

Să apreciez construcția calitativă.

Să fac o analiză profundă asupra personalităților alese pentru realizarea interviului.

Să observ dacă se utilizează metoda clasică (întrebare-răspuns) sau se utiliează și altelea în redactarea acestuia.

Să determin volumul interviului cît și frecvența acestuia.

Analiza calitativă și cantitativă

Literatura și Arta este publicația care deține cel mai mare număr de produse media culturale. Făcînd o monitorizare de 4 luni am selectat totalitatea interviurilor ce au fost publicate în acestă perioadă. Atfel îmi propun să fac o analiză pentru fiecare în carte.

În luna decembrie în paginile ziarului au fost publicate 2 interviuri. Primul interviu a fost publicat în numărul 49 din data de 3 decembrie 2015. Din imaginea de mai jos observăm că autorul interviului care este Victor Ladaniuc a optat pentru o metodă clasică a interviului de întrebare răspuns. Ceva mai nou ar fi înpărțirea interviului în 2 părți, partea de sus a interviului care autorul a intitulat-o cu Ion ANTON la 65 de ani în care sunt relatate date bibliografice legate de cele mai importante evenimente ale interlocutorului și partea interviului propriu-zis. Titlul interviului Ion Anton:,,GRAȚIE ,,FLORILOR DALBE “,AM AJUNS SĂ VĂD PARISUL

Titlul interviului Ion Anton:,,GRAȚIE ,,FLORILOR DALBE “,AM AJUNS SĂ VĂD PARISUL ȘI SĂ CULEG LAURII UNUI PREMIU DE NOTORIETATE MONDIALĂ” ne sugerează idea principal a interviului chiar neîncepînd lectura. Primele 2 întrebări sunt de fapt mai bine zis niște gînduri începute de autor și continuate, dezvoltate de autor. Pot spune că este o combinație dintre aceste 2 tipuri de adresă a întrebărilor și este una chiar nouă utilizată ceva timp recent de jurnaliști însă pot spune că chiar prima data utilizată de către acest ziar. Numărul întrebărilor nu depășește cifra 10 asta ne vorbește de un echilibru în abordarea subiectului de discuție. Întrebările sunt unele pre lungi cu o încărcătură informațională prea mare și astfel pune în dificultate uneori interlocutorul. Majoritatea din răspunsurile interlocutorului sunt prea mari și desfășurate, interlocutorul oferă detalii care ar putea fi omise de către jurnalist. Pentru sfîrșit de interviu consider că ultima întrebare nu este destul de potrivită, este o întrebare ce deschide spre discuție și nu din contra . Per ansamblu consider că un asemenea material nu face față unei publicații cu denumirea de Literatura și Arta, dezechilibru și neatenția jurnalistului pune în dificultate cititorul astfel poate înțelege chiar și greșit mesajul.

Un al 2-le exemplu de interviu din paginile numărului 52 din 24 decembrie 2015 am găsit un alt mod de abordare, cît și o altă aranjare a ideilor.

Acest interviu este mai ușor de asimilat ca produs mediatic decît cel anterior, cît și aranjarea în pagină este una mai diferită. Lipsește tradiționalul titlu scris cu 18 bold și Poziționarea în centrul paginei. Autorul materialului a decis ca în prim plan să informeze cititorul despre personalitatea interlocutorului său, să-l ajute să se familiarizeze cu informația respectivă. Ca tematică acest interviu se bazează pe activitatea interlocutorului care este în dezvoltare. Autorul prin acest interviu mai puțin prezintă o informație nouă cititorului ci se axează pe conturarea unui portret pe scoaterea în prim plan a interlocutorului său.

Primele 2 întrebări sunt bazate pe nehotarîrea interlocutorului de a alege între sport si jurnalism după care autorul materialului adresează întrebări privitor la dorința și pasiunea ei de a scrie, cel mai bine consider că jurnalistul ar fi trebuit sa acorde mai mult spațiu acestui material intrucît era posibilă structurarea interviului pe blocuri.

Dacă e să analizăm partea structurală a întrebărilor pot spune că sunt scurte clare și cuprinzătoare. Nu sunt prea lungi și nici prea scurte, întrebările cuprind ideile de bază pentru a obține un răspuns potrivit. Mai ale starage foarte mult atenția cititorului aranjarea vizuală că astfel volumul răspunsului este într-o conexiune cu întrebarea. Răspunsul nu domină întrebarea iar întrebarea nu domină răspunsul, se completează reciproc foarte bine. Mesajul transmis de către interlocutor consider că e foarte bine punctat, nu sunt apateri sau devieri de la întrebări. Un cititor niciodată nu trebuie să fie speriat sau mirat de volumul interviului, din cîte vedem autorul acestu material a adresat 9 întrebări și pot spune că e o cifră acceptabilă. Calitatea materialului jurnalistic niciodată nu va avea la bază cantitatea acestuia. Încărcătura informațională este valorificată atunci cînd știi să scoți esențialul și să mergi în întîmpinarea celui ce lecturează.

Dacă ar fi să fac o comparație a acestui interviu cu cel precedent consider că al 2-lea va fi mai bine consumat de către bublic nu din motiv că acesta nu preferă materialele prea mari dar din motiv că interesul acestui material este redus și astfel publicul va fi la fel în acelaș număr. Jurnalistul are misiunea de a selecta informația și a o reduce pînă în acel moment în care își va da seama că singur poate fi în rol de consumator și atunci se poate întreba oare mie îmi va plăcea? Foarte mult contează și interlocutorul, în primul interviu avem o personalitatea cît și un subiect mai puțin poate interesant de tineri ceea ce eu consider că e foarte important. Nu e corect să neglijăm personalități marcante a atrecutului dar trebuie să de dăm seama cît spațiu acordăm într-o pagină de ziar unei personalități a trecutului și cît spațiu oferim unei persoane care este la început de cale și merită o promovare de început și merită a fi promovată într-un fel sau altul de către mass-media prin presa scrisă.

Un al 3-le atip de interviu ca structură și idee publicat în numărul 2 din data de 14 ianuariei 2016 arată în felul următor.

Începînd a face o analiză a acestui material la prima vedere mă pot întreba despre cine se vorbește în acest interviu. Titlul reprezintă un gînd ce într-un anumit mod ar transmite o mică idee cititorului, îi oferă o cunoștință cu subiectul abordat. În șapou este scrisă o fișă bibliografică care ar trebui să informeze cititorul despre viața și activitatea interlocutorului însă acesta duce mai tare în eroare pentru că consider că datele prezentate nu au fost selectate corect. Cititorul are nevoie de a primi o descriere generală a interlocutorului nu niște dat mai puțin interesant. O altă observație ar fi că autoarea Tatiana Rotaru nu informează cititorul cu cine va avea un interviu cred că ar fi fost corect prima sau cel puțin a 2-a frază să conțină numele interlocutorului ceea ce în acest interviu este făcut tocmai spre finalul șapoului.

Prima întrebare este una introductivă astfel face cunoscut cititorul cu viața interlocutorului așa cum o descrie chiar acesta. Un moment deranjant din acestă întrebare devine noțiune ,,tumultunoasă’’ în contextul ,,viața Dvs tulmultunoasă”. Pentru început cititorul se poate întreba ce semnificație are acest cuvînt și în al 2-lea rînd mă întreb și eu la fel în rol de consumator a produsului cît și analist al materialului. Neologismele sunt binevenite în ziare și în întreaga presă scrisă însă nu trebuie să facem abuz de acestea. Jurnaliștii au ca scop să educe publicul, să-i învețe cuvinte noi care pot fi puse în aplicare însă nu trebuie să utilizeze cuvinte noi care determină niște bariere pentru cititor.

Întrebarea a 4-a cît și a 5-a sunt de o complexitate informațională prea mare. Sunt 2 formulări care cuprind mai multe întrebări în una și asta nu e rău dacă acestea necestită cu adevărat o stfel de structură. Obser ca autorul vrea să fie marcată documentarea sa însă uită de aspectul întrebării la general. Acesta oferă detalii care ar putea fi omise și deloc nu sunt interesante pentru cititor, mai bine zis aceste întrebări ar avea nevoie de o reformulare. Atunci cînd interlocutorului i se adresează mai multe întrebări într-o singură formulare acesta devine capabil să aleagă la care din ele oferă un răsmuns și pe care le evită.

Spre sfîrșit jurnalistul Adresează o întrebare binevenite ce ar pregăti cititorul pentru sfîrșitul interviului. Scurtă și clară autorul întreabă interlocutorul său desptre așteptările sale în acest an, interlocutorul în schimb oferă la fel un răsbuns bine structurat. Ultimul pas al acestui interviu este făcut de către autor ce vine cu o mulțumire pentru intervievat că a acceptat această discuție.

Autorul interviului care este Nina Slutu-Soroceanu plasează interviul într-o rubrică specială denumită Interviul Nostru, fapt care l-am întîlnit mai rar în paginile ziarului Literatura și Arta. Interviul este realizat cu Tudor Rusu, publicist, redactor-șef al săptămînalului „Făclia” iar subiectul abordat pornește de la o temă și apoi se dezvoltă spre o abordare mai desfășurată. Titlul pot spune că duce inițial cititorul în eroare vorbind doar de pedagogie cînd de fapt autorul vorbește cu interlocutorul său despre mai multe aspecte a unei probleme.

Interviul începe cu un șapou bine structurat, autorul face cunoștință cititorului cu interlocutorul său cît și cu tema care urmează a fi pusă în discuție mai exact tema educației așa cum afirmă autorul care este una ce ne preocupă pe toți. Prin prima întrebare adresată de către autor acesta își scoate în evidență dezinformarea, aceste date trebuiau deja cunoscute de către jurnalist și o astfel de întrebare nu este binevenită nici la începutul interviului și nici în o alte parte a acestuia. Cea de a 2-a întrebare consider că ar fi trebuit să fie prima astfel în cît ar fi fost un început de discuții mai bun. A 2-a și a 3-a întrebare sunt prea desfășurate, conțin paranteze care puteau fi lipsă. Detaliile nu în toate cazurile sunt utile, în moment ce interlocutorul îți oferă un răspuns la o întrebare și jurnalistului îi rămîne un anumit gol informațional atunci acesta trebuie să adreseze întrebări privitor la anumite detalii dar nu un număr exagerat.

Exemplul adus de jurnalist în cea de a 3-a întrebare nu cred că conturează profesionalismul său, întrebarile sunt oferite pentru a primi un răspuns dar nu un comentariu. Interlocutorul se poate simți intimidat atunci cînd îi sunt adresate întrebări prea lungi și unele chiar nepotrivite. La fel în acest moment jurnalistul poate pierde conexiunea cu interlocutorul său ceea ce cred că s-a întîmplat și în acest caz.

O altă greșeală prezentă în acest interviu sunt întrebările mai lungi de cît răspunsurile. Jurnalistul are ca scop să pună în valoare răspunsurile interlocutorului său întrebarea sa proprie? Dezechilibrul care se pormează poate fi greu de depășit în aceste cazuri, discuția deviază de la subiectul inițial iar interlocutorul chiar își poate pierde atenția și concentrarea asupra materialului jurnalistic.

Partea care ar readuce echilibru și stabilitatea în discuție este cea de final cînd jurnalistul poartă o discuție cu interlocutorul său despre soluții, variante și modalități pentru tema abordată anterior. Cred că acesta este varianta perfectă de a structura un interviu cînd sfîrșitul este încheiat pe o notă pozitivă crare merge spre a schimba ceva ceea ce merită implicare. Jurnalistul încadrează chiar 2 întrebări în una spre finalul interviului însă odată ce acestea nu sunt întrebări care ar porni o discuție sau ar merina un răspuns desfășurat sunt binevenite. Ultima întrebare se înțelege a fi o întrebare suplimentară ce ar părea a fi o scurgere a gîndului anterior. Interlocutorul își continuă gîndul anterior început în întrebarea precedentă.

Dacă e să facem o concluzie per ansamblu a acestui interviu pot spune că iarăși diferă de celelalte întîlnite în paginile acestei publicații. Un element ce comun ar fi lungimea și încărcătura informațională ce o cumprinde o întrebare. Structura și informarea limitată a jurnalistului ar fi alte două puncte la car ar fi bine să se acorde o mai mare atenție. Publicul nu este constant astfel jrnalistul ar trebui să țină cont de acest fapt.

II.2 Dimensiunea analitică în Presa Scrisă

Cele 3 dimensiuni ale presei scrise și mai exact cu referire la publicația exactă Literatura și Arta sunt:

Prezența sau lipsa ,,golurilor” în interviu;

Corectitudinea și exactitatea datelor dintr-un interviu;

Articolul e bine scrie sau nu.

Prezența sau lipsa ,,golurilor” în interviu.

Așa zisele goluri sau lipse care pot fi într-un interviu sunt determinate de acuratețea și buna observație a jurnalistului. Acesta trebuie să fie atent daca nu cumva întrebările din interviu nu fac să aducă și mai multe întrebări de cît răspunsuri.De exemplu, dacă un jurnalist intervievează un polițist despre un incendiu la o fabrică, în care au fost rănite mai multe persoane, este o misiune gravă dacă nu întreabă cîți răniți sunt și la ce spital au fost duși.

Cel de al 2-lea interviu publicat în numărul 52 din 24 decembrie 2016 este exemplul unui material cu goluri informaționale. Datele prezentate despre interlocutor nu sunt destule pentru ca cititorul să-și formeze o imagine de ansamblu. Chiar dacă este pusă în discuție doar un anumit subiect sau doar o latură din viața acestuia oricum cititorul trebuie sa fie informat mai pe larg despre viața acestuia. Șapoul ar fi primul element care ar astupa aceste goluri pentru că jurnalistul în șapou are scop să plaseze date despre intervievatul sau însă în interviul respectiv mai că șapoul nu există atunci de ce informare mai poate fi vorba.

Chiar dacă per ansamblu este un interviu bine realizat nu înseamnă că dacă ne adîncim în analiză nu vom găsi acele scăpări care ne formează niște bariere informționale. Orce mesaj transmis de jurnalist trebuie să fie unul bine structurat, simplu dar nu simplist. Interviul de mai sus este unul pe înțelesul tuturor dar ce înseamnă a fi pe înțelesul tuturor, nicidecum nu a neglija unele aspecte care ar face o legătură mai amplă între viața și activitatea intervievatului cu subiectul minim abordat cam ceea ce este prezent în interviu.

Un jurnalist cu experiență chiar dacă are ca scop să pună în discuție doar un subiect din viața interlocutorului trebuie totuși să utilizeze abordarea multidimensională. Asta ar însemna pornirea de la un subiect mai închis spre unul deschis spre discuție spre aflarea mai multor informații și date dorite de jurnalist cît și întreg publicul. Golurile într-un interviu sunt ușăr asimilate de un bublic bine pregătit profesional.

Corectitudinea și exactitatea datelor dintr-un interviu

Este foarte bine cunoscut faptul că interviul poate servi drept o sursă foarte bună de informare nu neapărat despre o careva personalitate dar și despre o companie, asociație. Interviul ca și celelalte genuri jurnalistice merită o documentarea din partea jurnalistului foarte profundă astfel să nu fie nici o îndoială din partea cititorului asupra datelor prezentate în interviu.

Un exemplu de interviu în care este vizibilă documentarea jurnalistului este cel realizat de către Tatiana Rotaru cu Ion Holba. Ceea ce ne poate servi ca dovadă este șapoul cu o încărcătură informațională mare. Autorul a ales să o denumească chiar fișă bibliografică prezentînd în ea date concrete și exacte despre interlocutorul său. Corectitudinea datelor poate fi verificată de către cititori în diverse surse astfel fiind siguri pe acestea. Fișa bibliografică este o modalitate foarte bună pentru informare și familiarizarea cititorului cu personalitatea respectivă. Datele bibliografice pot forma o opinie și pot contura o imagine per ansamblu. Cititorul nu este pus în situația în care este nevoit să se informeze singur despre ceva anume.

Întrebările din acest interviu chiar dacă au pus în dificultate cititorul privind limbajul utilizat totuși oferă posibilitatea cititorului de a se informa și a afla lucruri noi. Termenii necunoscuți pentruu unii pun în valoare interesul care va face ca publicul să fie cît mai larg și variat. Sau tot în acest context dificultatea poate reduce din interesul publicului astfel iarăși creîndui dificultate de implicare și de stimul de a afla mai mult și de a asimila informația în modul cel mai corect.

Jurnalistul trebuie să își asume faptul că dacă prezintă anumite date false în conținutul unui interviu atunci acelsta riscă să piardă încrederea publicului. Cititorii sunt ușăr de atras dar și foarte ușăr de respins prin incorectitudinea datelor cît chiar și falsitatea totală a acestora. Prin interviul de mai sus cred că jurnalistul a cîștigat teren în fața colegilor săi prin veridicitatea informațională. De la material la material jurnalistul adună sau pierde încredere ceea ce este foarte important pentru un profesionist.

Corectitudinea și exactiatatea datelor mai depinde și de profesionalismul jurnalistului. Un jurnalist cațe ține cont de statutul acestuia și de poziția sa în fața cititorului niciodata nu va merge pe calea de a trișa utilizînd niște date incorecte. Nu cred că există vrio explicație acelui jurnalist care conștient utilizează niște date false de senzație doart pentru a avea un număr cît mai mare de cititori. Acuratețe nu este importantă doar din motive legale dar și etice totodată pentru a păstra integritatea publicației cît și a aîntregii echipe de profesioniști.

Articolul e bine scris sau nu

De multe ori auzim ideea că un articol nu poate fi bun sau rău acesta poate fi scris doar de un bun profesionalist sau din contra, articolul există și atît. Haina care o îmbracă jurnalistul articolului este determinată de gradul de implicare, atitudine și nu în ultimul rînd experiență și profesionalism. Atunci cînd vorbin dacă e bine scris un articol sau nu, mă refer nu doar la greșelile gramaticale dar și aranjamentul în pagină cît și informația din conținutul interviului. Calitatea interviului este determinata de aprecierea publicului, dacă publicul va asimila materialul ca fiind ce a ajuns la așteptările lor sau din contra este un material ce nici nu pretinde măcar a fi unul care acoperă necesitățile informaționale.

Consider că nu poți cataloga interviul după toate aspectele sale că e bun sau din contra, fiecare material jurnalistic va avea punctele sale forte în fața unui cititior și altele vor fi avantajele pentru un alt cititor. Asta însă nu ar trebui să lase jurnalistul relaxat, acesta mereu trebuie să fie pus în acțiune și mereu să aspire la ceva mai mult.

Din exemplele de interviu aduse mai sus pot specifica ca un material ce tinde să fie unul bun primul, publicat în numărul 49 din 3 decembrie 2015. Vreau totodată să specific nu atît după conținut cît după concept, aranjare în pagină și structurare. Autorul oferă o informație cititorului într-o parte separată de interviul propriu-zis, încercînd să-l integreze în lectură parțial. Nimic mai important pentru cititor de cît momentul în care i se acordă o atenție deosebită și anume materialul să fie cît mai explicit pe interesul majorității.

Mai puțin avantajos în acest interviu sunt răspunsurile intervievatului, asta scoate într-o lumină proastă întreg materialul. În ansamblu cred că pentru acet fapt poartă vina jurnalistul pentru că el este ghidul discuției, are drept scop orientarea în direcția corectă conversația în primul rînd și apoi dorită de acesta. Jurnalistul este pilotul discuției și responsabil de fiecare frază din interviu. Semnătura apartine jurnalistului care a realizat interviul nu editorului sau corectorului, acest poate fi de acord cu unele idei sau le poate rspinge.

Acest punct în care se determină calitatea interviulu este dificilă atît pentru jurnalist cît și pentru cititor. Aceștea sunt nevoiți în egală măsură să compare, să analizeze și să plaseze locul interviului pe o anumită preaptă a calității. Greșelile unui jurnalist șun încercările acestuia, odată dacă va greși atunci a 2-a oară cu siguranță se va corecta și va modifica ceva în conținut și în modul de abordare a subiectului. În unele momente interlocutorul devine o păpușă în mîinele jurnalistului pentru că acesta dirijează discuția așa cum dorește și poate trezi unele sentimente, stări, emoții care pot vorbi mai mult de cît cuvintele.

Literatura și Arta este exemplul unui ziar în opinia mea care necesită mai mult echilibru și structură. Fiind unul cu o tentă culturală absolută cred că scopul principal ar trebui să fie atragerea și formarea cît mai multor cititori cu o orientare culturală.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Interviul cultural ca gen publicistic este este rar întîlnit în presa scrisă, nu doar în publicația Literatura și Arta. Consider că acest fapt ar trebui să constituie o problemă atît pentru jurnaliști cît și pentru public. Cititorii sunt în măsura de acere un anumit produs mediatic în cazul în care duc lipsă de acesta iar ceea ce observăm la noi este doar lipsa de interes din partea acestora. Jurnalistul nu poate fi cinsiderat vinovat de lipsa interviului cultural în publicațiile periodice, consider că există alte dedesupturi care necesită o atenție mai deosebită cum ar fi: politica editorială a publicației, nivelul de cultură a fiecărui individ, lipsa interesului din partea cititorului cît și nu în ultimul rînd situația politică de la noi din țară ce nu permite concentrarea publicului și pe un alt domeniu decît cel politic.

Publicațiile existente oferă un spațiu mult prea mic materialelor culturale și asta cred că ține de politica editorială a fiecărei publicații în parte. Sunt prea puțini jurnaliști specializați pe domeniul cultural care ar cere un spațiu mai mare pentru a își crea un public al său, interesat de acest domeniu. Din ce în ce vedem că tot mai multe evenimente culturale se organizează și astfel se produce procesul de culturalizare a populației. Acesta ar fi un moment de care jurnaliștii ar trebui să se prindă strînd de a forma un public al culturii, un public ce ar cere produsul mediatic cultural. Pe lîngă cei care conștientizează importanța procesului de culturalizare într-o societate mai există și din cei care sunt lipsiți de oricare interes pentru artă, cultură și tot ceea ce ține de acest domeniu. Această minoritate poate atrage foarte ușor majoritatea pe care încearcă să o formeze mass-media. Procesul de culturalizare se află la etapa de început în societatea noastră și consider că încă mult timp se va opri la această etapă deoarece consumatorii de informație au nevoie de încă mult timp pentru a conștientiza necesitatea acestu proces pentru dezvoltarea personală cît și a întregii țări.

Literatura și Arta este o publicație cu orientare culturală ce are drept scop promovarea valorilor culturale a țării noastre. Totalitatea materialelor găsite în paginile acestu ziar sunt cu tentă culturală care informează cititorul dar care totodată îl ajută să își formeze o opinie proprie. Interviurile culturale găsite în acestă publicație au o altă formă decît cele clasice dacă le putem numi așa. Autorii acestora cum ar fi Claudia Târziu, Nina Slutu-Soroceanu, Tatiana Rotaru cît și alții merg pe o formă diferită ca structură cît și ca conținut a interviului. Din ceea ce am observat eu pot spune că publicația Literatura și Arta are mai puțini cititori din generația tînără din motiv că personalitățile alese pentru discuție sau tema interviului nu ar prezenta un interes pentru tinerii de astăzi. Jurnaliștii de la acestă publicație au nevoie de un spirit mai tînăr care ar aduce o nouă abordare și un nou conținut paginelor acestui ziar. Este vizibilă necesitatea unei schimbări care ar atrage un public mai divers dar și mult mai tînăr cu capacități de apreciere diferice cît și cu cerințe mult mai diferite de pînă acum.

Ziarul Literatura și Arta este lipsit de actualitate astfel acesta nu pune în valoare evenimentul și activitatea unei personalități de azi care ar prezenta un interes citirorului. Pentru ca ziarul să transmită corect, exact și veridic valorile culturale promovate de evenimentele ce se petrec atît la nivel național cît și internațional, este necesar de a realiza o pagină tematică, ținîndu-se cont de particularitățile jurnalismului cultural, de parametri care ar oferi informație plenară cititorului, adică de aspectul calitativ și cantitativ. Consider că o astfel de pagină tematică care o putem în valoare atît evenimentul cît și jurnalistul.

Mass-media în special presa scrisă este cea care are drept scop creșterea și dezvoltarea unor oameni cultivați într-o societate și di n acest motiv între materialele culturale publicate trebuie să fie un bun echilibru. Varietatea evenimentelor culturale oferă posibilitatea jurnalistului să facă o diversitate de opinii și poziții. Dar totuși ceea ce vedem azi este o deviere de la scopul general. Presa scrisă face o uniformizare prin intermediul unui material jurnalistic. Un interviu publicat în Literatura și Arta face bine cunoscută atitudinea autorului, acesta nu rămîne echidistant și nu oferă interviului o formă prin care cititorul să aleagă sau să selecteze segmenul cel mai interesant pentru el, jurnalistul impune partea cea mai avantajoasă pentru acesta.

Consider că publicația Literatura și Arta necesită mari schimbări cantitative cît și calitative ce ar mări numărul cititorului. Pentru ca acest ziar să aibă un public mai cariat ar trebui să ofere materiale jurnalistice pentru diverse categorii de vîrste cît și statut social. Funcția de culturalizare ar trebui să fie mai bine conturată prin îmbinarea funcție de informare. Culturalizarea presupune și informarea cititorului, odată ce jurnalistul are ca scop să culturalizeze cititorul imediat se include și funcția de informare, autorul unui material trebuie să formuleze produsul mediatic în modul în care cititorul automat să fie și informat dar să asimileze ușor și scopul de culturalizare ce l-a avut jurnalistul.

Interviul cultural este cel care relaxează dar totodată și informează cititorul astfel jurnalistul ar trebui să profite de funcțiile acestea 2 pentru a transmite mesajul cititorului. Indepedență de personalitatea alesă pentru interviu variază și măsura în care sunt utilizate cele 2 funcții. Jurnalistul este cel care decide ce vrea să obțină mai mult un cititor informat sau un cititor ce capătă cunoștințe culturale. Jurnalismul cultural rămîne a fi foctorul care ne influiențează totalitatea activităților noastre.

Bibliografie

http://www.scritub.com/jurnalism/INTERVIUL91556.php

Dicționarul explicativ al Limbii Române editura: Univers Enciclopedic Gold, 2012

T. Vlad ,,Interviul de la Platon la Playboy” editura:Dacia, princeps, 1997

Catalin Zamfir Lazar Vlasceanu ,,Dictionar de Sociologie” editura:Babei, București, 1998

Philipe Gaillard ,,Tehnica jrnalismului” editura științifică

Georgeta Stepanov ,,Introducere în Studiul Jurnalism” editura: CEP USM Chisinau , 2010

http://www.ghidjurnalism.ro/interviul

https://www.academia.edu/11583085/7._Interviul

http://www.rasfoiesc.com/hobby/diverse/jurnalism/Interviul71.php

Laura Tugarev Arta interviului cultural: specific, conținut și tehnici de realizare

http://www.creeaza.com/didactica/comunicare-si-relatii-publice/jurnalism-presa/INTERVIUL864.php

Richard Keeble ,,Presa Scrisa O introducere critica” editura: polirom, Iași, 2009

Mihai Coman ,,Introducere în sistemul mass-media” editura: polirom, 2007