Interventia Armatei Ruse In Ucraina

Intervenția armatei ruse în Ucraina a început la 24 februarie 2014, ca urmare a Revoluției ucrainene pro-europene soldate cu o lovitură de stat, când trupe speciale rusești[18][19] fără însemne[20] au preluat controlul asupra celei mai mari părți a peninsulei Crimeea din Ucraina situată pe coasta de nord a Mării Negre, inclusiv clădiri civile, aeroporturi și baze militare.[21] În aceeași zi, legiuitorul rus a aprobat prezența militarilor ruși în Crimeea și estul Ucrainei. Totodată oficialii ruși au continuat să susțină că prezența forțelor militare ruse în Crimeea nu încalcă niciun acord existent între Rusia și Ucraina. Răspunsul ucrainean a fost moderat până acum, fără nicio acțiune militară din partea guvernului Ucrainei, care a fost instalat la Kiev cu mai puțin de o săptămână înainte de ocupație. Totodată, parlamentul ucrainean a solicitat ca semnatarii Memorandumului de la Budapesta să își reafirme angajamentul față de principiile garantate prin acest tratat.[22] Conform acordului bilateral între Ucraina și Rusia cu privire la staționarea unor structuri militare ruse până în 2047, Rusia poate avea circa 25 de mii de militari, peste 500 de nave în portul de la Sevastopol, 100 de guri de tun cu calibru 100 mm și 22 de avioane de luptă.[23] Toate informațiile privind mișcările de trupe trebuiesc trimise Kiev-ului de către partea rusă, iar militarii ruși trebuie să rămână în anumite zone prestabilite.

Potrivit președintelui rus Vladimir Putin, trupele din Crimeea au doar rolul de a proteja activele militare rusești conform tratatelor bilaterale ruso-ucrainene, în timp ce "grupuri de autoapărare" și nu armata rusă au preluat controlul asupra infrastructurii și instalațiilor militare din Crimeea.[24] Într-un interviu televizat din 17 aprilie 2014 Putin a spus tocmai opusul vorbelor sale anterioare, recunoscând că în Crimeea au acționat soldați ruși fără însemne.[25] Departamentul de Stat American a precizat că aceste trupe înarmate fără însemne militare vorbesc rusă și au echipamente militare (grele) cu număr de Rusia și neaccesibile cetățenilor de rând. Politicienii ruși sunt de acord că guvernul ucrainean este nelegitim și că Ianukovici rămâne liderul legitim al Ucrainei. Conform președintelui rus Vladimir Putin, Kievul a încercat să destabilizeze situația din Crimeea, Parlamentul ucrainean se află sub influența extremiștilor și teroriștilor și că bazele militare ruse, dar și populația rusofonă în general, se află în pericol. Potrivit oficialilor ruși, în Ucraina ar avea loc o criza umanitară și sute de mii de oameni ar fi fugit din țară spre Rusia, în căutarea unui refugiu, fără a preciza câți dintre aceștia au plecat de fapt la muncă în Rusia. Conform Rusiei, acțiunile SUA și UE de a tolera o lovitură de stat la Kiev ar reprezenta o încălcare a Memorandumului de la Budapesta, care garanta integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei.[26]

În timp ce Comisia de la Veneția declară neconstituțional referendumul din Crimeea[27] precum și comunitatea internațională condamnă în general anexarea la Rusia, populația locală din Crimeea și Sevastopol salută alipirea la „țara-mamă”, iar Putin neagă că este vorbă despre o intervenție militară a Rusiei pentru că nu ar fi fost tras niciun foc de armă.[28][29] Ucraina acuză Rusia de destabilizarea țării prin intermediul unor "militanți" pro-ruși pentru a căuta pretexte de invadare militară a restului teritoriului și pentru a îngreuna alegerilor prezidențiale anticipate stabilite pentru 25 mai 2014.[30]

În timp ce Federația Rusă neagă vehement că ar avea trupe armate în zona de conflict din sud-estul Ucrainei, pe 21 ianuarie 2015, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko a declarat că peste 9.000 de militari ruși se află pe teritoriul Ucrainei.[31]

Cuprins

1 Context istoric

2 Cronologie

3 NATO

3.1 România

4 Reacții

5 Referințe și note

6 Legături externe

Context istoric

Articol principal: Istoria Crimeii.

În secolul al XIII-lea Crimeea era parțial controlată de Veneția și Genova; apoi au stăpânit aici Hanatul Crimeii și Imperiul Otoman, între secolele XV-XVIII. Imperiul Rus a ocupat peninsula între secolele XVIII-XX, peninsula devenind parte apoi a RSSF Ruse și (din 1954) a RSS Ucrainiene în cadrul Uniunii Sovietice. Din 1991 devine parte a Ucrainei independente, ca Republica Autonomă Crimeea.

Cronologie

Februarie

La data de 26 februarie 2014, persoane înarmate vorbitoare de limba rusă în uniforme militare fără însemne, despre care s-a declarat a fi soldați ruși, au stabilit un punct de control între Sevastopol și Simferopol.[32][33] La 27 februarie, persoane înarmate în uniforme militare fără însemne au ocupat clădirea Parlamentului din Crimeea și a Consiliului de Miniștri și au înlocuit steagul ucrainean cu steagul rusesc.[34]

La 28 februarie, persoane înarmate acuzate de guvernul ucrainean a fi soldați ruși au ocupat Aeroportul Internațional din Simferopol și Aeroportul Internațional din Sevastopol, în timp ce mass-media occidentală și cea independentă au raportat mișcări de trupe rusești în Crimeea, inclusiv elicoptere militare ruse care se deplasau de-a lungul peninsulei și camioane ale armatei ruse care se apropiau de Simferopol, capitala Crimeii.[35][36] Oficialii ucraineni au declarat că forțele ruse au preluat o bază aeriană militară în Sevastopol și au înconjurat o bază a pazei de coastă.[37]

1 martie

La 1 martie, bazele militare ucrainene din Crimeea au fost "înconjurate și blocate" de către forțele militare ruse care au preluat controlul peninsulei. Arseni Iațeniuk, prim-ministru al Ucrainei a cerut mai devreme omologului său turc Recep Tayyip Erdogan să nu lase o fregată să treacă prin strâmtoarea Bosfor, potrivit Kiev Times.[38] Șaisprezece militari s-au infiltrat în compania radio-tehnică de la Maganome, lângă Feodosia.[39] Au apărut informații că unitatea a 55-a Antiaeriană din Eupatoria a fost capturată.

2 martie

La 2 martie, detașamentul ucrainean de infanterie marină staționat lângă Feodosia a fost înconjurat de oameni înarmați care cer predarea acestuia în jurul orei 09:00 EET. În Sudak, personalul stație radar a fost dezarmat.

La 2 martie, trupe ale armatei ruse, fără însemne, a blocat unitatea ucraineană de coastă de la Perevalne (între Simferopol și Alușta) și a cerut pușcașilor marini ucraineni să depună armele.[40]

La 2 martie 2014, 14 soldați ruși Spețnaz au încercat să dezarmeze a 191-a unitate de antrenament a Marinei ucrainene din Sevastopol.[41][42]

Soldați fără însemne lângă Aeroportul din Simferopol

A existat, de asemenea, o încercare de dezarmare a unității a 39-a de antrenament a Marinei ucrainene de către 30 de militari ai Federației Ruse.[43]

În seara zilei, abia-numitul comandant al marinei ucrainene, amiralul Denis Berezovski, a dezertat, arătând că se supune ordinelor autorităților proruse din Crimeea.[44] Forțele navale nu l-au urmat, rămânând loiale Kievului.[45] Imediat, procuratura generală l-a pus pe Berezovski sub acuzare pentru înaltă trădare.[46]

3 martie

La 3 martie 2014, Flota Rusiei la Marea Neagră ar fi cerut forțelor ucrainene din Crimeea să se predea până la ora 5 a.m. ziua următoare, potrivit ministerului ucrainean al Apărării.[47] Oficialii ruși au respins această informație, de asemenea la expirarea ultimatului nu s-ar fi înregistrat nicio acțiune militara a Rusiei.[48]

4 martie

La 4 martie 2014, Putin a ordonat retragerea în unități a trupelor de la granița cu Ucraina.[49] La 4 martie 2014, Putin a ținut o conferință de presă în care a afirmat că nu va exista luptă armată cu poporul ucrainean și că președintele legitim este doar Victor Ianukovici.[50] Potrivit lui Putin, formațiunile care blochează unitățile ucrainene în Crimeea, nu sunt militari ruși ci forțele de auto-apărare din Crimeea.[51]

În dimineața zilei de 4 martie, o coloană neînarmată de militari ucraineni au mers spre aeroportul din Sevastopol pentru a prelua controlul bazei. Trupele înarmate fără însemne au tras primele focuri de armă în semn de avertizare.[52]

5 martie

La 5 martie 2014, SUA au trimis spre Marea Neagră portavionul nuclear USS George H.W. Bush (CVN-77).[53] Observatorilor militari OSCE nu li s-a permis accesul în Crimeea.[54] Vladimir Putin a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. În Rada Supremă din Ucraina a fost înregistrat un proiect privind aderarea Ucrainei la NATO.[55]

Forțe militare ruse au preluat controlul parțial a două baze ucrainene de lansare a rachetelor, una din Fiolent, lângă Sevastopol, și a doua în Evpatoria, dar fără a folosi armele.[56] Rachetele ucrainene erau deja dezarmate sau evacuate. La intrarea în lacul Donuzlav unde se află una din bazele flotei militare ucrainene de la Sevastopol, marina rusă și-au scufundat o navă, crucișătorul antisubmarin Oceakov (Oчакoв), pentru a bloca flota ucraineană.[57][58]

6 martie

USS Truxtun (DDG-103)

Distrugătorul american USS Truxtun (subordonat portavionului nuclear USS George H.W. Bush) va ajunge în zona Portului Constanța[59] în perioada 8-11 martie pentru a lua parte la exerciții comune cu forțele române și bulgare.[60] Pe internet circulă mai multe informații despre rafinării din Rusia aflate în flăcări.[61][62] dar rușii declară că nu este vorba de sabotaj.[63][64] Parlamentul Crimeii a votat în unanimitate pentru intrarea republicii în componența Rusiei. Vicepremierul Rustam Temirgaliev a afirmat că trupele ucrainene din Crimeea sunt trupe de ocupație și că singura forță armată legală o reprezintă forțele armate ruse din peninsulă.[65][66]

7 martie

Observatorilor militari OSCE li s-a interzis accesul în Crimeea de către persoane înarmate și s-au retras în Herson.[67] Un avion militar rus a survolat litoralul turc în timp ce USS Truxtun trecea prin Strâmtoarea Bosfor spre Marea Neagră, iar Forțele Aeriene turce au ridicat de la sol avioane de vânătoare pentru a intercepta avionul rus.[68]

Regiunea Herson se află deasupra Crimeii

8 martie

La 8 martie 2014 armata rusă a intrat pe teritoriul satului Chonhar din raionul Henicheski, Regiunea Herson și a blocat a doua intrare în Crimeea.[69]

16 martie

Are loc Referendumul din Crimea. În sudul Regiunii Herson au aterizat mai multe elicoptere ruse care au adus un comando de 60 de soldați.[70]

U209 Ternopil în Sevastopol (centru)

18 martie

Ministerul Apărării al Ucrainei a autorizat trupele sale rămase în Crimeea să-și folosească arma din dotare[71]. Această decizie a fost luată cu scopul de a proteja soldații în legătură cu moartea unui militar ucrainean (Kakurin S.V.) în timpul asaltului asupra centrului operațional de suport fotogrammetric al Forțelor Armate ale Ucrainei din Simferopol.

20 martie

Corveta ucraineană „Ternopil” (U209) a fost atacată de indivizi înarmați cu grenade. Duma de Stat a ratificat tratatul privind alipirea Crimeii la Federația Rusă. Ucraina susține că Rusia este pregatită sa intervină militar în estul și în sudul țării.[72][73][74]

Submarinul Zaporojie (U-01)

22 martie

Submarinul Zaporojie (U-01) a fost preluat de marina militară rusă. Două baze militare ucrainiene (de la Novofedorivka și Belbek) au fost atacate de miliții proruse asistate de soldați și ofițeri ruși. La Belbek cel puțin o persoană a fost rănită.[75]

23 august

NATO afirmă că armata rusă oferă suportul artileriei grele trupelor înarmate (pro-)ruse din estul Ucrainei. Un „convoi umanitar” despre care ar exista suspiciunea că este folosit pentru transfer masiv de armament dinspre Rusia către trupele sale (pro-)ruse din estul Ucrainei ar fi intrat în Ucraina fără acordul autorităților de la Kiev și fără implicarea Crucii Roșii.[76]

27-28 august

Forțele militare regulate rusești din regiunea Taganrog ar fi pătruns în Ucraina. Orașul Novoazovsk ar fi fost ocupat de armata rusă.[77][78][79][80]

1 septembrie

Ministrul ucrainean al apărării a confirmat că soldați ruși ar fi pătruns în estul Ucrainei până în Donețk, pentru a-i ajuta pe separatiștii pro-ruși. Vladimir Putin susține crearea Novorusiei, un stat rus independent pe teritoriul actual al Ucrainei.[81][82][83]

NATO

Din cauza crizei din Crimeea, membrii NATO Lituania și Polonia au solicitat o reuniune NATO la 4 martie.[84][85] Șase avioane de vânătoare F-15 au ajuns la 6 martie în Lituania pentru a securiza zona de est a Europei în contextul tensiunilor din Crimeea. În Polonia, SUA aveau deja mai multe avioane F-16, precum și câteva aeronave de transport Lockheed C-130 Hercules.[86]

La 3 martie 2014, Rusia a desfășurat 3.500 de trupe și echipamente grele pe coasta Mării Baltice, în Regiunea Kaliningrad lângă frontierele poloneze și lituaniene.[87]

Președintele Franței declară că este gata să propună ridicarea sancțiunilor economice impuse Rusiei, dacă alegerile din teritoriile ucrainene controlate de rebeli se vor desfășura corect. Francois Hollande a mai propus ca liderii din Germania, Ucraina și Rusia să se reunească la Paris în cursul acestei luni pentru a discuta despre asta, acum că acordul de încetare a focului se pare că este respectat.

Cancelarul Angela Merkel nu mai adoptă un ton dur la adresa Rusiei de câteva luni, în timp ce armele letale americane la care visează aripa dură de la Kiev nu mai vin, iar singurul gest limpede al SUA este desfășurarea de armament greu în țările estice ale NATO. Economia Franței a avut de suferit de pe urma sancțiunilor, la fel și cea germană. Ambele țări se confruntă acum cu criza imigranților, mult mai periculoasă pe plan electoral. Iar SUA se află deja în campanie electorală și este prinsă în hățișul diplomatico-militar din Orientul Mijlociu. Ucraina nu mai este de actualitate, granițele au fost modificate în Europa, într-o țară vecină României. Faptul împlinit pare să fi fost acceptat de Occident, la granița celei mai mari alianțe militare din lume. Încălcarea dreptului internațional și consecințele inacțiunii în fata acestui fapt nu mai este o temă de actualitate, imaginile spectaculoase, dramatice cu imigranți. Putin se pare că a câștigat.

”Războiul din Ucraina nu mai este pe prima pagină a ziarelor. Cu un an și jumătate în urmă, când președintele Vladimir Putin a luat Crimeea și apoi a instigat la o rebeliune pro-rusă în regiunea Donbas, Ucraina era știrea zilei. Putin era acuzat constant, iar Rusia era lovită de sancțiuni economice dure. Relațiile Est-Vest s-au răcit mult și diplomații se întrebau dacă nu cumva sunt martorii începutului unui nou război mondial”, scrie pentru Washington Post Marvin Kalb, senior adviser la Puitzer Center, autorul volumului recent apărut ”Imperial Gamble: Putin, Ukraine and the New Cold War”.

Acum Ucraina, văzută ca o criză europeană, și-a pierdut caracterul urgent. Un motiv ține de alte știri fierbinți, de la criza economică globală, la valurile de imigranți arabi și africani disperați care vin în Europă și până la nebunia campaniei prezidențiale americane. Însă mai este un motiv important – se pare că Putin a câștigat războiul său în Ucraina, în timp ce criticii săi occidentali privesc de pe margine bolborosind câte ceva cu furie neputincioasă.

Cu un an în urmă Putin se afla în fața celei mai importante decizii a președinției sale: dacă să încheie un acord cu președintele ucrainian Petro Poroșenko sau să-și trimită trupele și tancurile la război. Spre surprinderea multor observatori, milițiile și armata ucrainene au părut că sunt la o bătălie distanță de câștigarea războiului cu rebelii lui Putin. Având în față perspectiva înfrângerii, Putin a plusat și a ordonat forțelor sale să treacă granița și să respingă ofensiva ucraineană. A dorit în mod clar să le dovedească președintelui Poroșenko și susținătorilor săi occidentali că Rusia va câștiga un război cu Ucraina.

După doar câteva săptămâni, Putin și Poroșenko au ajuns la un acord pentru o încetare fragilă a focului, care era limpede că nu va ține. La începutul acestui an, cancelarul Angela Merkel a început să negocieze un alt acord de încetare a focului, însă știa foarte bine, la fel ca și președintele Obama, că totul depindea de măsura în care președintele Poroșenko și colegii săi de la Kiev vor fi dispuși să extindă recunoașterea liderilor rebeli din Donețk și Lugansk (o formă de legitimare) și să le acorde un statut de autonomie în cadrul Ucrainei. Pentru Poroșenko aceasta a fost și rămâne o pilulă amara. Mai important poate este că el știe că nici Germania, nici SUA nu vor lupta pentru Ucraina. Da, vor veni cu mesaje călduroase de susținere, cu o asistență financiara și militară redusă, dar atât.

În acest cadru dominat de circumspectie, Putin a ”înghețat” conflictul încet dar sigur, așa cum a făcut în 2008 în fosta republică sovietică Georgia. Acum Putin poate controla mai mult decât liderii occidentali cursul evoluțiilor economice, politice și diplomatice din Ucraina.

Pentru această ”victorie”, Putin a trebuit să plătească un preț mare. Economia Rusiei s-a prăbușit, reputația sa a avut de suferit și Rusia începe să se întoarcă la dezordinea interna și la nemulțumirile care se extind tot mai mult. Însă toate acestea nu au avut efecte vizibile asupra poziției sale în Rusia. Pare perfect capabil să își mențină puterea aproape dictatorială.

Mă gândesc uneori la ceva aproape imposibil – că am putea printr-o magie sa aducem Ucraina în Europa de Vest, unde ar începe să prospere și să fie o democrație cu o economie puternică. Merită un astfel de viitor. Dar nu putem face asta. Ucraina va avea mereu o frontieră comună cu Ruaia, așa cum are în comun și o limbă, o cultură, o religie. În cea mai mare parte a extstenței sale, Ucraina a fost parte a Rusiei, separându-se ca națiune independentă doar după 1991, când s-a dezintegrat URSS. Ucraina nu se simte confortabil în ”vecinătatea apropiată” a Rusiei, în curtea Rusiei, în ”sfera de influență”. Fie că ne place sau nu, Rusia este puterea dominantă în Europa de Est și nu va exista o soluție realistă la actuala criză decât dacă Rusia și Ucraina vor gasi un modus vivendi.

Atitudinea lui Putin față de Ucraina este asemănătoare cu cea a altor lideri ruși. El nu inovează nimic. Paradisul ar fi în definiția sa o confederație slavă formată din Rusia, Belarus și Ucraina – toate, spune el, fiind ”istoric teritorii rusești”. Kiev, capitala Ucrainei este în viziunea lui Putin ”mama tuturor orașelor rusești”, iar Putin vorbește despre ”aspirația rușilor, de Rusia istorică, de vechii ruși”, despre Rusia și Ucraina legate de o istorie comună de mai bine de o mie de ani.

Putin poate tolera o Ucraină independentă atât timp cât este ”prietenoasă” cu interesele naționale ale Rusiei și, ca orice despot, are încredere doar în definiția data de el acestei prietenii. La un moment dat a sugerat că ar dori o conferință precum cea de la Yalta, unde el și alți lideri internaționali să retraseze granițele Europei de după 1991. Acum Putin se uită la o Ucraină care se zbate în palma sa și, pe de altă parte, îi vede pe adversarii săi occidentali ca fiind slabi, corupți și, în acest caz, gata să ajungă la o înțelegere după placul lui.”