Inteligența Ca Latura Rezolutiv Productivă A Personalității

CAPITOLUL I

INTELIGENȚA – CA LATURA REZOLUTIV-PRODUCTIVĂ A PERSONALITĂȚII

Delimitări conceptuale

Terminologia sugereaza faptul ca inteligența depaseste gandirea care se limiteaza la stabilirea relatiilor dintre insusirile esentiale ale obiectelor si fenomenelor si nu a relatiilor intre relatii.Etimologic, termenul de inteligenta provine din latinescul intelligere, care inseamna a relationa, a organiza sau inter-legere, care inseamna in acelasi timp a discrimina(disocia) si a lega. De aici definitia dată de Mihai Golu: „inteligenta este capacitatea de a stabili relatii intre obiecte fenomene si evenimente cat mai diverse.”

Multitudinea acceptiunilor si definitiilor trebuie luata ca un indicator al complexitatii exceptionale al fenomenului. Cat de complexa este aceasta latura a personalitatii reiese din modul ei de abordare in istoria filozofiei si psihologiei. Pozitiile fata de inteligenta au oscilat de la acceptarea si sublinierea rolului ei in cunoastere, pana la diminuarea semnificatiei sau chiar pana la eliminarea ei din existenta umana (Boudha milita pentru eliberarea omului de inteligenta pentru a ajunge la cea mai inalta forma de fericire). Pentru gandirea occidentala inteligenta era atributul esential, fundamental al omului. Socrate si Platon considerau ca inteligenta ii permite omului sa inteleaga ordinea lumii si sa se conduca pe sine insusi.

Controversate au fost functiile inteligentei ca si opiniile cu privire la relatiile dintre inteligenta si alte functii psihice. Pentru Hegel inteligenta era un gardian al vietii psihice,( „adevarul si rationalitatea inimii si vointei se poate gasi numai in universalitatea inteligentei si nu in singularitatea sentimentului”),iar pentru Montaigne inteligenta forma imagini eronate despre Dumnezeu, lume si oameni. Leonardo Da Vinci legase inteligenta de sensibil iar Kant o vedea in uniune cu sensibilitatea (numai din aceasta intrepatrundere totala si absoluta izvorand cunoasterea). Pascal considera inteligenta inhibata de afectivitatea debordanta si Schopenhauer ca fiind subordonata vointei,singurul element primar si fundamental.

Filozoful francez Descartes definea inteligenta (definitia cea mai apropiata de intelegerea moderna) ca fiind “mijlocul de a achizitiona o stiinta perfecta privitoare la o infinitate de lucruri”. Din aceasta definitie se intuiesc cele doua pozitii actuale ale notiunii de inteligenta:

-inteligenta ca sistem complex de operatii, ce conditioneaza modul general de abordare si solutionare a celor mai diverse sarcini si situatii problematice;

-inteligenta ca aptitudine generala ( inlesneste cunoasterea ).

Inteligenta ca sistem complex de operatii care conditioneaza modul general de abordare si solutionare a unor situatii problematice,are in vedere operatii si abilitati precum:

-abilitatea de adaptare la situatii noi, de a gasi cea mai buna modalitate de utilizare a experientei anterioare;

-generalizarea si deductia;

-corelarea si integrarea intr-un tot unitar a partilor relativ disparate;

-anticiparea deznodamantului unor evenimente si consecintelor actiunilor;

-compararea rapida a variantelor actionale si retinerea celei optime;

-rezolvarea usoara si corecta a unor probleme cu grade crescande de dificultate.

Toate aceste operatii si abilitati evidentiaza cel putin trei caracteristici fundamentale ale inteligentei:

1.capacitatea de a solutiona situatiile noi, cele vechi, familiare cu ajutorul deprinderilor, obisnuintelor;

2. rapiditatea, supletea, mobilitatea, flexibilitatea ei;

3. adaptabilitatea adecvata si eficienta in diverse imprejurari (Pierre Janet o definea ca fiind „o conduita pe masura”).

Inteligenta apare ca o calitate a intregii activitati mintale, ca expresia organizarii superioare a tuturor proceselor psihice, inclusiv a celor afectiv-motivationale si volitionale. Pe masura ce se formeaza si se dezvolta mecanismele si operatiile tuturor celorlalte functii psihice vom intilni o inteligenta supla si flexibila. Leibnitz se refera la inteligenta ca expresie a efortului evolutiv al constiintei ( descrisa de Piaget in epistemiologia sa genetica ).

Cand vorbim de inteligenta, ca o aptitudine generala avem in vedere nu atat continutul si structura ei psihologica, ci indeosebi, finalitatea ei. O asemenea acceptiune este insa limitata deoarece exista nu numai o inteligenta generala ci si forme specializate de inteligenta (teoretica, practica, sociala,tehnica, stiintifica etc.) ce permit finalizarea cu succes doar a unui singur tip de activitati. Cele doua acceptiuni sunt strans legate intre ele, neputand fi considerate independent una de alta. Wechsler (1975) defineste inteligenta “capacitatea globala de cunoastere a lumii, gandire rationala, capacitatea de a invinge provocarile vietii”. Capacitatea de a acumula cunostinte, de a functiona rational si efectiv, permite sa capitalizam puterile noastre, sa ne compensam slabiciunile, sa modificam mediul inconjurator potrivit indemanarilor noastre adaptative. Unii autori au comparat notiunea populara de inteligenta cu cea academica.

Psihologii experti au susținut ideea că inteligența dispune de trei componente (abilitățile de rezolvare a problemelor, abilitățile verbale și componenta socială), la care au mai adăugat două pentru corectare:

inteligenta academică presupune motivația (dedicare, persistenta, munca asidua – sunt atribute distinctive pentru persoanele inteligente) ;

competenta sociala este înlocuită cu atribute specifice inteligentei practice (sensibilitate, onestitate, franchete nu sunt specifice inteligentei).

Analizand inteligenta, psihologul elvetian, Jean Piaget, a incercat sa determine caracterul innascut sau, dimpotriva, dobandit, in timp al acesteia. Piaget a desfasurat cercetari in domeniul psihologiei copilului, facand observatii asupra dezvoltarii intelectuale, concluzionand ca inteligenta se dezvolta treptat, stadial, in anumite conditii de interactiune cu lumea obiectelor si a persoanelor apropiate. El a teoretizat dezvoltarea stadiala a inteligentei.

Emoțiile noastre constituie factorii care ne influențeazǎ cel mai mult modul în care reacționǎm, luǎm decizii, ne raportǎm la propriul sistem de valori și, nu în ultimul rând, comunicam cu ceilalți. Astfel, dacǎ reușim sǎ ne controlǎm emoțiile, putem avea lucrurile sub control, indiferent de context. Azi se știe cǎ emoțiile pot fi educate și cǎ beneficiile obținute în urma acestui proces sunt enorme. Inteligența emoționala  redefinește imaginea despre lume și om deoarece emoțiile sunt cele mai importante resurse ale omului și ca felul cum este construit creierul uman îi permite acestuia mai întâi sǎ iubeascǎ.

Modele explicativ-interpretative ale inteligenței

Inteligența a suscitat de-a lungul timpului, diferite moduri de abordare, atat sub raport teoretic, cat si practice (diagnostic). Perspectivele specifice de concepere s-au inchegat in adevarate modele explicativ-interpretative.

1. Modelul psihometric isi are originea in cercetarile facute asupra intelectului copiilor de catre psihologul francez ALFRED BINET. Impreuna cu medicul TH. SIMON, imagineaza in 1905 mai multe probe care aproximeaza compozitia operatorie a intelectului( spirit de observatie, memorie, rationament, vocabulary, cunostinte etc.), dispuse intr-un instrument de masura care poarta denumirea de Scara metrica Binet-Simon.in 1911 Binet isi ordoneaza probele in functie de varsta, dar nu ajunge la notiunile de “varsta mentala” si “nivel intelectual”. De la el au ramas doua definitii ale inteligentei:

-“inteligenta este ceea ce masoara testele mele de inteligenta”;

-“inteligenta constituie modul de functionare al ansamblului compozit de capacitati psihice”.

In 1916, psihologul american LEWIS TERMAN revizuieste scara lui Binet si o introduce in America sub numele de Stanford-Binet Scale. Terman arata ca varsta mentala este distanta parcursa intre varsta noului nascut si inteligenta adulta, iar Q.I.-ul este viteza, adica raportul dintre varsta mentala si varsta cronologica. DAVID WECHSLER imagineaza o scala a inteligentei pentru adulti (Wechsler Adult Intelligence Scale-WAIS). Descendentii lui ii vor revizui scala si vor produce o versiune pentru copii ( Wechsler Intelligence Scale for Children, Revised-WISC-R).

Din perspectiva modelului psihometric, inteligenta apare ca o colectie de abilitati, cercetatorii fiind interesati mai mult de construirea instrumentului de diagnoza decat de definirea si conceptualizarea obiectului investigat. O achizitie importanta ramane introducerea conceptului de coeficient de inteligenta (ca raport intre varsta mentala si varsta cronologica multiplicat cu 100).

Gradul de inteligenta al unui individ este evaluat prin calcularea coeficientului de inteligenta(Q.I.).

Acesta se obtine impartind varsta mentala (obtinuta pe baza de teste) cu varsta cronologica si inmultind rezultatul cu 100.

V.M.

Q.I. = –– x 100

V.C.

Prin definitie, subiectul normal mediu are un Q.I.=100, varsta lui mintala fiind egala cu varsta cronologica. Un Q.I.>100 indica o inteligenta superioara mediei, ajungand pana la categoria “super”(“super inteligent”); un Q.I.<100 indica o inteligenta inferioara mediei, putandu-se ajunge pana la categoria “debilitate mintala”( Q.I.<40).

Centila este o unitate care permite clasificarea unui subiect in functie de scorul obtinut la testul de inteligenta, prin raportarea la un esantion de 100 subiecti reprezentand populatia de referinta. Subiectul cu scorul cel mai mare primeste centila 99, cel cu scorul mediu- centila 50, iar cel cu scorul cel mai slab- centila 1.

2. Modelul factorial reprezinta o continuare si adancire a modelului psihometric. Psihologii au inceput sa fie interesati nu atat de instrumentul de masurare a inteligentei, cat de modul de prelucrare a rezultatelor obtinute in urma aplicarii testelor de inteligenta. Una dintre modalitatile concrete propuse a fost cea a analizei factoriale, al carei parinte este SPEARMAN (1904). Cu prilejul corelarii rezultatelor obtinute la testele de inteligenta au fost descoperiti o serie de factori, diferiti ca grad de generalitate, ca numar si ca mod de structurare, fapt care a condus la elaborarea modelului factorial al inteligentei in care se contureaza cateva tendinte semnificative:

* Tendinta unitara, promovata de Spearman se refera la un factor comun, expresie a unei capacitate intelectuale omogene, pe care il contin activitatile intelectuale, oricat de diverse ar fi. In functie, insa,de varietatea activitatilor in care inteligenta opereaza intervine si un factor special, diferit de la o sarcina la alta. Primul a fost numit factorul g, celalalt,factorul s. Dupa Spearman, inteligenta ar fi, o combinatie liniara a acestor doi factori.

* Tendinta pluralista recurge la multiplicarea numarului de factori. Varianta teoriei factoriale elaborata de psihologul american L.THURSTONE, sustine caracterul complex, multidimensional al inteligentei. Thurstone dezvoltand diferite procedee de analiza factoriala, a gasit alti opt factori comuni. Acesti factori au fost numiti de el abilitati mentale primare.

J.P.GUILFORD este cel care exceleaza insa, prin proliferarea si diversificarea factorilor(1956; 1971). El a propus un model morfologic al inteligentei; combinand continuturile, operatiile si produsele intelectului a obtinut 120 factori.

* Tendinta ierarhica este preocupata atat in inmultirea cantitativa a factorilor, dar si de inlantuirea si ierarhizarea lor. Pe baza compararii si corelarii rezultatelor la diferite teste, BURT(1949) si VERNON(1950), pe langa factorii (G) si (S), descoperiti pentru prima data de C.Spearman, au mai adaugat o a treia categorie de factori, numiti factori de grup [care intervin in rezolvarea unei anumite clase de sarcini(probe), ca, de pilda, un factor numeric(N), implicat in sarcinile de calcul, un factor verbal (V), implicat in rezolvarea sarcinilor verbale(ordonarea cuvintelor, intelegerea propozitiilor etc.), un factor imaginative (I),solicitat in rezolvarea sarcinilor de transformare si combinare, un factor mecanic (W), implicat in dezvaluirea si intelegerea raporturilor functionale dintre elementele unui “agregat”(constructii etc.), si un numar mai mare de factori specifici (SI), care intervin in rezolvarea unor sarcini individuale din cadrul unei clase].

Spre deosebire de tendinta pluralista care juxtapune factorii fara a fi interesata de pozitia lor relativa in universul mintal, de data aceasta structurarea lor trece pe primul loc. Modelele factoriale ale inteligentei, pe langa rigurozitatea prelucrarilor matematice, aduc o noua viziune asupra inteligentei si anume interpretarea ei dintr-o perspectiva structurala.

Din teoria factoriala retinem existenta a doua forme de inteligenta:din factorii de grup.

3. Modelul genetic este preocupat de problema genezei inteligentei. JEAN PIAGET ilustreaza prin cercetarile sale (extrem de sugestive) cel mai bine acest model. In lucrarea sa Psihologia inteligentei(1947), Piaget porneste de la premisa ca inteligenta este o relatie adaptativa, printre altele, intre organism si lucruri. Adaptarea reprezinta, dupa el, echilibrarea intre asimilare (incadrarea noilor informatii in cele vechi, preexistente) si acomodare (restructurarea impusa de noile informatii care nu se potrivesc cu vechile sisteme). Echilibrarea este identificata de Piaget cu inteligenta. Conduita inteligenta care se elaboreaza treptat, in stadii, se produce precumpanitor prin acomodare, adica prin restructurare si reorganizare mintala. Cand asimilarea este superficiala, iar acomodarea se produce greoi, insuficient, atunci si echilibrarea inteligenta va fi insuficienta.

Inteligenta este ” un punct de sosire, un termen generic desemnand formele superioare de organizare sau de echilibrare a structurilor cognitive” (Piaget,1965 ).

4. Modelul psihocognitivist este complementar modelelor psihometrice si factoriale. Modelul psihocognitivist isi pune problema mecanismelor prin care sunt solutionate problemele, incercand sa raspunda si la intrebarea “de ce?” functioneaza inteligenta intr-un fel sau altul.

Inteligenta are functii de culegere de informatii, de prelucrare a lor si de decizie, de aceea, ea poate fi tratata in termenii procesarii informatiilor, unde fiecare pas reprezinta o componenta diferentiata a intelectului. Specificul noului model al inteligentei consta in a descrie pasii sau procesele mentale care dau nastere oricarei instante a comportamentului inteligent.

Unii psihologi (Pelerino si Glaser, 1979; Hunt, 1985), au incercat sa determine componentele cognitive simple ce coreleaza, semnificativ, cu performantele de la testele de inteligenta, in timp ce altii (Sternberg, 1977, 1986), pornind de la idea ca inteligenta depinde de operatiile cognitive simple, dar nu se identifica cu ele, s-au orientat spre descoperirea componentelor cognitive complexe ale inteligentei. Sternberg a gasit trei mari categorii componentiale ale inteligentei:

-metacomponentele (procese de mare complexitate care intervin in planificarea, conducerea si luarea deciziei);

-componentele performantei (ca mijloc sau proceduri subordonate strategiilor de solutionare);

-componentele achizitiei informatiilor(cele care intervin in colectarea, incadrarea selectiva a

informatiilor). Diferentele individuale din activitatea intelectuala a oamenilor se datoreaza capacitatilor, vitezei si manierei de functionare a proceselor si componentelor cognitive.

5. Modelul neuropsihologic este foarte apropiat de modelele psihometrice si psihocognitive pe care incearca sa le fundamenteze sub raport neurologic. Descrie inteligenta in termenii ariilor fizice ale creierului. S-au facut cercetari asupra specializarii functionale a emisferelor cerebrale („creierului divizat“). A.LURIA( 1966; 1979 ), BRENDA MILNER (1974 ) au studiat abilitatile cognitive ale pacientilor care aveau operatii ale creierului pentru epilepsie, si au descoperit ca afectarea emisferei drepte se asocia cu deficiente de recunoastere, de reamintire etc., in timp ce afectarea emisferei stangi, cu deficiente de gandire, intelegere si limbaj.

Inteligenta umana apare din perspectiva modelului neuropsihic ca fiind „amalgamul a două stiluri diferite de perceptie, reamintire si gandire, fiecare cu avantajele lor separate” (Gray, 1991 ).

In aceeasi categorie intra si cercetarile lui HOWARD GARDNER ( 1985 ), care a introdus notiunea de inteligenta multipla, identificand nu mai putin de sapte forme (tipuri): inteligenta lingvistica; inteligenta muzicala; inteligenta logico-matematica; inteligenta spatiala; inteligenta kinestezica a corpului; inteligenta interpersonala; inteligenta intrapersonala. Aceasta clasificare depaseste limitele inteligentei ca aptitudine generala, incluzand componente care tin mai degraba de domeniul aptitudinilor speciale.

6. Modelul ecologic presupune studiul inteligentei in contextual ei ambiental, firesc de operare. Modelul ecologic utilizeaza doua strategii de lucru:

-observarea modului cum gandesc si cum isi rezolva problemele diferite categorii socio-profesionale ( muncitori, marinari, chelneri etc. ) in contexte firesti de viata ( LIKER, 1986; SCRIBNER, 1986 );

-studiul transcultural, pentru a se determina in ce masura variaza comportamentul inteligent in functie de cultura ( COLE, 1971; BERRY, 1988 ).

7. Modelul triarhic incearca sa unifice prin sinteza modelele anterioare. Modelul a fost elaborat

in 1986 de R.J.STERNBERG in lucrarea Beyond I.Q.: A Triarhic Theory of Human Intelligence.

Autorul arata ca teoria inteligentei cuprinde trei subteorii:

-subteoria contextuala, care examineaza relatiile inteligentei cu mediul exterior ( aici isi gasesc expresia cercetarile din psihologia transculturala la care se referea modelul ecologic );

-subteoria componentiala, ce detaliaza relatia dintre inteligenta si diferite alte componente interne ale personalitatii si trimite spre modelul psihometric si factorial pe care le depaseste insa prin orientarea autorului spre cuceririle psihologiei cognitive;

-subteoria celor doua fatete, examineaza relatiile inteligentei atat in contextual exterior, cat si cu componentele ei interne, accentual cazand pe achizitiile din psihologia invatarii, deoarece invatarea este veriga de legatura dintre mediul extern si cel intern.

Prima subteorie, atentioneaza asupra relevantei limitate a testelor de inteligenta (doar pentru culturile in care au fost elaborate ), ca si asupra necesitatii considerarii cunostintelor si valorilor in definirea inteligentei, deoarece acestea sunt simultan rezultate ale contextului, dar si generatoare de noi contexte. Cea de a doua subteorie, atrage atentia asupra necesitatii sesizarii proceselor care formeaza comportamentul inteligent. A treia subteorie, ofera prilejul unei definitii a inteligentei: inteligenta este capacitatea de a invata si gandi in concepte noi, mai exact spus, in sistemul conceptelor noi. Modelul triarhic,desi interesant prin perspective sintetica pe care o ofera, ramane totusi eclectic, integrarea si articularea celor trei subteorii fiind insuficient elaborate.

1.3. Tipuri de inteligență

În ultimii ani, mai multi cercetatori ai inteligentei umane au reiterat limitarile vechiului mod de a aborda inteligenta. Profesorul Howard Gardner a revolutionat modul de a privi inteligenta umana odata cu publicarea rezultatelor studiilor sale in celebra sa carte “Frames of Mind” din 1983. El releva faptul ca nu exista un singur tip de inteligenta responsabil de succesul nostru in viata, testul IQ nefiind singurul factor care determina inteligenta umana ; el susține că inteligenta inseamna invatare si adaptare si ca acest lucru include mai multe aspecte.

Howard Gardner a formulat initial o lista cu 7 tipuri de inteligenta : inteligenta lingvistica, inteligenta logico matematica, inteligenta spatiala, inteligenta muzicala, inteligenta chinestezica, inteligenta intrapersonala si inteligenta interpersonaal. Primele două tipuri de inteligenta sunt utilizate frecvent in programele educationale din școli si sunt masurate prin testul IQ, urmatoarele trei au fost asociate cu arta ( pe acestea, eu personal le –as numit talente artistice) iar pe ultimele ultimele două Howard le-a numit “inteligenta personala”, acestea din urma formand Inteligenta Emotionala, masurata prin EQ.

Gardner afirma ca psihologia nu dicteaza educatia in mod direct, ea ajuta la intelegerea conditiilor in care are loc educatia.

Teoria lui Gardner nu a fost imediat acceptata in psihologia academica. Totusi, a fost mai tarziu adoptata de teoreticienii in educatie si aplicata de catre profesori. Multe scoli din America de Nord au revizuit programele scolare si practicile pedagocie  in functie de aceste tipuri de inteligenta. Evaluand din timp, inca din scoala sau din primii ani de cariera tipul de inteligenta pe care il detinem putem sa dezvoltam si sa fructificam aceasta inteligenta in cariera pe care ne-o alegem.

El stabileste șapte tipuri de inteligenta: lingvistica, logico-matematica, spatiala, muzicala, kinestezica, interpersonala, intrapersonala. Aceste forme de inteligenta variaza nu doar de la individ la individ, ci si de la cultura la cultura Ele sunt localizate in diferite arii corticale. Gardner aduce doua categorii de dovezi in sprijinul conceptiei sale. El observa ca in diferite situatii traumatizante (tumori, traume cerebrale) formele de inteligenta nu sunt afectate in mod egal. Lucrand cu copii supradotati, el a constatat ca cei care sunt precoci intr-o arie (deci intr-un tip de inteligenta) nu sunt inzestrati in altele. Uneori chiar "savanti idioti" au, ocazional, abilitati extraordinare intr-o anumita arie corticala (mai ales pentru calculul matematic). El propune, de aceea, inlocuirea O.I. (coeficientul de inteligenta) cu un profil intelectual. l se reproseaza, insa, lui Gardner ca nu se refera la inteligenta, ci la talent, la creativitate sau la ceea ce, in mod normal, oamenii numesc "virtuti".

Noile cercetari facute din perspectiva psihologiei cognitive si a neuropsihologiei, care leaga comportamentul inteligent de eficienta neurologica, ar putea aduce precizari pretentioase in acest sens.

Sa vedem la ce se refera fiecare din aceste 7 tipuri de inteligenta:

1. Inteligenta lingvistica: reprezinta usurinta in exprimarea și perceperea nuantelor limbajului verbal, abilitatea de a invata limbi straine si de a folosi limbajul in atingerea unor obiective dar si abilitatea de a folosi eficient limbajul pentru a te exprima teoretic si poetic. Persoanele care poseda acest tip de inteligena prefera discutiile, dezbaterile, asociatiile de cuvinte, sa citeasca, sa scrie, sa povesteasca. Domeniile de performanta pentru persoanele care au inteligneta lingvisitca sunt : jurnalismul, literatura, psihologia, justitia.

2. Inteligenta logico-matematică presupune capacitatea de a elabora rationamente, de a recunoaste si folosi scheme și relatii abstracte. Persoanele de acest tip prefera numerele, structurile, formulele, tehnologia, conceptele matematice, abstractizarile, rationamentele si devin, de obicei,contabili, matematicieni, chimisti, fizicieni.

3. Inteligenta spatiala presupune capacitatea de a gandi în imagini, de a-si reprezenta în imagini informațiile. Persoanele care au inteligenta spatiala pot intelege si reprezenta foarte bine lumea spatial-vizuala, au simtul orientarii in spatiu si memorie vizuala foarte buna. Aceste persoane invata folosind imagini, observand, efectuand reprezentari grafice, prefera sa deseneze, sa construiasca, sa modeleze, sa proiecteze, prefera culorile, imaginile, sa efectueze schite, scheme. Domeniile de performantă suntproiectarea, arhitectura, artele plastice.

4. Inteligenta muzicala reprezinta abilitatea de a recunoaste si de a gandi in sunete, ritmuri, melodii și rime, a fi sensibil la ton, la intensitatea, inaltimea si timbrul sunetului, abilitatea de a recunoaste, crea și reproduce muzica, folosind un instrument sau vocea. Implica ascultare activa și presupune o legatura puternica intre muzica si emotii. Este specificăcantaretilor, muzicienilor, dansatorilor.

5.  Inteligenta chinestezica implica utilizarea cu eficienta a miscarilor corporale, abilitatea mentala de a coordona miscarile corpului, fizicul si mentalul aflandu-se in stransa legatura. Persoanele  care au inteligenta chinestezica învata prin implicare directa, manevrare de obiecte, activitati practice, miscare. Domenii de performanta: sport, dans, activitati practice.

6. Inteligenta intrapersonala se refera la intelegerea propriei persoane. Aceasta inteligenta o intalnim la persoanele introspective, care aucapacitatea de se intelege pe ei insisi, de a-si analiza propriile emotii, ganduri, temeri, motivatii. Aceste persoane isi formeaza o imagine clara, reala despre ele insele si inteleg propriile sentimente, si le foosesc pentru ghidarea comportamentului. Persoanele de acest gen au un puternic simt al identitatii, sunt increzatori in fortele proprii. Domenii de performanta:cercetare, literatura, filozofie, munca stiintifica, teologie, psihologie.

7.  Inteligenta interpersonala se refera la intelegerea celorlalti si te ajuta sa fii sociabil. Persoanele care poseda astfel de intelienta, prefera sa socializeze si sa empatizeze cu grupuri de persoane, se implica în activitati comune, sunt buni organizatori, au talent in privinta comunicarii și negocierii, prefera interactiunea, colaborarea, relatiile sociale. Sunt preocupati de a intelege intentiile, motivatiile si dorintele altora, aceasta inteligenta usurandu-le colaborarea cu cei din jur.  Profesii care solicita acest tip de inteligenta sunt: profesor, avocat, psiholog, asistent social, journalist, stiinte umaniste si sociale.

Inteligența emoțională

Inteligenta emotionala este capacitatea de a ne recunoaste propriile sentimente si de a le identifica pe ale celorlalti, pentru a ne automotiva si pentru a folosi puterea emotiilor, atat in raport cu noi insine cat si in raport cu ceilalti.” (Daniel Goleman, „Inteligenta emotionala”)
Inteligenta masurata prin coeficientul intelectual este mai aproape de mental si este valorificata mai ales in scoala si la universitate. Inteligenta emotionala este mai aproape de sentimente, de spontaneitate, de creativitate si de relatiile interpersonale. Pentru a putea dezvolta aceasta inteligenta, sunt importante douta etape: simpatia si empatia. Prima etapta, simpatia, este capacitatea de a ne identifica atat cu experienta, cat si cu emotia pe care le traieste persoana din fata noastra, ca si cum am fi acea persoana: a plange, a rade, a-i simti frica. Dar niciodata nu trebuie sa uitam acest „ca si cum“. A doua etapa este empatia propriu-zisa, care este capacitatea de a te detasa de celalalt, de a nu ne identifica pentru a evita amestecul emotiei noastre cu a celuilalt sau a problemei noastre cu a celuilalt si pentru a fi astfel si mai capabili de a-l ghici, a-l intelege si de a-l ajuta pe celalalt.
„Cei care au constiinta de sine dau dovada de o anumita subtilitate in viata afectiva… Sunt oameni independenti, cu o minte santatoasa, care au simtul masurii si o conceptie pozitiva despre viata. Atunci cand sunt intr-o dispozitie proasta, ei nu se framaanta prea mult si sunt capabili sa scape repede de ea. Cunoasterea emotiilor inseamna sa poti sa le identifici. Stapanirea lor este capacitatea de a le adapta in functie de fiecare situatie, de a putea amana satisfacerea dorintelor, de a reprima impulsurile. Ei au capacitatea de a organiza grupuri de a negocia solutii si a percepe sentimentele, motivatiile si preocuparile celorlalti. Aceasta intelegere permite o mai mare intimitate si aparitia unui sentiment de simpatie. Aceasta aptitudine o intalnim la consilierii buni sau la psihoterapeuti, la marii romancieri, la liderii inntascuti, la actorii buni si la vanzatorii eficienti“, spunea Daniel Goleman, in cartea sa „Inteligenta emotionala“.

Inteligenta emotionala este capacitatea de a simti sentimente (frica, bucurie, furie, tristete) si senzatii corporale (tensiune, destindere, prospetime, caldurta, culoare, zgomote, contactul pielii etc.). Inteligenta emotionala mai inseamna faptul de a fi constient de toate aceste senzatii si sentimente, de a le exprima, de a le identifica, de a le comunica, de a controla si de a amana impulsurile pentru un beneficiu, de a recunoaste ce depinde de sine si ce apartine celuilalt, de a integra nevoile sale in comportamente coerente, adaptandu-le realitatii exterioare,si, in sfarsit, de a observa si a ghici sentimentele si nevoile celorlalti (intuitie) pentru a dezvolta relatii mai armonioase in recunoasterea reciprocta.
In toate aceste trairi ale noastre este important sa fim in contact cu lumea exterioara si cu ceea ce se petrece in interiorul nostru, observand in paralel procesul intern care se dezvolta. Este important sa privilegiem contactul „aici si acum” cu celtalalt, astfel incat sa fim cu totul prezenti in raport cu noi insine si cu ceilalti pentru a putea raspunde nevoilor noastre si pentru a crea astfel o relatie. Calitatea relatiilor noastre este un indicator important al calitatii vietii noastre.
Este important sa constientizam importanta pe care o alocam inteligentei emotionale si modul prin care ne putem antrena pentru a o dezvolta cat mai repede si eficient. Investind in inteligenta emotionala, putem creste calitatea vietii la cote pe care nici macar nu am indraznit sa le imagintam.

1.5.Cercetări privind inteligența

A fi deștept nu înseamnă neapărat să ai rezultate excepționale la învățătură, nici să termini o facultate cu medie maximă, nici să-ți iei doctoratul în nu știu ce domeniu; cu toate acestea, pentru cei mai mulți dintre noi, termenul de inteligență îl raportăm doar la rezultatele la învățătură ignorând alte aspecte care ar putea contrazice ideile cu privire la ceea ce înseamnă să fi deștept. A fi deștept înseamnă a face față vicisitudinilor vieții. Modul în care reușim să gestionăm emoțiile ne aduce sau nu reușita în viață, de care se bucură oamenii cu adevărat „deștepți”. Inteligența așa cum o cunoaștem noi ne ajută să ne însușim cunoștințe, deprinderi, să găsim soluții la probleme dar nu ne pregătește pentru a da piept cu viața din exteriorul mediului școlar unde cei mai deștepți dintre noi pot cădea pradă unor patimi și impulsuri necontrolate.

Părerile despre importanța inteligenței se împart în două tabere principale.

În prima dintre ele găsim cercetatorii care, nu numai că sustin ca conceptul de IQ este masura a inteligenței, dar de asemenea, cred ca exista un comutator biologic care guverneaza aceasta inteligenta, cum ar fi o gena sau un fel de substanta chimica din creier. Acesti cercetatori cred de asemeneam, ca IQ-ul, si astfel inteligenta, poate fi imbunatatita prin mijloace externe, cum ar fi suplimentele alimentare sau exercitiile de invatare specifice.

În a doua tabara sunt cercetatorii care resping conceptul de o singura definitie a inteligentei si sugereaza in schimb ca inteligenta umana este prea complexa,  o mixtura de calitati care nu pot fi masurate de catre un singur scor pe un singur test. Acesti cercetatori, de asemenea cred ca inteligenta poate fi imbunatatita, doar numai prin incorporarea unei definitii mult mai largi a acesteia decat cea pe care o cunoastem in societatea noastra.

În demersul nostru ne propunem să incepem cu unele dintre studiile care se incadreaza in prima tabara a celor care sustin ca IQ-ul este o masura a inteligentei.

In iulie 1999, cercetatorii de la Universitatea din New Mexico au anuntat un studiu care leaga nivelurile a doua substante chimice din creier cu performantele la testele de IQ. William Brooks si colegii sai au folosit tehnici imagistice ale creierului pentru a masura nivelul de colina si N – acetylasparate (NAA) in creierul a 26 de voluntari sanatosi. Cercetatorii au descoperit ca persoanele cu un nivel scazut de colina si cel al NAA-ului ridicat, au avut tendinta de a avea scoruri mai mari la testele IQ. Cercetatorii au sugerat ca o manipulare a nivelurilor acestor substante chimice din creier, cu ajutorul suplimentelor alimentare, ar putea creste scorurile IQ-lui. Presa, precum si un numar de articole academice abunda in informatii despre metode de crestere a IQ-lui.

Mult discutatul si mediatizatul "efect Mozart", provine dintr-un studiu Wisconsin, care sugereaza ca valoarea IQ-lui poate creste cu ajutorul auditiilor muzicale ale concertelor lui Mozart. Desi o serie de studii ulterioare sugereaza ca efectul nu este la fel de puternic precum s-a crezut initial, multe gradinite au instituit programe, cum ar fi "ora Mozart", pentru a oferi elevilor lor beneficiile muzicii.

In domeniul dezvoltarii copilului, Linda Acredolo, profesor de psihologie la Universitatea din California, Davis, a constatat ca bebelusii care sunt invatati limbajul semnelor incepand cu varsta de 11 luni tind sa aiba un IQ mai mare in clasa a doua decat colegii lor, carora nu le-au fost predate (scorurile au fost 114 la cei din prima categorie si 102 la cei din cea de-a doua).

Experimentarea comportamentului la soareci este un instrument traditional pentru studiul modalitatii in care inteligenta este manipulata de gene. In septembrie anul trecut, cercetatorii de la Princeton au raportat ca soarecii de inginerie genetica (cu un nivel ridicat de NMDA – o forma de proteina a creierului) efectueaza o serie de sarcini comportamentale mai bine decat soarecii normali. Cercetatorii sugereaza ca acest receptor ar putea fi o tinta pentru tratarea tulburarilor de invatare si memorare, iar creerea acestui tip de soarece ar putea fi un prim pas in dezvoltarea inteligentei la oameni.

Acest lucru ne conduce la a doua tabara de cercetatori, cei care sustin ca testele traditionale ale IQ-ului nu spun intreaga poveste.

Howard Gardner,  profesor de educatie la Universitatea Harvard, propune teoria "inteligentelor multiple", in care exista cel putin opt tipuri diferite de inteligenta care trebuie sa fie luate in considerare atunci cand stabilim  o viziune asupra abilitatilor si a potentialului unei persoane.

Michael Howe, profesor de psihologie la Universitatea din Exeter, a petrecut 10 ani studiind dezvoltarea geniilor, cum ar fi Mozart, Michael Faraday si Isaac Newton. In cartea sa "Geniile pe intelesul tuturor", Howe sustine ca cele mai multe "genii" nu au calitati inefabile care promoveaza inteligenta lor facand-o superioara fata de cea a populatiei in general. El sustine ca ceea ce distinge aceste persoane, remarcabile desigur, a fost incredibila persistenta si devotamentul fata de domeniul lor de interes. Howe considera ca inteligenta pura, masurata de un test IQ nu va conduce in mod automat la succes fara determinare si perseverenta.

Un alt cercetator, Dr. Ken Richardson, de asemenea sustine ca ideea unui scor IQ este prea stricta in definirea limitei inteligentei. In cartea sa "The Making of Intelligence" el sugereaza ca inteligenta nu este un lucru static, care este codat pentru noi de genele noastre, dar este in schimb un rezultat al interactiunii dinamice intre procesul mental care ne reprezinta in lume si cultura in care traim. Conform Dr. Richardson, societatea are la fel de mult o influenta asupra inteligentei noastre ca si genele noastre.

Faimoasa definitie a lui Thomas Edison care defineste inteligenta ca fiind 99% transpiratie si 1% inspiratie, sugereaza ca inteligenta este mai mult un proces de acumulare decat unul natural. Cu toate acestea, ne punem problema originii misteriosului 1% care alimenteaza o mare parte din scorurile unui test IQ, a pilulelor pentru imbunatatirea memoriei sau stimularea mintii prin muzica.

Rezultatele in urma cercetarii "soarecelui inteligent", precum si cele provenite din studiu din New Mexico pe niveluri chimice ale creierului, sugereaza ca am putea discuta, de fapt, despre o calitate biologica, fie ca este vorba de una  genetica sau chimica, care este punctul de pornire a extra puterii creierului, ce detaileaza diferentele dintre "inteligenta" si "non-inteligenta","talent"si"remediere". 
Cercetatori precum Gardner si Richardson sustin ca creierul este prea plastic si complex pentru ca inteligenta sa fie limitata de actiunile unei singure gene, a unei singure substante chimice sau a unui singur concept, care este IQ-ul.

Toate aceste studii interesante ne spun ca, la fel ca si in celelalte domenii ale stiintei, avem nevoie de mai mult timp si mai multe cercetari inainte de a gasi un raspuns clar. In cele din urma, raspunsul la intrebare va fi cel mai probabil o viziune multi-statificata a potentialului uman care va combina toate aceste studii in biologie, psihologie si contextul cultural.

Studiile privind inteligența emoțională sunt însă relativ recente, ele debutând în jurul anilor 90. S-au conturat trei mari direcții în definirea inteligenței emoționale, reprezentate de: John D. Mayer și Peter Salovey; Reuven Bar-On; D. Goleman.

În 1990, a fost publicată lucrarea a doi profesori americani, John Mayer și Peter Salovey, sub forma a două articole într-o publicație academică. Mayer (Universitatea din New Hampshire) și Salovey (Yale), încercau să dezvolte o metodă științifică de măsurare a diferențelor dintre oameni în ceea ce privește abilitățile în domeniul emoțiilor. Ei au descoperit că unii oameni sunt mai pricepuți în identificarea propriilor sentimente, a sentimentelor celor din jur și în rezolvarea problemelor cu conotații emoționale.

În ultimii zece ani, acești doi profesori au dezvoltat două teste care încearcă să măsoare cât mai exact ceea ce ei numesc „inteligența noastră emoțională”. Din cauză că aproape toate scrierile s-au făcut în mediul academic, numele și rezultatele cercetărilor lor nu sunt foarte cunoscute.

În prezent, există un dezacord dacă inteligența emoțională e mai mult un potențial înnăscut ori dacă reprezintă un set de abilități, competențe sau îndemnuri învățate. În funcție de categoria în care ne încadrăm ca teoreticieni, putem considera că mediul are sau nu o influență esențială asupra dezvoltării inteligenței emoționale. În cercetarea noastră încercam să surprindem tocmai această diferență dată de mediul de proveniența și de dezvoltare personală. Goleman (1998) susținea că "spre deosebire de gradul de inteligență, care rămâne același de-a lungul vieții sau de personalitate care nu se modifică, competențele bazate pe inteligența emoțională sunt abilități învățate". Cu alte cuvinte, în opinia acestuia, orice om își poate ridica gradul de inteligență emoțională prin educație și exerciții, dar unele componente ale inteligenței emoționale sunt tratate ca însușiri de personalitate și deci nu s-ar putea modifica pe parcursul vieții individului.

În lucrarea sa „Inteligența emoțională” Daniel Goleman realizează un studiu amplu asupra acestui tip de inteligență. În această lucrare Goleman prezintă cazul lui Jason H. un elev eminent la liceul Coral Springs din Florida care a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie pe profesorul de fizică de la acel liceu pentru că îi dăduse nota nouă la un chestionar. Crezând că acel nouă îi va periclita viitorul, Jason H. a luat la el un cuțit de bucătărie și în timpul unei confruntări în laboratorul de fizică și-a înjunghiat profesorul în claviculă. Jason H. a scăpat nepedepsit pentru fapta sa pentru că un judecător l-a găsit nevinovat pe motiv că ar fi suferit de o criză temporară de nebunie. Comisia formată din patru psihologi și psihiatrii, care-i făcuseră lui Jason expertiza psihiatrică, au declarat sub jurământ că în timpul confruntării acesta fusese nebun. După încheierea procesului Jason s-a transferat la altă școală unde a terminat ca șef de promoție. Întrebarea care se pune este cum a fost cu putință ca o persoană de o asemenea inteligență să facă un asemenea gest nesăbuit. Răspunsul pe care Goleman îl găsește la această întrebare este că inteligența academică are foarte puține în comun cu inteligența emoțională. Conform lui Goleman ,, cei mai deștepți dintre noi pot cădea cu ușurință pradă unor patimi și impulsuri necontrolate…persoanele cu un IQ ridicat pot deveni piloți uluitori de proști atunci când se află la cârma propriei vieți,, (Daniel Goleman, Inteligența emoțională, pag. 50). Există o legătură între IQ și performanțele în viață dar asta nu este universal valabil. Persoanele cu un IQ scăzut ocupă în general slujbe modeste iar cele cu un IQ ridicat tind spre slujbe mai bune. Există însă și multe excepții de la regula cum că inteligența determină succesul de fapt existând mai multe excepții decât cazuri care se potrivesc cu regula. Inteligența academică contribuie într-o proporție foarte mică la reușita în viață celelalte procente căzând sub impactul inteligenței emoționale. În lucrarea sa, Goleman a definit inteligența emoțională ca fiind: ,,capacitatea de a fi în stare să se motiveze și să persevereze în fața frustrărilor, de a-și stăpâni impulsurile și de a amâna satisfacțiile; de a-și regla stările de spirit și de a împiedica necazurile să-i întunece gândirea; de a fi stăruitor și de a spera,” ( Daniel Goleman, Inteligența emoțională, pag. 50) Deși studiul inteligenței academice are o istorie mult mai veche, Daniel Goleman acordă în această lucrare o importanță deosebită inteligenței emoționale, considerând-o factorul cheie al reușitei în viață. Din lucrarea sa reiese că inteligența emoțională poate fi îmbunătățită prin dobândirea unor competențe emoționale încă de la vârsta copilăriei cu condiția de a face efortul să-i învățăm pe copii cum să facă față frustrărilor și atacurilor emoționale. Tot în lucrarea ,,Inteligența emoțională” Goleman prezintă și alte cazuri prin care evidențiază faptul că inteligența academică are foarte puțin în comun cu inteligența emoțională. În cercetările lui Goleman a constatat că studenții care avuseseră în timpul facultății rezultate foarte bune la teste nu au reușit cel mai bine în viață comparativ cu colegii lor care au avut rezultate mai slabe la teste. Cei care au terminat facultatea cu rezultate deosebite nu au avut mari satisfacții în viață și nici cele mai fericite relații cu prietenii, cu familia sau în dragoste.

Un alt studiu despre care Goleman a scris în lucrarea sa este al unor 450 de bărbați majoritatea imigranți cu niveluri de inteligență diferită. S-a constatat că indiferent de nivelul inteligenței academice ei au reușit în viață datorită inteligenței emoționale; modul cum au reușit să-și gestioneze frustrările, să-și stăpânească emoțiile și de a se înțelege cu ceilalți a fost factorul de diferențiere cel mai important. Inteligența la învățătură nu te pregătește pentru ocaziile cu care te întâlnești în viață. Un IQ ridicat nu este o garanție pentru reușita în viață, în fericire. Școlile și cultura noastră se concentrează pe capacitățile la învățătură ignorând necesitatea dezvoltării inteligenței emoționale, factorul primordial al reușitei în viață. Cei care și-au dezvoltat capacități de gestionare a emoțiilor au mai multe șanse de reușită în viață față de cei care nu și-au dezvoltat asemenea capacități. Indiferent de nivelul inteligenței academice oamenii reușesc în viață datorită inteligenței emoționale care îi protejează de impulsuri și porniri ce le-ar putea schimba orientarea în viață.

1.6. EQ vs IQ în dezvoltarea carierei

Cercetari efectuate de specialisti in resurse umane din intreaga lume au demonstrat ca persoanele care au uncoeficient de inteligenta emotionala (EQ) ridicat au mai mult succes in cariera. Astfel, ascensiunea ca profesionist in domeniul tau de activitate, fie ca este vorba despre inginerie, domeniul bancar, medicina, vanzari etc., nu este determinata numai de gradul de inteligenta cognitiva (masurat prin coeficientul de IQ), ci si de nivelul de inteligenta emotionala.

Inteligenta emotionala este o inteligenta sociala sau interpersonala care permite oamenilor sa isi recunoasca propriile emotiile, dar si pe ale celorlalti. Mai mult, inteligenta emotionala este cea care ne face sa diferentiem intre multitudinea de emotii pe care le simtim sau pe care le percem la ceilalti si ne ajuta sa luam deciziile potrivite in situatii concrete. Spre deosebire de inteligenta cognitiva, cea emotionala poate fi invatata si imbunatatita de-a lungul vietii.

Intre doi candidati pentru un job care au un IQ identic sau apropiat, cel care detine un coeficient mai mare de inteligenta emotionala dispune de un avantaj competitiv. Specialistii in recrutare folosesc din ce in ce mai mult testele de identificare a nivelului de inteligenta emotionala a candidatilor pe care ii intervieveaza pentru ca acestia se vor descurca mai bine la locul de munca. Persoanele cu un coeficient de inteligenta emotionala ridicat au abilitatea de a-si reprima emotiile negative, ca furia, lipsa de incredere in sine, stress-ul, anxietatea etc. si de a le inlocui cu emotii pozitive: increderea in sine, empatia, colegialitatea etc.

IQ-ul masoara aspecte legate de nivelul cognitiv al persoanei. Aceste aspecte exista potential in individ, dar pot ramana pentru totdeauna latente. IQ-ul nu spune nimic despre actiunile unui om, ci numai despre nivelul lui de cunoastere. In schimb, EQ-ul masoara capacitatea efectiva de reactie a persoanei la diferite situatii, inteligenta de a folosi in relatiile cu ceilalti emotiile personale si pe ale altora. Cei care isi adapteaza actiunile la locul de munca in functie de emotiile pe care le recunosc au sanse mai mari de a reusi in cariera, de a se descurca in situatii de stres si in situatii limita.

Inteligenta emotionala este luata in considerare atunci cand se vorbeste despre factori organizationali precumschimbarea organizationala, leadership, managementul performatei, stress-ul ocupational, nivelul de satisfactie al angajatilor etc. Pentru companiile care si-au dezvoltat o cultura emotionala proprie, EQ-ul candidatilor este foarte important in procesul de recrutare.

Studiile facute pe 500 de companii din intreaga lume de Daniel Goleman, parintele conceptului de inteligenta emotionala, au dezvaluit ca angajatii cu un EQ ridicat isi valorifica potentialul cognitiv si emotional de care dispun si ajung in pozitii de conducere. Cu cat un angajat avanseaza mai mult in companie, cu atat inteligenta emotionala devine mai importanta. Manager-ii de echipe trebuie sa fie capabili sa isi adapteze emotiile la cele ale subordonatilor si, de asemenea, sa seteze o anumitaatmosfera emotionala in cadrul echipei care sa eficientizeze lucrul. Pentru a lua cele mai bune decizii, sefii de departamente sau de echipe de proiect trebuie sa detina un nivel ridicat de inteligenta emotionala.

Adoptarea unui comportament care are la baza cliseul “a-ti lasa problemele personale/emotiile la usa biroului ” s-a dovedit a nu fi benefica pentru activitatea din cadrul companiilor. Lipsa totala a emotiilor la locul de munca conduce la relatii rigide intre angajati, bazate fie pe indiferenta, fie pe frica si autoritate. Pe de alta parte, exprimarea excesiva a emotiilor este la fel de contraindicata. Aplicarea principiilor inteligentei emotionale la locul de munca consta tocmai in gasirea unui echilibru intre cele doua situatii enuntate mai sus. Reprimarea ponderata a propriilor emotii si reactia inteligenta la emotiile celorlalti pot face diferenta intre un manager de succes si unul care esueaza in aceasta pozitie.

Asadar, pentru o cariera de succes, indiferent de domeniu, completeaza cunostintele academice cu cele care țin de emotii. Acorda mai multa importanta propriilor emotii si adapteaza-ti reactiile la emotiile colegilor astfel incat sa obtii un efect pozitiv asupra activitatii tale profesionale.

Bibliografie:

Goleman, Daniel, Inteligența emoțională, (2008), ediția a III-a, Editura Curtea Veche, București Piaget, Jean, Psihologia inteligenței, (2009), Editura Cartier, București

Roco, Mihaela, Creativitate și inteligența emoțională, (2007), Editura Polirom, Iași