Inteligenta Emotionala Si Stres

=== b4cf9d1d20430e267baec550ae62cc0d57c1edae_432656_1 ===

Argument

O fațetă distinctă a inteligenței, care permite adaptarea la mediul social, este inteligența emoțională. Ϲοnсeptul de іntelіgență s-a axat іnіțіal pe aspeсte сοgnіtіve preсum memοrіa sau rezοlvarea de prοbleme. În tіmp au apărut șі ale perspeсtіve, сare au înсeput să se axeze pe aspeсtele nοn-сοgnіtіve, “dându-șі seama сă aсea abіlіtate сare asіgură suссesul în vіața сοtіdіană este dіstіnсtă, pe de ο parte, de іntelіgența aсademісă (teοretісă), dar, pe de altă parte, сοnstіtuіe un fel de sensіbіlіtate speсіfісă față de praсtісa șі relațііle іnterumane. Astfel s-a năsсut ο nοuă fοrmă de іntelіgență – сea emοțіοnală” (Rοссο, 2001, p.139). Aсeasta reprezіntă „сapaсіtatea de a ne reсunοaște prοprііle sentіmente șі de a le іdentіfісa pe ale сelοrlalțі, pentru a ne autοmοtіva șі pentru a fοlοsі puterea emοțііlοr, atât în rapοrt сu nοі înșіne сât șі în rapοrt сu сeіlalțі."(Gοleman, 2001, p.55)

În ceea ce privește acest concept destul de recent din psihologie, există mai multe abordări teoretice. Peter Salοveу șі Jοhn Maуer au publісat prіma defіnіțіe сlară a іntelіgențeі emοțіοnale în 1990 сοnsіderând сă іntelіgența emοțіοnală іmplісă: a) abіlіtatea de a perсepe сât maі сοreсt emοțііle șі de a le exprіma, b) abіlіtatea de a aссede sau genera sentіmente atunсі сând ele faсіlіtează gândіrea, с) abіlіtatea de a сunοaște șі înțelege emοțііle șі de a le regularіza pentru a prοmοva dezvοltarea emοțіοnală șі іnteleсtuală. Bar-On (2006) consideră că іntelіgența sοсіο-emοțіοnală este ο іnteraсțіune a unοr сοmpetențe emοțіοnale șі sοсіale, abіlіtățі șі faсіlіtatοrі сare determіnă сât de efісіent ne înțelegem șі ne exprіmăm, îі înțelegem pe сeіlalțі șі relațіοnăm сu eі, șі сum faсem față сerіnțelοr сοtіdіene. Definiția lui Goleman, cel mai cunoscut autor din domeniu, a fost menționată în paragraful anterior.

Lucrarea de față pune inteligența emoțională în relație cu stresul ocupațional din domeniul medical. Ϲοnfοrm dеfinițiеi рrοрuѕă dе Kahn și Quinn în anul 1970, ѕtrеѕul οсuрațiοnal еѕtе οriсе faсtοr nеgativ dе mеdiu ѕau ѕtrеѕοr, сarе еѕtе aѕοсiat сu munсa рrеѕtată și сarе рrοduсе еfесtе nеgativе aѕuрra реrѕοanеi (Urѕu, 2007). Persoanele din serviciile sociale sau de sănătate pot suferi de probleme serioase cauzate de stresul profesional și de sindromul epuizării profesionale: dерrеѕiе (Glaѕѕ еt al., 1993; Αhοka și Hakanеn, 2007), inѕοmniе (Αrmοn еt al., 2008; Vеla-Вuеnο еt al., 2008), durеri muѕсular-οѕοaѕе (Αmοn еt al., 2010), abuz dе ѕubѕtanțе (Αhοla еt al., 2006), dar și сοmрοrtamеntе рrесum: abѕеntеiѕm (Duijtѕ, Kant еt al., 2007), сalitatе рrесară a munсii, dοrința dе a рărăѕi lοсul dе munсă (Gеurtѕ, Ѕсhaufеli & dе Jοngе, 1998), еrοri рrοfеѕiοnalе (Fahrеnkοрf еt al., 2007). Astfel, calitatea serviciilor scade odată cu satisfacția profesională.

SCURT ISTORIC AL INTELIGENȚEI EMOȚIONALE

Când psihologii au început să scrie și să se gândească la conceptul de inteligență, aceștia s-au concentrat pe aspecte cognitive, ca și memoria sau soluționarea unor probleme. În același timp, au apărut și alți cercetători care au început să se concentreze pe aspectele non-cognitive. Ca de exemplu, David Wechsler definește inteligența: „capacitatea globală a individului de a acționa în vederea atingerii unui anumit scop, de a gândi rațional și de a se adapta eficient mediului în care trăiește” (Wechsler, 1958). Chiar din 1940 el face referință la elemente ale intelectului și elemente ale non-intelectului, adică la factori afectivi, personali și sociali. Mai departe, la începutul anului 1943, Wechsler susține că aceste abilități ale non-intelectului sunt esențiale în prezicerea succesului unei persoane în viață. El spunea:

„Principala necunoscută este dacă abilitățile afective (elementele non-intelecte) reprezintă factori majori ai inteligenței generale. Părerea mea este nu numai că reprezintă, ci și că sunt foarte importanți. Am încercat să demonstrez că, pe lângă factori ai intelectului, există și factori ai non-intelectului care determină un comportament inteligent. Dacă observațiile mele sunt corecte, acest lucru ar însemna că nu ne putem aștepta la a fi capabili în a măsura inteligența integral până când testele noastre nu vor include și acești factori.”

(Wechsler, 1943)

Weschler nu a fost singurul cercetător care a identificat aceste aspecte non-cognitive ale inteligenței ca importante pentru capacitatea de adaptare și pentru succes. Robert Thorndike, de exemplu, vorbea despre „inteligența socială” la sfârșitul anilor 30 (Thorndike & Stein, 1937). Din nefericire, munca acestor pionieri a fost trecută cu vederea până în anul 1983, când Howard Gardner a început să vorbească depre „inteligența multiplă”. Gardner susținea că atât inteligența „interpersonală”, cât și cea „intrapersonală” ocupă un loc la fel de important ca și ceea ce considerăm noi IQ-ul și testele prin care se măsoară acesta.

Sub aspectul psihologiei inteligenței în organizații, sub îndrumarea lui Hemphill (1959) este sugerat faptul că „considerația” reprezintă un important aspect al leadershipului. Mai specific, studiul sugerează că liderii care reușesc să stabilească „raporturi de încredere, respect și anumită căldură reciproce” cu membri ai grupului lor sunt mult mai eficienți. Cam în aceeași perioadă, este dezvoltat un proces de înțelegere bazat pe cercetările anterioare ale lui Murray (1938) care includeau evaluarea atât a abilităților cognitive, cât și a celor non-cognitive.

În 1985, un absolvent al unui colegiu de arte liberale alternative din Statele Unite a scris o lucrare de dizertație în care se includea termenul de “inteligență emoțională”.

Mai târziu, în 1990, a fost publicată lucrarea a doi profesori americani, John Mayer și Peter Salovey, sub forma a două articole într-o publicație academică. Mayer (Universitatea din New Hampshire) și Salovey (Yale), încercau să dezvolte o metodă științifică de măsurare a diferențelor dintre oameni în ceea ce privește abilitățile în domeniul emoțiilor. Ei au descoperit că unii oameni sunt mai pricepuți în identificarea propriilor sentimente, a sentimentelor celor din jur și în rezolvarea problemelor cu conotații emoționale.

În ultimii zece ani, acești doi profesori au dezvoltat două teste care încearcă să măsoare cât mai exact ceea ce ei numesc “inteligența noastră emoțională”. Din cauză că aproape toate scrierile lor s-au făcut în mediul academic, numele și rezultatele cercetărilor lor nu sunt foarte cunoscute.

În schimb, persoana al cărui nume este cel mai des asociat cu termenul de “inteligență emoțională” este un scriitor din New York, pe nume Daniel Goleman. Înainte de a deveni faimos, Goleman a scris mai multe articole în revista Popular Psychology și apoi, pentru ziarul New York Times. La sfârșitul anului 1994, începutul anului 1995 era evident că avea de gând să scrie o carte despre conceptul “literatura emoțională”. Pentru a se documenta, acesta a făcut mai multe vizite în școli pentru a vedea ce programe derulează pentru dezvoltarea literaturii emoționale. A studiat mult și materiale în ceea ce privește emoțiile, în general. Citind, acesta a ajuns la lucrările lui Mayer și Salovey. Se pare că la un moment dat, acesta sau editorul său au hotărât să schimbe numele viitoarei cărți în “Inteligența Emoțională”, cel mai probabil pentru că se putea vinde mai bine.

Astfel, în 1995, a apărut cartea “Inteligența Emoțională”. Cartea a reușit să ajungă pe coperta revistei Time, cel puțin în ceea ce privește piața americană. În urma unui efort promoțional susținut, Goleman a început să apară la show-uri televizate, cum ar fi cele ale lui Oprah Winfrey sau Phil Donahue. A început, de asemenea, un obositor turneu de conferințe pentru promovarea cărții. Drept rezultat, cartea a devenit un best seller internațional.

Începând cu anul 1995, de la prima publicare a cărții lui Daniel Goleman pe această temă, inteligența emoțională a devenit unul dintre conceptele cele mai dezbătute în Statele Unite ale Americii. De exemplu, când Harvard Business Review a publicat un articol în anul 1998, acesta a atras un număr mai mare de cititori decât a făcut-o oricare alt articol din această publicație în ultimii 40 de ani. Când managerul general al Johnson & Johnson a citit acest articol, a fost atât de impresionat încât a trimis copii ale acestuia la mai mult de 400 de top-manageri din întreaga lume.

În cartea sa, Goleman prezintă o multitudine de informații interesante legate de creier, emoții și comportament. Totuși, Goleman descria foarte puține idei originale, deși cartea cuprindea și câteva din propriile paradigme și credințe. În principal, ceea ce a făcut el a fost să colecteze munca mai multor oameni, să o organizeze și să îi dea o formă comercială. Din 1995, Goleman s-a concentrat mai mult asupra cercetării științifice despre inteligența emoțională.

Daniel Goleman, Ph.D, este în prezent CEO al firmei Emotional Intelligence Services din Sudbury, Massachusetts, și co-președinte al Consorțiului pentru Cercetare asupra Inteligenței Emoționale în Organizații, din cadrul Facultății de Psihologie Aplicată și Profesională a Universității Rutger din Piscataway, statul New Jersey.

Îmbinând propriile analize și cercetări cu rezultatele obținute până atunci în domeniu, Goleman arăta în prima carte că, în esență, avem două creiere, respectiv două minți: cea rațională și cea emoțională. Inteligența emoțională – ale cărei componente sunt: autocunoașterea, auto-reglarea, auto-motivarea, empatia și abilitatea de a stabili relații cu ceilalți – determină modul în care ne descurcăm cu propriile emoții și cu ale celorlalți.

Un alt nume în domeniul inteligenței emoționale este David Carusso. Acesta a continuat munca de cercetare începută de Mayer și Salovey. Mergând pe aceeași idee, Carusso sugerează că IE este adevărata formă de inteligență, care, însă, nu a fost măsurată în mod științific până când nu s-a început munca de cercetare.

Toți cei care și-au adus contribuția la acest domeniu nu au făcut "gaură în cer", dar au pus laolaltă și au dat un alt nume, “inteligență emoțională”, unor calități umane apreciate de cînd lumea: bunul simț, înțelepciunea, empatia, caracterul, tactul etc.

De altfel, motto-ul cărții lui Goleman (1995) este un citat din Etica Nicomahica a lui Aristotel: "Oricine se poate înfuria – asta e ușor. Dar să fii furios pe cine trebuie, în măsura în care trebuie, la momentul potrivit, din motivul potrivit și la modul potrivit, asta nu e ușor".

Capitolul 1

Fundamentarea teoretică a lucrării

1.1 CONCEPTUL DE INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ

Goleman arăta, bazându-se și pe o analiză făcută pe mii de bărbați și femei, că atunci când e vorba de totalul inteligenței emoționale, femeile nu sunt mai "deștepte" decît bărbații și nici bărbații nu sunt superiori femeilor, fiecare având un profil personal de puncte forte și slăbiciuni în fiecare din domeniile inteligenței emoționale. De asemenea, arăta că nivelul nostru de inteligență emoțională nu este fixat genetic și nu se dezvoltă numai la începutul copilăriei.

Inteligența noastră emoțională determină potențialul pe care-l avem pentru a învăța abilitățile practice bazate pe cele cinci elemente ale inteligenței emoționale: auto-cunoașterea, auto-motivarea, auto-reglarea, conștiința socială și abilitățile sociale. Fiecare element are o contribuție unică la performanța obținută la locul de muncă dar, în același timp, se "trage" într-o anumită măsură din celelalte.

Competența emoțională – care combină gândirea cu simțirea – arată cât din acel potențial am translatat în abilitățile pe care le avem la serviciu.

Celor cinci dimensiuni ale inteligenței emoționale le corespund 25 de competențe emoționale, dar nimeni nu le are pe toate. Însă pentru a atinge performanțe remarcabile e nevoie să fim tari doar în câteva din aceste competențe – în jur de șase – și ca acestea să fie “împrăștiate" în toate cele cinci domenii ale inteligenței emoționale.

În continuare este prezentat cadrul competențelor emoționale, prezentat de Daniel Goleman în cartea sa “Working with Emotional Intelligence” (1998):

Cadrul competențelor emoționale

COMPETENȚE PERSONALE

Autocunoastere

Conștiința emotională

In cadrul acesteia se urmărește dacă un individ ăși conștientizează propriile emoții și motivul acestora, dacă aceștia pot face legatura între ceea ce simt, ceea ce gândesc, ce zic și ce fac. Se dorește conștientizarea sentimentelor care pot afecta performanțele unui individ la locul de muncă.

Auto-evaluare precisă

Fiecare trebuie să își cunoască punctele tari și punctele slabe, să invețe din experiențele anterioare și se urmărește deschiderea spre feed-back, perspective noi, si să fie auto-didact.

Încredere de sine

Trebuie să știi ca individ să te faci observabil, să ai prezență de spirit, să ai capacitatea de a susține anumite lucruri, in care crezi, dar care nu sunt impartasite de toata lumea. Trebuie sa poti lua decizii, in conditii de presiune sau incertitudine.

Auto-reglare

Autocontrol

Se urmăreste stapanirea pornirilor impulsive sau a frustrărilor, păstrarea calmului chiar și in momente tensionate, să poti gandi si sa te concentrezi in momente tensionate.

Demn de incredere

Astfel trebuie să actionezi etic si impecabil, sa îți câștigi încrederea prin autenticitate și originalitate, să poti să își recunoști propriile greșelisi să susții anumite principii în care crezi, chiar dacă nu sunt îmbrățișate de restul majorității.

Conștinciozitate

Trebuie să îți asumi angajamente și să îți ții promisiunile, să te simți responsabil pentru atingerea obiectivelor personale, fiind mereu bine organizat în muncă

Adaptabilitate

Trebuie să poți face mai multe lucruri deodată, să fi flexibil în priorități, să îți adaptezi acțiunile conform mediului de desfășurare.

Inovativitate

Trebuie să cauți idei noi din mai multe surse, să găsești mereu soluții originale și să fi capabil să generezi idei noi și să ai o perspectivă modernă asupra lucrurilor.

Auto-motivare

Ambitie

Trebuie să dovedești că ești orientat spre rezultate, dorind să-ți atingi obiectivele și standardele stabilite, să îți propui obiective îndrăznețe și îți asumi riscuri și să cauți orice informație pentru soluții noi, învățând cum să-ți îmbunătățești performanțele.

Implicare

Trebuie să faci ușor sacrificii personale pentru binele grupului, să te conformezi valorilor și credințelor grupului atunci când iei decizii sau faci anumite alegeri și să cauți neîncetat oportunități pentru atingerea obiectivelor de grup. Trebuie să fi dedicat grupului.

Inițiativă

Trebuie să identifici imediat oportunitățile, să știi să îți urmărești obiectivele până la extrem, să poți să treci peste reguli când e vorba de atingerea obiectivelor și să ai capacitatea să-i mobilizezi și pe ceilalți.

Optimism

Trebuie să persiști în ciuda obstacolelor sau greutăților care apar și când

lucrezi să te gândești numai la succes, nu la un probabil eșec.

Studiul creierului uman a început odată cu diversificarea teoriior medicale, în secolele XVII – XVIII, avansând progresiv, astfel încat la începutul secolului XIX au fost elaborate o serie de studii evoluate privind inteligența și tipurile de inteligență umană, precum și nivelurile acestora.

Timp îndelungat au existat dispute între cei care susțin diverse teorii și factori ca fiind în legatură cu coeficientul IQ. Principalele dileme le-au reprezentat întrebarile: „Este cineva înnăscut cu un anumit IQ și nimic nu poate modifica asta sau este IQ-ul o abilitate care poate fi învațată și antrenată?” și „De ce anumite persoane inteligente au performanțe scăzute și de ce anumite persoane slab pregătite au performanțe mărite?”. Nu sunt deocamdata raspunsuri clare, dar în general este acceptat faptul că există un număr mare de factori de interferență precum stresul, aptitudinile și imaginea de sine care pot influența performanțele și care au o influență și mai mare asupra succesului, comparativ cu abilitățile înnăscute.

IQ se referă la inteligența academică, capacitatea de învățare și dezvoltare mentală, teoretică, la acumularea de cunoștințe teoretice și informații din diferite domenii. Măsurarea IQ-ului redă o imagine relativă asupra nivelului de inteligență efectiv al unei persoane, însă specialiștii sunt de parere că, în această evaluare, intervine și măsurarea unui alt tip de inteligență.

În anii '70 s-a descoperit inteligența socială. Aceasta este diferită de inteligența academică și se axează pe aspectul de interrelaționare a individului, felul în care se comportă în societate, modul de adaptabilitate, de comunicare. Totuși, acest termen nu explică și implicațiile la nivel afectiv ale individului, de aceea, in 1985, s-a creat termenul

de inteligență emoțională. Baza cercetarilor a fost faptul că oameni considerați inteligenți, care au obținut un IQ ridicat, nu erau neapărat și dintre cei realizați în viață (slujbă, familie). Inteligențta emoțională redă nivelul la care un individ își gestionează trăirile afective și creează un echilibru între exteriorizarea irațională a acestora și manifestarea lor controlată. Astfel, studiile realizate pe grupuri cu IQ ridicat au indicat că anumite persoane din grupurile analizate aveau izbunciri necontrolate de furie, teamă sau lipsa de empatie. De asemenea, la cei cu un EQ ridicat s-a putut observa și un nivel al IQ-ului sub mediu. S-a ajuns astfel la concluzia că unele persoane cu o capacitate intelectuală dezvoltată nu pot fi capabile de gestionarea sentimentelor sau nu se pot adapta în societate, și respectiv cei cu EQ ridicat care, neputându-se adapta la nivel mental în lumea exterioară, deveneau chiar periculoși pentru societate.

EQ vine astfel în completarea IQ-ului, deoarece, pe lângă ,,creierul mental", există și ,,creierul emoțional": echilibrul dintre rațiune și sentimente este esențial.

În prezent, problema este legată nu de cât de mult are individul sau de unde provine ceea ce are, ci ce poate face cu ce are. Într-un mod asemănător se pune problema și în cazul inteligenței emoționale. Decât să se măsoare anumiți coeficienți, este mai util să se identifice factorii care împiedică folosirea optimă a aptitudinilor care există și de a învăța cum să se folosească acești factori eficient. Inteligența emoțională nu are limite; oricine e pregatit și dorește poate să-și îmbunătățească nivelul de inteligență emoțională.

Bell Labs, centrul de cercetare pentru înalta tehnologie al lui A.T.&T., gigantul telecomunicațiilor din SUA, a apelat la Goleman pentru a testa angajații care se dovediseră foarte eficienți. Rezultatul: cei mai valoroși cercetători nu aveau un I.Q. foarte ridicat sau diplome dintre cele mai prestigioase. Erau însă persoane foarte echilibrate din punct de vedere emoțional, capabile să facă față cu succes momentelor de criză. Cercetarile au arătat că succesul la locul de muncă sau în viață depinde 80% de inteligența emoțională și doar 20% de intelect. În cazul liderilor, inteligența emoțională contribuie cu pînă la 90% la succes. Asta nu înseamnă că rolul IQ-ului trebuie neglijat. IQ-ul continuă să fie important, dar nu cel mai important. Creierul omului, înainte de toate, este făcut ca să iubească. Dealtfel, viața și experiența fiecărui individ arată că, spre deosebire de IQ, care nu se schimbă mai deloc după adolescență, inteligența emoțională este, în mare parte, învățată, și continuă să se dezvolte odată cu înaintarea în vîrstă și se învață cunoașterea emoțiilor și sentimentelor, utilizarea lor pozitivă. Poate că nu întîmplător se vorbește în popor de

maturizare care, în fond, este potențialul care se dobîndește de a învăța abilitățile practice bazate pe componentele EQ. Aceasta este marea revoluție a mileniului III: supremația trăirilor sufletești care ia locul spiritului materialist, al gândirii reci, al gestiunii șirurilor de cifre, al statisticilor și deciziilor luate de sus. Adevăratele valori se dovedesc a fi: intuiția, blândețea, simpatia, puterea de concentrare, înțelegerea, empatia. Viitorul aparține pe deplin E.Q.-ului.

"Cu alte cuvinte, sunt multe drumuri spre excelență", spune Daniel Goleman, arătând că, oricum, seturile-cheie de competențe emoționale cerute de la angajați diferă de la o companie la alta și de la o industrie la alta.

"Se credea odată despre componențele inteligenței emoționale că "e bine dacă le are" un lider în afaceri; dar acum știm că, pentru a obține performanțe, acestea sunt ingrediente pe care "trebuie să le aibă", concluzionează Goleman.

Să muncești inteligent emoțional – aceasta este provocarea. După doi ani de cercetări, Goleman a scris cea de-a doua carte, în care arăta importanța inteligenței emoționale în mediul de afaceri și faptul că, pe măsură ce un om urcă în ierarhia unei companii, abilitățile sale în acest domeniu devin tot mai relevante. El a descoperit că liderii cei mai eficienți au în comun un aspect de importanță crucială: toți au un grad înalt de inteligență emoțională. "Asta nu înseamnă că IQ-ul și abilitățile tehnice sunt irelevante; contează, dar numai ca niște cerințe de nivel minim de acces pentru pozițiile executive din cadrul companiilor", precizează Goleman în articolul "Ce anume te face lider?", publicat în Harvard Business Review..

Una din definițiile pe care Caruso, împreună cu predecesorii săi o propun este “abilitatea de a procesa informațiile emoționale, în special pe cele care presupun percepția, asimilarea, înțelegerea și controlul emoțiilor”. (Mayer și Cobb, 2000)

Mai departe acesta merge și mai în detaliu, explicînd că aceasta constă în următoarele “patru ramuri ale abilității mentale”:

Identificarea emoțională, percepția și exprimarea

Facilitarea emoțională a gândurilor

Înțelegerea emoțională

Managementul emoțional

Într-una din publicațiile recente ale acestora, aceste ramuri sunt descrise în felul următor:

Prima, Percepția Emoțională, include abilități precum: identificarea emoțiilor pe fețe, în muzică și din povestiri.

A doua, Facilitarea Emoțională a Gândurilor, include abilități precum: conectarea emoțiilor cu alte senzații mentale cum ar fi gustul sau culoarea (conexiuni care pot da naștere la lucrări de artă), și folosirea emoțiilor în argumentare și rezolvarea problemelor.

A treia arie, Înțelegerea Emoțională, include rezolvarea problemelor emoționale, cum ar fi care dintre emoții sunt similare, care sunt opuse și ce relații există între ele.

A patra arie, Managementul Emoțional, include înțelegerea implicațiilor acțiunilor sociale asupra emoțiilor și controlarea emoțiilor proprii și ale celor din jur.

În 1997, un articol a lui Mayer și Salovey a enumerat aceste patru ramuri după cum urmează și a oferit un grafic detaliat care reflecta gîndurile proprii. În acel articol, ei susțineau că ramurile prezentate în grafic sunt “aranjate de la procesele psihologice cele mai simple înspre cele complexe. De exemplu, cel mai de jos nivel cuprinde abilitățile (relativ) simple de a percepe și exprima emoțiile. În contrast, cel mai înalt nivel cuprinde conștiința, controlul reflexiv al emoțiilor”. Abilitățile care apar relativ repede în dezvoltare sunt situate în stînga ramurii, cele care apar mai tîrziu sunt la dreapta. (Adaptat după “Ce este Inteligența Emoțională”, de John Mayer și Peter Salovey și “Dezvoltarea Emoțională și Inteligența Emoțională: Implicații Educaționale”, de Peter Salovey și David Sluyter, 1997.)

Cele patru ramuri ale inteligenței emoționale:

Percepția, Cunoașterea și Exprimarea emoțiilor

Facilitarea emoțională a gîndirii

Înțelegerea și analiza emoțiilor; folosirea cunoștințelor emoționale

Controlul reflexiv al emoțiilor, calea spre dezvoltarea emoțională și intelectuală

Principalul filtru prin intermediul căruia individul interacționează cu lumea exterioară este tipul de personalitate căruia îi aparține, prin intermediul ei percepând realitatea, percepându-se pe el însuși și pe cei din jur, trăind stări și sentimente comune cu aceștia. Când se reușește determinarea tipului de personalitate și înțelegerea mecanismelor prin care personalitatea actionează, există șansa conștientizării de sine, a sentimentelor, motivațiilor și frustrărilor proprii. În fiecare individ coexistă toate tipurile de personalitate, însă doar unul dintre ele este definitoriu. Devenind conștient de emoțiile proprii, individul poate surprinde chiar momentul în care începe să fie nervos, iritat, plicitisit sau nefericit, moment foarte important, pentru Goleman această etapă de conștientizare reprezentând chiar piatra de temelie a dezvoltarii inteligenței emoționale. Când gradul de conștientizare scade și nu mai este atent sau conștient, individul se identifică cu propriile sentimentele, spune despre el însuși că este frustrat, deprimat sau nefericit, nesesizând că acestea sunt de

fapt niște stări trecatoare, trăind la maxim propria dramă emoțională. Prin practica auto-observației și prin conștientizare se va percepe acest ciclu si vor distinge aceste etape – cum apar sentimentele, ce efecte au ele asupra propriei persoane și cum dispar. Cu cât se vor observa mai clar reacțiile automate, mecanice ale personalității, cu atât se va identifica cu ele mai puțin și se vor putea controla. Deci, conștientizarea (conștiința, atenția), practicarea auto-observației (derivată din cunoașterea de sine) și înțelegerea experiențelor avute, sunt trei elemente de bază implicate în dezvoltarea emoțională și transformarea personală. Principalul scop este conștientizarea și controlarea reacțiilor automate, inconștiente ale personalității, acționând asupra tuturor domeniilor principale cuprinse în definiția inteligenței emoționale dată de Salovey si recunoscută de Goleman în celebra sa carte. Conștientizarea emoțiilor este un prim pas important în gestionarea lor. Amplificarea stăpânirii de sine – stăpânirea emoțiilor, auto-controlul – este capacitatea de a face față fluxului emoțional. Este abilitatea fiecăruia de a se calma, de a scăpa de stările proaste: anxietate, depresie, irascibilitate. Cei care își pot controla emoțiile sunt cei care își conduc practic viața, cei care sunt stăpânii propriei vieți și ai propriilor decizii, creativi și stăpâni pe sine. Și, nu în ultimul rând, cunoscându-și așa de bine personalitatea, îi vor cunoaște și îi vor înțelege foarte bine și pe cei din jur. Vor reusi să-și dezvolte empatia – capacitatea de a-i ințelege pe ceilalți – reușind să comunice mai eficient atât în societate cât și în viața personală.

Mai pe larg, aceste etape pot fi descrise astfel:

Cunoașterea propriilor emoții și folosirea lor adecvată sunt extrem de importante într-un context dat. Indiferent de natura relaționării cu ceilalți, în fiecare moment se transmit un anumit tip de informații, sentimente sau reacții, care însa uneori este greu sa fie exprimate în mod clar și concret, întrucat nu reușește decodificarea sensului lor. Aceste tipuri de situații sunt generatoare de conflict, pentru a căror evitare trebuie învățată descifrarea acelor emoții și mesaje exprimate atât la nivel verbal, cât si non-verbal, astfel încat să se transmită și să se înțeleagă concret sensul mesajelor.

Cunoașterea emoțiilor personale arată, de multe ori, că scopurile și valorile individuale sunt altfel decât se credea că sunt și, ca atare, se poate reacționa în așa

fel încât să se canalizeze emoțiile și sentimentele în direcția obținerii succesului și recunoașterii competențelor profesionale de către ceilalți.

Gestionarea emoțiilor. Cunoașterea propriilor emoții este un factor esențial în ceea ce privește controlarea acestora în diferite situații-limită. Prin cunoașterea și controlarea emoțiilor personale se pot obține informații importante asupra felului în care se gândește, asupra țelurilor și aspirațiilor de viață și asupra modului în care fiecare individ își definește succesul profesional. Există oameni cu un trecut profesional impresionant și care afirmă că nu se simt împliniți din punct de vedere carieristic, la fel cum există oameni care, cu toate că nu au realizări atât de multe, să se simtă extrem de satisfăcuți din punct de vedere profesional. În general, oamenii au nevoie de o actualizare de sine, adică de a-și atinge potențialul maxim de dezvoltare. Nu se poate cumpăra sau moșteni scopul, ci acesta trebuie să fie realizat. Numai realizarea poate da un sentiment de succes.

Gestionarea și controlarea emoțiilor vor ajuta la conștientizarea momentelor în care se deviază de la scopurile personale și la redirecționarea lor.

Direcționarea emoțiilor către scop. Scopul este criteriul după care se gestionează emoțiile. În acest sens, este foarte important să se cunoască scopul, să se știe ceea ce se dorește să se obțină printr-un anumit comportament sau o anumită reacție.

Este de la sine înteles că o persoană care are foarte clar stabilite anumite obiective profesionale știe exact ce-și dorește și va găsi cu mult mai ușor un job care să o satisfacă și s-o motiveze din punct de vedere carieristic.

Empatia. Empatia reprezintă capacitatea unei persoane de a se identifica mental și/sau emotional cu dorințele, așteptările, sentimentele altei persoane. Empatia însemnă capacitatea de a se imagina pe sine în locul altcuiva, necesită conștiința de sine și conștiința altui sine (obiectul empatiei), un cadru moral și un cadru estetic de referință. Pentru a se putea dezvolta capacitățile empatice, este necesară cunoașterea și conștientizarea propriilor stări emoționale. Empatia nu înseamnă trăirea emoțiilor altei persoane, ci doar înțelegerea acestora, pornind de la propriile experiențe.

Empatia joacă un rol important, mai ales ca și caracteristică esențială care definește un bun lider.

Capacitatea de a construi relații pozitive. În momentul când se canalizează energia și emoțiile în funcție de scop, se exprimă și se identifică emoțiile într-o manieră coerentă. Se va reuși astfel conștientizarea responsabilității individuale în relațiile personale, ceea ce va ajuta la reducerea conflictelor. Cuvântul-cheie în relațiile interpersonale ar fi empatia. Cu cât o persoana dă dovadă de empatie, cu atât ea tinde sa fie apreciată mai mult de ceilalți și să i se atribuie calificative pozitive. Așadar, arta inteligenței emoționale se rezumă în cadrul acestor factori care, în cazul în care sunt folosiți și exploatați ca atare, pot genera dezvoltarea acestui tip de inteligență. Astfel, există posibilitatea de a se crea propriile relații folosind elementele menționate până acum: fixarea scopurilor, canalizarea energiei și emoțiilor în funcție de scop (folosind empatia ca instrument), exprimarea și identificarea emoțiilor într-un mod coerent.

Individul va fi conștient de responsabilitatea lui și a celorlalți în relațiile interpersonale, ceea ce îl va ajuta la reducerea conflictelor si la o comunicare eficientă.

IE își are rădăcinile în conceptul “inteligența socială”, pentru prima dată identificată de E. L. Thorndike în 1920.

Psihologii au descoperit și alte forme de inteligență și le-au grupat în trei categorii principale: inteligența abstractă (abilitatea de a înțelege și de a te folosi de verbe și simboluri matematice), inteligența concretă (abilitatea de a înțelege și de a manipula obiecte) și inteligența socială (abilitatea de a înțelege și a relaționa cu oamenii) (Ruisel, 1992). Thorndike (1920), definea inteligența socială ca fiind “abilitatea de a te înțelege și de a conduce bărbații și femeile, băieții și fetele – de a acționa înțelept în relațiile umane”. În 1983 va include în teoria sa referitoare la inteligențe multiple termenele de inteligență inter și intrapersonală. Aceste două inteligențe sunt văzute a compune inteligența socială.

Definiția conceptului este următoarea:

„Inteligența interpersonală este abilitatea de a înțelege alți oameni: ce îi motivează, cum lucrează, cum să lucrezi în echipă cu ei. Agenții de vânzări de succes, politicienii, profesorii și liderii religioși este foarte probabil să fie indivizi cu un grad înalt de inteligență interpersonală. Inteligența intrapersonală este o abilitate corelativă, îndreptată înspre interiorul persoanei. Este capacitatea de a-ți forma modele veridice și corecte despre cineva și de a folosi acele modele eficient în viață.” (Thorndike, 1983)

Inteligența emoțională reprezintă abilitatea unei persoane de a conștientiza, a accesa și genera emoții și de a-și asista propriile gânduri, de a înțelege emoțiile și cunoștințele emoționale și de a-și controla reflexiv propriile emoții precum și de a promova dezvoltarea intelectuală și emoțională. (Mayer & Salovey, 1997).

Inteligența emoțională înseamnă multe lucruri pentru persoane diferite. Pentru anumite persoane înseamnă “a fi băiat de treabă”. Altele văd inteligența emoțională ca un oximoron: nu pot crede că sentimentele pot fi inteligente.

Studiile făcute de către David Caruso se bazează pe cercetările și teoritizările făcute anterior de Jack Mayer și Peter Salovey. Mayer și Salovey sunt creatorii teoriei inteligenței emoționale. Lor le aparține modelul abilităților inteligenței emoționale. Ei definesc inteligența emoțională ca fiind capacitatea de a conștientiza și controla emoțiile. Pentru ei, inteligența emoțională combină sentimentele cu gândirea și gândirea cu sentimentele.

Cu siguranță că există și alte abordări ale inteligenței emoționale. Lucrarea lui Daniel Goleman în domeniu a fost inițial bazată pe lucrul celor doi psihologi, însă Goleman a îmbunătățit ceea ce predecesorii săi au început, incluzând în definiții mai multe elemente ce fuseseră anterior studiate, dar au fost denumite altfel.

Inteligența emoțională IE comparativ inteligența generală IQ

Deși lucrarea de față dorește explicarea avantajelor folosirii inteligenței emoționale, nu trebuie scăpată din vedere inteligența generală, măsurată prin IQ. În realitate mulți psihologi încă consideră că IQ este singura care poate garanta succesul. Dacă ești o persoană deșteaptă, dacă ai un înalt coeficient de inteligență, dacă ai absolvit o universitate recunoscută, sau ai o calificare superioară, poți să nu-ți mai faci griji. IQ este foarte importantă, însă, pentru a-ți crește competitivitatea, trebuie să îți construiești planurile de dezvoltare ulterioară cuprinzînd și propria inteligență emoțională.

Plecând de la rolul adaptiv al afectivității s-a constatat că persoanele care au un coeficient intelectual (IQ – indice al nivelului de dezvoltare a inteligenței, stabilit prin raportarea vârstei mentale la vârsta cronologică) înalt sau o inteligență academică foarte bine dezvoltată se descurcă mult mai puțin în viața de zi cu zi, în timp ce altă categorie de subiecți, deși au un IQ mai redus în comparație cu primii, au rezultate deosebite în practică. De unde a apărut întrebarea: “Cum reușesc aceștia să aibă succese în situații critice, să facă față oricând în împrejurări de viață?”. Sternberg (1988) a rugat oamenii de pe stradă să arate ce înțeleg ei printr-o persoană inteligentă. În urma analizei răspunsurilor la acest sondaj a ajuns la concluzia că ei dispun de o altă abilitate decât inteligența academică, datorită căreia reușesc să depășească obstacolele vieții de zi cu zi. Această abilitatea a fost raportată inițial la inteligența socială, care desemnează capacitatea de a înțelege și de a stabili relații cu oamenii. (Williams, W.M., Sternberg, R.J. 1988 – Group Intelligence. How Some Groups are Better than Others).

Thorndike definea inteligența emoțională ca fiind capacitatea de a înțelege și de a acționa inteligent în cadrul relațiilor interumane. Revenind la prima parte a acestei lucrări, H. Gardner rezervă un loc foarte important acelor forme de inteligență care permit omului o adaptare superioară la mediul social – inteligența interpersonală și inteligența intrapersonală – Gardner, Howard 1993 – Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligences.

Spre deosebire de IQ, care se schimbă destul de puțin după adolescență, inteligența emoțională pare să fie, în mare parte, învățată și continuă să se dezvolte pe măsură ce trecem prin viață și învățăm din experiență. Competența noastră în acest domeniu poate continua să crească, iar pentru aceasta există un cuvânt popular: maturizare.

Spre deosebire de IQ, inteligența emoțională (IE) s-a dovedit a fi un predictor mai de încredere al succesului în viața personală și profesională. IQ și IE nu reprezintă competențe opuse ci, mai degrabă, separate, dar prima nu poate funcționa la potențialul ei maxim fără cea de-a doua.

Analizând lista de competențe necesare pentru 181 de posturi din 121 de mari companii și organizații din lume, inclusiv companii ca Lucent Technologies, British Airways și Credit Suisse, Daniel Goleman a aflat că 67% – două din trei – din abilitățile considerate esențiale pentru performanță erau competențe emoționale.

Deci față de IQ și experiență, competența emoțională conta de două ori mai mult. Un studiu independent i-a confirmat concluziile.

Când a făcut o comparație, la nivelul pozițiilor de senior leadership, între cei care erau staruri din punct de vedere al performanțelor și cei cu performanțe medii, a constatat că aproape 90% din diferența dintre profilele lor putea fi atribuită mai degrabă factorilor inteligenței emoționale decât abilităților cognitive. Alți cercetători au confirmat că inteligența emoțională nu numai că îi distinge pe liderii remarcabili, dar poate fi legată și de performanțe economice ridicate. “Pe scurt, cifrele încep să arate legătura dintre succesul unei companii și inteligența emoțională a liderilor săi”, spune Goleman. (Goleman, D. 1998b – What makes a leader?, Harward Business Review.)

Se pare că tot mai mulți specialiști recunosc importanța inteligenței emoționale, atât în viața socială, cât și la locul de muncă. Iată motivul pentru care multe dintre cercetările în domeniu se concentrează pe identificarea unor modalități de măsurare a nivelului acestei inteligențe.

1.2 METODE DE MĂSURARE A INTELIGENȚEI EMOȚIONALE

TIPURI DE METODE

Există mai multe metode de măsurare a Inteligenței Emoționale. Modalitățile de măsurare a propriei inteligențe emoționale sunt instrumente create pentru a ajuta oamenii să își înțeleagă mai bine emoțiile, punctele tari și cele slabe.

Pentru a putea evalua mai corect testele de măsurare a inteligenței emoționale trebuie avute în vedere două lucruri:

cum definește testul IE?

ce metodă de testare folosește?

Referitor la prima întrebare pot exista mai multe răspunsuri: inteligența emoțională poate fi privită ca o colecție de sentimente personale, ca un set de competențe fără legătură sau ca un set unic de abilități mentale.

Răspunsurile la a doua întrebare pot fi:

METODA AUTO-EVALUĂRII

Anumite teste folosesc metoda auto-evaluării. Această metodă este cea mai folosită în măsurarea sentimentelor personale. Acestea includ: căldură, empatie, îngrijorare ș.a.

Un exemplu de test de personalitate bazat pe auto-evaluare:

Deseori îmi fac griji fără nici un motiv

Adorm greu noaptea

Mă simt deseori deprimat

Testele de auto-evaluare se folosesc de zeci de ani și sunt foarte utile. Însă, ca metodă de evaluare a inteligenței emoționale au câteva minusuri, cum ar fi: este destul de ciudat să îți pui întrebări legate de propria inteligență, precum: sunt foarte deștept, știu să rezolv foarte bine probleme, am un vocabular bogat.

Acest tip de test ar putea fi foarte bun dacă ai dori să afli ce gândești despre inteligența ta și ar putea reflecta foarte bine imaginea pe care o ai despre tine, dar nu poate fi folosit pentru a măsura abilitățile.

TESTE DE ABILITATE

Aceste tipuri de teste sunt probabil cele mai potrivite pentru măsurarea inteligenței emoționale a unei persoane.

Cum se poate determina dacă o persoană are sau nu abilitățile necesare postului vizat? Prin măsurarea directă a acestor abilități. Dacă dorești să afli dacă o persoană știe să utilizeze calculatorul, îl testezi dându-i să efectueze o aplicație pe calculator. Un test de abilitate nu întreabă persoana respectivă sau un evaluator extern cât de bine știe să lucreze la calculator, ci pune efectiv subiectul la treabă.

Modelul dezvoltat de Mayer și Salovey al abilităților inteligenței emoționale definește IE ca un set de competențe sau abilități. Aceste abilități pot fi măsurate ca orice altă competență. Un test de măsurare a abilităților legate de inteligența emoțională poate cuprinde întrebări de genul:

Când un manager dă unui angajat un feedback negativ neașteptat în fața celorlalți membri din echipă, cum se va simți, cel mai probabil angajatul respectiv:

Furios

Supărat

Acceptabil

Fericit?

Care este răspunsul corect în astfel de cazuri? Există un răspuns corect?

Există trei metode de evaluare folosite în cazul unui astfel de test de abilitate: consens, expert și grup țintă.

Metoda expert constă în folosirea răspunsurilor unor experți în domeniul sentimentelor. Ei definesc pur și simplu “răspunsul corect”, bazându-se pe propria analiză referitoare la întrebările cuprinse în chestionar și la răspunsurile posibile.

Metoda grupului țintă se referă la interogarea unor persoane care se confruntă cu o situație specifică în legătură cu ceea ce simt. De exemplu, în cazul unui test de abilitate care constă în analizarea expresiilor faciale, cel care conduce testul ia o poză a unei anumite persoane și îi chestionează pe subiecți în legătură cu sentimentele pe care le au față de acea expresie (folosind o scală detaliată de evaluare a emoțiilor).

Cea mai potrivită metodă de evaluare în cazul unui test de măsurare a abilităților în ceea ce privește inteligența emoțională este metoda consensului. Dacă oamenii cad de acord că o anumită expresie facială sugerează teamă, atunci aceasta va rămâne ca exprimând frică. Consensul este posibil pentru că emoțiile cuprind informații foarte importante, informații care au chiar valoare de supraviețuire. După cum indicau cercetările lui Darwin, există chiar un consens al expresiilor emoționale între diferite specii, care ne permite să recunoaștem corect sentimente de teamă în cazul unui animal sau a unui om.

În urma cercetărilor efectuate de către Mayer, Caruso și Salovey în 1999 a rezultat faptul că aceste trei metode – expert, grup țintă, consens – cad de acord la modul general una cu cealaltă. Asta înseamnă că există răspunsuri care sunt mai corecte decât altele în cazul unor astfel de teste de abilitate.

Testele de abilități legate de inteligența emoțională sunt noi. Ele aduc informații importante legate de competențe personale care nu au mai fost definite sau măsurate până acum.

ALTE TIPURI DE TESTE

Dacă inteligența emoțională este în legătură cu “abilitățile personale” ale oamenilor, atunci este normal să solicităm informații de la cei din jurul nostru referitor la ce gândesc despre noi.

O formă a acestei metode, denumită și Evaluarea Observatorilor este prezentată în cele ce urmează:

Observatorilor, care pot fi, de exemplu, membrii din echipă, li se dă câte un formular care cuprinde întrebări despre persoana evaluată. Câteva exemple ce pot apărea pe chestionar:

Este capabil să “citească” oamenii din jurul său?

Își controlează eficient emoițiile?

Ia în considerare sentimentele celorlalți?

Aceste tipuri de teste se bazează pe observările proprii ale membrilor echipei și cuprind și resentimentele existente. O anume persoană poate avea anumite diferende cu cel evaluat și, prin urmare, îl poate nota slab la toate capitolele. Sau, dacă observatorul este sub directa ta subordonare ar putea avea dificultăți în a-ți aprecia negativ stilul de conducere. În afară de asta, este puțin probabil ca cineva să accepte evaluarea propriei inteligențe de către cei din jurul său.

Cercetări recente au dovedit faptul că evaluatorii sunt subiectivi în judecarea abilităților mentale ale altor persoane. De obicei aceste abilități sunt private și neobservabile. Mai mult, o strategie foarte inteligentă poate părea o prostie pentru persoane mai puțin instruite sau care nu reușesc să o înțeleagă în totalitate.

1.3 scara multifactorialĂ DE MĂSURARE A inteligenȚei emoȚionale (smietm)

Dacă dorești să măsori abilitățile emoționale ale unei persoane, privite a fi capacitatea de a conștientiza și controla sentimentele, atunci trebuie folosit un test de abilități.

SMIE este un bun exemplu de astfel de test. Alte teste folosesc auto-evaluarea (ceea ce crezi despre tine însuți) sau evaluarea din partea observatorilor (feedback de 360 grade, sau cât de deștept te consideră ceilalți).

Modelul abilităților inteligenței emoționale dezvoltat de Mayer și Salovey este nou și unicat. Mai mult decît atât, el definește un set de abilități, competențe care oferă profesioniștilor în resurse umane, managerilor și oricărei alte persoane interesate în domeniu un instrument explicit pentru definirea, măsurarea și dezvoltarea abilităților emoționale.

Inteligența emoțională reprezintă un set de competențe care pot fi măsurate. Instrumentul de măsură ce este prezentat mai jos se bazează pe abilități și poate fi adaptat în funcție de situație. Instrumentul se cheamă Scala Multifactorială de măsurare a Inteligenței Emoționale (SMIETM) și se poate adapta în funcție de cerințele individuale sau ale organizației.

Acest instrument a fost creat de către David Caruso și Charles J. Wolfe.

Dr. David Caruso este un psiholog ale cărui lucrări cuprind cursuri de pregătire pentru manageri, de dezvoltare organizațională și de cercetare. Este fondatorul companiei Work.Life Strategies și vicepreședinte al Harris-McCully Associates, o companie de consultanță din New York, printre clienții căreia se numără: Merrill Lynch, Chase Manhattan, Credit Lyonnais, Estee Lauder, GFT, Winstar Communications și Christie’s.

El este specialistul în Inteligența Emoțională, în trecut lucrând chiar cu cei care au dezvoltat inițial conceptul: John Mayer și Peter Salovey.

Charles (Chuck) J. Wolfe este președintele Charles J. Wolfe Associates, o companie de consultanță în management, lucrul în echipă și dezvoltare organizațională pentru mai mult de 100 de clienți din Statele Unite. El a fost și speaker la conferința pe Inteligența Emoțională ținută în Londra în luna mai a anului 2000.

Printre clienții săi se numără: Fidelity, Merrill Lynch, GE, New York Times, Sheraton Hotels, Xerox, Viacom, Exxon, The Hartford, Aetna, Fleet Bank, Kaiser Permanente, Yale New Haven Hospital.

Anterior, Charles Wolfe a lucrat ca director al departamentului de dezvoltare a managementului în cadrul companiei de asigurări Hartford Insurance, director al departamentului de Training și Dezvoltare Organizațională în cadrul companiei Exxon, și ca cercetător asociat al Programului pentru dezvoltarea managementului derulat de Harvard Business School.

Viziunea celor doi este de a oferi cele mai noi și mai bune produse și servicii în domeniul inteligenței emoționale, bazate, în principal pe modelul Mayer Salovey și include împărtășirea a ceea ce au învățat prin studiile proprii și experiență practică.

Una dintre cele mai importante aspecte ale modelului Mayer Salovey este faptul că se bazează pe abilități și că orice persoană, de orice vârstă își poate îmbunătăți scorul și poate învăța cum să fie mai inteligent emoțional.

Scala Multifactorială de măsurare a Inteligenței Emoționale (SMIETM) este un test de abilitate conceput pentru măsurarea următoarelor patru ramuri ale modelului de abilități ale inteligenței emoționale descris de Mayer și Salovey:

Identificarea Emoțiilor – abilitatea de a recunoaște cum te simți tu și cei din jurul tău.

Folosirea Emoțiilor – abilitatea de a genera emoții, și apoi motive pentru aceste emoții.

Înțelegerea Emoțiilor – abilitatea de a înțelege emoțiile complexe precum și “lanțurile” emoționale, cum evoluează emoțiile de la un stadiu la altul.

Controlul emoțiilor – abilitate ce îți permite să lucrezi cu emoțiile atât interne cât și ale altor persoane.

Sistemul SMIETM a fost realizat de doi dintre co-dezvoltatorii teoriei inteligenței emoționale – Dr. John D. Mayer și Peter Salovey. Mayer și Salovey au coordonat cercetările despre inteligența emoțională din anii 1980 și au fost cei care au stabilit direcția în acest domeniu. Acestora li s-a alăturat un psiholog, Dr David R. Caruso, care a contribuit la dezvoltarea SMIETM.

Jack Mayer, profesor la Universitatea din New Hampshire și Peter Salovey de la Yale, cei care au creat inițial modelul Mayer-Salovey al Inteligenței Emoționale, au făcut echipă cu David Caruso pentru a da naștere la testul SMIE.

David și Charles Wolfe au folosit SMIE în practică, iar acum s-au asociat pentru a-l transforma într-o formă comercială. Cumpărători avizați, precum profeșioniști de servicii externe sau specialiști interni vor dori să utilizeze SMIE pentru activități precum programe de pregătire pe leadership, lucrul în echipă, dezvoltarea carierei, management și dezvoltarea personalului, managementul schimbării sau planificarea succesiunii.

Mai jos este exemplificat un model de test SMIE. Acest test necesită 20-35 minute pentru a fi completat și evaluează abilitățile în ceea ce privește inteligența emoțională per total cât și pe cele patru ramuri specifice, după cum au fost definite de Mayer și Salovey: Identificarea, Utilizarea, Înțelegerea și Controlul emoțiilor.

1.4 Identificarea emoțiilor

Partea I

Instrucțiuni:

În cadrul acestei părți, veți vedea o față. Priviți-o cu atenție și indicați ce sentiment exprimă. Veți indica emoțiile pe care credeți că fiecare din fețele prezentate le exprimă, folosind termenii de mai jos. Puteți folosi orice punctaj din grila de mai jos pentru fiecare figură.

Identificarea emoțiilor

Tabel 7.

Identificarea emoțiilor – partea a II-a

Instrucțiuni:

În această parte veți citi o întâmplare și veți indica ce emoții credeți că avea persoana care povestește. Povestirea provine de la o fetiță de 11 ani:

“Nu vreau să cânt la vioară! Tatăl meu spunea că trebuie, dar apoi m-a rugat să fac altceva. Asta din cauză că urăsc să exersez. Voi face celălalt lucru pe care mi l-a spus tata, ca să pot să amân exercițiile la vioară. Fratele meu cântă la pian, dar părinții nu-i cer și lui să exerseze, așa cum trebuie eu să fac.”

Identificarea emoțiilor partea a II-a Tabel 8.

Instrucțiuni:

Pentru această parte va trebui să creați o emoție ușoară pe care o veți folosi apoi la rezolvarea problemelor. Scopul este să NU generați emoții puternice. Vi se va cere să vă imaginați un eveniment din viitor care vă va face să vă simțiți într-un anume fel. Apoi, în timp ce vă simțiți astfel, dați o notă sentimentului. Dacă întâmpinați dificultăți la notare, atunci răspundeți doar la întrebări cum ați fi răspuns dacă chiar ați fi simțit așa. Acum imaginați-vă un eveniment care să vă facă să vă simțiți incitat. Imaginați-vă acest eveniment până cînd începeți să vă simțiți un pic gelos. Descrieți-vă sentimentele pentru fiecare din următoarele:

Folosirea emoțiilor Tabel 9.

Înțelegerea emoțiilor – partea I

Instrucțiuni:

Anumite emoții complexe sunt compuse din două sau mai multe emoții simple. În această parte, veți fi rugat să indicați ce emoții simple formează o emoție complexă. Exemplu: Tristețea, combină, cel mai probabil care din cele patru seturi de două emoții? (Alegeți un singur răspuns)

1. Furie și surpriză

2. Teamă și furie

3. Dezamăgire și acceptare

4. Resentimente și bună dispoziție

Înțelegerea emoțiilor – partea a II-a

Instrucțiuni:

Veți citi o scurtă povestire despre două persoane. Apoi, vi se va cere să indicați cum credeți că s-au simțit cele două persoane. Exemplu: John îi spune prietenei sale de mult timp, Mary, că o iubește. Indicați cât de probabil este ca John să conștientizeze aceste emoții.

Cum se simte John?

Înțelegerea emoțiilor – partea a II-a Tabel 10.

Cum se simte Mary?

Înțelegerea emoțiilor – partea a II-a Tabel 11.

Instrucțiuni:

Veți citi o situație în care este vorba de o altă persoană și anumite acțiuni posibile. Sarcina este de a indica cât de eficientă ar fi fiecare acțiune pentru a veni în întâmpinarea emoțiilor prezente. Exemplu: Unul dintre prietenii tăi te sună și îți spune că a primit o ofertă de lucru foarte avantajoasă. Ce faci într-o astfel de situație?

Controlul emoțiilor Tabel 12.

1.8 CERCETĂRI DE REFERINȚĂ ASUPRA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE

Interesul tot mai ridicat manifestat față de rolul conceptului de inteligență emoțională în managementul organizațiilor a rezultat în realizarea unor teste considerate de referință. Acestea au la bază, în special, inițiativa unor cunoscuți specialiști americani, însă și dorința unor mari companii de a evalua acest concept în cadrul propriilor organizații.

În ceea urmează, vom încerca să cuprindem metodele de testare utilizate în realizarea acestor cercetări, precum și concluziile la care s-a ajuns în urma lor.

COMPETENȚELE EMOȚIONALE ȘI PERFECȚIUNEA LEADERSHIP-ULUI LA JOHNSON&JOHNSON

În urma unui articol apărut în Harward Business Review în anul 1998, sub numele de “What Makes a Leader?” scris de către Daniel Goleman, conceptul de inteligență emoțională atrage atenția managementului companiei Johnson&Johnson’s Consumer Companies (JJCC). Articolul sublinia importanța inteligenței emoționale asupra leadership-ului, citând câteva studii întreprinse asupra diferențelor dintre marii lideri și cei de un nivel mediu. Goleman spunea că, din punctul lui de vedere, auto-cunoașterea reprezintă fundamentul competențelor emoționale, adică capacitatea unei persoane de a-și cunoaște propriile puncte slabe și tari, precum și perfecta înțelegere a factorilor sau situațiilor care determină anumite emoții. Înzestrat cu o astfel de abilitate, individul își poate stăpâni mult mai bine emoțiile și comportamentul, fiind mult mai capabil în a se relaționa la alți oameni sau în cadrul unor sisteme.

Una dintre valorile companiei fiind educarea leadership-ului, conducerea JJCC decide realizarea unor cercetări care aveau ca obiectiv importanța inteligenței emoționale în diferitele nivele de conducere ale organizației. Cercetările sunt extinse pe filiale ale companiei din 37 de țări, cuprinzând un număr de 1400 de angajați.

Studiul a fost compus din 183 de întrebări care îmbinau modelul competențelor de leadership ale JJCC (Standards for Leadership – SOL) și inventarul competențelor emoționale (Emotional Competence Inventory – ECI) ale lui Daniel Goleman și Richard Boyatzis (descrise în Tabelul 2.). SOL conținea un set de competențe manageriale și de leadership, bazate pe viziunea companiei JJCC și care îmbinau filozofia organizației cu privire la responsabilitate, integritate și etică: orientarea spre rezultate, promovarea ideilor noi, grija față de clienți, dezvoltarea celor din jurul tău, construirea unor parteneriate stabile, susținerea schimbării, conducerea după valorile și viziunea organizației.

358 de manageri au fost selectați aleator din sânul filialelor JJCC, dintre care: 55% bărbați, 45% femei. Selecția pe regiuni a avut următoarea distribuție: 40% din America de Nord, 25% din Europa, 20% din Asia și Africa, 15% din America Latină. Condițiile erau ca participanții să fi deținut minim doi ani o poziție de conducere în companie și să vorbească fluent limba engleză.

Rezultatele cercetărilor au avut ca bază de pornire mai multe topici: inteligența emoțională și stilul performant de a conduce, inteligența emoțională și liderii cu potențial ridicat, inteligența emoțională și sexul, inteligența emoțională și diferențele pe regiuni, inteligența emoțională și diferitele arii funcționale. Iată ce concluzii au reieșit în urma studiului:

Inteligența emoțională și stilul performant de a conduce

Studiul a relevat faptul că există o legătură puternică între liderii performanți și competențele emoționale, ceea ce susține ideea cercetătorilor că abilitățile sociale, emoționale și relaționale (inteligența emoțională) sunt factori ai leadership-ului performant. Iată care sunt competențele cel mai bine subliniate de rezultatul studiului, competențe care definesc cei mai buni conducători: încrederea de sine, ambiția, dezvoltarea celorlalți, adaptabilitate, influență și leadership.

Inteligența emoțională și liderii cu potențial ridicat

Concluziile pe această topică au fost extrase din studiul întreprins asupra indivizilor care dețineau ca responsabilitate principală efectuarea de rapoarte asupra angajaților sau asigurarea unei succesiuni în firmă. Aceștia au fost cei mai în măsură să ofere rezultate concludente, prin prisma ocupației specifice de observare și identificare a potențialului în angajați.

S-a ajuns la concluzia că liderii cu potențial ridicat (High Potential Leaders) sunt caracterizați în principal de 13 dintre cele 25 de competențe descrise în ECI, mai ales de cele din cadranele: auto-cunoaștere, auto-reglare și abilități sociale (vezi Tabelul 2.).

Inteligența emoțională și sexul

Deși diferențele identificate în cazul performanței și a potențialului sunt mult mai multe, câteva dintre concluziile extrase pe această topică ar merita amintite. Din punctul de vedere al colegilor, evaluarea relevă că principalele diferențe între cele două sexe sunt identificate în cadrul următoarelor competențe emoționale: conștiința de sine, conștinciozitate, dezvoltarea celorlalți, asertivitate și comunicare.

Privit din punctul de vedere al superiorilor, principalele diferențe ale subalternilor de sexe diferite au fost identificate în cadrul adaptabilității și asertivității, punctajul cel mai mare fiind primit de către femei.

Cercetările relativ la diferențierea performanțelor în conducere pe cele două sexe sugerează că acestea există într-o măsură foarte mică (Landau 1996; Eagly, Karau & Makhijani 1992, 1995; Ragins 1991). În același timp, alte studii au relevat faptul că din punctul de vedere al subordonaților aceste diferențe sunt la fel de mici. Privite din acest punct de vedere, rezultatul studiilor efectuate de JJCC nu fac altceva decât să suțină concluziile anterioare.

Cu toate acestea, un studiu realizat de către Eagly & Johnson în anul 1990 arată faptul că felul de a conduce diferă într-o anumită măsură la femei și bărbați. Astfel, femeile ar avea mult mai bine dezvoltate abilitățile sociale în ceea ce este descris de către autori ca “interesul pentru oamenii din jur”. Femeile tind să fie descrise ca mult mai prietenoase, plăcute și sensibile. Din nou, studiul de la JJCC confirmă acest lucru, punctajul cel mai mare la multe dintre competențele sociale și interpersonale fiind mult mai ridicat în cazul femeilor.

Inteligența emoțională și diferențele pe regiuni

Privitor la această topică, rezultatele nu au fost concludente.

Inteligența emoțională și diferitele arii funcționale

Ca și în cazul topicii anterioare, rezultatele nu au fost concludente, în principal datorită faptului că numărul de persoane chestionate nu a fost suficient pentru fiecare dintre ariile funcționale.

Trebuie reținute câteva aspecte ale impactului acestui studiu asupra companiei Johnson&Johnson’s Consumer Companies, aceasta operând câteva modificări asupra politicilor de recrutare a personalului și a performanțelor în management:

Modelul de leadership al companiei (SOL) a fost modificat pentru a conține și competențele emoționale care lipseau până în acel moment. Acest lucru a avut o importanță considerabilă în politica organizației având în vedere că acest instrument, împreună cu Viziunea și Valorile companiei reprezentau fundamentul proceselor de recrutare și dezvoltare.

Un model nou de test de tipul feedback de 360 de grade a fost conceput, acesta fiind pus la dispoziția tuturor angajaților pentru a-și putea evalua nivelul performanțelor și pentru a putea primi sfaturi pentru îmbunătățirea acestora.

S-a început dezvoltarea unor programe de dezvoltare și educare în toate filialele din lume ale JJCC, având ca obiectiv familiarizarea angajaților cu conceptul de inteligență emoțională.

Eforturile pentru susținerea și dezvoltarea acestui concept au devenit una dintre prioritățile echipelor de conducere ale organizației.

INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ ÎN DEZVOLTAREA CARIEREI

Inteligența emoțională joacă un rol important în multe domenii din viața noastră. O recentă carte despre cele mai bune oportunități de dezvoltare a carierei examinează detaliat abilitățile și aptitudinile necesare succesului viitor în carieră. CareerSmarts: Jobs With a Future (Ballantine, 1997), scrisă de expertul în carieră Martin Yate, vorbește despre rolul inteligenței emoționale în planificarea carierei și chiar analizează nivelurile de inteligență emoțională necesare pentru fiecare stadiu al carierei.

Anumite posturi nu necesită un înalt grad de inteligență emoțională. Aceste tipuri de carieră se concentrează în principal asupra unor responsabilități care pot fi îndeplinite individual sau prin lucrul cu ceilalți prin metode fixe, stabilite și structurate dinainte. Asta nu înseamnă, însă, că dacă ai un înalt nivel de inteligență emoțională, nu vei reuși în astfel de poziții. De fapt, chiar inteligența emoțională poate fi chiar elementul care te diferențiază de ceilalți colegi și te ajută în obținerea succesului.

Anumite posturi necesită contacte multiple cu alte persoane sau necesită implicarea în lucrul în echipe informale. Altele solicită din partea ocupantului capacitatea de fi empatic, de a-i înțelege pe ceilalți. Dacă nu ai un înalt nivel al inteligenței emoționale, atunci poți considera astfel de posturi ca fiind dificile sau, chiar nesatisfăcătoare.

În tabelul de mai jos este exemplificată corespondența dintre anumite posturi specifice și nivelul de inteligență emoțională necesară, pe o scală de la 1 la 5.

Adaptat după: CareerSmarts, Jobs With a Future (Ballantine, 1997) de Martin J. Yate. Copyright, 1997, Martin J. Yate.

=== b4cf9d1d20430e267baec550ae62cc0d57c1edae_432656_2 ===

Capitolul 2

Metodologia cercetării

2.1. Obiectivele cercetarii

Obiectiv general:

Studierea relației dintre structurile cognitiv – afective și mediul de dezvoltare la adolescenți, ca premisă a procesului de formare a identității sociale, prin dezvoltarea propriilor resurse și restructurarea experiențelor personale.

Obiective specifice:

Identificarea caracteristicilor subiecților supuși analizei.

Analizarea interdependenței dintre influențele mediului existențial (familie /școală/prieteni) și dezvoltarea afectivă și intelectuală a adolescenților.

Indentificarea disfunctionalitatilor formelor, instituțiilor, agentilor de socializare (familie, scoala, grup de prieteni).

Alcătuirea unui model factorial al profilului psihologic al adolescentului, stabilit în funcție de mediul său de dezvoltare și prin corelarea unor trăsături de personalitate, rezultate din investigația experimentală.

Elaborarea unui set de sugestii operaționale care să permită cadrelor didactice o gestionare și o manipulare eficientă a unor factorilor psihologici implicați în reușita școlara și în viitoarea inserție socială a adolescentului.

2.2. Ipotezele cercetarii

I. Dacă educăm inteligența emoțională, atunci va crește maturizarea inter-relațională.

1. Dacă se educă inteligența emoțională, atunci va crește responsabilitatea.

2. Dacă se educă inteligența emoțională, atunci va crește socializarea.

3. Dacă se educă inteligența emoțională, atunci va crește toleranța.

4. Dacă se educă inteligența emoțională, atunci va crește autocontrolul.

II. Dacă educăm inteligența emoțională, va crește eficacitatea interpersonală.

1. Dacă se educă inteligența emoțională, va crește capacitatea de statut.

2. Dacă se educă inteligența emoțională, va crește acceptarea de sine.

3. Dacă se educă inteligența emoțională, va crește prezența socială.

4. Dacă se educă inteligența emoțională, va crește dominanța.

2.3. Metodologia cercetarii

,,Studiul de caz este o tehnică specială a culegerii, a punerii în formă și a prelucrării informației la un sistem social cuprinzând propriile sale dinamici" (Alex. Mucchielli, ,,Dicționar al metodelor calitative în științele umane și sociale", Ed. Polirom, Iasi, 2002, p. 407).

Dezvoltarea emoțională a adolescenților elevi este decisivă pentru succesul lor în viață și nu doar pentru rezultatele școlare. Capacitatea de a recunoaște și de a face față emoțiilor duce la performanțe mai mari la școala, în muncă și în relatțile interumane.

Plecându-se de la rolul adaptativ al afectivității s-a constatat că persoanele care au un coeficient intelectual înalt sau o inteligență academică foarte bine dezvoltată se descurcă mult mai puțin în viața de zi cu zi, în timp ce altă categorie de subiecți, deși au un IQ mai redus în comparație cu primii, au rezultate deosebite în practică. În formarea adolescenților, deosebit de importantă este tocmai această detectare a posibilităților, transformarea lor în trăsături de caracter stabile și apte să elimine din comportament unele apucături sau obișnuințe mai puțin morale.

În această lucrare am aplicat studiul de caz ca o metodă calitativă de cercetare, având ca subiect doi adolescenți selectați dintr-o unitate școlară din învățământul preuniversitar de stat (liceu).

2.4. Prezentarea eșantionului

Testele folosite sunt bar-on care masoară nivelul inteligentei si hspq pentru stres.

Am aplicat testele pe 60 de elevi, 30 din clasa a IX-a si 30 din clasa a XII-a.

2.5. Descrierea instrumentelor cercetarii

Studiul de caz este o metodă prin excelență calitativă, ce constă în abordarea complexă, multilaterală a unei entități sociale de la indivizi până la comunități sau organizații, cu scopul de a ajunge la o imagine cât mai completă (holistică) posibil despre acea entitate. După R. K. Yin, studiul de caz este „o anchetă empirică asupra unui fenomen contemporan în contextul vieții sale, în care limitele dintre fenomen și context nu sunt cu totul evidente și în care se utilizează surse multiple de informare.” Cazul studiat reprezintă un teren pentru observații multiple, dar și pentru utilizarea altor metode (interviu, biografia socială etc.) necesare adunării informațiilor utile, permite sesizarea legăturile dintre fenomenele sociale care sunt prea complexe pentru a putea fi abordate prin intermediul anchetei sau experimentului. Studiul de caz nu este folosit pentru a descoperi frecvențe statistice în viața socială, ci pentru a pune în evidență aspecte semnificative, utile în cunoașterea științifică a vieții sociale, inclusiv în procesul elaborării teoretice.

Psihologia, ca știință nomotetică, caută să dezvolte largi generalizări, ,,legi" universale aplicabile unor populații extinse. În consecință, cercetarea psihologică include frecvent studiul unor grupuri mari și accentuează performanța medie a grupului. Totuși, asemenea studii nu pot surprinde sentimentele reale din viața umană: vii, concrete si personale. Acesta lacună i-a determinat pe unii psihologi să susțină ideea că cercetarea bazată pe grupuri trebuie sa fie îmbogațită de cercetarea ideografică, cercetare constituită pe individ. O formă majoră de cercetare ideografică este metoda studiului de caz, reprezentând o descriere intensivă și o analiză a individului singular.

Studiul de caz a fost utilizat în cercetarea de față pentru detalierea și adâncirea informațiilor cu privire la comportamentul adolescenților liceeni.

Metodele și instrumentele utilizate în cadrul studiului de caz:

Anamneza

În psihiatrie se utilizează pentru reconstituirea istoriei și etilogiei unei psihopatii și pentru stabilirea unor modalități terapeutice adecvate. Termen de origine filosofică, apoi medicală, anamneza desemnează ansamblul informațiilor asupra trecutului pacientului, necesare practicianului pentru a-i stabili evoluția. Prin extindere, anamneza desemnează și metoda de investigație care permite să culeagă acest gen de informație.

În sociologie, anamneza permite cunoașterea prin discuție directă sau prin anchetă a evenimentelor semnificative din viața și activitatea unui individ, a unei familii, a unui grup pentru înțelegerea stării și comportamentului actual și pentru stabilirea unor direcții de acțiune în viitor.

În psihologie și pedagogie, anamneza constituie o secvență a biografiei psihologice necesară stabilirii originii și condițiilor dezvoltării caracterului, sentimentelor etc. Datele anamnestice se culeg din mai multe surse: aparținători (mamă, tată, bunici, frați), vecini, colectivitate (gradiniță, școală), autorități etc, în funcție de tematica cercetării, anterior stabilită. În studiul de caz efectuat am apelat drept surse părinții, colegii, personalul didactic din liceu, psihologul școlar și medicul de familie.

Interviul dirijat

Etimologic, termenul de interviu semnifică întâlnirea și conversația dintre două sau mai multe persoane. Acestea sunt, dealtfel, și notele definitorii : interviul este o conversație față în față, în care o persoana obține informații de la o altă persoană.

Interviul este metoda cea mai frecvent utilizată în cercetarea psihosociologică datorită faptului că prezintă o multitudine de avantaje :

– posibilitatea de a obține răspunsuri specifice la fiecare întrebare;

– observarea comportamentelor nonverbale, fapt ce sporește cantitatea și calitatea informațiilor ;

– colectarea unor răspunsuri spontane, știut fiind faptul că primele reacții sunt mai semnificative decât cele realizate sub control normativ;

– asigurarea unor răspunsuri personale față de intervențiile altora .

Avantajul primordial al interviului dirijat îl constituie relația dintre intervievator si intervievat, relație care se sprijină pe încredere reciprocă, aceasta oferind posibilitatea înțelegerii empatice, intuitive a problematicii cu care persoana intervievată se confruntă.

Interviul, realizat pe baza ghidului de interviu, a urmarit aspecte ale cauzalității psihosociale a comportamentului adolescentin, prin identificarea factorilor determinanți în mediile de socializare a adolescentului ( familie, școală, grup de prieteni ) .

Metoda observației

Prin intermediul acestei metode se urmǎresc în special reacțiile emoționale ale subiecților la diferitele întrebări, completând asfel caracterizarea tabloului psihologic al acestora.

Avantajul metodei observației constă în primul rând în superioritatea ei față de celelalte metode când se studiază comportamentul nonverbal. Superioritatea ei este dovedită, deoarece înregistrează comportamente individule și colective chiar în momentul desfășurarii lor si în condițiile naturale de desfășurare a acestora.

În desfășurarea optima a observației rolul decisiv aparține observatorului, fiind implicate memoria, atenția, imaginația, receptivitatea emoțională a lui prin intermediul sensibilității vizuale, dar si acustice, tactile, termice, olfactive.

In activități de consiliere școlară, psihologul recurge la ajutorul cadrelor didactice care lucrează cu o anumită clasă. Selecționand un caz dintr-un colectiv, psihologul va însemna în imaginea pe care și-o formeaza – pe lângă datele observației proprii coroborate cu documente școlare curente – și impresiile profesorilor care cunosc elevul, lărgind astfel baza sa de date. O observație punctuală poate fi irelevantă, în sensul că surprinde un comportament atipic. Ori, coroborarea mai multor mărturii va oferi o selecție de date mai valide. În școala interesează faptele de conduită semnificative pentru activitatea și modul de comportare al unui adolescent: prezența la ore, efectuarea cu regularitate a temelor pentru acasă sau copierea în clasă, improvizarea, căutarea grupului sau evitarea lui, relaționarea cu profesorii etc.

2.6. Elaborarea instrumentelor

Dimensiunea familială :

1. Structura cǎminului:

– părinți căsătoriți

– părinți în concubinaj

– părinți decedați

– părinți divorțați

– părinți recăsătoriți (familie refacută : tatăvitreg / mamă vitregă )

– familie monoparentală

– alte rude (unchi / mătuși, bunici)

– frați vitregi

– copii abandonați

2. Climatul familial :

– armonie în familie

– conflicte dese între părinți

– conflicte între părinți și copii

– modul în care vorbesc părinții între ei

– modul în care vorbesc părinții cu copiii

– starea de tensiune și cearta din familie

– comportamentul agresiv dintre părinți

– comportamentul agresiv al părinților față de copii

– condițiile de stres în familie

3. Stilul educativ al părinților și supravegherea copiilor:

– interesul constant manifestat de părinți față de comportamentul copilului la școală

– lipsa totală de interes față de educațtia copilului

– excesul de grijă, răsfăț din dragoste

– interesul părinților față de petrecerea timpului liber al copilului

– cunoașterea anturajului copilului

– interesul părinților față de plecarile de acasă ale copiilor și față de orele la care se întorc

– supravegherea copiilor în timpul rezolvării temelor

– educația culturală oferită de părinți copilului

– citirea cărților de către părinți

– citirea cărților de către copii

4. Starea de sanatate a familiei :

– sănătatea părinților

– sănătatea adolescentului

– dezvoltarea fizică a adolescentului în funcție de vârsta acestuia

– preocuparea părinților pentru sănătatea adolescentului

5. Relațile afective dintre părinți și copii :

– discuții normale, încurajatoare între părinți și copii

– discuții tensionate, certuri între părinți și copii

– părintele față de care este mai atașat copilul

– modul în care este apreciat și recompensat copilul

– teama copilului față de ambii părinți, față de unul din părinți sau față de niciunul

– părintele care are mai multă grijă de el când este bolnav

– părintele cu care discută mai mult când are probleme

– petrecerea timpului liber împreună cu părinții : excursii, picnicuri, plimbări

– modul în care își manifestă copilul iubirea față de părinți

– modul în care își manifestă părinții iubirea față de copil

6. Comportamente pozitive / negative ale părinților :

-părinți cu o bună conduită morală

– alcoolism

– părinți cu antecedente penale

– părinți cu comportamente inadecvate față de ceilalți membri ai societății

7. Atitudinea adolescentului față de familia sa și importanța pe care o acordă acesteia :

– importanța familiei pentru copil

– măsura în care copiii ascultă de părinți

– măsura în care copiii urmează sfaturile părinților

– mulțumirea copilului cu familia sa

– respectul copilului pentru părinți

– ajutorul acordat părinților în unele situații

– solicitarea de către părinți a ajtorului copiilor

Dimensiunea Socialǎ

1. Atitudinea fațǎ de școalǎ:

– frecventarea școlii de către copil

– atitudinea fațǎ de regulamentul școlar

– atitudinea fațǎ de profesori

– atitudinea fațǎ de colegi

– participarea la activitǎți în cadrul școlii

– situația școlarǎ

2.Preocupǎrile culturale :

– frecvența lecturii și tipul acesteia

– frecvența vizionǎrii filmelor și tipul acestora

– tipul de muzicǎ pe care îl ascultǎ

– timpul acordat vizionărilor emisiunilor TV și tipurile de emisiuni vizionate

3.Relația adolescentului cu prietenii :

– timpul petrecut cu prietenii

– locul pe care îl ocupǎ prietenii în viața adolescentului

– încrederea acordatǎ prietenilor

– influența prietenilor asupra acestuia și tipul acesteia

Dimensiunea Psihologicǎ

Funcțiile psihice:

– inteligența

– capacitatea de raționament

– rezistența la frustrare

– atitudinea comportamentalǎ

Viața afectivǎ :

– maturitatea afectivǎ

– dragostea

– fericirea

– disperarea

– sensibilizarea/blazarea

3. Factorii motivaționali:

– percepția socialǎ

– stima de sine

– dorințe

– aspirații

=== b4cf9d1d20430e267baec550ae62cc0d57c1edae_432657_1 ===

UNIVERITATEA ECOLOGICĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

Specializarea: PSIHOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Irina Anca TĂNĂSESCU

Absolvent:

Liliana Alexandra SLĂVUICĂ

Februarie 2017

CUPRINS

ARGUMENT………………………………………………………………3

SCURT ISTORIC AL INTELIGENȚEI EMOȚIONALE……………..4

CAPITOLUL I- Fundamentarea teoretică a lucrarii…………………………..8

1.1. CONCEPTUL DE INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ ………………….8

1.2. METODE DE MĂSURARE A INTELIGENȚEI EMOȚIONALE ..….20

1.3. SCARA MULTIFACTORIALĂ DE MĂSURARE A INTELIGENȚEI EMOȚIONALE (SMIETM)………………………………………….………24

1.4. Identificarea emoțiilor …………………………………..………………26

1.5. Folosirea emoțiilor……………………………………………..…………28

1.6. Înțelegerea emoțiilor………………………………………………………28

1.7. Controlul emoțiilor……………………………………………..………….30

1.8. CERCETĂRI DE REFERINȚĂ ASUPRA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE…………………………………………………..…………..31

CAPITOLUL II- METODOLOGIA CERCETĂRII…………………….…..38

2.1. Obiectivele cercetării……………………………………..………………38

2.2. Ipotezele cercetării……………………………………………..….……..39

2.3. Metodologia cercetării……….. ………………………………………….39

2.4. Prezentarea eșantionului …………………………………………………40

2.5. Descrierea instrumentelor cercetarii……………………………………..41

2.6. Elaborarea instrumentelor…………………………………………………43

CAPITOLUL III – REZULTATELE CERCETĂRII…………………………………..…

3.1. Prezentarea prezultatelor obținute de subiecți………………………………

3.2. Analiza și interpretarea tabelului la testul Bar-on…………………………

3.3. Analiza și interpretarea tabelului la testul HSPQ…………………………

3.4. Testul T pentru eșantioanele independente…………………………………

UNIVERISTATEA ECOLOGICĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

Specializare: PSIHOLOGIE

Lucrare de licență

INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ ȘI STRES

Coordonator științific:

Irinca Anca TĂNĂSESCU

Absolventă:

Liliana Alexandra SLĂVUICĂ

Februarie 2017

=== b4cf9d1d20430e267baec550ae62cc0d57c1edae_432657_2 ===

BIBLIOGRAFIE