Inteligenta Emotionala Predictor AL Calității Vieții

INTELIGENTA EMOTIONALA PREDICTOR AL CALITĂȚII VIEȚII

CUPRINS

INTRODUCERE

În general când se discută despre inteligență gândul fiecăruia se îndreaptă spre tradiționalul IQ care se concentrează în principal asupra competenței lingvistice și matematice a unei persoane. Acesta reprezintă un bun predictor al succesului academic sau a celui profesional, însă succesul unei persoane nu poate fi rezumat doar la atât deoarece succesul personal se întinde pe mai multe domenii ale vieții individului printre acestea numărându-se succesul la locul de muncă, în relațiile de cuplu, relațiile din comunitate, popularitate individului sau bunăstarea fizică. Studiile desfășurate de la apariția IQ-ului și până în prezent au adus dovezi cum că acesta ar devenii “din ce în ce mai ineficient, pe măsură ce viața își continuă cursul dincolo de porțile instituțiilor de învățamânt.” (Goleman, 2007).

Astfel se pune întrebarea “Ce anume îi deosebește pe oamenii de succes de cei mai puțin realizați atunci când IQ-ul devine mai puțin important?”, cu atât mai mult cu cât nu de puține ori se întâlnesc cazuri în care persoane cu un IQ asemănător cunosc niveluri diferite ale succesului în viață. Sau mai paradoxalele situații, ale societății din ziua de azi, în care succesul unor “ciobanii” nu poate fi egalat nici măcar de un succes academic sau o reputație profesională de invidiat.

Răspunsul la acestă întrebare pare să-l constitue, mult promovata, inteligență emoțională care așa cum concluzionau Steven J.Stein și Howard E.Book reprezintă “un set de aptitudini care ne permite să ne descurcăm într-o lume complexă – aspecte personale, sociale și de supraviețuire ale inteligenței în asamblul ei.” (Stein & Book,

2003)

Inteligența emoțională este un concept relativ nou în psihologie care a fost dezvoltat începând cu anii ’80 dar a devenit popular abia după 1995 odată cu publicarea cărții “Emotional Intelligence”, devenită bestseller, a dr-ului Daniel Goleman.

Analizând literatura de specialitate se observă că, recent, conceptul de Inteligență Emoțională a devenit un subiect de mare interes pentru cercetătorii din domeniul psihologiei, sociologiei și chiar al sănătății. Un număr tot mai mare de cercetări au examinat relația dintre abilitățile reunite de conceptul inteligenței emoționale și diversele aspecte esențiale ale vieții, făcându-se descoperiri semnificative vizavi de inteligența emoțională ca predictor al reușitei în diverse domenii ale vieții. Astfel s-a demonstrat că un nivel ridicat al inteligenței emoționale este un bun predictor, uneori chiar mai important

ca IQ-ul, al succesului profesional și academic sau al unor relatii sociale și conjugale mai satisfăcătoare, este de asemenea un bun predictor al atitudinii față de implicarea în comportamente sanogene cu evidente repercursiuni la nivelul sănătății fizice, fiind de asemenea realizate studii a căror rezultate atestă legătura dintre nivelul inteligenței emoționale și riscul pentru afecțiuni cardio-vasculare dar nu numai.

Inteligența emoțională așează emoțiile, care până nu de mult erau privite ca elemente ale naturii umane care reduc eficiența proceselor cognitive, într-o nouă lumină fiind actualmente considerate factori esențiali pentru existența umană oferind informații folositoare pentru rezolvarea problemelor din viața de zi cu zi. Din această perspectivă, folosirea inteligentă a emoțiilor este considerată esențială pentru adaptarea fizică și psihică a omului în contextul social și cultural din care face parte. (Mayer & Salovey, 1997)

Luând în considerare aceste descoperiri se poate infera că inteligența emoțională trebuie să contribuie la nivelul calității vieții. Calitatea vieții așa cum este ea definită de Organizația Mondială a Sănătății ca “percepția subiectivă a poziției în lume în relație cu standardele și așteptările personale” poate fi evaluată în diverse domenii, și anume : ecologic, economic, cultural, fizic, social și psihic (Băban, 2007). Tocmai la aceste domenii par să facă referire constatările anterior menționate, ceea ce justifică interesul pentru studierea relației dintre inteligența emoțională și calitatea vieții, care de altfel este și tema cercetării de față.

CAPITOLUL 1. INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ

1.1. Scurt istoric al inteligenței emoționale

Rădăcinile conceptului de inteligență emoționlă se întind până la începutul secolului trecut când în anul 1920 Edvard L. Thorndike publica un articol în Harper’s Magazine în care amintea despre o posibilă nouă formă de inteligență pe care el o numea “inteligență socială”, aceasta semnificând “capacitatea de a înțelege și de a acționa în mod inteligent în cadrul relațiilor interumane”. Acesta definea inteligența socială ca fiind abilitatea individului de a percepe stările interioare, motivațiile și comportamentele proprii și a celora cu care interacționeză și de a-și optimiza aceste interacțiuni în funcție de aceste percepții. Aceste aspecte ale inteligenței sociale propusă de Thorndike se regăsesc în conceptul inteligenței emoționale de azi.

Mai târziu în 1940 David Wechsler, unul dintre părinții testelor IQ, făcea referire la elemente ale intelectului și elemente ale non-intelectului, adică la factori afectivi, personali și sociali. Acesta susținea că abilitățile ce stau la baza non-intelectului sunt esențiale în prezicerea succesului unei persoane în viață și sugera că până ce acești factori non- intelectuali nu vor fi incluși în teste de evaluare al inteligenței nu ne putem aștepta la o evaluare integrală a acesteia.

Aceste sugesții au fost ignorate până în 1983 când Howard Gardner propunea teoria inteligențelor multiple printre care erau incluse inteligențele personale, intrapersonală și personală, care presupuneau abilitatea de a înțelege emoțiile și stările mentale proprii și ale altora, de asemenea regăsite în conceptul inteligenței emoționale de azi. Gardner susținea că atât inteligența „interpersonală”, cât și cea „intrapersonală” ocupă un loc la fel de important ca și IQ-ul care de altfel în viziunea sa nu reușea să explice pe deplin abilitățile cognitive ale inteligenței tradiționale.

Între timp dr. Reuven Bar-On, autorul unuia dintre cele mai cunoscute modele ale inteligenței emoționale de azi, se ocupa de studiul în domeniul emoțiilor și întroducea termenul de “coeficient emoțional”.

Anul 1990 poate fi considerat anul de referință în dezvoltarea conceptului de inteligență emoțională, când John D. Mayer și Peter Salovey publicau pentru prima dată o lucrare în care inteligența emoțională este definită într-o manieră formală și propuneau un prim model care după ulterioare revizuiri în anul 1997 este publicat în forma finală a acestuia sub denumirea de “Modelul celor patru ramuri ale Inteligenței Emoționale”.

Deși pentru prima dată termenul de inteligență emoțională a fost definit de în

1990, acesta a mai fost folosit pentru prima dată în 1966 într-o publicație germană, Praxis der Kimderpsychologie und Kinderpsychiatrie, de către Hanscarl Leuner. Acesta discuta cazul femeilor care își respingeau rolul social ca urmare a separări de mamă la o vârstă fragedă, caracterizându-le ca având o inteligență emoțională redusă și prescria LSD (una dintre cele mai puternice substanțe halucinogene cunoscute) ca tratament pentru acestea.

De asemenea prima utilizare a termenului de inteligență emoțională în limba engleză este atribuită lui Wayne Payne care realiza în 1986 lucrarea de doctorat “A study of emotion: Developing emotional intelligence”, însă teoria acestuia nu a fost publicată.

Așa cum spuneam mai devreme, deși John D. Mayer și Peter Salovey au fost primii care au definit și publicat o primă teorie a inteligenței emoționale, succesul și popularitatea conceptului i se datorează jurnalistului științific dr. Daniel Goleman care a scris mai multe articole pe această temă pentru ziarul New York Times. Acesta a studiat multe materiale în ceea ce privește emoțiile, în general, printre care și lucrările lui Mayer și Salovey ca în cele din urmă să ia hotărârea de a scrie o carte despre “literatura emoțională”. Sub îndrumarea editorului său schimbă numele cărți în “Inteligența Emoțională” pe care o publică în 1995, aceasta reușind să ajungă pe coperta revistei Time, iar mai apoi în urma unui efort de promovare susținut, datorită lui Goleman inteligența emoțională a devenit unul dintre conceptele cele mai dezbătute în Statele Unite ale Americii și nu numai.

În scurt timp popularitatea inteligenței emoționale atinsese cote impresionante, fiind declarată de către Societatea Americană pentru Dialecte ca cel mai folositor cuvânt nou apărut al sfârșitului anilor ’90. (Matthews, Zeidner, & Roberts, 2002)

1.2. Popularitatea inteligenței emoționale

Popularitatea conceptului de inteligență emoțională se datorează mai multor factori, în pricipal presupunerii că aceasta poate fi dezvoltată și antrenată pe parcursul întregii vieți cu rezultate pozitive atât pentru succesul individual, în variatele aspecte ale vieții, dar și cu beneficii pentru societate, ceea ce pune viitorul într-o lumină mai optimistă.

Un alt aspect care a contribuit la percepția pozitivă a inteligenței emoționale, în rândul cititorilor interesați de acest domeniu, au fost afirmațiile optimiste ale dr-ului Goleman și a sustinătorilor acestuia care atribuiau inteligenței emoționale o responsabilitatea pentru reușita în viață chiar mai mare decât abilităților intelectuale sau factorilor de personalitate.

Totodată conceptul a devenit mai “la modă” deoarece în parte aceste afirmații păreau să reducă supremația și importanța acordată tradiționalului IQ a cărui nivel era distribuit diferențiat între grupurile socioculturale. În contrast cu acesta, conceptul de inteligență emoțională oferă mai multe speranțe pentru o existență mai bună nu doar celor cu un IQ înalt ci și acelora caracterizați prin abilități cognitive mai puțin dezvoltate. (Matthews, Zeidner, & Roberts, 2002)

1.3. Definiția inteligenței emoționale

În prezent The Annual Review of Psychology din 2008 sugerează existența a trei mari modele conceptuale ale inteligenței emoționale:

• Modelul Abilităților Inteligenței Emoționale, propus de J.D. Mayer și Peter

Salovey comform căruia inteligența emoțională se definește ca fiind:

“… capacitatea de a raționa despre emoțiile și prin intermediul acestora cu scopul de potența gândirea. Include abilitățile de a percepe corect emoții, de a accesa și genera emoții astfel încât să vină în sprijinul gândiri, de a înțelege emoțiile și semnificația acestora, și de a regla în mod conștient emoțiile pentru a promova dezvoltarea emoțională” (Mayer & Salovey, 1997);

• Modelul Bar-On al Inteligenței Emoționale și Sociale (ESI), conceput de către dr. Reuven Bar-On care definește inteligența emoțională ca:

“…iteracțiunea unor competențe, abilitați și factori de facilitare emoționali și sociali care determină cât de bine ne înțelegem și exprimam pe sine, înțelegem pe alții și relaționam cu aceștia, și cum facem față cerințelor zilnice, provocărilor și presiunilor” (Bar-On, 2006);

• Modelul Competențelor Emoționale, elaborat de dr. Daniel Goleman care după descrierile din cărțile sale definește inteligența emoțională ca fiind: “…capacitatea de a recunoaște propriile emoții și sentimente și pe cele ale celorlalți, de a ne motiva și de a face un mai bun management al impulsurilor noastre spontane, cât si al celor apărute în relațiile cu ceilalți … pentru a le da expresia cea mai adegvată și mai eficientă, ceea ce permite o cooperare fară fricțiuni între oameni, în vederea realizări unor obiective comune.” (Goleman,

2004).

Deși autorii celor trei modele definesc inteligența emoțională din tot atâtea perspective, aceștia sunt orientați spre același scop și anume de a înțelege și măsura cât

mai clar acei factorii care determină felul în care individul recunoaște, utilizează și controlează propriile trăiri emoționale și ale altora cu intenția de a prezice și facilita propria eficiență pe parcursul vieții. De altfel mulți dintre adepții acestui concept văd aceste teorii ca fiind mai degrabă complementare decât în contradicție.

1.4. Modele ale Inteligenței Emoționale (IE)

Inteligența emoțională presupune un set de abilități specifice care vizează atât inteligența cât și emoțiile și care ajută la eficientizarea gândirii. Pe parcursul anilor aceste abilități specifice ca: percepția și identificarea emoțiilor, folosirea informațiilor de natură emoțională în procesul gândirii, raționarea despre emoții(evaluarea, etichetarea și exprimarea emoțiilor) și managementul emoțiilor au reprezentat fiecare separat subiecte de interes specifice fiind abordate în diverse studii. Odată cu apariția conceptului aceste abilități specifice au fost incluse în diverse modele de studiu ale inteligenței emoționale.

În prezent modelele inteligenței emoționale se împart în două categorii în funcție de perspectiva din care abordează acest concept: modele ale abilitaților și modele mixte. Prima categorie, a modelelor abilităților, conceptualizează inteligența emoțională ca o formă de inteligență pură adică ca o abilitate pur mentală care permite recunoașterea, învățarea, memorarea și capacitatea de a gândi despre o categorie specifică de informații ca și în cazul teoriei inteligențelor multiple propuse de dr. Howard Gardner. Acesta e a identificat nouă forme de inteligență și anume inteligența lingvistică, logico-matematică, muzicală, spațială, corporalo-kinestezică, naturalistă, interpersonală, intrapersonală și inteligența existențială iar similar cu acestea categoria modelelor abilităților consideră inteligența emoțională ca o formă pură de inteligență care lucrează cu informația de natură emoțională. Actualmente singurul model care corespunde acestei categorii este cel elaborat de J.D. Mayer și Peter Salovey.

Cea de a doua categorie este denumită categoria modelelor mixte deoarece acestea oferă definiții mai extinse ale inteligenței emoționale, încorporând în structura lor trasături de personalitate sau abilități personale care nu sunt relaționate cu inteligența sau emoțiile. Această categorie include două modele cu orientări diferite, primul fiind cel elaborat de dr. Reuven Bar-On în care este vizată influența asupra stării de bine a abilităților inteligenței emoționale aflate în interacțiune cu trăsăturile de personalitate, iar cel de-al doilea model este cel elaborat de dr. Daniel Goleman care se orientează preponderent asupra performanțelor la locul de muncă ca rezultat al nivelului de dezvoltare a nu mai puțin de 25 de competențe personale, de la percepția propriei stări afective până la capacitatea de a muncii în echipă.

1.4.1. Modelul Abilităților Inteligenței Emoționale

Conceptul de „inteligență emoțională” a fost publicat pentru prima dată de John D. Mayer (Departament of Pychology – University of New Hampshire) și Peter Salovey (Departament of Pychology – Yale University) aceștia fiind primii care tratează cu serioziate subiectul și care definesc într-o manieră formală noul termen. O prima formă a modelului noii inteligențe a fost publicat în anul 1990 iar după ulterioare revizuiri în anul

1997 este publicat forma finală a acestuia sub denumirea de “Modelul celor patru ramuri ale Inteligenței Emoționale”.

J.D. Mayer și Peter Salovey definesc inteligența emoțională ca fiind:

“… capacitatea de a raționa despre emoții și prin intermediul acestora cu scopul de potența gândirea. Include abilitățile de a percepe corect emoțiile, de a accesa și genera emoții astfel încât să vină în sprijinul gândiri, de a înțelege emoțiile și semnificația acestora, și de a regla în mod conștient emoțiile pentru a promova dezvoltarea emoțională” (Mayer & Salovey, 1997)

Așadar din această perspectivă IE se referă la abilitatea de a recunoaște semnificațiile emoțiilor și relațiile dintre acestea, dar și la capacitatea de a gândii și rezolva probleme folosindu-ne de acestea. Iar în modelul abilităților, cele patru ramuri descriu tot atâtea domenii de competență în care sunt reunite abilitățile care stau la baza inteligenței emoționale, astfel:

1. Managementul Emoțiilor

2. Înțelegerea Emoțiilor

3. Facilitarea Gândirii

4. Percepția Emoțiilor

În figura 1 se poate vedea modul în care autorii și-au conceptualizat modelul, cele patru ramuri au fost ordonate pe verticală, de jos în sus, în funcție de nivelul de complexitate al proceselor psihologice implicate. Astfel prima ramură de jos presupune abilități relativ simple de percepere și recunoaștere a emoțiilor, care sunt procese psihologice de bază, iar pe ultima ramură de sus plasând abilități care implică reglarea conștientă a emoțiilor și care presupun procese psihologice mult mai complexe. Pentru fiecare ramură au fost alese patru abilități reprezentative care au fost asezate de la stânga spre dreapta în funcție de momentul dezvoltării acestora la individ, de la cele mai timpurii la cele ce se dezvoltă la vârste mai înaintate.

Figura 1: Modelul Abilitățiilor Inteligenței Emoționale (Mayer & Salovey, 1997)

Abordarea inteligenței emoționale de către J.D.Mayer și Peter Salovey este una strictă fiind influențată de teoria inteligențelor multiple propusă de Howard Gardner. Inteligența este considerată ca fiind abilitatea mentală care permite recunoașterea, învățarea, memorarea și capacitatea de a gândi despre o categorie specidica de informații iar în cazul inteligenței emoționale fiind vorba de informația emoțională. Iar emoțiile sunt văzute ca stări interioare ce reunesc modificări la nivel psihologic, fizic și cognitiv generate de conștiențizarea unor schimbări în mediului intern al individului sau a celui extern. Astfel modelul propus de aceștia reunește doar acele aspecte ce țin fie de inteligență fie de emoție, inteligența emoțională referindu-se la felul în care acestea interacționează.

Cele patru ramuri ale modelului se prezintă astfel:

Percepția Emoțiilor se referă la gradul de exactitate cu care emoțiile sunt identificate, de către un individ, și semnificațiile acestora. Copii învață să identifice stările emoționale proprii și a altora pe măsură ce înaintează în vârstă. Nou născuții disting devreme expresiile faciale ale emoțiilor la părinți și răspund în consecință, iar pe măsură ce înaintează în vârstă le vor identifica tot mai exact. În primi ani vor atribui, prin intermediul imaginației, emoții unor obiecte (ex. jucării) pentru a le anima ceea ce mai târziu îi vor ajuta să identifice emoțiile, experiențiate, și la alte persoane.

Un individ matur va putea să-și monitorizeze foarte exact propriile sentimente, pe care le va recunoaște și în alte persoane sau obiecte (ex. măști, fotografii, opere de artă, etc). Capacitatea de a recunoaște emoțiile în mimica feței sau vocea altora reprezintă un element esențial pentru o înțelegere mai avansată a emoțiilor.

Facilitarea Gândirii se referă la posibilitatea/capacitatea emoțiilor de a interacționa cu sistemul cognitiv având ca rezultat îmbunătățirea gândirii.

Încă de la naștere emoțiile dețin rolul unui sistem de alertă care atrage atenția asupra unor schimbări survenite în mediul intern al individului sau mediul extern acestuia. La sugari spre exemplu plânsul indică nevoia de hrană sau afecțiune în timp ce râsul sau zâmbetul apare ca răspuns în urma gratificării unor astfel de nevoi. Pe măsură ce individul înaintează în vârstă emoțiile formează și îmbunătățesc paternul de gândire, direcționând atenția spre lucruri tot mai importante supraviețuirii sau evoluției persoanei în mediul acesteia.

Posibilitatea de a genera trăiri emoționale în mod conștient este o altă formă de a facilita gândirea prin intermediul emoțiilor, o astfel de masură permite individului să

anticipeze trăirile emoționale într-o situatie viitoare ceea ce ușureaza luarea unor hotrâri. Să presupunem că un tânar se află în situația de a alege între două derecții profesinale diferite, capacitatea de a anticipa felul în care se va simții activând într-un domeniu sau în celălalt îi va ușura alegerea domeniului care îl va face mai fericit sau mai puțin nefericit.

De asemenea emoțiile influențează gândirea prin intermediul schimbării dispoziției, astfel dispozițiile pozitive vor facilita un mod de gândire optimist iar indispoziția va facilita o gândire pesimistă. Este valabil și reversul acestei situații și anume că gândirea poate să direcționeze starea de spirit a individului.

Înțelegerea Emoțiilor presupune abilitatea de a înțelege semnificațiile atașate acestora. Emoțiile sunt purtătoare de informații, spre exemplu “furia” dacă este percepută ca o emoție trăită de altcineva poate indica că acea persoană se simte tratată incorect, la fel cum “frica” poate indica nevoia persoanei care o trăiește de a scăpa de ceva. Totodată emoțiie pot fi asociate cu o serie de acțiuni, în cazul “furiei” este de așteptat ca persoana care o trăieste să vrea să se răzbune sau să atace.

A înțelege mesajele emoționale și posibilele acțiunile asociate acestora sunt aspecte importante în înțelegerea emoțiilor. Odată ce individul poate să identifice cu exactitate aceste mesaje și acțiuni asociate emoțiilor, acesta devine mai eficient în raționamentele sale cu și despre emoții, acesta va putea să sesizeze schimbările emoționale proprii și a acelora cu care interacționează și va putea să își ghideze acțiunile în funcție de acestea.

Managementul Emoțiilor presupune capaciatea de a regla conștient emoțiile proprii sau ale altora în scopul de a îmbunătății dezvoltarea emoțională și intelectuală. Individul trebuie să fie capabil să ramână deschis trăirilor emoționale de orice natură, pozitive sau negative, doar așa va putea să învețe despre emoții și semnificațiile lor.

Copii sunt învațați încă de mici, de către părinți, să își controleze emoțiile. Spre exemplu, de câte ori un copil este furios părintele îl trimite în camera sa, fiind astfel învățat că în public, deși este trist, trebuie mereu să zâmbească. Deși sunt doar niște strategii rudimentare de control al emoțiilor astfel de situații sunt un punct important de pornire în managementul emoțiilor deoarece îi învață pe copii să-și controleze trăirile emoționale în funcție de diversele contexte în care se află. Pe măsură ce individul înaintează în vârstă acesta începe să reflecte asupra trăirilor emoționale reușind treptat să înțeleagă modul în care acestea îi influentează gândirea, acumulând astfel noi informații

emoționale care îi vor permite să se folosească de trăirile emoționale proprii și ale altora pentru a-și atinge propriile obiective.

Pornind de la aceste patru ramuri ale modelului abilităților J.D.Mayer și Peter Salovey impreună cu dr. David R. Caruso au dezvoltat Scala Inteligenței Emoționale Mayer-Salovey-Caruso (MSCEIT) care are 141 de itemi grupați în opt sarcini, câte două pentru fiecare ramura. Acest test a fost conceput pentru măsurarea celor patru ramuri ale modelului și înlocuiește un alt test, Scala Multifactorială de măsurare a Inteligenței Emoționale (MEIS), care era mai lung având 441 de itemi distribuiți de asemenea pe cele patru ramuri ale modelului.

Descrierea generală a individului inteligent emoțional, facută de către aceștia, îl prezintă ca fiind o persoană pricepută în a percepe, înțelege și controla emoțiile, dar și în a gândi cu și despre acestea. Rezolvarea problemelor emoțiionale necesită mai puțin efort intelectual din partea individului inteligent emoțional decât din partea altora mai puțin înzestrați din acest punct de vedere. De asemenea o astfel de persoana are tendința de a fi înteligent și din alte perspective ca cea verbală sau socială, este o persoană agreabilă și este puțin probabil să se angajeze excesiv în comportamente autodisctructive ca fumatul, consumul de alcool sau violenta. Acesta este orientat spre domenii de activitate profesională care presupun mai mult interacții sociale ca și consilierea sau învățamântul și mai puțin spre alte domenii ca cele cu caracter administrativ.

1.4.2. Modelul Bar-On al Inteligenței Emoționale și Sociale (ESI)

Autorul acestui model este dr. Reuven Bar-On (Universitaea din Tel Aviv). Acesta și-a început activitatea ștințifică în domeniul inteligenței emoționale încă din anul 1980 pornind de la întrebarea “De ce oare unele persoane reușesc să aibă mai mult succes în viață decât altele?”(  De ce oare unii oameni reușesc mai ușor în viață? și De ce oameni binecuvântați cu capacități intelectuale superioare par să nu reușească în viață, în timp ce alții mai puțin dotați din acest punct de vedere, reușesc mai bine?) cu atât mai mult cu cât există oameni înzestrați cu inteligență și care nu au succesul unora mai puțin inteligenți. În căutarea răspunsului la acestă întrebare, acesta a parcurs literatura de specialitate care aborda caracteristicile personale legate de reușita în viață a individului și a identificat cinci domenii, ale funcționării individului, relevante pentru succes și care stau la baza modelului său reprezentat schematic în figura 2.

Aceste domenii sunt:

a) domeniul Intrapersonal;

b) domeniul Interpersonal;

c) Adaptabilitate;

d) Managementul Stresului;

e) Starea Generală.

Conform modelului Bar-On al Inteligenței Emoționale și Sociale acesta este definită ca fiind:“…iteractiunea unor competențe, abilitați și factori de facilitare emoționaliși sociali care determină cât de bine ne înțelegem și exprimăm pe sine, înțelegem pe alții și relaționăm cu aceștia, și cum facem față cerințelor zilnice, provocarilor și presiunilor.” (Bar-On, 2006)

Figura 2: Modelul Bar-On al Inteligentei Emoționale

Pentru a testa această ipoteză dr. Bar-on a creat un instrument numit Inventarul Coeficientului Emoțional (EQ-i) a cărui bază teoretică este tocmai acest model cu această ocazie introducând și termenul de Coeficientul Emoțional (EQ) care este o paralelă a bine cunoscutului deja Coeficient de Inteligență (IQ). Acest coeficient (EQ), care apare pentru prima dată în teza de doctorat a lui Reuven Bar-On în anul 1997, nu este o măsură a capacităților cognitive sau a trăsăturilor de personalitate ale individului ci mai degrabă este o măsură a capacității acestuia de a face față cerințelor și presiunilor venite din partea mediului. În prezent EQ este folosit ca sinonim cu conceptul de inteligență emoțională.

Așadar acest model se constitue din două părți: partea de teorie sau de conceptualizare a modelului și cea de a doua parte, aspectul psihometric al modelului care constă în masurarea inteligenței emoționale și sociale. În acest scop au fost dezvoltate următoarele teste psihometrice: EQ-i (Inventarul Coeficientului Emoțional Bar-On), EQ-

360 (Coeficientului Emoțional Bar-On 360) se EQ-i:YV (Inventarul Coeficientului

Emoțional Bar-on varianta pentru tineri).

Conform modelului propus de Bar-On, inteligența emoțională are la baza o serie de competențe emoționale și sociale care se intersectează și determină cât de eficient se exprimă și se înțelege pe sine un individ, cât de bine îi înțelege pe cei cu care socializează, cât de bune sunt relațiile cu aceștia, și cât de eficient face față presiunilor și cerințelor zilnice ale mediului în care trăiește.

Modelul este organizat pe cinci arii și 15 trepte reprezentate de abilitățile aferente acestor domenii. Astfel:

Domeniul Intrapersonal, presupune conștiința de sine și eutoexprimarea, și determină modul în care individul își percepe propriile sentimente și cât de mulțumit este acesta de sine și realizările sale. Treptele acestui domeniu sunt reprezentate de:

• Conștiința emoțională de sine, se referă la capacitatea de recunoaște propriile emoții și semnificațiile acestora dar și impactul propriului comportament aupra altor persoane.

• Caracterul asertiv, se refera la capacitatea individului de a-și exprima clar gândurile și sentimentele pentru a-și proteja convingerile și a-și obține propriile drepturi.

• Independența, este capacitatea de a fi încrezător în sine și a nu depinde emoțional de alții.

• Respectul de sine, presupune capacitatea individului de a-și percepe și înțelege atât punctele forte cât și pe cele vulnerabile și de a se accepta pe sine.

• Împlinirea de sine, respectiv capacitatea individului de a încerca mereu să-și atingă obiectivele, de a-și recunoște potențialul și de a fi mulțumit de ralizările proprii la un moment dat.

Domeniu Interpersonal, are la bază conștiința socială și abilitatea de a socializa, și determină modul în care individul se integrează în societate, determină calitatea relațiilor sociale și felul în care este privit de cei din jur. Acest domeniu cuprinde:

• Empatia, este capacitatea de a fi conștient și de a înțelege cum gândesc și ce simt din punct de vedere emoțional celelalte persoane, capacitatea de a vedea lumea din perspectiva altor persoane.

• Responsabilitatea socială, este capacitatea individului de a se identifica cu grupul social din care face parte și de a colabora cu ceilalți membri ai acestuia.

• Relaționarea interpersonală, se referă la capacitatea de a stabilii relații bune cu ceilalți care să fie reciproc satisfăcătoare.

Domeniul Adaptabilității presupune managementul schimbării și determină modul în care individul va face față unor situații dificile ca: anumite conflictele din cadrul grupului social de apartenență, modul în care va înțelege aceste probleme cu care se confruntă și felul în care va găsi soluții eficiente la acestea. Cele trei trepte ale acestui domeniu sunt:

• Testarea realității, presupune capacitatea individului de a evalua obiectiv o situație, așa cum se prezintă ea în realitate, independent de propriile dorințe sau temeri.

• Flexibilitatea, este capacitatea de a-și adapta modul de gândire, comportamentul și emoțiile la condiții noi, nefamiliare și în continuă schimbare.

• Soluționarea problemelor, se referă la capacitatea individului de a găsi soluții eficiente unor probleme de natura personală și interpersonală.

Domeniul Administrării Stresului vizeză reglarea emoțiilor și determină felul în care o persoana va face față unor situații tensionante în funcție de:

• Toleranța la stres, respectiv capacitatea de a gestiona emoțiile constructiv și eficient, adică capacitatea de a rămâne calm în situații tensionate.

• Controlul impulsurilor, presupune capacitatea de a controla impulsurile în mod constructiv și eficient, de a amâna o reacție la un anumit impuls.

Domeniul Stării Generale preupune motivarea de sine și determină modul în care individul vede viața, cât de mult se bucură de viață și relațiile cu ceilalți. Acesta cuprinde:

• Optimismul, presupune capacitatea de a gândi pozitiv și de a vedea mereu partea frumoasă a lucrurilor chiar și în ciuda unor adversități.

• Fericirea, implică capacitatea individului de a fi mulțumit cu sine, cu alții și cu viața în general.

Din perspectiva acestui model un individ inteligent din punct de vedere emoțional își exprimă eficient trăirile emoționale, percepe și înțelege emoțiile proprii și ale celorlați, relaționează bine cu aceștia și face față cu succes provocărilor vieții. Acest lucru este posibil datorită abilităților intrapersonale de a fi conștient de propriile limite, de a-și exprima sentimentele într-o manieră constructivă. Alături de aceste abilități el mai dispune de abilități interpersonale de a fi conștient de sentimentele și nevoile celor din jur, de a iniția și menține relații constructive de cooperare cu aceștia. Nu în ultimul rând un individ inteligent emoțional are capacitatea de a face față eficient schimbărilor personale, sociale și de mediu păstrându-și simțul realității și adaptându-se cu succes noilor cerințe. Pentru a pune în valoare aceste abilitați, o porsoană inteligentă din punct de vedere emoțional, trebuie să gândească pozitiv, să fie optimistă și să se automotiveze.

1.4.3. Modelul Competențelor Emoționale – Goleman

Popularitatea de azi a conceptului de “Inteligență Emoțională” se datorează în cea mai mare parte dr-lui Daniel Goleman, psiholog și jurnalist științific, autorul deja celebrelor cărți “Emotional Intelligence”(1995) și “Working with Emotional Intelligence”(1998). Aceste cărți sunt rezultatul îmbinării propriilor analize și cercetări cu rezultatele obținute până atunci în domeniul emoțiilor, acesta a studiat multe materiale în ceea ce privește emoțiile în general însă atenția asupra inteligenței emoționale i-a fost atrasă de studiile publicate de J.D.Mayer și Peter Salovey.

Așa cum este descrisă în cărțile sale inteligența emoțională poate fi definită ca:

“… capacitatea de a recunoaște propriile emoții și sentimente și pe cele ale celorlalți, de a ne motiva și de a face un mai bun management al impulsurilor noastre spontane, cât si al celor apărute în relațiile cu ceilalți … pentru a le da expresia cea mai adegvată și mai eficientă, ceea ce permite o cooperare fară fricțiuni între oameni, în vederea realizări unor obiective comune.” (Goleman, 2004)

Goleman scria în prima carte despre existența a două minți, una rațională și o alta emoțională, care de cele mai multe ori acționează în strânsă armonie pentru a ne călăuzi prin viață. Acesta atribuie 20% din succesul în viață IQ-ului, masură a eficienței minții raționale, iar restul de 80 de procente îl atribuie altor factori printre care și inteligența emoțională. Probabil că Goleman abordează acest concept mai optimist ca oricare dintre sustinătorii ”Inteligenței Emoționale”, sugerând că în unele situații “calitățile inteligenței emoționale s-au dovedit a fi de patru ori mai importante decât IQ-ul în a determina succesul perofesional și prestigiul” (Goleman, 2007), motiv pentru care este des criticat deoarece astfel de aproximări sunt slab suținute de studiile ștințifice de pană acum.

Goleman este de părere că “competența emoțională este o însușire dobândită, întemeiată pe inteligența emoțională, și al cărui rezultat este o performanță ieșită din comun”(Goleman, 2007) adică oamenii se nasc cu o inteligență emoțională generală care determină potențialul acestora de a dobândi competențe emoționale.

Pornind de la modelul inițial al inteligenței emoționale, elaborat de J.D.Mayer și Peter Salovey în anul 1990, Goleman propune un model mai vast care include și alte atribute decât cele considerate de către aceștia ca fiind relaționate cu inteligența, emoțiile sau conceptul de IE așa cum l-au propus ei. Acest model include competențe emoționale care nu sunt înăscute ci mai degrabă învățate și care pot fi dezvoltate pe parcursul întregii vieți pentru a atinge performațe tot mai bune.

Modelul Competențelor Emoționale propus de dr. Daniel Goleman, redat în tabelul

3, cuprinde 25 de competențe ale inteligenței emoționale grupate pe cinci arii mai largi:

a) Conștiința de sine; b) Stăpânirea de sine;

c) Motivația (automotivația);

d) Empatia

e) Sociabilitatea.

Atenția dr-lui Goleman este îndreptată asupra dependenței succesului profesioal de inteligența emoțională, dar nu numai, și apreciază că pentru a avea performațe exceptionale într-o profesie sau alta nu sunt necesare toate aceste 25 de competențe ci sunt suficiente doar câteva, dar nu mai puțin de cinci sau șase, cu condiția să fie acoperite toate cele 5 arii ale IE. "Cu alte cuvinte, sunt multe drumuri spre excelență" spune Daniel Goleman. (Goleman, 2007)

Tabelul 1.: Modelul Competențelor Emoționale – Goleman

Aceste componente ale inteligenței emoționale în conceptualizarea lui Goleman, dețin o serie de însușiri:

• sunt independente, adică aportul adus eficenței personale variază în funcție de domeniul în care este evaluata eficența individului,

• sunt intedependente, sau mai exact eficiența este determinată de interacțiunea acestora,

• sunt ierarhizate ceea ce înseamnă că unele competențe sunt necesare individului pentru a dobândi alte competențe, așa cum se impune dobandirea întâi a consțiinței de sine pentru a putea dobândi ulterior autocontrolul,

• sunt necesare dar nu suficiente, aceasta se datorează faptului că dezvolatarea personală depinde și alti factori cum ar fi calitatea climatului organizațional sau interesul persoanei față de acțivitatea prestată,

• sunt generice deoarece sunt aplicabile orcărei profesii doar că unele sunt mai importante pentru unele profesii decat altele.

Pornind de la acest model R.Boyatzis și Daniel Goleman au realizat Inventarul Competențelor Emoționale(Emotional Competence Inventory – ECI) care are la bază 20 din cele 25 de competente ale modelului. Acesta este un istrument de evaluare de tip 360o și poate fi aplicat individual sau unei echipe ca întreg într-o organizație.

Un alt instrument ce are la bază modelul propus de Goleman este testul EIA (Emotional Intelligence Appraisal) creat de către T.Bradberry și J.Greaves pentru o evaluare rapidă a inteligenței emoționale în diverse situații. Acesta cuprinde 28 de itemi prin care sunt evaluate conștiința de sine, conștiința socială, managementul propriilor emoții și managementul relațiilor. EIA este diponibil în trei variante: unul de autoevaluare, altul de tip 360o și unul de evaluare a unui grup de indivizi.

1.5. Constructe relaționate cu Inteligența Emoțională

În literatura de specialitate inteligența emoțională este în mod fregvent asociată cu o serie de constructe. Această asociere se datorează faptului că modele existente ale inteligenței emoționale se suprapun într-o masură mai mare sau mai mică cu diverse constructe.

Modelul abilităților inteligenței emoționale se suprapune uneori într-o oarecare măsură altor inteligențe, ipotetice, care includ una sau mai multe componente regăsite în modelul propus de J.D. Mayer și Peter Salovey. Alteori inteligența emoțională așa cum

este descrisă prin modelul acestora pare a fi similară sau complementară altor concepte ca și competența emoțională propusă de dr. Carolyn Saarni, creativitatea emoțională definită de către J.Averill, inteligența personală propusă de Gardner sau inteligența socială descrisă pentru prima dată de Edward Thorndike. (Mayer, Salovey, & Caruso, 2000)

Spre deosebire de modelul abilităților inteligenței emoționale, modelele mixte propuse de dr. Bar-On și Daniel Goleman oferă o definiție mai extinsă al aceluiași concept motiv pentru care se suprapune unui număr mult mai mare de concepte.

Dintre constructele cel mai des relaționate cu inteligența emoțională pot fi amintite conceptul de personalitate, alexitimia sau leadershipul, care vor fi discutate în continuare.

1.5.1. Inteligența emoțională și Personalitatea

Deseori în discuțiile ce vizează diverse persoane este folosit termenul de personalitate ca o însușire sau calitate pe care aceste persoane o poate avea sau nu. Dar pentru a trece dincolo de aprecierile simțului comun, pentru utilizarea acestor calități și însușiri ca termeni psihologici este necesară o definire mai exactă a personalității.

Pe parcursul anilor în literatura de specialitate și nu numai, personalitatea a fost definită în numeroase feluri, fiecare definiție încercând să surprindă cât mai corect multitudinea de aspecte ale acestui concept. Dintre nenumăratele definiții ale personalității una dintre cele mai larg utilizate și acceptate în psihologie este definiția dată de G. W. Allport care definește personalitatea ca fiind “…organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea și comportamentul său caracteristic".

Așadar personalitatea poate fi descrisă ca fiind patternul caracteristic al unei persoane de a gândii, simții și acționa care după o anumită vârstă devine stabil, constant pentru restul vieții reprezentând un fel de șablon pentru comportamentul individului. (Mayer, Salovey, & Caruso, 2000)

Personalitatea este un concept ce a stârnit interesul multor psihologi de-a lungul timpului fiind astfel abordată din perspective și din direcții variate existând la ora actuală numeroase teorii ale personalității: psihanalitică, behavioristă, umanistă, social-cognitivă, teoriile psihobiologice, teoria trăsăturilor.

Totodată au fost propuse un numar cel puțin la fel de variat de modele ale personalității printre care și cel cunoscut sub denumirea "Big Five". Acest model definește

5 seturi de trăsături, în fapt fiecare îndivid situându-se undeva pe un continuum format din extremele acestor trăsături:

• Extraversiune: sociabil vs. retras, vesel/iubitor vs. sobru, afectiv vs. rezervat, vorbăreț vs. tăcut, activ vs. pasiv, pasional vs. rece;

• Constiinciozitate: organizat vs. dezordonat, grijuliu vs. nepăsător, disciplinat vs. impulsiv, perseverent vs. delăsător, punctual vs. nepuctual;

• Neuroticism: calm vs. anxios, sigur pe sine vs. nesigur, multumire de sine vs. autocompătimire, temperat vs. temperamental, stabil emoțional vs. emotiv;

• Agreabilitate: milos vs. crud, încrezător vs. suspicios, generos vs. zgârcit, politicos vs. ostil, altruist vs. egoist;

• Deschiderea către experiență: imaginativ vs. pragmatic, independent vs. supus, creativ vs. lipsit de imaginație, original vs. convențional.

Cercetările actuale acrediteaza ideea ca acești 5 factori evaluati de modelul "Big Five" descriu cel mai bine personalitatea, un alt argument în acest sens îl constitue nenumăratele instrumente psihologice ce au la bază acest model, fiecare dintre acestea evaluând diferite trăsături. Unul din cele mai celebre inventare multifactoriale de personalitate este Neopir care integrează cei 5 factori mari de personalitate, fiecăruia subordonându-se alți 6 subfactori, în total rezultând 30 de subfactori care sunt măsurați prin cei 300 de itemi ai inventarului.

Relația dintre inteligența emoțională și personalitate este un aspect fregvent discutat în literatura de specialitate deoarece modelele IE în special cele mixte ale lui Bar- On și Goleman cuprind în structura lor componente care au fost anterior studiate în teoriile personalității. În tabelul 4 este redată o astfel de suprapunere între componentele modelelor mixte și modelul “Big Five” al personalității.

Aceste modele mixte sugerează ca inteligența emoțională este o entitate psihologică unică care combina trăsături precum starea de bine, peseverența sau abiltăți de bună relaționare interpersonală. Astfel fiecare din scalele modelului “Big Five” prezic masurători precum EQ-i cea ce sugerează că modele mixte sunt defapt formate din abilități distincte necorelate. (Brody, 2004)

Tabelul 2. Corespondențe conceptuale între aspecte curinse în modelul “Big Five” cele propuse de modelele mixte ale inteligenței emoționale. (McCrae, 2000)

(R)- semnifică existența unei corelații inverse cu Neopir

1.5.2. Inteligența emoțională și Alexitimia

Alexitimia vine de la grecescul “a” care înseamnă “lipsă”, “lexis” care înseamnă

”cuvânt” și ”thymos” care semnifică ”emoție”. Acest termen afost introdus în 1972 de către dr. Peter Sifenos, psihiatru la Harvard, pentru a definii un construct de personalitate care reflectă un deficit în procesarea și reglarea cognitivă a emoțiilor.

Manifestările clinice reprezentative ale alexitimicilor includ:

• sărăcia și platitudinea trăirilor emoționale și afective;

• dificultăți în identificarea și diferențierea emoțiilor;

• dificultăți în verbalizarea și descrierea emoțiilor și sentimentelor;

• fantezie săracă și nerelaționată cu viața afectivă; și

• stil cognitiv orientat spre exterior, cu preocupări excesive pentru detalii, aspecte concrete și utilitare ale situațiilor. (Băban, 2007)

Aceste persoane deosebesc cu greu emoțiile între ele sau de senzațiile trupești, plâng rareori și atunci când sunt întrebați de ce o fac sunt foarte încurcați în a oferii raspunsul la această întrebare. Dr. Sifenos îi decria ca pe “niște extratereștri care au picat de pe o cu totul altă lume și au fost parașutați în mijlocul unei societăți dominate de sentimente”. (Goleman, 2007)

Alexitimicii par că nu ar simții nicodată nimic însă în fapt aceștia se află în incapacitatea de a-și exprima trăirile emoționale, de a le identifica ca atare iar atunci când ceva sau cineva le declanșează trăiri emoționale intense se blochează. Uneori aceștia ajung să perceapă trăirile emoționale intense ca pe ceva amenințător, ce trebuie evitat cu orice preț, emoțiile fiind confundate cu durerea fizică declanșându-se astfel fenomenul de somatizare.

Această tendință a alexitimicilor de a evita trăirile emoționale se reflectă în mod negativ asupra relațiilor interpersonale care de asemenea sunt evitate. În cazurile “fericite” în care se implică într-o relație aceștia dau dovadă fie de prea multă dependență de partener fie sunt prea distanți. Astfel de relații, ale celor diagnosticați cu alexitimie, au fost observate și în alte studii conduse de dr. Sifenos, Taylor sau Verhaeghe care descriu aceste relații ca fiind caracterizate în general printr-un atașament evitativ sau distant. (Vanheule, Desmet, & Meganck, 2007)

Date fiind aceste elemente caracteristice ale alexitimiei este ușor de înțeles de ce această deficiență este văzută ca fiind asociată cu inteligența emoțională. Goleman spunea în prima sa carte despre inteligența emoțională că alexitimicilor “le lipsește în mod acut

capacitatea fundamentală de a da dovadă de inteligență emoțională” iar această afirmație este susținută de diverse studii care au arătat că alexitimia corelează puternic cu un nivel scăzut al inteligenței emoționale. De altfel alexitimia și inteligența emoțională pot fi privite ca două concepte complemetare situate la extremele aceluiași continuum.

1.5.3. Inteligența emoțională și Leadershipul

Ledershipul se referă la procesul de influențare a activității unei persoane, sau grup de persone, în direcția atingerii obiectivelor organizației și este unul din conceptele cel mai fregvent asociate inteligenței emoționale. Acest lucru se datorează în cea mai mare partea dr-ului Daniel Goleman care prin cărțile sale și nenumăratele sale articole, publicate în ultimii 18 ani, a încercat și a reușit să impună importanța inteligenței emoționale în atingerea succesului profesional.

Goleman încearcă să ofere răspunsul la întrebarea “De ce unele organizații sunt mai eficiente ca altele?”, iar răspunsul la acestă întrebare îl oferă făcând referire la conceptul de inteligență emoțională. Goleman este de acord că IQ-ul și abilitățile tehnice prefigurează cu mare acuratețe dacă o pesoană va face față sau nu unei anumite poziții într-o organizație însă susține că pe măsură ce poziția unui individ va fi mai înaltă în ierarhia organizației importanța acestora se va diminua. În schimb la nivelurile cele mai înalte, modelele de competență în leadership vor reprezenta aproximativ 80-100% abilități derivate din conceptul de inteligență emoțională. (Goleman 2007)

Mai mult decât importanța pentru succesul profesional al liderului unei organizații, Goleman susține importanța inteligenței emoționale pentru succesul organizației în care acest lider activează. Un lider eficient pentru organizație trebuie să dețină o serie de abiltăți care să îi permită să perceapă și să înțeleagă sentimentele subalternilor săi vizavi de locul de muncă, să fie capabili să rezolve conflictele de la locul de muncă, să își managerieze eficient propriile trăiri emoționale pentru a putea câștiga încrederea angajaților, să înțeleagă politica și convențiile sociale ale organizației din care face parte.

Goleman vorbeste despre lideri care favorizeaza cooperarea la locul de muncă și lideri care induc disonanța însă cele două tipologii nu se exclud reciproc deoarece în funcție de context, cu condiția să nu se abuzeze de ele, pot fi de folos evoluției organizației. Goleman distinge 6 stiluri de conducere ale liderilor, primele patru fac ca angajații să reactioneze pozitiv, iar ultimele două trebuie folosite cu grijă deoarece pot avea un impact foarte negativ asupra acestora.

Cele 6 stiluri de leadership sunt:

• stilul vizionar, este cel care dă direcție oamenilor. Acesta are viziunea și o împărtășește celorlalți însă, de obicei, le dă libertatea de a găsi singuri calea de a realiza obiectivele.

• stilul sfătuitor, se referă la acei lideri care știu să asculte și care sunt buni consilieri. Aceștia îi ajută pe angajați să își identifice punctele tari și îi încurajează să își îmbunătățească mereu performațele. Totodată aceștia încearcă mereu să asocieze aspiratiile personale ale fiecărui membru cu obiectivul organizației pe care o conduc.

• stilul colegial, este cel care îi definește pe acei lideri care înțeleg importanța momentelor de relaxare. Acestă atitudine este binevenită în momentele în care se simte nevoia de îmbunătățire a relațiilor din echipă sau a stării de spirit generale.

• stilul democratic, caracterizează acei lideri care au capacitatea de a asculta părerile celorlalți și de a lua decizii împreună cu ei. Acest stil de conducere poate fi foarte benefic deoarece îi face pe angajați să devină mai devotați organizației.

• stilul promotor se referă la acei lideri caracterizați prin exigență, care stabilesc obiectivele la un nivel foarte ridicat. Această abordare poate da rezultate foarte bune în special pe termen scurt însă lipsa direcționării angajaților în atingerea obiectivului impus poate avea efecte negative asupra perfomanței acestora.

• stilul dominator, este un stil a cărui eficiență este vizibilă în situatiile de criza sau în rezolvarea conflictelor cu angajații dificili. Însă adoptarea acestui stil în mod excesiv poate crea frustrări și tensiuni în rândul angajaților care mai devreme sau mai târziu vor afecta bunul mers al organizației.

Fiecare din aceste stiluri de conducere se caracterizează prin câteva competențe cuprinse în modelul propus de Goleman și fiecare dintre ele își au contribuția lor la succesul organizației dacă sunt adoptate adecvat situației. Studiile efectuate sugerează ca liderii organizațiilor de succes adoptă cel puțin 4 patru din cele 6 stiluri de conducere, în mod regulat, în fucție de natura situației organizaționale.

1.6. Inteligența emoțională aplicată în viața de zi cu zi

Pe parcursul acestor aproximativ 18 ani, în care inteligența emoțională a devenit un concept tot mai popular, mulți dintre cei ce s-au ocupat cu studiul acesteia au fost tentați să o declare ca fiind o caracteristică a individului chiar mai importantă decât inteligența

cognitivă, unii hazardându-se să o numească “cel mai bun predictor al succesului în viață”

așa cum a facut-o Daniel Goleman însă părerile răman totuși împarțite în acest sens.

Studiile realizate până la ora actuală, chiar dacă nu susțin în totalitate afirmația dr- ului Goleman, evidențiază importanța inteligenței emoționale în viața de zi cu zi. În urma acestor studii s-a constatat că persoanele cu un coeficient de inteligență emoțională mai ridicat au mai multe șanse de a avea parte de suport social în confruntările problematice cu alte persoane, relațiile sociale ale acestora sunt mai satisfăcătoare iar capacitatea acestora de a evita situațiile problematice îi face să fie mai puțin predispuși la adoptarea unor comportamente deviante.

1.6.1. Diferențe de gen la nivelul inteligenței emoționale

Și în această problemă, a diferențelor între sexe la nivel de inteligență emoțională, părerile din literatura de specialitate sunt împărțite. Daniel Goleman susține ca nu există astfel de diferențe în functie de gen, admițând totuși că există diferențe în profilul anumitor trăsături ale inteligenței emoționale, pucte tari și puncte slabe, dar nivelul inteligenței emoționale per total este similară pentru ambele sexe. Alții, printre care J.D. Mayer și Peter Salovey, au realizat studii prin care au ajuns la concluzia că atât în domeniul profesional cât și cel personal femeile sunt înclinate să obțină scoruri mai ridicate ale nivelului de inteligență emoțională comparativ cu bărbații.

De obicei, femeile sunt mai conștiente de emoțiile lor, dau dovadă de mai multă empatie și sunt mai eficiente în stabilirea de relații interpersonale. În schimb bărbații au mai multă încredere în sine, sunt mai optimiști, mai ușor adaptabili și fac față stresului mai ușor. Bine înțeles că în realitate există și excepții în care unii bărbați pot fi mai sensibili și mai receptivi decât cele mai empatice femei, precum pot exista și femei care să facă față situațiilor stresante mai bine decât orice bărbat. Cu toate acestea, în general, în privința nivelului inteligenței emoționale există mai multe similarități decât diferențe între sexe.

1.6.2. Inteligența emoțională și relațiile sociale

De cele mai multe ori rezultatele studiilor realizate au dus la concluzia că inteligența emoțională este un bun predictor al unor relații sociale pozitive în rândul copiilor. În urma unui studiu realizat cu copii de 5 ani, Izard constata că nivelul inteligenței emoționale al acestora este un bun predictor al unor abilități sociale precum autoarfirmarea, cooperarea sau controlul de sine atins în clasa a 3a. Printr-un alt studiu

realizat de către Mestre în 2006 s-a constat că elevii în vârstă de 15 ani care au un nivel mai ridicat al inteligenței emoționale sunt mai frecvent considerați prieteni de către colegii

lor.

În ceea ce privește adulții, studiile realizate arată că un nivel mai ridicat al inteligenței emoționale corelează cu percepția propriilor interacțiuni sociale ca fiind mai satisfăcatoare, aceștia sunt percepuți pozitiv de către cei din jur. Rezultatele publicate de Brackett în 2006 arătau că relațiile de amiciție sunt caracterizate, la persoanele cu un nivel ridicat al inteligenței emoționale, prin mai puține critici aduse prietenilor, mai mult interes pentru realizările acestora și mai puține conflicte.

Totodată buna calitate a relațiilor intime corelează cu un nivel ridicat al inteligenței emoționale. Realizând un alt studiu la nivel de cuplu Brackett și colegii săi constatau că relațiile în care ambii parteneri aveau un coeficient de inteligență emoțională scăzut erau caracterizate prin conflicte frecvente. Iar, în mod neașteptat, relațiile în care doar unul din parteneri prezenta un nivel ridicat al inteligenței emoționale avea o calitate similară cu cea a relațiilor în care ambii parteneri erau inteligenți din punct de vedere emoțional.

Relația copil-părinte pare de asemenea afectată de inteligența emoțională deoarece rezultatele a două studii arată că inteligența emoțională a copilului corelează cu percepția afecțiunii din partea părinților în timp ce percepția suportului social din partea părinților corelează doar cu nivelul ridicat al managementul emoțional. Nu au fost constate diferențe între relația cu mama sau cu tatăl.

Referitor la relația copil-părinte s-a mai constat, în urma unui studiu realizat de Marsland și Likavec, că interacțunile mamă-copil prezic de multe ori competențele sociale ale preșcolarilor. Coeficientul de inteligență emoțională al mamei corelează pozitiv cu empatia și caliatea relațiilor sociale, cu colegii, ale acestor copii. Nivelul coeficientului de inteligență emoțională al mamei corelează, de asemenea, cu calitatea atașamentului mamă- copil.

1.6.3. Efectul inteligenței emoționale asupra realizărilor școlare

În general s-a constatat că nivelul inteligenței emoționale coreleză pozitiv cu rezultatele școlare însă prin menținerea sub control al nivelului de inteligență cognitivă și a trasăturilor de personalitate aceste corelații tind să devină nesemnificative.

Pentru copii de clasa a 3a Izzard a obținut o corelație de 0.43 între nivelul inteligenței emoționale și notele acordate de către profesori iar cu ocazia altor studii realizate cu studenții diferitelor facultăți s-au obținut valori ale corelației cuprinse între

0.20 și 0.25. Într-un studiu realizat cu elevi spanioli în varstă de 15 ani Mestre obținea un coeficient de corelație de 0.47 a rezultatelor școlare cu înțelegerea și managementul emoțiilor la băieți, ca și componente ale inteligenței emoționale, semnificația acestuia păstrându-se și după luarea în calcul al IQ-ului sau trăsăturilor de personalitate. Un coeficient de corelație similar s-a obținut și în cazul fetelor însă prin luarea în calcul a IQ- ului și trăsăturilor de personalitate acesta a devenit nesemnificativ. (Mayer, Roberts, & Barsade, 2008)

1.6.4. Inteligența emoțională în adoptarea comportamentului deviant

Prin analiza asocierii nivelului inteligenței emoționale și împlicarea în acctivițăți caracteristice comportamentului deviant se poate observa că de obicei inteligența emoțională corelează negativ cu agresiunea fizică sau verbală, cu abuzul de alcool, tigări sau substanțe interzise.

În 2002 Swift realiza un studiu prin care evalua nivelul de inteligență emoțională a

59 de subiecți înscriși într-un program de prevenție a violenței, în New Haven – S.U.A., și a constat o corelație negativă între nivelul atins în percepția emoțiilor și apelarea la comportamente de agresiune psihologică prin insulte și diverse forme de tortură psihologică. Însă cu totul neașteptată a fost constatarea unei corelații pozitive între managementul emoțiilor și agresivitatea psihologică.

1.6.5. Inteligența emoțională la locul de muncă

Așa cum am mai spus pe parcursul acestei lucrări, inteligența emoțională este un concept puternic legat de eficiența profesională, acest lucru datorându-se publicațiilor dr- ului Daniel Goleman a cărui model, de altfel, este construit în mare parte tocmai din această perspectivă a succesului la locul de muncă.

Studiile arată că importanța acestui concept în dinamica succesului la locul de muncă poate să varieze în funcție de abilitățile necesare bunei desfășurări a activității pe care o presupune fiecare post în parte. În general, importanța inteligenței emoționale își face simțită prezența în cadrul acelor profesii care implică relaționarea eficientă cu clienții sau între colegi de la locul de muncă.

Pe parcursul anilor diversele teorii ale inteligenței emoționale au încercat în diverse feluri să explice relația dintre coeficentul de inteligentă emoțională (EQ) și cel de inteligență cognitivă (IQ), și gradul de importanță al acestora în atingerea succesului profesional. Studiile au arătat că IQ-ul poate prezice succesul la locul de muncă între 1-

20%, media fiind undeva la 6% (Stein, & Book, 2003). Pornind de la aceste constatări Daniel Goleman, fiind probabil cel mai optimist susținător al conceptului de inteligență emoțională, s-a grăbit să tragă concluzia că restul de 80 de procente de responsabilitate în succesul profesional s-ar datora tocmai inteligenței emoționale de unde și afirmația că EQ este “cel mai bun predictor al succesului în viață”.

Această idee, deși eronată s-a raspândit foarte rapid, însă prin studii ulterioarea s-a constat ca inteligența emoțională este responsabilă în realitate doar de 27-45% dintre reușitele la locul de muncă, în funcție de domeniul care era supus studiului. (Stein, & Book,2003)

Luând în considerare informațiile obținute prin diversele studii ce au abordat această problemă, în ultimii ani dr. Goleman a revenit asupra afirmțiilor sale încercând să clarifice perspectiva sa asupra importanței relației dintre coeficentul de inteligentă emoțională și IQ pentru succesul profesional. Acesta descrie IQ-ul ca un important criteriu de selecție a angajaților potriviți pentru un post anume, fiind un bun predictor al tipului de profesie căruia o persoană se potrivește oferind ca exemplu profesia de medic care necesită un IQ peste medie. În ceea ce priveste EQ-ul acesta îl consideră ca fiind un bun predictor al succesului unora comporativ cu alții ce ocupă același loc de muncă, astfel doi medici care au aceiași pregătire și probabil un IQ asemănător dar unul se bucură de un mai mare succes profesional decât celălalt este foarte probail ca cel dintâi să fie mai inteligent din punct de vedere emoțional. (Goleman, 2007)

În prezent este general acceptată ideea de toți susținătorii conceptului de inteligență emoșională, atât de Goleman cât și J.D. Mayer și Peter Salovey, și anume că doar inteligența emoțională fără a lua în considerare IQ-ul nu are cum să constituie un bun predictor al performaței profesionale.

1.7. Dezvoltarea inteligenței emoționale

Toate aceste rezultate, prezentate anterior, care arată beneficiul unei inteligențe emoționale ridicate în viața de zi cu zi a acestor indivizi au dus la întrebarea “Poate inteligența emoțională să fie îmbunătațită?” iar răspunsul acesteia avea să fie unul din punctele forte ale noului concept. Răspunsul confirmat prin diverse studii era ”Da, inteligența emoțională poate fi dezvoltată pe parcursul întregii vieți!” și avea să fie acceptat de către toți susținătorii acestui concept.

Totuși ceea ce trebuie subliniat, așa cum au făcut-o J.D. Mayer și Peter Salovey, este faptul că inteligența din perspectivă științică constă în capacitatea de a opera cu

concepte abstracte aparținând unui anume domeniu informațional. Acest lucru presupune capacitatea de a recunoaște, învăța, memora și capacitatea de a gândi despre o categorie specifică de informații, însă există foarte puține exemple care să sugereze posibilitatea îmbunătățirii acestora. Ceea ce s-a dovedit a fi ușor de îmbunătățit este nivelul cunoștiințelor cu care inteligența operează, așadar în realitate îmbunătățirea inteligenței emoționale se referă la acumularea de noi cunoștințe de natură emoțională. (<http://www.unh.edu/emotional_intelligence/>)

De aceiași părere pare a fi și dr. Daniel Goleman care consideră că “competența emoțională este o însușire dobândită, întemeiată pe inteligența emoțională, și al cărui rezultat este o performanță iesită din comun”(Goleman, 2007) adică oamenii se nasc cu o inteligență emoțională generală care determină potențialul acestora de a dobândi competențe emoționale.

Pentru a susține idea că inteligența emoțională poate fi dezvoltată, Goleman face referire la datele oferite de o meta-analiză a 668 de studii, de evaluare a programelor de educație socială și emoțională pentru copii de vârstă preșcolară până la absolvenți de liceu, care arată că aceste programe au determinat înbunătățirea reușitelor academice. Dintre elevii școlilor participante la aceste studii aproximativ 50% și-au îmbunătățit notele obținute la diverse testări în timp ce până la 38% și-au îmbunătățit media anuală. Totodată aceste școlii au devenit mai sigure, incidentele cauzate de comportamente deviante au scăzut cu o medie de până la 28%, exmatriculările s-au redus cu până la 44% iar 63% dintre elevi au dat dovadă de un comportament pozitiv semnificativ îmbunătățit. (Goleman, 2007)

Argumente în acest sens sunt oferite și de către dr. Reuven Bar-On care vorbește despre rezultatele unor studii în care s-a urmărit îmbunătățirea inteligenței emoționale, din perspectiva modelului său. În urma unui workshop destinat îmbunătățirii abilităților manageriale s-a constatat o crestere a mediei EQ, la un grup de adulți de peste 40 de ani, de la 97 pană la 106 iar în urma unor programe de management al stresului în mediul clinic s-a constat o crestere de la 92 la 102 a coeficientului de inteligență emoțională la pacienți cardiaci. (Bar-On, 2006)

Ca urmare a numeroaselor argumente, printre care și cele anterior menționate, care susțin beneficiile unui nivel ridicat al inteligenței emoționale, atât pentru individ cât și pentru societate, dar și a avantajului acestuia de a fi îmbunătățit au dus la apariția în întreaga lume a unor programe menite să asigure dezvoltarea EQ-ului în rândul populației. Aceste programe devin tot mai populare de la an la an fiind incluse în curricula școlară a

numeroase școli, sunt tot mai frecvent oferite de către organizații angajaților pentru a-și sporii eficiența dar sunt aplicate și în cadrul centrelor de detenție în vederea reabilitării mai eficente ale deținuților.

1.8. Controverse legate de Inteligența Emoțională

Conceptul de inteligență emoțională este unul relativ nou introdus iar studierea acestuia se află abia la început de drum, fiind încă multe aspecte de clarificat, și la fel ca marea majoritate a noilor concepte și acesta a generat o varietate de controverse și critici.

Marea majoritate a criticilor aduse acestui concept se datorează popularizării unei puteri predictive exagerate a inteligenței emoționale vizavi de performanțele în diverse domenii de activitate. Alte controverse, mai importante, legate de acest concept sunt cele precum recunoașterea sau nu a acestuia ca o nouă formă de inteligență, diversitatea prea mare în viziunea unora a teoriilor inteligenței emoționale și superioritatea unor modele sau a altora, dar nu în ultimul rând există și controverse legate de intrumentele de evaluare ale inteligenței emoționale care sunt construite pornind de la modele propuse prin intermediul acestor teorii.

1.8.1. Exagerarea puterii predictive a inteligenței emoționale

Criticile generate de exagerarea puterii predictive a inteligenței emoționale din literatura de popularizare a conceptului vin atât din partea susținătorilor teoriilor cât și din partea persoanelor care doar urmăresc evoluția acestuia.

Astfel pornind de la părerile exprimate de cei ce se ocupă de studiul inteligenței emoționale, în privința puterii predictive a acesteia, dr. Frank J. Landy face distincția între “aripa comercială” și cea “academică” a susținătorilor acestui concept.

Din perspectiva acestuia cei ce formează “aripa comercială”, facând referire la dr. Daniel Goleman, au tendința de a exagera în ceea ce privește valoarea aplicabilității practice a inteligenței emoționale în special în domeniul muncii și în cel academic. Landy critică afirmațiile optimste de genul:

“Eu am descoperit că cei mai eficienți lideri se asemănă printr-o calitate crucială: aceea că toți prezintă un nivel ridicat a ceea ce astăzi este cunoscut ca inteligență emoțională, … Iar cercetările mele… arată clar că inteligența emoțională este acel qua non al lidershipului” (Goleman, 1998), argumentând prin lipsa dovezilor care să susțină aceste afirmații. Cu acestă ocazie făcând diferența și între cei ce publică teste în scop comercial, care de altfel au demonstrat pe parcursul anilor că știința bine facută este

eficientă și din punct de vedere commercial, și cei considerați a forma “aripa comercială” a IE care își țin secretă marea majoritate a bazei de date științifice la care fac referire în afirmațiile lor. Deși se arată înțelegător în privința importanței protejării proprietății intelectuale, Landy plasează afirmațiile cu privire la rezultatele acestor studii în afara domeniului stiințific deoarece publicare datelor pe care se bazează un studiu este o condiție esențială pentru ca cesta să poată fi luat în serios. (Landy, 2005)

În contrast cu “aripa comercială” Landy vorbește despere “aripa academică” a inteligenței emoționale, în care îl include pe J.D. Mayer poate cel mai vehement critic al afirmațiilor de genul celora lansate de Goleman, această aripă fiind mai strictă în abordarea studiului și mai cumpătată în privința afirmațiilor legate de noul concept.

Mayer, și nu numai, în diverse publicații și-a arătat îngrijorarea față de

popularizarea excesivă a ceea ce el numeste “reprezentari naive” ale inteligenței emoționale, care ar putea fi luate în serios de cititorul de rând și chiar mai rău de unii psihologi. Acesta susține că afirmațiile de genul celora prin care persoanele cu un nivel ridicat al inteligenței emoționale dețin un avantaj esențial pentru reușita în viață sunt prea entuziaste și nu sunt susținute prin date valide după standardele științifice actuale. (Mayer,

1999)

1.8.2. Acceptarea inteligenței emoționale ca o nouă forma de inteligență

Exită voci care susțin că inteligența emoțională nu poate fi recunoscută ca o nouă formă de inteligență, printre aceștia și H.J.Esenck care critică felul în care Goleman clasifică aproape orice comportament ca fiind o “inteligență”. Definind inteligența emoțională prin abilități care nu corelează între ele, așa cum ar fi de așteptat pentru a putea fi acceptată în rândul inteligențelor, Esenck consideră că însăși viziunea lui Goleman în privința inteligenței în general este una eronată motiv pentru care apreciază teoria acestuia despre inteligența emoțională ca fiind lipsită de fundament ștințific. (Eysenck, 1998)

Alții afirmă că inteligența emoțională nu este o formă nouă de inteligență ci mai degrabă inteligența aplicată domeniul emoțional al vieții.

Multe astfel de critici sunt fondate însă nu pot fi generalizate deoarece așa cum atrag atenția J.D. Mayer, P.Salovey și D.R.Caruso conceptul de inteligență emoțională se află încă în dezvoltare. Totodată aceștia sugerează că multe din criticile publicate la adresa inteligenței emoționale par să nu ia în considerare toate datele noi apărute în domeniu ca rezultat al scăpărilor ce intervin în publicațiile științifice. (Mayer, Salovey, & Caruso,

2004)

J.D. Mayer, P.Salovey și D.R.Caruso susțin dealtfel idea că inteligența emoțională conform modelului abilităților întrunește rigorile științifice pentru a putea fi considerată o nouă formă de inteligență. Argumentul acestora reprezentandu-l două studii în urma cărora au demonstrat că modelul abilităților inteligenței emoțională întrunește cele trei criterii majore, pentru o înteligență standard, și anume:

• inteligența emoțională a putut fi operaționalizată ca un set de teste pentru abilități mentale;

• performanțele la aceste teste au fost intercorelate și parțial distincte de inteligența verbală cu care inteligența emoțională a fost comparată;

• și s-a arătat că inteligența emoțională se dezvoltă din tinerețe până la vârsta adultă tanără. (Mayer, Salovey, & Caruso, 1999)

Un aspect care trebuie luat în considerare îl reprezintă diversitatea și schimbările fregvente, discutate în continuare, ale teoriilor enuntațe de la apariția inteligenței emoționale și care reprezintă motivul lipsei credibilității conceptulului pentru mulți dintre criticii acestuia.

1.8.3. Diversitatea prea mare a teoriilor inteligenței emoționale

Diversitatea prea mare în viziunea unora a teoriilor inteligenței emoționale pare să fie un alt aspect controversat al acestui concept. Criticile venite în această direcție se referă la faptul că fluctuațiile fundamentării conceptuale fac imposibilă apariția unei teorii coerente și credibile a inteligenței emoționale. De aceiași părere este și Landy care argumentează prin revizuirile fregvente ale testelor EQ-I și ECI sau prin transformarea testului MEIS în testul MSCEIT ambele având la bază teoria abilităților inteligenței emoționale propuse de J.D. Mayer și Peter Salovey. De asemene aceste schimbări fregvente, subliniază Landy citându-l pe dr. J.M.Conte, reprezintă un impediment alaturi de secretizarea bazelor de date, pentru realizarea meta-analizelor sau a unor designuri experimentale longitudinale. (Landy, 2005)

Ca răspuns la aceste critici susținătorii modelelor inteligenței emoționale amintesc de efectul benefic al testării acestor teorii în toate direcțiile posibile de dezvoltare, tocmai pentru a clarifica în întregime aspectele unui construct psihologic atât de complex precum inteligența emoțională.

Un alt contraargument al acestor critici este cel adus de D.Goleman care atrage

atenția asupra faptului că nu doar inteligența emoțională este supusă schimbărilor frecvente, iar ca exemplu oferă cazul tradiționalului IQ care are de asemenea multiple

teorii și cu toate acestea nu este la fel de aspru criticat ca inteligența emoțională. Cu această ocazie Goleman aminteste de faptul că dezbaterile care continuă de mai bine de

100 de ani pe tema IQ-ului au dus la dezvoltarea cunoștințelor despre inteligență și aplicabilitatea practică a acestora într-o gamă largă de situații iar inteligența emoțională care este un concept relativ tânăr pare să urmeze aceiași pași. De aceea D.Goleman consideră diversitatea teoriilor ca fiind mai degrabă un indiciu al robusteței domeniului inteligenței emoționale decât o slăbiciune al acestuia.

Totodată acestă diversitate a teoriilor au dat naștere unei alte controverse și anume care dintre aceste teorii reprezintă cel mai bine inteligența emoțională.

1.8.4. Modelul Abilităților vs. Modelele Mixte

În literatura de specialitate este fregvent dezbătută problema superiorității modelul abilităților asupra modelelor mixte și viceversa, sustinătorii fiecărora dintre acestea aducând argumente în acest sens.

Susținătorii modelului abilităților critică distanțatea de aspectul cognitiv al inteligenței emoționale a modelelor mixte prin introducerea unor calități și trasături de personalitate ca testarea realității, independența, optimismul, empatia și multe altele care de cele mai multe ori nu au nimic de-a face cu inteligența sau emoțiile creând astfel mai multă confuzie în jurul conceptului. Totodată aceștia susțin ca studiile realizate, având la bază modelul abilităților, au demonstrat că inteligența emoțională este construct clar definit și distinct de altele. (Brackett, & Mayer, 2003)

În contrast cu aceștia, susținătorii modelelor mixte critică în schimb modelul abilităților propus de J.D. Mayer și Peter Salovey pentru rigiditatea acestuia datorată limitării în construcția sa la criteriile tradiționale, stricte, pe care trebuie să le intrunească un construct pentru a fi considerat o nouă formă de inteligență.

Pornind de la afirmațiile diverșilor psihologi precum Howard Gardner care spunea că testele de inteligență standardizate nu măsoară neapărat succesul academic sau reușita în viață, reprezentanții modelelor mixte ale inteligenței emoționale își apără punctele de vedere susținând necesitatea lărgirii noțiunii tradiționale de inteligență. Ei se referă la încorporarea unor aspecte, precum cele propuse în modelele mixte, care aparent ies din sfera inteligenței convenționale dar care să explice diferențele dintre reușitele persoanelor cu un nivel asemănător al tradiționalului IQ.

Cum era de așteptat criticile și controversele inteligenței emoționale nu se limitează doar la nivelului teoriilor acesteia ci apar și în planul instrumentelor de evaluare,

acestea având la bază modele pentru care o parte din criticile aduse tocmai au fost discutate.

1.8.5. Critici aduse intrumentelor de evaluare ale inteligenței emoționale

Criticile aduse intrumentelor de evaluare a inteligenței emoționale se referă în general la testele de autoevaluare care nu pot fi considerate o măsură a inteligenței emoționale propriuzise ci mai degraba instrumente de evaluare a inteligenței emoționale percepute sau în unele cazuri chiar de evaluare a personalității. (Mayer, Salovey, & Caruso, 2004)

Un argument puternic adus impotriva folosirii testelor de autoervaluare a IE îl constitue tendința subiecților de a oferii raspunsuri distorsionate cu scopul de a se prezenta intr-o lumină pozitivă. Acest comportament este cunoscut ca SDR (Socially Desirable Responding ) și reprezintă o cauza a contaminarii răspunsurilor, frevent intâlnită, la inventarele de personalitate iar acestui risc i se supun și intrumentele de măsură a inteligenței emoționale care folosesc autoevaluarea. Desigur acestă problemă poate fi evitată prin folosirea unor metode de prevenire a SDR precum folosirea unor scale speciale pentru a determina consistența raspunsurilor la itemii pe parcursul întregului test.

Critici au fost aduse și scalei MSCEIT care este destinat măsurări abilităților inteligenței emoționale așa cum este conceptualizată în modelul abilităților IE propus de J.D. Mayer și Peter Salovey. Una din criticile acestui test este cea adusă de R.D.Roberts, M.Zeidner și G.Matthews care sugerează că această scală nu măsoară abilități ci mai degrabă confomitatea argumetând acest lucru prin faptul că persoanele cu caracteristici de personalitate general deziderabile ca și conștiinciozitatea sau agreabilitatea par a fi mai eficienți în managementul emoțiilor. (Roberts, Zeidner, & Matthews, 2001)

O altă critică adusă scalei MSCEIT este cea a dr-ului N.Brody care este de părere că aceasta masoară cunoștintele de natură emoțională și nu abilitatea de a efectua sarcini relațioante cu acestea (Brody, 2004). Iar argumentul adus în acest sens îl reprezintă faptul că există persoane care deși stiu care sunt comportamentele deziderabile într-o situație cu încărcătură emoțională, acestea nu vor reușii întotdeauna să adopte un astfel de comportament.

BIBLIOGRAFIE

Austin, E.J., Saklofske, D.H., Egan, V. (2005). Personality, well-being and health correlates of trait emotional intelligence. Journal of Personality and individual differences, 38(3), 547-558

Ashkanasy, N. M., & Daus, C. S. (2005). Rumors of the Death of Emotional Intelligence in Organizational Behavior are Vastly Exaggerated. Journal of Organizational Behavior, 26, 441–452.

Bar-On, R. (2006). The Bar-On model of emotional-social intelligence (ESI). Psicothema,

18, 13-25.

Băban, A. (2007). Curs Psihologia Sănatații. (an. IV, sem. 1) Cluj Napoca: U.B.B – Psihologie IDD.

Brackett, M. A., & Mayer, J. D. (2003). Convergent, Discriminant, and Incremental

Validity of Competing Measures of Emotional Intelligence. Personality and Social

Psychology Bulletin, 29(9), 1147-1158.

Brody, N. (2004). What cognitive intelligence is and what emotional intelligence is not.

Psychological Inquiry, 15, 234–238.

Eysenck, H.J. (1998). Many Intelligences?. Intelligence: A New Look, 107-113.

Goldman, S.L., Kraemer, D.T., & Salovey, P. (1996). Beliefs about mood moderate the relationship of stress to illness and symptom reporting. Journal of Psychosomatic Research, 41, 155-128.

Goleman, D. (1998). What Makes a Leader?. Harvard Business Review OnPoint

Enhanced Edition.

Goleman, D. (2004). Inteligența emoțională, cheia succesului în viață. (Traducerea G. A.

Amza). București: Allfa. (Anul primei publicării 1998).

Goleman, D. (2007). Inteligența Emoțională (ed. a 2a, rev.). (Traducerea I. M. Nistor).

București: Curtea Veche. (Anul primei publicării 1995).

Matthews, G., Zeidner, M., & Roberts, R. D. (2002). Emotional Intelligence: Science and

Myth. MIT Press Cambridge, Massachusetts.

Mayer, J. D., & Salovey, P. (1990). Emotional Intelligence. Imagination, Cognition, and

Personality, 9, 185-211.

Mayer, J. D., & Salovey, P. (1997). What is emotional intelligence?. Emotional development and emotional intelligence: educational applications, 3-31.

Mayer, J. D. (1999). Emotional Intelligence: Popular or scientific psychology? APA Monitor, 30(8) .

Mayer, J. D., Salovey, P., & Caruso, R. C. (1999). Emotional Intelligence Meets

Traditional Standards for an Intelligence. Intelligence, 27(4), 267-298.

Mayer, J. D., Salovey, P., & Caruso, R. C. (2000). Competing models of emotional intelligence. Handbook of human intelligence, R. J. Sternberg (2nd Ed.), 396–420.

Mayer, J. D., Salovey, P., Caruso, R. C., & Sitarenios, G. (2001). Emotional Intelligence as a Standard Intelligence. Emotion, 1(3), 232-242.

Mayer, J. D., Salovey, P., & Caruso, R. C. (2004). Emotional Intelligence: Theory,

Findings, and Implications. Psychological Inquiry, 15(3), 197-215.

Mayer, J. D., Roberts, R. D., & Barsade, S. G. (2008). Human Abilities: Emotional

Intelligence. Annual Review of Psychology, 507-536.

McCrae, R.R. (2000). Emotional intelligence from the perspective of the five-factor model of personality. In R. Bar-On & J. Parker (Ed's.), The Handbook of Emotional Intelligence. San Francisco: Jossey-Bass.

Extremera, N., & Fernández-Berrocal, P. (2006). Emotional intelligence as predictor of mental, social, and. physical health in university students. Spanish Journal of Psychology, 9, 45–51.

Landy, F. J. (2005). Some historical and scientific issues related to research on emotional intelligence. Journal of Organizational Behavior, 26, 411–424.

Schutte, N.S., Malouff, J.M., Hall, L.E., Haggerty, D.J., Cooper, J.T., Golden, C.J., &

Dornheim, L. (1998). Development and validation of a measure of emotional intelligence. Personality and Individual Differences, 25, 167-177.

Stein, S. J., & Book, H. E. (2003). Forța inteligenței emoționale: inteligența emoțională și

succesul vostru. (Traducerea M. Sibinescu). București: Allfa. (Anul primei publicării 2000).

Roberts, R. D., Zeidner, M., & Matthews, G. (2001). Does Emotional Intelligence Meet Traditional Standards for an Intelligence? Some New Data and Conclusions. Emotion, 1(3), 196–231.

Vanheule, S., Desmet, M., & Meganck, R. (2007). Alexithymia and Interpersonal

Problems. Journal of Clinical Psychology, 63(1), 109–117.

<http://www.unh.edu/emotional_intelligence/>