Instrumente de Previzionare a Activității Entităților Economice

=== ea4675bd1b534b39287762e397a04ad1a55079f1_75921_1 ===

INSTRUMENTE DE PREVIZIONARE A ACTIVITĂȚII ENTITĂȚILOR ECONOMICE

CAPITOLUL 1 – SISTEMUL DE BUGETARE DIN CADRUL ÎNTREPRINDERII ECONOMICE

Previziunile legate de activitatea unei firme nu pot fii scoase din contextul în care firma își desfășoară activitatea iar metodologiile fe realizare sunt complexe, deosebit de importante. În analiza predictivă a tendințelor ce definesc contextul de desfășurare a activității firmei este recomandată o abordare care presupune o analiză pe principalele dimensiuni ce definesc mediul de afaceri ca dimensiunea politică, economică, socială, tehnologică, legislativă cu o importanșă deosebită, impactul asupra mediului natural și măsurările de protejare a acestuia. Previziunea evoluției economice depășește posibilitățile unei firme obișnuite și ca atare se recomandă procurare de informații de la entitățile specializate în acest domeniu. Variabilele microeconomice de o mare importanță care au rolul de a oferi o imagine de ansamblu asupra evoluției economice și care au o relevanță deosebită sunt reprezentate de PIB, nivelul consumului intern, evoluția comerțului exterior, inflația, cursul valutar și ratele dobânzii și multe alte variabile acestea au un impact clar și prezintă maxim interes pentru majoritatea întreprinderilor economice. La nivel microeconomic previziunile sunt realizate de organisme guvernamentale și interguvernamentale, informațiile sunt gratuite și sunt analizate de către mass-media. Desigur exostă și o mare diversitate de opinii în domeniu și susceptibilitatea că aceste informații în mod deosebit cele de la instituțiile publice, suferă deformări care au rezultat din interferența cu mediul politic. Pentru România următoarele organisme interguvernamentale realizează previziuni de interes general: Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Fondul Monetar Internațional, Asociația Europeană de Previziune pentru Macroeconomie. La nivel Național în România funcționează următoarele organisme cu o activitate practică și științifică în domeniul previziunii:

Controlul întreprinderii prin bugete reprezintă o dimensiune a gestiunii unei întreprinderi. Gestiunea bugetară reprezintă procesul prin care întreprinderea îți definește atât obiectivele pe termen scurt cât și mijloacele pentru obținerea acestora ți care se realizează prin intermediul bugetelor.

Gestiunea bugetară are în vedere elaborarea unui model de gestiune care să permite coerența ți controlul diverselor sisteme ți subsisteme ale întreprinderii.

Prin intermediul bugetului ce reprezintă un tabel ce face o previziune cifrică se asigură corența dintre diferite componente ale întreprinderii, de pildă vânzările previzionate se vor corela cu bugetul de fabricație, necesitatea aprovizionărilor cu stocuri de materii prime acestea toate formând un ansamblu coerent.

Bugetul general reflectă obiectivele direcției generale și elaborarea și execuția lui necesită o descentralizare la nivelul diferitelor centre de responsabilitate din întreprindere, devenind astfel un instrument al conducerii prin obiective.

Descentralizarea sau delegarea autorității, a responsabilităților, se face în cadrul și în limita obiectivelor prestabilite fixate prin bugetare.Bugetele, controlul bugetar formalizează structura ierarhică într-un sistem de obiective de realizat și abateri.

Gestiunea bugetară se realizează în mai multe faze.

1.Faza de previziune strategică corespunde stabilirii de previziuni prin diferite obiective sau performanțe ale întreprinderii, pe termen mediu 3-5 ani, având ca rezultat elaborarea unui plan strategic al întreprinderii.

2.Faza de bugetare constă în întocmirea de bugete ținând cont de previziuni.

3.Faza de control al bugetelor, a execuției lor.

Bugetul de regulă este întocmit pe un an și prezintă alocarea resurselor și asumarea responsabilităților de către diferițe persone ce decid în cadrul organizației, iar în vederea urmăririi corespunzător a realizării obiectivelor prevăzute bugetul anual poate fi verificat pe segmente mai mici prin intermediul bugetelor se realizează controlul bugetar care constă în compararea permanentă a rezultatelor obținute cu previziunile bugetare.

Scopul controlului bugetar este de a identifica cauza abaterii de la bugete, de informare a diferitelor grade ierarhice, de a lua măsuri corective, de a aprecia activitatea diferiților responsabili de bugete

Bugetul este deci un plan care prezintă modul de realizare a obiectivelor strategice ale întreprinderii.

1.1.Cheltuieli, venituri și costuri determinante în realizarea bugetelor întreprinderii,

Bugetul reprezintă o balanță a veniturilor și a cheltuielilor aferente unor activități, pe o perioadă de timp determinată de regulă un an, practic este un plan formulat în mărimi valorice.

Prin activitatea de bugetare se înțelege întreg procesul de elaborare, decidere și control al bugetelor precum și analiza abaterilor bugetare.

Cheltuielile includ pierderile, și acele cheltuieli ce rezultă din desfășurarea activității curente a întreprindereilor și includ și costul vănzărilor salariile și contribuțiile aferente salariilor care se varsă către bugetul de stat, amortizările care apar sub forma ieșirilor sau scăderii activelor. La rândul lor pierderile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice fără să difere prin natura lor de alte cheltuieli. În unele cazuri cheltuielile sunt recunoscute imediat în contul de profit și pierdere atunci când contul nu prezintă beneficii economice viitoare.

Alte cheltuieli se recunosc în contul de profit și pierdere atunci când apare o datorie fără a se face recunoașterea unui activ patrimonial, cum sunt de exemplu datoriile ce reprezintă garanțiile date pentru bunurile comercializate.

Contabilitatea cheltuielilor se realizează în cadrul contabilității de angajamente constituindu-se ca și cheltuială în momentul înregistrării documentelor primare în contabilitatea întreprinderii, indiferent de momentul plății ei, a furnizorului respectiv.

Veniturile constituie creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma intrărilor sau creșterii de activelor patrimoniale ori descreșteri ale datoriilor care se concretizează în creșteri ale capitalului propriu altele decât cele ce rezultă din contribuțiile acționariatului.Veniturile însăși prin definiția lor includ veniturile din activitatea de bază și cea secundară, activități curente cît și din orice alte surse. Avem diverse denumiri pentru venituri, din vânzarea produselor finite, venituri din vânzarea mărfurilor, venituri din chirii, venituri din dividende. Câștigurile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice și nu diferă ca natură de venituri.Ele apar ca rezultat în urma ieșirii activelor imobilizate,ori în urma reevaluării titlurilor de plasament. Recunoașterea veniturilor în contul de profit și pierdere are loc conform OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ partea 1-pentru aprobarea reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate emitent: Ministerul finanțelor publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014 și IAS 18, atunci când a avut loc o creștere a beneficiilor econbomice viitoare aferente creșterii unui activ sau a diminuării unei datorii, modificare care se evaluează în mod credibil. Recunoașterea veniturilor se realizează în contul de profit și pierdere din cadrul Situațiilor financiare ale întreprinderii, organizației economice, simultan cu recunoașterea creșterii activelor patrimoniale sau diminuarea datoriilor.

Când veniturile provin din valorificări de elemente patrimoniale de natura stocurilor se disting două etape de realizare a veniturilor etapa livrării și apare astfel dreptul de creanță și cea de transformarea creanțelor în bani.

Pe parcursul desfășurării activității, în întreprindere se produc în permanență operațiuni economico-financiare care determină modificarea patrimoniului, prin majorarea sau diminuarea elementelor de activ și de pasiv prezentate anterior. Modificările elementelor patrimoniale într-un sens sau altul sunt posibile cu ajutorul proceselor economice. Acestea sunt reprezentate prin structurile de venituri și cheltuieli pe care întreprinderea le înregistrează și care conduc în final la determinarea rezultatului activității, sub formă de profit sau pierdere.

Activitatea din exploatare.Este activitatea curentă ce generează operațiuni obișnuite consumuri, vânzări, amortizări, salarii, activitatea financiară este activitatea strict legată de partea financiară ce generează operațiuni privind diferențe de curs valutar, tranzacții cu plasamente financiare, încasări și plăți de dobânzi.

În contabilitatea financiară și în Situațiile financiare cheltuielile sunt reprezentatea de:

Cheltuielile din exploatare cuprind următoarele categorii:

Cheltuieli privind stocurile: reflectă consumul stocurilor de: materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, materiale nestocate rechizite de birou, energie și apă, animale, mărfuri, ambalaje. În cazul stocurilor care se vând, cum ar fi: animalele, mărfurile și ambalajele; aceste cheltuieli se înregistrează în urma vânzării, reflectând prețul la care stocurile au fost cumpărate.

Cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți: reflectă cheltuieli cu întreținerea și reparația utilajelor, cu chiriile, cu asigurările și cu studii și cercetări facturate de către furnizorii care au prestat întreprinderii aceste servicii.

Cheltuieli cu alte servicii executate de terți cuprind: cheltuieli cu indemnizații datorate colaboratorilor, cu diverse comisioane, cu protocol, reclamă și publicitate, cu transportul de bunuri și personal, cu deplasările delegaților, cheltuieli cu telefonul și cu comisioanele bancare.

Cheltuieli cu impozite și taxe: cuprind cheltuieli cu impozite și fonduri speciale datorate la bugetul statului sau la bugetele locale.

Cheltuieli cu personalul: cuprind cheltuieli cu salariile datorate angajaților și cu cotele aferente salariilor datorate la Bugetul Asigurărilor Sociale – pensii, șomaj, fond sănătate.

Alte cheltuieli din exploatare: cuprind cheltuieli generate de neîncasarea unor creanțe de la clienți, cheltuieli cu amenzi și penalități, cu donații și subvenții acordate, cheltuieli ocazionate de vânzarea imobilizărilor.

Cheltuieli din exploatare privind amortizări și provizioane: cuprind cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor și constituirea provizioanelor pentru activitatea de exploatare.

Cheltuielile financiare cuprind următoarele categorii: pierderi din creanțe legate de participații ocazionate de neîncasarea unor creanțe imobilizate; cheltuieli ocazionate de vânzarea titlurilor imobilizate și a plasamentelor financiare pe termen scurt reflectă prețul la care acestea au fost cumpărate; cheltuieli din diferențe de curs valutar ocazionate de plata datoriilor la un curs mai mare și încasarea creanțelor la un curs mai mic; cheltuieli cu dobânzi plătite; cheltuieli cu amortizări și provizioane privind activitatea financiară cuprind cheltuieli cu amortizarea primelor de rambursare a obligațiunilor și cheltuieli cu constituirea provizioanelor pentru activitatea financiar

În contabilitatea financiară și în Situațiile financiare veniturile sunt reprezentatea de:

Veniturile din exploatare cuprind următoarele categorii:

Venituri din vânzări: cifra de afaceri a întreprinderii cuprinde veniturile ocazionate de vânzarea bunurilor și serviciilor: produse finite, semifabricate, produse reziduale, servicii prestate, studii și cercetări, chirii, mărfuri, alte activități. Ele reflectă prețul de vânzare al bunurilor, respectiv tariful serviciilor.

Variația stocurilor: cuprinde veniturile din producția de stocuri prod finite, semifabricate, produse reziduale și producție neterminată, reflectă valoarea acestor bunuri aflate pe stoc.

Venituri din producția de imobilizări: cuprind veniturile din producția de imobilizări necorporale și corporale, respectiv valoarea acestor imobilizări realizate în producție proprie.

Venituri din subvenții de exploatare: cuprind subvențiile încasate de la bugetul statului în scopul de a sprijini activitatea curentă a întreprinderii.

Alte venituri din exploatare: cuprind venituri din amenzi și penalități percepute terților, din donații și subvenții acordate, din vânzări de imobilizări, venituri din subvenții pentru investiții.

Venituri din provizioane pentru activitatea de exploatare cuprind veniturile ocazionate de anularea provizioanelor pentru activitatea de exploatare.

Veniturile financiare cuprind următoarele categorii: venituri din imobilizări financiare reflectă dividende încasate de la alte firme în schimbul titlurilor imobilizate deținute în cadrul acestora; venituri din creanțe imobilizate dobânzi încasate pentru împrumuturi acordate altor firme; venituri din vânzarea titlurilor imobilizate și a investițiilor financiare pe termen scurt reflectă prețul de vânzare al acestora; venituri din diferențe de curs valutar ocazionate de plata datoriilor la un curs mai mic și încasarea creanțelor la un curs mai mare; venituri din dobânzi încasate; venituri din provizioane pentru activitatea financiară cuprind veniturile ocazionate de anularea provizioanelor pentru activitatea financiară.

În concluzie veniturile sunt surse produse sau obținute care determină o creștere a situației patrimoniale nete iar cheltuielile sunt consumuri sau utilizări de resurse care antrenează o diminuare a situației patrimoniale nete.

Costul reprezintă acea cheltuială sau ansamblu de cheltuieli aflat în corespondență cu finalitatea sau obiectul producerii respectivelor cheltuieli și poate să existe un decalaj între perioada efectuării cheltuielilor și recunoașterea lor în structura costurilor iar încasările și plățile generate de venituri și cheltuieli sunt transferuri de masă monetară cu scopul acoperirii unei obligații.

O clasificare a cheltuielilor se poate face și în funcție de decalajul temporar între cheltuieli și plăți:

Cheltuieli înregistrate după efectuarea plăților în cazul achizițiilor de imobilizări, plata anticipată a chiriilor, a primelor de asigurare, abonamentelor;

Cheltuieli înregistrate înainte de efectuarea plăților precum cheltuielile salariale, stocuri;

Altă clasificare a cheltuielilor este dată de integrarea lor în costuri:

Neincorporabile precum amenzile, penalitățile, amorizările, cheltuielile de constituire, cheltuieli cu investițiile financiare, cheltuielile cu impozitul pe profit.

Incorporabile , integral incorporabile care se referă la cheltuielile de exploatare;

Incorporabile , calculate precum cele de natura amortizării, cheltuielile în avans;

Cheltuielile supleative care se referă la capitalul propriu al întreprinderii

Contabilitatea de gestiune studiează costurile fără de care nu se pot întocmi bugetele de venituri și cheltuieli.

Clasificarea costurilor:

Costul vizeaza informarea factorilor de decizie, el permite acestora să-și formeze o opinie de ansamblu asupra întreprinderii și, totodată să gestioneze relațiile cu clienții prin intermediul prețurilor. Combinată cu alte tipuri de instrumente, informația cost devine și un instrument puternic în cadrul controlului de gestiune. Costurile complete apar potrivite pentru abordarea procesului decizional cel puțin la nivelul deciziilor care vizeaza relația cu piața.

Pentru calculul costului complet poate fi utilizată metoda centrelor de analiză, care se bazează pe separarea costurilor in doua categorii :

costuri directe, care pot fi usor atasate produselor prin implementarea unui sistem documentar eficient bonuri de consum ;

costuri indirecte, care nu pot fi afectate fara ambiguitate si care sunt directe in raport cu unele sectoare de activitate, denumite centre de analiza.

Pot fi distinse urmatoarele tipuri de costuri :

Costul de achiziție include atât totalul cheltuielilor generate de activitatea de aprovizionare, cât și pe cele ale activității de stocare. In costul de achizitie putem distinge:

O parte de costuri directe, care cuprinde prețul de cumparare al stocurilor, reduceri comerciale, cheltuieli de transport, comisioane, taxe nedeductibile ;

O parte de costuri indirecte, care include cheltuielile inregistrate la departamentul de aprovizionare, cum sunt cele de manipulare, transport si stocare a materiilor prime si materialelor cumparate.

Costul de producție conține toate cheltuielile care se fac pentru a transforma stocurile de materii prime și materiale în produse finite. Costul de productie poate fi partajat în:

costuri directe de productie precum materiile prime si materialele consumate, manopera directa, alte cheltuieli directe de productie;

costuri indirecte de producție ca energie, apa, iluminat, încălzire, reparații și întrețineri, amortizari.

Costurile de distribuție reflectă efortul total al întreprinderii de a vinde o anumită cantitate de produse și poate fi structurat în două componente:

costuri directe de distribuție, care includ cheltuielile de livrare, cheltuielile cu publicitatea, cheltuielile de ambalare ;

costuri indirecte de distribuție, care încorporează toate cheltuielile generate de funcționarea departamentului de distribuție, stocaj, transport, servicii post-vânzare.

Dezavantajele costurilor complete.

a) includerea de informatii nerelevante pentru procesul decizional: intrucat metodologia costurilor complete vizeaza alocarea intregii mase a costurilor asupra produselor, includerea de elemente nerelevante in informatia cost complet este inevitabila;

b) nevoia de baze de repartizare : deoarece nu toate costurile de productie sunt direct atribuite fiecarui produs necesitatea atasarii costurilor indirecte la fiecare prdus solicita alegerea unor baze de repartizare.

c) oportunitatea : costul complet este in mod cert o informatie fiabila, insa, sub aspectul oportunitatii, aceasta informatie prezinta deficiente ; obtinuta la finalul procesului de productie, este foarte posibil ca ea sa nu fie disponibila pentru o decizie luata mai devreme.

1.2. Metoda costurilor variabile

Aceasta metoda se bazează pe repartizarea cheltuielilor variabile directe și indirecte asupra fiecarui produs, în timp ce totalul cheltuielilor fixe nu este supus repartizarii, acestea fiind considerate costuri ale perioadei.

Logica metodei consta in faptul ca, fiecare produs contribuie cu o marja pe costuri variabile la acoperirea totalului cheltuielilor fixe. Rentabilitatea fiecarui produs se apreciaza prin existența unei marje pozitive.

Avantajele metodei : metoda permite analize pe termen scurt, atunci cand intreprinderea nu este in situatia de a-si modifica nivelul capacitatii de productie; calculatia este simplificata, intrucat se repartizeaza numai cheltuielile variabile indirecte ; permite un control mai bun al cheltuielilor ; evidentiază produsele cele mai rentabile.

Dezavantajele metodei : evaluarea stocurilor este facuta la nivelul costurilor partiale, fiind necesare calcule suplimentare pentru determinarea costului complet utilizat in raportarile financiare ; nu intotdeauna distinctia cost fix – cost variabil este usor de realizat.

1.3. Metoda costurilor directe

Se bazeaza pe diferentierea cheltuielilor indirecte, permitand calculul marjei asupra costurilor

Avantajele metodei : permite luarea deciziilor, precum si modificarea gamei sortimentale a produselor, fara a modifica insa structura de baza ; alocând asupra produselor numai cheltuielile directe, elimina definitiv arbitrariul din procesul de rapartizare a heltuielilor indirecte, care sunt acoperite din marjele degajate pe fiecare produs.

Dezavantajele metodei : nu ofera o informatie utila previziunilor ; volumul costurilor indirecte este tot mai mare intr-o intreprindere, si tocmai aceastea nu fac obiectul calculatiei in logica metodei ; stocurile sunt evaluate la cost parțial.

1.4. Metoda metoda costurilor specifice

Aceasta metoda este un un amestec între cele doua metode prezentate anterior.

Logica se rezidă în alocarea asupra produselor atât a costurilor variabile, cat si a unei părți dintre cele fixe. Costurile fixe indirecte sunt considerate costuri ale perioadei și nu fac obiectul repartizării.

Este permis astfel calculul a doua marje : marja pe costuri variabile sau marja asupra costurilor variabile ; marja pe costuri fixe specifice sau marja asupra costurilor fixe specifice.

Avantajele metodei : permite obtinerea de informatii referitoare la gestiunea centrelor de responsabilitate ; permite aprecierea rentabilitatii produselor sau activitatilor, atunci cand acestea genereaza costuri de structura ; permite determinarea punctelor de echilibru pe fiecare produs sau activitate.

Dezavantajele metodei : evaluarea stocurilor la costuri partiale ; dificultatea din ce in ce mai mare de a face o distinctie neta intre cheltuielile operationale si cele de structura; deși se elimină din calculatie costurile comune, nu se poate elimina arbitrariul presupus de repartizarea cheltuielilor indirecte.

1.5. Rolul contabilității financiare în realizarea previziunilor întreprinderilor economice

Sursa principală de date și informații o constituie contabilitatea, cu cele două laturi complementare ale sale: contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune. De asemenea, realizarea unui control de gestiune permanent depinde în mare măsură de datele și informațiile rezultate în urma analizelor economico-financiare. Pornind de la prevederile legii, reținem rolul contabilității care, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor juridice și fizice prevăzute, trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.

Având în vedere cele menționate, rezultă că, deși este construită în primul rând pentru satisfacerea cerințelor de informare ale mediului extern, contabilitatea financiară este foarte utilă nevoilor interne ale controlului de gestiune, atât prin rigoarea înregistrărilor, dată de documentele justificative, cât și prin documentele oficiale de prezentare a situației economico-financiare, situațiile financiare anuale

Totuși, din practică a rezultat că utilizarea informațiilor contabilității financiare prezintă și unele inconveniențe legate, în principal, de rigoarea aplicării principiilor contabile ca prudența, permanența metodelor, continuitatea activității, evaluarea separată a elementelor activ și pasiv, pragul de semnificație, care influențează uneori corectitudinea informațiilor legate de valoarea de amortizare, valoarea actuală a stocurilor etc.

Față de cele menționate, se mai poate spune că, prin orientarea spre furnizarea de informații legate de poziția financiară și performanța unei organizații, contabilitatea financiară constituie un real sprijin pentru management în îndeplinirea funcțiilor sale. În mod practic, contabilitatea financiară joacă un rol complementar în raport cu contabilitatea de gestiune ceea ce asigură configurarea imaginii complete a stării organizației la un moment dat și, în mod deosebit, la încheierea exercițiului.

Rolul contabilității de gestiune în desfășurarea controlului de gestiune izvorăște din obiectivele stabilite pentru aceasta prin reglementările în vigoare.

Contabilitatea de gestiune va asigura, în principal, înregistrarea operațiilor privind colectarea și repartizarea cheltuielilor pe destinații, respectiv pe activități, secții, faze de fabricație, centre de costuri, centre de profit, după caz, precum și calculul costului de achiziție, de producție, de prelucrare al bunurilor intrate, obținute, lucrărilor executate, serviciilor prestate, producției în curs de execuție, imobilizărilor în curs.

Astfel, pornind de la urmărirea modului în care se repartizează cheltuielile pe destinații, managementul poate obține informații importante pentru luarea deciziilor care vizează: evaluarea anumitor elemente ale bilanțului legate de stocuri și imobilizări, costurile pe activități, construirea și urmărirea execuției bugetului de venituri și cheltuieli, elaborarea și urmărirea programelor de dezvoltare și/sau desfacere, vânzări. De asemenea, contabilitatea de gestiune asigură posibilitatea evaluării eficienței economice pe baza costurilor planificate și a celor realizate prin analiza abaterilor și a cauzelor apariției acestora etc., concomitent cu stabilirea responsabilităților executanților în activități. Totodată, foarte important este faptul că, în cadrul contabilității de gestiune, accentul este pus pe departamentele individuale din cadrul activității și nu pe activitatea ca un întreg.

Pornind de la aspectele menționate, se constată o tendință în sensul că tot mai mulți autori consideră contabilitatea de gestiune ca fiind inclusă în controlul de gestiune explicată astfel: în general în contabilitatea de gestiune se integrează atât elemente de contabilitate analitică clasică așa cum ar fi calculul și controlul costurilor cât și elemente de gestiune bugetară cum sunt elaborarea bugetelor și urmărirea execuției acestora, care corespund câmpului de acțiune a controlului de gestiune. Această tendință se situează înca la nivel de controversă întrucât simpla derulare a activităților contabilității de gestiune nu poate substitui procedurile unui control de gestiune performant care includ utilizarea datelor și informațiilor furnizate de contabilitatea de gestiune. Ca urmare, putem spune că, de fapt, eficientizarea continuă a activităților unei întreprinderi presupune în egală măsură găsirea de noi forme și metode de utilizare de către controlul de gestiune a instrumentelor oferite de contabilitate, astfel încât să poată fi determinate în timp oportun valorile corecte ale indicatorilor evaluați.

1.6. Analiza economico-financiară sursă importantă în previzionarea activității economice

Pornind de la faptul că într-o întreprindere managementul utilizează controlul, sub diferitele sale forme, pentru urmărirea stadiului și calității execuției programelor de activități și, respectiv, a îndeplinirii obiectivelor stabilite, devine foarte evidentă necesitatea utilizării datelor și informațiilor oferite de analiza economico-financiară. Doar în acest fel pot fi cercetate în detaliu rezultatele obținute și factorii care le-au determinat. De asemenea, pe baza rezultatelor analizei economico-financiare, se pot stabili în detaliu măsurile ce se impun atât pentru corectarea abaterilor cât și pentru eficientizarea utilizării resurselor de toate tipurile în activitatea de bază a întreprinderii.

Prin urmare, analiza economico-financiară este cea care asigură profunzime controlului de gestiune prin faptul că, așa cum rezultă și din etimologia cuvântului “analiză”, aceasta vizează detaliile referitoare la fiecare componentă a elementelor cercetate și face posibilă identificarea tuturor factorilor determinanți precum și cauzele și împrejurările producerii diferitelor evenimente și fenomene. În literatura de specialitate, analiza economico-financiară este strâns legată de atribuțiile managementului și funcțiile întreprinderii. Astfel, una din referirile la acest lucru statuează că oricare dintre funcțiile întreprinderii presupune, pentru desfășurarea sa, exercitarea tuturor atributelor conducerii, adică previziune, organizare, coordonare, comandă sau decizie și control.

La rândul lor, toate funcțiile conducerii necesită anumite tipuri de analiză pentru înfăptuirea lor. Această remarcă scoate și mai mult în relief rolul analizei economico-financiare ca instrument al controlului de gestiune, dar și complementaritatea celorlalte elemente ale analizei cu elementele specifice controlului ceea ce permite eliminarea oricăror posibilități de confuzie privind cele două concepte.

1.7. Controlul de gestiune prin metoda costurilor, rolul lui în previzionare

Așa cum rezultă din denumirea sa, evoluția controlului de gestiune este strâns legată de cea a contabilității de gestiune ca principal furnizor al informațiilor necesare evaluărilor prin care se stabilește situația reală dintr-o organizație economică.

Literatura de specialitate prezintă o serie de polemici privind autorii conceptului de control de gestiune.

Astăzi, controlul de gestiune dispune de un ansamblu de proceduri, tehnici și metode de lucru, precum și de personal specializat concomitent cu o bază tehnologică adecvată (hard și soft) ceea ce permite realizarea de performanțe remarcabile în cunoașterea și stăpânirea fenomenului economic.

Se poate observa că principalii furnizori de date și informații sunt: contabilitatea de gestiune, contabilitatea financiară, analizele economico-financiare, precum și alte surse (producție, personal, salarizare etc.). De asemenea, esența activității de control de gestiune o constituie procesarea datelor și informațiilor care se poate face prin diverse forme și metode din utilizarea cărora rezultă și principalele forme de organizare a controlului.

Indiferent de forma de control adoptată, procesarea datelor și informațiilor se va încheia cu elaborarea de rapoarte sau/și diverse situații statistice adaptate specificului activității de bază a entității, concluzii și propuneri. Acesta este momentul interconectării controlului de gestiune cu managementul care analizează și decide atât în privința suficienței elementelor prezentate cât și a corespondenței dintre realizări și obiective.

În situația organizațiilor mai mici, aceste atribuții pot fi delegate departamentelor financiare economice cărora le vor fi indicate și principalele instrumente ce se vor utiliza în cadrul controlului pentru a se putea asigura managementului tot ceea ce este necesar pentru “pilotarea” în condiții de siguranță a organizațiilor.

În astfel de situații, de o mare importanță este calitatea personalului din toate structurile organizaționale implicate, aceasta fiind una din principalele preocupări ale managementului pentru asigurarea îndeplinirii cu succes a rolului controlului de gestiune, de interfața între management și structurile operaționale.

Controlul de gestiune utilizează o diversitate de instrumente ca: bugetele, standardele, costurile, rapoartele, prețurile de cesiune internă, centrele de responsabilități.

Dintre acestea, costurile și bugetele sunt considerate ca fiind cu o mare relevanță practică, având o funcție predominant informativă, ceea ce permite managementului să-și formeze o imagine mult mai cuprinzătoare asupra ansamblului întreprinderii.

De asemenea, informațiile privind costurile permit gestionarea mai eficientă a relațiilor cu clienții nu doar prin intermediul prețurilor ci și prin acuratețea și detalierea corespunzătoare a datelor și informațiilor din acest domeniu.

Pornind de la instrumentul principal utilizat în exercitarea controlului de gestiune și care, bineînțeles, este cel mai adecvat tipului de management adoptat de entitatea economică, rezultă și denumirea metodei utilizate, în cazul nostru cea a costurilor pe care o vom dezvolta în continuare.

În acest scop, vom ține cont că sursa principală de informații o constituie contabilitatea de gestiune a cărei organizare și funcționare trebuie să asigure caracteristicile de bază ale informației-cost acceptate de majoritatea autorilor literaturii de specialitate: oportunitatea, fiabilitatea și relevanța astfel încât această informație să fie potrivittă pentru luarea deciziei corecte. În mod practic, informația-cost trebuie asigurată oportun, fără să conțină elemente incorecte și să faciliteze evaluarea evenimentelor cu care se confruntă organizația.

Dacă ne referim la conținutul costurilor calculate, distingem:

costurile complete care sunt date de concordanța deplină dintre cheltuielile înregistrate în contabilitatea financiară și cele încorporate în mod real în costuri;

costurile parțiale ce includ doar o parte din cheltuieli, respectiv cele variabile directe și indirecte ce se repartizează asupra fiecărui produs.

Totuși, trebuie remarcat faptul că în literatura de specialitate există numeroase moduri de abordare a clasificării costurilor, diferențele pornind de la criteriile utilizate, de la specificul activităților evaluate, precum și de la metodele de calcul adaptate. Din această variantă de clasificare se poate observa importanța ce trebuie acordată definirii clare a terminologiei utilizate în demersurile pentru derularea activităților în cadrul controlului de gestiune pentru asigurarea înțelegerii corecte și a abordării unitare, atât de către procesatorii de date și informații, cât și de către factorii decizionali cărora le sunt puse la dispoziție datele și informațiile. De asemenea, se observă complexitatea și profunzimea perspectivelor din care trebuie privit impactul costurilor asupra activităților economice și, implicit, a multiplelor variante ce pot fi puse la dispoziția managementului pentru analiză și decizie.

Cheltuielile directe sunt evidențiate pentru fiecare produs prin intermediul unor documente specifice, bonuri de consum, bonuri de lucru, tabele de repartiție. Cheltuielile indirecte sunt cele care provin din elementele ce nu sunt alocate direct produselor ci prin intermediul structurilor centrelor care participă la ansamblul activității entității productive Ca exemplu: salariile contabililor, ale personalului administrativ. Astfel, aceste cheltuieli indirecte devin directe în raport cu structurile centrele de analiză respective.

Din cele prezentate rezultă importanța factorului organizatoric al unei entități economice pentru evidențierea cât mai clară a procesului de formare a costurilor complete.

Observăm că modul de organizare a structurii organizatorice a entității în centre principale participante direct la procesul productiv și centre auxiliare administrative, logistice permite delimitarea clară a tuturor tipurilor de cheltuieli, precum și stabilirea politicii proprii de alocare a acestora către produsele realizate.

CAPITOLUL 2 – TIPURI DE BUGETE DIN CADRUL ÎNTREPRINDERII

2.1. Previzionarea Situațiilor financiare ale întreprinderii,

Situațiile financiare ale întreprinderii, evidențiează cifric și în etalon monetar echilibrul financiar al întreprinderii prin previzionarea poziției financiare, a raportului dintre active, datorii, capitaluri proprii.

Bilanțul contabil previzional se prezintă ca un bilanț tradițional pornind de la Bilanțul inițial,

Diferite posturi modificate corespunzător evenimentelor bugetare sau ca urmare a efectelor acestora. Toate informațiile ce permit obținerea unei imagini a poziției financiare previzionate care poate fi considerată de către managementul întreprinderii prea riscantă pentru potențiali creditori, sau un evidențiează posibilități de creștere interne, externe sau suplimentare.

Elaborarea unui bilanț contabil previzional permite aprecierea poziției financiare și a fondului de rulment. Conform cadrului general pentru întocmirea situațiilor financiare, structurile legate direct de evaluarea poziției financiare sunt activele, datoriile și capitalurile proprii. Fondul de rulment reprezintă sursa de care are nevoie o organizație pentru a putea continua să-și continue tranzacțiile, sau să-și continue activitatea sa economică. Fondul de rulment este constituit din resurse materiale și lichidități. Acesta se utilizează în analiza financiară pentru a aprecia echilibrul financiar pe termen lung și contribuția sa la finanțarea pe termen scurt. Dacă fondul de rulment este pozitiv,capitalurile permanente permit finanțarea integrală a activelor imobilizate și a unei părți din cele circulante, dacă fondul de rulment este negativ, capitalurile permanente sunt insuficiente pentru finanțarea activelor imobilizate rezultând un necesar de fonduri pe termen scurt.

Situațiile financiare previzionate sunt instrumente utile în procesul decizional atât în activitatea curentă a firmei cât și în anumite momente speciale;pe baza situațiilor financiare estimative se pot lua hotărâri și decizii referitoare la:

1.Previzionarea cifrei de afaceri ( a vânzărilor)

Previziunea vănzărilor este punctul de plecare a tuturor previziunilor dintr-o întreprindere, reprezentând componenta principală a cifrei de afaceri pentru majoritatea societăților comerciale, excepție fac societățile de leasing a căror cifră de afaceri este dată de către dobânzile încasate. Pe baza estimării vânzărilor se pot estima și celelalte elemente care variează în strânsă corelație cu aceasta, volumul vânzărilor devine un punct critic în estimarea situațiilor financiare în ansamblul lor. Dacă previziunea vânzărilor are o valoare nejustificată consecințele pot fi grave.

Interacțiunea dintre preț și cantitatea văndută este de bază, presupune că o creștere a prețului nu duce automat la o creștere valorică a vănzărilor deorece există posibilitatea ca din punct de vedere cantitativ vânzările să scadă datorită diminuărilor de cereri la nivelul de preț respectiv.Tot o scădere a prețurilor poate duce la un nivel al vânzărilor mai ridicat din punct de vedere valoric.previziunea vânzărilor este influențată puternicde către mediul extern firmei și de către strategia adoptată de către politica de management a firmei.

Există două abordări majore în ceea ce privește previziunea vînzărilor și anume: previziunea directă a vânzărilor, previziunea vânzărilor pe baza cotei de piață previzionate.

2.Previzionarea elementelor din situațiile financiare care variează proporțional cu cifra de afaceri

În contextul previziunii pe termen mediu ți lung o abordare des utilizată în practică pentru estimarea elementelor situațiilor financiare referitor la celelalte elemente care variează direct proporțional cu cifra de afaceri, este raportarea globală a respectivelor elemente la cifra de afaceri. Această abordare, simplă și eficientă este bazată pe metode statistice. Are o mare aplicabilitate în orientarea managerilor, ea pornește de la ipoteza viabilă că majoritate posturilor bilanțiere,elementele contului de profit și rezultate variează odată cu cifra de afaceri. Pentru previziunile pe termen scurt, operative această abordare nu oferă o imagine foarte detaliată.

Relația la nivel global dintre un element al situațiilor financiare și cifra e afaceri poate fi stabilită prin două metode:

1.Metoda procent din cifra de afaceri,

2.Metoda regresiei.

a)Previzionarea cheltuielilor, elemente a situațiilor financiare

1.Metoda procent din cifra de afaceri

Această metodă se poate folosi pentru acele elemente ale situațiilor financiare care variează proporțional cu cifra de afaceri, în această categorie intră o parte importantă a elementelor de cheltuieli din contul de profit și pierdere precum și elementele bilanțiere de tipul activelor circulante.

b)Previzionare activelor imobilizate, elemente le situațiilor financiare:

Nivelul activelor imobilizate este considerat optim sau cel puțin la un nivel normal ceea ce înseamnă că firma a avut un grad maxim de utilizare a capacității de producție; un nivel maxim de utilizare a capacității de producție. Un nivel superior al cifrei de afaceri se poate realiza doar cu o investiție suplimentară.

Investițiile se pot realiza relativ constant în raport cu cifra de afaceri când nu sunt necesare investiții considerabile pentru extinderea capacităților, în salturi când din considerente de natură tehnologică investițiile presupun valori mari ale activelor fixe, dar în acest caz creșterea cifrei de afaceri numai cu un procent implică totuși o valoare mare de creștere a valorii imobilizărilor, deci pentru investițiile mici asupra imobilizărilor sunt ineficiente făcând să crească cifra de afaceri cu sporuri foarte mici nesemnificative.

c)Previzionarea pasivelor curente, elemente nonfinanciare ale situațiilor financiare:

Dacă nivelul pasivelor curente sunt considerate cel puțin la un nivel normal sau optim, ele vor crește odată cu cifrade afaceri. Această metodă presupune previzionarea lor în funcție de viteza de rotație iar acest fenomen se numește creștere spontană naturală.

Dacă în trecut au existat, au înregistrat valori anormale, ca durată de rotație și sunt nefavorabile în raport cu rotația creanțelor, atunci ele trebuiesc să fie corectate pentru a putea să existe în limite normale de efciență.

d)Previzionarea unor elemente din situațiile financiare precum necesarul suplimentar de fonduri

Necesarul suplimentar de fonduri va fi acoperit pe seama a trei surse: capitaluri proprii, subvenții pentru investiții, fonduri nerambursabile, credite bancare pe termen scurt, mediu sau lung.

e) Previzionarea unor elementa care reprezintă sursele de finanțare permanente

Sursele de finanțare permanente precum capitalurile proprii și creditele bancare pe termen mediu și lung nu variază în mod direct cu variația cifrei de afaceri, ele implică termene îndelungate și valori mari.

Se apelează totuși la ceste surse numai când are loc o sporire a ctivelor imobilizate. Alegerea între resursele permanente se face de regulă astfel:

Costurile resurselor permanente: pentru capitalurile proprii dividendele acordate, pentru împrumuturi nivelul dobânzii,

f)Previzionarea elementelor situațiilor financiare care reprezintă creditele bancare pe termen scurt

2.2. Bugetul vânzărilor,

Procesul de planificare și control se aplică de oricare întreprindere economică indiferent de activitatea sa principală, dar totodată se ține seama la întocmirea bugetului de activitatea sa de exploare. Bugetul master are un format subiectiv depinde de cel care face aceasta.Bugetul vânzărilor reprezintă previziunea cifrată a vânzărilor pe tipuri de produse sau pe grupe de produse în cantități și prețuri pe destinații și perioade. Previzionarea vănzărilor constituie una dintre cele mai imortante etape în constituirea bugetului, este etapa de definire a politicii comerciale a întreprinderii. Toate celelalte bugete se bazează pe acest buget de previzionare al vânzărilor.

Bugetul de vânzări se poate realiza pe baza trendului de vânzări dintr-o anumită perioadă de timp, se poate realiza o previziune aproximativă pe sortimente de produse, se previzionează nivelul fiecăruia dintre cele trei piețe culegând informațiile corespunzătoare și cele complementare. Urmează analiza cotei propabile de piață pentru fiecae produs având în vedere capacitatea de producție a întreprinderii, capacitatea de producție a competitorilor, produse noi sau îmbunătățite ale întreprinderii sau ale concurenței.Se va ține seama și de strategiile de preț, dacă prețul crețte poate fi înregistrată ți o creștere de profit brut, dacă prețul scade se previzionează o creștere a cotei de piață. Dacă există piață internă se ia în calcul modificarea ratei de schimb valutar și trendul acesteia.La previzionarea vânzărilor se ține sema și de campaniile de publicitate și promoții, analiza comenzilor nesatisfăcute ți analiza comenzilor cele mai noi, recente.O previziune greșită a vânzărilor poate să aibă consecințe grave asupra activității organizației, ea trebuie făcută corect ți pe termen lung.

Studiile de marketing iau în considerare produsele existente pe piață, fabricate de întreprindere dar și produsele noi. Studiile de marketing cuprind și cercetarea mediului extern, conjuctura generală a economiei, poziția în raport cu concurența, nivelul prețurilor, comportamentul consumatorilor în perspectivă riscurile de faliment ți studiile de marketink care cercetează mediul intern referitor la capacitatea de producție normală, politica comercială, politica de prețuri, totalitatea mijloacelor de promovare a vânzărilor.

Bugertul vânzărilor este un buget pivot care permite coordonarea celorlate bugete. Vânzările condiționează intreaga activitate a întreprinderii, variația acestora poate fi considerat principal factor de risc asupra performanței și poziției financiare a întreprinderii.

Bugertul vânzărilor stă la baza bugetului de capital, de investiții,

Nivelul vânzărilor influențează bilanțul deoarece veniturile angajate vor determina soldul creanțelor,

Cheltuielile de desfacere sunt determinate de volumul vânzărilor care solcită un cost de distribuție corespunzător,

Cheltuielile de marketing ar putea fii determinate de creșterea volumului de vânzări, diversificarea sortimentului de produse care duc la desfoșurarea unor noi campanii publicitare. Vânzările unei companii generează fluxuri pozitive de numerar deci creșterea volumului de vânzări determină creșterea fluxurilor de trezorerie. În realizarea bugetului de vănzări este necesar să se țină seama de câțiva factori:

1.Pentru fiecare produs al întreprinderii managementul trebuie să țină seama de veniturile din vânzări pentru fiecare linie de produs în parte;bugetele variează de la o întreprindere economică la alta și pentru unele dintre ele este necesar să se stabilească bugete pentru liniile de producție individuale și să arate vânzările prognozate pentru fiecare produs utilizând codul produsului în termen de unități de producție și venituri pe unitate.

2.Perioadele în care bugetul poate fi divizat sunt săptămâni, luni, trimestre, ani.

3.Este nevoie de multe ori o analiză a vânzărilor pe zone gegrafice, teritorii fie dintr-o anumită țară o divizare pe țări sau regiuni.

2.3. Bugetul costurilor comerciale,

Acest buget prezintă detaliat cheltuielile previzionate funcției de vânzare ale societății. Independent de provizionarea vânzărilor se estimează costurile comerciale, elaborându-se bugetul activității comerciale. Una dintre problemele importante în previzionarea cheltuielilor activității comerciale este separarea cheltuielilor în funcție de comportamentul fașă de volumul de activitate.

Responsabilitatea în elaborarea bugetului activității comerciale revine departamentului de vânzări și se elaborează după realizarea bugetului de vânzări, fiecare întreprindere abordează în manieră proprie elaborarea bugetului de activități comerciale și alte cheltuieli caracteristice activității desfășurate.

Aceste două bugete, bugetul vânzărilor și bugetul activității comerciale, pot fi construite separat sau reunite în acelați document.

2.4. Bugetul de producție

Reprezintă un plan detaliat care identifică produsele sau serviciile ce trebuie fabricate pentru a realiza bugetul de vânzări, programul de vânzări și asigurarea nevoilor de aprovizionare cu stocuri de materii prime și materiale.

Nivelul producției se deduce din programul vânzărilor ți din raportul stocurilor de produse finite.

2.5. Bugetul cheltuielilor indirecte de producție

Acesta reprezintă previziunile asupra cheltuielilor indirecte de producție altele decât cheltuielile directe privind materialele și manopera necesare în realizareaproducției programate iar costurile indirecte de producție includ cheltuielile prezintă previziunile privind cheltuielile indirecte de producție altele decât cele directe cu manoperași materii prime ți materialele consumabile aferente produselor obținute.

Costurile indirecte de producție includ: cheltuielile proprii centrului ți costurile prestațiilor primite prin decontare de la alte centre cum ar fii prestațiile primite de la atelierul mecanic de pildă.

Estimarea cheltuielilor indirecte de producție are în observație și comportamentul cheltuielilor față de volumil activității adică separarea în cheltuieli variabile și fixe , aceasta pntru a asigura elaboraea unui buget flexibil.

Costurile variabile ca energia , apa, combustibilul se previzionează în corelație cu volumul activității iar costurile fixe reprezentate de amortizare, materiale consumabile, salariile personalului indirect productiv, în funcție de politica de amortizare, de personal, de conjuctura perioadei bugetare.

Scopurile bugetului cheltuielilor indirecte de producție pot fi sintetizate în integrarea bugetelor cheltuielilor indirecte de producție elaborate de managerii departamentelor de producție pot fi sintetizate în integrarea bugetelor cheltuielilor indirecte de producție elaborate de către managerii departementelor de producție și servicii ți acumularea informațiilor din aceste bugete și determinarea ratelor de absorție a cheltuielilor indirecte de producție.

2.6. Bugetul aprovizionărilor

Acest buget prezintă detaliat previziunile privind atât consumurile de materiale cât și necesarul de achiziționat.

Pe baza informațiilor bugetului de producție și modificările previzionate ale stocurilor de materii prime și materiale se determină consumul de materiale și materii prime.

Consumurile programate permit estimarea materialelor de achiziționat în unități fizice.

Obiectivul bugetului aprovizionărilor constă în gestionarea eficientă a cumpărăturilor astfel încât să se evite perturbări în derularea programului de producție și vânzări, cât și administrarea unui stoc optim pentru a asigura diminuarea imobilizărilor capitalurilor

2.7. Bugetul taxei pe valoarea adăugată

Acest buget include previziunile decontărilor privind creanțele și datoriile fiscale aferente taxei pe valoare adăugată. Taxa pe valoarea dăugată este un impozit indirect care se datorează bugetului de stat și suportat de consumatorul final. TVA este calculat și decontat de către entitatea economică plătitoare de TVA, dar aceasta nu are efect asupra rezultatului entității economice dar cu efecte asupra trezoreriei sale asupra lichidității sale.

La întocmirea acestui buget se are în vedere Tva-ul deductibil aferent achizițiilor, Tva-ul colectat aferent vânzărilor perioadei curente și dacă există TVA-ul de recuperat din perioada precedentă.

2.8.Bugetul de trezorerie

Reprezintă o previziune cifrată aintrărilor și ieșirilor de lichidități, respectiv încasări și plăți într-o perioadă de timp dată; fluxurile tranzitează trezoreria și permite societăților comerciale să-și onoreze plățile în vederea evitării situațiilor de dificultăți sau de imposibilitate de plată

Bugetul de trezorerie exprimă în încasări și plăți toate bugetele întreprinderii pornind de la previzionarea veniturilor și cheltuielilor ajustat cu veniturile și cheltuielile care nu antrenează încasări ca producția stocată, vânzările pe credit, amortizările și provizioanele, și rezultă astfel o evoluție previzibilă a fluxului de trezorerie al entității economice în cauză, acesta va garanta solvabilitate, lichiditatea, echilibru fluxurilor monetare necesare desfășurării eficiente a activității economice a întreprinderii.

În funcție de politica și obiectivele urmărite de către societate, sfera și orizontul de previziune al fluxurilor de trezorerie poate fi diferit.

Prima etapă în elaborarea bugetelor de trezorerie o constituie previzionarea încasărilor

și plăților, iar a doua constă în determinarea soldurilor de trezorerie și a soldului minim de numerar adică acoperirea, plasarea deficitului de trezorerie sau a excedentului de numerar pe piața financiară și elaborarea finală a bugetului de trezorerie.

Trezoreria este determinată de fluxurile de trezorerie ale perioadei de gestiune, respectiv veniturile și cheltuielile perioadei culese din contul de profit și pierdere și soldurile inițiale și finale ale creanțelor și datoriilor.

Bilanțul de deschidere, contul de rezerve previzional,bilanțul previzional, bugetul de investiții. Toate sursele de informație trebuiesc analizate cu prudență pentru a avea certitudinea că toate plățile și încasările au fost incluse în acest buget al trezoreriei.

2.9. Bugetul resurselor umane,

Prezintă previziunile privind necesarul de forță de muncă pentru o perioadă de timp și costurile aferente; fundamentarea costurilor cu resursele umane se asigură prin utilizarea elementelor ca norma de muncă, tarifele de salarizare,și programul de producție al perioadei bugetare.

2.10. Bugetul general de cheltuieli generale,

Bugetul cheltuielilor generale de administrație prezintă detaliat cheltuielile de exploatare, altele decât cele aferente funcțiilor de aprovizionare, producție, desfacere, necesar desfășurării activității generale de administrare a întreprinderii într-o perioadă definită. Administrația vizează managementul general, serviciul financiar contabil, serviciul de aprovizionare, informatic, producție și desfacere, juridic, și toate celelate servicii care asigură buna desfățurare a activității productive , și econmico-financiară a întreprinderii economice într-o perioadă de timp, perioadă de gestiune.

Costurile cu administrația generală contribuie indirect la exploatarea întreprinderii, au carácter de cheltuieli complexe ți se încadrează de cele mai multe ori în elemente de cheltuieli fixe.Structura bugetului se realizează pe elemente de cheltuieli iar la previzionarea cuantumului de cheltuieli se ține cot de regulă de o sumă de factori specific activității precum complexitatea cheltuielilor, gradul înalt sau un al studiilor factorului uman, diferența dintre manageri și personalul operațional.În practică se folosesc două tehnici de raționalizare a cheltuielilor generale de administrație și anume bugetarea pe bază zero adică reconstrucția administrației plecă de la zero și a doua metodă ar fi prin analiza valorii adică diminuarea cheltuielilor prin recomandarea valorii activităților.

2.11. Bugetul cheltuielilor de capital

Acesta reprezintă detaliat proiecțiile privind investițiile pentru mijloace fixe, achiziționare și îmbunătățirea lor. Responsabilul cu investițiile elaborează un plan de investiții plurianual bugetul fiind primul an al planului de investiții.

Bugetul cheltuielilor de capital cuprinde previziunile de investiții, costurie pentru achiziții, cheltuieli de rambursare ale împrumuturilor incluziv a dobânzilor, previziuni ce privesc finanțarea, autofinanțarra, capitaluri străine, cu asifgurarea unei concordanțe între costul investițiilor ți finanțarea acestora.

Managerii departamentali aigură informații managementului general în vederea construirii politicii de investiții.

CAPITOLUL 3

INSTRUMENTE DE PREVIZIONARE A ACTIVITĂȚII SOCIETĂȚII COMERCIALE

SC SOMPLAST SA

3.1. Organizarea și obiectul de activitate la SC SOMPLAST SA BISTRIȚA NĂSĂUD

SC Somplast SA are sediul în Str. George Cosbuc nr.147, Nasaud – Județul Bistrita-Năsăud
ROMÂNIA, este înregistrată la registrul comerțului cu numărul J06/5/1991, având un cod de înregistrare fiscală 575688.

Somplast a fost inființată în anul 1978 sub denumirea de Întreprinderea de prelucrare mase plastice Nasaud. Din 1991 ne-am schimbat denumirea in Somplast.

 Somplast este un important producator de repere din mase plastice, activand in domeniul foliilor din polietilena si al produselor obtinute din folie, a tevilor pentru transportul si distributia apei si gazelor naturale. Detinem capacitati de productie pentru obtinerea produselor suflate si a reperelor injectate.

Conducerea societatii este responsabila de intocmirea si prezentarea fidela a acestor situatii financiare individuale in conformitate cu OMFP 180212014 pentru aprobarea Reglementarile contabile privind întocmirea situațiilor financiare individuale și consolidate, cu OMFP 123/2016 privind ntocmirea și depunerea situatiilor financiare anuale și a raportarilor contabile anuale ale operatorilor economici și cu politicile contabile descrise în notele la situatiile financiare individuale, si pentru acel control intem pe care conducerea il considera necesar pentru a permite întocmirea de situații financiare care sunt lipsite de denaturari semnificative. Aceasta responsabilitate include: proiectarea, implementarea si mentinerea sistemului de control intem asupra intocmirii si prezentarii fidele a unor rit utii financiare individuale care sa nu prezinte denaturari semnificative, datorate fie fraudei, fie erorii; selectarea și aplicarea politicilor contabile adecvate; elaborarea unor estimări contabile rezonabile în circumstantele date.

3.2.Organizarea serviciului economic la SC Somplast SA

Serviciul este împărțit în două, este reprezentat de partea financiar -contabilă și cealaltă parte este reprezentată de analiză economică – bugete.

Contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională iar contabilitatea operațiunilor în valută șe ține atât în valută cât și în lei iar situațiile financiare anuale individuale se întocmesc în limba romănă cât și în moneda națională.

Contabilitatea financiară este reglementată prin norme unice pe țară și are drept scop reflectarea patrimoniului întreprinderii și calcul rezultatului activității într-o formă sintetică, globală.

Are drept rezultat întocmirea documentelor de sinteză și raportare contabilă: bilanț, cont de profit și pierderi și note explicative. Informațiile sale servesc utilizatorilor externi: furnizori, clienți, bănci, investitori.

Organizarea contabilității pentru SC Somplast SA se face conform legilor:

Legea contabilității nr 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, actualizată în 2016

OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ partea I – pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și Situațiile financiare anuale consolidate emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014;

OMFP 2861/2009 pentru aprobarea normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii,

OMFP 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune,

OMFP 2634/2015 din 5 noiembrie 2015 privind documentele financiar contabile emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 910 din 9 decembrie 2015;

Legea nr 31/1990, privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, actualizat în 2016, emitent: Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015.

Circuitul documentelor contabile este următorul:

Datele din documentele justificative sunt preluate în jurnale deschise pentru fiecare cont, din jurnale se preiau sumele în Registrul Jurnal pe baza căruia se întocmește balanța de verificare sintetică, iar cu ajutorul acesteia, se obțin situațiile financiare anuale și trimestriale.

Conducerea societății stabilește politicile contabile pentru operațiunile financiar contabile, și prin intermediul acestora își fundamentează deciziile. Politicile contabile au fost elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin situațiile financiare anuale, a unor informații: relevante și credibile.

Utilizatorii situațiilor financiare întocmite în conformitate cu prezentele politici contabile, include investitorii actuali și potențiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii ,clienții, instituțiile statului și alte autorități, precum și publicul, aceștia utilizează situațiile financiare întocmite pentru necesitățiile lor.

În funcție de de părțile interesate, necesitățile de informații pot include următorele: investitorii au nevoie de informații pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă instrumente de capital, acționarii sunt interesați de informații care le permit să evalueze capacitatea societății comerciale, de a plăti dividente, angajații sunt interesați de informațiile care le permit să evalueze capacitatea societății comerciale de a oferi remunerații, pensii și alte beneficii de pensionare precum și oportunități profesionale.

Creditorii sunt interesați de informațiile care le permit să determine dacă împrumuturile acordate vor fii rambursate la timp ca și plata dobânzilor pentru acestea; furnizorii și alți creditori sunt interesați de informațiile din situațiile financiare pentru a vedea, estima dacă societatea își va plăti datoriile la timp; clienții sunt interesași de informații despre continuitatea activității societății de contabilitate pentru că în general au o colaborare de termen lung.

Instituțiile statului și alte autorități sunt interesați de alocarea resurselor, acestea solicită informații pentru a reglementa activitatea societății comerciale, pentru a determina politica fiscală ca bază pentru calculul venitului național și a altor indicatori.

Publicul, situațiile financiare pot ajuta publicul furnizând informații referitoare la evoluții recente și tendințele legate de creșterea economică a societății comerciale.

Politicile contabile ale societății au fost elaborate astfel încât să asigure furnizarea prin situațiile financiare actuale a unor informații care să fie: inteligibile, ușor de înțeles pentru utilizatori, relevante pentru nevoile utilizatorilor înluarea de decizii ptime și oportune, comparabile.

Modificarea politicilor contabile este permisă doar dacă este cerută de lege sau are ca rezultat informații mai relevante sau mai credibile referitoare la operațiunile entității. Societatea trebuie să menționeze în notele explicative orice modificări ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei și tendință reală a rezultatelor activității societății.

Principiile contabilității trebuiesc aplicate împreună cu legislația care reglementează activitatea specifică a societății comerciale cu legislația în domeniul contabilității, cu legislația națională, și comunitară, acestea sunt :

Principiul continuității activității;

Principiul permanenței metodelor;

Principiul prudenței;

Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv;

Principiul necompensării;

Principiul prevalenței economicului asupra juridicului;

Principiul pragului de semnificație.

Obiесtivul situațiilor finanсiarе anualе este furnizarea de informații și date despre poziția financiară a firmei, performanțele și modificările în timp a poziției financiare, fluxurile de trezorerie ale unei entității, utile unei categorii largi de utilizatori. Situațiile financiare anuale constituie un tot unitar iar elementele direct legate de evaluarea poziției financiare, reflectate în bilanț sunt activele, datoriile și capitalurile proprii.

Activele sunt resurse controlate de către entitate ca rezultat a unor evenimente trecute, și de la care se așteaptă generarea de beneficii economice viitoare pentru entitate; activele sunt recunoscute în contabilitate și prezentate în bilanț atunci când este probabilă realizarea beneficiilor economice viitoare și activele respective au un cost sau o valoare care poate fii evaluată în mod credibil.

Datoriile sunt obligații actuale ale entității economice ce decurg din evenimente trecute, iar prin decontarea lor se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice. Datoriile sunt recunoscute în contabilitate și prezentate în bilanț atunci când este probabil o ieșire de resurse încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unor obligații prezente și când valoarea la care se vor realiza aceste decontări pot fi evaluate în mod credibil.

Utilizatorii situațiilor financiare anuale includ investitorii prezenți dar și cei din viitor-potențialii investitori, personalul angajat, creditorii, furnizorii, clienții, instituțiile statului și alte autorități interesate, publicul larg; toți utilizează informațiile pentru necesitățile lor.

Investitorii sunt preocupați de riscul inerent tranzacțiilor și de rentabilitatea investițiilor lor, au nevoie de informații în deciziile lor de a vinde sau a cumpăra, a păstra instrumentele de capital, interesul acționarilor cuprinde și capacitatea entității de a plăti dividende.

Angajații sunt interesați de informații privind stabilitatea, profitabilitatea angajatorilor lor, capacitatea entității de a oferii remunerații corespunzătoare muncii prestate, oportunități profesionale, pensii și alte beneficii.

Creditorii sunt interesați de informații care le permit să determine dacă împrumuturile acordate și dobânzile aferente creditelor contractate de către entitățile economice vor fii rambursate la timp.

Furnizorii și alți creditori sunt interesați de informații care le permit să determine dacă sumele care le sunt datorate vor fii plătite la scadență, ei au în vedere o perioadă scurtă de timp față de creditori, cu excepția informațiilor pentru clienții mari de care sunt interesați pe perioade mari de timp.

Clienții sunt interesați de informații despre continuitatea activității unei entități economice, atunci când au o colaborare pe termen lung sau sunt dependenți de ea.

Instituțiile statului și alte autorități sunt interesate de alocarea resurselor de întreaga activitate a entităților economice. Ele solicită informații pentru a reglementa activitatea entităților economice, pentru a elabora politica fiscală, pentru baza de calcul a venitului național și a altor indicatori statistici.

Publicul este interesat de către situațiile financiare anuale ale entităților economice pentru că furnizează informații referitoare la evoluțiile recente legate de activitate și profitul ce rezultă din activitatea lor, motivul fiind dat de faptul că entitățile pot să aibă o contribuție însemnată la economia locală printr-o colaborare cu furnizorii locali, prin numărul de angajați locali.

O întreprindere economică prezintă anual un set complet de situații financiare, care cuprinde informații comparative, pe doi ani consecutivi iar prezentarea și clasificarea anumitor elemente în cadrul situațiilor financiare trebuie să fie consecvente de la o perioadă la alta.

Privind contabilitatea de angajamente, situațiile financiare sunt întocmite pe baza principiului contabil de angajamente, adică recunoașterea activelor și a pasivelor, a cheltuielilor și veniturilor atunci când au loc efectiv tranzacțiile, nu atunci cînd se fac plățile și încasările corespunzătoare tranzacțiilor efectuate de întreprindere.

Situațiile financiare aduc informații cu privire la politicile de investire a entității economice, care reprezintă o imobilizare de capital, angajarea de resurse umane și naturale, inițierea de relații, întreținerea lor cu întreprinderi din ramuri de activitate diferite. Situațiile financiare aduc informații cu privire la structura financiară și costul capitalului, structura financiară a unei întreprinderi reflectă compoziția capitalului acesteia, și la rândul ei structura capitalului arată proporția capitalului propriu în totalul capitalurilor.

Sunt întreprinderi care se autofinanțează în totalitate din resurse proprii, dar sunt și întreprinderi care solicită finanțare externă, lesinguri, credite bancare. Situațiile financiare aduc informații asupra modului de distribuire a dividendelor sau reinvestirea profitului; factorii principali care influențează politica dividendelor sunt situațiile financiare ale întreprinderii și preferințele acționarilor și investitorilor.

Conform OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014, pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate (emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014), caracteristicile calitative fundamentale sunt relevanța și reprezentarea exactă.

Relevanța reprezintă acea calitate prin care situațiile financiare au capacitatea de a ajuta utilizatorii de informații în luarea deciziilor. Acestea au capacitatea de a ajuta utilizatorii dacă au valoare predictivă, valore de confirmare sau pe amândouă. Au valoare predictivă atunci când pot fi utilizate ca intrări în procesele aplicate de utilizatori pentru a previziona rezultatele viitoare.

Valoarea predictivă și valoarea de confirmare a informațiilor financiare sunt în strânsă legătură. Informațiile care au valoare predictivă și valoare de confirmare a informațiilor financiare sunt în strânsă legătură, cele care au valoare predictivă au de multe ori și valoare de confirmare, informațiile privind veniturile pe anul curent pot fii utilizate ca prognozarea veniturilor din anii următori.Pragul de semnificație este un aspect al relevanței caracteristic unei entități, bazat pe natura și mărimea, elementelor la care se referă informațiile raportate de entitate, nu se specifică în reglementările actuale un nivel cantitativ al pragului de semnificație și nu se predetermină ce ar fi semnificativ într-o anumită situație.

Reprezentarea exactă. Situațiile financiare anuale descriu informații și fenomene economice prin cuvinte și mai ales numere, cifre, iar pentru a fi o descriere exactă , trebuie să fie completă, fără erori, și neutră. Trebuie să includă toate informațiile necesare pentru ca un utilizator să înțeleagă fenomenul descris, explicațiile. O descriere completă a unor elemente din bilanț cuprinde descrierea naturii elementelor respective, descriere numerică, pentru unele elemente o descriere completă poate impune și explicații privind faptele semnificative privind și calitatea, natura elementelor, factorilor care ar putea să le afecteze calitatea natura și procesul utilizat pentru a determina descrierile numerice. O descriere neutră este cea care nu suportă influențe în prezentarea informațiilor, financiare, nu este denaturată, este ponderată, accentuată, și nu are informații fără scop. Informațiile financiare relevante sunt definite ca acele informații care generează o diferență în deciziile luate de către utilizatori. Reprezentarea fără erori înseamnă că nu există erori sau omisiuni în descrierea fenomenelor iar procesul utilizat în generarea informațiilor raportate a fost selectat și aplicat fără erori. Aplicarea caracteristicilor calitative fundamentale ca oportunitatea, comparabilitatea inteligibilitatea,verificabilitatea sunt caracteristici calitative care amplifică utilitatea informațiilor situațiilor financiare, relevante și reprezentate exact.

Comparabilitatea este acea calitate prin care informațiile privind entitatea raportoare sunt mult mai utile dacă pot fii comparate cu informații similare despre aceeați entitate aferente unei alte perioade sau date. Este una dintre caracteristicile calitative care permite utilizatorilor săi să indentifice și să înțeleagă similitudinile și diferențele între elemente.

Consecvența nu este identică cu comparabilitatea, se referă la utilizarea acelorlași metode pentru aceleași elemente, de la o perioadă la alta, în cadrul entității raportoare sau sau într-o singură perioadă pentru entități diferite. Pentru ca informațiile să fie comparabile aspectele similare ca natură trebuie să fie prezentate similar, aspectele diferite fiind și ele prezentate diferit. O reprezentare exactă a unui fenomen economic relevant trebuie în mod firesc să aibă un anumit grad de comparabilitate, cu o reprezentare exactă a unui fenomen economic relevant similar al entității raportoare.

Verificabilitatea: ajută în a asigura utilizatorii că informațiile reprezintă exact fenomenele economice pe care își propune să le reprezinte. Diferiți observatori independenți și în deplină cunoștință de cauză ajung la un consens cu privire la faptul că o descriere este o reprezentare exactă. Ea poate fii directă și se referă la verificarea unei valori sau indirectă, care se referă la verificarea intrărilor, recalcularea rezultatelor, sau alte tehnici cu utilizarea aceleiași metodologii.

Oportunitatea este acea calitate prin care informațiile sunt disponibile factorilor decizionali pentru ca ei să ia decizii în timp util. Cu cât sunt mai vechi informațiile cu atât sunt mai puțin utile, doar unele informații pot rămâne utile mult după sfărțitul perioadei de raportare.

Inteligibilitatea este acea calitate prin care clasificarea, caracterizarea și prezentarea clară a informațiilor în mod concis, fac ca informațiile să fie inteligibile. Rapoartele financiare sunt întocmite pentru utilizatorii care dispun de cunoștințe suficiente privind activitățile de afaceri și economice și care studiează și analizează înformațiile cu atenția cuvenită. Prezentarea rapoartelor financiare trebuie făcută în așa fel ca să permită înțelegerea lor de către diferitele categorii de utilizatori ai informațiilor cuprinse în aceste rapoarte.

CONCLUZII, PROPUNERI

Prin urmare, analiza economico-financiară este cea care asigură profunzime controlului de gestiune prin faptul că, așa cum rezultă și din etimologia cuvântului “analiză”, aceasta vizează detaliile referitoare la fiecare componentă a elementelor cercetate și face posibilă identificarea tuturor factorilor determinanți precum și cauzele și împrejurările producerii diferitelor evenimente și fenomene. În literatura de specialitate, analiza economico-financiară este strâns legată de atribuțiile managementului și funcțiile întreprinderii. Astfel, una din referirile la acest lucru statuează că oricare dintre funcțiile întreprinderii presupune, pentru desfășurarea sa, exercitarea tuturor atributelor conducerii, adică previziune, organizare, coordonare, comandă sau decizie și control.

La rândul lor, toate funcțiile conducerii necesită anumite tipuri de analiză pentru înfăptuirea lor. Această remarcă scoate și mai mult în relief rolul analizei economico-financiare ca instrument al controlului de gestiune, dar și complementaritatea celorlalte elemente ale analizei cu elementele specifice controlului ceea ce permite eliminarea oricăror posibilități de confuzie privind cele două concepte.

Așa cum rezultă din denumirea sa, evoluția controlului de gestiune este strâns legată de cea a contabilității de gestiune ca principal furnizor al informațiilor necesare evaluărilor prin care se stabilește situația reală dintr-o organizație economică.

Literatura de specialitate prezintă o serie de polemici privind autorii conceptului de control de gestiune.

Astăzi, controlul de gestiune dispune de un ansamblu de proceduri, tehnici și metode de lucru, precum și de personal specializat concomitent cu o bază tehnologică adecvată (hard și soft) ceea ce permite realizarea de performanțe remarcabile în cunoașterea și stăpânirea fenomenului economic.

Se poate observa că principalii furnizori de date și informații sunt: contabilitatea de gestiune, contabilitatea financiară, analizele economico-financiare, precum și alte surse (producție, personal, salarizare etc.). De asemenea, esența activității de control de gestiune o constituie procesarea datelor și informațiilor care se poate face prin diverse forme și metode din utilizarea cărora rezultă și principalele forme de organizare a controlului.

Indiferent de forma de control adoptată, procesarea datelor și informațiilor se va încheia cu elaborarea de rapoarte sau/și diverse situații statistice adaptate specificului activității de bază a entității, concluzii și propuneri. Acesta este momentul interconectării controlului de gestiune cu managementul care analizează și decide atât în privința suficienței elementelor prezentate cât și a corespondenței dintre realizări și obiective.

În concluzie, se poate spune că managementul este cel care, în îndeplinirea funcțiilor sale, solicită inițierea controlului ce îi asigură elementele necesare luării deciziilor, iar pe cale de feed-back se solicită și realizează urmărirea execuției acestora. De asemenea, prin derularea continuă a ciclurilor de control-analiza-decizie se asigură acel proces de reglare, strict necesar bunei funcționări a unei entități economice.

Când este vorba despre organizarea controlului de gestiune, trebuie să se țină cont de o serie de factori determinanți, cum sunt: mărimea și complexitatea organizației economice respective, specificul activității de bază, gradul de încadrare cu personal de specialitate a tuturor compartimentelor de conducere și de execuție, gradul de pregătire profesională și al atașamentului față de organizație și, nu în ultimul rând, dotarea cu tehnică de calcul și sisteme informatice adecvate. De aceea, este unanim recunoscut faptul că nu se poate vorbi despre “modele standard” de organizare a controlului de gestiune, ci doar despre organizări proprii fiecărei entități, potrivit nevoilor și specificului acesteia, numitorul comun fiind dat doar de metodele consacrate de culegere-procesare și valorificare a datelor și informațiilor.

Previzionarea cifrei de afaceri. Previziunea vănzărilor este punctul de plecare a tuturor previziunilor dintr-o întreprindere, reprezentând componenta principală a cifrei de afaceri pentru majoritatea societăților comerciale, excepție fac societățile de leasing a căror cifră de afaceri este dată de către dobânzile încasate.

Pe baza estimării vânzărilor se pot estima și celelalte elemente care variează în strânsă corelație cu aceasta, volumul vânzărilor devine un punct critic în estimarea situațiilor financiare în ansamblul lor. Dacă previziunea vânzărilor are o valoare nejustificată consecințele pot fi grave. În cazul supraevaluării firma ajunge în situația de a produce pe stoc sau de a face investiții nerentabile iar o subevaluare conduce la pierderea clienților și chiar a pierderii unei părți de profit.

Bugetul de trezorerie. Reprezintă o previziune cifrată aintrărilor și ieșirilor de lichidități, respectiv încasări și plăți într-o perioadă de timp dată; fluxurile tranzitează trezoreria și permite societăților comerciale să-și onoreze plățile în vederea evitării situațiilor de dificultăți sau de imposibilitate de plată

Bugetul de trezorerie exprimă în încasări și plăți toate bugetele întreprinderii pornind de la previzionarea veniturilor și cheltuielilor ajustat cu veniturile și cheltuielile care nu antrenează încasări ca producția stocată, vânzările pe credit, amortizările și provizioanele, și rezultă astfel o evoluție previzibilă a fluxului de trezorerie al entității economice în cauză, acesta va garanta solvabilitate, lichiditatea, echilibru fluxurilor monetare necesare desfășurării eficiente a activității economice a întreprinderii.

În funcție de politica și obiectivele urmărite de către societate, sfera și orizontul de previziune al fluxurilor de trezorerie poate fi diferit.

Bugetul resurselor umane. Prezintă previziunile privind necesarul de forță de muncă pentru o perioadă de timp și costurile aferente; fundamentarea costurilor cu resursele umane se asigură prin utiliarea elementelor ca norma de muncă, tarifele de salarizare,și programul de producție al perioadei bugetare.

Bugetul cheltuielilor generale de administrație prezintă detaliat cheltuielile de exploatare, altele decât cele aferente funcțiilor de aprovizionare, producție, desfacere, necesar desfășurării activității generale de administrare a întreprinderii într-o perioadă definită. Administrația vizează managementul general, serviciul financiar contabil, serviciul de aprovizionare, informatic, producție și desfacere, juridic, și toate celelate servicii care asigură buna desfățurare a activității productive , și econmico-financiară a întreprinderii economice într-o perioadă de timp, perioadă de gestiune.

Costurile cu administrația generală contribuie indirect la exploatarea întreprinderii, au carácter de cheltuieli complexe și se încadrează de cele mai multe ori în elemente de cheltuieli fixe.Structura bugetului se realizează pe elemente de cheltuieli iar la previzionarea cuantumului de cheltuieli se ține cot de regulă de o sumă de factori specific activității precum complexitatea cheltuielilor, gradul înalt sau un al studiilor factorului uman, diferența dintre manageri și personalul operațional. În practică se folosesc două tehnici de raționalizare a cheltuielilor generale de administrație și anume bugetarea pe bază zero adică reconstrucția administrației plecă de la zero și a doua metodă ar fi prin analiza valorii adică diminuarea cheltuielilor prin recomandarea valorii activităților.

Bugetul cheltuielilor de capital. Acesta reprezintă detaliat proiecțiile privind investițiile pentru mijloace fixe, achiziționare și îmbunătățirea lor. Responsabilul cu investițiile elaborează un plan de investiții plurianual bugetul fiind primul an al planului de investiții.

Bugetul cheltuielilor de capital cuprinde previziunile de investiții, costurie pentru achiziții, cheltuieli de rambursare ale împrumuturilor incluziv a dobânzilor, previziuni ce privesc finanțarea, autofinanțarra, capitaluri străine, cu asifgurarea unei concordanțe între costul investițiilor și finanțarea acestora.

După cum se observă sunt mici diferențe între cifrele previzionate și cele efectiv realízate, de unde deducem că societatea are o politică bună de realizare a bugetelor și resursele necesar materiale și umane pentru a le realiza.

=== ea4675bd1b534b39287762e397a04ad1a55079f1_75922_1 ===

INSTRUMENTE DE PREVIZIONARE A ACTIVITĂȚII ENTITĂȚILOR ECONOMICE

Introducere.

Contabilitatea reprezintă o parte componentă fundamentală a sistemului informațional economic, constituind principala sursă de date a acestui sistem. Evoluția sistemului contabil din România este corelată cu tendințele europene și internaționale, în scopul de a crea un cadru legislativ favorabil investițiilor de capital.

Întreprinderile se structurează pe două categorii: întreprinderi mari, care aplică legislația armonizată cu Standardele Internaționale de Contabilitate și întreprinderi mijlocii și mici, care aplică norme simplificate. Importanța contabilității în cadrul întreprinderii este dată de reflectarea tuturor operațiunilor economico-financiare ce se produc și calculul rezultatelor activității.

Forma de contabilitate aleasă poate fi: maestru-șah, pe jurnale sau informatică.

La nivel de întreprindere, contabilitatea se organizează conform legii în cadrul unui compartiment specializat, pe două circuite paralele: contabilitate financiară, generală și contabilitate de gestiune

Contabilitatea financiară, generală este reglementată prin norme unice pe țară și are drept scop reflectarea patrimoniului întreprinderii și calcul rezultatului activității într-o formă sintetică, globală.

Are drept rezultat întocmirea documentelor de sinteză și raportare contabilă: bilanț, cont de profit și pierderi și note explicative. Informațiile sale servesc utilizatorilor externi: furnizori, clienți, bănci, investitori.

Caracteristici:

Contabilitatea de gestiune sau managerială este la latitudinea fiecărei întreprinderi, fiind organizată în raport cu obiectul de activitate și particularitățile procesului tehnologic.

Are drept scop reflectarea circuitului intern al întreprinderii, a modului de alocare a resurselor pe secții, ateliere și locuri de muncă, calculația costurilor de producție, urmărirea realizării programelor de producție și elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli.

Are drept rezultat calculul rentabilității pe produs și analiza activității prin intermediul costurilor. Informațiile sale servesc conducerii întreprinderii, deci utilizatorilor interni, pentru a analiza aspectele pozitive și negative ale activității, precum și cauzele ce le-au generat, și pentru adoptarea deciziilor ce se impun în perioada următoare.

Caracteristici:

Structura acestei lucrări

Capitolul 1-Sistemul de bugetare în cadrul întreprinderii economice descrie:

Cheltuieli, venituri și costuri determinante în realizarea bugetelor întreprinderii,

Metoda metoda costurilor variabile,

Metoda costurilor directe,

Metoda metoda costurilor specifice,

Rolul contabilității financiare în realizarea previziunilor întreprinderilor economice,

Analiza economico-financiară sursă importantă în previzionarea activității economice,

Controlul de gestiune prin metoda costurilor, rolul lui în previzionare,

Bugetul master, definiții, etape de elaborare,

Capitolul 2- Tipuri de bugete cuprinde:

Bugetul vânzărilor,

Bugetul costurilor comerciale,

Bugetul general de cheltuieli generale,

Bugetul de investiții,

Bugetul de trezorerie,

Previziunea Situațiilor financiare ale întreprinderii,

Capitolul 3- Instrumente de previzionare a activității societății comerciale SC SOMPLAST SA BISTRIȚA NĂSĂUD -studiu de caz, analizează bugetele societății comerciale SC SOMPLAST SA BISTRIȚA NĂSĂUD și cuprinde:

Organizarea și obiectul de activitate la SC SOMPLAST SA BISTRIȚA NĂSĂUD

Organizarea serviciului ECONOMIC la SC SOMPLAST SA BISTRIȚA NĂSĂUD

Instrumente de previzionare a activității societății comerciale-bugete

CAPITOLUL 1 – SISTEMUL DE BUGETARE DIN CADRUL ÎNTREPRINDERII ECONOMICE

Previziunile legate de activitatea unei firme nu pot fii scoase din contextul în care firma își desfășoară activitatea iar metodologiile fe realizare sunt complexe, deosebit de importante.

În analiza predictivă a tendințelor ce definesc contextul de desfășurare a activității firmei este recomandată o abordare care presupune o analiză pe principalele dimensiuni ce definesc mediul de afaceri ca dimensiunea politică, economică, socială, tehnologică, legislativă cu o importanșă deosebită, impactul asupra mediului natural și măsurările de protejare a acestuia.

Previziunea evoluției economice depășește posibilitățile unei firme obișnuite și ca atare se recomandă procurare de informații de la entitățile specializate în acest domeniu.

Variabilele microeconomice de o mare importanță care au rolul de a oferi o imagine de ansamblu asupra evoluției economice și care au o relevanță deosebită sunt reprezentate de PIB, nivelul consumului intern, evoluția comerțului exterior, inflația, cursul valutar și ratele dobânzii și multe alte variabile acestea au un impact clar și prezintă maxim interes pentru majoritatea întreprinderilor economice.

La nivel microeconomic previziunile sunt realizate de organisme guvernamentale și interguvernamentale, informațiile sunt gratuite și sunt analizate de către mass-media.

Desigur există și o mare diversitate de opinii în domeniu și susceptibilitatea că aceste informații în mod deosebit cele de la instituțiile publice, suferă deformări care au rezultat din interferența cu mediul politic.

Pentru România următoarele organisme interguvernamentale realizează previziuni de interes general: Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Fondul Monetar Internațional, Asociația Europeană de Previziune pentru Macroeconomie. La nivel Național în România funcționează următoarele organisme cu o activitate practică și științifică în domeniul previziunii:

Fiura 1.1.Organisme de previziune din România

Sursa: autor din resurse proprii

Controlul întreprinderii prin bugete reprezintă o dimensiune a gestiunii unei întreprinderi. Gestiunea bugetară reprezintă procesul prin care întreprinderea îți definește atât obiectivele pe termen scurt cât și mijloacele pentru obținerea acestora ți care se realizează prin intermediul bugetelor.

Gestiunea bugetară are în vedere elaborarea unui model de gestiune care să permite coerența ți controlul diverselor sisteme ți subsisteme ale întreprinderii.

Prin intermediul bugetului ce reprezintă un tabel ce face o previziune cifrică se asigură corența dintre diferite componente ale întreprinderii, de pildă vânzările previzionate se vor corela cu bugetul de fabricație, necesitatea aprovizionărilor cu stocuri de materii prime acestea toate formând un ansamblu coerent.

Bugetul general reflectă obiectivele direcției generale și elaborarea și execuția lui necesită o descentralizare la nivelul diferitelor centre de responsabilitate din întreprindere, devenind astfel un instrument al conducerii prin obiective.

Descentralizarea sau delegarea autorității, a responsabilităților, se face în cadrul și în limita obiectivelor prestabilite fixate prin bugetare.Bugetele, controlul bugetar formalizează structura ierarhică într-un sistem de obiective de realizat și abateri.

Gestiunea bugetară se realizează în mai multe faze.

1.Faza de previziune strategică corespunde stabilirii de previziuni prin diferite obiective sau performanțe ale întreprinderii, pe termen mediu 3-5 ani, având ca rezultat elaborarea unui plan strategic al întreprinderii.

2.Faza de bugetare constă în întocmirea de bugete ținând cont de previziuni.

3.Faza de control al bugetelor, a execuției lor.

Bugetul de regulă este întocmit pe un an și prezintă alocarea resurselor și asumarea responsabilităților de către diferițe persone ce decid în cadrul organizației, iar în vederea urmăririi corespunzător a realizării obiectivelor prevăzute bugetul anual poate fi verificat pe segmente mai mici prin intermediul bugetelor se realizează controlul bugetar care constă în compararea permanentă a rezultatelor obținute cu previziunile bugetare.

Scopul controlului bugetar este de a identifica cauza abaterii de la bugete, de informare a diferitelor grade ierarhice, de a lua măsuri corective, de a aprecia activitatea diferiților responsabili de bugete. Bugetul este deci un plan care prezintă modul de realizare a obiectivelor strategice ale întreprinderii.

1.1.Cheltuieli, venituri și costuri determinante în realizarea bugetelor întreprinderii,

Bugetul reprezintă o balanță a veniturilor și a cheltuielilor aferente unor activități, pe o perioadă de timp determinată de regulă un an, practic este un plan formulat în mărimi valorice.

Prin activitatea de bugetare se înțelege întreg procesul de elaborare, decidere și control al bugetelor precum și analiza abaterilor bugetare.

Cheltuielile includ pierderile, și acele cheltuieli ce rezultă din desfășurarea activității curente a întreprindereilor și includ și costul vănzărilor salariile și contribuțiile aferente salariilor care se varsă către bugetul de stat, amortizările care apar sub forma ieșirilor sau scăderii activelor. La rândul lor pierderile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice fără să difere prin natura lor de alte cheltuieli. În unele cazuri cheltuielile sunt recunoscute imediat în contul de profit și pierdere atunci când contul nu prezintă beneficii economice viitoare.

Alte cheltuieli se recunosc în contul de profit și pierdere atunci când apare o datorie fără a se face recunoașterea unui activ patrimonial, cum sunt de exemplu datoriile ce reprezintă garanțiile date pentru bunurile comercializate.

Contabilitatea cheltuielilor se realizează în cadrul contabilității de angajamente constituindu-se ca și cheltuială în momentul înregistrării documentelor primare în contabilitatea întreprinderii, indiferent de momentul plății ei, a furnizorului respectiv.

Veniturile constituie creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma intrărilor sau creșterii de activelor patrimoniale ori descreșteri ale datoriilor care se concretizează în creșteri ale capitalului propriu altele decât cele ce rezultă din contribuțiile acționariatului.Veniturile însăși prin definiția lor includ veniturile din activitatea de bază și cea secundară, activități curente cît și din orice alte surse. Avem diverse denumiri pentru venituri, din vânzarea produselor finite, venituri din vânzarea mărfurilor, venituri din chirii, venituri din dividende. Câștigurile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice și nu diferă ca natură de venituri.Ele apar ca rezultat în urma ieșirii activelor imobilizate,ori în urma reevaluării titlurilor de plasament. Recunoașterea veniturilor în contul de profit și pierdere are loc conform OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ partea 1-pentru aprobarea reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate emitent: Ministerul finanțelor publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014 și IAS 18, atunci când a avut loc o creștere a beneficiilor econbomice viitoare aferente creșterii unui activ sau a diminuării unei datorii, modificare care se evaluează în mod credibil. Recunoașterea veniturilor se realizează în contul de profit și pierdere din cadrul Situațiilor financiare ale întreprinderii, organizației economice, simultan cu recunoașterea creșterii activelor patrimoniale sau diminuarea datoriilor.

Când veniturile provin din valorificări de elemente patrimoniale de natura stocurilor se disting două etape de realizare a veniturilor etapa livrării și apare astfel dreptul de creanță și cea de transformarea creanțelor în bani.

Pe parcursul desfășurării activității, în întreprindere se produc în permanență operațiuni economico-financiare care determină modificarea patrimoniului, prin majorarea sau diminuarea elementelor de activ și de pasiv prezentate anterior. Modificările elementelor patrimoniale într-un sens sau altul sunt posibile cu ajutorul proceselor economice. Acestea sunt reprezentate prin structurile de venituri și cheltuieli pe care întreprinderea le înregistrează și care conduc în final la determinarea rezultatului activității, sub formă de profit sau pierdere.

Activitatea din exploatare.Este activitatea curentă ce generează operațiuni obișnuite consumuri, vânzări, amortizări, salarii, activitatea financiară este activitatea strict legată de partea financiară ce generează operațiuni privind diferențe de curs valutar, tranzacții cu plasamente financiare, încasări și plăți de dobânzi.

În contabilitatea financiară și în Situațiile financiare cheltuielile sunt reprezentatea de:

Cheltuielile din exploatare cuprind următoarele categorii:

Cheltuieli privind stocurile: reflectă consumul stocurilor de: materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, materiale nestocate rechizite de birou, energie și apă, animale, mărfuri, ambalaje. În cazul stocurilor care se vând, cum ar fi: animalele, mărfurile și ambalajele; aceste cheltuieli se înregistrează în urma vânzării, reflectând prețul la care stocurile au fost cumpărate.

Cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți: reflectă cheltuieli cu întreținerea și reparația utilajelor, cu chiriile, cu asigurările și cu studii și cercetări facturate de către furnizorii care au prestat întreprinderii aceste servicii.

Cheltuieli cu alte servicii executate de terți cuprind:

Cheltuieli cu indemnizații datorate colaboratorilor,

Cu diverse comisioane,

Cu protocol, reclamă și publicitate,

Cu transportul de bunuri și personal,

Cu deplasările delegaților, cheltuieli cu telefonul și cu comisioanele bancare.

Cheltuieli cu impozite și taxe: cuprind cheltuieli cu impozite și fonduri speciale datorate la bugetul statului sau la bugetele locale.

Cheltuieli cu personalul: cuprind cheltuieli cu salariile datorate angajaților și cu cotele aferente salariilor datorate la Bugetul Asigurărilor Sociale – pensii, șomaj, fond sănătate.

Alte cheltuieli din exploatare: cuprind cheltuieli generate de neîncasarea unor creanțe de la clienți, cheltuieli cu amenzi și penalități, cu donații și subvenții acordate, cheltuieli ocazionate de vânzarea imobilizărilor.

Cheltuieli din exploatare privind amortizări și provizioane: cuprind cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor și constituirea provizioanelor pentru activitatea de exploatare.

Cheltuielile financiare cuprind următoarele categorii:

pierderi din creanțe legate de participații ocazionate de neîncasarea unor creanțe imobilizate; cheltuieli ocazionate de vânzarea titlurilor imobilizate și a plasamentelor financiare pe termen scurt reflectă prețul la care acestea au fost cumpărate;

Cheltuieli din diferențe de curs valutar ocazionate de plata datoriilor la un curs mai mare și încasarea creanțelor la un curs mai mic;

Cheltuieli cu dobânzi plătite;

Cheltuieli cu amortizări și provizioane privind activitatea financiară cuprind cheltuieli cu amortizarea primelor de rambursare a obligațiunilor și cheltuieli cu constituirea provizioanelor pentru activitatea financiară

În contabilitatea financiară și în Situațiile financiare veniturile sunt reprezentatea de:

Veniturile din exploatare cuprind următoarele categorii:

Venituri din vânzări: cifra de afaceri a întreprinderii cuprinde veniturile ocazionate de vânzarea bunurilor și serviciilor: produse finite, semifabricate, produse reziduale, servicii prestate, studii și cercetări, chirii, mărfuri, alte activități. Ele reflectă prețul de vânzare al bunurilor, respectiv tariful serviciilor.

Variația stocurilor: cuprinde veniturile din producția de stocuri prod finite, semifabricate, produse reziduale și producție neterminată, reflectă valoarea acestor bunuri aflate pe stoc.

Venituri din producția de imobilizări: cuprind veniturile din producția de imobilizări necorporale și corporale, respectiv valoarea acestor imobilizări realizate în producție proprie.

Venituri din subvenții de exploatare: cuprind subvențiile încasate de la bugetul statului în scopul de a sprijini activitatea curentă a întreprinderii.

Alte venituri din exploatare: cuprind venituri din amenzi și penalități percepute terților, din donații și subvenții acordate, din vânzări de imobilizări, venituri din subvenții pentru investiții.

Venituri din provizioane pentru activitatea de exploatare cuprind veniturile ocazionate de anularea provizioanelor pentru activitatea de exploatare.

Veniturile financiare cuprind următoarele categorii:

Venituri din imobilizări financiare reflectă dividende încasate de la alte firme în schimbul titlurilor imobilizate deținute în cadrul acestora; venituri din creanțe imobilizate dobânzi încasate pentru împrumuturi acordate altor firme;

Venituri din vânzarea titlurilor imobilizate și a investițiilor financiare pe termen scurt reflectă prețul de vânzare al acestora; venituri din diferențe de curs valutar ocazionate de plata datoriilor la un curs mai mic și încasarea creanțelor la un curs mai mare;

Venituri din dobânzi încasate; venituri din provizioane pentru activitatea financiară cuprind veniturile ocazionate de anularea provizioanelor pentru activitatea financiară.

În concluzie veniturile sunt surse produse sau obținute care determină o creștere a situației patrimoniale nete iar cheltuielile sunt consumuri sau utilizări de resurse care antrenează o diminuare a situației patrimoniale nete.

Costul reprezintă acea cheltuială sau ansamblu de cheltuieli aflat în corespondență cu finalitatea sau obiectul producerii respectivelor cheltuieli și poate să existe un decalaj între perioada efectuării cheltuielilor și recunoașterea lor în structura costurilor iar încasările și plățile generate de venituri și cheltuieli sunt transferuri de masă monetară cu scopul acoperirii unei obligații.

O clasificare a cheltuielilor se poate face și în funcție de decalajul temporar între cheltuieli și plăți:

Cheltuieli înregistrate după efectuarea plăților în cazul achizițiilor de imobilizări, plata anticipată a chiriilor, a primelor de asigurare, abonamentelor;

Cheltuieli înregistrate înainte de efectuarea plăților precum cheltuielile salariale, stocuri;

Altă clasificare a cheltuielilor este dată de integrarea lor în costuri:

Neincorporabile precum amenzile, penalitățile, amorizările, cheltuielile de constituire, cheltuieli cu investițiile financiare, cheltuielile cu impozitul pe profit.

Incorporabile , integral incorporabile care se referă la cheltuielile de exploatare;

Incorporabile , calculate precum cele de natura amortizării, cheltuielile în avans;

Cheltuielile supleative care se referă la capitalul propriu al întreprinderii

Contabilitatea de gestiune studiează costurile fără de care nu se pot întocmi bugetele de venituri și cheltuieli.

Clasificarea costurilor:

Costul vizeaza informarea factorilor de decizie, el permite acestora să-și formeze o opinie de ansamblu asupra întreprinderii și, totodată să gestioneze relațiile cu clienții prin intermediul prețurilor.

Combinată cu alte tipuri de instrumente, informația cost devine și un instrument puternic în cadrul controlului de gestiune.

Costurile complete apar potrivite pentru abordarea procesului decizional cel puțin la nivelul deciziilor care vizeaza relația cu piața.

Pentru calculul costului complet poate fi utilizată metoda centrelor de analiză, care se bazează pe separarea costurilor in doua categorii :

costuri directe, care pot fi usor atasate produselor prin implementarea unui sistem documentar eficient bonuri de consum ;

costuri indirecte, care nu pot fi afectate fara ambiguitate si care sunt directe in raport cu unele sectoare de activitate, denumite centre de analiza.

Pot fi distinse urmatoarele tipuri de costuri :

Costul de achiziție include atât totalul cheltuielilor generate de activitatea de aprovizionare, cât și pe cele ale activității de stocare. In costul de achizitie putem distinge:

O parte de costuri directe, care cuprinde prețul de cumparare al stocurilor, reduceri comerciale, cheltuieli de transport, comisioane, taxe nedeductibile ;

O parte de costuri indirecte, care include cheltuielile inregistrate la departamentul de aprovizionare, cum sunt cele de manipulare, transport si stocare a materiilor prime si materialelor cumparate.

Costul de producție conține toate cheltuielile care se fac pentru a transforma stocurile de materii prime și materiale în produse finite. Costul de productie poate fi partajat în:

costuri directe de productie precum materiile prime si materialele consumate, manopera directa, alte cheltuieli directe de productie;

costuri indirecte de producție ca energie, apa, iluminat, încălzire, reparații și întrețineri, amortizari.

Costurile de distribuție reflectă efortul total al întreprinderii de a vinde o anumită cantitate de produse și poate fi structurat în două componente:

Costuri directe de distribuție, care includ cheltuielile de livrare, cheltuielile cu publicitatea, cheltuielile de ambalare ;

Costuri indirecte de distribuție, care încorporează toate cheltuielile generate de funcționarea departamentului de distribuție, stocaj, transport, servicii post-vânzare.

Dezavantajele costurilor complete.

a) includerea de informatii nerelevante pentru procesul decizional: intrucat metodologia costurilor complete vizeaza alocarea intregii mase a costurilor asupra produselor, includerea de elemente nerelevante in informatia cost complet este inevitabila;

b) nevoia de baze de repartizare : deoarece nu toate costurile de productie sunt direct atribuite fiecarui produs necesitatea atasarii costurilor indirecte la fiecare prdus solicita alegerea unor baze de repartizare.

c) oportunitatea : costul complet este in mod cert o informatie fiabila, insa, sub aspectul oportunitatii, aceasta informatie prezinta deficiente ; obtinuta la finalul procesului de productie, este foarte posibil ca ea sa nu fie disponibila pentru o decizie luata mai devreme.

1.2. Metoda costurilor variabile, metoda costurilor directe, metoda costurilor specifice

Aceasta metoda se bazează pe repartizarea cheltuielilor variabile directe și indirecte asupra fiecarui produs, în timp ce totalul cheltuielilor fixe nu este supus repartizarii, acestea fiind considerate costuri ale perioadei.

Logica metodei consta in faptul ca, fiecare produs contribuie cu o marja pe costuri variabile la acoperirea totalului cheltuielilor fixe. Rentabilitatea fiecarui produs se apreciaza prin existența unei marje pozitive.

Indicatorii specifici metodei sunt :

Punctul de echilibru, numit si punct critic, arata volumul productiei (q*) sau cifra de afaceri (CAe) pentru care profitul este nul :

q* = CF/(pv – cv)

sau

q* = CF / (m/cv)

sau CAe = CF/(1 – cv/pv)

unde:

q * – cantitatea la care profitul este nul

CF – costuri fixe ; CAe – cifra de afaceri la echilibru ; pv – pret de vanzare unitar;cv – cost variabil unitar;m/cv – marja asupra costului variabil unitar = pv – cv

Factorul de acoperire (fa) reprezinta procentul din cifra de afaceri necesar pentru acoperirea costurilor si obtinerea unui profit :

fa = (M/Cv)/CA

unde: M/Cv – marja asupra costurilor variabile = CA – CV

CA – cifra de afaceri

Intervalul de siguranta (Is) arata cu cat poate sa scadă cifra de afaceri pentru ca întreprinderea să ajunga la punctul critic (profitul nul):

Is = CA – CAe

Indicele de siguranta dinamic (Id) este procentul cu care poate sa scada cifra de afaceri pentru ca intreprinderea sa ajunga la punctul critic :

Id = (Is/CA) x 100

Indicele de prelevare (Ip) arata procentul din cifra de afaceri care este necesar pentru a acoperi cheltuielile fixe (CF):

Ip = (CF/CA) x 100

Levierul operational sau coeficientul de volatilitate (Lo) arata procentul cu care creste rezultatul (R) atunci cand cifra de afaceri (CA) creste cu un procent :

Lo = (ΔR/R) /(ΔCA/CA)

Aceste relatii sunt valabile in contextual in care firma fabrica si vinde un singur produs. In cazul in care exista mai multe produse, pv si cv sunt inlocuite cu pretul unitar mediu si, respectiv, costul variabil unitar mediu, calculate ca medii ponderate:

pv mediu = CA/(qA + qB +qC +….)

cv mediu = CV/(qA + qB + qC +….)

m/cv medie = (M/CV)/(qA+qB+qC+…)

Avantajele metodei : metoda permite analize pe termen scurt, atunci cand intreprinderea nu este in situatia de a-si modifica nivelul capacitatii de productie; calculatia este simplificata, intrucat se repartizeaza numai cheltuielile variabile indirecte ; permite un control mai bun al cheltuielilor ; evidentiază produsele cele mai rentabile.

Dezavantajele metodei : evaluarea stocurilor este facuta la nivelul costurilor partiale, fiind necesare calcule suplimentare pentru determinarea costului complet utilizat in raportarile financiare ; nu intotdeauna distinctia cost fix – cost variabil este usor de realizat.

Metoda costurilor directe.

Se bazeaza pe diferentierea cheltuielilor indirecte, permitand calculul marjei asupra costurilor

Avantajele metodei :

permite luarea deciziilor, precum si modificarea gamei sortimentale a produselor, fara a modifica insa structura de baza ;

alocă asupra produselor numai cheltuielile directe,

elimina definitiv arbitrariul din procesul de rapartizare a heltuielilor indirecte, care sunt acoperite din marjele degajate pe fiecare produs.

Dezavantajele metodei :

nu ofera o informatie utila previziunilor ;

volumul costurilor indirecte este tot mai mare intr-o intreprindere, și tocmai aceastea nu fac obiectul calculatiei in logica metodei ;

stocurile sunt evaluate la cost parțial.

Metoda metoda costurilor specifice,

Aceasta metoda este un un amestec între cele doua metode prezentate anterior. Logica se rezidă în alocarea asupra produselor atât a costurilor variabile, cat si a unei părți dintre cele fixe.

Costurile fixe indirecte sunt considerate costuri ale perioadei și nu fac obiectul repartizării.

Este permis astfel calculul a doua marje :

marja pe costuri variabile sau marja asupra costurilor variabile ;

marja pe costuri fixe specifice sau marja asupra costurilor fixe specifice.

Avantajele metodei : permite obtinerea de informatii referitoare la gestiunea centrelor de responsabilitate ; permite aprecierea rentabilitatii produselor sau activitatilor, atunci cand acestea genereaza costuri de structura ; permite determinarea punctelor de echilibru pe fiecare produs sau activitate.

Dezavantajele metodei :

evaluarea stocurilor la costuri partiale ;

dificultatea din ce in ce mai mare de a face o distinctie neta intre cheltuielile operationale și cele de structura;

deși se elimină din calculatie costurile comune, nu se poate elimina arbitrariul presupus de repartizarea cheltuielilor indirecte.

1.3. Rolul contabilității financiare în realizarea previziunilor întreprinderilor economice

Sursa principală de date și informații o constituie contabilitatea, cu cele două laturi complementare ale sale: contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune. De asemenea, realizarea unui control de gestiune permanent depinde în mare măsură de datele și informațiile rezultate în urma analizelor economico-financiare.

Pornind de la prevederile legii, reținem rolul contabilității care, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor juridice și fizice prevăzute, trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.

Având în vedere cele menționate, rezultă că, deși este construită în primul rând pentru satisfacerea cerințelor de informare ale mediului extern, contabilitatea financiară este foarte utilă nevoilor interne ale controlului de gestiune, atât prin rigoarea înregistrărilor, dată de documentele justificative, cât și prin documentele oficiale de prezentare a situației economico-financiare, situațiile financiare anuale.

Totuși, din practică a rezultat că utilizarea informațiilor contabilității financiare prezintă și unele inconveniențe legate, în principal, de rigoarea aplicării principiilor contabile ca prudența, permanența metodelor, continuitatea activității, evaluarea separată a elementelor activ și pasiv, pragul de semnificație, care influențează uneori corectitudinea informațiilor legate de valoarea de amortizare, valoarea actuală a stocurilor etc.

Față de cele menționate, se mai poate spune că, prin orientarea spre furnizarea de informații legate de poziția financiară și performanța unei organizații, contabilitatea financiară constituie un real sprijin pentru management în îndeplinirea funcțiilor sale. În mod practic, contabilitatea financiară joacă un rol complementar în raport cu contabilitatea de gestiune ceea ce asigură configurarea imaginii complete a stării organizației la un moment dat și, în mod deosebit, la încheierea exercițiului.

Rolul contabilității de gestiune în desfășurarea controlului de gestiune izvorăște din obiectivele stabilite pentru aceasta prin reglementările în vigoare.

Contabilitatea de gestiune va asigura, în principal, înregistrarea operațiilor privind colectarea și repartizarea cheltuielilor pe destinații, respectiv pe activități, secții, faze de fabricație, centre de costuri, centre de profit, după caz, precum și calculul costului de achiziție, de producție, de prelucrare al bunurilor intrate, obținute, lucrărilor executate, serviciilor prestate, producției în curs de execuție, imobilizărilor în curs.

Astfel, pornind de la urmărirea modului în care se repartizează cheltuielile pe destinații, managementul poate obține informații importante pentru luarea deciziilor care vizează: evaluarea anumitor elemente ale bilanțului legate de stocuri și imobilizări, costurile pe activități, construirea și urmărirea execuției bugetului de venituri și cheltuieli, elaborarea și urmărirea programelor de dezvoltare și/sau desfacere, vânzări.

De asemenea, contabilitatea de gestiune asigură posibilitatea evaluării eficienței economice pe baza costurilor planificate și a celor realizate prin analiza abaterilor. Totodată, foarte important este faptul că, în cadrul contabilității de gestiune, accentul este pus pe departamentele individuale din cadrul activității și nu pe activitatea ca un întreg.

Pornind de la aspectele menționate, se constată o tendință în sensul că tot mai mulți autori consideră contabilitatea de gestiune ca fiind inclusă în controlul de gestiune explicată astfel: în general în contabilitatea de gestiune se integrează atât elemente de contabilitate analitică clasică așa cum ar fi calculul și controlul costurilor cât și elemente de gestiune bugetară cum sunt elaborarea bugetelor și urmărirea execuției acestora, care corespund câmpului de acțiune a controlului de gestiune.

Această tendință se situează înca la nivel de controversă întrucât simpla derulare a activităților contabilității de gestiune nu poate substitui procedurile unui control de gestiune performant care includ utilizarea datelor și informațiilor furnizate de contabilitatea de gestiune.

Ca urmare, putem spune că, de fapt, eficientizarea continuă a activităților unei întreprinderi presupune în egală măsură găsirea de noi forme și metode de utilizare de către controlul de gestiune a instrumentelor oferite de contabilitate, astfel încât să poată fi determinate în timp oportun valorile corecte ale indicatorilor evaluați.

1.4. Analiza economico-financiară sursă importantă în previzionarea activității economice și controlul de gestiune prin metoda costurilor, rolul lui în previzionare,

Pornind de la faptul că într-o întreprindere managementul utilizează controlul, sub diferitele sale forme, pentru urmărirea stadiului și calității execuției programelor de activități și, respectiv, a îndeplinirii obiectivelor stabilite, devine foarte evidentă necesitatea utilizării datelor și informațiilor oferite de analiza economico-financiară. Doar în acest fel pot fi cercetate în detaliu rezultatele obținute și factorii care le-au determinat. De asemenea, pe baza rezultatelor analizei economico-financiare, se pot stabili în detaliu măsurile ce se impun atât pentru corectarea abaterilor cât și pentru eficientizarea utilizării resurselor de toate tipurile în activitatea de bază a întreprinderii.

Prin urmare, analiza economico-financiară este cea care asigură profunzime controlului de gestiune prin faptul că, așa cum rezultă și din etimologia cuvântului “analiză”, aceasta vizează detaliile referitoare la fiecare componentă a elementelor cercetate și face posibilă identificarea tuturor factorilor determinanți precum și cauzele și împrejurările producerii diferitelor evenimente și fenomene. În literatura de specialitate, analiza economico-financiară este strâns legată de atribuțiile managementului și funcțiile întreprinderii. Astfel, una din referirile la acest lucru statuează că oricare dintre funcțiile întreprinderii presupune, pentru desfășurarea sa, exercitarea tuturor atributelor conducerii, adică previziune, organizare, coordonare, comandă sau decizie și control.

La rândul lor, toate funcțiile conducerii necesită anumite tipuri de analiză pentru înfăptuirea lor. Această remarcă scoate și mai mult în relief rolul analizei economico-financiare ca instrument al controlului de gestiune, dar și complementaritatea celorlalte elemente ale analizei cu elementele specifice controlului ceea ce permite eliminarea oricăror posibilități de confuzie privind cele două concepte.

Controlul de gestiune prin metoda costurilor, rolul lui în previzionare.

Așa cum rezultă din denumirea sa, evoluția controlului de gestiune este strâns legată de cea a contabilității de gestiune ca principal furnizor al informațiilor necesare evaluărilor prin care se stabilește situația reală dintr-o organizație economică.

Literatura de specialitate prezintă o serie de polemici privind autorii conceptului de control de gestiune.

Astăzi, controlul de gestiune dispune de un ansamblu de proceduri, tehnici și metode de lucru, precum și de personal specializat concomitent cu o bază tehnologică adecvată (hard și soft) ceea ce permite realizarea de performanțe remarcabile în cunoașterea și stăpânirea fenomenului economic.

Se poate observa că principalii furnizori de date și informații sunt: contabilitatea de gestiune, contabilitatea financiară, analizele economico-financiare, precum și alte surse (producție, personal, salarizare etc.). De asemenea, esența activității de control de gestiune o constituie procesarea datelor și informațiilor care se poate face prin diverse forme și metode din utilizarea cărora rezultă și principalele forme de organizare a controlului.

Indiferent de forma de control adoptată, procesarea datelor și informațiilor se va încheia cu elaborarea de rapoarte sau/și diverse situații statistice adaptate specificului activității de bază a entității, concluzii și propuneri. Acesta este momentul interconectării controlului de gestiune cu managementul care analizează și decide atât în privința suficienței elementelor prezentate cât și a corespondenței dintre realizări și obiective.

În concluzie, se poate spune că managementul este cel care, în îndeplinirea funcțiilor sale, solicită inițierea controlului ce îi asigură elementele necesare luării deciziilor, iar pe cale de feed-back se solicită și realizează urmărirea execuției acestora. De asemenea, prin derularea continuă a ciclurilor de control-analiza-decizie se asigură acel proces de reglare, strict necesar bunei funcționări a unei entități economice.

Când este vorba despre organizarea controlului de gestiune, trebuie să se țină cont de o serie de factori determinanți, cum sunt: mărimea și complexitatea organizației economice respective, specificul activității de bază, gradul de încadrare cu personal de specialitate a tuturor compartimentelor de conducere și de execuție, gradul de pregătire profesională și al atașamentului față de organizație și, nu în ultimul rând, dotarea cu tehnică de calcul și sisteme informatice adecvate. De aceea, este unanim recunoscut faptul că nu se poate vorbi despre “modele standard” de organizare a controlului de gestiune, ci doar despre organizări proprii fiecărei entități, potrivit nevoilor și specificului acesteia, numitorul comun fiind dat doar de metodele consacrate de culegere-procesare și valorificare a datelor și informațiilor.

Având în vedere cele menționate, putem concluziona că în organizarea controlului de gestiune trebuie să se manifeste flexibilitatea astfel încât să se utilizeze instrumentele de lucru cele mai adecvate specificului și nevoilor reale de conducere a fiecărei entități economice cu condiția totuși ca acestea să asigure eficiența maximă a activității de management.

Funcție de mărimea întreprinderii și complexitatea acesteia, pot fi constituite compartimente sau numite persoane care să exercite atribuțiile controlului de gestiune în subordinea nemijlocită a managerilor generali sau chiar cu structuri subordonate la nivelul structurilor operaționale. centrelor de responsabilități.

În situația organizațiilor mai mici, aceste atribuții pot fi delegate departamentelor financiare economice cărora le vor fi indicate și principalele instrumente ce se vor utiliza în cadrul controlului pentru a se putea asigura managementului tot ceea ce este necesar pentru “pilotarea” în condiții de siguranță a organizațiilor.

În astfel de situații, de o mare importanță este calitatea personalului din toate structurile organizaționale implicate, aceasta fiind una din principalele preocupări ale managementului pentru asigurarea îndeplinirii cu succes a rolului controlului de gestiune, de interfața între management și structurile operaționale.

Controlul de gestiune utilizează o diversitate de instrumente ca: bugetele, standardele, costurile, rapoartele, prețurile de cesiune internă, centrele de responsabilități etc.

Dintre acestea, costurile și bugetele sunt considerate ca fiind cu o mare relevanță practică, având o funcție predominant informativă, ceea ce permite managementului să-și formeze o imagine mult mai cuprinzătoare asupra ansamblului întreprinderii.

De asemenea, informațiile privind costurile permit gestionarea mai eficientă a relațiilor cu clienții nu doar prin intermediul prețurilor ci și prin acuratețea și detalierea corespunzătoare a datelor și informațiilor din acest domeniu.

Pornind de la instrumentul principal utilizat în exercitarea controlului de gestiune și care, bineînțeles, este cel mai adecvat tipului de management adoptat de entitatea economică, rezultă și denumirea metodei utilizate, în cazul nostru cea a costurilor pe care o vom dezvolta în continuare.

În acest scop, vom ține cont că sursa principală de informații o constituie contabilitatea de gestiune a cărei organizare și funcționare trebuie să asigure caracteristicile de bază ale informației-cost acceptate de majoritatea autorilor literaturii de specialitate: oportunitatea, fiabilitatea și relevanța astfel încât această informație să fie potrivittă pentru luarea deciziei corecte. În mod practic, informația-cost trebuie asigurată oportun, fără să conțină elemente incorecte și să faciliteze evaluarea evenimentelor cu care se confruntă organizația.

Dacă ne referim la conținutul costurilor calculate, distingem:

costurile complete care sunt date de concordanța deplină dintre cheltuielile înregistrate în contabilitatea financiară și cele încorporate în mod real în costuri;

costurile parțiale ce includ doar o parte din cheltuieli, respectiv cele variabile directe și indirecte ce se repartizează asupra fiecărui produs.

Totuși, trebuie remarcat faptul că în literatura de specialitate există numeroase moduri de abordare a clasificării costurilor, diferențele pornind de la criteriile utilizate, de la specificul activităților evaluate, precum și de la metodele de calcul adaptate. Din această variantă de clasificare se poate observa importanța ce trebuie acordată definirii clare a terminologiei utilizate în demersurile pentru derularea activităților în cadrul controlului de gestiune pentru asigurarea înțelegerii corecte și a abordării unitare, atât de către procesatorii de date și informații, cât și de către factorii decizionali cărora le sunt puse la dispoziție datele și informațiile. De asemenea, se observă complexitatea și profunzimea perspectivelor din care trebuie privit impactul costurilor asupra activităților economice și, implicit, a multiplelor variante ce pot fi puse la dispoziția managementului pentru analiză și decizie.

Cheltuielile directe sunt evidențiate pentru fiecare produs prin intermediul unor documente specifice, bonuri de consum, bonuri de lucru, tabele de repartiție. Cheltuielile indirecte sunt cele care provin din elementele ce nu sunt alocate direct produselor ci prin intermediul structurilor centrelor care participă la ansamblul activității entității productive Ca exemplu: salariile contabililor, ale personalului administrativ. Astfel, aceste cheltuieli indirecte devin directe în raport cu structurile centrele de analiză respective. Din cele prezentate rezultă importanța factorului organizatoric al unei entități economice pentru evidențierea cât mai clară a procesului de formare a costurilor complete.

Observăm că modul de organizare a structurii organizatorice a entității în centre principale participante direct la procesul productiv și centre auxiliare administrative, logistice permite delimitarea clară a tuturor tipurilor de cheltuieli, precum și stabilirea politicii proprii de alocare a acestora către produsele realizate. Totuși, dacă ne referim la ciclul de exploatare al unei întreprinderi, se disting clar trei etape fundamentale: achiziție, producție și distribuție. În urma analizei structurii de detaliere a costurilor complete, literatura de specialitate evidențiază însă o serie de dezavantaje ale utilizării metodei costurilor complete care se referă, în principal, la: includerea în acestea de informații nerelevante; manifestarea subiectivității în stabilirea modalității de repartizare a costurilor; imposibilitatea utilizării pentru decizii înaintea finalizării procesului de producție ceea ce reduce drastic gradul de oportunitate a utilizării acestei metode.

Pornind de la dezavantajele menționate, costul complet devine practic nerelevant în luarea de către management a unor decizii de importanță majoră cum ar fi cele legate de: renunțarea la anumite utilaje sau chiar linii tehnologice și/sau cumpărarea de utilaje noi, mai performante, externalizarea producerii unor semifabricate sau subansamble, externalizarea unor servicii (de transport, IT etc.), renunțarea la unele produse și înlocuirea cu altele mai profitabile, modificarea structurii organizatorice în raport cu nevoile reale ale întreprinderii .

1.5. Bugetul master, definiții, etape de elaborare

Surs: autor lucrare din resurse proprii

CAPITOLUL 2 – TIPURI DE BUGETE DIN CADRUL ÎNTREPRINDERII

Elaborarea unui bilanț contabil previzional permite aprecierea poziției financiare și a fondului de rulment. Conform cadrului general pentru întocmirea situațiilor financiare, structurile legate direct de evaluarea poziției financiare sunt activele, datoriile și capitalurile proprii. Fondul de rulment reprezintă sursa de care are nevoie o organizație pentru a putea continua să-și continue tranzacțiile, sau să-și continue activitatea sa economică. Fondul de rulment este constituit din resurse materiale și lichidități. Acesta se utilizează în analiza financiară pentru a aprecia echilibrul financiar pe termen lung și contribuția sa la finanțarea pe termen scurt. Dacă fondul de rulment este pozitiv,capitalurile permanente permit finanțarea integrală a activelor imobilizate și a unei părți din cele circulante, dacă fondul de rulment este negativ, capitalurile permanente sunt insuficiente pentru finanțarea activelor imobilizate rezultând un necesar de fonduri pe termen scurt.

2.1. Previzionarea Situațiilor financiare ale întreprinderii,

Situațiile financiare ale întreprinderii, evidențiează cifric și în etalon monetar echilibrul financiar al întreprinderii prin previzionarea poziției financiare, a raportului dintre active, datorii, capitaluri proprii.

Bilanțul contabil previzional se prezintă ca un bilanț tradițional pornind de la Bilanțul inițial,

Diferite posturi modificate corespunzător evenimentelor bugetare sau ca urmare a efectelor acestora. Toate informațiile ce permit obținerea unei imagini a poziției financiare previzionate care poate fi considerată de către managementul întreprinderii prea riscantă pentru potențiali creditori, sau un evidențiează posibilități de creștere interne, externe sau suplimentare.

Situațiile financiare previzionate sunt instrumente utile în procesul decizional atât în activitatea curentă a firmei cât și în anumite momente speciale;pe baza situațiilor financiare estimative se pot lua hotărâri și decizii referitoare la:

Tabelul nr 2.1. Decizii manageriale pe baza previziunilor

Sursa-autor din resurse proprii

1.Previzionarea cifrei de afaceri ( a vânzărilor)

Previziunea vănzărilor este punctul de plecare a tuturor previziunilor dintr-o întreprindere, reprezentând componenta principală a cifrei de afaceri pentru majoritatea societăților comerciale, excepție fac societățile de leasing a căror cifră de afaceri este dată de către dobânzile încasate. Pe baza estimării vânzărilor se pot estima și celelalte elemente care variează în strânsă corelație cu aceasta, volumul vânzărilor devine un punct critic în estimarea situațiilor financiare în ansamblul lor. Dacă previziunea vânzărilor are o valoare nejustificată consecințele pot fi grave.

În cazul supraevaluării firma ajunge în situația de a produce pe stoc sau de a face investiții nerentabile iar o subevaluare conduce la pierderea clienților și chiar a pierderii unei părți de profit. Valoarea vânzărilor previzionate în prețuri curente poate fi exprimată astfel:

Figura nr 3. Vânzările previzionate-formule

Sursa-autor din resurse proprii

Interacțiunea dintre preț și cantitatea văndută este de bază, presupune că o creștere a prețului nu duce automat la o creștere valorică a vănzărilor deorece există posibilitatea ca din punct de vedere cantitativ vânzările să scadă datorită diminuărilor de cereri la nivelul de preț respectiv.Tot o scădere a prețurilor poate duce la un nivel al vânzărilor mai ridicat din punct de vedere valoric.previziunea vânzărilor este influențată puternicde către mediul extern firmei și de către strategia adoptată de către politica de management a firmei.

Există două abordări majore în ceea ce privește previziunea vînzărilor și anume: previziunea directă a vânzărilor, previziunea vânzărilor pe baza cotei de piață previzionate.

2.Previzionarea elementelor din situațiile financiare care variează proporțional cu cifra de afaceri

În contextul previziunii pe termen mediu ți lung o abordare des utilizată în practică pentru estimarea elementelor situațiilor financiare referitor la celelalte elemente care variează direct proporțional cu cifra de afaceri, este raportarea globală a respectivelor elemente la cifra de afaceri. Această abordare, simplă și eficientă este bazată pe metode statistice. Are o mare aplicabilitate în orientarea managerilor, ea pornește de la ipoteza viabilă că majoritate posturilor bilanțiere,elementele contului de profit și rezultate variează odată cu cifra de afaceri. Pentru previziunile pe termen scurt, operative această abordare nu oferă o imagine foarte detaliată.

Relația la nivel global dintre un element al situațiilor financiare și cifra e afaceri poate fi stabilită prin două metode:

1.Metoda procent din cifra de afaceri,

2.Metoda regresiei.

a)Previzionarea cheltuielilor, elemente a situațiilor financiare

1.Metoda procent din cifra de afaceri

Această metodă se poate folosi pentru acele elemente ale situațiilor financiare care variează proporțional cu cifra de afaceri, în această categorie intră o parte importantă a elementelor de cheltuieli din contul de profit și pierdere precum și elementele bilanțiere de tipul activelor circulante.

Procentul pentru perioada t:

Pt = (Cht / CAt) x 100

unde:

t – perioada de timp, de la 1 la n,

Pt – previziunea pentru momentul t,

Cht – cheltuieli estimate pentru perioada t,

CAt – cifra de afaceri estimată pentru perioada t.

Previziunea pentru momentul t+l:

Cht+l = x CÂ t+l

unde:

– procent previzionat calculate ca medie a procentelor pentru perioadele de timp istorice

Cht+l – cheltuieli estimate pentru perioada t+l,

CÂ t l – cifra de afaceri estimată pentru perioada t+ l,

l – lungimea orizontului de previziune,

t – perioada curentă.

Procentul previzionat se mai poate calcula și așa:

= p min, scenariu optimist,

= , scenariu realist,

= p max, scenariu pesimist,

2.Metoda regresiei.

Poate fi folosită pentru eleméntele din situațiile financiare care variează proporțional cu cifra de afaceri dar au în plus și o componentă fixă.

Cĥt = a+b+CÂt

unde:

Cĥt – cheltuieli estimate pentru periada t

a – reprezintă componenta de cheltuieli fixe, parametru determinat prin metoda celor mai mici pătrate,

b – reprezintă componenta variabilă, fracțiune sau procent din cifra de afaceri, parametru determinat prin metoda celor mai mici pătrate,

CÂt – cifra de afaceri estimată pentru perioada t.

Dacă elementul de previzionat un are o componentă fixă imterpretabilă economic poate fi impusă restricția ca parametrul a = 0. În aceste condiții metoda regresiei devine echivalentă cu metoda procent din CA

a = 0

Cĥt = b x CÂt

Cĥt = x CÂt

b)Previzionare activelor imobilizate, elemente le situațiilor financiare:

Nivelul activelor imobilizate este considerat optim sau cel puțin la un nivel normal ceea ce înseamnă că firma a avut un grad maxim de utilizare a capacității de producție; un nivel maxim de utilizare a capacității de producție. Un nivel superior al cifrei de afaceri se poate realiza doar cu o investiție suplimentară.

Investițiile se pot realiza relativ constant în raport cu cifra de afaceri când nu sunt necesare investiții considerabile pentru extinderea capacităților, în salturi când din considerente de natură tehnologică investițiile presupun valori mari ale activelor fixe, dar în acest caz creșterea cifrei de afaceri numai cu un procent implică totuși o valoare mare de creștere a valorii imobilizărilor, deci pentru investițiile mici asupra imobilizărilor sunt ineficiente făcând să crească cifra de afaceri cu sporuri foarte mici nesemnificative.

Necesitatea investițiilor asupra imobilizărilor pentru creșterea cifrei de afaceri depinde de capacitatea de producție efectiv utilizată.

Camax = Cat / Guct

Peste nivelul maxim al acestui indicator este necesar de făcut investiții asupra imobilizărilor corporale

c)Previzionarea pasivelor curente, elemente nonfinanciare ale situațiilor financiare:

Dacă nivelul pasivelor curente sunt considerate cel puțin la un nivel normal sau optim, ele vor crește odată cu cifrade afaceri. Această metodă presupune previzionarea lor în funcție de viteza de rotație iar acest fenomen se numește creștere spontană naturală.

Dacă în trecut au existat, au înregistrat valori anormale, ca durată de rotație și sunt nefavorabile în raport cu rotația creanțelor, atunci ele trebuiesc să fie corectate pentru a putea să existe în limite normale de efciență.

Principala restricție de creștere a lor este legată de menținerea unei cote sănătoase de lichiditate curentă:

Lc = Ac / Pc;

Pc max = Ac/ Lc;

unde

Lc – lichiditae curentă (1,2-1,9),

Ac – active curente,

Pc – pasive curente.

Pc max – pasive curente maxim admisibile.

d)Previzionarea unor elemente din situațiile financiare precum necesarul suplimentar de fonduri

Necesarul suplimentar de fonduri va fi acoperit pe seama a trei surse: capitaluri proprii, subvenții pentru investiții, fonduri nerambursabile, credite bancare pe termen scurt, mediu sau lung.

e) Previzionarea unor elementa care reprezintă sursele de finanțare permanente

Sursele de finanțare permanente precum capitalurile proprii și creditele bancare pe termen mediu și lung nu variază în mod direct cu variația cifrei de afaceri, ele implică termene îndelungate și valori mari.

Se apelează totuși la ceste surse numai când are loc o sporire a ctivelor imobilizate. Alegerea între resursele permanente se face de regulă astfel:

Costurile resurselor permanente: pentru capitalurile proprii dividendele acordate, pentru împrumuturi nivelul dobânzii,

Menținerea unui raport corespunzător de îndatorare la termen astfel că împrumuturile pe termen astfel că împrumuturile pe termenmediu și lung să fie maxim jumătate din capitalul propriu.

Rit = Itml / Cp

care trebuie să fie mai mic sau egal cu 0,5

Itml max = ½ Cp

Menținerea unui echilibru dintre resursele ți utilizările permanente de cel puțin 25%

Rfr = Cpm / Ain

apromximativ 1,25

unde:

Rit – rata îndatorărilor la termen,

Itml – împrumuturi pe termen lung și mediu,

Cp – capitaluri proprii

Itml max –

Rfr – rata fondului de rulment

Cpm – capitaluri proprii

Ain – active imobilizate la valoare netă

f)Previzionarea elementelor situațiilor financiare care reprezintă creditele bancare pe termen scurt

După determinarea fondurilor suplimentare acoperite din resurse permante, diferența se va acoperi în principiu din credite bancare pe termen scurt, cu aceeași mențiune de păstrare a unui nivel de îndatorare rezonabil ți lichiditate acceptabil:

Rig = (Ibtml + Cbts + Pc) Pt mai mică sau egală cu valoarea 0,5

și

Lc = (St + Cr+Db)(Cbts + Pc) mai mare sau egală cu valoarea 2

unde:

Rig – rata îndatorării globale,

Cbts – credite bancare pe termen scurt,

Ibtml – împrumuturi bancare pe termen mediu și lung;

Pt -total pasiv,

St – stocuri totale;

Cr – creanțe curente;

Db – disponibilități bănești și plasamente

Lc – lichiditate curentă.

Dacă aceste condiții un sunt îndeplinite, se apelează în continuare la suplimentarea fondurilor din capitalurii proprii, indiferent de costul acestora.

2.2. Bugetul vânzărilor,

Procesul de planificare și control se aplică de oricare întreprindere economică indiferent de activitatea sa principală, dar totodată se ține seama la întocmirea bugetului de activitatea sa de exploare. Bugetul master are un format subiectiv depinde de cel care face aceasta.Bugetul vânzărilor reprezintă previziunea cifrată a vânzărilor pe tipuri de produse sau pe grupe de produse în cantități și prețuri pe destinații și perioade. Previzionarea vănzărilor constituie una dintre cele mai imortante etape în constituirea bugetului, este etapa de definire a politicii comerciale a întreprinderii. Previzionarea vânzărilor pornește de la analiza cifrei de afaceri pe ultimii cinci ani sau chiar zece ani. Un bun planificator se ghidează după informațiile pe care le culege din trei sectoare:

Figura nr 2.1.Înformații pentru întocmirea bugetului

Sursa :autor lucrare din resurse proprii

Bugetul de vânzări se poate realiza pe baza trendului de vânzări dintr-o anumită perioadă de timp, se poate realiza o previziune aproximativă pe sortimente de produse, se previzionează nivelul fiecăruia dintre cele trei piețe culegând informațiile corespunzătoare și cele complementare. Urmează analiza cotei propabile de piață pentru fiecae produs având în vedere capacitatea de producție a întreprinderii, capacitatea de producție a competitorilor, produse noi sau îmbunătățite ale întreprinderii sau ale concurenței.Se va ține seama și de strategiile de preț, dacă prețul crețte poate fi înregistrată ți o creștere de profit brut, dacă prețul scade se previzionează o creștere a cotei de piață. Dacă există piață internă se ia în calcul modificarea ratei de schimb valutar și trendul acesteia.La previzionarea vânzărilor se ține sema și de campaniile de publicitate și promoții, analiza comenzilor nesatisfăcute ți analiza comenzilor cele mai noi, recente.O previziune greșită a vânzărilor poate să aibă consecințe grave asupra activității organizației, ea trebuie făcută corect ți pe termen lung.

Figura nr 2.2.Consecințele negative ale bugetelor eronate ale vânzărilor

Sursa :autor lucrare din resurse proprii

Studiile de marketing iau în considerare produsele existente pe piață, fabricate de întreprindere dar și produsele noi. Studiile de marketing cuprind și cercetarea mediului extern, conjuctura generală a economiei, poziția în raport cu concurența, nivelul prețurilor, comportamentul consumatorilor în perspectivă riscurile de faliment ți studiile de marketink care cercetează mediul intern referitor la capacitatea de producție normală, politica comercială, politica de prețuri, totalitatea mijloacelor de promovare a vânzărilor.

Bugertul vânzărilor este un buget pivot care permite coordonarea celorlate bugete. Vânzările condiționează intreaga activitate a întreprinderii, variația acestora poate fi considerat principal factor de risc asupra performanței și poziției financiare a întreprinderii.

Bugertul vânzărilor stă la baza bugetului de capital, de investiții,

Nivelul vânzărilor influențează bilanțul deoarece veniturile angajate vor determina soldul creanțelor,

Cheltuielile de desfacere sunt determinate de volumul vânzărilor care solcită un cost de distribuție corespunzător,

Cheltuielile de marketing ar putea fii determinate de creșterea volumului de vânzări, diversificarea sortimentului de produse care duc la desfoșurarea unor noi campanii publicitare. Vânzările unei companii generează fluxuri pozitive de numerar deci creșterea volumului de vânzări determină creșterea fluxurilor de trezorerie. În realizarea bugetului de vănzări este necesar să se țină seama de câțiva factori:

1.Pentru fiecare produs al întreprinderii managementul trebuie să țină seama de veniturile din vânzări pentru fiecare linie de produs în parte;bugetele variează de la o întreprindere economică la alta și pentru unele dintre ele este necesar să se stabilească bugete pentru liniile de producție individuale și să arate vânzările prognozate pentru fiecare produs utilizând codul produsului în termen de unități de producție și venituri pe unitate.

2.Perioadele în care bugetul poate fi divizat sunt săptămâni, luni, trimestre, ani.

3.Este nevoie de multe ori o analiză a vânzărilor pe zone gegrafice, teritorii fie dintr-o anumită țară o divizare pe țări sau regiuni.

Tabelul nr 2.2. Bugetul vânzărilor

Sursa :autor lucrare din resurse proprii

2.3. Bugetul costurilor comerciale,

Acest buget prezintă detaliat cheltuielile previzionate funcției de vânzare ale societății. Independent de provizionarea vânzărilor se estimează costurile comerciale, elaborându-se bugetul activității comerciale. Una dintre problemele importante în previzionarea cheltuielilor activității comerciale este separarea cheltuielilor în funcție de comportamentul fașă de volumul de activitate.

Figura nr 2.3. Bugetul costurilor comerciale

Sursa :autor lucrare din resurse proprii

Responsabilitatea în elaborarea bugetului activității comerciale revine departamentului de vânzări și se elaborează după realizarea bugetului de vânzări, fiecare întreprindere abordează în manieră proprie elaborarea bugetului de activități comerciale și alte cheltuieli caracteristice activității desfășurate.

Aceste două bugete, bugetul vânzărilor și bugetul activității comerciale, pot fi construite separat sau reunite în acelați document.

2.4. Bugetul de producție

Reprezintă un plan detaliat care identifică produsele sau serviciile ce trebuie fabricate pentru a realiza bugetul de vânzări, programul de vânzări și asigurarea nevoilor de aprovizionare cu stocuri de materii prime și materiale.

Nivelul producției se deduce din programul vânzărilor ți din raportul stocurilor de produse finite.

Cantitatea de fabricat previzionată pentru fiecare produs se determină în funcție de cantitatea de produse și servicii previzionată pentru vânzare, de stocul inițial de produse, de stocul final de produse.

Qf = Qv – Si+ Sf

Tabelul nr. 2.2 Bugetul costurilor de producție

Sursa :autor lucrare din resurse proprii

2.5. Bugetul cheltuielilor indirecte de producție, bugetul activității de aprovizionare

Acesta reprezintă previziunile asupra cheltuielilor indirecte de producție altele decât cheltuielile directe privind materialele și manopera necesare în realizareaproducției programate iar costurile indirecte de producție includ cheltuielile prezintă previziunile privind cheltuielile indirecte de producție altele decât cele directe cu manoperași materii prime și materialele consumabile aferente produselor obținute.

Costurile indirecte de producție includ: cheltuielile proprii centrului și costurile prestațiilor primite prin decontare de la alte centre cum ar fii prestațiile primite de la atelierul mecanic de pildă.

Estimarea cheltuielilor indirecte de producție are în observație și comportamentul cheltuielilor față de volumil activității adică separarea în cheltuieli variabile și fixe , aceasta pntru a asigura elaboraea unui buget flexibil.

Costurile variabile ca energia , apa, combustibilul se previzionează în corelație cu volumul activității iar costurile fixe reprezentate de amortizare, materiale consumabile, salariile personalului indirect productiv, în funcție de politica de amortizare, de personal, de conjuctura perioadei bugetare.

Scopurile bugetului cheltuielilor indirecte de producție pot fi sintetizate în integrarea bugetelor cheltuielilor indirecte de producție elaborate de managerii departamentelor de producție pot fi sintetizate în integrarea bugetelor cheltuielilor indirecte de producție elaborate de către managerii departementelor de producție și servicii ți acumularea informațiilor din aceste bugete și determinarea ratelor de absorție a cheltuielilor indirecte de producție.

Bugetul aprovizionărilor

Acest buget prezintă detaliat previziunile privind atât consumurile de materiale cât și necesarul de achiziționat.

Pe baza informațiilor bugetului de producție și modificările previzionate ale stocurilor de materii prime și materiale se determină consumul de materiale și materii prime.

Consumurile programate permit estimarea materialelor de achiziționat în unități fizice.

Obiectivul bugetului aprovizionărilor constă în gestionarea eficientă a cumpărăturilor astfel încât să se evite perturbări în derularea programului de producție și vânzări, cât și administrarea unui stoc optim pentru a asigura diminuarea imobilizărilor capitalurilor.

Tabelul 2.3 Bugetul activității de aprovizionare

Sursa :autor lucrare din resurse proprii

2.6. Bugetul taxei pe valoarea adăugată, bugetul de trezorerie, bugetul resurselor umane,

Acest buget include previziunile decontărilor privind creanțele și datoriile fiscale aferente taxei pe valoare adăugată. Taxa pe valoarea dăugată este un impozit indirect care se datorează bugetului de stat și suportat de consumatorul final. TVA este calculat și decontat de către entitatea economică plătitoare de TVA, dar aceasta nu are efect asupra rezultatului entității economice dar cu efecte asupra trezoreriei sale asupra lichidității sale.

La întocmirea acestui buget se are în vedere Tva-ul deductibil aferent achizițiilor, Tva-ul colectat aferent vânzărilor perioadei curente și dacă există TVA-ul de recuperat din perioada precedentă

Calcul datorie fiscală:

TVA de plată N = TVA de recuperat N-1 + ( TVA colectată N – TVA deductibilăN)

Bugetul de trezorerie.

Reprezintă o previziune cifrată aintrărilor și ieșirilor de lichidități, respectiv încasări și plăți într-o perioadă de timp dată; fluxurile tranzitează trezoreria și permite societăților comerciale să-și onoreze plățile în vederea evitării situațiilor de dificultăți sau de imposibilitate de plată

Bugetul de trezorerie exprimă în încasări și plăți toate bugetele întreprinderii pornind de la previzionarea veniturilor și cheltuielilor ajustat cu veniturile și cheltuielile care nu antrenează încasări ca producția stocată, vânzările pe credit, amortizările și provizioanele, și rezultă astfel o evoluție previzibilă a fluxului de trezorerie al entității economice în cauză, acesta va garanta solvabilitate, lichiditatea, echilibru fluxurilor monetare necesare desfășurării eficiente a activității economice a întreprinderii.

În funcție de politica și obiectivele urmărite de către societate, sfera și orizontul de previziune al fluxurilor de trezorerie poate fi diferit.

Se pot previziona următoarele tipuri de bugete de trezorerie:

Figura nr 2.4. Bugetul de trezorerie

Sursa :autor lucrare din resurse proprii

Prima etapă în elaborarea bugetelor de trezorerie o constituie previzionarea încasărilor

și plăților, iar a doua constă în determinarea soldurilor de trezorerie și a soldului minim de numerar adică acoperirea, plasarea deficitului de trezorerie sau a excedentului de numerar pe piața financiară și elaborarea finală a bugetului de trezorerie.

Trezoreria este determinată de fluxurile de trezorerie ale perioadei de gestiune, respectiv veniturile și cheltuielile perioadei culese din contul de profit și pierdere și soldurile inițiale și finale ale creanțelor și datoriilor.

Formula de calcul este:

Bugetul de trezorerie = Si creanțe/datorii +V/C perioadă- Sf creanțe/datorii

Documentele ce oferă informații în elaborarea acestor bugete sunt:

Bilanțul de deschidere, contul de rezerve previzional,bilanțul previzional, bugetul de investiții. Toate sursele de informație trebuiesc analizate cu prudență pentru a avea certitudinea că toate plățile și încasările au fost incluse în acest buget al trezoreriei.

Bugetul resurselor umane.

Prezintă previziunile privind necesarul de forță de muncă pentru o perioadă de timp și costurile aferente; fundamentarea costurilor cu resursele umane se asigură prin utilizarea elementelor ca norma de muncă, tarifele de salarizare,și programul de producție al perioadei bugetare.

Figura nr 2.4. Bugetul resurselor umane

Sursa :autor lucrare din resurse proprii

2.7. Bugetul general de cheltuieli generale, bugetul cheltuielilor de capital

Bugetul cheltuielilor generale de administrație prezintă detaliat cheltuielile de exploatare, altele decât cele aferente funcțiilor de aprovizionare, producție, desfacere, necesar desfășurării activității generale de administrare a întreprinderii într-o perioadă definită.

Administrația vizează managementul general, serviciul financiar contabil, serviciul de aprovizionare, informatic, producție și desfacere, juridic, și toate celelate servicii care asigură buna desfățurare a activității productive, și econmico-financiară a întreprinderii economice într-o perioadă de timp, perioadă de gestiune.

Costurile cu administrația generală contribuie indirect la exploatarea întreprinderii, au carácter de cheltuieli complexe ți se încadrează de cele mai multe ori în elemente de cheltuieli fixe.Structura bugetului se realizează pe elemente de cheltuieli iar la previzionarea cuantumului de cheltuieli se ține cot de regulă de o sumă de factori specific activității precum complexitatea cheltuielilor, gradul înalt sau un al studiilor factorului uman, diferența dintre manageri și personalul operațional.

În practică se folosesc două tehnici de raționalizare a cheltuielilor generale de administrație și anume bugetarea pe bază zero adică reconstrucția administrației plecă de la zero și a doua metodă ar fi prin analiza valorii adică diminuarea cheltuielilor prin recomandarea valorii activităților.

Bugetul cheltuielilor de capital.

Acesta reprezintă detaliat proiecțiile privind investițiile pentru mijloace fixe, achiziționare și îmbunătățirea lor.

Responsabilul cu investițiile elaborează un plan de investiții plurianual bugetul fiind primul an al planului de investiții.

Bugetul cheltuielilor de capital cuprinde previziunile de investiții, costurie pentru achiziții, cheltuieli de rambursare ale împrumuturilor incluziv a dobânzilor, previziuni ce privesc finanțarea, autofinanțarra, capitaluri străine, cu asifgurarea unei concordanțe între costul investițiilor ți finanțarea acestora.

Managerii departamentali aigură informații managementului general în vederea construirii politicii de investiții.

Tabelul 2.4 Bugetul cheltuielilor de capital

Sursa :autor lucrare din resurse proprii

Decizia cu privire la investiția propusă anterior Tabelul 2.4. va fi fundamentaăt pe baza analizelor strategice, a studiilor de rentabilitate a investiției.

Bugetul de capital este influențat de bugetul vânzărilor dar el înfluențează alte elemente ale bugetului iar pentru finanțarea investițiilor sunt necesare lichidități ce pot fi obținute din fluxurile generate de activitatea exploatării din împrumuturi sau de la asociați, acționari.

Figura nr 2.5. Politica de investiții

Sursa :autor lucrare din resurse proprii

CAPITOLUL – 3 -INSTRUMENTE DE PREVIZIONARE A ACTIVITĂȚII SOCIETĂȚII COMERCIALE SOMPLAST SA

SC Somplast SA are sediul în Str. George Cosbuc nr.147, Nasaud – Județul Bistrita-Năsăud
ROMÂNIA, este înregistrată la registrul comerțului cu numărul J06/5/1991, având un cod de înregistrare fiscală 575688.

Somplast a fost inființată în anul 1978 sub denumirea de Întreprinderea de prelucrare mase plastice Nasaud. Din 1991 ne-am schimbat denumirea in Somplast.

 Somplast este un important producator de repere din mase plastice, activand in domeniul foliilor din polietilena si al produselor obtinute din folie, a tevilor pentru transportul si distributia apei si gazelor naturale. Detinem capacitati de productie pentru obtinerea produselor suflate și a reperelor injectate.

Somplast este și un important reciclator autorizat pentru produse din PE si PP. Este oricând disponibili pentru achiziția unor cantități considerabile de deșeuri în vederea reciclării lor.

 Somplast este  certificat pe standardele 9001, 14001 si 18001 de TUV SUD, laboratorul de incercari fizico mecanice este acreditat de Renar, iar laboratorul metrologic este atestat de BRML.

3.1. Organizarea și obiectul de activitate la SC SOMPLAST SA BISTRIȚA NĂSĂUD

SC SOMPLAST SA -Scurt istoric

Actionarii semnificativi ai SC SOMPLAST SA

Conducerea societății este responsabilă de întocmirea și prezentarea fidelă a acestor situații financiare individuale în conformitate cu OMFP 1802/2014 pentru aprobarea reglementarilor contabile privind întocmirea situațiilor financiare individuale și consolidate, cu OMFP 123/2016 privind întocmirea și depunerea situatiilor financiare anuale și a raportarilor contabile anuale ale operatorilor economici și cu politicile contabile descrise în notele la situatiile financiare individuale, si pentru acel control intem pe care conducerea il considera necesar pentru a permite întocmirea de situații financiare care sunt lipsite de denaturari semnificative. Aceasta responsabilitate include: proiectarea, implementarea și menținerea sistemului de control intern asupra întocmirii și prezentării fidele a unor situații financiare individuale care să nu prezinte denaturări semnificative, datorate fie fraudei, fie erorii; selectarea și aplicarea politicilor contabile adecvate; elaborarea unor estimări contabile rezonabile în circumstanțele date.

3.2.Organizarea serviciului economic la SC Somplast SA

Serviciul este împărțit în două, este reprezentat de partea financiar -contabilă și cealaltă parte este reprezentată de analiză economică – bugete.

Contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională iar contabilitatea operațiunilor în valută șe ține atât în valută cât și în lei iar situațiile financiare anuale individuale se întocmesc în limba romănă cât și în moneda națională.

Contabilitatea financiară este reglementată prin norme unice pe țară și are drept scop reflectarea patrimoniului întreprinderii și calcul rezultatului activității într-o formă sintetică, globală.

Are drept rezultat întocmirea documentelor de sinteză și raportare contabilă: bilanț, cont de profit și pierderi și note explicative. Informațiile sale servesc utilizatorilor externi: furnizori, clienți, bănci, investitori.

Organizarea contabilității pentru SC Somplast SA se face conform legilor:

Legea contabilității nr 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, actualizată în 2016

OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ partea I – pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și Situațiile financiare anuale consolidate emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014;

OMFP 2861/2009 pentru aprobarea normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii,

OMFP 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune,

OMFP 2634/2015 din 5 noiembrie 2015 privind documentele financiar contabile emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 910 din 9 decembrie 2015;

Legea nr 31/1990, privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, actualizat în 2016, emitent: Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015.

Circuitul documentelor contabile este următorul:

Datele din documentele justificative sunt preluate în jurnale deschise pentru fiecare cont, din jurnale se preiau sumele în Registrul Jurnal pe baza căruia se întocmește balanța de verificare sintetică, iar cu ajutorul acesteia, se obțin situațiile financiare anuale și trimestriale.

Conducerea societății stabilește politicile contabile pentru operațiunile financiar contabile, și prin intermediul acestora își fundamentează deciziile. Politicile contabile au fost elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin situațiile financiare anuale, a unor informații: relevante și credibile.

Utilizatorii situațiilor financiare întocmite în conformitate cu prezentele politici contabile, include investitorii actuali și potențiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii ,clienții, instituțiile statului și alte autorități, precum și publicul, aceștia utilizează situațiile financiare întocmite pentru necesitățiile lor.

În funcție de de părțile interesate, necesitățile de informații pot include următorele: investitorii au nevoie de informații pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă instrumente de capital, acționarii sunt interesați de informații care le permit să evalueze capacitatea societății comerciale, de a plăti dividente, angajații sunt interesați de informațiile care le permit să evalueze capacitatea societății comerciale de a oferi remunerații, pensii și alte beneficii de pensionare precum și oportunități profesionale.

Creditorii sunt interesați de informațiile care le permit să determine dacă împrumuturile acordate vor fii rambursate la timp ca și plata dobânzilor pentru acestea; furnizorii și alți creditori sunt interesați de informațiile din situațiile financiare pentru a vedea, estima dacă societatea își va plăti datoriile la timp; clienții sunt interesași de informații despre continuitatea activității societății de contabilitate pentru că în general au o colaborare de termen lung.

Instituțiile statului și alte autorități sunt interesați de alocarea resurselor, acestea solicită informații pentru a reglementa activitatea societății comerciale, pentru a determina politica fiscală ca bază pentru calculul venitului național și a altor indicatori.

Publicul, situațiile financiare pot ajuta publicul furnizând informații referitoare la evoluții recente și tendințele legate de creșterea economică a societății comerciale.

Politicile contabile ale societății au fost elaborate astfel încât să asigure furnizarea prin situațiile financiare actuale a unor informații care să fie: inteligibile, ușor de înțeles pentru utilizatori, relevante pentru nevoile utilizatorilor înluarea de decizii ptime și oportune, comparabile.

Modificarea politicilor contabile este permisă doar dacă este cerută de lege sau are ca rezultat informații mai relevante sau mai credibile referitoare la operațiunile entității. Societatea trebuie să menționeze în notele explicative orice modificări ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei și tendință reală a rezultatelor activității societății.

Principiile contabilității trebuiesc aplicate împreună cu legislația care reglementează activitatea specifică a societății comerciale cu legislația în domeniul contabilității, cu legislația națională, și comunitară, acestea sunt :

Principiul continuității activității;

Principiul permanenței metodelor;

Principiul prudenței;

Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv;

Principiul necompensării;

Principiul prevalenței economicului asupra juridicului;

Principiul pragului de semnificație.

Obiесtivul situațiilor finanсiarе anualе este furnizarea de informații și date despre poziția financiară a firmei, performanțele și modificările în timp a poziției financiare, fluxurile de trezorerie ale unei entității, utile unei categorii largi de utilizatori. Situațiile financiare anuale constituie un tot unitar iar elementele direct legate de evaluarea poziției financiare, reflectate în bilanț sunt activele, datoriile și capitalurile proprii.

Activele sunt resurse controlate de către entitate ca rezultat a unor evenimente trecute, și de la care se așteaptă generarea de beneficii economice viitoare pentru entitate; activele sunt recunoscute în contabilitate și prezentate în bilanț atunci când este probabilă realizarea beneficiilor economice viitoare și activele respective au un cost sau o valoare care poate fii evaluată în mod credibil.

Datoriile sunt obligații actuale ale entității economice ce decurg din evenimente trecute, iar prin decontarea lor se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice. Datoriile sunt recunoscute în contabilitate și prezentate în bilanț atunci când este probabil o ieșire de resurse încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unor obligații prezente și când valoarea la care se vor realiza aceste decontări pot fi evaluate în mod credibil.

Utilizatorii situațiilor financiare anuale includ investitorii prezenți dar și cei din viitor-potențialii investitori, personalul angajat, creditorii, furnizorii, clienții, instituțiile statului și alte autorități interesate, publicul larg; toți utilizează informațiile pentru necesitățile lor.

Investitorii sunt preocupați de riscul inerent tranzacțiilor și de rentabilitatea investițiilor lor, au nevoie de informații în deciziile lor de a vinde sau a cumpăra, a păstra instrumentele de capital, interesul acționarilor cuprinde și capacitatea entității de a plăti dividende.

Angajații sunt interesați de informații privind stabilitatea, profitabilitatea angajatorilor lor, capacitatea entității de a oferii remunerații corespunzătoare muncii prestate, oportunități profesionale, pensii și alte beneficii.

Creditorii sunt interesați de informații care le permit să determine dacă împrumuturile acordate și dobânzile aferente creditelor contractate de către entitățile economice vor fii rambursate la timp.

Furnizorii și alți creditori sunt interesați de informații care le permit să determine dacă sumele care le sunt datorate vor fii plătite la scadență, ei au în vedere o perioadă scurtă de timp față de creditori, cu excepția informațiilor pentru clienții mari de care sunt interesați pe perioade mari de timp.

Clienții sunt interesați de informații despre continuitatea activității unei entități economice, atunci când au o colaborare pe termen lung sau sunt dependenți de ea.

Instituțiile statului și alte autorități sunt interesate de alocarea resurselor de întreaga activitate a entităților economice. Ele solicită informații pentru a reglementa activitatea entităților economice, pentru a elabora politica fiscală, pentru baza de calcul a venitului național și a altor indicatori statistici.

Publicul este interesat de către situațiile financiare anuale ale entităților economice pentru că furnizează informații referitoare la evoluțiile recente legate de activitate și profitul ce rezultă din activitatea lor, motivul fiind dat de faptul că entitățile pot să aibă o contribuție însemnată la economia locală printr-o colaborare cu furnizorii locali, prin numărul de angajați locali.

O întreprindere economică prezintă anual un set complet de situații financiare, care cuprinde informații comparative, pe doi ani consecutivi iar prezentarea și clasificarea anumitor elemente în cadrul situațiilor financiare trebuie să fie consecvente de la o perioadă la alta.

Privind contabilitatea de angajamente, situațiile financiare sunt întocmite pe baza principiului contabil de angajamente, adică recunoașterea activelor și a pasivelor, a cheltuielilor și veniturilor atunci când au loc efectiv tranzacțiile, nu atunci cînd se fac plățile și încasările corespunzătoare tranzacțiilor efectuate de întreprindere.

Situațiile financiare aduc informații cu privire la politicile de investire a entității economice, care reprezintă o imobilizare de capital, angajarea de resurse umane și naturale, inițierea de relații, întreținerea lor cu întreprinderi din ramuri de activitate diferite. Situațiile financiare aduc informații cu privire la structura financiară și costul capitalului, structura financiară a unei întreprinderi reflectă compoziția capitalului acesteia, și la rândul ei structura capitalului arată proporția capitalului propriu în totalul capitalurilor.

Sunt întreprinderi care se autofinanțează în totalitate din resurse proprii, dar sunt și întreprinderi care solicită finanțare externă, lesinguri, credite bancare. Situațiile financiare aduc informații asupra modului de distribuire a dividendelor sau reinvestirea profitului; factorii principali care influențează politica dividendelor sunt situațiile financiare ale întreprinderii și preferințele acționarilor și investitorilor.

Conform OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014, pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate (emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014), caracteristicile calitative fundamentale sunt relevanța și reprezentarea exactă.

Relevanța reprezintă acea calitate prin care situațiile financiare au capacitatea de a ajuta utilizatorii de informații în luarea deciziilor. Acestea au capacitatea de a ajuta utilizatorii dacă au valoare predictivă, valore de confirmare sau pe amândouă. Au valoare predictivă atunci când pot fi utilizate ca intrări în procesele aplicate de utilizatori pentru a previziona rezultatele viitoare.

Valoarea predictivă și valoarea de confirmare a informațiilor financiare sunt în strânsă legătură. Informațiile care au valoare predictivă și valoare de confirmare a informațiilor financiare sunt în strânsă legătură, cele care au valoare predictivă au de multe ori și valoare de confirmare, informațiile privind veniturile pe anul curent pot fii utilizate ca prognozarea veniturilor din anii următori.Pragul de semnificație este un aspect al relevanței caracteristic unei entități, bazat pe natura și mărimea, elementelor la care se referă informațiile raportate de entitate, nu se specifică în reglementările actuale un nivel cantitativ al pragului de semnificație și nu se predetermină ce ar fi semnificativ într-o anumită situație.

Reprezentarea exactă. Situațiile financiare anuale descriu informații și fenomene economice prin cuvinte și mai ales numere, cifre, iar pentru a fi o descriere exactă , trebuie să fie completă, fără erori, și neutră. Trebuie să includă toate informațiile necesare pentru ca un utilizator să înțeleagă fenomenul descris, explicațiile. O descriere completă a unor elemente din bilanț cuprinde descrierea naturii elementelor respective, descriere numerică, pentru unele elemente o descriere completă poate impune și explicații privind faptele semnificative privind și calitatea, natura elementelor, factorilor care ar putea să le afecteze calitatea natura și procesul utilizat pentru a determina descrierile numerice. O descriere neutră este cea care nu suportă influențe în prezentarea informațiilor, financiare, nu este denaturată, este ponderată, accentuată, și nu are informații fără scop. Informațiile financiare relevante sunt definite ca acele informații care generează o diferență în deciziile luate de către utilizatori. Reprezentarea fără erori înseamnă că nu există erori sau omisiuni în descrierea fenomenelor iar procesul utilizat în generarea informațiilor raportate a fost selectat și aplicat fără erori. Aplicarea caracteristicilor calitative fundamentale ca oportunitatea, comparabilitatea inteligibilitatea,verificabilitatea sunt caracteristici calitative care amplifică utilitatea informațiilor situațiilor financiare, relevante și reprezentate exact.

Comparabilitatea este acea calitate prin care informațiile privind entitatea raportoare sunt mult mai utile dacă pot fii comparate cu informații similare despre aceeați entitate aferente unei alte perioade sau date. Este una dintre caracteristicile calitative care permite utilizatorilor săi să indentifice și să înțeleagă similitudinile și diferențele între elemente.

Consecvența nu este identică cu comparabilitatea, se referă la utilizarea acelorlași metode pentru aceleași elemente, de la o perioadă la alta, în cadrul entității raportoare sau sau într-o singură perioadă pentru entități diferite. Pentru ca informațiile să fie comparabile aspectele similare ca natură trebuie să fie prezentate similar, aspectele diferite fiind și ele prezentate diferit. O reprezentare exactă a unui fenomen economic relevant trebuie în mod firesc să aibă un anumit grad de comparabilitate, cu o reprezentare exactă a unui fenomen economic relevant similar al entității raportoare.

Verificabilitatea: ajută în a asigura utilizatorii că informațiile reprezintă exact fenomenele economice pe care își propune să le reprezinte. Diferiți observatori independenți și în deplină cunoștință de cauză ajung la un consens cu privire la faptul că o descriere este o reprezentare exactă. Ea poate fii directă și se referă la verificarea unei valori sau indirectă, care se referă la verificarea intrărilor, recalcularea rezultatelor, sau alte tehnici cu utilizarea aceleiași metodologii.

Oportunitatea este acea calitate prin care informațiile sunt disponibile factorilor decizionali pentru ca ei să ia decizii în timp util. Cu cât sunt mai vechi informațiile cu atât sunt mai puțin utile, doar unele informații pot rămâne utile mult după sfărțitul perioadei de raportare.

Inteligibilitatea este acea calitate prin care clasificarea, caracterizarea și prezentarea clară a informațiilor în mod concis, fac ca informațiile să fie inteligibile. Rapoartele financiare sunt întocmite pentru utilizatorii care dispun de cunoștințe suficiente privind activitățile de afaceri și economice și care studiează și analizează înformațiile cu atenția cuvenită. Prezentarea rapoartelor financiare trebuie făcută în așa fel ca să permită înțelegerea lor de către diferitele categorii de utilizatori ai informațiilor cuprinse în aceste rapoarte.

Caracteristicile calitative amplificatoare, respectiv comparabilitatea, verificabilitatea, oportunitatea, inteligibilitatea, trebuiesc maximizate, fie individual sau în grup nu pot face informațiile utile dacă respectivele informații nu sunt prezentate corect sau sunt irelevante.

3.3. Instrumente de previzionare a activității societății comerciale-bugete

După cum se observă sunt mici diferențe între cifrele previzionate și cele efectiv realízate, de unde deducem că societatea are o politică bună de realizare a bugetelor și resursele necesar materiale și umane pentru a le realiza.

CONCLUZII, PROPUNERI

Prin urmare, analiza economico-financiară este cea care asigură profunzime controlului de gestiune prin faptul că, așa cum rezultă și din etimologia cuvântului “analiză”, aceasta vizează detaliile referitoare la fiecare componentă a elementelor cercetate și face posibilă identificarea tuturor factorilor determinanți precum și cauzele și împrejurările producerii diferitelor evenimente și fenomene. În literatura de specialitate, analiza economico-financiară este strâns legată de atribuțiile managementului și funcțiile întreprinderii. Astfel, una din referirile la acest lucru statuează că oricare dintre funcțiile întreprinderii presupune, pentru desfășurarea sa, exercitarea tuturor atributelor conducerii, adică previziune, organizare, coordonare, comandă sau decizie și control.

La rândul lor, toate funcțiile conducerii necesită anumite tipuri de analiză pentru înfăptuirea lor. Această remarcă scoate și mai mult în relief rolul analizei economico-financiare ca instrument al controlului de gestiune, dar și complementaritatea celorlalte elemente ale analizei cu elementele specifice controlului ceea ce permite eliminarea oricăror posibilități de confuzie privind cele două concepte.

Așa cum rezultă din denumirea sa, evoluția controlului de gestiune este strâns legată de cea a contabilității de gestiune ca principal furnizor al informațiilor necesare evaluărilor prin care se stabilește situația reală dintr-o organizație economică.

Literatura de specialitate prezintă o serie de polemici privind autorii conceptului de control de gestiune.

Astăzi, controlul de gestiune dispune de un ansamblu de proceduri, tehnici și metode de lucru, precum și de personal specializat concomitent cu o bază tehnologică adecvată (hard și soft) ceea ce permite realizarea de performanțe remarcabile în cunoașterea și stăpânirea fenomenului economic.

Se poate observa că principalii furnizori de date și informații sunt: contabilitatea de gestiune, contabilitatea financiară, analizele economico-financiare, precum și alte surse (producție, personal, salarizare etc.). De asemenea, esența activității de control de gestiune o constituie procesarea datelor și informațiilor care se poate face prin diverse forme și metode din utilizarea cărora rezultă și principalele forme de organizare a controlului.

Indiferent de forma de control adoptată, procesarea datelor și informațiilor se va încheia cu elaborarea de rapoarte sau/și diverse situații statistice adaptate specificului activității de bază a entității, concluzii și propuneri. Acesta este momentul interconectării controlului de gestiune cu managementul care analizează și decide atât în privința suficienței elementelor prezentate cât și a corespondenței dintre realizări și obiective.

În concluzie, se poate spune că managementul este cel care, în îndeplinirea funcțiilor sale, solicită inițierea controlului ce îi asigură elementele necesare luării deciziilor, iar pe cale de feed-back se solicită și realizează urmărirea execuției acestora. De asemenea, prin derularea continuă a ciclurilor de control-analiza-decizie se asigură acel proces de reglare, strict necesar bunei funcționări a unei entități economice.

Când este vorba despre organizarea controlului de gestiune, trebuie să se țină cont de o serie de factori determinanți, cum sunt: mărimea și complexitatea organizației economice respective, specificul activității de bază, gradul de încadrare cu personal de specialitate a tuturor compartimentelor de conducere și de execuție, gradul de pregătire profesională și al atașamentului față de organizație și, nu în ultimul rând, dotarea cu tehnică de calcul și sisteme informatice adecvate. De aceea, este unanim recunoscut faptul că nu se poate vorbi despre “modele standard” de organizare a controlului de gestiune, ci doar despre organizări proprii fiecărei entități, potrivit nevoilor și specificului acesteia, numitorul comun fiind dat doar de metodele consacrate de culegere-procesare și valorificare a datelor și informațiilor.

Elaborarea unui bilanț contabil previzional permite aprecierea poziției financiare și a fondului de rulment. Conform cadrului general pentru întocmirea situațiilor financiare, structurile legate direct de evaluarea poziției financiare sunt activele, datoriile și capitalurile proprii. Fondul de rulment reprezintă sursa de care are nevoie o organizație pentru a putea continua să-și continue tranzacțiile, sau să-și continue activitatea sa economică. Fondul de rulment este constituit din resurse materiale și lichidități. Acesta se utilizează în analiza financiară pentru a aprecia echilibrul financiar pe termen lung și contribuția sa la finanțarea pe termen scurt. Dacă fondul de rulment este pozitiv, capitalurile permanente permit finanțarea integrală a activelor imobilizate și a unei părți din cele circulante, dacă fondul de rulment este negativ, capitalurile permanente sunt insuficiente pentru finanțarea activelor imobilizate rezultând un necesar de fonduri pe termen scurt

SC Somplast SA are sediul în Str. George Cosbuc nr.147, Nasaud – Județul Bistrita-Năsăud
ROMÂNIA, este înregistrată la registrul comerțului cu numărul J06/5/1991, având un cod de înregistrare fiscală 575688.Somplast a fost inființată în anul 1978 sub denumirea de Întreprinderea de prelucrare mase plastice Nasaud. Din 1991 ne-am schimbat denumirea in Somplast. Conducerea societatii este responsabila de intocmirea si prezentarea fidela a acestor situatii financiare individuale in conformitate cu OMFP 180212014 pentru aprobarea Reglementarile contabile privind întocmirea situațiilor financiare individuale și consolidate, cu OMFP 123/2016 privind ntocmirea și depunerea situatiilor financiare anuale și a raportarilor contabile anuale ale operatorilor economici și cu politicile contabile descrise în notele la situatiile financiare individuale, si pentru acel control intem pe care conducerea il considera necesar pentru a permite întocmirea de situații financiare care sunt lipsite de denaturari semnificative. Aceasta responsabilitate include: proiectarea, implementarea si mentinerea sistemului de control intem asupra intocmirii si prezentarii fidele a unor rit utii financiare individuale care sa nu prezinte denaturari semnificative, datorate fie fraudei, fie erorii; selectarea și aplicarea politicilor contabile adecvate; elaborarea unor estimări contabile rezonabile în circumstantele date.

Organizarea serviciului economic la SC Somplast SA. Serviciul este împărțit în două, este reprezentat de partea financiar -contabilă și cealaltă parte este reprezentată de analiză economică – bugete. Contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională iar contabilitatea operațiunilor în valută șe ține atât în valută cât și în lei iar situațiile financiare anuale individuale se întocmesc în limba romănă cât și în moneda națională.

Contabilitatea financiară este reglementată prin norme unice pe țară și are drept scop reflectarea patrimoniului întreprinderii și calcul rezultatului activității într-o formă sintetică, globală.

Are drept rezultat întocmirea documentelor de sinteză și raportare contabilă: bilanț, cont de profit și pierderi și note explicative. Informațiile sale servesc utilizatorilor externi: furnizori, clienți, bănci, investitori.

Organizarea contabilității pentru SC Somplast SA se face conform legilor:

Legea contabilității nr 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, actualizată în 2016

OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ partea I – pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și Situațiile financiare anuale consolidate emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014;

OMFP 2861/2009 pentru aprobarea normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii,

OMFP 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune,

OMFP 2634/2015 din 5 noiembrie 2015 privind documentele financiar contabile emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 910 din 9 decembrie 2015;

Legea nr 31/1990, privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, actualizat în 2016, emitent: Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015.

Circuitul documentelor contabile este următorul:

Datele din documentele justificative sunt preluate în jurnale deschise pentru fiecare cont, din jurnale se preiau sumele în Registrul Jurnal pe baza căruia se întocmește balanța de verificare sintetică, iar cu ajutorul acesteia, se obțin situațiile financiare anuale și trimestriale.

Conducerea societății stabilește politicile contabile pentru operațiunile financiar contabile, și prin intermediul acestora își fundamentează deciziile. Politicile contabile au fost elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin situațiile financiare anuale, a unor informații: relevante și credibile.

Utilizatorii situațiilor financiare întocmite în conformitate cu prezentele politici contabile, include investitorii actuali și potențiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii ,clienții, instituțiile statului și alte autorități, precum și publicul, aceștia utilizează situațiile financiare întocmite pentru necesitățiile lor.

În funcție de de părțile interesate, necesitățile de informații pot include următorele: investitorii au nevoie de informații pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă instrumente de capital, acționarii sunt interesați de informații care le permit să evalueze capacitatea societății comerciale, de a plăti dividente, angajații sunt interesați de informațiile care le permit să evalueze capacitatea societății comerciale de a oferi remunerații, pensii și alte beneficii de pensionare precum și oportunități profesionale.

Creditorii sunt interesați de informațiile care le permit să determine dacă împrumuturile acordate vor fii rambursate la timp ca și plata dobânzilor pentru acestea; furnizorii și alți creditori sunt interesați de informațiile din situațiile financiare pentru a vedea, estima dacă societatea își va plăti datoriile la timp; clienții sunt interesași de informații despre continuitatea activității societății de contabilitate pentru că în general au o colaborare de termen lung.

Instituțiile statului și alte autorități sunt interesați de alocarea resurselor, acestea solicită informații pentru a reglementa activitatea societății comerciale, pentru a determina politica fiscală ca bază pentru calculul venitului național și a altor indicatori.

Publicul, situațiile financiare pot ajuta publicul furnizând informații referitoare la evoluții recente și tendințele legate de creșterea economică a societății comerciale.

Politicile contabile ale societății au fost elaborate astfel încât să asigure furnizarea prin situațiile financiare actuale a unor informații care să fie: inteligibile, ușor de înțeles pentru utilizatori, relevante pentru nevoile utilizatorilor înluarea de decizii ptime și oportune, comparabile.

Modificarea politicilor contabile este permisă doar dacă este cerută de lege sau are ca rezultat informații mai relevante sau mai credibile referitoare la operațiunile entității. Societatea trebuie să menționeze în notele explicative orice modificări ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei și tendință reală a rezultatelor activității societății.

Obiесtivul situațiilor finanсiarе anualе este furnizarea de informații și date despre poziția financiară a firmei, performanțele și modificările în timp a poziției financiare, fluxurile de trezorerie ale unei entității, utile unei categorii largi de utilizatori

Activele sunt resurse controlate de către entitate ca rezultat a unor evenimente trecute, și de la care se așteaptă generarea de beneficii economice viitoare pentru entitate; activele sunt recunoscute în contabilitate și prezentate în bilanț atunci când este probabilă realizarea beneficiilor economice viitoare și activele respective au un cost sau o valoare care poate fii evaluată în mod credibil.

Datoriile sunt obligații actuale ale entității economice ce decurg din evenimente trecute, iar prin decontarea lor se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice. Datoriile sunt recunoscute în contabilitate și prezentate în bilanț atunci când este probabil o ieșire de resurse încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unor obligații prezente și când valoarea la care se vor realiza aceste decontări pot fi evaluate în mod credibil.

Utilizatorii situațiilor financiare anuale includ investitorii prezenți dar și cei din viitor-potențialii investitori, personalul angajat, creditorii, furnizorii, clienții, instituțiile statului și alte autorități interesate, publicul larg; toți utilizează informațiile pentru necesitățile lor.

Investitorii sunt preocupați de riscul inerent tranzacțiilor și de rentabilitatea investițiilor lor, au nevoie de informații în deciziile lor de a vinde sau a cumpăra, a păstra instrumentele de capital, interesul acționarilor cuprinde și capacitatea entității de a plăti dividende.

Angajații sunt interesați de informații privind stabilitatea, profitabilitatea angajatorilor lor, capacitatea entității de a oferii remunerații corespunzătoare muncii prestate, oportunități profesionale, pensii și alte beneficii.

Creditorii sunt interesați de informații care le permit să determine dacă împrumuturile acordate și dobânzile aferente creditelor contractate de către entitățile economice vor fii rambursate la timp.

Furnizorii și alți creditori sunt interesați de informații care le permit să determine dacă sumele care le sunt datorate vor fii plătite la scadență, ei au în vedere o perioadă scurtă de timp față de creditori, cu excepția informațiilor pentru clienții mari de care sunt interesați pe perioade mari de timp.

Clienții sunt interesați de informații despre continuitatea activității unei entități economice, atunci când au o colaborare pe termen lung sau sunt dependenți de ea.

Instituțiile statului și alte autorități sunt interesate de alocarea resurselor de întreaga activitate a entităților economice. Ele solicită informații pentru a reglementa activitatea entităților economice, pentru a elabora politica fiscală, pentru baza de calcul a venitului național și a altor indicatori statistici.

Publicul este interesat de către situațiile financiare anuale ale entităților economice pentru că furnizează informații referitoare la evoluțiile recente legate de activitate și profitul ce rezultă din activitatea lor, motivul fiind dat de faptul că entitățile pot să aibă o contribuție însemnată la economia locală printr-o colaborare cu furnizorii locali, prin numărul de angajați locali.

O întreprindere economică prezintă anual un set complet de situații financiare, care cuprinde informații comparative, pe doi ani consecutivi iar prezentarea și clasificarea anumitor elemente în cadrul situațiilor financiare trebuie să fie consecvente de la o perioadă la alta.

Privind contabilitatea de angajamente, situațiile financiare sunt întocmite pe baza principiului contabil de angajamente, adică recunoașterea activelor și a pasivelor, a cheltuielilor și veniturilor atunci când au loc efectiv tranzacțiile, nu atunci cînd se fac plățile și încasările corespunzătoare tranzacțiilor efectuate de întreprindere.

Situațiile financiare aduc informații cu privire la politicile de investire a entității economice, care reprezintă o imobilizare de capital, angajarea de resurse umane și naturale, inițierea de relații, întreținerea lor cu întreprinderi din ramuri de activitate diferite. Situațiile financiare aduc informații cu privire la structura financiară și costul capitalului, structura financiară a unei întreprinderi reflectă compoziția capitalului acesteia, și la rândul ei structura capitalului arată proporția capitalului propriu în totalul capitalurilor.

Sunt întreprinderi care se autofinanțează în totalitate din resurse proprii, dar sunt și întreprinderi care solicită finanțare externă, lesinguri, credite bancare. Situațiile financiare aduc informații asupra modului de distribuire a dividendelor sau reinvestirea profitului; factorii principali care influențează politica dividendelor sunt situațiile financiare ale întreprinderii și preferințele acționarilor și investitorilor.

Conform OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014, pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate (emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014), caracteristicile calitative fundamentale sunt relevanța și reprezentarea exactă.

Verificabilitatea: ajută în a asigura utilizatorii că informațiile reprezintă exact fenomenele economice pe care își propune să le reprezinte.

Oportunitatea este acea calitate prin care informațiile sunt disponibile factorilor decizionali pentru ca ei să ia decizii în timp util. Cu cât sunt mai vechi informațiile cu atât sunt mai puțin utile, doar unele informații pot rămâne utile mult după sfărțitul perioadei de raportare.

Inteligibilitatea este acea calitate prin care clasificarea, caracterizarea și prezentarea clară a informațiilor în mod concis, fac ca informațiile să fie inteligibile.

Caracteristicile calitative amplificatoare, respectiv comparabilitatea, verificabilitatea, oportunitatea, inteligibilitatea, trebuiesc maximizate, fie individual sau în grup nu pot face informațiile utile dacă respectivele informații nu sunt prezentate corect sau sunt irelevante.

Previzionarea cifrei de afaceri. Previziunea vănzărilor este punctul de plecare a tuturor previziunilor dintr-o întreprindere, reprezentând componenta principală a cifrei de afaceri pentru majoritatea societăților comerciale, excepție fac societățile de leasing a căror cifră de afaceri este dată de către dobânzile încasate.

Pe baza estimării vânzărilor se pot estima și celelalte elemente care variează în strânsă corelație cu aceasta, volumul vânzărilor devine un punct critic în estimarea situațiilor financiare în ansamblul lor. Dacă previziunea vânzărilor are o valoare nejustificată consecințele pot fi grave. În cazul supraevaluării firma ajunge în situația de a produce pe stoc sau de a face investiții nerentabile iar o subevaluare conduce la pierderea clienților și chiar a pierderii unei părți de profit.

Bugetul costurilor comerciale. Acest buget prezintă detaliat cheltuielile previzionate funcției de vânzare ale societății. Independent de provizionarea vânzărilor se estimează costurile comerciale, elaborându-se bugetul activității comerciale. Una dintre problemele importante în previzionarea cheltuielilor activității comerciale este separarea cheltuielilor în funcție de comportamentul fașă de volumul de activitate.

Bugetul de producție. Reprezintă un plan detaliat care identifică produsele sau serviciile ce trebuie fabricate pentru a realiza bugetul de vânzări, programul de vânzări și asigurarea nevoilor de aprovizionare cu stocuri de materii prime și materiale.Nivelul producției se deduce din programul vânzărilor ți din raportul stocurilor de produse finite.

Bugetul cheltuielilor indirecte de producție. Acesta reprezintă previziunile asupra cheltuielilor indirecte de producție altele decât cheltuielile directe privind materialele și manopera necesare în realizareaproducției programate iar costurile indirecte de producție includ cheltuielile prezintă previziunile privind cheltuielile indirecte de producție altele decât cele directe cu manoperași materii prime ți materialele consumabile aferente produselor obținute.

Costurile indirecte de producție includ: cheltuielile proprii centrului ți costurile prestațiilor primite prin decontare de la alte centre cum ar fii prestațiile primite de la atelierul mecanic de pildă.

Estimarea cheltuielilor indirecte de producție are în observație și comportamentul cheltuielilor față de volumil activității adică separarea în cheltuieli variabile și fixe , aceasta pntru a asigura elaboraea unui buget flexibil.

Costurile variabile ca energia , apa, combustibilul se previzionează în corelație cu volumul activității iar costurile fixe reprezentate de amortizare, materiale consumabile, salariile personalului indirect productiv, în funcție de politica de amortizare, de personal, de conjuctura perioadei bugetare.

Scopurile bugetului cheltuielilor indirecte de producție pot fi sintetizate în integrarea bugetelor cheltuielilor indirecte de producție elaborate de managerii departamentelor de producție pot fi sintetizate în integrarea bugetelor cheltuielilor indirecte de producție elaborate de către managerii departementelor de producție și servicii ți acumularea informațiilor din aceste bugete și determinarea ratelor de absorție a cheltuielilor indirecte de producție.

Bugetul aprovizionărilor,Acest buget prezintă detaliat previziunile privind atât consumurile de materiale cât și necesarul de achiziționat. Pe baza informațiilor bugetului de producție și modificările previzionate ale stocurilor de materii prime și materiale se determină consumul de materiale și materii prime. Consumurile programate permit estimarea materialelor de achiziționat în unități fizice. Obiectivul bugetului aprovizionărilor constă în gestionarea eficientă a cumpărăturilor astfel încât să se evite perturbări în derularea programului de producție și vânzări, cât și administrarea unui stoc optim pentru a asigura diminuarea imobilizărilr capitalurilor.

Bugetul taxei pe valoarea adăugată. Acest buget include previziunile decontărilor privind creanțele și datoriile fiscale aferente taxei pe valoare adăugată. Taxa pe valoarea dăugată este un impozit indirect care se datorează bugetului de stat și suportat de consumatorul final. TVA este calculat și decontat de către entitatea economică plătitoare de TVA, dar aceasta nu are efect asupra rezultatului entității economice dar cu efecte asupra trezoreriei sale asupra lichidității sale.

Bugetul de trezorerie. Reprezintă o previziune cifrată aintrărilor și ieșirilor de lichidități, respectiv încasări și plăți într-o perioadă de timp dată; fluxurile tranzitează trezoreria și permite societăților comerciale să-și onoreze plățile în vederea evitării situațiilor de dificultăți sau de imposibilitate de plată

Bugetul de trezorerie exprimă în încasări și plăți toate bugetele întreprinderii pornind de la previzionarea veniturilor și cheltuielilor ajustat cu veniturile și cheltuielile care nu antrenează încasări ca producția stocată, vânzările pe credit, amortizările și provizioanele, și rezultă astfel o evoluție previzibilă a fluxului de trezorerie al entității economice în cauză, acesta va garanta solvabilitate, lichiditatea, echilibru fluxurilor monetare necesare desfășurării eficiente a activității economice a întreprinderii.

În funcție de politica și obiectivele urmărite de către societate, sfera și orizontul de previziune al fluxurilor de trezorerie poate fi diferit.

Bugetul resurselor umane. Prezintă previziunile privind necesarul de forță de muncă pentru o perioadă de timp și costurile aferente; fundamentarea costurilor cu resursele umane se asigură prin utiliarea elementelor ca norma de muncă, tarifele de salarizare,și programul de producție al perioadei bugetare.

Bugetul cheltuielilor generale de administrație prezintă detaliat cheltuielile de exploatare, altele decât cele aferente funcțiilor de aprovizionare, producție, desfacere, necesar desfășurării activității generale de administrare a întreprinderii într-o perioadă definită. Administrația vizează managementul general, serviciul financiar contabil, serviciul de aprovizionare, informatic, producție și desfacere, juridic, și toate celelate servicii care asigură buna desfățurare a activității productive , și econmico-financiară a întreprinderii economice într-o perioadă de timp, perioadă de gestiune.

Costurile cu administrația generală contribuie indirect la exploatarea întreprinderii, au carácter de cheltuieli complexe și se încadrează de cele mai multe ori în elemente de cheltuieli fixe.Structura bugetului se realizează pe elemente de cheltuieli iar la previzionarea cuantumului de cheltuieli se ține cot de regulă de o sumă de factori specific activității precum complexitatea cheltuielilor, gradul înalt sau un al studiilor factorului uman, diferența dintre manageri și personalul operațional. În practică se folosesc două tehnici de raționalizare a cheltuielilor generale de administrație și anume bugetarea pe bază zero adică reconstrucția administrației plecă de la zero și a doua metodă ar fi prin analiza valorii adică diminuarea cheltuielilor prin recomandarea valorii activităților.

Bugetul cheltuielilor de capital. Acesta reprezintă detaliat proiecțiile privind investițiile pentru mijloace fixe, achiziționare și îmbunătățirea lor. Responsabilul cu investițiile elaborează un plan de investiții plurianual bugetul fiind primul an al planului de investiții.

Bugetul cheltuielilor de capital cuprinde previziunile de investiții, costurie pentru achiziții, cheltuieli de rambursare ale împrumuturilor incluziv a dobânzilor, previziuni ce privesc finanțarea, autofinanțarra, capitaluri străine, cu asifgurarea unei concordanțe între costul investițiilor și finanțarea acestora.

După cum se observă sunt mici diferențe între cifrele previzionate și cele efectiv realízate, de unde deducem că societatea are o politică bună de realizare a bugetelor și resursele necesar materiale și umane pentru a le realiza.

ANEXE -STUDIU DE CAZ

PROCESUL DE PLANIFICARE ȘI CONTROL

Sursa: după Calotă T.O Control de gestiune-note de curs-Univ. Titu Maiorescu-București 2014,pg37

RELAȚIILE DINTRE BUGETELE PERIODICE ȘI RAPOARTELE FINANCIARE PREVIZIONALE

Sursa: după Calotă T.O Control de gestiune-note de curs-Univ. Titu Maiorescu-București 2014, pg38

BIBLIOGRAFIE

1.Adoichiței, M. Finanțele întreprinderii, Editura Sylvi, București, 2000,

2.Calotă T.O Control de gestiune-note de curs-Univ. Titu Maiorescu-București 2014,

3.Corduneanu, C., Murgea, A. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Note de curs.2009,

4.Ciobănașu Marilena – Situațiile financiare și planificarea financiară pe termen lung – Studia Universitatis “Vasile Goldis” Seria Stiințe Economice, Arad 2009,

5.Diaconu M. – Decizia financiara privind investitiile intreprinderii sub impactul politicilor bugetare, Editura Lumen, București, 2008;

6.Dragotă, V., Dragotă, M., Țâțu, L., Ciobanu, A., Obreja, L., Racsc, A. – Abordări practice în finanțele firmei, Editura IRECSON, București, 2005;

7.Dragotă, V. și Colectiv, Management financiar – Analiza financiară și gestiune financiară operațională – vol. 1, Ed. Economică, București, 2003,

8.Feleagă N.,Feleagă L,Contabilitate Financiară, Editura Economică vol 2, București 2007,

9.Gigore M.-Finanțele firmei-Ed Cartea Studențească, București-2009,

10. Jalba L-Contabilitate în comerț-Ed Universitară, București, 2011,

11.Hornegren C., Foster G -Contabilitatea costurilor o abordare managerială-Editura Arc București-2011,

12.Oprea C.,Man M,Nedelcu M-Contabilitatea manageriala-Editura didactică și pedagocică, București 2008,

13.Onofrei M, Finanțele întreprinderii, Editura Economică, București, 2004,

Caraiani, C., Dumitrana, M. “Contabilitate si control de gestiune”, Editura InfoMega, Bucuresti, 2004,

14.Diaconu, P „Contabilitate manageriala”, Editura Economica, Bucuresti 2006

15.Ebbeken, K., Possler, L., Ristea, M. „Calculația și managementul costurilor”, Editura Teora, București, 2000,

16.Petrescu S, Analiză financiară aprofundată concepte – metode – studii de caz studii aprofundate, Tiparul Iași, 2002

17.Ristea M. Contabilitate financiara, Ed.Economica, Bucuresti,2010

18.Vintilă, G. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Did. și Pedag., București, 2010;

19.OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014

20. www somplast.ro.