Infractiuni Contra Persoanei Infractiuni Săvâr Ite CU Violentă
UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” IAȘI
FACULTATEA DE DREPT
MASTERATUL DE ȘTIINȚE PENALE
LUCRARE DE DISERTAȚIE
INFRACȚIUNI CONTRA PERSOANEI – INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE CU VIOLENȚĂ
Coordonator științific:
Prof. univ. dr. Victor MORAR
Masterand:
Radu-Alexandru MITROI
IAȘI, Februarie 2016
Abrevieri
alin – alineat
art. – articol
N.C.P. –Noul Cod Penal
N.C.P.P. – Noul Cod de procedură penală
ÎCCJ – Înalta Curte de Casație și Justiție
Ed. – editura
ed. – ediția
lit. – litera
M.Of. – Mofitorul Oficial al României
nr. – număr
O.G. – Ordonanța Guvernului
O.M.J. – Ordinul Ministrului Justiției
O.U.G. – Ordonanța de urgență a Guvernului
pag. – pagina
CAPITOLUL I- Considerații generale privind infracțiunile contra persoanei. Infracțiuni comise cu violență
Aspecte generale
În NCP în cadrul infracțiunilor contra persoanei un loc deosebit îl ocupă infracțiunile contra vieții, primul capitol fiind intitulat „Infractiuni contra vietii „
În cadrul acestui capitol sunt incriminate următoarele fapte: omorul (art. 188); omorul calificat (art. 189); uciderea la cererea victimei (art 190); determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 191) și uciderea din culpă (art. 192).
Legiuitorul român, în actualul Cod Penal, și-a însușit soluția franceză și spaniolă, acordând prioritate ocrotirii persoanei, considerând că această valoare socială trebuie în principal protejată.
NCP cuprinde, în cadrul unui capitol, umătoarele categorii de infracțiuni contra persoanei: ”Infracțiuni contra vieții”(Capitolul I), ”Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății”(Capitolul II), ”Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie”(Capitolui III), ”Agresiuni asupra fătului”(Capitolul IV), ”Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie”(Capitolul V), ”Infracțiuni contra libertății persoanei”(Capitolul VI), ”Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile” (Capitolul VII), ”Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale”(Capitolul VIII), ”Infracțiuni ce aduc atungere doomiciliului și vieții private”(Capitolul IX).
De remarcat este și faptul că actualul Cod penal cuprinde printre infracțiunile contra vieții o infracțiune nouă, anume de ”ucidere la cererea victimei” faptă pe care legea anterioară nu o incrimina distinct de fapta de omor. Doctrina a subliniat că, chiar dacă nu este formulat ca o infracțiune distinctă, omorul săvârșit în aceste condiții, adică la cererea serioasă, reflectată și conștientă a victimei de a fi ucisă, inculpatul ar merita să beneficieze de largi circumstanțe atenuante în cadrul infracțiunii de omor. în acest sens s-a orientat și practica judiciară. NCP a considerat după modelul altor legislații că este cazul să creeze o infracțiune distinctă de omor comisă în aceste condiții și să prevadă o sancțiune în limite mai reduse.
Tot astfel, NCP nu mai cu prinde printre infracțiunile contra vieții, infracțiunea de pruncucidere (pe care o prevede în Capitolul III, printre infracțiunile săvârșite asupra unui membru de familie, sub denumirea marginală „Uciderea sau vătămarea nou-născutului de către mamă").
În ceea ce privește infracțiunea de lovire sau alte violențe, vătămarea corporală, vătămarea corporală gravă, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, vătămarea corporală din culpă, NCP le prevede într-un capitol distinct, anume Capitolul II, sub denumirea de ”Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății”, și nu în Capitolul I.
Condiții preexistente
A.Obiectul juridic generic îl constituie relațiile sociale ce privesc apărarea persoanei privite sub totalitatea atributelor sale (viața, integritate corporală, inviolabilitate sexuală, libertatea).
B.Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale referitoare la fiecare din atributele esențiale ale persoanei(viață, integritate corporală, libertate, etc.) și privite ca drepturi absolute ale acesteia, opozabile tuturor, erga omnes.
Toate aceste infracțiuni prezintă un grad generic de pericol social, determinat pe de o parte, de importanța valorilor sociale ce constituie obiectul protecției penale și de gravele urmări pe care le poate avea pentru comunitate săvârșirea acestor infracțiuni, iar, pe de altă parte, de faptul că infracțiunile contra persoanei se realizează de regulă, prin utilizarea unor mijloace sau procedee violente și au o frecvență deseori mai ridicată în raport cu alte categorii de infracțiuni. B. Obiectul material este reprezentat de corpul victimei, persoană în viață.
C. Subiecții infracțiunii
a) Subiectul activ poate fi orice persoană. La unele infracțiuni, subiectul activ este calificat. De exemplu, când subiectul activ are calitatea de persoană care exercită o profesie, meserie ori anumite activități, în cazul uciderii din culpă în formele agravate din alin. (2) al art. 192 C. pen.
Participația penală este posibilă de regulă, sub toate formele. La infracțiunea de ucidere din culpă participația este posibilă sub forma participației improprii.
b) Subiectul pasiv poate fi, de regulă, orice persoană. Uneori, o anumită calitate a victimei determină o altă încadrare juridică a faptei. De exemplu, omorul este calificat, potrivit art. 189 lit. g) C. pen., dacă victima infracțiunii este o femeie gravidă. Uneori, pluralitatea de victime determină schimbarea încadrării juridice a faptei. Astfel, omorul este calificat, potrivit art. 189 lit. f) C. pen., când se săvârșește asupra a două sau mai multor persoane, iar uciderea din culpă are forma agravată [art 192 alin. (3) C. pen.], dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane.
Structura și conținutul juridic al infracțiunii cuprinde: situația premisă și conținutul constitutiv al infracțiunii.
A. Situația premisă. La unele infracțiuni există și o situație premisă constând în existența unei realități anterioare săvârșirii faptei incriminate și pe fondul căreia se desfășoară activitatea ilicită.
B. Conținutul constitutiv al infracțiunii. Conținutul constitutiv cuprinde: latura obiectivă și latura subiectivă.
a) Latura obiectivă cuprinde elementul material, cerințe esențiale, urmarea imediată și legătura de cauzalitate.
Elementul material al laturii obiective se realizează, în cele mai frecvente cazuri, printr-o acțiune. La infracțiunea constând în determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 191 C. pen.), sunt prevăzute două acțiuni alternative, constând în fapta de a determina sau a înlesni sinuciderea unei persoane. Elementul material se poate realiza și printr-o inacțiune, cum ar fi, de exemplu, la uciderea din culpă, constând în neîndeplinirea unei obligații legale, cu consecința morții victimei.
Pentru existența infracțiunii se cere, în cazul unor infracțiuni, realizarea unor cerințe esențiale, ca de exemplu, omuciderea la cererea victimei, uciderea ori vătămarea nou-născutului de către mamă etc.
În toate cazurile, infracțiunile contra persoanei produc și o urmare imediată, prevăzută expres sau implicit în textul de incriminare. În raport de existența urmării imediate, vom deosebi infracțiunile de rezultat de cele de simplă acțiune.
Mijloacele de săvârșire a faptei sunt, în general, irelevante pentru existența infracțiunilor contra persoanei, dar, în unele cazuri, folosirea anumitor mijloace condiționează, fie săvârșirea infracțiunii în forma simplă(violența sau amenințarea, în cazul șantajului), fie existența unor forme mai grave(mijloace care pun în pericol viața mai multor persoane în cazul omorului calificat.
De asemenea, uneori locul sau timpul săvârșirii faptei condiționează existența infracțiunii ca atare sau a unei forme calificate(ca în cazul violării de domiciliu, uciderea sau vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă, vătămarea fătului).
Raportul de cauzalitate dintre faptă și urmare trebuie stabilit în fiecare caz concret atunci când legea condiționează incriminarea de existența unei urmări materiale invocate. În cazul infracțiunilor de acțiune nu există asemenea necesitate.
Forme. Modalități. Sancțiuni
Infracțiunile contra persoanei sunt susceptibile, de regulă, de o desfășurare în timp, ca urmare, pot avea forme imperfecte, cum ar fi actele pregătitoare sau tentativa.
Actele pregătitoare, deși posibile la majoritatea infracțiunilor contra pesoanei, totuși nu sunt incriminate, iar în unele cazuri se absorb în tentativă, ca de exemplu la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
Tentativa, deși posibilă la majoritatea infracțiunilor contra persoanei, nu se sancționează decât la o parte dintre acestea.
Consumarea infracțiunii se realizează în momentul în care se produce urmarea imediată descrisă în norma de incriminare.
Faptele contra persoanei pot fi incriminate sub diferite modalități normative; simple, calificate(atenuate sau agravate). Fiecare modalitate normativă poate cunoaște la rândul său numeroase modalități faptice, de realizare concretă, determinate de împrejurările concrete în care fapta a fost comisă, în raport cu mijloacele folosite, cu locul și timpul, cu relațiile dintre infractor și victimă, cu mobilul, putând defini săvârșirea faptei.
Pedeapsa diferă în funcție de gravitatea infracțiunii. Astfel omorul calificat este sancționat cu pedeapsa detențiunii pe viață pe când amenințarea cu amendă. Atât detenținea pe viață, cât și amenda, nu sunt prevăzute singure, ci alternativ cu pedeapsa închisorii. Pedeapsa închisorii poate fi, însă, prevăzută și singură(omor, ucidere din culpă).
La unele infracțiuni se prevede și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, la altele, această pedeapsă, fără a fi prevăzută expres, se aplică în baza și în condițiile art 65 C.pen.
Capitolul II: Infracțiuni contra vieții
Secțiunea 1. Omorul
Noțiune
Art. 188: Omorul
(1) Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepsește.
Textul citat incriminează fapta celui ce cu intenție suprimă viața altei persoane. Așa cum se știe, viața este bunul cel mai de preț al omului. Numai un om în viață este în măsură să facă parte din societatea umană să acționeze pentru desăvârșirea sa și pentru progresul societății. Omorul a fost incriminat în toate legislațiile deoarece asemenea fapte au adus dintotdeauna atingere celui mai importat atribut al persoanei, viața. Punerea în pericol sau suprimarea vieții persoanei au fost combătute nu numai din punctul de vedere al intereselor victimei, dar mai ales pentru că asemenea fapte prezentau un pericol pentru întreaga societate; fără respectarea vieții persoanei nu poate fi concepută existența însăși a colectivității și conviețuirea pașnică a membrilor acesteia.
Nici chiar formularea, în sensul că omorul ar reprezenta ”fapta persoanei care cu intenție ucide altă persoană”, sub un anumit aspect nu ar fi completă, deoarece nu ar scoate în evidență toate elementele conținutului juridic al infracțiunii de omor(de pildă ar evidenția numai actul de violență asupra altei persoane, dar nu și rezultatul constând în moartea acelei persoane, precum și raportul de cauzalitate între act și rezultat).
NCP a păstrat reglementarea din vechiul Cod penal, inclusiv sub aspectul limitelor de pedeapsă.
Obiectul infracțiunii
Obiectul juridic special constă în relațiile sociale enunțate: dreptul la viață, valoare fundamentală protejată în mod egal. Dreptul la viață este protejat indiferent de vârsta victimei, de starea sănătății etc, din — momentul nașterii și până în momentul morții naturale. Legislația noastră penală nu permite eutanasia. Potrivit art 2 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului dreptul la viață al oricărei persoane este protejat de lege, iar potrivit art. 22 alin. (1) din Constituție, dreptul la viață este garantat.
Dreptul la viață este cel mai important drept al omului, este un drept esențial, opozabil erga omnes, toți membrii societății fiind obligați ssă-l respecte și să se abțină de la orice acțiune care ar putea aduce atingere ori pune în pericol această valoare socială supremă. Dreptul la viață este un principiu fundamental, deoarece el însuși este condiția exercitării celorlalte drepturi garantate.
Viața persoanei este perioada care se întinde de la naștere până la moarte. Momentul de la care o persoană este în viață este cel al desprinderii totale a fătului de corpul mamei prin tăierea cordonului ombilical, adică momentul în care produsul concepției nu mai este făt, ci nou-născut, începând să ducă o viață, independentă de cea a mamei. Momentul final al vieții este cel al morții cerebrale.
NCP asigură protecția penală a fătului incriminând în Capitolul IV intitulat”Agresiuni asupra fătului”, incriminând întreruperea cursului sarcinii și vătămarea fătului.
Protecția dreptului la viață este asigurată în raport cu celelalte persoane, iar nu față de propriile acte, sinuciderea sau tentativa de suicid nefiind incriminate fiind incriminate însă determinarea sau înlescnirea sinuciderii.
Obiectul material este reprezentat de corpul pesoanei în viață, indiferent de starea sănătății acesteia. Viața este un fenomen complex ca formă de mișcare. Ea are la bază procese biologice și psihice care subordonează procesele inferioare.
Subiecții infracțiunii
Subiectul activ. Subiect activ poate fi orice persoană. Dacă făptuitorul are ca antecedență penală o infracțiune consumată de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor, fapta se va încadra ca omor calificat, potrivit prevederilor art. 189 lit e) Cod Penal.
Participația penală este posibilă sub toate formele: coautorat, instigare sau complicitate materială sau morală.
Astfel, în forma coautoratului, în literatura juridică se subliniază necesitatea unei contribuții nemijlocite la faptă a coautorului. Există o asemenea contribuție nemijlocită a coautorului când acesta săvârșește acte ce aparțin acțiunii tipice, specifice laturii obiective a infracțiunii date, descrise sau indicate de verbum regens din norma incriminatoare. În cazul omorului vor fi deci astfel de acte orice activități susceptibile să producă moartea unei persoane.
Asfel, în practica judiciară s-a decis că există coautorat dacă mai multe persoane au lovit victima cu un obiect apt de a ucide, chiar dacă numai lovitura unuia dintre participanți a fost mortală; acționând simultan, cu aceiași intenție de a ucide și completându-se unul pe altul, inculpații sunt coautori.
Participația în cazul infracțiunii de omor în forma complicității se poate concretiza doar într-o activitate cu caracter accesoriu, legată în mod nemijlocit și indirect de activitatea care constituie elementul material al infracțiunii, unită, sub aspect subiectiv, cu intenția de a ajuta, înlesni comiterea infracțiunii de omor. Complicitatea poate fi materială, de exemplu, procurarea armei necesare uciderii victimei(complicele cunoscând intenția autorului și urmârind sau acceptând producerea rezultatului), sau morală, ca de pildă întărirea intenției autorului de a săvârși omorul.
În cazul instigatorului, răspunderea penală a acestuia va fi angajată numai în măsura în care acesta, prin activitatea sa, a determinat pe autor să comită sau să încerce a săvârși omorul. Simple îndemnuri, care prin ele însele nu au fost de natură să determine în persoana autorului voința de a ucide sau care au fost atât de slabe încât și-au pierdut influența până la comiterea faptei, nu vor putea fi considerate instigare.
Subiectul pasiv. Subiect pasiv poate fi orice persoană fizică în viață, este persoana ucisă ca urmare a activității infractorului, deci cea care suferă răul cauzat prin comiterea infracțiunii. Pentru existența subiectului pasiv al infracțiunii de omor este suficient să se constate că persoana titulară a valorii ocrotite penal a suferit răul produs prin săvârșirea infracțiunii, adică moartea sau punerea în pericol a vieții.
După consumarea omorului subiectul pasiv nu mai este o persoană ci o victimă.
Consimțământul victimei nu are efectul unei cauze justificative prevăzute de art. 22 CP. Dacă victima este un membru de familie al infractorului, se va reține comiterea infracțiunii de violență în familie. În ipoteza în care victima este un judecător ori un procuror aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu sau dacă fapta este comisă față de un judecător, procuror sau un membru de familie al acestuia în scop de intimidare sau de răzbunare în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale magistratului se va reține numai comiterea infracțiunii de ultraj judiciar(art. 279 CP raportat la art. 188 CP). De asemenea se va reține ultrajul judiciar și atunci când omorul este comis împotriva unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei acestuia.
În cazul în care victima este funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea sau daca fapta este comisă împotriva unui funcționar public care exercită o funcție ce implică exercițiul autorității de stat sau asupra unui membru de familie al funcționarului, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale funcționarului se va reține comiterea numai a infracțiunii de ultraj(art. 257 CP raportat la art. 188 CP);
Pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea omorului calificat.
Nu este esențial pentru reținerea infracțiunii de omor ca victima descoperită moartă să fi fost identificată ori să fi fost descoperit locul unde infractorul a ascuns cadavrul(dacă există probe certe că o anumită persoană a dispărut și că omorul s-a produs).
Structura și conținutul juridic al infracțiunii cuprinde: situația premisă și conținutul constitutiv al infracțiunii.
Situația premisă. În conținutul infracțiunii de ucidere a unei persoane prevăzută în art. 188 nu există o situație premisă. Ca urmare, structura și conținutul juridic al infracțiunii se confundă cu conținutul constitutiv al infracțiuni.
Conținutul constitutiv al infracțiunii cuprinde: a) o latura obiectiva și b) o latură subiectivă.
Latura obiectivă
Latura obiectivă, este compusă din elementul material, cerințe esențiale, urmarea imediată și legătura de cauzalitate.
Elementul material al laturii obiective se poate realiza atât printr-o acțiune, cât și printr-o inacțiune. În oricare din ipotezele menționate, aceasta se referă la incriminare, nu la fapta concretă, fiind vorba de un act care să posede o anume forță distructivă, adică să fie apt obiectiv să provoace moartea persoanei în condițiile date.
Acțiunile sunt cele mai frecvente modalități de săvârșire a omorului, putând consta, de exemplu, în : fapta conducătorului de autovehicul, căruia i se cere cu insistență de către victimă să oprească autovehiculul, pentru că altfel va sări din mers, de a nu da curs acestei cereri, ci, dimpotrivă, de a mări viteza în momentul deschiderii portierei de către victimă pentru a coborî, ceea ce a dus la lovirea și apoi la decesul victimei; lovirea repetată a victimei cu pumnii și picioarele în zonle vitale, cum este aceea a capului, cu intensitate deosebită, producându-i leziuni grave care i-au cauzat moartea; aruncarea, în timpul zilei, de pe terasa unui bloc cu opt etaje, în zona unei piețe intens circulate, a două cărămizi, dintre care una a lovit victima în cap, cu consecința morții acesteia. Acțiunea poate fi îndreptată fie împotriva corpului victimei, fie împotriva psihicului acesteia. Astfel, se consideră că fapta constituie infracțiune de omor și atunci când făptuitorul îi provoacă victimei o emoție puternică, deși cunoștea împrejurarea că aceasta suferă de cord și că o astfel de emoție îi va provoca moartea.
Inacțiunea poate constitui modalitate a elementului material atunci când făptuitorul nu își îndeplinește obligația legală de a acționa pentru împiedicarea morții victimei, cum ar fi, de exemplu, dacă, în mod intenționat, medicul nu îi acordă asistență unui bolnav aflat în îngrijirea sa.
Fapta constituie infracțiune chiar și atunci când făptuitorul pune victima într-o situație periculoasă și nu face nimic pentru a împiedica producerea morții acesteia. De exemplu, în practica judiciară s-a considerat că infracțiunea există atunci când, călătorind cu victima in cabina unui autocamion și încercând să aibă cu ea un raport sexual prin constrângere, inculpatul a determinat-o să sară din autocamion, iar atunci când aceasta a râmas agâțatâ de portieră, nu a întreprins nimic pentru a o ajuta sau a opri autocamionul, ceea ce a dus la accidentarea ei mortală.
Cerințe esențiale nu există.
Urmarea imediată constă în moartea victimei, care poate surveni imediat sau după trecerea unui interval de timp.
Raportul de cauzalitate dintre fapta autorului și moartea victimei trebuie să existe. Acest raport există chiar dacă la producerea rezultatului socialmente periculos contribuie si alți factori preexistenți (de exemplu, o boală de care suferea victima), concomitenți (de exemplu, loviturile aplicate victimei și de către o altă persoană) ori posteriori (constând, de exemplu, în internarea cu întârziere a victimei la spital). Raportul de cauzalitate este întrerupt dacă, ulterior săvârșirii faptei, intervine o cauză care, prin ea însăși și independent de activitatea făptuitorului, produce moartea victimei, cum ar fi, de exemplu, atunci când victima infracțiunii este internată în spital pentru vătămare corporală, dar, dintr-o eroare, administrându-i-se un tratament greșit, aceasta moare.
Latura subiectivă
Latura subiectivă cuprinde elementul subiectiv și cerințe esențiale.
Elementul subiectiv presupune vinovăția făptuitorului sub forma intenției, care poate fi directă sau indirectă. Sub acest aspect, pentru existența infracțiunii nu interesează mobilul ori scopul săvârșirii faptei, care însă vor fi luate în considerare la individualizare judiciară a pedepsei.
În mod excepțional, un anumit mobil sau scop poate constitui, prin voința legiuitorului, o circumstanță de agravare, fapta constituind un omor calificat. Astfel, potrivit art. 189 lit. b) Cod penal, omorul este calificat atunci când se săvârșește din interes material, iar potrivit lit. c), omorul este, de asemenea, calificat atunci când se săvârșește pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse.
Eroarea asupra persoanei victimei nu influențează vinovăția făptuitorului și nu înlătură răspunderea sa penală. Lovitura deviată, aberratio ictus, există în situația în care făptuitorul își îndreaptă acțiunea asupra unei persoane pe care vrea să o ucidă, însă, datorită unei manipulări greșite a instrumentului folosit ori datorită altor cauze accidentale, rezultatul se produce asupra altei persoane( ipoteza monoagresivă); tot astfel, când datorită cauzelor de mai sus are loc moartea, atât a victimei aflate în reprezentarea făptuitorului, cât și a unei alte persoane(ipoteza biagresivă) sau când făptuitorul a lezat mai multe persoane pe lângă vitima inițială( ipoteza pluriagresivă). Și în acest caz, fapta constituie o infracțiune de omor, deoarece, chiar dacă făptuitorul a avut în vedere o anumită persoană, el a prevăzut și a dorit să ucidă un om, ceea ce este suficient pentru existența infracțiunii. În concepția unor autori, aberratio ictus în forma monoagresivă, ar trebui să fie asimilată cu error in personam și să primească aceeași soluție juridică. Făptuitorul va răspunde, în raport cu victima reală, pentru infracțiunea consumată de omor și care s-ar fi reținut și dacă nu se producea eroarea de execuție în raport cu victima aflată în reprezentarea făptuitorului. La aceleași concluzii ajunge și jurisprudența franceză. Instanțele române s-au pronunțat, de asemenea, în sensul că în cazul aberratio ictus eroarea asupra persoanei nu este esențială; există infracțiune de omor chiar dacă lovitura mortala a fost suportată de o altă persoană, din eroare, care s-a interpus între combatanți.
În doctrina penală s-a exprimat și opinia în sensul că eroarea asupra persoanei victimei(error in personam) și lovitura deviată(aberratio ictus, ipoteza monoagresiva) ar trebui să atragă răspunderea pentru un concurs de infracțiuni: tentativă de omor în raport cu victima aflată în reprezentarea inculpatului și ucidere din culpă în raport cu victima efectiv ucisă.
În practica judiciară se pune în mod frecvent problema deosebirilor dintre infracțiunea de omor și infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracțiune prevăzută în art. 195 Cod penal, la care moartea victimei îi este imputabilă făptuitorului pe bază de intenție depășită. Interesul distincției se menține și sub redactarea NCP, în condițiile în care infracțiunea constând în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte are conținut identic celei din vechiul Cod penal, art. 193. În principal, elementele de diferențiere dintre cele două infracțiuni se referă la: zona de pe corp unde sunt aplicate loviturile, în sensul că este o zonă vitală sau nu; instrumentul folosit la săvârșirea infracțiunii, în sensul că are sau nu are aptitudinea de a produce acest rezultat; numărul și intensitatea loviturilor aplicate victimei, atitudinea făptuitorului după săvârșirea faptei, eventualele relații preexistente dintre făptuitor și victimă etc. De exemplu, în practica judiciară s-a considerat că sunt întrunite elementele infracțiunii de omor, și nu cele ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, atunci când inculpatul a lovit victima cu pumnii și picioarele în zona feței și a toracelui, iar victima a încetat din viață că urmare a unui stop cardio-respirator consecutiv hemoragiei interne produse prin ruptura traumatică a ficatului.
Cerințe esențiale. Elementul subiectiv la omor nu presupune și existența unor cerințe esențiale însă mobilul și scopul vor fi avute în vedere la individualizarea pedepsei.
Forme. Modalități. Sancțiuni
A Forme. Infracțiunea de omor este o infracțiune comisivă (autorul urmărește producerea unui rezultat pe care legea îl interzice) însă poate fi realizată atât prin acte pozitive cât și prin acte negative (a se vedea elementul material). De asemenea, este o infracțiune materială deoarece implică producerea unui rezultat iar acesta este susceptibil de o desfășurare în timp putând avea forme imperfecte ca actele de pregătire și tentativa.
a) Actele de pregătire deși posibile nu sunt incriminate. Eventual actele de pregătire efectuate de o altă persoană decât autorul ar putea avea caracterul unor acte de complicitate.
b) Tentativa există când făptuitorul a început executarea rezoluției infracționale însă acțiunea sa a fost întreruptă ori nu și-a produs efectul. Tentativa la omor se pedepsește potrivit art. 188 alin. (2) din NCP. Sub imperiul fostului Cod penal, în practica judiciară s-a pus, în mod frecvent, problema delimitării tentativei de omor de vătămarea corporală gravă prin care se pune în pericol viața victimei. În acest din urmă caz, inculpatul nu acționează cu intenția de a produce moartea victimei ci numai cu intenția de a-i pune în pericol viața. Sub imperiul NCP, vor fi avute în vedere elementele de diferențiere dintre tentativa de omor (art. 32 raportat la art. 188) și vătămarea corporală [art. 194 lit. e)], prin care se pune în primejdie viața persoanei. Cele două infracțiuni se deosebesc sub aspectul laturii subiective, în sensul că, în timp ce la tentativa de omor starea de pericol pentru viața victimei îi este imputabilă făptuitorului având la bază intenția de a ucide victima, la vătămarea corporală nu există o atare intenție ci aceea de vătămare corporală a victimei iar starea de pericol îi este imputabilă fie ca urmare a intenției fie ca o consecință a intenției depășite. Pentru delimitarea celor două infracțiuni, se impune să fie avute în vedere toate împrejurările în care a fost săvârșită fapta, cum sunt: obiectul vulnerant folosit, intensitatea și efectele loviturilor, zona corpului vizată, cât și urmările produse, împrejurări semnificative cu privire la poziția subiectivă a făptuitorului.
c) Consumarea și totodată epuizarea infracțiunii au loc în momentul în care se produce rezultatul socialmente periculos, moartea victimei.
B.Modalități
a)Modalități normative. Infracțiunea de omor este prevăzută în art. 188 cu următoarele modalități:
– Modalitatea simplă prevăzută în art. 188 ipoteză în care acțiunea de omor constituie totodată modalitatea tipică;
– Infracțiunea de omor este prevăzută și
b)sub forma unei modalități agravate (omorul calificat prevăzut în art. 189), însă această modalitate a primit un nomen juris propriu fiind prevăzută într-un text autonom (art. 189) ca infracțiune de sine stătătoare;
c)Modalități de fapt. Infracțiunea de omor este susceptibilă de numeroase modalități de fapt în raport cu împrejurările concrete în care a fost comisă (cu mijloacele folosite, cu locul și timpul săvârșirii, cu relațiile dintre autor și victimă, cu mobilul faptei).
C. Sancțiuni. Infracțiunea de omor este sancționată potrivit art. 188 cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și cu interzicerea exercitării unor drepturi.
Explicații complementare
A. Legătura cu alte infracțiuni. Asemănări și deosebiri. Acestea sunt relevate prin simpla comparare a textelor. Infracțiunea de omor poate avea caracter complex atunci când absoarbe în conținutul său alte infracțiuni cum ar fi infracțiunea de lovire, de vătămare corporală care sunt incriminate distinct de legea penală. De asemenea, acțiunea de ucidere cu intenție poate fi absorbită în conținutul constitutiv al altor infracțiuni cum ar fi: Atentatul care pune în pericol securitatea națională (art. 401); Atentatul contra unei colectivități (art 402). În cazul săvârșirii infracțiunii de omor asupra mai multor persoane, infracțiunea de omor devine omor calificat în care se absorb alte fapte de omor. Dacă autorul ucide mai multe persoane, unele cu intenție, altele din culpă se vor aplica regulile concursului de infracțiuni.
B. Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, urmărirea penală este de competența obligatorie a procurorului de la parchetul de pe lângă tribunalul județean, iar competența de judecată în primă instanță revine tribunalului județean. În cauzele privitoare la omor se poate dispune autopsia medico-legate (art 185 C. proc. pen.) pentru stabilirea cauzelor morții când există suspiciuni asupra acestora.
Legea penală mai favorabilă
a.) Dacă fapta constituie omor simplu conform ambelor coduri, instanța urmează să aplice dispozițiile art. 188 NCP ca lege veche la momentul pronunțării hotărârii judecătorești
b.) În cazul ăn care fapta constituie omor calificat potrivit C. Pen. (pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani) iar potrivit NCP omor simplu (închisoare de la 10 la 20 de ani) – NCP se consideră legea penală favorabilă; se menșine aceiași ipoteză și în cazul în care conform NCP ar fi incidentă o circumstanță agravantă generală, întrucât instanța ar putea aplica un spor de maxim 2 ani închisoare, maximul special astfel majorat fiind oricum inferior celui prevăzut de vechiul cod.
c.) Omorul săvârșit asupra unui membru de familie constituie infracțiunea de violență în familie conform NCP fiind sancționat cu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani conform art. 188 raportat la art. 199 alin. 1 NCP, în timmp ce potrivvit vechiului cod fapta consituia omor calificat pedepsit cu închisoare de la 15 la 25 de ani; astfel legea penală mai favorabilă va fi considerată NCP atunci când instanța se va orienta la individualizarea pedepsei spre minimul special.
d.) În ipoteza în care potrivvit legii vechi fapta constituie omor deosebit de grav iar potrivit NCP fapta va fi încadrată în dispozițiile omorului simplu(spre exemplu omorul comis de către un judecător) – legea mai favorabilă va fi NCP, având în vedere limitele de pedeapsă mai reduse.
Secțiunea 2: Omorul calificat
Noțiune
Art. 189:
(1)Omorul săvârșit in vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor,
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide
h) prin cruzimi,
se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepsește.
Infracțiunea de omor implică întodeauna aceleași caracteristici, și anume existența unei acțiuni(inacțiuni) comise cu intenția de a suprima viața unei persoane, acțiune care are ca rezultat moartea victimei. În realizarea sa concretă, acțiunea sau inacțiunea poate prezenta unele particularități, după cum în jurul formei tipice(omorul simplu) se grupează anumite elemente care, fără a schimba substanța faptei, îi dau acesteia coloratură diferită, sporindu-i vădit gradul de pericol social.
Aceste împrejurări sunt valorificate de legiuitor și prevăzute ca elemente circumstanțiale în conținutul infracțiunii de omor, reprezentând o modalitate normativă agravantă a acesteia.
Spre deosebire de vechiul Cod penal, care consacra atât omorul calificat (art. 175) cât și omorul deosebit de grav (art 176), NCP prevede o singură formă agravată a omorului, constând în omorul calificat (art 189). NCP nu reunește în cadrul art. 189 toate circumstanțele agravante speciale prevăzute de vechiul cod penal în art. 175 și art. 176 fiind păstrate numai acele circumstanțe care pot justifica pedeapsa detențiunii pe viață.
Cu unele deosebiri cele opt circumstanțe care îi conferă omorului forma calificată sunt preluate dintre circumstanțele care îi confereau omorului forma calificată sau deosebit de gravă.
Astfel, omorul săvârșit cu premeditare [art. 189 lit. a)] din NCP, are conținut identic prevederilor [art. 175 lit. a)] din vechiul Cod penal, în timp ce omorul săvârșit din interes material [art. 189 lit. b)], are conținut identic prevederilor art. 175 lit. b) din vechiul Cod penal. Omorul săvârșit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspunderea penală sau de la executarea unei pedepse [art 189 lit c)], are corespondent în prevederile art. 175 lit. g), deosebindu-se prin faptul că, în timp ce fosta reglementare avea în vedere sustragerea de la urmărire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse, în NCP reglementarea este mai cuprinzătoare, având în vedere „sustragerea de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse". Omorul calificat, săvârșit pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni [art. 189 lit. d)], are un conținut identic prevederilor art. 175 lit. h) din vechiul Cod penal. Omorul calificat, săvârșit de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor [art. 189 lit e)], are corespondent în prevederile omorului deosebit de grav, săvârșit de către o persoană care a mai săvârșit un omor [art. 176 lit. c)], în timp ce fosta reglementare avea în vedere antecedența făptuitorului constând în săvârșirea unui omor, în NCP antecedența făptuitorului constă în comiterea anterioară a unei infracțiuni de omor sau a unei tentative la infracțiunea de omor.
Omorul calificat săvârșit asupra a două sau mai multor persoane [art. 189 lit. f)], are un conținut identic cu prevederile omorului deosebit de grav [art. 176 lit. b)], în timp ce omorul calificat săvârșit asupra unei femei gravide [art. 189 lit. g) ], are un conținut identic cu prevederile omorului deosebit de grav [art. 176 lit. e)], iar omorul calificat săvârșit prin cruzimi [art. 189 lit. h)], are un conținut identic cu prevederile omorului deosebit de grav [art. 176 lit. a) din actualul Cod penal).
Omorul calificat presupune realizarea conținutului omorului simplu, art. 188, în oricare dintre împrejurările alternative enumerate în mod limitativ. Dacă omorul se săvârșește în două sau mai multe din aceste împrejurări, fiind vorba de modalități alternative de realizare a omorului calificat, infracțiunea nu își pierde caracterul unitar, însă de o asemenea împrejurare se va ține seama la individualizarea judiciară a pedepsei. Făcând trimitere la caracterizarea infracțiunii de omor simplu, în cele ce urmează vor fi prezentate doar circumstanțele care califică omorul.
Concept și caracterizare
Fapta de omor poate să se comită în împrejurări concrete foarte variate. Unele din aceste împrejurări care influențează pericolul social al faptei pot fi reținute de legiuitor ca elemente circumstanțiale în conținutul infracțiuni de omor creând astfel modalități normative agravate ale omorului. Aceste modalități pot să se refere la latura obiectivă sau la latura subiectivă a infracțiunii ori chiar la subiectul activ sau pasiv al infracțiuni.
Noul Cod penal a valorificat unele din elementele circumstanțiale formând o fracțiune independentă de omor calificat prevăzută în art. 189 din C. pen.
Elementele circumstanțiale care caracterizează omorul calificat fac parte din conținutul acestei infracțiuni relevând un grad de pericol social mai mare al faptei comisă în aceste condiții.
Obiectul juridic și obiectul material sunt identice ca și la infracțiunea de omor simplu. Tot astfel și subiectul activ și subiectul pasiv.
Structura și conținutul juridic al infracțiunii
Infracțiunea de omor calificat păstrează structura și conținutul juridic al infracțiunii de omor simplu la care se adaugă elementele circumstanțiale prevăzute în norma de incriminare.
Aceste elemente constitutive în cazul omorului calificat sunt următoarele:
Omorul săvârșit cu premeditare
Astfel, premeditarea presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții:
a) trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârși omorul și până în momentul săvârșirii infracțiunii. Durata acestui interval de timp nu este fixă și nici nu poate fi dinainte stabilită, în fiecare caz, organul judiciar competent va aprecia dacă această condiție este sau nu îndeplinită, ținând seama de împrejurările concrete ale cauzei și, îndeosebi, de particularitățile subiective ale făptuitorului, deoarece, în funcție de aceste particularități, o persoană poate avea nevoie de un interval mai mare de timp pentru a chibzui, pe când o altă persoană poate chibzui cu multă eficiență chiar într-un interval de timp mult mai scurt.
b) efectuarea unor acte de pregătire materială în vederea săvârșirii faptei, constând în luarea de măsuri, procurarea de instrumente sau mijloace. Aceste acte trebuie realizate în intervalul de timp cuprins între momentul luării rezoluției infracționale și momentul săvârșirii infracțiunii;
c) efectuarea unor acte de pregătire morală, psihică, în vederea săvârșirii infracțiunii, constând în activitatea psihică a făptuitorului de reflectare, de chibzuire asupra modului cum va săvârși infracțiunea. Această activitate de pregătire psihică trebuie, de asemenea, să se realizeze în intervalul de timp cuprins între momentul luarii rezoluției infracționale și momentul punerii acesteia în aplicare.
Premeditarea nu poate fi reținută în situația în care făptuitorul nu a putut să mediteze, să cântărească posibilitățile de realizare a hotărârii luate.
De regulă, prin îndeplinirea celei de-a doua condiții, este realizată implicit și ultima condiție. în acest sens, se consideră, uneori, că premeditarea presupune numai realizarea a două condiții: trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârși omorul și efectuarea unor acte de pregătire.
Premeditarea este o circumstanță personală, care, potrivit art. 50 alin. (1) din noul Cod penal, nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți. Totuși, dacă cel care a premeditat săvârșirea omorului a efectuat acte de pregătire împreună cu alte persoane, care au cunoscut scopul pregătirii, premeditarea devine o circumstanță reală și, ca atare, se răsfrânge asupra participanților.
Circumstanța agravantă a premeditării există atât în cazul erorii asupra persoanei victimei, cât și în cazul devierii loviturii, deoarece ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi premeditat suprimarea vieții unui om.
Atât în teorie, cât și în practica judiciară se pune problema dacă, în aceeași cauză, se pot reține atât premeditarea, cât și provocarea.
În principiu se admite și este posibilă coexistența premeditării cu provocarea. Deși premeditarea presupune o stare de calm, iar provocarea presupune o stare de tulburare, nu este exclusă situația în care să fie îndeplinite condițiile ambelor circumstanțe. Astfel, este posibil ca făptuitorul să premediteze omorul, condiționând săvârșirea acestuia de un act provocator comis de victimă. De asemenea, este posibil ca, provocat fiind, făptuitorul să nu riposteze imediat prin săvârșirea omorului, ci după scurgerea unui interval de timp, în care să mediteze asupra hotărârii luate și să efectueze acte de pregătire în vederea realizării rezoluției infacționale.
Instanța supremă, de asemenea, se situează pe poziția că, principal, cele două procese psihice nu sunt inconciliabile.
Omorul săvârșit din interes material
Omorul calificat, săvârșit din interes material [art. 189 lit. b) din noul Cod penal], are conținut identic cu prevederile art. 175 lit. b) din vechiul Cod penal. Ca atare, atât dezvoltările teoretice cât și jurisprudența în materie își mențin actualitatea și sub imperiul noii reglementări.
Interesul material este orice folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială și poate consta în bani, bunuri, avantaje materiale, recunoașterea unui drept, stingerea unei datorii etc.; în înțelesul textului, interesul material este interesul pe care făptuitorul are convingerea că îl va realiza pe o cale aparent legală, că acel avantaj patrimonial îi va reveni de drept.
Omorul săvârșit din interes material se deosebește de tâlhărie, care a avut că urmare moartea victimei, art. 236 NCP, deoarece, în acest caz, făptuitorul nu acționează cu convingerea că interesul material urmărit ar putea fi obținut și prin sustragerea de bunuri cu ajutorul violenței. În cazul omorului din interes material, făptuitorul dobândește bunurile sau drepturile, invocând vocația patrimonială rezultată din faptul morții victimei, în timp ce în cazul însușirii de bunuri prin mijloace violente, folosul material este injust, bunurile nu intră în patrimoniul făptuitorului cu titlu legal (nici chiar aparent), ci prin fraudă evidentă, iar făptuitorul ascunde bunurile jefuite sau le folosește pe ascuns, tocmai pentru a nu fi descoperită proveniența lor.
Agravanta există indiferent dacă interesul material urmărit de către făptuitor este realizat sau nu. Dacă omorul este săvârșit din alte motive (de exemplu, din răzbunare), agravanta nu este aplicabilă, chiar dacă moartea victimei i-ar aduce făptuitorului un avantaj material. Dimpotrivă, omorul se încadrează în dispozițiile referitoare la omorul săvârșit din interes material, chiar dacă acțiunea făptuitorului, care urmărea uciderea unei persoane în realizarea unor interese materiale, nu a dus la uciderea acelei persoane, ci a alteia.
Săvârșirea omorului din interes material este o circumstanță personală, deoarece privește latura subiectivă a infracțiunii.
Omorul săvârșit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse
Omorul săvârșit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspunderea penală sau de la executarea unei pedepse [art. 189 lit. c)], are corespondent în prevederile art. 175 lit. g) din Codul penal anterior.
Omorul astfel calificat are drept situație premisă împrejurarea că autorul omorului sau o terță persoană se află în situația de a fi trasă la răspundere penală sau de a executa o pedeapsă. Agravanta ia în considerare faptul că, prin săvârșirea omorului, se încalcă în secundar și relațiile sociale referitoare la activitatea de înfăptuire a justiției.
Pericolul social sporit al omorului săvârșit în asttfel de condiții decurge din scopul urmărit de făptuitor, și anume acela de a se sustrage pe sine ori alte persoane de la răspunderea penală(de la urmărirea penală, de la arestarea preventivă ori de la executarea unei pedepse).
Prin sustragerea de la tragerea la răspudere penală se înțelege atât sustragerea de la urmmărire a făptuitorului în cazul infracțiunilor flagrante, de la aducerea cu mandat la organeele de urmărire penală, cât și sustragerea de la activitatea de urmărire penală, de la procedura de arestar preventivă sau de punere în executare a unui mandat de arestare preventivă emis legal, ori sustragerea de la judecata în primă instanță etc.
Întrucât legea nu condiționează agravanta de existența unei activități de tragere la răspundere penală sau de executare a pedepsei care să aibă un temei legal, înseamnă că agravanta va opera în orice situație.
Pentru exeistența elementului circumstanțial la care ne referim, nu interesează dacă scopul în care a acționat făptuitorul a fost sau nu realizat, este suficient ca el să fie urmărit prin săvârșirea omorului. Dacă scopul lipsește agravanta nu poate fi aplicată.
Omorul săvârșit pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni –
Având un conținut identic cu prevederile art. 175 lit. h) din vechiul Cod penal, omorul calificat săvârșit pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni [art. 189 lit. d], poate fi interpretat și aplicat din perspectiva actualelor dezvoltări teoretice, precum și a jurisprudenței existente. Agravanta ia în considerare faptul că omorul este conceput și realizat ca o infracțiune mijloc, pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni. Prin săvârșirea omorului poate fi înlesnită sau ascunsă orice infracțiune, indiferent de gravitatea ei și indiferent dacă este consacrată în Codul penal sau printr-o lege specială.
În cazul înlesnirii comiterii altei infracțiuni, nu interesează dacă făptuitorul urmează sau nu să participe la acea infracțiune, iar dacă urmează să participe, nu interesează calitatea pe care o va avea (autor, instigator sau complice). De asemenea, nu interesează dacă omorul se comite anterior sau concomitent cu respectiva infracțiune, în sfârșit, este indiferent dacă scopul a fost sau nu realizat, dacă infracțiunea a cărei înlesnire a fost urmărită s-a consumat sau a rămas în faza tentativei.
Dacă infracțiunea a cărei înlesnire s-a urmărit a fost săvârșită de autorul omorului, se aplică regulile referitoare la concursul de infracțiuni.
Nu prezintă importanță gravitatea infracțiunii scop, legea nefăăcând nicio distincție în această privință.
Se va reține această variantă agravantă și atunci când omorul este comis pentru ascunderea săvârșirii unei infracțiuni deja comise ori pentru ascunderea participării la săvârșirea unei infracțiuni.
Este o circumstanță personală, care nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți cu excepția situației în care toți participanții au acționat în realizarea aceluiași scop.
Omorul săvârșit de o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor
Circumstanța agravantă se referă la un antecedent al făptuitorului – săvârșirea anterioară a altui omor, împrejurare care demonstrează persistența autotului în ceea ce privește săvârșirea faptei și îl caracterizează deosebit de periculos (art.189 alin. 1 lit. e C. Pen)
Prin noua redactare, legiuitorul a urărește să înlăture controversele dezvoltate în legătură cu posibilitatea reținerii agravantei chiar și atunci când antecedența făptuitorului constă în săvârșirea unei tentative de omor.
Omorul este calificat indiferent dacă făptuitorul a fost sau nu reabilitat pentru omorul săvârșit anterior, dacă acest omor a fost amnistiat ori dacă, în ceea ce il privește, a intervenit sau nu prescripția. Amnistia intervenită pentru omorul anterior, sau pentru o tentativă la infracțiunea de omor nu exclude reținerea agravantei, deoarece amnistia nu exclude existența faptei anterioare în materialitatea ei iar legea nu prevede nicio excepție de la incidența acestei agravante.
Dacă omorurile săvârșite constituie o pluralitate de infracțiuni sub forma concursului sau a recidivei, se aplică, după caz, și dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni sau la recidivă. Astfel, dacă pentru omorul sau omorurile săvârșite anterior făptuitorul a fost condamnat definitiv, ultima faptă de omor se încadrează în dispozițiile art. 189 lit. e) C. pen., aplicându-se, totodată, și dispozițiile referitoare la recidivă, iar dacă, neexistând o hotărâre definitivă de condamnare, toate aceste omoruri se judecă deodată, numai primul este sancționat – ca omor unic – în raport cu condițiile în care s-a săvârșit, urmând ca fiecare dintre celelalte să fie încadrate în dispozițiile art. 189 lit. e) C. pen., cu aplicarea, în final, și a dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni. Soluția decurge din aceea că art. 189 lit. e) C. pen. nu are în vedere, în toate cazurile, o pluralitate de omoruri sub forma concursului sau a recidivei, putând fi vorba și de unul din cazurile prevăzute în art. 42 C. pen. când, deși există o hotărâre de condamnare pentru omorul săvârșit anterior, aceasta nu poate constitui temei pentru stabilirea stăm de recidivă. Așa fiind, dacă omorurile săvârșite constituie o pluralitate de infracțiuni sub forma concursului sau a recidivei, prin urmare, dacă apare o altă cauză de agravare decât cea avută în vedere de legiuitor în dispozițiile art. 189 lit. e) C. pen., este firesc să se aplice dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă.
În aplicarea dispozițiilor art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal, prin infracțiunea de omor comisă anterior se înțelege orice faptă de ucidere a unei persoane, săvârșită cu intenția prevăzută la art. 16 alin. (3) din Codul penal, cu excepția infracțiunilor prevăzute la art. 190 și 200 din Codul penal.
Spre deosebire de omorul săvârșit asupra a două sau mai multe persoane, în cazul acestei agravante faptele de omor sunt săvârșite în împrejurări diferite, nu în aceeași împrejurare, deci nu se va reține această agravantă.
Nu se poate reține această agravantă dacă pentru infracțiunea anterioară a intervenit reabilitarea judecătorească, deoarece, spre deosebire de vechiul cod, NCP face referire la oo infracțiune de omor, iar nu la un omor, privit ca fapt material.
Este o consecință personală, care nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți, va putea fi reținută și cu privire la participanți dacă și aceștia au săvârșit anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor.
Omorul săvârșit asupra a două sau mai multor persoane
Omorul calificat săvârșit asupra a două sau mai multor persoane, art. 189 lit. f) din NCP, are un conținut identic cu prevederile omorului deosebit de grav, art. 176 lit. b) din vechiul Cod penal. Agravanta ia în considerare pluralitatea de victime, situație care sporește periculozitatea socială a omorului și îl caracterizează pe făptuitor că fiind deosebit de periculos.
Potrivit unei opinii, moartea a două sau mai multor persoane trebuie să fie rezultatul unei singure acțiuni, constând, de exemplu, în punerea de otravă în mâncarea destinată mai multor persoane, urmată de moartea a cel puțin două dintre acestea. În opinia contrară, rezultatul cerut de lege poate să se producă și prin acțiuni diferite, dar în aceeași împrejurare, cum ar fi, de exemplu, atunci când, prin mai multe focuri de armă, făptuitorul ucide două persoane aflate într-un anumit loc, sau și atunci când făptuitorul a folosit mijloace diferite. Această opinie a fost exprimată și într-o decizie de îndrumare a Plenului fostului Tribunal Suprem. Agravanta este aplicabilă numai dacă se produce efectiv moartea a cel puțin două persoane, caz în care ne aflăm în prezența omorului calificat în forma consumată, sau dacă activitatea de ucidere îndreptată împotriva a două sau mai multor persoane rămâne fără rezultatul cerut de lege, în sensul că nu se produce moartea nici uneia dintre acele persoane, caz în care ne aflăm în prezența tentativei acestui omor calificat. Tentativa există chiar și atunci când, în aceeași împrejurare, fapta îndreptată împotriva primei părți vătămate a fost săvârșită cu premeditare, în condițiile omorului calificat iar cea îndreptată împotriva celei de-a doua părți vătămate a fost spontană. Dacă rezultatul cerut de lege se produce numai parțial, în sensul că încetează din viață o singură persoană, făptuitorul răspunde pentru tentativă la infracțiunea de omor simplu sau calificat, cu excepția celui prevăzut în art. 189 lit. f) Cod penal, în concurs cu infracțiunea de omor simplu sau calificat, în forma consumată.
Este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra participanților în măsura în care aceștia au cunoscut-o sau prevăzut-o.
Omorul calificat săvârșit asupra unei femei gravide
Omorul calificat săvârșit asupra unei femei gravite prev. de art. 189 lit. g) din noul Cod penal are un conținut identic cu prevederile omorului deosebit de grav, art 176 lit e) din vechiul Cod penal. Circumstanța care atribuie omorului caracter calificat se referă la victima infracțiunii, care trebuie să fie o femeie gravidă. Săvârșit asupra unei femei gravide, omorul este calificat deoarece, prin săvârșirea faptei, pe lângă moartea femeii, se suprimă și produsul de concepție, care este o viață în curs de devenire. Este necesar ca starea de graviditate să fie reală și să fie cunoscută de către făptuitor. Cunoașterea de către făptuitor a stării de graviditate a victimei se stabilește, în fiecare caz, în raport cu împrejurările concrete ale cauzei.
În cazul infracțiunii deviate săvârșite în modalitatea aberratio ictus sau error in personam, nu se va reține această variantă agravantă, omorul fiind simplu dacă nu se vor reține alte forme ale omorului calificat.
Nu se va reține această agravantă dacă infractorul credea în mod neîntemeiat că victima este însărcinată.
Spre deosebire de infracțiunea de întreruperea cursului sarcinii care a avut ca urmare praeterintenționată moartea victimei, în acest caz făptuitorul acționează cu intenție directă sau indirectă în vederea suprimării vieții femeii gravide, acceptând totodată încetarea ireversibilă a dezvoltării vieții intrauterine a copilului conceput dar nenăscut.
Omorul săvârșit prin cruzimi
Omorul calificat săvârșit prin cruzimi, art.189 lit. h) NCP are un conținut identic cu prevederile art. 176 lit a) din vechiul Cod penal, referitoare la omorul deosebit de grav. Caracteristica acestui omor calificat constă în aceea că făptuitorul întrebuințează în mod voit anumite metode și mijloace de chinuire a victimei, cauzându-i suferințe puternice, prelungite în timp, altele decât cele care însoțesc în mod obișnuit moartea violentă.
Cu toate că înțelesul termenului de cruzimii nu este determinat de lege, atât din lucrările de specialitate, cât și din soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești, se desprinde o semnificație care a întrunit consensul general. Astfel, dicționarul juridic penal definește cruzimile ca o ”manifestare de ferocitate în comiterea unei infracțiuni de natură să provoace suferințe chinuitoare, prelungite victimei”.
La aprecierea unui omor că fiind săvârșit prin cruzimi trebuie să se țină seama de aspectul de ferocitate cu care făptuitorul a săvârșit omorul, trezind un sentiment de oroare în rândul celor care au luat cunoștință de faptă, cum ar fi, de exemplu, atunci când inculpatul i-a aplicat victimei 32 de lovituri cu briceagul în zona ficatului, toracelui și a gâtului.
De regulă, suferințele cauzate victimei sunt de natură fizică, însă acestea pot fi și de natură psihică, cum ar fi, de exemplu, atunci când victima este obligată să asiste la brutalitățile săvârșite împotriva unei persoane de care este legată printr-o puternică afecțiune. În acest caz, victima trebuie să îndure, alături de suferințele fizice rezultate din acțiunea de ucidere, și suferințele morale ocazionate de brutalitățile respective .
Nu interesează dacă acele cruzimi au dus ele însele la moartea victimei sau dacă făptuitorul le-a folosit numai pentru a chinui victima înainte de a o ucide, totdeauna însă fiind necesar că ele să fie săvârșite înainte de consumarea omorului. Circumstanțe agravantă specială prevăzută în art. 189 lit. h) Cod penal și circumstanța agravante generală prevăzută în art. 77 lit. b) Cod penal, având același conținut, se aplică numai în cazul în care omorul este comis atât prin cruzimi cât și prin supunerea victimei la tratamente degradante.
Actele de cruzime trebuie săvârșite înainte de decesul victimei sau înainte ca făptuitorul să fi cunoscut decesul victimei.
Dacă acțiunea de ucidere se realizează prin actele convergente ale mai multor făptuitori, actele acestora nu se fracționează în raport de fiecare făptuitor, ci se iau în considerare în ansamblu. Este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților care au cunoscut-o sau prevăzut-o.
Explicații complementare
Legătura cu alte infracțiuni. Omorul calificat are legături cu omorul comis și în cazul infracțiunii de atentat care pune în pericol securitatea națională (art. 178).
B. Circumstanța agravantă specială. Circumstanța este reală, iar potrivit art. 50 alin. (2) Cod penal, circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului și a participanților numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
Forme. Modalități. Sancțiuni
A.Forme
Omorul calificat este o infracțiune comisivă care se poate comite prin acte comisive sau omisive. Totodată omorul este o infracțiune de rezultat susceptibilă de forme imperfecte prin desfășurarea ei în timp.
a) Actele pregătitoare, deși posibile nu sunt incriminate.
b) Tentativa este prevăzută în art. 189 alin. (2) și va avea loc când executarea omorului în condiții care îi conferă un caracter calificat faptei a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul. Se poate reține și tentativa idonee imperfectă(întreruptă) sau tentativa idonee perfectă.
c) Consumarea infracțiunii se produce când victima omorului comis în condițiile uneia din elementele circumstanțiale a decedat fie imediat, fie după un interval de timp.
d) Epuizarea infracțiunii are loc în momentul când nu se mai produc consecințele ulterioare consumării.
B.Modalități
Infracțiunea de omor calificat se poate înfățișa în una din
a) modalitățile normativ prevăzute în art. 189 lit. a)-h) și totodată poate avea numeroase
b) modalități de față în raport cu modul concret în care s-au comis faptele. Aceste modalități de fapt vor avute în vedere la individualizarea pedepsei.
C.Sancțiuni
Omorul calificat este sancționat cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicere exercitării unor drepturi, indiferent dacă fapta s-a comis în condițiile uneia sau a m. multor elemente
Potrivit art. II din Legea nr. 27/2012, această infracțiune este imprescriptibilă atât în ceea ce privește răspunderea penală, cât și executarea pedepsei.
Practică judiciară
Speța nr. 1 – Omor
Planșă fotografică cuprinzând principalele aspectele fixate cu ocazia cercetării la fața locului efectuată în com. Bodești, sat Bodeștii de Jos, nr.X, jud. Neamț, în cauza privind omorul săvârșit asupra a numitei G. M., de 55 ani, găsită decedată în curtea locuinței proprietate personală.
Numita G.M. a consumat băuturi alcoolice iar soțul acesteia R.C. a lovit-o cu un obiect contondent în zona capului provocându-i otoragii la nivelul capului ce au cauzat decesul acesteia coroborat cu temperatura din mediul ambient și alcoolemia acesteia. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, faptă prev. și ped. de art. 188 NCP.
FOTO nr.1.-
FOTO nr.2.-
Foto nr.1 și 2 – aspecte din curtea locuinței; mărcile 1-4 – pete roșiatice; marca 5 – cadavru.
FOTO nr.3.-
Mărcile 1-4 – pete de culoare brun-roșiatice – locul identificării și distanțele între acestea.
FOTO nr.4.-
FOTO nr.5.-
Foto nr.4 și 5 – detalii privind petele de culoare brun-roșiatice identificate pe suprafața solului.
FOTO nr.6.-
FOTO nr.7.-
FOTO nr.8.-
FOTO nr.9.- Foto nr.8,9– detalii privind poziția capului cadavrului față de treapta inferioară, petele de culoare evidențiate pe muchia treptei inferioare și locul identificării unei plăgi deschise la nivelul capului.
FOTO nr.10.- Detalii privind plaga deschisă cu aspect plesnit evidențiată la nivelul capului – zona parietal.
Speța 2 – Omor calificat.
PLANSĂ FOTOGRAFICĂ
Cuprinzând aspecte realizate pe raza com. POIANA TEIULUI, jud.Neamț, cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei privind OMORUL CALIFICAT comis asupra numitului R.C, de 33 ani. Numitul G.H. pe fondul unei răzbunări a premeditat uciderea numitului R.C., s-a înarmat cu un cuțit și l-a așteptat pe numitul R.C. la locuința acestuia, și în moomentul în care a intrat în locuință i-a aplicat o lovitura în zona gătului cu un obiect tăietor înțepător. Constatând că acest lucru nu a dus la uciderea numitului R.C., folosind un obiect tăietor despicător a încercat depesarea acestuia. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat faptă prev. și ped. de art. 189 alin. 1 lit. a NCP.
FOTO nr. 1.-
Aspecte din bucătăria locuinței; marca 4 – obiect tăietor-despicător, marca 5 – pată de culoare brun-roșcat, marca 6 – caiet, marca 7 – linguriță găsită pe mâna stângă a cadavrului, marca 8 – cadavru.
Foto. Nr. 2 Foto nr. 3
FOTO nr. 3.-
FOTO nr. 4
FOTO nr. 5.-
FOTO nr. 6.-
Foto nr.2,3,4,5 și 6 – detalii privind obiectele tăietor-despicător și tăietor-înțepător găsite pe pardoseala bucătăriei.
FOTO nr. 7.-
Aspecte ale zonei din apropierea cadavrului; marca 5-pată de culoare roșiatică și brun-roșcată și cruciuliță din material textil , marca 6 – caiet găsit pe pat, marca 7 – linguriță găsită pe antebrațul mâinii stângi, marca 8 – cadavrul numitului R.C.
FOTO nr. 8.-
Foto nr.8 – Cadavrul numitului R.C. (marca 8) – poziția în care a fost găsit; marca 7 – linguriță găsită pe antebrațul mâinii stângi; săgeata – plagă tăiată evidențiată la nivelul mâinii drepte.
FOTO nr. 9.-
Marca 7 – linguriță găsită pe antebrațul mâinii stângi.
FOTO nr. 10.-
FOTO nr. 11.-
Foto nr.10 și 11 – detalii privind leziunile prezente la nivelul feței și gâtului și a prezenței unei substanțe de culoare maronie (posibil zaț de cafea).
FOTO nr. 12.-
Detalii privind obiectul tăietor-înțepător; linia întreruptă – zonă pe care se evidențiază substanță roșiatică.
FOTO nr. 13.-
Detaliul plăgii tăiate evidențiată la nivelul mâinii drepte.
Speța 3- Violența în familie.
PLANSĂ FOTOGRAFICĂ
Cuprinzând aspecte realizate pe raza com. ALEXANDRU CEL BUN, sat Vaduri, jud.Neamț, cu ocazia efectuării cercetării la fața locului în cazul omorului a cărui victimă a fost numita G. R., din aceeași localitate.
În urma unor discuții aprinse între numita G. R. și fiica sa numita G. I., referitoare la tratamentul aplicat celor 2 fiice prin loviri repetete cu diferite obiecte peste corp și a unor reproșuri referitoare la concubinajul mamei sale, numita G. I. i-a aplicat mamei sale cu un corp dur tăietor despicător o lovitură în zona parietală , după care folosindu-se de un cablu telefonic a strangulat-o.
Leziunile din zona parietală și șanțul de ștrangulare din zona gâtului prezentate de victimă s-au explicat și prin faptul că numita G. I. a reacționat prin a aplica mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, urmate de o lovitură cu un corp tăietor despicător în zona parietală, finalizarea fiind ștrangularea mamei sale cu un cablu telefonic.
Fapta inculpatei de a fi lovit cu un corp tăietor despicător și de a fi ștrangulat pe mama sa, în persoana numitei G. R., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violență în familie, faptă prevăzută și pedepsită de art.199 raportat la art. 188 Cod Penal, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime, respective închisoare de la 10 la 25 de ani.
Noul Cod Penal nu a mai preluat din vechea reglementare elementul agravant de la omorul calificat, respectiv de la omorul calificat, omorul săvârșit asupra soțului sau a unei rude apropiate (art. 175 lit. c) Cod Penal, fapta fiind incriminată ca variant agravantă a omorului în infracțiunea de violențe în familie.
FOTO nr.1.- Detaliul toporului găsit lângă ușă în interior ( marca 0).
FOTO nr.2.- și
FOTO nr.3.- Locul și poziția în care a fost găsită victima ( marca 2).
FOTO nr.4.-
FOTO nr.5.- și
FOTO nr.6.- Aspectul victimei și detalii ale șanțului de ștrangulare de la nivelul gâtului.
FOTO nr.7.- Petele de culoare brun-roșcate prezente între scaun, dulap și cadavru ( marca 5 ).
FOTO nr.8.- Detaliul petelor cu aspect de picătură și a firelor de natură piloasă găsite lângă dulap.
FOTO nr.9.- și
FOTO nr.10.- Cablul telefonic găsit lângă dulap, în apropierea cadavrului.
FOTO nr.11.-
FOTO nr.12.- și
FOTO nr.13.- Detaliul urmelor identificate pe pragul ușii și zona apropiată a acestuia (marca 7).
( pete de lichid cu aspect de sânge – dinamice –văzute din unghiuri diferite) .
FOTO nr.13.- Plaga vizibilă, existentă la nivelul capului victimei.
Sectiunea 3: Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
Art. 191: (1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani.
(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârșit față de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani sau față de o persoană cu discernământ diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani.
(3) Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârșită față de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau față de o persoană care nu a putut să-și dea seama de consecințele acțiunilor sau inacțiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute in alin. (l)-(3) au fost urmate de o încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
În formularea alin. (1) al art. 191 din NCP, urmarea imediată constă numai în sinuciderea victimei, în timp ce în Codul penal anterior se prevedea alternativ, sinuciderea sau încercarea de sinucidere.
Forma agravată din alin. (2) are în vedere starea victimei, aceea de minor cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani sau o persoană cu discernământ diminuat în timp ce incriminarea din Codul penal anterior avea în vedere faptul că victima infracțiunii este un minor sau o persoană care nu era în stare să-si dea seama de faptă, ori nu putea fi stăpână pe actele sale;
Prin prevederile alin. (3), este consacrată o nouă formă agravată, în raport cu Codul penal anterior atunci când fapta este săvârșită fată de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau față de o persoană care nu a putut să-și dea seama de consecințele acțiunilor sau inacțiunilor sale ori nu putea sa le controleze, dacă sinuciderea avut loc, în acest caz limitele de pedeapsă sunt mai mari;
Încercarea de sinucidere, constituie o cauză de reducere la jumătate, a limitelor de pedeapsă, limite prevăzute pentru faptele din alin. (1)-(3), în timp ce potrivit legii penale veche, încercarea de sinucidere constituind urmarea mediată prevăzută alternativ cu sinuciderea victimei, va fi sancționată între aceleași limite de pedeapsă.
Fapta de determinare sau înlesnire a sinuciderii este incriminată pentru a preveni actele disperate de sinucidere, acte care nu sunt incriminate. Fiind vorba de o autolezare, implicit de lipsa unui conflict juridic, legiuitorul a considerat că asemenea fapte nu pot să atragă răspunderea penală. Dimpotrivă, acela care determină sau înlesnește sinuciderea comite o faptă periculoasă deoarece o atare faptă reprezintă o contribuție reală și efectivă la actul de sinucidere, o modalitate indirectă de a suprima viața unei persoane.
Faptele de determinare sau înlesnire a sinuciderii nu pot fi considerate acte de participație la infracțiune (nici proprie, nici improprie), deoarece fapta autorului nu este incriminată chiar dacă sub alte aspecte există unele asemănări între determinarea sau înlesnirea sinuciderii și participația improprie. Aceasta nu exclude posibilitatea unor acte de participație, sub orice formă (coautor, instigare, complicitate) la faptele de determinare sau înlesnirea sinuciderii.
Obiectul
Obiectul juridic constă în relațiile sociale referitoare la dreptul la viată.
Obiectul material constă în corpul persoanei care s-a sinucis.
Subiecții infracțiunii:
Subiectul activ. Autor poate fi orice persoană ca și la omor.
Subiectul pasiv poate fi orice persoană. Dacă victima infracțiunii este o persoană minoră, cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani ori mai mică de 13 ani sau o persoană cu discernământ diminuat, o persoană care nu a putut să își dea seama de consecințele acțiunilor sau inacțiunilor sale ori nu putea să le conștientizeze, împrejurare cunoscută de către făptuitor, încadrarea juridică a faptei se va realiza după caz într-una dintre formele agravate ale infracțiuni, din alin. (2) sau (3).
Latura obiectivă
Cuprinde elementul material, cerințe esențiale, urmarea imediată și legătura de cauzalitate.
Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acțiune de determinare sau de înlesnire a sinuciderii unei persoane.
Determinarea sinuciderii presupune îndemnarea și convingerea unei persoane de a se sinucide. Nu interesează dacă ideea sinuciderii a fost sugerata victimei înainte de către făptuitor sau dacă victima avea în vedere posibilitatea sinuciderii. Ceea ce interesează este că prin activitatea sa, făptuitorul să fi făcut că victima să ia hotărârea de a se sinucide. În principiu, nu interesează mijloacele prin care s-a realizat acțiunea de determinare, însă întotdeauna trebuie să fie vorba de alte mijloace decât cele de constrângere, deoarece, în caz contrar, fapta va constitui infracțiunea de omor. În practica judiciară s-a arătat că determinarea la sinucidere se poate realiza și prin acte de supunere la chinuri, prin repetate scandaluri și bătăi care pot duce o persoană într-o stare de disperare, culminând cu sinuciderea. Dacă victima nu a avut libertatea să ia hotărârea de a se sinucide, fapta nu constituie infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii, ci infracțiunea de omor, deoarece fapta s-a realizat prin constrângere, și nu prin determinare.
În acest sens, în practica judiciară s-a considerat că fapta inculpatului care, prin violențe fizice și psihice, a constrâns victima să se arunce pe fereastra situată la etajul 4 al unui imobil, în urma căreia aceasta a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, iar nu pe cele ale infracțiuni de determinare sau înlesnire a sinuciderii, întrucât în cazul acestei din urmă infracțiuni sinuciderea trebuie să fie rezultatul voinței libere a victimei, fără a exista constrângere.
Dacă sinuciderea se produce ca urmare a unei lipsiri de libertate în mod ilegal sau a unui viol, se va reține concursul între aceste infracțiuni și infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii numai dacă făptuitorul acționează cu intenție atât în scopul violului/ lipsirii ilegale de libertate, cât și al determinării sau înlesnirii sinuciderii. Prin urmare, în cazul în care violul/lipsirea ilegală de libertate a avut ca urmare praeterintenționată sinuciderea victimei se va reține numai infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal deoarece infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii se comite numai cu intenție, ceea ce nu este cazul în această ipoteză care implică culpa ca atitudine subiectivă a făptuitorului raportat la sinucidere sau încercarea de sinucidere.
Înlesnirea sinuciderii constă în orice ajutor acordat persoanei pentru a se sinucide. În acest caz, victima care a luat hotărârea să se sinucidă este numai ajutată de făptuitor să realizeze această hotărâre. Ajutorul poate consta în procurarea armei sau a substanței cu care să se sinucidă victima, în asigurarea locului potrivit, în darea de sfaturi etc.
Atât în cazul determinării, cât și în cazul înlesnirii sinuciderii, activitatea de suprimare a vieții trebuie să fie în exclusivitate opera sinucigașului. Dacă făptuitorul săvârșește acte de cooperare directă cu victima la realizarea acțiunii acesteia, fapta va constitui infracțiunea de omor.
Cerințe esențiale: Trebuie ca sinuciderea să fi avut loc
Urmarea imediată constă în sinuciderea victimei. Dacă urmarea imediată este încercarea de suicid, se va reține varianta atenuantă a infracțiunii prevăzută de art. 191 alin. (4) NCP.
Legătura de cauzalitate: trebuie să existe între activitatea de determinare sau înlesnire și sinuciderea sau încercarea de suicid a victimei.
Latura subiectivă
Cuprinde elementul subiectiv și cerințe esențiale.
Elementul subiectiv presupune intenția, care poate fi directă sau indirectă. Nu interesează mobilul sau scopul săvârșirii faptei.
Cerințe esențiale. Pentru existența intenției de înlesnire a sinuciderii este absolut necesar ca subiectul activ să știe că victima a luat hotărârea de a se sinucide urmând ca prin faptele sale (ale subiectului activ) să-i înlesnească aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri.
Forme. Modalități. Sancțiuni
Forme. Deși infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii este o infracțiune comisivă, materială și de rezultat și ca atare susceptibilă de acte de pregătire și tentativă, în prezent nici actele pregătitoare nici tentativa nu sunt incriminate.
Consumarea și epuizarea infracțiunii au loc când s-a produs sinuciderea victimei în cazurile prevăzute în art. 191 alin. (1), alin. (2), alin. (3) sau în cazul când s-a produs numai încercarea de sinucidere în ipoteza prevăzută în art. 191 alin. (4) din noul Cod penal.
În cazul în care, după determinarea la sinucidere și efectuarea de sinucigaș a unor acte prin care urmărește să își suprime viața, făptuitorul intervine și salvează viața făptuitorului(de pildă, îl duce la spital) nu se poate reține o tentativă la infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii și nici cauza de nepedepsire a tentativei constând în împiedicarea producerii rezultatului, întrucât infracțiunea s-a consumat deja.
Modalități
Modalități normative
Simple, există în cazul prevăzut în art. 191 alin. (1), pedeapsa în acest caz este închisoarea de la 3 la 7 ani ca și în cazul prevăzut în art. 191 alin. (4) (încercarea de sinucidere) în aceste cazuri pedeapsa este redusă la jumătate;
Agravate, există în cazul prevăzut în art. 191 alin. (2) (când subiectul pasiv este un minor între 13 și 18 ani sau o persoană având un discernământ diminuat) și în cazul prevăzut în art. 191 alin. (3) (când subiectul pasiv este un minor care n-a împlinit vârsta de 13 ani sau o persoană iresponsabilă prin aceea că nu a putut sa-și dea seama de consecințele acțiunii sau inacțiunii ori nu putea să le controleze);
Atenuate, există când s-a produs ca urmare a determinării sau înlesnirii sinuciderii numai o încercare a sinuciderii.
Modalități de fapt: Acestea sunt numeroase în raport cu circumstanțele în care s-au comis faptele.
Sancțiuni. în cazurile prevăzute în art. 191 alin. (2) și alin. (3) limitele de pedeapsă se majorează (închisoarea de la 5 la 10 ani) iar în ipoteza prevăzută în art. 191 alin. (2) (închisoarea de la 10 la 20 de ani); în ipoteza prevăzută în art. 191 alin. (4) [limitele de pedeapsă se reduc la jumătate dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în art. 191 alin. (l)-(3) au fost urmate numai de o încercare de sinucidere].
Explicații complementare
Legătura cu alte infracțiuni: asemănări și deosebiri.
Infracțiunea de determinare sau înlesnirea sinuciderii are asemănări cu infracțiunea de omucidere cu particularitățile semnalate mai sus în sensul că uciderea victimei are loc pe o cale ocolită, acesta fiind determinată să se sinucidă sau este ajutată la îndeplinirea acestei finalități.
Aspecte procesuale. Pentru toate formele, acțiunea penala se pune in mișcare din oficiu. Urmărirea penală se efectuează de procuror iar competența de judecată revine tribunalului [art. 36 lit. b) Codul de procedură penală].
Secțiunea 4: Uciderea din culpă
Art. 192: (1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se majorează cu jumătate.
Reglementarea uciderii din culpă a fost simplificată, renunțându-se la unele dintre formelle agravante ce pot fi suplinite fără probleme prin aplicarea regulilor aplicabile la concursul de infracțiuni.
Noul Cod penal nu mai consacră agravanta din art. 178 alin. (3) din vechiul Cod penal, agravantă existentă atunci când uciderea din culpă a unei persoane este săvârșită de către un conducător de vehicul cu tracțiune mecanică, având in sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală sau care se află în stare de ebrietate. In baza noului Cod penal, respectivele fapte vor fi încadrate sub aspectul concursului de infracțiuni, dispărând astfel și controversele existente, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, cu privire la încadrarea juridică sub aspectul concursului ori a unei infracțiuni complexe.
Noul Cod penal nu mai consacră nici agravanta prevăzută în art 178 alin. (4) din vechiul Codul penal (când uciderea din culpă a unei persoane este săvârșită, de orice altă persoană în exercițiul profesiei sau meseriei și care se află în stare de ebrietate).
Agravanta prevăzută în art 192 alin. (3) din noul Cod penal (când prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane), are un conținut identic cu agravanta din art 178 alin. (5) din vechiul Codul penal, însă diferă limitele de pedeapsă, sub aspectul cuantumului cu care acestea pot fi majorate. Astfel, potrivit art 192 alin. (3) din noul Cod penal, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se majorează cu jumătate, spre deosebire de vechea reglementare, în baza căreia, potrivit art 178 alin. (5), la maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente se poate adăuga un spor de până la 3 ani.
Concept și caracterizare
Uciderea din culpă este o formă a omuciderii cu deosebirea că diferă poziția psihică a făptuitorului [în loc de intenție fapta este incriminată când este comisă din culpă (fie culpă simplă, fie culpă cu prevedere)]. Asemenea fapte sunt destul de frecvente și prezintă un pericol social evident chiar dacă la un nivel mai redus decât în cazul omorului intenționat, punând în pericol viața persoanei ca urmare a neatenției și ușurinței în folosirea mijloacelor susceptibile să producă moartea. Legea penală este preocupată să ocrotească viața persoanei și împotriva unor asemenea atitudini de lipsă de atenție față de viața celor din jur, obligând pe destinatarii legii penale să manifeste chibzuință, atenție în relațiile sociale ori de câte ori efectuează acte care ar putea provoca moartea unei persoane.
Participația penală este posibilă sub forma participației improprii, autorul săvârșind fapta din culpă.
Subiectul pasiv poate fi orice persoană. Dacă fapta are ca urmare moartea două sau mai multor persoane se va reține forma agravată din alin. (3).
Elemente preexistente
A. Obiectul juridic constă în relațiile sociale referitoare la dreptul la viață.
B. Obiectul material constă în corpul victimei.
C. Subiecții infracțiuni
Subiectul activ poate fi orice persoană. Dacă în momentul uciderii din culpă făptuitorul se afla în exercitarea unei profesii, meserii ori efectua o anumită activitate reglementată de lege, se va reține forma agravată din alin. (2).
Structura și conținutul juridic al infracțiunii cuprinde situația premisă și conținutul constitutiv al infracțiunii.
A. Situația premisă, lipsește în cazul acestei infracțiuni întocmai ca și la omor. Ca atare conținutul juridic se confundă cu conținutul constitutiv al infracțiunii.
B. Conținutul constitutiv al infracțiunii este compus din a) din latura obiectivă și b) latura subiectivă.
Latura obiectivă
cuprinde: elementul material, cerințe esențiale, urmarea imediată și legătura de cauzalitate.
Elementul material se realizează, ca și în cazul omorului, printr-o activitate de ucidere. Aceasta poate consta într-o acțiune sau inacțiune, după cum făptuitorul face ceea ce legea îi interzice sau, dimpotrivă, nu își îndeplinește o obligație legală.
Cerințe esențiale nu există.
Urmarea imediată constă în moartea unei persoane.
Raportul de cauzalitate dintre activitatea de ucidere și rezultatul produs trebuie să existe în toate cazurile. Intervenția și a altor factori care pot avea un rol cauzal la producerea rezultatului nu înlătură raportul de cauzalitate. De exemplu, în practica judiciară s-a considerat că între activitatea medicului care, din culpă, nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile profesionale și moartea victimei – internată în urma unei lovituri de cuțit, care i-a fost aplicată de o altă persoană – există un raport de cauzalitate, deoarece, în speță, activitatea medicului are valoare cauzală, contribuind, alături de activitatea autorului loviturii de cuțit, la producerea rezultatului. Dacă rezultatul s-a produs ca urmare a acțiunii sau inacțiunii mai multor persoane, toate aceste persoane vor răspunde în calitate de autori ai infracțiunii. în practica judiciară s-a decis în acest sens – de exemplu – că inculpații răspund în calitate de autori pentru infracțiunea de ucidere din culpă, săvârșită în următoarele împrejurări: cu ocazia unui accident de circulație, produs de unul dintre inculpați, s-au cauzat victimei leziuni grave, însă au mai rămas șanse de salvare a vieții, prin efectuarea unei intervenții chirurgicale. Intervenind o culpă medicală imputabilă celui de-al doilea inculpat, s-a anihilat posibilitatea intervenției chirurgicale care, ipotetic, ar fi salvat viața victimei.
Latura subiectivă
Cuprinde elementul subiectiv și cerințe esențiale.
Elementul subiectiv. Presupune culpa, sub cele două forme. în cazul culpei cu previziune, făptuitorul prevede posibilitatea producerii rezultatului periculos, dar nu acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce.
Atunci când culpa făptuitorului, în una dintre cele două forme, nu poate fi stabilită, fapta nu constituie infracțiunea de ucidere din culpă. De exemplu, în practica judiciară s-a considerat că infracțiunea de ucidere din culpă nu poate fi reținută in sarcina aceluia care, neștiind că victima suferă de o afecțiune cardiacă, a fugit după ea, cu scopul de a o lovi, iar apoi, când aceasta a intrat într-o locuință, a aruncat cu o piatră în ușa acelei locuințe, deoarece el nu a putut să prevadă că, datorită spaimei provocate, victima va înceta din viață că urmare a unui infarct miocardic.
Culpa concurentă a victimei, care contribuie la producerea rezultatului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului. Astfel, într-un caz, s-a reținut infracțiunea de ucidere din culpă în sarcina inculpatului care a permis victimei – o persoană în stare de ebrietate – să se urce pe platforma autocamionului pe care îl conducea, aceasta căzând apoi din autocamion cu consecința morții, deoarece, chiar dacă victima a contribuit, prin propria sa activitate imprudentă, la producerea accidentului, fără activitatea culpabilă a făptuitorului acest incident nu s-ar fi produs.
Culpa exclusivă a victimei la producerea rezultatului înlătură răspunderea penală a făptuitorului.
Cerințe esențiale. Nu există.
Urmarea imediată, aceeași ca și la infracțiunea de omor.
Legătura de cauzalitate, aceeași ca și la infracțiunea de omor.
Forme. Modalități. Sancțiuni
A. Forme. Infracțiunea de ucidere din culpă fiind o faptă comisivă și materială (de rezultat) dar fără să existe o hotărâre infracțională a cărei realizare să fie pregătită sau pusă în executare nu există forme imperfecte ale infracțiunii. Consumarea se produce când s-a realizat urmarea imediată adică moartea victimei.
B. Modalități
a) Modalități normative:
Modalitatea simplă (tipică) se înfățișează sub două modalități normative: culpa simplă și culpa cu previziune, diferențiere care se face cu ocazia individualizării pedepsei
Modalitățile agravate se înfățișează sub două modalități normative: uciderea din culpă datorită nerespectării dispozițiilor ori a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei activități [art 192 alin. (2)] și uciderea din culpă prin cauzarea morții mai multor persoane [art 192 alin. (3)]. Această împrejurare agravantă se referă la toate modalitățile culpei, atât la culpa simplă cât și la culpa cu previziune.
Condițiile primei modalități agravate sunt următoarele:
– să fie vorba de o faptă concretă comisă cu ocazia exercităm unei profesii, meserii sau efectuării unei anumite activități
– să existe dispoziții legale sau măsuri de prevedere pentru exercițiul meseriei ori pentru efectuarea acelei activități;
– fapta să fie urmarea nerespectării respectivelor dispoziții legale
– nu interesează dacă subiectul activ este sau nu calificat pentru exercitarea profesiei sau meseriei
– când nerespectarea măsurilor constituie prin ea însăși o infracțiune se vor aplica regulile concursului de infracțiuni.
Astfel, în practica judiciară s-a reținut că ucidere din culpă în forma agravată, fapta conducătorului unui autovehicul care nu a redus viteza până la limita evitării oricărui pericol la depășirea unui troleibuz aflat în stație, accidentând mortal un pieton, care a trecut prin fața troleibuzului, fapta unei persoane care, fără a avea calificarea necesară, a condus un autoturism și care, printr-o manevră greșită, a produs moartea unei persoane, fapta unei persoane care instalează un mecanism acționat de curent electric, fără să ia măsurile de prevedere necesare, producând prin aceasta moartea unei persoane etc.
Condițiile celei de a doua modalități agravate: fapta săvârșită, să fi cauzat moartea a două sau mai multor persoane. Agravanta se referă la rezultatul produs, constând în moartea a două sau mai multor persoane. Este vorba de o unitate infracțională legală, compusă din fapte care, altfel, ar fi rămas infracțiuni distincte și ar fi dat naștere unui concurs de infracțiuni.
b) Modalitățile de fapt sunt foarte numeroase în raport cu modul concret în care s-au comis faptele.
C. Sancțiuni .
a) Modalitatea simplă (tipică) se sancționează cu închisoarea de la 1 la 5 ani însă modalitățile agravate prevăzute în art. 192 alin. (2) cu pedeapsa închisorii de 2 la 7 ani, ambele sancțiuni fiind identice cu cele ale vechiului cod penal.
b) Modalitățile agravate prin pluralitatea de victime se sancționează prin majorarea cu jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute la alin. (1) și la alin. (2), modalitatea de sancționare diferită de cea a vechiului Cod penal care prevede în cazul formei agravante ca la maximul pedepselor prevăzute în alineatele menționate se va adăuga un spor de până la 3 ani.
6. Explicații complementare
A. Legătura cu alte infracțiuni, asemănări și deosebiri:
Uciderea din culpă se aseamănă mult cu infracțiunea de omor cu infracțiunea de loviri și vătămări cauzatoare de moarte.
Acțiunea penală pentru uciderea din culpă se pune în mișcare din oficiu. Regulile de competență și de procedură sunt cele obișnuite. Pentru stabilirea cauzei morți se dispune efectuarea unei autopsii medico-legale, după care medicul legist care a efectuat autopsia întocmește un raport de expertiză cu concluziile sale asupra cauzei medicale a morții [art 186 alin. (8) lit- c) din noul Cod de procedură penală].
Precedente legislative și situații tranzitorii
S-au arătat mai sus deosebirinle și asemănările în raport cu legea penală veche. Sancțiunile prevăzute în noul Cod penal în ce privește ipoteza din alin. (3) al art 192 fiind mai severe, în caz de succesiune de legi penale în timp se vor aplica dispozițiile mai favorabile din legea penală precedentă.
Capitolul III – Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății
Secțiunea 1: Vătămarea corporală
(1) Fapta prevăzută in art. 193 care a cauzat vreuna din următoarele consecințe:
a) o infirmitate;
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
c) un prejudiciu estetic grav și permanent;
d) avortul;
e) punerea in primejdie a vieții persoanei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(2) Când fapta a fost săvârșită in scopul producerii uneia dintre consecințele prevăzute in alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. c). pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3) Tentativa la infracțiunea prevăzută în alin. (2) se pedepsește.
Noul Cod penal în raport cu legea penală veche
Deși în noul Cod penal nu mai există o infracțiune cu denumirea marginală ”vătămarea corporală gravă”, infracțiunea de vătămare corporală, din art 194, cu unele deosebiri, corespunde cu infracțiunea de vătămarea corporală gravă, prevăzută în art. 182 din vechiul Codul penal.
Astfel potrivit noului Cod penal, fapta prevăzută în art 193, constituie infracțiunea de vătămare corporală [art 194 alin. (1) lit. a)], dacă a cauzat o infirmitate, spre deosebire de vătămarea corporală gravă [art 182 alin. (2)] din Codul penal veche, care are drept urmare o infirmitate permanentă fizică ori psihică.
Producerea unu prejudiciu estetic grav și permanent, constituie urmarea a infracțiunii de vătămarea corporală, din art 194 alin (1) lit. c) din noul Cod penal spre deosebire de vătămarea corporală gravă din art. 182 alin. (2) din vechiul cod penal, a cărei urmare imediată o constituie sluțirea victimei.
Avortul, punerea în pomejdie a vieții persoanei, sunt urmări imediate comune, atât pentru vătămarea corporală din vechiul Cod penal cât și pentru vătămarea corporală gravă din vechiul Codul penal.
Pe lângă deosebirile semnalate, este de observat și faptul că prin noua reglementare legiuitorul a renunțat la consacrarea urmărilor imediate constând în pierderea unui simț sau organ ori din încetarea funcționării acestora.
Unele deosebiri există sub aspectul regimului sancționator, în sensul atenuării limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de nod Cod penal
Concept și caracterizare
Infracțiunea de vătămare corporală prevăzută în art. 194 din noul Cod penal are în vedere acele acte de violență exercitate asupra unei persoane care au avut urmări imediate importante asupra corpului acesteia cum ar fi o infirmitate ori lezări ale integrității corporale sau care au afectat sănătatea victimei, pentru a căror vindecare ar fi fost necesare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale ori i-au cauzat victimei un prejudiciu estetic grav și permanent sau i-a produs un avort ori i-a pus în primejdie viața.
Obiectul infracțiunii
Obiectul juridic special: integritatea fizică sau sănătatea persoanei și relațiile sociale în legătură cu aceasta
Obiectul material: corpul persoanei în viață
Subiecții infracțiunii
Subiectul activ: orice persoană fizică sau juridică(necircumstanțiat) cu capacitate penală.
Dacă fapta este săvârșită imediat după naștere sau în termen de 24 de ore de la naștere de mama aflată într-o stare de tulburare față de nou-născut se va reține comiterea infracțiunii de ucidere sau vătămare a nou-născutului săvârșită de către mamă(art. 200 alin2 NCP)
Participația penală este posibilă în toate formele: coautorat, complicitate, instigare.
Subiectul pasiv: persoana fizică în viață
În ipoteza în care subiectul pasiv este un membru de familie se va reține comiterea infracțiunii de violență în familie
În situația în care subiectul pasiv este judecător sau procuror aflat în exercițiul funcției ori fapta este îndreptată împotriva acestora ori a unui membru de familie în scop de intimidare sau de răzbunare se va reține comiterea infracțiunii de ultraj judiciar. De asemenea aceeași faptă se va reține și atunci când este comisă împotriva unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei de către acesta.
Dacă subiectul pasiv exercită o funcție de demnitate publică iar dacă fapta este de natură să pună în pericol securitatea națională, fapta va constitui un atentat care pune în pericol securitatea națională prevăzută în art. 401. O persoană nu va putea fi în același timp și subiect activ și subiect pasiv al infracțiuni lipsind condiția ca fapta să aducă atingere relațiilor sociale și nu relațiilor individuale cu el însuși. O asemenea situație ar putea fi concepută numai în caz de automutilare spre a se sustrage obligațiilor militare.
Pluralitatea de subiecți pasivi atrage pluralitatea de infracțiuni.
Structura și conținutul juridic al infracțiunii cuprinde: situația premisă și conținutul constitutiv.
A. Situația premisă: în cazul infracțiuni de vătămare corporală, situația premisă constă în împrejurarea că cel care suferă asemenea vătămări trebuie să fie o persoană în viață.
B. Conținutul constitutiv al infracțiunii cuprinde: a) latura obiectivă și b) latura subiectivă.
Latura obiectivă
cuprinde elementul material, cerințe esențiale, urmarea imediată și legătura de cauzalitate.
Elementul material al laturii obiective se realizează prin fapta prevăzută în art. 193(lovirea sau alte violențe), de care se deosebește sub aspectul urmărilor materiale. De observat este și faptul că vătămarea corporală poate fi realizată atât prin acte comisive cât și prin acte omisive. Mijloacele de provocare a vătămării corporale pot fi diferite: unele violente (lovituri, izbituri etc.) sau neviolente (punerea de otravă în mâncare, infectarea apei, transmiterea unei boli contagioase etc.).
În cele ce urmează, vom examina numai conținutul urmărilor imediate, enumerate limitativ, urmări care determină încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de vătămare corporală. Aceste urmări imediate sunt:
– o infirmitate.
Prin infirmitate se înțelege starea anormală de inferioritate în care este pusă persoana în raport cu celelalte persoane și chiar în raport cu propria stare, anterioară săvârșirii faptei. Infirmitatea poate fi fizică sau psihică, adică poate să privească corpul sau psihicul victimei. În ambele situații, infirmitatea trebuie să aibă caracter permanent, adică să nu fie susceptibilă de dispariție, prin vindecare.
– leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale.
Ceea ce deosebește vătămarea corporală prevăzută în art. 194 alin. (1) lit. b), de forma agravată a infracțiunii de loviri sau alte violențe, art. 193 alin. (2), constă în durata mare a îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea leziunilor traumatice sau afectarea sănătății victimei. Această durată, trebuie să depășească 90 de zile.
Pentru existența infracțiunii nu are relevanță faptul că, în perioada în care au loc îngrijirile medicale necesare pentru vindecare, persoana vătămată a efectuat deplasări ori s-a prezentat la locul de muncă, prestând efectiv munca.
Fapta constituie infracțiunea de vătămare corporală și în căzul în care: durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare s-a prelungit peste limita de 90 de zile, datorită aplicăm cu întârziere a tratamentului medical, dacă nu s-a dovedit că persoana vătămată a urmărit să întârzie vindecarea leziunilor ce i-au fost cauzate .
– un prejudiciu estetic grav și permanent
Circumstanța analizată corespunde cu infracțiunea de vătămarea corporală gravă din vechiul Cod penal când are ca urmare sluțirea victimei [art. 182 alin. (2)]. Prejudiciul estetic are semnificația alterării înfățișării fizice a victimei, deformarea, desfigurarea sau mutilarea acesteia, de natură să-i creeze un aspect neplăcut și să o prejudicieze din punct de vedere estetic. Pentru a se desprinde o concluzie sub acest aspect, este necesar să se stabilească prin acte medico-legale neechivoce că victima a suferit un asemenea prejudiciu estetic. Prejudiciul estetic trebuie să fie grav și să aibă caracter de permanență. Agravanta nu poate fi reținută în situația în care fapta constă în tăierea părului de pe capul unei femei sau prin raderea sprâncenelor, deoarece, părul și sprâncenele fiind supuse unui proces natural de regenerare, modificarea înfățișării normale a victimei este numai temporară .
Considerăm că bogata jurisprudență consacrată cu referire la sluțirea victimei își va păstra valabilitatea și în raport cu noua formulare potrivit căreia urmarea ar putea consta în producerea unui prejudiciu estetic grav și permanent. Astfel, s-a considerat că există o sluțire prin producerea unei cicatrici permanente și de mari dimensiuni, pe aproape întreaga parte a corpului unei femei, din regiunea pieptului până la coapsa piciorului . De asemenea, constituie o sluțire pierderea a patru dinți din față, deoarece aceasta creează o dizarmonie substanțială a fizionomiei victimei, ceea ce reprezintă un prejudiciu estetic însemnat și ireversibil. Împrejurarea că dinții pierduți ar putea fi înlocuiți printr-o proteză dentară este lipsită de relevanță sub acest aspect deoarece, printr-un asemenea tratament, nu are loc un proces de vindecare normală, iar lucrarea dentară efectuată, deși în anumite condiții poate ascunde prejudiciul estetic suferit, nu este totuși de natură să-l înlăture.
Fracturarea unui dinte incisiv lateral superior sau a unicului dinte pe care îl avea victima agresiunii nu constituie o sluțire.
– avortul.
Prin avort se înțelege întreruperea cursului sarcinii și expulzarea produsului de concepție. Pentru existența infracțiunii, în acest caz, este necesar, pe de o parte, ca victima să fie o femeie însărcinată, iar pe de altă parte, ca făptuitorul să fi știut sau să fi putut cunoaște această împrejurare. În lipsa oricărei culpe din partea făptuitorului în ceea ce privește existența sarcinii, încadrarea faptei în dispozițiile art. 194 alin. 1 lit. d NCP nu este posibila, situație în care fapta va constitui o vătămare corporală simplă prevăzută in art. 193 C. pen. În cazul infracțiunii prevăzute de art. 201 alin. (3) C. pen. se consta o diferență majoră în principal sub aspectul laturii subiective. În timp ce la vătămarea corporală, făptuitorul acționează cu intenția vătămării integrității corporale sau sănătății victimei, iar avortul îi este imputabil pe bază de intenție depășită, la întreruperea cursului sarcinii, făptuitorul acționează cu intenția întreruperii cursului sarcinii, iar vătămarea corporală îi este imputabilă pe bază de intenție depășită.
-punerea în primejdie a vieții persoanei.
Prin aceasta se înțelege situația în care activitatea făptuitorului a creat posibilitatea reală și concretă ca victima să înceteze din viață. În ipoteza avută în vedere de legiuitor, făptuitorul nu urmărește moartea victimei și nici nu acceptă acest rezultat, altfel fapta sa ar constitui tentativă de omor, și nu o vătămare corporală. Pentru delimitarea infracțiunii de vătămare corporală, prin care se pune în primejdie viața victimei, de tentativa de omor, se impune să fie avute în vedere toate împrejurările în care a fost săvârșită fapta, cum sunt: natura instrumentului folosit, intensitatea și efectele loviturilor, zona corpului vizată, ca și urmările produse. Elementele de diferențiere sunt aceleași ca între fapta intenționată de omor, art. 188 C. pen., și fapta săvârșită cu intenție depășită, constând în loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte, art. 195 C. pen. Inculpatul nu acționează cu intenția de omor, ci cu aceea de vătămare, punerea în primejdie a vieții survenind în mod obiectiv ca rezultat mai grav, în discordanță cu ceea ce autorul a urmărit sau acceptat. El acționează numai în vederea vătămării corporale a victimei, dar în condiții susceptibile de a-i produce moartea. Dacă acest rezultat se produce, fapta va constitui infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Cerințe esențiale. Nu există.
Urmarea imediată constă într-o atingere adusă integrității corporale, sănătății unei persoane. Urmările care caracterizează vătămarea corporală sunt prevăzute alternativ, ceea ce înseamnă că, pentru existența infracțiunii, este suficient să se producă numai una dintre aceste urmări.
Raportul de cauzalitate dintre faptă și urmarea imediată trebuie să existe.
Latura subiectivă
Cuprinde elementul subiectiv și cerințe esențiale.
Elementul subiectiv presupune vinovăția sub forma intenției, în cazul producerii consecințelor de la lit. a), b) și c), respectiv a intenției depășite, în cazul producerii consecințelor de la lit. d) și e). Dacă fapta se săvârșește cu intenție directă calificată, subiectul activ acționând în scopul producerii uneia dintre consecințele de la lit. a), b) și c) din textul de incriminare, încadrarea juridică se va face în forma agravată din alin. (2).
Cerințele esențiale constau în scopul producerii consecințelor prevăzute la lit. d) și e).
Varianta agravantă: lovirile sau alte violențe săvârșite în scopul producerii de leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare îngrijiri medicale de cel puțin 91 de zile sau în scopul producerii uneia dintre următoarele consecințe: o infirmitate, un prejudiciu estetic grav și permanent(art. 194 alin.2).
Această agravantă se produce din punct de vedere subiectiv numai cu intenție directă.
În cazul în care făptuitorul exercită violențe asupra victimei în scopul punerii în primejdie a vieții acesteia se va reține tenttiva la infracțiunea de omor/omor calificat săvârșită cu intenție indirectă iar nu forma agravată prev. de art. 194 alin. 2 NCP.
În cazul în care făptuitorul exercită violențe asupra victimei cu intenție directă în scopul producerii avortului se va rețiine concursul de infracțiuni între infracțiunea de vătămare corporală și infracțiunea de întreruperea cursului sarcinii.
Forme. Modalității. Sancțiuni
Forme
Fiind o infracțiune comisivă, materială și de daună, infracțiunea de vătămare corporală este susceptibilă de acte de pregătire și de tentativă, însă legea nu le incriminează, cu o singură excepție tentativa la forma agravată comisă cu intenție.
În situația în care victima este lovită de către făptuitor de mai multe ori, cu aceeași ocazie, se va reține existența unei singure infracțiuni de vătămare corporală gravă.
Infracțiunea poate fi săvârșită în formă continuată, caz în care momentul epuizării îl constituie cel al exercitării ultimelor acte de violență.
Infracțiunea de vătămare corporală este absorbită în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau de omor, ori în conținutul constitutiv al infracțiunilor de tâlhărie în formă agravată, ultraj, ultraj judiciar etc.
Sancțiuni
Forma tipică se sancționează cu închisoarea de la 2 la 7 ani iar varianta agravată se sancționează cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu
Precedente legislative și situații tranzitorii
a) Precedente legislative. Infracțiunea de vătămare corporală prevăzută în NCP reproduce textul infracțiunii de vătămare corporală gravă din legea penală anterioară cu deosebirea că în acest din urmă text numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare este peste 60 de zile în timp ce noul Cod penal prevede peste 90 de îngrijiri medicale
b) Situații tranzitorii. Limitele de pedeapsă fiind mai reduse în noul Cod penal în cazul succesiunii de legi penale în timp se va face aplicarea dispozițiilor din noul Cod penal.
Secțiunea 2: Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte
Este infracțiunea ce constă în săvârșirea cu praeterintenție a oricărei din faptele ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor de lovire sau alte violențe ori vătămare corporală ce a avut ca urmare moartea victimei.
Noul Cod penal în raport cu legea penală veche
Infracțiunea are un conținut identic cu anterioara reglementare, din art. 183 Cod penal.
Faptele care au ca urmare moartea victimei sunt cele de loviri sau alte violențe (art. 193 din noul Cod penal, respectiv vătămarea corporală, art. 194 din noul Cod penal).
Deosebiri apar sub aspectul regimului sancționator, în sensul că noua reglementare prevede închisoarea de la 6 la 12 ani, în timp ce Codul penal anterior (art. 183), prevedea închisoarea de la 5 la 15 ani.
Concept și caracterizare
Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte constă în aplicarea cu intenție victimei de loviri sau provocarea de vătămări corporale, acestea având ca rezultat mai grav moartea victimei
Elemente preexistente
A. Obiectul juridic al infracțiuni constă în relațiile sociale a căror desfășurarea normală presupune ocrotirea vieții persoanei împotriva actelor de violență susceptibile de a provoca, chiar și din culpă, moartea victimei.
B. Obiectul material constă în corpul unei persoane în viață care este victimă a infracțiunii.
Subiecții infracțiuni
Subiectul activ nemijlocit al infracțiuni poate fi orice persoană
Participația penală este posibilă sub toate formele. În ceea ce privește coautoratul, acesta există ori de câte ori activitățile de lovire sau vătămarea corporală săvârșite de către făptuitori au dus împreună la moartea praeterintenționată a victimei.
Structura și conținutul juridic al infracțiuni cuprinde situația premisă și conținutul constitutiv al infracțiunii
A. Situația premisă nu există la această infracțiune, conținutul juridic fiind identic cu conținutul constitutiv
B. Conținutul constitutiv al infracțiuni cuprinde a) latura obiectivă și b) latura subiectivă a infracțiuni.
Latura obiectivă
Cuprinde elementul material, cerințe esențiale, urmarea imediată și legătura de cauzalitate.
Elementul material se realizează prin acțiuni sau inacțiuni identice cu cele prin care se realizează infracțiunile de lovire sau alte violențe (art. 193 C. pen.) ori de vătămare corporală (art. 194 C. pen.).
Cerințe esențiale. Nu există.
Urmarea imediată. Acțiunea sau inacțiunea trebuie să aibă că urmare imediată moartea victimei.
Legătura de cauzalitate: între acțiune sau inacțiune și rezultatul produs trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Această legătură de cauzalitate nu este înlăturată chiar dacă la activitatea făptuitorului se adăugă și alți factori contributivi (anteriori, concomitenți sau surveniți), câtă vreme se stabilește că, fără activitatea făptuitorului, rezultatul nu s-ar fi produs. Atât considerațiile teoretice cât și jurisprudența în materie, fundamentate pe legea penală veche, își vor menține valabilitatea și în raport cu noua reglementare.
Astfel, în practica judiciară s-a considerat că raportul de cauzalitate există atunci când inculpatul a produs victimei numeroase leziuni care, au avut ca rezultat moartea, deși mijloacele folosite nu erau apte să producă moartea, acest rezultat datorându-se unei maladii grave preexistente, sau în cazul când inculpatul a îmbrâncit victima, iar aceasta, căzând și lovindu-se de un plan dur, a încetat din viață, chiar dacă la dezechilibrarea ei a contribuit și starea de ebrietate în care s-a aflat, ori atunci când inculpatul i-a produs victimei, care a murit, un traumatism cranio-cerebral prin proiectarea acesteia cu capul pe asfaltul străzii, vătămare care nu a produs moartea, ci aceasta a avut loc în timpul internării în spital când nu i s-a aplicat victimei un tratament medical adecvat.
Latura subiectivă
Cuprinde elementul subiectiv și cerințe esențiale.
Elementul subiectiv al infracțiunii constă într-o intenție depășită în sensul prevederilor art. 16 alin. (5) NCP, deoarece lovirea sau fapta de vătămare corporala s-a comis cu intenție, iar urmarea mai gravă, constând în moartea victimei, îi este imputabilă făptuitorului pe baza culpei. Fapta de lovire în urma căreia s-a produs decesul victimei este susceptibilă de a fi încadrată în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte numai în măsura în care rezultatul letal este consecința culpei infractorului, care nu a prevăzut acest rezultat, deși trebuia și putea să-l prevadă.
În literatura de specialitate s-a subliniat că, în cazul infracțiunilor praeterintenționate (intenție depășită potrivit NCP), urmarea mai gravă se atribuie culpei dovedite a făptuitorului, și nu pe baza unei prezumții de culpă, deoarece admiterea unei asemenea prezumții ar însemna încălcarea principiului potrivit căruia nu există infracțiune și nici răspundere penală fără vinovăție.
Pe această poziție se situează constant și instanțele judecătorești. Astfel, în practica judiciară s-a considerat că lovirea victimei, persoană în vârstă înaintată și cunoscută de cei din jur, inclusiv de către inculpat, că fiind cardiacă, având drept consecință producerea unui șoc cardiac și apoi a decesului, constituie infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Într-o altă speță, s-a decis că fapta inculpatului de a fi îmbrâncit victima, aflată pe trotuar cu spatele la partea carosabilă a drumului, chiar în momentul când prin dreptul lor trecea un autovehicul, iar din această cauză victima, care era în stare de ebrietate, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, unde a fost surprinsă și accidentată mortal de acel autovehicul, constituie infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, deoarece, și în acest caz, în raport cu împrejurările concrete, inculpatul putea și trebuia să prevadă rezultatul care s-a produs. Infracțiunea analizată există dacă s-a constatat medico-legal că leziunile cranio-cerebrale care au produs moartea victimei au fost rezultatul contra loviturii cauzate prin căderea sa, iar nu al loviturilor pe care inculpatul le-a aplicat victimei.
Dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în raport cu moartea victimei, ci numai intenția acestuia în raport cu lovirea sau vătămarea corporală, răspunderea penală se stabilește, după caz, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe sau pentru infracțiunea de vătămare corporală.
Dacă se stabilește că făptuitorul este în culpă în ceea ce privește moartea victimei, dar că această culpă nu se suprapune pe intenția sa inițială de a o lovi sau de a-i produce numai o vătămare a integrității corporale, fapta va constitui infracțiunea de ucidere din culpă. În sfârșit, dacă se stabilește că făptuitorul a acționat nu cu intenția de a lovi sau de a produce numai o vătămare a integrității corporale victimei, ci cu intenția de a o ucide, intenție care s-a realizat efectiv fapta va constitui infracțiunea de omor.
Poziția subiectivă a făptuitorului, constând în intenția de a vătăma integritatea corporală ori de a ucide, se stabilește în fiecare caz, după cum s-a arătat cu prilejul analizei infracțiunii de omor, ținându-se seama de instrumentul folosit de către făptuitor de zona corpului unde a fost aplicată lovitura, de numărul loviturilor, de intensitatea acestora, precum și de toate celelalte împrejurări concrete în contextul cărora a fost săvârșită fapta.
Cerințe esențiale. Nu există.
Forme. Modalități. Sancțiuni
Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte poate fi săvârșită atât prin acțiune cât și prin inacțiune.
Actele preparatorii sunt posibile dar nu sunt incriminate.
Tentativa nu este posibilă fiind vorba de o infracțiune praeterintenționată
Consumarea: în momentul producerii urmării socialmente periculoare respectiv moartea victimei
Unele efecte ale legii penale(aplicarea legii penale în timp, minoritatea, grațierea, prescripția răspunderii penale etc.) se raportează la data actului de executare ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunii care reprezintă la data săvârșirii infracțiunii iar nu la data consumării acesteia prin producerea rezultatului.
Modalități
a) Modalități normative. Infracțiunea este susceptibilă de variate modalități normative și anume modalități normative simple și agravate.
Modalitățile simple constau în loviri sau în vătămări corporale simple.
Modalitățile agravate constau în vătămările corporale săvârșite în cazul producerii consecințelor prevăzute în art. 194 alin. (l) lit. a), b), c).
b) Modalități de fapt Infracțiunea poate fi comisă în diferite modalități de fapt după împrejurările în care s-au produs faptele.
Sancțiuni
Infracțiunea se pedepsește cu închisoarea între 6 și 12 ani. Dacă există circumstanțe atenuante limitele speciale se vor reduce cu o treime [art. 176 alin. (1)], iar dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa cu închisoarea de la 10 la 20 de ani. Dacă sunt circumstanțe agravante pedeapsa se poate majora până la maximul special. Dacă acest maxim este neîndestulător se poate adăuga un spor până la 2 ani care nu poate depăși o treime din acest maxim [art. 78 alin. (1)].
Explicații complementare
A. Asemănări și deosebiri în raport cu alte infracțiuni contra persoanei.
Dacă prin infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte s-a produs urmarea imediată (moartea victimei) aceasta absoarbe în cadrul unei complexități naturale faptele de lovire sau de vătămare corporală a victimei. Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se aseamănă cu infracțiunea de vătămare din culpă cu deosebirea că în cazul infracțiuni din urmă culpa făptuitorului nu se suprapune unei acțiuni de lovire sau de vătămări corporale comise cu intenție. Infracțiunea analizată se aseamănă și cu infracțiunea de omor cu deosebirea că în cazul primei infracțiuni poziția subiectivă este complexă presupunând atât intenția cât și culpa pentru rezultatul mai grav.
B. Aspecte procesuale: în cazul acestei infracțiuni urmărirea penală are loc din oficiu iar competența de judecată revine tribunalului. Organele de urmărire vor stabili mai întâi existența lovirilor sau vătămărilor corporale intenționate după care vor stabili rezultatul mai grav adică existența unei intenții depășite cu care a acționat inculpatul.
Secțiunea 3: Încăierarea
Este infracțiunea ce constă în participarea la o încăierare între mai multe persoane.
Noul Cod penal în raport cu legea penală veche
Deși NCP a menținut această incriminare formularea conținutului a suferit unele modificări. Astfel a fost înlăturată ipoteza când se cunoaște participantul la încăierarea în cazul în care s-a produs o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății unei persoane rămânând numai ipoteza când nu se cunoaște care dintre participanți a produs urmările menționate sau a produs moartea unei persoane sau a mai multora.
De asemenea, s-a reformulat alin. (4) al textului renunțându-se la ipoteza nepedepsirii în cazul respingerii unui atac ori când cel în cauză a încercat să apere pe altul.
Unele modificări sau adus și în ce privește limitele de pedeapsă pentru faptele incriminate în raport cu Codul penal anterior.
Concept și caracterizare
Potrivit noului Cod penal infracțiunea de încăierare face parte dintre infracțiunile contra persoanei, capitolul referitor la infracțiunile contra integrității corporale sau sănătății, în timp ce în vechiul Cod penal, infracțiunea făcea parte din capitolul referitor la infracțiunile privind conviețuirea socială, deosebindu se astfel și sub aspectul obiectului juridic
Încăierarea înseamnă o ciocnire violentă și spontană între mai multe persoane ale căror acțiuni se întrepătrund în așa măsură încât este dificil să se precizeze contribuția fiecăreia dintre persoanele între care s-a produs încăierarea. Dat fiind că răspunderea penală este totuși personală legiuitorul a decis să incrimineze faptul încăierării adică al participării unei persoane la o asemenea activitate, considerând că încăierarea prin ea însăși indiferent de contribuția fiecărui participant reprezintă o faptă gravă care prejudiciază ordinea socială și încalcă regulile de conviețuire socială.
Obiectul infracțiunii
Obiectul juridic principal: constă în viața, integritatea fizică sau sănătatea persoanei și relațiile sociale în legătură cu acestea, în vreme ce obiectul juridic secundar constă în relațiile sociale referitoare la conviețuirea socială.
Obiectul material: corpul persoanei victimă a violenței sau bunurile asupra cărăra acestea s-au răsfrânt
Subiecții infracțiuni
a) Subiectul activ este reprezentat de o pluralitate de făptuitori, fiecare răspunzând în calitate de autor pentru participarea la încăierare. Încăierarea există dacă la aceasta participă două părți, fiecare având cel puțin două persoane între care au loc acte reciproce de violență, situație în care se ajunge la îmbulzeală, la încleștare între indivizi, realizând acea împletire de acțiuni care face dificilă delimitarea activității fiecăruia. Atunci când există numai grupul inculpaților, victima căreia i s-a cauzat moartea fiind singură, fapta se încadrează în prevederile referitoare la infracțiunea de omor.
Nu este necesar ca o persoană să participe activ pe toată durata încăierării fiind suficientă exercitarea de acte de violență comise la începutul/sfârșitul încăierării.
Nu poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii de încăierare participantul care a fost identificat că a cauzat vătămarea corporală sau moartea unui alt participant la încăierare sau a unui terț, deoarece acesta răspunde numai pentru infracțiunea de vătămare corporală/omor/lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Participația penală este posibilă sub forma instigării sau a complicității
Subiectul pasiv al infracțiuni este persoana ori sunt persoanele care au avut de suferit de pe urma manifestărilor violente ale participanților la încăierare
Latura obiectivă
Elementul material al laturii obiective se realizează prin participarea efectivă ab initio sau pe parcurs la o încăierare între mai multe persoane.
Participarea la încăierare există și atunci când după începerea unei încăierări, o persoană intervine sau se lasă antrenată în încăierare.
Urmarea imediată: starea de pericol pentru buna desfășurare a conviețuirii sociale. Totodată, în urma încăierării se poate aduce atingere integrității corporale a persoanelor implicate în încăierare.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe între acțiunea comisă și urmarea imediată.
În cazul infracțiunii de încăierare nu sunt aplicabile și dispozițiile referitoare la provocare, deoarece, deși încăierarea presupune o tulburare psihică, aceasta diferă calitativ și ca intensitate de starea de tulburare specifică provocării.
Latura subiectivă
Presupune existența elementului subiectiv și a unor cerințe esențiale.
Elementul subiectiv constă în intenție care poate fi directă sau indirectă. Nu interesează mobilul sau scopul săvârșirii infracțiunii.
Cerințe esențiale. Nu există.
Forme. Modalități. Sancțiuni
A. Forme
Actele de pregătire și tentativa sunt posibile însă nu sunt incriminate.
Consumarea infracțiuni se produce în momentul în care are loc încăierarea, adică atunci când mai multe persoane sunt angajate într-un conflict violent, în așa fel încât acțiunile lor se împletesc și sunt greu de delimitat. Pentru existența infracțiunii nu interesează durata încăierării, însă de acest aspect se va ține seama la individualizarea judiciară a pedepsei.
Epuizarea infracțiunii are loc o dată cu consumarea infracțiunii.
B. Modalități
a) Modalități normative
Există modalități normative agravante ale infracțiuni și anume:
Potrivit alin (2) infracțiunea este mai gravă dacă în cursul acesteia s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane și nu se cunoaște care dintre făptuitori ci prin încăierare s-au cauzat leziuni uneia sau mai multor persoane, în accepțiunea prevederilor art. 194 NCP. Agravanta se reține dacă nu se cunoaște care dintre participanți a produs urmările.
Agravanta există indiferent de numărul persoanelor care suferă o vătămare corporală, această împrejurare va fi luată în considerare la individualizarea judiciară a pedepsei.
Sancțiunea aplicabilă tuturor participanților la încăierare constă în închisoarea de la unu la 5 ani, cu excepția victimei, care răspunde potrivit alin. (1).
Potrivit alin. (3) ipoteza I, infracțiunea este și mai gravă când prin fapta săvârși în condițiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei persoane.
Agravanta are în vedere faptul că prin încăierare s-a produs un rezultat mai grav, constând în moartea unei persoane, rezultat imputabil pe bază de intenție depășită, în acest caz, agravanta se reține de asemenea numai dacă nu se cunoaște care dintre participanți a produs urmările. De exemplu, s-a considerat că agravanta există atunci când încăierarea s-a soldat cu rănirea mai multor persoane și uciderea alteia.
Potrivit alin. (3) ipoteza ll-a, infracțiunea este și mai gravă când prin fapta săvârșită în condițiile alin. (2) s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane.
Agravanta are în vedere faptul că prin încăierare s-a produs un rezultat și mai grav, constând în moartea a două sau mai multor persoane, rezultat imputabil pe bază de intenție depășită. Și în acest caz, agravanta se retine, de asemenea, numai dacă nu se cunoaște care dintre participanți a produs urmările.
b) Modalități de fapt. Există numeroase modalități de fapt în raport cu împrejurările concrete unde s-a comis fapta.
C. Sancțiuni. În modalitățile normative din art. 198 alin. (1) pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă.
Pentru prima variantă agravantă prevăzută la art. 198 alin. (2) NCP închisoare de la 1 la 5 ani.
Pentru cea de-a doua variantă agravantă închisoare de la 6 la 12 ani dacă din încăierare a rezultat moartea unei singure persoane, respectiv de la 8 la 16 ani dacă din încăierare a rezultat moartea mai multor persoane.
Cauze speciale de nepedepsire
Potrivit art. 198 alin.(4) NCP, participantul la încăierare nu va fi pedepsit pentru această infracțiune dacă
a fost prins în încăierare împotriva voinței sale
a încercat să îi despartă pe cei prinși în încăierare
Ratio legis pentru această cauză de nepedepsire constă tocmai în lipsa intenției de a participa la încăierare. În toate cazurile, participantul nu va beneficia însă de cauza specială de nepedepsire dacă ulterior, lăsăndu-se antrenat în încăierare acționează cu intenția de a participa la încăierare și se integrează în schimbul de violente care are loc. Cauzele de nepedepsire operează nu numai în cazul încăierării simple, ci și în celelalte ipoteze prevăzute de text cu excepția însă a acelora în care se săvârșesc infracțiuni mai grave, iar făptuitorii sunt cunoscuți.
NCP nu a mai prevăzut drept cauze speciale de nepedepsire situațiile în care participantul a încercat să respingă un atac ori a încercat să apere pe altul, deoarece în fapt, în aceste situații urmează a fi reținută legitima apărare drept cauză justificativă, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute de art. 19 NCP.
Explicații complementare
A. Legătura cu alte infracțiuni. Asemănări și deosebiri nu există.
B. Aspecte procesuale. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Instanța de fond este judecătoria [art 35 alin. (1) din C. proc pen.].
Capitolul IV – Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie
Secțiunea 1: Uciderea ori vătămarea nou născutului săvârșită de către mama
Art. 200: (1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naștere dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârșită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2) Dacă faptele prevăzute in art. 193-195 sunt săvârșite asupra copilului nou-născut imediat după naștere dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună și, respectiv, 3 ani.
În cuprinsul NCP înglobează infracțiunea de pruncucidere din vechiul cod penal și aduce în plus faptele de loviri sau alte violențe, vătămare corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte comise de mama aflată într-o stare de tulburare față de nou-născut, oferindu-le și acestora un caracter atenuant.
Prima formă tip a infracțiunii constă în uciderea copilului nou-născut imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârșită de către mama aflată în stare de tulburare psihică.
A doua formă tip a infracțiunii constă în lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală sau lovirea sau vătămările cauzatoare de moarte săvârșită asupra copilului nou-născut dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică.
1. Obiectul juridic special. Uciderea nou-născutului sâvârșită de către mamă are ca obiect juridic relațiile sociale referitoare la dreptul la viață, drept pe care il are copilul nou-născut, în timp ce vătămarea nou-născutului săvârșită de către mama are ca obiect juridic relațiile sociale referitoare la integritatea corporală ori sănătatea acestuia.
Obiectul material. În cazul ambelor infracțiuni, obiectul material constă corpul copilului nou-născut, deoarece asupra acestuia se exercită nemijlocit acțiunile de ucidere ori de vătămare.
2. Subiecții infracțiunii
a) Subiectul activ. În cazul ambelor infracțiuni din alin. (1) si (2), subiectul activ este calificat prin calitatea de mamă a copilului nou-născut
Eventualii participanți la uciderea nou-născutului săvârșită de către mama vor răspunde prin raportarea faptei la infracțiunea de omor simplu.
Controversele exprimate în privința sancționării participanților la infracțiunea de pruncucidere din Codul penal anterior, se vor menține și în privința sancționării participanților la uciderea nou-născutului săvârșită de către mamă. Se știe că în raport cu legea anterioară, opiniile asupra sancționării participanților la pruncucidere, diferă, după cum pruncuciderea este considerată ca fiind o infracțiune autonomă sau, dimpotrivă, o forma atenuată a omorului.
Eventualii participanți la vătămarea nou-născutului săvârșită de mamă vor răspunde prin raportarea faptei la infracțiunea de loviri sau alte violențe (art 193), vătămare corporală (art 194), ori lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art 195), în funcție de urmarea imediată care s-a produs.
Nu prezintă importanță dacă sarcina a fost urmare a unui raport sexual liber consimțit ori a unuia obținut prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra.
Nu este posibil coautoratul.
b) Subiect pasiv este copilul nou-născut față de care se săvârșesc actele de ucidere ori de vătămare. Copilul are calitatea de nou-născut un scurt interval de timp, cât păstrează încă pe corp urmele recente ale nașterii, fără însă ca acest interval de timp să fie dinainte stabilit. Calitatea de nou-născut se stabilește în fiecare caz concret, pe baza expertizei medico-legale. Protecția penală este egală, indiferent dacă noul născut este un copil din cadrul sau din afara căsătoriei, după cum nu interesează starea de sănătate a acestuia. Ceea ce interesează este ca nou-născutul să fie viu în momentul nașterii, deoarece numai într-un asemenea caz se poate vorbi de suprimarea dreptului la viață al unei persoane ori despre o atingere adusa integrității corporale sau sănătății.
Pluralitatea de subiecți pasivi(în ipotea sarcinii multiple) atrage reținerea unui concurs de infracțiuni.
Locul și timpul săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunii prevăzute în art 200 alin. (1) nu există o condiționare legată de locul săvârșirii infracțiunii. Ca atare infracțiunea poate fi consumată oriunde și în orice loc. Există o condiționare de timp (element circumstanțial în conținutul de bază), textul menționat prevăzând că fapta constituie infracțiune dacă este comisă „imediat după naștere", dar nu mai târziu de 24 de ore de către mama aflată în stare de tulburare psihică.
Aceeași condiționare de timp este prevăzută în textul art. 200 alin. (2) în legătură cu faptele incriminate în art. 193 (loviri sau alte violențe cauzatoare de suferințe fizice), art. 194 (vătămarea corporală) și art. 195 (loviri și vătămări cauzatoare de moarte). Dacă aceste fapte sunt comise asupra copilului nou născut „imediat după naștere" dar nu mai târziu de 24 de ore de către mama aflată în stare de tulburare psihică, limitele speciale de pedeapsă sunt mai reduse (element circumstanțial în conținutul calificat).
Structura și conținutul juridic al infracțiunii cuprinde: situația premisă și conținutul constitutiv al infracțiunii.
A. Situația premisă. în cazul art. 200 din noul Cod penal este necesar să existe ca situație premisă o naștere recentă, a unui copil viu care să prezinte trăsăturile de copil nou-născut, ceea ce înseamnă să poarte pe corpul lui semnele nașterii recente. Altfel zis, situația premisă implică două cerințe: a) ca o femeie să fi dat naștere unui copil viu, indiferent cât ar fi trăit; b) victima să aibă calitatea de nou-născut.
B. Conținut constitutiv al infracțiuni presupune existența laturii obiective și laturii subiective.
3. Latura obiectivă presupune existența unui element material, a unor cerințe esențiale, a urmării imediate și a legăturii de cauzalitate.
Elementul material în cazul faptei incriminate în art. 200 alin. (1) (uciderea nou-născutului de către mamă imediat după naștere) se realizează, ca și în cazul omorului printr-o activitate de ucidere, activitate care poate consta într-o acțiune sau într-o inacțiune.
În cazul vătămării nou-născutului săvârșită de către mamă, elementul material se realizează prin aceleași fapte ca și în cazul infracțiunilor de loviri sau alte violențe (art 193) vătămare corporală (art. 194), respectiv loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art 195), la care facem trimitere.
Cerințe esențiale. Fapta trebuie săvârșită în intervalul de timp cuprins între nașterea copilului dar nu mai târziu de 24 de ore.
Urmarea imediata în cazul art. 200 alin. (1) trebuie sa fie moartea copilului nou născut, iar în cazul art. 200 alin. (2), urmarea imediată va fi lovirea sau vătămarea integrității corporale a copilului nou-născut.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe între fapta și urmarea produsă. Acest raport există chiar și atunci când la producerea rezultatului au contribuit și alte cauze sau împrejurări preexistente, concomitente sau survenite.
4. Latura subiectivă presupune existența unui element subiectiv și a unor cerințe esențiale.
Elementul subiectiv constă din intenția care poate fi directă sau indirectă. În momentul săvârșirii faptei mama nou-născutului trebuie să se afle într-o stare de tulburare psihică. Starea de tulburare psihică diminuează discernământul, fără să-l înlăture ceea ce ar face ca fapta, eventual, să nu constituie infracțiune. În noua reglementare legiuitorul nu mai prevede cerința ca starea de tulburare să fie pricinuită de naștere, cerință prevăzută explicit în incriminarea din legea anterioară. În cazul pruncuciderii, intenția este spontană, se formează sub imperiul stării de tulburare psihică și se execută simultan sau în intervalul de timp cât persistă această stare, în caz contrar fapta va constitui un omor calificat, cu premeditare, în condițiile art. 189 alin. (1) lit. a) Cod penal. Pentru stabilirea stării de tulburare psihică este necesară efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice prin care să se constate că, în condițiile concrete în care a săvârșit fapta, mama s-a aflat sub imperiul unei astfel de stări. Dacă examinarea medico-legală nu a fost efectuată imediat după naștere, în formularea concluziilor instanței se va ține seama de împrejurările de fapt care rezultă din actele de cercetare penală sau judecătorească.
Dacă mama copilului nou-născut nu s-a aflat în stare de tulburare psihică, fapta va constitui un omor simplu ori calificat. Fapta constituie un omor calificat și potrivit art. 189 lit. a) C. pen, dacă mama a luat hotărârea de a-și ucide copilul înainte de nașterea și independent de vreo tulburare psihică, și dacă sunt îndeplinite condițiile premeditării.
5. Forme. Modalități. Sancțiuni
A. Forme
Infracțiunea prevăzută în art. 200 este susceptibilă atât de acte de pregătire cât și de tentativă, însă legea penală nu le sancționează.
Consumarea infracțiunii are loc în momentul când se produce urmarea imediată cerută de lege și anume moartea copilului nou-născut [art. 200 alin. (1)] sau vătămarea integrității corporale a copilului nou-născut [art 200 alin. (2)].
Epuizarea are loc când nu se mai produc consecințe ulterioare consumării.
B. Modalități
Atât modalitățile normative cât și cele de fapt sunt identice în cazul infracțiuni prevăzute în art. 200 din noul Cod penal fie că incriminarea se referă la uciderea copilului nou născut [art. 200 alin. (1)], fie că se referă la vătămare corporală a copilului nou născut [art. 200 alin. (2)] cu cele privitoare la omor, loviri și alte violențe, vătămarea corporală, loviri și vătămări cauzatoare de moarte.
C. Sancțiuni
Sancțiunea constă în închisoarea de la unu la 5 ani, pentru uciderea nou-născutului, iar în cazul vătămării nou-născutului, limitele speciale ale pedepsei sunt de la o lună și, respectiv, 3 ani.
Explicații complementare
Aspecte procesuale. Infracțiunea este de competența judecătoriei. Acțiunea penală este pusă în mișcare din oficiu.
Agresiuni asupra fătului
Secțiunea 2: Considerații generale privind infracțiunile de agresiuni asupra fătului
Noul Cod penal în raport cu legea penală veche
Capitolul IV, intitulat Agresiuni asupra fătului, face parte din Titlul I, referitor la Infracțiunile contra persoanei, și cuprinde două infracțiuni – întreruperea cursului sarcinii (art. 201 C. pen.) și vătămarea fătului (art 202 C. pen.). în Codul penal vechi exista numai infracțiunea de avort care corespunde cu cea a întreruperii cursului sarcinii.
Elemente preexistente
A. Obiectul juridic principal constă în relațiile sociale referitoare la evoluția normală a sarcinii, la integritatea corporală și sănătatea fătului, indiferent că se află în timpul sarcinii ori al nașterii, implicit la dreptul acestuia după instalarea vieții extrauterine, a dreptului la viață, dar și a dreptului la viață pe care îl are femeia însărcinată.
Obiectul juridic secundar constă în relațiile sociale referitoare la libertatea femeii însărcinate de a decide în mod liber în legătură cu păstrarea sau nu a produsului de concepție, ori în relațiile sociale referitoare la corectitudinea îndeplinirii profesionale, de către medici ori de către persoanele autorizate să asiste nașterea sau să urmărească sarcina.
B. Obiectul material este reprezentat de corpul femeii însărcinate sau al fătului.
C. Subiecții infracțiunii
a) Subiectul activ este necircumstanțiat, putând fi orice persoană. La întreruperea cursului sarcinii, art. 201 C. pen., subiect activ poate fi orice persoană care nu are calitatea de medic specialist în obstetrică-ginecologie sau dreptul de liberă practică medicală în această specialitate, dacă săvârșește fapta în afara instituțiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate, iar vârsta sarcinii a depășit paisprezece săptămâni, ori comite fapta fără consimțământul femeii însărcinate.
Femeia însărcinată nu se pedepsește dacă își întrerupe cursul sarcinii.
Participația penală este posibilă sub toate formele, când faptele se săvârșesc prin acțiuni intenționate. Coautoratul nu este posibil în cazul faptelor cu autor unic.
A. Situația premisă presupune existența fătului.
Conținutul constitutiv al infracțiuni cuprinde latura obiectivă și latura subiectivă a infracțiuni.
Latura obiectivă cuprinde elementul material, cerințe esențiale, urmarea imediată și legătura de cauzalitate
Cerințe esențiale, nu există.
Legătura de cauzalitate dintre faptă și urmare imediată trebuie să existe.
Latura subiectivă cuprinde: elementul subiectiv și cerințe esențiale. În ceea ce privește elementul subiectiv, infracțiunile analizate pot fi săvârșite cu intenție directă sau indirectă.
Culpa este posibilă la vătămarea fătului, în forma atenuată din alin. (4) art. 202 Cod penal.
Intenția depășită este posibilă la întreruperea cursului sarcinii, dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate [alin. (3) ipoteza ll-a art. 201 Cod penal].
Elementul material al laturii obiective poate fi realizat prin acțiuni, violente sau neviolente, sau prin inacțiune, constând în neîndeplinirea unei obligații legale. Acțiunile pot consta fie in manopere avortive, având ca urmare întreruperea cursului sarcinii, art 201 C pen., fie în vătămări corporale, având ca urmare împiedicarea instalării vieții fătului, vătămarea corporală ori moartea acestuia, art. 202 Cod penal. Inacțiunile pot consta în neîndeplinirea obligațiilor legale producând aceleași urmări.
Urmarea imediată poate consta în întreruperea cursului sarcinii, vătămarea corporală, moartea femeii însărcinate, împiedicarea instalării vieții fătului, vătămarea corporală a copilului ori moartea acestuia.
Forme. Modalități. Sancțiuni
A. Forme
a) Tentativa infracțiunilor analizate se pedepsește numai în cazul infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii, alin. (5), art. 210 Cod penal.
b) Consumarea infracțiunilor are loc în momentul producerii rezultatului periculos, constând, spre exemplu, în întreruperea cursului sarcinii ori vătămarea fătului.
c) Momentul epuizării are loc când se produc consecințe ulterioare momentului consumării și acestea încetează după ce s-au produs.
B. Modalități
a) Modalități normative agravate prezintă numai infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii, art. 201 Cod penal, avându-se în vedere fie urmarea mai gravă, spre exemplu constând în moartea femeii însărcinate, fie lipsa consimțământului acesteia la întreruperea cursului sarcinii.
b) Modalități normative atenuate prezintă numai infracțiunea constând în vătămarea fătului, art. 202 Cod penal, avându-se în vedere urmarea mai puțin gravă, starea de tulburare psihică în care se găsește mama fătului în timpul săvârșirii vătămării acestuia, ori forma de vinovăție a culpei.
c) Cauze speciale de neimputabilitate. Fiecare dintre infracțiunile analizate consacră și câte o cauză specială de neimputabilitate, și anume când fapta s-a comis de către medic fie în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului, alin. (6), până la vârsta sarcinii de 24 de săptămâni , sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu în cazul ambelor infracțiuni. Competența de judecată revine judecătoriei.
Secțiunea 3: Întreruperea cursului sarcinii
Art. 201: (1) Întreruperea cursului sarcinii săvârșită în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) în afara instituțiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie și drept de liberă practică medicală în această specialitate;
c) dacă vârsta sarcinii a depășit paisprezece săptămâni, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârșită în orice condiții, fără consimțământul femeii însărcinate, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Când faptele au fost săvârșite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica și interzicerea exercitării profesiei de medic.
(5) Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se pedepsește.
(6) Nu constituie infracțiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci și patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.
(7) Nu se pedepsește femeia însărcinată care își întrerupe cursul sarcinii.
1. Noul Cod penal în raport cu legea penală veche
Codul penal veche a incriminat în trecut faptele de avort prin prevederile art. 185-188, fapte care ulterior au fost dezincriminate. Observând consecințele negative ale unei asemenea măsuri legiuitorul a reincriminat fapta de avort prin art. 185 din legea penală veche. Cu unele modificări, noul Cod penal a reluat reglementarea anterioară, prin art. 201, recunoscându-se că faptele de provocarea avortului prezintă pericol social dacă nu se realizează în condiții de siguranță pentru viața femeii însărcinate și pentru reușita intervenției. Manoperele avortive, realizate de către persoane necalificate sau în condiții improprii, pot conduce, în caz de nereușită, la nașterea unor copii cu malformații. Pe baza acestor considerente, precum și pentru asigurarea sporului de natalitate, a fost incriminată fapta de întrerupere a cursului sarcinii în art. 201 din noul Cod penal.
În cuprinsul noilor dispoziții au fost incriminate faptele de întrerupere a cursului sarcinii săvârșite în alte condiții decât cele prevăzute de lege cum ar fi de exemplu, întreruperea cursului sarcinii de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie și drept de liberă practică medicală în această specialitate, spre deosebire de provocarea ilegală a avortului, din art. 185 din Codul penal veche, care incriminează aceleași fapte săvârșite de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate.
Noul Cod penal prevede că fapta nu constituie infracțiune atunci când întreruperea cursului sarcinii se realizează în scop terapeutic(până la vârsta sarcinii de douăzeci și patru de săptămâni ori în interesul mamei sau al fătului).
Condiții preexistente:
– Obiectul infracțiunii: a) obiectul juridic special. În cazul acestei infracțiuni obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale de apărare a vieții, sănătății și integrității corporale a femeii, împotriva faptelor ilegale de întrerupere a cursului sarcinii, dezvoltarea intrauterină a produsului de concepție și asigurarea natalității.
De asemenea, legiuitorul a avut în vedere și relațiile sociale cu privire la libertatea femeilor însărcinate de a decide singure dacă păstrează sau nu fructul concepției, relații care se încalcă în condițiile în care i se produce avortul fără consimțământul acesteia.
– Obiectul material constă în corpul femeii însărcinate, dar și al produsului de concepție.
B. Subiecții infracțiuni
a) Subiectul activ poate fi orice persoană, chiar și un medic de altă specialitate decât obstețrică-ginecologie. Mai poate fi subiect activ și un medic de specialitate obstetrică-ginecologie care nu are drept de liberă practică medicală în această specialitate sau un asemenea medic de specialitate obstetrică-ginecologie și cu drept de liberă practică medicală în această specialitate, care însă întrerupe cursul unei sarcini mai mari de paisprezece săptămâni ori, chiar dacă sarcina are mai puțin de paisprezece săptămâni, săvârșește fapta în afara instituțiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop.
Femeia însărcinată nu poate fi subiect activ al infracțiuni când își întrerupe cursul sarcinii, deoarece în acest caz fapta nu se pedepsește, potrivit alin. (7).
Participația penală este posibilă sub toate formele.
b) Subiectul pasiv este femeia însărcinată dar și statul care are obligația asigurării sănătății populației și a creșterii natalității.
Structura și conținutul juridic al infracțiuni cuprinde: situația premisă și conținutul constitutiv al infracțiuni.
Situația premisă constă în starea de graviditate a femeii.
Conținutul juridic al infracțiuni are ca elemente componente a) latura obiectivă și b) latura subiectivă.
a) Latura obiectivă cuprinde elementul material, cerințe esențiale, urmarea imediată și legătura de cauzalitate.
Elementul material se realizează printr-o faptă de întrerupere a cursului sarcinii. Fapta se poate realiza prin orice mijloace, întotdeauna însă cu consimțământul femeii însărcinate. Lipsa consimțământului femeii însărcinate determină încadrarea juridică a faptei în forma agravată din alin. (2).
Cerințe esențiale: Pentru existența infracțiunii este necesar ca întreruperea cursului sarcinii să aibă loc în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) în afara instituțiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie și drept de liberă practică medicală în această specialitate;
c) dacă vârsta sarcinii a depășit paisprezece săptămâni, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
Acțiunea care constituie elementul infracțiunii trebuie să aibă ca urmare fie expulzarea produsului concepțiunii(când a fost ucis prin mijloace avortive folosite înainte sau în timpul expulzării), fie uciderea fătului sau distrugerea produsului concepțiunii înauntrul uterului, chiar daca nu s-a produs expulzarea. Desigur că v-a exista infracțiunea când fătul a fost expulzat din corpul femeii, însă prematur, ca urmare a substanțelor avortive.
b) Latura subiectivă. Această infracțiune se comite cu intenție directă. Autorul are prevederea că acțiune sau inacțiunea sa are ca urmare întreruperea sarcinii în afara condițiilor admise de lege și urmărește producerea acestui rezultat, cu sau fără consimțământul femeii însărcinate. Făptuitorul trebuie să cunoască faptul că vârsta sarcinii este mai mare de 14 săptămâni. În cazul modalităților agravate prevăzute de art. 201 alin. 3 C. Pen, rezultatul mai grav este imputat făptuitorului din culpa(praeterintenție).
Forme. Modalități. Sancțiuni
Infracțiunea este susceptibilă atât de acte de pregătire cât și de tentativă.
a) Actele de pregătire nu sunt incriminate și ca atare nu se pedepsesc.
b) Tentativa se pedepsește potrivit alin. (5)
c) Consumarea infracțiunii are loc când s-a produs urmarea imediată, adică întreruperea cursul sarcinii, s-a creat starea de pericol pentru integritatea corporală și sănătatea femeii însărcinate.
d) Epuizarea infracțiuni are loc prin încetarea oricăror consecințe ulterioare momentului consumării infracțiunii.
B. Modalități
Infracțiunea se poate săvârși în mai multe modalități normative și de fapt
a) Modalități normative
Prima modalitate agravată constă, potrivit alin. (2), în întreruperea cursului sarcinii, săvârșită în orice condiții, fără consimțământul femeii însărcinate. Agravanta există când întreruperea cursului sarcinii se realizează cu respectarea cerințelor din alin. (1) lit. a)-c) însă fără consimțământul femeii însărcinate. Legiuitorul are în vedere faptul că femeia însărcinată nu își dă consimțământul la întreruperea cursului sarcinii. Lipsă consimțământului femeii însărcinate poate să rezulte din orice împrejurare.
A doua modalitate agravată există, potrivit alin. (3) în ipoteza în care prin faptele prevăzute în alin. (1) și (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală, cu urmările prevăzute în art. 194 C. pen., consecințe imputabile făptuitorului pe bază de intenție depășită.
Sancțiuni. Acestea diferă după împrejurările în care s-au comis faptele.
Faptele incriminate sunt pedepsite în raport cu gravitatea acestora, astfel:
Întreruperea cursului sarcinii, săvârșită în condițiile alin. (1) art-201 se sancționează cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea unor drepturi.
Fapta incriminată în alin. (2) al art. 201 se sancționează cu închisoarea de la 2 la 7 și interzicerea exercitării unor drepturi.
Fapta incriminată în alin. (3) al ar.t 201, ipoteza I se sancționează cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Fapta incriminată în alin. (3) al art. 201, ipoteza a ll-a se sancționează cu închisoarea de la 6 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Dacă faptele de mai sus au fost comise de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii se va aplica și interzicerea exercitării profesiei de medic
Cauze speciale de nepedepsire
Prin prevederile alin. (6) și (7) sunt consacrate două cauze speciale de nepedepsire.
A) Prima cauză specială de nepedepsire are în vedere scopul terapeutic pentru care au fost realizate manoperele avortive, precum și interesul mamei sau al fătului. Astfel potrivit prevederilor alin. (6), nu constituie infracțiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci și patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.
B) A doua cauză specială de nepedepsire este determinată de calitatea persoanei care realizează manoperele avortive. Astfel, potrivit prevederilor alin. (7), nu se pedepsește femeia însărcinată care își întrerupe cursul sarcinii.
6. Aspecte procesuale
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Competența de judecată în primă instanță revine judecătoriei.
Secțiunea 4: Vătămarea fătului
Art. 202: (1) Vătămarea fătului, în timpul nașterii, care a împiedicat instalarea vieții extrauterine se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani.
(2) Vătămarea fătului în timpul nașterii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(4) Vătămarea fătului săvârșită în timpul nașterii de către mama aflată in stare de tulburare psihică se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) și alin. (2), ale cărei limite se reduc la jumătate.
Concept și caracterizare
Infracțiunea prevăzută în art. 202 din NCP este menită să ocrotească relațiile privitoare la viața și integritatea corporală a fătului atunci când acesta se află fie în timpul sarcinii, fie în timpul nașterii prin acțiuni sau inacțiuni, de natură să împiedice instalarea vieții extrauterine sau să provoace vătămarea corporală a fătului.
Elemente preexistente
A. Obiectul juridic constă în relațiile sociale referitoare la integritatea corporală, sănătatea ori viața fătului, valori protejate împotriva faptelor care pot fi săvărșite pe toată durata sarcinii dar și în timpul nașterii
B. Obiectul material constă în corpul fătului, asupra căruia se exercită faptele de violență interzise de lege.
C. Subiecții infracțiunii
1. Subiectul activ poate fi orice persoană. Subiectul activ al infracțiunii de vătămare a fătului poate fi chiar și un medic de specialitate obstetrică-ginecologie sau o altă persoană specializată în asistarea și supravegherea nașterii, în cazul în care nu respectă prevederile specifice profesiei, după cum demonstrează realitatea înconjurătoare, având în vedere că în intervalul cuprins între momentul declanșării procesului nașterii și finalizării acestuia se pot comite numeroase infracțiuni asupra fătului, fie din culpă medicală, fie intenționate.
Dacă vătămarea fătului este săvărșită în timpul nașterii de către mama aflată în stare de tulburare psihică se va reține forma mai puțin gravă din alin (4) al textului de incriminare.
b) Subiectul pasiv al acestei infracțiuni este fătul. Prin făt înțelegem acel produs de concepție din uterul mamei, din momentul în care începe să aibă caractere specifice până în momentul când se naște.
Este foarte important de menționat că în ipoteza în care sarcina este gemelară sau multiplă, iar subiectul activ știe acest lucru, fiecare făt în parte va fi considerat subiect pasiv al infracțiunii de vătămare a fătului, iar în sarcina subiectulu activ se vor reține în concurs atâtea infracțiuni de vătămare a fătului câți feți sunt.
Având în vedere că legiuitorul prevede expres în alin.(2) și (3) ale art. 220 NCP ca și urmare imediată a faptei incriminate vătămarrea corporală sau moartea copilului, afirmăm faptul că subiect pasiv al infracțiunii de vătămare a fătului poate fi și copilul, deoarece asupra lui se răsfrâng urmările periculoase prevăzute de textul legal.
Locul și timpul săvârșirii infracțiunii
În cazul infracțiunii prevăzute în art. 202, locul săvârșirii nu condiționează existența infracțiunii. Există mai multe condiționări în ceea ce privește timpul comiterii faptei.
Astfel, în art. 202 alin. (1) infracțiunea există numai dacă fapta s-a comis „în timpul nașterii, împiedicând instalarea vieții extrauterine (element circumstanțial în conținutul de bază).
În art. 202 alin. (2) se prevede că vătămarea fătului „în timpul nașterii” (element circumstanțial al conținutului calificat) va atrage anumite consecințe, deci s-a produs ulterior o vătămare corporală sau moartea copilului.
În alin. (3) al textului se prevede că vătămarea fătului ”în timpul sarcinii" dacă a cauzat o vătămare corporală sau moartea copilului (element circumstanțial în conținutul calificat) va atrage anumite consecințe în raport cu urmările primare.
În alin. (4) al textului se prevede ipoteza în care vătămarea corporală a fătului a fost săvârșită „în timpul nașterii" de către mama aflată în stare de tulburare psihică (element circumstanțial în conținutul calificat). În acest caz, limitele de pedepse prevăzute în art 202 alin. (I) și art. 202 alin (2) se reduc la jumătate.
În sfârșit în art. 202 alin. (6) se arată că faptele prevăzute în alin. (1), (2) și (3) nu vor constitui infracțiune dacă au fost comise în anumite condiții „în cursul actului medical".
De asemenea, nu se pedepsește vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată (element circumstanțial in conținutul de bază).
4. Structura și conținutul juridic al infracțiunii cuprinde A. situația premisă și B. conținutul constitutiv al infracțiunii.
A. Situația premisă. Infracțiunea analizată presupune ca situație premisă existența fătului ca ființă vie aflată in procesul nașteri sau în timpul sarcinii.
Conținutul constitutiv al infracțiunii presupune existența laturii obiective și laturii subiective.
Latura obiectivă cuprinde elementul material cerințele esențiale, urmarea imediată și legătura de cauzalitate.
Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o faptă de vătămare a fătului, faptă care poate fi săvârșită prin acțiune sau prin inacțiune. Infracțiunea există numai dacă fapta se săvârșește în timpul nașterii, de la declanșarea travaliului și până la finalizarea acestuia, interval a cărui durata diferă de la un caz la altul.
Viata fătului este dependentă de femeia însărcinată iar prin săvârșirea faptei, în timpul nașterii, se împiedică instalarea vieții extrauterine a vieții independente de femeia însărcinată.
Cerințe esențiale. Este necesar să existe o acțiune violentă sau neviolentă săvârșită asupra fătului în mod nemijlocit sau actul de violență îndreptându-se asupra femeii care se afla în timpul nașterii să ducă la împiedicarea instalării vieții extrauterine.
Urmarea imediată: între acțiunea sau inacțiunea făptuitorului și rezultat(vătămarea suferită de victimă) trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Aceasta trebuie demonstrată în fiecare caz particular.
b) Latura subiectivă. Infracțiunea de vătămare a fătului se săvârșește atât cu intenție directă sau indirectă, cât și din culpă. Nu interesează mobilul sau scopul urmărit.
Forme. Modalități. Sancțiuni
Forme. Infracțiunea se consumă în momentul în care are loc vătămarea. Tentativa nu se pedepsește.
Modalități
Infracțiunea analizată are mai multe modalități normative
a) Modalități normative atenuate sunt cele prevăzute în art. 202 alin(2)-(5).
Prima modalitate atenuată constă, potrivit alin. (2) ipoteza I, într-o acțiune de vătămare desfășurată asupra fătului, în timpul nașterii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală. Modalitatea atenuată se deosebește de cea ce bază prin urmarea produsă care constă într-o vătămare corporală a victimei infracțiunii. Fapta se săvârșește în timpul nașterii, însă vătămarea corporală survine ulterior, după finalizarea actului nașterii moment în care copilul îsi începe viața independent de corpul femeii însărcinate. Considerăm că vătămarea corporală poate fi produsă și concomitent cu săvârșirea faptei, însă constatarea acesteia este ulterioară actului nasterii. În același sens, considerăm că vătămarea corporală este de natură fizică, având accepțiunea de la infracțiunile de loviri sau alte violente, art 193 alin. (2) și vătămare corporală, art. 194 (însă cu excepția alin. 1 lit. d). Aceasta deoarece la avort se întrerupe evoluția sarcinii, în timp ce la infracțiunea analizată sarcina a evoluat până în momentul nașterii, timp în care i se produce victimei vătămarea corporală.
A doua modalitate atenuată constă, potrivit alin. (2) ipoteza a ll-a, în vătămarea fătului, în timpul nașterii, care a avut ca urmare moartea copilului. Modalitatea atenuată se deosebește de cea de bază, prin urmarea produsă care constă în moartea copilului Fapta se săvârșește tot în timpul nașterii, însă moartea copilului survine ulterior, după finalizarea actului nașterii și după instalarea vieții extrauterine, moment din care copilul își începe viața independent de corpul femeii însărcinate.
A treia modalitate atenuată constă, potrivit alin. (3) ipoteza I, în vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală.
A patra modalitate atenuată constă potrivit alin. (3) teza a II a, în vătămarea fătului în timpul sarcinii dacă a avut ca urmare moartea copilului.
Modalitatea analizată se deosebește de prima modalitate atenuată, din alin. (2) ipoteza I, prin momentul săvârșirii faptei – în timpul sarcinii.
A cincea modalitate atenuată constă în vătămarea fătului săvârșită în timpul nașterii de către mama aflată în stare de tulburare psihică, existentă în momentul săvârșirii faptei. Starea de tulburare psihică se stabilește pe cale medico-legală, diminuează și nu înlătură discernământul. Starea de tulburare psihică poate avea cauze diferite, nefiind necesar ca aceasta să fie determinată exclusiv de actul nașterii.
A șasea modalitate atenuată există, potrivit alin. 5 dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(4) au fost săvârșite din culpă.
Infracțiunile analizate se sancționează diferit în raport cu modalitățile normative existente. Astfel în modalitățile de la alin. (1) al textului pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 7 ani.
În modalitățile prevăzute în alin. (2) teza I, sancțiunea este închisoarea de la 1 la 5 ani iar în teza a ll-a este închisoarea de la 2 la 7 ani.
În modalitățile prevăzute în alin. (3), pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 2 ani (teza I) și de la 6 luni la 3 ani (teza a ll-a).
În modalitățile prevăzute de lege în alin. (4) limitele sancționatoare de la alin. (1) și (2) se vor reduce la jumătate.
În modalitățile prevăzute în alin. (5) limitele pedepselor prevăzute în alin. (1)-(4) se reduc la jumătate.
Cauză specială de nepedepsire: Potrivit alin. (7), vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată nu se pedepsește.
Explicații complementare
Aspecte procesuale. Acțiunea penală în cazul aceste, infracțiuni se pune în mișcare din oficiu.
Capitolul V: Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale
Secțiunea 1: Violul
Noțiune
Este infracțiunea ce constă în raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană de sex diferit sau de același sex, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare [art.218 alin. (1) NCP];
Constituie forma asimilată a violului orice alte acte de penetrare vaginală sau anală cu o persoană de sex diferit sau de același sex, comise prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare.
Atât pentru forma tip, cât și pentru cea asimilată acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; nu este posibilă împăcarea părților, înlăturarea răspunderii penale a făptuitorului fiind posibilă numai pe calea retragerii plângerii prealabile; conform art.157 alin.(5) NCP, dacă persoana vătămată a decedat înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu;
Se va reține varianta agravată a infracțiunii: (a) dacă victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului; (b) dacă victima este rudă în linie directă, frate sau soră; (c) dacă victima nu a împlinit vârsta de 16 ani; (d) dacă fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; (e) dacă fapta a avut ca urmare vătămarea corporală; (f) dacă fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună; (g) dacă violul a avut ca urmare moartea victimei.
Obiectul infracțiunii
a) obiectul juridic special: relațiile sociale referitoare la libertatea sexuală a unei persoane;
– poate exista și un obiect juridic secundar constând în relațiile sociale referitoare la viața, integritatea fizică sau psihică a persoanei.
b) obiectul material: corpul persoanei în viață.
– în cazul în care o persoană întreține cu știință un act sexual cu o persoană decedată , se va reține săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte ( art.383 NCP ).
Subiecții infracțiunii
a) subiectul activ: orice persoană fizică (necircumstanțiat) cu capacitate penală poate fi autor al infracțiunii de viol;
– participația penală la forma tip este posibilă în forma instigării sau a complicității anterioare;
– săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane constituie o variantă agravată a violului.
b) subiectul pasiv: orice persoană fizică în viață, indiferent de sex.
– existența unor relații personale anterioare între victimă si făptuitor nu exclude comiterea infracțiunii de viol;
– pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea pluralității de infracțiuni.
Latura obiectivă
a) elementul material: întreținerea unui raport sexual, act sexual oral sau anal ori a oricăror acte de penetrare vaginală sau anală cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare;
NCP a reglementat infracțiunea de viol pornind de la ideea de act de penetrare, astfel în conținutul acestei infracțiuni se va include:
1) raportul sexual : actul de conjuncție a organului sexual masculin cu cel feminin;
2) actul sexual oral, respectiv actul sexual anal, indiferent dacă acestea sunt între persoane de același sex (acte sexuale homosexuale) sau între persoane de sex diferit (acte sexuale heterosexuale);
3) actele de penetrare vaginală sau anală indiferent de modalitatea în care acestea sunt realizate (de pildă, prin introducerea in vagin respectiv in anus de obiecte, degete, prin obligarea victimei să întrețină un act sexual cu un animal etc); nu prezintă importanță dacă actele de penetrare vaginală sau anală sau fost comise de făptuitor, de făptuitor prin intermediul unui animal, sau dacă aceste a obligat victima să procedeze în acest sens. Nu are nicio importanță dacă persoana de sex feminin a fost sau nu deflorată, ori dacă persoana de sex masculin a ejaculat, fiind suficientă introducerea organului sexual masculin în cavitatea vaginală a femeii.
Prin urmare actele de penetrare sexuală pot fi realizate nu numai prin intermediul organului genital masculin, ci și prin orice alte mijloace;
În cazul în care cu aceeași ocazie sunt realizate și acte sexuale care presupun penetrarea, precum și acte care nu presupun penetrarea, înreaga activitate infracțională urmează să constituie infracțiunea de viol, conform art.219 alin. (4) NCP
Este necesar ca raportul sexual , actul sexual oral sau anal, ori actul de penetrare vaginală sau anală să aibă loc fără consimțământul persoanei, prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima sau profitând de această stare;
Constrângere fizică sau psihică trebuie să fie efectivă, anterioară sau concomitentă violului, conducând la înlăturarea sau diminuarea opoziției victimei; cel mai frecvent în practica judiciară constrângerea se obiectivează în acte de violență sau în amenințări; existența constrângerii se apreciază în concreto și, în principiu, prin raportare la capacitatea de rezistență a victimei; nu este necesar ca această constrângere sa fie irezistibilă;
Nu este necesar pentru reținerea constrângerii să existe întotdeauna dovada unei rezistențe fizice a victimei în fața actelor de constrângere
Imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința poate fi preexistentă sau poate fi urmarea acțiunii făptuitorului sau a altui participant;
Violul în forma tip sau asimilată comis prin constrângere absoarbe infracțiunea de lipsire nelegală de libertate (art. 205 NCP) pe perioada necesară pentru săvârșirea infracțiunii , amenințarea (art. 206 NCP), precum și infracțiunea de lovori sau alte violențe (art. 193 NCP); în ipoteza în care violul este comis de către infractorul care profită de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința, nu se poate reține absorbția infracțiunii de lipsire nelegală de libertate ( art. 205 NCP ), deoarece această variantă a elementului material nu implică în mod necesar o lipsire de libertate; dacă lipsirea de libertate precedă o perioadă semnificativă de timp actul sexual comis ulterior prin constrângere sau continuă și după ce actul sexual prin constrângere a fost întreținut, se va reține concursul real cu infracțiunea de viol;
Nu se va putea reține comiterea infracțiunii de viol, fiind incidentă cauza justificativă prevăzută de art.21 NCP în ipoteza în care organele judiciare procedează, în condițiile art. 190 NCPP, în absența consimțământului unei persoane, la efectuarea unei examinări fizice in scopul descoperirii de lucuri ce constituie obiect al unei infracțiuni;
Nu se poate reține existența în concurs ideal a infracțiunii de viol cu infracțiunea de act sexual cu un minor comisă atunci când subiectul pasiv este unic; poate exista un astfel de concurs între viol și coruperea sexuală a minorului;
b) urmarea imediată: încălcarea libertății victimei de a decide cu privire la întreținerea unui act sexual;
c) legătura de cauzalitate: rezultă, în principiu, din materialitatea faptei; la variantele agravate comise cu praeterintenție trebuie dovedită legătura de cauzalitate [art. 218 alin.(3) lit. e) și alin. (4) NCP].
Latura subiectivă
Infracțiunea se săvârșește cu intenție directă dar și cu intenția indirectă;
Nu interesează la forma tip sau asimilată mobilul sau scopul cu care a fost săvârșită activitatea infracțională; acestea pot fi avute în vedere de instanță la individualizarea pedepsei; comiterea faptei în scopul producerii de materiale pornografice constituie varianta agravată a infracțiunii.
Variante agravate
1. Violul comis asupra unei persoane care se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului [art. 218 alin. (3) lit. a) NCP]
– reprezintă o variantă agravată atât a formei tip ori a formei asimilate;
– îngrijirea făptuitorului: persoanele care se ocupă de îngrijirea victimei indiferent de forma în care sunt angajați;
– ocrotirea făptuitorului : tutorele, curatorul, părintele natural sau cel care a adoptat victima;
– educarea făptuitorului: profesor;
– paza făptuitorului : persoanele care au atribuția de a asigura paza celor privați de libertate în executarea unei pedepse, măsuri educative privative de libertate sau a unei măsuri de siguranță;
– tratamentul făptuitorului: doctor, asistent medical, terapeut etc;
2. Violul comis asupra unei rude în linie directă, frate sau soră [art. 218 alin. (3) lit. b) NCP]
– reprezintă o variantă agravată atât a formei tip ori a formei asimilate;
– violul trebuie săvârșit față de o rudă în linie directă ascendentă sau descendentă sau de frate asupra sorei, de soră asupra fratelui, ori între frați, respectiv între surori;
– NCP se depărtează astfel de jurisprudența anterioară consacrând absorbția infracțiunii de incest în cea de viol în varianta agravată dacă violul constă într-un raport sexual între rude în linie directă sau între frați și surori;
– potrivit NCP, violul comis asupra soțului sau între verii primari va constitui infracțiunea de viol în forma tip sau asimilată.
3. Violul comis asupra unei victime care nu a împlinit vârsta de 16 ani [art. 218 alin (3) lit. c) NCP]
– reprezintă o variantă agravată atât a formei tip ori a formei asimilate;
– NCP a redus sfera de incidență a acestei forme agravate față de cea prevăzută de codul anterior ridicând limita vârstei de la care fapta este considerată mai gravă de la 15 la 16 ani;
– făptuitorul trebuie să fi cunoscut la momentul săvârșirii infracțiunii că victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
– dacă victima raportului sexual este o rudă în linie directă ori fapta se comite între frați și surori se va reține și varianta agravantă prevăzută de art. 218 alin (3) lit. b) NCP, în care este absorbit incestul;
– eroarea cu privire la vârsta victimei conduce la înlăturarea agravantei;
– este o circumstanță reală și se răsfrânge asupra participanților în măsura în care au cunoscut-o sau au prevăzut-o.
4. Violul comis în scopul producerii de materiale pornografice [art. 218 alin. (3) lit. d) NCP]
– reprezintă o variantă agravată atât a formei tip ori a formei asimilate;
– materialele pornografice sunt obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicații, filme, înregistrări video și audio, spoturi publicitare, programe și aplicații informatice, piese muzicale, precum și orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală [art. 2 alin. (3) din Legea nr. 196/2003];
– nu este necesar pentru reținerea acestei forme agravate să se fi produs materiale pornografice, ci ca fapta să fie săvârșită în scopul producerii lor.
5. Violul care a avut ca urmare praeterintenționată o vătămare corporală [art. 218 alin. (3) lit. e) NCP ]
– în urma violului să se fi produs praeterintenționat una dintre urmările prevăzute de art. 193 alin. (1) NCP, respectiv, o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile îngrijiri medicale; un prejudiciu estetic grav și permanent; avortul; punerea în primejdie a vieții persoanei; prin urmare, vătămarea corporală este absorbită în această variantă agravată a violului;
– dacă făptuitorul a acționat cu intenția de a provoca victimei o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav și permanent, se va reține concursul dintre viol în forma tip sau asimilată și vătămarea corporală prevăzută de art. 194 alin (2) NCP.
6. Violul săvârșit de două sau mai multe persoane împreună [art. 218 alin. (3) lit. i) NCP ]
– făptuitorii trebuie să fie coautori, autori succesivi ai faptei sau complici concomitenți;
– nu este necesar pentru reținerea acestei variante agravate ca toți participanții să fi întreținut un raport sexual/act sexual oral sau anal/ acte de penetrare vaginală sau anale cu victima violului;
– nu se va reține coautoratul: (i) dacă o persoană imobilizează victima , iar alta o violează, primul va fi complice la forma agravată, iar cel de-al doilea va fi autor la forma agravată; (ii) dacă ambele persoane violează victima, fiecare ajutându-l pe celălalt prin imobilizarea victimei, se va reține în sarcina fiecăruia numai săvârșirea infracțiunii de viol în calitate de autor la forma agravată; (iii) dacă două persoane violează, succesiv, victima, ambii vor fi autori, iar nu coautori;
– nu se poate reține circumstanța agravantă legală legală a săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 77 lit. a) NCP, însă poate fi reținută cea prevăzută de art. 77 lit d) NCP atunci când la săvârșirea infracțiunii a participat și un minor;
– este circumstanță reală, care se răsfrânge asupra instigatorilor și complicilor anteriori, în măsura în care au cunoscut-o sau au prevăzut-o.
7. Violul care a avut ca urmare moartea victimei [art. 218 alin. (4) NCP]
– în urma violului să se fi produs praeterintenționat moartea victimei;
– în cazul în care moartea nu se produce praeterintenționat, ci ca urmare a exercitării cu intenție (directă sau indirectă) a unor activități violente asupra victimei, infracțiunea de viol poate fi reținută în concurs cu omorul calificat;
– în cazul în care fapta a avut ca urmare praeterintenționată sinuciderea victimei se va reține numai infracțiunea de viol, deoarece urmarea mai gravă nu mai este prevăzută de lege în art. 218 alin. (4) NCP, iar infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii se comite numai cu intenție, ceea ce nu este cazul in această ipoteză care implică culpa ca atitudine subiectivă a făptuitorului raportat la sinucidere sau încercarea de sinucidere; concursul între infracțiunea de viol și cea de determinare sau înlesnire a sinuciderii s-ar putea reține numai în ipoteza în care făptuitorul acționează cu intenție atât în scopul violării victimei, cât și al determinării sinuciderii;
Formele infracțiunii
Actele preparatorii sunt posibile, dar nu sunt incriminate; pot constitui acte de complicitate anterioară sau pot intra în conținutul tentativei;
Tentativa este posibilă numai în forma imperfectă și incriminată; nu este posibilă tentativa perfectă; nu se va reține săvârșirea unei tentative la infracțiunea de viol atunci când făptuitorul ia hotărârea de a întreține un raport sexual cu victima, dar la opunerea acesteia renunță la continuarea actelor infracționale;
În ipoteza în care se reține că faptele concrete comise nu relevă existența unei tentative de viol, organele judiciare trebuie să verifice și dacă acestea nu constituie o faptă tipică de agresiune sexuală;
Nu se poate reține drept cauză de nepedepsire a tentativei împiedicarea producerii rezultatului;
Este posibilă desistarea drept cauză de nepedepsire a tentativei; nu se va reține existența desistării atunci când violul nu s-a putut produce din pricina unei deficiențe/incapacități fizice momentane a făptuitorului;
Infracțiunea se consumă în momentul întreținerii raportului sexual/actului sexual oral sau anal/actelor de penetrare vaginală sau anală prin constrângere sau punând ori profitând de neputința victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința;
Poate fi săvârșită în formă continuată, când se epuizează la momentul săvârșirii ultimului act de executare;
În situația în care urmările violului se amplifică după momentul săvârșirii, infracțiunea are caracter progresiv și se va epuiza la data producerii rezultatului mai grav.
În principiu, în situația în care infracțiunea de viol nu se consumă ramânând ăn faza tentativei, lipsirea ilegală de libertate își redobândește caracterul autonom, urmând a fi reținută în concurs cu tentativa la viol; ca excepție, în ipoteza în care imediat după exercitarea unui act de violență/constrângere se încearcă comiterea unui viol care din orice motive nu se consumă se va reține că lipsirea de libertate este totuși absorbită în viol.
Pedeapsa
– forma tip și cea asimilată [art. 218 alin. (1) și (2) NCP]: închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi;
– varianta agravată a violului prevăzută de art. 218 alin (3) NCP: închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi;
– violul care a avut ca urmare moartea victimei prevăzut de art. 218 alin. (4) NCP: închisoarea de la 7 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
– având în vedere dispozițiile art. 36 alin. (3) NCP în ipoteza în care are loc o tentativă la infracțiunea de viol urmată de moartea praeterintenționată a victimei, se va aplica pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată prevăzută de art. 218 alin. (4) NCP: închisoarea de la 7 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Practica judiciară
Speța-Violul care a avut ca urmare moartea victimei
Planșă fotografică cuprinzând aspecte realizate pe raza com. Piatra Șoimului, cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei privind violul urmat de moartea victimei comis asupra numitei I.G., din aceeași localitate. Numitul H.N a întreținut raporturi sexuale cu numita I.G., săvârșite prin constrângere. Ca urmare a violențelor exercitate asupra persoanei vătămare aceasta a fost transportată la spitalul județean, ulterior survenind decesul acesteia. Fapta constituie infracțiunea de viol ce a avut ca urmare praeterintenționată moartea victimei, faptă prev. și ped. de art. 218 alin. (4) NCP
Aspecte ale str. X – văzută din latura de sud; săgeata indică locul comiterii faptei și curtea locuinței fam. I.E.
Foto nr. 1.-
Locul comiterii faptei – văzut din latura de nord; marca 1 și 2 – posibil țesut uman.
Foto nr. 2.-
Detalii privind materia organică cu aspect de țesut – marca 1.
Foto nr. 3.-
Marca 2 – probă biologică cu aspect lichid-gelatinos-diluat, de culoare roșiatică, marca 3 – fragment de material lemnos, marca 4 – urme formă de presare; marca 5 și 6 – probe biologice.
Foto nr. 4.-
Probe biologice – pete de culoare roșiatice cu aspect diluat și roșu intens, însoțite de pete de culoare maronie cu aspect de sol și posibil țesut organic.
Foto nr. 5.-
Probă biologică de culoare roșiatică – brun-maronie cu aspect lichid-gelatinos – marca 6.
Secțiunea 2: Agresiunea sexuală
Este infracțiunea ce constă în actul sexual de natură sexuală, altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoana de sex diferit sau de același sex, respectiv actul de penetrare vaginală sau anală cu o persoană de sex diferit sau de același sex săvârșit prin constrangere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori profitând de această stare;
NCP realizează distincția între viol și agresiunea sexuală prin raportare la rezultatul specific, respectiv calificarea actului de natură sexuală, fiind incluse în sfera agresiunii sexuale orice acte de natură sexuală care nu sunt incriminate ca viol;
Acestea pot consta în acte firești de satisfacere a apetitului sexual ori acte nefirești concretizate în manifestări aberante ale instinctului sexual, prin care nu se vizează a avea loc un raport sexual ci doar obținerea excitației sexuale.
Se va reține varianta agravată a infracțiunii: (a) dacă victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului; (b) dacă victima este rudă în linie directă, frate sau soră; (c) dacă victima nu a împlinit vârsta de 16 ani; (d) dacă fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; (e) dacă fapta a avut ca urmare vătămarea corporală; (f) dacă fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună; (g) dacă violul a avut ca urmare moartea victimei;
Pentru forma tip acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; nu este posibilă împacarea părților, înlaturarea răspunderii penale a făptuitorului fiind posibilă numai pe calea retragerii plângerii prealabile; conform art 157 alin. (5) NCP, dacă persoana vătămată a decedat înainte de expirarea termenului prevazut de lege pentru introducerea plângerii, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu.
Obiectul infracțiunii
a) obiectul juridic special: relațiile sociale referitoare la libertatea sexuală a unei persoane;
Poate exista și un obiect juridic secundar constând în relațiile sociale referitoare la viața, integritatea fizică sau psihică a persoanei.
b) obiectul material: corpul persoanei în viață.
În cazul în care o persoană comite cu știință o agresiune sexuală față de o persoana decedată, se va reține săvărșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte (art. 383 NCP).
Subiecții infracțiunii
a) subiectul activ: orice persoană fizică (necircumstanțiat) cu capacitate penală poate fi autor al infracțiunii de agresiune sexuală;
Participația penală la forma tip este posibilă în forma instigării sau a complicității anterioare;
Săvărșirea faptei de două sau mai multe persoane constituie o variantă agravata a agresiunii sexuale.
b) subiectul pasiv: orice persoană fizică în viață, indiferent de sex;
Pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea pluralității de infracțiuni.
Latura obiectivă
a) elementul material: – întreținerea unui act de natură sexuală, altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană de sex diferit sau de același sex, respectiv actul de penetrare vaginală sau anală cu o persoană de sex diferit sau de același sex prin constrangere, sau punerea victimei în imposibilitate de a se apara ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare;
Întreținerea unui act de natură sexuală presupune existența unui contact fizic de natură sexuală ce nu implică penetrarea impus victimei, nefiind suficiente simplele acte de exhibitionism sexual ale făptuitorului;
Este necesar ca actul de natura sexuală să aibă loc fără consimțământul persoanei, prin constrangere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitand de această stare;
Constrangerea fizică sau psihică trebuie sa fie efectivă, anterioară sau concomitentă agresiunii sexuale, conducând la înlaturarea sau diminuarea opoziției victimei; nu este necesar ca această constrangere să fie irezistibilă;
Imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința poate fi preexistentă sau poate să fie urmarea acțiunii făptuitorului sau a altui participant;
Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmare în același context de săvârșirea unui raport sexual, actul sexual oral sau anal, respectiv a unui act de penetrare vaginală sau anală, fapta constituie viol, iar nu un concurs între viol și agresiune sexuală;
Agresiunea sexuală în forma tip comisă prin constrangere absoarbe infracțiunea de lipsire ilegală de libertate (art. 205 NCP) pe perioada necesară pentru săvărșirea infracțiunii, amenințarea (art. 206 NCP), precum și infracțiunea de loviri sau alte violențe (art. 193 NCP); în ipoteza în care agresiunea sexuală este comisă de către infractorul care profită de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința, nu se poate reține absorbția infracțiunii de lipsire nelegală de libertate (art. 205 NCP), deoarece aceasta variantă a elementului material nu implică în mod necesar o lipsire de libertate; dacă lipsirea de libertate precedă o perioadă semnificativă de timp, actul de agresiune sexuală comis ulterior prin constrangere sau continuă și după ce a avut loc agresiunea sexuală se va reține concursul real cu infracțiunea prevăzută de art. 219 NCP;
Nu se poate reține existența în concurs ideal a infracțiunii de agresiune sexuală cu infracțiunea de act sexual cu un minor atunci când subiectul pasiv este unic; poate exista un astfel de concurs între agresiunea sexuală și coruperea sexuală a minorului.
b) urmarea imediată: încalcarea libertății victimei de a decide cu privire la întreținerea unui act de natură sexuală;
c) legatura de cauzalitate: rezultă, în principiu, din materialitatea faptei; la variantele agravate comise cu praeterintentie trebuie dovedită legatura de cauzalitate [art. 219 alin. (2) lit. e) si alin. (3) NCP].
Latura subiectivă
Intenția directă;
Nu interesează la forma tip mobilul sau scopul cu care a fost săvărșită activitatea infracțională; acestea pot fi avute în vedere de instanță la individualizarea pedepsei; comiterea faptei în scopul producereii de materiale pornografice constituie varianta agravata a infracțiunii.
Variante agravate
1. Agresiunea sexuală comisă asupra unei persoane care se află în ingrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului [art. 219 alin. (2) lit. a) NCP]
– îngrijirea făptuitorului: persoanele care se ocupă de îngrijirea victimei indiferent de forma în care sunt angajați;
– ocrotirea făptuitorului: tutorele, curatorul, părintele natural sau cel care a adoptat victima;
– educarea faptuitorului: profesor;
– paza făptuitorului: persoanele care au atribuția de a asigura paza celor privați de libertate în executarea unei pedepse, măsuri educative privative de libertate sau a unei masuri de siguranță;
– tratamentul făptuitorului: doctor, asistent medical, terapeut etc.
2. Agresiunea sexuală comisă asupra unei rude în linie directă, frate sau soră [art. 219 alin. (2) lit. b) NCP]
– agresiunea sexuală trebuie săvărșită față de o rudă în linie directă ascendentă sau descendentă sau de frate asupra sorei, de sora asupra fratelui, ori între frați, respectiv între surori.
3. Agresiunea sexuală comisă asupra unei victimei care nu a împlinit vârsta de 16 ani [art. 219 alin. (2) lit c) NCP]
– făptuitorul trebuie să fi cunoscut la momentul săvărșirii infracțiunii că victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
– daca victima agresiunii sexuale este o rudă în linie directă ori fapta se comite între frați și surori, se va reține și varianta agravată prevazută de art. 219 alin (2) lit. b) NCP;
– eroarea cu privire la vârsta victimei conduce la înlaturarea agravantei;
– este o circumstanță reală și se răsfrange asupra participanților în măsura în care au cunoscut-o sau au prevazut-o.
4. Agresiunea sexuală comisă în scopul producerii de materiale pornografice [art. 219 alin. (2) lit d) NCP]
– materialele pornografice sunt obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicatii, filme, întregistrări video și audio, spoturi publicitare, programe și aplicații informatice, piese muzicale, precum și orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală [art. 2 alin. (3) din Legea nr. 196/2003];
– nu este necesar pentru reținerea acestei forme agravate să se fi produs materiale pornografice, ci ca fapta să fie săvărșită în scopul producerii lor.
5. Agresiunea sexuală care a avut ca urmare praeterintenționată o vătămare corporală [art. 219 alin. (2) lit. e) NCP]
– în urma agresiunii sexuale să se fi produs praeterintenționat una dintre urmările prevăzute de art. 193 alin. (1) NCP, respectiv o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; un prejudiciu estetic grav și permanent; avortul; punerea în primejdie a vieții persoanei; prin urmare, vătămarea corporală este absorbită în această variantă agravată a agresiunii sexuale;
– daca făptuitorul a acționat cu intenția de a provoca victimei o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav și permanent, se va reține concursul dintre agresiunea sexuală în forma tip și vătămarea corporală prevăzută de art. 194 alin. (2) NCP.
Capitolul VI: Considerații generale. Propuneri de lege ferenda
1. Reintroducerea unei incriminări asupra faptelor de calomnie și insultă
Infracțiunile contra demnității soluție așa cum am arătat și mai sus, soluție profund discutabilă atât sub aspect substanțial, deoarece faptele de insultă și calomnie, tradițional, au fost întodeauna incriminate în Codul Peenal, fiind vorba de fapte care aduc atingere demnităâții persoanei, valoare socială importantă și care merită a fi ocrotită prin legea penală(de observat că în codul penal german există trei incriminări care ocrotesc demnitatea persoanei) cît și sub aspect procedural, deoarece art. 1 pct. 56 din LG 278/2006 prin care au fost abrogate art. 205, art. 206 și art. 207 CP(insulta, calomnia și proba verității) a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 62/2007 de Curtea Constituțională urmând ca automat să reintre în vigoare textele anterior abrogate privind insulta, calomnia și proba verității.
Constatând că există o practică judiciară neunitară în privința reintrării automate în vigoare a textelor menționate, ICCJ prin decizia nr. 8/2010 pronunțată într-un RIL a decis că textele din CP privind insulta, calomnia și proba verității, deși există o decizie a curții constituționale prin care a fost declarată neconstituțională abrogarea lor anterioară, nu ar fi totuși în vigoare consacrând astfel soluția de înlăturare din CP a celor trei dispoziții. Această solușie a determinat și pe noul legiuitor să nu mai incrimineze aceste fapte în NCP.
2. Infracțiunea de lovire sau alte violențe
În codul Penal se observă existența unei singure incriminări cu titlul de vătămare corporală(când timpul de îngrijire medicală depășește 90 de zile) față de două incriminări din vechiul Cod Penal, vătămarea corporală(când durata îngrijirilor medicale este mai mică de 60 zile) șă vătămarea corporală gravă(când durata îngrijirilor medicale depășește 60 de zile).
Fapta constând în provocarea unei leziuni care să necesite până la 90 zile îngrijiri medicale este incriminată sub titlul ”Lovire sau alte violențe”, art. 193 alin. (2) CP urmând a se socoti că există o vătămare corporală numai în cazuri grave(când îngrijirile medicale depățesc 90 de zile).
În realitate, violențele care produc leziuni traumatice sau care afectează sănătatea unei persoane fiecare necesitând îngrijiri medicale până la 90 de zile, nu mai pot fi numite” loviri sau alte violențe” cum le intitulează textul citat, ci au caracterul unor veritabile vătămări corporale, așa cum erau denumite de vechiul CP(când erau necesare îngrijiri medicale între 21 și 60 de zile)
3. Incriminare infracțiunii de cerșetorie
Nu este justificată doar inciminarea faptei de folosire a unui minor în scop de cerșetărie, spre deosebire de vechiul CP care incrimina cerșetoria și când era comisă de o persoană adultă(art.326).
Inciminarea din CP privește așadar doar adultul care se folosește de un minor pentru a apela la mila publicului, ceea ce înseamnă că cerșetoria comisă de un adult fără a se folosi de un minor ar fi legalmente admisă, soluție greu de acceptat deoarece și fapta unui asemena adult încalcă vădit regulile de conviețuire socială. Faptele de parazitism social sunt nocive chiar și în condițiile unei societăți larg democratice bazată pe libertatea individuală și pe libertatea de a munci sau de a se abține de la muncă. De observat prev. art. 670 din CP italian care incriminează cerșetoria(pedeapsa este arestul până la 3 luni, iar în circumstanțe agravante de la o lună la 6 luni) când este comisă de orice persoană. Dacă autorul se folosește de un minor în vârstă de 14 ani sau de un iresponsabil încredințat spre supraveghere sau dacă permite acestora să cerșească sau ca alții să îi folosească pentru cerșit fapta se pedepsește cu arest de la 3 luni la 1 an.
CP român din 1936 incrimina cerșetoria comisă de orice persoană, cerșetoria prin folosirea de amenințări, prin simulare de boli sau folosindu-se copii și cerșetoria când autorul a insultat pe acela care a refuzat să îi dea ceva.
Legea penală mai incrimina și fapta cerșetorului care purta asupra sa arme, acte false, cerșetoria comisă de adoleșcenți ca și provocarea la cerșit a unui minor.
Legiuitorul român s-a inspirat însă din CP francez care incriminează numai provocarea directă a unui minor la cerșit faptă sancționată cu închisoare până la 2 ani și amendă.
Când fapta este comisă de un minor de 15 ani, pedeapsa celui care îl provoacă este de până la 3 ani închisoare și amendă. Legea penală franceză nu incriminează fapta persoanei adulte care cerșește fără a se folosi de un minor.
O soluție similară cuprinde și CP spaniol care incriminează folosirea minorului sau a incapabilului pentru practicarea cerșetoriei, chiar pe ascuns, pedeapsa fiind de la 6 luni la 1 an. Fapta se sancționează mai grav dacă s-a folosit violența, intimidarea față de minor ori i s-au administrat minorului substanțe vătămătoare, pedeapsa este închisoare de la 1 an la 4 ani.
Rămâne de reflectat dacă soluția legiuitorului francez și spaniol care admint nesancționarea adultului cerșetor ar fi posibilă și în condițiile tării noastre, în care cerșetoria pesoanelor adulte a luat proporții îngrijorătoare.
Bibliografie
TRATATE, CURSURI, MANUALE
Alexandru Boroi – Drept penal, Partea generala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002.
Alexandru Boroi – Infractiuni contra vietii, Editura National, 1996.
Alexandru Boroi –Drept Penal, Partea specială, Editura C.H. Beck, 2014
Alexandru Boroi, Gheorghe Nistoreanu – Drept penal, Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002.
Constantin Bulai – Curs de drept penal, Partea speciala, vol. I, Bucuresti, 1975.
George Antoniu, Avrigeanu Tudor, Ioana Vasiu, Tudorel Toader, Constantin Sima, Constantin Duvac, Ion Ifrim, Versavia Brutaru, Daniela Lamasanu – Explicatiile noului Cod penal. Vol. III. Art. 188-256, Editura: Universul Juridic, 2013
Gheorghe Nistoreanu, Costica Paun – Criminologie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995.
Gheorghe Nistoreanu, Vasile Dobrinoiu, Ion Molnar, Ilie Pascu, Alexandru Boroi, Valerica Lazar – Drept penal. Partea speciala, Editura Continent, XXI, Bucuresti, 1995.
Ion Dobrinescu – Infractiuni contra vietii persoanei, Editura Academiei, Bucuresti, 1987.
Matei Basarab – Drept penal, partea speciala, vol. I, Cluj-Napoca, 1985.
Mihail Udroiu – Drept penal. Partea speciala. Noul Cod penal. Editia a 2-a, Editura: C.H. Beck, 2014
Mihail Udroiu, Victor Horia Dimitrie Constantinescu- Noul Cod penal – Codul penal anterior, Editura: Hamangiu, 2014
Octavian Loghin, Tudorel Toader – Drept penal roman, Partea speciala, Casa de editura si presa "sansa" S.R.L., 1994.
Vintila Dongoroz – Drept penal, Bucuresti, 1939.
Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stanoiu, Victor Rosca – Explicatii teoretice ale Codului penal roman, Partea speciala, vol. III, Editura Academiei, Bucuresti, 1971.
Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stanoiu – Explicatii teoretice ale Codului penal roman, Partea generala, vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1969.
ARTICOLE, STUDII
Alexandru Boroi – infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii, în dreptul nr. 7/1998
Alexandru Boroi – Infracțiuni contra vieții, Ed. All Beck, București, 1999
Alexandru Boroi – Participația penală în cazul infracțiunii de pruncucidere, în R.D.P. nr. 4/1996
Avram Filipas – Despre convertirea faptului putativ în tentativa în materia infractiunii de omor, R.D.P. nr. 2/1994.
Cristina Maracinescu – Tentativa la infractiunea de omor calificat si vatamarea corporala grava, R.D.P. nr.
Diaconescu, D. Diță, A. Gazdovici – Considerații în legătură cu raportul de cauzalitate în cazul infracțiunii de omor, în Dreptul nr. 10/2007
Dumitrescu – Vătămarea corporală din culpă, în R.D.P. nr. 4/2004
George Antoniu – Ocrotirea penală a vieții persoanei, în R.D.P. nr. 1/2002
Gh. I. Ioniță – Unele considerații în legătură cu infracțiunile privitoare la viața sexuală , în dreptul nr. 3/2003
Horia Diaconescu – Consideratii cu privire la momentul consumarii infractiunii de omor, în "Dreptul" nr.3/2003.
Horia Diaconescu – Cu privire la posibilitatea retinerii circumstantei agravante generale reglementate de art.75 lit.b din Codul penal în cazul infractiunii de omor calificat, prevazuta si pedepsita de art.175 lit.c din cod, în "Dreptul" nr.12/2003. 11. Liviu Herghelegiu – Cu privire la posibilitatea retinerii concursului între infractiunea de omor si cea de port fara drept a unei arme albe, în "Dreptul" nr.1/2004.
Iulian Popescu – Proiectul noului Cod penal, revista "Dreptul", nr.8/2003.
L. Herghelegiu – Omor calificat, în R.D.P. nr. 3/2003
L. Hesser, Implicații medicale și juridice în cazul refacerii chirurgicale a virginității, în dreptul nr. 2/2003
M. Bratiș – Formele agravate ale infracțiunii de ucidere diin culpă, în R.D.P. nr. 4/2006
Ștefan Danes – Opinii cu privire la adoptarea unui nou Cod penal, în revista "Dreptul", nr.2/2003.
V. Iftenie, St. Pistol – Semnificația medico-legală și juridică a noțiunii de infirmitate, în dreptul nr. 5/2005
LEGISLAȚIE:
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ
CODUL PENAL
CONSTITUȚIA ROMÂNIEI
PRACTICĂ JUDICIARĂ
C.S.J., Culegere de decizii pe anul 2000, Editura "Juris Argessis", 2001.
Constantin Bulai, Constantin Mitrache – Culegere de probleme din practica judiciara, Casa de Editura si Presa "sansa" S.R.L., Bucuresti, 1994.
Curtea de Apel Bucuresti, Culegere de practica judiciara pe anul 1999, Editura Rosetti, Bucuresti 2001.
Curtea de Apel Bucuresti, Culegere de practica judiciara pe anul 2001, Editura Rosetti, Bucuresti 2003.
Curtea de Apel Suceava Secția penalã, Dec. nr. 239 / 2003 ;
Curtea de Apel Timișoara Secția penalã, Dec. pen. nr. 1/2006;
Curtea de Apel Timișoara Secția penalã, Dec. pen. nr. 84/A/1995;
George Antoniu, Constantin Bulai, Rodica Stanoiu, Avram Filipas, Constantin Mitrache, Vasile Papadopol, Cristiana Filisanu – Practica judiciara penala, vol. III, Partea speciala, Editura Academiei, Bucuresti, 1992.
George Antoniu, Nicolae Volonciu, Ion Neagu, Valeriu Stoica, Vasile Papadopol – Practica judiciara penala, vol. IV, Procedura penala, Editura Academiei Române, Bucuresti, 1993.
Î.C.C.J. Secția penală Dec. nr. 2080 / 2007;
Î.C.C.J. Secția penală, Dec. nr. 4245 / 2007.
Î.C.C.J. Secția penală, Dec. nr. 88 / 2007;
Revista de Drept penal nr. 2/1992, nr. 4/1992, nr. 8/1994, nr. 2/1995,nr. 3/1995, nr. 5/1995. Revista „Dreptul” nr . 8/1994, nr. 3/1992, nr. 5/1996, nr. 8/1995,nr. 7/1996, nr. 6/1996, nr. 2/2000 nr.11/2002, nr.1/2003, nr.3/2003, nr.5/2003 nr.1/2004,nr.2/2006.
Tribunalul București Secția penală, sentința nr . 571 / 2006;
Tribunalul Suprem Secția penalã, Dec. nr. 2642/1989, p.233;
Tribunalul Suprem Secția penală, Dec. nr.1280/1994, în R.R.D. nr.6/1985, p. 73;
Tribunalul SupremSecția penală, Dec. nr. 430/1984 în C.D. 1974, p. 377;
5. ALTE PUBLICAȚII- Internet
http://legeaz.net/noul-cod-penal/
http://portal.just.ro/SitePages/acasa.aspx
http://www.juridice.ro/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Infractiuni Contra Persoanei Infractiuni Săvâr Ite CU Violentă (ID: 116717)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.