Informatiile Clasificate Si Societatea Civila
=== c556b9c10d70055538cb91c6a10b2836f2c2d218_59281_1 ===
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1 – Societatea civilă și statul………………………………………pag. 3
CAPITOLUL 2 – Serviciile de informații ……………………………………….pag 8
CAPITOLUL 3 – Controlul activității de informații……………………….…….pag 11
CAPITOLUL 4 – Informațiile clasificate………………………………………….pag 15
CAPITOLUL 5 – Distincția între informațiile clasificate
și informațiile de interes public………………………..…………………………pag 23
CAPITOLUL 6 – Principii ale accesului la informații de interes public
și informațiile exceptate de la accesul liber al cetățenilor……………………….pag 43
CAPITOLUL 7 – Colaborarea între serviciile de informații
și societatea civilă…………………………………………………………..…….pag 50
CONCLUZII………………………………………………………………….…..pag 55
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Lucrarea de fata iși propune să prezinte un studiu analitic și comparativ între informațiile nedestinate publicității și informațiile de interes public. Parțile implicate direct în acest context sunt bineinteles societatea civilă și serviciile de informații.
In capitolele I și II vor fi stabilite rolul și poziția celor două entități în cadrul statului, avand ca bază reglementările legale, globale și naționale.
Capitolul III prezintă mecanisul de control asupra activității de informații.
In capitolele IV, V lucrarea de fată se concentrează pe definirea și distincția între informațiile clasificate și informațiile de interes public.
Capitolul VI și VII sunt prezentate principii ale accesului la informații de interes public și informațiile exceptate de la accesul liber al cetățenilor și colaborarea între serviciile de informații și societatea civilă.
În ultima parte a lucrării vor fi prezentate punctele de vedere personale cu privire la condițiile de colaborare între societatea civilă și serviciile de intelligence.
Studiul se incheie cu concluzii asupra interacțiunii dintre societatea civilă și serviciile de informații.
CAPITOLUL 1
Societatea civilă și statul
Conceptul de societate civilă a aparut la sfarșitul sec XVIII și începutul sec XIX cand teoreticienii filosofiei și politicii, precum Hegel, Marx, Gramsci au început să facă distincție între stat și restul societății ca urmare a transformării societății medievale în cea modernă.
La fundamentarea conceptului de societate civilă, contribuția lui G.W.F. Hegel a jucat un rol însemnat. Sub raport conceptual, în lucrarea “Prelegeri de filosofie a dreptului” (1821), Hegel a folosit pentru prima dată termenul de societate civilă și a abordat într-un mod remarcabil cateva probleme de maximă importanță pentru statutul societații civile.
Prima dintre acestea a fost problema temporalității societății civile. Spre deosebire de cei care concepeau societatea civilă ca pe o condiție “naturală” a libertății umane, Hegel, a înteles societatea civilă ca sfera produsă istoric a vieții morale care cuprinde economia, clasele sociale, corporațiile și instituțiile de administrare a bunastării și dreptului civil. Acesta prezintă faptul că societatea civilă nu este un substrat, invariabil vieții ci ca din contră este produsul, rezultatul unui proces lung și complex de transformări istorice.
A doua problemă importantă este realizarea unei diferențieri nu doar semantice ci și conceptuale între stat și societatea civilă, prin delimitarea relativ netă a celor două sfere ale societății. În viziunea hegeliană, societatea civilă este suma indivizilor și independentă de stat. Deosebirea esențială între societatea civilă și stat constă în aceea că, în societatea civilă, individul reprezintă singurul scop pentru sine, astfel încat finalitatea sa este una particulară, în timp ce, în stat, scopul individului este statul, iar finalitatea sa este una universală.
Un alt punct forte al concepției hegeliene este relevarea caracterului potențial distructiv al societății civile. Societatea civilă reprezintă o masă variată, formele ei multiple de interacțiune și solidaritate colectivă sunt, adesea, incomensurabile, fragile și ușor de zdruncinat prin conflicte serioase, violente.
Societatea civilă modernă este un camp de luptă, tensionat, în care se ciocnesc diferite interese și tendințe individuale, care se desfașoară și progresează în mod arbitrar, semispontan, o arenă de interacțiune, colaborare și/sau contradicție între acestea și interesele comune.
Hegel concluzionează cu faptul că dezvoltarea exuberantă a unei părți a societății civile poate stanjeni și oprima celelalte părți și, de aceea, societatea civilă nu poate rămane sau deveni civilă decat dacă se supune unei ordini politice (statul).
Într-un alt mod societatea civilă a fost definită că fiind ansamblul instituțiilor și a organizațiilor ce se situează între cetățean/individ și instituțiile statului. Aceste organizații și instituții trebuie să fie independente, să funcționeze pe principiul voluntariatului, să fie non-profit, să exprime voința și interesele cetățenilor.
Societatea civilă este formată din organizații non-guvernamentale, organizații comunitare, asociații profesionale, organizații politice, cluburi civice, sindicate, instituții culturale, organizații religioase, mișcări ecologiste și media.
Societatea civilă descrie un întreg sistem de structuri care permit cetățenilor noi roluri și relații sociale, prin diferite modalități de participare la viața publică.
Dincolo de aspectul instituțional, societatea civilă este formată din cetățeni, care, asociați sub diferite forme, participă la viața publică, influentează politicile, apară și promovează interesele populației (Sergiu Tomas, “Dictionar politic”).
Rolul societății civile este acela de a se implica într-o gama largă de probleme, cum ar fi guvernarea unei țări, relațiile internaționale, dezvoltarea economică sau protejarea mediului înconjurator.
Societatea civilă are dreptul și datoria de a influența decizile politice, economice sau de interes public, pentru a echilibra tendința statului de a monopoliza puterea și de aș susține exclusiv propriile interese.
Statul a fost definit ca fiind organizația care deține monopolul asupra unor servicii pe un teritoriu delimitat de frontiere, fiind titluar al suveranității și personifică din punct de vedere juridic națiunea. Din punct de vedere organizațional, statul este privit ca o sumă de instituții de guvernare.
Organizațiile societății civile și organismele statului sunt laturi complementare ale existenței umane în societățile moderne. Principalele elemente ale activității statului, din perspectiva complementarității sale cu societatea civilă sunt:
Este instituția prin care se exercită puterea politică
Ca organsim al puterii politice, statul se preocupă de crearea condițiilor pentru predominarea și înfaptuirea interesului public.
Astfel funcțiile sale principale sunt:
Elaborarea normelor după care se desfașoară viața socială
Asigurarea ordinii sociale
Punerea în aplicare și controlul modalitățiilor în care se respectă normale ce vizează instaurarea acesteia (pe plan intern)
Afirmarea suveranității de stat și apararea integrității teritoriale (pe plan extern)
Deasemenea practica politică evidențiază ca statul tinde să utilizeze la maximum prerogativele puterii sale și uneori, să abuzeze de acestea în îndeplinirea funcțiilor specifice, nemanifestand suficientă deschidere și transparentă față de interesul societății civile de a cunoaște în detaliu, unele din acțiunile și măsurile pe care le înteprinde.
Statul trebuie să se implice, prioritar, în crearea și punerea în aplicare a unui cadru normativ și instituțional democratic, favorabil constitutirii și funcționarii normale atat a structurilor sale specifice, cat și a organizațiilor societății civile, ca factor indispensabil al democratizării sociale. Existența și manifestarea plenară a unei societăți civile autentice presupune ca statul să se preocupe, de întarirea unor caracteristici și/sau resurse proprii precum : autoritatea, legitimitatea, capacitatea managerială, autonomia și condiții specifice de manifestare a atribuților sale ca apărarea și promovarea valorilor democratice, loialitatea cetățenilor, respectul populației fața de lege, climat de ordine, liniștea și siguranța publică.
În concepția autorului belgian Franqois Rigaux, trăsăturile definitorii ale statului de drept sunt :
Subordonarea puterii față de drept
Structura piramidală a puterii și difuzarea ei unui numar mare de organisme
Garantarea drepturilor și libertățiilor fundamentale ale individului
Participarea cetățenilor la exercitarea puterii prin două modalități : controlul jurisdicțional al respectării dreptului de către organele statului, prin recursul jurisdicțional împotriva actelor ilegale ale autorității și controlul de natura politică exercitat prin adunări alese.
Limitarea fiecareia dintre cele trei puteri : legislativă, executivă și judecatorească de către celelalte două
Ierarhizarea puterii executive și a puterii judecatorești care să permită controlul între autoritățile existente în sistemul aceleiași puteri.
Statul organizat la parametrii democrației reprezentative actionează în mod obișnuit în relațiile concrete prin trei categorii principale de organe : parlamentul, organele executive și organele judecatorești.
În subordinea Parlamentului a fost înființat Consiliul Suprem de Apărare a Țării ce reprezintă autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituției, cu organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apararea țării și siguranța națională. Activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Țării este supusă examinării și verificării parlamentare. Anual sau la cererea consiilor permanente de specialitate ale Parlamentului, Consiliul Suprem de Apărare a Țării prezintă, în sedința comună a Camerei Deputaților și Senatului, rapoarte asupra activității desfașurate. Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării sunt : Ministrul Apărării Naționale, Ministrul Afacerilor Interne, Ministrul afacerilor Externe, Ministrul Justiției. Ministrul economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri, Ministrul finanțelor publice, Directorul Serviciului Roman de Informații, Directorul Serviciului de Informații Externe, Șeful Statului Major General și Consiliul prezidențial pentru securitatea națională ( extras din Legea 415/2002 privind organizarea și funcionarea Consiliului Suprem de Apărare aTarii).
Pe 18 noiembrie 2005 a fost constituită comunitatea Națională de Informații (CNI) subordonată CSAT. Potrivit Hotărarii CSAT, Comunitatea Națională de Informații reprezintă rețeaua funcțională a autorităților publice din sistemul securității naționale, bazată pe unitatea de scop, obiective și strategie, asigurată prin informațiile furnizate de următoarele structuri, denumite și componente ale Comunității Naționale de Informații : Serviciul Roman de Informații, Serviciul de Informații Externe, Direcția Generală de Informații a Apărării și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă din Ministerul Administrației și Internelor.
Organizarea și funcționarea Comunității Naționale de Informații se bazează pe integrarea informaților furnizate de componentele sale, pe responsabilitatea fiecărei componente a Comunității Naționale de Informații pentru produsele informative furnizate.
Organizarea și coordonarea unitară a activităților de informații care privesc securitatea națională se realizează de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării prin Comitetul coordonator pentru Comunitatea Națională de Informații, format din: consilierul prezidențial pentru securitate națională, directorii SRI și SIE, miniștrii Apărarii Naționale, Afacerilor Externe, Administrației și Internelor, Justiției, consilierul primului-ministru pe probleme de securitate.
Comitetul asigură coerența acțiunilor necesare pentru aplicarea unitară a Strategiei de Securitate Națională în domeniul activităților de informații, contrainformații și securitate; avizează și propune proiectul Planului Național de Priorități Informative, elaborat de Consiliul operativ, pe care il supune adoptării Consiliului Suprem de Apărare a Țării și aprobării Președintelui Romaniei; stabilește măsurile necesare implementării direcțiilor de acțiune ale Comunității Naționale de Informații, în conformitate cu orientarile strategice fixate de Consiliul Suprem de Aparare a Țării.
Deasemenea, Comitetul coordonator al Comunității Naționale de Informații supune aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Țării propunerile pentru cheltuielile și dotările de utilitate și interes comune, pentru toate componentele Comunității de Informații; analizează și soluționează problemele ce privesc cooperarea și colaborarea dintre componentele Comunității Naționale de Informații; asigură armonizarea și complementaritatea acțiunilor sau operațiunilor de informații în țară sau în străinatate, precum și dezvoltarea cooperării cu serviciile statelor membre ale NATO și ale Uniunii Europene, precum și cu alți parteneri externi; aprobă evaluările periodice integrate de nivel strategic și supune analizei Consiliului Suprem de Apărare a Țării necesitățile de actualizare a legislației și a celorlalte reglementări ale domeniului securității naționale și activității serviciilor de informații.
CAPITOLUL 2
Serviciile de informații
Serviciul de informații reprezintă unul dintre organismele statului prin care acesta iși exercită puterea în scopul de a proteja siguranța societății civile. Statul are dreptul de a deține mai multe organisme al căror rol este acela de a culege, analiza și valorifica informații în scopul protejării intereselor naționale și a siguranței publice.
Serviciul de informații, culege, verifică și valorifică informațiile necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării acțiunilor care sunt de natură să lezeze siguranța națională a statului și desfașoară activități vizand apărarea secretului de stat și prevenirea scurgerii de informații care nu pot fi făcute publice din punct de vedere legal.
Serviciul asigură deasemenea protecția antiteroristă a demnitarilor sau a altor persoane, atunci cand acestea sunt vizate de amenințari cu acte de terorism și desfașoară activități pentru descoperirea și contracararea acțiunilor de confecționare, deținere sau folosire ilegală de mijloace de interceptare a comunicaților.
Activitatea serviciilor de informații se desfașoară în cadru legal, în mod planificat, sistematic, unitar, ofensiv și în secret cu scopul de a căuta, culege, verifica, prelucra și valorifica informațiile relevante pentru securitatea națională. De asemenea, serviciile de informații, prin capacitatea lor analitică (analiza strategică), elaboreaza previziuni, determină tendințe și evoluții ale fenomenelor majore interne și internaționale cu relevantă asupra securității naționale.
În cazul Romaniei organele de stat care desfășoară acvititate de informații pentru realizarea siguranței naționale sunt : SRI, SIE și SPP. Precizări importante sunt prevazute în legea de organizare și funcționare a Serviciului Roman de Informații (legea nr. 14 din 1992 privind organizarea si functionarea SRI, publicata în Monitorul Oficial nr. 33 din 03 martie 1992)1.
Serviciul Roman de Informații asigură apărarea secretului de stat și prevenirea scurgerii de informații care, potrivit legii, nu poate fi divulgat. În aplicarea prevederilor legale privind apărarea secretului de stat, Serviciul Roman de Informații organizează și execută transportul corespondenței oficiale cu asemenea caracter pe întreg teritoriul Romaniei (Legea 14/1992, art. 3).
La cererea conducătorului instituției publice, regiei autonome sau societății comerciale, Serviciul Roman de Informații verifică și oferă date cu privire la persoanele care urmează să ocupe funcții în respectivele unități, ce presupun accesul la informații și activități cu caracter secret de stat sau care, potrivit legii, nu pot fi divulgate.
Sint excepții de la prevederile alin.1 judecătorii, procurorii, funcționarii publici din Ministerul Apărarii Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției, Serviciul de Informații Externe și Serviciul de Protecție și Pază, care iși stabilesc măsuri proprii de apărare a secretului de stat, potrivit legii (Legea 14/1992, art.4).
La cererea persoanelor fizice și juridice din sectorul privat, Serviciul Roman de Informații acordă asistentă de specialitate pentru apărarea secretelor aflate în posesia acestora și prevenirea scurgerii de date sau informații ce nu pot fi aduse la cunoștința publicului. Asistența de specialitate se acordă, contra cost, potrivit tarifelor convenite.
Asistența de specialitate se acorda gratuit persoanelor prevazute la alin.1, care execută comenzi pentru stat, în limita și pe durata acestora, precum și celor care desfașoară activitate de cercetare ori de producție în probleme sau cu privire la aspecte de interes național (Legea 14/1992, art.5).
Serviciul Roman de Informații acționaează pentru descoperirea și contracararea acțiunilor de inițiere, organizare sau constituire pe teritoriul Romaniei a unor structuri informative care pot aduce atingere siguranței naționale, a activităților de aderare la acestea sau de sprijinire a lor în orice mod ori de confecționare, deținere sau folosire ilegala de mijloace de interceptare a comunicățiilor, precum și de culegere și transmitere de informații cu caracter secret sau confidențial (Legea 14/1992, art.7).
Serviciul Roman de Informații este autorizat să dețină și să folosească mijloace adecvate pentru obținerea, verificarea, prelucrarea și stocarea informațiilor privitoare la siguranța națională, în condițiile legii (Legea 14/1992, art.8).
În vederea stabilirii exisțentei amenințărilor la adresa siguranței naționale, cadre anume desemnate din Serviciul Roman de Informații pot efectua, cu respectarea legii, verificări prin: solicitarea și obținerea de obiecte, înscrisuri sau relații oficiale de la instituții publice; consultarea de specialiști ori experți; primirea de sesizari sau note de relații, fixarea unor momente operative prin fotografiere, filmare ori prin alte mijloace tehnice (Legea 14/1992, art.9).
În situațiile care constituie amenințări la adresa siguranței naționale a Romaniei, Serviciul Roman de Informații, prin cadre stabilite în acest scop, solicită procurorului eliberarea mandatului prevazut de art.13 din Legea privind siguranța națională a Romaniei pentru desfașurarea activităților autorizate de acesta (Legea 14/1992, art.10).
Conform art. 45 din Legea 14/19922, documentele interne de orice fel ale Serviciului Roman de Informații au caracter de secret de stat, se păstrează în arhivă sa proprie și nu pot fi consultate decit cu aprobarea directorului, în condițiile legii. Documentele, datele și informațiile Serviciului Roman de Informații pot deveni publice numai după trecerea unei perioade de 40 de ani de la arhivare. Serviciul Roman de Informații preia spre conservare și folosință fondurile de arhiva ce privesc siguranța națională ale fostelor organe de informații cu competența pe teritoriul Romaniei. Fondurile de arhivă ale fostului Departament al Securității Statului, ce privesc siguranța națională, nu pot deveni publice decit după trecerea unei perioade de 40 de ani de la adoptarea prezentei legi.
O dată cu dezvoltarea tehnologiilor informatice și de comunicare, s-a schimbat și societatea în care trăim, de la societatea informatică (anii ’70), trecînd prin societatea informațională (sfîrșitul sec.XX și începutul sec.XXI) și ajungînd la societatea actuală a cunoașterii.
Internetul a ajuns un fenomen social, care a produs doua modificări majore la adresa societății: accesul la cunoaștere și globalizarea. Accesul nemijlocit și universal la cunoaștere precum și globalizarea informației, datorate internetului, au dus la o mărire fără precedent a numărului surselor deschise. Această supra-informare a obligat serviciile de informații să-și canalizeze o parte din resurse dinspre căutarea informației către elaborarea de noi metode de interpretare a acesteia.
CAPITOLUL 3
Controlul activității de informații
Obținerea unor informații și produse analitice de foarte bună calitate este o sarcină esențială și ar trebui sa fie una din preocupările celor care supraveghează serviciile de informații, atat din cadrul legislativ, cat și din cadrul executiv. Această misiune este ingreunată de provocările inerente de a monitoriza celulele teroriste și rețelele secrete ale organizațiilor teroriste, ce sunt mobile și fluide, tranformandu – se continuu și rapid. Fară servicii profesioniste în acest domeniu, prevenirea atacurilor din partea unor state problemă și a celulelor teroriste este imposibilă.
Parlamentarii trebuie să se asigure că recomandările pentru perfecționarea serviciilor de informații și de securitate sunt implementate, mai ales recomandările legate de :
colectarea informațiilor din surse umane ( HUMINT ) în locul încrederii acordate interceptărilor telefonice și imaginilor prin satelit ;
promovarea creativității și a spiritului critic, în locul recompensării atitudinilor de evitare a riscului și conformismului ;
armonizarea legăturilor dintre politicile publice și serviciile de informații.
Într-o societate democratică, este importantă limitarea mandatului serviciilor de informații la informarea asupra pericolelor și potențialelor pericole asupra securității naționale. Dacă serviciior de protecție și de informații le sunt incredințate misiuni ce cuprind alte aspecte ale vieții cotidiene ( comunicarea prin internet, educația ), există pericolul ca prea multe aspecte ale societății să devină obiecte de “ securizat “, lucru ce poate transforma statul intr-un “ stat securist “. De aceea, trebuie facută diferența între securitatea națională și securitatea regimului.
Securitatea națională se refera atat la protecția statului, cat și a drepturilor omului ci cetățenilor acelui stat. Deoarece funcționarea serviciilor de informații este bazată pe un mandat definit legal, iar organizația este subordonată liderilor politici civili, este important ca lumea serviciilor de informații și a politicilor publice să ramană apropiate, dar distincte pentru a evita politizarea serviciilor de informații.
Ofițerii de informații se presupune ca raportează decidenților politici într-un mod obiectiv, echilibrat, la momentul potrivit și într-o manieră profesionistă.
Tehnicile și practicile naționale de supraveghere a serviciilor de informații sunt variate, în funcție de cată putere le este acordată serviciilor de informații și de modul în care sunt făcute raspunzătoare pentru acțiunile lor.
Responsabilitatea acțiunilor guvernamentale, este o cerința cheie într-o democrație. Oficialii guvernamentali, inclusiv angajații din domeniul serviciilor de informații, sunt obligați să răspundă în fața reprezentanților aleși despre modul în care gestionează puterea și iși îndeplinesc atribuțiile, trebuind să răspundă criticilor și cerințelor adresate. Guvernarea, inclusiv serviciile de informații, trebuie să accepte responsabilitatea pentru eșec, incompetenta sau trădare.
Cu toate ca secretizarea este o condiție necesară a muncii serviciilor de informații, într-un stat liberal și democratic ele trebuie să acționeze in limita legii, echilibrului puterilor și să aibă responsabilități bine definite. Așadar, responsabilitatea democratică identifică proprietățile și determină eficacitatea serviciilor de informații în acești parametri.
O clasificare în cinci categorii a actorilor guvernamentali și non – guvernamentali implicați în supraveghere surpinde cel mai bine diferitele niveluri de supraveghere a serviciilor de informații :
controlul executivului (guvernului);
supravegherea parlamentară;
supravegherea sau evaluarea juridică ;
controlul intern ;
supervizarea independentă ;
Executivul controlează serviciile de informații prin directive, incluzand aici misiuni, prioritizarea obiectivelor și punerea la dispoziție a resurselor.
Legislativul sau puterea parlamentară este un actor indispensabil, deoarece se concentrază pe supravegherea serviciilor de informații, în primul rand prin adoptarea legilor, examinarea și analiza deciziilor și acțiunilor acestor servicii și autorizand bugetul pentru serviciile de informații.
Puterea juridică are rolul de a monitoriza utilizarea puterilor speciale ( iar dacă este necesar, să judece posibilul abuz în serviciu al ofițerilor ).
Serviciile de informații au datoria de a furniza mecanisme interne, în lanțul ierarhic, pentru a preveni abuzul ( politic ) de către politicieni sau funcționari publici. Nu în ultimul rand, societatea civilă, limitează funcționarea serviciilor de informații, oferind viziuni alternative asupra misiunilor serviciilor, relevand public scandalurile sau introducand acțiuni în instantă dacă le au fost încalcate drepturile.
Pentru a fi în măsura să exercite o supraveghere comprehesiva, Parlamentul trebuie să aibă acces la toate documentele relevante, inclusiv la informații clasificate, de asemenea acesta are obligația de a păstra secretul documentelor clasificate.
Structurile parlamentare și guvernamentale care asigură controlul democratic și transparența sectorului de securitate trebuie să se asigure că nu sunt folosite practici care contravin în mod flagrant convențiilor internaționale cu privire la drepturile fundamentale ale omului, respectiv să opuna mijloacelor de interogare, în special ale torturii în scopul obținerii de informații.
Lupta împotriva terorismului trebuie să se faca cu mijloace atat legale cat și legitime, măsura legitimitatii fiind dată de interesul național. Folosirea unor mijloace similare nu vor face altceva decat să trivializeze noțiunea de stat democratic.
Expresia eficientizarii sectorului de securitate din Romania este dată de raportul dintre nivelul de securitate națională și drepturile și libertaățile individuale la care se renunță. Balanța optimă este dată de o mai mare libertate individuală și un nivel crescut al securității-nationale.
În egală măsură, pentru optimizarea controlului parlamentar asupra sectorului de securitate se impune crearea unor mecanisme care să permită ofițerilor de informații, în cazuri expres prevazute de lege, să se adreseze organelor de control parlamentar abilitate, după parcurgerea etapelor plangerilor administrative în cadrul instituțiilor.
Un parlament destul de putermic încat să contrabalanseze puterea executivă este necesar într-o democrație liberală. Un sistem de echilibrare între Legislativ, Executiv și Juridic evită posibilitatea ca una dintre puterile publice să o domine pe cealalta, ceea ce ar conduce la o utilizare greșită a serviciilor de informații și securitate.
Funcțiile esențiale ale supravegherii parlamentare a serviciilor de informații sunt acelea de a superviza proprietatea, eficacitatea și legalitatea activității serviciilor. Cele mai importante mijloace ale Parlamentului în îndeplinirea acestor funcții sunt :
adoptarea de legi,
exercitarea controlului asupra bugetului
anchetarea plangerilor cu privire la ineficienta sau mal – praxis.
Supravegherea parlamentară este inclusă în sistemul responsabilității democratice și a guvernarii sectorului de securitate. Mecanismele de responsabilizare democratică includ atat proceduri și instituții, cat și o cultura politică ce promovează transparența, deschiderea și o atmosfera ce stimulează parlamentarii și alți actori ai procesului să supervizeze îndeaproape fiecare decizie a Guvernului și să verifice, critic, serviciile de informații.
Eficacitatea supravegherii parlamentare a serviciilor de informații se bazează nu numai pe autoritatea ( puteri statuare ) și abilitatea ( resurse și experiență ) unei comisii de supraveghere, dar și pe curajul sau atitudinea adoptată de parlementari de a face responsabil executivul.
CAPITOLUL 4
Informațiile clasificate
Termenul informații definește orice documente, date, obiecte sau activități, indiferent de suport, forma, mod de exprimare sau de punere in circulație. Informațiile clasificate sunt informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvaluirii sau diseminarii neautorizate trebuie să fie protejate.
Informațiile secrete de stat se referă la informațiile care privesc securitatea națională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranța națională și apărarea țării.
În categoria informațiilor secrete de stat sunt cuprinse informațiile care reprezintă sau care se referă la :
Sistemul de apărare al țării ți elementele de bază ale acestuia, operațiile militare, tehnologiile de fabricație și caracteristiciile armamentului și tehnicile de luptă utilizate exclusiv în cadrul elementelor sistemului național de apărare.
Planurile și dispozitivele militare, efectivele și misiunile forțelor angajate.
Cifrul de stat și alte elemente criptologice stabilite de autoritățile publice competente, precum și activitățile în legatură cu realizarea și folosirea acestora.
Organizarea sistemelor de protecție și apărare a obiectivelor, sectoarelor și a rețelelor de calculatoare speciale și militare, inclusiv a mecanismelor de securitate a acestora.
Datele, schemele și programele referitoare la sistemele de comunicații
Activitatea de informații desfașurată de autoritațile publice stabilite prin lege pentru apărarea țării și siguranței naționale
Mijloacele, metodele, tehnicile și echipamentele de lucru, precum și sursele de informașii specifice folosite de autoritățile publice care desfașoară activitatea de informații
Harțile, planurile topografice, termogramele și înregistrările aeriene de orice tip, pe care sunt reprezentate elemente de conținut sau obiective clasificate secrete de stat.
Accesul la informații clasificate este permis, cu respectarea principiului necesității de a cunoaște, numai persoanelor care dețin certificat de securitate sau autorizație de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informațiilor necesare îndeplinirii atribuțiior de serviciu.
Fiecare instantă desemnată să utilizeze informații clasificate trebuie să se asigure ca personalul propriu are acces la informații clasificate vor dispune de certificate de securitate.
Persoanele cu acces la informații securizate vor fi verificate și avizate conform standardelor stabilite de HG nr. 585/2002, la solicitarea conducătorului unității în cadrul căreia acestea urmează săd desfășoare activității care presupun accesul la informații secrete de stat.
Informațiile secrete de serviciu sunt acele informații a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat.
Conducătorii autorităților și instituțiilor publice, ai agenților economici cu capital integral sau parțial de stat și ai altor persoane juridice de drept public ori privat sunt obligați să stabilească informațiile care constituie secrete de serviciu și regulile de protecție a acestora, să coordoneze activitatea și să controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, potrivit competențelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Accesul personalului la informațiile secrete de serviciu este permis numai în baza autorizației scrise emise de conducătorul unității (HG nr. 781/2002, anexa nr. 2).
Evidența autorizațiilor de acces la informații secrete de serviciu se ține centralizat de structura/funcționarul de securitate în Registrul pentru evidența autorizațiilor de acces la informații secrete de serviciu (HG nr. 781/2002, anexa nr. 3).
În vederea eliberării autorizației de acces la informații secrete de serviciu, persoana care urmează să ocupe o funcție ce presupune accesul la astfel de informații prezintă structurii/funcționarului de securitate, în condițiile legii, recomandări și referințe asupra onestității și profesionalismului, din partea persoanelor cu funcții de conducere cărora li se subordonează direct sau a reprezentanților autorizați ai altor persoane juridice, după caz, și va semna un angajament de confidențialitate.
După ce verifică autenticitatea documentelor menționate mai sus, structura/funcționarul de securitate prezintă conducătorului unității propuneri privind oportunitatea eliberării autorizației de acces la informațiile secrete de serviciu.
Nu putem vorbi de securitatea informației fără existenta unei clasificări a acesteia acesta fiind pivotul principal al unui sistem de securitate performant. Acest proces permite identificarea informației care necesită masuri speciale de protecție împotriva dezvăluirilor neautorizate și, implicit, a valorilor de protejat.
Politicile de securitate vin să stabilească modalitatea de protecție, funcție de nivelul de clasificare acordat fiecăreia. Daca o anumita informație este încadrata greșit riscă sa fie vulnerabila, efectul propagandu-se asupra tuturor aspectelor de control al accesului fizic si logic la ea, a modului de transmitere, stocare si distrugere.
Încadrarea informațiilor într-o clasă sau nivel de clasificare se realizează în raport de importanța pe care o au pentru securitatea națională și de consecințele ce s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării lor neautorizate.
În sensul Legii nr. 182/2002 privind informațiile clasificate, prin informații se înțeleg orice documente, date, obiecte sau activități, indiferent de suport, forma, mod de exprimare sau de punere în circulație.
În cadrul informațiilor clasificate se înscriu atât informațiile care privesc securitatea naționala, a căror divulgare ar putea prejudicia siguranța naționala si apărarea tarii, denumite informații secrete de stat, cât si informațiile a căror dezvăluire ar putea aduce prejudicii unor persoane juridice de drept public sau privat, care sunt definite drept informații secrete de serviciu.
Documentul clasificat este orice suport material care conține informații clasificate, în original sau în copie, precum:
hârtie – documente olografe, dactilografiate sau tipărite, schițe, hărți, planșe, fotografii, desene, indigo, listing;
benzi magnetice, casete audio-video, microfilme;
medii de stocare a sistemelor informatice – dischete, compact-discuri, hard-discuri, memorii PROM și EPROM, riboane;
dispozitive de procesare portabile – agende electronice, laptop-uri la care hard-discul este folosit pentru stocarea informațiilor.
Art. 1 din H.G. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu stipulează că: „standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin HG 585/20002, se aplică în mod corespunzător și informațiilor secrete de serviciu în ceea ce privește:
clasificarea, declasificarea și măsurile minime de protecție;
regulile generale de evidență, întocmire, păstrare, procesare, multiplicare, manipulare, transport, transmitere și distrugere;
obligațiile și răspunderile ce revin conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, agenților economici și altor persoane juridice;
accesul la informațiile clasificate și în locurile în care se desfășoară activități, se expun obiecte sau se execută lucrări din această categorie;
exercitarea controlului asupra măsurilor din această categorie.
În conformitate cu prevederile Legii 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, informațiile secrete de serviciu sunt informațiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat.
H.G. nr 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România stipulează că ,,listele cu informații secret de serviciu se stabilesc de conducătorii unităților deținătoare de astfel de informații”.
Lista informațiilor secrete de serviciu va conține cel puțin acele informații referitoare la activitatea persoanei juridice respective, care, deși nu reprezintă secrete de stat în înțelesul legii, nu trebuie cunoscute decât de persoanele cărora le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, deoarece divulgarea lor ar putea prejudicia interesele persoanei juridice deținătoare.
Clasificarea se va face însă numai în cazurile în care se impune protecția informațiilor și doar pentru perioada în care subzista necesitatea protejării. În cazul în care protejarea unora dintre secretele de serviciu nu mai este necesară, informațiile respective sunt declasificate prin ordinul organelor de conducere ale persoanelor juridice ce le dețin.
Pentru a nu aduce atingere dreptului de a avea acces la informațiile de interes public, precum si pentru a asigura aplicarea altor dispoziții legale, se interzice clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate sa asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea sau acoperirea eludării legii ori pentru obstrucționarea justiției.
Persoanele juridice care dețin informații clasificate drept secrete de serviciu trebuie să organizeze compartimente speciale care sa asigure evidența, prelucrarea, păstrarea, manipularea si multiplicarea acestor informații în condiții de siguranță.
Măsurile minime de protecție a informațiilor secrete de serviciu, stabilite de către organele de conducere ale persoanelor juridice ce dețin acest tip de informații, trebuie sa respecte principiile stabilite prin Standardele Naționale de Protecție a Informațiilor Clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002.
Evidenta, întocmirea, păstrarea, procesarea, multiplicarea, transportul si transmiterea informațiil or clasificate sunt supuse unor reguli foarte stricte.
Reguli generale de evidență, întocmire, păstrare, procesare, multiplicare, manipulare, transport, transmitere și distrugere prevăzute de H.G. 585/2002
Pentru identificarea documentelor cu caracter secret de serviciu, numărul de înregistrare al acestora va fi precedat de litera S, iar pe fiecare pagină se va înscrie „secret de serviciu”.
Evidența documentelor secrete de serviciu se ține separat de cea a documentelor secrete de stat și nesecrete, într-un registru special destinat acestui scop. Anual, documentele se clasează în dosare, potrivit problematicii și termenelor de păstrare stabilite în nomenclatoarele arhivistice, potrivit legii. Clasarea documentelor sau materialelor care conțin informații clasificate se face separat, în funcție de suportul și formatul acestora, cu folosirea mijloacelor de păstrare și protejare adecvate.
Multiplicarea documentelor clasificate se face numai de către persoane autorizate să aibă acces la astfel de informații, în încăperi special destinate, pe baza aprobării conducătorului unității deținătoare, cu avizul structurii de securitate, ambele înscrise pe cererea de multiplicare.
Conform art. 81 din H.G. 585/2002 „documentele și materialele ce conțin informații clasificate se transportă prin intermediul unității specializate a Serviciului Român de Informații”, fiind „interzisă expedierea documentelor și materialelor ce conțin informații clasificate prin Poșta Româna”. Colectarea, transportul, distribuirea și protecția, pe teritoriul României a corespondenței clasificate se realizează conform prevederilor H.G. 1349/2002.
Redactarea documentelor ce conțin informații clasificate trebuie să respecte următoarele reguli:
menționarea, în antet, a unității emitente, a numărului și datei înregistrării, a clasei sau nivelului de secretizare, a numărului de exemplare și, după caz, a destinatarului;
numerele de înregistrare se înscriu pe toate exemplarele documentului și pe anexele acestora, fiind precedate de un zero (0) pentru documentele secrete, de două zerouri (00) pentru cele strict secrete, de trei zerouri (000) pentru cele strict secrete de importanță deosebită și de litera “S” pentru secrete de serviciu;
la sfârșitul documentului se înscriu în clar, după caz, rangul, funcția, numele și prenumele conducătorului unității emitente, precum și ale celui care îl întocmește, urmate de semnăturile acestora și ștampila unității;
înscrierea, pe fiecare pagină a documentului, a clasei sau nivelului de secretizare atribuit acestuia;
pe fiecare pagină a documentelor ce conțin informații clasificate se încriu numărul curent al paginii, urmat de numărul total al acestoa.
În situația în care documentele ce conțin informații clasificate se semnează de o singură persoană, datele privind rangul, funcția, numele și prenumele acesteia se înscriu sub text, în centrul paginii.
În situația în care semnează două sau mai multe persoane, rangul, funcția, numele și prenumele conducătorului unității se înscriu în partea stângă, iar ale celorlalți semnatari în partea dreaptă, în ordinea rangurilor și funcțiilor.
Toate documentele care conțin informații clasificate au înscrise pe fiecare pagină nivelul de secretizare, care se marchează prin ștampilare, dactilografiere, tipărire sau olograf, astfel:
în partea dreaptă sus și jos, pe exteriorul copertelor, pe pagina cu titlul și pe prima pagină documentului;
în partea de jos și de sus, la mijlocul paginii, pe toate celelalte pagini ale documentului.
Evidența materialelor și documentelor care conțin informații clasificate se ține în registre speciale. Fiecare document sau material va fi inscripționat cu numărul de înregistrare și data când este înscris în registrele de evidență. Numerele de înregistrare sunt precedate de numărul de zerouri corespunzător nivelului de secretizare atribuit sau de litera “S” pentru secrete de serviciu.
Informațiile strict secret de importanță deosebită vor fi compartimentate fizic și înregistrare separat de celelalte informații, iar informațiile strict secrete și secrete pot fi înregistrate în același registru.
Multiplicarea documentelor clasificate se face în baza aprobării conducătorului unității deținătoare, cu avizul structurii/funcționarului de securitate, ambele înscrise pe cererea pentru copiere sau pe adresa de însoțire în care se menționează necesitatea multiplicării. Documentele care conțin informații clasificate rezultate în procesul de multiplicare primesc numere din registrul de evidență a informațiilor clasificate multiplicate.
Parchetele, instanțele și comisiile de cercetare pot multiplica documente care conțin informații clasificate numai în condițiile H.G. nr. 585/2002.
Copierea documentelor care conțin informații clasificate se realizează astfel:
se stabilește numărul de exemplare în care va fi multiplicat;
se completează și se aprobă cererea pentru multiplicare, potrivit art. 69 alin. (1), după care aceasta se înregistrează în registrul de evidență – anexa nr. 4 sau anexa nr. 5, după caz;
documentul original se predă operatorului pe bază de semnătură;
după verificarea exemplarelor rezultate, beneficiarul semnează în registrul de evidență a informațiilor clasificate multiplicate, conform modelului din anexa nr. 9;
repartiția în vederea difuzării exemplarelor copiate se consemnează de către structura/funcționarul de securitate pe spatele cererii pentru copiere;
cererea pentru copiere împreună cu exemplarele copiate se predau pe bază de semnătură structurii/funcționarului de securitate în vederea difuzării sau expedierii.
Informațiile clasificate ieșite din termenul de clasificare se arhivează sau se distrug.
Arhivarea sau distrugerea unui document clasificat se menționează în registrul de evidență principal, prin consemnarea cotei arhivistice de regăsire sau, după caz, a numărului de înregistrare a procesului-verbal de distrugere.
Distrugerea documentelor clasificate sau a ciornelor care conțin informații cu acest caracter se face astfel încât să nu mai poată fi reconstituite.
Distrugerea informațiilor strict secrete, secrete și secrete de serviciu va fi evidențiată într-un proces-verbal semnat de două persoane asistente autorizate să aibă acces la informații de acest nivel, avizat de structura/funcționarul de securitate și aprobat de conducătorul unității.
Procesele-verbale de distrugere și documentele de evidență a informațiilor strict secrete, secrete și secrete de serviciu vor fi păstrate de compartimentul care a executat distrugerea, o perioadă de cel puțin trei ani, după care vor fi arhivate și păstrate cel puțin 10 ani.
Documentele și materialele ce conțin informații clasificate se transportă, pe teritoriul României, prin intermediul unității specializate a Serviciului Român de Informații, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului. Este interzisă expedierea documentelor și materialelor ce conțin informații clasificate prin S.N. "Poșta Română" ori prin alte societăți comerciale de transport.
Protecția informațiilor reprezintă o obligație ce revine tuturor persoanelor autorizate care le emit, le gestionează sau care intră în posesia lor. De aplicarea măsurilor de protecție a informațiilor sunt răspunzători conducătorii unităților deținătoare de informații clasificate. Obligațiile conducătorilor unităților care gestionează informații clasificate sunt prevăzute la art. 86 alin. (1) din H.G. nr. 585/2002.
CAPITOLUL 5
Distincția între informațiile clasificate și informațiile de interes public
Accesul la informația de interes public poate fi definit drept posibilitatea oricărei persoane de a obține informații aflate în posesia instituțiilor statului. Indiferent de variantele terminologice diverse în care este exprimat, „libertate de informare”, „transparență administrativă”, „guvernare deschisă”, accesul la informația de interes public face parte, în prezent, dintr-un cadru democratic pe care orice țară care pretinde că deține o guvernare responsabilă îl aplică într-o măsură cât mai mare.
Într-o societate democratică, accesul la informație este important datorită mai multor rațiuni de principiu, dintre care enumerăm:
Informația este un prim element pe care îl presupune cunoașterea;
Informația este un ingredient esențial al formării atitudinilor care susțin sau inhibă schimbarea într-o societate.
Cu alte cuvinte, fără informație nu putem vorbi de noțiuni precum: schimbare, progres, reformă.
Informația este necesară grupurilor active pentru a le permite să se angajeze în dezbateri deschise cu autoritățile publice pe teme care afectează interesele lor sau a unor categorii mai largi;
Accesul la informație reduce dezechilibrul de putere dintre guvernanți și cei guvernați;
Accesul la informație impune constrângeri asupra comportamentului birocratic, descurajând, într-o anumită măsură, ineficiența, abuzurile și corupția din instituțiile publice.
Potrivit art. 15 lit. „a” din Legea nr. 182/2002 constituie informații „orice documente, date, obiecte sau activități, indiferent de suport, forma, mod de exprimare sau de punere in circulație”.
Informațiile trebuie să întrunească trei atribute de funcționalitate, pentru a fi utile:
Disponibilitatea – este acea proprietate a unui sistem sau a unei rețele de a asigura utilizatorilor legali informația completă atunci când aceștia au nevoie;
Confidențialitatea – este acea proprietate a unui sistem sau a unei rețele de a permite accesul la informații numai utilizatorilor cărora le este destinată și să ofere garanții suficiente pentru a interzice accesul celorlalți utilizatorilor;
– Integritatea – acea proprietate a unui sistem sau a unei rețele de a asigura livrarea informației fără modificări accidentale sau neautorizate.
Principalele acte normative relevante cuprinse în cadrul legal romanesc sunt următoarele:
Constituția României, republicată (publicată în Monitorul Oficial nr. 767/31 octombrie 2003);
Potrivit alin. 1-3 ale art. 31 intitulat marginal „Dreptul la informație”cuprinde următoarele:
„(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autoritățile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetățenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informație nu trebuie sa prejudicieze masurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională”.
Potrivit art. 53 intitulat marginal „Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți” cuprinde următoarele:
„ (1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege si numai daca se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor si a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitați naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusa numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie sa fie proporționala cu situația care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere existentei dreptului sau a libertății.”
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările si completările aduse de Rectificarea nr. 544/2001, Legea nr. 371/2006, Legea nr. 380/2006 și Legea nr. 188/2007;
H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public;
Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cu modificările și completările aduse de Rectificarea nr. 387/2005; Hotărârea nr. 352/2006; Hotărârea nr. 635/2006; Hotărârea nr. 46/2007, Hotărârea nr. 614/2008, Hotărârea nr. 1154/2008 și nr. 1315/2008;
Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii; H.G. nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu.
Conform declaratiei facuta de Organizația Articolul 19, informațiile publice includ toate documentele deținute de o autoritatea publică, indiferent de forma în care acestea sunt stocate (document tipărit, bandă magnetică, versiune electronică etc.), sursa acestora (chiar dacă un document a fost elaborat de acea autoritate publică sau de o alta) și data elaborării.
Consiliul Europei utilizează noțiunea de „documente oficiale” pe care o definește ca incluzând „toate informațiile stocate în orice formă, elaborate sau primite și deținute de autoritățile publice și care au legătură cu orice funcție publică sau administrativă”.
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, definește, în art. 2, urmatoarele
Prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonoma, companie naționala, precum si orice societate comercială aflata sub autoritatea unei autorități publice centrale ori locale si la care statul roman sau, după caz, o unitate administrativ-teritoriala este acționar unic ori majoritar;
Prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezulta din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației;
Prin informație cu privire la datele personale se înțelege orice informație privind o persoana fizica identificata sau identificabila.
Art. 5 al Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public impune autorităților și instituțiilor publice obligația de a comunica din oficiu o serie de informații de interes public prin publicarea unui buletin informativ care trebuie actualizat anual.
Informațiile care se comunică din oficiu sunt enumerate limitativ:
Actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice;
Structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiențe al autorității sau instituției publice;
Numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice;
Coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail și adresa paginii de Internet;
Sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil;
Programele și strategiile proprii;
Lista cuprinzând documentele de interes public;
Lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate, potrivit legii;
Modalitățile de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice în situația în care persoana se consideră vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public solicitate.
Totodată, autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să pună la dispoziția persoanelor interesate contractele de privatizare încheiate după intrarea în vigoare a Legii 544/2001 prin consultarea lor la sediul acestora. Fac excepție fac contractele de privatizare care se încadrează în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 12 alin. 1. Accesul la aceste informații se realizează prin afișarea la sediul autorității sau instituției publice, ori prin publicarea în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicații proprii, precum și în pagina de Internet proprie și prin consultarea lor la sediul autorității sau al instituției publice în spații special destinate acestui scop.În cazul instanțelor sunt, de pildă, documente de interes public:
Actele normative care reglementează organizarea și funcționarea instanței;
Organigrama;
Bugetul și bilanțul contabil;
Programele și strategiile;
Listele ședințelor de judecată;
Declarațiile de avere;
Declarațiile de interese.
Distincția între informațiile de interes public și informațiile clasificate:
Un alt aspect important al informațiilor clasificate este protejarea acestora și prevenirea incidentelor ce pot conduce la încalcarea politicilor de securitate.
Prin incident de securitate, se înțelege orice încălcare a politicilor de securitate care pot afecta atributele de securitate ale informației, ca urmare a unor cauze naturale sau provocate cu intenție. Referința principală față de care se raportează incidentele de securitate este politica de securitate a organizației, orice încălcare a politicii de securitate reprezintă incident de securitate.
În general incidentele de securitate sunt specifice fiecărei organizații dar, peste un anumit nivel de amenințare, pentru cooperare este nevoie de un anumit grad de uniformizare.
Structura și dinamica incidentelor de securitate reprezintă principalul indicator al stării de „sănătate” a organizației și a eficienței sistemului de securitate. Potrivit art. 3 din Anexa 1 la H.G. nr. 585/ 2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate in România, cu modificările și completările ulterioare, constituie incident de securitate orice acțiune sau inacțiune contrară reglementărilor de securitate a cărei consecință a determinat sau este de natură sa determine compromiterea informațiilor clasificate. Potrivit aceluiași articol informația clasificată compromisă poate fi definită ca informație clasificată care și-a pierdut integritatea, a fost rătăcita, pierdută ori accesata, total sau parțial, de persoane neautorizate.
Clasificarea incidentelor se poate face functie de mai multe criterii cum ar fi:
nivelul de amenințării (impactului posibil);
nivelul prejudiciilor;
cauza producerii;
agentul de amenințare;
vulnerabilitate exploatată;
valoare atacată.
După nivelul de amenințare, incidentele de securitate se pot împărți în trei clase: de importanță generală, de importanță; de importanță locală.
Soluționarea incidentelor implică în special mai multe etape precum:
detecția incidentului și „conservarea probelor;
înregistrarea (locala si/sau centralizata);
analiza incidentelor (simptome, răspândire, vulnerabilitate exploatata etc.);
raportarea – formulare de raportare;
utilizarea unei proceduri de „tratare”;
căi de „tratare” (responsabilități, soluții tehnice, metodologii, proceduri etc.):
organizarea răspunsului la incident (limitare, recuperare etc.).
Anexa nr. 10/E la H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate in România, cu modificările și completările ulterioare, intitulată „Soluționarea cazurilor de încălcare a reglementărilor privind protecția informațiilor clasificate”, prevede procedura de urmat în cazul incidentelor de securitate.
Astfel, în esență, procedura implică: a) cazurile de încălcare a reglementărilor privind protecția informațiilor clasificate vor fi comunicate imediat conducătorului instituției/agentului economic și instituțiilor abilitate; b) aceste încălcări vor fi cercetate de persoane special desemnate, cu experiență în activitatea de securitate pentru a se stabili: în ce mod și dacă a fost compromisă informația clasificată, dacă persoanele neautorizate au avut acces la informațiile clasificate, care sunt măsurile de remediere, corective sau disciplinare care sunt recomandate (art. 90 din HG nr. 585/2002 – Anexa 1); c) evidențierea încălcărilor reglementărilor de securitate (art. 91 din HG nr. 585/2002 – Anexa 1); d) comunicarea compromiterilor.
Autoritățile abilitate cu investigarea incidentelor de securitate cu implicarea informațiilor clasificate sunt Autoritățile Desemnate de Securitate (ADS).
Potrivit art. 3 din Anexa 1 la H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate in România, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Desemnată de Securitate – ADS este o instituție abilitată prin lege sa stabilească, pentru domeniul sau de activitate și responsabilitate, structuri și măsuri proprii privind coordonarea și controlul activităților referitoare la protecția informațiilor secrete de stat.
Sunt autorități desemnate de securitate, potrivit legii: Serviciul Roman de Informații (pe teritoriul țării), Serviciul de Informații Externe (în afara țării), Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției, Serviciul de Protecție și Paza, Serviciul de Telecomunicații Speciale; toate pentru structurile proprii.
Potrivit art. 86 alin. 1 lit. „s” și art. 88 din Standardele naționale, una din obligațiile conducătorului unității care gestionează informații secrete de stat este aceea de a sesiza autoritățile desemnate de securitate, conform competențelor, în legătură cu incidentele de securitate și riscurile la adresa informațiilor secrete de stat. Înștiințarea autorităților desemnate de securitate se face „în scopul obținerii sprijinului necesar pentru recuperarea informațiilor, evaluarea prejudiciilor, diminuarea și înlăturarea consecințelor”. Art. 88 alin.3 enumără elementele care trebuie să le conțină o asemenea înștiințare.
Protecția surselor generatoare de informații; ansamblul măsurilor destinate protecției informațiilor elaborate, stocate sau transmise prin sisteme ori rețele de prelucrare automată a datelor și/sau de comunicații.
Sistem de protecție a informațiilor clasificate; ansamblul de măsuri de natura juridică, procedurală, fizică, de protecție a personalului și a surselor generatoare de informații, destinate securității materialelor și documentelor clasificate.
Structura de securitate; compartiment specializat în protecția informațiilor clasificate, organizat în cadrul autorităților, instituțiilor publice, agenților economici cu capital integral sau parțial de stat și al altor persoane juridice de drept public sau privat.
Măsurile minime de protecție a informațiilor clasificate trebuie să fie stabilite în raport cu: clasele și nivelurile de secretizare a informațiilor; volumul și suportul informațiilor; calitatea, funcția și numărul persoanelor care au sau pot avea acces la informații, potrivit certificatului de securitate și autorizației de acces și cu respectarea principiului necesității de a cunoaște;amenințările, riscurile și vulnerabilitățile ce pot avea consecințe asupra informațiilor clasificate. O altă măsură de bază implică faptul că transmiterea informațiilor clasificate către alți utilizatori se va efectua numai dacă aceștia dețin certificate de securitate sau autorizații de acces corespunzător nivelului de secretizare.
Un rol foarte important în economia măsurilor de prevenire a compromiterii informațiilor clasificate il au functionarii de securitate. Potrivit art. 31 din Anexa nr. 1 la HG nr. 585/2002, structura/funcționarul de securitate are următoarele atribuții generale:
elaborează și supune aprobării conducerii unității normele interne privind protecția informațiilor clasificate, potrivit legii;
întocmește programul de prevenire a scurgerii de informații clasificate și îl supune avizării
instituțiilor abilitate, iar după aprobare, acționează pentru aplicarea acestuia;
coordonează activitatea de protecție a informațiilor clasificate, în toate componentele acesteia;
asigura relaționarea cu instituția abilitata sa coordoneze activitatea și sa controleze măsurile privitoare la protecția informațiilor clasificate, potrivit legii;
monitorizează activitatea de aplicare a normelor de protecție a informațiilor clasificate și modul de respectare a acestora;
consiliază conducerea unității în legătură cu toate aspectele privind securitatea informațiilor clasificate;
informează conducerea unității despre vulnerabilitățile și riscurile existente în sistemul de protecție a informațiilor clasificate și propune măsuri pentru înlăturarea acestora;
acorda sprijin reprezentanților autorizați ai instituțiilor abilitate, potrivit competentelor legale, pe linia verificării persoanelor pentru care se solicita accesul la informații clasificate;
organizează activități de pregătire specifica a persoanelor care au acces la informații clasificate;
asigura păstrarea și organizează evidența certificatelor de securitate și autorizațiilor de acces la informații clasificate;
actualizează permanent evidenta certificatelor de securitate și a autorizațiilor de acces;
întocmește și actualizează listele informațiilor clasificate elaborate sau păstrate de unitate, pe clase și niveluri de secretizare;
prezintă conducătorului unității propuneri privind stabilirea obiectivelor, sectoarelor și locurilor de importanta deosebita pentru protecția informațiilor clasificate din sfera de responsabilitate și, după caz, solicita sprijinul instituțiilor abilitate;
efectuează, cu aprobarea conducerii unității, controale privind modul de aplicare a măsurilor legale de protecție a informațiilor clasificate;
exercita alte atribuții în domeniul protecției informațiilor clasificate, potrivit legii.
Atribuțiile personalului din structura de securitate, respectiv ale funcționarului de securitate, se stabilesc prin fișa postului, aprobată de conducătorul unității.
O altă măsură generală de protecție a informațiilor clasificate derivă din obligativitatea respectării condițiilor legale de acces la acestea, respectiv doar pe bază de certificat de securitate sau autorizație de acces și cu respectarea principiului necesității de a cunoaște.
Legislația specială în materia informațiilor clasificate, în special Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate in România, prevăd o serie de măsuri detaliate care vizează protecția informațiilor clasificate pe mai multe paliere și anume:
o protecția juridică;
o protecție prin măsuri procedurale;
o protecția fizică;
o protecție a personalului;
o protecție a surselor generatoare de informații
Întocmirea și respectarea programului de prevenire a scurgerii de informații clasificate deținute de o instanță anume (conform anexei 10 la HG nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate in România) este una din cele mai importante măsuri generale de prevenire a scurgerii de informații calsificate. Potrivit modelului propus de această hotărâre de guvern, un asemenea program de prevenire a scurgerii de informații ar trebui să conțină:o scurtă prezentare a instanței; obiectivele minimale ale programului; principii; enumerarea persoanelor care au sau urmează să aibă acces la informații calificate, pe niveluri de secretizare; măsuri de protecție fizică a clădirilor, spațiilor/locurilor unde se păstrează sau se colectează informații clasificate ori se desfășoară astfel de activități (conform Anexei 10/B). Aceste măsuri implică aspecte referitoare la: securitatea clădirilor, controlul intrărilor și ieșirilor (porți de acces), pază (jandarmi), containere și încăperi de securitate; măsuri procedurale de protecție a datelor, informațiilor, documentelor ori informațiilor clasificate; măsuri de instruire și educație protectivă a persoanelor care au atribuții pe linia protecției informațiilor clasificate și a celor care au acces la astfel de informații (conform Anexei 10/F).
Alte măsuri de prevenire a compromiterii informațiilor clasificate prevăzute de legislația în vigoare sunt cele referitoare la:
identificarea și separarea – pe clase de securitate : zona de securitate clasa I, zona de securitate clasa a-II-a și zona administrativă – locurilor din instanță unde se concentrează, de regulă ori temporar, date informații și documente clasificate sau se desfășoară astfel de activități (conform Anexei 10/A). Măsurile în acest sens implică: delimitarea unor perimetre clar definite și protejate, controlul sistemelor de acces (intrare/ieșire), indicare clasei și nivelul de securitate al informațiilor eventual existente în zonă;
protecția sistemelor/subsistemelor informatice destinate preluării, prelucrării, stocării și transmiterii de date și informații clasificate și a încăperilor în care acestea se află amplasate (a se vedea măsurile prevăzute în Anexa 10/C și pericolele enumerate în acesta);
măsuri de protecție împotriva observării și ascultării (a se vedea măsurile prevăzute în Anexa 10/D). Se au în vedere atât ascultarea pasivă (ceea ce implică izolare fonică), cât și cea activă (prin microfoane, radio-emițători și alte dispozitive implantate). Măsurile în acest sens implică: a) asigurarea unor zone sigure din punct de vedere tehnic; b) verificarea dotărilor electrice/electronice din birouri.
Măsuri concrete de prevenire a compromiterii informațiilor clasificate la nivelul instanțelor ar cuprinde urmatoarele aspecte:
respectarea condițiilor de înregistrare și evidențiere a unor tipuri de cauze (percheziții,
interceptări, extrădări);
restricționarea accesării unora dintre sistemele IT;
impunerea și respectarea condiții stricte de utilizare a sistemelor IT – parole de acces;
condiții/reguli de acces în anumite locații/încăperi – camera serverelor, biroul unde se păstrează dosarele, documentele clasificate (dosarele de interceptare ș.a.) etc.
interzicerea scoaterii dosarelor din instanță, precum și a suporților de stocare a informațiilor confidențiale/clasificate;
respectarea strictă a modalităților de manipulare, multiplicare și transport a documentelor ce conțin informații clasificate;
respectarea dispozițiilor legale referitoare la gestionarea unor dosare și mijloace de probă.
Sancțiuni în cazul nerespectării măsurilor de prevenire a compromiterii informațiilor clasificate. Acestea pot fi de natură: administrativă, materială/civil, disciplinară, contravențională și penală. Sancțiunile de natură disciplinară (abaterile disciplinare) în cazul personalului auxiliar al instanțelor sunt prevăzute de art. 149 – 150 din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioara al instanțelor judecătorești și în art. 83-85 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate, pot fi: avertismentul, reducerea cu 5-15% a salariului și/sau indemnizației de conducere pentru 1-3 luni, retrogradarea în grad sau treapta profesională, revocarea din funcția de conducere, mutarea disciplinară la o altă instanță pentru 1-3 luni și excluderea din profesie.
Sancțiunile de natură contravențională sunt prevăzute de art.338 din HG nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate in România.
Sancțiunile penale sunt prevăzute în Codul penal în mai multe texte. Astfel, în acest cod se regăsesc incriminate infracțiuni precum: a) „divulgarea secretului profesional” (art. 196); b) „sustragerea sau distrugerea de înscrisuri” (art. 242 – din capitolul „Infracțiuni contra autorității”); c) „neglijența în serviciu” (art.249); d) „neglijența în păstrarea secretului de stat” (art.252); e) „reținerea sau distrugeri de înscrisuri” (art.272 – din capitolul „Infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției”); f) „călcarea de consemn” (art. 333 – în cazul infracțiunilor comise de militari) și g) mai multe din infracțiunile contra siguranței statului (art. 155 și urm.), dar, în special, „compromiterea unor interese de stat” (art. 168) și „divulgarea secretului care periclitează siguranța statului” (art. 169).
O alta problema care se ridică în societatea actuală este aceea a compatibilității normelor legale în vigoare referitoare la protecția informațiilor clasificate cu principiile independenței judecătorului și a separației puterilor in stat. În randurile ce urmează sunt prezentate limite ale aplicabilității dispozițiilor legale in materia protecției informațiilor clasificate și Poziția CEDO în acest context.
Din analiza dispozițiilor relevante ale: 1) „Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate”, modificată și completată prin O.U.G. nr. 16/2005 și Legea nr. 268/2007; 2) „H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor calificate în România”, modificată și completată prin H.G. nr. 2.202/2002 și H.G. nr. 185/2005; 3) „H.G. nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu” și 4) „O.U.G. nr. 153/2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat” (ORNISS), precum și a altor acte normative incidente în materie, se conturează, printre altele, următoarele dispoziții/reguli/norme relevante ori care ar trebui respectate de către orice instituții și autorități publice în materia secretelor de stat și a celor de serviciu (art. 31 alin. 3 din Legea nr. 182/2002):
– accesul tuturor parlamentarilor și miniștrilor la informațiile clasificate ca secrete de stat, respectiv secrete de serviciu este garantat, în baza unei proceduri interne, dar fără a avea nevoie de autorizații de acces (art. 7 alin. 4);
– toate celelalte categorii de persoane care vor/trebuie să aibă acces la informații clasificate trebuie să fie verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații (art. 7 alin. 1), ele neputând avea acces dacă nu li se eliberează o autorizație/certificat de acces în formă scrisă „de către conducătorul persoanei juridice care deține asemenea informații, după notificarea prealabilă la ORNISS”, care să fie „reverificată ori de câte ori este necesar” (art. 10 alin. 2, art. 13, art. 28), precum și după „instruirea” acestora și „semnarea unui angajament de confidențialitate” (art. 35 din Standardele naționale..).
– autorizația de acces se eliberează…”în urma verificărilor efectuate, cu acordul scris, al persoanei în cauză, asupra acesteia” (art. 28 din lege);
– conducătorii autorităților și instituțiilor publice… „sunt obligați să stabilească informațiile care constituie secrete de serviciu și regulile de protecție a acestora….” (art. 32 din lege);
– „SRI verifică și supraveghează acțiunile întreprinse și modul în care sunt respectate și aplicate normele legale privind protecția informațiilor clasificate de către autoritățile și instituțiile publice” (art. 34 alin. 1 lit. „b” și „d” din lege);
– „persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată într-un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate va prezenta conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului” (art. 36 alin. 3 din lege);
– pentru accesul la informații secrete de serviciu este necesară o autorizație scrisă emisă de conducătorul unității, după ce persoana în cauză „prezintă funcționarului de securitate…recomandări și referințe asupra onestității și profesionalismului….și va semna un angajament de confidențialitate”, a căror autenticitate este verificată de acest funcționar ce va face propuneri conducătorului unității privind oportunitatea eliberării autorizații de acces” (art.6 și 7 din HG nr. 781/2005);
– O.R.N.I.S.S.-ul este o instituție publică în subordinea Guvernului, care printre multe alte atribuții, aprobă eliberarea certificatelor de securitate pentru acces la informațiile naționale clasificate (art. 1 alin. 1 și alin. 4 lit. „e” din OUG nr. 153/2002);
– „autorizația de acces la informații clasificate”, precum și „certificatul de securitate” sunt niște documente eliberate cu avizul instituțiilor abilitate, aviz care se acordă după o „verificare de securitate” ceea ce presupune măsuri întreprinse (ca urmare a solicitării făcute, în scris, către ORNISS de conducătorul unității), de „autoritățile desemnate de securitate” (ADS) – care, așa cum rezultă din enumerarea limitativă a art. 3 din Standardele naționale, sunt instituții/autorități executive (inclusiv Ministerul Justiției) ori aflate în subordinea executivului – „pentru stabilirea onestității și profesionalismului persoanelor” (a se vedea în acest sens art. 141, art. 152, cât și definițiile din art. 3 din Standardele aprobate prin HG nr. 585/2002). Toate aceste verificări, făcute în scopul acordării avizelor necesare eliberării autorizației de acces, se fac cu acordul scris al persoanei în cauză și după completarea unor formulare-tip complexe (anexele 15,16 și 17), de către aceasta (art. 141 din Standarde…). Reamintim că instanțele de judecată nu sunt autorități/instituții aflate în subordinea Ministerului Justiției, ele făcând parte din cadrul „autorității judecătorești”.
– „funcționarul de securitate este un adjunct al conducătorului persoanei juridice…” (art. 30) ale cărui atribuții sunt prevăzute de art. 31 din Standardele naționale…;
– acordarea avizelor anterior arătate, se face după o serie de verificări multiple și minuțioase (conform art. 158 -165 din Standarde…) ce au scopul de „evaluare a compatibilității persoanei cu acordarea avizului”, evaluare făcută pe baza unei arii largi de criterii, precum: trăsăturile de caracter, concepțiile și modul de viață ale soțului sau concubinului, conduita socială și profesională, „dacă a demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreție” etc.
Dispozițiilor prezentate anterior relevă inaplicabilitatea acestora în activitatea de judecată și incompatibilitatea lor, în special, cu principiul independenței judecătorului. Astfel, dacă s-ar considera că aceste dispoziții sunt aplicabile și judecătorilor și că, fără să obțină, în prealabil, autorizație/certificat de acces/de securitate, judecătorul nu ar putea avea acces la asemenea informații care sunt indispensabile judecării cauzei, atunci ar însemna a goli de conținut noțiunile de independență a judecătorului și/sau magistrat-independent.
Consecințele, inadmisibile, ale condiționării accesului judecătorului la acele acte ale dosarului cauzei deduse judecății ce conțin informații clasificate (secrete de stat sau secrete de serviciu) de obținerea prealabilă, potrivit procedurilor expuse sumar mai sus, a unei „autorizații de acces la informații clasificate”/„certificat de securitate”, ar fi următoarele:
În condițiile în care asemenea autorizații/certificate se eliberează în urma unor verificări prealabile făcute de instituții aparținând puterii executive ori subordonate acesteia respectiv de către servicii speciale de informații, potrivit unor criterii netransparente/subiective și neverificabile, aceasta presupune ca executivul/serviciile de informații să-și aleagă judecătorul, ceea ce este inadmisibil (cu consecințe evidente și în ceea ce privește (ne-) respectarea principilor: repartizării aleatorii a cauzelor, celerității judecării cauzelor, continuității completului de judecată etc.)
Prin asemenea verificări – în care se pune în discuție profesionalismul, onestitatea sau loialitatea judecătorului – executivul/serviciile de informații se substituie Consiliului Superior al Magistraturii, singura instituție abilitată de Constituție și prin legi organice să dispună/să se pronunțe cu privire la cariera judecătorilor, respectiv cu privire la profesionalismul și probitatea lor morală;
Prin natura sa, funcția de judecător presupune respectarea zilnică a anumitor principii, reguli și norme de confidențialitate și, evident, a secretului de serviciu, astfel încât dublarea acesteia de obligația de semnare a unui „angajament scris de păstrare a secretului” este superfluă, birocratică și nelegală. De asemenea, legislația specială (art. 99 alin. 1 lit. „d”din Legea nr. 303/2004 și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 – pt. grefier) impune oricum obligația profesională de confidențialitate. În plus, oricum, legislația procesuală permite deja declararea secretă a unor ședințe de judecată și protejarea anumitor dosare dacă siguranța publică o impune.
Lipsa acordului judecătorului de a fi verificat ori refuzul său de a completa respectivele formulare-tip are drept consecință practică neacordarea „autorizației de acces la informații clasificate”/„certificatului de securitate”, ceea ce implică o imposibilitate de cunoaștere a actelor și lucrărilor dosarului și de respectare a principiilor aflării adevărului și înfăptuirii justiției/dreptății. Sub aspect procedural nu există temei juridic de modificare a componenței completului de judecată (nu există nici un caz de incompatibilitate), iar dacă totuși o asemenea modificare ar avea loc – indiferent de mijlocul procedural prin care ea s-ar face – aceasta presupune încălcarea a principiului continuității completului de judecată;
Activitatea jurisdicțională (procesual-penală sau civilă) nu poate fi verificată, supravegheată sau cenzurată de către SRI ori alt serviciu de informații, sub nici una din componentele sale, nici măcar sub aspectul verificării respectării normelor legale privind protecția informațiilor clasificate ori în scopul prevenirii desecretizării unor informații clasificate, pentru că aceasta presupune o ingerință în actul de justiție;
Președintele ori vicepreședintele unei instanțe de judecată (respectiv judecătorul „adjunct” desemnat ca „ofițer de securitate”) nu pot să facă verificări cu privire la autenticitatea eventualelor recomandări și referințe asupra onestității și profesionalismului judecătorului căruia îi este necesar accesul la informații clasificate ca secrete de serviciu pentru judecarea unei cauze și nici nu pot aprecia asupra „oportunității eliberării autorizații de acces” (cum prevăd dispozițiile art.6 și 7 din HG nr. 781/2005), pentru că în asemenea situații: a) s-ar substitui C.S.M.-ului sau organelor de cercetare penală, după caz; b) ar putea influența ori stabili unilateral, exclusiv administrativ și subiectiv, compunerea unor complete de judecată, ceea ce este inadmisibil. Se observă că procedurile stabilite prin HG nr. 781/2005 prin care se atribuie o serie de atribuții conducătorului instanței cu privire la verificarea și stabilirea onestității și profesionalismului judecătorului sunt contrare dispozițiilor relevante ale Legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004 și nr. 317/2004, modificate și completate. Or, un act normativ de grad inferior, cum este o hotărâre de guvern, nu poate stabili reguli/proceduri contrare dispozițiilor unor legi organice.
Acordarea autorizației de către „conducătorul autorității” (respectiv: președintele instanței) creează cel puțin aparența/suspiciunea (dacă nu chiar posibilitatea reală) selectării unor judecători agreați pentru a soluționa anumite tipuri de cauze;
Dacă se admite că judecătorii cărora le-au fost repartizate asemenea cauze (în care există date, documente ori informații clasificate) au nevoie de autorizație de acces, atunci părțile și avocații, fără autorizație, nu vor putea avea acces la ele, ceea ce ar conduce cel puțin la ridicarea de serioase semne de întrebare asupra modului echitabil de soluționare a dosarului și de respectarea a principiilor contradictorialității și nemijlocirii. Dacă, în schimb, se admite ideea – absolut corectă și consacrată de jurisprudența CEDO – că părțile și avocații ar avea acces, fără autorizație, în virtutea dreptului la un proces echitabil, atunci nu ar mai avea nici o rațiune condiționarea accesului tocmai pentru judecător, căci în caz contrar acesta nu ar mai întruni cerința de „magistrat independent și imparțial” impusă de art. 6 parargf. 1 din Convenție și jurisprudența relevantă a instanței europene;
Teoretic dacă nimeni dintr-o instanță nu are/nu obține autorizație de acces se poate ajunge, prin absurd, nu ca dosarul să nu poată fi judecat, ci ca judecătorul să ia de bună ceea ce i se spune că ar conține respectivele documente clasificate ori să le ignore totalmente, contrar principiului aflării adevărului;
Legislația actuală în materia informațiilor clasificate prezintă numeroase lacune și nu se compatibilizează cu legislația specială privitoare la organizarea judiciară
CAPITOLUL 6
Principii ale accesului la informații de interes public și informațiile exceptate de la accesul liber al cetățenilor
În cele mai multe țări, guvernele și celelalte autorități publice au funcționat timp de decenii în cadrul unei culturi a secretomaniei. Acest lucru a fost determinat de două împrejurări esențiale: a) autoritățile publice nu au înțeles îndatorirea pe care o aveau de a menține publicul informat; b) la rândul său, publicul nu a înțeles și nu a conștientizat importanța dreptului său la informare.
În ultimii ani însă, un număr tot mai de țări au adoptat legi privind libertatea de informare. Pe parcursul acestui proces, s-au conturat anumite principii fundamentale preluate și de reglementarea românească care stau la baza unei legislații solide privind libertate de informare. Aceste principii fundamentale sunt importante deoarece oferă un etalon conform căruia se poate stabili dacă o legislație națională va spori sau nu accesul publicului la informații.
Suedia este prima țară din lume al cărei parlament a adoptat o lege a accesului la informația de interes public (Legea libertății presei, 1766). Legea prevedea că documentele oficiale trebuie puse la dispoziția oricărei persoane, la cerere, fără perceperea unei taxe.
În Ungaria, încă din 1992, (Legea nr. 63/1992) sunt reglementate, în cadrul aceluiași act normativ, atât accesul la informațiile de interes public, cât și protecția datelor personale. Comisarul parlamentului pentru protecția datelor și accesului la informație supervizează aplicarea acestei legi, iar, în conformitate cu Legea secretului de stat din 1995, tot el deține și prerogativa de a schimba încadrarea unor documente clasificate drept secrete de stat.
În Franța, legea cadru în materie este din anul 1978, iar potrivit acesteia toate documentele instituțiilor administrative sunt publice, cu excepția datelor ce conțin deliberări ale instituțiilor guvernamentale, a datelor privind siguranța națională, a informațiilor protejate prin legea privind protecția datelor personale și a altor documente protejate de lege.
În Statele Unite ale Americii, Legea libertății informației (Freedom of Information Act – FOIA) a fost adoptată în anul 1966, în urma unei intense dezbateri publice. Această lege a fost îmbunătățită în anul 1996, prin adoptarea de către Congres a unor amendamente cunoscute sub denumirea de Electronic Freedom of Inormation Act Amendaments.
Au fost dezvoltate astfel o serie de principii ale accesului la informatii de interes public :
Principiul accesului maxim la informație ce presupune că orice informație deținută de o instituție publică trebuie să fie accesibilă publicului, iar excepțiile trebuie precis definite. Acest principiu are o consacrare constituțională expresă în art. 31 alin. 1, preluată apoi și de art. 1 din Legea nr. 544/2001.
Obligația publicării informației ce presupune că instituțiile publice nu trebuie doar să facă accesibile informațiile la cerere, ci să și dea publicității documente de interes public, în limita capacității și resurselor de care dispun. Acest principiu are o consacrare expresă în art. 5 din Legea nr. 544/2001.
Promovarea transparenței administrației ce presupune că guvernul și instituțiile publice trebuie să încurajeze o cultură civilă și instituțională a transparenței și să asigure resursele necesare pentru promovarea publică a unor obiective minimale. Aceste obiective minimale pot viza: campanii de informare publică privind dreptul de acces la informație; programe de educație publică privind exercitarea acestui drept; diminuarea culturii secretului în instituțiile publice prin programe de instruire a funcționarilor pentru aplicare legislației privind accesul la informație. În Legea nr. 544/2001 nu există dispoziții neechivoce care să reflecte consacrarea acestui principiu.
Există însă alte acte normative, care consacră explicit acest principiu și, mai ales, obligația autorităților publice de a respecta principiile participării, consultării, transparenței, cooperării și coerenței în procesele de planificare și adoptare de politici publice și acte normative. Avem în vedere, în special, „Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizională în administrația publică”, dar și H.G. nr. 775/2005 care a aprobat “Regulamentul privind procedurile de elaborare, monitorizare și evaluare a politicilor publice la nivel central”; H.G. nr.1226/2007 (modificata si completata prin HG nr. 161/2008) a aprobat „Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și altor documente, în vederea adoptării/aprobării” ori H.G. nr. 870/2006 privind aprobarea „Strategiei pentru îmbunătățirea sistemului de elaborare, coordonare și planificare a politicilor publice la nivelul administrației publice centrale”.
Facilitarea accesului la informație acest principiu presupune ca solicitările de acces la informație să fie procesate rapid, în termene prestabilite, de compartimente specializate, trebuind să fie asigurat totodată, la nivel legislativ, existența unor sancțiuni, precum și posibilități de contestare, inclusiv judiciare, împotriva refuzului acordării accesului/furnizării informației cerute.
În Legea nr. 544/2001 există reglementate expres asemenea proceduri și compartimente (art.4), detaliate apoi în H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Art. 7 din lege stabilește termene precise de răspuns la solicitările de informații, după cum art.22 din lege consacră posibilitatea recurgerii la justiție pentru contestarea unei decizii de refuz al accesului la informație.
Principiul nivelului rezonabil al costurilor accesului la informație presupune faptul că accesul la inforamție nu trebuie descurajat printr-un nivel excesiv al taxelor percepute solicitanților.
Legea nr. 544/2001 prevede, la art. 9, că solicitantul va suporta doar costul serviciilor de copiere, dacă solicitarea de informații implică realizarea de copii ale unor documente. Legea nu ia însă în considerare alte tipuri de costuri posibile decât cele de multiplicare; ceea ce ar putea conduce la imposibilitatea instituțiilor publice de a onora cereri complexe de informație cum ar fi cele referitoare la anumite date statistice ale instanțelor, pentru care modulele actuale statistice nu permit furnizarea unor informații pertinente, astfel încât singura variantă este colectarea lor manuală, ceea ce ar putea fi imposibil prin raportare la volumul de activitate al instanțelor.
Principiul priorității accesului la informație implică necesitatea prevenirii riscului ca regimul excepțiilor să fie extins, în mod arbitrar, prin alte reglementări. Legea privind accesul al informațiile de interes public ar trebui să stipuleze că orice act normativ va interpretat în conformitate cu prevederile sale tocmai pentru a preveni acest risc. De aceea, Legea nr. 544/2001, prin art. 25, a prevăzut abrogarea oricărei alte reglementări contrare acestei legi.
Principiul publicității ședințelor instituțiilor publice presupune că ședințele instituțiilor publice trebuie anunțate în prealabil și trebuie să fie deschise publicului, iar excepțiile de la această regulă trebuie să fie definite precis și limitate. Legea nr.544/2001 nu conține dispoziții relevante în acest sens, însă legislația specială ce reglementează activitatea diverselor instituții publice reflectă consacrarea acestui principiu (conform art. 29 alin. 1 din Legea nr. 317/2004, lucrările plenului și ale secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt, de regulă, publice).
Protecția persoanelor care avertizează asupra unei ilegalități. Acest principiu presupune că persoanele care semnalează public comiterea unor ilegalități trebuie protejate de sancțiuni penale, administrative sau disciplinare, chiar dacă, în acest fel, dau publicității informații exceptate de la accesul public. Legea nr. 544/2001, în art., 13, prevede că informațiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau instituție publică constituie informații de interes public și nu pot fi clasificate. Implicit, persoanele care avertizează asupra comiterii unor asemenea ilegalități sunt protejate de consecințele divulgării unor astfel de informații. Acest principiu cunoaște o consacrare detaliată prin dispozițiile Legii nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii.
Principiul definirii limitative a excepțiilor presupune că informațiile exceptate de la accesul public trebuie să fie stric definite de la caz la caz, iar refuzul de permite accesul la informație trebuie să întrunească cumulativ trei condiții: informația respectivă este legată de un scop legitim prevăzut de lege; accesul la informația respectivă periclitează protejarea acelui scop; periclitarea acelui scop este mai importantă decât interesul public de a avea acces la informația respectivă.
Informațiile exceptate de la accesul public trebuie să fie definite strict de la caz la caz, iar refuzul de a permite accesul la informație trebuie să întrunească un set minimal de condiții.
Condițiile ce permit exceptarea informatiilor de la accesul public sunt:
limitarea/restrângerea dreptului la informație să fie prevăzută de lege și să urmărească un scop legitim;
limitarea/restrângerea dreptului la informație să fie necesară într-o societate democratică;
limitarea/restrângerea dreptului la informație să fie proporțională cu scopul legitim urmărit a fi protejat.
In Constituție (art. 31 alin. 3 și art. 53) sunt prezentate conditiile in care sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor; acestea implicand informațiile de natură să prejudicieze:
măsurile de protecție a tinerilor;
securitatea națională;
ordinea, sănătatea ori a morala publică;
drepturilor si a libertăților cetățenilor;
desfășurarea instrucției penale;
prevenirea consecințelor unei calamitați naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Excepții prevăzute de Legea nr. 544/2001. Potrivit art. 12 alin. 1 se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, următoarele informații:
– informațiile din domeniul apărării naționale, siguranței si ordinii publice, daca fac parte din categoriile informațiilor clasificate, potrivit legii;
– informațiile privind deliberările autorităților, precum si cele care privesc interesele economice si politice ale României, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate, potrivit legii;
– informațiile privind activitățile comerciale sau financiare, daca publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuala ori industriala, precum si principiului concurentei loiale, potrivit legii;
– informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii;
– informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, daca se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viata, integritatea corporala, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare;
– informațiile privind procedurile judiciare, daca publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces;
– informațiile a căror publicare prejudiciază masurile de protecție a tinerilor.
Conform art. 12 alin. 2 din lege „răspunderea pentru aplicarea masurilor de protejare a informațiilor aparținând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor și autorităților publice care dețin astfel de informații, precum și instituțiilor publice abilitate prin lege sa asigure securitatea informațiilor”.
Informațiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituție publică nu pot fi incluse în categoria informațiilor clasificate și constituie informații de interes public.
Informațiile cu privire la datele personale ale cetățeanului pot deveni informații de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcții publice.
Informațiile publice de interes personal nu pot fi transferate între autoritățile publice decât în temeiul unei obligații legale ori cu acordul prealabil în scris al persoanei care are acces la acele informații.
Excepții reglementate de Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioara al instanțelor judecătorești. Potrivit art. 80 alin. 2 din acest Regulament „furnizarea de informații privind activitatea judiciara poate fi restrânsă, în condițiile legii, atunci când aceasta se face în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale sau când interesele minorilor ori protecția vieții private a părților în proces o impun. Dreptul la liberul acces la informații poate fi restrâns și atunci când, în împrejurări speciale, instanța apreciază că publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției”.
Excepții prevăzute de Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Potrivit art. 2 alin. 1 din această lege „dreptul de a avea acces la informațiile de interes public este garantat prin lege”, iar potrivit art. 3 „nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretata in sensul limitării accesului la informațiile de interes public sau al ignorării Constituției, a Declarației Universale a Drepturilor Omului, a pactelor si a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi si răspândi informații”.
Cu toate acestea art. 2 alin. 2 din lege exceptează, de principiu, de la accesul la toate informațiile clasificate. Mai precis, textul prevede că „accesul la informațiile clasificate este permis numai in cazurile, in condițiile si prin respectarea procedurilor prevăzute de lege”.
Este vorba deci, teoretic, doar de un acces condiționat, iar, practic, pur teoretic. O asemenea posibilitate de acces ar fi posibilă doar pentru persoanele care dețin certificat de securitate adică un document care atesta verificarea si acreditarea persoanei de a deține, de a avea acces si de a lucra cu informații clasificate.
Dispozițiile Legii nr. 182/2002 conțin și alte reglementări cu caracter preventiv împotriva calificării abuzive ale unor informații și scoaterii lor, astfel, din sfera informațiilor accesibile publicului. Astfel, art. 33 din lege, interzice „clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate sa asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției”. De asemenea, se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informațiile de interes public, restrângerii ilegale a exercițiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime (art. 25 alin. 5). Nu pot fi clasificate ca secrete de stat informațiile, datele sau documentele referitoare la o cercetare științifică fundamentală care nu are o legătură justificată cu securitatea națională (art. 24 alin. 6).
Dacă totuși se ignoră aceste limitări/interdicții, orice persoană fizică sau juridică română poate face contestație la autoritățile care au clasificat informația respectivă, împotriva clasificării informațiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum și împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestația va fi soluționată în condițiile legii contenciosului administrativ (art. 20 din Legea nr. 182/2002).
CAPITOLUL 7
Colaborarea între serviciile de informații și societatea civilă
La sfîrșitul anului 1989, instituțiile sistemului de securitate națională au demarat un amplu proces de reformă morală (lustrația, marginalizarea ofițerilor de securitate ce au comis abuzuri sau crime împotriva umanității, etc), profesionalizare, adaptare la noua situație de securitate (dispariția Pactului de la Varșovia, apropierea României de NATO și UE, apariția de noi amenințări) și transparentizare către societatea civilă. Aceste procese au dus la creșterea sentimentului de încredere la nivelul opiniei publice față de serviciile de informații.
Din partea societății civile, cred că merită amintită campania mediatică, aproape generalizată, de denigrare a serviciilor de informații în special și a organelor statului în general. La peste 25 de ani de la schimbarea regimului totalitar, încă se inoculează opiniei publice confuzia dintre CC al PCR și Securitate, încă sunt generalizate și mediatizate cazurile izolate de abuz, încă sunt identificați lucrătorii fostului serviciu de informații cu torționarii sau cu teroriștii. Această campanie este susținută, capătătînd astfel credibilitate, de o serie de personalități și oameni de cultură.
Prin această campanie denigratoare care are drept efect direct cultivarea sentimentului de neîncredere al mediului civil față de structurile sistemului național de apărare, cred că se urmărește îngustarea cîmpului de căutare a informațiilor, astfel diminuîndu-se considerabil capacitățitățile operative ale serviciilor naționale de intelligence.
Esential intr-un astfel de context ar fi cunoaștere aprofundată a problemelor și îngrijorărilor populației, a percepției subiective a acesteia asupra mediului de securitate în care trăiește, acest fapt ar permite serviciilor de informații să răspundă așteptărilor individuale ale cetățenilor. Pe lîngă asigurarea unui climat de securitate obligatoriu bunăstării naționale, ce reprezinta îndatorirea de bază a serviciilor, s-ar contribui și la creșterea nivelului de confortul psihologic al populației, aceasta din urmă devenind mai tolerantă și receptivă.
De asemenea o cunoaștere, chiar superficială, la nivelul cetățenilor, a amenințărilor cu care se confruntă statul, respectiv înțelegerea rolului și metodelor de lucru al structurilor din sistemul național de apărare ar diminua din frustrările și percepțiile eronate ale societății în raport cu serviciile.
O solutie la aceasta problema vine prin educarea societatii civile in spiritul culturii de securitate. Cultura de securitate desemnează totalitatea noțiunilor, ideilor și informațiilor de care dispun, la un moment dat, cetățenii statului, referitoare la valorile, interesele și necesitățile naționale de securitate; modalitate de dezvoltare a unor atitudini, motivații și comportamente necesare apărării și protecției personale, de grup și statale față de vulnerabilități, factori de risc, amenințări, stări de pericol sau agresiuni potențiale, precum și promovării lor în mediul intern și internațional de securitate (Dicționar modern de securitate publică).
Pentru implementarea măsurilor de securitate colectivă, este necesar obținerea sprijinului opiniei publice. Atîta vreme cît opinia publică are încredere în justețea și necesitatea măsurilor de consolidare a securității, chiar și cu costul pierderii unor drepturi individuale și atîta timp cît opinia publică are încredere în instituțiile statului implicate, măsurile se pot implementa.
Directiile de colaborare intre societatea civila si serviciile de informatii pot fi: atragerea societatii in analiza surselor deschise, sprijin operativ, implicarea ONG-urilor in activitatea de monitorizare a propriei securitati,
Asa cum am prezentat mai sus, din cauza supraexpansiunii informationale, datorata raspandirii internetului, o noua probelma este pusa in fata serviciilor de informatii. In OSINT, accentul trebuie pus pe activitatea de analiza, pe implementarea de noi metode de diseminare a informatiei si mai putin pe cautarea informatiei. O alta probelma generata de aceasi cauza este suprasolicitarea personalului serviciilor, limitat si pus in imposibilitatea de a filtra tot. Externalizarea completa a OSINT nu este nici posibila si nici de dorit, dar atragerea societatii civile in analiza surselor deschise, ar permite concentrarea eforturilor personalului serviciilor de informatii catre alte obiective si ar permite in acelasi timp obtinerea altor viziuni de ansamblu; lucru oferit de implicarea in acest proces a unor oameni cu pregatire si experienta diferita (profesori, cercetatori, experti in alte domenii).
Datele supuse analizei provenind din surse deschise, publice, neclasificate, nu ridică probleme juridice de acces la informații pentru membrii societății civile. Informațiile rezultate, pot însă, după ce sunt diseminate și coroborate cu alte informații, de data asta în cadrul serviciilor de informații, să formeze analize și rapoarte clasificate.
Populația civilă, de fapt, orice persoană prietenă, neutră sau ostilă poate fi în atenția serviciilor de informații, o dată ce prezintă interes informativ. Cîștigarea sprijinului, simpatiei sau încrederii unei părți cît mai mari din mediul civil, intern sau din diaspora, mărește exponențial bazinul de colectare a informațiilor, prin capacitatea de penetrare informativă a agenților și colaboratorilor serviciilor de informații inclusiv în zone de interes în care ofițerul de informații nu are acces.
Aceasta metoda, prin care societatea civila din mediul intern sau din diaspora ar acorda sprijin serviciilor de informatii ar functiona intr-un mod avantajos ambelor parti implicate, doar daca societatea implicata ar fi foarte unita, cu un puternic sentiment de datorie fata de comunitate. Din pacate diaspora noastră, formată în cea mai mare parte din migranți economici care în plus au și o părere destul de proastă despre clasa politică autohtonă, probabil că își va oferi mai greu sprijinul oricărui reprezentant al statului.
Există, cred, și situația în care diaspora refuză acordarea sprijinului către serviciile de informații din cauză că migranții, chiar dacă formează o comunitate închegată, s-au adaptat perfect în noua țară și nu mai au sentimente de apartenență la țara de origine.
Implicarea ONG-urilor în activitatea de monitorizare a propriei securități a devenit un element absolut necesar. Strategia de securitate națională a României, dar și Strategia națională pentru prevenirea și combaterea terorismului prevăd posibilitatea de a colaborarea în termeni generali, precum și în probleme punctuale cu organizații nonguvernamentale cu activitate statutară în domeniul securității naționale.
Toate aceste demersuri de reglementare a formulelor de cooperare cu societatea civilă au apărut la somația determinată de existența unor asemenea organizații. În sistemele de management relevante s-au creat astfel, departamente menite să vină la întâlnirea fixată de societatea civilă. Mai precis au apărut ONG-uri de specialitate care și-au propus să ajute agențiile de securitate națională în demersurile lor de a prezerva statul de drept, liniștea și parametrii normali de funcționare ai societății în ansamblu.
România este prima țară din lume în care a avut loc o asemenea schimbare de tip de abordare: este promotoare a unui nou model de reacție la disfuncțiile și vulnerabilitățile specifice mileniului al treilea.
Un exemplu de materializare a preocupărilor societății civile în domeniu îl constituie procedurile de concepere, implementare și auditare, respectiv certificare internațională a Sistemului de Management al Securității Informației (ISO 177799 și BS 7799). Aceste sisteme de management al securității informației au început să devină obligatorii pentru anumite sectoare economice strategice, instituții publice sau private. Agenții comerciali care pot fi folosiți pentru a crea breșe în sistemul național de apărare, trebuie să se responsabilizeze și să învețe să-și securizeze produsele informaționale.
SMSI nu se pot construi și nu pot funcționa fără echipe de specialiști, experți în materie de securitate și informații. Procesul debutează cu o evaluare inițială a riscurilor. Apoi, organizația client trebuie să își instruiască în consecință personalul relevant în raport cu sistemul de securitate al informațiilor. Ulterior, se întocmește un raport de evaluare a riscurilor propriu-zise, din care derivă concluziile, traduse în măsuri și proceduri, privind tratarea sau chiar înlăturarea lor. Se proiectează schema proceselor organizației și se elaborează manualul securității informației. Acest manual cuprinde politica pentru linie de securitate, declarația de aplicabilitate semnată de managementul organizației și procedurile de derulare a măsurilor menite să minimizeze apariția incidentelor de securitate.
Controlul democratic poate fi eficient, ca principiu al unei bune guvernări, numai dacă publicul este la curent cu problemele majore care se dezbat în Parlament.
Eficiența comunicării cu publicul pe probleme de securitate depinde de volumul și de acuratețea informațiilor făcute publice de Guvern și de Parlament. Mai ales Parlamentul trebuie să fie interesat ca publicul să dispună de informații pentru a putea înțelege atât situația curentă, cât și rezultatele procesului decizional din Parlament.
Informarea într-un singur sens (de la Parlament sau Guvern spre cetățeni) nu este suficientă. Parlamentul trebuie să le ofere cetățenilor posibilitatea de a comunica pe probleme de securitate. Comunicarea în ambele sensuri, dialogul, este importantă pentru că:
– Asigură participarea și controlul permanent din partea cetățenilor;
– Crește încrederea publicului în modul de funcționare al Parlamentului;
– Oferă un control potențial al unei gestionări defectuoase;
– Asigură sprijin public și legitimitate legislaturii și politicilor guvernamentale, determinând stabilitate democratică.
CONCLUZII
Dezideratul de bază al statului este asigurarea bunăstării cetățenilor săi. Condiția de bază a bunăstării este securitatea colectivă și individuală. Serviciile de informații, prin natura activității lor, se află în prima linie a procesului de asigurare și menținere a securității unei comunități.
Principala caracteristică a societății actuale este accesul nestingherit la informație, mijloace de comunicare și propagandă pentru toate categoriile de cetățeni. Aceste resurse de putere, rezervate în mod tradițional instituțiilor statului, sunt acum accesibile în mod deschis și necontrolat, în egală măsură, cetățenilor de bună credință dar și organizațiilor teroriste sau de crimă organizată, indivizilor certați cu legea, bolnavilor mintal și serviciilor de informații adverse.
Ȋn domeniul OSINT, este necesară deschiderea seviciilor de informații către schimbul de experiență și cunoștințe cu experți din mediul academic, de afaceri, din centrele de cercetare,etc.
Ȋn această direcție, William Lahneman promovează un nou concept de intelligence, în care între “informația secretă” din atribuția serviciilor și “informația deschisă” specifică mediului civil, apare “informația de încredere” (trusted information), care circulă într-o “rețea a încrederii” (trusted networks).
Externalizarea parțială a OSINT-ului ar permite profesioniștilor în intelligence să se ocupe de domeniul de bază ale muncii de informații – gestionarea informațiilor secrete.
Implicarea ONG-urilor în sprijinirea agențiilor de securitate națională în demersurile lor de a prezerva statul de drept, liniștea și functionarea in parmaterii normali ai societatii in ansamblu va avea deasemenea un rol important.
Responsabilizarea cetățeanului la nivel individual și a societății civile la nivel colectiv este importantă și necesară, aceștia trebuind să devină parteneri activi ai instituțiilor statului în interesul asigurării securității naționale.
Aici intervine rolul „culturii de securitate”, care presupune educarea în egală măsură a societății civile și instituțiilor statului, altele decît cele care fac parte din Sistemul Național de Apărare, în probleme ce țin de mediul intern și extern de securitate, amenințările la adresa securității naționale, importanța securității naționale pentru bunăstarea colectivă și individuală, precum și rolul pe care fiecare îl poate juca în acest efort colectiv.
Granița clar delimitată în mod tradițional dintre serviciile de informații și societatea civilă se estompează, rolurile în fluxul de informații de schimbă alternativ, fiecare dintre cele două tabere fiind în mod comparabil dacă nu chiar egal furnizor și beneficiar de informații.
Totuși, o graniță între instituțiile statului și societatea civilă trebuie să rămînă. Privatizarea și externalizarea excesivă a serviciilor de informații și securitate pot conduce la disfuncționalități la nivelul statului, în cazul în care firme particulare își împing activitatea în domeniile în care trebuie să acționeze instituțiile statului. Anumite tehnici și metode specifice muncii de informații trebuie să rămînă apanajul exclusiv al serviciilor guvernamentale.
BIBLIOGRAFIE
Ghidul analistului de Intelligence, Compendiu pentru analiștii debutanți / Volum coordonat de Ionel NIȚU – București: Editura Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, 2011
Reqviem pentru spioni, vol I-II / Gheorghe Dragomir – București: editura România în Lume 2008
Tendințe în Intelligence,
https://www.sri.ro/fisiere/studii/TendinteInIntelligence.pdf
Revista Vitralii Lumini și Umbre, editată de Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul Român de Informații, diferite numere
Revista Periscop, publicație trimestrială a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe, diferite numere
https://studiidesecuritate.wordpress.com/2011/12/18/societatea-civila-si-politica-de-securitate nationala/
http://www.revista22.ro/22-plus-anul-xv-nr-266-23-decembrie-libertate-si-securitate-cadi-5303.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Serviciul_de_Informa%C8%9Bii_Externe
http://www.transparency.org.ro/stiri/comunicate_de_presa/2015/16iunie/Policy%20Paper_Serviciile%20de%20Informatii%20in%20Echilibrul%20Interinstitutional.pdf
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/134/art04-zulean.html
http://www.armyacademy.ro/biblioteca/CARTI/informatii_militare/troncota/a6.pdf
Cultura de securitate, societatea civilă și Internetul Particularizare: Asociația Proiect SEMPER FIDELIS
http://en.metapedia.org/wiki/Sayanim
https://www.radioislam.org/islam/english/terror/sayanim.htm
http://www.whitenationalism.com/rj/rj-26.htm
http://www.michelcollon.info/Les-sayanim-des-agents-dormants.html
https://fr.wikipedia.org/wiki/Honorable_correspondant
http://www.portalulrevolutiei.ro/arhiva/2008_676.html
http://www.slate.fr/story/21501/immatriculation-dgse
https://www.monde-diplomatique.fr/1984/08/FALIGOT/38144
http://www.slate.fr/story/73105/journalistes-agents-secrets-renseignement
http://www.lepoint.fr/monde/qui-sont-nos-honorablescorrespondants-20-05-2010-1273759_24.php
Frederick Forsyth, autorul romanului „Ziua şacalului”, a lucrat pentru MI6
https://ro.wikipedia.org/wiki/Societate_civil%C4%83
http://www.fndc.ro/comunitate/societatea_civila.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Leviatanul
https://en.wikipedia.org/wiki/Patriot_Act
http://www.nytimes.com/1998/02/27/world/swiss-confirm-new-fiasco-by-agents-for-israel.html
https://andreivocila.wordpress.com/2010/11/07/consideratii-privind-rolul-activitatii-de-intelligence-si-a-celei-de-counterintelligence-in-domeniul-securitatii-nationale/
http://www.administratie.ro/articol.php?id=4921
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19043523-klaus-iohannis-nu-numai-terorismul-dar-coruptia-crima-organizata-reprezinta-amenintari-adresa-securitatii-nationale.htm
Genocidul popoarelor europene. Paneuropa şi sinuciderea etnică – Planul Kalergi. VIDEO
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Informatiile Clasificate Si Societatea Civila (ID: 116693)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.