Influența Îngrășămintelor Minerale ÎN Ansamblu (npk) ȘI Separat Asupra Productivității Sfeclei DE Zahăr

UNIVERSITATEA DE STAT "ALECU RUSSO" DIN BĂLȚI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE REALE, ECONOMICE ȘI ALE MEDIULUI

CATEDRADE ȘTIINȚE ALE NATURII ȘI AGROECOLOGIE

INFLUENȚA ÎNGRĂȘĂMINTELOR MINERALE ÎN ANSAMBLU (NPK) ȘI SEPARAT ASUPRA PRODUCTIVITĂȚII SFECLEI DE ZAHĂR

Teză de licență în științe agricole

Specialitatea Agronomie

Autor:

Studentul grupei: AG 41 Z.

Ion CIOBANU

____________

Conducător științific:

Stanislav STADNIC,

dr., conf. univ.

____________

Bălți, 2016

Controlată

Data______________________

Conducător științific: Stanislav Stadnic, (dr., conf. univ.)

_________________

(semnătura)

Adnotare

Ciobanu Ion. „ Influența îngrășămintelor minerale în ansamblu (NPK) și separate asupra productivității sfeclei de zahăr ”.

Teza de licență. Bălți, 2016. Teza este expusă pe 28 pagini de text, conține 12 tabele, 2 figuri. Structural, lucrarea constă din introducere, aspecte generale, particularități biologice și ecologice, obiectele, condițiile și metodele de cercetare, rezultate obținute, eficiența economică a aplicării sistemului mineral de fertilizare, concluzii și bibliografie.

Cuvinte cheie: sfeclă de zahăr, fertilizare, îngrășăminte, rentabilitate.

Scopul lucrării constă în evidențierea influenței îngrășămintelor minerale în ansamblu (NPK) și separat asupra productivității sfeclei de zahăr.

Obiectivele cercetării se axează pe:

Studiul necesităților nutritive a sfeclei de zahăr în condoțiile Republicii Moldova;

Sublinierea importanței sfeclei de zahăr pentru economia Republicii Moldova;

Studierea influenței diferitor doze de îngrășăminte asupra productivității sfeclei de zahăr.

Determinarea eficienței economice a folosirii îngrășămintelor minerale asupra fertilizării sfeclei de zahăr.

Aprobată

Și recomandată pentru susținere

La ședința Catedrei de Științe ale Naturii și Agroecologie

Proces verbal nr.____________ din ______________

Șeful catedrei _______________________________

dr., conf., univ.____________

Cuprins:

ADNOTARE 4

ANNOTATION 5

INTRODUCERE 6

CAPITOLUL I. CULTURA SFECLEI DE ZAHĂR 7

1.1.Caracteristica botanică a sfeclei de zahăr 7

1.2.Particularitățile biologice și ecologice ale sfeclei de zahăr 11

CAPITOLULII. TEHNOLOGII DE CULTIVARE A SFECLEI DE ZAHĂR 12

2.1. Asolamentul. Amplasarea sfeclei de zahar în asolament 12

2.2. Lucrarea de bază a solului și pregătirea patului germinativ 14

CAPITOLUL III. FERTILIZAREA SFECLEI DE ZAHĂR 17

CAPITOLUL IV. CONDIȚIILE NATURALE, MATERIAL ȘI METODE DE CERCETARE 19

CAPITOLUL V. REZULTATE OBȚINUTE 23

CAPITOLUL VI. EFICIENȚA ECONOMICĂ A APLICĂRII DIFERITOR SISTEME DE FERTILIZARE LA CULTURA SFECLEI DE ZAHĂR 26

Concluzii: 29

BIBLIOGRAFIE 30

DECLARAȚIE PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII 31

ADNOTARE

Ciobanu Ion. „ Influența îngrășămintelor minerale în ansamblu (NPK) și separate asupra productivității sfeclei de zahăr ”.

Teza de licență. Bălți, 2016. Teza este expusă pe 28 pagini de text, conține 12 tabele, 2 figuri. Structural, lucrarea constă din introducere, aspecte generale, particularități biologice și ecologice, obiectele, condițiile și metodele de cercetare, rezultate obținute, eficiența economică a aplicării sistemului mineral de fertilizare, concluzii și bibliografie.

Cuvinte cheie: sfeclă de zahăr, fertilizare, îngrășăminte, rentabilitate.

Scopul lucrării constă în evidențierea influenței îngrășămintelor minerale în ansamblu (NPK) și separat asupra productivității sfeclei de zahăr.

Obiectivele cercetării se axează pe:

Studiul necesităților nutritive a sfeclei de zahăr în condoțiile Republicii Moldova;

Sublinierea importanței sfeclei de zahăr pentru economia Republicii Moldova;

Studierea influenței diferitor doze de îngrășăminte asupra productivității sfeclei de zahăr.

Determinarea eficienței economice a folosirii îngrășămintelor minerale asupra fertilizării sfeclei de zahăr.

ANNOTATION

Ion Ciobanu. "The influence of mineral fertilizers as a whole (NPK) and separated on the sugar beet productivity."

Thesis. Balti, 2016. The thesis is presented on 28 pages of text, contains 12 tables, 2 images. Structurally, the work consists of introduction, general aspects, biological and ecological features, objects, conditions and methods of research results, the economical efficiency of application the mineral fertilizer system, conclusions and bibliography.

Keywords: sugar beet, fertilizer, fertilizers, profitability.

The purpose of this work is to show the influence of mineral fertilizers as a whole (NPK) and separately on the sugar beet productivity.

Research objectives are focused on:

• Study the nutritional needs of sugar beet in Moldova's condition;

• Highlighting the importance of the sugar beet for the Moldovan economy;

• Study the influence of different doses of fertilizers on sugar beet productivity.

• Determining the economic efficiency of use of mineral fertilizers on sugar beet fertilization.

INTRODUCERE

În vederea obținerii producțiilor mari și constante de sfeclă de zahăr, un rol important îi revine seminței utilizate ca purtător material al caracteristicilor genetice ale soiurilor sau hibrizilor, o mare importanță are terenul unde este aplasată cultura și premergătorul dupa care se cultivă. Din această cauză, activitatea de producere a seminței devine elementul esențial al agrofitotehniei moderne, rezultatul ei direct și imediat fiind cel care asigură, an de an, realizarea unor producții la nivelul cerințelor epocii actuale. Amintim că nu mai mică importanță asupra formării recoltei o au și îngrășămintele minerale. Din acest motiv este necesară obținerea unor producții ridicate și constante de sfeclă pe unitatea de suprafață prin elaborarea de noi tehnologii care să asigure cele mai înalte randamente în condițiile reducerii consumurilor de energie și eliminarea imenselor pierderi provocate de buruieni, boli, dăunători și factorii climaterici nefavorabili.

Scopul lucrării constă în evidentierea impactului îngrășămintelor asupra productivității sfeclei de zahăr.

stabilirea efectului zonal al îngrășămintelor minerale aplicate anual la cultura sfeclei de zahăr;

studierea gradului de influență a elementelor biofile (N, P și K) pe cernoziom obișnuit în zona de nord a Republicii Moldova în concordanță cu condițiile de creștere a culturilor de cîmp;

Obiectivele cercetării se axează pe:

Studiul necesităților nutritive a sfeclei de zahăr în condoțiile Republicii Moldova;

Sublinierea importanței sfeclei de zahăr pentru economia Republicii Moldova;

Studierea influenței diferitor doze de îngrășăminte asupra productivității sfeclei de zahăr.

Determinarea eficienței economice a folosirii îngrășămintelor minerale asupra fertilizării sfeclei de zahăr.

CAPITOLUL I. CULTURA SFECLEI DE ZAHĂR

1.1.Caracteristica botanică a sfeclei de zahăr

Sfecla de zahăr aparține familiei Cheonopodiaceae, genul Beta, care cuprinde numeroase specii cu variabilitate mare de forme anuale, bianuale și perene. În cultură se găsește numai specia B. vulgaris, care cuprinde patru varietăți: B. v. var. saccharifera L., din care fac parte soiurile cultivate pentru zahăr: B.v. var. crassa Alef., căreia îi aparțin soiurile furajere; B.v. var. cruenta L.și B.v.var.cycla L, care cuprind formele legumicole [2].

Sfecla de zahăr are următoarea structură morfologică:

Corpul sfeclei. Ceea ce în mod curent se numește rădăcina sfeclei reprezintă în realitate "corpul sfeclei", partea plantei unde se depozitează zahărul, care se recoltează în primul an de cultură și se supune procesului de industrializare. Corpul sfeclei este cărnos, de formă pivotantă și cuprinde trei părți importante:

Coletul (epicotilul sau capul);

Hipocotilul (sau gîtul);

Rădăcina propriu-zisă [9].

Coletul (epicotilul) este partea superioară a corpului sfeclei de zahăr pe care sînt înserate frunzele, iar în anul al doilea, tijele florifere. Coletul reprezintă, în general, 15-20 % din greutatea corpului sfeclei și 4-8 % din lungimea lui [2, 4].

C.G. Bongiovann (citat de Bîlteanu G., 1993), apreciază coletul la circa 13% din greutatea corpului sfeclei, iar G. Venturi, 1981, de la 8 la 13%. Coletul crește afară din pămînt. Partea inferioară a epicotilului este delimitată de inserția frunzelor celor mai de jos. Coletul poate fi plat, conic sau rotund. El nu se industrializează, ci rămîne, împreună cu frunzele din gospodărie. Operația de separare a coletului de restul corpului sfeclei, care se face la recoltare, poartă numele curent de decoletare [3].

Zona hipocotilă sau gîtul este partea imediat următoarea a coletului, delimitată în partea superioară de frunzele cele mai de jos ale coletului, iar în partea inferioară, de primele rădăcini laterale ale corpului sfeclei. Zona hipocotilă este lipsită de rădăcini și ea reprezintă 25-30 % din greutatea corpului sfeclei și 5-10 % din lungimea lui [4].

Rădăcina propriu-zisă este partea cea mai dezvoltată a corpului sfeclei, ea reprezentînd 50-60 % din greutate și 80-90 % din lungime. Partea inferioară a rădăcinii propriu-zise folosită în industrie este delimitată de zona în care diametrul scade sub 1 cm. Rădăcina sfeclei de zahăr prezintă de-a lungul ei două șanțuri opuse, numite și șanțuri zaharifere, (G. C. Bongiovanni), mai mult sau mai puțin accentuate și spiralate, din care pornesc abundent rădăcinile laterale. Rădăcinile sfeclei de zahăr pătrunde în pămînt la 2 m sau chiar mai mult, iar lateral se întinde de

la 60 pînă la 100 cm. În timpul vegetației se tuberizează puternic constituind materia primă pentru industria zahărului [3].

Structura primară a rădăcinii de sfeclă de zahăr durează de la germinație pînă la apariția primei perechi de frunze adevărate. La apariția acestor frunze structura primară a rădăcinii suferă transformări prin apariția formațiunilor secundare, a cambiului, celui mai important meristem secundar. Acesta eate constituit din unul sau două straturi de celule, cu pereții subțiri, în plină diviziune alternativă, către exterior și către interior. Spre exterior se diferențiază elemente de liber secundar, spre interior elemente de lemn secundar. Din acest moment rădăcina are structură secundară [7].

G. C. Bongiovanni (citat de Bîlteanu G., 1998), menționează că în timp ce cambiul funcționează normal, în parenchimul liberului secundar apare un nou cambiu care, diviziunea celulelor, generează un ținut parenchimatic, în care apar în mod izolat fascicule libero-lemnoase, colateral deschise. După cîtva timp acest cambiu își încetează activitatea și apare un nou cambiu în parenchimul liberian generat de ultimul cambiu. Țesuturile parenchimatice presează asupra scoarței primare , împingînd-o afară; aceasta formează crăpături și în cele din urmă, se exfoliază. Fenomenul de formare a noi zone generatoare cu producerea de noi țesuturi de liber și de lemn se repetă, numărul inelelor formate de aceste zone generatoare ajungînd la unele soiuri de sfeclă de zahăr la 12. Primul inel al rădăcinii apare concomitent cu prima pereche de frunze adevărate, fapt ce se petrece în timp de 8-10 zile de la răsărire. Această concomitență în apariția inelelor de parenchim și vase și a frunzelor se menține pînă în faza de șase perechi de frunze adevărate [3].

Frunzele. Sfecla de zahăr are aparatul foliar foarte bine dezvoltat. O singură plantă, în condiții normale, ajunge să formeze pe toată durata vegetației 50-70 de frunze. Suprafața de asimilație a 30 de frunze active ajunge la 6000-7000 cm ² și uneori chiar la 14000 cm². Primele frunze ale plantei de sfeclă sînt codiledoanele, iar la scurt interval de timp de la apariția lor, din zona epicotilă ia naștere prima pereche de frunze adevărate și succesiv altele, de formă și mărime diferite, astfel că planta își formează încă din prima parte a perioadei sale de vegetație un puternic aparat foliaceu [3].

După Gian Carlo Bongiovanni (citat de Bîlteanu, 1998), formarea frunzelor la sfecla de zahăr are loc, în linii mari, în trei perioade. În prima perioadă, planta tînără formează 1-20 frunze care, în afară de primele șase, au suprafața de asimilație foarte mare. În perioada formării acestor frunze, aparatul foliar este relativ mult mai dezvoltat decît sistemul radicular. În a doua perioadă se dezvoltă alte 15-20 de frunze, cu pețiol mai lung, dar cu suprafața de asimilație mai mică decît a frunzelor formate în prima perioadă. Formarea acestor frunze îi corespunde o îngroșare a rădăcinii, a cărui greutate se apropie treptat de greutatea aparatului foliar. În sfîrșit, în a treia perioadă se formează alte circa 20 de frunze. Rădăcina începe să redomine în greutate asupra aparatului foliar. Aceste ultime frunze au suprafața de asimilație mult mai mică decît primele [3].

Fig. 1. Ramură floriferă, după Bîlteanu G. [3].

Ramurile florifere. În al doilea an de vegetație, din coletul sfeclei de zahăr pornesc una sau mai multe ramuri pe care se găsesc înserate florile. Ramurile florifere ajung la înălțimea de 120-200 cm (fig.l).

Ramuri florifere (l)

Inflorescența (2)

Un procent mic de plante emit ramuri florifere chiar din primul an de cultură. Emiterea acestor ramuri se datorește temperaturii scăzute din preajma răsăritului , dar ea se mai datorește cauzelor de natură ereditară. Sînt create soiuri de sfeclă ce se pot semăna în unele regiuni ale bazinului mediteraneean chiar din toamnă, fără să formeze în primăvară ramuri florifere, decît într-o proporție foarte redusă după F. Bonciarelli (citat de Bîlteanu, 1993) [3].

Natalia Saru, (citat de Bîlteanu, 1993) menționează faptul că de-a lungul ramurilor sînt înserate ramuri mai mici decît cele din rozeta formată în anul întîi, alungite, lanceolate și scurt pețiolate. Pe jumătatea superioară a ramurilor sînt puse florile, grupate cîte 2-3, sau chiar 10, în cîte o glomerulă sesilă. Floare se compune din 5 sepale verzi, cu vîrful curbat spre interior, la adăpostul acestei curburi aflîndu-se 5 stamine. Gineceul este format dintr-un ovar monosperm și un stigmat bi sau trilobat. La sfecla monogermă florile sînt așezate cîte una la subsuara unei frunzișoare. Datorită acetui fapt, după fecundare, se formează o singură sămînță în glomerul. Sfecla de zahăr este plantă alogamă, polenizarea făcîndu-se prin vînt și insecte. Polenul se poate răspîndi de insecte și vînt pînă la distanța de 4-5 km și chiar mai mult. Perioada de înflorire a unei plante este foarte lungă, putînd depăși chiar 40 de zile [3, 7].

În condițiile de climă din țara noastră , obișnuit plantele înfloresc în lunile iunie-iulie, iar durata înfloritului la o plantă este 10-25 de zile. Din această cauză și maturizarea semințelor se face treptat, începînd cuaxul principal și continuînd cu ramurile secundare, de la partea inferioară spre vîrf, adică în ordinea în care au apărut și s-au polenizat florile. Cunoașterea acestei particularități a sfeclei de zahăr are o deosebită importanță pentru stabilirea momentului de recoltare a plantelor semincere [9, 2].

Fructul la sfecla de zahăr (fig.2) este compus, el reprezentînd o glomerulă prin concreșterea părții inferoare a mai multor fructe mici – nucule. În înțelesul fitotehnic , glomerula de sfeclă reprezintă "sămînța" care se însămînțează în mod curent. În partea inferioară fructul are un "căpăcel", care se deschide în timpul coacerii, motiv pentru care unii cerecetători consideră fructul o capsulă, spre deosebire de alții care-l consideră achenă [11].

Fig.2 Secțiuinea transversală a unei glomerule. 1-învelițul nuculei. 2- cotiledon. 3- învelișul fructului. 4- căpăcelul glomerulei. 5- rest de sepale. 6- perisperm.7-rădăcină embrionară, după A. Scheibe (citat de Bîlteanu, 1993), [3].

Gian Carlo Bongiovanni 1958, consideră faptul că glomerulul, cuprinzînd mai multe fructe, poartă denumirea de "pluricarp". De aici termenul frecvent utilizat astăzi la sfecla de zahăr "semințe pluricarpe". Întrucît un fruct pluricarp cuprinde mai multe semințe se utilizează curent termenul de "sămînță plurigermă". În cultura sfeclei de zahăr se întrebuințează în prezent și sămînța monocarpă sau monogermă, obținută fie pe cale naturală, în procesul de ameliorare, fie pe cale mecanică, din glomerulele pluricarpe. Masa a 1000 de glomerule variază obișnuit între 20 și 30 g. Din punctul de vedere a mărimii lor , glomerulele se clasifică în: glomerule mari, cu diametrul de cel puțin 4 mm. La 1 kg intră circa 40000; glomerule mijlocii, cu diametrul cuprins între 3-4 mm. La un kg intră 41000-50000; glomerule mici, cu diametrul cuprins între 2-3 mm [4]. În anul întîi creșterea la sfecla de zahăr durează 160-200 zile, în funcție de soi și condițiile climaterice. Soiurile actuale cultivate în țara noastră au durata de vegetație 180-200 zile. În creșterea sa sfecla pentru zahăr parcurge următoarele faze de vegetație după Gian Carlo Bongiovanni (citat de Bîlteanu G., 1993):

De la semănat la răsărit – este necesară o sumă de 120 – 130°C. Care se poate realiza la temperaturi de 7 – 10°C în 12 – 15 zile, în condițiile asigurării necesarului de umiditate pentru încolțire de 120 – 150% din greutatea glomerulelor [3].

De la răsărit la începutul îngroșării puternice a rădăcinii. Faza necesită 60 – 75 zile pînă la începutul lunii iulie. În acest interval se formează rozeta de frunze (indicele foliar la finele fazei ajunge la 4 – 5), rădăcina crește în lungime, pivotul ajunge la adîncimea de 100 – 110 cm, iar rădăcinile laterale se întind pe un diametru de pînă la 1 m [3].

Faza de îngroșare a rădăcinii – se desfășoară în lunile iulie – august (circa 60 – 70 zile). Faza se caracterizează prin creșterea intensă a rădăcinii în greutate și grosime, astfel că la finele fazei greutatea corpului rădăcinii depășește 500 g. Indicele foliar la începutul lunii august atinge valori de 6 – 7 după care se reduce treptat .

Faza de acumulare intensă a zaharozei – începe la sfîrșitul luni august și continuă pînă la 15 – 20 octombrie, pe o durată de 35 – 50 zile. In acest interval creșterea rădăcinilor este redusă, scade conținutul de substanțe cu azot și cenușă și se intensifică acumularea zaharozei. Aparatul foliar se reduce treptat, astfel că la recoltare frunzele reprezintă sub 30% din greutatea totală a plantei [2, 3].

Calendaristic aceste faze durează din luna aprilie pînă în octombrie. Raportul dintre masa de rădăcini și cea a frunzelor la recoltare este dependent de regimul pluviometric din a doua jumătate a perioadei de vegetație. Pentru producerea de sămînță sfeclele transplantate în al doilea an de vegetație emit rădăcini care pătrund în sol la adîncimi de circa 2 m iar lateral pe o rază de 50 – 60 cm. În același timp se formează o rozetă de frunze și apoi una sau mai multe ramuri florifere. Ritmul de creștere a ramurilor florifere este foarte intens, atingînd 7 cm pe zi. Înflorirea are loc după circa 50 de zile și durează la o plantă între 20 -40 de zile, în funcție de temperatură. Dezvoltarea completă a semințelor durează 23 – 24 zile [2].

1.2.Particularitățile biologice și ecologice ale sfeclei de zahăr

Sfecla de zahăr cultivată este o plantă bienală . În primul an de vegetație se formează „corpul sfeclei", în anul al doilea se formează ramurile florifere, care fructifică. Apariția lăstarilor floriferi în primul an de vegetație este un fenomen nedorit, determinat de trecerea

rapidă de la faza vegetativă la faza germinativă, în condițiile cînd temperaturile după răsărire sunt scăzute (3-4°C), asociate cu durata lungă de iluminare [9].

CAPITOLULII. TEHNOLOGII DE CULTIVARE A SFECLEI DE ZAHĂR

2.1. Asolamentul. Amplasarea sfeclei de zahar în asolament

Butașii de sfeclă de zahăr au aceleași cerințe tehnologice din punct de vedere al rotației culturilor ca și sfecla cultivată pentru obținerea zahărului.

Introducerea sfeclei de zahăr în rotație cu alte culturi agricole are o deosebită importanță pentru îmbunătățirea însușirilor fizice și chimice ale terenului. Sfecla de zahăr îmbunătățește solul, mai întîi prin lucrările obligatorii pe care le cere (arături adînci, prașile repetate etc.) apoi prin substanțele fertilizante din îngrășămintele organice și minerale pe care le lasă nefolosite. Sfecla de zahăr, prin înrădăcinarea ei adîncă, utilizează apa din straturile profunde ale solului.

Ținînd seama de aceste particularități, sfecla de zahăr urmează în cultură, în primul rînd, după cerealele de toamnă (în țara noastră după grîul de toamnă). Se obțin rezultate bune după grîul de toamnă datorită faptului că, spre deosebire de sfeclă, acesta are o înrădăcinare superficială și, părăsind terenul devreme, crează condiții optime pentru pregătirea solului corespunzător cu cerințele sfeclei de zahăr [14].

Comparîndu-se între ele producțiile de sfeclă de zahăr realizate după nouă plante premergătoare, s-a putut desprinde superioritatea grîului de toamnă chiar față de mazăre. Este clară și din aceste date importanța grîului ca premergătoare pentru sfecla de zahăr.

TABELUL 1. Producțiile de sfeclă de zahăr după diferite plante premergătoare [13].

În condiții de irigare, într-o rotație în care sfecla de zahăr revine pe același teren după 5 ani se obțin sporuri de recoltă, comparativ cu monocultura, de 51% cînd planta premergătoare este floarea-soarelui și de 70%, cînd planta premergătoare este grîul.

Pentru condițiile țării noastre, grîul de toamnă trebuie luat în considerare ca plantă premergătoare pentru sfecla de zahăr înaintea tuturor celorlalte culturi. Trebuie adăugat însă că plante premergătoare bune pentru sfecla de zahăr sînt și orzul, inul, secara și cartoful, cu care sfecla intră de fapt în rotație în regiunile foarte favorabile acestor culturi [15].

Porumbul ca plantă premergătoare pentru sfecla de zahăr prezintă unele neajunsuri, între care se cer reținute : eliberarea tîrzie a terenului și cantitatea mare de resturi vegetale rămase pe teren după recoltare ; gărgărița porumbului, dăunător comun pentru porumb și sfeclă; triazinele folosite la porumb pentru combaterea buruienilor sînt fitotoxice pentru sfecla de zahăr ; timp insuficient după recoltare pentru pregătirea patului germinativ [15].

Din cercetările efectuate pînă în prezent s-a desprins că sfecla de zahăr poate deține în structura culturilor o pondere de 20—25%. Pentru orientare prezint în continuare cîteva scheme de rotație : pentru zona cerealieră de sud și de vest : sfeclă de zahăr, porumb, floarea-soarelui, grîu ; sfeclă de zahăr, porumb, leguminoase anuale, grîu ; sfeclă de zahăr, porumb, floarea-soarelui + soia, grîu ; leguminoase anuale + rapiță + in de ulei, grîu + orz de toamnă, porumb, grîu de toamnă, sfeclă de zahăr + floarea-soarelui etc. ; zona umedă : sfeclă de zahăr, grîu, cartof; orz (orzoaica de toamnă) sfeclă de zahăr, orzoaica cu trifoi, trifoi, cartof, grîu etc. Rotațiile strînse (2 — 3 ani) dublează și chiar triplează atacul de putregai al plantelor și apariția unor carențe în microelemente [20].

Sfecla de zahăr nu trebuie cultivată după ea însăși, în primul rînd, din cauza infestării terenului cu diferiți dăunători. Poate reveni pe același loc după 4 ani în cazul cînd terenul nu este infestat cu nematozi, după 6 ani cînd se înregistrează infecție slabă și după 8 ani cînd infecția este puternică. Sfecla de zahăr nu trebuie cultivată după ea însăși și din cauza utilizării repetate a unor cantități mari de elemente nutritive, din cauza acumulării în sol a unor toxine și, pentru că după sfeclă nu se pot efectua arături de vară, prin care solul se îmbogățește în nitrați, se curăță de buruieni [10].

Cultivarea sfeclei de zahăr după ea însăși a determinat scăderea producției cu 19% în monocultura de 4 ani și cu 54% în monocultura de 5 ani.

Cultivată pe soluri cu fertilitate ridicată, în condiții de irigare, asigurînd densitatea, combaterea buruienilor și a dăunătorilor, sfecla de zahăr dă producții ridicate chiar fără fertilizare. Valorificînd efectele unui asolament de 4 ani, pe cernoziom cambic s-a realizat o producție de 43,3 t/ha pe o solă care nu a fost fertilizată chimic sau organic timp de 9 ani.

Sfecla de zahăr nu trebuie cultivată după rapiță, muștar sau alte plante din familia Cruciferae, sau plante din familia Chenopodiaceae, deoarece și acestea sînt atacate de aceeași specie de nematozi de care este atacată sfecla (Heterodera schachtii) [15].

Sfecla de zahăr dă producții mici și după ovăz, deși acesta nu este atacat de aceeași specie de nematozi de care este atacată sfecla și după iarba de Sudan. Neindicată ca premergătoare pentru sfecla de zahăr este și cînepa. Se cer evitate ca premergătoare floarea-soarelui, leguminoasele anuale și perene, întrucît aceste specii măresc rezerva biologică de Bothynoderes punctiventris, Phoma betae, Pythium spp., Fusarium spp [15].

La rîndul ei, sfecla de zahăr este plantă bună premergătoare pentru multe alte culturi, între care trebuie reținute orzul și, în primul rînd orzul de bere, grîul de toamnă, grîul de primăvară, porumbul și alte plante care nu sînt atacate de nematozi [15].

2.2. Lucrarea de bază a solului și pregătirea patului germinativ

Lucrările solului se fac respectînd numeroase cerințe:

Arat adînc la 32-35 cm, cît mai devreme după eliberarea terenului de plantele premergătoare;

Încorporarea completă și adîncă (sub 10 cm) a resturilor vegetale;

Întreținerea arăturii pînă la venirea iernii prin nivelare, mărunțire și combaterea buruienilor, acumulîndu-se astfel în sol cantități mari de apă, planta putînd fi semănată primăvara devreme [20].

Afînarea, mărunțirea și nivelarea constituie verigi de bază pentru germinarea, răsărirea și reglarea regimului aerohidric, necesar creșterii și dezvoltării plantelor.

Cercetările efectuate la ICCC ,,Selecția” pe parcursul a mai multor ani (V. Perju 1986), au evidențiat, că rădăcinile sfeclei de zahăr se dezvoltă normal în solul care are greutate volumetrică cuprinsă între 1,0-1,2 soluri cernoziomice și 1,2-1,3 r/cm3 soluri cenușii de pădure. Producția scade pe măsura creșterii densității aparente a solului, cu valori de pînă la 43%, ca urmare a reducerii germinației semințelor și greutății rădăcinilor (tab.2.), [9].

Tabelul 2 Influența tasări solului asupra germinației semințelor și producției de sfeclă pentru zahăr.

După cum au arătat cercetările de lungă durată, plantele, care părăsesc terenul în vară, (cerealele păioase), cea mai efectivă s-a dovedit a fi lucrarea solului după metoda de semiogor [9].

Tabelul 3Influența adîncimii (h, cm) și metodele lucrării de bază a solului asupra productivității sfeclei de zahăr [9].

Această metodă include:

Discuirea miriștii imediat după recoltarea premergătorului cu grape cu discuri (BDT-7) la adîncimea maximă de lucru a agregatului. Prin această lucrare se previne pierderea apei di sol și se asigură înmagazinarea întregii cantități de apă provenită din precipitații, asigură o mai bună combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor.

Aratul devreme (sfîrșitul lunii iulie – prima jumătate a lunii august), se efectuează cel puțin peste 15-20 zile după dezmiriștire la adîncimea de 32-35 cm, obligatoriu cu plugul cu cormană PL-3-35, PN-4-40, în agregat cu tăvălugul inelat cu pinteni sau grapă cu colți.

Pînă în toamnă arătura se menține afînată, curată de buruieni și se nivelează minuțios prin lucrări de discuire, cultivare și grăpare pe măsura căderii precipitațiilor și apariția buruienilor.

În scopuri antierozionale, pe pante și pe soluri puternic tasate, ultima afînare se face la adîncimea de 16-18 cm, tot în acest scop arătura se execută cu scormonitorul în agregat cu grapa stelată [9].

Pe sectoarele infectate de buruieni, cu rizomi ce dau lăstari din rădăcină se recomandă aplicarea unui sistem special de lucrare a solului, care prevede:

Dezmiriștirea la adîncimea de 10-12 cm;

Introducerea unei doze duble de erbicid 2,4 DA la răsărirea plantulelor de buruieni și efectuarea primei discuiri;

Efectuarea a1-2 discuiri premature la apariția unor noi rozete și plantule;

Aratul la adîncimea de 32-35 cm, la sfîrșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie.

Primăvara în cazul cînd arătura a fost calitativ executată și terenul bine nivelat, pentru pregătirea corespunzătoare a patului germinativ, este suficientă o singură lucrare superficială în preajma semănatului cu cultivatorul USMK-5,4 sau cu alte mijloace adecvate la adîncimea de încorporare a semințelor.

O astfel de lucrare a solului primăvara contribuie la:

Micșorarea pierderilor de apă din stratul superficial al solului,

Crearea condițiilor necesare pentru germinația înaltă a semințelor, răsărirea uniformă și rapidă a plantelor;

Reducerea consumului de energie și carburanți.

Se apreciază că pregătirea patului germinativ a fost realizat în bune condiții, dacă:

Adîncimea de afînare este egală cu cea mai mică decît adîncimea de semănat;

Diametrul bulgărașilor după afînare nu depășesc 25mm;

Amestecarea solului este minimă mai ales pe timp uscat;

Sunt distruse cel puțin 98% din colții și plantulele de buruieni.

Pregătirea patului germinativ se efectuează pe terenurile bine nivelate, cu sol slab tasat, cu cultivatorul echipat cu labe – cuțit (150mm), iar pe cele tasate – cu labe – cuțit în îmbinare cu labe în formă de săgeată. În ambele cazuri, în urma organelor de afînare se fixează grape – tîrșitoare [9].

Dacă solul nu a fost bine nivelat din toamnă, el se nivelează minuțios primăvara. Primul proces, orientat spre păstrarea umezelii, nivelarea și afînarea suprafeței terenului va fi grăparea cît mai devreme. Grăparea se va efectua cu un agregat, compus din grape mijlocii, din tîrșitoare și grape. Pe solurile îndesate înainte merg grapele, iar după ele, în cuplare – grapele – tîrșitoare. Pe solurile puhave această lucrare se execută într-o urmă, pe cele îndesate în două.

Înaintea semănatului se efectuează o cultivație la adîncimea încorporării semințelor. Este interzisă cu desăvîrșire pregătirea patului germinativ cu ajutorul grapei cu discuri, care nu poate fi reglată la adîncimi de lucru mai mici de 8-9 cm [9].

CAPITOLUL III. FERTILIZAREA SFECLEI DE ZAHĂR

Sfecla de zahăr este o plantă mare consumatoare de elemente nutritive din sol. Pentru o tonă de rădăcini și frunze, realizează un consum de 4-5 kg azot, 1,5-2 kg fosfor, 5,5-6 kg potasiu, 2,5 kg calciu și 1,5 kg mangan. Se va folosi în mod deosebit fertilizarea organică a întregii suprafețe cu gunoi de grajd, bine fermentat, în doză de 40-50 de tone la hectar, pentru a obține producții de peste 50 de tone la hectar sfeclă de zahăr. Fertilizarea organo-minerală echilibrată asigură folosirea eficientă a apei totale din sol (precipitații și irigații) și o eficiență economică ridicată a culturii. Se vor folosi doze de 5 tone la hectar de resturi organice și îngrășăminte complexe de tipul N 180P100K80 sau 30 de tone de gunoi de grajd și N120P80K80 [18]. Îngrășămintele cu fosfor, cu potasiu sau complexe cu două sau trei elemente nutritive se administrează numai sub arătura de bază. Îngrășămintele cu azot se aplică, în principal, la pregătirea terenului în primăvară, pînă la 50%, și restul se completează pînă la o doză recomandată în perioada de vegetație, cu prașilele I și a II-a mecanice. Ca fertilizare chimică unică, se recomandă formula N240P80K80 pentru producții de peste 65-75 tone la hectar. Pe terenurile cu pH-ul mai mic de 6,2 se vor aplica amendamente calcaroase, 4-5 tone la hectar, sub formă de praf de var sau 5-6 tone la hectar, fosfogips, încorporate prin arătură adîncă. Pe aceste soluri se recomandă aplicarea nitrocalcarului, în doză de 500-600 kg la hectar substanță brută [1].

Cercetări privind folosirea gunoiului de grajd la cultura sfeclei de zahăr s-au executat încă din perioada anilor 1920-1930. În perioada 1951-1955 s-au executat experiențe, din diferite localități. Efectele dozelor de gunoi de grajd au fost înregistrate prin sporurile de producție obținute. Doza de 25 t/ha gunoi a asigurat sporuri de 22% la producția de rădăcini și 23% la cea de zahăr. Doza de 30 t/ha gunoi a determinat sporuri de peste 3,7 si 6,5 t/ha rădăcini, iar la producția de zahăr între 0,6 si 1,4 t/ha (15-39%). S-a reliefat de asemenea influența gunoiului de grajd asupra însușirilor tehnologice ale sfeclei de zahăr. Analizele făcute au dovedit că administrarea cantităților mari de gunoi de grajd nu influiențează negativ procentul de zahăr, si conținutul de azot vătămător, precizează Zamifirescu Nicolae, 1949 [8, 15, 17].

Cercetătorul Zamifirescu menționează că gunoiul de grajd trebuie aplicat de cu toamnă sub arătura de bază. Este de dorit să se aplice gunoi de grajd bine fermentat. Administrarea gunoiului să se facă uniform si încorporarea în sol să se realizeze imediat după aplicare. Se consideră că gunoiul de grajd este un îngrășămînt foarte complex și ieftin care se găsește la dispoziția multor cultivatori de sfeclă de zahăr [15].

Conținutul mediu în elemente nutritive pentru gunoiul de grajd de taurine este de: 3-5%-N; 2-4 % P; 5-6% K; 0,5% Ca; 0,2% Mg; 0,5% S. Este de reținut și rolul prelungit de 2-3 ani al gunoiului de grajd pentru culturile care urmează în rotație după sfecla de zahăr, cît și rolul lui în menținerea însușirilor fizice ale solului [5].

Folosirea îngrășămintelor organice împreună cu cele minerale. Rezultatele obținute cu acest sistem de fertilizare au scos în evidență o serie de avantaje în ce privește sporurile de producție realizate, dar și calitațile tehnologice ale sfeclei de zahăr.

Gunoiul de grajd este destul de ieftin,iar dozele de îngrășăminte minerale se pot reduce semnificativ, uneorila jumătate. În general s-au recomandat 20 t/ha și N33P24K20 kg/ha. Aplicarea gunoiului de grajd în aceste situații se recomandă să se realizeze în toamnă sub arătura de bază, iar îngrășămintele minerale să se administreze la pregătirea solului în primăvară. Acest sistem de fertilizare organominerală este de mare actualitate. Pe de altă parte îngrășămintele minerale sunt foarte scumpe. Îngrășarea organo-minerala poate asigura elementele N,P,K pe toată perioada de creștere și dezvoltare a sfeclei de zahăr. Această fertilizare nu produce dezechilibru în nutriție și nu determină înrăutățirea însușirilor tehnologice ale sfedei de zahăr [1, 8].

Administrarea îngrășămintelor minerale prin stropirea plantelor. Se știe că îngrășămintele administrate solului, de multe ori nu pot fifolosite de plante din lipsa ploilor sau pot fi spălate în adîncime sau sătreacă în forme insolubile.Pentru a se preîntîmpina aceste neajunsuri s-a preconizat procedeul stropirii plantelor cu soluții de substanțe minerale nutritive.

Frunzele plantelor au capacitatea de a absorbi apa și diferitele substanțe, după cum o are fiecare celulă. Dacă se stropesc plantele cu soluții nutritive, substanțele din soluție pătrund prin epidermă si se răspîndesc în tot corpul plantei. Se folosesc în mare măsura fosforul, potasiul, azotul si chiar unele microelemente (bor, mangan) Stropirea plantelor se face în orele de dimineață sau de seară, cînd atmosfera este linistită. Pătrunderea elementelor din soluția nutritivă are loc în condiții optime dacă picăturile de soluție se mențin pe frunze pînă la o jumătate de oră. Stropirea plantelor se face cu pompe de mînă. Concentrația soluțiilor ce conțin azot, fosfor sau potasiu nu trebuie să depăsească limita de 1,5-2%. Dacă se folosesc concentrații mai mari se provoacă arsuri. Se pot folosi concentrații mai mari cînd stropirea se face din avion. Soluțiile de microelemente se folosesc în concentrații foarte slabe, sub 1 g la litrul de apă. Nutriția plantelor pe această cale, cunoscută sub numele ″nutrițieextraradiculară", dă rezultate bune. S-au obținut rezultate bune la sfecla de zahăr cu superfosfat si c1orura de potasiu. Pe lîngă sporuri de recoltă de 10% la rădăcini, s-a obținut și un spor de 1% a conținutului de zahăr [12].

CAPITOLUL IV. CONDIȚIILE NATURALE, MATERIAL ȘI METODE DE CERCETARE

Cercetările se efectuează în asolamentul de cîmp avînd un caracter staționar de lungă durată cu următoarea rotație a culturilor: borceag de primăvară – grîu de toamnă – sfeclă de zahăr – porumb pentru boabe – orz de primăvară – floarea soarelui.

Solul lotului experimental reprezintă cernoziom tipic, luto-argilos cu următoarea caracteristică agrochimică: humus: 4,7-4,1%; azot total: 0,24-0,26 %; fosfor: 0,12-0,13 %; potasiu: 1,20-1,40 %; pHH20 6,6-7,1. Îngrășămintele minerale se administrează în fiecare an sub lucrarea de bază a solului în doze corespunzătoare, doza de azot tehnic se administrează în 2 etape: ½ din toamnă și ½ primăvara devreme, ca nutriție suplimentară la grîul de toamnă. Amplasarea variantelor în spațiu este sistematică în 4 repetiții și 2 niveluri. Suprafața totală a parcelelor este de aproximativ 242 m2 (5,6 x 43,2 m). Recoltarea și evidența recoltei se efectuează mecanizat.

Pentru aprecierea eficienței acțiuni îngrășămintelor variantele cercetate se compară cu martorul nefertilizat. În scopul stabilirii acțiunii a diferitor raporturi de elemente nutritive, sa mărit doza îngrășămintelor cu azot pe fon de fosfor și potasiu.

Tabelul 4. Schema repartizării îngrășămintelor minerale în asolament, experiența 2

În tabelul 4 este indicată nu numai schema repartizării îngrășămintelor, dar și dozele de administrare a acestora. Variantele 2-4 ne permit să analizăm chiar influența fiecărui element în parte și cum acționează acesta asupra recoltei sfeclei de zahăr.

Condițiile meteorologice în anii de cercetare deviază, uneori chiar esențial, de la mediile multianuale ceea ce putem vedea în tabelele 7-8.

Din punct de vedere hidrometeorologic, anul agricol 2013-2014 s-a caracterizat prin abateri esențiale de la media multianuală atît după valorile temperaturilor, cît și după cele a precipitațiilor căzute pe teritoriul Republicii Moldova.

Conform datelor din tabelul 5 observăm că toamna anului 2013 din punct de vedere termic a fost abătută de la normă cu +12 o C. Datorită faptului că în luna Octombrie n-au căzut precipitații deloc, abaterea de la medie a regimului hidric pe sezonul de toamnă a anului 2013 este de -6,5 mm.

Sezonul de iarnă 2013-2014 a fost mai cald ca de obicei și cu deficit de precipitații. Temperatura medie a aerului pe întregul sezon a constituit -0,5 º С, cu +1,7 º С mai ridicată față de normă. Luna decembrie s-a caracterizat prin deficit de precipitații, și ca deobicei vremea a fost caldă. Primele 2 decade a lunii ianuarie au fost nemaipomenit de calde cu 5-6 o C mai ridicată față de valorile normei. În decursul decadei a treia a lunii ianuarie vremea brusc s-a răcit. Cantitatea de precipitații pe parcursul sezonului a constituit 64,6 mm ceea ce reprezintă doar 91 % din norma care se cuvine pentru perioada dată. Învelișul de zăpadă s-a stabilit în ultima decada lunii ianuarie și s-a menținut pînă în prima jumătate a lunii februarie.

Tabelul 5. Cantitatea de precipitații și temperatura aerului în anul agricol 2013-2014

Primăvara anului 2014 a fost foarte caldă și cu precipitații abundente. Temperatura medie a aerului pe parcursul sezonului de primăvară a constituit +11,8°С, fiind cu 2,4 ° С mai ridicată față de normă. Cantitatea de precipitații căzute, la fel a întrecut valorile mediei multianuale cu 18,3 mm. Sfecla de zahăr a fost semănată în decada a doua a lunii aprilie, și după cum vedem aceasta se caracterizează printr-un regim hidric foarte bun favorizînd astfel o încolțire normală și uniformă dînd posibilitatea valorificării potențialului biologic.

Sezonul de vară în anul 2014 a fost cald și cu precipitații. Temperatura medie a aerului pentru acest sezon a constituit +20,7 º С, fiind cu 0,6 º С mai ridicată față de normă. Cantitatea de precipitații căzute pe parcursul verii a fost aproape de normă și a constituit 94 % din normă. Aducem aminte că anume în această perioadă se începe creșterea în masă a rizocarpilor de sfeclă, iarăși condițiile climaterice favorizînd o dezvoltare bună a sfeclei.

Sezonul de toamnă a anului agricol 2014-2015 a fost mai cald cu 0,9 º С, la fel și regimul hidric a depășit media multianuală cu 22,7mm. Cele mai multe precipitații au căzut în luna noiembrie. Sezonul rece al anului, în comparație cu toamnă, a fost deficitar în precipitații -21,1 mm față de media multianuală pe cînd regimul termic a depășit media cu 2,9 º С.

Tabelul 6. Cantitatea de precipitații și temperatura aerului în anul agricol 2014-2015

Primăvara amului 2015, la fel ca și iarna s-a caracterizat prin deficitul de precipitații -32,2 mm și cu o creștere ușoară a temperaturilor de + 1,8 º С. Sfecla a fost semănată în a 2-a decadă a lunii aprilie, exact în perioada cănd s-au înregistra careva precipitații atmosferice. În ultima decadă a lunii aprilie n-au fost ploi, în schimb regimul termic a favorizat răsărirea uniformă a plantelor.

În timpul verii, semănăturile au avut de suferit nu numai din cauza lipsei precipitațiilor, dar și de temperaturi înalte, mai ales în luna august. Pe întreg sezonul de vară regimul termic a depășit media cu + 3,5 º С, iar cel hidric a suferit un deficit de -32,1 mm.

CAPITOLUL V. REZULTATE OBȚINUTE

Administrarea rațională a îngrășămintelor, este una din principalele metode de sporire a productivității sfeclei de zahăr. Doar îmbinînd doza optimă de îngrășăminte și respectarea legilor asolamentului, putem obține o recoltă înaltă atît cantitativ cît și calitativ.

Acțiunea îngrășămintelor minerale în diferite combinații și raporturi asupra productivității sfeclei de zahăr și a conținutului de zahăr este prezentată în tabelul 7. Rezultatele obținute demonstrează receptivitatea sfeclei de zahăr la aplicarea îngrășămintelor minerale. În anul agricol 2013-2014 culesul de rădăcini la sfecla de zahăr a fost spornic față de martorul nefertilizat, atingîndu-se un spor de producție de la 5,10 % pînă la 47,57 % față de martorul natural (tab. 7).

Tabelul 7. Eficacitatea îngrășămintelor minerale la cultura sfeclei de zahăr, anul 2014

Din datele acestui tabel observăm că cele mai mari sporuri s-au obținut de pe variantele 2 și 3. Sporul de producție îngrășămintelor minerale este de 8,27 t-ha și 9,76 t/ha respectiv. De menționat că creșterea productivității este invers proporțională cu conținutul de zahăr, deci majorarea productivității s-a soldat cu scăderea conținutului de zahăr cu cca 1,0 %, însă ambele variante au asigurat cel mai înalt cules de zahăr depășind martorul nefertilizat cu 33 % și 40 % respectiv. În acest an au adus un spor de recolta toate dozele de fertilizare. Un adaos de recolta mai modest, obținîndu-se pe varianta 8 cu doza înjumătățită de îngrășăminte minerale. Astfel în condiții de mediu favorabile, administrarea îngrășămintelor minerale permite creșterea recoltei față de martor. Cea mai mare influență asupra formarei recoltei în acest an a avut-o fosforul 30,8 %, urmat de potasiu 24,4%, apoi de azot 2,6% (tab.8). Ponderea celor trei elemente combinate este de 12,8 % pe cînd azotul îmbinat cu potasiu a avut o pondere de 47,6 % asupra formării recoltei.

Tabelul 8. Efectul elementelor de nutriție la formarea sporului și calității de producție a sfeclei de zahăr, anul 2014

Doza completă a îngrășămintelor minerale a asigurat un spor mai mic comparativ cu dozele incomplete, ceea ce ne demonstrează influența negativă a fiecărui element nutritiv luat în parte. Combinațiile elementelor NP și NK au avut cel mai mare impact asupra conținutul de zahăr -5,1 %.

Tabelul 9. Eficacitatea îngrășămintelor minerale la cultura sfeclei de zahăr, anul 2015

Din datele tabelului 9 observăm că recolta obținută în anul agricol 2014/2015 a fost destul de bună cu excepția variantei 3 care a dat o recoltă mai mică cu 0,40 t/ha decît martorul nefertilizat. Astfel s-au produs recolte mai mari față de martor pe celelalte variante studiate. Sporul obținut de la administrarea îngrășămintelor minerale variază de la +7,65 t/ha sau 29,74 % pînă la + 11,00 t/ha sau 42,76 % corespunzător. Cel mai mare cules de zahăr (6,80 t/ha) s-a produs pe varianta 4 unde se studiază combinația PK. Condițiile meteorologice din acest an, au fost favorabile pentru dezvoltarea plantelor și formarea recoltei anume în perioadele critice ale acestora. Îngrășămintele minerale administrate au înfluențat pozitiv formarea recoltei, mai ales pe varianta 4, unde se studiază influența îngrășămintelor lipsite de azot adică numai PK.

În anul 2015, o pondere pozitivă și destul de mare asupra formării recoltei o are fosforul 35,40 %. Combinația NPK a jucat un rol destul de mare în formarea recolte 35,40 %, pe cînd cel mai mult au înfluențat recolta îmbinarea fosforului și a potasiului avînd o pondere de 42,8 %. Asupra conținutului de zahăr, în acest an au influențat negativ absolut toate variantele studiate. Azotul a avut cea mai negativă influență asupra culesului de zahăr (-10,3 %). Cea mai reușită s-a dovedit a fi combinația PK (41,7 %).

Tabelul 10. Efectul elementelor de nutriție la formarea sporului de producție a sfeclei de zahăr, anul 2015

CAPITOLUL VI. EFICIENȚA ECONOMICĂ A APLICĂRII DIFERITOR SISTEME DE FERTILIZARE LA CULTURA SFECLEI DE ZAHĂR

Pentru a putea aprecia eficiența economică a aplicării îngrășămintelor minerale în asolament trebuie de luat în considerație sporul de recoltă obținut la aplicarea îngrășămintelor, venitul net la hectar, rentabilitatea aplicării îngrășămintelor, recuperarea de cheltuieli după aplicarea acestor îngrășăminte.

Pentru calcularea eficienței utilizării îngrășămintelor, drept bază servește sporul de recoltă.

Sporul de recoltă (SR) se calculează în felul următor:

SR= doza de NPK kg/ha s.a. *sporul de recoltă obținut de la 1 kg NPK.

Cheltuielile (E) făcute la aplicarea îngrășămintelor și cele legate de recoltarea, transportarea și depozitarea producției se calculează după formula:

E=Cî+Cp.s., unde:

Cî-toate cheltuielile legate de îngrășăminte;

Cp.s.- toate cheltuielile legate de producția suplimentară.

Recuperarea cheltuielilor (Rec), legate de aplicarea îngrășămintelor se determină în felul următor:

Rec=C/E, unde:

C – costul producției suplimentare;

E – cheltuielile legate de folosirea îngrășămintelor.

Venitul net (Vn) la aplicarea îngrășămintelor pe1 ha și pe întreaga suprafață se calculează după formula:

Vn=C-E, în care:

C – costul sporului de recoltă;

E – cheltuieli legate de folosirea îngrășămintelor.

Rentabilitatea (P) se calculează după formula:

P= (Vn/E)*100%

Odată cu administrarea îngrășămintelor, cresc și cheltuielile. De aceea este necesar de a calcula eficiența economică a diferitor doze de îngrășăminte. Dacă în final vom obține un venit economic cum se cuvine, înseamnă că munca și investițiile noastre au fost de folos [6]. În cazut în care nu vom obține venit în urma aplicării îngrășămintelor minerale, evident că aceste variante nu vor fi rentabile economic pentru producători.

În anul agricol 2013-2014, din punct de vedere economic, doar 2 variante din cele 8 studiate au asigurat un venit (tabelul 11). Cea mai bună rentabilitate a fost obținută pe varianta 3 N90K60 (36,67 %) ceea ce înseamnă că fiecare leu investit a adus 0,67 lei venit. Acesta este un indicator ce ne demonstrează că în condițiile scumpirii imputurilor chimice, producătorii au venituri din ce în ce mai mici. Necătînd la faptul că absolut pe toate variantele s-a obținut un spor de recoltă față de martorul nefertilizat, din punct de vedere economic, doar variantele 2 și 3 au adus venit. Nici majorarea dozelor de N și fosfor, nici micșorarea dozelor de NPK nu au avut succes din punct de vedere economic.

Tabelul 11. Eficacitatea economică a diferitor doze de fertilizare la cultura sfeclei de zahăr, 2014.

După obținerea rezultatelor am făcut concluzia că agricultura este destul de riscantă Conform datelor tabelului 12, în anul 2015 iarași avem o receptivitate bună a culturii sfeclei de zahăr la îngrășămintele minerale, însă nu la toate variantele investițiile au fost acoperite de venit. Doar variantele 2, 4 și 8 au asigurat un venit. Cea mai înaltă rentabilitate s-a înregistrat la varianta 4 P60K60 (52,58 %), unde fiecare leu investit a adus 0,53 lei venit. Chiar dacă toate ariantele studiate au asigurat un spor de producție, cu excepția variantei 3, rentabile s-au datorat a fi doar 3 din ele. Majorarea dozelor de N și P nu s-a soldat cu succes pe cînd micșorarea dozelor de îngrășăminte s-a bucurat de un venit de 878,38 lei/ha.

Tabelul 12 Eficacitatea economică a diferitor doze de fertilizare la cultura sfeclei de zahăr, 2015.

Concluzii:

Sfecla de zahăr reprezintă una din cele trei mai importante plante de cultură din Republica Moldova.

Atît premergatorul cît și sistemul de fertilizare influențează foarte mult asupra producției sfeclei de zahăr.

Cultivarea sfeclei de zahăr aduce un venit simțitor agricultorilor, mai ales în anii cu un regim hidric favorabil.

La administrarea îngrășămintelor trebuie să se țină cont și de condițiile meteorologice, pentru a o obține o eficiență cît mai mare.

În anul 2013/2014, datorită condițiilor hidrometeorologice favorabile, toate varinatele studiate au dat un spor semnificativ de producție.

În anul 2015 aplicarea sistemului mineral de fertilizare, la cultivarea sfeclei de zahăr, pe majoritatea variantelor a fost spornic.

În condițiile anului 2014, din punct de vedere economic au fost rentabile variantele 2 și 3, pe cînd în anul 2015, au asigurat o rentabilitate variatele 2, 4 și 8.

BIBLIOGRAFIE

Andrieș S. ș.a., „Recomandări privind aplicarea îngășămintelor pe diferite soluri în asolamentede cîmp în perioada postprivatizațională”, Chișinău 2001, 27 p.

Axinte M., Roman Gh.V., Borcean I., Muntean L.S.. Fitotehnie. Iași, Editura “Ion Ionescu de la Brad”, 2006. p. 12-65.

Bîlteanu Gh., Fitotehnie, vol I – Cereale și leguminoase pentru boabe, București. Editura Ceres, 1998.

Boincean B., Untilă I.P. Călăuza agricultorului. Chișinău, Cartea Moldovenească, 1990.364 p.

Lungu V. „Productivitatea culturilor agricole sub influența diferitor sisteme de fertilizare pe sol cenușiu de pădure” // Agricultura durabilă, inclusiv ecologică – realizări, probleme, perspective. Materiale conferinței internaționale științifico-practice. Bălți, presa universitară, 2007.

Mihailevschi M.V., Gumovschii A.T., ,,Cartea conducătorului brigăzii de câmp”, editura Cartea Moldovenească, Chișinău, 1989.

Moraru S. A. ,,Tratat de fitotehnie”. Ed. ,, Droftei” Iași, 1988. p. 89-92.

Nica L. „Acțiunea sistemului de fertilizare asupra productivității culturilor de cîmp în asolament, //Solul una din problemele principale ai secolului XXI. Lucrările conferinței internaționale științifico – practice. Editura Pontos. Chișinău, 2003. p. 272 – 273.

Perju V., Crivceanschi C., Boincean B. ,,Cultura sfeclei de zahăr”, îndrumar, Chișinău, 2002.

Revista “Știința agricolă”, nr. 1/2007. ISSN 1857-0003

Siminel V. ,, Producerea și studiul semințelor”, Tipografia Centrală, Chișinău 1999.

Stadnic S., “Modificarea proprietăților agrochimice a cernoziomului tipic sub influența folosirii de lungă durată a diferitor sisteme de fertilizare”, Agricultura Moldovei, nr 8. 2004.

Starodub V.Tehnologii în fitotehnie. Chișinău, 2008. ISBN 978-9975-64-121-0

Stănescu Z., Rizescu Gh., ,,Sfecla de zahăr” editura Ceres, București 1973.

Zamifirescu N. ″Tehnologie modernizată de fertilizare a sfelei de zahăr″,Tipotex. 2005.

Наконечная З. И. “Удобрения и урожай полевых культур” Кишинев “Картя молдовеняскэ” 1981.

Смирнов П. М., Муравин Э. А. “Агрохимия” Москва “Колос” 1984.

Cовременное состояние и перспективы инновационного развития сельского хозяйства. Eco-TIRAS, Тирасполь ,2015. 568с. ISBN 978-9975-53-552-6

Загорча КЛ., “Оптимизациа системы удобрения в полевых севооборотах”. Кишинев “Штийнца” 1990.

http://www.agrimedia.ro/articole/tehnologia-de-cultura-a-sfeclei-de-zahar

DECLARAȚIE PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnatul Ciobanu Ion, absolvent a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Facultatea Științe Reale, Economice și ale Mediului, specialitatea Agronomieie, înscris la examenul de licență declar pe propria răspundere că lucrarea de față este rezultatul muncii mele, pe baza cercetărilor mele și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate si indicate, conform normelor etice, în note și în bibliografii.

Declar că nu am folosit în mod tăcit sau ilegal munca altora și că nici o parte din lucrare nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale altcuiva, persoană fizică sau juridică.

Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vre-unei instituții de învățămînt superior în vederea obținerii unui grad sau titlu științific ori didactic.

Data _________________

Semnătura ______________