Influența Asolamentului ȘI Culturii Permanente Asupra Productivității Porumbului Pentru Boabe

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLȚI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE REALE, ECONOMICE ȘI ALE MEDIULUI

CATEDRA DE ȘTIINȚE ALE NATURII ȘI AGROECOLOGIE

INFLUENȚA ASOLAMENTULUI ȘI

CULTURII PERMANENTE ASUPRA PRODUCTIVITĂȚII PORUMBULUI PENTRU BOABE

TEZĂ DE LICENȚĂ ÎN ȘTIINȚE AGRICOLE

Autor:

Studentul grupei AG41Z

Vasile ȘALARU

______________

Conducător științific:

Marina ILUȘCA

Drd., as.univ.

_____________

BĂLȚI, 2016

Controlată:

Data ___________________

Conducător științific:____________, (titlul științific)

__________________

(semnătura)

Adnotare

Aprobată

și recomandată pentru susținere

la ședința Catedrei de ________________________

Proces verbal nr. ______ din __________

Șeful catedrei __________________________

dr., conf. univ. ____________

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Porumbul este una dintre cele mai însemnate plante de cultură. Ocupă primul loc între cereale în ce privește recoltele la hectar. Din întreaga cantitate produsă pe glob 2/3 din boabe servesc ca furaj pentru animale; cealaltă parte este folosită în scopuri alimentare și tehnice. Boabele de porumb conțin în medie: 13,5% apă; 10% proteine; 70,7% glucide (din care 61% amidon); 4% grăsimi; 1,4% săruri minerale. Boabele conțin vitaminele B1 B2 și E, în proporție mai mare provitamina A; vitamina C lipsește. Pentru alimentația omului din porumb se prepară: făină, fulgi de porumb, lapte artificial, bere, înlocuitor de cafea, amidon, glucoză, medicamente etc. Din ciocălăi se obțin: furfurol, nutrețuri pentru rumegătoare, săpunuri, vitamine [5].

Porumbul are și o mare importanță agrotehnică: rezistă bine la secetă și căldură, are puține boli și puțini dăunători; suportă monocultura; fiind o cultură prășitoare, contribuie la combaterea buruienilor și dăunătorilor agricoli; constituie o bună premergătoare pentru foarte multe plante; valorifică foarte bine îngrășămintele organice și minerale etc. [7, 13, 22].

Una din particularitățile biologice importante ale porumbului o constituie pretențiile reduse față de planta premergătoare și faptul că poate fi cultivat mai mulți ani pe același teren fără să se manifeste fenomenul de oboseală a solului. În rotația culturilor, porumbul poate urma după o gamă variată de premergătoare din grupa culturilor timpurii, precum și după cele care se recoltează târziu. Cele mai bune premergătoare pentru porumb sunt cerealele de toamnă și tutunul; mai puțin indicată e sfecla de zahăr, care întrebuințează multă apă și extrage un șir de microelemente, în special zinc, necesar pentru creșterea și dezvoltarea porumbului [12, 23].

Asolamentul este una din cele mai importante măsuri agrotehnice pentru sporirea producției agricole, dar și cea mai ieftină. Odată cu creșterea numărului de plante introduse în rotație cresc și însușirile de productivitate ale plantelor cultivate. Astfel, în cultura de porumb, cu toate că această plantă este mai puțin pretențioasă față de rotație decât grâul, se obțin sporuri de producție prin introducerea acesteia în asolament [5, 12].

Cultivarea porumbului în rotație asigură obținerea unor diferențe importante în producția de boabe (10-30%), diferențe determinate de biologia premergătoarelor și de condițiile climatice din anul de cultură [12].

Utilizarea pe scară largă a îngrășămintelor în cultura porumbului a determinat creșterea însemnată a producției pe unitatea de suprafață și a creat posibilitatea extinderii suprafețelor atât prin monocultură cât și pe terenuri cu fertilitate redusă. Porumbul este una din plantele agricole care reacționează foarte bine atât la îngrășămintele organice cât și la cele minerale [7].

Porumbul la boabe reacționează cu mult mai slab la fertilizare în asolament comparativ cu influența fertilizării solului în cultura permanentă. Concomitent sporul de producție de la asolament comparativ cu cultura permanentă pe fond nefertilizat este echivalent cu sporul de producție de la fertilizare în cultura permanentă. Fertilizarea în asolament reduce considerabil influența pozitivă a asolamentului comparativ cu cultura permanentă [10].

Scopul cercetărilor constă în studierea influenței cultivării porumbului pentru boabe în asolamentul și cultura permanentă asupra producției de boabe și stării fitosanitare a semănăturilor.

Pentru atingerea acestui scop au fost trasate următoarele obiective:

studierea literaturii de specialitate privind importanța culturii, particularitățile biologice și ecologice a porumbului pentru boabe, precum și a elementelor importante din tehnologia de cultivare;

determinarea influenței asolamentului și fertilizării asupra productivității porumbului pentru boabe;

determinarea rolului asolamentului în ameliorarea stării fitosanitare a semănăturilor de porumb.

Structura tezei. Teza include: introducere, 3 capitole, concluzii și bibliografie. Lucrarea cuprinde 10 figuri și 3 tabele incluse direct în text. Bibliografia cuprinde 25 de surse. Volumul total al lucrării constituie 33 de pagini.

Capitolul I. bIOLOGIA ȘI ECOLOGIA Porumbului pentru boabe

1.1. Importanța culturii

Porumbul pentru boabe este întrebuințat pe larg în alimentație, ca furaj și în calitate de materie primă în industria spirtului, amidonului, dextrinei și celulozei [22].

Boabele de porumb se utilizează pe scară largă în alimentația oamenilor, în industrie și în furajarea animalelor. Valoarea nutritivă a 1 kg de boabe de porumb constituie 1,34 unități nutritive și conține 78 g de proteină digestibilă. Albumina porumbului este săracă în aminoacizi nesubstituiți (lizină și triptofan) și bogată în zeină, nesemnificativă pentru furajare. Boabele de porumb zaharat se consumă ca porumb fiert sau în formă conservată. Un kg de boabe de porumb zaharat se obține din 3 kg de boabe de porumb obișnuit. Boabele de porumb sunt consumate și ca floricele sau cocoșei Din germenii de porumb se extrage ulei de foarte bună calitate, întrebuințat în alimentația dietetică. Din 100 kg de boabe se pot obține: 77 kg de făină, 63 kg de amidon, 71 kg de glucoză sau 44 l de alcool; din embrioni – 1,8-2,7 l ulei și 3,6 kg turte [7, 13, 22].

Făina de porumb se folosește la prepararea produselor de cofetărie și în panificație ca adaos la făina de grâu; se consumă și ca mămăligă. Din strujeni se fabrică hârtie, celuloză, lemn artificial, rășină artificială. Ciocălăii se întrebuințează la fabricarea linoleumului, plutei artificiale, a cleiului. Pănușile se utilizează ca ambalaj și la împletituri. Stilul și stigmatele se folosesc în medicină [22].

Porumbul are și o mare importanță agrotehnică: rezistă bine la secetă și căldură, are puține boli și puțini dăunători; suportă monocultura; fiind o cultură prășitoare, contribuie la combaterea buruienilor și dăunătorilor agricoli; constituie o bună premergătoare pentru foarte multe plante; valorifică foarte bine îngrășămintele organice și minerale etc. [7, 13, 22].

1.2. Particularitățile morfologice și biologice

Rădăcina. Sistemul radicular al porumbului este foarte puternic, fasciculat cu numeroase ramificații, care cuprinde, după durata activității, trei categorii distincte de rădăcini: primare, coronare sau permanente și adventive sau aeriene [13].

Porumbul este o plantă ierboasă anuală cu germinare unipolară. Embrionul dezvoltă o singură rădăcină, care crește foarte repede în adâncime. Din mezocotilul embrionului pornesc 3-7 rădăcini adventive seminale. Împreună cu rădăcina embrionară, acestea formează sistemul radicular „temporar” al plantei. La câteva zile după ce răsare, planta formează în sol, la adâncime mică, primul nod tulpinal (fig.1.1). Distanța dintre sămânță și primul nod variază în funcție de adâncimea de semănat. Apoi, planta formează pe tulpină, în sol, mai multe noduri succesive (apropiate mult între ele) și internoduri scurte, care creează impresia unui singur nod [7, 13, 22].

Fig.1.1. Germinația seminței de porumb și creșterea plantei [7]:

a – rădăcina embrionară (primară); b – rădăcini adventive seminale; c – rădăcini adventive propriu-zise;

d – coleoptil; e – plumula; f – planta cu primele frunzulițe; g – nod tulpinal

Numărul de noduri formate în sol este specific soiului sau hibridului, variind între 6 și 10. Din fiecare nod subteran se dezvoltă 8-16 și chiar 20 de rădăcini (numite rădăcini adventive) propriu-zise ale porumbului sau rădăcini permanente. Între numărul de noduri subterane și durata perioadei de vegetație a porumbului există o relație determinată. Cu cât e mai mare numărul de noduri, cu atât perioada de vegetație a soiurilor sau hibrizilor este mai lungă. Nodurile 2-3 de la suprafață formează rădăcini adventive aeriene, care îndeplinesc funcția de absorbție și susținere. În prima perioadă de vegetație, la o temperatură favorabilă a solului, rădăcinile cresc cu viteza de 5-6 cm pe zi [22].

Tulpina porumbului (fig.1.2) este viguroasă, dreaptă, plină cu parenchim medular pe toată lungimea și formată din 8-12 internoduri, variază mult ca înălțime: de la 60 cm la 500 cm. Formele de porumb cu perioada de vegetație scurtă au tulpina mai scundă decât formele semitardive sau tardive. Hibrizii mai tardivi au un număr mai mare de noduri supraterestre, dar și de noduri subterane [3, 13, 23].

Înfrățirea se manifestă într-o măsură mult mai mică decât la alte cereale. Lăstarii laterali sau frații pornesc din nodurile tulpinii de la suprafața solului. Cea mai redusă cantitate de lăstărire o au formele ce aparțin porumbului „dinte de cal” și cea mai dezvoltată – cele ce aparțin porumbului zaharat [23].

Frunzele sunt late, mari, dispuse alternativ pe 2 rânduri, pornind câte una de la fiecare nod. Pe fața interioară, limbul este glabru, iar pe fața superioară, pubescent, păros. Plantele cu frunzele înguste, care cresc sub unghi ascuțit în raport cu tulpina, sunt mai fecunde, fiindcă se umbresc mai puțin una pe alta. Frunzele de porumb fără ligulă formează cu tulpina un unghi de aproximativ 10°, în timp ce frunzele cu ligulă sunt dispuse aproape orizontal. Cu cât e mai mare numărul de frunze, cu atât mai mare va fi perioada cuprinsă între răsărirea plantei și apariția paniculului [22].

Formarea frunzelor. Ritmul de creștere cel mai accentuat al suprafeței foliare la porumb se înregistrează la cca 35 zile după răsărit, adică din momentul începerii alungirii intensive a internodiilor, prin apariția de frunze noi și prin dezvoltarea acestora. Dinamica suprafeței foliare înregistrează un maximum după înflorire. În continuare suprafața foliară descrește, datorită în primul rând ieșirii din funcțiune a frunzelor aflate pe treimea inferioară a tulpinii. Durata activității unei frunze de porumb depinde de etapa în care s-a format. Primele frunze au activitate mai scurtă și ele joacă un rol de mare importanță pentru primele etape în organogeneza porumbului. Următoarele frunze au o durată foarte lungă, o suprafață de asimilație mare și ele joacă rolul de bază în evoluția procesului de formare a recoltei [7].

Inflorescența. Porumbul este o plantă unisexuat monoică. Florile mascule și femele se găsesc grupate în inflorescențe diferite situate pe aceeași tulpină. Florile mascule sunt grupate într-o inflorescență terminală de tip panicul (fig.1.3), iar cele femele sunt grupate în inflorescențe de tip spadice (fig.1.4), protejate de frunze modificate (pănuși) situate la subsuoara frunzelor [3, 15].

Paniculul este compus dintr-un ax principal pe care se prind 10-40 ramificații laterale. Pe toată lungimea axului principal și a ramificațiilor laterale ale paniculului sunt inserate spiculețele, grupate câte 2 la un loc; pe ramurile laterale acestea sunt așezate în 2 rânduri, iar pe axul principal – în mai multe. Fiecare spiculeț prezintă 2 flori: floarea are 3 stamine cu antere, în care se află polen de culoare galbenă-aurie [14, 22].

Spadixul (știuletele) este format dintr-un rahis îngroșat, prins de tulpină printr-un peduncul (de 3-10 cm lungime și 1-2 cm grosime), îmbrăcat în pănuși, care reprezintă tecile unei frunze modificate. Pe rahisul știuletelui (numit ciocălău), spiculețele sunt dispuse în rânduri verticale. Fiecare spiculeț are 2 flori: una superioară, fertilă, și alta inferioară, sterilă. Glumele și paleele sunt scurte, așezate la baza bobului matur [14, 22].

Înflorirea. În momentul înfloririi, filamentele se alungesc, motiv din care anterele ies afară din floare, depășind cu mult glumele și paleele. Planta produce o cantitate maximă de polen a treia zi de la începutul înfloririi, eliberarea maximă de polen producându-se între orele 7.30 și 9.00. Inflorescența masculină apare înaintea celei feminine, deschiderea anterelor se produce cu 5-7 zile înainte să înflorească florile feminine. Polenul își păstrează viabilitatea timp de 1-2 zile. Pe timp uscat, polenul căzut dimineața nu mai este viabil în orele de după amiază; pe timp umed, viabilitatea polenului scuturat se păstrează circa 24 de ore [23].

Fructul este o cariopsă (fig.1.5) și prezintă o variabilitate foarte mare privind dimensiunile, greutatea, forma și culoarea. Pericarpul reprezintă 7-10%, endospermul 80-87%, iar embrionul 10-12%. MMB variază între 40-1100 g, frecvent 200-400 g, iar MH este de 72-88 kg [13, 15].

Fig.1.5. Bobul de porumb văzut dintr-o parte (A) și în cele două secțiuni verticale (B) [13]

Forma și mărimea boabelor variază chiar pe același știulete. Sunt mai mici boabele dinspre vârf și mai neregulate ca formă boabele dinspre bază. Culoarea bobului rezultă din suprapunerea culorilor proprii ale pericarpului, stratului aleuronic și endospermului. Uneori, pe același știulete de porumb se întâlnesc boabe ce se abat mult din punctul de vedere al culorii de la culoarea specifică soiului. Aceste abateri, numite xenii, sunt determinate de transmiterea unor caractere ale plantei-tată chiar în anul încrucișării (F0). Consistența bobului, caracterul suprafeței, culoarea și forma sunt mult folosite în sistematica porumbului [7].

Formarea fructului și coacerea durează 50-60 zile. Fructul (embrionul și endospermul) se formează în 20-30 zile, apoi urmează coacerea în lapte (cca 10 zile), coacerea în galben sau ceară (10-15 zile) și coacerea completă când apa în bob este sub 30% și plantele aproape uscate sau chiar uscate [14].

1.3. Particularitățile ecologice

Cerințele față de lumină. Porumbul fiind o cultură de zi scurtă, înaintează cerințe sporite față de lumină. Regimul de lumină se reglează prin alegerea densității plantelor la hectar. Înflorește mai repede atunci când ziua durează 9-8 ore. Insuficiența luminii, ca rezultat al umbririi porumbului de către buruieni sau al semănatului prea des, conduce la diminuarea suprafeței foliare, reducând producția [5, 23].

Cerințe față de temperatură. Porumbul este o cultură termofilă. Temperatura optimă pentru creșterea și dezvoltarea plantelor oscilează între 20-23°C. Această cultură suportă prost schimbările bruște de temperatură. La temperatura aerului de 15-18°C porumbul răsare peste 8-10 zile după semănat, iar la temperatura de 10-12°C peste 18-20 zile. Dacă temperatura este de 21°C, iar solul asigurat cu umezeală, plantele de porumb răsar peste 5-6 zile [5].

Cerințe față de umiditate. Porumbul este o plantă mezofilă, rezistentă la secetă, particularitate asigurată de sistemul radicular bine dezvoltat și de capacitatea plantei de a se adapta la condiții de secetă prin reducerea suprafeței de asimilație. Consumul de apă în perioada de vegetație constituie 3500-4000 t/ha. Pentru germinare, boabele de porumb absorb o cantitate de apă egală cu 27-34% din greutatea lor. Pentru a forma 1 t de boabe, porumbul consumă cca 800 t de apă. Este sensibil la secetă cu 10 zile până la apariția paniculului și 20 zile de la începutul înfloritului – considerată și perioadă critică pentru apă a porumbului. Dacă în perioada cuprinsă între apariția celei de-a opta frunze și apariția panicului umiditatea este moderată, iar de la apariția paniculului și după – scăzută, producția de porumb se reduce la jumătate [23].

Cerințe față de sol. Porumbul crește bine și asigură producții pe soluri curate de buruieni, cu textură medie, strat de humus adânc, reacție neutră a solului, pH – 6,5-7,0. Porumbul nu rezistă pe soluri sărate, înmlăștinite, cu pH mai mic de 5. Cele mai potrivite pentru porumb sunt cernoziomurile levigate și solurile aluviale ușoare (nisipo-lutoase și luto-nisipoase) [23].

1.4. Sistematica și hibrizii

Porumbul face parte din familia Poaceae, subfamilia Panicoidae, tribul Maydeae, specia Zea Mays L. (n=10 cromozomi). Din tribul Maydeae fac parte și genurile Teosinte și Tripsacum [22].

Specia cultivată Zea mays L. a fost împărțită inițial în mai multe subspecii, care în accepțiunea ulterioară au fost denumite convarietăți (fig.1.6), deosebite după forma și consistența endospermului [13, 22]:

Z. M. indurata – porumb cornos, cu boabe tari, lucioase; cu textură cornoasă în cea mai mare parte a endospermului; cu o cantitate foarte mică de strat amidonos în jurul embrionului; boabele conțin 65-83% amidon și 7,7-14,5% proteine. Include și forme cu boabe mari și cu boabe mici, rezistente la frig și secetă. Se utilizează în alimentație: la prepararea făinii și ca furaj.

Z. M. indentata sau porumbul dentiform. Se caracterizează prin endosperm cornos repartizat în părțile laterale ale bobului, textura făinoasă ocupând partea de mijloc și cea superioară. La uscare, partea făinoasă se contractă, formând pe partea superioară a bobului o depresiune asemănătoare cu mișuna dintelui de cal, fapt ce a determinat denumirea subspeciei. Suprafața bobului conține încrețituri. Boabele conțin 68-76% amidon și 8-13% proteine. Este cea mai răspândită subspecie de porumb cultivată în Republica Moldova.

Fig.1.6. Convarietăți de porumb [13]:

1 – Z. m. indurata; 2 – Z. m. identata; 3 – Z. m. aorista; 4 – Z. m. everta; 5 – Z. m. rigoza;

a – boabe văzute dorsal; b – vîrful boabelor; c – secțiune longitudinală prin boabe

Z. M. amylaceae – porumbul amidonos. Are bobul rotund, cu suprafață mată; este lipsit de endosperm cornos sau acesta prezintă un strat cornos foarte subțire; endospermul făinos este format din grăuncioare sferice de amidon, între care se atestă puțină proteină; are rădăcini adventive slab dezvoltate; capacitate înaltă de înfrățire; din cauza higroscopicității mari, boabele lui se usucă încet și se păstrează prost: conțin 71,5-82,7% amidon și 6,9-12,2% substanțe proteice. Datorită embrionului mare, bogat în substanțe grase, acest porumb este foarte important pentru industria alcoolului, a amidonului și glucozei.

Z. M. everta – porumbul pentru floricele. Are bobul relativ mic, cu endosperm cornos, puternic dezvoltat; este lipsit de endosperm făinos, dar dacă și există, acesta se află lângă embrion. Când boabele sunt puse la prăjit, apa din grăuncioarele de amidon se evaporă rapid, iar vaporii presează asupra învelișului și-l sfârtecă, rezultând așa-zisele floricele sau cocoșei. După forma bobului, această subspecie se împarte în 2 grupuri: 1) orizat, cu boabe restrate în partea coronară și 2) perlat, cu boabe rotunde în partea coronară; bobul conține 62-72% amidon și 10-14,6% substanțe proteice. Se folosește la prepararea crupelor și floricelelor. Porumbul everta formează mulți știuleți și are capacitate înaltă de lăstărire. Se cultivă din timpuri străvechi. Se consideră că a fost primul tip de porumb cultivat.

Z. M. saccharata – porumbul zaharat. În partea coronară și din flancuri, bobul este zbârcit și umplut cu endosperm cornos; conține foarte puțin amidon (32%) și 32% amilodextrină, 18-20% substanțe proteice și 8-9% grăsimi. Se folosește în alimentație sub formă de boabe proaspete, fierte și conservate.

Z. M. ceratina – porumbul ceros. Stratul exterior al endospermului este dur, asemănător cu ceara, motiv din care suprafața bobului este mată, proprietate care îl diferențiază de porumbul cornos.

Z. M. tunicata – porumbul îmbrăcat. Se caracterizează printr-o creștere excesivă a glumelor, ce ajung să acopere complet boabele. Este cel mai vechi porumb atestat.

Z. M. amylea-saccharata – porumbul amidonos-zaharat. Este o subspecie intermediară, cu particularități specifice formei amylaceae și formei saccharata: boabele lui sunt zaharate în partea coronară și amidonoase în partea inferioară.

Producerea seminței hibride. Particularitățile porumbului hibrid sunt determinate de fenomenul biologic cunoscut sub denumirea de vigoare hibridă sau heterozis. Grație acestui fenomen, organismele hibride au o vitalitate și productivitate mai mare decât părinții lor.

În funcție de formele inițiale de porumb, hibrizii au fost sistematizați în câteva tipuri:

Hibrizi simpli între soiuri, obținuți prin încrucișarea a 2 soiuri.

Hibrizi simpli între linii consangvinizate, obținuți prin încrucișarea a 2 linii consangvinizate.

Hibrizi simpli între soiuri și linii consangvinizate, obținuți prin încrucișarea unui soi cu o linie.

Hibrizi dubli, obținuți prin încrucișarea a 2 hibrizi simpli.

Hibrizi triliniari, obținuți prin încrucișarea unui hibrid simplu cu o linie consangvinizată.

Capitolul II. Elementele Tehnologiei de cultivare a culturii

2.1. Amplasarea culturii în asolament

Porumbul nu manifestă pretenții față de planta premergătoare, dar asigură producții mai mari după culturile care lasă terenul liber de buruieni, asigurat cu apă și elemente de nutriție. Important este ca după orice premergătoare, arăturile de bază să se execute toamna [21, 22].

Cele mai bune premergătoare pentru porumb sunt cerealele de toamnă și tutunul; mai puțin indicată e sfecla de zahăr, care întrebuințează multă apă și extrage un șir de microelemente, în special zinc, necesar pentru creșterea și dezvoltarea porumbului. Chiar și în cazul aplicării macro- și microelementelor, acest premergător oricum asigură producții scăzute [1, 23].

Se poate semăna chiar porumb după porumb în sistem gospodăresc, dar această variantă nu este recomandată în general, iar în sistem ecologic este categoric interzisă. Practicarea monoculturii de porumb conduce la compactarea solului, înrăutățirea însușirilor fizice ale solului, creșterea gradului de îmburuienare, înmulțirea dăunătorilor și bolilor specifice (sfredelitorul, gărgărița frunzelor, fuzarioza etc.). Aceste neajunsuri impun măsuri suplimentare de protecție a culturilor și cheltuieli suplimentare cu lucrările solului. Pe terenurile în pantă monocultura de porumb amplifică considerabil procesul de eroziune [21, 22].

La rândul său, este un bun premergător și pentru culturile de primăvară, deoarece, fiind o prășitoare, contribuie la distrugerea buruienilor și la afânarea solului; datorită îngrășămintelor chimice și a celor organice ce i se aplică, lasă solul în stare bună de fertilitate [23].

2.2. Fertilizarea

Porumbul este una din cele mai productive plante agricole cultivate la noi, dar, pentru a realiza producții de calitate, are nevoie de cantități mari de substanțe nutritive. Utilizarea pe scară largă a îngrășămintelor în cultura porumbului a determinat creșterea însemnată a producției pe unitatea de suprafață și a creat posibilitatea extinderii suprafețelor atât prin monocultură cât și pe terenuri cu fertilitate redusă. Porumbul este una din plantele agricole care reacționează foarte bine atât la îngrășămintele organice cât și la cele minerale [7, 13].

Planta de porumb este o mare consumatoare de azot și potasiu. Pentru formarea unei tone de boabe și a cantității respective de masă vegetală, hibrizii de porumb înalt productivi extrag din sol 23-28 kg de azot, 10-14 kg de fosfor și 23-25 kg de potasiu. Cantitatea de substanțe necesare pentru formarea recoltelor înalte de porumb se asigură prin încorporarea în sol a îngrășămintelor organice și minerale [24].

Ritmul absorbției substanțelor nutritive este redat în fig.2.1. Este evident că cea mai mare parte din elementele nutritive se consumă de către planta de porumb până la începutul formării bobului. Spre jumătatea lunii august, când cantitatea de substanță uscată se ridică la 70% din cantitatea totală acumulată, consumul de azot înregistrează 88%, cel de fosfor 74%, iar cel de potasiu 100% din consumul total. În perioada formării boabelor, porumbul utilizează din mediul nutritiv numai 12% din consumul total de azot și numai 26% din cel de fosfor. Astfel, cea mai mare parte din elementele NPK ce se acumulează în bob provin din plantă, din acumulările anterioare [7].

Fig.2.1. Ritmul de absorbție a elementelor nutritive la porumb [7]

Cele mai importante pentru alimentarea porumbului sunt perioadele care includ [22]:

Formarea primelor 5-7 frunze, când se pune temelia organelor generative ale plantei. În acest timp, insuficiența de hrană conduce la micșorarea numărului și dimensiunii știuleților.

Apariția paniculului, când se atestă o creștere intensivă a tuturor organelor porumbului și o absorbție intensivă a substanțelor nutritive. Perioada durează 20 de zile și epuizează ½ din cantitatea de substanțe nutritive.

Norma de NPK se stabilește în dependență de tipul și subtipul de sol, indicii agrochimici si solului și de nivelul recoltei scontate. Ar fi bine ca norma de azot să se stabilească în funcție de rezerva de nitrați în stratul de sol 0-100 cm primăvara înainte de semănat. Astfel, obținerea unei recolte de 6,0-6,5 t/ha, având o rezervă de nitrați de 40 kg/ha în stratul de sol 0-100 cm, norma de azot va constitui 110 kg, la 60 kg/ha – 70 kg, la 80 kg/ha – 30 kg/ha azot. La cantitatea de 120-140 kg/ha de azot nitrat îngrășămintele cu azot nu se recomandă de aplicat [20].

Pentru prevenirea pierderilor și evitarea poluării mediului îngrășămintele cu azot se recomandă să fie administrate primăvara, încorporându-le cât mai operativ, concomitent cu afânarea solului înainte de semănat. În cazul necesității aplicării unor doze sporite de îngrășăminte azotoase (peste 120 kg/ha s.a.), ele vor fi introduse fracționat: o parte înaintea semănatului, iar cealaltă la fertilizarea suplimentară a solului în perioada de vegetație în cadrul lucrării intervalelor dintre rânduri cu ajutorul cultivatoarelor-alimentatoare de plante. Fertilizările suplimentare în timpul vegetației plantelor cu doze de N45 se efectuează și în cazurile în care până la semănat îngrășămintele cu azot au fost introduse în cantități insuficiente [24].

Pe solurile cu un conținut scăzut și foarte scăzut de fosfor mobil (până la 1,5 mg în 100 g de sol după Macighin) se recomandă îngrășăminte cu fosfor în normă de P150. Pentru solurile cu asigurare moderată se recomandă normă P90. Pentru atingerea nivelului optim necesar de fosfor mobil în cernoziomurile levigate și tipice pentru porumb (3,2-4,5 mg în 100 g de sol) este suficient de aplicat anual norma de P90. Pe cernoziomurile obișnuite și carbonatice este suficientă norma de P60 deoarece nivelurile optime de fosfor mobil pentru aceste soluri sunt de 2,5-3,5 mg în 100 g de sol [20].

Îngrășămintele cu potasiu se vor aplica, cu prioritate, pe solurile ușoare, cu un conținut sub 18,0 mg K2O/100 g sol, în doze de 60-80 kg K2O. Doza de potasiu se va reduce cu câte 3 kg K2O pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicată pentru cultura respectivă [24].

O eficiență maximă se obține prin încorporarea îngrășămintelor cu fosfor și potasiu la lucrarea de bază a solului [20].

Gunoiul de grajd administrat la porumb asigură un efect mai înalt decât la culturile păioase, îndeosebi pe sol cu fertilitate scăzută. Gunoiul de grajd trebuie să fie semifermentat, pentru excluderea pătrunderii în sol a semințelor de buruieni aflate în el. Doza medie a fracției solide a gunoiului de grajd, provenit de la bovine, trebuie să fie de 40-60 t/ha; a găinațului de pasăre solid de 14-20 t/ha, a sedimentului apelor reziduale sau a composturilor pe baza lui de 40-60 t/ha [20, 24].

Cea mai mare eficiență, în condițiile unei asigurări medii cu îngrășăminte, se obține în cazul în care gunoiul de grajd este folosit împreună cu îngrășămintele minerale [20].

Cercetările efectuate în cadrul asolamentului de cîmp compus din 6 sole, cu caracter staționar de lungă durată din cadrul ICCC „Selecția”, mărturisesc că îngrășămintele folosite sistematic ameliorează regimurile nutritiv și hidric a cernoziomului tipic, influențează nutriția plantelor și contribuie la creșterea recoltelor plantelor în cadrul asolamentului. Aplicarea sistematică a îngrășămintelor nu duce la agravarea serioasă a stării ecologice a mediului ambiant, ci, dimpotrivă, asigură funcționarea benefică a agrosistemului cu creșterea productivității culturii în parte și a asolamentului în întregime [16].

Porumbul pentru boabe pe parcursul anilor 1991-2014 (tab.2.1), fertilizat cu NPK1, NPK2, NPK3, comparativ cu alte culturi, a adus o producție suplimentară de boabe relativ modestă [16].

Tabelul 2.1. Influența îngrășămintelor aplicate în cadrul sistemelor de fertilizare asupra productivității porumbului pentru boabe pe cernoziom tipic (media pe 4 repetiții (IV-V-VI-VII) din stepa Bălțului, [16]

Pe martor, recolta medie de boabe a constituit 6,65 t/ha. La aplicarea NPK1, NPK2, NPK3 producția de boabe a sporit cu 5,4; 9,5; 6,0% corespunzător. Pe fond de 15 t/ha gunoi de grajd efectul comun a constituit 11,3; 6,8; 6,0 corespunzător, asigurând astfel o recoltă medie totală de cca 7,05-7,40 t/ha. Astfel, aplicarea în comun a îngrășămintelor minerale cu cele organice contribuie la majorarea productivității culturii [16].

O rezervă importantă în sporirea recoltei de boabe constituie hrănirea echilibrată a plantelor cu macro și microelemente. Necesarul plantelor în zinc, mangan, bor, molibden și alte microelemente se mărește până la asigurarea normală a porumbului cu elemente nutritive de bază [20].

2.3. Lucrarea solului

În cultura porumbului, lucrările solului cuprind: lucrările de bază (arătura), nivelarea, pregătirea patului germinativ și lucrările după semănat pentru întreținerea culturii. Lucrările solului trebuie să asigure afânarea în adâncime pentru crearea unui regim aer-hidric prielnic creșterii rădăcinilor în profunzime și a activității microorganismelor, nivelarea solului la suprafață, mărunțirea bulgărilor, distrugerea buruienilor, încorporarea resturilor vegetale, mărunțirea solului la suprafață pentru crearea condițiilor optime încolțirii și răsăririi porumbului [14].

Înainte de aratul de toamnă solul se pregătește în mod diferențiat în funcție de planta premergătoare. După culturile recoltate timpuriu, câmpul se lucrează cu discuitorul LDG-10 sau cu grapa cu discuri BD-10 la adâncimea de 6-8 cm. După culturile cu tulpină înaltă recoltate târziu, câmpul se discuiește de 2 ori cu grapele grele BDT-7, apoi se ară [5].

După premergătoare timpurii se execută arătura de bază la 20-25 cm adâncimea pe terenurile mai ușoare și la 25-30 cm pe terenurile mijlocii și grele, cu plugul în agregat cu grapa stelată. Până în toamnă terenul se menține afânat și curat de buruieni, prin lucrări cu grapele cu discuri. Efectuarea a două arături, vara la 20 cm adâncime, și toamna la 30 cm, nu se justifică prin sporurile de producție obținute [21].

Lucrările solului din primăvară asigură calitatea semănatului, încolțirea și răsărirea porumbului. Dacă terenul este nivelat, neîmburuienat și fără resturi vegetale la suprafață, solul se va lucra în preziua semănatului cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți. Lucrările de pregătire a solului pentru semănat (cultivația, boronitul, introducerea erbicidelor) se vor efectua în agregate, pentru a evita trecerea repetată pe teren [5, 21].

2.4. Sămânța și semănatul

Sămânța trebuie să aibă puritatea minimă de 98% și germinația minimă 90%. Pentru a fi protejate de boli, ferite de mucezire, ocrotite de tăciunele comun, tăciunele prăfos, putregaiul fibros, bolile știuleților, semințele de porumb trebuie tratate cu fungicide precum Vincit minima SC – 1,5 l/ha (maxim), Gold 035 FS – 3 kg/t, Raxil 060 FS – 0,5 kg/t, Signal – 3 kg/t, Cosmos 250 FS – 5 kg/t [5, 23].

Epoca de semănat. Semănatul se realizează atunci când temperatura solului, la adâncimea de 10 cm, constituie 8-9°C, la ora 8 dimineața, când vremea e în curs de încălzire, este stabilă. În condițiile Moldovei semănatul porumbului începe în decada a treia a lunii aprilie. Semănatul nu trebuie început înainte ca în sol să se stabilească temperatura respectivă, deoarece, îmbibate cu apă, semințele care își prelungesc perioada de germinație sunt expuse la mucegai, pot fi atacate de dăunătorii din sol, motiv din care pot răsări neuniform și incomplet. Nici întârzierea semănatului nu este recomandabilă, deoarece, la suprafață, solul se usucă repede; multe boabe nu reușesc să încolțească, fapt ce conduce la scăderea producției. Fiecare câmp trebuie semănat în timp de 1-2 zile. Acest lucru va ușura îndeplinirea lucrărilor ulterioare la îngrijirea semănăturilor și protecția plantelor de boli, dăunători și buruieni [5, 23].

Este important de menționat că sămânța pentru semănat, corespunzător condiționată, tratată cu substanțe eficace, cu energie și capacitate de germinație ridicate și utilizarea erbicidelor pentru preîntâmpinarea îmburuienării terenului până la răsărire, asigură elementele necesare pentru semănatul porumbului mai timpuriu cu câteva zile decât se recomandă în prezent. Avantajele semănatului mai timpuriu sunt numeroase, dar trebuie reținute ca deosebit de importante coacerea mai timpurie și creșterea producției [7].

În condițiile Republicii Moldova, porumbul pentru boabe se seamănă distant programat, cu intervalul dintre rânduri de 70 cm. Însămânțarea se realizează cu ajutorul semănătorilor SPC-6MF, SUPN-8, SKPP-12 (de diferite modificații), Multicorn SK-4, SK-6, SK-8, SK-12, SPC-6FS și SPP-6, de-a curmezișul direcției arăturii, la viteza de 5,5 km/oră. Întâi se seamănă fâșia de întoarcere [23].

Adîncimea de semănat variază în funcție de textura și umiditatea solului în regiunile mai umede, cu soluri grele, semănatul realizându-se la 4-5 cm. Pe suprafețele din zone mai uscate, pe soluri cu textură mijlocie, adâncimea de semănat se mărește până la 6-8 cm. De adâncimea de semănat depinde și lungimea mezocotilului (fig.2.2) sau distanța între sămânță și primul nod, care este mai mică sau mai mare. Fiecare centimetru în plus la adâncimea de semănat, în funcție de temperatură, întârzie răsărirea cu 5-30 ore [7, 13].

Fig.2.2. Lungimea mezocotilului la porumb în funcție de adâncimea de semănat [7]

Densitatea optimă de semănat este unul din factorii hotărâtori în cultura porumbului. Ea se stabilește în funcție de gradul de aprovizionare cu apă, de potențialul de fertilizare a solului și de particularitățile hibrizilor cultivați și este cuprinsă între 40-80 mii plante recoltabile la hectar. Pentru a asigura densitatea dorită a plantelor la recoltat, la semănat, cantitatea de semințe se mărește cu 10-15% [5, 13].

Fertilitatea și umiditatea solului sunt factori ce diferențiază mult densitatea optimă la care același hibrid asigură cele mai ridicate producții. În diferite condiții pedoclimatice, porumbul hibrid trebuie cultivat la densități diferite. Astfel, densitatea optimă pe terenul nefertilizat este însemnat mai mică decât densitatea optimă pe teren fertilizat [7].

Densitatea plantelor de porumb variază în limite foarte largi sub influența umidității solului. Consumul de apă din sol este legat de suprafața foliară a lanului de porumb, iar aceasta crește cu creșterea densității plantelor. Suprafața mare de transpirație, sub influența temperaturii ridicate din timpul verii, a insolației și a curenților de aer conduce la epuizarea rapidă a rezervelor de apă pe toată adâncimea sistemului radicular, când aceste rezerve sunt mici sau când apa consumată nu se completează prin precipitații sau irigare. Insuficiența apei în sol determină uscarea frunzelor din jumătatea inferioară a plantelor și creșterea procentului de plante sterile. Fenomenul de secetă în cultura porumbului se agravează la o densitate prea mare a plantelor. Astfel, densitatea culturii porumbului trebuie atent diferențiată, în funcție de posibilitățile asigurării plantelor cu apă pe tot timpul vegetației [7].

Densitatea lanului de porumb influențează substanțial componentele de producție (fig.2.3) [13].

Fig.2.3. Influența densității culturii de porumb asupra producției de plantă și la ha:

A – producția la ha (q); B – producția la plantă (g); C – greutatea știuletelui (g) [13]

Pe măsură ce densitatea plantelor crește, atât mărimea știuleților cât și greutatea boabelor unui știulete, cu alte cuvinte producția medie de plantă se micșorează ca urmare a reducerii spațiului de nutriție ce revine unei plante. În schimb, producția de boabe la hectar crește până la o anumită limită, deoarece numărul mai mare de știuleți compensează cu prisosință micșorarea dimensiunilor acestora și a producției medii a plantei. Așadar, în timp ce producția medie pe plantă se reduce liniar semnificativ, producția de boabe la hectar variază curbiliniar la sporirea densității lanului [13].

2.5. Recoltarea

Recoltarea porumbului, indiferent de nivelul de mecanizare a culturii, reprezintă un element complex al tehnologiei cultivării porumbului care include și modul de depozitare și de păstrare a producției principale și a celei secundare [13].

Porumbul se recoltează la maturitatea deplină, care se realizează aproximativ în 55-60 zile după ofilirea mătăsii la știuleți. Procesul de maturizare incluzând [22]:

coacerea în lapte, care începe la circa 30 de zile după apariția stigmatelor, boabele conțin mai mult de 50% de apă.

coacerea în lapte-ceară – 45-50% de apă.

coacerea în ceară, care are loc la circa 40-43 de zile după apariția stigmatelor, umiditatea boabelor – 32-37%.

coacerea deplină, care se produce la 55-60 de zile după apariția stigmatelor, umiditatea – 30-32%.

Ca indici ai coacerii complete sunt folosiți de obicei următorii: știuleții sunt rigizi, dezveliți de pănuși, pârâie când sunt răsuciți în mâini, boabele s-au întărit și se desprind relativ ușor, iar plantele, mai ales frunzele, sunt de obicei îngălbenite și uscate. Aspectul exterior al plantei poate însă înșela, deoarece există hibrizi care își mențin frunzele verzi până la maturitatea completă a boabelor. Din această cauză momentul recoltării trebuie determinat nu după aspectul plantelor, ci după conținutul în apă al boabelor. Astfel, se recomandă ca recoltarea să înceapă în momentul când umiditatea boabelor a ajuns la 26-32% și să se termine înainte de a scădea sub 16-18%. Deși porumbul nu se scutură și recoltarea se poate eșalona pe o perioadă mai lungă, întârzierea recoltării este legată de mari pierderi, datorită frângerii tulpinilor, căderii știuleților pe pământ, atacului de rozătoare și păsări etc. [13].

Recoltarea porumbului se poate eșalona pe o perioadă mai lungă de timp, fără a fi vreun pericol de pierdere de recoltă prin scuturarea boabelor. O prelungire prea mare a duratei de recoltare determină totuși însemnate pierderi, deoarece multe tulpini se rup, se îndoaie, iar știuleții acestora în contact cu solul sau în apropierea solului mucegăiesc. Foarte multe boabe sunt consumate de păsări și rozătoare, iar pe vreme umedă își fac apariția numeroase boli criptogamice care distrug recolta. Tulpinile și frunzele suferă o degradare accentuată, pierzându-și astfel mult din valoarea lor furajeră [7].

Recoltarea porumbului poate fi efectuată mecanizat sau manual. Recoltarea mecanizată se face sub formă de știuleți sau sub formă de boabe [7, 13].

Recoltarea mecanizată a porumbului sub formă de știuleți este cea mai folosită și începe când umiditatea boabelor ajunge la 30-32% și se încheie când aceasta este cuprinsă între 24-26%. Mai târziu, recoltarea în știuleți se execută manual, pentru a preveni scuturarea boabelor. Știuleții se descarcă în remorci tractate de combină în spate. Tulpinile de porumb se recoltează ulterior cu combinele de siloz, cu mașina de strâns și căpițat sau cu presa PPF prevăzută cu echipament de tulpini. Știuleții de porumb depănușați se transportă direct la bazele de recepție sau la locul de depozitare în interiorul întreprinderii [7, 15].

Recoltarea mecanizată sub formă de boabe începe când umiditatea acestora scade sub 25%. Recoltarea se efectuează cu combinele de recoltat cerealele echipate cu adaptorul PPK-4 și KMD-6. Ea necesită o cantitate mai mică de energie și este mai convenabilă, în comparație cu schema recoltării sub formă de știuleți. Boabele recoltate trebuie imediat aduse la umiditatea de 14%. Astfel, pericolul de incinerare a masei de boabe apare iminent. La recoltarea sub formă de boabe pierderile totale trebuie să se situeze sub 2,5%, gradul de vătămare al boabelor sub 8%, iar puritatea sub 98% (95% numai în cazul în care se reduc pierderile) [13, 15].

Recoltarea manuală se poate efectua sub formă de știuleți depănușați; ulterior se taie tulpinile și se leagă în snopi. Apoi aceștia se transportă în gospodărie sau se toacă din lan și se însilozează. Pentru eliberarea mai repede a terenului, plantele întregi se taie, se așează în glugi sau se transportă la arie unde se desfac știuleții [8, 15].

Porumbul pentru boabe se recoltează cu combine cerealiere, cu adaptorul PPC-4, KMD-6, HPH-6 atașat la combinele Niva sau Dоn-1500, care rup și treieră știuleții, curăță boabele, mărunțesc tulpinile, le evacuează în mijloacele de transport. Această schemă este mai convenabilă decât schema de recoltare în știuleți și se aplică în cazul în care umiditatea boabelor nu depășește 30-32%; capacitatea lor energică este mică. Nerespectarea termenelor de recoltare reduce producția în primele 2 săptămâni cu 10-15%, iar peste 30 de zile – cu 20-25% [22].

Capitolul III. Rolul asolamentului cumparativ cu cultura permanentă în asigurarea nivelului de producție

3.1. Influența asolamentului și culturii permanente asupra producției porumbului pentru boabe

Agricultura modernă bazată pe modelul industrial de intensificare simte povară economică și financiară ca rezultat al scumpirii surselor energetice nerenovabile cu consecințe ecologice și sociale. Cu regret, ultimele două nu au preț și nu sunt luate în considerație la efectuarea calculelor economice. De aceea, schimbarea paradigmei de intensificare a agriculturii cu reducerea dependenței de folosirea surselor energetice irenovabile și derivatelor lor, cu preîntâmpinarea concomitentă a consecințelor ecologice și sociale a folosirii lor, devine tot mai atractivă pentru producătorii agricoli. Situația va fi schimbată cardinal doar în condițiile reevaluării rolului polifuncțional al agriculturii și stimulării serviciilor acordate de producătorii agricoli (fermierii) pentru mediul ambiant și sănătatea oamenilor [10].

Asolamentului îi revine rolul central în tranziția spre un sistem de agricultură durabilă, inclusiv ecologică. Rolul asolamentului crește considerabil în anii secetoși, care devin tot mai frecvenți pe meleagurile noastre [10].

Asolamentul este una din cele mai importante măsuri agrotehnice pentru sporirea producției agricole, dar și cea mai ieftină. În funcție de particularitățile biologice și agrotehnice, fiecare plantă de cultură are o anumită influență asupra fertilității solului, îl lasă într-o stare culturală mai mult sau mai puțin favorabilă pentru plantele care se cultivă în anul următor [5].

Odată cu creșterea numărului de plante introduse în rotație cresc și însușirile de productivitate ale plantelor cultivate. Astfel, în cultura de porumb, cu toate că această plantă este mai puțin pretențioasă față de rotație decât grâul, se obțin sporuri de producție prin introducerea acesteia în asolament [12].

Cultivarea porumbului în rotație asigură obținerea unor diferențe importante în producția de boabe (10-30%), diferențe determinate de biologia premergătoarelor și de condițiile climatice din anul de cultură. În rotația culturilor, porumbul poate urma după o gamă variată de premergătoare din grupa culturilor timpurii, precum și după cele care se recoltează târziu [12].

Influența asolamentului și culturii permanente asupra producției porumbului pentru boabe a fost studiată în cadrul experiențelor de câmp de lungă durată a ICCC „Selecția”, amplasate în stepa Bălțului pe cernoziom tipic (tab.3.1). Aceste experiențe de câmp de lungă durată pe asolamente și culturi permanente permit de a evidenția rolul premergătorilor și asolamentului în întregime, pe de o parte, și rolul fertilizării solului, pe de altă parte, în obținerea producției la diferite culturi în zona de nord a Republicii Moldova [10].

Tab.3.1. Producția porumbului la boabe în asolament și cultura permanentă pe fond fertilizat și nefertilizat,

ICCC „Selecția”, media pentru anii 1994-2011, t/ha și % [10]

Porumbul la boabe reacționează cu mult mai slab la fertilizare în asolament comparativ cu influența fertilizării solului în cultura permanentă. Concomitent sporul de producție de la asolament comparativ cu cultura permanentă pe fond nefertilizat este echivalent cu sporul de producție de la fertilizare în cultura permanentă. Fertilizarea în asolament reduce considerabil influența pozitivă a asolamentului comparativ cu cultura permanentă [10].

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că asolamentele influențează nu numai cantitatea recoltelor ci și calitatea acestora. Astfel, după D.Dincă și colab., 1972, citat de P.Guș (2004), pe sol brun roșcat, determinând calitatea porumbului, s-a observat o creștere semnificativă a conținutului de aminoacizi esențiali (tab.3.2) în cazul rotației de 4-6 ani comparativ cu monocultura [12].

Tab.3.2. Influența asolamentului asupra calității recoltei de porumb [12]

Amplasarea culturii este recomandabil să se facă, în toate cazurile, în cadrul unor asolamente cu durată de 3-6 ani, pe această cale asigurându-se o reducere însemnată a infestării cu patogeni, dăunători și buruieni greu de combătut. În raport cu structura culturilor din fiecare zonă, se stabilește tipul de asolament corespunzător cerințelor plantelor cultivate. În zonele cu pondere mare a porumbului, se vor organiza în fiecare fermă agricolă mai multe tipuri de asolamente, care să permită amplasarea întregii suprafețe de porumb în cadrul unor rotații de culturi foarte bune și bune premergătoare, aceasta fiind cea mai potrivită cale pentru obținerea unor producții mari, la toate culturile din asolament, cu cheltuieli și consumuri mai reduse de îngrășăminte chimice, erbicide și insectofungicide [12].

3.2. Influența asolamentului și culturii permanente asupra stării fitosanitare a semănăturilor

Asolamentul este cea mai eficace și eficientă metodă de luptă susținută împotriva buruienilor, bolilor și dăunătorilor [12].

Infestarea cu buruieni. Combaterea buruienilor reprezintă principala lucrare de îngrijire. Având un ritm lent de creștere în primele faze și o densitate redusă la unitatea de suprafață, porumbul nu poate rezista în competiția cu cele 800-1500 buruieni care răsar la 1 m2, dacă nu se intervine la timp și eficient. Prin rotația culturilor și executarea corectă și la timp a lucrărilor mecanice, buruienile se pot controla eficient [21].

Plantele de cultură diferă după capacitatea de a concura cu buruienile, unele culturi înăbușă buruienile iar altele concurează mai greu cu buruienile. O reducere evidentă a gradului de îmburuienare poate fi realizată în cadrul asolamentului, datorită faptului că plantele sunt într-o continuă succesiune în timp și în spațiu [17, 18].

Între plantele cultivate și buruieni este o concurență continuă pentru hrană, apă, lumină, spațiu etc. Alternanța în timp și spațiu a culturilor implicit a lucrărilor agrotehnice influențează considerabil tipul și intensitatea îmburuienării. În orice cultură sau grup de cultură se întâlnesc anumite buruieni caracteristice. Ele sunt adaptate la particularitățile biologice ale plantei cultivate și la tehnologia specifică. Cultura permanentă menținând aceste condiții timp îndelungat favorizează infestarea terenului. Rotația conduce la schimbarea măsurilor tehnologice specifice fiecărei culturi, influențând spectrul speciilor de buruieni caracteristice diferitelor grupe de plante cultivate [12].

Cultivarea unei plante mai mulți ani pe aceeași solă duce la înmulțirea exagerată a unor buruieni specifice. Astfel, în cultura repetată de porumb, mai ales când se folosesc erbicidele triazinice, se răspândesc numeroase specii din grupa gramineelor: Sorghum halepense, Digitaria sanguinalis, Setaria sp., Panicum capilare etc. [19].

Lucrarea solului printre rândurile de porumb (prășitul mecanic) nu trebuie să fie mai adâncă decât adâncimea minimă cu care se realizează o bună distrugere a buruienilor. Prășitul adânc contribuie la uscarea solului, iar cuțitele cultivatorului taie sau vatămă rădăcinile (fig.3.1). Cuțitele trebuie să fie foarte bine ascuțite, să taie ușor buruienile, nu să le smulgă. Se cere distrugerea totală a buruienilor cu răscolirea minimă a solului. Prașilele mecanice vor fi urmate de prașile manuale, economic fiind doar două, după primele două prașile mecanice. Prașile a patra nu aduce sporuri în recoltă [7, 13].

Rotația erbicidelor odată cu rotația culturilor contribuie la obținerea unei combateri mai echilibrate și mai economice. Prin alternarea erbicidelor în cadrul asolamentului se evită situația în care folosirea an de an a unui singur erbicid determină proliferarea speciilor de buruieni rezistente și acumularea unor reziduuri cu efect negativ asupra culturilor ulterioare. Situația evolutivă a unor specii rezistente sau tolerante la erbicidele hormonale, impune o abordare ecologică a combaterii buruienilor. Aceasta presupune o rotație a erbicidelor, utilizarea asocierilor dintre erbicide, pentru lărgirea spectrului de combatere, combaterea speciilor – problemă, măsuri integrate organizatoric în cadrul unor asolamente judicios întocmite [12].

În ceea ce privește efectul erbicidelor reziduale, acestea au produs modificări majore în componența floristică a buruienilor, cu repercusiuni negative asupra randamentului plantelor cultivate. Gravitatea acestor modificări, au fost dependente și proporționale cu folosirea unilaterală și repetată, pe aceleași suprafețe, a aceluiași erbicid, fiind influențate de persistența lui și de neglijarea asolamentului ca mijloc agrotehnic de combatere. De exemplu, Sorghum halepense s-a dovedit una din speciile cu rezistență fiziologică deosebită față de Atrazin. El poate fi combătut eficient numai în cadrul unor asolamente. În general, buruienile perene sunt rezistente la aplicarea majorității erbicidelor reziduale. Apariția varietăților de buruieni rezistente la atrazine se leagă de practicarea monoculturii porumbului și frecvența acestora este direct corelată cu numărul anilor de cultură permanentă [12].

Combaterea integrată a buruienilor se face prin rotația culturilor în cadrul asolamentelor stabilite, a adâncimii și epocii de executare a arăturilor și prin întreținerea ogoarelor curate de buruieni. Acolo unde situația impune, se va executa erbicidarea, respectându-se dozele și momentul optim de aplicare. Pe solele cu vetre de buruieni se va plivi manual [18].

În cadrul metodei integrate de control a buruienilor, un loc deosebit revine metodei fitocenotice, bazată pe aplicarea așa numitor culturi protectoare, care fiind semănate între rândurile culturilor principale contribuie la înăbușirea buruienilor, precum și la majorarea rezervei de substanță organică în sol, protecția solului de deteriorarea structurii [11].

În acest sens, în cadrul unei experiențe fondate la SDE „Chetrosu” a Universității Agrare de Stat din Chișinău, a fost studiată influența măzărichii de primăvară ca cultură protectoare în semănăturile porumbului. Cele mai frecvente specii de buruieni întâlnite în semănăturile de porumb au fost: mohorul verde, știrul sălbatic, loboda albă, volbura-de-câmp, muștarul de câmp [11].

Rezultatele gradului de îmburuienare a porumbului cu cultura protectoare (măzărichea de primăvară) semănată în 2 rânduri între rândurile de porumb cu diferiți termeni de semănat sunt prezentate în tabelul 3.3.

Tabelul 3.3. Gradul de îmburuienare a porumbului pentru boabe cu cultura protectoare, 2008,

după Bucur Gh. (2009), [11]

La martor, fără cultura protectoare, numărul total de buruieni la m2 a constituit 53,4 buruieni. La variantele cu cultură protectoare numărul de buruieni a variat în limita 19,6-24,0 bur./m2. Masa buruienilor veri la martor a atins valori de 1046 g/m2, cu valori cuprinse în limite 172,4-456,8 g/m2 la variantele cu cultură protectoare [11].

Gradul numeric de îmburuienare a fost apreciat ca „foarte scăzut” la variantele cu cultură protectoare și „scăzut” la martor. Gradul gravimetric de îmburuienare a fost apreciat ca „scăzut – mediu” la variantele cu cultură protectoare și „foarte scăzut” la martor [11].

Cele mai reușite rezultate au asigurat termenii mai timpurii de semănat a măzărichii. Semănatul măzărichii în termen mai târziu, demonstrează o tendință de sporire a îmburuienării [11].

Distrugerea buruienilor din cultura porumbului prin orice mijloace constituie principala măsură de ridicare a producției spre nivelul potențial al hibrizilor. Nu există hibrizi rezistenți la îmburuienare și acest lucru nu se poate pretinde de la amelioratori. Pretutindeni, lupta pentru producții mari de porumb se duce prin lupta împotriva buruienilor [7].

Infestarea cu boli și dăunători. Boli de importanță economică mai mare la porumb sunt fuzarioza și tăciunele comun [13].

Pentru prevenirea acestor boli se folosesc o serie de măsuri preventive, precum: folosirea pentru semănat numai a semințelor tratate cu fungicide (TMTD), întreruperea rotației grâu – porumb sau a monoculturii de porumb, când se constată intensificarea îmbolnăvirii de la un an la altul, evitarea dozelor unilateral și excesive de azot, cultivarea în producție a hibrizilor mai rezistenți [13].

Combaterea bolilor și dăunătorilor culturilor agricole este influențată hotărâtor de asolament. Fiecare plantă cultivată este atacată de ciuperci, bacterii, virusuri, de insecte, viermi specifici. Alternarea culturilor, care nu au boli și dăunători comuni, previne îmbolnăvirea lor, sporește recolta. De asemenea, rotația culturii aplicată judicios, cu alegerea celei mai bune plante premergătoare, contribuie la diminuarea rezervei unor agenți patogeni. Prin rotația culturilor, în absența plantei gazdă, populațiile parazitului, în decursul câtorva ani, se micșorează până la un anumit nivel. Deci, o rotație corespunzătoare dă posibilitatea solului să se autosterilizeze biologic [5, 12].

Dintre dăunători, pagube însemnate produc porumbului viermii sârmă, rățișoara (Tanymecus dilaticollis). Atacul acestor dăunători se previne prin tratarea semințelor cu Heptaclor sau cu Furadan 35 ST. Atacul se poate preveni și prin aplicarea pe rând, odată cu semănatul, a insecticidelor granulate Furadan 10 G, în doză de 15 kg/ha sau Temik 10 G (10 kg/ha) [13].

Monocultura de porumb este interzisă în cazul în care se constată prezența dăunătorilor din sol: sfredelitorul (Ostrinia nubilalis), rățișoara porumbului (Tanymecus dilaticollis), viermii sârmă (Agriotes spp.). Acești dăunători sunt foarte dificil de combătut prin tratamente (având în vedere infestarea lor în sol), rotația culturilor fiind cea mai eficientă și eficace metodă [12].

Paraziții vegetali și animali sunt adaptați să trăiască pe anumite specii de plante. Frecvența atacului crește progresiv în cazul culturii permanente, deoarece multe boli se transmit de la un an la altul prin resturile vegetale rămase în sol, iar dăunătorii iernează în sol în diferite stadii de dezvoltare. Schimbarea culturii pe aceeași solă în fiecare an reduce cantitatea de inocul a patogenilor, permițând uneori să se reducă tratamentele chimice. Rotația este deosebit de eficientă pentru bolile ce se transmit prin resturi de plante rămase de la recoltare în sol și la suprafața acestuia. Metoda este mai puțin eficace pentru combaterea speciilor polifage sau pentru cele care au forme rezistente bine adaptate [4, 12].

Asolamentul își manifestă superioritatea ca principal mijloc economic, ca instrument al producției agricole durabile, a folosirii judicioase a forței de muncă, a mijloacelor mecanice, a apei, și ca pârghie a rentabilității producției agricole în strânsă concordanță cu cerințele economice. Acesta îndeplinește cultivarea tuturor plantelor de care are nevoie economia, asigurând concomitent folosirea rațională a terenului, asigurându-se stabilitatea în timp a producției plantelor și îmbunătățirea continuă a fertilității solului. Deplina concordanță între cerințele biologice ale plantelor de cultură care se succed și amplasarea lor în timp și spațiu duce, prin sporirea producției la obținerea unor cantități mai mari de energie produsă, fără creșterea substanțială a cheltuielilor de energie. Realizarea succesiunii culturilor, introducerea plantelor amelioratoare (în special a leguminoaselor) în rotația culturilor creează posibilitatea economisirii unor mari cantități de îngrășăminte cu azot și pesticide la fabricarea cărora se consumă mari cantități de energie [12].

În cadrul asolamentelor se amplifică și se potențează eficacitatea tuturor măsurilor agrotehnice: sistemele de conservare a solului (lucrări minime, semănat direct, lucrări pe biloane etc.), aplicarea îngrășămintelor, măsurile de combatere a bolilor, dăunătorilor, buruienilor, măsurile de combatere a eroziunii solului, irigația etc. [12].

Concluzii

Porumbul pentru boabe este întrebuințat pe larg în alimentație, ca furaj și în calitate de materie primă în industria spirtului, amidonului, dextrinei și celulozei.

Porumbul este o plantă mezofilă, rezistentă la secetă, particularitate asigurată de sistemul radicular bine dezvoltat și de capacitatea plantei de a se adapta la condiții de secetă prin reducerea suprafeței de asimilație.

Porumbul este una din plantele agricole care reacționează foarte bine atât la îngrășămintele organice cât și la cele minerale.

Cea mai mare eficiență, în condițiile unei asigurări medii cu îngrășăminte, se obține în cazul în care gunoiul de grajd este folosit împreună cu îngrășămintele minerale.

Cultivarea porumbului în rotație asigură obținerea unor diferențe importante în producția de boabe (10-30%), diferențe determinate de biologia premergătoarelor și de condițiile climatice din anul de cultură.

Porumbul asigură un spor considerabil de producție de la asolament comparativ cu cultura permanentă, în special pe fond nefertilizat. Avantajul asolamentului crește în deosebi în anii secetoși.

Porumbul la boabe slab reacționează la fertilizare în asolament și asigură un spor considerabil în producție de la fertilizare în cultura permanentă.

Amplasarea culturii este recomandabil să se facă, în toate cazurile, în cadrul unor asolamente cu durată de 3-6 ani, pe această cale asigurându-se o reducere însemnată a infestării cu patogeni, dăunători și buruieni greu de combătut.

Măzărichea de primăvară poate fi aplicată ca cultură protectoare în semănăturile de porumb, asigurând un grad mai scăzut de îmburuienare a porumbului față de Martor atât numeric cât și gravimetric.

În cadrul asolamentelor se amplifică și se potențează eficacitatea tuturor măsurilor agrotehnice: sistemele de conservare a solului (lucrări minime, semănat direct, lucrări pe biloane etc.), aplicarea îngrășămintelor, măsurile de combatere a bolilor, dăunătorilor, buruienilor, măsurile de combatere a eroziunii solului, irigația etc.

Bibliografie

Agrotehnica. NICOLAEV, N.; BOINCEAN, B.; SIDOROV, M. Bălți: Presa universitară bălțeană, 2006. – p.190-221.

ANDRIEȘ, S. Optimizarea regimurilor nutritive ale solurilor și productivitatea plantelor de cultură. Chișinău, Pontos, 2007. – p.98-103.

AXINTE, M.; VASILICĂ, C. Fitotehnie: lucrări practice. Iași, Uz Intern, 1980. – p.109-118.

BAICU, T.; ȘESAN, T.E. Fitopatologie agricolă. București, Editura Ceres, 1996.

BĂLĂNUȚĂ, M. Bazele agronomiei. Chișinău: Editura ARC, 1998. – p.261-267.

BERCA, M. Managementul integrat al buruienilor. București, Editura Ceres, 2004. – 534 p.

BÎLTEANU, GH.; BÎRNAURE, V. Fitotehnie. București, Editura “Ceres”, 1979. – p.161-268.

BÎLTEANU, GH.; SALONTAI, AL.; VASILICĂ, C.; BÎRNAURE, V.; BORCEAN, I. Fitotehnie. București, Editura Didactică și Pedagogică, 1991. – p.124-174.

BOINCEAN, B. Promovarea conceptului sănătății solului în asigurarea sănătății plantelor. În: „Protecția integrată a culturilor de cîmp”: materialele conf. intern. șt.-practică, Republica Moldova, Bălți, 18-19 iunie, 2009. Bălți: S.n. (Î.S. F.E.-P. „Tipografia Centrală”), 2009. – p.132-139.

BOINCEAN, B. Rolul de bază a asolamentului în promovarea agriculturii durabile, inclusiv ecologice. În: „Protecția plantelor – probleme și perspective”: mater. simpoz. șt. inter., Chișinău, 30-31 octombrie 2012. Chișinău, Editura ____, 2012. – p.7-13.

BUCUR, GH.; COLTUN, M. Rolul culturilor protectoare în protecția integrată a culturilor de câmp. În: „Protecția integrată a culturilor de cîmp”: materialele conf. intern. șt.-practică, Republica Moldova, Bălți, 18-19 iunie, 2009. Bălți: S.n. (Î.S. F.E.-P. „Tipografia Centrală”), 2009. – p.144-147.

GUȘ, P.; RUSU, T.; BOGDAN, I. Asolamentele, rotația culturilor și organizarea teritoriului. Cluj-Napoca, Risoprint, 2004. – 200 p.

MORARU, Ș.A. Tratat de fitotehnie. Cultura plantelor de cîmp: cereale. Iași, Editura „Dosoftei”, 1998. – p.124-180.

MUNTEAN, L.S. Mic tratat de fitotehnie: cereale și leguminoase pentru boabe. Vol I. București, Editura Ceres, 1995. – p.111-160.

MUNTEAN, L.S.; BORCEAN, I.; AXINTE, M.; ROMAN, GH.V. Fitotehnie. Ed. a 3-a., rev. Iași, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, 2003. – p.160-189.

NICA, L. Cercetări privind determinarea eficacității diferitor sisteme de fertilizare a solului asupra productivității culturilor de câmp și asolamentului. În: Rezultatele cercetărilor la cultura plantelor de câmp în Republica Moldova: materialele conf. șt.-prac., Bălți, 19 iunie 2015. Chișinău, S.n., 2015. – p.246-251.

NICOLAEV, N.; LADAN, S. Herbologie aplicată: concepție ecologică de combatere complexă a buruienilor în agroecosisteme. Chișinău, Editura „Cozara”, 2008. – 307 p.

OANCEA, I. Agricultura generală. București, Ceres, 1994. – p.106-109.

ONISIE, T.; JITĂREANU, G. Agrotehnica. Iași, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, 1999. –p.170-338.

Recomandări privind aplicarea îngrășămintelor pe diferite tipuri de sol la culturile de câmp. Coord.: S.ANDRIEȘ; V.LUNGU; A.DONOS ș.a. Chișinău, Pontos, 2012. – p.29-31.

RUSU, T. Ș.a. Ecotehnica culturilor de cîmp. Cluj-Napoca, Editura Risoprint, 2007. – p.80-94.

STARODUB, V. Tehnologii în fitotehnie. Chișinău, S.n., 2008 (Centrul Ed. UASM). – p.142-163.

STARODUB, V.; GHEORGHIEV, N. Fitotehnie. Chișinău, Editura Museum, 2008. – p.158-182.

TOMA, S. Aplicarea îngrășămintelor în agricultura durabilă: (îndrumar practic). Chișinău, Tipogr. AȘM, 2008. – p.88-92.

БОИНЧАН, Б. Экологическое земледелие в Республике Молдова (севооборот и органическое вещество почвы). Chișinău, Editura Știința, 1999. – c.126-132.

DECLARAȚIE

privind asumarea răspunderii

Subsemnatul Vasile ȘALARU, absolventul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului, specialitatea Agronomie, înscris la examenul de licență, declar pe propria răspundere că lucrarea de față este rezultatul muncii mele, pe baza cercetărilor mele și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate si indicate, conform normelor etice, în note și în bibliografii.

Declar că nu am folosit în mod tăcit sau ilegal munca altora și că nici o parte din lucrare nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale altcuiva, persoană fizică sau juridică.

Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vre-unei instituții de învățămînt superior în vederea obținerii unui grad sau titlu științific ori didactic.

DATA____________

Semnătura______________