Impozitul pe Profit Sursă Importantă de Formare a Veniturilor Bugetare

Universitatea „ARTIFEX”

Facultatea de Finanțe și Contabilitate

Finanțe și Bănci

Lucrare de Licență

Coordonator:

Prof. univ. dr. Radu Titus Marinescu

Absolvent:

Andrei Andy Florentin

București

2014

Titlul lucrării:

Impozitul pe profit – sursă importantă de formare a veniturilor bugetare

Cuprins

Introducere

Prin prezenta lucrare ne propunem să studiem impozitul pe profit, caracteristicile impozitului pe profit, rolul acestuia în activitatea economică, cât și evidențierea impozitului pe profit în cadrul studiului de caz realizat la o societate comercială.

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu definitiv (nerambursabil și fără contraprestație).

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înțeles în sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice și/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform, legii datorează impozit.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Astfel în țările dezvoltate, impozitele, taxele și contribuțiile procură opt, nouă zecimi din totalul resurselor financiare publice. În cadrul țărilor aflate în dezvoltare, ponderea impozitelor și taxelor în totalul resurselor financiare publice înregistrează diferențieri importante, variind între cinci și nouă zecimi. Referindu-se la rolul impozitelor, economistul francez Pierre Lalumière, arăta că impozitele pot fi folosite pentru a încuraja (sub forma exonerării) sau pentru a descuraja (pe calea suprataxării) o anumită activitate economică și astfel, fără să înceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de intervenție in domeniul economic și social.

În practica fiscală se întâlnește o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca formă, ci și în ceea ce privește conținutul lor.

Impozitele constituie, prin proporții, manifestare și vechime, forma principală a resurselor financiare publice. Impozitul reprezintă o formă de prelevare obligatorie la dispoziția statului, fără contraprestație directă și cu titlu nerambursabil a unei părți din venitul sau averea unei persoane fizice și/sau juridice, în vederea acoperirii cheltuielilor publice.

Impozitul reprezintă una din pârghiile principale de acțiune asupra evoluției economiei și o variabilă importantă inclusă în modelele de creștere economică echilibrată. Profitul este surplusul obținut de o societate comercială atunci când venitul total pe care aceasta îl obține din toate activitățile sale depășește cheltuielile necesare realizării acestor activități.

Impozitul pe profit a fost instituit în România în anul 1991 pentru a evita ca agenții economici din diferite domenii de activitate să plătească un impozit diferit (unitățile economice de stat plăteau un impozit pe beneficiu stabilit în cote progresive pe tranșe de rentabilitate, unitățile cooperației de consum și de credit și cele ale organizațiilor obștești plăteau un impozit pe venit in cote proporționale).

Capitolul 1: Caracteristicile impozitelor

1.1. Noțiuni generale. Scurt istoric privind apariția și evoluția impozitelor și taxelor

Impozitele sunt cea mai importantă resursă financiară a statului și cea mai veche, în ordinea apariției veniturilor publice.

În accepțiunea generală, impozitele reprezintă o prelevare la dispoziția statului a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice, în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu cu titlu nerambursabil și fără contraprestație din partea statului. Autoritatea ablitată cu instituirea de impozite este statul, dreptul acestuia de a introduce impozite exercitându-se, de cele mai multe ori, prin intermediul organelor centrale iar uneori și prin organele administrației locale.
Oricare ar fi instituția care percepe impozitul, aceasta se face în virtutea autorizării legii. Impozitele sunt plăți care se fac către stat cu titlu definitiv și nerambursabil. Caracterul definitiv al impozitului evidențiază lipsa obligației de restituire direct către platitor a sumei percepute. În schimbul acestora, plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.

În toate societățile, impozitele constituie o necesitate, ele fiind principalul alimentator cu venituri al bugetului, dar și importante instrumente de politica financiară, economică și socială.

Inițial, unicul rol al impozitelor a fost de natură pur financiară. Din punct de vedere al rolului pe plan financiar, acestea constituie principalul mijloc de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.

Fiecărui moment de dezvoltare al societății îi corespunde un anumit nivel al impozitelor, nivel care se schimbă pe măsura acestei dezvoltări. Specific evoluției impozitelor în perioada postbelică a fost tendința creșterii lor în mărime absolută și relativă. Sporirea volumului impozitelor s-a realizat prin creșterea numărului plăților, creșterea volumului materiei impozabile, precum și prin majorarea cotelor de impunere. Astfel, în țările dezvoltate, impozitele și taxele procură intre opt și nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului. În țările în curs de dezvoltare, procurarea impozitelor și taxelor cunoaște diferențe mai mari în totalul resurselor financiare, variind între cinci și nouă zecimi.
În perioada modernă, impozitele au dobândit rolul de instrument de intervenție al statului în viața economică devenind o metodă de conducere prin care se reglează mecanismele pieței. În funcție de intenția legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca instrument de stimulare sau frânare a unor activități de creștere ori reducere a producției sau consumului unui anumit produs. Ele servesc ca metode intervenționiste cu caracter conjunctural sau structural, pentru corectarea evoluției, pentru stabilizarea si echilibrarea creșterii economice.

1.2. Considerații privind rolul impozitelor

Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic și social, iar modul concret de manifestare a acestuia se diferențiază de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta. În majoritatea statelor lumii, rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar și social deoarece acestea reprezintă mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii necesităților publice. În plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părți importante din produsul intern brut (P.I.B.) între grupuri sociale și indivizi, între persoanele fizice și cele juridice. Efectul major al rolului impozitelor pe plan social îl constituie creșterea presiunii fiscale globale. Creșterea presiunii fiscale este o sursă de conflict și nu generează o motivație normală pentru muncă, încurajând munca “la negru” și frauda fiscală.

În plan economic, rolul impozitelor rezidă în faptul că se folosesc ca pârghii de politica economică, prin intermediul cărora se pot stimula sau frâna anumite activități, zone (regiuni), consumul anumitor marfuri și/sau servicii, relațiile comerciale cu exteriorul în ansamblu sau cu anumite țări.

Impozitele ocupă primul loc în mobilizarea și constituirea resurselor financiare publice. Proporția în care impozitele, taxele și contribuțiile își aduc contribuția la constituirea resurselor financiare publice depinde de politica fiscală a fiecărui stat.

Rolul ce revine impozitului pe profit este avut în vedere și în modelele de creștere economică echilibrată. În acest sens, se impune atenției studiul realizat de Arthur Laffer asupra acestui impozit și a impactului său (curba Laffer). Potrivit datelor statistice, prelucrate de Laffer pe exemplul Marii Britanii, interdependența ce se realizează între încasările statului din impozitul pe profit și cota procentuală de impozit evoluează conform curbei din graficul ce urmează:

Figura nr. 1 Curba lui Laffer

Sursa : Tribuna Economică, nr.10 din 09 martie, anul 2005.

Din grafic se observă că, până la un nivel de urcare a cotei de impozit, se înregistrează o creștere a încasărilor din impozite, după care acestea scad drastic. Aceasta înseamnă ca o cotă progresivă prea ridicată a impozitului pe profit determină o curbă descendentă a încasărilor, ca reacție din partea plătitorilor nevoiți să-și strângă investițiile, deci și producția. Astfel, o cotă tot mai mare a impozitului are un impact negativ asupra interesului de a munci, economisi și investi, și deci de dezvoltare a economiei și nu numai.

Concluzia „curbei Laffer” este încadrarea în limite acceptabile a cotei de impozitare a profitului, care să favorizeze menținerea unui ritm ascendent al investițiilor și a producției.

Problema practică a oricărei guvernări este determinarea nivelului ratei optime de impozitare, rată care să aducă pentru stat venituri cât mai mari din impozite. Optimul este privit din punctul de vedere al celui care decide asupra ratei de impozitare, funcția obiectiv de maximizat fiind veniturile obținute din impozite, problema constă însă în faptul că trebuie să existe o echitate fiscală între cel care impune impozitele, adică statul și cel care le platește, astfel încât persoana fizică sau juridică care contribuie la acumularea veniturilor statului să nu fie obligată să plătească sume foarte ridicate, ajungând în incapacitate de plată. Statul, trebuie să țină cont de faptul că va acumula resurse financiare atât cât contribuabilii statului respectiv îi permit, ei fiind unica sursă de colectare a acestor venituri publice.

1.3. Clasificarea impozitelor

Pentru a sesiza efectele diferitelor categorii de impozite pe plan economic, social și politic, este necesară gruparea acestora pe baza unor criterii științifice:

după trăsătura de fond și de formă, pot fi grupate în impozite directe și indirecte.

Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane juridice în funcție de veniturile și/sau averea acestora și pe baza cotei de impozit prevăzute de lege.

Ele se încasează direct de la contribuabili la anumite termene dinainte stabilite. În funcție de criteriile care stau la baza așezării lor impozitele directe se pot grupa în impozite reale și personale.

Impozitele reale se caracterizează prin aceea că se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale (pământ, clădiri, fabrici, magazine, etc.) făcându-se abstracție de situația personală a subiectului impozabil. Ele mai sunt numite și impozite obiective și pe produs, deoarece se așează asupra produsului sau venitului brut al obiectului impozabil, fără să se țină cont de situația subiectului impozabil.

Impozitele personale țin cont de situația personală a subiectului, de aceea se mai numesc impozite subiective.

Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri și prestării unor servicii (transport, spectacole, activități loterice, etc.) ceea ce înseamnă că ele atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât ale acestora.

După forma pe care o îmbracă, impozitele indirecte pot fi grupate în: taxe de consumație, venituri de la monopoluri fiscale, taxe vamale, taxe de timbru și de înregistrare.

b) după obiectul impunerii impozitului pot fi clasificate în impozite pe venit, impozite pe avere, impozite pe cheltuieli.

c) în funcție de scopul urmărit la introducerea lor, impozitele pot fi grupate în impozite financiare și impozite de ordine.

Impozitele financiare sunt instituite în scopul realizării de venituri pentru acoperirea cheltuielilor statului, în această categorie se includ impozitele pe venit, taxele de consumație.

Impozitele de ordine sunt introduse mai ales pentru limitarea unei acțiuni sau în vederea atingerii unui țel care nu are caracter fiscal. Astfel, pentru instituirea unor taxe ridicate la vânzarea băuturilor alcoolice și a tutunului, se urmărește limitarea consumului având în vedere efectul nociv asupra organismului uman.

d) după frecvența cu care se încasează la bugetul statului, impozitele pot fi permanente, când se încasează periodic (de regulă anual) la bugetul statului și incidentale sau întâmplătoare, când se instituie o singură dată (de ex. Impozitul pe avere sau pe profiturile excepționale de război).

e) impozitele mai pot fi grupate și după instituția care le administrează. Din acest punct de vedere, în statele de tip federal se disting impozite federale, impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federației și impozite locale, iar în statele de tip unitar se întâlnesc impozite ale administrației centrale de stat și impozite ale organelor administrative de stat.

Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărui apariție este legată de existența statului și a banilor.

Concepțiile vizând necesitatea și rolul impozitelor se întemeiază pe teoriile despre stat și criteriile ce trebuie luate în considerare pentru dimensionarea sarcinilor fiscale.

Astfel, teoriile despre stat învederează că statul este fie rezultatul unui contract social intervenit între indivizi (teorie formulată de J.J. Rousseau), fie un produs al solidarității sociale și naționale a indivizilor. În virtutea teoriei contractului social, se susține cș dreptul de a institui impozite este un atribut recunoscut statului de către indivizi prin însăși contractul social care a dat naștere statului. Corespunzător celui de-al doilea grup de teorii, impozitele reprezintă contribuții pecuniare pe care cetățenii le acceptă și le suportă în virtutea solidarității sociale și naționale.

În legătură cu criteriile dimensionării sarcinilor fiscale, au fost formulate următoarele teorii:

teoria echivalenței – ai cărei adepți sunt Sismonde de Sismondi, P. J. Proudhon, Adolph Wagner, Emil Sax, Knut Wichell, Antonio de Viti de Marco și alții. Aceștia consideră că impozitele reprezintă o contraprestație pe care cetățenii o datorează statului pentru serviciile aduse lor ce către acesta.

teoria siguranței – cu adepții Emile de Girardin, Mc. Culloch, M. Thiers ș.a. Ea susține că impozitele trebuie considerate drept prime de asigurare pentru viața și averea cetățenilor (supușilor). Creând condiții pentru desfășurarea în siguranță a diferitelor activități (prin legi, instituții și organe de stat), statul trebuie să primească o parte din veniturile realizate sub protecția sa, sub forma impozitelor.

teoria sacrificiului – cu cele trei variante ale sale: teoria sacrificiului legal, teoria sacrificiului proporțional și teoria sacrificiului minim – (teorie îmbunătățită de John Stuart Mill, John Locke, A. C. Pigou, A.J. Cohen-Stuart, Henry Sidwich, Alfred Marshall ș.a.). Potrivit acestei teorii statul este un produs necesar al dezvoltării istorice, iar impozitul reprezintă un produs necesar al raportului dintre putere și supuși.

În consecință, în calitatea sa de instituție de suprastructură, statul are dreptul să ceară supușilor să facă un anumit sacrificiu menit să acopere cheltuielile publice. Potrivit primei variante a teoriei, utilitatea absolută sacrificatăprin impozite, trebuie să fie egală pentru toți indivizii. În varianta a doua, se consideră că impozitul este egal cu o pierdere proporțională din utilitatea individuală, raportată la utilitatea totală. Varianta a treia susține că impunerea trebuie să ducă la o sarcină minimă pentru totalitatea plătitorilor de impozite.

Definițiile date impozitelor reflectă poziția față de teoriile menționate. Astfel, se afirmă că "impozitele reprezintă prețul serviciilor prestate de stat" (Gaston Jeze 1922) sau că "impzitele sunt prețuri stabilite prin constrîngere pentru serviciile guvernamentale" (Alvin Hansen 1941). Alți autori apreciază că "impozitele sunt pretinse de stat în virtutea suveranității sale și sunt destinate să acopere cheltuielile generale ale statului" (Adolph Wagner 1909). În aceeași idee se spune că "impozitul este, în statele civilizate, o prestație pecuniarăpretinsă cetățenilor cu scopul acoperirii cheltuielilor de interes general" (Gaston Jeze). Totodată, dar în strânsă legatură cu criteriul capacității de plată a contribuabililor (luat în considerare în cazul teoriei sacrificiului) se menționează că "impozitul este procedeul de repartizare a creanțelor bugetare între cetățeni, în funcție de facultățile lor de contributive" (Louis Trotabas 1969).

Sistematizând pluralitatea definițiilor menționate și multe altele care există în literatura de specialitate, considerăm că impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziția statului, fără contraprestație directă și cu titlu nerestituibil, a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice și/sau juridice, în vederea acoperirii unor necesități publice.

Această definiție (care este mai cuprinzătoare decât precedentele menționate aici) relevă că impozitul are următoarele caracteristici:

este o prelevare silită, cu caracter obligatoriu, care se efectuează în numele suveranității statului;

impozitul nu presupune și o prestație directă (și imediată) din partea statului.

Prin aceasta, impozitele se deosebesc în mod principal față de taxe, în cazul cărora există un raport de contraserviciu direct. Desigur, impozitele presupun realizarea unor contraservicii publice (apărare națională, securitate și ordine publică, protecție socială, reprezentare a țării pe plan extern etc), dar acestea nu sunt percepute ușor ("pipăite") de către oricare dintre contribuabili. Aceste servicii publice există și se manifestă pentru întreaga comunitate umană a fiecărei țări. Căci, în afara lor (exculzând viziunea idilică a consensului generalizat), statul nici nu și-ar justifica existența și menirea.

prelevările cu titlu de impozit sunt nerestituibile, astfel că nici unul dintre contribuabili nu poate pretinde o plată directă din partea statului, pe baza impozitelor suportate. Prin aceasta, impozitele se deosebesc față de împrumuturile publice, care sunt purtătoare de dobânzi (și alte avantaje) și rambursările (amortizabile). În acest ultim sens, menționăm că, în unele țări și în anumite cazuri, dreptul de a pretinde plata unor sume de bani cu titlu nerestituibil – care se apropie de natura impozitelor, sub aspectul conținutului lor – este conferit și altor instituții de drept public (în afara statului), cum ar fi: camerele de comerț și industrie, bisericile cu caracter legal și unele societăți de asigurări (pentru asigurările prin efectul legii).

Dreptul de a introduce impozite revine organelor de stat – Parlamentul, la nivelul întregii țări sau Consiliilor (parlamentelor) locale la nivelul colectivităților teritoriale, în virtutea suveranității fiscale a statului. În acest cadru, își găsește aplicare practică principiul incidenței generale ale fiscalității – potrivit căruia nici un venit și nici o avere nu pot fi exoneratede la impunere.

Instituirea și perceperea de către stat a impozitelor determină o importantă redistribuire a părodusului intern brut. Prin aceasta, se manifestă rolul impozitelor pe plan financiar, economic și social, rol ce diferă de la o țară la alta.

În majoritatea țărilor lumii, rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar. În țările cu economii concurențiale de piață, acest rol este "cvasinatural" întrucât cea mai mare parte a resurselor financiare mobilizate de stat pentru acoperirea necesităților publice provin din încasările aferente impozitelor.

În condițiile complexe ale mecanismelor pieței concurențiale și în legătură directă cu încercările statelor moderne de a utiliza impozitele ca mijloc de intervenție în economie, în practica financiară contemporană, se remarcă o anumită accentuare a rolului impozitelor pe plan economic. În acest cadru, impozitele se folosesc ca pârghie de politică economică – prin însuși modul concret în care sunt așezate și percepute.

Astfel, impozitele se manifestă ca instrumente de stimulare sau de frânare a unor activități și zone (regiuni), a consumului anumitor mărfuri sau/și servicii. Totodată, impozitele pot impulsiona sau îngrădii relațiile comerciale cu exteriorul în ansamblu sau cu anumite țări.

În contextul prezentat, considerăm că merită să inserăm unele aprecieri semnificative, întâlnite în literatura de specialitate. Astfel, Gabriel Ardant scrie că "impozitul a încetat de a mai fi grăuntele de nisip care să jeneze mecanismul pieței, cum era considerat în perioada capitalismului premonopolist, devenind unul dintre regulatoarele si motoarele acestui mecanism. Ca urmare, impozitul are atât rolul alimetării cu fonduri a bugetului statului, cât și pe acela al unui factor de echilibru în economie". În aceeași idee, Pierre Lalumiere subliniază că "impozitele pot fi folosite pentru a încuraja (sub forma exonerării) sau pentru a descuraja (pe calea suprataxării) o anumită activitate economică. Fără să înceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, venitul fiscal (impozitul) a devenit un mijloc de intervenție în domeniile economic și social". Referindu-se la impactul fiscalității asupra economiei, L. H. Kimmel menționează că "impozitele excesive exercită o influență negativă asupra economiei naționale, deoarece subminează inițiativa și stimulentul întreprinzătorilor, împiedicând creșterea producției".

De aici rezultă și aprecierea că, impozitele ridicate asupra întreprinzătorilor sunt inechitabile, intrucât îi subminează pe aceștia de recompensa cuvenită pentru abstinența de a consuma profitul și capitalul (corespunzător teoriei abstinenței se degajă ideea că impozitul reprezintă o "amendă" percepută de la capitaliști pentru abținerea lor de la consumul profitului și a capitalului). Nu-l putem omite aici pe americanul Harold M. Groves, care apreciază că "în condiții egale, cea mai bună sursă fiscală este aceea care se amestecă cel mai puțin în producerea privată a averii. De aceea, este firesc ca impunerea să fie astfel elaborată, încât să nu ucidă găina care face ouă de aur".

Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă prin utilizarea lor ca instrument al redistribuirii unei părți importante a produsului intern brut. Această redistribuire apare în procesul mobilizării la buget a impozitelor directe și indirecte și are influență mai mult sau mai puțin intensă asupra comportamentului economic al diverselor categorii de contribuabili. Totodată, efectele impozitelor se resfrâng și în domeniul demografic, al întreținerii sănătății și, în ultimă instanță, al asigurării unui nivel de trai rezonabil pentru populația aflată la nevoie.

Efectul major al rolului impozitelor pe plan social, îl reprezintă, în ultimă instanță, creșterea presiunii fiscale globale în majoritatea țărilor cu economie de piață concurențială și consolidată. Această sporire a fiscalității este expresia următoarelor caracteristici ale evoluției impozitelor în perioada contemporană:

creșterea mai accentuată a încasărilor statului din impozite față de ritmul creșterii produsului intern brut;

sporirea absolută și relativă a încasărilor din impozite, ca urmare a creșterii numărului de contrbuabili și a materiei impozabile, precum și a majorării unor cote de impozit;

devansarea ritmului de creștere a venitului mediu pe locuitor de către ritmul de creștere a impozitului mediu.

Pornind de la aceste realități, s-a născut problema teoretizării și găsirii unor limite ale impozitelor. Aceste limite sunt analizate în legătura cu influența exercitată de mai mulți factori – externi sistemului de impozite și proprii acestuia .

Printre factorii externi sistemului de impozite se au în vedere:

nivelul produsului intern brut pe locuitor, cu aprecierea că pe măsura creșterii acestuia și limita impozitelor poate fi mai ridicată;

nivelul presiunii fiscale în alte țări, avându-se în vedere și posibilitatea deplasării capitalurilor spre țările cu un nivel mai redus al impozitelor sau că aceste capitaluri pot tranzita (doar din punct de vedere scriptic, contabil) anumite "oaze fiscale" cunoscute (Monaco, Liechtenstein, Liberia, Panama, Camay, Elveția);

prioritățile avute în vedere de stat în ce privește alocarea pe destinații a bugetului public, cu precizarea că limita impozitelor poate fi mai ridicată în țările unde cheltuielile privind învățământul, sănătatea și securitatea socială dețin o pondere importantă.

Din cadrul factorilor proprii sistemului de impozite menționăm:

facilitățile fiscale legale;

proporționalitatea, progresivitatea sau regresivitatea cotelor de impunere, ca și posibilitatea utilizării combinate a acestora.

Impozitele se practică sub o diversitate de forme, corespunzător pluralității formelor sub care se manifestă materia impozabilă și numărului mare al subiecților în sarcina cărota se instituie. De aceea, pentru a putea sesiza cu mai mare ușurință efectele diferitelor categorii de impozite pe plan economic, social și politic se impune clasificarea corespunzătoare a acestora, în funcție de criteriile puse la dispoziție de știința finanțelor publice.

Aceste criterii sunt următoarele:

trăsăturile de fond și de formă ale impozitelor;

obiectul asupra cărora se așează;

scopul urmărit de stat prin instituirea lor;

frecvența perceperii lor la bugetul public;

după instituția care le administrează.

În funcție de trăsăturile de fond și de formă impozitele sunt directe și indirecte

Impozitele directe sunt acelea care se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice și/sau juridice în funcție de veniturile sau averea acestora, fiind încasate la anumite termene precizate cu anticipație. La impozitele de acesti tip, subiectul și suportatorul impozitului ar trebui să fie, potrivit intenției legii, una și aceeași persoană. Tocmai de aceea se spune că impozitele de acest tip au o incidență directă asupra subiectului plătitor.

Important este caracterul definit sau de primă instanță al incidenței impozitelor asupra subiecților. Astfel, incidența directă definită se manifestă în cazul impozitului pe veniturile salariale, a impozitului pe dividende și a altor impozite suportate de persoanele fizice, care nu mai au posobilitatea transpunerii obligației fiscale în sarcina altor persoane. În cazul impozitului pe profit, de exemplu, incidența directă se manifestă doar în prima instanță, întrucât impozitul pe profit, ca și alte impozite (din care unele sunt considerate indirecte) face parte din prețul bunurilor și serviciilor aducătoare de venituri impozabile.

Ca atare, suportarea finală a acestuia se realizează de către beneficiarii sau consumatorii produselor în al căror preț este inclus. Potrivit criteriului ce stă la baza așezării lor, impozitele directe sunt: reale și personale.

Impozitele reale se mai numesc și obiective sau de produs deoarece se așează asupra materiei impozabile brute, fără a ține cont de situația subiectului impozitului. Aceste impozite se stabilesc în legătură cu deținerea unor obiecte materiale cum sunt pământul, clădirile fabricile, magazinele precum și asupra capitalului mibiliar. În mod concret, în această categorie de impozite se includ: impozitul funciar, impozitul pe clădiri, impozitul pe activitățile industriale, comerciale și pe profesiile libere, impozitul pe capitalul mobiliar. Impozitele reale au cunoscut o largă răspândire în perioada capitalismului premonopolist, dar acestea se practică și în perioada contemporană în cazul exploatărilor agricole, precum și al clădirilor și terenurilor ocupate de clădiri.

Impozitele personale se așează asupra veniturilor sau averii, ținându-se cont și de situația personală a subiectului lor. De aceea, ele se mai numesc impozite subiective. Impozitele personale se practică sub forma impozitelor pe venit și pe avere.

Impozitele pe venit au fost asimilate în practică în contextul înregistrării diferențierii veniturilor realizate de diferitele categorii sociale și al distincției între subiecții-persoane fizice și subiecții-persoane juridice, în funcție de care există două categorii de impozite pe venit:

– impozitele pe veniturile persoanelor fizice se practică sub forme diferite în funcție de natura venitului luat în considerare în cadrul impunerii (pe salarii, pe dividende, pe veniturile obținute prin practicarea diverselor meserii sau a profesiilor libere, pe veniturile din marile câștiguri etc). În principiu, impozitul pe venit se așează în sarcina fiecărei persoane care realizează venituri, fiind o impunere individuală. Atunci când individualizarea veniturilor nu este posibilă sau este greu de realizat, impozitarea se efectuează pentru ansamblul persoanelor care au participat la obținerea veniturilor. În această situație se află, de exemplu, impozitul pe venitul global care este stabilit în sarcina familiei sau a gospodăriei agricole. Așadar impozitelor pe veniturile persoanelor fizice se realizează fie în sistemul impunerii separate, fie în sistemul impunerii globale.

Impunerea separată presupune stabilirea unui impozit unic, cu impunerea diferențiată a fiecărei categorii de venit sau instituirea mai multor impozite cu referire la fiecare venit, în funcție de sursa obținerii sale. Impunerea globală constă în instituirea unui singur impozit ce se așează asupra veniturilor cumulate realizate de subiectul impozitului, indiferent de sursa provenienței acestor venituri. Acest sistem de impunere are o largă răspândire în lume, fiind practicat în multe țări din Europa Occidentală (Belgia, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie) și în SUA.

impozitele pe veniturile persoanelor juridice se instituie și se percep în funcție de modul organizării acestora ca societăți de persoane sau ca societăți de capital. În cazul societăților de persoane distincția între veniturile realizate de societatea și cele realizate de persoanele asociate este greu de realizat. Ca urmare, impunerea se instituie asupra totalității veniturile, în condiții similare cu impunerea aplicată persoanelor fizice. În cazul societăților de capital impunerea are în vedere structura și reparitzarea profitului. Astfel, este vorba de profitul total înainte de repartizare, de profitușl repartizat acționarilor sau ascociațiilor sub formă de dividende și de profitul rămas la dispoziția societății comerciale.

Impozitele pe avere se instituie în strânsă legătură cu dreptul de proprietate al diferitelor persoane asupra unor bunuri mobile sau imobile. Formele acestor impozite sunt următoarele:

impozitele asupra averii propriu-zise se practică în două variante: ca impozite așezate asupra averii, dar plătite din venitul net obținut de pe urma averii respective; și ca impozite pe substanța averii și plătite chiar din aceasta (practicate rar, ca impozite excepționale, cum ar fi cele percepute o singură dată în timpul dau după terminarea unui război). Cele mai frecvente impozite așezate asupra averii sunt impozitele pe proprietățile imobiliare și impozitul asupra activului net deținut de subiectul impozitului cu referire la întreaga avere mobilă și imobilă.

impozitele pe circulația averii se instituie în legătură cu trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile și imobile, de la o persoană la alta. În această categorie de impozite se includ: impozitul pe succesiuni, impozitul pe donații, impozitul pe actele de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile, impozitul pe hârtiile de valoare, impozitul pe circulația capitalurilor și a afectelor comerciale etc.

impozitele pe creșterea averii au ca obiect de valoare ce se înregistrează în cazl unor bunuri, în cursul unei perioade de timp, fără ca proprietarul să înregistreze vreo cheltuială pentru aceasta. În această categorie de impozite mai cunoscute sunt impozitul pe plusul de valoare imobiliară perceput la vânzarea bunurilor imobiliare și impozitul pe supraprofitul de război.

Impozitele indirecte sunt instituite asupra vânzării unor bunuri și prestării anumitor servicii, fiind vărsate la bugetul public de către producători, comercianți sau prestatori de servicii și suportate de către consumatorii bunurilor și serviciilor impozabile. Ca urmare, chiar prin legea instituirii lor, caliatatea de subiecți ai impozitelor indirecte revine altor persoane decât suportatorilor acestora. În funcție de forma lor de manifestare, impozitele indirecte se grupează în: taxe de consumație, venituri aferente monopolurilor fiscale, taxe vamale, taxe fiscale, de timbru, consultare și de înregistrare.

taxele de consumație se așează asupra unor mărfuri sau servicii – ca taxe de consumație de produs, cunoscute și sub denumirea de accize, precum și ca taxe generale asupra vânzărilor, practicate sub forma impozitului pe cifra de afaceri brută sau netă (acesta din urmă nefiind alt impozit decât cunoscuta taxă pe valoarea adăugată)

veniturile aferente monopolurilor fiscale sunt reprezentate de diferența între prețul de vânzare al unor produse expres precizate (sare, tutun, alcool, cărți de joc etc) și costul acestora. Monopolurile fiscale sunt depline sau parțiale. Cele depline sunt instituite de către stat atât asupra producției, cât și asupra comercializării cu ridicata și cu amănuntul al unor mărfuri, iar cele parțiale sunt instituite fie numai asupra producției și comerțului cu ridicata, fie numai asupra comerțului cu amănuntul.

taxele vamale se percep de către state, în anumite condiții specifice, în cazul importului, exportului sau tranzitului de mărfuri.

taxele fiscale, de timbru, consultare și de înregistrare sunt plăți pe care le efectuează persoanele fizice și juridice care solicită și beneficiază de unele servicii realizate în favoarea lor de anumite instituții de drept public. În cazul persoanelor fizice obișnuite, aceste taxe au incidență directă, astfel că includerea lor în cadrul impozitelor și taxelor indirecte are un caracter convențional.

Avându-se în vedere obiectul asupra cărora se așează impozitele sunt clasificate în:

impozite pe venit;

– impozite pe avere;

– impozite pe consum sau pe cheltuieli.

În funcție de scopul urmărit de stat prin instituirea lor impozitele se clasifică în două categorii:

impozite financiare obișnuite – cele instituite de stat în scopul realizării celei mai mari părți a veniturilor bugetului public

impozite de ordine – sunt instituite în scopul limitării consumului unor bunuri sau a restrângerii unor acțiuni, precum și pentru realizarea unor deziderate ce nu au caracter fiscal. Astfel pentru limitarea alcoolismului și a consumului de tutun, statul instituie accize ridicate asupra alcoolului și tutunului. La fel este cazul taxelor vamale antidumping care se instituie în scopul limitării anumitor mărfuri ce au preț de dumping.

Corespunzător frecvenței perceperii lor la buget impozitele se diferențiază între ele ca:

impozite permanente sau ordinare – se percep cu regularitate, astfel că ele se înscriu în cadrul fiecărui buget public anual

impozite incidentale sau extraordinare – se instituie și se percep în mod excepțional în legătură cu apariția unor obiecte impozabile ce se deosebesc esențial de cele obișnuite. Așa este cazul supraprofitului de război care se impozitează printr-un impozit incidental (special), introdus și încasat o singură dată. Ca urmare, impozitele de acest tip nu sunt înscrise în bugetele fiecărui exercițiu financiar.

Clasificarea impozitelor se realizează și după instituția care le administrează. Acest criteriu face necesară luarea în considerare a tipului țărilor în care se practică impozitele care sunt federale sau unitare.

În țările federale impozitele sunt de următoarele trei categorii:

impozite federale;

impozite ale statelor, landurilor, cantoanelor, regiunilor sau provinciilor membre ale federației;

impozite locale ale departamentelor, provinciilor sau județelor, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor;

impozite ale administrației centrale de stat;

impozite locale ale organelor administrativ-teritoriale.

Clasificarea prezentată se referă la impozite privite în mod individual, dar în literatura de specialitate se abordează și clasificarea sistemelor fiscale, considerate ca întreg. Astfel, reputatul Maurice Duverger face distincția între sistemele fiscale grele (lourds) – care se caracterizează prin instituirea asupra contribuabililor a unor obligații fiscale mari, apăsătoare și sistemele fiscale ușoare (legers) – care se constituie în opusul celor dintâi, având instituite obligații fiscale ușor de suportat de către contribuabili. Luând în considerare efectele pe care fiscalitatea le determină asupra celor avuți, B. Bracewell-Milnes clasifică sistemele fiscale în: sisteme de dreapta și sisteme de stânga.

Pentru clasificarea impozitelor și a sistemelor fiscale se pot utiliza și alte criterii, în funcție de cunoștințele, vocația analitică și voința celui care se încumetă să facă.

1.4. Caracteristici generale ale impozitelor directe

Impozitele directe sunt impozitele suportate direct de către cei care le plătesc și care nu se transferă asupra prețurilor. Din punct de vedere economic impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute în lege.

În cazul impozitului direct, există identitate între persoana contribuabilului și persoana suportatorului, în vreme ce, în cazul impozitului indirect, aceste persoane sunt diferite.

Impozitele directe reprezintă una din cele mai vechi și mai răspândite forme de impunere. Obiectul impunerii în cazul impozitelor directe îl reprezintă pământul, clădirile, activitățile industriale sau comerciale și mișcarea capitalului bănesc. Impozitele directe sunt individualizate, din această categorie făcând parte impozitele reale și impozitele personale. Nici una dintre aceste forme a impozitelor directe nu oferă o imagine de ansamblu asupra puterii economice a subiectului impozabil (contribuabilul), ci numai asupra materiei impozabile.

Opiniile asupra eficienței și echității acestor impozite nu sunt unitare. Sintetizând opiniile pro și contra impozitelor directe, între avantajele impozitelor directe pot fi enumerate:

asigurarea unei mai mari echități fiscale: – pe de o parte aceste impozite pot fi calculate pentru fiecare individ, impozitul aplicându-se asupra venitului individual impozabil, iar pe de altă parte oferă câmp de manifestare impozitării diferențiate a grupurilor cu venituri mai mari; în acest fel impozitele directe reflectă atât conceptul de echitate orizontală, cât și pe cel de echitate verticală;

sunt nominative, cunoscute în timp și au un cuantum de termene și plăți precis determinate;

imposibilitatea sustragerii de la plată a acestor impozite: – oamenii trebuie să muncească pentru a-și câștiga existența, de aceea obligația de plată a impozitului nu poate fi evitată atunci când impozitul se percepe pe venit.

Între dezavantajele impozitelor directe se numără:

efectul nestimulativ: – în special impozitul pe venit personal poate avea un astfel de efect în ceea ce privește munca, impunerea progresivă descurajând practic munca și inițiativa particulară, precum și acumularea de capital;

efectul incurajator de evaziune fiscală: – impozitele directe ridicate incurajează “economia subterană” sau “economia la negru”; cu cât rata de impozitare este mai mare, cu atât este mai ridicată evaziunea fiscală.

Clasificarea impozitelor directe:

Dacă ținem cont de criteriile care stau la baza așezării impozitelor directe, la rândul lor acestea pot fi grupate în impozite reale și impozite personale.

a) Impozitele reale:

Impozitele reale sunt cele legate de situația averii considerată obiectiv și separat de raporturile pe care le are cu persoana interesată. Se stabilesc în legatură cu anumite obiecte materiale (pământul, clădirile, produse etc.), făcându-se abstracție de situația personală a subiectului impozitului și fără luarea în considerare a venitului realizat și a cheltuielilor de producție și de desfacere, de aceea mai sunt cunoscute și sub denumirea de impozite obiective sau pe produs.

Impozitele de tip real, obiective sau pe produs au ca bază de impunere terenurile, clădirile folosite ca locuințe sau spații comerciale, activitățile industriale sau comerciale și profesiile libere. Formele de manifestare a acestora sunt:

impozitul funciar;

impozitul pe clădiri;

impozitele pe activitățile comerciale, industriale și profesiile libere;

impozitele pe capitalurile bănești.

Criteriile de stabilire a impozitului funciar sunt foarte diverse, începând de la suprafață, calitatea acestora, mărimea arenzii, valoarea pământului, numărul plugurilor utilizate pentru lucrarea acestora etc. Astfel de criterii nu permit stabilirea reală și concretă a capacității de plată a proprietarului funciar, pentru că nu au în vedere toți factorii care influențează nivelul producției agricole.

Pentru clădiri impunerea se face tot în baza unor criterii exterioare, cum sunt: numărul și destinația camerelor, suprafața construită, numărul ușilor și ferestrelor, mărimea curții etc. Astfel de criterii nu permiteau o impunere echitabilă, deoarece se aplicau izolat și nu ofereau o imagine completă asupra mărimii obiectului impozabil.

La stabilirea impozitelor pe activitățile industriale, comerciale și profesiile libere se au în vedere tot criterii de ordin exterior, cum sunt: mărimea localității în care intreprinderea considerată își desfășura activitatea, natura intreprinderii, mărimea capitalului, numărul muncitorilor, mărimea forței motrice instalate și folosite de intreprindere etc.

Pentru circulația capitalurilor impozitul se stabilește fie în funcție de volumul dobânzilor pe care debitorul le plătea pentru capitalul luat cu imprumut, fie în funcție de volumul dobânzilor pe care creditorul le încasa pentru capitalul dat cu imprumut.

Impozitele de tip real sunt criticate deoarece, în mare parte, ele nu sunt dimensionate în funcție de capacitatea contributivă reală a plătitorului, iar cele pe capitaluri au un randament scăzut pentru că permit sustragerea de la plata lor prin simpla neinformare a organului fiscal asupra relațiilor de credit dintre creditor și debitorii săi.

b) Impozitele personale:

Impozitele personale se asează asupra veniturilor sau averii, în strânsă legătură cu situația personală a subiectului impozitului, motiv pentru care sunt cunoscute și sub denumirea de impozite subiective. Ele tind a se substitui impozitelor reale, având meritul de a diferenția sarcina fiscală în funcție de veniturile (averea) sau situația personală a subiectului impozabil.

Impozitele personale se întâlnesc sub forma impozitelor pe avere și, respectiv, a impozitelor pe venit.

1.5. Caracteristici generale ale impozitelor indirecte

Impozitele indirecte sau impozitele pe consum sunt, sub aspect economic, impozitele asupra unor bunuri sau servicii și care sunt, de regulă, incluse în prețul acestora.

Din punct de vedere administrativ, sunt calificate ca impozite indirecte impozitele pentru plată cărora nu este nevoie de contactul direct dintre contribuabil (suportator) și agentul fiscal (colector), acesta plătindu-se printr-un intermediar care acționează ca un colector al statului.

Impozitele indirecte sunt cuprinse în prețul unor bunuri și servicii, sub forme și denumiri diverse, cum sunt: taxa pe valoarea adaugată, accize, taxe vamale etc., și se caracterizează prin faptul că aceia care le plătesc la bugetul statului sunt agenții economici care vând bunuri sau prestează servicii de felul celor care conțin în preț astfel de impozite, iar cei care le suportă sunt consumatorii acestui tip de bunuri sau servicii.

Impozitele directe se percep de la toți cei care consumă bunuri sau servicii din categoria celor impuse. Ele, prin modul de percepere, nu afectează veniturile nominale, ci numai pe cele reale, ceea ce inseamnă că ele micșorează puterea de cumpărare a consumatorilor. Impozitele directe sunt menite a completa resursele publice realizate pe calea impozitelor directe prin impunerea cât mai completă a facultăților de contribuție. Aceste impozite au fost introduse din nevoi financiare, sunt practic generalizate și din aceleași considerente ele nu vor putea fi înlăturate oricât de inechitabile s-ar dovedi a fi.

În cazul impozitelor directe constrângerea este de ordin politic, pe când în cazul impozitelor indirecte constrângerea este de ordin economic. Într-adevăr, impozitele indirecte, denumite și impozite pe consumație sau impozite pe cheltuieli sunt percepute asupra actelor de consum a produselor și serviciilor de prima necesitate, iar consumul acestora este dictat de rațiuni economice și nu politice.

Impozitele indirecte sau impozitele pe consum au în vedere, în fond, tot averea, dar impunerea, că și evaluarea se face indirect, măsurându-se prin volumul actelor de consum și plecându-se de la prezumția că există corespondența între nivelul veniturilor și volumul cheltuielilor de consum ale unei persoane. Dar, spre deosebire de impozitele directe, în cazul impozitelor indirecte nu se poate stabili cu precizie nici măsura lor, nici câte astfel de impozite platește o persoană. De aceea, seria impozitelor indirecte pare nesfârșită și greu de urmărit până la capăt, acest inconvenient stând la baza introducerii procedeului părților fracționate și din care s-a născut impozitul cunoscut sub denumirea de “taxa pe valoare adaugată” (TVA).

Pentru că sunt percepute în cote proporționale asupra valorii produselor vândute sau a serviciilor prestate, ori în sume fixe pe unitatea de măsură, impozitele indirecte par a fi suportate în aceeași măsură de toate păturile sociale și de natură a asigura o repartiție echitabilă a sarcinilor fiscale. În realitate, dacă este raportat la întregul venit (adică atât la venitul realizat și economisit cât și la venitul cheltuit) de care dispune o persoană, se dovedește că cu cât o persoană realizează venituri mai mici cu atât sarcina fiscală pe care el o suporta este mai mare.

Ponderea impozitelor indirecte în totalul veniturilor fiscale ale statului este diferita de la o țară la alta. În țările dezvoltate, aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale ale statului este mai mic decât cel al impozitelor directe. În țările în curs de dezvoltare însă, ponderea impozitelor indirecte în totalul veniturilor fiscale ale statului este mai mare decat aceea a impozitelor directe.

Dezavantajele și avantajele impozitelor indirecte:

a) Dezavantajele impozitelor indirecte:

încălcarea principiului echității fiscale prin violarea ideii de generalitate și egalitate deoarece există bunuri de consumație supuse impunerii pe care nu și le pot procura toți consumatorii. Principiul egalității este încălcat în cazul impozitelor pe consumație deoarece acestea se asează după mărimea consumului și nu după mărimea venitului, ori mărimea consumului depinde, în primul rând, de numărul persoanelor aflate în întreținerea persoanei care plătește aceste impozite. La același nivel al veniturilor totalul impozitelor pe consumație plătit de cel care are mai multe persoane în intreținere va fi mai mare decât impozitele plătite de cel care are mai puține (sau nu are) persoane în întreținere.

impozitul indirect violează principiul de politica financiară;

procedurile de percepere a impozitelor indirecte sunt considerate o piedică directă a procesului de producție; formalitățile de control și mijloacele de investigație sunt atât de indiscrete încât provoacă o reacție adversă din partea producătorului.

b) Avantajele impozitelor indirecte:

impozitele indirecte au un randament fiscal ridicat;

impozitele pe consumație au virtutea de a fi elastice, astfel că veniturile realizate pe seama lor cresc odată cu creșterea veniturilor populației și a numărului de consumatori;

impozitele indirecte ating pe toată lumea, cu excluderea tuturor privilegiilor personale;

plata impozitelor indirecte este mai ușor de suportat decât cea a impozitelor directe, deoarece sunt ascunse în preț;

caracterul voluntar al impozitelor pe consumație – impozitele pe consumație ar fi benevole în sensul că le platește numai cine vrea, cine nu vrea se abține de la consumul produselor impuse; atunci când produsele necesare existenței sunt supuse impunerii nu se mai poate vorbi de un caracter voluntar.

Principalele forme de manifestare a impozitelor indirecte:

Formele de manifestare a impozitelor indirecte sunt: accize, taxa pe valoarea adaugată, taxe vamale, monopoluri fiscale (puterea de constrângere a statului se exercita în regim neconcurențial – venituri nefiscale).

Taxe pe consumație – percepute asupra produselor (băuturi, tutun, carburanți, sare, zahăr etc.) și serviciilor (hotel, transporturi etc.) prin adăugarea lor la prețul de vânzare; aparțin acestei categorii taxa pe valoarea adaugată și acciza;

Monopoluri fiscale – sunt modalități de impunere care constau în dreptul exclusiv al statului fie atât asupra producției cât și a vânzării unor produse cum sunt sarea, băuturile alcoolice, tutunul etc. (cazul monopolurilor depline, fie numai asupra producției și comerțului cu ridicată, fie numai asupra comerțului cu amănuntul).

Taxe vamale – stabilite asupra mărfurilor importate, exportate sau în tranzit pe teritoriul unui stat;

Alte taxe (de timbru și de înregistrare, pe circulația averii etc.).

Capitolul 2: Caracteristicile impozitului pe profit

Impozitul pe profit este un impozit direct personal: impozit direct pentru că se percepe periodic, direct și nominal de la persoane fizice și persoane juridice pe baza venitului constatat sau asupra valorii bunurilor ce le aparțin; impozit personal deoarece are în vedere, în primul rând situația personală a subiectului impozabil, el așezându-se asupra veniturilor acestuia, indiferent de nivelul lor.

În cazul impozitului pe profit, ca și în general, în cazul impozitelor directe, subiectul și suportatorul impozitului coincid (din punct de vedere legal) dar, uneori, în practică, se observă că acestea diferă.

Se poate spune că impozitele directe reprezintă principala sursă de venituri în formarea bugetului de stat, iar în cazul impozitelor directe, cea mai mare proporție o au impozitele pe profit.

De asemenea, se mai poate adăuga faptul că impozitul pe profit are titlu obligatoriu (în sarcina contribuabilului) și se realizează în mod silit. În această relație dintre stat și persoanele fizice sau juridice, acționează obligația de a plăti suma stabilită drept impozit fără a se cere consimțământul expres al plătitorului, iar în cazul în care acesta din urmă nu se conformează, statul poate aplica măsuri coercitive. Sub acest aspect, este de observat că ipostaza de forță publică în care se află statul îi conferă acestuia dreptul de a executa silit încasarea impozitelor de la persoanele private, dacă acestea nu efectuează operațiunile de plată în condițiile prevăzute de lege. Acest drept este prevăzut prin legile de instituire a impozitelor, iar în virtutea forței sale, statul îi poate constrânge pe supușii săi să-și îndeplinească și această obligație.

Impozitul pe profit se prelevă la dispoziția statului, fără o contraprestație directă din partea acestuia. Între prelevările sub formă de impozite și acțiunile de finanțat cărora le sunt destinate nu se stabilește, în principiu, o corespondență directă. În mod independent de destinația ce li se va da, impozitele se preiau de la persoanele fizice sau juridice fără ca statul să le ofere, în schimb și în mod direct, bunuri, servicii sau alte avantaje, în ideea de contraprestație.

Prelevarea sub forma impozitelor pe profit se efectuează cu titlu nerestituibil (nerambursabil) exprimând, deci, transfer definitiv la dispoziția statului, ceea ce înseamnă că sumele prelevate nu se mai restituie contribuabililor.

Preocuparea resurselor financiare la dispoziția statului sub forma impozitelor pe profit presupune un ansamblu de elemente și reglementări prin care se creează cadrul tehnico-organizatoric și operațional pentru instituirea, așezarea și încasarea acestora.

2.1. Considerații generale privind impozitul pe profit

Impozitul pe profit reprezintã o sursã certã de alimentare cu venituri a bugetului public, în vederea asigurãrii mijloacelor financiare necesare îndeplinirii drepturilor fundamentale ale cetãțenilor cu privire la învãțãmânt, sãnãtate, culturã și artã, sport, apãrare naționalã, și ordine publicã, ocrotire socialã și protecție ecologicã, precum și pentru finanțarea unor acțiuni și obiective economice de interes național, mai ales în domeniul infrastructurii.

Randamentul fiscal al impozitului pe profit este, în general, scãzut deoarece existã multiple posibilitãți de evaziune fiscalã.

Metodologia de calcul a impozitului pe profit practicatã în România, actualmente, obligã agenți economici sã contabilizeze impozitele exigibile și/sau aferente anului fiscal la care se referã. Aceastã metodologie definește reglementar urmãtoarele coordonate:

a) anul fiscal pentru care se calculeazã impozitul pe profit;

b) contribuabilii care trebuie sã plãteascã impozitul pe profit;

c) deținirea (determinarea) bazei impozabile a impozitului pe profit;

d) cotele procentuale, în raport de care se calculeazã impozitul pe profit, prin aplicarea lor asupra bazei impozabile;

e) tehnici (metode) de calcul a impozitului pe profit, ținând cont de anumite facilitãți fiscale.

2.2. Contribuabili

Sunt obligate la plata impozitului pe profit:

–persoanele juridice române pentru profitul impozabil obținut din orice sursă atât din România, cât și din străinătate;

–persoanele juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România, pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent. Sediul permanent este locul prin intermediul căruia orice activitate a unei persoane fizice sau juridice străine este, total sau parțial, condusă direct sau prin intermediul unui agent dependent. Sediul permanent poate fi reprezentat de un birou, inclusiv de o conducere, o sucursală, o agenție, o fabrică, un magazin, un atelier, o mină, un loc de extracție a resurselor materiale etc.

–persoanele fizice și juridice străine care desfășoară activități în România ca partener într-o asociere ce nu dă naștere unei persoane juridice, pentru toată activitatea desfășurată în România.

–persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română;

–persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică română.

–persoanele juridice cu sediul social în România, înființate potrivit legislației europene.

2.3. Scutiri

Sunt scutiți de la plata impozitului pe profit:

– trezoreria statului;

– instituțiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii și disponibilitățile realizate și utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, dacă legea nu prevede altfel;

– persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;

– fundațiile române constituite ca urmare a unui legat;

– cultele religioase, pentru: venituri obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit legii, venituri obținute din chirii, alte venituri obținute din activități economice, venituri din despăgubiri în formă bănească, obținute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiția ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent și/sau în anii următori, pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrări de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ, pentru furnizarea, în nume propriu și/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condițiile legii, pentru acțiuni specifice și alte activități nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor;

– instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 174/2001*) privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior, cu modificările ulterioare;

– asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari, potrivit Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru veniturile obținute din activități economice și care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătățirea utilităților și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune;

– Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;

– Fondul de compensare a investitorilor, înființat potrivit legii;

– Banca Națională a României;

– Fondul de garantare a pensiilor private, înființat potrivit legii.

Organizațiile nonprofit, organizațiile sindicale și organizațiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri:

a) cotizațiile și taxele de înscriere ale membrilor;

b) contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților;

c) taxele de înregistrare stabilite potrivit legislației în vigoare;

d) veniturile obținute din vize, taxe și penalități sportive sau din participarea la competiții și demonstrații sportive;

e) donațiile și banii sau bunurile primite prin sponsorizare;

f) dividendele și dobânzile obținute din plasarea disponibilităților rezultate din venituri scutite;

g) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;

h) resursele obținute din fonduri publice sau din finanțări nerambursabile;

i) veniturile realizate din acțiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferințe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora;

j) veniturile excepționale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizațiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică;

k) veniturile obținute din reclamă și publicitate, realizate de organizațiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare și funcționare, din domeniul culturii, cercetării științifice, învățământului, sportului, sănătății, precum și de camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale.

l) sumele primite ca urmare a nerespectării condițiilor cu care s-a făcut donația/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective să fie utilizate de către organizațiile nonprofit, în anul curent sau în anii următori, pentru realizarea scopului și obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau statutului, după caz;

m) veniturile realizate din despăgubiri de la societățile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică;

n) sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice

Organizațiile nonprofit, organizațiile sindicale și organizațiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit și pentru veniturile din activități economice realizate până la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit.

2.4. Deduceri

Deduceri pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare

La calculul profitului impozabil, pentru activitățile de cercetare-dezvoltare se acordă următoarele stimulente fiscale:

a) deducerea suplimentară la calculul profitului impozabil în proporție de 20% a cheltuielilor eligibile pentru aceste activități; deducerea suplimentară se calculează trimestrial/anual; în cazul în care se realizează pierdere fiscală, aceasta se recuperează potrivit dispozițiilor art. 26 Cod fiscal;

b) aplicarea metodei de amortizare accelerată și în cazul aparaturii și echipamentelor destinate activităților de cercetare-dezvoltare.

Scutirea de impozit a profitului reinvestit

Profitul investit în producția și/sau achiziția de echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru), folosite în scopul obținerii de venituri impozabile, este scutit de impozit.

Profitul investit potrivit alin. de mai sus reprezintă soldul contului de profit și pierdere, respectiv profitul contabil cumulat de la începutul anului, utilizat în acest scop în anul efectuării investiției. Scutirea de impozit pe profit aferentă investițiilor realizate se acordă în limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectivă.

Scutirea se calculează trimestrial sau anual, după caz, iar suma profitului pentru care s-a beneficiat de scutirea de impozit pe profit va fi repartizată cu prioritate pentru constituirea rezervelor până la concurența profitului contabil înregistrat la sfârșitul exercițiului financiar. În cazul în care la sfârșitul exercițiului financiar se realizează pierdere contabilă nu se efectuează regularizarea profitului investit, iar contribuabilul nu este obligat să repartizeze suma profitului investit pentru constituirea rezervelor.

Pentru activele care se realizează pe parcursul mai multor ani consecutivi, facilitatea se acordă pentru lucrările realizate efectiv, în baza unor situații parțiale de lucrări, pentru investițiile puse în funcțiune parțial în anul respectiv.

Prevederile se aplică pentru activele considerate noi, în sensul că nu au fost anterior utilizate.

Contribuabilii care beneficiază de scutirea de impozit a profitului reinvestit au obligația de a păstra în patrimoniu activele respective cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de funcționare, stabilită potrivit Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe. În cazul nerespectării acestei condiții, pentru sumele respective se recalculează impozitul pe profit și se stabilesc majorări de întârziere, de la data aplicării facilității, potrivit legii. Nu intră sub incidența acestor prevederi activele transferate în cadrul operațiunilor de reorganizare în cazul în care societatea beneficiară preia rezerva aferentă profitului scutit, asumându-și astfel drepturile și obligațiile societății cedente, precum și activele înstrăinate în cadrul procedurii de lichidare/faliment, potrivit legii.

2.5. Venituri neimpozabile

Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:

a) dividendele primite de la o persoană juridică română;

b) diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se dețin titluri de participare, precum și diferențele favorabile de valoare rezultate din evaluarea titlurilor de participare și a obligațiunilor emise pe termen lung, efectuată potrivit reglementărilor contabile. Acestea sunt impozabile la data transmiterii cu titlu gratuit, a cesionării, a retragerii, a lichidării investițiilor financiare, precum și la data retragerii capitalului social la persoana juridică la care se dețin titlurile de participare;

c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile, precum și veniturile din restituirea sau anularea unor dobânzi și/sau penalități de întârziere pentru care nu s-a acordat deducere;

d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri și memorandumuri aprobate prin acte normative

e) în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2009 inclusiv, veniturile din tranzacționarea titlurilor de participare pe piața autorizată și supravegheată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. În aceeași perioadă, cheltuielile reprezentând valoarea de înregistrare a acestor titluri de participare, precum și cheltuielile înregistrate cu ocazia desfășurării operațiunilor de tranzacționare reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.

2.6. Cheltuieli

Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri și:

a) cheltuielile cu achiziționarea ambalajelor, pe durata de viață stabilită de către contribuabil;

b) cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecția muncii și cheltuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale

c) cheltuielile reprezentând contribuțiile pentru asigurarea de accidente de muncă și boli profesionale, potrivit legii, și cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale;

d) cheltuielile de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă și publicitate și bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor și demonstrații la punctele de vânzare, precum și alte bunuri și servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor;

e) cheltuielile de transport și de cazare în țară și în străinătate, efectuate pentru salariați și administratori, precum și pentru alte persoane fizice asimilate acestora, stabilite prin norme;

f) contribuția la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor de credit;

g) taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile obligatorii, reglementate de actele normative în vigoare, precum și contribuțiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă;

h) cheltuielile pentru formarea și perfecționarea profesională a personalului angajat;

i) cheltuielile pentru marketing, studiul pieței, promovarea pe piețele existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;

j) cheltuielile de cercetare, precum și cheltuielile de dezvoltare care nu îndeplinesc condițiile de a fi recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere contabil;

k) cheltuielile pentru perfecționarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întreținerea și perfecționarea sistemelor de management al calității, obținerea atestării conform cu standardele de calitate;

l) cheltuielile pentru protejarea mediului și conservarea resurselor;

m) taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale;

n) pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor neîncasate, în următoarele cazuri:

1. procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătorești;

2. debitorul a decedat și creanța nu poate fi recuperată de la moștenitori;

3. debitorul este dizolvat, în cazul societății cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat, fără succesor;

4. debitorul înregistrează dificultăți financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul.

2.7. Deductibilitate limitata

Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată:

a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol și cheltuielile cu impozitul pe profit;

b) suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților pentru deplasări în România și în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice;

c) cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare. Intră sub incidența acestei limite, cu prioritate, ajutoarele pentru naștere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile și protezele, precum și cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor activități ori unități aflate în administrarea contribuabililor: grădinițe, creșe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale și al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamiliști, pentru școlile pe care le au sub patronaj, precum și alte cheltuieli efectuate în baza contractului colectiv de muncă. În cadrul acestei limite, pot fi deduse și cheltuielile reprezentând: tichete de creșă acordate de angajator în conformitate cu legislația în vigoare, cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori și salariaților, cadouri în bani sau în natură acordate salariatelor, costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv transportul pentru salariații proprii și pentru membrii de familie ai acestora, ajutoare pentru salariații care au suferit pierderi în gospodărie și contribuția la fondurile de intervenție ale asociației profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din școli și centre de plasament;

d) perisabilitățile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administrației centrale, împreună cu instituțiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice

e) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;

g) cheltuielile cu provizioane și rezerve, în limita prevăzută la art. 22 Cod fiscal;

h) cheltuielile cu dobânda și diferențele de curs valutar, în limita prevăzută la art. 23 Cod fiscal;

i) amortizarea, în limita prevăzută la art. 24;

j) cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 400 euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant;

k) cheltuielile cu primele de asigurare voluntară de sănătate, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 250 euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant;

l) cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea și repararea locuințelor de serviciu situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor construite prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%;

m) cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor puse la dispoziția societății în baza contractelor încheiate între părți, în acest scop;

n) cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații, exclusiv cele privind combustibilul, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu functii de conducere și de administrare ale persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuții.

2.8. Cheltuieli nedeductibile

Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:

a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile și cheltuielile cu impozitele nereținute la sursă în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România;

b) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române/străine, potrivit prevederilor legale;

c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă. Nu intră sub incidența acestor prevederi stocurile și mijloacele fixe amortizabile, distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră, în condițiile stabilite prin norme;

d) cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reținere la sursă;

e) cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii;

f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor;

g) cheltuielile înregistrate de societățile agricole, constituite în baza legii, pentru dreptul de folosință al terenului agricol adus de membrii asociați, peste cota de distribuție din producția realizată din folosința acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere;

h) cheltuielile determinate de diferențele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare la persoanele juridice la care se dețin participații, precum și de diferențele nefavorabile de valoare aferente obligațiunilor emise pe termen lung, cu excepția celor determinate de vânzarea-cesionarea acestora. Excepția nu se aplică pentru cheltuielile reprezentând valoarea de înregistrare a titlurilor de participare tranzacționate pe piața autorizată și supravegheată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2009 inclusiv;

i) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, cu excepția celor prevăzute la art. 20 lit. c)

j) cheltuielile cu contribuțiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate prin acte normative;

k) cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului

l) alte cheltuieli salariale și/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat, cu excepția prevederilor titlului III;

m) cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte;

n) cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum și cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;

o) pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion, potrivit art. 22, precum și pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate, în alte situații decât cele prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. n). În această situație, contribuabilii care scot din evidență clienții neîncasați sunt obligați să comunice în scris acestora scoaterea din evidență a creanțelor respective, în vederea recalculării profitului impozabil la persoana debitoare, după caz;

p) cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare, și ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cei care acordă burse private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente în limita minimă precizată mai jos:

1. 3 la mie din cifra de afaceri;

2. 20% din impozitul pe profit datorat.

În limitele respective se încadrează și cheltuielile de sponsorizare a bibliotecilor de drept public, în scopul construcției de localuri, al dotărilor, achizițiilor de tehnologie a informației și de documente specifice, finanțării programelor de formare continuă a bibliotecarilor, schimburilor de specialiști, a burselor de specializare, a participării la congrese internaționale;

r) cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

s) cheltuielile cu taxele și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale sau asociațiile profesionale care au legătură cu activitatea desfășurată de contribuabili și care depășesc echivalentul în lei a 4.000 euro anual, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. g) și m).

ș) cheltuielile reprezentând valoarea deprecierilor mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări, se înregistrează o descreștere a valorii acestora.

t) în perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2013 inclusiv, cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv transportului rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depășească 3.500 kg și care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând și scaunul șoferului, aflate în proprietatea sau în folosința contribuabilului, cu excepția situației în care vehiculele se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:

1. vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenție, reparații, pază și protecție, curierat, transport de personal la și de la locul de desfășurare a activității, precum și vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenți de vânzări și de agenți de recrutare a forței de muncă;

2. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru activitatea de taxi;

3. vehiculele utilizate pentru închirierea către alte persoane, inclusiv pentru desfășurarea activității de instruire în cadrul școlilor de șoferi.

La calculul profitului impozabil sunt deductibile doar următoarele sume utilizate pentru construirea sau majorarea rezervelor și a provizioanelor:

– rezerva legala, în limita de 5% din profitul contabil, până ce acesta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris și vărsat, conform prevederilor Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

– provizioanele pentru garanții de bună execuție acordate clienților

– provizioanele constituite în limita unui procent de 20% începând cu data de 1 ianuarie 2004, 25% începând cu data de 1 ianuarie 2005, 30% începând cu data de 1 ianuarie 2006, din valoarea creanțelor asupra clienților, înregistrate de către contribuabili, altele decât cele prevăzute la lit. d), f), g) și i), care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2004;

2. sunt neîncasate într-o perioadă ce depășește 270 de zile de la data scadenței;

3. nu sunt garantate de altă persoană;

4. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;

5. au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului;

– provizioanele specifice, constituite potrivit legilor de organizare și funcționare, de către instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare înscrise în Registrul general ținut de Banca Națională a României, precum și provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice similare

– rezervele tehnice constituite de societățile de asigurare și reasigurare, potrivit prevederilor legale de organizare și funcționare, cu excepția rezervei de egalizare

– provizioanele de risc pentru operațiunile pe piețele financiare, constituite potrivit reglementărilor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare;

– provizioanele constituite în limita unei procent de 100% din valoarea creanțelor asupra clienților, înregistrate de către contribuabili, altele decât cele prevăzute la lit. d), f), g) și i), care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2007;

2. creanța este deținută la o persoană juridică asupra căreia este declarată procedura de deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătorești prin care se atestă această situație;

3. nu sunt garantate de altă persoană;

4. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;

5. au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului.

– provizioanele pentru închiderea și urmărirea postînchidere a depozitelor de deșeuri, constituite de contribuabilii care desfășoară activități de depozitare a deșeurilor, potrivit legii, în limita sumei stabilite prin proiectul pentru închiderea și urmărirea postînchidere a depozitului, corespunzătoare cotei-părți din tarifele de depozitare percepute;

– provizioanele constituite de companiile aeriene din România pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere și reparare a parcului de aeronave și a componentelor aferente, potrivit programelor de întreținere a aeronavelor, aprobate corespunzător de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

2.9. Calculul impozitului pe profit

IMPOZITUL PE PROFIT = PROFIT IMPOZABIL * COTA DE IMPUNERE

Impozitul pe profit se calculează pe profitul impozabil cumulat de la începutul anului.

În cursul anului fiscal, contribuabilii au obligația de a depune declarația de impunere până la termenul de plată al impozitului inclusiv, urmând ca după definitivarea impozitului pe profit pe baza datelor din bilanțul contabil anual să depună declarația de impunere pe anul fiscal expirat până la termenul prevăzut pentru depunerea bilanțului contabil. Răspunderea pentru calculul impozitelor declarate și pentru depunerea la termen a declarației de impunere revine contribuabililor. Declarația de impunere se semnează de către directorul general sau orice altă persoană autorizată, potrivit legii, să îl reprezinte pe contribuabil și se depune la organul fiscal din raza căruia își are sediul contribuabilul.

Corectitudinea stabilirii impozitului se verifică o dată pe an la toți agenții economici. Un inspector fiscal sau alt angajat al unei unități fiscale, autorizat în acest sens, are dreptul de a intra în orice incită de afaceri a contribuabilului, fără o înștiințare prealabilă, în scopul determinării obligațiilor fiscale ale acestuia sau al colectării impozitelor datorate și neplătite la termen.

În verificările sale, un inspector fiscal sau alt angajat al unei unități fiscale, împuternicit în acest sens poate:

lua un extras sau face o copie de pe orice document sau înregistrare contabilă;

reține orice document sau orice element material care poate constitui o probă sau o dovadă în determinarea obligațiilor fiscale ale plătitorului;

să solicite ajutorul, colaborarea și asistența contribuabilului sau persoanelor care-l reprezintă pentru îndeplinirea primelor două prevederi.

Bugetul la care se varsă impozitul pe profit este Bugetul de Stat, existând, însă, o excepție: impozitul pe profitul regiilor autonome din subordinea consiliilor locale sau consiliilor județene sunt venituri ale bugetelor respective.

2.10. Cota de impunere

Cota de impunere este procentuală proporțională.

Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%, cu excepțiile prevăzute la art. 38. Cod Fiscal:

(1) În cazul persoanelor juridice care au obținut, înainte de 1 iulie 2003, certificatul permanent de investitor în zonă defavorizată, scutirea de impozit pe profitul aferent investițiilor noi se aplică în continuare pe perioada existenței zonei defavorizate

(2) Contribuabilii care au efectuat cheltuieli cu investiții înainte de 1 iulie 2002, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei "Delta Dunării", republicată, cu modificările ulterioare, și care continuă investițiile conform ordonanței menționate, beneficiază în continuare de deducerea din profitul impozabil a cheltuielilor distinct evidențiate, făcute cu investițiile respective, fără a depăși data de 31 decembrie 2006.

(3) Contribuabilii care își desfășoară activitatea în zona liberă pe bază de licență și care până la data de 1 iulie 2002 au realizat investiții în zona liberă, în active corporale amortizabile utilizate în industria prelucrătoare, în valoare de cel puțin 1.000.000 dolari S.U.A., beneficiază de scutire de la plata impozitului pe profit, în continuare, până la data de 31 decembrie 2006. Dispozițiile prezentului alineat nu se mai aplică în situația în care survin modificări în structura acționariatului contribuabilului. În înțelesul prezentului alineat, modificare de acționariat în cazul societăților cotate se consideră a fi o modificare a acționariatului în proporție de mai mult de 25% din numărul acțiunilor, pe parcursul unui an calendaristic.

(4) Cu excepția prevederilor alin. (3), contribuabilii care obțin venituri din activități desfășurate pe bază de licență într-o zonă liberă au obligația de a plăti impozit pe profit în cotă de 5% pentru profitul impozabil care corespunde acestor venituri, până la data de 31 decembrie 2004

(5) Contribuabilii care beneficiază de facilitățile prevăzute la alin. (1) – (4) nu pot beneficia de amortizarea accelerată sau de deducerea prevăzută la art. 24 alin. (12).

(6) Unitățile protejate destinate persoanelor cu handicap, definite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările ulterioare, sunt scutite de la plata impozitului pe profit dacă minimum 75% din sumele obținute prin scutire se reinvestesc în vederea achiziției de echipament tehnologic, mașini, utilaje, instalații și/sau pentru amenajarea locurilor de muncă protejate. Scutirea de la plata impozitului pe profit se aplică până la data de 31 decembrie 2006.

(7) Contribuabilii direct implicați în producția de filme cinematografice, înscriși ca atare în Registrul cinematografic, beneficiază, până la data de 31 decembrie 2006, de:

a) scutirea de la plata impozitului pe profit a cotei-părți din profitul brut reinvestit în domeniul cinematografiei;

b) reducerea impozitului pe profit în proporție de 20%, în cazul în care se creează noi locuri de muncă și se asigură creșterea numărului scriptic de angajați, cu cel puțin 10% față de anul financiar precedent.

2.11. Impozit minim

(1) Contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, și în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligați la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.

2.12. Termenul de plată

(1) Plata impozitului se face astfel:

a) contribuabilii, societăți comerciale bancare, persoane juridice române, și sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au obligația de a plăti impozit pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial, actualizate cu indicele de inflație (decembrie față de luna decembrie a anului anterior), estimat cu ocazia elaborării bugetului inițial al anului pentru care se efectuează plățile anticipate. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declarației privind impozitul pe profit, prevăzut la art. 35 alin. (1);

b) contribuabilii, alții decât cei prevăzuți la lit. a), au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit trimestrial până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, dacă în prezentul articol nu se prevede altfel. Începând cu anul 2012, acești contribuabili urmează să aplice sistemul plăților anticipate prevăzut pentru contribuabilii menționați la lit. a).

(2) În cazul asocierilor fără personalitate juridică, impozitul datorat de către contribuabilii prevăzuți la art. 13 lit. c) și e) și reținut de către persoana juridică responsabilă se calculează prin aplicarea cotei de impozit asupra părții din profiturile asocierii, care este atribuibilă fiecărui asociat. Persoana responsabilă are obligația de a declara și plăti impozitul pe profit trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se distribuie rezultatul asocierii.

(3) Contribuabilii prevăzuți la art. 13 lit. d) au obligația de a declara și plăti impozit pe profit trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului.

(4) Organizațiile nonprofit au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit anual, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.

(5) Contribuabilii care obțin venituri majoritar din cultura cerealelor și a plantelor tehnice, pomicultură și viticultură au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit anual, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.

(6) Contribuabilii prevăzuți la alin. (1) lit. a) au obligația de a declara și efectua trimestrial plăți anticipate, în contul impozitului pe profit anual, în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele de inflație (decembrie față de luna decembrie a anului anterior), estimat cu ocazia elaborării bugetului inițial al anului pentru care se efectuează plățile anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata. Impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plățile anticipate, este impozitul pe profit datorat conform declarației privind impozitul pe profit pentru anul precedent, fără a lua în calcul plățile anticipate efectuate în acel an.

(7) Prin excepție de la prevederile alin. (6), contribuabilii prevăzuți la alin. (1) lit. a) nou-înființați sau care la sfârșitul anului fiscal precedent înregistrează pierdere fiscală efectuează plăți anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată.

2.13. Înlesniri

Se pot acorda reduceri sau scutiri de plata impozitului în funcție de strategiile politicii fiscale ale statului: angajarea de șomeri, de persoane cu handicap/grad de invaliditate I,II, asociații non-profit, umanitare sau care lucrează în domenii reprezentând strategii economice ale statului (minerit, extracții, etc.), persoanele din anumite zone considerate defavorizate.

2.14. Anul fiscal al impozitului pe profit

Anul fiscal este anul calendaristic.

Când un contribuabil se înființează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.

În cazul înființării unui contribuabil într-un an fiscal perioada impozabilă începe:

a) de la data înregistrării acestuia la registrul comerțului, dacă are această obligație;

b) de la data înregistrării în registrul ținut de instanțele judecătorești competente, dacă are această obligație;

c) de la data încheierii sau, după caz, a punerii în aplicare a contractelor de asociere, în cazul asocierilor care nu dau naștere unei noi persoane juridice.

10. Perioada impozabilă se încheie, în cazul divizărilor sau fuziunilor care au ca efect juridic încetarea existenței persoanelor juridice prin dizolvare fără lichidare, la una dintre următoarele date:

a) la data înregistrării în registrul comerțului/registrul ținut de instanțele judecătorești competente a noii societăți sau a ultimei dintre ele, în cazul constituirii uneia sau mai multor societăți noi;

b) la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale care a aprobat operațiunea sau de la altă dată stabilită prin acordul părților în cazul în care se stipulează că operațiunea va avea efect la o altă dată, potrivit legii;

c) la data înmatriculării persoanei juridice înființate potrivit legislației europene, în cazul în care prin fuziune se constituie asemenea persoane juridice;

d) la data stabilită potrivit legii, în alte cazuri decât cele menționate la lit. a), b) și c).

În cazul dizolvării urmată de lichidarea contribuabilului, perioada impozabilă încetează la data depunerii situațiilor financiare la registrul unde a fost înregistrată, conform legii, înființarea acestuia.

2.15. Baza de calcul a impozitului pe profit

Rezulatul contabil brut se calculeazã ca diferențã între veniturile realizate din orice sursã și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal. Dacã volumul veniturilor îl depãșește pe cel al cheltuielilor, se obține profitul contabil brut, iar dacã volumul cheltuielilor îl depãșește pe cel al veniturilor rezultã o pierdere contabilã brutã.

Impozitul pe profit are ca bazã de calcul rezultatul impozabil (fiscal), care se obține prin corectarea rezultatului contabil brut cu cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal și cu deducerile fiscale.

Bazã de calcul a impozitului pe profit, respectiv a profitului impozabil este urmãtoarea:

Pim = Vt – Ct –Vn + Cn

În care:

Pim – profitul impozabil

Vt – venituri totale

Ct – cheltuieli totale

Vn – venituri neimpozabile

Cn – cheltuieli nedeductibile

Pentru reflectarea corectã a profitului impozabil al unui an fiscal contribuabilii vor înregistra în evidența contabilã, ca venituri, contravaloarea bunurilor mobile livrate, valoarea bunurilor imobile pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, valoarea prestãrilor de servicii facturate și câștigurile din operațiuni care duc la creșterea valorii activului, precum și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestor venituri. Pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile sunt deductibile numai dacã sunt aferente veniturilor impozabile.

Când o cheltuilã este aferentã mai multor activitãți, ea se repartizeazã pe activitãțile respective.

2.16. Calcularea impozitului pe profit

Impozitul pe profit se calculeazã și se înregistreazã trimestrial, parcurgându-se în acest scop urmãtoarele etape:

-determinarea rezultatului contabil, cumulat de la începutul anului (RCC):

RCC = venituri cumulate – cheltuieli cumulate ;

-determinarea rezultatului impozabil, cumulat de la începutul anului(RIC):

RIC = RCC + cheltuieli nedeductibile – venituri neimpozabile – pierderi fiscale din anii precedenți ;

-calcularea impozitului pe profit datorat, cumulat de la începutul anului

pana la sfârșitul trimestrului pentru care se face calculul: (IPC):

IPC = RIC X cota de impozit ;

-determinarea impozitului pe profit aferent trimestrului pentru care se face calculul (IPT):

IPT = IPC – impozitul pe profit datorat cumulat la sfârșitul trimestrului precedent.

2.17. Contabilizarea impozitului pe profit

În funcție de fluctuația rezultatului impozabil de la un trimestru la altul, diferența trimestrialã, privind impozitul pe profit poate fi:

~ pozitivã, dacã în trimestrul respectiv s-a realizat profit;

~ negativã, dacã în trimestrul respectiv s-au realizat pierderi.

Indiferent cã rezultã datorii sau creanțe impozitul pe profit, acesta se înregistreazã în contabilitate astfel:

1) Pe de o parte, ca și cheltuialã cu impozitul pe profit, cu ajutorul contului 691 "Cheltuieli cu impozitul pe profit" în debitul cãruia se înregistreazã valoarea impozitului pe profit ;

2) Pe de altã parte, ca relație decontare fiscalã, cu ajutorul contului 441 ,,Impozitul pe profit/venit" cu care ține evidența decontãrilor cu bugetul statului/bugetele locale privind impozitul pe profit/venit.

Exemplu:

În contabilitatea întreprinderi se aflã înregistrate urmãtoarele cheltuieli și venituri în primele douã trimestre ale exercițiului financiar 2013:

1. Trimestrul I: – cheltuieli cu materiile consumabile: 6000 lei;

– venituri din serviciile prestate: 10000 lei;

– cheltuielile cu impozitul pe profit: 1000 lei;

2. Trimestrul II: – cheltuieli cu materialele consumabile: 7000 lei;

– venituri din servicii prestate: 6000 lei;

Se calculeazã impozitul pe profit datorat pe trimestrul II:

1. rezultatul contabil cumulat de la începutul anului = venituri – cheltuieli

16000 – 14000 = 2000 lei;

2. rezultatul impozabil cumulat de la începutul anului = rezultatul contabil cumulat + cheltuielile cu impozitul pe profit = 2000+1000=3000 lei;

3. impozitul pe profit datorat cumulat de la îceputul anului = rezultatul contabil cumulat x 25% = 3000 x 25% = 750 lei;

4. impozitul pe profit pe trimestrul II = impozitul pe profit datorat cumulat –

impozit pe profit datorat pe trimestrul I = 750 – 1000 = 250 lei;

Întrucât pe trimestrul II se înregistreazã pierdere, valoarea impozitului pe profit pe acest trimestru are valoare negativã, reprezentând o creanțã fațã de buget.

Înregistrarea impozitului pe profit aferent trimestrului II

––––––––––––––––––X–––––––––––––––––––

691 ,,cheltuieli cu impozitulul pe profit’’ = 441 ,,impozitul pe profit’’ –––––

–––––––––––––––––-X––––––––––––––––––-

Capitolul 3: Studiu de caz

Impozitul pe profit la ASIROM

De peste 20 de ani, ASIROM este compania de asigurări tradițională a românilor, oferindu-le acestora siguranță și confortul de care au nevoie, definind permanent tendințele pieței locale a asigurărilor. Societatea Comercială Asigurarea Românească – ASIROM a luat ființă la 1 ianuarie 1991, reprezentând, pentru piața românească de asigurări, piatra de temelie, punctul de referință al celorlalte societăți apărute ulterior.

Portofoliul companiei are o structură echilibrată, incluzând practic toate tipurile de produse din gama asigurărilor generale – inclusiv obligatorii – respectiv de viață, capabile să acopere întreg spectrul de solicitări venite din partea clienților locali.

Începând cu desființarea Administrației Asigurărilor de Stat la 31 decembrie 1990 și odata cu promulgarea legii nr.47/1990 privind constituirea, organizarea și funcționarea societaților comerciale din domeniul asigurărilor, au fost create premisele demonopolizarii și încetării controlului bugetar al statului asupra fondurilor de asigurare.

Portofoliul de asigurări și patrimoniul ADAS-ului au fost preluate de primele trei societați de asigurare pe acțiuni nou constituite, cu capital integral de stat, Asigurarea Romaneasca S.A.(ASIROM S.A.), ASTRA S.A. și CAROM S.A.

Societatea Asigurarea Românească S.A.(ASIROM S.A.) s-a constituit în rețeaua organizatorică a fostului ADAS, cu sediul central în București, gestionând cea mai întinsă rețea de de filiale și agentii de asigurări din Romania (105 filiale și 126 agenții). ASIROM are de asemenea numeroase reprezentanțe peste hotare și colaborează cu cele mai importante societăți de profil din lume fiind moștenitoarea acordurilor internaționale semnate de ADAS de-a lungul timpului.

Asigurarea Românească S.A. a început activitatea cu un capital social subscris și vărsat integral de stat în sumă de trei miliarde lei, precum și preluînd de la ADAS activele aferente asigurărilor facultative de viață, în sumă de 6100 milioane lei, cele aferente asigurărilor obligatorii, asigurărilor facultative de autoturisme și a altor asigurări în sumă de 1000 milioane lei și în limitele acestora, pasivele corespunzătoare precum și bunurile imobile aparținând ADAS, incluse în capital.

2007 s-a dovedit a fi un an de schimbări majore, care au adus beneficii de imagine notabile pentru ASIROM, rămânând în istorie drept anul când compania de asigurări s-a alăturat marii familii a Grupului Lider pe piața de asigurări din Europa Centrală și de Est VIENNA INSURANCE GROUP (VIG). ASIROM face parte din grupul celor 40 de companii din regiune care consolidează echipa VIG.

Categorii si clase de asigurări practicate

În prezent, ASIROM este autorizată de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să practice următoarele clase de asigurări:

a) asigurări de accidente și boală;

b) asigurări medicale;

c) asigurări de mijloace de transport terestru inclusiv cel feroviar;

d) asigurări de mijloace de transport aeriene;

e) asigurări de mijloace de transport navale (maritime, fluviale, lacustre, canale

navigabile)

f) asigurări de bunuri în tranzit. Inclusiv mărfuri transportate, bagaje și orice alte

bunuri;

g) asigurări de incendiu și alte calamități naturale;

h) asigurări de daune la proprietăți;

i) asigurări de răspundere civilă a autovehiculelor (răspundere civilă obligatorie și

Carte Verde);

j) asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian;

k) asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport naval;

l) asigurări de răspundere civilă generală;

m) asigurări de credite;

n) asigurări de garanții;

p) asigurări de asistență a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau

absențelor de la domiciliu ori de la locul de reședință permanentă.

In ceea ce privește asigurările de viață, ASIROM oferă o gamă largă de produse:

1) Asigurari viata, anuitati si asigurari de viata suplimentare;

2) Asigurari viata, anuitati care sunt legate de fonduri de investitii.

Legea aplicabilă contractului de asigurare, deductibilități

Legea aplicabilă contractului de asigurare este legea română, în particular, Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările din România, cu modificările și completările ulterioare. Deductibilitățile aplicabile contractelor de asigurare sunt reglementate prin Codul

fiscal după cum urmează:

la calculul impozitului pe profit sunt deductibile cheltuielile cu primele de asigurare care privesc activele contribuabilului, care sunt aferente obiectului de activitate sau care sunt realizate în contul polițelor ce constituie garanții aferente împrumuturilor angajate în vederea desfăsurării activității (credite bancare, leasing etc.);

deductibilitate limitată pentru cheltuielile cu primele de asigurare efectuate de angajatori pentru asigurările voluntare de sănătate, în limita a 250 de euro anual per angajat;

prevederile enumerate anterior sunt aplicabile si pentru stabilirea venitului impozabil din activităti independente (în acest caz fiind, în plus, deductibile si cheltuielile cu primele de asigurare pentru acoperirea riscurilor profesionale);

despăgubirile si indemnizațiile de asigurare nu sunt venituri impozabile;

operațiunile de asigurare (inclusiv primele de asigurare) sunt scutite de TVA.

Structura acționariatului

Denumirea și forma juridică: S.C. Asigurarea Românească – ASIROM VIENNA

INSURANCE GROUP S.A.

La data de 31 decembrie 2013 structura acționariatului, se prezenta astfel:

Informații generale privind piața de asigurări și rezultatele ASIROM în 2013

Piața de asigurări a încheiat anul 2013 cu un volum de prime brute subscrise de 8.272,48 mld.lei (+ 5,75 % față de anul 2012), potrivit datelor transmise către CSA. Această dinamică a fost cauzată de evoluția segmentului de asigurări generale, care a marcat o crestere a subscrierilor de 6,33 % față de anul 2012, de la 6.083,94 mld. lei la 6.468,99 mld. lei.

La asigurările de viață, primele brute subscrise au crescut cu 3,75%, de la 1.738,37 mld. lei la 1.803,49mld. lei.

În anul 2013, ASIROM a înregistrat pe total prime brute subscrise de 615,26 mil. lei, din care au fost anulate subscrieri de 18,81 mil. lei, rezultând în final in urma anularilor o subscriere de 596,45 mil. lei.

La asigurările de viață subscrierea a fost de 91,14 mil.lei din care au fost anulate subscrieri de 7,06 mil.lei, rezultând în final, in urma anularilor, o subscriere de 84,08 mil. lei.

Asigurările generale au înregistrat un volum de prime brute subscrise de 524,12 mil. lei din care au fost anulate subscrieri de 11,75 mil. lei.

În anul 2013, prin activitatea de reasigurare s-a urmărit acoperirea fluctuațiilor cauzate de daune individuale mari și de acumularea de daune din evenimente catastrofice, de furnizarea de capacitate de subscriere extinsă și îmbunătățirea solvabilității, conform prevederilor legale și normelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Pentru a realiza aceste obiective, au fost puse în funcțiune contracte automate de reasigurare pentru următoarele portofolii de asigurare: bunuri (clădiri și conținut) aparținând persoanelor fizice și juridice; construcții+montaj; avarii accidentale; echipamente electronice; răspundere civilă auto internă și cu valabilitate în afara teritoriului României (carte verde); transport marfă; casco nave; culturi agricole; răspundere civilă generală și profesională; asigurări medicale pentru călătorii în străinătate; asigurări medicale; răspunderea managerială a personalului de conducere.

Protejarea acestor portofolii a urmărit riscurile specifice fiecărei clase, prin încheierea de contracte de reasigurare proporționale sau neproporționale, conform practicii pieței. Conditiile obținute pentru aceste contracte au fost în toate cazurile favorabile pentru ASIROM.

Prin plasamentele în reasigurare facultativă, excedent peste contractele de reasigurare automate, s-au putut subscrie riscuri industriale mari și foarte mari . De asemenea, prin plasamentele facultative s-au putut acoperi riscuri care nu intră sub incidența contractelor automate de reasigurare (riscuri de aviație, aeroportuare, răspundere managerială etc.).

Investiții și Plasamente financiare

La data de 31.12.2013, volumul total al activelor financiare ale ASIROM (în lei și valută) constând din depozite bancare, titluri de stat, obligațiuni corporatiste, unități de fond,

terenuri și clădiri și participații la capitalul social al altor societăți comerciale a fost de

593,95 mil. lei.

Activitatea desfăsurată în anul financiar 2013

Pentru ASIROM, obiectivul principal pe termen lung vizează creșterea profitabilă a afacerilor proprii. Rezultatele din ultimii ani confirmă capacitatea companiei de a realiza, constant, performanțe remarcabile atât în ceea ce privește dinamica afacerilor derulate, cât și sub aspectul eficienței activității.

Din analiza bilanțului întocmit la 31.12.2013 se desprind urrmătoarele aspecte relevante:

Activul bilanțului, este în sumă 1.192.617.553 lei, în creștere cu 3.03% față de începutul anului. Evaluând activul bilanțier pe baza cursului oficial leu/euro de la finele anului rezultă că acesta este în sumă 269.292.920 Eur .

Pe posturi din bilanț situația se prezintă astfel:

A. Activele necorporale, în valoare de 3.263.304 lei, conțin licențe aferente programelor informatice proprii, folosite în activitatea societății.

B. Plasamentele societății, în valoare de 593.949.023 lei, prezintă în principal următoarea structură:

• Terenurile și construcțiile în sumă de 146.707.080 lei.

• Alte plasamente în imobilizări financiare, în sumă totală de 24.638.022 lei, din care, participațiile la capitalul social al altor societăți comerciale reprezinta 13.792.590 lei ( la valoare neta ).

La finele exercițiului financiar s-a efectuat evaluarea participațiilor potrivit reglementărilor legale, aplicând principiul prudenței și respectând principiul permanenței metodelor, asigurând comparabilitatea în timp a informațiilor contabile, ținând seama de reglementările prevăzute la pct 7.2.5.2 pct. 137 și 142(2) din Ordinul pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene specifice domeniului asigurărilor nr. 3129/2005, potrivit căruia, în cazul plasamentelor altele decât terenurile și construcțiile, valoarea actuală este valoarea de piață.

• Alte plasamente financiare și numerarul existent în conturile curente și casieriile societății, în valoare de 435.422.974 lei, se compun din:

• Obligațiuni, unități de fond și titluri de trezorerie:369.634.973 lei

• Depozite la instituțiile de credit: 49.875.645 lei

• Numerar în casă și în conturi bancare: 15.912.356 lei

D. Partea din rezervele tehnice aferente contractelor de reasigurare în valoare de 144.000.362 lei, reprezintă participarea reasigurătorilor la rezervele tehnice brute de prime și de daune aferente asigurărilor generale si de viata.

E. Creanțele totale ale societății la data de 31.12.2013, în valoare totală de 316.401.356 lei.

F. Alte elemente de activ, în valoare de 8.664.401 lei, sunt compuse din:

• 4.438.373 lei echipamente, calculatoare, mijloace de transport și mobilier.

• 3.995.231 lei stocuri, materiale de natura obiectelor de inventar (imprimate specifice, polițe de asigurări, materiale publicitare, rechizite, materiale de întreținere, etc.).

• 230.797 lei avansuri și imobilizari corporale in curs de executie.

G. Cheltuielile în avans, în valoare de 110.341.289 lei aparțin, prin destinația lor, activității anului financiar 2014 pentru asigurările a căror valabilitate este aferentă exercițiului financiar al anului 2014 (comisioane și alte cheltuieli înregistrate în avans, publicitate, imprimate specifice, abonamente, asigurarea RCA 2014 la autoturismele proprii, etc.).

Pasivul bilanțului conține următoarele componente:

A. Capital și rezerve:

• Capitalul social subscris și vărsat – în sumă de 157.853.432 lei;

• Prime de capital – în sumă de 92.962.500 lei;

• Rezerve din reevaluare terenuri și construcții, în valoare de 107.280.088 lei;

• Rezervele legale, în valoare de 7.350.390 lei;

• Alte rezerve , in suma 47.757.329 lei ;

• Rezultatul reportat – sold debitor în sumă de 109.722.038 lei.

Rezultatul brut al societății potrivit situațiilor financiare la 31 decembrie 2013 este profit, în sumă totală de 27.712.039 lei, din care pentru activitatea de :

– asigurări de viață – profit 16.807.429 lei

– asigurări generale – profit 10.904.610 lei

B. Datorii subordonate = 0

C. Rezervele tehnice brute, în valoare de 679.128.926 lei, se compun din care :

– Rezerve tehnice privind asigurările generale 466.188.210 lei

• Rezerve de prime aferente asigurărilor generale 193.949.115 lei

• Rezerve de daune aferente asigurărilor generale 264.373.980 lei

• Rezerva de catastrofă 7.076.179 lei

• Alte rezerve tehnice 788.936 lei

– Rezerve tehnice aferente asigurărilor de viață 212.940.716 lei

• Rezerva matematica 156.600.901 lei

• Rezerve de prime aferente asigurărilor de viata 35.933.559 lei

• Rezerve pentru participare la beneficii si risturnuri 20.229.597 lei

• Rezerve de daune aferente asigurărilor de viata 170.923 lei

• Alte rezerve 5.736 lei

D. Rezerva matematică aferentă asigurărilor de viață pentru care expunerea la riscuri de investiții este transferata contractanților este 2.770.430 lei.

E. Alte provizioane in total sunt in suma de 1.554.249 lei.

F. Depozitele primite de la reasiguratori sunt in suma de 72.627.417 lei

G. Datorii totale, în valoare 113.555.983 lei sunt obligații ale societății pe termen scurt și se referă la: furnizori, creditori interni, decontări cu bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale de stat, sănătate, șomaj, alte decontări privind salariații, contribuții la fonduri speciale, precum și creditori din activitatea de asigurare;

H. Veniturile încasate în avans în anul 2013, aferente anului 2014, în valoare de 6.418.479 lei, reprezintă în principal prime brute încasate pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto și alte asigurări care intră în vigoare în anul 2014 sau în perioadele următoare.

Situațiile financiare anuale ale ASIROM

Situațiile financiare pe anul 2013 ale ASIROM au fost întocmite cu respectarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene aprobate prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3129/2005, precum și a precizărilor privind încheierea exercițiului financiar al anului 2013 la societățile din domeniul asigurărilor (Ordinul CSA nr. 7 / 2013).

Profitul si Impozitul pe profit la ASIROM

Din datele preluate din bilanțul contabil, în anii 2011-2013 situația la ASIROM a fost după cum putem vedea în tabelul următor:

Tabelul nr 3.1. Evolutia Profitului la ASIROM in 2011- 2013

Figura nr 3.1. Evolutia Profitului la ASIROM in 2011- 2013

Observăm ca profitul în 2011 a fost de 8.973.230. . În anul următor comparativ cu primul s-a înregistrat o creștere de 23% apoi în 2013 comparativ cu 2011 de 208%, acesta fiind cel mai profitabil an. Față de anul 2012, în 2013 creșterea a fost de 153%.

Tabelul nr 3.1. Evolutia Impozitului pe profit la ASIROM in 2011 – 2013

Binenteles că și imozitul pe profit a înregistrat aceleași creșteri deoarece cota a fost aceeași.

Strategii și perspective de dezvoltare

Obiectivele de dezvoltare ale ASIROM vizează obtinerea poziției numărul unu pe piața asigurărilor, fără însă a neglija indicatorii de rentabilitate a afacerii. În acest sens, si în viitor vor fi riguros aplicate principiile prudențiale în abordarea tuturor operațiunilor de subscriere a riscurilor.

Totodată, vor fi promovate programe de segmentare a portofoliului, în special pe clasele de asigurări auto, acest lucru însemnând practic particularizarea ofertelor pentru fiecare client în parte, astfel încât acestea să evidențieze o mai bună corelație a costurilor percepute cu profilul riscurilor individuale acoperite.

Concomitent, vor fi impuse noi standarde de calitate a serviciilor post-vânzare prin eficientizarea controlului si administrării proceselor de despăgubire. Acestea, împreună cu o serie de proiecte aflate în faze de pregătire si implementare vor defini cadrul unui complex program de orientare către nevoile clienților.

Concluzii

Indiferent de vârstă sau profesie suntem cu toții subiecți ai economiei. În calitate de consumatori căutăm acele combinații de bunuri/servicii care să ne asigure satisfacerea cea mai bună a nevoilor și aspirațiilor noastre, desigur, în limita resurselor de care dispunem. În calitate de purtători și posesori al celui mai important factor de producție – munca – suntem sau vom fi vânzători pe piața muncii, urmărind obținerea unei remunerații care să recompenseze contribuția noastră la producerea bunurilor și serviciilor necesare existenței civilizației.

În calitate de posesori de economii ne interesează nivelul ratei dobânzii pe piața monetară, evoluția cursurilor titlurilor de valoare de pe piața financiară, alte condiții ale formării diferitelor tipuri de prețuri, dar, mai ales, ale formării și însușirii profitului, ș.a.

Așadar, cuvântul cheie într-o economie de piață este PROFITUL. Fiecare întreprindere încearcă să-și maximizeze beneficiul fie prin creșterea productivității, costurile scăzute până la anumite limite, vânzări cât mai mari de produse/servicii, un acces mai facil la finanțele externe precum și alte metode.

Prin exemplul prezentat în capitolul 3, am încercat să prezint reflectarea impozitului pe profit în activitatea desfășurată de către ASIROM. Profitul realizat are o valoare destul de importantă, acesta fiind impozitat și virat la buget de stat.

Fiind o companie cu un profit brut la nivelul anului 2013 în valoare de 27.712.039 lei, putem constata faptul că aceasta companie înregistrează anual un profit în continuă creștere, și prin urmare cota de 16% pe care o plătește statului penbtru impozit are o valoare mai mare de la un an la altul. La nivelul anului 2013, impozitul pe profit achitat către stat a fost în valoare de 4.433.927 lei.

Deci, firma și-a îndeplinit rolul de a realiza un venit care să acopere cheltuielile de producție și care să asigure o marjă de profit necesar existenței și continuității unității pe piața românească.

De ce profitul joacă un rol atât de important? Pentru că, în final, acesta este scopul desfășurării oricărui act economic. Statul încurajează activitatea agenților economici în acest sens; dacă aceștia din urmă realizează profit, statul încasează un anumit impozit asupra beneficiului obținut. Astfel, bugetul statului crește de la an la an pentru a acoperi toate cheltuielile publice. Așadar, impozitul poate fi considerat una din pârghiile principale de acțiune asupra evoluției economiei, un instrument de influențare a activităților economice.

Bibliografie

Grigorie-Lăcriță, Nicolae – Fiscalitatea firmei, București: Tribuna Economică, 2009

Ignat Ion, Poheață Ion, Neculai Clipa, Gh. Luțac – Economie politică, Colecția Temper, Ed. Economică, București 1998,

Iordache, Elena, coord. ; Julean, Monica. Manualul specialistului în fiscalitate, București, Editura IRECSON, 2010

Marinescu Radu Titus, Finanțe publice – teorie și aplicații, Editura Artifex, București, 2007

Marinescu, Radu Titus, Finanțe publice – note de curs, Editura Milenium, 2005

Niță, Dobrotă – coord. – Dicționar de economie, Editura Economică – București, 1999

Pântea, Iacob Petru, Gh. Bedea – Contabilitatea financiară, Editura Intelcredo, Deva 2001

Stoian, Ana. Contabilitate și gestiune fiscală, București: Editura ASE, 2003

Șaguna, Dan Drosu, Tutungiu Mihaela Eugenia – Evaziunea fiscală, Editura Oscar Print, București 1995,

Țâțu, Lucian și colectiv – Fiscalitate de la lege la practică, Ed. All Beck, București, 2013;

Văcărel, Iulian și colectivul, Finanțe Publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003

Vintilă, Georgeta – Fiscalitate. Metode și tehnici fiscale, Editura Economică, București, 2011;

Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare

OUG. nr. 127/1999 publicată în Monitorul Oficial nr.455/20.09.1999.

http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Cod_fiscal_norme_2014.htm

www.asirom.ro