Impozitele In Cadrul Companiei Argus S.a
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………………………………….2
CAPITOLUL1. IMPOZITELE ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ
Considerații generale ale impozitelor………………………………………………………….4
1.2. Elementele tehnice ale impozitului și așezarea impozitelor…………………………..6
1.3. Principiile impunerii……………………………………………………………………………….10
1.4. Clasificarea impozitelor…………………………………………………………………………..13
CAPITOLUL 2. PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚII COMERCIALE ARGUS SA
2.1. Scurt istoric…………………………………………………………………………………………..20
2.2. Obiectul de activitate……………………………………………………………………………..22
2.3. Analiza activității desfășurată de ARGUS SA…………………………………………..24
CAPITOLUL 3.STUDIU DE CAZ.INFLUENȚA IMPOZITELOR DIRECTE
ASUPRA REZULTATELOR ECONOMICO-FINANCIARE ALE SC ARGUS SA
3.1. Prezentarea situației economico-financiare a firmei…………………………………..30
3.2. Studiu privind impactul impozitelor directe……………………………………………..36
3.2.1 Determinarea și evoluția impozitelor directe ………………………………………… 36
3.2.2 Presiunea fiscală exercitată de impozitele directe ……………………………………46
CONCLUZII……………………………………………………………………………………………..51
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………….54
INTRODUCERE
Într-o economie de piață, în care activitățile economice se concretizează în obținerea profitului și a satisfacțiilor, autonomia agenților economici trebuie înțeleasă ca o imensă responsabilitate pe care aceștia o au față de sine și față de societate.
În evoluția lor, impozitele directe au ținut pasul cu dezvoltarea economiei, deoarece ele se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activitați, fie pe venit sau pe avere.
Impozitele directe, fiind individualizate, reprezintă forma cea mai veche de impunere. Ele s-au practicat și în orânduirile precapitaliste, însă, o extindere si o diversificare mai mare au cunoscut abia în capitalism. Cu deosebire în primele decenii ale secolului al XX- lea, în locul impozitelor asezate pe obiecte materiale s-au pe diferite activitați, cum sunt cele comerciale și industriale, deci al impozitelor de tip real, și-au făcut apariția impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, renturi) sau pe avere (mobiliara sau imobiliara), adică impozitele de tip personal, care au condus la extinderea impunerii prin aducerea printe plătitorii de impozite și a marii mase a muncitorilor și funcționarilor.
Prin urmare, impozitele directe fiind nominative și având un cuantum și termene de plată precis stabilite, iar acestea sunt aduse din timp la cunoștinta plătitorilor, sunt mai echitabile și deci mai de preferat decât impozitele indirecte, deoarece la acestea din urma consumatorii diferitelor mărfuri și servicii nu știu cu anticipație când și mai ales cât vor plăti statului, sub forma taxelor de consumație si a altor impozite indirecte.
Nevoile publice înregistrează o creștere semnificativă în perioada de tranziție a țării noastre spre economia de piață. În scopul satisfacerii acestor nevoi, statul înfăptuiește repartiția sarcinilor publice între membrii societății prin intermediul obligației fiscale, sub forma impozitelor, taxelor și altor sarcini fiscale. Prin intermediul lor se acumulează și se repartizează resursele financiare la dispoziția statului, dar ele reprezintă totodată și instrumente de gestiune macroeconomică și de asigurare a echilibrelor general economice și financiare.
În acest context am ales fiscalitatea agenților economici ca temă de studiu pentru lucrarea mea de licentă, urmărind rolul impozitelor, taxelor și implicit al unui sistem fiscal modern, analiza veniturilor și aspecte privind presiunea fiscală asupra unei societăți comerciale.
Lucrarea „Influența impozitelor directe asupra rezultatelor economico-financiare ale SC ARGUS SA” își propune sa abordeze aspecte privind modalitătile de calcul,evidențiere,
analiză a impozitelor directe care afecteză firma, având la bază situațiile financiar contabile furnizate de societatea în cadrul căreia am efectuat studiul de caz.
Această lucrare se raportează la normele legislative din tara noastră privind calculul și evidențierea impozitelor directe cât și la virarea acestora la bugetul de stat.
Tema, folosită ca bază, pentru lucrarea de licentă a fost aleasă în urma aprofundării cunoștințelor din anii de studiu, în special în ultimii doi ani.
Întreaga lucrare este structurată pe trei capitole ce vizează atât aspecte teoretico-metodologice ale temei cât și analiza societații comerciale din prisma impozitării ei.
CAPITOLUL 1.IMPOZITELE ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ
CONSIDERAȚII GENERALE ALE IMPOZITELOR
Termenul de fiscalitate este definit ca un sistem de percepere a impozitelor, ansamblul de legi care se referă la acesta și mijloacele care conduc la el. Sistemul fiscal reprezintă un ansamblu de cerințe și principii referitoare la dimensionarea așezarea și perceperea impozitelor precum și la obiectivele social-economice urmărite de politica fiscală. Sistemul fiscal cuprinde trei componente independente:
1.Legislația fiscală care reglementează și instituie impozite și taxe considerate componente de bază ale veniturilor statului și care consfințesc dreptul de creanță al statului asupra contribuabilului
2.Mecanismul fiscal cuprinde totalitatea procedeelor tehnice și metodelor prin care se realizează acțiunea de urmarire și percepere a impozitelor și taxelor
3.Aparatele fiscale cuprind organele specializate care pun in miscare mecanismul fiscal în scopul realizării obiectivului final , adică urmărirea și perceperea veniturilor bugetare
Din punct de vedere etimologic, noțiunea de impozit este de sorginte latină provenind de la „impozitum”, care determină o obligație publică.
Definit, în general, prin prisma funcțiilor sale clasice, impozitul reprezintă o
contribuție solicitată pentru asigurarea serviciului obligațiilor publice ale statului și ale activităților locale.
Fiind o categorie financiară cu caracter istoric, a cărui apariție și utilizare este legată de existența statului și a banilor, care reflectă relațiile interne dintre elementele sistemului
fiscal, impozitul reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice in vederea satisfacerii unor nevoi publice.
Impozitul reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile și/sau averea
persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice.
Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului.
Impozitul are următoarele caracteristici: – este o prelevare cu caracter obligatoriu,
efectuată în numele autorității publice, în sensul că plata acestuia datorată statului este impusă tuturor persoanelor fizice și/sau juridice care realizează venituri din surse legale sau posedă un anumit gen de avere pentru care, în conformitate cu dispozițiile legii, datorează impozit; – nu presupune un serviciu sau o prestație directă și imediată din partea autorității publice, realizarea unor contraservicii publice de către stat se face pentru întreaga colectivitate umană, adică în interesul general al societății și nu al unuia sau altuia, în mod separat; – reprezintă o prelevare la buget cu caracter definitiv și nerambursabil.
Dreptul de a institui și a percepe impozite revine în exclusivitate organelor statului:
Parlamentului – la nivelul întregii țări – și consiliilor – la nivelul entităților administrativ
politice locale, în virtutea suveranității fiscale a statului.
Prin instituirea și perceperea impozitelor de către stat se realizează o importantă
redistribuire a produsului intern brut.
Impozitul îndeplinește un complex rol economic, financiar și social, aspecte pe care
le îmbracă în mod diferit, în funcție de fiecare etapă de dezvoltare a economiei.
1) Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, în sensul că
impozitele constituie mijlocul principal de procurare a resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor publice. În țările dezvoltate din punct de vedere economic, prin intermediul impozitelor și taxelor se procură între 80% – 90% din totalul resurselor financiare necesare statului, în timp ce, în țările în curs de dezvoltare aportul acestora reprezintă între 50% – 90% din totalul resurselor financiare publice. Astfel, ca rol financiar, impozitul este principala sursă de venituri publice, care înregistrează o continuă tendință de creștere absolută și relativă, ca urmare a creșterii numărului contribuabililor, a creșterii bazei impozabile și a cotelor de impunere.
2) Rolul economic constă în faptul că este un instrument la îndemâna statului, cu
ajutorul căruia acesta poate interveni în stimularea sau de frânarea unei anumite activități, în creșterea ori de reducerea producției sau consumului unui anumit produs, stimularea sau îngrădirea comerțului exterior etc.
3) Ca rol social, impozitul este instrumentul prin care statul operează redistribuirea
unei părți din produsului intern brut între diferite categorii de persoane fizice sau juridice, între clase și pături sociale.
Din definițiile contemporane date impozitului:după Gaston Jeze – „impozitul
este o prestație pecuniară, pretinsă pe cale de autoritate, cu titlu definitiv și fără
contraprestație, în vederea acoperirii cheltuielilor publice”,Ioan Talpoș – „impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziția statului,fără contraprestație directă și cu titlu nerambursabil a unei părți din veniturile sau averea unei persoane fizice și/sau juridice, în vederea acoperirii unor necesități publice”,C. Tulai – „impozitele reprezintă obligații pecuniare pretinse, în temeiul legii, de către autoritatea publică, de la persoane fizice și persoane juridice, în raport cu capacitatea contributivă a acestora, preluate la bugetul statului în mod silit și fără contraprestație imediată și folosite de către acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice și ca instrument de armonizare a interesului public cu interesele individuale ale oamenilor”.
1.2. ELEMENTELE TEHNICE ALE IMPOZITULUI ȘI AȘEZAREA IMPOZITELOR
Odată cu instituirea unui nou impozit trebuie să se precizeze o serie de elemente din care să rezulte în sarcina cui cade impozitul respectiv, cuantumul acestuia, modul de percepere, căile de urmărire în caz de neplată, sancțiunile pentru încalcarea prevederilor legale. Precizarea expresă a acestor elemente este necesară atat pentru contribuabil, pentru a ști cât are de plată și când trebuie sa plătească, cât și pentru organele fiscale, care trebuie sa stabilească, sa perceapă și să urmărească încasarea impozitelor.
Impozitele, ca și taxele, se caracterizează, pe de-o parte, prin trăsături specifice date de modul de stabilire și percepere a lor, iar, pe de altă parte, prin însușiri comune tuturor, care constituie în fapt elementele tehnice ale acestora.
Frecvent menționate în teorie și utilizate în practica fiscală sunt de menționat următoarele elemente tehnice :
– subiectul impozitului sau contribuabilul;
– suportatorul sau destinatarul impozitului;
– obiectul impozitului;
– sursa impozitului;
– baza de impunere (baza de calcul);
– unitatea de impunere;
– cota (tariful) impozitului;
– asieta (modul de așezare) impozitului;
– termenul de plată.
Subiectul impozitului sau contribuabilul este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata impozitului. De exemplu, în cazul impozitului aferent veniturilor de natură salarială, subiect al impozitului este orice persoană care realizează un venit sub forma de salariu, iar în cazul impozitului pe profit subiectul impozitului este agentul economic.
Suportatorul sau destinatarul impozitului este persoana care suportă în ultimă instanță impozitul. De regulă, persoana care plătește impozitul este și cea care îl suportă. Există și situații când suportatorul este o altă persoană decât subiectul. De exemplu, în cazul impozitelor pe consum, impozitul este plătit în primă instanță de persoana juridică respectivă, dar acesta transpus în prețuri este suportat de consumatorul bunului sau serviciului.
Obiectul impozitului este reprezentat de materia supusă impunerii. În calitate de obiect al impozitului pot apărea, după caz, venitul, averea iar uneori și cheltuielile. Astfel, în cazul impozitului aferent veniturilor de natură salarială, obiectul impozitului îl reprezintă salariul, la impozitul pe clădire, obiectul acestuia este imobilul.
Sursa impozitului arată din ce anume se plătește impozitul, din venit sau din avere. În cazul impozitelor pe venit, sursa impozitului coincide cu obiectul impunerii. La impozitele pe avere, sursa nu coincide de regulă cu obiectul impunerii, plata făcându-se din venitul procurat de averea respectivă și nu din substanța ei.
Baza de impunere (baza de calcul) este elementul în funcție de care se evaluează impozitul. Are determinare cantitativă, este cuantumul materiei impozabile. Baza de calcul poate fi venitul, terenul, valoarea, anumite caracteristici ale bunurilor, cifra de afaceri, prețul sau tariful. De exemplu la impunerea mijloacelor de transport se folosește capacitatea cilindrică.
Unitatea de impunere este reprezentată de unitatea de măsură în care se exprimă obiectul impozabil. În cele mai multe cazuri, aceasta are o exprimare monetară (impozitul pe venit) sau în diverse unități fizice (m2 la clădiri, ha la impozitul agricol).
Cota impozitului este reprezentată de impozitul aferent unei unități de impunere. Ea poate să fie o sumă fixă sau o cotă procentuală în funcție de posibilitățile tehnice de evaluare a materiei impozabile.
-impunerea în cote fixe constă în aceea că se stabilește un impozit în sumă fixă, care cade în sarcina fiecărei persoane. Se aplică cel mai adesea în cazul bunurilor aflate în proprietatea persoanelor fără a ține seama neapărat de situația contribuabilului. Este cel mai inechitabil impozit, fiind întâlnit la impozitele agricole, la impozitele pe vânzări sau la legalizarea anumitor acte.
-impunerea în cote procentuale se practică prin aplicarea asupra materiei impozabile a cotelor procentuale care pot fi: proporționale, progresive sau regresive. Această impunere este un avans din punct de vedere al echității impozitelor si se utilizează la majoritatea impozitelor privitoare la venit, profit, cifra de afaceri, preț.
Asieta fiscală reprezintă modul de așezare al impozitelor și cuprinde totalitatea operațiilor întreprinse de organul fiscal pentru identificarea subiecților, pentru stabilirea și evaluarea mărimii materiei impozabile și a cuantumului impozitului datorat statului.
Prin asieta impozitelor se constituie o creanță fiscală în sarcina statului și, în același timp, se creează obligația de plată a impozitului în sarcina contribuabilului. Stingerea obligației de plată are loc prin plata efectivă a acesteia. Evidența creanțelor fiscale, a lichidării și a încasării lor pe fiecare subiect de impozit se ține de organele financiare într-un document numit registru de rol.
Termenul de plată (scadența sau exigibilitatea) indică data la care sau intervalul de timp în interiorul căruia impozitul instituit în sarcina contribuabilului trebuie plătit. Obligația plătitorului apare în momentul în care el intră în posesia obiectului impozabil iar stingerea obligației are loc la termenul de plată. Neachitarea impozitului până la termenul stabilit prin lege atrage după sine și obligația contribuabilului de a plăti și majorări de întârziere. Penalizările pot îmbrăca și alte forme ca: amenzi, popriri, executarea silită.
În afara elementelor tehnice cunoscute și prezentate deja, legea, ca act de instituire a unui impozit, trebuie să cuprindă și alte elemente: autoritatea impozitului, beneficiarul, facilități fiscale, sancțiunile aplicabile, căile de contestație.
Așezarea impozitelor presupune efectuarea unor operații succesive constând în stabilirea obiectului impozabil, determinarea cuantumului impozitului și perceperea
(încasarea) impozitului, astfel:
1. Stabilirea obiectului impozabil are ca scop constatarea și evaluarea materiei impozabile. Pentru aceasta se folosesc două metode:
A. Metoda evaluării indirecte, care se bazează pe prezumție și implică trei variante:
· evaluarea pe baza unor indicii exterioare, specifică impozitelor directe reale, prin
care se apreciază cu aproximație mărimea obiectului impozabil, indiferent de situația
personală a celui care deține obiectul respectiv; de exemplu, în cazul impozitului funciar se
considera suprafața de teren, fără a interesa destinația ei, la fel la impozitul pe clădiri; această evaluare era simplă și puțin costisitoare dar cu efecte negative asupra echității fiscale;
· evaluarea forfetară prin care organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil,
atribuie o anumită valoare obiectului impozabil; și această metodă prezintă riscul de
inechitate;
· evaluarea administrativă se bazează pe anumite elemente (date) pe care organele
fiscale le au la dispoziție, luând în calcul și declarațiile probabile ale plătitorului care are astfel dreptul de a contesta mărimea obiectului impozabil.
B. Metoda evaluării directe se bazează pe probe, fiind posibile două variante de
realizare:
· evaluarea pe baza declarației scrise a unei terțe persoane, care are valoare limitată
numai la anumite cazuri; de exemplu, agentul economic declară salariile pe care le-a plătit
personalului, chiriașii declară chiria achitată proprietarului, etc.
· evaluare după declarația plătitorului are aplicabilitate mai largă și implică direct
subiectul impozitului care este obligat să țină o evidență privind veniturile și cheltuielile
2. Determinarea cuantumului impozitului semnifică operațiunea de calcul propriuzis.
În funcție de modul de stabilire a cuantumului impozitului, se disting două categorii de impozite:
– Impozite de repartiție sau de contigentare, care s-au utilizat în trecut și s-au
caracterizat prin stabilirea de către stat a sumei globale a impozitelor ce urma a fi încasată de pe teritoriul țării, în funcție de necesarul de venituri; această sumă era defalcată pe unități administrativ-teritoriale și pe subiecte sau obiecte impozabile la nivel de unitate de bază; nu se respectă principiul echității fiscale, impozitele fiind repartizate fără nici o justificare economică.
– Impozite de cotitate care se stabilesc prin aplicarea unor cote procentuale asupra
obiectului impozabil determinat pentru fiecare plătitor în parte.
3. Perceperea impozitelor
Organele fiscale trebuie să aducă la cunoștință plătitorului cuantumul impozitului
datorat și termenele de plată, după care se trece la perceperea (încasarea) impozitelor. În timp, au existat mai multe metode de percepere a impozitelor și anume:
a) strângerea impozitelor de către unul din contribuabili din însărcinarea comunității
în care trăia și vărsarea lor la tezaurul public;
b) încasarea impozitelor prin intermediul unor concesionari sau arendași, caz în care o persoană particulară avansa statului suma de bani care se estima că se va încasa de pe un anumit teritoriu, pe care urma să o recupereze din încasările făcute de la contribuabili;
c) perceperea impozitelor de către organe specializate ale aparatului de stat – această
metodă s-a generalizat în perioada capitalismului premonopolist și se utilizează și în prezent.
În condițiile existenței unui aparat fiscal, perceperea impozitelor se realizează pe mai
multe căi, astfel:
– direct de la plătitori, prin organele fiscale – cu două variante de realizare:
a) plătitorul este obligat să se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita
impozitul, situație în care impozitul este portabil;
b) organul fiscal are obligația să se deplaseze la domiciliul plătitorului pentru a le
solicita plata impozitului, acesta fiind impozit cherabil.
– prin stopaj la sursă, în sensul că impozitul se reține și se varsă la stat de o terță
persoană, de exemplu în situația în care agenții economici rețin impozitul pe salarii datorat de
salariați și-l varsă la buget, editurile rețin din drepturile de autor impozitul pe venit, etc.
– prin aplicarea de timbre fiscale se utilizează în cazul taxelor datorate statului
pentru acțiunile în justiție, pentru actele, certificatele și alte documente eliberate de notarii publici și de alte organe ale administrației de stat.
1.3. PRINCIPIILE IMPUNERII
În general, principiile impunerii în prezent sunt concentrate pe următoarele idei:
1. Principii de echitate fiscală, respectiv de dreptate socială în materie de impozite –
pentru aceasta este necesară impunerea diferențiată a veniturilor și scutirea de la plată a
persoanelor cu venituri mici.
În funcție de gradul de cuprindere a subiecților impozitului și a materiei impozabile,
impunerea poate fi generală, când se extinde asupra tuturor persoanelor care realizează un venit dintr-o anumită sursă sau dețin un anumit gen de avere, sau parțială, când unele persoane beneficiază de anumite scutiri sau reduceri de impozite.
Trebuie să se facă distincție între egalitate în fața impozitului și egalitate prin impozit
atunci când se apelează la spiritul de justiție în repartizarea sarcinilor fiscale între membrii societății.
– Egalitatea în fața impozitului presupune ca impunerea să se facă în același mod,
pentru toate persoanele fizice și juridice, indiferent de locul unde domiciliază sau își au sediul, adică să nu existe deosebiri de tratament fiscal de la o zonă la alta a țării. Totodată, impunerea să se facă în același mod pentru toate activitățile economice, indiferent de forma juridică în care sunt organizate și funcționează acestea: producători individuali sau întreprinderi de diferite dimensiuni.
– Egalitatea prin impozit presupune diferențierea sarcinii fiscale de la o persoană la
alta, în funcție de o serie de criterii economice și sociale, printre care amintim: mărimea absolută a materiei impozabile, situația personală a subiectului impozabil, natura și proveniența veniturilor etc.
În funcție de unghiul din care este privită echitatea, aceasta poate să fie pe orizontală
sau pe verticală.
-În primul caz se compară sarcina fiscală la care este supusă o persoană fizică sau juridică pentru veniturile realizate dintr-o anumită sursă, cu sarcina fiscală la care este supusă o altă persoană pentru venituri de aceeași mărime, realizate din alte surse.
-În cel de-al doilea caz se compară sarcina fiscală aferentă unor venituri realizate de
persoane diferite, dar care au aceeași sursă de proveniență.
Acest principiu implică mai multe condiții:
– stabilirea minimului neimpozabil (posibil numai la impozitele directe);
– sarcina fiscală să fie dimensionată numai în funcție de puterea contributivă a fiecărui
plătitor;
– sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită comparativ cu cea a altei
categorii sociale, cât și a unei persoane comparativ cu a altei persoane din aceeași categorie;
– impunerea să fie generală, respectiv să cuprindă toate categoriile sociale care
realizează venituri sau posedă un anumit tip de avere, de la un anumit nivel stabilit.
2. Principii de politică economică
Prin instituirea unui impozit, statul urmărește folosirea lui ca instrument de influențare
a activității unor ramuri sau subramuri economice, pentru stimularea sau reducerea producției sau consumului unor produse, pentru limitarea sau dezvoltarea unor relații comerciale cu alte state.
Prin măsurile de ordin fiscal cum sunt: stabilirea unor taxe vamale ridicate la importul
mărfurilor de același fel fabricate în alte țări; reducerea sau scutirea de impozitele directe a mărfurilor autohtone; micșorarea impozitelor directe stabilite în sarcina agenților economici; facilitarea amortizării accelerate a capitalului fix, ceea ce determină reducerea profitului impozabil ș.a., se poate acționa pentru încurajarea dezvoltării unei ramuri sau subramuri economice. Tot în acest sens acționează și acordarea de subvenții de la bugetul statului întreprinderilor care își desfășoară activitatea într-o anumită ramură sau subramură economică.
Pentru a influența creșterea consumului unei anumite mărfi statul procedează la
micșorarea sau chiar la renunțarea la impozite indirecte care se percep la vânzarea acesteia.
Dacă, dimpotrivă, se urmărește reducerea consumului, se recurge la majorarea cotelor de impozit aplicate la vânzarea mărfii respective.
În prezent, impozitele sunt folosite concomitent cu alte instrumente, pentru redresarea situației economice. Astfel, pentru stimularea investițiilor particulare se procedează la reducerea impozitului aferent venitului investit, de exemplu, în mașini, utilaje și alte echipamente. În vederea combaterii inflației, statele recurg uneori la majorarea unor impozite, a ratei dobânzii etc.
3. Principii social-politice
Se poate aplica o politică fiscală diferențiată, avantajând anumite categorii sociale.
Astfel, se practică înlesniri la plata impozitelor persoanelor cu venituri mici sau care au alte persoane în întreținere.
Sunt situații când impozitele sunt folosite și pentru a limita consumul unor produse
care au efecte dăunătore asupra sănătății (tutun, băuturi alcoolice). Există și țări în care, pentru a se influența creșterea natalității, se practica un impozit special asupra celibatarilor și a persoanelor căsătorite fără copii.
4. Principii ale politicii financiare
Au în vedere asigurarea randamentului fiscal ridicat la instituirea unui impozit, dar și
stabilitatea și elasticitatea impozitului.
Pentru ca un impozit să aibă un randament fiscal ridicat se cer a fi îndeplinite mai
multe condiții, și anume:
a) impozitul să aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele fizice
și/sau juridice care obțin venituri din aceeași sursă sau posedă același gen de avere,
universalitatea impozitului presupune, în aceeași măsură, ca întreaga materie impozabilă (totalitatea veniturilor realizate sau toată averea pe care o posedă) a unei persoane să fie supusă impunerii;
b) este necesar să nu existe posibilități, legate sau nelegale, de sustragere de la
impunere a unei părți din materia impozabilă;
c) volumul cheltuielilor legate de așezarea și perceperea impozitului să fie cât mai
redus.
Stabilitatea impozitului presupune menținerea constantă a randamentului său în toate
fazele ciclului economic, deci să nu crească simultan cu creșterea producției și a veniturilor în fazele de avânt economic și nici să nu scadă în perioadele de recesiune.
Elasticitatea impozitului presupune ca el să se poată adapta permanent la cerințele
bugetare, respectiv să poată fi majorat atunci când cheltuielile bugetare cresc și să poată fi redus când aceste cheltuieli scad. Realitățile bazate pe practica fiscală, au demonstrat că, de regulă, elasticitatea impozitului acționează mai ales în sensul majorării încasărilor din impozit.
1.4. CLASIFICAREA IMPOZITELOR
În scopul identificării cu o mai mare ușurință a implicațiilor diferitelor categorii de
impozite în plan economic, social și politic este utilă gruparea sau clasificarea lor în funcție de anumite criterii socio-politice sau socio-economice.
În funcție de principalele lor trăsături de fond și de formă impozitele se grupează în
două categorii: impozite directe și impozite indirecte.
Impozite directe:
I.Impozitul pe profit
II.Impozitul pe salarii
III.Impozitul pe venit:
1. din activitați independente,2. din salarii,3. din cedarea folosinței bunurilor,4. din dividende,5. din dobânzi,6. din pensii,7. din jocuri de noroc, premii și din prime în bani și natură,8. din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor imobiliare ,9. din valorificarea sub orice formă a dreptului de proprietate intelectuală,10. venituri realizate de persoane fizice nerezidente,11. din activitați agricole,
IV.Impozite locale:
1.impozitul pe clădiri,2.impozitul pe teren,3.impozitul asupra mijloacelor de transport
V.Alte impozite directe:
1.impozit pe venit realizate de persoane juridice nerezidente,
2. impozite pe dividente de la societatea comerciala,
Impozitele directe au o incidență fiscală directă și definitivă asupra contribuabililor
plătitori nominalizați, datorită faptului că încasarea lor se face direct de la aceștia în funcție de mărimea veniturilor și/sau a averilor acestora, la anumite termene dinainte stabilite și pe baza unor cote de impunere prevăzute de lege. Subiectul și suportatorul sunt una și aceeași
persoană. În funcție de criteriile care stau la baza lor, impozitele directe pot fi: reale (obiective) și personale (subiective).
Impozitele reale
Sunt cele mai vechi impozite directe, astăzi practicându-se rar.
Se numesc astfel pentru că se stabilesc asupra obiectelor materiale ca: pământ, clădiri, întreprinderi, fabrici, magazine, capital bănesc, fără să se țină cont de situația materială a contribuabilului. Prin urmare, este supusă impunerii proprietatea, pe când proprietarul nu este decât un agent care achită impozitul cu o parte a venitului obținut cu ajutorul ei, din acest motiv aceste impozite mai sunt numite obiective sau pe produs.
Aceste principii însă sunt interpretate de pe pozițiile celor care dețin puterea politică și drept urmare sunt considerate semne sau indici exterioare, ceea ce include un grad de aproximare destul de mare în calculul impozitului. Se mai poate practica o evaluare indirectă a obiectivelor pe baza unor informații pe care le dețin organul fiscal cu privire la obiectul impozabil cum ar fi: suprafața locuită, etc. Se spune că impozitele reale au un caracter regresiv deoarece fiind stabilite în cote fixe sunt suportate mai usor de către cei care dețin venituri peste medie și sunt suportate mai greu de către cei care dețin venituri sub medie.
Au un randament fiscal scăzut deoarece se încasează la intervale mari de timp, reevaluarea obiectivelor impozabile nu se face cu regularitate și există posibilitatea de evaziune fiscală.
Trăsătura impozitelor reale constă în faptul că mărimea impozitului datorat se face pe baza unor indici (criterii, semne) exterioare (evaluarea indirectă a materiei impozabile), care , firesc, nu asigură evaluarea cu exactitate a obiectului impozabil (de pildă, la impozitul funciar criteriile de evaluare puteau fi : numărul plugurilor,întinderea terenului cultivat, numărul animalelor de muncă, pămâtului etc., făcându-se abstracție de recolta obținută, cheltuielile cu aceasta și venitul realizat).
avantaje :
– sunt simplu de stabilit (nu iau în considerare persoana plătitoare) ;
– exclud posibilitatea sustragerii de la plată și frauda.
dezavantaje (mai mari decât avantajele) :
-nu permit stabilirea corectă a capacitățilorde plată a contribuabililor ;
-sunt injuste, fiindcă iau în calcul venitul (produsul) brut, sau mediu prezumat iar nu cel
efectiv realizat, cum ar fi normal ;
-randament fiscal redus ;
-impozitul este regresiv, avantajând pe cei bogați :
-cotele de impozit sunt scăzute și relativ constante
-există posibilitatea transferului de impozit.
Neajunsurile impozitelor reale, în timp, a dus la schimbarea sistemului de așezare a impozitelor directe. Dominante au devenit impozitele pe venit și pe avere.
Impozitele personale
Au apărut pe măsura formării veniturilor și mai ales apariția salariului.
Impozitele personale au apărut de la mijlocul secolului al – XIX – lea până la primul război mondial în măsura în care s-au format sursele de venituri.
Cu timpul ele au devansat ca pondere și importanță impozitele reale, constatându-se ca sunt mai eficiente și au un randament mult mai mare decât impozitele reale.
O mare importanță o au impozitele pe venituri. Încercări de introducere a impozitelui pe venit au existat încă din secolul al – XVIII –lea, curând fiind însă abandonat, iar impozitul fiind relevat în secolul al – XIX –lea. Apariția acestui impozit se pune în legătură cu încheierea procesului de stratificare socială în orânduirea capitalistă, adâncirea diviziunii muncii, care a însemnat diversificarea și individualizarea venitului.
Impozitele personale constituie baza fiscalității directe. Spre deosebire de impozitele reale, impozitele personale se așează asupra veniturilor și averii, ținând seama de situația personală a subiectului. Față de impozitele reale la cele de tip personal procedurile de evaluare asigură o mai corectă dimensionare a materiei impozabile și în consistență o mai echitabilă repartizare a sarcinilor fiscale între cetățeni.
Obiectul impozitului îl constituie venitul sub toate formele sale : salariul pentru angajați, dividendele pentru acționari, beneficiile întreprinderii individuale, veniturile liberprofesioniștilor adică medicii, avocații, contabilii, servitorii, dobânzile încasate, primele, câștigurile, comisioanele și orice altă sursă de venit prevăzută de lege.
Impozitele și taxele reglementate prin Codul Fiscal al României sunt următoarele:
1. impozitul pe profit;2. impozitul pe venit;3. impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
4. impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți;5. impozitul pe reprezentanțe;6. taxa pe valoarea adăugată;7. accizele;8. impozitele și taxele locale.
Impozitul pe profit
În România impozitul pe profit are următoarele caracteristici:
– se aplică o cota de16% asupra profitului impozabil
– cota de impozit pe profit in cazul Bancii Nationale a Romaniei este de 80% și se aplică asupra veniturilor rămase după scaderea cheltuielilor deductibile si a fondului de rezervă;
– pierderea anuală înregistrată și declarată de contribuabili se recuperează din profitul impozabil lunar obtinut in exercițiile fiscale următoare fără a putea depăsi însa 5 ani
Profitul impozabil se determină ca diferență între veniturile obținute din orice sursă, și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile.
. Suportatorul impozitului pe profit se suprapune cu subiectul impozitului, caracteristică specifică tuturor impozitelor directe.
Impozitul pe dividende
Dividendele sunt venituri curente ale persoanelor fizice și juridice care au participații
la capitalul unor societăți comerciale, venituri care sunt supuse și ele impozitării. Dacă dividendele se distribuie în natură, legea stabilește ca evaluarea produselor acordate se va
face la prețul de vânzare practicat de unitate pentru produsele din producția proprie sau la
prețul de achiziție pentru alte produse, iar în cazul serviciilor, pe baza tarifelor stabilite
pentru aceste servicii.
Obiectul sau materia impozabilă este reprezentată de dividendele plătite de societate
și cuvenite asociaților/acționarilor. Impozitul pe dividende se stabilește asupra valorii
brute a dividendului plătit către o persoana juridică română, prin aplicarea unei cote de
16%, care constituie venit la bugetul de stat. Obligația calculării, reținerii și vărsarii
acestui impozit revine societații comerciale care distribuie dividende, iar termenul de
plată este cel mai târziu până la data de 25 a lunii următoare celei în care se plătește
dividendul.
Impozitul pe clădiri
Este anual și se datorează către contribuabili pentru clădirile aflate in proprietatea lor, indiferent de locul unde sunt situate și de destinația acestora.
Impozitul pe clădiri in cazul persoanelor fizice, se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii.
În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.
Cota de impozit se stabilește prin hotărare a consiliului local și poate fi cuprinsă
între 0,25% și 1,50% inclusiv.
În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal
de referință, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local între 5% și 10% și
se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor
juridice, pană la sfarșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare.
În cazul unei clădiri care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia se aplică următoarele reguli:
a) impozitul pe clădiri se datorează de locatar;
b) valoarea care se ia în considerare la calculul impozitului pe clădiri este valoarea din contract a clădirii, așa cum este ea înregistrată în contabilitatea locatorului sau a locatarului, conform prevederilor legale în vigoare;
c) în cazul în care contractul de leasing încetează altfel decat prin ajungerea la
scadență, impozitul pe clădiri este datorat de locator
Impozitul asupra mijloacelor de transport
Este un impozit anual și este datorat de către orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România.
În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar.
Impozitul pe mijloacele de transport nu se aplică pentru:
a) autoturismele, motocicletele cu ataș și mototriciclurile care aparțin persoanelor
cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora;
b) navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul
persoanelor fizice cu domiciliul in Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta
Ialomiței;
c) mijloacele de transport ale instituțiilor publice;
d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru
servicii de transport public de pasageri in regim urban sau suburban, inclusiv transportul
de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de
transport public;
e) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale in vigoare.
Se calculează in funcție de tipul mijlocului de transport, de capacitatea cilindrică a
acestuia, prin inmulțirea fiecărei grupe de 200cm3 sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare fiecărui tip de autovehicul.
Impozitul pe salarii
Impozitul pe salarii reprezintă un impozit direct datorat de persoanle fizice care realizează venituri de natură salarială, reținut de întreprinderi prin stopaj la sursă, care contribuie la formarea veniturilor bugetului de stat.
La baza calculului impozitului pe salarii se află venitul impozabil, determinat prin deducerea din venitul brut, ce reprezintă suma veniturilor realizate de salariat pe fiecare
loc de realizare a venitului, a următoarelor sume:
Contribuțiile personalului la asigurările sociale, la fondul de șomaj, la asigurările sociale de sănătate
Cotizația de sindicat plătita conform legii;
Contribuții la schemele facultative de pensii ocupaționale, astfel incat la nivelul anului să nu se depășească echivalentul in lei a 200 de euro;
Deducerea personală care se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut, pentru funcția de bază, de pană la 1000 lei inclusiv, astfel:
– 250 lei, pentru salariații care nu au persoane in intreținere;
– 350 lei, pentru salariații care au o persoana in intreținere;
– 450 lei, pentru salariații care au 2 persoane in intreținere;
– 550 lei, pentru salariații care au 3 persoane in intreținere;
– 650 lei, pentru salariații care au 4 sau mai multe persoane in intreținere.
Pentru salariații care au venituri brute lunare pentru funcția de bază cuprinse între 1000 și 3000 lei, deducerile personale sunt degresive. Nu se acordă deduceri personale pentru salariații care obțin venituri brute lunare mai mari de 3000 lei.
Persoana in intreținere poate fi o rudă a salariatului pană la gradul al II-lea inclusiv, ale cărei venituri nu depășesc 250 lei lunar.
Dacă din venitul brut din salarii se deduc sumele enumerate mai sus, se obține salariul impozabil, care se inmulteste cu cota unică de impunere pentru a se determina
impozitul pe salarii.
Cota de impunere in cazul veniturilor din salarii este de 16%.
Contribuțiile obligatorii
Contribuțiile obligatorii sunt o formă specială a fiscalitații directe pe care le datorează, potrivit legii, persoanele fizice și/sau juridice către unele bugete. Conform Legii finanțelor publice (Legea nr. 500/2002), contribuția reprezintă, în general, o prelevare obligatorie a unei părți din veniturile persoanelor fizice și juridice, cu sau fără posibilitatea obținerii unei contraprestații.
Caracteristica esențială a acestor contribuții este că ele sunt strâns și direct legate de munca salariată, baza de calcul a lor constituind-o salariile sau fondurile de salarii ale angajatorilor.
În România principalele contribuții obligatorii sunt:
contribuția la asigurările sociale de stat (CAS), care se constituie ca venit al bugetului asigurărilor sociale de stat;
contribuția la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (CASS), venit al acestui buget;
contribuția pentru asigurările de șomaj, care se constituie ca venit al bugetului asigurărilor de șomaj;
contribuția pentru asigurările de accidente de muncă și boli profesionale, venit al bugetului asigurărilor sociale de stat.
CAPITOLUL 2.PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚII COMERCIALE ARGUS SA
1.1 SCURT ISTORIC
Argus Constanța este o companie producătoare de ulei vegetal din România. Fabrica de ulei a companiei a fost înființată în anul 1943 și a fost privatizată în 1948. Argus deține o fabrică de ulei în Constanța și mai multe spații de depozitare a cerealelor în județele Constanța, Călărași și Tulcea.
Principalele mărci aflate în portofoliul companiei sunt Argus, Tomis și Sora Soarelui.
Societatea Argus Constanța este o unitate reprezentativă în industria uleiurilor vegetale din România, fiind unul dintre principalii producători.
Compania este specializată în producerea uleiului alimentar rafinat de floarea-soarelui și rapiță.
Societatea este organizată pe compartimente funcționale și secții de producție, și auxiliare. Societatea deține o singură capacitate de producție, având dotare tehnică de înalt nivel, tehnologii diversificate, urmărite și asistate electronic.
Gama sortimentală a producătorului Argus SA Constanța se compune în prezent din aproximativ 7 mărci de ulei alimentar rafinat, produse exclusiv din semințe de floarea soarelui. În același timp, societatea fabrică și comercializează produse reziduale (ștroturi furajere) destinate creșterii animalelor și acizi grași utilizați în industria cosmetică.
Distribuția produselor se realizează la nivel național prin intermediul distribuitorilor regionali, existenți în fiecare județ al țării cât și prin intermediul lanțurilor cash & carry, hipermarketurilor de tip Carrefour, Cora.
Obținerea uleiurilor vegetale, din plante oleaginoase, reprezintă un proces cu tradiție în România, izvoarele istorice menționând existența acestora în București, încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea.
În sens industrial, se poate vorbi de prelucrarea semințelor oleaginoase, în România, la mijlocul secolului XIX.
La sfârșitul perioadei interbelice, industria uleiului din România cuprindea 138 fabrici, din care 80% erau fabrici mici, care nu utilizau în total decât ceva mai mult de jumătate din capacitatea de producție.
Fabrica de ulei « Argus » a fost înființată în 1943 sub denumirea S.A.R. ARGUS având capital privat român cu sediul în Constanța, în fosta zonă Obor.
În 1948 are loc naționalizarea și schimbarea denumirii în Întreprinderea Industrială de Stat Argus, ulterior denumită Întreprinderea de Ulei Constanța.
În 1968 s-a început o nouă investiție pentru construirea unei fabrici moderne cu capacitate mai mare. Cele două unități au funcționat împreună până în 1980 când vechea unitate a fost dezafectată.
Argus SA Constanța s-a constituit ca societate comercială în anul 1991, devenind societate cu capital integral privat autohton la finele anului 1996, reprezentând un succes al metodei de privatizare MEBO.
Organizarea întregii activități a societății către satisfacerea cerințelor clienților și introducerea unui sistem de management al calității datorită în principal condițiilor din mediul extern , este o abordare dominantă în întreaga organizație.
Societatea comercială Argus are o structură de conducere votată de Adunarea Generală a Acționarilor, fiind organizată pe compartimente funcționale și secții de producție și auxiliare.
Argus SA Constanța s-a dezvoltat prin participări de capital la societăți cu profil de producție și comerț, transporturi și achiziții produse agricole, configurând o structură de natura grupului de firme.
Tehnologie
S.C. ARGUS S.A. cu sediul în Constanța, str. Industrială nr.1, este o unitate reprezentativă în industria uleiurilor vegetale din România, atât în ceea ce privește cota de piață, capacitățile de producție, cât și dotarea tehnică, recunoscută fiind calitatea produselor sale.
Încă de la constituirea sa ca societate comercială, în 1991, dar în special începând cu anul 1994 a urmat o perioadă de investiții susținută având următoarele etape:
-în anul 1994 a fost pusă în funcțiune o linie de îmbuteliere cu o capacitate de 90.000 sticle/16ore.
– în anul 1996 s-a montat o instalație de format butelii PET și s-a achiziționat linia pentru îmbuteliere în PET.
– începând cu anul 1997 la linia de uleiuri brute s-a modernizat secția Extracție iar în anul 1998 linia de precurățire de tip BUHLER .
– în anul 1999 și în 2004 secția rafinărie a fost modernizată și retehnologizată, crescându-se capacitatea de rafinare și obținând uleiuri rafinate prin ambele metode de rafinare, atât fizică cât și chimică ce asigură satisfacerea exigențelor consumatorilor.
-în anul 2005 s-a realizat dotarea cu o linie de îmbuteliere în bidoane de 2 L și modernizarea liniei de îmbuteliere de 1 L .
2.2. OBIECTUL DE ACTIVITATE
Domeniile și obiectul de activitate ale societății
Domeniu de activitate: Fabricarea uleiurilor și grăsimilor
Cod CAEN (Rev.2) :1041
SC Argus SA achiziționează materia primă necesară direct de la producătorii agricoli atât la sediul societății din Constanța, Str. Industrială nr.1 cât și la punctele de lucru: Siloz Luminați, Siloz Mangalia.
Achiziția materiei prime se realizează și prin intermediul depozitelor din județul Constanța și Județele limitrofe Tulcea, Ialomița, Călărași în baza contractelor de mandat.
S.C ARGUS S.A deține o singură capacitate de producție, având dotare tehnică de înalt nivel, tehnologii diversificate, urmărite și conduse pe calculator.
Materia primă selecționată, exigența controlului de calitate, experiența și calitatea resurselor umane și tehnologia reprezintă secretul unor produse de calitate.
Ca urmare a unui ambițios program investițional Argus SA a realizat o mărire a capacității de rafinare, obținând uleiuri rafinate prin ambele metode de rafinare, atât fizică cât și chimică.
Îmbutelierea produselor din portofoliu se face respectând normele de siguranță alimentară utilizând liniile de îmbuteliere moderne și automatizate și având capacități de îmbuteliere diversificate ce asigură satisfacerea exigențelor consumatorilor.
Principalele mijloace fixe care compun patrimoniul actual al societății Argus SA sunt evidențiate în categoria « imobilizări corporale » în sistemul contabil românesc și sunt relevante în desfășurarea activității curente.
Tabel 2.1
Imobilizări corporale
Portofoliul de produse
SC ARGUS SA este unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale și șroturi furajere din România.
Gama sortimentală a producătorului ARGUS SA se compune în prezent din următoarele mărci de ulei, produse exclusiv din semințe de floarea-soarelui:
Uleiul ARGUS: îmbuteliat în sticle PET 1/1 L
Uleiul Tomis: îmbuteliat în sticle PET 1/1 L
Argus – 2L: îmbuteliat în bidonul de 2 L având un ambalaj modern și atractiv.
Uleiul Sora Soarelui: îmbuteliat în sticle PET 1/1 L
Uleiul Tomis: îmbuteliat în bidonul de 2 L având un ambalaj modern și atractiv
Pentru clienții din categoria HORECA:
Ulei Argus: îmbuteliat în bidon 5/1 l
Ulei Tomis: îmbuteliat în bidon 10/1 l
SC ARGUS SA comercializează din categoria subproduse, șroturi furajere destinate creșterii animalelor și acizi grași utilizați în industria cosmetică .
Unități de producție
S.C ARGUS S.A deține o singură capacitate de producție, având dotare tehnică de înalt nivel, tehnologii diversificate, urmărite și conduse pe calculator.
Materia primă selecționată, exigența controlului de calitate, experiența și calitatea resurselor umane și tehnologia reprezintă secretul unor produse de calitate.
Ca urmare a unui ambițios program investițional Argus SA a realizat o mărire a capacității de rafinare, obținând uleiuri rafinate prin ambele metode de rafinare, atât fizică cât și chimică.
Îmbutelierea produselor din portofoliu se face respectând normele de siguranță alimentară utilizând liniile de îmbuteliere moderne și automatizate și având capacități de îmbuteliere diversificate ce asigură satisfacerea exigențelor consumatorilor.
2.3. ANALIZA ACTIVITĂȚII DESFAȘURATĂ DE ARGUS SA
Organizarea întregii activități a societății către satisfacerea cerințelor clienților și introducerea unui sistem de management al calității datorită în principal condițiilor din mediul extern, este o abordare dominantă în întreaga organizație.
Societatea comercială Argus are o structură de conducere votată de Adunarea Generală a Acționarilor, fiind organizată pe compartimente funcționale și secții de producție și auxiliare.
Argus SA Constanța s-a dezvoltat prin participări de capital la societăți cu profil de producție și comerț, transporturi și achiziții produse agricole, configurând o structură de natura grupului de firme.
S.C.Argus S.A.Constanța este o societate pe acțiuni, unde acționari sunt Vasile Leu, Sif Oltenia și alti actionari minoritari. Firma este tranzactionată la bursa Rasdaq.
Organigrama firmei este următoarea:
STRUCTURA ACȚIONARIATULUI:
1. Vasile Leu 11,45%
2.Sif Oltenia 10,21%
3.Alți acționari 78,34%
ECHIPA MANAGERIALĂ:
Președintele Consiliului de Administrație: ec. Sorin Panaite
Director General: ec. Gabriel Constantinescu
Director General Adjunct: ec. Gheorghe Chirila
Director Economic: ec. Sorin Panaite
Director Tehnic: ing. Niculescu Dionisie
Director Comercial: ec. Marcel Haret
SITUAȚIA PARTICIPAȚIILOR
S.C. Argus S.A. Constanța deține următoarele participații:
S.C. Comcereal S.A. Tulcea: cota de participație este de 66,75%
S.C. Aliment Murfatlar S.R.L. Constanța: cota de participație este de 55,04%
S.C. Argus Trans S.R.L. Constanța: cota de participație este de 100%
S.C. Eco Rom Ambalaje București: cota de participație este de 8,33%
S.C. Rex Agra S.R.L. Constanța: cota de participație este de 31,57%
MISIUNEA SC ARGUS SA
SC ARGUS SA își propune să fie un lider național în industria uleiurilor vegetale care, treptat, să devină o firmă competitivă și cunoscută.
Fundamentul dezvoltării sale îl constituie abordarea, dezvoltarea și valorificarea complexă a resurselor umane de care dispune, pe baza unei viziuni manageriale și economice dinamice, implementată în mod profesionist. Se are în vedere realizarea unei culturi organizaționale caracterizată prin motivare, creativitate, participare și eficacitate, care pune pe primul plan obținerea de satisfacții de către salariați, dezvoltarea spiritului de echipă și realizarea de performanțe economice durabile.
Consolidarea SC ARGUS SA ca partener de afaceri de nivel național și internațional, recunoscut prin profesionalism și calitate în producerea și comercializarea uleiurilor vegetale.
SC ARGUS SA își propune îmbunătățirea continuă a eficacității performanțelor sistemelor de management integrate calitate – mediu – siguranța alimentului care au fost implementate.
Valoarea pragmatică a unei strategii rezidă, în esență, în proiectarea realistă a obținerii de avantaj competitiv.
Avantajul competitiv al societății este reprezentat de asigurarea unui cost redus, sub media costurilor din ramura industriei uleiului vegetal. Pentru a diminua cât mai mult costul produselor finite, întreprinderea acționează frecvent pentru maximizarea producției, în vederea obținerii economiilor proprii producției de masă sau serie mare.
Potrivit raportărilor MEMRB, Argus se menținea la finele anului 2009, pe locul 2, după producătorul Bunge.
De aceea, principalele obiective ale ARGUS Constanța, specializată în producerea uleiului alimentar rafinat de floarea soarelui și rapiță, sunt obținerea satisfacției clienților săi în ceea ce privețte calitatea, siguranța alimentului, prețul, termenele și parametrii de livrare și de a preveni poluarea mediului înconjurător.
În acest context, societatea își propune:
-creșterea eficienței economice prin planificarea și utilizarea maximală a tuturor resurselor societății pentru a atinge și menține calitatea și siguranța produselor pe care le furnizăm, la un cost optim, fără a afecta cerințele Sistemelor de Management Integrate (Calitate, Mediu și Siguranța Alimentului );satisfacerea cerințelor clienților, a standardelor, prescripțiilor, specificațiilor obligatorii, a actelor normative și legislației în vigoare, inclusiv alte cerințe aplicabile aspectelor de mediu ale activităților și produselor noastre.
Premisele strategiilor
Fundamentarea strategiei oricărei organizații trebuie să aibă în vedere precizarea principalelor premise, respectiv a unor aspecte ce condiționează conținutul propriu-zis al acesteia și de care trebuie să se țină cont în elaborarea, în conturarea fiecărei componente strategice. Cele mai semnificative dintre acestea sunt prezentate în continuare.
• Luarea în considerare a fazei ciclului de viață al întreprinderii
Eficacitatea și eficiența unei întreprinderi și, implicit, strategia sa depind, într-o măsură apreciabilă de stadiul (faza) ciclului de viață în care se află organizația.
În ceea ce privește societatea S.C. ARGUS S.A., având în vedere dinamica principalilor indicatori economico-financiari, considerăm că aceasta se află într-o fază de maturitate, ca atare, tipul de strategie recomandat este, din punct de vedere al dinamicii obiectivelor, de consolidare.
• Diferențierea strategiei în funcție de natura și vârsta industriei
• Asigurarea continuității procesului strategic
• Abordarea sistemică a organizației și mediului său ambiant
• Luarea în considerare a intereselor principalilor Stakeholders
• Transferul internațional de know-how managerial
• Internaționalizarea activităților economice.
Modalitățile de fundamentare a strategiilor
Examinarea factorilor care determină succesul sau eșecul unei firme (afaceri), a determinat crearea unor metodologii specifice de analiză și diagnosticare a activității firmei (afacerii). Managementul strategic este procesul prin care o firmă poate obține efecte materializate în creșterea semnificativă a performantelor sale, în consolidarea poziției ei pe piață și anume prin elaborarea, implementarea și controlul strategiei firmei în vederea realizării misiunii asumate și asigurării avantajului competitiv.
Managementului strategic îi este specific, în esență, analiza continuă, pe de o parte, a mediului extern al firmei pentru a anticipa sau sesiza la timp schimbările din cadrul acestuia iar pe de altă parte, a situației interne a firmei pentru a evalua capacitatea ei de a face față schimbărilor. Metoda de analiză a mediului, a competitivității și a firmei este analiza SWOT.
Concurența SC Argus SA
În economia de piață concurența apare ca o necesitate obiectivă făcând parte din regulile de joc ale pieței. Activitatea de piață a întreprinderii este marcată de prezența întreprinderilor concurente care îți dispută oportunitățile oferite de aceleași piețe.
În prezent, piața uleiului alimentar din România este dominată de companiile multinaționale Cargill Incorporated, cu sediul în Minneapolis – Statele Unite, și Bunge Corporated LTD, a cărei conducere se află la White Plains, New York.
În țara noastră, prima corporație operează prin Cargill Agricultura, care activează în comerțul cu cereale, semințe și fânețuri, Cargill Oil, producător de ulei și grăsimi prelucrate, Cargill Silozuri, un intermediar implicat în comerțul cu inputuri pentru agricultură, materie primă pentru industria textilă și aprovizionarea cu furaje a crescătoriilor de animale, și Cargill Cereale, furnizor de servicii în agricultură.
Furnizorii SC Argus SA
În acest moment firma deține o cotă de 21.9 % din piața de ulei comestibil.
În acest an oferta de ulei pe piața românească este mai mare decât cererea, astfel bătălia pe clienți a fost acerbă.
Și cum clienții au fost cei care au avut ultimul cuvânt, Argus a trebuit sa participe la negocieri puternice, cu discounturi pe măsură pentru a putea avea o prezență bună în rețelele de magazine din întreaga țară cum sunt: Metro, Profi, Artima, Billa, Selgros, Moll, etc.
Argus SA Constanța are încheiate contracte și cu firmele mai mici de distribuție din întreaga țară, astfel întreaga gamă de ulei este prezentă în toate regiunile geografice.
Materia primă este procurată, aproape în totalitate, toamna, după recoltare. Furnizorii de materii prime sunt contactați fie direct fie prin mandatul societăților tip Comcereal.
Furnizorii sunt societăți cu capital privat sau de stat și producători individuali.
Firma își procură materia primă toamna ca mai toate firmele producătoare de ulei comestibil. În acel moment producătorii își decid prețul în funcție și de cererea de floarea soarelui.
Firmele producătoare de ulei investighează cererea de ulei comestibil de pe piață pentru anul următor și în funcție de aceasta își manifestă cererea de floarea soarelui.
În acest an există o ofertă de ulei pe piață mai mare decât este necesar și astfel fabricile au cumpărat mai puțină floare și la un preț mai scăzut.
Producătorii de floarea soarelui au fost nevoiți să scadă prețul pentru a nu rămânea cu floare pe stoc.
Clienții SC Argus SA
Produsul “Ulei comestibil îmbuteliat” este comercializat la nivel național prin intermediul distribuitorilor regionali în proporție de 90% și 10% prin intermediul supermarketurilor și rețelelor cash & carry.
Produsul “ulei vrac” este comercializat principalilor producători de margarină vegetală și producătorilor de conserve de pește și patiserie fină fiind distribuit direct din depozitele societății cu cisternele auto aparținând beneficiarilor.
Produsul “acizi grași” se comercializează în principal la export.
Pentru perioada următoare, speranțele sunt mari. Conducerea firmei dorește ca în următorii 3-5 ani să-și mărească cota de piață ajungând până la 25%, însă pentru aceasta conducerea firmei e conștientă că trebuie să poarte o luptă acerbă, deoarece are concurenți puternici care vor să asimileze în continuare firmele mici producătoare de ulei pentru a deveni lideri pe piață.
Distribuția produselor se realizează la nivel național prin intermediul distribuitorilor regionali, existenți în fiecare județ al țării cât și prin intermediul lanțurilor cash & carry, hipermarketurilor de tip Carrefour, Cora, etc.
Așadar, firma lucrează direct cu clienții care pot fi firme foarte mari de distribuție regionale, naționale (Metro, Selgros, Billa, Kaufland, Profi, Artima, Almira, etc.), sau firme mai mici de distribuție, cu care firma lucrează prin intermediul unor reprezentanți zonali care au rolul de a găsi cât mai multe firme de distribuție care să cumpere ulei.
Transportul și distribuția se fac cu ajutorul a 300 de camioane Volvo și Mitsubishi. Majoritatea acestor autovehicule au fost închiriate de către firmă.
CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ.INFLUENȚA IMPOZITELOR DIRECTE ASUPRA REZULTATELOR ECONOMICO-FINANCIARE ALE SC ARGUS SA
3.1. PREZENTAREA SITUAȚIEI ECONOMICO-FINANCIARE A FIRMEI
Fiscalitatea (impozitele) sau parafiscalitatea (contribuția la asigurările sociale de stat), „agresează” firma prin necesitatea efectuării de către aceasta de plăți către buget (de stat sau locale), ceea ce înseamnă fluxuri de numerar negative pentru firmă, în patru momente distincte:
primul moment se situează la data cumpărării stocurilor când are loc plata taxei pe valoarea adăugată aferentă acestor intrări;
al doilea moment se situează la data plății salariilor, când are loc plata impozitului pe salarii (chiar dacă acesta se suportă de către salariați, firma pentru al plăti are nevoie de fonduri superioare salariilor nominale ce trebuie furnizate salariaților tocmai cu suma impozitului pe salarii) și a contribuției la asigurările sociale (care este un cost efectiv pentru firmă, în afare efortului de a face față ieșirilor de fonduri din firmă cu destinația C.A.S.);
momentul trei se află la data plății unor impozite, taxe și vărsăminte asimilate (în general impozite și taxe locale), care sunt elemente de cost efectiv și, într-o anumită măsură, chestiunea de lichiditate ce trebuie asigurată la plata acestora;
momentul patru, cel mai important din consecințele avute asupra finanțelor firmei, îl reprezintă data de plată a impozitului pe profit.
În România structura impozitelor este redată în tabelul 3.1.
Tabel 3.1
STRUCTURA IMPOZITELOR
Sursa:Nota informativă la proiectul legii bugetului de stat 2009-2011
De aici se observă că agenții economici suportă o pondere mai mare a impozitelor indirecte față de cele directe.Valorile prelevărilor impozitelor direct la buget sunt prevăzute în tabelul 3.2.
Tabel 3.2
STRUCTURA IMPOZITELOR DIRECTE(mii lei)
Sursa:Nota informativă la proiectul legii bugetului de stat 2009-2011
În cadrul societății comerciale ARGUS SA :
Tabel 3.3
Prezentarea situației economico-financiare
Tabel 3.4
Prezentarea situației economico-financiare
Tabel 3.5
Prezentarea situației economico-financiare
Figura 3.1
Grafic evoluție cifra de afaceri (lei)
Figura 3.2
Grafic evoluție venituri (lei)
Figura 3.3
Grafic evoluție cheltuieli (lei)
Figura 3.4
Grafic evoluție datorii (lei)
Figura 3.5
Grafic evoluție salariați
ARGUS S.A. are un număr mediu de angajați în continuă scădere începand cu anul 2009 până în anul 2011. Numarul de angajați a scăzut în această perioada cu 21 persoane.
Cei mai mulți angajați au fost în anul 2009 – număr persoane angajate: 312.
Cei mai puțini angajați au fost in anul 2011 – număr persoane angajate: 291.
În exercițiul anului 2011, s-a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu cca.
6,24% față de anul precedent.
Acest lucru s-a datorat, creșterii în unitați fizice a produselor desfăcute și modificării prețurilor de vânzare , modificare generată de dinamica prețurilor la produsele oleaginoase cauzată de cererea crescândă pe plan mondial datorită mai multor factori printre care:
– Recolta slabă din Rusia (un mare jucător pe această piața)
– Cererea crescândă de astfel de produse , din partea țărilor Asiatice (China chiar și India, țări cu creștere economică și implicit creșterea nivelului de trai)
– Presiunea pe piață exercitată de producția de biocombustibil , care este în continuă dinamică, impusă și de legislația internațională de mediu.
În această conjunctură de creștere continuă a cererii, piața a permis recuperarea cheltuielilor în creștere ( generate în primul rând de materia primă) prin prețul acceptat, cu o marjă de cca 3,43 %.
3.2 STUDIU PRIVIND IMPACTUL IMPOZITELOR DIRECTE
3.2.1 DETERMINAREA ȘI IMPACTUL IMPOZITELOR DIRECTE
Tabel 3.6
Calculul rezultatului net pe anii 2009-2011 (lei)
În ceea ce privește activitatea extraordinară S.C.ARGUS S.A. nu a înregistrat venituri și cheltuieli extraodinare în exercițiile financiare 2009,2010,2011.
Pentru determinarea impozitului pe profit este necesară prezentarea diferitelor categorii de cheltuieli.
Tabel 3.7
Ponderea diferitelor categorii de cheltuieli 2009-2011
Figura 3.6
Ponderea diferitelor categorii de cheltuieli 2009-2011
Pierderea anualǎ, declaratǎ de contribuabil prin declarația de impozit pe profit se recupereazǎ din profiturile impozabile obținute în urmǎtorii 5 ani,iar în cazul SC ARGUS SA pierderea înregistrată în anul 2009,în sumă de 5.516.148 lei a fost recuperată integral în anul 2010.
Reportul și deductibilitatea pierderii fiscale (deficitului fiscal) se realizeazǎ independent de imputarea pierderii contabile, cele douǎ categorii de rezultate având mișcǎri distincte în timp cu ocazia reportǎrii. Dacǎ societatea decide acoperirea pierderii contabile din capitalul social, pierderea fiscalǎ își continuǎ reportul pe perioada celor 5 ani.
O observație în acest sens trebuie menționatǎ chiar dacǎ prevederile regulilor fiscale în materie de impozitare a profitului nu este relevantǎ: în cazul în care pierderea contabilǎ se acoperǎ din rezerva legalǎ, fiind eliberatǎ de impozite, societatea poate pierde dreptul de report privind pierderea fiscalǎ.
SC ARGUS S.A. a obținut profit în anii 2007,2008,2010,iar în anii 2006,2009 a înregistrat pierderi .
Figura 3.7
Dinamica impozitului pe profit (lei)
În exemplul următor am determinat impozitul pe salariu al unui angajat pe perioadă nedeterminată.
În luna iunie 2011 sunt 22 de zile lucrătoare iar durata normală de lucru pe zi este de 8 ore.
Pentru exemplificare, prezentăm un salariu lunar brut, conform statului de plata al salariatului Cazacu Cornel în functia de economist, în suma de 1.340 lei.
Am realizat calculul impozitului pe salariu datorat, astfel:
Venitul brut = 1.340 lei
Contribuția pentru ajutor de șomaj =1.340 x 0,5%= 7 lei
Contribuția pentru asigurările de sănătate = 1.340 x 5,2%= 70 lei
Contribuția pentru asigurările sociale = 1.340 x 20,8%= 279 lei
Contribuție accidente muncă=1.340 x 0,214%= 3 lei
Contribuție concedii medicale=1.340 x 0,85%= 11 lei
Fond garantare creanțe salariale=1.340 x 0,25%= 3 lei
Total contribuții societate= 373 lei
Contribuții suportate angajat= 222 lei
Venitul net =1.118 lei
Deduceri personale =210 lei
Venitul impozabil =1.118 – 210 = 908 lei
Impozitul datorat = 908 x 16% = 145 lei
Rest de plată = 1.118 – 145 = 973 lei
Figura 3.8
Dinamica cheltuielilor salariale (lei)
Figura 3.9
Dinamica salariilor medii anuale/angajat(lei)
Analizând evoluția salariului mediu se constată o creștere a acestuia de la o perioadă la alta.
Figura 3.10
Dinamica impozitului pe salarii(lei)
Impozitul pe dividende se determină aplicând cota de impunere de 16 % din suma acestora.Impozitul pe dividende este un impozit cu reținere la sursă.
Figura 3.11
Dinamica impozitului pe dividende(lei)
Impozitul pe clădiri în cazul persoanelor juridice se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare cuprinsă între 0,5% si 1% asupra valorii de inventar a clădirii; aceste cote fiind stabilite prin hotărâre a consilliului local.
În cazul societății analizate construcțiile deținute au fost reevaluate.
În Constanța cota de impunere stabilită de consiliul local este de 1%.
Tabel 3.8
Exemplificare calcul impozit clădiri
Figura 3.12
Dinamica impozitului pe clădiri(lei)
Tabel 3.9
Calcul impozit pe teren datorat de societate
Impozitul pe teren se stabilește luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul localității în care este amplasat terenul și/ sau categoria de folosință a terenului , conform încadrării făcute de consiliul local.
În cazul terenului deținut de societate pentru a determina suprafața de teren pentru care se datorează impozit, din suprafața totală a terenului se scade suprafața ocupată de cladire.
Societatea și-a achitat la termen impozitul pe terenuri.
În același mod se procedează la determinarea impozitului pentru celelalte terenuri aparținând societății.
Figura 3.13
Dinamica impozitului pe teren(lei)
În tabelul 3.10 este redată situația unor mijloace de transport ale SC.ARGUS S.A. și modul de stabilire a taxei de transport.
Tabel 3.10
Situația privind stabilirea impozitului asupra unor mijloace de transport
Figura 3.14
Dinamica impozitului asupra mijloacelor de transport(lei)
Figura 3.15
Dinamica contribuțiilor sociale(lei)
Tot ca o impozitare directă,ARGUS SA este obligată la plata taxei pentru Fondul de Mediu.
Societatea ARGUS SA introduce ambalaje pe piață și are obligația recuperării ambalajelor post-consum.
Pentru anul 2011 obiectivul a fost recuperarea a 55% din cantitatea de ambalaje introduse pe piață.Responsabilitatea îndeplinirii programului de recuperare a fost transferată către SC ECO-ROM Ambalaje SA București,fondul de mediu plătindu-se doar pentru emisiile în aer pentru centrala termică si rafinărie.
Tabel 3.11
Impozite directe (lei)
Sursa: Documente ale S.C ARGUS S.A pe anii 2009, 2010,2011
Tabel 3.12
Ponderea fiecărui impozit direct în total
3.2.2 PRESIUNEA FISCALĂ EXERCITATĂ DE IMPOZITELE DIRECTE
Presiunea fiscală a firmei depinde, pe de-o parte de ponderea fiecarui tip de prelevare în totalul prelevărilor și,respectiv, în valoarea adăugată,iar,pe de altă parte,de mărimea ratei fiecărui tip de prelevare fiscală.
La nivelul S.C ARGUS S.A, presiunea fiscală apare ca raport procentual între plățile obligatorii către stat pe care aceasta este nevoită să le facă și cifra de afaceri obținută de ea într-o perioadă de timp, de regulă un an.
Nivelul impozitului pe veniturile societății S.C ARGUS S.A se stabilește, de regulă, anual, pe baza rezultatelor financiare obținute de aceasta și consemnate în deconturi și declarații.
Pentru stabilirea venitului impozabil al societății, se pornește de la rezultatele de bilanț ale acesteia, la care se adaugă soldul stocurilor deținute, veniturile de capital, dobânzile la conturile curente, venituri din chirii. Din veniturile brute astfel determinate se deduc cheltuielile aferente veniturilor, dobânzile plătite, prelevările la fondul de rezervă și alte fonduri speciale, pierderile din activitatea anului curent și eventual din anii precedenți, diverse prelevări în scopuri social – culturale și alte cheltuieli deductibile prevăzute de lege.
În analiza evoluției fiscalității la nivelul S.C ARGUS S.A se folosesc datele din documetele unde sunt evidențiate impozitele, taxele și contribuțiile vărsate de către întreprindere pe parcursul ultimilor ani de funcționare către bugetul de stat, bugetul local, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale.
În structura plăților obligatorii sunt înscrise impozitul pe profit, contribuțiile la fondurile de asigurare și protecție socială și alte impozite directe asupra averii, datorate bugetului local și incluse în costurile firmei.
S.C ARGUS S.A suportă și alte impozite și taxe, cum ar fi TVA, accizele și taxele vamale însă acestea nu se iau în calcul deoarece firma le recuperează de la consumator, care le suportă plătindu-le odată cu prețul produselor cumpărate.
Pentru identificarea presiunii fiscale la nivelul S.C ARGUS S.A se calculează rata fiscalității după următoarea formulă:
În calculul ratei fiscalității pe ultimii trei ani de funcționare ai întreprinderii, se ia în calcul cifra de afaceri prezentată în tabelul 3.4.
În continuare se calculează rata fiscalității corespunzătoare fiecărui an supus analizei:
Pe baza calculelor realizate se întocmește următorul tabel:
Tabel 3.13
Evoluția ratei fiscalității la nivelul S.C ARGUS S.A
Figura 3.16
Evoluția ratei fiscalității la nivelul S.C ARGUS S.A
Din figura 3.16 se observă o scădere treptată a ratei fiscalității din anul 2009 până în anul 2011, de la 2,25% la 2,21%, fapt ce se datorează acțiunii mai multori factori, cu influență asupra acesteia.
În primul rând, se constată o creștere semnificativă a cifrei de afaceri, pentru ultimii doi ani față de 2009.
Impactul impozitelor directe este privit prin prisma raportului muncă-capital, ca reflectare a deciziei economisire-investire.
Astfel, impactul impozitului pe veniturile societății cade în sarcina investitorilor, determinând o schimbare a raportului muncă-capital, dar și un transfer de sarcină asupra forței de muncă, în urma diminuării salariului real.
Cea mai favorizată abordare a impactului impozitului pe veniturile societății o constituie cea în cadrul modelului autorității pieței. În esență, ea sugerează faptul că impozitul este transferat imediat în sarcina consumatorilor chiar și în absența unor mutații necesare în alocarea resurselor sau a efectelor finale asupra economisirii private.
Prelevările fiscale suportate de către S.C ARGUS S.A, în special impozitul pe profit se dovedesc a avea o importanță deosebită, deoarece în funcție de acestea este ales modul de finanțare al activității, modul de amortizare, sunt influențate anumite decizii de investiție și nu în ultimul rând prezintă influență și asupra poziției întreprinderii pe piață și a obiectivelor sale.
Pentru a evidenția gradul de fiscalitate directă la nivelul firmei se mai pot folosi următorii indicatori:
PIpr/CA = Ponderea impozitului pe profit în cifra de afaceri
Fiscalitatea prin impozitul pe profit arată, în expresie procentuală, cât din cifra de afaceri constituie impozitul pe profit.
Figura 3.17
Rata fiscalității imp. profit
PID/CA = Ponderea impozitului pe dividende în cifra de afaceri arată, în expresie procentuală, cât din cifra de afaceri reprezintă impozitul pe dividende.
Figura 3.18
Rata fiscalității impozit pe dividende
PC/CA = Ponderea contribuțiilor în cifra de afaceri arată, în expresie procentuală, cât din cifra de afaceri reprezintă contribuții.
Figura 3.19
Rata fiscalității contribuții sociale
CONCLUZII
Impozitul poate fi privit ca o contribuție firească, obligatorie și nerambursabilă datorată
de către contribuabili pentru veniturile realizate. Ansamblul de măsuri și acțiuni întreprinse de stat printr-o politică fiscală adecvată, în ceea ce privește rolul impozitelor și taxelor formează sistemul fiscal.
Sistemul fiscal în procesul așezării, urmărind impozitele, dă posibilitatea statului ca prin
aparatul specializat, să exercite în anumite limite un anumit control asupra economiei
influențând dezvoltarea sau restrângerea activităților unor ramuri economice. Astfel se poate stimula producția sau consumul unor mărfuri prin extinderea exportului și reducerea
importului.
Referindu-se la rolul impozitelor, Pierre Lalumiere scria, incă din 1970 că
"impozitele pot fi folosite pentru a încuraja sau pentru a descuraja o anumită activitate economică. Fară să înceteze a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, venitul fiscal a devenit un mijloc de interventție în domeniile economic si social". La rândul său, Gabriel Ardant scria că "impozitul a încetat a mai fi grăuntele de nisip care sa jeneze mecanismul pieței, devenind unul din regulatoarele si motoarele acestui mecanism. Ca
urmare, impozitul are atât rolul alimentarii cu fonduri a bugetului statului, cât și pe acela al unui factor de echilibru in economie".
Încurajarea agenților economici pentru a dezvolta anumite activități se realizează prin
scutirea la plată a impozitelor sau prin reducerea lor pentru anumite bunuri autohtone, facilități prin introducerea unor noi metode de calcul fiscal.
Prin politica fiscală pe care statul o promovează se urmăresc obiective de ordin social și
chiar politic. Sistemul fiscal trebuie să se caracterizeze prin modernizare, aceasta semnifică
faptul că impozitele trebuie sa fie stabilite, urmărind reguli care sunt aceleași pentru toți agenții economici.
Unul dintre efectele menținerii cotei unice de impozitare îl reprezintă descurajarea
evaziunii fiscale, dar și creșterea veniturilor bugetare, favorizează deținătorii de acțiuni, cei
care încasează dividende, prin impozitarea acestora o dată.
Menținerea cotei unice de impozitare este o modalitate de atragere a investițiilor.
Investitorii caută în general medii economice stabile, funcționale sau performante care să le permită fructificarea și înregistrarea de profituri.
Această cotă unică de 16% duce la creșterea profitului net al societății, care va achita
sume importante către bugetul de stat sub formă de impozite și taxe.
În primul rând, pentru a rentabiliza activitatea societății este necesar ca produsele și
serviciile să se obțină la costuri reduse și să se valorifice la prețuri maxime, problema
valorificării produselor fiind strâns legată de un ansamblu de proceduri, metode și tehnici de vânzări, respectând principiile care stau la baza creșterii profitului.
În al doilea rând pentru a fi competitive pe piața, companiile românești trebuie să
respecte standardele de calitate și exigențele privind mediul înconjurător, impuse de Uniunea Europeană.
Întregul sistem fiscal, se află într-un proces continuu de perfecționare.
Modificările aduse tehnicii de impunere a profitului s-au produs în condițiile liberalizării treptate a prețurilor factorilor de producție ale diminuării în etape a alocării resurselor financiare către unii agenți din anume sectoare, de activitate prin intermediul subvențiilor și creditului bancar.
O anumită unificare, simplificare și stabilire a cadrului legislativ în impozitarea profitului ar reprezenta un factor de stimulare a întreprinzătorilor pentru dezvoltarea activitaților aducătoare de profit, facilitând urmărirea și aplicarea reglementărilor legale în domeniu.
În prezent, în România se impune mai întâi profitul total obținut de actorii economiei și apoi se impozitează distinct și partea din profit care a fost distribuită actionarilor si asociaților sub formă de dividende. Această modalitate de impunere supune unei duble impozitări partea de profit repartizată sub formă de dividende, unii autori exprimandu-și părerea că neimpozitarea dividendelor ar însemna încalcarea principiului echitații fiscale întrucât ar exonera de la impunere veniturile realizate de acționari si asociați.
Avantajele si dezavantajele impozitelor directe:
Se poate aprecia că impozitele directe prezintă următoarele avantaje:
a) constituie o sursă de venit sigură;
b) indeplinesc deziderate de justiție fiscală, deoarece sunt exonerate sumele necesare minimului de existentă;
c) au în vedere natura si mărimea venitului;
d) sunt ușor de calculat și de perceput;
e) reducerea impozitelor directe încurajează producția.
Impozitele directe prezintă și unele dezavantaje:
a) nu sunt agreabile plătitorilor, se consideră că nu ar fi productive;
b) conducerea nu are interes să devină nepopulară prin marimea acestor impozite;
c) pot duce la abuzuri în ceea ce privește așezarea și încasarea impozitelor, se poate practica evaziunea fiscala.
Prin prevederile sale , Codul fiscal, trebuie să asigure o stabilitate pe termen lung a sistemului de impozite si taxe în vederea susținerii unor decizii investiționale majore precum si eliminarea unor efecte retroactive pentru contribuabilii care au contracte în derulare (orice modificare a legilor fiscale să intre în vigoare numai in urmatorul exercițiu fiscal , iar pentru contractele aflate în derulare, să nu se aplice aceste modificări a nivelului impozitelor aflate în vigoare la data promovării investițiilor respective.
Nici o economie nu-și poate permite să renunțe la impozit, ba chiar dimpotrivă, tot mai multe țari îsi variază și iși extind sistemul de impozit pentru a face fața necesităților publice tot mai mari și nevoii de pârghii si instrumente pentru stapânirea fenomenelor economice nedorite ce par a se amplifica în procesul complex al dezvoltării.
Puțini contribuabili înteleg necesitatea existenței impozitelor si rolul acestora în viața lor ca indivizi.
Efectele lor sunt percepute în general ca o diminuare a venitunilor obținute în cele mai multe cazuri, prin muncă si renunțari. Impozitele sunt deci privite cu ostilitate. Ele pot fi considerate un rau dar, asa cum am arătat, sunt un rău necesar.
Încercând să sintetizez pot spune că impozitele directe reprezintă, în zilele noastre, obligații pecuniare pretinse, în temeiul legii, de către autoritatea publică, de la persoanele fizice și juridice în raport cu capacitatea contributiva a acestora preluate la bugetul statului în mod silit și fără contra-compensație imediata, și folosite de către acesta ca sursă
pentru acoperirea cheltuielilor publice și ca instrumente de armonizare a interesului public cu interesele individuale ale oamenilor.
BIBLIOGRAFIE
1. Belean Pavel, Anghelache Gabriela – „Finanțele publice ale României”, Ed. Economică, București, 2005
2. Bomboș Gabriel., „Deductibilitatea fiscalǎ”, Editura Tribuna Economicǎ, 2005
3. Dumitrean Emilian (2008) „Contabilitate financiară”,Editura Sedcom,Libris,București
4. Georgescu, L., Belea, S. – Impozite și taxe, teorie și practică, Editura Mirton Moldovan, Nicoleta, Ediția a 2-a, Timișoara,2002
5. Moșteanu Tiana- Finanțe publice, note de curs și seminar, Ed. Tribuna Economică, București, 2002.
6. Moșteanu Narcisa(2008) „Fiscalitate impozite și taxe”,Editura Universitară, București
7. Neag Ramona „Reforma contabilității românești între modelele francez și anglo-saxon”, Editura Economică,București
8. Negescu Oancea(2009) „Analiza și evaluarea informațiilor financiare”, Editura Economică
9. Nicolaie Hoanță – „Economie și Finanțe Publice”, Editura Polirom,2000
10. Pantea Iacob Petru, Pop Anastasiu „Contabilitatea Financiară a întreprinderii” , Ed. Dacia, Cluj, 2004
11. Patroi Dragoș(2009) „Impozitarea profitului”, Editura Tribuna Economică
12. Pavaloaia W. „Analiza financiară :Studii de caz”,Editura Tehnopress,București
13. Popescu, Nicolae – „Finanțe publice”,Editura Economică, București, 2002
14. Riștea Mihai 2009) „Contabilitatea societăților comerciale”, Editura Universitară, București
15. Vâlceanu Gheorghe(2008) „Analiza economico-financiară” , Editura Economică,
București
www.mfinante.ro
www.doingbussiness.ro
www.argus-oil.ro
www.scribd.com
-Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial,nr.927 din 23.12.2003,cu modificările și completările ulterioare în vigoare la 01.01.2011
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impozitele In Cadrul Companiei Argus S.a (ID: 116459)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.