Importanța Lucrărilor de As Built

Scurt istoric

O problemă de urbanism care a preocupat antichitatea în cele mai diverse zone ale sale, reprezentând și nivelul de civilizație, a constituit-o canalizarea. Aceasta a atins soluții de la cele mai simple și deschise, la cele mai bine elaborate și subterane. Toate au avut darul de a elimina atât apele pluviale, cât și dejecțiile menajere.

Canalizarea Romei antice a reprezentat unul din cele mai vechi și mai complexe sisteme de csanalizare din lume. Și aici canalizarea nu servea doar pentru evacuarea reziduurilor, ci avea mai multe funcțiuni, printre care tranzitarea apelor pluviale care se scurgeau de pe cele șapte coline din oraș spre zonele sale joase, prin diferite cursuri de apă mici, sau prin rigole săpate de populația unor căi de circulație. Sistemul de canalizare s-a aflat într-o continuă dezvoltare și extindere, servind și la evacuarea apelor de infiltrație care proveneau din sistemele de alimentare cu apă, de la fântâni, iar mai târziu, de la evacuarea apelor uzate de la băile publice. Drenarea zonelor joase și mlăștinoase din inima orașului și din lunca râului Tibru a determinat primul mare proiect de canalizare, cel care va rămâne în istorie drept Cloaca Maxima, o lucrare demnă de un oraș care va deveni capitala lumii, robustă și cu dimensiuni care a avut în vedere evoluțiile de viitor.

Cele mai vechi sisteme de canalizare au fost descoperite în Babilon, Mesopotamia, datând din anul 4000 î. Hr. În insula Creta există conducte de canalizare de teracotă care datează din perioada civilizației minoice, 3000-100 î. Hr., conducte care sunt folosite și astăzi.

Sistemul de canalizare al Romei antice a început în jurul secolului VI î Hr. și era format din 3 sisteme:

– Sistemul Campus Martius, care evacua apele din partea orașului situată la nord de dealurile Capitolin și Quirinal.

– Sistemul Cloaca Maxima, cel mai mare sistem de canalizare al Romei antice, care drena partea centrală a orașului. Din acest sistem s-au păstrat până azi mai multe porțiuni ale canalului, care au făcut obiectul a numeroase studii arheologice, lucrarea fiind executată cu ajutorul unor ingineri etrusci.

Gura de vărsare a Cloaca Maxima în Tibru

– Sistemul Circus Maximus, drena partea de sud a orașului și avea 8 canale de ramificație care se uneau într-un canal colector, care debușa în Tibru.

2. Schema Romei din prima perioadă de existență 3. Canalizări secundare

Primele sisteme de canalizare din România

În România, primele sisteme de canalizare au fost construite în București. Pe strada Smârdan, în anul 1828 începe construcția primului canal menajer, cu secțiune dreptunghiulară, executat din dulapi de stejar cu cadre, care evacua apele uzate de pe ulițele Coliței, Batistei și Biserica Enei în râul Dâmbovița. Al doilea canal a fost executat din piatră și zidit cu mortar, aflându-se pe Calea Moșilor și având o lungime de 950 de metri.

În anul 1889, inginerul elvețian Bürkli-Ziegler este însărcinat de către primărie cu proiectarea unui sistem de canalizare compus din două colectoare paralele cu râul Dâmbovița, la care se racordau două colectoare perpendiculare pe acestea . Proiectul a fost finalizat în anul 1909 de inginerul Dionisie Germani, iar până în anul 1940 au fost executate 80% din lungimea colectoarelor prevăzute în proiect.

Europa în perioada Evul Mediu

În Evul Mediu cunoștințele acumulate în perioada antichității par uitate, iar castelele și palatele sunt dotate cu fose septice amplasate la nivele inferioare sau deversări directe ale apei uzate în șanțurile de apărare. În anul 1183 în timpul unei diete, la Palatul Erfurt, organizată de către Frederic I al Sfântului Imperiu Roman, podeaua de lemn a încăperii în care se aflau invitații a cedat, iar nobili, cavaleri și împăratul însuși au căzut în fosa septică, mulți dintre invitați murind înecați. La Palatul Westminster, în Londra, s-a construit o conductă să deverseze preaplinul din fosa septică, direct în Tamisa, iar în anul 1307 a trebuit curățată și reabilitată deoarece a fost colmatată.

La Paris și Londra oalele de noapte se goleau de pe fereastră direct pe stradă, iar la Berlin în anul 1671 se introduce o lege prin care se obliga fiecare țăran care vizita orașul să ia acasă o încărcătură de mizerie adunată în grămadă din fața bisericii Sfântul Petru.

În jurul anului 1200 la Paris se dezvoltă un sistem de canalizare deschis executat pe mijlocul străzilor pavate, sistem care s-a dovedit a fi ineficient deoarece a fost un focar de infecție contribuind la râspândirea bolilor. În anul 1370 se construiește un canal subteran sub Rue Montmartre care deversa într-un tributar al fluviului Sena. În anul 1531 se introduce o lege care nu a fost respectată, care prevedea ca fiecare locuință să fie dotată cu o latrină. Începuturile sistemului modern de canalizare al Parisului se conturează în anul 1805, când Napoleon Bonaparte îl însărcinează pe Bruneseau cu proiectarea și construcția unei rețele de 290 km de canalizare.

„Templul subteran” din Tokyo, proiectul G-Cans

Este considerat unul dintre cele mai mari sisteme de colectare a apei din lume, realizat în urma unei investiții de 1.5 miliarde de euro. Proiectul are scopul de a proteja orașul de inundații împotriva ploilor abundente și a taifunurilor care au lovit orașul tot mai des în ultima perioadă. Proiectul operează colectând apele din timpul inundațiilor în cinci silozuri cu ajutorul tunelorilor. Apa este apoi stocată într-un rezervor imens deși, cu ajutorul pompelor, este pompată în Râul Edogawa aflat la o altitudine mai joasă decât capitala Japoniei, Tokyo.

Zona Metropolitană a Canalelor Subterane de Evacuare colectează apele din timpul inundațiilor din râurile care traversează orașul Tokyo, cum ar fi Oochi Kotone, Kuramatsu, Nagakawa și Arakawa și le drenează în Râul Edogawa.

Proiectul include 5 silozuri mari conectate prin 6.5 km de tuneluri un depozit de stocare și 78 de pompe. Cele 5 silozuri de beton au o înălțim de 65 de metri și un diametru de 32 de metri. Acestea sunt situate în apropierea râurilor și acționează ca regulatoar de debit.

Silozurile sunt conectate prin tuneluri cun un diametru de 10.6 metri, situate la o adâncim de 50 de metri. Tunelurile transportă apa într-un rezervor atunci când silozurile sunt ajung la capacitata maximă de stocare.

Rezervorul de stocare cunoscut și sub denumirea de Templul Subteran are o înălțime de 25.4 metri, 177 metri lungime și este susținut de 59 de stâlpi înalți de 20 metri, prioectați să suporte fiecare cȃte 500 tone.

4. Rezervorul de stocare cunoscut sub denumirea de Templul Subteran.

Construcția sa a început în anul 1992 și a fost finalizată în anul 2009. Structura actuală include cinci silozuri majore, cu o înălțime de 65 de metri și un diametru de 32 de metri, un bazin uriaș de păstrare a apei cu o înălțime de 25 de metri, o lungime de 177 de metri și o înălțime de 78 de metri, precum și 59 de stâlpi conectați la mai multe pompe care pot evacua 200 de tone de apă pe secundă în Râul Edogawa.

Tunelul a fost născut folosind metoda scut, făcându-se excavații care au inclus transporturi imense de noroi și pământ excavat. Tehnologiile moderne au fost aplicate doar într-o etapă secundară pentru a limita costurile. Etanșeitatea în tunele este menținută cu ajutorul presiunii din interior în reacție cu tipul de segmenți.

5.

6.

Cadastrul fondului edilitar.

Cadastrul fondului edilitar este partea cadastrului fondului imobiliar-edilitar, care se ocupă cu inventarierea și evidența sistematică a dotărilor edilitare subterane, de suprafață și supraterane din interiorul perimetrelor intravilanelor, atât sub aspect tehnic (cantitativ), cât și sub aspectul calitativ (economic).

Dotările edilitare se referă la rețelele tehnice care deservesc locuințele, ansamblurile social culturale, instituțiile, agenții economici etc. , precum și rețelele tehnice industriale din spațiul urban.

Obiectul cadastrului fondului edilitar îl constituie aceste dotări edilitare formate din :

rețeaua de alimentare cu apă (potabilă și de întreținere a spațiilor verzi);

rețeaua de canalizare pentru apele menajere și pluviale (rețeaua stradală exterioră și colectoarele, canale deversoare etc.);

rețeaua de gaze naturale ( conducte de transport, stații de predare, rețea de distribuție, conducte de branșamente, posturi de reglare etc. );

rețeaua de termoficare (conducte magistrale, rețea de distribuție, robineți, vane, ventile de aerisire sau golire etc. );

rețeaua de cabluri electrice (rețea de distribuție pentru consumatori, camere de tragere, rețea de iluminat etc. );

rețeaua de telecomunicații (trasee linii telefonice subterane principale, secundare, traseele supraterane, tv prin cablu etc. );

rețele de dirijare-avertizare pentru vehicole și pietoni ( traseele cablurilor subterane sau supraterane pentru semafoare suspendate sau pe stâlpi, automatele pentru dirijarea circulației etc. );

rețelele industriale (de apă industrială, de uleiuri, saramuri, de aer comprimat, de oxigen, de combustibili gazoși sau lichizi, de cabluri cu tensiuni speciale, de cabluri de comandă sau control, de avertizare etc. );

Construcțiile și amenajările tehnice care deservesc direct rețelele edilitare:

cămine de vizitare normale și cele specializate ( pentru vane, robineți aerisire, apometre etc.);

captările de apă, rezervoarele, apeductele, construcțiile și instalațiile pentru ameliorarea calității apei;

gurile de vărsare;

stațiile de pompare;

stațiile de epurare;

stațiile de reglare-măsurare la consumatorii importanți;

stațiile de predare;

punctele termice de racordare sau de preparare a apei calde menajere;

posturile și punctele de alimentare, posturile de transformatoare, subterane, la sol sau pe stâlpi;

camerele de distribuție și cele de tragere cabluri;

galeriile tehnice principale sau de racord, magistrale sau secundare.

Construcțiile subterane sau supraterane care deservesc indirect rețelele edilitare și care pot fi încadrate în categoria construcțiilor cu caracter edilitar:

tunelele de serviciu sau abandonate;

pasajele rutiere, pietonale și garajele subterane;

depourile și hangarele subterane;

metrourile – reprezentate de regulă prin liniile de contur ale zonei care înglobează toate componentele sale;

grupurile sociale subterane ( wc publice, adăposturile, etc. )

podurile, pasajele rutiere suspendate, pasarelele;

liniile de tramvai și cale ferată din localități, depourile, garajele;

funicularele și telecabinele;

crematoriile de reziduuri menajere etc.

Corelarea lucrăriilor cadastrului fondului edilitar cu cele de cadastru general

a) Componenta cadastrului general din cadrul lucrăriilor cadastrului fondului edilitar este formată din elemente care aparțin aspectului tehnic și se referă la:

evidența și inventarierea rețelelor edilitare pe tipuri de rețele;

determinarea poziției în plan a elementelor de semnalizare la suprafață a traseelor rețelelor edilitare subterane principale și de distribuție;

poziționarea planimetrică a traseelor rețelelor edilitare supraterane;

determinarea poziției planimetrice a amenajărilor tehnice edilitare și a construcțiilor care deservesc aceste rețele în mod direct sau indirect;

determinarea cotelor elementelor (punctelor) semnificative ale rețelelor edilitare (capacele căminelor de vizitare, radiere, conducte).

b) Componenta cadastrului de specialitate este formată din elemente aparținând aspectului calitativ, precum și celelalte elemente tehnice care nu au fost încadrate în cadastrul general și se referă la:

informațiile privind natura materialului de construcție a conductelor, precum și diametrul lor;

infomații privind debitele, capacitățile, număr de cabluri, tensiune, etc.;

informații privind starea rețelor;

fișele cu releveele căminelor de vizitare;

lucrările de întreținere a cadastrului fondului edilitar etc.

Toate modificările care intervin în situația rețelelor edilitare privind traseele, amenajările și construcțiile care le deservesc se comunică obligatoriu, în mod gratuit, la Oficiul Județelor de Cadastru pentru a fi operate în documentele cadastrului general.

Limitele pe care se execută lucrările cadastrului fondului edilitar

Cadastrul rețelelor edilitare se execută în spațiul care conține aceste rețele, spațiu care apaține în cea mai mare parte domeniului public (arterele de circulație, aleile pietonale dintre blocuri, spațiile verzi etc. ), dar și domeniului privat, în unele cazuri (în special traversări)

Limitele acestui spațiu sunt stabilite în funcție de fiecare tip de rețea, astfel:

la rețeaua de apă potabilă limita este stabilită la apometrul din curtea abonaților sau în punctul unde conducta străpunge zidul exterior al construcțiilor mari (blocuri);

la rețeaua de canalizare limita este marcată de căminul de vizitare de unde pleacă conducta de racord spre canalul din stradă (în cazul curților), sau punctul prin care iese conducta din zidul blocurilor;

la rețeaua de termoficare limita este dată de punctul de intrare a conductelor în clădiri;

la rețeaua de gaze naturale limita este dată de postul de reglare-măsurare, când acesta se găsește în exteriorul grădini sau în curte;

la rețeaua de energie electrică limita este dată de punctul de intrare în clădire (cofret) sau de punctul de oprire la consumatorul public (stâlp de iluminat public, ceasuri electrice etc. );

la rețeaua telefonică limita este la intrarea cablurilor subterane în clădiri, sau la cutiile terminale de pe pereții exterior ai clădirilor, sau la cabinele telefoanelor publice;

la rețelele industriale limita este dată de punctul de intrare în incintă;

la conductele de combustibili lichizi (benzină, motorină) limita se oprește la incinta consumatorului industrial sau în dreptul pompelor de distribuție.

Etapele de realizare a lucrărilor cadastrului rețelelor edilitare.

Se pot întâlni două situații în care se pot executa lucrările cadastrului rețelelor edilitare:

când lucrările acestui cadastru se execută după realizarea lucrărilor pentru cadastru general;

când lucrările acestui cadastru de specialitate se execută în același timp cu lucrările cadastrului general.

În primul caz, se vor prelua de la cadastrul general planul cadastral la scările 1:500 sau 1:1000 și elementele numerice, din care se vor extrage datele necesare cadastrului rețelelor edilitare, care se vor completa în teren cu elementele specifice rețelelor, sau cele generale, care lipsesc.

În al doilea caz, pentru executarea lucrărilor cadastrului rețelelor edilitare se parcurg următoarele etape :

procurarea documenție, evaluarea cantitativă și calitativă a acesteia și întocmirea proiectului de executare a lucrărilor cadastrului fondului edilitar;

executarea lucrărilor de teren pentru culegerea datelor cadastrului rețelelor edilitare;

executarea lucrărilor de birou și întocmirea documentelor finale.

a) Procurarea și evaluarea documentație

Pentru reducerea cheltuielilor și volumului de lucrări pentru cadastrul rețelelor edilitare este necesar să se dispună de următoarea documentație: planurile topografice și cele cadastrale vechi, deținute de Oficiile Județene de Cadastru sau de serviciile de cadastru din primării; proiectele, planurile și documentele privind rețelele edilitare, deținute de regiile care gestionează aceste rețele.

Evaluarea acestei documentații (cantitativă și calitativă) se face atât la birou, cât și prin parcurgerea terenului, având în vedere următoarele criterii.

gradul de fiabilitate (măsura în care ele reflectă realitatea din teren);

gradul de acoperire a zonei pe care se desfășoară lucrările acestui cadastru;

conținutul lor în informații utile cadastrului rețelelor edilitare, care să permită efectuarea de sondaje în teren;

modalitatea în care au fost obținute elementele utile cadastrului, pe care aceste documente la conțin, pentru a stabili gradul de încredere privind corectitudinea lor.

După evaluare se pot întâlni următoarele situații:

– elementele de planimetrie din planurile consultate, care servesc drept suport pentru poziționarea rețelelor edilitare prezintă:

modificări substanțiale, care necesită redeterminarea lor în întregime sau în proporție de peste 50%, caz în care trebuie efectuată o nouă ridicare;

modificări față de teren în proporție de până la 50 %, caz în care este necesar să se facă actualizarea acestora;

nu există modificări, caz în care acestea se preiau în întregime;

– elementele privind rețelele edilitare (poziția în plan și cotele), conținute de documentațiile consultate sunt preluate:

din teren prin determinări directe, caz în care se vor prelua în întregime

din proiectele de trasare a rețelelor, caz în care acestea vor fi folosite numai cu caracter informativ;

parțial din determinări directe în teren și parțial din proiectele de trasare, caz în care acestea vor fi folosite numai după verificarea lor în teren.

b) Proiectul pentru executarea lucrărilor cadastrului rețelelor edilitare.

După consultarea și evaluarea documentației menționate, se întocmește proiectul de executare a lucrărilor cadastrului fondului edilitar care va conține:

memoriul tehnic cu justificarea soluțiilor propuse;

delimitarea zonei pe care se execută cadastrul rețelelor edilitare, acoperirea zonei cu foi de plan și nomenclatura acestora;

stabilirea elementelor de fond pe care trebuie să le conțină planul cadastrului cu rețelele edilitare;

abonații principali: locuințe, instituții, construcții social-culturale, etc.;

stabilirea metodelor care trebuie culese în teren pentru pentru fiecare tip de rețea precum și pentru construcțiile și amenajăriile cu caracter tehnic edilitar;

stabilirea metodelor și instrumentelor care vor fi folosite pentru culegerea datelor planimetrice și altimetrice necesare pentru poziționarea elementelor de suprafață și stabilirea traseelor pentru rețelele edilitare subterane, precum și pentru cele supraterane;

stabilirea planurilor tematice care trebuie întocmite și conținutul lor;

devizul estimativ al lucrărilor.

Proiectul se definitivează după recunoașterea terenului.

c) Executarea lucrărilor de teren.

Lucrările de teren care se execută pentru cadastrul rețelelor edilitare trebuie să se sprijine, în principal, pe punctele rețelei de ridicare și pe cele ale rețelei de triangulație existente în zonă și folosite la cadastrul general. Aceste lucrări constau în culegerea elementelor necesare ridicării componentelor rețelelor edilitare care apar la suprafață, folosind metoda drumuirii cu radieri (realizate cu instrumentele clasice sau cu stațiile totale), sau metodele GPS (acolo unde acoperirea terenului permite).

În cazul în care există planuri topografice sau cadastrale la scările 1:500 sau 1:1000, pentru întocmirea planului tehnic edilitar complex, se vor prelua din acestea, elementele de planimetrie privind trama stradală, parcelele cu numărul cadastral și poștal, precum și abonații principali.

În cazul în care nu există asemenea planuri, elementele de planimetrie enumerate mai sus se vor determina prin măsurători în teren, odată cu preluarea elementelor care se referă la rețelele edilitare.

Pentru căminele de vizitare se determină poziția planimetrică a centrului capacului căminului, diametrul lui (folosind un compas de reducție, fugura 1.1) cotele și diametrele conductelor care ajung în căminul respectiv ( folosind un echer din lemn, montat la capătul unei mire sau rigle din lemn, gradată, figura 1.2).

Fig1.1 Determinarea diametrelod căminelor Fig1.2 Determinarea diametrelor conductelor

Traseele rețelelor edilitare, în plan orizontal, se obțin unind capacele căminelor de vizitare sau ale camerelor de tragere cu linii convenționale.

Traseele rețelelor edilitare, în plan orizontal, se obțin din profilul în lung realizat cu ajutorul releveelor căminelor de vizitare.

Există două metode pentru obținerea traseelor rețelelor edilitare, în plan și în înălțime: metoda directă și metoda indirectă.

Metoda directă. Metoda directă constă în ridicarea poziției conductelor în timpul pozării acestora(înaintea astupării șanțurilor). Ea permite realizarea unei precizii și viteze de lucru mari.

Poziția planimetrică și altimetrică a punctelor carasteristice (capace, guri de aerisire, vane, conducte, etc.) se determină din punctele drumuirilor planimetrice și din stațiile drumuirilor de nivelment geometric de ordinul V.

Metoda directă poate folosi și releveele căminelor de vizitare sau poziția gurilor de aerisire, pentru obținerea traseelor rețelelor edilitare, acestea fiind amplasate axial pe aceste trasee.

Metoda indirectă. Metoda indirectă se utilizează în cazul rețelelor subterane ale căror trasee și adâncime nu se cunosc. Această metodă necesită uneori executarea de săpături de identificare și deci un volum mare de timp și muncă. Aplicarea acestei metode, în cazul rețelelor cu conducte din metal sau cabluri, poate fi înlesnită foarte mult prin utilizarea detectoarelor electromagnetice, care asigură totodată și o precizie suficentă (± 10 cm).

Determinarea adâncimii rețelelor la care conductele sunt, de regulă, din materiale care nu conțin elemente metalice, se face folosind releveele căminelor de vizitare, la care cotele conductelor se determină folosind dispozitivul prezentat în figura 1.2.

Modul de unire a căminelor de vizitare, pentru determinarea traseelor rețelelor de canalizare, se mai poate stabili dacă se folosește un lichid colorat, care se toarnă în rețaua de scurgere, după care se urmărește drumul acestuia.

Pentru repararea cadastrală a unor rețele ( gaze naturale, electrice, apă, etc.), se mai folosesc indicatoarele speciale (plăcuțe metalice având inscripții cu negru, în relief pe un fond galben), amplasate pe construcții, ziduri sau stâlpi, la o înălțime de cel mult 2.5 m față de sol. Fiecare asemenea plăcuțe sau reperi cadastrali au trei sau pentru câmpuri dispuse pe verticală, conținând diferite inscripții ( codul privind natura rețelei, distanța de la reper, adâncimea, număr de cabluri, tansiunea, etc. ), care pot contribui la localizarea traseului rețelelor.

d) Executarea lucrărilor de birou

Lucrările de birou pentru cadastrul rețelelor edilitare pornesc de la nivelul lucrărilor efectuate pentru cadastrul general (calculul coordonatelor și cotelor punctelor rețelei de sprijin și de ridicare) și cuprind:

calculele privind determinarea coordonatelor și cotelor punctelor radiate, care aparțin rețelelor edilitare, precum, și elementele de fond ale planului cadastral.

întocmirea inventarului cu coordonatele punctelor care aparțin rețelelor edilitare (centrele capacelor căminelor de vizitare sau ale camerelor de tragere, gurile de aerisire, racordurile, construcțiilor și amenajărilor edilitare auxiliare etc. )

redactarea pe cale clasică sau automată a planului cadastral cuprinzând traseele rețelelor edilitare în totalitate ( planul cadastral complex) sau pe grupe de rețele legate funcțional ( planuri tematice), folosind semnele convenționale din “ Atlasul de semne convenționale pentru planurile la scările 1:500, 1:1000, 1:2000, și 1:5000”, elaborat de Ministerul Agriculturii în 1978 ( în figura II.4 sunt trecute semnele convenționale pentru desenarea pe plan a traseelor de rețele cu marcarea tipului lor);

Fig. 2.1 Semnele convenționale pentru reprezentarea

pe plan a rețelelor edilitare

redactarea releveelor căminelor de vizitare și a camerelor de tragere;

redactarea schemelor cu tronsoanele de rețele edilitare.

e) Întocmirea documentației finale.

e.1. Planul tehnic-edilitar complex. Se întocmește la scărle: 1:500 sau 1:1000, pe foi de plan sau secțiuni standardizate, cartografiate pe material deformabil și va conține toate rețelele edilitare desenate prin semne convenționale, pe un fond planimetric minim. Elementele care aparțin fondului planimetric sunt:

punctele din rețeaua de sprijin și de ridicare;

limitele arterelor de circulație, aleilor, piețelor, spațiilor verzi, etc. ;

abonații principali ai rețelelor, construcțiile de locuințe, instituții, construcții

social-culturale, magazine, complexe agro-industriale etc.

inscripții: denumiri de artere, numere poștale, denumiri spații publice ( parcuri, grădini, complexe sportive, zone de agrement, ștranduri), stații de metrou, lucrări de artă, servituți, abonații principali, zone industriale, ape, etc.

Elementele de conținut specific din planul cadastral complex sunt:

capacele căminelor de vizitare având scrise alături, sub formă de fracție cotele ( la numărător cota la capac, iar la numitor cota la radier);

stâlpii rețelelor electrice sau telefonice, desenați prin semne convenționale, bornele de semnalizare a traseelor subterane, numărul de cabluri, voltajul etc.;

traseele rețelelor edilitare cu toate echipările, racordurile și branșamentele la abonați ( cămine, hidranți, vane, robinete de concesie, apometre, cișmele, fântâni etc.), desenate prin semne convenționale corespunzătoare fiecărui tip de rețea;

construcțiile și amenajările adilitare auxiliare, reprezentate la scară sau prin semne convenționale ( când sunt mici)

inscripțiile asociate rețelelor edilitare: diametrele conductelor, numărul cablurilor pozate la un loc, material de construcție, presiuni, voltaje, cote, etc., toate sub formă de cifre sau simbolurile.

inscripții asociate construcțiilor și amenajărilor adilitare ( denumiri, material de construcție, etc.).

Planul tehnic-edilitar complex poate fi întocmit pe întreaga zonă ( mai multe foi de plan) sau numai pentru o arteră ( mai multe tronsoane), cuprinzând și zona ei de influență ( zona de influență a unei artere se stabilește, de regulă, împreună cu beneficiarul).

e.2. Planurile tematice. Planurile tematice se întocmesc la aceleași scări ca și planul cadastral complex sau mai mari ( în funcție de comanda beneficiarului prezentate pe secțiuni de plan sau tronsoane de arteră, conținând numai un tip de rețea sau două trei tipuri de rețele legate funcțional sau cu funcțiuni compatibile.

Conținutul în detalii a planurilor tematice este identic cu cel al planului cadastral complex, cu referire numai la rețelele edilitare pe care le redă sau poate conține anumite elemente selectate.

Planurile tematice se redactează pe suport transparent, pentru a se da posibilitatea suprapunerii acestora peste planul cadastral de bază, peste planul tehnico-edilitar complex sau peste alte planuri tematice, în vederea efectuării de analize sau luării de decizii.

e.3 Releveele căminelor de vizitare. Releveul căminelor de vizitare, camerelor de vizitare sau de tragere și ale altor construcții edilitare, se vor desena o scară convenabilă pentru a fi încadrate în locul prevăzut din fișa Construcții-instalații edilitare auxiliare.

e.4. Fișa pentru Construcții – instalații edilitare euxiliare. Această fișă este prezentată în Anexa 8 și conține: tipul elementului edilitar (denumirea) la care se referă (cămin canalizare, cămin termoficare, cămin apă, cameră de tragere, etc.); elemente de localizare ( strada sau intersecția de străzi); descrierea topografică sub formă de desen, plasată în locul precizat pe fișă ( zona de arteră cu poziția și numărul topografic al elementului edilitar); releveul elementului edilitar plasat în locul precizat pe fișă; coordonatele și cota centrului capacului căminului; cotele conductelor care debușează în căminul resptectiv; cota la radierul căminului; diametrele și natura materialului conductelor.

e.5. Fișa tronsoanelor. Această fișă se întocmește pe tipuri de rețele și conține: denumirea tronsonului ( se trec numerele topografice ale căminelor între care se consideră tronsonul de rețea); tipul de conductă ( se trece materialul din care este confecționată: metal, pvc, beton armat, beton precomprimat etc. ), lungimea tronsonului ( se trec distanțele între canalele de pe tronson); modul de pozare (subteran, suprateran, la suprafață); desenul tronsonului cu numere topografice ale căminelor din lungul acestuia.

e.6. Documentele diverse care au fost folosite la întocmirea proiectului;

planurile topografice sau cadastrale vechi;

planurile preluate de la gestionarii de rețele, cu adnotările rezultate din analiza lor și de la recunoașterea terenului;

schițe, scheme, secțiuni, întocmite în teren pentru stații, perimetrări, reperaje etc;

carnetele de teren cu observații, calcule, note tehnice, explicative sau justificative.

Finalizarea activității de introducere a cadastrului rețelelor edilitare se face după efectuarea verificării lucrărilor de teren, de birou și recepția documentelor.

4. Actualizarea datelor și documentelor cadastrului fondului edilitar.

În conformitate cu Legea cadastrului și publicității imobiliare, ținerea la zi a cadastrului se va face în baza cererilor și comunicărilor făcute de deținătorii sau gestionarii de rețele, precum și periodic, la intervale de cel mult 6 ani, când se va parcurge în mod obligatoriu întregul teritoriu administrativ, pentru a înregistra și pentru toate elementele modificate.

Pentru efectuarea lucrărilor de actualizare este necesar să se procure următoarea documentație:

planul cadastral al zonei, în copie, furnizat de Oficiul Județean de Cadastru;

copii ale planurilor executate în zonă de către diferiți agenți economici, care pot fi utile la efectuarea actualizării;

planul tehnic edilitar complex și planurile tematice cuprinzând tipurile de rețele care fac obiectul actualizării;

proiectele rețelelor edilitare prin care s-au creat modificările, furnizate de regiile care le gestionează;

fișele cu informații complementare privind diferitele tipuri de rețele care au suferit modificări, furnizate, de asemenea, de regiile care le gestionează.

Lucrările care se parcurg în timpul activității de actualizare și modul de rezolvare a lor sunt practic identice cu cele parcurse și rezolvate la introducerea cadastrului fondului edilitar și anume: studierea documentației și confruntarea ei cu terenul; efectuarea lucrărilor de teren pentru culegerea datelor necesare reprezentării și înregistrării modificărilor intervenite în teren; efectuarea lucrărilor de birou pentru obținerea datelor numerice și a documentelor finale actualizate.

Documentele care se întocmesc în urma executării lucrărilor de actualizare sunt aceleași ca la introducerea cadastrului fondului edilitar. Acestea se pun la dispoziția Oficiului Județean de Cadastru, în mod gratuit, pentru a avea permanent, în evidențele sale, documente care exprimă în permanență realitatea din teren.

Coordonatele lucrărilor cadastrului fondului imobiliar-edilitar este făcută de Direcția Generală de Cadastru Imobiliar și Gestiunea Localităților din Ministerul Adiministrației și Internelor.

Profilul longitudinal

Profilul longitudinal – se întocmește numai pentru rețeaua de canalizare și pentru cea de alimentare cu apă. Scara distanțelor se alege egală cu scara planului, sau mai mică dacă traseul este lung si dotările anexe sunt rare, iar scara înălțimilor se va alege în funcție de pantele specifice terenului din localitatea respectivă scara poate chiar să difere în funcție de zone.

Profilul longitudinal trebuie să conțină:

a) Pentru rțteaua de canalizare

– numerele de ordine ale căminelor de vizitare (în concordanță cu cele din fișa arterei);

– distanțele parțiale între căminele de vizitare;

– distanțele cumulate la căminele de vizitare;

– cotele la capace, radier, intrărire și ieșirile conductelor în minele de vizitare;

– diametrele conductelor de canalizare la intrare, ieșire și racorduri;

– secțiunea căminelor de vizitare;

– materialul de construcție al conductei, natura capacului;

– detalii suplimentare (înfundat, colmatat parțial sau total, deteriorări etc).

b) Pentru rețeaua de alimentare cu apă:

– numerele de ordine ale punctelor de pe profil si ale căminelor de vizitare;

– distanțele parțiale între punctele sau căminele de vizitare de pe traseul conductei;

– distanțele cumulate în dreptul acelorași puncte;

– cotele la capacele căminelor de vizitare si la radier;

– cotele pe conducte în căminele de vizitare;

– diametrele conductelor și materialele din care sunt făcute;

– secțiuni prin căminele de vizitare; detalii suplimentare.

Profilele transversale

Profilele transversale au scara disțantelor 1:100 și cea a înăltimilor 1:10 sau 1:50. Profilele transversale se vor prezenta grupat pentru fiecare arteră și vor conține:

– punctele care definesc capetele profilelor;

– simbolurile rețelelor edilitare reperate în profil;

– distanțele parțiale între rețele;

– distanțele cumulate de la capătul din stânga la fiecare rețea;

– cotele rețelelor de canalizare și alimentare cu apă obținute prin măsurători pentru capace, radier, pe conducte și la racorduri;

– adâncimile de pozare pentru restul rețelelor tehnice obținute din detectări cu aparatură adecvată, sau din informații de la regiile care le gestionează.

– releveele căminelor, camerelor de vizitare si ale altor constructii auxiliare, care vor fi desenate la scări convenabile, stabilite de comun acord cu beneficiarul si în functie de continutul acestora.

LEGEA nr. 10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea în construcții

Art.2

„(1)Prevederile prezentei legi se aplică construcțiilor și instalațiilor aferente acestora,denumite în continuare construcții, în etapele de proiectare, execuție și recepție a construcțiilor, precum și în etapele de exploatare și intervenții la construcțiile existente și de postutilizare a acestora, indiferent de forma de proprietate, destinație, categorie și clasă de importanță sau sursă de finanțare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora,a societății și a mediului înconjurător.

(2) Instalațiile prevăzute la alin. (1) cuprind instalațiile electrice, sanitare, termice, de gaze, de ventilație, de climatizare/condiționare aer, de alimentare cu apă și de canalizare, exclusiv instalațiile, utilajele și echipamentele tehnologice din interiorul sau exteriorul construcțiilor.”

Art.13

„(1) Verificarea proiectelor privind respectarea reglementărilor tehnice referitoare la

cerințele fundamentale aplicabile se efectuează de către specialiști verificatori de proiecte

atestați pe domenii/subdomenii și specialități, alții decât specialiștii elaboratori ai proiectelor. Verificatorul de proiect atestat nu poate verifica și ștampila proiectele întocmite de el, proiectele la a căror elaborare a participat sau proiectele pentru care, în calitate de expert tehnic atestat, a elaborat raportul de expertiză tehnică.

(2) Se interzice utilizarea proiectelor tehnice și a detaliilor de execuție, neverificate în

condițiile alin. (1) coroborat cu prevederile art. 5 alin. (2).

(3) Verificarea calității lucrărilor executate pentru realizarea construcțiilor și a

intervențiilor la construcțiile existente, pentru care se emit, în condițiile legii, autorizații de

construire sau de desființare, este obligatorie și se efectuează de către investitori prin

diriginți de șantier autorizați, angajați ai investitorilor și prin responsabili tehnici cu execuția

autorizați, angajați ai executanților.

(4) Expertizarea tehnică a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor se

efectuează de către experți tehnici atestați pe domenii/subdomenii și specialități.

Conform legislației în vigoare executantul proiectului este obligat să dispună de specialiști autorizați în funcție de domenii/subdomene și categorii de construcții pentru a asigura calitatea construcției. În cazul instalațiilor de apă și canalizare executantul trebuie să dispună de un topograf care să îl ajute la respectarea proiectelor și să asigure funcționalitatea acestuia.

La rândul lor investitorii au obligația de a asigura verificarea execuției corecte a lucrărilor de construcții de către, specialiștii autorizații în funcție de categoria construțiilor, diriginți de specialitate, sau operatori economici de consultanța specializați, pe tot parcursul lucrărilor.”

Secțiunea 4 Obligații și raspunderi ale :

– SPECIALIȘTILOR VERIFICATORI DE PROIECTE

– RESPONSABILILOR TEHNICI CU EXECUȚIA AUTORIZAȚI

– EXPERȚILOR TEHNICI AUTORIZAȚI

Art. 24

„(1) Specialiștii verificatori de proiecte atestați răspund în mod solidar cu proiectantul în ceea ce privește asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor proiectului.

(2) Responsabilii tehnici cu execuția autorizați răspund, conform atribuțiilor ce le revin, pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale, la lucrările de construcții pentru care sunt angajați.

(3) Experții tehnici atestați, angajați pentru expertizarea unor proiecte, lucrări de

construcții sau construcții aflate în exploatare, răspund pentru soluțiile date.

(4) Obligațiile specialiștilor atestați se stabilesc prin regulamente de aplicare a legii.

(5) În cazul producerii unor evenimente deosebite din cauza unor factori naturali sau

antropici, la solicitarea Inspectoratului de Stat în Construcții – I.S.C., experții tehnici atestați

participă la evaluarea stării tehnice a construcțiilor avariate în vederea stabilirii condițiilor de

utilizare în continuare ori de dezafectare a acestora.”

Importanța lucrărilor de As built

Cele mai multe, dar nu toate, dintre contractele din domniul construcțiilor impun contractantului să producă desene as built. Măsurătoriile și documentațiile care se fac în acest domeniu sunt diverse și diferă la fiecare tip de proiect în parte. Toate modificăriile care se fac în timpul execuției unui proiect trebuie să fie documentate pentru a arăta la final realitatea din teren a ceea ce a fost construit. Prin urmare, proprietarul necesită de obicei o înregistrare finală pentru a afișa toate modificările sau, mai exact, orice schimbare care modifică porțiuni tangibile ale lucrării finalizate.

Produsele finale ale acestor observații, reprezintă ceea ce industria numește desene as built sau simplu „asbuilts”.

As built-ul este o parte foarte importantă în domeniul de aplicare al contractantului. Din păcate atât contractorul cât și contractantul evită să folosească produsele as built, până la sfârșitul proiectului atunci când acestea sunt necesare. Ele sunt importante pentru cei ce folosesc produsul finit, deoarece acestea oferă o moștenire a ceea ce a fost de fapt construit. Această moștenire devine mai importantă când se dorește continuarea unui proiect vechi, deja existent, sau pentru lucrăriile publice, pentru a familiariza companiile publice de situația reală din teren, adică situația reală a construcției.

Acești factori oferă ceea ce este necesar sau o sursă bună de verificare, pentru a avea un set separat de măsurători care să ofere situația din teren, adică documentația as built. Înainte de a lua în considerare toate modificările și ca as built-ul sa fie complet, ar trebui să se definească mai întâi exact în ce scop s-au efectuat aceste schimbări și să expilce problemele asociate cu acestea.

Toate măsurătoriile topografice asupra modificărilor, efectuate în diferite etape determinante de execuție ale proiectului sunt transpuse în desene realizate cu diferite programe de tip CAD.

Unele dintre cele mai importante produse ale operațiilor de executare și întreținere a unui proiect de concstrucții sunt definite de documentele și desenele as built. Desenele as built, sunt de obicei proiectele originale revizuite să conțină toate schimbăriile făcute în timpul execuției proiectului, adică modificări de proiectare emise prin ordin de schimbare, relocări de componente necesare pentru coordonarea, redirecționarea sistemelor de distribuție etc.

Produsele As Built sunt importante pentru cel puțin două scopuri primare. În primul rând ele sunt niște înregistrări a fiecărei schimbări sau adăugări efectuate în timpul execuției proiectului original. Proiectele viitoare vor fii mult mai eficiente și mai puțin problematice dacă documntele as built dețin informații critice cum ar fi: informații despre traseul și dimensiunea conductelor și a țevilor, locațiile terminalelor, locațiile sistemelor de control etc. În al doilea rând desenele as built pot fi valoroase pentru instituțiile și firmele care se ocupă de întreținere. De exemplu, cunoașterea exactă a locațiilor robineților de închidere, aflați pe o conductă de apă, este esențială în cazul unor afecțiuni a rețelei când este nevoie de o intervenție imediată.

Majoritatea proprietarilor și a investitorilor au fost dezamăgiți de acuratețea, integritatea și termenele limită oferite de as built asupra proiectelor de construcție realizate de către proiectant. Prin urmare, ei au ales să includă asigurarea calității produselor as built ca și o parte a procesului de punere în funcțiune a proiectului.

Există o serie de întrebări pe care proprietarii trebuie să și le pună pentru a defini nivelul de acuratețe și precizie al desenelor as built. Primul set de întrebări are de-a face cu rezultatele dorite ale procesului de punere în funcțiune.

Livrarea la timp a desenelor as built, adică într-o perioadă de timp, înaintea sau după finalizarea construcției.

Încrederea că desenele as built sunt exacte prin respectarea tuturor elementelor importante pentru mentenanța sistemului.

Încrederea că desenele as built respectă locația și mărimea tuturor componentelor, adică echipamente, și distribuția conform proiectului a sistemului.

În cazul în care una dintre prioritățile proprietarului este respectarea cu strictețe a proiectului, acesta trebuie să stabilească când și în ce faze ale proiectului vor fii făcute acest verificări.

După ce construcția este finalizată. Nu se recomandă acest tip de lucrări deoarce verificarea instalațiilor și a elemntelor inaccesibile este foarte grea, uneori imposibilă.

Înainte ca elementele sistemului să fie ascunse. Acest lucru necesită o coordonare între constructori și cei care efectuează as built-ul, pentru a asigura acestora oportunitatea să observe toată instalația completă înainte de ascunderea elementelor făra a întârzia procesul de construcție. Acest lucru se face prin observări multiple în diferite faze ale execuției proiectului.

În mod regulat (posibil lunar). Acest lucru necestită mai mult timp și chelutieli mai mari, dar este cel mai eficient mod de a asigura că toate componentele sistemul sunt executate corect fără a pune în pericol rezistența construcției.

Personalul specializat care efectuează as built-ul trebuie să coopereze pe întreaga durată a proiectului cu toate persoanele implicate: beneficiarul, constructorul, personalul care se va ocupa de mentenanța sistemului, consultantul care aprobă punerea în funcțiune și proiectantul.

As built-ul trebuie să servească ca un depozit a tuturor schimbărilor efectuate. Prin urmare, contractorul general al proiectului și toți subcontractorii trebuie să lucreze la toate documentele, zi de zi pentru a arăta progresul lucrărilor. Contractantul este obligat să actualizeze înregistrările odată cu progresul lucrărilor și să facă acest lucru în timp util pentru a putea fii utilizate de toți beneficiarii construcției.

Lucrările as built pot să folosească și în etapa de post execuție, atunci când contractantul certifică înregistrările atestând ceea ce a fost construit.După aceea desenele pot fi folosite de către proprietarul sau utilizatorul construcției, ca o referință pe întreaga durată de viață a acesteia sau pentru îmbunătățiri aduse construcției. Acest lcuru permite utilizatorului să găsească cu ușurință anumite probleme sau defecțiuni care pot apărea în timpul utilizării construcției. Proprietarul poate de asemenea să utilizeze aceste documente pentru a face mici modificări. De asemenea produsele as built pot să fie folosite la demolarea construcției atunci când aceasta nu mai este folosită sau când durata de viață a acesteia s-a terminat. Ele pot fi modificate, reambalate, reproduse și incluse într-un nou contract. Proiectele de demolare revizuite, pot de altfel să fie folosite pentru a vedea ce nu a fost demolat și poate să facă parte din noul contract.

Executarea corectă a documentației trebuie să aducă beneficii pentru ambele părți ale contractului. Dacă modificările au fost făcute elaborat și referențiate as built poate verifica și bilanțuri împotriva unei munci fracturate sau poate să crească eficiența în muncă.

În general, ceea ce este cunoscut despre as built de către majoritatea companiilor și a firmelor de construcție este total eronat. Un standard scris corect trebuie să fie bazat pe educație, o standardizare a metodelor de lucru și un minim acceptat al rezultatelor, precum și un ajutor pentru asigurarea resptectării condițiilor contractuale. În caz contrar, fiecare lucrare va continua să se bazeze doar pe succintele specificații ale proiectului.