Importanta Aplicării Tehnicilor Kinetoterapeutice ÎN Spondilita Anchilozanta

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Îndrumător ștințific: Absolvent:

Lect. univ. dr. Florentina Nechita Nuțulescu Mădălina Ana-Maria

Brașov 2016

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALA

IMPORTANȚA APLICĂRII TEHNICILOR KINETOTERAPEUTICE ÎN SPONDILITA 

ANCHILOZANTĂ

Îndrumător ștințific: Absolventă:

Lect. univ. dr. Florentina Nechita Nuțulescu Mădălina Ana-Maria

Brașov 2016

CUPRINS

INTRODUCERE

Kinetoterapia este o terapie realizată cu ajutorul mișcării prin care se ȋncearcǎ sǎ se restabileascǎ anumite funcții ale corpului. Kinetoterapia nu este sinonimǎ cu gimnastica medicalǎ, deși o ȋnglobeazǎ. Kinetoterapia utilizeazǎ mișcarea pentru a regla dezechilibrul prezent la nivelul organismului, tulburare care poate duce la apariția anumitor boli.

Cum funcționeazǎ kinetoterapia?

Ȋn cadrul ședințelor, un kinetoterapeut alege cele mai potrivite programe de exerciții care sǎ stimuleze mușchii pacientului, ȋn cazul ȋn care abilitǎțile sale motorii au fost afectate de o boalǎ sau de un accident.

De asemenea, ȋn funcție de nevoile pacientului, specialiștii pot recomanda un program care sǎ ajute bolnavul sǎ realizeze exercițiile cu ajutorul hidroterapiei sau cu ajutorul unor dispozitive speciale. Stresul cotidian și bolile creazǎ probleme musculare, iar prin kinetoterapie aceștia se pot regenera. Ȋnainte de a ȋncepe un program, specialistul evalueazǎ pacientul din punct de vedere motric și muscular.

Obiectivele kinetoterapiei se referǎ ȋn primul rȃnd la redobȃndirea forței musculare și a capacitǎții de a face efort, la redobȃndirea controlului și a echilibrului muscular, la ȋmbunǎtǎțirea legǎturii dintre creier și mușchi, precum și la corectarea traumatismelor.

Scopul kinetoterapiei este de a restaura funcțiile normale ale nervilor, normalizarea digestiei, a mișcǎrii, a funcțiilor endocrine, a imunitǎții sau chiar a funcțiilor unor organe. Cu toate aceste, kinetoterapia nu poate vindeca boli precum diabetul, boli ale inimii sau cancer.

Spondilita anchilozantă

Spondilita anchilozantă este o boală cronică progresivă care afectează în principal articulațiile sacroiliace și articulațiile coloanei vertebrale, cu evoluție spre anchiloză vertebrală. Boala a fost descrisă prima oară de Pierre-Marie (1899), Struempell (1897) și de Bechterew (1892).

Spondilita anchilozantă face parte din categoria bolilor reumatice autoimune, unde mai sunt incluse următoarele boli: reumatismul articular (poliartrita cronică), artrita cu psoriazis, artrita idiopatică juvenilă, colagenoza, granulomatoza Wegener, vasculita.

Spondilită anchilozantă, se situează, printe afecțiuniile reumatice cu un prognostic functional foarte sever din cauza frecventelor anchilozante ale coloanei vertebrale și ale articulațiilor periferice pe care le provoacă.

Un număr important de bolnavi, în majoritate bărbați sunt afectați de această boală invalidantă care le reduce posibilitatea efectuăriiunor gesture uzuale, că și capacitatea de muncă, sau îi face complet inapți de orice muncă, devenind dependent social 

Atitudinea vicioasă determinate de spondilita anchilozantă este caracterizată prin proiecția înainte a capului și a gâtului, cifoza dorso-lombară progresivă și ștergerea lordozei lombare. La acestea se mai pot adăuga și redoarea sau anchiloza umerilor în abductie și rotație internă, a șoldurilor în flexie, abducție și rotația externă a genunchilor în flexie.

Importanta si actualitatea temei

Spondilta anchilozantă are o prognoză funcțională severă, datorată frecventelor anchiloze ale coloanei și articulațiilor periferice. Un număr important de persoane, în special bărabații, sunt afectate de această boală invalidantă, care le restrânge posibilitațile de a executa gesturi uzale, de a-și exercita profesia și în final de a mai realiza orice tip de activitate, devenind astfel personae dependente de societate.

Ipotezele lucrării

Considerăm că programul kinetic individualizat duce la combaterea durerii și stoparea contracturilor musculare.

Realizarea programului kinetic propus duce la stoparea deformațiilor si anchilozelor

Scopul lucrării

Scopul lucrării este de a aprecia proporția de cazuri cu manifestări clinice și paraclinice care conferă severitate în lotul studiat și urmărirea evoluției acestor manifestări sub tratament. Pentru aceasta s-a efectuat un studiu descriptiv retrospectiv.

Obicetivele cercetării:

Combaterea durerilor, inflamațiilor și conntracturilor musculare;

Combaterea redorii articulare din zona coxo-femurală;

Limitarea leziunilor la coloana vertebrală;

Limitarea lezării articulațiilor periferice;

Readaptarea profesională;

Elaborarea unui program de recuperare individualizat care să conducă la creșterea calității vieții prin integrarea familială, socială și chiar profesională a pacienților, cu scăderea costurilor sociale și economice;

Evaluarea modului în care aplicarea programului de kinetoterapie influențează calitatea vieții și complianța la tratament a pacientului;

Să alcătuim un program de recuperare complex care să includă pe lângă kinetoterapie și alte mijloace de tratament fizical (electroterapie, hidrotermoterapie, masaj)

Sarcinele cercetării

Sarcinele acestei lucrări sunt de a verifica ipotezele formulate pe baza rezultatelor obținute, de a contribui la îmbunatațirea procesului recuperator, în sensul reducerii timpului, de recuperare și creșterea eficienței sale și, de ce nu, de a descoperi noi procedee de recuperare.

CAPITOLUL I FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

I.1 Generalități

Spondilita anchilozantă este o boală inflamatoare cronică care afectează predominant coloana vertebrală, procesul inflamator debutând fecvent la nivelul articulațiilor sacroiliace și progresând ascendant. Boala evoluează spre fibroza, osificare și anchiloză a colanei vertebrale, proces reflectat în denumirea grecească a bolii: “spondilos”= vertebră si “anchilos”=strâmb.

Suferința mai este cunoscută și sub denumirea de: boala Marie Strumpel, pelvispondita anchilozantă, spondilarita anchilozantă si spondilită anchilozantă. Spondilita anchilozantă alături de : sindromul Reiter, artropatiile reactive, atropatia psoriziacă, boala Wipple, sindromul Behcet, artropatii enteripatice se află sub entitatea” Spondilartropatii seronegative”. Sub această denumire este reprezentat grupul de artropatii inflamatoare distincte față de poliartrita reumatoidă. Prefixul “spondil” subliniează afectarea frecventă a colanei vertebrale, iar ternenul de “seronegativ” implică absența factorului reumatoid.

Din grupul spondilartropatiilor seronegative, spondilita anchilozantă dă rapide evoluări în ceea ce privește patogenia, imunologia și chiar epidemiologia. De asemenea, terapia acestei afectiuni a fost mult modificată de aportul antiinflamatoarelor nesteroidiene, dar și de combinațiile fizioterapeutice și kinetoterapeutice, care permit menținerea unei mobilitați a colanei cât mai fiziologice și prevenirea anchilozei.

Aparatul specializat care efectueazăa mișcările corpului uman este denumit aparat locomotor, iar funcția complexă a acestui aparat se numește “locomoție”.

Organismul în mișcare trebuie privit ca un tot unitar, ca un întreg, nu ca o manifestre izolată a unor mecanisme ale unor aparate și sisteme care ar acționa complet independent.

La baza mișcărilor stau factorii morfofuncționali rezultate din mișcarea însăși și care nu sunt altceva decât organele aparatului locomotor (oase, aritculații, mușchi) și organele sistemului nervos (receptori, nervi senzitivi, măduva spinării, encefal, nervi motorii, plăci motorii, sisteme gama).

Organismul în mișcare trebuie privit ca un tot unitar, ca un întreg, mișcarea fiind rezultatul intrării în acțiune a tuturor factorilor morfofuncționali amintiți. Intrarea în acțiune a acestor factori și mecanismul lor sunt stereotpe și pot fi considerate ca niște principii.

Școala românească de anatomie aduce o importanță contribuție la dezvoltarea acestei ramuri a biologiei. Numele lui FR. Rainer, Gr. T. Popa, V. Papilian , Z. Iagnov, E. Repciuc, D. Riga, T. Rusu și al alora va rămâne strâns legate de evoluția anatomiei, în general, și a anatomiei funcționale, în special.

Definitia lui Fr. Rainer – ” Anatomia este știința formei vii” – concretizează concepția școlii românești de anatomie.

Aparatul locomotor, aparat specializat care îndeplinește funcția locomotorie a organismului, este alcătuit dintr-un complex de organe cu structure și funcții diferite. La cele 206 segmente osoase, peste 430 mușchi striați și peste 310 articulații trebuie adăugată rețeaua nervoasă (cu căile aferente și eferente) și rețeaua vasculară care irigă toate aceste organe.

Fig. 1 Coloana vertebrală,(1).

Coloana vertebrala

Fig. 2 Scheletului coloanei vertebrală,(2).

Coloana vertebrală este o lungă coloană medial și posterioară, numită și rachis, formată prin suprapunerea celor 33-34 de piese oasoase, vertebrale. Urmărite de sus în jos, vertebrele răspund: gâtului, toracelui, regiunii lombare și pelvisului. Vertebrele poartă diferite denumiri împrumutate de la regiunile respective:

Vertebrele cervivale răspund gâtului; ele sunt în număr de 7 și se notează de la C1 la C7 formând împreună coloana cervicală.

Vertebrele toracice răspund toracelui; ele sunt în număr de 12 și se notează de la T1 la T12 formând împreună colane toracică.

Vertebrele lombare răspund regiunii lombare (peretele posterior al abdomenului); ele sunt în număr de 5 și se notează de la L1 la L5 și împreunș formeazș coloana lombară.

Vertebrele cervicale, toracice si lombare sunt oase mobile și independente, iar din aceasta cauză se mai numesc și vertebre adevărate.

Vertebrele sacrate în număr de 5, se notează de la S1 la S5 și vertebrele coccigiene în număr de 4-5 ce se notează de la Co1 la Co5 răspund pelvisului. Ele se sudează dând naștere la doua oaose: sacrul respective coccisul. Fiind oase sudate între ele se mai numesc și vertebre false.

Vertebrele adevarate:

Sub această denumire se grupează vertebrele cervicale, toracice si lombare, vertebrele ce și-au păstrat independent și mobilitatea. La aceste vertebre se studiează: caracterele generale, caracterele regionale și caracterele special ale unora dintre ele.

Vertebrele adevărate sunt constituite după un tip comun; toate au , prin urmare, anumite caractere generale. Vertebrele prezintă însă și modificări regionale, din cauza raporturilor anatomice diferite, cât și a diferențelor funcționale.

Fig. 3 Scheletul colanei vertebrale (3) Fig. 4 Scheletul coloanei cervicale (4)

Caracterele regionale ale vertebrelor

Vertebrele cervicale au un corp mic; procesul spinos al acestora este mic și are vârf bifid.

Prima vertebă cervicală, C1, denumită și atlas, nu are corp vertebral și este formată în artera anterioară și două mase laterale care, împreună cu arcul vertebral, circumscriu gaura vertebrală. Atlasul se articulează în partea superioară cu occipitalul, iar în partea inferioară cu vertebra C2 (axisul)

Cea de-a două vertebră cervicală (C2), denumită axis, prezintă pe fața superioară a corpului vertebral o proeminență vertical denumită dinte (proces odontoid) care servesște articulării cu atlasul.

Vertebra C6 are câte o proeminență în partea anterioară a fiecărui process transversar denumită tuberculul carotidian care este un reper important pentru palparea arterei carotid commune.

Vertebra C7 sau vertebra preominentă are caracteristic un proces spinos relativ mare, care se poate pala cu ușurință, în special în cazul flectării capului pe torace.

Vertebrele toarcice prezintă un corp ușor alungit în sens sagital și cîte o scobitură superioară și una inferioară de fiecare parte corespunzătoare coastei cu care se articulează vertebra dorsală respective. Procesele spinoase toracale se articulează cu coastele, având fiecare cate o fețișoară transverso-costală.

Vertebrele lombare au corpul relativ mare, procesele spinoase dreptunghiulare, orientate aproape orizontal.

Vertebrele false: sacrul și coccisul

Sacrul este un os median și nepereche, situate în continuarea coloanei lombare, este orientat oblic, de sus în jos, dinainte înapoi. Formând cu ultima vertebră lombară un unghi cu deschidera posterioară denumit promontoriu. În ansamblu, osul are forma trapezoidală cu baza mare orientate superior; de o parte și de alta parte a liniei mediane, sacrul prezintă pe ambele fețe, câte 8 găuri prin care trec ramurile anterioare și, respective posterioare ale nervilor spinali sacrali și coccigieni.

Fața anterioară sau pelviană prezintă 4 linii transversal care corespund suturii celor 5 vertebre sacrale. Fața posterioară sau dorsală este convexă și prezintă pe linia mediană creasta sacrală mediana, rezultată din unirea proceselor spinoase ale vertebrelor sacrale.

Fețele laterale ale sacrului prezintă în partea anterioară o suprafață articulară pentru osul coxal, iar în partea posterioară dau inserție unor ligamente puternice care constitie elemente ale articulașiei sacro-iliace. Baza sau fața superioară a sacrului se articulează cu ultima vertebră lombară iar vârful sacrului, situate în partea inferioară a acestuia, se articuleză cu coccisul.

Canalul sacral este un canal care străbate longitudinal osul și constituie zona inferioară a canalului vertebral adapostind portiunea terminal a măduvei spinării. Nervii sacrali părasesc acest canal și se îndreaptă spre găurile situate pe fața pelviană si dorsală a sacrului.

Coccigele (coccisul) se găseste în continuarea sacrului, fiind format prin unirea a 4 sa 5 vertebre coccigiene atrofiate. Ca și sacrul, este considerat un os median și nepereche și se articulează în partea superioară cu acesta. Coccigele este omologul cozii de la mamifere.

Bilanțul articular al coloanei vertrebrale

Poziția 0 a colanei vertebrale este cea realizată în ortostatism, în rectitudine, având ca repere:

verticala firului cu plumb, care cade de la protuberanta occipital, dea lungul spinelor vertebrale,înșanțul interfesier între cele două maleole interne linia dintre vîrfurile scapulelor și linia bicretă, care sunt orizontale și paralele;

occiputul, zona dorsală medie, fesele și taloanele, care sunt tangent în plan vertical (perete) ;

verticala care trece prin tragus, prin fața anterioară a umărului, marginea anterioara a trhanterului si marginea externa a piciorului la nivelul Chopart.

Testarea coloanei cervicale

Pozitia pentru testare este în ortostastism sau șezând astfel pentru:

1. Flexia măsoară 30° – 45°, din care 20° în articulația atlantoocipitală; Se apreciază- fie după distanța menton-stern (gura închisă), fie cu goniometrul luând ca reper linia dintre lobul urechii si linia gurii.

2. Extensia măsoară 35²45°, din care 30° în articulația atlantooccipitală. Se măsoară în același mod ca și flexia

Fig. 5 Testarea coloanei cervicale,(5).

3. Lateralitatea (flexia laterală, înclinarea laterală) măsoară 40° – 45°,

din care 15°-20° în atlanto-occipitală. Se apreciază prin unghiul format de linia arcadelor cu linia orizontală a umerilor sau prin distanța dintre acromion și tragus (umerii rămînînd pe o linie orizontală).

4. Rotația se măsoară la 45° – 70° (fără participarea articulației atlantooccipitale).

Se apreciază prin unghiul format de linia care trece prin cele două conducte auditive externe, în poziția zero, cu linia care trece prin aceleasi repere după executarea rotației. 

5. Circumdicția este o mișcare combinată din cele patru mișcări.

Fig. 6 Măsurarea circumdicției,(6).

Testarea coloanei dorsale:

Flexia masoara 80° – 90° din care 50° din coloana dorsală și 40° din cea lombară.

Se apreciază astfel :

Măsurând distanța degete-sol : pacientul în ortostatism, cu picioarele apropiate

Măsurând distanța degetul III haluce : pacientul în decubit dorsal sau așezat, cu genunchii în extesie.

Măsurînd cu un metru-panglică distanța dintre C1 si S1 c

Cu un goniometru obișnuit, pacientul în ortostatism, brațul fix al goniometrului este plasat la nivelul crestei iliace, parale cu podeaua iar brațul mobil, pe linia medioaxilară;

Extensia este mult mai limitată și aproape imposibil de măsurat. Eventual se poate încerca o măsurare cu un goniometru, prin aceași metodă ca la flexie.

Lateralitatea, apreciată la 20° – 35°, poate fi măsurată, cu pacientul în ortostatsim, astfel:

puntul de pe fața laterlă a membrului inferior pe care îl atinge vîrful degetelui III (în mișcare, palma alunecă de-a lungul coapsei);

cu goniometrul, brațul fix, vertical, pe linia spinelor, orientate între S1 și C7; brațul mobil urmează linia S1 C7 după înclinare.

I.2 Anatomie patologica

Leziunile patologice reflectă un proces inflamator cronic caracterizat inițial prin vascularizație și infiltrare cu limfocite, plasmocite, macrophage. Leziunile menționate au tendința de vindecare prin fibroza și osificare. Sunt afectate articulațiile coloanei vertebrale, atât cele sinoviale diartrodiale, cât și cele cartilaginoase nesinoviale. Articulația sacroiliacă afectată precoce, posedă atât caracterele articulației cartilaginoase, cât și cele ale sinoviale. Articulațiile periferice sunt interesate mai rar că cele vertebrale.

Leziunile anatomopatologice sunt de trei tpuri:

Inflamatoare;

Neinflamatoare (osificare, fibroze);

Depuneri de amiloid.

În funcție de stadiul evolutiv și forma clinică, aceste trei tipuri de leziuni se vor combina în grade variate caracteristice fiecărui bolnav. În plus, o parte din bolnavi, prezintă leziuni ale unor organe interne care complică atât diagnosticul cât și apreciera evolutivă.

I.3 Examen clinic

Odată ce diagnosticul a fost stabilit examenul clinic al bolnavului trece pe primul plan în ceea ce privește precizarea formei clinice și gradul afectării și punct de vedere funcțional al segmentelor prinse de procesul inflamator cronic. Tot prin examenul clinic obținem informații în cea ce privește ritmul evoluției bolii și, împreună cu datele furnizate de examenele paraclinice, posibilitatea de a aprecia eficacitatea mijloacelor terapeutice aplicate.

Examenul clinic al bolnavului de spondilita anchilozantă presupune:

Examenul clinic general pe aparate și sistme;

Examenul coloanei vertebrale în asamblu și pe segmente, ca și a articulațiilor umerilor, soldului și artculațiile periferice;

Stabilirea restului funcțional (adică a segmentelor neafectate, care trebuie menținute și tonificate cu ajutorul mijloacelor terapeutice și de profilaxie de care dispunem);

Înregistrarea dinamincă, în fișa se dispensarizare a bolnavului de spondilită anchilozantă, a datelor de bilanț osteoarticular și muscular, atât pentru segmentele afectate, cât și pentru cele libere, pentru a surprinde primele semne de extindere a bolii.

Aceste date vor fi comparate cu cu cele considerate normale de statică și dinamică osteoarticulară și vor fi raportate la situația concretă a pacientului (condiții de viață și muncă, activitate profesională cu specificul ei, deprinderi, etc)

Practic vom inregistra:

Pozitia 0 a coloanei vertebrale sau cu firul de plumb care trece prin rădacina nasului – mijlocul mentonului – stern – ombilic – simfiza pubiană – fețele interne ale celor doi genunchi lipiți și spațiul intermaleolar. Față de această linie raportăm asimetriile, deforăarile etc;

Linia biocromio-biclviculară;

Linia bispinoasă, care trece prin cele două spine iliace antero-superioare;

Spațiul dintre cele două maleole interne; față de ea raportăm deviațiile și asimetriile;

Tot cu pacientul în ortostatism mai măsurăm și notăm:

Înălțimea (talia), care scade pe pacursul evoluției;

Amplianța toracelui (diferența în centrimetri a peretelui toracic în inspirul și expirul profund, măsurată la nivelul celui de-al IV-lea spațiu intercostal sau pe linia bilameloeolară, la bărbați), normală peste 4 cm scăzând odată cu evoluția.

Forme clinice:

Forma cifotică în “ Z “ ;

Forma rectilinie (coloana în rectitudine, “ in scândură”);

Forma periferică (intersectarea articulațiilor membrelor inferioare și dureri la nivelul calcâielor);

Forma suedeză (manifestări analoge poliartritei reumatoide);

Forme severe medii sau ușoare;

La femei sunt prinse mai frecvent articulațiile periferice cu hiperlordoză si evoutivitate medie.

I.4 Investigații paraclinice

Examenul radiologic

În cazul suspectării unei spondilite anchilozante, trebuie executat la nivelul coloanei și articulațiilor sacroiliace.

Tabloul radiologic al leziunilor spondilitei anchilozante ale articulațiilor periferice seamănă foarte mult cu leziunile din artrita reumatoidă dar evoluția lor diferă: in spondilita anchilozantă artritele sunt nondestructive și osifiante.

Examenul de laborator

Cea mai valoroas probă de laborator este viteza de sedimentare a hematiilor (VSH). La 80% din bolnavi VSH-ul este normal, deși clinic pot fi uneori semne de evoluție. La 23% din cazuri s-au întâlnit valori până la 10.5 gr la mie hemoglobină. Numărul leucocitelor se situează, în majoritatea cazurilor între limitele normale.

I.5 Diagnosticul

Diagnosticul spondilitei anchilozante este mai dificil în stadiile precoce și mult mai facil în formele avansate.

Diagnosticul în stadiul ințial se bazează pe criteriile New York (1984) modificate astfel:

Istoric de durere inflamatorie de spate;

Limitarea mișcărilor coloanei lombare în plan sagital și frontal;

Limitarea expansiunii cutiei toracice raportată la valorile standard pentru vârstă și sex;

Sacroileită definită radiologic;

Caracteristicile durerii inflamatorii de coloană din spondilita anchilozantă:

Debut sub 40 de ani;

Debut insidos;

Durată mai mare de 3 luni înainte de a-și pune problema unui consult medical;

Redoare mintală;

Ameliorarea cu exerciții sau activitate;

Semnele clince in spondilita:

Simptomele sunt observate tarziu in adolescent sau la adultul tanar;

Dupa 40 ani de ani debutul este neobișnuit;

Durerea surd, cu debut insidious, simțită în regiunea lombară inferioară sau gluteală este simptomul inițial;

Durerea se ameliorează la mișcare și revine după perioade de inactivitate;

Durerea scade în intensitate în stadiul avansat al bolii.

Localizari frecvente ale durerii: joncțiunea costo-vertebrală, procesele spinoase, crestele iliace, marele trohanter, tuberozitatea ischiatică, tuberculii tibiali și călcâiele.

Examenul fizic evidențiează:

Pierderea mobilitații coloanei cu limitarea flexiei anterioare, laterale și extensiei coloanei lombare;

Limitarea exapansiunii cutiei toracice;

Dispare lordoza lombară;

Apare atrofierea fesieră;

Flexiune în șolduri și genunchi;

Se accentuează cifoza toracală;

Flectarea anterioară a gîtului în cazul afectării coloanei cervicale;

Fig. 7 Postură normală și postură în spondilită,(7).

I.6 Evoluția bolii

Boala are o evoluție îndelungată cu exacerbări și remisiuni spontane sau terapeutice cu cât debutul bolii este mai precoce cu atât evoluția este mai severă. 15% dintre bolnavii cu spondilită debutantă la vârsta de 15-16 ani vor necesita în umătorii 15 ani de proteză totală de șold. Prezența manifestării extraarticulare ca artrita acută, amiloidaza secundară sau o evoluție rezistentă la tratament întunecă prognosticul bolii.

I.7 Prognosticul bolii

Prognosticul funcțional, cu excepția formelor rapid și sever invalidante, este, de asemenea, bun ca și capacitatea de muncă pe care va trebui să o păstrăm atât cât este posibil și a încurajăm bolnavii să nu abandoneze munca. Uneori, se poate pune problema reorientării profesionale. În general, evoluția și prognosticul spondilitei anchilozante sunt în funcție de precocitatea diagnosticului și tratamentului.

I.8 Tratamnetul profilactic

Sunt recomandante metode de profilaxie secundară prin evitarea pozițiilor vicioase, gimnastică respiratorie, evitarea statisticii prelungite și mersul pe teren accidentat. Sportul recomandat este înnotul: spate, bras, future. Se mai pot executa exerciții de fitness în limita posibilităților.

I.9 Tratament igenico-dietetic

Caracterul cronic al bolii, modificările degenerative articulare și atrofiile musculare, anemia etc., sunt elemente clinice care orientează regimul alimentar spondilartritei.

Este necesar un aport caloric suficient, dar cu proporție de proteină animale, în scopul diminuării tulburărilor distrofice și anemiei. De asemenea, regimul va include suplimentări de vitamine, în special vitamina C dar și a vitaminelor din grupurile B, A si D.

Prezența anemiei impune, în plus, o alimentație bogată în fier. Mai este recomandat un regim alimentar moderat hiposodat. Mai este necesar un regim de protective a mucoasei gastrice, cu evitarea alcoolului, condimentelor, supelor de carne, etc. (deci a tuturor alimentelor care cresc secreția gastrică) .

I.10 Tratament medicamentos

Mediacația de bază în spondilită anchilozantă este reprezentată de inflamatoare nesteroidiene între care fenilbutazonă și indometacinul sunt evident mai active la majoritatea pacientilor. Medicația aceasta are numai un bun efect antialgic-antiinflamator, dar poate să evite sau să inainteze evoluția entezelor, a blocării articulare.

În plin puseu al bolii, tratamentul de atac cu antiinflamatoare nu pune problema decât din punctul de vedere al dozei zilnice care, trebuind să fie suficient de mare, poate crea neplăceri, mai ales gastrice. În perioada de stare, ceea ce înseamnă ani de zile, administrarea îndelungată a unor antinflamatoare nesteroidiene ridică mari problema datorită efectelor lor secundare. Ca principiu, aplicăm stituația “dozei minime necesare” pentru a asigura o stare bună clinicofuncțională. Aceasta înseamnă, fie o administrare minima sau doar la 2-3 zile interval, după caz.

De cele mai multe ori, medicului de medicină generală, îi revine sarcină de a supraveghea corect și permanentă medicația continuă a bolnavului cu spondilita anchilozantă. El va întălni la acești bolnavi ambele tendinte, atât a exagerării cât și a refuzului în administrarea medicamentelor. Pe de altă parte, dozele fixate în spital cu ocazia internării bolnavului de obicei nu mai sunt corespunzatoare după revenirea acasă de la muncă a pacienților.

I.11 Tratamnet kinoterapeutic

Mobilizarea articulatiilor și kinetoterapia

Obiectivul fundamental al terapiei spondilitei este menținerea mobilității segmentelor neafectate și îmbunătățirea acesteia, atunci cînd este diminuată datorită proceselor inflamatorii-osifiante, acest obiectiv se realizează în primul rând prin mișcare. Pentru a avea rezultatele dorite kinetoterapia trebuie instituită precoce în parte și continuă. Este bine ca ședințele individuale de kinetoterapie să fie precedate de practică unei tehnnic de relaxare ca și a unor exerciții de gimnastică respiratorie. Pacientul se va așeza pe salteaua de gimnastică într-o poziție potrivită de executat. După relaxarea și exercițiile de gimnastică respiratorie prealbilă, efectuatate in decubit dorsal vom încerca adoptarea poziției șezând pe saltea cu trunchiul flectat în formă de seceră, cerând bolnavului ca, după inspirații adînci să mărească flexia trunchiului. În felul acesta urmărim lărgirea spatțiilor intercostale cunoscut fiind faptul că cutia toracică a unui spondilitic este fixată în expir.

Din poziția șezând pe taburet sau din ortostatism, bolnavul va executa flexiuni laterale ale trunchiului pentru antrenarea la mișcare a întregii coloane vertebrale.

După aceste exerciții pregătitoare vom indica mișcările potrivite fiecărui bolnav alegând corespunzător baza de pornire și “modelul activ”. Pentru fortificarea msculaturii extensoare și destinderea musculaturii flexoare a colanei vertebrale, respectiv pentru a evita atrofiile și contracturile musculare, prezente în spondilită, se recomandă exercițiile “în lanț” care să antreneze întreg corpul și extremitățile.

După executarea indivduală a exercițiilor, se trece, în etapa următoare, la kinetoterapie în grup. Pe cât posibil, grupele vor fi alcătuite din pacienți cu forme clinice asemanatoare. Ședințele vor avea loc, la început, zilnic, timp de 2-3 săptamâni, apoi 2-3 ore pe săptamână în sală de gimnastică, eventual, în bazine pentru kinetoterapie.

Fiind o boală cu caracter evolutiv și cu un înalt grad de invaliditate, momentul începerii kinetoterapiei trebuie să fie cât mai precoce. Principiul de bază este să se încerce prevenirea sau limitarea anchilozelor și devierilor colanei și/sau articulațiilor radăcinilor. La spondilitic va preodomina programul de kinetoprofilaxie primară și secundară și în mai mică măsură cel kinetoterapeutic sau de recuperare.

Un al doilea principiu este continuitatea absolută pe parcursul anilor a programului kinetic, bolnavul neîntrerupându-l, indiferent de evoluția bolii.

I.12 Tratamentul balnear ( ape minerale și nămoluri )

Pe lângă programul terapeutic deschis se vor adăuga în stațiunile de profil:

Băi cu ape minerale;

Băi cu ape termle;

Băi cu plante si sare;

Băi cu nămol.

Mediul ambient ca și ieșirea din mediul obișnuit va grăbi pacientului vindecarea și corecția stării psihice. Se recomandă stațiunile: Ocna Mures, Slănic-Moldova, Căciulata, Călimanești, Băile Fellix, Băile 1 Mai, Băile Herculane, Vatra Dornei, Eforie Nord, Techirghiol, Mangalia, Amara, Sărata.

I.13 Terapie fizicală

Dintre toate bolile reumatice inflamatorii este cert că spondilita anchilozantă beneficiează cel mai mult de metodele variate ale medicinii fizice. Efectele antialgice ale terapiei fizicale determină principala indicatie a acestuia în spondilita anchilozantă. Se știe ca sub tratamentul fizical, nevoia de drog scade foarte mult, iar ameliorarea durerilor și implicit a mobilitații devine un fapt evident.

Termoterapia poate fi aplicată local sau general. Efectele ei sunt în primul rând antalgice, la care se mai adaugă și efectele decontracturante, de activare circulatorie, sedative. Există multe dovezi ale unor efecte favorabile imunologice în aplicațiile generale ale termoterapiei și mai ales băilor hiperterme.

La domiciliu sunt recomandate băile generale calde de 37º -37.5º cu o durata de 20 de minute, zilnice, dimineața, înaintea executării programului de gimnastică. Această baie caldă îndepartează senzația de redoare matinală ca și durere, decontracteaza și crește complianța țesăturilor ceea ce va creea condițiile optime pentru programul de kinetotarapie. Băile hiperterme sunt tot băi generale posibile; și ele pot fi aplicate într-o cadă obișnuită de aparament. Sunt suficiente 2-3 astefel de băi pe săptamână. Ele se aplică sub formă ascendentă. Pacientul intă în cadă, în apa la temperature de 36º – 37º . La interval de 2 minute, se dă drumul la apa fierbinte, ridicăndu-se astfel treptat, treptat temperatura apei ( care poate ajunge până la 40º-44º ). Pacientul ține un termometru în gură pentru a controla temperatura centrală a corpului. Se urmarește ca aceasta sa ajunga la 38º – 38.5º . Pentru a realiza aceasta hipertermie a corpului trebuie să existe o suprafață cât mai mică a corpului în afara apei, pentru a nu exista pierderi mari de căldură. Ar rebui să rămână în afara apei doar capul și gâtul.

Dacă nu s-a atins o temperatură suficient de mare a apei din cauza volumuli restraâns de apă din cadă, se deschide bușonul de evacuare a apei câteva secunde, cada fiind complete cu apă fierbinte. Odată atinsă temperatura centarală a corpului, se menține câteva minute această temperatură ( 20-30 de minute) apoi, în funcție de o serie de conditii, baia se întrerupe brusc sau se trece la răcirea treptată a apei, invers decât a fost încălzită, scotaâdu-se intermitent bușonul și lăsând să curgă apă rece tot din 2 in 2 minute., până se ajunge la temperatura apei inițiale ( 36º – 37º ), moment în care pacientul va ieși din cadă.

I.14 Tratamentul prin hidrotermoterapie

Termoterapia este o procedură de baza în cadrul terapiei fizicale a spondilitei anchilozante. Aplicațiile generale de căldură se împart în aplicații umede și uscate. Din cele umede fac parte băile, împachetările cu nămol și băile cu aburi.

Băile calde

Băile calde, în funcție de temperatura apei, sunt considerate următoarele:

La tempratura de indiferentă ( 36 º C );

Calde ( 37 º C );

Hiperterme ( 38 º – 39 º C );

Intens hiperterme ( 40 º C )

În spondilita anchilozantă sunt indicate, mai ales băile hiperterme, când urmărim efectele circulatorii, spasmolitice și miorelaxante în vederea pregătirii pentru kinetoterapie și băile intens hiperterme de 40 º C și peste, atunci când dorim să interceptăm mecanismele imunologice cu scopul modularii lor. Băile de 38 º C timp de 10 minute sunt foarte potrivite înainte de o ședință de kinetoterapie.

În băile de 40 º și peste, fluxul termic este foarte intens. Termoreceptorii sunt puternic excitați, se produce reflexul termocirculator, care va declanșa vasodilatația bruscă periferică, ceea ce va solicita circulația sistematică. Efcetul antiinflamator și antiinfecțuos se explică atât prin acțiunea direct pe germenele incriminat, cunoscâandu-se sensibilitatea diferiților germeni la valori variate de temperature înaltpă, câtși prin vasodilatație și creșterea debitului circulator.

În timpul procedurii se urmarește pulsul, care crește cu 10 – 20 de bătăi pe minut, pentru fiecare grad de temperatură central. Se va urmări, de asemenea raportul dintre puls și respirație.

Pentru a menține efectul e încălire se recomandă, după baie, îmoachetarea uscată completă timp de 40-50 de minute, cu compresie pe frunte, controlând ppulsul și tensiunea în continuare. Procedura poate fi urmată și de masajul sedative sau spălare cu duș rece la 20º C timp de 20 de secunde.

Altă procedură de hodroterapie genreală, mai puțin foloită este baia cu nămol integral deoarece nămolul are termoconductibilitate mai miă decât apa, trensferul de căldură spre tegumente fiind mai lent. De caeea, la băile de nămol se folosesc temperature mai mari, până la 46 º- 47 º C în băile cu apă. Cele mai des întîlnite/folodite în stațiuniile balneare sunt băile cu npmol diluat ( 5-10kg/vană ) la 37 º-39 º C timp de 2 minute, sau băile cu sare ( 2-4kg/vană ) au apă sărată de Ghol ( 37 º-39 º ) timp de 15-20 de minute.

Băile de abur

În baia de abur completă, vapporii de apă au temperature de 50 sau puțin peste. Baia de abur se poate face în camera cu abur, sau în instalațiile improvizate. În 15 minute se eliberează deficitul caloric, după care, la fiecare 15 minute temperature central crește cu 1 ºC, aceasta ajungând la 39 º-39.5 º după 25-30 minute de baie. După baia de aburi, se recomandă o procedură de racier, pentru a reface tonusul vascular și îndepărtarea transpirației.

Dintre procedurile uscate de termoterapie generală, bolnavilor de spondilită anchilozantă le pot fi indicate: baia de lumină generală, saună și baia de nisip.

Baia de lumină generală

Eset o procedură termoterapeutică intense, datorită acțiunii directe asupra tegumentelor a razelor infraroșii și vizibile din spectrul electromagnetic. Este o baie de aer cald. Căldura este data de 20-25 de becuri de 100 wati. Aerul din baia de lumină se încălzește la 60 º-80 º C. baia generală de lumină se suportă bine, în prima fază, pntru că aerul este uscat. După 20 de minute, în faza a doua a băii de lumină, termoliza nu ma este eficientă, transpirația stagnează și curge, procedura supotându-se greu. Se pune compresă umedă pe frunte, termometrul sub limbă, verificându-se astfel temperature generală a corpului. Procedura poate fi urmată de împachetare umedă completă timp de 20-30 minute sau spălare completă la 22 º C duș sau afuziune fulger. O baie generală de lumină de 15 minute este o pregătire foarte bună pentru kinetoterapie. Ea poate precede și unele procedure de electoterapie indicate în spondilită.

Sauna

Se execută într-o camera cu pereți din lemn de pin. Temperatura aerului se ridică 100 º C, dar umiditatea aerului este foarte mica. Este bine suportată chiar de cei cu tract în antecedente. În timpul procedurii se poate arunca peste piatra încinsă 1-2 litri de apă care se va evapora instantaneu și va da senzația unui jet de căldură pe piele.

Fig. 8 Saună,(8).

Baia completă de nisip

Este indicată la cei cu spondilită în timpul curei de litoral Se poate face pe plajă sau pe un nisip fin, curators, încălzit artificial la 40-50 ºC. pacientul se va așeza ezbrăcat pe nispi, apoi este acoperit cu un strat de nisip, gros de 10-12 cm. având pe frunte o compresă cu apă rece. Aceasta procedura va dura între 20-30 minute.

Împachetarea cu parafină

Aplicată correct, este cea mai bună procedură de termoterapie locală. Parafina are temperatura de topire de 50-60 º C ți termoconductibilitatea mai mica decât a apei. Corect, parafina, se aplică fiind lichidă sau semilichidă prin pensulare, baie sau turnând-o într-un manson în jurul articulațiilor. Împachetarea cu parafină va fi urmată de spălarea regiunii la 20-22 º C.

Fig. 9 Împachetare în parafină,(9).

I.15 Tratamentul prin electroterapie

Se foloseșet curentul electric sub diferite aspect în scop therapeutic. Este o metodă pasivă, în general ușor de suportat. În cazul spondilitei anchilozante, electroterapia poate fi inclusă între alte tratamente în cadrul unei cure balneare.

Dintre curenții de joasă frecvență indicați în spondilita anchilzantă sunt: galvanizările, ionizările, stimuli de joasă frecvență, ionogalvanizările și curenții diadinamici.

Folosirea curentului galvanic este cea mai veche dintre modelele de electroterapie. Oricare ar fi metoda de aplicare, efectele vasculare sunt pe primul plan, crescând debitul cutanat circulant cu 500%, iar pe cel muscular cu 300%. La locul de aplicare al electrozilor se produc fenomene fizico-chimice, care modifică excetabilitatea și conductibilitatea țesuturilor. Durata unei ședințe este de 15-20 de minute iar ritmul de aplicare poate fi în funcție de starea clinică, de 2-3 ori pe zi, zilnic sau la 2-4 zile. Numărul total de 10-15 ședințe se poate trepeat după 2 săptămâni timp de 3 luni.

Vom avea grijă ca, pe durata tratamentului pacientul să abordeze o postură relaxantă. În cazul pacientului cu spondilită anchilozantă, acest aspecteste foarte important, întrucât, pe durata unei galvanizăriipacientul poate face concomitent și tratamentul postural, în funcție de regiunea de tratat. Oricare ar fi amplasamentul electrozilor, vom tine seama, mereu, că anodul este electrodul analgetic și de obicei, va avea o suprafață mai mică. Electrodul indreect – catodul va avea o suprafață mai mare fiind situate distal de anod, va rezulta un current ascendant sedative, situate proximal.

Băiel galvanice pot fi, deasemenea, rcomandate bolnavilor de spondilită, mai ales celorcu forme periferice, când sunt afectate articulațiile mici ale extremităților. Folosind efecte de polarizare și modificare a permeabilității iusulare ale curentului galvanic, putem introduce, prin tegument subsanțe farmacologice active. Procedura este o ionogalvanizare su, mai simplu o ionizare. În cazulafecțiunilor articulare cornice, inflamatorii sau degenerative, ionoforeaza este mai mult utilizată. Între alte avantaje ale metodei, față de administrarea permanent a medicamenelor, amintim, că, prin ionoforeză putem delimina précis zona tratată în funcție de mărimea și funcția electozilor având posibilitatea de a introduce local doze relative mari de substanță farmacologică activă ca ioni, deci că forma electrochimică, care intră imediat în reacție. De asemenea este necesar ca soluția anodică sau catodicăsă conțină de cel puțin 20 de ori mai mulți ion active de introdus.

Curentii diadinamici sunt curenți sinusoidali redresați. Au 3 efecte principale:

De stimulare a motricității, sensibilității și troficității;

Efect de inhibiție prin blocaj catodic al durerii al tonusului muscular crescut în stărle spastice;

Efect de obișnuință, ceea ce înseamnă, de fapt, inhibiția, anularea primelor două efecte;

Ritmul de aplicare al ședințelor poate fi, după starea clinică a bolnavului ( de 2-3 ori pe zi sau o ședință la 2-3 zile)

Ultrasuntele sunt oscilați mecanice ale materiei cu frecvență mai mare decât a suntelor percepute de urechea omului. Este o mecanică obținută din energie electrică. Oscilațiile care sunt imprimate țesuturilor realizază un micromasaj. Ca tehnică de tratament există două modalități de aplicare: diretă sau indirectă prin intermediul apei sau cu oglindă reflectorizantă.

În aplicarea direct, cu capul de tratament încontact cu tegumentul ți uniform apăsat, vom face mișcări longitudinale și circulare. Pielea se unge cu ulei de parafină. Dar, pntru că ultrasunteul mărește permeabilitatea de membrane se pot introduce substanțe medicamentoase. Care cresc acțiunea fibronilitică. Eficiența ultrasunetelor este mai mare dacă este facută după masaj sau parafină.

Fig. 10 Tratament prin electoterapie,(10).

I.16 Tratamentul prin masaj

Sub diferite forme masajul face parte din triada căldură-mișcare-masaj sau masaj-mișcare-căldură, în afecțiunile aparatului locomotor.

Masajul este o prelucrare metodică a părților moi ale corpului în scop fizologic sau curative-profilactic.

Masajul are efcte locale și generale.

Efectele generale sunt:

acțiunea sedative asupra durerilor de tip nevralgic;

acțiunea hipermiantă locală de îmbunătățire a circulație locale;

înlaturarea lichidelor interstițiale de stază, cu accelerarea proceselor resorbției în regiunea masată.

Efectele generale sunt:

stimularea funcșiilor aparatului respirator;

stimularea funcțiilor aparatului circulator;

creșterea metabolismului bazal;

efecte favorabile asupra stării generale a organismului prin îmbunătățirea somnului și sedare durerilor musculare.

Tehnica masajului

Având în vedere că pacientul cu spondilită anchilozantă prezintă dureri se efectuează un masaj sedative. Masajul se execută pe regiunile cerviale, dorsală, lombară și în articulațiile periferice. Înaintea mesajului se poate executa o procedură de încălzire pentru relaxarea musculturii.

Bolnavul este așezat în decubit ventral și se începe procedura cu neezirii, pe zona dorso-lombară, de la plica fesieră cu palmele întinse, semerge ascendant pe paravertebrali și pe interiorul zonei până la partea superioară a zonei dorsale și se oprește în jurul umerilor.

Se mai pot executa neteziri tot cu palmele întinse și pe partea exterioară a corpului și se încheie la vertebra cervicală C7. Procedura se mai poate continua cu fricțiuni combinate cu vibrașii, numai dacă se poate și în perioadele de alcamie. După aceea se exeecută netezirile de întrerupere pe direcțiile arătate mai su ți cu aceeași tehnică. Urmează vibrațiile pe toaă suprafața musculară, se execută cu mâna întinsă și articulația carpiana relaxată.

Procedura se încheie cu toate tipurile de netezire ca la începutul ședinței. Înaintea procedurii de masaj se poate administra un supozitor cu indomtacin pentru calmarea durerilor lombare și o execuție mai aprofundată în zona respectivă.

După ce este terminat masajul pacientul este ridicat în șezut pentru a I se putea executa masajul în zona cervicală. Aici se execută tot un masaj sedative dar pe alte direcții. Frământările se încep de la gaura occipital și se coboară în jos până la C7, unde se vor înconjura umerii până la acromion.

Fig 11 Tehnica masajului,(11).

I.17 Tratament ortopedico-chirurgical

Tratamentul orthopedic este indicat pentru corectarea unor mari diformităși care se instalează cu tot tratamentul medicamentos și baneo-fizical correct aplicate. Când pozițiile fiziologice nu pot fi controlate și corectate cu ajutorul posturărilor sau când durerile și contracturile musculare sunt mari și nu se diminuează sub tratementul medicamentos pot fi indicate corsete rigide de gips. Pentru a forța corectarea cifozei dorsale, uneori se introduce bucăți de pânză între corset și stern. Pentru prvenirea și corectarea flexiei coloanei cervicale cât și proiecției anterioare a capului se adaugă corsetului un support pentru bărbie, care menșine privirea bolnavului înaite și extensia coloanei cervicale.

Tratamentul chirurgical în spondilita anchilozantă este rezervat unor cazuri special atunc când afectarea articulațiilor periferice este d o agresivitate intense sau cînd deformările și anchilozele sunt atât de pronuțate, încât fac dificilă sau imposibilă activitatea de autoservire a bolnavului.

I.18 Terapia educațională

Terapia educațională începe de fapt din momentul în care medical pune diagnosticul șiîl informează pe bolnav asupra bolii sale, încercând în continuuare să se asigure de cooperarea cât mai completă a acestuia în derularea tratamentului. Asigurarea complianței pacientului cu spondilită este considerată cheia succesului în asistența pe termen lung a acestuia.

Probleme abordate vor fi:

caracterul cronic și evolutiv al bolii;

lipsa unei terapii specifice;

pericolul unei atitudini de indiferență sau dezarmare totală a pacientului;

necesitatea unei asistențe de continuitate, 24 de ore pe zi și 365 de zile pe an;

încurajarea pacientului;

motivarea acestuia;

viața intima a familiei.

Această terapie cu toate problem demai sus este perfect aplicabilă și în cazul pacientului cu poliartrită reumatoidă. Modalitățile de abordare și conșinutul propriu-zis al discuțiilor pr problemele de mai sus sunt proprii fiecărui medic, depinzând de gradul lui de angajare profesională, de pregătire și, desigue, de timpul disponibil.

Fig. 12 Terapie educațonală,(12).

CAPITOLUL II BAZELE TEORETICE ALE CERCETĂRII

II.1 Data, locul și subiecți cercetării

Spitalul: DARIUS MEDICAL CENTER PLOPENI

Secția de: RECUPERARE MEDICALĂ – GERIATRIE

Studiul de caz pentru subiectul 1, Damian Marcel, în vârstă de 55 ani, s-a realizat în două etape și anume: prima etapă a fost realizată în intervalul 12.08.2015 – 04.09.2015, iar a doua etapă a fost realizatăîn intervalul 27.09.2015 – 09.10.2015.

Studiul de caz pentru subiectul 2, Sandu Amalia, în vțrstă de 50 de ani, s-a ralizat în inervalul 21.03.2016 – 01.04.2016.

II.2 Aparate, instalații și material

Ca aparate și materiale folosite pentru programul de recuperare al celor 2 subiecți s-au folosit următoarele : bancă de gimnastică, scaun, oglindă, spalier, baston, mingii Bobath pe care le găsim în sala de gimnastică a spitalului.

În programul de recuperare s-au realizat și tratmente balneofizioterapeutice folosindu-se de apartele de curenți din cabinetul de balneo al spitalului.

II.3 Metodologia cercetării

Observația pedagogică:

observație indirectă – fișe medicale;

observație experimentală, sistematică, în timpul activităților organizate impuse.

Experiment:

Progrmul de kinetoterapie va fi început încă din etapa repausului la pat, când bolnavul va executa scurte și repetate contracții izometrice (statice). Treptat sub supravegherea kinetoterapeutului, va începe apoi mobilizarea sistematică și progresivă a coloanei vertebrale și a articulașiilor periferice, ținându-se cont de amplitudinea de mișcare articulară și de starea generală a bolnavului. Programele de kinetoterapie vor evita orice mișcări bruște, violente, săriturile, prinderea mingii medicinale prea grele, etc. Apariția durerilor este semnalul de alarmăal supradozării efortului.

Obiectivele programului kinetic în spondilita sunt următoarele:

Menținerea unei posturi și a unui aliniament corect al corpului;

Mențirea supleței articulare;

Menținerea unui bun tonus muscularal erectorilor paravertebrali ai trunchiului;

Menținerea volumelor respiratorii mobilizabile în limite cât mai normale.

În cazul în care deja s-au instalat deficitele morfofunctionale caracteristice bolii, la conceptul de “menținere” din cadrul obiectivelor menționate mai sus se va adăuga si acela de “corectare” a respectivelor deficite, înbinându-se astfel kinetoprofilaxia cu kinetologia de recuperare.

Deci, programul kinetic al spondiliticului se alcătuiește pornind de la aceste obiective și considerente. De obicei, din momentul în care boala a depașit stadiul de spondilită, cele două concepte – menținere și corectare- se asociează în diferite grade la același bonav.

Menținerea și corectarea unei posturi și a unui aliniamnet corect al corpului

Tendința bolii este de a determina flexia cervicală, cu sau făra înclinație laterală, cifoza dorsală, delordozarea lombară cu bascularea înainte a bazinului și flexia șoldurilor. Se vor urmări prevenirea și combaterea acestor depistari prin:

Adoptarea anumitor posturi în activitatea cotidiană:

Decubit dorsal pe pat tare, fără pernă, cu șoldurile și genunchii perfect întinși;

Șederea pe scaun cu spătar înalt, realizănd un contact permanent al spatelui cu spătrul pînă la spinele scapulare;

Masa de lucru trebuie să fie la nivelul pieptului, antebrațele pe masă – atitudine ce forțează menținerea corectă a trunchiului;

Eviatrea șederii îndelungate pe fotoliu sau pe scaun;

În ortostatism se menține o distanță maximă între pube și xifoid.

Posturi corectoare:

Decubit dorsal fără pernă sub cap, cu o perniță sub coloana dorsală, cu mâinile sub ceafă – coatele să atingă patul;

Decubit dorsal cu o perniță sub coloana toracala, doi saci de nisipi de 2-5 kg pe fața anterioară a umerilor și saci de nisipi pe genunchi;

Decubit ventral cu sprijin pe antebrațe;

Decubit ventral cu pernă sub piept, pernă sub frunte, saci de nisip pe colana vertebrală și pe bazin;

Posturarile se execută de 2-4 ori pe zi, pe o durată de 15-20 de minute, fiind întrerupte dacă durerea devine prea intensă.

Exercitii corectoare și de conștientizare pozițională:

Exercitiul 1: În ortostatism, cu călcâiele la 15 cm de zid: se ia contact cu sacrul pe zid, apoi cu omoplații, apoi cu occipitalul; se “rupe” poziția, după care se reface.

Exercitiul 2: În șezând, cu spatele la zid, se caută realizarea contacului în trei puncte, ca la exercițiul anterior, “derulând” coloana de-a lungul zidului.

Ecercitiul 3: Din poziția pe genunchi cu spijin în mâini, cu bratele flectate, nasul la sol, se lordozeză și apoi se cifozează coloana, pentru constientizarea poziției coloanei.

Menținerea și corectarea supleței articulare

Se urmărește creșterea amplitudinii mișcărilor cervico-dorsale-lombare și ale articulațiilor rădăcinilor prin executarea acestor exerciții:

Exercițiul 1: În decubit dorsal, cu genunchii flectați la 90, bazinul fixat la masa printr-o chingă: se ridică brațele pe lângă cap cu inspirație, și se revine cu expirație.

Ecercițiul 2: În decubit lateral, cu o pernă sau un sul sub toracele superior, membrul inferior flectat dedesubt; membrul superior de deasupra, întins peste cap cu inspirație; se aduce pe langă trunchi cu expirație.

Exercițiul 3: Șezând pe banca de gimnastică cu mâinile la ceafă, coatele trase înapoi, se inspiră. În acțst fel se întind pectoralii și se mobilizează și articulatiile sternocostale.

Exercițiul 4: Din poziția pe genunchi cu sprijin pe mâini, cu brațele avansate și nasul la sol, se fac balansări cu lorddozare puternică.

Exercițiul 5: Sezând pe bancă, se fac rotații de trunchi stâng- drept, cu bratele la orizontală.

Exercițiul 6: Din genunchi, cu mâinile la ceafă, se execută aplecari laterale ale trunchiului.

Exercițiul 7: Din poziția pe genunchi cu un picior întins lateral, mâna în axilă, brațul ridicat pe langă cap se fac aplecări laterale ale trunchiului.

Exercițiul 8: Din pozția pe genunchi cu sprijin pe mâini se ridică întins câte un membru inferior, executând o extensie în șold și lombă.

Exercițiul 9 : Din aceeași poziție se duce caâe un membru inferior, executând o extensie în șold și lombă.

Exercițiul 10: Din decubit dorsal, ridicarea membrelor inferioare cu genunchii întinși.

Exercițiul 11: Din ortostatism, flexii ale trunchiului cu membrele inferioare apropiate și genunchii închiși.

Exercițiul 12: Din pozitia șezănd, se execută seria de mișcări din coloana cervicală: flexie-extensie, lateraliate stanga-dreapta, rotații stanga-dreapta, circumducții, flexii-extensii pe diagonala de 45 .

Exercițiu 13: Reprezintă o suită de exercții de asuprizarea articulațiilor scapulo-humerale. Se vor prefera exercițiile cu bastonul.

Exercițiul 13: Se referă la o suită de exerciții de asuprizare a articulațiilor coxo-femurale.

Pentru asuprizarea coloanei se indică de asemenea exercițiile prin hidrokinetoterapie. Exercițiile trebuiesc practicate cu regularitate și perseverență. Mijloacele constau în mișcari active de extensie a diverselor segmente rahidiene, precum și în mobilizări active ale articulațiilor soldului, când acestea sunt interesate.

Prin posturări se urmărește menținerea supleței articulare, dar scopul principal rămâne tonifierea musculaturii paravertebrale și profilaxia cifozei.

Când exercițiile de bază amintite și fixarea statică sunt stăpânite, se recomandă în special structuri motrice dupa princiul Kabatt. Acesta susține că datorită orientării muschilor, a inserțiilor și ligamentelor în direcție spiralată sau în diagonală și mișcările efectuate cu forța maximă se realizează în aceleași direcții. Evitarea apariției durerilor provocate de mișcare se va realiza prin administrarea de aspirină cu o jumatate de orș înaintea fiecărei ședințe. În perioada de stare obiectivul principal va fi corectarea flexiei, inițial antalgice, nivelul articulațiilor coxofemurale și a genunchilor. Limitarea dureroasă a mișcărilor, îndeosebi cea de exenise și abductie este oarecum caracteristică în coxita din spondililta anchilozantă.

Se va practica în această perioadă, imediat după pasul inflamator, hidrokinetoterapie în apa caldă, pentru efectele ei sedative, analgetice si decontracturante. Efectul corector este intensificat prin acțiunea mecanică a apei. Un masaj cu jet subacval poate induce efecte pozitive pe contracturile musculaturii paravertebrale. Mișcările de înnot în procedeul spate de exemplu, pot fi utilizate cu eficiență maximă în piscina de reeducare. Asuprizarea vizează articulațiile costo-vertebrale și condro-stenale și se realizează prin exercițiile de gimnastică respiratorie, care vor mobiliza în special toracele superior. Exercițiile se vor executa pe un plan înclinat, din decubit dorsal sau lateral, cu ridicarea membrelor superioare, insistându-se pe timpul inspirator. Coapsele vor fi flecate, pentru scăderea participarii diafragmatice și favorizerea deschiderii toracice.

Exercițiile de ridicare simetrică a membrelor superioare, din poziții în care coapsele sunt menținute in extensie, realizează prin punerea în tensiune a marilor dorsali o automobilizare a coloanei dorso-lombare în extensie. Asuprizarea coloanei dorso-lombare se realizează și prin înclinpri laterale sau rotații ale trunchiului, din pozițiile așezat pe scara piscinei sau pe un scăunel, ori din stând, poziție din care se pot efectua și fente în plan anterior sau lateral, pentru a fixa bazinul. Toate aceste exerciții vor fi ritmate pe timpii respiratori. Exercițiile de contractțe-relaxare se realizează la lungimea maximală a mușchilor, obținută prin plasarea mâinii la cefă. Se vor tonifica și adductorii omoplaților. Hidrokinetoterapia este deosebit de utilă în spondilită, putând fi aplicată chiar în puseul acut inflamator și, bineînteles continuată tot mai intensiv odată cu diminuraea acestuia. Durata programului este de 20-40 de minute. Pentru executarea exercițiilor în apă sunt necesare: o bancardă imersată și înclinată, o bară la perete – puțin peste nivelul apei – flotoare pentru mâini și picioare. Exercițiile sunt selectate dintre cele aplicate și în sala de gimnastică, dar adaptate mediului acvatic. Posturările de strat pot fi: plutirea ventrală, decubitul ventral sau dorsal pe bancarda inclinată, ortostatismul lângă peretele bazinului. În final, înotul în plutire ventralî va încheia programul. Sporturile sunt permise și indicate în spondilită. Pe lângă înot ( bras, craul, fluture, delfin ), se indică și polo, badmiton, tenis de câmp, baschet și handbal.

Menținerea și corectarea tonusului muscular

Obicetivul principal al acestor exerciții este tonifierea, în primul rând a musculaturii erectoare a trunchiului și a musculaturii abdominale. Nu se va omite însa faptul că psoas iliacul este un lordozant, deci și acțiunea lui va fi provocată. În secundar, se urmărește și tonifierea musculaturii fesiere.

Exercițiul 1: Din decubit ventral se va executa ridicarea capului și a trunchiului, poziția membrelor superioare schimbându-se pentru a grada efortul: pe lânga corp, sub bărbie, pe ceafă, pe umeri, ridicate pe lânga urechi.

Exercițiul 2: Din poziția pe genunchi cu șezuta pe călcâie, corpul aplecat, mâinile pe umeri: se rămne câteva secunde cu trunchiul aplecat cât mai în față.

Exercițiul 3: Din poziția inițială, pe genunchi ușor depărtați cu sprijin în mâini, se ridică un braț la orizontală, concomitent cu membrul inferior opus.

Exercițiul 4: În decubit dorsal, cu genunchiii flectați la 90 și brațele întinse în prelungirea capului: genunchii se vor balansa stanga-dreapta.

Exercițiul 5: Din decubit dorsal cu bratele în prelungirea capului, se ridic membrele inferioare cu gennchii întinși la 180.

Exercițiul 6: Din aceeați poziție se vor efectua extensia șoldurilor.

Exercițul 7: În decubit dorsal pe banca de gimnastică, în mâini cu gantere: membrele superioare, cu coatele extinse, se duc înspre dușumea și oblic în sus, pe lângă cap, după care mîinile cu gantere se aduc la piept.

Exercițiul 8: Din ortostatism, flexii și extensii ale trunchiului – poziția membrelor superioare și gradul de înclinare a trunchiului asigură creșterea progresivă a forței musculare.

Exercițiul 9: Din decubit ventral, cu bazinul la marginea mesei, membrele inferioare atârnând: se fac extensii de șold cu genunchii întinși.

Menținerea și creșterea volumelor respiratorii mobilizabile

După cum se știe, spondilita – forma centrală – determină odată cu instalarea anchilozei și deformarii ale coloanei vertebrale și a toracelui o disfuncție ventilatorie restrictive prin scoaterea din mecanica ventilatorie a componenței toracice care reprezintă aproximativ 30-35% din ventilația globală.

Pe măsură ce boala evoluează și funcția toracelui în mecanica ventilatorie scade, se începe reeducarea abdominală respiratorie fără însă să se abandoneze exercițiile respirației toracale. În momentul instalării anchilozelor coloanei toracale, desigur că aceste ultime exerciții nu-și mai au rostul.

Fig. 1 corespunzatoare ex. 2 ( menținerea supleței)

Fig. 2 corespunzătoare ex. 2 ( menținerea supleții)

Fig. 3 corespunzătoare ex. 4 ( corectarea supleței)

Fig. 4 corespunzătoare ex. 4 ( corectarea supleței )

Fig. 5 corespunzătoare ex. 4 ( menținerea tonusului muscular )

Fig. 6 corespunzătoare ex. 4 ( menținerea tonusului muscular )

II.4 Studiul de caz clinic

Spitalul: DARIUS MEDICAL CENTER PLOPENI

Secția de: RECUPERARE MEDICALĂ

SUBIECTUL 1

Perioada studiului/internării 12.08.2015 – 04.09.2015

Damian Marcel, bărbat, 55 ani

Moivele internării: Raghialgii cervico-dorso-lombare cu ipotență funcțională severă;

Istoricul bolii: Pacientul cu spondilită anchilozantă diagnosticat în urmă cu 30 de ani, se internează pentru deficit grav de gestualitate, ortostatism și locoloție prin fixarea rahialgiilor cervico-dorso-lombare în poziție de ortostatism scoliotic.

Diagnosticul de trimitere: Spondilită anchilozantă stadiul III.

Diagnosticul la internare: Spondilită anchilozantă forma central a câmpului visual.

Diagnostic la 72 de ore: Spondilită anchilozantă stadiul III.

Diagnostic principal la externare:

Cifoză gradul IV cu diminuâri importante a câmpului vizual;

Sacroileită stadiul IV;

Disfuncție respiratorie;

Crize de TPS.

Buletin de analize medicale radiologice

Examinare: 1. Joncțiune dorso-lombară

2. Bazin în ortostatsim

Rezultat:

Calcificarea inelului fibros paravertebral anterior și posterior la ultimele trei vertebre toracale. Calcificarea ligamentului interspinos vizibilă la ultimele trei vertebre lombare și sacru

Dispariția spațiului articular sacro-iliac prin proces de osteocleroză bilateral

Concluzie: spondilită anchilozantă

Tratament fizio-kinetoteraoeutic

Curenți interferențiali în zona dorso-lombaăr – 14 ședințe;

Parafină placă în zona dorso-lombară – 14 ședințe;

Ultrasunet cu unguent în zona paravertebrală lombo-sacrală – 12 ședințe;

Băi galvanice – 14 ședințe

Masaj manual cervico-dorso-lombar , membrelor inferioare și superior – 13 ședințe;

Kinetoterapie după masă – 72 ședințe;

Kinetoterapienla sală – 72 ședințe.

Epicriză: Pacient cu spondilită anchilozană evoluând din anul 1988 nu a urnat tratament de specializare și nici-un program de fizical-kinetic până în przent. Bilanțul neuro-artro-kinetic obiectivează anchiloza în cifoză a corpilor vertebrali dorso-lombari și a articulației costo- vertebrale. Va urma tratament fizical-kinetic, regim de odihnă și activitte conform celor învățate, cură balneară, expertiazarea capacității de muncă prin reinternare

Evoluție: se externează ameliorat.

Perioada 27.09.2015 – 09.10.2015

Damian Marcel, bărbat, 55 ani

Moivele internării: Raghialgii cervico-dorso-lombare cu ipotență funcțională severă;

Istoricul bolii: Pacientul cu spondilită anchilozantă diagnosticat în urmă cu 30 de ani, se internează pentru deficit grav de gestualitate, ortostatism și locoloție prin fixarea rahialgiilor cervico-dorso-lombare în poziție de ortostatism scoliotic.

Diagnosticul de trimitere: Spondilită anchilozantă stadiul III.

Diagnosticul la internare: Spondilită anchilozantă forma centrală a câmpului visual.

Diagnostic la 72 de ore: Spondilită anchilozantă stadiul III.

Diagnostic principal la externare: Spondilită anchilozantă forma central

Diagnostic secundar la externare:

Cifoză cervico-dorso-lombară stadiul IV;

Sacroilietă stadiul IV;

Iridiocilită recidivantă;

Bronhopneumopatie mixtă obstructivă;

Tratament fiziko-kinetoterapie:

Curenți Trabert dorso-lombar – 10 ședințe

Parafină placă în zona cervico-lombară – 10 ședințe;

Ultrasunet cu unguent în zona paravertebrală cervicală – 10 ședințe;

Magnetodiaflux – 10 ședințe;

Masaj manual cervico-dorso-lombar , membrelor inferioare și superior – 10 ședințe;

Kinetoterapienla sală – 30 ședințe.

Epicriză: Pacient cu spondilită anchilozană evoluând din anul 1988 se internează pentru agravarea acuzelor algice pe plan dorsal asociat cu reducerea importantă a cțmpului visual secundar patologiei vertebrale și a punctelor de iridociclită. Mai acuză dispnee la eforturi medii, fatigabilitate marcată. . Se recomandă tratament fizical-kinetic, regim de odihnă și activitte conform celor învățate, cură balneară și tratament medicamentos.

SUBIECTUL 2

Perioada 21.03.2016 – 01.04.2016

Sandu Amalia., femeie, 50 ani

Moivele internării: Raghialgii cervico-dorso-lombare cu ipotență funcțională;

Istoricul bolii: Pacientul cu spondilită anchilozantă diagnosticat în urmă cu 10 de ani, se internează pentru rahialgii cervico-dorso-lombare cu ipotență funcțonală severă fără raăspun la tratamentul medicamentos.

Diagnosticul de trimitere: Spondilită anchilozantă.

Diagnosticul la internare: Spondilită anchilozantă formă centrală.

Diagnostic la 72 de ore: Spondilită anchilozantă.

Diagnostic principal la externare: Spondilită anchilozantă.

Diagnostic secundar la externrae:

Spondilită anchilozantă formă cnetrală;

Boală ulceroasă gastro-duodenală;

Uveită cronică;

Tratament fiziko-kinetoterapie:

Curenți interferențiari dorso-lombar – 8 ședințe

Parafină placă în zona cervico-lombară – 8 ședințe;

Ultrasunet cu unguent în zona paravertebrală cervicală – 8 ședințe;

Magnetodiaflux – 8 ședințe;

Masaj manual cervico-dorso-lombar , membrelor inferioare și superiore – 8 ședințe;

Kinetoterapia la sală – 24 ședințe.

Epicriză: Pacienta urmează tratament fizical antialgic decontracturant și kineoterapie pentru tonifirea musculaturii abdominale, posture și gimnastică rcuperatorie. Se recomandă regim de odihnă și activitate conform celor învățate cu evitarea eforturilor fizice mari , ură balneară cu profil locomotor și tratament medicamentos cu Celebrex 200 mg ( 1 capsula pe zi ) și Omeran ( 1 capsulă pe zi ).

II. 3 Metodologia experimentală

Metoda experimentală repreyintă un număr complex de cunoaștere a realității care verifică o relație presupusă dintre două fenomene, prin provocarea și controlul acestora de către exprimentator.

Experimentul este o producer sau modificare intenționaă a fenomenului cu scopul de a-l studia î condiții mai favorabile.

Experimentul presupune o stare activă subiectului unei cercetări implicând o activitate metodică și orientate spre scopul précis de verificare a unei ipoteze. Ezperimentul este o activitate complex cu character premeditate care se desfașoară pe baya unui raționament logic și care urmărește producerea unui fenomen în condițiile dorite de cercetător.

VARIABILELE EXPERIMENTALE SI CONTROLUL LOR

Variabila dependentă este comportamentul îregistrat de experimentator.

Variabila independentă este o manipulare a mediului, controlata de experimentator. Un experiment trebuie să aibă cel puțin două valori sau niveluri ale mediului, respectiv două condiții care să fie comparate între ele pentru a determina dacă una din aceste condiții provoacă un comportament. Uneori cele dou nivele pot fi reprezentate doar de prezența sau absența manipulării.

Experimentul este un procedeu dirijat de investigare a relatiilor dintre o variabilă independentă (cauză) și o variabilă dependent (efect). Se impune evidențierea catorva trăsături definitorii care se instituie și ca avantaje ale experimentului:

Controlul variațiilor externe, într-un experiment ideal, nici un factor (variabilă), exceptându-l pe cel studiat, nu este permis să influențeze rezultatul

Caracterul provocat, în cercetarea fundamentală, experimentele sunt realizate pentru a testa teoriile și pentru a aduce datele de bază pentru explicarea comportamentelor.

Pentru a întelege cum sunt folosite și discutate variabilele în cercetarea psihologică, trebuie clarificată problema tipurilor de variabile. Cea mai importantă distincție între variabile este cea între variabila independentă și variabila dependentă. Variabila dependentă este o măsură a comportamentului subiectului, în limbajul modelului stimul-reacție, este chiar reacția. Se numește variabilă dependentă pentru că depinde de valoarea altei variabile, și anume variabila independentă. Variabila independentă este cea care cauzează o schimbare în valoarea variabilei dependente. Este vorba despre stimulul din psihologia stimul-reacție.

O altă distinție este între variabile continue și variabile discrete. Unele variabile pot lua orice valoare dintr-un șir. Acestea se numesc variabile continue deoarece nu sunt limitate la un numar precis de valori, precum numere întregi, sau la categorii separat, în principiu, se pot măsura latența, durata, forța etc. în practică, exactitatea maăsurării este limitată de abilitatea instrumentului de măsurat. Pe de altă parte, variabila discretă este aceea care se găsește în categorii distincte. Subiecții pot fi femei sau bărbați, naivi sau informați; stimulii pot fi acustici sau vizuali etc. O variabilă poate fi discretă chiar dacă limitele între categorii sunt vagi, iar clasificarea exemplelor particulare poate fi dificilă.

CAPITOLUL III ANALIZA SI INTERPRETAREA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN URMA CERCETĂRII

tabel 1

TABEL 2

Se observă ca diferențele din cele două tabele de la parametrul toracic au scăzut datorită respectării programului fizico-kinetic și datorită corectării poziției vicioase în care pacienții se aflau la începutul programului.

Valoarea medie a presiunii în artera pulmonară la cele două cazuri:

Incidența hipertensiunii pulmonare pentru cazul 1 cu spondilită anchilozantă a fost de 18,57% comparativ cu 4,29% la cazul 2.

III.1 Caracteristicile evaluării inițiale

Chestionarul cuprind 6 intrebari referitoare la ultima săptămână având pentru fiecare întrebare următoarele specificații

Q1 = Fatigabilitate (scala 0-10)

Q2 = Durere vertebrală (scala 0-10)

Q3 = Durere periferică (scala 0-10)

Q4 = Entezita (scala 0-10)

Q5 = Redoarea matinală (intensitate) (scala 0-10)

Q6 = Redoarea matinală (durata) (scală 0-10, 5 înseamnă 60min, 10 inseamna 120 min)

III.2 Caracteristicile evaluării finale

Chestionarul cuprind 6 intrebari referitoare la ultima săptămână având pentru fiecare întrebare următoarele specificații

Q1 = Fatigabilitate (scala 0-10)

Q2 = Durere vertebrală (scala 0-10)

Q3 = Durere periferică (scala 0-10)

Q4 = Entezita (scala 0-10)

Q5 = Redoarea matinală (intensitate) (scala 0-10)

Q6 = Redoarea matinală (durata) (scală 0-10, 5 înseamnă 60min, 10 inseamna 120 min)

CONCLUZII

Realizarea unui program kinetic individuaizat duce la stoparea anchilozelor la nivelul coloanei vertebrale și a articulațiilor adiacente.

Realizarea programului kinetic propus a determinat, scăderea frecvenței de apariție a durerii musculare în zona lombară, combaterea retracțiilor musculare creșterea amplitudinii de mișcare active.

La adult afecțiunile degeneratieau o pondere mai mare în patologia reumatismală cronică comparative cu afecțiunile inflamatorii.

Frecvența spondilitei se meține crescută la sexul masculine, predominând vârsta tânără.

Vârstamedie a pacienșilor eîn funcție de stadiul bolii crește progresivîntre stadiile 1 și stadiul 3 și 4 existând difernșe semnificativ static.

Tratamentul recuperator fizical-kinetic are un impact puternic asupra variabilelor de actvitate a bolii, cea mai revelant fiind cel asupra indicelui entezitic, care scade semnificativ la fiecare internare.

În urma tratamentului balneofizio-kinetoterapeutic variabila proteinei reactive a scăzut semnificativ.

Calitatea vieții pacienșilor spondilitici este influențată negative de depresie.

Simpomele depressive se corelează semnificativ static cu durerea articulară și distabilitatea, corelația fiind mai puternică la femei decât la barbați.

Tratamentul recuperator are sorți de reușită dacă există o bună colaborare în echipa de recuperare formată de medic – fiziokinetoterapeut – pacient.

RECOMANDĂRI

Medicii trebuie să le recomande pacienților câteva măsuri pentru păstrarea mobilitații pe care le pot aplica acasă:

Să aleagă un pat ferm, dar nu dur, pentru somn. În cazul în care salteaua este prea laxă, pot să intercaleze o placă de lemn între aceasta și pat

Să nu folosească prea multe perne

Să stea zece minute pe zi în poziția culcat pe spate, pe o suprafață fermă, cu genunchii îndoiți la 90˚ și sprijiniți pe acea suprafață. Este recomandată această poziție și în timpul somnului

Să evite canapelele și fotoliile prea joase și moi, deoarece favorizează pozițiile incorecte și apariția durerilor

La serviciu, medicii trebuie să le recomande pacienților:

Să evite statul prelungit în picioare sau pe scaun

Să facă mișcări ușoare și să-și întindă pe rând articulațiile în cazul în care trebuie să stea mai mult timp în picioare

Să ajusteze înălțimea scaunului la cea a biroului sau a mesei de lucru, astfel încât să nu trebuiască să stea aplecat

La volan, pacientul cu spondilită ancilozantă trebuie:

Să ajusteze scaunul astfel încât să aibă o poziție corectă și să nu trebuiască să facă mișcări forțate

Să folosească oglinzi retrovizoare suplimentare în cazul în care există dureri la mișcarea gâtului

Să facă opriri frecvente, în timpul cărora să exerseze mișcări de întindere

Regimul alimentar recomandat

Dieta sănătoasă trebuie să fie echilibrată, să conțină proteine animale (pește, carne) pentru a preveni tulburările distrofice și anemia.

Fructele și legumele asigură aportul de vitamine, în timp ce produsele lactate asigură aportul necesar de calciu.

BIBLIOGRAFIE:

Albu C., Kinetoterapia pasivă, Edit. Polirom, 2004;

Baciu C., Aparatul locomotor, Edit. Medicală, București, 1981;

Crețu A., Ghid clinic și terapeutic fizical-kinetic în bolile reumatice, Edit.Bren, București, 2003;

Bolosoiu H., Spondilita anchilozaantă Edit.Dacia, Cluj 1989;

Cotoman Rodica, KinetoterapieȘ metodica desfășurării activității practice, Edit. Fundația România de mâine, 2005;

Ioan Turcu, Metodologia cercetării în educație fizică și sport, Edit. Universității ‘‘Transilvania’’ din Brașov, 2007

Ioana Mircea, Compendiu de recuperare medicală, Oradea, 2004;

Mirela Dan, Educația pentru sănătate corporală, Edit. Univerității din Oradea, 2004;

Sbenghe Tudor, Kinetoterapia profilactică terapeutică și de recuperare, Edit. Medicală, București, 1987;

Sbenghe Tudor, Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului, Edit. Medicală, București, 1995;

Sbenghe Tudor, Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei, Edit. Medicală, București, 1999;

Sbenghe Tudor, Kinetoterapia mișcării, Edit. Medicală, București, 2002;

Silviu Gabriel Cioroiu, Kinetoterapie de la teorie la practică, Edit. Universității ‘‘Transilvania’’ din Brașov, 2012

Silviu Gabriel Cioroiu, Masaj, Edit. Universității ‘‘Transilvania’’ din Brașov, 2010

Silviu Gabriel Cioroiu, Hidrokinetoterapia deficienșelor fizice, Edit. Universității ‘‘Transilvania’’ din Brașov, 2012

Sursele imaginilor:

http://fizioacademy.ro/wp-content/uploads/2015/04/spondilita-anchilozanta.jpg, 05.06.2016, 15:45

http://www.scrigroup.com/files/medicina/1881_poze/image001.jpg, 05.06.2016, 16:30

http://spondiloze.info/files/images/vedere-coloana-vertebrala.jpg, 06.06.2016, 19:15

http://www.abs.md/extensie/img/coloana_vertebrala/structligam.jpg, 06.06.2016, 19:20

https://html1-f.scribdassets.com/9jn7zj5n281211rw/images/5-41c72d57ab.jpg 08.06.2016, 21:35

https://html2-f.scribdassets.com/9jn7zj5n281211rw/images/6-8cf10d16f9.png, 08.06.2016, 21:45

http://bodygeek.ro/wp-content/uploads/2018/01/Spondilita-anchilozant%C4%83.png, 09.06.2016, 11:20

http://thermarium.com/site/assets/files/1044/salzburgerhof-zell-am-see_sauna.jpg, 09.06.2016, 11:20

http://totul.md/upfiles/expert/foto/740890001348049941.jpg, 09.06.2016, 11:20

http://www.victoriasanatatii.ro/images/electroterapie.jpg, 12.06.2016, 18:20

http://valentinbosioc.com/wp-content/uploads/2015/05/masaj.jpg, 12.06.2016, 18:20

http://targovistenews.ro/live/wp-content/uploads/2013/05/www.mariusbuga.ro_images_terg.jpg, 14.06.2016 , 20:15

ANEXE

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3