Impactul Violentei Domestice Exercitate de Părinti Asupra Dezvoltării Psihice a Copilului

Universitatea București

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Suhov Iuliana, An 2, Seria 2, Grupa 3

Proiect de cercetare sociologică

Metodologia cercetării în asistență socială

Tema: Impactul violenței domestice exercitate de părinți asupra dezvoltării psihice a copilului

Prof. Coordonator: Prof. Asist. Dr. Florin Lazăr

Impactul violenței domestice exercitate de părinți asupra dezvoltării psihice a copilului

Justificarea temei alese

În fiecare zi auzim despre copii bătuți, abuzați sau chiar uciși. Există însă multe alte cazuri despre care nu se știe nimic.

Violența asupra copiilor este mai des întâlnită decât se crede. Multe acte de violență au loc în spatele ușilor închise și rămân necunoscute. Unele nici nu sunt considerate acte de violență și sunt tolerate. Fenomenul violenței, deși foarte răspândit, este de multe ori invizibil.

Toți copiii au dreptul la o viață fără violență. Violența le pune în pericol dezvoltarea fizică și mentală. Deoarece afectează dezvoltarea copiilor, iiolența pune frâne societății.
Violența asupra copilului poate fi prevenită. Oamenii pot alege să ia ia atitudine împotriva ei și să o denunțe.

Conform UNICEF, pe parcursul ultimului deceniu, a crescut recunoașterea naturii universale și impactului violenței asupra copiilor. Totuși, fenomenul continuă să fie în mare parte nedocumentat și neraportat.

Doar în anul 2012, aproape 95.000 de copii și adolescenți sub vârsta de 20 de ani au devenit victime ale omorului, ca urmare a aplicarii in mod constant a masurilor punitive violente

În jur de 6 DIN 10 COPII cu vârsta de 2-14 ani din lume (aproape un miliard) sunt pedepsiți fizic de către îngrijitori în mod sistematic.

În jur de 3 DIN 10 ADULȚI în lume consideră că pedeapsa fizică este necesară pentru a crește sau educa un copil cumsecade.

38% dintre parinti recunosc abuzul fizic asupra copiilor in familie; 

63% dintre copii afirma ca sunt batuti acasa de catre parinții lor, iar corectiile precum „lovitul cu palma” sau „urecheala” nu sunt percepute de majoritatea parinților, si intr-o anumita masura, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic; 

20% dintre parinți apreciaza pozitiv bataia ca mijloc de educatie a copilului; 

18% dintre copii afirma ca au fost batuti acasa cu batul sau nuiaua

13% cu cureaua

8% cu lingura de lemn (conform studiului realizat de Salvati Copiii in 2013). 

Deși uneori este percepută ca o problemă individuală, violența împotriva copiilor este, de fapt, o problemă a societății, determinată de nedreptați economice și sociale și nivel scăzut de educație. Ea este stimulată de normele sociale ce tolerează violența, ca o modalitate acceptabilă de rezolvare a conflictelor, permit dominarea adulților asupra copiilor și încurajează discriminarea.

Toți copiii au dreptul la o viață fără violență. Violența le pune în pericol dezvoltarea fizică și mentală. Deoarece afectează dezvoltarea copiilor, iiolența pune frâne societății.
Violența asupra copilului poate fi prevenită. Oamenii pot alege să ia ia atitudine împotriva ei și să o denunțe.

Obiectivele cercetării

   În studiul fenomenului de violență fizică și verbală asupra copiilor, mi-am propus să urmaresc ca obiective:   

Descrierea conceptului de violență fizică si verbală

Identificarea și descrierea cauzelor care determină violența fizică si verbală

Identificarea unor soluții pentru sistarea fenomenului de violență domestică asupra copiilor

Documentare preliminară

Septimiu Chelcea consideră că agresivitatea este “comportamentul verbal sau acțional ofensiv, care are ca scop umilirea, vătămarea sau chiar suprimarea altor personane, care sunt motivate să evite acest tratament”.

Din punct de vedere clini,c o definiție larg acceptată a violenței domestice este cea formulată de Stark si Flitcraft: “ violența domestică este o amenințare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relației dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu.

Atacul fizic sau sexual poate fi însoțit de intimidări sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparțin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potențiale surse de sprijin; amenințări făcute la adresa altor persoane, semnificative pentru victime, inclusiv a copiilor; furtul; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei,alimentelor, deplasărilor, telefonului și a altor surse de îngrijire si protecție”. Această definire a violenței este cuprinzătoare și sub aspectul potențialelor manifestări ale ei în cadrul familiei.

Ipotezele privind etiologia comportamentelor agresive încearcă să explice și să evidențieze factorii responsabili, remarcându-se patru grupe de teorii(G.Moser)

Teorii instinctuale- în care agresiunea este o manifestare a unei pulsiuni sau instinct înnascut

Teorii reactive- comportamentul agresiv este considerat ca o reacție la situații frustrante, dezagreabile

Teorii ale învatarii- comportamentul agresiv este un comportament achiziționat prin intermediul unor mecanisme de învatare prin imitație si/sau observație

Abordări cognitive- comportamentele agresive sunt rezultatul unui proces decizional

Delimitarea universului cercetării

Universul cercetării este reprezentat de minori cu vârste între 5-10 ani, victime ale violenței domestice, aplicate de către părinții acestora, ale căror situații au intrat în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bucuresti.

Dezvoltarea cadrului teoretic al cercetării

Una din cele mai importante funcții ale familiei constă în educarea și formarea tinerilor în vederea integrării lor optime în viața și activitatea socială. În cadrul grupului familial, părinții exercită, direct sau indirect, influențe educațional- formative ale propriilor copii.

Abuzul asupra copiilor este reprezentat de orice formă de violență fizică sau emoțională la care sunt supuși sau expuși copii. În România, Legea 272/2004 privind protecția copiilor încearcă să clarifice aceste aspecte și să ofere suportul legal pentru a identifica cazurile de abuz.

Din păcate, marea majoritate a copiilor nu recunosc abuzul, iar cei care o fac sunt prea speriați sau ruținați să ceară ajutorul. Unii copii sunt foarte fericiți să scape din propriile cămine. Unii vor continua să se plângă în legătură cu tratamentul la care au fost supuși și în final să se adapteze cu ușurință în mediul oferit de asistenții maternali. Mulți alții, chiar dintre cei care au fost foarte grav abuzați își apără părinții, își ascund rănile, păzesc secretul familiei și încearcă să evite îndepărtarea din căminul lor.

Cu toate acestea, trebuie să cunoaștem semnele uzuale ale abuzului fizic:

Contuziile-provocate de lovituri, tăieri, trântiri, fracturi, vânătăi, zgârieturi

Otrăvirea- copilul este obligat să consume diferite substanțe, sub formă de pedeapsă

Arsuri- de țigară, datorate fricțiunii, cauzate de fire electrice

Aceste forme de abuz pot fi asociate și cu neglijarea copilului sau cu diverse forme de exploatare a acestuia. Abuzul se referă la orice formă de violența intenționată împotriva copilului sau orice tratament dăunător care nu implică întotdeauna violență.

N. Freude a definit abuzul fizic ca fiind “cauzarea intenționată a unei vătmari ce afecteaza sanătatea fizică sau psihică a copilului”.

Bătaia nu instaurează disciplina, ci haosul în comportamentul copilului, devalorizând, în același timp, rolul de părinte. Trebuie să subliniem că ceea ce începe ca o pedeapsă disciplinară minoră poate sfârși ca abuz, între pedeapsă și abuz existând o graniță foarte subțire, părintele căutând noi metode de corecție din ce în ce mai dure, când cele vechi nu își mai fac efectul.

Vătămarea din punct de vedere psihic este un proces îndelungat, care afectează puțin câte puțin dezvoltarea ulterioară a copilului, a viitorului adult.

S-a constatat că acei copii care au fost supuși unor tratamente abuzive, vor dezvolta, în viitor, o lipsă de securitate, lipsa atașamentului. Acestea vor fi ușor observabile în comportamentul bizar care apare în interacțiunea copilului cu persoanele din jurul său.

Datorită comportamentului abuziv din partea părinților, copilul va dezvolta mai multe emoții negative, în defavoarea celor pozitive, va da dovadă de hipervigilență și va avea reacții rapide la un comportament agresiv. Acesta nu va fi capabil să aibă un comportament normal într-o situație socială normală, la reacțiile pozitive ale oamenilor care îl înconjoară.

În momentul în care, în viața copilului abuzat se ivește un conflict, acesta recurge la un comportament ostil, verbal sau chiar fizic și la obediența pasivă pentru a-și rezolva problema sau a-și satisface nevoile. Ideea că violența este un comportament învățat e susținută. Copiii care sunt martori ai violenței domestice pot să învețe de la vârste mult prea mici, că violența este singura metodă de rezolvare a conflictelor. Pentru cei mai mulți, procesul de învățare începe cu prima dată când sunt pălmuiți, prilej cu care învață că cei care te iubesc sunt și cei care te rănesc.

Copiii maltratați au adesea o imagine de sine nesatisfăcătoare. Aceste lucruri îi afectează atât pe plan social, cât și “profesional”. Adesea acești copii au performanțe școlare slabe, ceea ce determină reducerea șanselor de integrare școlară.

A fi victimă sau martor al violenței conduce la dezvoltarea unei personalități anxioase, detașate, care evită contactele cu ceilalți sau reacționează inadecvat prin comportamente agresive.

Trauma produsă în contextul violenței domestice, ca formă de violență interpersonală, este una dintre cele mai devastatoare experiențe pe care o persoană o poate trăi.

Efectele psihologice generate de aceasta sunt cu atât mai grave cu cît ea cumulează mai mulți indicatori, cum sunt:

– este produsă de către o persoană de încredere sau îngrijire,

– este produsă în mod repetat și impredictibil,

– prin multiple tipuri de comportamente abuzive

– și trăită începând din copilărie

După cum ați putut vedea, dezvoltarea psihologică este puternic influențată de abuzul suferit, consecințele manifestându-se la nivelul relaționării, afectivității, comunicării și al nivelului intelectual.

Definirea unităților de analiză și înregistrare

Pentru cercetarea pe tema impactului violenței domestice în dezvoltarea psihică a copilului, unitatea de analiză o reprezintă copiii cu varste între 3-7 ani, proveniți din familii în care violența domestică este considerată o masură punitivă pt copil (în special în cazul copiilor care provin din familii instabile). Subiectul analizei se raportează la mediul familial al copilului, la comportamentul familiei în relația cu copilul .

Astfel, se vor efectua o serie de analize ce au ca scop măsurarea gradului de influență al violenței domestice în viața copilului și cum îi afectează acestuia dezvoltarea atât emoțională, cât și fizică.

Elaborarea ipotezelor

Dacă în familiile în care se aplică măsuri de corecție bazate pe violență fizică, ulterior riscul dezvoltării unei personalitați anxioase, detașate, agresive este ridicat, în comparație cu familiile care aplică măsuri de educare corespunzatoare.

Dacă victima, implicit copilul, se va dezvolta cu insecurități, anxietate și agresivitate, atunci acesta se va lovi de inadaptare, atât școlară, cât și socială.

Dacă părinții devin mai preocupați de nevoile copiilor și se îndreaptă spre măsuri corespunzatoare de corecție, atunci copilul se va dezvolta normal și va manifesta un comportament normal.

Tipul cercetării

Această cercetare intră în categoria cercetărilor calitative de tip exploratoriu și presupune intervievarea unui număr restrâns de persoane, în cazul nostru, al copiilor cu vârste cuprinse între 5-10 ani, datele nefiind statistic reprezentative pentru populația studiată. Cercetarea de tip calitativ studiază în profunzimea lor: motivațiile, emoțiile, percepțiile, sentimentele care îi determină pe oameni să acționeze în diverse moduri, astfel, impactul violenței fizice în dezvoltarea emoțională a copilului.

Elaborarea instrumentelor de cercetare

Pentru că această cercetare intra în domeniul cercetărilor calitative, metoda de cercetare se va baza pe ancheta sociologică, reprezentată de interviu, care se face pe baza unei grile de interviu, adica un set de întrebări deschise. Ca metodă de investigație, ancheta pornește de la principalele dimensiuni și indicatori ai conceptului de violență domestică.

Pretestarea instrumentelor de cercetare- Interviul

Înainte de începerea interviului, deoarece “grupul țintă” este constituit de copiii cu vârste între 5-10 ani, se va crea un cadru lejer, un spațiu confortabil. Discutarea în timpul jocului, realizarea unui vapor-machetă, sau desenarea împreună cu copilul, reprezintă modalități de apropiere și de creare a unei anumite stări de confort.

Un copil bătut de părinți sau de profesori, un copil supus abuzurilor nu este o „victimă tăcută”. El vorbește, dacă îl întrebi, despre ceea ce i s-a întâmplat, dă amănunte despre faptul cum a fost bătut, tras de păr, legat și lovit cu diferite obiecte.

Interviul

Cum este la gradiniță/școală?

Te-ai împrietenit ușor cu colegii din clasă?( Descrierea naturii acestor relații.)

Care este materia/jocul tău preferat de la școala/grădinița?

Cu care din membrii familiei te vezi sau vorbești mai des?

Cât de des?

Daca simți nevoia să vorbețti cu cineva sau ai o problemă, cu cine vorbești acestea?

Care este relația ta cu mama?

Dar cu tatăl tău?

Participați împreuna la diferite activități? (Joacă, iesit în parc, teme)

Cât de des?

Care sunt motivele pentru care mama/tatăl te pedepsesc?

Dar pentru violență?

Din ce cauza mama/tatăl începea sa fie violent/ă?

Exista cineva care să intervină de obicei?

Ai apelat la autoritați, profesori, cunoștințe etc. să te ajute cu situația?

Prin ce se manifesta abuzul?

Cat de des te bătea, era violent/ă?

Ce simțeai în acele momente?