Impactul Functional al Reeducarii Respiratorii la Pacientii cu Disfunctie Ventilatorie de Tip Mixt

Diverse

Impactul Functional al Reeducarii Respiratorii la Pacientii cu Disfunctie Ventilatorie de Tip Mixt

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== 67ac78e465b5b38ffbd7b31acde511c2fdd0d9c9_515214_1 ===

CAPITOLUL 1

ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIOVASCULAR

1.1. Inima1

Pentru a dezbate pe larg tema propusă trebuie făcută o scurtă incursiune în anatomia și fiziologia aparatului cardiovascular.

Inima este o pompă ce propulsează sângele prin aortă,arterele mari și arteriole, ramnificându-se în rețeaua capilară prin care irigă țesuturile și organelle.

Sângele se întoarce prin sistemul de colectare al venelor la inimă (marea circulație);de aici trece prin plămâni ,unde are loc oxigenarea sângelui (mica circulație sau pulmonară).

Legătura dintre vene și artere se face prin capilare,care constituie sectorul circulator al schimburilor de gaze și substanțe nutritive din sânge și țesuturi.

Inima, organul central al aparatului cardiovascular, este situată în mediastin – între cei doi plămâni.

Are forma unei piramide triunghiulare, cu axul îndreptat, oblic în jos, la stânga și înainte.Astfel 1/3din inimă este situată la dreapta și 2/3 la stânga planului mediosagital al corpului.

Greutatea inimii este de 250-300 g. Prezintă o față convexă, sternocostală, și o față plană, diafragmatică.Cele două fețe se reunesc printr-o margine mai ascuțită, marginea dreaptăI și marginea stângă, rotunjită

Cavitățile inimii.Atriile au formă cubică, o capacitate mai mică decât a ventriculelor, pereții mai subțiri și prezintă câte o prelungire numită urechiușe. La nivelul atriului drept se găsesc:

●orificiul venei cave superioare și inferioare;

●orificiul sinusului coronar;

●orificiul urechiușei drepte;

●orificiul atrioventricular drept, prevăzut cu valva tricuspidă.

1. Victor Papilian,Vol.II,pg.334,1989

La nivelul atriului stâng sunt patru orificii de deschidere ale venelor pulmonare, orificiul de deschidere al urechiușei, stângi și orificiul atrioventricular prevăzut cu valva bicuspidală (mitrală). Cele două atrii sunt separate prin septul interatrial.

Structura inimii. Din punct de vedere structural, inima este alcătuită din trei tunici, care de la exterior spre interior, sunt epicardul, miocardul și endocardul1.

Figura 1.Inima =privire per ansamblu=( Victor Papilian,Vol.II,pg.334,1989)

Epicardul este foița viscerală a pericardului seros și acoperă complect exteriorul inimii. Cealaltă foiță a pericardului seros este parietală și acoperă fața profundă a pericardului fibros, care are forma unui sac rezistent cu fundul așezat pe diafragm.

Pericardul fibros protejează inima. El este legat prin ligamente de organele din jur: stern, coloană vertebrală și diafragmă.

Miocardul este stratul cel mai gros din structura inimii, cuprinde miocardul contractil, de execuție și miocardul embrionar, de comandă – țesutul nodal. Fibrele miocardului contractil sunt dispuse circular în atrii și oblic în ventricule.

Musculatura atriilor este complet separată de musculatura ventriculelor, legătura anatomică și funcțională fiind realizată de țesutul nodal, alcătuit dintr-o musculatură specifică, ce păstrează caracterele embrionare.

Morfologic țesutul nodal se deosebește de cel de execuție prin aranjamentul neregulat al miofibrilelor care trec de la o celulă la alta, formând rețele, și prin abundența sarcoplasmei, bogată în glicogen.

Țesutul nodal cuprinde:

●Nodulul sinoidal în atriul drept, în vecinătatea vărsării venei cave superioare

●Nodulul atrioventricular, situat deasupra orificiului atrioventricular drept

●Fasciculul atrioventricular, care pleacă din nodul atrioventricular și se împarte în două ramuri, una stângă și alta dreaptă, care coboară în ventricule

Cele două ramuri se divid formând în pereții ventriculari rețeaua subendocardică Purkinje.

Endocardul căptușește încăperile inimii trecând fără întrerupere de la atrii spre ventricule. Endocardul de la nivelul atriilor se continuă cu inima venelor, iar la nivelul ventriculelor, cu inima arterelor. Endocardul inimii drepte este independent de endocardul inimii stângi.

Vascularizația și inervația inimii. Inima este irigată de cele două artere coronare – stângă și dreaptă – cu originea în aorta ascendentă.

Din arterele coronare se desprind ramuri colaterale, care sunt de tip terminal, irigând anumite teritorii din miocard, fără a se uni cu ramurile colaterale vecine.

Dacă una din aceste colaterale se obturează, teritoriul respectiv nu mai este vascularizat, se necrozează și se produce infarctul. Sângele venos al inimii este colectat din sinusul coronar, situat în șanțul atrioventricular stâng și care se deschide în atriul drept.

Inervația extrinsecă a inimii este asigurată de nervii cardiaci, proveniți din vag și de simpaticul cervical.

Sistemul venos al marii circulații este reprezentat de două vene mari:

Vena cavă superioară (sau vena cavă descendentă în terminologia veche- țestut (1) reprezintă principalul sistem de drenaj al venelor din porțiunea superioară a corpului care se situează în porțiunea laterală dreaptă a mediastinului visceral.Funcția sistemului cav superior face parte integrantă din funcția sistemului vascular-arterial respectiv, venos. Sângele circulă într-un sistem așa zis, închis, transportând oxigenul, bioxidul de carbon, substanțele energetice, produși de metabolism, secrețiile glandelor interne etc., în absența sau excesul cărora viața nu este posibilă.

2. Victor Papilian,Vol.II,pg.336,1989

Sângele circulă în artere ca rezultat al forței pompei cardiace dinspre centru spre periferie, până la nivel capilar.

Sistemul capilar este segmentul ce se interpune între sistemul arterial și sistemul venos. El are o poartă la intrare, reprezentată de metaarteriolă, prevăzuți cu sfincter precapilar.

Figura 1. Sistemul venos al marii circulații ( Victor Papilian,Vol.II,pg.337,1989)

Suprafața sistemului capilar este în medie de 6300m², deși vasele sale au dimensiuni foarte mici (0,6-1mm) în lungime, respectiv 3-8µm ln diametru.

Densitatea rețelei capilare pe unitate de volum este variabilă, fiind în relație cu funcția organului respectiv.

Numărul capilarelor deschise sau închise depinde de momentul fiziologic al organismului ca întreg și a viscerului sau sistemului anatomic, în particular.

Volumul sângelui din capilare este mic, doar 4-6% din volumul total de sânge (12-14% în arborele sistemic, 6-7% în cord, 9-10% în circulația funcționali, 64 % în vene), dar datorită ariei de secțiune totală care este foarte mare, se asigură schimburile transcapilare.

Debitul sanguin prin rețeaua capilară este controlat de sfincterul precapilar și prin anastomozele arterio-venoase, ce se află sub control nervos și umoral.

Structura peretelui capilar format doar din celule endoteliale și membrana bazala și pe alocuri din pericite, permite realizarea schimburilor transcapilare, dat fiind și grosimea foarte mică a capilarului 0,3-0,8 µm. Schimburile transcapilare se realizează prin filtrare și difuziune, micropinocitoza și convenție.

Rata filtrării este controlată prin o serie de factori:

presiunea hidrostatică capilară;

presiunea hidrostatică interstițială;

presiunea coloid-osmotid capilară;

presiunea coloid-osmotid interstițială;

coeficientul de filtrare (specific pentru fiecare tip de capilar).

Difuziunea este sub controlul următorilor factori:

distanța intercapilară și debitul sanguin;

gradientul de concentrație și permeabilitatea capilară;

suprafața ariei capilare.

Factorii favorizanți ai circulației venoase Principala funcție a venelor este asigurarea întoarcerii venoase spre cord a sângelui ajuns în capilare. Circulația de întoarcere se desfășoară sub acțiunea a o serie de factori:

gradientul de presiune;

aspirația cardiac și aspirația toracică;

gravitația și contracția musculară și tonicitatea arterio-capilară.

Ventriculele au o formă piramidală triunghiulară cu baza spre orificiul autoventricular.Pereții lor nu sunt netezi ci prezintă pe fața internă, trabecule. La baza ventriculelor se află orificiile atriventriculare – drept și stâng – fiecare prevăzut cu valva atrioventriculară și orificiile arteriale prin care ventriculul stâng comunică cu aorta, iar cel drept, cu trunchiul pulmonar. Fiecare orificiu arterial este prevăzut în trei valvule semilunare sau sigmoide, care au aspect de cuib de rândunică. Cele două ventricule sunt separate prin septul intraventricular

Vena cavă inferioară adună sângele venos de la membranele inferioare, de la pereții și viscerele din bazin de la rinichi, suprarenale, testicule, respectiv ovare, de la peretele posterior al abdomenului (venele lombare) cât și de la ficat (venele hepatice). Vena cavă inferioară se formează prin unirea venei iliace comune stângi cu cea dreaptă.La rândul ei, fiecare venă iliacă comună este formată prin unirea venei iliace externe cu vena iliacă internă.

Vena iliacă internă colectează colectează sângele de la pereții și viscerele din bazin

Vena iliacă externă continuă vena femurală care strânge sângele venos de la nivelul membrului inferior.Ca și la membrul superior, se disting vene superficiale și vene profunde (cu aceleași caracteristici).

Sistemul limfatic. Prin sistemul limfatic circulă limfa care face parte din mediul intern al organismului și care ajunge în circulația venoasă. Sistemul limfatic se deosebește de sistemul circulator sanguin prin două caracteristici:

●este adaptat la funcția de drenare a țesuturilor din care cauză capilarele sale formează rețele terminale, spre deosebire de capilarele sangvine care ocupă o poziție intermediară între sistemul arterial și cel venos;

●pereții vaselor limfatice sunt mai subțiri decât cei al vaselor sangvine.

Capilarele limfatice sunt răspândite, ele găsindu-se în toate organele și țesuturile. Prin confluența capilarelor limfatice se formează vase limfatice, care sunt prevăzute la interior cu valve semilunare ce înlesnesc circulația limfei.

1.3. Arterele – vascularizație coronariană3

Arborele vascular. Arborele vascular este format din artere, vase prin care sângele circulă dinspre inimă spre țesuturi și organe capilare, vase cu calibru foarte mic, la nivelul cărora se fac schimburile între sânge și diferitele țesuturi și vene prin care sângele este readus la inimă. Arterele și venele au în structura pereților trei tunici suprapuse, care, de la exterior spre interior, sunt adventicea, media și intima. Calibrul arterelor scade de la inimă spre periferie, cele mai mici fiind arteriolele (în unele cazuri, metarteriolele) care se continuă cu capilarele.

Tunica externă –adventicea este formată di țesut conjunctiv, cu fibre de colagen și elastice. În structura adventicei, ca și la vene, există vase mici de sânge care hrănesc peretele vascular și care pătrund în tunica medie.

3. Victor Papilian,Vol.II,pg.338,1989

În adventice se găsesc și fibre nervoase vegetative, cu rol vasomotor.

Tunica medie are structură diferită, în funcție de calibrul arterelor. La arterele mari, numit artere tip clasic, media este formată din lame elastice cu dispoziție concentrică, rar fibre musculare netede și țesut conjunctiv. În arterele mijlocii și mici, numite artere de tip muscular, media este groasă și conține numeroase fibre musculare netede, printre care sunt dispersate fibre colagene și fibre elastice.

Tunica internă, inima este alcătuită dintr-un rând de celule endoteliale turtite, așezate pe o membrană bazală. Intima se continuă cu endocardul ventriculilor. Peretele venelor, al căror calibru crește de la periferie, spre inimă, are în structura sa aceleași trei tunici ca și la artere, cu câteva deosebiri. În venele situate sub nivelul cordului, unde sângele circulă în sens opus gravitației, endoteliul acoperă din loc în loc valvule în formă de cuib de rândunică, care au rolul de a fragmenta și direcționa coloana de sânge.

Structura capilarelor. Sunt vase de calibru mic (4-12µ) răspândite la toate țesuturile și organele. În structura lor, se disting la exterior, un strat format din țesut conjunctiv cu fibre colagene și de reticulină, în care se găsesc și fibre nervoase, iar la interior, un endoteliu format dintr-un singur strat de celule turtite, așezate pe membrana bazală.

Marea și mica circulație. În alcătuirea arborelui vascular se disting două teritorii de circulație:

Circulația mare-sistematică.Circulația pulmonară începe în ventriculul drept prin trunchiul arterei pulmonare, care transportă spre plămân spre sânge. Trunchiul pulmonar se împarte în cele două artere pulmonare, cu CO2 spre rețeaua capilară, din jurul alveolelor, unde îl cedează alveolelor care-l elimină prin expirație. Sângele cu O2 este colectat în venele pulmonare, către cele două pentru fiecare plămân. Cele patru vene pulmonare se termină în atriu stâng.

Circulația mare.Circulația sistematică începe în ventriculul stâng prin artera aortă care transportă sângele cu O2 și substanțe nutritive spre țesuturi și organe. De la nivelul acestora, sângele încărcat cu CO2 este preluat de cele două vene care îl duc în atriul drept.

Sistemul aortic este format din artera aortă și din ramurile ei, care irigă toate țesuturile și organele corpului omenesc. Sistemul aortic începe din ventriculul stâng cu aorta ascendentă, din care se desprind cele două artere coronare.După ce urcă 5-6 cm, se curbează și formează arcul aortic, care se continuă cu aorta descendentă, subîmpărțită în toracală și abdominală. Terminal, aorta abdominală se bifurcă în arterele iliace comune, stângă și dreaptă.

Ramurile arcului aortic. Dinspre, dreapta spre stânga, din arc se desprind trunchiul brahiocefalic, artera carotidă – comună stângă și artera subclaviculară. Trunchiul brahiocefalic, artera carotidă comună stângă și artera subclaviculară stângă.Trunchiul brahiocefalic se împarte apoi în artera carotidă comună dreaptă și artera subclaviculară dreaptă. Ambele artere carotide comune, stângă și dreaptă, urcă în nivelul gâtului până în dreptul marginii superioare a cartilajului tiroid, unde se bifurc în artera carotidă, externă și internă. La acest nivel există o mică dilatație, sinusul carotidic (carotidian), bogată în receptori.

Anatomia arterelor coronare a fost mult profundată după ce Stones în anul 1959,a introdus arteriografia coronariană.Tehnica permite permite injectarea în coronare a substanței de contrast ,cu posibilitatea obținerii unor imagini radiologice în diferite planuri.

Examinarea angiografică a sistemului arterial coronarian a permis recunoașterea în practică,aproape de rutină,a stenozelor organice sau de ischemie sau necroză de la nivelul miocardului ventricular.

Fiziologia inimii. Rolul fundamental al inimii este acela de a pompa sânge. Ea poate fi considerată ca fiind alcătuită din două pompe dispuse în serie (pompa stângă și pompa dreaptă) conectate prin circulațiile pulmonară și sistematică.

Figura 3. Fiziologia inimii (Victor Papilian,Vol.II,pg.339,1989)

Fiecare parte a inimii este echipată cu două seturi de valve care, în mod normal, impun deplasarea sângelui de valve care, în mod normal, impun deplasarea sângelui într-un singur sens.

Valvele atrio-ventriculare (mitrală și ricuspidă) care separă atriile de ventricule, se deschid în timpul diastolei, permițând sângelui să treacă în ventricule. Aceste valve se deschid în timpul sistolei, interzicând trecerea sângelui înapoi în atrii.

Și totuși funcțiile aparatului circulator sunt multiple:

aprovizionarea organismului cu oxigen;

substanțe nutritive ,vitamine ;

hormoni și eliminarea bioxidului de carbon;

îndepărtarea diverselor reziduuri metabolice spre ficat (detoxifiere) sau rinichi (excreție).

Toate aceste schimburi se fac în rețeaua capilară sistemică și pulmonară,care reprezintă cea mai mare întindere din aparatul circulator;circuitul inimă-artere-vene poate fi considerat ca un sistem ajutor al sectorului capilar.Trecerea sângelui din atrii în ventriculi și apoi în arborele vascular împreună cu fenomenele care determină și însoțesc această deplasare de sânge,poartă numele de revoluție cardiacă.Revoluția cardiacă durează 0,8 secunde și cuprinde :

●Contracția atriilor sau sistola atrială,care durează 0,1 secunde ;

●Contracția ventriculilor sau sistola ventriculară,care durează 0,3 secunde ;

●relaxarea (repaosul) întregii inimi,sau diastola generală,care durează circa 0,4 secunde .

Inima este o pompă aspiratare-respingătoare,circulația sângelui fiind posibilă datorită contracțiilor ei ritmice .Revoluția cardiacă începe cu umplerea atriilor în timpul diastolei atriale,sângele venos din venele care pătrunzând în atriul drept,iar sângele din venele plmonare,în cel stâng.Pătrunderea sângelui destinde pereții relaxați ai atriilor,până la o anumită limită,când începe contracția atrială,deci sistola atrială,care evacuează tot sângele atrial în ventriculi.Acumularea în ventriculi duce la creșterea presiunii intraventriculare și începerea sistolei ventriculare (contracția ventriculilor).În timpul sistolei ventriculare,datorită presiunii ridicate din ventriculi,care depășesc presiunea din artera pulmonară și aortă,se închid valvele atrio-ventriculare și se deschid valvele sigmoide4.

4.Fiziologia inimii -Victor Papilian,Vol.II,pg.339,1989

După expulzarea sângelui din ventriculi,pereții acestora se relaxează și începe diastola ventriculară,când,datorită presiunii scăzute din ventriculi,se închid valvele sigmoide și se deschid cele atrio-ventriculare.La începutul diastolei ventriculare,sângele este aspirat din atrii de către ventriculi.La sfârșitul diastolei ventriculare,contracția atrială (sistola atrială) contribuie la vărsarea în ventriculi a restului de sânge din atrii.Rezultă că,în timpul revoluției cardiace,atriile și ventriculii prezintă sistole (contracții) și diastole (relaxări) succesive,care se efectuează în aceleași timp în cavitățile drepte și cele stângi.Diastola generală,adică relaxarea întregii inimii,se suprapune pe diastola ventriculară,dar durează mai puțin decât acesta,din cauza sistolei atriale care începe în ultima perioadă a diastolei ventriculare.

Mecanismul intracardiac este datorat țesutului specific.Se știe că proprietățile miocardului sunt:●automatismul,adică posibilitatea de a-și crea singur stimuli excitatori;●excitabilitatea,care este dealtfel o proprietate generală a materiei vii;

●conductibilitatea,proprietatea de a conduce stimulul;

●contractilitatea,proprietatea de a răspunde la excitație prin contracție.

Automatismul și conductibilitatea se datorează țesutului specific și explică activitatea ritmică,regulată a inimii.Frecvența bătăilor cardiace (70-80/min) este realizată de nodul Keith și Flack ,denumit și nodul sinusal,care emite stimuli cu această frecvență.De aceea ,ritmul cardiac normal se mai cheamă și ritm sinusal.

Mecanismul extracardiac este datorat sistemului nervos simpatic și parasimpatic.Simpaticul (adrenalina,efedrina și toate substanțele simpatomimetice) accelerează ritmul cardiac ,iar parasimpaticul îl rărește.

Fiziologia vaselor:sistemul vascular este alcătuit dintr-un segment arterial,unul venos și un altul limfatic.Arterele au rolul de a conduce sângele de la inimă spre periferie.Pereții arterelor sunt mai groși decât ai venelor și sunt formați dintr-o tunică internă (intimă),alcătuită din celule endoteliale,o tunică medie,formată din fibre musculo-elastice dispuse circular,și o tunică externă,alcătuită din fibre conjunctive și elastice.Datorită structurii lor elastice,aorta și vasele mari înmagazinează o parte din energia dezvoltată de cord în sistolă și o restituie în diastolă transfdormând undele de s’nge trimise de cord intermitent într-o curgere continuă .Sângele circulă în vase în virtutea legilor hidrodinamicii .

CAPITOLUL 2

TULBURĂRI FUNCȚIONALE CARDIOVASCULARE5

Dorința omului de a trăi și de a avea o stare bună de sănătate ,reprezintă cea mai puternică aspirație a existenței lui .Acest lucru constituie o realitate care datează încă de la începuturile speței umane.În evaluarea bolilor cardiovasculare trebuie să fie luați în considerație următorii factori:

●cauza bolii:reumatică,aterosclerotică, tensiunea și alte cauze (endocrine ,metabolice);

●care sunt leziunile valvulare,coronariene,arteriale;

●tulburările funcționale ca aritmiile și gradul de decompensare a inimii;

●posibilitățile de activitate fizică ale bolnavilor de inimă.

Un rol hotărâtor în obținerea unei lomgevități cât mai marcante îl are buna funcționare a unor organe și sisteme ,esențiale pentru organismul omului.În afara sistemului nervos și endocrin,aparatului cardiovascular îi revine sarcina principală în menținerea viabilității corpului omenesc .

Acest lucru se datorează faptului că viața este condiționată de prezența unui aport nutritiv adecvat și permanent către țesuturi și organe și de eliminarea produșilor toxici de metabolism.

Procesele amintite nu se pot realiza decât în condițiile în care sistemul circulator sangvin este capabil să asigure în permanență cantitatea de sânge necesară celulelor aflate în plină activitate.

Mișcarea perpetuă a sângelui prin vase se realizează prin activitatea ritmică și susținută a inimii .Din aceste considerente,hrănirea în condiții optime a țesuturilor implică o bună funcționare atât a cordului ,cât și a sistemului vascular.S-a observat că un rol deosebit de important în modelarea activității sistemului circulator îl are efort fizic.

Influența lui asupra cordului este variabilă ,depinzând de starea de sănătate a inimii și a vaselor sangvine.

În general,când la nivelul acestora există deja fenomene degenerative ireversibile,avansate ,utilizarea mișcării fizice ca mijloc de ameliorare a stării de sănătate devine prudentă,iar uneori,în cazurile severe,chiar periculoasă.

5.Șerban- pg.121, 2000

În condițiile în care starea aparatului cardiovascular nu este serios deteriorată,în funcție de afecțiunea de bază a acestuia,exercițiul fizic poate constitui un remediu deosebit de eficace în ameliorare și consolidarea sănătății cardiovasculare.

,,Omul are vârsta arterelor sale,, afirma Th.Sydenham ,vrând prin aceasta să sublinieze importanța fenomenelor degenerative vasculare în aprecierea vârstei biologice.

Or,exercițiile fizice sistematice reprezintă modalități ideale ,la îndemâna oricui,pentru a preveni fenomenele de îmbătrânire arterială.

S-a observat că practicanții consecvenți ai diferitelor activități fizice (sportive sau meserii),care implică depunerea unui volum crescut de muncă fizică,au în general o stare de sănătate cardiovasculară mai bună decât persoanele sedentare .

Acest lucru se datorează în mare parte efectelor protectoare ale efortului fizic asupra peretelui vascular împotriva unor factori de risc alterosclerotici.

Activitatea fizică efectuată susținut ,în medie ,timp de 9 luni pe an ,are următoarele consecințe benefice asupra aparatului cardiovascular:

●scade volumul de muncă al inimii și îi îmbunătățește metabolismul energetic;

●reduce valorile tensiunii arteraiale;

● micșorează concentrația lipidelor plasmatice cu rol aterogen deosebit de marcant;

●scade capacitatea de coagulare a sângelui,împiedicând astfel fenomenele obstructive arteriale;

●reduce concentrația plasmatică a unor hormoni,ca insulina și catecolaminele,a căror secreție în exces alterează integritatea cardiovasculară;

●stimulează dezvoltarea circulației colaterale la nivelul arterelor coronare sclerozate,favorizând în acest fel hrănirea fără deficiențe a mușchiului cardiac;

●îmbunătățește performanțele contractile ale inimii ;

● reduce gradul de ateroscleroză de la nivelul arterelor periferice , împiedicând totodată avansarea galopantă a acestui proces degenerativ vascular;

●ameliorează gradul de toleranță la efort a individului;

●reduce necesarul de medicamente folosite în terapia cardiovasculară ( antihipertensive,vasodilatatoare periferice);

●ameliorează gradul de toleranță la efort a individului;

●reduce necesarul de medicamente folosite în terapia cardiovasculară ( antihipertensive ,vasodilatatoare periferice,antiaterogene ,etc);

●mărește gradul de independență de mișcare a individului si –i sporește dorința de viață.

Din aceste considerente practicarea exercițiilor fizice în mod constant constituie una dintre cele mai eficiente căi spre obținerea unei stări de sănătate mai bune a aparatului cardiovascular.

Problemele legate de menținerea unei activități optime a acestuia pe o perioadă cât mai lungă de timp , reprezintă de fapt problemele propriului nostru viitor.

Chiar în condițiile în care exercițiile fizice se practică în mod dirijat,la o vârstă mai înaintată,beneficiile sunt cu mult mai mari decât daca am renunța complet la mișcare.

Prin dorința de a se îmbunătăți starea de sănătate cardiovasculara,utilizând activitatea fizică,la nivel populațional,se realizează dezideratul fiecărei națiuni și anume acela de a avea generații robuste,întinerite,capabile de mari performanțe fizice și intelectuale.

Un aspect foarte important îl constituie faptul că ,deși activitatea fizică în ansamblu reprezintă o modalitate eficientă de conservare a aparatului cardiovascular,în fața trecerii nemiloase a timpului,totuși,practicarea ei nerațională,în anumite situații,poate altera integritatea funcțională a acestuia.

Modul în care exercițiul fizic poate fi util pentru conservarea sau îmbunătățirea stării de sănătate sau , dimpotrivă,pentru agravarea anumitor afecțiuni preexistente este .

În cursul efortului fizic există o permanentă adaptare a aparatului cardiovascular la solicitările de irigație ale diverselor țesuturi și organe,al căror flux sangvin se modifică permanent în funcție de nivelul lor de activitate.

In funcție de intensitatea efortului fizic,modul de instituire al acestuia și gradul de antrenament al subiectului,adaptarea inimii la efort se face predominant prin anumite mecanisme,

Scopul acestora îl constituie asigurarea în permanență a unui debit cardiac eficient,adaptat necesităților metabolice crescute ale organismului aflat în mișcare.

Bolnavii secției de cardiologie pretind o îngrijire mai unitară decât a secției de pneumologie cu toate că și aici se regăsesc alături cazurile hiperacute cu iminență permanentă a pericolului de moarte, cu cazurile cronice care necesită o îngrijire intermitentă de lungă durată.Varietatea cazurilor de boală cardiacă a devenit mai mare,de când spitalele au primit un caracter de cardologie generală.

Îmbolnăvirile aparatului cardiac au totdeauna repercursiuni negative asupra suprafeței aparatului circulator bolile cardiace se repercutează și asupra funcției aparatului cardiovascular,a cărei sarcină o îngreunează.

Bolile aparatului cardiac generează multiple tulburări psihice,dintre care unele se aseamănă cu acelea din bolile cardiovasculare,fiind cauzate de dficitul de oxigenare al creierului și de sentimentul fricii violente de moarte iminentă.

Aceste stări și după îmbunătățirea bolii cardiace pot fi urmate de depresiune,adinamie și astenie pronunțată sau de idei obsesive,însoțite de o notă anxioasă,care se accentuează spre seară și noaptea.Bolile cronice ale inimii ,pot tulbura de asemenea echilibrul psihic al bolnavului ,de care kinetoterapeutul trebuie să țină cont la îngrijirea acestor bolnavi.

Îngrijirile medicale acordate bolnavilor cardiaci , pe lângă aspectele comune îngrijirilor ,în general, au și unele aspecte particulare, deoarece ceea ce caracterizează un bolnav cardiac, este imposibilitatea de se obișnui cu existența bolii.

Măsurile de recuperare urmăresc creșterea sau compensarea funcțiilor deficitare,în funcție de faza evolutivă a bolii.În perioada de început se urmărește,,recuperarea primară,, cu ,,restitution ad integrum,, prin mijloace terapeutice ,în care repausul ,alimentația și medicamentele joacă un rol esențial.

2.1.Evidențierea bolilor cardiovasculare6

Boala coronară constituie o problem majoră de sănătate public prin marea sa morbiditate.Infarctul miocardic sau necroza miocardică este procesul ireversibil și cel mai grav care apare datorită suprimării fluxului sanguine și aportului de oxigen la țesutul miocardic.

Conceptul fundamental al patologiei bolii coronariene îl constituie tulburarea raportului dintre aportul și consumul de orxigen al miocardului.

Scăderea aportului de oxigen produce hipoxie miocardică,fenomen determinat de scăderea fluxului coronarian care se însoțește de ischemia teritoriului respective.

6.Prof.Dr. D.A.Jdanov –pg.442,2002

Descreșterea critic a aportului de oxygen,precum și ischemia severă în teritoriul miocardic tributar se însoțește de moartea fibrelor muscular cu instalarea procesului de necroză.Clasic s-a considerat că tromboza coronariană este procesul fundamental care determină scăderea bruscă a fluxului coronarian și în consecință infarctul miocardic.În ultimul timp,o serie de alte mecanisme au fost implicate în patogenia infarctului ,cum ar fi:

●hemoragia sau rupture plăcii aterosclerotice cu ocluzie coronariană consecutivă;

●spasmul arterial coronarian;

●creșterea critic a consumului de oxygen într-un teritoriu miocardic perfuzat insufficient datorită unor stenoze vasculare severe;

●agregarea fibrinoplachetară;

●efectele vasoactive severe produse de unele substanțe,cum ar fi tromboxanul.

Indiferent de mecanismele produse,deteriorarea critic a circulației coronariene nu apare decât în prezența unor stenoze aterosclerotice,de obicei preexistente la nivelul arterelor coronare. Tromboza coronariană întâlnită la pacienții decedați prin infarct miocardic poate să fie un process primar care determină el însuși necroză.

Tromboza poate să fie însă o leziune secundară consecutivă unei scăderi critice a fluxului coronarian produsă prin celelalte mecanisme enumerate.

Ateroscleroza coronariană apare datorită acumulării și depozitării de lipide în peretele vascular,în prezența unor concentrații crescute ale lipidelor serice.

Lipidele în contact cu endoteliul arterial lezat sau pur și simplu prin infiltrație transparietală determină leziunile respective.

Pătrunderea lipidelor în peretele vascular este mult accelerată în prezența unei concentrații crescute a lipoproteinelor cu densitate scăzută,în timp ce creșterea fracțiunii lipidelor cu densitate crescută are un efect protective.

Numeroase studii epidemiologice făcute pe eșantioane de populație urmărite 10-20 de ani au adus lămuriri privitoare la factorii predispozanți de instalare și de agravare a bolilor ischemice .

Spectrul clinic al bolii este extreme de eterogen,de la formele asimptomatice prin suferință coronariană lateral pâna la forme clinice de manifestare.În practică,pacienții suferinzi de boala coronariană pot să nu acuze nici un discomfort sau dimpotrivă,pot prezenta manifestări clinice dintre cele mai diverse li dramatice .

Hipertensiunea7 poate fi definită ca o tulburare cantitativă a reglării valorilor tensionale. Cu alte cuvinte o HTA sistolică mai mare de 140 mm Hg su o tensiune arterial sistolică mai mare de 90 mmHg.

HTA reprezintă un factor de risc cardiovascular cu o incidență majoră în continuă creștere în ciondițiile îmbătrânirii populației.

Creșterea valorilor tensionale se poate întâlni la un număr foarte mare de indivizi.De aceea HTA este cea mai răspândită boală cardiovasculară,ea afectând aproximativ 10-20 % din populația între 20-60 ani și peste 40 % din populația trecută de 60 de ani.

După cum arată M.Mărgineanu,din 30 776 de consultații acordate de 54 de mf din România,cele mai multe consultații,reprezentând 6093 de consultații ,adică 14,79 % din totalul consultațiilor,au fost acordate pentru HTA.

Dar HTA este important nu numai pentru că afectează un număr foarte mare de indivizi,ci și pentru că ea are o evoluție extensivă,afectând treptat o serie de organe vitale,așa cum ar fi inima,creierul și rinichiul.

Ea poate determina astfel apariția unor complicații ,așa cum ar fi insuficiența cardiac, anevrismul de aortă și insuficiența renală ,sau chiar a unor urgențe medicale, așa cum ar fi encefalopatia hipertensivă,etc.

De aceea HTA este una dintre cele mai importante cauze de deces și una dintre cele mai importante boli .pulmonar acut,hemoragia cerebrală,infarct.

HTA a devenit factorul cel mai agresiv de afectare a stării de sănătate la noi în țară datorită frecvenței crescute la populația adultă ( 15-20 % și riscului pentru cardiopatie ischemică și accidental vascular cerebral).Etiologia HTA ,în mai mult de 90 % din cazuri nu poate fi atribuită unei cause unice identificabile .

După Comitetul de experți OMB , termenul de hipertensiune arterială indică o creștere cronică a tensiunii arteriale sistolice sau diastolice .

Cu cât această tensiune arterială sistolică sau diastolică este mai mare , cu atât morbiditatea și mortalitatea cardio-vasculară este mai mare Valorile tensiunii arteriale variază în funcție de sex , vârstă și de numeroși alți factori.Tensiunea arterială normală la adult este în mod arbitrar stabilită ca tensiunea sistolică egală sau inferioară cifrei 140 mmHg , iar cea diastolică efală sau inferioară cifrei de 90 mm Hg.

7.Prof.Dr. D.A.Jdanov –pg.444,2002

Creșterile patologice ale presiunii sanguine reflectă tulburări în funcționalitatea mecanismelor de reglare sau a organismului efector ( aparatul circulator)Cercetarea patogeniei HTA s-a înteprins prin :studiul clinic și hemodinamic al HTA esențiale și secundare.

Insuficiența cardiacă8,este un sindrom clinic (nu o boală) ca exprimă incapacitatea inimii de a asigura un regim circulator adecvat necesităților metabolice ale organismului.Cum funcția de pompă a inimii este îndeplinită de către miocardul ventricular.

Insuficiența cardiacă exprimă,de fapt, deteriorarea funcției de pompă a ventriculelor,adică scăderea performanței acestora.

În mod obișnuit,inima are o capacitate maximă de lucru din care se utilizează doar o anumită parte.

Această cotă ,adică lucrul efectiv (travaliul cardiac) dezvoltat de funcția de pompă a inimii este în relație direct cu nivelul necesităților curente circulatorii ale organismului.

Punerea permanent în accord a lucrului efectiv al inimii cu necesitățile curente se face printr-o serie de mecanisme de adaptare (creșterea sensibilității miocardului la catecolamina,alungirea fibrei miocardice ,tahicardie ,hipertrofie).Această definiție împletește mecanismele anterograde cu cele retrograde.

Astfel,scăderea debitului cardiac,consecutive scăderii forței de contracție a miocardului,duce la lipsa oxigenului în țesuturi și organe,în special la nivelul rinichiului,glandelor suprarenale și hipofizei posterioare,determinând scăderea filtrației glomerulare,creșterea reabsorbției tubular,hipersecreția de aldosteron și ADH-fenomene care explică retenția de apă și sare și apariția edemelor.

Acesta este mecanismul anterograd.Intervine și mecanismul retrograde,prin scăderea forței de contracție a miocardului ,inima fiind în imposibilitate de a expulza întreaga cantitate de sânge primită.Rezultă acumularea sângelui în spatele ventriculului ,cu:

● stază și hipertensiune pulmonară,în cazul insuficienței ventriculului stâng;

● stază,hipertensiune pulmonară,în cazul insuficienței ventriculului stâng;

● stază,hipertensiune venoasă,și infiltrare a țesuturilor cu apă și sare,în insuficiența venoasă și infiltrare a țesuturilor cu apă și sare,în insuficiența ventriculului drept.

Se deosebesc cauze determinante și factori precipitanți.

8.Prof.Dr. D.A.Jdanov –pg.448,2002

Cauzele determinante cele mai importante sunt:

●cauze mecanice,care afectează la început dinamica cardiac și ulterior miocardul ( valvulopatii dobândite sau congenital ,hipertensiune arterial sau pulmonară);

●procese inflamatorii și metabolice,care afectează de la început miocardul (cardiopatie ischemică,cardită reumatică sau difterică,hipertiroidism,anemii grave,alterări metabolice,avitaminoze)

După mecanismul principal prin care cauzele determinante produc insuficiență cardiacă se deosebesc:

●cauze care duc la scăderea contractilității prin suprasolicitarre sistolică sau de presiune;

●cauze care generează scăderea contractilității prin suprasolicitare diastolică sau de volum;

●cauze care produc scăderea contractilității prin pierderea de fibre miocvardice normale;

●cauze care stânjenesc umplerea diastolică ventriculară.

Dintre factorii precipitanți,cel mai important este efortul fizic,în al doilea rând situându-se aportul mare de sodiu.

Cauzele precipitante pot fi grupate,după mecanismul lor de acțiune,în două categorii:

●Cauze care cresc munca inimii.Aici pot fi incluse :

diverse infecții (infecția reumatică,endocardita lentă,gripa);

anemiile ;

hipertiroidismul;

Suprasolicitările fizice și psihice intensive;

Consumul exagerat de clorură de sodium;

emboliile sau trombozele pulmonare;

hiperhidratarea iatrogenă prin perfuzii endovenoase cu cantități de lichide exagerat de mari ;

hemoragii ;

variații excessive ale miocardului (căldură umedă);

sarcina și nașterea (parturiția);

hipertensiunea arterial paroxistică din fecromocitom (tumoră din țesut cromafin-argentafin)

● Din seria cauzelor ,cele mai importante sunt: care scad capacitatea inimii de a asigura necesitățile circulatorii ale organismului.

Modificările extreme ale frecvenței cardiac și ritmul cardiac (tahicardii și bradicardii extreme);

Digitalizarea incorectă și întreruperea digitalizării;

Afectarea miocardului prin ischemie miocardică acută (angina pectoral,infarct miocardic acut);

Agresiunea infecțioasă și toxică a acestuia (miocardite acute.)

Cunoașterea cauzelor,care precipită sau favorizează insuficiența cardiac,are o mare importanță practică deoarece permite să se prevină insuficiența cardiac sau decompensările ulterioare.

În practică clinic,aproximativ,30-40 % din cauzele precipitante sunt reprezentate de aritmiile cardiac,20 -25 % de tromboemboliile pulmonare,15-20 % de digitalizarea inadecvată;10-15 % de infecții intercurente,8-10 % de consumul excesiv de sare ,7-9 % de efortul fizic excesiv,7-8 %

Insuficiența cardiacă stângă9. Simptomul dominant este dispneea (lipsa de aer)

Accentuarea dispneei se corelează cu progresia IC, de aceea este acceptată clasificarea NHYA (New York Heart Association) a dispneei cardiace:

Clasa I- dispnee la eforturi mari;

Clasa II- dispnee la eforturi medii;

Clasa III- dispnee la eforturi mici;

Clasa IV- dispnee de repaus;

Tuse este un alt simptom în IC stângă considerată ca echivalent al dispneei;

Hemoptizia (eliminarea prin tuse și expectorație a unei cantități de sânge);

Astenia (oboseala) se datorează scăderii debitului cardiac cu perfuzie musculară stângă.

9.Prof.Dr. D.A.Jdanov –pg.450,2002

Insuficiența cardiacă dreaptă10. Simptomele sunt datorate în special afectării cordului drept, cu consecințe asupra circulației sistematice, respectiv cu supraîncărcarea teritoriului supracardiac având următoarea simptomatologie:

Edem decliv;

Hepatomegalie;

Inapetență, grețuri și vărsături;

Tuse

Hemoptizie

Astenie.

Aritmiile cardiace11 și,în mod particular,fibrilația ventriculară primară constituie mecanismul morții la pacienții care decedează subit.Aistolia cardiacă ,blocul AV de grad avansat,tahicardia ventriculară sunt alte mecanisme posibile.

O problemă majoră de sănătate o constituie la ora actuală prevenirea morții subite care se produce într-un procent însemnat de cazuri,înainte ca bolnavul să ajungă într-o unitate spitalicească sau imediat după internarea sa.

Incidența absolută a morții subite rămâne necunoscută din mai multe motive.Cele mai importante sunt datorate definiției neunitare și a surselor diverse care stau la baza statisticilor.

Aproximativ 80-90 % din toate morțile subite sunt de origine cardiovasculară;iar dintre acestea 90 % se datoresc suferințelor coronariene.

Cele mai multe dintre ele 60-70 % au loc în afara spitalului.Remarcabil de reținut este faptul că la circa 40 % dintre morțile subite de cauză coronariană,moartea a constituit primul și unicul semn al bolii.Conceptul fundamental al patologiei bolii coronariene îl constituie tulburarea raportului dintre aportul și consumul de orxigen al miocardului.

Scăderea aportului de oxigen produce hipoxie miocardică,fenomen determinat de scăderea fluxului coronarian care se însoțește de ischemia teritoriului respective.

Descreșterea critică a aportului de oxigen,precum și ischemia severă în teritoriul miocardic tributar se însoțește de moartea fibrelor muscular cu instalarea procesului de necroză.

11.Viorel T.Mogoș-,pg.334,2012

12.Idem , pg.337,2012

Clasic s-a considerat că tromboza coronariană este procesul fundamental care determină scăderea bruscă a fluxului coronarian și în consecință infarctul miocardic.

În ultimul timp,o serie de alte mecanisme au fost implicate în patogenia infarctului ,cum ar fi:

●hemoragia sau rupture plăcii aterosclerotice cu ocluzie coronariană consecutivă;

●spasmul arterial coronarian;

●creșterea critic a consumului de oxigen într-un teritoriu miocardic perfuzat insufficient datorită unor stenoze vasculare severe;

●agregarea fibrinoplachetară;

●efectele vasoactive severe produse de unele substanțe,cum ar fi tromboxanul.

Indiferent de mecanismele produse,deteriorarea critic a circulației coronariene nu apare decât în prezența unor stenoze aterosclerotice,de obicei preexistente la nivelul arterelor coronare.

Prolapsul de valvă mitrală13 (PVM).Se consideră că au un risc crescut de moarte subită bolnavii cu PVM care fac aritmii ventriculare complexe au regurgitație mitrală,QT lung,anomalii de repolarizare inferolaterale ,cu cupse mitrale beante și istoric pozitiv pentru palpitații ,lipotimii sau sincope.

Cardiomiopatiile hipertrofice14 cu hipertrofie importantă a pereților VS și reducerea cavității,la care există asociate aritmii ventriculare complexe prezintă de asemenea risc de moarte subită.

Insuficiența cardiacă,este un sindrom clinic (nu o boală) ca exprimă incapacitatea inimii de a asigura un regim circulator adecvat necesităților metabolice ale organismului.Cum funcția de pompă a inimii este îndeplinită de către miocardul ventricular.

Infarctul miocardic15 acut constă din necroza ischemică a unei zone de miocard ,apărută ca urmare a scăderii bruște a fluxului sangvin coronarian sau sau a unei creșteri bruște a fluxului sangvin coronarian sau a unei vreșteri bruște,peste posibilitățile de aport coronarian,a cererii miocardice de oxigen.Etiologia infarctului miocardic acut este reprezentată în aproape toate cazurile de ateroscleroză coronariană.

13.Viorel T.Mogoș-,pg.340,2012

14.Idem , pg.348,2012

15. Idem , pg.351,2012

Aproximativ 80-90 % din toate morțile subite sunt de origine cardiovasculară;iar dintre acestea 90 % se datoresc suferințelor coronariene.

Cele mai multe dintre ele 60-70 % au loc în afara spitalului.Remarcabil de reținut este faptul că la circa 40 % dintre morțile subite de cauză coronariană,moartea a constituit primul și unicul semn al bolii.

Conceptul fundamental al patologiei bolii coronariene îl constituie tulburarea raportului dintre aportul și consumul de orxigen al miocardului.

Scăderea aportului de oxigen produce hipoxie miocardică,fenomen determinat de scăderea fluxului coronarian care se însoțește de ischemia teritoriului respective.

Descreșterea critică a aportului de oxigen,precum și ischemia severă în teritoriul miocardic tributar se însoțește de moartea fibrelor muscular cu instalarea procesului de necroză.

Clasic s-a considerat că tromboza coronariană este procesul fundamental care determină scăderea bruscă a fluxului coronarian și în consecință infarctul miocardic.

În ultimul timp,o serie de alte mecanisme au fost implicate în patogenia infarctului ,cum ar fi:

●hemoragia sau rupture plăcii aterosclerotice cu ocluzie coronariană consecutivă;

●spasmul arterial coronarian;

●creșterea critic a consumului de oxigen într-un teritoriu miocardic perfuzat insufficient datorită unor stenoze vasculare severe;

●agregarea fibrinoplachetară;

●efectele vasoactive severe produse de unele substanțe,cum ar fi tromboxanul.

Indiferent de mecanismele produse,deteriorarea critic a circulației coronariene nu apare decât în prezența unor stenoze aterosclerotice,de obicei preexistente la nivelul arterelor coronare.

Există,foarte rar,și infarcte miocardice apărute la subiecți cu coronare normale;în aceste cazuri, este discutat rolul cauzal al spasmului coronarian.

Factorii care cresc cererea miocardică de oxigen pot participa ori agrava infarctul miocardic acut.Între acești factori sunt cuprinși:

●factorii care cresc postsarcina (HTA);

●factorii care induc tahicardie (anxietatea,frigul,enervarea, abuzul de medicamente tahicardizante,efortul fizic,mesele abundente,etc);

●tulburările ritmului cardiac,mai ales cu frecvență ventriculară înaltă;

●factorii care cresc contractilitatea miocardică (simpaticomimetice ,etc);

●factorii care cresc presarcina.Factorii care scad brusc presiunea de umplere coronariană (ex.căderile bruște de presiune arterială,îndeosebi stările de șoc) ori care induc spasmul coronarian pot de asemenea participa ori agrava infarctul miocardic acut.

Infarctul miocardic se produce cel mai frecvent prin scăderea bruscă a irigației coronariene,pe fondul unei obstrucții coronariene,aterosclerotice avansate.

Aceasta are loc fie prin apariția unui tromb,pe placa de aterom,fie printr-o hemoragie sub sau în placa de aterom.

Se discută și rolul spasmului coronarian ,la o parte dintre cazuri.Este de altfel știut că infarctul miocardic acut poate apărea și în absența unei obstrucții coronariene complete.

Tablou clinic

Durerea este de regulă elementul dominant.EA poate avea caracterul coronarian tipic,întâlnit și la angina pectorală ( localizare retrosternală,pe o suprafață mare,iradiere în membrele superioare și mai ales cel stâng,precum și în mandibulă) dar localizările atipice (epigastrică,în umeri interscapulovertebrală) nu sunt rare.Durerea este de regulă foarte puternică,uneori atroce și este descrisă ca strivire,constricție,lovitură,presiune,arsură.

●Durata sa este lungă,peste 30 de minute,deseori ore întregi,dar rareori peste 24 de ore.

Nitriții și repausul nu elimină durerea.În aproximativ o treime a cazurilor,însă,durerea fie că nu este remarcată de bolnavi ca un element important,fie că lipsește realmente.pacientul este anxios,agitat și se mișcă mereu,în căutarea unei poziții care să-i liniștească durerea.

●Senzația de slăbiciune,de sfârșeală,este obișnuită.

●Pot exista amețeli,transpirație,senzație de golire a capului,confuzie,întunecarea vederii,chiar pierderea cunoștinței (sugerând șocul,hipotensiunea arterială severă,tulburările de ritm și de conducere).

●Grețurile și vărsăturile (semne de hipertonie vagală) însoțesc îndeosebi infarctul miocardic inferior.

●Dispneea sugerează insuficiența ventriculară stângă,mai ales când respirația este zgomotoasă.

Semnele sunt sugestive dar nu specifice,pentru infarctul miocardic cut.Se poate constata paloarea tegumentelor care ,frecvent,sunt acoperite cu transpirații reci.Pot exista grade variate de modificare neuropsihică (anxietate sau,dimpotrivă, apatie,confuzie,până la pierderea cunoștinței).Pe suprafața plămânilor pot fi percepute raluri de stază (crepitante,subcrepitante).Pulsul poate fi depresibil,accelerat ori rar,uneori cu neregularități caracterizând diferite aritmii.

Hipotensiunea arterială16 este un sindrom clinic caracterizat prin scăderea valorilor tensionale sub Hg pentru tensiunea sistolică și sub Hg pentru cea distolică.In funcție de durată, hipotensiunea poate fi trecătoare sau de durată.În funcție de etiologie se deosebesc:

●Hipotensiunea arterială esențială ( primară).Se vorbește de hipotensiune arterială când valorile tensiunii maxime, la adult, scad sub Hg și când persoanele cu aceste valori prezintă fenomene subiective supărătoare.

Se cunosc valori tensionale arteriale scăzute la persoane care nu au nici un fel de suferințe subiective, de obicei la vagotonici, adică la cei care au un debit circulator mai scăzut , o rezistență perifercă ceva mai crescută și cu toate acestea nevoile circulatorii sunt acoperite.

De altfel , fenomenele clinice din hipotensiune pot apărea și la persoane cu valori tensoinale normale, ceea ce înseamnă că nu este vorba doar la nivelul tensiunii , ci , mai degrabă , de o adaptare nepotrivită , în urma mecanismelor regulatorii insuficiente , mecanisme ce au ca urmare fenomene de insuficiență de irigație , oboseală , sete de aer , palpitații , precum și alte manifestari , rezultate ale deficienței sistemului regulator al circulației.

●Hipotensiunea arterială secundară simptomatică se întâlnește în insuficiența suprarenală , intoxicație cu alcool sau nicotină , boli cronice casectizante , pericardita constructivă , stenoza aortică sau mitrală , tumori cerebrale.

Prognosticul este al bolii de bază .Tratamentul se adresează indeosebi afecțiunilor cauzate și în al doilea rand hTA , pentru care măsurile terapeutice sunt similare cu tratamentul hipotensiunii esentiale.

16.Viorel T.Mogoș-,pg.356,2012

●Hipotensiunea ortostatică .Ceea ce este esențial în hipotensiunea ortostatică este faptul ca acești bolnavi se simt bine și cu tensiunea arterială normală în poziție culcată , dar prezința o stare de rău care poate merge până la starea sincopă , cu scaăderea pronunțată a tensiunii arteriale când se ridică în poziție ortostatică sau când rămân în picioare timp îndelungat. In mod normal , în ortostatism, tensiunea maximă oscilează în jurul valorilor sale în poziție culcată .

Practic este vorba de hipotensiune arterială ortostatică numai când maxima scade , în ortostatism , cu cel puțin Hg .

Cifrele cale mai obișnuite de scădere a maximei sunt între 40 – Hg . Scăderea tensiunii este bruscă sau progresivă și interesează în general atât maxima cât și minimul .

Scăderile tensionale în ortostatism pot să apară la orice valori tensionale provoând aceeași simptomatologie , chiar și la persoane care au valori peste cele normale în poziție culcată.

Tulburarile subiective sunt multiple variind de la o simplă stare de rău , cu fatigabilitate , până la starea de sincopă .

Fenomenul apare mai ales după o stare prelungită de decubit , dimineața la ridicarea din pat , sub forma tulburarilor de vedere , auditive , vâjâieli în urechi , vertij .

Alteori apar scurte absențe sau pierderea memoriei pentru scurt timp. Bolnavii devin palizi , voce slabă și dacă nu se întind pe pat poate surveni sincopa.Hipotensiunea ortostatică poate avea un caracter esențial sau poate apare ca o formă secundara , consecutivă unor boli generale și ale sistemului nervos . Semnele clinice sunt asemănătoare în ambele împrejurări.

Accidentul vascular17.Un accident vascular cerebral apare atunci când un vas de sânge (o arteră) care furnizează sânge la nivelul unei zone a creierului se sparge sau este blocat de un cheag sangvin. In câteva minute, celulele nervoase din acea zonă sunt afectate și ele pot muri în câteva ore. Ca rezultat, acea parte a corpului care este controlată de zona afectată a creierului nu mai poate funcționa adecvat.Cauzele accidentelor cerebrale variază în dependența de tipul patologiei. Accidentul vascular cerebral este datorat proceselor patologice care determină o întrerupere parțială sau totală a fluxului sanguin printr-un vas cerebral.

17.Prof.Dr. D.A.Jdanov –pg.478,2002

Cauzele ictusului ischemic sunt:

●Ateroscleroza vaselor cerebrale ;

●Aritmiile cardiace cu formare de emboli intracavitari (fibrilația atrială);

●Persistența foramenului oval;

●Disecția arterială, postraumatică sau din cadrul angiopatiei amiloide;

●Infarctul miocardic;

●Endocardita bacteriană (marantica).

Factorii predispozanți în accidentele vasculare cerebrale necesită o atenție aparte, dat fiind că profilaxia AVC se va face anume prin acțiunea țintită asupra acestor factori. Necesită a fi menționat că factorii predispozanți se divid în două categorii în dependența de caracterul modificabil al acestora.

Din factorii predispozanți modificabili fac parte: ●Hipertensiunea arterială și Fumatul ;●Obezitatea și Sedentarismul ; ●Hipercolesterolemia;●Diabetul zaharat ,etc.

Ischemia cerebrală – apare ca urmare a perturbǎrii funcționale sau anatomice a parenchimului cerebral datoritǎ diminuǎrii sau întreruperii circulației cerebrale într-un anumit teritoriu.

Infarctul cerebral (ramolismentul cerebral) – este necroza țesutului cerebral consecutivǎ unei ocluzii arteriale tromboticǎ sau embolicǎ.Dupǎ localizarea ischemiei pe vasele principale se descriu o serie de sindroame topografice:

Sindromul arterei cerebrale anterioare determinǎ simptome diferite în raport cu localizarea procesului oclusiv distal sau proximal:În sindromul ocluziv proximal apare o hemiparezǎ contralateralǎ prodominent faciobrahialǎ, dizartrie și tulburǎri psihice;

Sindromul ocluziv distal prezintǎ o hemiparezǎ contralateralǎ predominent , cu tulburǎri de sensibilitate, afazie motorie, apraxia mersului, incontinenta urinarǎ

Sindromul arterei cerebrale mijlocii (Sylviane) sunt cele mai frecvente și se disting:

•ramolisment total: hemiplegie totalǎ opusǎ, hemianestezie, hemianopsie, afazie globalǎ, deviația conjugatǎ a globilor oculari și capului urmatǎ de comǎ apoi exitus;

•ramolismentul superficial: hemiplegie predominent faciobrahial, tulburǎri de

sensibilitate (stereognozie și sensibilitate discriminativǎ), afazie predominent motorie (emisferul dominant), fenomene apraxo-agnozive (emisferul nedominant);

•ramolismentul profund: hemiplegie sau hemiparezǎ predominant distal și

afazie totalǎ (emisferul dominant).

Cheagul de sânge se poate dezvolta într-o arteră îngustată care irigă creierul sau poate ajunge în

arterele din circulația cerebrală după ce a migrat de la nivelul inimii sau din orice altă regiune a organismului.Cheagurile sangvine apar de obicei ca rezultat al altor defecte din organism care determină afectarea circulației sangvine normale, cum ar fi:

•rigidizarea pereților arterelor (ateroscleroza). Aceasta este cauzată de tensiunea arterială crescută, de diabetul zaharat și de nivelul crescut al colesterolului sangvin ;

•fibrilația atrială sau alte aritmii cardiace (ritmuri cardiace neregulate)

•anumite afecțiuni ale valvelor cardiace, cum ar fi o valvă cardiacă artificial

•o valvă cardiacă reparată, o boala cardiacă valvulară precum prolapsul de valvă mitrală sau stenoza îngustarea orificiului valvular ;

•infecția valvelor cardiace ( endocardită ) ;

•un foramen ovale patent, care este un defect cardiac congenital

•tulburări de coagulabilitate a sângelui ;

•inflamație a vaselor sangvine (vasculită)

• infarctul miocardic .

Boala cardiacă ischemică18 constituie o problemă majoră de sănătate public prin marea sa morbiditate.Infarctul miocardic sau necroza miocardică este procesul ireversibil și cel mai grav care apare datorită suprimării fluxului sanguine și aportului de oxigen la țesutul miocardic. Numeroase studii epidemiologice făcute pe eșantioane de populație urmărite 10-20 de ani au adus lămuriri privitoare la factorii predispozanți de instalare și de agravare a bolilor ischemice . Printre factorii predispozanți ai cardiopatiei ischemice sunt notați :

creșterea colesterolului din sânge;

hipertensiunea arterială;

diabetul cu toleranța scăzută la zahăr.

Factorii de agravare a stenozelor coronariene (spasme) sunt:

fumatul de țigarete;

efortul fizic violent;

hipertensiunea arterială paroxistică.

18.Prof.Dr. D.A.Jdanov –pg.482,2002

Tromboza arterială sau formarea unui cheag (infarctul miocardic) este favorizată în afară de îngustarea arterelor coronare:

●de prânzuri bogate în grăsimi saturate (acizi grași neesterificați);

●exces de fumat;

●regimuri hipercalorice (obezitatea)

●creșterea acidului uric în sânge

●desigur vârsta , unele trăsături ale personalității individului;

●starea de emotivitate (stresul);

●stările impulsive,de mânie;

●incapacitatea de a-și controla reacțiile emotive pot provoca creșteri rapide ale coagulabilității dsangvine,ale grăsimilor (lipidelor) din sânge sau ale presiunii arteriale,care împreună cu stenozele coronare favorizează producerea de tromboze arteriale mici sau masive.

Spectrul clinic al bolii este extreme de eterogen,de la formele asimptomatice prin suferință coronariană lateral pâna la forme clinice de manifestare.În practică,pacienții suferinzi de boala coronariană pot să nu acuze nici un discomfort sau dimpotrivă,pot prezenta manifestări clinice dintre cele mai diverse li dramatice .

Sindromul de mărire a inimii.În foarte multe stări și boli cardiac se produce o mărire (creștere) a volumului inimii.Aceasta se exteriorizează prin semen decelabile la examenul fizic,radiologic și electrocardiografic ,ca și în alte examinări paraclinice mai rar utilizate.Într-o parte din bolile cardiac,pe lângă sindromul măririi inimii,există și alte simptome și semen evidente și caracteristice.În alte cazuri ,se constată doar semnele măririi inimii , fără alte simptome și semen cardiovasculare evidente .

Este vorba deci de un sindrom,, izolat,, de mărire a inimii , care pune problem de diagnostic etiologic foarte dificile.De modul în care este interpretat sindromul se leagă implicații profilactico- curative diferite ,însoțite de răspundere.Volumul inimii depinde de:

-spațiul ocupat de miocard ( de întinderea și grosimea acestuia,adică de masa sa);

-spațiul ocupat de lumenul cavității cardiac.De aceea la baza sindromului de mărire a inimii pot să stea două fenomene:

a. creșterea masei mușchiului inimi:hipertrofia cardiac;

b.creșterea volumului cavităților inimii:dilatarea cardiac;

Se exclude cazurile de mărire a inimii prin tumori cardiac ,anevrism cardiac , ca și colecțiile pericardice.

Mecanismele patogenice generale ale măririi cardiac pot fi grupate în două categorii։

-mecanisme hemodinamice։ se produc tulburări circulatorii care creează o suprasolicitare a inimii , obligând-o să efectueze un travaliu crescut;rezultă așa numitele supraâncărcări ale inimii;

-mecanisme miogene: se produc leziuni morfologice și energetic miocardice care determină îngroșarea peretelui sau dilatarea cavităților inimii , în lipsa oricărei supraâncărcări hemodinamice.

Supraîncărcarea cardiacă.Lucrul mechanic pe care îl dezvoltă inima depinde , în esență,de doi factori: presiunea pe care o realizează miocardul prin contracția sa și volumul de sânge pe care-l propulsează.

Hipertrofia cardiacă .Prin hipertrofie cardiac se înțelege o creștere a masei miocardului, datorită îngroșării și alungirii fibrelor miocardice.Înmulțirea numărului de fibre ( hiperplazia) se produce numai în cazul hipertrofiilor excesive , când greutate inimii depșește valoarea ,, critic ,, de aproximativ 500 mg ,față de 150- 250 g cât este în mod normal.

Cardiomiopatiile hipertrofice cu hipertrofie importantă a pereților VS și reducerea cavității,la care există asociate aritmii ventriculare complexe prezintă de asemenea risc de moarte subită.Insuficiența cardiacă,este un sindrom clinic (nu o boală) ca exprimă incapacitatea inimii de a asigura un regim circulator adecvat necesităților metabolice ale organismului.Cum funcția de pompă a inimii este îndeplinită de către miocardul ventricular.

Prolapsul de valvă mitrală19 (PVM).Se consideră că au un risc crescut de moarte subită bolnavii cu PVM care fac aritmii ventriculare complexe au regurgitație mitrală,QT lung,anomalii de repolarizare inferolaterale ,cu cupse mitrale beante și istoric pozitiv pentru palpitații ,lipotimii sau sincope.

Dilatarea cardiacă .Prin dilatare cardiac se înțelege acea mărire a volumului inimii , care este datorat creșterii capacității ( volumului ) cavității cardiace.

19.Prof.Dr. D.A.Jdanov –pg.488,2002

CAPITOLUL 3

KINETOTERAPIA ÎN TULBURĂRILE FUNCȚIONALE CARDIOVASCULARE20

3.1.Noțiuni de fizikinetoterapie

Kinetoterapia de recuperare reprezintă secțiunea cea mai importantă în programul de recuperare medicală și urmărește prin intermediul unor programe de exerciții fizice: refacerea funcțiilor diminuate, creșterea nivelului funcțional, realizarea unor mecanisme compensatorii în situații de readaptare funcțională.

Scopul recuperării este de a-i învăța pe pacienții cu afecșiuni cardiace să folosească rezervele naturale și toate metodele și mijloacele de care dispunem pentru obținerea unor anumite mișcări sau gesturi care sunt dificil sau imposibil de efectuat din cauza sechelelor generate de boală, în scopul de a reda pacientului, în minimum de timp, maximum de integritate fizică pierdută.

Studiile și cercetările întreprinse în ultimii ani în domeniul medicinii, igienei, culturii fizice,educației și culturii, în genere, au relansat ideea potrivit căreia valorile kinetoterapeutice au un rol din ce în ce mai important în viața cotidiană, subliniind faptul că oamenii acționează asupra maladiilor de tot felul în funcție de credințele, ideile, tradițiile, cunoștințele de specialitate și, prin intermediul lor, interpretează starea reală de sănătate.Indiferent de formulare, aceste idei și atitudini privind tratamentul prin mișcare, exercițiu și alți factori nu au deloc un caracter de noutate.

Ele ne vin din vechime și s-au consacrat din momentul când primii oameni au început să-și trateze suferința cu ajutorul masajului, băilor,exercițiilor fizice adecvate etc.Este un început, inclusiv de ordin conceptual și metodologic, care de acum înainte va trebui doar completat cu alte terapii și analize ale culturii și civilizației postmoderne.

Obiectivele kinetoterapiei în tulburările funcționale cardiovasculare sunt:

● cunoașterea elementelor de anatomie,fiziologie și patologie în ceea ce privește aparatul cardiovascular

20. Dr. Valentin Grigorescu,pg.398,1997

● utilizarea metodelor de reface a capacității funcționale pierdute de un pacient cu afecțiuni cardiovasculare ,scopul fiind de integrare socială și profesională

● tehnicianul trebuie să aibă abilități pentru modificarea programelor alese , în funcție de evaluările intermediare pe care le efectuează

3.2.Sindromul hipokinetic al pacienților cu boli cardiovasculare21

Observațiile clinice și de laborator au demonstrat influența negativă a lipsei sau reducerii activității fizice asupra stării de sănătate al pacienților cu boli cardiace , deoarece ,literatura de specialitate ,menționează faptul că modelarea mișcării fizice este unul din factorii importanți de normalizare a funcțiilor organismului după vârrsta de 60 de ani.

Diminuarea normală a performanțelor funcționale ,incidența sporită a bolilor cardiovasculare care necesită perioade mai lungi de hipokinezie (infarct miocardic acut ,accidente vasculare cerebrale ,etc) statutul social care suferă importante modificări sunt factori care accentuează tendința la izolare a pacienților și limitează mișcarea fizică.

Lipsa de mișcare sau limitarea acesteia antrenează pacienții la numeroase dereglări ale mecanismelor neuroendocrine de control și de reglare adaptativă și diminuează semnificativ capacitățile funcționale.

Reluarea activității fizice se însoțește de o marcată scădere a toleranței la efort ,amețeli,lipotimie,palpitații.Revenirea la situația dinaintea repausului fizic necesită o perioadă de 10-14 zile,de 2-3 ori mai mult decât în cazul unui adult.

Sedentarismul este unul din factorii importanți de risc în patologia bolilor cronice degenerative osteoarticulare,metabolice,a hipertensiunii arteriale și cardiopatiei ischemice.

La pacienții,sub influența hipokineziei,sunt perturbate reglarea adaptativă,mecanismele antigravitaționale și reactivitatea a

La cele mai mici eforturi fizice pacienții acuză palpitații,, dispnee,crește frecvența cardiacă, iar curba presiunii arteriale îmbracă un aspect ondulatoriu.Valorile catecolaminelor serice sunt evident scăzute la efort,ceea ce demonstrează scăderea mecanismelor adaptative și rezistența la stres.

Cercetări de hemodinamică relevă o distribuție neuniformă a masei sangvine,creșterea timpului de circulație,perturbarea schimburilor dintre capilare și țesuturi.

21. Dr. Valentin Grigorescu,pg.399,1997

Menținerea unei condiții fizice satisfăcătoare este o problemă de mare importanță pentru întreaga grupă de vârstă, fiind bine cunoscută observația că valorile scăzute ale unor parametrii funcționali se găsesc de cele mai multe ori într-o relație directă cu lipsa de cele mai multe ori într-o relație directă cu lipsa de mișcare.

3.3.De la cultura fizică medicală la kinetoterapie-

evoluția unei concepții în afecțiunile cardiovasculare22

Adaptată particularităților morfo-funcționale ale pacientului cu afecțiuni cardiace ,mișcarea fizică permite menținerea ,,în formă,, prin utilizarea optimă a rezervelor funcționale.Practicarea activității fizice reprezintă un element necesar în primul rând pentru inimă și pentru menținerea troficității și mobilității sistemului muscular și osteo-articular.

Activitatea fizică are un rol preventiv și influențează pozitiv funcțiile sistemului cardio-vascular.Prin activitatea fizică se întreține tonusul emotiv și se realizează o bună funcționalitate, ceea ce asigură o adaptare a organismului la situații noi.

Mișcarea fizică influențează consumul de oxigen al miocardului ,unul din factorii terapeutici de mare eficiență vasodilatatoare coronariană ,cu atât mai mult cu cât este la îndemâna oricui.

Toți specialiștii din domeniu cunosc și recunosc definiția clasică a kinetoterapiei:folosirea agentului fizic care este mișcarea,în scop profilactic ,terapeutic și de recrutare.

Prin apariția bolilor cardiovasculare,o verigă din sistemul funcțional și energetic al organismului se rupe,sistemul se dezechilibrează apărând un cerc vicios care poate deregla funcționarea armonioasă a întregului organism.

Stoparea acestui cerc vicios ,restabilirea echilibrului funcțional și energetic prin instituirea unui program de mișcări –kinetoterapie- va face posibilă reeducarea funcțională, ,,reantrenarea,, , deci readaptarea aparatului,sistemului sau organismului respectiv la meiul

22. Crețu-,pg.156 , 2007

extern.Consider că cea mai valoroasă realizare a kinetoterapiei aplicată pacienților cu afecțiuni cardiace,este reantrenarea/reeducarea,până la nivelul activităților gestuale zilnice.

Acest antrenament al pacienților cu afecțiuni cardiace trebuie să păstreze în permanență un caracter gradat,din punctul de vedere al complexității și dozajului.

Kinetoterapia,fiind un tratament cu ajutorul agentului fizic care este mișcarea,pentru pacienții cu afecțiuni cardiace,este prin excelență un tratament prin stimuli-stimulul exercitat direct pe sistemul NMAK este exercitat în vederea mobilizării propriilor resurse bio-funcționale ale organismului,în urma căruia se declanșează o serie de procese biomecanice,biochimice sau neurofiziologice,cu efecte benefice asupra organismului.

3.4.Evidențierea kinetoterapiei în tulburările funcționale cardiovasculare

Obiective:

●Să aplice și în unele situații să prezinte abilități de modificare a programelor alese, în funcșie de evaluările intermediare pe care le efectuează, evaluări care indică direcția de evoluție a terapiei și involuție a bolii

●Cunoașterea noțiunilor aprofundate de anatomie, fiziologie, patologie a aparatului cardiovascular, a protocolului testelor de efort care stau la baza evaluării și orientării kinetoterapiei afecțiunilor cardiovaculare, cunoașterea temeinică și aplicarea metodelor, tehnicilor și mijloacelor kinetoterapiei, care fac posibilă efectuarea cu succes a programenlor de profilaxie, recuperare, reeducare, în afecțiunile cardio-vasculare;

●Să prezinte capacități de selecție a celor mai eficiente metode de recuperare, ținând cont de: diagnosticul prezent, afecțiunile asociate, particularitățile pacientului (vârstă, sex etc.), alte cerințe legate de stadiul bolii sau gravitate, în vederea scurtării perioadei de spitalizare și recuperare.23

Kinetoterapia în Recuperarea în IMA ( Infarctul miocardic acut)24

Obiective Faza I de recuperare :

● inițierea familiei în ceea ce privește atiutudinea ce trebuie adoptată vizavi de pacient;

23. Crețu-,pg.159 , 2007

●inițierea privind reluarea activităților casnice;

●inițierea pacientului în ceea ce privește dozarea monitorizarea și efortului prin frecvență cardiacă;

Mijloace de kinetoterapie:

●mersul nesupravegheat;

● munci efectuate în gospodărie;

●exerciții efectuate

Obiective Faza a-II-a de recuperare , începe în perioada de convalescență și durează în jur de 7-8 săptămâni.

●dezvoltarea circulației coronariene ;

●obținerea unor efecte psihologice favorabile , care să contribuie din plin la recâștigarea încrederii în sine a pacientului;

●reducerea travaliului cardiac pentru un nivel minim de efort;

●înlăturarea anxietății și îngrijorării ce pot avea legătură cu începerea vieții profesionale;

●creșterea capacității de efort maxim prin aceeași ameliorare a utilizării periferice a oxigenului;

●ameliorarea ( opțională) a performanței cardiace ,maxime apreciate prin debitul cardiac , maximal.

Obiective pentru faza a-III-a de recuperare ,este cunoscută de faza de menținere a recuperării fizice ,având ca scop menținerea și eventual ameliorarea condiției fizice și a parametrilor funcționali caracteristici:

●reorientarea și reâncadrarea profesională în raport cu capacitatea maximă în funcție cu severitatea afectării;

●creșterea capacității de efort maxim în corelație cu severitatea afectării;

Mijloace de kinetoterapie:

●practicarea sporturilor ,dozând efortul;

●exerciții de rezistență efectuate la cicloergometru;

24. Kiss, I.- pg.92-93 1999

Kinetoterapia în Arteriopatii periferice25

Obiective:

●prevenirea agresiunilor cutanate și mecanice;

●prelungirea duratei efortului până la producerea claudicației;

●dezvoltarea circulației colaterale în regiunile cu circulație deficitară;

● corectarea tulburărilor de mers;

●creșterea fluxului sanguin în musculatura scheletică;

●îmbunătățirea economiei actului motor;

●mărirea dozată a hipoxiei în musculatura ischemică;

Mijloace de Kinetoterapie:

Mersul este cel mai util și ușor de prescris

●pacientul va menține ritmul de mers care îi convine,crescând treptat durata;

●mersul doar pe teren plat,pcientul nu vorbește.Ajuns la aproximativ 15 minute de mers introducem pe distanțe scurte 20-30 m ritmuri alerte dublând sau triplând ritmul obișnuit.

Kinetoterapia în Angina pectorală26

Obiective :

●în cazul pacienților cu DAM sever , nu se urmărește decât menținerea capacității de efort ;

●reducerea ,cu o pondere procentuală cât mai mare dintre DAM (Deficitul aerobic miocardic) și deficitul aerobic funcțional (DAF);scopul fiind acela al suprapunerii acestora ,prin reducerea DAF până la valoarea DAM.

Mijloace de Kinetoterapie:

●activități sportive și de agrement;

●zilnic gimnastică igienică,alcătuită din complexe de exerciții fizice sub forma mișcărilor de trunchi și membre , de intensitatea mică și medie , a exercițiilor de respirație și de tonifiere a abdomenului – aceste exerciții pot fi realizate din decubit așezat.

● ,plimbări pe terenuri neaccidentale;

25. Kiss, I.- pg.98 1999

26.Idem,pg.99,1999

●adaptarea efortului fizic la nivelul capacității funcționale.

Mijloace de Kinetoterapie:

●Gimnastica de postură Burger;

●Gimnastica respiratorie care necesită comportarea mișcărilor abdominale și diafragmatice;

●hidroterapia și balneoterapia;

●mobilizări active;

●mecanoterapia;

●termoterapia;

●exerciții cu rezistență controlată –haltere , gantere ,mingi medicinale;

●exerciții musculare globale;

●contracții musculare de intensitate și durată corespunzătoare.

Kinetoterapia în Hipotensiunea arterială27

Mijloace de Kinetoterapie:

●masaj general

●fizioterapie;

●exerciții cu obiecte ușoare;

●exerciții de abdomen;

●exerciții active,sintetice și analitice;

●plimbări mai lungi;

●jocuri sportive;

Hipotensiunea arterială- ortostatică28 :

Mijloace de kinetoterapie

●program individual de antrenament prin bicicletă ;

●mers ;

27. Kiss, I.- pg.100 1999

28.Idem,pg.101,1999

●covor rulant;

●modalități de creștere a capacității de efort ;

●evaluarea stării funcționale;

● masajul general al membrelor inferioare;

●readaptare la efort ,respectiv trecerea de la repausul total /parțial la pat spre o independență de mișcare ;

●mișcări simple de păstrare a mobilității articulare ;

●folosirea gimnasticii medicale limitate;

●mișcări simple de păstrare a tonusului muscular;

●reeducarea respiratorie ;

●mobilizări active ale membrelor inferioare;

●gimnastică vasculară;

●gimnastică abdominală

Kinetoterapia în Cardiopatia ischemică silențioasă29 .Kinetoterapia va fi folosită pentru 3 categorii de subiecți:

1.pacienți cu angină pectorală ,unde episoadele ischemice coincid cu episoadele de ischemie;

2.pacienții total asimptomatici la care prin diverse mijloace și metode de diagnostic ,se descoperă ischemie miocardică sau stenoze coronariene severe .

3.pacienți cu IM ( infarct miocardic în antecedente) care sunt asimptomatici

Obiective :

●reintegrarea din punct de vedere socio-profesional;

●masaj al toracelui-mai ales masajul regiunii precordiale;

●corectarea condițiilor de locuire,de muncă ,a tuturor influențelor exterioare ce reprezintă circumstanțe agravante sau determinante ( după caz) pentru evoluția bolii;

● un regim de viață și alimentația echilibrată;

● tonifierea musculaturii cardiace;

●readaptarea organismului la efort;

29. Kiss, I.- pg.101 1999

●renunțarea și în același timp îndepărtarea factorilor organici ,atât psihici cât și fizici ce pot afecta aparatul cardiovascular;

●existența unor factori psihici-situații conflictuale ;

●evitarea traumatismelor psihice ;

●evitarea unei nevroze sau a unor trăsături nevrotice.

Kinetoterapia în Insuficiența cardiacă

Obiective

●ameliorarea vasodilației arteriale;

●creșterea capacității de efort prin։

-creșterea tardivă a nivelului sangvin;

-intrarea întârziată în funcțiune a mecanismelor centrale de adaptare la efort;

-creșterea capacității de efort , chiar într-o mică măsură;

-creșterea presiunii în capilarul pulmonar va fi întârziată și va apare la niveluri mai mari ale efortului;

Împiedicarea decondiționării fizice a pacientului peste limita indusă de suferința cardiacă;

-eliberarea în cursul efortului fizic;

●ameliorarea și augumrentarea mecanismelor periferice în funcție de adaptarea la efort.

Mijloace de Kinetoterapie:

●exerciții izometrice;

●mersul pe jos;

●antrenament de rezistență.

Kinetoterapia în Insuficiența cardiacă în faza acută30 ։

Obiective ։

●evitarea formării de flebotromboze de la care pornesc frecvent emboliile la cardiaci;

● evitarea stazei venoase a extremităților;

30.Ion Stroescu Mihai Negoescu,pg.222,2008

●evitarea edemului pulmonar ,solidarizarea diafragmului și a peretelui abdominal în mecanismul general al respirației

Mijloace de kinetoterapie։

●exerciții de membere superioare corelate cu mișcările de respirație;

●poziții de repaus în decubit dorsal capul fiind ridicat peste nivelul extremităților-decubit cu capul ridicat,decubit dorsal, decubit sprijinit.

Kinetoterapia în Insuficiența cardiacă în faza cronică31

Obiective :

●ameliorarea sau menținerea capacității de efort;

●învățarea și utilizarea unor elemente sau metode de relaxare ;

●readaptarea la efort;

●reinserția factorilor psihici.

Mijloace de kinetoterapie

●masajul membrelor inferioare și superioare;

●program individual de mers pe covorul rulant ( 5-10 minute) ,bicicletă (15-20 minute);

●facilitarea respirației din decubit ,așezat în ortostatism;

●exerciții analitice cu efect circulator sub forma mișcărilor de membre superioare și inferioare executate sub formă de basculare și pendulare;

●programe de gimnastică medicală ,accentul punându-se pe utilizarea unei respirații corecte;

●exerciții de respirație ce au legătură cu mișcările membrelor superioare și inferioare ale trunchiului,exerciții de respirație diafragmatică ;

●evaluarea stării funcționale;

●terapie ocupațională sub formă de activități în funcâie de preferințele pacienților;

●băi ascendente pe membre superioare și inferioare;

●exerciții aplicate sub formă de mers ritmic sau alte variante;

●ultraviolete în doza eritem pe torace;

● exerciții de abdomen în mod special exerciții izotonice executate lent;

31.Ion Stroescu Mihai Negoescu,pg.223,2008

●ultrasunete aplicate paravertebral;

●exerciții cu obiecte portative ușoare;

Kinetoterapia în Hipertensiunea arterială

Obiective :

●favorizarea vasodilatației periferice și a decongestionării unor segmente ale corpului;

●echilibrarea sistemului nervos și influențarea pozitivă a centrilor vasomotori;

●relaxare musculară;

●prevenirea aterosclerozei;

●atingerea și menținerea greutății corporale ;

●relaxare neuropsihică;

●obținerea vasodilatației locale și scăderea rezistenței periferice

Mijloace de kinetoterapie

●exerciții de trunchi sub formă de circumducții;

●exerciții de mobilizare analitică a tuturor segmentelor;

●exerciții ale membrelor superioare pentru derivarea circulației roracice;

●exerciții de relaxare ։

-exerciții de relaxare neuro-psihică

– scurtări de membre executate de bolnav

-balansări ale memrelor

-răsuciri de trunchi sau unele poziții cu răsucirea trunchiului

● din decubit cu capul ridicat se vor efectua exerciții ale membrelor superioare;

●exerciții de respirație punându-se accentul pe expirație;

● antrenament de rezistență։

-sportul terapeutic

-urcatul/coborâtul scărilor

-înotul în piscină în apă caldă

-jogging

-mersul încet

-bicicleta ergometrică

-covorul rulant

Kinetoterapia bolnavilor cu disritmii32

Un procent semnificativ al pacienților cu cardiopatie ischemică și indicație de includere în programe de recuperare fizică prezintă și tulburări de ritm supraventriculare sau, îndeosebi, ventriculare.

Acest procent crescut al pacienților cu IMA și extrasistole ventriculare obligă, din rațiuni practice, economice și financiare, ca aceștia să depună un efort fizic semnificativ în timpul activității cotidiene, indiferent dacă este vorba de subiecși ce își desfășoară activitate profesională.

S-a demonstrat că programele de recuperare fizică cresc nivelul efortului la care apare ischemia miocardică severă sau disfuncșia ventriculară stângă clinic manifestă. Antrenamentul fizic este benefic.

Obiective:

●Verificarea absenței tulburărilor de ritm (puls, auscultație, monitorizare EKG intermitentă dar periodică și TE);

●Reducerea incidenței tulburărilor ventriculare de ritm în cursul efortului moderat;

●Creșterea capacității de efort prestate fără simptome;

●Creșterea efortului maxim la care pot apare tulburări de ritm cu potențial letal;

●Ameliorarea ischemiei miocardice de efort, respectiv întârzierea apariției subdenivelării ST și scăderea amplitudinii acesteia, reducându-se astfel șansa apariției tulburărilor ventriculare de ritm în efort.

Mijloace de kinetoterapie:

Modalitatea de antrenament este identică cu cea din faza a II-a de recuperare IMA, cu un ritm de desfășurare obișnuit, zilnic, intraspitalicesc.

32.Ion Stroescu Mihai Negoescu,pg.226,2008

Kinetoterapia în afecțiunile venoase

Obiective:

●Prevenirea și tratamentul insuficienței venoase cronice și a sindromului posttrombotic;

●Stimularea circulației de întoarcere prin punerea în funcție a pompelor musculare.

●Reducerea stazei venoase și a consecințelor sale;

●Ameliorarea circulașiei de întoarcere și a schimburilor gazoase la nivel pulmonar;

Mijloace de kinetoterapie:

●masaj ușor cu scop hiperemiant, mersul, stimulări galvanice, compresiuni pneumatice externe intermitente, în ritm de 5s/contracție, cu aparatul angiomat.

●gimnastica respiratorie și gimnastica de postură;

●masajul membrelor inferioare, evitând traiectele venoase, în sens centripet;

●mobilizarea pasivă a membrelor inferioare și ridicarea acestora deasupra planului+ mobilizări active .

A.Tromboflebitele. Prin tromboflebită se înțelege stânjenirea circulației prin vene provocată de inflamarea peretelui venos.

Simptome:

● venă varicoasă cu eritem inflamator pe traiect, vizibil pe piele, edem și căldură locală.

●durere pe traiectul venei, accentuată în punct fix și la palparea venei.

Obiective:

●aplicarea măsurilor profilactice scopul fiind de activare a circulației periferice;

●activarea circulației venoase și prevenirea edemului;

●tonifierea musculaturii extremităților inferioare;

Mijloace de kinetooterapie:

●masaj cu scop hiperemiant la nivelul circulației superficiale a extremității bolnave, mers +exerciții respiratori;

●mobilizări pasive, pasivo-active și active analitice a membrelor inferioare + poziționarea membrului inferior în plan procliv.

B.Insuficiența venoasă cronică este

rezultat al obstruării venoase și al distrugerii valvelor. În cazul în care această insuficiență venoasă cronică se manifestă prin edeme, se folosesc ca mijloace ale kinetoterapiei repaus la pat cu membrele inferioare ridicate în sprijin pe un suport mai sus decât restul corpului de 2–3x/zi. Această poziție trebuie să fie obligatorie în timpul nopții; masajul membrului inferior, manevre cu caracter circulator, executate blând deasupra regiunii bolnave pentru a ușura circulația de întoarcere. Membrul care se masează se va menține în poziție declivă; se va evita ortostatismul, fără mișcare o perioadă lungă de timp; aplicarea de feșe elastice sau ciorapi elastici dimineața, care se va menținpe toată perioada zilei.

C. Varicele sau ectazia venoasă reprezintă dilatarea venelor determinată de insuficiența valvulelor venoase.

Simptome:

●oboseală sau dureri difuze în membre;

●desen venos accentuat;

●crampe musculare, în special nocturne.

Obiective:

●Depistarea precoce a dilatațiilor;

●Favorizarea circulației de întoarcere;

●Limitarea ortostatismului;

●Instituirea unui regim de repaus cu membrele inferioare deasupra planului orizontal;

●Favorizarea circulației de întoarcere;

Mijloace de kinetoterapie:

●Mobilizări active ale membrelor inferioare din poziții peste nivelul orizontalei, masaj

●Exerciții de gimnastică vasculară (gimnastica Bürger);

●Mobilizarea analitică a membrelor inferioare.

Kinetoterapia bolnavilor valvulari

Valvulopatiile realizează un real impact medico-social, pe de o parte prin limitarea funcțională indusă de insuficiența cardiacă generată de viciul valvular ± angorul asociat iar pe de altă parte, prin direcțiile evolutive ale bolii: sincope, aritmii grave, embolii periferice, accidente survenite în cursul tratamentului anticoagulant.

Recuperarea valvularilor neoperați.

În recuperarea pacienților valvulari pentru selecționarea cazurilor ce pot beneficia de rezultatele unui program de antrenament fizic, se apelează la un test de efort deliberat submaximal, definit ca un criteriu limitativ al probei: 80% din FCMxt (frecvența cardiacă maximă teoretică), TAS (tensiunea arterială sistolică) de 200 mmHg.

Obiective:

I.Recuperarea pacientului valvular poate antrena corecția unei condiții fizice precare, ea însăși capabilă să amplifice dispneea, prin deficitul de utilizare periferică a oxigenului prin:

●Realizarea unei activități economice a cordului, circulației periferice și metabolismului muscular, pentru a putea executa eforturile fizice cu o solicitare cât mai mică a cordului;

●Ameliorarea capacității vitale și a VEMS–ului;

●Dezvoltarea mobilității articulare, a forței musculare segmentare și a coordonării motrice.

●Ameliorarea condițiilor efortului muscular în periferie – se poate spera la o economie de travaliu cardiac și deci la restrângerea tahicardiei de efort;

●Determinrea capacității fizice a bolnavului valvular sau precizarea programului de intoleranță funcțională (utilizarea testului de efort);

Mijloace de kinetoterapie:

●folosirea exercițiilor analitice a tuturor segmenelor corpului;

●elemente din diferite sporturi și jocuri sportive;

●exerciții fizice globale;

●tehnici de relaxare și masaj;

●kinetoterapia respiratorie;

●antrenament de rezistență realizat prin efort prelungit sau „cu intervale”, pe bicicleta ergometrică, alergare sau elemente din sporturi.

II.Recuperarea valvularilor operați

Pregătirea preoperatorie.

Obiective:

●Elementul „recuperator” esențial în această etapă îl reprezintă kinetoterapia respiratorie;

●Furnizarea de informații generale privind intervenția chirurgicală și modalitățile de recuperare postoperatorie.

●Asigurarea nu numai a unui drenaj bronșic eficient ci și „învățarea” respirației diafragmatice;

●Corectarea respirației prin exerciții respiratorii;

Mijloace de kinetoterapie: gimnastică medicală și respiratorie+ drenaj.

Postoperator.

Obiective:

●Prevenirea complicațiilor decubitului;

●Obținerea rapidă a autonomiei funcționale.

●Asigurarea unei ventilații corecte;

●Readaptarea progresivă la efort

Mijloace de kinetoterapie:

●exerciții pentru mobilizarea musculaturii respiratorii;

● exercițiile fizice de mobilizare a centurilor și a membrelor;

I Fază – intraspitalicească

Obiective:

●Asigurarea permeabilității căilor respiratorii;

●Profilaxia complicațiilor de decubit.

Mijloace de kinetoterapie:

●mers și mobilizări active ale centurilor;

●mobilizarea activă a membrelor inferioare;

●mobilizare pasivă a membrelor inferioare

●exerciții respiratorii;

II Fază – convalescență (marchează trecerea de la perioada acută postoperatorie la revenirea la viața socio-profesională)

Obiective:

● Învățarea măsurilor de profilaxie și tratament ( se va acorda maximă atenție la riscul carditei reumatice evolutive);

●Deprindere, a tehnicilor de relaxare;

●Creșterea capacității de efort = precizarea programului de antrenament (intensitatea, frecvență, durata și tipul efortului muscular, în funcție de particularitățile evolutive și modalitățile de repaus la recuperarea inițială, în perioada anterioară);

Mijloace de kinetoterapie::

●exerciții fizice globale și respiratorii;

●cicloergometru, elemente și metode de relaxare;

●antrenament de rezistență și mobilizări analitice:

3.5.Influența exercițiilor fizice asupra organismului

pacienților cu afecțiuni vasculare33

Pentru urmărirea influenței exercițiilor fizice,pentru fiecare pacient cu afecțiuni vasculare se întocmește fișa medicală pentru cultura fizică,iar controlul medico-sportiv este obligatoriu,atât inițial cât și periodic.

În cazul pacienților cu afecțiuni vasculare exercițiul fizic este aplicat în afecțiunile aparatului locomotor,bolile sistemului nervos,bolile aparatului respirator.

Astfel,în concepția unei kinetoterapii moderne, mișcarea în rândul pacienților cu afecțiuni vasculare,nu trebuie privită ca un simplu act mecanic ale unor segmente,ci suma unor fenomene psiho-neuro-motorii,cu substrat bio-mecanic,neurofiziologic și psihologic.

Terapia prin mișcare ,în rândul pacienților cu afecțiuni vasculare,trebuie să depășească calitativ statutul și valențele culturii fizice medicale tradiționale ,a ,,gimnastcii,, medicale aplicate asupra unui segment sau organism bolnav sau sănătos.

33. Anghel Diaconu –,pg.89,2009

Kinetoterapia aplicată pacienților cu afecțiuni vasculare,operează cu mișcări și poziții (tehnici kinetice și anakinetice).

Am spus intenționat ,,operează,, , fiindcă terapeutul,prin cunoașterea precisă a terenului patologic,a substratului fiziologic și a finalității și efectelor mișcărilor aplicate,trebuie să ,,pătrundă în intimitatea,, proceselor biomecanice,biochimice și neurofiziologice declanșate de mișcare în organismul uman.

Fiecare mișcare terapeutică aplicată trebuie supusă unei analize din punctul de vedere al segmentelor implicate și finalității ei terapeutice.Astfel,se va avea în vedere:

-poziția de pornire a mișcării;

-mișcarea propiu-zisă;

-poziția finală a mișcării.

Kinetoterapeutul trebuie să cunoască cu precizie lanțurile musculare participante în schemele kinetice (mișcările) aplicate.Fiecare mișcare aplicată terapeutică trebuie analizată din punctul de vedere al :

-efortului motor principal și secundar;

-grupei musculare antagoniste;

-grupei musculare de fixare a segmentului;

-efectul mișcării asupra segmentelor proximale și distale.

Schemele în lanț kinetic închis și deschis,din punctul de vedere al finalității (efectelor) asupra organismului,pot avea:

-efecte locale sau segmentare;

-efecte generale asupra întregului organism;

-efecte luate în sine,fiecare exercițiu în parte;

-efecte generale,din însumarea tuturor exercițiilor din programul kinetic dat.

Urmărirea permanentă a acestor efecte,precum și comportamentul funcțional și psihic al pacienților cu afecțiuni vasculare,cade în sarcina kinetoterapeutului.

Se recomandă evaluarea-testarea periodică a rezultatelor obținute,specialistul în mișcare sintetizându-le și analizându-le,ajustând astfel permanent programul kinetic stării momentane a pacienților cu afecțiuni vasculare (individualizarea tratamentului).

Kinetoterapeutul aflat în jurul pacienților cu afecțiuni vasculare,este obligat să cerceteze în permanență mișcările cele mai eficiente aplicabile în rezolvarea cazurilor concrete date,în conformitate cu obiectivele imediate și de etapă.

În ceea ce-i privește pe însuși pacienții cu afecțiuni vasculare, condițiile importante ale succesului terapeutic ar putea fi :

-conștientizarea mișcărilor efectuate ;

-precizia lor (execuția lor corectă,bine localizată);

Este nevoie,deci de o colaborare permanentă în acest sens,între kinetoterapeut și pacienții cu afecțiuni vasculare.

În timpul aplicării programului kinetic,kinetoterapeutul are la îndemână și o serie de alți factori fizici ce facilitează sau inhibă mișcarea,cum ar fi însăși gravitația,presiunea hidrostatică și forța ascendentă a apei sau chiar propriai mână.

Sub îndrumarea kinetoterapeutului,acte motrice simple,automate cum ar fi mersul sau respirația se pot transforma în adevărate tehnici kinetice cu efecte deosebite pentru pacienții cu afecțiuni vasculare.Iată deci,câteva din valențele universale ale implicării mișcării în terapeutică.

Cu alte cuvinte kinetoterapeutul trebuie să privească mișcarea pacienților cu afecțiuni vasculare, nu numai prin accepțiunea ei terapeutică-biomecanică,ci în egală măsură într-una mai largă,mai universală. (Kiss, I., Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală. București, pg.92,București,2009 )

3.6.Educația prin mișcare a pacienților cu afecțiuni vasculare34

Numărul pacienților cu afecțiuni vasculare care prezintă boli asocisate indiferent de natura lui este în creștere datorită ratei mari de supraviețuire ca rezultat al perfecționării mijloacelor și tehnicilor aplicate.Implicit și numărul pacienților cu afecțiuni vasculare cu nevoi speciale este în creștere.

Prin nevoi speciale se înțelege orice formă care prezintă o afecțiune fizică sau mentală care îl împiedică să-și desfășoare una sau mai multe activități uzuale ca de exemplu:să se autoservească,să meargă,să vadă,să audă,să vorbească,să respire,etc.

34.Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu- pg.126, 2007

În măsura în care ele determină o limitare severă în desfășurarea activităților uzuale menționate mai sus în această categorie mai intră și pacienților cu afecțiuni vasculare care au în asociere următoarele afecțiuni:diabet zaharat,alergii severe,artrite,epilepsie,aateroscleroză, obezitate ,etc.

Activitatea fizică a pacienților cu afecțiuni vasculare cu nevoi speciale trebuie să includă pe lângă exerciții specifice adaptate de la caz la caz din programa normală de exerciții fizice.Programa de exerciții fizice a pacienților cu afecțiuni vasculare trebuie să urmărească două aspecte :

-învățarea exercițiilor fizice obișnuite;

-efectuarea unui program individualizat de la caz la caz de exerciții fizice terapeutice.

Pentru a putea integra pacienților cu afecțiuni vasculare în programul normal de exerciții fizice este nevoie de kinetoterapeuți califiați.

Rolul kinetoterapeutului este acela de a stabili în detaliu obiectivele programului de exerciții fizice individualizate și de a evalua rezultatele obținute .

Serviciile directe au scopul de a învăța exercițiile permise pacienților cu afecțiuni vasculare în programa exercițiilor fizice și includ:

-exerciții fizice adaptate care presupun modificarea exercițiilor din programul obișnuit în așa fel încât ele să poată fi efectuate pacienților cu afecțiuni vasculare în condiții de securitate.

-exerciții fizice corective pentru remedierea deficiențelor de postură și aliniament al corpului.

– exerciții fizice de remediere care are scopul de a reeduca sau dezvolta mișcări funcționale care contribuie la câștigarea îndemânării.

– exerciții fizice obișnuie care are scopul de a dezvolta îndemânarea și a menține sănătatea pacienților cu afecțiuni vasculare.

Serviciile de relație au scopul de a ajuta pacienții cu afecțiuni vasculare să profite de rezultatele obținute de pe urma serviciilor directe.Ele cuprind terapia fizică,recreațională și ocupațională.

De exemplu de câte ori pacienții cu afecțiuni vasculare nu au destulă forță sau suplețe articulară pentru a executa un exercițiu ,kinetoterapeutul îl poate ajuta

Fiecare program individual trebuie să cuprindă:

-evaluarea performanței fizice date (inițiale);

-un plan de recuperare cu specificarea obiectivelor pe termen scurt și îndelungat.

Exercițiile fizice contribuie la reinserția socială și la bunăstarea pacienților cu afecțiuni vasculare venind în întâmpinarea nevoilor acestora în următoarele moduri:

-prin dezvoltarea deprinderilor motorii necesare vieții în comunitate;

-prin menținerea stării de sănătate;

-dezvoltând deprinderile motorii necesare mobilizării;

-învățarea schemelor motorii necesare autoservirii în vederea unei vieți independente;

-dezvoltarea deptinderilor necesare bunei inserții sociale.

Programele de exerciții fizice individuale trebuie să aibă în vedere aceste obiective pe termen lung și să fie cât mai bine adaptate cerințelor pacienților cu afecțiuni vasculare.

Aplicarea exercițiilor fizice individuale necesită de multe ori modificări în echipamentul sălii de gimnastică și ale strategiei de învățare

Kinetoterapeutul trebuie să pregătească mai întâi pacienții cu afecțiuni vasculare prin discuții,oferindu-le informații cu privire la noul meiu la care vor trebui să se adapteze . (Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic terapeutic fizical și kinetic pg.127,București,2007)

3.7.Exercițiul fizic terapeutic35

Este mijlocul de bază al kinetoterapiei care are o structură completă ca descriere și mod de execuție precum și un sens terapeutic.Când se fac referiri la exercițiul fizic practicat de pacienții cu afecțiuni vasculare,se iau în vedere două aspecte :

-poziția de lucru , mișcările efectuate din această poziție

-tipul de contracție musculară (concentrică, stimul senzorial cu scop de facilitare sau inhibare).

Exercițiul fizic terapeutic se aplică cu respectarea strictă a principiului progresivității.Atunci când are ca scop tonifierea musculaturii, creșterea coordonării, aplicarea ei se va orienta după următoarea metodologie:

a.Pentru tonifierea musculaturii:

-creșterea progresivă a lungimii și greutății brațului pârghiei;

35.Tudor Sbenghe , pg.138, 2004

-eliminarea treptată a ajutorului dat la executarea unei mișcări;

-creșterea amplitudinii unei mișcări executate contra gravitației sau cu o greutate adăugată;

– modificarea ritmului unei mișcări;

-creșterea rezistenței aplicate;

-prelungirea duratei exercițiilor și a numărului de repetări;

b.Pentru creșterea amplitudinii:

-modificarea ritmului și executarea cu maximum de amplitudine;

-adăugarea unor tensiuni finale la limita sectorului de mobilitate articulară;

c.Pentru îmbunătățirea coordonării:

-trecerea progresivă de la mișcări în articulații mari la mișcări în articulații mici ;

-creșterea preciziei mișcării;

-combinarea mișcării în diverse articulații și segmente .

Din aceste exerciții se pot folosi:

a. Mișcările pasive – mișcarea poate fi executată de o altă persoană sau cu segmentele sănătoase.

Mișcările pasive nu pot dezvolta forță musculară dar vor îmbunătăți mobilitatea articulară.

b.Exercițiile combinate (pasive și active) – reprezintă urmarea firească a recâștigării forței musculare.

c. Exerciții în care se folosesc aparate cu sisteme de pârghii și greutăți ce se constituie în metoda denumită mecanoterapie.

d.Exerciții efectuate din poziții favorabile din punct de vedere biomecanic. Fiind imposibil de efectuat din pozițiile ,,0,, ele devin posibile numai cu o ușoară modificare a poziției inițiale a segmentului.

e.Exerciții efectuate în apă – folosind principiul lui Arhimede scade rezistența la mișcare. Mișcările sunt în toate articulațiile și în toate planurile.

Mobilizarea activă se face în scopul creșterii treptate a amplitudinii , mișcării în toate planurile de mobilitate a articulațiilor .Se execută mișcări ritmice de flexie –extensie ale picioarelor și exerciții gestice uzuale pentru reducerea funcțională a genunchilor .

Un bun exemplu pentru prelungirea exercițiilor de mobilizare a membrelor inferioare vor fi evidențiate în cele ce urmează,necesare pentru sănătatea pacienților cu afecțiuni vasculare,Un bun exemplu pentru prelungirea exercițiilor de mobilizare a membrelor inferioare vor fi evidențiate în cele ce urmează,necesare pentru sănătatea pacienților cu afecțiuni cardiovasculare36.

3.8.Gimnastica37

Gimnastica medicală este una dintre formele de aplicare ale kinetoterapiei și constă din exerciții, procedee și metode speciale organizate și puse în slujba prevenirii și corectării deficitelor fizice, organice sau psihice.

Exercițiul fizic este mijlocul de bază al gimnasticii terapeutice, aceasta constituindu-se, ca urmare a experienței practice și teoretice acumulate, în diferite procedee care se aplică identic în toate cazurile analoage.

Efecte morfogenetice și morfoplastice- mișcarea determină o bună irigație sancvină și nutritivă a oaselor solicitate în efort, acestea dzvoltându-se normal .

Gimnastica medicală dispune de mai multe tipuri de exerciții care au rolul de a crește forța musculară pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare. Toate aceste exerciții presupun creșterea progresivă a rezistenței care se opune unei mișcări.

În cadrul culturii fizice,un capitolul important îl ocupă gimnastica medicală,care este larg aplicată pacienților cu afecțiuni cardiovasculare,pe diferitele profile,reprezentând o metodă a terapiei complexe.(Anghel Diaconu -Kinetoterapie pg.58-59 2009)

Astfel,din punct de vedere biomecanic,gimnastica conține o foarte mare varietate de mișcări cu ajutorul cărora se poate realiza o gamă largă de legări și combinații,elemente componente ale exercițiilor impuse și liber alese.Dar nu numai atât,în gimnastică ,participă în mișcare,într-o anumită proporție,atât forțele interne ale corpului cât și cele externe,dar îmbinarea lor reieșind complexitatea mișcării.

Față de complexitatea repertoriului motric ,se poate aprecia că mișcările în efortul fizic făcut de pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, sunt îmbinări complexe ale diferitelor reflexe condiționate motorii,având ca rezultat final deprinderea motrică.

36.Anghel Diaconu – pg.56 2009

37 C. Banciu ,pg.226,2006

Acestea la rândul lor,sunt părți componente ale actelor motrice voluntare ,iar din punct de vedere fiziologic sunt deprinderi de mișcare,reflexe condiționate motorii cu un înalt grad de stabilitate,rezultate în urma interacțiunii sensoriale și verbale,adică pe un plan mai general,al interacțiunii dintre primul și cel de al doilea sistem de semnalizare.

Din cele spuse până acum, reiese importanța pe care o au deprinderile motrice pentru menținerea condiției fizice ale pacienților cu afecțiuni cardiovasculare,iar importanța lor crește cu atât mai mult dacă este vorba de gimnastică.

Această observație o fundamentăm pe faptul că gimnastica medicală este un sport individual unde eficiența acțiunilor individuale este elementul hotărâtor pentru menținerea sănătății fizice șți psihice ale pacienților cu afecțiuni cardiovasculare38.

Și,legat de acest ultim un element,este demn de subliniat că în gimnastica medicală ,aprecierea se adrsează tocmai deprinderilor motrice,adică calității și cantității lor,într-un cuvânt eficienței lor.

Indicațiile pe care kinetoterapeutul le dă pacienților cu afecțiuni cardiovasculare, pentru o mișcare eficientă sunt :

-mersul pe jos în pas lent,în pas grăbit,alergare ușoară,plimbare;

-gimnastică generală și respiratorie;

-gimnastica selectivă,masajul;

-reeducarea mersului .

Caracteristica esențială a motricității în gimnastica medicală este complexitatea.Din acest punct de vedere trebuie subliniat faptul că în gimnastică nu se folosesc mișcări izolate ,singulare ,ci grupe de mișcări legate ,care alcătuiesc de fapt exercițiul .

Deprinderile motrice complexe sunt reflexe transferate în acțiuni biomecanice ,iar realizarea lor înlănțuită ,cu scopul formării deprinderilor motrice,este posibilă datorită semnalizărilor continue pe care scoarța le primește pe calea primului sau celui de al doilea sistem de semnalizare.Cu fiecare repetare a mișcărilor,legărilor și combinațiilor de la receptor la scoarța cerebrală-pe calea celor două sisteme de semnalizare-se îndreaptă ,,un sistem de excitașii ,, ce se constituie într-un stereotip extern.

38. C. Banciu ,pg.226,2006

La aceasta scoarța va răspunde ,prin activitatea sa de excitație și inhibiție ,cu un stereotip intern.și va determina o anumită coordonare a contracțiilor musculare ,a mișcărilor în raport cu sarcina motrică de rezolvat și cu condițiile existente.Un exemplu elocvent îl constituie gimnastica Bürger – care poate fi efectuată astfel:

●3 minute antidecliv cu membrele inferioare la 20 – 30 o și mobilizări libere a degetelor și gleznei;

●3 minute postură suborizontală a membrelor inferioare;

●3 minute postură orizontală cu mobilizarea degetelor și gleznei.

Programul se repetă de 3 – 4 ori pe zi39

3.9.Terapia ocupațională

Terapia ocupațională poate fi definită ca fiind o activitate mentală sau fizică, prescrisă și dirijată, pentru obiectivul bine determinat de a contribui la refacerea sau grăbirea ei, în urma unei boli sau unei leziuni.

Terapia ocupațională, o artă și știința care dirijează modul de răspuns al omului față de o activitate selecționată, menită să promoveze și să mențină sănătatea, să împiedice evoluția spre infirmitate, să evalueze comportamentul și să trateze sau să antreneze pacienții cu disfuncții psihice sau psihosociale.

Terapia ocupațională, o metodă de tratament a anumitor tulburări fizice sau mentale, prescrisă de medic și aplicată de specialiști calificați, folosind munca, sau orice altă ocupație, în vederea vindecării afecțiunii sau sechelelor sale.

Terapia ocupațională, terapie prin muncă sau terapie prin ocupație. Ocupația este recunoscută ca fiind unicul proces care implică performanța motorie individuală, funcții integrate ale sistemului nervos, atenție mentală, soluționarea problemei și satisfacția emoțională în sarcini diferite și puse în valoare de cultură. Natura ocupației, promotoare a unei stări generale fizice și morale, este aceea care o prezintă drept o formă unică de terapie, cu aplicații foarte diferite. Efectele recuperării în cadrul terapiei ocupaționale vizavi de pacienții cu afecțiuni cardiovasculare au un sens mai larg ce impune aplicarea acesteia ca proces medical cu finalitate socială.

39. C. Banciu ,pg.228,2006

Alexandru Popescu arată că “în Terapia ocupațională,, ocuparea timpului liber are menirea să deștepte interesul bolnavului pentru activități oarecare, pe acest principiu bazându-se playterapia, artterapia, cultterapia, kinetoterapia“ și că în terapia ocupațională care are la bază semnificația intrinsecă a muncii renumerate în procesul de reinsercție profesională și socială a bolnavului aceasta participă la activități ca:țesutul, confecționarea unor obiecte, activități agrozootehnice, cultura plantelor și florilor, etc.

Tudor Sbenghe arată că Terapia Ocupațională se preocupă de integrarea familială, socială și profesională a pacienților cu afecțiuni cardio-vasculare, care este o metodă specială a kinetoterapiei, o metodă sintetică, globală, care cere o participare comandată și întreținută psihic.

Din definiții terapia ocupațională poate fi clasificată astfel:

a.Terapia ocupațională recreativă cuprinzând:

●tehnici de exprimare desen, pictură, gravură, mânuit marionete, scris, sculptură, etc;

●tehnici sportive:

-diverse jocuri sportive sau părți ale acestora;

-tehnici recreative jocuri distractive adaptate handicapaților (șah cu piese grele, fotbal de masă cu minge de ping-pong mobilizată cu pompițe de mână, popice, țintar cu piese care se înfig în găuri preformate, jocuri cu figurine de plumb, etc.

b. Terapia ocupațională funcțională reprezintă o formă de ergoterapie dirijată și controlată și care are ca scop executarea unor anumite mișcări în cadrul muncii sau ocupației respective în care sunt incluse:

●tehnici de bază formate din unele activități practice încă de la începuturile societății umane, când mâinile omului prelucrau materia primă de bază (lut, lemn, fibre naturale, fier):

-împletitul, olăritul, țesutul, tâmplăria, feroneria;

-tehnici complementare, care reprezentă de fapt totalitatea restului activităților lucrative umane dintre care: cartonajul, marochinăria, tipografia, strungăria, dactilografia, etc.

c.Terapia ocupațională profesională care se poate aplica în spitale bine dotate, cu centre de recuperare bine utilate, în școli profesionale specializate sau în ateliere-școală, de pe lângă întreprinderi, cu două subcategorii:

● Terapia ocupațională pregătitoare pentru activitatea școlară și orientarea profesională a copiilor.

● Terapia ocupațională de reprofesionalizare sau profesionalizare a adulților în sensul reintegrării în munca desfășurată anterior îmbolnăvirii sau accidentului sau a reorientării profesionale. Pe lângă tehnicile de bază și cele complementare aceasta folosește și tehnici de „readaptare”, formate din multitudinea și diversitatea activităților zilnice casnice, familiale, școlare, recreative, profesionale și sociale, modalități de deplasare. Aceste tehnici adaptează mediul ambiant al afecțiunilor cardio-vasculare la propiile lor capacități funcționale.

d. Terapia ocupațională retribuită care poate fi utilizată ca formă economică pentru bolnavii care recuperează spontan o paralizie sau au suferit un tratament paliativ al sechelelor și și-au recâștigat mișcările principale.

Această formă de terapie ocupațională poate completa lipsurile produse de pensionarea temporară sau definitivă a bolnavului și poate constitui un factor obiectiv de apreciere a reâncadrării bolnavului în circuitul economico-social normal.

Pentru recuperarea gestuală a deficientului, ergoterapia se transformă într-o gimnastică utilă care folosită metodic și progresiv, duce la munca organizată de la cele mai simple la cele mai complexe forme.

Obiectivele și efectele terapiei ocupaționale40

I.Principalele obiective ale terapiei ocupaționale sunt:

●Înlăturarea tulburărilor funcționale pasagere simple sau multiple, prezente într-o serie de afecțiuni sau în variate asociații morbide, în care este necesară reeducarea gestuală, deci recuperarea unui deficit motor;

●Restabilirea independenței bolnavului, sub aspect psiho-somatic.

În rezolvarea tuturor acestor obiective va trebui să se țină seama de cele „10 comandamente” ale existenței integrate a handicapatului propuse de Holander : viața de familie, locuință, alimentație, instrucție, educație și formare, petrecerea timpului liber, servicii publice, asociație, situație economică, activități politice.

40.Kiss, I., Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală., pg.222,2009

II.Efectele terapiei ocupaționale

Efectele fizice – constau în menținerea funcției tuturor grupelor musculare atât pentru regiunea afectată cât și pentru celelalte regiuni și conservarea unei bune funcții a articulațiilor neimplicate în procesul patologic și întărirea musculaturii deficiente. Prin mișcări analitice și globale se obțin rezultate bune pe linia obținerii îmbunătățirii amplitudinii de mișcare a cadenței și a progresiei;

Efecte psihice se reflectă în calmarea stării de neliniște a pacientului, dezvoltarea atenției, dispariția descurajării și renașterii speranței, păstrarea obișnuinței activităților zilnice și diminuarea complexelor de inferioritate;

Efectele psiho-sociale se concretizează în întreținerea relațiilor cu celelate persoane în căpătarea încrederii în sine și în alții și în obținerea perspectivei de încadrare socială în viitor.

Reguli de aplicare a terapiei ocupaționale41

Reguli principale: având în vedere studiul handicapului, analiza ocupației, confruntarea informațiilor obținute.

Reguli secundare:

●Ocupația trebuie să fie una obișnuită și la îndemâna pacientului;

●Ocupația trebuie să fie simplă;

●Ocupația trebuie să fie utilă;

●Ocupația trebuie să aibă cât mai multe posibilități de diversificare;

●Ocupația va fi abordată progresiv;

●Ocupația trebuie să fie liber acceptată de pacient (terapeutul trebuie să aibă cunoștințe psihologice și pedagogice);

●Ocupația nu trebuie să aibă ca scop neapărat o prestație tehnică de calitate;

●Ocupația nu trebuie să fie renumerată;

●Ocupația trebuie efectuată în colectivitate pentru reinserție socială;

●Ocupația trebuie să poată fi urmărită și controlată se urmăresc poziția, gesturile, starea, comportamentul, reacțiile pacientului de corectare.

41 . Kiss, I., Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală., pg.225,2009

Obiective ale terapiei ocupaționale42

Obiectivul principal al terapie ocupționale este pregătirea progresivă și rațională pentru activitățile cotidiene cu un grad cât mai mare de independență, educarea generală a pacientului, cât și a familiei acestuia pentru a ști să se comporte cu acesta. Acest obiectiv poate fi împărțit în alte câteva obiective:

●Câștigarea independenței în ceea ce privește alimentarea, prin adaptarea tacâmurilor și prin învățarea modului de a se servi de ele. Intervenția terapiei ocupaționale nu va fi continuă ci episodică și de scurtă durată, deoarece masa nu trebuie transformată în exercițiu de reeducare;

●Câștigarea independenței vestimentare, prin învățarea treptată a modului în care pacientul își poate pune sau scoate unele obiecte de vestimentație, dar acest lucru numai în cadru real și bine motivat (echiparea pentru ședința de kinetoterapie, ieșirea la plimbare, înainte de baie, etc.)

3.10.Ergoterapia43

Este o formă particulară a kinetoterapiei prin care se înțelege ,,orice activitate recomandată și depusă în scopul grăbirii vindecării bolnavului ,, .Este deci o terapie care se realizează prin muncă.

Activitatea ergoterapeutică prescrisă trebuie să considere pe de o parte preferințele pacienților cu afecțiuni cardiovasculare ,aptitudinile acestora ,iar pe de altă parte necesitățile de mișcare ,care au în vedere gradul și deficitul morfofuncțional,urmărind creșterea generală a capacității de prestație și stimularea psihicului.

Formele ergoterapiei .Sunt descrise o ergoterapie (E) recreativă cunoscută și sub numelle de terapie ocupațională (play terapia),Ergoterapia funcțională, Ergoterapia orientativă și Ergoterapia retribuită.

Ergoterapia recreativă ,play- terapia sau terapia ocupațională constă în folosirea în scop curativ și în mod plăcut a timpului liber de către persoanele vârstnice instituționalizate

pacienților cu afecțiuni cardiovasculare .

42.Valentin Grigorescu ,pg.66,2007

43. Tudor Sbenghe , pg.145, 2004

Ergoterapia orientativă constă în activități ce cuprind mișcări care urmăresc reducerea unor deficiențe (mai frecvent motorii) .

Ergoterapia retribuită are ca scop reeducarea profesională a persoanelor vârstnice instituționalizate cu deficiențe .Scopul acestei ergoterapii este evitarea devianțelor psihice determinate de lipsa de activitate profesională organizată.

Ergoterapia poate fi indicată oricăror pacienți cu afecțiuni cardiovasculare,indiferent de vârsta și forma etiopatogenică a afecțiunii.Se practică în condiții optime în ateliere speciale.Se poate însă practica în orice instituție în care pacienți cu afecțiuni cardiovasculare cronici.

3.11.Hidrokinetoterapia

Numită corect și,,hidrokinetologie,,-metoda exercițiilor kinetic în apă-hidrokinetoterapia a luat o mare amploare .

Există două modalități bine distinct de hidrokinetoterapie :

●parțială:imersia doar a unui membru sau segment de membru

●generală:imersia întregului corp

Hidrokinetoterapia generală se realizează prin imersia întregului corp în bazine individuale ,în bazine mai mari colective sau în piscine.

Utilizarea kinetoterapiei în apă se bazează pe două fenomene :plutirea corpului și rezistența opusă de masa lichidioană pe anumite direcții de mișcare .Plutirea este consecința principiului lui Arhimede .

Descărcarea de greutate a corpului este determinată de raportul dintre greutatea specific sau densitatea apei ,care este 1 ,și greutatea specific ( sau densitatea relativă) a corpului .Datorită acestui fenomen ,hidrokinetoterapia permite utilizarea de forțe muscular reduse pentru mobilizarea articulară,creșterea capacității de relaxare musculară pentru postura ortostatică și mers (în leziuni muscular sau articulare severe ale membrelor inferioare),pentru scăderea durerii articulare prin diminuarea presiunii intraarticulare.Fenomenul de plutire poate fi accentuat prin utilizarea de flotoare de ,diverse mărimi și material pentru întreg corpul sau doar pentru unele segmente.Un grad mai mare de flotație se obține în bazinele care utilizează apa mineral.

Cu cât această apă mineral are o greutate specific mai mare ,plutirea corpului va fi mai ușoară.Orice mișcare executată de jos în sus,deci în sensul flotării,va fi facilitată,putându-se executa cu un minimum de forță musculară.Fenomenul de rezistență opusă de apă se manifestă la mișcările laterale sau la cele de sus în jos.Rezistența crește cu viteza mișcării și cu suprafața frontal de contact.Această suprafață poate fi mărită prin aplicarea pe corp sau membere de plăci mai mult sau mai puțin late , care îngreunând mișcarea,determină creșterea forței și rezistenței muscular.Ca și în cazul hidrokinetoterapiei parțiale,căldura apei își exercită din plin avantajele descries mai sus..Căldura apei scade vâscozitatea tisulară ( de unde rolul important în contracturile muscular sau în procesele de aderențiale),dar scade și vâscozitatea apei,ceea ce va scădea rezistența opusă de apă.În general se utilizează temperaturi între 33 și 360 . Hidrokinetoterapia este baie caldă la care se asociează mișcări în toate articulațiile bolnavului . Pacientul este invitat să se urce în cadă și timp de 5 minute este lăsat să stea liniștit .După aceea tehnicianul execută mișcări,sub apă, la toate articulațiile mișcările posibile

De menționat faptul că tehnicianul trebuie să stea în dreapta pacientului .Aceste mișcări se execută într-o perioadă de 5 minute ,după care pacientul va sta în repaus 5 minute după care este rugat să repete singur mișcările imprimate.Durata băii este de 20-30 minute după care bolnavul cu este șters și lăsat să se odihnească .Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării care se produce sub influența apei calde și pierderii greutății corpului conform legii lui Arhimede .Modul de acțiune al acestei băi este :resorbtiv, pecific ,antispastic

Prin hidrotermoterapie se înțelege aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr variat de proceduri , care au la bază apa la diferite temperaturi și sub diferite stări de agregație , ca și unele tehnici strâns legate de acestea . Imersia este simplă când se limitează doar la schimbul de căldură și devine hidrokinetoterapie când este însoțită de mobilizări.

Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului recuperator, prin factori mecanici, chimici și termici.Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanica, ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt :compresele ;împachetările ;fricțiunile ; băile terapeutice .

Dușul cu aburi constă în proiectarea vaporilor încălziți asupra regiunii limitate .Durata dușului cu aburi este de 3-6 minute , poate să fie ca procedură de sine stătătoare și poate să prevadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj .La sfârșit se poate aplica o procedură de răcire-spălare sau duș de 18-20° C .Dușul cu aburi are o acțiune puternică asupra circulației ,provocând hieremie și resorbție locală .

Dușul – masaj constă în aplicarea mai multor dușuri rozetă la temperatura de 30-40 ° Concomitent aplicându-se și masajul conform tehnicii obișnuite .Ca mod de acțiune trebuie specificat faptul că dușul masaj provoacă hipertermie importantă mai ales în regiunea tratată având un important efect resorbant și tonifiant .

Ungerile cu nămol își bazează acțiunea pe termic alterant , rece la început ,apoi cald datorită încălzirii nămolului la soare și din nou rece datorită băii din lac Un alt elemnent este reprezentat de acțiunea a substanțelor resorbite în organism.

3.12.Balneoterapia44

Balneoterapia în diferitele stațiuni,dată fiind compoziția diferită a apelor minerale:carbogazoase ,alkaline,alkaline-saline (clorurosodice, iodurate ,bromurate ,sulfuroase ,feruginoase) și crenoterapia (utilizarea apelor pentru băut),sau în aerosoli ,au indicații speciale.Potrivit literaturii de specialitate ,balnefizioterapia este ramura medicinei în care se folosesc în scop terapeutic agenți fizici și balneari naturali sau artificiali.

44. Tudor Sbenghe , pg.146, 2004

Pentru recuperareaafecțiunile cardiovasculare , balneoterapia nu exclude celelalte proceduri terapeutice ,ci numai le completează ,intervenind fie simultan ,fie ,mai des ,succesiv.Gradul de solicitare al procedurilor de tratament în afecțiunile cardiovasculare, poate să varieze de la starea de hipersensibilitate,până la lipsa totală a oricăror reacții făcând aproape imposibilă alcătuirea unei scheme valabile pentru fiecare caz în parte , dacă nu sunt respectate prescripțiile medicale.Alegerea stațiunii și individualizarea tratamentului se vor face în funcție de vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă ca și de bolile asociate. Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanică, ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.Dintre apele minerale folosite înafecțiunile cardiovasculare,din punctul de vedere al compoziției chimice și al propietăților fizice menționăm:apele sulfuroase;apele clorurate sodice ;apele oligometalice și termale;nămolurile sau pieloizii.Băile cu ape sulfuroase exercită și o acțiune tonică generală,chiar excitantă.În decursul băilor se constantă adesea apariția unei reacții balneare destul de intensă ,care se traduce atât prin simptome generale mai mult sau mai puțin intense (ascensiune termică,crește V.S.H),precum și o activare a simpotmelor locale sau de focar.Mineralizarea este și ea variată ,de la izvoare oligometalice,nedeterminate ,până la izvoare hipertonice.Se folosesc la exterior sub forma de băi generale sau parțiale ,precum și în ingestie. Acțiunea apelor minerale termale asupra organismului este complex.Apele termale aplicate sub formă de băi au în același timp o acțiune generală și o acțiune locală,utilizată mai ales asupra aparatului locomotor.În general exercită o acțiune activantă asupra arderilor de fond.Au efect piretogen evident în cursul băii de lungă durată ,care se potențializează în timpul curie.Sub influența băilor termale se mai exercită o acțiune antiinflamatoare,dovedită prin tendința la normalizare a vitezei de sedimentare a hematiilor,prin influențarea axei hipofizo-corticosuprarenale,tradusă prin scăderea importantă a eozinofilelor și o neregularitate a eliminărilor de 17 cetosteroizi,precum și echilibrarea disproteinemiei patologice.

CAPITOLUL 4

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

4.1.Obiectivele cercetarii

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece tratarea tulburărilor funcționale cardiovasculare trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate , care vizează inițial menținerea și readucerea pacienților într-o stare fizică și psihică satisfăcătoare.

La astfel de pacienți se impun o serie de exerciții în vederea unei recuperări cât mai eficiente .

Obiectivele urmărite au fost :

●Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate al temei și posibilitățile de intervenție terapeutică ;

●Selectarea celor mai eficiente cazuri și stabilirea celor mai noi metode de evaluare funcțională ;

●Aplicarea programelor de tratament kinetoterapeutice specifice pentru cazul prezentat ;

● Efectuarea explorărilor periodice,în vederea ameliorării durerilor ;

●Stabilirea strategiei de intervenție kinetoterapeutică, selectând mijloacele și metodele care influențează eficient recuperarea funcțională precoce ;

●Permanenta colaborare a kinetoterapeutului cu medicul specialist ,care a recomandat trastamentul medicamentos ;

●Evaluarea parametrilor funcționali , compararea lor ,înregistrarea și interpretarea rezultatelor obținute pentru a confirma sau infirma ipoteza stabilită ;

●Înregistrarea în permanență a rezultatelor obținute și interpretarea lor pentru a evidenția evoluția pacienților în dinamica sa;

●Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetării în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●Prevenirea apariției recidivelor prin kinetoterapie secundară și terțiară și protejarea structurilor lezate prin programe kinetoterapeutice de întreținere.

4.2.Ipoteza cercetării

Lucrarea își propune să dovedească următoarele ipoteze:

1.În ce măsură aplicarea tratamentului precoce recuperator prin kinetoterapie asigură optimizarea rezultatelor și scurtarea timpului de refacere pentru cazurile prezentate;

2.Dacă prin aplicarea unui program de recuperare, conceput special , putem obține o scurtare a timpului de tratament a celor 10 pacienți cu cardiopatie ischemică silențioasă cu ajutorul mijloacelor kinetoterapiei;

3.În ce măsură aplicarea precoce a tratamentului kinetoterapiei poate influența evoluția celor 10 pacienți.

4.3.Scopul cercetării

Scopul studiului este compararea impactului a două programe de asistență medicală asupra parametrilor durere și self-controlului.Scopul fundamental a fost demonstrarea atât a importanței și eficienței pe care o dețin afecțiunile cardiovasculare și a introducerii și conceperii cât mai precoce a unui plan terapeutic complex în cadrul reabilitării a 10 pacienți ,precum și implicațiile acestora asupra self-controlului și calității vieții . Cu alte cuvinte scopul acestei lucrări a fost de a verifica ipotezele formulate pe baza rezultatelor obținute de a contribui la îmbunătățirea procesului recuperator în sensul reducerii timpului de recuperare și creșterea eficienței sale.Prin urmare scopul fundamental a fost dublu :

●alcătuirea unui model de evaluare clinico-funcțională;

●alegerea unui program terapeutic optim,bazat pe kinetoterapie;am încercat să stabilesc aportul exercițiilor kinetice aplicate precoce și corect pentru recuperarea acestui tip de patologie.

4.4. Metodele de cercetare

În vederea desfășurării cercetării, a acumulării datelor și prelucrării subiectului și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, am folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice .Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea lor, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute.Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre efectele exercițiilor fizice asupra organismului, a modalităților de aplicare a acestora în scop terapeutic și recuperator precum și a diferitelor caracteristici prezentate de 10 pacienți cu cardiopatie ischemică silențioasă.

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza consultării fișei medicale al pacienților și a discuțiilor purtate cu personalul medical.Am folosit această metodă în scopul culegerii datelor necesare cunoașterii cât mai complexe a pacienților, în dinamica evoluției lor, și a decelării cauzelor care au generat afecțiunea. În cadrul acestei metode am folosit interviul anamnestic.Prin întrebări scurte și concise, clar orientate, am obținut date referitoare la antecedentele personale, hetero – colaterale, la condițiile de muncă și stilul de viață al celor 10 pacienți. Am aflat de asemenea elemente legate de istoricul bolii, condițiile de debut și factorii ce au dus la apariția simptomelor, simptomele subiective și obiective ce au determinat prezentarea la medic, de diagnosticul stabilit, tratamentul prescris, de evoluția stării generale a pacientului. Tot prin folosirea interviului anamnestic am stabilit gradul, tipul și nivelul de efort la care apar simptomele, durerile.

Metoda observației a constituit una dintre metodele principale de investigație directă a realității, reprezentând punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei.Pe parcursul convorbirilor pe care le-am avut cu pacienții în timpul aplicării tratamentului, aceștia fiind preocupați de relatarea simptomelor resimțite de ei, am observat atent aspectul tegumentelor și mucoaselor, coloritul tegumentelor, integritatea sistemului osteoarticular, atitudinea generală a corpului în repaus.În timpul tratamentului am observat și m-am ghidat după reacțiile pacienților la tratament. Am văzut dacă și cum se modifică frecvența respiratorie, frecvența cardiacă, culoarea tegumentelor (la nivelul feței), dilatarea pupilelor, reacțiile pacienților la tratament.Examenul clinic general mi-a dat posibilitatea urmăririi stării aparatului respirator (frecvență respiratorie, dispnee), a aparatului cardio-vascular (frecvența cardiacă, tensiune arterială), a sistemului nervos, a orientării temporo – spațiale, a stării psihice, a gradului de cooperare.

Metode de măsurare (explorare și evaluare) .Cercetarea științifică este un demers care urmărește obiectivitatea tuturor momentelor sale, condiția obiectivării fiind măsurarea diferiților parametri ai pacienților supuși cercetării.

Măsurarea reprezintă atribuirea de valori anumitor parametri, după anumite reguli, astfel încât relațiile numerice dintre aceștia să ofere informații cât mai complete despre obiectul/subiectul supus măsurării.

Metoda interviului și convorbirii directe cu cadrele medicale și cu pacienții s-a desfășurat după un plan dinainte stabilit urmărind obținerea datelor necesare despre subiectul în cauză și evoluția lui precedentă cercetării.

Metoda experimentului a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce a prelucrat atât fapte provenite din observație cât și din teste.Experimentul a presupus o stare activă a pacienților și a implicat o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei.În cercetarea desfășurată am folosit experimentul de verificare a ipotezelor formulate, acesta fiind astfel organizat încât, în final, să ne dea posibilitatea atingerii scopului propus.

Metode de înregistrare, prelucrare și reprezentare grafică a datelor au urmărit stabilirea nivelului de abilitate ,consolidarea deprinderii mișcărilor și a gradul de abatere de la normal.

4.5.Desfășurarea cercetării

În prezenta cercetare , am ales un eșantion de 10 pacienți ( 5 bărbați și 5 femei) cu vârsta cuprinsă între 48-68 ani.Pacienții au beneficiat de servicii de recuperare , în cadrul Cabinetului de Kinetoterapie din orașul în perioada aprilie-mai 2017.Asistența medicală de recuperare a constat din 12 ședințe kinetice (antrenament fizic de 3 ori/săptămână ). Datele personale ale pacienților au fost culese din condicile de consultații și foile de observație aflate în arhiva spitalului.Au fost determinate frecvențele relative ale variabilelor înregistrate de studiu.Progresele înregistrate în terapia afecțiunii de care sufereau pacienții ,m-au îndreptățit să fiu optimist (ă) ,mie personal revenindu-mi rolul hotărâtor în a conferi pacienților,supuși cercetării ,o viață normală ,cu condiția să le pun la dispoziție o terapie completă și complexă.Activitatea practică mi-a demonstrat influența nefavorabilă a afecțiunilor cardiovasculare ,în cazul prezentului strudiu cardiopatie ischemică silențioasă asupra pacienților.În utilizarea și dozarea tehnicilor propuse în programul de recuperare am ținut cont de stadiul evolutiv ,forma clinică ,vârsta pacienților și gradul de alterare a stării generale,recuperarea presupunând obiective precise ,în realizarea cărora,s-a urmărit îmbinarea kinetoprofilaxiei cu kinetologia de recuperare ,mai ales în cazul instalării deficiențelor caracteristice bolii.În vederea întocmirii programului de recuperare ,dar și a urmăririi evoluției bolii și eficienței programului recuperator,am întocmit,pe baza manevrelor și metodelor de testare specifice ,fișa individuală,cu înregistrarea parametrilor obținuți.Metoda de lucru utilizată a constituit-o ședințele individuale de recuperare folosind tehnicile de recuperare cu un program zilnic ,la început mai redus,la sfârșitul primei săptămâni de recuperare ajungând la o durată de aproximativ 30 minute.Programul de recuperare propriu- zis a fost precedat de tehnici de relaxare și un program de gimnastică respiratorie ,care,de fapt ,au fost prezentate pe toată durata ședinței.Fiecare ședință ,la rândul său, a urmat după proceduri pregătitoare ca baia termală,numărul mediu al ședințelor ,efectuat de pacienți fiind de 15.Condițiile de bază materială de care dispune spitalul ,unde s-a efectuat activitatea de recuperare sunt următoarele:

●secție de electroterapie;

●secție de kinetoterapie;

●secție de masaj.

Evaluarea generală și funcțională a prezentat primul pas având rolul decisiv în elaborarea obiectivelor și alegerea metodelor de tratament în cadrul programelor de recuperare medicală, valorizând pentru pacienții supuși studiului, tipul de patologie, stadiul de evoluție a bolii prin elementele clinice definitorii, posibilitățile de influențare a acestora prin terapie fizical-kinetică și perspectivele reale de recuperare, precum și implicația funcțională a eventualelor asocieri morbide; s-au valorizat toate aceste date clinico-funcționale, ținându-se cont de particularitățile individuale și sociale ale acestora. Pornind de la modelul general de ierarhizare a mijloacelor de evaluare în recuperarea funcțională, am încearcat încă de la început să delimitez posibilitățile și limitele terapiei fizical-kinetice, precum și perspectivele reale de recuperare ale pacienților. Schema prezentată a încercat ordonarea parametrilor clinico-funcționali în trepte succesive, de la nivelul global – al calității vieții, până la nivelul celular de integrare a informației: trecând prin aceste etape de evaluare s-a realizat o imagine complexă și completă asupra fiecărui aspect clinico-funcțional analizat. Făcând referire la evaluarea generală și funcțională mi-am propus , în continuare ,prezentarea detaliată a evaluării activităților cotidiene, exprimată în principalele domenii de activitate a căror evaluare a însemnat posibilitățile de autoservire și autonomie imediată – locomoție, transport, transferuri, igienă personală, îmbrăcat-desbrăcat, alimentație, ca și a activităților din analiza cărora s-a exprimat capacitatea de integrare familială a pacienților,controlul mediului, comunicarea, recreerea, activitățile menajere, activitățile de muncă. Toate aceste activități au fost apreciate prin prisma scalei de apreciere cantitativă a abilității, care au exprimat pentru fiecare activitate în parte, și din punct de vedere funcțional global, capacitatea /incapacitatea pacienților de a realiza activitățile cotidiene cu care s-au confruntat.

La evaluarea etiopatogenică am luat în consideare pacienții ,în momentul unor noi experiențe.Aceste aspecte etiopatogenice au generat perturbări structurale ։

●pacienții cu un episod de angină pectorală, la care episoadele de ischemie dureroasă au alternat cu episoade de ischemie (depistată EKG sau prin alte metode) neacompaniată de durere.Metodologia practică a fost superpozabilă cu cea din angina pectorală de efort stabilă, fiind vorba de recuperarea ambulatorie.Spre deosebire de bolnavii cu angină pectorală, nivelul efortului a fost mai mare iar durata recuperării propriu-zise, mai scurtă. Având în vedere că (bolnavii sunt, de cele mai multe ori „bolnavi” care se simt sănătoși) în privința pacienților supuși studiului s-a pus accentul, de la început pe adăugarea antrenamentului propriu-zis, a unor activități recreative, care i-a atras crescându-le aderența la tratament.De asemenea, antrenamentul propriu-zis a fost variat, evitându-se monotonia. În momentul atingerii capacității maxime de efort sau a capacității de efort dorite, fără ischemie,s-a trecut în faza de menținere, în care accentul a fost pus pe activitatea de drumeție și jocuri colective. Plecând de la considerentul că bolnavii cu cardiopatie ischemică silențioasă au un beneficiu net de pe urma efortului fizic nu numai prin creșterea pragului de efort la care apare ischemia miocardică, ci și prin reducerea numărului episoadelor de ischemie silențioasă pe parcursul activității cotidiene li s-au sugerat pacienților supuși studiului , să facă eforturi moderate. Țin să menționez faptul că nu am putut concepe un program complet de recuperare în afara acestor evaluări, cu atât mai mult cu cât aceste programe au cuprins și terapia ocupațională. Dintr-un început evaluarea funcțională s-a bazat pe analiza corectă și completă a datelor clinice: deci, a fost nevoie ca să anchetez toate elementele necesare unei interpretări complete a fiecărui simptom.

Cele două grupe de bolnavi,au fost tratate astfel:

GRUPUL I:cu medicația specifică cardiopatiei ischemică silențioase;

GRUPUL II:mijloacele terapeutice de mai sus ,alături de tratamentul fizical-kinetic.

Kinetoterapia a vizat:

Băi galvanice 4 celulare pentru efect consensual vasodilatator cardiac ,aplicate înainte de aterosoloterapie,exerciții de relaxare ,drenaj postural,reeducare respiratorie ,antrenament la efort dozat.Nu s-a constat nici o diferență statistic semnificativă în ceea ce privește sexul.În ceea ce privește fumatul o proporție de 70 % din pacienți au fost fumători, cu o durată de cel puțin 10 ani,dar la începutul studiului doar 40 %.

Modelul de evaluare clinico-funcțional a fost realizat prin parcurgerea următoarelor etape :etiopatogenică,clinică ,paraclinică și funcțională.

Criteriile de includere au fost :

●HTA crescut ,puls și ritm cardiac anormal, junghi toracic, transpirații abundente , frisoane, lipotimie ,dispnee pronunțată la eforturi mici , inapetență;

●absența altor programe de reabilitare kinetică anterioare pentru statusul disfunțional.

Pacienții au fost evaluați ,folosind o scară cu 5 puncte:

Tabelul 1.Simptome

Evaluarea clinică a presupus parcurgerea etapelor corespunzătoare ale examinării clinice.Prin anamneză s-a reușit stabilirea parametrilor disfuncționali cauzate de cardiopatia ischemică silențioasă,în contextul celorlalte suferințe pe care pacienții le-au prezentat.

●Pacienții să prezinte o respirație cu frecvență normală

●Pacienții să prezinte un ritm cardiac în limite normale

● Pacienții să aibă un somn odihnitor din punct de vedere calitativ și cantitativ.

● Pacienții să-și recapete independența de mișcare,încredere în personalul medical.Să nu prezinte escare de decubit.

●Pacienții să fie echilibrați circulator și respirator.

●Pacienții să fie echilibrați psihic

●Pacienții să-și recapete independența de mișcare afectată relativ

Evaluarea paraclinică a presupus un examen paraclinic complet-biologic , EKG.TA.Atenția medicală complexă a celor 10 pacienți cu cardiopatie ischemică silențioasă a urmărit obiective,componență și metodologie kinetică.

Obiectivele programului terapeutic conservator au fost:

●Evitarea efectelor nocive ale sedentarismului, în ceea ce privește decondiționarea aparatului cardio-vascular și locomotor;

●Folosirea metodelor de refacere a capacității funcționale în vederea reintegrării sociale și profesionale a pacienților

●Refacerea forței, stabilității și abilității;

●Antrenamentul fizic pe termen scurt – se urmărește menținerea unei bune ventilații și, prin aceasta, conservarea funcției pulmonare;

●Îmbunătățirea performanțelor la exerciții fizice;

●Îmbunătățirea activității motrice, așa încât ea să se desfășoare într-un mod economic, fără contracții musculare inutile, excesive, fără a impune cordului un efort prea mare;

●O bună inserție familială, socială și profesională.

Principiile instituirii și aplicării terapiei somatice a pacienților cu cardiopatie ischemică silențioasă

În instituirea kinetoterapiei pentru pacienții cu cardiopatie ischemică silențioasă ,am urmărit adaptarea și corelarea continuă a tehnicilor ce se impun ,succedate de particularitățile și necesitățile individuale ,impunându-mi respectarea următoarelor principii :

•,,Înainte de toate să nu faci rău ,, , principiu care mi-a impus folosirea rațională a mijloacelor și metodelor de aplicare a tehnicilor și evitarea practicării empirice sau generalizarea pripită a tratamentului ;

•Cunoașterea de către pacienți a efectelor profilactice și terapeutice,a constituit o condiție indisponibilă în indicarea și conducerea tratamentului;

•La baza selecției ,adaptării și combinării procedeelor și tehnicilor de kinetoterapie folosite , a stat principiul accesibilității ,punând accent pe poziția inițială ,ritmul,mișcării ,precum și precizia executării tehnicilor permanent adaptate necesităților și posibilităților pacienților;

•Nu mi-a scăpat din vedere nici dozarea și gradarea efortului, ceea ce necesită o aplicare judicioasă a intensității acestuia,mărimea efortului realizând-o prin creșterea numărului de repetări;

•Prescrierea individualizată kinetoterapiei în funcție de forma bolii,de reacțiile particulare ale organismului ,condițiile privitoare la vârstă,sex ,au stat la baza dozării efortului;

•Importanță cuvenită am acordat influențării psihice pozitive a bolnavilor ,în sensul asigurării unei bune dispoziții ,a încurajării continue ,prin solicitarea participării active și conștiente.

Enunțarea acestor preocupări am făcut-o în dorința de a asigura o orientare metodologică corectă activității de recuperare pe care am desfășurat-o într-o strânsă colaborare cu întreaga echipă din care fac parte și nu în ultimul rând ,cu pacienții. Recuperarea pacienților cu cardiopatie ischemică silențioasă a constituit unul din prioritățile principale care au vizat diminuarea manifestărilor clinice specifice pe plan local și activarea circulației sanguine și a trioficității locale.

Structura programului de recuperare .Programul de recuperare a fost structurat pe baza obiectivelor urmărite și a indicatorilor rezultați în urmării testării inițiale ,cuprinzând partea de introducere cu exerciții de relaxare,urmate de exerciții respiratorii.Înainte de a începe terapia pacienților cu cardiopatie ischemică silențioasă am preferat abordarea exercițiilor specifice pornind de la structura pe care am dat-o programului de recuperare ,tratarea și aplicarea lor în practică în această ordine și sub această formă,considerând că permite respectarea și realizarea obiectivelor programului de recuperare stabilit.

(total: 15 minute)

Graficul .1.Schițarea programului kinetic pentru grupa I de lucru corespunzător clasei funcționale 1 și 2

(total: 18 minute)

Graficul.2.Schițarea programului kinetic pentru grupa a- II-a de lucru lucru corespunzător clasei funcționale 3 și 4

Această structurare a suferit modificări în funcție de încadrarea bolnavilor în două grupe de lucru ,având ca punct de pornire clasa funcțională ,în dorința și încercarea de a-i menține , cu ajutorul tehnicilor folosite,cât mai mult timp posibil într-o clasă funcțională prezentă sau inferioară.

În prima grupă au fost incluși subiecți având clasele funcționale 1 și 2 ( în număr de 38 ),caracterizați printr-o capacitate funcțională completă și ,respectiv ,normal ;

În cea de-a doua grupă ,cei cu clasa funcțională 3 și ( în număr de 42 ),a căror capacitate funcțională a fost limitată cu infirmitate importantă.

Poziții de relaxare și asigurarea unei respirații normale

Pacienții așezați pe pat în decubit dorsal.Este de preferat ca patul respectiv să aibă un cap ridicat într-un unghi de 40-450, motiv pentru care aceștia să își așeze capul pe o pernă (de preferință mică) ,brațele vor fi în poziție de abducție (ușoară) , genunchii vor fi ușori flectați , sprijiniți pe un sul ,sau o minge medical de dimensiune medie;tălpile vor fi cu vârful degetelor în sus sprijinite pe un alt rulou separat.

Exerciții destinate corpului în vederea relaxării :Pacienții vor sta cu spatele sprijinit de perete ,dar în 3 poziții diferite: Fese ;Călcâie;Pacienții vor ține bărbia sprijinită pe orizontală;Această poziție va fi menținută între 3-5 minute , revenindu-se în poziția normal prin inspire.

Exerciții fizice terapeutice-Alcătuirea modului de aplicare a programului kinetic.Pentru pacienți,terapia exercițiului fizic a vizat :

●Sesizarea situațiilor problematice și a disfuncționalităților ;

●Încetinirea procesului degenerativ;

●Îmbunătățirea circulației locale și generale ;

●Ameliorarea sau menținerea unei bune circulații ;

●Acțiunea profilactică pentru prevenirea recurențelor;

●Îmbunătățirea stării de sănătate,ținând cont de afecțiunea cardiovasculară de care suferă;

●Folosirea metodelor optime de recuperare prin mișcare;

●Refacerea bioritmului cardiac;

●Urmărirea pacienților și educarea accestora în privința comportamentului;

●Îmbunătățirea condiției fizice pierdută de pacienți ( dat fiind faptul că în momentul începerii tratamentului recuperator avea impresia că efortul fizic îi poate agrava boala deja existentă).

Poziții de relaxare și asigurarea unei respirații normale

Pacienții așezați pe pat în decubit dorsal .Este de preferat ca patul respectiv să aibă un cap ridicat într-un unghi de 40-450, motiv pentru care aceștia își vor așeza capul pe o pernă (de preferință mică) ,brațele vor fi în poziție de abducție (ușoară) , genunchii vor fi ușori flectați , sprijiniți pe un sul ,sau o minge medicală de dimensiune medie;tălpile vor fi cu vârful degetelor în sus sprijinite pe un alt rulou separate.

Exerciții destinate corpului

Exercițiu I:

T.1.Înclinare a trunchiului spre dreapta spre dreapta

T.2.Revenire în poziția inițială

T.3.Înclinare lateral a trunchiului spre stânga

T.4.Revire în poziția normal

Dozare :2 serii 2 repetări

Exercițiu II

Cu piciorul în pozițe întinsă înainte se execută un unghi de 450 lateral,în același timp și brațele aflate în mișcare formează un unghi de 450 .Exercițiile constau în punerea în mișcare a trunchiului ( formând un unghi de 450),brațelor ( ridicate) și piciorului drept ridicat la un unghi de 450.

●Investigarea echilibrului cu ajutorul testului ,, Flamingo,, are rolul de a măsura menținerea echilibrului stând pe un picior,iar celălalt picior, rămas liber, fiind îndoit,este susținut cu mâna.I se recomandă să se deplaseze cu piciorul preferat pe axa longitudinal a dispozitivului,piciorul flectat,va fi susținut cu mâna de aceeași parte.Brațul rămas liber va fi folosit pentru menținerea echilibrului;Pentru stabilirea unei poziții corecte pacientul a avut nevioie de sprijinul meu.În general proba adurat 1-2 minute,timp în care am înregistrat încercările efectuate.(Demonstrația 1)

Demonstrația 1

●Verificarea poziției mișcării în spațiu.Testul a constat în siguranța mișcărilor trunchiului , picioarelor și brațelor (Demonstrația 2)

●stând depărtat :rotunjirea coloanei ,, prin înfundare,, bruscă a toracelui în partea superioară,simultan cu îndoirea capului înainte și ușor a genunchilor;redresarea energică a întregului corp.Se repetă de 8-10 ori.

●sprijin pe genunchi și pe palme:rotunjirea spatelui ca și la exercițiul anterior ,bărbia în piept;redresarea trunchiului odată cu balansarea piciorului ,stâng întins înapoi .Se repetă alternative de 10 ori.

●Culcat dorsal:ridicarea picioarelor la 450 și descrierea unor desene variate-trunchiuri , cercuri.Fiecare exercițiu se repetă de 5-6 ori.

Demonstrația 2

CAPITOLUL 5

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Lotul studiat, format din 10 pacienți diagnosticați cu cardiopatie ischemică silențioasă

în Spitalul din orașul pentru efectuarea terapiei a cuprins :

●Este un studiu comparativ bazat pe determinări clinice și paraclinice scopul fiind acela de a beneficia de o recuperare eficientă.

●Fiecare pacient a fost evaluat folosind două categorii de teste morfologice și funcționale.

Datele colectate au fost următoarele datele demografice:

Datele de istoric al afecțiunilor a cuprins :

●când au fost diagnosticați cu cardiopatie ischemică silențioasă;

●Internarea pacienților diagnosticați cu cardiopatie ischemică silențioasă a constituit un eveniment important în viața celor,10 pacienți întrucât ei au fost nevoiți să apeleze la kinetoterapeut.

Pentru a face prezentarea studiilor de caz mai sugestivă s-a optat pentru prezentarea datelor obținute sub formă de grafice și tabele.După examinarea clinică completă am constatat faptul că la aceste cazuri prezentate programul de kinetoterapie a constituit un adevărat tratament de fond.Țin să menționez faptul că oricare ar fi metodele folosite,prima dată le-am explicat pacienților în ce constau defectul lor și prin ce mecanisme se pot corecta.În ultima etapă, programele de recuperare le-am axat pe readaptarea funcțională la gesturile uzuale, fiind vorba de:

● o adevărată schimbare de stil a mișcării;

●o reeducare kinestezică și stereognozică.

Pentru pacienți, metodele de recuperare au dominat programele de reeducare funcțională .

Tabelul .2. Distribuția pe sexe a pacienților cu cu disfuncție ventilatorie de tip restrictive ,obstructive și mixt

Graficul 3. Distribuția pe sexe

Tabelul 3 și graficul 3 evideniează o pondere procentuală egală în rândul pacienților de sex în ceea ce privește afecțiunea studiată.

Tabelul 4.Repartiția pacienților pe grupe de vârstă

Graficul 4. Distribuția pe grupe de varstă

Tabelul nr.4 .Distribuția în funcție de mediul de proveniență

Graficul 5. Distribuția în funcție de mediul de proveniență

În funcție de mediul de proveniență un număr de 3 (0,3 %) pacienți incluși în studiu locuiau în mediul rural comparativ cu 7 pacienți (30,7 % ) care locuiau în mediul urban.Această disproporție ar putea fi explicată atât prin adresabilitatea mai scăzută la medic a celor din mediul rural,din cauza unui nivel de cultură sanitară mai mic,dar și a posibilităților materiale reduse.De asemenea , diferența dintre stilul de viață al celor din mediul urban comparativ cu cel a oamenilor din mediul rural ar putea constitui o altă posibilă explicație .

Programul de recuperare:

●s-a măsura HTA și valorile cardiac

● pacienților li s-a solicitat să se relaxeze și să respire normal până la revenire;

●pacienții în ortostatism cu palmele așezate pe coapse ;li se solicită să-și flecteze ușor corpul retrâgând încet abdomenul în expir după care revin la normal în inspire;

●pacienții vor merge cu pas fandat cu un baston care va fi fixat la omoplați;

● pacienții în decubit dorsal, ajează pe mingea medicinală pe stern ; se solicită se inspire pe nas ,urmând un expir odată ce mingea se va presa pe torace;

●pacienții sunt ajezați în decubit dorsal ,cu brațele așezate lângă corp :li se solicită să inspire ,urmând ca genunchii să fie flectați pe rând ;cu genunchii la piept ,capul flectat –în expir .

● pacienții aflați în ortostatism,vor fi sfătuiți să îndepărteze picioarele într-un unghi de 45-500 ,când vor executa fandare pe partea dreaptă ;brațul drept va fi ținut în apropierea urechii ,în timp ce ei vor inspira profund,revenind cu expirație.Același exercițiu se va repeat și pe partea stângă.Durata exercițiului va fi de 5-10 minute , cu repetare la interval de timp apreciabil.

●pacienții vor fi așezați în decubit lateral cu coapsele flectate ușor.Cu ajutorul terapeutului (care va sprijini mâna stângă în pelvisul , iar cu dreapta îl vat trage de umăr),bolnavii va încerca o ușoară opunere.

●pacienții vor sta 5 minute pe călcâie, 5 minute pe genunchi , cu sprijin pe ambele palme,urmată de ridicarea șezutului,timp în care spatele va fi arcuit,iar bărbia va afi poziționată în piept.

Exercițiu pentru menținerea HTA în limite normale

●Pacienții, aflați în poziția așezată ,antebrațele vor fi libere pe lângă corp,umerii vor fi relaxați și rotați în față,capul va fi ușor flectat spre spate,în timp ce picioarele vor fi sprijinite cu forță ,pe toată talpa ,genunchii vor fi flectați.Se revine în poziție prin expir.

●Pacienții aflați pe latul patului în decubit ventral;Se va ține cont de faptul că bazinul și membrele inferioare vor fi pe pat,mâinile vor fi sprijinite pe podea ,trunchiul va fi flectat

●Pe podea , trunchiul se va afla în unghi descgis de 35-400

●Durata acestui exercițiu va fi de 5 minute

Scopul acestui exercițiu este acela de a menține HTA în limite normale

Ritmul menținerii cu scop educativ

●Pacienții va fi sfătuit să păstreze o poziție corectă

●Abdomenul trebuie să se afle în permanență în prelungirea toracelui

●Coloana vertebrală va fi în permanent în poziție draptă

●Umerii trebuie să fie în permanență relaxați

●dozarea efortului

Scopul acestor exerciții va fi controlul efortului atunci când se află în mișcare,

●În timpul acestui exercițiu se va efectua inspire și expir ,pentru ajustarea volumului current

Demonstrația 3

Compararea rezultatelor (inițială și finală )

În urma aplicării programelor individuale de tratament a testărilor și observațiilor periodice efectuate s-au putut remarca următoarele:

●O bună evaluare a disfuncționalității mioartrokinetice ne conduce la selectarea celor mai bune mijloace pentru obținerea refacerii și reintegrării socio-profesionale a pacienților studiați;

●Pacienții au colaborat activ la desfășurarea tratamentului, menținând în continuare practica la domiciliu a programelor de recuperare fixate, s-a putut înregistra, în final, o refacere cât mai apropiată de valorile normale;

●Mijloacele kinetoterapeutice folosite în timpul programului de recuperare au fost selectate în funcție de obiectivele etapei de tratament și reacția de răspuns a pacienților la aplicarea lor;

●Ședințele de tratament trebuie să aibă un caracter permanent de reeducare a funcțiilor diminuate de pacienții cu afecțiuni cardiovasculare ,scopul fiind de integrare cât mai completă.

Programele de recuperare concepute au contribuit la:

•crioterapia, aplicată în cursul zilei pentru efectele sale antalgice și antiinflamatorii;

•electroterapia;

•tehnica Cyriax;

Evoluție.La început boala a avut o evoluție mai lungă care nu a fost influențată în nici un fel.Evoluția bolii a depins de mai mulți factori .Pe lângă tratamentul medicamentos și recuperarea prin kinetoterapie li s-au recomandat îndepărtarea factorilor nocivi ,renunțarea la tutun ,și controlul TA la interval de timp ;

●Prevenirea și tratamentul cardiopatiei ischemice silențioase ,a influențat în bine evoluția bolii

●În urma intervenției starea pacienților incluși în studiu s-a ameliorat,prezentând ritm cardiac normal , tegumente normal colorate

●Pacienții prezintă somn odihnitor

●Pacienții prezintă o stare buna si colaboreaza activ.

Prognostic și particularități :

●Pacienții prezintă evoluție favorabilă în stadiile inițiale

●Pacienții respectă indicațiile prescrise de medic

●Aprecierea în general a efectului terapeutic a fost bună,dar analiza statică a arătat o mai mare semnificație a ameliorării în urma tratamentului medicamentos , alături de cel fizical-kinet

●Pacienții prezintă prognostic bun, dar , dacă nu urmează indicațiile medicale și nu renunță la tutun, prognosticul de viitor este rezervat.

Concludarea medic-terapeut în fazele ușoare și medii este benefică,din primele stadia ale afecțiunii pulmonare ( disfuncâii ventilatoare ușoare și medii).

Chiar și în cazurile ușoare se ameliorează simptomatologic ,se îmbunătățește toleranța la effort,deși indicia respiratori nu se modifică.

Concluziile la care s-a ajuns în urma efectuării cercetării precum și confirmării ipotezei de la care s-a pornit constituie un exemplu ce demonstrează că kinetoterapia este mijlocul de tratament fizical ce nu poate fi înlocuit de către alt mijloc recuperator el ocupând un loc central în recuperarea funcției pierdute de pacienții cu afecțiuni cardiovasculare.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare , trebuie ținut cont de faptul că evoluția metodelor de recuperare a dus ,în mod inevitabil , la schimbarea aspectului și evoluției pacientului.

Exercițiile fizice folosite în recuperarea pacienților cu afecțiuni cardiovasculare, sunt adesea folosite în programele de prevenire a bolilor și menținerea stării de sănătate.

În scopul sprijinirii muncii tehnicianului,pentru selecționarea și sistematizarea celor mai eficiente mijloace,în prezenta lucrare ,am evidențiat diferite exerciții pe care acesta le aplică pentru recuperarea unui pacient diagnostiact cu .

Înainte de a începe tratamentul recuperator ,pacienții cu afecțiuni cardiovasculare trebuie îndrumați să consulte medicul cardiolog unde li se vor recomanda un examen funcțional, cu ajutorul căruia se poate aprecia mai exact severitatea bolii.În grupele de populație cu risc crescut este recomandată și depistarea activă.

Ca o ultimă concluzie datele prezentate în această lucrare au avut scopul să aducă noi informații în rândul specialiștilor din domeniu asupra conținutului noțiunii și asupra marilor progrese ce s-au făcut în privința terapiei cu ajutorul exercițiului fizic la pacienții cu afecțiuni vasculare .

Prin țelurile nobile actuale și de perspectivă pe care le urmărește ( ameliorarea calității vieții celor deficienți),prin faptul că în centrul preocupărilor sale stă omul deficient ,omul suferind,recuperarea cu ajutorul exercițiilor fizice poate fi asimilată cu o adevărată morală a epocii contemporane.

Din analiza rezultatelor obținute de-a lungul desfășurării experimentului pe care s-a bazat lucrarea, am tras următoarele concluzii:

●Toate ipotezele au fost verificate;

●Aplicarea precoce a tratamentului kinetoterapeutic la pacenții cu afecțiuni cardiovasculare a dus la rezultate bune privind refacerea funcțională a organismului într-un timp relativ scurt.

●Pentru realizarea unui tratament de recuperare funcțională eficient a fost necesar să se

facă apel la toate posibilitățile de care dispune terapia modernă, realizându-se așa-zisa recuperare multifuncțională;

●Instruirea pacienților încă de la începutul programului recuperator asupra obiectivelor

urmărite și efectele exercițiilor fizice asupra organismului, formarea unor motivații puternice, au dus la optimizarea tratamentului prin participarea conștientă și activă a acestora.

Asistența medicală a pacienților cu afecțiuni cardiovasculare presupune contribuția unei echipe medicale care examinează pacienții în raport cu modelul de evaluare clinico-funcțional menționat și alcătuiește un program de reabilitare adecvat.

Obiectivul fundamental al programului îl reprezintă refacerea funcționalității optime a organismului în condiții de integrare structurală.

BIBLIOGRAFIE

Victor papilian-Anatomia și fiziologia omului ,vol.II,editura Medicală,București,1989

Șerban: „Bazele teoretice și practice ale îngrijirii omului sănătos și bolnav” , editura. Universul, București , 2000,

Prof.Dr. D.A.Jdanov –Recuperare medicală în diferite afecțiuni cardiovasculare,editura Medicală ,București ,2002

Viorel T.Mogoș-Efortul fizic în bolile de inimă,Editura All,București ,2012

Dr. Valentin Grigorescu,Kinetoterapie , Editura Iri București,1997

C. Banciu – Programe de gimnastică medicală, editura Medicală București, 2006

Anghel Diaconu –Kinetoterapie, editura Polirom ,Iași 2009

Crețu-Ghid Clinic terapeutic fizical și kinetic, editura. Universul, București ,2007

Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic terapeutic fizical și kinetic București,Editura All,2007 .

Kiss, I.- Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală ,Editura Tehnică ,București,1999

Ion Stroescu Mihai Negoescu-Recuperarea funcțională,Editura Medicală, București,2008

Tudor Sbenghe -Kinetologie profilactică terapeutică și de Recuperare ,Editura medicală,2004

Vasile Marcu –Masaj și Kinetoterapie ,Editura Radical , Craiova ,2003

=== 67ac78e465b5b38ffbd7b31acde511c2fdd0d9c9_515214_2 ===

FACULTATEA

SPECIALIZAREA

KINETOTERAPIA ÎN TULBURĂRILE FUNCȚIONALE CARDIOVASCULARE

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2017

FACULTATEA

KINETOTERAPIA ÎN TULBURĂRILE FUNCȚIONALE CARDIOVASCULARE

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2017

CUPRINS

Introducere

CAP. 1.ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIOVASCULAR……………1

1.1.Inima ………………………………………………………………………………………….1

1.2. Venele ………………………………………………………………………………………..2

1.3. Arterele – vascularizație coronariană ………………………………………………………6

CAP.2.TULBURĂRI FUNCȚIONALE CARDIOVASCULARE ………………..…………11

2.1.Evidențierea bolilor cardiovasculare ………………………………………………………..14

CAP.3.KINETOTERAPIA ÎN TULBURĂRILE FUNCȚIONALE CARDIOVASCULARE

3.1.Noțiuni de fizikinetoterapie…………………………………………………………………..30

3.2.Sindromul hipokinetic al pacienților cu boli cardiovasculare …………………………..31

3.3.De la cultura fizică medicală la kinetoterapie- evoluția unei concepții în

afecțiunile cardiovasculare ……………………………………………………………………………………..32

3.4.Evidențierea kinetoterapiei în tulburările funcționale cardiovasculare ……………………33

3.5.Influența exercițiilor fizice asupra organismului pacienților cu afecțiuni vasculare……….. 46

3.6.Educația prin mișcare a pacienților cu afecțiuni vasculare ………………………………………..48

3.7.Exercițiul fizic therapeutic…………………………………………………………………. 50

3.8.Gimnastica …………………………………………………………………………………………………….52

3.9.Ergoterapia ……………………………………………………………………………………………………..54

3.10.Hidrokinetoterapia ………………………………………………………………………..58

3.11.Balneoterapia…………………………………………………………………………….. 59

3.12.Masajul medical…………………………………………………………………………… 61

CAP. 4.ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII……………….…………..63

4.1.Obiectivele cercetarii……………………………………………………………………… 64

4.2.Ipoteza cercetării …………………………………………………………………………….64

4.3.Scopul cercetării …………………………………………………………………………….64

4.4. Metodele de cercetare……………………………………………………………………. 65

4.5.Desfășurarea cercetării……………………………………………………………………… 66

CAP. 5.REZULTATE ȘI DISCUȚII ………………………………………………………..76

CONCLUZII …………………………………………………………………………………….83

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………85

INTRODUCERE

Dramatismul tabloului clinic din majoritatea urgențelor cardiace precum și rapiditatea de derulare a evenimentelor patologice induc deseori în rândul personalului medical o stare de tensiune pshică intensă,care influențează negativ capacitatea de decizie diagnostic și terapeutică.

Implicațiile medico-sociale sunt pe măsura unei ecuații complexe, care ascunde multe necunoscute și cu care omenirea se confruntă pentru prima oară în îndelungata istorie

Încep această lucrare prin a argument faptul că meseria de kinetoterapeut este una frumoasă și nobilă ,deoarece acesta își desfășoară activitatea în săli de kinetoterapie ori unde s-ar afla acesta,precum și la patul bolnavului,în aer liber ,în spații speciale amenajate,la domiciliul solicitantului,etc.

Pentru persoanele cu tulburări funcționale cardiovasculare mișcarea este un fenomen complex ce însoțește orice formă de manifestare a vieții,mișcarea este însăși viața.

Pentru persoanele tulburări funcționale cardiovasculare ,kinetoterapeutul trebuie să fie un ,,filosof al mișcării,, un practician pragmatic în același timp.

El trebuie să facă ,,ceva,, din nimic,ceva care poate însemna la un moment dat totul pentru persoanele cu tulburări funcționale cardiovasculare.

Valoarea incontestabilă și superioritatea acestei,,arte,, constă în faptul că îmbină cu succes cea mai naturală și universală formă de manifestare a vieții-mișcarea,cu unul de gesturile umane cele mai nobile:tratamentul omului suferind.

Când are în grijă persoane cu tulburări funcționale cardiovasculare,kinetoterapeutul primește de la medicul cardiolog un bilet de trimitere,din care nu pot lipsi

-diagnosticul clinic complet (care va face obiectul asistenței kinetice);

-bolile asociate care pot interfera cu programul kinetic;

-eventualele atenționări asupra particularităților patologie severe ale unor persoane cu tulburări funcționale cardiovasculare,precum și orice alte informații clinice ori paraclinice pe care medicul le consideră necesare kinetoterapeutului în organizarea programului kinetic al fiecărei persoane în parte.

În realizarea acestei lucrări predomină aducerea contribuției personale, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în care este implică Kinetoterapia în tulburările funcționale cardiovasculare.

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată în sesiunea din anul 2017.

Motivație

Voi începe această lu crare prin a motiva faptul că alegerea temei a avut un scop bine determinat deoarece ,prin intermediul acestei lucrări, studiind și literatura de specialitate, am dorit să pun în lumină importanța studiilor care descriu Kinetoterapia în tulburările funcționale cardiovasculare deoarece la majoritatea, aceste tulburări constau atât în evaluări subiective cât și în observații.

Cu alte cuvinte ,motivul acestei lucrări este :

● Gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în Kinetoterapia în tulburările funcționale cardiovasculare;

● Realizarea evaluării inițiale, aplicarea tratamentului recuperator și evaluarea finală a tulburărilor funcționale cardiovasculare;

● Analiza diferențelor existente între datele de referință din literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu .

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Impactul Functional al Reeducarii Respiratorii la Pacientii cu Disfunctie Ventilatorie de Tip Mixt (ID: 116231)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Impactul Functional al Reeducarii Respiratorii la Pacientii cu Disfunctie Ventilatorie de Tip Mixt

Copyright Notice

Elemente DE Geoeconomie,geopolitica Si Geostrategie LA Marea Neagra

Herpes Zoster With Facial Localization ,including Ocular Impairment

Delimitarea Conceptuala A Riscului Si A Incertitudinii

Аsрeсte Рrасtiсe Рriviνd Utiliζаreа Μetоdelоr Асtiv Раrtiсiраtive Îν Сiсlul Рriμаrdoc

Aspecte Generale Privind Participanții ÎN Procesul Penal

Evlauarea Performantelor Resurselor Umane In Cadrul Unor Institutii Publice Versus Institutii Privatedoc

Copyright Notice

Similar Posts