Imaginea Ministerului de Afaceri Interne In Perspectiva Colectiva
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII
PROGRAMUL DE STUDII DE LICENȚĂ
„COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE”
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Laura MESINA
Student/ă:
Andreea STĂNCULESCU
IUNIE 2016
BUCUREȘTI
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII
PROGRAMUL DE STUDII DE LICENȚĂ
„COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE”
IMAGINEA MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE ÎN PERCEPȚIA COLECTIVĂ
Coordonator științific: Student/ă:
Conf. univ. dr. Laura MESINA Andreea STĂNCULESCU
IUNIE 2016
BUCUREȘTI
Argument
Ministerul Afacerilor Interne este una dintre instituțiile fundamentale ale României. Această afirmație este susținută de atribuțiile pe care le are această instituție în ceea ce privește asigurarea ordinii și liniștii publice, siguranța statului și a cetățenilor, elemente sociale fundamentale în desfășurarea activității statului de drept.
Demersul de față are ca punct de plecare analiza percepției pe care cetățenii o au asupra instituției Ministerului Afacerilor Interne.
Premisele de la care plec sunt, pe de-o parte confuzia neintenționată oamenilor de a nu face diferența între Ministerul Afacerilor Interne și una dintre structurile acesteia, Poliția, iar, pe de altă parte, confuzia intenționată dintre același minister și miliția din perioada comunistă. În cele din urmă, îmi propun să analizez modul în care instituția își creează o imagine publică și comunică cu cetățenii, deoarece de această comunicare se leagă modul în care aceștia se raportează la instituție și creează legături bazate pe încredere și respect.
Scopul lucrării de față este acela de a demonstra faptul că Ministerul Afacerilor Interne nu are o imagine bine conturată în societate. De aici pleacă și faptul că este confundat cu Poliția și că încă mai este asociat cu puterea de care a dat dovadă în perioada comunistă. Deși după căderea comunismului s-a efectuat o amplă acțiune pentru a remedia imaginea de instituție coruptă și de instituție care abuzează de puterea pe care o are în stat, cetățenii încă o mai asociază cu Miliția comunistă și cu abuzurile pe care aceasta le făcea.
Pentru a-și reface în totalitate imaginea este nevoie de un program de comunicare foarte bine conturat, care să schimbe total percepția negativă a oamenilor, dar și de acțiuni care să susțină noua imagine. Din cauza faptului că mulți cetățeni percep instituția ca fiind Poliție, imaginea ei este afectată de acțiunile tot mai mediatizate ale diferiților agenți de poliție. Populația trebuie să înțeleagă și să facă bine distincția între responsabilitățile și atribuțiile Ministerului și cele ale Poliției. Putem spune că problema își are originile în educația pe care o primim la școală, lucru care poate fi confirmat dacă ne uităm în manualele școlare. Elevii nu învață despre instituțiile importante ale statului și despre atribuțiile pe care le au acestea, astfel încât să poată face diferența dintre o instituție și o structură a ei. Această ultimă problemă, educația poate crește oameni mai bine informați, care își cunosc drepturile, însă aceasta este cu totul altă discuție, pentru că nici sistemul de învățământ nu este bine văzut de cetățeni.
Percepția este un proces senzorial fundamental care reflectă multiple însușiri ale mediului înconjurător. Subiectivitatea percepției este dată de atribuirea diferitelor însușiri aceluiași obiect. În ceea ce privește Ministerul Afacerilor Interne, percepțiile cetățenilor asupra instituției pot fi diferite în funcție de evenimentele care pot marca activitățile instituției. Dacă instituția reacționează la un anumit eveniment conform legii, normelor și reglementărilor cărora li se supune, reacția cetățenilor față de instituție va fi una pozitivă, lucru care ar putea contribui și la încrederea acordată acesteia. Atunci când într-o situație delicată, instituția nu acționează conform așteptărilor oamenilor, aceștia din urmă o vor blama și percepția asupra instituției va fi una total negativă. Totuși, percepțiile sunt diferite de la o persoană la alta, acestea fiind în legătură cu procesele cognitive ale fiecărei persoane în parte. Este posibil ca ceea ce este bun sau drept pentru o persoană, să fie, totodată, rău sau injust pentru o alta.
Pentru o stabilitate internă a statului, asigurarea siguranței publice și a ordinii constituie o cerință esențială. În vederea stabilirii acestei stabilități sunt necesare forțe de ordine și siguranță publică, cărora, prin lege, li se atribuie sarcini specifice. În general, prin ordine este creată coeziunea dintre cetățeni, care, la rândul ei, asigură dezvoltarea armonioasă a societății. Ordinea implică instaurarea și respectarea unor reguli care indică fiecărui cetățean ce poate face și ce nu, dar și ce conduită trebuie să adopte în cadrul societății. Pentru ca fiecare cetățean să se conformeze acestor norme, trebuie să existe și să fie aplicate măsuri de menținere, restabilire a ordinii și a echilibrului în cazul în care regulile sunt încălcate.
Fiecare persoană ar trebui să respecte activitățile și acțiunile întreprinse de Ministerul Afacerilor Interne pentru că această instituție este cea care le asigură toate elementele mai sus menționate. Deși, într-adevăr, pot fi menționate câteva încălcări ale legii în ceea ce privește ministerul sau acționarea neconformă în cazul unor situații ce țineau de competența lui, este de apreciat faptul că încearcă să își desfășoare activitatea cât mai corect posibil, încă de când s-a cristalizat preocuparea pentru ceea ce înseamnă administrarea teritoriului țării.
Metode de cercetare
Ipoteza generată de confuzia oamenilor în ceea ce privește instituția va fi confirmată sau infirmată cu ajutorul chestionarului. Chestionarul este o metodă de cercetare cantitativă, care permite determinarea percepțiilor oamenilor într-un anumit eșantion. Unul dintre elementele importante pentru ca metoda de cercetare să fie viabilă este dat de contextul în care se află societatea la momentul aplicării chestionarului.
O altă abordare folosită este de a determina modul în care instituția își construiește imaginea în rândul cetățenilor. Pentru a analiza acest aspect, am apelat la lucrările autorilor Angela Rogojanu, Rosemarie Haineș, dar și la surse online specializate. Acestea din urmă au fost folosite în special pentru a analiza prezența instituției în mediul online și modul de comunicare al acesteia prin rețelele sociale. M-am îndreptat către comunicarea online deoarece, în prezent, este printre cele mai folosite metode de comunicare datorită dezvoltării noilor tehnologii, iar acest tip de comunicare nu trebuie neglijat de o instituție publică. Deoarece din ce în ce mai mulți oameni au acces la internet și îl folosesc zilnic, am putea spune, orice instituție ar trebui să conștientizeze importanța acestui mediu nou de comunicare și să îl exploateze la maximum pentru a îmbunătăți comunicarea cu publicul.
Alte surse de cercetare folosite sunt cărțile și articolele despre istoria instituției. Pentru a putea observa evoluția acesteia a fost nevoie de o cercetare a modului în care era percepută în trecut și a atribuțiilor pe care le avea. Istoria instituției a relevat faptul că încă de la înființare, Ministerul Afacerilor Interne a fost o instituție respectată în țară și oamenii au înțeles nevoia de siguranță pe care aceasta le-o putea garanta.
Principala problemă a Ministerului Afacerilor Interne este aceea că încă nu a putut să se „descotorosească” de imaginea dură pe care oamenii au perceput-o în timpul comunismului, acțiuni încununate de revoluția de la 1989, în care personalul instituției a fost nevoit să apere atât țara, cât și conducătorul acesteia.
În ceea ce privește comunicarea, în general, și comunicarea instituțională în particular, am pornit de la schema generală a comunicării definită de Claude Shannon și Warren Weaver, deoarece aceasta se aplică tuturor formelor de comunicare, inclusiv celor online.
Pentru comunicarea online, am analizat conturile instituției de pe rețelele sociale, precum Facebook, Twitter și YouTube.
Capitolul 1. Evoluția Ministerului de Interne: istorie și evoluție instituțională
Introducere
Conform legislației în vigoare, Ministerul Afacerilor Interne aparține administrației publice centrale, alături de alte organe care sunt organizate în subordinea Guvernului României.
Conducerea Ministerului Afacerilor Interne este asigurată de ministrul de interne, 4 secretari de stat, 4 subsecretari de stat, secretarul general al ministerului și 3 secretari generali adjuncți. Secretarii de stat și secretarul general al Ministerului au ca atribuții conducerea și organizarea activităților structurilor pe care le coordonează.
Inspectoratele generale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne sunt:
Inspectoratul General al Poliției Române, cu atribuții în ceea ce privește apărarea drepturilor și libertăților persoanei, ale proprietății private și publice, respectarea ordinii și liniștii publice și prevenirea și descoperirea infracțiunilor
Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, cu atribuții în aria ordinii și liniștii publice, a drepturilor cetățenilor, a proprietății publice și private, descoperirea infracțiunilor și protecția instituțiilor fundamentale ale statului
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, care desfășoară activități referitoare la supravegherea și controlul graniței statului, prevenirea migrației ilegale, respectarea ordinii și liniștii publice în zonele de competență
Inspectoratul General pentru Imigrări, care îndeplinește atribuțiile referitoare la implementarea politicilor migrației, azilului și a integrării străinilor
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care își desfășoară activitatea în domeniile apărării vieții, bunurilor și mediului împotriva incendiilor sau dezastrelor și gestionarea situațiilor de urgență
Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, care execută misiuni de zbor, independent sau în cooperare cu structurile ministerului sau cu comunitatea.
Ministerul de Interne de la înființare până în anul 1918
Una dintre preocupările importante încă din cele ai vechi timpuri a fost aceea a administrării teritoriului Țării Românești, a funcționării normale a activității economice și a păstrării ordinii și liniștii publice în țară.
Domnitorul era ajutat de o serie de dregători până la revoluția din 1821. Cel mai important dintre aceștia era Marele Vornic, precursorul ministrului de interne. Acesta avea în subordine poliția și avea drept de judecată. Primele organe moderne de poliție s-au înființat în țările din Europa spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. Aceste organe erau în subordinea ministerelor de interne care se ocupau de partea administrativă a țării.
Tudor Vladimirescu s-a evidențiat prin asigurarea ordinii interne în perioada 1806-1820 când a îndeplinit funcția de vătaf de plai. În timpul Revoluției de la 1821 a pedepsit aspru orice încercare de furt din bogățiile țăranilor, iar revoluția condusă de el a avut ca scop înlăturarea abuzurilor și a oricărei forme de inegalitate.
Odată cu apariția capitalismului a fost nevoie de o modernizare a aparatului administrativ și de crearea a noi organe de ordine care să instaureze ordinea și siguranța populației și să poată asigura progresul economic al țării.
Regulamentul organic a fost elaborat pe baza organizării statului pe principiul separării puterilor. Cel care a formulat acest principiu este gânditorul francez Charles L. Montesquieu în lucrarea „Spiritul legilor”, publicată în anul 1748. Prin această lucrare, Montesquieu a influențat modul în care guvernele ar trebui să funcționeze și a stabilit ideea de separarea a puterilor în stat (puterea legislativă, puterea executivă și puterea judiciară) pentru ca libertățile cetățenești să fie propagate în stat.
Prin adoptarea Regulamentului organic, s-a stabilit că puterea legislativă aparținea Adunării Obștești care elabora legile și prezenta domnului rapoarte despre starea țării, puterea executivă aparținea domnului ales pe viață dintre marii boieri, iar puterea judecătorească aparținea tribunalelor independente.
Pentru apărarea drepturilor omului, prin Regulamentul organic s-a creat Corpul avocaților care avea ca scop apărarea oamenilor găsiți vinovați în diferite ipostaze, iar pentru o mai bună apărare a granițelor țării a fost creată o miliție care a pus bazele viitoarei armate naționale.
Odată separată latura publică de cea privată prin Regulamentul organic, s-a stabilit ca în afacerile publice să nu mai fie implicați funcționari ai curții domnești, ci slujitori ai statului.
Pentru a exercita puterea legislativă, domnul era secondat de șase miniștri:
„Marele Vornic din Lăuntru (ministrul de interne);
Marele Vistier (ministrul finanțelor);
Marele Postelnic (secretar al statului);
Marele Logofăt al Dreptății (ministrul de justiție);
Marele Logofăt al Credinței
Marele Spătar în Muntenia și Marele Hatman în Moldova (miniștri de război și șefi ai armatei)”.
Atribuțiile care intrau în competența Departamentului Trebilor din Lăuntru erau împărțite în mai multe sectoare de activitate, precum sănătate, educație, lucrări publice și altele. Cu timpul, aceste sectoare au evoluat și s-au constituit în ministere separate de Ministerul de Interne.
Tot prin Regulamentul organic s-a hotărât înființarea unui serviciu de poliție, unul de pompieri, unul pentru alimentarea cu apă a orașelor, dar și Arhivele Statului. Acestea din urmă au fost înființate la 1 mai 1831 în Țara Românească și la 1 ianuarie 1832 în Moldova. Pe toată durata de 165 de ani, Arhivele Statului au fost o importantă sursă de informații pentru scrierea istoriei și în susținerea drepturilor naționale și au contribuit la progresul culturii și civilizației României. Pentru o perioadă de 30 de ani, acestea s-au aflat sub conducerea Ministerului de Interne în Țara Românească, iar în Moldova aparțineau de Ministerul Justiției.
Odată cu izbucnirea revoluției de la 1848, în prim plan a fost pusă problema creării unor noi organe de ordine și informații care trebuiau să aducă o îmbunătățire a vechiului aparat regresiv. Pentru ca victoria revoluției să fie asigurată, dar și pentru a împiedica forțele revoluționare, atât pe plan intern, cât și extern, a fost nevoie de intervenția Ministerului de Interne.
În timpul revoluției, în toate țările românești au fost organizare gărzi naționale cu rolul de a apăra cuceririle revoluției și a păstra ordinea internă.
Pentru asigurarea ordinii și a siguranței cetățenilor după Revoluție, Ministerul de Interne a continuat să creeze noi organe. Astfel, s-au creat Jandarmeria și unitățile de grăniceri.
În ceea ce privește executarea sarcinilor, Jandarmeria era subordonată Ministerului de Interne, iar din punct de vedere al instruirii militare, organizării și dotării, era subordonată Hătmăniei.
Trupele de grăniceri au fost constituite în baza legii din 1850. Acestea aveau o dublă subordonare: a Departamentului de Război în ceea ce privește organizarea și controlul serviciului de pază al granițelor și Departamentului din Lăuntru.
În ceea ce privește războiul Crimeei (1853-1856), Ministerul de Interne și-a îndeplinit sarcinile curente, dar a contribuit și la rezolvarea problemelor ce au ținut de logistică.
Organizarea modernă a Ministerului de Interne datează din timpul lui Al. Ioan Cuza, acesta fiind și ce care schimbă denumirea de vornicia Trebilor din Lăuntru în Ministerul de Interne în anul 1861. În timpul domniei lui Cuza, Ministerul de Interne și-a adus contribuția la descoperirea și anihilarea planurilor ostile, fiind un adevărat sprijin pentru domnitor.
Odată schimbată denumirea, trebuia creată și o noua imagine a Ministerului în rândul cetățenilor. Pentru această schimbare de imagine, domnitorul Al. I. Cuza a încercat să îi promoveze activitatea ca una de respectare a legilor.
Tot în timpul domniei lui Cuza s-a reorganizat instituția poliției și s-au creat noi sectoare în subordinea acesteia, precum serviciul de siguranță și cel de circulație.
După 1866, Ministerul de Interne și-a păstrat aceeași structură, fiindu-i adăugat doar departamentul Gărzii Civice, departament ce a funcționat până în anul 1892.
În același timp s-a pus accent și pe perfecționarea metodelor și procedeelor de lucru ale polițiștilor, fiind înființate două noi servicii: Serviciul Fotografic și Serviciul Poliției Tehnice în 1876.
La început, Garda Civică era în subordinea Ministerului de Interne, iar din 1872 a trecut în subordinea Ministerului de Război. Pentru promovarea noului departament în rândul cetățenilor, articolul 69 prevedea ca efectivele departamentului să participe la exercițiile militare și la festivitățile publice, garda mergând înaintea armatei. Instituția era condusă de un Inspector General al Gărzii Civice, aflat în administrarea Ministerului de Interne.
În timpul războiului de la 1877-1878, Ministerul de Interne a colaborat cu Ministerul de Război și Ministerul de Externe pentru obținerea victoriei împotriva Imperiului Otoman și la înfăptuirea dorinței de libertate a poporului român. Cucerirea independenței de stat a dus la intensificarea relațiilor diplomatice, comerciale și economice cu diverse state, fapt care a inclus România în sistemul statelor europene. Pe lângă atribuțiile sale obișnuite, Ministerul de Interne a asigurat și materialele necesare participării armatei române la bătăliile de pe frontul sudic la Dunării, dar a întreprins și activități de contrainformații anihilând acțiunile serviciilor secrete ale Imperiului Otoman și ale altor state. Din cauza faptului că România nu dispunea de prea multe resurse materiale, Ministerul de Interne a avut o structură organizatorică restrânsă, dar, cu toate acestea, a făcut față responsabilităților ce i-au fost alocate în această perioadă.
În perioada de după război, unitățile de dorobanți și călărași au fost puse în subordinea Ministerului de Interne și au menținut ordinea și siguranța statului in mediul rural.
Cerințele modernizării și crearea unor organe speciale de poliție au dus la desființarea Gărzii Civice, acțiune ce a fost votată în Adunarea Deputaților și în Senat, în primăvara anului 1884. Anii de după dobândirea deplină a independenței au adus o nouă reorganizare a Ministerului de Interne și la crearea de organe speciale de ordine și informații. Astfel, prin „Legea din 19 aprilie 1892 pentru organizarea Serviciului administrației centrale a Ministerului de Interne”, s-a stabilit ca în administrarea acestui minister să intre și servicii speciale.
Servicii centrale:
„Direcțiunea Administrației Generale, a Personalului și a Poliției de Siguranță
Direcțiunea Administrației Județene și Comunale
Serviciul Contabilității Generale
Serviciul Arhitecturii
Serviciul Registraturii Generale
Servicii speciale:
Direcțiunea Generală a Poștei, Telegrafului și Telefoanele
Direcțiunea Generală a Serviciului Sanitar Civil
Direcțiunea Generală a Serviciului Penitenciarelor
Direcțiunea Monitorului Oficial și Imprimeriei Statului”.
Odată cu trecerea timpului, direcțiunile generale s-au desprins din Ministerul de Interne și au trecut la alte departamente.
Prin legea de la 1 noiembrie 1892 se consideră ca servicii exterioare Ministerului de Interne următoarele departamente:
„Inspectoratele Generale Administrative
Prefecturile de județe
Subprefecturile de județe
Subprefecturile de plăși
Primăriile de comune rurale și urbane”.
Prin legea de la 1 septembrie 1893 s-a înființat Jandarmeria Română din nevoia de a crea un organ care să asigure ordinea și siguranța cetățenilor.
„Legea organizării Poliției Generale a Statului” a fost cea care a stabilit prima organizare a poliției române. Un rol important în conceperea acestei legi l-a avut ministrul de interne de la acea vreme, Vasile Lascăr, o altă denumire a acestei legi fiind „Legea Vasile Lascăr”. Tot el este cel care face distincția între ofițerii de poliție și agenții de poliție și cel care dispune înființarea unei școli de Poliție.
Din cauza numeroaselor lucrări administrative, legea care fixase elementele de organizare ale Ministerului de Interne devenise insuficientă. Astfel, la 20 iunie 1913 a fost adoptată o a doua lege pentru organizarea Ministerului. Prin aceasta s-a prevăzut „o mai bună recrutare a personalului, retribuția și stabilitatea lui”, dar și un statut general al funcționarilor.
Funcția de secretar de stat s-a înființat prin actele normative din anii 1913-1915, care prevedeau ca persoana care ocupă această funcție să preia din atribuțiile ministrului de interne.
În timpul primului război mondial, Ministerul de Interne a luptat alături de armată pentru eliberarea teritoriilor românești de sub ocupație străină. Activitatea de bază a Ministerului de Interne a fost aceea de a pregăti condițiile de intrare ale efectivelor de poliție în război împotriva Puterilor Centrale. Între anii 1914-1916, organele de poliție au făcut numeroase percheziții la întreprinderile, băncile și societățile cu capital german, unde au găsit documente privind activitatea de spionaj, propagandă și corupție a Puterilor Centrale.
Pentru eliberarea Transilvaniei și Bucovinei, România a declarat război Germaniei și Austro-Ungariei în dimineața de 15 august 1916. După intrarea în război, rolul Jandarmeriei rurale și al Poliției era acela de a raporta starea de spirit a populației și a persoanelor care aveau rude în statele Puterilor Centrale.
Faptul că România pierdea în fața inamicilor a făcut ca activitatea Ministerului de Interne să se schimbe. Astfel, în loc să se ocupe de partea de informații, a trebuit să ajute la retragerea trupelor din Transilvania, dar și de faptul că inamicul ar fi putut cotropi Muntenia și ar fi putut ajunge în București.
1.3. Ministerul de Interne între anii 1919-1944
Necesitatea măririi personalului din Ministerul de Interne s-a resimțit odată cu înfăptuirea României Mari. Deoarece teritoriul țării s-a mărit la 295.000 km pătrați, populația a crescut la peste 16.000.000 de locuitori, dar și problemele privind siguranța generală erau mari, Armata Română a fost un real sprijin al Ministerului de Interne.
Odată ce sarcinile ce reveneau Ministerului au devenit din ce în ce mai complexe, legea de organizare a acestuia din 1913 a avut nevoie de îmbunătățiri. Una dintre cele mai importante activități ale Ministerului între cele două războaie a fost reprezentată de unificarea legislativă, precum și Constituția din martie 1923, care stă la baza regimului democratic din România.
Legea din 20 iunie 1913 a fost modificată odată cu încheierea primului război mondial, prin Decretul-lege din 22 iunie 1919. Prin această lege, Ministerul de Interne avea următoarea structură:
Servicii speciale:
„Direcțiunea Generală a Serviciului Sanitar
Direcțiunea Generală a Poștelor, Telegrafelor și Telefoanelor
Direcțiunea Generală a Monitorului Oficial și Imprimeriei Statului
Consiliul Administrativ Permanent
Servicii centrale:
„Direcțiunea Administrației Generale
Direcțiunea Contabilității
Direcțiunea Administrației județene și comunale
Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale
Cabinetul Ministrului
Serviciul Arhitecturii.
Odată cu începerea crizei mondiale din 1929, fondurile alocate pentru Ministerul de Interne erau insuficiente pentru a acoperi toate activitățile ce îi reveneau, inclusiv cele de contraspionaj. La baza eficientizării activității Ministerului au stat prevenirea infracțiunilor și perfecționarea muncii informative. Ceea ce trebuia urmărit în vederea creșterii calității acțiunilor Ministerului de Interne era domeniul dreptului de stat, administrativ și al științei criminaliste, dar și realizările internaționale în ceea ce privește știința.
Un alt factor care a dus la o reorganizare a structurii Ministerului a fost acela al activității desfășurate de partidele politice simpatizante ale regimului parlamentar constituțional.
Deoarece existau mai multe acte normative care reglementau activitatea departamentelor Ministerului de Interne, activitățile acestora erau îngreunate pentru remedierea acestei stări de haos, prin Legea din 2 august 1929 s-au organizat toate ministerele printr-o singură mișcare legislativă. Această lege a stabilit ca fiecare minister să dețină o serie de organe comune tuturor departamentelor de stat. Acestea erau:
„Serviciul cabinetului ministrului
Serviciul Subsecretarului de stat
Secretariatul general
Direcțiunea contabilității”.
Din cauza grupărilor politice extremiste care doreau înlocuirea regimului parlamentar constituțional cu regimuri totalitare, în primăvara anului 1934 s-a adoptat „Legea pentru apărarea ordinii de stat”. Această lege s-a constituit tocmai împotriva actelor de anarhie și tulburare a ordinii publice care veneau din partea partidelor extremiste. Ea obliga toate partidele să respecte apărarea ordinii în țară, un rol important în realizarea prevederilor cestei legi avându-l Ministerul de Interne cu toate structurile lui.
Atribuțiile și responsabilitățile Ministerului de Interne s-au sporit începând cu anul 1934 din cauza pericolul reprezentat de mișcarea legionară. Aceste noi atribuții au fost stabilite prin Legea din 26 ianuarie 1937, prin care, totodată s-au prevăzut și noile componente ale administrației Ministerului:
„Organe centrale nerepartizate pe direcțiuni
Direcțiuni generale și direcții
Prefectura Poliției Capitalei
Inspectoratul General al Jandarmeriei
Comandamentul Pompierilor Militari”.
Instaurarea regimului legionar la 14 septembrie 1940 a dus la o adevărată luptă pentru dobândirea și stăpânirea Ministerului de Interne și structurilor aflate în subordinea sa. Organizația legionară a acaparat conducerea Ministerului, în fruntea căruia l-a pus pe Constantin Petrovicescu care a instaurat un regim de teroare legionară.
În toamna anului 1940 a fost creată poliția legionară, un aparat ilegal, care funcționa paralel cu poliția de stat. Sub pretextul întăririi forțelor poliției, numeroși legionari au reușit să se angajeze în Prefectura Poliției Capitalei.
Legionarii au comis numeroase crime, una dintre cele mai odioase fiind, așa cum a rămas în istorie, „Noaptea Sfântului Bartolomeu”. În noaptea de 25 spre 26 noiembrie 1940, comandourile de polițiști legionari au asasinat în mod barbar peste 65 de demnitari de stat încarcerați ilegal în Penitenciarul Jilava.
Generalul Ion Antonescu i-a destituit din funcțiile pe care le ocupau pe Constantin Petrovicescu, aflat la conducerea Ministerului de Interne, și pe colonelul Ștefan Zăvoianu, aflat la conducerea Prefecturii Poliției Capitalei. Mișcarea legionară a luat sfârșit în ianuarie 1941, unii adepți ai ei fiind arestați, iar alții reușind să fugă în Germania.
1.4. Ministerul Afacerilor Interne în perioada comunistă
Una dintre problemele care au fost tot timpul în atenția Ministerului de Interne este cea a comunismului și a activității Partidului Comunist.
Comunismul a apărut pentru prima dată în Rusia în octombrie 1917 și se caracteriza prin teroare, violență și crimă. Metodele sale de supraviețuire erau asasinatul fizic, moral și psihic.
În România, cel care a decis ca țara să lupte alături de U.R.S.S. împotriva Germaniei a fost Regele Mihai, care l-a înlăturat de la putere pe mareșalul Ion Antonescu în data de 23 august 1944. Procesul intens de sovietizare a început în România la 6 martie 1945. Eforturile aveau ca scop principal preluarea puterii de către comuniști. Astfel, se urmărea perfecționarea instituțiilor represive, monopolul statului asupra mass-media, regimul muncii, ideologizarea populației și multe altele, toate fiind puse în slujba ascensiunii regimului comunist.
Odată cu venirea la putere a Partidului Comunist, s-au înlocuit vechile structuri de informații cu unele organizate după model sovietic, și anume Securitatea, Miliția și Direcția de Informații Militare.
În perioada comunistă (1949-1989) Ministerul de Interne a suferit schimbări în structura organizațională, unele departamente intrând sau ieșind din structura acestuia.
Colaborarea strânsă cu Europa, pe care mulți miniștri au încercat să o mențină de-a lungul timpului, a fost întreruptă în această perioadă, Ministerul căpătând forma instituțiilor asemănătoare din țările socialiste. Pe lângă atribuțiile pe care le avea deja, Ministerul de Interne a îndeplinit și sarcini politice care se aflau în contradicție cu menirea lui în societate.
Anul 1947 a fost cel care a încheiat tranziția către comunism, fiind arestați mii de oameni acuzați de fascism, legionarism sau crime de război. Arestările au fost făcute dintr-un ordin al Ministerului de Interne și nu aveau nicio bază legală, iar persoanele arestate erau trimise la închisorile din Pitești, Craiova, Gherla și Miercurea Ciuc. O primă formă a condamnărilor administrative exercitate direct de Ministerul Afacerilor Interne este bazată pe „Legea pentru purificarea administrațiilor de stat” din 30 martie 1945.
Până în 1965, Ministerul Afacerilor Interne se ocupa, printre altele, de marile unități agricole, întreprinderi industriale, lagăre și colonii de muncă.
Cornel Onescu, fost ministru de interne în perioada 1965-1971, a fost cel care a sprijinit Comisia de activiști în demascarea abuzurilor și ilegalităților organelor Ministerului Afacerilor Interne. Tot el a fost și cel care a ajutat la debarasarea Ministerului de toate unitățile ce constituiau un impediment în activitatea acestuia. Un vechi ofițer în cadrul Securității, Doicaru Nicolae a fost cel care a dezvăluit ilegalitățile din Minister, iar cei găsiți vinovați au fost trași la răspundere sau chiar concediați.
După aceasta, a urmat perioada de intrare în legalitate, revizuirea Codului Penal, a legii de organizare și funcționare a miliției.
Activitatea de pedepsire a infractorilor era adesea blamată, invocându-se faptul că pedepsele cu închisoarea erau prea mici, lucru ce ducea la recidive. În această perioadă au existat discuții privind ariile de competență ale Ministerului Afacerilor Interne, cele mai aprinse având loc atunci când conducerea acestuia nu era de acord cu încărcarea lui cu atribuții ce puteau intra în competența altor ministere. Una dintre problemele controversate a fost aceea a subordonării miliției, atât înainte, cât și după reorganizarea din 1968. S-a hotărât ca șefii organelor de miliție să raporteze sfaturilor populare, fapt de la care mulți s-au sustras.
Condițiile vitrege de muncă și starea determinată de acestea au dus la găsirea unor soluții pentru „disciplinare” și „întărirea fermității organelor de miliție”. Aceste soluții au dus la încadrarea milițienilor la statutul de militari, care aveau drepturile și obligațiile din Ministerul Apărării Naționale.
În perioada 1948-1949 au fost create instituțiile de represiune, una dintre ele, Direcția Generală a Securității Statului, funcționând formal sub conducerea Ministerului de Interne. Prin această structură a fost practic înlocuită Direcția Generală a Poliției de Siguranță. Rolul acesteia era acela de a asigura securitatea Republicii împotriva dușmanilor, fie ei interni sau externi, iar competențele ei se exercitau pe întreg teritoriul țării. Deciziile în ceea ce privește această nouă structură erau lăsate în totalitate în sarcina Ministerului Afacerilor Interne și nu trebuiau publicate, fapt care oferea Ministerului competențe practic nelimitate.
La 23 ianuarie 1949 a fost înființată Direcția Generală a Miliției pentru a înlocui Poliția, iar la 7 februarie s-au constituit Trupele Speciale pentru a înlocui Jandarmeria, ambele organe fiind în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
La 6 martie 1949, Ministerul de Interne mai primea un departament, Direcția Generală a Penitenciarelor, prin care opozanții regimului erau exterminați lent prin tortură.
Prin Decretul din 14 ianuarie 1950 ai fost înființate Unitățile de Muncă, iar trimiterea persoanelor în astfel de unități se făcea prin Decizia Ministerului Afacerilor Interne, durata întinzându-se de la 6 luni la 2 ani.
Unele cadre ale Ministerului Afacerilor Interne au comis abuzuri și ilegalități în aplicarea dispozițiilor privitoare la internarea în unități, colonii și locuri de muncă. Un exemplu elocvent este cel al Decretului nr. 6 din 1950 prin care organele Ministerului Afacerilor Interne puteau interna un număr foarte mare de persoane, fără a avea obligația de a răspunde în fața unui alt organ.
Ordinul nr. 170 al Ministerului Afacerilor Interne prevedea împărțirea deținuților în două regimuri. Primul se referea la deținuții periculoși care erau încadrați în detașamente de muncă separate, unde erau strict supravegheați de milițieni și aveau un regim foarte aspru.
Ultimul ministru de interne din perioada comunistă a fost Tudor Postelnicu. Deficiențele economice din anii ’80 au dus la schimbări în misiunea Ministerului Afacerilor Interne, o parte din structuri fiind îndreptate spre prestarea de activități economice.
1.4.1. Ministerul de Interne în timpul revoluției de la 1989
În data de 14 decembrie 1989 trebuia să se desfășoare la Iași un miting al intelectualilor, muncitorilor și studenților. Această manifestație avea să fie una presărată cu discursuri antitotalitare, demascatoare. Din cauza faptului că în Piața Unirii, locul mitingului, fuseseră aduse importante trupe de milițieni și gărzi patriotice, organizatorii au renunțat la eveniment fără a-l reprograma. Având în vedere aceste informații, putem fi tentați să credem că aceasta nu a fost decât o diversiune, care să distragă autoritățile de la adevărata manifestație ce se pregătea la Timișoara. O explicație care vine să argumenteze de ce zona „fierbinte” a evenimentelor anticomuniste nu putea să se desfășoare la Iași este aceea că acest oraș nu oferea mijloacele necesare de propagare a informației, fiind departe de rețelele radio și TV ale Europei cu audiență în România.
Numeroasele probleme politice și de ordine internă au făcut ca Trupele de Grăniceri din subordinea Ministerului Apărării Naționale să fie trecute în subordinea Ministerului Afacerilor Interne în data de 15 decembrie 1989.
La Timișoara, întreaga manifestație a pornit din fața casei reverendului Laszlo Tokes. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de evacuare de la primăria orașului Timișoara. Pentru a-l susține, în data de 15 decembrie 1989, un grup de oameni s-a strâns în fața casei lui fără a se manifesta în vreun fel. A doua zi, numărul manifestanților a crescut, în ciuda faptului că preotul îi asigurase că nu va pleca și îi rugase să plece acasă. Odată ce problema pentru care ieșiseră în stradă a fost rezolvată, atenția manifestanților s-a mutat către aparatul comunist. Masa de oameni s-a strâns repede pentru că un grup de tineri au blocat circulația tramvaiului, iar oamenii au fost nevoiți să coboare. Unii dintre ei și-au continuat călătoria pe jos, în timp ce alții au rămas, mai mult din curiozitate, la fața locului. De aici, manifestația s-a mutat în Piața Maria, iar protestul a degenerat în violențe și tâlhării. Având în vedere situația creată, Ministerul Afacerilor Interne a dispus scoaterea în stradă a unităților de miliție, pompieri și trupe de securitate, acțiune care era impusă de atribuțiile Ministerului și de legile în vigoare.
Unul dintre obiectivele importante pe care unitățile Ministerului trebuia să le apere era sediul politico-administrativ al județului Timiș. Unitățile care aveau datoria de a apăra acest obiectiv aveau și obligația legală de a deschide focul în cazul în care obiectivul apărat era pus în pericol sau dacă cei aflați în serviciul de pază erau atacați sau li se punea în pericol integritatea corporală și viața. În seara de 16 decembrie, toate aceste condiții au fost întrunite, devastările produse au pus în pericol obiectivul păzit, iar personalul de ordine a fost atacat. Cu toate acestea, armamentul nu a fost folosit. O explicație în acest sens este dată de natura umană a cadrelor de conducere ale structurilor Ministerului de Interne din Timișoara, care au preferat să opteze pentru alte mijloace de restabilire a ordinii.
Informat cu privire la incidentele din Timișoara, Nicolae Ceaușescu a dispus luarea măsurilor de forță necesare pentru ca acțiunile violente să fie atenuate.
La Timișoara a fost declarată „starea de necesitate” în data de 17 decembrie și s-a acționat după planurile pentru situații speciale. Militarii au fost înarmați și tehnica de luptă a fost scoasă în stradă în baza ordinului de „alarmă de luptă parțială” transmis de Ministerul Apărării Interne în după-amiaza aceleiași zile.
Manifestațiile antidictatoriale începute la Timișoara la 16 decembrie au continuat în București și s-au răspândit în toată țara. Forța cu care au intervenit unități Ministerele de Interne și Ministerul Apărării Naționale nu au putut împiedica protestatarii. În acele zile a fost creat un nou organism, Frontul Salvării Naționale care avea rolul de conducere al țării. Potrivit unui Comunicat al acestuia, Ministerul de Interne a fost integrat Ministerului Apărării Naționale, care avea comanda tuturor trupelor de luptă ale țării.
La 27 decembrie 1989, denumirea de Miliție a fost schimbată în Poliție, iar din 1990 s-au adoptat legi de modernizare a Ministerului, printre care și Legea nr. 40 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne. Prin această lege, s-a stabilit că Ministerul Afacerilor Interne este „organul de stat abilitat să ia măsuri pentru respectarea ordinii publice în statul de drept”. Tot prin această lege s-a stabilit că departamentele principale subordonate Ministerului de Interne sunt Poliția, Jandarmeria, Pompierii și Poliția de Frontieră.
După căderea comunismului, prima măsura care a fost luată a fost aceea de depolitizare a aparatului acestuia. Responsabilitățile și structura acestuia au început să se asemene cu cele europene, astfel că Ministerul de Interne a adus o importantă contribuție la integrarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
Primul ministru de Interne de după căderea comunismului a fost Generalul Mihai Chițac care a fost numit în această funcție într-o perioadă caracterizată de încordare politică și socială. Tot în perioada ministeriatului său, Trupele de apărare teritorială (fostele trupe de Securitate) au trecut din nou în subordinea Ministerului de Interne, sub denumirea de Trupe de Pază și Ordine, după o perioadă în care au fost încadrate în efectivele Ministerului Apărării Naționale.
La 25 februarie 1991 s-a înființat Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” ca instituție de învățământ superior integrată Ministerului Afacerilor Interne, care cuprindea facultățile de Drept, Arhivistică și Pompieri.
1.5. Ministerul Afacerilor Interne în prezent
La 18 decembrie 1990 a fost adoptată Legea nr. 40 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne. Prin această lege, ministerul avea în administrația sa Poliția, Jandarmeria, Poliția de Frontieră, Pompierii și Arhivele Naționale.
În 4 iunie 1999 s-a înființat Poliția de Frontieră care are în structura sa Comandamentul Național al Grănicerilor, Direcția Poliției de Frontieră și Poliția Transporturilor Navale.
În 2003 Ministerul de Interne s-a unit cu Ministerul Administrației Publice sub denumirea de Ministerul Administrației și Internelor.
Forma pe care o are astăzi datează din 2012, când s-a reorganizat Ministerul Administrației și Internelor, iar Ministerul Afacerilor Interne a revenit la denumirea inițială. În prezent, unitățile subordonate Ministerului sunt Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Poliția de Frontieră, Jandarmeria și Poliția Română.
În prezent, Ministerul Afacerilor Interne desfășoară numeroase campanii de informare a cetățenilor cu privire la diferite aspecte ale siguranței, precum:
„Siguranță în vacanță”, campanie desfășurată pentru a informa cetățenii cu privire la riscurile la care se supun dacă nu își asigură locuințele înainte de plecarea în vacanță;
„Nu tremur la cutremur”, campanie desfășurată în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Această campanie urmărește informarea cetățenilor cu privire la riscurile la care sunt expuși în momentul declanșării unui cutremur și necesitatea pregătirii individuale pentru a face față unui asemenea dezastru;
„Pierdut buletin”, campanie desfășurată în mediul online, în parteneriat cu Smiley. Această campanie a vizat informarea cetățenilor cu privire la importanța reînnoirii documentelor de identitate;
„Tu votezi, M.A.I. te informează” este cea mai recentă campanie desfășurată de instituție. Aceasta a vizat informarea oamenilor în ceea ce privește votul ilegal, în contextul alegerilor locale desfășurate în toată țara.
Concluzii parțiale
În perioada comunistă, instituțiile care aplicau legile de apărare a ordinii publice erau Ministerul de Interne și Penitenciarele, instituții care au fost folosite de aparatul comunist și pentru izolarea oponenților politici. Faptul că factorul politic era unul determinant în aplicarea legislației îl confirmă modificarea istoriei acestor instituții în funcție de situația social-politică. Acest lucru poate fi folosit ca explicație a repulsiei oamenilor față de unitățile ministerului. Totuși, este ușor de observat că aceștia se manifestă în principal în ceea ce privește polițiștii, foștii milițieni.
De-a lungul timpului, Ministerul Afacerilor Interne a fost unul dintre pilonii principali ai statului Român. Principalul rol al acestui minister este reprezentat de stabilirea măsurilor pentru apărarea drepturilor și libertăților cetățenești și a proprietății publice și private. Pe lângă acesta, atribuțiile lui se extind de la activități pentru combaterea terorismului, până la respectarea frontierei statului Român sau păstrarea și folosirea documentelor din Fondul Arhivistic Național.
Numeroși autori care au tratat problema Ministerului Afacerilor Interne au pus accentul pe latura lui negativă, incluzând aici abuzurile, cercetările și urmăririle ilegale și folosirea violenței, lucru care este adevărat și în multe cazuri au existat suferințe umane. Cealaltă latură, aceea a asigurării liniștii și ordinii publice și apărarea proprietății personale este, însă, omisă. Probabil că și mediatizarea abuzurilor a avut un efect negativ asupra modului în care cetățenii se raportează la instituție și asupra încrederii acestora într-un aparat a cărei principală atribuție este bazată tocmai pe siguranța cetățenilor.
Cu ajutorul campaniilor din ce în ce mai numeroase și a evenimentelor organizate cu ocazia diferitelor sărbători (de exemplu, Ziua Porților Deschise pentru copii, eveniment desfășurat de 1 iunie), se poate ca ministerul să reușească să își construiască imaginea de care are nevoie în rândul publicului.
Capitolul 2. Ministerul de Interne: Imaginea instituțională
Definirea și organizarea instituțiilor în spațiul social
Conform „Dicționarului de sociologie”, definiția instituțiilor se bazează pe trecerea unui popor de la „starea de natură” la „starea socială”. „Starea de natură” caracterizează popoarele ca fiind o colectivitate socială care acționează spontan, agresiv. „Starea socială” se referă la organizațiile create pentru interesele indivizilor și pentru menținerea unei societăți durabile.
În limbajul comun, termenul „instituție” se bazează pe accepțiunea lui juridică și desemnează organizațiile care satisfac anumite nevoi ale colectivității, au statut, iar acțiunile lor sunt reglementate.
Din punct de vedere social, instituția reglementează modelele de funcționare ale comportamentelor individuale, dar și modelele care stau la baza organizării și desfășurării interacțiunilor umane, cu scopul de a satisface nevoile de bază care mențin colectivitățile.
Organizarea socială a instituțiilor se referă la faptul că acestea dispun de resursele necesare pentru a-și îndeplini funcțiile specifice. Diversitatea instituțiilor depinde atât de nevoile sociale pe care le au de îndeplinit, cât și de cadrul temporal în care se situează.
Fundamentul organizației este reprezentat de obiectivele specifice, stabilite deliberat, iar pentru îndeplinirea acestor obiective se impun statusuri și roluri specializate, reglementate prin coduri orientate spre eficacitate maximă.
Sectoarele de activitate sunt sectorul public, privat și sectorul nonprofit. Sectorul public este gestionat de stat, cel privat se supune regulilor pieței, iar cel nonprofit „împrumută” caracteristici din celelalte două sectoare, fiind privat din perspectiva proprietății, dar public prin finalitate pentru că oferă bunuri publice.
Pentru a înțelege mai bine responsabilitățile sectorului public, este necesară paralela public-privat, deoarece aceste sunt cele două mari sectoare ale societății, la care se adaugă sectorul nonprofit.
Există două modele în funcție de care organizațiile din cele două mari sectoare își desfășoară activitățile. Instituțiile publice se conformează „modelului birou”, iar cele private „modelului firmă”. Modelul birou este direct legat de procesul democratic li se caracterizează prin rutină, concentrarea puterii și structura oficială de conducere a birourilor. În cadrul acestui model, guvernul reprezintă cererea, iar activitățile birourilor, producția.
Imaginea publică
Philip Kotler este cel care a recunoscut imaginea ca fiind un factor important și cel care a studiat-o începând cu anul 1950. În viziunea lui, imaginea reprezenta un ansamblu de percepții pe care o persoană le are asupra unui obiect.
Pentru începută, trebuie făcută o distincție între imaginea unei instituții publice și identitatea ei. Ca imaginea societății despre instituție să fie una pozitivă, identitatea actuală, cea atribuită și cea dorită trebuie să se suprapună cât mai bine, iar imaginea instituției să fie în concordanță cu identitatea ei. Identitatea actuală se referă la identitatea pe care instituția o are în societate, identitatea atribuită reprezintă identitatea pe care cetățenii o atribuie instituție, modul în care aceștia o percep, iar identitatea dorită este identitatea pe care instituția își dorește să o proiecteze în spațiul public.
Imaginea unei instituții este generată prin comunicare și depinde de percepțiile publicului asupra instituției respective.
Sectorul public are nevoie de consimțământul publicului pentru aplicarea programelor sale într-o mai mare măsură față de sectoarele privat și nonprofit.
Printr-o imagine bună, instituția își poate atinge scopul, anume acela de credibilitate în rândul populației.
În ceea ce privește instituțiile aflate în sfera siguranței și apărării naționale, imaginea percepută de populație are un rol determinant pentru funcționarea lor în cadrul societății. Aceste instituții pot funcționa în sfera publică doar dacă sunt susținute de populație și dacă ajung să câștige încrederea oamenilor. Dina ceastă perspectivă, instituțiile pot fi percepute fie ca parteneri de încredere, care gestionează eficient resursele societății, fie ca parteneri neviabili care nu au rezultate în folosul comunității. Astfel, un rol esențial îl are imaginea pe care aceste instituții o sedimentează în mentalul colectiv, serviciile acestora trebuie să fie în concordanță cu așteptările cetățenilor și organizațiilor cu care cooperează.
Una dintre părțile componente ale managementului instituțional este reprezentată de strategia de gestionare a imaginii. Printr-o bună gestionare a acesteia se diminuează pericolul generării de situații care pot afecta imaginea acesteia.
Pentru a defini personalitatea unei instituții, trebuie să plecăm de la cultura organizațională și imaginea publică. Cele două noțiuni se completează reciproc, dar cea care este evidentă este imaginea publică, deoarece este articulată în sfera publică.
Fragilitatea imaginii publice este datorată factorilor de care depinde aceasta. Ea poate fi construită, dar provocarea constă în menținerea ei, deoarece între imaginea proiectată de instituție și imaginea percepută de public pot exista mari discrepanțe. Imaginea proiectata reprezintă imaginea pe care o instituție vrea să o construiască, iar imaginea percepută este dată de reprezentarea pe care o are instituția în sfera publică. Imaginea unei instituții se construiește în timp și poate fi ușor de vătămat dacă atenția instituției nu se îndreaptă permanent asupra ei. Deoarece atitudinile oamenilor sunt schimbătoare, este necesară construirea unui program continuu în vederea menținerii imaginii pozitive a instituției. Printre factorii pe care o instituție trebuie să îi aibă în vedere se numără și mass-media. Aceasta poate facilita realizarea unei imagini pozitive, dar, la fel de ușor, poate sancționa instituția în cazul în care aceasta nu dă dovadă de adaptare la noile tipuri de comunicare.
Atenția instituțiilor trebuie îndreptată către punerea în practică a unor strategii prin care climatul creat să fie bazat pe încredere și credibilitate, pe asigurarea unei imagini clare în societate și pe accentuarea rolului pe care îl are, în vederea captării atenției cetățenilor. Modul profesional și obiectiv de prezentare a identității instituției este baza pe care se poate construi o relație de încredere și respect cu populația, cu mass-media, dar și cu celelalte organizații din sfera publică.
Noțiunea de „public” va fi folosită în continuare cu sensul de individ sau grup de indivizi care receptează mesajul organizației. Publicul intern este format din angajați, conducere li investitori, iar publicul extern este reprezentat de publicul național și internațional, mass-media, dar și guvernul.
Din perspectiva scriitoarei Rosemarie Haineș, imaginea publică este dată de reprezentarea pe care o instituție o are în rândul publicului-țintă, dar poate fi privită și ca părerea pe care publicul si-o face despre instituția respectivă.
În sectorul public, folosirea brand-ului generează o imagine pozitivă, dar și faimă și o bună reputație. Numele instituțiilor publice au, în general, forme abreviate (M.A.I.= Ministerul Afacerilor Interne), iar enumerarea cuvintelor din care acestea se formează poate fi o formă de reputație. Pe de-o parte, o posibilă problemă a ministerului în ceea ce privește denumirea poate fi dată de faptul că aceasta s-a schimbat în anul 2003, odată cu aprobarea Legii nr. 604 și a devenit Ministerul Administrației și Internelor. Însă dacă privim situația din alt punct, putem observa că abrevierea a rămas aceeași, indiferent de denumirea instituției.
Activitatea de construire a imaginii instituționale trebuie să aibă în vedere atât publicul extern, cât și cel intern. Proiectarea imaginii instituției trebuie să se facă în mediul intern deoarece persoanele incluse aici pot deveni un fel de ambasadori ai imaginii instituției în afara acesteia.
În elaborarea unei imagini publice, autoarea mai sus menționată stabilește câțiva pași:
Captarea atenției și crearea unei percepții pozitive, adică prezentarea instituției într-o lumină favorabilă printr-o bună comunicare. Modul în care comunică o instituție este dovadă a importanței pe care și-o acordă sieși, dar și publicului căruia i se adresează. Pentru o instituție care se află în sfera protecției cetățenilor, comunicarea pe care o are cu aceștia își are importanța în modul în care ea va fi percepută de cetățeni și în nivelul de încredere al acestora.
Asigurarea încrederii prin metode care să facă publicul să se gândească la instituție în mod pozitiv. Încrederea poate fi lucrul cel mai greu de câștigat deoarece orice greșeală a instituției poate să zguduie încrederea pe care a reușit să o obțină de la publicul-țintă.
Creșterea beneficiilor; în ceea ce privește sectorul public, beneficiile sunt atragerea simpatiei și a credibilității. Pentru atragerea acestor beneficii este necesar ca instituția să se prezinte ca fiind serioasă, de încredere și capabilă să își exercite atribuțiile pe care le are în spațiul public.
Abilitatea de a traversa perioadele de criză. Imaginea pe care o instituție și-o construiește de-a lungul timpului reprezintă fundalul pe care se desfășoară comunicarea mesajelor în timpul unei crize. O instituție care își proiectează o imagine bună poate rezista mai bine în fața presiunilor venite din mediul înconjurător. Câteva sfaturi în ceea ce privește situațiile de criză reprezintă asumarea responsabilității, sinceritatea, desemnarea unui purtător de cuvânt care să comunice deciziile instituțiile, comunicarea cu presa, disponibilitatea pentru a lămuri orice întrebări referitoare la criza identificată sau furnizarea unui flux continuu de informații către publicurile interesate. În ceea ce privește reacțiile pe care o instituție le poate adopta în cazul unei situații de criză, acestea sunt contestarea acuzatorului, negarea că ar exista o anumită criză, justificarea crizei și a cauzelor acesteia, strategia de reconciliere cu publicul sau publicurile prejudiciate, corectarea prin acțiuni care să repare problemele provocate și să întâmpine producerea altora și asumarea responsabilității, însoțită de scuzele publice. Evident, cea mai bună reacție pe care o instituție o poate avea este asumarea responsabilității, deoarece aceasta dovedește publicului maturitatea instituției și gradul ei de înțelegere a problemelor provocate.
Comunicarea
Comunicarea este un fenomen complex care asigură legătura dintre emițător și receptor. Comunicarea se constituie în baza a trei perspective: perspectiva informațională, atitudinală și comportamentală. Din perspectiva informațională, comunicarea posedă un număr de teorii, printre care și cea a „circulației informației pe două paliere”. Această teorie pune în lumină faptul că în cazul instituțiilor publice, impactul mesajului este mai puternic dacă este transmis către liderii de opinie. Celelalte 2 perspective vin cu alte teorii implicate în procesul de comunicare, printre acestea „teoria percepției selective”, „teoria reflexului condiționat” și cea a „disonanței cognitive”. „Teoria percepției selective” evidențiază faptul că percepția mesajului este diferită în funcție de fiecare individ. Acesta din urmă filtrează mesajul receptat în funcție de propriul sistem de norme și valori. „Teoria reflexului condiționat” se referă la faptul că repetarea aceluiași stimul, însoțit de o anumită acțiune, creează individului acomodarea cu un cadru comunicațional pe care așteaptă să îl reasculte sau revizualizeze ulterior. „Teoria disonanței cognitive” demonstrează că o informație care se află în contradicție cu modul de gândire al receptorului creează un impact puternic asupra acestuia.
Teoria comunicării a fost formulată de americanii Claude Shannon și Warren Weaver în lucrarea „The Mathematical Theory of Communication”, apărută în anul 1949. Cei doi și-au concentrat cercetările în sfera telecomunicațiilor având ca scop final analiza sintactică a comunicării. (vezi Figura 1).
Figura 1. Schema generală a comunicării, cf. Shannon și Weaver
Sursa emite un mesaj care este codificat de Transmițător în semnale. Acestea parcurg un Canal, pe parcursul căreia pot fi distorsionate din cauza apariției Zgomotului, ajung la Receptor, unde are loc decodificarea, iar mai apoi la Destinatar. Mesajul la care ne referim poate lua forme variate, de la gânduri, idei, sentimente, până la produse ale propriei noastre fantezii. În modelul cercetătorilor nu apare însă feedback-ul primit de la receptor.
De-a lungul canalului ce leagă emițătorul și receptorul, semnalele pot fi afectate de zgomot. Zgomotul poate fi o perturbație sonoră (zarva de care suntem înconjurați), poate fi o atenuare a undei acustice (pereții fonoizolanți), dar nici comunicarea scrisă nu este lipsită de zgomot. În acest caz, bruiajul poate lua forma unor greșeli de tipar sau alte piedici vizuale care intervin în receptarea corectă a mesajului. O altă sursă de zgomot este și autobruiajul psihologic; acesta se datorează capacității noastre rapide de procesare a informațiilor din mediul înconjurător.
Procesul comunicării presupune existența unor entități care dispun de anumite cunoștințe și care decodează în mod propriu mesajul receptat în funcție de aceste cunoștințe. Astfel, doi receptori nu decodează niciodată același sens al unui mesaj, deoarece atribuie în mod diferit semnificațiile aceluiași mesaj, în funcție de învățarea culturală proprie.
2.3.1. Comunicarea în instituții
Problemele cotidiene apărute în viața unei organizații pot fi rezolvate prin strategii de comunicare eficiente. Comunicarea instituțională ajută la crearea unei imagini publice pozitive, la traversarea unei crize, la crearea unui climat favorabil angajaților și la schimbarea comportamentului publicului față de instituție. Astfel, modul în care publicul recepționează mesajele instituției duce la apariția unor acțiuni, comportamente, atitudini sau mentalități. Acestea sunt măsurabile și au un impact pozitiv sau negativ asupra receptorilor mesajelor.
Prin comunicarea instituțională se urmărește schimbarea imaginii organizației cu ajutorul folosirii eficiente a fluxului informațional.
Comunicarea, în general, și cea publică, în mod particular, are ca scop convingerea cetățenilor și obținerea consimțământului lor cu privire la deciziile publice. Comunicarea unei instituții împrumută elemente din stilul comunicării de masă. Pentru a-și crea o identitate proprie, o instituție trebuie în primul rând să dețină capacitatea de a-și seduce publicul. Pentru a îndeplini acest scop, trebuie să comunice în mod regulat orice schimbare prin care trece, acest lucru ducând la crearea unei imagini pozitive în rândul publicului.
Scopul comunicării într-o instituție publică este acela de poziționare a acesteia, de a-i oferi o personalitate de care publicul să fie conștient, de a-i crea o identitate și de a-i consolida reputația. Pentru acest lucru, este necesară elaborarea unui plan de comunicare cu scopul de a clarifica obiectivele, strategia, mijloacele și resursele necesare în atingerea obiectivului comunicării.
În ultimii ani, se poate remarca o creștere a interesului în ceea ce privește instituțiile publice. Cercetările întreprinse în acest scop au dus la fundamentarea unor decizii strategice prin care se poate optimiza relația instituțiilor cu cetățenii. Un bun sistem administrativ trebuie să țină cont de percepțiile grupului-țintă asupra lui și de nivelul de încredere al grupului în sistem. În România, creșterea interesului în ceea ce privește percepția cetățenilor asupra instituțiilor publice este evidențiată de studiile periodice care vizează măsurarea acestei percepții.
Din nefericire, organizațiile publice sunt adesea percepute negativ de către public. Una dintre principalele probleme în ceea ce privește încrederea este reprezentată de transparența instituțională. Pentru că este un factor important, să ne oprim puțin asupra importanței transparenței.
Făcând abstracție de ordonanțele emise direct de Guvern, majoritatea legilor sunt redactate în cadrul instituțiilor care fac parte din administrația publică. Lipsa consultărilor dintre acestea și cetățeni face ca normele să fie modificate des, ceea ce nu oferă o stabilitate legislativă și siguranța cadrului legal din România. Dacă principiul transparenței ar fi corect aplicat, prin consultarea instituțiilor cu părțile interesate, încrederea oamenilor în legile emise ar crește.
Legea transparenței se aplică prin două mecanisme:
Participarea cetățenilor la elaborarea actelor normative
Înglobarea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor
Partenerii care intră într-o relație de colaborare în ceea ce privește legea transparenței sunt administrația publică și entitățile cărora li se adresează reglementările elaborate.
Instituțiile publice au obligația de a se supune Legii nr. 544/2001 și Legii nr. 52/2003. Legea nr. 544 a fost adoptată în 12 octombrie 2011 și se referă la liberul acces la informațiile de interes public, iar Legea nr. 52 din 21 ianuarie 2003 se referă la transparența decizională în administrația publică. Un nivel mai ridicat de participare al cetățenilor în viața instituțiilor publice duce la un nivel mai ridicat la încrederii în acestea. Publicul poate fin convins de sinceritatea și competența instituției cu ajutorul implicării și participării. Metodele prin care cetățenii pot fi integrați în viața instituției sunt reprezentate de audierile publice, utilizarea internetului și întâlnirile cu comunitățile.
Studiile naționale au arătat că cetățenii asociază frecvent instituțiile publice cu practicile de corupție, iar această problemă se naște tot din lipsa accesului la informație, dar și din comunicarea precară. Folosirea relațiilor publice oferă cetățenilor posibilitatea de a fi mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în societate și cu deciziile care le influențează existența. Relațiile publice în administrație asigură transparența activităților desfășurate de autorități sau de instituțiile publice, ceea ce face cetățenii să aibă încredere în ele.
Comunicarea publică apare din nevoia publicului de a fi informat. Progresul uman duce la dezvoltarea instituțională, care trebuie să creeze un cadru favorabil dezvoltării interacțiunii cu nevoia primară a opiniei publice.
Dacă adaptăm schema generală a comunicării la comunicare publică, putem distinge următoarele elemente ale procesului: administrația, mesajul, publicul, canalul de comunicare, efectele comunicării, zgomotul și feedback-ul. Metodele folosite în general de administrația în transmiterea mesajelor sunt folosirea purtătorilor de cuvânt sau mesajele transmise prin mass-media. Alegerea canalului de comunicare pentru fiecare public-țintă este foarte importantă deoarece ajută la menținerea clarității mesajului și la receptarea eficientă a acestuia. Feedback-ul are rolul de a măsura înțelegerea mesajelor transmise și oferă posibilitatea modificării acestora în funcție de modul în care a fost perceput de publicul-țintă.
Cu ajutorul comunicării publice, instituțiile află modul în care sunt percepute de public și pot evalua imaginea creată și percepută de acesta. O bună cooperare între mass-media și administrație este importantă pentru eficientizarea fluxului informațional. Informarea publică se desfășoară, de cele mai multe ori, în două etape. Prima etapă presupune oferirea informațiilor către public, iar a doua se referă la clarificarea nelămuririlor ce pot apărea în urma receptării mesajelor de către publicul-țintă. Importanța comunicării eficiente a instituției cu mass-media este dată și de faptul că aceasta din urmă se poate dovedi a fi un susținător al instituției, dar, în același timp, poate să și ajute la destrămarea imaginii și a unei bune comunicări cu publicul-țintă.
Comunicarea în administrația publică
În ceea ce privește administrația publică, comunicarea instituțională îmbracă două forme: comunicarea internă și comunicarea externă.
Prin intermediul comunicării, administrația publică obține facilități precum identificarea (prin care își asigură notorietatea și își face cunoscute competențele), informarea (prin care se fac cunoscute activitățile administrative) și realizarea unei educații sociale (constituie rolul cel mai important al instituțiilor publice în viața socială). În general, administrația comunică prin purtătorii de cuvânt, dar nici mass-media sau propriile publicații nu sunt neglijate. Mesajele care se vor a fi transmise sunt adaptate fiecărui canal de comunicare și fiecărui public-țintă. Publicul este constituit din cetățeni, dar și din organizațiile care funcționează în societate, companiile private, cele non-profit, iar numitorul comun al lor este interesul pe care îl manifestă față de subiect.
Prin activitatea pe care o desfășoară, instituțiile din administrația publică trebuie să urmărească satisfacerea intereselor cetățenilor, acest lucru fiind posibil doar dacă găsesc o cale de a se apropia de membrii diferitelor colectivități și de a crea un mediu de comunicare permanent.
Prin comunicarea publică se urmăresc două direcții. Prima se referă la comunicarea informațiilor dinspre instituție înspre cetățean. Aici pot fi incluse informații precum modul în care funcționează și atribuțiile fiecărei instituții, rolul pe care îl are în societate și cadrul legal în care își desfășoară activitatea. A doua direcție urmărește comunicarea dinspre cetățeni înspre instituție. Această direcție se referă la conștientizarea nevoilor și dorințelor cetățenilor din partea instituției, iar prin rolurile și acțiunile pe care le întreprind, să poată satisface aceste nevoi.
Comunicarea internă și comunicarea externă
Comunicarea internă în instituțiile publice este procesul care se desfășoară atât între nivelurile diferite ale instituției, cât și pe același nivel. Rolul ei este acela de diseminare a informațiilor de la membrii instituției la un lider, cât și transmiterea deciziilor liderului și răspândirea acestora la toți membrii instituției.
Canalele de comunicare folosite sunt cele formale și informale. Prin canalele formale se transmit informațiile oficiale, pe când cele informale se stabilesc între membrii cu același statut. Caracterul informațiilor transmise prin canalele informale de comunicare este unul personal, care nu are nevoie de verificare.
Prin comunicarea internă se urmărește informarea angajaților, dar și motivarea acestora, ceea ce contribuie la o mai bună satisfacere a nevoilor publicului. Rolul comunicării interne este acela de a face membrii instituției să înțeleagă rolul pe care aceasta îl are în societate, rolul pe care îl are în ceea ce privește apărarea intereselor propriilor angajați și rolul pe care îl are fiecare dintre membri în instituție. De asemenea, cu ajutorul comunicării interne i se poate induce fiecărui membru sentimentul că activitatea lui este cea mai importantă, iar fără el, instituția nu ar mai putea funcționa la fel de bine. Cel din urmă rol al comunicării interne poate duce la motivare angajaților în ceea ce privește munca depusă, iar în cadrul instituțiilor publice această motivare este necesară pentru că ele nu dispun de recompensele materiale de care dispun instituțiile private.
Tehnicile de comunicare internă sunt variate, printre ele fiind broșurile specializate, publicațiile interne, intranetul sau comunicarea orală
Instituția publică se află într-un contact permanent cu mediul social, de aceea trebuie să acționeze în conformitate cu schimbările sociale. Comunicarea externă contribuie la dezvoltarea imaginii instituției și la promovarea acesteia în rândul publicului vizat. Cea mai eficientă formă de comunicare externă este aceea care pune accent pe conturarea permanentă a valorilor pozitive atunci când membrii instituției intră în contact cu mediul extern.
Una dintre formele comunicării externe este comunicarea de promovare. Aceasta se referă la notorietatea și la imaginea instituției în societate, dar îndeplinește și o funcție de promovare a instituției și a subunităților sale. Comunicarea de promovare se desfășoară unilateral, dinspre instituție spre publicul vizat.
Din cauza dificultăților de comunicare a instituțiilor publice, este necesară existența posibilităților de reglare a mesajelor, de transformare și adaptare a lor la specificul publicului. Aici intervine eficiența feed-back-ului care îl ajută pe receptor să reacționeze la mesajele primite, iar pe emițător să adapteze mesajele în funcție de reacțiile receptorului. Feed-back-ul are ca principale funcții controlul înțelegerii și al receptării bune a mesajului, permite adaptarea mesajului în funcție de receptor și crește siguranța și încrederea receptorilor în instituție.
Comunicarea online
Rețelele sociale
Rețelele sociale s-au dezvoltat mai întâi în mediul privat, iar mai apoi au fost adoptate și în mediul public, pentru ca nevoia publicului de a fi informat să fie satisfăcută. Astfel a apărut o nouă formă de comunicare și de relaționare între sectorul public și publicul larg. Acest nou model a apărut mai întâi în țări precum Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, urmând să se dezvolte la nivel global într-un timp relativ scurt.
Astăzi, Facebook, Instagram, Yotube, LinkedIn, Google+, bloguri, platforme de e-guvernare sau petițiile online și multe alte canale online sunt instrumente eficiente de comunicare pentru sectorul public. Importanța lor este dată atât de informarea rapidă a publicului, cât mai ales de feedback-ul pe care îl primesc instituțiile datorită interacțiunii directe oferite de mediul online. Odată creată această legătură, instituțiile statului își pot îmbunătăți modul de operare în funcție de nevoile publicului.
În România, comunicarea în mediul online a apărut relativ recent și a avut ca punct de pornire interesul publicului în legătură cu serviciile publice. Mediul online și-a dovedit impactul crescut asupra implicării cetățenilor în procesele desfășurate de stat, fiind astfel adoptat ca mod de comunicare activă a instituțiilor publice.
Numeroase entități publice au adoptat acest model bi-direcțional de comunicare, unele instituții fiind active pe o singură rețea, altele fiind prezente pe mai multe. În ceea ce privește Ministerul Afacerilor Interne, acesta este prezent pe trei dintre cele mai importante rețele sociale precum Facebook, Instagram și Twitter.
Din nevoia de obiectivitate și relevanță, voi apela la două surse de analiză și informare în ceea ce privește internetul în România, dar și la previziunile celor de la Cisco în ceea ce privește dezvoltarea internetul la nivel global. Celelalte două surse sunt studiul „Online Landscape: South East Europe” realizat de Gemius și „Internet Live Stats”, care oferă statistici legate de mediul online.
Potrivit celui mai recent studiu „Online Landscape: South East Europe”, publicat în data de 22 octombrie 2015, în România sunt peste 7,7 (83,2%) milioane de utilizatori de internet care folosesc rețelele sociale.
Internet Live Stats estimează ca la data de 1 iulie 2016 vor fi aproximativ 11.200.000 de utilizatori de internet. Este important de menționat că „utilizatori de internet” se referă la persoanele care pot accesa internetul de acasă, de pe orice dispozitiv. Studiul nu înregistrează utilizarea sau frecvența utilizării, ci doar accesul persoanelor la internet.
Conform studiului desfășurat de Google în 2014/2015, „Consumer Barometer”, procentul de persoane care accesează internetul este în creștere constantă, atingând în 2015 65%, iar în ceea ce privește smartphone-urile, curba folosirii acestora este mai abruptă, ceea ce denotă că în ultimii ani, din ce în ce mai multe persoane au început să folosească smartphone-urile, probabil, în detrimentul computerelor .
https://www.consumerbarometer.com/en/trending/?countryCode=RO&category=TRN-NOFILTER-ALL
După cum am văzut din rezultatele în urma cercetărilor întreprinse în ceea ce privește numărul de utilizatori de internet, acesta este într-o continuă creștere. În plus, Cisco, vine să confirme această tendință de creștere prin cercetările în zona telecomunicațiilor. Previziunile relevă faptul că din ce în ce mai mulți oameni vor folosi internetul în perioada 2016-2020, atât prin conexiunea la datele mobile, cât și prin cea la suporturile Wi-Fi. Și numărul de smartphone-uri va crește, atingând o valoare de până la 50% din totalul de dispozitive conectate la internet până în 2020. Numărul de dispozitive mobile este estimat la 1,5 pentru fiecare persoană, ceea ce înseamnă un număr de 11,6 milioane de dispozitive pentru aproximativ 7,8 milioane de oameni. În 2016, smartphone-urile întrec laptpurile în ceea ce privește traficul mobil, primele ajungând la un procent de aproape 50%, pe lângă laptopuri, care ajung la 24,2%.
O concluzie în ceea ce privește utilizatorii de internet este aceea că numărul lor a crescut și va continua să crească în următoarea perioadă, lucru la care instituțiile publice ar trebui să se raporteze în ceea ce privește comunicarea în mediul online.
Deoarece Ministerul Afacerilor Interne are conturi active pe rețelele sociale Facebook, Twitter și YouTube, voi prezenta în constinuare câteva caracteristici ale acestora.
Facebook este cea mai cunoscută și populară rețea socială din lume, cu un număr de utilizatori de aproximativ 1,39 miliarde la nivel global. În România, numărul utilizatorilor este de 8.500.000, procentul lor variind în funcție de sex, vârstă și stare civilă, conform facebrands.ro.
Fiecare utilizator își poate crea o pagină și se poate „împrieteni” cu alti utilizatori, de aceea putem considera Facebook-ul ca fiind o rețea închisă, pentru că utilizatorii trebuie să își creeze un cont ca să poată beneficia de funcționalitățile rețelei.
Facebook oferă utilizatorilor fizici sau juridici posibilitatea de a posta clipuri, fotografii sau de a-și promova produsele sau serviciile. Prima postare pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne este din 15 ianuarie 2013. De când s-a alăturat rețelei și până în prezent a strâns un număr de 77.219 like-uri (31 mai 2016). Postările sunt zilnice și vizează în principal evenimentele din cadrul instituției și ale structurilor ministerului, dar și atenționări meteo sau urări din partea celor care contribuie la ordinea și liniștea cetățenilor, precum cele de Craciun, Ziua Femeii, Paște.
„Vocea” în comunicarea pe rețelele sociale trebuie să fie reprezentativă pentru informațiile oferite, activitățile întreprinse și publicul cărora se adresează. Decizia asupra „vocii” paginii trebuie luată încă de la început, ea reprezentând „personalitatea” acesteia. Tonul în care se comunică depinde de anumiți factori precum mejasul transmis sau publicul vizat. Tonul unei instituții publice ar trebui să fie, pe de-o parte, oficial, deoarece informațiile transmise sunt de interes public și trebuie să fie tratate cu seriozitate, iar, pe de altă parte, informal, în vederea apropierii de public. Pentru identificarea tonului potrivit trebuie analizate elementele demografice ale publicului-țintă. Pentru tineri, mesajele sunt mai eficiente dacă este folosit un ton informal, iar pentru pensionari tonul formal și claritatea mesajelor sunt mai ușor de înțeles. Tonul folosit depinde și de canalul de comunicare. În acesstă privință, pe Facebook se poate folosi un mix de tonalitate, adecvat activităților prezentate. Dacă este vorba de evenimente sau competiții, se poate folosi un ton prietenos, pe când anunțurile oficiale impun un ton oficial.
Un alt element important în ceea ce privește comunicarea pe rețelele sociale este reprezentat de greșelile de scriere. Se poate întâmpla ca din grabă, mesajul postat să conțină anumite greșeli care pot aduce critici la adresa instituției. De asemenea, folosirea pluralului „noi” creează ideea de echipă și oferă o voce prietenoasă, dar și o conduită oficială.
Conform bufferapp.com, o postare perfectă pe Facebook ar trebui să îndeplinească cinci condiții:
Să fie un link
Să conțină maximum 40 de caractere
Să nu fie publicată la orele de vârf
Să merite timpul acordat de către cititor.
De departe, cea mai aprectiată postare a ministerului este cea a campaniei desfășurată cu sprijinul căntărețului Smiley, care a strâns 5.500 de aprecieri. Campania a promovat reînnoirea actelor de identitate, iar link-ul care a însoțește postarea trimite către site-ul cu informații despre documentele necesare în vederea întocmirii a noi acte de identitate.
Numărul de postări recomandat este de trei pe zi, postările text ar trebui să fie alternate cu postări imagine sau video, iar orele cele mai potrivite de a posta sun dimineaț (9:30-11:00), la amiază (13:00-14:00) sau seara după orele 18:00. Din acest punct de vedere, pagina Ministerului Afacerilor Interne se încadrează în numărul recomandat de postări, dar uneori acesta este depășit. Pentru a încuraja interacțiunea și a obține feedback, este de preferat ca postările să fie sub formă de întrebare.
Un lucru important de subliniat este că monitorizarea comentariilor primite de la vizitatorii paginii fie lipsește, fie este una precară. Această acțiune este necesară pentru a stabili interacțiunea cu publicul și la construirea unei imagini transparente. Pe lângă comentariile pozitive la anumite postări ale instituției, extistă și o seria întreagă de comentarii negative sau batjocoritoare și care, din păcate, nu primesc nicio reacție din partea instituției.
Twitter a fost creat în anul 2006, iar termenul înseamnă ciripitul păsărilor, ideea de la baza platformei fiind centrată pe mesaje scurte cu lungime de maximum 140 de caractere, scopul fiind acela de a comunica prin mesaje scurte.
Twitter este o platformă hibrid, acând atât caracteristicile unei rețele sociale, cât și ale unui site de micro-blogging (microblogul este un tip de blog care oferă utilizatorilor posibilitatea de a publica actualizări scurte). Ea permite utilizatorilor să disemineze informații sau să comentez diverse evenimente. Caracterul informațional al platformei este relevat de faptul că oferă posibilitatea de diseminare a informațiilor, iar caracterul de rețea socială este întărit de faptul că permite interacțiunea utilizatorilor. În România, oamenii percep platforma ca fiind un canal de comunicare specializat, astfel, profilul utilizatorului este în general cel al persoanelor cu studii superioare care caută informații relevante în domeniile de interes.
Cu ajutorul contului de Twitter, instituțiile publice creează legături atât între el, cât și cu publicul fiecăruia, fiind un mod de a se apropia de acesta și de a-și crea vizibilitate.
Avantajele acestei platforme țin de accesibilitatea pe care o oferă, de potențialul de marketing, de creșterea vizibilității și oferirea de sucuritate, ultima fiind atât avantaj cât și dezavantaj, pentru că pot exista și conturi false.
Deși în 2014, la sfarșitul lunii iunie, Twitter se plasa pe locul 4 în ceea ce privește popularitatea, se pare că din ce în ce mai puține persoane aleg să își creeze un cont pe această rețea. Cea mai recentă modificare pentru a atrage cât mai mulți noi utilizatori vizează fluxul de mesaje prezentate utilizatorului, care va începe cu o selecție de știri personalizată.
Contul de Twitter al Ministerului Afacerilor Interne a fost creat în noiembrie 2009, iar până în prezent are un număr de aproximativ 2.000 de tweet-uri. Mesajele recente ale ministerului postate pe Twitter vizează în principal noua campanie, „Tu votezi, MAI te informează”. În general, postările urmăresc temele celor de pe Facebook, dar nu au același flux, pe Twitter fiind postate informații mai rar.
YouTube
YouTube este o rețea socială unde utilizatorii pot posta sau vizualiza videoclipuri pe diferite teme. Cu ce a venit în plus YouTube față de celelalte rețele de difuzare a materialelor video? Cu posibilitatea de interacțiune socială. Acest lucru se traduce prin faptul că pe această platformă, utilizatorii pot încărca filmulețe, pot aprecia sau discuta. De asemenea, pot partaja un anumit conținut către celelalte conturi, precum Facebook, Twitter, GooglePlus etc. YouTube oferă utilizatorilor sugestii de căutare, iar cei care dețin un cont pot să își formeze o listă cu canalele sau cu clipurile favorite.
Canalele de YouTube ar trebui folosite cu precădere de instituțiile publice pentru că acestea reprezintă o pagină oficială a instituției.
YouTube oferă utilizatorilor diferite metode de îmbunătățire a clipurilor video, dar și posibilitatea de modificare a descrierii acestuia sau de creștere a duratei maxime a videoclipului încărcat (durata maximă a videoclipurilor încărcate este prestabilită la 15 minute).
Avantajele folosirii canalelor de YouTube ajută instituțiile publice la dezvoltarea prezenței online și vin în întâmpinarea cetățenilor prin relevanța clipului postat. Metodele de analiză a interacțiunii cu utilizatorii sunt vizionările, aprecierile sau comentariile postate de cei care vizualizează clipurile. În ceea ce privește comentariile, acestea sunt un bun indicator al gradului de receptivitate al clipului. Ca și la Facebook, este important ca instituția să răspundă comentariilor și să le șteargă pe cele în care este folosit un limbaj neadecvat sau nu au legătură cu subiectul dezbătut.
Canalul de YouTube (https://www.youtube.com/user/MAIalRM/featured) al Ministerului Afacerilor Interne a fost creat la data de 30 septembrie 2011 și a strâns în jur de 60 de abonați și 62.500 de vizionări . Clipurile video postate au ca principale teme activitățile structurilor coordonate de minister. Din păcate, calitatea clipurilor este una ce lasă de dorit, ceea ce îi poate face pe cei ce le vizionează să își facă o părere nu tocmai bună despre instituție. Din acest punct de vedere, ministerul ar trebui să fie mai atent la calitatea clipurilor postate pentru a nu își crea o imagine precară în rândul utilizatorilor. De asemenea, important de menționat este faptul că nu există comentarii la clipuri. Acest lucru poate fi privit din două perspective. Dacă privim lucrurile pozitiv, putem afirma că situația este una bună, deoarece, spre deosebire de contul de Facebook, canalul de YouTube nu strânge comentarii negative. De partea cealaltă, lipsa comentariilor relevă lipsa de vizibilitate în cadrul acestei rețele sociale.
Site-ul instituției
Site-urile web se pot clasifica în funcție de mai multe elemente: audiența căreia i se adresează, frecvența cu care se produc schimbările, domeniul etc. Prezența pe Web a unui site este esențială pentru organizațiile și instituțiile care au un scop bine definit, precum site-urile comunitare, informaționale, navigaționale și distractive. Web-ul are avantajul de a oferi posibilitatea prezenței în acest mediu, iar această prezență reflectă dorințele și nevoile instituțiilor, dar și persoanelor, de a se face cunoscute. Din punctul de vedere al scopului pentru care au fost concepute, site-urile pot îmbrăca mai multe forme: comerciale, personale, informaționale, distractive sau de navigare. Din această perspectivă, site-ul Ministerului Afacerilor Interne se încadrează în categoria site-urilor informaționale. Acest tip de site are ca scop diseminarea informației și se diferențiază de site-urile comerciale prin faptul că nu urmărește efectuarea unei tranzacții.
Scopul site-urilor guvernamentale este acela de a prezenta modificările aduse unor legi sau reglementări, dar și caracteristicile și modul de funcționare al instituției. Având în vedere scopul pentru care sunt constituite, informațiile trebuie să fie prezentate într-un mod care să faciliteze recepționarea lor de către public. De asemenea, și culorile trebuie utilizate astfel încât să nu încarce pagina și să nu creeze confuzii.
Site-ul poate oglindi organizația și de aceea paginile lui ar trebui să transmită succesul instituției, iar ceea ce este necesar pentru o instituție publică este ca aspectul paginii să fie organizat, pentru a denota un anumit nivel de seriozitate.
Pentru ca navigarea pe site-ul instituției să nu fie împiedicată de diferite elemente, există câteva principii de design, iar în continuare vom vedea dacă aceste principii sunt îndeplinite de site-ul Ministerului Afacerilor Interne, http://www.mai.gov.ro/index.html.
În primul rând, toate paginile site-ului trebuie să conțină logo-ul instituției, pentru ca utilizatorul să știe că nu a părăsite acest site. În ceea ce privește site-ul instituției mai sus menționate, se poare remarca faptul că acest principiu este îndeplinit, toate paginile având în partea de sus stema Guvernului României și denumirea ministerului, alături de tricolor și o imagine a sediului instituției.
Informațiile prezentate trebuie să fie ușor de identificat, lucru facilitat de site-ul instituției. Informațiile recente care se vor a fi transmise se succed în partea mediană a paginii.
Un alt principiu îl constituie modul de stilizare a elementelor. Elementele conținute de site-ul în cauză sunt simple, fontul utilizat fiind unul inteligibil, iar accentul se pune pe informație, iar nu pe modul în care aceasta este prezentată, iar utilizarea fontului negru pe fundal alb facilitează nivelul de utilizare a site-ului.
Butoanele de navigare sunt vizibile, amplasate în partea superioară a paginii, acestea trimițând către diferite secțiuni, precum cea de informații generale despre organizație, conducere, modul de organizare, informații publice, carieră și informații de contact.de asemenea, structurile ministerului sunt prezentate în partea mijlocie a paginii, iar butoanele pentru fiecare structură duc la site-urile specifice acestora.
Elementele de navigare și poziția ocupată de acestea
De modul în care sunt poziționate aceste elemente depinde posibilitatea de navigare în cadrul site-ului. Zonele de poziționare a elementelor în cadrul paginilor Web sunt în număr de cinci, și anume: partea superioară, inferioară, partea stângă, partea dreaptă și centrul ecranului.
Avantajul poziționării în partea de sus a pagini este dat de faptul că elementele vor apărea la scurt moment după accesarea site-ului și, în plus, în mod tradițional, navigarea se face de sus în jos. Dezavantajul acestei poziționări este acela că nu toate elementele vor avea loc în partea de sus a paginii și vor fi amplasate pe lungimea paginii. Un alt inconvenient este acela că utilizatorul poate ajunge în partea de jos a paginii, iar de acolo să dorească să se întoarcă în partea de sus. Pentru a depăși această problemă, site-ul ministerului folosește un link care trimite la partea de sus (Back to top).
Principalul avantaj al poziționării în partea de jos a paginii este acela că permite situarea butoanelor în acest loc, lucru care facilitează vizionarea clară a conținutului. În ceea ce privește site-ul ministerului, în partea de jos se pot observa informațiile de contact, modul de organizare, legături cu alte site-uri utile, dar și rețelele sociale în care este prezentă instituția (YouTube, Facebook, Twitter). Link-urile către aceste site-uri sunt prezentate prin iconuri, adică o imagine de dimensiuni mici, care reprezintă logo-ul diferitelor platforme online.
În ceea ce privește poziționarea elementelor pe orizontală, site-ul instituției este construit în așa fel încât toate informațiile să fie prezente în partea din mijloc. Acest lucru, dar și poziționarea în partea de sus a butoanelor de navigare, fac ca navigarea să fie mai ușor de realizat și de receptat informațiile în mod eficient.
Pentru a garanta utilitatea și eficacitatea site-urilor web, instituțiile publice ar trebui să conceapă mai întâi o planificare în vederea realizării, întreținerii și proiectării site-urilor.
Conform Legii nr. 161/19.04.2003, toate site-urile administrației centrale și locale trebuie înregistrate în Sistemul Electronic Național.
Este recomandat ca înaintea realizării site-ului să se identifice publicul căruia i se adresează, pentru ca cel dintâi să poată răspunde nevoilor specifice ale publicului. Promovarea site-ului este necesară în vederea transmiterii informațiilor, dar și ca mijloc de implicare a publicului în procesul de decizie.
O altă problemă ce trebuie avută în vedere înainte de lansarea unui site este legată de legislația care prevedere confidențialitatea datelor personale și cea a dreptului de informare a cetățenilor. În ceea ce privește informarea cetățenilor, se aplică aici Legea nr. 52/21.01.2003, iar în ceea ce privește confidențialitatea datelor personale, este aplicată Legea nr. 506/17.11.2004.
Prin Legea nr. 544/12.10.2001, instituțiile și autoritățile publice sunt obligate să comunice coordonatele de contact ale acesteia. Astfel de instituții sunt ușor de recunoscut cu ajutorul elementelor care trebuie să apară în site-urile oficiale, și anume: stema României, steagul României, textul „Guvernul României”, sigla instituției, denumirea și datele de contact. În ceea ce privește proporțiile și culorile originale ale însemnelor publice, toate instituțiile publice trebuie să se supună Legii nr. 75/16.07.1994 în care se prevăd reglementările cu privire la arborarea drapelului României, intonarea imnului național, dar și folosirea sigiliilor cu stema țării.
Concluzii
Rețelele sociale oferă numeroase oportunități, dar este important ca instituțiile publice să le utilizeze în mod eficient și corect. Pe lângă beneficiile pe care le oferă sunt, însă, și riscuri precum regulile interne la care trebuie să se supună, lipsa persoanelor specializate în acest tip de comunicare sau schimbările rapide ale funcționalității și aplicațiilor din rețelele sociale. Comunicarea prin rețelele sociale vine în completarea comunicării tradiționale, doar că se desfășoară în funcție de alte reguli. Deși rețelele sociale sunt în continuă schimbare, regulile lor de bază vor rămâne aceleași și pot fi dobândite prin training-uri, cursuri de formare și practică.
Rețelele sociale permit administrației publice să facă schimb de informații cu publicul-țintă într-un mod mai deschis, transparent, însă aceste informații sunt disponibile unui public larg, care nu posedă instrumentele și expertiza necesare pentru a oferi o informație relevantă care ar putea fi extinsă la toată societatea. „Cum ar trebui să fie folosite rețelele sociale în comunicarea administrației publice?” sau „Ce ar trebui să facă instituțiile publice pentru a obține maximum de eficiență în comunicare?” sunt întrebări la care se poate răspunde prin câteva avantaje pe care le oferă social media, dar care atrag după sine și o serie de dezavantaje.
Pentru a comunica eficient în social media, instituțiile publice ar trebui să consemneze beneficiile oferite de acestea. Rețelele sociale cresc interactivitatea între instituție-cetățeni și stakeholderi și oferă posibilitatea diseminării rapide a informațiilor și a primirii de feedback din partea publicului, ceea ce duce la reorientarea modului de comunicare în cazul în care această acțiune este necesară. De asemenea, printre beneficii se mai numără și îmbunătățirea imaginii și creșterea gradului de credibilitate din partea publicului. Ca dezavantaje se pot enumera: timpul și resursa umană de care este nevoie pentru o comunicare eficientă, comentariile negative, cărora ar trebui să li se răspundă sau să fie șterse, posibilitatea de a alege o platformă de comunicare nepotrivită, neputința resursei umane (care se ocupă de comunicarea online) de a prezenta instituția într-un mod obiectiv sau chiar discuțiile contradictorii dintre utilizatori.
Capitolul 3. Studiu de caz: percepția cetățenilor asupra Ministerului Afacerilor Interne
3.1. Aspecte teoretice în ceea ce privește metoda de cercetare
Metoda de cercetare aplicată pentru a confirma sau infirma ipotezele de la care am pornit- Ministerul Afacerilor Interne este confundat cu Poliția și faptul că modul de comunicare al imaginii instituționale este unu deficitar- este chestionarul. Chestionarul este o metodă de cercetare cantitativă primară, care vizează obținerea datelor reprezentative pentru un anumit eșantion. El se aplică unor audiențe ample și cu ajutorul lui se pot analiza percepții, păreri sau opinii, lucru care mă va ajuta să obțin informațiile relevante în ceea ce privește ipoteza principală.
În vederea construirii unui chestionar, trebuie urmărite câteva aspecte care ajută la obținerea informațiilor pertinente. Unul dintre aceste aspecte se referă la nivelul semantic. Întrebările trebuie formulate clar, pentru a nu induce respondenților un anumit tip de răspuns. Al doilea aspect se referă la contextul și momentul în care este aplicat chestionarul. Aceste două variabile includ atât factorii externi care pot afecta respondenții (diferite evenimente recente care pot schimba percepțiile oamenilor asupra subiectului), cât și factorii interni, care țin de starea de spirit a fiecărui respondent în momentul completării chestionarului. Un alt aspect este legat de răspunsul „corect politic”. Acesta se referă la faptul că este recomandabilă asigurarea respondenților de anonimatul răspunsurilor. Altfel, aceștia pot încerca să aleagă răspunsurile care nu jignesc intervievatorul sau care să nu îi pună pe ei într-o lumină nefavorabilă. În ceea ce privește chestionarul aplicat în acest studiu de caz, am asigurat respondenții încă de la început de faptul că răspunsurile lor vor fi confidențiale și că vor fi utilizate doar pentru prelucrarea statistică de care depinde confirmarea sau infirmarea ipotezei principale. O altă parte importantă în ceea ce privește aplicarea online a chestionarului este dată de posibilitatea ca utilizatorul să fie distras de celelalte pagini deschise în browser, ceea ce face ca timpul dedicat completării acestuia să nu poată depăși 4-5 minute, iar numărul întrebărilor să nu fie prea mare.
Ipoteze:
Oamenii fac confuzia neintenționată între Ministerul Afacerilor Interne și una dintre structurile acestuia-Poliția;
Persoanele- în special cele născute și crescute în perioada comunistă- apelează la confuzia intenționată dintre Poliție și Miliția din perioada comunistă. Ceea ce este important aici de menționat este faptul că diferența principală dintre un milițian și un polițist este aceea că primul apela la abuzuri de orice natură, în timp ce activitățile celui de-al doilea nu recurg la abuzuri;
Populația nu are cunoștințe în ceea ce privește atribuțiile și rolul instituției în societate, deci este de așteptat ca subiecții investigați să estimeze cu aproximație funcțiile instituției;
Oamenii au o percepție esențialmente negativă asupra instituțiilor statului în general, iar prin această cercetare se va demonstra dacă această percepție se răsfrânge și asupra Ministerului Afacerilor Interne.
Chestionarul aplicat a fost structurat pe întrebări în general închise, articulate în jurul indicatorilor care ar putea reflecta percepțiile persoanelor asupra instituției. Am optat pentru acest tip de întrebări datorită modului în care am aplicat chestionarul, adică online. Avantajele pe care le oferă acest tip de întrebări se referă la faptul că respondenților le este mai ușor să ofere răspunsurile, prelucrarea informațiilor este mai ușoară, oferă posibilitatea respondenților de a alege dintre mai multe răspunsuri, iar datele obținute în urma acestui tip de întrebări sunt mai relevante întrucât se evită erorile de post-codificare.
Întrebarea referitoare la vârsta respondentului urmărește să identifice percepțiile persoanelor în funcție de vârstă. Odată cu trecerea timpului, este de așteptat ca persoanele să fie mai informate în ceea ce privește rolul instituției în România. Pe de altă parte, prin această întrebare am urmărit infirmarea sau confirmarea ipotezei că persoanele mai în vârstă ar asocia Ministerul Afacerilor Interne cu Miliția din comunism.
Întrebarea referitoare la sexul subiectului urmărește percepțiile femeilor și bărbaților asupra instituției. Deoarece fiecare sex interpretează în mod diferit mediul înconjurător, este interesant de aflat părerile ambelor asupra instituției în cauză.
Prin întrebarea referitoare la studiile respondentului am urmărit dacă percepțiile celor cu studii superioare sunt diferite de ale celor cu studii medii.
Mediul de proveniență este un factor socio-demografic ce va indica dacă persoanele din mediul urban sunt mai bine informate decât cele din mediul rural.
Întrebarea închisă „Vă considerați vizat/ă de activitățile și acțiunile Ministerului Afacerilor Interne din România?” urmărește să confirme sau să infirme faptul că oamenii se percep pe ei înșiși ca fiind subiectul activităților desfășurate de minister. Având în vedere ipoteza conform căreia cetățenii nu ar fi informați cu privire la ce activități desfășoară ministerul, este de așteptat ca cele mai multe răspunsuri să fie negative.
Prin întrebarea despre respectarea legilor referitoare la transparența instituțională de către M.A.I. am urmărit modul în care respondenții se consideră informați despre legile și reglementările adoptate de minister.
În ceea ce privește rețelele sociale, am urmărit dacă oamenii sunt familiarizați cu conturile ministerului de pe aceste rețele, dar și modul în care sunt percepute postările acestuia. Deoarece, după cum am afirmat și în capitolul precedent, multe dintre instituțiile publice au început să folosească rețelele sociale, este relevant și modul în care se comunică.
Întrebarea închisă despre corupție vine în completarea problemei de percepție a oamenilor. Dacă instituția este privită ca fiind coruptă, atât încrederea lor în instituție este afectată, cât și respectul față de aceasta.
Întrebarea nr. 11 „Care sunt primele 3 cuvinte care vă vin în minte, în mod spontan, atunci când vă gândiți la această instituție?”. Acest tip de întrebare este folosit în tehnica asociativă folosită în studiul reprezentărilor sociale. Răspunsurile la această întrebare le-am analizat în funcție de frecvența lor, astfel că nu pot spune că din acestea a rezultat o reprezentare socială a instituției.
Întrebarea legată de atitudinea instituției în spațiul public ar putea semnala dacă instituția este percepută ca modernă, capabilă să se adapteze la condițiile realităților sociale sau, dimpotrivă ca fiind dezinteresată de modul în care evoluează societatea.
Prin întrebarea nr. 13, „Care credeți că sunt principalele atribuții ale instituției în stat?” am urmărit confirmarea sau infirmarea ipotezei legată de faptul că populația nu este informată despre atribuțiile și rolul instituției în societate.
Prin întrebarea deschisă despre imaginea instituției am urmărit dacă oamenii consideră că instituția își poate schimba imaginea în societate și poate ajunge o instituție respectată. Întrebarea reflectă astfel viziunea cetățenilor pentru viitorul instituției. Prin argumentarea răspunsului, fiecare respondent își poate exprima propria idee de Minister al Afacerilor Interne și poate ajuta la construirea unei imagini și a unei instituții pe care să o respecte.
Rezultate și interpretare
Cercetarea întreprinsă este o analiză pe baza unui chestionar, aplicat online, pe un eșantion de 100 de persoane de vârste, medii de proveniență și studii diferite. În ceea ce privește sexul respondenților, 65% sunt femei, iar 35% bărbați. Valorile nu se schimbă nici în cazul studiilor respondenților; astfel, 65%dintre aceștia au studii superioare, în timp ce 35%, studii medii. În ceea ce privește mediul de proveniență, 27% provin din mediul rural, iar restul de 73% din mediul urban. Am ales această modalitate de cercetare și această metodă de aplicare deoarece am urmărit sinceritatea răspunsurilor, iar prin chestionarul față în față, exista posibilitatea ca respondenții să se simtă intimidați sau rușinați de răspunsurile pe care le dau.
În ceea ce privește vârsta respondenților, majoritatea acestora se încadrează în categoria 18-22 de ani, lucru normal, datorat metodei de aplicare a cercetării. Cercetarea s-a adresat tuturor categoriilor de persoane majore, însă, din moment ce majoritatea respondenților (65%) au vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, rezultatele cercetării vor reflecta, în principal, percepțiile tinerilor asupra instituției.
La itemul care privește dacă respondenții se simt sau nu vizați de acțiunile Ministerului Afacerilor Interne, 58% au răspuns afirmativ, iar 42% negativ. Răspunsurile la această întrebare au reușit astfel să infirma una dintre ipotezele de la care am plecat, conform căreia oamenii nu ar fi destul de informați cu privire la beneficiarii activităților instituției.
Pentru a verifica ipoteza principală de la care am pornit- este sau nu Ministerul Afacerilor Interne confundat cu Poliția?- respondenții au avut de asociat ministerul cu una dintre instituții, precum: Poliție, Guvern, Jandarmerie, S.R.I., dar au putut da și alte exemple. După cum se poate observa, majoritatea au ales ca variantă Poliția. Este de menționat că întrebarea a avut variante multiple de răspuns, astfel că un număr semnificativ de respondenți au ales câte 2 sau mai multe variante. În ceea ce privește Jandarmeria, alegerea acesteia a fost întotdeauna însoțită și de alegerea altei instituții din lista respectivă.
Această întrebare a confirmat principala ipoteză de la care am plecat, lucru care poate dăuna imaginii ministerului în societate. Poliția a fost întotdeauna mediatizată, mai ales pentru activitățile făcute greșit, iar un alt motiv pentru care Poliția nu este atât de respectată în societate poate fi dat și de existența bancurilor pe seama polițiștilor. Nu este normal, dar mentalitățile sunt lucrul cel mai greu de schimbat într-o societate, așa că, în loc să aștepte ca oamenii să își schimbe părerea despre această instituție, Ministerul Afacerilor Interne ar trebui să demareze un program de dezvoltare a unei imagini instituționale, care să ducă la „desprinderea” acestei instituții de instituția Poliției. Într-adevăr, este greu să se distanțeze de Poliție pentru că este o structură pe care o coordonează, dar ar trebui măcar să comunice clar atribuțiile fiecăreia în societate. Din diagrama de mai jos, putem observa că 25 de respondenți au corelat Ministerul Afacerilor Interne cu Guvernul, ceea ce este total adevărat, pentru că toate ministerele sunt subordonate guvernului. Prin această întrebare am urmărit să infirm sau să confirm și ipoteza conform căreia Ministerul Afacerilor Interne ar putea fi asociat cu Miliția. În urma analizei răspunsurilor, pot spune că acea ipoteză a fost infirmată, deoarece niciun respondent nu a asociat ministerul cu structura din timpul comunismului. Dacă urmărim datele referitoare la vârsta respondenților, putem ajunge la concluzia că, din cauza acesteia nu a fost nicio asociere cu structura comunistă.
La întrebarea referitoare la transparența instituțională a ministerului, un procent de 57% din respondenți au confirmat faptul că această instituție se supune legilor privind transparența instituțională. Este interesant de comparat această întrebare cu ultima, deoarece aici se observă un număr destul de mare de respondenți care, răspunzând afirmativ, au confirmat practic că sunt informați cu privire la activitățile ministerului și sunt mulțumiți de comunicarea lui cu cetățenii.
În ceea ce privește comunicarea online a ministerului, am urmărit atât gradul de informare a respondenților cu privire la aceste conturi, cât și modul în care percep ei postările instituției.
Se poate afirma că un procent destul de însemnat (59%) recunoaște existența ministerului în mediul online, în timp ce doar 41% nu sunt familiarizați cu conturile acestei instituții. Interesant este că din cei 59%, 5% știu de existența contului de YouTube, lucru îmbucurător pentru că, după cum am văzut în capitolul anterior, ministerul neglijează această rețea, axându-se mai mult pe comunicarea în cadrul contului de Facebook.
A doua întrebare referitoare la comunicarea online a fost adresată respondenților care au răspuns afirmativ la întrebarea precedentă. La această întrebare, respondenții au fost rugați să acorde calificative postărilor de pe conturi, pe o scară de la 1 la 9, unde 1 înseamnă foarte puțin bune, iar 9, foarte bune. Pentru a putea contura o imagine mai bună asupra valorilor pe care respondenții le-au atribuit conturilor ministerului, în tabelul următor sunt afișate toate valorile, precum și numărul celor care le-au ales.
Semnificative sunt numerele persoanelor care au apreciat postările ca fiind neutre (21%), aceștia fiind urmați de cei care le-au acordat un calificativ onorabil, 7 (16%), urmați de cei care nu le-au apreciat deloc, la egalitate cu cei care le-u acordat calificativul apropiat de „foarte bune”. Este de observat că numărul celor care nu apreciază deloc postările este mai mare decât numărul celor care le consideră foarte bune. În acest sens, instituția ar trebui să fie mai atentă la modalitățile de gestionare a conturilor și a postărilor. Odată ce au optat pentru crearea unor astfel de conturi și, implicit, și-au asumat rolul de comunicare online, trebuie ca aceste conturi și reacțiile utilizatorilor la postări să fie monitorizate frecvent, pentru a nu afectată imaginea instituției și în mediul online. Crearea conturilor pe rețelele sociale aduce cu sine responsabilitate și nevoia de alocare a cât mai mult timp pentru a le controla. Deși reprezintă o parte importantă a comunicării cu cetățenii din mediul virtual, trebuie să se conștientizeze faptul că în online, ca și în realitate, percepția utilizatorilor despre instituție nu este una bună. Rețelele sociale facilitează comunicarea bidirecțională simetrică, însă acest lucru se poate îndeplini doar dacă instituția este dispusă să fie în mediul online ori de câte ori un utilizator are vreo nelămurire sau acționează în mod vulgar la postări. După cum menționam și în capitolul precedent, această comunicare bilaterală nu se reflectă în postările ministerului; persoana care se ocupă de gestionarea conturilor postează diferite informații, care sunt lăsate acolo, ca fiecare utilizator să reacționeze cum consideră de cuviință. Din păcate, însă, unele reacții nu sunt tocmai pozitive. Astfel, dacă instituția ar realiza un studiu pe baza tuturor reacțiilor primite pe contul de pe Facebook, de exemplu, ar constata că ar fi nevoie ca unor utilizatori să le fie blocat accesul la pagină din cauza limbajului folosit.
Întrebarea „Considerați M.A.I. a fi o instituție coruptă?” a adus răspunsuri afirmative și negative aproape în egală măsură. Astfel, 56% din răspunsuri sunt negative, iar 44% pozitive. Acest lucru relevă faptul că destul de mulți oameni au încredere că ministerul respectă legile și nu se abate de la ele în acțiunile pe care le întreprinde. Important de menționat este faptul că majoritatea respondenților care apreciază că ministerul nu este o instituție coruptă, au corelat această instituție cu Poliția. Nu se poate determina cu exactitate dacă atunci când au răspuns la această întrebare s-au gândit și la asocierea pe care au făcut-o mai devreme, însă de aici reiese că nici Poliția nu este văzută ca fiind coruptă. Această ultimă remarcă ar putea să schimbe parțial concluziile la care am ajuns mai devreme, cum că ministerul ar trebui să se distanțeze de asocierea cu Poliția.
La întrebarea referitoare la trei cuvinte care le vin în minte respondenților atunci când se gândesc la Ministerul Afacerilor Interne, răspunsurile oscilează între cuvinte pozitive precum „ordine”, „apărare”, „protecție” sau „corectitudine” și cuvinte negative, precum „corupție”, „incompetență” sau „dezorganizare”. Asocierile negative apar cu precădere la persoanele care au asocial ministerul cu Poliția, în timp ce asocierile pozitive apar atât la cei care au corelat instituția cu Poliția, cât și cu Guvernul, Jandarmeria sau cu Serviciul Român de Informații. De menționat este că toți cei din urmă au răspuns negativ la itemul legat de corupția din instituție, ceea ce înseamnă că oamenii încă apreciază ceea ce înseamnă o instituție a statului. Un alt lucru important de menționat este acela că percepțiile pozitive sau negative sunt alterate de faptul că nu se poate afla cu siguranță la ce aspect s-au gândit respondenții; pe de-o parte, atunci când au răspuns cu un termen negativ, este posibil să se fi gândit la răul combătut prin acțiunile instituției, iar pe de altă parte este posibil să fi asociat mental o experiență neplăcută legată de angajații instituției, cu instituția în sine.
Prin întrebarea referitoare la atitudinea instituției în spațiul public, am urmărit să determin percepțiile respondenților cu privire la modul în care consideră ei că instituția se raportează la societate și dacă o percep ca pe o instituție deschisă față de publicul ei.
După cum se poate observa și în diagrama de mai jos, o parte importantă a respondenților consideră că instituția dă dovadă de deschidere (46%), numărul acestora fiind urmat îndeaproape de cei care consideră că este neglijentă față de atribuțiile pe care le are în societate (39%). Majoritatea celor care au apreciat instituția ca fiind deschisă, i-au asociat acesteia termeni pozitivi. Sunt, însă și persoane care au gândit pozitiv în termenii asociați instituției, dar la această întrebare au ales răspunsul cu conotație negativă, adică neglijența față de atribuțiile pe care le are. Este posibil ca aceste din urmă persoane să se fi gândit la cuvinte pozitive în ceea ce privește instituția deoarece intuiesc sau cunosc rolul acesteia în societate, însă consideră că activitățile ei nu sunt în concordanță cu atribuțiile pe care le are și care ar trebui promovate. Cei care au avut păreri negative despre atitudinea instituției, au dat răspunsuri legate de termeni negativi la întrebarea precedentă, precum „mită”, „prostie”, „incompetență” sau „dezorganizare” sau au apreciat-o ca fiind chiar „învechită”.
Întrebarea „Care credeți că sunt principalele atribuții ale instituției în stat?” a venit cu mențiunea de a numi cel puțin trei atribuții pe care i le asociază acestei instituții. Această întrebare trebuia să verifice ipoteza conform căreia oamenii nu cunosc sau nu sunt informați despre atribuțiile și rolul pe care instituția le are în stat. Este posibil ca unii oameni chiar să nu fie interesați de rolul instituției, însă acest lucru ar ridica o altă problemă a societății. Ca cetățeni ai unui stat este important să fim informați cu privire la instituțiile care ne conduc, chiar dacă avem o părere mai bună sau mai puțin bună despre oamenii care sunt la conducerea țării. Este important să știm care sunt atribuțiile fiecărei instituții pentru a ști cui ne-am putea adresa în caz că avem o problemă, dar și pentru a cunoaște atât drepturile noastre ca cetățeni, cât și îndatoririle instituțiilor față de noi. Având în vedere că în cazul de față este vorba de o instituție care apără ordinea și siguranța publică a cetățenilor statului, este cu atât mai important să fim informați cu privire la atribuțiile ei și să sancționăm orice abatere de la legile statului.
În diagrama de mai jos sunt prezentate principalele cuvinte pe care respondenții le-au folosit pentru a descrie atribuțiile instituției. Se poate observa că un procent însemnat (37%) consideră că ministerul trebuie să apere cetățeanul, dar și legile în vigoare. Acest termen apare asociat cu termeni precum „siguranță”, „încredere”, „drepturile cetățeanului”, „dreptate” sau „protecția cetățenilor”. Următorul termen care s-a repetat cu o frecvență destul de mare este cel de „siguranță”. Acest termen a fost folosit atât pentru a desemna atribuția instituției în ceea ce privește siguranța cetățenilor, cât și siguranța frontierelor statului. Următorii doi termeni frecvent utilizați sunt cei de „ordine” și „protecție”. Ordinea a fost folosită preponderent în sintagma „ordine publică”, ceea ce relevă faptul că cetățenii știu care este principala activitate a ministerului, probabil și pentru faptul că au avut diverse interacțiuni cu oamenii legii, pe care i-au asociat cu ministerul. Un alt element important aici este mass-media. Mediatizarea știrilor privitoare la anumite mitting-uri, de exemplu, și repetarea faptului că ordinea este asigurată de polițiști sau jandarmi, este posibil să fi indus respondenților ideea că ministerul se ocupă cu ordinea publică. Termenul de „protecție” a fost asociat atât în expresii precum „protecție internă”, cât și „protecția cetățeanului” și chiar „protecția martorilor”. Este posibil ca prin prima expresie, respondenții să se fi gândit că ministerul are în atribuții și protecția frontierelor, iar acest lucru să îl fi asociat cu faptul că astfel se asigură protecția internă, adică nu orice persoană este lăsată să treacă granița României. Prin „protecția cetățeanului” este posibil să se fi gândit că forțele de ordine din cadrul acestui minister asigură protecția fiecărei persoane atunci când izbucnesc diferite incidente interne, dar este la fel de posibil să se fi gândit la acțiunile desfășurate pentru combaterea antiterorismului. Am dorit să menționez în diagramă faptul că elementul „frontieră” nu a fost menționat decât de 2% din respondenți, lucru care pare îngrijorător, dar, având în vedere cele menționate mai sus, este posibil ca respondenții să se fi gândit la apărarea frontierei statului, însă să nu fi menționat acest cuvânt, ci să fi formulat în alt mod.
Cei care au dat răspunsuri legate de ordinea și siguranța publică, au răspuns afirmativ în ceea ce privește întrebarea legată de faptul de a fi vizați de acțiunile desfășurate de instituție în societate. Tot aceștia sunt și cei care consideră că instituția poate avea o imagine respectată în viitor dacă își comunică mai bine atribuțiile și rolul pe care îl are. Astfel, ei sunt conștienți de importanța instituției și informați cu privire la aceasta, însă consideră că se poate îmbunătăți comunicarea cu cetățenii.
Prin răspunsurile obținute și analizate, pot afirma că ipoteza conform căreia oamenii nu știu ce funcții îndeplinește instituția în societate a fost infirmată. Deși nu au putut menționa toate atribuțiile pe care instituția le are, știu motivul pentru care instituția funcționează în România. Pentru ei, cele mai importante funcție ale acesteia sunt cele referitoare la siguranța, protecția și apărarea drepturilor lor ca cetățeni ai țării.
Ultima întrebare este una deschisă și se referă la modul în care oamenii percep în viitor imaginea acestei instituții. Întrebarea s-a referit, de altfel, și la respectul pe care cetățenii ar trebui să îl manifeste față de instituție, adică la modul în care instituția își poate construi o imagine respectată în societate. Prin argumentarea răspunsului am urmărit modul în care respondenții consideră că instituția și-ar putea crea o imagine respectată în viitor (mă refer aici la cei care au răspuns afirmativ la întrebare). Am sintetizat în diagrama de mai jos răspunsurile pozitive și negative oferite la întrebare, urmând să analizez percepția generală asupra respectului față de instituție.
Se poate observa că o majoritate covârșitoare (85%) consideră că instituția ar putea fi respectată în viitor, însă argumentele vin cu condițiile pe care aceasta ar trebui să le îndeplinească pentru a ajunge la respectul pe care și-l dorește din partea populației.
Cei care au răspuns afirmativ și-au argumentat răspunsurile prin trimiteri la:
Respectarea atribuțiilor pe care le are instituția în societate
Respectarea legilor fundamentale ale cetățenilor
Modul în care se adaptează la noile tehnologii la care cetățenii aderă cu o rapiditate mult mai mare
Puterea și resursele umane pe care le are
La structurile din subordinea instituției care au deja o imagine bună în societate, lucru care se poate răsfrânge și asupra aparatului central
Percepția despre corupție pe care o au oamenii în general despre toate instituțiile statului; în viziunea multor respondenți, este necesar ca acțiunile ce vizează respectarea legilor să fie aplicate la fel pentru fiecare cetățean, indiferent de funcția sau importanța pe care o are
Evidențierea atribuțiilor pe care le are și prin respectarea lor în fața cetățenilor; astfel cetățenii vor fi mai bine informați cu privire la rolul pe care îl are instituția în societate și nu vor mai exista confuzii
Activitățile pe care le desfășoară, care vizează un aspect important din viața fiecărui cetățean
Transparența instituțională prin care va putea câștiga respectul din partea populației.
Respondenții care au o percepție negativă asupra respectării imaginii instituționale se referă la următoarele aspecte:
Corupția- fenomenul principal evocat de respondenți în ceea ce privește atât instituția, cât și Guvernul țării și persoanele care se află la conducere;
Programele pentru transparență care pot ajuta instituțiile publice în general prin faptul că le pot aduce mai aproape de oameni prin modul în care comunică schimbările, iar cetățenii o vor percepe ca fiind o instituție corectă și astfel își poate construi o imagine pozitivă bazată pe respect;
Chiar dacă instituția se va schimba conform așteptărilor oamenilor, există șanse să fie percepută tot ca până acum; mentalitățile oamenilor sunt greu de schimbat, lucru din care rezultă posibilitatea ca instituția să fie percepută la fel;
Respectul- cetățenii ar trebui tratați cu respect din partea instituției pentru ca și ei să facă același lucru. Ideea de respect se poate observa în multe dintre răspunsurile analizate, ceea ce poate însemna faptul că oamenii sunt dispuși să ofere respect, atâta vreme cât și ei sunt tratați cu respect.
Alte răspunsuri la această întrebare s-au referit la faptul că imaginea instituției are încă de suferit de pe urma imaginii create și percepute de cetățeni în perioada comunistă, dar și a celei care a urmat perioada comunistă pentru că membrii instituției sunt caracterizați încă de conservatorism, lucru care împiedică orice schimbare.
În viziunea unor respondenți, Ministerul Afacerilor Interne are și acum o imagine bună în societate, lucru susținut de argumente care fac referire la rolul de asigurare a ordinii publice pe care îl are instituția.
Se poate observa că atât răspunsurile pozitive, cât și cele negative vizează în principal fenomenul corupției. „Pozitivii” consideră că acest fenomen poate fi înlăturat, lucru care ar duce la o bună imagine a instituției, în timp ce „negativiștii” susțin că România nu va scăpa niciodată de oamenii corupți care se află la putere. Faptul că ministerul este subordonat Guvernului, duce la ideea că fenomenul corupției este practicat și în minister.
Un alt factor întâlnit atât a cei care au răspuns pozitiv, cât și la cei care au avut un răspuns negativ, este legat de transparența instituțională. Pentru primii, dezvoltarea transparenței duce la respect față de instituție, în timp ce ultimii consideră că instituția nu poate da dovadă de transparență, lucru care se leagă tot de nivelul mic de respect pe care îl a cetățenii față de instituție.
Concluzii
Plecând de la ipotezele menționate și analizând răspunsurile chestionarului, se pot contura câteva concluzii.
În primul rând, ipoteza conform căreia oamenii fac neintenționat confuzie între Ministerul Afacerilor Interne și Poliție, a fost confirmată de un procent de 68% din respondenți. În societate această confuzie persistă pentru că imaginea ministerului în ansamblu nu este destul de bine conturată, iar oamenii apelează la asocieri pe care le consideră valide. Acest lucru poate fi generat de faptul că Poliția este cea care acționează și interacționează cel mai mult cu cetățenii. Și faptul că sunt opriți pe stradă de un polițist, din diverse motive, îi face pe oameni să asocieze interacțiunea cu ministerul, pentru că este structura de care aparține Poliția Română. Pentru ca oamenii să nu mai considere că Ministerul Afacerilor Interne este același lucru cu o structură subordonată lui, este necesar să se comunice eficient rolurile și acțiunile pe care fiecare le are și le implementează în spațiul public.
A doua ipoteză de la care am plecat este cea conform căreia oamenii, în special cei născuți în timpul comunismului, asociază ministerul cu miliția. Pentru a verifica validitatea acestei ipoteze, am aplicat metoda de cercetare și în rândul celor de peste 45 de ani, pentru că aceștia se încadrează în categoria celor născuți înainte de 1989 și care își amintesc câtuși de puțin viața de atunci. Din fericire, această ipoteză a fost infirmată. Se pare că oamenii conștientizează faptul că Ministerul Afacerilor Interne este altul decât cel din timpul comunismului, ceea ce înseamnă că societatea a scăpat, cel puțin parțial, de concepțiile comuniste.
În al treilea rând, respondenții au dat dovadă de cunoașterea funcțiilor instituției în societate, ceea ce a infirmat ipoteza inițială. Chiar dacă nu au numit toate funcțiile pe care aceasta le are, s-au rezumat la ceea ce îi vizează pe ei ca cetățeni. O remarcă în ceea ce privește infirmarea ipotezei este aceea că, din cauza modului de aplicare a chestionarului, este posibil ca unii dintre respondenți să fi căutat pe internet atribuțiile pe care să le asocieze instituției. Pentru a nu infirma total ipoteza ar fi bine să plecăm de la „prezumția de nevinovăție” a respondenților, pentru că, în antetul chestionarului, au fost rugați să răspundă sincer la întrebări.
Ultima ipoteză s-a referit la faptul că oamenii percep negativ toate instituțiile statului, lucru de care nu a scăpat nici ministerul în cauză. Deși din întrebarea referitoare la transparența instituțională reiese că respondenții sunt mulțumiți de modul în care le sunt comunicare datele de interes public, acest lucru nu face ca instituția să nu fie în continuare percepută negativ. Oamenii sunt dezamăgiți de modul în care este condusă țara, iar pentru faptul că ministerul este subordonat Guvernului, îl asociază pe acesta ca fiind parte din conducerea țării și fiind corupt.
În fond, corupția este fenomenul la care s-au referit majoritatea respondenților. Se pare că în mintea lor, Ministerul Afacerilor Interne este o instituție coruptă, iar de aici derivă și neîncrederea lor în acesta. Din cauza modului în care este condusă țara, percepțiile ce țin de instituțiile statului sunt negative. Totuși, și modalitatea de comunicare a instituției este percepută ca fiind de „lemn”, lucru care o face să nu poată avea o relație de încredere cu publicul.
Printr-un nivel mai ridicat al transparenței și o mai bună comunicare este posibil ca populația să își schimbe percepția în privința instituției, însă pentru ca această schimbare să se poată materializa, este nevoie ca și cetățenii să fie mai deschiși și să încerce să privească instituția într-un mod mai bun, pentru că, la rădăcini, ea este cea care le asigură siguranța personală.
Concluzii
Ministerul Afacerilor Interne este una dintre instituțiile publice coordonate de Guvernul României. Aceasta reprezintă unul dintre pilonii care ajută la susținerea unei societăți stabile. Funcțiile pe care acest minister le are în societate sunt legate în principal de asigurarea ordinii și liniștii publice, apărarea drepturilor cetățenilor și ale proprietății publice și private, coordonarea activităților antiterorism, asigură respectarea frontierelor statului și gestionează situațiile de urgență care pot surveni.
Lucrarea a avut ca punct central de plecare demonstrarea faptului că instituția nu are o bună imagine în societate. Pentru a confirma sau infirma acest lucru, am avut nevoie de o încadrare a conceptelor ce țin de domeniul imaginii și al comunicării instituționale, precum și de o cercetare asupra istoricului instituției. În ceea ce privește imagine instituțională, am plecat de la conceptele autorilor precum Angela Rogojanu și Rosemarie Haineș, pentru a construi un ansamblu asupra a ceea ce înseamnă construirea unei imagini instituționale pozitive în societate. Având în vedere faptul că lucrarea se referă la una dintre instituțiile importante ale statului, este necesar ca aceasta să fie percepută în mod pozitiv atât de către cetățeni, cât și de către celelalte instituții care funcționează în sfera publică. O imagine bună înseamnă o relație bazată pe respect reciproc și pe o comunicare bilaterală simetrică. Instituția ar trebui să fie atentă la nevoile și dorințele cetățenilor pentru ca aceștia să simtă că sunt o parte importantă a societății.
Cercetarea întreprinsă pe un eșantion de 100 de respondenți a confirmat faptul că Ministerul Afacerilor Interne este asociat de cele mai multe ori cu una dintre instituțiile subordonate, mai exact, Poliția. Acest fapt ar trebui adus la cunoștința conducerii instituției, iar dacă aceștia sunt conștienți deja de această problemă, ar fi trebuit să acționeze în acest sens pentru a o remedia.
A doua ipoteză principală de la care a plecat cercetarea a fost aceea că ministerul este încă asociat cu miliția din timpul comunismului. Din fericire, cu ajutorul chestionarului am putu ajunge la concluzia că această ipoteză a fost infirmată în totalitate. Niciunul dintre respondenți nu a făcut asocierea între instituție și miliție, chiar dacă au avut ocazia de a face acest lucru la întrebarea care a vizat asocieri libere de termeni.
În general, ceea ce îi deranjează pe oameni în privința acestei instituții este corupția. Acest fenomen este, însă, asociat cu toate instituțiile statului. Se pare că persoanele aflate la conducere afectează imaginea tuturor instituțiilor care se află în subordinea lor.
O mai bună comunicare instituțională și demararea unui proiect de reconstrucție a imaginii în sfera publică ar putea ajuta ministerul în a-și impune rolul pe care îl are în fața cetățenilor. De partea cealaltă, acest program ar avea nevoie de cetățeni deschiși, care să poată renunța la percepțiile pe care le au și să ajute instituția în procesul demarat.
Datorită noilor metode de comunicare online, ar fi fost de așteptat ca nivelul de interacțiune al instituției cu utilizatorii să fie mai ridicat. Din păcate, însă, se pare că aceasta nu este destul de vizibilă pe rețelele sociale. În acest sens, ar trebui acționat prin acordarea a mai mult timp din partea celui sau celor care se ocupă de administrarea paginilor în vederea analizării fiecărui cont. Astfel, ar putea observa că unele comentarii sunt chiar defăimătoare pentru instituție. De asemenea, folosirea eficientă a acestor rețele ar putea maximiza contactul cu utilizatorii.
O altă cale care ar putea fi urmată este aceea de a crește gradul de transparență instituțională. Și acest lucru poate ajuta instituția la crearea unei imagini mai bune în societate și la câștigarea respectului cetățenilor.
Oamenii sunt informați cu privire la atribuțiile instituției în societate și se așteaptă ca aceasta să le respecte, în aceeași măsură în care se așteaptă să respecte și legile țării. Probabil că respectul este unul dintre lucrurile cel mai greu de câștigat, referindu-mă acum la respectul dintre două persoane. Dacă ar fi să aplicăm aceeași regulă și la respectul pe care o instituție se așteaptă să îl primească din partea publicului, trebuie să acționeze pe termen lung în conformitate cu legile și cu așteptările cetățenilor. De asemenea, respectul se câștigă cu respect, iar oamenii se așteaptă să fie respectați de către instituție, în aceeași măsură în care și instituția se așteaptă să fie respectată.
Bibliografie
Volume științifice
Bobocescu, Vasile, Momente din istoria Ministerului de Interne, volumul I, Editura Ministerului de Interne, București, 1996;
Cârjan, Lazăr, Istoria Poliției Române de la origini până în 1949, Editura Saeculum, 2000;
Crăciun, Cătălina (coord.), Repere cultural-educative. Poliția română, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2010;
Cugler, Nina (coord.), Proiectul: Transparență și calitate în Administrația Publică prin Social Media;
Gal, Ionel, Rațiune și represiune în Ministerul de Interne, volumele I, II, Editura Do-MinoR, București, 200;
Florea, Gheorghe, Șase zile care au zguduit Romania: Ministerul de Interne în 1989, Editura Luceafărul, București, 1995;
Ghid de comunicare prin intermediul rețelelor sociale, DigitalDiplomacy.ro în colaborare cu Guvernul României, decembrie 2014;
Haineș, Rosemarie, Imaginea instituțională, Editura Universitară, București, 2010;
Hosu, Ioan, Mihai Deac, Marius Mosoreanu, Relația dintre autorități locale și cetățeni. Interacțiuni și percepții, Revista Transilvană de Științe Administrative, 2012;
Irimeș, Cosmin, Laura Marușca. Strategia de PR la nivelul organizațiilor publice, Revista Transilvană de Științe ale Comunicării, 2008;
Ministerul Afacerilor Interne, Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publică, 2015-2020;
Rogojanu, Angela, Alexandru Tasnadi, Andreia Hristache, Comunicare instituțională, Editura ASE, București, 2004;
Rogojinaru, Adela, Structures, Roles and Communication Strategies of Public Relations in Public Institutions in Romania (2006-2008), în Revista Română de Relații Publice, 2008;
Transparency International România, Transparența decizională în administrația publică.
Bibliografie online
Biography- Charles Louis de Secondat http://www.biography.com/people/charles-louis-de-secondat-21292453#early-life, accesat la data 04.04.2016;
Canalul de YouTube al Ministerului Afacerilor Interne, https://www.youtube.com/user/MAIalRM/featured, accesat la data 15.05.2016
Cisco Visual Networking Index: Global Mobile Data Traffic Forecast Update, 2015-2020 White Paper, http://www.cisco.com/c/en/us/solutions/collateral/service-provider/visual-networking-index-vni/mobile-white-paper-c11-520862.html, accesat la data 15.05.2016;
Comunicare instituțională, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=324&idb, accesat la data 20.04.2016;
Ghid privind realizarea paginilor Web pentru administrația publică centrală și locală din România, http://www.mcsi.ro/Minister/Domenii-de-activitate-ale-MCSI/Tehnologia-Informatiei/Ghiduri-IT-(1)/Realizarea-paginilor-web-pentru-autoritatile-si-in/MCTI_-_Ghid_website_2008, accesat la data 28.05.2016;
http://www.academia.edu/7344659/Comunicare_Institutionala, accesat la data 25.04.2016
Statistici Internet Live Stats, http://www.internetlivestats.com/statistics/, accesat la data 15.05.2016;
Instaurarea regimului comunist în România: tranziția spre totalitarism, http://clubuldeistorieregelecarol.net/proiecte/studii/Instaurarea_regimulu_comunist_in_Romania.pdf, accesat la data 13.04.2016;
Mobile Data Traffic Set to Explode, http://fortune.com/2016/02/04/mobile-data-traffic-to-explode/, accesat la data 15.05.2016;
Serviciile de informații românești în perioada 1948 – 1989, http://www.art-emis.ro/istorie/793-serviciile-de-informatii-romanesti-in-perioada-1948-1989.html, accesat la data 10.04.2016;
Site Ministerul Afacerilor Interne, http://www.mai.gov.ro/index.html, accesat la data 30.05.2016;
Trended data- Romania, https://www.consumerbarometer.com/en/, accesat la data 15.05.2016;
Twitter a introdus un nou buton pentru distribuirea privată a mesajelor între utilizatorii rețelei, http://www.agerpres.ro/sci-tech/2016/04/06/twitter-a-introdus-un-nou-buton-pentru-distribuirea-privata-a-mesajelor-intre-utilizatorii-retelei-17-40-29, accesat la data 15.05.2016;
Pagina de Twitter a Ministerului Afacerilor Interne, https://twitter.com/maigov?lang=ro, accesat la data 15.05.2016;
Pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne, https://www.facebook.com/ministeruldeinterne/?fref=ts, accesat la data 15.05.2016.
Anexe
Chestionar
Vârsta:
18-22
23-35
36-45
Peste 45 de ani
Sexul
F
M
Studii:
Medii
Superioare
Mediul de proveniență:
Rural
Urban
Vă considerați vizat/ă de activitățile de acțiunile Ministerului Afacerilor Interne din România (M.A.I.)?
Da
Nu
Cu ce instituție ați corela M.A.I?
Poliție
Jandarmerie
Guvern
S.R.I
Altele:
Considerați că instituția în cauză respectă legile în vigoare referitoare la transparența instituțională?
Da
Nu
Cu care conturi de pe rețelele sociale ale Ministerului Afacerilor Interne sunteți familiarizat/ă?
YouTube
Nu știu de existența acestor conturi
Cum percepeți postările de pe aceste conturi? (pe o scară de la 1 la 9, de la „foarte puțin bune” la „foarte bune”)
Nota…………………………….
Considerați M.A.I. a fi o instituție coruptă?
Da
Nu
Care sunt primele 3 cuvinte care vă vin în minte, în mod spontan, atunci când vă gândiți la această instituție?
…………………….
…………………….
…………………….
Care considerați că este atitudinea generală a instituției în spațiul public?
Deschisă
Modernă
Coruptă
Neglijentă față de atribuțiile pe care le are
Altele:
Care credeți că sunt principalele atribuții ale instituției? (numiți cel puțin trei atribuții pe care le asociați acesteia)
……………………..
…………………….
…………………….
Considerați că în România această instituție poate avea o imagine instituțională respectată? Vă rugăm să argumentați răspunsul.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Imaginea Ministerului de Afaceri Interne In Perspectiva Colectiva (ID: 116151)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.