Identificarea Persoanelor După Urmele Papilare

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

Lucrare de licență

Coordonator științific,

Lector univ.dr. Gabriela MATEI

Student,

Traian-Remus RODEANU

București

2016

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

Lucrare de licență

Identificarea persoanelor după urmele papilare

Coordonator științific,

Lector univ.dr. Gabriela MATEI

Student,

Traian-Remus RODEANU

București

2016

Cuprins

INTRODUCERE…………………………………………………………………3

INTRODUCERE

Identificarea persoanelor după urmele papilare reprezintă în momentul de față, mijlocul cel mai sigur de individualizare a persoanei.

Cu ajutorul acestei metode,după cum susținea și dr. Valentin Sava, se poate realiza o identificarea absolută, adică determinarea personalității fizice a unui individ în raport cu ceilalți, respectiv identificarea persoanei care își ascunde identitatea, ori este suspectă sau a persoanei ori cadavrului cu identitate necunoscută prin compararea după impresiunile digitale de la ambele mâini cu cele de pe fișele dactiloscopice,o identificare relativă adică, stabilirea participării unei persoane la comiterea unui fapt determinat, respectiv identificarea persoanei care a lăsat urme papilare la locul faptei prin compararea uneia sau mai multor impresiuni papilare cu impresiunile persoanelor incluse în cercul de suspecți, preum și o identificarea persoanei care a comis mai multe infracțiuni prin comparare urmelor papilare descoperite la locul faptei,așa numita comunitate de autor, în cauze cu autori neidentificați.

Valoarea de identificare a desenului papilar rezultă din unicitatea desenului,stabilitatea și caracteristica de a fi inalterabil.Toate aceste proprietăți au fost studiate și stabilite cu sprijinul medicii legale și a criminalisticii, verificate apoi prin cazuistica judiciară în procesul de înfăptire a justiției.

Identificarea persoanei după urmele papilare reprezintă o probă în ceea ce privește stabilirea identității persoanei, iar în problema autorului infracțiunii, constituie doar un indiciu, întrucât nu dovedește decât că persoana a atins obiectul corp-delict nu și vinovăția.

Operațiile de identificare a unei persoane pe baza amprentelor papilare, contribuie în numeroase cazuri la lămurirea împrejurărilor în care s-au săvârșit faptele penale și de aceea constituie obiect al constatărilor tehnico-științifice sau expertizelor dispuse pe parcursul desfășurării procesului penal.

***

Capitolul I

Urmele papilare

Secțiunea 1.1. Mecanismul de formare a urmelor papilare

”Urme papilare sunt imprimări involuntare ale reliefului crestelor papilare pe obiectele din câmpul infracțional (inclusiv obiectele produs sau mijloc al infracțiunii) sau pe corpul uman (persoane vii sau cadavre) și prezintă interes în scopul identificării acestora (stabilirii sursei de origine)”.

”Ele reproduc conturul și relieful fie ale palmei (fața neutrală), fie ale dosului acesteia (fața dorsală). În unele situații se pot reproduce în aceste urme, concomitent, atât conturul degetelor și al palmei, cât și relieful crestelor papilare sau al încrețiturilor

Formarea urmelor de mâini se explică prin existența permanentă pe suprafața palmei și a degetelor a unei substanțe secretate de piele, substanță formată din compuși organici și anorganici care nu se evaporă cu trecerea timpului”.

Contactul palmei și plantei infractorului cu diferitele suprafețe întâlnite la locul săvârșirii faptei creează urme ale crestelor papilare. Aceste urme apar, în cele mai multe cazuri, ca efect al depunerii de substanță de pe degete, palme sau tălpi pe obiectele cu care vin în contact. Contactul mâinilor cu diferite obiecte, pe care se reproduc urmele papilare pot avea loc ca urmare a prinderii acestora cu mâna, sprijinirea palmei sau degetelor de aceste obiecte caz în care corpul creator -mâna- cât și cel primitor -obiectul- se găsesc într-o relativă stare de repaus sau având aceeași mișcare permit crearea unei urme apte a fi cercetată criminalistic în vederea identificării.

Totodată, când aceste urme se produc ca urmare a alunecării sau frecării palmei sau degetelor pe diferite obiecte, urmele rămase se prezintă de regulă sub forma unor mânjituri fără valoare pentru realizarea identificării.Urmele se descoperă în majoritatea cazurilor cu ocazia cercetării la fața locului iar cele mai multe sunt din regiunea falangelui și mai rar a falanginei sau a palmei. Ele pot lua însă naștere și prin detașarea de substanță de pe suprafața atinsă(praf, sânge, vopsea, etc.). Când obiectul atins este moale, crestele papilare se imprimă în adâncime, lăsând urme de relief.

Urmele digitale se pot găsi la fața locului sub cele trei aspecte: mulate, vizibile și latente.

După plasticitatea materiei pe care se creează urmele digitale, palmare sau plantare pot fi de suprafață ori de adâncime. Urmele de suprafață pot fi, la rândul lor, vizibile și invizibile(latente).

”Urmele vizibile, care se mai numesc și colorate, sunt lăsate de degetele murdărite cu substanțe colorate, cum ar fi: sânge, vopsea, cerneală, noroi, praf, ciment, funingine, var, tuș, etc. În unele cazuri, urmele digitale colorate rămase pe obiecte nu rețin în condiții perfecte caracteristicile desenului papilar, fiind simple mânjituri, datorită îmbibării cu substanță a șanțurilor ce despart crestele papilare.”1

În funcție de gradul de îmbâcsire a crestelor papilare cu substanță colorantă, urmele papilare vizibile pot avea aspect diferit. Astfel, degetele murdărite cu sânge sau vopsea și aplicate în mod repetat pe diferite obiecte vor lăsa la început urme digitale pe sub formă de mânjituri, iar apoi urmele crestelor vor fi albe iar cele ale șanțurilor, colorate. Explicația este următoarea: la început, datorită cantității mari de substanță colorantă, șanțurile sunt îmbibate cu substanța respectivă și, de aceea, urmele papilare nu se disting de cele ale șanțurilor, având aspectul unor mânjituri. Prin atingerea repetată a diferitelor obiecte, substanța colorantă aflată pe crestele papilare, care sunt în relief, se subțiază din ce în ce până se șterge. Când pe creste nu se mai află materie colorantă se vor reproduce doar urmele șanțurilor papilare, prin depunerea substanței care se mai află în ele. În această situație urmele apar ca un negativ al desenelor papilare.

Urmele papilare invizibile (numite și latente ) rămân prin depunerea sudorii și a grăsimii umane de pe piele, ca efect al atingerii cu mâna sau planta, voluntar ori involuntar, a anumitor obiecte (de exemplu, când infractorul a pus mâna pe diferite cărți, acte, sau s-a sprijinit cu mâna pe mobila din încăpere, a băut apă dintr-un pahar).

La crearea acestui gen de urme pot să concure și alte substanțe, deoarece vârfurile degetelor în anumite situații sunt murdărite cu o largă varietate de substanțe invizibile susceptibile transferului, cum sunt mai ales grăsimile (ulei ), unsorile de pe piesele metalice, produsele petroliere, cremele și vaselinele incolore, sărurile de urină,etc.

Prin urme invizibile nu se înțeleg numai cele menționate, ci și acelea care sunt vizibile într-o oarecare măsură, însă pentru a fi examinat corespunzător este necesar să fie relevate.

Urmele papilare de adâncime rămân prin imprimarea prafului crestelor papilare în diverse materii plastice, ca: argila proaspătă, chitul și vopseaua proaspătă de la geamuri sau de pe diferite obiecte chituite ori vopsite, ceara, anumite alimente, făina și altele.

Crestele papilare se pot imprima și în gheață, ca urmare a topirii statului de suprafață al acesteia, prin căldura emanată de deget.

În funcție de mecanismul de formare, elementele desenului papilar se reproduc în urmă în mod diferențiat. În acest sens se desprind trei situații:

când urma este statică, clară și bine imprimată pe suport, caracteristicile individuale ale acesteia oferă suficiente elemente de identificare a mâinilor creatoare;

când urma este statică, clară și bine imprimată, dar suportul pe care s-a creat (lut, noroi, nisip, praf, etc) nu permite reproducerea exactă a desenului papilar; în acest caz pot fi stabilite numai unele elemente generice, ca: numărul degetelor, lungimea și grosimea acestora, caracterele particulare ale unor negi, cicatrice ș.a.

când urma este dinamică – de pildă, mâna alunecă pe un obiect, pe un mâner, se scapă o sticlă din mână ori alunecă palma murdară de noroi pe un zid etc. – se reproduc foarte puține elemente caracteristice.

Secțiunea 1.2. Căutarea, descoperirea și relevarea urmelor papilare la locul faptei.

Căutarea si descoperirea urmelor papilare presupune o cercetare sistematică și amănunțită a locului săvârșirii infracțiunii, prin observarea nemijlocită sau cu ajutorul unor mijloace tehnice adecvate.

Urmele digitale se caută cu multă atenție pentru că sunt de dimensiuni mici, uneori reproducând doar fragmente ale desenelor papilare, care abia se pot observa. La căutarea urmelor este necesară o precauție deosebită pentru a nu se lăsă propriile urme și a nu se șterge, din neatenție, cele care aparțin făptuitorului.

Se impune stabilirea locurilor de acces al autorului și a drumului parcurs – iter criminis – de acesta în câmpul infracțiunii, atât în scopul de a se delimita locul unde pot fi găsite urmele lăsate, cât și pentru ca ele să poată fi căutate și descoperite organizat și rapid.

Dacă este spartă o ușă, urmele trebuie căutate pe broască, pe mânerele ușii sau în imediata lor apropiere și în orice alt loc prin care ar fi putut pătrunde făptuitorul. Când este spartă o fereastră, se caută cu atenție deosebită bucățile de geam spart, întrucât pe ele aproape întotdeauna rămân urmele digitale ale făptuitorului. Bucățile de geam nu se găsesc întotdeauna pe pervaz, ci uneori sunt aruncate departe, rezemate de zid sau ascunse. De aceea, ele trebuie căutate și examinate pentru a se stabili dacă provin de la fereastra în cauză și dacă au urme digitale.

Pe sticlă și pe porțelan, de obicei rămân urme digitale clare. Dacă infractorul a consumat băuturi alcoolice în câmpul infracțiunii, cercetările pot, de asemenea, să dea rezultate satisfăcătoare. Urmele digitale se caută pe sticla cu băutură alcoolică, pe vase, pahare sau căni de sticlă ori de porțelan, folosite de infractor pentru turnarea băuturii.

La instalațiile electrice este necesar să se cerceteze întrerupătoarele, pereții din jurul acestora și becurile care au fost deșurubate parțial sau total de către făptuitor.

”Cu ocazia examinării la fața locului, dacă există indicii că broasca a fost descuiată cu o cheie potrivită sau șperaclu obligatoriu nu se va încerca funcționarea ei încuind-o sau descuind-o cu cheia originală. Identificarea cheii sau a șperaclului este posibilă prin dispunerea unei expertize traseologice sau prin analiza spectrală. De regulă, urmele instrumentelor de efracție sunt descoperite în locurile în care s-a pătruns forțat și locurile vizate de făptuitor (dulapuri, case de bani, uși, ferestre), ori pe corpul victimei sau al făptuitorului etc.”.

În condiții favorabile, urmele pot fi descoperite și pe suprafețe aspre, pe gulere de la îmbrăcăminte, pe rufăria scrobită, pe țesături fine, pe manșete, ziare etc. La examinarea mobilei nu trebuie să se piardă din vedere locurile pe care făptuitorul le-a putut atinge prin scoaterea sertarelor sau prin mutarea unui obiect.

Chiar în cazul când făptuitorul lucrează cu mâinile înmănușate, la fața locului pot rămâne urmele sale papilare. În timpul mutării obiectelor grele din interior, mănușile pot să alunece, să se rupă sau să fie atât de deschise la locul de încheiere pe mână, încât prin deschizătură să rămână urma unei părți a palmei. Acest fapt atestă că nu trebuie să se renunțe la căutarea urmelor papilare, chiar și atunci când s-a ajuns la concluzia că infractorul a operat cu mănuși. În această situație trebuie să intervină imaginația, fantezia și experiența celor care au misiunea de a efectua cercetarea la fața locului. Spre exemplu, dacă infracțiunea s-a comis într-o vreme călduroasă este greu de presupus că autorul a venit pe stradă cu mâinile înmănușate, de aceea se impune ca urmele papilare să fie căutate la întrare, pe ușă etc.

Când s-a scotocit în plicuri sau în bibliotecă este de presupus că făptuitorul și-a scos mănușile, iar urmele trebuie căutate pe hârtia plicului, a cărților etc. De asemenea, făptuitorul își poate scoate mănușile, lăsând urme papilare, și datorită diminuării spiritului de precauție sub influența băuturilor alcoolice, consumate fie la locul faptei, fie anterior. Dacă s-au folosit mănuși de cauciuc, medicinale, sau de vinilin și au fost abandonate la fața locului, acestea se ridică cu penseta și se caută amprentele făptuitorului, atât în exterior cât și în interior, tăinuindu-se cu atenție mănușa până la capătul degetelor. Aceste fapte atestă că nu trebuie să se renunțe la căutarea urmelor papilare, chiar și atunci când s-a ajuns la concluzia că făptuitorul a operat cu mănuși.

Din cauza unor idei preconcepute că pe obiectele cu suprafață prea mică cum sunt: butonii de la mănuși, nasturii de la haine, bijuterii etc. sau că pe fructe și legume ori pe obiectele cu suprafețe poroase, scânduri, pereți ,pietre, nu pot rămâne urme, se evită căutarea acestora pe astfel de suprafețe. Este semnificativ cazul unui furt comis la București, în care infractorul a lăsat la fața locului, pe o pătlăgea roșie, o urmă digitală. Această fiind descoperită și relevată de criminalist a permis identificarea infractorului în cauză.

În concluzie, se impune ca la cercetarea la fața locului să se examineze cu atenție toate suprafețele pe care ar fi posibil să rămână urme de mâini.

Urmele de adâncime rămase în diferite substanțe ce posedă plasticitate se păstrează un timp foarte îndelungat, cu condiția ca suprafața pe care ele s-au format să fie durabilă prin ea însăși.

În unele cauze, când se efectuează cercetarea la fața locului se întâmplă să se descopere urme digitale care par lăsate în praf. Totuși, la o examinare de aproape se constată că acestea sunt urme de adâncime create pe o vopsea de ulei și umplute cu praf, existente poate de ani de zile.

Urmele papilare create cu negru de fum, făină, pudră de toaletă sau cu material folosit pentru umplerea spațiului dintre pereții caselor de bani (nisip, cenușă) dispar relativ repede. În Schimb sunt durabile – și în condiții favorabile se pot păstra timp îndelungat – urmele papilare rămase de la degete sau palma murdărită cu pigmenți de sânge, cerneală, ulei.

Obiectele care se găsesc în aer liber păstrează urmele papilare un timp mai scurt. Totuși, uneori s-au relevat urme pe astfel de obiecte după trecerea a 2-3 săptămâni sau chiar a câtorva luni de zile de când au fost create.

Chiar sub acțiunea apei, urmele se pot conserva destul de bine. Dacă se găsesc sticle, cioburi, hârtii umede de rouă, de zăpadă sau de ploaie, acestea trebuie uscate încet, după care urmele vor putea fi relevate. Numai curentul puternic de apă sau ploaia îndelungată și cu stropi mari și denși poate șterge urmele.

Urmele digitale lăsate pe hârtie se întind pe suprafața acesteia și devin neclare chiar în câteva zile. Pe o hârtie care nu este densă, de exemplu pe un ziar, urma se îmbină și se întinde în masa suportului în câteva ore.

Urmele papilare dispar foarte repede sub acțiunea aerului uscat și cald sau a razelor solare directe. De aceea la efectuarea cercetării locului faptei în aer liber este necesar ca urmele să fie relevate cât mai repede sau să fie apărate de lumina solară directă.

Secțiunea 1.3. Relevarea urmelor papilare – metode si procedee.

”Descoperirea urmelor papilare, relevarea acestora, poate fi caracterizată drept unul dintre cele mai dinamice domenii ale tehnicii criminalistice, sub raportul perfecționării științifice. Sunt semnificative, în acest sens noile metode chimice de relevare a urmelor de mâini, ori de descoperire a lor pe baza dispersiei luminoase, inclusiv a laserului. Preocupările de îmbunătățire a procedeelor de descoperire se înscriu în contextul general de perfecționare a metodelor de identificare a persoanelor, fiind specifice tuturor serviciilor de criminalistică din lume. De altfel, INTERPOL-ul a organizat, în ultimii ani, colocvii pe această temă. În acest sens, menționăm, de exemplu, colocviile organizate de OIPC (INTERPOL), începând cu anii 1980 la sediul său de la Saint-Cloud, având ca temă identificarea persoanelor și urmelor, precum și alte probleme de poliție științifică.

În legătură cu metodele de relevare a urmelor de mâini se impun două precizări: în primul rând, acestea nu-și găsesc aplicarea numai în cercetările întreprinse la fața locului, ci și în examinările făcute în laborator asupra obiectelor presupuse a fi purtătoare de urme. În al doilea rând, metodele mai jos menționate nu sunt destinate în exclusivitate relevării urmelor papilare, multe dintre ele găsindu-și aplicabilitatea și în relevarea urmelor formate de alte părți ale corpului omenesc, cum ar fi, de exemplu, urmele de buze, urechi, dinți, etc. Relevarea urmelor este operația tehnico-criminalistică prin care urmele invizibile sunt puse în evidență cu ajutorul unor substanțe sau procedee fizice ori chimice.”

De regulă, urmele papilare se relevă cu ajutorul coloranților. Aceștia acționează prin aderență față de grăsimea și transpirația conținute de urmele lăsate de degete sau palmă, ori pot intra în reacție cu unele săruri sau cu aminocizii ce există în transpirația de urme.

Înainte de a trece la relevarea urmelor papilare latente este necesar să se studieze suportul și urma descoperită pe acesta, în scopul determinării celui mai indicat procedeu de lucru.

Dacă obiectele pe care se pot găsi amprentele papilare se află în aer liber – în gheață sau zăpadă – ele vor fi dezghețate încet, așezându-se într-un vas în așa fel ca apa murdară provenită din topire să nu se scurgă peste urmă și să nu o distrugă; totodată, înainte de a se introduce obiectul într-o încăpere încălzită, se va răzui de pe el, cu cea mai mare precauție, cât mai multă zăpadă sau gheață.Urma se relevă numai atunci când obiectul este uscat în întregime.

Când urmele se găsesc pe obiecte aflate într-o încăpere rece, pentru examinarea lor aceasta va fi în prealabil încălzită, dar nu prea repede, căci există pericol ca obiectele purtătoare să se aburească.

Pentru relevarea urmelor papilare pentru scoaterea lor în evidență se pot realiza cu ajutorul mijloacelor tehnico-criminalistice în funcție de natura obiectului primitor, folosindu-se tratamentele optice, mecanice sau chimice.

A.Metoda optică de relevare

”Înainte de aplicarea oricărui tratament, obiectele și locurile unde se presupune că infractorul a lăsat urme sunt examinate cu ochiul liber sub acțiunea unor surse de lumină albă dirijată, sub diferite unghiuri de incidență. Ca surse de lumină pot fi folosite lanterne, reflectoare, ferestre sau chiar oglinzi pentru reflectarea razelor solare.

În cazul obiectelor transparente, este indicată examinarea prin transparență. De multe ori aceste examinări sunt satisfăcătoare și se pot finaliza cu observarea clară și fotografierea urmelor în starea în care au fost lăsate. Imaginile urmelor obținute în acest fel sunt de regulă de calitate superioară și pot fi folosite în examinările poroscopice.

Uneori, componenții chimici ai urmelor papilare latente și o serie de elemente poluante emanate de mediul înconjurător care contaminează amprentele pot deveni fluorescente sub acțiunea unor surse de lumină speciale. Această fluorescență poate fi vizibilă cu ochiul liber sau poate apărea când se folosesc filtre, detectoare cu radiații ultraviolete (u.v.), sau infraroșii (i.r.). În general, este convenabilă excitarea suprafeței examinate cu o sursă de lumină cu lungime de undă scurtă: ultravioletă sau bleu – verde. Observarea trebuie atunci făcută prin intermediul filtrelor care permit numai trecerea radiațiilor cu lungimi mari de undă. Aceste tratamente pot accentua fluorescența sau pot crea fluorescența amprentelor ori pot excita fluorescența suportului primar, permițând astfel evidențierea urmelor prin mărirea contrastului față de fond.

În activitatea criminalistică, fluorescența poate fi obținută cu ajutorul lămpilor de radiații ultraviolete, a surselor universale de lumină special construite pentru laboratoarele de criminalistică (din care mai cunoscute sunt “Polilight” – ul (fig. 1,2). și “Crimescop” – ul) ori cu ajutorul laserelor.”1

____________________

1Cătălin Toader, Florin Niculae, Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2013, pag.240-241

Fig.1 – Polilight P.L.500 Fig.2 – Filtre pt. Polilight P.L.500

Fig.3 – MiniCrimeScope 400

”Aceste surse de lumină se pot folosi atât la examinarea amprentelor netratate prin procedee mecanice sau chimice, cât și a celor care au fost supuse unor astfel de tratamente.

Amprentele netratate colorate de substanțe ca: cerneală, grăsimi sau detergenți, vor prezenta sub tratament optic fluorescență mai puternică. Suprafețele de metal, hârtie, materiale plastice și altele, prezintă o fluorescență a fondului mai puternică decât a urmei, aceasta ajută însă la întărirea contrastului amprentelor contaminate cu sânge.

În cazul urmelor relevate prin pudrare sau tratare cu substanțe chimice, fluorescența este în principal un mijloc de mărire a sensibilității direcției și de sporire a contrastului.

Compoziția chimică a urmelor papilare latente, indiferent de elementele poluante și a suporturilor pe care acestea rămân, face necesară utilizarea unor lungimi de undă (culori) ale luminii adecvate pentru excitarea fluorescenței.1”

____________________

1Cătălin Toader, Florin Niculae, Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2013, pag.241

”O substanță luminiscentă nu are fluorescență decât dacă este excitată de o rază de lungime de undă adecvată.

Dacă sub acțiunea luminii folosite nu se produce nici o fluorescență, înseamnă că urma nu conține nici o componență fluorescență sau că raza utilizată nu este ideală ori că amprenta se confundă cu suportul. Schimbând lungimea de undă, se poate excita fluorescența amprentei fără excitarea fondului sau viceversa. Amplificând puterea sursei luminoase, o urmă slabă poate deveni vizibilă.

Filtrul ales pentru detectarea sau fotografierea urmei trebuie să oprească la maximum lumina accidentală și să nu ascundă fluorescența. Filtrele cu “bandă pasantă” pot să disocieze urma în fond când fluorescența acestora sunt de lungimi de undă diferite.

Există trei categorii de bază de surse luminoase:

lasere care produc una sau mai multe raze într-o parte a spectrului;

laseri colorați, reglabili sau cu o gamă largă de lungimi de undă;

lămpi de înaltă putere cu filtre care opresc lungimile de undă (scurtă sau lungă) și cu filtre cu “bandă pasantă”.

Există laseri cu oxigen, cu cristale, cu coloranți lichizi, cu xenon. Cel mai utilizat tip de laser este Laserul cu argon.

Pe timpul folosirii acestor surse de lumină este obligatorie purtarea ochelarilor de protecție prevăzuți cu lentile filtrante adoptate aparatului utilizat. Atât laserele cât și lămpile de înaltă putere sunt prevăzute cu sisteme de filtre optice pentru dirijarea fascicolului luminos.”1

Pentru examinarea urmelor în radiații infraroșii, se utilizează un ansamblu compus din video-cameră și ecran compatibile cu spectrul infraroșu.

B.Metode fizice de relevare.

”Coloranții acționează prin aderență față de grăsimea și transpirația conținute de urmele lăsate de degete, palmă sau plantă ori pot intra în reacție cu unele săruri sau cu aminoacizii ce există în transpirația din urme.

Înaintea aplicării oricărui procedeu de relevare cu substanțe fluorescente a urmelor papilare latente, trebuie studiate obiectul și urma descoperită pe el pentru a se hotărî cea mai bună procedură de urmat.

Obiectele umede se vor usca sub acțiunea aerului, la temperatura obișnuită a camerei.”2

____________________

1Cătălin Toader, Florin Niculae, Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2013, pag.242-243

2 Cătălin Toader, Florin Niculae, Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2013, pag.245

”Cele reci, mai ales când sunt de metal, se vor ține câtva timp în încăperea unde va avea loc operația de relevare pentru a ajunge la temperatura mediului ambiant.

Practica a demonstrat că cele mai bune rezultate se obțin la temperaturi de peste 18o C. Pe suprafețele uleioase sau siropoase, nu este recomandată pudrarea.

Dacă urmele sunt create prin destratificarea prafului de pe obiectul purtător, atunci folosirea pensulei este contraindicată. Transferul cu o folie adezivă sau fotografierea directă devin operațiuni obligatorii.

Tratamentul mecanic al urmelor papilare latente poate fi realizat prin două metode devenite clasice: pudrarea (prăfuirea) și afumarea.

Pudrarea,este procedeul cel mai răspândit și se poate realiza fie prin metode electrocasnice, fie prin aplicarea cu ajutorul pensulelor de origine diversă. Există pensule din păr animal (veveriță, puf de gâscă, marabu, struț, etc.), din fibra de sticlă și pensule magnetice.De asemenea există truse criminalistice speciale pentru relevarea urmelor papilare(fig.3)

Fig.3 Trusă criminalistică specială pt.relevarea urmelor palialare .

Eficacitatea procedeului este variabilă, în funcție de natura pudrei folosite, de natura suportului, de calitatea pensulei, de experiența tehnicianului și de grija cu care se execută operația.”1

Pudrarea se utilizează, ca regulă de bază, pentru tratarea suprafețelor nelucioase, nelipicioase și numai în unele cazuri pe suporți poroși. Este o tehnică eficace și economică ce poate fi pusă în aplicare imediat la fața locului.

____________________

1 Cătălin Toader, Florin Niculae, Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2013, pag.245

Tehnica aplicării presupune în primul rând, încercarea pe o parte a obiectului tratat, încărcarea pensulei cu puțin praf și mișcarea acesteia în sensul crestelor papilare în timpul pudrării. După apariția urmei este recomandată o scurtă pauză pentru uscare, urmată de îndepărtarea excedentară de praf.

”Substanțele întrebuințate la relevarea normelor digitale prin prăfuire sunt numeroase. Dintre ele se pot enumera: carbonatul bazic (ceruza), pudra de aluminiu III, pudra de argintorat, pulberea de fier redus cu hidrogen, pulberea de grafit, pudra de negru de fum, Roșu de Sudan III, antracen, oxină, funingine de camfor, pudre fluorescente de diferite culori.

Se mai pot folosi și diferite amestecuri ca, de exemplu: oxid de fier și humă, oxid de cupru și colofoniu, salicilat de sodiu și amidon, oxid de zinc și colofoniu, bioxid de mangan și talc sau grafit, negru de fum cu licopodiu și cuarț.

Trebuie subliniat faptul că în realitate numărul substanțelor ce se pot folosi este foarte mare, culoarea lor fiind la fel de variată. Se poate indica drept regula că orice colorant, pentru a fi folosit, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să fie aderent (lipicios);

să fie uscat (anhidru);

să fie în stare de pulbere foarte fină (pudră).

Prăfuirea unei urme invizibile se face cu o anumită substanță, în funcție de culoarea și natura obiectului pe care se găsește urma. Se alege întotdeauna pudra ce are o culoare care să fie în contrast față de cea a obiectului în cauză. Când obiectul este de metal și are culoare albă se poate întrebuința Roșu de Sudan ori negru de fum. Pentru obiectele din porțelan, faianță, pantofi de culoare albă, nailon alb, prafurile mai indicate pentru relevarea urmelor digitale sunt negru de fum și pulberea de aluminiu.”

Pentru urmele ce nu se pot vedea de pe obiectele incolore (sticlă, celofan, etc.), se folosește, în general, carbonatul bazic (ceruza). Este recomandat ca ceruza să fie presărată pe suprafața suportului, unde, datorită greutății sale, se lipește de urmele papilare. După aceasta, cu pensula se îndepărtează pudra rămasă în plus și urmele digitale vor rămâne colorate în alb.

Pudra aplicată cu pensula poate fi efectuată mai ales când suprafața purtătoare de urme a obiectului este orizontală. În cazul în care suprafața purtătoare de urme nu este orizontală și obiectul nu poate fi mutat din cauza volumului sau a greutății sale (de exemplu, o sobă de teracotă, un șifonier etc.), atunci este recomandat ca pulberea să fie pulverizată, înlocuindu-se astfel acțiunea greutății proprii a substanței cu presiunea pulverizatorului, după care curățirea ei de praf rămas în plus se efectuează tot cu pensula.

____________________

1 Cătălin Toader, Florin Niculae, Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2013, pag.246

Pentru materialele cu suprafață aspră (laminate, forjate etc.), se utilizează pudra de culoare galbenă fluorescentă.

Uneori, urmele digitale rămân ușor sau parțial oxidate. În asemenea cazuri, trebuie manifestată precauție la alegerea substanțelor colorate, cel mai indicat fiind folosirea pudrei de aluminiu, pentru a nu se risca distrugerea.

Urmele proaspete, lăsate pe hârtie, pot fi uneori relevate prin prăfuire dar fără pensulă. Ca excepție se folosește pensula magnetică numai în cazul utilizării pulberii magnetice. În cazul celorlalte pudre, hârtia se prinde cu multă precauție cu penseta de margini, precum a nu se crea urme noi, și se mișca în așa fel încât praful care s-a presărat deasupra să se plimbe pe toată suprafața hârtiei.

Pentru relevarea urmelor de pe hârtie, cea mai indicată pudră este amestecul din negru de fum cu cuarț (sessand) și licopodiu în următoarele proporții: 13 g negru de fum, 37 g de cuarț și 50 g licopodiu (1/8 + 3/8 + 4/8).

Mai pot fi folosite și alte substanțe ca de exemplu: pulberea de aluminiu, mai ales pentru urmele papilare vechi, negru de fum, iar în cazuri mai rare Roșu de Sudan III. Relevarea urmelor de pe hârtie se mai poate face și prin metoda prăfuirii cu iod. Se pune pe suprafața hârtiei o cantitate de iod pulbere, amestecat cu amidon în proporție de 25% iod și 75 % amidon, apoi se mișcă hârtia până când urmele apar relevate de culoare brună. Pulberea cu iod cu amidon, care se numește impropriu și amidon iodat, se prepară astfel: se pisează o parte din cristalele de iod până ce se transformă într-o pulbere fină, apoi se amestecă uniform cu alte trei părți de făină de amidon. Pulberea astfel preparată poate fi utilizată 2-3 luni, după care se prepară alta proaspătă.

În afară de hârtie mai sunt și alte obiecte în cazul cărora nu se poate folosi pensula dactiloscopică obișnuită (obiecte de cauciuc, lemn, piele, pereți etc.). pensula obișnuită colorează atât fondul cât și urmele, astfel că acestea nu se mai pot deosebi. În asemenea situații se folosește pensula magnetică(fig.3,4) Ea este formată dintr-un magnet cilindric fixat într-un mâner. Magnetul se introduce într-o pulbere fină, de fier redus cu hidrogen. Pulberea se adună la polul magnetului după direcția liniilor de forță. Plimbată pe suprafața cu urme papilare, pulberea aderă doar la urmele crestelor, fardul rămânând curat în majoritatea cazurilor(fig.6).

Fig.4 pensulă magnetică Fig.5 Pensulă magnetică Fig.6 pulbere fină de fier

folosită cu o pensulă magnetică

Pensula magnetică nu poate fi folosită pentru relevarea urmelor de pe suprafețele cu grăsimi și de pe obiectele formagnetice (fier, oțel, fontă).

În cazul incendiilor la care s-au folosit substanțe inflamabile, în cazul unor furturi de piese auto sau de alimente, unde rămân urme pe suprafețe grase sau uleioase, acestea nu se mai pot releva cu pensula pentru că se îmbâcsesc.

În astfel de situații, pentru relevare se recomandă clorura de plumb care dă rezultate la prelucrarea suprafețelor grase, mai ales la piese de mașini, obiecte din bachelită, din mase plastice, sticle bidoane de ulei sau petrol, obiecte și haine din piele cu suprafețele grase, etc. Nu trebuie scăpat din vedere, că această pudră este foarte toxică și acțiunea îndelungată asupra organismului – chiar și în doze mici – poate provoca toxicitate cronică. De aceea, locul unde se lucrează va fi bine aerisit, cele mai indicate fiind nișele chimice cu tiraj de aer prin sistem mecanic de ventilație.

Procedeul de relevare cu clorură de plumb este următorul: în primul rând substanța se usucă bine și se pisează pentru a fi ca o pudră fină uscată. Apoi, pudra se introduce într-un recipient care se atașează la pulverizatorul de pulbere. Orificiul tubului de pulverizare se ține la o distanță de 100-150 mm de urmă și înclinat la 45o față de aceasta. Se va avea în vedere că jetul de pudră să treacă aproape razant peste vârfurile crestelor urmei (care reprezintă șanțurile).

Praful relevant acționează asupra crestelor papilare din stratul de grăsime sau ulei, pe care le face rezistente, iar procesul consolidării desenului continuă și după terminarea relevării. După evidențierea urmelor, suporturile respective vor fi lăsate la temperatura camerei o perioadă de 24 ore, timp în care urma desenului papilar se consolidează și, în acest stadiu, poate fi fotografiată. După o perioadă de 10 zile urma se solidifică atât de puternic încât factorii externi ca: umezeala, praful, căldura etc. nu o mai pot distruge.

După cum s-a arătat, alegerea prafului pentru relevarea depinde, în mare măsură, de culoarea suprafeței pe care se găsesc urmele papilare.

”Dacă urmele se găsesc pe o suprafață multicoloră, pe un ambalaj de țigări, pe un tablou în culori, pe o revistă sau bancnotă, pe obiecte de masă plastică etc., este necesar să se utilizeze pentru relevare substanțe fluorescente. Urmele relevate cu astfel de pulbere devin vizibile la examinarea sub acțiunea radiațiilor ultraviolete.

În afară de pudra galbenă fluorescentă, despre care s-a amintit, dintre pulberile care devin fluorescente sub acțiunea razelor ultraviolete se mai recomandă: antracetul, sulfura de zinc, ortosilicatul din zinc, oxină plus pudră de talc 50%, salicilatul de sodiu cu amidon, oxidul de zinc de colofoniu etc.”

Urmele de pe metale cromate sau nichelate nu se pot releva cu pudrele obișnuite și de aceea cea mai indicată este funinginea de camfor sau de polistiren. Funinginea se obține prin arderea unei anumite cantități de camfor ori polistiren sau chiar prin arderea unei lumânări fabricată pe bază de produse petroliere. Obiectul se trece cu porțiunea care cuprinde urma prin fumul ce rezultă în momentul când acestea ard și funinginea va adera pe locul atins de crestele papilare. Apoi, cu pensula fină se șterge surplusul de funingine, iar urma va apărea relevată în negru.

Un procedeu modern de revelare a urmelor latente, în mod deosebit a celor dispuse pe hârtie, constă în metalizarea într-o cameră vid. Procedeul este destul de laborios și relativ costisitor, întrucât presupune examinarea, de pildă, a unui amestec de aurcadmiu, vaporii aderând selectiv la urma crestelor și a șanțurilor papilare, a dat rezultate foarte bune inclusiv pe suprafețele cu asperități, de genul cărămizilor. Pentru suprafețele curente ale obiectelor, inclusiv hârtia, se folosește un amestec de zinc, antimoniu și cupru.

”O metodă ce servește atât la revelare urmelor de mâini cât și la revelarea urmelor de buze, de mănuși, a urmelor de încălțăminte pe materiale textile sau plastic, are la bază un dispozitiv cu câmp electric de frecvență medie.” Un procedeu de îmbunătățire a calității fragmentelor urmelor digitale, elaborat de specialiști români, îl reprezintă prelucrarea imaginii urmei prin intermediul unei instalații electronice, denumită “Optimoscop”.”

În fine, o metodă particulară de revelare a urmelor latente de pe un suport textil se bazează pe marcarea cu izotopi radioactivi a proteinelor din sudoare, evidențierea detaliilor desenului papilar realizându-se prin autoradiografie.

C. Metode chimice de relevare.

”În afara tratamentului optic și mecanic, urmele papilare latente pot fi vizualizate cu o serie de substanțe chimice, în stare de vapori sau soluții. Acest tratament se aplică, de regulă, în laborator și permite obținerea unor rezultate spectaculoase.1” O serie de tehnici de relevare chimică pot fi folosite și de la locul faptei în cazul obiectelor mici pe care se găsesc urme vechi sau atunci când se utilizează vaporizarea.

Tehnica vaporizării este cunoscută de practicieni sub denumirea de aburire.

-Aburirea cu vapori de iod.

Metoda este bazată pe aceea că vaporii de iod aderă repede pe unele substanțe organice. Substanțele organice, existente pe suprafața pielii și care lasă urme digitale, se colorează deosebit de intens cu iod. Metoda prelucrării cu iod se folosește de obicei, la relevarea urmelor lăsate pe hârtie sau pe perete.

Dezavantajul relevării cu iod a urmelor constă în faptul că ele dispar destul de repede: uneori de abia se reușește fotografierea lor. Pentru a nu mai dispare, urma relevată cu iod va fi tratată cu o pastă de dextrină. Se va lua pasta cu degetul și se va trece peste urma relevată, ușor, fără a se freca, astfel ca la suprafață să adere un strat foarte subțire, și atunci urma va căpăta o culoare intensă, albastră – violet. Urma astfel prelucrată este durabilă, însă imaginea ei se găsește într-un strat de pastă și pentru acest motiv hârtia nu trebuie să fie supusă unei acțiuni vătămătoare (să nu fie îndoită, frecată sau umezită). Se poate folosi și pelicanolul (pasta albă de lipit). Aburirea cu iod este ineficace în cazul urmelor vechi, fiind foarte corosivă pentru suporturile metalice.

-Vaporizarea cu cianoacrilat

Procedeul de relevare a urmelor papilare prin vaporizare cu cianoacrilat este una dintre cele mai eficiente metode de a face vizibile și de a conserva urmele papilare de pe orice obiect cu suprafețe neabsorbante, neporoase (metal, sticlă, plastic etc.).

În cazul urmelor papilare mai vechi (în special pe suprafețe lipicioase), această metodă de relevare prezintă avantaje considerabile.

Metoda de relevare a urmelor papilare prin vaporizare cu cianoacrilat funcționează pe majoritatea suprafețelor unde pulberile sunt ineficiente.

Prin încălzire, cianoacrilatul lichid degajă rapid vapori care reacționează cu grăsimea de pe crestele urmelor papilare latente, punându-le astfel în evidență.

____________________

1 Cătălin Toader, Florin Niculae, Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2013, pag.247

Descrierea detaliată a procedurii de relevare este specificată în Instrucțiunea de Lucru pentru utilizarea instalației de vaporizare cu cianoacrilat din dotarea autolaboratorului criminalistic.

”De regulă, un proces de relevare a urmelor papilare latente cu vapori de cianoacrilat durează între 10 și 30 min., în funcție de obiectul purtător de urme și de tipul de cianoacrilat folosit.1”

Timpii de relevare de mai sus sunt orientativi, întreg procesul de evaporare a ciancrilatului va fi atent urmărit, deoarece urmele papilare pot deveni vizibile într-un timp foarte scurt, iar expunerea prelungită poate duce la imposibilitatea

exploatării urmei din punct de vedere dactiloscopic. Spre exemplu, s-a observat faptul că în cazul obiectelor confecționate din înlocuitori de piele (precum portofele, genți, coperte de agende etc.) expunerea îndelungată (peste 10 min.) duce la depunerea în exces a vaporilor de cianoacrilat și la îmbâcsirea crestelor papilare.

Contrastul urmelor papilare relevate prin procedeul de vaporizare cu cianoacrilat poate fi îmbunătățit prin pensulare cu prafuri (pulberi) fluorescente, negre sau argintii, care pot fi magnetice sau nemagnetice, în funcție de obiectul tratat și de culoare de bază a suportului. Rezultate mai bune se obțin prin tratarea cu pigmenți fluorescenți (Ardrox, Rhodamină 6G, Roșu Bazic 28, Galben Bazic 40) a urmelor relevate cu cianoacrilat.

Există posibilitatea ca formele comerciale de cianoacrilat (superglue) să nu conducă la o relevare eficientă a urmelor papilare, motiv pentru care este indicată testarea mai multor mărci de cianoacrilat, fiind însă recomandată utilizarea soluției de cianoacrilat destinată acestui scop (care are concentrație și proprietăți fizico-chimice adecvate scopului).

Ridicarea urmelor papilare relevate cu vapori de cianoacrilat se poate face prin fotografiere directă la scară în sistem analog sau digital. În cazul urmelor relevate cu vapori de cianoacrilat și evidențiate suplimentar cu ajutorul pulberilor, ridicarea se face atât fotografic, cât și prin transferarea pe folie adezivă.

Avantajele folosirii acestui procedeu de relevare constau în faptul că vaporii de cianoacrilat se imprimă și se fixează foarte bine pe crestele papilare, cu un risc redus de ștergere accidentală a urmelor, precum și în faptul că aplicarea pulberii

poate fi repetată fără deteriorarea acestora;

”Procedeul de relevare prin vaporizare cu cianoacrilat este eficient și în cazul tratării unor obiecte de dimensiuni mici (tuburi, gloanțe, cioburi, fragmente de fier etc.), precum și a unor obiecte din plastic, lemn și fier (ciocane, topoare, cuțite, arme de foc, cartușe etc.)1.”

____________________

1 Cătălin Toader, Florin Niculae, Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2013, pag.248

”Această metodă de relevare nu afectează urmele biologice pentru stabilirea profilului genetic, în condițiile în care procesul de relevare a fost efectuat cu ustensile sterile, folosite pentru relevarea unei singure urme și în condiții de evitare a inter-contaminării.

Dacă nu se respectă aceste condiții, nu se poate evita transferul de celule nucleate de pe o urmă papilară pe alta, rezultând inter-contaminarea probelor.

În cazul evidențierii suplimentare cu pulberi magnetice a urmelor relevate cu cianoacrilat, pentru necontaminarea probelor biologice folosite la stabilirea profilului genetic se respectă următoarea procedură:

– se sterilizează prin flacără pensula magnetică;

– se folosesc pulberi magnetice neutilizate anterior pentru alte relevări. Se deschide un recipient nou și se va folosi pulberea din acesta numai în acest scop. După utilizarea unei cantități de pulbere, aceasta nu se mai introduce în același recipient.

În cazul evidențierii suplimentare cu pigmenți fluorescenți (Rhodamină 6G, Ardrox, Galben Bazic 40, Roșu Bazic 28) a urmelor papilare relevate cu cianoacrilat, pentru necontaminarea probelor biologice se vor utiliza pigmenți care nu au mai fost folosiți anterior.”

-Metoda nitratului de argint.

Nitratul de argint reacționează cu clorurile prezente în urmele papilare latente producând clorură de argint care, după ce este expusă la lumină, se transformă în argint metalic dând amprentei o culoare maro-închis sau gri.

Reactivul este indicat pentru urme vechi, rămase pe lemn natur (brut), dar nu dă rezultate pe lemnul vopsit, lăcuit, ceruit sau pe articole ude. În cazul hârtiei este mult inferior soluției de ninhidrină.

Obiectul purtător de urme se poate scufunda în soluție, pulverizată cu un spray sau se poate acoperi uniform cu soluție folosind o pensulă. Tratamentul se aplică în laborator la lumină roșie și durează o secundă în cazul scufundării sau până la impregnarea întregii suprafețe după care, obiectul se usucă complet la întuneric apoi se expune la lumină intensă (u.v. sau soare) timp de 10-60 minute.

Expunerea se prelungește până când fondul obiectului începe să se închidă. Iluminarea necesară se poate asigura prin folosirea unei lămpi Fotoflood de 500 W, amplasată la 500 mm de obiect.

Când urmele au atins maximum de contrast, trebuie fotografiate rapid. După fotografiere, obiectele purtătoare de urme se păstrează la întuneric.

-Tratarea cu ninhidrină.

Relevarea cu ninhidrină are la bază reacția acesteia cu aminoacizi din transpirație.

Această metodă permite relevarea urmelor foarte vechi grație stabilității aminoacizilor pe suporturile poroase de celuloză, cum ar fi: hârtia și cartonul de diferite compoziții și calități.

”Aplicarea soluției pe obiectele purtătoare de urme se poate face prin tamponarea cu vată a suprafeței documentului, prin scufundarea acestuia într-o tavă cu soluția timp de câteva secundă, turnarea lichidului peste documentul așezat în cuvă sau prin pulverizarea soluției(fig.7). După scurgerea soluției, documentele se suspendă pe un suport într-o încăpere întunecoasă timp de 12-15 ore.1”

Fig.7 – a) pulverizarea soluției de ninhidrină b) document tratat cu soluție de nihidrină

pe obiectul purtător de urme

Ninhidrina poate alterna documentele, de aceea este bine să ne asigurăm că celelalte expertize la care acestea vor fi supuse, au fost efectuate. Înaintea aplicării tratamentului, documentele se vor fotografia și se va anunța anchetatorul care se ocupă de soluționarea dosarului asupra riscurilor de dizolvare a cernelii, înnegrirea hârtiei termosensibile și distrugerea textelor autocolante.

”Accelerarea relevării cu ninhidrină poate fi realizată printr-una din metodele expuse în continuare:

trecerea suportului prin fața unei surse de căldură;

punerea documentului în dulapul de uscat filme în care a fost așezat un vas cu apă caldă;

așezarea documentului într-o învelitoare cartonată peste care se trece cu un fier de călcat;1”

____________________

1 Cătălin Toader, Florin Niculae, Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2013, pag.251

Hârtiile tratate rămân sensibile mult timp și de aceea nu trebuie expuse timp îndelungat la lumină și nici nu trebuie atinse.

Important de reținut este faptul că urmele vechi de pe hârtie, fiind relevate cu nitrat de argint sau ninhidrină, pot apărea pe reversul hârtiei prin pătrunderea cu timpul, a substanțelor din urmă în stratul de hârtie. De aceea, urmele trebuie inversate fotografie și examinate în acest fel.

În continuare vom enumera și alte metode și substanțe de relevare a urmelor papilare după cum urmează:

– Metoda revelatorului fizic – se utilizează de preferat după tratamentul cu ninhidrină și permite relevarea de urme adiacente, fiind benefic pentru relevarea amprentelor latente de pe hârtii și alte materiale poroase (lemn, brut) care au fost udate. Este o metodă chimică a cărei aplicare se face în 10 etape.

– Suspensia de microparticule – este o procedură simplă și rapidă care este de preferat pentru urmele proaspete decât pentru cele vechi. ”Soluția de microparticule este o suspensie de disulfură de molibden într-o soluție de detergent și aderă la componenții grăsimilor din amprentele latente, formând un depozit gri.

Se recomandă a fi folosită pe suprafețele neporoase ca înlocuitorii de piele, pungile de material plastic, hârtiile glasate sau plastifiate, polistirenul expandat.1”

Prepararea soluției concentrate într-un vas de material plastic de 1000 ml se toarnă 500 ml apă și apoi, cu o pipetă gradată se adaugă 4 ml TERITOL 7, se amestecă bine obținându-se soluția de detergent. Se adaugă apoi progresiv 50 g PUDRA ROCOL AS în soluția de detergent amestecându-se în continuu. Soluția concentrată se conservă timp îndelungat.

-Relevarea cu violet de gențiană – violetul de gențiană este un produs care permite relevarea urmelor papilare în principal pe suprafețe adezive dar se poate utiliza și pe urme uleioase, grăsoase sau siropoase. ”Este foarte toxică, inflamabilă, corosivă și se absoarbe rapid de piele.

Soluția concentrată se compune din: 5 g violet de metyl 6B sau echivalent; 10 g fenol și 50 ml etanol, are culoare violetă și se conservă nedefinit în sticle de 100 ml, ermetic închise, etichetate.1”

-Tratarea urmelor papilare create cu sânge prin metoda NEGRU AMIDO.

Negro amido colorează în albastru închis proteinele conținute în sânge, nu produce nici o reacție cu constituenții obișnuiți ai urmelor papilare latente și se poate utiliza în paralel cu alte tehnici când sunt examinate amprentele pătate de sânge.

____________________

1 Cătălin Toader, Florin Niculae, Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2013, pag.253

Rezultatele cele mai bune se obțin pe suprafețe neporoase. Când peste amprentele cu sânge nu a trecut mult timp, recomandându-se folosirea laserului.

Procedeul se compune din folosirea unei soluții active și a două soluții de spălare. În literatura de specialitate recentă este prezentat DE.A.B. (3,3 diamonobenzidină), un reactiv foarte eficace pentru a pune în valoare amprentele create cu sânge.

”Urmele sunt mai întâi fixate într-o soluție de DE.A.B. conținând apă oxigenată. Amprentele se colorează atunci în maro închis.

Pe lângă procedeele clasice descrise, tehnologia modernă a pus la dispoziția criminaliștilor dispozitivul Laser portabil pentru detectarea și relevarea urmelor digitale.

Unele sisteme laser permit detectarea amprentelor digitale luminiscente chiar sub o lumină de fond intensă. Aceste sisteme utilizează lasere cu pulsație de tipul Nd YAG (CL).

Un alt reactiv, intrat în uzul organelor de specialitate, este soluția denumită DEMAC, sensibilă la ureea din sudoare. Un caz particular îl constituie urmele de mâini formate prin depunerea de sânge, în care relevarea se face pe baza metodelor specifice cercetării petelor de sânge, apelându-se fie la soluția care determină o fluorescență specifică, fie la soluția de leucoverdemalachit, folosită în special la urmele formate prin depuneri de sânge, cum este luminolul.”

Secțiunea 1.4. Examinarea și interpretarea urmelor papilare la locul faptei.

Urmele de mâini pot constitui premise pentru o serie de deducții privitoare la:

1. Dovedirea legăturii dintre cel care a lăsat urmele de mâini si fapta

infracțională

In mod frecvent, când la locul săvârșirii infracțiunii este descoperită o urmă papilară și se stabilește că aparține unei persoane bănuite de comiterea faptei, aceasta încearcă să motiveze că urma în cauză a fost lăsată acolo întâmplator, într-o împrejurare ce nu are legatură cu momentul comiterii faptei. De cele mai multe ori, aceste explicații sunt evazive și evită intrarea în amănunte care ar putea preciza momentul exact al creării urmei.

Dovedirea legăturii dintre urmele papilare și săvărșirea faptei este necesară atunci când persoana, careia îi aparțin aceste urme, nu a putut sa dea o explicație plauzibilă prezenței urmelor sale la locul infracțiunii și presupune clarificarea a cel puțin două probleme:

a) determinarea modului și a condițiilor în care urma a putut fi imprimată într-un anumit loc, pe un anumit suport sau obiect;

b) determinarea vechimii urmelor papilare.

a) Determinarea modului și a condițiilor de imprimare a urmei de mâini pe anumite suporturi sau obiecte.

Această operațiune presupune mai întâi stabilirea cu exactitate a locului și a poziției pe care persoana le avea in momentul creării urmei.

Pe langâ fixarea cu precizie in procesul-verbal de cercetare la fața locului, în fotografii, schițe sau imagini video a locului, formei si poziției urmei, interpretarea trebuie să explice dacă urmele de mâini au apărut in timpul unei acțiuni de impingere, presare, ștergere, apucare, ridicare sau atingere întâmplătoare a locului unde s-a realizat contactul.

De exemplu, descoperirea unor urme de mâini pe exteriorul vitrinelor sau al ușilor unui magazin vecin cu trotuarul sau in jurul mânerului de deschidere a ușilor dulapurilor, sifonierelor etc., aflate la înălțimi corespunzătoare cu înălțimea celor care circulă în mod obișnuit prin aceste locuri, sunt argumente în favoarea ipotezei că urmele aparțin acestora sau unor persoane bine intenționate.

Dacă, însă, urmele de mâini sunt descoperite în locuri ce indică acțiuni neobișnuite, cum ar fi: escaladarea ferestrelor, practicarea de spărturi în geamuri sau in pereții de placaj ori alte materiale similare , pentru a facilita introducerea mâinilor spre sistemele de inchidere, atingerea pereților interiori ai dulapurilor, caselor de bani, casetelor de bijuterii ori forțarea unor încuietori, desfacerea unor cutii de ambalaj etc, atunci explicația atingerii întamplatoare a acestor locuri nu mai este plauzibilă și de bună credință.

De exemplu, în multe cazuri se descoperă la locul infracțiunii genți tip sport sau de voiaj, in care infractorii au introdus casetele cu bijuterii, aparate electronice si alte bunuri furate din locuința sau magazinul unde s-a produs infracțiunea, pregătindu-le pentru transport, dar pentru că au fost surprinși sau din alte motive, le-au abandonat.

Urmele papilare relevate pe aceste obiecte dovedesc indubitabil legătura dintre cel care a așezat obiectele în geantă si faptă.

Situații similare au fost constatate și în cazul săvârșirii unor omoruri, când criminalii au fost surprinși (de victimă sau alte persoane) în timp ce se pregăteau să părăsească apartamentul .

Urmele digitale formate prin stratificare cu sânge,lăsate la locul faptei de persoanele suspectate a fi săvârșit fapta (au fost descoperite asemenea urme la omoruri, tâlhării, violuri furturi) constituie elemente de legătură si mai puternice comparativ cu situațiile amintite anterior.

Deși, mai rar, în practică s-au întâlnit și cazuri când la locul faptei (furt din autovehicul) au rămas chiar fragmente de piele de pe falangeta degetului infractorului.

Pe baza amprentei papilare, realizată prin imprimarea, pe o coală de hârtie, a fragmentului de epidermă recoltat de pe geamul spart al portierei autovehiculului, a fost identificat autorul faptei.

b) Determinarea vechimii urmelor de mâini

Problema stabilirii vechimii urmelor papilare devine esențailă în situațiile când, după ce au fost identificați pe baza urmelor papilare, suspecții neagă prezența la locul faptei în momentul săvârșirii infracțiunii, dar admit că au trecut pe acolo cu mult timp inainte.

E. Locard preciza încă din anul 1939:

”Ar fi foarte interesant să putem cunoaște data unei amprente papilare. Ceea ce se știe în aceasta privință se poate reduce la următoarele puncte:

amprentele proaspete nu se colorează bine. Praful colorant se difuzează imperfect și îmbâcsește crestele, ceea ce face ușor de recunoscut o amprentă proaspătă;

amprentele incolore foarte vechi (cu o vechime mai mare de o lună) nu mai prind colorantul sau se colorează extrem de slab. Ele nu mai reacționează decât la cerneală, la iod, sau la colorantul specific reprezentat prin cherlacul roșu. In perioada cuprinsă între o lună și cateva ore, reacțiile sunt condiționate de cantitatea grăsimii depusă de creste, de proprietățile suportului pe care se plasează urma, de umiditatea locului și respectiv de vechimea urmei;

se pot discerne și utiliza amprente papilare latente foarte vechi, chiar de mai mulți ani. Cu cât cantitatea de grăsime ce a acoperit crestele papilare în momentul imprimării urmei a fost mai mare, cu atât urma va dura mai mult.

Ploaia, chiar persistentă, nu distruge complet amprentele rămase în exterior, dar în schimb căldura mare duce în mod sigur la alterare lor”.

Urmele papilare latente

In baza cercetărilor efectuate la noi în țara, îndeosebi de doctorul Constantin Țurai în cadrul Institutului de Medicină Legală, între anii 1969-1974 și a experimentelor desfășurate în Institutul de Criminalistică din Inspectoratul General al Poliției, se poate preciza urmatoarea metodologie de determinare a vechimii urmelor papilare latente:

Prima etapă constă în examinarea urmei latente cu ajutorul unei surse de lumină dirijată. Un fascicol de lumină, proiectat oblic pe urma papilara latentă, și o lupă de 5-7 dioptrii permit verificarea existenței depunerilor de praf în șanțurile dintre crestele papilare și aprecierea cantității și poziției acestuia, în comparație cu stratul de praf depus în mod normal pe toate obiectele din interiorul încăperii.

Cu cât stratul de praf depus normal între crestele urmei este mai mare, cu atât vechimea urmei este mai mare.

Constatările făcute vor fi documentate prin fotografii, executate astfel încât în imaginile realizate să apară praful descoperit între crestele papilare.

La examinarea urmelor nerelevate încă, se pot folosi sursele modrerne de iluminare, transportabile la fața locului, cum ar fi „Polilight"-ul sau „Crimescop"-ul, care oferă avantajul folosirii întregii game de radiații colorate ale spectrului, o densitate sporită si o repartizare uniformă a luminii, pe suprafața urmei.

Obiectele mici, purtătoare de urme papilare latente, pot fi aduse in laboratorul criminalistic înainte de executarea operațiunii de relevare, pentru a fi examinate cu ajutorul stereomicroscopului care oferă posibilități mai bune de depistare a prafului dintre crestele papilare.

Etapa a doua constă în observarea comportării urmei pe timpul procesului de relevare cu ajutorul pudrelor colorate. Experimentele efectuate au demonstrat că, dintre prafurile colorate utilizate în relevarea urmelor papilare latente, doar carbonatul de plumb (ceruza) poate furniza indicii certe asupra vechimii urmelor.

Constatările doctorului C. Țurai cu privire la folosirea ceruzei în determinarea vechimii urmelor papilare sunt prezentate în tabelul următor :

Particularitățile colorării urmelor papilare cu carbonat bazic de Pb (ceruza).

S-a constatat că tipul de desen papilar poate influența modul de colorare a crestelor. Astfel la tipul cerc, crestele se coloreaza mai intens decât la tipurile arc și laț. îmbunatățirea coloristică mai depinde și de cantitatea de grăsime ce a putut exista la un moment dat pe suprafața crestelor papilare. Conform observațiilor doctorului C. Țurai, cantitatea de grăsime este determinate de secrețiile glandelor sebacee, ce asigură feței, frunții și pielii capului elasticitatea necesară, fiindcă din contactul cu aceste suprafețe și cu părul își obțin degetele, grasimea lor.

Natura suportului pe care au rămas urmele papilare influențează la rândul lor procesul de relevare. De exemplu „pe obiecte din policlorura de vinil:

urmele mai vechi de 2 zile nu pot fi prelevate cu ceruza sau cu praf negru animal, iar urmele mai vechi de 6 zile nu se pot releva nici cu pigment galben fluorescent (pulbere cu grad de aderență mai mare);

urmele latente rămase pe faianță sau ceramică dacă sunt mai vechi de 12 zile nu pot fi relevate cu oxid de cupru si oxid de zinc; cele mai vechi de 30 de zile nu mai pot fi relevate cu negru animal, negru de fum sau argenturat; iar cele mai vechi de 45 de zile nu se mai pot preleva cu pigment galben fluorescent.”

Etapa a treia constă în examinarea comparativă a constatărilor făcute pe parcursul analizării urmelor latente, descoperite la locul infracțiunii, cu rezultatul unor experimente constând în crearea de urme martor latente pe suporturi de aceeași calitate, la intervale de timp egale cu cele precizate de persoanele suspecte care afirmă că au fost prezente la fața locului anterior comiterii infracțiunii.

Rezultatul examinării comparative a celor două categorii de constatari poate constitui baza unor concluzii certe cu privire la vechimea urmelor papilare în cazul concret cercetat.

Se impune precizarea că întreaga metodologie expusă poate fi aplicată numai atunci când specialistul criminalist este avizat din timp (de la inceputui cercetării locului faptei) despre necesitatea stabilirii vechimii urmelor papilare. In caz contrar, nerespectarea cu strictețe a ordinii operațiunilor prevăzute în cele trei etape face imposibilă încercarea de stabilire a vechimii urmelor papilare.

Urmele papilare colorate

Urmele de mâini colorate prezintă mai multe posibilități de stabilire a vechimii. O prima pistă de explorare a vechimii urmelor, în aceste situații, o constituie modificările suferite în timp de substanțele care au contribuit la colorarea urmei.

Vopseaua, chitul, unsorile și alte materiale ce s-ar putea afla pe degetele și palmele mâinilor care au lăsat urmele vizibile, sufera, în timp, schimbări de culoare, plasticitate și, chiar, modificări ale compoziției.

Multe dintre aceste schimbări sunt provocate de pierderea apei sau a altor substanțe volatile din cauza condițiilor de mediu ale locului unde au rămas.

In cazul urmelor papilare de adâncime se poate aprecia că momentul creării urmelor coincide cu intervalul de timp în care suportul în care au rămas era proaspăt și poseda plasticitatea necesară imprimării.

Urmele de adâncime rămase în diferite substanțe care poseda plasticitate, cum ar fi: chitul, vopseaua, lutul, ceara s.a., se pastrează un timp foarte îndelungat cu condiția ca suprafaț pe care ele s-au format să fie durabilă prin ea însăși.

In unele cauze, când se efectuează cercetarea la fața locului, se întâmplă să se descopere urme digitale care par lăsate în praf. Totuși, la o examinare de aproape se constată că acestea sunt urme de adâncime create pe o vopsea de ulei și umplute cu praf, existente poate de ani de zile.

Urmele de adâncime rămase în stratul de gheață ce acoperă, iarna, diferite cioburi de geam sau alte obiecte, au putut fi create acolo doar după apariția gheții și durează până în momentul în care temperatura mediului ambiant provoacă topirea suportului.

Apa, ploaia sau zăpada au un efect diferit asupra urmelor papilare. De regulă, ele nu șterg urmele papilare imprimate deja pe suporturi, anterior acțiunii de umezire. După uscarea lentă la temperatura camerei, cioburile de geam, sticlele sau hârtiile umezite de rouă, zăpadă sau de ploaie pot fi supuse procesului de relevare a urmelor papilare latente.

Factorii ce influențează modificările urmelor colorate sunt multipli și până în prezent, nu s-au întreprins studii aprofundate cu privire la evoluția în timp a acestora. Pentru determinarea lor se poate apela la cunostințele acumulate în diferitele științe pozitive (chimie, fizică, biologie etc.) cu privire la proprietățile materialelor implicate în colorarea urmelor.

Singurul studiu coerent și la obiect, în legătură cu vechimea urmelor papilare colorate, s-a întreprins la noi în țară de către C. Țurai, care a consemnat evoluția colorației urmelor papilare imprimate cu sânge, în tabelul următor:

Colorarea în timp a urmelor papilare, imprimate cu sânge pe hârtie.

2. Informații referitoare la manevrele efectuate la fața locului.

Corelarea locurilor în care au fost descoperite urmele papilare, cu precizarea poziției exacte a mâinii care a creat urmele (degetul mare, arătător, inelar etc., palma mâinii drepte sau stângi, regiunea palmei) poate conduce la conturarea traseului urmat de infractor în locul faptei și la stabilirea poziției acestuia în momentul efectuării unor operațiuni si manevre cum ar fi:

escaladarea unui geam, forțarea unui sertar, deschiderea unui dulap, mutarea unui pachet sau a unui aparat electronic, deschiderea unui caiet, a unei umbrele, apucarea unei arme, apăsarea pe tragaciul armei, apucarea unui cuțit sau a unei unelte de forțare și multe altele.

Aprecierile menționate pot fi consolidate și de descoperirea unor urme de încălțăminte sau de sânge în locurile respective.

Dacă pentru identificarea locurilor în care au rămas urmele papilare se aplică regulile de căutare și descoperire a urmelor papilare pentru precizarea măinii, degetului și palmei care a lăsat urmele, atunci există reguli bine stabilite rezultate din efectuarea unor studii și statistici asupra particularităților desenului papilar de pe degetele și palmele de la mana dreapta si stanga.

• Determinarea mâinii și degetului care a lăsat urmele.

Mâna și degetul care au lăsat urmele pot fi stabilite prin examinarea poziției urmelor pe obiectele de la locul faptei și prin studierea desenului papilar al urmei.

Examinarea poziției urmelor pe obiectele de la locul faptei.

Un element care poate și trebuie să fie luat în considerare este examinarea amănunțită și atentă la fața locului a obiectelor purtătoare de urme.

După modul de formare a urmei și după felul cum a fost prins obiectul se pot stabili mâna și degetul care au creat-o. O sticlă, un ciob de geam sau un obiect asemănător este prins cu cele patru degete de o parte și cu policele în partea opusă la același nivel.

La grupajele de urme lăsate de degetele mâinii drepte, urma arătătorului este amplasată mai jos decât nivelul degetului mijlociu și totdeauna în stânga acestuia. In dreapta lui se afla urma inelarului care este mai jos decât a mijlociului, dar ceva mai sus decât a arătătorului și plasată în partea dreaptă a grupului de urme. Pentru mâna stângă situația este inversă.(fig.8)

Fig. 8. Determinarea mâinii după grupajele urmelor digitate descoperite pe obiectele apucate.

a)Grupaj de urme lăsate de degetele mâinii stângi;b) Grupaj de urme lăsate de degetele mâinii drepte.

Când se găsesc urme de sprijin la sărirea ferestrelor sau urme papilare produse din cauza mutării unor obiecte, studiindu-se poziția în care autorul putea acționa se deduce care este mâna ce s-a folosit.

In situația când se deschide o ușă de fișet sau de dulap ori șifonier și aceasta se apucă de partea de sus, este mai comod ca ușa din stânga sa să se prindă cu mâna stângă și cea din dreapta cu mâna dreaptă.

Examinarea desenului papilar al urmelor palmare.

Dacă în urmele relevate la fața locului este bine imprimat desenul papilar, determinarea mâinii de la care provine urma se poate face astfel:

La urmele lăsate de mâna dreapta, șantul de flexiune a degetului mare, care porneșe de la baza desenului papilar, va urma o curbă acendentă spre stânga, delimitând astfel regiunea tenară, iar șanțul flexiunii metacarpiene, care pornește de sub degetul mic, se va curba spre stânga sus în direcția degetului arătător.

Șanțurile de flexiune care despart cele trei regiuni palmare sunt cute ale pielii, făra creste papilare, iar urmele acestora sunt reprezentate de linii albe.

La urmele lăsate de mâna stângă, șantțul de flexiune al degetului mare se va indrepta spre dreapta, ca de altfel și șanțul flexiunii metacarpiene.

Rezultă, deci, ca inversul direcției în care sunt dirijate șanțurile de flexiune ale unei dactilograme palmare indică mâna care a lăsat urma digitală la locul faptei.

In regiunea digitopalmară arcurile care se formeaza la baza fiecărui deget au forma concavă și sunt orientate cu deschizătura în stânga la mâna stângă și în dreapta la mana dreaptă.

Studiul efectuat pe mii și zeci de mii de amprente papilare a relevat ca în general se întâlnesc următoarele forme de creste în regiunile papilare ale palmei:

– arcuri,laturi,cercuri,spirale și delte în regiunile falangetei, digito-palmară, tenară, metatarsofalangiană și metatarsiană;

arcuri și creste papilare paralele orizontale sau înclinate în regiunile falanginei, falangei, hipotenară, tarsiană și călcâi;

linii albe care reproduc încrețiturile pielii, mici și în poziție verticală la falangină și falangă, foarte dese și neregulate mai ales în regiunea tenară.

3. Informații referitoare la persoana făptuitorului

Deducțiile cu privire la autorul faptei se realizează în etape succesive pornind de la stabilirea unor date cu grad mare de generalitate, dar cu nivel mic de precizie, trecând prin etapa delimitării cercului de suspecți și ajungând până la identificarea certă a individului de la care provin urmele papilare.

Intre informațiile de maximă generalitate se pot considera aprecierile cu privire la modul de operare al făptuitorului, rezultate din analiza repartiției urmelor de mașini pe întreaga suprafața a locului faptei.

Locurile în care au fost observate și relevate urme papilare indică traseul urmat de infractor de la intrarea și până la ieșirea din câmpul infracțiunii, preferințele sale pentru anumite obiecte și interesul pe care-1 manifesta pentru unele încăperi, sertare, bunuri etc. „Se poate deduce dacă făptuitorul era familiarizat cu încăperea în care a operat, dacă a acționat grăbit, nervos sau calm, dacă era un începător sau un individ cu experiență infracțională".

Aprecieri cu privire la experiența infracțională pot rezulta de exemplu din absența urmelor papilare și din abundența urmelor de mănuși.

Locurile în care sunt descoperite unele urme de mâini pot indica, cu aproximație, înalțimea persoanei care le-a lăsat. De exemplu, cele rămase pe obiectele aflate pe dulapurile de haine sau pe rafturile cele mai înalte ale unor debarale, pe obiectele de mobilier sau geamuri fixate la înalțimi de peste 1,90 m, permit excluderea din cercul de suspecți a unor persoane de înălțime mică și foarte mică.

Dacă dimensiunile urmelor de mâini, de degete sau chiar a celor papilare sunt mai mici decât media urmelor de acest fel, atunci se poate deduce că aparțin unor copii sau unor femei.

Practicienii criminaliști, în special dactiloscopii, pot deosebi amprentele copiilor si ale femeilor de cele ale bărbaților după numeroase caracteristici de amănunt.

Aprecierea valorii de identificare a urmelor digitale

In timpul examinării locului infracțiunii, tehnicianul criminalist descoperă, de regulă, o multitudine de urme papilare. In fața acestei cantități apreciabile, el are de răspuns la două întrebări:

ce urme sunt apte pentru identificarea persoanei care le-a lasat ?

care dintre urmele descoperite sunt lăsate de victima, de persoanele ce locuiesc (ori lucrează) în mod obișnuit în acel loc și care sunt lăsate de infractori?

Pentru reducerea efortului impus de ridicarea, ambalarea și prelucrarea multitudinii de urme papilare descoperite la locul săvârșirii infracțiunii se procedează mai întâi la selectarea urmelor care conțin, bine imprimate, centrul desenului papilar sau zone semnificative ale acestuia în care se observă suficiente puncte caracteristice necesare identificării degetului creator.

Ținând seama de împrejurările comiterii faptei, de modul de formare a urmei, de locul și poziția în care se găsește, un criminalist cu experiență poate aprecia cu un grad mai mic sau mai mare de probabilitate dacă urma a fost lăsată de infractor sau de o persoana ce locuiește sau muncește în acel loc.

De exemplu, în cazul spargerii unei case de bani, au fost relevate 3 urme digitale pe peretele opus ușii seifului.

Punând în corelare locul și poziția urmelor (grupaj de 3 urme) cu împrejurarea că, pentru a perfora spatele casei de bani, aceasta a fost mutată din poziția inițială, tehnicianul criminalist a concluzionat că urmele au fost lăsate de mâna persoanei care a schimbat poziția casei de bani.

Pe lângă asemenea aprecieri, separarea urmelor lăsate de infractor de cele aparținând persoanelor care activează, în mod normal, în locul unde s-a comis infracțiunea, se realizează prin comparațiile dactiloscopice de excludere între fișele cu amprentele papilare (digitale și palmare).

Urmele rămase, după aceasta triere, sunt mai întâi verificate în cadrul cartotecilor dactiloscopice manuale sau automatizate, care însumează fișele cu amprente colecționate de la infractorii recidiviști.

Secțiunea 1.5. Camuflarea și falsificarea urmelor papilare

O parte din infractori vor căuta să nu lase urme de mâini pe obiectele pe care la-au atins, fie ștergând aceste urme după fiecare contact cu mâna, fie având mâinile protejate cu mănuși.

Folosirea mănușilor va crea urme indicând felul de apucare, mâna care a creat urmele și eventualele malformații ale degetelor. Urmele lăsate de mănuși vor indica detalii din țesătura acestora, elementele de uzură și uneori, prin părțile descusute sau prin rupturi, fragmente din desenele papilare.

Mănușile din piele sau țesături textile se poartă cu mai multă ușurință, dar sunt stânjenitoare la activitățile care cer finețe tactilă adeseori în aceste momente fiind scoase de infractor care va lăsa o serie de urme latente în aceste locuri mai dificile. În toate cazurile când urmele infractorului indică folosirea mănușilor, se va urmări treptat desfășurarea activități sale, căutându-se împrejurările care necesitau o deosebită abilitate a mâinilor, pentru a descoperi urmele de mâini în perioada de scoatere a mănușilor.

O categorie foarte restrânsă de infractori folosesc mănuși chirurgicale de cauciuc subțire, care asigură în suficientă măsură finețea pipăitului, dar sunt greu de suportat de persoane care nu sunt obișnuite profesional cu purtarea lor.

A treia categorie de mănuși folosite de infractor sunt mănușile subțiri de ață sau din material plastic în formă de rețea. Aceste mănuși pot fi suportate în timpul activității infractorului, asigurând un anumit contact tactil al mâinii cu

obiectele manipulate, fără ca desenul papilar să ia contact direct cu suprafața acestora, decât cel mult în forme extrem de fragmentate inutilizabile în procesul identificării. Aceste mănuși „aerisite” nu „sufocă” mâinile și pot fi păstrate tot timpul activității la locul faptei, atât de infractor cât și de organele de urmărire penală, în amândouă cazurile pentru a evita formarea urmelor.

Un alt sistem de înlăturare a urmelor desenelor papilare constă în distrugerea temporară a acestor urme prin tratarea mâinilor cu acetonă, sau frecarea feței degetelor de o piatră fină de polizor. Uneori infractorul își introduce mâinile în parafină topită, îmbrăcând mâinile cu un strat subțire ce acoperă relieful crestelor papilare. Resturile de parafină și pe alocuri fragmentele de creste papilare indică folosirea acestor măsuri de protecție.

Se cunosc cazuri, de altfel foarte rare, când infractorii și-au făcut operații de transplantare de piele din regiunea coastelor, pentru a nu-și lăsa desenele papilare la locul faptei.

Sunt cazuri în care infractorul nu se mulțumește cu ștergerea sau camuflarea desenelor papilare proprii, ci încearcă inducerea în eroare a organelor de urmărire penală, lăsând la locul faptei obiecte purtând urmele papilare ale altor persoane: instrumente, pahare, oglinzi de buzunar etc. aduse la locul faptei și purtând urmele mâinilor unei alte persoane, sau îmbrăcând mănuși din materiale plastice cu reproducerea unor desene papilare străine.

În cazurile în care s-au folosit mănuși și au fost ridicate urmele acestora ca având anumite caracteristici individuale, impresiunile luate de pe mănușile persoanelor bănuite se vor lua numai pe sticlă, fiind cea mai bună reproducătoare a detaliilor, iar înainte de luarea impresiunilor se vor sufla pe fiecare deget de mănușă vaporii calzi din gură. În nici un caz mănușile nu se gresează sau se acoperă cu cerneală tipografică înainte de luarea impresiunilor, căci aceste substanțe ar putea acoperi unele mici detalii de uzură.

”Purtarea mănușilor nu elimină posibilitatea descoperirii urmelor papilare deoarece, în anumite cazuri, infractorul este nevoit să-și scoată mănușile.

Trebuie să fie evitată contaminarea mănușilor găsite la fața locului, ca urmare a contactului cu mănuși de protecție murdare purtate de membrii echipei de cercetare; din acest considerent, mănușile de protecție ale personalului trebuie să fie schimbate cu regularitate.”

Nu se introduc niciodată mănușile în litigiu direct pe mâna neprotejată deoarece rezultatul va fi contaminarea probei și implicit imposibilitatea efectuării analizei ADN.

Sunt cazuri când infractorii își protejează mâinile cu diferite obiecte, ca: batistă, ciorapi, sau chiar bucăți mai mari de materiale textile. În aceste cazuri, urmele mâinilor nu pot fi identificate.

Secțiunea 1.6. Ridicarea urmelor papilare

Prin ridicarea urmelor papilare se înțelege luarea lor sau a obiectului purtător de urme din câmpul infracțiunii cu scopul de a le transporta la laborator pentru a fi studiate sau de a fi anexate la dosarul cauzei.

În raport cu situațiile ivite la locul faptei și cu obiectul purtător al urmei papilare, se va aplica una din metodele de ridicare elaborate de criminalistică:

prin fotografiere;

prin transferarea pe peliculă adezivă;

prin mulaj;

prin ridicarea obiectelor purtătoarea de urme

A. Ridicarea urmelor papilare prin fotografiere.

Fotografierea este metoda principală de ridicare a oricăror feluri de urme

și în special a celor de suprafață. Prin această metodă urmele nu sunt influențate cu nimic, existând posibilitatea ca apoi să se aplice și alte metode de ridicare.

Urmele papilare se fotografiază la laborator, unde sunt condiții optime.

Urmele papilare se fotografiază la fața locului numai când obiectul pe care se găsesc nu poate fi transportat la laborator. Sunt fotografiate atât urmele de adâncime cât și cele de suprafață.

Urmele papilare se fotografiază numai după ce au fost scoase în evidență prin una din metodele de relevare. La fotografiere se luminează ambele părți, sau numai o parte, pentru a apărea toate detaliile și a se forma contrast între urmă și fond. În condiții speciale, urmele se vor fotografia direct, fără a fi relevate, pentru a se obține fotografia porilor sau a muchiilor crestelor papilare care este primul pas în expertiza poroscopică.

Este recomandabil ca ori de câte ori se va face o fotografie a urmelor la locul faptei, pe obiectele mari urma să fie acoperită cu o hârtie ce se lipește la colțuri și se sigilează și care se păstrează până ce se developează filmul. În caz că fotografierea n-a reușit, se va repeta, iar dacă s-a realizat în bune condiții, se va proceda la ridicarea urmelor și cu pelicule adezive.

B. Ridicarea urmelor prin transferarea pe peliculă adezivă.

În diferite situații se pot găsi urme digitale la care nu se poate realiza ridicarea lor pe cale fotografică, datorită convexității mari a obiectului purtător de urme, ca: becuri electrice mici, stilouri, eprubete, etc. De aceea, după relevare, astfel de urme se transferă pe pelicula adezivă(fig.9) . La fel se procedează și cu urmele existente pe obiecte, care, din cauza poziției lor sau a spațiului strâmt nu permit întrebuințarea aparatului fotografic.

Foliile adezive pot fi transparente, albe sau negre, alegerea fiind în funcție de culoarea urmei.

Pentru ridicarea urmei cu ajutorul peliculei adezive este necesar ca urma să fie bine relevată numai cu una din pudrele colorate; după aceea se taie o peliculă de culoare contrară prafului întrebuințat la relevare. Se ia apoi pelicula și după ce se desprinde celuloidul de protecție de deasupra se aplică peste urmă, apăsându-se bine cu degetul dintr-o margine în alta, pentru a elimina aerul. Se va avea grijă să nu se miște pelicula peste urmă, stricând-o. Apoi, pelicula se ridică, urma fiind transferată, și peste ea se așează bucata de celuloid de protecție.

Fig. 9 – etapele ridicării urmelor papilare prin transferul pe peliculă adezivă

În cazul utilizării peliculelor adezive, când aceasta nu s-a făcut cu suficiența atenție, la prelucrarea și examinarea lor în laborator se pot comite erori care împiedică identificarea. Trebuie să se țină seama de faptul că prin transferare urma se inversează: delta din dreapta apare în stânga și invers. De asemenea, urmele relevate cu pudre albe sau de culori deschise vor avea șanțurile negre și crestele albe, ceea ce reclamă inversarea lor pe cale

fotografică, urmând ca apoi pozitivul să fie comparat din nou cu urma reală pentru a se verifica dacă nu s-a strecurat o greșeală care poate crea mari greutăți elucidării cazului.

C. Ridicarea urmelor papilare de adâncime prin mulaj.

Urmele papilare de adâncime, în funcție de natura obiectului pe care au rămas, pot fi ridicare cu ajutorul mulajelor de stearină, parafină ceară, ceară cu oxid de zinc, alginat, latex sau ipsos.

Urmele de adâncime ce se ridică prin mulaj se creează când infractorul a pus degetele, mână sau planta pe chitul proaspăt al geamului pe obiectele proaspăt vopsite, pe unt, ciocolată, pe plastilină de la sigiliu, pe lumânările care s-au utilizat în diverse acțiuni infracționiste, pe săpun, pe sol moale, ș.a.

După ce au fost descoperite și fotografiate, urmele sunt pregătite în vederea ridicării lor cu ajutorul mulajelor. Pregătirea constă în curățirea de obiecte sau de particule străine ce au căzut în urmă, după formarea sa. Particulele de praf, nisip, bucățile de sticlă, vopsea uscată etc., se îndepărtează fie printr-un curent de aer, fie cu ajutorul unei pensete.

După curățirea sa, urma se împrejmuiește cu plastilină, astfel ca mulajul să aibă o grosime suficientă pentru a nu se sparge ușor.

După pregătirea urmei se prepară pasta pentru turnarea mulajului. În general, când obiectul primitor este dintr-o materie care se topește ușor (ceară, săpun, untură), pasta se prepară din ghips, avându-se în vedere ca praful de ghips să fie mai întâi cernut cu o sită deasă pentru a fi cât mai fin, lucru necesar unei reproduceri cât mai exacte a construcției desenelor papilare.

Există însă și geluri speciale care sunt folosite pentru ridicarea urmelor de adâncime create prin atingerea degetelor persoanei pe diferite suprafețe(fig.9,21).

Fig.9 – gel Mikrosil folosit pentru ridicarea prin

mulaj a urmelor de adâncime inclusiv cele

create de mâini.

În cazul când materia în care este formată urma rezistă la temperatura ridicată, se poate executa mulajul din parafină, sau ceară 75% și zinc weiss 25%.

În ultima vreme a intrat în practică confecționarea mulajelor dintr-un material foarte fin, numit alginat. Acest mulaj reproduce cel mai bine detaliile fine ale desenelor papilare. Se mai poate folosi pasta de mulaj care se livrează laboratoarelor uzinale dotate cu profilografe pentru măsurarea rugozității pieselor fine (profilografe de tipul Talysurf ori Perth O’Meter) sau mulajul de latex.

”O concentrație mai mare sau o prelungire excesivă a timpului de tratare duce la înlăturarea epidermei, fiind apoi necesară prelevarea impresiunilor papilare direct de pe dermă. Pentru obținerea impresiunilor papilare de pe dermă se poate încerca pensularea degetelor cu negru de fum și rularea pe hârtie de folio albă sau fotografierea directă1.”

D. Ridicarea și ambalarea obiectului purtător din urme.

În cazul când urmele invizibile sau vizibile se descoperă pe obiectele ce se pot ridica de la fața locului, acestea se iau avându-se grijă să fie mânuite cu multă precauție.

Secțiunea 1.7. Conservarea și transportarea urmelor papilare și a obiectelor purtătoare de urme papilare.

Identificarea este întotdeauna precedată de activitatea organelor de urmărire penală în vederea descoperirii, fixării și ridicării urmelor, fie de la locul comiterii infracțiunii, fie dintr-un alt loc care are legătură cu comiterea faptei, de pildă domiciliul prezumtivului autor.

La fixarea și ridicarea urmelor, direct sau indirect (prin mulaj, fotografiere, materiale adezive etc.), se vor aplica regulile metodologice recomandate de tehnica criminalistică. Acestea sunt extrem de variate și cunosc o permanentă ameliorare în acord cu noile procedee și materiale de mulare puse la dispoziție de tehnologia modernă. Ceea ce trebuie însă reținut este faptul că fixarea, ridicarea și ambalarea urmelor trebuie făcută rapid și cu utilizarea celor mai adecvate mijloace pentru redarea lor cât mai fidelă și conservată stării în care au fost găsite.

Indiferent de modalitatea de relevare și de ridicare, toate urmele papilarevor fi mai întâi fixate fotografic folosind un etalon metric, iar poziția acestora va fi notată, astfel încât să fie oricând posibilă reconstituirea poziției.

Atunci când obiectele și urmele nu pot fi ridicate pentru a fi înaintate expertului, caracteristicile trebuie descrise cât mai exact, adică determinate individual și totodată localizate.

____________________

1 Cătălin Toader, Florin Niculae, Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2013, pag.270

La fel, se vor consemna modificările intervenite precum și orice alte elemente care să permită reconstituirea condițiilor de formare a urmei.

Descrierea și vizualizarea lor prin fotografii, schițe, desene etc., cu respectarea recomandărilor criminalisticii și a dispozițiilor procesuale, au și scopul de a asigura autenticitatea probelor materiale; astfel se previne pericolul prezentării unor probe false sau substituite, atunci când au fost lăsate în custodie, cum ar fi schimbarea pieselor de la autoturismul implicat în accident sau alcoolizarea frauduloasă a probelor de băuturi diluate.

Pe sticlă sau pe porțelan ori alte obiecte netede, urmele digitale se pot păstra ani de zile dacă ele sunt bine apărate.

De exemplu, într-un caz, pe suprafața internă a unei vitrine de muzeu, unde nu existau curenți de aer și temperatura era constantă, urmele au fost relevate foarte ușor după aproape 8 luni, lăsând impresia că sunt proaspete.

Urmele însă se conservă bine și pe metale, pe porțelanuri și chiar pe pereți. Se impune uneori aprecierea vechimii urmei pentru că în acest fel se poate face legătură între faptă și urmă.

Transportarea obiectelor purtătoare de urme impune respectare unor cerințe de manipulare și ambalare vizând prevenirea distrugerii sau alterării urmelor. De exemplu, chiar dacă se poartă mănuși, obiectul se prinde de margini sau de laturile unde, prin natura lucrurilor, se formează cele mai puține urme. Este falsă părerea că apucând un obiect cu o batistă nu periclităm urma.

”Insistăm asupra necesității ca obiectele purtătoare de urme să nu fie ridicate înainte de a fi marcate și fotografiate, aspect esențial sub raport procedural. Ambalarea se face în condiții care să asigure integritatea urmelor, dar și a obiectului. Spre pildă, obiectul nu se învelește în vată sau în pânză.”

Foliile pe care au fost transferate urme papilare se individualizează (de exemplu prin numerotare), se menționează locul de unde au fost ridicate (pe spatele foliei sau pe plicul în care se introduc), se ambalează în plicuri din hârtie și se sigilează.

Orice suport (care conține sau despre care se bănuiește că ar conține urme papilare) care urmează să fie transportat trebuie să fie conservat și ambalat în vederea protejării zonelor pe care pot exista probe. Trebuie să se prevină distrugerea fizică, vărsarea de lichid etc. Ca materiale de împachetat trebuie să fie folosite cutii din carton și hârtie. Materialele de împachetat trebuie să fie etichetate explicit.

Capitolul II

Amprentele papilare

Secțiunea 2.1. Desenul papilar.

2.1.1.Structura anatomică a pielii și formarea desenului papilar.

”Din punct de vedere anatomic, pielea este învelișul conjunctivo-epitelial care îmbracă suprafața corpului uman și este alcătuită din trei straturi, (fig.10):”

”Epidermul, un înveliș protector al pielii, format din straturi de celule epiteliale, stratul superior fiind un strat cornos format din celule moarte, aflat în proces permanent de descuamare ( în grecește epi= pe, dermo = piele);

Dermul, pielea propriu-zisă, este un țesut fibros, conjunctiv, elastic, care conțin vase capilare, arteriale, venoase și terminații ale mușchilor senzitivi. Stratul superior al dermei, numit strat papilar este format din proeminențe conice numite papile (origine latină, papilla=proieminență, sfârc) care se continuă și la nivelul epidermei formând crestele papilare. Vârfurile papilelor sunt stăbătute de canale ce au ca terminație porii, prin care se elimină transpirația și toxinele din corp;

Hipodermul este stratul cel mai profund al pielii situat sub derma și face legătura între piele și organele interne. (în grecește Hypo= sub)”

Fig. 10 – Structura anatomică a pielii.

Crestele papilare sunt în strânsă legatură cu simțul tactil (pipăitul), un simț tactil dezvoltat va fi mai bun cu cât liniile papilare vor fi mai numeroase, în special la palme și planta piciorului.

Papilele fiind situate în stratul dermei, nu sunt distruse în cazul unor accidente ușoare, crestele papilare regenerându-se la scurt timp în forma inițială. Papilele de pe suprafața dermei au o înălțime de 0,1-0,4 mm și o lățime de 0,2-0,7 mm.

Secreția glandelor sudoripare formează pe suprafața epidermei un strat de săruri și grăsimi care la contactul pielii cu diverse suprafețe se depun pe suprafața acestora reproducând desenul papilar de pe parte interioară a palmei, degetelor și plantei piciorului, denumite dermatoglife (dactilograme).Acestea sunt formate dintr-un sistem de linii paralele ale crestelor papilare separate între ele de șanțuri papilare care au aceeași dimensiune ca și crestele papilare pe care le separă.

Deosebirea dintre crestele papilare și șanțurile papilare la examinarea unei amprente este redată de faptul că pe creastă sunt evidențiate formele porilor papilari.

Desenul papilar se imprimă, fie prin depunere de substanță (sudoarea secretată prin pori, materii aflate pe piele, sânge, tuș, unsoare), fie prin destratificare de substanță (praf, vopsea proaspătă) în suporturile care se mulează se pot crea și urme de adâncime.

Principalul motiv care a dus la folosirea desenelor papilare în identificarea persoanelor este acela că nu numai desenul papilar în întregul său, dar însăși crestele papilare și chiar porii prezintă elemente de specificitate, de natură să deosebească un individ de altul.

Desenele papilare imprimate pe suprafața unor obiecte poartă denumirea tehnică de dactilograme și potrivit ,și specialiștilor americani, sunt de două feluri:

-dactilograme naturale reprezentate chiar de crestele papilare așa cum se văd la degete;

-dactilograme artificiale, atât cele lăsate involuntar de infractori pe diverse obiecte cât și cele imprimate intenționat în scop identificativ.

2.1.2.Proprietățile desenului papilar.

Valoarea identificatoare a desenului papilar se datorește particularităților lui fundamentale:

Fixitatea(stabilitatea);

unicitatea desenului papilar.

Fixitatea desenului papilar constă în neschimbarea lui ca formă și construcție în tot timpul vieții. Desenul papilar își face apariția între a treia și a patra lună a vieții intrauterine, primește o formă definitivă prin luna a șasea, deci cu câteva luni înainte de naștere și nu dispare nici după moartea persoanei, decât prin procesul de putrefacție a țesuturilor.

În timp ce organismul se dezvoltă, se maturizează, în timp ce culoarea pielii, a părului expresia feței, trăsăturile și întregul fel de a fi al unei persoane se schimbă cu vârsta, cu evenimentele mai importante din viață ei, care și-au lăsat amprentele pe întregul fel de a se prezenta, desenul papilar rămâne în aceeași formă neschimbat ca structură, așa cum s-a format din perioada intrauterină.

Numeroasele experiențe în acest domeniu au dovedit că, luând impresiunile digitale ale unei persoane, la intervale mari de timp, de exemplu 25-30 de ani, și comparând între ele aceste impresiuni, structura desenelor papilare a rămas aceeași, adică raporturile în care se găsesc diferitele detalii de structură nu au suferit nici o modificare, modificându-se doar dimensiunile.

Încercările de distrugere a desenelor papilare, prin frecarea feței degetelor, prin opăriri sau procedee chimice, nu înlătură relieful caracteristic al desenelor papilare decât vremelnic. Arestaților care încearcă să-și înlăture desenele papilare prin frecarea degetelor de zid, li se îmbracă mâinile în mănuși și se prind în cătușe, până la ridicarea impresiunilor digitale de către serviciul tehnico-științific al poliției.

Desenele papilare pot fi înlăturate vremelnic prin diferiți reactivi chimici, aplicați în mod intenționat sau datorită muncii profesionale. Astfel, formolul, acetona etc. distrug desenele papilare, dar numai pentru un timp destul de scurt, căci datorită procesului de regenerare a pielii, ele se vor reface, fără nici o modificare după încetarea acțiunii acestor substanțe.

Tăieturile profunde alterează desenul papilar, brăzdându-l cu cicatrici, dar nu-l distrug complet, afară de unele cazuri când în urma zdrobirii degetului desenul papilar devine destul de greu de recunoscut. O dată cicatricea formată, ea însăși va servi ca element caracteristic în plus, pentru amprentele digitale formate după apariția cicatricei.

”Criminalistul francez Edmond Locard a experimentat pe propriile degete. Arzându-se cu fierul roșu, cu apă clocotită și cu ulei încins, a constatat că, după vindecare, forma detaliilor desenului său papilar au rămas neschimbate.” Aceasta se explică prin faptul că papilele sunt așezate în stratul de profunzime al pielii și în cazurile de rănire ușoară, prin care nu li se afectează integritatea, crestele papilare se regenerează în forma lor anterioară.

Sunt cunoscute în acest sens cazurile cioplitorilor în piatră, zidarilor, celor ce lucrează cu diferite substanțe chimice corosive ale căror desene papilare se alterează frecvent în procesul activității specifice. Încetând de a mai veni în contact cu asemenea corpuri sau substanțe, după 8-10 zile epidermul se va reface și va continua să prezinte aceleași caracteristici ale desenului papilar ca înainte de alterare.(fig.10,11).

Fig. 10 (a-b) – Amprente ale unor degete cu creste papilare parțial distruse

Fig. 11 (a-b) – Amprente papilare cu cicatrice

Unicitatea sau individualitatea desenului papilar este a doua însușire importantă a desenului papilar. La baza organizării identificării dactiloscopice stă unicitatea desenelor papilare. Unicitatea desenelor papilare constă în faptul că fiecare persoană are un desen papilar propriu, pentru fiecare deget în parte, neexistând două degete cu desene identice, chiar și la aceeași persoană. Marea varietate și complexitate a desenului papilar face ca aceasta să nu se poată reproduce în mod asemănător, decât la intervale foarte mari de ani, ceea ce nu stânjenește cercetarea penală.

”După un calcul matematic, prin aranjamente și combinări, efectuat de către Galton și de către Balthazard, la care, de fapt, nu s-au luat în considerare toate elementele, s-a ajuns la rezultatul că la cca 64 miliarde de desene s-ar putea găsi două desene papilare cu caracteristici coincidente. Totuși se poate considera acest lucru imposibil, deoarece, conform legilor naturii, nu se admite existența a două lucruri absolut identice. Într-adevăr, dacă se iau în considerare și alte elemente decât cele patru avute în vedere de Balthazard, se constată, folosind formula probabilității compuse, că practic nu se pot găsi două amprente identice.”

2.1.3.Caracteristicile generale ale desenului papilar.

”Pentru identificarea unei persoane, în dactiloscopie trebuie aplicate principiile generale ale identificăii criminalistice. De aceea, activitatea de identificare trece prin cele două etape principale, respectiv identificarea generică – de grup – și identificarea individuală.”

Criteriile după care sunt clasificate desenele papilare sunt:

– forma desenului din zona centrală;

– poziția deltelor;

– numărul deltelor.

Tipurile desenelor papilare sunt grupe mari de desene împărțite dupa forma generală a crestelor care alcătuiesc regiunea centrală. După acest criteriu, desenele papilare se împart în cinci tipuri fundamentale:

tipul arc ( adeltic ) ;

tipul laț ( monodeltic ) ;

tipul cerc ( bideltic ) ;

tipul combinat ( polideltic ) ;

tipul amorf.

Cele cinci tipuri fundamentale ale desenelor papilare prezintă, la rândul lor, multiple particularități care permit ca unele dactilograme să poată fi deosebite cu ușurință de altele, deși ca formă generală sunt de același tip.

Luând în considerare și alte criterii, ca nucleul, poziția sau numărul deltelor, fiecare tip se divide la rândul său în grupe mai mici numite subtipuri și varietăți.

Tipul arc, cunoscut și sub numele de adeltic, este cel mai puțin răspândit,însumând circa 7,1 % din totalul dactilogramelor. El are o formă foarte simplă (fig.12).

La desenele de tipul arc, crestele papilare pornesc de la o margine a falangetei spre cealaltă, urmând aceeași direcție cu crestele ce se află în regiunea bazală, din dreapta către stînga.

Cu cât crește depărtarea față de regiunea bazală, cu atât crestele papilare se curbează mai puternic formând o convexitate către vârf fără a se întoarce către marginea de unde au plecat, fiind asemănătoare arcurilor de cerc, de unde și denumirea de tip arc.

Datorită faptului că dactilograma de acest tip nu are decât două feluri de creste papilare ( ușor curbate și puternic curbate ), în zona centrală nu se vor găsi lațuri, cercuri și spirale, iar cele trei regiuni specifice ale desenului papilar digital nu pot fi distinct limitate între ele. Din această cauză tipul arc nu are nici delte, fapt pentru care se mai numește tip adeltic.

Fig.12 – desene papilare de tipul arc. (adeltice) ;

Tipul laț ,este cel mai răspândit însumând 59,7 % din totalul dactilogramelor (fig.13).

”Acest tip al desenelor papilare este cel mai răspândit. Este denumit după desenul papilar al crestelor din zona centrală sub formă de lațuri (bucle) iar denumirea de monodeltic provine de la faptul că nu au decât o deltă albă sau neagră, plasată în partea stângă ( laț sinistrodeltic din latinescul sinister- stâng) sau dreapta (laț dextrodeltic, din latinescul dextra- dreapta) cu deschizătura opusă deltei1.”

Fig.13 – desene papilare de tipul laț.(monodeltice)

Tipul cerc este format din creste papilare care urmează circular curbura falangetei și, prin unirea cu punctul de plecare, dau naștere le două unghiuri situate în extremități opuse. Între brațele acestor două unghiuri, crestele papilare existente se rotesc asemănător unui vîrtej, deunde și numele de tip cerc sau verticil (fig.14).

Dactilograma de tip cerc, ca și acea de tip laț, are întotdeauna în structura ei clar delimitate cele trei regiuni specifice desenului papilar digital.

____________________

1 Cătălin Toader, Florin Niculae, Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2013, pag.230

Deoarece, la acest desen papilar centrul se prezintă în formă de cercuri concentrice, în spirale, înforme ovoidale sau în lațuri contrare – care se încolăcesc între ele – regiunea centrală va fii un desen complet închis șide formă circulară, astfel încît cele trei regiuni se întîlnesc în două puncte unde se formează două delte, de aceia se mai numește și tip bideltic.

Fig.14 – desene papilare de tipul cerc ( bideltic )

Tipul polideltic ,cuprinde dactilogramele digitale care au o forma mai rar întîlnită și este constituit din combinarea unuia sau a doua desene de tipul laț cu unul de tip cerc, în urma căreia rezultă întotdeauna un desen papilar cu mai mult de două delte, de unde și denumirea de tip polideltic.

În raport cu numărul deltelor, tipul combinat se împarte în două subtipuri;

Subtipul trideltic, caracterizat prin existența a trei delte rezultate din combinarea unei dactilograme de tipul laț cu una de tip circular (fig.15 – a).

Subtipul quatrodeltic, caracterizat prin existența a patru delte rezultate din combinarea a două dactilograme de tipul circular sau a uneia de tip circular cu două de tip laț (fig.15 -b).

b)

Fig.15 desene papilare dde tipul polideltic

Tipul amorf cuprinde dactilogramele digitale care au crestele nesistematizate pe regiuni. Caracteristica sa constă în topografia neregulată a crestelor papilare, de unde își trage și denumirea de amorf. Totuși și la aceste desene papilare se pot distinge anumite particularități care au determinat divizarea lor în trei subtipuri, după cum urmează:

”Subtipul simian. Remarcat pentru prima dată în anul 1883, este constituit din desenele papilare digitale ale căror creste în configurația lor, nu au nici o trăsătură comună cu celelalte tipuri. Descoperitorul acestor forme, Charles Fere, fost director al Laboratorului criminalistic din Lzon, îl descria astfel: De la baza falangetei pornesc din același punct două feluri de linii, unele paralele cu pliul articular, altele elipsoidale cu vîrful plasat aproape de extremitatea degetului. Acest sistem de linii circumscriu un spațiu de linii drepte verticale și oblice față de axul longitudinal al degetului și dispuse

în evantai.

Subtipul simian , caracteristic maimuțelor, a fost întîlnit de Fere la șase epileptici și, sub formă asemănătoare, a mai fost găsit la unii degenerați și deficienți mintal. In România acest tip de desen papilar nu a fost întîlnit.

Subtipul danteliform. Desenul papilar la acest subtip este format, în total sau în parte, din fragmente de creste papilare care cad perpendicular pa șanțul de flexiune avînd o formă asemănătoare unei ghirlande sau verigilor incomplete ale unui lanț. Aceste fragmente de creste se succed neregulat, iar uneori sunt presărate cu sectoare punctiforme, creând aspectul unei dantele, de unde și denumirea subtipului. Atunci cînd dactilograma este numai parțial formată din fragmente cu caracteristicile descrise mai sus, apare o combinație de creste papilare danteliforme, cu creste papilare normale, desenul papilar făcând parte tot din subtipul danteliform, varietatea danteliform combinat.

S-a stabilit că desenele papilare danteliforme sunt individuale atât de la individ la individ, cât și de la deget la deget. Prezența statornică a tipului de desen papilar danteliform la membrii unei familii cu patru generații a demonstrat că el este rezultatul unor mutații cromozomice, cu caracter ereditar, și nu a unei cauze accidentale.

„Subtipul nedefinit îl constituie dactilogramele cărora, din cauza distrugerii dermului, ca urmare a unor leziuni ori a existenței unei cicatrice, nu li se poate distinge subtipul după criteriul formei regiunii centrale.”

2.1.4.Caracteristici individuale ale desenului papilar.

Prin identitatea dintre o urmă descoperită în câmpul infracțiunii și o impresiune digitală se înțelege originea lor comună, respectiv că provin de la același deget. Așa cum am precizat, particularitățile de formă ale desenelor papilare conduc doar la stabilirea genului sau grupului din care face parte degetul unei persoane. Dar, amprenta digitală conține și o serie de elemente individuale – detalii – de natură să conducă la o identificare certă a persoanei.

Atât teoria, cât și practica criminalistică – romană și străină – sunt unanime în a aprecia că exista 20 de tipuri de detalii caracteristice ale desenului papilar .

La baza stabilirii identității dintre o urmă și o impresiune stau elemntele individuale de identificare, denumite și puncte caracteristice coincidente. Aceste elemente de identificare individuală din dactiloscopie se împart în trei categorii, după următoarele criterii:

-formele, dimensiunile și situarea crestelor papilare;

-formele, dimensiunile și amplasarea porilor;

-formele muchiilor crestelor papilare.

Coincidența punctelor caracteristice de la o urmă cu cele de la o impresiune digitală inseamnă că acestea sunt identice, atât din punct de vedere morfologic, cât și din punct de vedere al plasamentului.

Dintre elementele caracteristice individuate menționăm:

– început de creastă papilară , situat în stânga, este locul de unde pornește o creastă;

– sfârșit de creastă papilară, respectiv locul unde se termină o creastă, situat în dreapta;

– bifurcație de creastă papilară, adică locul unde o creastă se desparte în două;

– contopire de creste papilare , desemnând locul de unire a două creste papilare. Contopirea poate fi simplă sau triplă, fiind reversul bifurcației;

– fragment de creastă papilară, constituit dintr-un segment de creastă, având dimensiunea de 1-2 mm., așezat între două creste papilare mai lungi;

– butonieră, constând dintr-o scurtă bifurcare a unei creste papilare, urmată de revenirea la traseul normal;

– inel, asemănător butonierei, dar deosebindu-se de aceasta prin forma circulară;

– insula, element individual compus dintr-un punct inconjurat de un inel;

– întrerupere de creastă papilară, adică locul unde o creastă încetează să mai existe și reapare după circa 1-2 mm., continuându-și traseul normal;

– punctul papilar, asemănător punctului grafic, se gasește într-o întrerupere de creastă, în deltă sau între două creste;

– anastomoza, creastă papilară ce unește alte două creste, având forma unui pod;

– creastă papilară aderentă, constând dintr-un fragment foarte scurt de creastă, lipit cu unul din capete de o altă creastă mai lungă;

– creste papilare alternative, adică două linii paralele care iși schimbă locurile, în sensul că o linie este întreruptă și puțin deviată, cealaltă linie treând prin „spărtura" și luându-i locul;

– deviere, respectiv locul în care două creste papilare vin una în întâmpinarea celeilalte, cu puțin înainte de a se întâlni, după care se întoarce brusc și se întrerupe;

– intersecție, reprezentând locul unde o creastă papilară este întretăiată de o altă creastă;

– reîntoarcerea, care este o creastă papilară ce se îndoaie în mod neașteptat și se întoarce pe traseul de unde a venit, formând, după caz, fie un laț izolat sau inel, fie o butonieră, această din urma formă fiind întâlnită extrem de rar(fig.16).

Fig.16 – ilustrarea elmentelor individuale de identificare în dactiloscopie

a,b- capăt de creastă ; c- bifurcație de creastă papilară;d- trifurcație de creastă papilară;e- ramificație de creastă papilară;f-contopire de creste papilare;g-contopire triplă de creste papilare; h-fragmentul de creastă papilară;i-butoniera;j-inelul papilar;k-inelul papilar punctat;l-depășire de creste papilare;m- creastă aderentă sau cârlig;n- întrerupere de creastă papilară;o- punctul papilar;p- grupul de creste papilare; r- triunghiul capetelor de creste papilare;s- anastomoza;t- devierea de creste papilare;u- creste papilare alternative; v-intersecția de creste papilare;x-reântoarcerea crestei papilare; y-cicatricea.

Detaliile sau punctele caracteristice ale desenelor papilare pot fi exploatate cu succes în identificarea dactiloscopică numai dacă se găsesc într-un număr suficient și sunt reflectate în condiții bune în urmă. Așa cum remarcă literatura de specialitate, într-un desen papilar pot exista aproximativ 150 de detalii caracteristice. Pentru identificarea unei persoane sunt suficiente 12 puncte caracteristice coincidente, descoperite atât în urmă, cât și în impresiune.

Secțiunea 2.2 Obținerea modelelor de comparație.

2.2.1. Amprentarea persoanelor. Pentru a verifica dacă o persoană este înregistrată într-o cartotecă dactiloscopică ca autor al unei infracțiuni pentru care a fost condamnată, sau în cazul efectuării unei expertize dactiloscopice cu scopul de a identifica persoana ce a lăsat la fața locului urmele papilare, precum și în orice alte situații când se efectuează identificarea prin dactiloscopie, este necesară obținerea impresiunilor digitale, palmare ori plantare de la persoanele care fac obiectul acestor activități.” Procedeul aplicat pentru obținerea impresiunilor papilare este numit „amprentare dactiloscopică”.

Amprentarea persoanelor sau a cadavrelor trebuie realizată de așa manieră încât impresiunile papilare obținute să fie clare și să reproducă în întregime desenul sau regiunea papilară ce interesează în cazul respectiv. În criminalistică, impresiunile papilare constituie modele de comparație (martor) și, în funcție de calitatea lor, identificarea se realizează mai repede sau mai lent, ori nu poate fi realizată1.”

Situațiile în care se impune amprentarea persoanelor, pentru comparație, sunt următoarele:

Când s-a pronunțat o condamnare penală;

Când se cercetează o infracțiune, învinuiții(inculpații) în cauză vor fi amprentați cu scopul de a li se compara impresiunile cu urmele ridicate de la fața locului. La fel se va proceda și cu persoanele incluse în cercul de suspecți, format pe parcursul cercetărilor;

Pentru compararea amprentelor digitale ale victimelor și altor persoane care au avut acces în câmpul infracțiunii, în vederea eliminării urmelor lor din grupul de urme papilare relevate și ridicate de la fața locului;

Când este descoperit un cadavru cu identitate necunoscută, i se iau amprentele digitale în vederea identificării și pentru a fi comparate cu urmele papilare ridicate de la locul săvârșirii infracțiunilor rămase cu autori necunoscuți;

Când este descoperită o persoană cu identitate necunoscută se procedează la fel;

____________________

1 Cătălin Toader, Florin Niculae, Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2013, pag.262

Când se solicită de către un cetățean un certificat de cazier judiciar i se iau impresiunile digitale pentru a se verifica dacă este înregistra la cartoteca dactiloscopică decadactilară sub alt nume și dacă are antecedente penale.

Amprentarea se poate realiza manual sau automat atunci când se folosesc sisteme automate de examinare și identificare a amprentelor papilare(AFIS).

Prelevarea amprentelor papilare nu constituie o operație complicată, ea necesitând totuși o anumită obișnuință: este vorba de a derula o suprafață curbă și moale( pulpa degetului) pe o suprafață plană și dură (fișa dactiloscopică)(fig.17).

Fig.17 – modul de rulare a pulpei degetului pe placa cu tuș si pe fișa dactiloscopică.

Această operație are o mare importanță căci ea este indispensabilă pentru a obține amprente de bună calitate, atât sub aspectul întinderii cât și al clarității pentru a facilita examinarea și clasificarea. În funcție de materialele folosite și scopul urmărit se practică trei tipuri de amprentare: amprentarea cu tuș tipografic, amprentarea chimică și amprentarea specială pentru evidențierea porilor crestelor papilare.

Pentru obținerea amprentelor de la persoane și cadavre sunt necesare următoarele instrumente și materiale:

o placă plană pentru întins tușul, având dimensiunile de 12×30 cm, ce poate fi confecționată din zinc, sticlă sau material plastic, folosită de regulă pentru amprentarea digitală(fig.18 -a- );

o placă curbată (convexă) cu dimensiunile de 20x30cm. Sau un cilindru pentru amprentarea palmară(fig.18 -b-);

o masă dactiloscopică cu înălțimea de 110cm. sau, în lipsa acesteia, o masă obișnuită sau o planșetă pe care să poată fi așezată coala de hârtie sau fișa pe care se imprimă amprentele(fig.18 -c-);

un rulou din cauciuc sau din alte materiale cu proprietăți similare(fig.18 d-);

un flacon cu tuș tipografic;

fișe dactiloscopice tipărite pe hârtie specială pentru amprentare chimică;

o tușieră impregnată cu substanțe chimice pentru amprentare(fig.18 -e-);

Substanțe chimice utilizate la realizarea rețetelor pentru amprentarea poroscopică;

o lingură specială pentru amprentarea cadavrelor(fig.18 -f-);

soluții și substanțe pentru conservarea fragmentelor de piele cu creste papilare prelevate de la cadavre;

a) b) c)

d) e) f)

Fig.18 –a,b,c,d,e,f- instrumente și materiale necesare amprentării persoanelor și cadavrelor

”În cazul amprentării cu tuș tipografic, pentru a se obține impresiuni de calitate este necesar ca mâinile să fie curate. În acest scop, ele se spală cu apă și săpun sau cu detergenți, iar dacă șanțurile papilare sunt îmbâcsite de la practicarea diverselor meserii, se curăță și cu periuța de unghii sau cu neofalină.

Pe placa de zinc sau de sticle pune o cantitate de tuș tipografic de mărimea unui bob de mazăre și, cu ajutorul ruloului de cauciuc, se întinde pe una din jumătățile plăcii, de-a lungul ei. Apoi, stratul de tuș ce a rămas pe rulou se întinde pe cealaltă jumătate a plăcii de zinc, rămasă curată, până când întreaga suprafață a plăcii a fost acoperită uniform1.”

Cel care ia impresiunile se va așeza în față și lateral în raport cu persoana amprentată, în așa fel încât să fie în partea opusă mâinii căreia i se iau impresiunile. Cu o mână va prinde pe rând fiecare deget de părțile laterale ale falangetei, iar cu a doua mână va prinde porțiunea de la articulația dintre falangetă și falangină și va rula degetul pe placa de zinc, apăsând în același timp pe vârful acestuia.

____________________

1 Cătălin Toader, Florin Niculae, Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2013, pag.263

Când se rotește degetul se va urmări ca rotirea să fie completă, astfel încât tușul să se depună pe întregul desen papilar al falangetei. După aceea, se va aplica amprenta fiecărui deget în spațiul liber, indicat pe fișa dactiloscopică, respectându-se aceleași reguli ca la rotirea pe placă. Se va ține seama să nu se revină prin răsucirea degetului, deoarece crestele desenului papilar se vor imprima a doua oară, formându-se o impresiune neclară.

În timpul efectuării operației de amprentare se va solicita persoanei în cauză să nu încordeze mâna sau degetele, în caz contrar, nu se pot roti degetele și nici apăsarea nu va fi uniformă. În cazul când este necesară repetarea amprentării, pentru că nu s-a reușit realizarea ei în cele mai bune condiții de prima dată, persoana în cauză se va spăla de tușul anterior cu benzină sau neofilină, își va freca mâinile cu periuța, spălându-se apoi cu apă și săpun pentru a îndepărta tușul, care poate pătrunde între crestele papilare și pori.

In cazul amprentării speciale pentru examinarea porilor, pentru a nu se astupa orificiile acestora, nu se vor mai utiliza fișele dactiloscopice și cerneala tipografică. Astfel, se prepară la cald următorul amestec, care se poate conserva pe timp nedeterminat: ceară galbenă – 4g; rășină grecească – 16g; seu –5g. acest amestec se lasă să se răcească într-un recipient plat, din sticlă sau metal, puțin adânc. Când masa este solidă, se rulează degetul (în prealabil spălat și degresat cu eter sau xilol ) pe o folie de celuloid, după care urma lăsată se fotografiază în reflexie.

Se poate rula degetul după ce a fost rotit în amestecul de mai sus, și pe hârtie foarte fină și densă. În continuare, amprentele se relevă cu oxid de cobalt sau negru de antimoniu și se fixează cu următorul amestec:

– Gumă arabică – 25g.

– Alaun de potasiu – 10 g.

– Formol 40% – 5g.

– Apă – 300 g.

Hârtia cu amprente trebuie ținută sub o sticlă pentru a fi perfect lisă atunci când se scoate în vederea comparării amprentelor. Pentru expertiza orificiilor porilor, amprentele de comparat se pot obține și prin rularea degetelor sau punerea palmei direct pe suprafața unei sticle, creându-se în acest fel urmele latente ale desenelor papilare, datorită grăsimii și transpirației existente pe creste. Prin fotografierea în reflexie, ca și la urmele desenului papilar și impresiune, datorită gradului de apăsare a degetului sau a sensului diferit de rotire. De aceea, amprentele de comparat se iau de mai multa ori, cu grade diferite de apăsare și prin rotirea degetului, separat, în ambele sensuri.

Tot o amprentare specială poate fi considerată fotografierea directă a desenului papilar al degetelor, realizată cu aparatură modernă de înregistrare a imaginilor cu care sunt dotate sistemele automate de identificare a amprentelor (AFIS) (fig.19).

Fig.19 – stație de amprentare și fotografiere directă LSS 3000

2.2.2. Amprentarea cadavrelor.” În ceea ce privește tehnica de luare a impresiunilor digitale de la un cadavru există o serie de deosebiri față de modul cum se amprentează persoanele vii, întrucât la cadavre intervin: rigiditatea cadaverică, deshidratarea, îmbibația hidrică, putrefacția sau mumificarea1.”

-Rigiditatea cadaverică.

Aceasta acționează asupra articulațiilor și astfel împiedică răsucirea degetelor. În situația când rigiditatea cadaverică face mai dificilă luarea impresiunilor digitale, se fac mișcări forțate de flexiune și extensie atât la articulația pumnilor, cât și asupra oaselor metacarpofalangiene. Dacă nu se reușește astfel, se recomandă introducerea mâinilor și antebrațelor cadavrului timp de 10-15 minute într-un vas cu apă caldă.

După ce rigiditatea a fost înlăturată, se procedează la luarea impresiunilor papilare cu același material ca și la persoanele vii, cu deosebirea că în loc să se rotească degetele pe placă, stratul necesar de tuș se aplică cu ruloul pe degete. Înainte de a se aplica tușul, trebuie să se șteargă degetele cadavrului cu un tampon de vată îmbibată în benzină. După aceea, se iau cartonașe dreptunghiulare, cu dimensiunile aproximativ egale cu ale spațiului rezervat pentru un deget pe fișa dactiloscopică, și se fixează în lingura de amprentat cadavre, care se găsește în orice trusă criminalistică universală sau în trusele speciale pentru amprentarea cadavrelor(fig.20).

____________________

1 Cătălin Toader, Florin Niculae, Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2013, pag.266

a) b)

Fig.20. a – amprentarea cu lingura specială pentru amprentat cadavre;

b- trusă criminalistică specială pt. amprentat cadavre .

Pe câte un cartonaș se rulează, într-un singur sens, fiecare deget. Operația se face cu multă atenție pentru a nu se îmbâcsi impresiunile cu tuș sau pentru a nu fi mișcate și neclare. Cartonașele cu impresiuni obținute se lipesc pe spațiile corespunzătoare amprentelor fiecărui deget din fișa dactiloscopică. Pentru aceasta, trebuie să se noteze din timp pe spatele fiecăruia denumirea mâinii și a degetului, iar în momentul când se realizează lipirea pe fișă este necesar să se verifice cu toată atenția ordinea fiecărui deget. În vederea simplificării operațiunii, în locul cartonașelor individuale pentru fiecare deget, se por folosi benzile de carton decupate din fișa dactiloscopică decadactilară pe care sunt delimitate prin tipărire spațiile destinate amprentării degetelor de la mâna dreaptă și stângă. După obținerea amprentelor papilare, benzile se lipesc pe o fișă dacadactilară mamă. În acest fel dispare și pericolul inversării locului degetelor pe fișă.

-Deshidratarea și îmbibația hidrică.

Uneori, într-un prim stadiu, înaintea intrării în putrefacție, stratul celular gras subcutanat se deshidratează, producând la pulpele degetelor o serie de cute și depresiuni(zbârcituri) ce fac imposibilă luarea impresiunilor digitale. În astfel de situații este nevoie ca sub pielea vârfului degetelor să se injecteze cu o seringă, prevăzută cu un ac lung și gros, unul din următoarele lichide: apă caldă, vaselină lichidă, glicerină cu alcool, ulei de parafină sau un amestec de gelatină și glicerină, până ce cutele dispar. Amprentarea trebuie realizată imediat după introducerea în țesuturi a lichidului, altfel acesta se poate scurge în afară prin pori sau prin orificiul prin care a fost introdus.

Un fenomen invers deshidratării, dar cu aceleași consecințe de zbârcire a pielii, se petrece și cu cadavrele care au stat în apă și încă nu au intrat în putrefacție. În această situație pielea se îmbibă cu apă(îmbibație hidrică), își mărește suprafața prin dilatarea celulelor și capătă o serie de încrețituri

”Un procedeu care poate fi folosit fără a fi nevoie să se învingă starea de rigiditate și nici să se inoculeze parafină în stratul subcutanat este cel cunoscut sub denumirea de „metoda Schifferdeckorn”.”

Pentru aplicarea acestei metode sunt necesare următoarele materiale: negru de fum, o pensulă și două seturi a câte 5 folii dreptunghiulare colorate pe una din părți după cum urmează: negru – pentru degetul mare, roșu – pentru arătător, albastru – pentru mijlociu, galben – pentru inelar și verde – pentru degetul mic.

Se impune ca foliile să fie subțiri, lipicioase și albe pe partea pe care urmează să se ia amprentele. Amprentarea se execută astfel: se prăfuiesc bine cu negru de fum degetele cadavrului, folosindu-se o pensulă fină din puf de marabut( o pasăre africană ). După colorarea degetului cu pulbere neagră se ia folia corespunzătoare degetului și se lipește bine de acesta, imprimându-se toate caracteristicile. Foliile se aplică apoi pe fișa dactiloscopică.

-Putrefacția

Acest proces creează dificultăți foarte mari la amprentarea dactiloscopică a cadavrelor, uneori fiind necesare operații ce nu se pot efectua decât de către medicii legiști.

În unele cazuri, pielea de pe fața interioară a degetelor cadavrului se tumefiază(umflă) și se detașează, formând o bășicuță. Această porțiune se poate tăia și extrage prin incizii în jurul unghiei și părților laterale ale falangetei. Pielea obținută este însă extrem de fragilă, putându-se rupe la cea mai ușoară tracțiune ce s-ar exercita asupra ei. Ea poate fi întărită și se conservă bine prin introducerea într-un vas cu alcool în amestec cu glicerină. În astfel de cazuri, evidențierea desenului papilar se realizează cel mai bine folosind tehnica fotografierii prin transparență a epidermului.

Uneori, procesul de putrefacție aplatizează crestele papilare sau face să dispară proeminențele ei de pe suprafața exterioară a degetelor; în astfel de situații este preferabil ca fragmentele să fie studiate pe fața lor internă, unde crestele se conservă mai bine și mai mult timp.

Întrucât aceste fragmente de piele, din cauza fragilității, nu pot fi colorate cu cerneală tipografică, singura posibilitate de le scoate în evidență o oferă fotografierea lor. În vederea executării fotografiei, fragmentele se întind ușor, cu fața externă în jos, pe plăcuțe din lemn de tei, brad, plută, etc. și se prind pe margini cu ajutorul unor ace cu gămălie. Prin iluminare laterală, șanțurile de pe fața internă apar negre, deci corespunzător crestelor de pe fața externă, și astfel pot fi fotografiate.

Pentru cadavrele găsite în apă și intrate în putrefacție, la luarea impresiunilor digitale se va folosi mănușa morții. În raport cu starea de putrefacție, aceasta va fi umplută fie cu vată, fie cu ceară, iar apoi se vor lua impresiunile, în același mod ca și la cadavre, după ce în prealabil va fi ținută câteva zile într-o soluție de alcool etilic în amestec cu glicerină. Nu se recomandă introducerea în formol, întrucât se întărește puternic, ca o talpă, și nu mai poate fi manevrată.

O modalitate mai simplă de luare a amprentelor după „mănușa morții” constă( atunci când gradul mai puțin avansat de putrefacție o permite) în îmbrăcarea „mănușii” pe degetele criminalistului, protejate cu mănuși chirurgicale, și rularea pe rând a degetelor întinse în acest mod.

-Mumificarea

Este un proces distructiv ce face ca pielea să devină aspră, uscată și zbârcită. În asemenea împrejurări, de cele mai multe ori, este imposibilă obținerea amprentelor prin rostogolirea „lingurii” de amprentat cadavre în jurul degetelor.

”Dintre procedeele cunoscute, cel mai frecvent se aplică „reîmprospătarea” pielii cu soluție de 1-3% hidroxid de potasiu în apă. În acest scop, degetele se țin în soluție până când pielea revine la normal. După aceea, se trece la rotirea degetelor pe placă și obținerea amprentelor, iar, în cazul că s-a desprins numai pielea, după reîmprospătarea în soluție, aceasta se întinde pe suport de lemn moale2.”

Unii practicieni recomandă mulajul. De asemenea, se poate realiza mulajul de alginat( mulaj dentar ). Mulajul de alginat trebuie folosit extrem de repede, deoarece își micșorează considerabil volumul în timp.O metodă modernă de obținere a impresiunilor de la un cadavru în stare de putrefacție este ridicarea prin mulaj ,folosind gelul MIKROSIL.(fig.21)

Fig.21- etapele desprinderii mulajului de gel MIKROSIL aplicat pe zona palmară și detaliul acestuia.

Astfel, cele mai mari dificultăți în amprentarea cadavrelor le ridică putrefacția, datorită acesteia producându-se tumefierea și detașarea parțială a epidermei. Putrefacția nu alterează desenul papilar, el fiind prezent inclusiv pe dermă, însă prelevarea impresiunilor este dificilă. Obținerea impresiunilor papilare se poate realiza fie de pe epidermă, fie de pe dermă, dacă epiderma a fost complet înlăturată prin putrefacție.

Epiderma, ca urmare a îmbibației hidrice și a putrefacției, prezintă în majoritatea cazurilor numeroase cute, având, totodată, tendința de a se detașa de pe dermă ( fenomen cunoscut sub denumirea de „mână de spălătoreasă” ).

Epiderma, în condițiile de mai sus își pierde din elasticitate, devine deosebit de fragilă și prezintă un fenomen de aplatizare a desenului papilar, făcând imposibilă prelevarea corespunzătoare a desenului prin rulare cu tuș tipografic(fig.22).

Fig.22 – epidermă în stare de putrefacție

În cazul degetelor uscate, mumifiate sau înghețate, pentru înlăturarea cutelor, redarea formei și a elasticității epidermei, se poate utiliza o soluție de hidroxid de potasiu, în concentrație de 3% până la 5%.

O concentrație mai mare sau o prelungire excesivă a timpului de tratare duce la înlăturarea epidermei, fiind apoi necesară prelevarea impresiunilor papilare direct de pe dermă. Procesul poate fi întrerupt prin introducere în alcool etilic timp de 15 minute, apoi în acid acetic 94%-96% și reluat ulterior, procesul fiind astfel controlabil. Durata operațiunii de tratare cu KOH poate fi de la 60 minute până la câteva zile și depinde de gradul de uscare și de împrospătare a soluției, pe măsură ce aceasta își schimbă culoarea.

Fotografia prezintă situația în care lipsește epiderma, prelevarea impresiunilor papilare făcându-se de pe dermă.

Pentru obținerea impresiunilor papilare de pe dermă se poate încerca pensularea degetelor cu negru de fum și rularea pe hârtie de folio albă sau fotografierea directă.

Capitolul III

Examinarea comparativă

Secțiunea 3.1.Comparațiile dactiloscopice de excludere

Sarcina principală a dactiloscopiei este de a constata dacă o amprentă incriminată și o amprentă de comparație sunt create de același deget, palmă sau plantă și, pe această bază, de a stabili identitatea fizică a unei persoane. Cele două amprente, reproducând „ștampila” crestelor papilare ale aceleiași zone pe baza principiului unicității, vor avea în mod inevitabil același aspect morfologic, ținându-se, bineînțeles, seama de modificările inerente care apar în procesul de imprimare a acestor desene, modificări determinate de manoperele ce se desfășoară la locul comiterii infracțiunii, de felul și calitatea instrumentelor utilizate pentru amprentare, de gradul de apăsare, de proprietățile materialului pe care rămân urmele etc. Aspectul morfologic, care este același, demonstrează identitatea de origine a urmei cu impresiunea și, în același timp, le deosebește de urmele și impresiunile provenite de la alte degete.

Identificarea prin metodele elaborate de dactiloscopie, necesită efectuarea în prealabil a numeroase examene comparative între amprentele în litigiu și amprentele martor prin care se înțeleg cele aflate în cartotecile mono sau decadactilare, cele provenite de la persoane din cercul de suspecți, de la persoanele cărora urmează să li se stabilească identitatea, de la cadavrele cu identitate necunoscută sau urmele papilare ridicate de pe diverse obiecte ce aparțin persoanei dispărute.

În cele mai multe cazuri, amprentele ce urmează a fi identificate sunt câteva, adesea numai una singură, pe când cele martor sunt foarte multe, sute de mii sau chiar milioane, dintre care trebuie găsită aceea care are puncte de coincidență cu amprenta în litigiu.

Activitatea de comparare dactiloscopică, care urmează a se desfășura într-un anumit caz, are la bază folosirea unor reguli menite să simplifice și să ușureze munca celor ce o execută, să-i orienteze rapid și eficace în noianul de amprente ce le stau la dispoziție. Deprinderea de a se lucra foarte repede se capătă și se menține într-o formă corespunzătoare numai prin exerciții permanente, zilnice.

Tehnica de lucru, referitoare la activitatea de comparare dactiloscopică, impune să se înceapă mai întâi cu studierea temeinică a amprentei de identificat, memorându-se bine topografia ei și notându-se în mod amănunțit elementele care constituie punctele de reper pentru trecerea în revistă a amprentelor de comparat și recunoașterea imediată a celor ce prezintă interes. Studiindu-se amprenta în litigiu se stabilește mai întâi din ce zonă provine: dacă este o amprentă digitală, de la care falangă, iar dacă este palmară ori plantară, din ce parte a palmei sau a plantei. Această măsură este necesară întrucât nu se pot compara, de exemplu, fragmente de amprente palmare cu amprente digitale.

Probleme deosebit de dificile se pun în cazul fragmentelor de urmă care nu prezintă toate elementele necesare în vederea identificării zonei desenului papilar care le-a creat. În asemenea situații, experiența dobândită de cel ce efectuează compararea, are un rol deosebit. O experiență bogată este fundamentul unui spirit de comparație foarte dezvoltat, permițându-i celui în cauză să recunoască zona după o serie de elemente fine, ca: frecvența anumitor forme de creste într-o regiune, forma și direcția de dirijare a crestelor, existența încrețiturilor pielii etc.

După identificarea zonei trebuie să se stabilească, în cazul amprentelor digitale, tipul și varietatea amprentei sau amprentelor și să se întocmească, pe această bază, formula decadactilară primară, pentru a se limita compararea numai la cele ce prezintă aceeași formulă. Se vor studia nucleul și crestele de pe linia delto-centrală și se va întocmi și formula decadactilară secundară sau, dacă în discuție nu se pune decât o singură amprentă, formula monodactilară.

În desfășurarea comparării și pentru trierea rapidă a impresiunilor care nu interesează, mare importanță prezintă felul și forma nucleului, acestea fiind elemente de reper ce se observă ușor și care permit să se compare zeci de amprente pe minut ce sunt excluse ca fiind altele decât cele ce ne interesează.

În cazul când una din amprentele de comparat are nucleul la fel cu cea în litigiu se va face o comparare mai amănunțită, numărându-se crestele pe linia delto-centrală și observându-se dacă deltele au aceeași construcție. Atunci când toate aceste elemente sunt la fel, se poate deduce că s-a descoperit amprenta căutată, dar pentru aceasta este necesar să se ajungă la o concluzie certă, care se realizează printr-o comparare amănunțită a detaliilor caracteristice ale celor două amprente în discuție. Metoda uzuală în astfel de situații constă în așezarea alăturată a celor două amprente urmată de descoperirea și marcarea unui număr de puncte caracteristice comune.

Secțiunea 3.2. Căutarea urmelor în sistemele automate de identificare a persoanelor după urmele papilare AFIS, PRINTRACK BIS.

Unul dintre cele mai performante sisteme de identificare automată a amprentelor digitale , achiziționat și de Poliția Română la sfârșitul anului 1996 și descris în cele ce urmează este sistemul AFIS 2000 (Automated Fingerprint Identification System) conceput și furnizat de firma americană PRINTRAK , firmă ce are în prezent peste 100 de utilizatori pe întregul mapamond , acest sistem reprezentând tehnologia de vârf în domeniu , rezolvând cu succes cerințele utilizatorilor .

Față de sistemul NEC (Nippon Electronic Corporation) ce necesită o intervenție laborioasă a operatorului în procesul codificării urmelor și impresiunilor , de sistemul MORFO care se raportează în mare măsură modului clasic de lucru în cartoteci având ca repere principale centrul și delta amprentei precum și inconveniențele de ordin tehnic ale celorlalte sisteme , AFIS 2000 , bazat pe cea mai răspândită clasificare a amprentelor , respectiv formula Henry , prezintă multiple avantaje , fapt pentru care a fost achiziționat de numeroase state

Sistemul din dotarea Poliției Române – AFIS 2000 – instalat la Institutul de Criminalistică din I.G.P.R. are următoarele caracteristici principale :

capacitate de stocare : impresiunile a 2.000.000 persoane ;

baza de date operațională : impresiunile a 1.000.000 persoane ;

posibilități de extensie a memoriei fără a modifica arhitectura actuală a sistemului : impresiunile a 2.000.000 persoane ;

viteza de lucru zilnică : – clasificarea , controlul , examinarea și stocarea în baza de date a impresiunilor unui număr de 200 persoane ;

– verificarea și stocarea în baza de date specifică a 150 urme papilare , pe intervalul a 2 schimburi ;

sistemul este menținut în stare operațională permanentă , 24 ore din 24

softul a fost conceput pe baza celei mai simple clasificări a amprentelor , formula Henry , ceea ce exclude cvasicomplet erorile de operare ;

performanțe informatice ;

– efectuarea a 2 miliarde de operații pe secundă ;

– durata căutării și comparării în bazele de date a unei amprente de la 2 zecimi de secundă la câteva minute ;

– depanarea sistemului prin telecomandă ;

– echipare cu tehnologie RAID , ceea ce permite refacerea automată a informațiilor , ca urmare a oricărui incident mecanic.

Ca mod de lucru , sistemul AFIS 2000 identifică , codifică și clasifică automat detaliile amprentelor , ulterior operația fiind supravegheată și corectată de operatorul dactiloscop . În mod diferit fată de specialistul dactiloscop , procesorul de imagini “ vede “ amprenta ca orice sistem de computere interpretând informația sub formă de numere . Pentru clasificarea automată a amprentelor și codificarea detaliilor AFIS 2000 convertește informația în date numerice sau binare.

Prelucrarea imaginii impresiunilor se realizează de pe fișele decadactilare, a urmelor de pe fotograme , clișeele fotogramelor la mărimea naturală a urmelor sau de pe obiectele purtătoare de urme a căror grosime nu depășește 5 mm .

Pentru utilizatori , sistemul AFIS 2000 a fost conceput să gestioneze imaginile amprentelor ( urme și impresiuni ) și caracteristicile desenelor papilare ( minuțiile ) , fiecare imagine având un cod numeric .

Configurația tipică medie a sistemului AFIS 2000 este prezentată în următoarea schemă :

MAGISTRALA DE DATE “ ETHERNET “

Stația de introducere I.S. 2000 (fig. 23 ) este compusă dintr-o unitate centrală , monitor , tastatură , mouse , scanner pentru fișe decadactilare , scanner pentru urme papilare , convertor de imagini , procesor pentru codificarea automată a amprentelor , computer .

Fig.23 – Stația de introducere I.S. 2000

Este cea mai complexă stație a sistemului AFIS 2000 având încorporate și funcțiunile stațiilor LS 2000 – stația de introducere urme și V.S. 2000 – stația de verificare .

Pentru aplicațiile de mare complexitate monitoarele color de o înaltă rezoluție cu un design ergonomic , micșorează efortul operatorului și măresc productivitatea .

Stația I.S. 2000 se poate conecta la alte instalații de lucru AFIS la bază de memorie-recuperare DSR 2000 și la procesorul de căutare SP 2000 Via Ethernet sau , mai complex , prin protocoluri de comunicare standard din industrie folosind modemuri

Aflată în legătură cu procesorul de amprente , I.S. 2000 este un exemplu de tehnologie industrială standard ajunsă la cel mai înalt nivel , iar prin cele patru milioane de operații pe secundă este cu certitudine cel mai rapid procesor de imagini existent la ora actuală .

Unicul monitor color al stației I.S. 2000 prezintă o mare rezoluție , iar sistemul optic oferă imagini precise în 256 nuanțe de gri . Scannerul are o mare rezoluție de 500 ( dpi ) puncte/inch ( circa 20 puncte/mm ) și o mare viteză de preluare , pentru o fișă decadactilară fiind suficiente 20 secunde .

Scannerul de urme permite vizualizarea în timp real de pe fotogramă cât și de pe clișee fotografice sau chiar de pe folia purtătoare a urmei .

Principala funcție a acestei stații este introducerea impresiunilor de pe fișele decadactilare și a urmelor digitale în banca de date .

Pentru aplicații de o mare complexitate monitoarele color , de o înaltă rezoluție și cu un design ergonomic , micșorează efortul operatorului și măresc productivitatea .

Un alt sistem de identificare automată a amprentelor este softul PRINTRAK BIS permite codificarea tuturor detaliilor care în sistemul AFIS 2000 erau considerate false puncte de detaliu (puncte, depășire de creastă, capete de creste subțiate);

Ilustrarea tridimensională a suprafeței urmelor și impresiunilor papilare;

Filtrele Gabor pentru îmbunîtațirea calității imaginilor urmelor și impresiunilor papilare preluate;

Asigurarea unui istoric al cazurilor prin arhivarea acestora, un caz va avea înregistrate până la 99 urme cu descriptorii acestora și 1000 variante de procesare;

Utilizarea Expert Matcher-ului – program specializat de codificare si căutare automată a detaliilor caracteristice;

Rezolutia opțională la scanarea impresiunilor si urmelor papilare intre 500 – 1000 dpi.

Preluarea datelor de stare civilă prin scanare, captarea fotografiei și a semnăturii persoanei amprentate precum și a persoanei care a dispus amprentarea;

Posibilitatea de rotație a imaginilor impresiunilor prelevate cu devieri față de axa verticală;

Înlocuirea imaginilor impresiunilor necorespunzatoare ale degetelor rulate cu imagini ale impresiunilor degetelor de control.

Afișarea rezultatului verificării ca identificare (Hit) sau neidentificare (No Hit);

Realizarea planșei demonstrative în cazul identificărilor dactiloscopice cu unelte multiple;

Interfață standardizată ANSI/NIST pentru schimbul de date cu alte sisteme (EURODAC, EUROPOL, VISA, SIS-II, etc);

Interfață grafică WEB, ce permite un schimb complex de informații.

Fig.24 – Sistemul Printrak BIS – Stația de scanare fișe cu impresiuni papilare și preluare urme papilare.

Secțiunea 3.3. Identificarea dactiloscopică.

Sarcina principală a dactiloscopiei este de a constata dacă o amprentă incriminată și o amprentă de comparație sunt create de același deget, palmă sau plantă și, pe această bază, de a stabili identitatea fizică a unei persoane. Cele două amprente, reproducând „ștampila” crestelor papilare ale aceleiași zone pe baza principiului unicității, vor avea în mod inevitabil același aspect morfologic, ținându-se, bineînțeles, seama de modificările inerente care apar în procesul de imprimare a acestor desene, modificări determinate de manoperele ce se desfășoară la locul comiterii infracțiunii, de felul și calitatea instrumentelor utilizate pentru amprentare, de gradul de apăsare, de proprietățile materialului pe care rămân urmele etc. Aspectul morfologic, care este același, demonstrează identitatea de origine a urmei cu impresiunea și, în același timp, le deosebește de urmele și impresiunile provenite de la alte degete.

Identificarea prin metodele elaborate de dactiloscopie, necesită efectuarea în prealabil a numeroase examene comparative între amprentele în litigiu și amprentele martor prin care se înțeleg cele aflate în cartotecile mono sau decadactilare, cele provenite de la persoane din cercul de suspecți, de la persoanele cărora urmează să li se stabilească identitatea, de la cadavrele cu identitate necunoscută sau urmele papilare ridicate de pe diverse obiecte ce aparțin persoanei dispărute.

În cele mai multe cazuri, amprentele ce urmează a fi identificate sunt câteva, adesea numai una singură, pe când cele martor sunt foarte multe, sute de mii sau chiar milioane, dintre care trebuie găsită aceea care are puncte de coincidență cu amprenta în litigiu.

Activitatea de comparare dactiloscopică, care urmează a se desfășura într-un anumit caz, are la bază folosirea unor reguli menite să simplifice și să ușureze munca celor ce o execută, să-i orienteze rapid și eficace în noianul de amprente ce le stau la dispoziție. Deprinderea de a se lucra foarte repede se capătă și se menține într-o formă corespunzătoare numai prin exerciții permanente, zilnice. Se recomandă ca în timpul zilei de muncă să existe pauzele necesare, iar cel ce lucrează într-o cartotecă să rezolve, tot zilnic, la interval de 3-4 ore și alte sarcini, ca, de pildă, efectuarea unei planșe pentru o expertiză dactiloscopică etc., cu scopul de a-i feri vederea de o solicitare susținută, care poate duce la oboseală și la scăderea, uneori, accentuată a atenției, lăsând să-i treacă neobservate amprentele ce ar fi trebuit să le descopere în colecția respectivă. Acest fapt poate avea consecințe nefavorabile pentru soluționarea corectă sau operativă a unui caz, prin aceea că se dă un răspuns care nu este în concordanță cu realitatea.

Tehnica de lucru, referitoare la activitatea de comparare dactiloscopică, impune să se înceapă mai întâi cu studierea temeinică a amprentei de identificat, memorându-se bine topografia ei și notându-se în mod amănunțit elementele care constituie punctele de reper pentru trecerea în revistă a amprentelor de comparat și recunoașterea imediată a celor ce prezintă interes. Studiindu-se amprenta în litigiu se stabilește mai întâi din ce zonă provine: dacă este o amprentă digitală, de la care falangă, iar dacă este palmară ori plantară, din ce parte a palmei sau a plantei. Această măsură este necesară întrucât nu se pot compara, de exemplu, fragmente de amprente palmare cu amprente digitale.

Probleme deosebit de dificile se pun în cazul fragmentelor de urmă care nu prezintă toate elementele necesare în vederea identificării zonei desenului papilar care le-a creat. În asemenea situații, experiența dobândită de cel ce efectuează compararea, are un rol deosebit. O experiență bogată este fundamentul unui spirit de comparație foarte dezvoltat, permițându-i celui în cauză să recunoască zona după o serie de elemente fine, ca: frecvența anumitor forme de creste într-o regiune, forma și direcția de dirijare a crestelor, existența încrețiturilor pielii etc.

După identificarea zonei trebuie să se stabilească, în cazul amprentelor digitale, tipul și varietatea amprentei sau amprentelor și să se întocmească, pe această bază, formula decadactilară primară, pentru a se limita compararea numai la cele ce prezintă aceeași formulă. Se vor studia nucleul și crestele de pe linia delto-centrală și se va întocmi și formula decadactilară secundară sau, dacă în discuție nu se pune decât o singură amprentă, formula monodactilară.

În desfășurarea comparării și pentru trierea rapidă a impresiunilor care nu interesează, mare importanță prezintă felul și forma nucleului, acestea fiind elemente de reper ce se observă ușor și care permit să se compare zeci de amprente pe minut ce sunt excluse ca fiind altele decât cele ce ne interesează.

În cazul când una din amprentele de comparat are nucleul la fel cu cea în litigiu se va face o comparare mai amănunțită, numărându-se crestele pe linia delto-centrală și observându-se dacă deltele au aceeași construcție. Atunci când toate aceste elemente sunt la fel, se poate deduce că s-a descoperit amprenta căutată, dar pentru aceasta este necesar să se ajungă la o concluzie certă, care se realizează printr-o comparare amănunțită a detaliilor caracteristice ale celor două amprente în discuție. Metoda uzuală în astfel de situații constă în așezarea alăturată a celor două amprente urmată de descoperirea și marcarea unui număr de puncte caracteristice comune.

Numărul de puncte caracteristice necesare identificării dactiloscopice.

Aparent, dactiloscopia constituie un capitol închis al identificării criminalistice în care de-a lungul timpului au fost clarificate toate problemele controversate.

Practica expertizei criminalistice se confruntă totuși cu o serie de aspecte contradictorii referitoare la criteriile ce definesc identificarea unei persoane pe baza urmelor papilare. Cu titlu de exemplu sunt enumerate câteva întrebări legate de această problemă:

când între o urmă și o amprentă nu se constată nici o diferență însă crestele papilare ale urmei nu conțin numărul de 12 detalii cerut de „regula de aur" a identificării se poate pronunța o concluzie de identificare certă?

este mai credibilă o identificare în care între o urmă și o amprentă digitală au fost marcate 12 detalii coincidente decât una în care au fost descoperite doar 11? De ce ultima este validată de practica judiciară și a doua nu?

care este numărul minim de caracteristici coincidente pe baza carora se poate constata identitatea dintre o urmă și o amprentă palmară, având în vedere suprafața urmei și numărul de detalii mult mai mari în comparație cu urmele digitale?

se poate formula o concluzie de probabilitate în cazul identificării dactiloscopice?

In literatura de specialitate și în laboratoarele de criminalistică de pe întreg mapamondul se contureazaă în momentul de față două criterii distincte cu privire la identificarea persoanei după urmele digitale:

a) criteriul empiric, bazat în exclusivitate pe analiza cantitativă a numărului de detalii caracteristice coincidente între o urmă digitală și o amprentă cunoscută;

b) criteriul holistic, care îmbină aspectele calitative cu cele cantitative în analiza comparativă a corespondenței dintre o urmă și o amprentă digitală.

a) Abordarea empirică a identificării după urmele digitate

Primul care a propus stabilirea unui număr minim de minuții (detaiii caracteristice) necesare identificării după urmele digitale a fost celebrul criminalist francez Edmond Locard în anii 1911-1914 care a stabilit trei posibile situații astfel:

„a. dacă există mai mult de 12 punte coincidente între urma și amprentă iar urma este clară, atunci identificarea este certă (cu condiția imperativă a absenței oricărei diferențe semnificative între urmă și impresiune.

b.dacă se constată între 8-12 puncte coincidente atunci certitudinea identificării depinde de:

claritatea urmei digitale;

raritatea minuțiilor (detaliilor);

prezența detaliilor în zona centrală sau în zona deltei;

prezența porilor;

-concordanța perfectăîintre forma crestelor papilare, direcția

acestora și valoarea unghiulară a bifurcațiilor;

c.In acest caz identitatea dintre urmă și amprentă poate fi stabilită în urma discutării cazului concret de cel puțin doi specialiști competenți.

In situația unui număr limitat de detaiii coincidente se poate exprima o concluzie de probabilitate proporțională cu numărul de puncte coincidente observabile clar ”.

Majoritatea experților europeni în amprente digitale este favorabilă abordării cantitative pure ignorând în formularea concluziilor potențialele contribuții ale concordanței calitative dintre urmă și amprenta unei persoane cunoscute.

In acest sens în anul 1998 au fost elaborate de Grupul European de Experți în Identificarea Amprentelor Digitale (IEEGFI) un standard numeric predeterminat de puncte caracteristice coincidente,pe baza căruia se poate admite identitatea dintre o urmă și o amprentă. Acest standard numeric reprezintă limita inferioară de care trebuie să se țină seama în identificare, însă interpretarea lui este diferita de la țară la țară și de la expert la expert.

Tabelul de mai jos prezintă numărul minim de puncte coincidente acceptate de diferite țări. Interesantă este precizarea că acest standard nu se aplică în cazul amprentelor palmare sau ale urmelor lăsate de alte părți ale corpului uman.

STANDARDELE NUMERICE PREDETERMINATE UTILIZATE IN DIFERITE ȚĂRI

Notă: Standardul numeric este diferit pentru identificarea urmelor lăsate de alte părți anatomice în afara degetelor

Comitetul de standardizare al Asociației Internaționale pentru Identificare (IAI), dupa trei ani de studii a stabilit însă, că nu există nici o baza valabilă pentru a recunoaște un număr minim predeterminat de detaiii caracteristice coincidente între o urmă și o amprentă în vederea identificării.

In 1995 la Conferința asupra tehnicilor de identificare a amprentelor digitale, găzduită de Poliția Națională din Israel, 28 de experți reprezentând 11țări au ajuns în unanimitate la concluzia că „Nu există nici o bază științifică pentru a statua că un număr minim predeterminat de minuții trebuie să fie prezent în două impresiuni pentru a stabili o identificare pozitivă".

In concluzie se poate afirma că nu este justificabil și nici măcar științific să reducem problema identificării după amprente numai la numărul de detalii coincidente.

b) Abordarea holistică a identificării dactiloscopice

Acest criteriu pune în balanță atât valoarea cantitativă (numărul de detalii coincidente) cât și aspectele calitative (aspectul general al urmei, tipul de minuții, porii, marginile crestelor) vizibile în urmă. Abordarea cantitativă și calitativă a fost descrisă de Ashbaugh (1999) și de Vanderkolk (2001).

In abordarea holistică se ține seama de o serie de observații incontestabile din care exemplificăm:

faptul ca același tip de minuție poate fi mai selectivă față de alta(de exemplu o bifurcație dublă la periferia urmei este de șase ori mai frecventă decât două bifurcații distincte);

absența oricărei minuții într-o zonă a urmei poate fi la fel de decisivă ca și prezența acesteia.

– în mod excepțional s-ar putea întâmpla ca în zona nucleului sau a deltei
crestele papilare să nu conțină nici un detaliu caracteristic.

Observarea acestor aspecte particulare ale urmei ar oferi un suport puternic pentru identificarea sursei acesteia.

Când ne sunt puse la dispoziție grupaje de urme lăsate de degete în succesiunea anatomică se poate utiliza toata informația conținută de acestea cu condiția ca etapa de analiză și interpretare să stabilească faptul că urmele au fost create simultan de degetele aceleiași mâini.

Un alt argument împotriva standardului numeric reiese din cunoașterea morfogenezei liniilor papilare. Diversele schimbări implicate în acest proces (regresia, subțierea, îngroșarea sau adunarea crestelor în multiple locații pe suprafața desenului papilar), conduce la formarea stohastică a minuțiilor în privința formei și poziției acestora.

Procesul de individualizare nu poate fi redus la numărul minuțiilor; fiecare identificare reprezintă un set unic de circumstanțe și evaluarea valorii trăsăturilor concrete între o urmă și o amprentă depinde de o varietate de condiții care automat exclude orice standard minim.

In practica internațională majoritatea experților dactiloscopi recunosc că identificarea nu ține cont de numărul minim de puncte coincidente prestabilit admis de instituțiile judiciare. Dimpotriva, expertul ajunge la o concluzie de identificare bazată pe un spectru larg de trăsături comune, înainte de finalizarea numărului prestabilit de puncte coincidente.

In momentul de față o serie de țări au abandonat regula numărului minim prestabilit de puncte coincidente. Astfel, SUA, Canada și Țările Scandinave (Finlanda, Suedia, Danemarca, Islanda, Norvegia), respectă rezoluția IAI (International Association of Identification) din 1973, conform căreia „nu există nici o bază valabilă pentru a recunoaște un număr minim predeterminat de detalii coincidente". Marea Britanie si Australia au abandonat standardul numeric in 2001.

Evett și Wiliams, în urma unui studiu în care au fost implicați 130 experți dactiloscopi din Anglia au ajuns la următoarele concluzii:

„doctrina adoptată de numeroși examinatori conform căreia identificarea dactiloscopică este o „știinta exactă", este o prejudecată. Esența Științei este inferența inductivă. Inferența este un proces mintal care nu poate fi exact sau deductiv. Identificarea după amprentele digitale este științifică în acest sens;

precizia pe care o presupune orice număr prestabilit de puncte coincidente (12, 16, etc.), este de asemenea o iluzie. Determinarea minuțiilor sau detaliilor caracteristice este foarte subiectivă. Folosirea oricărui standard numeric rigid favorizează tendința de a ajunge cu orice preț la numărul magic de puncte coincidente prestabilite (Tiller 1983).

ca modalitate de atingere a calității, numai standardul numeric nu este suficient. Calea de urmat este concentrarea asupra standardelor profesionale mai degrabă decât asupra regulei privind numărul de minuții comune. Este necesară o schemă de management al calității care include pregătirea experților dactiloscopi, testarea performanței acestora, examenele periodice ale acestora și procesele simulate".

După trecerea în revistă a principalelor doctrine și practici admise în diferitele țări ale lumii pot fi trase următoarele concluzii cu privire la acest subiect:

instituirea unui standard numeric prestabilit cu privire la numărul de detalii coincidente necesar identificării pe baza urmelor papilare este contraproductiv pentru procesul judiciar și poate genera erori;

abordarea holistică a identificării dactiloscopice este în concordanță cu celelalte genuri de expertiză criminalistică, traseologică, balistică, grafologică etc și poate asigura concluzii mai credibile și mai bine documentate;

concluziile exprimate în termeni de probabilitate nu sunt adecvate în domeniul expertizei dactilosocopice unde este mai corect să se explice că o urmă digitală nu este aptă pentru identificare decât să se exprime un grad de probabilitate a potrivirii acesteia cu amprenta unui deget al persoanei suspecte;

în domeniul urmelor palmare și plantare standardele numerice folosite pentru identificarea urmelor digitale sunt nesatisfăcatoare dacă avem în vedere suprafața mult mai mare a acestora corelată cu diversitatea morfologică a desenuiui papilar din diferitele zone ale palmei sau plantei.Aici se impun studii statistice serioase pentru fundamentarea științifică a concluziilor

CAPILTOLUL IV

RAPORTUL DE CONSTATATARE TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ ȘI DE EXPERTIZĂ

Secțiunea 4.1. Dispunerea efectuării și obiectul C.T.S. și al

expertizei dactiloscopice

Legea procesual penală română prevede, pentru organele de urmărire penală și pentru instanțele de judecată, posibilitatea de a folosi cunostințele unor specialiști, tehnicieni sau experți în vederea lămuririi anumitor fapte sau împrejurări ce au legătură cu o cauză penală.

Operațiile de identificare a unei persoane pe baza amprentelor papilare, contribuie în numeroase cazuri la lămurirea împrejurărilor în care s-au săvârșit faptele penale și de aceea, constituie obiect al constatărilor tehnico-științifice sau expertizelor dispuse pe parcursul desfășurării procesului penal.

”Pericolul dispariției apare atunci când mijloacele de probă sunt supuse unui process de degradare ori de distrugere voluntară sau involuntară, ca urmarea a acțiunilor intenționate ale făptuitorului sau a altor personae interesate, a acțiunii factorilor de mediu din locurile în care se află, ori ca urmare a neglijențelor care se pot manifest ape timpul cercetării la fața locului. Dispariția trebuie de asemenea înțeleasă și în sensul sustragerii în vederea împiedicării examinării de laborator a acestora1.”

In conformitate cu prevederile noului Cod de procedură penală, organele de urmărire penală dispun efectuarea constatărilor tehnico-științifice sau a expertizelor prin rezoluție motivată în care se stabilește obiectul acestora, se formulează întrebările la care trebuie să se raspundă și se precizează termenul de executare a lucrării.

Spre deosebire de efectuarea constatării tehnico-științifice – care poate fi dispusă numai de organul de urmărire penală – refacerea sau completarea acesteia se poate dispune atât de organul de urmărire penală, prin ordonanță motivate, iar în cursul judecății se dispune de către instant, prin încheiere motivată.

Pentru dispunerea constatării tehnico-științifice din oficiu sau la cerere, se cer întrunite următoarele condiții:

prin efectuarea activității dispuse, să se facă o anumită constatare;

constatarea să presupună cunoștințele unui specialist sau tehnician în domeniu;

să existe pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schim-bare a unor situații de fapt cu privire la împrejurările supuse constatării;

lămurirea faptelor sau împrejurarilor să reclame urgența.

In ceea ce privește expertiza – în speță, expertiza criminalistică dactiloscopică, organul de urmărire penală sau instanța de judecată o dispun când este necesară lămurirea, de către un expert, a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului nefiind supusă imperativului urgenței, implicit fiind asigurată posibilitatea unei cercetări mai aprofundate și mai complete a mijloacelor materiale de probă.

Din cele prezentate cu privire la dispunerea efectuării și la obiectul constatării tehnico-științifice și ale expertizei, rezultă următoarele:

constatarea tehnico-științifică se dispune de regulă de organul de urmărire penală, iar instanța de judecată (dar și organul de urmărire penală) poate dispune refacerea sau completarea acesteia, trimițând-o procurorului, și nu celui care a efectuat-o;

expertiza și noua expertiză se dispun atât de către organul de urmărire penală, cât și de instanța de judecată;

obiectul constatării tehnico-științifice este diferit de cel al expertizei, întrucât legea prevede pentru prima, existența atât a unui pericol de disparție cât și a necesității lămuririi urgente a unor situații de fapt sau împrejurări ale cauzei;

____________________

1 Marin Ruiu, Criminalistică, editura Universul Juridic, București 2013, pag.311

obiectul expertizei îl constituie necesitatea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei cu ajutorul cunoștințelor unui expert, făra a mai impune existența pericolului de schimbare și a urgenței, dar în scopul aflării adevărului.

Ceea ce diferențiază constatările tehnico-științifice de expertize este obiectul lor, și nu organele care sunt însărcinate cu efectuarea acestora.

La locul săvârșirii infracțiunii, rămân numeroase urme sau obiecte a căror găsire. ridicare, conservare și deseori interpretare prin metode tehnice de laborator, nu pot fi făcute decât de specialist având și dotarea materială necesară și nu de către orice organ de urmărire penală.

De pildă, dacă la fața locului se găsește și se ridică un document suspect că poartă unele urme digitale latente pe suprafața sa, care pot aparține făptuitorului infracțiunii, este necesară o examinare de laborator pentru constatarea existenței și evidențierea lor.

Examinarea și relevarea unor asemenea urme la fața locului nu se epoate reliza, deoarece astfel de operații cer condiții de laborator, urmele trebuind să fie tratate cu soluție de ninhidrină sau cu alte substanțe care le evidențiază. Rezultatul examinării și relevării nu poate fi consemnat decât într-un raport de constatare, și nu în procesul-verbal de cercetare la fața locului, întrucât este imposibil ca cercetarea să se extindă pe atâtea zile.

In acest caz, se întrunesc cele două condiții impuse de normele procesual-penale pentru efectuarca unei constatări tehnico-științifice:

– există pericol de dispariție a urmelor ce se pot afla pe documente, deoarece se cunoaște că hârtia nu poate păstra multă vreme aceste urme și, în orice caz, nu în starea în care au rămas, intervenind în timp modificări ca urmare a îmbâcsirii urmei, datorită intinderii secrețiilor biologice în masa hârtiei, care are proprietăți higroscopice ;

– este necesară lămurirea urgentă a existenței urmelor, deoarece, altfel, documentul nu poate fi folosit mai departe pentru rezolvarea cauzei, fiindcă nu poate fi atins, existând pericolul să se șteargă sau să se deterioreze eventualele urme.

In toate cazurile când la fața locului au fost descoperite un număr mare de urme papilare, se impune cu urgență problema clarificării situației acestor urme printr-un document oficial în baza căruia organul de urmărire penală va acționa în continuare, orientându-și cercetările și eforturile spre găsirea persoanelor care au lăsat urmele.

In momentul de față, la întrebări cum ar fi: câte din urmele papilare ridicate aparțin victimei, reclamantului, membrilor de familie ai acestuia ori salariaților care lucrează în locul unde s-a săvârșit fapta? câte din urmele papilare ridicate prezintă suficiente caracteristici pentru identificarea persoanei care le-a creat? se răspunde indirect prin explicațiile cuprinse în planșele fotografice cu aspectele constatate și urmele ridicate de la fața locului.

Considerăm că toate operațiile de mare complexitate și tehnicitate ce trebuiau efectuate pentru a răspunde la asemenea întrebări, fac obiectul con-statărilor tehnico-științifice dactiloscopice, deoarece se încadrează întocmai condițiilor prevăzute de Codul de procedură penală pentru dispunerea și efectu-area constatării tehnico-științifice.

Secțiunea 4.2. Organele care efectueză C.T.S. și expertiza

dactiloscopică

Potrivit Codului de procedură penală, „expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori de experți independent autorizați din țară sau din străinătate, conform legii".

De subliniat aceste prevederi deoarece, dintr-o concepție stranie, unii practicieni absolutizează prima parte a textului de lege citat, socotind că efectuarea constatării tehnico-șiințifice este de competența exclusivă a specialiștilor din laboratoarele ce aparțin instituției din care fac parte și organele de urmărire penală, ceea ce este total eronat. De asemenea, datorită aceleiași concepții s-a ajuns să se afirme că lucrările sunt socotite expertize sau constatări tehnico-științifice în funcție de organul care le efectuează, astfel că aceeași lucrare executată de un laborator al poliției și de unul din subordinea Ministerului Justiției ar fi, în primul caz, constatare tehnico-stiintifica, iar în al doilea, expertiză, când de fapt legea le diferențiaza după obiectul lor.

Expertiza criminalistică (deci și cea dactiloscopică), după cum stipulează Codul de procedură penală., se solicită direct laboratoarelor de expertiză criminalistică, precum și oricărui institut de specialitate, astfel că se limitează cazurile în care se admite numirea directă a expertului de către organul de urmărire penală sau de instanța de judecată. Această reglementare se justifică prin aceea că la executarea expertizelor tehnice sau contabile pot fi folosiți specialiști ori experți care lucrează în diferite instituții sau întreprinderi în funcții de contabili, economiști, revizori, ingineri, arhitecți etc. cunoștințele lor în domeniul respectiv fiind suficiente pentru executarea unor astfel de expertize. De asemenea și mijloacele tehnice necesare pentru efectuarea acestor expertize nu diferă de cele ce se folosesc și în producția materială, acolo unde experții iși profesează meseria.

Cu totul altfel se prezintă lucrările în expertiza criminalistică, unde expertul trebuie să fie special calificat în acest scop. Nu se poate concepe, de pildă, ca în expertiza dactiloscopică se pot folosi specialiști din alte domenii ale științei și tehnicii – care execută expertizele ca pe un „hobby", fiind numiți ocazional – deoarece prin profesia lor ei nu vin în contact cu acele probleme și cunoștințe ce sunt necesare efectuării acestor tipuri de expertiză și, deci, n-au cum să-și formeze deprinderi și tehnici de lucru adecvate. La fel se pune problema și în ceea ce privește mijloacele folosite, care, indeobște, sunt special construite sau adaptate pentru a fi utilizate numai în laboratoarele criminalistice.

Institutul de criminalistică din Inspectoratul General al Poliției și Laboratorul central de expertize criminalistice de pe lângă Ministerul Justiției au prevăzute în statele lor de organizare funcții de experți, precum și sisteme de școlarizare și calificare conform prevederilor legale.

Secțiunea 4.3. Cuprinsul raportului de C.T.S. și de expertiză

Operațiile și concluziile constatării tehnico-științifice ca și ale expertizei se consemnează într-un raport, în conformitate cu Codul de procedură penală.

Practica laboratoarelor de expertiză criminalistică confirmă respectarea întocmai a reglementării amintite. Raportul de constatare tehnico-științifică sau de expertiză dactiloscopică cuprinde urmatoarele părți:

– partea introductivă;

– partea expozitivă;

– concluziile.

In partea introductivă se arată organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea aceteia, numele și prenumele expertului, obiectivele la care expertul urmează să răspundă, data la care a fost efectuată, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată, dovada încunoștințării părților, dacă au participat la aceasta și au dat explicații în cursul expertizei, data întocmirii raportului de expertiză.

Tot în această parte, se va trece obiectul constatării tehnico-științifice sau expertizei și întrebările la care urmează să se răspundă. Deoarece, adeseori se confundă obiectul expertizei cu întrebările la care urmează a se răspunde, nu este lipsit de interes a dezbate această problemă cu ajutorul următoarelor spețe:

In situația când s-a trimis o urmă digitală ridicată de la locul comiterti unui furt prin spargere în dauna avutului privat, obiectul expertizei îl constituie examinarea urmei digitale ridicate de la fața locului în vederea identificării celui care a lăsat-o, iar întrebările adresate expertului ar putea fi: dacă urma prezintă deformări; careia dintre persoanele suspecte ale căror amprente de cornparare se trimit aparține urma.

In cazul unei hârtii suspecte a păstra urme digitale, obiectul constatării este examinarea docurnentului ridicat de la fața locului pentru a se stabili dacă are pe el astfel de urme, iar întrebările ce s-ar putea adresa sunt următoarele: dacă și cate urme se gasesc pe hartia in cauza: care este vechimea fiecarei urme in parte; daca vreuna din urme apartine victimei; daca urmele pot face obiectul unei expertize de identificare dactiloscopica.

Cu privire la întrebările ce se adresează expertului, practica criminalistică a stabilit câteva reguli ce se recomandă a fi respectate atunci când ele se formulează. Astfel, întrebările trebuie:

– să nu depășească obiectul expertizei;

– să fie în concordanță cu specialitatea laboratorului la care se adresează instanța de judecată sau organul de urmărire penală;

– să precizeze toate problemele ce se impun a fi lămurite prin cunoștințele unui specialist sau expert și care nu sunt în afara obiectului expertizei;

– să fie clare, precise și complete.

In aceeași parte a raportului se consemnează, printr-o descriere amănunțită completată cu fotografii, întregul material pus la dispoziție pentru efectuarea constatării tehnico-științifice sau a expertizei. De asemenea și în această etapă există anumiți pași ce trebuie respectați:

– descrierea amănunțită a coletului primit în care se găsește obiectul purtător de urmă, a legăturilor, sigiliilor aplicate și textul acestora, și executarea, în același timp, a fotografiilor acestora;

– desfacerea coletului și consemnarea tuturor obiectelor și urmelor pe care acesta le cuprinde, cu precizarea stării de conservare în care se găsesc, pre-cizându-se eventualele deteriorări datorate transportului. Cu aceasta ocazie obiectele vor fi fotografiate;

– descrierea amprentelor martor (care au fost luate de la persoanele suspecte, în vederea comparării), precizându-se dacă sunt de calitate corespunzătoare și pot fi folosite pentru rezolvarea întrebărilor ce au fost adresate.

După partea introductivă, se va trece la cea de-a doua parte a raportului, în care se vor descrie amănuțit toate operațiile efectuate.

De pildă, în cazul unei constatări tehnico-științifice efectuate asupra unui obiect ce trebuie tratat pentru a fi relevate eventualele urme, se vor arăta amănunțit metodele aplicate, rețeteie folosite, timpul scurs de la aplicarca metodei până la apariția urmei sau a urmelor, executându-se fotografierea detaliată a acestora. In continuare se vor descrie particularitățile de identificare pe care le prezintă urmele.

In cazul când se trimite o urmă și, împreună cu aceasta amprentele unor persoane suspecte pentru a se stabili prin expertiza cui apartjne urma, descrierea operatiilor efectuate se va face în aceeași ordine în care s-au și realizat.

Cu privire la examinarea urmei ori a mijlocului material de probă se vor enumera toate constatările făcute în legătură cu acesta. Astfel, la urmă se vor descrie: tipul și varietatea sa, felul nucleului, forma deltei (dacă este posibil) și câteva detalii caracteristice pe care le prezintă, iar în continuare se ilustrează cu o fotografie la dimensiuni corespunzătoare.

Un exemplu de descriere în raportul de expertiză a constătărilor asupra unei urme de identificat: amprenta prezentată este o urmă digitală monodeltică, varietatea dextrotrodeltică, cu nucleul în forma de laț liniar și deltă albă. In cuprinsul desenului papilar se observă clar imprimate următoarele detalii caracteristice: la trei creste spre dreapta de la baghetă se află un cârlig, în continuare, la o creastă de aceasta, o bifurcație, iar după alte două creste se găsește o bifurcație și după alte două creste, o depășire; pe linia delto-centrală sunt șase creste. Amprenta are suficiente detalii pentru a permite identificarea degetului care a lăsat-o.

Expertul nu se limitează numai la elementele pe care le-a descris în această parte a raportului, ci va căuta să studieze cu mare atenție urma, descoperind și marcând un număr mult mai mare de elemente care vor constitui baza lui pentru compararea cu alte amprente; numai după aceea va trece la examinarea amprentelor de comparat.

Secțiunea 4.4. Ilustrarea raportului de expertiză

Următoarea operație consemnată în raport va fi examinarea separată a amprentelor de comparat. La exemplul prezentat se va consemna câte din amprente sunt de tipul sinistrodeltic cu laț liniar și cu șase creste pe linia delto-centrală, reținându-se numai acestea. Apoi se va descrie în continuare amprenta care prezintă caracteristicile ce au fost descrise la urma care urmează a fi identificată. Descrierea amprentei se va face similar ca la urmă sau se va menționa că această amprentă prezintă numeroase asemănări cu urma, atât în privința formei, a desenelor cât și a amplasării detaliilor caracteristice.

Pe baza acestor elemente de coincidență care apar doar la o singura amprentă din totalul celor avute la dispoziție pentru examinat, expertul trece să verifice punct cu punct dacă toate detaliile ce le-a descoperit în urmă se găsesc și la amprenta care are cea mai mare asemănare cu ea. Aceasta operație este examinarea comparativă care, ca și celelalte, trebuie descrisă amănunțit, consemnându-se în raport toate felurile de comparații efectuate. Constatările se demonstrează și vizual prin fotografii și desene.

In cadrul examenului comparativ nu trebuie să se aibă în vedere numai numărul punctelor de coincidență ci și varietatea (diversitatea) lor. De exemplu, într-o comparare, specialistul trebuie să nu se limiteze numai la 2 sau 3 feluri de detalii cum ar fi – început, sfârșit de creastă, bifurcație, ci să caute și altele în așa fel încât să se ajungă la 6 -7 feluri de detalii. Examinarea comparative va cuprinde mai multe etape:

– stabilirea numărului total (cât mai mare) de puncte coincidente;

– selectarea celor mai rare (valoroase) puncte de coincidență;

– căutarea unor puncte coincidente cât mai diverse.

Modul de examinare comparativă cel mai uzitat de specialiști și experții dactiloscopi este tehnica juxtapunerii imaginilor și constă în prezentarea alăturată a fotografiilor celor două amprente comparate, mărite la aceeași scară, pe care se trasează concomitent cel puțin 12 puncte de coincidență descoperite în ambele imagini.

Elementele de individualizare sau caracteristicile vizibile pe cele două imagini pot fi marcate prin diverse trăsături (cercuri, pătrate, săgeți etc.) realizate în culori vizibile și numerotate în vederea canalizării atenției privitorului spre asemănările sau deosebiiile dintre ele (fig. 25 a, b).

Detaliile comune pot fi colorate pe ambele fotografii, dar se va manifesta atenția necesară pentru a nu se da impresia că au fost desenate elemente noi acolo unde inițial nu existau. De reținut că demonstrarea identității este valabilă atunci când pe cele două fototgrame juxtapuse nu exista nici un punct necoincident.

a) b)

Fig. 25 Examinarea comparativă prin juxtapunerecu indicarea și numerotarea caracteristicilor cioncidente: a) amprenta în litigiu (urma); b)amprenta de comparat (impresiunea)

2 și 4 – început de creastă papilară;

9 și 11 – sfârșit de creastă papilară;

5 și 12 – contopire de creste papilare;

1, 3, 6, 7 și 8 – bifurcație de creastă papilară;

10 – creastă aderentă.

De regulă, se realizează câte o demonstrație pentru fiecare din perechile de imagini coicidente. In cazul urmelor la care s-au examinat porii, se întocmește o planșă separată cu ilustrarea comparativă a acestora.

Când urmele sunt imprimate complet și nu prezintă deformări se poate ilustra verificarea continuității liniare a desenului papilar, prin segmentarea în două sau mai multe părtți a fotogramelor celor două amprente ce se compară, și inversarea fragmentelor între ele pentru a se constata dacă desenul își schimbă aspectul morfologic (fig.26). Segmentarea se va face în limita posibilităților chiar prin punctele caracterislice comune, marcate prin colorare.

Fig. 26 Comparație prin verificarea continuității liniare

Verificarea coincidenței detaliilor caracteristice descoperite în ambele amprente și demonstrarea vizuală a acestui fapt se efectuează foarte frecvent prin diagrama punctelor de coincidență.

Diagramele se realizează prin trasarea unor drepte care să unească punctele coincidente(fig.27 ).

b)

a) b)

Fig. 27 – Diagramele urmei – a și impresiunii -b provenite de la același deget.

De regulă, se constată mici diferențe între dimensiunile componentelor celor două diagrame, explicabile prin mecanismul diferit de formare a celor două amprente, care este influențat de următorii factori:

– suportul diferit pe care au rămas amprentele;

– gradul de apăsare a degetului este diferit în cele două cazuri;

– direcția și felul de rulare a degetului în cazul impresiunii și contactul static al degetului cu suportul în cazul urmei;

– curbarea sau rugozitatea suprafeței (bec, sticlă, scândura aspră etc.);

– greșeli de tehnică, în cazul fotografierii urmei la fața locului;

– îmbâcsirea sau imprimarea incompletă a unora din caracteristici.

Secțiunea 4.5. Concluziile raportului de C.T.S. și de expertiză

După terminarea tuturor exăminărilor din partea descriptivă se trece la redactarea ultimei părți a raportului: concluziile. Ele vor cuprinde răspunsurile la obiectivele stabilite de organelle judiciare, precum li orice alte precizări și constatări rezultate din efectuarea expertizei, în legătură cu obiectivele expertizei.

Este necesar ca răspunsurile să nu depașească obiectul constatării tehnico-științifice sau al expertizei și, de asemenea, ele trebuie să decură în mod logic din demonstrațiile făcute. Răspunsul care nu-și găsește demonstrarea corespunzătoare în cuprinsul raportului poate fi considerat ca subiectiv, iar lucrarea nesatisfăcatoare din acest punct de vedere.

Concluziile trebuie să fie scurte, clare, precise, fără echivoc, direct la obiect și să răspundă, pe puncte, la întrebările puse în ordonanță sau în rezoluție.

Concluziile referitoare la identitatea realizată prin dactiloscopie pot cuprinde unul sau mai multe răspunsuri. Fiecare răspuns poate avea următorul caracter:

– afirmativ, în mod cert;

– negaliv, în mod cert;

– probabil;

– nu se poate stabili.

Probabilitatea, în orice expertiză criminalistică cu obiect de identificare, nu este decât afirmativă și în mod greșit se susține ca poate fi negativă. Concluziile probabile se formulează, de regulă, în cazul constatăriior tehnico-stiințifice și au ca obiect interpretarea urmelor la fața locului. De exemplu: „urma de lângă clanța, de pe partea interiaoară a ușii de acces, a fost lăsată, probabil, de degetul mare de la mâna dreaptă a persoanei care a mutat acest obiect" sau „urma papilară descoperita pe becul încaperii în care a fost găsit cadavrul a fost lăsată de o persoană ce avea probabil înălțimea de peste 1,80 m".

Expertiza dactiloscopică, spre deosebire de alte genuri de expertiză criminalistică, excelează prin concluzii certe datorită elementelor exacte cu care lucrează.

Identificarea dactiloscopică nu poate fi probabilă decât atunci când urma aflată în discuție conține mai puțin de 8 detalii caracteristice și acestea sunt din cele cu frecvență mare de apariție. In celelalte cazuri, concluziile expertizei dactiloscopice pot fi certe sau de imposibilitate.

In cazul când participă mai mulți experți ori specialiști și au păreri dife-rite, concluziile vor consemna separat părerile și răspunsurile fiecăruia.

Secțiunea 4.6. Valoarea probatorie a C.T.S. și a expertizei dactiloscipice

Urmele papilare fac parte din categoria probelor indirecte (indiciilor). Prezența lor la locul săvârșirii infracțiunii nu dovedește, în mod direct, că acolo s-a savârșit acea faptă și nici că persoana sau persoanele de la care provin sunt autorii infracțiunii.

Urma papilară probează doar prezența persoanei care a lăsat-o în locul cercetat. Persoana în cauză putea să fi trecut prin locul unde s-a săvârșit o infracțiune, înainte de comiterea acesteia, în timpul săvârșirii faptei de o altă persoană sau imediat după comitere, în intervalul scurs până la sosirea echipei de cercetare la fața locului. Membrii echipei de cercetare la fața locului pot, de asemenea, Iăsa urme din neatenție pe obiectele aflate în câmpul infracțiunii.

În multe cazuri, urmele descoperite au fost lăsate chiar de victimele infracțiunii.

Prin intermediul urmelor papilare, a constatării tehnico-științifice sau a expertizei dactiloscopice, se poate stabili identitatea persoanelor care au venit în contact cu obiectele existente în locul unde s-a comis o infracțiune, iar după rea-lizarea acestui prim pas. cu ajutorul altor probe se trece la stabilirea rolului pe care acele persoane l-au jucat în săvârșirea faptei penale cercetate.

Urmele papilare rămase după efectuarea comparațiilor dactiloscopice de excludere a persoanelor ce nu au legatură cu săvârșirea faptei, prezintă un interes deosebit în activitatea de probațiune, deoarece pot ajuta organul judiciar în formarea de convingeri cerute cu privire la existența infracțiunii și vinovăția făptuitorului.

Conform principiului liberei aprecieri a probelor, consfințit și de Codul nostru de procedură penală, probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia (deci și a urmelor papilare) realiâandu-se de organul de urmărire penală și de instanța de judecată, potrivit convingerii lor formate după examinarea tuturor probelor administrate și conducându-se după conștiința lor.

Constatările tehnico-științifice și expertizele dactiloscopice constituie mijloacele legale de administrare ca probe a urmelor papilare.

Mijloacele de probă nu au o ordine prestabilită, ele fiind utilizate în cadrul procesului penal în raport cu ansamblul probelor existente în cauză.

Ca valoare probantă, constatarea tehnico-științifică și expertiza dactilo-scopică sunt egale cu celelalte mijloace de probă. Bazându-se pe demonstrații științifice și pe ilustrații ușor de verificat, aceste mijloace de probă prezintă un grad de obiectivitate mai ridicat, care nu generează suspiciunile relei credințe care poate fi întâlnită relativ la persoanele chemate ca martori.

Comparativ cu alte genuri de expertize criminalistice, cele referitoare la urmele papilare, se caracterizează în general pe formularea de concluzii certe (pozitive sau negative), contribuind astfel în mod substanțial la formarea convingerii organelor judiciare în legătură cu identitatea făptuitorilor și împrejurărilor comiterii infracțiunilor.

Intr-un studiu asupra modului în care sunt percepute concluziile rapoartelor de expertiză criminalistică de către instanțele judecătorești se afirmă că în 87% din cazuri concluziile sunt însușite,în 2% neînsușite, iar în 11% nu au fost utilizate. Concluziile însușite sunt cele care au contribuit la soluționarea cauzei. Aportul expertizei este mai clar exprimat în hotărârile judecătorești, alteori, doar amintit sau numai subînțeles, fără nici o motivare specială.

In ce privește însușirea expresă a rapoartelor de expertiză, cercetarea dosarelor de judecată relevă diverse situații: concluziile certe sunt reținute de instanța ca probă unică, în lipsa altor probe concludente, sau în coroborare cu alte probe administrate în cauză.

Valorificarea concluziilor prin coroborare cu alte probe se întâlnește atât sub formă amplă, când se menționează și expertiza confirmă sau infirmă o anumită stare de fapt, cât și sub forma dezvoltată, când completul de judecată nu numai că își însușește concluziile expertizei, dar preia din constatările raportului argumentele cu caracter tehnic.

Potrivit aceluiași studiu, neînțelegerea concluziilor raportului de expertiză se datorează în primul rând faptului că, într-o serie de dosare, expertizele efectuate nu au mai ajuns în stadiul de a fi valorificate întrucât procesul penal a încetat pentru unul din următoarele motive: amnistie, restituire la procuratură, împăcarea parților, renunțarea la acțiune etc.

Concluziile constatărilor tehnico-științifice și expertizelor dactiloscopice trebuie apreciate în mod critic atât față de motivarea din cuprinsul raportului cât și față de restul materialelor probatorii administrate în cauza respectivă. Numai în acest fel poate fi determinată forța probantă a raportului de expertiză care constă în veridicitatea sa, în concordanța concluziei cu realitatea.

Incheiere

Societatea în care trăim propune ca alternativă la o viață plină de confort tehnologia, care înregistrează progrese din ce în ce mai însemnate.Acest fapt s-a resimțit și în domeniul infracțional, unde au apărut moduri de operare la fel de sofisticate și de ingenioase.

In aceste condiții, lupta cu infracționalitatea a determinat oamenii legii să se specializeze la rândul lor,pentru a reuși combaterea infractorilor.

Oricât de “curat” ar opera un individ și indiferent de precauțiile pe care și le-ar lua,la locul faptei tot vor ramâne urme,care prin experiența criminaliștilor vor fi evidențiate.

O cercetare minuțioasă a locului faptei pune în evidență o gama largă de urme extrem de variate.

In procesul identificării criminalistice urmele papilare ocupă un loc important, deoarece fac parte din acategoria urmelor care se întâlnesc tot mai frecvent la locul faptei și oferă numeroase elemente de comparație care duc la identificarea certă și rapidă a persoanei care le-a creat.

O mare realizare o constituie introducerea sistemului AFIS 2000 care a revoluționat identificarea criminalistică a infractorilor pe baza urmelor papilare ridicate cu ocazia cercetărilor la locul faptei.

Valorificându-se aceste categorii de urme prin constatarile tehnico-științifice pot duce la identificarea autorilor,comparându-se urmele ridicate prin mijloace specifice de la locul faptei și cele create în mod voluntar în condiții asemănătoare în laborator,punându-se accent pe caracteristici de individualizare asemănătoare.

Identificarea persoanelor după urmele papilare a revoluționat lumea criminalisticii și a dus la identificarea multor autori de fapte penale fiind și astăzi la fel de actuală ca și la apariția sa, schimbându-se și perfecționându-se doar mijloacele, metodele și tehnicile de exploatare a acestui segment de la o zi la alta.

Anexe

Anexa nr.1

INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV

SERVICIUL CRIMINALISTIC

RAPORT DE CONSTATARE TEHNICO – ȘTIINȚIFICĂ DACTILOSCOPICĂ

Nr.xxxxxx din xxxxxxxx

Dosar nr. zzzzzz / xxxxx al Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov – Serviciul de Investigații Criminale.

SPECIALIȘTI: Comisar șef de poliție NEACȘU AURELIAN și subinspector

de poliție BIRLIGIU EMIL, ambii din cadrul Inspectoratului de

Poliție al Județului Ilfov – Serviciul Criminalistic.

OBIECTUL CONSTATĂRII

Prin rezoluția motivată nr. xxxxxx / 01.06.2006, Serviciul de Investigații Criminale dispune efectuarea unei constatări tehnico – științifice dactiloscopice prin care să se stabilească:

-dacă fragmentele de dermă ridicate de la mâinile cadavrului cu identitate necunoscută, de sex bărbătesc, de 45-50 ani, găsit la data de xxx pe raza com. xxx, sat xxx, jud. Ilfov (victimă omor) și prezentate în fișa de identificare tip CIN întocmită acestui cadavru, conțin elemente dactiloscopice coincidente ca formă și plasament cu impresiunile existente pe fișa dactiloscopică pe care sunt înscrise datele de identificare ale numitului xxxx, fiul lui xxx și xxx, născut la data de xxx în xxx, domiciliat în România, mun. București,

MATERIALE PUSE LA DISPOZIȚIE:

-fișa de identificare tip CIN întocmită cadavrului cu identitate necunoscută, de

sex bărbătesc, de 45 -50 ani, găsit la data de xxx pe raza com. xxx, sat xxxx, jud. Ilfov (victimă omor);

-copia xerografiată a fișei dactiloscopice cu impresiuni papilare, pe care sunt

înscrise datele de identificare ale numitului xxxx, fiul lui xxxx

și xxxxx, născut la data de xxxx în xxxxx, domiciliat în xxx.

Având în vedere cele solicitate, am efectuat examinările necesare în laboratoarele Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov și am redactat prezentul raport de constatare tehnico – științifică dactiloscopică.

EXAMINAREA MATERIALELOR

1. Fișa de identificare tip CIN întocmită cadavrului cu identitate necunoscută de sex bărbătesc, de 45-50 ani, găsit la data de xxxx pe raza com. xxxx, sat xxxx, jud. Ilfov (victimă omor), este un formular tipizat, compus din trei file ce se pliază.

Pe aversul filei nr. 2 sunt aplicate prin lipire fotografiile de semnalmente ale cadavrului, iar pe aversul filei nr. 3 sunt lipite cu bandă scotch fotografiile semnelor particulare pe care le prezintă cadavrul. La nivelul reversului filei nr.2 se găsesc patru fotograme aplicate prin lipire, ce reprezintă fragmente de dermă ridicate de la mâinile cadavrului.

Pe celelalte file, la unele rubrici, se află înscrise date despre cadavru, precum și despre obiectele de îmbrăcăminte ale acestuia, care sunt scrise cu stilou cu bilă și pastă de culoare albastr

Foto nr.1.

Foto nr.2.

Foto nr.1-2. Imagini scanate ce ilustrează aversul și reversul fișei de identificare

tip CIN

Foto nr. 3. Foto nr.

Foto nr.5.

Foto nr.6.

Foto nr. 3 – 6. Imaginile celor patru fotograme ale fragmentelor de dermă ridicate de la mâinile cadavrului, existente pe fișa de identificare tip CIN.

Procedând la examinarea fotogramelor fragmentelor de dermă ilustrate în foto nr. 3 – 6, am constatat următoarele:

imaginea prezentată în foto nr.3 a fost realizată prin fotografiere directă prin transparență și reprezintă un fragment de dermă cu desen papilar de tipul bideltic, subtipul spirală, varietatea spirală simplă spre dreapta, care conține suficiente elemente caracteristice de identificare dactiloscopică, fiind aptă comparațiilor;

imaginea prezentată în foto nr.4 a fost realizată prin fotografiere directă prin transparență și reprezintă un fragment de dermă cu desen papilar de tipul bideltic, care nu conține suficiente elemente caracteristice de identificare dactiloscopică, fiind inaptă comparațiilor;

imaginea prezentată în foto nr.5 a fost realizată prin fotografiere directă prin transparență și reprezintă un fragment de dermă cu desen papilar care conține suficiente elemente caracteristice de identificare dactiloscopică, fiind aptă comparațiilor;

imaginea prezentată în foto nr. 6 a fost realizată digital prin fotografiere directă și prelucrată cu ajutorul programului LUCIA FORENSIC și reprezintă un fragment de dermă cu desen papilar de tipul bideltic, care conține suficiente elemente caracteristice de identificare dactiloscopică, fiind aptă comparațiilor.

2. Copia xerografiată a fișei dactiloscopice pusă la dispoziție este copie a unui formular tipizat de fișă dactiloscopică decadactilară AFIS, care conține impresiuni digitale și palmare, precum și datele de identificare ale numitului xxxxx.

Pe aversul fișei se află datele de identificare ale numitului xxxx, precum și impresiunea palmei de la mâna dreaptă, iar pe reversul fișei se află impresiunile digitale și impresiunea palmei de la mâna stângă.

Impresiunile sunt redate în bune condiții, fiind apte pentru comparații dactiloscopice.

Foto nr.7. Foto nr.8.

Foto. nr. 7-8. Imagini scanate ce prezintă aversul și reversul copiei xerografiate a fișei dactiloscopice AFIS ce conține impresiuni papilare, precum și datele de identificare ale numitului xxxxx.

EXAMINĂRI COMPARATIVE

Examinând comparativ fotogramele desenelor papilare ale fragmentelor de dermă prezentate în cuprinsul raportului în foto nr. 3 și 6 cu impresiunile existente pe copia xerografiată a fișei dactiloscopice AFIS pusă la dispoziție, am constatat că există asemănări în ceea ce privește tipul, subtipul și varietatea desenelor papilare, cât și în ceea ce privește forma și plasamentul elementelor caracteristice dactiloscopice între desenul papilar al fragmentului de dermă prezentat în foto nr.3 și impresiunea degetului arătător de la mâna stângă din fișa dactiloscopică pe care sunt înscrise datele de identificare ale numitului xxxxxx, precum și între desenul papilar al fragmentului de dermă prezentat în foto nr.6 și impresiunea degetului mare de la mâna stângă din aceeași fișă.

În urma comparațiilor dactiloscopice efectuate între desenul papilar al fragmentului de dermă prezentat în cuprinsul raportului în foto nr.5 și impresiunile existente pe fișa dactiloscopică AFIS ce conține datele de identificare ale numitului xxxx am constat că nu există asemănări cu niciuna dintre impresiunile existente pe această fișă. Având în vedere forma desenului papilar, există posibilitatea ca fragmentul de dermă să provină de la o zonă a mâinii ale cărei impresiuni să nu se regăsească pe fișa dactiloscopică pusă la dispoziție, posibil falangă sau falangină.

Pentru demonstrarea asemănărilor susmenționate, folosind programul LUCIA FORENSIC, am întocmit o planșă demonstrativă anexă, în care am plasat alăturat imaginea desenului papilar al fragmentului de dermă prezentat în cuprinsul raportului în foto nr.3 și cea a impresiunii degetului arătător de la mâna stângă din fișa dactiloscopică AFIS, pe care sunt înscrise datele de identificare ale numitului xxxx. Pe cele două imagini am marcat, prin 16 (șaisprezece) săgeți numerotate, elementele dactiloscopice coincidente ca formă și plasament.

În urma celor constatate, descrise, demonstrate și ilustrate în cuprinsul prezentului raport de constatare tehnico – științifică, formulăm următoarele :

CONCLUZII

Desenele papilare ale fragmentelor de dermă ridicate de la cadavrul cu identitate necunoscută, de sex bărbătesc, de 45-50 ani, găsit la data de xxxx pe raza com. xxxxx sat xxxx, jud. Ilfov (victimă omor), existente pe fișa de identificare tip CIN și prezentate în cuprinsul raportului în foto nr. 3 și 6, prezintă elemente caracteristice de identificare dactiloscopică coincidente ca formă și plasament cu impresiunea degetului arătător de la mâna stângă (desenul ilustrat în foto nr. 3) și respectiv impresiunea degetului mare de la mâna stângă (desenul ilustrat în foto nr.6) existente pe copia xerografiată a fișei dactiloscopice AFIS pe care sunt înscrise datele de identificare ale numitului xxxx.

Desenul papilar al fragmentului de dermă ridicat de la cadavrul cu identitate necunoscută, de sex bărbătesc, de 45-50 ani, găsit la data de xxx pe raza com. xxx, sat xxxx, jud. Ilfov (victimă omor), existent pe fișa de identificare tip CIN și prezentat în cuprinsul raportului în foto nr. 5, nu prezintă elemente caracteristice de identificare dactiloscopică coincidente ca formă și plasament cu niciuna dintre impresiunile existente pe copia xerografiată a fișei dactiloscopice susmenționate. Având în vedere forma desenului papilar al acestui fragment de dermă, concluzionăm că fragmentul provine de la o zonă a mâinii ale cărei impresiuni nu se regăseasc pe fișa dactiloscopică pusă la dispoziție, posibil falangă sau falangină.

*

* *

Prezentul raport de constatare tehnico – științifică dactiloscopică conține 8(opt) file și o planșă anexă demonstrativă.

Restituim alăturat materialele puse la dispoziție pentru efectuarea raportului de constatare.

ÎNTOCMIT,

SPECIALIȘTI,

Comisar șef de poliție

NEACȘU AURELIAN

Subinspector de poliție

BIRLIGIU EMIL

Bibliografie selectivă

Acte normative:

1.Constituția României Modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003;

2. Legea nr. 286/2009 privind noul Cod penal

3. Codul de procedură penală al României din 01/07/2010 publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 486 din 15/07/2010

4. Legea nr. 135/2010 privind noul Cod de procedură penală

Tratate ,monografii,cursuri:

CĂTĂLIN TOADER, FLORIN NICULAE – Tratat de Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2013;

VIOREL VASILE, GEORGICĂ PANFIL, DĂNUȚ NECHITA, PETRUȚ ENACHE – Tratat de Tehnică Criminalistică, editura EstFalia, București 2014;

MARIN RUIU, Criminalistică, editura Universul Juridic, București 2013;

MARIN RUIU, Metodologia investigării criminalistice, editura Universul Juridic, București 2014;

AIONIȚOAIE C-TIN, BERCHEȘAN V, BUTOI T., MARCU I,

PĂLĂCEANU E., PLETEA C-TIN, SANDU I.E., STANCU E. – Tratat

practic de criminalistică , ed a-II-a, Editura Carpați, Craiova, 1992;

BALTHAZARD V. – Comunicare la Academia Franceză de Științe,1911

BERANEK S. – O nouă metodă de amprentare a cadavrelor, Problemy

Kriminalistyk, nr. 40, Varșovia, 1962;

BERCHEȘAN V, RUIU M, Tratat de Tehnică criminalistică, Editura

Little Star, București, 2004

BERCHEȘAN V – Valorificarea științifică a urmelor infracțiunii, Editura

Little Star, București, 2002, Vol. I;

BUTA I – Amprentarea pe cale chimică a persoanelor, Suplimentul „În

slujba patriei”, București, septembrie 1965;

CONSTATIN R.I. și RĂDULESCU M – Dactiloscopia, Editura

Ministerului Administrației și Internelor, București, 1975;

CONSTANTIN R.I., PĂȘESCU GH. – Secretele amprentelor papilare,

Editura Național – 1996;

DUMITRESCU C-TIN, GACEA E. – Elemente de antropologie

judiciară,Editura Ministerului Administrației și Internelor, București,

1993;

IONESCU L. – Eficiență în activitatea de judecată

IONESCU L., SANDU D. – Identificarea criminalistică, Editura București,1990;

M. RUIU – Valorificarea științifică a urmelor infracțiunii, Editura Little

Star, București, 2003, vol II;

MIRCEA I. – Criminalistica, Editura Lumina Lex, București, 1998;

MITRICEV V.S., SALAMANOV M.P. – Kriminalistika, Izdatelstva

juridiceskaia literatura, Moscova, 1963;

NISTOREANU GH. – Drept procesual penal-partea generală, Editura,

Continent XXI ,București, 1994;

PURI K.S.D. – Est-il possible de determiner a quelle main appartient

une emprointe de pouce? în R.I.P.C. nr. 195/fev. 1966

SAVA V. – Manual de dactiloscopie, imprimeria penitenciarului

„Văcărești”,București, 1943;

SASH P.T. D.A.B. Advecement in Blood Print Detection. Journal of

forensic Science;

STANCU E. – Tratat de criminalistică, editura Actami, București, 2001;

STANCU E. – Tratat de criminalistică, editura Universul Juridic,

București,2002;

SUCIU C. – Criminalistica, Editura didactică și pedagogică, București,

1963 și 1972;

SWENSSON și WENDEL – Cercetarea modernă a infracțiunilor, Londra,

1957

ȘT. S. NICOLAU – Dermatologie și neurologie, Editura Medicală,

București,1958;

ȚURAI C., – Amprentele papilare ,Editura Național, București

ȚURAI C., C-TIN. I. LEONIDA – Amprentele papilare,Editura medicală,

1979;

ȚURAI C., C-TIN. I. LEONIDA – Dermtografologia.Amprente

palmodigitale, Editura Medicală, București, 1971.

Colectiv – Tratat practic de criminalistică, vol I-IV, Editura Ministerului

Administrației și Internelor, București, 1976-1984;

Publicații, articole, instrucțiuni :

Printrak International Inc. AFIS 2000 – Instrucțiuni de utilizare a stației de

lucru, București, 1996;

Printrak International Inc. AFIS 2000 – Autoclasificarea și instrucțiuni de

Codificare a detaliilor,București,1996;

Procedura cercetării la fața locului în Poliția Română (proiect) – manual de

bune parctici,Colectivul Institutului de Criminalistică;

Revista criminalistica nr.2/2006.