Identificarea Elementelor Ce Contribuie la Definirea și Dezvoltarea Temei de Cercetare Privind Designul Industrial

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE ARTE ȘI DESIGN

I.O.S.U.D.

RAPORT DE CERCETARE nr. 1

Identificarea elementelor ce contribuie

la definirea și dezvoltarea temei de cercetare

privind Designul industrial în România.

Coorodnator științific

Prof. Univ. Dr. Aurel Chiriac

[anonimizat] Ovidiu

TIMIȘOARA,

2015

INTRODUCERE

În acest prim raport de cercetare mi-am propus să prezint sursele bibliografice și de documentare pe care le-am identificat și parcurs în mare parte care vin în sprijinul proiectului de cercetare privind apariția și evoluția Designului Industrial în România.

Din ce am studiat și din experiența de până acum în domeniul designului, consider că un capitol important din cercetarea întreprinsă sunt resursele bibliografice și de documentare care contribuie împreună cu experiența peronală la demersul și obținerea unui rezultat bun în cercetarea întreprinsă.

Sursele bibliografice accesate sunt de diferite tipuri:

Analoge: în format tipărit pe suport fizic în general pe hârtie: cărți, albume, reviste, ziare, cataloage, broșuri, pliante, afișe, documente, etc.

Electronice sau Digitale: radio, televiziune, internet, email, CD-ROM, DVD-ROM etc.

Acest acest proces de cercetare a constat în activități și etape diverse. Am inceput prin a formula idei de abordare a temei principale de cercetare, de identificare a surselor de documentare, parcurgerea și analiza bibliografiei identificate în vederea elaborării unor direcții de dezvoltare a ideilor formulate și generare a unor posibile concluzii.

I. Bibliografia și documentarea temei: Designul de produs în România.

Cercetarea întreprinsă are în vedere identificare resurselor de documentare și bibliografice ce cuprind cărți, reviste, articole scrise de autori români și străini precum și surse electronice care fac referire la domeniul designului în general și la designul românesc în special la care a fost posibil accesul în vederea documentării și consultarării. În identificarea acestor surse de documentare am efectuat căutări bazându-mă pe experiența personală în domeniul designului și activității didactice de peste 18 ani, precum și consultări cu colegi și profesioniști care mi-au indicat diverse surse. De un real folos a fost internetul prin intermediul motoarelor de căutare care au facilitat accesul la baze de date și website-uri de specialitate de diverse tipuri. În aceste căutări am identificat multe tipuri de surse și instrumente de documentare referitoare subiectul cercetării cum sunt:

Situri cu baze de date academice,

Cataloage online – baze de date publice cu fondul de carte ale Bibliotecilor din Oradea,

Multe magazine online de tip librărie „Anticariat”, mi-au permis să identific titluri de cărți rare și autori din domeniul designului și criticii de design la care altfel nu aș fi avut acces în acest timp premergător cercetării mele.

Site-uri personale sau de firmă ale unor designeri români sau ale companiilor la care activează.

Cărți în format digital descoperite online.

Site-uri ale unor instituții sau entități relaționate cu designul industrial.

Pagini personale de prezentare ale unor designeri pe rețelele de socializare cu care am putut intra în contact și comunica.

În continuare sunt prezentate cele mai importante dintre aceste surse și unele aprecieri asupra lor.

CĂRȚI:

*** Dicționar de estetică generală, Editura politică, București, 1972

Este prima lucrare de acest gen în România, rară și pe plan mondial în acea perioadă, care încearcă să stabilească un repertoriu general de categorii, noțiuni, curente, mișcări de idei, probleme și personalități, de prim ordin, din domeniul esteticii, de definire și valorizare critică. Apariția unor noi curente și discipline a căror delimitări se apropie sau interferează cu estetica în vastul complex al științelor sunt multiplicate de chemările și descoperirile secolului care determină elaborarea unor viziuni de sinteză menite să redea omului sensul ca unitate esențială a ființei sale.

La litera „i” în acest dicționar găsim termenul industrial design despre care este menționat faptul că design-ul este “o teorie și o practică a intervenției metodice asupra obiectului, menită să realizeze o unitate armonioasă între realizarea superioară a funcției utile (eficiență și economicitate) și forma vizuală a obiectului tehnic (produs industrial seriat), în urma căreia se realizează acea producție după legile frumosului, când frumosul și utilul fac corp comun indivizibil” (fig 1.1) Autorii: Ionel Achim, Gheorghe Achiței, Marcel Breazu, Cozar Radu, A. M. Cordescu, Lucian Dragomirescu și alții, personalități marcante ale culturii, profesori în domeniul artelor, critici de artă au adus contribuții importante la dezvoltarea designului, criticii de design în România.

Fig. 1.1 *** DICȚIONAR DE ESTETICĂ GENERALĂ, Coperta și Pagina cu colectivul de autori

Constantin, Paul, INDUSTRIAL DESIGN – Arta formelor utile, Editura Meridiane, București, 1973 (fig 1.2, fig. 1.3)

Această carte este prima lucrare dedicata exclusiv designului industrial și care, prin complexitate, ramâne mulți ani un etalon în prezentarea acestui domeniu de activitate.

Fig. 1.2 Paul Constantin în anii 70

Fig. 1.3 Paul Constantin, Industrial design. Arta formelor utile, Coperta și cuprinsul

Fig. 1.4 Jones, J. Christopher, DESIGN – Metode și aplicații, Coperta și pagina de titlu

Fig. 1.5 Jones, J. Christopher, DESIGN – Metode și aplicații, Tabla de materii

Jones, J. Christopher, DESIGN – Metode și aplicații (trad. de arh. Salvanu Virgil), Editura tehnică, București, 1975 (fig 1.4 și fig 1.5)

Această carte este prima încercare de înțelegere și descriere a noilor metode de design care au apărut ca răspuns la o lipsă de saisfacție la nivel mondial față procedeele tradiționale de design. Multe din procedeele descrise în carte au fost inventate sau împrumutate din alte discipline, dealungul ultimelor decade prin munca individuală, a unor indivizi separat unul de celalalt, în diverse ramuri ale designului sau în ocupații noi interdisciplinare cum sunt cercetarea operațională, ergonomia și studiile in domeniul proceselor muncii.

Încă de la publicarea sa inițială în 1970, cartea a fost considerată sămânța metodologiei de lucru în design. Scrisă de către unul din fondatorii mișcării metodelor de design, a fost extrem de apreciată în revistele de internaționale de design și a fost tradusă în limbileȘ japoneză, rusă, spaniolă, poloneză și nu în ultimul rând în română. Versiunea în limba română a fost tradusă și publicată de Arh. Virgil Salvanu în 1975 la editura Tehnică din București. Profesorul și arhitectul Virgil Salvanu este fondatorul secției Design din cadrul Institutului I. Andreescu din Cluj în 1971. Domnia sa a beneficiat în 1970 de o bursă UNESCO pentru o specializare în Design Industrial în Statele Unite, bursă care i-a permis vizitarea a 22 de instituții și schimburi de contacte cu specialiști în designul american, printre care și J. C. Jones cu care a corspondat și colaborat.

Constantin, Paul, Mică enciclopedie de arhitectură, arte decorative și aplicate modrene, Editura Științifică și enciclopedică, București, 1977 (fig 1.6)

După cum spune autorul în prefață, deși lucrarea nu este una de mare amploare are meritul de a fi prima de acest fel scrisă în România. Cartea surprinde și oferă cititorului în cele 175 de pagini de text și 60 de pagini cu planșe ilustrate, diferite căi de apropiere de fenomenele ample și semnificative din epocă cum sunt arhitectura, artele decorative și moderne aplicate. Autorul vorbește despre „criza” artei moderne, chiar „decadența” artei și pierderea publicului. Carte își propune să ofere publicului șansa înțelegerii fenomenelor și evoluției artei moderne prin prezentarea marilor curente, școli și personalități de referință care au marcat arhitectura și artele moderne aplicate. Cartea este destul de cuprinzătoare având în vedere dimensiunile paginilor (format A5), datortă faptului că este scrisă cu caractere mărunte de 8 puncte tipografice.

Fig. 1.6 Constantin, Paul, Mică enciclopedie de arhitectură, arte decorative și aplicate moderne, Coperta și Tabla de materii

Ionescu-Muscel-Ianculescu, Mircea, Buliga, Mihaela M., Tehnologia cercetării aplicative de produs – Metode științifice folosite în designul industrial al bunurilor de consum, Editura tehnică, București, 1981 (fig 1.7)

Cartea face o trecere în revistă a principalelor metode folosite în cercetarea aplicativă a designului de produs. Lucrarea prezintă procedee ce constituie rezultatul experiențelor în domeniu ale autorilor împreună cu colegilor specialiști în cadrul Centrului de cercetări și Inginerie Tehnologică pentru Articole Casnice, Jucării și Accesorii din industria ușoara. Caracterul original al lucrării rezultă din modul cum este sistematizată și modul cum sunt prezentate metodele de cercetare.

Această carte este o contribuție la confirmarea cercetării aplicative de produs cu accent pe etapa creativă a designului industrial, ca activitatea științifică cu domeniu concret de investigare și metodologie proprie de lucru. În perioada în care a fost scrisă această carte se vorbea de dinamismul întreprinderilor moderne din România care depindeau în mare măsură de vârsta medie a produselor pe care le realizează și de ponderea produselor noi în ansamblul întregii activități. Pentru dinamica reînoirii produselor se punea problema asumării unui coeficient de risc generat de cheltuielile destinate cercetării, creației, proiectării, pregătirii fabricației și lansării noilor produse.

Fig. 1.7 Ionescu-Muscel-Ianculescu, M, Buliga, M. M., Tehnologia cercetării aplicative de produs, Coperta 1 și Cuprins

Achiței, Gheorghe, Frumosul dincolo de artă, Editura Meridiane, București, 1988 (fig 1.8)

Autorul spune despre carte, ca o concluzie, că ampla expansiune a frumosului în aproape toate sferele vieții umane este o realitate evidentă. Că pretutindeni intervine problema unui plus de frumusețe care se cere instaurat și că intervine peste tot problema formelor capabile ca, dincolo de destinația lor practică, acestea să încânte privirea, să pară plăcute. Astfel obiectele utilitare produse industrial, care se impun ca lucruri frumoase sau îmbrăcămintea concepută în consens cu linia modei pot fi invocate drept argumente în sprijinul frumosului dincolo de artă.

Fig. 1.8 Achiței, Gheorghe, Frumosul dincolo de artă, Coperta 1 și Cuprins

Moldovan V., Șaramet G.C., Șaramet C.C. Formă și culoare în construcția de mașini, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988 (fig 1.9)

Cartea tratează studiului formei și culorii în domeniul construcțiilor de mașini industriale. Este o carte destinată proiectanților de mașini și echipamente industriale propusă prin subtitlu a fi o introducere în design. Cartea aduce în atenția inginerilor și proiectanților designul cu aspectele și valențele sale necesar a fi cunoscute și implementate în mediul industrial cum sunt: aspectul mașiniloe, relația om-mașină-mediu, tradiție-gust-modă, principii de armonizare, styling, funcționalism, tehnicism, iluzie optică, valoarea estetică a culorii, cuantificarea proporțiilor, evaluere estetică, exemple de analiză a designului aplicat, relațiile cu mediul ambiant.

Fig. 1.10 Moldovan V., Șaramet G.C., Șaramet C.C., Formă și culoare în construcția de mașini, Coperta 1 și Cuprins

Pantea Ioan, Samoilă Adrian Daniel, Istoria designului industrial, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2007 (fig 1.11)

Cartea a fost concepută ca un manual de istorie a designului industrial bine structurată evolutiv ce cuprinde stiluri, curente, terminologii di istoria artelor și arhitecturi care au contribuit la apariția, definirea, evoluția designului industrial de astăzi precum și un bogat fond de imagine ilustrativă.

Cartea a fost scrisă și destinată studenților ce se pregătesc în domenul designului la Universitatea din Oradea, Facultatea de arte, Programul de studiu Design precum și publicului.

Fig. 1.11 Pantea Ioan, Samoilă Adrian Daniel, Istoria designului industrial, Coperta 1 și Cuprins

Iovan, Ioan, Semantica artelor vizuale, Editura Anthropos, București, 2010 (fig 1.12)

Fig. 1.12 Iovan, Ioan, Semantica artelor vizuale, Coperta 1 și Cuprins

REVISTE:

Design Buletin. nr. 1/1997, 4, 5/1999, 6, 7, 8/2000, 12/2003, București (fig. 1.13, 1.14, 1.15)

În 1997 apare primul număr al revistei de specialitate, dedicată designului industrial „Design buletin” editată de MG Preview Design srl. Realizată la un nivel calitativ superior atât în ce privește conținutul cât și în privința calității tipografice, ea a apărut cu fluctuații periodice până în 2003 totalizând 12 numere. Deși era o revistă cu calități reale, nu a reușit să atragă publicul larg care probabil nu era pregătit pentru acest gen de revistă, fiind mai degrabă adresată unui public de nișă specializat cum sunt studenții în domeniul designului și arhitecturii sau profesioniștii în domeniu. A fost o revistă înintea timpului său care impunea un anumit standard, care se pare că nu a fost perceput de către public.

Fig. 1.13 Revista – Design buletin, 1/1997, 4/1999, Coperta 1

Fig. 1.14 Revista – Design buletin, 5/1999, 6/2000, Coperta 1

Fig. 1.15 Revista – Design buletin, 7/2000, 8/2000, Coperta 1

II. Designul industrial. Definiții și considerații generale.

2.1 Introducere

În lumea modernă o cantitate enormă de energie, bani și timp sunt cheltuite cu designul și producerea de obiecte. Trăim înconjurați de obiecte proiectate și produse pentru om. Designul este pretutindeni și tocmai de aceea este greu de definit. Designul este ceea ce te atrage la ultimul model de mobilier achiziționat. Este ceea ce face posibilă cumpărarea și plata electonică prin intermediul internetului a produselor sau serviciilor. Designul susține cultura marilor afaceri și face sigure drumurile dintre spitale și aeroporturi.

Luat singur cuvântul design este atotcuprinzător și de aceea căutarea unei definiții duce la o îndelungată dezbatere.

În general există două tipuri de definiții pentru design: unele largi și unele specifice, ambele având dezavantaje. Ori sunt prea generale pentru a fi semnificative ori exclud prea mult.

O definiție lansată de designerul Richard Seymour în timpul „Design Business Week 2002” organizată de Design Council – Marea Britanie a fost „să facem lucruri bune pentru oameni”. Este subliniat faptul că activitatea de design se concentrează în primul rând asupra comportamentului uman și a calității vieții, nu pe factori cum ar fi preferințele distribuitorilor. Dar până și asistentele medicale sau măturătorii de străzi ar putea spune, de asemenea „să facem lucruri bune pentru oameni”.

Deocamdata, o definiție concentrată pe produse sau realizări tridimensionale (3D) ale ideilor exclude munca designerilor grafici, a designerilor de servicii și multe alte discipline. Nu se vor putea găsi definiții absolute ale designului care să mulțumească pe toată lumea, dar se așteaptă găsirea uneia care cel puțin ne poate ajuta să fixăm acel set unic de competențe pe care designerii să le poată avea.

2.2 Definiții ale designului

ICSID (International Council of Societies of Industrial Design) este Consiliul Internațional al Societăților de Design Industrial, un organism internațional, o organizație nonprofit care protejază și promovează interesele profesiunii de designer industrial la nivel mondial, la care încă România nu este afiliată.

ISCID definește designul în felul următor:

DEFINIȚIA DESIGNULUI

Țelul

Designul este o activitate creativă a cărui scop este de a stabili multiplele aspecte ale obiectelor, proceselor, serviciilor și sistemelor în întregul lor ciclu de viață. Prin urmare, designul este factorul central al umanizării inovative a tehnologiilor și un factor crucial al schimburilor culturale și economice.

Scopul

Designul caută să descopere și să evalueze relațiile structurale, organizatorice, funcționale, expresive și economice cu sarcina de:

Îmbunătățire a sustenabilității și protecției mediului la nivel mondial (etică globală).

A oferi libertate și beneficii întregii comunități umane, individual și colectiv utilizatorilor finali, producătorilor și protagoniștilor de pe piață (etică socială).

A spijini diversitatea culturală în ciuda globalizării lumii (etică culturală)

A oferi produse, servicii și sisteme în forme expresive (semiologia) și coerente (estetica) în complexitatea lor.

Designul se referă la produse, servicii și sisteme concepute cu unelte, organizare și logică introduse prin industraializare – nu doar cand sunt realizate prin procese în serie. Adjectivul „industrial” pus designului trebuie relaționat termenului industrie sau înțelesului străvechi de „activitate productivă”.

Astfel designul este o activitate care implică un spectru larg de profesii care au ca obiect de activitate produsele, serviciile, grafica, interioarele și arhitectura. Aceste activități trebuie să consolideze împreună cu alte profesii conexe valoarea vieții.

Prin urmare, termenul design se referă la o persoană care practică o profesie inlectuală și nu o simplă tranzacție sau serviciu pentru o întreprindere.

Ioan Iovan, Critic de Artă și Profesor titular la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara din 2003 definește designul ca „primul gen artistic produs al secolului XX, urmare a evoluției tehnologice și a industrializării, cu imperativele venind dinspre cererea de obiecte, tot mai multe, mai variate și mai funcționale, mai adecvate ca formă.”

Suzanne Pellican designer la Intuit, într-un interviu dă câteva definiții designului și gândirii de design.

De prea mult timp designul a fost definit ca un mod de vizualizare a tehnologiei, ca un înveliș pentru ceva mult mai important, dar designul nu este acesta. Designul se referă la crearea experienței și uneori nu are înveliș, deci eu cred că aceasta este schimbarea care trebuie să se întâmple în înțelegerea calificării noastre.

Gândirea de design este practica rezolvării de probleme, și pentru mine asta se bazează pe cele trei principii de bază desprea care am vorbit: empatia profundă a beneficiarului (să intuiești punându-te în situația beneficiarului), mers de la ansamblu la detaliu și experimentare rapidă cu beneficiarul designului. Acesta este setul de calificări, unelte și mentalitate pe care le are designerul.

Gândirea de design este absolut bazată pe experiențe și eu cred că prima greșală pe care am făcut-o când am început acum 8 ani a fost, dacă încerci să schimbi modul de lucru de zi cu zi al oamenilor asta poate dura mult timp. Poți cere direct oamenilor să facă asta și să aștepți schimbarea. Va trebui să le dai ample oportunități să practice astfel încât să înțeleagă și să realizeze ce au de făcut în felul lor.

Isabelle Reymen în articolul „Îmbunătățirea proceselor de proiectare prin reflecție structurată: Studii de caz” spune că este foarte dificil să dai o definiție generală designului; fiecare definiție încercând să sublinieze numai anumite aspecte ale problemei.

De asemenea fiecare definiție reflectă filosofia de design a autorului său. Am definit designul ca activitate de transformare a stadiului unui produs ce va fi proiectat sau de transformare a procesului de design într-un stadiu ce duce la scopul propus. Această definiție propune să vedem procesul de design ca secvență de stadii tranzitorii. Transformarea este stadiul produsului ce urmează a fi proiectat și a procesului de design cu scopul de a crea produsului dorit.

Sarcinile designului

Designerii se confruntă cu probleme de proiectare care trebuie rezolvate. Aceste probleme, oricum nu sunt de sine stătătoare ci fac parte dintr-un larg context și trebuie rezolvate în anumite condiții (de exemplu constângerea de timp). Înseamnă că aceste caracteristici specifice contextului și procesului de design influențează soluționarea problemelor. Combinația seturilor de caracteristici ale produsului ce va fi proiectat, procesul de design și și contextul designului se numește situație de design. O sarcină de design este aceea care include rezolvarea problemelor de design, ținând cont de întreaga situație de design.

Procesul de design este definit ca o secvență finită a activităților de design necesară pentru realizaea scopului propus. Un proces de design include activitățile de design, de asemenea oamenii care realizează aceste activități și mijloacele pentru realizarea acestor activități. Procesul de design poate fi executat de către o singură persoană sau mai multe persoane (posibil având cunoștințe în vari domenii), lucrând împreună ca o echipă sau lucrând individual în paralel subprocese.

Preocesele de design sunt reprezentate prin modele de design. Multe dintre aceste modele includ includ mai multe etape și bucle de răspuns.

Activitățile de design, executate în paralel sau secvențial constituie un proces de design. În practică designerii execută activități de analiză, brainstorming, calcul, alegere, comunicare, decizie, descompunere, definire, dezvoltare, discutare, documentare, desen, evaluare, explorare, generare, integrare, inventariere, judecare, justificare, management, modelare, machetare, negociere, observare, optimizare, prezentare, citire, reflecție, căutare, selectare, simulare, rezolvare, specificare, structurare, inițiere, discutare, vorbire, testare, gândire, unificare, validare, verificare, și scriere. Activitățile de design pot apărea ca activități mentale sau psihice, ca activități creative sau raționale, care pot fi realizate conștient sau inconștient, de către un grup sau de către o persoană, în contextul descoperirii sau în contextul justificării, pentru acumularea de cunoștințe, aplicare sau comunicare, sau de implicare a interpretării obiective sau subiectoive. Unele activități apar mai des decât altele în procesul de design iar unele acțiuni apar în anumite momente. Apariția și succesiunea activităților specifice în procesul de design pot depinde de sarcinile de design, de discipline specifice designului, de metodele sau strategiile folosite și de stilul designului practicat de fiecare designer.

Au fost realizate multe încercări de către cercetători pentru a găsi tipare în actvitățile de design și au fost introduși diferiți termeni. În design există două mecanisme importante. Primul mecanism numit „ciclul de bază în design” include următoarele patru activități: anliza-sinteza-simulare-evaluare. Al doi-lea mecanism, numit „mecanism al practicii reflexive” include activitățile numește-încadrează-mută-evaluează.

Designerii

Designerii execută activități de design în echipe (multi disciplinare) sau lucrează individual. Este stauată ideea că există căi ale cunoașterii, gândirii, și realizării specifice designerilor. Abilitatea pentru design poate fi privită ca o formă distinctă de inteligență pe care toți oamenii o posedă. Designerii experimentați sunt înzestrați cu multe aptitudini.

Cunoașterea în design poate fi privită drept cunoaștere implicită obținută prin experiență sau cunoaștere explicită despre teoriile designului, metode, strategii, tipare de design, tipuri de design și proiecte anterioare de design. Aceleași funcții ale cunoașterii de design recunoscute în lume (producerea de cunoștințe în cercetarea de design, transferul cunoștințelor în rducația de design și aplicarea cunoștințelor în practică) pot fi găsite în procesul de design, și anume aplicarea cunoștințelor existente, generarea noilor cunoștințe și comunicarea acestora celor interesați.

III. Puncte de vedere cu privire la delimitarea domeniului de cercetare.

Lumea designului

Practica, educația și cercetarea în design sunt trei domenii de interes care pot fi recunoscute în lumea designului.

Cunoașterea în design leagă cele trei domenii în lumea designului: toate trei fiind în relație cu cunoașterea în design; practica designului aplică și generează cunoaștere, educația în design transferă această cunoaștere și cercetarea de design produce această cunoaștere (împreună cu practica designului). Relațiile ideale dintre cele trei domenii sunt următoarele:

– cercetarea în design este primește intrări din educația de design și practică dezvoltând teorii și suport pentru utilizarea viitoare în educația de design și practică;

– educația în design folosește rezultatele cercetării, primește intrări din practica designului, formează buni designeri practicanți și oferă feedback cercetării în design;

– practica designului apelează la suportul dezvoltat în cercetare și gândirea din educație și oferă intrări pentru pentru educația și cercetarea în design.

Interacțiunea dintre cele trei domenii este, prin urmare, foarte importantă (fig 1.1)

Figura 1.1: Interacțiunile între cele trei domenii importante din lumea designului.

Translarea/Traducerea

Designul ar putea fi văzut ca o activitate care traduce ideea într-un plan sau desen la scară pentru ceva folositor, cum este un automobil, o clădire, o grafică, un serviciu sau proces. Partea importantă este traducera ideii, deși în primul rând abilitatea designului de a dezvolta ideea nu ar trebui trecută cu vederea.

Oamenii de știință pot inventa tehnologii, fabricanții pot face produse, inginerii pot să facă produsele funționale și marketerii le pot vinde, dar numai designerii pot combina responsabil toate aceste lucruri și dezvolta un concept în ceva dezirabil, viabil, vandabil și care să aducă valoare vieții omului.

Există multe concepții greșite despre design. Suplimentele de duminică ale unor jurnale și revistele lucioase de consum folosesc adesea obsesiv cuvântul design în ideea că denotă stil și modă. În timp ce prăjitorul de pâine sau tirbușonul sunt prezentate având un design mai bun, rezultatul este menit să hrănească credința că devii client de design și că designul se limitează la suprafața lucrurilor și la cum arată ele și că acesta este ultimul pas al procesului de dezvoltare a produsului.

Dar designul bun nu se referă numai la suprafață. Estetica este importantă dar este numai o parte a imaginii de ansamblu a produsului.

Designul este fundamental (baza). Oamenii de multe ori au nevoie să-și amintească că tot ce ne înconjoară este poiectat și că deciziile acestui proiect au impact aproape asupra fiecărui aspect al vieții noastre, fie că este vorba de mediul în care lucrăm, de modul în care ne facem rezervări pentru vacanță sau modul în care luăm capacul de pe borcanul cu gem. Când aceste lucruri funcționează, pare de la sine înțeles, dar, așa cum Bill Moggridge, fondatorul companiei de consultanță internațională IDEO, spune: „O mulțime de încercări și erori face ca realizarea lucrurilor să pară efort”.

Designul și utilizatorul

Designul bun începe cu nevoile utilizatorrului. În design, nu are importanță frumusețea și ingeniozitatea oricărui bun dacă acesta nu satisface nevoia utilizatorului. Asta poate suna evident dar multe produse și servicii, cum ar fi Sinclair C5, serviciile de telefonie mobilă WAP, și un mare număr de afaceri dot com au eșuat deoarece oamenii din spatele lor nu au înțeles acest lucru.

Aflarea a ce își dorește clientul este prima etapă pe care o parcurge orice designer. Apoi bazându-se pe rezultatele cercetării sale dezvoltă conceptul cu o mixtură de creativitate și simț comercial. Deși instinctul face parte din arsenalul designerului există și metode științifice prin care designul își atinge scopul devnind remarcabil. Designeri diferiți folosesc metode diferite – combinând cercetarea de piață, testarea utilizatorului, prototipuri și analize de trend.

Orice produs lansat este ca un joc de noroc, dar aceste metode reduc riscul eșecului, un fapt care de multe ori este surprinzător pentru clienți.

Creativitatea

Un design nu trebuie să fie nou, diferit sau impresionant pentrua a fi de succes pe piață, atât timp cât îndeplinește o necesitate, dar metodele de design folosite trebuie să ducă la produse și servicii inovative.

Designerii învață că ideile care pot părea ciudate merită explorate și că soluția „de bun simț” nu este întotdeauna cea corectă. De multe ori designerii abordează concepte contra-intuitive, prin metode cum sunt desenul, prototipurile, brainstormingul și testarea utilizatorilor. Observarea utilizatorilor în special în situații reale oferă perspective în comportamentul lor care poate aduce la idei pe care designerul nu le-ar fi avut dor gândindu-se la acea situație sau bazându-se pe cercetarea generalizată a pieței.

Designul și Intreprinderea

Designerii, spre deosebire de artiști, nu pot pur și simplu urmări impulsurile lor creative. Ei lucrează într-un mediu comercial ceea ce înseamnă că există un număr foarte mare de considerații care vin să susțină procesul de design.

Designerii trebuie să își pună întrebări, cum ar fi: este produsul pe care îl crează necesar? Cum diferă acesta de orice altceva de pe piata? Satisface acest produs o necesitate? Va costa prea mult ca sa fie fabricat? Oferă siguranță?

Designul este o armă formidabilă a oricărei afaceri care pune accent pe client. Companiile au realizat de multe ori ieșirea din impas, prin crearea unui produs, care să servească necesitățile clientului mai bine decât rivalii săi. Designul a oferit Microsoft piața sistemelor de operare, a salvat Apple Computer și a făcut Sony un gigant al produselor electronice. Un studiu intreprins de societatea Design Council din Marea Britanie a arătat că afacerile ce au la bază designul au evoluat mai bine decât media în ultima decadă.

Punând accentul pe design aduci creativitate într-o organizație și crești șansa de a realiza, produse lider de piață care sparg tiparele. Creșterea gradului de sofisticare al consumatorului și competiția globală devine un lucru tot mai valoros.

Întreprinderile au descoperit că nu mai pot concura doar prin reducerea prețurilor sau mărirea bugetului de marketing. Inovația în formă a designului este cheia spre succes.

Designul poate ajuta serviciile publice într-o serie de moduri, de la a face produse mai sigure și servicii care să satisfacă nevoile utilizatorilor la creșterea inovării în cadrul organizațiilor și deschiderea de noi perspective în rezolvarea problemelor cum ar fi achizițiile publice.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

CĂRȚI

*** Dicționar de estetică generală, Editura politică, București, 1972

Constantin, Paul, Industrial Design – Arta formelor utile, Editura Meridiane, București, 1973

Jones, J. Christopher, Design – Metode și aplicații (trad. de arh. Salvanu Virgil), Editura tehnică, București, 1975

Constantin, Paul, Mică enciclopedie de arhitectură, arte decorative și aplicate moderne, Editura Științifică și enciclopedică, București, 1977

Ionescu-Muscel-Ianculescu, Mircea, Buliga, Mihaela M., Tehnologia cercetării aplicative de produs – Metode științifice folosite în designul industrial al bunurilor de consum, Editura tehnică, București, 1981

Achiței, Gheorghe, Frumosul dincolo de artă, Editura Meridiane, București, 1988

Moldovan V., Șaramet G.C., Șaramet C.C. Formă și culoare în construcția de mașini, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988

Pantea Ioan, Samoilă Adrian Daniel, Istoria designului industrial, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2007

Iovan, Ioan, Semantica artelor vizuale, Editura Anthropos, București, 2010

REVISTE:

Design Buletin. nr. 1/1997, București

Design Buletin. nr. 4/1999, București

Design Buletin. nr. 5/1999, București

Design Buletin. nr. 6/2000, București

Design Buletin. nr. 7/2000, București

Design Buletin. nr. 8/2000, București

Design Buletin. nr.12/2003, București

Pagini și articole web

http://www.icsid.org/about/about/articles31.htm

http://www.researchgate.net/publication/228686021_Improving_design_processes_through_structured_reflection_Case_Studies

http://www.mech.hku.hk/bse/interdisciplinary/what_is_design.pdf

http://www.ubm.ro/sites/al/images/docs/ManualAutoriat.pdf

www.smsys.com/pub/dsgnmeth.pdf

http://teachercolecadm.wikispaces.com/file/view/Documentare+Internet.pdf