Identificarea Criminalistică Ca Mijloc de Probațiune în Activitatea de Cercetare a Infracțiunilor de Omor

Varianta I

Tema: Identificarea criminalistică ca mijloc de probațiune în activitatea de cercetare a infracțiunilor de omor

Planul lucrării

Noțiunea și premisele științifice ale identificării criminalistice

Identificarea criminalistică

Identificarea criminalistică se înțelege activitatea de, stabilire pe de o parte a însușirilor comune ființelor, fenomenelor și obiectelor, iar pe de altă parte stabilirea însușirilor prin care ființele, fenomenele și obiectele se disting unele de altele.

Aceasta activitate mentală își propune sa ordoneze în tipuri, grupe și subgrupe, ființele, fenomenele și obiectele în vederea deosebirii fiecăreia în parte de toate celelalte cu care se aseamănă, dar care îl fac sa fie identic numai cu sine însuși.

Identitatea la rândul sau este rezultatul procesului de identificare. Acesta ne prezintă acele însușiri ori proprietăți ale unor ființe, fenomene și obiecte care se delimitează de toate celelalte ființe, fenomene și obiecte prin ceea ce vor să facă ele însuși.

Identificarea – procesul de identificare a unor persoane, obiecte sau fenomene prin metode științifice în scopul aflării adevărului în cadrul procesului judiciar.

Felurile identificării

După modul de a se reține trăsăturile esențiale ale ființei, fenomenului și obiectului, identificarea criminologica este de 3 feluri și anume:

• După memorie – se realizează prin a avea în vedere caracteristicile esențiale ale unei ființe, fenomen sau obiect. Omul retine caracteristicile esențiale atât prin percepere directa și nemijlocita cat și prin respectarea acestor percepții la distante de timp mai mari ori mai mici, iar perceperea e condiționată de distanta de la care a avut loc, unghiul de observație, gradul de iluminare. în criminalistica, cu ajutorul memoriei sunt identificate persoanele văzute la locul faptei (infractori sau martori), fenomene care au avut loc, obiecte sau animale furate sau dispărute și zgomote de anumita intensitate;

• După descriere – identificarea după descrierea trăsăturilor se efectuează nu de persoane care le-a perceput, ci de alta persoane care compară trăsăturilor descrise cu ființa, fenomenul ori obiectul examinate nemijlocit ori cu altă descriere. Acest fel de identificare serveste le gasirea celor care au săvârșit infracțiuni, se sustrag de la urmărirea penala ori executarea pedepsei, tot așa se pot identifica obiectele care au servit nemijlocit la comiterea infracțiunii ori sunt produsul acestora, dar și animalelor furate sau pierdute;

• După urmele lăsate la fața locului – identificarea după urmele obiectelor, ființelor și fenomenelor este cea mai importantă și mai des întîlnită activitate deoarece totdeauna la locul faptei rămân urmele omului, ale obiectului de care s-a servit acesta, a unor animale potrivit principiului ca nu există infracțiune perfectă, că orice activitate criminală poate fi recompusă pe baza urmelor.

Procesul identificării criminalistice

Acest proces cunoaște mai multe etape și pornește de la general către particular selectând prin metodele comparației trăsăturile comparative ale ființelor descoperite prin percepția lor directa ori a urmelor create de acestea la locul săvârșirii infracțiunii. Pe cale de consecința în raport de caracteristicile stabilite, ființele fenomenele și obiectele sunt ordonate în tipuri, grupe și subgrupe, pentru a se ajunge la individualizarea lor, cu alte cuvinte la identificarea lor.

Obiectul identificării criminalistice

Prin acest obiect se înțelege orice obiect, ființă, fenomen sau intervale de spațiu și timp pe care organele judiciare le analizează și le compara prin metodele corespunzătoare astfel încât să stabilească adevărul.

În procesul identificării se recurge la o clasificare bipartita (dublă) a obiectelor în raport de anumite criterii:

• În raport de scopul identificării:

• Obiect scop de identificare (obiect concret) descoperite în cîmpul infracțional ori care au fost create în procesul comiterii unor fapte penale. În această categorie intră persoana infractorului și acele instrumente care i-au servit la săvârșirea infracțiunii respective ori care sunt produsul acesteia;

• Obiect mijloc de identificare (obiecte identificatoare) despre care se presupune ca au creat urmele de la locul faptei, precum și urmele create în scop comparativ și experimental. În activitatea de identificare criminalistica avem de regula un singur obiect scop și mai multe obiecte mijloc.

• În raport de criteriul căutării și al identificării vom întâlni 2 categorii de obiecte:

• Obiecte căutate ale căror urme sau reflectări se găsesc la fața locului ori în alt loc adiacent acestuia;

• Obiecte verificate despre care se vorbește ca au creat urmele ori reflectările materiale.

Premizele identificării criminalistice

Activitatea de identificare criminalistică are anumite premise științifice care contribuie la îndeplinirea scopului sau (aflarea adevărului).

• Irepetabilitatea – presupune ca prin identificare vom stabili nerepetabilitatea unui obiect, fenomen sau știință;

• Stabilitatea relativa a caracteristicilor de identificare ceea ce impune ca acele trăsături și caracteristici care dau irepetabilitatea, sa aibă și o anumita stabilitate.

În raport de gradul de modificabilitate, obiectele care sunt examinate pot fi:

• Nemodificabile;

• Irepetabile;

• Modificabile relativ;

• Modificate artificial.

Așadar, generalizând cele menționate putem spune că premisele științifice ale identificării criminalistice sunt:

Identificarea reprezintă problema centrală a investigației criminalistice.

Identificarea criminalistică poate fi definită ca un proces de constatare a identității unor persoane, obiecte sau fenomene, aflate în legatură cauzală cu fapte ilicite, prin metode științifice criminalistice, în scopul stabilirii adevărului în procesul judiciar.

Identic înseamnă „exact, la fel, perfect asemănător (cu cineva sau ceva); întocmai, aidoma”, iar identificarea este un „ansamblu de mijloace și metode folosite de organele judiciare pentru stabilirea identității unei persoane pe baza trăsăturilor și particularităților acesteia”.

Definiții mai cuprinzatoare: „Identifica – 1. A stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru, a recunoaste. 2. A considera ca fiind identice două sau mai multe obiecte, finite etc. 3. A se simți întocmai cu cineva sau ceva, a se confunda. 4. A acționa așa cum ar face-o altcineva. 5. A deveni același cu, a se contopi).

„Identificare – 1. Stabilire a identitatii unei persoane sau a unui lucru, recunoastere. 2. Stabilire a unui raport de identitate între două lucruri, obiecte etc. Senzație de a fi întocmai cu cineva sau ceva. 4. Acționare în același mod în care ar face-o altcineva. 5. Confundare. 6. Contopire”.

„Identitate – 1. Coincidență în toate aspectele cu sine însuși. 2. Principiul identității: principiul fundamental al gândirii care impune ca formele logice să păstreze unul ;i același sens în decursul aceleiași operații. 3. Asemănare perfectă. 4. Ansamblu de date prin care se identifică o persoană”.

„Prin identitate se înțelege însușirea unei persoane, a unui obiect sau fenomen de a-și manifesta individualitatea în timp și în spațiu, prin caracteristicile fundamentale, neschimbătoare, ce le deosebesc de toate celelalte și le determină să rămână ele însele pe întreaga durată a existenței lor” (A. Lalande).

Realizarea identificării presupune a se stabili nerepetabilitatea unui obiect prin evidențierea deosebirilor față de orice alt obiect. Identificarea se stabilește pe baza caracteristicilor generale și individuale.

Identificarea, fiind un proces dialectic, nu trebuie interpretată în mod rigid. Scopul final al identificării, în Criminalistică, îl reprezintă stabilirea concret – individuală a obiectelor și persoanelor, prezentând importanță nu numai stabilirea identității, ci și stabilirea neidentității.

Pentru a se realiza identificarea, sunt necesare două categorii de obiecte:

a. Obiectele (urmele) descoperite în câmpul infracțional sau create în procesul săvârsirii unei infracțiuni, denumite și obiecte concrete sau de identificat.

b. Obiectele despre care se presupune că au creat urmele descoperite în câmpul infracțional, denumite și obiecte verificate sau identificatoare.

Premisele științifice ale identificării criminalistice sunt:

a. Individualitatea (irepetabilitatea);

b. Stabilitatea relativă:

După gradul de modificabilitate, obiectele examinate pot fi:

• nemodificabile (desenele papilare);

• relativ modificabile (scrisul de mână);

• modificabile în timp (prin uzură) ori modificabile artificial (deghizarea sau ștergerea urmelor).

c. Reflectivitatea (însușirea obiectelor de a se reflecta și de a fi reflectate).

Dupa natura lor, reflectările pot fi:

• Reflectare sub forma de urme statice, de contur (de stratificare sau de destratificare) ori dinamice (tăiere, despicare) care redau particularitățile exterioare ale obiectelor și ființelor.

• Reflectare sub forma deprinderilor (de mers, de scriere).

• Reflectare sub forma imaginilor mentale (relatate oral, în scris etc.).

• Reflectare sub forma imaginilor vizuale (fotografii, film, bandă video).

În procesul de identificare criminalistică, interesează reflectarea care constă într-o modificare de substanță pe sau într-un obiect, astfel că obiectul creator va fi cel reflectat, iar obiectul primitor cel care reflectă.

Identificarea se poate face și fără un contact nemijlocit, tactil sau vizual:

a) după imaginile fixate material (prin compararea urmelor descoperite în cazul infracțiunii cu urme experimentale);

b) din memorie (identificarea persoanelor sau obiectelor după semnalmente, declarații);

c) pe baza înregistrărilor (cartoteci, colecții, fișe): dactiloscopică, cadavre și persoane cu identitate necunoscută, persoane dispărute, scrisul de mână, opere de artă, autovehicule etc.;

d) după modus operandi (specializarea infractorilor pe genuri de infracțiuni).

Principiile identificării criminalistice

a. Principiul identității (identitatea cu sine trebuie completată cu deosebirea de orice este

altul).

b. Principiul delimitării obiectelor identificării criminalistice în obiecte scop al identificării și

obiecte mijloc de identificare.

• Obiectul scop al identificării este un obiect material, aflat în legătură cauzală cu fapta ilicită și concretizat în diverse ipostaze (persoana infractorului sau a victimei, instrumentele ce au servit sau erau destinate să servească la săvârșirea faptei, procedeul infracțiunii etc.).

• Obiectul mijloc de identificare este alcătuit din urmele obiectului scop și din modelele de comparație.

c. Principiul stabilității relative a caracteristicilor de identificare.

d. Principiul dinamicității și interdependenței cauzale.

Etapele identificării criminalistice

a. Stabilirea apartenenței după gen – se realizează pe calea examinării caracteristicilor generale care definesc o anumită categorie de obiecte.

b. Identificarea individuală – se realizează o îngustare a sferei obiectelor cu aceleași caracteristici până la individualizarea corectă. Identificarea individuală reprezintă afirmarea identității.

Identificarea generică și identificarea individuală sunt părți componente ale procesului unic de identificare criminalistică.

c. Identificarea după urmele lăsate la locul faptei de către obiecte sau ființe este modalitatea cea mai frecventă.

Metodologia identificării criminalistice

Fundamentul metodologic al identificării criminalistice constă în selectare și comparare.

Identificarea criminalistică are două faze:

a. Examinarea separată a urmelor și a modelelor de comparație, stabilindu-se caracteristicile de gen și cele individuale; sunt excluse cele cu particularități deosebite.

b. Examinarea comparativă presupune stabilirea coincidenței sau concordanței ori stabilirea deosebirilor sau neconcordanței dintre urmă și modelele de comparație.

Examinarea se face prin următoarele metode:

• metoda confruntării (microscoape comparatoare, lămpi cu radiații ultraviolete, fotografia de examinare etc.).

• metoda juxtapunerii (care constă în așezarea urmelor/obiectelor de comparat în același câmp vizual, cât mai aproape unul de celălalt).

• metoda îmbinării pentru obținerea continuității liniare (urme de tăiere, striațiile de pe gloanțe etc.).

• metoda suprapunerii, care constă în așezarea urmelor una peste cealaltă, în vederea determinării identității formale.

• metoda proiectării concomitente pe același ecran a imaginilor comparate, juxtapuse sau suprapuse.

Reguli pentru obținerea modelelor de comparative:

a) să se cunoască persoana sau obiectul de la care provin;

b) la obținerea modelelor de comparație, să se țină cont de condițiile în care s-a format urma la locul faptei;

c) urma și modelele tip de comparație să conțină suficiente elemente caracteristice de individualizare a factorului creator;

d) în momentul examinării să fie folosite modele similare, având aceeași proveniență.

Edmond Locard spunea „Nu vă considerați niciodată obligați să ajungeți la concluzii mai ferme decât cele furnizate de examinările tehnice. Dacă există cea mai mică îndoială, exprimați-o."

Aplicarea metodei identificării criminalistice în vederea stabilirii împrejurărilor și a modului săvîrșirii omorului

Conform studiilor efectuate de organismele specializate internaționale asupra tendințelor criminalității, funcționarii sistemelor de justiție penală și strategiilor în materie de prevenire a crimei, constatăm o creștere globală a criminalității, tendință înregistrată și de infracțiunile contra vieții.

Din datele furnizate de statistici și din studiile efectuate la nivel național rezultă că Moldova se înscrie, cu unele particularități în contextul evoluției criminalității mondiale. Tendința de creștere sau cel puțin de menținere la un nivel ridicat al multor categorii de infracțiuni, între care se situează cele împotriva vieții, atrage atenția asupra necesității coordonării eforturilor pe toate planurile pentru a se asigura o eficiență mai bună în combaterea fenomenului infracțional.

Acest imperativ este relevat îndeosebi de creșterea îngrijorătoare la nivelul țării a numărului cauzelor privind infracțiuni de omor rămase cu autori nedescoperiți a fost apreciată ca un indiciu încurajator, relevând intensificarea stăruinței pentru descoperirea autorilor infracțiunilor de omor, o mai judicioasă organizare a muncii și o coordonare mai eficientă a membrilor echipelor de cercetare.

În investigarea infracțiunilor contra vieții se impune astfel adoptarea acelor metode și reguli tactico-penale precum și a mijloacelor tehnico-criminalistice care și-au dovedit eficiența în practică nemijlocit la descoperirea operativă a autorilor și la tragerea lor, promptă, la răspundere penală.

Una dintre regulile de bază după care trebuie să se orienteze organele judiciare în cercetarea infracțiunilor de omor, o reprezintă organizarea judicioasă a anchetei și planificarea urmăririi penale.

Literatura de specialitate a relevat importanța acestei reguli metodologice pentru determinarea cu precizie a direcțiilor și întinderii cercetărilor, în scopul clarificării complete a împrejurărilor săvârșirii omorului și al identificării autorului . În cadrul planificării, o poziție centrală o deține elaborarea versiunilor de urmărire penală, referitoare la natura morții violente (omor, sinucidere sau accident), la persoana autorului, la mobilul și scopul infracțiunii și la împrejurările sau condițiile în care a fost săvârșită. În vederea elaborării versiunilor, procurorul care conduce ancheta trebuie să dispună de un minim de date precise și concrete, referitoare la faptă. Aceste date sunt obținute pe cale procesuală, cu ocaziile cercetării la fața locului, efectuării de constatări tehnico-științifice, ascultări de martori etc. precum și din izvoare extrapenale: investigații, zvonuri, scrisori anonime etc.

În cercetarea infracțiunii de omor, primele date sunt desprinse de organul de urmărire penală pe baza cercetării la fața locului, a examinării cadavrului și efectuării constatării sau expertizei medico-legale. Coroborarea și interpretarea obiectivă a datelor obținute, prin activitățile procedurale menționate, permite în majoritatea cazurilor, elaborarea de versiuni plauzibile cu privire la natura morții.

Dacă di cercetarea locului faptei și constatarea medico-legală rezultă cu certitudine că ne aflăm în fața unei morți violente și că persoana decedată nu-și putea provoca singură leziunile, este evident că nu pot fi elaborate decât două versiuni principale: omor sau accident. Cauza se simplifică și mai mult în situația în care din întregul tablou infracțional, din datele primelor cercetări se conturează fără dubiu concluzia că fapta constituie un omor.

Într-un caz de moarte violentă survenit, victima a fost găsită în locuința sa, într-o baltă de sânge, prezentând multiple plăgi înțepate în coapsa piciorului stâng. Examinarea cuțitului găsit lângă cadavru, a conformației și dispunerii leziunilor, a permis confirmarea versiunii că victima și-a produs singură leziunile lovindu-se cu cuțitul, după încercări prealabile, într-un acces de furie, în timp ce stătea la masă și consuma băuturi alcoolice. Ulterior această versiune a fost confirmată și de alte probe, cauza fiind pe deplin elucidată prin înlăturarea suspiciunii că decedatul ar fi fost victima unei heteroagresuni.

În alte situații sunt identificate indicii puternice cu privire la existența unui conflict care însă nu se află în raport de cauzalitate cu decesul.

Astfel, într-un caz produs pe raza municipiului Chișinău, ajungând la fața locului, echipa de cercetare a găsit la sediul organelor de poliție, bănuitul care recunoștea că a avut un conflict verbal cu decedatul, precum și vecinii care confirmau existența unui schimb de replici între cei doi. La fața locului, a fost găsit cadavrul prezentând leziuni de cădere, superficiale, pe mâini și pe față, culcat la baza scărilor de acces în locuința bănuitului. După efectuarea autopsiei s-a infirmat versiunea că victima ar fi fost împinsă pe scări deoarece s-a constatat că moartea acesteia a fost neviolentă, ea datorându-se unei pancreatite acute.

Cercetând cauzele privind morți violente, procurorul nu trebuie să piardă din vedere posibila disimulare a omorului printr-un accident sau sinucidere, când din actele premergătoare nu se desprind date suficient de clare, care să permită o încadrare juridică corectă a faptei, mai ales în cazul sesizării unor împrejurări negative.

Într-un alt caz, victima fiind găsită spânzurată în podul grajdului, s-a formulat o primă versiune în sensul că aceasta s-ar fi sinucis deoarece a rămas singură după plecarea definitivă a soției sale în Germania. La examinarea medico-legală s-a constatat însă că decedatul prezenta o plagă tăiată, profundă, a gâtului care avea caracter vital. Aprofundându-se verificările cu respectarea altei reguli metodologice esențiale, aceea a cercetării în echipă , după o săptămână a fost identificat autorul faptei de omor, în persoana unui vecin a cărui soție avea relații intime cu victima.

După cum se subliniază în literatura de specialitate, o importanță deosebită pentru orientarea cercetării o au versiunile referitoare la autorul omorului și la modul sau scopul infracțiunii. Pentru formularea acestora întrebarea decisivă este: “cărei persane îi profită omorul sau cine avea interesul să-l comită?”. În practică se întâlnesc o mulțime de mobiluri și scopuri fiind imposibilă o inventariere absolută.

Cu privire la criteriile de elaborare a versiunilor este de observat că punctul de plecare al anchetei și în consecință de elaborare a versiunilor îl reprezintă întotdeauna victima, întrucât ea furnizează cele mai prețioase elemente pentru elucidarea cazului. Procurorul trebuie să se conformeze unei reguli metodologice importante potrivit căreia trebuie să se pornească de la faptă la făptuitor .

În elaborarea versiunilor cu privire la persoana autorului și la persoana autorului și la mobilul sau scopul omorului, trebuie să ne raportăm la câteva mari categorii de date:

Date obținute din cercetarea la fața locului și din examinarea cadavrului, pe baza cărora pot fi desprinse concluzii referitoare la persoana autorului, la faptul că acesta cunoștea topografia locului sau era o cunoștință apropiată a victimei, la mobilul faptei (furt, viol, răzbunare), la modul de operare și la mijloacele vulnerante întrebuințate.

Astfel, într-un caz de omor deosebit de grav săvârșit în satul x, pentru a sustrage darurile primite la nuntă, în sumă de 30.000 lei, victima care îngrijea casa a fost găsită de nuntași, dimineața, decedată, prezentând multiple leziuni înjunghiate. Formulându-se mai multe versiuni cu privire la autorul faptei ca fiind unul dintre nuntașii sau vecinii care erau cunoscuți de victimă și știau topografia locului, acesta a fost identificat în persoana unui vecin care prezenta o plagă mușcată pe obraz, plagă ce corespundea formulei dentare a decedatei. Și în acest caz, versiunea reală a fost conturată și confirmată prin rezultatele cercetării în echipă, cu participarea activă a medicului legist.

Cunoașterea victimei sub multiple aspecte reprezintă pentru organul judiciar o sursă importantă de date utile identificării autorului. Se poate stabili ce activitate desfășura victima în momentele prealabile agresiunii, cum s-a comportat la apariția criminalului, dacă i-a permis accesul în locuință sau nu etc.

Date rezultate din audierea martorilor, a rudelor, ori din investigațiile privitoare la victimă. Pot fi cunoscute astfel obiceiurile, pasiunile, viciile, relațiile cu familia și colegii de serviciu precum și unde, când, cu cine și-a petrecut timpul victima înaintea survenirii decesului sau dispariției.

Verificarea versiunilor este o activitate obligatorie în cadrul fiecărei versiuni urmând a se proceda la clarificarea problemelor specifice prin efectuarea activității de urmărire penală prevăzute pentru ipoteza respectivă. Versiunile se verifică concomitent, indiferent de gradul de verosimilitate, acordându-se o anumită prioritate martorilor care prezintă o credibilitate mai mare .

O contribuție importantă pentru planificarea urmăririi penale o poate aduce și informatizarea activității procurorului, în general, a activității de criminalistică, în special, având în vedere că unitățile de parchet sunt dotate cu computere pe care deocamdată le utilizează doar serviciile de contabilitate. Am readus în discuție cunoscuta problemă a planificării urmăririi penale cu convingerea că manifestând un plus de atenție în organizarea activității de anchetă, vom dovedi mai multă eficiență în descoperirea și în combaterea fenomenului criminalității.

Rolul identificării criminalistice în stabilirea victimei și a autorului omuciderii

Identificarea criminalistică în stabilirea victimei și a autorului omuciderii are un rol major la clarificarea circumstanțelor comiterii infracțiunilor de omor în vederea clarificării obiective a faptei penale pentru sancționarea suficientă și necesară.

Pe urma acesteia expertul criminalist oferă concluzii pot fi:

a. Categorice, concretizate într-un răspuns pozitiv sau negativ fără echivoc. Concluzia expertului nu are valoare absolută. Veridicitatea urmează să fie stabilită de organul judiciar prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză.

b. Concluzii de probabilitate

Probabilitatea se exprimă printr-o funcție de frecvență (Lucian Ionescu) de tipul:

0 < P(A) < 1, în care 0 = imposibil (probabilitate 0);

1 = certitudine (probabilitate de 100%);

p = probabilitatea; A = elementul întâmplător.

Probabilitatea repetabilității depinde de experiența expertului (apreciere subiectivă), volumul datelor centralizate, de studii experimentale și de cercetări fundamentale (apreciere obiectivă). Concluziile cu caracter de probabilitate sunt considerate de cei mai mulți teoreticieni ca utile și pertinente, urmând a fi coroborate cu celelalte probe.

c. Concluzii de imposibilitate, exprimate prin formula „Nu se poate stabili” (NSP), ca urmare a unor factori, de regulă, obiectivi (starea obiectelor examinate; insuficiența materialelor de comparație; limitele cunoașterii ori o dotare tehnică proastă), dar și subiectivi (superficialitatea, alegerea defectuoasă a unei metode, lipsa pregătirii etc.).

Este important de subliniat că NSP este o concluzie de probabilitate, adică fapta incriminată nu se exclude.

Literatura

Bercheșan V. – Metodologia investigației criminalistice a omorurilor – Ed. Parlela 45, București, 1998.

Ionescu L. – Sandu D. – Identificarea criminalistică, Ed. Științifică, București, 1990.

Emilian Stancu – Criminalistica Stiința investigării infracțiunilor Vol. I și II Ed. Tempus SRL București 1992

Ionescu L. Sandu D. -Identificarea criminalistică, București l991.

Mihuleac E. Expertiza judiciară București 1971 Editura Științifică.

ORDONANȚĂ

De dispunere a efectuării expertizei traseologice a urmei de încălțăminte ridicată de la locul depistării unor părți de cadavru

mun. Chișinău 10 ianuuarie 2009

(locul emiterii)

Organul de urmărire penală în persoana procurorului Procuraturii sectorului Centru, or. Chișinău, Titirez Leonid, jurist de rangul II.

Examinând materialele cauzei penale nr. 1535/07 A3-22

A CONSTATAT:

Ion Mereuță este bănuită de comiterea infracțiunii de omor. Fiin învinuit conform art. 145 al CP al RM – omor intenționat.

În baza celor expuse și în conformitate cu prevederile articolelor 142, 143,144 CPP

DISPUNE:

1. Să se efectueze expertiza criminalistică a urmei de încălțăminte (o pereche de pantofi marca “tebo” și 2 perechi de cizme confecționate la întreprinderea “Cristina” municipiul Chișinău), la fața locului.

2. Să se pună în sarcina experților clarificarea următoarelor întrebări:

a) Sunt sau nu urmele depistate lăsate de încălțămintea specificată?;

Dacă da, indicați concret constatările.

b) Aceste urme au fost lăsate pînă la comiterea omorului, în perioada comiterii sau după?;

c) După urmele lăsate, se poate constata comportamentul bănuitului. Dacă da interpretați mișcările?;

3. Să se pună la dispoziția experților următoarele materiale și probe:

a) Copia acestei ordonanțe;

b) Decizia judecății despre efectuarea expertizei

c) Dosarul penal

Procurorului Procuraturii sectorului Centru, or. Chișinău, Titirez Leonid, jurist de rangul II

(semnătura)

Similar Posts