Grup de Dezvoltare Personală. Asumarea Identitătii de Sex Rol la Adolescenti Prin Tehnici Experentiale

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

DEPARTAMETUL DE PSIHOLOGIE

Grup de dezvoltare personală. Asumarea identității de sex-rol la adolescenți prin tehnici experențiale.

Absolvent: Ganea Roxana – Ioana

Coordonator: Conf. Prof. Dr. Marina Badea

Rezumat disertatie- romana

Rezumat disertatie- engleza

Cuprins:

Introducere

Capitolul 1. Adolescența și identitatea de sex-rol

Formarea identității și conceptului de sine

Identitatea și rolul de sex și gen

1.2.1. Diferențierea sexuala

1.2.2. Identificarea de tip gender

1.2.3. Triunghiul familial-fundamentul identității psihosexuale

Sex-rol în adolescență

Capitolul 2. Metodologia studiului

2.1. Obiectivele programului de dezvoltare personală centrat pe identitatea psihosexuală

2.2. Caracteristicile participanților la grup

2.3. Instrumente psihodiagnostice

2.4. Programul de dezvoltare personală în abordarea experiențială

Capitolul 3. Rezultatele programului de dezvoltare personală

3.1. Prezentarea ședițelor

3.2. Prelucrarea datelor și interpretarea psihologică a rezultatelor

3.3. Studiu de caz

Capitolul 4. Concluzii si aprecieri finale

Capitolul 5.Autoanaliză terapeutică

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

(1)

Este perioada de trecere de la universul dependent infantil, la poziția de egalitate și independența a universului adultului: o perioadă de intense transformări endocrino-fiziologice, de descoperire a Eului, de revoltă și de exaltare, de descoperire a sensului valorilor umane, de cristalizare a sentimentelor profunde etc. În evoluția sa furtunoasă și contradictorie, adolescența cunoaște variații individuale, în funcție de sex, condiții educaționale, socio-economice și geografice.

CAPITOLUL 1. ADOLESCENȚA ȘI IDENTITATEA PSIHOSEXUALĂ

(1)

J.J. Rousseau numea adolescența „ a doua naștere” iar Pantelimon Golu (Psihologia copilului, 1994, p. 159) o definea ca „vârsta oglinzii, vârsta la care adolescentul caută să coincide cu sine”.

Din punct de vedere etimologic, adolescent provine din limba latină, in care „adolesco-ere” inseamna a crește, a căpata putere, a se maturiza. Acest cuvant se folosea nu naumai pentru pentru organism sau procese psihice cât si pentru fenomene ale naturii ( Tacitus: ”Ver adolescit”- primavera capătă putere). In orice sens era folosut, acest cuvant însemna a crește, a se maturiza.

Ursula Șchiopu si Emil Verza arată că: ” Adolescența este etapa din viața umană care face trecerea de la copilărie la vârstele adulte. Această etapă este încărcata de transformări biologice si mai alea psihologice, de un extrem de complex efort de adaptare la caracteristicile exigențelor și diversității structurilor vieții sociale, profesionale, culturale, politice, ideologice, economice, de nivel de trai, de nivel cultural si de conservare a sănătații prin norme elementare igienice”.

(2)

( adolescenta)

Structurarea adolescenței reprezintă un proces iar acest proces conform lui Pantelimon Golu (1985 apud. Buzdugan, 2009): se sprijină pe terenul ereditații; își extrage conținuturile din datele furnizate de mediul sociocultural; este ghidat de educație; se desfașoară în contextul propriei activități de învațare; este impulsionat de motivație.

Pe temeiul, profundelor schimbări ce au loc în strfuctura de personalitate a adolescenților, precum și al noilor cerințe ce se manifestă față de aceștia, are loc o accelerare si o restructurare a procesului dezvoltarii conștiinței de sine.

Dacă am accepta varianta optimistă a liniaritații ( deși acest proces nu este tocmai unul liniar), oricum nu ar exista coninuitate. Discontinuitățile, întreruperile sunt generate de succesivele ”treziri” la realitatea obiectivă. Descoperirile pe care adolescentul le face in această perioadă, sunt de-a dreptul neliniștitoare. Descoperă ca părinții, educatorii, ceilalți adulți sunt imperfecți. Descoperă ca ei înșiși, profesional și social, sunt ”nimic” sau ”nimeni”. Această realiatate îi înspăimântă și obsedează, generând anxietate. Chiar dacă ar trăi într-o societate model, chiar dacă ar avea părinții model, simțământul de insecuritate este inevitabil.

(3)

Conștiința de sine este un proces complex care include, pe de-o parte, raportarea subiectului la sine insuși, la propriile trăiri, iar pe de altă parte raportarea acestuia la lumea in mijlocul căreia trăiește. Prin conștiința de sine, individul iși ințelege propria persoană ca subiect al activității sociale, ca membru activ și util al mediului social in care trăiește.

Formarea identității și conceptului de sine ( 195)

Procesul formării identității personale incepe inainte de apariția tinereții și nu se termină cu terminarea acesteia. Acest proces continuă de-a lungul intregii vieții omului si are loc intr-o mare masură inconștient. Procesul incepe la începutul copilăriei cu sentimentul atașamentului reciproc intre copii si părinți, simțind atragerea față de primii obiecți ai dragostei din viata sa, copilul începe să se realizeze in relațiile recunoașterii reciproce. Identitatea copilului continuă să se formeze prin remediul alegerii si însușirii unui rând de identificări, care la rândul său depind de gradul de recunoștere a importanței personalității copilului de către parinți, cei de aceiași vârstă si societate. Astfel, identitatea personală formează in procesul evoluției ”Eu”-l, care treptat ia forma definitivă prin calea nenumăratei si consecventei sinteze, care durează intraga copilarie.

Identitatea înseamnă conștiința identității proprii a continuității in timp a personalității corespunzătoare si senzația legată de aceasta, că și ceilalți de asemenea o recunosc. Identitatea este starea, identificarea este procesul de formare a acesteia. Indentificarea are loc intotdeauna in relație cu alți oameni, care in decursul unor perioade mai lungi sau mai scurte servesc drept ”model”.

Identitatea este formata din mai multe compomente cum ar fi: calitați psihice, sexuale, sociale, morale, ideologice si psihologice, care in totalitatea lor formează o personalitate integră. Astfel oamenii pot fi identificați după aspectul exterior și trăsăturile de caracter; după indicii sexuali, de asemenea după rolurile sexuale acceptate de aceștia; după relațiile sociale si apartenența la grupuri, după profesii și activitatea îndeplinită; după convingeri religioase si politice și apartenență la anumite organizații ideologice, si nu în ultimul rând după adaptarea psihologică și gradul de maturitate al persoanei.

Unele aspecte ale identității se formeaza mai ușor decât altele. Întâi apare identitatea corporală și sexuală. Adolescenții incep să se îngrijească de aspectul exterior înainte de a se interesa de alegerea profesiei sale sau să aleaga valorile morale si ideologie. Identitatea sexuală a acestora este necesar să fie stabilită la începutul pubertății, pentru ca ulterior să se adreseze acesteia după terminare.

In centrul căutărilor identității stau intrebările: ”cum sunt eu? Cum aș fi vrut să devin? Cum mă condideră alții pe mine?”

(4) Conceptul de sine

În psihologia umanistă sinele ocupă un loc central, unul dintre scopurile fundamentale ale terapiei psihologice fiind acela de a ajuta pacientul să comunice cu el însuși și să aibă un simț al sinelui (identității) mult mai puternic și mai sănătos, proces denumit de unii autori actualizare a sinelui, de alții realizare de sine.

Carl Rogers descrie câteva principii de dezvoltare a personalității umane, în loc de obișnuitele stadii de dezvoltare descrise de alți teoreticieni. Principalul proces în evoluția personalitatii este dezvoltarea conceptului despre sine și progresul de la sinele nediferențiat la sinele individualizat, total diferențiat (apud. Vasile, 2014)

Rogers (1959 apud. Vasile, 2014) spunea ”Conceptul de sine… gestaltul (forma) consistent și organizat cmpus din perceptii ale caracteristicilor lui ”eu” sau ”mine” și percepția relațiilor dintre ”eu” sau ”mine”, alții și diferite aspecte ale vieții, împreuna cu valorile atașate acestor percepții. Este un gestalt care este disponibil conștiinței, deși nu este în mod necesqqar conștient. Este un gestalt fluid și schimbător, un proces, dar în orice moment este o entitate specifică”.

(5) Dezvoltarea si evolutia conceptului de sine

Cercetatorii si teoreticienii (conform Vladislav, 2006) descriu șase etape sau puncte de reper: de la 0 la 2 ani, de la 2 la 5 ani, de la 5 la 10 ani, adolescenta (de la 12 la 15-18 ani), viata adulta ( de la 20 la 60 de ani) si persoanele varstnice (de la 60 la 100 de ani). In cele ce urmeaza, voi prezenta primele patru etape.

Etapa de la 0 la 2 ani: Emergența Eului

La naștere, bebelușul nu este capabil să difențieze ensiunile lui musculare de senzațiile, sentimentele, imaginile pe care le are. Corpul este un organism unic insa nnedefinit, nediferențiat. Toate palierele coexistă in aceeași matrice.

Imaturitatea neuropsihică este pentru bebeluș un handicat căci acesta nu poseda toate instrumentele autoreglării. Până la 3 luni, copilul nu stie ce trăiește; el simte durerea mușchilor tensionați, presiunea si torsionarea intestinelor, dar nu are incă o reprezentare a senzațiilor sale.

Aspectul dominant al acestei perioade de de vârsta este emergenta de sine, traversând procesele de diferențiere Eu/non-Eu, adică distincția progresivă dintre ceea ce este Eu si ceea ce nu este. Starea de simbioza dintre mamă si copil contribui la menținerea, cel putin la început, la stare de nediferențiere Eu/non-Eu. Există multe referiri in litgeratura de specialitate șa dificultatea sugarului de a dintinge intre corpul său și cel al mamei. Astfel, se pare ca primele distincții se efectuează la nivelul imaginii corporale, pornind de la diferite senzții corporale.

Numeroase experiente de senzații corporale interne cum ar fi tensiune, foame, sete , senzatii cenestezice, kinestezice) contribuie, de asemenea, la formarea și la diversifiacrea progresive a unei imagini corporale din ce în ce mai stabile și mai recunoscute de către copil.

Asadar, primul an de viața al copilului este în întregine axat in jurul imaginii corporale si ”simțul corporal rămâne pe toată durata vieții o ancoră a conștiinței de sine” (Allport, 1961 apud. Vladislav, 2006).

Etapa de la 2 la 5 ani: Confirmarea Eului

Limbajul este un factor important in stabilirea simțului identității în al doilea an de viața și mai departe. Utilizarea progresiva a pronumelor personaea și posesive ”eu”, ”al meu” indică nu numai o diferențiere mai mare de celălalt, dar și o conștiință de sine mult mai neta (Ames, 1952 apud. Vladislav, 2006), prin ceea ce copilul recunoaște în el și ceea ce el posedă.

Allport (1961 apud. Vladislav, 2006) consideră că sprijinul lingvistic cel mai important dintre toate îl constituie propriul nume al copilului. Auzindu-si mereu numele, copilul se consideră treptat un punct de referintă distinct si recurent și începe să capete conștiința unui statut independent in grupul social. Pe langă nume, îmbracămintea, podoabele joacă un rol important în stabilirea identității de sine.

La nivelul comportamentului, ca dovadă a consolidării conștiinței de sine, apare negativismul, opoziția, de al cărui succes constintuie dovada idividualității sale ca senzația globală de valoarfe personală. Copilul intreprinde numeroase inițiative personale pentru a-și încerca sau verifica capacitățile.

Modul copilul de a comunica cu ceilalți copii arată, de asemenea elabotrarea progresivă a unei senzații mai solide a Eului: trecerea de la schimburi mai marcante cu adultii la schimburi ami frecvente cu copiii. Simțul de competiție apare după vârsta de trei ani, odată cu simțul proprietății.

Jocurile de alternantă de roluri, comportamente imitative foarte numeroase între 3 si 5 ani indică în același timp nevoia copilului de a se indentifica cu alte persoane și roluri și nevoia de a se diferenția mai mult prin structurarea unei senzații mai mari a identității de sine( Allport, 1961; Wallon, 1959,1963 apud. Vladislav, 2006).

Etapa de la 5 la 10-12 ani: Expansiunea Eului

Acumularea progresivă a unei mari varietăți de experiențe fizice, cognitive, afective și sociale a condus in etapa anterioara la structurarea progresivă a conceptului de sine. Cesta constituie un asamblu de percepții(corp, posesiuni, identificări, roluri, valori, calități) la care copilul se poate referi ca făcând parte din el însuși. Prin intermediul experiențelor cotidiene, el simte ca aceste elemente fac bine parte din el, lucru care îl confirmă in mod regulat, prin intermediul diverselor roluri pe care și le asumă deja și reacțiile anturajului care intăresc percepțiile inițiale. Conform lui R. LꞌEcuyer (1978 apud. Vladislav, 2006) ”experiențele bulversante, reacțiile constant contradictorii al.e mediului vor avea un efect contrar, făcând dificilăvpentru copil achiziționarea simțului de consistență internă, ce i-ar permite să se recunoască constant, in ciuda schimbărilor care se produc in cursul evoluției sale”.

Un mediu cu adevărat dificil, in care copilul va continua să evolueze începând cu vârsta de 6 ani este școala. Varietatea de experiențe noi va face sa apară la copil o insuficiență a sistemului său perceptual. Conceptul său de sine, compus până aici dintr-o varientate de puncte de referință trebuie sa se lărgească, să se deschisa pentru a integra aceste noi experiențe. ”Iată de ce, această perioadă este numita expansiunea Eului” (R. LꞌEcuyer 1978 apud. Vladislav, 2006).

Intrarea la școală aduce copilului noi experințe de integrat: modul de a se raporta la noii colegi si reacțiile acestora față de sine, calitatea comunicării cu noile figuri adulte (profesori), toată viața școlară (academică, sportivă, socială). Copilul trebuie acum să-și asume noi roluri și să răspundă la noi tipuri de așteptări. Aceste noi experiențe cer, in același timp, o reajustare a percepțiilor deja existente si o integrare a unor noi perceptii: bun la o activitate, mai putin bun la alta, comunicare pozitivă cu unii, negativă cu alții, etc.

Conform lui Allport(1961 apud. Vladislav, 2006) cand copii intră in societate, ei capătă o lecție aspră de ”testare a realității”. Ei învată să urmeze regulile grupului, pe care le consideră absolut obligatorii. Momentul in care copilul începe să fie capabil să-și subordoneze și să sacrifice interesele sale intereselor grupului ( in jurul vârstei de 8-9 ani) marchează o nouă etapă în evoluția conștiinței de sine. Copilul nu are incă un factor moral independent și se simte comod doar dacă se extinde pe sine în cadrul grupului și dezvoltă o imagine de sine a unui bun conformist.

P. Coopersmith (1988) a realizat un studiu asupra estimării de sine în copilărie si a identificat două categorii de factori care ar putea influența evoluția Eului: a. Respectul, acceptarea, atenția de care se bucură un copil din partea unor persoane semnificative din viața lui si b. Succesele/insuccesele individuale, statutul, poziția socială, realizările individuale influențeaza in mod considerabil structura imaginii de sine.( Vladislav, 2006).

Imginea de sine in copilărie este puternic influențată de: gradul de acceptare a copilului de către părinți si profesori, afecțiunea manifestată de aceștia, sistemul de recompende si pedepse utilizat, nivelul realizărilor personale, consecvența in respectarea unor reguli, norme de comportament, modul in care copilul participă în luarea unor decizii acasă sau la școală, independența de care se bucură copilul, oferirea copilului de idei clare despre drepturile si obligațiile lui, să faca diferența dintre ceea ce doresc și ceea ce poate realiza.

Un mediu familial caracterizat prin abuz sever și neglijență conduce la dificultăți în integrarea informațiilor despre sine și alții, ceea ce se manifestă prin divizzare interioară si tendințe disociative (Cole&Putman, 1992; Gleaves, 1996; Ross, 1997; Sable 1997 apud. Vladislav,2006). Traumele precoce, neglijența si abuzul este posibil să ducă la o fragmentare precoce a Eului copilului, ceea ce-i va colora percepțiile interpersonale de-a lungul întregii vieți.

Etapa adolescentei ( de la 10-12 ani la 15-18 ani): Diferențierea Eului

Adolescenta este un moment critic în formarea conceptului de sine datorita schimbărilor fizice, cognitive si sociale care intervin in viata adolescenților. Aceste schimbări afectează modul în care indivizii se percep pe ei inșiși. Pe de altă parte, adolescenții au de integrat percepțiile lor cu acelea ale altor persoane semnificative:membrii familiei, egalii, profesorii, grupurile comunitare.

Maturizarea fizică si genită sunt unii dintre factorii importanți implicați în procesul de reformulare si difențiere a conecptului de sine. Adolescenții traiesc un fel de criză a imaginii corpului. In cursul a câțiva ani corpul adolescentului se schimbă total: dimensiune, greutate, caracterele si functia sexuală, forța musculară și agilitatea in mișcări- toate acestea se întamplă cu o rapiditate care nu intotdeuna ingăduie o elaborare și o integrare adecvată. Modul de reprezentare internă nu poate ține pasul cu modul in care corpul se maturizează, existând o întârziere care se reflectă apăsător asupra sentimentului de continuitate și de coerență a propriei persoane și accentuează perplexitatea și neputința (G.P.Guaraldi apud. Vladislav, 2006). Experiența corporalității in adolescentă poate fi resimțită ca obositoare, dificilă si poate inspira idei dismorfice chiar și la un adolescent normal.

Interesul pentru propriul corp este mai puternic in preadolescență (10-12 ani si 14 ani). Preadolescentul accepta cu dificultate aspectul vocii in schimbare, pierderea proporțiilor somatice, eeventuala acnee. Apar plusurile ponderale mai ales la fete (dar și la baieți). Preadolescența este vârsta de predilecție a debutului anorexiei mintale. V. Milea (1988, apud. Vladislav, 2006) spunea ca ”transformările somato-endocrine corespund unor modificări și dereglări ale echilibrului hormonal, umoral și vegetativ cu efecte firești asupra comportamentului preadolescentului: iritabilitate, irascibilitate, instabilitate crescută, labilitate emoțională și neurovegetativă. Preadolescentul roșește cu ușurință, are palme umede, prezintă oscilații ale capacității de efort și activismului în general, tahicardie, palpitațiiș aceste particularități fiind trăite cu un sentimenent de jenă si insatisfacție”. Ar fi de preferat sa ajungă să accepte aceste transformări, în vederea unei adaptări valabile la propriul sex și la sexul opus.

La adolescent (14-18 ani) imaginea corporală se interiorizează și se restructurează. Ea este acum elaborată pe noi poziții, raportându-se tot mai acut la opinia celorlalți, la modelele valorizate social și, in special, la implicațiile ei în contextul relației tot mai strâns cu sexualitatea. Această integrare a imaginii corporale contribuie la valorizarea de sine ca și la consolidarea sensului identității de sine (Vladislav, 2006).

In lupta pentru cucerirea unei autonomii personale, căutarea unei identități de sine este și mai evidentă. Adolescentul caută să se afirme, să se distingă de părinții săi, printr-o dorință de independență materială, prin dezvoltgarea unor trăsături de caracter, unor moduri de a gândi(ideologie, filozofie de viață) și de a se comporta mai personalizat, mai distinct de modelul parinților săi și al altor adulși care-l înconjoară. Spiritul de revoltă al adolescentului este puternic legat de căutarea identității. În prima parte a perioadei, adolescentul știe în special ceea ce nu vrea și nu-i convine și aceasta este în primul rând dorința de a nu mai fi considerat copilul ascultător, supus și naiv.

Allport (1961 apud. Vladislav, 2006) considera că nucleul problemei identității este alegerea unei ocupații sau unui scop in viață. Aceasta dimensiune a viitorului lipsea total în copilărie. Spre deosebire de preadolescent, care se mărgineste a-și construi o imagine de sine pornind de la situații, evenimente, întâmplări sau confruntări trăite nemijlocit, adolescentul depașește granița prezentului, luănd in considerare viitorul, căutând să-l anticipeze. În adolescență scopurile de largă perspectivă și îndepărtate în timp adaugă o nouă dimensiune simțului identității. Este vorba de ceea de Allport numea ”efortul personal central”, ultima etapă a dezvoltării Eului. ”Pana cand tânărul nu începe să-și faca planuri, simțul Eului nu este complet”.

Conceptul de sine este văzut ca un fel de ancoră prin care experiențele de viață sunt relatate și de aceea, un concept de sine instabil și fuctuant duce la un cadru de referință sărac pentru a fec legatură cu noile experiențe. Această instabilitate este mai pronunțată de-a lungul adolecenței timpurii ( Trzesniewski, Donnelan si Robins, 2003). Ea poate fi datorată în parte schimbărilor cognitive care au loc in aceeatsă perioadă, centrării crescyte pe sine ca și tendinței crescute de a se compara cu alții (Harter, 1999).

Fluctuațiile conceptului de sine poate reduce abitâlitatea de a face față stresului în perioada adolescenței. În plus, dupa acum afirmă si Rosenberg (1986) un concepșt de sine incert est experimentat de către adolescenți ca un distres psihologic. Iar cei ce au un concept de sine intern neclar pot fi mult mai ușor influențați de informațiile externe despre cum sunt ei percepuți de alții ( Campbell, 1990).

In adolescența tarzie si prima parte a vârstei adulte, judecățile de sine și evaluările de sine sunt fujndate pe standarde și credințe interne ce încep să devină mai independente și acest lucru sugerează că posibilitatea crescută de cunoaștere de sine dezvoltă percepții de sine mai stabile (Harter, 1996). Incepând cu aceasta perioada, conform lui Rosenberg (1979 apud. Vladislav, 2006), nivelul global al stimei de sine și simțul valorii personale crește.

Identitatea si rolul de sex și gen (387)

Conceptul gender- gen , imprumutat din științele lingvistice, a fost utiliat în scopul diferențierii celor doua identități care-i caracterizează pe indivizii umani ca reprezentanți ai unui sex: cea biologică (particularități morfo-fiziologice) și cea socială (reprezentanți cu referință la menirea femeii și bărbatului). Astfel, categoriile care deservesc cercetările identificării de gen se referă mai mult la cunoștințele stereotipizate despre rolurile pe care le îndeplinesc femeile și bărbații, normele căror se supune comportamentul lor, iar de aici și instituirea unor paternuri care înfluenează structurile interne psihologice, modelând anumite reacții de ordinul atitudinilor și acțiunilor.

Erikson definea identitatea ca și conștientizare a imaginii de sine, a propriilor valori și limite, a continuității Eului. Grupul de prieteni prin valorile la care aderă, precum și societatea, prin modelele pe care le oferă, sunt elemente reprezentative pentru acest stadiu, înfluentând dezvoltarea personalității adolescentului spre polul pozitiv al identității de sine sau spre cel negativ, al unei identități confuze ( Anghel, 2008).

Așadar, la vârsta adolescenței rolul părinților, chiar dacă nu dispare, se va estompa cu siguranță, în timp ce societatea, mediul și grupul de prieteni în care adolescentul va avea acces, vor construi un factor de importanță covărșitoare. Dat fiind faptul că, copii invata mai degrabă prin exemplu decat ascultând teoriile parinților, ei vor urma modelele sociale aflate în apropiate și cele plăcute.

Percepția socială a celor doua sexe (atribute personale, activități specifice, interese) are o mare importanță pentru modul în care adolescentul va depăsi criza de dezvoltare din etapa adolescenței.

1.2.1. Diferențierea sexuală (276)

Diferențierea sexuală este o adevărată încercare pentru copilul care vine pe lume, unificat și care trebuie mai întâi să se separe pentru a se putea individua și a transcende apoi o nouă unitate (Jung, 1994). Deși este fascinat de ea, copilul intr-o primă etapă respinge din toate puterile diferențierea sexuală. Este pus la încercare sentimentul copilului de atotputernicie. El devine conștient că nu va fi niciodata mai mult decât un bărbat sau o femeie și se confruntă cu faptul de a fi incomplet, așadar imperfect. Aceasta este intrarea în lumea interdependenței și a complementarității care nu este acceptată fara împotrivire. In acest moment, a-și dovedi că e un băiat si nu o fată sau invers, devine pentru copil o principală preocupare. Acesta se va strădui sa demonstreze că sexul lui este superior celuilalt, prin forță, dibăcie, inteligență. In acest fel, el reușește sa mențină intactă fantasma lui de putere, zdruncinată de descoperirea diferențierii sexuale. La vârsta diferențierii sexuale, copii iși da toată silința pentru a semăna cu parintele de acelați sex. El observă diferențele pentru a-si putea raporta la ele propria identitate sexuală.

O bună diferențiere servește drept bază pentru recunoașterea ulterioară a similitudinilor profunde dintre sexe. Cu cât un om se simte mai sigur de apartenența sa la un anumit gen, cu atât infruntă mai ușor diferențele fără să se simtă amenințat. Un bărbat care este sigur pe virilitatea sa, accepta ideea ca ar putea avea si trăsături feminine si invers. Dacă aceasta diferențiere sexuală nu s-a produs, persoana riscă să-și petreacă viața incercând sa-și dovedeasca apartenența la un anumit sex și diferențele sale față de sexul opus. El va fi concentrat pe adaptarea unui comportament ultrafeminin sau ultramasculin.

Diferența sexuala reprezintă impactul cu incompletitudinea de bază. Ea scoate la suprafață faptul că ne lipsește ceva, Realitatea acestei lipse ne stimulează dorința de completitudine și ne împinge în a ne căuta partea lipsă, cultivând iubirea romantică. Va înlocui fantasma de a fi de unul singur o lune cu fantasma de a crea o lume completă impreună cu altă persoană (Anghel, 2006)

1.2.2. Identificarea de tip gender (gen) -387

În încercarea de a răspunde la întrebarea ”cum se formează identitatea de gen?”, au fost elaborate unele teorii care au aprobat registre diferite de satisfactie științifică. Teoriile clasice care abordează problematica de gen sunt cele mai solide: teoria învățării sociale, teoria dezvoltării cognitive a genului, teoria schemei de gen (Anghel, 2008).

Teoria învațării sociale explica formarea identității de gen la copii prin observarea și imitarea comportamentului de gen al celorlalți (persoane de aceeași vârstă sau adulți), prin intărirea sau pedepsirea experiențelor lor de gen specifice, respectiv de gen nespecifice ( Santrock, 1998). Teoria surprinde elementele importante ale dezvoltării identității de gen prin socializare. Modelele copiilor specifice sau nespecifice genului pot fi atat reale (părinți, colegi) cât si simbolice oefrite de mass-media, reclame publicitare, cărți, filme, desene animate etc.

Data fiind societatea in care trăim, rolul părinților din acest punct de vedere este să ofere modele de comportament ne-stereotipe și să întărească, atât comportamentele de gen specifice, cât și pe cele de gen nespecifice. De exemplu, este important ca părinții să ofere copiilor un feedback pozitiv, atat pentru o activitate specifică de gen (cum ar fi la fete cititul unei povesti) cat și pentru o activitate mai puțin specifică genului ( cum ar fi la fete jocul de construcții).

Teoria dezvoltării cognitive, dezvoltată inițial de Kohlberg in 1966, afirmă că înțelegerea conceptului de gen poate fi diferită în funcție de vârstă și de etapa de dezvoltare cognitivă. Kohlberg propune câteva stadii in dezvoltarea genului:

Identitatea de gen – copii sunt capabili să identifice unul dintre cele doua sexe pe baza caracteristicilor fizice ( de exemplu fetele au părul lung si băieții părul scurt);

Stabilitatea genului – stadiu în care copii conștientizează faptul că genul unei persoane nu se schimbă in timp;

Constanța de gen – genul este perceput de copii ca fiind constant in timp și în diverse situații (rămân fata sau băiat indiferent de activitățile în care mă implic).

Identitatea de gen apare in jurul vârstei de 3 ani, iar constanța de gen se formează in jurul vârstei de 5-6 ani. Teoria este relevantă pentru că pune accentul pe importanța modului în care părinții transmit copiilor informațiile despre sex si gen in perioada preșcolara (Anghel, 2008).

Teoria schemei de gen dezvoltată de Bern în 1983 este o teorie socio-cognitivă care surprinde elementele importante, atât din teoria dezvoltării, cât și din teoria invățării sociale. Conform teoriei, o schemă este o structură cognitivă care organizează și ghidează percepțiile individului. Schema de gen organizează informațiile despre diferențele de sex și gen. Această teorie afirmă că atenția și comporftamentului individului sunt ghidate de standardele socio-culturale de gen și de stereotipuri. Teoria sugerează că părinții să optimizez formarea schemei de gen prin oferirea a cât mai multor informații și întărirea a cât mai multor comportamente, indiferent de prescripțiile sociale. Schema de gen este extrem de flexibilă în copilărie, ceea ce permite părinților modelarea unor atitudini și comportamente ne-stereotipe (Anghel, 2008).

Teoriile asupra genului sesizează importanța perioadei de vârstă dintre 2 si 6 ani in formafrea identității de gen. In această perioada achizițiile dedzvoltate de copii sunt foarte mari. Unii părinți sesizează problema diferențelor de gen in perioada școlară, când copii au deja formate atitudiniile și comportamentele de gen într-un mod stereotip.

Dintre cele mai importante teorii asupra teorii asupra identității de gen se datoareaza lui Sigmund Freud și lui Nancy Chodorow.

Este bine cunoscută opinia lui Freud referitoare la invățarea diferențelor de gen în prima copilărie. Opinia acestuia era datorată prezenței sau absenței penisului- a avea penis echivalează cua fi baiat, a nu avea inseamnă a fi fată. Reprimarea la un moment dat ( 4-5 ani) a sentimentelor erotice față de mamă (la baieți) și identificarea cu tatăl, începând din acest moment, îl face pe copil conștient de identitatea sa masculină. Fata își consideră mama neimportantă în momentul în care constată că aceasta nu are penis și suferă, dar până la urmă se indentifică cu mama și își asumă o atitudine supusă recunoscând lipsa (Anghel,2008).

Deși Freud a echibalat identitatea de gen cu conștientizarea organelor sexuale, mulți autori au facut modificari mari teorii acestuia sau chiar au adus obieții majore.

N. Chodorow susține însă, că a învăța să te simți băiat sau fată derivă din atașamentul bebelușului față de părinții săi, începând de la naștere. La un moment dat, atașamentul trebuie întrerupt pentru a se putea dezvolta la copil o conștiință separată a sinelui. Procesul de desprindere variază în mod diferit la fetiță față de băiat deoarece băieții fac o desprindere mai bruscă, creându-și imaginea masculinității lor prin respingerea a tot ce este feminin, formându-și un mod mai analitic al analizării lumii privind viața în mod activ și acordând importanță realizărilor în detrimentul capacității de a înțelege sentimentele celorlalți și ale sale proprii și de unde va realiza o relaționare cu ceilalți oameni mai stângace. Fetițele rămân mai apropiate de mamă și o imită în comportamentele afective, neexistând acea distanțare bruscă. Este posibil ca acest lucru să determine o conștientizare de sine mai redusă și dorința ca identitatea de sine să ”se amestece” cu a alcuiva și să depindă pe viitor de ceilalți. Deoarece nu s-a desprins de mamă complet, o va înlocui pe acesta cu soțul, ceea ce duce de asemenea și la sensibilitatea mărită și compasiune față de ceilalți oameni (Anghel, 2008).

Faptul că identitatea masculină se formează în urma separării de mamă face ca băieții să iși simtă amentințată identitatea emoțională în momentul în care se implică in relații emotionale prea apropiate cu ceilalțiș dimpotrivă, femeilor li se pare că trăiesc un eșec real în relații daca nu există apropiere emoțională suficientă din punctul lor de vedere.

Ne naștem intr-un corp masculin sau feminin și chiar daca sexul biologic este determinat genetic, identitea sexuală nu e fixată la fel de rigid, ceea ce permite o exprimare sexuală mai puțin fixă sau rigidă, exprimare care dusă la extrem poti fi atat de diferită de determinismul genetic încât un individ se poate exprima sexual ca o persoană de sex opus având nevoie de cineva de același sex pentru a-si putea desfășura activitatea sexuală mulțumitoare (cum este in homosexualitatea).

In concluzie, identitatea sexuală psihică poate fi diferită de cea biologică și in acest caz, cultura influențează mult natura astfel că identitatea sexuală poate fi considerată o construcție culturală întemeiată pe un dat natural, sexul biologic. În ciuda rezistențelor noastre morale sau religioase, sau pur și simplu a orientării noastre sexuale, din punct de vedere psihologic, este mai realist să considerăm identitate sexuală ca pe ceva flexibil. E vorba de o construcție în care se amestecă elementele pulsionale, elemente psihologice și chiar aspecte politice și ideologice.

Dupa cum spunea Corneau (2000, pg.37): ” o decepție în dragoste sau o lungă perioadă de coabitare cu persoane de același sex poate să ducă la o schimbare a orientării de la heterosexualitate la homosexualitate. În culturile Africii de Nord, în care bărbații trăiesc mult timp între ei, un bărbat poate foarte bine să faca sex cu alt bărbat fără ca pentru asta să fie considerat homosexual”.

Aspectele arhetipale și mitologice pe care Jung le aduce in discuție, completează discuția asupra diferențelor sexuale percepute de către fiecare individ. Concepția cu caracter dual se activează la vremea pubertății, fiind vorba de cunoscutele arhetipuri, anima si animus, care vor ajuta să ne despărțim de părinți, ca imagine dar și ca comportament activ asumat, sau nu.

În concepția lui Jung (1994), fiecare poartă în el o imagine a unui partener ideal. Anima este reprezentarea launtrică a femininului la bărbați și animus este reprezentarea masculinului la femei. In concluzia lui Jung, fiecare dintre noi detinem, atât calități feminine, cât și masculine dar de cele mai multe ori, le reprimăm datorită sexului nostru biologic și a societății sau culturii în care trăim. Aceste arhetipuri se datoarează părintelui de sex opus sau cel puțin au influențe parentale, ele neputând fi reduse doar la imaginea parentala, ci și la inconștientul colectiv.

”La modul general, Animus reprezintă curajul, inițiativa, fermitatea, acțiunea, verbul și spiritualitatea în sens larg; întruchipările lui sunt omul de curaj și de actiune, artistul, liderul charismatic sau mastru spiritual. Anima întruchipează sentimentele, stările sufletești vagi, intuițiile, capacitatea de iubire personală, sentiment al naturii, relația cu inconștientul. Apare in cultură sub trăsăturile femeii evanescente și misterioase, ale ruralei senzuale și pătimase, ale femeii poetice și cultivate, ale călăuzei spirituale sau ale preotese”(Corneau, 2000, pg.47).

O altă caracteristică a conștiinței mitologice este si ideea androgeniei care reprezintă o compilare în aceeași ființă a începuturilor masculin și feminin. Multe zeități erau considerate angrogine ( Hermafrodit- feciorului lui Hermes si a Afroditei; în cel indian Aditi- vaca-bou; egiptean zeul Ra etc). În acest sens, mitologia chineză afirmă că orice corp omenesc conține în sine atât începutul masculin, Yang, cât și cel feminin, Yin; însă la bărbați predomină primul iar la femei al doilea început.

Bărbatul se indentifică cel mai adesea cu organele sale genitale de tip masculin și cu funcțiile corespunzătoare acestora, de a se afirma, structura și a acționa iar femeile se identifică cu organele lor genitale si cu funcțiile acestora de a primi, hrăni și a exista. Când doua persoane se proiecteazî în acest mod una asupra celeilalte, ele caută de obicei să se unească fizic și psihologic pentru a obține experiența unității la nivelul centrului Sinelui ( Kaplan-Williams S., 1997 apud.. Anghel, 2008).

Identitatea androgină (noțiune care întrunește două rădăcini: andros- bărbat și gyne-femeie) , prezentând trăsături care prin tradiție se atribuie feminității sau masculinității, nu se comportă ca o identitate de gen deficitară, ci ca bimodală.

Primele definiri ale androgenității erau exprimate prin balans între trăsăturile masculine și feminine ale personalității, dar studii ulterioare au indicat și ivelul ridicat al celor două trăsături existente (Bem, 1977, Bem, 1998).

Cu privire la caracteristicile dominante ale celor doua roluri, factorul masculinitate poate fi caracterizat prin doi clusteri: ”dominanță/agresiune” și ”autoeficiență/control personal”, iar feminintatea prin ”senzitivitate interpersonală și șarm personal/atractivitate” (Buros, 1975 apud. Anghel, 2008).

După Krantz (apud. Anghel, 2008) modelul tradițional al rolurilor de gen include urmatoarele trăsături specifice masculine și feminine:

Trăsături feminine: manifestă nevoie de protecție, tact, blândețe, evită limbajul ”dur”, sunt vorbărețe sau tăcute, triste, plâng cu ușurință, preferă arta, literatura.

Trăsături masculine: agresivi, independenți, puțin confidenți, logici, obiectivi, iși maschează bine emoțiile, limbaj mai lejer, uneori lipsiți de pudoare.

Modelul actual al rolurilor de gen, acceptat în prezent în societate, presupune o tendință generala către apropierea și stergerea diferențelor comportamentale dintre genuri ceea ce creează, în consecință, o stare de ambiguitate și disconfort în asumarea rolurilor de gen expectate social. Tinerii și adolescenții din ziua de astăzi nu sunt suficienți de polarizați feminin sau masculin, realitate ce ridică unele probleme privind acceptarea lor socială și chiar autoacceptarea, privind dificultăți de identitate și de comportament ce decurg din nedifențierea rolurilor de gen.

In mentalitatea colectivă mai domină stereotipurile negative sociale, cum ar fi inferioritatea femeilor față de bărbați, cerințele sporite față de bărbați, intoleranța față de comportamente tradițional atașate bărbaților, dacă sunt efectuate de femei. Orientați spre modele tradiționale, reprezentanții ambelor sexe sunt frustrați în cazul când nu pot face față rolului de gen general acceptat. Pe de altă parte, relatitatea socială actuală pune frecvent femeile în fața necesității de a dovedi calități masculine – inițiativă, competivitate, duritate, iar pe bărbați de a demonstra conduite considerate tradițional feminine- conformism, comunicativitate, afectivitate, supunere etc.

Cercetări contemporane demonstrează că abaterile de la standardele tradiționale ale rolului de gen nu pot fi o condiție a disconfortului sau chiar a patologiei psihice ( Burn, 2001). Dimpotrivă, persoanele androgine care întrunesc calitătile ambelor sexe se dovedesc a fi mai rezistente la diverse perturbări de ordin social. Androginia corelează pozitiv cu plasticitatea și creativitatea gândirii, cu lipsa de anxietate socială, persoanele androgine având un grad mai înalt de dezvoltare și functionare a propriului Eu. În urma cercetărilor s-a stabilit că respondenții androgini testți cu chetsionarul Eysenck sunt, de regulă, extravertiți, cu un grad mic de neuroticism și psihoticism. Luând în considerare aceste date, se poate trage consluzia că persoanele androgine au un nivel mai ridicat de adaptabilitate socială, în timp ce bărbații cu o masculinitate înaltă și femeile cu o feminitate înaltă sunt afectați mai intens de stresul social.

1.2.3 Triunghiul familial- fundamentul constructiei psihosexuale

În ciuda binei cunoscutei credințe, copilul nu se situează pe o axă tată-fiică sau mama-fiu. El trăiește în primul rând într-un triunghi tată-mamă-copil și participă la relația familială. Acesta trăiește ăntr-o simbioză extrem de puternică cu cuplul parental și din acest motiv poate ajunge să se simtă responsabil de toate neînțelegerile și momentele de separare ale acestora. Cuplul parental reprezintă în ochii copilului, complementaritatea contrariilor ce asigură menținerea lumii. Din acest motiv, copilul ține foarte mult la menținerea cuplului parental. Copilul se naște cu o predispoziție naturală pentru adaptarea echilibrată la mediu, ceea ce îi permite acestuia să-și găsească în mod spontan un tată și o mamă de substitut în condițiile în care cei anturali nu răspund nevoilor sale fundamentale. Așadar toate figurile care au participat mai mult sau mai puțin la creșterea copilului participă și la formarea complexelor parentale. Un bunic afectuos poate compensa figura unui tată insensibil, reechilibrând astfel încărcătura emoțională a complexului patern. Important este să existe cineva în preajma copilului care să-i satisfacă nevoile sale fundamentale. Drama multor copii contemporani vine tocmai din faptul că sunt lipsiți de repere. Atunci când ambii părinți lucrează toată ziua, nu mai au timp și energia necesară să-și petreacă timp cu copii lor. Acesti copii cresc într-un fel de vid, iar imaginile parentale pozitive nici măcar nu au șansa să apară. Identitatea masculină sau feminină a copilului rămâne nedefinită. Un aspect decisiv pentru formarea identității psihosexuale este climatul psihic pe care îl crează acasă ambii părinți, ”climat care consiționează profund procesele arhetipale constelate și complexele formate. Succesul sau eșecul individului în relaționarea cu membrii sexului opus este în mare parte determinat de experiența extensivă trăită în copilărie prin interaciunile repetate dintre tatăl și mama sa și, de asemenea, de relația individuală a părinților cu copilul lor. În acest context, valoarea personală atribuită de fiecare părinte este in mod special semnificativă pentru dezvoltarea sexuală a copilului.” (M. Minulescu, 2001, p177-178 apud. Anghel, 2006)

Ce se intamplă mai departe?

Se știe că trecutul care nu este conștientizat se repetă în viața noastră. El este cel care ne determină opțiunile influențându-ne în felul acesta traiectoria vieții. Recunoașterea și clarificarea dinamicilor trecutului ne permit depășirea lor și crearea unui nou drum favorabil evoluției noastre (Anghel, 2006).

Acest adevăr se verifică foarte bine pe terenul cuplului. Oamenii iși aleg parteneri care seamană cu tații sau cu mamelor lor. Cu cât relațiile de cuplu sunt mai tumultoase ca dinamică și mai dureroase, cu atât ele reflectă în mai mare măsură dinamici ale copilăriei insuficient limpezite. Când legăturile dintre părinți și copii nu au fost lămurite, vechile drame vor fi jucate iar și iar în relațiile afective ale adultului. Iar aceste condiționări pot face cuplul aproape imposibil.

Vârsta adolescenței fiind o vârstă a căutărilor și delimitărilor individuale este un teren prielnic pentru astfel de conștientizări, care previn o luptă și o suferință inutilă în viața conjugală de mai târziu.

În continuare voi prezenta tipurile de relație tata-fiică și mamă-fiu care iși pun amprenta asupra formării identității psihosexuale ale adolescenților, conform punctului de vedere al unui analist junghian, de origine canadiană, profesor la universitatea din Quebec, Guy Corneau (2000, p55-150).

Cuplul tată-fică

Autorul specificat mai sus, a indentificat patru tipuri de tați: tatăl absent, tatăl incestuos, tatăl puritan și tatăl tiranic.

Relația unei fetițe cu tatăl absent faciliteză idealizarea acestuia de către aceasta și determină formarea unei femei care încearcă cu toată ființa ei să se facă plăcută, să fie în centrul atenîiei tuturor. Incă de mică, fetița ajunge să creadă că tacerea tatului este datorată faptului că ea nu este destul de frumoasă, destul de inteligentă sau destul de bună pentru a fi iubită. Aceasta ajunge chiar să se simtă vinovată de tăcerea tatălui și incepe să-și spună: ”nu sunt interesantă. Nimeni nu mă place. Nimeni nu mă vrea.” Din acest moment fetița incepe să-si construiască un destin amoros, căci pe de o parte se subestimează, pe de altă parte idealizeză bărbatul și umple golul cu fantasma prințului din poveste. ”într-o zi prințul meu va veni” s-ar putea traduce ca ”într-o zi tatăl meu va veni, îmi va vorbi și în sfârșit voi exista ca femeie.” În acest caz este evident că primele ei relații vor avea un final catastrofal, deoarece nici un bărbat nu va putea încolui o imagine ideală de bărbat. Sentimentul de a nu fi valoroasă și de a nu fi niciodată o femeie dorită o va marca întreaga viață, iar șansele ca ea să aibă o viață de cuplu armonioasă sunt aproape inexistente.

Tatăl incestuos, ste cel care determină, de asemneea, mari probleme în asumarea și manifestarea rolurilor de sex adolescentelor. Victima abuzurilor sexuale este afectată grav atît în identitatea ei sexuală cât și în ceea ce priveste sentimentul ei de a exista. Acestor fete le este greu sp rămână în contact cu propria lor viețuire și să întrețină relații de intimitate cu cei apropiați. Gestul tatălui său a distrus toatl prețuirea de sine a fetiței, de aici și dificultatea de a exista. Atunci când o fetiță este victima unui incest, integritatea ei corporală este extrem de afectată, încat gestul de a se oferi oricărui bărbat este un risc foarte mare. Fetița oate ajunge sa fie exhibiționistă. Studiile arată că majoritataea prostitoatelor sunt victime ale incestului. Pentru că nu au fost respectate nu izbutesc nici ele însele să se respecte. Adesea iși urăsc tatăl și pe toți clienții. Pentru a nu-i aparțien tatălui, decide să se ofere privirii tuturor.

Incestul afectiv este și el extrem de dăunător pentru construirea identității psihosexuale a fetei. Tatăl parazitează viața sexuală a fetei, fiind incapabil să o lase să-și trăiască singură propria viață. Este cazul copiilor ce sunt parentificați( cei nevoiți să devină părinții părinților lor). Acesti copii nu se pot separa de părinți. Relațiile pe care le vor avea vor fi cu persoane extrem de dependente, la fel ca și părinții lor.

Un alt tip de tată este tatăl puritan care este opusul celui incestuos. Puritanismul exarcerbat este motivat de aceeași dorință incestuoasă. La tatăl incestuos există trecerea la act, la tatăl puritan se instaurează interdicția sau nevoia de inhibiție a actului. În marea majoritate a cazurilor tatăl nu se atinge de fica sa adolescentă. Această răceală și mai ales tăcerea care o însoțește au efecte mari asupra ficei sale. Un astfel de comportament poate provoaca fetei prima și cea mai mare suferință din iubire. Când devine femeie și este mândră că seamnaă cu mama sa, un bărbat tacut îi spune că atributele sale par a fi periculoase. Exista doua tipuri de reacții la acest comportament al tatălui, ori fata iși pune in evidență farmecele pentru a seduce și a atrage atenția ori, dimpotrivă incearcă sî refuze diferențierea sexuală și se îmbracă cu haine largi pentru a-și acoperi rotunjimile și a-și ascunde, in acest fel, feminitatea.

Tatăl tiranic sau despotic este acel tată care îsi terorizează fica prin rigiditatea regulilor pe acre le impune adolescentei, din nevoia de a-și exercita controlul absolut asupra ei, gândindu-se că în acest fel o poate proteja mai mult. Nu reușește insă decât să-i alimenteze orgoliul de a stăpâni și sădește în inima ficelor lor puternice sentimente de ură și dorință de răzbunare. Adevărată amazoană, ea se va lupta cu stoicism cu toți bărbații din viața ei, nereușind să se împlinească ca femeie lângă nici unul dintre ei.

Asadar, erosul patern, când se manifestă în mod adecvat este un factor determinant în evoluția unei fete. El ajută la dezvoltarea unui animus pozitiv acre susține încrederea în sine și spiritul de inițiativă. Indiferent că este absent fizic, absent cu gandul, distant , sau de-a dreptul abuziv, relația pe care i-o oferă fiicei sale o rănește, iar ea va adopa comportamente reprezentând reacții la suferință, dar acre n-o vor vindeca și nu-i vor oferi posibilitatea să-și integreze o identitate psihosexuală aducătoare de satisfacții personale în viața de cuplu.

Psihanalista americană, Linda Shierse-Leonard (apud. Corneau), surprinde o serie de atitudini pe care femile le adoptă ca reacție la traumele provocate de tatăl lor. Din perspectiva acesti psihanaliste, fetele pot sa rămână ”eterne adolescente” sau, dimpotrivă, pot deveni ”amazoane”.

”Eternele adolescente” sunt acele fice care, private fiind de sprijinul patern rămân prizoniere nevoii lor de a le plăcea bărbaților sau adoptă o atitudine de revoltă, construindu-și o armură de nepătruns. Viața lor este creonată de alții. Lor le este foarte greu să aibă inițiativă și să ia hotărâri. Ele anung să nu acționeze în propriul lor interes, preferând să se adapteze la schimbările pe care viața sau bărbatii le hotărăsc pentru ea și se refugiază într-o lume de fantasme.

Linsa Shierse-Leonard identifică patru tipuri de eterne adolescente:

Păpușica dulce

Fata de sticlă

Seducătoarea

Marginala

Păpusica dulce este acel prototip de fată care deși pare foarte sigură pe ea, fiind mândră și încrezătoare trăiește o permanentă teamă de abandon, angoasa fetei neglijate de tatăl ei. Deși se poate revolta uneori, acuzându-și partenerul, ea va rămîne pasivă și dependentă.

Fata de sticlă este fata care se refugiază în cărți sau în lumi imaginare, invocând pretextul fragilității și hipersensibilitășii și devening în acest fel o fantomă a celei ce este.

Seducătoarea trăieste din plin bucuria moemntului prezent, refuzând orice fel de responsabilitate sau obligație. Ea devine varianta feminină a lui Don Juan, fiindu-i foarte greu să se angajeze într-o relație durabilă. În relație cu mama și tatăl ei, această femeie nu a căpătat simțul propriei valori, iar revolta o împiedică să dezvolte o relație profundă cu bărbatul pe caree îl place.

Marginalele se indentifică cu un tată ajuns obiect de rușine, care s-a revoltat împotriva societății sau a fost respins de aceasta. Fetița a fost mișcată de drama tatălui și a rămas prinsă în ea. Ea va simți nevoia, aproape în orice situație, să critice sau să-și afirme diferența, fiind combativă dar niciodată nu va acționa în consecință. Se poate refugia în alcool, drog, prostituție sau sinucidere, fiind extrem de deprimată. Printre ele se numără și cele agresate sexual de tată. Fete care nu mai reusesc sa-și vcapete respectul de sine.

Dupa cum se observa ternele adolescente suferă de pasivitate, în timp ce amazoanele procedează exact invers, fiind hiperctive. O femeie care a trăit teroarea unui tată tiranic va avea aceeași autoritate despotică, făcându-le celorlați ceea ce tatăl i-a făcut ei, impunând ceea ce i-a fost impus ei. Așadar, amazoanele devin femei ale datoriei și ale principiilor. În loc să caute privire bărbaților, așa cum fac seducătoarele, ele vor respinge avansurile masculine, ajungând uneori până la a disprețui toți bărbații din lume. Pe lângă acest comportament asociat temperamentului masculin, ele renunță la capacitatea de a stabili relații afectuoaseș capacitate care, de regulă, a fost asociată cu feminitatea. În cele din urmă, amazoana care puterea negându-și capacitatea de a se lega afectiv de alși oameni, rămâne unidimensională și devine victima caracteristicilor pe acre a vrut să le acapareze (June Singer apud Corneau,2000).

Amazoanele indentificate de Linda Shierse-Leonard sunt de patru feluri:

Femeia superstar- femeie care încearcă să le facă pe toate, cu riscul de a pierde orice contact cu emoțiile sale sub povara responsabilităților și a oboselii și de a cădea în depresie. Aici regăsim femeile care au fost tratate de către tată ca un băiat, investind în ea propriile lui ambiții. Tatăl acestuia în loc să-i respecte diferența sexuală i-a hotărât un destin nasculin. Această femeie va trăi perpetuu povara temerii de a fi respinsă dacă nu devine ”băiatul tatălui”.

Fata ascultătoare este acea femeie a principiilor și a datoriei, care a pierdut orice contact cu spontaneitatea și originalitatea sa.

Femeia martir este devotată soțului și copiilor ei, unei cauze sau unei religii, ca și când nu ar avea dreptul să se gândească și la sine. Toate nevoile refulate găsesc căi ocolite de a se exprima: suspine, toane, tăceri care semnifică ecouri ale unei suferințe pentru care copii ș cei din jur vor plăti.

Regina războinică este acea femeie care se opune cu forță și hotărâre iraționalității tatălui, pe care îl consideră un degenerat. Aceasta iși va nega orice tentativă de sensibilitate și-si va interzice să și iubească. Toată viața ei este o luptă, propria receptivitate este confundată cu pasivitate și astfel femeia profundă este suprimată.

Atunci când relația tată-fiică nu a fost satisfăcătoare, sunt afectate și relațiile mamă-fică, fata ajungând să aibă sentimentele ambivalente pentru mamă. Mama are adesea exigențe foarte mari față de fiica sa, încercând să-și îndeplinească prin aceasta propriile dorințe. Cu alte cuvinte mama va încerca să fie totul pentru fiica sa, sfârșind prin a deveni sufocantă, ceea ce o determină pe aceasta să o respingă și să lupte pentru independența sa. În aceste condiții fiica iși va respinge mama, și implicit, grașie procesului ed identificare se va respinge pe sine, identitatea ei psihosexuală având de suferit.

Cuplul mama-fiu

Relația mamă-fiu poate fi uneori foarte strânsă mai ales în condițiile în care mama iși găsește rațiunea de a trăi în rolul matern, uitându-și propria feminitate. Maternitatea poate deveni astfel un loc de investire a nevoilor de recunoaștere și a dorințelor reprimate ale femeii, ba chiar un prilej de revanșă pentru frustrările legate de negarea valorii feminine. O femeie poate hotărî să nască un copil pentru a umple un gol, deci dintr-un deficit emoțional, și nu din nevoia firească de zămislire a unui copil. La nastere, copilul are deja destinul creionat și anume acela de a umple lacunele afective ale unei femei căreia i-a lipsit tatăl și căreia îi lipseste acum partenerul. Daca copilul este băiat, aceasta este împovărat simbolic cu o ”căsătorie”, fiind forțat sa fie de mic băbat și soț pentru mama sa. Fantoma incestului îl va bântui întreaga viață iar a trăi alături de o femeie ar fi echivalentul unui prizonierat din care de multă vreme simte nevoia să scape. Astfel, complexul lui Oedip nu poate fi favorabil rezolvat, rezolvare ce presupune ca fiul să cedeze tatălui său rolul de soț, el urmând a se orienta spre alte femei. Când tatăl nu este prezent pentru a bara fiului cale spre mamă, fiul și mama rămân unul prixonierul celuilalt adesea pentru tot restul vieții. Așadar separerea mamă-fiu este absolut necesară.

Dacă complexul lui Oedip nu este rezolvat așa cum se rezolvă firesc, la vârsta de 4-5 ani, acesta se va reactiva la pubertate. In acel moment, relația dintre cei doi devine o luptă pentru putere. Marea lor putere, devine brusc o închisoare ce împiedică înflorirea individuală a fiecăruia. Insuficient afirmat, lipsit de modele masculine cu care să se identifice, fiul va încerca să se rupa de mamă pentru a-și gasi identitea de bărbat, devenind un razboinic veritabil. Dacă mamele, în această perioadă reusesc să înșeleagă că este timpul să-și regăsească propria feminitate și să se ocupe mai mult de ele, războiul are șanse să înceteze. Copilul poartă în el dorința de a se separa de mamă pentru a-și urma propria evoluție iar tatăl ușurează acest proces.

Din acest motiv, adolescenții iși caută instinctiv tații. Tocmai pentru a reuși să se separe de mamă pentru a-și crea o identitate masculină. Dacă mama nu acceptă că fiul nu îi poate fi nici partener, nici prieten, nici amant, există riscul ca eul băiatului să fie inflaționat de complexul contrasexual, identitatea lui psihosexuală având de suferit.

Psihologia analitică susține că legăturile de tip heterosexual nu pot fi formate sau eșuează datorită dezvoltării patologice a complexului contrasexual. Dezvoltarea patologică a acestui complex ține de experiențele nefericite ale copilului cu părintele de sex opus.

Complexul contrasexual se dezvoltă prin o intensa identificare cu părintele de sex opus ceea ce produce eșecul actualizării genului biologic al individului. Acest complex va conduce o femeie să fie dominată de animus iar pe bărbat să fie dominat de anima, care pot sfârși în legături de tip homosexual.

Băiatul deprivat de mamă sau fata deprivată de tată, suferă de atrofiere a animei sau animusului, lipsindu-le astfel organul psihic pentru formarea legăturilor heterosexuale.

O relație prea apropiată de părintele de sex opus, poate conduce, de asemenea, la o dezvoltare hipertrofiată a complexului contrasexual si la o identificare a eului cu acesta, mai ales dacă părintele de sex a fost absent în perioadele critice ale copilăriei, sau relația cu el a fost neimplicată afectiv.

Familiile monoparentale

Părinții singuri sunt puși în situatia de a educa singuri copilul, dar de regulă ei apelează și la persoane din familia extinsă (bunici, alte rude, bone etc.). Există o diferență între mamele singure și tații singuri. Mamele singure tind să nu apeleze la fel de mult la alte persoane pentru ajutor, ajungând de cele mai multe ori la suprasolicitare și tensiuni care se pot transforma în simptome, atât la ele, cât și la copii, prin fenomneul de contagiu emoțional. De asemneea, ele tind să prfeia și rorlul patern, ceea ce se întamplă foarte rar în cazul bărbatilor singuri.

În aceste familii este foarte evidentă:

modificarea regulilor (D. Vasile, 2006) – de exemplu, mamele singure au tendința de a deveni mai autoritare, mai rigide, încercând să suplinească lipsa tatălui; în timp ce tații singuri au uneori tendința de adeveni mai afectuoși, dar și mai restrictivi în unele reguli (de exemplu, venirea acasă seara a fetelor);

modificarea granițelor dintre membri și subsisteme (D. Vasile, 2006) – de exemplu granițele între părinte si copilul unic sau cel mare tinde să fie difuze, relația dintre ei fiind transformată fie într-o prietenie exagerată, fie într-una de parteneriat. Asadar, mama se așteaptă de la copil să fie mai matur decât este. Aceasta obișnuiește să-i facă copilului confidențe, să-i mărturisească variatele ei sentimente, ceea ce îi oferă copilului rolul de confident. Treptat și subtil, mama îi atribuie copilului rolul de partener, de suport emoțional substitutiv părintelui absent. Așsadar, copilul este forțat în cadrul pettern-urilor interacționale, să-și dezvolte maturitatea în avans. Ajunsi la vârsta adolescenței, acești copii vor avea mari probleme in asumarea identității de gen-rol. Astefl, fetele iși vor respinge mamele, care le-au stresat ani la rând, și, implicit, își vor respinge propria feminitate datorită procesului de identificare. De asemenea, absenșa tatălui poate afecta identitatea psihosexuală. Băieșilor le va fi dificil să-și integreze o bună identitate de gen-rol, din lipsa modelului masculin sau din aderența la o critică deseori prezentată la mamele singure:”bărbații nu sunt buni de nimic” sau ”esti ca taică-tu:incapabil, insensibil, iresponsabil”. În ceea ce privește tașii singuri, putem spune că adesea păstrează o distanșă mai mare de copii lor, astfel încât granișele dintre părinte și copil sunt mult mai clar conturate.

modificarea întregii structuri familiale (D. Vasile, 2006) – subsistemul părinților este redus la un singur adult. Din acest motiv, vor exista lacune în modelarea intimității erotico-sexuale, ceea ce va determina dificultăți în manifestarea intimității la copii în momentul în care acestia se vor implica într-o relație de parteneriat și în viitoarea lor familie.

Dat fiind faprul că identitatea sexuală se formează prin introiecția modelului feminin și masculin, copii ce provin din familii monoparentale care nu au avut nici rude sau alte persoane implicate în procesul lor de creștere care să completeze aceste imagini, vor avea serioase probleme în formarea identității sexuale și în manifestarea intimității.

FAMILIILE RECONSTITUITE

Sex-rol in adolescență (387)

Un loc deosebit de important in contrsuirea identității de gen si sex îl ocupa începutul maturizării sexuale. În intervalul de la 12 la 14 ani, la fete, si de la 14 la 16 ani, la băieți, are loc dezvoltarea caracterelor sexuale primare și secundare. Dezvoltarea caracteristicilor sexuale primare și secundare ale adolescentului au caracter sonor și este corelată cu maturizarea funcției de reproducere (Sion, 2003).

În ultimele decenii, în aproape toate țările, se remarcă un fenomen de amplificare a vitezei de creștere și al diferențierii somatice a copiilor impreună cu o dezvoltare psihică precoce; comparativ cu câteva decenii în urmă (Vlaicu, 2000 apud. Anghel 2008). Potrivit datelor statistice, copiii cu vârsta școlară au în medie cu 10 cm si cu 5 kg mai mult decât copii de aceeasi vârstă de acum 7-8 decenii. De asemenea, vârsta media a maturizării sexuale a coborât cu aproape 2 ani și chiar mai mult. Acest fenomen de accelerație este pus pe seama procesului de urbanizare, de îmbunătățire a condițiilor de viață, în special a alimentației, la care se adauga mediul din ce în ce mai complex și mai bogat în stimuli de variate tipuri.

Momentul pubertății este și momentul de diferențiere între sexe în ceea ce privește forța musculară. Se poate observa că la 14 ani fetele au 50% din forța musculară a adulților de sex masculin iar băieții 60%; la 18 ani băietii ating 90% din această forță in timp ce fetele 60%. A. Munteanu (1998 apud. Anghel, 2008) afirmă că în pubertate, ritmul de creștere se instaleaza la fete la aproximativ 10 ani și jumatate iar la băieți la 12-13 ani iar maturizarea sexualî demarează mult mai repede la fete decât la băieți.

Conform lui Sion (2003) băieții care se maturizează mai repede se adaptează mai bine, sunt mai populari, mai încrezători în sine, mai agresivi și cu mult mai mult succes în relațiile heterosexuale comparativ cu ceilalți. Ei, de asemenea, dexvoltă o imagine de sine pozitivă decât ceilalți. Băieții cu o dezvoltare mai lentă au dificultăți în adaptare, sunt neliniștiți, mai neîncrezători in forțele proprii și dezvoltă o imagine de sine mai putin pozitivă.

Este bine cunoscut faptul că fetele au un avans in dezvoltare de aproximativ 2 ani. Dacă această maturizare timpurie se petrece în anii pubertății, fetele pot fi dezavantajate de această maturizare, preocupările lor fiind altele decât ale grupului de vârstă, asa că ele pot fi într-un fel marginalizate ( Lefrancois, apud. Sion, 2003). Dacă maturizarea timpurie apare la vârsta adolescenței, atunci ea devine un avantaj ca și in cazul băieților.

Unele cercetări tind să evidențieze că problematica de gen în America pare să devină mai egalitaristă în ultimii ani, dar atitudinile bărbaților față de rolul de gen al femeilor continuă să fie mai discriminative, decât a femeilor fașă de bărbați (Bolzendahl& Myers, 2004 apud. Anghel, 2008).

ALTE CERCETARI!

CAPITOLUL 2.METODOLOGIA STUDIULUI

Grupul de dezvoltare personala a cuprins 12 sedințe, desfășurate de-a lungul a 12 săptămâni. Durata unei ședințe a fost de 2-3 ore. Intervalul orar în care s-a desfășurat ședințele a fost stabilit impreună cu participanții, în funcție de programului lor școlar și de disponibilitatea consilierilor psihologici.

Sedințele s-au desfășurat în incinta Liceului Tehnologic de Metrologie Traian Vuia conform unei colaborări între Universitatea București și Liceul Traian Vuia.

Sedințele au fost inregistrate audio. Scopul inregistrărilor a fost unul științific. Înregistrările au fost folosite doar la redactarea prezentei lucrări.

3 PARTI

2.1. Obiectivele programului de dezvoltare personală centrat pe identitatea psihosexuală

Grupul de dezvoltare personală a urmărit abordarea temeticilor de interes specifice perioadei adolescentine, venind, astfel, în întampinarea nevoilor participanților.

Obiectivele grupului de dezvoltare au fost:

Consolidarea identității de sine: personală, sexuală și socială;

Formarea și asumarea identității de sex-rol;

Îmbunătățirea și optmizarea capacității de relaționare și comunicare interpersonală;

Integrarea schemei corporale;

Cresterea încrederii de sine;

Aceste obiective au fos urmărite pe parcursul ședințelor. De asemenea, în fiecare ședință au existat și obiective specifice care vor fi prezentate în cadrul ședințelor. Obicetivele specifice au fost necesare atât pentru buna funcționarea a grupului de dezvoltare cât și pentru abordarea altor teme importante identificate în ședințe anterioare.

Obiectivele au fost urmărite prin utilizarea tehnicilor experențiale ce au un rol foarte important în stimularea procesului de crestere și dezvoltare parsonală.

DERULAREA SEDINTELOR (OBIECTIVE SPECIFICE – IN PRIMELE 3 SEDINTE S A URMARIT COEZIUNE, APOI 4,5,6,7 AUTOCUNOSTERE SI INTERCUNOASTERE, APOI 8-11 SEX ROL +COMUNICARE, 12 INCHIERE)

2.2. Caracteristicile participanților la grup

La grupul de dezvoltare personală au participat 7 adolescenți, 3 băieți și 4 fete. Aceștia sunt elevi la Liceul Tehnologic Traian Vuia. Vârsta participanților este cuprinsă între 16 și 19 ani.

Consilierii au prezentat programul de dezvoltarea personală în clasele liceului. De asemenea au fost lipite afise de prezentare a programului in interiorului liceului. La program s-au înscris 20 de elevi care ulterior au trimis o scrisoare de motivație, aceasta fiind modalitatea de înscriere. Ulterior consilierii au ales 8 participanți din totalitatea celor inscriși. După prima ședință, un participant a decis să nu mai participe la grup din motive personale. Grupul a continuat cu un număr de 7 participanți.

Patru participanți sunt minori, motiv pentru care consilierii au cerut acordul părinților în scris printr-un document ce prezenta și programul de dezvoltare paersonală.

2.3. Instrumente psihodiagnostice

Evaluarea participanților a avut loc prin Desenul Persoanei și prin completarea unei fișe de autoevaluare.

Fisa de autoevaluare măsoară indicele psihosexual la adolescenți și urmărește 4 nivele: nivelul de autocunoaștere, calitatea imaginii de sex-rol, capacitatea de ralaționare cu sexul opus și capacitatea de relaționare în cuplu. Aceasta conține 15 itemi măsurați pe o scala de la 1 la 5, unde 1 reprezintă dezacord total iar 5 acord total (vezi anexe).

La Desenul Persoanei s-a pus accentul pe sexul primei personei desenate. Astfel s-a identificat gradul în care personajele desenate se apropie de sexul biologic al elevilor. In cadrul acestui test, au fost luați în considerare indicatori similari cu cei folosiți în aprecierea sexului figurii desenate, precum și impresia pe care o lasă desenul în ansamblu. Astfel au fost acordate următoarele note:

Nota 2= pentru siluete care lasă impresia clară a unui personaj feminin sau masculin și aceasta corespunde sexului biologic al elevului. Sunt prezenți majoritatea indicatorilor care definesc imaginea femeii (sâni, bijuterii, machiaj, îmbrăcăminte feminină, păr lung, picioare accentuate sau corp senzual, gene, sprâncene bine conturate și stilizate sau activități specific feminine) sau a bărbatului (mustață, barbă, corp viril, îmbrăcăminte, păr scurt, picioare bine poziționate pe sol, simboluri ale agresivității precum prezența dinților, pumni strânși, obiecte ascuțite etc. sau activități specific masculine). Subiecții care au obținut această notă pot fi considerați ca având o imagine de sine care se apropie foarte mult de cea reală.

Nota 1= pentru figuri în care se amestecă atât trăsături masculine cât și feminine (de exemplu: poartă pantaloni și cămasă. Indicatori ai masculinității, dar capul are un aspect feminin; părul deși scurt, este coafat; buze senzuale, gene rimelate). Participanții care au primit această notă au imagine de sine incă confuză în prinvința sexului căruia aparțin.

Nota 0= pentru personaje de sex opus subiectului sau la care a fost imposibilă identificarea sexului, figurile au fost desenate prin linii frânte, nu apare nici o trăsătură care să dea un indiciu asupra sexului figurii desenate. Adolescenții care au obținut nota 0 nu-și acceptă sexul biologic.

Evaluarea participanților a fost făcută la inceputul grupului de dezvoltare personala și la finalul acestuia.

2.4. Programul de dezvoltare personală în abordarea experiențială

METODA EXPERENTIALA

CAPITOLUL 3. REZULTATELE PROGRAMULUI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ

EVALUAREA FIECARUI PARTICIPANT

3.1. Prezentarea sedințelor

ETAPELE SEDINTELOR : INCEPUT, EXERCITIU + SFARSIT

DERULAREA SEDINTELOR (OBIECTIVE SPECIFICE – IN PRIMELE 3 SEDINTE S A URMARIT COEZIUNE, APOI 4,5,6,7 AUTOCUNOSTERE SI INTERCUNOASTERE, APOI 8-11 SEX ROL +COMUNICARE, 12 INCHIERE)

Ședința nr 1

Obiectivele primei ședințe au fost:

Informarea particpanților privind programul de dezvoltare personală

Evaluarea participanților

Prezentarea regulilor

Familiarizarea participanților cu metoda experențiala

Facilitarea realizării coeziunii de grup

Ședința a început prin prezentarea consilierilor și a participanților și a continuat prin reamintirea obiectivelor programului de dezvoltare. Participanții au fost informati de asemenea si despre modul în care se vor desfășura sedințele. Metoda experiențială a fost prezentată, fiind specificate si materialele ce urmau a fi folosite în timpul ședințelor.

S-a continuat prin prezentarea regulii de confidențialitate. Alte reguli discutate au fost: vorbitul pe rând; respectarea tuturor participanților și opiniilor acestora; încurajarea participării fiecărui membru; exprimarea clară, concisă și directă. Aceste reguli au un rol important în buna derulare a ședințelor și a procesului terapeutic. Participanților le-a fost explicate și motivele pentru care respectarea acestor reguli este importantă.

Evaluarea participanților a fost urmatoarea etapa din această ședință. Particpanți au fost evaluați prin DAP și completarea Fisei de autoevaluare privind identitatea de sex-rol.

Sedința a continuat printr-un desen de grup. Asezați în cerc, fiecărui participant li s-a oferit o foaie albă.

Instructajul exercițiului a fost: ”Am să vă rog să va alegeți o culoare care vă place sau care semnifică ceva pentru voi, din cutia de culori. Fiecare va trebui sa aibă o culoare diferită de ceilalți parcipanți. Dupa ce toți ați ales o culoare, puteți începe să desenați pe foaia din fața voastră. Fiecare pe foaia lui. Puteți desena orice vreți voi. Nu vă faceți griji, nu calitațile artistice sunt importante în acest exercițiu”. La semnalul consilierului, toți participanții se opreau din desenat și fiecare foaie trecea în dreapta la urmatoarea persoană care adauga ceva la ea. Ciclul s-a repetat până când, la final, desenul s-a întors la persoana care l-a început.

Obiectivele exercitiului au fost:

familiarizarea participanților cu tehnicile experențiale;

asigurearea autocunoașterii și cunoasterii interpersonale;

facilitarea realizării coeziunii de grup;

Rezultate obtinute:

Desi adolescenții s-au amuzat, aceștia s-au și implicat în sarcină. Curiozitatea a fost prezentă, motivându-i pe participanți să participe activ. Printr-o atmosferă de joc, specifică metodei experiențiale, participanții au realizat o primă colaborare; colaborare ce are un rol important în construirea coeziunei de grup. Adolescenți au fost deschisi și încrezători. Temele discutate au fost legate de preferințe, anumite dificultăti personale, timitate, interacțiunea cu ceilalți, părerea covârstnicilor și presiunea timpului. Toți participanții au vorbit despre dificultatea lor de a fi sub presiunea timpului

In continuare se va prezenta secvente de dialog din discuțiile cu 3 participanți.

Anca: Mi-a plăcut exercițiu. A fost amuzant iar desenul imi place. In proporție de 70% desenul e asa cum mă așteptam.

C: Ce anume îți place la desenul tau?

Anca: Imi place că e colorat. Ca e viu. Mai puțin casa asta. Nu înțeleg ce e. Ori casa ori aragaz. (Expresia facială a Ancăi arătînd confuzie și dispreț)

C: Să înțeleg că nu-ți place casa pentru că nu știi exact ce este?

Anca: Nu… Asta ma amuza( Schițând un zâmbet în colțul gurii) Nu-mi place că este desenata cu negru și mă deprimă.

C: Observ că mai are și albastru și portocaliu…

Anca: Da , dar…(făcând o lungă pauză)

C: Dar totul se rezuma la culoarea negru?

Anca: Exact. (ușor nervoasă)

( Este vizibilă repulsia pe care o simte Anca. Limbajul ei nonverbal este foarte evident în acest sens. Reacția ei la culoarea negru este de furie. Este clar că această culoare trezeste niste reacții puternice în prezent)

C: Are o semnificație aparte negru pentru tine?

Anca: Supărare, tristețe, melancolie

C: Observ că și floarea din mijlocul foii are negru. Poate chiar mai mult decât casa. De floare nu ai spus nimic. Acolo nu te deranjează negru?

Anca: Am observat foarte târziu că are negru.( puțin amuzată) Si oricum nu mă deranjează. ( Urmează câteva secunde de tăcere în care Anca analizează desenul mai bine)

C: Care este diferența dintre cele doua? Care este motivul pentru care la casa te deranjează și la floare nu?

Anca: Chiar nu-mi dau seama (Din nou, Anca rămâne pentru câteva secunde în tăcere. Confuză, aceasta se tot chinuie să înțeleagă)

C: Poate avea legatură cu simbolurile?

Anca: Da. Asta e… (insight-ul este vizibil pe faciesul Ancai. Ea rămîne pe gânduri)

C: Să înțeleg că nu prea accepți negrul în familia ta…

Anca: Nu. Sunt satula de el (revoltată). Vreau culoare, vreau viață. Asta imi place în desenul meu. Că sunt multe culori. Asta mi-a ieșit prima data in ochi când l-am văzut. Negrul ăsta nu avea ce cauta aici.

Se observă nevoia Ancăi de a avea emoții pozitive, de a trăi lucruri frumoase. Expresiile ei faciale arătau mâhnire, confuzie și revoltă. Climatul familial este un mediu care o fac pe adolescentă să trăiasca tristețe și melancolie. Deocamdată este incert ce anume ii aduce tristețea însă este evidentă nevoia ei de veselie, culoare și viață.

Ana: Îmi place desenul. Îmi place că pisica este fericita indiferent că plouă.

C: Pentru că ploaia pentru tine semnifică..?

Ana: Melancolie

C: Semeni în vreun fel cu pisica?

Ana: Mi-aș dori.( zâmbind ușor)

C: Există ceva ce nu-ți place la desenul tău ?

Ana: Capul ăsta de iepure. Nu știu ce caută.. (Expresia facială arată confuzie iar corporal aceasta face un gest de retragere)

C: Tu ce crezi că ar căuta în desenul tău?

Ana: (tăcere)…Il spionează sau ceva? (replica Anei este spusă aproape in șoaptă)

Ceilalți participanți încep să râdă iar Ana se simte stânjenită dar încearcă să râdă și ea, aratând în cele din urmă incredere și amuzament.

C: Orice e posibil. Pisica se simte spionată?Au fost momente când s-a simțit așa?

Ana: Hmm.. Nu cred. E doar un moment. Cine știe? Poate iepurașul vrea să-i fie prieten ( Ana începe să fie ezitantă și bate în retragere. Este evident faptul că aceasta a fost inhibată de reacția colegilor de grup. Nu se insistă pe acest subiect. Ana pare destul de fragila iar dat fiind faptul că această discuție are loc în prima ședință, consilierul schimbă subiectul)

….

C: Am observat niște reacții la tine în momentele în care spuneam Stop. Ce simțeai în momentele alea?

Ana: Tensiune

C: Ce fel de tensiune?

Ana: Nu știu. Ma presa

C: Și în acele momente ce se întâmplă cu tine?

Ana: (ezitând și uitîndu-se la ceilalți participanți)…Ma blochez și nu știu ce să mai fac în continuare

C: Este un blocaj după care îți revii dupa puțină vreme sau dureaza mai mult?

Ana: Durează mai mult (verificând din nou reacțiile celorlalți particpanți)

C: Au fost momente când ai încercat să faci ceva?

Ana: hmm.. Nu. (tonalitatea Anei arată neîmportață privind acest aspect. Cu toate astea, în timpul exercițiului, reacțiile Anei erau mai mult decât evidente)

C: Ce simți exact în acele momente? (Ana tace destul de mult timp )Poti începe cu ce simți fizic..

Ana: Frică. Mi-e frică ( ușor eliberată)

C: Ti-e frică de ce anume?

Ana: Să nu ma fac de râs sau ceva (Ana verifică din nou reacția celorlalți participanți)

C: Să nu te faci de râs… Si cine ar putea să râdă?

Ana: Cei din jur

C: Cei din jur fiind cine?

Ana: Colegi, profesori

C: Ce ar putea să creadă ei despre tine?

Ana: Păi nu știu.. că sunt agitată și fraieră? (volumul vocii fiind foarte scăzut)

C: Fraieră pentru că?

Ana: Nu știu ce să fac? ( verificând ceilalți participanți)

C: Ar putea crede și ceva pozitiv despre tine?

Ana: … ( după o perioadă destul de lungă de gândire) Poate că sunt haioasă?

C: Crezi că există și alte persoane care ar putea trece prin ce treci și tu?

Ana: Nu știu.

Participanții au fost invitați să spună și ei daca au trecut vreodată prin astfel de momente. Acest lucru a ajutat-o atât pe Ana cât și intregul grup, folosind la coeziunea grupului.

Ana este o adolescentă timidă, căreia îi este frică să nu fie judecată atât de semeni căt și de figuri de autoritate. Această frică o face să fie tăcută și să îi fie rușine să participe la diferite activități. Ii este frică de asemenea să nu o observe cineva făcând un lucru greșit. Poate de aici și presupunerea că, capul de iepurașul spiona pisica.

Dupa ce Ciprian a răspuns la diverse intrebări privind experiența lui din timpul exercițiului, Acesta a spus:

Ciprian: Singurul lucru care nu-mi place este aparatul de fotografiat. Trebuia să arate altfel.

C: Adică exact ceea ce ai desenat tu…

Ciprian: Păi da, de restul nu pot să spun cum trebuiau să deseneze. Ei stiu cel mai bine daca le-a ieșit asa cum trebuia.

C: Am observat, că în 10 minute de când tot vorbim, ai folosit foarte mulți de trebuie.

(Ciprian se preface că nu dă atenție observației consilierului și începe să vorbească despre altceva)

Dupa câteva replici ale lui Ciprian in care consilierul a tot repetat cuvantul trebuie ori de câte ori Ciprian îl folosea (tonalitatea fiind joasă, volum scăzut) , Ciprian devenise tăcut, privind consilierul în ochi.

C: Ciprian, ce semnifică pentru tine acest trebuie?

Ciprian: pentru mine trebuie inseamna că… există undeva un standard și cumva trebuie să ne apropiem de el.

C: Si cine spune asta?

Ciprian: Toată lumea.

C: Toată lumea?

Ciprian: Uite de exemplu asta m-a dus cu gândul la faptul că trebuie sa iau BAC-ul!

C: Trebuie…

Ciprian: Da, exact! (Foarte revoltat) Deci asta mi s-a spus de către toată lumea! Că trebuie să iei Bac-ul că altfel ajungi un nimic in viață. Mă enervează asta. Mă enervează ca trebuie sa fac ce fac toti. Cum ies puțin din linie, cum sunt tras inapoi. (Furia si revolta lui Ciprian sunt mai mult decât evidente. Acesta vorbeste tare și strânge un pumn)

Ciprian este intr-o perioadă în care presiunea pusă pe umerii săi este mult prea mare. Acesta, deși constient de necesitatea promovării examenului de Bacalaureat, ajunge la a se revolta și a se întreba daca chiar are nevoie de acest examen. Acest lucru se întâmplă tocmai din cauză presiunii pe care o crează tatăl acestuia și alte persoane din jur. Cu Ciprian s-a discutat despre avantajele și dezvantajele promovării și nepromovării examenului de Bacalaureat dar și despre posibilele intentii ale tatălui său. S-a lucrat și pe dezvoltarea empatiei în acest caz.

Sedinta 2

Obiectivele sedinței au fost:

Exersarea empatiei

Constientizarea importanței ascultării active în comunicarea interpersonală

Experimentarea lipsei ascultării active și conștientizarea impactului acesteia

Autocunoaștere și intercunoaștere

Facilitarea realizării coeziunii de grup

Prima parte a constat în cum ne simțim pentru a exersa momentul aici si acum. De asemenea, participanții au fost intrebați daca s-a intamplat ceva semnificat de la ultima intâlnire, ceva care ii face să aibă în prezent o anumită stare emoțională.

Exercitiul propus a fost ales pe baza observației derulării primei ședințe. Participanți nu erau intotdeauna atenți la cine vorbea. S-a întâmplat să vorbeasca unii peste alți, între ei sau să nu-și aștepte rândul. Deși consilierii le reaminteau participanților regulile și împortanța lor, adolescenților le era destul de dificil să le respecte în toatlitate timp de doua ore. Așadar, pentru un mai bun control al derulării ședințelor, consilierii au ales următorul exercițiu.

Instructaj: Adolescenții au fost impărțiți în doua echipe: A și B. Echipa A a avut sarcina de a povesti ceva important despre propria persoană (o trăsătura, un eveniment, o relație cu o anumită persoană) unui adolescent din echipa B. Echipa B a avut sarcina de a nu asculta ce i se povestește, tratând cu indiferența adolescentul din echipa A. ”La semnalul meu, fiecare îsi va îndeplini sarcina până când voi spune stop”.

Rezultate obținute: Participanții au conștientizat cât de important este să asculți și să fii ascultat. Unii au experimentat ipostaze cunoscute iar alții ipostaze mai puțin cunoscute. Acest exercițiu le-a dezvoltat empatia și i-a ajutat pe adolescenți să înțeleagă cât de important este să fii în contact cu celalalt dar și ce simte celalalt atunci când tu nu ești în contact cu el. Participanții s-au cunoscut mai bine între ei și au înțeles mai bine principiile unei comunicări eficiente.

Redau mai jos secvențe de dialog semnificative.

Ana și Alex au fost o diadă foarte intersantă, ambii trăind emoții puternice în timpul exercitiului. Voi relata mai jos, secvențe semnificative din dialogul cu aceștia.

C: Am observat Ana că ai povestit destul de puțin. Spune-ne cum a fost pentru tine.

Ana: M-am simțit foarte prost… (puțin ezitantă și supărată)

C: Te-ai simțit foarte prost… datorită comportamentului lui Alex?

Ana: Da!!! (foarte categoric)

C: Ce anume din comportamentului lui te-a făcut să te simți asa?

Ana: Păi.. și-a pus căstile pe urechi (Profund deranjata și ironică. Participanți incep să râdă dar Ana continua cu o voce de o intensitate nespecifică ei) Iar eu vorbeam despre ceva chiar foarte important! (in vocea Anei se simte furia)

C: Mhm… Și cum era să vorbești despre ceva important și el să te ignore complet?

Ana: Groaznic.

C: Au fost lucruri pe care mai voiai să le spui dar ai ales să nu o faci tocmai datorită comportamentului lui? Te întreb asta pentru că te-ai oprit din vorbit destul de repede…

Ana: Păi dacă nu ma asculta, nu mai avea nici un rost să vorbesc despre asta!

(Se pare că Ana începuse să îi povesteasca lui Alex un aspect important din viața ei, ceva despre care nu vorbește foarte des. Faptul că acele lucruri erau importante pentru ea au făcut-o să trăiască aceast exercițiu destul de profund. Respingerea pe care a simțit-o a făcut-o să se blocheze și să se oprească din povestit.)

C: Să înțeleg Ana că a fost dificil pentru tine acest exercițiu..

Ana: Destul de ( ezitantă, verificând reacțiile celorlalți)

C: Pe o scala de la 1 la 10?

Ana: 9,5? ( răzând nervos)

C: Dacă ar fi să-mi descrii printr-un cuvânt cum te-ai simțit… care ar fi acela?

Ana: Neimportantă

C: Nu ți s-a părut nimic deplasat în comportamentul lui? Te-ai gândit vreo secundă că asta ar putea fi sarcina lui?

Ana: Sincer nu.

Comportamentul lui Alex a fost unul extrem. El si-a luat sarcina mult prea în serios. Indiferent că Alex, de regulă, nu este atent la ce vorbesc ceilalți și intrerupe mereu, totuși comportamentul din timpul exercițiului a fost mult prea mult până și pentru el. Era greu să nu observi că el nu este normal și că joacă un rol. Cu toate acestea, Ana nu s-a gândit nici o secundă la asta. Deși în celelalte diade, nimeni din echipa B nu a avut un astfel de comportament( exagerat) cei din echipa A au sesizat, ba chiar au întrebat și cu voce tare dacă sarcina celor din B este să nu le dea atenție.

C: Să înțeleg că așa faci de obicei? Când o persoană nu te ascultă, te oprești din vorbit?

Ana: Da, Normal… Daca nu este interesată de ce să mai vorbesc?

C: Au mai fost momente în care te-ai simțit neascultată?

Ana: E… Probabil da (ezitantă) .. Acum nu-mi aduc aminte.. Probabil da… Nu chiar tot timpul esti ascultat..

In continuare Ana a povestit că îi venea să plece. Dar nu a făcut-o pentru că e la grup și nu putea să o facă. Aceasta s-a simțit constransă să rămînă în exercițiu deși consilierii au specificat că participanții se pot opri dintr-un exercițiu daca se simt inconfortabil. Se pare că aceasta a investit consilierii cu autoritate iar reacția ei la autoritate este conformismul.

C: Ana, spuneai că ai simțit că trebuia să rămâi deși noi am spus la începutul exercițiului că va puteti opri.

Ana: cred că nu am fost atentă. Aveam impresia ca dacă sunt aici trebuie sa fac asta. (Se observă părerea conform căreia pentru a beneficia de ceva, trebuie să faci ceva, trebuie să fii ascultător și să faci ceea ce ți se cere. Această convingere este posibil să se fi format în copilărie, în urma educației primite de la părinții ei)

C: Ana, cine îți spune ție trebuie?

Ana: (tăcere).. Nu stiu…

C: Poate o persoană semnificativă din viața ta care iți spune ce trebuie să faci?

Ana: (râzând nervos).. Mama…Ea mereu îmi spune..

C: Presupun că-ți este destul de dificil…

Ana: Ei… da, este dar m-am obișnuit

Ipoteza conform căreia Ana este submisivă și conformistă datorită unui stil autoritar excesiv este confirmată. Limbajul nonverbal al Anei arată suferință legată de acest aspect. Aceasta priveste cu ochi goi în jos, fiind tristă. Dupa cateva secunde de liniște și tristețe se observă o grimasă de resemnare.

In continuare se va prezenta experiența lui Alex.

C: Cum a fost pentru tine Alex?

Alex: Sunt obișnuit (ironic)

C: Obișnuit să ce?

Alex: Să nu ascult lumea

(Alex adesea îi întrerupe pe ceilalți, glumeste pe seama lor si de multe ori face ironii. Este un participant dificil de gestionat. Ceilalți participanți i-au reproșat adesea că nu ascultă.)

C: Și totuși ești aici. Te-ai întors și astăzi deși la sfârșitul primei ședințe ai spus că te-ai plictisit și că a fost dificil să îi asculți pe toți. Aici unde mai trebuie și să-i asculți pe ceilalți.

Alex: Am spus ca nu sunt obișnuit să nu ascult. (iritat)

C: Păi cum așa?Cum se face că nouă ne-ai arătat altceva?

Alex: Sunt obișnuit. Acasa o fac pe secretara pentru maicămea. Maicămea e administrator. Oamenii vin să plătească și mai au cine știe ce lucruri de povestit și de spus, și cum nu îi spun lui maicămea.. îmi spun mie. Dar pe mine chiar nu mă interesează.

C: Și totuși trebuie să îi asculți, nu-i așa?

Alex: Să mă prefac că îi ascult.

C: Să înțeleg că ești atât de obișnuit să nu fii atent acasă incât acum ți-e greu să fii atent?

Alex: Ceva de genul.

C: Există și situații când poti fi atent?

Alex: da. Mai rar. Dacă mă intersează.

In continuare Alex a povestit diferite situații și s-a discutat despre posibilile variante privind situația cu locatarii. Alex susține că nu poate să refuze discuțiile care nu-l privesc sau să întrerupa în vreun fel deoarece primeste critici că ar fi nesimțit. De asemenea nu poate să nu răspundă la ușă deoarece aștia o suna pe mama lui spunându-i că e lumina aprinsa. Alex conștientizeză că nu este meseria lui cea de administrator și că nu ar trebui să îi indeplineasca sarcinile mamei sale.

C: Observ că răsufli ușurat după toată discuția asta.

Alex: Da… nu prea am cui să îi spun că vin toți proștii la mine la ușă.

C: Îmi imaginez că este dificil pentru tine să suporți acești oameni deși nu-ți plac

Alex: N-am ce să fac. Eu sunt mereu acasă. Până mă mut.

C: Situația asta te face să-ți dorești să te muți?

Alex: Nu numai asta.

În timpul discuției Alex este mâhnit și în același timp furios pe situație. Acesta este un adolescent suprasolicitat de către mama sa. Mama lui nu numai că îi impune fiului său să îi facă treaba și să faca ceva ce știe că Alex urăste dar îl învață și cum să facă față situatiei. Prin ignorare. Aceasta îi spune adesea ”ehh.. fă-te că-i asculți. Ignoră-i. Lasă-i că-s proști”. In prezentarea din cadrul primei ședințe, Alex a spus doar ”Da. Joc jocuri video. Da, toată ziua. Ce nu-mi place? Nu suport prostia.. Și este peste tot.” In acest fel, Alex a ajuns să trateze cu ironie și cinism lumea , evaluând lumea dupa acest criteriu, deseori etichetând oamenii ca fiind proști; acest lucru impiedicându-l să-și facă prieteni.

C: Există și alte motive?

Alex: Nu vreau să mai stau cu tata.

C: Care este motivul?

Alex: (suspinând) Pentru că este bipolar. Si este foarte foarte enervant.

Din spusele lui Alex, tatăl acestuia are diagnostic de Tulburare Bipolară. Acesta, din diverse motive, nu-și ia medicația. Acest lucru se întâmplă des.

C: Ce se întâmplă atunci când nu-și ia medicația?

Alex: In ultima vreme nu se mai oprește din înjurat (ton ridicat). Înjură pe oricine apucă( revoltă.) Se enervează foarte repede, chiar dacă nu fac nimic. De exemplu vreau să intru în bucătărie și el este acolo; și cum suntem grasi nu încăpem prea bine. Și se enervează și înjură.

C: Cum este pentru tine să trăiești zilnic în situația asta?

Alex: Deobieci stau închis în cameră și aici nu e nici o problemă. Când ies din cameră e problemă.

C: Și ce faci toată ziua în cameră?

Alex: Mă joc.

Se pare că mediul familial îl impinge pe Alex să stea închis în cameră și să joace jocuri video. Jocurile video sunt o modalitate de retragere din mediul familial dificil.

C: Ce-și oferă jocul?

Alex: Îmi place!

C: Cum te face jocul video să te simți?

Alex: Liber… să fac ce vreau eu! (răsuflând satisfăcut)

Alex a dat dovadă de mult curaj și deschidere vorbind despre familia lui. În mod normal, el evită intrebările consilierilor sau răspunsurile sale sunt foarte succinte sau evazive. De cele mai multe ori apelează la ironie pentru a evita anumite întrebări. Mediul familial are un impact negativ asupra personalității și experienței lui de viață.

Ana nu a fost singura participanță care a rămas din conformism într-o situație neplăcută. In continuare s-a vorbit despre rolul consilierilor în grup. Adolescenții care au invenstit consilierii ca figuri de autoritate au înțeles că nu sunt obligați să facă ceva daca nu se simt confortabil. S-a discutat din nou despre drepturile participanților la grup.

Rezultate finale

Sedința nr 3

Obiectivele sedinței au fost:

Facilitarea realizării coeziunii de grup

Conștientiarea trăirilor pe care participanții le au într-o activitate de lucru în echipă

Indentificarea unor posibile roluri pe care participanții și le asumă în raport cu ceilalți

Exercițiu: Broscuțele și Crocodilul

Instructiaj: Fiecare participant a avut rolul de a fi o broscuță care se plimbă pe lac. La semnalul consilerului, toate broscuțele trebuiau să se urce în barcă pentru a se proteja de crocodil. Deși în barcă, acestea erau protejate, la fiecare apariție a crocodilului, barca devenea mai mică în urma ruperii de către acesta. Sarcina devenea din ce în ce mai dificilă cu cât barca devenea mai mică. Exercițiu s-a terminat când mărimea bărcii punea în mare dificultate supraviețuirea ”broscuțelor”.

Materiale necesare: Coala alba tip duplex ce reprezenta barca.

Rezultate obținute: Participanții au conștientizat faptul că pentru buna funcționare a unui grup, este necesare implicarea fiecăruia. Adolescenții au experimentat atat roluri de salvator cât și de beneficiari a unui ajutor. Cele doua ipostaze au creat o dinamică frumoasă, participanții reușind să coopereze. Exercițiul a fost unul provocativ, creând o situație limită ce a făcut posibilă identificarea patern-urilor de reacție comportamentală a participanților în astfel de situații limită. Adolescenții s-au cunoscut mai bine, fiind mai conștienți de tendințele lor. Acesția au avut insight-uri puternice prinvind rolurile asumate dar au și înțeles atât avantajelor cât și a dezavantajelor unui anumit rol. Tematicile abordate au fost: frica de abandon, neimportanța, respingerea, sacrificiul, respectarea deciziilor celuilalt, etc

Un indicator al formării coeziunii de grup este replica: ”suntem un grup și avem loc cu toții” din timpul exercițiului.

Secvențe de dialog:

Spre sfârșitul exercițiului Ciprian a decis să se sacrifice pentru siguranța celorlalți. Georgiana nu doar că a insistat ca el să se întoarcă pe barcuță însă s-a si dus să-l ia de mână.

C: Atunci când Ciprian s-a retras, tu te-ai dus după el

Georgiana: Păi da, normal (foarte categoric). De ce să-l mânânce crocodilul? Mai era loc

Ciprian: Daa.. doar de o jumătate de picior. Apoi cădeam cu toții.

Georgiana: ehh.. până la urmă am încăput, ai văzut?

Ciprian: până la urmă da. Insă atunci când am luat decizia, părea foarte greu.

Georgiana: Mi-am dat seama, de aia te-am tras

Ciprian: Dar era decizia mea.

Georgiana: dar era o decizie gresită.

Ciprian: Asa cum era, era decizia mea.

( Ciprian a fost deranjat pe moment de atitudinea Georgianei. A fost derajat că aceasta nu i-a respectat decizia)

Georgiana: pai trebuie să nu te dai bătut așa ușor. Trebuie să lupți câți poti. (…)

Georgiana este o adolescentă dominantă. Îi place să ia decizii pentru ceilalți și are impresia că ea stie ce e bine pentru ceilalți. Este impunătoare și nu acceptă nici o altă părere înafara de a ei. Adesea intervine, spunând celorlalți că nu ar trebui să simtă așa, ca ar trebui altfel etc. A fost destul de dificil să o fac să înțeleagă că realitatea este subiectiv, că fiecare trăiește diferit același eveniment și că nu există corect sau greșit.

C: Ciprian, cum a fost pentru tine?

Ciprian: A fost provocativ. A trebuit să găsim metode să încăpem și da, am fost obligat să urc înapoi pe barcă.

Vladimir: dar iți doreai asta..

Ciprian: Nu. Am preferat să cobor. Asta a fost ideea mea. Nu am renunțat

C: era un fel de sacrificiu?

Ciprian: da, asta era! (convins)

C: cum a fost totuși să fii tras?

Ciprian: M-am bucurat. A însemnat mult pentru mine.

C: pentru că?

Ciprian: Pentru că sunt persoane cărora le pasă de mine. Eu mă așteptam să mi se respecte propria alegere. Iau singur decizii în ceea ce mă priveste. Dacă e o decizie proastă, asta e, o accept și învăț din ea iar daca e bună, mă bucur și sunt mândru de mine.

C: dar cu toate astea ai acceptat ajutorul Georgianei și te-ai simțit și important

Ciprian: Da.. (confuz)

C: esti confuz..

Ciprian: Da…

C: Chiar dacă iei de obicei singur deciziile, mai simți câteodată nevoia de ajutor?

Ciprian: (tăcere)Da… (pauză lungă) mai am momente (supărat). Mă mai simt cateodată singur…

Ciprian deși îi place să i se respecte alegeriile, el totuși s-a bucurat atunci când ceilalți nu l-au lăsat să plece. Acest adolescent s-a învățat să ia decizii de unul singur însă a constientizat în timpul discuției că, câteodată mai are nevoie și de ceilalți. Câteodată se bucură că nu e singur. Părinții lui Ciprian locuiesc în spania de mulți ani iar el este singur în București; motiv pentru care este învățat să se descurce singur dar și motiv pentru care are nevoie de suport.

Ana și Cristina au avut experiențe similare. Deși si-au luat rolul de a avea grijă de ceilalți, ele nu s-au simțit ajutate. Ambele au experimentat în timpul expercițiului frica că bărcuța va deveni din ce în ce mai mică, iar ele vor muri. Voi relata mai jos secvețe de dialog cu cele doua.

Ana: Da. Simțeam că o sa rămân în urmă. Că o să cad și o să rămân în urmă.

C: Se întâmplă să ai teama asta și în situații cotidiene?

Ana: Da… Câteodata. (încet)

C: Crezi toțuși că în exercițiul acesta, te lăsau ceilalți în urmă?

Ana: Nu știu.. poate.

(După modul în care s-a desfăsurat exercițiul pentru Ana, as putea emite ipoteza că aceasta nu are încredere în oameni, nici in grup și nici în locul ei în acest grup.)

C: De ce îți era cel mai frică?

Ana: Că va trebuie să mă lupt ca să rămân în barcă. Să mă lupt să nu rămân în urmă.

Ana pare să vadă acest exercițiu nu ca pe un exercițiu de colaborare ci ca unul de competiție. Se poate emite ipoteza că aceasta a fost comparată deseori cu alți copii sau a fost în umbra altor copii

C: Sunt situații în care te lupți să nu rămâi în urmă?

Ana: Da. De exemplu ma lupt să iau notă mare la o materie.

C: Ca să nu rămâi în urmă?

Ana: Da, exact. (rușinată)

(În continuare Ana a vorbit despre frica ei de a nu rămâne în urmă. Deși în fapt real, nu are motive să se teamă de asta, ea se teme de acest lucru. De asemenea ea se așteptă să se întâmple ceva rău.

C: Te preocupă asta? Te gândești mult? (că se va întâmpla ceva rău)

Ana: da. Mă preocupă. Mă gândesc… (tăcere) Mult (oftând, spunând asta aprope în șoaptă)

C: Îmi poți da un exemplu?

Ana: (după o tăcere lungă) De exemplu să nu mă abandoneze cineva?

C: Te gândești mult la asta? Ți-e frică să nu te abandoneze cineva..

Ana: Da (tristă)

C: Te gândești la cineva anume?

Ana: Da. Deși mi-a dovedit de multe ori că nu o să se întâmple.. eu tot mă gândesc

In continuare Ana a povestit despre frica ei de a nu fi abandonată de către prietena ei cea mai bună. În trecut Ana a avut o prietenă foarte bună cu care s-a certat iar acea experiență o face să îi fie frică că se va certa și cu actuala prietenă.

Ana: A fost totul bine până în clasa a V-a. Apoi m-a abandonat de foarte multe ori. Adică eram cele mai bune prietene, apoi iși găsea altă prietenă și deveneau cele mai bune prietene iar eu eram undeva în urmă.

C: Lăsată în urmă..

Ana: Da, lăsată în urmă. M-a schimbat de foarte multe ori. Și.. poate că a meritat?

C: A meritat?

Ana: Da… să fie și ea abandonată în cele din urmă

C: Te-ai răzbunat? Ai făcut asta intenționat?

Ana: Nu. Asa s-a întâmplat. Acum imi spun asta. Ca poate a meritat. Era singura mea prietenă. Nu mai aveam pe nimeni. Era doar ea. Iar ea se comporta urat cateodata cu mine. Ma alunga și-mi spunea că nu am căuta printre ele. Și la sfârșit tot la mine venea. Si eu o primeam. Iar acum în clasa a- VII-a s-a întâmplat că ne-am răcit.

(Se pare că Ana a investit foarte mult în fosta ei relație de prietenie)

C: Mă întreb ce te făcea să o accepți iar și iar

Ana: Pentru că… era prima mea prietenă.. și singura.

C: Și era importantă..

Ana: Era importantă… (aproape plângând). Si mă atașasem mult de ea.

C: Ce simțeai atunci?

Ana: Mă bucuram că se întoarce.

(In continuare Ana a vorbit despre momentele în care ea s-a simțit importantă)

C: Dar totuși trăiești cu frica asta că ai putea fi dată la o parte. Că cineva te-ar putea considera neimportantă. Cum te simți în acest grup? Te simți importantă?

Ana: (ezitând).. Da

C: Pentru că?

Ana: Pentru ca suntem uniți. Cred

Am apelat la grup pentru a-i da un feebdack Anei despre importanța ei. Ana a zâmbit mult când îi asculta pe ceilalți participanți. In același timp, feedback-urile lor m-au ajutat să văd faptul că grupul a început să fie coeziv.

Experienta Cristinei

Cristina: Îmi era frică. Am crezut că nu va fi nimeni acolo.

Deși Cristinei i-a fost frică că va ”muri”, ei nu i-a fost frică că va fi lăsată în urmă sau abandonată ( așa cum i-a fost Anei) ci că nu v-a fi nimeni acolo. Nimeni acolo să o ajute. Mama Cristinei a plecat în Germania când aceasta era mică, lăsând-o singură cu fratele ei mai mic. Cristina des folosește cuvântul singură. De asemenea, Cristina încerca să găseasca o soluție pentru a scapă de crocodil. In timpul exercițiului aceasta se gândea cum să lupte cu el, sau cum să fugă altundeva. Cautarea de soluții poate fi un punct forte al Cristinei. In același timp avea nevoie de cineva care să o ajute să pună în practică un plan (”singurătatea” blocând-o).

Sedința nr. 4

Obiectivele acestei sedinte au fost:

Descoperirea tipurilor de granite pe care fiecare participant le manifestă in viata cotidiană

Realizarea coeziunii de grup;

Intercunoasterea participanților;

Exercițiu: Teritoriu și granițe

Materiale necesare: acuarele, o coală mare de hârtie albă, de tip Duplex, pensule

Instructaj: „Am să vă invit, pe fiecare dintre voi, mai întâi, să priviți foaia, să o măsurați… și după ce ați făcut acest lucru, să trasați un teritoriu al vostru, teritoriul propriu. Aș vrea să fiți atenți la felul cum trasați acest teritoriu, dacă i-ați oferit, și celuilalt spațiu sau, din contră, dacă nu ați făcut asta, l-ați lăsat pe celălalt să intre în teritoriul vostru sau nu? (…). Acesta este un teritoriu care vă reprezintă, care răspunde la întrebarea „Cine sunt eu?” în continuare, desenați, în acest teritoriu al vostru, orice caracteristică care vă reprezintă, care spune ceva despre voi ca persoane.” (…) Iar acum, dacă fiecare a finalizat, vă invit să trasați, dacă simțiți nevoia, un pod sau mai multe către un anumit teritoriu sau mai multe!”

Rezultatele obținute:

Secvențe de dialog:

C: Am observat că ai fost prima care a început să-și deseneze teritoriul. Ce te-a determinat să faci asta?

Georgiana: Nu știu..

C: Ce gândeai în momentul acela?

Georgiana: Prima oară când am pus pensula pe foaie mi-am zis să iau mult. Și după când am văzut că mai e și Cristina și Alex în stânga și dreapta mea am zis stai să ma mai strâng că sunt și ei

C: Deci inițial ai vrut să fi numai pentru tine?

Georgiana: Da. Toata partea asta așa (arătând pe foaie)

Se poate observa dorința Georgianei de a avea cât mai mult spațiu, de a avea loc de desfășurare. Aceasta dorința este mai mare decât grija pentru ceilalți. Imediat ce am anunțat puteți începe, Georgiana a trasat foarte repede teritoriul ei, înainte ca ceilalți să înceapă măcar. După ce a văzut marimea teritoriului învecinat (a lui Alex) ea și-a mărit teritoriul. Și-a scris numele pe teritoriu înainte de a sti că va trebui să facă și cv în interiorul teritoriului.

C: Spune-mi despre podul pe care tu l-ai făcut, care reprezintă relația dintre tine și celălalt teritoriu.

Georgiana: Am făcut acel pod la Cristina pentru că era singurul teritoriu carfe se asemăna. Că erau amandoua vesele și colorate și mi-am spus că el este singurul teriroriu în care unicornul meu vrea să meargă.

C: Și ai luat decizia să pătrunzi în teritoriul celuilalt

Georgiana: Da

C: I-ai cerut permisiunea Cristinei?

Georgiana: Nu am întrebat-o pe Cristina dar am văzut că nu s-a supărat.

C: Cum ai văzut asta?

Georgiana: Păi a pictat și ea cu pensula ei o partea din pod. Asta înseamnă că și ea vrea să ajungă la mine

C: Asta se vede acum. Când te uiți la desenul final. Insă ea a pictat partea de pod după câteva minute.

Georgiana: Am știut că nu se va supăra.

C: De unde știai? Îți amintesc că, Cristina stătea așa ( imitând-o pe Cristina , care statea cu coatele pe teritoriul ei, protejându-l)

Se observă tendința Georgianei de a fi intruzivă. Ea a negat că a fost întruzivă însă după ce a fost întrebată Cristina, ea a rămas pe gânduri. A spus că nu s-a gândit nici o secundă că pe Cristina ar putea să o deranjeze; și deși era atât de evident că aceasta iți apăra teritoriul, ea nu a observat limbajul nonverbal.

Le-am vorbit participanților despre ce înseamna acest teritoriu personal de pe foaie, ce simbolistică are. Din nou Georgiana a rămas pe gânduri.

Georgiana: Da.. iar eu în desenul asta sunt ca ea; de asta am tras direct

C: Aha. Ai presupus că ai voie pentru că interiorul tău este la fel ca al Cristinei.

Georgiana: Da. Exact. Și nu i-aș strica nimic acolo. Nu i-aș face nici un rău.

În continuare, prin intermediul proiecției, Georgiana a reușit să vorbească despre ea. În ședințele anterioare ea a fost foarte rezistantă, vorbind despre ea doar la superlativ. Ea dorește să fie văzută ca o fată perfectă, echilibrată, puternică și matură. O fată care știe ce vrea și care nu greșește niciodată.

Georgiana a vorbit despre motivul pentru care a modificat culorea unicornului. Inițial unicornul era doar maron. Această culoare semnifică tristețe pentru Georgiana. Din dialogul cu ea, reiese că aceasta nu acceptă tristețea în viața ei. Nu o trăiește. În momentele în care este tristă, apelează la prieteni pentru a se înveseli, pentru a uita de probleme. Părinții ei nu o lăsau niciodată să fie tristă, motiv pentru care Georgiana crede că a iubi pe cineva înseamnă a nu-l lăsă să fie trist.

Georgiana: Ehh… Ba da. Mai plânge. Pentru că nu are ce-și dorește

În continuare Georgiana ne-a povestit cum unicornul plânge de dor.

C: Ce rol mai are acea persoană? Înafară de iubit?

Georgiana: (tristă) tată, frate, prieten

C: Si ce primeste unicornul de la el?

Georgina: Atenție, dragoste.. Îl face să se simtă fericit(…)

Părinții Georgianei au divorțat când aceasta avea 9 ani, tatăl ei locuind în alt oraș. Se pare că Georgiana îi duce dorul tatălui ei. De asemenea, îi este dor să fie toți impreuna. Georgiana nu a înțeles motivul pentru părinții ei au divorțat. Din modul în care Georgiana povestește, se înțelege că a suferit foarte mult. Se pare că de atunci, Georgiana are o problemă în a accepta tristețea în viața ei.

C: ai așteptat să vezi cât trage Georgiana linia și apoi ți-a făcut loc pe lângă ea.

Cristina: Da..

C: Așa faci și în viața reală? Iei ce rămâne? Iți faci loc pe lângă alții?

Cristina: Da (tristă)

C: Cum a fost pentru tine când ceilalți au desat poduri în teritoriul tau?

Cristina: Păi cum ai spus și tu, tot ce e aici în interior e important pentru mine. Asta sunt eu. Toate simbolurile astea spun ceva despre mine. E important (se simte puțină revoltă în vocea Cristinei). Adică… mi-ar fi placut ca cineva sî facă o portiță așa spre mine dar nu să între așa cu totul.

C: Deci oarecum te-a deranjat

Cristina: Nici nu știam cum să reacționez. Parcă au intrat cu bocancii în tărâmul meu. În viața mea.

C: Și cum te-a făcut să te simți?

Cristina: M-au făcut să mă simt invadată. Adică… poate voiau să intre.. îi primeam, dar nici chiar așa.. (furioasă)

C: de ce aveai nevoie?

Cristina: De timp. Să-i cunosc, să mă obișnuiesc, să îi accept.

C: Totuși, ai acceptat ca ei să intre deși nu-ți doreai asta

Cristina: Am vrut prima oară să le spun că e locul meu și să nu intre chiar așa și apoi m-am gândit să trag verde peste ce au tras loc. Ca să se vadă că e partea mea! (puțin furioasă)

C: E partea ta.

Cristina: Da. E partea mea

C: Mhmm.. da… Înțeleg… E partea ta.

Cristina: Da. E partea mea

C: I-ai acceptat pe ei acolo dar.. e partea ta.

Cristina: Da exact. e partea mea (mult mai încrezătoare)