Lucrarea GLAUCOMUL prezintă o temă de actualitate ,deoarece joacă un rol deosebit de important pentru sănătatea umană.

=== 6c83ec3463184613bc4c156884dd7eb4c5620cb1_70475_1 ===

INTRODUCERE

Lucrarea GLAUCOMUL ,tratează o temă de actualitate deoarece presiunea intraoculară variază între anumite limite fiziologice,care dacă sunt depășite,au repercursiuni asupra aparatului optic și asupra metabolismelor oculare,perturbând astfel funcționarea normal a vedereii.

Voi începe această lucrare prin a motiva faptul că alegerea temei a avut un scop bine determinat deoarece ,prin intermediul acestei lucrări, studiind și literatura de specialitate, am dorit să pun în lumină evoluția glaucomului deoarece acesta,în multe cazuri are consecințe ,alterând sănătatea bolnavului.

Lucrarea GLAUCOMUL prezintă o temă de actualitate ,deoarece joacă un rol deosebit de important pentru sănătatea umană.

De menționat că modul de preluare al datelor din literatura de specialitate, în partea teoretică, este concis iar partea de cercetare, prezintă contribuția personală, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în ceea ce privește evoluția glaucomului.

Lucrarеa dе față arе un caractеr științific sub aspеctul dеzbatеrii inеditе în cееa cе privеștе particularităție clinice ale glaucomului fiind structurată în 4 capitole:

●Primele 2 capitole constituiе fundamеntarеa tеorеtică a lucrării,făcând o scurtă incursiune atât în în anatomia și fiziologia ochiului cât și în descrierea bolii în sine.

●Capitolele 3 și 4 sunt prеmеrgătoarе cеrcеtării și prezintă contribuția mea personală .

Concluziilе ofеră o analiză succеptibilă și pеrtinеntă asupra lucrării deoarece se poate deduce faptul că evoluția glaucomului are elemente definitorii în procesul de diagnosticare și îngrijire pentru sănătate .

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată la sesiunea din anul 2017.

CAPITOLUL 1

1.1.PREZENTAREA NOȚIUNILOR DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A APARATULUI OCULAR
1.1.1. Anatomia și fiziologia aparatului afectat

Anatomia și fiziologia ochiului .Pentru a dezbate pe larg tema propusă,trebuie făcută o scurtă incursiune în anatomia și fiziologia ochiului .Organul de simț al văzului este ochiul. Ochiul este un ,,instrument” optic ce formează imagini reale. Pentru a putea examina pertinent alte instrumente optice, trebuie reamintite funcționarea și alcătuirea ochiului.

Construcția ochiului .Ochiul poate fi numit un aparat optic complicat. Sarcina lui principală este de a ,,transmite ,, imaginea corectă nervului optic.Funcțiile principale ale ochiului: ●sistemul optic, care proiectează imaginea; ●sistemul de primire și ,,codare,, a informației primite pentru creier;●sistemul de ,,deservire,, a asigurării necesității vitale.

Corneea este o membrană transparentă care acoperă partea anterioară a ochiului. Ea nu are vase sangvine, însă posedă o putere mare de refracție. Intră în sistemul optic al ochiului.Corneea este comună cu membrana exterioară netransparentă a ochiului numită sclera.

Irisul reprezintă după formă un cerc cu o gaură în mijloc (pupila). Irisul este constituit din mușchi, datorită cărora mărimea pupilei se schimbă. El intră în sistemul vascular al membranei ochiului. Irisul este responsabil pentru culoarea ochilor (dacă este de culoare albastră – înseamnă că sunt puține celule de pigment, iar dacă sunt căprui -atunci sunt multe).

Pupila reprezintă o gaură în iris. Mărimile acesteia depind de obicei de nivelul iluminării. Cu cât este mai multă lumină cu atât pupila este mai mică .

Cristalinul este o ,,lentilă naturală,, a ochiului. Este transparent, elastic poate să-și schimbe forma, aproape instantaneu ,,reglând focalizarea,, datorită căruia omul vede bine atât aproape cât și departe.

Corpul vitros este o substanță transparentă gelatinoasă, amplasată în partea posterioară a ochiului. Corpul vitros menține forma globului ocular, participă la schimbul de substanțe intraocular și intră în sistemul optic al ochiului

Sclera este o membrană exterioară netransparentă a globului ocular, care trece în partea anterioară a globului ocular în cornee transparentă. Pe scler se fixează 6 mușchi oculomotori.

Vasculară -acoperă secțiunea posterioară a sclerei de care aderă retina, cu care este strâns legată. Membrana vasculară este responsabilă pentru alimentația sangvină a structurilor intraoculare. În cazul afecțiunilor retinei membrana vasculară deseori este implicată în procesul patologic.

Nervul optic -cu ajutorul acestuia semnalele de la terminațiile nervoase sunt transmise creierului.

Stratul epiteliului – este suprafața de protecție a stratului, în cazul lezării se restabilește.Deoarece corneea este un strat fără capilare, pentru ,,livrarea oxigenului,, răspunde epiteliul, care îl extrage din membrana lacrimală, și acoperă suprafața ochiului iar epiteliul reglează intrarea lichidului în interiorul ochiului .

Membrana lui Bowman-este amplasată imediat sub epiteliu, este responsabilă pentru protecție și participă la alimentarea corneei. În cazul lezării nu poate fi restabilită .

Stroma este partea cea mai voluminoasă a corneei. Partea principală a acesteia sînt fibrele de colagen, amplasate în straturi orizontale. De asemeni conține celule care sunt responsabile pentru restabilire .

Membrana Descemetov – desparte stroma de endoteliu. Posedă o elasticitate sporită și este rezistentă în cazul lezărilor .

Endoteliul-este responsabil pentru transparența corneei și participă la alimentarea acesteia. Se restabilește foarte greu. Execută o funcție foarte importantă a ,,sondei active,, care este responsabilă pentru faptul că surplusul de lichid să nu se adună în cornee (de altfel va avea loc edemațierea).Astfel endoteliul menține transparența corneei.

Fiziologia tensiunii intraoculare .Tensiunea oculară (T.O) sau oftalmoronusul este rezultatul stării de echilibru dintreconținutul globului ocular și elasticitatea pereților săi.Presiunea intraoculară variază între anumite limite fiziologice ce nu pot fi depășite,fără repercursiuni asupra aparatului său optic și asupra metabolismului ocular .În reglarea tensiunii oculare un rol esențial îl joacă doi factori:Umoarea apoasă ;Sistemul vascular uveal.

1.1.Prezentarea teoretică a bolii

1.1.1.Definiție

Glaucomul este o afecțiune oculară severă în care modificările locale sunt generate de creșterea tensiunii intraoculare.

1.1.2.Etiologie

GLAUCOMUL PRIMIV (primar) este cauzat de un obstacol în scurgerea u.a la nivelul unghiului camerular  fie că este vorba de o anomalie antomică care se complică de tulburări funcționale (glaucom cu unghi închis îngust ,glaucom disgenezic) fie de alterații dobândite ale  trabeculului (glaucom cu unghi deschis).În  culsul evoluției sale,toate elementele globului vor fi interesate .Glaucomul disgenezic datorit unei anomalii de dezvoltare a C.A ocupă unloc aparteDupă aspectul goinoscopic al unghiului camerular ,după simptomele clinice și după evoluția sa,glaucomul primitiv se împarte în:glaucomul cronic simplu sau cu unghi deschis ;glaucomul congestiv sau un unghi închis .Datorită creșterii  brutale a presiunii intraoculare ,pacientul acuză dureri oculare și perioculare puternice cu iradiere spre tâmplă,acuitatea vizuală scade rapid ,bolnavul prezent’nd doar percepția luminoasă .Se asociează manifestări generale ca :grețuri,vărsături, dureri epigastrice,anxietate,stare de agitație psihică .

a.Glaucomul cronic simplu sau cu unghi deschis este o boală cronică,bilaterală,cu o evoluție progresivă,care se manifestă printr-o creștere a tensiunii intraoculare ce determină îm mod secundar alterații anatomice (atrofia nervului optic cu excavație) și tulburări funcționale (deficitul vederii centrale și periferice).El se caracterizează prin absența oricărei afecțiuni sau anomalii oculare,semne de congestie și printr-un unghi camerular deschis și fără alterații goinoscopice aparente .Se întâlnește în general după vârsta de 55-60 de ani,afectând ambele sexe.

b.Glaucomul congestiv (glaucom cu unghi închis).Această formă de glaucom este cauzată de obstrucția funcțională sau organică a emonctorilor U.A și este produsă de lipirea rădăcinei irisului de trabeculul corneo-scleral.Afecțiunea trece prin două stadii :

●un stadiu  reversibil,când irisul se poate separa de trabecul redeschizând unghiu, iar emonctorii își recapătă funcția,T.O redevenind normală (ochiul este hiperton dacă unghiul este închis și normotom dacă este deschis);

● un stadiu ireversibil,succedând unuia sau mai multor pusee de închidere a unghiului ,când lipirea irisului este definitivă,el neputându-se separa de trabecul pe o porțiune sau pe toată circumferința acestuia (goniosinechii),hipertensiunea devenind permanentă.

Glaucomul prin închiderea unghiului este o afecțiune susceptibilă de a deveni bilaterală;el reprezintă 10-20 % din totalul glaucoamelor.Glaucomul prin închiderea unghiului survine pe un ochi aparent normal dezvoltat,dar prezentând o predispoziție anatomică datorită anomaliilor biometrice.În glaucomul cu unghi închis se constată frecvent o  hipermetropie cu un  astigmatism invers ;datorită antepoziției și  grosimei crescute a cristalinului ,hipermetropia este mică; el se poate observa și la emetropi.Glaucomul congestiv este de două feluri :glaucomul congestiv acut ; glaucomul congestiv  cronicÎn realitate este vorba de aceeași formă,care  însă evoluează diferit de la un anumit stadiu.

Glaucomul congestiv acut se manifestă printr-o criză (atac) de hipertensiune intraoculară.Atacul este dezlănțuit de aceleași cauze ca și prodroamele .Bolnavii se plâng de dureri ocular accentuate,cu character de hemicranie,însoțite de greață,vărsături și scăderea accentuată a vederii.Ele survin de obicei seara,în caz de oboseală.

Glaucomul congestiv cronic.Se ajunge treptat de la faza prodromală la o stare de permanent congestive ocular însoțită de hipertensiune ocular continuă,cu o valoare mai mică decât în atacul de glaucoma congestiv.Cornea este ușor opalescent,cu sensibilitatea scăzută ,irisul atrofi, pupila dilatată și ovalară,de culoare verzuie.Camera anterioară este mică iar unghiul camerular este îngustat.

Glaucomul infantil (hidroftalmia) este un glaucoma secundar dat de o anomalie de dezvoltare,ce constă în astuparea sistemului trabecular printr-un țesut mezodermic neresorbit.În forma tardivă,glaucomul congenital apare la adolescent  sau adultul tânăr .Modificările de câmp vizual și alterarea progresivă a acuității vizuale sunt simptomele dominante ce aduc pacientul la consult oftalmologic ,precizându-se  astfel diagnosticul .Tensiunea intraoculară crescută duce la dilatarea ochiului,aflat în faza de dezvoltare,putând ajunge la dimensiuni mari (buftalmie sau hidrooftalmie).Glaucomul congenital este o afecțiune gravă care constituie una din principalele cauze de orbire la copii.Afecțiunea,având în unele cazuri o evoluție asimetrică. Afecțiunea se manifestă printr-o opacifiere a corneei,pe un ochi mărit de volum (fie printr-un sindrom acut cu dureri ocular,fotofobie,blefarospasm,fie printr-o evoluție lentă).Cornea este mărită în toate direcțiile,cu parenchimul opacifiat,din cauza rupturilor membrane lui Descemet.

II.Glaucoamele malformative sau disgenezice sunt hipertensiuni secundare unei anomalii embrionare de dezvoltare a unghiului irido-corneean,care împiedică scurgerea U.A din C.A.Ele pot surveni la orice vârstă sub diferite forme clinice.

Glaucomul congenital face parte din hipertoniile intraoculare din sindroamele malformative,incluse de unii autori în grupa glaucoamelor secundare și tratate de alții da o grupă de glaucoame de sine stătătoare.Glaucomul congenital este o afecțiune gravă,care cpnstituie una din principalele cauze de orbire la copil și se manifestă,mai frecvent în primul an ,cu excepția formelor frustre sau diagnosticate tardiv.Afecțiunea este bilaterală în 2/3 din cazuri și are adesea o evoluție asimetrică.Se întâlnește de două ori mai frecvent la băieți dec’t la fete .

III.Glaucomul secundar. Spre deosebire de glaucomul primitiv ,glaucomul secundar se caracterizează prin faptul că este precedat sau evoluează concomitent cu un proces patologic,ocular sau extraocular ,care determină creșterea T.O .

1.1.3.Patogenie

Glaucomul cronic simplu sau cu unghi deschis Cercetările de histo-fizio-patologie au arătat că mărirea presiunei oculare în   glucomul cronic simplu ar fi consecința unei creșteri a rezistenței la scurgerea ,sediul acesteia fiind în majoritatea cazurilor la nivelul peretelui intern al canalului lui Schlemm și al trabeculului cribriform adiacent; în unele cazuri,un rol mai mult sau mai puțin important în creșterea rezistenței la scurgere îl are colapsul lui Schlemm .Glaucomul cronic simplu este datorat creșterii rezistenței la scurgere a umorii apoase la nivelul sistemului trabeculari sclerozat.O altă cauză de creștere a rezistenței la scurgere a umorii apoase este constituită de scleroza vaselor secțiunii de drenaj. Nu este dovedit dacă această blocare a unghiului de filtrație este inițială sau este urmarea bolii glaucomatoase.Glaucomul congestive survine pe un ochi cu o conformație particular,mai adesea hipermetrop,la care există o disproporție între mărimea cristalinului și celelalte elemente ale segmentului anterior.Camera anterioară și unghiul camerular sunt înguste.Există cazuri în care îngustarea unghiului camerular este probabil o anomalie de dezvoltare ereditară. Îngustarea unghiului camerular frânează circulația umorii apoase.Anumiți factori intercurenți (dilatarea medicamentoasă a pupilei,șoc emoțional,retenție de lichide) pot impinge înainte rădăcina irisului ,la un ochi predispus,și unghiul camerular îngustat se va închide.

1.1.4.Simptomatologie

Simptomele în glaucomul cronic simplu sau cu unghi deschis obiective sunt reduse.Ochiul este liniștit și aspectul polului anterior este normal .Uneori se remarcă o ușoară pareză a reflexului fotomotor .Cel mai important și cel mai precoce simptom este creșterea AT.O care variază  între 22-40 mm Hg,dar care, la început ,nu poate fi surprinsă decât în anumite periosde ale zilei ( de obicei dimineața între orele 5-9).F.O ,la început normal,prezintă ulterior modificări oftalmoscopice :deplasarea  nazală a vaselor centrale ale retinei;paloare papilară și o  excavație caracteristică ,în ceaun, ce poate atinge 4-5 D.Deplasarea vasculară se instalează progresiv și constituie primul semn al acestor modificări;vasele se incurbează pentru a ajunge pe retină.Ecavația pupilară se  instalează deasemenea progresiv și precede deficitele funcționale periferice și paloarea difuză a discului.Papila optică apare cu marginile nete,atârnând peste fundul concav,de culoare alb-cenușiu sau alb-verzui,prin care se văd orificiile brune ale lamei ciuruite.Papila  ajunge la atrofie cu excavație;excavația se face pe  seama țesuturilor de susținere,iar atrofia pe seama cilindracșilor.Pupila este puțin mai largă și reacțiile pupilare mai leneșe,tensiunea oculară  crescută moderat,între 25-35 mmHg.Datorită absenței simptomelor subiective,glaucom croinic simplu se consideră  forma cea mai  periculoasă de glaucom La fundul de ochi se constată o excavație papilară caracterizată printr-o înfundare în formă de căldare a discului.

Vasele retiniene centrale se văd la emergența lor pe fundul papilei apoi dispar și reapar la nivelul marginilor papilare,decalate față de direcția lor inițială și deplasate nazal.Primele simptome subiective apar sub formă de tulburări vizuale însoțite uneori de hemicranii.Cefaleea ar fi legătura cu astenopatia acomodativă care însoțește uneori creșterea T.O.În unele cazuri se observă hemoragii striate peripapilare, situate în stratul fibrelor optice;în jurul papilei se remarcă uneori un

uneori un inel alb-gălbui de atrofie a rețelei coroidiene, consecutivă sclerozei vaselor cercului lui Zinn-Hsller (halou glaucomatos peripapilar).În producerea atrofiei optice intră în joc trei factori:●hipertensiunea oculară;●scăderea presiunii arteriale (artera oftalmică) care agravează ischemia papilei;●alterațiuni ale vaselor la nivelul lamei ciuruite a papilei (scleroză vasculară locală).

Dacă T.O este crescută,debitul circulator în rețeaua capilară a papilei optice va diminua,antrenând o nutriție insuficientă a fibrelor optice și a tramei lor nevroglice.Uneori tulburările funcționale vizuale,de origine ischemică ( insuficiență circulatorie cronică,datorită unei scleroze a vaselor nutritive ale nervului optic) apar la un ochi cu tonusul normal ( glaucom fără tensiune sau neuropatia optică ischemică  anterioară cronică simplu,exceptând T.O.; afecțiunea este bilaterală,adesea asimetrică și apare la persoanele în vârstă.La goinoscopie unghiul este închis,ori care ar fi T.O,trabeculul,mai mult sau mai puțin pigmentat,fiind vizibil pe toată  circumferința (366 grade)

Forme clinice în Glaucomul congestiv (glaucom cu unghi închis)●Forme supraacute .Hipermetropia depășește presiunea sistolică oftalmică;aceste forme duc rapid la cecitate ,mai ales dacă nervul optic a fost interesat de crizele anterioare .Hipertensiunea oculară crescută poate produce ocluzia A.C.R cu atrofia nervului optic și pierderea definitivă a vederii ;●Glaucomul subacut .Puseele subacute●Forme latente●Forme asociate sau mixte.În aceste forme de glaucom prin închiderea unghiului ,tratamentul medical menține o deschidere completă a acestuia,dar după o perioadă de normalizare tensională poate surveni o creștere a T.O datorită unor altercații trabeculare pe un unghi deschis și liber pe  toată circumferința.●Forme clinice particulare.Irisul în platou.Este o  malformație congenitală,rară a unghiului camerular ,în care deși C.A are profunzimea normală,unghiul este îngust datorită angulanției posterrioare pe care o face irisul pentru a se insera pe corpul ciliar.

Simptomatologia în Glaucoamele malformative sau disgenezice depind de gradul acestei malformații.Afecțiunea se manifestă de la naștere fie insiduos,printr-o opacifiere albicioasă a corneei,mai evidentă în partea inferioară,pe un ochi deja mărit de volum,fie brutal ,printr-un sindrom acut,cu dureri oculare,fotofobie,bleforaspasm,congestie,edem cornean,globul ușor mărit de volum,survenind la un ochi la care tensiunea nu era încă descoperită.Adesea evoluția este torpidă și se manifestă printr-o distensie progresivă a ochilor,însoțită de o ușoară lăcrimare și fotofobie.Din cauza lăcrimării privirea are un aspect strălucitor.Pentru a putea face examenul obiectiv,este adesea necesar să se recurgă la anestezie generală.Sclerotica este subțiată,albăstruie,corneea este mărită în toate diametrele și ușor aplatizată,datorită creșterii razei sale de curbură; transparența sa este ușor diminuată din cauza edemului epitelial,a opacităților parenchimatoase și a unor rupturi ale membranei lui Descemet (vergeturi),situate în vecinătatea limbului ,dedesubtul zonei centrale a corneei,având aspectul unor benzi cenușii,cu marginile paralele.

Limbul sclero-cornean este foarte lărgit,mai ales în partea superioară,având aspectul unei semilune albicioase și subțiri,pe care coboară anse vasculare venite de la conjunctivă.

C.A este foarte profundă,diafragmul irido-cristalinian făcând impresia că este împins înapoi;la examenul gonioscopic,unghiul camerular este foarte larg și acoperit de o membrană subțire,albicioasă,translucidă,avasculară,mascând trabeculul scleral.În formele netratate,evoluția continuă prin distenzia progresivă a ochiului,care devine enorm,deformat,fără vedere și extrem de fragil și succeptibil la complicații :pusee inflamatorii;hemoragii;și luxația cristalinului;tulburări trofice ale corneei;rupturi spontane sau traumatice ale globului ocular,care duc la atrofia lui

Simptomatologia în Glaucomul secundar Simptomele hipertensiunii oculare se supraadaugă peste tabloul clinic al bolii primitive.Hipertoniile secundare sunt destul de frecvente ,însumând aproximativ o treime din totalul glaucoamelor .Ele s-ar datora unei tulburări a circulației U.A și rezultă,în majoritatea cazurilor,dintr-un obstacol mecanic la nivelul sinusului camerular ,pre sau intratubercular ( lipirea sau aderența bazei irisului la filtrul trabecular ,proliferare celulară,obstrucția trabeculului prin diferite elemente libere ) mai puțin frecvent în canalele colectare trans-sclerale sau printr-un blocaj pupilar ,ce împiedică trecerea U.A din C.P în C.A (secluzie-ocluzie) papilară ,sfero-fakie ,cataractă intrumescentă,etc Ceea ce duce la bombardarea înainte a bazei irisului ,unghiul putând rămâne totuși deschis;dacă însă irisul bombat comprimă trabeculul ,în mecanismul de producere a hipertoniei oculare ,sunt implicați ambii factori simultan.O jenă în scurgerea U.A poate de asemenea ,rezulta dintr-o hipertensiune în venele episclerale sau,foarte rar,dintr-o hipersecreție de U.A poate ,de asemenea ,rezulta dintr-o hipertensiune în venele episclerale sau ,foarte rar ,dintr-o hipersecreție de U.A .Glaucomul secundar este , de obicei,unilateral și simptomatologia sa este variabilă .Uneori ,evoluează în mod subacut ,cu dureri retro-și periorbitare ,lăcrimare ,halouri colorte,scădere de vedere ,simptome care riscă să fie confundate cu cele ale afecțiunii cauzatoare,alteori, din contră ,evoluția este cronică,insiduoasă.

1.1.5.Tratament

Tratamentul glaucomului cronic simplu este simptomatic,urmărind scăderea tensiunii intraoculare.Medicamentele nu au rol curativ,ele reduc numai T.O;orice  întrerupere a tratamentului face ca  hipertensiunea să reapară și de aceea  ele se utilizează toată viața.Medicamentele anticoagulante acționează fie prin  scăderea rezistenței la scurgere (mioticele),fie scăzând debitul ciliar (sulfonamidele, agenții hiperosmotici,timolul )fie scăzând atât rezistența la scurgere cât și debitul ciliar (adrenalinele).Tratamentul este local și general.Se pot utiliza numeroase substanțe,unele cu acțiune parasimpaticomimetică, altele cu acțiune simpaticomimetică .

Medicamentele parasimpaticomimetice,numite și miotice,au efect hipnotizat asupra ochiului prin micșorarea rezistenței la scurgere a umorii apoase .Pentru normalizarea tensiunii intraoculare se administrează pilocarpina în soluție de 1-4 %.Acțiunea ei durează 6 ore.Are acțiune directă asupra fibrelor musculare netede.Ezerina sau fizostigmina se utilizează în soluție de 1 % ea acționează prin inhibarea acțiunii colinesterazei.Medicamentele cu acțiune similară sunt :Mintancolul,soluție 1/6 000,tosmilenul 0,5 -1 % .

Simpaticomimeticele acționează prin diminuarea secreției ciliare și prin ușurarea scurgerii umorii apoase .Se utilizează instilații de epinefrină 1-4 %,neosinefrină.

Parasimpaticomimeticele pot fi administrate în asociere cu simpaticomimeticele Frecvența instilațiilor este determinată de forma glaucomului și de gradul tensiunii intraoculare.

În unele cazuri este suficient să se instileze de 3-4 ori pe zi,în altele este necesar să se facă instilații frecvente și asocierea medicamentelor de mai sus .Tratamentul medicamentos al glaucomului cronic simplu se continuă atât timp cât are efect hipotonizat ,menținând tensiunea intraoculară în limite normale .Dacă nu se mai obține acest efect,se aplică tratamentul chirurgical. Se utilizează acetazolamida (Diamox,Ederen,Fornurit),2-3  comprimate de 250 mg/zi;diclorfenamida (Daranide,Oratrol)3 cmp.de 300 mg .Tratamentul chirurgical  este în funcție de evoluția și de gradul de compensare al bolii El este indicat în glaucoamele în care, cu tot tratamentul mnedical bine condus C.V,deficitul continuă să se  mărească.Intervențiile vizează ușurarea scurgerii U.A ,sau reducerea  producerii acesteia.

Tratamentul în Glaucomul infantil (hidroftalmia).Mioticele sunt fără effect.Medicamentele care diminuează debitul secretor al umorii apoase (acetazolamida) sunt eficace și se utilizează mai ales preoperator.Se poate utilize adrenalina 1 % în instilații oculare.Tratamentul este chirurgical.În fazele inițiale se obțin rezultate prin goniotomie ,trabeculotomie.În fazele mai avansate intervențiile fistulizante sunt cele care dau rezultate,dar acestea sunt adesea tranzitorii.

Tratamentul glaucomului congenital.Scopul tratamentului este în principiu scăderea tensiunii intraoculare,numai astfel putând rupe lanțul de fenomene patogenice anterior descris și deci a prezerva funcțional globul ocular.Practic tratamentul glaucomului congenital este exclusiv chirurgical.Problema alegerii tipului de intervenție și a tehnicii operatorii nu cunoaște astăzi o rezolvare deplină;dovadă stau numeroasele încercări făcute de specialiștii de mare valoare.Clasic se admite că dacă diagnosticul a fost pus precoce și deci corneea este clară ,intervenția de elecție este goniotomia ,efectuată sub control vizual prin lentila de contact.Uneori pentru a asigura claritatea imaginii,este necesară instilația de glicerină preoperator pentru scăderea edemului epitelial sau chiar îndepărtarea epiteliului edemențiat prin alcool 960,o picătură ,după care se spală corneea. Mioticele sunt fără acțiune din cauza malformației angulare ,care obstruiază trabeculul .Medicamentele care diminuă debitul secretor al U.A (acetazolamida)sunt eficace și se utilizează mmai ales preoperator ,în doze mici ,fracționale ,deoarece pot produce un dezechilibru ionic care poate fi fatal pentru copil. Se poate utiliza de asemenea adrenalina 1% în instilații oculare ,dar produce o diminuare insuficientă a T.O și nu poate fi folosită un timp mai îndelungat .

CAPITOLUL 2

SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI DIN MOMENTUL INTERNĂRII PÂNĂ LA EXTERNARE ȘI EFECTUAREA TEHNICILOR IMPUSE DE AFECȚIUNE

2.1.Internarea pacientului în spital

Îngrijirile medicale acordate bolnavilor cu glaucom, pe lângă aspectele comune nursing-lui în general, au și unele aspecte particulare, deoarece ceea ce caracterizează un bolnav cu glaucom, este imposibilitatea de se obișnui cu existența bolii.

În caz de hiperactivitate, asistenta medicală, asigură mediul optim pentru bolnavi, reduce numărul de vizitatori, înlătură obiectele ce i-ar putea răni sau incomoda .

Îngrijirile medicale se bazează pe desfășurarea a 5 etape :

Culegerea de date – este primul pas de a culege informații despre pacient .Datele pot fi subiective sau obiective și ajută asistenta să ia decizii inteligente în legătură cu diagnosticul nursing .Culegerea de date se desfășoară comform unui plan

●colectarea de informații obiective sau subiective despre pacient ;

●verificarea datelor obținute ;

●comunicarea informațiilor obținute prin culegerea de date .

Informațiile culese de asistentă despre pacient pot fi stabile ( nume , prenume , vârsta , sex , buletin ) și instabile sau variabile ceea ce înseamnă acele date care se află într-un proces de continuă schimbare ( temperatură , tensiune arterial, diureză , durere , infecții ) .

Principalele mijloace pentru culegerea datelor cu privire la pacient sînt :

● observarea pacientului –presupune o capacitate intelectuală deosebită de a sesiza prin intermediul simțurilor , detaliile lumii exterioare.Observarea este un proces mintal activ . Asistenta trebuie să se ferească de subiectivism, de judecăți preconcepute , de rutină și superficialitate și de lipsa de concentrație și continuitate ;

●interviul este un instrument de cunoaștere a personalității . Este eficient dacă se ține cont de anumiți factori :

-alegerea momentului oportun pentru pacient ;

-respectarea orei de masă .

Interviul presupune capacitatea asistentei de a manifesta un comportament care să reflecte o atitudine de acceptare , capacitatea de ascultare , atitudine de respect , capacitatea de empatie .În cazul în care interviul inițial nu poate fi finalizat , trebuie să se revină nu înainte de a menționa pacientului .

Analiza și interpretarea- reprezintă identificarea nevoilor de sănătate actuale sau potențiale și a problemelor bazate pe culegerea de date .

Etapa de analiză se desfășoară după un plan :

a. Interpretarea datelor ( validarea datelor și ordonarea datelor prescrise ) – înseamnă a da un semn , a explica originea sau cauza problemelor de dependență , mai exact înseamnă a define sursele de dificultate .

Analiza de interpretare a datelor este o etapă importantă a procesului nursing pentru că ea conduce asistenta la stabilirea diagnosticului de îngrijire ;

b. Colectarea datelor adiționale sau suplimentare după caz ;

c. Identificarea și comunicarea diagnosticului nursing ;

d. Determinarea confluențelor între nevoile pacientului și atitudinea membrilor sanitari .

Surse de informație –pot fi obținute de la pacient sau de la aparținătorii acestuia .

Diagnosticul nursing-sau îngrijirea pornește de la informațiile culese și de la departajarea manifestărilor de dependență .Diagnosticul de îngrijire este o formă simplă și precisă care descrie reacția bolnavului la o problemă de sănătate .

Pe baza diagnosticelor de îngrijire se aleg intervențiile de îngrijire și se vizează atingerea rezultatelor pentru care asistenta este responsabilă .

Un diagnostic nursing este o problemă de sănătate actuală sau potențială care conduce la intervenții autonome .

Un diagnostic nursing trebuie formulat clar ,concis ,centrat pe bolnav,legat de o problemă , bazat pe probleme reale .Diagnosticul nursing este baza pentru planificarea intervențiilor independente .

Evaluarea îngrijirilor- reprezintă o completă reapreciere a întregului plan de îngrijire .Evaluarea finală cuprinde :

•stabilirea criteriului de evaluare;

•evaluarea atingerii obiectivelor;

•identificarea factorilor care afectează atingerea obiectivelor .

Pentru o evaluare eficace asistenta va urmări următoarele etape :

•starea obiectivelor ;

•aprecierea capacității bolnavilor în raport cu obiectivul stabilit;

•aprecierea măsurii în care au fost atinse obiectivele;

•discutarea cu pacientul despre rezultatele obținut;

•identificarea factorilor care au împiedicat profesia pacientulu;

•identificarea nevoilor noi sau a problemelor noi apărute .

În planul nursing evaluarea este consemnată emițând progresele bolnavului în funcție de obiectivele propuse .

În cadrul procesului nursing după executarea etapelor de apreciere , diagnostic , planificare , implementare și evaluare dacă obiectivele nu au fost atinse se trece la reanalizarea proceselor nursing.

Îngrijirea bolnavilor cu glaucom cere o atenție deosebită deoarece ochiul este segmentul periferic,receptor al analizatorului vizual care împreună cu ceilalți analizatori pune în legătură organismul cu lumea înconjurătoare .

O tulburare a analizatorului vizual are drept urmare scăderea sau chiar pierderea vederii .Cunoscând acest fapt,bolnavii îngrijiți în unitățile sanitare cu afecțiuni oftalmologice sunt mai sensibili ,mai iritabili,fiind obsedați de posibilitatea scăderii sau pierderii capacității lor vizuale .Rolul asistentei este foarte important în unele îmbolnăviri.

Prin îndrumarea,supravegherea și îngrijirea conștiincioasă a bolnavilor cu afecțiuni oftalmologice,asistenta poate contribui la evitarea pericolului unei infirmități a organului vizual.

Cu excepția unor boli însoțite de dureri,cum este cazul glaucomului acut sau unele boli ale corneei,afecțiunile oftalmologice nu sunt însoțite de dureri sau alte semne alarmante:temperatură,stare generală alterată,etc.

Probleme deosebite prezintă ridică bolnavii care au pierdut parțial sau total vederea,eventual poartă pansamente care împiedică utilizarea analizatorului vizual .Din aceste motive ,la secțiile de oftalmologie nu trebuie să existe praguri.

2.2. Asigurarea condițiilor de spitalizare

Principalele îndatoriri ale asistentei medicale în perioada spitalizării bolnavului cu glaucom constau în :

●menținerea curățeniei la nivelul salonului, a mobilierului și a componentelor existente,pregătirea patului, dezinfecția,

●igiena bolnavuluii, dezinfectarea obiectelor și materialelor utilizate în activitatea de îngrijire,

●pregătirea instrumentarului chirurgical pentru sterilizare,

●observarea și supravegherea funcțiilor vitale și vegetative ( respirație, puls, T.A. etc ), prevenirea complicațiilor postoperatorii), asigurarea securității bolanvului.

Asigurarea condițiilor de îngrijire.Bolnavul va fi izolat de preferință într-o rezervă,deoarececa urmare a interventiei chirurgicale , el este mai neliniștit,putând deveni mai târziu inconștient.Camera să fie bine aerisită și ușor încălzită (20-220).Patul trebuie prevăzut cu accesoriile necesare pentru prevenirea escarelor.

Poziția bolnavului este în funcție de starea lui de cunoștință,precum și de existența edemelor.Bolnavul trebuie învelit cu două pături de lână și este bine ca patul să fie bine încălzit.

2.3. Asigurarea condițiilor igienice pacienților internați

•Pregătirea patului și a accesoriilor lui .Mijlocul cel mai important al tratamentului conservator în oftalmologie este repausul la pat.În afecțiunile inflamatoare acute, bolnavul trebuie să respecte repausul absolut,fiind deservit la pat.Din aest motiv este important ca patul să fie prevăzut cu anexele necesare pentru a ușura viața bolnavului:rezemători adecvate,masă mobilă,semnalizator la îndemâna bolnavului,etc.Bolnavul păstrează repausul până la terminarea perioadei acute a bolii.

Schimbarea lenjeriei de pat.Lenjeria va fi schimbată ori de câte ori va fi nevoie.

Asigurarea igienei personale, corporale și vestimentare a pacientului.Pacientul va fi ajutat să își facă toaleta zilnică în cazul în care nu v-a putea singur.

Efectuarea toaletei generale și pe regiuni a pacientului imobilizat.Toaleta zilnică se va face la pat,inclusiv baia,cu o pondere deosebită asupra ochiului afectat. Sunt cazuri în care înainte de a veni la spital pacientul adesea sosește la spital cu toaleta nefăcută.Baia la pat se va face fracționat,dezvelind deodată numai suprafețele necesare și reacoperindu-le imediat după terminare.Toaleta acestor bolnavi se face numai după ce au fost văzuți de medic și a dat dispoziții corespunzătoare.

Observarea poziției pacientului în pat.Îngrijirea bolnavilor cu glaucom cere o atenție deosebită deoarece ochiul este segmentul periferic,receptor al analizatorului vizual care împreună cu ceilalți analizatori pune în legătură organismul cu lumea înconjurătoare.

O tulburare a analizatorului vizual are drept urmare scăderea sau chiar pierderea vederii .Cunoscând acest fapt,bolnavii îngrijiți în unitățile sanitare cu afecțiuni oftalmologice sunt mai sensibili ,mai iritabili,fiind obsedați de posibilitatea scăderii sau pierderii capacității lor vizuale.

Rolul asistentei este foarte important în unele îmbolnăviri.Prin îndrumarea,supravegherea și îngrijirea conștiincioasă a bolnavilor cu afecțiuni oftalmologice,asistenta poate contribui la evitarea pericolului unei infirmități a organului vizual.

Cu excepția unor boli însoțite de dureri,cum este cazul glaucomului acut sau unele boli ale corneei,afecțiunile oftalmologice nu sunt însoțite de dureri sau alte semne alarmante:temperatură,stare generală alterată,etc.

Probleme deosebite prezintă ridică bolnavii care au pierdut parțial sau total vederea,eventual poartă pansamente care împiedică utilizarea analizatorului vizual.Din aceste motive ,la secțiile de oftalmologie nu trebuie să existe praguri.

Asistenta trebuie să cunoască tehnica de aplicare a medicamentelor în ochi precum și aceea a pansamentelor oculare.

Se va evita aplicarea pansamentului în caz de secreții abundente,care constituie un bun mediu de cultură pentru germenii patogeni și ar agrava bola .

Schimbarea poziției și mobilizarea pacientului.Pacientul va fi sfătuit să stea mobilizat pe spate ,evitând să stea pe partea ochiului afectat.Supravegherea bolnavilor cu afecțiuni oftalmologice trebuie să fie foarte atentă și în timpul nopții.

Asistenta de serviciu va avea grijă ca bolnavul să nu-și schimbe poziția în pat și să nu se deplaseze pansamentul.

Ochiul nu trebuie privit ca un organ izolat; supravegherea și îngrijirea se vor extinde și asupra tuturor funcțiilor vitale ale organismului,ca și după orice intervenție chirurgicală.Copii internați pentru intervenții oftalmologice vor fi internați cu însoțitori.

Asistenta va da acestora lămuririle și instrucțiunile necesare și va supraveghea respectarea lor.Ea va avea grijă să nu plaseze copii la un loc cu bolnavii recent operați sau în apropierea saloanelor lor,pentru a nu-i deranja.

Captarea eliminarilor. Tranzitul intestinal să fie asemenea în atenția asistentei.Inflamația organelor interne reduce pe cale reflexă peristaltismul intestinal;din acest motiv emisiunile de fecale trebuie stimulate.

În perioada acută,administrarea purgativelor trebuie evitate,deoarece accentuează hiperemia organelor din bazin și așa congestionate.

Ele vor fi înlocuite cu clisme evacuatoare sau supozitoare de glicerină și numai după atenuarea semnelor de inflamație,se vor putea administra și laxative.

2.4. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative

Supravegherea bolnavilor cu glaucom prevede urmărirea febrei,felul și localizarea durerilor,tulburările de micțiune, precum, și unele manifestări psihice.Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative se va face prin măsurarea temperaturii,respirație,puls,TA,diureză,scaun, greutate. Imobilizarea îndelungată la pat predispune bolnavul cu glaucom la o serie de complicații izvorâte tocmai din neactivitatea sa:

●încetinirea curentului sanguin favorizează apariția trombozelor

●ventilația deficitară a plămânilor duce la pneumonii hipostatice

•Presiunea exercitată asupra țesuturilor care acoperă proeminențele osoase cauzează escare de decubit.

2.5. Alimentația bolnavului

Alimentația bolnavului cu operat de glaucom va consta în primele zile numai din lichide trecându-se apoi la alimente păstoase,pentru a-l scuti de masticație.Lichidele le va primi din cană cu cioc sau din pahar cu ajutorul unui pai.

Pentru a funcționa normal celulele și organele au nevoie de un suport adecvat de nutriente.Acestea asigură: creșterea și diviziunea celulară; producția și activitatea enzimatica; sinteza de carbohidrați, lipide, proteine; contracția și relaxarea musculară; alte funcții celulare. În plus, nutrientele sunt în mod absolut necesare pentru procese fiziologice mult mai complexe cum ar fi:

●funcția imună;

●integritatea intestinală;

●vindecarea plăgilor.

Managementul nutrițional reprezintă parte integrantă în terapia pacientilor cu glaucom.

Hidratarea.Completarea pierderilor de lichide este elementul esențial al tratamentului și îngrijirii bolnavului cu glaucom.La aportul de lichide se vor lua în considerare lichidele din băuturi,alimente,perfuzie și clismele picătură cu picătură,precum și apa formată în organism din țesuturile proprii ,numită apă endogenă,care se evaluează la aproximativ 200-400 g în 24 de ore.

Calea de administrare și compoziția lichidelor vor fi stabilite totdeauna de medic.Dacă bolnavul este conștient și nu are vărsături,hidratarea se face pe cale orală cu lichide zaharate.Dacă bolnavul are vărsături,după aspirarea conținutului stomacul se va introduce sonda Einhorn în duoden și se va încerca hidratarea picătură cu picătură pe această cale.

2.6. Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului

Asistenta medicală trebuie să aibă cunoștințele medicale necesare pentru administrasrea tratamentului prescris de medic .

Asistenta medicală trebuie să fie capabilă să execute tehnicile în mod eficient ,corect astfel încât medicația prescrisă să aibă efectul dorit .

Între asistentă și medic trebuie să există o strânsă colaborare în stabilirea priorităților și tratamentului .

Având în vedere că în multe cazuri intervențiile chirurgicale ale unui bolnav cu glaucom sunt imprevizibile ,asistenta medicală trebuie să acționeze în grabă dar o grabă ordonată pentru ca bolnavul să se vindece fără complicații .

Tratamentul bolnavului cu glaucom este unul complex ,de aceea asistenta medicală trebuie să fie bine pregătită pe orice plan .

Este important ca tratarea bolnavilor cu glaucom să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate , care vizează inițial menținerea și readucerea pacienților într-o stare fizică și psihică satisfăcătoare .

La astfel de bolnavi se impun o serie de responsabilități medicale, în sensul îngrijirii lor cu o atenție deosebită din partea cadrelor medii sub atenta supraveghere a medicului oftalmolog.

Asistenta medicală trebuie să respecte indicațiile medicului în aplicarea unui tratament corespunzător și să ofere toate indicațiile necesare în vederea continuării tratamentului din momentul în care bolnavul va părăsi spitalul.

Ajutorul asistentei la examinarea bolnavilor operati de glaucom,poate este mai substanțial decât la alte categorii de îmbolnăvii.Ea efectuează după prescripția medicului tratamentul antibiotic,antalgic, ,hemostatic,anticoagulant.Asistenta efectuează după prescripția medicului tratamentul antibiotic,antalgic.

Asistenta trebuie să cunoască tehnica de aplicare a medicamentelor în ochi precum și aceea a pansamentelor oculare.

Se va evita aplicarea pansamentului în caz de secreții abundente,care constituie un bun mediu de cultură pentru germenii patogeni și ar agrava boala .

Pentru a asigura menținerea pansamentului sau a medicamentului aplicat,copiilor li se vor trage manșete sau mânuși pe mână.

Una din sarcinile cele mai importante ale asistentei medicale este administrarea medicamentelor prescrise de medic urmând regulile generale :

•respectarea întocmai a medicamentului prescris ;

•identificarea medicamentelor administrate;

•verificarea calității medicamentelor administrate ;

•respectarea somnului bolnavului;

•evitarea incompatibilităților de medicamente ;

•administrarea imediată a medicamentelor deschise ;

•respectarea ordinii succesive a medicamentelor ;

•luarea medicamentelor în prezența asistentei ;

•servirea pacientului spitalizat cu doze unice de medicamente ;

•respectarea căilor de administrare ;

•prevenirea infecțiilor intraspitalicești ;

•lămurirea pacientului în ceea ce privește medicaméntele prescrise ;

•respectarea dozajului prescris ;

•respectarea orarului de administrare ;

•raportarea imediată medicului de secție în ceea ce privește erorile de administrare .

2.7. Recoltarea produselor biologice și patologice

Din produsele recoltate se efectuează o mare varietate de analize pentru a studia fie diversele substanțe care intră în compoziția lor,fie elementele figurate (celule,bacterii,paraziți) pe care le conțin.Recoltarea sângelui se face în general dimineața pe nemâncate.

Prelevarea produselor în vederea unui examen bacteriologic necesită precauții speciale de asepsie,pentru a nu contamina produsul cu germeni din mediul ambient. Bolnavul trebuie să urmeze instrucțiunile primite de la personalul medical când se recoltează,cum ar fi urina pentru urocultură.

Rezultatele pe care le furnizează analizele făcute în laborator se împart în două mari grupe:

●rezultate cifrice (ca ureea,glicemia, numărătoarea leucocitelor,timpul de protombină)

●descriptive,de cele mai multe ori imagini văzute la microscop,de interpretare subiectivă,dar foarte valoroase pentru stabilirea unor diagnostic.

Analizele cifrice pot avea erori datorită reactivilor,aparaturii sau executării defectuoase a tehnicilor.

Recoltările bacteriologice și însămânțările pe mediile de cultură pentru identificarea germenilor și determinarea sensibilității lor față de antibiotice este obligatorie ori de câte ori apar secreții patologice . Sarcini mult mai mari îi revin asistentei pentru intervenții chirurgicale oftalmologice .

2.8. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor speciale impuse de afecțiune

2.8.1.Tehnica injecției intramusculară

Injecția intramusculară constituie introducerea unor soluții izotonice, uleioase sau a unei substanțe coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac atașat la seringă.

Scop – introducerea în organism a unor substanțe medicamentoase

Locuri de elecție:

●Regiunea superexternă fesieră deasupra marelui trohanter

●Fața externă a coapsei, în treimea mijlocie

●Fața externă a brațului în mușchiul deltoid

Materiale necesare:

●tăviță renală/casoletă cu tampoane sterile sau comprese cu tifon, alcool

●seringi de unică folosință de mărime corespunzătoare cantității de administrat și 2-3 ace de unică folosință

●pile pentru desfacerea fiolelor și fiole cu substanțe de administrat

Tehnica:

●asistenta își spală mâinile și pregătește psihic bolnavul

●se așează bolnavul în decubit ventral, lateral, poziție șezândă sau în picioare

●se degresează locul injecției cu un tampon de vată cu eter și se dezinfectează cu un alt tampon de alcool

●se invită bolnavul să își relaxeze musculatura și se înțeapă perpendicular pielea cu rapiditate și siguranță, cu acul montat la seringă

●se verifică acul, poziția acului prin aspirare și se injectează lent soluția

●se retrage brusc acul cu seringa și se dezinfectează locul

●se masează ușor la locul injecției pentru a activa circulația favorizând rezorția

●după injecție bolnavul se așează în poziție comodă, rămânând în repaus fizic 5-10 minute

Incidente accidente

●durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale

●paralizie prin lezarea nervului sciatic

●hematom prin lezarea unui vas (ruperea acului sau supurație septică)

●embolie prin injectarea accidentală într-un vas de sânge în suspensie

Intervenții

●retragerea acului, efectuarea injecției în altă zonă (se evită prin respectarea zonelor de elecție)

●extragerea manuală sau chirurgicală se previne prin folosirea unor ace mici pentru a pătrunde în masa musculară

De reținut

●injecția se poate executa și cu acul detașat de seringă respectându-se măsurile de asepție

●poziția acului se controlează, în cazul soluțiilor colorate, prin detașarea seringii de la ac, după introducerea acului în masa musculară

●infiltrația dureroasă a mușchilor se poate preveni prin alterarea locurilor injecțiilor

2.8.2.Tehnica perfuziei

Hidratarea organismului pe cale intravenoasă exclude deficiențele de resorbție,lichidul perfuzat ajungând direct în circulația sanguină.Introducerea lichidelor pe cale intravenoasă se face prin perfuzie.

După viteza de scurgere a lichidului, deosebim două forme de hidratare pe cale intravenoasă:

Hidratarea prin perfuzie rapidă prin injecții massive de lichide.Prin această metodă se introduce deodată cantități mari de lichide-până la 500-1000 ml- în sistemul venos,în jet continuu,fără întrerupere,administrarea lichidului fiind repetată,la nevoie,la intervalele fixate de medic.Această metodă se utilizează în cazurile în care hidratarea trebuie efectuată de urgență,pentru înlocuirea lichidului circulant și ridicarea tensiunii arteriale .

Pregătirea instrumentelor și materialelor necesare-aparat de perfuzie .Tubul de perfuzie are intercalate ,de obicei ,în apropierea canulei ,un tub de sticlă,pentru a se putea controla dacă scurgerea lichidului este continuă și nu circulă vu bule de aer .

-ace pentru puncție venoasă pe cale transcutanată.Dacă venele bolnavului,nu sunt prea evidente,atunci se va lega în venă po canulă,de sticlă,sau mai bine,dintr-un material plastic,neascuțită,cu extremitatea umflată sub foemă de olivă.

În acest caz vena trebuie descoperită pe cale chirurgicală și asistenta are sarcina de a pregăti instrumentele și materialele necesare:un bisturiu,2-3 pense hemostatice,o pensă chirurgicală și una anatomică,sondă canelată,foarfece ascuțite,material de sutură și de legătură,tampoane sterile,novocaină și seringă pentru anestezie locală;tubul de material plastic poate fi introdus în venă și prin lumenul canulei metalice cu care s-a pătruns în vena transcutanat și care apoi se retrage;

-o tăviță renală;

-benzi de leucoplast pentru fixarea acului și a tubului de cauciuc pe pielea bolnavului;

-o mușama și un prosop steril sub membrul în care se face perfuzia;

-lichidul de perfuzat în sticle RCT închise cu dop de cauciuc și armătură metalică,încălzit la baie de apă.

Pregătirea bolnavului și alegerea venei pentru administrarea lichidului.Administrarea intravenoasă a lichidelor se face în decubit dorsal,în una din venele bine vizibile și proeminente.

În vederea acestui scop se pot utilize venele de la plica cotului,vena safenă internă-dacă bolnavul nu este obez- venele maleolare. În stările de șoc,când venele sunt colorate,perfuzia intravenoasă se face prin puncția transcutanată a venei subclaviculare.

Aceasta este totdeauna larg deschisă și datorită calibrului mare , nu opune rezistență jetului de lichid iar canula poate fi menținută pe loc timp îndelungat. Membrul în care se face perfuzia se duce în abducție,fiind sprijinit pe o măsuță sau de o pernă mai dură,acoperită cu o mușama și un prosop steril;se dezinfectează tegumentele după metoda obișnuită.

Dacă introducerea canulei va necesita descoperirea chirurgicală a venei,atunci locul inciziei va fi izolat prin câmpuri sterile,ca în cazul oricărei intervenții chirurgicale,iar instrumentele chirurgicale și materialele necesare pentru anestezie vor fi pregătite pe o măsuță acoperită cu un camp steril.

Tehnica perfuziei intravenoase.Aparatul montat și încărcat se evacuează de aer și lichidul rece din tub,după metoda cunoscută.Introducerea transcutanată a canulei se face la fel ca și în cazul injecțiilor intravenoase.

În cazul abordării chirurgicale a venei,se racordează tubul aparatului la canula legată în venă. Apoi se deschide imediat pensa Hoffmann pentru a permite scurgerea lichidului din rezervor în venă.

După ce s-a verificat că perfuzia lichidului se face fără obstacol ,asistenta va fixa cu benzi de leucoplast pavilionul acului și porțiunea imediat vecină a tubului de pielea bolnavului,pentru a împiedica deplasarea canulei Viteza se controlează cu ajutorul ceasului,pe gradațiile rezervorului aparatului iar dacă aceasta nu este gradat,se va aplica la exteriorul lui,paralel cu axul vasului,o bandă de leucoplast,care va fi gradată cu ajutorul unor cantități cunoscute de lichid,introduse într-un alt vas,de formă și mărime identică.

Întreruperea perfuziei se face înainte ca rezervorul să se golească,pentru a împiedica pătrunderea aerului în vene.Retragerea acului și oprirea hemoragiei de la locul puncției venoase se fac la fel ca și după orice injecție intravenoasă.

Dacă perfuzia s-a făcut prin abordarea chirurgicală a venei,îndepărtarea canulei va fi făcută de medic.Administrarea lichidelor pe cale intravenoasă cu ajutorul a două seringi umplute în mod alternativ nu trebuie folosită,căci refluarea sângelui prin canulă,în timpul cât se schimbă seringile,face ca metoda să fie foarte migăloasă și însoțită de pierderi de sânge.

Accidente , incidente și complicații.Introducerea bruscă a unei mari cantități de lichide în circulație poate supraâncărca inima ,dând semne de insuficiență circulatorie,ca dispnee,dureri precordiale. În acest caz se întrerupe imediat curentul de lichid și se continuă cu un ritm mai lent,după ce au dispărut fenomenele supraâncărcării inimii

Pătrunderea aerului în cantitate mai mare în curentul circulator dă naștere la embolie gazoasă,însoțită de sincopă cardiacă.Ea se previne prin expulzarea aerului din tub înainte de introducerea canulei în venă și întreruperea perfuziei înainte de a se goli lichidul din rezervor și tub.

2.9. Pregătirea preoperatorie și îngrijirile postoperatorii

Îngrijirile pre și postoperatorii.În cazul bolnavilor cu glaucom se ivește de multe ori necesitatea unor intervenții chirurgicale de altă natură.Pregătirea bolnavilor trebuie făcută cu cea mai mare minuțiozitate,deoarece ei intră foarte ușor în stare de șoc în cursul intervențiilor sau hemoragiilor.Un rol deosebit de important îl are în aceste cazuri asistenta ,înlăturând frica pacientului de operație și liniștindu-l.

Cu toate măsurile luate ,în cursul sau după intervenție,asistenta trebuie să știe să liniștească bolnavul,pentru ca traumatismul psihic supraadăugat celui operator să nu-i declanșeze starea de șoc postoperator.Mobilizarea în pat după intervenții chirurgicale se va face cu cea mai mare prudență.Pregătirea bolnavilor pentru operații se face în linii generale la fel ca și pentru alte intervenții chirurgicale sarcinile de pregătire adaptându-se bineânțeles condițiilor speciale reprezentate de regiunea unde se execută operația.

Bolnavii operați trebuie plasați în saloane mici,izolate de zgomot și feriți de excitațiile mediului înconjurător.După intervențiile chirurgicale pe globul ocular,bolnavul trebuie ferit de orice efort fizic.Se va interzice orice mișcare,deoarece efortul cel mai mic,o simplă contracție musculară,îi poate provoca o hemoragie la locul intervenției,iar o cantitate infirmă de sânge extravazat intraocular poate să ducă la pierderea vederii. Este necesar ca acest fapt să fie comunicat bolnavului încă înainte de intervenție ,dându-i-se totodată îndrumările necesare asupra modului de comportare în perioada postoperatorie.

2.10. Educație pentru sănătate

Profilaxia bolii

În cazul bolnavilor cu glaucom, asistenta medicală trebuie sa își concentreze atenția asupra fiecărui bolnav de care răspunde, să cunoască bolnavul, să știe să asculte, să utilizeze puținele informații primite sau culese în interesul și pentru recuperarea acestuia.

Rolul asistentei medicale nu se rezumă doar la acordarea îngrijirilor curative și obișnuite ci și la educația sanitară a bolnavului pentru a preveni apariția complicațiilor sau a agravării afecțiunii deja existente, prin descoperirea și raportarea la timp medicului curant, a eventualelor probleme.

2.11. Externarea pacientului

În acordarea îngrijirii trebuie să se țină cont de resursele bolnavului în vederea recâștigării independenței, conform obiectivelor fixate, asistenta medicală pregătește bolnavul pentru ieșirea din spital, informându-l asupra regimului de viață, alimentar, efort, riscuri, să-și autoevalueze acțiunile desfășurate în stagiile practice să realizeze acțiuni educative în scopul prevenirii complicațiilor și menținerii gradului de sănătate.