Gestiunea Situatiilor de Criza In Cadrul Firmei

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea Științe Economice

Departamentul Finanțe și Bănci

APROBAT

Șef Departament

__________ Șefaniuc Olga,

dr., conf. univ.

Teza de licență

„Gestiunea situațiilor de criză la întreprindere”

(în baza datelor "ORBICO MA" SRL)

la specialitatea 364.1 Finanțe și Bănci

Victor Savin

Gr. FB 1303

Conducător științific

Mihalachi Ruslan

dr. lector univ.

Chișinău, 2016

CUPRINS

ADNOTARE

Savin Victor „Gestiunea situațiilor de criză la întreprindere”,

teză de licență în Științe Economice, Chișinău, 2016.

Structura tezei: adnotare, introducere, 3 capitole, încheiere, bibliografie (68 surse), 4 anexe, 60 pagini de text de bază, 12 tabele și 4 figuri.

Cuvinte-cheie: gestiune, situații de criză, etc.

Actualitatea temei: Această lucrare are ca obiect de studiu aspectele gestiunii situațiilor de criză apărute în cadrul întreprinderilor, acestea prezentînd o importanță majoră pentru buna și eficienta activitate a întreprinderilor.

Scopul și obiectivele cercetării:

Scopul tezei constă în analiza situațiilor de criză la întreprinderi, în special la întreprinderile din Republica Moldova, cu referire la "ORBICO MA" SRL, precum și formularea și prezentarea propunerilor și recomandărilor privind evitarea și/sau anticiparea situațiilor de criză la întreprinderile din Republica Moldova. Pentru realizarea acestui scop au fost formulate obiectivele:

Analiza și diagnosticarea situațiilor de criză apărute la întreprinderi;

Prognozarea eventualelor situații de criză prin determinarea riscurilor;

Prezentarea soluțiilor și măsurilor de evitare a situațiilor de criză la întreprinderi.

Capitolul I „Aspecte teoretice ale gestiunii situațiilor de criză la întreprindere” este destinat pentru cunoașterea conceptului de criză și a influențelor sale asupra activității întreprinderilor, precum și pentru evidențierea principalelor aspecte teoretice și a metodologiei de gestiune a situațiilor de criză la întreprinderi.

Capitolul II „Diagnoza și prognoza situațiilor de criză la întreprindere” presupune analiza riscurilor apărute în activitatea întreprinderilor, diagnosticarea lor și încercarea efectuării prognozelor ce țin de apariția lor viitoare.

În capitolul III „Soluții și măsuri de evitare a crizelor la întreprinderile din Republica Moldova” sunt prezentate strategii, metode și recomandări privind evitarea sau diminuarea efectelor crizelor apărute în cadrul întreprinderilor din Republica Moldova, cu referire la "ORBICO MA" SRL.

În Încheiere sunt prezentate concluzii generale, formulate în baza cercetărilor efectuate și a informațiilor studiate.

ANNOTATION

INTRODUCERE 3 pag

Actualitatea și importanța temei analizate. Tendința spre o dezvoltare continua și durabilă a condițiilor și nivelului de trai a societății moderne este determinată și poate fi asigurată și menținută numai în cazul unei dezvoltări stabile și succesive a economiei, ea fiind una din principalii piloni pe care se bazează societatea. Însă, în realitate, o dezvoltare continua și durabilă este dificil de înfăptuit, pentru că economia are un caracter ciclic, întîlnindu-se adesea perioade economice instabile, cunoscute în literatura de specialitate ca perioade sau situații de criză. În cadrul acestor perioade se observă izbucnirea unor tensiuni și dificultăți acumulate care fac dificilă sau aproape imposibilă funcționarea normală a sistemelor economice din cadrul societății.

Conform analizelor și constatărilor practice efectuate în economiei s-a constatat că oricare entitate economică a fost sau poate fi supusă influențelor situațiilor de criză în procesul dezvoltării sale. Perioadele de criză apărute în cadrul entităților economice servesc drept alarmă care semnalizează apariția și/sau prezența unor factori de ordin micro și/sau macroeconomici care îngreunează activitatea viitoare a entității. Eliminarea acestor factori este vitală și importantă pentru buna derulare a proceselor economice, precum și pentru dezvoltarea și evoluția rezultatelor economice viitoare ale întreprinderii.

Sub influența perturbărilor economice și a crizelor mondiale generate de acestea, tot mai des este abordată problema gestiunii eficiente și încercarea evitării acestor dereglări din cadrul vieței economice mondiale. Mai mult ca atât, situațiile de criză și-au făcut prezența și în cadrul economiei naționale, creând astfel o instabilitate manifestată activ la toate nivelele economiei, în special în domeniul privat unde se observă înrăutățirea stării financiare a întreprinderilor autohtone, creșterea pierderilor înregistrate de acestea, care în final duc la intensificarea riscului de faliment. Astfel, problema gestiunii anticriză a devenit una actuală, implicând în special organizarea corectă și eficientă a activității întreprinderii prin determinarea principalelor metode de administrare a situațiilor de criză, principalele instrumente folosite în acest sens fiind previziunea și diagnosticarea riscurilor de apariție a situațiilor de criză.

Fenomenele de criză, care generează apariția situațiilor dificile în cadrul întreprinderilor sunt însă greu de prognozat, în special din cauza lipsei informațiilor specifice acestui domeniu de studii. Acest lucru a îngreunat studierea gestiunii situațiilor de criză atît pe plan mondial, cît și național. Pentru o studiere și înțelegere cît mai exactă a acestor perturbări economico-financiare fiind necesare perfecționări acute și dezvoltarea cît mai aprofundată a metodelor și informațiilor folosite la gestionarea situațiilor de criză, acestea fiind unul dintre „viciile” principale care pun în pericol activitatea actuală a întreprinderilor, cît și dezvoltarea lor ulterioară.

Cunoașterea problemelor ce țin de gestiunea situațiilor de criză este una importantă și pentru întreprinderile din Republica Moldova, în situația actuală creată în cadrul economiei naționale avînd chiar un rol crucial pentru prezentul și viitorul funcționării și dezvoltării lor.

Obiectul cercetării îl constituie metodele utilizate la gestiunea situațiilor de criză la întreprinderi, instrumentele utilizate în scopul diagnosticării și prognozării lor, precum și acțiunile întreprinse în scopul evitării și depășirii lor la întreprinderi.

Scopul cercetării. Obiectivul primordial al tezei constă în cunoașterea fenomenelor și cauzelor apariției situațiilor de criză la întreprinderi, determinarea metodelor și instrumentelor de gestiune a acestora, precum și evidențierea soluțiilor și măsurilor de previzionare și evitare a crizelor la întreprinderile din Republica Moldova.

Pentru atingerea scopului cercetării se presupune realizarea următoarelor sarcini:

cunoașterea conceptului de criză, evidențierea și determinarea influențelor sale asupra activității întreprinderilor;

cercetarea aspectelor teoretice și metodologice ale gestiunii situațiilor de criză la întreprinderi;

diagnosticarea și analiza situațiilor financiare ale întreprinderilor în scopul determinării riscurilor economico-financiare;

determinarea metodelor de prognozare a situațiilor de criză la întreprinderi;

elaborarea soluțiilor și măsurilor complexe de evitare a situațiilor de criză la întreprinderile din Republica Moldova;

Nivelul cercetării temei în literatura de specialitate. Începînd din secolul XIX, economiști din diverse colțuri ale lumii au fost profund preocupați de studierea situațiilor de criză la întreprindere, precum și de cauzele apariției lor, de influențele sale asupra sistemului economic național și mondial, și de soluțiile și metodele de evitare a acestor crize.

Problemele economico-financiare au fost abordate pe larg de către numeroși economiști din lume, multe din ele fiind soluționate în cadrul cercetărilor efectuate. De asemenea putem menționa aportul economiștilor moldoveni: N. Băncilă, G. Ulian, N. Botnari, V.Ganea, N. Prodan, M. Cojocaru, M. Ciubotaru, și alții, la cercetarea riscurilor economico-financiare întîlnite în cadrul întreprinderilor, la elaborarea metodelor de diagnosticare și prognozare a crizelor și a riscurilor, precum și la cercetarea metodelor de gestiune a situațiilor de criză. Investigațiile și cercetările științifice ale economiștilor autohtoni au fost desfășurate în cadrul centrelor de cercetare științifică ale Universității de Stat din Moldova, Academiei de Studii Economice din Moldova, Ministerului de Economie, Biroului Național de Statistică etc.

Gradul de studiere a temei de cercetare. Caracterul complex și multilateral al gestiunii situațiilor de criză la întreprindere cu influențele sale majore asupra mediului de afaceri cît și a economiei naționale în ansamblu a preocupat econimiștii încă din secolul 19.

Diverse probleme economico-financiare au fost analizate și soluționate datorită cercetărilor mai multor savanți-economiști din diferite țări printre care: E. Altman, W. Beaver, U. Kristec, D. Muller, W. Sharp, D. Marshall, J.Argenti, A. Smith, J.M. Keynes, E. Brigham; din spațiul ex-sovetic: N. Kondratiev, V. Kovaliov, G.V. Savițkaia, C. Baldin, A. G. Greaznova, E. Korotcova, V. Pilipciuk, R.A. Popov, A. Cerneavskii, S. Aivazean, A. Bâcov; din România: I. Anghel, M.Niculescu, I. Stancu, C. Bărbulescu, A. Gheorghiu, A.Isaic-Maniu. Precum și autohtoni printre care: M. Ciubotaru, G. Ulian, L. Cobzari N. Băncilă, I. Enicov,V. Ganea, N. Botnari, M. Cojocaru, E. Bușmachiu, V. Balanuță, V. Paladi, N. Prodan, V.Sula ș.a., ale căror lucrări științifice și metodologice au avut printre subiectele de cercetare gestiunea situațiilor de criză la întreprindere, evaluarea riscurilor, diagnosticul și previziunea crizelo și a riscurilor etc., investigațiile științifice fiind desfășurate în cadrul centrelor de cercetare științifică al Academiei de Studii Economice din Moldova, Universității de Stat din Moldova, Ministerului de Economie, Institutului de Finanțe ,Economie și Statistică.

Cercetările și studiile realizate de către autorii menționați prezintă o valoare semnificativă atât teoretică, cât și practică. Cu toate acestea, problematica abordată este destul de vastă, lăsând un câmp larg de cercetare și definitivare, multe aspecte în cercetările de până acum rămânând neatinse.

Studierea unui șir de lucrări științifice, metodologice, practice, a legislației în vigoare a Republicii Moldova, a permis autorului să-și formuleze propriile poziții și opinii referitoare la problematica abordată în teză, să perfecționeze și să completeze baza teoretică și metodologică a gestiunii situațiilor de criză ale entităților economice, precum și să elaboreze recomandări practice privind evitarea crizei la întreprinderile autohtone.

Domeniul de cerceatre. Teza are ca domeniu de cercetare gestiunea situațiilor de criză financiară la întreprindere, metodele de diagnostic, prognozare și evitare a situațiilor de criză financiară la întreprinderile din Republica Moldova.

Suportul metodologic și teoretico-științific al cercătării îl constituie obordările contemporane a teoriei economice privind crizele și gestiunea acestora, dezvăluite în lucrările științifice diferitor economiști străini și autohtoni; precum și conceptele și metodologia abordată în literatura economică de specialitate referitoare la managementul financiar, orientate spre diagnosticul și prognozarea situațiilor de criză financiară la întreprindere.

Datorită specificului cercetării date, care comportă un caracter complex, iar fenomenul studiat prezintă impact asupra sistemelor economice, financiare, sociale, metodologia cercetării se va baza atât pe principiile generale de analiză, cât și pe cele specifice.

Prin urmare, pentru atingerea scopurilor stabilite, autorul a utilizat următoarele metode de cercetare științifică, precum: dialectică, analitică, monografică, de grupare statistică, grafică, 12

Structura și conținutul tezei. Luînd în considerare scopul, sarcinile și metodologia cercetării a fost determinată următoarea structură a tezei: introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie (177 surse), anexe (14).

În Introducere, sunt relevate actualitatea și importanța problematicii abordate, scopul și obiectivele cercetării, noutatea științifică a rezultatelor obținute; importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării; aprobarea rezultatelor; problema soluționată, sumarul compartimentelor.

În Capitolul 1 – „Aspecte teoretice și metodologice ale gestiunii situațiilor de criză financiară la întreprindere” – sunt prezentate viziunile și abordările conceptuale ale gestiunii situațiilor de criză la întreprindere. De asemenea, sunt redate esența și conținutul conceptului de criză atât la nivel de întreprindere, cât și la nivel macroeconomic, evoluția acestuia, fiind evidențiate caracteristicile comune și deosebirile.

A fost evidențiată importanța relației criză-risc și criză-ciclu economic, precum și modalitatea în care acestea o determină; identificate cauzele și factorii ce determină apariția situațiilor de criză la nivel micro- și macroeconomic, remarcându-se problemele principale ce stau la baza situațiilor de criză la întreprinderile autohtone.

A fost descris procesul de gestiune a crizei, rolul acestuia în gestiunea generală a întreprinderii, exprimând deficiențele privind implementarea în practică a acestuia. În cadrul cercetării gestiunii anticriză, a fost menționată importanța defalcării (divizării) crizei pe faze, ce are ca scop creșterea eficienței gestiunii situațiilor de criză. Concomitent, a fost efectuată o sinteză a metodelor de gestiune anticriză care sunt aplicate actualmente, în special, în țările cu economii dezvoltate, fiind evidențiate unele inconveniente de ordin metodic și metodologic. În consecință, autorul a formulat problema de cercetare, scopul și obiectivele tezei ce vor fi soluționate în compartimentul de bază al lucrării.

Capitolul II – „Diagnosticul și prognozarea crizei financiare la întreprindere” – include o analiză amplă a metodelor de diagnostic și previziune ale situațiilor de criză la întreprindere în scopul anticipării și depășirii cu succes a acestora. Au fost semnalate un șir de neajunsuri și deficiențe ale mai multor metode de gestiune a situațiilor de criză la întreprindere, respectiv, a fost argumentată necesitatea elaborării noilor modele de diagnosticare și previziune nu doar a falimentului, dar și a crizei în ansamblu. Ca urmare, autorul a elaborat un model de diagnostic/previziune al crizei financiare (falimentului) pentru întreprinderile din Republica Moldova, bazat pe analiza statistică și anume pe metoda discriminantă multifactorială, după care s-a elaborat un model complex de diagnostic/previziune al crizei, în ansamblu, la întreprindere ținându-se cont de toate laturile activității acesteia. Modelul dat are ca scop formarea unei viziuni ample asupra factorilor de criză ce pot afecta activitatea firmei în cauză, astfel, oferind posibilitatea anticipării crizei încă din faza ei incipientă.

În Capitolul III – „Măsuri și propuneri de evitare a crizei financiare la întreprinderile din Republica Moldova” – sunt prezentate principalele acțiuni și măsuri de evitare a situațiilor de criză care pot fi aplicate de întreprinderi în activitatea acestora. Au fost evidențiate atât problemele externe ale businessului autohton, cât și cele din interiorul său, factorii de constrângere a activității întreprinderilor din Republica Moldova, în baza cărora s-au evidențiat așa-numiții „piloni-anticriză – Regula 5P”, care au ca scop eliminarea problemelor fundamentale ale businessului autohton, a căror aplicare va contribui esențial nu doar la evitarea crizelor, dar și la asigurarea unei dezvoltări de perspectivă a activității întreprinderilor.

În același timp, a fost analizată una dintre cele mai moderne și eficiente metode de gestiune a situațiilor de criză la întreprindere, care este benchmarkingul. Această metodă este pe larg și cu mare succes folosită de companiile din țările cu economii dezvoltate, fiind privită ca o nouă abordare în gestiunea afacerilor.

A fost argumentată necesitatea utilizării metodei date în mediul economic actual, având ca scop îmbunătățirea și dezvoltarea diverselor procese din cadrul întreprinderii, stimulând-o la o perfecționare permanentă, în final, ridicând-o la un nou nivel de funcționare.

În compartimentul Concluzii generale și recomandări ale tezei sunt reflectate concluzii asupra cercetărilor efectuate și recomandările aferente, care, în opinia autorului, ar conduce la soluționarea multor probleme economico-financiare în funcționarea întreprinderilor din Republica Moldova, prin urmare, ar contribui substanțial la eficientizarea activității acestora.

comparativă, a mediei și deviației standard, metoda scenariilor, analiza de regresie și corelație, discriminantă, metoda ratelor, factorială etc.

Metodologia cercetării a fost condiționată de necesitățile cercetării în concordanță cu tendințele moderne de dezvoltare a științei economice.

Drept bază informațională a investigației științifice au servit: actele legislative și normative ale Republicii Moldova emise în perioada 1991-2012, materialele Biroului Național de Statistică, a Băncii Naționale a Moldovei, Planurile de afaceri, rapoartele financiare și datele analitice, contabile ale întreprinderilor analizate etc.

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE ALE GESTIUNII SITUAȚIILOR DE CRIZĂ LA ÎNTREPRINDERE 18-20pag

1.1. Conceptul de criză și influențele sale în activitatea întreprinderilor

Termenul de criză (din grecescul „krisis”) se definește ca punct de pornire, de cotitură sau de trecere, decizie sau soluție cu privire la orice problemă sau situație dubioasă, rezultat – schimbare bruscă și drastică. [124, pag. 5]

În secolele XVII – XVIII, conceptul de criză a început să fie folosit în definirea proceselor care se derulau în societate (ex: crize militare sau politice). În secolul XIX, termenul de criză a început să fie folosit și în economie. Definiția clasică a crizei, formată în acea perioadă exprima o situație dramatică și nedorită în dezvoltarea sistemului economic, fiind caracterizată astfel de dezechilibre economice și alte fenomene negative [129, pag.7]

Crizele economice sunt niște situații complexe caracterizate de o instabilitate și o incertitudine acută din cadrul unei economii, care de cele mai dese ori nu se supun unor criterii și legi fixe, fiind astfel greu controlabile sau chiar necontrolabile. Crizele economice au destabilizat frecvent sistemele economice ale statelor lumii pe parcursul evoluțiilor sale, fiind generate de diferite fenomene negative din cadrul societății. Din aceste motive, s-au început cercetări minuțioase a factorilor generatori de crize economice, fiind astfel urmărit scopul de a concepe măsuri care ar putea influența apariția, intesitatea și efectele acestor crize. Aceste cercetări însă nu s-au soldat cu rezultate semnificative, care ar putea răspunde cu certitudine asupra obiectivelor propuse.

Conceptul de criză contemporan propune însă și alte explicații, cum ar fi:

Criza este o stare economică exprimată de lipsa acută a unor resurse vitale pentru dezvoltarea economică (resurse umane, financiare, de capital, etc.);

Criza reprezintă o situație dificilă din cadrul unei economii, succedată de două scenarii: primul este dat de avansarea către o nouă treaptă de dezvoltarea, iar al doilea este scenariul sumbru de întrerupere sau chiar încetare a activităților desfășurate anterior;

Criza este un moment relansare, de trecere către o nouă etapă a activității desfășurate sau a situației socio-economice în ansamblu.

În microeconomie se folosește noțiunea de criza întreprinderilor, care presupune o situație neplanificată și nedorită, care poate deregla semnificativ desfășurarea proceselor economice în cadrul întreprinderilor sau chiar poate face imposibilă funcționarea ulterioară a acestor procese.

Pentru o bună percepție a situațiilor de criză, precum și în scopul aplicării celor mai eficiente metode de gestiune a lor, fenomenele de criză în economie se pot clasifica în modul următor:

Tabelul 1.1. Clasificarea fenomenelor de criză

Sursă: [124, pag.7]

Crizele la nivel microeconomic (în cadrul întreprinderilor) sunt mult influențate de situația macroeconomică creată la un moment anume. Situațiile dificile apărute în cadrul macroeconomic sau chiar și la nivel mondial adesea pot fi focarele crizelor la nivel microeconomic.

Practica economică arată că pînă în secolul XIX, situațiile de criză create la nivel național erau abordate ca niște stări economice dificile, fără mari percepții asupra surselor și focarelor de apariție a lor. Însă, în abordarea contemporană și cea modernă, crizelor sunt egalate cu o etapă normală a dezvoltării economiei ca un sistem ciclic.

Ciclurile economice clasice, studiate și argumentate de economistul francez Clement Jugar sunt unele din cele mai des studiate și cercetate, ele avînd o durată de la 7 pînă la 12 ani, fiind urmărite pe parcursul ultimei perioade de timp. Un alt economist care și-a adus aportul deosebit la studierea ciclurilor economice este Karl Marx, el fiind adeptul conceptului ciclurilor economice derulate în 4 faze: criză, depresie (stagnare), relansare și creștere.

Figura 1.1. Fazele ciclului economic

Sursă: [109, pag. 17]

Ciclul economic este un proces influențat în mare parte de modificările intervenite în domeniul inovațional și investițional. Investițiile sunt un factor cheie, de care depinde durata de parcurgere (trecere) de la o fază a ciclului economic, la alta. Astfel, o creștere a mărimii investițiilor permite ieșirea dintr-o situație dificilă din cadrul ciclului economic, fiind un impuls important pentru dezvoltarea ulterioară și eliminarea deficiențelor întîlnite în acest sens.

După cum putem urmări în Figura 1.1, criza este faza decisivă a ciclului economic, ea fiind caracterizată ca o situație negativă a economiei, care apare în urma dezechilibrelor economico-financiare create. În cadrul acestei faze se reduce volumul producției și activității de afaceri, scad prețurile, crește rata șomajului și se majorează brusc numărul întreprinderilor falimentare. Aceste efecte negative sunt urmărite în cadrul majorității întreprinderilor, în special a celor mici care activează pe piață, însă sunt și domenii de afaceri care sunt afectate într-o masură mai mică sau în cadrul cărora aceste efecte sunt depășite mai ușor (ex: întreprinderile ce dețin monopoluri sau cele care produc bunuri de larg consum).

Depresiunea sau stagnarea este faza următoare, fiind și una din cele mai de durată faze din cadrul ciclului economic (de la jumate de an pînă la trei ani). În cadrul acestei faze se presupune că viața economică și procesele derivate din aceasta se adaptează la noile condiții și cerințe, urmărindu-se scopul de găsire a unui nou echilibru. Stagnarea este caracterizată de incertitudine și acțiuni necugetate, unde întreprinderile își recapătă cu greu încrederea în piața de desfacere, încearcă să evite riscurile financiare, reducînd astfel mărimea investițiilor, toate aceste acțiuni fiind făcute chiar dacă condițiile economice încep să se stabilizeze.

Faza de relansare sau de renaștere este una de recuperare, în cadrul ei condițiile economice încep să revină la normal, volumul de producție și remunerarea muncii fiind în creștere, iar rata șomajului în scădere. Relansarea presupune revenirea la nivelul vieței economice de pînă la criză, observîndu-se o creștere a mărimii investițiilor, majorarea volumului creditelor acordate, aceștia fiind factori importanți pentru înființarea noilor întreprinderi și pentru lărgirea gamei de produse și servicii oferite pe piață.

Faza de creștere este dată de o dezvoltare rapidă a economiei, sub influența inovațiilor și a noilor tehnologii dezvoltîndu-se masiv domeniul privat de afaceri. În același timp, crește tensiunea în sectorul bancar, se majorează mărimea stocurilor de mărfuri, acestea fiind unele din premisele pentru o nouă criză.

Astfel, criza este privită ca o fază normală a dezvoltării domeniului economico-social, în cadrul ei fiind eliminate anumite deficiențe și dezechilibre create în economie, așadar crizele fiind concepute ca faze ale ciclului economic negative prin prisma distrugerii unor procese economice, falimentarea întreprinderilor, dar și ca etapă pozitivă pentru dezvoltarea economică, prin prisma contribuirii sale la elimiarea acelor elemente care duc la stagnarea dezvoltării întregii societăți.

În literatura de specialitate mai sunt cunoscute și crize neciclice, conform economistei N. V. Radionova, acestea fiind: [129. pag.9]

Crize intermediare – întrerup pentru o anumită perioadă derularea unei anumite faze ale ciclului economic, avînd o produnzime și durată mai mică, comparativ cu crizele obișnuit, observîndu-se cel mai des la nivel local;

Crize parțiale – afectează doar anumite sfere ale economiei (ex: criza bancară etc.);

Crize ramurale – afectează doar una din ramurele economiei (ex: criza agricolă etc.);

Crize structurale – generate de încălcarea principiului dezvoltării proporționale a economiei, manifestîndu-se în dezechilibre interramurale și/sau dezechilibre marfare (ex: criza petrolieră etc.);

Crize tranzitorii – generate de încetarea funcționării vechiului model economic și trecerea la unul nou (ex: trecerea de la economia centralizată la economia de piață).

La nivel microeconomic situațiile de criză la întreprinderi sunt percepute ca și fenomene neplanificate și nedorite, limitate în timp și capabile să împiedice în mod substanțial sau chiar să ducă la imposibilitatea activității viitoare a întreprinderii. [129, pag. 9]

Criza la întreprindere, conform cercetătorilor germani Wiener și Caan are următoarele caracteristici: [129, pag. 11]

Criza este un punct de cotitură în dezvoltarea evenimentelor și acțiunilor economice;

Formează adesea o situație în care o mare importanță o au rapiditatea acțiunilor întreprinse;

Amenință și pune sub influența riscurilor scopurile, obiectivele și valorile întreprinderii:

Consecințele generate sunt devastatoare pentru viitorii membri implicați;

Criza constă din evenimente care formează noi oportunități pentru atingerea succesului;

Introduc incertitudine în evaluarea situației și dezvoltarea unor alternative în scopul depășirii crizei;

Reduc controlul asupra situațiilor din cadrul întreprinderii;

Reduc la minim timpul de reacție împotriva efectelor ei, cauzînd situații de stres și teamă în rîndurile membrilor întreprinderii;

Membrii întreprinderii, de cele mai multe ori nu dispun de informație suficientă pentru luarea deciziilor corecte.

Pentru a putea studia mai detaliat fenomenul crizei în cadrul întreprinderilor este necesară cercetarea întregului ciclu economic parcurs de majoritatea întreprinderilor.

Figura 1.2. Fazele ciclului de viață al întreprinderii

Sursa: [109, pag. 18]

Conform figurii 1.2 putem distinge cele 4 faze principale ale ciclului economic parcurs de întreprinderi. Totuși, acestea pot să nu fie prezente în cadrul tuturor întreprinderilor, sau ordinea lor poate să fie modificată din diferite cauze, atît externe, cît și interne.

Odată cu apariția crizei la întreprindere, managerii sau proprietarii ei dispun de doar două soluții: prima și cea mai optimistă dintre ele fiind reorganizarea, care permite continuarea activității întreprinderii, iar a doua este lichidarea, în cadrul ei întreprinderea încheindu-și activitatea. (Figura 1.3).

Figura 1.3. Criza și soluțiile pentru depășirea ei

Sursa: [124, pag. 11]

Criza nu trebuie privită ca o stare statică, ci ca un proces dinamic, în continuă schimbare. Funcționarea normală a activității întreprinderii poate avea diferite manifestări în diferite circumstanțe, care pot duce spre situații dificile și chiar care pot pune în pericol derularea viitoare a activităților economice din cadrul întreprinderii. În cazul depistării la timp a acestor situații, pot fi luate deciziile corecte pentru restabilirea derularea proceselor economice într-o manieră normală. [97, pag. 22]

Situațiile de criză apărute în cadrul întreprinderilor reprezintă de cele mai dese ori procese necontrolabile sau greu controlabile, ele fiind influențate atît de factorii interni, cît și de cei externi. Altfel zis, în cazul neglijării riscurilor economico-financiare iminente sau în cazul gestiunii ineficiente a activității întreprinderii, aceasta va fi supusă unor influențe negative, pentru eliminarea lor fiind necesare schimbări substanțiale în activitatea întreprinderii, precum și luarea măsurilor specifice gestiunii acestor situații, în caz contrar întreprinderea va fi pusă în prag de faliment.

Pentru a lua cele mai bune decizii de gestiune a situațiilor de criză trebuie cunoscute etapele dezvoltării proceselor de criză. În acest sens, ample cercetări au fost efectuate de către economiștii germani D. Muller și U. Kristec.

Kristec a definit etapele de dezvoltare a crizei din punct de vedere a posibilităților potențiale de depășire a crizelor și a posibilităților de prognozare a apariției lor. Astfel, Kristec deosebește patru etape de derulare a crizelor: 1) criza potențială; 2) criza latentă (ascunsă); 3) criza acută, care poate fi evitată; 4) criza acută, care nu poate fi evitată. [124, pag. 14]

Muller la rîndul său a caracterizat etapele de dezvoltare a crizei în dependență de obiectivele întreprinderii aflate în pericol, deosebind ca și Kristec patru etape de derulare a crizelor: 1) criza strategică; 2) criza rezultatelor; 3) criza lichidității; 4) faliment, insolvabilitate. [124, pag. 14]

Figura 1.4. Etapele de derulare a crizelor (după Kristec și Muller)

Sursa: [97, pag. 23]

Să purcedem la analiza fiecărei etape de derulare a crizelor din cadrul cercetărilor efectuate de Kriestec și Muller.

Criza în cadrul întreprinderii, ca proces, începe cu faza crizei potențiale. Această are un caracter incert și se caracterizează ca fiind o stare economică normală, în care întreprinderea se află mereu, avînd timp suficient pentru determinarea potențialelor focare de apariție a crizei.

Criza latentă sau ascunsă se caracterizează ca fiind o situație unde deja sunt prezenți factorii distructivi, ei fiind „în așteptare” să acționeze.

Muller însă definește această fază ca fiind criza strategică, în cadrul căreia potențialul de atingere a scopurilor dorite (profiturilor) se epuizează treptat, iar o înlocuire a lui nu este posibilă sau lipsește.

Criza acută, care poate fi depășită presupune situația cînd impactul negativ al crizei este resimțit în cadrul întreprinderii, iar odată cu asta se intensifică acțiunea distructivă asupra activității întreprinderii, caracterizată de insuficiență de timp în luarea deciziilor corecte. Totuși, în cadrul acestei faze mai sunt încă posibilități de depășire a crizei prin mobilizarea practic a întregului fond de rezervă destinat în acest scop.

Muller a divizat această etapă în două: criza rezultatelor și criza lichidității.

Criza rezultatelor apare atunci cînd pierderile financiare încep să crească, situație care poate avansa către crearea un fond de rulment deficitar, spre micșorarea lichidităților aflate la dispoziția întreprinderii.

Criza lichidității presupune diminuarea continuă a lichidităților întreprinderii, drept rezultat apare riscul de imposibilitate a onorării obligațiunilor sale financiare.

Criza acută, care nu poate fi evitată este ultima fază de dezvoltare a crizei (după Kristec) și presupune situația creării deficitului de resurse, iar derularea normală a proceselor economice din cadrul întreprinderii este imposibilă. Această etapă duce în majoritatea cazurilor spre lichidarea întreprinderii.

Muller a definit ultima etapă ca fiind falimentul sau starea de insolvabilitate, în cadrul acesteia întreprinderea nu dispune de active necesare pentru continuarea activității sale, nici de resurse necesare pentru achitarea datoriilor, astfel aflîndu-se în situația de faliment, urmînd lichidarea acesteia.

Așadar, studierea etapelor de derularea a crizei este un proces foarte important pentru activitatea întreprinderii, în cadrul acestuia se determină momentul necesar de a acționa și principalele măsuri de întreprins pentru evitarea sau depășirea efectelor crizei. [124, pag. 14]

1.2. Aspecte teoretice privind gestiunea situațiilor de criză la întreprindere

Situațiile de criză la întreprindere sunt niște procese ciclice, riscul apariției cărora poartă de cele mai dese ori un caracter permanent, ele constituind un pericol iminent pentru desfășurarea corectă a proceselor economice din cadrul întreprinderii.

Apariția crizelor în cadrul întreprinderii semnifică perturbări semnificative, de ordin economico-financiar, care îngreunează efectuarea normală a proceselor economice interne sau chiar care ar putea duce la încetarea activității întreprinderii, în cazul nesoluționării problemelor apărute.

Cu toate acestea, criza face parte din ciclul de viață al întreprinderii, iar lipsa acestei faze este practic inevitabilă, trebuie de știut doar ce măsuri trebuie aplicate pentru o gestionare cît mai corectă a urmărilor sale cu minim de pierderi și maxim eficiență.

Gestiunea situațiilor de criză este esențială în situația economică actuală, iar pentru a forma o mai bună percepție asupra situației financiare a întreprinderii trebuie studiate particularitățile influențelor interne și externe asupra activității întreprinderii, factorii specifici a ramurei în care activează, cît și situația internă din cadrul întreprinderii.

În literatura de specialitate, în scopul gestiunii situațiilor de criză mai este folosit și noțiunea de „managementul crizei”, care reprezintă un ansamblu de acțiuni operative întreprinse de managerii întreprinderii în scopul evitării sau micșorării factorilor negativi ce pot influența activitatea întreprinderii.

Gestiunea situațiilor de criză ca proces urmărește următoarele scopuri: [109, pag. 22]

Prevenirea crizelor și pregătirea corespunzătoare (în dependență de nivelul riscului) de efectele lor;

Evitarea factorilor periculoși de criză;

Controlul asupra progresivității crizei (accelerarea, încetinirea, slăbirea sau accentuarea ei);

Protejarea activităților întreprinderii de efectele crizei;

Minimizarea consecințelor negative ale crizei;

Folosirea factorilor de influență pozitivi a crizei pentru dezvoltarea întreprinderii.

Pentru a îndeplini scopurile propuse în cadrul procesului gestiunii anticriză la întreprindere (figura 1.5), acestea sunt divizate în două grupuri de acțiuni: [93, pag. 48]

Acțiuni de preîntâmpinare, prevenire a crizelor, procedeele principale în cadrul acestora fiind diagnosticul și aprecierea factorilor de criză la întreprindere:

Urmărirea în dinamică a fenomenelor interne și externe derulate, în scopul determinării posibilelor focare de criză;

Determinarea dereglărilor apărute în activitatea întreprinderii, evidențiind cauzele apariției lor;

Prognozarea și urmărirea perspectivelor evoluției crizei și a efectelor negative generate de aceasta;

Implimentarea soluțiilor pentru stabilizarea activității întreprinderii.

Soluții și măsuri de depășire a situației de criză creată, procedeul principal de acțiune fiind consolidarea și întărirea stării economico-financiare a întreprinderii:

Implimentarea tacticilor și strategiilor de înlăturare a efectelor crizei;

Aplicarea măsurilor și soluțiilor definite în cadrul tacticilor și strategiilor elaborate.

Figura 1.5. Modelul gestiunii situațiilor de criză

Sursa: [134, pag. 5]

Eficiența și rezultatele acțiunilor de gestiune a situațiilor de criză este determinat de îndeplinirea planului propus spre realizare, urmărindu-se preîntâmpinarea, prevenirea crizelor, diminuarea efectelor negative generate de acestea și evitarea apariției lor la întreprindere.

Unul dintre cele mai importante momente din cadrul gestiunii anticriză este procedeul de diagnosticare a factorilor generatori de criză, în urma parcurgerii acestei etape fiind posibilă luarea deciziilor corecte de ocolire, evitare a situațiilor de criză.

Situațiile de faliment sau de insolvabilitate sunt stări critice în care se pot afla întreprinderile din motive diferite, principalul fiind gestiunea incorectă și ineficientă a proceselor derulate în cadrul întreprinderii, cît și a situațiilor de criză. Aceste stări negative sunt întîlnite de cele mai dese ori în cadrul mediilor de afaceri instabile, unde sunt prezente dezechilibre în funcționarea economiei. De asemenea, abordarea incorectă a politicii financiare și a măsurilor ce îi revin poate genera efecte distructive, gestiunea situațiilor de criză fiind și ea parte componentă a politicii financiare a întreprinderii.

Efectele gestiunii situațiilor de criză sunt puternic influențate de managementul crizei, care în condiții stabile de activitate a proceselor economice în cadrul întreprinderii trebuie să fie bazat pe măsuri de precauție, în scopul preîntîmpinării și prevenirii situațiilor de criză, iar în cazurile cînd criza este inevitabilă, managementul crizei are drept scop principal elaborarea măsurilor și soluțiilor de depășire a acestor situații dificile și de restabilire a activității proceselor economice de pînă la criză.

Așadar, gestiunea eficientă a situațiilor de criză este bazată pe următoarele elemente: [88, pag.60]

Prezența personalului cu abilități profesionale și pregătire specială în domeniul financiar, care ar putea prognoza și anticipa eventualele situații de criză, precum și ar putea să întreprindă măsurile necesare pentru a ieși din situațiile dificile create;

Monitorizarea și urmărirea în dinamică a evoluțiilor crizelor la nivel micro și macroeconomic;

Rapiditate și dexteritate în luarea deciziilor financiare;

Rezolvarea promptă și imediată a dezechilibrelor creată în cadrul întreprinderii;

Flexibilitate în administrarea politicilor financiare, urmărirea derulării lor pe plan extern;

Întocmirea corectă, în corespundere cu situația actual creată a măsurilor anticriză;

Evitarea situațiilor de panică a personalului în cazul apariției crizei.

Chiar dacă gestiunea situațiilor de criză trebuie să fie în concordanță cu gestiunea situațiilor financiare stabile, între ele totuși există diferențe semnificative, așa cum criza este o situație specială în cadrul ciclului economic, măsurile de combatere a efectelor ei trebuie să fie la fel de speciale, fiind folosite condiții și tehnologii specifice ei. În cele ce urmează, vom analiza principalele diferențe între aceste două procedee de gestiune financiară. (Tabelul 1.2)

Tabelul 1.2. Principalele diferențe între gestiunea situațiilor stabile și celor de criză

Sursa: [109, pag. 24]

Așadar, putem observa că gestiunea situațiilor de criză are anumite elemente specifice ei, măsurile și instrumentele de influențare a proceselor economice suferind modificări semnificative în dependență de evoluția stării factorilor generatori de criză. Gestiunea situațiilor stabile (normale) presupune însă îndeplinirea altor tipuri de obiective, cum ar fi menținerea și ajustarea cursului de creștere și dezvoltare a întreprinderii, anume în cadrul obiectivelor vizate se observă cel mai bine diferența dintre aceste două tipuri de gestiune financiară.

În pofida diferențelor constatate anterior, totuși, procedeele de gestiune anticriză trebuie să fie în concordanță cu acțiunile întreprinse în cadrul gestiunii tradiționale, în diferite circumstanțe prevalînd acțiunile unei sau altei metode de gestiune. Totodată, nu trebuie neglijat faptul că în cazul în care întreprinderea se află în situație de criză, acțiunile de depășire a ei trebuie luate cît mai rapid posibil, pentru a nu permite evoluția efectelor sale covîrșitoare care ar putea influența negativ activitatea ulterioară a întreprinderii. Aceste acțiuni au drept scop principal oferirea stabilității dezvoltării și funcționării întreprinderii de pînă la criză, depășind astfel situațiile dificile cu minim de pierderi.

Chiar și în situația cînd întreprinderea își desfășoară activitatea într-un mod normal și stabil, toate procesele economice derulate fiind în corespundere cu obiectivele întreprinderii, managementul anticriză nu trebuie să-și neglijeze atribuțiile sale directe, scopul lor în această situație fiind acela de a efectua cercetări privind fluctuațiile economico-financiare externe și riscurile de apariție a crizei, în urma cărora să poată elabora măsurile potrivite pentru evitarea sau prevenirea la timp oportun a acestor fenomene negative.

Din cele expuse mai sus, conchidem că gestiunea anticriză îndeplinește următoarele roluri practice: [86, pag. 58]

Reduce la minim riscul de faliment și de insolvabilitate;

Determină și accentuează principalele probleme din cadrul întreprinderii;

Elaborează măsuri de depășire a situațiilor dificile;

Elimină și rezolvă deficiențele create în cadrul proceselor derulate la întreprindere;

Partajează în mod eficient resursele disponibile la întreprindere;

Ajută la elaborarea tacticilor și strategiilor de dezvoltare a întreprinderii;

Facilitează procesul de avansare a întreprinderii la o nouă treaptă de dezvoltare.

Gestiunea anticriză a devenit demult un instrument important al strategiei de funcționare și dezvoltare a întreprinderii, mai ales în țările dezvoltate, unde fiecare entitate economică tinde spre maximizarea profiturilor și a cifrei de afaceri.

Totuși, chiar dacă s-a demonstrat de nenumărate ori că gestiunea situațiilor de criză este necesară în cadrul oricărei întreprinderi, unele din ele fiind în imposibilitate de aplicare a măsurilor necesare sau din cauza influențelor generate de mediul extern al întreprinderilor, acest fenomen poate fi observat în special în cadrul economiilor țărilor aflate în curs de dezvoltare. Astfel, principalele piedici întîlnite de aceste întreprinderi sunt:

Instabilitatea economico-financiară, legislativă, politică, precum și modificările frecvente în cadrul mediului de afaceri pot genera dubii în ceea ce privește posibilitățile viitoare de dezvoltare;

Lipsa personalului cu capacități, calități și experiență în domeniul gestiunii situațiilor de criză;

Insuficiența resurselor pentru efectuarea acțiunilor de prognozare, diagnosticare, evitare etc. a situațiilor de criză;

Concurența neloială și cazurile multiple de corupție, etc.

Totodată, trebuie de menționat că rolul primordial în cadrul gestiunilor situațiilor de criză este de partea managementului întreprinderii, în special a managerilor de vîrf care trebuie să dea dovadă de următoarele capacități:

Utilizarea rațională a resursele disponibile la întreprindere;

Aplicarea măsurilor necesare pentru prevenirea sau depășirea situațiilor de criză;

Folosirea cît mai eficientă a investițiilor, în special pentru achiziționarea de tehnică și tehnologii moderne;

Elaborarea tacticilor și strategiilor de funcționare eficace a activităților financiare ale întreprinderii.

Așadar, putem concluziona că gestiunea anticriză nu trebuie abordată ca un proces singular de acțiune, ci ca un sistem de acțiuni care îndeplinesc aceleași obiective, urmărind aceleași scopuri și rezultate finale. Punctul de pornire al funcționării acestor acțiuni este dat de evaluarea stării financiare actuale a întreprinderii și prognozarea eventualelor situații de criză, cu scopul prevenirii acestor situații distructive pentru activitatea actuală și viitoare a întreprinderii.

1.3. Metodologia gestiunii situațiilor de criză la întreprinderi

Metodologia gestiunii situațiilor de criză se reflectă în scopurile și obiectivele ei, principiile și funcțiile pe care le îndeplinește în cadrul etapelor de dezvoltare a întreprinderii, stilul și mecanismul de funcționare în cazul diferitor situații economice.

În general, gestiunea anticriză la întreprindere presupune în sine un proces greu de efectuat, deoarece domeniul de afaceri este în continuă schimbare, creând astfel situații greu de prognozat și de anticipat. Astfel, printre principalele cauze ale apariției situațiilor de criză putem menționa: [1, pag. 65]

Situație economico-financiară instabilă în plan național;

Concurență acută;

Management neprofesional (greșeli în luarea deciziilor);

Implementarea strategiilor riscante de dezvoltare;

Situație politică dificilă în țară;

Cataclisme naturale, etc.

Prin urmare, orice întreprindere care întîmpină efectele crizei au de suportat pierderi semnificative sau chiar pot fi supuse riscului de faliment în cazul cînd nu se întreprind măsurile necesare de eliminare a deficiențelor create.

Totodată, succesul și rezultatele gestiunii anticriză depind în mare parte de etapa de dezvoltare a crizei și de măsurile și metodele aplicate, precum și de resursele disponibile la întreprindere destinate în scopul atenuării, eliminării și depășirii situațiilor de criză create. Astfel, putem constata că metodologia gestiunii anticriză este veriga importantă în cadrul activității întreprinderii, de care depind direct rezultatele economico-financiare actuale și viitoare, precum și siguranța desfășurării activităților de afaceri.

După cum am menționat mai sus, gestiunea situațiilor de criză presupune aplicarea unui complex de acțiuni, acestea fiind organizate în 2 grupuri, fiecare din ele avînd scopurile sale: (Figura 1.5)

Metode de prevenire, preîntîmpinare a crizelor;

Metode de depășire a situației de criză.

Oricare dintre metodele de gestiune anticriză alese trebuie să se bazeze pe anumite criterii, situații existente, așadar, putem distinge următoarii factori de influență asupra metodelor de gestiune aplicate:

Etapa de evoluție a crizei și caracterul ei;

Capacitatea managerilor financiari ai întreprinderii;

Dezechilibrele constatate în mediul extern de afaceri;

Resursele financiare disponibile;

Nivelul de cercetare a informațiilor economico-financiare.

Una din acțiunile primare întreprinse în cadrul gestiunii anticriză este efectuarea diagnosticului. Acest procedeu cuprinde în sine un set de metode care au ca scop identificarea problemelor, a punctelor slabe din cadrul activității întreprinderii, care afectează starea financiară a întreprinderii și a altori indicatori de performanță. Astfel, scopul primordial al diagnosticului este prevenirea, evitarea și anticiparea situațiilor de criză.

Pentru evaluarea stării financiare actuale a întreprinderii, în practică sunt folosite instrumente moderne de analiză financiară ca: [2]

Analiza pe orizontală și pe verticală;

Calculul indicatorilor financiari și compararea cu indicatorii etalon;

Analiza lichidităților;

Analiza direcției generale a activității economico-financiare;

Evaluarea potențialului economic al întreprinderii.

Tabelul 1.3. Clasificarea metodelor și modelelor de diagnostic

Sursa: [3]

Diagnosticarea crizelor presupune acțiuni de cercetare și constatare a riscurilor de apariție a situațiilor de criză sau a altor efecte negative generate de acestea. Acest model de diagnostic este efectuat în mare parte pentru a oferi informații despre pericolele iminente asupra întreprinderii către investitori, creditori, parteneri de afaceri, organele de control de stat.

În cazul modelul de adoptare a deciziilor financiare, principalele aspecte vizează determniarea cauzelor apariției situațiilor de criză, factorii care au influențat dezvoltarea acestor situații, precum și determinarea măsurilor și soluțiilor de eliminarea a efectelor negative generate de acestea.

Diagnosticul situațiilor de criză prezintă în sine un element cheie în cadrul activității întreprinderii, deoarece în urma efectuării lui se obțin informații necesare pentru luarea măsurilor corecte de evitarea și diminuarea efectelor crizei.

În cazul în care acțiunile de prevenire și evitare a crizei nu au avut efect și întreprinderea a intrat într-o situație dificilă (de criză), managementul anticriză trebuie să întreprindă măsuri pentru ameriorarea situației create. (Tabelul 1.4)

Tabelul 1.4. Măsuri anticriză în cazul riscurilor de faliment

Sursa: [97, pag. 104]

Totodată, în cazul cînd întreprinderea întîmpină dificultăți de ordin financiar, îndreptîndu-se așadar încet, dar sigur spre o situație de faliment, managementul anticriză trebuie să acționeze prompt în vederea atingerii stabilității financiare și recăpătarea echilibrelor economice normale la întreprindere, precum și asigurarea continuității activității întreprinderii pentru perioada viitoare.

Pentru a recăpăta stabilitatea financiară, întreprinderea trebuie să atingă și să mențină echilibrul financiar pentru o perioadă cît mai lungă de timp, ceea ce ar permite atenuarea riscurilor de criză financiară și derularea normală a activităților în cadrul întreprinderii. Totodată, se presupune că întreprinderea va readuce mărimea lichidităților deținute la o cantitate optimă pentru a-și putea onora obligațiile sale financiare.

Așadar, gestinea anticriză este o etapă greu de realizat, însă cu o importanță majoră pentru supraviețuirea și funcționarea ulterioară a întreprinderii, astfel, de acțiunile întreprinse de managementul anticriză depinde starea de sănătate a întreprinderii. Însă, pentru a pune în aplicare aceste metode este nevoie de alocat resurse financiare semnificative, adesea acestea fiind surse externe de finanțare, care sunt foarte dificil de obținut, mai ales în cazul cînd criza deja nu mai poate fi oprită. Astfel, managerii întreprinderii trebuie să cunoască mărimea necesarului de resurse financiare pentru efectuarea măsurilor de prevenire, anticipare sau depășire a crizei.

Pentru depășirea situațiilor de criză la întreprindere, în practica internațională se utilizează următoarele acțiuni: [4, pag. 44]

Accelerarea și majorarea intrării mijloacelor bănești la întreprindere;

Diminuarea consumului și cheltuielilor întreprinderii;

Reorganizarea structurii datoriilor;

Modificarea structurii întreprinderii;

Determinarea planului de dezvoltare în scopul depășirii crizei;

Reengineeringul.

Accelerarea intrării mijloacelor bănești la întreprindere, în cazul situațiilor de criză poate fi înfăptuită prin cîteva modalități de bază, cum ar fi optimizarea vânzărilor; revizuirea politicii de credit; îmbunătățirea politicii de preț și de marketing; vânzarea și darea în chirie a activelor care nu sunt folosite în cadrul întreprinderii, dar care necesită costuri de întreținere, asigurare, etc.

Optimizarea vânzărilor presupune acțiuni și măsuri ce țin de extindere a pieței de desfacere, prin efectuarea campaniilor de marketing cu scopul promovării produselor proprii pe piață, de stabilire a colaborării cu noi parteneri de afaceri, de revizuire a prețurilor produselor și/sau serviciilor oferite.

De asemenea, accelerarea intrării mijloacelor bănești la întreprindere se poate efectua pe calea revizuirii politicii de credit, și anume prin acumularea mijloacelor bănești din stingerea creanțelor comerciale sau prin micșorarea vânzărilor în credit, însă în acest caz volumul vânzărilor poate suferi o diminuare în valoare, iar asta nu este tocmai bine pentru întreprindere, cu toate acestea, prin intermediul acestor acțiuni se pot evita riscurile de neachitare a creanțelor. Așadar, pentru a crea o politică de credit optimă trebuie de divizat clienții, furnizorii și alți parteneri de afaceri în cîteva categorii, în dependență de punctualitatea lor de achitare a datoriilor.

O altă metodă de majorare a intrărilor de mijloace bănești la întreprindere este vânzarea sau darea în chirie activelor deținute de întreprindere, dar care din oarecare motive nu sunt utilizate. Astfel, întreprinderea va obține resurse financiare suplimentare care ar putea fi folosite în activitatea ei prezentă și viitoare.

Acțiunile de diminuare a consumurilor și cheltuielilor la întreprindere presupun o analiză strictă a consumurilor și cheltuielilor, în urma căreia sunt reflectate destinațiile alocării acestor mijloace bănești, de asemenea se determină necesitatea efectuării acestor cheltuieli. Aceste acțiuni fac parte din grupul măsurilor urgente (extraordinare) care sunt întreprinse de cele mai dese ori în cazul apariției situației de criză la întreprindere. Așadar, principalele direcții de diminuarea a cheltuielilor și consumurilor presupun reducerea sau chiar înghețarea plăților salariale, reținerea plăților externe, reducerea cheltuielilor angajate în procesul de producție, diminuarea cheltuielilor administrative, folosirea materiei prime și a materialelor oferite la un preț mai redus, etc. Aceste direcții de diminuare sunt ordonate în funcție de profunzimea lor, astfel, cele mai costisitoare elemente vor fi supuse micșorării în primul caz.

Reorganizarea structurii datoriilor reprezintă un ansamblu de acțiuni cu tentă de influențare a creditorilor întreprinderii, urmărindu-se scopurile de micșorare a sumelor datorate, a dobânzilor la credite sau împrumuturi sau amânarea plății lor. Totuși, în primul rînd sunt evaluate posibilitățile interne (cu forțe proprii) de rambursare a datoriilor, iar în cazul insuficienței acestora se recurge la metodele de restructurare a datoriilor, care pot fi:

Acord bilateral de stingere a datoriilor;

Stingerea datoriei din contul creditorilor;

Stingerea datoriei oferind în schimb un activ al întreprinderii;

Conversia datoriilor în hîrtii de valoare.

Cu toate acestea, în urmă aplicării acestori măsuri, nu este garantat că întreprinderea va prospera imediat și va menține acest ritm și în viitor, pentru atingerea acestui scop însă se lucrează la stabilirea unei strategii anticriză, care ar putea aduce speranța creșterii întreprinderii în viitorul ce urmează. Pentru atingerea scopurilor întreprinderii pentru o perioadă lungă de timp, în cazul situațiilor de criză, managerii ar trebui să ia în considerare opțiunea de modificare a structurii întreprinderii.

În literatura de specialitate se disting în principal trei strategii anticriză:

Strategia de creștere utilizată în cadrul întreprinderilor care își doresc să depășească situația de criză cu brio și să-și continuie activitatea. Însă, acestă strategiei presupune și costuri înalte pentru efectuarea studiilor de marketing, a campaniilor publicitare, pentru producerea unor bunuri mai calitative, superioare concurenților, înzestrarea secției de producere cu tehnică și utilaj modern, etc., aceste costuri fiind greu de suportat pentru întreprindere, mai ales în perioade de criză, cînd mijloacele bănești sunt disponibile într-o măsură limitată.

Strategia de stabilitate presupune acțiuni de concentrare a întregului potențial al întreprinderii în scopul determinării direcțiilor de dezvoltare ulterioară.

Strategia de retragere se aplică în cazurile cînd proprietarii nu-și mai doresc continuarea activității sau întreprinderea nu mai dispune de resurse financiare pentru a putea depăși criza în care se află. În cadrul acestei strategii sunt stopate toate activitățile întreprinderii și se purcede la vînzarea activelor deținute sau a întreprinderii ca un tot întreg.

Modificarea structurii întreprinderii este o altă metodă de depășire a situațiilor de criză în cadrul căreia se presupun modificări masive la întreprindere. Astfel, sunt întreprindse măsuri de perfecționare a structurii întreprinderii, în corespundere cu situația externă actuală, măsuri care ar permite eficientizarea derulării proceselor economice la întreprindere.

De asemenea, se poate recurge și la reorganizarea întreprinderii, astfel, realizarea schimbărilor în cadrul întreprinderii se pot efectua într-un ritm mai rapid și cu implicarea unor costuri mai mici. Reorganizarea întreprinderii presupune acțiuni de fuziune (absorbție, contopire), transformare, dezmembrare (separe, divizare) prin care se stabilesc noi poziții pe piață și noi obiective și scopuri vizate.

Metoda modernă de depășire și de evitare a situațiilor de criză este reengineeringul, care presupune o schimbare radicală a proceselor derulate în cadrul întreprinderii cu scopul obținerii beneficiilor maxime în domeniul productivității, vânzărilor, consumurilor și cheltuielilor, precum și a performanțelor în general. Reengineeringul are scopul de a reproiecta procesele economice ale întreprinderii în corespundere cu situația actuală de pe piață.

Reengenierengul în mare parte se bazează pe inovații în domeniul tehnologiilor informaționale care ajută la simplificarea derulării activității economice a întreprinderii, precum și la automatizarea acestora.

Alegerea unor sau altor metode de gestiune anticriză depinde în principal de particularitățile fiecărei întreprinderi luate aparte, de direcțiile lor de dezvoltare, de scopurile și obiectivele urmărite. Managementul anticriză trebuie să dea dovadă de capacitățile și cunoștințele necesare aplicării corecte și rapide a măsurilor de evitare și depășire a situațiilor de criză, să evidențieze și să anticipeze pericolele interne și externe pentru asigurarea continuității activității întreprinderii pe viitor.

CAPITOLUL II. DIAGNOSTICUL ȘI ANALIZA SITUAȚIILOR DE CRIZA LA ÎNTREPRINDERE 18-20pag

2.1. Diagnosticul „stării de sănătate” a întreprinderii (ratele, SWOT, Du pont)

Dezvoltarea proceselor economice actuale și orientarea lor spre piață a condus la modificări semnificative în structura și politica de gestiune a întreprinderilor. Prin urmare, responsabilitățile managemetului entităților au crescut, fiind tot mai greu de luat decizii corecte în vederea bunei gestionări a activități de afaceri practicată de întreprindere.

Așadar, pentru a face față condițiilor flexibile ale pieței, managementul întreprinderii este pus la o grea încercare, iar pentru a lua cele mai bune decizii trebuie să dea dovadă de dinamism, capacități și abilități manageriale, precum și să fie cît mai informați despre fenomenele care se petrec în mediul intern și extern al întreprinderii, pentru că adesea sunt în postura de a se confrunta cu probleme de risc și concurență. Iata de ce, personalul cu funcție de conducere și de gestiune financiară din cadrul întreprinderii trebuie să întreprindă continuu acțiuni de prognozare, previziune, diagnostic, analiză și control.

Astfel, unul din cele mai importante roluri în orientarea și luarea deciziilor manageriale, precum și în gestiunea situațiilor de criză îl are diagnosticul, datorită lui pot fi evitate sau prevenite situațiile economico-financiare dificile, care pot afecta negativ activitatea economică viitoare a întreprinderii.

Termenul de diagnostic, ca și mulți alți termeni economici, provine din grecescul „diagnostikos” și se definește ca „apt de a cunoaște”. În acest sens, pentru gestionarii întreprinderii, diagnosticul presupune acțiunea de:

Oferire a unei aprecieri și viziuni clare asupra „stării de sănătate” a întreprinderii;

Evidențierea avantajelor, punctelor tari ale întreprinderii, pe care aceasta trebuie să le folosească în scopul atingerii obiectivelor propuse spre realizare;

Constatarea punctelor slabe și a deficiențelor prezente în cadrul activității întreprinderii, acestea fiind necesar de eliminat sau de corectat în vederea minimizării influențelor negative posibile a riscurilor asupra activității întreprinderii;

Identificarea indicatorilor de performanță a întreprinderii și estimarea evoluției lor în cadrul proceselor economice externe, aflate în continuă schimbare.

Monitorizarea permanentă a evoluției performanțelor economico-financiare a întreprinderii, sub influența factorilor mediului extern crează premise importante pentru prognozarea și prevenirea situațiilor de criză, precum și alte fenomene negative care poat afecta activitatea de viitor a întreprinderii.

Așadar, pentru a analiza posibilitățile de apariție și amplificare a situațiilor de criză la întreprindere, vom analiza și compara în dinamică rezultatele ratelor financiare, precum și vom efectua o analiză complexă de creștere calitativă și cantitativă a rentabilității entității în baza modelului „Du Pont”, iar în final, vom prezenta analiza SWOT a întreprinderii, pentru a evidenția și identifica punctele tari, punctele slabe, amenițările și perspectivele/oportunitățile de viitor a companiei.

Analiza ratelor financiare este un un istrument utilizat frecvent în cadrul diagnosticării „stării de sănătate” a întreprinderii. În acest sens, ratele financiare sunt folosite pentru a evidenția o serie de statistici, care să determine caracteristicile financiare primordiale ale întreprinderii, precum și permite compararea rentabilităților și riscului la care este supusă întreprinderea. Așadar, în primul rînd analiza ratelor financiare permite observarea evoluției în timp a performanțelor entității și oferă posibilitatea de a compara rezultatele obținute cu media ramurii în care activează întreprinderea.

În principal, ratele financiare servesc în scopul:

Aprecierii „stării de sănătate” financiară a entității și a performanțelor obținute;

Realizării unor predicții, previziuni asupra situației financiare și a performanțelor întreprinderii;

Evaluării performanțelor managementului;

Efectuării analizei comparative a nivelurilor ratelor financiare cu mediile ramurii economice în care activează entitatea.

Cunoașterea informațiilor despre lichiditatea firmei prezintă avantaje pentru luare unor decizii curente de succes în vederea efectuării plăților pe termen scurt care devin scadente, acestea fiind unele dintre cele mai principalele decizii de care răspunde managementul financiar al firmei. Așadar, pentru a putea sistematiza și reda aceste informații cel mai des este folosită analiza ratelor de solvabilitate/lichiditate pe termen scurt.

În practica economică, în cadrul analizei ratelor de solvabilitate/lichiditate pe termen scurt sunt în majoritatea cazurilor sunt determinate:

rata de lichiditate curentă;

rata de lichiditate rapidă;

rata de lichiditate absolută.

Prin urmare, analiza ratelor de solvabilitate/lichiditate pe termen scurt va permite managementului ICS "ORBICO MA" SRL să determine capacitatea de plată a obligațiunilor sale curente, care devin scadente.

Rata de lichiditate curentă este un indicator utilizat frecvent pentru determinarea lichidității întreprinderii, ea măsoară și determină raportul dintre activele circulante disponibile și datoriile curente ale entității. Astfel, formula de calcul a ratei lichidității curente este următoarea:

unde: .

A doua după frecvența utilizării este analiza ratei lichidității rapide, care în literatura de specialitate se cunoaște și sub denumirea de „testul acid” reprezintă un model particular al lichidității curente, prin faptul că sunt excluse din componența activelor lichide, stocurile de mărfuri și materiale. Prin urmare aceasta se determină raportul dintre activele care pot fi ușor transformate în lichidități (active nete de numerar), cunoscute și ca „active rapide” și datoriile curente. Rata de lichiditate rapidă se calculează în modul următor:

unde:

Poate cel mai dur criteriu de apreciere a nivelui de lichidități în cadrul întreprinderii este în cazul ratei lichidității absolute. Așadar, în cazul calculării acestui indicator, se face raportul între activele curente cu cel mai înalt grad de lichiditate și datoriile curente ale entității. Prin urmare, formula de calcula a ratei lichidității absolute este următoarea:

unde:

Așadar, în cadrul calculării acestor indicatori de determinare a nivelului lichidității la ICS "ORBICO MA" SRL s-au obținut următoarele rezultate:

Tabelul 2.1 Analiza ratelor de lichiditate pe termen scurt a entității pentru perioada 2013-2015

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare ICS „ORBICO MA” SRL

Conform rezultatelor obținute putem ajunge la concluziile că la ICS "ORBICO MA" SRL în decursul celor trei ani analizați s-a evidențiat o tendință nefavorabilă de diminuare a ratelor lichidității. Astfel, rata de lichiditate curentă, care în anul 2013 era peste intervalul optim de 2-2,5, în anul 2015 a scăzut semnificativ, ajungînd la 1,75. Totuși, acesta nu este un rezultat alarmant pentru managementul întreprinderii cu o capacitate de înatorare ridicată. Această situație s-a produs din cauză că ritmul de majorare a datoriilor pe termen scurt a depășit cu mult ritmul de creștere a activelor curente. Aceasta a fost și principala cauză de micșorare în dinamică și a celorlalte rate de lichiditate, cea mai dramatică diminuare fiind în cazul ratei de lichiditate absolută, ea fiind în anul 2015 sub intervalul optim (0,2-0,25). (Figura 2.1)

Fig. 2.1 Evoluția ratelor de lichiditate pentru perioada 2013-2015

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare ICS „ORBICO MA” SRL

Așadar, putem concluziona că ICS „ORBICO MA” SRL poate fi supusă riscului de insuficiență de lichidități pentru un perioadă scurtă de timp. Totuși, aceasta nu prezintă o premisă gravă de apariție a situațiilor de criză, însă trebuie întreprinse măsuri eficiente de gestionare a acestei situații, evitînd contractarea excesivă a creditelor bancare.

Totodată, situațiile de criză pot să apară și în cazul cînd întreprinderea utilizează în exces resurse împrumutate pe termen lung pentru finanțarea activității sale, acestea fiind supuse riscului de a suferi pierderi substanțiale. Însă, această situație poate avea și un efect pozitiv, în cazul cînd rentabilitatea activelor procurate din aceste resurse este peste rata dobânzii surselor împrumutate, astfel creându-se o situație de levier financiar favorabilă, care va duce la creșterea averii proprietarilor. Prin urmare, pentru a evita apariția situațiilor de criză în acest caz trebuie stabilit un echilibru între profiturile pe care le așteaptă proprietarii și nivelul riscului la care poate fi supusă întreprinderea.

Capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile sale pe termen lung față de terți poate fi determinată cu ajutorul ratelor de solvabilitate pe termen lung. Prin urmare, pentru a analiza aspectele onorării obligațiilor pe termen lung vom determina dinamica următoarelor rate:

Rata îndatorării, care arată ponderea utilizării capitalului împrumutat al întreprinderii. Formula de calcul este următoarea:

unde:

Rata de acoperirii a dobânzii cu profit – arată mărimea în care veniturile entității se pot diminua, fără ca această diminuare să producă efecte financiare negative pentru întreprindere, ca urmare a incapacității de plată a dobânzilor. Acest indicator se calculează după formula:

unde:

Rata de acoperire a dobânzii cu fluxul mijloacelor bănești – arată capacitatea de acoperire a dobânziilor din contul mijloacelor bănești deținute de entitate. Se calculează în felul următor:

unde:

Astfel, în urma efectuării analizei acestor rate s-au obținut următoarele rezultate:

Tabelul 2.2 Analiza ratelor de solvabilitate pe termen lung a entității pentru perioada 2013-2015

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare ICS „ORBICO MA” SRL

În urma calculelor efectuate s-a observat o majorare cu peste 30% a ratei îndatorării, capitalul împrumutat avînd în 2015 ponderea determinantă de 77% în totalul capitalului deținut, ceea ce depășește cota optimă de 50%, această situație fiind o premisă pentru apariția riscurilor financiare și eventual a unei situații de criză.

Capacitatea întreprinderii de a face față cheltuielilor pentru întreținerea și deservirea surselor împrumutate a suferit o diminuare în anul 2015, comparativ cu anii precedenți, iar acest lucru este negativ apreciat în cadrul întreprinderii, pentru că dacă în anul 2014 rata de acoperire a dobânzii cu profit și cu mijloace bănești era de peste 1600, în anul 2015, acestea s-au diminuat pînă la 61,05 și 16,74. Astfel, majorarea costului mijloacelor atrase sau împrumutate diminuează stabilitatea și echilibrul financiar în cadrul întreprinderii și poate duce la situații de criză neașteptate.

Pentru a determina nivelul de eficiență cu care întreprinderea își utilizează activele deținute, în managementul financiar sunt analizate ratele de rotație a principalelor elemente de activ. Aceste rate presupun compararea diferitor elemente de activ și a cifrei de afaceri a întreprinderii. Această analiză se bazează pe existența unui echilibru între elementele de activ și cifra de afaceri. Astfel, în acest scop sunt determinate:

Rotația activelor totale – arată numărul de rotații a activelor totale într-un an și se calculează în felul următor:

unde:

Rotația stocurilor de mărfuri și materiale – arată cîte rotații fac stocurile de mărfuri și materiale pe perioada unui an, un număr de rotații mare însemnînd o eficiență ridicată în utilizarea lor. Formula de calcul este următoarea:

unde:

Rotația creanțelor – arată cît de repede întreprinderea își vinde produsele sale. Se determină folosind relația:

unde:

În urma analizei acestor rate conform rapoartelor financiare a ICS „ORBICO MA” SRL s-au obținut următoarele rezultate:

Tabelul 2.3 Analiza ratelor de rotație a activelor entității pentru perioada 2013-2015

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare ICS „ORBICO MA” SRL

Așadar, în urma analizei efectuate putem constata că ICS „ORBICO MA” SRL își utilizează eficient activele sale, numărul de rotații a activelor totale depășind numărul de rotații minime în ramura sa de activitate în toți cei 3 ani analizați. Totodată, se apreciază negativ diminuarea în dinamică a numărului de rotații, astfel întreprinderea pierde resurse financiare importante din valorificarea mai înceată a activelor sale. Această situație a fost influențată de diminuarea numărului de rotații principalelor elemente de activ: creanțe, mărfuri și materiale. Prin urmare, perioada medie de încasare a creanțelor a crescut în anul 2015 pînă la 16 zile, iar a stocurilor de mărfuri și materiale pînă la 47 zile.

Fig. 2.2 Evoluția ratelor de rotație a activelor pentru perioada 2013-2015

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare ICS „ORBICO MA” SRL

În urma analizei performanțelor întreprinderii în scopul diagnosticării stării ei de sănătate putem constata că nu sunt premise grave de apariție a situațiilor de criză la ICS „ORBICO MA” SRL. Totuși, în cazul indicatorilor de lichiditate s-a constatat că întreprinderea poate întîmpina greutăți pe termen scurt la achitarea obligațiilor sale. De asemenea, diminuarea numărului de rotații a activelor poate influența negativ în acumularea resurselor financiare din valorificarea lor.

Pe lîngă determinarea acestor indicatori, ca fiind rezultate cercetate în mod individual, trebuie cunoscută și relația dintre aceștia. O modalitate modernă de analiză și diagnosticare a stării de sănătate a întreprinderii este analiza sintetică cu ajutorul sistemului Du Pont. Analiza Du Pont leagă cifra de afaceri a entității și rezultatele obținute de aceasta, reflectînd factorii de creștere cantitativă și calitativă a rezultatelor rentabilității întreprinderii.

Prin urmare, în cadrul sistemului Du Pont se determină rentabilitatea activelor totale (ROA) și rata rentabilității financiare (ROE), ca fiind unele din cele mai importante cifre în aprecierea performanțelor entității. Astfel, se obține o imagine și viziune complexă a performanțelor financiare ale întreprinderii, ceea ce permite identificarea și determinarea problemelor sau riscurilor la care poate fi supusă entitatea și care necesită o implicarea activă în scopul eliminării lor.

În continuare, vom purcede la analiza relațiilor dintre acești doi indicatori de profitabilitate cu ajutorul investigării factorilor care au dus la majorarea rentabilității întreprinderii, diferența dintre ei reflectînd efectul de pîrghie financiară asupra rentabilității întreprinderii. În acest sens, rata de rentabilitate financiară se descompune în părțile sale componente.

Prin urmare, conform definiției rentabilității financiare și în urma multiplicării cu raportul „active totale/active totale” primim următoarea relație de calcul:

unde: ROE – rentabilitatea financiară;

PN – profit net;

CP – capital propriu;

TA – active totale;

ROA – rentabilitatea activelor totale;

MCP – multiplicatorul capitalului propriu.

Multiplicatorul capitalului propriu este un coeficient care evidențiază faptul că utilizarea surselor împrumutate este reflectată în majorarea raportului dintre activele totale și capitalul propriu, aceasta se întîmplă din cauza că folosirea surselor împrumutate dă posibilitate întreprinderii să-și crească valoarea activelor sale, fără a crește capitalul. De asemenea, acest indicator determină structura capitalului entității, fiind o rată de risc (de îndatorare). Prin urmare se vor obține următoarele relații de calcul:

În continuare, pentru a determina toți factorii de influență a ratei rentabilității financiare, vom multiplica ROE cu raportul „venit vânzări/venit vânzări”.

unde: VV – venit din vânzări;

– rata profitului;

– rotația activelor totale.

Formula 12 se numește sistemul Du Pont, pentru că aceasta a fost publicată pentru prima dată de către compania „Du Pont Corporation”. Astfel, din cele redate mai sus, putem spune că ROE se află sub influența a trei indicatori financiari importanți:

Rata profitului, care arată eficiența activității operaționale;

Rotația activelor totale, care redă eficiența utilizării activelor;

Multiplicatorul capitalului propriu al întreprinderii.

Tabelul 2.4 Analiza Du Pont pentru perioada 2013-2015

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare ICS „ORBICO MA” SRL

Conform rezultatelor obținute în urma analizei Du Pont se remarcă o majorare în dinamică a rentabilității activelor și a rentabilității financiare. Însă, în schimbul acestei mărimi ridicate (111,34% în anul 2015) a rentabilității financiare, proprietarii entității vor fi supuși unui risc mai ridicat, datorat creșterii gradului de levier financiar. Totodată se poate menționa rezultatul de majorare în dinamică a ratei profitului, care a crescut cu 1,70% comparativ cu anul 2013 și cu 2,63% față de 2014. Însă, un rezultat negativ s-a înregistrat în cazul rotației activelor totale, acestea diminuîndu-se de la 5,48 (în 2013) la 4,56 (în 2015), ceea ce va influența capacitatea întreprinderii de a acumula mijloace bănești din activitatea sa.

În continuare, pentru o investigare mai detaliată a factorilor determinanți, analiza Du Pont se poate extinde sub forma unui grafic. Această analiză oferă avantajul de a putea examina concomitent mai multe rate financiare, astfel se poate obține o imagine complexă a performanțelor întreprinderii, ceea ce ar permite evidențierea fenomenelor negative din cadrul entității.

Fig. 2.3 Analiza Du Pont pentru anul 2015

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare ICS „ORBICO MA” SRL

Partea dreaptă a Figurii 2.3 cuprinde analiza elementelor cheie care influențează asupra rotației activelor totale, prin urmare, o gestiune eficientă a stocurilor de mărfuri și materiale deținute, în sensul diminuării lor poate duce la o majorare a rotației activelor totale.

Partea stângă a graficului Du Pont redă elementele ce țin de profitabilitatea întreprinderii. Așadar, rata profitului depinde atît de mărimea venitului din vânzări, cît și de profitului obținut, acesta la rîndul său depinde de costurile suportate de întreprindere și veniturile obținute. O diminuare a costurilor și o majorare a veniturilor ar permite majorarea profitului și în final creșterea rentabilității financiare.

O altă metodă de analiză, utilizată în scopul controlului planificării și riscului, fiind totodată și o modalitate care permite evidențierea acelor aspecte alte întreprinderii din care se pot obține avantaje economice importante este analiza SWOT. Această metodă de analiză se folosește adesea în scopul evaluării riscurilor la care este supusă întreprinderea și ajută la luarea celor mai bune decizii pentru minimizarea acestor riscuri. Prin urmare, analiza SWOT este una din cele mai importante tehnici manageriale folosite în scopul evaluării poziției financiare a întreprinderii și prezintă următoarele avantaje:

Oferă o imagine complexă a valorilor și resurselor interne, evidențiind totodată punctele critice, negative din cadrul întreprinderii;

Permite evidențierea punctelor forte și punctelor slabe ale entității;

Ajută managerii financiari în luarea deciziilor și în vederea planificării strategiei financiare pentru viitor;

Permite cunoașterea mediului și ramurei de activitate a întreprinderii;

Prezintă avantajele/dezavantajele activității actuale a entității.

Așadar, analiza SWOT poate ajuta managerii întreprinderii în diagnosticarea atît a performanțelor trecute ale întreprinderii, cît și a celor actuale, precum și permite identificarea factorilor care pot duce la îmbunătățirea/înrăutățirea condițiilor de activitate ale entității. Prin urmare, analiza SWOT ajută la determinarea perspectivelor viitoare de dezvoltare.

Diagnosticarea stării de sănătate a întreprinderii cu ajutorul analizei SWOT presupune cercetarea amănunțită a aspectelor economico-financiare, tehnice, tehnologice, manageriale, juridice, sociale prezente în cadrul entității și activității ei, drept rezultat fiind identificate punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările la care este supusă întreprinderea. Totodată, în urma analizei SWOT se pot înțelege cauzele apariției fenomenelor negative în activitatea întreprinderii, precum și se pot face anumite concluzii/recomandări pentru eliminarea acestora.

Performanțele economico-financiare înregistrate de întreprinderea în ultimii 3 ani au permis indetificarea unui număr însemnat de puncte forte. Așadar, mulți factori interni au devenit puncte tari ale entității. Prin urmarea, evidențiem următoarele puncte:

ICS „ORBICO MA” SRL se află în top 3 cei mai mari distribuitori, top 10 cei mai buni angajatori și top 30 cei mai mari importatori din Moldova, fiind în continuă dezvoltare;

Prezența celor mai moderne condiții de muncă;

Utilizarea princiipiilor de rotație a posturilor de muncă;

Tehnică și tehnologii de depozitare de ultimă generație;

Oferirea unui număr vast de produse pe piață, deținerea unui portofoliu de peste 7000 de clienți;

Personal calificat, prezența unui sistem inovațional de învățare și dezvoltare a angajaților;

Prezența unui sistem sofisticat și eficient de planificare strategică;

Deținerea unui parc auto diversificat, care permite livrarea produselor pe tot teritoriul țării.

Din cadrul rezultatelor financiare înregistrate de întreprindere putem evidenția următoarele puncte forte:

Majorarea cotei activelor circulante în totalul activelor;

Creșterea ponderii pe piață;

Înregistrarea unui profit net în 2015, mai mare cu peste 85% față de anii 2013, 2014;

Creșterea patrimoniului net;

Majorarea ratei rentabilității vînzărilor, economică, financiară;

Creșterea fluxului net de numerar total.

Totuși, în cadrul performanțelor financiare ale întreprinderii s-au strecurat și cîteva neajunsuiri, puncte slabe:

Reducerea rotației principalelor elemente de activ (mărfuri, materiale, creanțe) și implicit a activelor totale;

Diminuarea ratei de acoperire a dobânzii;

Mișcorarea ratei indicatorilor de lichiditate și implicit înrăutățirea capacității de plată pe termen scurt;

Reducerea mărimii capitalului propriu și majorarea datoriilor pe termen scurt, drept rezultat creșterea dependenței financiare de resursele împrumutate.

Sub influența factorilor de mediu extern, ICS „ORBICO MA” SRL are parte de următoarele oportumități:

Posibilități de extinderea a gamei produselor distribuite și a serviciilor prestate;

Creșterea rapidă a numărului de clienți și a cererii față de produsele/serviciile oferite;

Oportunități de încheiere a unor acorduri preferențiale, contracte cu noi furnizori și parteneri de afaceri străini;

Greutăți financiare întîlnite de întreprinderile concurente;

Flexibilitatea față de condițiile mediului extern;

Tehnologii inovaționale de depozitare, logistică, planificare financiară.

În privința factorilor externi care pot influența negativ asupra activității întreprinderii, amenințările la care este supusă ea, putem evidenția următoarele:

Prezența unui sistem fiscal imperfect;

Istabilitate politică la nivel național;

Rata inflației ridicată, perioadă de recesiune economică;

Nivel de corupție și criminalitate înalt;

Schimbări demografice nefavorabile.

2.2. Metode moderne de analiză a situațiilor de criză la întreprindere

În prezent majoritatea cercetărilor din domeniul economic se bazează pe studierea metodelor de prognozare a situațiilor de criză la întreprindere. Totodată, un accent însemnat se pune pe cercetarea și determinarea riscurilor de faliment. Prin urmare, metodele de analiză cunoscute determină riscul de faliment cercetînd diferite informații din cadrul întreprinderii, cît și din afara ei.

Se cunosc două direcții de bază în cadrul analizei situațiilor de criză. Prima direcție se bazează pe analiza informațiilor și rezultatelor financiare, printre cele mai cunoscute modele de analiză de acest tip fiind modelul lui Altman, Canon-Holder, Taffler, M (specific Republicii Moldova) și alte modele de analiză factorială. A doua direcție presupune compararea performanțelor financiare obținute de entitate cu rezultatele financiare înregistrate de întreprinderile falimentare.

Fără niciun dubiu, prima direcție de analiză este foarte eficientă în ceea ce privește prognozarea falimentului la întreprindere, însă aceasta are trei dezavantaje semnficative. Primul dezavantaj constă în aceea că întreprinderile care se află în dificultate sunt predispuse să întîrzie publicarea rapoartelor sale financiare, prin urmare, acestea pot fi indisponibile pentru perioade nedeterminate. În al doilea rînd, pentru întreprinderile cu acest gen de probleme pot furniza rapoarte financiare cu rezultate inexistente, false, prin urmare, exactitatea prognozelor scade. Ultimul dezavantaj constă în aceea că uneori, diferiți indicatori de rezultate financiare pot furniza informații opuse, prin urmare fiind imposibilă aprecierea stării financiare a întreprinderii.

Prin urmare, pentru a demonstra eficiența analizelor situațiilor financiare ale întreprinderii se va efectua o analiză în dinamică a performanțelor financiare ce aparțin ICS „ORBICO MA” SRL folosind metodele sus-menționate.

Modelul lui Altman, este unul din cele mai cunoscute în cadrul metodele de analiză a riscului de faliment. Această metodă a apărut în anul 1968 și a fost prima care a permis prognozarea și anticiparea falimentului cu 2 ani înaintea apariției lui la peste 75% din întreprinderile cercetate. Factorul principal în cadrul modelului Altman este profitabilitatea activului, care este ponderat cu valoarea celorlalte 4 rate. Fucția-scor a lui Altman prezintă analiza a cinci rate, avînd următoarea formă:

unde:

Așadar, rezultatele funcției-scor a lui Altman pentru ultimii trei ani analizați (2013-2015) s-a dovedit a fi următoarele:

Fig. 2.4 Analiza funcției-scor Altman pentru perioada 2013-2015

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare ICS „ORBICO MA” SRL

Conform rezultatelor obținute, valoarea funcției-scor Altman s-a dovedit a fi superioară limitei minime de 2,675 în toți anii analizați, astfel întreprinderea fiind într-o stare financiară foarte bună, fără prezența riscului de faliment. De asemenea, putem constata că întreprinderea este solvabilă, iar riscul de faliment este aproape inexistent, ceea ce oferă avantaje entității în obținerea creditelor la condiții avantajoase.

Un alt model de analiză factorială este modelul Taffler, care a fost elaborat în anul 1960. Pentru elaborarea lui au fost cercetate peste 100 întreprinderi divizate în două grupuri: cele care au falimentat și cele care încă își desfășoară activitatea, fiind ulterior comparate rezultatele lor. Modelul Taffler are următoarea formă:

unde:

Prin urmare, aplicarea acestui model de analiză în cadrul ICS „ORBICO MA” SRL a oferit următoarele rezultate:

Fig. 2.5 Modelul Taffler aplicat pentru perioada 2013-2015

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare ICS „ORBICO MA” SRL

Prin urmare, rezultatele obținute în cadrul analizei după modelul Taffler ne-au demonstrat încă o dată despre starea financiară favorabilă a întreprinderii, în toți cei 3 ani analizați, rezultatul fiind peste punctul critic de 0,2.

Pentru a întări rezultatele modelelor analizate mai sus, vom efectua analiza financiară conform modelului scoring MDA, caracteristic pentru întreprinderile din Republica Moldova. Acest model a fost elaborat de către economistul autohton, Mihalachi Ruslan în anul 2012, și s-a bazat pe studierea a 40 întreprinderi din țară, 20 cu stare financiară bună și altele 20 cu dificultăți financiare. Ca rezultat, modelul final MDA are următoarea formă:

unde:

Așadar, calculul ratelor și a rezultatului final conform modelului MDA a prezentat următoarele date:

Fig. 2.6 Modelul MDA aplicat pentru perioada 2013-2015

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare ICS „ORBICO MA” SRL

Așadar, conform rezultatelor oferită în urmă analizei după modelul MDA s-au obținut rezultate similare cu celelalte metode economico-matematice aplicate, și anume s-a dovedit că întreprinderea stă foarte bine la capitolul stabilitate financiară pentru întreaga perioadă analizată, riscul de faliment fiind redus la minim.

În cadrul metodelor calitative de analiză a riscului de faliment se cunoaște modelul Argenti sau A-score. În cadrul modelului Argenti, întreprinderea se caracterizează din trei puncte de vedere:

Neajunsuri/dezavantaje – întreprinderile care întîmpină dificultăți în cadrul activităților desfășurate, fiind supuse riscului de faliment prezintă o serie de neajunsuri sau dezavataje care sunt observate cu mult timp înaintea apariției riscului financiar și implicit a situației de criză;

Greșeli – din cauza acumulării acestor neajunsuri, entitatea poate să întreprindă măsuri greșite, care pot fi fatale pentru activitatea viitoare a întreprinderii (entitățile care nu au neajunsuri nu comit greșeli grave care ar putea duce spre faliment);

Simptome – greșelile comise de întreprinderi încep să scotă la iveală simptome de apariție a situațiilor de criză, cum ar fi înrăutățirea rezultatelor financiare.

Prin urmare, modelul Argenti presupune atribuirea unui neajuns, greșeli sau simptom întreprinderii analizate, fiecare din ele avînd un punctaj anumit. Punctajul maximal care poate fi acumulat este de 100, iar punctul critic este de 25. Așadar, pentru a înțelege mai bine specificul acestui model, vom analiza ICS „ORBICO MA” SRL conform modelului A-scor.

Tabelul 2.5 Modelul A-scor pentru anul 2015

Continuarea tabelului 2.5

Sursa: Elaborat de autor

Așadar, comform modelului Argenti analizat pe baza ICS „ORBICO MA” SRL putem concluziona că întreprinderea este una de succes, cu perspective majore, fără prezenta premiselor de apariție a situațiilor de criză.

Multe experimente s-au făcut în scopul demonstrării superiorității modelelor de analiză cantitative, asupra celor calitative. În anul 1974 s-a demonstrat încă o dată că metodele economico-matematice de analiză au un grad de precizie mult mai mare în prognozarea situațiilor de criză. [102, pag. 34]

Totuși, pentru a diagnostica corect starea economico-financiară a întreprinderii este nevoie de aplicat atît metodele de analiză calitativă, cît și cele cantitativă, iar suprapunerea rezultatelor primite va avea cel mai mare efect asupra verdictului final oferit, respectiv gradul de precizie asupra prognozării și evitării riscurilor de apariție a situațiilor de criză va fi unul înalt.

CAPITOLUL III. SOLUȚII ȘI MĂSURI DE EVITARE A SITUAȚIILOR DE CRIZĂ LA ÎNTREPRINDERILE DIN REPUBLICA MOLDOVA 15-20pag

3.1. Măsuri de evitare a situațiilor de criză la întreprinderea ICS "ORBICO MA" SRL

3.2. Măsuri de evitare a situațiilor de criză la întreprinderile din Republica Moldova

ÎNCHEIERE 1-2 pag

BIBLIOGRAFIE cel puțin 3 pag

КАЙМАКОВА Мария Васильевна Учебное издание Антикризисное управление .2009 Ульяновский государственный технический университет 432027, Ульяновск

Фомин Я.А. "Диагностика кризисного состояния предприятия". — М.: "ЮНИТИ", 2003. — с. 349.

А.Н. Асаул, И. П. Князь, Ю. В. Коротаева Теория и практика принятия решений по выходу организаций из кризиса Под ред. засл. Строит. РФ, д-ра экон. наук, проф. А.Н. Асаула. – СПб: АНО «ИПЭВ», 2007. -224с.

Teza mihalachi

1. Bătrâncea I. – Raportări financiare. Evoluții. Conținut. Analize, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2006 2. Cotlet D., Megan O., Pistol I. – Raportările financiare ale entităților economice Editura Mirton Timișoara 2007 Economică, București, 2002 3. Feleagă L., Feleagă N., „Contabilitatea financiară", vol. I-II, Editura Infomega, 2005, 4. Mihalciuc C.- Aspecte teoretice și aplicative de contabilitate și analiză financiară, Editura Universității Suceava, 2006 5. Ministerul Finanțelor, „Reglemetări contabile pentru agenții economici”, Editura 6. Possler L.,„Contabilitatea întreprinderilor – îndrumar practic", Ediția a VIIa, Editura Fundației „Andrei Șaguna", Constanța, 2005 Ristea Mihai – Studii de caz în condițiile aplicării Reglementărilor Contabile simplificate, Ed. Economică, București, 2003

ANEXE no limit