Geologia Zăcămintelor de Hidrocarburi Ii

Universitatea Petrol-Gaze Ploiești

Facultatea: Ingineria Petrolului și Gazelor

Specializarea: Geologie

Anul IV

Proiect Geologia

Zăcămintelor de Hidrocarburi II

Potențialul de hidrocarburi al Platformei Moldovenești

Autori: Lăcustă Andreea

Petrec Georgiana

Popescu Ionuț Gabriel

Cuprins

Capitolul 1. Introducere

Capitolul 2. Cadrul geologic

2.1. Tectonica

2.2. Stratigrafie

Capitolul 3. Condiții de geneză și acumulare

3.1. Roci sursa

3.2. Roci rezervor

3.3. Roci protectoare

3.4. Tipuri de zacaminte

Capitolul 4. Exemple de structuri productive

Capitolul 5. Perspective noi (Noi zone de interes)

Capitolul 6. Concluzii și recomandări

Capitolul 7. Lista figurilor utilizate

Capitolul 8 . Bibliografie

Capitolul 1. Introducere

Începuturile industriei petroliere în România

Exploatarea petrolului în țara noastră are o istorie îndelungată. Primele atestări datează înca din sec. II d.H. și continuă și în secolele următoare, așa cum o dovedesc numeroasele materiale ceramice cu urme de păcură, datate în secolele II – XVI.

În tot acest timp, România și românii au acumulat o experiență invidiată chiar de multe din statele lumii cu o civilizatie modernă.

Consecința firească a preocupării țării noastre pentru exploatarea petrolului a fost că România a contribuit decisiv la realizarea a trei premiere petroliere mondiale in anul 1857:

Prima țară din lume cu o producție de țiței, oficial înregistrată în statisticile internationale:

„The Science of Petroleum” atestă în 1938 faptul ca România a fost prima țară din lume cu o producție de petrol oficial înregistrată în statisticile internaționale de 275 tone. Au urmat Statele Unite ale Americii în 1859, Italia în 1860, în 1862 și Rusia în 1863.

Prima rafinărie din lume:

În țara noastră primele instalații de prelucrare a țițeiului sunt considerate “găzăriile” de la Lucăcești-Bacău, a lui N. Choss în anul 1840 și M.Heimsohn în 1844. Acestea nu erau decât simple ateliere meșteșugărești, utilate cu mijloace rudimentare care foloseau pentru rafinare o metodă asemanatoare obținerii țuicii în cazanele țărănești.

Distilarea pe cale industrială începe odată cu rafinăria construită de frații Mehedințeanu la marginea orașului Ploiești, în apropierea gării de Sud, pe strada Buna Vestire, nr.174.

Instalațiile rafinăriei erau destul de primitive, toate utilajele fiind formate din vase cilindrice din fier sau fontă, încălzite direct cu foc de lemne. Aceste utilaje au fost comandate în Germania, firmei Moltrecht ce construia cazane pentru distilarea șisturilor bituminoase, iar în decembrie 1856 începe construcția “fabricii de gaz” din Ploiești, pe numele lui Marin Mehedințeanu.

București, primul oraș din lume iluminat public cu petrol lampant:

Petrolul oferit de frații Mehedințeanu pentru iluminatul public avea calități incontestabile: incolor si fără miros, ardea cu o flacără luminoasă de intensitate și formă , fără fum și fără să lase cenușa sau compuși rășinoși în fitil. Aceste calități importante ale produsului precum și oferta de 335 de lei pe an de fiecare felinar a exclus practic orice concurență, celelalte oferte care propuneau drept combustibil uleiul de rapiță sau de nucă duceau costurile la 600 de lei pe an.

Oferta lui Teodor Mehedințeanu a fost aprobată la 8 octombrie 1856 și astfel Bucureștiul avea să fie luminat cu 1000 de lămpi. La 1 aprilie 1857, data intrării în vigoare a contractului pentru iluminatul capitalei, totul era pregătit și funcționa perfect.

Principalele societăți petroliere ale vremii

Pe parcursul celor 150 de ani de industie petrolieră în România s-au pus bazele unor societăți petroliere de mare avengură: Steaua Română, Româno-Americană, Vega, Astra Română, Concordia, Creditul Minier.

Aceste puternice societăți s-au reliefat prin activitatea de extracție, prelucrare și comercializare dintr-un număr de 104 societăți petroliere, existente în anul 1914. De fapt, acestea vor fi cele care vor impulsiona creșterea producției românești de petrol, de la 275 tone în 1857, la 15.900 tone în 1880, data până la care numai România și SUA figurau în statisticile țărilor producătoare de petrol. Producția va crește la 250.000 tone în anul 1900 și va ajunge la 1.783.947 tone în anul 1914.

Premiere:

Cea mai adâncă sondă forată în România

Sonda nr.1 a societății „Creditul Minier”, la Chițorani, a atins adâncimea de 3.300 m. (1934), clasându-se a 2-a din lume, fiind la o distanță de 158 metri de sonda societății „General Petroleum Corporation” din California, sondă cu adâncimea record de 3458 metri. („Cele mai adânci sonde din lume”, articol în Moniteur du Pétrole Roumain, nr. 17/1934, pag.1085)

În 1938, cea mai adâncă sondă din România este sonda 13 „Astra Română” de la Boldești

(3644 m).

Prima școală din lume de maiștri sondori

În 1904, a luat ființă la Câmpina prima școală din lume de maiștri sondori, diversificată ulterior și pe pregătirea maeștrilor rafinori, școală care a dat industriei petroliere românești maeștrii cu o înaltă pregătire profesională, solicitați înca din 1914 să lucreze în străinătate.

România a fost prima țară din lume care a exportat benzina încă din anii 1900.

Știați că…

În 1937, România deținea locul 7 în lume privind rezervele mondiale de petrol, după: URSS, USA, Irak, Iran, Venezuela, Indiile Olandeze, estimându-se o rezervă de 95.000.000 tone, rezultând 5,4% din rezervele mondiale.

Capitolul 2. Cadrul geologic

Poziția și limitele în teritoriul României (Fig. 1)

Fig. 1.

Poziția structurală în Europa – reprezintă terminația sud-vestică a Platformei Europei Orientale

Vârsta: Proterozoic mediu – momentul cratonizării fundamentului și „sudării” acestuia la nucleul continental (Baltica).

Poziția și limitele pe teritoriul României Poziția – este situată în fața Carpaților Orientali, fiind cea mai veche unitate de platformă de pe teritoriul României.

Limite:

– în parte de Est și Nord – frontiera de stat (sunt limite formale în sensul că structura geologică are continuitate spre nord și est de frontieră);

– în partea de Vest – falia pericarpatică, care delimitează platforma de molasa pericarpatică (pânza subcarpatică). La suprafață poate fi urmărită, de la nord la sud, pe aliniamentul localităților Vicov (pe râul Suceava), Solca, Păltinoasa (pe râul ), Tg. Neamț, Buhuși (pe râul Bistrița). Spre vest se afundă sub zona de orogen, fiind verificată cu foraje executate din zona flișului carpatic, la Putna (un afluent de dreapta al Sucevei), Frasin (pe râul ), Cuejdiu (afluent al Bistriței);

– în partea de Sud – falia Fălciu-Plopana

2. 1. Tectonica

Soclul cristalin reprezintă vechea catenă orogenică care s-a format în geosinclinalul Precambrian, orogen cratonizat în Proterozoicul mediu (1600 mil. ani, după datările radiometrice). Cuvertura sedimentară reflectă evoluția în domeniul de stabilitate tectonică, fiind nedeformată sau slab deformată.

Tectonica soclului

Soclul platformei este afectat de două sisteme de falii:

un sistem orientat N – S: – falia Siretului – falia Solca

un sistem orientat E – V: – falia Vaslui (Fig. 2)

Fundamentul cade în trepte de-a lungul faliilor, de la est la vest și de la nord la sud:

– la zi în Scutul ucrainean;

– Popești (la -1370 m);

– Bodești (–3950 m).

Soclul nu aflorează în nici un punct pe teritoriul României, fiind cercetat cu foraje.

Fig. 2. Structura fundamentului Platformei Moldovenești (după (S ăndulescu, 1984; Ionesi, 1994)

Trăsăturile structurale ale platformei pot fi sintetizate în felul următor (Fig. 3,4):

1. Fundamentul și cuvertura paleozic – mesozoică cade în trepte spre vest și sud, în lungul unor fracturi:

– soclul apare la zi pe Nistru, la –950 m la Todireni (lângă Iași), la –1370m la Popești (vest Iași);

– depozitele paleozoice s-au interceptat la –70 m la Rădăuți Prut și la –1734 m la vest de Siret;

– depozitele badeniene apar la zi pe Prut, la -100 m pe Jijia, la -1500 m în fața Orogenului carpatic și sub orogen adâncimea crește accentuat, între -2000 și -5000 m.

Fig. 3. Schița afundări soclului și cuverturii de la est la vest, după datele obținute din foraje

2. Stratele ultimului ciclu de sedimentare, Sarmațian – Meoțian, înclină de la NNV spre SSE. Nivelele reper (nivelele de gresii, calcarul oolitic de Repedea, tuful de Nuțasca – Ruseni) au înclinări de sub 10 (4-8 m/km) spre sud-est, probabil datorită înălțării mai accentuate a sectorului nordic al platformei în mișcările postmoldavice.

Fig. 4. Înclinarea monoclinală a cuverturii neogene (după, Jeanrenaud, 1971)

3. Grosimea depozitelor de vârstă silurian-sarmațiană, crește de la est spre vest (spre orogen). De exemplu deozitele Bugloviene pe Prut au o grosime de cca. 135 m, iar la vest de Siret, în fața orogenului, ajunge la 900 m.

4. Raporturile platformei cu Orogenul Carpatic:

– orogenul este șariat dinspre vest spre est, peste depozitele de platformă, pe o distanță în plan orizontal de cel puțin 15 km, conform forajelor de la Frasin și Cuejdiu;

– forajele săpate din zona flișului au interceptat depozitele de platformă după cum urmează: la –1566 m la Putna (pe un afluent al Sucevei), la –3340 m la Frasin (pe V. Moldovei) și la –4440 m la Cuejdiu (pe V. Bistriței);

– vârsta șariajului este considerată volhiniană, deoarece cele mai noi depozite prinse sub șariaj sunt volhinian inferioare, iar cele mai vechi care acoperă șariajul sunt de vârstă volhinian superior-basarabiene.

2. 2. Stratigrafia

Platforma Moldovenească este alcătuită dintr-un soclu metamorfic străbătut de intruziuni magmatice granitoidice și o cuvertură sedimentară formată din depozite cvasiorizontale, care reflectă stadiile de evoluție geologică. Astfel, fundamentul reprezintă etapa de labilitate tectonică (= etapa geosinclinală), în care procesele geodinamice și geotectonice au fost foarte active. Au avut loc procese de sedimentare, magmatice și metamorfice finalizate cu formarea unui sistem orogenic. Cuvertura corespunde cu etapa de stabilitate tectonică, în care s-au manifestat doar mișcări epirogenetice pozitive și negative. Evoluția geotectonică a Globului și paleoclimatică au determinat trei mari cicluri de transgresiune și regresiune marină, corespunzătoare megaciclurilor de sedimentare în care s-au format depozitele cuverturii. Fracturile care au afectat fundamentul și depozitele sedimentare ale ciclurilor paleozoic și cretacic-eocen, precum și deformarea acestora, sunt în legătură cu mișcările epirogenetice (– și +) ale scoarței continentale est-europene și a evenimentelor geotectonice din oceanele Paleotethys și Neotethys.

2.2.1. Fundamentul (= soclul)

Apare la zi la est de Prut, în Masivul Azovo-Podolic (Ucrainean), însă pe teritoriul României nu aflorează în nici un punct.

A fost interceptat cu câteva foraje adânci executate la Iași (la -1121 m), Popești (la – 1370 m), Bătrânești (la -1008 m), Todireni (la -950 m) și Bodești (–3950 m).

Soclul este exclusiv cristalin, fiind caracterizat din punct pe vedere litologic de roci cuarțo-feldspatice, gnaise oculare, paragnaise cu plagiocalzi, larg cristalizate și intruziuni granitice.

Natura soclului variază de la est spre vest, fiind de tip podolic până la falia Siretului, de natură scitică între faliile Siretului și Solca și probabil de tip moesic sub pânzele Orogenului Carpatic (Fig. 1).

Vârsta ultimului metamorfism care a afectat formațiunile soclului, determinată prin măsurători radiometrice, este de 1600 mil. ani, ce corespunde cu mișcările karelianelsoniene din Proterozoicul mediu.

2.2.2. Cuvertura sedimentară

Este alcătuită exclusiv din depozite sedimentare marine ce aparțin intervalului Ediacaran superior – Meoțian. La acestea se adagă depozitele continentale cuaternare, care alcătuiesc mai ales terasele, șesurile aluviale și conurile aluviale ale arterelor hidrografice. Depozitele cuverturii s-au format în 3 megacicluri de sedimentară marină, în cadrul cărora s-au manifestat episoade scurte de întrerupere a sedimentării (Fig. 5):

Megaciclul Ediacaran superior – Devonian – sedimentare marină

Carbonifer – Jurasic; arie exondată (continentală) = se formează paleorelieful Botoșani

Megaciclul Cretacic – Paleocen (?) – Eocen – sedimentare marină

Eocen superior – Badenian inferior; arie exondată (continentală) = se formează paleorelieful Dorohoi

C. Megaciclul Badenian superior – Meoțian – sedimentare marină

Ponțian – Holocen; arie exondată (continentală) = se formează relieful actual

Fig. 5. Ciclurile de sedimentare marină în platformele prealpine ale teritoriului României

În Badenian, Buglovian și Meoțian s-au acumulat cenușe vulcanice provenite din erupțiile explozive ale lanțului vulcanic neogen al Carpaților Orientali, sau, după o serie de autori, dintr-un vulcanism extracarpatic. Grosimea însumată a cuverturii variază de la câteva sute de m până la 6100 m, aceasta crescând de la est spre vest și de la nord spre sud. Din datele stratigrafice rezultă că depozitele s-au acumulat în trei megacicluri de sedimentare marină, separate de lacune ce corespund unor intervale lungi de morfogeneză.

Megaciclul Ediacaran superior – Devonian

Din datele stratigrafice existente rezultă că în acest interval, care a durat cca. 230 mil. ani.

În acest interval geologic au existat și întreruperi de sedimentare mai scurte, dar la sfârșitul Devonianului se produce exondarea teritoriului pentru o perioadă de cca. 240 mil. ani. Acum se îndepărtează prin eroziune o parte din depozitele depuse și se realizează paleorelieful Botoșani. În calcarele devoniene în perioada de exondare s-a format un relief carstic.

Litologic este caracterizat de prezența unor depozite predominant argiloase, bituminoase, cu nivele de conglomerate și gresii cuarțoase intercalate, în partea inferioară, iar la partea superioară depozitele devin predominant calcaroase (calcare negre fosilifere). Biostratigrafic sunt semnalate faune cu trilobiți, graptoliți și brachiopode, care atestă vârsta depozitelor.

Megaciclul Cretacic – Paleocen (?) – Eocen Noul megaciclu de sedimentare marină s-a instalat în Valanginian (Cretacic inferior) și se extinde pe cca. 80 mil. ani, până în Eocenul superior. Sedimentarea marină a fost episodică, cu dese întreruperi. Din Eocenul inferior în partea estică și Eocenul superior în partea vestică, Platforma Moldovenească devine uscat și se instalează o etapă de denudație de cca. 40 mil. ani, până în Badenianul superior. Se formează acum paleorelieful cunoscut sub denumirea de suprafața Dorohoi (= suprafața prebadeniană). Aceasta era străbătut de o rețea hidrografică orientată NE-SV în jumătatea nordică și E-V în jumătatea sudică. Paleovăile au fost puse în evidență prin prospecțiuni seismice și foraje.

Cretacic mediu – în acest interval de timp s-a produs transgresiunea marină pe întreaga suprafață a platformei, acumulându-se microconglomerate, gresii cu fosfați, gresii și nisipuri cuarțoase glauconitice, spongolite, iar la partea superioară calcare cretoase cu concrețiuni de silex. Cenomanianul aflorează între Rădăuți Prut și Mitoc, în malurile Prutului (Fig. 6). Paleogenul (Paleocen – Eocen) – aceste depozite au fost interceptate în partea de vest a platformei, în foraje, la cca. 4000 m sub depozitele de fliș și cca. 2200 m sub depozitele Pânzei subcarpatice. Litologic sunt alcătuite din gresii cuarțoase glauconitice, gresii calcaroase glauconitice și mai redus calcare, în grosime de 80-100 m. Conțin o faună cu foraminifere mari (numuliți, assiline, discocycline, etc.) caracteristice Eocenului inferior și mediu.

Fig. 6. Substratul geologic pe care a fost sculptat Podișul Moldovei (din Ionesi et al., 2005)

Megaciclul Badenian superior – Meoțian

Depozitele acestui megaciclu sunt prezente pe întreaga platformă, datorită transgresiunii marine generalizate declanșate în Badenianul superior. Apele se retrag, începând din nord, în intervalul Volhinian superior – Meoțian, determinând repartiția la suprafață a depozitelor (fig. B).

Astfel în partea de nord aflorează depozite volhiniene și spre sud din ce în ce mai noi (basarabiene, chersoniene și meoțiene), în sensul retragerii mării sarmatice. A fost cel mai scurt ciclu de sedimentare, de cca. 7 mil. ani.

Badenianul superior – aceste depozite s-au depus pe întreaga platformă, dar la zi apar în nord-est, în malurile Prutului. S-au separat trei unități litologice care s-au format în aceast interval de timp, în următoarea succesiune:

– Formațiunea detritică (infraanhidritică): conglomerate cu silex (flinturi) și nisipuri cuarțoase de Alba-Miorcani (folosite în industria sticlei). În gresii și nisipuri apar intercalații de marne și calcare. Sunt semnalate acumulări de petrol pe marginea vestică a platformei;

– Formațiunea evaporitică: gipsuri (gipsuri de Ivăncăuți-Cuzlău) și anhidrite cu unele intercalații de marne, argile și tufuri;

– Formațiunea argilo-marno-calcaroasă.

Grosimea formațiunilor badeniene crește de la est spre vest, până la 450 m. Adâncimea limitei Badenian-Buglovian este la 0 m pe Prut, -100 m pe Jijia, -1500 m în fața Orogenului carpatic și sub orogen crește accentuat, sub 2000 m.

Sarmațianul – aflorează pe întreg arealul Platformei Moldovenești și, spre deosebire de Badenian, se caracterizează printr-o faună salmastră datorită scăderii salinității apelor marine. Acest proces a fost cauzat de izolarea Paratethysului de Tethys. Pe cuprinsul platformei aflorează de la nord la sud, în sensul retragerii Mării sarmatice, toate cele patru subetaje: Buglovian, Volhinian, Bessarabian și kersonian (Fig. 3, 4, 7).

Buglovianul (acest termen nu se mai utilizeaza, dar este des folosit de geologii de petrol-subetaj al Miocenului sup., intermediar între Badenian și Sarmațian) – aflorează în partea nordică, între Prut și Valea Bașeului și Siret și Valea Sucevei. În cadrul Buglovianului s-a identificat următoarea succesiune litologică:

– argile ilitice (argile de Bajura) peste care urmează un nivel de 2-5 m grosime de tufuri dacitice (roci formate din cenuși vulcanice), denumite tufuri de Hudești;

– peste tufuri se dispun argile bentonitice de Darabani-Mitoc, cu agregate de cristale de gips și intercalații subțiri de bentonite, nisipuri și rudite; la același nivel în partea de est, între Mitoc și Ștefănești, aflorează o fâșie cu calcare recifale, denumite bioherme cu Serpula (viermi marini), extinsă din Polonia spre sud. Acest tip de bioherme mai sunt cunoscute sub denumirea de miodobare sau toltry.

– succesiunea se încheie cu un nivel subțire de calcare (calcar de Eșanca).

Volhinianul – urmează în continuare peste Buglovian și aflorează spre sud până la linia localităților Baia – Lespezi – Cotnari – Santa Mare. La nivelul Volhinianului, se modifică morfologia bazinului de sedimentare și se creează condiții faciale diferite de acumulare a sedimentelor. În aceste condiții s-au separat următoarelor faciesuri:

– la est de linia Siretului (Dorohoi – Botoșani – Flămânzi), se depun depozite predominant argiloase, cu intercalații subțiri de gresii și calcare;

– între Valea Siretului și Valea Moldovei, depozitele devin predominant arenitice (nisipoase), cu intercalații de gresii și calcare oolitice; s-au separat 8 nivele de gresii și calcare, cu denumiri locale (Pătrăuți I și II, Burdujeni, Arghira I și II, Hârtop I și II, Nigotești);

– la contactul cu orogenul, s-au acumulat depozite fluvio-deltaice de rudite și arenite (zona dealurilor Leahului, Colnic, Fătului, Socu, Ciungi). Aceste depozite reprezentând paleodelte, atestă existența unor paleocursuri cu o capacitate de transport mare, cu izvoarele cel puțin în zona flișului carpatic: paleo-Suceava, paleo-Sucevița, paleo-Clitul, paleo-Solca, paleoSolonețul, paleo-Moldova și paleo-Suha;

– în zona Fălticeni – Baia – Boroaia, se instalează un facies paludal, favorabil formării cărbunilor. Grosimea depozitelor crește de la est spre vest, de la 150 m la 800 m.

Bessarabianul – depozitele basarabiene aflorează la sud de linia Baia – Santa Mare, în partea centrală și de sud a Platformei Moldovenești. În partea inferioară și medie a Basarabianului se mențin condițiile de sedimentare diferențiată în bazin. Astfel:

-în partea estică (la est de linia Flămânzi – Tg. Frumos), se mențin condițiile de sedimentare pelitică, acumulându-se „argilelele cu Cryptomactra”. Aeastă unitate litologică este constituită din argile și siltite cenușii-albăstrui, cu intercalații subțiri de nisipuri argiloase, cu o grosime de 400-450 m, peste care se depun „nisipurile de Bârnova”, cu o grosime de 10-20 m;

– la vest de linia Flămânzi – Tg. Frumos, sedimentarea are un caracter arenitic, cu nisipuri cu intercalații de gresii și calcare (patru nivele de calcaro-gresii: Hărmănești, Deleni, Crivești și Dealul Mare);

– în fața orogenului, se mențin condițiile de acumulare ale pietrișurilor (ruditelor) deltaice, cu intercalații de nisipuri, gresii și argile. Pe acest tip de depozite au fost sculptate dealurile Boiștea – Neamț și Corni, intercalate în lanțul subcarpatic. În Basarabianul superior, pe întreaga arie dintre Siret și Prut, se depune „calcarul oolitic de Repedea” cu o grosime de 3-5 m, peste care urmează nisipuri cu intercalații de calcarogresii în plăci (nisipul de Șcheia), cu o grosime de 20-25 m (Fig. 7).

Kersonianul – depozitele chersoniene aflorează la sud de linia Iași (Dl. Păun) – Țibana – Averești de Sus. Se mențin două faciesuri de sedimentare: – la est de Bârlad, se depun faciesuri distale, argiloase, cu intercalații de calcare lumașelice și nisipuri; 19 – la vest de Bârlad, se depun depozite fluvio-deltaice, alcătuite din nisipuri și intercalații lentiliforme de gresii.

Fig. 7. Eveneminetele geotectonice, sedimentologice și paleogeografice reflectate în variațiile litofaciale ale depozitelor Badenian superior – Meoțian din Platforma Moldovenească

Meoțianul – aflorează aproximativ pe aceeași suprafață cu Chersonianul, însă ocupă părțile cele mai înalte ale reliefului. Meoțianul începe cu cineritele andezitice (tufurile) de Nuțasca – Ruseni, cu o grosime de 10-80 m și se încheie cu o succesiune nisipuri și argile, cu intercalații de gresii în plăci și conglomerate (80-100 m grosime).

Cu Meoțianul se încheie sedimentarea marină pe Platforma Moldovenească, apele persistând în continuare în sud, pe Platforma Scitică. Acest fapt este demonstrat de fauna cu Hipparion moldavicum, Dinotherium, Gazella și vegetația cu Ulmus, Quercus, Alnus, Laurus, care arată în același timp un climat cald și umed.

Depozite continentale: Cuaternarul – în această perioadă pe aria platformei s-au acumulat depozite de terasă (până la 180 m altitudine relativă pe Suceava, 190-200 m pe Moldova, 160-170 m pe Bistrița), de vârstă, probabil, Pleistocen inferior sau Pleistocen superior și șesuri aluviale. În Holocen, la Dersca – Lozna (jud. Botoșani) și Poiana Zvoriștea (jud. Suceava), s-au format turbării.

Capitolul 3. Condiții de geneză și acumulare

Platforma Moldovenească, cuprinsă între Falia Pericarpatică și Valea Prutului, reprezintă extinderea vestică pe teritoriul țării noastre a Platformei Est-Europene și se întinde în sud până la un sistem de falii de pe direcția sud-Bacău-Găiceana-Glăvănești-Negulești-Bârlad-Murgeni, unde ia contact cu Depresiunea Bârladului, la sudul căreia se află Promontoriul Nord-Dobrogean.

Peste fundamentul acestei platforme urmează învelișul sedimentar format din depozite precambriene, siluriene, devoniene, carbonifere, jurasice, cretacice, eocene, miocene și pliocene (tab. 1). Fundamentul platformei este diferit: în partea de nord-vest este format din micașisturi, paragnaise, granite (granitul roșu întâlnit prin forajul de la Todireni), iar în partea de sud-est, din șisturi verzi care s-ar părea că încalecă fundamental metamorfozat.

Platforma Moldovenească se prezintă, în ansamblu, ca un monoclin ce coboară în trepte de-a lungul unor falii, spre vest și sud, fiind încălecat de depozitele sarmato-pliocene ale Avanfosei Carpatice. Pe fondul acestui monoclin, prin prospecțiuni geofizice, au 

fost puse în evidență o serie de slabe boltiri, mai numeroase în Neogen și mai puțin numeroase în Mezozoic și de care sunt legate structuri gazeifere, petrolifere și gazo-petrolifere (fig. 9).

Subsidența activă și o rată de sedimentare ridicată au asigurat condiții favorabile pentru acumularea atât a rocilor sursă cât și a rocilor rezervor, precum și a condițiilor de maturizare și migrare a hidrocarburilor.

Zăcămintele descoperite până în prezent sunt localizate în principal în partea vestică a platformei, la contactul cu unitățile carpatice, pe un aliniament aproape peralel cu faliile majore din regiune.

Fig. 9. Amplasarea structurilor petrolifere ale Platformei Moldovenești

1– Roman-Secuieni; 2- Mărgineni; 3- Cuejdiu; 4- Mălini; 5- Valea Seacă; 6 – Frasin.

Roci-sursă

Pot fi considerate roci-mamă șisturile bituminoase pre-siluriene, argilele bituminoase siluriene, argilele și marnele tortoniene și marnele sarmațiene.

  Rocile rezervor

Acestea sunt formate de gresiile tortoniene, nisipurile și gresiile din baza Sarmațianului.

Ca roci rezervor se mai întâlnesc, în Platforma Moldovenească, gresii în Cambrian, Silurian, Devonian și Carbonifer, precum și gresii și calcare în Mezozoic.

Roci protectoare

Au calitatea de roci protectoare toate intercalațiile impermeabile din coloana lito-stratigrafică a platformei.

Tipuri de zăcăminte

Zăcămintele sunt stratiforme ecranate tectonic sau delimitate litologic ca în cazul zăcămintelor de gaze din Sarmațianul structurii Roman-Secuieni (fig. 10).

Structurile descoperite până în prezent sunt, în general, de tip monoclinal, ca cele de la Frasin , Mălini, Valea Seacă, Obârșia, Parava, Rădeni, Roman-Secuieni, Mărgineni. La Frasin și Mălini, în afară de gaze, s-au descoperit și zăcăminte de condensat.

Fig. 10. Secțiunea geologică prin structura Roman-Secuieni

Capitolul 4. Exemple de structuri productive

Structurile descoperite până în prezent sunt, în general, de tip monoclinal, ca cele de la Frasin, Mălin, Valea Seacă, Roman-Secuieni, Mărgineni. La Frasin și Mălin, în afară de gaze,

s-au descoperit și zăcăminte de condensat.

Fig. 11. Secțiune geologică prin structura Frasin

Fig. 12. Secțiune geologică prin structura Mărgineni

Structura Frasin, se prezintă sub forma unui monoclin(fig.k) de plonjează sub orogenul carpatic și care în formațiunile platformei este saturat cu gaze. Recent forajele realizate au dat debite de peste 2000000 mc/zi (în faza de probe de producție).

Fig. 13. Secțiuni geologice prin structura Frasin-Gura Humorului

Fig.14. Secțiuni geologice prin structura Valea Seaca

Fig.15. Secțiuni geologice prin structura gazeifera Mălini

Fig.16. Secțiuni geologice prin structura gazeifera Mărgineni

Structura Malini, se prezintă sub forma unui monoclin faliat cu acumulări de gaze în Sarmațian și Badenian (existența ecranului anhidritic o face favorabilă înmagazinării de gaze in Badenian).

Fig. 17. Corelare sonde prin structura gazeifera Roman-Secuieni

Dificultăți de foraj

Cele mai frecvente difcultăți apărute în timpul farajului sunt legate de incompatibilitatea dintre suprapresiunile din orizonturile superioare, (oriz. supraanhidritic și Sarmațian) și valorile scăzute ale gradienților de fisurare ai formațiunilor arenitice (colectoarelor) din Badenianul inf. și Cretacic.

În general depozitele superioare necesită la traversare un fluid de foraj greu, cu densitate de peste 1,60 kg/dm3, iar cele de sub reperul anhidritic pierd fluide cu densitățile de 1,30-1,28 kg/dm3.

Capitolul 5. Noi zone de interes

Zona de prim interes este investigarea în continuare a Badenianului încălecat de depozitele de fliș (Zona Frasin-Cuejdiu). De asemenea, se va putea pune problema investigării depozitelor mezozoice.

În ceea ce priveste gazele de șist, în România, compania Chevron, prin încheierea a două acorduri petroliere în 2011-2012, a concesionat patru perimetre (în Platforma Scitică-Podișul Bârladului și în Platforma Moesică-Dobrogea de Sud, demarând lucrări de prospecțiune seismică

și ar fi urmat să înceapă primele foraje de explorare în 2014. Alte companii, Est-West

Petroleum Corp., MOL, Midia Resources, Regal Petroleum, sunt în curs de finalizare

a altor acorduri petroliere pentru zone din Platforma Moldovenească, Depresiunea

Pannonică, Bazinul Transilvaniei.

Dintr-un studiu din 2011 al Parlamentului European rezultă că producția europeană

de gaz ar putea scădea cu încă 30% până în anul 2035. În acest context trebuie

analizat potențialul gazului neconvențional de pe continentul european. Astfel, pe

fondul unei cereri în creștere pentru această resursă, importurile de gaz natural ar

putea înregistra o creștere îngrijorătoare.

Fig.18.Clasamentul statelor europene în funcție de rezervele recuperabile de gaz de șist (în mld mc)

(Sursa ARI/EIA, 2013).

Potrivit estimărilor recente, resursele de gaze de șist de pe continentul european ar putea acoperi cererea de gaz metan pentru următorii 60 de ani, ceea ce ar conduce la

reducerea semnificativă a dependenței de importurile din Rusia.

Cu toate că, până în prezent, gradul de cercetare geologică este insuficient pentru

determinarea rezervelor de gaze neconvenționale, subsolul României este creditat cu

perspective favorabile. În România, formațiuni argiloase cu potențial gazeifer (gaze

de șist), sunt localizate în unități de orogen, în structuri cutate (care aflorează la

suprafață, dar care se extind și în zonele adânci din Carpații Orientali), precum și în

unităti de platformă (din foreland-ul carpatic), la adâncimi ce depăsesc 2500-3000 m.

Rezultatele analizelor indică un potențial ridicat pentru formațiunile siluriene din

Platforma Moesică, Platforma Scitică și Platforma Moldovenească. În Carpații Orientali și Depresiunea Getică, formațiunile oligocene au un potențial mediu.

Pentru formațiunile permiene și jurasice din Carpații Meridionali (Zona Resița-

Moldova Nouă), pentru formațiunile carbonifere și jurasice din Platorma Moesică și

pentru cele cretacice și miocene din Bazinul Transilvaniei potențialul este slab.

Fig.19. Zone cu potențial în argile gazeifere din spațiul Carpato-Danubian

Capitolul 6. Concluzii

Pe baza lucrării de față se pot trage următoarele concluzii:

Bazinele sedimentare din România încă mai au zone cu potențial de hidrocarburi.

Gazele de șist sau capcanele subtile din sedimentele carbonatice pot fi găsite în Platforma Moesică.

Acumulări termogenice mai adânci de petrol și gaze sau de gaz biogen deltaic ar putea fi prezente în Platforma Moldovenească.

Trebuie luate în considerare formațiunile Mezozoice și Paleogene de sub sarea din Transilvania și gazele etanșe din Miocenul Panonian.

Flișul Paleogen, Paleogenul din Depresiunea Maramureșului și Depresiunea Getică (formațiuni mai vechi decât Cretacic), au un potențial de acumulare a hidrocarburilor.

Partea vestică a Platformei Moldovenești demonstrează că depozitează multe orizonturi de hidrocarburi, în special gazeifere, în Badenianul inferior și în Cretacicul din anticlinalul faliat sau din sedimentele deltaice din Sarmațian.

Potențial semnificativ pentru explorare înca există în România.

Trendul general este de a explora mai adânc și de a aplica noi tehnologii de prospectare (de înaltă rezoluție 3D, 4D, 4C studii seismice) și noi concepte, în special în definirea capcanelor.

Capitolul 7. Figuri

Fig 1. Poziția și limitele în teritoriul României

Fig. 2. Structura fundamentului Platformei Moldovenești (după Săndulescu, 1984; Ionesi, 1994)

Fig. 3. Schița afundări soclului și cuverturii de la est la vest, după datele obținute din foraje

Fig. 4. Înclinarea monoclinală a cuverturii neogene (după Jeanrenaud, 1971)

Fig. 5. Ciclurile de sedimentare marină în platformele prealpine ale teritoriului României

Fig. 6. Substratul geologic pe care a fost sculptat Podișul Moldovei (din Ionesi et al., 2005)

Fig. 7. Eveneminetele geotectonice, sedimentologice și paleogeografice reflectate în variațiile litofaciale ale depozitelor Badenian superior – Meoțian din Platforma Moldovenească

Fig 8. Coloana stratigrafică sintetică a Neogenului din Platforma Moldovenească, la vest de râul Siret (după Ionesi – 1994, cu modificări)

Fig. 9. Amplasarea structurilor petrolifere ale Platformei Moldovenești

Fig. 10. Secțiunea geologică prin structura Roman-Secuieni

Fig. 11. Secțiune geologică prin structura Frasin

Fig. 12. Secțiune geologică prin structura Mărgineni

Fig. 13. Secțiuni geologice prin structura Frasin-Gura Humorului

Fig.14. Secțiuni geologice prin structura Valea Seaca

Fig.15. Secțiuni geologice prin structura gazeifera Mălini

Fig.16. Secțiuni geologice prin structura gazeifera Mărgineni

Fig. 17. Corelare sonde prin structura gazeifera Roman-Secuieni

Fig.18.Clasamentul statelor europene în funcție de rezervele recuperabile de gaz de șist (în mldmc), (Sursa ARI/EIA, 2013)

Fig.19. Zone cu potențial în argile gazeifere din spațiul Carpato-Danubian

Capitolul 8. Bibliografie

Săndulescu M. – Geotectonica României, Bucurețti, 1984

Juravle D. – Geologia României, Curs 3 – Platforma Moldovenească

Beca C., Prodan D. – Geologia zăcămintelor de hidrocarburi, București, 1983

http://www.150deanidepetrol.ro/scurt-istoric

https://ro.wikipedia.org/wiki/Platforma_Moldoveneasc%C4%83

Nicolae Anastasiu și Alexandru Pătruți- Gazele de Șist, Studiu EPG, Mai 2014