Gala Galaction Viata Si Opera

CAPITOLUL I: Cine este Gala Galaction?

Lumea copilăriei

Galaction și-a petrecut cea mai frumoasă perioadă a vieții, copilăria în lumea satului, în plină natură, aceea a meleagurilor natale, care „intră în urzeala sufletului său, pregătind o țesătură originală operei viitoare, devenind ea însăși tema unor imnuri de glorificare a ei.” Tocmai de aceea, această perioadă constituie un moment important pentru a înțelege personalitatea acestuia, cât și geneza unor creații. Lumea copilăriei ne justifică înclinația viitorului scriitor pentru valorificarea fondului popular, prezența naturii, fantazarea. Acest lucru demonstreaza ca, anii copilariei petrecuti la tara sunt printre cei mai frumosi , mai plini de culoare si mai fericiti decat anii copiilor de la oras.: „Amintirile celor nascuti la tara, fie chiar in caminul cel mai saracacios, au in ele despagubirea cerului nesfarsit, a codrului stiutor de doine si a lanurilor cu clatinari de apa adanca.”

Pe numele său adevărat Grigore Pișculescu, acesta s-a născut la 16 aprilie 1879, în Vatra Schitului Didești, județul Teleorman într-o familie de mici proprietari agricoli. Este fiul boierului Nicolaie Pisculescu, originar din Gura Ialomiței, cu o descendență balcanică și al Chiriacăi, fiica proistosului Constantin Ostreanu, paroh al bisericii Sf. Teodor din Roșiorii-de-Vede. Pentru a marca evenimentul nașterii primului fiu, tatăl a notat totul pe o foaie de hârtie astfel:

„Astăzi, luni, 16 april, ora optu siara, s-au născutu întâiul meu fiu iubitu Grigore și spre amintire am scrisu. 1879, april 16. N. Pișculescu.”

Pe aceeași foaie de hârtie, Gala Galaction va nota și el nașterea copiilor săi, hârtie care va apărea la sfârșitul uneia dintre cărțile acestuia, ca mărturie a existenței.

Ambii părinți au avut o importanță majoră în conturarea personalității viitorului scriitor „fiind niște povestitori neîntrecuți și niște depozitari apreciați ai folclorului tradițional: <<tata povestea cu farmecul oamenilor din răsărit. Știa și mama povești și basme.>>.” Tatăl, un spirit aventurier transmite fiului pasiunea pentru cultura orientală, dar și motive și povești care vor fi fructificate în nuvele ca: Moara lui Călifar, În pădurea Cotoșmanei, Mustafa Efendi ajunge Macarie monahul. La aproape șase ani de la moartea tatălui, Galaction găsește important să amintească din primele pagini ale Jurnalului despre tatăl acestuia: „era un om voinic și frumos; era deseori violent, necumpătat, fodul și cheltuitor. Iubea chefurile, femeile, caii și armele. Era însă uneori de-o poezie și de o filozofie fermecătoare. Era un povestitor incomparabil.”De asemnea, mai aflam si ca era un om respectat de toti ai satului: „Atat cat licareau minte si intuitie, in capul unui copil de 6-7ani, eram multumit sa-mi dau seama ca tata era un om ascultat, puternic, grabnic la induiosare si la darnicie, iute la manie, dar iubitor de tarani si iubit de tarani.”

Nici mama acestuia nu trebuie uitată pentru că, așa cum însuși Galaction afirma: „Primele citiri adevărate le-am auzit din gura mamei. Citea încet, cam împiedicat, dar farmecul acestei lecturi nu l-am mai întâlnit niciodată. Fata din Dafin, Cheleș-împărat, Cotoșman-Ban… sunt cunoștințe din acele zile prea fericite.” Tot mama îi va insufla curiozitatea pentru tradițiile și creațiile populare, mai exact pentru poveștile și legendele Teleormanului, pe care le regăsim în opere ca: În zile de zaveră, Lângă apa Vodislavei, La Vulturi, Papucii lui Mahmud. Mama acestuia nu a fost uitată nici în Jurnal, încă mai trăind în momentul scrierii acestui Jurnal aflăm că: „Mama e sănătoasă și o să trăiască mult peste cei vreo 45 de ani pe care îi are. E o femeie incultă dar înțeleaptă. I-a murit bărbatul, i-au murit 3 copii; totuși a rămas senină și dreaptă. Are o adâncă putere de resignare.”

Putem spune că mama și biserica, locul unde și-a petrecut o bună parte din copilărie au influențat ulterior pornirile religioase care s-au manifestat la maturitate, la fel cum „originea și copilăria sa rurală aveau să determine năzuința democratului, vocația opoziției, <<militantismul umanitar>>”

Pe lângă influența părinților, un rol important în conturarea scrierilor acestuia a avut-o se pare și străbunica acestuia Uța, vrăjitoarea despre care se spunea că era capabilă să omoare omul și să usuce copacii. Copilul Galaction a fost fascinat astfel, de partea macabră, diabolică a eresurilor populare, de puterea malefică a diavolului pentru că încă din copilărie „Îi plăcea să petreacă în cimitir și să privească țintă pe cei ce veneau să-și ia, aci, locul de veșnică odihnă.” Tocmai de aceea, această latură macabră de care se simțea atras a valorificat-o în nuvele ca În pădurea Cotoșmanei, Copca Rădvanului, De la noi, la Cladova.

Galaction a profitat pe deplin de fiecare eveniment la care a asistat, căci „La poveștile fanteziei orientale ale tatălui, ale folclorului autohton transmis de mama, de bătrânii satului, sau prin strunele lăutarilor, se adăugă obiceiurile – cunoscute direct de cel ce creștea pe meleagurile dunărene – impregnate de un anumit spiritualism străvechi, tributar atât concepțiilor păgâne, cât și celor creștine, nesesizate ca atare de copilul impresionat doar de spectaculos.”

Foarte des vom întâlni în nuvelele lui Galaction alternarea între vis și realitatea, între lumea realității satului și cea a misterului creată de credințele populare, contrast care se explică prin universului copilăriei acestuia. Chiar scriitorul afirma că mediul în care a copilărit a avut un rol important pentru ceea ce a urmat să întreprindă: „Spiritualismul meu de azi este moștenirea obștei în sânul căreia am venit pe lumea aceasta. Obștia era primitivă, de abia pe linia vag trandafirie care despărțea noaptea barbariei de aurora vieții cioplite… Cu toate acestea, consătenii mei aveau comori sufletești.”

Intr-un articol intitulat Intre revolta si contemplatie publicat in Contemporanul din 14 mai 1948, Galaction face o afirmatie interesanta cu privire la importanta mediului social:

„Am crescut intre fiii plugarilor si fiii micilor targoveti. Aceasta nu avea sa ramana fara importanta in viata mea. Pentru ca, desi faceam parte dintr-o familie mai inaintata in vederi si umana in relatiile cu taranaii sau cu ceilalti, anumite nedreptati si anumite deosebiri izbitoare nu puteau sa nu fie dezvaluite ochiilor mei.” Aceasta afirmatie arata cat de important era pentru Galaction contactul social, chiar si cu lumea micilor plugari si targoveti, aratandu-se interesat sa inteleaga nu numai partea pozitiva a evenimentelor, ci si nemultumirile acestora si nedreptatile la care erau supusi.

Universul copilăriei va fi regăsit în opera sa, în cele mai neașteptate și diverse forme. Totul se datorează talentului descriptiv al lui Galaction, ochiului său mereu larg deschis, capabil să recepteze și să înțeleagă orice fenomen care se petrece. Ceea ce Galaction face este să valorifice orice informație primită – direct sau indirect – și fără a-i modifica forma să o potențeze în opera sa. Însuși își admiră talentul, atunci când afirmă: „Eram foarte bun arhitect. Văzusem la noi la conac cum săpau și cum întemeiau argații bordeiele, și tot așa făceam și eu.”

Vom regăsi în nuvelele și povestirile sale prezentate cu multă minuțiozitatea tot ceea ce acesta a auzit și a văzut. Asemenea unui ghid turistic, care conștient că trebuie să prezinte cu fidelitate tot ceea ce îl înconjoară nu zăbovește în nicio clipă să facă acest lucru. Un loc important în literatura sa Galaction le-a dăruit pădurii și morii copilăriei sale.Padurea nuvelelor exista si in realitate, este parte integranta a copilariei: „In fata casei parintesti, spre miazazi, umplea zarea coama verde a padurii tabarate pe tarmul Vezii. In noptile de primavara, broastele amoroase ridicau spre stele cele dintai concerte pe care le-am ascultat in viata mea.” Ele vor fi punctul de reper care îl vor face mereu să-și amintească de meleagurile natale, să retrăiască fiecare moment, să se cufunde în lumea visului, atât de adorată de acesta. Se poate spune despre Galaction că prin elementele pe care le-a utilizat pentru a-și realiza nuvelele este unul dintre cei mai buni naratori de întâmplări fabuloase și în același timp cu o bogată imaginație demonologică.

Pentru Galaction, a fi copil se rezuma în a participa afectiv la toate evenimentele, a fi părtaș pe deplin la totul, a cunoaște misterele ce învăluiau viața satului natal. Putem spune că, acesta are o plăcere imensă „de a umbla ca să cunoască viața, locurile și oamenii, să cunoască psihologii și comportamente ieșite din comun.” Sărbători ca Paștele sau Crăciunul sunt observate în detaliu. La fel riturile și datinile zonei constituiau bucuria copilului Galaction: „culegerea florilor din pădure, cu alți copii, în vinerea Paștelui, pentru a le duce la biserică, cântecul cu steaua, colindul. Toate acestea se potrivesc copilului cu înclinație spre fantastic.”

Un loc aparte pentru a descrie copilăria sa de la țară, la Didești Galaction a acordat și prieteniei cu țiganii din vecinătatea locuinței „care au fost primii, cei mai îndrăgiți și mai subjugători prieteni ai copilului arendașului!” Pentru a evidenția importanța care au avut-o, acesta a realizat și o scriere intitulată Țiganii în care își povestește trăirile cu privire la acest fapt: „Niciodată în viața mea, a mărturisit scriitorul, n-am fost atât de stăpânit de alții cum eram stăpânit de amicii mei țigani. Mă țineam după ei pretutindeni, prin gunoaiele noastre, prin țigănie și prin mlastinele Tecuciului.”

După ce urmează cele două clase primare în satul natal, între anii 1886-1888, la sfârșitul cărora nu știa decât a scrie și a citi: „Am trecut prin cele patru operații cu numere întregi, ca gâsca prin apă. Am învățat câțiva psalmi și – din șoaptele camarazilor – o mulțime de lucruri profane”, Galaction este nevoit să urmeze clasele a III-a și a IV-a la Roșiorii-de-Vede, unde are prilejul să întâlnească doi dascăli vestiți ai vremii: Constantin Jinga și Ion Ionescu, evocați mai târziu de către scriitor, marturisind: „In acesti oameni am simtit intaia oara caldura chemarii dascalaesti si dragostea de scolari, desi erau incarcati de ani si la sfarsitul carierei.” Ba mai mult, la dascalul Jinga reuseste sa vada frumosul din spatele uratului chiar si din cele mai banale situatii „ La Jinga am vazut intaia oara amaraciunea si necazul dascalului, cand elevul nu stie lectia sau turbura clasa. Supararile lui Jinga erau de poveste.” La Roșiorii-de-Vede are parte de o „o instructivă experiență în târgul care – ca mai toate orașele de pe Dunăre, – era populat, alături de români, de ceva greci,bulgari sau evrei.”

In capitolul intitulat Galeria dascalilor mei, spre a-si arata respectul si admiratia pentru cei doi dascali care au avut o influenta in definirea rolului le aduce un omagiu, astfel: „Scumpi mosnegi, care m-ati descoperit pe mine mie insumi, modesti faclieri care ati iluminat potecile cugetului nostru, odinioara, in anii claselor primare, cat de sfanta si mai presus de orice rasplatire imi apare munca voastra dascaleasca!…” Galaction reuseste astfel sa realizeze portretele morale intr-un mod cat mai precis, el fixeaza portretul pe baza unui trasaturi morale definitorii, iar abia apoi le organizeaza si pe cele secundare.

Comparand cu seria dascalilor care nu au avut nicio influenta asupra acestuia, vom observa ca, totusi, Galaction le dedica o parte din timpul sau. Cazul lui Ilie R. Popescu, care nu a reusit sa le insufle pasiunea pentru lectura: „Nu-mi aduc aminte sa ne fi dat vreodata vreun sfat prietenesc, sa fi cautat candva sa vorbeasca inimilor noastre, sau sa ne fi miscat vreodata cu vreo lectura sau cu vreo poveste.”

Asa cum insusi marturiseste, drumul spre lumea cartilor l-a avut din copilarie, el s-a arat interesat de studiul acestui univers si nu de universul muncii omului de la sat: „Am fost un copil bezmetic. In loc sa caut, dupa pilda tatei, cararea muncii robuste, a treburilor mosiei si a negustoriei cu cereale, m-am ratacit in visuri, in poezia campiei si a codrului si in labirintul cartilor si al cititului.”

Cu toate că nu se număra printre premianții clasei – din cauza numeroaselor lacune pe care trebuia să le acopere – pasiunea acestuia pentru citit devine și mai mare. Printre lecturile din aceea perioadă se număra povestiri ca Iancu Jianu, Bujor, Graur Vulpoi, Bostan, Mina Haiduceasa, considerate cele mai încântătoare povestiri ce puteau exista în lume. Odată cu trecerea anilor, gustul pentru lectură se accentuează, Galaction înțelegând importanța cărților citite în viața omului:

„O bibliotecă, fie ea cât de modestă, e un rezumat al vieții proprietarului. Fiecare volum, fiecare pagină, fiecare filă scrisă pe margine aduce aminte de un ceas intelectual, de o vară de vacanță sau de o iarnă de studii.” Pentru Galaction cărțile sunt văzute ca fiind prietenii acestuia, afirmație pe care o regăsim în Jurnalul acestuia astfel: „Cărțile pe cari le-ai citit pdata și cari îți recad sub mână sunt ca niște prieteni pe cari îi reîntâlnești, după o despărțire sau după o călătorie lungă.”

Odată cu terminarea clasei a IV-a și înscrierea la liceul „Sf. Sava” din București se consuma și ultima parte a copilăriei fericite a lui Gala Galaction „ferită de înnegurări, trăită în mare măsură în mijlocul naturii, în condiții simple.”

„Intâiu născutu” avea prefigurat viitorul de scriitor. Copilăria îi va marca pașii ulteriori, omul purtând-o cu el de-a lungul întregii vieți.

„Am rămas repetent de dragul lui Arghezi…”

Adolescența lui Gala Galaction este marcată de două perioade, prima a internatului – a legării unor prietenii puternice, a debutului literar -, iar a doua perioadă coincide cu mutarea familiei la București, pe strada Semicercului, nr. 3. În această casă, el redactează cele mai multe din operele sale, devenind și locul de întâlnire a uneia dintre cele mai trainice prietenii cu Tudor Arghezi, N.D.Cocea și V. Demetrius. Despre acesta casă scriitorul va aminti ulterior și în memorialistica sa – Casa Amintirilor:

„Este casa unde am mas întâia oară, când am poposit în București, și am trăit cu toți ai mei, între anii 1895 și 1900. Era o bojdeucă arhaică, poate cea mai veche de pe strada Semicercului, ghemuită lângă biserica Sfinții Voievozi, și – dacă legenda mahalalei merită vreo crezare – era căsuța unde oblăduise paracliserul Tunsu, de haiducească pomenire. Se spunea că undeva, sub tălpile ei, trebuie să fie îngropată o comoară.”

Odată cu continuarea studiilor la București, Gala Galaction călătorește pentru prima dată cu trenul „atunci vede prima oară capitala țării, spațiul parcurs și mai ales distanța între ceea ce lăsase acasă și târgul apropiat și ceea ce găsește în noul oraș…”

În toamna anului 1890, adolescentul Galaction devine elev al liceului „Sf. Sava” din București. Trecerea de la universul copilăriei la un nou mediu, deși a fost una dificilă a contribuit la construirea mentalității viitorului scriitor, fiind începutul unei noi etape în existența sa: „Să treci – nota ulterior Galaction – din școala primară urbană de pe malul Vezii la liceul << Sf. Sava >> din București, mi s-a părut, la început, o depărtare interplanetară!”

La început, Gala Galaction este considerat un elev mediocru, dar odată cu clasa a III – a se produce schimbarea, ajungând printre premianții clasei și unul dintre cei mai studioși și cultivați elevi: „Ma sfiam de toata lumea, de colegii cutezatori si guralivi, de padagogii severi, de profesorii pontifi inaccesibili…M-am retras in mine insumi si vreo doi ani m-am resignat sa trec drept cel mai marginit si mai bucher dintre toti colegii”.

Cat despre examene, Galaction spune ca i-a fost dat sa experimenteze atat reusita, cat si esecul:

„Examenele de atunci, trecute cu stralucire, te ridicau erou din propria ta constiinta. Mi-a fost dat sa cunosc slava biruintii, dar si melancolia capitularii si a renuntarii <<pana la toamna>>…”

Această perioadă când a fost elev la „Sf. Sava” a însemnat și contactul cu o serie de dascăli bine pregătiți sau, din contră fără vreo vocație pedagogică. Dar, chiar dacă profesorii de la liceul „Sf. Sava” erau buni sau nu, Gala Galaction studia cu conștiinciozitate, interesându-l materia în sine:

„Portretele morale ale dascălilor, creionate cu emoția și puterea impresiilor elevului de altădată, filtrate de considerațiile scriitorului matur, sunt aburite de nostalgie […] Ei trăiesc prin el, după cum el datorează fiecăruia din suita evocată câte ceva, prin aprobarea sau respingerea celor transmise.”

Primul cu care ia contact din momentul intrarii la liceul „Sf. Sava” este directorul, Zamfir Herescu despre care aflam ca „Era, insa, un om subtil si perspicace, dincolo de bruscheriile si de intemperiile lui pedagogice.”

Pasiunea pentru lectură și mai ales dorința de a scrie devin din ce în ce mai evidente în acesta perioadă. Erudiția intelectuală și-o realizează și prin intermediul contactului cu alți scriitori, critici, poeți importanți ai vremii, prin colaborarea la revistele vremii. Printre lecturile sale se numărau autori ca: Mihai Eminescu, Al. Vlahuță, B. St. Delavrancea, Al. Macedonski, Traian Demetrescu, dar și o serie de scriitori francezi, la modă în acea perioadă ca Stendhal, Musset, Balzac, Goncourt, Zola, Flaubert etc. Pentru el, „Lecturile întreprinse în timpul liceului determină, într-o apreciabilă măsură, evoluția spirituală și chiar umană a lui Gala Galaction, deoarece, ca orice adolescent stăpânit de febra scrisului, era predispus lesne spre mimetism, spre a urma îndeaproape pe maeștri.”

Galaction poate fi considerat un norocos prin oportunitatea pe care a avut-o de a beneficia de o prietenie adevărată, acest lucru datorându-se pasiunii sale de a scrie. Pe Tudor Arghezi îl întâlnește în cadrul cenaclului lui Al. Macedonski (deși studiau la același liceu). Întâlnirea cu Tudor Arghezi fiind printre episoadele pe care nu o va uita:

„Așadar ne-am cunoscut în salonul lui Alexandru Macedonski, într-o seară de iunie. După ce am ieșit din casa maestrului, am făcut împreună o plimbare mai lungă și am ajuns sub teii, toți în floare, de la Șosea… El citise nu știu ce despre muzica lui Wagner și-mi spunea ideile lui într-un fel timbrat și indiscutabil. Băiețandrul ăsta era o energie originală și un hotar sufletesc apărat cu vehemență… Am fost prieteni definitivi, din seara aceea.”

Ceea ce a arătat la cât de multe compromisuri era capabil Galaction și faptul că, era vorba de o prietenie adevărată este decizia de a rămâne repetent pentru a fi cât mai aproape unul de celălalt (Tudor Arghezi era mai mare cu un an). Celebra afirmație, care stârnește uimirea „Am rămas repetent de dragul lui Arghezi” este o adevărată mărturie a prietenie reale ce îi lega. Întrebat probabil, de multe ori cum se poate păstra și cu trecerea anilor o prietenie reală, Galaction vine cu următoarea explicație: „Sinceritatea, devotamentul reciproc, încrederea și înțelegerea unuia pentru celălalt, dar mai ales dragostea de frumos, de literatură, hotărârea de a se afirma împreună, fără tutelă și genuflexii umilitoare.”

Desi diferiti din mai multe puncte de vedere, acest lucru nu-i determina sa nu fie prieteni si sa fructifice dragostea pentru frumos: „….el e gros, eu sunt subtire; e; e carnivor, eu sunt semivegetarian; el fumeaza, eu n-am fumat niciodata….Dar ne asemanam intr-un punct capital: iubim frumusetea si pe cei ce pot ca s-o redea.” Sustinerea reciproca ce si-o ofera face ca prietenia lor sa dainuie multi ani, fiind asadar vorba de o prietenie bazata pe adevar, bine si frumos.

La aniversarea a 60 de ani de existenta, Gala Galaction gaseste de cuviinta sa ii aduca un omagiu bunului sau prieten, afirmand printre altele ca, desi timpul a trecut prietenia lor este inca trainica: „Sunt 44 de ani de cand si Arghezi si eu dam bune examene in fata acestui dascal aspru si necrutator care este Timpul….”

Debutul literar are loc la revista Zig- Zag, editată de acesta când era elev în clasa a VI-a cu schița Pe terasă, care anunța unele elemente ale literaturii de mai târziu a scriitorului „sondarea vieții interioare a personajului, stabilirea unor paralelisme cu atmosfera înconjurătoare, descrierile fluente, pe alocuri în proză, sunet și culoare, tonul participativ al comentariilor.”Este considerata a fi momentul debutului literar „este inceputul durerilor si al odiseei mele literare”, fiind scrisa intr-una din vacantele petrecute la Corabia. Regasim in acesta schita portrete ale mai multor dascali (profesorul de romana, de latina, de istorie, de geografie, de franceza, greaca, cativa profesori de matematica si chiar unii suplinitori).

Urmează o a doua schiță, Harpistul Dionis „o sinteză a stării de spirit a adolescentului, respectiv la lecturile din literatura europeană”, cu înclinație spre romantism.

În afară de schițe, Gala Galaction debutează și cu o serie de poezie și critică, evidențiind diversitatea preocupărilor sale. Adriana Niculiu consideră că „Debutul literar al lui Grigore Pișculescu constituie un preludiu care anunăț un scriitor îndrăgostit de om și frumos, umanismul și estetismul înnobilând cele mai valoroase pagini ale lui Gala Galaction.”

Un loc aparte in sufletul acestuia il ocupa si ziarul Adevarul literar (infiriintat de Anton Bacalbasa) prin faptul ca „ma leaga mai mult decat amintiri de cititor, mai mult decat entuziasmul cu care urmaream nuvelele, articolele, poeziile si- mai cu seama- polemicile lui.”

1.3. Gala Galaction prin ochii altora

Până acum ne-am îndreptat atenția spre copilăria, adolescența și debutul literar al lui Galaction încercând să aflăm detalii care au influențat scrierile sale, trăsăturile fundamentale și înclinația acestuia spre fantastic. Este necesar însă, să vedem cum a fost văzut și de oamenii din jurul acestuia pentru a înțelege pe deplin profilul acestui scriitor care nu trebuie lăsat în negura uitării.

Gala Galaction a fost un scriitor care a stârnit interesul multor oameni. De la pictori, sculptori, critici literari și chiar persoane apropiate i-au dedicat o parte din timpul, din emoțiile, trăirile, materialele lor pentru a-i arăta admirația.

Tudor Arghezi s-a numărat, cel mai probabil printre primii care a sesizat talentul acestuia. Aprecierea și admirația pentru Galaction a arătat-o mai întâi, prin afirmațiile făcute. La aniversarea de 80 de ani a lui Galaction, Tudor Arghezi a prezentat elogiul prieteniei ce îi lega. Această afirmație este dovada cea mai vie că în sufletul lui Gala Galaction prietenia a avut un loc important:

„Nu știu dacă de prea multe ori câte doi din contemporanii noștri pot să-și spuie că s-au cunoscut acum 60 de ani și că prietenia le-a durat senină, credincioasă și nestingherită, 60 de ani. Noi, Galaction și mai jos iscălitul, aducem această simplă mărturie pentru noi, ca doi plugari vecini, întâlniți primăvara pe brazdă și aprizându-și unul de la celălalt luleaua.”

Prietenul lui, Tudor Arghezi nu s-a mulțumit doar la a-și arăta admirația și prietenia prin intermediul cuvintelor, ci a realizat și un desen cu chipul bunului său amic. Prin acest desen, Tudor Arghezi ne pune în vedere prin împreunarea mâinilor, privirea meditativă și chiar lungimea bărbii că Gala Galaction poseda un mare dar – înțelepciunea.

Gala Galaction, desen de Tudor Arghezi (1928)

O altă persoană care s-a arătat interesată de omul Galaction a fost pictorul Nicolae Tonitza. Acesta i-a prezentat admirația prin intermediul unui tablou destul de sugestiv pentru acea perioadă. Tabloul este însoțit și de un titlu prin care lui Galaction i se atribuie eticheta de „Profetul unei lumi noi”, întrucât el a fost și un susținător al cauzei proletariatului. Galaction a crezut tot timpul in existenta unei lumi noi, optimismul sau manifestat intr-o serie de afirmatii, ca de exemplu: „O lume noua se ridica uriasa si temeinica, mai buna si mai dreapta, din profunzimile sociale…simtim cum se inalta spre cerurile dreptatii, din oceanul social, viitoarea societate socialista! O asteptam, o chemam, speram in asezarile ei mai echitabile si predicam entuziasmul salutar”. Portretul schițat pentru Galaction îl prezintă pe scriitor cu o atitudine nu tocmai optimistă. De aceea între Nicolae Tonitza și Galaction are loc o discuție aprinsă, în care îi reproșează pictorului că nu pune „mai multă voie-bună, mai mult optimism în pânzele sale.”

N.N.Tonitza: Omul lumii noi

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gala_Galaction#/media/File:TonitzaGalaction.PNG

De altfel, această dorință a lui Galaction de a realiza o lume nouă a auzit-o pentru prima dată în perioada copilăriei petrecută la Roșiorii de Vede, unde înțelege ca socialiștii erau cei care luptau pentru o viață mai bună și o lume nouă și corectă. Dorința i se va acecentua în perioada studiilor la liceul Sf. Sava când „Elevul cu vise socialiste a început să citească atent presa socialistă – <<Lumea Noua>>, organ zilnic al social-democrației, <<Lumea nouă literară și științifică>>, <<Adevărul literar>>, înființat și condus de Anton Bacalbașa, socialist militant, traducător în românește al Capitalului lui K. Marx.” După terminarea liceului a putut să își pună în aplicare dorința arzătoare de a realiza o lume nouă și de a-și manifesta socialismul nestingherit grație prieteniei cu Tudor Arghezi, N.D.Cocea, V.Demetrius, care erau considerați în acea perioadă că fiind spirite mai rebele. „Lumea nouă” este văzută ca singura alternativă ca oamenii să se elibereze din lanțurile regimului burghezo-capitalist spre a trăi într-o „lume privilegiată, care-și împărțea puterea, rolurile și zilele mănoase, excluzând din viața ei riscurile și neprevăzutul”, fiind resimțită și de literatura și proza românească a vremii.

In articolul O lume noua, el se arata interesat sa-i ajute pe cei nedreptatiti, participa la trairea comuna a societatii si nu poate ramane indiferent, dovedind simpatie si admiratie pentru cei ce muncesc, pentru lupta lor, pentru conducatorii miscarii revolutionare:

„Cine poate sa ramana nesimtitor, cand aceste presimtiri superioare, cand insufletirea atator oameni oteliti de suferinta bat orice alte impresiuni si tin pe loc luarea-aminte si admiratia noastra! Cei multi, cei nedreptatiti, cei ce muncesc pentru toata lumea vor sa aplica batranei si nedreptei noastre societati terapeutica lor cea noua.

Sa-i ajutam din toata inima!…’

Gala Galaction s-a bucurat de admirația declarată și a uneia dintre cele patru fiice, anume a Lucreției. Acesta i-a realizat tatălui o serie de portrete și desene foarte expresive, care îl prezintă pe Galaction într-o serie de posturi ce-i scot în evidență calitățile și talentul de a scrie.

Luchi Galaction (căci așa se semnează) într-unul dintre tablouri realizează portretul tatălui, asemănându-l cu un voievod, căci asemenea acestuia știe să-și „exercite” puterea, să-i ghideze pe oameni în hotărârile sale.

Voievodul. Portret de Luchi Galaction

Tot Luchi Galaction mai realizează alte două portrete în care apare Galaction având alături cărțile sale, iar în altul în care ni se revelă ipostaza de om înzestrat cu multă înțelepciune, om care datorită experienței știe să discearnă binele de rău, trăsătură pe care o vom întâlni și în scrierile sale.

Gala Galaction și cărțile sale 1.5. Ințelepciunea vieții

Aceeași idee a înțelepciunii cu care a fost înzestrat Galaction o vom regăsi și în desenul pe care îl realizează în 1920. Ni se prezintă un Galaction înțelept, dar în același timp și un Galaction optimist, lucru care nu a fost schițat de niciunul din admiratorii săi (dovadă că fiica își cunoștea foarte binele tatăl).

1.6. Gala Galaction, desen de Luchi Pișculescu (1920)

Galaction nu a fost lipsit nici de elogiul unor personalități importante ale vremii. Unul dintre aceștia a fost Valeriu Anania, care cunoscându-l personal pe Galaction considera că Galaction nu s-a lăsat întru totul descoperit: „Galaction nu putea fi cunoscut, ci numai ghicit și numai atât cât îți îngăduia statura lui de faun creștinat.” Cu toate acestea, Anania reușește să pătrundă puțin câte puțin în sufletul lui Galaction și să înțeleagă natura complexă: „Sufletul lui Gala Galaction era un roi de fluturi scânteietori, născuți noaptea dintr-o flacără înaltă și rotiți de foc.”

Criticul Tudor Vianu și-a exprimat și acesta părerea cu privire la personalitatea lui Gala Galaction. Afirmațiile lui Vianu vin să contureze ceea ce a fost prezentat prin intermediul portretelor:

„Gala Galaction a devenit unul din clasicii literaturii române, rămânând totodată tovarăș al străduințelor noastre, pe care îl invocăm în fiecare clipă, îl auzim și-l vedem mereu, cu înfățișarea sa patriarhală, cu glasul său de argint curat în care se topesc inflexiunile unei statornice emoții umane, ale unei mari bunătăți.”

De asemenea, Barbu Ștefănescu Delavrancea are numai cuvinte de laudă la adresa acestuia despre care spune: „Gala Galaction este un literat de o personalitate excepțională și un artist de o mare originalitate.”

Si I. Peltz dedica un capitol important si interesant in acelasi timp lui Gala Galaction, intitulat intr-un mod cat se poate de sugestiv Surasul lui Gala Galaction. La primul contact pe care l-au avut a observat ca este vorba de un suras benefic „Galaction mi-a intins mana- o mana calda, frateasca- si mi-a suras (Toata faptura ii suradea: era, din crestet pana-n talpi numai suras).”

Dar, Peltz remarca faptul ca, poate exista si un suras trist, chinuit, amar in momentul cand deplangea pe care care ignorau literatura „surasul pe care il am si acum inaintea ochilor- surasul unui mare mester al limbii si al unui artist-cetatean….”

Au existat și alții care și-au arătat admirația și respectul pentru ceea ce este omul Galaction. Ion Jalea, I. Ludo, H. Torosian i-au realizat, cu multă migală și străduință adevărate busturi. Toate au în comun aceeași privire înțeleaptă și aceeași seriozitate cu care a fost înzestrat.

1.7.Gala Galaction, sculptură de I. Jalea 1.8. Bust de I. Ludo; 1.9. Scriitorul văzut de Torosian

Schițele realizate de Neagu Rădulescu, I. Țuculescu sau I.Iser îl prezintă pe Galaction într-o notă interesantă. Neagu Rădulescu pune accentul pe elementele cu care a fost înzestrat din punct de vedere fizic, barba lungă, privirea gânditoare, sprâncenele groase și negre, unite parcă printr-un rid de expresie. Același lucru apare surprins și în schița de portret pe care I.Iser o face lui Galaction și Mihail Sadoveanu, fapt ce demonstrează că tot ce s-a spus de acesta a fost adevărat.

1.10. Gala Galaction văzut de Neagu Radulescu 1.11.Gala Galaction și Mihail Sadoveanu, Iser

În schimb, mult mai interesantă pare schița de portret pe care I.Țuculescu i-o realizează, într-o manieră abstractă, încât Galaction pare învăluit de o negură din care de abia se zăresc ochii și nasul scriitorului. Cel mai probabil, Țuculescu a dorit să pună în paralel latura fantastică din nuvele cu personalitatea acestuia.

1.12. Gala Galaction, schiță de portret de I.Tuculescu

1.4. Ce trebuie să mai știm despre Gala Galaction?

Despre Galaction mai există și alte lucruri interesante pentru care ni se cere să nu-l uităm, unele poate încă nu au fost descoperite sau nu au fost înțelese la adevărata lor valoare. Gala Galaction a făcut lucruri cu care ni se cere să ne mândrim, a avut ambiția de a izbuti în situații imposibile la acea perioadă.

Știați că…

Gala Galaction a ținut un jurnal timp de 57 de ani?

Gala Galaction la vârsta de 17 ani începe să scrie primul jurnal în stil Goncourt, dar nu este mulțumit de felul cum arată și renunță „Cautam sa fiu, in notatiile mele, amanuntit, revelatoriu, ascutit, original!…” La 18 ani realizează un alt jurnal într-un alt stil, dar fără a avea o idee precisă „și nu-și face, nici mai târziu, scrupule teoretice privitoare la acest gen literar fără mare tradiție în cultura românească.” Jurnalul nu este ținut zilnic, revine la acesta când simte că trebuie să povestească ceva nou, existând pauze și de ani. Ceea ce face Galaction prin intermediul acestui Jurnal este să noteze evenimentele cu faimă, fiind de fapt vorba de o „memorialistică deghizată.” Nu elimină viața personală, dar o limitează la anumite evenimente sociale: „s-a îndrăgostit de o mireasă a lui Hristos, o cucerește, are patru fete, se dedică teologiei, răzbate greu în viața socială, scrie și are succes, se amestecă în politică și iese compromis moral etc…”

A renunțat la călugărie de dragul „surioarei Zoe”?

Tot din Jurnal aflăm și acest detaliu, anume că în perioada când era gata să îmbrace hainele monahale Galaction se îndrăgostește iremediabil de o călugăriță Zoe, care era verisoara amicului sau, N.D.Cocea. Primele sute de pagini ale Jurnalului sunt scrise tocmai, pentru a o cuceri pe viitoarea soție, Zoe cu care va trăi o viață liniștită, având împreună patru fete: Maria, Elena, Magdalena și Lucreția.

Se înscrie la Facultatea de Litere, dar în urma unui pelerinaj la mănăstirile din Moldova după un an de studii renunță pentru a se înscrie la Facultatea de Teologie?

Galaction a știut să îmbine ambele laturi, atât cea literară, cât și cea teologică cu multă perspicacitate. A fost conștient că latura literară este deja definită, așa că s-a hotărât să o aprofundeze pe cea teologică, obținându-și doctoratul în teologie.

Ajunge preot la 43 de ani?

Dorința de a deveni preot se îndeplinește abia la vârsta de 43 de ani, după multe încercări și intervenții. Peste câțiva ani devine profesor titular al Facultății de Teologie din Chișinău (1926- 1941).

A tradus Sfânta Scriptură?

Foarte puțini știu că una dintre cele mai bine realizate traduceri ale Sfintei Scripturi se datorează lui Gala Galaction ajutat fiind și de părintele Vasile Radu. Fiecare avea sarcina bine stabilita, dupa cum ne dezvaluie chiar Galaction: „ Aveam fiecare chilia noastra si ore exacte de munca, asa cum se cuvine in acest soi de imprejurari. Ne adunam numai la vremea mesei si ceasurile noastre de intalnire si de societate erau facute sa ne evidentieze si mai mult pretul laborioasei noastre singuratati.”Considera ca traducerea Sfintei Scripturi nu ar fi fost insa posibila fara ajutorul lui Dumnezeu: „Traducerea Sfintei Scripturi este una din cele mai evidente minuni pe care Providenta m-a invrednicit sa le vad in viata mea…”

Prima calatorie cu trenul o face in momentul cand vine la Bucuresti spre a-si continua studiile?

Momentul cand vine la Bucuresti spre a-si continua studiile nu il va uita niciodata, este momentul cand realizeaza prima calatorie cu trenul: „Nu poti sa uiti niciodata, cu totul, prima ta experienta feroviara” ,fiind inceputul unui lung sir de calatorii „Din acea vara de august, calatoriile cu trenul au invadat in viata mea.”

In perioada liceala, Gala Galaction este rugat de cei de la revista Flacara sa scrie un articol despre Vlahuta „Scrie-ne ceva despre Vlahuta”

Cu toate ca era bun prieten cu Vlahuta, prietenia lor se rezuma doar la marturisiri din viata personala si nu la discutii despre proiectele literare avute in vedere. Alexandru Vlahuta a avut un rol important in hotararea lui Gala Galaction de a scrie proza „proza lui Al. Vlahuta a fost soarele de primavara care a facut sa inmugureasca visurile si incercarile mele literare[…] Iau parte din toata inima la cinstirea pe care o dati unui principe al literaturii romanesti”

Pseudonimul literar Gala Galaction a fost ales în timpul unei călătorii cu trenul?

Numele Galaction l-a văzut scris pe un perete al mănăstirii Neamț: „ Gala Galaction, logodit gloriei și nemuririi […] mergând cu trenul, cum stătea întins pe banca de lemn a vagonului, i s-a părut, în liniștea nopții, că ritmul roților în mers spun Gala Galaction, Gala Galaction, Gala Galaction… Călătorului care a început să fie i-a plăcut cântecul roților de tren, și l-a însușit ca pseudonim.”

Datorita contributiei oferite de N.D.Cocea prin revista Viata sociala, Galaction cunoaste succesul?

In 1910 apare revista Viata sociala, condusa de N.D.Cocea, unde publica nuvelele viteazul Jap, De la noi, la Cladova, Gloria Constantini, Copca Radvanului, Langa apa Vodislavei. Datorita cu Cocea reintalneste miscarea socialista „mult mai viguroasa”, deci printre reprezentanti nu mai existau atat de multi intelectuali.

Bunul sau prieten, Cocea a fost cel care l-a sustinut tot timpul, chiar si in acuzatiile pe care Lovinescu i le-a adus ca ar fi un „tradator de tara”. Ii lauda talentul „tu, care scriind ai facut de o mie de ori mai mult pentru Romania de maine decat toti scribii care s-au trezit nationalisti peste noapte fiindca pizmuiau talentul tau, tu, fratele meu Galaction, un vandut!”

De altfel, aceasta revista (cu o esistenta scurta de 13 numere) a avut o importanta deosebita la acea perioada „Revista Viata sociala a zguduit si a rascolit prelung lumea noastra literara. N-a avut parte de o existenta indelungata, dar- ca steaua lui Eminescu- a prezidat, dupa stingere, mult dor si mult entuziasm.”

Avea un portret pe perete al lui Victor Hugo?

Gala Galaction pare interesat sa afle inca din copilarie al cui este portretul ce sa afla pe peretele din casa parinteasca. Afla ca apartine autorului francez abia dupa ce citeste romanul Mizerabilii: „Acum se facuse lumina! Stiam al cui era portretul din perete!”

Acest pesudonim îl folosește odată cu publicarea în revista Linia dreaptă ?

În cadrul acestei reviste a bunui său prieten, Tudor Arghezi publică nuvela Îl osândesc jurații?, nuvelă care va fi denumită ulterior Gheorghe Cătălina.

Cei trei muschetari si-au influentat vietile?

Cei trei muschetari,Galaction, Arghezi si Cocea, pe care ii leaga o prietenie de nedespartit pe tot parcursul vietii si-au influentat vietile dupa cum insusi Galaction declara „Ce deosebire intre acestia trei! Si totusi, viata mea ar fi fost cu totul alta fara Cocea si cantareste daca n-am avut si eu un cuvant in viata lui Arghezi.”

Debutul are loc la ziarul Liga ortodoxa a lui Macedonski?

Atat Galaction, cat si Arghezi isi fac debutul la ziarul lui Macedonski in 1896, oarecum impulsionati de acelasi sentiment: „Simteam si eu, simtea si Arghezi ca ziarul de gazeta si insusi patronul ziarului vor fi detalii de inceput, in calatoria noastra spre gradina Hesperidelor.”

Prietenia cu G.Ibraileanu s-a datorat aparitiei nuvelei De la noi, la Cladova?

Prietenia cu Ibraileanu s-a concretizat dupa aparitia nuvelei De la noi, la Cladova, chiar el marturisind: „Cu nuvela aceasta am castigat statornic luarea-aminte si bunele convingeri ale celui ce era sa fie de atunci incoace definitivul mei amic- G. Ibraileanu.” Astfel, Galaction pe langa succesul pe care l-a avut cu acesta nuvela, se poate considera pe deplin norocos pentru ca a castigat si un prieten despre care marturiseste in capitolul intitulat Despre exodul lui G.Ibraileanu „Iata un suflet care a lasat in sufletul meu, in putinele noastre ceasuri de contact, numai farmec, numai armonie si incantare.”

Revista ieseana Viata Romaneasca a fost prima care a vorbit despre debutul sau literar?

In schimb, revista ieseana, care a atras prin prestigiul ei, aproape pe toti scriitorii talentati ai vremi, a fost cea care a vorbit pentru prima data despre debutul sau literar, admirandu-i talentul. G. Ibraileanu afirma la aparitia primului volum Bisericuta din Razoare urmatoarele:

„D. Galaction, in ce priveste natura talentului sau, e un subiectiv, un liric, in ce priveste tema predilecta e un cantaret al pasiounilor amoroase si al naturii; are asupra vietii o conceptie de crestin ortodox; un taranist in subiecte, un democrat in sentimente; un impresionabil fin, deci de im stilist de mana intaia.

Si fiind toate acestea la un loc, d.Galaction ramane un scriitor foarte original, capabil sa satisfaca multe exigente, si pe care-l putem clasa de pe acum printre putinii scriitori buni ai tarii si ai deceniului in care traim”, fiind unul dintre cei mai pretuiti si devotati colaboratori ai revistei, Garabet Ibraileanu vazandu-l ca pe un „fenomen straniu” al literaturii romane.

Volumul Bisericuta din Razoare a aparut la initiativa unui bun prieten?

Galaction publica volumul Bisericuta din Razoare la initiativa lui Mihai Carp dupa cum insusi declara intr-un articol din ciclul Povestea cartilor mele, din noiembrie 1945 in „Ultima ora”:

„Cititorul primei mele carti este amicul si colegul Mihai Carp care in anul 1914 era administratorul revistei iesene. El m-a indemnat sa-i alcatuiesc un volum din nuvelele mele de pana aici si el a avut toata grija tiparitului, departe de amestecul si de ochii mei.”

Revista a avut un mare succes in randul tinerilor dupa cum insusi Galaction afirma: „O citeam in biblioteca societatii studentilor teologi, intr-o atmosfera de dor si de tensiune sufleteasca, proprie acelor zile pe veci apuse.”

In aceasta revista publica si alte nuvele si povestiri ca La Vulturi!; Gratie si Palamon; Scrisori catre Simforoza; Crinii; Printre tomuri bracuite; Caligraful Tertiu; O stea prin fereastra lui Manolas si alte cateva schite, nuvele si articole.

Termenul de „avangarda” apare pentru prima data la Gala Galaction?

Intr-o scrisoare a lui Gala Galaction catre G. Ibraileanu din 19 septembrie 1912 apare atestat termenul de „avangarda” literara in spatiul romanesc.

Obtine premiul Eliade Radulescu in valoare de 5000 lei?

In ultimile zile de concurs decide sa participe si el cu volumul sau, fara a se gandi in nicio clipa ca norocul ii va surade. Galaction obtine acest premiu in valoare de 5000 lei pentru volumul Bisericuta din Razoare, premiu oferit de Academia Romana.

În anul 1948 este ales deputat în Marea Adunare Națională?

Deputatul Gala Galaction, cel care a sprijinit lupta proletariatului român are șansa, cu câțiva ani înainte să moară de a i se oferi „Ordinul Muncii”, clasa I, mai exact în anul 1954. El a militat pentru un echilibru pe toate planurile „Cred ca lumea noastra isi va gasi vointa si energia de a se intruni, la un suprem aeropag al intelepciunii si al umanitatii.”

S-a folosit de aceasta functie spre a milita pentru realizarea ideilor de pace si umanitate. In urma unei intalniri cu repezentantii mai multor tari, estepe deplin convins de posibilitatea unei convietuiri armonioase intre oameni, indiferent de limba, etnie, credinta, declarand: „Nu voi uita niciodata aceasta intalnire pasnica, frateasca, amabila, intre trimisii atator tari si neamuri, toti doritori sa adune- pentru familiile si compatriotii lor- nadejdea, semnele, siguranta, ca ura, ca rivalitatile, ca vicleniile diplomatice, ca razboiul….vor putea fi stavilite”.

Dorința lui a fost de a fi înmormântat la mănăstirea Cernica?

Ultima parte a vieții și-a petrecut-o imobilizat la pat din cauza unei boli care pusese stăpânire pe corpul său, de aceea a dorit să fie înmormântat la mănăstirea Cernica „dorise să-și odihnească osemintele și să asculte de deasupra apelor, liturghia.”

Apropierea de natura si trimiterea directa la simbolul bradului arata ca, universul operei sale este unul care are ca model lumea reala „Batran stejar, in ziua mortii mele, tu vei sta- cum stai si azi- neclatinat si falnic[…] Te vei intalni cu mine acolo unde oglinzile de azi vor fi schimbate.” Este, oarcum, ca o promisiune pe care autorul o face naturii, ca vor pastra aceeasi legatura trainica tot timpul.

La data de 8 martie 1961 încetează din viață omul Galaction, dar continuă să trăiască scriitorul Galaction.

Gala Galaction a creat o operă născută din zestrea poporului român, în special a Teleormanului, a valorificat tezaurul folcloric. El se va reîntoarce de fiecare dată la copilărie pentru a prezenta meleagurile natale cu nostalgia și sensibilitatea lirică a unui poet.

Gala Galaction rămâne însă un scriitor modest, care crede că puținele calități pe care le are l-au ajutat să își îndeplinească țelurile, afirmându-și crezul artistic:

„Am fost, sunt și rămân devotat nevoilor, durerilor și nădejdilor tuturor ce cred și așteaptă împliniri noi în bine. N-am făcut parte din niciuna din marile școli literare; n-am cunoscut și nu recunosc nici un maestru. Țin să fiu, dacă pot să fiu, eu însumi, cu puținele mele calități și cu nenumăratele, dar caracteristicile mele cusururi.”

Capitolul II: Ce fel de literatura voia Galaction?

Valorificarea fantasticului la Gala Galaction

Varietatea fantasticului si a formelor de reprezentare face sa fie tratat in cele mai diverse forme, de accea universul fantasticului este unul vast si „in acelasi timp durabil si pururi schimbator, ceea ce se leaga mai strans decat orice de radacinile gandirii omenesti si oglindeste cel mai bine evolutia si metamorfozele acestei gandiri” dupa cum afirma Marcel Brion in Introducerea cartii sale.

Pentru identificarea fantasticului trebuie avut in vedere urmatorul aspect: aflarea acelui punct fix de reaportare care sustine ipotezele pentru ca scopul fantasticului este de a creea o lume diabolica si fapturi diabolice fara vreo legatura cu lumea reala. Tocmai de accea, raportul fantastic si lumi posibile ne conduce la sintagma lui Umberto Eco, aceea a existentei „pactului fictional cu atorul”, incat „Cititorul trebuie să știe că ceea ce i se povestește este o întâmplare imaginară, fără ca prin asta să considere că autorul spune o minciună.”

De-a lungul timpului au existat mai multe persoane care au incercat sa defineasca conceptul de fantastic, dintre care:

-Roger Caillois care in studiul sau In inima fantasticului afirma „Orice fantastic este o incalcare a ordinii recunoscute, revarsare a inadmisibilului in sanul inalterabilei legalitati cotidiene.”

-H.P.Lovecraft e de parere ca „O povestire este fantastica pur si simplu daca cititorul resimte un profund sentiment de frica si spaima, daca recunoaste prezenta lumilor si a puterilor insolite.”

– In schimb, Edgar Allan Poe sustine importanta fiecarui element din cuprinsul operei la realizarea fantasticului „De-a lungul intregii opere n-ar trebui sa existe nici macar un singur cuvant care sa nu tinda in mod direct sau indirect spre realizarea acestui tel prestabilit.”

– Pe acelasi lucru mizeaza si Tzvetan Todorov in cartea sa, Introducere in literatura fantastica atunci cand afirma ca „fantasticul nu dureaza decat doar atat cat tine ezitarea[…] La sfarsitul povestirii, cititorul, daca nu personajul insusi ia o hotarare, opteaza pentru o solutie sau pentru cealalta si prin insusi acest fapt paraseste sfera fantasticului.” In aceasta situatie fantasticul se defineste in relatie stricta cu incertitudinea si ezitarea care le dau viata.

Se poate vorbi si de existenta unor functii ale fantasticului prezente in opere:

Fantasticul are rolul de a produce asupra cititorului o impresie aparte (groaza, oroare, curiozitate);

El intretine suspansul si permite o buna organizare a intrigii;

Are rolul de a crea un univers aparte, diferit de cel real sau, in unele situatii paralel cu acesta „fantasticul permite incalcarea anumitor limite dincolo de care nu se poate ajunge decat multumita lui.”

Literatura lui Gala Galaction este una unica, este literatura omului nou, care incearca sa construiasca o lume noua. Pornind de la ceea ce semnifica viata rurala, in care omul de la sat actiona dupa anumite reguli stabilite, Galaction si-a indreptat atentia spre descoperirea in profunzime a sufletul omului, incat cum afirma si Ovidiu Papadima „ el cauta sa ordoneze lumea aceasta barbara prin supunerea ei imparatiei suverane, armonioasa si pura a ideilor. Clasicul vede in oameni caractere si in viata probleme.”

Proza fantastica propusa de Galaction este dovada vie ca universul copilariei se afla impregnat in tot ceea ce a realizat in creatiile sale. Tocmai de aceea Galaction este considerat unul dintre cei mai buni naratori de intamplari fabuloase, cel mai des apeland la imaginea demonologica. O aparitie frecventa o va avea acest diavol in multe dintre scrierile sale „cu o gama nesfarsita de intruchipari si actiuni spectaculoase.”, dar si o serie de alte elemente care contribuie la potentatea ideii de fantastic, misticismul lui se rezuma la un amestec de fantastic si real.

Galaction acorda o atentie deosebita si prezentarii unor spatii consacrate ca padurea, iazul, moara, lacul. Aceste spatii dunt dominate de spirite tutelare care isi fac aparitia sau despre care se spun povesti ce au legatura cu spatiul geografic. O caracteristica importanta a spatiului initiatic era acela ca trebuia sa fie primejdios, tenebros. Cu trecerea timpului, aceste zone au fost demonizate, indepartate de credinta. Peste acest strat care avea la baza anumite credinte au aparut altele, pastrandu-se calitatile negative. Toate aceste reminiscente au fost transformate in fabulos

Vom observa ca lumea satului devine purtatoarea miraculosului, autorul luand ca model oamenii satului care cred in supranatural, dar pentru a-si completa cunostintele in acest domeniu, Galaction afirmand: „Omul firesc crede in supranatural. Stafiile si pricolicii de care-i auzeam adeseori vorbind nu vor putea fi niciodata pentru mine niste baiguieli sau niste halucinatii.”

Nuvelistica lui Galaction este si o ocazie inedita de a ne familiariza cu realul, cu toposul unor asezari datorita calitatii de topograf dobandite din copilarie „Literatura lui Gala Galaction ramane o proiectie uimitoare a spatiului geografic cuprins intre plaiurile Mehedintului, valea Oltului, a Jiului, a Argesului si malul Dunarii.”El este un iubitor al naturii, pe care o vede ca parte integranta a firii acestuia, iubeste si privelistile salbatice pentru ca simte ca doar asa „omul este mai aproape de natura, infratit cu natura si framantat de pasiuni care se aseamana cu furtunile ei.” Este vorba de o natura umanizata, o natura care are un rol activ, servind de cele mai multe ori la exteriorizarea dramelor, la destinul personajelor sau spre a-i pedepsi atunci cand se incalca simtul uman prin gesturi ca voluptatea sau crima.

Fantasticul se manifesta din primele povestiri ale acestuia, iar pe langa acest element apare si prezentarea unor pasiuni carnale incat „Crestinul sfasiat de demonul instinctelor isi marturisea febra in jocurile unei inchipuiri nelinistite, care infrumuseta pacatul cu aprinse obsesii.” Asadar, dorinta de a scoate in evidenta acest raport al omului intre virtute si pacat va fi des accentuat de narator in scrierile sale. Trebuie amintit totusi, de la inceput ca fantasticul prozei lui Galaction are surse diferite: credintele populare ale satului natal (povestile auzite de la parinti, locuitorii satului cu draci, vrajitoare), dar si „supranaturalul mistic al formatiei sale ulterioare, elemente livresti medievale, legendele diavolului din literatura universala.”

Nuvelele lui Galaction pot fi clasificate in functie de o serie de trasaturi astfel:

Nuvele cu o tenta romantica mergand pana la fantasticitate.

Este cazul unor nuvele ca Moara lui Califar, Copca Radvanului, In padurea Cotosmanei, Andrei Hotul. O contributie importanta la realizarea acestor nuvele fantastice au avut-o povestile auzite chiar de la tatal sau.

Nuvele cu caracter realist, cel mai adesea inspirate din epoca de repersiune a incalcarilor turcesti dupa revolutia lui Tudor Vladimirescu din 1821.

In categoria aceasta se incadreaza nuvele ca: Langa apa Vodislavei, La Vulturi, Zile si necazuri din zavera. Sursa de inspiratie in cazul acestora o constituie povestile auzite „de la o batrana vesela si barbatoasa, un fel de bunica adoptiva.”

O a treia categorie de nuvele sunt nuvelele cu caracter realist, care se „grupeaza prin problematica morala ridicata pe niste conflicte exclusiv erotice, ca si prin tensiunea romantica a stilului.”

Este vorba de nuvele ca : Gloria Constantini, De la noi, la Cladova, In drumul spre pacat, Mi-e draga Nonora. Aceasta categorie a starnit lungi controverse prin continutul abordat, intrucat se stie ca pentru acea perioada nu era foarte potrivit sa se accentueze trasaturi erotice.

O ultima categorie a nuvelelor este cea cu caracter crestin, de apolog. Este cazul unor nuvele ca : Dionisie Grecoteiul, Mustafa Efendi ajunge Macarie Monahul, Caligraful Tertiu.

Premierea lui Gala Galaction a avut loc la data de 29 mai 1915, cand Barbu Stefanescu Delavrancea citeste raportul sau prin care ii lauda talentul, focalizandu-se pe nuvela De la noi, la Cladova. Barbu Stefanescu Delavrancea este printre primii care intelege ca in spatele unui simplu om se ascunde un scriitor cu adevarat talentat.

Fantasticul apare prezent printr-o serie de simboluri des utilizate in proza romaneasca, un simbol fiind in planul ideilor „un element de legatura, incarcat de meditatie si analogie.”

DIAVOLUL

Conform unei definitii date de Ivan Evseev, diavolul reprezinta „atat raul de orice natura, cat si tentatia raului, ispita- arma de a instala propria dominatie si de a deposeda omul de gratia lui Dumnezeu”. Din aceasta definitie intelegem ca, diavolul foloseste lumina si cunoasterea in scopuri malefice, fiind un factor al negatiei, dar necesar in evolutia lumii.

Cu timpul, diavolul s-a indepartat de semnificatia data de crestinism, pastrand decat unele reminisciente: „Diavol, geniul rau, care prin minciuna a sfaramat fericirea celor dintai doi oameni, Adam si Eva, care a impiedicat pe Noie sa-si faca corabie si mai pe urma a cautat sa-l inece cu toti cei ce pluteau pe valuri”, credinta considerandu-l „un jalnic rival al lui Dumnezeu […] partas la episoadele capitale din viata Cerului si a Pamantului.” Spre deosebire de religia crestina, unde lua infatisarea omului (pentru a strica mai usor legaturile dintre soti, prieteni sau tovarasi), in proza fantastica vom observa o imagine antropomorfizata cu unele insusiri animale (gheare, coarne, aripi de liliac etc), animale de cele mai multe ori impure cu scopul de a intruchipa raul universal. In jurul acestor zoomorfisme s-au dezvoltat o serie de superstitii:

„Morarul din Moara lui Califar are o fata de cucuvea, indicatie si a conditiei sale de paznic peste lumea intunecata a lacului, dar si de fiinta panditoare.”

Vom observa in proza fantastica a lui Galaction o preferinta a diavolului pentru locuri pustii, pentru mori abandonate (simbol al inghetarii timpului) si ape necurate (pentru ideea de metamorfozare), spatiul in care se misca individul avandu-si originea chiar in temperamentul acestuia.

PADUREA

Pornind de la o definitie tot a lui Ivan Evseev, padurea este „simbol arhetipal, asociat templului natural, freneziei si exuberantei vietii, dar si spaimelor, pericolelor, ratacirilor sau mortii”sau cum o vede Eliade ca fiind un sanctuar, unde fiinta isi regaseste identitatea. In proza fantastica a lui Galaction, padurea este vazuta ca punct intermediar intre doua lumi, simbol asociat cel mai adesea cu ideea ratacirii printr-o padure intunecoasa, care introduce intr-o alta ordine a lumii: de exemplu, visul diabolic al lui Stoicea, debuteaza cu o ratacire prin padurea cuprinsa de furtuna. Padurea presupune si o proba pe care un personaj trebuie sa o depaseasca, fiind un „loc al incercarilor si al izbanzii […] trezeste spaimele ancestrale, prin faptul ca este un peisaj inchis si intunecat”.

O definitie interesanta din punct de vedere stilistic o regasim la Marcel Brion, care spune ca padurea reprezinta interiorul omului „labirintul pasiunilor si al viciilor, in care se rataceste si din care trebuie sa iasa pentru a ajunge la lumina.” Aceasta definitie se reflecta cel mai bine in nuvela Moara lui Califar, unde Stoicea rataceste prin padure pentru a-si indeplini un vis transformat intr-un viciu, padurea fiind locul in care se pierde din toate punctele de vedere: fizic, material, spiritual pentru ca devine o lume irationala cu fapturi, lucruri, plante si animale care se transforma, o lume in care „se aduna, crude si tacute, stihiile dusmanoase, o alta lume.”

VISUL

Acest simbol al visului este asociat cu motivul ratacirii si al padurii in nuvelistica fantastica a lui Galaction, visele fiind ca niste fapturi ale somnului care tulbura echilibrul vietii. In nuvela Moara lui Califar, Stoicea are sansa de a trai o viata de om, dorinta lui fiind de a-i lua locul lui Califar (Stoicea are toate calitatile unui viitor paznic: este fara legaturi sociale si de asemenea, orfan).

MOARA

Este simbolul cel mai sugestiv, care de altfel ne da si numele unei nuvele de a lui Galaction. Conform unei definitii date de Doina Rusti, moara este „simbol al timpului care mistuie, macina lumea, moara este un loc vitalizator, situat in miezul universului care se transforma continuu”.

La Galaction, imaginea fantastica a morii este si mai accentuata, prin situarea acesteia pe malul unui iaz impietrit, in loc abandonat si din cauza aspectului infernal, al locului unde salasluiesc forte malefice. Ni se evidentiaza timpul intrerupt, stapanit de puterea diavolului, in care nu poate exista un progres, ci numai drumul spre iad, spre Tartar.

In nuvela Moara lui Califar, acest simbol prezent inca din titlu are semnificatia unui loc intermediar, fiind ca o granita intre lume si Infern pazita de Califar si simbolizeaza „un spatiu iesit de sub tutela timpului istoric, este o moara pustie, in care nu se invarte decat roata iluziilor”.

LOC ABANDONAT

Acest simbol este, de asemenea unul imprtant si sugestiv pentru forta colectivitatii obstesti. El apare, in special, in nuvela Moara lui Califar ca motiv al spatiului abandonat, invadat de fortele raului. Aflam, citind nuvela ca din momentul parasirii padurii de catre oameni s-a format „un pamant pietros, scorburos si plin de maracini, in care numai necuratul tragea brazda cu coarnele”.

APA

Daca este sa ne raportam la semnificatia generala a acesteia, apa este un element universal, dar si un element care separa sau dizolva.

In Moara lui Califar, apa este reprezentata de lac ca loc de regasire a eternului efemer. El pare a se afla sub puterea unui doavol pentru ca „pe fata lui nu izvodea, niciodata nicio unda”. In nuvela, lacul devine locul unde Stoicea realizeaza pactul cu Nichipercea.

Ni se sugereaza si ideea ca, omul care este stapanit de vraja apei nu mai are scapare, drept dovada Stoicea il ucide pe morar si abia apoi se sinucide „el s-a spalat in apa lacului, consfintind astfel legamantul pe care il facuse (prin simpla rostire a dorintei lui, de a se capatui ca slujitor al lui Califar”.

Uciderea lui Califar este considerata conditie necesara intrarii sub puterea malefica a apelor. Abia dupa ce realizeaza gestul lepadarii de viata lui de pana atunci, Stoicea se trezeste din visul care a facut posibila dezvoltarea in jurul simbolului apei vrajite stapanita de duhuri rele.

In schimb, in alta nuvela cum este Copca Radvanului, apa are o alta semnificatie. Tema unirii prin inec a celor doi indragostiti explica semnificatia apei, vazuta ca element ce realizeaza legatatura si dincolo de moartea lor.

FANTOMA

In categoria fantasticului am putea incadra si reprezentarea fantomei cu cele trei reprezentari fantoma de oameni, de animale si de edificii. Aceasta categorie fantastica apare in nuvela In padurea Cotosmanei, cand lui Mantu Miu i se arata in cale si in nuvela In drumul spre pacat, avand scopul de a-l intoarce din drum pe protagonistul intamaplarii, intrucat o considera un semn rau-prevestitor.

COMOARA

Conform unei definitii oferite de Ivan Evseev, comoara este simbol ambivalent „aducator de fericire si bogatie, dar si izvor de crime si suferinte”.

Acest simbol se intalneste in Gloria Constantini, unde scritorul ne face spectatori la jocul straniu si alegoric al aurului „El vede mai intai doi, apoi patru si in cele din urma sase ochi sclipind in intunericul bordeiului. Din acestia cresc flacari lungi <<intr-o colcaiala de dantela>>, se inalta piramide, apoi <<serpi galbeni, zdrobiti si vag colcaitori>>”.

In ciuda numeroaselor indicii care prevestesc raul, Constantin dezgropa comoara. Chiar si in momentul dezgroparii, el este avertizat de pericol prin cele trei cranii, dar nu intelege mesajul: comoara presupune moartea a trei persoane- el, iubita si fratele sau.

Asadar, definitia data de Evseev isi gaseste aplicarea in aceasta nuvela: comoara poate aduce fericirea pentru un moment, dar si suferinta.

Prin intermediul acestei nuvele, se poate intelege si o conceptie biblica pe care Galaction a dorit sa o surpinda, anume ca adevarata bogatie este cea spirituala „Nu vă adunați comori pe pământ unde molia și rugina le strică și unde hoții le sapă și le fură. Ci adunați-vă comori în cer….!.” (Matei 6,19-20).

PACAT

Tot un cuvant care face trimiteri la conceptia biblica este simbolul pacatului, regasit in nuvela In drumul spre pacat. El este perceput ca fiind „vina initiala a omului de a fi calcat interdictia dumnezeiasca”, fapt ce a dus la alungarea din paradis.

Galaction reuseste cu multa abilitate sa construiasca o lume fantastica, ajutandu-se in demersul sau de puterea creatoare care-l insufleteste de fiecare data cand porneste intr-o calatorie fantastica. De altfel, Eugen Simion in articolul Gala Galaction si vocatia fabulosului considera ca: „Galaction e inca pe prima treapta a fantasticului cult: aceea abia desprinsa de feeric, miraculos, alegoric. Curiozitatea e de a afla toate acestea expuse intr-un stil ornamentat, cu imagini rare ce nu ocolesc nici termenul cel mai nou, scos din dictionar, nici cuvantul dialectal, aproape necunoscut. In acest efort de sinteza, Gala Galction se apropie de Mateiu Caragiale cu care imparte si pretuirea comuna pentru Huysmans. In rest, numai deosebiri”.

Raportul fantastic-real in nuvelistica lui Gala Galaction

Pentru ca am dorit sa surprind in acest capitol cum functioneaza ideea de fantastic in raport cu realul voi incepe mai intai cu nuvela Moara lui Califar, caci aceasta este expresia cea mai vie a faptului ca fantasticul se imbina cu realul intr-un mod cu totul inedit, putand fi interpretata si ca o balada fantastica (suprinderea portretelor eroilor). Scrisa cand naratorul avea doar 20 de ani, aceasta naratiune fantastica ne dezvaluie de la inceput „calitatile principale ale artei lui literare, fraza sa larga si invaluitoare, impodobita, dar niciodata incarcata de imagini, mladioasa, dar fara sa-si piarda niciodata conturul” si marea abilitate a scriitorului in valorificarea folclorului. Primul cititor al nuvelei a fost marele cantaret Dimitrie Popovici-Beyreuth, despre care declara: „Popovici-Beyreuth a fost unul dintre foarte putinii frati mai mari, de la noi, care a avut inima si luare-aminte pentru sarmanul Praslea”.

Subiectul, desi aparent este unul simplu(in care se condamna patima pentru aur si este surprins pactul cu diavolul pentru dobandirea averii) contine elemente fantastice: un flacau ia decizia de a merge la un morar vrajitor intrucat avea o dorinta arzatoare, aceea de a se imbogati. Morarul il intampina cu bucurie pe tanar si ii promite ca-i va indeplini dorinta. Pentru ca drumul pana la moara era unul lung si obositor, morarul il indeamna sa-si racoreasca fata in apa iazului, flacaul negandindu-se in nicio clipa la consecintele acestui act. Prin scufundarea fetei in apa iazului, flacaul ajunge sa traiasca pentru o clipa o viata intreaga. Dupa un timp, cand isi da seama ca a fost mintit, el decide sa-l omoare pe morarul vrajitor, ca mai apoi sa se arunce si el in iaz, innecandu-se. Iazul si moara sunt in aceasta nuvela doua elemente fantastice care sunt puse in actiune de cele doua personaje de basm, flacaul Stoicea si morarul.

O serie de elemente fantastico-folclorice ne sunt prezentate odata cu desfasurarea actiunii:

Atmosfera de sezatoare folclorica la care se spun basme cu iz folcloric da nota de fantstic acestei nuvele, la fel ca tinerii ce se adunau la sezatoare spre a spuna si asculta basme nemaiauzite. Atmosfera de fabulos se realizeaza si cu ajutorul limbajului plastic „Moara sta, sub invelisul ei, cu strasina de un stanjen ca un cap cu ganduri rele, sub o palarie trasa peste ochi”, ea devenind un spatiu fara reguli.

Locul unde este asezata moara nu este intamplator, este ales strategic „In preajma unei paduri stravechi”, in satul Alautesti „departe de vatra satului- Personajul principal, mos Califar apare prezentat ca fiind detinatorul acesteia, fiind cunoscut de localnici mai degraba prin ce se auzise despre ca „isi vanduse sufletul Satanei pentru nu stiu cate veacuri de viata” si pentru puterile miraculoase „Se spunea insa ca, atunci cand Califar ridica stavilarul si slobozea pe scoc cimpoiul apei, apa fluiera cum fluiera un sarpe incoltit de flacari.” Cu privire la semnificatia numelui morarului, Camelia Popa Caracaleanu in lucrarea sa considera ca ar putea exista doua semnificatii ale acestui nume: pe de o parte, numele are „o rezonanta acvatica sugestiva pentru legatura ccu moara de apa si iazul bantuit”, sau poate fi interpretat si ca „Lucifer anagramat-simbol al demonismului, ce domina personajul”.

La fel si flacau Stoicea detine unele elemente fantastice, din descrierea fizica „stejar in port, otel in brat, istet cat vrei” intelegem ca, detine calitatile unui adevarat erou de basm, care este gata sa porneasca la drum spre a-si arata vitejia. Asistam, pe parcursul nuvelei la transformarea statutului din vacar din Alautesti, om de incredere al boierului Rovin, ginerele boierului Rovin si chiar „boierit de voda, cinstit de o lume intreaga, iubit de nevasta, norocos in toate celea, ca in poveste.”

Sediul spiritelor tutelare ale asezarii omenesti, pe malul unei ape. Intalnim simbolistica apei ca fiind „spatiu necosmicizat si impur, sediul duhurilor rele si primejdioase.” Tocmai de aceea, drumul eroului este unul cu incarcatura mitica, fiind asociat cunoasterii, initierii si transformarii destinului.

De asemenea, povestea de dragoste efemera dintre Stoicea si Tecla, fiica boierului Rovin, nume cu rezonante acvatice ( sensul de „smarc”) sugereaza ideea legaturii cu iazul blestemat si cu morarul vrajitor, totul fiind vazut ca o rasplata a gestului faustic.

Apoi, prezentarea iazului si a morii nu ca niste locuri obisnuite, ci ca „nascocire a intunericului”, culminand cu mitul padurii ca loc intermediar intre lumea de aici si cea de dincolo. Moara contine ceva demonic, asistam la prezentarea momentului cand Stoicea „se privea in iaz…sub invelisul ei cu strasina de un stanjen, ca un cap cu ganduri rele, sub palaria trasa pe ochi”. In nuvela, padurea, pe de o parte este vazauta ca un mediu protector al morii si morarului, iar pe de alta parte, ca simbol al initierii spre maturizare.

Hotararea flacaului Stoicea de a lua drumul spre locul unde se afla moara lui Califar este la fel de neasteptata. Calatoria se face spre miazanoapte pentru ca auzise ca acesta este drumul cel mai scurt, prilej cu care Stoicea este destinat sa traiasca o experienta exceptionala. Datorita motivului orfanului, vazut ca o fiinta izolata, se realizeaza desprinderea de o viata efemera.

Nu in ultimul rand, visul lui Stoicea, vis la fel cu un continut fantastico-folcloric prin intalnirea cu o serie de animale „jiganii cu patru picoare” ca vulpi, lupi, cerbi, caprioare. Tot Camelia Popa Caracaleanu in cartea sa vine cu ipoteza ca motivul visului in somn este „semn al epuizarii fizice.”

Totul culmineaza cu decizia lui Stoicea, care trezit la realitate il omoara pe mos Califar „Creierii vrajitorului se sleira pe pod. Stoicea se duse pe zagaz si, cu capul inainte, spinteca adancul straveziu.”

Nuvela este creata pe aceasta opozitie dintre doua planuri, planul real vs. planul iluzoriu, fiind vorba de o desprindere simultana a seriilor de semnificatii- faptele traditiei si inclinatia de a sterge granitele dintre vis si realitate. Elementul care le desparte este unul dintre elementele primordiale, anume apa „martorul material al caracterului magic ritual al momentului de trecere.”, element care a starnit imaginatia multor poeti si prozatori, care l-au folosit in nenumarate opere.

Prin intermediul acestei nuvele, Galaction a dorit sa sublinieze ca bogatiile pamantesti sunt trecatoare, iar omul „ e dator, daca tinde sa-si mantuiasca sufletul sa se lepede de cele pamantesti si sa agoniseasca comori in cer, placute lui Dumnezeu, pentru viata de apoi” sau daca ne raportam la morala crestina care ne aminteste ca adevaratele comori sunt in ceruri „Nu vă adunați comori pe pământ, unde moliile și rugina le distrug și unde hoții le sapă și le fură. Adunați-vă comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le distrug și unde hoții nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara voastră acolo va fi și inima voastră.”

Caracterul moralizator nu este absent fiind vorba de „fortarea destinului de catre flacaul sarac datorita inadaptarii lui la conditiile realului.”

O alta nuvela creata pe opozitia fantastic – real este In padurea Cotosmanei, unde ni se revela un mit, acela al fantasmei care vrajeste oamenii cu o mana de mort, existand pe parcursul naratiunii o continua pendulare intre real si ireal (de altfel, o putem incadra si in seria povestirii baladesti). Prin intermediul acestei nuvele luam parte la o opozitie intre cele doua lumi, cea profana reprezentata de balci si negustori respectiv, lumea imaginara, padurea: „Planului realist i se integreaza treptat planul fantastic-superstitios, care se dilata rapid pana a i se substitui integral in epilog.”

Lumea profana este introdusa treptat si prezentata gratie vrajitorului talhar, care este in fapt o alta infatisare diavoleasca.

Subiectul nuvelei, asa cum deja am amintit se prezinta intr-un ritm dinamic, starnind emotia cititorului astfel : un grup de negustori impreuna cu calfele lor se reintorc acasa multumiti dupa ce si-au vandut marfa in targul de la Raureni. Un singur negustor nu este vesel, Mantu Miu din cauza unei dureri cumplite de cap. Negustorii fac popas in padurea Cotosmanei pentru a se odihni pe parcursul noptii. Si de aceasta data, singurul care nu poate dormi este acelasi negustor. In miezul noptii, lui Mantu Miu i se infatiseaza o „lighioana cu par de vulpe si cu trup de om” ce avea puterea de a vrajo oamenii cu o mana de mort. Miu nu se teme, reusind sa omoare fantasma. Realizeaza ca ceilalti negustori au fost vrajiti. In ajutor vine istetul Cotelici care ia mana de mort, tamaiaza peste cei vrajiti in sens invers, dezlegand vraja.Unul dintre negustori, Florea Francu Tocalie constata ca de fapt fantasma era „doar un hot de codru, practicant al magiei negre.”

Astfel, putem observa ca elementele fantastice sunt introduse treptat, mai intai se porneste de la real pentru a se ajunge la ireal:

Naratorul ne ofera o prezentare dinamica a targului Raurenilor;

Drumul de intoarcere spre casa a celor zece negustori, fericiti ca si-au vandut marfa, exceptie face Mantu Miu, care sufera de o durere ingrozitoare de cap;

Fantasticul apare treptat din momentul cand fac popas in padurea Cotosmanei si din nou, Mantu Miu este singurul care nu se poate odihni;

Totul se muta in planul ireal odata cu momentul cand acesta vede „o lighioana cu par de vulpe si cu trup de om”; acest motiv al vrajitorului, in postura de om-animal este de circulatie indo-europeana.

Intrarea in lumea fabulosului se realizeaza indirect, prin intermediul ezotericului, prin durerea de cap persistenta a lui Mantu Miu, care „isi aducea aminte vag, prin fumaraia durerii de cap, de padurea Cotosmanei si de unele intamplari mai vechi petrecute din adancurile ei”.

Asezarea calatorilor sub forma de cerc in jurul focului ii protejeaza de duhurile padurii.

Revenirea la realitate se face in final cand Florea Tocalie descopera ca lighioana cu par de vulpe nu era decat un „nenorocit de vrajitor de codru care nimerise la noi din intamplare, sau, cel mult, momit de renumele balciului din Raureni”, moartea fiindu-i harazita in aceasta padure.

Observam prezenta unui miraculos dus pana la paroxism, scena cu momentul in care descopera in locul unui retevei „o mana de mort, neagra, uscata, si cu degete incovrigate”.

Pendularea intre real si ireal dureaza pana in ultimul moment, anume cand Tocalie dezvaluie adevarata identitate a lighioanei, acest lucru intamplandu-se pentru ca prozatorul a dorit sa evidentieze in final inconsistenta mitului prezentat. Scena finala evidentiaza relatia sacru-profan, prin relevarea fortei malefice a mainii de mort, un instrument satanic „mana de mort, scobise pamantul si fugise ca un paianjen al iadului.”

Morala nuvelei este aceea ca: cine se foloseste de practica vrajitoriei va fi pedepsit.

Se poate vorbi si de un realism al nuvelei realizat prin grupul de megustori care dupa ce beau si se distreaza, se reintorc spre casa poposind in padurea Cotosmanei. Actiunea face raportare la trecut, la o perioada in care devenim contemporani cu vitejiile lui Iancu Jianu si Tudor Vladimirescu, fapt ce face posibila aparitia evenimentului fantastic, dat de aparitia vrajitorului in final:

„Au ingropat cu el si mana de mort cu care isi inchega vrajile; dar peste catva timp a rabufnit din mormant afara o gaura ca de sarpe. Si cei care au trecut pe acolo si au vazut-o, au inteles, facandu-si cruce, ca mana de mort scobise pamantul si fugise – ca un paianjen al iadului”.

O nuvela care se axeaza pe aceeasi idee a valorificarii fondului fabulosului-folcloric, dar cu note romantice este Copca Radvanului in care se reiau datele unei legende a logodnicilor nefericiti chiar in „locul blestemat”, folosindu-se un limbaj popular de cronica, in special in dialogul dintre mama si fiu : „Dormi, Mura?/Ca Oltul si ca stelele, mamuca”. Ni se prezinta povestea tragica de dragoste dintre tiganul Mura, feciorul chelaresei Safta si domnita Oleana, tragica din cauza diferentei sociale a celor doi indragostiti.

Totul devine tragic din momentul in care Oleana este logodita, fara consimtamantul ei cu Voinea, feciorul unui boier instarit, nunta urmand sa aiba loc peste doua saptamani. Mura cand aude vestea este descumpanit, de aceea o roaga pe mama sa sa-i dea in bobi pentru a-i prezice soarta. Mama ii dezvaluie ca soarta nu-i este una fericita, ci ca va muri „Te-am vazut in radvanul de nunta, la picioarele Olenei, gatita de mireasa, cantandu-i din vioara, si apoi pe tine si pe ea, imbratisati si morti in fundul Oltului…” Prezicerile chelaresei se adeveresc chiar in ziua respectivei nunti, scena finala prezentandu-i pe Oleana si pe Mura avand pe cap „ in chip de cununii si batute cu piroane, doua caldari sparte”. Personajul Mura lautarul este inspirat din viata reala, fiind „falfairea neagra si tragica a unui diblar de-abia adolescent, de prin partile unde am vazut lumina soarelui.”

La baza acesteia a stat elementul folcloric, care este rezultatul contactului cu oamenii simpli „Mos Oprea baciul, ciobanul Oance, domnita Oleana, Mura Lutarul au ajuns pana in inima mea cu zbuciumul Oltului, cu legendele si cu cantecele lui si cu tot acest mandru alean al malurilor lui, argesean si ramnicean.”

Fantasticul se observa inca din infatisarea Saftei ca „o serpoaica mestera in descantece si farmece si tot satul punea mana pe cruce[…], elemente de magie neagra.”

Imaginea premonitorie data de cuvintele Saftei constituie cheia nuvelei. Safta se dovedeste a fi un personaj cu adevarat fantastic, care isi foloseste puterile spre a prevesti ceea ce avea sa se petreaca, fara a interveni in vreun fel la finalul tragic. Ea ii spune fiului sau ceea ce urmeaza sa i se intample daca nu se opreste la timp si nu constientizeaza pericolul la care se expune, dar in zadar: „Caci te-am vazut in radvanul de nunta, la picioarele Olenei, gatita de mireasa, cantandu-i din vioara si apoi pe tine si pe ea imbratisati si morti in fundul Oltului si pe blestemata de mine m-am vazut cu un stol de corbi pe cap.”

Imaginea lui Oance ca „prototip al ciobanasului mioritic, al carui portret fizic aminteste de omonimul sau baladic, un Fat-Frumos al plaiurilor romanesti”.

Gala Galaction foloseste folclorul ca ajutor pentru fabulatie, transfigurand motivul in dragoste interzisa, indragostitii avand statut social diferit, ea domnita, el tigan „un baietan frumos, cu obrazul prelung, cu nasul coroiat, cu chica in carlionti.”

Vioara in aceasta nuvela serveste ca instrument demonic: „Si vioara a zburat mereu devale, in pas cu Oltul cantand fel de fel de nunesti diavolesti si jucand si arzand, fara sa se mistuiasca.”

Substanta baladei teleormanene este reprezentata de motivul indragostitilor imbratisati si inecati. Galaction desacralizeaza nunta in acest ultim episod, totul din cauza fortei miraculoase a fantasticului: „traseul nuntii damnate urmeaza traiectoria unui destin nefast, in care efectul malefic al magiei negre spulbera alaiul nuptial odata cu pamantul demonizat”.

De fapt, nuvela este construita pe baza a numai trei episoade, a trei timpi: primul prezinta povestea de dragoste a celor doi indragostiti si cauza neimplinirii acesteia. Apoi al doilea episod prezinta moartea tragica a celor doi, iar al treilea episod momentul inmormantarii si aparitia pe mormintele de vegetale, ca semn al biruintei iubirii chiar si dupa moarte. De aceea se poate spune ca, scriitorul a dorit sa prezinte prin intermediul acestei nuvele faptul ca iubirea e mai presus de moarte, dar si problema caderii omului in ispita dragostei nevinovate.

Aici elementele fantastico-folclorice sunt prezentate intr-o maniera inedita, caci Gala Galaction reia datele unei legende ascultate de la un cioban chiar in „locul blestemat”:

Personajul principal, Nastase este interesat sa afle mai multe cu privire la alegerea numelui de Copca-Radvanului, cel care-l va lamuri fiind ciobanul Oance, care de la inceput il previne ca acest loc este unul blestemat.

Oance ii relateaza povestea trista de dragoste dintre domnita Oleana „frumoasa ca seara si mai frumoasa decat ea, caci seara are numai un luceafar, pe cand ochii Olenei erau ca doi luceferi” si tiganul Mura Lautarul „negru ca pacatul si frumos ca ispita.”

Fiind vorba de o dragoste interzisa, cei doi au parte de un destin tragic, implinirea iubirii realizandu-se odata cu moartea acestora, astfel fantasticul-folcloric ajunge sa se manifeste pana in scena finala a nuvelei.

O nuvela cu un subiect la fel de interesant prin continutul sau este In drumul spre pacat pentru ca asistam la framantarea launtrica a tanarului magistrat intre trecut si prezent acest lucru pentru ca nu indrazneste sa-si exteriorizeze sentimentele.

Totul incepe in momentul cand naratorul intamplarii se indragosteste de sotia sefului sau, Clara, dar nu isi exprima sentimentele dintr-o jena si din respect pentru sotul ei. Tanarul magistrat se afla in pozitia de a alege intre datoria fata de seful sau si ispita dragostei in persoana Clarei, de aceea afirmatia naratorului-personaj poate fi considerata la prima vedere surprinzatoare: „Pe nevasta lui o iubeam in vid; pe el il respectam si-l admiram, robit de mintea lui superioara, de inima lui franca.” De aceea, i-a decizia de a se muta intr-o alta localitate pentru a se indeparta de Clara cand isi da seama ca gelozia a l-a ajutat sa-si inteleaga adevaratele sentimente. Departarea dureaza pana in momentul cand afla ca sotul acesteia a murit, luand decizia de a-si exterioriza sentimentele, pentru ca acum nu mai exista nimic care sa-i impiedice. Pe drum, are parte de un incident, trasura in care se afla se rastoarna iar in fata ii apare chipul fostului sef, nu tocmai fericit. Naratorul intamplarii vede totul ca un semn rau prevestitor, de aceea decide sa se intoarca din „drumul spre pacat”. In decizia eroului de a se reintoarce, de a renunta la aceasra dragoste arzatoare intelegem ca este vorba de „glasul bunului-simt, al dorintei de a nu savarsi o impietate fata de omul pe care atat de mult l-a respectat.”Afirmatia finala „Cu Dumnezeu inapoi, de unde am plecat” arata ca ispita dragostei nu l-a invins, ci din contra l-a ajutat sa se confrunte cu trecutul spre a-si intelege obsesiile, presupunerile, certitudinile si planurile tanarului, drumul fiind presarat cu obstacole.

Avem prezentata ispita iubirii vinovate „Am ramas fata in fata cu Clara, furnicat in toate fibrele mele de o tainica fericire. E penibil sa analizezi cat e de vinovat uneori sufletul omenesc”. De asemenea, viziunea fantastica a stafiei genereaza sentimentul mortii iar motivul pocaintei il determina pe artist sa aleaga morala crestina „Acum, cu Dumnezeu inainte!”

Pe parcursul desfasurarii actiunii, Galaction a folosit o serie de elemente care prevestesc ceea ce va urma: porneste la drum la caderea noptii, sunetul clopotelor de cai, lumina vaga a felinarelor, culminand cu rasturnarea carutei.

Cea care a starnit cele mai multe comentarii cu privire la subiectul abordat a fost nuvela De la noi, la Cladova, care are la baza aceasta lupta dintre ratiune si sentiment, dintre spiritualitate si senzualitate, fiind prezentate adevarate drame de constiinta ale personajelor. De fapt, ceea ce face scriitorul prin intermediul acestei nuvele este de a realiza o analiza a sufletului uman, fiind vorba de drama sufleteasca a preotului Tonea, un om legat de anumite legi canonice prin vocatia sa. Popa Tonea, preotul ideal este supus la o grea incercare, fiind evidentiat zbuciumul interior:

„Si i se parea ca inima-i, in necoprinsa-i jale, dadea sa-i iasa din cosul pieptului si, ca o pasare cu aripa strapunsa, se zbatea, se ucidea; si ar fi voit sa zboare, cand spre turlele bisericii, cand de-a dreptul in fundul Dunarii, dar, plina de sange si sfarsita, cadea iar si iar in pulberea pamantului. Si iubirea, si datoria, si crunta deznadejde treceau prin cugetu-i cu aceleasi puteri; si fiecare, rand pe rand, il cucerea cateva clipe si-i cladea, sub ceruri arzatoare, perspective si destine inalte pana la cer, ori intoarse pana in fundul iadului, pentru ca in clipa urmatoare o limba de foc sa inghita totul si aspra datorie sa spulbere iubirea, dar deznadejdea sa invinga pe biruitoarea de o clipa”.

Nuvela este realizata in urma a doua calatorii „cu luntrea si cu trasura. Pe muntele Arsita, intre Agapia si Secu, am cunoscut pe cuviosul Varsanufie si legenda lui Gratie si Palamon.” De altfel, mai marea majoritate a nuvelelor sale sunt realizate in urma unor calatorii. Pentru el, calatoriile devin „stimulente ale creatiilor literare[…] Gala Galaction este un creator de viata reala, croita dupa propria sa conceptie, conform temperamentului sau contemplativ, care il apropie de folclor, nu numai in virtutea unui resort biografic fundamental, ci si prin asumarea creatiei populare ca experiment artistic.”

Galaction devine in multe dintre nuvelele sale un analist al pasiunilor reprimate sau cum il numeste Camelia Popa Caracaleanu in analiza sa „poetul iubirilor abandonate, care ar fi reprezentat altfel o expresie de viata deplina”.

Nuvela starneste interesul cititorilor tocmai prin faptul ca, autorul nu povesteste intamplarile in ordine cronologica, ci naratiunea e intrerupta de narator prin trei episoade „in care povesteste intamplari mai vechi si oarecum lamuritoare pentru ceea ce se petrece in prezentul diegetic.”

Asa cum am spus, nuvela se axeaza pe surprinderea starii personajelor, indeosebi a preotului Tonea, care inaintea de a o cunoaste pe Borivoje putea fi caracterizat printr-un mare echilibru interior, avand la baza principii solide: datoria, onoarea si credinta. Acest echilibru interior de care da dovada se clatina in momentul cand pasiunea pune stapanire pe acesta, dragostea fiind vazuta ca o forta superioara „ce patrunde in suflet si actioneaza asupra lui cu mijloacele farmecului si ale vrajii.” Nuvela are la baza un conflict de ordin etic, iar ceea ce popa Tonea este nevoit sa faca este de a decide ce trebuie sa aleaga: iubirea sau datoria, astfel acesta ajunge sa aleaga una, anume datoria, alegere care insa ii provoaca suferinta si nefericire. Dialogul acestuia cu sine insusi este unul memorabil ce ne ajuta sa intelegem modul cum gandeste si principiile pe care le are: „Mi-e rusine de mine insumi ca stau intre nevasta si copii si langa un prieten preacinstit si ca nealtadata, de cand ma simtesc om si preot, ma fac calcator poruncii a zecea!”

Desi fantasticul se reflecta si in aceasta nuvela intr-un mod cat mai evident, nu trebuie sa uitam marturisirea pe care Galaction o face in Jurnal, cum ca nuvela are la baza un fapt real:

„In Cladova si la Costol, pe tarmul sarbesc,intr-o neuitata zi de septembrie, am urmarit fantoma lui popa Tonea iar sus, de pe malurile Mataretu si Gradetu am zarit in vazduhul plaiurilor mehedintene, greaua lui ispitire.”

O forta inaccesibila in persoana sarboaicei il domina pe popa Tonea. Acest detaliu il aflam din relatarea pe care naratorul o face pe parcursul actiunii: „Atunci, popa Tonea a observat-o bine, si o putere superioara a coborat in inima-i, apasand-o cu farmece si chemand din ea un cer si o lume sufleteasca nemaivazuta de tinere si de inflorite.”

Titlul este sugestiv si dezvaluie locul de desfasurare a elementului fantastic, fiind „drumul de la virtute la pacat, de la liniste la patima, de la credinta la demonic, de la turlele albe ale bisericii romanesti la trandafirii din obrajii tinerei sarboaice”.

Numele popa Tonea, derivat diminutival al antroponimului Antonie, este un nume cu rezonanta biblioca, care completeaza intentia moralizatoare a prozatorului teolog. Iubirea neimplinita gaseste ca unica alternativa imbratisarea mistica din finalul nuvelei.

Nuvela De la noi, la Cladova poate fi citita si interpretata si ca un basm in care, un Fat-Frumos „prins in tentaculele teologice si o gingasa zana, robita, cu lantul conjugal, de un zmeu batran, de care printul nu poate s-o salveze, oprit in cale de precepte religioase.”

In schimb, pentru Borivoje iubirea este considerata ca o boala in cazul ei, chiar mortala, caci ea este „o fiinta naturala, cu instincte puternice, actionand fara ezitari de ordin etic”, o fiinta lipsita de constiinta pacatului. Momentul cand Borivoje il revede pe popa Tonea este unul de maxima importanta, ultima clipa fiind traita intens ca momentul unicei fericiri „Borivoje, isi puse capul pe pieptul sfasiat al preotului crestin si in ceasu-i din urma trai, fara pacat, toata fericirea pe care ar fi putut sa i-o dea, ci dobanzi atat de grele si de amare, iubirea pamanteasca[…]Ea murea fiindca voia sa moara, murea de iubire.”

Nuvela poate fi vazuta si ca un monolog interior al preotului Tonea, care odata confruntat cu aceasta pasiune arzatoare are mustrari de constiinta „Isi reproseaza ca s-a lasat prins intr-o <<iubire stricacioasa>> si traieste cu teama ca diavolul i s-a furisat in ganduri si in simtaminte.” Concluzia asupra acestei nuvele ar fi ca, pasiunea poate fi infranta numai printr-o credinta imensa in Dumnezeu si prin respectarea poruncilor bisericesti.

Un ultim tip de nuvela discutat este Gloria Constantini, care se foloseste de un lucru deja stiut, dar accentuat si prin aceasta nuvela, anume ca setea de imbogatire duce la pieirea omului, fantasticul manifestandu-se prin motivul comorii blestemate si momentul descoperirii comorii. Simbolul banului- un Gloria Constantini care apare pe fruntea lui Badea este considerat elementul care rezuma sensul fundamental al nuvelei „A doua zi, autoritatile au ridicat pe Badea din cioburile amforei romane. Pe fruntea lui detunata si livida, stralucea, in sange inchegat, un Gloria Constantini.” De alfel, acest episod al descoperirii amforei este introdus cu ajutorul unor elemente fantastico-folclorice: mitul flacarilor „care joaca noaptea deasupra pamantului sub care se ascunde o comoara, utilizandu-l ca factor dinamizator al naratiunii”: „…Apoi bordeiul s-a intunecat si un vag amurg de sange a incremenit pe vatra…Lumina celor sase carbuni se prefacu in lumina a sase stele vii, tainice, tremuratoare, in lumina a sase ochi, nevinovati si viorii, ca ochii de copil. Apoi din fiecare ochi scaparara vapai albastre, vapaile se varsara una intr-alta si facura jos ca un lac de spirit aprins, sub care cei sase ochi clipira dureros si se zbatura pana ce mistuira in flacara totala. „O comoara- fulgera in mintea lui Constantin- joaca o comoara! Si cu degetele prinse de friguri dibui pe vatra cutitul, pe care sa-l infiga semn, in mijlocul vapaii. Dar vapaia plesni deodata si flutura in zecimi de spicuri azurii, ca deasupra unui lighean intreg cu spirt. Constantin ramase inghetat, cu mana pe cutit”.

Remarcam in fragmentul citat mai sus ca, exista indicii care confirma nota de fantastic data de atmosfera sumbra, care se transforma brusc in lumina, de prezenta flacarii. De asemenea, fantasticul se manifesta si in momentul propriu-zis al descoperirii comorii, in hotararea lui Constantin de a marca elementul, culminand cu disparitia brusca a vapaii si efectul pe care-l produce asupra personajului.

Aceasta problema a caderii omului in ispita, a bogatiei pamantesti si a dragostei vinovate produce dezumanizarea lui Constantin cazand prada acestora, el isi omoara fratele „nu pentru ca acesta l-a surprins cu Frusina in bordei, ci pentru ca l-a surprins tocmai in momentul in care descoperise amfora romana cu monezile de aur visate si cautate cu dementiala patima.”

Este inspirata dintr-o experienta reala, o vacanta petrecuta in vara anului 1896 in praselul-port Corabia, la bunul coleg de pe atunci Ioan N. Sterian care-l invitase: „Asa se face ca maretele incovoieri ale Dunarii, ostroavele ei coplesite de salcii si domolul ei potop de ape sure erau sa reapara, peste ani de zile, in nuvela mea Gloria Constantini.”

Subiectul este unul simplu, urmand firul epic al intamplarii: Badea si Constantin Fierascu „frati din doua mame” dupa moartea tatalui acestora raman in grija unui frate de al tatalui, anume Vasile Fierascu. Badea Fierascu doreste sa rezolve problema mostenirii parintesti, dar pentru aceasta trebuie sa astepte pana la majoratul fratelui sau, Constantin, care insa nu era atat de interesat sa aiba grija de averea parinteasca. Linistea aparenta dispare in momentul cand Badea vrea sa se casatoreasca cu Frusina, fara sa stie ca aceasta avea legaturi amoroase si cu fratele acestuia, Constantin. Frusina cand afla ca parintii au stabilit casatoria ei cu Badea este cuprinsa de deznadejde, merge la matusa ei pentru a se plange de ghinionul ce s-a napustit asupra ei si primeste sfatul de a se casatori cu Badea, iar pe ascuns sa se iubeasca in continuare cu Constantin. Acesta din urma cand afla ca Frusina urmeaza sa se casatoreasca cu Badea este gata sa renunte la iubirea ce i-o purta, ocupandu-si timpul cu alte activitati, anume se inroleaza in Regimentul 21 din Ilfov, ca mai apoi sa devina sublocotenent. Revederea Frusinei dupa un anume timp ii confirma lui Constantin faptul ca, sentimentele pe care i le purta nu erau de neglijat. Urmeaza o serie de intalniri pe ascuns in vechea casa parinteasca a celor doi frati, culminand cu momentul cand Badea este informat de infidelitatea sotiei, ce declanseaza o cearta intre frati. In urma acesteia, Constantin cuprins de furie nu mai constientizeaza si isi omoara fratele cu un tarnacop. Finalul nu este unul fericit, caci si cei doi indragostiti sfarsesc ucisi de graniceri, lumea crezand ca descoperirea comorii ar fi cauza mortii celor trei.

Nuvela este o reinterpretare a mitului comorii, a motivului ispitei aurului. Titlul are ca scop de a reuni prezentul cu trecutul „sintagma Gloria Constantini semnifica trainicia si continuitatea vietii pe aceste meleaguri.”

Titlul capata semnificatii diferite de la un personaj la altul : daca pentru Constantin Fierascu simbolizeaza implinirea visului, pentru Badea Fierascu este simbol al mortii;

Intalnim si aici trimiteri la motivul diavolului in persoana lui Constantin Fierascu a carei patima pentru aur l-a transformat intr-un posedat, Galaction reusind foarte bine sa zugraveasca psihologia omenescului „Constantin se repezi ca vulturul pe prada. Era aurul pe care-l visase…intemnitat”.

Regasim in nuvela si o serie de elemente etnografice: ceremonialul nuntii dintre Badea Fierascu si Frusina, cantecele de nunta( Frunza verde samalustra/Se marita Leana noastra), mediul satesc, dar cu influente citadine( Constantin este secretar la primarie in Corabia, Badea este negustor, cu relatii comerciale intre localitati etc).

Numele Constantin, desi are semnificatia de „a fi ferm” se dovedeste a fi opusul, dovedind „o lipsa de constanta, abandon in fata greutatilor, spirit de aventura si nechibzuinta.”

Gasirea comorii pe fundul Dunarii motiveaza apartenenta acesteia la duhul malefic, care si-o revendica.

Din tot ceea ce am prezentat intelegem ca Gala Galaction era adeptul prozei fantastice in care „lumea populara” isi face simtita prezenta, si pentru ca si-a petrecut o buna parte din copilarie la tara. Aceasta lume a satului este invaluita in mister iar „reveria ia acolo forma oferita de tiparele traditionale.” Prin intermediul acestei literaturi, Gala Galaction a dorit sa evidentieze anumite principii care trebuie sa existe la bazele unei astfel de lumi. Dintre trasaturile generale ce-l caracterizeaza si pe care le regasim frecvent expuse in scrierile sale amintim: ideea de umanitate (cel mai adesea sunt dezbatute subiecte ca injustitia sau inegalitatile sociale), subtilitatea senzatiilor auditive, expresivitatea imaginilor utilizate, cursivitatea frazei, viziunea dominant lirica, dar si talentul descriptiv de care da dovada in momentul cand ne sunt infatisate intamplari, chiar si in cazul celor cu un grad ridicat de fantasticitate.

Scriitorul a reusit sa imbine cu multa abilitate realitatea si visul, comprimand timpul, incat povestirea sa se incarce de fiecare data cu o tensiune dramatica.

Timpul la Galaction este unul comprimat in functie de „necesitatea impusa de actul nararii sau de reliefarea unuia sau altuia dintre aspectele urmarite, pentru elucidarea unor cazuri de constiinta, sau a unor intamplari cu substrat ezoteric”.

Ceea ce face Galaction este sa reuneasca trecutul cu prezentul lucru care determina ca lumea nuvelelor sa fie desprinsa din mit, ca eroii sa fie obsedati de dragoste si vis si sa existe aceasta neconcordanta dintre ideal si realitate. In fond, Gala Galaction reuseste, fara a se folosi de o tehnica a fantasticului pur, ci mai degraba de o atmosfera fantastica sa produca o ruptura in real „tinand mereu suspendata intriga la granita dintre verosimil si neverosimil”

Lumea fantastica ni se dezvaluie si prin apelul pe care autorul il face la motive ca visul sau somnul. Desi autorul nu intervine decat foarte discret cu o serie de remarci asupra desfasurarii actiunii si a personajelor, lasand naratiunea sa se desfasoare in ritmul ei propriu, el participa odata cu personajele sale la tot ceea ce li se intampla. La fel si verbele pe care scriitorul le foloseste , verbe care exprima miscarea, actiunea face ca „Privelistea sa se miste in fata noastra ca o vietate.”.

Placerea lui Galaction de a povesti vise:

Visul la Galaction are un rol moralizator, este asemena buzduganului din basme „E un simbol al destinului, o anticipatie care inspaimanta sufletele ce si-au pierdut credinta dreapta”. El devine simbol al acestei literaturi fantastice promovate de Galaction prin intermediul scrierilor sale.

Regasim in majoritatea nuvelelor, acest hotar dintre viata si moarte, dintre vis si realitate, care este insa ambiguu, incert; personajele ajung sa perceapa lumea exterioara in acelasi mod cum percep lumea supranaturalului, elementul fabulos.

Observam, de asemenea, o tentatie a cufundarii in lumea visului, cauzata de o absenta a somnului, confundandu-se cu dorinta de a se situa in zone difuze. Somnul ofera posibilitatea de a atenua si diminua din cruzimea intamplarilor, dar in acelasi timp ofera posibilitatea activarii unei trairi latente, vegetative.

Visul ia forme diverse in functie de imprejurarile la care este supus: in Moara lui Califar, visul are rol de initiere in elucidarea lumii vietii si a mortii, de asemenea releva anxietatea si spaima. Pe cand in alta nuvela, cum este In drumul spre pacat, visul faciliteaza legatura dintre elementul supranatural si realitate.

De remarcat este faptul ca, visul in opera lui Galaction contine o nota modernista realizata prin suprapunerea realitatii cu subconstientul, conferind dinamism, bogatie si o concomitenta a trairilor personajelor.

CAPITOLUL III: MESAJUL TRANSMIS DE GALA GALACTION

Pentru a intelege ce doresc sa demonstrez prin acest capitol am decis sa pornesc, pentru inceput de la o afirmatie a lui Gala Galaction pe care o consider semnificativa pentru bunul mers al lucururilor. Este vorba de o cerere directa, un indemn al autorului adresat cititorilor in articolul Marturie literara, ca semn ca trandafirii devin o prelungire a fiintei cei daruise:

„Ii rog pe toti sa citeasca si sa reciteasca bucata mea Trandafirii. Bucata aceasta rezuma, lamureste si simbolizeaza, surprinzator, toata simtirea si toata literatura mea”.

Pornind de la aceasta afirmatie, doresc sa prezint faptul ca prozatorul scrie cu participare intelectuala si afectiva, ceea de determina o pronuntata coloratura a emotiilor,o vibratie lirica in derularea istorisirii si o descriere vazuta ca o necesitate interioara „ de stilizare, de exercitiu artistic si, care practicata in cuprinsul unei lucrari sau alteia, denunta, nu rareori, slabiciunea pentru ornamentul exterior”.

Desi la prima vedere s-ar spune ca este o scriere obisnuita, oarecum banala, in care ni se relateaza o simpla intamplare petrecuta in perioada liceului, unde o colega ii daruieste elevului Galaction un buchet de trandafiri. In realitate, nuveleta Trandafirii este cat se poate de interesanta si importanta pentru buna intelegere a intregii creatii a lui Galaction. Poate fi considerata chiar opera cea mai importanta a acestuia intrucat ne deschide drumul spre descifrarea in profunzime a intregului proiect artistic al autorului.

Constantin Ciopraga cu privire la aceasta nuveleta spune ca: „Un buchet daruit de o colega de axamen liceanului, marca inceputul <<deosebirii dintre bine si rau, dintre dorit si nepermis, dintre veghe sanatoasa si reverie culpabila, dintre barbatesc si feminin>> (Trandafirii)”

Asa cum am observat in capitolul precedent, Gala Galaction a fost tot timpul preocupat de cazuri morale, cazuri ce sunt prezentate fie ca potentare a starilor sufletesti in acord cu natura (cazul Oleanei din Copca Radvanului), fie prin tranzitii rapide de la stare la alta ( popa Tonea din nuvela De la noi, la Cladova). In ambele tipuri de procedee, temperamentele frenetice duc la ciocniri inevitabil tragice, acest lucru din cauza ca „Pentru Gala Galaction problemele de constiinta sunt in acelasi timp probleme de comportament fiziologic; pasiunea erotica devoranta rupe echilibrul iar oamenii actioneaza ca niste damnati, unii cazand, altii opunand simturilor o constiinta torturata”.

O alta afirmatie sugestiva a acestuia cu privire la literatura, oarecum surprinzatoare pentru ceea ce am prezentat in capitolul II este aceasta:

„Literatura, ca si florile, ca si holdele, este o interferenta divina intre darurile cerului si conditiile pamantului” Se intelege clar ca, literatura nu este un simplu element de raportare la o lume imaginara, ci din contra este produsul unor legaturi a mai multor planuri. Putem presupune ca, afirmatia are legatura directa cu nuveleta Trandafirii, intrucat povestirea nu se rezuma la simpla prezentare a unei intamplari, ci isi concentreaza atentia asupra realizarii unei conexiuni natura-umanitate.

In fapt, particularitatea esentiala a operei lui Galaction este aceasta inferenta dintre conceptia laica si viziunea realista asupra oamenilor si a vietii, dar si tezele si preceptele biblice:

„De la un capat la altul, opera sa e strabatuta de o calda si vibranta dragoste de oameni, de intelegerea profunda a dramelor, pasiunilor, bucuriilor si tristetilor omenesti, nenumarate pagini constituind adevarate pledoarii intru apararea celor multi, a celor umiliti si asupriti.”

In ciuda dramelor sufletesti , a problemelor de etica crestina printr-o viziune profund umana, veridica si emotionanta, mesajul de umanitate este transmis cu mijloacele artei autentice, la un nivel superior de realizare, lucru care permite desprinderea mai multor trasaturi generale ale scrierii lui Gala Galaction: talentul descriptiv,viziunea dominant lirica, cursivitatea frazei,ideea de umanitate reflectata in teme ca injustitia si inegalitatile sociale. De remarcat este si faptul ca, isi urmareste cu atentie personajele, dar nu le corecteaza sau dirijeaza, ci le lasa sa se manifeste, cu doza de spontaneitate proprie. Cel mai bun exemplu, dupa cum se poate si vedea din lectura unor nuvele este cea a preotului Tonea din De la noi, la Cladova, scriitorul multumindu-se sa-si surprinda eroii „numai intr-un anumit moment al vietii lor, numai intr-o singura ipostaza.”

Nuveleta Trandafirii descrie cel mai bine ce fel de literatura voia si mesajul transmis de scriitor: „Bucata aceasta rezuma, lamureste si simbolizeaza, surprinzator, toata simtirea si toata literatura mea[…] Am voit pururea sa aduc la altarul Domnului tot ce-am putut sa culeg din gradina mea, chiar daca n-am nimerit totdeauna florile cele mai cuviincioase…”

Galaction a dorit sa creeze o literatura perfecta, pura, cat mai aproape de Dumnezeu, nuveleta fiind, dupa parerea mea cheia care deschide toate nuvelele; ea contine in fiecare cuvant selectat cate o idee care sta la baza celorlalte nuvele.

Analiza pe fragmente a acestei nuvelete ne va determina sa realizam o serie de conexiuni absolut necesare cu viata autorului si celelalte scrieri ale sale, fara ca scopul acestuia sa fie in vreun fel expresia unei unei confesiuni sau a unui mini-jurnal:

Incipitul ne familiarizeaza cu perioada copilariei sale si cu perioada studiilor la Rosiorii-de-Vede unde a intalnit pentru prima data „trandafirii”:

„Am vazut lumina zilei intr-un colt de tara salbatic si muntos, unde nu cresc decat slabe cereala, macesi in belsug pe poalele codrilor si ale livezilor si unde nu se pomeneste de trandafirii de gradina. Pana a nu parasi satul meu, adica pana a nu ispravi clasele primare, nu stiam despre aceste flori decat atata cat spuneau si infatisau cartile de cetire.”

Acest incipit ne determina sa intelegem simbolistica „trandafirului”, care pe langa elementul ce apartine naturii este simbol pentru universul cartii sau, in unele cazuri pentru sentimentul iubirii.

In continuare avem urmatoarea afirmatie, care deschide orizontul de asteptare nu numai al autorului-personaj, ci si al nostru in calitate de receptori:

„Eram in examenele primului an de liceu, cand aceste flori temute imi aparura intaia oara. Pare ca ma vad cum sedeam singur in banca mea, la examenul de limba latina, cu capul roi de materia bine invatata […] Una dintre ele, vazand ca locul al doilea din banca mea era liber, binevoi sa se aseze langa mine.”

Asistam la momentul in care descopera „trandafirii”, universul de cunoastere se largeste si devine mai usor perceptibil pe masura ce vom avansa in continutul nuveletei.

Momentul propriu-zis al „intalnirii” este surprins in acest fragment „Creaturi de felul celei care sedea langa mine mai vazusem[…], dar trandafiri nu mai vazusem niciodata si indeosebi niciodata nu ajunsese pana la mine turburatorul lor parfum. Si vecina mea avea la cingatoare trei, iar in mana dinspre mine un buchet intreg de trandafiri.”

Din acel moment, asistam la o adevarata schimbare de perceptiei, mirosul acestor flori avand un impact asupra actiunilor viitoare, dupa cum povesteste in continuare „Ani de-a randul, din ceasul acela, nevinovatii si suavii trandafiri mi-au fost inamici, m-au prigonit, m-au torturat, ca un semn sinistru, ca o amintire remuscatoare”.

Momentul cand primeste buchetul de trandafiri de la fata (pentru a nu asista in momentul cand ii va veni acesteia randul) este la fel de spectaculos, intrucat intelege pe deplin semnificatia acestui dar primit cand avea doisprezece ani

„Acest dar, primit la doisprezece ani, deschidea in constiinta mea, cu insinuarea fina si aproape imateriala a miresmelor de trandafiri, cararea deosebirii dintre bine si rau, dintre dorit si nepermis, dintre veghe sanatoasa si reverie culpabila, dintre barbatesc si feminin.”

Interogatia retorica este una la fel de importanta in intelegerea sensului transmis prin simbolul acestor flori, anume ca descoperirea universului lecturii aduce numai beneficii persoanei in cauza, ii dovedeste ca tot ce a realizat este incununarea succesului:

„Si cine ar fi gandit ca eu cel bantuit atata vreme de dureri de cap, indata ce adia pana la mine, miros de trandafiri, era sa ajung cu voia Domnului un adevarat horticultor?”

Simbolul „trandafirilor” ni se revela in text si pentru sublinierea ideii de varsta de aur daruita de Dumnezeu ca rasplata pentru tot ceea ce a realizat:

„Astazi am biruit raul de odinioara! Si in fiecare dimineata din luna Pururi-Fecioare, impletind din trandafirii pe care Domnul mi-i daruieste an cu an mai multi si mai frumosi, ghirlande si cununi.”

Finalul este unul apoteotic, este dovada ca toate s-au realizat numai cu ajutorul dat de Dumnezeu

„O, tristeti ale psihologiei monahale! O, indurari ceresti, fiti, iar si iar, umil solicitate! Iertati tinerea mea de minte, de este cu pacat! Stropiti cu isop curatitor chihlibarul vinovat ca a prins si a retinut, atatia ani, aceasta gratioasa coleoptera a amintirii!”

Am dorit sa arat prin analiza acestei nuvelete ca, nimic din ceea ce a afirmat Galaction nu este intamplator, ci este fie legat de viata personala, fie de alte scrieri ale acestuia. Ceea ce mi s-a parut interesant este importanta pe care o acorda insusi autorul acestei „bucati”, considerandu-o cea mai ilustrativa in descrierea personalitatii si intentiilor avute:

„Nuveleta Trandafirii, fara sa fie fiica batranetelor mele, caci am scris-o cand aveam vreo 30 ani, ma recheama mai mult decat alte bucati si ma odihneste mai mult.”

Este remarcabil talentul si capacitatea acestuia, ca la numai 30 de ani sa realizeze acesta marturisire cheie, despre care am putea afirma ca sintetizeaza intregul mesaj transmis anume: un „simplu” simbol ne poate transforma intreaga viata daca in momentul cand il intalnim stim sa profitam de acesta si sa-l valorizam. Acest lucru se observa foarte clar in cazul acestuia, a profitat de ceea ce i s-a oferit in anii copilariei, l-a valorificat in adolescenta pe tot parcursul studiilor si a dat nastere unei adevarate opere, construita dupa schema chiorchinelui:

Toate scrierile acestuia pot fi grupate intr-o scriera mai mare ce poata denumirea de OPERA in adevaratul sens al cuvantului, intrucat totul este strabatut de sentimentul iubirii de oameni, de sentimentul caritatii si al tolerantei, avand ca sursa principala si ghid Biblia si crestinismul promovat.

La fel cum Galaction se serveste de simbolul „trandafirilor” pentru rememomarea unei vechi amintiri, adusa la rangul de element primordial, acelasi lucru il putem observa si la eroii acestuia. Ei actioneaza dupa niste structuri personale „nu sunt niste pioni, niste manechine pe care prozatatorul sa le miste dupa cum vrea, dupa idei preconcepute, spre a demonstra teze si precepte teologice […] ei sunt oameni reali, autentici, care traiesc cu intensitate toate imprejurarile vietii lor umane si sociale”, oameni cu caractere aprinse, cu sentimente, emotii si impulsuri interioare, niste firi spontane, aprige si chiar patimase. Remarcam o identificare a lui Galaction cu personajele scrierilor sale, o participare afectiva la zbuciumul, tristetile si bucuriile acestora fara a interveni in desfasurarea actiunii, lucru care ne demonstreaza ca succesul artistic al lui Galaction a constat in respectarea adevarului vietii „Galaction nu a cautat sa prezinte niste cazuri iesite din comun, niste naturi umane insolite. Totul in nuvelele sale e atat de real, atat de autentic omenesc[…] a inteles ca iubirea are logica ei proprie, singulara, ca aceasta logica particulara determina uneori iubirea sa iasa din ordinea fireasca a lucrurilor lumesti, sa-si ceara dreptul la viata indiferent prin ce cai, insa fara sa anihileze esenta celor mai omenesti sentimente.”