Functionarul Public
INTRODUCERE
Funcționarul public reprezintă persoana numită, într-o funcție publică și învestită în mod legal cu atribuțiile acesteia, persoană titulară de drepturi și obligații chemată să le exercite în scopul realizării corespondenței autorității publice sau instituției publice din care face parte funcția publică.
Cuvântul funcționar provine din franceză „fonctionnaire” și anume „după funcție”.
În Statutul funcționarilor publici, funcționarul public a fost definit în articolul 2 alin (2) ca fiind „persoana numită, în condițiile prezentei legi, într-o funcție publică” iar în literatura de specialitate „persoana legal investită prin numire într-o funcție publică din structura unui serviciu public administrativ, în scopul îndeplinirii competenței acestuia”.
În vederea construirii unei societăți administrative se presupune o analiză din perspectivă psihologică asupra fenomenelor care se manifestă în cadrul administrației publice.
Rațiunea existenței administrației publice este slujirea cetățeanului, astfel o componentă esențială din cadrul structurii de organizare a administrației publice este constituită din capacitatea profesională și intelectuală a personalului, studiile absolvite, dar și evaluarea performanțelor obținute în desfășurarea activităților atribuite prin funcția publică.
Lucrarea prezentată în continuare este structurată în 3 capitole, mergând de la dispozițiile generale ale Legii nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici (cap. I), la prezentarea carierei funcționarilor publici (cap. II), până la răspundrerea disciplinară a funcționarilor publici și concluzii finale (cap. III).
În prezent, trăim într-o societate administrativă, reprezentată de funcționari publici, unde administrația publică ar trebui să fie cunoscută fiecărui cetățean al societății, deoarece viața de zi cu zi implică probleme de ordin administrativ.
CAPITOLUL I
STATUTUL FUNCȚIONARULUI PUBLIC – LEGEA NR. 188/1999
SECȚIUNEA I
DISPOZIȚII GENERALE
Păstrând în continuare denumirea de raporturi de serviciu, Legea 188/1999 reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și administrația publică locală ori funcționari publici și statul, prin intermediul autorităților administrative autonome sau prin intermediul autorităților și instituțiilor publice ale administrației publice atât centrale, cât și locale.
Prezenta lege urmărește ca scop principal, asigurarea, conform dispozițiilor legale, în interesul cetățenilor, dar și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală, a unui serviciu public eficient, transparent, profesionist, stabil și imparțial.
Ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, în conformitate cu dispozițiile legale, stabilite de către administrația publică centrală, autoritățile administrative autonome și administrația publică locală, având ca scop realizarea prerogativelor de putere publică, reprezintă funcția publică.
Persoana numită, în conditiile legi, într-o funcție publica se numește funcționar public. Aflată în corpul de rezervă al funcționarilor publici, persoana care a fost eliberată din funcția publică își păstrează calitatea de funcționar public.
“(3) Activitățile desfășurate de funcționarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele:
a) punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative;
b) elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora;
c) elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor necesare realizării și implementării politicilor publice, precum și a documentației necesare executării legilor, în vederea realizării competenței autorității sau instituției publice;
d) consilierea, controlul și auditul public intern;
e) gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare;
f) colectarea creanțelor bugetare;
g) reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;
h) realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice.”
Corpul funcționarilor publici este constituit din totalitatea funcționarilor publici din cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală, dar și din cadrul autorităților administrative autonome.
La baza exercitării funcției publice stau următoarele principii:
legalitate, imparțialitate și obiectivitate;
responsabilitate, conform prevederilor legale;
stabilitate în exercitarea funcției publice;
eficiență și eficacitate;
orientare către cetățean;
transparență;
subordonare ierarhică.
Pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii, se nasc și se exercită raporturile de serviciu. Pe perioadă nedeterminată, se realizează exercitarea acestor raporturi de serviciu, iar prin excepție, pe o perioadă de cel puțin o lună, funcțiile publice de execuție temporar vacante pot fi ocupate pe perioadă determinată, după cum urmează:
1. Se redistribuie funcționarilor publici (care îndeplinesc condițiile necesare) din corpul de rezervă, pentru ocuparea funcției publice respective;
2. Prin concurs în condițiile legii, prin numire pe perioadă determinată, în situația în care în corpul de rezervă nu există, conform punctului 1,funcționari publici care să îndeplinească cerințele specifice pentru a fi redistribuiți. În aceste condiții, persoana numită nu beneficiază de dreptul de a intra în corpul de rezervă al funcționarilor publici la încetarea raportului de serviciu, dobândind calitatea de funcționar public numai pe această perioadă.
“ ART. 5
(1) Pot beneficia de statute speciale funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice:
a) structurile de specialitate ale Parlamentului României;
b) structurile de specialitate ale Administrației Prezidențiale;
c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;
d) serviciile diplomatice și consulare;
e) autoritatea vamală;
f) poliția și alte structuri ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative;
g) alte servicii publice stabilite prin lege.
(2) Prin statutele speciale prevăzute la alin. (1) se pot reglementa:
a) drepturi, îndatoriri și incompatibilități specifice, altele decât cele prevăzute de prezenta lege;
b) funcții publice specifice.
(3) În cazul statutelor speciale aplicabile serviciilor diplomatice și consulare, precum și polițiștilor și altor structuri ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative, dispozițiile speciale pot reglementa prevederi de natura celor prevăzute la alin. (2), precum și cu privire la carieră.”
Prevederile legii 188/1999 nu se aplică:
Personalului salariat încadrat, la cabinetul demnitarului, pe baza încrederii personale; corpului magistraților; persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică; cadrelor didactice; personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de pază,secretariat, administrative, protocol, întreținere-reparații, gospodărire și de deservire, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Li se aplică legislația muncii, persoanele care ocupă aceste funcții neavând calitatea de funcționar public.
„În cadrul autorităților administrației publice centrale și locale, își desfășoară activitatea mai multe categorii de personal, din punct de vedere al statutului juridic:
persoane care îndeplinesc diferite demnități publice în care au fost alese sau numite și al căror statut este reglementat prin diferite acte normative: miniștri, secretari de stat, aleși locali (primari, viceprimari, consilieri locali, consilieri județeni, președinți și vicepreședinți de comsilii județene);
personal contractual, al cărui statut juridic este reglementat prin ceea ce este denumit prin formula generică de <legislația muncii> prin care se evocă, în primul rând Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare;
funcționari publici, ai căror statut juridic este reglementat prin Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, și prin alte legi, care reglementează statute juridice specifice aplicate diferitelor categorii de funcționari publici.
În ceea ce privește natura juridică a funcției publice și a funcționarului public, în doctrina de drept administrativ și de drept al muncii s-au purtat numeroase discuții care, în principal, s-au concentrat pe următoarele aspecte:
Funcționarul public și salariatul sunt instituții juridice diferite sau identice;
Dacă funcționarul public și salariatul nu sunt instituții juridice identice, care este raportul dintre ele din punct de vedere al dimensiunilor statutul juridic, care sunt asemănările și deosebirile dintre statutul juridic care li se aplică.
Opinii cu privire la aceste probleme se regăsesc în numeroase lucrări cu caracter monografic elaborate de-a lungul timpului, în cursuri și tratate universitare, în studii și articole, și ele au fost influențate și nu numai de doctrina diferitelor epoci istorice, dar și de legislația specifică acestora.
În limbajul juridic contemporan regăsim mai multe concepte pentru a evoca acea categorie de personal din administrație cu statut de funcționar public.
Diferența dintre conceptele cu care se exprimă o anumită instituție juridică nu este pur formală, nu prezintă doar un interes lingvistic, ea are relevanță și pe planul realităților juridice evocate, în fiecare țară, prin aceste concepte.”
Serviciul public
În perioada interbelică, literatura de drept administrativ oferea o definiție serviciului public plecând de la rolul acestuia în ceea ce privește satisfacerea măsurilor generale.
“ Astfel, prof. P. Negulescu definea serviciul public ca fiind organismul administrativ creat de stat, județ sau comună, cu o competență și puteri determinate, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administrației publice care l-a creat pus la dispoziția publicului pentru a satisface în mod regulat și continuu o nevoie cu caracter general.”
În viziunea altor autori, serviciul public este definit ca fiind orice activitate a autorităților publice pentru satisfacerea unei nevoi de interes general, fiind de o importanță majoră, întrucât trebuie să funcționeze în mod continuu și regulat.
Cu privire la criteriul după care se poate aprecia necesitatea organizării unui serviciu public, profesorul Tarangul aprecia neputința stabilirii unui mod permanent și aprioric ce reprezintă un interes general, rămânând o problemă de practică a guvernării. Ca servicii publice esențiale, au fost catalogate trei activități pentru orice putere statală, cum ar fi: justiția, sigutanța, liniștea și ordinea internă și apărarea națională.
În perioada interbelică, autorii români erau inspirați în lucrările lor de către autorii francezi, autori ce apreciau ca esențiale din sfera serviciilor administrative: pentru asigurarea apărării teritoriului și administrarea domeniului național intră armata și marina, iar pentru asigurarea salubrității publice și menținerea ordinii publice intră poliția.
În ceea ce privește menținerea ordinii interne și de apărarea teritoriului, observăm că se punea accentul și în afara acestor activități.
Actuala doctrină occidentală, evidențiază teoria serviciului public, diferența dintre activitatea publică și cea privată nu se mai face cu atâta riguare chiar dacă firmele particulare îndeplinesc anumite servicii publice, acestea se află în ceea ce privește realizarea activității, sub controlul autorităților publice.
“ Conceptul de serviciu public și trăsăturile caracteristice.
Autorii perioadei interbelice identifică următoarele trăsături ale serviciului public:
Nevoile acestor servicii sunt satisfăcute din bugetele administrațiilor care le organizau;
Gestiunea lor financiară era supusă legii contabilității publice;
Actele juridice îndeplinite de agenții serviciului erau acte administrative;
Funcționarii serviciului erau supuși ierarhiei administrative (executarea ordinelor superiorilor ierarhici);
Serviciul public pentru lucrări putea recurge la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, conform principiilor stabilite de Constituție;
Funcționarea servicului public era ergulată si continuă;
Principiul specializării fiecărui serviciu public permitea satisfacerea unui anumit interes de ordin general;
Existau mai multe subdiviziuni ale serviciului public, fiecare cuprinzând câte o ramură de activitate (operațiuni administrative, tehnice, comerciale, financiare);
Serviciul public era oferit publicului în mod egal și gratuit, de regulă, întrucât era <alimentat prin impozite>;
Cuprindea reguli juridice special, care îi permiteau posibilitatea folosirii unor procedee de drept public (expropriere pentru cauză de utilitate publică, numirea funcționarilor conform legii).”
Termenul de administrativ ori administrație, observăm ca fiind folosit de către autor în toate trăsăturile mai sus menționate, deoarece numai organele din sfera administrației publice, nu și din sfera altor puteri (legislativă sau judecătorească) execută serviciul public.
Constatăm, surprinzător, că unii autori consideră având ca obiect de activitate legiferarea, în ceea ce privește serviciul public. Așadar, Parlamentul realizează serviciul public de legiferare, existând și servicii publice judecătorești exercitate de instanțele judecătorești, în concepția autorului M. Preda.
Observăm că se face o gravă confuzie în ceea ce privește modul de exercitare concretă a celor trei puteri clasice evidente în orice stat democratic (legislativă, executivă și judecătorească) de către diverse organe și structuri, dar si o confuzie între functiile tradiționale, ale acestor trei puteri.
Nu numai autoritățile din sfera executivului realizează conform prevederilor legale activitățile de organizare si executare ci și structurile administrative din sfera puterilor legislative și judecătorești. Accentuăm, ca fiind specific numai administrației publice activitățile de organizare și executare în concret a legii.
Considerăm că forma organizatorică prin intermediul căreia este realizată activitatea administrației publice în mod continuu si egal, aceasta fiind susținută conform legii, financiar, este reprezentată de serviciul public.
Această definiție ne este oferită la prima vedere ca fiind foarte generală, dar autorul, I. Rusu, definiție ce acoperă în definiția sa problematica vastă și complexă specifică administrației publice.
Așadar, din această definiție reies trăsăturile caracteristice:
Seriviciul public ca forma organizatorică. Această formă de organizare, este diferită în funcție de natura serviciului public ce se realizează și se prestează fiind astfel servicii publice în ramuri industriale comerciale, în domeniul apărării si siguranței, ordinii publice, în domenii social-culturale, tehnico-administrative etc. De asemenea, organele centrale sau locale, organele autonome, fundațiile sau asociațiile pot oferi servicii publice, precum și serviciile publice pot fi satisfăcute de închiriere, prin contracte de concesionare sau prin contracte comerciale.
Activitatea de realizare a administrației publice se face în mod continuu, deoarece este necesară sublinierea importanței funcționării administrației publice în toate domeniile și sectoarele vieții.
Indiferent că sunt străini, apatrizi sau cetățeni, serviciul public se exercită în mod egal pentru toți beneficiarii lui.
Conform legii, serviciul public este susținut financiar.
Este guvernată de regimul juridic special de drept administrativ în principal, deoarece reprezintă forma organizatorică prin care este centralizată activitatea administrației publice.
Contoverse doctrinare privind statutul juridic al funcționarilor publici
“ În doctrina juridică, s-au purtat controverse serioase cu privire la natura juridică a raportului de serviciu (de funcție publică) stabilit între funcționarul public și autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea și, corespunzător, despre statutul juridic al funcționarului public. Încă din secolul IX, funcționarul public este tratat ca o instituție a dreptului public. Constantin G. Dissescu, în cursul de drept public apărut la sfârșitul secolului XIX, analizează multe din elementele statutului său, rămânând definitorii și reprezentând note cu valoare de constantă în ceea ce reprezintă această instituție juridică. În perioada interbelică, funcționarul public a fost de asemenea analizat de marii autori interbelici, dintre care amintim doar pe Paul Negulescu, Anibal Teodorescu, Erast Diti Tarangul, Jean Vermeulen. În perioada post belică, pe fondul concepției politico juridice specifice acelui regim, a fost fundamentată teza unicității raportului juridic de muncă,potrivit căreia orice persoană care desfășoară o activitate, o muncă în accepțiunea lato sensu a termenului, avea statut de salariat, iar raportul juridic în baza căruia presta această activitate lua naștere dintr-un contract individual de muncă. Cu toate acestea, autorii de drept public, în eforturile pe care le-au dus pentru a menține instituțiile dreptului public, aflate într-un constant și vizibil proces de marginalizare și chiar de desfințare, au continuat să trateze în lucrărilor domniilor lor și să predea studențiilor, printre marile instituții ale dreptului administrativ, și funcționarul public.”
După anul 1989, odată cu apariția Constituției din 1991, care enumeră, printre domeniile de reglementare rezervate legilor organice, și statutul funcționarilor publici, pentru care se prevede o altă lege organică care să reglementeze regimul general priviind rapoartele de muncă, patronatele, sindicatele și protecția muncii, au fost create permise că lucrurile vor fi încadrate în matca lor firească, iar cu această ocazie, va dispărea acea tendință a specialiștilor de drept al muncii acaparare, precum și al altor instituții din această ramură de drept. Acest lucru nu s-a materializat, datorită numeroșilor autori care în mod categoric oferă opinii prin care tratează funcționarul public ca aparținător al dreptului muncii, raportul de serviciu al acestuia fiind o formă particulară a raportului juridic de muncă.
În întreaga Uniune Europeană, regăsim în legile fundamentale prevederi referitoare la funcția publică și discuții pe tema bazelor constituționale ale funcției publice. Dacă prin statutul funcționarilor publici se înțelege un ansamblu de reguli cu privire la situația funcționarilor ce formează dreptul comun al funcției publice, atunci putem susține că există un statut, în fiecare dintre cele 27 de state membre, chiar dacă nu gasim peste tot, formal un act normativ unic, denumit statut general al funcției publice.
Ba mai mult, inclusiv la nivelul structurilor Uniunii Europene, gasim o situație juridică a funcționarilor publici diferită de cea a personalului contractual, aceasta fiind consacrată în plan legislativ, instituțional, confirmată atât la nivelul justiției instanțelor judecatorești naționale cât si acelor europene.
SECȚIUNEA II
CLASIFICAREA FUNCȚIILOR PUBLICE. CATGORII DE FUNCȚIONARI PUBLICI
Funcția publică
Dacă nu stabilim în primă fază natura juridică a funcției publice și statutul funcționarului public, precum și relaționarea acestora, nu putem realiza în bune condiții, știința și aprofundarea regulilor juridice ce guvernează mijloacele umane ale administrației publice.
Administrația publică vizează acțiunea realizată fără întrerupere, ce urmărește ca scop îndeplinirea condițiilor pentru desfășurarea bunului mers a vieții statului. Constituind un proces continuu, administrația publică este supusă reguliloractualizării funcților, ca o dovadă a adaptării sale la cerințele dinamice oferite în mod permanent de mediul social. Astfel, administrația publică locală trebuie să servească relațiile sociale în dinamica lor, ea nu trebuie sa constituie un scop în sine. Acestea fiind spuse, observăm că administrația publică nu reprezintă oriunde sau oricând același lucru. Administrația trebuie să fie diferită, de la stat la stat, iar construirea acestei administrații, limitele ei, precum și caracterul administrației, vor fi particularizate în mod necesar de regimul politic al statului.
Așadar, putem aprecia rolul administrației publice în statul de drept și modul în care aceasta poate determina nașterea unor condiții benefice de gestionare a tuturor colectivităților locale, a serviciilor social-culturale și economice, potrivit intereselor și cerințelor celor administrați.
Modul în care se realizează organizarea și funcționarea administrației publice și felul prin care se stabilește în primă fază sistemul principal-juridic ce guvernează întreaga administrație publică, are la bază principiile fundamentale ce stau la temelia statului de drept, presupunând un anume cadru normativ.
Mai mult, dreptul intervine pentru stabilirea cu precizie a modului de derulare a acțiunii administrației publice în vederea atingerii scopurilor, deci cadrul normativ statuează tehnologia, ordinea în care administrația publică acționează pentru realizarea funcțiilor, scopurilor sale. Așadar, deoarece acționează pentru realizare funcțiilor sale, administrația publică, trebuie să prevadă și să anticipeze, să organizeze procesul de execuție, să decidă și să găsească diverse feluri de decizii pentru decidentul politic, să conducă procesele de execuție, iar în final să controleze întreaga activitate de punere în execuție și realizare a valorilor politice; toate acestea reprezintă un proces administrativ unic, între acțiunile administrației aflându-se o riguroasă succesiune și interacțiune, fixate prin norme juridice.
Așadar, rezultă că administrația publică, în întreaga sa activitate, se subordonează normelor juridice, iar rațiunea existenței sale este reprezentată de organizarea executării și asigurarea înfăptuirii acesteia.
Analizând în detaliu raporturile dintre administrația publică și mediul juridic, observăm prezentarea sistematică a principiilor ce stau la baza legislației noastre cu privire la funcția publicși exercitarea acesteia de către funcționarii publici, precizăm că principiile deduse din prevederile Constituției și a celorlalte acte normative care reglementează bunul mers al funcționării administrației publice și statutul funcționarului public crează un cadru teoretic și metodologic adecvat unei activități cât mai eficiente a administrației publice.
În prezent, în țările Uniunii Europene se întâlnește o dispută între concepția de statut legal și concepția de statut contractual, plecând de la problema naturii juridice a funcției publice și, inclusiv statutul juridic al funcționarului public.
Există unii autori, care, influențați de tainele dreptului civil, considerau în mod eronat, că poate exista un raport contractual între stat și funcționarul public, deoarece în dreptul public există o inegalitate a părților, acționând față de dreptul privat, pe principii diferite.
Pornind de la teoria stipulației contractuale, diveriți autori au încercat prin contractul de mandat, de drept administrativ, instituțiile dreptului civil, au încercat o definire a funcției publice.
Pe de altă parete, pornind de la teoria statutului legal, marii specialiști francezi, au privit ca un statut legal funcția de stat, actul de instituție fiind în permanență un act de autoritate, iar cel ce exercită funcția, nu exercită drepturile ce izvoresc dintr-o situație contractuală, ci autoritatea statală.
În prezent, se poate vorbi despre funcția publică ca raport de drept privat sau despre funcția publică ca statut legal, fără ca una sa fie opusă cu necesitate celeilalte.
În concepția legiuitorului, funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, fixate în temeiul legii, cu scopul de a realiza prerogative de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățiile administrative autonome.
“Doctrina de specialitate, de asemenea, s-a pronunțat în nenumărate rânduri asupra unei definiții a funcției publice, dintre aceste expresii date funcției publice respentiv funcției de stat menționăm:
Funcția de stat este acel complex de drepturi și obligații cu care este învestită o persoană fizică ce face parte din cadrul unui organ al statului, care are caracter de continuitate și care se exercită pentru realizarea puterii de stat, pentru îndeplinirea sarcinilor acelui organ al statului;
Funcția de stat este instituția juridică a persoanei fizice legal învestita cu atribuții în realizarea competenței unui organ de stat, ce constă în ansamblul drepturilor și obligațiilor ce formează conținutul raportului juridic complex dintre persoana fizică respectivă și organul care a investit-o;
Funcția din cadrul organelor administrației publice reprezintă situația juridică a presoanei fizice, învestită legal, cu atribuții în realizarea competenței unei autorități publice-ce constă în ansamblul drepturilor și obligațiilor care formează conținutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă și organul care l-a investit;
Funcția publică este acea grupare de atribuții, puteri și competențe, stabilite potrivit legii, din cadrul unui serviciu public, înființat în scopul satisfacerii, în mod continuu și permanent, de către funcționarii publici, numiți sau aleși în aceste funcții, a intereselor generale ale societății;
Funcția publică reprezintă complexul drepturilor și obligațiilor de interes general stabilite potrivit legii în scopul realizării competenței unei autorități publice, instituții publice sau regii autonome, de către persoane legal investite.
Analizând aceste definiții putem desprinde unele caracteristici ale funcției publice, caracteristici care, așa cum s-a remarcat, sunt legate în mare măsură de cele ale noțiunii de competență.
Astfel, funcția publică:
Este stabilită pe cale unilaterală, prin reglementări legale, ale autorităților publice;
Este titulara unor anumite atribuții chemate în sprijinul exercitării competenței autorității publice, atribuții ce conturează la rândul lor ansamblul drepturilor și obligațiilor persoanei titulare;
Este continuă fiind creată și organizată în vederea realizării puterii publice și în speță a competenței autorității publice. Continuitatea funcției publice nu trebuie confundată cu continuitatea realizării ei de o anumită persoană;
Corespunde principiului specializării și profesionalizării serviciul public, asigurând un raport optim între atribuțiile de conducere și cele de execuție, ducând la îndeplinire un interes general al societății;
Cel care este învestit cu funcția publică, titularul-persoană fizică, intră sub incidența unui raport juridic de serviciu și nu de muncă. În considerarea acestei caracteristici în doctrina de specialitate au fost extinse discuții cu privire la persoanele private care sunt învestite, prin autorizare, precum și la împuterniciții conducătorilor autorităților publice, categorii de persoane ce nu fac parte din categoria funcționarilor publici dar care sunt asimilate acestora îndeplinind prerogative de putere delegate și cu toate acestea nu sunt socotiți ca fiind titularii unei funcții publice, chiar dacă prin ceea ce fac contribuie la realizarea atribuțiilor unei autorități publice.”
CLASIFICAREA FUNCȚIILOR PUBLICE.
“ART. 7
(1) Funcțiile publice se clasifică după cum urmează:
a) funcții publice generale și funcții publice specifice;
b) funcții publice din clasa I, funcții publice din clasa a II-a, funcții publice din clasa a III-a;
c) funcții publice de stat, funcții publice teritoriale și funcții publice locale.
(2) Funcțiile publice generale reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, în vederea realizării competențelor lor generale.
(3) Funcțiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter specific unor autorități și instituții publice, stabilite în vederea realizării competențelor lor specifice, sau care necesită competențe și responsabilități specifice.
(4) Echivalarea funcțiilor publice specifice cu funcțiile publice generale, în condițiile legii, se face prin statutele speciale prevăzute la art. 5 alin. (1) sau, la propunerea autorităților și instituțiilor publice, de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.”
Potrivit legii, funcțiile publice stabilite și avizate, în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administrației publice centrale, dar și în cadrul autorităților administrative autonome reprezintă funcțiile publice de stat.
Potrivit legii, funcțiile publice stabilite și avizate, în cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor, ale instituției prefectului și ale celorlalte organe ale administrației publice central, reprezintă funcțiile publice teritoriale din unitățile administrativ-teritoriale.
Sunt reprezintate, potrivit legii, funcțiile publice locale, ca fiind funcțiile publice stabilite și avizate, în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora.
Definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcției publice, funcțiile publice se împart în trei clase, după cum urmează:
a) clasa I este alcătuită din funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de lungă durată, studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
b) clasa a II-a este alcătuită din funcțiile publice pentru a căror ocupare se cere diplomă de absolvire pentru studii superioare de scurtă durată; acești funcționari pot ocupa numai funcții publice de execuție;
c) clasa a III-a este alcătuită din funcțiile publice ce cuprind în vederea ocupării funcției, studii liceale, respectiv studii medii liceale, respective diploma de bacalaureat (dovada absolvirii studiilor liceale); acești funcționari pot ocupa numai funcții publice de execuție.
Funcțiile publice se împart în trei categorii, din punct de vedere al nivelul atribuțiilor titularului funcției publice, după cum urmează:
a) funcții publice ce corespund categoriei înalților funcționari publici;
b) funcții publice ce corespund categoriei funcționarilor publici de conducere;
c) funcții publice ce corespund categoriei funcționarilor publici de execuție.
C. CATEGORII DE FUNCȚIONARI PUBLICI
Funcționarii publici sunt:
• debutanți (persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcții publice de grad profesional debutant);
• definitivi (funcționarii publici debutanți după ce au au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege, obținând un rezultat corespunzător la evaluare și persoanele care au vechime în studiile necesare ocupării funcției publice de minimum 12 luni, 8 luni și, respectiv, 6 luni, în funcție de nivelul studiilor absolvite, persoane ce intră prin concurs în corpul funcționarilor publici).
“ ART. 12
Categoria înalților funcționari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcții publice:
a) secretar general al Guvernului și secretar general adjunct al Guvernului;
b) secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
c) prefect;
d) secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
e) subprefect;
f) inspector guvernamental.
ART. 13
(1) Categoria funcționarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite în una dintre următoarele funcții publice:
a) director general și director general adjunct din aparatul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora;
b) director și director adjunct din aparatul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora;
c) secretar al unității administrativ-teritoriale;
d) director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, în cadrul instituției prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora;
e) șef serviciu, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia;
f) șef birou, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia.”
Din clasa I, sunt funcționari publici de execuție, persoanele persoanele ce își desfășoară activitatea în următoarele funcții publice generale: consilier juridic, consilier, expert, inspector, auditor, dar și în funcțiile publice specifice asimilate acestora.
Din clasa a II-a, sunt funcționari publici de execuție, persoanele ce își desfășoară activitatea în funcția publică generală de referent de specialitate, dar și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia.
Din clasa a III-a, sunt funcționari publici de execuție persoanele persoanele își desfășoară activitatea în funcția publică generală de referent, dar și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia.
Potrivit gradelor profesionale: superior (ca nivel maxim), principal, asistent și debutant, sunt structurate funcțiile publice de execuție.
Categoria înalților funcționari publici
În administrația publică centrală și în autoritățile administrative autonome, managementul de nivel superior este realizeazat de către înalții funcționari publici.
În vederea ocupării unei funcții publice aferentă categoriei înalților funcționari publici, persoana trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:
studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, studii universitare de licență absolvite cu diplomă;
pentru intrarea în categoria înalților funcționari publici trebuie să promoveze concursul național;
să aibă, în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, o vechime de cel puțin 5 ani;
a exercitat un mandat complet de parlamentar sau a absolvit programele de formare specializată, în vederea ocupării unei funcții publice ce corespunde categoriei înalților funcționari publici ;
Pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, există programe de formare specializată, care se organizează în condițiile legii.
Pentru a intrara în categoria înalților funcționari publici se organizează concurs național. Pentru recrutare, primului-ministru numește prin decizie o comisie permanentă, independentă, formată din 7 membri. Având mandate fixe de 10 ani și jumătate, membrii comisiei sunt numiți prin rotație.
Persoanele ce au promovat concursul național în vederea intrării în categoria înalților funcționari publici, pot fi numite în funcțiile publice ce corespund categoriei înalților funcționari publici.
La propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Guvernul stabilește prin hotărâre, criteriile de desemnare a membrilor, structura, atribuțiile și modul de organizare, dar și de funcționare ale comisiei de recrutare a persoanelor ce vor intra în categoria înalților funcționari publici.
În condițiile legii, numirea, modificarea, încetarea raporturilor de serviciu, suspendarea, dar și sancționarea disciplinară a înalților funcționari publici se face de către Guvern și primul-ministru, în funcțiile publice disponibile.
Înalții funcționari publici ce au fost eliberați din funcția publică, au dreptul la compensații materiale, stabilite în condițiile legii privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici.
În condițiile legii, evaluarea performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici se face anual. Pentru confirmarea cunoștințelor profesionale, aptitudinilor și abilităților necesare în vederea exercitării funcției publice, o dată la 2 ani se face evaluarea generală a înalților funcționari publici.
Primului-ministru, la propunerea ministrului internelor și reformei administrative, numește prin decizie membri comisie de evaluare, pentru evaluarea anuală și evaluarea generală a înalților funcționari publici.
În condițiile legii, înalții funcționari publici sunt obligați să urmeze anual cursuri de perfecționare profesională.
Managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici.Agenția Națională a Funcționarilor Publici
În subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, se înfințează pentru crearea și dezvoltarea unui corp de funcționari publici profesionist, stabil și imparțial, un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică numit Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Primu ministru numește un președinte, cu rang de secretar de stat, pentru a conduce Agenția Națională a Funcționarilor Publici, la propunerea ministrului internelor și reformei administrative. Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în exercitarea atribuțiilor care îi revin, emite ordine cu caracter normativ și individual. Această agenție este finanțată de la bugetul de stat.
“ART. 22
(1) Agenția Națională a Funcționarilor Publici are următoarele atribuții:
a) elaborează politicile și strategiile privind managementul funcției publice și al funcționarilor publici;
b) elaborează și avizează proiecte de acte normative privind funcția publică și funcționarii publici;
c) monitorizează și controlează modul de aplicare a legislației privind funcția publică și funcționarii publici în cadrul autorităților și instituțiilor publice;
d) elaborează reglementări comune, aplicabile tuturor autorităților și instituțiilor publice, privind funcțiile publice, precum și instrucțiuni privind aplicarea unitară a legislației în domeniul funcției publice și al funcționarilor publici;
e) elaborează proiectul legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici;
f) stabilește criteriile pentru evaluarea activității funcționarilor publici;
g) centralizează propunerile de instruire a funcționarilor publici, stabilite ca urmare a evaluării performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici;
h) colaborează cu Institutul Național de Administrație**) la stabilirea tematicii specifice programelor de formare specializată în administrația publică și de perfecționare a funcționarilor publici;
i) întocmește și administrează baza de date cuprinzând evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici;
j) realizează recrutarea și promovarea pentru funcțiile publice pentru care organizează concurs, monitorizează recrutarea și promovarea pentru celelalte funcții publice, în condițiile prezentei legi;
j`1) organizează concursuri sau examene pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere vacante, în condițiile prevăzute la art. 58;
j`2) dispune suspendarea organizării și desfășurării concursurilor, în condițiile legii;
k) realizează redistribuirea funcționarilor publici cărora le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;
l) acordă asistență de specialitate și coordonează metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul autorităților și instituțiilor administrației publice centrale și locale;
m) participă la negocierile dintre organizațiile sindicale reprezentative ale funcționarilor publici și Ministerul Internelor și Reformei Administrative;
n) colaborează cu organisme și cu organizații internaționale din domeniul său de activitate;
o) elaborează anual, cu consultarea autorităților și instituțiilor publice, Planul de ocupare a funcțiilor publice, pe care îl supune spre aprobare Guvernului;
p) întocmește raportul anual cu privire la managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici, pe care îl prezintă Guvernului;
q) constată contravenții și aplică sancțiuni, în condițiile legii.”
Deținând legitimare procesuală activă, Agenția Națională a Funcționarilor Publici poate să sesizeze instanța de contencios administrativ competentă în ceea ce privește: actele prin care autoritățile sau instituțiile publice încalcă legislația cu privire la funcția publică și funcționarii publici, în constatarea activității proprii de control, dar și refuzul autorităților și instituțiilor publice în ceea ce privește aplicarea prevederilor legale în domeniul funcției publice și al funcționarilor publici. Aceste acte atacate sunt suspendate de drept.
Prefectul poate fi sesizat în legătură cu actele ilegale emise de autoritățile sau instituțiile publice locale, de către Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Desființarea prin comasare, prin absorbție a Institutului Național de Administrație și preluarea activității de către o direcție nouă care se înființează în cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici reprezintă modul de reorganizare a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Se dispune suspendarea organizării și desfășurării concursului sau, în unele cazuri a examenului, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în situațiile:
potrivit prevederilor, în cazul în care autoritatea sau instituția publică care organizează concursul sau examenul nu a obținut avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici;
când în organizarea și desfășurarea concursurilor de recrutare și de promovare în funcții publice din cadrul autorităților și instituțiilor publice, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale;
în cazul în care planul de ocupare a funcțiilor nu a fost transmis Agenției Naționale a Funcționarilor Publici de către autoritatea sau instituția publică.
“ART. 23
(1) Planul de ocupare a funcțiilor publice stabilește:
a) numărul maxim al funcțiilor publice rezervate promovării funcționarilor publici;
b) numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi rezervate în scopul promovării rapide;
c) numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi ocupate prin recrutare;
d) numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi înființate;
e) numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi supuse reorganizării;
f) numărul maxim de funcții publice pe fiecare clasă, categorie și pe grade profesionale;
g) numărul maxim al funcțiilor publice de conducere și al funcțiilor publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici.”
Cu consultarea sindicatelor reprezentative ale funcționarilor publici, planul de ocupare a funcțiilor publice se elaborează anual, în felul următor:
a) pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, pentru autoritățile și instituțiile publice din administrația publică central, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici;
b) de către primar sau, în unele cazuri de către președintele consiliului județean, prin aparatul de specialitate, pentru autoritățile și instituțiile publice din administrația publică locală.
Cu 45 de zile înainte de data aprobării proiectului planului de ocupare a funcțiilor publice, pentru autoritățile și instituțiile publice din administrația publică locală, se transmite Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Dacă, Agenția Națională a Funcționarilor Publici depistează neregularități în structura acestuia, autoritățile sau instituțiile publice au obligația de a modifica proiectul planului de ocupare a funcțiilor publice, pe baza observațiilor Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, conform prevederilor legale.
Un compartiment specializat, ce colaborează direct cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici, organizează și realizează gestiunea curentă a resurselor umane și a funcțiilor publice, în cadrul fiecărei autorități și instituții publice.
SECȚIUNEA III
DREPTURI ȘI ÎNDATORIRI
Drepturile funcționarilor publici
“ Drepturile funcționarilor publici sunt drepturi de personal, care derivă din calitatea de angajat, și drepturi de funcțiune, care se referă la acele condiții ce trebuie asigurate funcționarilor pentru a-și îndeplini atribuțiile ce derivă din învestirea cu funcția respectivă.
Dintre drepturile care trebuie analizate în raport cu funcționarii publici fac parte: dreptul la opinie, dreptul la asociere, dreptul la grevă, dreptul la stabilitate, dreptul la salariu, dreptul la odihnă, dreptul la pensie etc.
În contextul raportului de funcțiune în care funcționarul este una dintre părți, conținutul acestuia se referă la un complex de drepturi și obligații, unele cu caracter general, care privesc toate categoriile de funcționari și altele cu caracter special, aplicabile numai anumitor categorii dintre aceștea (drepturi speciale).”
Funcționarilor publici le este garantat dreptul la opinie (derivă din libertatea fundamentală recunoscută la art. 29 și art. 30 din Constituția României)și de asociere sindicală (este un drept fundamental, recunoscut prin Constituția României la art. 40).
Se interzice orice discriminare pe criterii politice, de apartenență sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură, între funcționarii publici.
Funcționarul public, beneficiază de dreptul de a fi informat cu privire la hotărârile care se iau în aplicarea prezentului statut și care îl vizează în mod direct.
Funcționarii publici pot înființa, în mod liber, organizații sindicale, să adere la acestea și să exercite orice mandat în cadrul lor.
Au obligația ca în termen de 15 zile, înalții funcționari publici sau funcționarii publici care au calitatea de ordonatori de credite, de la alegerea lor în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, să opteze pentru una dintre cele două funcții. Atunci când funcționarul public optează pentru desfășurarea activității într-o funcție de conducere în organizațiile sindicale, raporturile de serviciu ale acestuia se suspendă pe o perioadă egală cu cea a mandatului în funcția de conducere din organizația sindicală.
Funcționarii publici, alții decât înalții funcționari publici, pot deține simultan funcția publică și funcția în organele de conducere ale organizațiilor sindicale (dreptul la cumulul de funcții), cu obligația de a respecta regimul incompatibilităților și al conflictelor de interese ce li se aplicabil.
Atunci când, funcționarii publici, urmăresc scopul protejării intereselor profesionale, aceștea se pot asocia în organizații profesionale sau în alte organizații.
În condițiile legii, funcționarilor publici li se recunoaște dreptul la grevă. Pe perioada grevei, funcționarii publici nu beneficiază de salariu și alte drepturi salariale.
În urma activității desfășurate, funcționarii publici au dreptul la stabilitate și la un salariu compus din salariul de bază și sporul pentru vechime în muncă.
În condițiile legii, funcționarii publici au dreptul la prime și alte beneficii salariale. Salarizarea acestora făcându-se în condițiile legii, cu privire la stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Atunci când, potrivit legii, funcționarii publici sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului, aceștea o primesc gratuit.
În mod normal, timpul de lucru în ceea ce privește funcționarii publici este, de obicei, de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.
Funcționarii publici de execuție au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază, în ceea ce privește orele lucrate din dispoziția conducătorului autorității sau instituției publice, ore ce depășesc durata normală a timpului de lucru, ori în zilele de sărbători legale sau declarate zile nelucrătoare. Nu pot depăși 360 de zile într-un an, numărul orelor plătite cu un spor de 100% .
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 ce privește reglementarea beneficilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, prevederile referitoare la acordarea orelor suplimentare au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2005, ordonanță aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005.
În condițiile legii, funcționarii publici pot fi aleși sau numiți într-o funcție de demnitate publică. Pot fi numiți în funcții de demnitate publică, înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere, numai după terminarea, în conformitate cu prevederile legiale, a raporturilor de serviciu. Prin excepție, pot fi numiți în funcții de demnitate publică funcționarii publici de conducere, din cadrul autorităților sau instituțiilor publice din administrația publică centrală în care își desfășoară activitatea, dar și din interiorul autorităților sau instituțiilor publice aflate în raporturi ierarhice cu aceasta.
În condițiile legii, pot candida pentru funcții de demnitate publică, înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere, doar după ce încetează raporturile de serviciu.
În conformitate cu prevederile legale, funcționarii publici au dreptul la concedii medicale, la concediu de odihnă și la alte concedii cu sau fără plată.
Modificarea sau încetarea raporturilor de serviciu se fac de către funcționarul public în cauză, în ceea ce privește perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor,.
Pentru a proteja sănătatea, integritatea fizică și psihică, autoritățile și instituțiile publice, sunt obligate să asigure funcționarilor publici condiții optime de muncă și igienă.
În condițiile legii, funcționarii publici au dreptul la asistență medicală, medicamente și proteze.
Potrivit legii, funcționarii publici beneficiază de pensii, precum și de celelalte drepturi de asigurări sociale de stat.
Membrii familiei care, conform prevederilor legale, beneficiază de pensie de urmaș, primesc pe o perioadă de 3 luni echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate a funcționarului public, în eventualitatea decesului funcționarului public. În cazul în care, din vina autorității sau a instituției publice, pensia de urmaș nu a fost emisă în termen de 3 luni de la data decesului, acestea vor achita în continuare drepturile mai sus menționate, până la emiterea deciziei pentru pensia de urmaș.
Funcționarii publici au dreptul, în exercitarea atribuțiilor lor de protecția legii. Se asigură în mod obligatoriu protecția funcționarului public împotriva amenințărilor,acteor de ultraj sau violențe, în postura de victimă, în exercitarea funcției publice sau în legătură cu aceasta, de către autoritatea sau instituția publică. Potrivit legii, autoritatea sau instituția publică va solicita sprijinul organelor abilitate, pentru garantarea dreptului la protective al funcționarului public.
Măsurile speciale de protecție se stabilesc prin acte normative, la sugestia Agenției Naționale a Funcționarilor Publici,ori a autorități și instituții publice, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în ceea ce privește funcționarii publici care dețin atribuții de control și inspecție, executare silită a creanțelor bugetare, dar și pentru alte categorii de funcționari publici care desfășoară activități cu grad ridicat de risc professional.
În situația în care funcționarul public a suferit un prejudiciu material, în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, din vina autoritățiilor sau instituțiilor publice, autoritatea sau instituția publică este obligată să îl despăgubească.
Îndatoririle funcționarilor publici
“ În ceea ce ne privește îndatoririle funcționarilor publici, întotdeauna am susținut că unul dintre elementele care conferă identitate funcționarului public în raport cu salariul este faptul că acestuia îi revin două categorii de îndatoriri. O primă categorie o reprezintă îndatoririle legate de viața sa privată.
A doua categorie o reprezintă îndatoririle care privesc exercitarea funcției, a serviciului, sau, altfel spus, viața profesională a funcționarilor publici. În ceea ce privește îndatoririle care privesc viața ele sunt comune atât titularilor de funcții publice, cât și celor care dețin demnități publice de stat. La baza acestor îndatoriri se află faptul că funcționarilor publici nu le este îngăduit să facă orice în viața lor privată dacă acțiunile întreprinse ar fi de natură să afecteze demnitatea și prestigiul, nu doar ale funcționarilor ca persoane, ci și ale funcției pe care o exercită și ale instituției în care-și desfășoară activitatea. De aceea, aceste îndatoriri care privesc moralitatea funcționarilor, se circumscriu sferei care constituie deontologia funcționarilor, înțeleasă ca ansamblu de norme morale care configurează etica specifică unei funcții sau profesii.”
Funcționarii publici sunt obligați să își îndeplinească în mod profesional, imparțial și în conformitate cu prevederile legale, îndatoririle de serviciu, abținându-se de la orice faptă care poate aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici.
Pentru îmbunătățirea activității autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, dar și a calității serviciilor publice oferite cetățenilor, funcționarii publici de conducere trebuie să sprijine în mod obligatoriu propunerile și inițiativele motivate ale personalului din subordine. Aceștea trebuie să respecte normele de conduită profesională și civică prevăzute de lege.
“ ART. 44
(1) Funcționarilor publici le este interzis să ocupe funcții de conducere în structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale organizațiilor cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice sau ale fundațiilor ori asociațiilor care funcționează pe lângă partidele politice.
(2) Înalților funcționari publici le este interzis să facă parte din partide politice, organizații cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice sau din fundațiile ori asociațiile care funcționează pe lângă partidele politice.
(3) Funcționarii publici au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice.”
Potrivit legii, îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate, reprezintă o răspundere a funcționarilor publici.
Funcționarul public are obligativitatea de a se conforma dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici. Atunci când consideră a fi ilegale dispozițiile primite de la superiorul ierarhic, acesta are dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea acestor dispoziții. Funcționarul public este obligat să o execute dispoziția dacă aceasta a fost formulate în scris, cu excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală. În astfel de situații funcționarul public trebuie sa aduca la cunoștiința superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziția.
În condițiile legii, funcționarii publici sunt obligați să păstreze secretul de serviciu, secretul de stat, dar și confidențialitatea în legătură cu informațiile, faptele sau documentele documentele pe care le cunosc în exercitarea funcției publice, exceptând informațiile de interes public.
Funcționarilor publici le este interzis să ceară sau să accepte, direct sau indirect, daruri sau alte avantaje, pentru ei sau pentru alții, în considerarea funcției lor publice.
Funcționarii publici au obligația să se prezinte declarația de avere, conform legii, la numirea într-o funcție publică, dar și la încetarea raportului de serviciu, conducătorului autorității sau instituției publice. Potrivit legii, declarația de avere este actualizată anual.
În termene stabilite de către superiorii ierarhici, funcționarii publici au obligația de a rezolva lucrările repartizate.
Funcționarilor publici au interdicția de a primi direct cereri pentru a căror rezolvare tine de competența lor, ori să discute direct cu petenții, cu excepția celor cărora le sunt stabilite asemenea atribuții, dar și să intervină în vederea soluționării acestor cereri.
Stabilit potrivit legii, funcționarii publici sunt obligați să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților.
CAPITOLUL II
CARIERA FUNCȚIONARULUI PUBLIC
SECȚIUNEA I
EVALUAREA ȘI DEZVOLTAREA PROFESIONALĂ A FUNCȚIONARULUI PUBLIC
A. Perfecționarea profesională a funcționarilor publici
Constituie un drept și totodată o obligație,datoria funcționariilor publici de a-și îmbunătăți în mod continuu abilitățile și pregătirea profesională.
Ține de obligația autorităților și instituțiilor publice de a prevede în bugetul anual propriu sumele destinate în vederea acoperiri cheltuielilor de perfecționare profesională a funcționarilor publici organizată la inițiativa sau în interesul autorității, ori instituției publice.
În perioada în care urmează forme de perfecționare profesională, funcționarii publici se bucură de beneficii salariale cuvenite, și anume:
create la inițiativa sau în interesul autorității ori instituției publice;
urmate la inițiativa funcționarului public, cu consimțământul conducătorului autorității sau instituției publice.
Durata formelor de perfecționare profesională este mai mare de 90 de zile într-un an calendaristic, urmate de către funcționarii publici și organizate în țară ori în străinătate, finanțate din bugetul de stat sau bugetul local, îi obligă pe aceștea la un angajament scris, ce prevede că vor lucra în administrația publică între 2 și 5 ani de la finalizarea programelor, proporțional cu numărul zilelor de perfecționare profesională, dacă pentru programul respectiv nu se prevede o altă perioadă. Dacă încetează raporturile de serviciu ale funcționarilor publici care au urmat forme de perfecționare profesională înainte de împlinirea termenului prevăzut au obligația de a restitui contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecționare, iar în unele cazuri, beneficile salariale obținute pe durata perfecționării, calculate conform prevederilor legale, proporțional cu perioada rămasă până la împlinirea termenului. Acesteprevederi nu se aplică atunci când funcționarul public nu mai deține funcția publică din cauze neimputabile acestuia.
Dacă, funcționarii publici care au urmat o formă de perfecționare, nu au absolvit-o din culpa proprie, sunt obligați să restituie instituției sau autorității publice contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecționare, precum și beneficiile salariale obținute în perioada perfecționării, calculate conform prevederilor legale, dacă acestea au fost suportate de autoritatea sau instituția publică.
Studiile universitare sau studiile de doctorat nu constituie forme de perfecționare profesională, acestea neputând fii finanțate din bugetul de stat ori din bugetul local.
În condițiile legii, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, i se comunică annual în mod obligatoriu, de către autoritățile și instituțiile publice planul de perfecționare profesională a funcționarilor publici, dar și fondurile alocate în bugetul anual propriu pentru acoperirea cheltuielilor de perfecționare profesională a funcționarilor publici, organizate la inițiativa sau în interesul autorității ori instituției publice.
B. Recrutarea funcționarilor publici
“ ART. 54
Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:
a) are cetățenia română și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniți;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
f) îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică;
g) îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice;
i) nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
j) nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege.”
Numai în condițiile prezentei legi se poate face ocuparea funcțiilor publice vacante și a funcțiilor publice temporar vacante. Ocuparea funcțiilor publice se face prin mijloace de transfer, de promovare, redistribuire, de recrutare, sau prin alte modalități prevăzute expres în prezenta lege.
Ocuparea permanentă a funcției publice de specialitate (funcția de inspector de concurență pentru Consiliul Concurenței) se face numai prin promovare ori prin recrutare, conform prevederilor legii în vigoare.
Pentru a intra în corpul funcționarilor publici se organizează concurs în limita funcțiilor publice disponibile în acest scop, prin planul de ocupare a funcțiilor publice. Cu respectarea prevederilor legii în vigoare, se stabilesc condițiile de participare și procedura de organizare a concursului de intrate în corpul funcționarilor publici.
La baza concursului stau următoarele principii: transparenței, competiției deschise, meritelor profesionale și competenței, dar și al egalității accesului la funcțiile publice, valabil pentru fiecare cetățean care întrunește condițiile legale.
“ (4) Anunțul privind concursul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și într-un cotidian de largă circulație, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării concursului. În mod excepțional, termenul de 30 de zile poate fi redus, în condițiile legii, pentru concursul organizat în vederea ocupării funcțiilor publice de execuție temporar vacante.
(5) Condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție se stabilesc astfel:
a) un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional asistent din clasa I, 8 luni pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional asistent din clasa a II-a sau 6 luni pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional asistent din clasa a III-a;
b) 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional principal;
c) 9 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional superior.
(6) Condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere se stabilesc astfel:
a) 2 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere de: șef birou, șef serviciu și secretar al comunei, precum și a funcțiilor publice specifice asimilate acestora;
b) 3 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere, altele decât cele prevăzute la lit. a).
(7) Pentru participarea la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere, candidații trebuie să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.”
Aceste condiții nu sunt obligatorii în vederea recrutării funcționarilor publici de conducere, în cazul exercitării cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere, dar și pentru funcționarii publici care își desfășoară activitatea într-o funcție publică de conducere, pe o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, condițiile de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice disponibile, se publică cu cel puțin 10 zile înainte de data desfășurării concursului, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
În mod obligatoriu, înștiințarea va cuprinde următoarele:
data care a fost stabilită pentru organizarea concursului;
cerințele de studii de specialitate sau alte cerințe specifice prevăzute în fișa postului pentru fiecare funcție publică vacantă;
identificarea funcțiilor publice vacante prin denumire, clasă, categorie și în unele cazuri după gradul profesional, dar și compartimentul din care fac parte.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici are obligația de a verifica în baza de date privind evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici dacă se află funcționari publici care îndeplinesc cerințele în vederea redistribuirii, într-un termen de 10 zile.
În conformitate cu prevederile legale, în vederea obținerii statutului de manager public se organizează și se gestionează de instituțiile abilitate potrivit legii să organizeze astfel de programe, concursul pentru admiterea la programele organizate, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
C. Perioada de stagiu a funcționarilor publici
Având ca obiect testarea competențelor profesionale pentru îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice, dar și cunoașterea de către funcționarii publici a specificului administrației publice și a exigențelor acesteia, perioada de stagiu are ca scop formarea practică a funcționarilor publici debutanți. În cazul funcționarii publici de execuție din clasa I, perioada de stagiu va avea o durată de 12 luni, pentru cei din clasa a II-a 8 luni, iar pentru cei din clasa a III-a 6 luni.
După ce termină perioada de stagiu, în funcție de rezultatul evaluării susținute, funcționarul public debutant va fi numit funcționar public de execuție permanent, în clasa ce corespunde studiilor absolvite, în funcțiile publice, având gradul profesional asistent, iar în cazul în care a obținut ca rezultat al evaluării activității, calificativul "necorespunzător", funcționarul public va fi eliberat din funcția publică.
D. Numirea funcționarilor publici
Actul administrativ de numire este redactat în formă scrisă, trebuind să conțină temeiul legal al numirii, numele funcționarului public, denumirea funcției publice, data începând de la care trebuie să exercite funcția publică, beneficiile salariale, dar și locul de exercitare a activității.
Funcționarului public i se înmânează o copie a fișei postului aferentă funcției publice ce se atașează la actul administrativ de numire .
“ (6) La intrarea în corpul funcționarilor publici, funcționarul public depune jurământul de credință în termen de 3 zile de la emiterea actului de numire în funcția publică definitivă. Jurământul are următoarea formulă: "Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional și să respect normele de conduită profesională și civică. Așa să-mi ajute Dumnezeu." Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase.
(7) Depunerea jurământului prevăzut la alin. (6) se consemnează în scris. Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris și atrage revocarea actului administrativ de numire în funcția publică. Obligația de organizare a depunerii jurământului aparține persoanei care are competența legală de numire.”
E. Promovarea funcționarilor publici și evaluarea performanțelor profesionale
În condițiile legii, în cariera sa funcționarul public poate promova în funcția publică. Existența unui post vacant nu condiționează promovarea în grade profesionale sau promovarea în clasă.
Modalitatea de dezvoltare a carierei în vederea ocupării unei funcții publice superioare este promovarea. Prin concurs sau examen, se face promovarea în funcția publică de execuție în gradul profesional imediat superior celui pe care îl deține funcționarul public, organizat semestrial, de către autoritățile și instituțiile publice, prin modificarea postului deținut de funcționarul public ca rezultat al promovării concursului sau examenului. Se crește gradul de complexitate a atribuțiilor exercitate de către funcționarul public, sau se completează cu noi atribuții fișa postului funcționarului public ce a promovat în funcția publică.
Autoritatea sau instituția publică organizează concursul sau examenul de promovare în gradul profesional, respectând încadrarea în fondurile bugetare alocate și în limita funcțiilor publice rezervate promovării.
În vederea participării la concursul sau examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui pe care îl deține, funcționarul public trebuie să îndeplinească condițiile următoare în mod cumulativ:
• Să dețină o vechime de cel puțin 3 ani în gradul profesional al funcției publice din care promovează;
• La evaluarea anuală a performanțelor individuale, funcționarii publici trebuie să fi obținut cel puțin calificativul "bine", în ultimii 2 ani calendaristici;
• În condițiile prezentei legi, funcționarii publici nu trebuie să aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată.
În conformitate cu prevederile legale, au posibilitatea de a participa la concursul organizat, pentru o promovare rapidă în funcția publică și funcționarii publici ce nu îndeplinesc condițiile de vechime necesare în vederea promovării în gradul profesional imediat superior celui deținut.
Pentru a putea participa la concursul de promovare într-o funcție publică de conducere, funcționarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
să nu existe o sancțiune disciplinară neradiată în cazierul administrativ, în condițiile legii prezente;
să fie numiți într-o funcție publică din clasa I;
să întrunească condițiile specifice prevăzute în fișa postului;
să fi absolvit un master, ori studii postuniversitare în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;
Funcționarii publici de execuție pot participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcții publice într-o clasă superioară față de cea în care aceștea sunt încadrați, în urma obținerii unei diplome de studii de nivel superior, doar dacă studiile absolvite sunt în specialitatea în care își desfășoară activitatea, ori în situația în care autoritatea sau instituția publică consideră că studiile absolvite sunt folositoare în vederea exercitării activității.
Nu poate fi făcută promovarea în clasă pe o funcție publică de consilier juridic sau de auditor.
Se organizează annual evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici. Funcționarului public i se acordă unul dintre următoarele calificative: foarte bine, bine, satisfăcător,ori nesatisfăcător, ca rezultat al evaluării performanței anuale. Aceste calificative constituie un avantaj la promovarea într-o funcție publică superioară, sau la eliberarea din funcția publică.
În cadrul acestei evaluări a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici se stabilesc cerințele de formare profesională a funcționarilor publici.
Guvernul aprobă prin hotărâre, metodologia de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, la sugestia Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, după ce consultă organizațiile sindicale ale funcționarilor publici, reprezentative la nivel național.
F. Sistemul de promovare rapidă în funcția publică
“ ART. 70
(1) Pot beneficia de sistemul de promovare rapidă în funcția publică:
a) persoanele care au absolvit programe organizate, în condițiile legii, pentru obținerea statutului de manager public;
b) funcționarii publici care au promovat concursul prevăzut la art. 65 alin. (3).
(2) Pot participa la concursul prevăzut la alin. (1) lit. b) funcționarii publici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au cel puțin 1 an vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează;
b) au obținut calificativul "foarte bine" la evaluarea performanțelor profesionale individuale din ultimul an;
c) nu au în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile prezentei legi;
d) au urmat cel puțin o formă de perfecționare profesională în ultimul an.
(3) Concursul pentru promovarea rapidă prevăzut la art. 65 alin. (3) se organizează anual, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în limita numărului de funcții publice rezervate promovării rapide.”
În vederea obținerii statutului de manager public se asimilează perioadei de stagiu și perioada în care o persoană a urmat programe organizate în condițiile legii. În cazul de nepromovare a programelor organizate în condițiile legii, perioada de stagiu nu poate fi considerată vechime în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea funcțiilor publice și nici vechime în funcția publică.
SECȚIUNEA II
PRINCIPIILE CARE GUVERNEAZĂ FUNCȚIA PUBLICĂ
PRINCIPIUL EGALITĂȚII ȘI PRINCIPIUL MERITULUI (ÎN LEGISLAȚIA ȚĂRILOR UNIUNII EUROPENE)
În unanimitate, autorii de știință administrativă, dar și cei de drept public, consideră că actualmente democrația nu se mai află la baza intrării în funcțiile publice, deoarece funcțiile publice trebuie să fie accesibile oricărui cetățean, în virtutea principiului egalității în drepturi. Pe de altă parte, a fost demonstrat faptul că, din prisma experiențelor tragice, sau marcante din viață, în funcțiile administrative (în general funcții publice), pot rezista doar persoane ce întrunesc anumite calități, ce dețin o instruire profesională și intelectuală, având, deci, competență. Acestea fiind spuse, rezultă principiul ocupării funcției publice pe baza meritului, cunoscut la nivel formal-juridic, ca principiu încă din secolul trecut.
Aceste principii, în primul rând complementare, precum și contradictorii, având în al doilea rând mai mult sau mai puțin efecte opuse. Principiul egalității în fața legii, este consacrat de toate constituțiile scrise ale țărilor Uniunii Europene, iar exceptând constituțiile Danemarcei și Republicii Irlanda, este consacrat și principiul accesului egal la funcții publice. Totodată, toate legislațiile naționale prezente în Uniunea Europeană, fie de ordin fundamental, fie ordinar, consacră și principiul recrutării prin concurs, dar și o serie de cerințe prealabile înscrierii, făcând ca ideea de egalitate a accesului sa dețină mai mult o semnificație politico-morală, decât tehnico-juridică.
Din punct de vedere istoric, principiul egalității accesului, a dost fundamentat pe necesitatea de a desființa prioritățiile pe criteriul rangului de noblețe, acest principiu s-a impus cu un grad sporit de dificultate, ca un principiu de drept pozitiv.
Dreptul de acces în condiții de egalitate la funcțiile publice, pe de o parte , a fost cel mai bine tratat în Constituția Spaniei, unde legiuitorul spaniol din 1978, a simbolizat dreptul actual, un principiu “fundamental”, iar pe de altă parte a consacrat principiul accesului la funcții publice pe bază de merit și de capacitate, în titlul consacrat Guvernului și administrației.
SECȚIUNEA III
RELAȚIA FUNCȚIONAR PUBLIC-CETĂȚENI
Din analiza psihoogică a funcționarului public reiese atitudinea publicului și opiniile acestuia cu privire la administrația. Acestea se datorează modului de definire a administrației publice ca activitate de organizare a executării și de executare în mod concret a legii cu scopul de a asigura binele individual în context cu realizarea binelui general.
În prezentul secol, sociologii au inițiat un studiu mai amănunțit, asupra opiniilor și atitudinilor publicului în raport cu administrația publică.
Astfel de studii au concluzionat o ușoară ignoranță în ceea ce preivește administrația, dar și un mod de gândire greșit despre aceasta. Din ignoranță, mulți cetățeni privesc domeniul dreptului administrativ în abstract, o ramură greu de accesat, deoarece adeseori acești cetățeni nu șiu să își valorifice drepturile, astfel neînțelegând urmările neânplinirii obligațiilor ce le revin în raport cu administrația.
De multe ori, publicul identifică sistemul administrației publice cu câteva instituții, cum ar fii: prim-ministru, primar, prefecți, președintele statului, consilieri locali sau județeni priviți individual, miniștri priviți individual, necunoscându-se sau amestecându-se competențele acestora.
“ Datorită necunoașterii sau cunoașterii insuficiente de către public a sistemului administrativ o mare parte a cetățenilor au o imagine deformată asupra acestui sistem considerând că este caracterizat de:
existența unui număr prea mare de funcționari, număr ce nu se justifică prin eficiența ridicată a prestațiilor către cetățean și care impune o fiscalitate ridicată artificial, astfel încât se îngreunează situația contribuabilului;
faptul că funcționarii au volum mic de lucrări de executat, lucrări pe care le fac fără a se grăbi ( autorul citat vorbește despre imaginea de <cocotte en papier> a funcționarului public);
iresponsabilitate, în sensul că oricare ar fi erorile comise puține sunt cazurile în care funcționarii publici își pierd funcția sau li se aplică o sancțiune;
ineficacitate;
Această trăsătură este înțeleasă de public în sensul că administrația este prost organizată, că funcționarii sunt adeseori formaliști și neglijenți.
neomenia;
Un asemenea reproș se referă la faptul că administrația nu ține cont de situațiile individuale, ea tratând oamenii ca și cum ar fi unul și același.
amestecul abuziv în viața particulară.”
Autorul Bernard Gournay, că toate țările și toate timpurile, au cunoscut asemenea reproșuri, iar opiniile și atitudinea publicului variază în funcție de categoria administraților care pronunță, dar și în funcție de structura administrativă.
Funcționarii din administrație (fie de decizie, sau de execuție) trebuie să lucreze la adaptarea comportamentului pentru a preîntâmpina sau a înlătura nemulțumirile cetățenilor, deoarece nu putem lucra doar la îmbunătățirea opiniei cetățenilor asupra funcționarilor fără a interveni și la schimbarea sau îmbunătățirea comportamentului funcționarilor.
Potențialele modificări în ceea ce privește organizarea administrativă și sistemele metodelor de lucru din administrație, reprezintă informații sau rezultate favorabile în dinamica administrației, ce se reflectă și în domeniul profesional.
Atât în realizarea studiilor, sondajelor de opinie, în popularizarea rezultatelor, un rol foarte important îl ocupă mijloacele de comunicare de masă, cât și în perfecționarea relației între cetățean și funcționarul public.
CAPITOLUL III
RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A FUNCȚIONARULUI PUBLIC
SECȚIUNEA I
SANCȚIUNILE DISCIPLINARE ALE FUNCȚIONARULUI PUBLIC
Răspunderea funcționarii publici poate fii contravențională, disciplinară, civilă sau penală; funcționarii publici atrag această răspundere atunci când încalcă cu vinovăție îndatoririle de serviciu.
În condițiile legii, se poate adresa instanței judecătorești, orice persoană care consideră că i-a fost vătămat un drept sau un interes legitim, împotriva autorității sau instituției publice în vederea emiterii unui act, ori dacă a refuzat rezolvarea unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim.
Dacă acțiunea se admite, constatându-se vinovăția funcționarului public, persoana în cauză este obligată la plata daunelor, solidar cu autoritatea sau instituția publică.
Dacă prevederile legale au fost respectate, iar procedurile administrative aplicabile autorității sau instituției publice în care acesta își desfășoară activitatea, funcționarului public nu i se poate angaja răspunderea juridică.
Atrage răspunderea disciplinară a funcționarilor publici, constituind abatere disciplinară, încălcarea cu vinovăție a normelor de conduită civică și profesională prevăzute de lege, sau a îndatoririlor ce corespund funcției publice pe care o dețin.
“ Statutul a stabilit în art. 77 alin. (2) că se constituie în abateri disciplinare următoarele fapte:
a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
b) neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor;
c) absențe nemotivate de la serviciu;
d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
e) intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului legal;
f) nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor cu acest caracter;
g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;
h) desfășurarea în timpul programului de lucru a unor activități cu caracter politic;
i) refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu;
j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici.”
Existența de antecedente a unor sancțiuni disciplinare ce nu au fost radiate în condițiile legii, comportamentul general al funcționarului public în timpul serviciului, gradul de vinovăție și consecințele abaterii, cauzele și gravitatea abaterii disciplinare, dar și împrejurările săvârșirii acesteia, reprezintă elemente importante pentru individualizarea sancțiunii disciplinare.
În ceea ce privește săvârșirea de abateri disciplinare, sancțiunile disciplinare sunt aplicate în termen de cel mult 1 an din momentul sesizării comisiei de disciplină, dar nu mai târziu de 2 ani din momentul săvârșirii abaterii disciplinare.
“După o formulă consacrată în legislația noastră, Statutul reține că sancțiunile disciplinare ale funcționarilor intervin pentru încălcarea cu vinovăție a îndatoririlor de serviciu, făcând următoarea gradare: a) mustrare scrisă; b) diminuarea drepturilor salariale cu 5 – 20% pe o perioadă de până la 3 luni; c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcția publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani; d) trecerea într-o funcție publică inferioară pe o perioadă de până la un an, cu diminuarea corespunzătoare a salariului; e) destituirea din funcția publică.”
Procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea clasării sau a renunțării la urmărirea penală, ori până când instanța judecătorească va dispune achitarea, amânarea aplicării pedepsei, renunțarea la aplicarea pedepsei, sau încetarea procesului penal, atunci când fapta funcționarului public a fost sesizată atât ca abatere disciplinară cât și ca infracțiune.
Conducătorul autorității sau instituției publice este obligat să interzică accesul funcționarului public la documentele ce pot influența cercetarea sau să dispună o mutare temporară a acestuia în interiorul altui compartiment, ori în cadrul altei structuri a autorității sau instituției publice, pe perioada cercetării administrative, atunci când funcționarul public a săvârșit o abatere disciplinară care poate influența cercetarea administrativă.
Numai după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public se aplică sancțiunile disciplinare. Audierea funcționarului public se consemnează în scris, sub sancțiunea nulității. Refuzul acestuia de a se prezenta la audieri ori de a semna o declarație cu privire la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces-verbal.
Se constituie comisii de disciplină care să analizeze abaterile disciplinare sesizate și propunerea sancțiunii disciplinare aplicabile funcționarilor publici din autoritățile sau instituțiile publice. Comisia de disciplină este compusă dintr-un reprezentant al organizației sindicale reprezentative sau, în anumite cazuri un reprezentant desemnat prin votul majorității funcționarilor publici pentru care se organizează comisia de disciplină, atunci când sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarii publici nu sunt organizați în sindicat.
Dacă un funcționar public este nemulțumit de sancțiunea aplicată, acesta se poate adresa instanței de contencios administrativ, în vederea solicitării anulării sau modificării, în funcție de caz, a ordinului sau dispoziției de sancționare
Agenția Națională a Funcționarilor Publici va elibera un cazier administrativ, în conformitate cu baza de date pe care o administrează, pentru evidențierea situației disciplinare a funcționarului public.
SECȚIUNEA II
SUSPENDAREA FUNCȚIONARULUI PUBLIC
Prezenta lege, reglementează două feluri de suspendare: suspendarea de drept și suspendarea din inițiativa persoanei interesate.
“ Suspendarea de drept intervine când funcționarul se află într-una din următoarele situații:
a) este numit sau ales într-o funcție de demnitate publică, pentru perioada respectivă, cu excepțiile prevăzute la art. 34;
b) este încadrat la cabinetul unui demnitar;
c) este desemnat pentru o misiune diplomatică sau în cadrul unor organisme internaționale;
d) desfășoară activitate sindicală pentru care este prevăzută de lege suspendarea;
e) efectuează stagiul militar, serviciul militar alternativ, este concentrat sau mobilizat;
f) este arestat preventiv;
g) efectuează tratament medical în străinătate sau însoțește soția sau o rudă de gradul I inclusiv;
h) este în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, în condițiile legii;
i) carantină, în condițiile legii;
j) concediu de maternitate, în condițiile legii;
k) este dispărut, iar dispariția a fost constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă;
l) forța majoră;
m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h);
n) pe perioada cercetării administrative, în situația în care funcționarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină;
o) în alte cazuri expres prevăzute de lege.”
Funcționarul public are obligația să informeze în scris persoana ce deține competența legală de numire în funcția publică asupra acestui fapt, într-un termen de 15 zile calendaristice înainte de data încetării motivului suspendării de drept, însă nu mai târziu de data luării la cunoștință de motivul încetării suspendării de drept. Exceptând cazurile prevăzute de lege, neinformarea unei persoane ce deține competența legală de numire în funcția publică atrage încetarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului public.
“ ART. 95
(1) Raportul de serviciu se suspendă la inițiativa funcționarului public în următoarele situații:
a) concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condițiile legii;
b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;
c) desfășurarea unei activități în cadrul unor organisme sau instituții internaționale, în alte situații decât cele prevăzute la art. 94 alin. (1) lit. c);
d) pentru participare la campania electorală;
e) pentru participarea la grevă, în condițiile legii.”
Se suspendă raportul de serviciu la cererea motivată a funcționarului public în vederea unui interes personal legitim, în alte situații față de cele menționate anterior, pentru o perioadă cuprinsă între o lună și 6 luni, iar cumulul perioadelor de suspendare nu trebuie să depășească 3 ani de zile.
În categoria „interesului legitim”nu intră justificarea cererii de suspendare printr-o raportare la exercitarea unor activități remunerate.
Trebuie să solicite în scris și motivat solicitarea de suspendare, ce poate să fie aprobată de conducătorul autorității publice doar în baza unor documente jutificative.
Rezervarea postului aferent funcției ocupată de funcționarul public suspendat, ține de obligativitatea autoritățiilor și instituțiilor publice, iar ocuparea postului respectiv se poate face numai pe o durată determinată.
SECȚIUNEA III
CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDĂ
Legea 188/1999 reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și administrația publică locală ori funcționari publici și statul, prin intermediul autorităților administrative autonome sau prin intermediul autorităților și instituțiilor publice ale administrației publice atât centrale, cât și locale.
Persoana numită, în conditiile legi, într-o funcție publica se numește funcționar public. Aflată în corpul de rezervă al funcționarilor publici, persoana care a fost eliberată din funcția publică își păstrează calitatea de funcționar public.
La baza exercitării funcției publice stau următoarele principii:
legalitate, imparțialitate și obiectivitate;
responsabilitate, conform prevederilor legale;
stabilitate în exercitarea funcției publice;
eficiență și eficacitate;
orientare către cetățean;
transparență;
subordonare ierarhică.
În întreaga Uniune Europeană, regăsim în legile fundamentale prevederi referitoare la funcția publică și discuții pe tema bazelor constituționale ale funcției publice. Dacă prin statutul funcționarilor publici se înțelege un ansamblu de reguli cu privire la situația funcționarilor ce formează dreptul comun al funcției publice, atunci putem susține că există un statut, în fiecare dintre cele 27 de state membre, chiar dacă nu gasim peste tot, formal un act normativ unic, denumit statut general al funcției publice.
Conform legii Nr. 188 din 8 decembrie 1999, Republicată privind Statutul funcționarilor publici:
“ART. 7
(1) Funcțiile publice se clasifică după cum urmează:
a) funcții publice generale și funcții publice specifice;
b) funcții publice din clasa I, funcții publice din clasa a II-a, funcții publice din clasa a III-a;
c) funcții publice de stat, funcții publice teritoriale și funcții publice locale.”
„ Definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcției publice, funcțiile publice se împart în trei clase, după cum urmează:
a) clasa I este alcătuită din funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de lungă durată, studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
b) clasa a II-a este alcătuită din funcțiile publice pentru a căror ocupare se cere diplomă de absolvire pentru studii superioare de scurtă durată; acești funcționari pot ocupa numai funcții publice de execuție;
c) clasa a III-a este alcătuită din funcțiile publice ce cuprind în vederea ocupării funcției, studii liceale, respectiv studii medii liceale, respective diploma de bacalaureat (dovada absolvirii studiilor liceale); acești funcționari pot ocupa numai funcții publice de execuție.”
Funcționarii publici sunt:
• debutanți (persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcții publice de grad profesional debutant);
• definitivi (funcționarii publici debutanți după ce au au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege, obținând un rezultat corespunzător la evaluare și persoanele care au vechime în studiile necesare ocupării funcției publice de minimum 12 luni, 8 luni și, respectiv, 6 luni, în funcție de nivelul studiilor absolvite, persoane ce intră prin concurs în corpul funcționarilor publici).
În vederea ocupării unei funcții publice aferentă categoriei înalților funcționari publici, persoana trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:
studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, studii universitare de licență absolvite cu diplomă;
pentru intrarea în categoria înalților funcționari publici trebuie să promoveze concursul național;
să aibă, în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, o vechime de cel puțin 5 ani;
a exercitat un mandat complet de parlamentar sau a absolvit programele de formare specializată, în vederea ocupării unei funcții publice ce corespunde categoriei înalților funcționari publici ;
În subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, se înfințează pentru crearea și dezvoltarea unui corp de funcționari publici profesionist, stabil și imparțial, un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică numit Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Funcționarilor publici le este garantat dreptul la opinie (derivă din libertatea fundamentală recunoscută la art. 29 și art. 30 din Constituția României)și de asociere sindicală (este un drept fundamental, recunoscut prin Constituția României la art. 40).
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 ce privește reglementarea beneficilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, prevederile referitoare la acordarea orelor suplimentare au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2005, ordonanță aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005.
Funcționarii publici sunt obligați să își îndeplinească în mod profesional, imparțial și în conformitate cu prevederile legale, îndatoririle de serviciu, abținându-se de la orice faptă care poate aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici.
Constituie un drept și totodată o obligație,datoria funcționariilor publici de a-și îmbunătăți în mod continuu abilitățile și pregătirea profesională.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, condițiile de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice disponibile, se publică cu cel puțin 10 zile înainte de data desfășurării concursului, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
În condițiile legii, în cariera sa funcționarul public poate promova în funcția publică. Existența unui post vacant nu condiționează promovarea în grade profesionale sau promovarea în clasă.
În unanimitate, autorii de știință administrativă, dar și cei de drept public, consideră că actualmente democrația nu se mai află la baza intrării în funcțiile publice, deoarece funcțiile publice trebuie să fie accesibile oricărui cetățean, în virtutea principiului egalității în drepturi. Pe de altă parte, a fost demonstrat faptul că, din prisma experiențelor tragice, sau marcante din viață, în funcțiile administrative (în general funcții publice), pot rezista doar persoane ce întrunesc anumite calități, ce dețin o instruire profesională și intelectuală, având, deci, competență. Acestea fiind spuse, rezultă principiul ocupării funcției publice pe baza meritului, cunoscut la nivel formal-juridic, ca principiu încă din secolul trecut.
În relația funcționar public-cetățean, din analiza psihoogică a funcționarului public reiese atitudinea publicului și opiniile acestuia cu privire la administrația. Acestea se datorează modului de definire a administrației publice ca activitate de organizare a executării și de executare în mod concret a legii cu scopul de a asigura binele individual în context cu realizarea binelui general.
Răspunderea funcționarii publici poate fii contravențională, disciplinară, civilă sau penală; funcționarii publici atrag această răspundere atunci când încalcă cu vinovăție îndatoririle de serviciu.
“După o formulă consacrată în legislația noastră, Statutul reține că sancțiunile disciplinare ale funcționarilor intervin pentru încălcarea cu vinovăție a îndatoririlor de serviciu, făcând următoarea gradare: a) mustrare scrisă; b) diminuarea drepturilor salariale cu 5 – 20% pe o perioadă de până la 3 luni; c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcția publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani; d) trecerea într-o funcție publică inferioară pe o perioadă de până la un an, cu diminuarea corespunzătoare a salariului; e) destituirea din funcția publică.”
Prezenta lege, reglementează două feluri de suspendare: suspendarea de drept și suspendarea din inițiativa persoanei interesate.
În concluzie, o foarte mare importanță o are “regimul juridic al funcționarului public”, funcționarul public fiind pionul principal în realizarea administrației publice, deoarece trăim într-o societate administrativă, reprezentată prin funcționari publici, unde administrația publică ar trebui să fie cunoscută fiecărui cetățean al societății, deoarece viața de zi cu zi implică probleme de ordin administrativ.
BIBLIOGRAFIE
Legea Nr. 188 din 8 decembrie 1999, Republicată privind Statutul funcționarilor publici;
A. IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, Volumul I , Ediția 4, Editura All Beck, Anul 2005;
V.VEDINAȘ, Drept administrativ, Ediția a IX-a Revizuită și actualizată, Curs Universitar, Editura Universul Juridic, Anul 2015;
Iulian M. NEDELCU, Drept administrativ și elemente de știința administrației, Editura Universul Juridic, București, Anul 2009;
I. ALEXANDRU, Tratat de administrație publică, Editura Universul Juridic București, Anul 2008.
Constituția României din anul 2003, revizuită;
Legea 340/2004 privind Instituția Prefectului;
Legea 554/2004 republicată privind Codul Administrativ;
I. Rusu, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Anul 2001;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Functionarul Public (ID: 115753)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.