Fotografia Electorala

Fotografia electorală

I.1 Fotografia electorala-scurt istoric

Afișul electoral este acel material tipărit utilizat pe perioada campaniei electorale ,care îndeamnă alegătorii să voteze o anumită formațiune politică ,un competitor electoral sau un candidat independent ,respectiv să voteze pentru aprobarea sau respingerea problemei care reprezintă obiectul referendumului.

De peste 100 de ani ,afișele electorale au fost folosite în același fel în care sunt folosite și astăzi și anume :pentru a face publicitate ,să publice ,pentru a obține un mesaj din cealaltă parte.

Părintele afișului artistic este Jules Cheret , care preferă să utilizeze imagini izbitoare fiind celebru pentru personajele sale feminine. Cheret a creat primul afiș în culori în anul 1867. La sfârșitul secolului XIX un nou stil artistic a apărut în universul afișului, acesta fiind Art Nouveau, acest stil dominând scena pariziană până la primul război mondial. După război arta afișului a fost revoluționată de către Leonetto Capiello în anul 1905. Capiello, în designul afișului s-a concentrat doar pe o singură imagine care era plasată pe un fundal monocrom și care atrăgea imediat atenția privitorului.Polonia este o țară care are o îndelungată tradiție în transmiterea de mesaje de toate genurile prin intermediul artei grafice și a culorilor, însoțite sau nu și de cuvinte, fiind primul loc din lume unde s-a înființat și funcționează cu succes un muzeu al afișului. După proclamarea statului polonez, în urma Primul Război Mondial, afișul și-a început cu adevărat traiectoria ascendentă și a reușit, încetul cu încetul, să devină un adevărat fenomen la nivel național, recunoscut și în mediile artistice internaționale, care a însoțit îndeaproape momentele zbuciumate din istoria recentă a Poloniei, pentru a le reda așa cum se cuvine.

În 1939, afișele aveau să revină la încurajarea patriotismului polonezilor, sau la mesaje care informau populația despre mersul războiului în plan internațional. După 1945, nou instauratul regim comunist a folosit afișul pentru propagandă de partid, pentru a susține „binefacerile“ sistemului și prietenia cu Uniunea Sovietică. Deși cenzura era foarte aspră și doar prietenii regimului puteau trece de ea nevătămați, răspunsul artiștilor care se dedicau afișului nu a întârziat să sosească. Au fost create, din această nevoie, noi modalități de comunicare cu publicul, care provocau reacții intelectuale și emoționale și erau capabile să transmită mesaje sugerate, mascate, care cu greu ar fi putut să se identifice la o primă privire neavizată. Începând din secolul al XX-lea odată cu creșterea publicului consumator, arta afișelor a devenit un mijloc puternic de reclamă și chiar de propagandă. Însă începând din această perioadă apar artiști specializați care își dedică întreaga carieră acestei discipline grafice. Evoluția spectaculoasă a cinematografiei dă un impuls puternic afișului de tip cultural.

Afișul este pentru candidat mijlocul principal prin care se transmite un mesaj, se impune o atitudine personală, se creează un fel de complicitate și reprezintă, așa cum spunea Michel Bongrand, „patru sau șase cuvinte și întâlnirea unei priviri”.În cazul afișajului este important primul moment. La începutul campaniei electorale trebuie puse multe afișe, care să creeze senzația de forță. Multe dintre ele se rup zilnic. De aceea, afișajul se face în mai multe rânduri:

– la începutul campaniei
– în momentele importante
– la final
Afișajul este de două tipuri: comercial sau militant. Afișele comerciale au, în general, un format mare și sunt lipite pe panourile pe care candidatul le are închiriate de la societățile de afișaj. Aceste ampalsamente sunt alese în funcție de eficacitatea lor. Existența lor în marile intersecții, la intrările în marile artere sau în centrul orașului, așezarea lor la înălțime, pentru a permite o bună vizibilitate și pentru a evita distrugerea, sunt atuuri pe care și le disputa organizatorii în momentul închirierii acestor spații.
Afișajul militant sau „sălbatic” este cel realizat cu afișe lipite de voluntari sau
uneori de echipe plătite cu ziua. Aceasta depinde de capacitatea organizatorică a formațiunii politice. Afișele lipite în acest caz sunt mult mai mici ca mărime și trebuie să se încadreze în limitele legale în ceea ce privește dimensiunea.
Un afiș bun atrage atenția și ajuta alegătorul să rețină sloganul tipărit pe el. Nu este o idee deloc rea că afișul să fie, de fapt, un cadru din spotul video de prezentare. De asemenea, nu este o idee rea că afișul să se regăsească și în campania de apariții în presă. Oricum, nu este deloc indicat că pe un afiș să se gasesca mai mult decât numele candidatului, formațiunea politică și sigla acesteia și un slogan scurt format din câteva cuvinte. Alegerea culorii este
foarte importantă pentru identificarea de la distanță.Este ideal ca afișajul unei forțe politice să fie unitar pe tot cuprinsul țării (aceeași culoare, aceeași poziționare a fotografiei, același font și același corp de literă și același slogan).
Pe lângă afișajul clasic, format A4, conform legii române, campaniile electorale folosesc afișajul outdoor specific oricărei campanii comerciale, afișajul pe mijloacele de transport, metrou, taxiuri etc. și bannerele. Pentru a evita escaladarea nejustificată a unor costuri, toate aceste tipuri de afișaj cu caracter permanent trebuie plasate în punctele de tranzit maxim din orașe, la intrările în județe, în marile intersecții sau la ieșirea din marile complexe industriale sau din zonele comerciale.

Capitolul I.2-Decodarea imaginii electorale

Unul dintre punctele de pornire în elaborarea unei campanii electorale (sau de
comunicare instituțională) este analiza de imagine. Orice actor politic, fie că este o
persoană sau un partid, este prezent în reprezentările publicului sub forma unei imagini care poate fi descrisă printr-o colecție de atribute. De obicei, această cercetare se realizează printr-un sondaj, iar atributele sunt enunțate în chestionar. Atributele care sunt apreciate ca adevărate, pentru un anumit om politic, de peste 90% din subiecții chestionați constituie nucleul dur al imaginii respectivului om politic. Cele care sunt apreciate ca adevărate de peste 50% dintre subiecți constituie periferia imaginii acestuia. Atributele nucleului dur, împreună cu cele ale periferiei constituie structura reprezentării reale, la un moment dat, a imaginii omului politic. Firește, atributele care sunt considerate adevărate de mai puțin de 50% dintre cei chestionați sunt nerelevante pentru imaginea respectivului actor politic.În paralel, cercetarea urmărește determinarea atributelor imaginii ideale a persoanei considerate de către public ca fiind potrivită pentru o anumită funcție. Și aici se determină un număr de atribute care constituie nucleul dur și altele care constituie periferia imaginii ideale. Comparația între cele două reprezentări (cea reală și cea ideală) indică acțiunile care trebuie întreprinse pentru corectarea imaginii reale în sensul apropierii ei de imaginea ideală. Firește, aceste acțiuni diferă în funcție de caz, dar există cel puțin două reguli care trebuie respectate.
Prima regulă este aceea că eliminarea unui atribut (nu obligatoriu negativ) din nucleul
dur al reprezentării nu se poate face decât în timp. De exemplu, un om politic nu poate fi
credibil dacă, peste noapte, trece de la un discurs liberal la unul socialist. De obicei,
eliminarea trebuie făcută în etape. Mai întâi, atributul neconvenabil se transferă din nucleul dur în periferie și abia apoi, în a doua etapă, este eliminat.
A doua regulă este aceea că introducerea sau eliminarea unui atribut din structura
reprezentărilor necesită scoaterea, respectiv introducerea, unui alt atribut. Introducerea sau eliminarea unor atribute din reprezentările de imagine se realizează practic printr-un set concertat de acțiuni publice în care omul politic se poziționează în situații care să-l asocieze cu (sau să-l distanțeze de) un anumit atribut. În aceste acțiuni, prezența și atitudinea mass-media sunt esențiale. Dacă media nu relatează despre acțiuni, e ca și cum acestea nu ar fi avut loc.Dincolo de aceste reprezentări de imagine, putem vorbi și despre portretul media al unui actor politic. Acesta este constituit prin suprapunerea, în timp, a tuturor relatărilor din media despre actorul politic respectiv. Este foarte important să subliniem că, la construcția unui portret media, sunt necesare, în primul rând, relatări valorizante. Nu se poate construi un portret media doar din știri neutre. (Știrile neutre sunt valorizate de fiecare dintre receptori în mod diferit.) Relatările valorizante pot fi comentarii, interpretări, dezbateri, dar și manevre tehnice, de exemplu folosirea deliberată a unui unghi de filmare care să avantajeze sau să dezavantajeze un actor politic, sau, pur și simplu, „tăieturile“ care se fac la montajul unei declarații televizate.În mod analog cu reprezentările imaginii, și la portretul media putem distinge un nucleu dur – alcătuit din atributele care apar cel mai frecvent în relatările media – și o periferie. În esență,diferența dintre imaginea publică și portretul media ale unui actor politic este similară diferenței între agenda publică și agenda media, așa cum sunt ele definite în teoria agenda setting.
Din punctul de vedere al marketingului politic, conceptul de portret media are relevanță
în cadrul unui mecanism democratic echilibrat. Într-un asemenea sistem, un actor politic își construiește notorietatea și credibilitatea, în primă instanță, prin intermediul media. Abia când ajunge la un anumit nivel al notorietății și ierarhiei politice, comunicarea directă cu publicul devine semnificativă în raport cu comunicarea mediatică. Abia în acel moment,omul politic, devenit lider, participă la mitinguri, face „băi de mulțime“, întreprinde turnee și are contacte directe cu formatori de opinie, adică are acces la surse semnificative de comunicare nemediată. În condițiile unui sistem politic neechilibrat, aflat în criză sau în tranziție, comunicarea directă a actorului politic poate prevala în raport cu comunicarea mediată (sau, cel puțin, cu acea parte valorizantă, de evaluare și comentariu, din massmedia). În aceste condiții, portretul media se construiește mai târziu, când deja există o imagine suficient de bine structurată în percepția publicului larg.
În final, să subliniem faptul că, în practică, portretul media este mai la îndemână decât
imaginea publică, el putând fi observat pur și simplu printr-o analiză cantitativă și calitativă a presei (de multe ori se recurge numai la analiza presei scrise!) pentru care există metodologii relativ simple. Prin contrast, pentru studierea imaginii publice sunt necesare cercetări sociologice cantitative, efectuate pe eșantioane reprezentative.

Capitolul I.3-Cum se face un portret, o fotografie electorala

“Să-mi faci o poză care să arate cât de frumos,

cât de deștept și cât de bogat sunt. “

Lumea actuală este un univers al constrângerilor vizuale,altfel spus,publicul este mult mai influențat de imagini decât de mesaje verbale sau de cele scrise .Pentru că “ochiul să se bucure” .designul este rezultatul activității de creație ,cu rolul de a transcende ideile de bază ale mesajului publicitar.

O echipă profesionistă de campanie este cea care are în mijlocul ei și un designer de meserie .Fiind un spirit liber ,el trebuie să aibă un statul special în ansamblul distribuției rolurilor.

Un designer profesionist poate asigura continuitatea vizuală a întregului program de campanie.El va elabora un manual de identitate al partidului, un instrument care asigura coerenta și unitatea discursului vizual.

Designerul urmărește menținerea echilibrului visual, proporționalitatea dintre titlu, text și fotografie, ierarhizarea informațiilor ce vor fi promovate, contrastul dintre spații închise și cele deschise și, nu în ultimul rând, unitatea grafică a tot ce se publică.

De multe ori, candidatul este recunoscut după mâna designerului.

În cazul folosirii portretului ca element de compoziție, contează poziționarea sa “în pagina” și conexiunea cu elementele asociative.Pentru a transmite un mesaj mai agresiv, figura candidatului va inunda întreg spațiul, simbolizând apropierea de oameni. Un portret situat mai în adâncimea afișului da impresia unui candidat care pune mai presus interesul public decât cel oferit de funcția pentru care s-a înscris în cursă. În cel de-al doilea caz, elementele de contrast valorizează mesajul.

Un fotograf de meserie este absolut necesar, altfel exista riscul să apară umbr neplăcute, ochi roșii sau expresii nefirești. Trebuie încercat, pe cât posibil, să fie creată impresia celei de-a treia dimensiuni. Oamenii sunt obișnuiți să privească în spațiu.

Odată realizată imaginea cea mai reprezentativă, aceasta va fi folosită – ca efect de multiplicare – în toate materialele promoționale (afișe ,pliante, broșuri, panouri publicitare, machete din ziare, etc). Numele autorului fotografiei trebuie menționat, pentru că acesta este protejat de Legea proprietății intelectuale

. Pe dosul fotografiei nu trebuie scris nici un text, pentru că pixul ar putea lăsa urme nedorite.

Este recomandabil ca fotograful să execute portrete nu cu obiectiv normal, ci cu teleobiectiv cu focala de 105-150. Diafragma trebuie să fie cât mai deschisă pentru a crea contrastul intre clar și neclar pentru sugerarea celei de-a treia dimensiuni. Un obicei modern este situarea candidatului într-un plan second, care se raportează la un prim plan-obiect neclar, numit amorsa. Amorsa nu trebuie să depășească o treime din suprafața pozei, pentru că altfel devine subiect principal și se distruge imaginea. În spatele acesteia se va situa subiectul care va fi clar.

Capitolul I.4 Compoziția fotografiei electorale

Este important să știm că imaginea vizuală reprezintă 50% din informație și este receptata direct. (S.N.! )

Candidatul trebuie să cunoască modalitățile practice d realizare a unei fotografii cât mai expresive.

*Tipul de bărbat ușor efeminat. Se recomanda fotografia alb-negru, întrucât modalitățile de lucru cu lumina pot accentua caracterul masculin al candidatului. Lumina principală se va substitui celei naturale, creând senzația de lumina a soarelui. Lumina de modelare se pune în partea opusă luminii principale, mai aproape de aparat, astfel încât să estompeze umbrele create de relieful fetei, umbre indicate să fie transparente.

În cazul în care candidatul privește în obiectiv, sursele de lumina vor fi focalizate la nivelul capului, obținându-se următorul efect: pe jumătatea ușor umbrita va apărea un triunghi luminos în dreptul ochiului, creând senzația de persoana cu privirea interesată de un eveniment.

*Personajul masculinizat. Acest gen de candidat se fotografiază “în baie de lumină”. Proiectoarele care au becuri cu aceeași putere vor fi poziționate pe două sau trei direcții pentru a nu provoca umbre pe fată.

*Personajul feminin. Femeia se fotografiază întotdeauna “în baie de lumina”, folosind cel puțin trei surse de lumină. În cazul unei candidate mai în vârstă, atenuarea ridurilor se realizează prin folosirea filtrelor de tip DUTO nr 2.

*Scăderea gusei. Candidatul va împinge bărbia înainte, de mai multe ori, pentru găsirea poziției ideale. Trebuie găsită o atitudine naturală și estompata senzația de mișcare forțată. Umărul drept ușor înainte pentru crearea impresiei de naturalet.

*Candidatul cu mustața. Tehnicile de fotografiere sunt aceleași, dar actorul politic trebuie să fie atent cu îngrijirea mustății, aceasta trebuie să fie pieptănata și bine îngrijită.

*Candidatul cu barbă. Barba, la fel ca și în cazul mustății trebuie foarte bine îngrijită. Pe față nu trebuie să apară fire care pot creea zone de umbre. Atenție la poziția capului, pentru a nu se crea senzația de lipsa de gât.

*Candidații cu ochelari. Aceste personae sunt foarte greu de fotografiat din cauza umbrelor încrucișate cauzate de reflexiile ramelor. Pentru realizarea unei imagini bune, vor fi combinate 2-3 spoturi de lumina îndreptate în direcții diferite. Reflexul de lumină al proiectoarelor în lentile duce la estomparea ochilor și acest lucru nu este de dorit și nici în avantajul candidatului respectiv.

Fundalul fotografiei electorale trebuie să fie cât mai neutru pentru a nu influența poziționarea subiectului. Acesta va fi luminat obligatoriu de un proiector, creându-se un degrade plăcut. Pentru fotografia color, sunt preferate culori de tipul verde sau albastru. Roșu este culoarea care creează senzația de agresivitate. În funcție de paloarea feței candidatului se poate folosi și galben, o culoare care este destul de pretențioasă.

Paginarea : personajul politic trebuie poziționat în spațial de acuitate vizuală maximă, acesta, în mod obligatoriu trebuie să privească întotdeauna spre interiorul fotografiei.

Portretele nu se fac niciodată cu lumina de litz, pentru că aplatizează imaginea, iar efectele pot fi dezastruoase. În cazuri extreme se poate fotografia cu blitz-ul întors la perete, subiectul urmând să fie luminat prin reflex.( S.N.!)

Capitolul I.5 Caricatura

După cum se știe din istoria poporului român, oamenii au trecut prin vremuri făcând haz de necaz. Spiritul lor critic s-a exersat în numeroase anecdote, uneori ironice, alteori dramatice și de multe ori cinice. Poporul român și-a găsit de-a lungul timpului reserve mari de energie în umor și batjocură. Un exemplu foarte bun în acest sens îl constituie bancurile ultimilor 50 de ani care au făcut carieră în rândul marii mase a populației. Pentru că numele adevărului nu putea fi rostit, oamenii caricaturizau realitatea, se mințeau cu bună știință, doar pentru a rămâne mai veseli și a suporta greul mai ușor.

După revoluție, locul bancului a fost luat de caricatura, un simbol al derizoriului care interpretează și modifica caracteristicile esențiale ale subiectului.

Imaginea omului politic se construiește în timp și cu multă răbdare. De multe ori, portretul său este constituit din ansamblul general al caracteristicilor și comportamentelor sale psiho-sociale, așa cum sunt ele percepute de public.

Un portret fotografic reprezintă un element dintr-un décor al discursului mediatic, pe când o caricatură este subiect principal al întregii opere media. Cititorii pot trece peste simple fotografii, dar caricatura este cea care atrage cel mai mult, îi face să se gândească la noțiunile abstracte care li se propun.

Caricatura este arta semnificațiilor ascunse, este o tehnică a alterării realului, un desen sau o metaforă grafică, cu rolul de a sugera noi înțelesuri. Aceasta creează stereotipuri imagologice și detensionează barierele comunicaționale, amuza și apropie subiectul de derizoriul cotidian. Prin desen și culoare, reușește să scoată în evidență alte trăsături ale candidatului, care nu ar fi apărut niciodată în public cu metodele clasice de construcție a imaginii.

Un candidat, ignorat de caricaturiști, rămâne un om politic despre care nu se vorbește, care nu interesează.

Capitolul II-Compoziție și sens în afișul electoral

II.1 Compozitia afisului electoral

Un afis electoral de succes este cel care combina eficient imaginea fotografica, mesajul scris, si metafora. Ansamblul celor trei elemente creeaza premisele succesului.

Afisul va fi o compozitie de lumina si culoare, toate asociate intr-un cadru optim personajului politic.

Afisul are efect daca atrage trecatorul, daca “incendiaza strada prin explozia de culoare”. Sunt preferate semnele, simbolurile, culorile asociate, intrebarile retorice, care sunt de mai mare impact. Daca nu putem invinge dorinta politicianului de a fi vazut la chip, atunci trebuie sa alegem fotografia cea mai sugestiva: fata sau profil, color sau alb-negru.

Fotografia luata din fata canditatului sugereaza faptul ca acesta sta de vorba cu publicul tinta si exprima o dorinta exacerbata de comunicare din partea actorului politic, iar daca subiectul are si mana intinsa simbolizeaza spiritul deschis, prietenesc.

Fotografia din profil da senzatia de dinamism, de forta si suveranitate. O astfel de pozitionare este preferata pentru canditatii fermi, pentru actorii politici care isi joaca rolurile cu profesionalism, atenti la orice pas, iar cetatenii in acest caz sunt niste simpli spectatori.Mesajul care sustine imaginea este cel care vorbeste despre subiect.

Fotografia pe inalt .Aceasta trebuie pozitionata intr-o macheta cat mai avantajoasa, dispunerea fiind influentata de mai multi factori: figura candidatului, trasaturile fetei sau mediul de compozitie.

Fotografia pe latime. Acest tip de imaginie este folosit mai ales pentru afisele realizate pe lat.

Fotografia color este vie, atrage , ofera spectacolul de lumini si umbre, transmite imagini naturale, veridice si asigura conditiile interpretarii. Intr-o lume policroma, afisul intra in jocul culorilor, avand avantajul ca prin compozitie sa se afirme.

Fotografia alb-negru ofera prestanta si sobrietate. Prin economia de culoare, se creeaza imaginea unui om chibzuit care ca sti sa fie un bun conducator.

Constructia afisului trebuie sa urmareasca atragerea cat mai rapida a atentiei publicului trecator. Principalele scopuri ale dispunerii grafice sunt :

-stabilirea unei relatii intre elementele care conduc imaginatia individului care subiectul principal;

-pozitionarea cat mai eficienta a candidatului si a mesajului sau

Elementele afisului electoral sunt legate unele de celelalte printr-o structura logica, dar si unitara . Principiul general care trebuie urmat este gasirea unei armonii cat mai generoase intre componentele grafice ale afisului: titlu, subtitle, corpul textului si ilustratia. Aici intervin tehnicile de constructie grafica de care este necesar sa se tina cont :

-Marginea are rolul de a aduna elementele imprastiate intr-o constructie vizuala usor de identificat;

-Spatiile albe elimina lucrurile inutile si scot in evidenta subiectul. Avantajul este ca ochii receptorului sunt captati de elementele cele mai active;

-Axa este un element grafic care demarcheaza zonele de prim interes. Pot exista mai multe axe: orizontale, longitudinale, oblice sau verticale;

-Punctele de sprijin sunt o serie de elemente pe care se bazeaza scenografia materialului publicitar, ca o forta dominanta. Este bine ca ele sa fie in numar de trei, nici mai multe, nici mai putine.

In conformitate cu studiile psihologice, peste 90% din informatiile despre mediul extern sunt percepute de catre individual uman prin analizatorul vizual. Din aceasta cauza realizatorul de imagine trebuie sa fi foarte atent la elemntele de ordin vizual prin care este prezentat actorul politic. Afisul este un astfel de element. Un aspect deosebit de important il reprezinta aranjarea ordonata si simetria. Alaturi de afisele de dimensiuni standard, in campania electorala sunt folosite si afise de dimensiuni foarte mari care sunt folosite cu scopul de a atrage atentia trecatorilor.

II.2 Lumina

Lumina e un parametru care se adreseaza analizatorului vizual si are o influenta mare in formarea unei opinii referitoare la un candidat politic sau altul. Ca regula fundamentala a folosirii luminii in crearea de imagine putem spune urmatoarele:

-cu cat o imagine e mai luminoasa, cu atat va fi mai bine receptata si va fi etichetata ca fiind pozitiva, iar cu cat va fi mai intunecata, cu atat probabilitatea ca ea sa emane conotatii negative e mai mare. Din aceasta cauza, toate materialele promotionale in care este prezent chipul candidatului trebuie sa emane „lumina". O atentie sporita trebuie acordata amplasarii de banere, piramide de informare sau panouri publicitare, deoarece acestea trebuie sa poata fie vizualizate si seara sau noaptea si, prin urmare, locurile unde acestea sunt asezate trebuie luminate. Exista si panouri publicitare care au un sistem de iluminare propriu si pe care afisele se vad foarte bine si in timpul noptii. Un alt obiectiv care trebuie obligatoriu iluminat in timpul serii si al noptii este sediul de campanie, precum si alte sedii ale partidelor politice. In cadrul acestor sedii trebuie foarte bine vizualizate insemnele partidului si ale actorilor politici care candideaza pentru o functie sau demnitate publica. De asemenea, este bine ca pe tot parcursul campaniei electorale sa existe cel putin o persoana care sa stea pe timpul noptii in sediu si care sa pregateasca munca de a doua zi. 0 asemenea maniera de lucru emana dinamism, care e bine receptat de catre public. “Este bine ca sediile partidelor sa fie amplasate central in orice localitate si sa aiba geamuri cat mai mari prin care sa se poata vedea activitatea desfasurata in interior, fapt care denota deschidere si transparenta, caracteristici de imagine receptate, de asemenea, foarte bine de catre electorat.”

II.3 Culorile

“Culoarea actioneaza asupra corpului omenesc, fiind un detaliu de care omul dispune pentru a obtine vibratia specifica spiritului sau creator.”

(Vasili Kandinsky )

Pentru mentinerea unui character unitar al campaniei electorale si mai ales al atractivitatii mesajului este recomandata folosirea unei singure culori, ca element de contrast al publicitatii politice, fata de policromia agresiva care inconjoara publicul. Folosirea unei singure culori reprezinta o tehnica originala de constructie a identitatii candidatului.

Efectele culorilor folosite in publicitatea electorala nu tin de actiunea fizica a luminii ci de modul in care se asigura reactia conditionata a alegatorilor la un stimul extern.

Culorile calde cum ar fi rosu, galben, portocaliu, induc o stare de confort si de apropiere de eminent. Pe de alta parte, culorile reci (verde, albastru, violet) au rolul de a crea o stare de siguranta, de pragmatism, adecvata conotatiei de professionalism.

Imbinarea alb-negru are rolul de a crea contrastele necesare intre bine si rau, intre adevar si minciuna.

-Rosul este culoarea actiunii, a optimismului. Este culoarea cea mai expresiva, cea care atrage si care nu poate fi neobservata de catre trecatori, indiferent daca cineva iubeste sau nu aceasta culoare. Ca o alta remarca importanta in alegerea culorii in realizarea afisului electoral este faptul ca rosul este deobicei culoarea persoanelor care au un ego debordant dar care sunt rationale.

-Galbenul evidentiaza candidatii de incredere dar care cateodata pot fi nesiguri pe ei. Persoanele care aleg aceasta culoare pentru realizarea afisului electoral sunt de obicei persoanele vigilente, concentrate, inteligente. Galbenul mai este folosit in campaniile electorale ca o metoda de manipulare deoarece acesta influenteaza capacitatea de concentrare.

-Portocaliul este culoarea care indica persoanele calde, persoanele care se remarca prin gradul ridicat de optimism.”Pentru indieni simbolizeaza curaj si sacrificiu.”

-Verdele este culoarea pentru care opteaza candidatii prfectionisti si autoritari.Culoarea verde actioneaza ca un calmant si este culoarea calmului, a meditatiei. In cadrul campaniei electorale acesta este un simbol al echilibrului.

-Albastrul este culoarea folosita de persoanele dispuse sa lupte pana la capat pentru a-si atinge obiectivul, a candidatilor care tind spre perfectiune in domeniul lor de activitate. Aceste persoane se dedica in totalitate muncii fiind firi introvertite. Albastrul este de asemenea o culoare care calmeaza, clara care simbolizeaza intelepciunea, infinitatea, superioritatea.

-Violetul este culoarea specifica regalitatii, a unui bun conducator, deobicei este asociat cu creativitatea. Din cauza combinatiei dintre rosu(culoare calda) si albastru( culoare rece ), candidatul care prefera folosirea acestei culori se preconizeaza a fi misterios.

-Albul este interpretat ca fiind simbolul puritatii, al curateniei si in cazul afiselor al limpezimii. Candidatul inconjurat de alb are cele mai bune intentii, este de obicei o persoana inocenta, darnica caruia nu ii plac scandalurile si complicatiile de aici reiesind calitatea sa principala si anume:diplomatia.

Potrivit studiilor moderne, fiecarei culori ii corespunde cate un sentiment, un tip de comportament, stare, unele sugereaza echilibrul pe cand altele demonstreaza fix contrariul.

II.4 Sloganul

Sloganul este o exprimare sonora, scurta, originala, credibila care spune esenta mesajului de comunicat.

Un enunt poate fi slogan doar daca se produce altceva decat se spune in textul sau. Prin aceasta formula de comunicare se urmareste obtinerea unui impact, o actiune, nu prin ceea ce se spune, cat mai ales prin ceea ce se doreste sa se faca.

Cuvintele care alcatuiesc sloganul trebuie sa fie sonore, sa aiba ritm,sa fie usor de scandat la o manifestare publica, usor de reamintit si dupa o lunga perioada de timp. Sloganul trebuie sa fie durabil in timp sis a transmita o noutate care sa particularizeze mai bine candidatul in marea de figure din campania electorala. Continutul sloganului nu poate di in dezacord cu imaginea candidatului si un alt aspect care trebuie respectat este faptul ca un slogan trebuie sa aiba elemente care sa conduca la numele partidului, care sa fac referire la candidat.

Sloganul trebuie sa fie original, sa se remarce, sa se intipareasca in mintea alegatorului si mai ales sa fie simbolic. Textele banale nu evidentiaza candidatul si nu starnesc emotiile si dorinta de actiune. Pe langa continut sunt importante si forma si fontul care trebuie sa provoace. Sloganul nu este un titlu care sa faca trimitere la text si de aceea trebuie sa spuna tot ce e de spus despre candidat sau despre partid, in cateva cuvinte, in alta ordine de idei acesta trebuie sa fie scurt, clar, concis si mai ales acesta trebuie alcatuit in asa fel incat sa atraga cat mai mult atentia asupra lui si in mod implicit si asupra candidatului.

II.5 Comunicarea non-verbala

Comunicarea non-verbala se refera la mesajele care nu sunt exprimate prin cuvinte si care pot fi deocdificate, creand intelesuri.

Istoric: Comunicarea non-verbala sau cum I se mai spune, limbajul trupului a fost subiectul multiplelor studii de acum aproximativ 50 de ani.Esential cu privire la limbajul trupului este ca, desi suntem perfect capabili sa alegem gesturi si actiuni potrivite pentru a transmite un mesaj, si corpul nostrum tinde sa trimita semnale dincolo de controlul nostru constient-fara permisiunea noastra. Indiferent ca ne place sau nu, discursul nostru este intotdeauna insotit de limbajul corporal care de cele mai multe ori poate dezvalui mult mai mult decat cuvintele rostite.

Importanta comunicarii non-verbale a fost demonstrate inca din 1967, in studiul “Decoding of inconsistent communication, publicat de catre cercetatorii Albert Mehrabian si Morton Weiner in Journal of Personality and Social Psychology.” In cadrul acestui studiu cei doi cercetatori au stabilit ca intr-o comunicare orala raportul perceptiei informatiei de catre receptor este urmatorul: 7% din mesajul lingvistic-comunicarea verbala, 38%-comunicarea paraverbala, 55%-comunicarea non-verbala.

Functiile comunicarii non-verbale:

Joseph De Vito afirma ca in raport cu comunicarea verbala, comunicarea non-verbala are sase functii:

Functia de accentuare / moderare: aceasta functie se refera in principal la punerea in evidenta a mesajelor verbale sau a unei anumite parti a mesajului verbal, la amplificarea sau, dimpotriva, la diminuarea celor spuse. Tonul vocii sau zambetul care insotesc o insiruire de idei pot accentua semnificatia acestora, in momentul in care ne supara ceva receptorul poate citi aceasta stare pe chipul nostru, expresia fetei aratand fix starea care o avem intr-un mod incontrolabil.

Functia de completare / intarire: aceasta functie ne explica faptul ca utilizarea limbajului non-verbal poate adauga noi semnificatii celor spuse, spre exemplu, in cazul afisului electoral, zambetul sigur pe sine poate da mai multa greutate mesajului prezent pe afis, receptorul fiind mai sigur de ceea ce candidatul doreste sa transmita, in schimb incruntarea acestuia poate sugera o amenintare sau un gand rau pus cetatenilor.

Functia de contrazicere: aceasta face trimitere la transmiterea deliberate prin canalele non-verbale a unor informatii care contravin celor transmise verbal( spre exemplu in cadrul discursului electoral). Aceasta functie a fost intens studiata deoarece contrazicerea dintre cele spuse si diferite aspecte ale comunicarii non-verbale poate fi un indiciu pentru minciuna.

Functia de reglaj: aceasta functie consta in utilizarea unor gesture adaptative care regleaza derularea interactiunii dintre doua persoane: de exemplu in cadrul unui discurs electoral la care participa mai multi candidati ai aceluiasi partid politic, interlocutorii se pot invita unul pe altul sa ia cuvantul dintr-o privire, un semn facut cu mana sau cu capul.

Functia de repetitie: ilustreaza faptul ca de multe ori comunicarea non-verbala repeta ceea ce s-a transmis sip e cale verbala, in acest caz se mentine atentia interlocutorului si il ajuta sa inteleaga si sa memorize mai bine continutul mesajului verbal.

Functia de substituire / inlocuire: se refera la utilizarea unor mesaje non-verbale in locul cuvintelor. Aceasta functie este des intalnita in alcatuirea fotografiei electorale si anume in momentul in care candidatul transmite un anumit mesaj cetatenilor prin postura sa, prin gesture ( de exemplu: arata simbolul OK pentru a ilustra ca va face o treaba buna daca va fi cel ales sau deschiderea bratelor care exprima afectiunea fata de popor).

De multe ori, limbajul nonverbal dezvaluie ceea ce am fi vrut sa aflam prin comunicarea verbala. Ce trebuie sa avem in vedere daca dorim sa „descifram" interlocutorul?

1.Fata si expresiile faciale:

Paul Ekman si Wallance V. Friesen au identificat trei componente ale fetei in comunicarea emotiilor. Prima componenta este reprezentata de partea de sus a fetei: fruntea si sprancenele. A doua, partea de mijloc: urechile, ochii si pometii obrajilor. In fine, cea de-a treia componenta, partea de jos a fetei, nasul, gura si barbia. Toate acestea ilustreaza sase tipuri de emotii: furia, dezgustul, teama, bucuria, supararea, satisfactia surprinderea, recunoscute ca fiind universale.

Se spune ca “ochii sunt oglinda sufletului” si de aceea reprezinta o sursa de informatii care trebuie controlata pentru obtinerea efectului dorit. In cazul acestora putem spune ca o pupila marita sporeste atractivitatea candidatului, “de aceea, in antichitate curtezanele isi puneau beladona in ochi pentru a fi mai “iubite”. “

In general, persoanele care privesc drept in ochi tind a fi mai credibile, fara interese ascunse. Ochii exprima atitudinea, interesul, atentia, surpriza, afectiunea. Ei pot exprima satisfactii sau insatisfactii, incredere sau neincredere.

Semnificatiile ochilor :

-ochi intredeschisi: resemnare, sfidarea interlocutorului, indiferenta;

-ochi acoperiti: siretenie, egoism;

-ochi inchisi si stransi: concentrare;

Privirea fixa ilustreaza constiinta propriilor forte, putere de influenta si spirit autoritar.

Oamenii tind mai degraba sa creada ceea ce le transmite chipul, decat cuvintele pe care le aud. Punctul focal al fetei sunt ochii. Acestia dezvaluie cea mai mare parte a informatiei, fiind urmati de expresiile faciale. Cu ochii comunicam mai mult decat cu orice alta parte anatomica. Contactul vizual joaca un rol important in crearea de raporturi cu oamenii si in stabilirea incredereii. Lipsa contactului vizual poate afecta serios mesajul.

Expresia faciala este, de asemenea, modalitatea de comunicare non-verbala ca mai complexa, dat fiind faptul ca ea reflecta trairile emotionale ale unei persoane. Fata cuprinde elemente mobile ( sprancenele, ochii, nasul, gura ) care se pot misca intr-o varietate de combinatii, fiecare cu alte semnificatii.

Expresia fetei trebuie sa ramana pe cat posibil neclintita, aspect care emana calmitate si constanta. Nu se accepta grimasele! Nu se admit gesturi precum: muscatul buzelor, linsul buzelor, scoaterea limbii, scarpinatul (in nas, urechi, cap) etc.

Zambetul este considerat a fi cea mai usoara expresie pe care suntem capabili sa o afisam –aproape o manifestare care atrage si respinge in acelasi timp. Exista doua feluri de zambet – cel real( sau simtit ) si cel fals. Pe de o parte, zambetul natural este semnalizat de simetria bilaterala a fetei dar si de o crestere si descrestere lenta a zambetului iar pe de alta parte, in cazul zambetului fals se va evidential o crestere si o descrestere abrupta, respective asimetria bilaterala a fetei. Acesta din urma este folosit mai degraba pentru a ascunde emotiile decat pentru a le afisa.

Zambetul trebuie sa fie in concordanta cu mesajul afisat. In cazul unei nepotriviri, subconstientul receptorilor se concentreaza pe acea neconcordanta si nu mai au incredere, astfel nu cred mesajul, daca expresia faciala nu se potriveste cu continutul transmis, intregul mesaj este golit de sens.

2. Vestimentatia

Alegerea vestimentatiei este determinata geograpic, istoric si cultural. De la oamenii primitivi si pana in zilele noastre, hainele indeplinesc in primul rand o necessitate umana fundamentala. Dincolo de aceste influente, vestimentatia face parte din alcatuirea comunicarii non-verbale prin intermediul careia se transmit anumite informatii cheie referitoare la persoana care adopta un anumit stil, in cazul nostru referitoare la candidatul politic.

Candidatul poate influenta audienta si prin felul in care se imbraca sau se prezinta. O anumita frizura, o cravata, o culoare a hainei, toate aceste elemente transmit mesaje non-verbale interlocutorilor. De data asta se face exceptie de la vechea zicala populara “nu haina face pe om”, oamenii bine imbracati dau impresia de ordonat, success, o buna educatie sin u in ultimul rand de sobrietate. Candidatul se imbraca de obicei in costum si cravata, nu pentru a impresiona sau doar pentru a fi elegand ci mai ales din respect fata de auditoriu. Tipul de vestimentatie si modul in care este purtata poate influenta pe cei din jur. In functie de impresia care se doreste a fi creata, se alege culoarea, croiala hainelor si accesoriile.

Este cunoscut faptul ca, la nivelul cunoasterii spontane, oamenii folosesc informatia provenita din aspectul exterior al celor pe care ii vad zilnic pentru a deduce sentimentele, atitudinile, dispozitiile, starile emotionale, pentru a regla interactiunile sociaie si pentru a atribui caracteristici in baza acestora. In cadrul interactiunilor sociale, se pare ca vestimentatia unei persoane ofera observatorilor informatii accesibile ce permit formarea impresiilor despre ceilalti, ceea ce psihosociologii denumesc efectul primei impresii. Influenta imbracamintei asupra imaginii percepute a unei persoane se poate extinde chiar si asupra organizatiei si institutiei pe care aceasta persoana o reprezinta, ca un efect secundar.

Inainte de toate, imbracamintea ne transmite un semnal social. Ne vorbeste despre statut, stil si despre apartenenta la un grup social. Stilul vestimentar trebuie ales conform setului de norme al persoanelor pe care candidatul doreste sa le influenteze. Acest lucru indica faptul ca personajul politic face parte din breasla lor, asadar acestia pot avea incredere.

Imbracamintea este un indiciu puternic al autoritatii. Tesaturile cu dungi fine, care accentueaza inaltimea perceputa, se bucura de o popularitate fluctuanta. Daca candidatul arata conform rolului lui atunci oamenii vor crede in el.

Un alt element cheie de care trebuie tinut cont in momentul in care candidatul isi alege costumatia este si alegerea si potrivirea accesoriilor. Acestea sunt detalii la fel de importante cum sunt si hainele pe care le poarta- sau poate chiar mai importante deoarece pot avea un impact mai puternic asupra receptorului. Ele iti pot consolida sau ruina impactul personal.

Desi accesoriile sunt elementele cheie in alegerea vestimentatiei, nu trebuie exagerat cu acestea, nu trebuie sa fie folosite in exces ca san u atraga atentia mai mult decat propria persoana.

3.Salutul

Un gest simbolic este reprezentat de salut. Exista o serie de coduri de expresie in functie de orientarea politica a candidatului.

Gestul cu “pumnul sus” este un semn al socialistilor europeni, un semn al victoriei. La partidele conservatoire si crestin-democrate, aceasta este semnificata de “semnul V” al degetelor. La liberali, degetul mare sic el aratator, aranjate in forma de “L”, semnifica izbanda. Un salut cu mana ridicata si cu palma catre auditoriu exprima o stare de siponibilitate de dialog cu auditoriul. Daca degetele sunt intinse inseamna “e loc si pentru mai mare”. Degetele alipite semnifica o reducere a vointei de contact.

Capitolul III-Tehnici de campanie electorala

III.1 Campania electorala

Campania electorala este actiunea de promovare a unui partid sau candidat desfasurata intr-o perioada de timp limitata, prin tehnici ale comunicarii politice, pe baza unui plan infaptuit de fiecare partid/candidat, cu scopul de a obtine voturile cetatenilor. Aceasta desfasurare necesita o buna organizare, professionalism, spirit creativ, spirit civic, echipe de combatanti, energie, pasiune si nu in ultimul rand dorinta de a merge pana la capat, pana la implinirea scopului propus. Intreaga actiune se desfasoara pe baza unui plan strategic elaborate de specialisti ai comunicarii politice, care va cuprinde un calendar al actiunilor, o harta de desfasurare a combatantilor in terenul electoral, o cercetare in amanunt a adversarilor politici si cel mai important o analiza a mijloacelor necesare ( mass-media ). Mediul politic trebuie sa fie favorabil candidatului, sa existe un climat de incredere si un electorat indecis care poate fi sedus de forta argumentelor aduse de catre candidat si de logica discursului acestuia.

Mediul politic poate fi inteles din interpretarea obictiva a sondajelor de opinie. Daca exista o mare neincredere si un electoral majoritar ostil, potentialul de crestere este aproape nul. In cazul in care elctoratul este impotriva unui candidat politic ,acesta nu trebuie sa incerce s ail convinga ci sa incerce sa explice defectele adversarilor pentru a produce macar cateva suspiciuni in randurile simpatizantilor acestora. In cazul in care electoratul este si agresiv, orice incercare de convingere este sortita esecului.

Campania electorala se desfasoara intr-o perioada limitata in timp si de aceea trebuie studiat rolul agendei. Actiunilor vor fi planificate pe etape progresive care sa asigure o amplitudine maxima a interesului electoral pentru partid si candidat in preajma alegerilor. Gradualitatea exprimarii temerilor si asocierea lor evenimentelor electorale organizate la momentul potrivit sunt factori care exprima rolul agendei. In finalul campaniei trebuie atinsa faza maxima. “Un consultant American recomanda 24 de ore de munca pentru candidat in ultima zi.” Chiar daca nu este o zi legala de campanie, candidatul se plimba printer circumscriptii, se antreneaza in discutii cu voluntarii sai sau cu reprezentantii la sectiile de votare. Important este sa fie vazut permanent in teren.

In locul multiplelor vizite de circumstanta in piete sau a declaratiilor care irita publicul cu atat mai mult cu cat acesta este convins ca printr-un fel sau altul i se cerseste votul prin mijloac cunoscute, este de preferat sa se apeleze la o “campanie de asteptare”, in care un simbol sau un mesaj sunt prezentate fara a deconspira sursa. Este cunoscuta eficienta acestui gen de publicitat, cu un continut necunoscut.

Un alt tip de campanie este cea de atatare, aceasta are rolul de a provoca curiozitatea care starneste interesul cetateanului. Astfel de metode sunt folosite cu success in lumea politica occidentala. Aparitia unor simboluri geometrice de diferite culori in zone publice, a unor panouri care poarta cel putin o necunoscuta, a unor acorduri muzicare repetate cu obstinatie in mijloacele de transport in comun creaza o stare de tensiune din cauza necunoasterii. Ele isi vor atinge scopul in momentul asocierii cu sursa. Daca fondul a fost unul agreabil, placerea s va extinde si asupra valorii promovate ulterior. Personajul sau partidul asociat vor castiga in simpatie.

Pe langa cele doua tipuri de campanie mai est cunoscuta si campania negative, aceasta este actiunea de devalorizare a candidatului, fiind orientata spre nucleul dur al acestuia. Ea urmareste cresterea starii de suspiciune in randurile alegatorilor adversarilor, cu scopul de a-I tine acasa in timpul zilei votarii sau de a le schimba parerea si votul. Pe de alta parte, o agresivitate prea mare ii determina pe acestia sa se uneasca si mai mult cu victima sis a o voteze in ciuda indoielilor pe care le au despre onestitatea candidatului sau chiar sa convinga si alti alegatori sa isi schimbe votul.

In cazul unei campanii electorale, trebuie stimulate inovatia. Spiritul creative va putea construe reprezentari simbolice de success. Ineditul contribuie la personalizarea candidatului si identificarea mai usoara a organizatiei. Daca locul comun nu produce nici o reactie, tot ce e mai deosebit starneste curiozitatea. Campania electorala este un spatiu al dezbaterilor de idei si de programe, planuri, stabilite prin intermediul unui discurs politic. Acesta este generat la randul sau de evenimente sau genereaza alte evenimente. Constructia discursului politic se fundamenteaza pe temele cele mai importante ale campaniei, elementele principale fiind subliniate si explicate publicului tinta, prin mijloace conventionale sau neconventionale, in functie de caz. Datorita ritualurilor pe care le creeaza, discursul poate avea rezonanta doar daca este ori foarte bun ori foarte prost. Forma neutra a discursului politic nu produce nici un efect, nici nu convinge grupul caruia ii este adresat dar nici nu il indeparteaza.

Temele campaniei electorale provin din structura programului politic al partidului, al candidatului sau din agenda publicului. Aceste idei trebuie considerat ca drept mize politice care argumenteaza si completeaza discursul politic si evidentiaza in acelasi timp candidatul. Ele reprezinta structura de rezistenta a edificiului electoral. Selectia acestor teme trebuie facuta cu mare atentie deoarece ideile si proiectele enuntate trebuie sa raspunda asteptarilor alegatorilor. O tehnica care atrage este cea in care candidatul/ partidul politic spune publicului exact ceea ce acesta vrea sa auda. Temele pot fi solutii generoase sau oferte demagogice. Ideile de baza ale campaniei trebuie sa seduca electoratul, pentru a-i castiga acordul si pentru a-l face sa actioneze la urne in sensul dorit. Foarte important este faptul ca temele difera de la un grup la altul, de la un corp social la o comunitate, de la nivel regional la cel national, acestea sunt gandite si introduse in discurs, respectiv campanie electorala in functie de caz, de zona, spatiu ( rural sau urban), grup tinta ( studenti, pensionari, simpli muncitori, etc).

O greseala majora care se regaseste in majoritatea campaniilor electorale este faptul ca majoritatea temelor sunt inspirate din agenda media. Trebuie stiut ca nu tot ce se discuta in presa cotidiana reprezinta universul de asteptare al publicului.

Campania electorala este o competitie politica in care se evidentiaza cei puternici, luptatori, cei care au ceva de spus si mai ales ceea ce spun sustin cu argumente si dovezi, care stiu ce trebuie sa spuna si cand sa spuna. Cu alte cuvinte, cei care cunosc cel mai bine psihologia maselor vor fi si castigatorii alegerilor. Succesul candidatilor consta in zilele noastre in a manipula pe aceia care stiu sa creeze stari de exuberanta publica, astfel incat “multimea” sa fie astfel condusa conform necesitatilor grupului.

Exista doua tipuri de confruntari electorale: cea directa, in care contracandidatii se confrunta pentru suprematie, si cea indirecta, in care se prezinta ofertele electorale intr-o maniera al carei rol este castigarea adeziunii maselor.

Etapele planificarii campaniei electorale:

1).Constientizarea nevoii de campanie

2).Analiza pietei electorale

3).Determinarea obiectivelor

4).Bugetul si sistemul de control

5).Planificarea strategiei astfel incat sa selectam media de impact si mesajele sa fie creative

6).Adaptarea din mers a campaniei la realitatile zilei

7).Evaluarea rezultatelor

De multe ori o campanie electorala poate fi mai eficienta daca se impune un stil creative conceptului de promovare decat daca are o rigurozitate tematica si un program bine construit. Un candidat sobru, bine pregatit poate avea sanse mai reduce daca adversarul se prezinta cu o campanie neobisnuita. Elementele de noutate, asocierile fanteziste, mesajele inedited, spectacolele cu jocuri de lumini si culori au darul de a provoca mai rapid receptorul sa raspunda la stimuli. Efectul poate fi extraordinar daca exista o compunere artistica si unitara a intregului concert electoral. In cazul in care nu se apeleaza la o agentie specializata, atunci rolurile se impart in cadrul echipei: o persoana se ocupa de media, alta de panotaj, altcineva de echipa de creatie, altul de tipografii, de evenimentele speciale, de relatia cu liderii de opinie. In cazul unei campanii electorale, este foarte dificil ca un singur om sa se ocupe de toate aspectele in acelasi timp.

Comunicarea politica este acea actiune planificata si sustinuta, care are ca scop sa asigure climatul de bunavointa si intelegere intre organizatie si public tinta. O formatiune politica de success este aceea care comunica bine cu publicul si care cunoaste metodele practice de a se face inteleasa. Prin urmare comunicarea politica putem sa o definim printr-o interactiune de cuvinte, mesaje sau opinii, un circuit in care sunt implicate diferite coduri care, odata descifrate, asigura intelegerea dintre cei care sunt la putere si cei care voteaza.

Jacques Gerstle, subliniaza faptul ca studiul campaniilor electorale constituie de multa vreme un sector predilect al cercetarii in domeniul comunicarii politice. In acest sens s-a fondat, pe observarea comportamentelor in momentele decisive pentru alegerea guvernantilor si a politicilor publice. Primele studii empirice privind schimbarile de comportament, au invalidat ipoteza efectelor directe si puternice ale comunicarii electorale asupra publicului. Campania electorala se prezinta, in concluzie, ca o secventa privilegiata de construire a realitatii politice, la care contribuie toti actantii, in functie de resurse si de interese. Cei care aspira la putere intra intr-o lupta care trece prin reprezentarile, imaginile pe care toti cetatenii si le formeaza, de cele mai multe ori in mod inconstient, asupra trecutului, prezentului si viitorului, in privinta propriei persoane. Aspirantii la putere cauta sa impuna suprematia propriei lor definitii, datorita simbolurilor reprezentate de cuvinte, imagini, filme, argumente, discursuri, afise , etc.

Campaniile electorale analizate din punctual de vedere al comunicarii politice par a fi momente in care se infrunta definiri ale situatiei, fiecare dintre acestea urmarind sa isi impuna suprematia. Aceste definiri ale situatiei pot lua forme variate, in functie de amestecul de argumente si de citate pe care le mobilizeaza. In acest caz pot fi identificate doua metode care clarifica mecanismele de definire a situatiei. Accentuarea dimensiunii argumentative a discursului politic indeamna examinarea procedurilor logico-discursive prin care se elaboreaza reprezentarile simplificate ale situatiilor politice.

Exista cinci etape ale unui process de comunicare politica, pe care orice candidat ar trebui sa le cunoasca si sa le urmeze pe parcursul campaniei electorale:

-Cunoasterea oricaror date despre audienta;

-Prezentarea candidatului intr-o lumina favorabila’

-Crearea unui climat de familiaritate cu candidatul si programul sau politic’

-Crearea unor evenimente care sa ridice cota candidatului in sodajele de opinie’

-Pregatirea unor momente emotionale pentru alegatori.

Este un lucru bine cunoscut ca oamenii tind sa opteze pentru acei candidati care le promit siguranta sociala, prosperitate economica, autoritatea legii, estomparea coruptiei care in ultimul timp reprezinta o problema majora si nu in ultimul rand cresterea nivelului de trai.

Comunicarea politica are rolul de a starni interesul cetateanului pentru un program sau un candidat, evidentiind foloasele pe care le aduce alegerea facuta sau, mai simplu, reaminteste un proiect de succes desfasurat anterior. Comunicarea politica nu urmareste doar transmiterea seaca a informatiilor, ci construirea unei cai originale, interesante si atragatoare pentru a determina alegatorul sa actioneze in sensul dorit si anume- acordarea votului.

III.2 Discursul electoral

Comunicarea electorala este un schimb de idei intre diferitii actori politici care participa la campanie. Acest schimb se realizeaza intr-un spatiu al discursului public, in care se dezbat diverse probleme, atitudini, opinii, programe, etc. Acest schimb care provoaca evenimente este denumit :discurs electoral.

Discursul electoral este o tehnica de campanie care asigura cadrul propice pentru cresterea notorietatii candidatului, pentru promovarea programului si a ofertei politice, fiind si o metoda active de devalorizare a adversarilor.

In timpul campaniei electorale, agentii electorali ai organizatiei incearca sa convinga publicul prin tehnici discursive sa voteze cu partidul pentru care fac campanie. Candidatul vorbeste de la tribuna pentru a convinge electoratul si pentru a lasa presei o buna impresie.

Cele sapte tipuri de scriere ale unui discurs electoral de succes:(apud)

Scrieti pentru urechi, nu pentru ochi. Cand vorbiti in fata oglinzii, verificati daca cuvintele sunt placute si familiare urechilor voastre. Acesta este primul secret al scrierii unui discurs de success.

Compuneti discursul ca pe un eseu. Un eseu are un inceput clar, un cuprins si un sfarsit, punctele dispersate sunt cuprinse intr-un tot unitary, astfel ca problemele enuntate sunt explicate publicului intr-o forma persuasiva.

Este discursul apropiat publicului? Determinati demografia audientei inainte de intalnire si cati oameni vor fi prezenti. Care sunt preferintele lor? Candidatul este asteptat sa se prezinte ca un profesionist, bine informat sau ca un om obisnuit, degajat, relaxat?

Gasiti o tema unica. Scopul principat este sa mobilizati ascultatorii, sa patrundeti in inima si mintea acestora, sa-i faceti sa reflecteze asupra temei, sa raspunda si sa actioneze.

Stapaniti puterea limbii. Secretul unui discurs de success este folosirea puterii limbii cu originalitate: cuvinte simple, clare si expressive.

Folositi teme amuzante. Umorul poate fi foarte efficient. El sparge gheata, dizolva liniile de demarcatie dintre public si vorbitor, deviaza aspectele negative si atrage rapid interesul publicului.

Fiti scurt. Experienta justitiei arata ca avocatii pun mancarea pe masa in timpul pledoariilor, cunoscand foarte bine ca atentia ascultatorilor este limitata. De aceea, discursurile oamenilor politici nu trebuie sa fie mai lungi de 10 minute.

In momentul in care se pregateste un discurs in public, trebuie sa se tina cont daca :

-Temele sunt in concordanta cu scopurile. Subiectul discursului trebuie sa contina elemente care asigura atingerea obiectivelor pe care le comunica candidatii politici.

-Continutul are suficiente argumente. Pentru dezvoltarea subiectului trebuie sa se detina suficiente argumente pentru convingerea audientei.

-Stilul este unitar. Stilul discursului este unica metoda viabila de transmitere a mesajelor de impact. Aceasta evidentiaza identitatea candidatului.

In momentul in care aceste obiective sunt cunoscute, urmeaza etapa de selectare a informatiilor care vor reprzenta fundamental discursului electoral. Aceste informatii trebuie aranjate si exprimate intr-un mod in care sa conduca spre o singura concluzie care sa nu lase loc de interpretari. Foarte important este si faptul ca nu este recomandat sa se atinga mai multe tinte in timpul unui discurs.

Structura discursului:

Introducerea:

-scurta referinta biografica;

-scurta przentare a continutului;

-o anecdota sau o metafora care sa destinda atmosfera si sa nu dea semne de plictiseala inca de la inceput.

2. Cuprinsul:

-in aproximativ 4-5 minute sa sustina argumentele;

-sustinerea altor puncte de vedere;

-o scurta povestire;

-un exemplu practic care intareste promisiunile.

3. Incheierea:

-concluzia, in mai putin de un minut;

-apelul pentru iesirea la vot.

Stilurile discursive pot fi de mai multe fluri, dar toate au elemente commune: ritm, tonalitate, gesture, mimica, etc.

A). Diabolic

Discursul electoral incepe cu o analiza a continutului ziarului din ziua in care are loc respctiva prezentare orala, a temelor puse in discutie de agenda media. Se clarifica problema esentiala, care este cea mai importanta pentru comunitate si se indeparteaza public temele irelevante. Terenul fiind marcat, pozitia fata de problema abordata poate fi definite prin expunerea a trei pareri, ultima fiind intotdeauna cea mai importanta. Prima nu trebuie luata in considerare, dar a doua trebuie sa contina argumente forte de sustinere a celei de-a treia, cea care defineste pozitia candidatului si recomanda ce e de facut.

B). Cu referire la un eveniment

Discursul electoral incepe cu o referire la subiectul principal al intalnirii, urmand sa detalieze, sub diferite aspcte, de ce este importanta reuniunea. Urmeaza pozitionarea in timp si spatiu. Se ofera argumente pentru actiunile ce urmeaza, demonstrand ca exista sufcinta competenta pentru a indeplini dezideratele propuse.

C). Contestatar:

Exista cazuri in care negativarea realitatii si devalorizarea actiunilor puterii sunt eficiente. Folosirea unui limbaj radical si vehement indreptat aupra autoritatii are rolul de a starni spiritual vindicativ al populatiei. De obicei, un astfel de discurs este formulat de catre reprezentatii opozitiei, care prezinta in mod dramatic contextual socio- politic.

D). Etic

Afirmarea principiilor etice are rolul de a legitima candidatul ca un om demn si cinstit. In acest caz, inserarea unor pilde crestine, a unor enunturi cu substrat religios in cadrul discursului asigura o baza morala a ofertei politice. In acest caz sunt evidentiate elementele de onoare, astfel candidatul da impresia ca isi va respecta promisiunile facute.

Reguli de organizare a discursului electoral:

1).Candidatul trebuie sa se faca cunoscut: prin aceasta regula, actorul politic trebuie sa isi prezinte ideile, programele intr-un mod in care sa isi evidentieze avantajele pe care le detine. Aceasta prima etapa il ajuta sa isi atinga principalele scopuri ale discursului electoral si anume transmiterea mesajelor. Prin intermediul acestui pas, audienta il identifica si il pozitioneaza pe scena electorala.

2). Candidatul trebuie sa vorbeasca pe intelesul publicului. Prin aceasta metoda inlatura barierele de comunicare si reuseste sa treaca rapid peste prima impresie. Pentru ca mesajul sa fie receptat, trebuie ca discursul sa raspunda nevoilor si dorintelor membrilor audientei. Pentru o mai buna intelegere, are nevoie de tenacitatea de a prezenta punctele cheie ale mesajului, intr-un mod cat mai direct si simplu.

3). Candidatul trebuie sa genereze impactul dorit. Desi membrii audientei inteleg punctele acestuia de vedere, nu intotdeauna sunt si de accord. Din acest motiv, nu trebuie neaparat sa reaminteasca audientei punctele cheie ale discursului, dar este recomandat sa provoace o stare de emotie, prin mijloacele persuasive, astfel incat publicul sa fie adus la nivelul dorit prin activarea sentimentelor sau a mandriei locale. De multe ori o ancdota cunoscuta de mediu sau un experiment din viata pot crea stari affective.

4). Candidatul trebuie sa motiveze audienta sa actioneze. Acest lucru este cel mai greu de obtinut. De obicei, este telul final al discursului care, daca ste xprimat cu pasiune si talent, in stil convingator, indeamna membrii audientei sa comenteze.

In cazul discursului electoral, cuvintele folosite trebuie sa fie de impact, iar limbajul folosit sa se remarce prin simplitate. Frazele discursului trebuie sa fie scurte, nu mai mult de zece cuvinte. Este recomandat sa se foloseasca timpul prezent al verbelor de actiune astfel oamenii vor fi ancorati in actualitate.

Discursul de impact este cel formulat in limba in care audienta o vorbeste current, fara folosirea neologismelor, fara metafore si alte cuvinte si expresii pretentioase care nu sunt pe intelesul tuturor. In cazul in care candidatul introduce un termen nou, acesta este obligat s ail explice in prealabil.

III.3 Discursul politic si discursul mediatic

Dintre toate mijloacele de comunicare, televiziunea a influentat in cea mai mare masura actiunea politica, generind un proces de personalizare a comunicarii politice si a discursului politic.

Emisiunile de televiziune cu continut politic instaureaza o noua ordine exhiband o noua simbolica, axata pe discurs si reprezentare teatrala a sinelui. Noua ordine este reglata prin intermediul imaginarului.

Participarea cetatenilor la acest ceremonial civic s face prin spectacol, political desfasurandu-se in jurul axei serios-ludic. Astfel, personalitatile politice se afirma intr-un discurs autocentrat, forta ca mijloc al actiunii politice este inlocuita cu imaginarul. Se efectueaza un control al societatii, prin controlarea codurilor actionand nu prin constrangere, ci prin seductie.

Discursul politic este un proiect de interactiune sociala dintre actorul politic si :

electorat;

adversari politici;

mass-media;

institutii politice nationale si internationale;

organizatii civice.

Prin discurs, candidatul politic comenteaza realitatea politica, o redefineste si, in acelasi timp, isi atribuie o pozitie. Actorul politic, isi distribuie subiectivitatea si individualitatea prin discursul rostit. Discursul politic este un discurs strategic prin caracterul ridicat al intentionalitatii lui. Un discurs politic invita la actiune.

Pe de alta parte, discursul mediatic este de asemenea un discurs strategic. “In modelul constructivist al comunicarii(Charaudeau, 1998)” punerea in discurs a informatiei lasa loc dezvoltarii a doua tipuri de strategii discursive:

1). Strategii de credibilitate: un discurs mediatic trebuie sa fie plauzibil pentru a produce efecte de autenticitate si de adevar;

2).Strategii seductive: care solicita partea emotionala a receptorilor care devin consumatori de spectacol. Efectele strategiilor seductive sunt : dramatizarea si ludicul.

Discursul mediatic este un pseudo-dialog. Spre deosebire de comunicarea fata in fata nu exista o reversibilitate a discursului. Discursul politic mediatizat a imprumutat caracteristicile unui discurs de tip monolog care se adreseaza unui auditoriu larg si care face referire la persoane terte. Insa reactiile la discursul politic mediatizat sunt intarziate, fapt care il favorizeaza pe actorul politic.

Un discurs mediatic este un discurs polifonic si eterogen. Discursul informativ acceseaza, in acelasi timp, mai multe voci mai mult sau mai putin institutionalizate. Discursul politic reprezinta, la prima vedere, doar “vocea” celui care il enunta, deoarece scopul sau este sa puna in functie identitatea destinatarului. Discursul politic este constrans de dispozitivele tehnice ale canalului de mediatizare. Presa, radioul si televiziunea se diferentiaza intre ele prin conditii distincte de transmitere a mesajelor. Constrangerile discursului politic sunt: necesitatea de a integra doctrina politica si imperativul credibilitatii. Discursul politic nu este liber sa-si promoveze interesele.

Evolutia discursului politic este marcata de procesul comercializarii, atat din domeniul mass-media, cat si din cel politic. Pe de o parte, piata mediatica este reglementata de raportul dintre cerere si oferta. Mijloacele de informare in masa dezvolta strategii de marketing pentru cresterea audientei. Ele integreaza informatia in masa de consum. In acest fel, candidatii politici sunt obligate sa iti adapteze discursul politic “logicii” discursului mediatizat.

Pe de alta parte, mediatizarea a impartit spatial public si obliga actorul politic sa se adreseze acestui auditoriu extreme de eterogen, ceea ce a dus la depolitizarea discursului si la transformarea acestuia intr-o conversatie populista si demagogica.

In campaniile electorale moderne, personalitatile politice joaca un rol foarte important, imaginea inlocuind ideologiile, iar strategiile discursive inlocuind actiunile politice de substanta.

Deci, prin discurs politic intelegem faptul ca actorii politici, comunica in spatial public cu mass-media, electoratul, adversarii politici, institutii politice. De asemenea, actorii politici isi construiesc imaginea prin discurs. Cu ajutorul discursului, candidatii politici apeleaza la diverse strategii de persuasiune si de manipulare pentru a accede la putere. Astfel, prin metoda analizei de discurs identificam practicile discursive ale actorului politic care ne ajuta sa decriptam subiectivitatea candidatului, intentionalitatea discursului, comportamentul acestuia si strategiile de persuadare.

III.4 Simbolul

Ce este un simbol? Nu numai un concept, semn, obiect, imagine – un accord conventional poate fi un simbol, ci si o actiune cu scop nobil, o lege in folosul cetatii, un ideal national.

Partidele se identifica pe sine in fata publicului nu numai prin ideologie, ci si prin diferite simboluri: steaguri, sigle, culori, imnuri, mituri, etc. Aceste reprezentari materiale au rolul de a grupa convingeri, de a strain anumite sentimente, de a uni si de a identifica mai usor grupul in fata societatii. Avand in vedere ca lumea judeca prin imagini, crearea unei scene in care sunt prezenti toti ca actori ai scenei politice, are rolul de a stimula coeziunea grupului.

Simbolurile politice reprezinta intr-o forma concentrata acele intelesuri si emotii pe care membrii unui grup le creeaza pentru a se identifica in fata publicului. Fiecare simbol reprezinta altceva, un mod de a fi, de a gandi, de a vedea lucrurile. Lumea traieste in general prin simboluri datorita ritualizarii tot mai accentuate a vietii cotidiene. Alienarea, frica, singuratatea, intr-o lume complxa, genereaza in individ o stare de atasament fata de simbolurile abstracte si de aprobare a actiunilor celor care au putere si vointa de a actiona sub acest semn.

Actiunea politica implica de obicei si o functie simbolica, recunoscuta astfel de catre comunitate, astfel incat orice atat asupra autoritatii poate duce intr-o mare masura la promovarea imaginii acesteia si la un acord din partea populatiei. Candidatul de success este cel care se identifica cu rolurile sau simbolurile aprobate de catre societate. Alegatorii acorda incredere celor care stiu cum sa le rezolve problemele, celor care cunosc cel mai bine situatiile sociale, economice si mai ales celor care sunt stapani pe situatie. Oamenii simpli creeaza mituri politice pentru a-si ascunde propriile neputinte si incapacitatile de autocoordonare, avand mereu nevoie de structuri la care sa se raporteze si carora sa li se subordoneze.

Nu exista un mecanism de creare a simbolurilor sau o tehnica specifica adaptabila oricarei situatii. Exista doar intuitie, fler si cunoastere a realitatii. Un partid sau un candidat politic de success trebuie sa foloseasca simbolurile existente sau sa creeze altele noi. Decorul politic atrage deobicei atentia, oamenii, la fel cum am mai spus, judeca scena in functie de scenografie, care poate fi adecvata, reala sau ireala, sau ceremoniala.

III.4 Mesajul

“Cuvantul are greutatea sa in aur”

David Ogilvy

In cadrul unei campanii electorale reusite, mesajul trebuie sa fie scurt, simplu si concis, pentru ca majoritatea electoratului sa inteleaga ceea ce I se transmite.Textul mesajului trebuie sa contina numai cuvinte simple, intelese de toata lumea, acestea fiind si cele mai de impact. E util sa se vorbeasca pe limba publicului pentru ca fiecare om, din orice categorie, sa poata intelege. Mesajul trebuie scris in cuvinte potrivite ca pentru o vanzatoare, un frizer sau o bibliotecara.

Pentru a avea impact electoral, mesajul trebuie sa fie creativ, sa straneasca atentia, interesul, dorinta si mai ales votul alegatorilor. Pentru a avea putere de influenta asupra elctoratului, este necesara asocierea cu simboluri, imagini, grafice in concordanta cu subiectul enuntat. Mesajul trebuie scris cu prospetime, imaginatie si cel mai important cu originalitate. Este recomandat sa se foloseasca propozitii simple care sa inceapa cu subiectul, apoi verbul si complementul direct. Candidatul trebuie sa fie concis si sa evite exprimarea ambigua pentru a nu lasa loc de interpretari.

Pentru alcatuirea corecta a mesajului trebuie sa se tina cont de trei aspecte importante care fac parte din planul constructiei:

continutul;

structura;

forma.

Continutul mesajului. Specialistul trebuie sa stabileasca elementele de atractie care sa motiveze alegatorul. Ele pot fi rationale, emotionale sau morale. Un continut rational este cel format pe baza informatiilor despre programul candidatului, cand electoratului I se prezinta fapte si actiuni, valori si traditii, idei si performante. In general, un astfel de tip de mesaj se construieste in functie de asteptarile publicului. Elementele emotionale au menirea sa actioneze asupra sentimentelor individului, in vederea obtinerii unei stari afective. Se pot folosi si metode psihologice de starnire a unor stari negative: frica, teama, rusine sau stari pozitiv: incredere, placere, bucurie.

Structura mesajului. In acest caz, argumentele trebuie sa fie prezentate intr-o structura logica. In mod normal, cele mai importante sunt lasate la urma, pentru ca intotdeauna impresia finala conteaza. In cazul in care s-ar inverse ordinea, alegatorul nu ar mai asculta pana la final.

Forma mesajului. Mesajul realizat de specialisti trebuie sa fie unitar, dar adaptat mijloacelor folosite.

In cazul mesajului verbal, mimica, gestica si toate metodele de comunicare non-verbala vor fi adaptate ritmului si stilului discursive. In cazul transmiterii aceluiasi mesaj pe canale diferite, trebuie sa se urmareasca, in primul rand, mentinerea unitatii acestuia si ulterior a stilului. Pentru ca alegatorii sa recunoasca rapid despre de partid/candidat este vorba, este recomandat sa se foloseasca aceeasi muzica si voce atat la radio cat si la televiziune.

=== Argument ===

Lucrarea Fotografia electoralã sau Afișul electoral.Scurt istoric și tendințe încearcă să răspundă la întrebarea Percep oamenii mesajele latente ale afișelor electorale?, urmărind totodată modul în care aceștia se raportează la afișul electoral, modul în care decodifică mesajele/sloganurile.Tema lucrării are importanță în măsura în care ea oferă informații referitoare la opiniile privind afișul electoral în condițiile unei profesionalizări evidente a marketingului electoral. Obiectivele lucrării vizează o identificare a mecanismelor de formare a opiniilor referitoare la tema abordată, modalitățile prin care se înfăptuiesc afișele electorale/fotografiile electorale și în special mesajele pe care vor acestea să le transmită publicului ținta .

Structura lucrării se supune demersului științific căutând să explice, pornind de la general către particular, metodele și tehnicile de elaborare a unei campanii de afișaj eficiente, precum și modul în care se comunică un mesaj complex privitorilor. Conținutul lucrării se împarte în patru capitole, precedate de o Introducere și încheiate cu o serie de Concluzii finale. Primul capitol Fotografia electoralã urmărește istoricul acesteia ,când și unde a apărut pentru prima dată și în ce condiții ,încadrarea în gen (portret) ,etapele realizării unui portret și cel mai important textul în fotografia electoralã ,ce încearcă politicienii să transmită grupului țintã și respectiv consumatorilor de media sau populația implicată în campania electorală respectivă. Al doilea capitol ,Publicitatea electorală.Afișul electoral se concentrează asupra noțiunilor de comunicare nonverbala ,mesajul care îl transmit subiecții afișelor prin postura ,vestimentația si mimica lor. Se urmărește ilustrarea afișului electoral între fotografia electoralã și portret.Capitolul al treilea Compoziție și sens în afișul electoral oferă informații referitoare la afiș în general și la afișajul electoral în particular, realizând un scurt istoric al acestuia în media, precum și o descriere a principalelor obiective, avantaje și dezavantaje ale publicității exterioare. Tot în acest capitol se găsesc informații referitoare la elementele componente ale afișului (imagine și slogan) și la semnificațiile acestora dar și la detaliile cheie prin care populația este mai mult sau mai puțin manipulată.Ultimul capitol Analiza evoluției afișelor electorale din 1989 până în prezent ilustrează plusurile și minusurile aduse afișelor electorale de-a lungul anilor.Acest capitol vizează observarea schimbărilor aduse de modernizare și evoluarea tehnologiei moderne asupra afișelor electorale.

Lucrarea își propune așadar să identifice mecansimele care stau la baza decodificării unui afiș electoral complex – cuprinzând mesaje verbale și nonverbale și mai multe niveluri de interpretare. Abordarea unei teme referitoare la publicitatea electorală exterioară se confruntă cu un domeniu foarte nou, selecția informațiilor pertinente fiind utilă specialiștilor în marketing electoral în ceea ce privește formulele și tehnicile de promovare,alegerea celor mai potrivite concepte de campanie, disponibilitatea și capacitatea de percepție a publicului.

Rezultatele obținute confirmă necesitatea unor campanii profesioniste, prin importanța pe care subiecții o atribuie afișajului, prin receptivitate și conștientizare, și bineînțeles prin capacitatea de a decodifica și interesul pentru mesajul nemanifest (verbal, și mai ales nonverbal).