Formarea Trăsăturilor Morale LA Preșcolari Prin Intermediul Poveștilor
UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR
FORMAREA TRĂSĂTURILOR MORALE LA PREȘCOLARI PRIN INTERMEDIUL POVEȘTILOR
COORDONATOR: ABSOLVENT:
PROF. RADUT-TACIU RAMONA OȚEL (OGNEAN) LUMINIȚA
CLUJ-NAPOCA
2015-2016
CUPRINS
Introducere…1
Cap. 1 FUNDAMENTE TEORETICE DESPRE EDUCAȚIA MORALĂ
1.1. Delimitări conceptuale…
1.2. Scopul și importanța educației morale…
1.3. Conținutul moralei…
1.3.1. Idealul moral
1.3.2. Valorile morale
1.3.3.. Normele, percepțiile și regulile morale
1.4. Dezideratele educației morale…
1.4.1. Formarea conștiinței morale
1.4.2. Formarea conduitei morale și trăsăturilor morale de caracter
1.5. Principiile educației morale…
1.6. Paradigmele educației morale…
1.7. Metode și procedee de educație morală…
1.7.1. Explicația morală
1.7.2. Convorbirea morală
1.7.3. Povestirea morală
1.7.4. Exemplul moral
1.7.5. Exercițiul moral
1.8. Conținutul educației morale…
1.9. Particularitățile educației morale a preșcolarului mic…
1.10. Cum învață copilul morala?…
1.11. Interdependența educației morale cu celelalte componente ale educației
Cap. 2 ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI PREȘCOLAR
2.1. Dezvoltarea psihologică a preșcolarului prin povesti
2.1.1. Rolul povestilor in dezvoltarea psihologica si morala a prescolarului
2.1.3. Contribuția învățământului preșcolar si a literaturii pentru copii la dezvoltarea complexă a preșcolarului
Cap. 3 COORDONATELE CERCETĂRII
3.1. Motivația cercetării
3.2. Obiectivele cercetării
3.3. Ipoteza cercetării
3.4. Variabilele cercetării
3.5. Coordonatele majore ale cercetării
3.5.1. Locul de desfășurare a cercetării
3.5.2. Perioada de cercetare
3.5.3. Eșantionul de subiecți
3.5.4. Eșantionul de conținut
3.6. Sistemul metodologic al cercetării
Cap. 4 DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI DIDACTIC
5.1. Cercetarea în etapa constatativă
5.1.1. Obiectivele cercetării în etapa constatativă
5.1.2. Aplicarea testelor inițiale
5.1.3. Analizarea, prelucrarea și interpretarea rezultatelor testelor inițiale
5.2. Experimentul didactic formativ
5.2.1. Obiectivele cercetării în etapa experimentului didactic formativ
5.2.2. Descrierea desfășurării experimentului
5.2.3. Prezentarea rezultatelor obținute
5.2.4. Analizarea și interpretarea rezultatelor obținute
5.3. Cercetarea în etapa post experimentală
5.3.1. Obiectivele cercetării în etapa post experimentală
5.3.2. Aplicarea testului final
5.3.3. Analizarea, prelucrarea și interpretarea rezultatelor testului final
Cap.5 CONCLUZII
Bibliografie…
Introducere
Am ales ca temă de cercetare “Formarea trăsăturilor morale la preșcolari prin intermediul poveștilor ”, pentru că nicăieri că în povești nu sunt prezentate, prin puterea contrastului și a antitezei personaje bune și rele, harnice și leneșe, frumoase și urâte, curajoase și lașe, copilul putând să-și aleagă modele pozitive demne de urmat și să înțeleagă consecințele faptelor negative. Având o conștiință și o conduită morală corectă, copiii vor învăța să trăiască mai frumos, să iubească munca, adevărul, prietenia, pe fondul cărora vor pune bazele personalității de mai târziu.
Consider că nici un alt obiect de studiu nu poate și nu reușește să mențină atenția copiilor atât de încordată, să-i facă pe copii să participe afectiv, cu toată ființa lor la acțiunea poveștilor, să le dea posibilitatea să se transpună în rolul personajelor îndrăgite, cum o face povestea. Având în vedere spiritul de imitație al preșcolarului, capacitatea slabă de selecție și discernământ, a modelelor pe care le imită, se înțelege necesitatea de a selecta poveștile cu un conținut semnificativ de exemple morale și de a găsi forma cea mai adecvată de prezentare, ținând cont de posibilitatea de înțelegere a copiilor.
În concluzie, pot afirma ca este foarte important din punct de vedere educațional să le spunem copiilor povești bune despre lumea lor și despre varietatea experienței umane din ea.
Cap. 1. FUNDAMENTE TEORETICE DESPRE EDUCAȚIA MORALĂ
Delimitări conceptuale
"Specificul educației morale este determinat, pe de o parte, de particularitățile morale, ca fenomen social, care-i conferă conținutul, iar pe de altă parte, de condițiile socio-psihologice care sunt implicate în realizarea ei. Raportarea la societate și raportarea la subiect, acestea sunt cele două coordonate necesare unei fundamentări pedagogice a educației morale". (Goja Corina, 2015, p.1).
Morala se referă la relațiile ce se stabilesc între oameni, precum și manifestările relațiilor concrete dintre ei, așa cum se exprimă ele în comportamentul acestora, cât și sensul lor ideal, respectiv cum ar trebui să se realizeze aceste relații.
Pentru o circumscriere cât mai adecvată a specificului educației morale vom porni de la distincția metodologică care se face între morală și moralitate, respectiv între morala socială (conștiința morală a societății) și morală individuală (conștiința morală individuală). Prima include sistemul moral al societății privit ca un tot, pe când cealaltă morală individuală nu reprezintă altceva decât reflectarea în conștiința individului a conținutului pe care îl incubă morala socială.
Educația morală este rezultatul interdependenței didactice dintre determinarea socială, concretizata în exigențele moralei sociale și autodeterminarea personală, prezentată de factorii interni si subiectivi, antrenați în acest proces. Esența educației morale constă în crearea unui cadru adecvat interiorizării componentelor moralei sociale în structura personalității morale a copilului, precum și elaborarea pe această bază a profilului moral al acestuia în concordanță cu imperativele societății noastre.
Scopul și importanța educației morale
Scopul fundamental al educației morale constă în formarea individului ca subiect moral, respectiv că subiect care gândește și acționează în spiritul cerințelor și exigențelor moralei sociale, a idealului, a valorilor, normelor și regulilor pe care ea le incubă.
Nu este posibilă formarea personalității fără a ține seama de aspectul care ar trebui să domine întreaga noastră viață sufletească: aspectul moral. Specificul educației morale este determinat, pe de o parte, de particularitățile moralei, ca fenomen social, care-i conferă conținutul, iar pe de altă parte, de condițiile socio-psihice care sunt implicate în realizarea lor. Educația morală este o componentă a educației prin care se realizează formarea și dezvoltarea conștiinței și a conduitei morale, formarea profilului moral al personalității, precum si elaborarea comportamentului social-moral.
Conținutul moralei
Conținutul educației morale se concretizează în idealul moral, valorile, normele și perceptele morale.
1.3.1. Idealul moral. Idealul moral reprezintă nucleul oricărui sistem moral. El reflectă ceea ce este caracteristic și definitoriu tendinței și opțiunilor comportamentale ale membrilor unei comunități sau ale societății, în ansamblul său. El este axa în jurul căruia gravitează toate celelalte elemente ale sistemului moral. Idealul moral este considerat ca o imagine a perfecțiunii din punct de vedere moral, care cuprinde, sub forma unui model chintesența morală a personalității umane.
Prin conținutul său, el ne apare sub forma unui model prospectiv, care depășind realitatea existentă, fără însă, a se detașa total de ea oferă un câmp de posibilități și opțiuni ce angajează personalitatea umană într-un proces continuu de autodepășire. Este, cu alte cuvinte, o prefigurare a sensului general al comportamentului, în funcție de imperativele sociale. Esența idealului moral se manifesta prin valorile, normele și regulile morale.
1.3.2. Valorile morale. Valorile morale reflectă anumite cerințe și exigențe ce se impun comportamentului uman în virtutea idealului moral. Dintre cele mai semnificative valori morale, putem vorbi despre cele de patriotism, atitudinea față de democrație, de muncă, libertate, onestitate, cinste, responsabilitate, eroism, cooperare, modestie. Ele au un caracter polar, fiecărei valori corespunzându-i o antivaloare (necinste, egoism, individualism, nesinceritate, indisciplină). Valorile morale nu se referă la o situație concretă, ele prescriind anumite exigențe care acoperă un câmp larg de situații și manifestări comportamentale. De asemenea, nici o faptă morală concretă oricât de generală ar fi ea, după cum nici o sumă de acte morale, oricât de multe ar fi ele nu vor putea epuiza conținutul unei valori morale, întrucât exigențele pe care le postulează sunt inepuizabile. Valorile sunt nu numai presiuni ci și « chemări » (N.Mărgineanu, 1969). În același timp valorile au caracter general uman, dar și unul concret istoric.
1.3.3. Normele, preceptele și regulile morale. Normele, preceptele și regulile morale sunt considerate ca fiind modele sau prototipuri de comportare morală, elaborate de societate sau de o comunitate mai restrânsă și aplicabile unei situații date. Exprimând exigențele uneia sau mai multor valori, prin intermediul lor, individul își exteriorizează atitudinea sa morală în fapte și acțiuni concrete. Ele sunt acelea care dau substanță idealului, generând nemijlocit cerințe de comportare sub forma unor modele de acțiuni. Normele morale profesionale, ale moralei școlare sunt exemple concludente, din acest punct de vedere. Primele se caracterizează prin aceea că introduc sau interzic unele restricții privitoare la comportarea oamenilor, pe când celelalte orientează și direcționează aceste comportamente. Ele posedă o forță normativă, ce se asigură prin intermediul unor mecanisme speciale, cum ar fi presiunea opiniei publice, obiceiurile, tradițiile, blamul, dezaprobarea. Atâta timp cât o anumită norma nu se materializează în comportarea oamenilor, a majorităților sau, cu alte cuvinte, atât timp cât ea nu se manifestă "în mod real ca o medie statistică a comportării sociale nu va avea acea forță normativă de direcționare a comportamentului individual al oamenilor". (Carmen Cornelia Balan, Sociologia educatiei, 2012).
Dezideratele educației morale
Din scopul educației morale putem desprinde doua deziderate principale: formarea conștiinței morale și formarea conduitei morale.
Formarea conștiinței morale.
Lalande (l968) definește conștiința morală că fiind "acea proprietate a spiritului de a afirma judecăți normative spontane și imediate cu privire la valoarea morală a anumitor acte determinate". Când această conștiință se aplica actelor viitoare ale agentului, primește forma unei « voci » care comandă sau interzice. Când se aplică actelor trecute se traduce prin sentiment de bucurie (satisfacție) sau durere (remușcare).
Conștiința morală implică trei componente:
cognitivă – însușirea normelor și a valorilor morale
afectivă – adeziunea la norme, reguli, valori
volitivă sau acțională – atitudini față de norme, reguli, valori morale.
Această instruire urmărește să-l inițieze și să-l informeze pe copil asupra conținuturilor și imperativei morale sociale, a felului în care el va trebui să se comporte într-o situație dată. Pentru ca aceste atitudini ale moralei sociale să devină comportamente ale moralității se impune ca preșcolarul să cunoască și să înțeleagă normele definitorii, sensul și cerințele lor, într-un cuvânt, conținutul obiectiv pe care societatea l-a consemnat în elementele propriului sistem moral. Cunoașterea nu se reduce la simpla memorare a celor cuprinse aici, ea presupune cu precădere sesizarea exigențelor implicate în aceste norme și reguli morale, concomitent cu înțelegerea necesității respectării lor. Rezultatele acestei cunoașteri se concretizează în formarea reprezentărilor morale.
Reprezentarea morală este o reflectare sub formă intuitivă a multitudinilor de elemente caracteristice unui complex de situații și fapte morale concrete, în care copilul a fost angrenat sau pe care le-a perceput, observat, în legătură cu aceeași regulă morală, imagine care include și o notă apreciativa ori imperativă. Reprezentarea morală se formează în situații concrete în care copilul este angrenat ca subiect moral, în familie, în școală, cu prilejul diferitelor activități la care participă. Important este ca, din punct de vedere educativ, să creăm situații favorabile, copilul putând percepe astfel sensul pozitiv al cerinței.
În consecință, obiectivele educaționale subsumate formării conștiinței morale sunt:
formarea reprezentărilor, a judecăților morale și însușirea teoriilor referitoare la normele morale existente și la evoluția lor.
Reprezentările morale constituie reflectări intuitive ale caracteristicilor unui complex de situații și fapte morale concrete, pe care copilul le-a perceput anterior. De la reprezentări morale se trece treptat, printr-un proces de generalizare și abstractizare, la noțiuni morale care permit înțelegerea și însușirea critică a concepțiilor morale, adica argumentarea unor puncte de vedere asupra binelui.
formarea sentimentelor morale.
Sentimentul moral constituie mobilul interior al actului moral și se reflectă în starea de echilibru dintre indivizi și norma morală, este expresia asumării normei morale ca norma dezirabilă. Sentimentele morale sunt "expresia subiectivă a cerințelor morale obiective și indică gradul de acceptare a normelor, măsura în care individul le simte, le trăiește și se identifică cu ele" (I.Nicola, 2000). Valoarea factorului afectiv transpare în contextul acțiunii morale: "atunci când nu produce sentimente favorizante aplicării ei, instruirea morală devine simplu verbalism" (Moise, C. Cosma, 1996, p. 138).
formarea convingerilor morale.
"Convingerile morale sunt rezultatul interiorizării și integrării cognitive, afective sau volitive a normelor ce dau conținut moralei, în structura psihologica a persoanei" (Grigoraș I., Stan L, Personalitatea morala, 1982). Convingerile constituie nucleul conștiinței morale, adevărate "trebuințe spirituale de comportare morală" (Nicolae Silistraru, 1992 p. 2l6). "Formarea convingerilor morale constituie premisa fundamentală a autonomizării vieții morale a individului; pe măsura formării convingerilor morale, se produce o inversare în cadrul dinamicii personalității morale, prin trecerea de la determinare la autodeterminare, de la conduita motivată extrinsec la o conduită motivată intrinsec" (Nicolae Silistraru, p.2l6-2l7).
Formarea conduitei morale și a trăsăturilor morale de caracter.
Formarea educației morale are mai multe elemente:
Primul element vorbește de imagini mintale și judecați morale. Cel de-al doilea element se referă la domeniul afectiv, la trăiri emoționale. Socializarea afectivă a copilului se produce în strânsă legatura cu dezvoltarea lui cognitiva. Pentru a trăi în mod real sentimentul de milă, sentimentul dragostei de adevăr, copilul trebuie condus spre înțelegerea conținutului valorilor morale respective.
Cel de-al treilea element al formării morale are în vedere modelarea comportamentului social-moral al copilului. Nu este de ajuns ca preșcolarul să știe ceea ce este bine și ceea ce este rău, ceea este permis și ceea ce este interzis. Este necesar să știe să fie cinstit, onest, corect.
Formarea trăsăturilor morale este în strânsă legătură cu experiența personală și socială pe care copilul a acumulat-o de la naștere și în cursul întregii sale vieți, în familie, în grădiniță, în școala. Cu cât se exercita o influența mai timpurie asupra copilului, cu atât se formează mai repede și se întipăresc mai adânc atitudini pozitive sau negative fata de persoane, situații, evenimente. "Datorită plasticității sistemului său nervos, pe de o parte, și lipsei de maturitate, pe de altă parte, copilul este foarte receptiv la influențele externe pe care și le însușește, determinând atitudini proprii, mai ales ca lumea în care trăiește are, pentru el, un pronunțat caracter emoțional" (M. Ionescu, 2003, pag. 47).
Conduită morală reprezintă o manieră de a ne comporta, în bine sau în rău, presupune acțiunea umană, condusă mintal și reglată de conștiința morală, care unește faptele psihice cu cele de comportament. Conduită morală este criteriul principal de apreciere a valorilor morale ale ființei umane. Conștiința morală este expresia culturii morale. "Trecerea culturii morale subiective la manifestări morale concrete constituie trecerea de la conștiință la conduită morală" (Moise, C. Cosma, 1996, p. 149).
Obiectivele educației subsumate formării conduitei morale sunt:
Formarea deprinderilor morale ca componente automatizate ale conduitei morale care se educa prin exercițiu;
Formarea obișnuințelor morale, obișnuințele fiind deprinderi interiorizate, puternic înrădăcinate, definitorii pentru conduita umană, altfel spus, trebuințe interne.
I.Nicola precizează câteva exigențe ale formării deprinderilor și obișnuințelor în contextul activității școlare (I.Nicola, 2000, p.2l8-2l9).
Exersarea să fie organizată încât să se desfășoare intotdeauna în concordanță cu cerințe precise și clar formulate.
Prevenirea formării unor deprinderi și obișnuințe morale negative
Respectarea particularităților individuale ale elevilor.
Formarea capacității de a săvârși mari acte morale, care depășesc nivelul deprinderilor și obișnuințelor (Roman, l978).
Roman (l978) precizeaza ca "marile acte morale constituie nivelul cel mai înalt al conduitei, deoarece implică trăsături puternice de caracter, ce au la bază detașarea totală de frică și egoism". "Capacitatea de a săvârși mari acte morale, depășește nivelul deprinderilor și obișnuințelor morale, deoarece presupune trecerea de la un comportament moral automatizat la un comportament bazat pe rațiune" (Roman l978) și pe "capacitatea de renunțare la sine" (Moise, C.Cozma, l996, p. l38).
Principiile educației morale
Principiile educației morale sunt idei normative care orientează activitatea educatorului în vederea realizării obiectivului fundamental al educației morale, și anume, formarea personalității copiilor, a moralității lor în concordanță cu cerințele idealului educațional.
Din sistemul principiilor educației morale fac parte:
1) caracterul activ al educației morale. Adică, în cadrul educației morale trebuie să valorificăm experiența de viață a copilului și în același timp să-i oferim posibilități pentru îmbogățirea ei prin antrenarea la diferite acțiuni practice. În virtutea acestui principiu, educatorul va trebui să urmărească cu precădere acumularea experienței morale prin trăirea unor fapte și împrejurări de viață bogate în semnificații și manifestări morale.
2) colectivul de elevi, cadrul social în care se realizează educația morală în școală. Educatoarea trebuie să organizeze viața colectivă a copiilor insistând asupra integrării lor în sistemul relațiilor interpersonale ce se constituie în cadrul acestui colectiv. Numai muncind și trăind în colectiv copiii vor ajunge să înțeleagă dinamica relației dintre dorințele personale și exigențele colectivului, să simtă sentimentul de responsabilitate pentru colectiv, pentru fiecare membru al său, să se identifice cu năzuințele, perspectivele și bucuriile colective.
3) îmbinarea exigenței față de copii cu respectul pentru ei. Prin intermediul acestui principiu se exprimă una din trăsăturile definitorii ale educației în general si a celei morale, în special. Respectarea acestui principiu impune educatorului o preocupare permanenta pentru dozarea sistemului de cerințe, concomitent cu eliminarea oricăror manifestări de bănuială, neîncredere, suspiciune, subapreciere. Exigența izvoraște din umanismul educatorului, din respectarea demnității umane și este incompatibilă cu așa zisul liberalism pedagogic.
4) sprijinirea pe elemente pozitive ale personalității copilului în vederea înlăturării celor negative. Sensul acestui principiu rezultă din postularea existenței la fiecare personalitate umană a unor componente, trăsături sau însușiri pozitive, de ordin intelectual, afectiv, moral. Se impune, să îmbinăm, întărirea pozitivă (încurajarea pe baza elementelor pozitive) cu cea negativă (dezaprobarea manifestărilor negative), accentul punându-se pe prima. Educatorul trebuie să cunoască bine personalitatea copilului pentru a distinge ceea ce este pozitiv și ceea ce este negativ în comportamentul lui.
5) respectarea particularităților de vârstă și individuale în educația morală. Potrivit acestui principiu procesul instructiv-educativ trebuie să se desfășoare în concordanță cu particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor, adică cu profilul psihologic al vârstei și profilul psihologic individual. Fiecare stadiu de vârstă are particularitățile și posibilitățile sale latente de manifestare. Cunoașterea profilului psihologic al vârstei și a celui individual este indispensabilă pentru tot ceea ce întreprinde educatorul în cadrul educației morale, si anume, formularea cerințelor, alegerea metodelor și procedeelor, imprimarea unui stil relației educative, folosirea diverselor procedee ale aprobării și dezaprobării.
6) continuitatea, consecvența și unitatea în educația morală. Acest principiu indică necesitatea de a urmări în timp și a adopta o atitudine consecventă în exercitarea acțiunilor educative, pe fondul realizării unui consens între diferiți factori educativi. Continuitatea este cerută pe de o parte de însăși evoluția psihică și morală a copilului, care nu cunoaște întreruperi și stagnări, de particularitățile pedagogice ale formării conștiinței și conduitei morale, pe de altă parte. Consecvența în educația morală înseamnă fermitate pe linia îndeplinirii cerințelor formulate, a realizării unei concordanțe între cerință și faptă, între acțiune și aprecierea ei. Unitatea trebuie înțeleasă ca, incluzând un consens între acțiunea tuturor factorilor educativi (grădiniță, școală, familie) si între acțiunea diferiților agenți care acționează prin intermediul acestor factori (corpul didactic, părinți, grupul, colectivul de elevi).
Paradigmele educației morale
În funcție de sensul dat moralei și învățării valorilor, putem descoperi câteva paradigme ale educatiei morale:
Paradigma socratică, adica idea identitatii dintre gandire si existenta.
Paradigma spiritual religioasă, care găsește în religie o sursă importantă pentru morală și educație morală, fără a confunda valoarea morală cu valoarea religioasă.
Paradigma socială, care susține necesitatea unei educații morale laice având la bază respectarea regulilor de viață socială
Paradigma constructivistă ce se impune prin perspectiva psihologică și ideea « construirii » stadiale a moralității copilului.
Metode și procedee de educație morală
Pentru realizarea sarcinilor educației morale, educatoarea apelează la un ansamblu și procedee care, integrate într-un tot unitary constituie strategia educației în spiritul moralei. Specificul acestor strategii constă în folosirea conștientă și sistematică a unor mijloace de acțiune în vederea realizării profilului moral al personalității copilului. Obiectivul acestei strategii este construirea conștientă a personalității morale a copilului în concordanță cu imperativele moralei societății noastre.
In cele ce urmeaza vom enumera si explica metodele si procedeele educatie morale. Acestea sunt:
Explicația morală.
Cu ajutorul expilcatiei morale putem dezvălui conținutul, sensul și necesitatea respectării unor valori, norme sau reguli. La vârsta preșcolară accentul cade pe explicarea modului in care trebuie respectată o cerință morală, pentru ca pe parcurs ea să se extindă și asupra motivației respectării, precum si a necesității îndeplinirii ei.
Explicația îndeplinește două funcții: una formativă și cealaltă simultativă. Prima constă în conștientizarea sensului unei cerințe morale externe, prin relevarea notelor definitorii, prin sublinierea nuanțelor definitorii, ce rezultă dintr-o împrejurare concretă de viață. Cealaltă, constă în motivarea cerinței, în declanșarea de trăiri afective, datorită forței argumentative și persuasive a limbajului.
La vârsta preșcolară și școlară se cere ca explicația să pornească de la perceperea și observarea unor fapte morale, de la intuirea unor materiale didactice și de la antrenarea acestor copii în situații reale.
Explicația morală, spre deosebire de cea didactică are un puternic caracter teologic, deoarece dezvăluirea sensului unor norme sau reguli morale se face prin prisma comportării viitoare a elevilor.
Convorbirea morală.
Convorbirea morala este un dialog sau o discuție între educator și copii, prin care se urmărește clarificarea cunoștințelor morale concomitent cu declanșarea de trăiri afective din partea copiilor. Avantajul dialogului constă în valorificarea experiența de viață a copilului. Inițierea unei convorbiri despre un anume subiect moral este posibila numai când copiii dispun de o experiență în legătură cu cele discutate. Se disting convorbiri organizate și convorbiri ocazionale.
Convorbirile organizate sunt prevăzute în programa grădiniței și se desfășoară cu întreaga grupă, urmărindu-se cu precădere precizarea unor reguli privitoare la comportamentul copiilor în grădiniță.
Convorbirile ocazionale se desfășoară cu grupuri de copii sau individual ori de câte ori se ivește prilejul. Atunci când dialogul are ca punct de plecare anumite abateri sau încălcări ale cerinței morale, eficiența lor depinde de măsura în care educatoarea reușește să declanșeze trăiri afective negative de rușine și regret însoțite de dorința de a le îndrepta.
Convorbirea morală îndeplinește deci, funcții multiple de informare, de corectare, de întărire privitoare la conștiința și conduită morală a copiilor.
Povestirea morală.
Povestirea morala constă în relatarea și prezentarea, într-o formă atractivă a unor întâmplări, fapte reale sau imaginare, cu semnificații morale, oferind copiilor prilejul de a desprinde anumite concluzii în legătură cu comportamentul lor. In acest caz, educatorul apelează la scurte povestiri literare si istorioare cu învățăminte morale. Ea se deosebește de celelalte metode prin forma expunerii. Eficiența ei depinde de modul în care educatorul reușește să-l determine să-și imagineze întâmplările relatate și să se transpună în desfășurarea lor. Folosirea unui limbaj expresiv presărat cu figuri de stil, a unui material adecvat, precum și folosirea unor procedee retorice sau dramatice, sunt doar câteva cerințe pe care le solicită această metodă.
Exemplul.
Exemplul se bazează pe intuirea sau imaginarea unor modele ce întruchipează fapte și acțiuni morale. Dacă prin celelate metode urmărim să-i lămurim pe copii cum trebuie să se comporte, prin exemple le oferim metode de comportare. La vârsta preșcolară modelul este imitat și preluat, fără nici un fel de prelucrare și filtrare internă. La vârsta școlară mică încep să apară primele diferențieri și implicit o selecție a modelelor, criteriile de apreciere și alegere bazându-se pe aspecte exterioare și mai puțin pe valoarea morală a comportamentului.
In cadrul acestei metode distngem diverse procedee. Vom avea, astfel, exemplele directe (personale) și cele indirecte (exemplificări). Exemplele directe sunt oferite de persoanele din preajma copiilor: părinți, educatoare, învățător, colegi, adulți. Un loc important îl ocupă exemplul educatoarei, precum și cel al părinților. Ei trebuie să selecționeze cu grijă aceste exemple evitând o laudă exagerată care ar putea da naștere la invidii din partea colegilor. Exemplele indirecte constau în relatarea sau descrierea cu ajutorul cuvântului a unor fapte, a unor ilustrații, a unor acțiuni morale întruchipate de o persoană concretă. Exemplificarea poate fi realizată cu ajutorul povestirii, textelor literare, televiziunii, filmelor, bibliografiilor unor oameni de știință și cultură. Copilul intră în contact și cu exemple negative. Atenția educatoarei trebuie orientată în direcția prevenirii influenței negative și a opunerii celor două categorii de exemple cu scopul sublinierii celor pozitive.
Exercițiul moral.
Exercitiul moral constă în executarea sistematică a unor fapte și acțiuni, în condiții relativ identice, cu scopul formării deprinderii și obișnuințelor de comportare morală, al elaborării și sitematizării trăsăturilor de voință și caracter implicate în atitudinea și conduită morală a copilului. Această metodă presupune două momente principale: formularea cerințelor și exersarea lor propiu-zisa. Dintre multiplele forme de formulare a cerințelor mai semnificativ pentru copii poate fi ordinul. Este o formă de exprimare categorică a unei sarcini ce urmează a fi dusă la îndeplinire.
De asemeneam, dispoziția este o formă de ordin, dar mai atenuată, cu ajutorul căreia formulăm niște obligații ce urmează a fi îndeplinite. Îndemnul și sugestia sunt forme indirecte de formulare a cerințelor cu ajutorul cărora reușim să-i stimulăm pe copii în declanșarea și desfășurarea unor acțiuni.
Alte forme deexercitiu moral sunt: rugămintea, inițierea de întrebări între elevi, utilizarea perspectivelor.
Alte metode sunt: aprobarea, dezaprobarea, povața, dezbaterile morale, analiza de caz și decizia în grup.
Conținutul educației morale
Conținutul educației morale se referă la:
Educarea copiilor în spiritul disciplinei (cunoașterea regulilor de comportare moralăm precum și formarea deprinderilor și obișnuințelor de comportare morală).
Dezvoltarea deprinderilor de interacțiune socială, a deprinderilor civice, de cooperare, respect, comportamentul de lider, de coechipier, de subordonat.
Formarea atitudinii față de muncă, prin antrenarea copiilor în diferite activități.
Dezvoltarea sentimentului patriotic (de dragoste, respect, recunoștință față de înaintașii noștri), dezvoltarea conștiinței naționale, cunoașterea identității.
1.9. Particularitățile educației morale a preșcolarului mic
Jean Piaget, Emil Durkein și Kohlberg au evaluat teorii cu privire la modul în care evoluează personalitatea morală a omului. Piaget presupune o alternativă la concepția sociologică a lui Durkein, din perspectiva psihologică a copilului. El considera mai interesantă și mai relevantă nu perspectiva interiorizării unor reguli complet elaborate de adulți, ci experiența elaborării regulilor chiar de către copii, pentru a înțelege « mecanismul » construirii moralității.
Piaget concepe formarea morală drept o evoluție de la stadiul realismului moral, când valoarea și regula exista în sine independent și se impune în mod obligatoriu indiferent de împrejurări. La stadiul cooperării și autonomiei conștiinței morale regula nu mai este sacră și constituie un decret liber al conștiințelor, o construcție progresivă și autonomă. Se face trecerea de la teamă la convingeri.
Durkein vorbea de morala eteronomă, autoritară care este necesară și trebuie să realizeze o socializare metodică a tinerei generații prin preluarea tuturor valorilor constrângătoare ale moralei sociale, transmiterea acestora în forma dată și impunerea realizărilor în comportamentul omului, urmând ca omul să acționeze liber, în limitele normelor, deci să educe o conștiința metodică, o disciplină conștientă, un autocontrol permanent raportat la norme și abținerea omului de a le încălca.
Kohlberg indentifică trei niveluri de evoluție a judecății morale iar pe fiecare nivel câte două stadii:
1. Nivelul preconvențional (4-l0 ani) în care caracterul moral al unei activități bun/rău ține de consecințe
autoritate și ascultare
relativism utilitar
2. Nivelul convențional (l0-l3 ani) în care ordinea socială legală este criteriul moralității
Stadiul 3 -intrarea în rol
Stadiul 4 -lege și ordine
3. Nivelul postconvențional (al moralei autonome în care valorile sunt abstractizate)
Stadiul 5 -contractul social
Stadiul 6 -al principiilor etice universale.
1.10.Cum învață copilul morala?
Omul nu se naște ființă morala, ci devine, iar maniera în care devine depinde esențial de educația pe care o primește. Pe de altă parte, omul se naște cu înclinație către moralitate, cu simț moral.
"Orice doctrină etică, indiferent de forța ei persuasivă sau de prestigiul exterior, ar rămâne fragilă și sterilă dacă nu și-ar găsi un reazem solid în însăși natura morală a omului"(Soloviov, l994, p.69). Este greu, chiar imposibil de precizat cu exactitate dacă simțul moral este în totalitate sau parțial înnăscut. Cert este ca cel puțin o componentă a sa este înnăscută și dă specificitate comportamentului uman.
Darwin, credea, fără rezerve, că deosebirea cea mai mare dintre om și celelate animale rezidă în simțul moral, care este înnăscut și nu dobândit. Dincolo de aspectele discutabile ale acestui punct de vedere, reținem natura morală a ființei umane și ideea că înclinația către moralitate trebuie considerată, cel puțin, în parte înnăscută. “Simțul” moral se poate atrofia sau dezvolta, prelungindu-se într-o conștiință morală înaltă și conduită morală valoroasă. Dezvoltarea “simțului” moral depinde de educație.
Copilul învață morala ca pe un ansamblu de reguli transcedente, cu atât mai sacre cu cât le înțelege mai puțin, adica trebuie să fie onest, politicos, pentru că « așa e bine ». De asemenea, se poate vorbi, apoi, de o relativizare a valorilor morale în funcție de consecințele faptelor sale, adica este o faptă bună aceea care îi aduce un câștig, care are consecințe bune, și rea, aceea care dăunează.
Vine însă un moment în care copilul trebuie să facă propriile alegeri, să separe singur binele de rău, să decidă pentru el însuși. Psihologii și filozofii educației consideră că această atitudine e specifică pre-adolescenței și este esențială pentru formarea personalității morale. Momentul în care copilul are consecința propriei sale alegeri morale, este momentul « trezirii » conștiinței morale. Alegerea deliberată între bine și rău, spune P.Botezatu, deși nu este expresia libertății morale în întregime, "este un element constitutiv important al acesteia" (Botezatu, l976, p.24).
1.11. Interdependența educației morale cu celelalte componente ale educației
Indiferent de activitatea pe care o desfășoară și de împrejurările în care se află, individul ne apare în ipostaza de subiect moral. În consecință el acționează în virtutea unor mobiluri morale interiorizate în procesul interacțiunii sale cu morala socială, proprie societății din care face parte. Caracterul contradictoriu al acestuia ca și distorsiunile ce intervin în procesul interiorizării generează individualitatea morală a fiecărui copil. Educația morală urmărește conturarea și consolidarea profilului moral în concordanță cu imperativele moralei sociale. Un profil puternic structurat se va răsfrânge în mod pozitiv asupra educației intelectuale. Trăsături ca: perseverența, tenacitatea, spiritul de disciplină, respectul pentru adevăr, spiritul de răspundere, conștiinciozitatea au darul de a mobiliza resursele interne ale personalității în direcția unei productivități mai mări a educației intelectuale, a receptivității și asimilării valorilor științifice. Aceleași influențe pot fi extinse și asupra educației profesionale. Profilul moral imprimă un consens valorilor științifice și a celor tehnologice prin prisma aplicării lor în folosul oamenilor.
Educația estetică este dependentă de cea morală prin interacțiunea dintre idealul moral și cel estetic. Morala stimulează împlinirea de sine a omului prin intermediul valorilor estetice. Acestea la rândul lor, sensibilizează și stimulează cunoașterea și înțelegerea valorilor morale. Judecata și aprecierea estetică se întemeiază și pe considerente de ordin moral. Din toate acestea putem conchide că educația morală este o trecere de la morală la moralitate, iar scopul educației morale este formarea individului ca subiect moral, care gândește, simte și acționează.
Cap. 2. ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI PREȘCOLAR
2.1. Dezvoltarea psihologica a prescolarului
Copilul nu este un adult în miniatură. El are felul său propriu de a gândi și de a simți, el are în fața problemelor vieții, o înțelegere, care diferă de cea a adultului. Copilul este punctul cel mai fraged al vieții, în care totul se poate hotărî, în care totul se poate înnoi, căci acolo „totul palpită arzând de viață, acolo sunt ascunse tainele sufletului, acolo se plămădește creațiunea omului”. (M. Montessori- „Tainele copilăriei”, 1938, p. 15.)
Interesul pentru copilărie, ca spațiu și timp al vârstei de aur, este o permanență a literaturii din toate timpurile, literatura copilăriei interesându-i deopotrivă și pe adulți, pentru că, așa după cum recunoștea I. Slavici „Suntem porniți cu toții a lua copilăria drept cea mai fericită parte a vieții, fiindcă o dulceață nespusă ni se revarsă în suflet reamintindu-ne mulțumirile din timpul copilăriei, când toate ne erau nouă pline de farmec, toate ne încântau. Ceea ce ne rămâne în suflet din timpul copilăriei sunt mulțumirile impersonale, care se reînnoiesc în sufletul nostru de câte ori ne reamintim întâmplări din copilărie. Cel ce a avut copilărie luminoasă și fericită și-a adunat comoară nesecată, în care-și găsește mângâiere și în cele mai dureroase clipe ale vieții.” (I. Slavici, Opere, XI, Editura Minerva, București, 1983, p. 473).
Copilul dobândește treptat o gândire morală, o experiență morală. Pe baza acestei experiențe morale el poate să evalueze faptele altora, deci ale personajelor din povești fiind capabil să emită judecăți morale. S-ar putea ca în domeiul moral să nu existe decât un decalaj între judecata de valoare teoretică și aprecierile concrete ale copilului și ca judecata de valoare teoretică să constea într-o conștientizare adecvată și progresivă a aprecierilor concrete. De exemplu, vom vedea copii care pe plan verbal nu țin seama de intenții pentru a aprecia actele. Dacă însă le cerem să relateze fapte din viața personală vedem că, în împrejurări trăite, ei țin seama perfect de intențiile care au intervenit. Este posibil ca într-un asemenea caz, judecata morală si teoretică să fie, pur și simplu, în întârziere față de judecata morală si practică și să prezinte într-un fel adecvat un stadiu, în prezent depășit, în planul acțiunii însăși (J. Piaget, 1970, p.79).
2.1.1. Rolul povestilor in dezvoltarea morala a prescolarului
Poveștile, fie că sunt expuse oratoric, fie că sunt citite, joacă un rol esențial atât în educația, cât și în dezvoltarea copiilor. Ele reprezintă un stimul pentru creativitate, o întărire a relației cu părinții, ajuta la dezvoltarea morală și îi învăța să capete încredere în propriile forțe, dar și să pătrundă într-un univers fantastic plin de mistere și distracții. Poveștile nu trebuie niciodată înlocuite cu televizorul, desenele său calculatorul. Pe lângă acesta, poveștile ajută copiii să crească frumos și armonios, ajuta la dezvoltarea și îmbogățirea imaginației, ajuta copilul să combată stresul, oferă un moment de relaxare, îi ajută să învețe mai multe lucruri despre ei înșiși și despre lume în general. Prin intermediul poveștilor îndreptam copiii asupra aspectelor pozitive ale vieții (frumusețe, bucurie, dragoste e), dar fără a exclude partea negativă (binele învinge întotdeauna răul, deci există și latura negativă expusă în povești). Prin povesti prescolarii învata ce înseamnă prietenia, incredrea în forțele proprii, le modelam un caracter puternic.
Că trebuie să învingem raul prin bine este unul dintre acele adevăruri care par simple când le exprimam, deși, în realitate nimic nu durează mai mult și nu este mai complicat decât aflarea mijloacelor adecvate pentru a izbuti. Este mult mai ușor de spus ce nu trebuie făcut, decât ceea ce trebuie să se facă pentru a transforma, de exemplu, încăpățânarea în forța de caracter, șiretenia inintelepciune, agitati in spirit de inițiativă. Acest lucru nu se poate produce decât dacă înțelegem că răul e aproape tot atât de firesc și inevitabil că și binele și devine rău numai atunci când predomina în mod exclusiv.
„O condiție deosebit de importantă în formarea morală a preșcolarului, este necesitatea realizării unei strânse legături între reprezentările și sentimentele morale, pe de o parte, și deprinderile și acțiunile morale, pe de altă parte. Este necesar, prin urmare, ca tot ceea ce-și însușește copilul să fie trecut prin activitatea lui, să fie obiectul prelucrării lui active.” (L. Hanches, A. Maris, 2004, p. 63).
Evident că legătura dintre real și reflectarea acestuia în povești, dintre atitudine și trăsătura morală caracteristică, este destul de fragilă, deoarece și „motivația este insuficient de stabilă și orientata, ea dezvoltându-se treptat, odată cu creșterea experientei cognitive și de viața a preșcolarului.” (L. Hanches, A. Maris, 2004, p. 91).
Povestea știe să înlocuiască necunoscutul cu un cunoscut imaginat. Ea găsește soluții, fie ele și temporare. Cunoașterea omenească lucrează în asemenea fluxuri și refluxuri incat spune o poveste coerentă, replică la haosul nestăpânit din jur, se așează o vreme în tihnă certitudinii, căci lumea pare domesticită, apoi echilibrul se strică, se ivește criza, iar cunoașterea umană avansează o nouă poveste provizorie cu aparență de eternitate. Un fel de contract hermeneutic, de pact interpretativ funcționează perfect în spațiul ficțiunii, întărit de uimirea copilăroasă, dar și de adevărul lui. Aici nu încape minciuna, căci ea e totuna cu ficțiunea. Jocul lui ca-și-cum nu e nici fals, nici mincinos, este un fel de propunere de lume, în care lucrurile se așază cuminți în matca unui rost, în care Binele învinge, iar Răul se retrage ori se schimbă.
2.1.3. Contribuția învățământului preșcolar si a literaturii pentru copii la dezvoltarea complexă a preșcolarului
În timpurile pe care le trăim, vechea și până nu demult înrădăcinata opoziție dintre viață și cărți – „unii trăiesc, alții citesc” – nu mai este valabilă. Pentru cei mai mulți dintre noi cărțile constituie, de fapt, un necesar combustibil al vieții. Dar acest recurs nu stă decât în puterea unui om educat: „Literatura ar putea deveni, cu alte cuvinte, un instrument eficient de formare fără ca instituțiilor și educatorilor să li se ceară eforturi suplimentare de adecvare. Este suficient să punem din nou în lumină funcțiile care există dintotdeauna în complexa ei natură. Nu-mi pare deloc nepotrivit să valorificăm în mediul școlar și, în general, în întreg sistemul de educație, acele străvechi și benefice efecte ale literaturii pe care, de la Aristotel încoace, teoreticienii artei, ca și cititorii cei mai simpli, fiecare la nivelul său, le descoperă și le trăiesc neîncetat.” (Cordoș, 2004, p. 14)
Toți copiii cresc și se dezvoltă după un anumit model. Ceea ce diferă este ritmul personal al fiecăruia. Trebuie să știm că mai repede nu înseamnă în mod necesar și mai bine. Dezvoltarea are loc pe mai multe paliere: fizic, intelectual, social și emoțional. Un copil poate apărea mai avansat într-un plan și mai puțin într-altul. Copilul, și acest lucru se uită adesea, este o persoană integrală; când se vorbește de maturizarea lui, se iau în considerație numai achizițiile intelectuale. Trebuie să știm însă, că în acești ani timpurii, dezvoltarea socială și emoțională a copilului este la fel de importantă ca și cea fizică și cea intelectuală. Preșcolarul învață, se simte liber de a face noi achiziții intelectuale numai atunci când se știe acceptat, atunci când trăiește sentimentul de apartenență. Diferitele aspecte ale dezvoltării copilului se interrelaționează. De asemenea, creșterea nu are loc în mod lin și continuu. Există perioade de stabilitate, urmate de altele dinamice, de schimbare; copilul crește, învață lucruri noi, achiziționează noi comportamente, după care urmează o perioadă de ajustare, până când se instalează din nou echilibrul pe un palier mai înalt de dezvoltare. Fiecare treaptă de realizare pregătește copilul pentru următorul stadiu de evoluție. În pofida atâtor deosebiri între copiii ce pășesc pe calea maturizării, călătoria este aceeași pentru fiecare dintre ei; orice evoluție normală duce în direcția dezvoltării spre nivele superioare.
Rolul educatorului este de „ a învăța treptat copilul, prin experiențe orânduite cu logica, să deosebească locul său în marea colectivitate a existenței și responsabilitatea fata de tot ceea ce-1 înconjoară, iar, pe de altă parte, el nu va trebui să reprime în copil nici una din manifestările vieții individuale, atâta timp cât acestea nu sunt susceptibile de a produce vreun rău copilului însuși sau celorlalți.” (E. Key, 1982, p. 32)
Poveștile au o influență considerabilă asupra copiilor în ceea ce privește lumea în care trăiesc. Pe lângă participarea la dezvoltarea abilităților de alfabetizare a copiilor, acestea sunt sursa de valori, credințe, atitudini și norme sociale care modelează viziunea lor asupra realității.
Poveștile sunt spuse prin imagini, dans, cântece sau vorbite, sunt un mijloc fundamental de comunicare între indivizi. Ele permit intalegerea modului în care autorul și personajele gândesc și motivele acțiunilor lor. Prin expunerea la povești copilul dezvoltă empatia și o perspectivă critică a acțiunilor lui. Copiii încep să vadă lumea foarte devreme, chiar înainte de a învăța să vorbească. Poveștile au o influență importantă asupra modului în care gândesc și acționează. Copiii găsesc în povești posibilitatea de a experimenta emoții și de a se adapta la realitatea înconjurătoare. Prin fenomenul de identificare, copilul va fi capabil de a crea o identitate adevărată, punându-se în locul eroului și schimbând experiențe. Copilul își dă seama că poate, de asemenea, să facă față dificultăților. Povestea liniștește copilul, îl învața despre lumea înconjurătoare. Copilul se identifică cu eroul din poveste. Identificarea copilului cu caracterul personajului din poveste permite să depășească frica și să ajungă la maturitate, să dobândească treptat încredere în el.
În general, monștrii, vrăjitoarele, personaje înfricoșătoare sunt doar proiecții imaginare ale fantezii pe care copilul le poartă în el: frica de a fi abandonat de părinții săi, frica de a fi mâncat, frica de rivalitate. La toate acestea anxietăți, poveștile sunt utile în a ajuta copiii să se proiecteze în aceste povești, care, de obicei, se încheie cu bine. În ciuda tuturor greutăților, povestea are un final fericit și atunci copilul este asigurat.
Încă de la grădiniță copilul se întreabă: "Cine sunt eu?. La început, el se confruntă cu problema identității personale și povestirile răspund foarte bine la întrebările sale. De exemplu, în cei trei purceluși, cei doi mai tineri au construit casele lor cu paie și lemn. Cel mai în vârstă ia cont de pericolul care îl reprezintă lupul și a construit o casă solida din cărămizi. La final, copilul înțelege că, de fapt, cei trei purceluși sunt unul singur.
Este important ca copilul să crească și să se maturizeze pentru a dobândi înțelepciune. Este aceasta ceea ce explica Bettelheim în capitolul despre cei trei purceluși, "Ca cei trei purceluși reprezintă diferite stadii ale dezvoltării umane, dispariția primele două nu devine o traumă, copilul înțelege în subconștient că trebuie să treacă prin diferite forme timpurii ale vieții înainte de a atinge maturitatea’’. (B.Bettelheim, 1978).
Poveștile permit copiilor să găsească un echilibru în personalitatea lor. Astfel, Bettelheim spune că noi trebuie să "punem ordine în casa lui interiora" (B.Bettelheim, 1978), adică mesajul poveștii copilului. Aceste povești fac copilul să lupte împotriva dificultăților vieții și să nu fie descurajat de real.
Din cauză că, poveștile au capacitatea de a stimula imaginația, deoarece ele oferă un context bogat și semnificativ, materialele și activitățile care se desfășoară cu ajutorul lor constituie un superb mod de a învăța lucruri noi.
Ele joacă un rol major în dezvoltarea copilăriei timpuri. Povestea poate dezvolta abilitați lingvistice și cognitive, cum ar fi capacitatea de a stabili relații între evenimente istorice, precum și dezvoltarea deprindrilor de a descrie, interpreta și compară.
Pe de altă parte, povestea ne permite să cunoaștem alte realități care pot fi din altă perioadă sau întâmplări de pe alte orizonturi, ne ajuta să învățăm despre obiceiurile noastre sau a altora. „Poate că unul din marile rosturi ale scriitorului – ale oricărui artist – este de a privi cu ochii limpezi, puri, în jur, pentru a descoperi din nou adevărurile banale, ignorate, risipite și pierdute mereu, pe care trebuie să le afle, mai devreme sau mai târziu, fiecare generație…” (Iordan Chimet, 1979).
Povestea se situează la o intersecție a privirilor și a intențiilor noastre: pentru educator, ea este sau ar putea deveni un mijloc flexibil, eficient și atrăgător de atingere a unor obiective formative; pentru beneficiarul acesteia ea ar trebui să reprezinte ceva mult mai simplu și mai apropiat: „o îndeletnicire prin care reușește să devină un prieten, un confident, un modelator, un ochi magic (dar și o lunetă ori un binoclu), o joacă, un leac, o evadare, o formă de învățătură. A citi o carte care îți face cu ochiul este un mod plăcut de a petrece timpul, dar nu este deloc o pierdere de vreme: este una din cele mai trainice investiții pe termen lung.” (Cordoș, 2004, p. 65-66).
Povestea ajuta copiii să-și amelioreze și îmbogățească vocabularul. Primul lucru de care trebuie să se țină cont în a alege o poveste este vârsta copilului.
Paola Santagostino ne vorbește în cartea „Cum să te vindeci cu o poveste” despre originea povestii și despre contribuția acesteia în dezvoltarea imaginației la copii. Termenul poveste este folosit în sens generic. Ea spune că „povestea vorbește întotdeauna despre înțelesul celor ce se petrec în lume”. În povesti, animalele vorbesc, glăsuiesc și plantele și obiectele. Regele Mării e un domn bărbos care locuiește sub apă, Soarele e un zeu războinic ce călărește prin ceruri, Luna e o doamnă palidă, împodobită cu perle. În mod paradoxal, copilul nu întreabă „de ce?” în legătură cu acestea, deoarece pentru ei este firesc ca orice element al lumii înconjurătoare să fie animat, ca un sac să vorbească sau un elefant să-și ia zborul, și nu are nevoie de nici o explicație.
Povestea spulberă agresivitatea inițială a celor două lumi și realizează nu numai o coexistență, dar chiar o fuziune paradoxală: miraculosul devine firesc, firescul devine miraculos. Și lumea mea dunăreană a descins în basm – cadrul cel mai generos care îi putea fi oferit, fără să mai existe ispita vreunei alte alternative.” (Iordan Chimet, Închide ochii și vei vedea Orașul, 1979).
Dintre realitățile transfigurate în basme, copiilor le pot fi accesibile numeroase aspecte ale vieții individuale sau familiale relevate de către George Călinescu, într-o impresionantă galerie de stări, tipuri și atribute existențiale simbolizate în ordine ficțională: nașterea, bucuria vieții, dorul după meleagurile natale, sărbătoarea nunții, dragostea părintească, calitatea fizică și morală a copiilor, psihologia copiilor, băieți și fete, miri și mirese, calitatea mamei bune, a mamei vitrege, a fetei vitrege, a orfanului, a fraților și surorilor, a gradelor de rudenie, a oamenilor cu anomalii fizice (uriași, pitici, spâni, muți, negri, cu părul roșu), ura femeii urâte sau a mamei vitrege, ridicarea prin merit a copilului sărac, originea bogăției și a sărăciei, capacitatea de muncă (hărnicie și lene), puterea minții și dezvoltarea inteligenței (isteți și proști), îngâmfarea și modestia, norocul prostului, real sau numai aparent, valoarea conduitei morale (înțelepciunea, adevărul, dreptatea, frumosul), puterea omului de a birui forța brută sau irațională, forțele fizice sau animale superioare, prin cunoașterea și înțelegerea tainelor firii și ale naturii.
Una dintre cele mai complexe funcții specifice narațiunilor din basmele românești este funcția de evaziune și de aspirație spre ideal, pentru că basmele prezintă o lume ideală, adică așa cum și-ar dori-o povestitorii și ascultătorii lor, iar în această lume a tuturor posibilităților – în care oricine se poate refugia în deplină siguranță – nu rămâne neîmplinită nicio dorință, nicio aspirație secretă a omului dintotdeauna: „Așadar basmul este poezia dorințelor împlinite, funcția lui definindu-se ca evadare din îngrădirile realității cotidiene. În basm se împlinesc visele poporului, năzuințele lui spre o viață fericită și mulțumită.” (M. Pop; P. Ruxăndoiu, 1978, p. 267).
Prin urmare, cele două planuri, real și fantastic, „se întrepătrund, iar personajele și situațiile ireale, devenite reprezentări poetice, sunt aduse la nivelul posibilului, fără ca povestea să capete aspect de absurditate. Aceasta se datorește faptului că – deși în povești, atât personajele, cât și situațiile în care ele sunt puse au devenit (…) niște convenții artistice –, datorită oralității, eroilor li se transmite permanent experiența de viață a povestitorilor creatori, iar relațiile dintre personaje reflectă actualitatea, deși împrejurările în care se exercită sunt neobișnuite.” (C. Bărbulescu, A. Fochi, S. Stroescu, 1970, p. 79).
În literatura românească pe primul plan al interesului se află basmele sau poveștile în care este vorba despre lupta împotriva unui asupritor, reprezentat fie printr-un zmeu, diavol sau balaur, fie printr-un împărat care abuzează de putere pentru a face rău, pentru a le pricinui oamenilor suferință și neajunsuri. Tema este ilustrată prin mai multe tipuri, între care cele mai bogate în variante sunt cele care ilustrează: (1) omorârea zmeului sau a balaurului cu mai multe capete care a furat de pe cer soarele, luna sau luceferii (Greuceanu), care le-a făcut rău oamenilor sau care a furat și ține în captivitate fete din popor sau fete de împărat; (2) sancționarea impostorului sau (3) pedepsirea împăratului care-i impune săracului – sub amenințarea pedepsei capitale –îndeplinirea unor sarcini primejdioase, care să-l facă să-și piardă viața, pentru ca mai apoi să-i poată fi luată nevasta.
Aproape la fel de răspândită este și tema fetei oropsite de mamă vitregă, de cumnate sau de surori, din pricina hărniciei sau a frumuseții (Fata moșului cea cuminte), și tema soției nedreptățite (Înșiră-te mărgărite sau Copiii cu părul de aur).
Mare circulație au și alte basme sau povești ale căror teme ilustrează relații familiale: (1) sora, mama soția care se lasă ademenite de promisiunile unui zmeu și hotărăsc omorârea eroului; (2) soțul sau soția vrăjiți în chip de porc, șarpe, broască, lebădă etc.; (3) întrajutorarea fraților gemeni; (4) tovarășii trădători sau tovarășii credincioși;
Răspândite sunt, de asemenea, și basmele sau poveștile pe tema valorii conduitei morale: (1) tema modestiei răsplătite (Cenușotcă, Făt-frumos cu părul de aur); (2) tema dreptății și a nedreptății (basmele despre „Dreptate și Strâmbătate”; (3) tema luptei împotriva forței malefice (vrăjitorii, puteri demonice, lucrări diavolești).
Cu adevărat surprinzător este însă și faptul că, în poveștile lui Ion Vlasiu, de exemplu, răul cade nu numai în cursele propriei naturi maligne, ci și în acelea ale imponderabilei sale lipse de apetit artistic, când nu de-a dreptul în capcanele ignoranței, care-l fac să piardă aproape de fiecare dată, în fața celor care se bucură de neașteptata solidaritate a amicilor artelor frumoase.
Astfel, lupul nu are aplecare către gratuitatea artei literare și va pierde jocul ghicitorilor, marele pește negru nu e nici el sensibil la cântecul broscuței Uac-Uac și nici pisica la frumusețea zborului vrăbiuțelor și cu atât mai puțin la auzul „minunatei voci” a lui Zăbăluță, ceea ce-i va transforma, în cele din urmă, din vânători, în vânat. Așa încât finalul poveștilor contrazice de regulă nenorocul proverbial al iezilor, spre exemplu, sau al greierului, care numai grație concursului neînsemnatului pătrunjel scapă, la rându-i, dintr-o altă neașteptată cursă, aceea a ingratitudinii muzelor sau a efemerității recunoașterii artistice.
Puterea izbăvitoare a cântecului sau a povestirii este frecvent evocată prin asociere cu expresiile paremiologice în care este consacrat rolul norocului schimbător în reinstaurarea echilibrului lumii: „Pe omul bun și păsările îl ajută!” (Corbul înțelept); „Pe oamenii buni nu-i uită norocul!” (Norocul); „Apoi să nu zici că avea noroc?!” (Greierașul cântăreț); „Uite, uite, nu știi când dă norocul peste om!” (Puiul de veveriță). Același noroc se va întoarce și la Ionică, orfanul plecat în lume să-și facă un rost (Povestea fluierului), atunci când acesta va înțelege să nu primească darul artei numai pentru sine, ci să-l împărtășească, recunoscător, cu toți cei pentru care (ca în Lăcrimioarele) frumusețea cântecului e de asemenea singura mângâiere sufletească și singurul dar al vieții.
În lumea poveștilor, „toate ți se împlinesc după voie, e destul să te gândești frumos, să visezi frumos, să-ți faci speranțe frumoase”. Nu ți se cere în schimb decât „să crezi în povești și să le poți rosti oricând, pentru tine și pentru alții”. Comunitatea e o țesătură de povești întretăiate, ea te apără și te întărește. Voinicul rostește prima poveste, semnând astfel un veritabil contract de apartenență la omenesc: „A început să povestească și, cum rostea cuvintele, i se părea că se ridică de pe pământ, se simțea ușor, parcă trecea lumina prin el, iar cei care ascultau se mirau. Îl ascultau cu tot mai mare emoție și pe nesimțite s-au strâns mulți ascultători, bărbați, femei și copii, mulți copii cu ochi negri și albaștri, copii care știau multe povești, dar erau tot mai dornici să audă altele, rostite de alți povestitori.” (Vlasiu, 1987)
Spre deosebire de universul poveștilor, în paginile de jurnal al creației, ca și în poezia Vlăsiilor, aforismele cunosc variante în care sensul este intens liricizat: „Lacrimile dac-ar curge în sus s-ar face stele.”, „Mărgăritarele sunt lacrimi pietrificate.” (Vlasiu, 1987: 81-82). Farmecul lor hibrid vine din contaminările cu alte specii didactice, din aria literaturii aforistice și enigmatice sau din domenii ficționale conexe, cum sunt snoavele sau fabulele: „Deosebirea dintre artist și critic este ca între pădure și secure. Pădurea crește, iar securea taie ce poate.” (Vlasiu, 1987, p. 82).
Uneori dinamica livrescă a aforismelor dobândește valențele unui savant joc intertextual, prin preluări din cronicari (Miron Costin, Ion Neculce), Eminescu, Blaga sau Hemingway. Alteori, prin decomprimarea sensurilor într-o receptare foarte personală, formulările se subiectivizează intens, devenind memorabile: „Eminescu a coborât luceafărul pe pământ.”, „Ion Creangă a fost un vezuviu a cărui cenușă a îngropat pompeiul cronicarilor.” (Vlasiu, 1987, p. 82). Le întâlnim astfel și sub forma „Notelor”, prin care putem accede la nebănuite nivele ale concepției despre cunoașterea artistică. Notele pentru Poveștile grădinarului, spre exemplu, relevă o întreagă ontologie personală, trimițând la sensurile prime și ultime ale creației, potrivit cărora „ne creăm pe noi, după cum natura se creează pe sine” (Vlasiu, 1987, p. 44), cu sentimentul că nimeni nu datorează nimic nimănui. La fel se întâmplă cu suita de reflecții a lui Atamaru, din romanul Nebunul din turn, pentru care „Obsesia perfecțiunii te scoate din viață.” (Vlasiu, 1999, p. 63).
În povești, învingătorii sunt cei mici, dar isteți, care știu mai multe și, știind, se pot adapta mai bine unor situații neprevăzute, de criză. Puterea e mereu a minții iscoditoare, gata să pună la bătaie tot ce a acumulat ținând aproape de calitățile umane fundamentale: hărnicie, generozitate, cinste, curiozitate, simț al umorului, chibzuință. Astfel, în Trei iezi și lupul, istorioara nu dă nicio șansă lupului cel rău, fiindcă iezii au citit Capra cu trei iezi, povestea lui Ion Creangă. Ei știu mai multe decât lupul și au forța și superioritatea pe care ți le dă știința de carte. De aceea, la întrecerea în povești și ghicitori, ei îl înving pe fiorosul lup venit să-i înfulece. Cititori de povești fiind, iezii cei mici îl pun ușor în dificultate pe lupul prostănac și analfabet.
În Uac-Uac, broasca cea mică îl va înfrânge pe peștele cel mare și rău, fiindcă e inteligentă. O minte isteață poate fi mai utilă în lupta vieții decât forța fizică fără frunte.
Mezinul puilor de vrabie, poreclit Zăbăluță, îi dă o lecție de bună purtare pisicii lacome și mincinoase. Izbânda lui vine însă după ce frații i-au fost mâncați de prefăcutul motan. De aceea, povestea va introduce un nou instrument de depășire a necazurilor: prudența. Pisica scăpată din cursă jură că „pe viitor n-o să mai stea la sfat cu vrăbiile, o să le mănânce și gata”. Ea nu-și schimbă năravul, n-a învățat nimic din întâmplare. Povestitorul conchide: „Ce să mai zic, așa sunt pisicile. Dacă ești vrăbiuță, e mai bine să nu-ți faci de lucru cu ele, că nu se știe dacă a doua oară se mai naște un pui năzdrăvan ca Zăbăluță”. Cam în același fel se încheie și Țăranul și lupul: „Din întâmplarea asta se poate înțelege că nu e bine să fii milos cu lupii”.
În Greierașul cântăreț, povestitorul reface pe îndelete fabula cu Greierele și furnică, care, pornind de la Esop, a fost reluată în mai multe variante, între alții, de către La Fontaine, Tudor Arghezi, Alecu Donici, George Topârceanu sau chiar de Marin Sorescu. Diminutivul din titlu ne avertizează deja că simpatia povestitorului se îndreaptă către protagonist. Greierașul este și el un artist, el cântă și bucură cu cântecele sale pe toată lumea. Chiar și pe veșnic harnicele furnici, care trudesc toată vara adunând provizii pentru zilele lungi de iarnă. Cântărețul, înțelegem curând, e și el harnic în felul său, cântecul său face un bine comunității, aduce un folos, fie el și nepipăibil. De aceea, merită răsplătit pentru truda sa. Povestitorul aduce în poveste o gospodină înduioșată de cântecul greierașului. Aceasta îl îmbie cu căldura primitoare a vetrei sale: „În casă era o căldură minunată, iar măsuța era plină de bunătăți. Greierașul, văzându-le, a uitat frigul de-afară și, hap! Hap! A înșfăcat câteva firimituri, apoi repede s-a furișat într-o găurică din vatră, ronțăind încetișor firimiturile dulci. Apoi să nu zici că avea noroc?!”
Despre faptele bune care pot vindeca răni și tristeți aflăm și în "Motănașul șchiop" („Serile lungi de iarnă, băbuța stătea la gura sobei și torcea, motănașul torcea și el pe nas și timpul trecea frumos”).
Poveștile sunt unități narative. Faptul că sunt unități este important. Ele sunt distincte fata de alte tipuri de narațiuni prin faptul că au începuturi și sfârșituri clare, particulare. Forma clasică a poveștii începe cu ‘A fost odată ca niciodata’, adică începe ceva, iar ‘’pana la adânci batraneti’’nu se referă la nimic în particular, exceptând faptul că ceea ce a început este terminat acum.
Poveștile au mijloace clare de a determina ce ar trebui inclus și ce nu. Ele stabilesc o așteptare la început, aceasta este elaborata sau complicată la mijlocul poveștii și este rezolvată la final. Ele sunt legate prin început și sfârșit de aceasta satisfacere a așteptărilor stabilite la început. Dacă în Cenușăreasa am urmări una dintre surorile urate de-a lungul unei zile, povestea și-ar pierde din interes pentru copii. Astfel de povesti au puterea asupra copiilor atâta timp cât îi captivează.
În psihologie și pedagogie poveste este considerată în mod tradițional o formă de organizare a experienței copilului.
Cap. 3. COORDONATELE CERCETĂRII
3.1. Motivația cercetării
Am ales ca temă de cercetare “Formarea trăsăturilor morale la preșcolari prin intermediul poveștilor”, pentru că nicăieri că în povești nu sunt prezentate, prin puterea contrastului și a antitezei personaje bune și rele, harnice și leneșe, frumoase și urâte, curajoase și lașe, copilul putând să-și aleagă modele pozitive demne de urmat și să înțeleagă consecințele faptelor negative. Având o conștiință și o conduită morală corectă, copiii vor învăța să trăiască mai frumos, să iubească munca, adevărul, prietenia pe fondul cărora vor pune bazele personalității de mai târziu. Consider că nici un alt obiect de studiu nu poate și nu reușește să mențină atenția copiilor atât de încordată, să-i facă pe copii să participe afectiv, cu toată ființa lor la acțiunea poveștilor, să le dea posibilitatea să se transpună în rolul personajelor îndrăgite, cum o face povestea. Având în vedere spiritul de imitație al preșcolarului, capacitatea slabă de selecție și discernământ, a modelelor pe care le imită, se înțelege de ce se naște necesitatea de a selecta poveștile cu un conținut semnificativ de exemple morale și de a găsi forma cea mai adecvată de prezentare, ținând cont de posibilitatea de înțelegere a copiilor. În concluzie pot afirma că ceea ce este de obicei cel mai eficient din punct de vedere educațional este să le spunem copiilor povești bune despre lumea lor și despre varietatea experienței umane din ea.
3.2. Scopul și obiectivele cercetării
Obiectivele cercetării.
Obiectivul general al cercetării îl constituie proiectarea, organizarea și desfășurarea unor situații de învățare prin intermediul poveștilor, urmate de analizarea și interpretarea rezultatelor copiilor și a comportamentelor manifestate.
Obiectivele specifice ale cercetării sunt următoarele:
Analiza surselor bibliografice, psihologice, pedagogice;
Identificarea cunoștințelor de morală, a valorilor morale ale copilului preșcolar;
Identificarea unor metode, probe și tehnici de educație morală a copiilor;
Evaluarea valorilor morale ale copiilor prin probe specifice;
Sintetizarea rezultatelor cercetării, elaborarea concluziilor.
Determinarea nivelului de cunoștințe și în mod special a nivelului cunoștințelor legate de noțiunile morale;
Înregistrarea și compararea rezultatelor obținute de preșcolari în etapa preexperimentală, în etapa experimentului propriu- zis și în etapa postexperimentală.
3.3. Ipoteza cercetării este următoarea:
Ipoteza în virtutea căreia s-a structurat experimentul este aceea că exploatarea formativă a textului poveștilor, prin utilizarea dialogului centrat pe explicitarea valorilor morale, contribuie semnificativ la formarea noțiunilor morale funcționale.
3.4. Variabilele cercetării
Variabilă independentă: situațiile de învățare în care sunt implicați copiii preșcolari menite să contribuie la cunoașterea, explicarea și valorificarea din textul poveștii a valorilor morale.
Variabilă subiect:
Particularitățile de vârstă și individuale ale copilului preșcolar;
Specificul noțiunilor de morală la vârsta preșcolară și al fiecărui copil preșcolar;
Cunoștințele și experiențele anterioare ale copiilor în funcție de mediul din care provin și de educația anterioară;
Variabilă dependentă: rezultatele copiilor (valorile morale).
3.5. Coordonatele majore ale cercetării
3.5.1. Locul de desfășurare a cercetării. Cercetarea a fost realizată la Grădinița „Daniela” din, localitatea Florești, județul Cluj.
3.5.2. Perioada de cercetare. Cercetarea a fost realizată în perioada anului școlar 2015-2016, la grupa mare, grupa „Fluturașilor”.
3.5.3. Eșantionul de subiecți. Experimentul a fost realizat la grupa mare, pe un eșantion format din 14 preșcolari. Grupa de preșcolari supusă experimentului este omogenă ca vârstă și, în linii mari, și în ceea ce privește dezvoltarea psihică, dezvoltarea priceperilor și deprinderilor, apartenența la un anumit climat social. Din totalul de 14 copii care frecventează grădinița, 8 au cunoștințe medii despre calitățile morale pe care le au personajele din povești, aceștia putând face asocierea comportamentului studiat cu cel personal, iar 7 dintre ei dețin un minim de cunoștințe generale.
3.5.4. Eșantionul de conținut. Eșantionul de conținut a fost constituit dintr-o suită de povești:
În cadrul experimentului m-am oprit asupra unor:
noțiuni morale: bine-rău; politețe-impolitețe; hărnicie- lene; adevăr- minciună; cinste- necinste.
sentimente pozitive: dragoste; prietenie.
atitudini morale: ascultarea- neascultarea; dreptatea- nedreptatea.
calități morale: cinste, modestie, hărnicie, loialitate, integritate.
trăsături de voință și caracter: perseverență, curaj, respect, spirit de inițiativă.
Sistemul metodologic al cercetării.
Cercetarea realizată a avut caracterul unui experiment de instruire în cadrul căruia s-au desfășurat activități formative cu copiii, cu valoare aplicativă imediată și caracter ameliorativ. Sistemul metodologic folosit în cadrul acestei cercetări a inclus: experimentul pedagogic – ca metodă principală de investigare, observația, studiul documentelor școlare, analiza de conținut a produselor activității, ancheta pe bază de chestionar, metoda convorbirilor individuale și colective, metode logice de prelucrare și interpretare a datelor, metode matematice (statistice) de prelucrare și de interpretare a datelor, metode de prezentare a rezultatelor. Pentru colectarea datelor cercetării am utilizat metoda autoobservației, metoda observației sistematice, metoda observației ca participant, experimentul psihopedagogic, metoda anchetei, metoda analizei produselor activității subiecților educației, metoda cercetării documentelor curriculare și a altor documente școlare, metoda testelor și a altor probe de evaluare scrisă, metoda studiului de caz, metodele sociometrice.
Metoda experimentului.
Metoda experimentului este o modalitate inedită în contextul obișnuit al activității pedagogice, menit să optimizeze procesul educațional, fiind expresia unei ipoteze si organizat pentru a proba sau testa ipoteza respectivă. Experimentul presupune controlul situației nu la forma globală, ci într-o manieră analitică precisă. Este vorba de controlul factorilor care participă la actul pedagogic și de înregistrarea rezultatelor. Experimentarea pedagogică pe care mi-am propus-o în prezenta lucrare s-a desfășurat în trei faze:
Prima fază, cu caracter de constatare, etapă în care am administrat câteva probe orale sub formă de pre-test prin care am constatat nivelul de cunoștințe morale a preșcolarilor. În a doua fază, care a cuprins experimentul propriu-zis, am selectat o serie de povești, care să stârnească interesul copiilor pentru cunoașterea și receptarea valorilor morale. În faza a treia, post-testul, am aplicat probe care au condus la unele concluzii privind rezultatele pozitive ale practicilor didactice experimentate.
Metoda observației.
În investigația pedagogică, metoda observației deține un rol esențial. Înțelegem prin observație, nu o simplă privire a unui fenomen, ci o urmărire atentă și sistematică a unor procese și activități cu scopul de a se înregistra cât mai exact. Paralel cu munca didactică, educatoarea desfășoară și o muncă de observare prin care se consemnează gradul de reușită al fiecărui moment al activității, eficiența procedeelor utilizate, calitățile unui copil sau al altuia, greșelile mai frecvente în însușirea unei noțiuni. Observația însoțește de obicei toate celelalte metode, oferind date suplimentare asupra fenomenului investigat.
În cercetare am folosit cele două forme de observație, atât cea spontană, cât și cea provocată. Metoda observației a fost folosită cu succes în cazul copiilor timizi și pasivi și m-a ajutat în acumularea unui material faptic bogat. Datele observației spontane îmbinate cu cele ale observației provocate mi-au permis să înțeleg mai bine unele fapte de conduită semnalate pe parcursul experimentului. Prin această metodă am urmărit capacitatea de percepere sau sesizare a aspectului de comportament prin atitudinea personajelor pozitive sau negative, însușirea în mod logic a episoadelor basmelor, redarea în mod fidel a acestor episoade.
Metoda convorbirii.
Ca metodă de cercetare, convorbirea permite să se obțină informații prețioase despre interesele, opiniile, atitudinile, convingerile, sentimentele, prejudecățile și aspirațiile copilului, despre cauzele care au generat unele acte de conduită, despre anumite evenimente din viața copilului. Este o formă de anchetă care constă într-un dialog între cercetător și subiecții supuși investigației.
După felul în care se comportă copilul în timpul conversației se pot face constatări referitoare la particularitățile temperamentale și caracteriale, la dinamica stărilor afective. Discutând cu copiii, am obținut date cu privire la felul cum apreciază faptele altora. Din relatările lor se dezvălui emoțiile, sentimentele lor, motivele propriilor acțiuni. Din felul în care se comportă copiii în cursul convorbirilor mi-am dat seama dacă sunt timizi sau îndrăzneți. Cu ajutorul acestei metode, pe baza imaginilor din povești și în urma discuțiilor avute cu copiii, am putut constata nivelul alegerii sau respingerii personajelor din povești. Confruntând materialul obținut cu datele furnizate de celelalte metode, convorbirea a contribuit la întregirea tabloului psihologic al personalității copilului, sprijinind munca instructiv-formativă din grădiniță.
Metoda anchetei pe bază de chestionar.
Chestionarul cuprinde mai multe întrebări așezate într-o anumită ordine, prin care se urmărește obținerea de informații despre aceeași problemă de la mai mulți subiecți. Chestionarul aplicat a cuprins întrebări simple prin formă și conținut pentru a fi ușor înțelese de copii și adaptate obiectivelor urmărite. Pentru fiecare copil am scris o fișă pe care am notat numele copilului, dată când l-am chestionat și întrebările la care trebuia să răspundă.
Metoda testelor și a probelor psihologice.
Este o metodă utilizată în determinarea dezvoltării intelectuale a copiilor, marcând o importantă etapă spre un diagnostic obiectiv și științific al aptitudinilor. Testele sunt folosite, în prezent, pentru măsurarea capacităților, însușirilor psihice ale individului în vederea stabilirii prezenței sau absenței lor, a gradului lor de dezvoltare și a particularităților de manifestare. Ca metode de psihodiagnoză, testele sunt frecvent utilizate pentru diagnosticarea nivelului dezvoltării unor însușiri psihice aparținând copiilor și formulării pe această bază a unui prognostic asupra evoluției ei viitoare. Există mai multe feluri de teste: de atenție, de imaginație, de memorie, de inteligență, de reprezentare.
Metoda analizei rezultatelor activității
Potențele, forțele psihice, însușirile, aptitudinile și capacitățile copilului se exteriorizează nu doar în conduite motorii, verbale sau expresive, ci și în rezultatele activității sale. Prin această metodă se verifică gradul de realizare a temei propuse, dar și diferite informații prețioase cu privire la structura personalității copilului, la un șir de procese psihice. Folosind această metodă, am cules date care au fost utile cercetării pedagogice.
Pentru măsurarea datelor cercetării am utilizat metode de analiză și interpretare cantitativă și calitativă a datelor obținute și fișe individuale de înregistrare a datelor.
Pentru prelucrarea matematico-statistică și interpretarea datelor cercetării am folosit Programul Excel al Calculatorului pentru realizarea graficelor statistice, a diagramelor de comparație (datele sunt exprimate sub formă de procentaje). Metodele logice de prelucrare și interpretare a datelor folosite includ: analiza, deducția, sinteză, analogia, clasificarea etc., proceduri de operare asupra informației rezultată din cercetare.
Metodele matematice (statistice) de prelucrare și interpretare a datelor au fost utilizate ca metode de investigare, de prelucrare și interpretare a datelor culese sau produse. În cadrul cercetării noastre s-au studiat rezultatele obținute de copii din grupa experimentală și de control la probele de evaluare inițiale, pe parcurs și finale. Metodele de prezentare a rezultatelor cuprind metode de prezentare a rezultatelor cercetării noastre și metode de prezentare a rezultatelor către copii.
Cap.4. DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI DIDACTIC
4.1. Cercetarea în etapa constatativă
4.1.1. Obiectivele cercetării în etapa constatativă.
Obiectivele specifice ale cercetării în etapa constatativă sunt următoarele:
1) analiza surselor bibliografice, psihologice, pedagogice despre educația morală;
2) identificarea calităților morale, atitudinilor morale și cunoștințelor de morală pe care ar trebui să le dobândească copiii;
3) identificarea calităților morale, atitudinilor morale și cunoștințelor de morală ale copilului preșcolar;
4) alcătuirea eșantionului de conținut, respectiv selectarea elementelor de conținut care au constituit obiectul cercetării;
5) selectarea eșantionului de preșcolari (alegerea grupei experimentale și a grupei de control) prin administrarea de probe de evaluare scrisă inițială, în scopul determinării nivelului general și a structurii valorice a grupelor testate.
4.1.2. Aplicarea testului inițial.
Probele de evaluare aplicate trebuie să aibă caracter continuu și preponderent formativ, iar aprecierea prin calificative are drept scop să evalueze progresul înregistrat de copil în raport cu sine însuși, pe drumul atingerii obiectivelor prevăzute în Curriculum pentru învățământul preșcolar (3-6/7 ani). Calificativul măsoară nu atât cantitatea de informații de care dispune copilul ci, mai ales, ceea ce poate el să facă utilizând ceea ce știe sau ceea ce intuiește. Aceste cunoștințe au fost dobândite de copii pe parcursul anului școlar precedent, prescolarii frecventand grădinița și în anul școlar anterior.
În această etapă am selectat și am expus poveștile în fața copiilor pentru ca aceștia să le recepteze și să se familiarizeze cu personajele din povești. De asemenea, m-am asigurat că toți copiii au înțeles conținutul textului prezentat și apoi am trecut la caracterizarea personajelor. Acest lucru l-am realizat pe baza unor întrebări și răspunsuri sub formă de chestionar. Aceste întrebări au ajutat copiii să definească noțiunea de bunătate- răutate, hărnicie-lene, politețe- impolitețe, precum și trăsăturile de voință și caracter cum ar fi curajul, perseverența, respectul și spiritul de inițiativă.
Obiectivele operationale pe care le-am avut în vedere la aplicarea acestui test au fost următoarele:
O1 – să recunoască personajele pozitive, precum si povestea din care fac parte, pe baza planselor
O2 – să recunoasca personajele negative, precum si povestea din care fac parte, pe baza planselor
O3 – să redea trasaturile de caracter a fetei mosneagului si a Cenusaresei (bunatate, harnicie, politete, curaj), pe baza textului
O4 – să redea trasaturile de caracter a fetei babei si a surorilor vitrege ale Cenusaresei, pe baza textului (rautate, lene, impolitete, frica)
Pe baza întrebării „ Cu cine vrei să semeni din poveste?” fiecare copil se va identifica cu un personaj.
Pentru recunoașterea noțiunilor morale și pentru fixarea în conștiința copiilor a acestora, am folosit chestionarul sub formă de dialog.
Item 1. – Care este personajul pozitiv?
Item 2. – Care este personajul negativ?
Item 3. – Cum era fata babei?
Item 4. – Cum era fata moșului?
Desccriptori de performanta:
4.1.3. Analizarea, prelucrarea și interpretarea rezultatelor testului inițial.
Prin întrebările adresate și constatând calitatea răspunsurilor date de copii, mi-am putut da seama că unii din ei sunt capabili să sesizeze în mod corect nuanțele morale implicate și să le coreleze cu intențiile. Răspunsurile la întrebări ne pun în fața a două tipuri distincte de atitudine morală: a judeca actele după rezultatul moral și a ține seama numai de intenții.
Putem clasifica răspunsurile copiilor în două grupuri- unul caracterizat prin asumarea responsabilității de a acționa ca și personajul din poveste și celălalt prin acceptarea comportamentului eroilor din poveste, fără a fi dispuși să facă la fel.
Din totalul de 14 copii au răspuns corect:
Item 1. – 3 copii adică un procent de 27,8%
Item 2. – 5 copii adică un procent de 38,9%
Item 3. – 2 copii adică un procent de 16,7%
Item 4. – 4 copii adică un procent de 33,3%
Fig. 4. 1. Rezultatele la testul inițial
În urma testărilor inițiale am constatat că rezultatele obținute de către copii au fost mulțumitoare, dar am decis să utilizez cât mai multe metode moderne în activitățile instructive-educative, pentru a putea observa efectul acestora. Consider că aceste metode pot îmbunătăți rezultatele copiilor prin valențele lor educative.
4.2. Experimentul didactic formativ
4.2.1. Obiectivele cercetării în etapa experimentului didactic formativ.
În experimentul didactic am urmărit realizarea următoarelor obiective:
1) identificarea unor metode, probe și tehnici de de educație morală a copiilor;
2) identificarea strategiilor și mijloacelor prin care îi putem determina pe ceilalți să învețe să aibă comportament moral;
3) proiectarea unor situații de învățare în care copiii dobândesc cunoștințe de morală, își fomează o conduită morală;
4) experimentarea unor situații de învățare în care elevii dobândesc cunoștințe de morală, își fomează o conduită morală;
5) activarea, stimularea, dezvoltarea gândirii morale a copilului, încurajarea inițiativei, promovarea personalității copiilor;
6) înregistrarea și compararea rezultatelor obținute de copiii din grupa experimentală în toate situațiile de învățare;
7) monitorizarea procesului de învățare realizat de către copii;
8) evaluarea valorilor morale le copiilor prin probe specifice;
9) sintetizarea rezultatelor cercetării, elaborarea concluziilor.
10) determinarea nivelului de cunoștințe și în mod special a nivelului cunoștințelor legate de noțiunile morale
4.2.2. Descrierea desfășurării experimentului. Copiii din grupa experimentală au fost implicați în mai multe situații de învățare în care s-au utilizat poveștile cele mai eficiente care să stârnească interesul copiilor pentru cunoașterea și receptarea valorilor morale.
Tabelul 4.1. Poveștile selectate pentru noțiunile morale
Proiect de activitate
Tema activitatii: „Coliba iepurasului” de O. Capita
Tipul activitatii: Reactualizarea si consolidarea cunostintelor dobandite anterior
Durata: 25 minute
Scopul activitatii:
capacitatea de a recepta valorile morale si de a-si forma o conduita morala; capacitatea de a formula propoziții simple și dezvoltate ca răspuns la întrebările adresate împletind activitatea individuală cu cea în perechi și în grup
Obiective operationale:
O1 – sa recunoasca ce poveste este reprezentata pe macheta;
Metode si procedee:
observatia, conversatia, explicatia, repovestirea, jocul de rol, jocul didactic, dramatizarea, demonstratia, problematizarea, aprecierea, recompensa.
Mijloace de invatamant:
textul povestirii „Coliba iepurasului” de O. Capita, macheta cu aspecte din poveste, planse ilustrand intamplarile povestii, masti reprezentand personajele din poveste, zarul cu animale.
Locul desfasurarii: sala de grupă
Material bibliografic:
1. „Programa activitatilor instructiv – educative în gradinita de copii”, M.E.C., Bucuresti, 2005.
2. „Literatura pentru cei mici – antologie de texte comentate, insotite de sugestii metodice (Gradinita – Clasele I – IV)”, Florica Mitu, Bucuresti, Ed. Humanitas, 2005.
3. www.google.ro
4. www.didactic.ro
5. www.educatoarea.ro
Coliba iepurasului, de O. Capita
"A fost odată o vulpe și un iepuraș. Vulpea avea o colibă scobită în gheață, iar iepurașul o colibă din coajă de tei. Vulpea îl tot sâcâia pe iepuraș:Coliba mea e luminoasă, iar a ta e întunecoasă. A mea e luminoasă, iar a ta e întunecoasă! Dar a venit vara si coliba vulpii s-a topit. Ea s-a rugat atunci de iepuras:
– lepurasule, lasa-ma sa stau macar in curtea ta
– Nu vreau, vulpeo, fiindca m-ai sacait toata iarna!
Dar vulpea nu s-a lasat si pana la urma iepurasul s-a induplecat si i-a dat drumul in curte.
A doua zi, vulpea s-a rugat din nou:
– lepurasule, lasa-ma sa stau la tine in pridvor!
– Ba nu te las! De ce m-ai sacait atata toata iarna?
Dar vulpea s-a rugat atata pana cand iepurasul a lasat-o sa stea in pridvor. A treia zi, iar a spus vulpea:
– Da-mi drumul in coliba ta, iepurasule!
– Nu vreau si pace! prea mult m-ai sacait!
Dar vulpea nu s-a lasat si, pana la urma, iepurasul a lasat-o sa intre in coliba. Vulpea s-a asezat pe lavita, iar iepurasul pe cuptor. A patra zi, vulpea iar incepe.
– lepurasule draga, lasa-ma sa stau langa tine pe cuptor.
– Nu, nu te las, fiindca m-ai sacait atata
Dar vulpea nu i-a dat pace iepurasului pana n-a lasat-o sa vina pe cuptor langa el. A mai trecut o zi-doua si vulpea s-a apucat sa goneasca iepurasul din coliba.
– Iesi afara, urechiatule, n-am pofta sa mai locuiesc cu tine!
Si pana la urma l-a dat afara. Plange iepurasul si se jeleste si isi stergea siroaiele de lacrimi cu labuta. Niste caini care treceau pe acolo il zaresc si-l intreaba:
– Hau, hau, hau. De ce plangi, iepurasule?
– Cum sa nu plang, dragii mei? Am avut o coliba din coaja de tei, iar vulpea una de gheata. Primavara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc in coliba mea si acum uite ca m-a gonit.
– Nu mai plange, iepurasule, ca o scoatem noi.
– Mi-e ca n-o puteti!- Ba o sa vezi si tu!
Cainii s-au apropiat de coliba:
– Hau, hau, hau! Iesi afara, vulpe vicleana! Dar vulpea le-a raspuns de pe cuptor:
– Cand m-oi infuria si m-oi arata Farame va fac si va viu de hac!
Cainii s-au speriat si au fugit. Iepurasul plange iarasi cu lacrimi amare. Pe langa el trece un lup:
– De ce plangi, iepurasule?
– Cum sa nu plang, lupule? Am avut o coliba din coaja de tei, iar vulpea una de gheata. Primavara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc in coliba mea si acum uite ca m-a dat afara.
– Nu mai plange, iepurasule – zice lupul – ca ma duc indata s-o gonesc.
– N-o s-o poti goni. Au incercat si cainii s-o goneasca, dar n-au izbutit. Nici tu n-o poti goni.
– Ba da, ai sa vezi, am s-o gonesc.
A sosit lupul in fata colibei si a inceput sa urle furios:
– Uuuu, uuuu… Iesi afara, vulpe vicleana! Dar vulpea i-a raspuns de pe cuptor:
– Cand m-oi infuria si m-oi arata Farame va fac si va viu de hac!
Lupul s-a speriat si a fugit. Iar iepurasul plange si tot plange, lata ca vine un urs batran.
– De ce plangi, iepurasule?
– Cum sa nu plang, cumetre urs? Am avut o coliba din coaja de tei, iar vulpea una de gheata. Primavara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc in coliba mea si acum uite ca m-a gonit.
– Nu mai plange, iepurasule – spune ursul – ca o gonesc eu acusi.
– Ba n-o s-o gonesti. Au incercat si cainii, si lupul si n-au putut s-o goneasca. Nici tu n-o sa poti.
– Ba o sa pot. Si a pornit ursul spre coliba mormaind:
– Morrr… morrr… Iesi afara, vulpe vicleana! Dar vulpea i-a raspuns de pe cuptor:
– Cand m-oi infuria si m-oi arata Farame va fac si va viu de hac!
S-a speriat cumatrul Urs si a sters-o prin padure. Iepurasul iar plange si se caieste. Trece un cocos pe drum cu o coasa pe spate.
– Cu-cu-rigu! Iepurasule, de ce plangi tu?
– Cum sa nu plang, cocosule? Am avut o coliba din coaja de tei, iar vulpea una de gheata. Primavara, coliba vulpii s-a topit, vulpea s-a rugat atunci s-o primesc in coliba mea si acum uite ca m-a gonit.
– Nu mai plange, iepurasule, ca-ti scot vulpea din casa.
– Ba n-o sa izbutesti. Au incercat si cainii, si lupul, si ursul si n-au putut s-o goneasca, nici tu n-o sa poti face nimic.
– Lasa pe mine.
A pornit cocosul spre coliba:
– Cucurigu! sunt cocos cu pinten ros. Pe umar tin coasa, vulpea ticaloasa, s-o gonesc din casa!
Vulpea aude si o cam sfecleste.
– Iaca ma imbrac… zice ea. Dar cocosul nu se lasa:
– Cucurigu! sunt cocos cu pinten ros. Pe umar tin coasa, vulpea ticaloasa, s-o gonesc din casa!
Vulpea se balbaie:
– Imi pun suba.
Cocosul canta a treia oara:
– Cucurigu! sunt cocos cu pinten ros. Pe umar tin coasa, vulpea ticaloasa, s-o gonesc din casa! S-a speriat vulpea din cale-afara, a coborat de pe cuptor si a luat-o la sanatoasa. Iar iepurasul si cocosul s-au mutat impreuna si au dus-o imparateste, si daca n-au murit, mai traiesc si astazi."
Fisa nr. 1
Încercuiește cu roșu personajele negative si cu albastru personajele pozitive
-Ce poți să spui despre ele?
-Încercuiește cu albastru personajele
pozitive (bune).
-Ce poți să spui despre ele?
-Desenează o inimioară în dreptul personajului
cu care ai dori să semeni.
4.3.Cercetarea în etapa postexperimentală
4.3.1.Obiectivele cercetării în etapa postexperimentală. Obiectivele cercetării în etapa postexperimentală sunt următoarele:
1) identificarea unor metode și instrumente adecvate pentru testarea cunoștințelor, atitudinilor, comportamentelor copiilor;
2) asigurarea evaluării formative realizată de către copii;
3) testarea unor probe de evaluare a cunoștințelor din domeniul moralei, a atitudinilor și comportamentelor morale ale copiilor;
4) sintetizarea rezultatelor cercetării, elaborarea concluziilor.
4.3.2. Aplicarea testului final. Activitatea de evaluare numită „În lumea minunată poveștilor” vine să încununeze toate celelalte instrumente de lucru prin faptul că se îmbină procedeele anterioare cu cele noi, care ar fi compararea personajelor din poveste, reprezentative pentru o singură noțiune morală și alcătuirea poveștilor din siluete. Pentru a fi introduși în lumea poveștilor, în grupa intră un personaj imaginar numit Moș Timp care aduce o scrisoare de pe tărâmul poveștilor pe care era ilustrat un castel. Pe rând se deschide fiecare filă a poveștilor, iar copiii sunt puși în situația de a recunoaște, a caracteriza și a clasifica personajele. Pentru a se deschide cartea copiii au folosit formula magică „ A fost odată ca niciodată”… Pe baza poveștilor s-au făcut chestionare pentru punctarea comportamentului specific fiecăruia. (vezi anexa 5.)
Evaluare competitivă. Copiii au fost împărțiți în două echipe. Fiecare copil din prima echipă a venit să aleagă de pe măsuță o planșă și să spună ce poveste ilustrează, să spună ce știe despre personajul din poveste, dacă este de acord cu modul lui de comportare și cum ar proceda el dacă ar fi în locul lui. Copiii din cea de-a două echipă au primit două imagini care reprezentau prin antiteză ascultare- neascultare, adevăr-minciună. Ei au primit sarcina să lipească o bulină roșie pentru cei ce au dovedit ascultare și o bulină neagră pentru cei neascultători (vezi anexa 3)
Pentru a stabili cât de mult a crescut nivelul cunoștințelor legate de noțiunile morale de la testul inițial la testul final s-a aplicat un chestionar format din următorii itemi:
– Ce înseamnă să fii harnic?
– Ce înțelegi prin adevăr?
– Ce înseamnă ascultare? Poți spune o poveste despre ascultare?
– Ce înseamnă să fii cinstit?
4.3.3.Analizarea, prelucrarea și interpretarea rezultatelor testului final
La evaluarea competitivă s-a constatat că au existat 1-2 preșcolari deficitari în cunoașterea categoriilor morale, cât și cu privire la conduită. La acești copii se simt influențele negative ale mediului familial din care fac parte.
La testul final, din totalul de 14 copii cărora le-am adresat întrebările au răspuns corect:
item 1. – 13 copii –adică 94.4%; item 2. – 12 copii –adică 88.9%; item 3. – 12 copii –adică 88.9%; item 4. – 13 copii –adică 94.4%.
Aprecierea activității copiilor se realizează prin evaluare. Aceasta se întemeiază pe o analiză completă, în toate manifestările și relațiile interumane în care este implicat. Pentru a concretiza eficiența activităților desfășurate în perioada formativă, am aplicat probele finale cu scopul de a verifica în ce măsură metodele și procedeele de influențare pedagogică au avut rezultatul dorit.
Pe baza experimentului am constatat că majoritatea copiilor au reușit să identifice personajele și să recunoască comportamentul lor, ajungând să definească fiecare noțiune morală după situația creată în poveste. Evaluarea s-a făcut și pe baza testelor scrise prin care am urmărit caracterizarea, reproducerea informației și compararea personajelor.Pe baza acestor teste am întocmit graficul din care reiese corectitudinea răspunsurilor. Am notat cu 1 – caracterizarea; 2 – reproducerea informației; 3 – compararea.
În continuare, prezentăm un grafic comparativ, pentru a se observa mai bine progresul copiilor de la începutul anului școlar până la finalul experimentului.
Fig 4.3. Rezultatele la testul inițial și la testul final
Comparând răspunsurile corecte din cele două etape se observă un progres substanțial, o creștere a nivelului de cunoștințe despre noțiunile morale funcționale.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Formarea Trăsăturilor Morale LA Preșcolari Prin Intermediul Poveștilor (ID: 115652)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.