Formarea Si Evolutia Uniunii Europene

FONDURILE EUROPENE

Formarea și evoluția Uniunii Europene

Uniunea Europeană, așa cum o cunoaștem azi, reprezintă o entitate formată din 27 de state membre, ce au decis să se unească și să formeze „Statele Unite ale Europei”, o uniune politică, socială și economică. Acest efort a avut ca scop obținerea stabilității, dezvoltării durabile, democrației, însă cu păstrarea toleranței, libertății individuale și a diversității culturale. Însă procesul de formare a Uniunii a fost unul lung și nu tocmai ușor.

Formarea Uniunii a început după al Doilea Război Mondial, când întreaga Europă, la fel ca și restul lumii, era devastată. Milioane de pierderi de vieți omenești, pierderi materiale imense, sate și orașe complet distruse, economiile țărilor erau la pământ, cam aceasta era situația din Europa în 1945. Ca să fie oarecum adusă această situație în zilele noastre, următorul citat este cel mai reprezentativ „dacă în atacurile din 11 septembrie 2001 din SUA, au murit 3000 de oameni, fapt ce a schimbat radical percepția multor oameni și a multor guverne asupra lumii, făcând un calcul simplu, pentru situația existentă la nivelul anului 1945, putem spune că pentru a se apropia de jertfa din timpul războiului în centrul și vestul Europei, ar fi fost nevoie de două atacuri „11 septembrie” în fiecare zi, între anii 1938 și 1945, fără a lua în considerare și pe cei 20 de milioane de oameni care au murit în fosta Uniune Sovietică”.

„Părinții” Uniunii existente azi sunt considerați a fi:

Jean Monnet, care a lansat ideea creării Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului;

Robert Schuman, a fost cel care și-a asumat, din punct de vedere politic, responsabilitatea planului lui Monnet.

Konrad Adenauer, dorea reconcilierea dintre Franța și Germania și obținerea unor drepturi egale pentru țara sa, el fiind cancelarul Germaniei Federale.

Cei trei au fost conduși de același ideal, cel al păcii. De aceea au propus înființarea CECO – Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului, putând fi controlată astfel industria de armament a Europei. Planul asumat de către Shuman a fost primit cu entuziasm, așă că în urma Tratatului de la Paris, intrat în vigoare în 1951, Germania, Italia, Franța și țările Benelux, formează prima comunitatea europeană – CECO. Această primă comunitate a reprezentat piatra de temelie a Uniunii Europene, iar de la aceasta, pe parcursul a circa 50 de ani, prin adoptarea mai multor tratate și prin mai multe valuri de extindere, s-a ajuns la ceea ce noi cunoaștem azi ca Uniune Europeană, din care România face parte începând cu anul 2007.

În tabelul de mai jos sunt prezentate etapele majore ale formării Uniunii Europene, concretizate prin semnarea unui tratat, iar în cel de-al doilea tabel sunt prezentate valurile de extindere a Uniunii, de la început până la cele 27 de state membre azi.

Tabelul nr. 1 Tratatele Uniunii Europene

Sursa: Tabel realizat pe baza informațiilor preluate din Dodescu, Anca, Note de curs- „Integrarea europeană și modelul european”, format pdf.

Tabel nr. 2 Valurile de extindere ale Uniunii Europene

Sursa: tabel realizat pe baza informațiilor preluate din Fontaine, Pascal, „12 lecții despre Europa”, 2010, format pdf, accesat pe site-ul ec.europa.eu/publications

Fondurile pre-aderare

Începând cu anul 2000, înaintea aderării la Uniunea Europeană, țările candidate beneficiază ajutor și de susținere financiară din partea Uniunii, în vederea atingerii scopurilor propuse în strategia de pre-aderare. Această susținere s-a realizat prin programe și instrumente de susțienere, precum: PHARE, SAPARD, ISPA, CBC,CARDS.

Programul PHARE a apărut prima dată ân 1989, atunci când Polonia și Ungaria au renunțat la comunism, iar programul a fost destinat să ofere sprijin în perioada de tranziție de la comunism la democrație. O dată cu căderea comunismului, programul a fost accesibil și altor state, ajungând ca în 1996 13 state să beneficieze de acest program. Acest program a avut inițial două obiective principale: de sprijinire a investițiilor, pentru aducerea firmelor la un nivel european și întărirea capacității administrative. Pe parcurs, obiectivul lui a devenit sprijinirea integrării statelor, prin îndeplinerea creiteriilor de convergență.

ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Pre-aderare) are ca obiectiv reducerea discrepanțelor legate de protecția mediului dintre țările candidate și cele membre ale Uniunii, prin modernizarea surselor de apă, a sistemelor de canalizare, a managementului deșesurilor, etc. Un alt obiectiv ala acestui program este modernizarea infrastructurii de transport. Acest program a început în anul 2000, în 10 state recent aderate și state candidate, iar din 2004 doar România și Bulgaria au beneficiat de acest program.

SAPARD (Program Special de Aderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală) este programul destinat dezvoltării rurale durabile în țările aderente. Obiectivele principale ale acestuia sunt: dezvoltarea economiei rurale, îmbunătățirea infrastructurii pentru agricultură, dezvoltarea resurselor umane, creșterea competitivității produselor agricole și îmbunătățirea accesului pe piețe de desfacere.

CBC (Program de cooperare transfrontalieră are ca obiectiv principal dezvoltarea relațiilor de cooperare între țările învecinate.

CARDS (Asistență Comunitară pentru Reconstrucție, Dezvolatre și Stabilizare) a fost înființat pentru încurajarea reformelor compatibile cu UE, pentru consolidarea stabilității și sprijinerea în procesul de aderare. Bugetul alocat pentru acest program a fost de 5 miliarde de euro.

Începând cu perioada 2007-2013 toate aceste programe au fost înlocuite cu un singur instrument financiar, și anume Instrumentul pentru Asistență de Preaderare (IAP 1). Aceste prevede 5 domenii de intervenție:

Cooperare transfrontalieră;

Dezvoltare rurală;

Consolidarea instituțiilor și ajutor pentru perioada de tranziție;

Dezvoltarea resurselor umane;

Dezvoltarea regională.

Au beneficiat de acest instrument 2 categorii de țări: cele potențial candidate (Bosnia și Herțegovina, Kosovo) și țări candidate (Albania, Turcia, Macedonia, Muntenegru). Bugetul pentru IAP 1 a fost de 11.5 miliarde de euro, iar succesroul său (IAP 2 – Instrumentul de Asistență de Preaderare pentru perioada 2014-2020) va beneficia de un buget în valoare de 11.7 miliarde de euro.

Fondurile structurale – instrumente ale politicii Uniunii Europene pentru perioada 2007-2013

Procesul de integrare se realizează prin intermediul politicii de coeziune. Principalul obiectiv al acestei politici îl reprezintă o creștere economică mai accelerată, crearea mai multor locuri de muncă pentru toate regiunile Uniunii Europene și să reducă disparitățile dintre nivelul de dezvoltare între diferite regiuni. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv sunt alocate mijloacele financiare ce reprezintă mai mult de o treime din bugetul UE pe perioada 2007-2013 (347,4 miliarde de euro), venind în sprijinul dezvoltării regionale și stimulării creării de locuri de muncă.:

Convergența – pentru promovarea ajustărilor structurale ale regiunilor ce înregistrează întârzieri în dezvoltare. Pentru acest obiectiv sunt eligibile regiunile cu PIB per capita sub 75% din media UE. Se urmărește îmbunătățirea și sporirea calității investițiilor în atât în capitalul fizic, cât și în cel uman, îmbunătățirea calității mediului, a eficienței administrative, dezvoltarea inovației, toate cu scopul de a îmbunătății condițiile de creștere economică, precum și pentru creare de noi locuri de muncă, într-un număr cât mai mare.

Competitivitatea regională și ocuparea forței de muncă – pentru sprijinirea regiunilor ce nu sunt eligibile pentru obiectivul Convergență. Acest obiectiv se concentrează pe creșterea concurenței și a interesului regiunilor, altele decât cele slab dezvoltate, prin îmbunătățirea calității investițiilor efectuate în capitalul uman, prin promovarea spiritului antreprenorial, dezvoltarea piețelor de muncă, protejarea calității mediului și adaptabilitatea întreprinderilor și a lucrătorilor la schimbările din mediu

Cooperare teritorială europeană – pentru sprijinirea regiunilor și zonele transfrontaliere. Se concentrează pe consolidarea cooperării transfrontaliere și transnaționale prin inițiative comune și măsuri favorabile pentru dezvoltarea teritorială.

Implementarea măsurilor pentru atingerea acestor obiective se face prin intermediul fondurilor structurale. Acestea sunt fonduri pe care Comisia Europeană le gestionează și au ca scop finanțarea măsurilor de ajutor.

Fondurile nerambursabile, în general, reprezintă ajutoare financiare ce nu mai trebuie restituite, iar fondurile europene nerambursabile sunt instrumente financiare pe care Uniunea le acordă țărilor membre în vederea dezvoltării anumitor domenii și pentru acordarea de sprijin țărilor care au nevoie, pentru a ajunge la un anumit nivel, din punct de vedere social, economic și politic.

Fondurile structurale principale sunt:

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR);

Fondul Social European (FSE);

Fondul de Coeziune (FC).

Acestea contribuie la îndeplinirea celor 3 obiective majore astfel:

Convergența se finanțează prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune.

Competitivitatea regională și ocuparea forței de muncă este finanțat prin Fondul de Dezvoltare Regională și Fondul Social European

Cooperarea teritorială europeană este finanțat prin Fondul de Dezvoltare Regională.

Fondul European de Dezvoltare Regională este cel mai important instrument folosit de Uniunea Europeană în vederea aplicării politicii regionale, ce deține și cea mai mare pondere dintre fondurile structurale (85%). Prin acest fond sunt urmărite finanțarea mai multor domenii, precum:

Turismul – prin promovarea unui turism durabil, ce constă în protejarea valorilor naturale, îmbunătățirea serviciilor din punct de vedere al calității lor.

Transportul – prin reducerea impactului asupra mediului, îmbunătățirea rețelelor de transport naționale și transeuropene;

Cercetarea și dezvoltarea tehnologică – prin sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii, pentru a-și îmbunătăți capacitățile de cercetare și dezvoltare;

Cultura – prin protejarea și promovarea culturii și patrimoniului național, îmbunătățirea turismului regional;

Energie – prin încurajarea și dezvoltarea surselor de energie regenerabile, îmbunătățirea securității furnizării de energie, îmbunătățirea rețelelor de furnizare transeuropene;

Educație și sănătate – în vederea creșterii nivelului de trai și a dezvoltării regionale;

Informatică – se urmărește îmbunătățirea accesului la rețele electronice, dezvoltarea rețelelor de comunicare electronice, utilizarea cât mai eficientă a noilor tehnologii informaționale;

Mediu – se dorește realizarea de investiții pentru controlul poluării, lupta împotriva secetei, îmbunătățirea calității aerului, refacerea locurilor părăsite sau contaminate, promovarea protejării mediului și a biodiversității.

Fondul Social European este destinat pentru sprijinirea dezvoltării resursei umane, promovând creșterea șanselor de angajare pentru șomeri și alte grupuri defavorizate, reducerea șomajului, modernizarea sistemelor de educației, crearea unei corelații între sistemul de învățământ și piața muncii și îmbunătățirea calității vieții și a muncii. Exemple de acțiuni pentru ce sunt eligibile pentru fondul social sunt:

Eliminarea discriminării sociale și includerea pe piața muncii a persoanelor dezavantajate;

Reducerea, controlul și prevenirea șomajului în rândul tinerilor și a șomerilor pe termen lung, prelungirea duratei de activitate și încurajarea îmbătrânirii active;

Creșterea adaptabilității la schimbările din mediul economic al întreprinderilor și a lucrătorilor;

Creșterea productivității, prin îmbunătățirea condițiilor de muncă, creșterea securității la locul de muncă;

Reforma în sistemul de învățământ, existența unei legături între formele de învățământ superior și firmele de pe piață;

Creșterea investițiilor în resursa umană, prin cursuri de formare profesională.

Fondul de coeziune este destinat statelor membre ale Uniunii Europene ce au produs intern brut sub 90% din media europeană, în vederea reducerii discrepanțelor dintre țări. Finanțările prin acest fond sunt destinate îmbunătățirii rețelelor de transport transeuropene sau pentru proiecte de mediu, din domeniul energiei sau transporturilor, dacă acestea au avantaje asupra mediului (utilizarea surselor de energie regenerabilă, transportul feroviar, transportul public, eficacitate energetică, transport fluvial sau maritim).

Acestor instrumente structurale li se adaugă și acțiuni complementare : Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR), Fondul European pentru Pescuit (FEP).

Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală este destinat ajutorării fermierilor, în special a celor din regiuni mai puțin dezvoltate. Printre acțiunile finanțate de acest fond se enumeră: sprijinirea tinerilor fermieri, dezvoltarea pădurilor, alocații compensatorii, instruire profesională, promovarea produselor agricole sau dezvoltarea zonelor rurale.

Fondul European pentru Pescuit oferă sprijin pentru creșterea concurenței sectorului piscicol și asigurarea unui echilibru între capacitatea de exploatare și resursele existente. Sunt finanțate acțiuni precum: dezvoltarea fermelor de pescuit, promovarea produselor de pește, protecția zonelor maritime, modernizarea flotei sau oferirea unor facilități în porturile de pescuit.

Instrumentele structurale ale Uniunii Europene au rolul de a stimula creșterea economică a statelor membre ale Uniunii și de a conduce la reducerea disparităților dintre regiuni. Ele nu acționează însă singure, necesitând asigurarea unei contribuții din partea statelor membre implicate. Ele sunt co-finanțate în principal din resursele publice ale statului membru, însă în multe domenii este necesară și contribuția financiară privată, aceasta fiind încurajată în cele mai multe cazuri.

Fondurile europene neramburabile sunt destinate:

Societăților comerciale;

Organizațiilor nonguvernamentale;

Instituțiilor publice.

Proiectele pe care aceste categorii de beneficiari le întocmesc sunt finanțate din fonduri europene, din bugetul statului, dar și prin cofinanțare, adică contribuția proprie a solicitantului.

Implementarea fondurilor structurale

Bugetele alocate fondurilor structurale sunt stabilite la începutul unei perioade de programare, de 7 ani, împreună cu regulile utilizate în aplicarea acestora. Fondurile sunt distribuite pe apoi pe obiective și pe state membre.

În vederea obținerii fondurilor nerambursabile, statele membre ale Uniunii trebuie sa urmeze 3 etape, și anume:

Elaborarea Planului Național de Dezvoltare

Elaborarea Cadrului Strategic Național de Referință;

Elaborarea Programelor Operaționale.

Planul Național de Dezvoltare (PND) reprezintă „document de planificare strategică și programare financiară, care are ca scop orientarea și stimularea dezvoltării economice și sociale a țării pentru atingerea obiectivului Uniunii Europene, acela a coeziunii economice și sociale.” Planul Național de Dezvoltare reprezintă un instrument specific pentru politica de coeziune aplictă de Uniunea Europeană, cu scopul de a maximiza impactul investițiilor publice efectuate pentru dezvoltarea regională. El nu reprezintă o strategie economică națională.

Cadrului Strategic Național de Referință (CSNR) este un instrument prin care fiecare țară își stabilește strategia, convenită în prealabil cu Comisia Europeană, în vederea utilizării fondurilor structurale. Acesta trebuie să conțină o serie de elemente, printre care și:partenerii și actorii implicați în realizarea lui, o analiză social-economică a situației țării respective, ținând cont de conjunctura economică, o listă cu programele operaționale pe obiective de convergență, precum și o descriere a felului în care cheltuielile efectuate contribuie la atingerea obiectivelor Uniunii Europene pentru promovarea concurenței și a creării de locuri de muncă.

Diferența dintre PND și CSNR constă în faptul că în PND sunt incluse și alte tipuri de finanțări nerambursabile, nu doar cele provenite din instrumentele structurale. În categoria altor finanțări nerambursabile intră subvențiile ce sunt acordate firmelor, instituțiilor fizice, ONG-urilor sau persoanelor fizice, cu scopul sprijinirii activităților ce au un impact important asupra dezvoltării de ansamblu a organismului european, din punct de vedere social și economic, dar pentru care nu există suficiente resurse financiare, pentru a fi finanțate în mod curent. Aceste finanțări nerambursabile pot fi garantate de stat, de Uniune, de organizații nonguvernametale, de guverne străine sau de instituții internaționale.

Programele operaționale sunt documente pe care statele membre le întocmesc și pe care Comisia Europeană le aprobă, prin care sunt definite strategii de dezvoltare în conformitate cu o serie de priorități, iar pentru îndeplinirea acestora este nevoie de resurse financiare obținute prin apelarea la fondurile structurale.

Acestea trebuie să conțină, printre altele, o analiză a punctelor tari și slabe a regiunii eligibile, obiectivele specifice, un plan de finanțare, modul de implementare a programelor, autoritățile de management, modul de evaluare și urmărire, o listă a proiectelor majore, etc.

România și fondurile structurale 2007-2013

În perioda 2007-2013, România a beneficiat de fonduri în valoare de 19,7 miliarde euro, din care 19,2 miliarde euro pentru obiectivul ”Convergență”, toate regiunile țării fiind eligibile pentru acest obiectiv. Pentru obiectivul ” Cooperare teritorială europeană” sunt eligibile regiunile, județele și zonele transnaționale, transfrontaliere și interregionale din România, fiind alocați pentru acest obiectiv 455 milioane euro.

Conform HG nr. 1115/2004, privind elaborarea în parteneriat a Planului Național de Dezvoltare, acesta reprezintă „Planul National de Dezvoltare a României pentru perioada financiară 2007-2013 reprezintă documentul de planificare strategică și programare financiară multianuală, aprobat de Guvern și elaborat într-un larg parteneriat, care va orienta dezvoltarea socio-economică a României în conformitate cu Politica de Coeziune a Uniunii Europene.”

Planul Național de Dezvoltare al României pe perioada 2007-2013 prevede:
1. Creșterea competitivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere

2. Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport

3. Protejarea și îmbunătățirea calității mediului

4. Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării și incluziunii sociale și întărirea capacității administrative

5. Dezvoltarea economiei rurale și creșterea productivității în sectorul agricol

6. Diminuarea disparităților de dezvoltare între regiunile țării.

Pe baza Planului de Dezvoltare s-a elaborat CSNR, al cărui scop principal a fost acela de a consolida obiectivele strategice ale politicilor sociale, economice și de coeziune regională ale României și de a stabili relații corecte cu politicile Comisiei Europene. Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013 a fost aprobat de Comisia Europeană în luna iunie 2007, iar cinci din cele 7 Programe Operaționale au fost aprobate în luna iulie 2007 (PO Regional, POS Mediu, POS Transport, POS Creșterea Competitivității Economice și PO Asistență Tehnică). Cele 2 PO finanțate din FSE, și anume POS Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) și PO Dezvoltarea Capacității Administrative (PO DCA) au primit aprobarea Comisiei Europene în luna noiembrie 2007.

Programe operaționale sub obiectivul "Convergență":

1. Programul operațional dezvoltarea resurselor umane (POSDRU) – finanțează organizarea de seminarii de instruire, proiecte de dezvoltare și promovare a abilităților manageriale moderne etc. Pot obține finanțare, între altele, școli, universități, camera de comerț etc,

2. Programul operațional creșterea competitivității economice (POSCCE) – finanțează IMM-urile, întreprinderile mari, autoritățile locale ș.a. pentru extinderea capacității de producție, modernizarea întreprinderii; accesul instituțiilor publice și IMM-urilor la internet și servicii conexe etc ,

3. Programul operațional transport (POSTransport) – finanțează administrațiile infrastructurii naționale de transport în vederea modernizării și dezvoltării rețelelor naționale de transport în conformitate cu principiile dezvoltării durabile,

4. Programul operațional mediu (POSMediu) – acordă finanțare pentru proiecte pentru sectoarele apă/apă uzată, managementul deșeurilor/reabilitarea terenurilor poluate istoric, termoficare, protecția naturii, protecția împotriva inundațiilor și reducerea eroziunii costiere etc. pentru organizații non-guvernamentale, autorități publice,etc.,

5. Programul operațional dezvoltarea capacității administrative (PODCA) – acordă finanțare pentru proiecte de studii și cercetări privind experiențele de reformă ale administrației locale din alte state membre, de asistență tehnică pentru elaborarea de strategii privind informatizarea instituțională, de training și asistență tehnică pentru sprijinul receptării bunelor practice. Pot obține finanțare administrațiile central și locale, Ong-urile, etc.,

6. Programul operațional regional (POR) – vizează îmbunătățirea calității vieții și a înfățișării orașelor, precum și cresterea rolului lor în regiune, modernizarea serviciilor sociale: școli, clinici, servicii de intervenție în situații de urgență etc. și pot fi derulate de autorități ale administrației publice locale, organizații neguvernamentale, companii private etc,

7. Programul operațional asistență tehnică (PO Asistența tehnică) – finanțează asigurarea sprijinului și a instrumentelor adecvate în vederea unei coordonări și implementări eficiente a instrumentelor structural pentru perioada 2007-2013 și pregătirea pentru următorea perioadă de programare a instrumentelor structurale.pot beneficia de finanțare Autoritățile de Managament responsabile de gestionarea Programelor Operaționale.

În graficul următor se pot observa procentele alocate fiecărui program operațional, stabilite în Cadrul Strategic Național de Referință:

Sursa:http://www.fonduriue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd62/Documente_Suport/Rapoarte_Strategice/09.01.2013/Draft_Raport_Strategi_National_2012.pdf

Strategia Europa 2020

Strategia de creștere economică a Europei pentru perioada 2011-2020 a apărut în urma crizei economice cu care s-a confruntat economia globală începând cu anul 2007 și propune crearea unor condiții favorabile pentru ca economia Europei să iasă din criză și să avem parte de o creștere economică eficientă, durabilă și favorabilă incluziunii.

Această strategie are fixate 5 obiective principale:

1. Ocuparea forței de muncă: o rată de ocupare a forței de muncă de 75% în rândul populației

cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani;

2. Cercetare și dezvoltare: alocarea a 3% din PIB-ul UE pentru cercetare și dezvoltare;

3. Schimbări climatice și energie: reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră (sau

chiar cu 30%, în condiții favorabile) față de nivelurile înregistrate în 1990; creșterea ponderii

surselor de energie regenerabile până la 20%; creșterea cu 20% a eficienței energetice;

4. Educație: reducerea abandonului școlar la sub 10%; creșterea la peste 40% a ponderii

absolvenților de studii superioare în rândul; populației în vârstă de 30-34 de ani;

5. Sărăcie și excluziune socială: reducerea cu cel puțin 20 de milioane a numărului

persoanelor care suferă sau riscă să sufere de pe urma sărăciei și a excluziunii sociale.

În ceea ce privește România, obiectivele ei pentru această perioadă sunt prezentate în tabelul de mai jos, în comparație cu cele ale Uniunii Europene.

Tabel 3. Strategia României pentru 2011-2020

Sursa: http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-your-country/romania/index_en.htm

Potrivit Acordului de parteneriat dintre România și Comisia Europeană, țara noastră va beneficia de 5 fonduri structurale și de investiții europene (ESI) pentru perioada 2014-2020, și anume:

Fondul European de Dezvolatre Regională (FEDR)

Fondul de Coeziune (FC)

Fondul Social European (FSE)

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (EMFF)

În ceea ce privește bugetul alocat pentru perioda 2014-2020, România beneficiază de 22,4 miliarde euro pentru politica de coeziune (Fondul de coeziune, Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul Social Economic). La această sumă se adaugă 106 milioane de euro din Inițiativa pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor (YEI) și încă 168 de milioane de euro ce sunt alocate pentru Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM)

O prezentare mai detaliată a fondurilor alocate pe programe operaționale se găsește în tabelul de mai jos :

Tabel nr. 4 Alocarea fondurilor pe programe operaționale 2014-2020

Sursa : http://ec.europa.eu/contracts_grants/pa/partnership-agreement-romania-summary_ro

Auditul fondurilor nerabmursabile

Auditul – concepte generale

Auditul, conform Institutului American al Contabililor Publici Autorizați, reprezintă o examinare a situațiilor financiare, realizată de un contabil public autorizat, cu scopul exprimării unei opinii cu privire la corectitudinea cu care aceste documente reflectă situația financiară , schimbările apărute și rezultatele operațiunilor efectuate, în conformitate cu principiile contabile.

Există mai multe forme de audit, conform literaturii de specialitate:

În funcție de relația dintre autor și conducerea auditată:

Audit intern, realizat ca o structura independentă, în interiorul unei societăți, ce reprezintă o examinare a activităților desfășurate de societatea respectivă, în vederea realizării unei evaluări în ceea ce privește managementul și controlul riscului .

Audit extern, ce este exercitate de persoane (fizice sau juridice) atestate din afara unității.

În funcție de obiectivele urmărite:

Audit financiar – reprezintă, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr 75/1999, republicată, o activitate de examinare, în vederea exprimării de către auditorii financiari, a unei opinii asupra situațiilor financiare, în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internaționale de audit și adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România.

Audit al performanței – reprezintă o evaluare obiectivă și independentă prin care se urmărește dacă societatea auditată/sistemul/opreațiile auditate, au la baza funcționării lor principiul celor 3E: eficacitate, eficiență, economicitate și dacă se pot realiza progrese în funcționarea lor.

Audit de conformitate sau de regularitate, are ca scop urmărirea respectării legislației, a propriilor regulamente sau a oricăror standarde ori norme proprii.

În funcție de tipologia enității auditate:

Auditul instituțiilor publice

Auditul societăților comerciale.

Un alt criteriu de clasificare, oferit de Camera Auditorilor Financiar din România (CAFR) este cel al tipului misiunilor, în funcție de care avem:

Angajamente de asigurare (auditul situațiilor financiare, angajamente de revizuire, audit cu scop special)

Angajamente conexe (angajament privind proceduri convenite, angajament de elaborare)

Auditarea fondurilor europene se încadrează atât la audit extern, cât și la audit intern și reprezintă un angajament privind procedurile convenite.

Auditul situațiilor financiare se deosebește de angajamentul privind procedurile convenite prin faptul că auditorul, în auditul sitațiilor financiare, își va exprima o opinie legată de modul de întocmire a situațiilor finaciare, în timp ce la angajamentul privind procedurile convenite nu se va da o opinie sau o asigurare, ci se vor formula constatările efectuate pe baza procedurilor convenite, iar realizarea acestor angajamente se face pe baza unor standarde de audit diferite. Mai multe detalii despre angajamentul privind procedurile convenite vor fi prezentate în subcapitolele următoare.

Auditul și controlul fondurilor structurale

În vederea asigurării unei bune gestiuni a fondurilor structurale și a utilizării lor conform obiectivelor propuse, este necesară realizarea unor forme de control, exercitate de diverse instituții și la diferite nivele, astfel:

Control exercitat la beneficiari:

control intern

audit intern

auditul financiar contractual al proiectului

Acest tip de control se poate realiza prin mecanisme de control și audit care urmăresc întreaga instituție ce a realizat proiectul, urmărind atât aspecte financiare, cât și nefinanciare, dar și printr-un audit al proiectului, ce urmărește doar verificarea cheltuielilor din cererea de rambursare a proiectului.

Control exercitat de autoritățile de implementare

Control exercitat de Autoritatea de Management;

Control exercitat de Organismele Intermediare;

Control exercitat de Autoritatea de Certificare și Plată

Audit public extern efectuat de Autoritatea de Audit

Audit și control efectuat de instituțiile UE (Curtea de Conturi Europeană și structurile Comisiei Europene).

Auditul public intern al proiectelor finanțate prin fonduri europene

Auditul public intern reprezintă „ activitatea funcțional independentă și obiectivă, de asigurare și consiliere, concepută să adauge valoare și să îmbunătățească activitățile entităților publice. Totodată ajută entitatea publică să își îndeplinească obicetivele, printr-o abordare sistematică și metodică, evaluează și îmbunătățește eficiența și eficacitatea managemenetului riscului, controlului și proceselor de guvernanță”. Altfel spus, auditul public intern are ca scop verificarea modului în care sunt administrați banii publici.

Auditul public intern este legat de auditarea proiectelor finațate prin fonduri europene prin faptul că acesta poate fi realizat la Autoritatea de Certificare și Plată, la Autoritatea de management sau la beneficar, în cazul în care acesta este o institituție publică. Astfel, la nivelul fiecărui Minister ce este implicat în implementarea proiectelor suținute prin fonduri europene (prin crearea și administrarea programelor operaționale), având calitatea de Autoritate de Management, au fost organizate Unități de Audit Intern. Acestea sunt coordonate de Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI), din cadrul Autorității de Certificare și Plată.

Fiecare Unitate de Audit Public Intern a fost creată cu scopul de a:

De a verifica transparența și conformitatea cu legislația în vigoare a instituțiilor publice, în privința managementului și controlului financiar, prin efectuarea auditului intern;

Anunțarea UCAAPI despre neimplementarea recomandărilor acordate insituțiilor auditate;

Prezentarea unui raport anual în legătură cu activitatea sa;

Prezentarea unor rapoarte perioadice legate de faptele, recomandările și concluziile rezultate în urma desfășurării activităților de audit intern;

Raportarea cazurilor de fraudă ori a neregulilor majore descoperite într-o instituție publică către conducătorul acestie, în momentul descoperirii lor.

Planul de audit public intern este întocmit în fiecare an, până la sfârșitul lunii noiembrie din anul preceden anului în care se vor efectua misiunile de audit public inter, de către compartimentele de audit intern din cadrul entităților publice. Acesta cuprinde, printre altele, scopul și obiectivele auditului, identificarea și descrierea activității, operațiunii și a entității la care se va desfășura auditul public intern, perioada de auditare, durată auditării, numărul auditorilor sau numărul de specialiști ce vor fi atrași în misiunea de audit intern, dacă va fi cazul. Pe lângă planul de audit, este necesară și întocmirea raportului de justificare pentru modul de selecție a misiunilor de audit cuprinse în plan.

Etapele unei misiuni de audit intern sunt: pregătirea misunii, ce presupune pregătirea unor documente speficice, precum declarația de independență, ordinul de serviciu ori notificarea începerii misiunii de audit public intern. Tot în această etapă se culeg și se prelucrează informațiile legate de cunoașterea și înțelegerea entiății auditate. A doua etapă este cea de intervenție la fața locului ce constă în colectarea probelor (intervievarea personalului, analiza datelor, verficarea înregistrărilor contabile, realizarea de testări, etc.,) constatarea și raportarea neregulilor și revizuirea documentelor de lucru. A treia etapă este realizarea raportului de audit public intern, prin care sunt sintetizate toate informațiile și dovezile culese și prelucrate pe parcursul desfășurării misiunii de audit. Acest raport este avizat de către conducătorul unității și este accesibil oricând Curții de Conturi, în activiățile ei de control. Ultima etapă este cea a urmării implementării recomandărilor, prin care se urmărește dacă entitatea aplică recomandările, așa cum s-a stabilit, și dacă au fost analizate riscurile de neaplicare a acestora. Totodată, entitatrea trebuie să anunțe compartimentul de audit intern despre modul de aplicare a recomandărilor.

După parcurgerea acestor etape, auditorii trebuie să realizeze dosarul de audit intern, ce face legătura între pregătirea misunii, intervenția la fața locului și raportul de audit public intern și care conține:

Secțiunea A, cu următoarele documente:

Raportul de audit intern și anexele sale;

Ordinul de serviciu

Declarația de independență;

Rapoarte: intermediar, final, sinteza recomandărilor;

Fișele de identificare și analiza problemelor;

Programul de audit

Secțiunea B, ce cuprinde:

Notificarea privind declanșarea misiunii de audit

Minuta ședinței de deschidere;

Minuta ședinței de conciliere;

Minuta ședinței de închidere;

Corespondența existentă cu entitatea auditată.

Secțiunea C, compusă din:

Strategii interne:

Regulamente și legi aplicabile;

Proceduri de lucru;

Materiale despre entitate;

Informații financiare;

Rapoarte de audit intern anterioare și rapoarte de audit extern;

Informații privind operațiunile auditate;

Documentația analizei de risc.

Figura 1 Etapele și procedurie desfășurării unei misiuni de audit public intern

Sursa: http://discutii.mfinante.ro/static/10/mfp/audit/norme_generale.pdf

Auditul public extern al proiectelor finanțate prin fonduri structurale

Auditul public extern se realizează la nivel europea, dar și la nivel național.

Auditul public extern la nivel european este realizat de către Curtea de Conturi Europeană. Aceasta a fost înființată în 1975, dar a fost declarată instiuție a Uniunii doar din 1993 prin Tratatul de Maastricht. Curtea are scopul ca, prin activitatea de audit extern, să verifice modul de administrare a fondurilor europene (colectarea și utilizarea lor), ajutând la ameliorarea gestiunii financiare a Uniunii Europene. De asemenea, aceasta joacă rolul de protector al intereselor cetățenilor europeni, din punct de vedere financiar.

Ca și auditor extern al Uniunii Europene, Curtea de Conturi Europeană are misiunea de a verifica modul de contabilizarea a fondurilor europene, dacă sunt respectate legislațiile în vigoare, în ceea ce privește înregistrarea cheltuielilor efectuate în cadrul unui proiect finanțat prin fonduri structurale, dar mai are și misiunea de a urmări obținerea unui raport resurse-rezultat cat mai ridicat, indiferent de domeniul de utilizare al fondului respectiv.

Pentru a-și îndeplini scopul, Curtea Europeană de Conturi realizează trei tipuri de audit, și anume:

Audit financiar – prin care se urmărește dacă situațiile financiare, fluxurile de trezorerie și rezultatele unui exercițiu sunt redate în mod fidel în conturi și în conformitate cu normele de raportare financiară.

Audit al performanței – verifică buna gestionare financiară a fondurilor, prin respectarea celor 3 E: eficiență (obținerea rezultatelor cu cea mai mică valoare a resurselor), eficacitate (îndeplinirea obicetivelor propuse) și economicitate (utilizarea cât mai redusă a fondurilor).

Audit de conformitate – se asigură că sunt respectate toate cadrele și normele juridice și de reglementare ce sunt aplicabile fiecărei operațiuni.

Curtea de Conturi Europeană, urmărește, așa cum am mai spus, nu doar evidențierea neregulilor, ci și îmbunătățirea gestionării fondurilor europene, iar în acest scop emite propuneri precum:

Creșterea transparenței acțiunilor desfășurate de Uniunea Europeană;

Îndeplinirea obiectivelor politice cu mai multă eficiență și eficacitate;

Creșterea gradului de conformitate cu legisația actuală;

Organizarea mai bună a activităților de control;

Diminuarea riscului de apariție a neregulilor sau erorilor.

În activitatea de audit desfășurată, Curtea urmărește aplicarea Standardelor Internaționale de Audit (ISA), aplicabile atât în sectorul privat, cât și în cel public. Dar participă, alături de organizațiile de audit naționale, la elaborarea unor noi standarde sau la îmbunătățirea celor existente, pentru a asigura o mai bună acoperire pentru desfășurarea auditului de conformitate.

Rapoartele de audit sunt emise de Curte către entitățile auditate cu scopul înștiințării asupra rezultatelor obținute. Acestea sunt disponibile și autorităților și cetățenilor, asigurând transparența verificării și controlului utilizării și gestionării fondurilor europene. Dacă în urma auditului, Curtea descoperă cazuri de fraudă, corupție sau orice altă acțiune ilegală sau dacă primește o astfel de reclamație sau sesizare de la un cetășean, atunci trebuie să declare acest lucru la Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), din cadrul Comisiei Europene.

Auditul public extern realizat la nivel național

La nivelul României, ținân cont că am beneficiat de fonduri europene în perioada 2007-2013, dar și de fonduri de asistență în perioada de pre-aderare, a fost necesară creare unei instituții ce are ca obiect de activitate controlul și auditul proiectelor finanțate din aceste fonduri. Aceasta instituție este Autoritatea de Audit și a fost creată prin legea 200/2005 privind aprobarea Ordonanței de Urgență 22/2005 pentru completarea Legii 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României. Potrivit acestei legi, Autoritatea de Audit este „Autoritatea de audit este un organism fără personalitate juridică, independent din punct de vedere operațional față de Curtea de Conturi”. Are dreptul de a efectua audit de sistem și audit al operațiunilor, în conformitate cu standardele de audit acceptate la nivel internațional dar și cu prevederile legale naționale și europene.

Pot fi supuși controlului și auditului din partea Autorității de Audit entități publice ori strcuturi publice, de la nivel central sau de la nivel teritorial, beneficiarii publici ai proiectelor (primării, universități, ministere, etc) sau beneficiarii privați ai acestora (Organizații Non-Profit, perosane fizice, persoane fizice autorizate, societăți comerciale, fundații, asociații, etc).

Principalele atribuții ale Autorității de Audit:

a) evaluarea conformității sistemelor de management și control pentru programele operaționale cofinanțate prin instrumentele structurale și prin Fondul European pentru Pescuit, cu prevederile legale comunitare;

b) verificarea, pe bază de eșantion reprezentativ, a cheltuielilor declarate de autoritățile responsabile cu gestionarea și implementarea fondurilor menționate;

c) raportarea anuală privind compatibilitatea sistemelor de management și control ale autorităților responsabile cu gestionarea și implementarea fondurilor menționate, referitor la capacitatea acestora de a asigura conformitatea operațiunilor cu reglementările comunitare;

d) verificarea existenței și corectitudinii elementului de cofinanțare național;

e) eliberarea certificatelor de audit privind conturile anuale ale agențiilor de plăți, precum și pentru contul Euro SAPARD, în ceea ce privește integralitatea, acuratețea și veridicitatea acestor conturi;

f) emiterea opiniei asupra declarației de asigurare, emise de agențiile de plăți pentru agricultură și dezvoltare rurală;

g) emiterea declarațiilor de închidere, însoțite de rapoarte de audit, pentru fiecare program sau măsură, finanțate din fondurile menționate, după caz;

h) urmărirea respectării criteriilor de acreditare a autorităților responsabile cu gestionarea și implementarea fondurilor comunitare nerambursabile, destinate agriculturii și dezvoltării rurale, pe toată perioada de implementare tehnică și financiară a acestora;

i) urmărirea modului de implementare de entitățile auditate a recomandărilor formulate ca urmare a acțiunilor de audit efectuate de Autoritatea de Audit.

În vederea desfășurării corespunzătoare a activității sale, Autoritatea de Audit trebuie să aibă acces nelimitat la toate documentele, actele sau informațiile necesare din partea persoaneleor fizice ori juridice la care realizează misiunea de audit. Totodată, Autoritatea de Audit dispune de capacitatea de încheia contracte cu experți autorizați ori societăți specializate în anumite domenii, în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale.

Autoritatea de Audit are obligația de a raporta Comisiei Europene modul de utilizare și gestiune a fondurilor europene obținute de România, iar rezultatele auditărilor efectuate (constatări și recomandări) vor fi incluse în raportul anual al Curții de Conturi.

Pe parcursul anilor trecuți de la înființarea acestei instituții, au fost descoperite nereguli și deficiențe în ceea ce privesc anumite aspecte, precum:

Definirea, alocarea și stabilirea responsabilităților și sarcinilor personalui , dar și în instituirea procedurilor de lucru;

Monitorizarea sarcinilor ce au fost atribuite altor entități de către autoritățile responsabile de gestionarea fondurilor europene;

Modul de atribuire a contractelor de achiziție pentru proiectele cu finanțare europeană;

Buna funcționarea a sistemelor de supraveghere financară ori a sistemelor contabile;

Beneficarii au solicitat spre rambursare cheltuieli ce nu erau eligibile.

Toate aceste aspecte cu probleme trebuie îmbunătățite sau schimbate, dacă dorim ca țară noastră să beneficieze în proporție maximă de avantajele oferite de aderarea la Uniunea Europeană.

Auditul proiectelor finanțate prin fonduri europene

Auditul proiectelor finanțate din fonduri structurale, este, așa cum s-a prezentat și la începutul acestui capitol un angjament privind procedurile convenite, fiind un serviciu conex al misiunilor de audit financiar, însă termenii utilizați cel mai frecvent sunt cei de audit al fondurilor, auditor, misiune de audit. Termenul de misiune de audit este unul impropriu, deoarece acesta intră în sfera misiunilor de asigurare, dar în cazul auditului proiectelor nu este vorba de oferirea unei asigurări, ci de o verificarea sau mai bine zis o constatare a faptului că prevederile din contractul de finanțare, în ceea ce privește angajarea și plata cheltuielilor au fost respectate, fiind o misiune pe baza procedurilor convenite. În general, în cazul acestor tipuri de misiuni, procedurile sunt stabilite de comun acord între auditor sau profesionist și părțile sau partea care solicită misiune. Specific auditului proiectelor este faptul că aceste proceduri se stabilesc de către Autoritatea de Management a fiecărui fond în parte, fiind vorba mai mult de proceduri impuse, auditorul neavând niciun cuvânt de spus atunci când sunt stabilite procedurile. Misiunea de audit a unui proiect finanțat prin fonduri europene este realizată de regulă, de auditori independenți, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, de auditori publici interni sau externi, naționali ori europeni, despre care s-a vorbit în subcapitolele precedente.

Auditul proiectelor reprezintă „o examinare detaliată a managementului proiectelor, procedurilor și metodologiei utilizate, bugetelor și gradului de atingere a obiectivelor”. Din această definiție deducem că auditul proiectelor din fonduri europene reprezintă verificare atentă a managementului acestuia, a procedurilor și metodologiei folosite în implementarea lui, a cheltuielilor efectuate, dar și a gradului de atingere a obiectivelor propuse, scopul auditului fiind acela de a scoate la iveală riscul de nerealizare a a scopurilor propuse în proiect.

O altă definiție a auditului proiectelor poate fi „activitatea specifică ce are ca obiect verificarea sumelor cuprinse în raportul financiar întocmit de entitatea ce implementează proiectul,

în sensul că acestea sunt corecte, reale, există documente justificative, iar cheltuielile eligibile au fost efectuate în conformitate cu prevederile contractului de finanțare.”

În lucrarea „Controlul și auditul Proiectelor”, autorea Elena Dobre este de părere că „auditul proiectelor se bazează pe un studiu complet și înțelegerea cauzelor stabilite în contractul de finanțare nerambursabilă, o atenție deosebită acordându-se aspectelor calitative ale proiectului, testării conformității cu procedurile și cerințele stabilite prin clauzele contractului de finanțare sau în alt document agreat cu finanțatorul.” Acest lucru presupune o verificare și o analzia a cheltuielilor din punct de vedere al corectituinii, naturii și legalității lor, verificarea conturilor terților, verificarea veniturilor, precum și verificarea existenței unei legături între cheltuielile efectuate și bugetul proiectului.

Procedurile utilizate în cazul auditului proiectelor europene sunt similare cu cele folosite în cazul auditului situațiilor financiare (statutar), amândouă activitățile fiind o investigație atentă a obiectului auditat (proiectul european, mai exact o cerere de rambursare și situațiile financiare ale unei societăți), doar rezultatul final este unul diferit. Auditul financiar va avea ca rezultat un raport de audit, în care se exprimă o opinie, prin care se oferă o asigurare asupra informațiilor regăsite în situațiile financiare, iar auditul proiectelor se încheie cu un raport al constatărilor efective prin care nu se oferă nicio asigurare, ci doar sunt prezentate constatările rezultate în urma verificării cheltuielilor și documentelor unei proiect finanțat din fonuduri structurale, conluziile raportului urmând a fi trase de către utilizatorii acestuia.

Diferențele dintre cele două se referă și la perioada de raportare, pentru auditul situațiilor financiare fiind un exercițiu financiar, iar pentru auditul proiectelor, cererea de rambursare auditată poate curpinde două exerciții financiare. Termenul de cheltuială are înțelesuri diferite în cele două tipuri de anagajamente. În cazul auditului situațiilor financiare, cheltuielile trebuie înregistrare conform contabilității de angajamente, în momentul efectuării lor, iar în cazul fondurilor europene, cheluielile se înregistrează conform contabilității de trezorerie, adică trebuie efectuată și plătită.

Tabel nr. Paralelă între auditul financiar și auditul proiectelor

Sursă: Dobre Elena, Controlul si Auditul Proiectelor, Editura Economica, Bucuresti, 2007

O altă comparație realizată pe baza altor criterii este prezentată mai jos, dar de data aceasta comparația este între auditul statutar, care reprezintă principală activitate desfășurată de auditorii financiari, și misiunile pe baza procedurilor convenite. Tabelul conține însă și o coloană în care sunt prezentate asemănările dintre cele două tipuri de misiuni.

Tabel nr. Deosebiri și asemănări între auditul statutar și misiunile pe baza procedurilor convenite

Sursa: Tabel prelucrat de autor,pe baza informațiilor din Revista Audit Financiar, nr.102-6/2013, accesată pe site-ul http://www.cafr.ro/uploads/AF%206%202013-6724.pdf

Prezentarea generală a misiunilor privind procedurile convenite

Auditul proiectelor sau orice altă misiune privind procedurile convenite se desfășoară având la bază sau respectând prevederile stabilite prin standardul International Standar for Relating Services (ISRS) 4400 – „Misiuni pe bază de procedrui convenite”. Acest standard face referire la următoarele aspecte:

Principii generale;

Termenii misiunii – definirea lor;

Planificare;

Documentare;

Probe și proceduri;

Raportare.

Conform acestui standard, orice auditor, independent sau o societată juridică, ce desfășoară o misiune privind procedurile convenite trebuie să se supună Codului Etic al Profesioniștilor Contabili emis de Federația Internațională a Contabililor (IFAC), în care sunt menționate principiile ce trebuie respectate, și anume: integritatea, obiectivitatea, confidențialiatea, competențe profesionale, standarde tehnice, conduita profesională. Se poate observa că independența nu este menționată, nefiind obligatorie în cazul misiunilor pe baza procedurilor convenite sau auditului proiectelor. Însă, chiar dacă nu este o cerință obligatorie, dacă auditorul se află în ipostază de a nu fi independent față de misiune, el trebuie să declare acest lucru în raportul constatărilor efective.

În ceea ce privește definirea termenilor misunii, auditorul trebuie să se asigure că procedurile asupra cărora s-a convenit și condițiile misiunii sunt bine înțelese atât de entitatea auditată (cu care s-au și stabilit procedurile), cât și de terții ce vor primii copii ale raportului constatărilor factuale. Dacă procedurile sunt stabilite la nivelul autorităților (autoritatea de management al unui fond) sau la nivelul reprezentaților auditorilor din țara respectivă (CAFR – Camera Auditorilor Financiar din România, pentru țara noastră) atunci auditorul nu are dreptul de discuta procedurile cu toate părțile ce vor primi raportul constatărilor efective. Părțile asupra cărora auditorii și beneficiarii misiunii de anagajement trebuie să se pună de acord sunt:

Natura misiunii inclusiv faptul că procedurile efectuate nu vor constitui un audit sau o revizuire și prin urmare nu va fi exprimată nici o asigurare;

Scopul declarat al misiunii;

Identificarea informațiilor financiare pentru care se vor aplica procedurile convenite;

Natura, întinderea și coordonarea procedurilor specifice care trebuie aplicate;

Forma anticipată a raportului constatărilor factuale (efective);

Limitările și distribuirea raportului constatărilor efective. Atunci când există o asemenea limitare și se află în contradicție cu prevederile legale auditorul nu ar trebui să accepte misiunea.

În scopul evitării oricăror neînțelegeri legate de scopul și obiectivele misunii, responsabilitățile misunii sau forma raportul final și pentru confirmarea acceptării misiunii, este de folos ca auditorul să transmită clientului o scrisoare de angajament, cu termenii cheie ai misiunii, stabiliți în prima întâlnire. Această scrisoare de angajament ar trebui să conțină o listă a procedurilor ce urmează a fi efectuate, convenite de ambele părți și o declarație conform căreia se stabilește că raportul constatărilor efective va fi distribuit doar părților ce au fost de acord cu procedurile ce urmează a fi efectuate. Pe lângă scrisoare de angajament, auditorul poate trimite și un model al raportului constatărilor factuale ce urmează a fi redactat la sfârșitul misiunii.

Legat de planificarea misiunii, auditorul trebuie să se asigure că își planifică în așa fel auditul astfel încât să desfășoare o activitate eficientă. Pentru realizarea acestui lucru, este neceseră o analiză detaliată a termenelor pe care auditorul le stabilește pentru primirea documentelor, timpul necesar analizării lor și procesării informațiilor în concordanță cu procedurile convenite și timpul necesar redactării raportului constatărilor factuale. Documentația stabilită de auditor trebuie să fie cea care să susțină probele și constatările prezentate în raportul final și care să ateste faptul că misiunea a respecatar prevederile standardelor.

Procedurile folosite de auditor trebuie să fie cele asupra cărora s-a convenit, iar probele să fie acelea ce stau la baza întocmirii raportului. Conform standardului 4400, procedurile asupra cărora se pot conveni sunt:

analiza și interogarea prin care se dorește căutarea informațiilor cu scopul de a gasi explicații și relații credibile între acestea;

observarea este utilizată cu scopul de a urmări desfășurarea unei proceduri sau al unui proces ( observarea unei inventarieri de stoc)

inspecția presupune examanirea unor documente interne sau externe, a unor înregistrări, a unui activ din punct de vedere fizic, etc;

obținerea de confirmări în legătură cu soldurile conturilor, cu modificările unor clauze contractuale, cu termenii unor acorduri ori a unor tranzacții efectuate cu terții. Confirmările constau în obținerea unui răspuns scris de la aceștia.

comparația, recalcularea sau alte verificări ale calculelor presupune verificarea unor documente ori a unor înregistrări din punctul de vedere al corectitudinii matematice.

Ultima referire în standardul 4400 este cea legată de raportul constatărilor efective (Report of factual findings) ce trebuie să conțină o descriere detaliată a scopului și a procedurilor convenite ce au fost efectuate, în așa fel încât să fie cititorul să înțeleagă natura și sfera de curpinderea muncii depuse de auditor. Conform standardului, acest raport ar trebui să conțină:

Titlul;

Numele destinatarului (clientul care a soliciatat efectuarea misiunii privind procedurile convenite);

Identificarea informațiilor finaniare ori nefinanciare specifice ce au fost supuse procedurilor convenite;

O declarație din care să reiasă că procedurile efectuate au fost acelea asupra cărora au convenit auditorul și beneficiarul;

O declarație confrom căreia misiunea a fost desfășurată conform standardului ISRS 4400 sau conform altor prevederi și standarde naționale;

Dacă este cazul, o declarație dată de auditor, prin care admite faptul că nu este independent față de entitate;

Identificarea scopurilor misiunii efectuate;

Lista procedurilor convenite efectuate;

Descrirea constatărilor efective, inclusiv a erorilor și excepțiilor găsite;

O declarație conform căreia procedurile efectuate nu constituie un audit, o revizuire, prin urmare nu oferă nicio asigurare;

O declarație conform căreia dacă auditorul ar fi efectuat proceduri suplimentare, audit ori revizuire, ar fi ieșit la iveală probleme ce ar fi trebuit raportate;

O declarație conform căreia respectivul raport este destinat doar acelor părți ce au convenit asupra procedurilor;

Dacă este cazul, o declarație din care reiese că raportul se bazează pe elemente, conturi, informații financiare sau nefinanciare specifice și nu se aplică asupra situațiilor financiare ale beneficiarului luate ca un întreg;

Data raportului;

Adresa auditorului;

Semnătura auditorului.

Particularități ale misiunilor de audit al proiectelor

Misiunile de audit al proiectelor europene prezintă anumite particularități față de restul misiunilor privind procedurile convenite. O primă particularitate este legată de obiectivul angajamentului, care pentru auditul fondurilor europene, îl reprezintă, așa cum reiese și din definițiile date acestui tip de misiune, verificarea informațiilor existente în cererea de rambursare, în vederea confirmării că toate cheltuielile efectuate au fost efectuate așa cum s-a stabilit în contractul de finanțare. Este important de menționat că în cazul proiectelor cu finanțare nerambursabilă cererile de rambursare sunt auditate separat și nu per total. Sunt verificate toate cheltuielile, așă că este vorba de o verificare exhaustivă, iar această verificare presupune că toate cheltuielile să fie exacte, eligibile, reale și legale. Raportul constatărilor efective redactat la finalul misiunii trebuie să prezinte sursele din care auditorul a preluat informațiile referitoare la eligibilitatea cheltuielilor, precum și constatările acestuia față de acest subiect. De asemenea, este necesară precizarea în raport că misiunea a fost desfășurată doar pentru o cerere de rambursare și nu pentru întreaga situație financiară a clientului și că raportul este destinat doar autorității de management ori organismului de implementare a proiectului. Auditorul mai anexează raportului și o anexă numită „Detaliile raportului”, în care sunt prezentate detaliat toate constatările pe categorie de chetuială în parte. Raportul constatărilor efective joacă un rol foarte important în procedul de solicitare a rambursării cheltuielilor. Pe lângă acesta, setul de documente necesar rambursării cheltuielilor este format din cererea de rambursare, evidența cheltuielilor și raportul tehnico-financiar.

Teste și probe folosite în auditul fondurilor europene

În vederea obținerii informațiilor și probelor ce vor sta la baza raportului constatărilor efective, auditorul trebuie să urmeze și să efectueze mai multe etape:

Înțelegerea acțiunii, termenilor și condițiilor contractului de finanțare

Verificarea sistemului contabil al proiectului

Verificarea cheltuielilor (eligibilitatea, documentele justificative, conformitatea cu regulile de achiziție publică, verificarea tranzacțiilor)

Verificarea activelor

Verificarea veniturilor

Conformitatea cheltuielilor cu bugetul

Revizuire analitică

Înainte de începerea efectivă a misunii, auditorul trebuie să obțină o copie a contractului de finanțare între beneficiarul proiectului (clientul său) și finanțatorul proiectului (Autoritatea de Management a fondului sau Organismele Intermediare), pe care trebuie să îl analizeze în profunzime și să înțeleagă termenii stabiliți în contract și în anexele sale, iar pentru eventualele neclarități poate cere explicații și informații suplimentare beneficiarului, care are obligația să îi pună la dispoziție orice documente și informații de care are nevoie. Această etapă este importantă, deoarece în cazul în care cheltuielile nu respectă termenii și cerințele din contractul de finanțare, acestea trebuie declarate neeligibile pentru finanțarea proiectului. Reiese astfel că etapă este importantă pentru ambele părți, iar beneficiarul trebuie să fie conștient de consecințele acțiunilor sale, în cazul în care nu dorește să îi divulge anumite informații auditorului.

Probele utilizate în auditul fondurilor europene sunt colectate conform orientărilor furnizate de ISA 500 „Probe de audit”, iar tipul și natura acestora pot fi:

Înregistrările contabile ( fie în format electronic, întocmite manual) din sistemul contabil al beneficiarului: Registrul jurnal cu subcapitolele acestuia, conturile de salarii, registrele activelor fixe, dar și alte informații contabile relevante;

Dovada procedurilor de achiziție: documentațiile licitațiilor, ofertele pentru licitații și rapoartele de evaluare;

Dovada angajamentelor: contracte și formulare de comandă;

Dovada prestării serviciilor: rapoarte aprobate, bilete de transport (aici se includ și tichetele de îmbarcare), fișe de pontaj, dovada participării la seminarii, stagii de pregătire și conferințe (inclusiv certificatele sau diplomele obținute);

Dovada primirii bunurilor: documente de recepție de la furnizori;

Dovada finalizării lucrărilor: facturi și chitanțe;

Dovada plăților: extrase bancare, dovada plății din partea subcontractorilor, înștiințări de plată;

Pentru cheltuielile privind combustibilul: o listă centralizatoare a distanțelor acoperite (foi de parcurs), consumul vehiculelor folosite, costurile de întreținere și prețul carburanților;

Registrele privind plățile salariale și personalul, dar și contractele aferente, fișele de pontaj, statul de plată a salariilor. În cazul personalului din UE (în cazul în care proiectul este implementat în Europa) sau a experților este necesară defalcarea cheltuielilor muncii prestate lunare în salariul brut, salariul net și contribuțiii sociale, ce sunt evaluate pe baza prețurilor unitare pe unitate de timp. Pentru personalul angajat la nivel local, însă pe perioadă determinată, trebuie la fel defalcate pe salariu brut, salariul net și contribuții și asigurări sociale.

Probele de audit culese trebuie să respecte cerințe, precum: cheltuielile să fie identificabile, înregistrate în contabilitate, toate documentele trebuie să fie în original, disponibile pe format electronic sau pe hârtie, să fie credibile, să fie obținute direct de auditor, să fie generate intern. Pentru o credibiliatea mai mare ar fi de dorit ca probele să fie obținute din afara societății, de la surse externe.

Testele folosite în auditulul fondurilor europene sunt de fapt procedurile utilizate pentru verificarea eligibilității cheltuielilor, inclusiv verificarea sistemului contabil, verficarea activelor, veniturilor, precum și revizuirea analitică și verificarea conformității cheltuielilor cu bugetul proiectului, ce sunt etape ale misiunii auditului fondurilor europene, așa cum s-a prezentat mai sus.

Verficarea sistemului contabil al beneficarului presupune ca auditorul să analizeze dacă înregistrările respectă regulile de păstrare, dar și regulile contabile stabilite în contractul de finanțare. Rambursarea cheltuielilor se face pe baza mai multor cereri de rambursare, ce conțin informații legate de cheltuielile existente în evidențele contabile. Auditorul verifică cererea de rambursare pentru a se asigura că toate informațiile din aceasta sunt corelate cu documentele justificative din evidența contabilă. Trebuie analizat și modul de organizare a sistemului contabil, în sensul că acesta trebuie să permită identificarea și verificarea cheltuielilor. În cazul în care sunt descoperite mici erori și puncte slabe în contabilitatea proiectului, auditorul trebuie să le raporteze, astfel încât beneficiarul să poate lua măsuri pentru corectarea lor și pentru îmbunătățirea sistemului. Câteva repere ce îl pot ghida pe auditor în vederea asigurării îndeplinirii cerințelor din contractul de finanțate sunt:

Existența unei contabilități analitice;

Transparența înregistrărilor contabile;

Separarea clară a cheltuielilor și veniturilor proiectului;

Separarea cheltuielilor eligibile și a celor neeligibile;

Arhivarea corectă a tuturor documentelor financiare;

Înregistrarea tuturor veniturilor obținute (dacă este cazul).

Verificarea conformitățiii cheltuielilor aferente unei cereri de rambursare cu bugetul proiectului necesită atenția auditorului, în scopul identificării corelațiilor existente între cerere și buget, axându-se pe următoarele elemente:

Verificarea ca suma totală cerută spre rambursare aferentă cererii să nu depășească valoarea maximă a finanțărilor nerambursabile ce sunt prevăzute în contractul de finanțare, dar și pe totalul categoriilor de cheltuieli;

Cheltuilile realizate în perioada de raportare să fi fost prevăzute în bugetul proiectului;

Dacă există modificări ale bugetului, acestea au fost făcute conform prevederilor stabilite în contract.

Revizuirea analitică presupune realizarea unei comparații între datele operaționale cu cele financiare, analiza fluctuațiilor cheltuielilor din calendarul stabilit și obținerea explicațiilor de la beneficiar legate de aceste fluctuații.

Procedura verificării cheltuielilor este probabil cea mai importantă și cea care consumă cel mai mult timp din activitatea auditorului. Pentru început, el poate să analizeze bugetul proiectului, ce este anexat contractului de finanțare, pentru a vedea ce categorii de cheltuieli pot fi solicitate spre a fi rambursate și care sunt sumele maxime aprobate pe fiecare categorie de cheltuială. În general, pot fi solicitate spre rambursare următoarele tipuri de cheltuieli: costuri cu participanții, costuri cu resursele umane și alte costuri (cheltuielile aferente Fondului European de Dezvoltare Regională trebuie evidențiate distinct). Fiind vorba de o verificare exhaustivă, auditorul trebuie să verifice toate categoriile și toate tipurile de cheltuieli.

În cadrul acestei proceduri auditorul trebuie să descopere dacă sunt diferențe între modul de desfășurarea a operațiunilor aferente proiectului și prevederile din contractul de finanțare, iar în cazul în care sunt descoperite diferențe acestea trebuie analizate și auditorul trebuie să stabilească măsura în care cheltuielile sunt eligibile sau nu.

Pentru verificarea cheltuielilor înscrise în cererea de rambursare, auditorul trebuie să urmărească îndeplinirea unor criterii, precum:

Eligibilitatea costurilor directe

Auditorul verifică dacă cheltuielile directe sunt eligibile sau nu pe baza contractului de finanțare, dacă acestea sunt trecute în bugetul proiectului, dacă sunt necesare desfășurării proiectului, dacă au fost asumate de beneficar sau de parteneri, dacă sunt înregistrate în contabilitate, având la baza documente justificative. Pentru a fi eligibile, cheltuielile trebuie să îndeplinească următaorele condiții simultan:

Să fie efectiv plătită de către beneficiar de la data intrării în vigoare a contractului de finanțare sau de la data menționată în contractul de finanțare;

Să fie prevăzută în bugetul proiectului;

Să fie în conformitate cu principiile unui management financiar riguros, având în vedere utilizarea eficientă a fondurilor și un raport optim cost-eficiență;

Să fie înregistrată în contabilitatea beneficiarului sau a partenerilor, să fie identificabilă, verficabilă și dovedită prin facturi sau alte documente contabile cu valoare justificative;

Sa nu fi facut obiectul altei finanțări;

Să fie în conformitate cu prevederile naționale, comunitare și cu cele din contractul de finanțare;

În continuare sunt enumerate câteva exemple de cheltuieli eligibile și neeligibile în cazul proiectelor finanțate prin programul POSDRU. Printre cheltuielile eligibile se numără: cheltuielile cu personalul, cu taxe, cu transport, cazare și diurnă, cheltuieli aferente managementului proiectului, subvenții și burse, cheltuieli cu publicitatea, cheltuieli administrative, cheltuieli cu amortizarea, închirierea sau leasing-ul, cheltuieli financiare, juridice și cheltuieli de tip FEDR, dar în limita unui procent. În categoria cheltuililor neeligibile, se găsesc: cheltuieli cu dobânzi și comisioane aferente unor credite, cheltuieli cu achiziții second-hand, cheltuieli cu achiziția de mobilier, mijloace de transport, locuințe, etc ce sunt finanțate prin alte fonduri structurale, cheltuieli cu amenzi, penalități ori cheltuieli de judecată, cheltuieli cu dezafectarea centralelor nuclera și cheltuieli colaterale ce pot apărea într-un contract de leasing.

Acuratețea și înregistrarea – presupune verifcarea ca toate operațiunile desfășurate în cadrul proiectului să fie înregistrate în conturile corespunzătoare și să fie justificate prin documente contabile;

Clasificarea – presupune verificarea cheltuielilor aferente unei tranzacții, în sensul că acestea să fie prezentate corect în cererea de rambursarea și să fie corelate cu categoriile de cheltuieli prezentate în contractul de finanțare, în anexa numită bugetul proiectului;

Realitatea – se referă atât la desfășurarea, cât și la existența cheltuielilor înscrise în cererea de rambursare. Pentru acest lucru, auditorul trebuie să se asigure că existe probe care să ateste efecturea lucrărilor sau livrarea bunurilor/serviciilor.

Respectarea regulilor privind achizițiile publice – auditorul trebuie să se asigure că fiecare achiziție publică respectă prevederile legislației naționale, pe categorie de cheltuială. Dacă sunt găsite nereguli, auditorul trebuie să prezinte în raportul constatărilor efective impactul acestora asupra cheltuielilor neeligibile. Pentru fiecare achiziție publică, beneficiarul trebuie să întocmească un dosar de achiziții publice, pe care trebuie să îl pună la dispoziția autorităților ori a organelor abilitate în investigarea cauzelor de fraudă.

Costurile indirecte – auditorul nu verifică costurile indirecte, ci doar se asigură că aplicarea ratei forfetare asupra acestor tipuri de cheltuieli a fost aplicată corect, conform prevederilor din contractul de finanțare.

Verificarea activelor presupune ca, în cazul în care, pe parcursul implementării proiectului, s-au achiziționat active, să se realizeze o reconciliere a activelor corporale și necorporale, precum și o inspecție fizică a activelor corporale.

Verificarea veniturilor se face atunci când sumele acordate beneficiarului prin finanțări nerambursabile sau activitățile desfășurate în cadrul proiectului generează venituri. Acestea pot fi generate de dobânzi, de taxe de înscriere sau de participare la diferite cursuri sau stagii de pregătire. Auditorul trebuie să verifice, în acest caz, existența și acuratețea înregistrării veniturilor în contabilitate și prezentarea corectă în cererea de rambursare, în sensul că veniturile trebuie scăzute din cheltuielile trecute în cererea de rambursare a cheltuielilor.